Pagina 1 din 23

CCUURRTTEEAA DDEE AAPPEELL TTIIMMIIŞŞOOAARRAA

DDEECCIIZZIIII RREELLEEVVAANNTTEE SSEECCŢŢIIAA aa IIII--aa CCIIVVIILLĂĂ

TTrriimmeessttrruull II 22001144

SSeelleeccţţiiaa şşii pprreelluuccrraarreeaa ssppeeţţeelloorr aauu ffoosstt rreeaalliizzaattee ddee::

JJuuddeeccăăttoorr ddrr.. MMaarriiaann BBrraattiişş

GGrreeffiieerr--ddooccuummeennttaarriisstt FFllooaarree NNYYIIRREEDDII

Pagina 2 din 23

Cuprins 1. Asociaţie constituită în vederea cumpărării acţiunilor emise de societatea la care statul

este acţionar majoritar (P.A.S.). Succesor cu titlu particular a membrului asociat. Angajarea

răspunderii pentru evicţiune de către membrul asociat împotriva activităţii de privatizare,

rezultând din retrocedarea unui bun imobil aflat în patrimoniul societăţii privatizate către

proprietarii anteriori. Lipsa calităţii de succesor cu titlu particular a membrului asociat ........... 3

2. Procedura insolvenţei. Creanţă certă, lichidă şi exigibilă constatată prin acorduri

contractuale succesive, recunoscute de debitoare. Lipsa emiterii facturii de încasare de către

creditoare. Înlăturarea creditoarei din tabelul de creanţe. Netemeinicia foţei probante

exclusive a facturii.................................................................................................................. 9

3. Contestaţie la tabel de creanţe. Invocarea compensaţiei legale de către creditorul

concurent. Admisibilitate ...................................................................................................... 14

4. Acţiune în anulare a hotărârii arbitrale. Invocarea caducităţii arbitrajului. Condiţii. Regim

juridic ................................................................................................................................... 20

Pagina 3 din 23

1. Asociaţie constituită în vederea cumpărării acţiunilor emise de societatea la care statul este acţionar majoritar (P.A.S.). Succesor cu titlu particular a membrului asociat. Angajarea răspunderii pentru evicţiune de către membrul asociat împotriva activităţii de privatizare, rezultând din retrocedarea unui bun imobil aflat în patrimoniul societăţii privatizate către proprietarii anteriori. Lipsa calităţii de succesor cu titlu particular a membrului asociat

- Legea nr. 77/1994: art. 30 – art. 40 - Legea nr. 31/1990, republicată: art. 65, art. 91, art. 99 - Codul civil din 1864: art. 1337 – art. 1351 În raport de prevederile Legii nr. 77/1994, privind asociaţiile salariaţilor şi

membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, de prevederile art. 1337 – art. 1351 Cod civil din 1864, art. 65 alin. (1), art. 91 alin. (1), art. 98 alin. (1) şi art. 99 din Legea nr. 31/1990, asociaţiile prevăzute de Legea nr. 77/1994 s-au constituit, exclusiv, în scopul de a dobândi şi a folosi în numele şi pentru membrii asociaţi acţiuni ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în vederea privatizării acestora [art. 2 alin. (1) şi art. 4]. Modalităţile de dobândire de către asociaţie a acţiunilor, în numele membrilor săi, sunt descrise de art. 29, iar transmiterea acestor acţiuni către salariaţi şi membrii conducerii societăţii este reglementată de art. 30 – art. 38 din aceeaşi lege.

Din aceste dispoziţii rezultă că Asociația PAS nu se poate erija în calitatea de proprietar al acţiunilor puse în vânzare de către societăţile supuse privatizării, ci de entitate asociativă special creată de legiuitor pentru a facilita participarea salariaţilor şi membrilor organelor de conducere ale anumitor societăţi să achiziţioneze pachete de acţiuni deţinute de stat în cadrul societăţilor propuse la privatizare.

Constatarea este întărită de prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 40 din Legea nr. 77/1994, potrivit cărora, asociaţia se dizolvă şi intră în lichidare, dacă scopul asociaţiei a fost îndeplinit. Titulari ai acţiunilor astfel achiziţionate prin Asociația PAS sunt subiecţii prevăzuţi de lege, şi anume salariaţii şi membrii conducerii societăţii, în condiţiile în care au subscris şi achitat valoarea acţiunilor puse în vânzare.

Aceşti subiecţi dobândesc calitatea de acţionari ai societăţii privatizate, iar nu Asociația PAS.

Mai mult, Asociația PAS nu este susceptibilă de a institui, nici legal, nici convenţional succesori cu titlu particular cu privire la acţiunile dobândite, în numele şi pentru folosinţa membrilor săi.

Asociația PAS nu deţine patrimoniul societăţii comerciale pe lângă care se constituie, nici capitalul social al acesteia, nici acţiunile sale.

Mai mult, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 bunurile aduse ca aport la capitalul social al societăţii comerciale devin proprietatea acesteia, dacă prin actul constitutiv nu s-a convenit altfel.

Capitalul social nu este proprietatea asociaţilor/acţionarilor societăţii comerciale, potrivit regulii instituite de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ci sub dispoziţia juridică a societăţii.

Reclamantul a deţinut calitatea de titular al unui număr de acţiuni emise de SC R. SA, acţiuni care, după transformarea formei juridice a societăţii în SRL, s-au transformat în părţi sociale. Nici în această ipoteză, reclamantul nu are calitatea de succesor cu titlu particular, întrucât şi-a păstrat calitatea de asociat în ambele societăţi comerciale, în succesiunea formelor lor juridice de organizare, iar bunul „moara Şiria” a existat în patrimoniul acestor societăţi, iar nu în patrimoniul său.

Pagina 4 din 23

Reducerea valorii capitalului social al societăţii, reprezentat de bunuri, drepturi de creanţă sau/şi numerar, priveşte drepturile societăţii comerciale ca subiect de drept distinct de persoana asociaţilor/acţionarilor săi.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 169/A din 27 februarie 2014, dr. M.B. Prin sentinţa civilă nr. 2826/17.10.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar

nr. 6558/108/2013, s-a respins acţiunea reclamantului G.T. în calitate de succesor cu titlu particular al Asociaţiei R. PAS, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – AAS Bucureşti şi SC S.B.C. SA Arad având ca obiect acţiune în garanţie pentru evicţiune în condiţiile art. 1337 din Codul civil din 1864 pentru despăgubiri în sumă totală de 278.627,18 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, asupra celor 3 excepţii invocate de pârâta SC S.V.C. SA Arad: excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.B.C. şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii - prin prisma art. 7 pct. 7 din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 211/1995 -, precum şi excepţia invocată de pârâta 1 - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a reţinut faptul că, în cazul concursului între excepţia privind lipsa calităţii procesuale (sub aspect activ sau pasiv), cât şi a excepţiei privind inadmisibilitatea, - care sunt categoric excepţii de fond -, instanţa înaintea căreia s-au invocat concomitent acestea trebuind să stabilească ordinea soluţionării lor, raportat la deosebirea dintre ele.

Deosebirea poate fi evidenţiată pornind de la caracterul general sau special al unei anumite condiţii de exerciţiu a dreptului la acţiune.

Calitatea procesuală sub ambele aspecte, este o condiţie generală, obligatorie pentru promovarea oricărei acţiuni, iar condiţia privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea este o cerinţă specială de promovare a acţiunii, cerinţă care se adaugă la cele 4 condiţii generale de exercitare a unei acţiuni, printre care se numără şi calitatea procesuală.

Astfel, în privinţa excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de ambele pârâte, s-a reținut că, prin Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 400/1995, Asociaţia R. P.A.S. a cumpărat de la F.P.S. Bucureşti, actualmente A.A.A.S., un pachet de acţiuni reprezentând 70% din capitalul social al S.C R. S.A.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.211/18.06.1995, Asociaţia R. P.A.S. a cumpărat de la F.P.P. Nr.1 Banat-Crişana, actualmente S.I.F. Banat –Crişana S.A, un pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al S.C. R. S.A.

Prin Hotărârea Asociaţiei R. P.A.S din data de 16.10.2001, în baza Legii nr. 58/1991 şi a Legii nr. 77/1994, în urma cesiunilor de acțiuni de la S.B.C., de la F.P.S. Bucureşti şi a dizolvării PAS, celor 148 de acționari ai S.C R. S.A le-au fost repartizate un număr diferit de acţiuni.

Reclamantului G.T., în concret, i-au fost repartizate un nr de 10.551 acţiuni, reprezentând 17.548% din capitalul social al acestei societăți.

Conform adresei de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, la 13.08.2002, S.C. R. S.A. şi-a schimbat forma juridică în S.R.L, societatea a rămas cu un asociat unic, respectiv reclamantul G.T.

Prin Sentinţa civilă nr.424/15.04.2011, pronunțată în dosarul nr. 3514/108/2010 al Tribunalului Arad, în care moştenitorii fostului proprietar al morii din Şiria au revendicat moara de la S.C R. S.R.L, în temeiul Legii nr. 10/2011, s-a admis

Pagina 5 din 23

în parte acţiunea reclamantelor C.A. şi C.L.S. în contradictoriu cu SC R.SRL şi a fost obligată pârâta să predea reclamantelor imobilul moară în deplină proprietate şi posesie, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.1521/16.11.2011 a Curţii de Apel Timişoara.

