Curtea de Apel Cluj

Decizii relevanteAnul 2015, trimestrul II

- Secţia penală şi de minori –

Cuprins:1. Parte responsabilă civilmente. Răspundere pentru prejudiciile cauzate de prepus

în exercitarea funcţiei încredinţate. Accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată. Ansamblu de vehicule surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători.............................2

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 575 din 22 aprilie 2015.............................................................................................................................2

2. Camera preliminară. Imposibilitatea schimbării încadrării juridice în această procedură. Inexistenţa reglementărilor procesual penale care să permită admiterea cererii....14

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, încheiere nr. 217 din 22 aprilie 2015......................................................................................................................................14

3. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Apel inadmisibil declarat de partea vătămată. Proxenetism.............................................................................................................29

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 523 din 8 aprilie 2015......................................................................................................................................29

4. Contestaţie în anulare. Imposibilitatea întemeiarii acesteia pe art. 6 C.p., pe alicarea LPF . Imposibilitatea aplicării art. 741 c.pen. pe calea contestaţiei în anulare câtă vreme acest text legal nu a fost în vigoare nici la momentul soluţionării cauzei în fond, şi nici pe perioada parcurgerii căilor de atac de către inculpat...........................................................35

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 524 din 8 aprilie 2015......................................................................................................................................35

5. Nelegala citare a părţii vătămate afectează dreptul la apărare şi caracterul echitabil al procesului penal. Consecinţe.................................................................................45

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 719 din 20 mai 2015..456. Constatarea încetării de drept a controlului judiciar, raportat la împrejurarea că

tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării. Incidenţa art. 241 alin.(1) C.proc.pen................53

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheiere din 9 mai 2015.............537. Cerere de constatare a încetării de drept a arestului preventiv. Solicitare

neîntemeiată a apărării............................................................................................................58Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 11 din 6 mai 2015 58

8. Încălcarea dreptului la un proces echitabil. Neaudierea nemijlocită a părţii vătămate în cazul infracţiunii de trafic de minori. Trimitere spre rejudecare. Art. 2 par. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO – garantarea dreptului oricărui acuzat la dublu grad de jurisdicţie în materie penală.....................................................................................................64

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 625/A din 29 aprilie 2015......................................................................................................................................64

9. Nemotivarea încheierii pronunţate de instanţa de fond. Imposibilitatea controlului judiciar şi încălcarea art. 6 paragraful 1 CEDO...................................................101

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 38 din 3 iunie 2015............................................................................................................................................101

10. Tentativă la omor calificat. Cerere de schimbare a încadrării juridice în vătămare corporală sau lovire. Netemeinicie.........................................................................148

1

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 891 din 17 iunie 2015............................................................................................................................................148

11. Renunţare la aplicarea pedepsei. Condiţii de aplicare. Conducerea fără permis a unui ATV, pe o distanţă de 500 metri, justifică aplicarea instituţiei......................................162

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 896 din 17 iunie 2015............................................................................................................................................162

12. Dare de mită. Elemente constitutive................................................................166Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 753/A din 27 mai 2015......................................166

13. Luare de mită. Elemente constitutive...............................................................183Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27

mai 2015.............................................................................................................................18314. Abuz în serviciu. Achitare. Lipsa prejudiciului...............................................216

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27 mai 2015.............................................................................................................................216

15. Fals intelectual. Complicitate la luare de mită. Elemente constitutive............237Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27

mai 2015.............................................................................................................................237

1. Parte responsabilă civilmente. Răspundere pentru prejudiciile cauzate de prepus în exercitarea funcţiei încredinţate. Accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată. Ansamblu de vehicule surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 575 din 22 aprilie 2015 Prin sentinţa penală nr. 7 din 7 ianuarie 2015 pronunţată în dosarul nr. .../211/2014 a

Judecătoriei Cluj-Napoca în baza art. 276 al. 1, 3 şi 4 din C.pen. în vigoare până la data de 1 februarie 2014 cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p. a condamnat pe inculpatul C.I., … la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 şi 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I. şi s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen.s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.În baza 359 din C.p.p.s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.S-a constatat că pentru autovehiculul cu marca VOLVO cu nr. de înmatriculare ...

condus de către inculpatul C.I. la data de 10 octombrie 2013 a fost încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie cu S.C. C. S.A. cu sediul în … în temeiul poliţei de asigurare seria RO/17/G17/HR nr. 006574338 emisă la data de 4 martie 2013 pentru o perioadă de valabilitate 10 mai 2013 – 9 mai 2014, iar asigurătorul va răspunde în calitate de persoană responsabilă civilmente în limita plafonului stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi a art. 20 al. 3 şi 49 din Legea 136/1995, în prezent 2208 şi 2223 din C.civ. pentru daunele produse ca urmare a evenimentului rutier din data de 10 octombrie 2013 în patrimoniul părţilor civile.

2

S-a constatat că pentru autovehiculul semiremorcă cu nr. de înmatriculare ... condus de către inculpatul C.I. la data de 10 octombrie 2013 a fost încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie cu S.C. E. S.A. cu sediul în … în temeiul poliţei de asigurare seria RO/16/H16/DV nr. 2002073317 emisă la data de 14 decembrie 2012 pentru o perioadă de valabilitate 31 decembrie 2012 – 30 decembrie 2013, iar asigurătorul va răspunde în calitate de persoană responsabilă civilmente în limita plafonului stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi a art. 20 al. 3 şi 49 din Legea 136/1995, în prezent 2208 şi 2223 din C.civ. pentru daunele produse ca urmare a evenimentului rutier din data de 10 octombrie 2013 în patrimoniul părţilor civile.

În baza art. 25, art. 23 al. 3 şi art. 86 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1357 şi art. 1382 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE “CFR” S.A. – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII CF CLUJ cu sediul în Cluj-Napoca, P-ţa Avram Iancu, nr. 17, jud. Cluj şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.R.L. cu sediul în …, S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civilă suma de 33.201,71 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 25, art. 23 al. 3 şi art. 86 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1357 şi art. 1382 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA DE TRASPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI IAŞI cu sediul în … şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.R.L. cu sediul în …, S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civilă suma de 71.983,12 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 25, art. 23 al. 3 şi art. 86 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1357 şi art. 1382 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA DE TRASPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.R.L. cu sediul în …, S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civilă suma de 1.118 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. au fost obligate inculpatele, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. S.R.L., la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 17/P/2014 din data de 17.07.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă, prev. şi ped. de art. 332 alin. (1) şi (4) C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.

Potrivit actului de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în data de 10.10.2013, în jurul orelor 13,00, în timp ce se afla la volanul capului tractor Volvo cu nr. ... care tracta semiremorca înmatriculată cu nr. ..., fără a se asigura corespunzător şi ignorând semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Sânnicoara, inculpatul C.I. a încercat să traverseze calea ferată, dar ansamblul de vehicule a fost surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători, iar în urma accidentului a fost dărâmat un stâlp de înaltă tensiune şi au fost distruse mai multe instalaţii de cale ferată, punându-se în pericol siguranţa circulaţiei.

La termenul de judecată din data de 07.01.2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului C.I. dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C.pr.pen., privind judecarea în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. (4) C.pr.pen. Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, cauza va fi soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

3

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în data de 10.10.2013, în jurul orelor 13:00, în timp ce se afla la volanul capului tractor Volvo cu nr. ... care tracta semiremorca înmatriculată cu nr. ..., fără a se asigura corespunzător şi ignorând semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Sânnicoara, inculpatul C.I. a încercat să traverseze calea ferată, dar ansamblul de vehicule a fost surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători, iar în urma accidentului a fost dărâmat un stâlp de înaltă tensiune şi au fost distruse mai multe instalaţii de cale ferată, punându-se în pericol siguranţa circulaţiei.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, coroborând declaraţiile inculpatului C.I. (f. 74-85 d.u.p.) cu declaraţia martorului V.A.T. (f. 73 d.u.p.) instanţa a constatat că în data de 10.10.2013, aflat în timpul unei curse de transport internaţional marfă cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor marca Volvo cu nr. ... şi semiremorca cu nr. ..., inculpatul, angajat ca şofer în cadrul societăţii S.C. F. S.R.L., a staţionat decurs de o oră în incinta sediului societăţii SC R. SA din localitatea Sînnicoara, jud. Cluj, unde a rearanjat marfa din interiorul tirului. În jurul orei 13:00, conducând ansamblul de vehicule cap tractor şi semiremorcă, după ce a ieşit din curtea societăţii indicate, a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată dublă aferentă str. Aviatorilor din loc. Sînnicoara, unde nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase, pe întreaga durată a funcţionării acestora, care avertizau apropierea trenului. Deşi potrivit relatărilor martorului V. care coincid cu cele declarate de către inculpat, într-o primă fază, conducătorul auto a oprit regulamentar la sonorul semnalelor acustice şi luminoase, după trecerea primului tren, a pus în mişcare vehiculul pentru a traversa calea ferată, moment în care a observat că dinspre partea stângă se apropie un alt tren (Interregio nr. 1834). Deşi a încercat să accelereze, din cauza cantităţii mari de marfă, nu a reuşit să treacă peste calea ferată cu vehiculul în integralitatea sa, astfel că partea din spate a semiremorcii a fost lovită de locomotiva trenului.

Conform procesului verbal de cercetare la faţa locului (f. 5-6 d.u.p.), precum şi a planşelor foto (f. 7-12 d.u.p.) se constată faptul că semiremorca a fost proiectată până în apropierea unui gard, pereţii metalici ai acesteia fiind dislocaţi astfel că o parte din rolele de hârtie aflate în interior au fost proiectate într-un stâlp electric. Urmările evenimentului rutier au constat în ruperea stâlpului de susţinere a reţelei electrice CFR şi avarierea unor instalaţii de comandă şi semnalizare automată prin lovirea dulapurilor metalice care le adăposteau, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorilor O.R.N. (f. 60-62 d.u.p.), P.E. (f. 65-67 d.u.p.), respectiv C.L. (70-72 d.u.p.). Costurile suportate pentru prejudiciul cauzat s-au ridicat la suma totală de 33.201,71 lei calculată potrivit devizelor de pagubă şi de lucrări (f. 23-26 d.u.p.), Compania Naţională de Căi Ferate – Revizoratul Regional de Siguranţa Circulaţiei Cluj calificând evenimentul produs ca fiind un accident feroviar prin care s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei (adresa nr. 41/A3/795/2013 – f. 22 d.u.p.)

Întrucât trenul circula cu o viteză de aprox. 110-115 km/h, iar o oprire a acestuia aflat la o distanţă de 500-600 m de vehiculul condus de către inculpat, nu s-a putut efectua (declaraţie martor mecanic C. – f. 70-72 d.u.p.), locomotiva electrică cu seria CD nr. 8212.2/2012 aparţinând depoului de locomotive Suceava (carte de identitate şi certificat de înmatriculare – f. 36-38 d.u.p.) a fost avariată, potrivit procesului verbal de constatare tehnică (f. 34) şi a devizului de prestări servicii (f. 35 d.u.p.) valoarea totală a reparaţiilor ridicându-se la suma de 7.1983,12 lei.

De asemenea, regularitatea traficului feroviar a fost afectată întrucât un număr de 17 trenuri au înregistrat întârzieri cu 404 minute, aspect dovedit prin devizul STFC Cluj – Serviciul Dispecerat (f. 48 d.u.p.), prejudiciul fiind evaluat la valoarea de 1.118 lei.

Instanţa a constatat că atât pentru autovehiculul cap tractor cu marca Volvo, nr. înmatriculare ..., cât şi pentru semiremorca cu numărul de înmatriculare ... au fost încheiate

4

contracte de asigurare de răspundere civilă obligatorie cu SC C. SA, respectiv SC E. SA, aspect dovedit prin poliţele de asigurare aferente (f. 56-57 d.u.p.).

În drept, raportat la faptul că de la data săvârşirii faptei (10.10.2013), când în vigoare era Codul penal de la 1969, a intervenit Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare C.pen.), în temeiul art. 5 C.pen. instanţa va proceda la analiza legii penale mai favorabile.

Având în vedere conţinutul deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 C.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive, precum şi hotărârea nr. 5/2014 pronunţată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, prin care s-a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global şi nu pe instituţii autonome, în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în prezenta cauză, instanţa urmează să analizeze comparativ dispoziţiile relevante din cele două coduri penale succesive.

În acest sens, conţinutul infracţiunii şi pedeapsa prevăzută (natura şi limitele acesteia), precum şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei, concret stabilită, reprezintă criterii în raport de care instanţa va determina legea penală mai favorabilă situaţiei juridice a inculpatului C.I..

Analizând fapta care formează obiectul judecăţii de faţă, prin prisma situaţiei de fapt reţinute, conform prevederilor din vechea reglementare s-a constatat că aceasta poate fi încadrată în prevederile art. 276 alin. (1), (3) şi (4) C.pen. 1969 ca fiind o infracţiune de distrugere sau semnalizare falsă, care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani, în timp ce potrivit încadrării în drept din noua lege, fapta ar fi prev. şi ped. de art. 332 alin. (1) şi (4) C.pen., de asemenea ca o infracţiune de distrugere sau semnalizare falsă, a cărei pedeapsă constă în închisoare de la 1 la 3 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi.

Deşi din perspectiva limitelor de pedeapsă Codul penal din 2009 ar fi mai favorabil, instanţa a considerat oportun a se stabili legea aplicabilă care, in concreto, se dovedeşte a fi mai avantajoasă pentru inculpat, iar în acest sens se are în vedere concepţia legiuitorului din vechea reglementare cu privire la posibilitatea reţinerilor circumstanţelor atenutante judiciare privind persoana făptuitorului potrivit art. 74 C.pen. 1969, ale căror efecte constau în facultatea instanţei de a stabili o pedeapsă sub minimul special prevăzut, conform art. 76 C.pen. 1969. În viziunea noului cod penal, circumstanţele atenuante judiciare pot fi reţinute strict cu privire la faptă astfel cum se prevede în art. 75 alin. (2) C.pen. ori luând în considerare conduita morală a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, prin lipsa antecedentelor morale, instanţa apreciază că plaja mai largă a circumstanţelor atenuante judiciare şi efectele acestora reglementate de vechiul cod penal, îi atribuie legii un caracter favorabil mai puternic decât limitele speciale scăzute din codul penal actual.

În plus, modalitatea de individualizare a executării pedepsei reprezintă un alt criteriu potrivit căruia legea în vigoare la data faptei este cea mai favorabilă întrucât potrivit art. 81 C.pen. 1969 instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie juridică care nu a mai fost menţinută în noua lege. De asemenea, tot printr-o analiză comparativă, se constată că sub aspectul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei cerinţa acordului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii impusă de Codul penal din 2009 conferă un caracter mai aspru acestei legi, spre deosebire de instituţia suspendării sub supraveghere din codul de la 1969.

Prin urmare, analizând global dispoziţiile din cele două legi succesive, dar in concreto pentru inculpatul C.I., instanţa a constatat că din perspectiva individualizării judiciare se impune a fi determinată legea penală din 1969 ca având un caracter mai favorabil.

5

Astfel, fapta inculpatului C.I. care, în data de 10.10.2013, în jurul orelor 13:00, în timp ce se afla la volanul capului tractor Volvo cu nr. ... care tracta semiremorca înmatriculată cu nr. ..., fără a se asigura corespunzător şi ignorând semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Sînnicoara, inculpatul C.I. a încercat să traverseze calea ferată, dar ansamblul de vehicule a fost surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători, iar în urma accidentului a fost dărâmat un stâlp de înaltă tensiune şi au fost distruse mai multe instalaţii de cale ferată, punându-se în pericol siguranţa circulaţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prev. şi ped. de art. 276 alin. (1), (3) şi (4) C.pen. din 1969.

Sub aspectul laturii obiective, potrivit alin. (1) al art. 276 C.pen. 1969, instanţa a reţinut că elementul material constând în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, posibilă fiind punerea în pericol a siguranţei mijloacelor de transport ale căilor ferate, s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a încerca să traverseze calea ferată din localitatea Sînnicoara, ignorând semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune la acel moment, semiremorca omologată capului tractor Volvo fiind lovită de către trenul interregio nr. 1834 punând astfel în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, precum şi distrugând mai multe instalaţii electrice de cale ferată, rupând totodată din terasament un stâlp de susţinere a reţelei electrice CFR.

Varianta agravată a infracţiunii de distrugere reglementată de alin. (3) presupune producerea unei tulburări în activitatea de transport pe calea ferată sau a unui accident de cale ferată fiind incidentă prezentei situaţii de fapt întrucât s-a constatat că evenimentul produs se încadrează în categoria ”accident feroviar” fiind afectată, totodată, regularitatea traficului feroviar prin întârzierea unui număr de 17 trenuri cu 404 minute.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă siguranţei circulaţiei pe căile ferate, precum şi crearea unui prejudiciu prin distrugerea instalaţiilor electrice, legătura de cauzalitate dintre acţiunea culpabilă de a traversa calea ferată necorespunzător şi urmarea produsă rezultând din materialitatea faptei.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea culpei cu prevedere potrivit art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.pen. 1969, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu a acceptat producerea acestuia, apreciind, fără temei, că rezultatul nu se va produce.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin.(2) C.proc.pen., fiind probată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa a dispus condamnarea inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art. 276 alin. (1), (3) şi (4) C.pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa a analizat criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 Codul penal 1969, respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în cadrul art. 276 alin. (1), (3) şi (4) din C.pen. 1969 (de la 3 la 7 ani închisoare), gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum şi persoana inculpatului. Totodată, instanţa a dat eficienţă art. 396 alin. (10) C.pr.pen., inculpatul recunoscând săvârşirea faptei şi solicitând judecarea acesteia potrivit procedurii simplificate, astfel că reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 276 alin. (1), (3) şi (4) din C.pen. 1969, urmând a fi stabilită o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 şi 4 ani şi 8 luni închisoare.

Sub aspectul gravităţii infracţiunii, instanţa a apreciat că pericolul social concret al faptei este unul ridicat în raport de importanţa valorilor sociale încălcate, mai exact a normelor vizând circulaţia pe drumurile publice constând în respectarea semnalelor acustice şi luminoase de la nivelul căilor ferate prin care se avertizează trecerea mijloacelor de transport feroviare şi se conferă siguranţă circulaţiei publice pe căile ferate. Raportat la

6

urmările produse, se apreciază, din nou a exista un nivel ridicat de gravitate al impactului petrecut luând în considerare că partea de instalaţie electrică a căii ferate a fost serios afectată. De asemenea, siguranţa circulaţiei feroviare a fost pusă în pericol întrucât ţine de dinamica evenimentelor produse faptul că accidentul feroviar nu s-a soldat cu vătămarea călătorilor din respectiv tren, fapta în sine având aptitudinea de a produce un asemenea rezultat.

În ceea ce priveşte modul şi împrejurările concrete de producere a accidentului feroviar instanţa a reţinut că inculpatul, deşi iniţial a oprit la nivelul trecerii căii ferate, după trecerea primului tren a desconsiderat semnalele de avertizare încă funcţionale, deşi nu fără temei, astfel că s-a angajat în traversarea pasajului CFR fiindu-i imposibil să evite contactul locomotivei trenului interregio cu partea din spate a semiremorcii omologate.

Cu referire la persoana inculpatului instanţa a reţinut că C.I. în vârstă de 23 ani, este necăsătorit, are studii medii efectuate şi pregătire pentru a desfăşura activitatea de conducere a vehiculelor ca şofer profesionist, lucrând în prezent în cadrul societăţii SC L. SA Bistriţa în calitate de magazioner. Sub aspectul conduitei sale atât anterior săvârşirii faptei cât şi ulterior acesteia, s-a dovedit a fi una corespunzătoare normelor legale, potrivit fişei de cazier judiciar relevându-se că inculpatul nu a mai fost cercetat sau condamnat pentru faptele prevăzute de legea penală. Totodată, caracterizările persoanelor cu care inculpatul relaţionează în mod obişnuit îl recomandă ca fiind o persoană responsabilă, sociabilă şi care s-a preocupat să aibă o ocupaţie prin care să îşi asigure un venit lunar constant.

În raport de cele analizate cu privire la gravitatea faptei, precum şi aspectele legate de persoana inculpatului, instanţa a apreciat oportună stabilirea unei pedepse orientate înspre minimul special prevăzut de lege şi, în consecinţă, în baza art. 276 alin. (1), (3) şi (4) C.pen. 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. şi reţinerea art. 5 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Instanţa, determinând anterior legea veche drept lege penală mai favorabilă aplicabilă, a analizat aplicarea pedepselor complementare şi accesorii conform Codului penal din 1969, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Natura şi gravitatea faptelor inculpatului conduc la concluzia incompatibilităţii sale morale cu calitatea de ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prin urmare, instanţa a dat eficienţă art. 71 alin. (2) C.pen. 1969 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, şi va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, pe durata executării pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că scopul sancţiunii poate fi atins şi fără privarea de libertate, întrucât simpla condamnare a inculpatului implică pentru acesta o constrângere şi poate conduce prin ea însăşi la reeducarea sa. Pe de altă parte, instanţa a apreciat că lipsa altor condamnări anterioare, respectiv ulterioare datei comiterii faptei, impune această soluţie având în vedere însuşirea şi conştientizarea respectării normelor penale de care inculpatul a dat dovadă prin comportamentul său obişnuit.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 81 alin. (1) şi art. 82 alin. (1) C.pen. 1969 rap. la art. 15 din Legea nr. 187/2012 instanţa a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercarea de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a suspendării condiţionate.

Având în vedere faptul că instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza art. 71 alin. (5) C.pen. 1969 s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a C.pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate.

Totodată, în baza art. 359 C.pr.pen raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 83 C.pen. 1969 privind revocarea

7

beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că în cursul urmăririi penale, s-au constituit părţi civile următoarele: COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR” S.A.- SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ŞI REPARAŢII CFR CLUJ pentru suma de 33.201,71 lei, reprezentând daune materiale (f. 21 d.u.p.), S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI IAŞI pentru suma de 71.983,12 lei, reprezentând daune materiale (f. 28-29 d.u.p.), precum şi S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ pentru suma de 1.118 lei, reprezentând daune materiale.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, din interpretarea dispoziţiilor art. 1349 raportat la art. 1357 C.civ., rezultă că pentru fapta proprie se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, condiţiile existenţei unei fapte ilicite, săvârşită cu vinovăţie şi cauzatoare de prejudiciu, elemente între care trebuie să fie stabilită o legătură de cauzalitate.

În ceea ce priveşte analiza condiţiilor mai sus enunţate, raportat la situaţia de fapt ce face obiectul prezentei cauze, instanţa a constatat că cerinţele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite. Astfel, prin acţiunea de distrugere a instalaţiilor electrice de cale ferată şi ruperea stâlpului de sprijin a reţelei electrice, produse în timpul desfăşurării activităţii de conducere a vehiculului compus din cap tractor şi semiremorcă, s-a realizat conţinutul infracţiunii de distrugere, urmările accidentului feroviar cauzând prejudicii unor părţii civile distincte.

Mai întâi, astfel cum s-a învederat de către partea civilă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR” S.A.- SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII CF CLUJ pentru repararea instalaţiilor electrice avariate, de la nivelul pasajului de cale ferată, respectiv pentru stâlpul rupt din terasamentul apropiat impactului feroviar, costurile s-au ridicat la suma de 33.201,71 lei, valoare justificată atât prin devizul de instalaţii (f. 25-26 d.u.p.), cât şi prin devizul de pagubă (f. 23-24).

Totodată, în urma faptei ilicite a inculpatului C.I. care a provocat accidentul, locomotiva trenului interregio implicat în impactul produs, a fost avariată (planşe foto – f. 39-42 d.u.p.). Pentru repararea daunei, potrivit devizului de prestări servicii (f. 35 d.u.p.) s-au efectuat cheltuieli în cuantum de 71.983,12 lei, iar pentru că vehiculul feroviar aparţinea depoului de locomotive Suceava, S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI IAŞI s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal pentru suma dovedită a fi suportată de către aceasta.

Nu în ultimul rând, S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ a suferit un prejudiciu urmare a tulburării activităţii de transport pe calea ferată întrucât 17 trenuri au înregistrat întârzieri, iar potrivit calculului efectuat prin Serviciul Dispecerat Cluj (f. 48 d.u.p.) s-a constatat că echivalentul celor 404 minute de întârziere se cuantifică în suma de 1.118 lei, cu titlu de despăgubiri, pentru care s-a constituit parte civilă.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciile cauzate constând în contravaloarea reparaţiilor efectuate asupra bunurilor aduse în stare de neîntrebuinţare, rezultă, în mod evident, din modalitatea de săvârşire a infracţiunii de distrugere. De asemenea, vinovăţia necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum se prevede în art. 1357 alin. (2) C.civ. preia forma culpei celei mai uşoare or, atâta timp cât s-a stabilit a exista o culpă în concordanţă cu dispoziţiile impuse de sfera dreptului penal, în sarcina inculpatului se arată a fi îndeplinită şi această condiţie cerută de răspunderea civilă, fiind autor al prejudiciilor produse.

8

Odată constatate a fi întrunite toate cerinţele răspunderii civile delictuale, instanţa urmează să stabilească persoanele responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.I. instanţa constată a fi inerentă antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina sa, acesta urmând să răspundă pentru fapta ilicită proprie de a distruge instalaţiile electrice ale căii ferate, ruperea stâlpului de susţinere a firelor electrice, avarierea locomotivei, precum şi afectarea regularităţii traficului feroviar.

Cu toate acestea, s-a reţinut că între inculpatul C.I. şi societatea S.C. F. S.R.L., proprietar al ansamblului de vehicule condus de către inculpat şi implicat în accidentul feroviar, exista la data faptei ilicite un raport contractual specific dreptului muncii. Potrivit art. 1373 alin. (1) C.civ. ”comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate”, iar potrivit alin. (2) ”este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia”.

În conformitate cu textele legale redate, instanţa a constatat că inculpatul a comis fapta în timp ce se afla în desfăşurarea activităţii de transport marfă, având calitatea de conducător auto profesionist care îndeplinea însărcinarea societăţii angajatoare de a efectua distribuţia încărcăturii mărfii la diferite puncte de destinaţie. În acest context, instanţa a apreciat că S.C. F. S.A. avea calitatea de comitent, iar inculpatul pe cea de prepus, care a săvârşit fapta ilicită având legătură cu atribuţia încredinţată de a transporta marfă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1373 C.civ. răspunderea civilă a S.C. F. S.A. va fi antrenată sub forma răspunderii comitenţilor pentru fapta prepuşilor.

În continuare, instanţa constată că S.C. F. S.A. a încheiat pentru autovehiculul cu marca Volvo, având nr. de înmatriculare …, asigurare de răspundere civilă obligatorie cu S.C. C.. S.A, astfel cum reiese din poliţa de asigurare seria RO/17/G17/HR nr. 006574338 emisă la data de 04.03.2013 pentru o perioadă de valabilitate cuprinsă între 10.05.2013-09.05.2014 (f. 57 d.u.p.). De asemenea, asigurare similară a fost încheiată cu S.C. E. S.A. pentru autovehiculul semiremorcă cu nr. de înmatriculare …, astfel cum reiese din poliţa de asigurare seria RO/16/H16/DV nr. 2002073317 emisă la data de 14.12.2012 pentru o perioadă de valabilitate cuprinsă între 31.12.2012-30.12.2013 (f. 57 d.u.p.).

