Pagina 1 din 20

CCUURRTTEEAA DDEE AAPPEELL TTIIMMIIŞŞOOAARRAA

DDEECCIIZZIIII RREELLEEVVAANNTTEE SSEECCŢŢIIAA aa IIII--aa CCIIVVIILLĂĂ

TTrriimmeessttrruull aall IIVV--lleeaa 22001133

SSeelleeccţţiiaa şşii pprreelluuccrraarreeaa ssppeeţţeelloorr aauu ffoosstt rreeaalliizzaattee ddee::

JJuuddeeccăăttoorr ddrr.. MMaarriiaann BBRRAATTIIŞŞ

GGrreeffiieerr--ddooccuummeennttaarriisstt FFllooaarree NNYYIIRREEDDII

Pagina 2 din 20

Cuprins

§. Drept Societar/Drept procesual civil/Cooperare judiciară în materie civilă –

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 ................................................................................. 3

1. Adunarea generală a asociaţiilor. Neconvocarea asociatului care deţine 50% din

părţile sociale. Lipsa unei procuri speciale acordate persoanei mandatare. Nulitatea

hotărârilor adunării generale ........................................................................................ 3

2. Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea transferului patrimonial fraudulos.

Termenul pentru introducerea acţiunii. Tardivitate ...................................................... 9

3. Condiţiile reprezentării în justiţie prin consilier juridic desemnat de persoana

juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile şi

Statutului profesiei de consilier juridic ....................................................................... 12

4. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Aplicarea directă a normelor

comunitare europene în dreptul naţional, cu privire la calea de atac împotriva

hotărârii de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate

într-un alt stat membru al Uniunii Europene .............................................................. 17

Pagina 3 din 20

§. Drept Societar/Drept procesual civil/Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 44/2001

1. Adunarea generală a asociaţiilor. Neconvocarea asociatului care deţine 50% din părţile sociale. Lipsa unei procuri speciale acordate persoanei mandatare. Nulitatea hotărârilor adunării generale

− Legea nr. 31/1990 – art. 125 alin. (1), art. 132, art. 192, art. 195 alin.

(3), art. 202 alin. (1), alin. (2) Curtea, reţinând incidenţa prevederilor art. 125 alin. (1) şi art. 195 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990, constată două neregularităţi majore cu privire la convocarea şi validitatea hotărârilor generale ale asociaţilor societăţii. Prima neregularitate constă în lipsa totală a convocării asociatului reclamant la adunările generale finalizate cu adoptarea hotărârilor atacate cu acţiune în anulare. Împuternicirea dată de asociat unei terţe persoane este una cu caracter general şi nu înlătură cerinţa convocării, în condiţiile actului constitutiv şi/sau legii, a asociatului societăţii, deoarece obligaţia de convocare şi informare aflată în sarcina societăţii corelativă dreptului asociatului de a fi convocat şi informat asupra adunării generale, nu se răsfrâng asupra reprezentantului ci asupra asociatului, în calitate de titular al drepturilor societare izvorând din actul constitutiv, la încheierea căruia a luat parte. Lipsa convocării asociatului la adunările generale este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârilor adoptate, nulitate care decurge din încălcarea gravă şi iremediabilă a drepturilor asociatului la informare şi de a lua parte la deciziile luate cu privire la modificarea actului constitutiv. Reprezentarea asociatului la lucrările adunărilor generale nu este susţinută de un mandat special acordat în acest scop reprezentantului. Împuternicirea dată acestuia de asociat nu îndeplineşte condiţiile actului de reprezentare în adunările generale şi anume: să aibă un caracter special, în sensul prevederii datelor de identificare a adunării generale în cadrul căreia se va realiza actul de reprezentare; întinderea mandatului să fie corespunzător cu ordinea de zi pentru care s-a convocat adunarea generală, în sensul că reprezentantul este împuternicit să voteze cu privire la punctele de pe ordinea de zi ce fac obiectul convocării. În absenţa acestor condiţii, reprezentantul nu a deţinut o împuternicire legală de a participa şi de a vota în cadrul adunărilor generale potrivit unui mandat expres acordat de asociat. În lipsa votului valabil exprimat de către asociat, hotărârile adunării generale au fost adoptate cu înfrângerea cvorumului de vot reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor sau a părţilor sociale respectiv unanimitatea asociaţilor şi părţilor sociale, în condiţiile în care societatea dispune de doi asociaţi, fiecare deţinând câte 50% din părţile sociale, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârilor astfel adoptate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 1829/R din 12 decembrie 2013, dr. M.B. Prin sentinţa (decizia) civilă nr. 622/PI/LP/04.07.2013 pronunţată de Tribunalul

Timiş în dosar nr. 7786/30/2011, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Timişoara având ca obiect constatare nulitate absolută.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.A., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.

Pagina 4 din 20

În motivare, recurenta a aratat că prin capătul 4 al cererii de chemare în judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 14/2010 şi a Actului Constitutiv actualizat în temeiul acestei hotărâri, şi să se dispună anularea contractului de cesiune de părţi sociale din data de 15.07.2010 înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Timiş prin rezoluţia nr. 18/2010.

Pornind de la raţionamentul instanţei de fond, s-a reţinut că Hotărârea AGA nr. 14/2010 s-a luat cu cvorum legal, întrucât s-a presupus că recurenta reclamantă a fost prezentă la această adunare generală şi a votat „pentru”, prin mandatara sa N.E. care, în opinia tribunalului, avea mandat special.

Tocmai această opinie a instanţei de fond este total greşită, a arătat recurenta, dispoziţiile legale nefiind interpretate în mod corect, întrucât prin Hotărârea AGA nr. 14/2010 s-a decis: revocarea din funcţia de administrator a domnului N.M.Ş.; numirea în funcţia de administrator a mandatarei N.E.; cesionarea unui număr de 2660 părţi sociale cu o valoare nominală de 25 lei/parte socială şi o valoare totală de 66.500 lei de la asociatul N.M.Ş. către mandatara N.E.

În urma cesiunii intervenite, structura capitalului social al societăţii a devenit următoarea: N.E. – asociat nou deţine 2660 părţi sociale în valoare totală de 66.500 lei având o cotă de participare la capitalul social de 68,2051 %; N.M.Ş. – deţine 1140 părţi sociale în valoare totală de 28.500 lei având o cotă de participare la capitalul social de 29,2308 %; B.A. – deţine 100 părţi sociale în valoare totală de 2.500 lei având o cotă de participare la capitalul social de 2,5641 %.

Însă, în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 14/2010, ea este lovită de nulitate şi pentru următoarele considerente:

- prin împuternicirea dată mandatarei N.E., reclamanta nu a mandatat-o pe acesta să semneze în numele său şi pentru ea nici schimbarea reprezentantului societăţii şi nici cesionarea de părţi sociale în cadrul societăţii sau cu persoane din afara acesteia;

- prin cesiunea intervenită s-a încălcat dreptul de preempţiune al reclamantei recurente la cumpărarea pârtilor sociale pe care asociatul său a înţeles să le înstrăineze.

Prin urmare, recurenta nu a înţeles care anume dispoziţie din împuternicirea dată mandatarei N.E. constituie mandat special pentru schimbarea administratorului şi cesionarea de părţi sociale, astfel încât să dea dreptul instanţei de fond să considere că Hotărârea AGA nr. 14/2010 s-a luat cu respectarea legii. Faptul că acesta Hotărâre AGA precum şi Actul Constitutiv modificator au fost înregistrate la Oficiul Registrului Timiş nu înlătură caracterul nelegal al acestor acte.