Reclamantul G.T. invocă în cererea sa faptul că are calitatea de succesor, cu titlu particular al Asociaţiei R. P.A.S fără însă să facă dovada că Asociaţia a fost radiată din registrul persoanelor juridice .

SC R. SA, ulterior SRL, este un subiect de drept distinct de reclamantul G.T. sau de Asociaţia R. PAS, persoane cu personalitate juridică distinctă şi, ca atare, fiecare dintre ele dispune de un patrimoniu propriu, de drepturi şi de obligaţii proprii, iar calitatea de asociat al R. SRL sau de fost membru al Asociaţiei R. PAS nu îi conferă reclamantului aptitudinea de a exercita eventuale drepturi care ar aparţine altor subiecte de drept.

Succesor cu titlu particular este persoana care dobândeşte un drept subiectiv, privit individual ut singuli, cum ar fi cumpărătorul unui bun, donatarul, legatarul cu titlu particular etc.

Deci, calitatea de având-cauză a succesorului cu titlu particular nu se apreciază în raport de actul juridic prin care el a dobândit un drept subiectiv (caz în care are calitate de parte) şi nici în raport de alte acte juridice încheiate de autorul său cu alte persoane, acte care n-au legătură cu dreptul subiectiv, faţă de care are poziţia de terţ.

În plus, Tribunalul Arad a reținut că obligaţia de garanţie pentru evicţiune asumată de pârâte în temeiul celor două contracte de vânzare-cumpărare mai sus menționate, priveşte doar acţiunile, nu şi bunuri din patrimoniul societăţii ale cărei acţiuni au fost cedate, în plus, obligaţia de garanţie a fost asumată faţă de Asociaţia R. PAS, persoană juridică în fiinţă şi nu faţă de reclamantul G.T., motive pentru care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de ambele pârâte, cu consecința respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.T., solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale active, arată că tribunalul a considerat că nu are calitate procesuală activă deoarece nu a făcut dovada că Asociaţia R. PAS a fost radiată din registrul persoanelor juridice. Dar, o asemenea probă nu era necesară în speţă. Independent de soarta juridică a R. PAS, apelantul a dobândit calitatea de succesor cu titlu particular al acesteia după repartizarea acţiunilor prin hotărârea Asociaţiei R. PAS din anul 2001.

Examinând apelul formulat de reclamant prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a întâmpinării formulate de pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – AAS Bucureşti şi SC S.B.C. SA Arad, a răspunsului la întâmpinare depus de apelant, precum şi potrivit prevederilor art. 476-482 C.pr.civ., Curtea de Apel constată că apelul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect prima instanţă a statuat că reclamantul nu are calitate procesuală activă, ceea ce ar fi trebuit să dispenseze aceeaşi instanţă de examinarea altor două excepţii, dar având caracter subsecvent celei dintâi, şi anume, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S.B.C. SA Arad şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei.

Prin urmare, Curtea a statuat în continuare asupra criticilor aduse de apelant asupra respingerii acţiunii prin reţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a

Pagina 6 din 23

reclamantului apelant de către prima instanţă, fiind dispensată a face controlul judiciar asupra celorlalte excepţii.

Astfel, prin acţiunea introductivă de primă instanţă reclamantul a solicitat, pe temeiul cererii de chemare în garanţie pentru evicţiune, obligarea pârâtelor să restituie reclamantului parte din preţul de achiziţie a unor pachete de acţiuni vândute de antecesoarea AAAS Bucureşti, FPS Bucureşti şi de antecesoarea SC S.B.C. SA Arad, F.P.P. Nr. 1 Banat Crişana, respectiv la 6.494,44 lei pârâta de rangul I şi la 6.665,15 lei pârâta de rangul II, cu actualizarea sumelor la data plăţii, în funcţie de rata inflaţiei.

Pretenţiile reclamantului sunt susţinute de acesta prin indicarea faptului că prin Contractul nr. 400/1995 Asociaţia R. P.A.S. a cumpărat de la FPS Bucureşti, un pachet de acţiuni reprezentând 70 % din capitalul social al SC R. SA, iar prin Contractul nr. 211/18.06.1995 aceeaşi Asociaţie a cumpărat de la , F.P.P. Nr. 1 Banat Crişana un pachet de acţiuni reprezentând 20 % din capitalul social al aceleiaşi societăţi. În capitalul social, la data încheierii celor două contracte se află activul denumit „moara Şiria”. Ca urmare a achitării integrale a preţului acţiunilor de către Asociația PAS, acţiunile au fost repartizate membrilor acesteia, reclamantul obţinând un număr de 10.551 de acţiuni, reprezentând 17,548 % din capitalul SC R. SA. Ulterior, în anul 2002, această societate s-a divizat, rezultând societatea SC R. SRL cu un singur asociat – reclamantul, iar moara Şiria a rămas în patrimoniul acestei din urmă societăţi. În urma unui proces, moara Şiria a fost revendicată irevocabil de către moştenitorii proprietarului acestei mori, astfel că acest activ a fost restituit persoanelor titulare potrivit sentinţei civile nr. 424/15.04.2011 pronunţată de Tribunalul Arad, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1521/16.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. Ca urmare a acestor hotărâri judecătoreşti activul patrimonial al SC R. SRL s-a redus cu valoarea morii Şiria, ceea ce înseamnă reducerea capitalului social şi a valorii acţiunilor anterior achiziţionate. Reclamantul arată că a fost evins parţial asupra dreptului de proprietate deţinut cu privire la acţiunile cumpărate de la pârâţi, şi în calitate de succesor cu titlu particular al Asociaţiei R. P.A.S. are dreptul la restituirea unei părţi din preţul de achiziţie al acţiunilor.

Curtea statuează că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/1994, în vederea privatizării societăţilor comerciale la care statul a fost acţionar unic sau majoritar, s-a deschis posibilitatea constituirii Asociaţiilor Programului Salariaţilor (P.A.S.) pentru achiziţionarea pachetelor de acţiuni deţinute de stat prin FPS şi FPP.

În aceste condiţii legislative s-a constituit şi Asociaţia R. P.A.S. din care a făcut parte reclamantul, în calitate de asociat.

Prin contractele de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 400/26.07.1995 şi nr. 211/18.06.1995, Asociaţia P.A.S. a achiziţionat de la FPS un pachet de acţiuni de 70 %, iar de la , F.P.P. Nr.1 Banat Crişana, un pachet de acţiuni de 20 %, din capitalul social al SC R. SA.

Prin Hotărârea Asociaţiei R.P.A.S. din 16.10.2001, asociaţia s-a dizolvat, distribuind acţiunile achiziţionate către membrii săi, printre care şi reclamantul, care a obţinut un număr de 10,541 acţiuni, reprezentând 17,548 % din capitalul social al SC R. SA.

Din anexa la Contractul nr. 211/18.06.1995 rezultă că moara Şiria se afla în activul patrimonial al SC R. SA cu o valoare contabilă de 69.106 lei.

Această societate s-a divizat în anul 2002, în sensul că din societate a rezultat SC N.P.I. SA, societate nouă, şi SC R. SRL, anterioara SC R. SA, aşa cum rezultă din furnizarea de informaţii a ORC de pe lângă Tribunalul Arad.

Activul moara Şiria a rămas în patrimoniul SC R. SRL, având asociat unic pe reclamant.

Pagina 7 din 23

Prin sentinţa civilă nr. 424/15.04.1995 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3514/108/2010 acest activ a fost retrocedat reclamanţilor C.A. şi C.L.S., în contradictoriu cu SC R. SRL. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1521/16.11.2011 a Curţii de Apel Timişoara. Reclamantul a cunoscut acest proces deoarece SC R. SRL al cărui asociat unic este reclamantul, a participat în cauză, prin reprezentant avocat.

Aceasta fiind starea de fapt la care reclamantul recurge pentru a-şi afirma calitatea de succesor cu titlu particular al Asociaţiei R. P.A.S., urmează ca instanţa de apel să supună examinării calitatea procesuală activă a reclamantului, în raport de prevederile Legii nr. 77/1994, privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, de prevederile art. 1337 – art. 1351 Codul civil din 1864, art. 65 alin. (1), art. 91 alin. (1), art. 98 alin. (1) şi art. 99 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, asociaţiile prevăzute de Legea nr. 77/1994 s-au constituit, exclusiv, în scopul de a dobândi şi a folosi în numele şi pentru membrii asociaţi acţiuni ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în vederea privatizării acestora [art. 2 alin. (1) şi art. 4]. Modalităţile de dobândire de către asociaţie a acţiunilor, în numele membrilor săi, sunt descrise de art. 29 iar transmiterea acestor acţiuni către salariaţi şi membrii conducerii societăţii este reglementată de art. 30-art. 38 din aceeaşi lege.

Din aceste dispoziţii rezultă că Asociația PAS nu se poate erija în calitatea de proprietar al acţiunilor puse în vânzare de către societăţile supuse privatizării, ci de entitate asociativă special creată de legiuitor pentru a facilita participarea salariaţilor şi membrilor organelor de conducere ale anumitor societăţi să achiziţioneze pachete de acţiuni deţinute de stat în cadrul societăţilor propuse la privatizare.

