IOANA STUPARU

CUVINTE DE MĂTASE- cronici literare, exegeze, portrete, omagii -

SEMĂNĂTORULEditura online - decembrie 2009

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

IOANA STUPARU – UN SPIRIT DESCHIS CARE-ŞI

ÎMPARTE AVERILE ÎN RĂSPÂNTII

Scriitoare de largă respiraţie, publicistă şi romancieră, dar şi autoare de proză scurtă, exeget literar şi poet, Ioana Stuparu continuă să ne uimească prin generozitatea şi delicateţea sufletului său neasemuit. Ea este scriitoarea care nu ar frânge trestia şi nu ar sulfa în mucul de lumânare, pentru a nu le pricinui vreo neplăcere, este persoana căreia îi repugnă disputa şi goana după merite, distincţii şi trofee. Ea scrie asiduu, tenace, smerit, dintr-o necesitate lăuntrică şi nu concepe scrisul decât ca pe o terapie freatică, menit să-l edifice

pe om şi să-l îmbunătăţească. De la scrierile ample, generoase, analitice cum au fost, romanul-trilogie

Oameni de nisip şi scrierea profund spirituală Clipa de Lumină, Ioana Stuparu poate trece la proze de respiraţie scurtă, aşa cum sunt cele din Grădina care s-a suit la cer, ori la chintesenţializarea ideii în poeme şi sonete admirabile. Ea a ales acum calea exegezelor şi cronicilor literare, a portretelor şi a reportajelor omagiale, dintr-o generozitate firească, pentru că aşa-i dictează sufletul său genuin, să fie Lumină pentru toţi, nutrindu-se, totodată din Sfânta Lumină neînserată. Ea a ales acum un titlu cât se poate de sugestiv: “Cuvinte de mătase” – cronici literare, exegeze, portrete, omagii, pentru că vorbele Ioanei Stuparu, sunt toate precum mătasea sidefie a unui crin presat pe obrazul păsării poemului. Ea nu vociferează, nu-şi trâmbiţează ideile, nu se ceartă (exclus!!!) ci şopteşte tainic ceea ce are de spus. Şi şoapta ei este ca o mângâiere, ca un alint, ca un balsam pentru ceilalţi. Aşa îi dictează firea ei blândă, serafică, generoasă şi cât se poate de caldă.

Ioana Stuparu ştie să-şi construiască discursul epic în aşa fel încât, nimic nu lipseşte şi nimic nu e de prisos.

Ea merge la esenţe, punctează, ţinteşte, vede cu ochiul inimii, ceea ce e de văzut, aude cu urechea specială ceea ce e de auzit şi simte atingerea Duhului deasupra creştetului fiecărui autor în parte. Ioana Stuparu este o om ales de Dumnezeu ca să împrăştie în jur Lumina care face parte din sine. Ea percepe Lumina ca pe o Fiinţă scumpă. Ioana poate fi numită şi fiica Luminii totodată, depozitara ei, o simbioză absolut necesară vieţii.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Cu un axis moral ireproşabil, autoarea de faţă ne destăinuie gândurile sale şoptite, ori gânduri şoptite de cărţile pe care le consideră prietenii ei de nădejde, într-o lume care şi-a ales altfel de repere, în nici un caz cele spirituale. Ea luptă cu armele albe ale rugăciunii, îngăduinţei, toleranţei, înţelegerii, păcii, răbdării şi bunei-cuviinţe şi ne îndeamnă şi pe noi să descoperim Adevărul şi Frumosul în orice lucru ori fiinţă de pe pământ, făcute de Creatorul a toate.

Fără doar şi poate că, fără Dumnezeu, Ioana nu concepe nici măcar răsăritul unui fir de iarbă ori pâlpâirea de aripi a unui fluture. Toate de acolo încep şi se revarsă de unde au purces…

Înarmată cu arsenalele Iubirii de semeni, cu virtuţile cele mai înalte, ea comunică firesc confraţilor, din rodul trăirilor şi gândirii sale spiritualizate la maximum, fără a ne soma să o urmăm, ci doar îmbiindu-ne cu bunătăţile alese ale duhovniceştilor daruri primite de ea însăşi, la care doreşte să ne facă părtaşi.

Parcurgem alături de această femeie admirabilă, file de carte înscrise pe azurul privirii şi apoi, constatăm că ne-am molipsit de neprihana cu care ea priveşte lucrurile.

Ea ne poartă în Capitolul I al lucrării de faţă, intitulat sugestiv: Însemnări din şoaptele cărţilor, pe meleagul mirific al literaturii de bun gust şi de calitate, alături de autori precum cărturarul enciclopedist Artur Silvestri (Memoria ca un concert baroc; Modelul Omului Mare;) Melania Cuc, scriitoare şi publicistă, redactor la revista Agero, (Femeie în faţa lui Dumnezeu; Miercurea din cenuşă); cutreieră alături de Artur Silvestri în cartea subsemnatei (Acasă în Paradis;) ori alături de Nichita Stănescu – în volumul omagial al semnatarei acestor rânduri, 99 de anotimpuri fără Nichita, este prezentă împreună cu Traianus la miracolul poeziei Când s-au fost spus îngerii, culege impresii Dintr-un timp al regăsirii împreună cu Florica Gh. Ceapoiu, Printre crini şi albe turnuri, ale aceleiaşi autoare, culege Fagurii sălbatici împreună cu Marian Dumitru, dă o fugă până-n localitatea natală Mârşani de care nu s-a dezlipit sufleteşte nici o clipă, ca să citească Monografia, scrisă cu har şi pricepere de Dumitru Dan şi Ana Maria Rădescu, ne ia însoţitori de încredere ca să ne împărtăşim din Semnele vremii. Gânduri şoptite către Fratele Gavriil de la Ceahlău, de către cărturarul român din America – Alexandru Nemoianu, ne face martori la Moartea meduzei cu Radu F. Gurău, ne dezvăluie anumite Pergamente în poemele româno-albaneze ale lui Sorin Arbănaş şi ne arată Scaunul harului, descoperit de Titina Nica Ţene.

Volumul II, numit frumos Am cules petale albe din tainele condeierilor, este hărăzit de autoare acelor întâlniri de neuitat cu scriitorii şi poeţii, de la Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu”, clipe de neşters din memoria Ioanei Stuparu.

Ea ne face cunoştinţă cu personalităţi de marcă ale culturii româneşti, oferindu-ne crâmpeie din acele seri de neuitat când s-a înfruptat din opera distinsei scriitoare şi traducătoare Paula Romanescu, când a gustat din picăturile de har ale lui Florentin Popescu, ale lui Ion Murgeanu, Marin Codreanu,

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Dumitru Bălăeţ, Nicolae Grigore Mărăşanu şi în final ne face spectatori ai unei memorabile Seri de Poezie în 15 decembrie 2008, înmiresmată de colindele şi cântecele sacre vestitoare ale Naşterii Sfinte.

Capitolul al III-lea, V-am fost alături trup şi suflet, foarte edificator prin titlul său, este ales de autoare pentru a ne prezenta lansările de carte care au avut loc la Biblioteca Metropolitană sau Librăria Mihail Sadoveanu: “Conspiraţii celeste” - de Victoria Milescu; cele ale Gabrielei Zăvălaş Anghel, cartea “Lumea lui Alex” – a Oanei Luiza Grosu; un portret artistic al Melaniei Cuc – scriitor şi pictor, o “Reflecţie asupra Romanului Minimalist al scriitorului Dimitrie Grama, “Însemnări despre scriitorul Doru Popovici, ale lui Eugen Cojocaru, şi în rest, însemnări şi impresii omagiale foarte profunde şi devotate, în chip deosebit despre Albumele memoriale “Frumuseţea lumii cunoscute” şi Mărturii tulburătoare; un Memorial Artur Silvestri – Cuvântul scris va dăinui, la Librăria Mihail Sadoveanu, Artur Silvestri la Târgul de Carte Gaudeamus, In memoriam – Mărturii tulburătoare – la Cenaclul Perpessicius; Concert – In memoriam Artur Silvestri, un reportaj memorial Rugă de pe Muntele Ceahlău pentru Artur Silvestri, precum şi memorialele Olimpiu Radu şi Dumitru Bălăeţ.

Bine alcătuită şi structurată tematic, cartea Ioanei Stuparu ne aduce în memorie personalităţi de excepţie, cărţi de excepţie, gânduri luminoase şi pline de har, ca şi persoana care le-a rânduit în aceste pagini.

Scrise cu bun simţ, cu dăruire totală, cu dragoste şi respect faţă de toţi semenii, dar în chip deosebit, faţă de cei care şi-au închinat viaţa scrisului, aceste însemnări îşi pot găsi locul în orice antologie şi dicţionar al personalităţilor culturale româneşti şi universale, graţie scriitoarei Ioana Stuparu.

CEZARINA ADAMESCU 12 decembrie 2009

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CAPITOLUL I

ÎNSEMNĂRI DIN ŞOAPTELE CĂRŢILOR

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

“Lume de popor cu stea în cer”

Cronică la cartea:

MEMORIA CA UN CONCERT BAROCVol. II. “Ofrandă aproape fără grai”

Editura Carpathia Press, 2004,Autor ARTUR SILVESTRI

Cartea “Ofrandă aproape fără grai” a fost scrisă cu pana sufletului şi se cade a fi citită cu ochii sufletului.

Imi doresc să pot reda în cuvinte, aşa cum se cuvine, ceea ce, pe plan spiritual, înseamnă pentru mine această carte. Şi mă refer strict la faptul că nu orice gând sau orice simţământ se pot descrie în cuvinte.

Pe măsură ce înaintam în miezul acestei cărţi, creştea în mine regretul, pe de o parte pentru neaşteptata plecare în veşnicie a celui ce a scris-o, Artur Silvestri – cărturarul, istoricul, iar pe de altă parte regretul că din cauza

timidităţii cu care m-am născut, nu am dat curs la timp îndemnurilor inimii, spre a afla răspunsuri la unele dintre întrebările de taină ce-mi sălăşluiesc în suflet şi ard ca focul. Mi se ivise ocazia să cunosc, deşi nu personal, omul potrivit, eruditul Artur Silvestri, căruia Î.P.S. Antonie Plămădeală i se adresa în scris: “… pe câte portative ale spiritului vă încercaţi gândurile şi cuvintele, fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave”.

Cartea “Ofrandă aproape fără grai” este doar o părticică din “misiunea” avută de autor în timpul şederii pe Pământ. Adică de a aşeza la loc de cinste, spre “pomenire”, de a “bine-cuvânta” numele unor Oameni ce cu Faptele lor au contribuit la clădirea istoriei Neamului Românesc “lume de popor cu stea în cer şi acoperit, prin văluri apărătoare, de nenumăraţi îngeri păzitori” (pag. 9).

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Astfel, vom “pomeni” doar câteva dintre numeroasele nume “bine-cuvântate” de autor:

“Episcopul Pimen, vicarul Mitropoliei Moldovei de-atunci. La vremea aceea, se dusese vestea despre “Prea Sfinţitul de la Iaşi” care străbătuse Ţara Moldovei cu o lipsă de osteneală uimitoare, ştiind despre toate, îngrijindu-se de toate, ca un gospodar despre care omenetul ce întrebai nu ştia ce să mai zică spre a-l lăuda...”. “Prea Sfinţitul de la Iaşi, era un fel de Gospodar al Moldovei, păzind rânduiala, gospodăria şi viaţa zilnică a sufletelor ce păstorea”. (pag. 11).

“Episcopul Gherasim “Putneanul”, de la Putna, aşadar, de-acolo unde doarme, păzindu-ne veşnic, Ştefan, stăpânul celor văzute”. “Unul dintre ei, Eftimie, vine chiar de pe Ceahlău, din necunoscutul loc tainic al Sfintei Mavra...” (pag.10).

“Despre Episcopul Eftimie Luca al Romanului am auzit vorbindu-se demult dar abia pe la jumătatea anilor ’80 mi-am dat seama ce model reprezenta...”. Episcopul Eftimie Luca rămăsese “Stareţ” prin conformaţie, adică “Ăl Bătrân”, meşterul, Înţeleptul”. “Prea Sfinţitul a făcut ce trebuia făcut fără a se aşeza cu gândul la deşertăciunea măririlor şi a faptei cu socoteală şi cu calcul îngust. O vedem în necontenita Stăreţie exemplară de la Bistriţa de Neamţ, de la “Sfântul Ioan cel Nou” (pag 13).

Autorul Artur Silvestri, pe lângă nume de Oameni Mari ce au păstorit ţara: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu şi alţii, “pomeneşte” şi “bine-cuvintează” în cartea “Ofrandă aproape fără grai”, Fapte, Locuri şi Semne, precum: Troiţe, Lăcaşuri Sfinte printre care Mănăstirile Bistriţa de Neamţ, Putna, Sâmbăta de Sus, Râşca, Jitianu, Ciolanu şi altele.

Harul de povestitor îl însoţeşte pe scriitorul Artur Silvestri la fiece frază, frumuseţea tablourilor create din cuvinte tentându-l pe cititor să recurgă la recitit. Iată cum descrie o parte din drumul străbătut către Mănăstirea Ciolanu:

“Era într-un miez de vară caniculară, pe la mijlocul anilor ’80, când venind din şesurile Nişcovului, apucarăm pe un drum ce urca repede şi şerpuitor către muntele Măgurii, atât de repede încât deodată se deschise, în spatele nostru, o privelişte de văi adânci ce parcă se aflau deja în altă lume, lumea de unde ieşeam. Totul devenea îndepărtat. Căci privind înainte, către muntele ce nu se mai termina, părea că, de fapt, ne îndreptasem către un altceva nefiresc, ce se desfăşura pe un cer imens unde drumul ar fi putut să se continue în invizibil. Nu prea târziu ne oprirăm, căci ajunsesem la Mănăstirea Ciolanu. Apoi, intrarăm înăuntru. Un înlăuntru ce cuprindea biserici, case ţărăneşti rânduite în panta iute scăzătoare, cruci de pomenire şi cişmele, chilii şi stăreţie, în alinieri de margini ce închideau uriaşa pajişte de ierburi de munte îngălbenite de o arşiţă nemiloasă. Şi, mai sus, casa episcopală unde în pridvor ne întâmpina Episcopul Epifanie de Buzău, ca un voievod al locului ce primeşte în ospeţie» (pag.36).

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Scrierile lăsate moştenire de istoricul şi filozoful Artur Silvestri mă îndeamnă să cred că el a fost unul dintre cei meniţi a sta de veghe să nu se stingă Focul Sacru al Neamului. Foc din spuza căruia se afla şi înlăuntrul lui şi-l îndemna să caute fără preget Semne ale Timpului rămase în Locuri uitate sau mai puţin cunoscute ori mai greu de aflat, precum paginile îngălbenite de timp, păstrate în mare taină şi cu sfinţenie în bibilotecile Mănăstirilor.

« Suntem aproape contemporani cu un fel de Geneză, cu Rusaliile şi cu un alt fel de episoade, de Evanghelii, unde istoria gesturilor obişnuite însemnează, de fapt, o istorie secretă, ce întemeiază » (Pag.55).

Veşnică pomenire prietenului nostru drag Artur Silvestri şi sufletească

mulţumire pentru cele lăsate în scris! Amin.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

DĂRUIRE – ARTUR SILVESTRI – ŞI

« MODELUL OMULUI MARE »

Parcurgând filele cărţii “Modelul Omului Mare”. Zece “Convorbiri de Amurg” cu Antonie Plămădeală, urmate de “Douăzeci şi opt de scrisori de altă dată”. “Modelul şi memoria » Mitropolitului Antonie Plămădeală în efigie – editura Carpathia Press, 2008 – autor Artur Silvestri, mi-a fost încă o dată întărită convingerea că fiecare om ascunde în chichiţa sufletului o taină pe care o ştie numai Dumnezeu. De aceea, unul dintre principiile mele este: «noi nu trebuie să ne judecăm unii pe alţii. Să-l lăsăm pe Dumnezeu

să ne judece, fiindcă El vede şi ceea ce noi nu putem vedea”.Scrisorile dăruite nouă de Domnul Artur Silvestri în această carte, sunt, de

fapt, documente de valoare care atestă trecerea şi existenţa pe Pământ a unor “oameni mari”, “modele pentru urmaşi”. La o istorie zbuciumată cum a avut România, a fost nevoie ca adesea să răsară “oameni mari”, cu dragoste de Neam şi totodată iubitori de Cuvântul lui Dumnezeu.

A fost nevoie să răsară iubitorul de cuvânt scris – Artur Silvestri – purtătorul în suflet al unui foc mereu aprins pentru cunoaşterea rădăcinilor neamului din care a fost zămislit. “Legăturile romanilor din Europa Estului se produc pe spaţii largi, într-o geografie nu luată în posesiune ci moştenită”. (pag 50). Foc ce arde tot mai tare pe măsură ce săpăturile se adâncesc şi în urma cărora sunt scoase la suprafaţă nume şi fapte ale unor oameni demni de laudă, peste care stratul uitării sau al nepăsării s-a îngroşat odată cu trecerea anilor. “Sînt uimit de cât de multe lucruri ştiţi – îi spune în scris Atonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului (pag. 51) – şi pe câte portative ale spiritului vă încercaţi gîndurile şi cuvintele, fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave”.

A fost nevoie să răsară Vlădica Antonie Plămădeală înzestrat de Dumnezeu cu harl de a şti cum să reaşeze la loc de cinste lăcaşuri de cult mult folositoare Neamului Românesc: “sufletul meu se bucură că, deşi vremurile erau anti-bisericeşti, noi am reuşit, măcar în parte, să salvăm unele biserici în

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

faţa unui regim ateu, care nu le vedea bine, şi care doar cu ajutorul poporului nostru credincios s-au putut reface” (pag. 104).

A fost nevoie să răsară oameni învredniciţi de Dumnezeu ca într-un timp limitat să realizeze ceea ce pentru alţii părea supraomenesc. Să nemurească locuri şi oameni. Spune Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului: “convingerea mea că Dumnezeu ne cheamă unde are treabă cu noi. Cu mine a vrut să-i scoată din uitare pe nişte oameni pe nedrept uitaţi. Echilibrul trebuia restabilit. Oare, cândva, va face şi pentru noi, cineva, aşa ceva? Cred că da. Cel puţin în măsura în care facem noi pentru alţii”.(pag. 54). “Mi-au trebuit multe căutări în multe cărţi, ca să scot în evidenţă personalitatea “omului mare” (pag.35). “Am zidit din nou Mânăstirea Sâmbăta, de a cărei frumuseţe se bucură toată lumea” (pag.40). “Eu am căutat să fiu cât mai îndatorat de toate nevoile Eparhiei” (pag. 41).

Citind despre realizările unui singur om într-o perioadă limitată de timp, am rămas impresionată până la lacrimi. Astfel ar trebui să simtă oricare dintre noi, dacă nu cumva intervine invidia. Oricum, fie preţuire, fie invidie, amândouă demonstrează în egală măsură că realizările există. Limita de timp fiind cauzată în cazul Î.P.S. Antonie Plămădeală de perioada “şederii pe Pământ, atât cât i-a fost dată de Dumnezeu”, de intervenţiile concepţioniste lansate de anumite persoane în momente nepotivite, de diversele îndatoriri avute ca om ce îşi duce existenţa în comunitate.

Faptele mari lăsate urmaşilor de Î.P.S. Antonie Plămădeală Mitrpolitul Ardealului, aduc dovada că “Într-un Loc Sfânt este necesară prezenţa unui Om Sfânt”. “Nu ştiu cum, dar parcă toată viaţa mea am lucrat la restaurări. Când stau şi mă gândesc acum, mi se pare că aceasta a fost îndatorirea mea dintotdeauna”. (pag.32).

Corespondenţa la nivel de înaltă valoare, dintre Vlădica Antonie Plămădeală şi Domnia Sa Artur Silvestri, doi erudiţi care mai de care mai modest, considerând că munca titanică pe care o întreprind este o datorie de onoare faţă de Înaintaşii Neamului şi de ţărâna din care au răsărit, dovedeşte că “oamenii mari” se află chiar printre noi, că misiunea fiecăruia începe într-un moment bine stabilit, că nimic nu este întâmplător atâta timp cât asupra noastră veghează Ochii Cerului.

8 septembrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

99 DE ANOTIMPURI FĂRĂ NICHITAEditura Sinteze, 2008

Autoare Cezarina ADAMESCU

În poiana lumii, pe urmele lăsate de paşii celui hărăzit să înflorească lumina-n fărâmă de gând, poetul Nichita Stănescu mutat un pic pe un tărâm nevăzut de ochi omeneşti, florile dorului cresc necontenit. Unii dintre cei rămaşi au găsit de cuviinţă să adaste minunea revederii numărând anotimpurile. “99 de anotimpuri” a numărat scriitoarea Cezarina Adamescu, în luna lui

octombrie, anul 2008. Atât a trecut de la plecarea lui Nichita Stănescu în lumea necuvintelor. “Un sfert de veac fără Nichita”, îşi strigă în scris nealinarea Cezarina Adamescu, parcă simţindu-se vinovată ca a trecut atâta timp de adăstare, de rămânere pe un alt tărâm. Şi din prea multă iubire faţă de cel plecat, i-a dedicat volumul de poeme, intitulat: 99 de anotimpuri fără Nichita. Volum comemorativ 1983-2008, pe care l-a publicat la Editura Sinteze. Şi nu e primul volum de poezie dedicat mult admiratului şi iubitului Nichita. În poemul de început al volumului mai sus amintit, autoarea face următoarea destăinuire: “Crezum/ c-o să fiu numai scrum/ praf şi tină;/ că n-o să mai fiu nicicând/ spic de lumină/ Fără tine crezum/ că n-o să mai fiu/ nicicum”(pg. 7).

Bolnavă de Nichita şi opera sa, Cezarina Adamescu scrie la pg. 131: “Mi-e iarnă şi ning de Nichita/ şi-un duh angelic mă fură/ mă bate cu fluturi pe gură/ cu nemiluita./ Împărtăşeşte-te, îmi spune,/ din trupul cu răni al Cuvântului/ venit în lume smerit/ să se cunune cu poezia/ cea care atât de mult l-a iubit”.

Pe urmele tălpilor cuvinte curse de Nichita, Cezarina Adamescu a semănat fără preget şi din belşug seminţe din care au răsărit flori de dor, rugă şi tânguire, cântec şi descântec. Un buchet alcătuit din astfel de flori a pus autoarea în cartea intitulată 99 de anotimpuri fără Nichita.

Udate cu roua lacrimei, purtate din zare în zare în leagăne ţesute din crâmpeie de amintiri, legate unele de altele prin verigi din coamele cailor ce galopează imaginar, ţintate măiastru cu puzderie de nestemate, firimituri adunate din stele şi sori, vânturi şi ploi, iubiri prin mansarde, albăstrele brodate pe poalele cerului.

Nichita Stănescu, poetul care a tors fir de nemurire, podoabă de purtat peste mijloc, de prea iubitorii slovei scrise, purtători ai focului nestins întru păstrarea vetrei neamului.

“Ai grijă Doamne/ de-acest/ mugur celest/ deghizat în cuvânt/ de care/ cu legământ am jurat/ că-l iau de bărbat/ în cerul apus niciodat’ “, înalţă rugă

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

autoarea Cezarina Adamescu, scriitoare prolifică şi complexă, care a reuşit încă o dată să ne încânte prin poemele sale din volumul 99 de anotimpuri fără Nichita.

16 II.2009 ACASĂ ÎN PARADIS

Requiem pentru Domnul nostru Artur Silvestri (1953-2008)

Autoare CEZARINA ADAMESCU

“Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un glas să mărturisim Pre Tatăl, Pre Fiul şi Pre Sfântul Duh”. Amin.

Dintr-un astfel de îndemn s-a născut volumul de poezii intitulat: “Acasă în Paradis”, iar cea care i-a dat viaţă este scriitoarea din Galaţi, Cezarina Adamescu.

Cartea s-a născut din prea mare iubire şi din prea mare tristeţe, când, pe 30 noiembrie, 2008, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei, vestea despre fulgerătoarea plecare în lumea Celor Drepţi a scriitorului Artur Silvestri, a căzut ca un trăznet. Cum să plece, când tocmai trebuia să vină? Să se înapoieze în ţară, adică, la concetăţenii şi proiectele Domniei Sale. Era aşteptat de atâţia iubitori ai condeiului! De ce a cotit brusc pe cărarea veşniciei, fără să-şi ia rămas-bun de la cei care îl iubeau şi îl preţuiau, şi al căror mentor şi prieten a fost o bună bucată de timp el, Artur Silvestri?

Momentele care au urmat tragicei vestiri au fost puternic încărcate de tristeţe, durere, disperare şi neputinţă, rugă către Dumnezeu... Cei ce au simţit nevoia să-şi exprime durerea în cuvinte au făcut-o, lăsând în urmă pagini de tulburătoare mărturii, care au fost şi vor fi publicate în volume “In memoriam Artur Silvestri”.