Trebuie observat că, asociatul său, N.M.Ş. împreună cu mandatara sa, N.E., au acţionat împotriva intereselor sale, procedând la dobândirea calităţii de asociat a mandatarei sale fără ca reclamanta recurentă să aibă cunoştinţă şi să-şi dea acordul în acest sens, în considerarea calităţii de asociat pe care o deţine.

Prin urmare, în ceea ce priveşte cesiunea părţilor sociale de la asociatul N.M.Ş. către un terţ - N.E., a solicitat a se constata că a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 din Actul Constitutiv al societăţii, potrivit cărora : „Transmiterea părţilor sociale către terţi se poate face numai cu aprobarea adunării luată cu o majoritate de 3/4 din capitalul social, după exprimarea dreptului de preempţiune al celorlalţi asociaţi".

Faţă de actele depuse în probaţiune urmează a se constata că pentru AGA din 14.09.2010 nu s-a realizat convocarea asociaţilor, că reclamanta recurentă nu a avut cunoştinţă de convocarea Adunării, de ordinea de zi ce trebuia votată, că nu a fost prezentă, iar votul exprimat în numele său de N.E. nu este valabil întrucât aceasta nu avea mandat din partea sa.

Pagina 5 din 20

Examinând recursul formulat de reclamantă prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, Curtea a constatat că este incident motivul de admitere a recursului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru motivele ce succed.

Astfel, Curtea a constatat că prima instanţă a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a legii, şi anume, a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 referitoare la validitatea adunărilor generale ale asociaţilor societăţii comerciale.

Sub acest cuprins, Curtea a relevat că prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior, la data de 01.02.2012, reclamanta a solicitat anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor SC R. SRL menţionate în acţiune, respectiv anularea parţială a hotărârii adunării generale nr. 1/08.02.2008 cu privire la dispoziţia de majorare a capitalului social.

Tribunalul, în calitate de primă instanţă, în mod netemeinic şi prin neobservarea dispoziţiilor art. 195 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv a art. 14 şi art. 15 din Actul constitutiv al SC R. SRL a considerat că prin prezenţa în adunările generale ordinare şi extraordinare a mandatarului reclamantei, sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale acestor adunări generale.

Curtea a relevat că potrivit împuternicirii emise de reclamantă, înregistrată sub nr. 0856 în registrul de legalizări pe anul 2005, numita N.E. a fost mandatată printre altele, să reprezinte reclamanta în faţa autorităţilor, a terţelor persoane, a instanţelor, să încheie pe seama mandantei acte juridice, bancare, să decidă în numele mandantei asupra majorării sau reducerii capitalului social al firmei SC R. SRL şi să o reprezinte la încheierea cu terţii a unor contracte.

Aşa cum s-a constata din cele mai sus descrise, mandatara a fost împuternicită în raport cu reclamanta şi cu privire la organizarea şi funcţionarea SC R. SRL, în mod special, numai cu privire la reprezentarea reclamantei asupra majorării sau reducerii capitalului social.

Potrivit art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dispoziţie referitoare la societăţile pe acţiuni care se aplică şi celorlalte forme juridice ale societăţilor prin asemănare, acţionarii/asociaţii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării generale.

Această reprezentare însă se supune unui număr de două condiţii premergătoare actului de reprezentare, şi anume: actul juridic al reprezentării (mandatul/împuternicirea) să aibă un caracter special, în sensul că acest act să prevadă datele de identificare ale adunării generale în care se va realiza reprezentarea (tipul adunării generale ordinare sau extraordinare, data şi locul ţinerii acesteia); întinderea mandatului să fie corespunzător cu ordinea de zi pentru care s-a convocat adunarea generală a asociaţilor, în sensul că reprezentantul este mandatat să voteze cu privire la punctele de pe ordinea de zi ce fac obiectul convocării.

În al doilea rând, reprezentarea prefigurată de dispoziţiile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu înlătură necesitatea convocării, în condiţiile legii sau actului constitutiv, a asociatului societăţii comerciale, deoarece obligaţia de informare a societăţii corelativă dreptului de a obţine această informare de către asociat, nu se răsfrâng asupra reprezentantului ci asupra asociatului în calitate de parte contractantă în actul constitutiv şi de titular al drepturilor societare.

Prin urmare, Curtea a constatat două neregularităţi majore cu privire la convocarea şi mai apoi validitatea hotărârilor adunării generale a asociaţilor SC R. SRL.

Prima neregularitate constă în lipsa totală a convocării reclamantei în calitate de asociat la adunările generale finalizate cu adoptarea hotărârilor atacate cu acţiune în anulare. În primă instanţă, reclamanta a solicitat, iar tribunalul a dispus în sarcina pârâtei, să înfăţişeze şi să depună la dosar, atât actele de convocare cât şi procesele verbale de consemnare a dezbaterilor adunărilor generale, ceea ce nu s-a realizat

Pagina 6 din 20

din motive care ţin de comportamentul procesual al pârâtei. În condiţiile în care acestea nu s-au depus, Curtea a statuat că actele de convocare de la adunările generale ce fac obiectul cauzei nu au fost elaborate, iar prin aceasta reclamanta nu a avut cunoştinţă de hotărârile adoptate de către aceste adunări generale.

Potrivit art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 convocarea se realizează în forma prevăzută de Actul constitutiv. Articolul 15 din Actul constitutiv al SC R. SRL prevede că în vederea întrunirii adunării asociaţilor, convocarea se face cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, în convocator arătându-se ora, ziua, locul şi ordinea de zi. Forma convocatorului nefiind prevăzută în actul constitutiv, este reglementată de articolul 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia convocarea adunării se face prin scrisoare recomandată cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia. Convocarea prin scrisoare recomandată a reclamantei nu s-a realizat niciodată, ceea ce rezultă din lipsa oricărei probe sub acest aspect.

Este adevărat că la lucrările adunărilor generale a participat numita N.E. în calitate de mandatar al reclamantei, însă, în afara oricărei convocări a asociatului mandant şi în lipsa oricărei informări a acestuia cu privire la data, locul, ziua şi ordinea de zi a ţinerii adunării generale. Convocarea eventuală a reprezentantului de către administratorul pârâtei nu are valabilitate juridică pentru protecţia dreptului la informare şi convocare a reclamantei în calitatea sa de asociat.

În consecinţă, Curtea a statuat că nu a avut o convocare potrivit legii şi actului constitutiv a reclamantei la adunările generale în care s-au adoptat hotărârile ce formează obiectul acţiunii în anulare.

Lipsa convocării asociatului la aceste adunări, este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârilor adoptate în aceste condiţii, nulitate care decurge din încălcarea gravă şi iremediabilă a dreptului asociatului la informare asupra organizării şi funcţionării societăţii comerciale din care face parte, a dreptului de a lua parte la deciziile luate cu privire la problemele care privesc modificarea actului constitutiv (atragerea de noi asociaţi, modificarea capitalului social, schimbarea obiectului de activitate, schimbarea administratorului social) şi a dreptului de a participa la destinul juridic şi economic al societăţii comerciale.

Prin urmare, acesta este un prim motiv de nulitate a hotărârilor adunărilor generale invocate de către reclamantă.

De asemenea, Curtea a mai constatat că au fost încălcate şi dispoziţiile actului constitutiv şi ale Legii nr. 31/1990 privind cvorumul de adoptare a hotărârilor adunărilor generale, după cum urmează:

Referitor la adoptarea adunărilor generale, articolul 14 alin. (4) din Actul constitutiv al SC R. SRL, impune că adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor sau a părţilor sociale, iar pentru hotărârile având ca scop modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaţilor.