Dovedită fiind încheierea contractelor de asigurare pentru răspunderea civilă auto, instanţa a constatat a fi incident art. 2199 alin. (1) C.civ. ”Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit”.

Pentru evenimente rutiere, potrivit condiţiilor contractuale dintre societăţile asiguratoare şi asiguratul S.C. F. S.A., limita despăgubirilor prejudiciilor materiale, pentru fiecare autovehicul asigurat, s-a stabilit a fi aceea de 1.000.000 Euro, aspect cuprins în poliţele de asigurare indicate. În cauză, asiguratul S.C. F. S.A. urmează a fi răspunzător pentru prejudiciul cauzat de către prepusul său, astfel că în temeiul art. 2223 alin. (1) C.civ. rap. la art. 2208 C.civ. asigurătorul este obligat să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate, în cauză, părţile civile menţionate, în limita plafonului stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Concluzionând prin menţionarea că în raport de considerentele expuse, inculpatul C.I., societatea angajatoare S.C. F. S.A., precum şi societăţile de asigurare S.C. C. S.A., S.C. E. S.A. răspund pentru aceeaşi faptă ilicită prejudiciabilă, în temeiul art. 1382 C.civ. sunt ţinuţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Întrucât s-au stabilit persoanele responsabile de repararea pagubei produse, potrivit legii civile, instanţa a constatat că potrivit art. 86 C.pr.pen. S.C. F. S.A., S.C. C. S.A., şi S.C.

9

E. S.A. dobândesc, în procesul penal, calitatea de părţi responsabile civilmente întrucât au obligaţia convenţională de a repara în întregime prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 25, 23 alin. (3) şi art. 86 C.pr.pen. rap. la art. 1357 şi art. 1382 C.civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR” S.A.- SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ŞI REPARAŢII CFR CLUJ şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.A., S.C. C. S.A., şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civile suma de 33.201,71 lei, reprezentând daune materiale.

De asemenea, în temeiul art. 25, 23 alin. (3) şi art. 86 C.pr.pen. rap. la art. 1357 şi art. 1382 C.civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI IAŞI şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.A., S.C. C. S.A., şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civile suma de 71.983,12 lei, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 25, 23 alin. (3) şi art. 86 C.pr.pen. rap. la art. 1357 şi art. 1382 C.civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ şi a fost obligat inculpatul C.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. F. S.A., S.C. C. S.A., şi S.C. E. S.A. să plătească părţii civile suma de 1.118 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 al. 1 şi 3 din NC.p.p., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul C.I. şi partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. Bistriţa.

Inculpatul C.I. a solicitat admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei, critica sa vizând netemeinicia sancţiunii dispuse de prima instanţă pentru a fi executată. Arată că a fost sincer şi a regretat comiterea faptei, învederând că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, sens în care solicită aplicarea acestuia.

Partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. Bistriţa a solicitat admiterea apelului, înlăturarea răspunderii sale solidare cu inculpatul la repararea pagubei întrucât are doar calitatea de asigurat în această speţă.

Curtea examinând apelurile promovate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la apelul inculpatului C.I.:

Curtea examinând modul în care instanţa de fond a realizat individualizarea pedepsei principale aplicată apelantului C.I., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.74 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare neprivative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă

10

de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare în privinţa căreia s-a dispus suspendarea condiţionată, conform art 81 Cod penal, reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, în sensul că în data de 10.10.2013, în jurul orelor 13:00, în timp ce se afla la volanul capului tractor Volvo cu nr. ... care tracta semiremorca înmatriculată cu nr. ..., fără a se asigura corespunzător şi ignorând semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Sînnicoara, inculpatul C.I. a încercat să traverseze calea ferată, dar ansamblul de vehicule a fost surprins şi lovit de locomotiva unui tren de călători, iar în urma accidentului a fost dărâmat un stâlp de înaltă tensiune şi au fost distruse mai multe instalaţii de cale ferată, punându-se în pericol siguranţa circulaţiei, şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al apelantului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este pozitivă.

Faţă de modul concret de săvârşire a faptei, cuantumul pedepsei 2 ani închisoare, asigură realizarea scopurilor pedepsei, iar neexecutarea sa, dispunându-se suspendarea condiţionată, va da posibilitate inculpatului să conştientizeze consecinţele faptei sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

În legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea reţine următoarele:Analizând fapta care formează obiectul judecăţii de faţă, prin prisma situaţiei de fapt

reţinute, conform prevederilor din vechea reglementare s-a constatat că aceasta poate fi încadrată în prevederile art. 276 alin. (1), (3) şi (4) C.pen. 1969 ca fiind o infracţiune de distrugere sau semnalizare falsă, care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani, în timp ce potrivit încadrării în drept din noua lege, fapta ar fi prev. şi ped. de art. 332 alin. (1) şi (4) C.pen., de asemenea ca o infracţiune de distrugere sau semnalizare falsă, a cărei pedeapsă constă în închisoare de la 1 la 3 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi.

Deşi din perspectiva limitelor de pedeapsă Codul penal din 2009 ar fi mai favorabil, instanţa a considerat oportun a se stabili legea aplicabilă care, in concreto, se dovedeşte a fi mai avantajoasă pentru inculpat, iar în acest sens se are în vedere concepţia legiuitorului din vechea reglementare cu privire la posibilitatea reţinerilor circumstanţelor atenuante judiciare privind persoana făptuitorului potrivit art. 74 C.pen. 1969, ale căror efecte constau în facultatea instanţei de a stabili o pedeapsă sub minimul special prevăzut, conform art. 76 C.pen. 1969. În viziunea noului cod penal, circumstanţele atenuante judiciare pot fi reţinute strict cu privire la faptă astfel cum se prevede în art. 75 alin. (2) C.pen. ori luând în considerare conduita morală a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, prin lipsa antecedentelor morale, instanţa a apreciat că plaja mai largă a circumstanţelor atenuante judiciare şi efectele acestora reglementate de vechiul cod penal, îi atribuie legii un caracter favorabil mai puternic decât limitele speciale scăzute din codul penal actual.

În plus, modalitatea de individualizare a executării pedepsei reprezintă un alt criteriu potrivit căruia legea în vigoare la data faptei este cea mai favorabilă întrucât potrivit art. 81 C.pen. 1969 instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie juridică care nu a mai fost menţinută în noua lege. De asemenea, tot printr-o analiză comparativă, se constată că sub aspectul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei cerinţa acordului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii impusă de Codul penal din 2009 conferă un caracter mai aspru acestei legi, spre deosebire de instituţia suspendării sub supraveghere din codul de la 1969.

11

Prin urmare, analizând global dispoziţiile din cele două legi succesive, dar in concreto pentru inculpatul C.I., Curtea a constatat că din perspectiva individualizării judiciare se impune a fi determinată legea penală din 1969 ca având un caracter mai favorabil.

Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului se va respinge ca nefondat, în baza art. 421 pct 1 lit.b CPP.

Cu privire la apelul părţii responsabile civilmente S.C. F. S.R.L. Bistriţa:

Pentru angajarea răspunderii comitentului în baza art.1373 alin.1 C.civ. se cer a fi întrunite două condiţii specifice: 1) existenţa raportului de prepuşenie şi 2) prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i-au fost încredinţate.

Pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată trebuie ca raportul de prepuşenie să existe la momentul săvârşirii faptei ilicite. Cu alte cuvinte, răspunderea prevăzută de art.1373 alin.1 C.civ., nu va acţiona dacă la data săvârşirii faptei ilicite, nu mai exista calitatea de comitent, fie datorită faptului că atributele specifice acestui raport – subordonare, conducere, îndrumare, supraveghere, control – trecuseră, chiar şi numai temporar, asupra altei persoane; în această din urmă ipoteză, evident că răspunderea va aparţine persoanei care exercita efectiv aceste atribute.

Comitentul va continua însă să răspundă, chiar dacă la data acţiunii în daune, celui care a săvârşit fapta ilicită îi încetase calitatea de prepus; important este ca această calitate să fi existat la data săvârşirii faptei.

Pentru angajarea răspunderii comitentului în art.1373 alin.1 C.civ., se prevede că prejudiciile trebuie să fi fost cauzate de către prepuşi „în funcţiile ce li s-au încredinţat”.

Răspunderea comitentului trebuie să funcţioneze în toate cazurile în care săvârşirea faptei ilicite „nu ar fi fost cu putinţă dacă nu s-ar fi încredinţat prepusului funcţia respectivă, fiind deci, fără însemnătate, împrejurarea că faptele păgubitoare nu corespund exerciţiului normal al funcţiei, ci constituie un exerciţiu abuziv al ei”. Trebuie să existe între exerciţiul funcţiei şi fapta păgubitoare o legătură de cauzalitate sau cel puţin de conexitate, astfel încât funcţia să fi procurat instrumentul faptei ilicite – maşina, vagonul – sau prilejul care a înlesnit săvârşirea faptei ilicite. Este necesar ca infracţiunea să se fi produs de către prepus în timpul serviciului.

Curtea reţine că pentru a stabili dacă răspunderea unităţilor poate fi angajată în calitate de comitent, esenţială este împrejurarea dacă există, de o parte autoritate şi, de cealaltă, subordonare, în temeiul unui acord între părţi, prin care prepusul primeşte să desfăşoare o activitate, supunându-se directivelor comitentului.

Probele dosarului atestă fără dubiu că inculpatul C.I. era angajatul SC F. SRL Bistriţa, la data producerii accidentului.

Aşa fiind, rezultă fără echivoc că inculpatul C.I. era prepus al comitentului SC F. SRL Bistriţa, la data evenimentului în care a fost implicat, astfel că în speţă în mod corect a fost antrenată răspunderea solidară a părţii responsabile civilmente de mai sus, cu apelantul, la repararea daunelor materiale pricinuite părţii civile COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE- CFR SA- SUCURSALA- CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII CF CLUJ şi cheltuieli judiciare statului.

Răspunderea comitentului SC F. SRL Bistriţa, este angajată în primul rând pentru daunele cauzate de prepus, deoarece acesta şi-a realizat atribuţiile derivând din funcţia încredinţată, conform indicaţiilor date de comitent, în limitele funcţiei şi în interesul acestuia; de asemenea, răspunderea acestuia intervine deoarece prepusul, acţionând în cadrul funcţiei încredinţate, în interesul comitentului, ori într-un mod de natură a crea convingerea că acţionează în interesul acestuia, a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii, prin realizarea în mod necorespunzător a indicaţiilor primite, ori prin depăşirea lor abuzivă. Sub acest aspect,

12

hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, statuând corect calitatea de comitent, respectiv de parte responsabilă civilmente în favoarea acestei unităţi, dispunând obligarea solidară a acesteia cu inculpatul la repararea daunelor materiale către partea civilă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE- CFR SA- SUCURSALA- CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII CF CLUJ.

Referitor la inculpatul C.I. Curtea a constatat că este necesară antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina sa, acesta urmând să răspundă pentru fapta ilicită proprie de a distruge instalaţiile electrice ale căii ferate, ruperea stâlpului de susţinere a firelor electrice, avarierea locomotivei, precum şi afectarea regularităţii traficului feroviar.

Dar, cu toate acestea, s-a reţinut că între inculpatul C.I. şi societatea S.C. F. S.R.L., proprietar al ansamblului de vehicule condus de către inculpat şi implicat în accidentul feroviar, exista la data faptei ilicite un raport contractual specific dreptului muncii. Potrivit art. 1373 alin. (1) C.civ. ”comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate”, iar potrivit alin. (2) ”este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia”.

Curtea a constatat că inculpatul a comis fapta în timp ce se afla în desfăşurarea activităţii de transport marfă, având calitatea de conducător auto profesionist, care îndeplinea însărcinarea societăţii angajatoare de a efectua distribuţia încărcăturii mărfii la diferite puncte de destinaţie. În acest context, Curtea apreciază că S.C. F. S.A. are calitatea de comitent, iar inculpatul pe cea de prepus, care a săvârşit fapta ilicită având legătură cu atribuţia încredinţată de a transporta marfă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1373 C.civ. răspunderea civilă a S.C. F. S.A. va fi antrenată sub forma răspunderii comitenţilor pentru fapta prepuşilor.

Mai mult, Curtea constată că S.C. F. S.A. a încheiat pentru autovehiculul marca Volvo, având nr. de înmatriculare ..., asigurare de răspundere civilă obligatorie cu S.C. C.. S.A, astfel cum reiese din poliţa de asigurare seria RO/17/G17/HR nr. 006574338 emisă la data de 04.03.2013 pentru o perioadă de valabilitate cuprinsă între 10.05.2013-09.05.2014 (f. 57 d.u.p.). De asemenea, asigurare similară a fost încheiată cu S.C. E. S.A. pentru autovehiculul semiremorcă cu nr. de înmatriculare ..., astfel cum reiese din poliţa de asigurare seria RO/16/H16/DV nr. 2002073317 emisă la data de 14.12.2012 pentru o perioadă de valabilitate cuprinsă între 31.12.2012-30.12.2013 (f. 57 d.u.p.).

Prin urmare, fiind dovedită încheierea contractelor de asigurare pentru răspunderea civilă auto, Curtea a constatat a fi incident art. 2199 alin. (1) C.civ. ”Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit”.

Pentru evenimente rutiere, potrivit condiţiilor contractuale dintre societăţile asiguratoare şi asiguratul S.C. F. S.A., limita despăgubirilor prejudiciilor materiale, pentru fiecare autovehicul asigurat, s-a stabilit a fi aceea de 1.000.000 Euro, aspect cuprins în poliţele de asigurare indicate. În cauză, asiguratul S.C. F. S.A. urmează a fi răspunzător pentru prejudiciul cauzat de către prepusul său, astfel că în temeiul art. 2223 alin. (1) C.civ. rap. la art. 2208 C.civ. asigurătorul este obligat să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate, în cauză, părţile civile menţionate, în limita plafonului stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Aşa fiind, inculpatul C.I., societatea angajatoare S.C. F. S.A., precum şi societăţile de asigurare S.C. C. S.A., S.C. E. S.A. răspund pentru aceeaşi faptă ilicită prejudiciabilă, în temeiul art. 1382 C.civ. şi vor fi ţinuţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

13

Întrucât s-au stabilit persoanele responsabile de repararea pagubei produse, potrivit legii civile, Curtea va constata că potrivit art. 86 C.pr.pen. S.C. F. S.A., S.C. C. S.A., şi S.C. E. S.A. dobândesc, în procesul penal, calitatea de părţi responsabile civilmente, deoarece au obligaţia convenţională de a repara în întregime prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul promovat de partea responsabilă civilmente SC F. SA BISTRIŢA în baza art. 421 pct 1 lit. b CPP. (Judecător Delia Purice)

2. Camera preliminară. Imposibilitatea schimbării încadrării juridice în această procedură. Inexistenţa reglementărilor procesual penale care să permită admiterea cererii

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, încheiere nr. 217 din 22 aprilie 2015 JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, Asupra contestaţiei penale de faţă,Prin încheierea penală din 16 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. .../2014 a

Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţii M.I., …, M.A., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa şi M.M. … şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.Pentru a dispune astfel judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj, emis în dosarul nr. .../P/2014, în temeiul art. 327 lit. a) C. pr. pen., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate şi în lipsă a inculpaţilor:

M.I., …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200f cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., cărora, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate D.T.A. şi B.M., recrutate de către inculpatul M.A., unde toate aceste persoane au fost preluate de către M.A. şi M.M., împreună cu care le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

2.M.A., …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate D.T.A. şi B.M., cărora, prin intermediul lui M.I. sau altor persoane, le-a asigurat transportul din

14

România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., recrutate de către M.I., unde, alături de M.M., a preluat toate aceste persoane şi, împreună cu acesta şi M.I. le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fară ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

3.M.M., zis „M.", …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200f cu aplic. art. 41 al 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, alături de M.A., a preluat în Spania persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., D.T.A. şi B.M., recrutate în prealabil prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masa şi cazare de către M.I., cărora acesta din urmă, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, le-a transportat împreună cu M.I. şi M.A. şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în flecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2009, persoanele vătămate C.I. şi B.M.C., care locuiesc în corn. C., sat S., jud. Bistriţa-Năsăud, au fost recrutate de către inculpatul M.I. pentru a munci în Spania, la cules de măsline. După ce inculpatul a achitat contravaloarea transportului, persoanele vătămate s-au deplasat cu autocarul în oraşul Sevilla din Spania, fund cazaţi în locuinţa inculpatului M.A. (fiul inculpatului M.I.), situată în apropierea oraşului menţionat, în localitatea Marchena. Timp de 6 săptămâni, cele două persoane vătămate au cules măsline pe plantaţiile de măslini situate în zonă. Deşi s-au confruntat cu dificultăţi, generate de condiţiile precare pe care locuinţa inculpatului M.A. le oferea, persoanele vătămate, care provin din familii nevoiaşe, au fost bucuroase să aibă un loc de muncă. Pe parcursul perioadei amintite, C.I. şi B.M.C. au fost trataţi decent de către inculpaţi, care nu i-au deposedat de actele de identitate şi nu i-au supus unor agresiuni, dar nici nu i-au plătit pentru munca prestată conform înţelegerii prealabile.

În cursul lunii septembrie 2010, inculpatul M.I. s-a deplasat din nou în comuna C. din jud. Bistriţa-Năsăud, unde a întâlnit persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., care locuiesc în satele S. şi P. din comuna amintită. Inculpatul le-a propus acestora să se deplaseze în Spania, unde să culeagă măsline, promiţându-le că le va plăti suma de aproximativ 1 500 lei lunar, iar cazarea şi hrana vor fi asigurate. Mai mult, inculpatul s-a oferit chiar să avanseze contravaloarea călătoriei pe care persoanele vătămate aveau să o

15

efectueze din România în Spania, urmând să reţină costul transportului din sumele câştigate ulterior de către lucrători, în urma muncii prestate în Spania. Pe fondul lipsurilor materiale serioase cu care se confruntau şi al dificultăţii găsirii unui loc de muncă în România, persoanele vătămate au acceptat propunerea inculpatului M.I.. Determinantă pentru acceptarea ofertei a fost, pe lângă condiţiile legate de munca propriu-zisă (remuneraţie, asigurarea hranei şi cazării), şi împrejurarea că - aşa cum am arătat - persoanele vătămate C.I. şi B.M.C. lucraseră anterior în Spania, unde fuseseră tratate corespunzător. Mai mult, cei doi sperau şi să recupereze, de la membrii familiei M., sumele de bani datorate încă din cursul anului 2009.

In chiar ziua următoare celei în care s-a făcut recrutarea, persoanele vătămate C.I., M.D. şi B.M.C. i-au înmânat inculpatului M.I., la solicitarea acestuia, cărţile lor de identitate, pentru a fi folosite la achiziţionarea biletelor de călătorie. în schimb, inculpatul le-a pus în vedere persoanelor vătămate B.C.C. şi C.I. că nu poate suporta contravaloarea călătoriei şi în cazul lor, oferindu-i, totuşi, persoanei vătămate B.C.C. alternativa de a se deplasa în Spania cu un autoturism, condus de o rudă a inculpatului, zisă „G." (persoană neidentificată), variantă care a fost acceptată. Potrivit înţelegerii, persoana vătămată C.I. urma să facă deplasarea în Spania după ce va fi strâns suma necesară achitării contravalorii transportului.

Drept urmare, în dimineaţa de 13.09.2010, persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C. şi B.C.C. s-au deplasat cu autoturismul condus de către martorul B.D.G. (cumnatul persoanei vătămate M.D.) din comuna C., în municipiul Bistriţa. Pe drum, persoana vătămată B.C.C. a coborât din autoturism, pentru a fi preluată de către „G.", care se deplasa cu autoturismul în Spania împreună cu soţia lui, iar ceilalţi şi-au continuat deplasarea până în autogara din Bistriţa. Aici, persoanele vătămate C.I., M.D. şi B.M.C. s-au întâlnit cu inculpatul M.I., care le-a înmânat biletele de călătorie şi le-a restituit actele de identitate.

Având asupra lor doar strictul necesar (câteva haine, alimente cât să le ajungă pe perioada călătoriei şi sume modeste de bani), persoanele vătămate C.I. M.D. şi B.M.C. s-au îmbarcat în autocarul companiei A., în care au urcat şi inculpatul M.I. şi soţia acestuia M.D.. împreună, cei 5 au călătorit până în oraşul Sevilla din Spania.

Este de precizat faptul că, în declaraţiile lor, persoanele vătămate au arătat că plecarea s-a făcut din oraşul Năsăud, unde s-ar fi deplasat cu microbuzul. Cu toate acestea, din informaţiile şi înscrisurile puse la dispoziţie de către compania de transport amintită, rezultă faptul că plecarea s-a făcut din mun. Bistriţa. Din punctul nostru de vedere, acest aspect prezintă, oricum, mai puţină relevanţă în cauză.

În Sevilla, cele trei persoane vătămate şi soţii M.I. şi D. au fost aşteptaţi de către inculpaţii M.A. şi M.M., fiii inculpatului M.I., care i-au preluat şi i-au transportat cu un microbuz până în localitatea Marchena, situată la circa 60 km de Sevilla, unde i-au cauzat în locuinţa inculpatului M.A.. în acest apartament locuiau aproximativ 10 persoane, majoritatea rude sau afini ai inculpaţilor. Spaţiul de locuit era insuficient, în fiecare cameră locuind cel puţin trei persoane. Persoanelor vătămate li s-a oferit o cameră, în care, însă, nu erau paturi, cei trei fiind nevoiţi să doarmă pe saltele aşezate direct pe podea.

În paralel, a ajuns în Spania şi persoana vătămată B.C.C., care a fost preluată în Sevilla de către inculpatul M.A., care a transportat-o cu un autoturism în localitatea Paradas, situată la mică distanţă de Marchena, unde a cazat-o în locuinţa inculpatului M.I., un apartament cu 2 camere în care locuiau inculpatul cu soţia lui şi fiica acestora împreună cu soţul ei. Persoana vătămată şi inculpatul M.I. au folosit o cameră, a doua cameră fiind folosită de ceilalţi trei membri ai familiei M..

La scurt timp de la sosirea în Spania, sub efectul anestezic generat de euforia aflării pe meleaguri străine, persoana vătămată M.D. i-a telefonat surorii sale, martora B.D. (soţia martorului B.D.G.), căreia i-a relatat principalele aspecte legate de zona în care se aflau şi cum anume fuseseră împărţiţi să locuiască, prezentându-i, însă, într-o lumină destul de

16

favorabilă condiţiile existente în Spania şi trecând cu prea multă uşurinţă peste situaţia locativă defavorabilă. Poate (şi) pentru faptul că, sărac fiind şi dornic de muncă, M.D. a perceput această situaţie ca pe un preţ pe care este dispus să îl plătească în schimbul prestării unei munci şi obţinerii de venituri de pe urma acesteia. In cadrul convorbirii telefonice, persoana vătămată i-a transmis surorii sale faptul că mai este nevoie de persoane dispuse să culeagă măsline în aceeaşi zonă, după cum menţionaseră expres inculpaţii, dornici să obţină beneficii materiale cât mai importante de pe urma muncii prestate de alte persoane.

In momentul convorbirii telefonice purtate cu persoana vătămată M.D., martora B.D. se afla în compania martorei B.D., căreia i-a adus ulterior la cunoştinţă conţinutul acestei convorbiri. în consecinţă, în cursul aceleiaşi zile, martora B.D. a luat legătura cu fratele său, persoana vătămată B.M., care locuieşte în comuna S., sat S., jud. Bistriţa-Năsăud şi pe care 1-a informat despre posibilitatea de a munci în Spania, la cules de măsline. Acesta s-a arătat interesat de ofertă, astfel că s-a întâlnit cu martora B.D., care 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., oferindu-i telefonul persoanei vătămate pentru a vorbi direct cu inculpatul. în cadrul convorbirii telefonice, inculpatul i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate B.M. faptul că există posibilitatea să meargă în Spania, în oraşul Sevilla, unde să lucreze pentru el, la cules de măsline, urmând ca pentru fiecare coş cu măsline culese să-i plătească suma de 4 euro. Totodată, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că îi va asigura cazarea şi hrana, însă transportul va trebui să îl suporte personal. Persoana vătămată a fost de acord cu condiţiile prezentate de către inculpat.

Tot în aceeaşi zi în care martora B.D. a fost apelată telefonic de către fratele său, aceasta s-a deplasat împreună cu martorul B.D.G. la locuinţa martorului D.T.A. (vărul martorului B.D.G.), care locuieşte în municipiul Bistriţa. Aici, soţii B. au adus la cunoştinţa martorului D.T.A. posibilitatea de a munci în Spania, la cules de măsline, posibilitate care fusese deja valorificată de către fratele martorei B.D.. întocmai ca şi în cazul persoanei vătămate B.M., martora B.D. 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., care a vorbit direct cu martorul D.T.A. şi căruia i-a făcut aceeaşi ofertă ca şi persoanei vătămate, respectiv plata sumei de 4 euro pentru fiecare coş cu măsline culese, cazarea şi hrana asigurate. La rândul său, martorul D.T.A. a acceptat condiţiile prezentate de către inculpatul M.A..

Drept urmare, în ziua de 24.09.2010, persoana vătămată B.M. şi martorul D.T.A. s-au deplasat în Autogara Bistriţa, pentru a lua autocarul cu destinaţia Sevilla. Aici, cei doi s-au întâlnit cu persoana vătămată C.I. (recrutată anterior de către inculpatul M.I., aşa cum am arătat în precedent), de la care au aflat că se deplasează în Spania, tot pentru a munci în beneficiul membrilor familiei M.. împreună, cei trei, care aveau asupra lor doar strictul necesar (câteva haine, alimente cât să le ajungă pe perioada călătoriei şi sume modeste de bani), au călătorit cu autocarul companiei A. până în oraşul Sevilla din Spania, unde au fost aşteptaţi de către inculpatul M.M., care i-a preluat şi i-a transportat cu un autoturism în localitatea Marchena, unde i-a cazat în locuinţa sa, o casă structurată pe două niveluri. Aici, noilor sosiţi li s-a oferit o singură cameră; care nu era, însă, prevăzută cu pat, astfel că au fost nevoiţi să doarmă pe nişte saltele aşezate direct pe podea. în aceeaşi casă, în afară de inculpatul M.M., mai erau cazaţi 7 membri ai unei familii din comuna F., jud. Bistriţa-Năsăud, care se aflau şi ei în Spania pentru a munci.