În nopţile de priveghere: 30 noiembrie - 2 decembrie, din “acasa ei singurătate”, Cezarina Adamescu a adăstat la hotarul timpului strigându-şi tristeţea în cuvinte ce numai un suflet milostiv şi iubitor le poate rosti, imaginându-şi mesaje, semnale de la cel ce abia trecuse într-un alt spaţiu: “Din nou mi-ai trimis/ Îngerul surâzând.../ N-am murit, mi-ai spus,/ aşa cum ar crede oricine” (Mesaj); “Din cealaltă realitate/ Iată-mi trimiţi/ braţe întregi de cuvinte/ precum bucheţele de nu-mă-uita/ din spaţiul târziu” (Semnal).

Astfel şi atunci, scriitoarea Cezarina Adamescu a dat naştere poeziilor pe care le-a aşezat apoi în cartea intitulată “Acasă în Paradis”. Cele trei capitole din cuprins: Cap. I “Târziu de iubire”; Cap. II “Târziu de viaţă”; Cap. III “Târziu de târziu”, se ţin de mână cu motto-ul de pe pagina de început, ce poartă semnătura scriitorului Cezar Ivănescu.

Cu câtă încărcătură spirituală sunt învăluite versurile dăruite din inima izvoditoare de iubire îngerească şi blândeţe a autoarei!: “Să intrăm,/ în crini

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

îmbrăcându-ne/ pentru ca/ tămăduiţi prin iubire/ să renaştem...” (Tămăduiţi prin iubire); “Un loc aparte păstrez,/ unde să înviez,/ o parcelă de Cer/ Doamne-ţi cer/ să am unde să-nviu/ în spaţiul târziu/ Să ajung/ după zile de mers/ Acasă în Univers” (O parcelă de Cer).

Măiestria cu care Cezarina Adamescu aşează şi îmbină cuvintele, deşi par de o reală simplitate, uimeşte: “Eşti Cer în mine – atâta cât încape/ şi-mi eşti cel mai departe om de-aproape” (Eşti cer în mine); “Fără cruţare/ Timpul suflă năpraznic/ În lumânare” (Răsărit asfinţit); “O, bietele mele pietre de râu,/ de câte ori v-am mângăiat cu genunchii!” (Un loc de odihnă).Deşi se ştie că moartea este un lucru firesc, că la un moment dat orice fiinţă va trece prin aceasta, pierderea unei persoane dragi aduce în suflet sentimentul de nedreptate şi dorinţa de într-ajutorare. Astfel de dorinţă o cuprinde şi pe Cezarina Adamescu: “Apele timpului/ se revarsă în sus,/ Stavilă cum să le pun,/ şi până când/ să mă opun,/ cu trupul să-mpiedic zburarea,/ zădărnicind/ - fie şi cu o clipă-/ plecarea?” (Zburarea). Când tristeţea este atât de mare încât “În loc de nisip/ din clepsidră se scurg/ firişoare de sânge” (Ţipătul secundei), când alinarea nu mai poate fi adusă prin şuvoaie de lacrimi, fiindcă “În suflet,/ în minte,/ amintirea e/ un fel de răcoare/ fierbinte...” (Blitz), autoarea recurge la cuvinte, pe care şi le imaginează fiinţe: «Până la glezne,/ pân’ la oblânc/ îngroapă în brazdă/ seminţele/ cât mai adânc,/ aşa cum aş vrea să îngrop/ în inima ta/ Cuvintele mele,/ Fiinţele...” (Cuvintele mele, fiinţele).

Iată cum încearcă autoarea să-şi aline tristeţea în ceasuri de singurătate: “În cuibul cu două hulube/ am pus la păstrare/ cuvintele tale./ Miroseau a gutui, a merişor, a tuberoze...” (Cuvintele tale).

Şi după clipe de neânţelegere, fireşti, dealtfel, i se adresează astfel lui Artur Silvestri, cel al cărui trup aşezat în sicriu în Biserica Visarion din Bucureşti, aştepta să fie îngropat în ţărâna din care a fost creat de Dumnezeu: “ Taci într-adins/ tu care ne minunai întotdeauna/ cu doririle tale de bine./ Te-ai ascuns/ şi nu te mai putem ghici/ eşti aici şi niciunde/ dimpotrivă al tuturor/ de parcă anume/ ai fi pregătit/ ultima glumă durută/ pentru a ne juca un renghi grozav/ şi cu atât mai neverosimil...” (Neânţelegere).

In cel de al treilea capitol intitulat “Târziu de târziu”, autoarea Cezarina Adamescu recurge, ca orice creştin, la rugă către Dumnezeu, El, care are răspuns pentru toate: “Poartă-te, Doamne, cu mine,/ nu bine, ci drept,/ şi toarnă-mi ca semn,/ pe cap untdelemn/ şi pe pleoape/ parfumul de mosc,/ să te cunosc/ îndeaproape” (Să te cunosc).

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

FEMEIE ÎN FAŢA LUI DUMNEZEUEditura Eikon, 2007Autoare Melania CUC

Melania Cuc, prozatoare de excepţie, unicat, aşa cum fiecare scriitor ar trebui să fie, îmbină în mod spectaculos realul cu fantasticul.

La început ai crede că scriitoarea Melania Cuc trebuie doar să pocnească din degete şi ideile îi vor cădea cu slugărnicie la picioare. Aceasta fiindcă domnia sa deţine măiestria de a trece cu rapiditate de la un tablou la altul, menţinând totodată curiozitatea cititorului pentru esenţial.

Când spun despre proza Melaniei Cuc că este o îmbinare a realului cu imaginarul, nu mă refer la o

fantasmagorie, ci la un imaginar bazat pe o conoaştere temeinică, prin studiu, a fenomenelor divine. Subtil, prin proza sa autoarea face trimitere adesea la Biblie - Cartea Cărţilor - chiar de la primul capitol intitulat “Facerea Lumii”, când Dumnezeu L-a creat pe Om după chipul şi asemănarea Sa, L-a înzestrat cu diverse calităţi, dar L-a şi investit cu puterea de a stăpâni toate fiinţele pământului. Stăpânirea se va face prin superioritatea gândirii, prin înţelepciune. Ne-o demonstrează cu prisosinţă unul dintre personaje denumit Mutu, persoană respinsă de societate datorită urâţeniei trupeşti, dar şi datorită faptului că nu poate vorbi. Mutu, însă, deţine înţelepciunea ca dintr-o haită de lupi să facă animale supuse, alături de care îşi va duce existenţa, chiar dacă Dumnezeu a sortit ca omul să trăiască în comunitate şi să se iubească unul pe altul.

Volumul “Femeie în faţa lui Dumnezeu” prezintă un fenomen foarte cunoscut, mai ales în perioada actuală: condiţia în societate a femeii deţinătoare de calităţi deosebite, cum, de exemplu, Dacia Diugan – principal personaj, este înzestrată de Dumnezeu cu darul dansului, ca nimeni alta pe pământ.

Tema cărţii porneşte de la un fapt real, actual şi anume Dacia Diugan – cea mai bună dansatore de pe pământ, nu se poate bucura din plin de harul dat de Dumnezeu, datorită faptului că, femeie fiind este tratată de către bărbat mai ales, ca un obiect decorativ, distractiv, ca un motiv de satisfacere a plăcerilor, dar, şi mai rău, ca un motiv aducător de venituri substanţiale. De aici devine evidentă dorinţa femeii de a nu mai fi tratată ca o sclavă, de a evada, dorinţa de libertate, dorinţa de purificare. Încercările prin care trece femeia sunt greu de suportat de cele mai multe ori datorită semenilor indiferent de vârstă sau sex, societate capabilă să respingă pe cei dăruiţi de Dumnezeu cu calităţi, respectiv

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

pe Dacia Diugan care nu numai că e cea mai bună dansatoare, dar este şi frumoasă. În încercările la care este supusă, Dacia este ajutată de Mutu, cel asemenea ei respins de societate, dar pentru defecte. “Mutu culege lumina, căldura blândă, tulburătoare” – spune prozatoarea.Deşi Dacia se află uneori la hotarul dintre Vechi şi Nou, dintre Bine şi Rău, deşi a uitat de unde vine şi cine este, n-a uitat că a primit de la Dumnezeu un dar deosebit, cel al dansului. Dansul este legătura ei cu Dumnezeu, astfel pe o muzică auzită numai de ea în condiţii imaginare, dansează oricând şi oriunde, fără să-i pese de părerile pro şi contra ale semenilor, iar când vrea să afle răspunsuri întreabă Divinitatea pe care o simte fidelă şi alături. Atunci când trece prin experienţa grea a purificării, cel ce îi sare în ajutor culegând-o de sub stratul de zăpadă este Mutu. Şi nu numai că nu o lasă de izbelişte, dar o duce într-o casă modestă, la o familie incompletă alcătuită din bărbat şi doi băieţi, femeie neexistând, aceasta dovedind că Mutu cunoaşte Legile Lui Dumnezeu, unde o familie este alcătuită din bărbat şi femeie. Numele băieţilor: Petru şi Pavel, ne duc cu gândul că în fiecare casă există o poartă către Rai şi cineva care deţine cheile. Modul de a se comporta al bărbatului şi totodată al copiilor dovedeşte ispita la care sunt supuşi cu toţii. Deşi îi oferă femeii loc în casa lor şi haine de in albe şi simple, deodată sunt cuprinşi de ură cu toţii şi vor să scape de ea, ideea bărbatului, deşi o iubeşte ca un nebun, fiind de a o vinde ca sclavă pentru o afacere profitabilă.

Încercările prin care trece femeia dornică de ispăşire a păcatelor, de purificare, sunt numeroase, diverse şi uneori greu de suportat. Din femeia care a fost cândva o dansatoare plină de glorie, care şi-a asigurat picioarele pentru o sumă enormă, acum se afla în locuri necunoscute, inconjurată de străini stăpâniţi de ispită, ură, invidie, inavuţire, de dorinţa de a supune pe cei din jur, chiar de dorinţa de a ucide cu sânge rece pentru a-şi satisface un moft.

Femeia care a renunţat la tot pentru dorinţa de purificare, pentru recăpătarea demnităţii de om, priveşte cu o îngăduinţa ce se aseamănă cu nepăsarea, la tot ce se petrece în jurul ei. În multe dintre împrejurări reuşeşte să facă asemănarea cu semne cunoscute cândva, undeva: semnul crucii, steagul dacic, hora sub formă de cerc asemănătoare inelului din Cer, muzica deosebită de pe când era balerină, cântecul străbun, vătaf care dă startul jocului, împletituri de braţe în timpul jocului, purtător de steag coborâtor din regii neânvinşi, semn între cer şi pământ reprezentat de o pasăre, tineri spălaţi, îmbrăcaţi pentru sărbătoare, pregătiţi pentru nemurire etc.

Volumul intitulat “Femeie în faţa lui Dumnezeu” m-a purtat într-o realitate crudă petrecută în zilele noastre, în care păstrarea legăturii cu divinitatea este un lucru esenţial, iar respectarea Legilor Biblice este o necesitatea primordială, spre binele tuturor.

21 oct. 2007

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

MIERCUREA DIN CENUŞĂEditura ZIP, 2008

Autoare MELANIA CUC

Romanul Miercurea din cenuşă mi-a stârnit un deosebit interes, chiar înainte ca el să vadă lumina tiparului. Mai exact în momentul în care am citit un fragment din el publicat în Revista “Agero” şi am constatat că subiectul îmi este cunoscut. Despre acest subiect aflasem la timpul potrivit de la scriitoarea Sabina Măduţa prietena mea. Însă, curiozitatea pe care mi-a stârnit-o cartea Mircurea din cenuşă a fost, mai ales, din cauza visului premonitoriu ce l-am avut în noaptea ce doar trecuse, atunci când Sabina mi-a dat trista veste. Melania Cuc a fost adusă pe lume în Archiud, Bistriţa Năsăud, pe data de 22 iunie 1946. Binecuvântată de Dumnezeu cu har pentru arta creaţiei, pe lângă faptul că scrie poezie, proză, literatură pentru copii, este jurnalist, are program de colaborare la Radio şi TV, este şi pictor de icoane pe sticlă.

Printre romanele publicate se numără şi Miercurea din cenuşă. Prin această carte, Melania Cuc a dovedit încă o dată că este o scriitoare

de mare forţă, deşi după aspectul fizic pare fragilă asemenea ghiocelului sau mlădiţei de salcie. Folosind meşteşugu-i bine cunoscut de a îmbina realul cu imaginarul, autoarea învăluie cititorul într-o mantie ţesută din in românesc, pe care a brodat imagini din ancestral, dar şi flori de poveste culese din basmele de mare circulaţie, introducându-l apoi într-un labirint din care el, cititorul, nu doreşte să caute cărarea spre ieşire, ci, dimpotrivă, devine curios să afle cu ce personaje se va mai întâlni şi ce roluri vor juca acestea, labirintul reprezentând, de fapt, lumea în care, atât autoarea cât şi cititorul îşi duc existenţa. Cât este realitate şi cât este imaginaţie rămâne la latitudinea cititorului veşnic aflat sub imperiul tentaţiei de a pune totul pe talerele balanţei, iar aceasta se întâmplă chiar din primele rânduri ale romanului Miecurea din cenuşă, întrucât personajul principal se numeşte, pur şi simplu: Cenuşăreasa.

Melania Cuc descrie fără menajamente una dintre experienţele prin care a trecut, când, pentru o perioadă s-a aflat pe linia de hotar dintre Viaţă şi Moarte. Deşi se afla faţă în faţă cu Moartea, nu-i purta pică, dimpotrivă îi spunea “Dânsa”, respectând-o tocmai pentru conştiinciozitatea cu care, deşi singură, execută un volum de muncă imens, fără margini chiar, iar aceasta se petrece de când lumea şi aşa va fi până-i lumea. Deci, ea, scriitoarea Melania Cuc, în roman autodenumindu-se Cenuşăreasa, după câteva clipe de slăbiciune găseşte puterea de a nu pleca la braţ cu Moartea înainte de a-şi încheia socotelile cu

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Viaţa. Ce dur şi impresionant bilanţ îşi face eroina romanului Miercurea din cenuşă!: “Palmele care au mângâiat şi lovit, trudit şi strivit, care au scris eseuri şi au trântit uşa casei de locuit… sunt două turturele tipic urbane dar legate între ele pe viaţă”. “Încerc să-mi trec toată Viaţa prin faţă. Este ca un şir de cicatrici, o poveste nescrisă dar pusă pe celuloidul cu filme din secolul trecut. Lumini şi umbre… Unde? Când? Cum? De ce am greşit? Întrebări de jurnalist frustrat. Îmi văd trecutul ca prin sită deasă. Nu-i făină albă, nici negru de fum. Doar cenuşă! Spuză trasă din vatră. În ciobul de memorie stau înţepenite moliile banalităţii, nimicul ce ţine de locul şi de omul comun. Nici o crimă, nici un jaf la drumul cel mare, nici descoperiri ştiinţifice epocale. Toate zilele mele au fost fascinante dar... aproape anoste, normale” (pag. 29).

Moarte? Sau Viaţă? Se joacă cinstit şi de o parte şi de alta. Sunt momente în care, deşi cu părere de rău Dânsa înţelege că trebuie să se dea bătută, fiindcă balanţa înclină spre Viaţă, că gândul Cenuşăresei aleargă către “Acasă”, către cei lăsaţi Acasă: “Parcă nu mai sunt pe pat de spital, am paraşutat în timp şi în spaţiu. Acasă. Nu-mi miroase a spirt medicinal ci a busuioc şi mâncare un pic afumată… (pag.69); “Ce-o fi făcând mama, la ora asta din noaptea amestecată cu zorii de ziuă? Doamne sau îşi târăşte prin casă, amintirile din tinereţea-i bătută în brâgle şi spată de soartă. – Ce face Mona? Ce face Adi? Depinde de fusul care le toarce orele planetare. Iisuse, te rog, fie ca grija copiilor mei să o iei şi s-o porţi, pentru mine, pe braţe! Ce face Mitruţ la 5 dimineaţa? Ca întotdeauna, mă aşteaptă”. (pag. 62)

Miercurea din cenuşă este o carte ce trebuie citită până la ultimul cuvânt, şi nu povestită, o carte demnă de luat în seamă pentru cei ce studiază fenomenul: OM-VIAŢĂ - MOARTE.

Notă: Mă refeream la începutul textului la un vis premonitoriu. L-am povestit în scris la momentul respectiv, sub titlul «Grădina Milenei» şi i l-am trimis Melaniei Cuc pentru publicarea în Revista «Agero». A fost publicat, e mult de atunci… La sugestia Sabinei Măduţa căreia îi povestisem visul, am dat alte nume personajelor. In povestire numele Melaniei este Milena, iar al Sabinei este Sara.După ce am citit cartea Miercurea din cenuşă, i-am spus Melaniei despre visul premonitoriu. Nu-mi mai era teamă. Ajunsese ACASĂ, mulţumesc Lui Dumnezeu!

Bucureşti

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CÎND S-AU FOST SPUS ÎNGERIIEditura Epigraf, 2009Autor TRAIANUS

E-atâta Dumnezeu şi-atâta viaţă pământească în poezia lui Traianus!Pe lângă faptul că au o mare încărcătură spirituală, poeziile din volumul

Cînd s-au fost spus Îngerii au în componenţa lor două valori: suflet şi trup. Sufletul l-am aflat, de obicei, în prima parte a poemului.

Pe măsură ce străbăteam cu cititul filele cărţii, în sinea mea am asemuit poemele lui Traianus cu nişte cetăţi. Fiecare poem este o cetate în mijlocul căreia se află un castel cu destinaţia: « Sălaş pentru sufletul poetului ». În jurul castelului, ca o salbă, diferite locuinţe ca formă şi mărime, cu destinaţii ce reprezintă viaţa lumească: dorinţă, regret, speranţă, iubire, dojană, tristeţe, cădere în păcat, rugă, înălţare,… şi, de ce nu, un loc în care poetul să stea cu Dumnezeu la o cafea: « De-o vecie viscoleşte / Cu luceferi, nu cu nea. / Astă seară o să vină / Dumnezeu la o cafea » (Dumnezeu la o cafea).

Zidul ocrotitor al cetăţii poate fi uşor înlăturat de cel ce doreşte să ajungă la sufletul poetului ce-şi petrece o mare parte din viaţă în taină, în singurătate, momente existente în viaţa oricărui scriitor.

Poezia lui Traianus te poate purta cu gândul către o zonă filozofică, însă e doar o impresie de moment, ce se datorează pe de o parte priceperii poetului de a mânui condeiul, iar pe de altă parte vastelor cunoştinţe în varii domenii, precum şi bogatului bagaj metaforic. De fapt, poeziile lui Traianus sunt scrise sub semnul Sfintei Credinţe pe care o mărturiseşte pe fiecară filă: « Nimic nu-i, Doamne, fără voia Ta / Şi fără ştirea Ta – nici o pedeapsă, / Horind, luminile din soare-n stea / Boltirea zărilor o fac neştearsă / … Doar Tu, Părinte Sfânt, pe orice drum / candelă-mi eşti din Pururi în acum » (Din Viitor în Azi).

Şi totuşi poetul se află mereu în căutarea Lui Dumnezeu, aceasta, însă, nu înseamnă că nu l-a găsit, ci mai degrabă intervine teama de a-L pierde, de a se pierde el, omul, de fapt, pe el însuşi, fiindcă Dumnezeu se află tot timpul la locul Lui, de unde poate fi văzut de oricine, oricând: «Doamne, Doamne, cântec viu / Tu mă ştii, eu nu Te ştiu / Totdeauna » (Harfe-n răsărit); « Cale aspre Tine, Doamne, pavată-i cu iubire, / Calea spre nicăire pavată-i cu blestem. / Sînt beat, dar nu de vinuri ce-adăpostesc mistere, / Sînt beat de Tine, Doamne, să nu fiu beat mă tem! » (Psalmul sfinţiei).

Fără măsură este dorinţa poetului de a se îmbogăţi din punct de vedre spiritual, de a se ridica la un nivel superior: “Prea plin de Tine, Doamne, vreau să fiu, / Căci numai Tu eşti poezia lumii. / Ea mamă mi-i acum, în ea te ştiu, /

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Anii de-azur în necădere du-mi-i » (Psalm); « Prin Dumnezeu cunoaşte-te! îmi strig » (Doi de mine) ; « Am totul cît Te am pe Tine, Doamne, / Şi n-am nimic dacă te părăsesc » (Psalmul zilei a şaptea).

Creaţiile literare cuprinse în cartea « Cînd s-au fost spus Îngerii » au forme diferite, aşa cum şi trăirile sufleteşti şi trupeşti ale poetului sunt diferite. Fie că sunt distihuri, catrene, poeme cu versuri rimate sau versuri libere, balade sau Psalmi, peste toate stăpâneşte lira, prozodia, respectul autorului faţă de Măria Sa Poezia: « Această zi din tine-i smulsă, Doamne, / E-o zi-Iisusă, cum nu s-a văzut » (Dumnezeu la o cafea); « În zori de-amurg te-ai dus înlăcrimată » (Cîntec îmbisericit); « …O noapte doar, în care se-nfiripă / Al stelelor albastru gîngurit. / Să muşc din pita ei, făcînd risipă, / Ca ditr-un cîntec scris în infinit » (Ultimul recviem); « Ce rămâne-n mine / Ştii doar Tu, Stăpâne. / De-mi vor fi păgâne /Vremile sau nu - /Vai, cunoaşte- nime / Şi, zidit în rime / Sau în străinime / De-o fi-n veşnicime - / Porunci-vei Tu ! » (Psalmul apartenenţei la vecie ».

E-atâta viaţă pământească şi-atâta Dumnezeu în poeziile lui TRAIANUS!

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

DINTR-UN TIMP AL REGĂSIRIIEditura Perpessicius, 2007

Autoare Florica GH. CEAPOIU

Fire romantică, sensibilă, doamna Florica Ceapoiu dă dovadă că dintotdeauna a fost poetă, deşi a publicat la o vârstă matură.

Sălăşluiesc în dânsa sentimente lăuntrice, pe care din când în când le exteriorizează, cel mai uşor mod găsindu-l prin intermediul poeziei. Şi nu prin orice fel de poezie, ci una care respectă cu stricteţe toate regulile: prozodie, rimă, ritm, formă etc.

Trecând poezia mai întâi prin suflet, doamna Florica Ceapoiu ştie précis când este timpul să spună: Gata, am

compus o poezie, este a voastră! “V-am dat în scris tot sufletul prin lege/ Şi înapoi să-l iau cred că-i târziu” (V-am dat tot sufletul – rondel)

Invocarea Divinităţii reprezintă pentru poetă lucrul esenţial, necesitatea permanentă, sursa de unde îi vine ajutorul, puterea, fericirea, viaţa: “Doamne, dă-mi puterea să mă-nalţ la astre,/ Să devin iar cântec străbătut de vis” (Rondelul unui proscris)

Poeta Florica Ceapoiu este înzestrată cu sensibilitate sufletească şi romantism, aceste însuşiri existând în toate poeziile sale, dintre care voi da următorul exemplu: “Iar vorbesc cu tine, iar îţi cer părerea/ Singură în noapte greu mai sparg tăcerea/ De ce deznădejdea fără de măsură/ Îmi doboară steaua, floare de răsură?” (Singură în noapte)

Chiar atunci când este cazul să facă un anunţ despre sosirea unui eveniment trist, chiar tragic, poeta o face într-un mod aparte, printr-un vers cantabil, măcar în felul acesta să aducă alinare, mângâiere: “E oare sfârşitul, aşa o să vină?/ Bolnavul e omul sau are vreo vină?/ E ora scadenţei a zeci de păcate?/ Ne numără Domnul greşelile toate?” (Ora scadenţei)

Din punct de vedere metaforic aflăm din poezia doamnei Florica Ceapoiu o abundenţă de metafore: “E vremea nunţilor de primăvară/ Când explodează florile pe ram/ Cuvinte-naripate noaptea-nham/ Să limpezesc un cântec de vioară” (O punte spre destin)

Autoarea volumului “Dintr-un timp al regăsirii”, abordează genuri de poezie ca: sonnet, rondel, triolet, poezie cu formă variabilă. Indiferent de genul din care face parte poezia doamnei Florica Ceapoiu este foarte bine studiată ca format, are conţinut, iar versurile au muzicalitate, întărind expresia “poezie”.

Septembrie 2007

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

PRINTRE CRINI ŞI ALBE TURNURIVolum de poezie, Editura Arefeana, Bucureşti, 2008

Autoare Florica Gh. CEAPOIU

Aflându-se la cel de al patrulea volum de poezie, intitulat Printre crini şi albe turnuri, Florica Gh. Ceapoiu dovedeşte încă o dată că este iubitoare de poezie şi că are un deosebit respect pentru slova scrisă ce-o va lăsa moştenire.

Pe lângă sonet şi rondel, cartea Printre crini şi albe turnuri cuprinde poezie cu formă variabilă, distih, iar ca o surpriză oferă cititorului un mănunchi de monostihuri.