Articolul 192 din Legea nr. 31/1990 prevede într-un mod similar că adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel [alin. (1)]. Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel [alin. (2)].

Aşa cum s-a arătat deja, actul constitutiv al societăţii comerciale pârâte nu prevede un alt cvorum de vot în nici una din ipotezele menţionate.

Prin urmare, adunările generale ordinare şi extraordinare ale pârâtei ar fi putut decide în mod valabil doar cu respectarea cerinţelor actului constitutiv care se referă la votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor sau a părţilor sociale, iar pentru hotărârile având ca scop modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaţilor.

Pagina 7 din 20

Toate hotărârile criticate prin acţiunea în anulare au fost adoptate în lipsa asociatului, şi anume a reclamantei, în condiţiile în care societatea pârâtă a avut doar doi asociaţi, iar ulterior, în lipsa aceleiaşi reclamante, a fost atras un al treilea asociat, în persoana mandatarului N.E.

În aceste condiţii, cerinţa cvorumului de vot reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor sau a părţilor sociale, respectiv votul tuturor asociaţilor, nu a fost îndeplinită, ceea ce atrage nulitatea absolută a tuturor hotărârilor astfel adoptate.

Împrejurarea că mandatarul N.E. a fost prezentă la toate aceste adunări generale şi că a votat alături de celălalt asociat N.M.Ş. pentru adoptarea ordinii de zi aflată în dezbatere la fiecare adunare, nu acoperă nulitatea mai sus arătată întrucât acest mandatar nu a avut împuternicirea legală nici de a participa la aceste adunări, nici de a vota potrivit unui mandat expres acordat în acest scop de către asociatul mandant, reclamant în cauză. În lipsa votului valabil exprimat de către asociatul reclamant, luarea hotărârilor adunărilor generale cu înfrângerea cvorumului de vot nu mai de către unul dintre asociaţi a cărui deţinere de capital în părţi sociale a fost pentru început de 50 %, toate hotărârile adoptate sunt lovite de nulitate absolută.

În fine, Curtea a mai constatat nulitatea hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 14/14.09.2010, cu specială privire asupra dispoziţiei acestei hotărâri prin care se dispune cesiunea unui număr de 2.660 părţi sociale în valoare totală de 66.500 lei reprezentând 68,2051% din capitalul social către noul asociat N.E., de către asociatul N.M.Ş., deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 12 din Actul constitutiv, şi anume, cerinţele referitoare la întrunirea cvorumului de vot reprezentând majoritatea de ¾ din capitalul social şi respectarea dreptului de preempţiune a celorlalţi asociaţi, în speţă a dreptului de preempţiune a reclamantei, în condiţiile în care clauza actului constitutiv prevede regula că părţile sociale pot fi transmise între asociaţi, iar către terţi numai cu respectarea celor două cerinţe mai sus arătate. De altfel, dispoziţiile art. 202 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cuprind aceleaşi cerinţe prevăzute de actul constitutiv, ceea ce înseamnă şi încălcarea condiţiilor legale de transmitere a părţilor sociale către o persoană din afara arcului societar.

Prin urmare, constatând înfrângerea atât a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 cât şi a clauzelor Actului constitutiv referitoare la convocarea, organizarea şi adoptarea hotărârilor adunărilor generale de către asociaţii pârâtei SC R. SRL, Curtea a admis petitul acţiunii în anulare referitor la anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor nr. 14/14.09.2010, nr. 1/09.05.2011, nr. 1/08.02.2008 (numai cu privire la majorarea capitalului social, potrivit precizării de acţiune formulată de reclamantă) şi hotărârilor adunărilor generale extraordinare a asociaţilor nr. 39/16.01.2007 şi nr. 42/20.02.2007.

În schimb, este inadmisibilă acţiunea în anulare sub aspectul constatării nulităţii contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la data de 15.07.2010 între N.M.Ş. şi N.E., întrucât cadrul procesual a fost fixat de reclamantă în faţa primei instanţe şi se referă strict la reclamantă şi la pârâta SC R. SRL. Contractul de cesiune s-a încheiat între alte subiecte de drept, şi anume între cele două persoane fizice mai sus arătate. Aceste persoane nu au fost chemate în judecată, iar instanţa de judecată nu poate pronunţa o hotărâre judecătorească cu privire la persoane care nu au luat parte, potrivit legii, la cercetarea judecătorească şi dezbaterile în fond ale cauzei.

Mai mult, beneficiind de regimul juridic al acţiunii în anulare a hotărârilor adunării generale prevăzut de art. 132 din Legea nr. 31/1990, titularul unei asemenea acţiuni poate tinde doar la deznodământul judiciar prevăzut de lege, iar nu şi al anulării sau constatării nulităţii a unor acte juridice exterioare organizării şi funcţionării societăţii comerciale, aşa cum este şi contractul de cesiune al părţilor

Pagina 8 din 20

sociale. Pentru a supune controlului judiciar cerinţele de valabilitate ale acestui contract, persoana interesată are în exerciţiu alte mijloace juridice, prin configurarea unui cadru procesual adecvat acţiunii în nulitate sau în anulare a actelor juridice civile.

În ceea ce priveşte petitul acţiunii în anulare referitor la nulitatea actelor constitutive actualizate sau de modificare a Actului constitutiv al SC R. SRL, Curtea a constatat că şi acest petit este inadmisibil, întrucât în mod asemănător acţiunii în nulitate sau în anulare a contractului de cesiune, regimul juridic şi cadrul procesual de soluţionare a unor asemenea acţiuni este diferit de cel al acţiunii în anulare a hotărârilor adunării generale, atrăgând incidenţa altor dispoziţii din Legea nr. 31/1990, respectiv în mod complementar a unor dispoziţii de drept comun în raport de care se cercetează cauzele nulităţii sau anulabilităţii actului constitutiv şi sancţiunea de invalidare a acestuia. Chiar şi în condiţiile în care se invocă efectele subsecvente ale nulităţii hotărârilor adunărilor generale asupra altor acte juridice încheiate ulterior sau în considerarea hotărârilor anulate, nulitatea actelor constitutive actualizate sau a actului constitutiv modificat, nu se constată de instanţa acţiunii în anulare a hotărârii adunării generale în mod automat, fără verificarea cauzelor nulităţii fiecărui act constitutiv actualizat sau modificat. Pe de altă parte, instanţa acţiunii în anulare a hotărârilor adunării generale are la dispoziţie un anumit cadru procesual, două grade de jurisdicţie şi un obiect al cauzei caracterizat prin lipsa valorii patrimoniale, or instanţa acţiunii în nulitate sau anulare a actului constitutiv are la dispoziţie alte norme procesuale, altă competenţă materială şi o devoluare pe parcursul altor grade de jurisdicţie. În vederea exercitării dreptului la acţiune în nulitate sau anulare a actelor constitutive actualizate sau modificate, persoana interesată se poate adresa în continuare instanţei judecătoreşti competente potrivit legii să soluţioneze astfel de acţiuni, având în vedere totodată persoanele participante la încheierea acestor acte juridice.

Prin urmare, în mod corect a respins prima instanţă acţiunea reclamantei sub acest petit al nulităţii actelor constitutive actualizate/modificate, însă motivarea primei instanţe a fost necorespunzătoare, motiv pentru care dispoziţia acestei instanţe prin care se respinge acţiunea inclusiv sub acest petit, a fost menţinută.