In perioada care a urmat sosirii lor în Spania, persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., B.M. şi martorul D.T.A. au fost transportaţi de către inculpaţii M.I., M.A. şi M.M., aproape zilnic, cu microbuzul sau autoturismul, pe o plantaţie de măslini situată la o distanţă destul de mare de locul în care erau cazaţi, călătoria durând circa o oră. Potrivit declaraţiilor persoanelor vătămate, programul zilnic de lucru începea dis de dimineaţă şi se încheia spre seară, cu o pauză de masă de circa 30 minute/zi. Hrana muncitorilor era asigurată de către inculpatul M.A., atât în timpul cât şi în afara orelor de muncă, dar muncitorii au constatat adesea că alimentele erau de proastă calitate, uneori chiar alterate, astfel că nu

17

puteau fi consumate. Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. au mai declarat faptul că altă hrană nu aveau posibilitatea să îşi procure, neavând resurse materiale şi, oricum, nu cunoşteau împrejurimile şi limba spaniolă, astfel că erau nevoiţi să rămână flămânzi până la următoarea masă. Persoana vătămată B.C.C. a declarat chiar faptul că, de foame, consuma uneori hrana parţial alterată, iar într-o zi când a refuzat să mănânce din cauza calităţii inacceptabile a mâncării, inculpatul M.I. 1-a certat şi i-a solicitat să plece de la masă.

In privinţa apei potabile, persoanele vătămate au acuzat faptul că inculpatul M.A. le asigura o cantitate insuficientă de apă, pe care o încărcau în recipiente din plastic dimineaţa, înainte de a pleca pe plantaţie, astfel că, atunci când se termina (ceea ce se întâmpla frecvent), erau nevoiţi să rabde de sete sau să ceară apă de la echipele de muncitori care lucrau pe alte parcele din aceeaşi plantaţie, însă nu întotdeauna se întâmpla să şi primească.

În timpul în care lucrau, muncitorii erau supravegheaţi de către inculpaţi, care le cereau să intensifice ritmul de lucru, zorindu-i chiar şi din pauza de masă. în legătură cu productivitatea, persoanele traficate de inculpaţi au oferit estimări diferite, care variază de la 10 coşuri cu măsline adunate zilnic (persoana vătămată C.I.), la 35-40 astfel de coşuri (persoana vătămată M.D.). Persoanele vătămate au mai declarat faptul că, din discuţiile purtate cu alţi muncitori care îşi desfăşurau activitatea pe aceeaşi plantaţie, au înţeles că, pentru un coş cu măsline, fermierii spanioli plăteau inculpaţilor suma de 6 euro.

După ce au muncit timp de câteva săptămâni în condiţiile arătate, persoanele vătămate şi martorul D.T.A. şi-au cerut drepturile băneşti, însă au fost refuzaţi de către inculpaţi, care au motivat că nu primiseră banii de la fermierii spanioli şi au invitat muncitorii să mai aibă răbdare. Ca atare, aceştia au prestat în continuare activităţile obişnuite pe plantaţia de măslini la care inculpaţii îi transportau. Persoana vătămată M.D. chiar şi-a notat pe un carnet zilele lucrate, pentru a nu pierde evidenţa acestora. Când au solicitat din nou banii cuveniţi, inculpaţii au invocat aceleaşi pretexte, însă, de această dată, nu au mai fost crezuţi de muncitori, care au susţinut că, în acele condiţii, refuză să mai muncească până ce nu vor fi fost plătiţi pentru munca deja prestată. Persoana vătămată C.I. chiar i- a reproşat inculpatului M.A. faptul că şi-a achiziţionat un autoturism marca Audi A6 de culoare neagră, deşi susţinea că nu are cu ce bani să îi plătească.

Explicaţiile inculpatului cum că autoturismul ar fi fost primit cadou nu au fost îmbrăţişate, având în vedere valoarea ridicată a unui astfel de autoturism.

Protestele legitime ale muncitorilor au determinat reacţia violentă a inculpaţilor. Astfel, inculpatul M.A. a devenit Violent, i-a ameninţat cu acte de violenţă, i-a deposedat pe C.I., M.D. şi B.M.C. de actele de identitate, sub imperiul ameninţării, iar pe B.M.C. chiar 1-a lovit cu pumnii şi picioarele în cap şi la nivelul corpului. Tot astfel, inculpatul M.M. a lovit persoana vătămată C.I. cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul M.A. împreună cu inculpatul M.I. au agresat persoana vătămată B.C.C., primul lovind-o cu palma peste faţă, iar cel din urmă prinzând-o de gură. De asemenea, inculpatul M.I. i-a solicitat lui B.C.C. cartea de identitate, motivând că doreşte să o verifice, însă după ce * persoana vătămată i-a înmânat-o, inculpatul nu i-a mai restituit-o, spunându-i că o va ţine la el, pentru ca persoana vătămată să nu fugă.

Este de menţionat faptul că, anterior acestor episoade violente, inculpaţii au avut, oricum, o atitudine dispreţuitoare la adresa muncitorilor, pe care adesea îi înjurau şi batjocoreau.

Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. nu au putut riposta violenţelor la care au fost supuşi, căci, de regulă, inculpaţii erau împreună, iar uneori erau însoţiţi şi de alţi membri ai familiilor lor, care locuiau împreună cu ei în Spania. Mai mult, persoana vătămată B.M. a declarat faptul că, în Spania, familia M. avea o reputaţie proastă, membrii acestei familii, aflaţi în număr mare acolo, fiind cunoscuţi ca persoane violente fizic. Drept urmare, muncitorii au fost nevoiţi să lucreze în continuare în beneficiul inculpaţilor, începând însă să

18

se gândească serios să fugă, pentru a nu mai fi asupriţi de către inculpaţi. Cu toate acestea, au realizat că şansele de a scăpa erau reduse fiindcă cei mai mulţi erau neşcolarizaţi sau puţin şcolarizaţi, nu cunoşteau limba spaniolă ori împrejurimile, nu aveau acces la niciun mijloc de transport, o parte dintre ei nu mai aveau asupra lor actele de identitate, iar puţinii banii luaţi din România îi cheltuiseră anterior pe convorbirile telefonice purtate cu membrii familiilor lor din România. în plus, după cum au declarat, persoanele vătămate se temeau ca urmare a ameninţărilor proferate în special de către inculpatul M.A.. Este de precizat faptul că, iniţial, convorbirile telefonice cu membrii familiei s-au purtat prin intermediul telefoanelor mobile pe care unele dintre persoanele vătămate le-au avut asupra lor. După consumarea creditului/minutelor pentru convorbiri, persoanele vătămate şi-au putut contacta rudele aflate în România doar prin intermediul telefoanelor publice, pentru folosirea cărora trebuiau să ceară bani de la inculpaţi, care le remiteau una sau două monede necesare utilizării aparatelor telefonice şi le însoţeau în deplasările făcute, pentru a le împiedica să fugă.

Este de subliniat împrejurarea că, pe parcursul şederii în Spania, persoanele vătămate şi martorul D.T.A. s-au vizitat reciproc, de fiecare dată însoţiţi de către cel puţin unul dintre inculpaţi. Cu ocazia acestor vizite, aceştia au asistat reciproc la unele violenţe la care ceilalţi erau suspuşi de către inculpaţi.

Starea de temere cauzată de comportamentul violent al inculpaţilor a fost transmisă de către persoanele vătămate şi membrilor familiei, aflaţi în România, care, din discuţiile telefonice purtate cu muncitorii exploataţi şi-au dat seama de situaţia disperată în care ajunseseră rudele lor, care aveau ca unic şi singur scop imediat ieşirea de sub stăpânirea exercitată de inculpaţi.

Astfel, persoana vătămată M.D. a luat legătura telefonic cu martora B.D., căreia i-a adus la cunoştinţa situaţia existentă şi pe care a rugat-o să intervină pe lângă fraţii M. pentru ca aceştia să-i permită persoanei vătămate să plece acasă. In consecinţă, martora 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., pe care I-a înduplecat doar după ce i-a spus, contrar adevărului, că are nevoie de ajutorul fratelui său întrucât mama lor este bolnavă. Ca atare, la începutul lunii noiembrie 2010, inculpatul i-a restituit persoanei vătămate cartea de identitate, ba chiar a transportat-o cu microbuzul până în oraşul Sevilla, unde a achiziţionat un bilet de călătorie cu autocarul companiei A., cu care persoana vătămată s-a reîntors în România. In afara acestei sume de bani, pentru munca prestată în Spania, persoana vătămată nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

După plecarea lui M.D., persoanele vătămate C.I. şi B.M.C. au hotărât şi ele să fugă din locui în care erau exploatate de inculpaţi. în consecinţă, într-o zi de duminică, profitând de faptul că era o zi liberă, cei doi au ieşit din locuinţa în care erau cazaţi, abandonându-şi lucrurile personale, după care au fugit până într-o staţie de autobuz, unde au urcat într-un autobuz cu care s-au deplasat până în Sevilla. Contravaloarea călătoriei a fost achitată din banii pe care cele două persoane vătămate îi primiseră de la un alt cetăţean român aflat la muncă în Spania. în Sevilla, necunoscând limba, cei doi au întrebat mai mult prin semne unde se află Consulatul României. După ce au aflat locul situării, s-au deplasat la consulat, unde au explicat situaţia în care se găseau, au solicitat şi obţinut eliberarea unor titluri de călătorie pe numele lor, care să le permită să revină în România. Folosind telefonul instituţiei care le-a fost pus la dispoziţie, persoanele vătămate au telefonat mamelor lor, cărora le-au solicitat să achite contravaloarea călătoriei de întoarcere în ţară, ceea ce acestea au şi făcut. în următoarele trei zile, până a sosit autocarul cu care, în cele din urmă, au revenit în ţară, C.I. şi B.M.C., au rămas să rătăcească pe străzile Sevillei, dormind în apropierea unui stadion. După ce a sosit în România, persoana vătămată C.I. a fost apelată telefonic de către inculpatul M.A., care i-a reproşat faptul că 1-a denunţat la poliţie. Cu această ocazie, şi persoana vătămată i-a reproşat inculpatului că i-a ţinut ca pe nişte sclavi, şi-a bătut joc de ei şi nu i-a

19

plătit. Pentru munca prestată în Spania, cele două persoane vătămate nu a primit, până în prezent, nicio sumă de bani de la inculpaţi.

În mod asemănător, neavând bani sau act de identitate, care rămăsese la inculpatul M.I., persoana vătămată B.C.C. a fost nevoit să-şi contacteze telefonic mama, căreia i-a solicitat să achite contravaloarea călătoriei de întoarcere acasă. în consecinţă, martora B.C. a plătit în România suma de 100 de euro pentru ca fiul ei să se poată întoarce în România. Când persoana vătămată i-a spus inculpatului M.I. că se va întoarce acasă, acesta i-a vorbit urât şi i-a solicitat să nu plece, ci să lucreze în continuare. După mai multe insistenţe, inculpatul M.I. a acceptat să îi restituie persoanei vătămate cartea de identitate. Apoi, inculpatul M.M. a transportat-o cu autoturismul în Sevilla, de unde B.C.C. a luat autocarul cu care s-a întors în România. Pentru munca prestată în Spania, persoana vătămată nu a primit, până în prezent, nicio sumă de bani de la inculpaţi.

După ce a muncit circa o lună în Spania fără a fi remunerat pentru aceasta, martorul D.T.A. i-a telefonat mamei sale, de la un telefon public, cu banii daţi de inculpatul M.M., spunându-i acesteia că nu fusese plătit pentru munca prestată. Drept urmare, mama martorului 1-a apelat telefonic pe inculpat, căruia i-a cerut să-i dea bani martorului pentru drum şi să îi permită acestuia să plece, în caz contrar urmând a alerta organele de poliţie. Auzind acestea, inculpatul M.M. 1-a transportat, cu autoturismul lui, pe martor, la autogara din Sevilla, unde i-a cumpărat acestuia bilet la autocar şi i-a mai dat suma modică de 10 euro, „pentru drum" (având în vedere durata călătoriei cu autocarul din Spania în România, putem afirma că suma de bani i-a fost dată persoanei vătămate în batjocură), în afară de aceşti bani, pentru munca prestată în Spania, martorul nu a primit până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

La rându-i, văzând că promisiunile inculpatului M.M. conform cărora îi va plăti pentru munca prestată sunt, de fapt, minciuni, persoana vătămată C.I. a apelat-o telefonic pe soţia lui, C.G., căreia i-a cerut să achite, în Bistriţa, contravaloarea reîntoarcerii persoanei vătămate în România, cu autocarul. Potrivit declaraţiilor persoanei vătămate, convorbirile telefonice cu membrii familiei din România le purta prin intermediul telefoanelor unui oficiu poştal, la care se deplasa şi plătea, în prealabil, 2 sau 3 euro cât îi dădea inculpatul M.A. pentru a putea achita contravaloarea convorbirii. După ce soţia sa a achitat costul călătoriei de întoarcere în România, persoana vătămată i-a adus acest lucru la cunoştinţă inculpatului M.M., care a telefonat la agenţia de transport din Sevilla, pentru a verifica acest aspect. După confirmare, inculpatul a transportat cu autoturismul persoana vătămată până în Sevilla, însoţind-o inclusiv la urcarea în autocar. Este de menţionat faptul că, pe la jumătatea perioadei de şedere în Spania, inculpatul M.M. i-a dat persoanei vătămate, ca urmare a insistenţelor acesteia, suma de 100 euro, pentru munca prestată. Imediat cum i-a dat banii, însă, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să se deplaseze împreună la un oficiu poştal unde inculpatul, după ce i-a cerut persoanei vătămate actul de identitate, pe care aceasta îl aveam asupra sa, a completat un formular de trimitere a sumei de bani în România, pe care i 1 -a remis apoi lui C.I. spre semnare. Inculpatul a explicat că procedează în acest mod pentru ca persoana vătămată să nu aibă bani pentru a achita contravaloarea unei eventuale călătorii de întoarcere în România. Pentru perioada (circa. 2 luni - 2 luni şi jumătate) în care a lucrat în Spania în beneficiul inculpatului M.M., în afară de cei 100 de euro la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată C.I. nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

În fine, în cadrul discuţiilor telefonice purtate cu mama sa, persoana vătămată B.M. a aflat că un vecin, pe nume L.N., se află în Spania, acesta având posibilitatea să-i găsească persoanei vătămate un alt loc de muncă. Drept urmare, persoana vătămată 1-a contactat telefonic pe acesta, fiind însă observat de către inculpatul M.A., care se afla în vizită la fratele său şi care a început sa ţipe la persoana vătămată şi să o ameninţe cu bătaia, fără însă a o lovi.

20

în perioada următoare, persoana vătămată s-a rugat pe inculpatul M.I. să îi dea măcar 100 de euro, pentru a-i trimite mamei sale în ţară. Acesta a fost de acord, dar cu condiţia de a se deplasa împreună la poştă, pentru a se asigura că banii vor fi expediaţi mamei persoanei vătămate şi nu vor rămâne în posesia acesteia din urmă. Ca şi în cazul persoanei vătămate C.I., inculpatul urmărea să se asigure că B.M. rămâne într-o stare de dependenţă financiară totală faţă de inculpaţi. Drept urmare, cei doi s-au deplasat împreună, cu autoturismul inculpatului, la poştă unde persoana vătămată a expediat suma de 100 euro mamei sale. întrucât, între momentul predării banilor şi cel al finalizării formalităţilor necesare, inculpatul M.M. plecase cu autoturismul, lăsând persoana vătămată în urma lui, B.M. a fugit înspre localitatea Sevilla, abandonându-şi lucrurile personale în locuinţa inculpatului. Persoana vătămată a declarat că a făcut acest lucru întrucât se temea pentru siguranţa sa, văzând cum se comportă inculpatul M.A. cu muncitorii. Dată fiind distanţa de 60 km, persoana vătămată a ajuns în Sevilla după 7 zile de mers pe jos, timp în care, de teamă, nu a reuşit să doarmă mai deloc. Este cel mai acut mod în care s-a manifestat starea de disperare la care fuseseră aduşi muncitorii ţinuţi în aservire de către inculpaţi. Din Sevilla, persoana vătămată s-a deplasat cu un tren până în oraşul Albacette, unde L.N. a aşteptat-o, după ce, în prealabil, persoana vătămată îi telefonase acestuia de la un telefon public, folosind o monedă de 1 euro care îi rămăsese dintre cele date sporadic de către inculpatul M.M.. Numitul N. 1-a condus pe B.M. la patronul la care lucra în agricultură, unde a lucrat şi persoana vătămată timp de 6-7 luni, fiind remunerată cu suma de 800 euro lunar, după care a revenit în ţară. Pentru munca prestată în Spania în beneficiul familiei M., în afara de cei 100 de euro la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată B.M. nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

Ca mijloace de probă au fost reţinute: declaraţiile persoanelor vătămate C.I. (f. 22-28), M.D. (f. 31-37), B.M.C. (f. 38-45), B.C.C. (f. 51-57), C.I., (f. 60-66), B.M. (f.69-82); adresa SC A. SRL, din care rezultă datele la care şi mijloacele de transport cub care persoanele vătămate au călătorit din România în Spania (f. 91-92); tabel cu călătorii care s-au deplasat din România în Spania la datele de 13.09.2010 şi 24.09.2010 (f. 94-101); mesajul expediat de către Consulatul General al României la Sevilla, Regatul Spaniei, care confirmă eliberarea unor documente de călătorie numiţilor C.I. şi B.M.C. (f. 105); declaraţiile martorilor' D.T.A. (f. 108-116), B.D. (f. 120-135), B. D.G. (f. 137-144), B.D. (f. 146-148), D.V. (f. 149 -155), B.M. (f. 156-159), C.G. E. (f. 160-163), B.C. (f. 164-173), M.L.(f. 174-176), U.A. (f. 182-184), H.G. (f. 185-187), H.I. (f. 188-190), M. C.R. (f. 191-193), M.M. (f 194-196); proces verbal încheiat cu ocazia identificării persoanelor vătămate de către martora M.L. (f. 180-181); declaraţiile inculpatului M.M. (f 201-203).

Faptele inculpatului M.I., care, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., cărora, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate D.T.A. şi B.M., recrutate de către inculpatul M.A., unde toate aceste persoane, au fost preluate de către M.A. şi M.M., împreună cu care le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca

21

prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) Ut. a) din Legea nr. 678/2001, ca aplic, art. 41 al, 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Faptele inculpatului M.A. care, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate D.T.A. şi B.M., cărora, prin intermediul lui M.I. sau altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., recrutate de către M.I., unde, alături de M.M., a preluat toate aceste persoane şi, împreună cu acesta şi M.I. le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen, 1969 şi art. 5 C. pen.

Faptele inculpatului M.M., care, în perioada august-decembrie 2010, alături de M.A., a preluat în Spania persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., D.T.A. şi B.M., recrutate în prealabil prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare de către M.I., cărora acesta din urmă, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, le-a transportat împreună cu M.I. şi M.A. şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fară ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de ari 12 al. (1), al (2) Ut. a) din Legea nr. 678/2001,' cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

In ceea ce priveşte latura civilă s-a arătat că pe parcursul urmăririi penale, persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

In baza art. 112 al. (1) lit. e) C. pen., în măsura în care persoanele vătămate nu se vor constitui părţi civile, instanţa a confiscat de la inculpaţi sumele de bani obţinute în urma activităţii de exploatare a muncitorilor. în privinţa cuantumului acestor sume, s-a reţinut că nici unul dintre muncitori nu a estimat productivitatea la mai puţin de 10 coşuri de măsline adunate pe zi. S-a reţinut acest minim ca fiind un dubiu ce profită inculpaţilor. Pentru un coş cu măsline, fermierii spanioli achitau suma de 6 euro. Rezultă că un muncitor ar fi trebuit să încaseze suma de 60 euro pe zi. Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. au lucrat în Spania,

22

în medie, timp de o lună şi jumătate. Daca avem în vedere că, pe lună, sunt cel puţin 20 de zile lucrătoare, vom concluziona în sensul că, de pe urma fiecăreia dintre cele 7 victime, inculpaţii au realizat venituri de 1 800 euro. In total, inculpaţii au obţinut suma de 12 600 euro. în lipsa altor date şi având în vedere că inculpaţii sunt membrii ai aceleiaşi familii, vom prezuma că inculpaţii şi-au împărţit în mod egal câştigurile, adică 4 200 euro fiecare. Scăzând din aceste sume cele plătite muncitorilor, adică 90 euro (contravaloare bilet autocar), plătită de către inculpatul M.A. persoanei vătămate M.D., 100 euro (contravaloare bilet autocar şi banii „de drum") plătită de către inculpatul M.M. martorului D.T.A., 100 euro, plătită de către inculpatul M.M. persoanei vătămate C.I. şi 100 euro, plătită de către inculpatul M.I. persoanei vătămate B.M., rezultă sumele a căror confiscare o solicită instanţei:

-4 100 euro de la inculpatul M.I.;-4 110 euro de la inculpatul M.A.;-4 000 euro de la inculpatul M.M..În procedura de cameră preliminară, în termenul stabilit pentru formularea cererilor şi

excepţiilor cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin apărătorul lor ales, cei 3 inculpaţi au adus critici rechizitoriului sub aspectul încadrării juridice a faptelor arătând că, prin ordonanţa din 25.03.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art 210, alin. 1, lit. a şi b NCP cu aplicarea art. 41 alin 2 CP vechi şi art. 5 CP(nou), iar ulterior, prin ordonanţa din 07.08.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de trafic de persoane, prevăzut de art. 210 alin. 1, lit. a şi b, cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP vechi, art. 77 lit. a Cp şi art 5 CP nou în infracţiunea de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2 CP vechi şi art. 5-NCP.

Făcând o analiză comparativă a celor 2 incriminări inculpaţii au apreciat că legea mai favorabilă este art. 210 alin 1 si 2 NCP, chiar cu aplicarea art. 77 si 78 NCP, iar în ce priveşte sancţionarea infracţiunii continuate, nu art. 41 alin 2 şi art 42 Cod penal vechi este mai favorabil, ci art 35 şi 36 N. C.Pen.

De asemenea, referitor la calculul matematic al sumelor care trebuie confiscate de la inculpaţi, dacă persoanele vătămate nu se constituie parte civilă, inculpaţii au solicitat să se aibă în vedere că din rechizitoriu rezultă că fermierii spanioli plăteau 6 EURO pentru un coş cu măsline culese, iar procurorul, după ce face calculul cât ar fi trebuit să primească fiecare persoană vătămată ( cu 6 EURO/coş), scade doar sumele de bani plătite de inculpaţi pentru drumurile din Bistriţa-Sevilla şi retur, deşi trebuie scăzute şi cheltuielile efectuate de inculpaţi pentru mâncarea zilnică oferită persoanelor vătămate precum şi cheltuiala făcută de aceştia pentru transportul părţilor vătămate din localitatea unde stăteau până la plantaţia de măslini, câtă vreme în rechizitoriu se consemnează la fila 4: "persoanele vătămate şi martorul...am fost transportaţi toţi de inculpaţi aproape zilnic, cu microbuzul sau autoturismul pe o plantaţie de măslini situată la o distanţă destul de mare de la locul în care eram cazaţi, călătoria dura circa o oră".

De asemenea, inculpaţii au solicitat audierea în prezenţa lor a martorilor subliniaţi de la pagina 15 din rechizitoriu, respectiv: M. C. -; M.M.; H.I.; H.G.-; U.A.; M.L.; audierea inculpaţilor şi a părţilor vătămate, care cunosc că inculpaţii nu au indus în eroare pe niciuna dintre părţile vătămate, dimpotrivă i-au ajutat să-şi caute şi găsească loc de muncă, deoarece în ţară "mureau de foame", le-au plătit drepturile salariale conform convenţiei (deducând contravaloarea găzduirii, mâncării şi transportului de fiecare zi la locul de muncă) atunci când lucrau, întrucât părţile vătămate fie refuzau să lucreze, plimbându-se prin Spania, fie se îmbătau sau se drogau, aşa încât au fost nevoiţi să-i expedieze în ţară.

Cu ocazia dezbaterii cererilor şi excepţiilor apărătorul ales al inculpaţilor a mai arătat că pentru o faptă a cărei latură obiectivă se consideră că ar fi fost consumată în perioada

23

septembrie-decembrie 2010, în 2014, atunci când s-a făcut administrarea probelor de trimitere în judecată, ar fi fost obligatoriu să fie audiaţi toţi cei 3 suspecţi.

Din analiza probelor de la dosar şi mai ales a declaraţiilor părţilor vătămate, reiese în mod clar că doar cu privire la unul sau la altul dintre inculpaţi există acel element al laturii obiective, care se numeşte recrutarea, din declaraţiile părţilor vătămate rezultând că o parte dintre părţile vătămate au fost în 2009 şi au venit în ţară, iar în 2010 au agreat pe proprie răspundere şi nesiliţi de nimeni să mai facă o deplasare în Spania pe perioada culegerii măslinelor, însă prin intermediul altor persoane şi nu a inculpaţilor care erau în Spania.

Consideră că faţă de această stare de fapt contradictorie, audierea inculpaţilor era obligatorie şi de asemenea şi a martorilor care au fost împreună în aceeaşi perioadă cu părţile vătămate şi care au stat în aceleaşi condiţii, au muncit în aceleaşi condiţii şi care nu au făcut niciun fel de plângere cu privire la traficul de persoane.

Din acest punct de vedere apreciază că latura obiectivă a infracţiunii şi mai ales latura subiectivă de intenţie, nu a fost dovedită, prin prisma neadministrării directe a organul de urmărire penală unde să fie audiaţi cei doi inculpaţi şi martorii în apărare, în prezenţa sa, şi să fie administrate probele nemijlocit.

Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la cererile formulate de inculpaţi, prin apărătorul lor ales, arătate mai sus, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Potrivit art. 342 Cod procedură penală obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar alin 2 al art. 344 Cod procedură penală reglementează posibilitatea inculpatului de a invoca nelegalitatea unor probe sau a unora dintre actele de urmărire penală.

Analizând susţinerile inculpaţilor din memoriul formulat prin apărătorul ales se constată că acestea se referă la aspecte de ţin de fondul cauzei, cum ar fi: încadrarea juridică a faptelor, solicitarea de reaudiere a unor martori din faza de urmărire penală sau modalitatea de calculare a sumelor ce ar putea face obiectul confiscării, care exced procedurii de cameră preliminară, ca de altfel şi cele referitoare la latura obiectivă sau subiectivă a infracţiunii.

Pe de altă parte, nici solicitarea referitoare la retrimiterea cauzei la procuror în vederea audierii inculpaţilor şi a martorilor în apărare nu este întemeiată. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.M. a fost audiat în calitate de suspect la data de 24 iunie 2014 (f.201), prilej cu care a depus la dosar şi o declaraţie olografă a inculpatului M.I. (f.204).

De asemenea, după punerea în mişcare a acţiunii penale M.M. a fost citat telefonic de către procurorul de caz, potrivit procesului-verbal (f.211), acestuia i s-a adus la cunoştinţă că are calitatea de inculpat şi i s-a solicitat să se prezinte la organul de cercetare, în vederea audierii în această calitate. Mai mult, potrivit aceluiaşi proces verbal, inculpatul M. M. a arătat că locuieşte împreună cu inculpatul M.I. obligându-se să-i comunice aceleaşi aspecte. în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul M.A. de menţionat este faptul că acesta nu a putut fi găsit, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate, fiind dat în urmărire generală.

În aceste condiţii, neaudierea inculpaţilor nu este culpa organului de cercetare penală, ci a fost determinată de motive obiecte în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul M.A., respectiv de refuzul de a se prezenta a celorlalţi 2 inculpaţi, care au cunoscut existenţa acuzaţiilor formulate împotriva lor, stadiul cercetărilor penale şi calitatea procesuală dobândită, însă au preferat să rămână în pasivitate şi să nu-şi exercite dreptul la apărare.