Constatarea este întărită de prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 40 din Legea nr. 77/1994, potrivit cărora, asociaţia se dizolvă şi intră în lichidare, dacă scopul asociaţiei a fost îndeplinit. Titulari ai acţiunilor astfel achiziţionate prin Asociația PAS sunt subiecţii prevăzuţi de lege, şi anume salariaţii şi membrii conducerii societăţii, în condiţiile în care au subscris şi achitat valoarea acţiunilor puse în vânzare.

Aceşti subiecţi dobândesc calitatea de acţionari ai societăţii privatizate, iar nu Asociația PAS.

Mai mult, Asociația PAS nu este susceptibilă de a institui, nici legal, nici convenţional succesori cu titlu particular cu privire la acţiunile dobândite, în numele şi pentru folosinţa membrilor săi.

Asociația PAS nu deţine patrimoniul societăţii comerciale pe lângă care se constituie, nici capitalul social al acesteia, nici acţiunile sale.

Moara Şiria a făcut parte din activele SC R. SA, iar nu din cel al Asociației PAS, iar după divizarea societăţii pe acţiuni, acelaşi bun a revenit, potrivit protocolului de divizare, SC R. SRL.

Făcând apel la prevederile art. 1337 şi următoarele din Codul civil din 1864, Curtea constată că răspunderea pentru evicţiune este instituită în sarcina vânzătorului şi în apărarea cumpărătorului unui bun.

Din cele două contracte de vânzare-cumpărare a pachetelor de acţiuni rezultă că reclamantul nu este cumpărător, ci Asociația PAS; ceea ce s-a vândut nu este moara Şiria, ci pachete de acţiuni, de 70 % şi 20 % din capitalul social al SC R. SA.

Ulterior, prin Hotărârea Asociaţiei, reclamantului i s-a repartizat un număr de acţiuni, având o anumită reprezentare în capitalul social al societăţii pe acţiuni, iar nu cote părţi ale unui/unor active aflate în patrimoniul societăţii.

Reclamantul apelant nu a fost evins asupra numărului, valorii sau calităţii acţiunilor dobândite, în portofoliul SC R. SA.

Pagina 8 din 23

Prin urmare, nu sunt incidente nici prevederile art. 1337 şi următoarele din Codul civil din 1864.

Mai mult, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 bunurile aduse ca aport la capitalul social al societăţii comerciale devin proprietatea acesteia, dacă prin actul constitutiv nu s-a convenit altfel.

Moara Şiria a fost în proprietatea SC R. SA, iar mai apoi, după divizare, în proprietatea SC R. SRL, însă, niciodată în proprietatea Asociaţiei PAS şi, în continuare, a reclamantului, în calitate de succesor al celei dintâi.

Capitalul social al societăţii comerciale se află în activul şi la dispoziţia acesteia, iar nu în proprietatea şi dispoziţia juridică a asociaţilor/acţionarilor. Aceştia din urmă au doar un drept de creanţă asupra societăţii comerciale pentru eventuala restituire a contravalorii părţilor sociale sau acţiunilor din capitalul social astfel reprezentat.

Asociaţii/acţionarii nu au dreptul la o cotă parte din bunurile societăţii, în temeiul acţiunilor sau părţilor sociale deţinute, ci numai la contravaloarea titlurilor deţinute.

Acţiunile/părţile sociale nu constituie titluri de proprietate asupra unui/unor bunuri determinate din patrimoniul societăţii, ci titluri reprezentative ale unor cote din capitalul social al acesteia.

Capitalul social nu este proprietatea asociaţilor/acţionarilor societăţii comerciale, potrivit regulii instituite de art. 65 alin.1 din Legea nr. 31/1990, ci sub dispoziţia juridică a societăţii.

Reclamantul a deţinut calitatea de titular al unui număr de acţiuni emise de SC R. SA, acţiuni care, după transformarea formei juridice a societăţii în SRL, s-au transformat în părţi sociale. Nici în această ipoteză, reclamantul nu are calitatea de succesor cu titlu particular, întrucât şi-a păstrat calitatea de asociat în ambele societăţi comerciale, în succesiunea formelor lor juridice de organizare, iar bunul „moara Şiria” a existat în patrimoniul acestor societăţi, iar nu în patrimoniul său.

Reducerea valorii capitalului social al societăţii, reprezentat de bunuri, drepturi de creanţă sau/şi numerar, priveşte drepturile societăţii comerciale ca subiect de drept distinct de persoana asociaţilor/acţionarilor săi.

În cauză nu se constată nici autoritatea de lucru judecat dată de decizia civilă nr. 1431/29.06.2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 1667/59/2006, întrucât din examenul comparativ al obiectului acestei cauze şi cel aflat spre soluţionare în prezenta cauză, rezultă că în cea dintâi cauză starea de fapt şi de drept afirmată de reclamantul M.I.Ş. şi intervenienta SC R. PAS Arad, alţi reclamanţi decât cel din prezenta acţiune, se referă la nulitatea absolută parţială a unor acte de privatizare datorită supunerii la privatizare a unui bun al reclamantului în condiţiile în care acest bun a rămas în proprietatea sa după preluarea abuzivă de către stat, iar cererea de chemare în garanţie a fost formulată de SC R. PAS, potrivit încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurată în această decizie, pronunţată în acelaşi dosar. În acea cauză, cererea de chemare în garanţie a fost formulată de Asociaţia PAS în reprezentarea drepturilor membrilor săi, iar nu pentru a-şi valorifica un drept patrimonial propriu.

Astfel fiind, Curtea a respins apelul reclamantului G.T. împotriva sentinţei civile nr. 2826/17.10.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6558/108/2013.

Pagina 9 din 23

2. Procedura insolvenţei. Creanţă certă, lichidă şi exigibilă constatată prin acorduri contractuale succesive, recunoscute de debitoare. Lipsa emiterii facturii de încasare de către creditoare. Înlăturarea creditoarei din tabelul de creanţe. Netemeinicia forţei probante exclusive a facturii

- Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 6, art. 73 - Codul de procedură civilă din 1865: art. 379 - Codul civil din 1864: art. 969 şi urm. Curtea statuează că, sub aspectul calificării creanţei ca fiind certă, lichidă şi

exigibilă, prima instanţă a omis să observe dispoziţiile art. 379 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă din 1865 şi art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta [art. 379 alin. (3)].

Atributul certitudinii creanţei declarată de creditoarea recurentă este neechivoc şi rezultă cu prisosinţă din actul adiţional încheiat de părţi, la 26.05.2010, asupra actului adiţional încheiat la 01.04.2008, cu referire la contractul de prestări servicii încheiat la 25.03.2008.

Astfel, contractul de prestări servicii, cât şi actele adiţionale care i-au urmat, cu privire specială asupra ultimului act, îndeplinesc în temeiul legii condiţiile actului juridic neautentic emanat de la debitor şi ale creanţei recunoscute de acelaşi debitor.

Contractul şi actele adiţionale sunt convenţii bilaterale ale părţilor, fiind regizate juridic de dispoziţiile art. 969 şi urm. din Codul civil din 1864, constituind legea părţilor.

De altfel, aceste convenţii nu au fost contestate în prezenta procedură de cocontractantul debitor, ci de un creditor concurent. Or, efectele convenţiei se produc între părţile contractante şi sunt opozabile terţilor, cu excepţiile prevăzute de lege.

Invocarea faptului neemiterii unei/unor facturi nu prezintă relevanţă juridică, sub aspectul obligaţiilor pecuniare ale debitoarei, asumate contractual în termeni determinaţi. Factura este şi rămâne un document cu caracter financiar contabil şi fiscal, fără a îndeplini exclusiv rolul de a proba, potrivit dreptului comun, izvorul juridic al obligaţiei de executat. Absenţa facturii nu înfrânge existenţa raportului obligaţional şi nu înlătură asumarea sau recunoaşterea unei obligaţii de plată.

Curtea relevă că creanţa creditorului recurent este certă, atât sub aspectul componentei principale, cât şi a accesoriilor sale, denumite de părţi penalităţi de întârziere şi daune compensatorii.

Libera negociere şi stabilire a obligaţiilor asumate de părţile contractante nu este limitată decât de respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Împrejurarea că părţile recurg la mijloace sancţionatorii legale, în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale nu se situează în afara ordinii publice.

Curtea mai statuează că creanţa este lichidă atunci când câtimea este determinată prin însăşi actul de creanţă sau când este determinabilă [art.379 alin. (4)], în modalităţile prevăzute de lege.

În cauză, creanţa creditoarei recurente este pe deplin determinată de actul adiţional din urmă, atât sub aspectul creanţei principale, cât şi a accesoriilor sale. Însumarea penalităţilor de întârziere şi a daunelor compensatorii nu este decât o operaţiune aritmetică iar nu de constatare, sub aspect juridic, a existenţei lor.

Pagina 10 din 23

În fine, exigibilitatea creanţei se raportează la art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, în al cărui conţinut se prevede ca creanţa să nu fi fost achitată după termenul de 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă.