Referitor la petitul privind radierea menţiunilor efectuate în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 39395/2006, nr. 4446/2007, nr. 4348/2008, nr. 54390/2010 şi nr. 54643/2011, Curtea relevă că respingerea acestui petit de către prima instanţă va fi menţinută, însă sub altă motivare, şi anume, radierea unor menţiuni ce prejudiciază o persoană indiferent dacă are calitatea de asociat sau nu, se realizează de către Oficiul Registrului Comerţului la cererea persoanei interesate potrivit articolului 21 din Legea nr. 26/1990, în temeiul documentaţiei depuse la dispoziţia Oficiului. Regimul juridic al cererii pentru radierea unor menţiuni prejudiciabile înscrise în Registrul Comerţului este diferit de cel al acţiunii în anulare a hotărârilor adunării generale, urmând un control de legalitate efectuat de directorul Oficiului Registrului Comerţului şi, după caz, un control judiciar efectuat de instanţa de judecată competentă. Pe de altă parte, prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului ONRC – O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş prin Încheierea din 27.09.2012, iar împotriva acestei hotărâri judecătoreşti având caracter interlocutoriu, reclamanta nu a formulat recurs. În cadrul prezentului recurs declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pârâta ONRC – O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş nu mai figurează ca parte intimată, deoarece nu face parte din cadrul procesual finalizat cu sentinţa civilă nr. 622/PI/LP/04.07.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7786/30/2011.

Astfel fiind, Curtea a admis recursul reclamantei B.A., a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea în anulare formulată de

Pagina 9 din 20

reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL, a anulat hotărârile adunării generale a asociaţilor SC R. SRL nr. 14/14.09.2010, nr. 1/09.05.2011, nr. 1/08.02.20082008 şi hotărârile adunării generale extraordinare a asociaţilor SC R. SRL nr. 39/16.01.2007 şi nr. 42/20.02.2007, a respins acţiunea reclamantei asupra cererii de anulare a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la data de 15.07.2010 între N.M.Ş. şi N.E., menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

2. Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea transferului patrimonial

fraudulos. Termenul pentru introducerea acţiunii. Tardivitate

− Legea nr. 85/2006: art. 79 – art. 84 Potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor

frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorului, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art. 79 şi art. 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Termenele pentru introducerea acţiunii în anularea transferurilor frauduloase sunt termene de decădere din exerciţiul dreptului în sens procesual. Primul termen are ca punct de pornire data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 şi are durata de un an, iar al doilea termen, extensiv şi maximal, are ca punct de pornire data deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitoarei şi are durata de 16 luni.

Aceste termene nu sunt susceptibile de întrerupere, pentru motive care privesc împiedicarea titularului acţiunii de a introduce o astfel de acţiune, din motive subiective sau obiective. Prin urmare, nici nedepunerea actelor debitorului la dispoziţia practicianului în insolvenţă, nu este prevăzută de lege ca fiind o cauză de împiedicare a introducerii acţiunii şi care să aibă efectul deplasării momentului debutului termenului de exercitare a dreptului la acţiune.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 1732/R din 21 noiembrie 2013, dr. M.B. Prin sentinţa comercială nr. 1402/27.06.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş

în dosarul nr. 563/30/2011/a3, s-a admis acţiunea formulată de SCP M. SPRL Timişoara în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC P. SRL Timişoara împotriva debitoarei SC P. SRL Timişoara reprezentată de curator I.W. şi a pârâţilor SC C. SRL Timişoara şi SC N. SRL Timişoara, s-a dispus anularea operaţiunilor frauduloase efectuate de către debitoarea SC P. SRL constând în factura fiscală nr. 9254673/10.04.2009 în sumă de 2.439,50 lei, prin care au fost înstrăinate în mod fraudulos către SC N. SRL bunuri mobile din patrimoniul societăţii.

S-a dispus anularea operaţiunilor frauduloase efectuate de către SC N. SRL prin care au fost înstrăinate în mod fraudulos către SC C. SRL a aceleaşi bunuri mobile din patrimoniul societăţii.

S-a dispus reîntregirea patrimoniului SC P. SRL cu bunurile mobile. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că potrivit art. 79 şi urm.

din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate

Pagina 10 din 20

introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Art. 81 alin. (1) prevede că acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

Din actele depuse de către lichidator la dosar rezultă că la data de 24.02.2011 faţă de debitoarea SC P. SRL a fost deschisă procedura de insolvenţă fiind numit ca administrator judiciar SCP M. SPRL.

În cursul administrării procedurii, a rezultat că în patrimoniul debitoarei s-au aflat mai multe bunuri mobile care au fost înstrăinate prin factura fiscală 9234673/10.04.2009 cu suma de 2.439,50 lei către pârâta SC N. SRL, care ulterior le-a înstrăinat la rândul sau către pârâta SC C. SRL cu suma de 64.617 lei.

Excepţia tardivităţii introducerii acţiunii nu este întemeiată, şi a fost respinsă, întrucât ulterior deschiderii procedurii, debitoarea nu a depus la dosar şi nu a predat lichidatorului actele societăţii, iar lichidatorul nu a avut cunoştinţă şi nici nu putea să aibă cunoştinţă de aceste înstrăinări succesive.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte prima înstrăinare, şi anume cea care a făcut obiectul vânzării către SC N. SRL, judecătorul sindic a constatat că preţul este unul neserios şi nejustificat de mic.

Faptul că, administratorul debitoarei nu a depus niciun fel de acte contabile ale societăţii debitoare, că a refuzat să dea explicaţii lichidatorului cu privire la debitoare, datoriile acumulate şi patrimoniul acesteia, că nu s-a prezentat în instanţă deşi a fost legal citat şi că prima vânzarea a fost făcută către o persoana care are acelaşi nume cu administratorul social al debitoarei, iar a doua către o firmă care a fost preluată prin cesionare de către administratorul debitoarei şi anume I.W., fiind făcute în perioada suspectă de trei ani anterior deschiderii procedurii, nu poate duce decât la concluzia ca vânzările sunt frauduloase, fiind făcute în paguba creditorilor înscrişi la masa credală.

Această faptă, de înstrăinare a întregului patrimoniu al debitoarei în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii se încadrează în art. 80 lit. c) şi art. 84 din Legea nr. 85/2006 fiind săvârşită cu intenţia tuturor părţilor implicate în vânzare de a sustrage bunuri de la urmărire de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii în anulare.

În motivare, recurenta a arătat că excepţia tardivităţii acţiunii în anulare a actelor de înstrăinare din aprilie 2009 promovată în 12 noiembrie 2012 de către lichidator a fost respinsă în mod greşit întrucât conform art. 81 alin (1) din Legea nr. 85/1996 acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi art. 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

În speţă, faţă de debitoarea SC P. SRL s-a deschis procedura de insolvenţă la data de 24 februarie 2011 aşa cum rezultă chiar din motivarea sentinţei recurate, iar termenul de 18 luni s-a împlinit la data de 24 august 1012, în condiţiile în care acţiunea în anulare a fost promovata la 3 luni după expirarea termenului de prescripţie.

Pagina 11 din 20

Nici o parte interesată nu a solicitat acordarea unei facilitaţi procedurale. Motivarea administratorului judiciar precum că o anumită persoană fizică ar fi

depus după expirarea acestui termen de 18 luni de la data deschiderii procedurii anumite acte este atât lipsită de relevanţă dar mai ales necredibilă

Prin urmare acţiunea în anulare este prescrisă. Prin întâmpinarea depusă la dosar, SCP M. SPRL Timişoara în calitate de

administrator judiciar al SC P. SRL Timişoara, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi nelegal şi menţinerea sentinţei atacate.

