Sfântul Teodor Studitul

CUVÂNTUL 24

Despre păstorirea oilor cuvântătoare ale lui Hristos

Fraţilor şi părinţilor. Oare poate corăbierul să se odihnească în mijlocul mării, când are grijă de conducerea corăbiei şi ia seama în toate părţile la vânturi? Sau poate să dormiteze păstorul cel bun, când simte că vin lupii să-i răpească oile? Nicidecum. Şi unul şi altul privegheaz ă, ia aminte, sunt plini de grijă, cugetă şi aleargă în toate părţile: corăbierul, ca să ferească corabia de valuri, iar pastorul, oile de lupi.

A[a-i şi stareţul sufletelor şi păstorul oilor cuvântătoare. Se sileşte, se trudeşte şi sârguieşte, cu atât mai mult, cu cât răspunderea lui este mai mare. Căci primejdia şi mântuirea nu vin din lucrurile mici, ci din cele mari. De aceea şi eu, smeritul, mă cutremur [i mă tem, oftez şi mă întristez, văzând povara conducerii şi greutatea lucrului. Pentrucă, în adevăr, greu este pentru cineva să chivernisească suflete şi să povăţuiască mulţimi în întâmplările de fiecare zi, pe care dacă nu le mai numesc, le ştiţi voi.

Oare nu se dezlănţuie în obşti furtuni, când suflă duhurile vicleniilor şi dau naştere între fraţi la nestatornicii? Fiindcă, atunci când începe cineva să devină neosârduitor la slujbe, cârtitor în ascultări, de capul lui şi nesupus, găseşte oricând pricină şi vreme să se desbine de obşte, prin ajutorul diavolului. Stăpânitorul lumii acesteia dă celor stăpâniţi de el pofta, iar când cineva a ajuns aici, nu numai pe sine, ci şi pe fratele său îl sminteşte şi-l vătăma.

Vai, ce silnicie; cum biruie dracul, cum ruşinăm pe sfinţii îngeri, păzitorii noştri, cum ne dăm de partea diavolului - spre întristarea marelui nostru Dumnezeu şi bunului păstor, care S-a făcut izbăvirea noastră prin cruce şi moarte! Cum vom putea să vedem faţa Lui? Cum vom suferi mânia Lui? ~n adevăr, fără nici o vorbă de îndreptare, se cuvine să fim osândiţi la chinuri, după adâncimea răutăţii noastre.

Alţii răpesc împărăţia cerurilor, noi suntem răpiţi de înşelători; alţii săvârşesc fapte de mucenici, noi ne sârguim către prăpastia lepădării; alţii se înalţă către ceruri, noi ne pogorâm în cele mai de jos ale pământului; alţii zidesc în sufletele lor scările faptelor bune, noi izvodim în inimi coborâşul pierzării. De ce nu ne întoarcem, odată? De ce nu ne trezim? Ca să putem

. * ^ . . . . . .

1

rosti cu proorocul: „Intăntu-ne-aipe noi, întănt-ai inima noastră".Rogu-vă, dar, să ne nevoim, să ne silim, să ne sârguim a fugi de

prilejuri, plinind fapte cuvioase şi dumnezeieşti, adică: ascultarea, neîmpotrivirea, silinţa la ascultări, smerita supunere, uşoara mărturisire a

Cuvântări duhovniceşti

tuturor cugetelor rele, dela diavolul. Aşa că, oricând ne va aţâţa cu poftele trupeşti, ne va îndemna spre ner ăbdare, ne va ispiti cu lenea, ne va trage către cârtire şi necredinţă - laţurile, cursele şi mrejele lui fiind pururea întinse - să-l putem certa şi să-i putem zice: „fagi din faţa mea, satano".

Feriţi-vă de adunările şi buruienile lui pline de moarte, c ă nu isprăveşte niciodată viclenia, nici doarme, mănâncă sau bea, nici nu are altă treabă, de cât să se silească ziua şi noaptea, ca să piardă sufletele noastre.

~mpotriva marei lui lupte şi vrăjmăşii avem, în afară de Dumnezeu, un mare ajutor: adevărata mărturisire, pocăinţa unită cu înfrânarea şi umilinţa din adâncul sufletului.

Să nu ne lenevim aşadar, să nu slăbim, să nu ne temem; căci cu toate că te sileşte la pierzare şi este foarte viclean în răutate, s-a muiat cerbicea şi a slăbit puterea lui, de când Hristos Dumnezeul nostru a luat trup şi S-a făcut om. Mai degrabă să cântăm cu bucurie: „Sabia vrăjmaşului a lipsit ca desăvârşire".

Domnul, care l-a biruit, ne-a dat putere să călcăm peste capul lui. Nădăjduind în credinţă, să nu-l preţuim nici cât pe o pasăre mică. Să-l strivim, ca pe o jiganie neputincioas ă, în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

CUVÂNTUL 25 Povățuitorul să mângâie cu toate cele ce pricinuiesc bucurie pe cei ce fac ascultare

mucenicească, ca să poată birui pe vrăjmaş cu fa}a veselă {i să se poată încununa de Dumnezeu

cu cununa slavei de veci

Fraţilor şi părinţilor. Acei cari luptă în războaiele lumeşti au dascăli, care-i învaţă cum şi unde să-şi împresoare vrăjmaşii, ca să-i biruie, şi alte multe lucruri trebuincioase biruinţei. Aşa trebuie să

2

facem şi noi, smeriţii, cuvoi, cari sunteţi luptători şi ostaşii lui Hristos şi care luptaţi pe câmpul supunerii muceniceşti. Adică, să vă spunem cu vorbe şi să facem cu fapta tot ce aduce mângâiere, vitejie, îmbunarea inimii, răbdarea, veselia, şi tot ce vă trebuie ca să învăţaţi buna nevoinţă, să biruiţi pe vrăjmaşii voştri şi să luaţi dela dreptul Dumnezeu cununi ve şnice, netrecătoare.

Să vedem, deci, cum se pregătesc aceia de luptă, ca să ne folosim de pilda lor în lucrul nostru. Oamenii, când se apropie războiul şi chiar mai înainte, nu pierd vremea în zadar. Ei se pregătesc mai dinainte prin

3