Cultivând cu predilecţie poezia cu formă fixă: sonet şi rondel, doamna Florica Gh. Ceapoiu lucrează cu migala şlefuitorului de pietre preţioase, domeniile din care îşi culege comorile fiind diverse şi de mare întindere.

Cu un deosebit respect pentru sonet, pe care-l vrea perfect din toate punctele de vedere, autoarea mărturiseşte în compoziţia intitulată Sonetul meu: “Sonetul meu a devenit destin”.

Simţindu-se protejată de puterea divină pe care o invocă pentru şlefuirea aproape de perfecţiune a ceea ce crează, autoarea îşi începe volumul cu sonetul intitulat Adorare, în care îşi arată imensa Slavă înălţată Mântuitorului: “Îngenunchez, mă-nchin şi Te ador”, precum şi ruga pe care, cu smerenie I-o adresează: “Te implorăm cu glas stăruitor: / Revarsă-ţi mila-n inimile caste!”.

Poeta îşi îmbogăţeşte poemele cu salbe de metafore şi le înnobilează cu delicateţea florilor, cu adierea vântului, cu zbuciumul mării, cu firul de mătase tors de anotimpuri: “In astă viaţă eu am fost natură/ În unde cristaline-am existat/ Petale de lalea am sărutat/ Iubind şi macii fără de măsură” (În astă viaţă). Admiră, culege şi transpune în poezie speranţa de viaţă, puterea dragostei, armonia întru convieţuire transmisă de păsărelele ce şi-au făcut cuib chiar la ferestra casei sale: “Eu aş cânta duios, precum mi-e dorul/ În anotimpul blând şi înflorit/ La cuiburi graurii au revenit,/ Iar soarele îi scaldă-n zori pridvorul”(În linişte).

Cu recomandarea de a poposi cu ochii şi inima printre filele cărţii cu titlul Printre crini şi albe turnuri, o felicit pe autoarea Florica Gh. Ceapoiu şi îi doresc spor la slova scrisă!

13 februarie 2009

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

FAGURI SĂLBATICIEditura Semne, 2009

Autor Marian DUMITRU

Mănunchiul de sonete, mai exact optzecişişapte la număr, pe care Marian Dumitru ni-l dăruieşte în volumul prefaţat de Prof. univ. dr. Ion Dodu Bălan, are foarte sugestivul titlu Faguri sălbatici, pornind, mai ales, de la ideea că atât fagurele cât şi sonetul se construiesc cu migală, cu dăruire, totodată având la bază o anume tehnică a alcătuirii de la care nu se permit abateri. Pe de altă parte, poezia poate servi ca hrană sufletească. Mesajul pe care-l transmite poetul Marian Dumitru în aceste sonete este profund, dar cald, încât gândul nu te

mai poartă la formă, ci la conţinut: “Ai pus sub Cloşcă suflet pentru Pui,/ Şi fulgii din zăpezi de chiparoase, / Urcând pe stele pline de crevase / Pe care doar nebun de eşti le sui: / E bine miezul nopţii să-l supui, / Altfel din versul tău rămân doar oase”. (Corabia cu rouă) .

“Poezia e un aliat al omului care se caută pe sine”, spune în prefaţă Profesorul şi criticul literar Ion Dodu Bălan. Şi pe bună dreptate, întrucât tendinţa cititorului este de a-l identifica pe autor prin scrierile sale.

Dacă din volumul Faguri sălbatici ar fi să citim chiar şi un singur sonet: Dăruire, am observa starea sufletească nu numai a poetului, ci a noastră, a tuturor. Este atâta iubire nespusă în acele versuri! Şi cu atât mai mult regretul este mai apăsător, cu cât vremea a trecut, iar cale de întoarcere nu mai este. Deoarece, copleşit de multitudinea evenimentelor, omul îşi duce zilele într-o continuă grabă, fără să-şi acorde o fărâmă de timp pentru mărturisirea iubirii măcar faţă de cei din familie. “Ai grijă de tata să aibă lumină, / Mamă, şi-n cer cred că e visător, / Ne-au fugit caii, ştii, pe ogor, / Uitase o poartă să-nchidă-n grădină. /Opreşte-l, te rog, să schimbe o roată / La Carul cel Mare, căci merge perfect: /Nu are lumina lui niciun defect... / Dacă s-o pună la loc n-o să poată? / Nu-l mai lăsa la corăbii pe cer; / Mamă, să tragă cu a lui bucurie: / Mai sunt la galere, acolo, o mie / De veacuri, iar ele vâslaş nu îl cer. / Îl văd lângă Lună pe tata, stingher; Mai spune-i că odată şi odată o să-nvie”. (Dăruire)

Prin datul de la Dumnezeu, omul a avut parte ca prin puterea imaginaţiei să poată trece dincolo de hotarul unei vieţi obişnuite, iar dacă omul este şi poet, a beneficiat de o calitate în plus, aceea de a se exprima în cuvinte alese, poetice: “Am scris mii de sonete într-o zi / Pe coala cea flămândă a luminii, / Iar bunii fluturi m-au citit în crinii / Cu zig-zaguri de foc spre a vesti: / E criminal să nu

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

citeşti poetul, / Dar şi mai criminal, să-l înţelegi, / El dă peste fantasmă atâtea legi, / Încât frumosu-i una cu secretul”. (Clinchetul de lună).

Astfel în sonetele poetului Marian Dumitru expresiile deosebite, metaforele se află la loc de cinste, dovadă că imaginaţia nu cunoaşte limite: “Satule, cascada mea secată, / Vuiet împietrit în gingăşie, / Stele-n candelă-ţi veneau solie: / Azi, pe-obrazul cerului eşti pată” (Satule, cascada mea secată).

Monografia comunei MÂRŞANI, judeţul DoljEditura Sitech, 2009

Autori Dumitru DAN şi Ana – Maria RĂDESCU

Cu doar câteva zile în urmă, am avut bucuria să primesc Monografia comunei Mârşani, judeţul Dolj, carte abia ieşită de sub tipar. Este vorba despre acelaşi Mârşani – locul meu natal pe care l-am nemurit, aşa cum m-a îndemnat sufletul, în romanul-trilogie “Oameni de Nisip”, vatră mare şi frumoasă, aşezată în partea de Sud a ţării, în stânga Jiului.

Această monografie înseamnă pentru mine un vis împlinit. De multă vreme, chiar de pe când eram copil, în sufletul meu a sălăşluit dorinţa ca în afară de zicerile

legendare să cunosc cât mai multe despre viţa mârşănească. Voiam să ştiu precis cum a luat fiinţă localitatea, cine a fost prima persoană care şi-a construit casă. În felul acesta aflam şi cine era persoana pe care mama o blestema cu foc, considerând-o singura vinovată în momentele în care o supăra tata: “Alege-s-ar prafu’ de ăla care a bătut primul ţăruş aici, ca să facă sat! (romanul-trilogie Oameni de Nisip)”.

Îmi dădeam seama foarte bine că o astfel de lucrare cere timp şi muncă, dar, mai ales, multă dăruire. Însă mai ştiam şi că în Mârşani sunt oameni iubitori şi cu respect pentru viţa strămoşească, doritori de cunoaştere a rădăcinilor neamului. Cei care au luat hotărârea să facă săpături adânci, să dea de capătul rădăcinii viţei sau, măcar să ajungă cât mai aproape, sunt profesorii DUMITRU DAN şi ANA – MARIA RĂDESCU, tată şi fiică.

Dumitru Dan este profesor de biologie la una dintre şcolile comunei Mârşani, deţinând şi funcţia de Consilier la Primărie.

Ana – Maria Rădescu este profesoară de limba franceză la şcoala din comuna Işalniţa, judeţul Dolj. Face parte dintr-o familie de profesori, întrucât şi mama ei Cornelia Dan a predat limba franceză la şcoala din comuna natală, Mârşani.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Realizarea monografiei a fost posibilă cu sprijinul mai multor persoane, dintre care: Tehnoredactare: Rădescu Eugenia şi Rădescu Octavian Dan; coperta: Rădescu Octavian Dan; Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. Savin Constantin şi Conf. univ. dr. Rădescu Nicolae.

Monografia de faţă este o lucrare complexă, bazată pe documente peste care a vremuit vremea, unele datând chiar de secole. Bibliografia este consistentă. Au fost culese cu migală date din diverse arhive sau din lucrări ştiinţifice publicate de-a lungul timpului, tocmai pentru o informare corectă despre aşezare geografică, relief, climă, ape, sol, vegetaţie, faună, deşertizare, învăţământ, cultură, religie, asistenţă sanitară, sport, evoluţia numerică a populaţiei, arhitectură populară, administraţie locală, obiceiuri şi multe alte date, cum ar fi cele despre Gogea Mitu, uriaşul de 2,42 m, până la ora actuală fiind considerat cel mai înalt om din istoria României. Sau despre cei 422 de eroi mârşăneni, care au luptat pentru întregirea neamului, până la jertfa supremă, în cinstea cărora a fost înălţat un monument în centrul comunei. Meritoriu este modul în care Rădescu Octavian Dan a realizat coperta volumului “Monongrafia comunei Mârşani”, aşezând la loc de cinste fotografia cu Monumentul Eroilor.

Importanţa realizării monografiei rezultă şi din bogatul ei conţinut. Existenţa numeroaselor tabele ce cuprind nume de persoane, dovedesc cât de mare este numărul mârşănenilor cu pregătire în diverse domenii şi cu care comuna are a se mândri.

A devenit un obicei ca pe 15 august, de “Sfânta Maria”, Primăria să organizeze “Sărbătorirea Comunei Mârşani”, iar în cadrul festivităţii, unii dintre fiii satului să fie premiaţi cu diferite distincţii, printre care şi cea de “Cetăţean de Onoare”.

Ţin să le mulţumesc profesorilor Dumitru Dan şi Ana-Maria Rădescu, autorii “Monografiei Comunei Mârşani”, şi totodată să-i felicit atât pe ei cât şi pe toţi cei ce au contribuit la realizarea acestei cărţi.

IOANA STUPARUScriitoare,Fiică a comunei Mârşani,“Cetăţean de Onoare al comunei Mârşani”

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

“DOAMNELE POEZIEI” – Editura Anamarol, 2008Antologie trilingvă: româno-engleză-franceză

Şapte poete consacrate: Liliana Filişan, Rodica Elena Lupu, Victoria Milescu, Adela Adriana Moscu, Lelia Mossora, Luminiţa Suse, Dona Tudor, au dăruit din prea plinul lor sufletesc poeme în trei limbi de circulaţie universală, aşezându-le într-o antologie trilingvă româno-engleză-franceză, intitulată “Doamnele poeziei” .

Deşi venind din diferite colţuri ale lumii, din Germania, SUA, Canada, dar şi din România, acestea se aseamănă prin sensibilitate, prin măiestria ilustrării tablourilor de viaţă, prin cuvântul scris. Cele şapte slujitoare ale condeiului, au dăruit cititorului poeme în care şi-au găsit locul cuvenit imaginaţia susţinută de bogăţia metaforică, puritatea, speranţa, dorinţa de perfecţiune, întrebări, căutări de răspunsuri în locuri pentru alţii inaccesibile… Puntea de legătură cu divinitatea este una dintre caracteristicele reflectate în poemele din acest volum publicat la Editura Anamarol, poeta Rodica Elena Lupu fiind editorul, iar poeta Victoria Milescu fiind corectorul.

Liliana Filişan îndrăgostită mereu de cuvânt, după cum mărturiseşte chiar domnia sa, a brodat sentimente cu o deosebită sensibilitate. Salbă de metafore aflăm în poemul “Frunze de toamnă”: “Când întomnez în gând se strâng tristeţi la uşă/ şi-n mine plouă plumb… şi piatră… şi cenuşă…/ Sub pleoape vineţii dansează roi de fluturi/ când nori de alabastru spre nord se arcuiesc/ secate braţe curg, nevrotic înspre luturi,/ în răzvrătiri de ploaie un dor nepământesc…”

Rodica Elena Lupu hotărâtă “să o ia de la capăt” (poemul “Voi trăi…”), iar aceasta din dorinţa de a afla perfecţiunea, spune în poemul “Te caut”: “Caut o femeie în care să-ncapă/ Universul întreg, dorinţa mea toată,/ O femeie nouă mereu,/ Curcubeu şi cascadă/ Care să răsară, să explodeze, să ardă/ Să facă din mine ce vrea/ Atom, om sau stea/ Tot timpul să ia şi să dea…”

Victoria Milescu crează versuri de mare înţelepciune si cu o imensă încărcătură spirituală în poemul “Între forţă şi slăbiciune”: “Sunt încă/ proprietatea lui Dumnezeu/ sunt scribul sub teroarea cuvintelor/ m-ai trimis pentru că tac/ muşcând pământ/ unde să fug când pământul fuge şi el?/ îngroziţi suntem de un singur cuvânt/ curând se va auzi/ va fi tunet sau adiere?/ îl voi rosti eu, îl vei şopti Tu?/ sunt încă preferata lui Dumnezeu/ unde să fug şi de ce?...”

Adela Adriana Moscu având o bogată experienţă interculturală, lucrând cu diverse grupuri etnice, subliniază în poemul “Cercul păcii”: “Dăm naştere iertării/ lăsând în urmă/ promisiuni neţinute,/ îmbrăţişând seminţele speranţei/ pe

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

care le-am regăsit/ când ne-am simţit durerile adânci/ ale fiecăruia,/ când dădeam mâna unii cu alţii/ cu căldură…/ Alegem să ne cântăm unii altora/ în loc să strigăm... şi/ ALEGEM SĂ DANSĂM/ ÎMPREUNĂ/ CERCUL PĂCII…”

Lelia Mossora clarifică unele întrebări, recurgând la cunoştiinţe din ancestral: “Istoria se repetă…/ Este adevărat./ Fiecare trăim clipe/ trăite demult…/ şi niciodată./ Fiecare visăm visele/ de altădată” (poemul “Clipe furate”). Sau: “…şi ne preschimbăm în îngeri/ şi mai murim puţin/ să ne naştem/ din nou/ cu aceleaşi/ vise/ şi doruri…” (poemul “Şi îngerii mai mor uneori…”)

Luminiţa Suse. Sub aparenta duritate a expresiei, cu un stil deosebit şi cu un conţinut al frazei bogat în neologisme şi metafore, îmbinând realul cu imaginarul, Luminiţa Suse ascunde calităţi de poetă sensibilă, visătoare. “Anna celor o mie de crini”: “am aflat că la romani/ numele solstiţiului de iarnă era bruma/ ziua de astăzi nu este solstiţială/ suntem în ianuarie/ dar nopţile sunt din ce în ce mai scurte/ şi nu îmi ajunge întunericul/ ca să câştig bătălii personale/ astă-noapte, m-am luptat cu zmeul zmeilor/ dacă îi sărutam un ochi, îmi muşca un ochi/ dacă îi scoteam alt ochi, îmi dezmierda ochiul rămas/ dacă îi pălmuiam inima, îmi deschidea inima/ el mă acoperea cu un crin până la gleznă/ eu îl scufundam în noroi până la/ lumina zorilor/ mâzgălite cu roşu pe linia orizontului/ motive lichefiate în lapoviţă/ zmeul zmeilor absent/ eu, Ană zidită în turn de crini/ până la bruma”.

Dona Tudor – impresionează prin relatarea unor tablouri dure de viaţă, rupte din realitate, cutremurătoare clipe trăite chiar de domnia sa, război, bombe, moartea privită în faţă. Este un argument că în momente triste, dramatice, tragice, se nasc opere de valoare. Punctul esenţial al existenţei este puntea de legătură cu divinitatea: “Adorm cu iconiţa de la preotul militar/ Şi-mi visez botezul trist,/ vioriu,/ vitraliu,/ vara,/ ametist…” (poemul “Vioriu, Vitraliu, Vara, Ametist”). Firicelul de rugă crescând spre Cer, răsărit din scrijeliturile în ţărână făcute de ungíile însângerate, îl găsim în poemul “Ruga-mi-se” (pentru generalul Mono Bhagat din India, aflat în misiune în Somalia): “Sângele-mi se face spumă/ şi ce simt nu mă mai doare/ se rotesc cununi de brumă/ şi de păsări călătoare…/ Între dinţi e-o rămăşiţă,/ Dintr-un strigăt lung în noapte…/ Cine-i singur azi în lume,/ Ruga-mi-se doar în şoapte...”

Cele şapte poete care şi-au dat mâna pentru a alcătui volumul “Doamnele poeziei”, antologie trilingvă – româno-engleză-franceză, au dovedit că poezia şi măiestria versului nu are graniţă.

3 ianuarie 2009

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

SCAUNUL HARULUIEditura Semănătorul, online, 2009

Autoare Titina Nica ŢENE

Mănunchiul de poezii publicate de Titina Nica Ţene în volumul intitulat “Scaunul Harului”, aduc a romanţă cu parfum de amintire, ferestre cu gutui păstrate una lângă alta ca nişte candele luminânde sub bolta seină a iernii, credinţa că există un rost bine stabilit de Dumnezeu în toate, nădejdea că după iarnă va veni iarăşi primăvară: “Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt / ca o primăvară, când învie toate”, spune autoarea în poezia “Sfânta Primăvară”.

Când sufletul i-a fost legat de locurile natale, nimeni, niciodată, nu i-l va putea dezlega, dă de înţeles delicata în cuvânt Titina Nica Ţene, venită pe lume în satul Uşurei, judeţul Vâlcea, sat din care a plecat de multă vreme, urmându-şi destinul . Versurile simple ca apa izvorândă din crestele munţilor spun foarte multe: “Ce fericită eram, Doamne, / Şi ce departe sunt acum!” (De Paşte); “Merg încet cu sufletul pustiu, / singură printre atâta lume, / timpul a trecut când nici nu ştiu, / oamenii din juru-mi nu au nume” (Toarcem amintirea).

Puterea obişnuinţei nu-şi găseşte locul în inima poetei Titina Nica Ţene. Ea nu poate să privească numai înainte, fiindcă dorul vetrei strămoşeşti dă în clocot şi cheamă necontenit. El, DORUL nu va putea fi ostoit decât odată cu poposirea autoarei, trup şi suflet pe plaiurile natale: “M-am întors la mine-n sat / şi-am găsit casa-ntr-o rână / Părul, nucul şi gutuiul / sânt deja cam ofiliţi / nu e nimeni prin ogradă / să vadă că sunt iubiţi” (Aşa-i viaţa).

Cântecul pământului ce i-a legănat anii copilăriei a urmărit-o pretutindeni, ca o vrajă. În poezia “Suflet rătăcit”, autoarea descrie cu multă sensibilitate una dintre căile spre alean pentru tot ce a lăsat în urmă: “M-am întors acasă pe un drum de ţară / Şi-am stat de vorbă cu pădurea / … Am trecut tăcută pe sub merii-n floare / ce mi-au nins cărarea semn de bun venit, / ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare: ai venit acasă suflet rătăcit?” (Suflet rătăcit).

Titina Nica Ţene a fost hărăzită de Dumnezeu cu meşteşugul rânduirii cuvintelor în vers. Deosebit de semnificativă este poezia “SCAUNUL HARULUI”, poezie ce a dat şi titlul volumului: “Se simte primăvara-n aer / copacii deschid ochii-n vânt / şi parcă simt cum creşte iarba / şi ghioceii din pământ / O altă primăvară vine / şi-mi înfloresc cuvinte-n gură / şi cad tristeţile din mine / ca florile de pe răsură”. Astfel, prin frecventa invocare a divinităţii, autoarea îşi exprimă nemărginita credinţă în Dumnezeu şi recunoşiinţa pentru faptul că El I-a netezit cărarea în viaţă: “Doamne, Te caut mereu / undeva acolo-n cer / şi de n-am să Te găsesc / Doamne Sfinte, simt că pier” (Cărarea).

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

MOARTEA MEDUZEIEditura Amurg sentimental, 2006

Autor Radu F GURĂU

Carte de mini poeme, în care metafora se simte la ea acasă aproape în fiecare vers. Într-o viziune specială, filosofică, Radu F Gurău – regizor de profesie, transformă cu uşurinţă universul într-o scenă de teatru. Actorii sunt pur şi simplu toţi “Fiii Universului” (Personajele). Condiţia existenţială este comunitatea şi totodată păstrarea echilibrului în univers. Sunt atribuite roluri principale, unul avându-l chiar autorul care trebuie să privească pentru a putea povesti. Însă, poetul sensibil din fire, nu poate privi nepăsător, ci trăieşte totul la intensitate maximă: “Şi EUL MEU care trăieşte / şi moare în fiecare clipă, / pe valul VEŞNICIEI” (Personajele). Un alt rol principal îl are omul. Prin natura superioară cu care l-a înzestrat divinitatea, omul se face responsabil de păstrarea echilibrului în univers. Însă, în actuala perioadă denumită cea a vitezei, există oameni care nu au răbdare să cugete la cele ce au de făcut şi se lasă duşi de val, asemenea unei meduze. Superficialitatea cu care sunt tratate problemele, duce uneori la dezechilibrul universului: «Bărbierit de vânt / Infinitul obosit / Devine falit» (Clipe deocheate). Şi fără a fi măcar un pic îngrijoraţi, cei ce au contribuit la producerea dezechilibrului îşi fac bagajele şi se mută în alt loc, unde le este bine pentru moment. Şi tot aşa, migrează pe te-miri-unde pierzându-şi identitatea, asemenea unei meduze care a apărut cândva, de undeva din imensitatea oceanului: «Păsări migratoare / fără rădăcină / Cântec vinovat» (Migraţii acrobatice).

Păcatul sau îndepărtarea de divinitate sunt principale motive de chiar pieire a universului: «Clipă tăcută în ceaţă / soare fără dimineaţă / Prinţul uitat de iubire» (Lacrima de rouă). Recunoaşterea păcatului, revenirea la credinţă, înseamnă revenirea la viaţă a întregului univers: «Inima ce bate / În lacrima de rouă / învie universul pustiu» (Destinul clipei); «În zori la orizont / zburdă lumina / uitată de noi în cer» (Zboruri uitate); «Ploaie măruntă / Clipă căruntă / Destinul la nuntă» (Destinul clipei).

Autorul Radu F Gurău a adunat în mini poemele sale din volumul «Moartea Meduzei» o seamă de stări sufleteşti prin care trec pruncii universului: păcat, credinţă, bucurie, tristeţe, speranţă, cădere, cântec, bocet, realitate, minciună, triumf, despărţire, împăcare, căinţă etc. «Catapeteasmă uitată / Clipă blestemată / Bocet tăcut» (Destinul clipei)«Foaie verzuie de foc / Om cu noroc / Dumnezeu răbdător» (Clipe deocheate)

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

«Olarul fără lut / şi fără rouă / Foamete universală» (Destinul Clipei)«Nebună de fericire / roua se înalţă / în vîrful picioarelor» (Lacrima de rouă)“Licitaţie / La bordul Universului / Meduza / armator privat” (Moartea meduzei)“Eul meu îşi culege / polen / de pe iarba ofilită” (Moartea Meduzei)“Soarele ne livrează / gratuit / lumina dimineţii” (Zboruri uitate).

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

PERGAMENTEEditura Privirea, 2007,Autor SORIN ARBĂNAŞ

Poeme româno- albaneze

“Inima ta e o frunză;Iubirea mea s-a făcut cercÎn jurul pomului”.

Am început cu “versurile mărturisire” de la pag. 130, considerând că ele definesc volumul de poeme cu titlul PERGAMENTE, al scriitorului Sorin Arbănaş.Într-o lume în care un făgaş favorabil şi-au găsit incertitudinea, comportamentul brutal, agresivitatea verbală până şi în literatura scrisă, când poetul, (adevăratul poet care doreşte ca literatura română să se întoarcă la originile ei), deci, când poetul a devenit un neânţeles şi e privit cu dezinteres, fiind marginalizat chiar, el nu numai că nu recurge la abandon, ci

dimpotrivă, îşi urmează calea ca pe o datorie faţă de tot ce este frumos, bun, înţelept, divin. Spune poetul Sorin Arbănaş în poemul “Închinare”:

“Nu-mi pasă de corbi,Nu-mi pasă de câini, de nimeni,Eu, la marginea drumului mă închinCaişilor înfloriţi, stelelor, soarelui “.

Ba mai mult, din poezie şi-a înălţat un templu sacru în care, de cele mai multe ori, însingurat fiind, lasă să se audă un gând şoptit:

“Din miez de suflet fac plămadăCuptor îmi sunt şi pâine-mi sunt;Nu-i nimeni împrejur să vadăLa masă-mi singurul flămând”.

Nu tulbura cu zvonul tăuO linişte de templu, sacră.În cochilia mea de zeuPereţii sunt făcuţi să tacă”.

(Nu bateţi în pereţi)

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Însingurarea la care este supus de cele mai multe ori, nu este considerată de poet ca o pedeapsă, ci îi găseşte o motivaţie de rang înalt, ca pe o datorie de onoare primită din partea divinităţii.

Astfel aflăm din poemul “Cina cea de taină”:“Apostolii văd cum îngeri transparenţiSe împărtăşesc din cuminecăturaSufletului tainic al poetului”.

Spune domnul Soria Arbănaş pe prima pagină a volumului Pergamente:“Orice poem este o naştere”. Şi spun eu, cititorul şi totodată condeier ca şi domnia sa: “Fiecare naştere trebuie să aibă importanţa ei, frumuseţea ei, perticularităţile ei”. Iar poetul Sorin Arbănaş nu se depărtează de aceste aspecte. Poemele domniei sale sunt îmbrăcate în straie brodate cu metafore, cu mesaje venite din ancestral, cu întrebări, cu răspunsuri crescute din chiar rădăcina vieţii.

Poetul, uneori obosit de întrebări şi căutări sau tulburat de răspunsuri, îşi regăseşte echilibrul, cu ajutorul bunului sfetnic “noaptea”:

“In astă noapte zăbovesc o clipă,Sunt ostenit de frământări,De valurile care se ridicăLa ţărmul meu de renunţări!”

(În astă noapte)Sau:

“Vă mulţumesc, bătrâne nopţi!La taina voastră m-aţi primitCând peste tot închise porţiUn călător au izgonit.

Vă mulţumesc, jertfite nopţi!Voi m-aţi hrănit cu miez de dorSi-am învăţat cum să aşteptSă vină ultimul fior”.

(Sărmane nopţi)Sensibilitatea, romantismul, însuşiri ce nu-i lipsesc poetului Sorin

Arbănaş, le găsim în versurile multor poeme cuprinse în cartea “Pergamente”. Voi exemplifica din poemul Cutezanţa:

“Când m-am trezitAm deschis ferestra florilor”.

Sau din poemul “La casa bunicii”:“Să stau sub cireş, visez uneori,Lumina să-mi plângă pe gene

*Nu mă răneşte suflarea de vântAm trupul scăldat în lumină”.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Domnul Sorin Arbănaş se dovedeşte a fi un slujitor al condeiului ce-şi poartă cu responsabilitate menirea, oferind cititorului o poezie meditativă, filosofică, sensibilă, cu substanţă.

17 decembrie 2008

SEMNELE VREMII. GÂNDURI ŞOPTITE CĂTREFRATELE GAVRIIL DE PE CEAHLĂUEditura Carpathia Press, 2005Autor Alexandru NEMOIANU

“De unde acest DOR ce-i arde pe romani?E viitură sfântă rămasă din străbuni?E taină pomostită în funduri de fântâni?”

Am început cu aceste versuri, respectiv cu întrebarea care, pe de o parte nu-mi dă pace, deşi sunt conştientă că nu-i voi afla niciodată răspuns, iar pe de altă parte aducându-i mulţumiri lui Dumnezeu fiindcă Neamul Românesc poate fi unic, diferenţierea de alte Neamuri făcându-se prin sentimente înălţătoare, sufleteşti, încărcate de frumos, de iubire pentru Neam şi Rădăcina de unde acesta lăstăreşte.

Dacă din cartea intitulată: “Semnele vremii. Gânduri şoptite către fratele Gavriil de pe Ceahlău”, am citi măcar o frază şi anume: “Iarăşi ştiu că Nera curge limpede, că pădurea de sub Semenic stă în picioare şi cimitirul (“mortăria”) din Coasta Casei Boldea mă aşteaptă primitoare” – am afla că Domnul Alexandru Nămoianu stabilit de câtva timp în America şi-a lăsat sufletul în România, ţara de baştină. Iar aceasta li s-a întâmplat şi fraţilor întru Neam ai Domniei Sale, de asemenea stabiliţi pe alte meleaguri.

“Românii plecaţi din ţară s-au preschimbat prin a-şi uita limba maternă, dar nu şi-au schimbat firea, au rămas credincioşi modelului esenţial Românesc” – spune Domnul Alexandru Nemoianu, cutreierând cu sufletul ţinuturile natale, mai ales locurile de taină.

Crezul pe care-l are Domnia Sa despre Neam şi Spaţiu, respectiv Neamul Românesc şi România ţinut “special”, unul dintre centrele sfinte “rămăşiţă păstrată prin har, pe care Dumnezeu le ţine Sieşi spre mărturie şi sub un Gând pe care nu îl putem pătrunde”, întăreşte cele spuse de mine în materialul intitulat “Viziune despre România” – publicat în Revista Societăţii Scriitorilor Români. De asemenea prin destăinuirea “Hristos – Lumină Lină care ne copleşeşte”, ne îndeamnă să credem că Domnul Alexandru Nemoianu este un spirit la nivel

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

înalt, legătura permanentă cu Divinitatea fiindu-i hrana care multor pământeni le-ar fi de folos.

“Vechimea Neamului Românesc nu o vom putea stabili niciodată, ci doar o putem contempla”, “este dintotdeauna, din veşnicie, o lume care dăinuie din vreme post-edenică” – spune Domnul Alexandru Nemoianu. “Scriu din dragoste pentru Neam, aşa cum simt sau aşa cum mi se porunceşte prin inspiraţie şi dintr-un loc pe care doar îl bănui” – spune Domnia Sa, prin aceasta susţinându-mi convingerile din motto-ul pe care l-am aşezat la începutul volumului intitulat “Clipa de Lumină”, editura Miracol, 2001: “Din anii pe care i-am trăit până acum şi din evenimentele prin care am trecut, am înţeles că fiecare lucru în parte, are legătură cu un alt lucru, că aici pe pământ nimic nu este întâmplător şi că acolo sus este cineva care vede tot, ştie tot, iar eu fără ajutorul lui, nimic nu pot, nimic nu sunt”.

Mesajele Divine le consideră “daruri pe care le primim întotdeauna sub forme pe care mintea noastră nu le poate închipui, percepe ci doar contempla în umilinţă”. Spun eu acum: “Doar cei ce primesc mesaje Divine pot înţelege acest aspect”.

Respectul pentru Neam şi Tradiţie, respectiv dintre Neam şi Loc, aducerea adesea în discuţie a luptei dintre Bine şi Rău, dovedesc încă o dată că Domnul Alexandru Nemoianu a rămas credincios seminţiei din care se trage, şi că, măcar prin atragerea atenţiei în cuvinte scrise să ajute la aşezarea Binelui pe o treaptă pe care Răul nu-l va putea atinge. Este dorinţa fiecărui om cu spirit sănătos, ales, indiferent în ce parte a globului pământesc ar fi stabilit cu trupul.

Spirite curate precum Domnul Alexandru Nemoianu poate că nu sunt multe, dar Slavă Domnului că există, iar prin existenţa lor Neamul Românesc nu va avea decât de câştigat.

Bucureşti

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CAPITOLUL II

AM CULES PETALE ALBE DIN TAINELE CONDEIERILOR

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

ÎNTÂLNIRE CU SCRIITORI

CLIPE DE POEZIE

cu Paula Romanescu şi Nichita Stănescu

Bucureşti, 31 martie 2008, de cu seară.Printre picăturile domoale şi reci ale ploii primăvăratice, grăbim paşii

către Str. Take Ionescu nr. 4, la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde are loc “Întâlnirea cu scriitorii”.

Ca în fiecare lună în ultima zi de luni, poeta Victoria Milescu ne întâmpină cu zâmbetul pe buze şi cu braţele deschise, domnia sa fiind moderatoarea programului “Întâlnirea cu scriitorii”.

Cu delicateţea care o caracterizează, ne întâmpină şi sărbătorita din această seară – poeta şi traducătoarea Paula Romanescu.

Sala arhilplină dovedeşte cât de dorit este acest eveniment, cât de respectată şi, mai ales, cât de îndrăgită este scriitoarea Paula Romanescu.

Se poartă discuţii la grad de mare responsabilitate faţă de activitatea scriitoricească a sărbătoritei. Poeziile îngemănate cu acorduri muzicale minunate precum sufletul Paulei Romanescu, sunt clipe de plutire într-un leagăn divin. Destăinurile făcute de la suflet la suflet umezesc ochi blânzi, ochi visători, ochi ce plutesc printre stele, ochi plini de iubire, dăruitori de iubire.

Minunată seară la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu!

** * *

La Muzeul Literaturii Române are loc «Seara de poezie Nichita Stănescu». Eveniment asemănător cu cel de la Biblioteca Metropolitană, şi totuşi diferit, întrucât poetul Nichita Stănescu nu este prezent. Sau poate că este, dar nu poate fi văzut! Adesea îmi place să-l alint astfel:

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

“Suflete fără pripas,Ai plecat, dar ai rămas!”

Faptul că cele două evenimente au început la ore diferite, a fost tocmai bine pentru iubitorii de poezie, pentru cei care respectă personalităţile de cultură ale neamului. Lume multă în Rotonda Muzeului Literaturii Române! Unele persoane au venit chiar de la Metropolitană. Ca şi mine, dealtfel. Scaunele nu sunt de ajuns, dar ce contează? În sală să te afli!...

Rând pe rând, cei ce l-au cunoscut îndeaproape, povestesc despre Nichita. Povestesc cu dragoste, cu dor… Vorbele le sunt sorbite de cei din sală.

Se povesteşte cu sinceritate. Poate cu prea multă sinceritate! Mi-aş fi dorit să fie de faţă Nichita şi să spună: «Bă, de ce daţi atâta

importanţă păcatelor mele trupeşti, care ar putea fi ale oricărui om de rând? Acum sunt “poetul” Nichita Stănescu! În aceasta constă adevărata mea valoare! Sunt bun, bă, sunt foarte bun!”.

Mi-aş fi dorit să fie Nichita Stănescu în sală!...Poate că de aceea am plecat cu un gust amar!

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

FLORENTIN POPESCU

În luna lui FLORAR

28 Mai 2008.Florile de tei au pornit să-şi depene din belşug

mireasma prin văzduh, iar scriitorii s-au adunat la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu din Bucureşti, să brodeze pe pânză românească înălbită cuvinte în-condeiate de Florentin Popescu. Şi aceasta graţie întâlnirilor organizate în fiecare lună de poeta Victoria Milescu.

“Oameni mari‘‘ prin deosebita activitate literară desfăşurată până la vârsta când, pe bună dreptate s-ar putea spune punând piciorul în prag: ,,Gata, am muncit

destul, acum a sosit timpul să mă odihnesc!‘‘. Însă lucrurile se petrec cu totul altfel, fiindcă scriitorii mai au multe de spus, iar cel mai bun exemplu ni-l oferă domnul Radu Cârneci, căruia îi sunt adresate felicitări pentru cei optzeci de ani împliniţi de curând şi totodată urări de ,,La mulţi ani‘‘ pentru a dispune de timpul necesar realizării tuturor proiectelor.

Oameni care-şi uită dezgolite sufletele de copii, imediat ce încep să depene amintirile.

Printre cei prezenţi în sală se află foşti colegi de studii, foşti şi actuali colegi de muncă, dar, în special se află prietenii sărbătoritului Florentin Popescu – prolificul scriitor cu aproximativ patruzeci de cărţi publicate, de genuri literare diferite, şapte dintre acestea fiind despre Vasile Voiculescu.

La onorata ,,Taină a condeierilor‘‘ a venit tocmai de la Roşiori de Vede, scriitorul Gheorghe Stroe – buzoian prin naştere, dar a fost şi cel ce nu a putut să vină, adică buzoianul Gheorghe Istrate, prezent printr-un material trimis, căruia i-a dat citire poeta Victoria Milescu.

,,Este o sală plină, aşa cum este sufletul lui Florentin Popescu, scriitor împlinit ce are o moderaţie lăuntrică, ponderat, a ştiut să nu rănească pe alţii pentru a ajunge el deasupra‘‘ – spune doamna Passionaria Stoicescu, iar prin firea-i veselă nu poate să nu treacă la glume, dedicându-i sărbătoritului şi o epigramă.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

,,Florentin Popescu a scris cărţi tocmai pentru a spune lumii că o iubeşte - adaugă cu vocea-i melodioasă doamna Mariana Ionescu. Este înconjurat de multă lume, iar în momentul de faţă datorită extraordinarelor întâlniri organizate de Victoria Milescu, se dovedeşte încă odată că bolile rele se fac bine doar prin rugăciunile în grup‘‘.

Ca nişte rugăciuni vin cuvintele Doamnei Paula Romanescu: ,,Doamne, dar eu? întreabă poetul. Dar până acum unde ai fost? Am fost lângă tine, Doamne!‘‘.

Cuvintele deşi sunt puţine exprimă enorm. ,,Florentin Popescu ne-a citit pe toţi, şi nu CIUPITATIV‘‘ – declară, ca pe o împăcare sufletească, domnul Ioan Adam care, începe a povesti din întâmplările petrecute cu Florentin Popescu în anii tinereţii, spicuind numai momentele hazlii, spre deliciul onoratei asistenţe. ,,E o persoană agreabilă, bună de pus pe bubă‘‘.

Şi nu sunt cuvinte spuse numai de dragul spunerii, dovadă fiind prieteniile de durată, unele încă din anii studenţiei, cum este şi cea legată cu domnul Geo Călugăru, acesta dedicându-i câteva catrene ,,la obiect‘‘.

,,Ave, Florentine, nemuritorii te salută!‘‘ – îi adresează urarea domnul Nicolae Dragoş, după ce i-a evidenţiat modestia ca pe o moştenire din părinţi şi a adus aprecieri asupra cantităţii şi calităţii operei literare.

Au mai brodat cuvinte pe pânză românească înălbită, mulţi dintre cei aflaţi în sală, printre care şi domnii Constantin Carbarău – directorul Revistei ,,Sud‘‘, care a salutat în mod special prezenţa scriitorului Radu Cârneci; poetul, regizorul, terapeutul Vasile Căpăţână, exploratorul Teodor Negoiţă, Grigore Mărăşanu, Iuliu Raţiu şi mulţi alţii. În final, domnul Florentin Popescu, invitatul special, a declarat că se consideră un om norocos atât în viaţa personală cât şi în profesia căreia i s-a dăruit cu toată abnegaţia şi care l-a ,,recompensat‘‘ cu atâţia prieteni. Dar ,,taina‘‘ condeiului său a constat în multă muncă şi în renunţarea la multe alte tentaţii facile care i-ar fi răpit timpul şi energia. Pe curând, dragi condeieri, putere şi spor spre cinstea neamului românesc.

28 mai Bucureşti

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Seara ION MURGEANU

,,…N-a ruginit frunza din vii..., doar rândunelele-au plecat!‘‘E 2008, şi e septembrie, Răpciune, şi e ziua a douăzecişinoua, zi frumoasă

şi liniştită precum sufletele noastre, ale celor care ne îndreptăm către strada Take Ionescu nr. 4, la sediul Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Bucureşti, unde are loc o nouă ”Întâlnire cu scriitori‘‘, eveniment organizat de poeta Victoria Milescu, în ultima zi de luni din fiecare lună.

Invitatul special este scriitorul Ion Murgeanu.I s-au alăturat prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi, cu toţii având

aceleaşi idealuri: ,,îmbogăţirea literaturii române prin creaţii de valoare‘‘. Printre participanţi se află condeieri de seamă: Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Ion Lazu, Mariana Ionescu, Iuliu Raţiu, Dumitru Bălăeţ, Crina Bocşan Decusară, Monica Mureşan şi mulţi alţii. Cei trei: poetul Ion Murgeanu, - sărbătoritul, Gheorghe Istrate şi Ion Lazu, ca vechi prieteni formează o adevărată tripletă de aur a prieteniei, a literaturii, fiind cunoscuţi şi ca ,,Grupul de la Neptun‘‘. Prietenia lor care şi-a păstrat strălucirea, chiar dacă peste ea a vremuit vremea, aduce o notă intimă, aproape de familie.

,,Debutând în ,,Flacăra Iaşiului‘‘ la vârsta de 19 ani (1959), iar botezul literar făcându-i-l marele George Călinescu în anul 1962, – spune poeta Victoria Milescu –, scriitorul Ion Murgeanu are o activitate literară diversă şi bogată. A participant direct la evenimentele din 21-22 decembrie 1989, fiind arestat, torturat alături de alţi revoluţionari, iar dintre scriitori alături de Florin Iaru şi Alecu Ivan Ghilia. Cartea sa reprezentativă este Turnul Onoarei, şi dacă există un cuvânt potrivit pentru întreaga sa operă şi activitate acela ar fi onoare. Este scriitorul şi jurnalistul incomod pentru unii, dar iubit şi preţuit de mulţi alţii‘‘.

Că este preţuit o spune şi numeroasa prezenţă în sala ,,Mircea Eliade‘‘ a Bibliotecii Metropolitane ,,Mihail Sadoveanu‘‘, dar, mai ales, cuvintele ce-i sunt adresate din suflet.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

,,Sunt bucuros că aducem un elogiu lui Ion Murgeanu, poet care nu se confundă cu alţii, are un tot al său; i se potriveşte această zicere cu ,,Turnul onoarei” care vorbeşte nu numai de onoarea lui, ci şi de cea a creatorului de frumos. Este un distins coleg, mare poet, sonetist, puternic prin sine, prin munca sa, prin creaţia sa. Îl iubesc şi-l preţuiesc!‘‘ a spus scriitorul Radu Cârneci, adăugând că se află în plin program de lucru la «Antologia sonetului», proiectată în trei volume.

Cuvintele colegului şi prietenului Gheorghe Istrate unduiesc în sală precum o adiere de vânt peste lanul de grâu: ,,Ion Murgeanu este un om al simfoniilor celeste…, parcă l-au născut mânăstirile bucovinene ducându-l apoi din clopot în clopot. Este un poet de o sobrietate metalică; poet al lirismului distilat; are o poezie gravă; este cel mai apropiat mag al lui Cezar Ivănescu. Prin poezia Prânz a creat un adevărat prânz poetic, precum un tablou al lui Corneliu Baba…‘‘ Reacţia sărbătoritului Ion Murgeanu n-a întârziat. Chiar în timpul discursului s-a ridicat brusc de pe scaun şi cu o blândă dojană i-a zis: ,,Ce mă lauzi, aşa?‘‘

Spre deliciul audienţei, scriitorul Ion Lazu îi face o surpriză citind ,,Sonetul invidiei robuste‘‘, unul dintre cele trei sonete dedicate colegului şi prietenului Ion Murgeanu, ocazie cu care acesta din urmă declară cu nostalgie: ,,Am fost cu o bursă la Neptun împreună cu Gheorghe Istrate şi Ion Lazu şi acolo am făcut duel de sonete‘‘

O altă intervenţie a domnului Ion Lazu a fost prezentarea detaliată şi sensibilă a romanului Eden, apărut la Editura Cartea Românească, 1980. ,,Este o carte construită într-un mod magistral de către omul cu o intuiţie genială şi care a citit foarte mult. Este o carte puternică, personajele nu sunt oamenii unei epoci, ci oamenii dintotdeauna, scriitorul având ceva de spus despre realitatea dură a acelor vremi de după război, făcând totodată trimitere spre legendă...‘‘

Poeziile lui Ion Murgeanu, citite de doamna Lidia Lazu, ne-au purtat ca o vrajă spre un amurg liniştit de vară. Vocea blândă ca atingerea unui val visător, faţa radioasă cu ochi ce exprimă prin strălucire bucuria descoperirii tărâmului mirific, ne conving că în orice moment putem atinge Cerul.

La rugămintea doamnei Mariana Ionescu de a povesti o întâmplare din viaţa literară, scriitorul Ion Murgeanu, deşi pare să ancoreze la mal, se lasă purtat pe marea învolburată a vieţii: ,,Nu am fost un personaj. Nu m-am lipit de nicio gaşcă, ci de un prieten. Am aşteptat să vină viaţa la mine. Am ajuns să scriu bine, pentru că sunt foarte bine cunoscut de îngerul meu, de Dumnezeu. Cu Ion Lazu m-am împrietenit mai târziu. A fost trimis de îngerul meu tocmai când mi s-au refuzat cărţile din cauza titlurilor incomode. Legătura cu divinitatea o putem găsi tot timpul… Tinereţea literară a fost fascinantă. Au fost lucruri mirabile… Atunci am făcut cunoştinţă cu poetul Radu Cârneci şi i-am mulţumit în scris pentru colaborarea cu domnia sa. La ,,Tribuna României‘‘, am cunoscut cea mai mirifică pajişte literară! Sunt plin de nostalgie pentru perioada de dinainte de 1989, fiindcă atunci eram tineri, eram iubiţi, atunci am

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

făcut copii, atunci i-am cunoscut pe Călinescu, pe Arghezi… Am fost la Arghezi acasă şi am plecat cu o dedicaţie de la el!...”

Cuprins de nostalgie pentru perioada anilor tinereţii este şi scriitorul Iuliu Raţiu. Îşi exprimă mulţumirile pentru serile organizate de poeta Victoria Milescu, dar cu o undă de amărăciune pune accent pe faptul că tinerii nu mai dau importanţă valorilor culturii române. ,,La optsprezece ani – spune domnul Iuliu Raţiu –, eram redactor la o revistă şi mi-am mărturisit dorinţa de a-l cunoaşte personal pe Arghezi. Am fost luat de mână şi dus să-l cunosc pe poetul Tudor Arghezi. L-am cunoscut pe Călinescu la catedră, l-am cunoscut pe Zaharia Stancu... ‘‘

Rugat să citească o poezie care-l reprezintă cel mai bine, poetul Ion Murgeanu alege ,,Scara la cer‘‘. Deosebit titlu, deosebite versuri pentru încheierea unei deosebite seri!

29 septembrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Seara MARIN CODREANU

,,Marin Codreanu scrie o literatură de frontieră‘‘

Aşa după cum ne-am obişnuit, în ultima zi de luni din fiecare lună, ne întâlnim cu scriitori de toate vârstele la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde are loc o nouă ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, acţiune organizată de poeta Victoria Milescu. Invitatul special de data aceasta este scriitorul Marin Codreanu, despre a cărui creaţie literară vorbesc, în primul rând, volumele aşezate într-o microexpoziţie pe rafturile bibliotecii din sala ,,Mircea Eliade‘‘: cărţi de poezie, cărţi bibliofile, cărţi pentru copii, cărţi de memorialistică etc.

Sărbătoritului Marin Codreanu îi stau alături: prof. univ. Adrian Mihalache, poetul şi publicistul Ioan Liviu Stoiciu, profesorul şi romancierul Gheorghe Stroe, dar şi alte personalităţi ale vieţii noastre scriitoriceşti: Florentin Popescu, Ion Horea, Ion Lazu, Dumitru Bălăeţ, Grigore Mărăşanu, Iuliu Raţiu şi mulţi alţii.

,,Domnul Marin Codreanu are un profil de scriitor complet, începe prezentarea poeta Victoria Milescu. Este poet, prozator, critic, journalist. Are o creaţie bogată, iar prin cărţile de memorialistică dovedeşte colegialitate şi respect pentru breasla căreia îi aparţine. A îndeplinit diverse funcţii, între care: redactor la câteva reviste, director economic la Editura Cartea Românească, director editorial la Editura Vinea, redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române, în prezent fiind redactor-şef la revista Euromuseum‘‘.

Recitalul de poezie aleasă şi interpretată de chiar fiica poetului, actriţa Silvia Codreanu, a început cu Omul din vis, şi ca o poveste şoptită la gura sobei, s-a încheiat cu Psalmi.

Asociind numele Marin Codreanu cu marea şi codrul, iar pe de altă parte asociind scrierile cu omul de frontieră care a slujit în armată douăzecişişapte de ani, profesorul şi scriitorul Adrian Mihalache spune: ,,Marin Codreanu scrie o literatură virilă, o literatură de frontieră, cu un farmec aparte‘‘.

Tot o asociere face şi distinsul om de condei Ioan Liviu Stoiciu. Dar, spre deosebire de domnul Adrian Mihalache, domnia sa asociază omul, respectiv scriitorul, cu locul de baştină: Sudistul prin născare Marin Codreanu şi Literatura Sudului. ,,Marin Codreanu ar putea să intre în acest regim de poezie a Sudului – apreciază Ioan Liviu Stoiciu. Proza Sudului are o semnificaţie aparte. Oamenii din Sud au o anume bunătate sufletească. Am descoperit în biografia

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

lui Marin Codreanu un om deosebit, destul de timid, şi care respectă prea mult scriitorii. Complexe literare nu are. Şi-a făcut datoria ca scriitor şi ca părinte‘‘.

Impresionat de poeziile alese de actriţa Silvia Codreanu, scriitorul Gheorghe Stroe, procedează la o analiză pe larg a operei apreciind: ,,Marin Codreanu este un neomodernist care şi-a individualizat poezia. Nu se pretează la jocuri textuale şi spre deosebire de Marin Sorescu, renunţă la lirism în favoarea epicului. Evoluţia scriitoricească este spectaculoasă, apoi devine calmă. Marin Codreanu şi-a rotunjit vocaţia fiind poet, prozator, eseist, jurnalist. Critica literară o face cu modestie, impunându-şi punctul de vedere ca de la poet la poet. Îl interesează aspectul durabil al operei. M-au şocat Psalmii! Marin Codreanu nu este un psalmist, este un alt spirit; gândeşte divinitatea altfel, definind-o prin categorii pozitive…‘‘ citind apoi, spre exemplificare, un Psalm.

Condeierul Florentin Popescu citeşte o epigramă cu dedicaţie, dar nu înainte de a face aprecieri la scrierile de memorialistică ale lui Marin Codreanu, şi la faptul că numele domniei sale a fost dat Şcolii din comuna sa natală.

,,Am prilejul de a mă afla în faţa a trei oameni care se ocupă de postumitatea scriitorilor: Victoria Milescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marin Codreanu‘‘, remarcă scriitorul Geo Călugăru, după care dă citire unor catrene inspirate de titlurile volumelor aparţinând lui Marin Codreanu, dar şi unui acrostih dedicat acestuia.

Scriitorul Grigore Mărăşanu laudă în mod deosebit: ,,semnificaţia acestor seri de la Bibilioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, prin care se poate afla despre un om într-o oră şi jumătate cât s-ar putea afla altfel într-o viaţă‘‘. De aceeaşi părere este şi scriitorul Ion Lazu: ,,Este un lucru de mare preţ că s-a găsit această formulă, prin care slujitorii condeiului spun lucruri ce trebuie cunoscute şi de alţii‘‘ aducând aprecieri domnului Marin Codreanu ca poet şi memorialist.

În încheierea deosebitei seri de Brumărel pictat în arămiu natural, slujitorul condeiului Marin Codreanu se destăinuie: ,,Nu m-am gândit niciodată să ajung scriitor, poet… Nici nu ştiu dacă sunt. Mama a zis să mă fac învăţător, dar n-am avut ocazia. Am avut vocaţie de tractorist. Când i-am prezentat tatei volumul de versuri, mi-a zis: <<Dacă nu scrii ca Păunescu, tot degeaba!>>. Poezia am citit-o de mic. Pe la cinci ani mama îmi citea din Bolintineanu. Citind poezie, divinizându-i pe poeţi, pe scriitori, am început să scriu poezie. Mă ţineam după scriitori. Scriitorul de astăzi a ajuns de râsul lumii. Nu mai este persoană publică. Mă apucă tristeţea când văd în ce condiţii sociale trăiesc scriitorii de astăzi... Nu ştiu ce voi face în continuare, poate am să merg în continuare ca soldatul, să lupt…‘‘.

27 octombrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Seara DUMITRU BĂLĂEŢ

La Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu din Bucureşti, în ultima seară a lui Cireşar, 2008, are loc ,,Întâlnirea cu scriitorii‘‘, eveniment organizat lunar de poeta Victoria Milescu.

De astă dată invitatul este scriitorul Dumitru Bălăeţ. Cele peste cincizeci de apariţii editoriale, expuse pe rafturile bibliotecii din sala ,,Mircea Eliade‘‘, unde are loc întâlnirea, dovedesc contribuţia pe care şi-a adus-o la literatura română invitatul acestei seri.

Participarea este numeroasă şi totodată valoroasă, în sală se află scriitori de seamă care, cu o deosebită consideraţie sunt prezentaţi de poeta Victoria Milescu, spre adevăratul scop al întâlnirii de a ne cunoaşte scriitorii: Mariana Ionescu, Aureliu Goci, Florentin Popescu, Ion Lazu, Ion Horea, Iuliu Raţiu, Constantin Carbarău, Gheorghe Grosu, Gheorghe Zarafu, Ioana Piersică, Emil Lungeanu, Virginia Meheş, Marin Codreanu, Gabriel Puşcă şi mulţi alţii.

Seara s-a dovedit a fi deosebită, tocmai prin temele pe care le abordează în scrierile domniei sale Dumitru Bălăeţ: ,,filosofia‘‘ şi ,,mitologia‘‘. Enumerând titlurile volumelor poeta Victoria Milescu se referă în mod special la poemul ,,În căutarea lui Trophonius‘‘ – mit al unui trac ascunzător de comori, în cazul de faţă comorile cuvântului.

Impresionată fiind de mitologie, respectiv de ,,Trophonius‘‘, doamna Mariana Ionescu insistă pe această temă, considerând că invitatul serii dă dovadă de o aviditate bine controlată, de erudiţie, că ştie să caute valorile poporului nostru pentru a-şi construi propriul univers. Mânată de curiozitate şi-a manifestat dorinţa de a avea un dialog cu scriitorul Dumitru Bălăeţ, prin care acesta să-i răspundă la întrebările: ,,Ce crede că trebuie să urmărească scriitorul când constată că există evenimentul acela extraordinar cu care călătoreşte în suflet? Cine a stabilit momentul, cum şi când?‘‘.

Deşi pare simplă ca de la suflet la suflet, ,,mărturisirea‘‘ domnului Dumitru Bălăeţ este profundă şi impresionantă. Călător pe cărările bătătorite ale unui suflet creat cine ştie din ce străvechi timpuri, uimeşte auditoriul păstrându-şi modestia, ,,fiindcă, – spune tot doamna Mariana Ionescu, se ştie aşezat cu

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

rost în mijlocul cetăţii, născut la sat, acolo unde s-a născut veşnicia. Acesta este în opinia mea Dumitru Bălăeţ – patriot‘‘. Referindu-se la poeziile a căror temă este iubirea, scriitoarea Mariana Ionescu descoperă că ,,lumea devine un paradis, este cuprinsă într-o imagine edenică: Iubirea vieţii şi a lumii şi Iubirea Lui Dumnezeu. Dumitru Bălăeţ merită iubit pentru că ne-a oferit atâtea comori‘‘.

Istoricul şi criticul Aureliu Goci consideră că ,,Domnul Dumitru Bălăeţ este o prezenţă activă publicistică şi scriitoricească, unul dintre poeţii serioşi ai zilei de azi, cu o poezie abstractă, cerebrală, în care tema nu este o inspiraţie uşoară ci un subiect profund, spre exemplu Trophonius – variantă mitologică a lui Orfeu, Meşterul Manole, Mioriţa. Filosofie şi mitologie – aici sunt poeziile sale‘‘ – spune domnul Aureliu Goci.

,,Este un poet oarecum nedreptăţit, care nu se bucură de întâmpinarea şi critica meritată‘‘ – specifică domnul Florentin Popescu, după ce îl felicită pentru poezie, proză, eseistică.

Întrecându-se iarăşi în a măiestri cuvinte, epigramiştii Gheorghe Zarafu şi Gheorghe Grosu au dat citire creaţiilor făcute pe loc şi la obiect.

Parcă stând de vorbă cu propriul suflet, Domnul Dumitru Bălăeţ vorbeşte grav, aproape în şoaptă; ,,Orice poet are nevoie de recunoaştere ca om. Conversaţia cu stelele este o legătură extraordinar de profundă; nu-mi pare rău că am cercetat ani în şir; colecţiile au început să se distrugă în Bibliotecile Academiei; în interiorul pământului sunt glasuri care descoperă comori, eventual sacrificiul; Trophonius mă urmăreşte pentru că m-a urmărit ca un Pre-Faust; Trophonius a făcut legământ cu Diavolul; Trophonius este punctul nevralgic al creaţiei mele; Trophonius vrea să se salveze prin construcţie; omul se salvează prin muncă; Trophonius aştepta să primească nemurirea, dar a obţinut petrecerea, cântecul; Trophonius este un erou al zbaterilor în care ne aflăm astăzi; cel care aruncă comorile este constructorul într-o fază mefistofelică; văgăunile lui Trophonius reprezintă raportul între Meşterul Manole şi Mioriţa. Am muncit cincisprezece ani şi a rezultat acest poem. Miturile sunt o întoarcere a omenirii în istoria existenţei sale. Am constatat că în Iliada sunt vreo două sute de cuvinte româneşti‘‘.

Cele spuse în încheiere de invitatul serii au impresionat într-un mod deosebit pe cei prezenţi în sală. Păreau a fi destăinuiri în jurul unui foc sacru, şi parcă mă vedeam pe mine făcându-i destăinuiri mamei, la vatra focului din casa părintească, singurul loc în care puteam să-mi descarc sufletul de taine.

Deosebită seară, dar, parcă prea scurtă!

1 iulie 2008, Bucureşi

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Seara NICOLAE GRIGORE MĂRĂŞANU

Într-o atmosferă de mare încărcătură emoţională şi spirituală, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Bucureşti, acordurile muzicale împletite cu versuri rostite de însăşi autorul lor, poetul Nicolae Grigore Mărăşanu, şi-au găsit leagăne de mătase în inimile noastre, cei prezenţi la ,,Întâlnirea cu scriitori‘‘, iniţiativă a poetei Victoria Milescu, programată în fiecare lună, în ultima zi de luni.

Cât este de respectat, iubit şi apreciat ca om şi scriitor invitatul special al acestei seri, domnul Nicolae Grigore

Mărăşanu, o spune numeroasa şi elevata asistenţă, dintre care fac parte ilustre personalităţi ale literaturii române precum: Radu Cârneci, Florentin Popescu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Mircea Micu, Costin Tuchilă, Titus Vâjeu, Gheorghe Stroe, Ion Lazu, Dumitru Bălăeţ, Mircea Bunea, Iuliu Raţiu, Florin Costinescu, Constantin Carbarău, Tatiana Rădulescu, Aurel Maria Baros, şi mulţi, mulţi alţii.

Deţinătorul unui loc de baştină într-o zonă brăileană, mai exact în comuna Măraşu, de unde şi-a luat şi numele de Mărăşanu, dar fiind şi proprietarul unei stele de pe cer, care-i poartă numele, drept recompensă în urma câştigării concursului Steaua de pe cer, scriitorul Nicolae Grigore Mărăşanu, absolvent al Facultăţii de Drept ,,Alexandru Ioan Cuza‘‘ din Iaşi, debutează în anul 1963 în ziarul ,,Viaţa Nouă‘‘ din Galaţi. Debutul editorial se petrece în anul 1973 cu volumul de poeme Insula, după care urmează alte numeroase cărţi. Este poet, jurnalist, scrie reportaje, eseuri, aducând în lirica românească universul dunărean, fascinanta lume a pescarilor, a bălţilor. Este ,,Cetăţean de Onoare‘‘ al comunei natale Măraşu şi al oraşului Brăila. Fiind unul dintre scriitorii de poezie cu formă fixă, Nicolae Grigore Mărăşanu este unic în compunerea sonetului impar, alcătuit din trei terţine şi o pentadă. Sonetele cu această formă au fost publicate în volumul Imparele.

Distinsul scriitor şi critic literar Nicolae Geogescu vede în opera lui Grigore Mărăşanu ,,o pendulare măsurată între scris şi extază, o consumaţie, o ardere, dar nu o ardere de tot, ci o altfel de ardere. Scrisul este un ritual, o

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

ciocnire a omului cu realitatea‘‘. Spre exemplificare apelează la versuri şi citate din opera lui Grigore Mărăşanu: ,,Scriu, ca prin actul scrisului să scot Lumina din mine, atât câtă mai e.‘‘

Maestrul Radu Cârneci salută acest fel de întâlniri, ,,aceste sărbători spirituale, unde dăm cu ochii de Spiritul Înalt, de Dumnezeu, de oameni deosebiţi: Mărăşanu care este un poet serios, profund, Nae Georgescu – unul dintre marii eminescologi, Florentin Popescu – ale cărui scrieri te fac să uiţi când ajungi cu trenul de la Bucureşti la Suceava... Trebuie să lăsăm în urmă ceva!...‘‘

Amintirile nostalgice ale gălăţeanului Stelian Vicol ,,în această seară de la marginea iernii‘‘, cum spune domnia sa, cad ca o ploaie caldă de vară: ,,Sunt cel mai fericit dintre dumneavoastră. Am fost coleg de liceu cu Nicolae Grigore Mărăşanu. Eram atât de tineri, frumoşi şi puri, ore în şir purtam conversaţii. Am publicat multe poezii şi cronici în revista ,,Porto Franco‘‘, i-am dedicat un sonet domnului Radu Cârneci... Sunt fericit că sunt contemporan cu cei de aici!..‘‘

Iniţiativa poetei Victoria Milescu este în mod special evidenţiată de redactorul de la Radio România Actualităţi, domnul Costin Tuchilă. ,,Ar trebui ca aceste întâlniri să aibă o mai largă mediatizare, fiindcă la aceste întâlniri se face biografia scriitorului, se vorbeşte despre opera sa, scopul fiind chiar acesta, de a ne cunoaşte mai bine scriitorii. ‘‘

Inimosul condeier Florentin Popescu reliefează dintru început două aspecte: Nicolae Grigore Mărăşanu, om şi scriitor. ,,Este un om comunicativ, excepţional, minunat, a dat dovadă de timiditate, modestie, decenţă. Din punct de vedere al scriitorului, am distins în opera lui trei direcţii: poezie de evocare a ţinutului natal, poezia dezrădăcinării, poezia de spiritualizare, dorinţa de a-l găsi pe Dumnezeu. Omul se regăseşte în operă. Nu numai că este un poet remarcabil, deosebit, dar este singular prin fantezia şi mitologia pe care le-a creat pentru locurile natale. Nu m-a surprins că a scris sonete într-o altă formulă, fiindcă ştiam că de la bun început a cultivat poezia cu formă fixă‘‘.

Cu acea cunoscută întrebare ,,La ce bun poezia în vremuri sărace?‘‘ îşi începe pledoaria scriitorul şi criticul literar Aureliu Goci, întrebare ce se pune din ce în ce mai des în ultimul timp. Dar tot domnia sa răspunde: ,,Ascultăm poezia unui nebun, a unui nebun frumos, care a venit tocmai de la Brăila. Sărbătorim astă-seară un poet serios, ce tinde spre poezia cu formă fixă, fiind atras de o anume exactitate a versului, un poet complex, care şi-a descoperit concepte noi, consecvenţa cu sine...‘‘

Cu nostalgia amintirilor vine şi scriitorul Mircea Bunea, brăilean de origine, care are ca surpriză câteva fotografii din anii tinereţii dânsului alături de invitatul special, fotografii care circulă printre invitaţi. Geo Călugăru a compus şi pentru dl Mărăşanu un acrostih, cum face pentru fiecare scriitorr invitat, pe care îl citeşte alături de două catrene. Prozatorul şi criticul Gheorghe Stroe, teleormănean, venit tocmai din Roşiorii de Vede, apreciază solemnitatea acestei

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

seri, evocând totodată anii de dinainte de 1989, când citea articolele lui N.G. Mărăşanu în revista ,,Flacăra‘‘.

Unul dintre cunoscuţii autori de literatură pentru copii, domnul Iuliu Raţiu, citeşte versuri din lirica poetului Grigore Mărăşanu, argumentând că avem de-a face cu un poet care sprijină ecologismul. Completarea în acest sens vine din partea domnului Toma George Maiorescu, prieten vechi al sărbătoritului, despre care spune: ,,Este un mare poet, unul foarte important, care trăieşte frenetic natura, pentru el sensul vieţii este însăşi viaţa, ca pentru orice ecologist‘‘.

,,Am sosit într-un moment în care se produce clasicizarea scriitorului Nicolae Grigore Mărăşanu, face remarca scriitorul şi prof.univ.dr. Titus Vâjeu, povestind apoi, sub semnul prieteniei, întâmplări prin care au trecut împreună, aducând totodată aprecieri operei scrise, în care un loc important îl deţine Insula Mare a Brăilei.

Vădit emoţionat, domnul Nicolae Grigore Mărăşanu mulţumeşte tuturor celor prezenţi la această seară unică în felul ei: ,,Vorbele mari spuse aici nu mă vor sminti. Poezia pentru mine nu este un lucru trecător, este chiar viaţa mea. Profesiile le-am subsumat poeziei. Poezia este codul meu de a mă desăvârşi. Conţinutul face corp comun cu conţinătorul. Este un act euharistic‘‘. În continuare, citeşte trei poeme care se circumscriu celor trei direcţii amintite de Florentin Popescu: ,,Fluviu”, ,,Ales mărgăritar ce umple somnul‘‘, ,,Extaza câmpiei‘‘. Peste asistenţă pluteşte ca într-o vrajă vocea autorului, o voce inconfundabilă, unică ce rămâne înregistrată pentru totdeauna la biblioteca ce a găzduit un eveniment la fel de unic.

24 noiembrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Seară de poezie în decembrie

Vraja poeziei ademeneşte. O seamă de iubitori ai frumosului exprimat prin cuvântul scris, am dat curs invitaţiei, şi iată-ne laolaltă, în sala “Mircea Eliade”, de la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, Bucureşti. Pe rafturi, volume de poezii dăruite de Nichita Stănescu şi aşezate cu dragoste şi artă, ne privesc îmbietor. Masa împodobită cu crenguţe şi coroniţe de brad, mărturiseşte că spiritul Sărbătorilor Sfinte de Iarnă este pe aproape. Deja ne aflăm la jumătatea lui Undrea al lui 2008!

Poeta Victoria Milescu, organizatoarea evenimentului “Întâlnire cu scriitori” ce are loc în fiecare lună, este mai emoţionată ca oricând. De data aceasta nu va fi doar un invitat special, ci speciali vor fi consideraţi toţi scriitorii prezenţi în sală. Drept pentru care, fiecare va da citire poeziilor din propria creaţie.

Şi pentru că muzica se împleteşte de minune cu poezia, cuvântul de început al mult aşteptatei seri îi este acordat poetului şi cantautorului Paul Polidor. Aflat pentru prima oară la deosebitul eveniment din cadrul Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Paul Polidor, preşedinte al Fundaţiei ce-i poartă numele, autor al câtorva cărţi de poezie, susţinător al mai multor concerte în diferite ţări, cântă în treisprezece limbi, interpretează un cântec pentru apropiatele sărbători, intitulat “Mângâiaţi o floare”, precum şi o melodie pe ritm de tango.

Prezentările făcute de Victoria Milescu pentru fiecare persoană în parte, când aceasta urmează a da citire poeziilor, sunt bine venite şi la obiect.

Vasile Căpăţână, organizatorul Cenaclului literar-artistic “Ideal”, la Centrul Cultural al M.I.R.A., Bucureşti, citeşte poeziile “Lacul” şi “Ceasul bate”.

Geo Călugăru, poet, prozator, jurnalist, preşedinte al Cenaclului literar “Ioan Tecşa”, de la Centrul Cultural al M.I.R.A., dă citire poeziilor “Am crezut mereu” şi “Dor de Vasile Blandea”.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Florica Gh. Ceapoiu, poetă, preocupată în mod special de poezia cu formă fixă, citeşte câteva rondeluri: “Am fi săraci”, “Rondelul unui biet proscris”, “Un rondel macedonskian”, “Floarea de Măslin”.

Corin Bianu, poet, prozator, preşedinte al Clubului epigramiştilor “Cincinat Pavelescu”, Bucureşti, prezintă poeziile: “Între stindardele UE” şi “Ca-n ceaţă”.

Iuliu Raţiu, poet, scriitor de literatură pentru copii, dă citire poemelor: “Vesela” şi “Teluric”.

Ioana Nuţu-Piersică, poetă, încântă publicul cu poezia “Gândul” şi cu un “Descântec pentru noaptea magică a sărbătorilor”.

Nicolae Dragoş, poet, jurnalist, critic literar, prezintă poemul “Samovarul şi frigul”.

Dumitru Bălăeţ, poet, prozator, citeşte “Balada celor trei oieri”.Angela Popescu, poetă, terapeut, dă citire poeziei “Gândul”.Elena Armenescu, poetă, prozatoare, citeşte poeziile “Joc tainic” şi

“Descoperire”.Ion Lazu, poet, prozator, citeşte cu o deosebită sensibilitate poemele:

“Lăsată în zori” şi “Pot să-mi închipui”.Passionaria Stoicescu, poetă, deţinătoare a premiului ASB pentru

traduceri, spune cu recunoştinţă: “Merită să-ţi începi săptămâna cu o seară de poezie!”. Apoi citeşte poemele: “Rana mea vie, poemul”, “Balada iubitului care nu m-a iubit”, “Hohotitor”.

Ion C. Ştefan, poet, eseist, prozator, citeşte poemele: “Drum de luceafăr” şi “Bătrânul rapsod”.

Tatiana Rădulescu, poetă, critic literar, prezintă din recenta carte apărută, poemele “Latinitate amară” şi “Dor de Bacovia”.

Cristiana Purdescu, poetă, citeşte poemul “Evadează în visare”.Ioana Stuparu, (subsemnata), prozatoare, poetă, jurnalistă, cronicarul

oficial al “Întâlnirilor cu scriitori”, prezintă poemul “DO de sus”, după care dă citire unui comentariu ce a fost inserat sub cronica intitulată “Întâlniri cu scriitori, Seara Ion Murgeanu”, publicată în revista “Luceafărul Românesc”. Comentariul a fost realizat de scriitoarea Cezarina Adamescu din Galaţi.

Monica Mureşan, poetă, critic literar, prezintă un material referitor la volumul de poezii “Conspiraţii celeste”, autoare Victoria Milescu.

Lidia Lazu, poetă şi actriţă, cu delicateţea şi talentul bine cunoscute, a interpretat “Linu-i lin” şi poemele “Fluturele cu o singură aripă” şi “O zi mai frumoasă”.

Eugen Cazan, tânăr poet şi prozator, dă citire poemului “Semnificaţia nonsensului”.

Nic Mandaj, foarte tânărul poet, cel mai tânăr din sală, citeşte “Jucătorul de basseball”.

Geo Călugăru intervine cu două catrene dedicate Ioanei Stuparu şi Passionariei Stoicescu.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Corin Bianu intervine cu catrene dedicate poeţilor.Gheorghe Grosu, epigramist, poet, dă citire câtorva epigrame şi unor

texte umoristice: “Giuvaer de Voroneţ”, “Calendar satiric”, “Zodiac satiric”.Doina Ghiţescu, actriţă, după ce prezintă un superb “Colind” din folclor,

dă citire poemelor scrise de Mariana Ionescu: “Citirea visului”, “Ritual de vânătoare”, “Tinereţea pe Calea Lactee”.

Mariana Ionescu, poetă, prozatoare, critic literar, îşi exprimă îngrijorarea că poezia ar putea fi molestată, motivul fiind graba care ne urmăreşte pas cu pas.

Doina Ghiţescu face un schimb de catrene cu Gheorghe Grosu.Victoria Milescu, poet, jurnalist, critic literar, creator şi traducător de

literatură pentru copii, dă citire poemelor «Între forţă şi slăbiciune» şi «Imitându-i pe ceilalţi». Adresează binemeritate omagii domnului Florin Rotaru, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, pentru faptul că a fost de acord cu proiectul « Întâlniri cu scriitori », precum şi doamnei Mihaela Sfârlea, pentru dragostea şi râvna cu care organizează biblioteca fiecărui invitat în parte. De asemenea îşi exprimă regretul că tinerii nu prea dau curs invitaţiilor la astfel de evenimente, care, altădată ar fi fost considerate daruri de preţ.

După o seară în care s-a citit poezie diversă ca stil şi temă şi s-au cântat colinde, am plecat acasă mai bogaţi spiritual, mai împliniţi din punct de vedere al valorii creaţiei, mai frumoşi sufleteşte, călăuziţi de Lumină şi Iubire.

Felicitări tuturor şi La mulţi ani!

15 decembrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CAPITOLUL III

V-AM FOST ALĂTURI TRUP ŞI SUFLET

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Victoria MILESCU – Lansare de carte

CONSPIRAŢII CELESTE

Editura DominoR, Bucureşti, 2008

În plin miezul unei toamne ce încă îşi poartă cu fală straiele verzi, mai exact pe 16 octombrie 2008, vraja poeziei a adunat în Sala Oglinzilor din sediul Uniunii Scriitorilor, Bucureşti, un public numeros şi elevat.

,,Sunt încă preferata lui DumnezeuUnde să fug şi de ce?”

sună versurile poeziei ,,Între forţă şi slăbiciune”, poezie capăt de început al volumului Conspiraţii celeste, lansat de poeta Victoria Milescu.

Volumul a fost prezentat de distinşii scriitori: Radu Cârneci, Mariana Ionescu, Florentin Popescu, Radu Voinescu.

Cuvântul de deschidere i-a revenit doamnei Mariana Ionescu care sub semnul unei prietenii de durată ce o leagă de autoare, a adresat un salut prietenesc către întreaga asistenţă.

,,Pentru Victoria Milescu au fost nişte ani extraordinari, a spus doamna Mariana Ionescu. Poeta Victoria Milescu a făcut în aşa fel încât din turnul de fildeş să iasă în lume tot ce e mai frumos. A scos o antologie intitulată Flacăra

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

nevăzută, care merge pe imaginaţia de forţă a autoarei. Are o expresie bine dozată şi într-un flux continuu. În străfundurile structurii literare ale Victoriei Milescu există o temă cosmică pe care o caută continuu. Conspiraţii celeste este cartea bazată pe o metaforă sugestivă, autoarea fiind o revoltată când face referire la condiţia umană. Este o carte bună şi norocoasă tocmai fiindcă este bună. Beneficiază de un cuvânt înainte al scriitorului şi criticului Florentin Popescu, o introducere foarte caldă şi plină de spirit, stare ce ar trebui să fie între toţi scriitorii‘‘.

,,Este o carte inspirată din înţelepciunea vârstei autoarei‘‘ – spune poetul Radu Cârneci despre cartea lansată. Şi tot domnia sa: ,,Victoria Milescu este o poetă adevărată, cu profunde stări filosofice. A mai publicat şi o carte de haiku Roua cuvântului, ediţie bilingvă româno-maghiară, tradusă de poetul şi traducătorul Horváth Dezideriu, şi dânsa cultivând haikuul – această miniatură lirică reprezentând spice de înţelepciune, un ţipăt, un surâs, un picur de brumă, o boabă de rouă, o închinare‘‘. Ca un freamăt de codru în zi senină de vară au sunat cuvintele distinsului om de cultură Radu Cârneci, când a făcut referire la prietenie: ,,Victoria Milescu a adunat în Sala Oglinzilor persoane care dau dovadă de respect, de colegialitate, de prietenie. Prietenia este unul dintre cele mai rare lucruri care se petrec în societate. Prietenia este cel mai sfânt cuvânt. Cea mai înălţătoare stare este preţuirea reciprocă. Am lucrat la ,,Contemporanul‘‘ unde exista această stare de prietenie, mântuind prin cuvinte. Lui Bacovia i-am făcut o statuie. Am scos o revistă... Acum am terminat cele trei volume din Antologia sonetului, care trebuie să apară în curând. Alături de mine stă scriitorul şi criticul Florentin Popescu, care a scris o seamă de cărţi despre scriitori, cărţile domniei sale deschizând gustul pentru citit... Cuvinte de preţuire merită şi editoarea cărţii Conspiraţii celeste, dra Dana Budică. Poeta Victoria Milescu a realizat la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu un extraordinar program intitulat ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, unde în fiecare lună scriitorii se adună acolo sub semnul prieteniei şi preţuirii reciproce‘‘.

Sub semnul prieteniei şi preţuirii reciproce şi-a început şi domnul Florentin Popescu pledoaria, accentuând că în sală se află şi scriitori din provincie, Grigore Grigore de la Târgovişte, dar şi Gheorghe Stroe, venit din Roşiorii de Vede, pentru a lua parte la lansarea de carte a fostei sale colege de facultate, iar în cuvântul său a făcut o analiză amanunţită a motivelor cărţii arătând că: ,,Victoria Milescu este o autoare ce-şi calculează fiecare pas, dovedind maturitate, autocenzurându-se. Şi-a creat un destin literar cu priză la cititor. Este o poetă valoroasă şi ne bucurăm şi de calitatea ei de critic literar dovedită în paginile revistei ,,Sud‘‘, unde scrie documentat, argumentat‘‘.

Cele spuse de domnul Florentin Popescu, sunt întărite de scriitorul şi criticul Radu Voinescu care citează din poezia ,,Câmpuri de veghe‘‘. ,,Victoria Milescu – spune domnul Radu Voinescu – scrie foarte puternic, cu idee, a ajuns la un moment al maturităţii stilului poetic, o face cu tehnică, cu un fel de a-l bulversa pe cititor, dar şi cu un anume fel de a-i lăsa momente de

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

melancolie. Ştie să încheie o poezie‘‘. Spre exemplificare dă citire poeziei ,,Zidirea de sine‘‘. Este impresionat de redactarea cărţii arătând că prin felul în care sunt aşezate versurile pe coala de hârtie, ,,poezia privită în totalitate devine o operă de artă, prin modul de a reprezenta ceva anume‘‘.

Scriitorul Dumitru Bălăeţ a compus cu ocazia lansării volumului Conspiraţii celeste un catren căruia i-a dat citire. De asemenea scriitorul Geo Călugăru a citit două catrene, dar şi un acrostih dedicat autoarei.

Scriitoarea Passionaria Stoicescu punând mare preţ pe prietenie, a apreciat faptul că domnul Radu Cârneci a adus în discuţie acest nobil sentiment, chiar la lansarea cărţii cu a cărei autoare s-a auzit la radio cu vreo două zile în urmă. ,,Victoria Milescu are un portret complet de scriitor: poezii, cronici, traduceri, cărţi pentru copii. Este victorioasă prin poeziile sale‘‘, spune doamna Passionaria Stoicescu, citind apoi poezia ,,Alcătuirii ce sunt‘‘din cartea lansată.

Au mai rostit cuvinte deosebite la adresa poetei Victoria Milescu şi implicit a creaţiilor domniei sale: scriitorul Grigore Mărăşanu, profesoara Viorica Provian fostă colegă de facultate cu autoarea.

Emoţionată şi sensibilă precum poezia pe care o compune atent şi cu migală ca pe ceva durabil şi valoros, poeta Victoria Milescu a mulţumit tuturor participanţilor la eveniment şi fiecăruia în parte, evidenţiindu-le calităţi ce i-au înălţat, măcar pentru o clipă, pe tărâmuri mirifice.

În finalul acestui eveniment, actriţa Doina Ghiţescu a citit atent şi profund poezii din cartea Conspiraţii celeste, talentul fiindu-i răsplătit cu aplauze.

Şi totuşi, ca să fie un final special al serii, poeta şi actriţa Lidia Lazu, renumită prin redarea cu mare sensibilitate a mesajului cuvântului scris, a citit poezia ,,Goliciunea zilei‘‘.

Astfel s-a încheiat o seară deosebită, în care vraja poeziei s-a împletit cu prietenia şi preţuirea reciprocă.

16 0ctombrie 2008

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

LANSARE DE CARTE ARTUR SILVESTRI

Eveniment literar în după-amiaza zilei de 2 Prier, 2009, lansare de carte la Librăria Mihail Sadoveanu de pe Bulevardul Magheru, Bucureşti.

Faptă bună, spre neuitare. Librăria a devenit deodată neâncăpătoare. Critici literari, istorici, scriitori, simpli cititori, cu toţii au fost mânaţi de dorinţa de a participa trup şi suflet la lansarea a două cărţi pe care stă scris cu litere mari şi bine vizibile, numele lui Artur Silvestri.

Titlurile cărţilor sunt: “Mărturii tulburătoare” – in momoriam Artur Silvestri şi “Frumuseţea lumii cunoscute” de Artur Silvestri.

Ambele cărţi au apărut la scurt timp după ce Artur Silvestri s-a mutat în grabă şi prea devreme în lumea Celor Drepţi. De realizarea lor s-a ocupat doamna Mariana Brăescu Silvestri, ajutată îndeaproape de o mână de persoane inimoase, printre care şi doamna Teodora Mîndru.

Mărturii tulburătoare – in memoriam Artur Silvestri este o antologie ce cuprinde gânduri, sentimente, mărturii cu adevărat tulburătoare, ale unui număr de şaizeci de personae, dintre multele care, într-un fel sau altul, personal sau virtual, l-au cunoscut pe Artur Silvestri – scriitorul, istoricul, filozof al culturii, iniţiatorul măreţului program Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP),

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

program ce a adunat într-un timp scurt şi într-un spaţiu luminos, împrejmuit cu căldură, o seamă de spirite, iubitori de cultură de pe întreg cuprinsul globului pământesc. Pe lângă aceste mărturii sunt publicate şi câteva dintre mesajele de condoleanţe primite în momente de grea tristeţe de doamna Mariana Braescu Silvestri, de la cei ce l-au iubit şi preţuit pe soţul ei Artur Silvestri.

“Frumuseţea lumii cunoscute” de Artur Silvestri, este, de fapt, un album, o bijuterie rară, alcătuită din 50 de nestemate literare, 50 de momente de o extraordinară sensibilitate şi frumuseţe sufletească, momente trăite de Artur Silvestri pe perioada a cincizeci de zile din ultima perioadă a vieţii domniei sale. Prin acest album, scriitorul Artur Silvestri ne-a permis să-i vedem sufletul, ne-a dat voie să-i pătrundem în chichiţa sufletului. Fiecare nestemată literară este însoţită de îlustraţii realizate de Vasile Cercel.

Cu emoţii în glas şi cu ochii plini de lacrimi, doamna Mariana Brăescu Silvestri povesteşte cum a luat hotărârea de a păstra la loc de cinste memoria soţului său Artur Silvestri, căruia, prin prematură “plecare” i-au rămas multe lucrări şi proiecte neterminate. Că dintre cele patru cărţi prinse în programul In memoriam Artur Silvestri a apărut deja una, “Mărturii tulburătoare” lansată în momentul de faţă. Doamna Mariana Brăescu spune că se bazează foarte mult pe ajutorul persoanelor cu care a pornit la realizarea acestui proiect.

Doamna Teodora Mîndru, una dintre persoanele apropiate trup şi suflet doamnei Mariana Brăescu, a povestit cum a lucrat la aceste cărţi, cu câtă dragoste, ca să iasă totul bine, cum a ales fotografia de pe copertă, tocmai pentru că simţea blândeţea şi lumina transmise de chipul lui Artur Silvestri.

Cuvinte de apreciere la adresa scriitorului Artur Silvestri, precum şi amintiri din perioada anilor tinereţii, când lui Artur Silvestri i se spunea “Micul Călinescu”, au rostit, de asemenea cu tristeţe în glas, distinşii oameni de cultură Nicolae Scurtu şi Nae Georgescu.

Scriitoarea Nastasia Maniu a povestit cum a devenit colaboratoare la revistele ARP.

Alexandru Cetăţeanu relatează cu mari emoţii că abia a sosit din Canada şi a aflat întâmplător de evenimentul ce se desfăşura la librăria Mihail Sadoveanu. Era sigur că spiritul lui Artur Silvestri l-a chemat, tocmai pentru a lua parte la lansarea celor două cărţi.

Scriitorul Geo Călugăru a dat citire unui acrostih compus pentru Artur Silvestri, de asemenea poeta Florica Gh. Ceapoiu i-a dedicat un sonet.

La rândul meu, în calitate de colaboratoare la revistele ARP, am spus câteva cuvinte referitoare la scriitorul şi prietenul tainic Artur Silvestri, precum şi la motivul cu care, după cum spunea Î.P.S. Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului “ne-a adunat Dumnezeu aici”.

Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru deosebit, doamnei Mariana

Brăescu fiindu-i alături cu toată atenţia şi dragostea personalul librăriei Mihail

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Sadoveanu. Cărţile lansate nu au fost de vânzare, ci au fost dăruite tuturor participanţilor. În afară de cele două cărţi lansate, în librărie au fost aduse şi alte cărţi scrise sau realizate şi publicate de Artur Silvestri, la editura care făcea parte din proiectul ARP. Toate cărţile au fost dăruite, aşa cum Artur Silvestri proceda când era în viaţă.

Personal am toată consideraţia pentru iniţiativa doamnei Mariana Brăescu, şi, totodată pentru persoanele care îi sunt alături în susţinerea acestui proiect.

Cu multă răbdare, parcă respectând un ritual, doritorii de autografe au stat cuminţi la rând, iar doamna Mariana Brăescu Silvestri a respectat toate cerinţele, dovedind prin asta cât de mare este puterea pe care i-o dă Dumnezeu omului, atunci când e vorba de o faptă bună, spre neuitarea celor « mutaţi » de la noi.

Mulţumim!

2 aprilie 2009

La Librăria Mihail Sadoveanu, Bucureşti,

CUVÂNTUL SCRIS VA DĂINUI In memoriam Artur Slilvestri

Alocuţiune la lansarea celor două cărţi, pe data de 2 aprilie 2009, la Librăria Mihail Sadoveanu:

Mărturii tulburătoare– antologie in memoriam Artur Silvestri

Frumuseţea lumii cunoscute – autor Artur Silvestri

Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului i se destăinuie, într-una dintre scrisori, domnului Artur Silvestri:

“Dumnezeu ne cheamă acolo unde are treabă cu noi. Pe mine m-a pus să scot din uitare pe nişte oameni pe nedrept uitaţi. Oare, cândva, va face şi pentru noi, cineva aşa ceva?”.

Este o scrisoare care, împreună cu altele a fost publicată în cartea “Modelul Omului Mare” – autor Artur Silvestri.

În momentul de faţă, în sufletul meu se întretaie două sentimente: unul de adâncă tristeţe pentru plecarea prea devreme şi prea repede a scriitorului, istoricului, filozofului, Artur Silvestri, iniţiatorul programului Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Celălalt sentiment este de împăcare sufletească, de mângâiere pentru toate câte se realizează spre menţinerea la rangul cuvenit al

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Omului Mare Artur Silvestri. Dovadă că, aşa cum a spus Î.P.S. Antonie Plămădeală, Dumnezeu ne cheamă acolo unde are treabă cu noi.

Am o deosebită consideraţie pentru iniţiativa doamnei Mariana Brăescu Silvestri, precum şi pentru toate persoanele care-i sunt prin preajmă. Imi imaginez că este o muncă titanică, dar să dea Dumnezeu ca şi împăcarea sufletească să fie pe măsură.

Albumul “Frumuseţea lumii cunoscute” de Artur Silvestri, este o bijuterie literară realizată de doamna Mariana Brăescu Silvestri. Acest album este o rază de lumină lăsată de Artur Silvestri peste lume şi timp. Pria acest album, Artur Silvestri ne-a lăsat să-i vedem sufletul. Să-i pătrundem în chichiţa sufletului.

De altfel, nu este pentru prima oară când îi văd sufletul domnului Artur Silvestri. I l-am văzut şi când am citit cartea domniei sale intitulată “Loc şi persoană”, scrisă în 16 iunie 2007. Iată ce scrie în Eseul “Gânduri de noapte”:

“Vă împărtăşesc ceva interesant, poate veţi citi aceste rânduri cândva. Ieri, când am ajuns la Drăgăneşti de Vlaşca, pentru verificarea de lucrări de la casa cea nouă, am băgat de seamă că începuse să se ridice acoperişul.

...................................................................................................................... M-am mirat mai acum o săptămână-două, auzind pe unul dintre

muncitorii localnici vorbind pe ocolite, de fapt cu fereală ca de teama pronunţării “cuvintelor rele”, despre felul cum se va duce casa în nefiinţă, “fără ca să vadă stăpânii”. Iar “stăpânii”, adică, de fapt, tatăl meu, îi cereau “omului” angajat cu dărâmarea să o desfacă uşor, cu grijă şi “bucată cu bucată”, evitând să o smulgă brutal din pământ. Cuvintele spun multe.

Să fie “casa” o fiinţă necuvântătoare? Să se includă ea în această categorie uimitor de greu de clasificat?”.

......................................................................................................................

Mi-a trimis această carte prin internet, la scurt timp după ce am început colaborarea cu ARP. Am plâns când am citit acest eseu şi am vrut să-i fac o mărturisire despre casa mea părintească. N-am făcut-o...

I-am povestit doar în gând.Aşa l-am cunoscut pe Artur Silvestri:“Un prieten tainic”.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Artur Silvestri la Târgul de Carte « Gaudeamus »

S-a scurs un an de la prematura şi grabnica plecare dintre pământeni a lui Artur Silvestri, scriitor, filozof, istoric şi iubitor al Neamului Românesc. Un an de tristeţe pentru cei care l-au iubit şi preţuit, totodată un an de dăruire din partea celor ce l-au iubit cel mai mult, dăruire ce a însemnat menţinerea valorii din multe puncte de

vedera a Marelui Om Artur Silvestri. Doamna Mariana Brăescu Silvestri a reuşit, şi nu se poate altfel când dorinţa este imensă, ca fiecărei comemorări săvârşită după datină creştinească pentru aşezarea şi liniştea sufletului, să-i fie alăturată o realizare pe plan spiritual sau cultural, care să dăinuie în timp, pentru “bine-cuvântare”, pentru “pomenire”, pentru “neuitare”. Astfel, într-o mirifică zonă de pe Muntele Ceahlău, în localitatea cu acelaşi nume, proprietatea cumpărată de soţii Artur şi Mariana Brăescu Silvestri a fost transformată în Casa memorială Artur Silvestri, iar la o margine a curţii, lângă şoseaua principală, a fost înălţată şi sfinţită după datină, o Troiţă maramureşeană, pe un postament amplu, lucrat cu multă dăruire, loc rânduit pentru odihnă, rugăciune şi pomenire de către săteni şi trecători. O altă Troiţă a fost înălţată şi sfinţită de către doamna Mariana Brăescu Silvestri în comuna Drăgăneşti Vlaşca, locul natal tare drag lui Artur Silvestri. Tot acolo a fost construit un “monument comemorativ completat cu o carte din marmură, simbol al vieţii şi activităţii marelui cărturar”.

Concertul cameral organizat la Biserica Visarion, a fost un omagiu adus celui plecat pe cărarea ce duce spre cer, Artur Silvestri, prieten tainic al multora.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Dar, mai ales, in memoriam Artur Silvestri au fost publicate cărţi, spre împăcarea sufletească a celor care cunoşteau cât de mult preţuia Domnia Sa cărţile. Astfel au fost publicate:

Mărturii tulburătoare, Editura Carpathia, 2009, “o carte a emoţiei”, după cum spune doamna Mariana Brăescu Silvestri, mărturisiri făcute în momentele de adâncă tristeţe, la aflarea veştii despre neaşteptata plecare în lumea veşniciei a lui Artur Silvestri;

Frumuseţea lumii cunoscute, Editura Carpathia, 2009, un album, o bijuterie literară atât ca realizare cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, Artur Silvestri dovedind şi cu acest prilej harul de scriitor. Povestirile, cincizeci la număr, dau şi mai mare importanţă şi emoţie acestui album, întrucât conţin momente culese de autor din ultimele cincizeci de zile ale propriei vieţi, ca o presiţire că îşi va lua curând zborul către cer.

Vocaţia căii singuratice, Editura Carpathia, 2009, este o carte despre Artur Silvestri, scrisă de Cleopatra Lorinţiu, motivul sau îndemnul venind de la “fascinaţia faţă de misterul, taina şi stilul, scriitura acestuia”.

Artur Silvestri, Fapta Culturală, Editura Carpathia, 2009, este cea mai recentă carte, abia ieşită de sub tipar, caldă, cum s-ar spune, tocmai pentru a însemna cu încă o realizare culturală comemorarea religioasă, la împlinirea unui an de la trecerea în nefiinţă a cărturarului Artur Silvestri. Cartea este un documentar, după cum spune cea care a alcătuit-o, respectiv doamna Teodora Mîndru. Iar aceasta pentru a nu se trece în uitare “Fapta bună, Lecţia Omului Mare”, în cazul de faţă ceea ce, prin imensul program ARP, a realizat scriitorul, istoricul, filozof al culturii Artur Silvestri.

Şi fiindcă momentul realizării acestei cărţi intitulate Artur Silvestri, Fapta Culturală a coincis cu Târgul de Carte “Gaudeamus”, organizat la Romexpo Bucureşti, (25-29 noiembrie 2009), doamna Mariana Brăescu Silvestri pe lângă faptul că a organizat lansarea de carte, i-a dedicat soţului său cărturarul Artur Silvestri un stand întreg cu cărţi in memoriam, precum şi cu volume de autor retipărite. Iar toate aceste cărţi au fost dăruite, ca de obicei, spre plinirea dorinţei prietenului nostru tainic Artur Silvestri care nu scria o carte pentru a o vinde, ci spre a o dărui, ca pe o adevărată hrană.

La adunarea unui public ales şi numeros, prin organizatoarea Mariana Brăescu Silvestri, ajutată fiind de sociologul Teodora Mîndru, poeta Cleopatra Lorinţiu, precum şi de alte persoane apropiate, spiritul lui Artur Silvestri a plutit pe deasupra, bucuros că nu va fi dat uitării.

28 noiembrie, 2009

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

In memoriam Artur Silvestri MĂRTURII TULBURĂTOAREEditura Carpathia Press, 2009La Cenaclul PERPESSICIUS

Sâmbătă, 7 martie, 2009, la Sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Bucureşti, în cadrul Cenaclului literar “Perpessicius”, condus de prof. dr. Marcel Crihană, am dat curs imboldului de moment, şi în loc să citesc proza pe care mi-o planificasem, am prezentat prima carte apărută “In memoriam Artur Silvestri”.

Deşi eram gâtuită de emoţie, am reuşit să spun:“Ieri am intrat în posesia acestei cărţi abia ieşită de sub tipar. Se

intitulează “In memoriam Artur Silvestri – Mărturii tulburătoare” şi este publicată la Editura Carpathia, 2009. Este o antologie iniţiată şi îngrijită de doamna Mariana Brăescu Silvestri, şi a apărut la nouăzeci de zile de la trecerea în nefiinţă a soţului domniei sale, ARTUR SILVESTRI – scriitor, istoric şi filozof al culturii (specificaţie pe coperta IV). Antologia cuprinde texte primite din România şi din alte ţări, de la o seamă de scriitori care l-au cunoscut personal sau virtual pe deosebitul Om de cultură Artur Silvestri. Printre aceştia mă număr şi eu. Am avut parte să fiu contactată on line de scriitorul Artur Silvestri, cu propunerea de a trimite materiale literare pentru publicaţiile iniţiate de domnia sa, precum şi cîteva date despre mine, în special activitatea literară, pentru a mă include în Dicţionarul Scriitori români contemporani”.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

În continuare am dat citire unuia dintre materialele semnate de mine în antologie, intitulat “Artur Silvestri, un prieten tainic”. Apoi am citat de pe coperta IV una dintre mărturiile domniei sale. In felul acesta am oferit mai multe informaţii despre iniţiatorul imensului program ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu), Omul, scriitorul, istoricul, filozof al culturii Artur Silvestri.

Cartea In memoriam Artur Silvestri – Mărturii tulburătoare a stârnit interes. Cuvinte de apreciere la adresa celui plecat de curând la Ceruri, Artur Silvestri, au mai spus scriitorii: Geo Călugăru, Florin Grigoriu, Ghe. Popescu-Ger.

Având decât o singură carte, am împrumutat-o, deocamdată, unei scriitoare dornică de a afla mai multe, citind-o.

Cu urari de bine pentru toată lumea,IOANA STUPARU9 Martie, 2009 (Mucenicii)

RUGA DE PE MUNTELE CEAHLĂU,PENTRU ARTUR SILVESTRI

Nemărginită iubire! Două cuvinte ce definesc sentimentul purtat de doamna Mariana Brăescu Silvestri, pentru omul cu care şi-a împletit 25 de ani de căsnicie, Omul între oameni – ARTUR SILVESTRI – care la vârsta de 55 de ani, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei (30

noiembrie 2008), şi-a răsfirat aripile şi a zburat la Cer, singur, precum singur venise pe pământ.

De atunci s-au scurs şase luni. Câte lacrimi au curs?! Oare, se vor putea măsura vreodată? Şi câtă muncă! Mai ales, câte proiecte au fost puse la cale pentru cinstirea memoriei scriitorului, istoricului, filozofului Artur Silvestri! Deşi răvăşită sufleteşte după pierderea omului drag, doamna Mariana Brăescu Silvestri se pare că doar pentru neuitarea soţului ei trăieşte. Tărie găseşte în bunătatea Lui Dumnezeu.

In penultimă zi de Florar (30 mai 2009), a fost rânduită comemorarea a şase luni de la trecerea în nefiinţă a Domnului Artur Silvestri, cel ce numai cu câţiva ani în urmă pornise la drum cu un proiect mare şi măreţ totodată, unic, fiindcă în jurul lui avea să adune o mare masă de oameni de pe toată suprafaţa

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

pământului: Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Slujba de pomenire a fost săvârşită cât mai aproape de Cer, pe Muntele Geahlău, în localitatea Ceahlău, judeţul Nemţ, la casa pe care, cu puţin timp în urmă, din pură întâmplare, familia Mariana şi Artur Sivestri o cumpăraseră. Dorinţa doamnei Mariana Brăescu Silvestri a fost ca şi această comemorare să fie însemnată cu evenimente de importanţă spirituală şi culturală, iar printre participanţi să se afle scriitori, istorici, critici literari şi alte persoane iubitoare de cultură, mai ales cei ce l-au iubit şi preţuit pe Artur Silvestri. Au fost prezente trup şi suflet persoane sosite de pe întreg cuprinsul ţării, printre care: Sabin Bodea, Cezarina Adamescu, Nae Georgeascu, Doina Georgescu, Florentin Popescu, Geo Călugăru, Elisabeta Iosif, Elena Armenescu, Aurel Anghel, Alexandru Stănciulescu Bârda, Lucia Olaru Naneti, Dumitru Olaru, Cleopatra Lorinţiu, Bernard Lorinţiu, Nastasia Maniu, Cătălin Bordeianu, Valentin Ciucă, Theodor Râpan, Carmen Preda, Elvira Irsai, Maria Vaida, Mugur Kreiss, Maria Anghel, Rodica Avram, Tudor Stoica şi mulţi alţii, dar şi persoane sosite de peste mări şi ţări, spre exemplu Elena Buică din Canada.

Cuvintele nu ajung pentru a reda toate sentimentele, simţămintele care te copleşesc, iar la un moment dat, oricât te-ai crede de puternic, te trădează lacrima ce stăruie cu încăpăţânare la colţul ochiului sau se prelinge pe obraz.

În câteva ore am asistat la evenimente de o mare, extraordinar de mare însemnătate, iar toate acestea au fost dorite şi organizate de doamna Mariana Brăescu Silvestri, spre veşnica pomenire a iubitorului de condei Artur Silvestri, trimis de Dumnezeu pe pământ cu o onorabilă misiune culturală şi totodată omenească, pe care n-a pregetat să şi-o îndeplinească.

“Acesta este locul meu pe pământ “, mărturisea într-una dintre cărţi Artur Silvestri despre casa de pe Ceahlău. Acum, la şase luni de la plecarea lui la Cer, tocmai această casă a fost inaugurată drept “CASA MEMORIALĂ ARTUR SILVESTRI”. Vopsită în culorile roşu şi alb, roşu aprins, intens, ca floarea macului sau ca sângele omului în care freamătă sănătatea, iar alb ca aripile de înger, pare o floare ţesută pe un imens covor cu nenumărate nuanţe de verde, covor aşternut pe întreg piscul muntelui, loc de verdeaţă, odihnă şi pace sufletească. Două portrete mari ce-l reprezintă pe Artur Silvestri la vârsta tinereţii, şi la vârsta maturităţii, însoţesc inscripţia. Din cel de al doilea tablou, Artur Silvestri cu înfăţişarea-i binecunoscută, pare că străbate cu privirea peste crestele munţilor, dincolo de zare şi spune: “Aici este locul meu pe pământ, însă mă reped un pic dincolo de zare, unde mă aşteaptă încă o misiune… O parte din mine rămâne aici, cu voi…“. Panoul cu inscripţia şi portretele este mare cât peretele dinspre drum al casei, şi poate fi văzut de orice trecător.

In curtea Casei memoriale, lângă drum a fost înălţată o Troiţă căreia i-a fost rânduită sfinţirea. Lucrată în stil maramureşean, din lemn sculptat, Troiţa a fost aşezată pe un postament larg şi înalt, prevăzut cu trei trepte, rezistent ca piatra de munte din care a fost făcut, loc ce-l cheamă pe trecător la un moment

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

de adăstare pentru rugăciune în linişte. “Nu suntem singuri“ este scris în partea de sus a Troiţei. Un pic mai jos, stau mărturie cuvintele “In memoriam Artur Silvestri– scriitor“. Cuvinte simple, modeste, care, iartă-mă, Doamne, parcă sunt prea sărace pentru cât de imensă a fost activitatea celui pomenit!

Aseară, când am sosit din Bucureşti, norii lăcrimau din belşug, udând pământul. Azi, până şi norii s-au dat la o parte, cuminţi, făcându-i loc şi soarelui să participe la sfinţirea Troiţei şi la Slujba de pomenire. Se pare că au ascultat ruga de aseară rostită către Dumnezeu de doamna Mariana Brăescu Silvestri: “Măcar în timpul Sfinţirii Troiţei să nu mai plouă!”. I s-au alăturat rugile noastre, cei ce veniserăm de departe cu sufletele înduioşate, pline de evlavie pentru comemorarea celui ce ne-a adunat şi de această dată în chip tainic.

De o parte şi de alta a Troiţei, stau rânduite cărţile publicate în memoria lui Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare – antologie colectivă şi Frumuseţea lumii văzută – de Artur Silvestri – o adevărată bijuterie literară, precum şi cartea ce va fi lansată în momentele următoare, intitulată Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice, autoarea fiind Cleopatra Lorinţiu.

În dreapta Trioţei, parcă făcând parte din tăria stâncilor şi din minunăţia peisajului, un epitaf compus de poetul Teofil Răchiţeanu, curge sub portretul Marelui Om trecut în veşnicie: “Pâlpâie, nouă, deasupra lumii o stea... / O proaspătă lacrimă, Doamne, de-a Ta? / Ori poate sufletul lui Silvestri Artur / Care de sus luminează cu focul lui pur?”

Slujba de sfinţire a Troiţei a fost săvârşită de un sobor de cinci preoţi, printre care Ion Irina – de la parohia Bistricioara şi Alexandru Stănciulescu Bârda de la Parohia din Malovăţ, judeţul Mehedinţi, preot-scriitor, colaborator al publicaţiilor ARP, şi al altor proiecte culturale şi sociale iniţiate de Artur Silvestri. Răsună pe Cehlău Cântece de Slavă Lui Dumnezeu şi rugăciuni de veşnică pomenire pentru cel ce cu numai şase luni în urmă ne transmitea “doriri de bine”. Înălţătoare şi totodată copleşitoare momente! Lacrimi şi evlavie pe chipurile tuturor, fie că sunt loalnici, fie că sunt dintre cei sosiţi de departe. Cu aceeaşi apă sfinţită am fost stropiţi cu toţii. Sufletele nu cunosc hotare!

Preotul din Bistricioara a ţinut o cuvântare, în special localnicilor, să nu uite că satul lor a fost binecuvântat de înălţarea unei Troiţe, ca loc de rugăciune, de către persoane care, deşi n-au locuit aici tot timpul, iubesc aceste meleaguri.

Cuvintele rostite de preotul Alexandru Stanciulescu Bârda porneau din suflet pentru sufletul unui prieten, pentru memoria unei persoane căreia îi simţi lipsa, pentru fapta unui om care merită toată dragostea şi preţuirea. Erau vorbe de mare preţuire pentru doamna Mariana Brăescu Silvestri, pentru tot ce realizează în memoria soţului ei.

“Cu toţii ne-am adunat la rădăcina Crucii care face legătura dintre Cer şi pământ, dintre cei plecaţi şi cei prezenţi”, spune Preotul Alexandru Stănciulescu Bârda, cuvintele lui coborând, parcă, din Cer şi plutind apoi peste munţi şi văi. “Felicitări doamnei Mariana Brăescu Silvestri, pentru faptul că a

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

adunat aici grupul de scriitori şi grupul de localnici. Artur a iubit locurile acestea. A vrut să fie printre oamenii din popor, a fost un om mare care lasă un semn important în satul Ceahlău. Doamna Mariana Brăescu Silvestri este o femeie creştină şi o femeie româncă, ce respectă rânduielile pentru soţul ei iubit. De aici se vede cât de importantă este familia. Doamna Mariana dovedeşte tuturor, dar, mai ales, Lui Dumnezeu cât de importantă este puterea rugăciunii. Ea nu se bazează pe aşteptarea întoarcerii soţului, ci a regăsirii cu el în Cer, în veşnicie”.

Udate cu lacrimi au fost cuvintele rostite de doamna Mariana Brăescu Silvestri. Cât de mult şi-a iubit soţul? Cuvintele nu ajung pentru această mărturisire! Mulţumind în primul rând Lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care i l-a dat ca să cinstească aşa cum se cuvine memoria soţului ei, a adresat apoi mulţumiri celor prezenţi la comemorare, oficialităţilor locale, localnicilor adunaţi în număr mare, pe feţele cărora se citea evlavia, pioşenia. Invitaţi să primească pachete cu bucate pentru sufletul celui pomenit, localnicii s-au simţit intimidaţi, mai ales, de gestul doamnei Mariana Brăescu Silvestri de a le dărui cărţi în memoria celui ce a fost scriitorul, filozoful, istoricul Artur Silvestri.

Am văzut atâta bucurie în ochii lor umezi! Ca pe nişte minuni strângeau cărţile la piept! Un grup de săteni s-a adunat în jurul meu, instantaneu, iar când le-am făcut destăinuirea că dintre cei ce au scris în aceste volume se află aici, s-au minunat şi mai tare şi au dorit să aibă notată data şi înprejurarea în care au primit în dar aceste cărţi. “Ca să se pomenească, fiindcă şi noi mai citim seara, când ne aşezăm la odihnă” – mi-a spus o localnică.

Încerc să exprim în cuvinte momentele, dar îmi vin în minte mereu cele scrise de tainicul meu prieten, Artur Silvestri într-una dintre cărţi: “Cuvintele nu spun totul”.

Masa de Veşnică pomenire a avut loc la restaurantul-pensiune din localitate, iar slujba de sfinţire a bucatelor a fost săvârşită de cei cinci preoţi.

După servirea aperitivului, am fost invitaţi să vizionăm “Filmul documentar Artur Silvestri”, o realizare uimitoare, care cuprinde crâmpeie din imensa lui activitate scriitoricească. A fost, în ceea ce mă priveşte, cea mai mare ocazie de a-l cunoaşte pe cărturarul Artur Silvestri. Printre lacrimi, cu o tristeţe care te dărâma, pur şi simplu, dar cu o imensă demnitate şi preţuire pentru opera culturală a soţului ei, Doamna Mariana Brăescu Silvestri prezenta materialele filmate: cărţi, reviste, manuscrise, scrisori, documente mărturisitoare de o muncă titanică, pe o perioadă de decenii. Înregistrările filmate cu ocazia diferitelor evenimente, au demonstrat cine era, de fapt, Artur Silvestri. Nu ştiu ce a înţeles fiecare dintre noi, dar eu, în filmul acela, în cuvintele rostite la microfon în faţa unui auditoriu, am văzut la Domnul Artur Silvestri tocmai înţelepciunea omului de la sat, cum era mai de demult, când orice vorbă era spusă cu rost şi când vorba devenea faptă. Poate că, acesta a fost unul dintre motivele care, tainic, m-a legat de Omul Artur Silvestri, deşi, personal nu-l cunoscusem. Şi iată că, iarăşi cuvintele nu pot spune totul, fiindcă există fenomene care se petrec dincolo de

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

cuvinte. “Vorbea ca şi când ar fi vorbit pentru eternitate – spunea doamna Mariana Brăescu Silvestri. Bucuria lui era ceea ce putea dărui celorlalţi. Am avut şansa de a trăi lângă un om de excepţie”.

Şi ca să continue proiectul iniţiat de soţul ei, doamna Mariana Brăescu Silvestri a înmânat scriitorilor Valentin Ciucă şi Cătălin Bordeianu premiile “Artur Silvestri – Asociaţia Română pentru Patrimoniu”.

Lansarea cărţii In memoriam Artur Silvestri “Vocaţia căii singuratice”, Editura Carpathia, 2009, autoare Cleopatra Lorinţiu, a însemnat încă un moment important în programul de comemorare a cernerii timpului, timp de şase luni de la plecarea în eternitate a prietenului nostru tainic, scriitorul Artur Silvestri.

Doritoare de a-l omagia prin evocarea amintirilor, preţuindu-i fapta, s-au dovedit a fi numeroase persoane. Astfel au luat cuvântul Nae Georgescu, Lucia Olaru Naneti, Elena Buică, Sabin Bodea, Cezarina Adamescu, Geo Călugăru, şi au fost încă mulţi doritori, dar mirosul de pe mese al sărmăluţelor aşezate cu măiestrie pe platouri ne chema îmbietor şi nu se cădea să refuzăm, mai ales că erau pregătite de doamna Maria Hulpaşu din Grinţeşti, ajutorul de nădejde al familiei Silvestri, la Ceahlău.

Sub lacrimile norilor, sub grija doamnei Mariana Brăescu Silvestri şi al doamnei Teodora Mîndru – cel mai preţios ajutor întru toate, ne-am îmbarcat în autocare şi am plecat către casele noastre, străbătând din nou România, de data aceasta de la Nord la Sud, pe un traseu mirific, aşa cum sunt multe peisaje la noi în ţară.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe prietenul nostru drag Artur Silvestri, iar noi să-i purtăm veşnică pomenire. Amin.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CONCERT IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI

22 mai 2009. Timpul nesecat izvor, şi-a picurat nestingherit şi conştiincios zilele şi nopţile.

S-au scurs deja şase luni de când Domnul Artur Silvestri s-a mutat la Ceruri. Cei ce l-au iubit şi preţuit, menţin flacăra aprinsă pentru cel ce a fost Marele Om de Neam Românesc, Artur Silvestri, “scriitor, istoric al civilizaţiilor, filozof, dar şi iniţiator al unor programe care au adunat la un loc nume de seamă de pe întreg globul pământesc.

Lacrimi, rugăciune, cuvinte scrise sau rostite în taină, flacără aprinsă.Azi, vineri, 22 mai 2009, Doamna Mariana Brăescu Silvestri, soţia, cea

care i-a fost alături până la ultima bătaie a inimii, cinsteşte memoria omului drag lansând invitaţii prin internet, la un concert coral, ce are loc la Biserica « Naşterea Maicii Domnului » de pe Calea Dorobanţi, concert susţinut de Corala « Dumitru D. Botez », dirijorul fiind profesorul Eugen Kreiss. Intr-o atmosfera evlavioasă, corul alcătuit din femei şi bărbaţi au cântat dumnezeieşte, deşi ochii le erau plini de lacrimi, pentru cel ce le-a fost sprijin de seamă şi prieten adevărat, legându-i aceleaşi idealuri, transmiterea culturii neamului prin

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

diverse forme, fie literare, fie spirituale. Cel omagiat, Domnul Artur Silvestri, a fost prezent prin spirit, dar şi prin portretul binecunoscut al Domniei Sale, înconjurat de cărţile publicate in memoriam, intitulate «Mărturii tulburătore» şi Albumul «Frumuseţea lumii cunoscute - de Artur Silvestri», cărţi ce au fost lansate la Librăria Mihail Sadoveanu, cu ocazia comemorării a nouăzeci de zile de la mutarea lui în Ceruri.

In faţa numerosului public, Preotul Paroh al Bisericii « Naşterea Maicii Domnului » a omagiat, cu vădită emoţie, pe cel ce cu şase luni în urmă, în Sfântă Zi de Mare Praznic al Apostolului Andrei, a plecat în Lumea celor Drepţi. Au fost evidenţiate câteva dintre calităţile omului de cultură, dar şi Omului de Omenie Artur Silvestri. Apoi, Preotul a susţinut o slujbă de pomenire, aşa cum se cuvine pentru sufletele care au fost cândva îmbrăcate în trup de lut.

Cu mari şi inevitabile emoţii, domnul Eugen Kreiss profesorul şi totodată compozitrul câtorva dintre piesele cuprinse în repertoriu, pe lângă faptul că a dirijat, a cântat laolaltă cu Corala « Dumitru D. Botez », multe piese fiind binecunoscute de publicul prezent în Biserică, întrucât erau parte din conţinutul Sfintelor Liturghii. Au mai fost interpretate piese muzicale compuse de Nicolae Lungu, Nicolae Georgescu, Eugen Popescu, Mihai Lupescu, Dragoş Alexandrescu, F. Silcher, Gh. Mandicevschi, Macarov.

Doamna Mariana Brăescu Silvestri a udat cu lacrimi cuvintele rostite cu dragoste şi respect în memoria celui ce i-a fost soţ pe perioada unui mănunchi de ani semănaţi cu iubire.

In tot ce intreprinde întru cinstirea memoriei scriitorului Artur Silvestri, Doamna Mariana Brăescu Silvestri se bazează pe sprijinul familiei, în special pe devotamentul şi priceperea doamnei Teodora Mîndru. De asemenea îi sunt alături multe alte persoane care preţuiesc gestul bun, omenesc.

La finalul concertului, fiecare persoană a primit în dar cărţi in memoriam Artur Silvestri.

A fost, Slavă Domnului, o binecuvântată zi de vineri. Mulţumim.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

ÎNSEMNĂRI DESPRE SCRIITORUL DORU POPOVICI

Editura Arefeana, 2008,Autor Eugen Cojocaru

Pe bună dreptate, trebuia să apară o carte despre muzicologul, filozoful, scriitorul Doru Popovici, Maestrul, aşa cum obişnuim să-i spunem. Iar faptul că cel ce s-a gândit să realizeze o asemenea operă este domnul Eugen Cojocaru, devine cu atât mai semnificativ. Căci, cine putea să pătrundă mai bine, filosofic vorbind, în miezul creaţiei Maestrului Doru Popovici, decât tot un filosof, tot o personalitate. Şi, după cum ne-a demonstrat cu ocazia numeroaselor întâlniri literare, precum şi în creaţiile domniei sale, scriitorul Eugen Cojocaru este un

erudit, « unul dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde mai multe octave » (l-am parafrazat pe Î.P.S. Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului).

Semnificativ este şi titlul cărţii: Însemnări despre scriitorul Doru Popovici. Pentru că, dacă s-ar fi referit la întreaga activitatea culturală a Maestrului, nu ar fi încăput într-o singură carte.

Iată ce scrie Octavian Lazăr Cosma:« Doru Popovici are la activ o impresionantă activitate, energia sa pare

nestăvilită, sunetele compoziţiilor precum şi cuvintele scrise sau rostite au multiple reverberaţii.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Doru Popovici trăieşte cu intensitate viaţa, suferă şi se bucură pentru împlinirile colegilor şi ale sale, militează cu consecvenţă pentru răspândirea frumosului, pentru ca bresla din care face parte să fie cunoscută şi respectată.

Caracter prin excelenţă expansiv, dramatic, el nu are astâmpăr, atitudinea sa combativă formulându-se cu curaj şi spirit polemic în dezbateri la care intervenţia e întotdeauna incitantă. Fire de artist al acestui sfârşit de veac, Doru Popovici ştie să fie un suflet mare, un foarte bun coleg, dar credem că şi un adversar ce ştie să mânuiască unltele de luptă şi, finalmente să câştige o bătălie.

50 de ani nu reprezintă decât un popas într-o viaţă creatoare, care pentru Doru Popovici este total închinată nu muzicii în general ci muzicii româneşti ».

Autorul Eugen Cojocaru spune la pagina 50 a volumului Însemnări despre scriitorul Doru Popovici:

« Tradiţia, obiceiurile, cutuma, portul sunt, pentru filozoful Doru Popovici, semne distinctive ale personalităţii unui popor, - adevăr de pe plarforma căruia filozoful cuantifică aportul românesc la universalitate »

Iar la pagina 44 domnul Eugen Cojocaru vorbeşte de: « actul « reparatoriu » al omului de carte Doru Popovici, care reabilitează compozitori, scriitori, - artişti în fine, din « obsedantul deceniu », aceasta în numele « autonomiei esteticului »

Despre acest act reparatoriu stau mărturie cărţile scrise şi publicate de Maestrul Doru Popovici, la lansările câtorva am paticipat şi eu, chiar am consemnat în revista « Amurg sentimental », la momentul respectiv, despre volumul intitulat Compozitorul, dirijorul şi profesorul Nicolae Brânzeu.

Ca şi Maestrul Doru Popovici, autorul Eugen Cojocaru recurge adesea la incursiunea în istoria literaturii, filozofiei, religiei, naţiei.

Iar peste toate aşează « iubirea christică », aceasta, de fapt, constituind baza creaţiei Maestrului Doru Popovici.

17 martie 200

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

LANSĂRI DE CARTE

Gabrielea Zăvălaş Anghel

1 octombrie 2007.

La Centrul Cultural al M.A.I. Bucureşti, într-o atmosferă specifică începutului de toamnă, parfumul de romanţă transmis de domnul Tedi Iremia prin acordurile pianului, ne întâmpină încă de pe hol.

Lansarea de carte are loc în sala “Marin Preda”. Mai bine-zis lansarea de cărţi, întrucât autoarea Gabriela Zăvălaş Anghel ne face cunoştinţă cu trei volume, ce au ca titluri: “De ce iubim bărbaţii”, “Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă” şi “Sunt obscură, dar mă tratez”.

În deschiderea festivităţii, domnul Geo Călugăru – profesor, scriitor, director al Cenaclului literar Ioan Tecşa cu sediul în cadrul M.A.I., prezintă pe scurt cele trei volume şi pe autoarea lor, după care îi dă cuvântul domnului Ion Machidon – scriitor, director al revistei literare Amurg sentimental şi totodată director al editurii Amurg sentimental, sub egida căreia au fost publicate volumele lansate în momentul de faţă. Domnul Geo Călugăru prezintă apoi un amplu material, ce se referă în detaliu la opera literară a Gabrielei Zăvălaş Anghel.

Îşi exprimă părerile despre cărţile lansate astăzi şi scriitorii: Zăvoianu Florian care îi dedică autoarei două madrigale, Ioana Stuparu, Florica Jonea şi Gheorghe Grosu al cărui talent s-a dovedit şi de această dată, epigramele domniei sale fiind la obiect şi de valoare.

Din cele discutate a reieşit că Gabriela Zăvălaş Anghel scrie o poezie cu abordări diverse, că pe lângă faptul că este o fire romantică şi plină de

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

sensibilitate este şi curajoasă, că nu este o inhibată în privinţa relaţiilor de cuplu, că îşi face loc dând din coate, pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte şi, după cum chiar dumneaei spune “Nu mă pot înregimenta în terapia de grup scriptic…” ; “Nu sunt o clonă literară occidentală”.

Domnul general Tedi Iremia, veşnic îndrăgostitul de nuanţele muzicale aducătoare de alinări sufleteşti, ne oferă iz de romanţă revărsat de clapele pianului.

Lansare de carteLUMEA LUI ALEX

Editura Amurg sentimental, 2006Autoare Oana Luiza GROSU

A scrie poezie pentru copii înseamnă: iscusinţa de a aşeza cuvintele în vers în aşa fel încât să sune frumos, înseamnă gingăşie, tâlc. Astfel scrie Luiza Oana Grosu, ridicând la rang de cinste copilul, dedicându-i volumul de poezii intitulat “Lumea lui Alex”.

Gestul scriitoarei Luiza Oana Grosu este demn de toată lauda, întrucât găseşte de cuviinţă să-şi educe copilul cu ajutorul poeziei, mai ales acum, când ne aflăm într-o perioadă a vitezei, a violenţei, a vulgarităţii atât în comportament cât şi în vorbire. Încă din prima pagină

autoarea aminteşte despre noţiunea de gospodar, precum şi că existenţa în comunitate trebuie să se desfăşoare într-o perfectă armonie: “Doi purcei/ Fac mititei./ Iar cocoşul/ Pune borşul/ La ciorbiţă./ Tocăniţă/ Face iapa./ Taie ceapa,/ Pune apa/ Şi salata/ Şi e gata./ Iepuraşul/ Taie caşul./ Iar găina,/ Cu făina,/ Face pâine/ Pentru câine.” (Gospodarii)

Ca alcătuire, după cum rezultă din poeziile de faţă, lumea lui Alex este asemănătoare cu a altor copii. Numai că peste lumea lui domneşte dragostea părintească, gingăşia, înţelepciunea. De exemplu, când soseşte timpul de culcare, Alex primind dragostea mamei, va fi vegheat în somn de către îngeraşi. Aflăm acestea din poezia “Ora de culcare”.

Se observă grija acordată copilului ca încă de mic să fie îndrumat pe un făgaş sănătos, pe care să-l parcurgă cu drag: “Scumpă gărgăriţă/ Merg la grădiniţă/ Cu ghiozdanu-n spate/ Să învăţ de toate/ Hai şi tu cu mine…”

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

(Gărgăriţa) Autoarea îl ajută pe copil să înveţe alfabetul şi numărătoarea, folosind cuvinte ce denumesc păsări, animale, fructe, legume etc., compunând versuri explicite, pline de gingăşie: “Patru pere dulci şi moi; Opt piersici cu puf de pui…” (Numărătoare)

În lumea lui Alex nu se face nimic cu brutalitate, cu ură, ci cu înţelepciune, cu tâlc. Până şi ţânţarul, pe care-l ştim cu toţii cât este de supărător prin bâzâitul şi prin înţepătura lui, nu este ucis ci pedepsit într-un mod exemplar, pentru a ţine minte: “Am pus vin într-un pahar…/ Ha-ha-ha! Vino, ţânţar!/ Mă ascund după perdea,/ Să-l văd cum vine să bea./ Uite-l! A crezut că-i sânge!/ A băut şi acum plânge…/ A sorbit dintr-o suflare./ Uite ce nas roşu are!/ Ţânţarul s-a îmbătat/ Şi aşa m-am răzbunat./ Or să râdă toţi de el,/ De micuţul Ţânţărel.” (Ţânţărel)

Se constată din cele scrise de Luiza Oana Grosu, că în lumea lui Alex nimic nu este făcut la întâmplare, ci există o ordine strictă, unde fiinţe ori obiecte îşi au locul lor, rostul lor. Iar dacă se încearcă a nu se respecta aceasta, se iau măsuri pentru a se pune totul la punct. Exemplu avem în poezia “Vedeta”, unde o oaie vrea să iasă din cârd şi să facă altceva decât îi este menit: “Voi cânta la microfon,/ Îmi voi lua şi telefon,/ Mă voi tunde cu breton/ La cel mai luxos salon,/ Voi merge cu limuzina…”. Autoarea pune ordine în lucruri astfel: “N-a plecat şi nu s-a tuns./ Drept pe masă a ajuns,/ La cioban în farfurie./ Cred că mi-a oprit şi mie!”

De fapt, cartea “Lumea lui Alex” conţine poezii dedicate copiilor de toate vârstele. Chiar şi copiilor de vârsta mea. Pentru că am citit cu plăcere, simţindu-mă din nou copil.

24 0ctombrie 2006

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

SCRIITORUL DUMITRU BĂLĂEŢ – in memoriam(8 noiembrie 1935 – 5 februarie 2009)

Timpul, călător neobosit şi fără rival, cu surprinzătoarele lui clipe! Clipe triste uneori, cum au fost cele de la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, Bucureşti, în zi de vineri 13 martie 2009, când a avut loc comemorarea a 40 de zile de la fulgerătoarea plecare în “lumea cealaltă”, a scriitorului Dumitru Bălăeţ, olteanul gorjean prin naştere, locul de baştină fiind comuna Buzeşti, satul Crasna. A fost dorinţa fiicei ca tatăl ei, Mitică Bălăeţ să fie pomenit în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână, el fiind unul dintre membrii

fondatori. Astfel, în sala Mircea Eliade au luat parte la comemorarea lui Dumitru Bălăeţ foşti colegi, prieteni, rude, scriitori.

Tristeţe în priviri şi în gânduri, smerenie, palme aşezate cuminţi una peste alta sub semnul crucii, colivă, bucate, lumânări, miros de tămâie lăsat de dâra subţirică ce pornea din căţuiul de lut cu care preotul tămâia bucatele...

Încă nu-mi venea să cred că scriitorul Dumitru Bălăeţ nu mai este printre noi. Aşa cum nu mi-a venit să cred pe data de 5 februarie 2009, când am primit vestea că s-a săvârşit din viaţă. Aşa cum nu mi-a venit să cred la ceremonia de înhumare, când, în biserica Spirea Nouă (Puişor) sau la cimitirul Tudor Vladimirescu, Bucureşti, îl vedeam aşezat în sicriu, iar alături era taboul cu chipul lui bine cunoscut.

Mă obişnuisem să-l întâlnesc adesea, în cadrul desfăşurărilor diverselor activităţi literare. Deşi părea domol, era un om foarte activ. Nu ne cunoşteam de mult timp, însă a existat între noi o relaţie specială, “ legătura dintre doi olteni care îşi iubesc cu patimă locurile natale şi limba românească aceea moştenită prin rădăcină, vorbită în locurile de baştină, uneori expresii unicat”. Mă întreba câteodată dacă ştiu ce înseamnă o anume expresie. Uneori ştiam, alteori nu. Şi nu era de mirare. Distanţa dintre locurile noastre natale este

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

foarte mare, iar unele expresii şi obiceiuri diferă chiar şi între localităţi învecinate.

Legătura aceea specială dintre mine şi Dumitru Bălăeţ, s-a produs, mai ales, după ce a citit romanul meu despre satul natal, trilogia intitulată “Oameni de Nisip”. M-am trezit cu el că-mi iese în întâmpinare cu braţele întinse, zicând: “Iată şi romanciera noastră olteancă!”. După aceea mă saluta astfel: “Trăiască oltenii! Şi oltencele romanciere!”. Mi-a dedicat şi versuri referitoare la “Romanciera Ioana Stuparu, autoarea trilogiei Oameni de Nisip”. Considera că după acest roman se poate constitui un dicţionar de cuvinte neaoş olteneşti.

Dumitru Bălăeţ m-a impresionat într-un mod cu totul aparte, când a fost sărbătorit în cadrul programului “Întâlniri cu scriitori”, organizat de poeta Victoria Milescu, la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu. De altfel, acest program a avut o mare valoare în ceea ce priveşte “om şi scriitor”. În acele seri, am trăit să văd suflete de copii în mari scriitori. Impresionante seri, iar poetei Victoria Milescu toată lauda pentru iniţiativă!

La timpul potrivit, după ce am fost numită cronicar oficial al acestui program, am scris şi publicat câteva cronici, în diverse reviste.

În seara când a fost sărbătorit, scriitorul Dumitru Bălăeţ şi-a lăsat sufletul să vorbească. Cu voce înceată şi gravă, a făcut destăinuiri de parcă s-ar fi aflat în faţa unui foc sacru. Parcă eram eu făcându-i destăinuiri mamei, la vatra focului, fiindcă numai în acel loc puteam să i le fac. Dumitru Bălăeţ ne-a lăsat să-i vedem sufletul cutreierând prin locuri numai de el cunoscute, taine adânci ale lui ca iubitor de literatură şi de rădăcină a neamului românesc.

Nu ştiam cât e de bolnav. Nu dădea impresia.Ultima oară l-am întâlnit în seara de 15 decembrie, 2008, la Biblioteca

Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde poeta Victoria Milescu a organizat o “Seară de poezie”. Era dorinţa de a întâmpina Sărbătorile Crăciunului şi Noul An într-un mod deosebit, în spiritul poeziei. Ca o inspiraţie de moment, mi-am luat cu mine aparatul de fotografiat. Astfel l-am fotografiat şi pe scriitorul Dumitru Bălăeţ, în timp ce citea “Balada celor trei oieri”. Probabil am realizat ultima fotografie a scriitorului Dumitru Bălăeţ citind poezii din creaţia proprie.

La sfârşitul evenimentului, când mi-am luat rămas bun de la el, mi-a spus, în şoaptă, ca unei persoane apropiate: “Ionaşcule, acum că vin sărbătorile, o s-o las mai moale cu lucrul. Trebuie să-mi îngrijesc inimioara asta, care îmi cam face probleme de la un timp!”.

Parcă a fost ieri!Şi iată că scriitorul Dumitru Bălăeţ a devenit amintire!În veci să-i fie numele pomenit!

Bucureşti

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

MELANIA CUC – scriitor şi pictor

Am cunoscut-o pe Melania Cuc mai intâi ca scriitor. Momentul l-a hotărât Dumnezeu, aşa cum numai El ştie ce şi când. Descoperind încă din adolescenţă luminişul binecuvântat de Dumnezeu, acel loc prielnic creaţiei, iat-o acum deţinând un palmares de 18 volume publicate, totodată având onoarea de a face parte dintre membrii U.S.R.

Pe 22 noiembrie 2007, la Centrul Cultural al M.I.R.A., Bucureşti, Melania Cuc şi-a lansat două dintre cele mai recente romane. Proză în care stăpâneşte, în mod

deosebit, arta îmbinării realului cu imaginarul. Unul dintre filoanele imaginarului, despre care, cât de cât avem cunoştinţă fiecare în felul lui: “Adevărul”, “Cuvântul”, “Izvorul Neamului Omenesc”.

Am cunoscut-o pe Melania Cuc şi ca pictor de Icoane pe sticlă, când, pe data de 20 decembrie 2007 şi-a expus lucrările pe simezele Galeriei de Artă Nicolae Grigorescu, la Centrul Cultural al M.I.R.A. Bucureşti. Zi de două ori binecuvântată de Dumnezeu: pe lângă mănunchiul de Lumină adus de Icoane, locaşul a fost vizitat de Preafericitul Părinte DANIEL – Patriarhul României. Expoziţia denumită “Ferestre transilvane” a adunat la vernisajul de pe data de 21 decembrie, un număr considerabil de vizitatori veniţi cu gânduri de înălţare şi pace sufletească, mai ales că ne aflam în preajma Sărbătoririi Naşterii Mântuitorului. Pe de altă parte, expoziţia a avut un scop caritabil, în folosul Clubului “Amazoanelor bistriţene” – pentru susţinerea luptei împotriva cancerului.

ICOANE – fascicole de Lumină adunate în mănunchi, îndemn către rugăciune! Chipuri asemănătoare şi totuşi deosebite. Asemănătoare prin simplitate, prin smerenie; deosebite doar prin unele trăsături ale feţelor sau prin culorile veşmintelor – culori blânde, peste care se pare că timpul a curs de-o

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

veşnicie; deosebite fiind şi prin misiunea pe care, fiecare a primit-o de la Dumnezeu. O notă aparte au căpătat Icoanele prin felul în care au fost înrămate: în giurgiuvele vechi, cu două, trei caturi, de la case care au existat cândva. Chipuri de Sfinţi ce par vii şi privesc în odaie.

Chipuri care te îndeamnă să-ţi pui întrebarea unde şi când le-a cunoscut pictorul, întrebări la care îţi dai singur răspunsul, cum că şi tu le cunoşti, “fiindcă există de când Lumea şi Pământul”.

Şi iată că, Melania Cuc în calitate de pictor, face trimitere la “Izvorul Neamului Omenesc”, aşa cum procedează şi în calitate de scriitor.

Misiunea pe care i-a dat-o Dumnezeu a făcut-o puternică, deşi pare firavă, a înnobilat-o cu darul de a dărui, de a aduce măcar un strop de Lumină şi speranţă în sufletele oamenilor. Îi este alături întreaga familie, dar, mai ales, soţul ei Dumitru Cuc. Felicitări tuturor şi mulţumim!

Dumnezeu face necontenit minuni. De noi depinde să le observăm.

NEPREŢUITELE AMINTIRI

In memoriam Olimpiu RADU

Când am făcut prima oară cunoştinţă cu epigrama, mă aflam în trecere prin anii adolescenţei. Cunoscusem deja, pe viu, diversele aspecte ale traiului de la ţară, trimisă fiind de Dumnezeu să văd prima oară lumina zilei într-un sat din sudul Olteniei, o zonă din cale-afară de nisipoasă, dar în care tradiţia îşi păstrase rădăcinile. Am îndrăgit epigrama din primul moment şi într-un mod deosebit, după mintea mea de copil născut şi crescut la ţară, aşezând-o alături de strigăturile pe care le auzeam pe la nunţi sau pe la petreceri cu ocazia diverselor sărbători. Am început, în secret, să compun în stil popular, versuri satirice pe care mi le păstram într-un maculator ce s-a rătăcit cine ştie pe unde, o dată cu trecerea timpului.

Când am cunoscut în carne şi oase pe unii dintre scriitorii de epigramă, am avut un sentiment de înălţare.

Astfel l-am cunoscut pe Olimpiu Radu, al cărui ghem al timpului primit de la Dumnezeu când a fost trimis pe pământ, a început a se deşira în mai 1930 şi s-a sfârşit în ianuarie 2008. Pe un drum neted sau accidentat, ghemul ce şi-a deşirat firul făcut din material curat ca ceara de albine, sănătos, românesc, a lăsat uneori urme ce vor dăinui, spre lauda şi preţuirea neamului. S-a făcut remarcat în mod special ca epigramist, tratându-şi creaţiile cu cea mai mare responsabilitate.

A fost foarte impresionat de romanul meu intitulat “Oameni de Nisip”, publicat în 2006, iar pe lângă aprecierile făcute verbal, a compus următoarea epigramă:

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

“Omul astfel zămislitCapătă în mod firesc,Duritate de granitCând “nisipu”-i oltenesc”

Fiindcă nu a putut să vină la Cenaclul “Perpessicius”, ca să-mi citească epigrama, i-a trimis-o Domnului Marcel Crihană, rugându-l să o citească Domnia Sa.

După un timp, Olimpiu Radu mi-a făcut o altă surpriză plăcută, dând citire epigramei în Cenaclul “Amurg sentimental”.

Aflându-mă acolo, am simţit nevoia să-i dau replica prin catrenul compus pe loc:

“Uite-aşa, cu epigramaA trecut şi Radu vama!Nu i-a trebuit mult timp Să ajungă în Olimp”

La sfârşitul Cenaclului a venit la mine şi mi s-a adresat cu convingere: “Măi, Olteanco, ştii că gândeşti epigramatic? Scuză-mă că ţi-am spus Olteanco, dar preţuiesc atât de mult cele scrise de tine, încât simt că numele tău se leagă automat de locurile tale olteneşti! Hai, vrei să facem un duel epigramatic? Să aibă ca temă “Oameni de Nisip”.

Propunerea m-a intimidat, ca să nu zic “speriat”, şi i-am răspuns: “N-am curaj!”. “De ce? Trebuie să începi odată!” – a spus el pe un ton firesc. Nu după mult timp m-a sunat la telefon şi mi-a dictat epigramele pe care le scrisese, şi la care trebuia să dau replicile.

Am intrat în joc numaidecât, fiind inundată de versul popular, ca în adolescenţă. Un alt telefon primit de la Olimpiu Radu, în care mi-a spus pe ce reguli serioase se bazează un duel epigramatic, m-a îngrijorat. Gândul mă îndemna să renunţ, temându-mă că nu voi fi la înălţimea celor sperate. Însă, cu Olimpiu Radu, epigramistul, nu era de glumit. Trebuia să clarificăm ce am început. Dorinţa lui era foarte mare: “Olteanco, îţi dai seama? Vom prezenta în premieră un duel epigramatic, într-un cenaclu literar! Un duel care se bazează pe respectarea tuturor regulilor”.

Seriozitatea lui mă obliga să tratez totul cu aceeaşi seriozitate. Când am aflat că are probleme de sănătate mi-a părut tare rău. Nu l-am mai văzut o perioadă lungă de timp, pe de o parte de vină fiind boala lui care se înrăutăţea, iar pe de altă parte fiind problemele mele cu moartea mamei, perioadă în care am fost plecată adesea din Bucureşti.

Revederea cu Olimpiu Radu în cenaclul “Amurg sentimental”, m-a bucurat, dar m-a şi întristat, fiindcă am văzut la el o schimbare radicală, în rău, dovadă că abia ieşise din spital.

Atunci am luat hotărârea să clarific cu duelul, gândind că din vina mea Olimpiu Radu nu-şi va putea citi epigramele la care a muncit cu tot dragul şi cu toată conştiinciozitatea, iar pe de altă parte îmi dădeam seama că firul vieţii lui

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

se apropiase de sfârşit. Am rugat-o pe fiica mea, Simona, să-mi printeze în dublu exemplar epigramele care rămăseseră scrise în computer.

Bucuria cu care Olimpiu Radu mi-a răspuns în momentul când i-am dat vestea că sunt gata să citim duelul epigramatic, nu o pot exprima în cuvinte. Mi-am dat seama că “sosise timpul”.

Ne-am dat întâlnire la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde se ţineau şedinţele Cenaclului Perpessicius. Din punct de vedere fizic, Olimpiu Radu se schimbase mult. Scăzuse, în greutate, dar şi în înălţime. Observaţia mi-a susţinut-o chiar el, când a spus pe un ton cât se poate de firesc: “Sunt conştient că nu mai am mult de trăit. Cu boala asta nu te joci! Deja am scăzut cinci centimetri în înălţime, în foarte scurt timp”.

Am dat citire duelului epigramatic, spre imensa bucurie a lui Olimpiu Radu, şi spre împăcarea mea sufletească.

DUEL EPIGRAMATICOlimpiu Radu şi Ioana Stuparu

Tema: romanul-trilogie “Oameni de Nisip”, autoare Ioana Stuparu

OLIMPIU RADU IOANA STUPARU

Ioanei Stuparu Mai e şi altcevaOmul astfel zămislit Când olteanu-i conceput,Capătă în mod firesc, Reuşeşti cu mult canon:Duritate de granit Tot nisipul e cernutCând «nisipu»-i oltenesc. Şi prin ciur şi prin dârmon.

Totuşi… Zău, nu vreau…Că olteanul e un dur Să te eperii chiar nu vreauAm aflat din preambul, Dar ţi-o spun totuşi pe şleau:Dar mai cred şi pot să jur Fudulia-i ceangă* reaCă mai este şi fudul! Ce se poate şi lua.

Nu mi-e teamă Uite-aşaDe-aşa ceangă pot să spun Uite-aşa, cu epigrama,Fără glumă, sunt imun. A trecut şi Radu vama!Orice boală, orice dramă, Nu i-a trebuit mult timpO tratez c-o…epigramă! Să ajungă în Olimp.

Am ajuns... AflaiAm ajuns şi în Olimp, De la muica am aflatÎn acel ţinut feeric, Şi în minte mi-a rămas,

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Căci s-a construit de-un timp Că-n Olimp ajungi îndat’Mult doritul teleferic. Mai degrabă c-un «PEGAS»

Merge şi aşa! Altfel spus…Poţi să vizitezi Parnasul Dacă voi vedea Olimpul,Cum doreşti (şi cu Pegasul), Asta hotărăşte timpul.Dar regulamentul spune De plătit, plătesc uşor,Să plăteşti cu poante bune. Căci am poanta la cuptor!

Cine te crezi? Şi de ce nu?Măi, olteanco, cine-mi eşti, -apucai, c-aşa e viaţaAi venit în Bucureşti; Şi olteanu-nfigăreţ.Din senin şi fără teamă. El îşi cântă dimineaţa:Te-apucaşi de epigramă! “M-a făcut muica isteţ”.

*Ceangă = boală

IOANA STUPARUDecembrie 2007

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

REFLECŢIE ASUPRA “ROMANULUI MINIMALIST”al scriitorului Dimitrie GRAMA

De ce minimalist? Din cauza crizei de timp?Nu cred în criză de timp. Timpul este acelaşi ca şi în momentul în care l-a

creat Dumnezeu. Mai degrabă cred în criza de echilibru, de conştiinţă, de respect pentru viaţă. Ne aflăm în perioada când se consideră la mare înălţime “Puterea banului”. “Banul dictează!”. Este încă o încercare la care ne supune Dumnezeu şi, după cum se observă, nu prea facem faţă.

Nu numai acum, ci, de când e Lumea şi Pământul omul a trebuit să-şi câştige existenţa. Şi cum altfel decât prin muncă? Ideal ar fi ca toată lumea să muncească şi să producă numai atât cât îi este necesar. Astfel i-ar rămâne timp pentru a sădi o floare, pentru a spune o vorbă bună celui care are nevoie de aşa ceva într-un moment dat, pentru a se bucura de existenţa copiilor, de educaţia lor, pentru a scrie, pentru a citi, pentru a se bucura cu adevărat.

Dacă vom lua ca exemplu Biblia “Cartea Cărţilor”, vom observa că este scrisă detaliat, ca să înţeleagă tot omul, fiecare după puterea lui. Şi ce multe pilde “Izvor de educaţie” conţine!

Un scriitor nu a devenit “Scriitor” fiindcă aşa a hotărât el, ci s-a născut cu acest dar. Este misiunea lui cu care L-a trimis Dumnezeu pe pământ. Are înlăuntrul sufletului “Dorul” şi “Focul” ce ard continuu. Doar scrisul îi potoleşte dorul şi focul.

Adesea dorim să căpătăm sau să transmitem cât mai multe informaţii într-un timp cât mai scurt. Probabil, în felul acesta au apărut: poemul într-un vers, haiku, tanka.

Se discută în momentul de faţă despre ROMANUL MINIMALIST.Am citit “Sirena” – compoziţia Domnului Dimitrie Grama. Numaidecât

au început să curgă întrebările: realitate, vis, paranormal, premoniţie, droguri etc.Imaginaţia lucrează, crează scenarii, mai ales în această perioadă modernă, unde abundă supertehnologia, când, probabil orice om a văzut la televizor un munte sau un val de mare. Ce s-ar fi făcut, oare, cei de pe timpul când nu existau televizoare şi cinematografe? Oameni care au murit de bătrâneţe şi nu au avut ocazia să vadă cum arată în realitate muntele, marea, jungla şi multe altele. Le-au văzut datorită descrierilor amănunţite făcute de scriitori.

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

Şi cum rămâne, până la urmă, cu “arta povestirii”, cu frumuseţea frazei, cu vărsatul de lacrimi pe o pagină de carte, când, dacă eşti pus să alegi între un roman şi un film realizat după el, alegi romanul, tocmai pentru magia povestirii?

Mi s-a întâmplat chiar să sărut o pagină dintr-o carte. S-a petrecut într-un moment când mi se făcuse un dor cumplit de mama, de casa părintească, de satul natal. Nu puteam să merg imediat, mai ales că locuiam la o oarecare depărtare. Întâmplător, citeam “Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu. Un singur cuvânt dintr-o pagină a fost deajuns să mă transporte în locurile dragi şi să mă aflu alături de cei cărora le duceam mereu dorul. Instantaneu au început să-mi curgă lacrimile şi am sărutat pagina, ca şi când mi-aş fi sărutat locurile natale!

Cum rămâne cu educaţia căpătată tocmai prin cele scrise în diverse cărţi? Este o mare satisfacţie, o implinire, când, o persoană te opreşte şi iţi

spune: “Ştiţi, după ce v-am citit cartea “Clipa de Lumină”, la mine în casă nu mai există scandal. Când soţul meu are chef de ceartă, eu mă gândesc la cele scrise de dumneavoastră în carte şi tac. Găsesc puterea şi nu-i răspund. Dacă vede că nu are cu cine să se certe, tace şi el”.

Sau când auzi pe cineva că ţi se destăinuie: “De câte ori am probleme, mă gândesc la cele citite în cartea dumneavoastră “Clipa de Lumină” şi imi spun: Şi alţii au avut necazuri şi le-au făcut faţă! Eu de ce să nu pot? Şi atunci prind curaj!”.

Cândva mă aflam într-un cerc literar şi citeam un frgment din romanul-trilogie “Oameni de Nisip”. Nu era pentru prima oară când îmi testam această carte citind din ea. De fiecare dată stârneam interes, eram rugată să citesc mai mult, iar curiozitatea sporea pentru ce va urma. O doamnă şi un domn, soţ şi soţie, ambii în etate, atunci îi vedeam pentru prima oară, au venit la mine, m-au îmbrăţişat şi cu lacrimi în ochi mi-au mulţumit pentru faptul că i-am ajutat să retrăiască momente petrecute în tinereţe, întrucât cunoscuseră persoanele despre care scrisesem.

Şi, Doamne, câte întâmplări din acestea, frumoase am a povesti!

S F Â R Ş I T

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32

CUPRINS

Cap.I. ÎNSEMNĂRI DIN ŞOAPTELE CĂRŢILOR...................................................................5 MEMORIA CA UN CONCERT BAROC..............................................................................6« MODELUL OMULUI MARE »..............................................................................................999 DE ANOTIMPURI FĂRĂ NICHITA.................................................................................11ACASĂ ÎN PARADIS..............................................................................................................12FEMEIE ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU....................................................................................14MIERCUREA DIN CENUŞĂ..................................................................................................16CÎND S-AU FOST SPUS ÎNGERII.........................................................................................18DINTR-UN TIMP AL REGĂSIRII..........................................................................................20PRINTRE CRINI ŞI ALBE TURNURI...................................................................................21FAGURI SĂLBATICI..............................................................................................................22Monografia comunei MÂRŞANI, judeţul Dolj........................................................................23“DOAMNELE POEZIEI” – Editura Anamarol, 2008............................................................25SCAUNUL HARULUI............................................................................................................27MOARTEA MEDUZEI...........................................................................................................28PERGAMENTE........................................................................................................................30SEMNELE VREMII. GÂNDURI ŞOPTITE CĂTRE.............................................................32Cap. II AM CULES PETALE ALBE DIN TAINELE CONDEIERILOR.....................34ÎNTÂLNIRE CU SCRIITORI..................................................................................................35FLORENTIN POPESCU .........................................................................................................37Seara ION MURGEANU..........................................................................................................39Seara MARIN CODREANU....................................................................................................42Seara DUMITRU BĂLĂEŢ.....................................................................................................44Seara NICOLAE GRIGORE MĂRĂŞANU.............................................................................46Seară de poezie în decembrie....................................................................................................49Cap. III. V-AM FOST ALĂTURI TRUP ŞI SUFLET........................................................52Victoria MILESCU – Lansare de carte.....................................................................................53CONSPIRAŢII CELESTE........................................................................................................53LANSARE DE CARTE ARTUR SILVESTRI........................................................................56CUVÂNTUL SCRIS VA DĂINUI...........................................................................................58Artur Silvestri la Târgul de Carte « Gaudeamus »....................................................................60La Cenaclul PERPESSICIUS...................................................................................................62RUGA DE PE MUNTELE CEAHLĂU,..................................................................................63CONCERT IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI...............................................................68ÎNSEMNĂRI DESPRE SCRIITORUL DORU POPOVICI....................................................70LANSĂRI DE CARTE.............................................................................................................72LUMEA LUI ALEX.................................................................................................................73SCRIITORUL DUMITRU BĂLĂEŢ – in memoriam.............................................................75MELANIA CUC – scriitor şi pictor..........................................................................................77NEPREŢUITELE AMINTIRI.................................................................................................78DUEL EPIGRAMATIC...........................................................................................................80REFLECŢIE ASUPRA “ROMANULUI MINIMALIST”.......................................................82.................................................................................................................................

84

8382

8180

7978

7776

7574

7372

7170

6968

6766

6564

6362

6160

5958

5756

5554

5352

5150

4948

4746

4544

4342

4140

3938

3736

3534

3332

3130

2928

2726

2524

2322

2120

1918

1716

1514

1312

1110

98

76

54

32