În motivare, a arătat că în prezenta speţă nu se impune admiterea excepţiei tardivităţii şi în consecinţă a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii în anulare, pe motivul că s-a depus acţiunea în anulare a vânzării bunurilor mobile după expirarea termenului prevăzut de art. 81 Legea nr. 85/2006 deoarece SCP M. SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC P. SRL, a luat la cunoştinţă de faptul că în patrimoniul debitoarei au fost bunuri mobile, la data primirii de la administratorul social al SC P. SRL a documentelor contabile, fapt realizat în data 06.11.2012, iar în 22.11.2012 administratorul judiciar a depus acţiunea in anulare.

Examinând recursul pârâtei SC C. SRL Timişoara cu precădere prin prisma motivului de recurs privind excepţia tardivităţii acţiunii în anulare a transferurilor frauduloase, acţiune formulată de către administratorul judiciar al debitoarei SC P. SRL şi a SC N. SRL, Curtea a constatat că critica este întemeiată, iar recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed.

Prin acţiunea introductivă de primă instanţă, administratorul judiciar SCP M. SPRL al debitoarei SC P. SRL în contradictoriu cu debitoarea şi cu dobânditorul subsecvenţi SC N. SRL şi SC C. SRL, a solicitat anulara operaţiunilor frauduloase şi anume: a înstrăinării de către debitoare către pârâta SC N. SRL a bunurilor mobile; a înstrăinării de către pârâta SC N. SRL a aceloraşi bunuri către pârâta SC C. SRL Timişoara şi reîntregirea patrimoniului debitoarei, indicând ca temei de drept articolul 79 şi 80 alin. (1) lit. c), respectiv art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Prima instanţă, a admis acţiunea astfel formulată şi a dispus anularea transferurilor frauduloase mai sus arătate, cu consecinţa întoarcerii în patrimoniul debitoarei a bunurilor ce au făcut obiectul acestor operaţiuni. De asemenea, prima instanţă, confruntată cu excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, a dispus respingerea acesteia pentru motivul că debitoarea nu a depus la dosar şi nu a predat lichidatorului actele societăţii debitoare, iar lichidatorul nu a avut cunoştinţă şi nici nu putea să aibă cunoştinţă de aceste înstrăinări succesive.

Hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală sub aspectul respingerii tardivităţii acţiunii în anularea transferurilor frauduloase, deoarece nu a observat că potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorului, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă articolul 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Curtea relevă că termenele pentru introducerea acţiunii în anularea transferurilor frauduloase sunt termene de decădere din exerciţiul dreptului în sens procesual. Primul termen are ca punct de pornire data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 şi are durata de un an, iar al doilea termen, extensiv şi maximal, are ca punct de pornire data deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitoarei şi are durata de 16 luni.

Pagina 12 din 20

Aceste termene nu sunt susceptibile de întrerupere, pentru motive care privesc împiedicarea titularului acţiunii de a introduce o astfel de acţiune, din motive subiective sau obiective. Prin urmare, nici nedepunerea actelor debitorului la dispoziţia practicianului în insolvenţă, nu este prevăzută de lege ca fiind o cauză de împiedicare a introducerii acţiunii şi care să aibă efectul deplasării momentului debutului termenului de exercitare a dreptului la acţiune.

Curtea a examinat în continuare, excepţia tardivităţii prin prisma termenului de introducere a acţiunii cel mai lung prevăzut de art. 81 alin. (1), şi anume cel de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Astfel, a constatat că procedura insolvenţei a fost deschisă împotriva debitoarei la data de 24.02.2011.

Acţiunea în anularea transferurilor frauduloase a fost înregistrată la tribunal la data de 20.11.2012.

Termenul de 16 luni pentru introducerea acestei acţiuni se situează în intervalul de timp cuprins între 25.02.2011 şi 24.06.2012.

Rezultă că introducerea acţiunii la data de 20.11.2012 a fost efectuată cu depăşirea termenului de exercitare a dreptului la acţiune de 16 luni prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Constatând că recursul este întemeiat sub aspectul acestui motiv, Curtea este dispensată de a mai cerceta celelalte excepţii şi susţineri în fond.

Astfel fiind, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul astfel declarat, a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea în anulare a transferurilor frauduloase formulată de practicianul în insolvenţă SCP M. SPRL.

3. Condiţiile reprezentării în justiţie prin consilier juridic desemnat de

persoana juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile şi Statutului profesiei de consilier juridic

− Codul de procedură civilă din 1865 – art. 67, art. 83 − Legea nr. 514/2003 – art. 1, art. 2, art. 8, art. 10 lit. c) − Statutul profesiei de consilier juridic – art. 21 Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier

juridic, instituie regula potrivit căreia această profesie poate fi exercitată numai de o persoană fizică, în temeiul fie a unei numiri în funcţie, fie a încheierii unui angajament de muncă, după cum raportul de serviciu se leagă cu o autoritate sau instituţie publică, sau persoană juridică de drept public, fie cu o persoană juridică de drept privat. În prima ipoteză, consilierul juridic are statutul funcţionarului, iar în cea de a doua are calitatea de salariat (articolele 1 şi 2).

Condiţiile dobândirii calităţii de consilier juridic de către persoana fizică mai sus arătată, sunt printre altele ca aceasta să fie cetăţean român cu domiciliul în România, să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice, să fie licenţiat al unei facultăţi de drept şi să nu se afle în vreunul din cazurile de nedemnitate pentru exercitarea profesiei (art. 8).

Statutul profesiei de consilier juridic stabileşte o excepţie potrivit căreia persoana juridică înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, constituită din unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în tabloul ţinut de colegiile teritoriale, are caracter de societate profesională. Aceste societăţi profesionale nu pot funcţiona în lipsa avizului de principiu dată de colegiul teritorial care va verifica, în

Pagina 13 din 20

principal: calitatea de consilier juridic conform legii şi Statutului profesiei, a asociatului unic sau a asociaţilor/acţionarilor; obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice (consultanţă juridică, reprezentare în faţa instanţelor şi a altor instituţii ori persoane etc.). În urma dobândirii personalităţii juridice şi a obţinerii autorizaţiei de funcţionare, a avizului Colegiului, societatea profesională va fi înregistrată obligatoriu, în partea cu destinaţie specială, respectiv Societăţi Profesionale, din Tabloul ţinut de Colegiul Teritorial (art. 21).

Din dispoziţiile Legii nr. 514/2003, rezultă că actul de reprezentare în faţa instanţei poate fi exercitat de către consilierul juridic, care a dobândit această calitate în condiţiile legii.

Deosebit, Statutul profesiei de consilier juridic conferă capacitatea juridică de a efectua acte de reprezentare în instanţă şi persoanelor juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990.

Din ansamblul celor două categorii de prevederi cuprinse în Legea nr. 514/2006 şi Statutul profesiei, rezultă că societăţile profesionale trebuie să fie constituite numai din consilieri juridici, respectiv că exerciţiul actului de reprezentare în faţa instanţei poate fi efectuat numai de o persoană având calitatea de consilier juridic.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 1846/R din 12 decembrie 2013, dr. M.B. Prin decizia civilă nr. 201/27.05.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar

nr. 10334/55/2012, s-a respins apelul formulat de apelanta SC M. SRL prin SC E. SRL în contradictoriu cu intimata SC D. SRL Timişoara împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Arad la data de 07.03.2013, prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant; s-a admis apelul exercitat de SC D. SRL Timişoara prin MBS I.C. IPURL împotriva sentinţei civile nr. 2078/12.03.2013 pronunţată de Judecătoria Arad; s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea acţiunii principale, menţinându-se dispoziţiile referitoare la modul de soluţionare a reconvenţionalei şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, Contractul de asistenţă juridică nr. 23/02.03.2012 nu este opozabil apelantei-pârâte, deoarece, prin Decizia nr. XXII/12.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.