Trecerea celor 90 de zile, din luna decembrie 2010 până la data depunerii declaraţiei de creanţă, după deschiderea procedurii insolvenţei (13.12.2012) este evidentă, astfel că creanţa are şi atributul exigibilităţii, scadenţa fiind depăşită.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 163 din 10 martie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa comercială nr. 2784/12.12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12405/30/2012/a1 s-a admis contestaţia formulata de creditoarea SC IMP R.I. CO SA împotriva creanţelor declarate de către SC A.S. SRL şi SC A.P.S. SRL înscrise în tabelul preliminar de creanţe întocmit în procedura de insolvenţă a debitoarei SC M. SRL şi în consecinţa s-a dispus înlăturarea din tabelul de creanţe al debitoarei SC M. SA a creanţelor creditorilor SC A.S. SRL si SC A.P.S. SRL (fosta C.& W. R. SRL).

Examinând contestaţia formulată, judecătorul sindic a reţinut că între debitoarea SC M. SRL şi SC A.S. SRL la data de 25.03.2008 s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 333 prin care SC A.S. SRL în calitate de prestator s-a obligat să execute la obiectivul specificat lucrări de furnizare, transport şi montaj instalaţii mecanice complete pentru tipurile de construcţii A1 si A4 la obiectivul Complex rezidenţial Moşniţa Noua.

În temeiul aceluiaşi contract, prestatorul a avut obligaţia de a furniza şi monta toate accesoriile şi materialele necesare pentru a preda fiecare construcţie cu instalaţiile mecanice funcţionale şi complete.

Valoarea totala contratului a fost de 1.024.000 euro+TVA, iar plăţile trebuiau efectuate în lei, reprezentând echivalentul facturii emise, calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii.

La data de 01.04.2009 între părţi s-a încheiat actul adiţional la contractul de prestări servicii prin care s-a convenit de comun acord rezilierea contractului de prestări servicii, după finalizarea lucrărilor eferente etapei 1, prestatorul angajându-se sa execute lucrările aferente celor 6 imobile conform graficului.

Beneficiarul SC M. SRL s-a angajat să achite prestatorului de servicii lucrările efectuate, iar sumele datorate de către beneficiar în baza facturilor emise şi a lucrărilor contractate, facturate sau nefacturate până la data întocmirii actului adiţional să fie achitate în doua tranşe.

În ceea ce priveşte contravaloarea materialelor achiziţionate de către prestator pentru punerea în operă a lucrării, în valoare de 420.000 euro+TVA, părţile au convenit să fie achitate după cum urmează: suma de 110.000euro până cel târziu la 30.09.2009, suma de 110.000 euro pană cel târziu la 31.12.2009, iar pentru diferenţa de 200.000 euro părţile au convenit ca debitoarea să o achite în contul furnizorului, acesta din urmă urmând să achite contravaloarea unui imobil de tip locuinţa A1 în momentul încasării integrale a sumei menţionate.

La data de 26.05.2010 între părţi s-a încheiat actul adiţional nr.2 la contractul de prestări servicii prin care părţile au convenit modificarea sumelor şi a termenelor stabilite anterior, astfel: materialele achiziţionate de către prestator sunt în sumă de 420.000 euro+TVA, iar din această sumă a fost achitată suma de 50.000 euro+TVA şi restituite materiale în valoare de 20.000 euro+TVA.

În consecinţă, beneficiarul va chita prestatorului diferenţa de preţ în sumă de 350.000 euro+TVA, astfel : suma de 150.000 euro+TVA cu penalităţi de 6 % pe an

Pagina 11 din 23

din soldul rămas neachitat, începând cu 01.01.2010 şi până la data stingerii efective a debitului, suma de 150.000 euro+TVA va fi achitat în perioada iulie – decembrie 2010, iar restul de 200.000 euro prin emiterea unui bilet la ordin.

La art.2 al actului adiţional se arată că beneficiarul este de acord să plătească lunar prestatorului 600 euro reprezentând daune compensatorii pentru nerespectarea obligaţiei de predare a imobilului la termenul convenit de părţi.

În baza acestor acte bilaterale, SC A.S. SRL a notificat debitoarea la plata sumei de 374.702,96 euro, sumă cu care a şi solicitat înscrierea în tabelul de creanţe.

Iniţial administratorul judiciar a înscris în tabelul de creanţe această sumă, însa ulterior a achiesat la contestaţia formulată de SC IMP R.I. CO SA solicitând înlăturarea acestui creditor din tabel.

Din concluziile administratorului judiciar şi din actele depuse de către părţi rezultă că, potrivit contractelor încheiate şi a actelor adiţionale, debitoarea era obligată să achite sumele respective după întocmirea, primirea şi confirmarea facturilor de către aceasta.

SC A.S. SRL a întocmit o singură factură pentru debitoare, şi anume factura în sumă de 80.644,86 euro+tva, factură pe care debitoarea a şi achitat-o.

Nici pentru celelalte sume pretinse de către SC A.S. SRL nu au fost emise facturi, însă aceste sume se arata ca au fost calculate in baza actelor adiţionale.

Actele adiţionale prevăd două tipuri de plăţi şi anume daune compensatorii şi penalităţi de întârziere.

Cu privire la daunele compensatorii, această solicitare este lipsită de suport contractual întrucât nu puteau fi stabilite a fi calculate la o data anterioară încheierii actului adiţional.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, acestea urmau să fie calculate începând cu data la care trebuia făcut transferul de proprietate a imobilului în contul sumei de 200.000 euro, însă SC A.S. SRL a renunţat la aceasta opţiune.

Având în vedere că transferul de proprietate asupra imobilului nu s-a realizat, însă culpa nu aparţine debitoarei, aceste penalităţi de întârziere nu pot fi calculate.

Împotriva sentinţei civile nr. 2784/12.12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12405/30/2012/a1 a declarat recurs creditoarea S.C. A.S: S.R.L. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în temeiul art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ.; respingerea contestaţiei formulată de către contestatoarea-intimată S.C. IMP R.I. CO SA. ca fiind nefondată şi neîntemeiată; menţinerea pe tabel creanţelor debitoarei S.C. M. S.R.L a creanţei societăţii A.S. SRL, în suma de 1.709.892, 67 lei (374.702,96 Euro), creanţă certa, lichidă şi exigibilă, datorată şi recunoscută de debitoarea în insolvenţă, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 333125.03.2008 modificat prin actele adiţionale nr. 1/01.04.2009 şi nr. 2/26.05.2010, acte însuşite de debitoare prin semnătură şi stampila reprezentantului său legal; modificarea tabelului creanţelor debitoarei prin înscrierea creanţei deţinute de societatea A.S. SRL; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea procesului, în temeiul art. 274 C. pr. civ.

Analizând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a întâmpinării formulate de administratorului judiciar şi concluziilor scrise depuse de contestatoarea intimată, precum şi a probei cu înscrisuri conţinând contractul de prestări servicii nr. 333/25.03.2008 şi actele adiţionale la acest contract, din 01.04.2008 şi din 26.05.2010, procesele-verbal de recepţie calitativă a lucrărilor executate, act de apartamentare din 05.12.2009, certificat de atestare a construcţiei din 22.10.2009, proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 477/08.10.2009,

Pagina 12 din 23

extras de C.F. nr. 40…– c1, fişa de cont corespondent a S.C. M. S.R.L., Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză sunt incidente motivele de recurs de modificare a sentinţei atacate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. din 1865, în sensul că prima instanță a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care a constatat că creditoarea recurentă nu deţine nici o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei, reţinând eronat că numai factura constituie titlu de creanţă, iar sancţiunile constând în penalităţi de întârziere şi daune compensatorii nu au suport contractual.

Curtea statuează că, sub aspectul calificării creanţei ca fiind certă, lichidă şi exigibilă, prima instanţă a omis să observe dispoziţiile art. 379 alin. (3) şi (4) C. pr. civ. din 1865 şi art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta [art.379 alin. (3)].

Atributul certitudinii creanţei declarată de creditoarea recurentă este neechivoc şi rezultă cu prisosinţă din actul adiţional încheiat de părţi, la 26.05.2010, asupra actului adiţional încheiat la 01.04.2008, cu referire la contractul de prestări servicii încheiat la 25.03.2008.

Prin actul adiţional din 26.05.2010 creditoarea şi debitoarea convin expres asupra obligaţiilor de plată a debitoarei, în sume de bani determinate astfel: 350.000 euro + TVA, reprezentând materiale achiziţionate de creditoarea prestatoare în vederea punerii în operă a lucrărilor contractate cu debitoarea beneficiară; eşalonarea acestor obligaţii şi sancţionarea neexecutării lor de la data la care trebuia să fie îndeplinite potrivit actului adiţional anterior din 01.04.2008.

În temeiul actului adiţional ultim părţile au convenit ca suma de 350.000 euro + TVA să fie achitată de debitoare (de comun acord) astfel:150.000 euro + TVA în perioada iulie – decembrie 2010, aplicându-se penalităţi de întârziere de 6% pe an, din soldul rămas neachitat de la 01.01.2010 şi până la achitarea efectivă a debitului; suma de 200.000 euro+TVA prin emiterea unui B.O. de către debitoare către creditoare, operaţiune urmată de girul (transmiterea) aceluiaşi B.O., de data aceasta de la creditoare către debitoare, în condiţiile în care debitoarea va vinde, prin contract autentic, creditoarei un imobil dintre cele convenite prin actul adiţional din 01.04.2008, cu finalitatea compensării şi stingerii datoriei de 200.000 euro + TVA a debitoarei în această modalitate.