Aşa fiind, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe aceştia.

24

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii M.I., M.A. şi M.M., care au solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond ca nelegală şi restituirea cauzei la procuror, întrucât în speţă contestatorilor le-au fost încălcate drepturile prev de art. 83 CPP respectiv acela de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii alături de acela vizând formularea oricăror alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a speţei.

Apărătorul ales al contestatorilor, susţine că procurorul nu a stabilit în mod corect starea de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, învederând că cinci dintre părţile vătămate îşi retrag plângerile, astfel că nu mai există probe care să susţină învinuirile pentru care aceştia au fost deferiţi justiţiei, acelea de trafic de persoane prev de art 12 alin 1, alin 2 lit a din legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 VCP şi art. 5 CP.

Judecătorul de cameră preliminară examinând contestaţia formulată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală şi de judecată. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată apare ca o instituţie sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu face acte de urmărire penală, dar nici nu judecă.

În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată şi cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate sau obţinute prin încălcarea echitabilităţii procedurilor să fie eliminate.

Potrivit art 342 NCPP, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În cadrul acestei etape se verifică, aşadar, legalitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Judecătorul de la curte reţine că, rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizarea instanţei de judecată trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Astfel, trebuie să existe concordanţă deplină între ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriu, atât sub aspectul faptei reţinute în sarcina inculpatului cu încadrarea juridică ce este corespunzătoare, cât şi a identităţii acestuia.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în speţa de faţă s-a respectat întrutotul imperativul prevăzut în art. 6 parag 3 din CEDO, inculpaţilor respectându-li-se dreptul de a fi încunoştinţati cu privire la acuzaţie: actul de acuzare jucând un rol determinant în legalitatea urmăririi penale, întrucât persoana trimisă în judecată este în mod oficial notificată cu privire la baza juridică şi factuală a acuzaţiei ce i se aduce.

S-a statuat în teoria şi practica judiciară că prin sintagma „faptă arătată în actul de sesizare” nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită infracţiune menţionată în succesiunea activităţii inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, respectiv de a investi instanţa, o atare condiţie fiind îndeplinită doar în cazul în care, fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru ea, garanţii procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul de apărare al celui judecat şi mai ales dreptul la un proces echitabil.

25

Aceste garanţii sunt reglementate atât prin disp.art.8 C.proc.pen., art.24 din Constituţie dar şi disp.art.6 paragr.3 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 conform cărora „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei, aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24.10.1996 privind cauza De T.Torres c/a Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în niciun caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată.

În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei,în cauza Mattei contra Franţei din 19 decembrie 2006 şi Pelissier şi Sassy contra Franţei din 23 martie 1999 şi Dallos contra Ungariei din 1 martie 2001, Curtea a considerat de asemenea, că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.

Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art.6 paragr.1 lit.a şi cele din art.6 paragr.3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.

CEDO consideră că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil garantat de art.6 paragr.1 din Convenţie şi a decis că statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art.6.

S-a statuat în raport de toate aceste consideraţii, că sesizarea instanţei va fi legal efectuată doar în situaţia în care în dispozitivul actului de trimitere în judecată este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală, în funcţie de care inculpatul şi-ar putea efectua o apărare adecvată în lumina art.6 paragr.3 lit.b din Convenţia Europeană.

Atât legislaţia europeană cât şi practica constantă a instanţei supreme învederează că „pentru a se considera că instanţa este legal sesizată din perspectiva limitelor rechizitoriului, este necesar ca în cuprinsul acestuia, să fie arătate în mod concret faptele care fac obiectul trimiterii în judecată, să fie precis determinate, cu încadrarea juridică legală, pentru ca astfel să poată fi stabilit cadrul procesual şi să rezulte voinţa neechivocă a procurorului de trimitere în judecată, întrucât existenţa unor necorelări evidente între partea expozitivă şi dispozitivă a acestuia, nu pot fi de natură să investească legal instanţa”.

Faţă de cele expuse mai sus rezultă fără echivoc că rechizitoriul DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ din 11 noiembrie 2014 este legal întocmit, de natură a investi judicios instanţa competentă cu soluţionarea cauzei.

26

Pe cale de consecinţă, judecătorul de la curte constată că rechizitoriul DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ respectă întrutotul prevederile art 328 Cod procedură penală.

În final, judecătorul de la curte concluzionează că temeinicia acuzaţiilor aduse inculpaţilor trebuie verificată pe baza probelor concrete aflate la dosarul cauzei, probe care sunt valide şi legal administrate.

Judecătorul de la curte constată că faptele inculpaţilor sunt descrise în rechizitoriu într-o manieră clară şi inteligibilă, făcându-se referire la modul de comitere, loc, timp şi urmările produse ca urmare a acestora, victimelor. Pe cale de consecinţă, descrierea faptelor în actul de sesizare este şi o condiţie prin care s-a asigurat contestatorilor posibilitatea exercitării unei apărări efective.

În practica judiciară, s-a reţinut că potrivit art. 328 alin 1 Cpp rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare al instanţei, trebuie să aibă un anumit conţinut pentru a contura obiectul judecăţii, între elementele pe care trebuie să le cuprindă fiind necesar să se înscrie atât fapta reţinută în sarcina inculpatului, cât şi încadrarea juridică a acesteia.

În prezenta speţă, nu se poate dispune restituirea cauzei la parchet, întrucât procurorul a descris fapta cu încadrarea juridică aferentă, modul de comitere, consecinţele acesteia, iar condiţia impusă de lege, pentru a se permite începerea judecăţii, este aceea ca neregularităţile să nu împiedice judecătorul fondului de a putea stabili obiectul şi limitele judecăţii, aşa cum sunt determinate de normele procedurale.

Potrivit art. 371 Cod procedură penală judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, pentru a se dispune începerea judecăţii este necesar a se putea stabili cu certitudine şi claritate, care sunt faptele cu care este sesizat Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi persoanele acuzate de comiterea faptelor indicate şi a căror judecare o solicită procurorul, menţiuni existente în rechizitoriul ataşat dosarului la fila 12-15 din dosarul u.p., act de sesizare întocmit la 11 noiembrie

Susţinerea apărătorului ales al contestatorilor, în sensul că, inculpaţilor nu le-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, în raport de care au fost privaţi de efectuarea unei apărări corespunzătoare, nu sunt fondate deoarece la fila 199 u.p. este ataşat procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii, drepturilor şi obligaţiilor procesuale din 24 iunie 2014 a inculpatului M.M., act care pune în evidenţă că acesta are calitatea de suspect, fiind urmărit penal pentru trafic de persoane prev de art 210 alin 1 lit a, b CP, cu aplicarea art. 41 alin 2 VCP, art. 77 lit a CP şi art. 5, constând în aceea că în perioada august-decembrie 2010 prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, M.I. a recrutat persoanele vătămate C.A.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I. iar M.A. pentru persoanele vătămate B.T. şi B.M. le-a asigurat transportul în Spania, unde aceste persoane au fost preluate de către M.A. şi M.M., care alături de M.I. le-au adăpostit în nişte imobile situate lângă Sevilia, după care cu toţii le-au transportat zilnic pe plantaţii de măslin, unde profitând de starea lor de vulnerabilitate, din cauza pregătirii şcolare reduse, le-a obligat să lucreze 12 ore pe zi, fără ca victimele să fie plătite pentru aceasta.

Mai mult, la 24 iunie 2014 M.M. a fost şi ascultat în calitate de suspect, conform scriptului ataşat la fila 201 u.p.

La fila 204 u.p. este ataşată declaraţia lui M.I., depusă la dosar de către M.M., cu ocazia audierii sale la DIICOT-la 24 iunie 2014.

La fila 205 u.p. procurorul de caz a emis o dovadă de citare a numitului M.I. în calitate de suspect pentru data de 29 aprilie 2014, citaţie căreia însă M.I. nu i-a dat curs.

27

Mai mult, la fila 206 u.p. există procesul-verbal de citare telefonică din 24 iunie 2014, a suspectului M.I., rezultând din acesta că legătura cu suspectul, nu a putut fi stabilită numărul fiind indisponibil.

Procurorul de caz a ataşat la fila 211 u.p. procesul-verbal de citare telefonică din 7 august 2014 a inculpatului M.M., pe care a reuşit să-l contacteze, l-a chemat la sediul DIICOT CLUJ pentru data de 10 septembrie 2014 ora 9.00, în vederea audierii ca inculpat.

M.M. a comunicat procurorului că încearcă să se prezinte, în măsura în care programul de lucru i-o va permite.

A învederat că tatăl său, inculpatul M.I. locuieşte împreună cu el astfel că, s-a obligat să-i aducă la cunoştinţa părintelui său aceste aspecte, susţinând însă că nu este sigur că acesta se va prezenta.

Fiind întrebat despre inculpatul M.A., inculpatul M.M. a afirmat că nu cunoaşte unde se află, astfel că procurorul în baza art 257 alin 1 CPP a încheiat acest proces-verbal.

Mai mult, la dosarul de urmărire penală la filele 212-214 sunt depuse şi mandatele de aducere ale celor trei inculpaţi emise de DIICOT pentru data de 14 mai 2014 în vederea audierii acestora de către procuror.

Din procesul-verbal depus la fila 215 u.p. întocmit la 29 aprilie 2014 de către BCCO CLUJ-NAPOCA rezultă că în urma discuţiei telefonice cu M.M. acesta a confirmat că se află în Spania în oraşul Sevilla iar fratele său M.A. locuieşte în oraşul Rocheta del Mar.

La 14 mai 2014 conform procesului-verbal depus la fila 16, organele de poliţie au atestat imposibilitatea punerii în executare a mandatelor de aducere în privinţa celor trei inculpaţi.

Nu în ultimul rând se constată că la filele 217-221 up există procesele-verbale de îndeplinirea a procedurii de citare cu cei trei contestatori întocmite de către DIICOT CLUJ, pentru data de 14 iulie 2014, cărora însă inculpaţii nu le-au dat curs.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată susţinerea contestatorilor, că nu li s-au adus la cunoştinţă calitatea şi drepturile procesuale pe care le au, aceştia, refuzând să se prezinte la solicitarea organelor de anchetă.

Susţinerea apărătorului ales al contestatorilor, în sensul că încadrarea juridică nu este corectă în trafic de persoane, nu poate fi primită de către curte, deoarece în această etapă procesuală, nu poate fi pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în rechizitoriu, dispoziţiile procesuale penale necuprinzând reglementări în acest sens.

Din raţiuni evidente, legate de respectarea contradictorialităţii, nemijlocirii, oralităţii, schimbarea încadrării juridice a faptei poate fi pusă în discuţie, doar în faza de judecată.

Aşa fiind, contestaţia se va respinge ca nefondată în baza art. 425 1 alin.7 pct 1 lit b CPP.

Vor fi obligaţi inculpaţii să achite statului câte 200 lei cheltuieli judiciare, conform art. 275 alin.2 CPP. (Judecător Delia Purice)

3. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Apel inadmisibil declarat de partea vătămată. Proxenetism

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 523 din 8 aprilie 2015

Asupra apelului penal de faţă,

28

Prin sentinţa penală nr 130 din 14 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. .../112/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală:

S-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul B.R.A.,…, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi şi în consecinţă:

A fost condamnat inculpatul B.R.A. la pedeapsa de :-3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a

teza a-II-a Cod penal 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969, art. 5 Cod penal.

S-a făcut aplic. art.71 rap. la art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal 1969.Conform art. 86/1 şi următoarele Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni. S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte

următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii prevăzute de art. 86/3 alin. 1 şi 3 Cod penal 1969.

-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud;

-să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existenţă;-să nu intre în legătură cu persoana vătămată L. (fostă M.) I. K. şi să nu

comunice cu aceasta direct sau indirect;S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal 1969

referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare, precum şi în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina sa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/5 Cod penal 1969 privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 486 alin. 2 Cod procedură penală s-a lăsat nesoluţionată latura civilă.

S-a stabilit în favoarea avocaţilor din oficiu …, sume care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 22.07.2014 a fost înregistrat sub nr. de mai sus acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul B.R.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969 şi art. 5 Noul Cod penal, în dosar nr. (...)/D/P/2014.

29

În esenţă, prin actul de sesizare se reţine că în cursul lunii septembrie 2010, după o înţelegere prealabilă cu inculpaţii I.M.B. şi B.I.L., în sensul de a trage foloasele din practicarea prostituţiei de către persoana vătămată L. (fostă „M.”) I. K. în Austria, inculpatul B.R.A. a lăsat persoana vătămată să creadă că deplasarea în Austria se va face pentru a-i vizita pe părinţii inculpatului I.M.B. şi pentru a-şi căuta locuri de muncă, după care, împreună cu acesta din urmă şi inculpata B.I.L., a însoţit persoana vătămată în oraşul Viena, unde cei patru au locuit împreună o perioadă, timp în care persoana vătămată L. I. K. a practicat prostituţia în clubul „C.”, realizând câştiguri băneşti, de care a beneficiat inculpatul B.R.A., care a fost întreţinut de către persoana vătămată, care achita cheltuielile vieţii curente.

În actul de sesizare se arată că fapta comisă de inculpat întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969 şi art. 5 Noul Cod penal şi se sancţionează cu pedeapsĂ de la 2 la 7 ani.

Totodată, se arată că situaţia de fapt descrisă mai sus, a fost stabilită în urma analizei coroborate a probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declaraţiile inculpatului B.R.A., declaraţiile persoanei vătămate L. (fostă „M.”) I. K., raportul psihologic întocmit de psihologul din cadrul Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie Turda, din care rezultă traumele psihice cu care a rămas persoana vătămată în urma exploatării, declaraţiile martorilor M. E., M. A.M. şi K.S. A.M., M. L., B.M..

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei se arată felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, modalitatea de executare, respectiv suspendarea executării sub supraveghere, durata termenului de încercare, obligaţiile care urmează a fi respectate şi situaţiile care atrag revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, a fost înaintată instanţei o copie a dosarului de urmărire penală.De asemenea, după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud,

a fost înaintat procesul-verbal din data de 08.10.2014 prin care procurorul din cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj a îndreptat din oficiu, eroarea materială strecurată în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 14.07.2014, în sensul că numele corect al inculpatului este „B.” şi nu „B.”, prenumele mamei acestuia este „I.” şi nu „L.”, cum s-a consemnat din eroare, iar codul numeric personal este „….” în loc de „…”.

Prezent în instanţă la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2014, inculpatul B.R.A., a fost asistat de avocatul desemnat din oficiu şi identificat conform dispoziţiilor legale.

Prin avocatul desemnat din oficiu, precum şi personal, inculpatul B.R.A. a solicitat să se constate că acordul de recunoaştere a vinovăţiei îndeplineşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de Codul de procedură penală şi a cerut să fie încuviinţat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, persoana vătămată L. I. K. a solicitat respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţie, invocând că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi că prin acordul încheiat i se îngrădeşte dreptul de a-i fi soluţionată „constituirea de parte civilă” formulată în faza de urmărire penală.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-482 Cod procedură penală.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, inculpata B.I.L. şi inculpatul I.M.B. (în prezent trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prin Rechizitoriul nr. 109/D/P/2014 al DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj) au avut o relaţie amoroasă. La vremea

30

respectivă inculpata B.I.L. era elevă, fiind în aceeaşi clasă la Colegiul Naţional „P.” din Beclean, cu persoana vătămată L. (fostă M.) I. K.. În aceiaşi perioadă, prin intermediul inculpatului I.M.B., persoana vătămată l-a cunoscut pe inculpatul B.R.A., între care s-a înfiripat o relaţie amoroasă, ambele cupluri petrecând mult timp împreună.

După absolvirea liceului persoana vătămată L. I. K. şi inculpata B.I.L. au încercat să îşi găsească locuri de muncă în România, însă fără succes.

În vara anului 2010 inculpatul I.M.B., care nu avea loc de muncă, i-a spus inculpatului B.R.A. că există posibilitatea de a câştiga sume de bani de pe urma practicării prostituţiei de către persoane de sex feminin, în Austria, unde se aflau mama lui, C.G. şi concubinul acesteia S.A. zis „S.”, cetăţean sârb. În acest scop, inculpatul I.M.B. a propus să le ducă pe L. I. K. şi B.I.L. în Viena, pentru ca acestea să se prostitueze într-un club, în Austria prostituţia fiind legală. La discuţia dintre inculpatul I.M.B. şi B.R.A. a asistat şi inculpata B.I.L., care s-a arătat dispusă să-i însoţească în Austria în scopul practicării prostituţiei.

Pentru a obţine consimţământul persoanei vătămate, cei trei i-au propus acesteia să se deplaseze împreună în Austria pentru a-i vizita pe părinţii inculpatului I.M.B. şi pentru a-şi căuta locuri de muncă în restaurante sau, eventual baruri, dar fără a preciza alte amănunte. Niciunul dintre inculpaţi nu i-a spus persoanei vătămate că, în realitate, scopul pentru care se făcea deplasarea în Austria era acela ca persoana vătămată să practice prostituţia, toţi ştiind că persoana vătămată, care niciodată anterior nu făcuse acest lucru şi provenea dintr-o familie unită, având condiţii materiale bune, nu va accepta acest lucru.

Cel mai probabil inculpatul B.R.A. şi ceilalţi doi inculpaţi, au mizat pe faptul că odată ajunşi în Austria, persoana vătămată va accepta o atare stare de fapt, un rol important urmând a-i reveni inculpatei B.I.L., în care persoana vătămată avea încredere şi care o va putea convinge mai uşor, inclusiv prin puterea exemplului.

Inculpata B.I.L. a confirmat în declaraţia sa faptul că, anterior plecării în Austria, în cadrul discuţiilor dintre persoana vătămată şi inculpaţi nu a fost vorba de practicarea prostituţiei.

Coroborând probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut că deplasarea celor patru în Austria s-a făcut în scopul aparent al căutării unui loc de muncă. Sub acest aspect sunt relevante declaraţiile martorilor M. A.M.-mama persoanei vătămate şi K.S. A.M., sora persoanei vătămate, inclusiv declaraţia inculpatului B.R.A. care şi-a recunoscut vinovăţia.

După insistenţele repetate, care s-au întins pe parcursul mai multor săptămâni, martorii M. E. şi M. A.M. (părinţii persoanei vătămate) au cedat şi au permis persoanei vătămate să plece în Austria cu inculpaţii I.M.B., B.I.L. şi B.R.A..

Deplasarea în Austria s-a făcut în data de 16.09.2010 cu un autocar al companiei „A.”, inculpaţii şi persoana vătămată fiind aşteptaţi în autogara Erdberg de către C.G. şi S.A., împreună cu care au mers iniţial în apartamentul acestora din Viena şi care s-au ocupat ulterior de îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii vizei de reşedinţă în Austria.

După aproximativ două săptămâni inculpaţii B.R.A., I.M.B. şi B.I.L., precum şi persoana vătămată L. I. K. s-au mutat într-un apartament cu două camere, în care anterior au făcut curăţenie şi au dus câteva obiecte de mobilier.

Ulterior cei patru au început discuţiile legate de plata chiriei pentru apartamentul în care s-au mutat, context în care inculpatul I.M.B. i-a spus persoanei vătămate că există posibilitatea de a lucra într-un club de noapte, idee care nu i s-a părut atractivă acesteia. Inculpata B.I.L. a insistat să discute cu administratorii clubului condiţiile angajării. Astfel, însoţite de S.A., persoana vătămată L. I. K. şi inculpata B.I.L. s-au deplasat la clubul (pufful”) C., unde au întâlnit-o pe martora B.M., care administra localul. Aici, S.A. a făcut prezentările şi a discutat cu martoră în limba germană, persoana vătămată schimbând câteva

31

cuvinte în engleză. Cu acea ocazie persoana vătămată a aflat că activitatea în club presupunea să petreacă timp, îmbrăcată sumar, în compania clienţilor, pe care să-i determine să consume băuturi alcoolice şi dacă aceştia doresc, să întreţină relaţii sexuale contra cost cu aceştia, fără să fie nevoită să facă acest lucru.

Întrucât şi inculpata B.I.L. a părut dispusă să lucreze în acele condiţii în clubul amintit, în zilele următoare, persoana vătămată şi inculpata, însoţite de S.A. şi C.G. s-au deplasat la o unitate de poliţie, unde persoanei vătămate i-a fost eliberat un document având pe el fotografia acesteia, pentru a putea lucra în acel club, care putea presupune şi practicarea prostituţiei, activitate la care persoana vătămată a consimţit, convinsă fiind anterior că aceasta reprezintă o simplă posibilitate, iar nu o obligaţie.

Deşi, iniţial, inculpata B.I.L. susţinuse că va lucra şi ea în acelaşi club, aceasta nu a făcut acest lucru, martora B.M. negând faptul că aceasta ar fi practicat prostituţia în acel club. De asemenea, autorităţile austriece au comunicat faptul că inculpata B.I.L. nu a fost înregistrată drept prostituată pe teritoriul Austriei. Din probele dosarului rezultă că inculpata s-a deplasat, totuşi, în acel club pentru câteva zile şi nu practicat prostituţia, probabil pentru a o amăgi pe persoana vătămată.

Ulterior persoana vătămată şi-a început activitatea în clubul „C.” întreţinând acte sexuale contra cost cu clienţii localului, pentru activităţile prestate fiind plătită în funcţie de încasările zilnice. Din aceşti bani erau achitate cheltuielile curente şi hrana persoanei vătămate şi a celor trei inculpaţi.

Împrejurarea practicării prostituţiei de către persoana vătămată L. I. K. era cunoscută de inculpaţii B.R.A., I.M.B. şi B.I.L..

În declaraţiile sale, date în calitate de inculpat, B.R.A. a afirmat cu certitudine nu doar faptul că inculpaţii I.M.B. şi B.I.L. aveau cunoştinţă de împrejurarea că L. I. K. practica prostituţia, ci de faptul că acesteia nu îi convenea ceea ce face.

La circa 1-2 săptămâni de la începerea activităţii în clubul amintit, persoana vătămată a surprins o conversaţie telefonică purtată de B.R.A. cu mama acestuia, care se afla în România, din care a dedus faptul că intenţionează să se întoarcă în ţară. Acest aspect a stârnit o vie nemulţumire din partea persoanei vătămate, care s-a simţit trădată şi a insistat ca inculpatul să nu plece sau cel puţin să o ia şi pe ea, însă acesta a refuzat şi a plecat singur.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul B.R.A., care a plecat din Austria la scurt timp după ce persoana vătămată a început să practice prostituţia, instanţa reţine că, din probele dosarului, nu rezultă că ar fi exercitat violenţe sau ameninţări asupra persoanei vătămate. În schimb, există probe certe că a premeditat faptele, după o înţelegere prealabilă cu ceilalţi doi inculpaţi, ascunzând adevăratul scop al călătoriei în Austria, pentru a o determina pe persoana vătămată , cu care avea o relaţie amoroasă, să-l însoţească în această ţară, a locuit împreună cu ea şi a tras foloasele din practicarea prostituţiei o perioadă scurtă.

Fapta săvârşită de inculpatul B.R.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal.

Starea de fapt descrisă mai sus şi vinovăţia inculpatului B.R.A. rezultă din următoarele probe: declaraţiile inculpatului B.R.A. ( care recunoaşte comiterea faptei, arătând modul de operare şi înţelegerea prealabilă intervenită între el şi ceilalţi inculpaţi), declaraţiile persoanei vătămate L. (fostă M.) I. K., raportul psihologic întocmit de psihologul din cadrul Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie Turda, declaraţiile martorilor M. E., M. A.M., K.S. A.M., M. L., B.M..

Raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale instanţa a apreciat că infracţiunea de proxenetism reţinută în sarcina inculpatului B.R.A., pentru care s-a pus în

32

mişcare acţiunea penală, este deplin dovedită, fapta fiind săvârşită cu premeditare şi intenţie directă, inculpatul urmărind rezultatul faptei, de a trage foloase din practicarea prostituţiei.

S-a mai reţinut că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii între 2 şi 7 ani, că acesta a recunoscut fapta, că are loc de muncă şi nu are antecedente penale.

Acordul recunoaşterii vinovăţiei din data de 14.07.2014 aflat la dosar, a fost încheiat de procurorul din cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul B.R.A. în forma scrisă, acesta conţine menţiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, la încheierea lui inculpatul fiind asistat de avocat desemnat din oficiu C.O.M., a cărui delegaţie se află la dosar.

Pentru considerentele arătate şi apreciind că cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat sunt suficiente pentru obţinerea scopului şi funcţiilor pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a rap. la art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul B.R.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, obiect al doarului nr. (...)/D/P/2014.

S-a dispus condamnarea inculpatului B.R.A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal 1969, cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal 1969, art. 5 Cod penal.

Pedeapsa accesorie a fost aplicată în conţinutul prevăzut de art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal 1969, ţinând seama de natura infracţiunii şi datele care caracterizează persoana celui în cauză.

Conform art. 86/1 şi următoarele Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.

În baza art. 86/3 alin. 1 şi 3 Cod penal 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii după cum urmează: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; să nu intre în legătură cu persoana vătămată L. (fostă M.) I. K. şi să nu comunice direct sau indirect cu aceasta.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare, precum şi în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina sa.

S-a atrs atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/5 Cod penal 1969 privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Conform art. 486 alin. 2 Cod procedură penală, latura civilă a cauzei a fost lăsată nesoluţionată.

33

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a avut în vedere că între inculpatul B.R.A. şi persoana vătămată L. I. K. nu a fost încheiată o „tranzacţie” sau „acorda de mediere” cu privire la acţiunea civilă, care astfel a fost lăsată nesoluţionată.

S-a stabilit în favoarea avocaţilor din oficiu Cuibuş Oana M., 200 lei onorar avocat din oficiu, Săsărman Monica 100 lei onorar avocat din oficiu şi în favoarea avocat Rădăcină Irina Iuliana 400 lei onorariu avocat din oficiu, sume care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea vătămată L. I. K., apel care este inadmisibil.

Curtea examinând apelul declarat, ajunge la următoarele constatări:În reglementarea noului Cod de procedură penală, acordul de recunoaştere a

vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Acordul poate fi încheiat în cursul urmăririi penale, numai după punerea în mişcare a acţiunii penale în condiţiile art. 309 NCPP respectiv de îndată ce se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin.1 NCPP.

Acordul are o natură consensuală şi personală, fiind încheiat, în caz de participaţie cu fiecare inculpat în parte.

După cum se observă, acordul se încheie între procuror şi inculpatul major, fără participarea persoanei vătămate. Nu este reglementat dreptul acesteia de a fi informată în privinţa acordului ce urmează a fi încheiat.

Împotriva sentinţei prin care s-a admis sau s-a respins acordul, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare; împotriva sentinţei de admitere a acordului se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, fiind excluse alte motive.

Nu se prevede posibilitatea introducerii căii de atac a apelului şi cu privire la chestiuni care privesc legala încheiere a acordului. Totodată, nu se prevede posibilitatea atacării sentinţei pe latură civilă.

Apelul părţii vătămate este inadmisibil şi prin prisma obiectului juridic special al infracţiunii de proxenetism care a făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei dintre procuror şi inculpatul B..

Astfel, infracţiunea de proxenetism are ca obiect juridic special, relaţiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de proliferare a prostituţiei sau de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia, de către o altă persoană.

Instanţa supremă s-a pronunţat printr-un recurs în interesul legii, stabilind că distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane ( pentru care dorea partea vătămată pedepsirea inculpatului) şi cea de proxenetism este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială distinctă, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor de trafic de persoane aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiunea persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurare licită a mijloacelor de existenţă. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei, ori trage foloase

34

de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism.

Mai mult, şi în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafică persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism.

Prin prisma celor relevate mai sus, este de observat că doar în privinţa infracţiunii de trafic de persoane există o parte vătămată, protejată de lege prin apărarea dreptului său la libertatea de voinţă, pe când în cazul infracţiunii de proxenetism, nu există calitatea de parte vătămată, obiectul juridic generic al acesteia fiind apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurare onestă şi licită a mijloacelor de existenţă.

Aşa fiind, câtă vreme obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpatul B. vizează infracţiunea de proxenetism iar aceasta nu presupune şi nu permite existenţa unei părţi vătămate, apelul declarat în cauză de către L. (fostă M.) I. K. apare ca inadmisibil şi se va respinge ca atare în baza art. 421 pct 1 lit a CPP.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 150 lei, onorar apărător oficiu pentru avocat … ce se achită din FMJ, conform art.272 alin 1 CPP.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, onorar apărător oficiu pentru avocat … ce se achită din FMJ, conform art.272 alin 1 CPP.

Va obliga partea vătămată să achite statului 200 lei cheltuieli judiciare, conform art.275 alin.2 CPP. (Judecător Delia Purice)

4. Contestaţie în anulare. Imposibilitatea întemeiarii acesteia pe art. 6 C.p., pe alicarea LPF . Imposibilitatea aplicării art. 741 c.pen. pe calea contestaţiei în anulare câtă vreme acest text legal nu a fost în vigoare nici la momentul soluţionării cauzei în fond, şi nici pe perioada parcurgerii căilor de atac de către inculpat.

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 524 din 8 aprilie 2015 Prin decizia penală nr. 879 din 23 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr.

.../33/2014 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis apelul declarat de către inculpatul-condamnat F.J. …, împotriva sentinţei penale nr.908 din 13 iunie 2006 a Judecătoriei Bistriţa, menţinută prin decizia penală nr. 55/A din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi a deciziei penal nr. 518/R din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, pe care le desfiinţează în latura penală şi rejudecând în această limită:

S-a încetat procesul penal pornit împotriva condamnatului F.J. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr.59/1984 cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal, conform art.16 lit. f Cod procedură penală şi s-a înlăturat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru această faptă ca efect al intervenirii prescripţiei.

S-a înlăturat din hotărârile judecătoreşti disp. art. 33 lit. a privind concursul real de infracţiuni, constatând că în prezent condamnatul mai are de executat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 4 Vechiul Cod penal.

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 200 lei pentru av. …, care

va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.Cheltuielile judiciare pricinuite de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 908 din 13 iunie

2006 pronunţată în dosarul nr.3162/2005 a Judecătoriei Bistriţa, în baza art.334 Cod Procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,3 şi 4 Cod Penal,

35

cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal în infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 alin. 4 Cod penal şi de emitere a unui CEC fară a avea ..disponibil suficient prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal.

A fost condamnat inculpatul F.I., …, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 4 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

In barza art. 33 lit. a Cod Penal s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost comise în concurs real motiv pentru care în temeiul art. 34 lit. b Cod Penal s-au contopit pedepsele cu închisoarea stabilită pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 Cod Penal.S-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt în concurs real cu

infracţiunile rutiere pentru care prin sentinţa penală 187/2003 a Judecătoriei Dej, inculpatul a fost condamnat la trei pedepse de câte 1 an închisoare fiecare şi în privinţa cărora s-a constatat graţierea pedepsei conform Legii 543/2002.

S-a constatat că paguba pricinuită părţii vătămate SC I. SÂ, … şi SC C.P.C. RODNA , …, a fost recuperată prin plată.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC P.P. SRL Şieu Măgheruş, cu sediul în S., … suma de 14.346,39 lei, iar părţii civile SC A.D.L.C. SRL, cu sediul …, suma de 2183,88 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:Prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, inculpatul F.I. a fost

trimis in judecată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 si 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.penal (4 acte materiale), săvârşită in următoarele împrejurări:

Printr-o procură autentificată la data de 27.08.1999, inculpatul a fost împuternicit de către numita D.O. să administreze patrimoniul SC"F."SRL Bistriţa. Documentul nu a fost ulterior înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului, administrator al societăţii figurând tot numita D.O..

Ca. urmare a acestei împuterniciri, inculpatul a început in cursul anului 2000 să desfăşoare activitate comercială cu această societate, activitate constând in intermedieri de diverse bunuri. In cursul anului 2001 a deschis si un cont bancar la SC'E.B."SA - Sucursala Bistriţa, ocazie cu care i s-a eliberat un carnet cu file CEC, depunându-şi si specimen de semnătură la societatea bancară in cauză.

Ulterior, in perioada-septembrie - octombrie 2002 acesta a emis, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fară a avea acoperirea necesară, 4 file CEC in favoarea unor societăţi comerciale după cum urmează:

1. La data de 27.09.2002, inculpatul a încheiat cu reprezentanţii SC A.D.L.C." SRL Bistriţa un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect produse petroliere in care s-a specificat că plata contravalorii produselor achiziţionate se va face in două zile de la data facturării cu filă CEC sau ordin de plată. Cu ocazia încheierii contractului inculpatul a lăsat o filă CEC in alb pe care a semnat-o si stampilat-o in prealabil, aceasta urmând a fi completată ulterior de către societate cu totalul sumelor cu care inculpatul ar fi rămas restant in ipoteza in care nu ar fi achitat contravaloarea facturilor prin ordine de plată. Inculpatul a dat asigurări că in momentul introducerii filei CECin bancă va exista disponibil bănesc in contul societăţii pe care o administra.

36

Astfel, in intervalul 30.09.-26.11.2002, au fost întocmite 6 facturi fiscale pentru diverse cantităţi de combustibil ce au fost livrate inculpatului, insă acesta a achitat doar contravaloarea primei facturi emise.

Ca urmare, la data de 25.11.2002, SC'A.D.L."SRL a completat fila CEC seria BG 307 00004003 primită de la inculpat, cu suma de 25.838.800 lei (4.000.000 lei reprezentând avans marfa) şi s-a luat apoi legătura cu inculpatul. Acesta s-a deplasat la sediul SC'A.D.L."SRL, ocazie cu care i s-a pus in vedere să achite contravaloarea produselor ce-i fuseseră livrate, in caz contrar urmând ca fila CEC să fie introdusă in bancă spre decontare.

F.I. i-a asigurat că o să încerce să plătească in câteva ore insă nu s-a mai întors, astfel că societatea a introdus in aceeaşi zi, respectiv in 27.11.2002, fila CEC in bancă, aceasta fiind refuzată la plată in data de 29.11.2002 pe motivul lipsei disponibilului in cont, trăgător in interdicţie bancară.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 31.838.800 lei.2. In perioada de 09.09.2002 - 16.09.2002, inculpatul a achiziţionatde la SC' P.P."SRL S. mărfuri constând in deşeuri de lemn si cherestea in valoare

totală de 165.296.742 lei. Pentru această sumă, la data de 30.10.2002 inculpatul a emis fila CEC seria BG 307 00004004. In concret acesta a semnat si ştampilat fila CEC după care a remis-o numitei B.L. (contabil şef la SC'P.P."SRL)care a fost de acord să o completeze cu celelalte date necesare. Inculpatul a convenit totodată cu numita B.L. ca scadenţa să fie in aceeaşi zi, respectiv la 30.10.2002 si a dat asigurări că are disponibilul bancar necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată. Fila CEC a fost introdusă in bancă in aceeaşi zi spre decontare insă a fost refuzată la plată in 01.11.2002 pe motivul lipsei disponibilului in cont.

Ulterior societatea prejudiciată a încercat in vederea stingerii obligaţiei de plată efectuarea unei compensări intre firme prin predarea de către inculpat a unui teren. Acesta din urmă nu a făcut insă demersuri pentru predarea terenului. La data de 07.11.2002, printr-un angajament scris dat in prezenţa reprezentanţilor SC'P.P."SRL,inculpatul a recunoscut că a remis fila CEC deşi ştia că nu are disponibil bănesc.

Pe parcursul cercetărilor SC'P.P."SRL a recuperat de la inculpat mărfuri in valoare de 5.950.000 lei, astfel că s-a mai constituit parte civilă in cauză cu suma de 159.346.742 lei precum si cu suma de 24.117.139 lei reprezentând dobânda legală.

3. La data de 10.10.2002, inculpatul s-a deplasat la sediul SVC"I."SA Bistriţa unde a prezentat o comandă scrisă pentru o cantitate de 176 metri cablu. Pentru achitarea contravalorii mărfii ce i-a fost livrată in aceeaşi zi, fiind întocmită factura fiscală nr. 1631633 in valoare de 14.468.763 lei, inculpatul a emis fila CEC seria BG 307 00004005 oe care a semnat-o, a ştampilat-o si a completat-o personal cu toate datele menţionând inclusiv scadenţa ce urma să fie la 22.12.2002. Inculpatul a stabilit data scadenţei de comun acord cu reprezentanţii societăţii, Fiind întrebat dacă va avea disponibil bănesc la 22.10.2002, acesta a răspuns afirmativ.

La scadenţă fila CEC a fost introdusă in bancă pentru decontare, insă a fost refuzată la plată in 24.12.2002 pe motivul lipsei disponibilului bănesc.

Ca urmare partea vătămată s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 14.468.763 lei.

4.La data de 05.10.2002, inculpatul s-a deplasat la SC'C.M.P.C."SRL Rodna de unde a achiziţionat conform facturii fiscale nr. 4017435/5.10.2002 cantitatea de 15 mc cherestea răşinoasă in valoare de 35.700.000 lei. La aceeaşi dată a remis firmei furnizoare fila CEC seria BG 307 00004002 pe care a completat-o cu toate datele, a semnat-o si a ştampilat-o, convenind cu administratorul societăţii, respectiv cu numitul C.I. ca scadenţa să fie la 05.11.2002. Inculpatul 1-a asigurat, totodată, pe acesta că va avea suficient disponibil in momentul introducerii filei CEC in bancă spre decontare.

37

Cu două zile înainte de scadenţă C.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul si 1-a întrebat dacă poate să introducă fila CEC in bancă. Acesta i-a solicitat să mai aştepte 2 zile, începând de la data scadenţei si abia apoi să folosească fila CEC, deoarece până atunci va avea disponibil bănesc.

Ca urmare, numitul C.I. a depus fila CEC la BCR - Agenţia Rodna la data de 04.11.2002, astfel încât aceasta să ajungă până in 07.11.2002 (data indicată de inculpat) la SC'E.B."SA (Banca trăgătorului). La 07.11.2002, fila CEC a fost insă refuzată la plata pe motivul lipsei disponibilului in cont - trăgător in interdicţie bancară.

SC'C.M."SRL Rodna s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 35.700.000 lei.In cauză a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică grafică prin care s-a

concluzionat că semnăturile de la poziţia trăgătorului existente pe cele 4 file CEC au fost efectuate de inculpat, scrisul ce completează rubrica filelor CEC emis in favoarea părţilor vătămate SC"I."SA Bistriţa, si SC'C.M. P."SRL Rodna a fost executat tot de către inculpat in timp ce scrisul ce completează rubricatura filelor CEC seria BG 307 00004003 si BG 307 00004004 a fost executat de către alt scriptor.

De menţionat este că din adresa nr. 1221/07.05.2003 emisă de E.B. SA - Sucursala Bistriţa, rezultă că SC"F."SRL s-a aflat in interdicţie bancară cu filele CEC emise de către inculpat. Fila CEC care a generat interdicţia a fost cea cu seria BG 307 00004005 emisă in favoarea SC"I."SA Bistriţa.

Din adresa nr. 701/01.03.2004 a aceleiaşi instituţii, rezultă că in perioada 01.09.2002 - 30.11.2002, SC"F."SRL a avut in contul deschis la E.B. Bistriţa un rulaj de 53.009.532 lei.

SC"I."SA prin scriptul depus la dosar la fila 180 a declarat că se constituie parte civilă in cauză cu suma de 14.468.763 lei vechi, reprezentând valoare produse livrate si neachitate precum si actualizarea acestei sume la zi cu rata inflaţiei începând cu data de 24.10.2002.

Ulterior, SC"I."SA Bistriţa, prin reprezentanţii săi legali, respectiv prin adresa nr. 3848/10.10.2005, a încunoştinţat instanţa despre faptul că renunţă la judecată, dat fiind faptul că suma de bani solicitat le-a fost in totalitate achitată.

Partea civilă SC'C.M.P.C."SRL prin adresa nr. 16/27.09.2005 a arătat că înţeleg să renunţe la acţiunea civilă întrucât a rămas fară obiect, suma de bani pretinsă fiind plătită in totalitate.

SC'P.P."SA S., prin scriptul depus la dosar la fila 135, a învederat instanţei faptul că înţelege să se mai constituie parte civilă in cauză cu suma de 14.346,39 RON.

SC'A.D.L.C."SRL Bistriţa, deşi legal citată, nu s-a prezentat in instanţă prin reprezentanţii săi dar, in cursul urmăririi penale, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2.183,88 RON.

Inculpatul, deşi legal citat, nu s-a prezentat in instanţă dar se impune a fi menţionat faptul că acesta a avut cunoştinţă despre proces solicitând, la un moment dat, amânarea judecării cauzei pentru angajare de avocat, ceea ce a si făcut ulterior acestui moment.

Apreciind materialul probator administrat, respectiv actele si lucrările dosarului de urmărire penală, precum si declaraţiile martorilor audiaţi in faza de judecată: … instanţa reţine, in fapt, următoarele:

Printr-o procură autentificată la data de 27.08.1999, inculpatul a fost împuternicit de către numita D.O. să administreze patrimoniul SC"F."SRL Bistriţa. Documentul nu a fost ulterior înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului, administrator al societăţii figurând tot numita D.O..

Ca urmare a acestei împuterniciri, inculpatul a început in cursul anului 2000 să desfăşoare activitate comercială cu această societate, activitate constând in intermedieri de diverse bunuri. In cursul anului 2001 a deschis si un cont bancar la SC'E.B."SA - Sucursala Bistriţa, ocazie cu care i s-a eliberat un carnet cu file CEC, depunându-şi si specimen de semnătură la societatea bancară in cauză.

38

Ulterior, in perioada septembrie - octombrie 2002 acesta a emis, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iară a avea acoperirea necesară, 4 file CEC in favoarea unor societăţi comerciale după cum urmează:

5. La data de 27.09.2002, inculpatul a încheiat cu reprezentanţii SC'A.D.L.C." SRL Bistriţa un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect produse petroliere in care s-a specificat că plata contravalorii produselor achiziţionate se va face in două zile de la data facturării cu filă CEC sau ordin de plată. Cu ocazia încheierii contractului inculpatul a lăsat o filă CEC in alb pe care a semnat-o si stampilat-o in prealabil, aceasta urmând a fi completată ulterior de către societate cu totalul sumelor cu care inculpatul ar fi rămas restant in ipoteza in care nu ar fi achitat contravaloarea facturilor prin ordine de plată. Inculpatul a dat asigurări că in momentul introducerii filei CEC in bancă va exista disponibil bănesc in contul societăţii pe care o administra.

Astfel, in intervalul 30.09.-26.11.2002, au fost întocmite 6 facturi fiscale pentru diverse cantităţi de combustibil ce au fost livrate inculpatului, insă acesta a achitat doar contravaloarea primei facturi emise.

Ca urmare, la data de 25.11.2002, SC'A.D.L."SRL a completat fila CEC seria BG 307 00004003 primită de la inculpat, cu suma de 25.838.800 lei (4.000.000 lei reprezentând avans marfa) şi s-a luat apoi legătura cu inculpatul. Acesta s-a deplasat la sediul SC'A.D.L."SRL, ocazie cu care i s-a pus in vedere să achite contravaloarea produselor ce-i fuseseră livrate, in caz contrar urmând ca fila CEC să fie introdusă in bancă spre decontare.

F.I. i-a asigurat că o să încerce să plătească in câteva ore insă nu s-a mai întors, astfel că societatea a introdus in aceeaşi zi, respectiv in 27.11.2002, fila CEC in bancă, aceasta fiind refuzată la plată in data de 29.11.2002 pe motivul lipsei disponibilului in cont, trăgător in interdicţie bancară.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 31.838.800 lei.6. In perioada de 09.09.2002 - 16.09.2002, inculpatul a achiziţionatde la SC'P.P."SRL S. mărfuri constând in deşeuri de lemn si cherestea in valoare

totală de 165.296.742 lei. Pentru această sumă, la data de 30.10.2002 inculpatul a emis fila CEC seria BG 307 00004004. In concret acesta a semnat si ştampilat fila CEC după care a remis-o numitei B.L. (contabil şef la SC'T.P."SRL)care a fost de acord să o completeze cu celelalte date necesare. Inculpatul a convenit totodată cu numita B.L. ca scadenţa să fie in aceeaşi zi, respectiv la 30.10.2002 si a dat asigurări că are disponibilul bancar necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată. Fila CEC a fost introdusă in bancă in aceeaşi zi spre decontare insă a fost refuzată la plată in 01.11.2002 pe motivul lipsei disponibilului in cont.

Ulterior societatea prejudiciată a încercat in vederea stingerii obligaţiei de plată efectuarea unei compensări intre firme prin predarea de către inculpat a unui teren. Acesta din urmă nu a făcut insă demersuri pentru predarea terenului. La data de 07.11.2002, printr-un angajament scris dat in prezenţa reprezentanţilor SC'P.P."SRL,inculpatul a recunoscut că a remis fila CEC deşi ştia că nu are disponibil bănesc.

Pe parcursul cercetărilor SC'P.P."SRL a recuperat de la inculpat mărfuri in valoare de 5.950.000 lei, astfel că s-a mai constituit parte civilă in cauză cu suma de 159.346.742 lei precum si cu suma de 24.117.139 lei reprezentând dobânda legală.

7. La data de 10.10.2002, inculpatul s-a deplasat la sediul SVC"I."SA Bistriţa unde a prezentat o comandă scrisă pentru o cantitate de 176 metri cablu. Pentru achitarea contravalorii mărfii ce i-a fost livrată in aceeaşi zi, fiind întocmită factura fiscală nr. 1631633 in valoare de 14.468.763 lei, inculpatul a emis fila CEC seria BG 307 00004005 oe care a semnat-o, a ştampilat-o si a completat-o personal cu toate datele menţionând inclusiv scadenţa ce urma să fie la 22.12.2002. Inculpatul a stabilit data scadenţei de comun acord cu reprezentanţii societăţii, Fiind întrebat dacă va avea disponibil bănesc la 22.10.2002, acesta a răspuns afirmativ.

39

La scadenţă fila CEC a fost introdusă in bancă pentru decontare, insă a fost refuzată la plată in 24.12.2002 pe motivul lipsei disponibilului bănesc.

Ca urmare partea vătămată s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 14.468.763 lei.

8.La data de 05.10.2002, inculpatul s-a deplasat la SC'C.M.P.C."SRL Rodna de unde a achiziţionat conform facturii fiscale nr. 4017435/5.10.2002 cantitatea de 15 mc cherestea răşinoasă in valoare de 35.700.000 lei. La aceeaşi dată a remis firmei furnizoare fila CEC seria BG 307 00004002 pe care a completat-o cu toate datele, a semnat-o si a ştampilat-o, convenind cu administratorul societăţii, respectiv cu numitul C.I. ca scadenţa să fie la 05.11.2002. Inculpatul 1-a asigurat, totodată, pe acesta că va avea suficient disponibil in momentul introducerii filei CEC in bancă spre decontare.

Cu două zile înainte de scadenţă C.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul si 1-a întrebat dacă poate să introducă fila CEC in bancă. Acesta i-a solicitat să mai aştepte 2 zile, începând de la data scadenţei si abia apoi să folosească fila CEC, deoarece până atunci va avea disponibil bănesc.

Ca urmare, numitul C.I. a depus fila CEC la BCR - Agenţia Rodna la data de 04.11.2002, astfel încât aceasta să ajungă până in 07.11.2002 (data indicată de inculpat) la SC'E.B."SA (Banca trăgătorului). La 07.11.2002, fila CEC a fost insă refuzată la plata pe motivul lipsei disponibilului in cont - trăgător in interdicţie bancară.

SC'C.M."SRL Rodna s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 35.700.000 lei.In cauză a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică grafică prin care s-a

concluzionat că semnăturile de la poziţia trăgătorului existente pe cele 4 file CEC au fost efectuate de inculpat, scrisul ce completează rubrica filelor CEC emis in favoarea părţilor vătămate SC"I."SA Bistriţa, si SC'C.M. Prod"SRL Rodna a fost executat tot de către inculpat in timp ce scrisul ce completează rubricatura filelor CEC seria BG 307 00004003 si BG 307 00004004 a fost executat de către alt scriptor.

De menţionat este că din adresa nr. 1221/07.05.2003 emisă de E.B. SA - Sucursala Bistriţa, rezultă că SC"F."SRL s-a aflat in interdicţie bancară cu filele CEC emise de către inculpat. Fila CEC care a generat interdicţia a fost cea cu seria BG 307 00004005 emisă in favoarea SC"I."SA Bistriţa.

Din adresa nr. 701/01.03.2004 a aceleiaşi instituţii, rezultă că in perioada 01.09.2002 - 30.11.2002, SC"F."SRL a avut in contul deschis la E.B. Bistriţa un rulaj de 53.009.532 lei.

Raportat la această stare de fapt, în baza art.334 Cod Procedură Penală instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,3 şi 4 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal în infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 alin. 4 Cod penal şi de emitere a unui CEC fără a avea disponibil suficient prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal.

La adoptarea acestor soluţii instanţa a avut in vedere Decizia nr. IX din 24.10.2005 emisă de înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţiile Unite, potrivit căreia fapta de emitere a unui CEC asupra unei instituţii de credit ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară in scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului CEC-ului constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al 4 C.penal iar dacă beneficiarul CEC-ului are cunoştinţă in momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras fapta constituie infracţiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1994.

Pe cale de consecinţă instanţa a condamnat pe inculpatul F.I. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 4 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare, faptă săvârşită in data de 7.11.2002 in dauna SC'P.P."SRL. La încadrarea juridică a faptei instanţa a avut un vedere cuprinsul angajamentului scris si dat in prezenţa reprezentanţilor

40

SC'P.P."SRL la data de 07.11.2002 când, inculpatul a recunoscut că a remis fila CEC deşi ştia că nu are disponibil bănesc. De asemenea, instanţa a avut in vedere faptul că inculpatul in data de J.0J.Q.2002 a învederat reprezentaţilor firmei mai sus menţionate că are disponibilul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată si că scadenţa poate să fie ziua de 30.10.2002 dată la care, de altfel, inculpatul a si preluat marfa achiziţionată.

De asemenea, instanţa a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui CEC fară a avea disponibil suficient prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 1 an închisoare, fapte săvârşite in dauna părţilor vătămate SC'D.L.C."SRL Bistriţa, SC"I."SA Bistriţa si SC'C.M.P.C."SRL Rodna. La încadrarea juridică instanţa a avut in vedere faptul că inculpatul a relatat reprezentanţilor firmelor respective că până la data stabilită ca scadentă urmează a alimenta corespunzător conturile bancare deţinute.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul F.J. prin care a solicitat achitarea sa, lipsind latura subiectivă a infracţiunilor, respectiv intenţia de a înşela părţile civile, iar în subsidiar a se schimba încadrarea juridică în privinţa celor două infracţiuni de înşelăciune prev de art. 215 alin 1, 3, 4 Cod penal cu art. 41 alin 2 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev de art. 215 alin 4 Cod penal şi infracţiunea la legea cecului prev de art. 84 alin 1 pct 2 din Legea nr. 59/34, iar în al treilea rând cere aplicarea unei pedepse sub minimul special şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Solicită Tribunalului a se avea în vedere că prejudiciile cauzate părţilor civile au fost recuperate integral.

Prin decizia penală nr. 55 din 17 aprilie 2007 Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis apelul inculpatului F.J. , împotriva sentinţei penale nr. 908 din 13 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 3162/2005, pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală şi latura civilă şi rejudecând în aceste limite:

În temeiul disp. art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind, conform disp. art. 86/2 Cod penal, un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul disp. art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existenţă. S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 86/4 Cod penal. Conf. art. 71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. „a-c” Cod penal.

S-a constatat recuperarea integral a prejudiciului către părţii civile S.C.” P.P. „ SRL Şieu Măgheruş şi partea civilă S.C. „ A.D.L.C.” S.R.L. Bistriţa.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.Cheltuielile judiciare în apel, au rămas în sarcina statului.Împotriva deciziei Tribunalului Bistriţa-Năsăud a promovat recurs inculpatul

F.J. solicitând prin apărătorul din oficiu … casarea hotărârii atacate şi rejudecând dosarul a se dispune achitarea sa de sub învinuirile aduse în baza art. 10 lit d raportat la art. 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, lipsind intenţia de a înşela părţile vătămate, deci latura subiectivă a

41

faptelor, inculpatul necunoscând că se afla în interdicţie bancară, filele CEC fiind predate păgubiţilor cu titlu de garanţie.

Cu ocazia recursului, nici inculpatul şi nici avocatul acestuia nu au invocat prescripţia răspunderii penale.

S-au arătat că în speţă sunt incidente în privinţa recurentului, respectiv la încadrarea juridică a faptelor dispoziţiile art. 215 alin 1, 4 Cod penal şi nu doar alin 4 al art 215 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 518 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca nefondat recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 55/17 aprilie 2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:Instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect că în baza unei procuri

autentificate din data de 27 august 1999 inculpatul F.J. a fost împuternicit de către numita D.O. să administreze patrimoniul SC”F.”SRL Bistriţa, împuternicire care nu a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului unde administrator al societăţii figura tot numita D.O..

În baza acestei împuterniciri inculpatul a început în cursul anului 2000 să desfăşoare activităţi comerciale în această societate activităţi constând în intermedieri de vânzare cu diverse bunuri, sens în care în cursul anului 2001 a deschis un cont bancar la SC”E.”SA Sucursala Bistriţa, ocazie cu care i s-a eliberat un carnet cu file CEC, depunând şi specimen de semnătură la societatea bancară.

Ulterior în perioada septembrie – octombrie 2002 inculpatul a emis în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale fără a avea acoperirea necesară un nr.de 4 file CEC în favoarea unor societăţi comerciale cu care a desfăşurat operaţiuni de comerţ.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a emis cele patru file CEC având cunoştinţă că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.215 al.4 C.pen.

Întrucât pe parcursul soluţionării apelului inculpatul a achitat întregul prejudiciu cauzat părţilor civile care au comunicat instanţei de apel că nu mai au pretenţii faţă de inculpat, instanţa de apel în mod corect a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei, sens în care în baza art.861 C.pen., a dispus ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilindu-se în baza disp.art.863 C.pen., obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească inculpatul pe parcursul executării pedepsei.

Având în vedere că inculpatul nu şi-a motivat în scris recursul şi nici nu s-a prezentat la instanţă, pentru a-l susţine, deşi i s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens şi că din oficiu nu au fost constatate motive de nelegalitate a hotărârilor penale atacate, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen., recursul formulat de acesta împotriva deciziei penale nr.55 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, a fost respins ca nefiind întemeiat.

Împotriva acestei hotărâri a Curţii de Apel contestatorul a formulat la 25 iunie 2014 contestaţie în anulare, prin care a solicitat admiterea ei, desfiinţarea deciziei penale nr. 518 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj şi rejudecând dosarul a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunea prev de art 84 alin 1 pct 2 din Legea nr. 59/1934.

Prin decizia penală nr 178 din 1 octombrie 2014 Curtea de Apel a admis în principiu contestaţia în anulare apreciind că a fost declarată în termen potrivit art 428 alin 2 Cod procedură penală şi se sprijină pe temeiul prevederilor art 426 lit b Cod procedură penală.

42

Dispoziţiile legii de procedură penală au eficienţă numai faţă de actele procesuale sau procedurale îndeplinite în intervalul dintre intrarea şi ieşirea din vigoare a acestor dispoziţii, odată cu legea care le conţine sau în mod separat.

Curtea a reţinut că în caz de succesiune a legilor de procedură, actele procesuale şi procedurale efectuate în orice proces penal în timpul legii abrogate îşi păstrează valoarea, iar cele care vor interveni ulterior, vor fi îndeplinite potrivit noii legi (consacrarea regulii TEMPUS REGIT ACTUM). De aceea, contestaţia fiind formulată la 25 iunie 2014, după intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală, regulile de derulare a procesului penal, fiind de imediată aplicare, calea de atac este introdusă în termen, conform art. 428 alin 2 Cod procedură penală.

În speţă, sunt incidente prevederile art 426 lit b Cod procedură penală, respectiv inculpatul F.J. a fost condamnat şi pentru infracţiunea la legea cecului, deşi existau probe la dosar cu privire la o cauză de încetare a procesului penal- prescripţia răspunderii penale, la data soluţionării procesului în re curs la 12 septembrie 2007.

Din actele dosarului, rezultă că infracţiunea la legea cecului a fost comisă în 7 noiembrie 2002 în dauna părţii vătămate SC C.M. SRL Rodna.

În cazul infracţiunii prev de art 84 alin 1 pct 2 Legea nr. 59/1934 termenul de prescripţie este de 3 ani conform art. 122 lit e Cod penal şi se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 7 noiembrie 2002.

Potrivit art. 124 Cod penal în speţă este operantă prescripţia specială care prevede că ea „înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată.

Astfel, potrivit actelor dosarului, infracţiunea fiind săvârşită la 7 noiembrie 2002, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 7 mai 2007, condiţii în care la data soluţionării cauzei în recurs la12 septembrie 2007, Curtea de Apel trebuia să înceteze procesul penal cu privire la această faptă (infracţiuni la legea cecului).

În concluziile scrise ataşate dosarului, contestatorul apelant a solicitat ca şi în privinţa infracţiunii de înşelăciune, Curtea să dispună încetarea procesului penal conform art. 741 alin 2 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative care să se înregistreze în cazierul judiciar, întrucât a reparat integral prejudiciile cauzate părţilor civile, încă de la 17 aprilie 2007, când a fost soluţionat dosarul în apel, în faţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Curtea a reţinut că art 741 Cod penal nu era în vigoare, nici la data comiterii faptelor şi nici la data parcurgerii căilor de atac ordinare de către inculpat, fiind introdus în Codul penal prin art XX pct 2 din Legea nr. 202/2010

În prezent Legea nr. 202/2010 nu este în vigoare, fiind adoptat la 1 februarie 2014, Noul Cod penal, iar textul art. 741 din vechiul Cod penal a fost reluat de art 75 lit d, care nu este însă aplicabil în speţă, acesta reglementând „acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată”, fiind vorba astfel de procese în curs de judecată şi nu de speţe definitiv soluţionate sub imperiul vechiului Cod penal.

Împotriva acestei decizii a Curţii de Apel Cluj a formulat contestaţie în anulare contestatorul F.I., contestaţie care prin încheierea Camerei de consiliu din 16 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 431 alin 2 CPP, a fost admisă în principiu, fixându-se termen de judecată a acesteia pentru data de 4 martie 2015, cu citarea părţilor.

Contestatorul a învederat în motivarea contestaţiei în anulare introdusă împotriva deciziei penale nr. 879/23 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin 1 lit b CPP, solicitând ca instanţa să facă aplicarea legii penale mai favorabile prev. de art. 5 şi 6 din NCP şi a prevederilor art. 741 VCP, în sensul de a constata că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune părţilor vătămate constituite

43

părţi civile, este recuperat integral, astfel că se impune şi în privinţa acestei infracţiuni, încetarea procesului penal.

Prezent în faţa Curţii, la data de 25 martie 2015 contestatorul a dat o declaraţie în care a învederat că „Prin prezenta contestaţie în anulare doresc aplicarea legii penale mai favorabile şi a art. 741 Cod penal”.

Curtea examinând contestaţia în anulare formulată prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În cazul contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut în art. 426 lit.b NCPP, constatând că cererea de contestaţie este întemeiată, instanţa nu poate pronunţa în urma rejudecării, după admiterea contestaţiei, decât încetarea procesului penal cu privire la fapta şi persoana pentru care există o cauză de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 16 alin.1 lit. e - j NCPP.

Trebuie, de asemenea, menţionat că, în cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit.b CPP cu excepţia situaţiei decesului persoanei fizice sau a radierii persoanei juridice – rejudecarea poate privi numai fapta sau faptele pentru care se constată existenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Procedând la rejudecare, în urma admiterii contestaţiei în anulare pentru cazul menţionat, instanţa poate dispune numai încetarea procesului penal, întrucât, deşi are loc o rejudecare a cauzei (în primă instanţă sau în apel), limitele acestei rejudecări rămân circumscrise cazului de contestaţie în anulare ce a condus la desfiinţarea hotărârii definitive, constând în condamnarea inculpatului, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Acest punct de vedere al Curţii de Apel Cluj este împărtăşit şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 2993 din 25 septembrie 2012 şi de profesorul Vintilă Dongoroz în Explicaţiile Codului de procedură penală, vol VI, pag. 259 şi de profesorul Nicolae Volonciu în Noul Cod de procedură penală comentat 2014, pag. 1094.

Prin prisma celor relevate mai sus, se constată că, soluţia Curţii de Apel Cluj pronunţată prin decizia penală nr. 879 din 23 octombrie 2014 este legală şi temeinică, întrucât stabilind că la 12 septembrie 2007, data soluţionării recursului formulat de inculpatul F.J. împotriva hotărârii instanţei de fond, prin care acesta a fost condamnat, atât pentru infracţiunea la legea CEC-ului prev de art 84 alin 1 pct.2 din Legea nr. 59/1934, cât şi pentru infracţiunea de înşelăciune prev de art. 215 alin 4 VCP, a intervenit prescripţia specială pentru infracţiunea la legea CEC-ului, în mod judicios a admis apelul condamnatului şi a încetat procesul penal pornit împotriva sa, înlăturând pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru infracţiunea vizată de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1984.

De asemenea, în mod justificat Curtea de Apel prin decizia nr. 879/2014, a constatat că în privinţa inculpatului nu sunt operante prevederile art. 741 nici din VCP şi nici art. 75 lit.d din NCP, cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prima dispoziţie legală nefiind în vigoare nici la data comiterii faptelor şi nici la data soluţionării căilor de atac promovate de inculpat, iar cea de-a doua vizează procesele penale în curs de judecată şi nu speţe definitiv soluţionate în anul 2007, cum este situaţia contestatorului, sub imperiul vechiului Cod penal.

Curtea reţine că prin prezenta contestaţie în anulare, condamnatul a invocat ca temei al acesteia art. 426 lit.b CPP, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile prev. de art. 5 şi 6 din NCP şi a prevederilor art. 741 din VCP.

A învederat, că în urma constatării incidenţei acestor texte legale, Curtea să dispună încetarea procesului penal şi în privinţa infracţiunii de înşelăciune, întrucât prejudiciul a fost în întregime recuperat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că într-adevăr, prejudiciul cauzat de inculpat în dauna părţilor vătămate, a fost recuperat integral, dar acest lucru nu a putut primi eficienţă, prin aplicarea art. 741 CP, deoarece acest text legal, nu a fost în vigoare la data soluţionării în fond şi în recurs a procesului inculpatului.

44

Raportat la aceste solicitări, Curtea reţine că art 741 Cod penal nu era în vigoare, nici la data comiterii faptelor şi nici la data parcurgerii căilor de atac ordinare de către inculpat, fiind introdus în Codul penal prin art XX pct 2 din Legea nr. 202/2010

În prezent Legea nr. 202/2010 nu mai este în vigoare, fiind adoptat la 1 februarie 2014, Noul Cod penal, iar textul art. 741 din vechiul Cod penal a fost reluat de art 75 lit d, care nu este însă aplicabil în speţă, acesta reglementând „acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată”, fiind vorba astfel de procese în curs de judecată şi nu de speţe definitiv soluţionate sub imperiul vechiului Cod penal.

Pe cale de consecinţă, pentru a se putea aplica în favoarea condamnatului prevederile art. 741 Cod penal, era necesar ca acestea să fie în vigoare, în timpul judecării procesului atât în fond cât şi în căile de atac şi nu după rămânerea definitivă a hotărârii, intrată în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, aplicarea legii mai favorabile vizată de art. 5 şi 6 din NCP nu este posibilă, ea neconstituind unul dintre motivele expres enumerate de legiuitor ca temei al acestei căi extraordinare de atac şi prevăzută ca atare în art. 426 lit. a – i CPP.

Pentru motivele ce preced, Curtea în baza art.426 CPP, va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de către contestatorul F.I. împotriva deciziei penale nr. 879/23.10.2014 a Curţii de Apel Cluj.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, onorar apărător oficiu pentru avocat …, ce se achită din FMJ, conform art. 272 alin 1 CPP.

Va obliga contestatorul să achite statului 200 lei cheltuieli judiciare, conform art.275 alin 2 CPP. (Judecător Delia Purice)

5. Nelegala citare a părţii vătămate afectează dreptul la apărare şi caracterul echitabil al procesului penal. Consecinţe

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 719 din 20 mai 2015 Prin sentinţa penală nr. 511 din 10 decembrie 2014 pronunţată în dosarul nr..../2011*

a Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul:

A.I., …., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată prin OUG 54/2010.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. achită pe inculpaţii:

S.A., …. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată prin OUG 54/2010.

C.O., …. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României modificată şi completată prin OUG 54/2010.

C.I., ….. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cp raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin OUG 54/2010.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj-Biroul Vamal Sighetu Marmaţiei.

45

În baza art. 275 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă la plata sumei de 480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 20 iunie 2011, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. (...)/P/2010 şi înregistrat pe rolul la data de 27.06.2011 sub dosar nr. .../2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A.I., S.A., C.O. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 al.3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. 54/2010 şi a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 c.p. raportat la art. 270 al.3 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul A.I., prin intermediul unor rude ale soţiei sale, a luat legătura cu învinuitul C.O. despre care aflase că deţine şi comercializează ţigări de provenienţă ucraineană introduse ilegal în ţară, exprimându-şi dorinţa de a cumpăra astfel de mărfuri şi a le valorifica la un preţ superior.

Ca urmare a unor discuţii telefonice purtate pe această temă între cei doi s-a convenit ca învinuitul A.I. să se deplaseze în localitatea P. unde locuieşte învinuitul C.O. în data de 31 august 2010. Astfel, învinuitul A.I. a luat legătura cu învinuitul S.A. cu care se afla în relaţii de prietenie şi i-a propus să contribuie şi el cu bani la achiziţionarea ţigărilor, fapt pe care acesta l-a acceptat.

În dimineaţa zilei de 31 august 2010 având asupra lor suma de 14.300 lei învinuiţii s-au deplasat cu un autoturism ,,Dacia Logan” din Sibiu în localitatea P. ajungând la domiciliul învinuitului C.O. în jurul orelor 2130. Pentru suma menţionată învinuitul C.O. le-a vândut cantitatea de 2.740 pachete de ţigări marca ,,Viceroy" cu timbru ucrainean pe care le-a încărcat în autoturism.

Pentru a preîntâmpina controalele efectuate în zonă de poliţia de frontieră, la plecarea din localitatea P. învinuiţii au fost apoi escortaţi de către învinuitul C.I. care se deplasa la o anumită distanţă în faţă cu un autoturism ,,Renault Megane”. La ieşirea din comuna Remeţi învinuiţii C.O. şi S.A. au fost anunţaţi telefonic de către învinuitul C.I. că în centrul comunei Săpînţa se află un echipaj al poliţiei de frontieră, fiind sfătuiţi să întoarcă şi să iasă de pe D.N.-19 pe o stradă comunală unde să aştepte până când drumul va fi liber.

Învinuiţii s-au conformat însă la scurt timp au fost surprinşi de către organele de poliţie şi conduşi la Sectorul Poliţiei de Frontieră S. unde s-a efectuat o prezentare pentru recunoaştere după fotografii în baza căreia au fost identificaţi şi învinuiţii C.O. şi C.I..

Învinuiţii au condus apoi organele de cercetare penală şi au indicat locuinţa învinuitului C.O. de unde au preluat ţigările, locaţie la care în ziua următoare s-a efectuat o percheziţie autorizată.

Cu acea ocazie, la locuinţa învinuitului au fost descoperiţi saci din polietilenă de culoare neagră şi sfoară, identice cu cele folosite la ambalarea ţigărilor vândute învinuiţilor A.I. şi S.A.. De asemenea, deplasându-se pe o cărare de urme ce pornea din grădina locuinţei agenţii de poliţie au descoperit la aproximativ 80 m spre frontiera cu Ucraina într-o zonă cu vegetaţie abundentă alte 8 colete ambalate în acelaşi mod şi în care se aflau 4.000 pachete de ţigări de aceeaşi provenienţă.

Starea de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de constatare (f.1,2 d.u.p); - planşa cu fotografii judiciare (f.8-12 d.u.p); - procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşele cu fotografii

judiciare (f.14-26 d.u.p);

46

- procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşele cu fotografii judiciare (f.46-58 d.u.p);

- planşele fotografice cuprinzând agenda, mesageria şi registrul telefoanelor mobile ale învinuiţilor A.I. şi S.A. (f.61-73 d.u.p);

- adresele nr. 2872 şi 2898/2010 ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj (f.75,77 d.u.p);

- declaraţiile martorilor ….; - declaraţiile învinuiţilor A.I. (f.28 d.u.p), S.A. (f.34 d.u.p), C.O.

(f.40 d.u.p) şi C.I. (f.44 d.u.p);- procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală,

(f.93-96,101-102 d.u.p).Prin sentinţa penală nr. 439 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei la data de

10 decembrie 2012 instanţa a condamnat pe inculpaţii:- A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3

raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată , cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 74 lit.”c” C.pen. şi 76 lit.”b” C.pen. la pedeapsa de un an închisoare

În temeiul dispoziţiilor art. 81 şi 82 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 83 C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.

- S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a şi ”c” C.pen. şi 76 lit.”b” C.pen. la pedeapsa de un an închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 şi 82 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 83 C.pen. a atrs atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.

C.O., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a şi ”c” C.pen. şi 76 lit.”b” C.pen. la pedeapsa de un an închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 şi 82 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 83 C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.

C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cp raportat la art. 270 alin. 3 combinat cu art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României , modificată şi completată prin OUG 54/2010 cu aplicarea art. 74 lit .a şi ”c” C.pen. şi 76 lit.”b” C.pen. la pedeapsa de un an închisoare

În temeiul dispoziţiilor art. 81 şi 82 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 83 C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.

În temeiul art. 118 lit. e Cpen. a dispus confiscarea specială în favoarea statului a celor 6740 pachete de ţigări depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş conform dovezii seria P nr. 360901.

A obligat inculpaţii în solidar la plata către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni

47

Vamale Cluj - cu sediul în Oradea str. Armatei Române nr. 4 a sumei de 27754 lei şi respectiv 40515 lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi aferente , de la data naşterii datoriei vamale şi până la data plăţii integrale , în conformitate cu art. 119 coroborat cu art. 120 şi art. 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările şi completările ulterioare.

Prin decizia penală nr. 741/R/2013 au fost admise recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi de către inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 439 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei la data de 10 decembrie 2012, sentinţa fiind casată în întregime şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit îndrumarului deciziei de casare probele care au fost administrate în cauză până în data de 3 decembrie 2012 vor fi menţinute în rejudecare.

Analizând în mod coroborat mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, nu reiese situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în sarcina inculpaţilor în rechizitoriu, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.A. instanţa reţine că declaraţiile acestuia date în faza de judecată, în ambele cicluri procesuale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, conform declaraţiilor acestuia, la solicitarea inculpatului A.I., care, în momentul respectiv nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul proprietatea acestuia. La un moment dat a văzut cum portbagajul a fost încărcat de către inculpatul A.I., bănuind că este vorba despre ţigări de provenienţă ucraineană,întrucât acesta îi spusese că doreşte să achiziţioneze ţigări la un preţ convenabil.( f. 35 dos nr. .../2011, f. 64 dos nr. .../2011* )

De asemenea inculpatul S.A. a menţionat că, la momentul respectiv, nu îi cunoştea pe inculpaţii C.I. şi C.O..

Instanţa a reţinut că declaraţia acestuia se coroboreză cu declaraţiile martorilor B.I.O. ( f. 114, f. f. 65 d.u.p.) şi I.M. ( f. 119)

Astfel, martorul B.I.O. a declarat că inculpatul S.A. “ nu ştia despre ce marfă este vorba, ulterior a aflat” ,” nu mi-a pomenit de numele de C.I.”.

Conform depoziţiei martorului I.M., inculpatul S.A. „nu ştia ce este în portbagajul maşinii”.

Cu privire la inculpatul C.I. instanţa va reţine de asemenea că declaraţia acestuia dată în faza de urmărire penală şi ataşată la fila 45, precum şi declaraţiile ulterioare date în ambele cicluri procesuale ( f. 39 dos nr. .../2011, f. 68 dos nr. .../2011* ) se coroborează cu declaraţia martorei C.A.I.. ( f. 73 dos nr. .../2011* )

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.O., instanţa a reţinu că nu există nicio probă care să dovedească situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, instanţa înlăturând depoziţia martorului B.A., raportat la faptul că în faţa instanţei de judecată acesta a precizat faptul că nu îşi aminteşte ce s-a reţinut în declaraţia pe care a semnat-o la postul de poliţie.

Cu privire la inculpatul A.I., instanţa a reţinut de asemenea că situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată în rechizitoriu nu este susţinută de probele aflate la dosarul cauzei.

Astfel, martora K.D., infirmă cele susţinute în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, respectiv că inculpatul, prin intermediul acesteia, a luat legătura cu inculpatul C.O.. ( f. 74, f. 98 d.u.p.)

De asemenea, din declaraţia martorilor propuşi de inculpaţi, B.V. şi L.L.C. reiese că acesta a achiziţionat ţigările de provenienţă ucraineană de la cetăţeni ucrainieni, ci nu de la inculpatul C.O.. ( f. 81-84)

48

De asemenea instanţa a reţinut că, în cauză, nu s-a probat că inculpatul A.I. a introdus în ţară ţigările prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.

Instanţa a reţinut, raportat la cuantumul valorii în vamă a celor 2740 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 din legea nr. 86/2006.

Având în vedere probele administrate în cauza instanţa a constatat ca prezumţia de nevinovăţie instituită de art.4 precum si de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost răsturnată, iar dubiul profită inculpaţilor, instanţa a apreciat că nu s-a dovedit că inculpaţii ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina lor în rechizitoriu.

Potrivit art. 103 Cod. Proc. penală “ condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.”

Instanţa a reţinut că, prezumţia de nevinovăţie constituie elementul central al raţionamentului judecătorului, care va trebui să dispună întotdeauna o soluţie de achitare în cazul în care din probele administrate nu rezultă , dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăţia inculpatului ( in dubio pro reo)

În acest sens art. 4 alin. 2 NCPC prevede, cu titlu de principiu, că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive , complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă ( fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă ( fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită cu ajutorul probelor, în scopul cunoaşterii. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este “echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie”, şi deci inculpatul trebuie achitat ( Decizia penală nr. 3465/2007 I.C.C.J.)

Nefiind dovedită mai presus de orice dubiu săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 al.3 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A.I., iar în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. achită pe inculpaţii S.A., C.I. şi C.O..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj-Biroul Vamal Sighetu Marmaţiei.

În baza art. 275 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă la plata sumei de 480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU-MARMAŢIEI solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi rejudecând dosarul, condamnarea inculpaţilor A.I., S.A., C.O. şi

49

C.I. pentru faptele deduse judecăţii, hotărârea fiind pronunţată ca efect al unei eronate interpretări a vastului probatoriu ataşat cauzei.

Curtea examinând apelul declarat, constată că acesta este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate de procurori:

Legalitatea procesului penal este un principiu extrem de generos, care include un summum de cerinţe graţie cărora procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. În faza de judecată, una dintre aceste cerinţe se referă la prezenţa părţilor la judecată. Noţiunea de parte este privită ca fiind subiectul procesului penal – fie activ, fie pasiv – care participă în scopul apărării în acţiunea penală, sau al valorificării, în acţiunea civilă, a unui interes legitim, în urma săvârşirii unei infracţiuni.

Importanţa dispoziţiilor privitoare la procedura de citare este evidenţiată tocmai prin sancţiunea prevăzută de lege: nulitatea actelor de procedură realizate cu nerespectarea acestor condiţii.

Curtea reţine că rejudecarea cauzei de către Judecătoria Sighetu-Marmaţiei a demarat la 9 septembrie 2013, iar pe parcursul soluţionării dosarului, în calitate de parte civilă a fost introdusă şi citată Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj cu sediul în Oradea, deşi începând cu data de 1 august 2013 calitatea de parte civilă a Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj cu sediul în Oradea a fost preluată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, care nu a fost citată în prezentul proces, în urma desfiinţării ANV-DRAOV.

Pe cale de consecinţă, Judecătoria Sighetu-Marmaţiei trebuia să citeze în calitate de parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, lucru care nu s-a întâmplat, procesul soluţionându-se în absenţa părţii civile, nelegal înştiinţată de derularea activităţii de judecată.

Conform practicii judiciare interne şi europene partea civilă se citează prin predarea citaţiei la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei conform art. 260 alin.6 Cod procedură penală.

Lipsa de citare legală, este sancţionată cu nulitatea relativă, deoarece a pus-o pe partea civilă în situaţia de a nu se putea apăra, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, hotărârea de achitare a inculpaţilor şi de respingere a pretenţiilor părţii civile, fără ca aceasta să fi avut cunoştinţă de soluţionarea procesului şi fără a avea posibilitatea de a-şi dovedi pretenţiile este contrară dispoziţiilor legale.

Atât opinia instanţei supreme cât şi a celor europene care, constatând neîndeplinirea corectă a procedurii de citare, consideră că în acelaşi timp s-au încălcat şi dispoziţiile legale prin care se garantează inculpatului şi părţii civile dreptul la apărare, este pe deplin aplicabilă în speţa de faţă.

Motivaţia practicii judiciare este aceea că “prin judecarea inculpatului în lipsă, precum şi a părţii civile, cu încălcarea dispoziţiilor privind citarea, aceştia nu au putut fi ascultaţi, nu li s-a dat posibilitatea să-şi facă apărările şi să aducă probele necesare, nu li s-a respectat dreptul de a fi asistaţi în cursul procesului de un apărător ales şi pe cale de consecinţă, li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil înscris în art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

În final, este de remarcat că în cauza de faţă părţii civile i s-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului “egalităţii de arme” promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu CEDO precizează că: ”exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor

50

naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din octombrie 1993 Dombo Beheer BV.versus Olanda).

Mai mult, aceeaşi curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, “în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa).

De asemenea, “respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror”. (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Încălcarea dreptului la apărare precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei.

Din examinarea dispoziţiilor Convenţiei - la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern – rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului şi a părţii civile trimise în judecată şi aflate în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lor, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a li se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.

Egalitatea procesuală între părţile din procesul penal, se realizează în condiţiile susţinerii unor poziţii contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecăţii penale, prin susţinerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată şi inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care îşi exercită dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.

Reglementarea principială a judecăţii pe baza contradictorialităţii este de esenţa procesului penal echitabil, cu respectarea şi asigurarea egalităţii de arme între acuzare şi apărare (părţi vătămate şi inculpat).

Importanţa deosebită a dreptului la apărare a tuturor părţilor în procesul penal, în viziunea Curţii Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezenţa personală a acuzatului în instanţă, cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art 6 paragraf 3 lit c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menţionat în art.6 dreptul tuturor părţilor de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: dreptul tuturor participanţilor la un proces echitabil”.

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremyow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

51

Este adevărat că ar fi existat posibilitatea ca Judecătoria Sighetu-Marmaţiei să dorească soluţionarea cu celeritate a cauzei, în condiţiile în care procesul era pe rol de mai mulţi ani, însă celeritatea nu poate afecta unul din drepturile importante ale persoanei, respectiv dreptul la apărare.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de fond nu a oferit părţii civile ANAF prin DGRFP CLUJ ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul său de apărare precum şi pretenţiile civile (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004 şi Kostovski împotriva Olandei- Hotărârea din 20 noiembrie 1989, a restrâns într-un mod incompatibil cu garanţiile oferite de art. 6 din CEDO dreptul la apărare al acestora (A.M. împotriva Italiei-Hotărârea din 1997 şi Saidi împotriva Franţei- Hotărârea din 20 septembrie 1993) şi nu a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Pe lângă faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza în lipsa părţii civile nelegal introdusă şi citată în speţă, aceasta nu a făcut vorbire, chiar dacă a respins pretenţiile formulate, de cuantumul acestora şi de motivele pentru care le-a respins.

Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond apare ca nemotivată neputându-se exercita controlul judiciar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Constatându-se că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal, a căror încălcare atrage nulitatea relativă invocată de partea civilă prin scriptul depus la fila 37 (concluzii scrise) respectiv legala sa citare la judecarea cauzei, care s-a derulat de la 9 septembrie 2013 la 10 decembrie 2014, în faţa Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei, condiţii în care nu şi-a putut formula apărarea şi dovedi pretenţiile solicitate încă din faza de urmărire penală, nulitate relativă prevăzută în art.282 alin.3 şi 4 C.proc.pen., Curtea va admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu- Marmaţiei în baza art. 421 pct.2 lit.b CPP împotriva Sent pen. nr. 511/10.12.2014 a Judecătoriei Sighetu- Marmaţiei pe care o va desfiinţa în întregime şi va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, respectiv Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se vor respecta disp. art.281, 282 precum şi ale art. 259 alin.12 şi 260 alin.6 C.p.p., în sensul introducerii în cauză şi a citării în calitate de parte civilă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj.