În considerentele deciziei s-a reţinut că activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, apărarea şi reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în raporturile cu autorităţile publice, constituie activităţi specifice profesiei de avocat (art. 3 din Legea nr. 51/1995), a celei de notar public (art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 36/1995) sau profesiei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000). Anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, însă doar în condiţiile art. 1 - 4 din Legea nr. 514/2003, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat. Conform art. 5, art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 514/2003 este permisă organizarea consilierilor juridici doar în asociaţii profesionale. Constituirea

Pagina 14 din 20

consilierilor juridici în societăţi comerciale având ca obiect de activitate consultantă, asistentă si reprezentare juridică constituie o încălcare atât a prevederilor statutare ale acestei profesii, cât si a normelor cu caracter imperativ înscrise în art. 67-81 din Codul de procedură civilă, care se referă la modul de reprezentare a părţilor în instanţă si la asistenţa judiciară.

SC E.C. SRL ca societate de consultanţă juridică nu are abilitatea legală de a redacta acte juridice, de a formula acţiuni în justiţie şi de a reprezenta persoanele juridice, astfel că nu poate pretinde plata serviciilor sale de consultanţă juridică acordate SC M. SRL.

Este adevărat că Decizia nr. XXII/12.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite nu retroactivează, aşa încât în măsura în care SC E.C. SRL a fost autorizată spre funcţionare anterior emiterii acesteia decizii date în interesul legii, nu s-a pus problema desfiinţării acesteia, căci nu acesta era obiectul deciziei de mai sus. Aceasta nu înseamnă că respectiva societate nu este obligată să respecte hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite, în sensul că de la momentul la care aceasta a devenit obligatorie, SC E.C. SRL nu poate practica activităţi comerciale cu caracter de consultanţă juridică.

S-a constatat că apelul pârâtei SC D. SRL este întemeiat în ceea ce priveşte desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la starea de insolvenţă a pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M. SRL prin reprezentant legal SC E.C. SRL, solicitând admiterea acestuia cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva Încheierii civile pronunţate de Judecătoria Arad la 07.03.2013 şi respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant admisă de instanţa de fond.

În motivare, se arată faptul că instanţa investită cu soluţionarea apelului şi-a motivat decizia pe considerentul că „Constituirea consilierilor juridici în societăţi comerciale având ca obiect de activitate consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică constituie o încălcare atât a prevederilor statutare ale acestei profesii cât şi a normelor cu caracter imperativ”, apreciind că SC E.C. SRL nu poate exista încălcând anumite prevederi legale aplicabile speţei, dar asupra acestui aspect există putere de lucru judecat.

Recurenta apreciază că instanţa se află într-o gravă eroare vis-a-vis de obiectul şi aplicabilitatea Deciziei nr. XXII/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În primul rând, deciziile date la recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe în privinţa dezlegării date problemelor de drept judecate.

Se arată că între reclamanta recurentă SC M. SRL şi SC E.C. SRL a fost încheiat Contractul de Asistenţă juridică nr. 23/02.03.2012 în baza căruia SC E.C. SRL oferă reclamantei (asistenţă şi consultanţă juridică putând redacta şi semna acte, cereri, orice alte forme de executare, mediere şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 514/2003) în litigiu cu SC D. SRL Timişoara ori acest contract nu a fost declarat nul prin nicio hotărâre judecătorească, astfel că această convenţie îşi produce pe deplin efectele.

SC E.C. SRL a fost înregistrată în anul 2006 la ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect unic de activitate: Activităţi juridice, cod CAEN la data înfiinţării 6910 (cod CAEN actual 7411), aceasta funcţionând în baza Legii nr. 31/1990. Această societate îşi îndeplineşte toate îndatoririle fiscale, are angajaţi pentru care se plătesc contribuţiile, se achită impozitul pe profit, este înregistrată la asociaţia profesională la care are obligaţia să se înregistreze, are întocmite şi depuse balanţele şi bilanţul necesar, astfel că îndeplineşte absolut toate condiţiile pentru a funcţiona.

Pagina 15 din 20

Recurenta subliniază că, în situaţia în care se apreciază că SC E.C. SRL nu poate să-şi exercite unicul obiect de activitate, neputând presta activităţile conform scopului pentru care a fost ab initio, înfiinţată, se află în situaţia desfiinţării de facto a acestei persoane juridice, soluţie care ar veni în contradicţie directă cu Decizia nr. 943/30.06.2009 a Curţii de Apel Timişoara, situaţie care aduce atingere drepturilor garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând recursul astfel formulat prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, Curtea constatată că recursul este nefondat, nefiind incident nici unul dintre motivele de casare sau de modificare a deciziei atacate, prevăzute de art. 304, art. 3041 şi 312 Cod procedură civilă.

În esenţă, recurenta critică decizia atacată prin prisma păstrării de către tribunal, în apel, a dispoziţiei primei instanţe cuprinse în încheierea din 07.03.2013 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant în persoana SC E.C. SRL pentru reprezentarea recurentei SC E. SRL.

Curtea, examinând această critică, constată că este neîntemeiată. În primul rând, în mod judicios au reţinut atât judecătoria cât şi tribunalul, că

nu sunt îndeplinite condiţiile reprezentării special reglementată de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu referire la consilierul juridic C.P.

Astfel, reprezentarea reclamantei recurente SC M. SRL a fost asigurată încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, de către SC E. SRL prin consilier juridic P.I.M. Reprezentarea în faţa instanţei a avut loc tot prin intermediul aceleiaşi societăţi comerciale.

Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, instituie regula potrivit căreia această profesie poate fi exercitată numai de o persoană fizică, în temeiul fie a unei numiri în funcţie, fie a încheierii unui angajament de muncă, după cum raportul de serviciu se leagă cu o autoritate sau instituţie publică, sau persoană juridică de drept public, fie cu o persoană juridică de drept privat. În prima ipoteză, consilierul juridic are statutul funcţionarului, iar în cea de a doua are calitatea de salariat (articolele 1 şi 2).

Condiţiile dobândirii calităţii de consilier juridic de către persoana fizică mai sus arătată, sunt printre altele ca aceasta să fie cetăţean român cu domiciliul în România, să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice, să fie licenţiat al unei facultăţi de drept şi să nu se afle în vreunul din cazurile de nedemnitate pentru exercitarea profesiei (art. 8).

În fine, Legea de organizare a profesiei de consilier juridic statuează că exercitarea acestei profesii este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată [art. 10 lit. c)].

La data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 a fost abrogat Decretul nr. 143/1955 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, precum şi orice dispoziţii contrare.