Executarea acestei părţi din obligaţiile de plată ale debitoarei a fost sancţionată, prin acordul părţilor, cu plata unor daune compensatorii de 600 euro începând cu luna ianuarie 2010, până la data predării efective, a imobilului, şi tot prin acordul lor, părţile au prevăzut, prin acelaşi act adiţional, că termenul limită pentru predarea imobilului este 31 decembrie 2010, după care, în caz de neexecutare a obligaţiei, din culpa debitoarei, se produc două efecte şi anume, creditoarea este liberă de obligaţia de a cumpăra imobilul în contul creanţei sale, iar pentru suma de 200.000 euro+TVA rămasă neachitată, debitoarea va plăti penalităţi de întârziere de 6% pe an, începând cu 01.01.2011 şi până la stingerea efectivă a acestui debit.

Astfel, contractul de prestări servicii, cât şi actele adiţionale care i-au urmat, cu privire specială asupra ultimului act, îndeplinesc în temeiul legii condiţiile actului juridic neautentic emanat de la debitor şi ale creanţei recunoscute de acelaşi debitor.

Contractul şi actele adiţionale sunt convenţii bilaterale ale părţilor, fiind regizate juridic de dispoziţiile art.969 şi urm. Cod civil din 1864, constituind legea părţilor.

Pagina 13 din 23

De altfel, aceste convenţii nu au fost contestate în prezenta procedură de cocontractantul debitor, ci de un creditor concurent. Or, efectele convenţiei se produc între părţile contractante şi sunt opozabile terţilor, cu excepţiile prevăzute de lege.

Invocarea faptului neemiterii unei/unor facturi nu prezintă relevanţă juridică, sub aspectul obligaţiilor pecuniare ale debitoarei, asumate contractual în termeni determinanţi. Factura este şi rămâne un document cu caracter financiar contabil şi fiscal, fără a îndeplini exclusiv rolul de a proba, potrivit dreptului comun, izvorul juridic al obligaţiei de executat. Absenţa facturii nu înfrânge existenţa raportului obligaţional şi nu înlătură asumarea sau recunoaşterea unei obligaţii de plată.

Curtea relevă că creanţa creditorului recurent este certă, atât sub aspectul componentei principale, cât şi a accesoriilor sale, denumite de părţi penalităţi de întârziere şi daune compensatorii.

Astfel, debitul principal în valoare de 350.000 euro + TVA, reprezintă contravaloarea materialelor achiziţionate de creditoarea prestatoare pentru a le pune în operă, în cadrul contractului de prestări servicii, în scopul edificării lucrărilor convenite cu debitoarea. Valoarea acestor materiale şi restituirea acestei valori este asumată de debitoare prin ambele acte adiţionale.

Accesoriile sunt, de asemenea, asumate prin acordul comun al părţilor, atestat de cel de-al doilea act adiţional, însă, ca urmare a neconformării debitoarei la clauzele convenite prin cel dintâi act adiţional. Penalităţi de întârziere sunt fixate asupra sumei de 150.000 euro + TVA. Curgerea acestor penalităţi este stabilită de părţi astfel: de la data 01.01.2010, având în vedere că debitoarea, deşi s-a obligat să plătească, potrivit actului adiţional din 01.04.2008, suma de 220.000 euro +TVA, până la 30.09.2009 (110.000 euro), respectiv până la 31.12.2009 (altă sumă de 110.00 euro) nu s-a achitat de aceste obligaţii.

Daunele compensatorii, de asemenea, au fost convenite de părţi prin al doilea act adiţional, ca urmare a neexecutării celei de-a doua obligaţii convenită prin întâiul act adiţional, şi anume de stingere a datoriei de 200.000 euro + TVA, prin compensarea cu vânzarea de către debitoare a unei locuinţe de un anumit tip, către creditoare, prin act autentic.

Şi aceste daune au ca punct de pornire 01.01.2010 ca urmare a neexecutării obligaţiei de vânzare şi predare a imobilului până la data de 31.12.2009.

În fine, debitoarei i s-a acordat un nou termen pentru a-şi onora această obligaţie, până la data de 31.12.2010, cu plata daunelor compensatorii până la această dată, după care, în cazul neexecutării culpabile se aplică, în continuare de la data de 01.01.2011 penalităţi de întârziere, expres convenite de părţi.

Aşadar, penalităţile şi daunele compensatorii nu au caracter alternativ, potrivit convenției părţilor, ci autonom pentru suma de 150.000 euro, şi autonom şi succesiv, pentru sancţiunile ce însoţesc neexecutarea debitului de 200.000 de euro.

Libera negociere şi stabilire a obligaţiilor asumate de părţile contractante nu este limitată decât de respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Împrejurarea că părţile recurg la mijloace sancţionatorii legale, în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale nu se situează în afara ordinii publice.

Curtea mai statuează că creanţa este lichidă atunci când câtimea este determinată prin însăşi actul de creanţă sau când este determinabilă [art.379 alin. (4)], în modalităţile prevăzute de lege.

În cauză, creanţa creditoarei recurente este pe deplin determinată de actul adiţional din urmă, atât sub aspectul creanţei principale, cât şi a accesoriilor sale. Însumarea penalităţilor de întârziere şi a daunelor compensatorii nu este decât o operaţiune aritmetică iar nu de constatare, sub aspect juridic, a existenţei lor.

Pagina 14 din 23

În fine, exigibilitatea creanţei se raportează la art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, în al cărui conţinut se prevede ca creanţa să nu fi fost achitată după termenul de 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă.

Dreptul de creanţă al creditoarei s-a născut, potrivit celui de-al doilea act adiţional, în modul eşalonării şi acordării unui nou termen de graţie debitoarei, cel mai târziu la finalul lunii decembrie 2010, pentru ambele sume datorate.

Trecerea celor 90 de zile, din luna decembrie 2010 până la data depunerii declaraţiei de creanţă, după deschiderea procedurii insolvenţei (13.12.2012) este evidentă, astfel că creanţa are şi atributul exigibilităţii, scadenţa fiind depăşită.

Astfel fiind, Curtea constată că în mod greşit, prin neobservarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, prima instanță admiţând contestaţia a înlăturat creditoarea recurentă din tabelul preliminar de creanţe al debitoarei.

Prin urmare, Curtea a admis recursul creditoarei S.C. A.S. S.R.L. împotriva sentinţei comerciale nr. 2784/12.12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12405/30/2012/a1, se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea S.C. IMP R.I. CO S.A. împotriva creanţelor creditoarei intimate S.C. A.S. S.R.L. înscrise în tabelul de creanţe al debitoarei S.C. M. S.R.L; şi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

3. Contestaţie la tabel de creanţe. Invocarea compensaţiei legale de către creditorul concurent. Admisibilitate

- Legea nr. 85/2006: art. 52, art. 73, art. 75 Art. 52 din Legea nr. 85/2006, reglementează dreptul creditorului de a invoca

compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa. Acest drept al creditorului este supus unor condiţii prevăzute de legea specială a procedurii insolvenţei şi de legea care stabileşte regimul juridic a compensaţiei legale.

Punerea în operă a compensaţiei este atributul judecătorului sindic, în considerarea aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006, sau/şi a administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.

În soluţionarea acestui conflict, judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate şi un altul, jurisdicţional, în mod conjunct.

Controlul legalităţii compensaţiei este impus de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora poate face obiect al acestui mod de stingere a datoriilor reciproce numai compensaţia legală, iar condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală trebuie constatate de judecătorul sindic sau de practicianul în insolvenţă.

Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei legale este necesar. Acest control trebuie exercitat, însă, în mod echilibrat ţinând seama de factori cum sunt: volumul masei credale; procentul deţinut de creanţa creditorului din valoarea totală a creanţelor admise la masa credală; categoria acestei creanţe, după cum este chirografară, garantată sau bugetară; valoarea creanţei debitorului asupra creditorului care invocă compensaţia; gradul de afectare a drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori; valoarea activului patrimonial al debitorului şi gradul de satisfacere a creanţelor celorlalţi creditori din valorificarea acestui activ; stadiul procedurii contemporan cu momentul constatării compensaţiei.

Pagina 15 din 23

O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.

Invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor concurent celui dintâi este admisibilă.

Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin.(1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 3278/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 7056/108/2012/a2 s-a admis în parte contestaţia formulată de SC Banca Comercială Română SA Bucureşti la tabelul preliminar de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA Arad, din dosar nr. 7056/108/2012 aflat pe rolul Tribunalului Arad Secţia Civilă, privind creanţa creditorului SC C. SA, dispunându-se înscrierea creditorului SC C. SA, în insolvenţă, în tabelul definitiv de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA cu suma de 52.655.560,39 lei, respingându-se contestaţia formulată de SC C. SA, la tabelul preliminar de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că, creditorul-contestator are calitate procesuală în promovarea prezentei contestaţii direct în baza art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, referirea sa la acţiunea oblică fiind inutilă.

Creditorul SC C. SA a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 151.308.209,61 lei, fiind înscris în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 99.764.607,38 lei.

Raportat la cuantumul creanţei, creditorul SC C. SA şi-a bazat pretenţiile pe extrasul de cont confirmat de către debitorul SC CR. SA, în care sunt recunoscute trei sume: 1.739.598,20 lei, 98.025.009,18 lei şi 51.543.602,23 lei, al căror total este de 151.308.209,61 lei, fără a se preciza componenţa fiecărei sume ci indicându-se doar conturile contabile.

Suma de 1.739.598,20 lei, este justificată de SC C. SA prin facturile anexate declaraţiei de creanţă, facturi neplătite de debitor. Această sumă şi facturile ce stau la baza calculării ei sunt trecute în contabilitatea SC CR. SA în fişa furnizori (cont 401) neplătiţi de către acesta. Judecătorul-sindic a reţinut că această sumă, ce reprezintă soldul fişei furnizori din contabilitatea SC CR. SA este acelaşi cu soldul fişei clienţi din contabilitatea SC C. SA.

Suma de 98.025.009,18 lei se regăseşte de asemenea în contabilitatea debitorului în fişa parteneri (cont 4511 având sold creditor, deci debitorul datorează aceste sume), unde sunt indicate operaţiunilor cu tip document (ordin de plată, bilet la ordin, compensare, etc.), dată, sumă, debit/credit. Totodată practicianul în

Pagina 16 din 23

insolvenţă a arătat că informaţiile obţinute de acesta de la debitor, suplimentar celor depuse de creditor la dosar, confirmă suma.

Înscrierea sumelor amintite în evidenţa debitorului reprezintă o recunoaştere a acestei datorii şi face dovada atâta timp cât nu s-a solicitat şi anulat sau modificat respectiva evidenţă primară, persoanele responsabile cu respectivele înregistrări având şi responsabilitatea realităţii consemnărilor făcute.

Suma de 51.543.602,23 lei nu are nici un alt suport în contabilitatea debitorului, însuşi creditorul făcând menţiunea că nu a facturat această sumă. De asemenea nici măcar nu a indicat în concret în ce constau pretinsele servicii prestate şi nu a depus anexe la cererea de înregistrare a creanţelor, care să justifice această sumă.

Mai mult, pe extrasul de cont, în dreptul acestei sume este trecut contul 401, adică contul clienţi, deci după acest indiciu suma în cauză ar reprezenta creanţă a SC CR. SA faţă de SC C. SA, ori în prezenta contestaţie se analizează creanţa împotriva debitorului SC CR. SA.

În consecinţă judecătorul-sindic a reţinut că, creanţa SC C. SA faţă de SC CR. SA este de 1.739.598,20+98.025.009,18=99.764.607,38 lei, sumă cu care creditorului a fost înscris în tabelul preliminar de creanţe.

Raportat la compensarea invocată de creditorul Banca Comercială Română SA s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1204/30.05.2013 din dosar nr. 8287/30/2012/a19, Tribunalul Timiş a soluţionat contestaţiile la tabelul preliminar de creanţe din procedura insolvenţei debitorului SC C. SA, privind creanţa creditorului SC CR. SA în sensul că a înlăturat din creanţa de 60.797.890,29 lei înscrisă în tabel suma totală de 23.319.856,45 lei urmând ca SC CR. SA să fie înscris în tabel cu suma de 37.478.033,84 lei.

Prin decizia nr. 1608/22.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia a-II-a Civilă, a fost modificată sentinţa amintită în sensul că se înlătură din tabel doar suma de 13.688.843,3 lei. Deci în tabelul definitiv de creanţe din procedura insolvenţei SC C. SA, creanţa SC CR. SA va avea cuantumul de 60.797.890,29-13.688.843,3=47.109.046,99 lei.

Cum amândouă creanţele înscrise reciproc în tabelele creanţelor din procedurile de insolvenţă ale SC C. SA şi SA CR. SA sunt anterioare deschiderii procedurilor insolvenţei celor două societăţi, între acestea operează compensaţia până la concurenţa sumei mai mici, urmând ca SC C. SA să fie înscris în tabelul definitiv de creanţe al SC CR. SA cu suma de 99.764.607,38 - 47.109.046,99=52.655.560,39 lei.

Faţă de cele reţinute, judecătorul-sindic a admis în parte contestaţia formulată de Banca Comercială Română SA la tabelul preliminar de creanţe, în ce priveşte compensarea, şi a dispus înscrierea SC C. SA în tabelul definitiv de creanţe din cadrul procedurii insolvenţei SA CR. SA cu suma de 52.655.560,39 lei şi a fost respinsă contestaţia formulată de SC C. SA la tabelul preliminar de creanţe cadrul procedurii insolvenţei SA CR. SA, majorarea cuantumului creanţei, solicitat de creditorul-contestator, nefiind justificat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs E. S.P.R.L. Arad în calitate administrator judiciar al S.C. C. S.A., solicitând admiterea recursului si pe cale de consecinţa, modificarea în tot sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii contestaţiei formulate de BCR SA.

Recurenta consideră că sentinţa este neîntemeiata în ce priveşte admiterea contestaţiei si operarea compensaţiei celor doua creanţe, fiind incidente dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. pr. civ. Textul de lege încălcat este art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Conform dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 „deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale

Pagina 17 din 23

cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii”.

Doctrina în materie apreciază ca „din câte se observă, art. 52 din Legea insolventei se referă doar la compensaţia legală, nu şi la cea convenţională sau la cea judiciară”. Restricţia îşi are logica sa, întrucât atât compensaţia judiciară, cât şi cea convenţională presupun că cel puţin una dintre creanţele reciproce sunt incerte, ele devenind certe doar ulterior hotărârii judecătoreşti sau convenţiei pârtilor.

Din redactarea textului de lege rezultă că pentru a opera compensaţia trebuie întrunite doua condiţii, şi anume, să fie cerută de unul din creditorii a căror creanţa urmează să se compenseze şi creanţa să fie certă lichidă şi exigibilă.

Recurenta consideră că nici una din condiţiile mai sus enunţate nu este îndeplinită.

Astfel, nici una din părţile operaţiunii de compensare nu a cerut acest lucru. Cererea a fost făcută de un creditor terţ, BCR SA, pe calea contestaţiei la

creanţă, ceea ce consideră că ar fi inadmisibil. În al doilea rând compensarea va trebui operată după afişarea tabelului

definitiv, moment în care creanţele înscrise vor dobândi fără drept de tăgadă un caracter cert, lichid şi exigibil, condiţie cerută de lege pentru a putea opera compensarea.

Examinând recursul creditoarei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, precum şi a întâmpinării depuse de lichidator potrivit art. 304 pct. 9 şi 3041 C. pr. civ., Curtea de Apel Timişoara constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Art. 52 din Legea nr. 85/2006, reglementează dreptul creditorului de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa.

Acest drept al creditorului este supus unor condiţii prevăzute de legea specială a procedurii insolvenţei şi de legea care stabileşte regimul juridic a compensaţiei legale.

Punerea în operă a compensaţiei este atributul judecătorului sindic, în considerarea aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006, sau/şi a administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.

Prin urmare, cadrul legislativ există, dreptul creditorului de a invoca compensaţia este recunoscut, iar artizanii constatării compensaţiei legale după deschiderea procedurii sunt precizaţi suficient de normele procedurale incidente.

Utilitatea practică a compensaţiei legale rezultă din caracterul simplificat al plăţii datoriilor reciproce, fără deplasare de numerar, din finalitatea lichidării datoriilor reciproce, cu importante consecinţe în planul reconsiderării masei credale a debitorului, precum şi din necesitatea de a valorifica creanţele nerealizate de debitorul insolvent, pentru stingerea datoriilor sale, prin evitarea unor proceduri judiciare de drept comun, de regulă contencioase, cu pierderi de timp şi de bani.

Desigur, procedura insolvenţei are pentru creditori caracter colectiv şi concursual, iar compensaţia pe care o invocă un creditor este apreciată de ceilalţi creditori inoportună sau vătămătoare pentru interesele lor în procedură, opoziţia acestor creditori sprijinindu-se pe susţinerea intangibilităţii activului patrimonial al debitorului, în speranţa legitimă de a obţine satisfacerea, chiar şi numai în parte, a creanţelor deţinute asupra debitorului.

Prin urmare, de o parte şi de alta a constatării compensaţiei legale, în cadrul procedurii insolvenţei, se află dreptul unui/unor creditori de a invoca compensaţia, respectiv opoziţia celorlalţi creditori la această operaţiune pentru a-şi apăra propriile drepturi de creanţă.

În soluţionarea acestui conflict, judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate şi un altul, jurisdicţional, în mod conjunct.

Pagina 18 din 23

Controlul legalităţii compensaţiei este impus de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora poate face obiect al acestui mod de stingere a datoriilor reciproce numai compensaţia legală, iar condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală trebuie constatate de judecătorul sindic sau de practicianul în insolvenţă.

De asemenea, controlul de legalitate trebuie să constate că, în plus, condiţiile de legalitate ale compensaţiei au fost îndeplinite la data deschiderii procedurii.

În ceea ce priveşte momentul îndeplinirii acestor condiţii, acesta se poate situa oricând până la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, indiferent că starea de insolvenţă a debitorului a intervenit, în fapt, anterior acestei date.

Prin urmare, constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a opera compensaţia are caracter retroactiv, în sensul că această constatare coboară, în timp, la data întrunirii acestor condiţii.

Mai apoi, întrucât compensaţia legală intervine deplin drept, în temeiul legii (ex lege), compensaţia operează de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi produce stingerea datoriilor reciproce de la acea dată, iar nu de la data pronunţării asupra cererii creditorului de a se constata compensaţia.

Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei legale este necesar. Cât timp ceilalţi creditori nu se opun compensaţiei, controlul jurisdicţional al

constatării compensaţiei nu prezintă relevanţă. Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei este, însă, obligatoriu în

prezenţa contestaţiilor formulate de ceilalţi creditori ai debitorului. Deşi s-ar părea că, în faţa operării deplin drept a compensaţiei legale este

exclusă antamarea caracterului jurisdicţional al constatării acesteia, în vederea protejării scopurilor procedurii insolvenţei, exercitarea acestui control se impune.

Acest control trebuie exercitat, însă, în mod echilibrat ţinând seama de factori cum sunt: volumul masei credale; procentul deţinut de creanţa creditorului din valoarea totală a creanţelor admise la masa credală; categoria acestei creanţe, după cum este chirografară, garantată sau bugetară; valoarea creanţei debitorului asupra creditorului care invocă compensaţia; gradul de afectare a drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori; valoarea activului patrimonial al debitorului şi gradul de satisfacere a creanţelor celorlalţi creditori din valorificarea acestui activ; stadiul procedurii contemporan cu momentul constatării compensaţiei.

Dispoziţiile legii insolvenţei statuează că are dreptul de a invoca compensaţia creditorul unui debitor faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

De asemenea, are acest drept de a invoca compensaţia orice creditor înscris la masa credală, fie acesta creditor garantat, creditor bugetar, creditor salariat sau chirografar.

Tot astfel, are interesul în a invoca compensaţia legală debitorul aflat în procedură, deoarece prin intermediul compensării tinde la înlăturarea, în tot sau în parte, a creanţelor declarate asupra sa.

În fine, poate constata compensaţia legală administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procesul de verificare a creanțelor declarate, precum şi la cererea persoanelor interesate.

O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.

Invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor concurent celui dintâi este admisibilă.

Pagina 19 din 23

Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin. (1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.

Curtea a apreciat că în mod judicios judecătorul sindic a ţinut seama de decizia nr. 1608/22.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara, dată asupra recursului promovat împotriva sentinţei civile nr. 1204/30.05.2013 în dosar nr. 8287/30/2012/a19 al Tribunalului Timiş, când creanţa creditoarei recurente S.C. C. S.A. la masa credală a debitoarei S.C. CR. S.A., a fost redusă, potrivit datelor acelei cauze.

Recurenta a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 99.764.607,38 lei.

Această recurentă a contestat în faţa judecătorului sindic cuantumul creanţei, solicitând să fie înscrisă cu întreaga creanţă solicitată în sumă de 151.308.209,61 lei.

Asupra contestaţiei judecătorul sindic s-a pronunţat, reţinând că, creditoarea SC C. SA a putut face dovada doar a creanţei de 99.764.607,38 lei.

Asupra acestui aspect nu s-a formulat recurs în cauză. În schimb, administratorul judiciar al acestei creditoare a formulat recurs cu

privire la admiterea contestaţiei creditoarei BCR SA şi aplicarea compensaţiei legale, până la concurenţa datoriei celei mai mici dintre creditoarea C. SA şi debitoarea SC CR. SA.

Aşa cum s-a arătat deja art. 52 din Legea nr. 85/2006 permite efectuarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce existente între creditor şi debitoare.

Această compensaţie a fost invocată pe calea contestaţiei de către creditorul BCR SA, având în vedere că fiecare dintre părţile compensaţiei se află în procedura insolvenţei, că au creanţe şi datorii reciproce, că fiecare dintre cele două părţi s-au înscris reciproc la masa credală a celeilalte, evitând compensarea legală a acestor debite.

Curtea a stabilit deja că într-o asemenea situaţie regula admiterii compensaţiei legale nu mai poate fi pusă în discuţie, această instanţă pronunţându-se asupra dreptului de a invoca compensaţia legală, prin decizia mai sus arătată care vizează aceleaşi părţi din acest dosar, însă cu luarea în considerare a procedurii insolvenţei deschise împotriva SC C. SA.

La masa credală a debitoarei SC C. SA, creditoarea SC CR. SA a fost înscrisă cu suma de 47.109.046,99 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

La masa credală a debitoarei SC CR. SA, creditoarea SC C. SA a fost înscrisă cu suma de 99.764.607,38 lei, de asemenea creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Rezultă că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 52 din legea insolvenţei, pentru a compensa aceste datorii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, rezultând că urmează a fi păstrată creditoarea SC C. SA în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC CR. SA cu diferenţa dintre cele două sume supuse compensaţiei, şi anume de 52.655.560,39 lei.

Astfel fiind, Curtea a fost respins recursul E. S.P.R.L. Arad în calitate administrator judiciar al creditoarei S.C. C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3278/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7056/108/2012/a2.

Pagina 20 din 23

4. Acţiune în anulare a hotărârii arbitrale. Invocarea caducităţii arbitrajului. Condiţii. Regim juridic - Codul de procedură civilă din 1865: art. 353; art. 364 Potrivit art. 3533 alin. (6) din Codul de procedură civilă din 1865, trecerea

termenului de arbitraj prevăzut de acest text de lege, nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului, afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea.

Din toate probele dosarului Tribunalului Arbitral, nu rezultă că pârâta acţiunii arbitrale ar fi notificat cealaltă parte şi Curtea de Arbitraj, până la primul termen de înfăţişare, invocarea caducităţii arbitrajului. Mai mult, această parte s-a comportat în întreg ciclul procesual devoluat în faţa instanţei de arbitraj, cu intenţia neechivocă de a participa la această procedură, exercitând drepturi procesuale specifice proprii cauzei, atât pe fondul pretenţiilor formulate de reclamantă împotriva sa cât şi cu privire la excepţiile procesuale pertinente.

În aceste condiţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 364 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă din 1865 relative la anularea sentinţei arbitrale pe motivul pronunţării sale după expirarea termenului de arbitraj. Aceasta întrucât termenul prevăzut de art. 3533 din Codul de procedură civilă din 1865, nu a fost invocat în cursul procedurii arbitrajului şi partea interesată, reclamanta acţiunii în anulare, nu a notificat expirarea termenului arbitrajului părţii adverse şi Curţii de Arbitraj.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 4/PI din 23 ianuarie 2014, dr. M.B. Prin acţiunea în anulare formulată de către reclamanta SC B.S. SRL Orşova,

s-a solicitat anularea Sentinţei arbitrale nr. 103/30.09.2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în dosar nr. 60/2012, şi rejudecând acţiunea reclamantei SC C & C MH.C. SRL Drobeta Turnu-Severin, să se dispună respingerea acesteia ca nefondată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Curţii de Arbitraj şi cele făcute în soluţionarea prezentei acţiuni. În temeiul art. 365 alin. (3) coroborat cu art. 403 alin. (3) din Codul de procedură civilă din 1865, a solicitat suspendarea executării sentinţei arbitrale până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

În motivare, reclamanta a arătat că lucrările de construcţii contractate prin contractul de prestări servicii nr. 182/14.04.2010, în care pârâta a avut calitatea de beneficiar, iar reclamanta a avut calitatea de prestator, au fost finalizate la data de 17.06.2011, când pârâta a fost informată, prin adresa nr. 153/17.06.2011, despre acest fapt.

Potrivit convenţiei consemnate în contractul de prestări servicii, lucrările contractate au fost efectuate cu materialele puse la dispoziţie în mod exclusiv de pârâtă şi cu manopera exclusivă a reclamantei.

Solicită a se constata că potrivit situaţiei analitice consemnată în anexa nr. 2 la raportul de expertiză contabilă întocmit de d-na expert contabil B.M.-J., începând cu data de 28.04.2010, reclamanta a transmis pârâtei note de necesitate pentru asigurarea materialelor necesare realizării construcţiilor contractate. O parte din materiale au fost livrate cu o întârziere de aproximativ 10-15 zile, iar o altă parte de

Pagina 21 din 23

materiale solicitate, cum ar fi oţelul beton nu au fost asigurate, nici până la data de 02.07.2010, când s-a revenit cu note de necesitate către pârâtă. Menţionează că fără oţel beton, nu poate fi începută edificarea unei construcţii, întrucât acest material este folosit pentru fundaţii, stâlpi şi centură de susţinere.

În cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză s-a consemnat că prin adresa nr. 3519/13.04.2011 s-a solicitat pârâtei să urgenteze aprovizionarea cu materialele solicitate încă din lunile octombrie - noiembrie 2010, întrucât termenul de realizare a construcţiilor a fost deja depăşit cu mult.

În fine, în acelaşi raport de expertiză, s-a consemnat că pârâta a furnizat cărămida necesară edificării construcţiilor, doar la data de 29.12.2010, în contextul în care a fost solicitată încă de la data de 12.07.2010.

Prin raportul de expertiză judiciară specialitatea - construcţii, expertul asistent ing. C.A., a constatat că pârâta a livrat cu o întârziere de 133 de zile oţelul beton, cu o întârziere de 481 de zile cărămida, cu o întârziere de 283 de zile lemnul şi cu o întârziere de 30 de zile învelitoarea construcţiilor, întârzieri care cumulate conduc la o întârziere totală de 927 de zile. În cuprinsul anexei nr. 6 la acest raport de expertiză, expertul a consemnat în detaliu fluxul de aprovizionare cu care pârâta a asigurat materialele necesare edificării construcţiilor, flux care în raport cu notele de necesitate transmise de reclamantă, nu pot conduce decât la concluzia potrivit căreia, lucrările contractate prin contractul de prestări servicii nr. 182/2010, au fost finalizate într-un timp mai scurt decât cel contractat în raport cu datele la care pârâta a asigurat materialele necesare edificării construcţiilor.

Arată că transmiterea notelor de necesitate s-a făcut în funcţie de modul în care pârâta a asigurat materialele solicitate anterior, întrucât o construcţie se realizează pe etape şi în atare situaţie nu se poate realiza învelitoarea unei construcţii dacă nu au fost edificate fundaţia şi pereţii, context în care cererea pârâtei de acordare a penalităţilor de întârziere, are un singur scop şi acela de îmbogăţire fără justă cauză.

Concluzionând, a solicită instanţei să constate că întreg probatoriul administrat în cauză, conduce la concluzia evidentă potrivit căreia, întârzierile înregistrate în executarea obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii de către reclamantă, se datorează exclusiv pârâtei care, nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de furnizare a materialelor necesare edificării construcţiilor conform solicitărilor formulate de reclamantă, motiv pentru care antrenarea răspunderii contractuale şi obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere, reprezintă o evidentă greşeală săvârşită de către Tribunalul Arbitraj, cu ocazia interpretării probatoriului administrat în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC C & C MH.C. SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar Y.C. SPRL a solicitat respingerea acţiunii în anulare ca fiind lipsită de suport temeinic şi legal.

În motivare, arată că toate aspectele menţionate în acţiune, aşa zisa culpă unilaterală a pârâtei în neaprovizionarea cu materiale, sunt simple susţineri aflate în totală contradicţie cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Atât expertiza tehnică cât şi cea contabilă, inclusiv răspunsul la obiecţiuni formulat de adversarii procesuali, contrazic susţinerile SC B.S. SRL Orşova, societate care a înregistrat culpa gravă cu privire la întârzierea executării lucrărilor, aspect recunoscut de altfel în faţa tribunalului arbitral.

Examinând acţiunea în anulare astfel formulată, Curtea constată că prin acţiunea înregistrată la de 05.11.2013, reclamanta SC C&C MH.C. SRL Drobeta Turnu-Severin a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B.S. SRL Orşova, anularea sentinţei arbitrale nr. 103/30.09.2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în dosar nr. 60/2012, arătând că

Pagina 22 din 23

prin această sentinţă arbitrală reclamanta a fost obligată să plătească suma de 1.720.416,85 lei penalităţi de întârziere şi 105.315,80 euro contravaloare daune. Reclamanta arată că hotărârea arbitrală astfel formulată încalcă dispoziţiile art. 364 alin.1 lit. e) C. pr. civ. din 1865, întrucât sentinţa a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533 C. pr. civ. din 1865, fără ca părţile să fi prevăzut un alt termen de arbitraj şi fără ca în cadrul soluţionării cererii de arbitrare să fi intervenit vreo cauză de suspendare a arbitrajului.

Curtea constată că acţiunea în anulare este nefondată şi nu este incidentă cauza de anulare a sentinţei arbitrale prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. e) raportat la art. 3533 din C. pr. civ. din 1865.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta acţiunii arbitrale SC C&C MH.C. SRL Drobeta Turnu-Severin a fost înregistrată la instanţa de arbitraj la data de 21.05.2012, pârâta din acţiunea arbitrală neformulând opoziţii la acest mod de soluţionare a litigiului.

Dimpotrivă, la data de 13.06.2012, această pârâtă a formulat întâmpinare cu privire la fondul pretenţiilor disputate de către părţi şi şi-a desemnat arbitrul.

Apoi, la data de 28.06.2012, a formulat o cerere de amânare pentru motive de apărare.

De asemenea, reclamanta acţiunii în anulare a formulat cerere de amânare a judecării cauzei la data de 02.07.2012, cererile fiind admise, iar instanţa de arbitraj a acordat un nou termen la data de 16.07.2012.

Ulterior, reclamanta acţiunii în anulare a formulat cerere în probaţiune, cerere care a fost pusă în discuţia instanței de arbitraj la data de 16.07.2012 când discutarea cererilor în probaţiune s-a prorogat pentru întrunirea completului şi, având în vedere că părţile din arbitraj au solicitat un termen mai lung în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

Instanţa de arbitraj a amânat din nou cauza la data de 17.09.2012 şi apoi, succesiv, având în vedere comportamentul procesual al părţilor, la datele de 03.10.2012, 08.10.2012, 14.11.2012. La acest ultim termen, cauza a fost amânată pentru ca părţile să depună la dosar acordul de prelungire a termenului de judecată.

Cauza a fost amânată din nou la 05.12.2012 pentru acelaşi motiv, respectiv la data de 17.12.2012, 16.01.2013, în acest interval de timp efectuându-se şi raportul de expertiză încuviinţat în cauză.

La termenul din 18.02.2013, Tribunalul Arbitral a solicitat din nou părţilor să depună la dosar acordul de prelungire a termenului de arbitraj, reclamanta acţiunii arbitrale comunicând că înţelege să îşi susţină în continuare cererea de chemare în judecată în faţa Tribunalului Arbitral. În schimb reclamanta acţiunii în anulare, deşi nu a depus la dosar un asemenea acord, a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică, ceea ce semnifică intenţia acestei părţi de a continua soluţionare diferendului pe calea arbitrajului, cauza fiind amânată pe acest motiv la 03.04.2013.

În vederea răspunsului la obiecţiuni, cauza a fost amânată de mai multe ori, până la data de 17.07.2013, când reclamanta acţiunii în anulare a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea acţiunii arbitrale, pentru motivele indicate în aceste concluzii.

Cauza s-a amânat din nou la data de 23.07.2013 pentru comunicarea concluziilor şi pentru acordarea unui termen de apărare părţii adverse, iar la acest termen, deşi s-a rămas în pronunţare, cauza a fost repusă pe rol şi redeschise dezbaterile ca urmare a invocării de către reclamanta acţiunii în anulare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei acţiunii arbitrale, acordându-se termen la data de 23.09.2013 când instanţa de arbitraj a rămas în pronunţare din nou, inclusiv cu privire la excepţia anterior arătată.

Pagina 23 din 23

Din evoluţia desfăşurării cercetărilor procesului şi dezbaterilor purtate, rezultă fără echivoc faptul că pârâta acţiunii arbitrale şi totodată reclamanta acţiunii în anulare, prin comportamentul său procesual s-a manifestat în sensul continuării termenului de arbitraj, în condiţiile în care Tribunalul Arbitral i-a pus în vedere în mai multe rânduri să-şi exprime poziţia procesuală cu privire la prelungirea termenului arbitrajului. Curtea relevă pe de altă parte, că această parte nu a invocat niciodată pe parcursul soluţionării cauzei în faţa instanţei de arbitraj, caducitatea arbitrajului. Prin urmare, având în vedere comportamentul procesual al pârâtei arbitrale – reclamanta acţiunii în anulare, iar pe de altă parte lipsa oricărei declaraţii a acestei părţi de a pune capăt procedurii arbitrajului printr-o declaraţie neechivocă, Curtea apreciază că procedura de soluţionare a acţiunii arbitrale s-a desfăşurat cu largul său acord.

Potrivit art. 3533 alin. (6) C. pr. civ. din 1865, trecerea termenului de arbitraj prevăzut de acest text de lege, nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului, afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea.

Din toate probele dosarului Tribunalului Arbitral, nu rezultă că pârâta acţiunii arbitrale ar fi notificat cealaltă parte şi Curtea de Arbitraj, până la primul termen de înfăţişare, invocarea caducităţii arbitrajului. Mai mult, aşa cum s-a arătat, această parte s-a comportat în întreg ciclul procesual devoluat în faţa instanţei de arbitraj, cu intenţia neechivocă de a participa la această procedură, exercitând drepturi procesuale specifice proprii cauzei, atât pe fondul pretenţiilor formulate de reclamantă împotriva sa cât şi cu privire la excepţiile procesuale pertinente.

În aceste condiţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 364 alin.(1) lit. e) C. pr. civ. relative la anularea sentinţei arbitrale pe motivul pronunţării sale după expirarea termenului de arbitraj. Aceasta întrucât termenul prevăzut de art. 3533 C. pr. civ., nu a fost invocat în cursul procedurii arbitrajului şi partea interesată, reclamanta acţiunii în anulare, nu a notificat expirarea termenului arbitrajului părţii adverse şi Curţii de Arbitraj.

Astfel fiind, Curtea a respins acţiunea în anulare a Sentinţei arbitrale nr. 103/30.09.2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în dosar nr. 60/2012, formulată de reclamanta SC B.S. SRL Orşova, în contradictoriu cu pârâta SC C&C MH.C. SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar Y.C. SPRL.