“CUTIA”

de Sabina Bălan

Doi copii / adolescenţi, în fața scenei, aşteptând (el și ea, preferabil). Stau pe jos. Două ziduri paralele pe laterală (imaginare sau nu). În rest, scena goală.

Scena I

EA: nu mai pot! Gata. Pur și simplu nu mai pot... Vreau să mor.

EL: (calm) nu ai cum.

EA: ba da. eu nu mai rezist!

EL: rezistă...

EA: nu mai pot. tu nu pricepi? stăm aici de...

EL: ...de mult timp...

EA: ...aproximativ...

EL: ... plus sau minus...

EA: stăm de atâta timp aici, că nu mai ştim de cât timp stăm!

EL: mda... nasol.

EA: Ţie chiar nu-ți pasă?!

EL: hm? ba da... doar că nu arăt asta.

EA: nu înţeleg cum poţi f atât de nepăsător.

EL: Dar nu sunt. Pur și simplu nu cred că ajută cu ceva dacă arăt că îmi pasă.

EA: eu nu mai pot. Înţelegi? nu mai pot. Vreau să mor.

EL: nu poţi.

EA: (își ţine respiraţia, ochii închişi, poziţie turcească, nu mai poate rezista mult...)

EL: ei bine?

EA: ... (răsufl ă) nu pot.

EL: bineînţeles. nu-i aşa uşor să mori.

EA: așa s-ar părea... (îngrijorată) Dar trebuie să existe o ieşire.

EL: Dar există. (ea îl priveşte mirată) Doar ca nu ştim unde e.

EA: aaa. (oftează). tu nu te întrebi niciodată ce e dincolo de pereţii ăștia gri?

EL: ba da.

EA: Și ce-ți răspunzi?

EL: Că nu ştiu. Și nici nu cred că-mi doresc să afl u.

EA: adică tu nu vrei să ieşi de aici?

EL: De unde să ştiu cum e afară... dacă e mai rău?

EA: Cum să f e mai rău? aici te plictiseşti de moarte.

EL: mai mult sau mai puţin... ascultă. Ți-a fost vreodată foame de când eşti aici? ai avut nevoie vreodată la baie? ai simţit vreodată că puți atât de rău încât ai nevoie de un duș?

EA: hm... (șovăiește)

EL: spune... ai simţit vreodată?

EA: nu... (se miroase) cred.

EL: bineînţeles că nu! nu a fost nevoie să simţi, pentru că erai oricum programată s-o faci.

EA: Programată?

EL: Da.

EA: Și cum ştiam când s-o fac, dacă nu simţeam?

EL: simplu. aveai un program bine stabilit. la 11 dimineaţa, 3 dupăamiaza și 6 seara mâncai, la orele 13 și 15 mergeai la toaletă, iar miercurea și sâmbăta făceai baie. nu era nicidecum necesar să simţi.

EA: aha. Poate ai dreptate...

EL: am.

EA: Și... și în restul timpului ce făceam?

EL: ei... ce făceam... stăteam.

EA: stăteam?

EL: Da, stăteam.

EA: eram programaţi să stăm?

EL: Da, probabil...Cu timpul te obișnuiești. uite, eu câteodată mă mai și gândesc.

EA: Zău? la ce?

EL: la prăjituri. aș sta toată ziua sa mă gândesc la ele, ador să mă gândesc la prăjituri. Preferata mea e negresa.

EA: (dă din cap, cerând mai multe informaţii)

EL: Cele 5 ouă care se sparg într-un castron mare, bleu cu buline albe și mici, se zbat cu un tel strălucitor împreună cu zaharul cristalin și pudra de cacao... apoi adaugi unt... și praf de copt... și...

EA: ...Și?

EL: ...și se scot din cuptor negrese mari și rumene, moi și pufoase în interior, cu o crustă maronie și dulce la exterior, aburi calzi ies din ele. nuca de cocos proaspăt rasă se odihneşte ca o pătura de fulgi de omăt pe crusta cu crăpături mici din care răzbate cel... mai... frumos... miros... din lume...(amândoi oftează).

EA: e frumos să gândeşti...

EL: Ştiu. De aceea nu ţin neapărat să ies de aici.

EA: Dar... dacă putem gândi și afară...

EL: nu... de ce să riscăm? am putea pierde gânditul.

EA: Gânditul nu se pierde. Gânditul îl ai. Și pun pariu că oriunde e mai bine sa gândeşti decât aici... (se ridică, face câţiva paşi)

EL: n-ai decât. Du-te singură.

EA: Și dacă reuşesc? să vin să te iau și pe tine?

EL: ...Depinde cum e acolo.

EA: acolo... oare cum e acolo? (atinge zidurile gri)

EL: nu ştiu.

EA: Poate... e iarbă. (se plimbă de-a lungul pereţilor)

EL: iarbă? la ce-ți trebuie? nu mănânci iarbă.

EA: Da, dar... așa cred eu că ar fi frumos.

EL: Frumos ar fi un cuptor plin cu negrese!

EA: oare sunt case cu acoperişuri roşii strălucitoare? (visătoare) Crezi că sunt?

EL: Posibil.

EA: Dar câini care lătră și dau din coadă și se lasă mângâiați, rostogolindu-se ca să fie scărpinaţi pe burtică și mai apoi se joacă cu tine?

EL: or fi și din ăia...

EA: Ce tare...

EL: hm. tot negresele rămân cele mai bune.

EA: Vreau să ies.

EL: Cred că prefer varianta „vreau să mor“. oricum, răspunsul e acelaşi, „nu poţi“.

EA: (se enervează) of... n-ai pic de...

EL: De ce?

EA: De...

EL: De ce?! spune!

EA: am uitat. era un cuvânt... nu îl mai ţin minte.

Scena II

EL: minte?

EA: Poftim?

EL: ăsta era cuvântul? „nu am pic de... minte“?

EA: mda, probabil... Crezi că e frig acolo? sunt îmbrăcată cam subţire...

EL: tu chiar vrei sa ieşi?

EA: Da! Da, chiar vreau.

EL: mă îndoiesc că vei reuși (gânditor).

EA: De ce ești atât de sigur?

EL: am încercat și eu odată...

EA: Ce ai încercat?

EL: să ies. Și nu am reuşit. Zidurile sunt dintr-un material foarte ciudat. am încercat să le lovesc cu pumnii și picioarele dar de fiecare dată deveneau mai tari și mai greu de învins. aşa că m-am dat bătut. nu ai cum să treci de ele.

EA: Poate dacă încercăm amândoi...

EL: ...o să ne lovim.

EA: ...o să ne treacă... (se porneşte spre ziduri)

EL: rănile nu trec chiar aşa de uşor.

EA: Da` cine zice că o să avem răni?

EL: tu cum crezi că se trece de ziduri? (agitat) trebuie să faci sacrif cii mari... Pe zid nu îl pășești aşa, cu piciorul, nu, el trebuie trecut... într-un anumit fel...

EA: Cum?

EL: nu ştiu. te-ai gândit vreodată ce consecinţe ar putea avea acest

fapt? ia spune... te-ai gândit?

EA: mm... nu.

EL: Dacă... dacă nu avem voie să ieşim?

EA: nu are cine să ne oprească.

EL: Doar nu crezi că suntem singuri...

EA: nu suntem? (speriată)

EL: nuu! sunt milioane de oameni în aceeaşi situaţie ca noi, numai că între pereţi diferiţi. sper că îţi dai seama că dacă stricăm echilibrul acesta și ne găsim noi să ne revoltăm, o să... ni se întâmple ceva rău. Cu siguranţă! universul nu o să permită un număr atât de imperfect precum „milioane minus doi“ oameni în această situaţie, aşa că probabil o să trimită un blestem asupra pământului... Da, da, un blestem cumplit!

EA: Cum adică?

EL: adică... facem noi ce facem, până la urmă... murim.

EA: Vorbeşti prostii. De unde ştii tu asta?

EL: ei...(se ferește să raspundă)

EA: spune (suspicioasă).

EL: Dintr-o carte.

EA: o carte zici...

EL: Da... dar era una mică.

EA: Câte pagini avea?

EL: nu ştiu, nu le-am numărat.

EA: De când eşti tu programat să citeşti? Ce carte era?

EL: nu mai ţin minte, am citit-o demult. o uitase mama pe masa din bucătărie într-o zi. Dar era grozavă. avea chiar și imagini.

EA: imposibil. Cărțile au litere, nu imagini.

EL: ba da. o dată la câteva pagini avea câte o imagine frumos colorată, cel mai des în tonuri calde de roşu și cărămiziu sau galben. la sfârşit avea și o reţetă de negrese. De atunci cred că am început să mă gândesc la ele. În ziua aceea, când am găsit cartea, în bucătărie mirosea atât de bine, de parcă tot mirosul ar fi venit din cartea aia.

EA: Crezi că sunt multe cărți acolo? sunt curioasă...

EL: De ce ar f ? (orgolios) Pot citi mai mulţi oameni o singură carte.

EA: Dar un om nu poate citi mai multe cărți?

EL: nu consider necesar. ai citit o carte... gândeşti... ți-ai ocupat timpul, nu trebuie să te gândeşti la prea multe lucruri, în nici un caz să faci abuz de gândit. Vezi tu, e ca o jucărie cu baterii, dacă te joci prea mult cu ea, i se termină bateriile și nu mai ai ce face. Cel mai bine e să gândeşti în doze... ca un medicament. Maxim trei doze pe zi.

EA: Pun pariu că după zidurile astea se afl ă o sursă inimaginabilă de gândit. (își face avânt, dă cu piciorul în zid; se loveşte)

EL: auuuci, te-a durut, nu-i așa?

Scena III

EA: eşti un laș! De ce nu mă ajuţi? un laș ignorant și plin de aere care se dă mare că a citit o carte în viața lui... (începe să plângă) complet... inutilă! nu eşti în stare de nimic, de absolut nimic... (plânge de-a binelea) nici măcar să gândeşti cum trebuie!

EL: Ce-i cu tine? nu te-am văzut niciodată... (îngrijorat) plângând.

EA: nu ştiu. simt ceva straniu. nu e ca și cum aș vrea la toaletă sau mi-ar fi foame... îmi vine sa plâng...

EL: simţi... (examinează peretele) cred că ai făcut o mică f sură în zid.

EA: unde? (se ridică, își şterge lacrimile)

EL: aici.

EA: Da, văd. (zâmbeşte) Ce bine! Înseamnă că se poate...

EL: Cu ce ai lovit?

EA: Cu ăsta. (îi arată piciorul)

EL: hm. (loveşte și el zidul cu putere; îl doare) ia vezi...

EA: mda, cred că e încă o mică f sură.

EL: oasele mele nu rezistă să distrugă tot zidul ăsta.

EA: am putea scobi începând de la mica f sură...

EL: ne-ar lua prea mult timp.

EA: ...cu o agrafă de păr!

EL: asta ar scuti câteva zile unghiile noastre de muncă.

EA: Ce mai ştii despre ziduri?

EL: ei bine... nu mai ţin bine minte... (încurcat) dar din câte îmi amintesc...

EA: ai spus că un zid nu se poate trece așa... cu piciorul, nu? (voioasă)

EL: Da... da, cred că am spus.

EA: atunci...

EL: atunci ce?

Scena IV

EA: ...îl vom trece stând în mâini! Da, ca nişte acrobaţi!

EL: eu nu pot face asta. sunt rănit. (îi arata piciorul) Durerea se pro-pagă rapid în tot corpul. (începe sa icnească ţinându-se de cot)

EA: eşti un laș! o găină friptă, un fricos, o fetiță! nu ai pic de... de minte! (el se retrage într-un colț, ea i se alatură după câteva clipe de tăcere) scuze, e de la a doua f sură probabil.

EL: nu-i nimic... Când o să ies de aici, o să desenez. Îmi doresc tare mult să pot desena. oamenii care desenează par mai fericiți.

EA: Și eu as face la fel.

EL: Zău?

EA: Da. aș desena fl uturi de toate culorile, doar aşa i-aș putea vedea. Fluturii sunt foarte greu de prins și de observat. Când eram mică, părinţii îmi spuneau că dacă prinzi un fl uture în mana, el moare. nu-mi pot explica de ce. Îmi spuneau că orice atingere omenească îi face să sufere, ca și cum ar f capturaţi, înlănțuiți și torturaţi... Când noi vrem doar să-i privim de aproape. nu e cel mai nedrept lucru pe care l-ai auzit vreodată?

EL: Dacă vrei, eu voi putea desena o fl oare. Fluturele tău va sta pe floare și tu îl vei putea privi mai bine. (zâmbesc, se privesc în ochi o clipă, apoi se ridică depărtându-se)... Și tu?

EA: Da.

EL: a fost...?

EA: nu ştiu. Parcă m-a curentat. (se plimbă bezmetici)

EL: nu, nu, a fost un f or.

EA: eşti sigur?

EL: Da. un f or a fost... ia te uite, o gaură. (prin perete străbate lumina)

EA: e o gaură în adevăratul sens al cuvântului!

EL: Cum e posibil? Ştiu, probabil e de la lovitura mea...

EA: nu cred. (se uită prin gaură)

EL: Ce vezi?

EA: nimic.

EL: Cum adică nimic? am lovit zidul degeaba?

EA: ba nu. Văd... lumină.

EL: atât?

EA: Da, încearcă și tu. (se dă la o parte, el priveşte) ei bine?

EL: stai. Da, desluşesc ceva. e... un cap de inorog... cu trunchi de leu și.... da, da... nişte aripi care bat, dar... e și un fl uture! un fluture cu aripile ca picătura de apă. nu am mai văzut niciodată un fluture cu aripile ca picătura de apă... sunt o grămadă de lucruri îngrămădite acolo.

EA: (îngrijorată) Dacă o să năvălească peste noi?

EL: Par blânde.

EA: Poate ne pot ajuta să spargem zidul!

EL: ...nu par foarte comunicative.

EA: lasă-mă pe mine, întotdeauna mi-au plăcut animalele. bună domnule... nu te vad foarte bine... inorog. mă gândeam dacă... ai putea

să ne ajuţi. Ce zici?

EL: Ce zice?

EA: Ştii ce..? Cred că e mai degrabă un ponei.

EL: nu are cum. l-am văzut bine.

EA: un ponei roz și pufos! Ce drăgut eşti... Dă te rog din coadă pentru mine... ha! a dat! bravo!

EL: Dă-te la o parte! ai înnebunit? e un inorog.

EA: Da? Porunceşte-i ceva.

EL: Îţi poruncesc... să spargi acest zid cu cornul tău fermecat!... spune că nu poate.

EA: e un inorog laș ca și tine.

EL: ai auzit? te-a făcut laș! Vino aici și arată-i tu cine-i laș!... spune că doar noi putem dărâma zidul.

EA: Întreabă-l cum.

EL: Cum? ... (îngrijorat) a spus ceva în latină.

EA: (se gândește câteva clipe) Poate trebuie sa ne împrietenim cu zidul.

EL: De unde ştii tu latină?

EA: Da, da, are dreptate, trebuie să-l luam cu frumuşelul.

EL: Ce? stai, de când vorbeşti tu cu inorogul meu? eu am vorbit cu poneiul tău? ia spune, am vorbit?

EA: stt... Concentrează-te. (tușește, își drege vocea) Domnule... Perete?

(linişte)

EL: nu răspunde. e ca și cum... ai vorbi la pereţi. (mândru de gluma lui)

EA: exact! ei nu vorbesc cu tine, ei doar ascultă. te ascultă. Domnule... Perete?

EL: ...puteţi să... vă dărâmați singur? sunteţi al naibii de tare.

EA: nu aşa! trebuie să f i ferm și convingător, fără a fi dur. Domnule Perete, tu eşti moale și uşor, o să cazi ca o pană, o să te topeşti ca un cub de gheață în Deșertul Gobi.

EL: ...da, în nici un caz tu nu eşti tare. (închid amândoi ochii; zidurile dispar; lumina inundă încăperea, ei

trec de cealaltă parte, se aud toate zgomotele din lume; lumina se stinge, se aud doar vocile lor.)

EA: ei, cum e?

EL: minunat. acum gândesc la un cu totul alt nivel.

EA: Da, nu e rău deloc.

EL: ...ce-ai spus, inorogule? Da ştiu... nici mie nu-mi place mazărea.

Ştii ce? Cred că o să te scot la o plimbare astăzi.

SFÂRŞIT