De la regula mai sus arătate conform căreia profesia de consilier juridic poate fi exercitată în condiţiile legii numai de către persoana fizică sub îndeplinirea condiţiilor precizate mai sus, Statutul profesiei de consilier juridic stabileşte o excepţie potrivit căreia persoana juridică înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, constituită din unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în tabloul ţinut de colegiile teritoriale, are caracter de societate profesională. Aceste societăţi profesionale nu pot funcţiona în lipsa avizului de principiu dat de colegiul teritorial care va verifica, în principal: calitatea de consilier juridic conform legii şi Statutului profesiei, a asociatului unic sau a asociaţilor/acţionarilor; obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice (consultanţă juridică, reprezentare în

Pagina 16 din 20

faţa instanţelor şi a altor instituţii ori persoane etc.). În urma dobândirii personalităţii juridice şi a obţinerii autorizaţiei de funcţionare, a avizului Colegiului, societatea profesională va fi înregistrată obligatoriu, în partea cu destinaţie specială, respectiv Societăţi Profesionale, din Tabloul ţinut de Colegiul Teritorial (art. 21).

Reprezentarea reclamantei recurente în prezenta cauză, în faţa instanţelor, are ca temei Contractul de asistenţă juridică nr. 23/02.03.2012 încheiat între SC E.C. SRL în calitate de societate profesională şi SC M. SRL în calitate de client. Contractul este parafat şi înregistrat de către Societatea Profesională prin Consilier juridic P.I.M.

Din dispoziţiile Legii nr. 514/2003, rezultă că actul de reprezentare în faţa instanţei poate fi exercitat de către consilierul juridic, care a dobândit această calitate în condiţiile legii.

Deosebit, Statutul profesiei de consilier juridic conferă capacitatea juridică de a efectua acte de reprezentare în instanţă şi persoanelor juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990.

Din ansamblul celor două categorii de prevederi cuprinse în Legea nr. 514/2006 şi Statutul profesiei, rezultă că societăţile profesionale trebuie să fie constituite numai din consilieri juridici, respectiv că exerciţiul actului de reprezentare în faţa instanţei poate fi efectuat numai de o persoană având calitatea de consilier juridic.

Din datele pe care le oferă contractul de asistenţă juridică, rezultă că SC E.C. SRL este înregistrată în Tabloul ţinut de Colegiul Teritorial, ceea ce prezumă faptul că a fost emis Avizul de principiu prevăzut de art. 21 din Statut.

În schimb, exercitarea reprezentării de către consilierul juridic C.P. nu este atestată potrivit Legii nr. 514/2003, adică prin prezentarea la dosar a delegaţiei de consilier juridic, în forma şi condiţiile impuse de lege. Acest aspect a fost examinat de Judecătoria Arad prin încheierea din 07.03.2013 când a constatat că persoana care se prezintă sub calitatea de consilier juridic în reprezentarea reclamantei recurente, nu şi-a dovedit calitatea de reprezentant în condiţiile prevăzute de art. 67 şi art. 68 Cod procedură civilă şi a normelor speciale cuprinse de Legea nr. 514/2003.

Curtea, mai relevă faptul că, în cauză reprezentarea juridică este convenită între reclamantă în calitate de client şi SC E. SRL în calitate de reprezentant, iar nu între reclamantă şi consilierul juridic C.P. În condiţiile în care acest consilier juridic ar fi reprezentat în mod direct reclamanta, trebuia să depună la dosar delegaţia de consilier juridic pe seama şi în contul reclamantei. În ipoteza în care acelaşi consilier juridic este un reprezentant al SC E.C. SRL, în temeiul unui angajament de muncă salariat, ar fi fost necesar să prezinte la dosar delegaţia de consilier juridic al acestei din urmă entităţi juridice. Aceasta întrucât nu se poate face confuzie între contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamantă şi SC E.C. SRL şi contractul de angajare în calitate de consilier juridic încheiat între C.P. şi SC E.C. SRL, părţile celor două categorii de contracte fiind diferite având conţinut de drepturi şi obligaţii diferite.

Persoana juridică, societate profesională înscrisă în Tabloul ţinut de Colegiul Teritorial îşi exercită actul de reprezentare în faţa instanţei prin persoane care deţin calitatea de consilier juridic în temeiul unui raport contractual cu societatea profesională.

Consilierul juridic C.P. are aptitudinea de a exercita profesia respectivă, numai în raport cu persoana juridică cu care are încheiat un angajament de muncă sau, după caz, o numire în funcţie, iar nu în mod direct cu un terţ faţă de un asemenea raport obligaţional, aşa cum este în cauză reclamanta SC M. SRL.

În fine, Curtea mai constată că prin admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant în persoana consilierului juridic C.P. în reprezentarea reclamantei SC M. SRL, instanţele nu au pronunţat deznodământul anulării cererii de chemare în

Pagina 17 din 20

judecată potrivit art. 161 Cod procedură civilă, ci au rămas investite să soluţioneze cauza ţinând seama de faptul că numai actul de reprezentare este neprocedural îndeplinit, iar nu şi introducerea cererii de chemare în judecată şi investirea instanţei de judecată de către reclamantă cu soluţionarea acesteia.

4. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară,

recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Aplicarea directă a normelor comunitare europene în dreptul naţional, cu privire la calea de atac împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene

− Regulamentul (CE) nr. 44/2001: art. 42-44 − Codul de procedură civilă – art. 1102 - 1106

Referindu-se la încuviinţarea executării silite a executării hotărârilor străine,

dispoziţiile art. 1102 – 1106 din noul Cod de procedură civilă nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate asupra cererii de încuviinţare.

În schimb, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, statuează la art. 42 că hotărârea privind cererea de încuviinţare a executării unei hotărâri pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, este adusă de îndată la cunoştinţa reclamantului, în conformitate cu procedura prevăzută de legislaţia statului membru solicitat (alin.1). De asemenea, hotărârea de încuviinţare este notificată sau comunicată părţii împotriva căreia se solicită executarea (alin.2).

În continuare, Regulamentul prevede la art. 43 că oricare dintre părţi poate introduce o acţiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării (alin.1). Acţiunea se introduce la instanţa indicată în lista din Anexa 3 a Regulamentului şi este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie (alin.3).

În fine, acţiunea împotriva hotărârii de încuviinţare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia, cu excepţia situaţiei când partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât cel în care s-a pronunţat hotărârea de încuviinţare a executării, când termenul pentru depunerea acţiunii este de două luni de la data comunicării către persoana respectivă sau la domiciliul acesteia (alin. 5).

Articolul 44 din Regulament mai statuează că hotărârea pronunţată cu privire la acţiune poate face obiectul doar a căii de atac menţionate în Anexa 4 la acest act normativ, iar în privinţa României, aceste căi de atac sunt contestaţia în anulare şi revizuirea.

Regulamentul Consiliului este un act normativ care se aplică în mod direct în dreptul intern al României şi, prin urmare, dispoziţiile acestui Regulament referitoare la calea de atac împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru, sunt obligatorii pentru judecătorul naţional.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 197 din 7 noiembrie 2013, dr. M.B.