Judecarea cauzei se va relua de la început, nemaipăstrându-se niciun act procesual efectuat în perioada 9 septembrie 2013 – 10 decembrie 2014, deoarece dosarul a fost soluţionat în lipsa unei părţi nelegal citate, care nu a fost în măsură să se prezinte şi să-şi facă apărările necesare în faţa instanţei şi a celorlalte părţi.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de câte 300 de lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu – doamnele avocate … pentru inculpaţii C.I., C.O. şi S.A., în baza art. 272 alin.1 CPP.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 alin.3 CPP. (Judecător Delia Purice)

52

6. Constatarea încetării de drept a controlului judiciar, raportat la împrejurarea că tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării. Incidenţa art. 241 alin.(1) C.proc.pen.

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheiere din 9 mai 2015 În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin sentinţa

penală nr. 43/05.03.2015, în baza disp. art. 32 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 55 lit. a şi art. 66 lit. a şi b Cod penal l-a condamnat pe inculpatul F.D.C., …., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal.

Conform disp. art. 91 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilind, potrivit disp. art. 92 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani.

În baza disp. art. 92 alin. 3 şi art. 93 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul

mijloacelor sale de existenţă.Potrivit disp. art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, pe durata termenului de supraveghere,

impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere

inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 Cod penal referitoare la condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală ia act de faptul că inculpatul a fost reţinut pe timp de 24 de ore, la data de 22.03.2014.

Conform disp. art. 404 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 75/CC/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

În temeiul disp. art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpat a cutterului corp delict, folosit la săvârşirea faptei penale.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Potrivit disp. art. 19 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil dispune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părţile civile astfel:

- părţii civile F.A.D.:- 6.100 lei cu titlu de daune materiale;- 25.000 lei cu titlu de daune morale;- părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca:- 6.834,93 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare;- părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa:- 6.552 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

53

Pentru a pronunţa aceasta soluţie prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:Prin Rechizitoriul nr. …/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-

Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.D.C. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, reţinându-se, în sarcina acestuia faptul că, la data de 22.03.2014, cu ajutorul unui cutter a încercat să-şi ucidă soţia, exercitând asupra acesteia ameninţări explicite şi efectuând gesturi neechivoce în legătură cu intenţia sa de a ucide, situaţie în care, din cauza spaimei ca şi din dorinţa de a-şi salva viaţa, persoana vătămată s-a aruncat pe fereastra apartamentului situat la etajul I, în urma impactului cu solul aceasta suferind leziuni corporale traumatice grave.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probaţiunea administrată în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul reţine în fapt următoarele:

Inculpatul F.D.C. şi persoana vătămată F.A.D. sunt căsătoriţi din anul 1999, relaţie din care au rezultat trei copii, în prezent cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, familia locuind într-un apartament închiriat situat la etajul I al unui bloc de locuinţe situat pe str. ... din municipiul Bistriţa.

Între cei doi soţi exista o stare tensionată de mai mult timp, persoana vătămată reproşându-i inculpatului consumul excesiv de băuturi alcoolice şi gelozia nejustificată, motiv pentru care aceasta a şi promovat acţiune de divorţ, care a făcut obiectul dosarului nr. .../2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistriţa.

După ce o perioadă de timp cei doi soţi au fost separaţi în fapt, inculpatul locuind la un coleg de serviciu, persoana vătămată i-a mai acordat o şansă soţului său, reprimindu-l în locuinţa comună, motiv pentru care judecarea procesului de divorţ a fost suspendată la termenul din 22.04.2013 (f. 145 dosar urmărire penală).

La scurt timp după acest moment starea conflictuală dintre cei doi soţi a reapărut, determinată de aceleaşi împrejurări.

În dimineaţa zilei de 22.03.2014 soţii F. s-au certat, în prezenţa celor trei minore, după care inculpatul a plecat din locuinţă pentru câteva ore, revenind la domiciliu în jurul orelor 13,00, când a reînceput să se certe cu soţia sa, minorele fiind, de această dată, la joacă, în faţa blocului.

La un moment dat, minora F.I.M. a urcat în apartament, fiind martoră la momentele în care tatăl său o înjura pe mama sa şi se manifesta ca şi cum ar fi dorit să o lovească pe aceasta, motiv pentru care minora a intervenit cerându-i acestuia să „o lase pe mami”. Ca urmare, inculpatul i-a cerut fetei să plece din apartament astfel încât aceasta s-a conformat ieşind în faţa blocului, ocazie cu care, sora sa mai mare- D.A. – a sesizat că aceasta era speriată.

După plecarea minorei din locuinţă inculpatul a continuat să-şi insulte soţia care i-a solicitat să meargă în bucătărie să discute, propunere cu care inculpatul a fost de acord, spunându-i însă persoanei vătămate: „mergem, dar eu gâtul tot ţi-l tai!”.

Inculpatul a ajuns primul în bucătărie însă a revenit imediat în holul apartamentului cu un cutter asupra sa, căruia îi scosese lama, după care a încuiat uşa locuinţei şi a împins-o pe soţia sa înapoi în sufragerie spunându-i: „te omor acum, că nu sunt fetele acasă şi apoi mă omor”, cuvinte însoţite de gesturi sugestive, făcute cu lama cutterului, înspre gâtul femeii, iar apoi spre gâtul său.

Pe fondul stării de tensiune preexistente, a violentei ameninţări şi a faptului că inculpatul se îndrepta înspre ea, având asupra sa cutterul, persoana vătămată s-a îndreptat spre geamul camerei, lovind cu putere în geam pentru a le atenţiona pe minore să îi vină în sprijin. Inculpatul a urmat-o pe soţia sa, iar în momentul în care a ajuns lângă aceasta, a tras-o de umăr înspre mijlocul camerei, aspect sesizat de minora D.A. care, împreună cu sora sa

54

I.M., a alergat înspre bloc, pentru a-şi ajuta mama, cea de-a treia minoră - L.M. – de doar 6 ani, rămânând afară.

În apartament, după ce inculpatul şi-a tras soţia de la geam, acesta s-a îndreptat din nou înspre aceasta, având cutterul asupra sa, rostind o nouă ameninţare: „până ajung fetele eşti moartă!”.

Temându-se pentru viaţa sa, persoana vătămată s-a deplasat din nou la geam, l-a deschis şi s-a aruncat de la etajul I al blocului, aspect sesizat de minora L.M. care rămăsese afară.

Anterior acestui moment, celelalte două surori au intrat în scara blocului şi au urcat la apartamentul familiei, lovind în uşa încuiată, cu pumnii şi picioarele. Inculpatul s-a îndreptat înspre uşa locuinţei aruncând cutterul pe un corp de mobilier şi a deschis uşa apartamentului, în momentul în care persoana vătămată sărea pe geam. În timp ce minorele intrau în locuinţă, inculpatul a coborât şi a ieşit în faţa blocului, loc în care zăcea soţia sa, căreia i-a reproşat gestul de a sări pe geam, calificând-o de „nebună”, după care a plecat de la faţa locului.

Sesizate despre cele întâmplate, organele de cercetare au efectuat verificările ce se impuneau, constatând că, de la partea inferioară a geamului şi până la sol, era o înălţime de 4,1 m. Cu aceeaşi ocazie, în apartamentul familiei F. a fost identificat cutterul corp-delict, care a fost ridicat în vederea efectuării cercetărilor.

Persoana vătămată F.A.D. a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj-Napoca, fiind internată în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie, în perioada 22.03-01.04.2014, dată după care aceasta a fost internată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Din Raportul de expertiză medico-legală nr. 606/II/a/26.05.2014 întocmit de Serviciul Judeţean de medicină legală Bistriţa-Năsăud rezultă că numita F.A.D. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin mecanism de cădere de la un nivel la altul, în condiţiile unei auto sau heteropropulsii; că leziunile necesită peste 90 de zile de îngrijiri medicale, numărul total al zilelor de îngrijiri medicale putând fi stabilit doar după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament şi că, leziunile nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii victimei (f. 31 dosar urmărire penală).

Ulterior, în baza tuturor actelor medicale privind victima, în cauză s-a solicitat un supliment la raportul de expertiză medico-legală prin care s-a conchis în acelaşi sens cu privire la mecanismul de producere a leziunilor şi la faptul că acestea nu au pus în pericol viaţa victimei, relevându-se că leziunile traumatice necesită 120-125 de zile de îngrijiri medicale, timp în care se include tratamentul neurochirurgical, neurologic şi recuperator (supliment la raportul de expertiză medico-legală nr. 1030/X/19.05.2014-f. 34, 35 dosar urmărire penală).

Fapta astfel reţinută în sarcina inculpatului F.D.C. care, la data de 22.03.2014, a încercat să-şi ucidă soţia, exercitând asupra acesteia ameninţări explicite şi efectuând gesturi neechivoce – cu un cutter – în legătură cu intenţia sa de a o ucide, situaţie în care, din cauza spaimei persoana vătămată s-a aruncat de la fereastra apartamentului situat la etajul I al blocului, suferind astfel leziuni traumatice grave, întruneşte în drept elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal.

Audiat fiind, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, solicitând aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, cerere care a fost încuviinţată astfel încât, în cauză, sunt aplicabile disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, în favoarea inculpatului se va reţine şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal întrucât ulterior săvârşirii infracţiunii, realizând

55

gravitatea faptei sale, cel în cauză a depus eforturi pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, acoperind integral nevoile materiale ale soţiei sale şi ale celor trei minore rezultate din căsătorie, asigurând sumele necesare pentru plata contravalorii chiriei lunare, a cheltuielilor curente de întreţinere dar şi celor şcolare pentru cele trei fiice ale sale, în condiţiile în care persoana vătămată nu mai realizează venituri.

De altfel, este de reţinut şi faptul că inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea deplină de a o despăgubi material pe soţia sa şi de a acoperi cheltuielile de spitalizare, declarându-se de acord cu toate pretenţiile civile emise.

Aşa fiind, în baza textelor legale sus menţionate dar făcând şi aplic. art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 55 lit. a şi art. 66 lit. a şi b Cod penal, se va dispune condamnarea inculpatului F.D.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal.

Conform disp. art. 91 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se, potrivit disp. art. 92 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani.

La stabilirea pedepsei instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 74 Cod penal privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv de împrejurările şi de modul concret de comitere a faptei; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, respectiv viaţa; natura şi gravitatea rezultatului produs; lipsa de antecedente penale a inculpatului; conduita corespunzătoare adoptată după săvârşirea faptei şi în cursul procesului penal, expresie a regretului sincer pentru fapta comisă şi situaţia familială a inculpatului, care este singura persoană care contribuie la întreţinerea persoanei vătămate şi a celor trei fiice minore.

Pe de altă parte, tribunalul a dat eficienţă concluziilor Raportului de evaluare nr. 435/SPBN/03.02.2015, întocmit de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, potrivit cărora inculpatul prezintă un risc mediu de a comite noi fapte penale, risc ce ar putea fi redus în condiţiile în care cel în cauză ar beneficia de stabilitate profesională şi financiară dar şi de o intervenţie specializată pe stoparea/reducerea consumului de alcool, în vederea evitării comportamentului impulsiv şi agresiv, prin îmbunătăţirea abilităţilor decizionale, în paralel cu gestionarea timpului liber în mod constructiv, reducând practicarea jocurilor de noroc, dar şi cu menţinerea responsabilităţii faţă de fiicele sale minore (f.55-58 dosar instanţă).

În fine, instanţa a avut în vedere caracterizarea emisă de şeful ierarhic al inculpatului, din cadrul SC „M.” SA Bistriţa, din care rezultă că, de la angajarea sa, în anul 2006, inculpatul a desfăşurat o activitate meritorie, fiind recompensat în repetate rânduri, acesta fiind o persoană conştiincioasă, ce s-a remarcat prin creativitate şi dorinţa de autodepăşire (f. 36 dosar instanţă).

În baza disp. art. 92 alin. 3 şi art. 93 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul

mijloacelor sale de existenţă.Potrivit disp. art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, se

va impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere

inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile,

56

în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, cel în cauză manifestându-şi acordul în acest sens.

Totodată, se vor pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 Cod penal referitoare la condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La momentul sesizării organelor de urmărire penală, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, de la data de 22.03.2014 însă ulterior, prin Încheierea penală nr. 75/CC/2015 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a luat faţă de cel în cauză măsura controlului judiciar, măsură ce a fost menţinută ulterior.

Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. a şi b Cod procedură penală instanţa va constata că inculpatul a fost reţinut pe timp de 24 de ore şi va menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de acesta.

În temeiul disp. art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal se va dispune confiscarea specială de la inculpat a cutterului corp delict, folosit la săvârşirea faptei penale.

Pe de altă parte, în baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În latura civilă a cauzei este de menţionat că persoana vătămată F.A.D. s-a constituit parte civilă cu sumele de 6.100 lei cu titlu de daune materiale şi 25.000 lei cu titlu de daune morale, iar cele două instituţii sanitare au pretins, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumele de 6.834,93 lei (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca) şi respectiv 6.552 lei (Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa).

Astfel cum s-a relevat anterior, inculpatul s-a declarat de acord cu despăgubirea integrală a părţilor civile, astfel încât, în baza disp. art. 19 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil se va dispune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile mai sus menţionate.

Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud, cauza fiind fixată aleatoriu pentru data de 17 iunie 2015.

Curtea, având în vedere disp. art. 241 alin. 1 lit. b C.proc.pen., raportat la împrejurarea că prin sentinţa Tribunalului Bistriţa – Năsăud s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 75/CC/23.03.2014 şi având în vedere, totodată, că la data de 10 martie 2015 prin hotărârea apelată a instanţei de fond s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în speţă sunt operante aceste dispoziţii legale, urmând ca instanţa de control judiciar să constate încetarea de drept a controlului judiciar faţă de soluţia pronunţată de Tribunalul Bistriţa –Năsăud, chiar dacă aceasta este nedefinitivă.

Încetarea de drept a controlului judiciar a survenit la data pronunţării sentinţei Tribunalului Bistriţa – Năsăud, respectiv la 10 martie 2015, când a individualizat judiciar sancţiunea de 3 ani închisoare prin suspendare prin supraveghere.

Stabileşte în favoarea Baroului Cluj, suma de 400 lei onorariu pentru apărător din oficiu, avocat …, ce se va avansa de la FMJ, potrivit art. 272 alin. 1 C.proc.pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, în baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. (Judecător Delia Purice)

57

7. Cerere de constatare a încetării de drept a arestului preventiv. Solicitare neîntemeiată a apărării

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 11 din 6 mai 2015 Prin încheierea penală din 20 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr .../2013 a

Tribunalului Sălaj, s-a respins excepţia formulată de apărătorul ales al inculpatului R.S. privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

În baza art. 208 C.p.p. s-a menţinut în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. prin încheierea penală nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că inculpatul R.S. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru comiterea infractiunii prevăzute de art. 174 alin. 1 comb. cu art. 176 alin. 1. lit. a) C.p., cu aplic. art. 4 C.p. şi a art. 5 C.p., respectiv infracţiunea de omor deosebit de grav, pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de la 15 ani la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Se retine în sarcina acestuia că în seara zilei de 13.07.2007, în jurul orei 18,00, partea vătămată I.L.D., cetăţean român, s-a deplasat împreună cu alţi cetăţeni români şi făptuitorul J.T.B., cetăţean polonez, în loc. Malahide, Comitatul Dublin, Irlanda, unde au organizat o operaţiune de copiere a cardurilor bancare (skimming) la bancomatul (ATM-ul) băncii Ulster. Operaţiunea a fost depistată şi întreruptă de trecătorii aflaţi în zona bancomatului, participanţii reuşind să fugă din Malahide, ajungând ulterior, fiecare separat şi pe cont propriu la un apartament situat la adresa …., Comitatul Meath. Aici locuia unul din cetăţenii români, participanţi la operaţiune şi membru important al grupului, respectiv inculpatul R.S..

După ce a ajuns în apartamentul respectiv, partea vătămată a fost legată cu un cablu de un scaun şi supus unei agresiuni susţinute, deoarece în opinia membrilor grupului acesta a ascuns dispozitivul de copiere a cardurilor de pe bancomate (skimmer) şi evaluat de aceştia la suma de 10.000 euro.

Din declaraţia făptuitorului R.M., complice la agresiune, reiese că asupra victimei I.L.D. a avut loc o agresiune susţinută şi violentă, asociată cu tortură (pentru a-l determina să arate locul unde a ascuns dispozitivul; în realitate, dispozitivul a fost recuperat de un alt membru al grupului însă pentru faptul că victima a incercat să şi-l însuşească, membrii grupului au încercat să o determine prin tortură să achite totuşi contravaloarea acestuia), care în final a dus la decesul acestuia, autorul agresiunii fiind inculpatul R.S.. Pe parcursul comiterii acestei agresiuni inculpatul R.S. l-a înjunghiat pe partea vătămată I.L.D., cu un cuţit în partea inferior- posterioară a piciorului stâng, provocându-i o hemoragie abundentă, fără ca apoi să-i asigure transportul la o unitate medicală în vederea evitării decesului. În momentul comiterii agresiunii, în apartament mai erau de faţă cetăţenii români C.O., I.A., R.M. şi cetăţeanul polonez J.T.B..

Ulterior, după comiterea agresiunii, inculpatul şi ceilalţi făptuitori au curăţat locul faptei de sânge şi l-au contactat pe martorul S.O., cetăţean român, prietenul şi colegul de apartament al victimiei I.L.D., şi i-au cerut să-l transporte pe acesta la Spitalul „Doamna Noastră” din localitatea Drogheda, unde a fost constatat decesul victimei de către dr. Conor Egleston, în data de 13.07.2007, ora 22,45.

De asemenea, inculpatul R.S. i-a cerut martorului S.O., să inducă în eroare organele de anchetă cu privire la locul unde a fost găsită victima, în sensul ca acesta să declare, că a găsit victima în stare de inconştienţă în apropierea locuinţei sale, situată în Drogheda, …., Irlanda.

Astfel, martorul S.O. a transportat victima la Spitalul „Doamna Noastră” din localitatea Drogheda şi a declarat că l-a găsit în apropierea locuinţei sale, menţinându-şi această declaraţie până în data de 15.07.2007. Pentru acest motiv organele de anchetă

58

irlandeze nu au reuşit să-l identifice şi să-l prindă pe inculpatul R.S., care în scurt timp după comiterea faptei a părăsit teritoriul Irlandei.

În data de 14.07.2007 în cadrul Spitalului Louth, Dundalk, Comitatul Louth, a fost efectuată autopsia victimei I.L.D.. Conform raportului de autopsie întocmit de patologul de stat, dr. Maire Cassidy, decesul părţii vătămate I.L.D. a survenit ca urmare a unei plăgi prin înjunghiere în coapsă şi/sau fractură de laringe.

Din raportul de autopsie reiese că în partea posterioară a piciorului stâng se afla o singură plagă prin înjunghiere care a dus la pierderea unei cantităţi considerabile de sânge şi care, în absenţa asistenţei medicale, era suficientă să producă decesul. În raport se apreciază că locul plăgii este neobişnuit. Plaga ar fi putut fi cauzată în cursul unui atac cu cuţitul, în special dacă între victimă şi agresor a existat o luptă. Este posibil ca victima să fi fost atacat pe neaşteptate de la spate, probabil în timp ce se lupta cu o altă persoană. Nu s-au mai observat alte plăgi de cuţit, în special, plăgi rezultate ca urmare a apărării contra cuţitului.

Cu ocazia autopsiei au mai fost constatate leziuni ale structurilor de la nivelul gâtului. Pe partea dreaptă a gâtului, ţesuturile moi profunde prezentau o mică echimoză, asociată cu fracturi pe partea dreaptă a laringelui. O astfel de leziune ar fi putut surveni ca urmare a unei lovituri sau a aplicării unei presiuni pe laterala gâtului, de exemplu, în cazul în care gâtul ar fi fost strâns cu putere provocând traume localizate pe partea dreaptă a laringelui.

Prin încheierea penala nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj a fost luata fata de inculpat măsura arestării preventive in lipsa, s-a emis mandatul european de arestare nr.1 din data de 31.05.2012 întrucât existau date ca inculpatul s-ar afla pe teritoriul Poloniei.La data de 18.03.2015 s-a executat mandatul european de arestare, inculpatul fiind predat de autorităţile britanice .Intre timp inculpatul a fost trimis in judecata in lipsa,cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Salaj sub numărul .../2013,aflându-se pe rolul instanţei de judecata.

Prin încheierea penala nr.48/2015 a Tribunalului Salaj s-a confirmat in baza art. 231 pct.7 Cod procedură penală măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. …., prin Încheierea penală nr. 21/C/23.05.2012 a Tribunalului Sălaj şi a executării mandatului de arestare preventivă emis .

S-a reţinut ca există indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală – şi chiar probe, din care din care se poate trage presupunerea rezonabilă că inculpatul R.S. a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului R.S. s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art.148 alin.1 lit.a şi f Cod procedură penală şi s-a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de aceste dispoziţii legale: inculpatul R.S. a părăsit imediat după comiterea faptei teritoriul Irlandei, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar legea prevede pentru fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există totodată probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Raportat la prev. art.148 alin.1 lit.a Cod procedură penală, din simplul fapt că inculpatul R.S., este plecat de la domiciliu legal, com. …, …., jud. Sălaj, în loc necunoscut din anul 2008, pe o perioadă nedeterminată, fără să mai ţină legătura cu aparţinătorii familiei, aşa cum rezultă din procesul verbal depus la dosar de către agentul însărcinat cu executarea mandatului de aducere în faţa instanţei (f.20) s-a reţinut că acesta se sustrage de la urmărirea penală. Mai mult, familia lui a angajat un apărător ales care să-l reprezinte pe inculpat, ceea ce denotă faptul ca aveau cunoştinţă de procedurile care se desfăşurau împotriva acestuia.

Şi cel de-al doilea temei invocat de parchet, în sprijinul propunerii de arestare preventivă a inculpatului R.S., anume art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală este incident în cauză, deoarece infracţiunea de care este acuzat inculpatul, anume, infracţiunea de omor deosebit de grav, este pedepsită de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a

59

închisorii de la 15 ani la 25 ani iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa sa, că pericol concret pentru ordinea publică, poate rezulta şi din gradul însuşi de pericol social al unor infracţiunii săvârşite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanţă deosebită.

Acest pericol s-a apreciat atât în raport de natura şi gravitatea faptelor comise, rezonanţa negativă produsă în comunitate, ca urmare a săvârşirii acesteia, cât şi de persoana inculpatului. Infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul R.S., prezintă un grad sporit de pericol social datorită modalităţii (prin cruzimi), mobilului (în scop de răzbunare) şi împrejurărilor, în care a fost comisă (în cadrul unui grup infracţional) precum şi a rezultatului letal produs asupra victimei (care a fost lăsată fără ajutor), elemente care coroborate denotă faptul că autorul infracţiunii are un pronunţat profil criminogen iar lăsarea sa în libertate pe timpul efectuării anchetei, reprezintă un veritabil pericol concret pentru ordinea publică.

In măsura in care, soluţionând propunerea formulată de procuror in lipsa inculpatului, judecătorul de drepturi si libertati, a admis-o si a emis mandatul de arestare preventiva, devin incidente dispoziţiile procedurii de confirmare. Astfel, după punerea in executare a mandatului de arestare preventivă prin identificarea inculpatului , organele de politie însărcinate cu executarea il prezinta judecatorului de drepturi si libertati. In situatia in care, în acest interval de timp cauza a fost inaintata judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, prezentarea celui arestat se face organului judiciar in fata caruia se afla cauza. Deci, intrucat cauza se afla in faza de judecata, urmeaza a se aplica ,in privinta masurilor preventive, dispozitiile procedurale specifice judecăţii si nu cele specifice urmaririi penale. Astfel, potrivit dispozitiilor art.208 cpp, in tot cursul judecatii instanta din oficiu, prin incheiere, verifică periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile dacă subzista temeiurile care au determinat mentinerea măsurii arestarii preventive. Mai mult, masura arestarii preventive a fost confirmata la data de 26.03.2015.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestarii preventive luata fata de inculpat nu a încetat de drept, aceasta fiind respinsa exceptia invocata de aparatoarea inculpatului.

In privinta legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive s-a retinut ca acestea nu s-au schimbat, mentinerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.S. se impune şi din perspectiva disp. 202 alin 1 Cod procedură penală, conform cărora scopul măsurilor preventive este acela a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

De asemenea, prin prisma noilor dispoziţii ale codului penal se retine ca măsura preventiva luata este proporţionala cu gravitatea acuzatiei, avand in vedere gravitatea extrem de mare a faptei comise, imprejurările in care aceasta a fost savarsită si conduita inculpatului de la comiterea faptei, incercarea de inducere in eroare a organelor de ancheta prin influenţarea unor martori de a prezenta o cu totul alta stare de fapt, fiind îndeplinite dispoziţiile art.202 alin 3 cpp cele prevăzute de art.223 alin 2 cpp, privarea de libertate fiind necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publica.

Pentru aceste considerente, în baza art. 208 C.p.p. s-a menţinut în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. prin încheierea penală nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie contestatorul R.S. solicitând, în principal, în baza art. 241 alin. 2 C.proc.pen. să se constate încetată de drept măsura arestării preventive şi punerea în libertate a acestuia, iar, în subsidiar, în conformitate cu dispoziţiile art. 206 alin. 7 C.proc.pen., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b C.proc.pen.

60

În susţinerea solicitării de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul R.S., apărătorul ales al acestuia arată că măsura arestării preventive a fost dispusă pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, respectiv 18.03.2015, iar verificarea măsurii s-a făcut la data de 20.04.2015, după data expirării mandatului de arestare, respectiv 17.04.2015

Curtea examinând contestaţia formulată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Prin încheierea penala nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj a fost luata fata de inculpat măsura arestării preventive in lipsa, s-a emis mandatul european de arestare nr.1 din data de 31.05.2012 întrucât existau date ca inculpatul s-ar afla pe teritoriul Poloniei. La data de 18.03.2015 s-a executat mandatul european de arestare, inculpatul fiind predat de autorităţile britanice .Intre timp inculpatul a fost trimis in judecata in lipsa,cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Salaj sub numărul .../2013,aflându-se pe rolul instanţei de judecata.

Prin încheierea penala nr.48/2015 a Tribunalului Salaj s-a confirmat in baza art. 231 pct.7 Cod procedură penală măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. (…, prin Încheierea penală nr. 21/C/23.05.2012 a Tribunalului Sălaj şi a executării mandatului de arestare preventivă emis .

