Cuvântări duhovniceşti

împărăţia cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

CUVÂNTUL 47 ÎN MIERCUREA DIN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A POSTULUI MARE:

Despre post, despre curăţenie şi despre ferirea de patimi

Fraţilor şi părinţilor. Aceste zile ale postului, între celelalte zile ale anului, sunt întocmai ca un liman lin, la care alearg ă toţi şi află linişte duhovnicească; nu numai monahii, ci şi mirenii, mici şi mari, boieri şi săraci, împăraţi şi preoţi. Căci pentru orice neam şi pentru orice vârstă, această vreme este foarte folositoare şi mântuitoare. La oraşe şi sate se potolesc toate tulburările şi prisosesc laudele către Dumnezeu, cântările sfinte, milosteniile şi rugăciunile. Astfel, Dumnezeu se face blând, lesne iertător, dăruieşte pace sufletelor noastre şi iertare păcatelor, bineînţeles numai de ne vom întoarce către El din toată inima, căzând la El cu frică şi cu cutremur.

Creştinii din lume au dascălii lor, adică arhierei şi păstori care îi povăţuiesc şi-i învaţă. Căci după cum cei ce se luptă au nevoie de îndemnători, aşa şi cei ce postesc au nevoie de mângâierea lacrimilor. Aşa şi eu de vreme ce prin dragostea voastră sunt proiestos şi egumen, am datoria să vă spun cuvinte folositoare pentru postul care este hrana sufletului.

Zice Apostolul: „Cu cât trupul slăbeşte şi se vestejeşte de osteneala postirii, cu atât sufletul întinereşte din zi în zi, se luminează şi se face foarte frumos, după podoaba ce ne-a dat Dumnezeu dintru început". Iar când se face curat şi frumos prin post şi pocăinţă, şi Dumnezeu îl iubeşte şi locuieşte într-însul, precum zice Domnul: „,Că eu şi Tatăl vom veni şi locaş vom face în el".

Deci, de vreme ce atât de mare este darul postului şi are puterea şi harul de a ne face locaş al lui Dumnezeu, trebuie să-l primim cu multă bucurie şi să nu ne îmbuibăm cu bucate, ştiind că Domnul nostru Iisus Hristos a săturat în pustie cinci mii de oameni numai cu pâine şi cu apă, prin binecuvântarea celor cinci pâini. C ăci dacă ar fi vrut, putea să poruncească şi să aibă acolo tot felul de bucate, dar într-adins a făcut aceasta, ca să ne dea nouă pildă de înfrânare şi să căutăm numai cele trebuincioase.

Sfântul Teodor Studitul

Cu toate că lucrul este greu la început, dar de vom pune silin ţă şi osteneală zi de zi, cu ajutorul lui Dumnezeu ne va veni mai u şor.

1

De voim însă ca postul nostru s ă fie adevărat şi primit de Dumnezeu, cum postim de bucate tot aşa se cade să ne păzim de orice păcat sufletesc şi trupesc, precum ne învaţă şi troparul ce zice: „Postul nu înseamnă numai părăsirea de bucate, ci şi înstrăinarea de toată patima păcatului". Să ne păzim dar de lene la canonul şi slujba noastră şi mai ales decât toate să ne ferim de mândrie, de pismuire, de vrăjmăşie, patimi ascunse care omoară sufletul, de viaţa de sine, adică să nu avem pungă osebită şi să urmăm voile noastre. Căci diavolul nu iubeşte altceva, decât numai să afle pe om că nu întreabă pe altul, nici se sfătuieşte cu cel ce poate să-l povăţuiască spre bunătate. Atunci cu uşurinţă îl înşeală şi-l împiedecă de la bunătăţile pe care le are şi le face.