Pagina 18 din 20

Prin Încheierea nr. 562/19.07.2013 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. 3980/115/2013 s-a admis cererea formulată de petentul Executor Judecătoresc F. s-a încuviinţat executarea silită a debitorului SC S. SRL la cererea creditorului E.C. s.a.s. D.M.G.&C, prin lichidator judiciar R.P., cu sediul în Rovereto (TN), Italia, reprezentat de avocat M.S., cu privire la titlul executoriu - Somaţia de plată nr. 437/2008 pronunţată de Tribunalul Roverto, Italia, pentru plata sumei de 6.300 EURO reprezentând debit restant şi 624 EURO cheltuieli legale, drepturi şi onorarii ocazionate de procedura somaţiei de plată; cu drept de apel la Curtea de Apel Timişoara în termen de o lună de la comunicare.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată, petentul, Executor Judecătoresc F., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu Somaţia de plată nr. 437/2008 pronunţată de Tribunalul Roverto, Italia, pentru plata sumei de 6.300 EURO reprezentând debit restant şi 624 EURO cheltuieli legale, drepturi şi onorarii ocazionate de procedura somaţiei de plată ca urmare a formulării cererii de executare silită de către creditorul E.C. s.a.s. D.M.G.&C.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 665 alin. (5) Cod procedură civilă, rezultă că executarea silită poate fi încuviinţată în situaţia existenţei unui titlu executoriu ce îndeplineşte toate condiţiile de formă cerute de lege, cuprinzând dispoziţii ce se pot aduce la îndeplinire pe calea executării silite, precum şi a unei creanţe ce prezintă caracter cert, lichid şi exigibil.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că titlul executoriu este reprezentat de Somaţia de plată nr. 437/2008 pronunţată de Tribunalul Roverto, Italia, ce îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 53 din Regulamentul CE nr. 44/2001, fiind depus certificatul eliberat de Tribunalul din Rovereto Italia şi întocmit conform modelului din Anexa V la Regulament. Creanţa cuprinsă în titlul executoriu este certă, lichidă şi exigibilă, fiind determinată prin înscrisul a cărui executare se solicită.

Având în vedere cele expuse mai sus, în baza dispoziţiilor art. 665 alin. (2), alin. (3) şi alin. (7) Cod procedură civilă şi art. 41 din Regulamentul CE nr. 44/2001, instanţa a constatat că cererea de încuviinţare a executării silite este justificată.

Împotriva Încheierii nr. 562/19.07.2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3980/115/2013 a formulat apel debitoarea SC S. SRL, Caransebeş prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea hotărârii atacate, respingerea cererii de încuviinţare silită a somaţiei de plată nr. 437/2008, pronunţată de Tribunalul din Rovereto – Italia, formulată de către Executor Judecătoresc F. în dosarul execuţional nr. 189/2013.

În drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 43 din Regulamentul nr. 44/2001, coroborat cu dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 34 pct. 2 şi art. 35 din Regulamentul nr. 41/2001, art. 45 din Regulamentul nr. 44/2001.

Examinând cu precădere legalitatea căii de atac formulată de către apelantă, în conformitate cu prevederile art. 457 noul Cod de procedură civilă şi art. 43 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, Curtea costată că pe de o parte prima instanţă în mod greşit a indicat calea de atac a apelului, iar debitoarea pârâtă în mod eronat, întemeindu-se pe menţiunile hotărârii primei instanţe, a declarat apel împotriva hotărârii de încuviinţare a exercitării hotărârii judecătoreşti străine.

Astfel, normele de procedură referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine sunt cuprinse în Titlul III (Eficacitatea hotărârilor străine), Capitolul I (Recunoaşterea hotărârilor străine) şi Capitolul II (Executarea hotărârilor străine) din noul Cod de procedură civilă.

Pagina 19 din 20

Obiectul cauzei în faţa primei instanţe l-a constituit cererea de încuviinţare a executării Titlului executoriu intitulat „Somaţia de plată nr. 437/2008” emisă de Tribunalul Roverto Italia.

Referindu-se la încuviinţarea executării silite a executării hotărârilor străine, dispoziţiile art. 1102-1106 din noul Cod de procedură civilă nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate asupra cererii de încuviinţare.

În schimb, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, statuează la art. 42 că hotărârea privind cererea de încuviinţare a executării unei hotărâri pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, este adusă de îndată la cunoştinţa reclamantului, în conformitate cu procedura prevăzută de legislaţia statului membru solicitat [alin. (1)]. De asemenea, hotărârea de încuviinţare este notificată sau comunicată părţii împotriva căreia se solicită executarea [alin. (2)].

În continuare, Regulamentul prevede la art. 43 că oricare dintre părţi poate introduce o acţiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării [alin. (1)]. Acţiunea se introduce la instanţa indicată în lista din Anexa 3 a Regulamentului şi este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie [alin. (3)].

În fine, acţiunea împotriva hotărârii de încuviinţare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia, cu excepţia situaţiei când partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât cel în care s-a pronunţat hotărârea de încuviinţare a executării, când termenul pentru depunerea acţiunii este de două luni de la data comunicării către persoana respectivă sau la domiciliul acesteia [alin. (5)].

Articolul 44 din Regulament mai statuează că hotărârea pronunţată cu privire la acţiune poate face obiectul doar a căii de atac menţionate în Anexa 4 la acest act normativ, iar în privinţa României, aceste căi de atac sunt contestaţia în anulare şi revizuirea.

Curtea relevă că Regulamentul Consiliului este un act normativ care se aplică în mod direct în dreptul intern al României şi, prin urmare, dispoziţiile acestui Regulament referitoare la calea de atac împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru, sunt obligatorii pentru judecătorul naţional.

Pentru a da eficienţă prevederilor Regulamentului Consiliului, Curtea a constatat că este necesară observarea dispoziţiilor art. 457 Cod procedură civilă referitoare la legalitatea căii de atac şi, în special, a dispoziţiilor art. 43 din Regulament.

Conform art. 457 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Dispoziţiile art. 43 din Regulamentul Consiliului, au caracter de lege aplicabilă căii de atac împotriva hotărârii de încuviinţare a executării unei hotărâri judecătoreşti străine pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene.

Hotărârea primei instanţe prin care se admite cererea de încuviinţare a executării unei astfel de hotărâri este supusă căii de atac a acţiunii prevăzută de articolul 43 din Regulament, iar nu apelului prevăzut de art. 466 noul Cod de procedură civilă.

Prin urmare, în mod inexact, prima instanţă a indicat în dispozitivul hotărârii sale calea de atac a apelului. Consecinţa acestei inexactităţi a condus partea la exercitarea acestei căi de atac în mod greşit.

Pagina 20 din 20

Totuşi, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii primei instanţe cu privire la calea de atac deschisă împotriva acesteia, nu are nici un efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Exercitarea unei căi de atac neprevăzută de lege este sancţionată cu inadmisibilitatea.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 457 alin. (3) noul Cod procedură civilă, potrivit cărora dacă partea interesată a exercitat în mod greşit o cale de atac în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii atacate cu privire la calea de atac, instanţa de control judiciar dacă respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, hotărârea instanţei de control judiciar prin care se respinge ca inadmisibilă calea de atac exercitată în absenţa unei dispoziţii legale, se comunică din oficiu părţilor. De la data comunicării, începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

În consecinţă, Curtea, a constatat că tribunalul în mod greşit a indicat în dispozitivul încheierii sale calea de atac a apelului, iar nu a acţiunii prevăzută de art. 43 din Regulamentul Consiliului, respectiv că debitoarea pârâtă în considerarea menţiunii inexacte a primei instanţe cu privire la calea de atac pusă la dispoziţie, a exercitat apelul, iar nu acţiunea mai sus arătată, că apelul este o cale neprevăzută de lege în privinţa hotărârii de încuviinţare a executării unei hotărâri pronunţată într-un alt stat membru decât cel în care se declanşează executarea, a constatat inadmisibilitatea apelului astfel declarat şi a respins apelul debitoarei pentru aceste considerente.

A dispus comunicarea prezentei decizii în vederea asigurării dreptului de a exercita acţiunea împotriva hotărârii privind încuviinţarea executării silite, potrivit prevederilor art. 43 din Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului European, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia civilă şi comercială, în termenul prevăzut de art. 43 alin. (5) din Regulament (CE) şi de la data prevăzută de art. 457 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă.