DA, MAI AVEM

de Adrian Păunescu

Țară de veci, nepămîntesc de caldă,Copiii noștri într-un rîu se scaldăŞi morții noștri în pămînt se scaldă.Munții Carpați miros a lună plină,A rouă și a suflet de rășină,La care capre negre se închină.

Da, șirul Munților Carpați e-acasă,Deși chiar piatra lor fu lunecoasă.Da, noi avem Mureș și Prut și Trotuș,Şi Olt, și Jiu și alte rîuri totuși.

Da, mai avem cîte ceva din toateŞi rîurile noastre prescurtate,Nu se mai varsă în străinatate.

Da, mai avem o limbă, cît se poate,Cu subiecte și cu predicate.Da, mai avem lumini ce lumineazăDaca voim putem rosti o frază.

La cinci fîntîni de le aflarăti rostul,Le desființarăm cumpăna vitează, Dar în adînc e un izvor. al nostru.

Minunea noastră, țara noastră caldă,Copiii noștri dacă-n rîu se scaldăŞi mortii nostri în pămînt se scaldă.Tot ne-a ramas ceva dupa mezat,Fumul incert pe hornul unui sat,Şi vreun oras pitic dar crenelat.

Lui Brîncoveanu i-au tăiat cu grabăŞi capul și copiii. dar degeaba,Ca i-a ramas sub inimă să bată,Talpa în țara înrădăcinată.

Da, mai avem cîte ceva prin țară,Ceva Carpati și-o apă tutelară,Şi rîuri ce nu vor să curgă-afară,Ȋn ale lumii strîmbe paviloaneMai sîntem douăzeci de milioane,Aici, întregi, cu vii ca și cu morți,Latinizînd sub veșnicele bolți.Contați pe noi!Rămînem, sîntem toți!