Să luăm aminte bine, mai ales la pofta trupească. Chiar acum, când postim, ne luptă cu gânduri rele şarpele cel cu multe chipuri, diavolul. Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul păcatului, dar nu este cu adevărat bun, ci numai la vedere, ca rodia umflată: pe dinafară e frumoasă şi după ce o tai găseşti înlâuntru numai fum. Aşa este şi pofta păcatului. Pare că are dulceaţă, dar după ce se săvârşeşte, păcatul e mai amar decât fierea şi decât sabia cu două ascuţişuri. După cum a pătimit strămoşul nostru Adam şi, înşelat de diavolul, a mâncat din rodul neascultării, iar în loc de viaţă el a aflat moarte, tot aşa de atunci până astăzi pătimesc toţi şi sunt înşelaţi de şarpele cel vechi cu poftele rele ale patimilor trupe şti. Fiindcă diavolul este întunerec, se schimbă şi se arată înger luminos. La fel, răutatea o face bună la arătare, amărăciunii îi dă gust dulce, întunerecului îi dă chip de lumină, urâciunea o spoieşte cu frumuseţe, moartea o arătă drept viaţă şi cu acestea înşeală lumea şi o duce în chinurile viitoare, iscoditorul de rele diavolul.

Noi, fraţilor, să luăm aminte să nu ne înşele cu meşteşugirile lui multe şi viclene, nici să pătimim ca păsările prinse cu laţul şi cu cursa, pentru mâncare. Să cercetăm bine, cu mintea noastră, înfricoşările răutăţii şi, fără de nici o osteneală, vom pricepe ascunsa răutate şi ne vom păzi de ea.

Pe lângă acestea, să ascultăm necontenit cântările bisericeşti şi slujbele, fără de lene şi cu sârguinţă. Să ascultăm cu mare luare aminte citirile, că precum trupul se hrăneşte [i cre[te cu hrana pâinii, aşa [i sufletul se hrăneşte cu cuvintele dumnezeieşti. Să facem metanii după putinţa fiecăruia în tot ceasul, după măsura dată. Să lucrăm cu mâinile noastre, căci cei ce nu lucrează nimic nu este vrednic să mănânce, precum zice Apostolul. Unul pe altul să ne chivernisim, căci unul este neputincios şi altul puternic. S ă nu ne certăm, ci numai binele să săvârşim. Să fim dulci la vorbă, împăciuitori în cuvânt, milostivi, blânzi, ascultători, plini de îndurare 102

Cuvântări duhovniceşti

şi de roduri bune. Pacea lui Dumnezeu să umbrească gândurile şi inimile noastre şi să ne învredniceasc ă împărăţiei cerurilor în Hristos Iisus Domnulnostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

CUVÂNTUL 48 ÎN VINEREA ACELEIAŞI SĂPTĂMÂNI:

Despre împodobirea locaşului nostru sufletesc cu fapte bune

Fraţilor şi părinţilor, când un mire vrea să-şi zidească casă mare şi luminoasă, n-are odihnă nici ziua nici noaptea, trudind, îngrijindu-se şi nevoindu-se până termină casa. Şi atât îl munceşte grija şi silinţa la lucru, încât mintea şi cugetul lui nu încetează mereu socotind cât de frumos şi de bun să fie acoperământul, cât de plăcute şi frumoase să fie tencuiala şi celelalte, încât oricine va vedea zidirea s-o râvnească şi s-o laude. De-l împiedică cineva dela lucru, îi pare foarte rău şi se tulbură, ca şi cum i s-ar face o mare nedreptate.

Scopul cuvântului, preacinstiţii mei fraţi, este acesta: de vreme ce şi noi, fiecare, zidim locaş pentru sufletul nostru - nu casă văzută şi stricăcioasă făcută din pietre şi lemne, ci locaş ceresc nestricat şi veşnic făcut din fapte bune şi din darurile Duhului Sfânt - spuneţi-mi, nu se cade să ne silim în tot chipul? Să ne arătăm noi mai leneşi decât cei ce-şi zidesc case stricăcioase? N-ar fi o nedreptate?

O casă stricăcioasă e locuită de oameni ce-şi iubesc numai trupurile lor şi după ce schimbă mulţime de stăpâni, învechindu-se, se năruie şi cade, pentru ca iarăşi să se refacă cu trudă. Locaşul nostru nematerialnic se zideşte cu fapte bune şi primeşte într-însul locuitor pe însuşi Duhul Sfânt, precum zice Apostolul: „Voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu celui viu; Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi". Apoi, când ieşim din această lume, merge cu noi în ceruri unde îl avem ve şnic. Oare e drept să se zidească cu lene şi cu trândăvie? Cu adevărat, mare nedreptate şi înfruntare va fi.

Zidirea faptelor bune începe cu frica de Dumnezeu, precum, zice dumnezeiasca Scriptură: „începătura înţelepciunii este frica Domnului". Apoi vin cele patru mari fapte bune, adic ă: înţelepciunea, vitejia, curăţia şi dreptatea. Unite cu altele şi legate cu legătura dragostei, ele alcătuiesc Biserică sfântă şi locaş bine primit Domnului. Acest locaş să-l zidim, fraţilor, şi să-l împodobim cu fapte bune, ca să ne învrednicim să avem locuitor în noi pe Duhul Sfânt, şi astfel şi pe îngeri să-i veselim şi pe

Sfântul Teodor Studitul

oameni să-i folosim cu faptele bune.Iar pentru că între celelalte fapte bune înfrânarea, întru care acum ne

aflăm, este foarte mare, să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit şi am isprăvit zilele acestei sfinte s ăptămâni după plăcerea lui Dumnezeu.

Feţele noastre s-au schimbat, s-au ofilit, dar strălucesc prin darul postului. Ura noastră a devenit amară prin scormonirea veninului ce se naşte din postire, dar sufletele noastre s-au îndulcit cu nădejdea şi cu bucuria mântuirii. Aceste două alcătuiri, sufletul şi trupul, din fire se împotrivesc şi când se întăreşte o

3

parte, cealaltă slăbeşte. Deci şi noi, fraţilor, să ne bucurăm că am făcut partea sufletului nostru mai tare.

De spune cineva că a mânca în toate zilele câte odată, vom micşora înfrânarea, să nu se teamă. Că de ar fi fost aşa, nu ne-ar fi poruncit Dumnezeu, să cerem la Tatăl nostru hrana trebuincioasă de toate zilele sau corbul n-ar fi mers la proorocul Ilie cu hrană în toate zilele, nici la dumnezeiescul Pavel cel de la Tibe1

nici marele Antonie nu ar fi găsit cu cale să mănânce în toate zilele câte puţin. Mi se pare că, de vreme ce trupul nostru slăbeşte de osteneala zilei, Dumnezeu, care ne-a zidit, a vrut ca să fie întărit cu hrana cea din toate zilele, ca să poată lucra poruncile lui Dumnezeu. Aşadar să nu fie omul ca un slăbănog, aşa cum sunt cei ce postesc două zile sau chiar trei, încât de multe ori nu pot să facă nici metanii, să cânte sau să citească la vreme, cum se cade, nici celelalte slujbe nu pot să le săvârşească. A mânca în toate zilele, nu este un lucru pentru cei ce n-au ajuns la o stare desăvârşită, ci mai degrabă, desăvârşiţii şi marii bărbaţi au urmat canonul şi rânduiala ce am arătat şi pentru ei toate rânduielile noastre sunt bune, după plăcerea lui Dumnezeu alcătuite şi de sfinţii Părinţi îndreptate.

De ne-ar dărui Dumnezeu şi nouă mai multă sănătate şi putere trupească şi sufletească, ca să putem sluji lui Dumnezeu cel viu şi adevărat şi să aşteptăm ziua răsplătirii de apoi, în care s ă dea Dumnezeu s ă străluciţi ca soarele între sfinţii cei din veci, moştenind împărăţia cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 Tebaida (n. ed.). 104