S-a reţinut ca există indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală – şi chiar probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.S. a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

In măsura in care, soluţionând propunerea formulată de procuror in lipsa inculpatului, judecătorul de drepturi si libertati, a admis-o si a emis mandatul de arestare preventiva, devin incidente dispoziţiile procedurii de confirmare. Astfel, după punerea in executare a mandatului de arestare preventivă prin identificarea inculpatului, organele de politie însărcinate cu executarea il prezinta judecatorului de drepturi si libertati. In situatia in care, în acest interval de timp cauza a fost inaintata judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, prezentarea celui arestat se face organului judiciar in fata caruia se afla cauza. Deci, cauza aflându-se in faza de judecata, s-au aplicat,in privinta masurilor preventive, dispozitiile procesuale specifice judecăţii si nu cele vizând urmarirea penală. Astfel, potrivit dispozitiilor art.208 cpp, in tot cursul judecatii instanta din oficiu, prin incheiere, verifică periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile dacă subzista temeiurile care au determinat mentinerea măsurii arestarii preventive. Mai mult, masura arestarii preventive a fost confirmata la data de 26.03.2015.

Aşa fiind, măsura arestării nu este încetată de drept.Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu

împrejurările cauzei, complexitatea activităţii de urmărire penală şi persoana celui bănuit de comiterea unei infracţiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar şi nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.

În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Inculpatul a solicitat măsura controlului judiciar, tocmai pentru a i se permite libertatea de mişcare.

Dreptul la libera circulaţie atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag.3 din Protocolul nr.4.

61

Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special, preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii unei persoane doar cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.

Curtea reţine că în prezent, lăsarea inculpatului R.S., în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Câtă vreme infracţiunea presupus a fi comisă de către inculpat, vizează valoarea socială supremă – viaţa unei persoane –determină momentan, concluzia oportunităţii menţinerii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât, privarea de libertate a inculpatului a fost dispusă abia la 18 martie 2015 când s-a executat mandatul european de arestare, faţă de acesta.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, prelungirea detenţiei unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).

Analizând măsura arestării preventive a inculpatului R.S. şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 par.1 lit.c din Convenţie, Curtea de Apel, constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procesual fiind legitimă, ea impunându-se şi pe viitor, neputând fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai uşoară, acuzatul nefurnizând garanţii că va participa la proces, câtă vreme este lipsit de ocupaţie, nu şi-a asumat o minimă responsabilitate în comiterea presupusei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii.

Curtea a apreciat că scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat, decât prin luarea faţă de inculpat a arestării preventive, nicidecum a controlului judiciar, existând riscul ca prin lăsarea acestuia în libertate să fie influenţată buna desfăşurare a procesului penal, sau ca el să se sustragă de la judecată, sau de la executarea pedepsei, dacă va fi cazul.

Curtea reţine că, sub aspectul temeiniciei cererii de înlocuire a arestării preventive cu controlul judiciar, s-a relevat că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care fapta pentru care este cercetat are un grad ridicat de pericol social, până la acest moment, fiind decelate probe evidente, din care rezultă pericolul pe care l-ar demonstra inculpatul pentru societate, în condiţiile lăsării sale în libertate.

Aşa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească este în curs de derulare, urmând să fie realizate în apărarea inculpatului mai multe probe testimoniale, condiţii în care până la administrarea acestora, inculpatul poate obstrucţiona derularea procesului.

Cercetarea judecătorească fiind la debut, până la terminarea audierii martorilor, se impune menţinerea inculpatului în stare de arest pentru o bună desfăşurare a actului de justiţie.

Spre deosebire de hotărârea Jiga contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menţinerea în arest a unei persoane acuzate de corupţie, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speţă, este de remarcat că judecata în primă instanţă este la debut, nu au fost efectuate probele în apărarea inculpatului, apărările formulate de acesta nu sunt cunoscute integral, astfel că pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea sa de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile iniţiale care au impus-o.

62

Nimic nu împiedică magistraţii, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea şi a celor ştiinţifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puţin restrictivă de drepturi, în privinţa inculpatului.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la menţinerea unei persoane în detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conţinutul acestei decizii, cât şi a celei pronunţate în cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 şi Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea învederează că în privinţa inculpatului sunt întrunite cerinţele vizate şi temeiul de arestare reglementat de art.223 alin.1 lit.b NCPP şi alin. 2 al art. 223 NCPP.

Astfel, inculpatul R. este în vârstă de 34 de ani, nu a recunoscut fapta imputată, nu are un loc de muncă. Faţă de atitudinea adoptată de inculpat în prezenta speţă, se reliefează un caracter şi o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucţionării cercetării judecătoreşti şi a tulburării ordinii publice prin lăsarea sa în libertate la acest moment procesual.

Aceste circumstanţe personale, precum şi cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menţinerea stării de arest şi nicidecum plasarea sa sub control judiciar.

Examinând îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art.223 NCPP pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat Tribunalul Sălaj a concluzionat în sens afirmativ.

Curtea constată ca fiind justă aprecierea primei instanţe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura şi gravitatea sporită a activităţii infracţionale de care este acuzat – reflectată în regimul sancţionator aplicabil acestuia, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, puternica rezonanţă negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv şi rezonabil, justifică reacţii ferme şi credibile din partea organelor judiciare.

Aşa cum rezultă din încheierea atacată, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului şi că infracţiunea dedusă judecăţii este presupus a fi gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiţia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, aceasta fiind deosebit de gravă, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale judecătorului, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.

Măsurile preventive în cauze de acest gen, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă legea penală, prin intervenţia autorităţilor judiciare.

Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, Curtea consideră că măsura arestării preventive se impune în acest dosar, pentru că niciuna

63

dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff c/Germaniei).

Astfel, în mai multe cauze CEDO a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă, nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, evitarea distrugerii unor probe, împiedicarea comiterii unor noi infracţiuni), opinie împărtăşită şi de către Curtea de Apel Cluj, în prezenta speţă.

Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, aspect dovedit de către anchetatori şi judecători.

Astfel, se remarcă că inculpatul este arestat doar din 18 martie 2015, timp în care cercetarea judecătorească este la debut, dosarul este deosebit de complex, rezultând astfel că nu a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a acestuia, iar măsura arestării preventive este oportună pentru o bună derulare a actului de justiţie.

Curtea, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 242 alin. 2 şi 10 NCPP, în baza art. 4251 alin. 7 pct.1 lit. b NCPP, va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul R.S., împotriva încheierii penale f.n. din 20 aprilie 2015 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 275 alin. 2 NCPP, va obliga inculpatul să achite statului 300 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)

8. Încălcarea dreptului la un proces echitabil. Neaudierea nemijlocită a părţii vătămate în cazul infracţiunii de trafic de minori. Trimitere spre rejudecare. Art. 2 par. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO – garantarea dreptului oricărui acuzat la dublu grad de jurisdicţie în materie penală

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 625/A din 29 aprilie 2015 Prin sentinţa penală nr. 573 din 8 septembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. ..../2008*

a Tribunalului Maramureş în temeiul art.396 alin.5 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.c C. pr. pen. au fost achitaţi inculpaţii:

1. F.B.V., …. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), 329 alin. 1 şi 2 Cod penal, (1969) art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art.5 din Codul penal.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 17 septembrie 2003 - 2 august 2005.

2. P.E.G. …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.

3 .S.Z.F. …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art.329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod

64

penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.

4. D.O., …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.

5. D.P.D., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

6.I.A., …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

7.D.T., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.

8.G.M., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

II. În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.f C. pr. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor:

1.D.M., zis „M.”, … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

2.D.R., …. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.261 alin. 1 Cod penal(1969), art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal.

S-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13.09.2004-02.08.2005.

S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 274 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au

rămas în sarcina statului. S-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de

Avocaţi Maramureş a onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu, după cum urmează: (….).

65

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 09.12.2003 pe rolul Tribunalului Maramureş a fost înregistrat sub numărul 7723/2003 dosarul privindu-i pe inculpaţii F.B.V., G.M., D.T., P.E.G., M.I., S.Z.F., D.R., D.O., A.M., D.M. zis „M.”, D.M. zis „M.”, D.P.D., I.A., C.C..

Prin sentinţa penală nr. 483/22.12.2005 au fost condamnaţi 10 inculpaţi, iar cu privire la patru inculpaţi instanţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar cu termen la 24.01.2006.

Prin decizia penală nr.128/A/04.05.2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. .../2006 au fost admise apelurile declarate de 10 inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 483 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond - Tribunalului Maramureş.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că în cauză au fost eludate, cu ocazia judecării cauzei de către prima instanţă, dispoziţiile privind compunerea legală a completului de judecată şi a celor care reglementează asistenţa juridică obligatorie, instanţa de fond pronunţând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. De asemenea, în motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj, instanţa de control judiciar a arătat că instanţa de fond va relua dezbaterile pe fondul cauzei, asigurând respectarea principiilor care guvernează procesul penal, asigurându-se asistenţa juridică inculpaţilor şi analizând şi celelalte motive invocate de către inculpaţi în memoriile depuse în cursul apelului.

Cu privire la cei patru inculpaţi faţă de care s-a disjuns cauza, la data de 23.12.2005 s-a format dosarul nr. 6001/2005 (4554/100/2005). Prin încheierea penală nr. 522 din 07 noiembrie 2006 s-a conexat acest dosar la dosarul nr. .../100/2006 ca efect al desfiinţării sentinţei penale nr.483 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului, astfel că în mod automat s-a desfiinţat şi dispoziţia de disjungere considerându-se automat conexate cele două cauze.

La data de 29.06.2006 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub numărul de dosarul nr. .../100/2006 pentru rejudecare.

La termenul din 21.02.2007 Tribunalul a disjuns cauza cu privire la inculpaţii D.T., M.I., Dobăeş Mihai zis „M.” şi A.M.. Cu privire la cei patru inculpaţi faţă de care s-a disjuns cauza s-a format dosarul nr. .../100/2007. La termenul din 10.03.2009 s-a disjuns cauza cu privire la un inculpat arestat în altă cauză în Spania( D.T.), formându-se dosarul nr. .../100/2009.

Prin sentinţa penală nr. 242/09.05.2007 Tribunalul Maramureş a respins cererea de constatare a nulităţii urmăririi penale şi de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale formulată de inculpaţii D.P.D., I.A., C.C., G.M., D.O., D.M. şi însuşită de inculpaţii F.B., D.R., P.E. şi S.Z. şi, de asemenea, s-a dispus condamnarea tuturor inculpaţilor la pedepse cu executare în regim de detenţie şi, de asemenea, s-a dispus obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare statului.

Prin decizia penală nr. 184/A/2007 a Curţii de Apel Cluj au fost admise apelurile formulate de inculpaţii P.E.G., D.O., C.C., F.B.V., D.M., S.Z., D.R., D.P.D., I.A., G.M. împotriva sentinţei penale nr. 242/09.05.2007 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Curtea a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor. De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat că, potrivit ar. 24 din Legea nr. 678/2001, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege nu sunt publice, or din practicau sentinţei, dar şi din restul încheierilor de şedinţă rezultă că judecata a avut loc la termenul din 25 aprilie 2007 în şedinţă publică, încălcându-se astfel prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, dispoziţii imperative, a căror nerespectare

66

atrăgând sancţiunea nulităţii absolute. Curtea de Apel Cluj a dispus, prin aceeaşi decizie, ca în rejudecare instanţa de fond să respecte şi îndrumările deciziei nr. 128/A/2007 a Curţii de Apel Cluj.

La data de 09.01.2008 cauza a fost înregistrată la Tribunalul Maramureş sub numărul de dosar nr. ..../2008.

Prin sentinţa penală nr. 584/11.11.2009 Tribunalul Maramureş a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, cu executare în regim de detenţie, cu excepţia inculpatului C.C., cu privire la care instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Maramureş a obligat inculpaţii la plata de despăgubiri civile către părţile civile, precum şi la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Prin decizia penală nr. 39/A/2010 din 31 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. ..../2008, s-au admis apelurile formulate de cei 9 inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 584 din 11.11.2009 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureş. Prin aceeaşi deciziei s-a constatat că inculpatul C.C. şi-a retras apelul prin decizia penală nr. 9/27.01.2010 a Curţii de Apel Cluj.

Pentru a dispune această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că judecarea cauzei de către instanţa de fond s-a desfăşurat cu încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, în condiţiile în care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute în art. 24 din Legea nr. 678/2001, încălcări care atrag nulitatea absolută a hotărârii.

În ceea ce priveşte dosarul nr. .../100/2009, disjuns din dosarul nr. .../100/2007, la rândul său, disjuns din dosarul nr. .../100/2006, privindu-l pe inculpatul D.T., Tribunalul Maramureş s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 126/26.02.2010. Astfel, tribunalul, prin sentinţa penală menţionată anterior, a dispus condamnarea inculpatului D.T. la o pedeapsă ce urma să fie executată în regim de detenţie.

Prin decizia penală nr. 57/A/2010 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpatul D.T. împotriva sentinţei penale nr. 126/26.02.2010 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureş, apreciindu-se că cercetarea judecătorească s-a derulat în mod formal, prima instanţă insistând în mod repetat asupra principiului celerităţii în detrimentul dreptului la un proces echitabil, fiindu-i încălcat astfel inculpatului dreptul la apărare. De asemenea, în motivarea deciziei, Curtea de Apel Cluj indică faptul că reluarea judecării cauzei se va efectua după ce se va pune în discuţie conexarea dosarului menţionat la dosarul nr. ..../2008 al Tribunalului Maramureş, începând cu primul act de procedură, prin verificarea legalei sesizări a instanţei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale părţilor, inclusiv cu respectarea principiului egalităţii armelor invocat de către inculpat printre motivele de apel.

La data de 01.02.2011 dosarul nr. ..../2008 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş sub numărul ..../2008*, dosar care constituie obiectul prezentei cauze.

Prin încheierea penală nr. 298/24.05.2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. .../100/2010, s-a dispus conexarea dosarului .../100/2010 la dosarul nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş. Dosarul nr. .../100/2010 privindu-l pe inculpatul D.T. a fost format urmare trimiterii spre rejudecare a dosarului nr. .../100/2009 (decizia penală nr. 57/A/2010 a Curţii de Apel Cluj).

La termenul din 30.06.2011 cauza s-a amânat având în vedere aspectele sesizate din oficiu referitor la neclarităţile din dispozitivul deciziei penale nr. 39/A/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cu privire la inculpaţii C.C., D.M. şi G.M., pentru clarificarea acestor aspecte fiind sesizat în acest sens judecătorul delegat la Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Maramureş pentru formularea unei contestaţii la

67

executare, în vederea stabilirii cadrului procesual legal, mai exact pentru ca instanţa de control judiciar să lămurească dacă a înţeles să fie extinse efectele apelului şi cu privire la ceilalţi inculpaţi care nu au declarat apel, precum şi situaţia inculpatului care îşi retrăsese apelul.

Prin decizia penală nr. 151/15.09.2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă contestaţia la executare formulată de Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Maramureş şi, în consecinţă, a fost clarificat dispozitivul deciziei penale nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că inculpatul C.C. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 584/11.11.2009 a Tribunalului Maramureş prin decizia penală nr. 9/27.01.2010 a Curţii de Apel Cluj, iar rejudecarea cauzei nu se referă la acesta. În cuprinsul dispozitivului deciziei menţionate, Curtea de Apel Cluj a mai stabilit că rejudecarea cauzei, dispusă prin decizia penală nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, îi vizează şi pe inculpaţii Dobăeş Mihai şi G.M., condamnaţi prin sentinţa penală nr. 584/11.11.2009 a Tribunalului Maramureş, care a fost desfiinţată în întregime prin decizia penală nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, judecata reluându-se de la primul act procesual necesar a fi efectuat în speţă conform considerentele deciziei menţionate a Curţii de Apel Cluj.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1595/15.05.2012, pronunţată în dosarul nr. .../33/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 151/A/15.09.2011 a Curţii de Apel Cluj.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunţată la data de 5 mai 2014 în dosarul nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii D.T., F.B.V., S.Z.F., I.A., P.E.G., D.O. şi D.P.D., prin avocaţii lor aleşi. De asemenea, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii F.B.V., D.R., P.E.G., S.Z.F., D.O., D.P.D., I.A., D.T., G.M. şi D.M..

Prin încheierea penală nr. 4/HI din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 347 alin.3 rap. la art.345 alin.2 C.pr.pen., s-au admis contestaţiile formulate de inculpaţii D.T. B., F.B.V., S.Z.F., I.A., P.E.G., D.O. ŞI D.P.D., prin avocaţi, împotriva încheierii penale din 5 mai 2014 dată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o şi a constatat nulitatea, în condiţiile art.282 alin.1 C.proc.pen., a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii în vigoare la momentul efectuării, în dos. nr.308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, respectiv, a dispoz. art.135 şi art.224 C.pr.pen. 1968, art.21 din Legea nr.678/2001, şi anume: audierea persoanelor vătămate U.I. - din 21 şi 28 ianuarie 2003 (filele 7 -12 vol.IV dos. u.p.); T.A.B. - din 18 februarie 2003 şi 9 aprilie 2003 (filele 56-58 şi 50-54 vol.IV dos. u.p.); R.A.L. - din 16 şi 17 februarie 2003 (filele 83-91 vol.IV dos. u.p.); B.A. - din 17 februarie 2003 (filele 74-76 vol.IV dos. u.p.) şi audierea martorilor: U.I. - din 17 aprilie 2003 (filele 24-25 vol.IV dos. u.p.); C.I. jr. - din 21 şi 22 aprilie 2003 (filele 35-42 vol.IV dos. u.p.); C.I. sen. - din 17 aprilie 2003 (fila 43 vol.IV dos. u.p.); M.L.V. - din 30.04.2002 (filele 44-46 vol.IV dos. u.p.); P.A. - 17 aprilie 2003 (fila 47-49 vol.IV dos. u.p.); T.N. - din 17 aprilie 2003 (filele 60-61 vol.IV dos. u.p.); G.M. - din 15 şi 17 februarie 2003 (filele 62-65, 69-71 vol.IV dos. u.p.); G.I. - din 17 aprilie 2003 (fila 73 vol.IV dos. u.p.); B.A. - din 17 aprilie 2003 (fila 81 vol.IV dos. u.p.); R.R. - din 17 aprilie 2003 ( filele 92-93 vol.IV dos. u.p.); S.G.M. - din 20 mai 2003 (fila 94 vol.IV dos. u.p.); V.G.P. - din 5 iunie şi 9 mai 2003 (filele 95-96, 98-99 vol.IV dos. u.p.); S.R.M. - din 6 mai şi 8 mai 2003 (filele 101-104, 107-109 vol.IV dos. u.p.).

68

În baza art.102 alin.3 C.pr.pen., a dispus excluderea următoarelor probe administrate în cursul urmăririi penale, în afara cadrului procesual legal, cu încălcarea dispoz. art.224 C.pr.pen.1968:

- declaraţiile persoanelor vătămate: U.I. din 21 şi 28 ianuarie 2003 filele (7 -12 vol.IV dos. u.p.); T.A.B. din 18 februarie 2003 şi 9 aprilie 2003 (filele 56-58 şi 50-54 vol.IV dos. u.p.); R.A.L. din 16 şi 17 februarie 2003 (filele 83-91 vol.IV dos. u.p.); B.A. din 17 februarie 2003 (filele 74-76 vol.IV dos. u.p.);

- declaraţiile martorilor: U.I. din 17 aprilie 2003 (filele 24-25 vol.IV dos. u.p.); C.I. jr. - din 21 şi 22 aprilie 2003 (filele 35-42 vol.IV dos. u.p.); C.I. sen. din 17 aprilie 2003 (fila 43 vol.IV dos. u.p.); M.L.V. - din 30.04.2002 (filele 44-46 vol.IV dos. u.p.); P.A. - 17 aprilie 2003 (fila 47-49 vol.IV dos. u.p.); T.N. din 17 aprilie 2003 (filele 60-61 vol.IV dos. u.p.); G.M. din 15 şi 17 februarie 2003 (filele 62-65, 69-71 vol.IV dos. u.p.); G.I. din 17 aprilie 2003 (fila 73 vol.IV dos. u.p.); B.A. din 17 aprilie 2003 (fila 81 vol.IV dos. u.p.); R.R. din 17 aprilie 2003 ( filele 92-93 vol.IV dos. u.p.); S.G.M. din 20 mai 2003 (fila 94 vol.IV dos. u.p.); V.G.P. din 5 iunie şi 9 mai 2003 (filele 95-96, 98-99 vol.IV dos. u.p.); S.R.M. din 6 mai şi 8 mai 2003 (filele 101-104, 107-109 vol.IV dos. u.p.).

Prin încheierea penală nr. 345/2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, în baza art.346 alin.4 C.proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii:

- F.B.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;

- D.R. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, 261 alin.1 Cod penal, 25 Cod penal raportat la art. 292 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;

- P.E.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1,3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- S.Z.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal;

- D.O. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal;

- D.P.D. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal, 26 Cod penal raportat la art.12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;

- I.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, 25 Cod penal raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;

- D.T. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, art.329 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, art. 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;

69

- G.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin. 1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art.33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal;

- D.M. (zis „M.”) pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art.33 lit.a şi 37 lit.b Cod penal.

Cu excluderea probelor dispusă prin Încheierea penală nr.4/HI/2014 pronunţată la 4 iunie 2014.

Procedând la judecarea cauzei în baza probelor legal administrate, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 4/HI din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj au fost excluse într-o proporţie însemnată declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţii esenţiale şi relevante sub aspectul conturării stării de fapt descrise în actul de trimitere în judecată. Astfel, tribunalul reţine că au fost înlăturate toate declaraţiile părţilor vătămate care relevau elemente esenţiale în vederea stabilirii unei activităţi infracţionale precum locul, timpul, participaţia fiecărei persoane la activitatea infracţională şi chiar acţiunile descrise ca având un caracter penal.

1) Astfel, tribunalul a reţinut că declaraţia părţii vătămate U.I. dată în faţa procurorului în ziua de 13.01.2003 a fost înlăturată, tribunalul putând avea în vedere la judecarea cauzei doar suplimentul declaraţiei acestei părţi vătămate, reaudiată la data de 08.10.2003 (paginile 15, 16, 17 din dosarul de urmărire penală volumul IV), declaraţie în cuprinsul căreia însă partea vătămată nu mai face nici un fel de precizare cu privire la implicarea inculpaţilor în activităţile de care sunt acuzaţi de parchet, singurele menţiuni fiind cu privire la conduita procesuală pe care partea vătămată i s-ar fi sugerat să o aibă în sensul de a-şi schimba declaraţiile iniţiale, referirile acestei părţi vătămate privindu-i pe inculpaţii D.R., C.C..

Audierea părţii vătămate U.I. nu a fost posibilă în cursul judecăţii, deşi a fost citată cu mandat de aducere, persoana nu a putut fi prezentată întrucât este plecată la muncă în Spania (fila 263 vol. VI dosar instanţă).

2) O altă probă care poate fi avută în vedere de tribunal la pronunţarea soluţiei este declaraţia martorului U.V., audiat la data de 08.10.2003, a cărui reaudiere însă nu a mai putut avea loc şi în cursul judecăţii întrucât, potrivit procesului-verbal de executare a mandatului de aducere (fila 259 vol. VI dosar instanţă), martorul este decedat din anul 2009.

3) De asemenea, o altă probă care poate fi avută în vedere de tribunal este declaraţia părţii vătămate B.D., audiată la data de 20.08.2003, precum şi suplimentul de declaraţie, cu ocazia audierii la data de 14.10.2003, audierea acestei părţi vătămate nu s-a putut realiza şi în cursul cercetării judecătoreşti întrucât, deşi a fost legal citată cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului verbal de căutare (fila 257 volumul VI instanţă) rezultă că este plecată la muncă în Italia.

4) De asemenea, tribunalul a avut în vedere că declaraţia părţii vătămate T.A.B., luată de către procuror la data de 09.04.2003, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată şi, în consecinţă, nu poate fi reţinută la pronunţarea hotărârii, singura declaraţie a acestei părţi vătămate care poate fi admisă la judecarea cauzei este cea din data de 05.11.2003 (fila 55 din dosarul de urmărire penală), declaraţie în care partea vătămată nu face nici un fel de referire la elementele care pot contura starea de fapt descrisă la punctul al doilea al actului de inculpare. Singurele referire ale părţii vătămate fiind la faptul că „unul din familia D., dar nu ştiu care dintre ei exact, mi-a trimis vorbă, printr-o rudă de-a mea (căruia nu vreau să-i dezvălui numele ca să nu-i creez probleme), că ar fi bine să-mi retrag declaraţia contra sumei de 20 milioane lei”. Audierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă întrucât din procesul-

70

verbal de căutare rezultă că aceasta nu a fost găsită la nici unul dintre domiciliile unde a fost citată (filele 111-112 din dosarul instanţei vol. VI).

5) O altă probă avută în vedere este declaraţia părţii vătămate G.M., dată cu ocazia reaudierii la data de 10.11.2003, audierea acestei părţi vătămate nu a fost însă posibilă în cursul judecăţii întrucât din procesul-verbal de căutare rezultă că este plecată la muncă în Italia (fila 299 din dosarul instanţei vol. VI).

6) O altă declaraţie avută în vedere de tribunal este declaraţia dată de partea vătămată B.A. cu ocazia reaudierii de către procuror la data de 05.11.2003 (fila 77 din dosarul de urmărire penală), în care însă partea vătămată nu descrie activitatea infracţională reţinută de procuror în rechizitoriu, iar audierea acestei părţi vătămate în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât din procesul-verbal de căutare (fila 232 din dosarul instanţei) rezultă că aceasta este căsătorită şi locuieşte de aproximativ 7 ani în Suedia.

7) Au mai fost avute în vedere declaraţiile martorilor B.G., B.A., U.I., R.R., C.I., G.I., I.S.I.E., care au fost audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi ale martorilor T.G., C.V.C., T.M., S.R.M., P.D., I.L.E. şi D.I.L., toţi aceşti martori neputând fi audiaţi în cursul judecăţii întrucât din procesele-verbale de căutare rezultă că sunt plecaţi din ţară. S-a mai avut în vedere suplimentele de declaraţie date de martorele V.G. (fila 97 din dosarul de urmărire penală) şi S.R.M. (filele 105-106 din dosarul de urmărire penală).

8) În ceea ce priveşte declaraţiile părţilor vătămate M.L.V. şi R.A.L., tribunalul constată că declaraţiile acestora au fost excluse ca fiind probe nelegal administrate, iar reaudierea acestora în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât din procesul-verbal de căutare (fila 70 din dosarul instanţei vol. VI) rezultă că numita R.A. este plecată din ţară, fără să se cunoască locaţia exactă, iar M.L., deşi a fost citată la ambele domicilii, din procesul-verbal de căutare aflat la fila 255 din dosarul instanţei vol. VI rezultă că este plecată din ţară de aproximativ patru ani.

Astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 5 decembrie 2003 în dosarul nr. (...)/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Maramureş au fost trimişi în judecată inculpaţii D.T. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; P.E.G. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; F.B.V. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1 şi 2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; S.Z.F. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; D.R. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art.261 alin.1 C.pen., instigare la fals în declaraţii prev. de art.25 C.pen. rap. la art.292 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; D.O. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev.

71

de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; G.M. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001, trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, toate cu aplic. art.33 lit.a, 37 lit.a C.pen.; D.M. „M.” pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 toate cu aplic. art.33 lit.a, 37 lit.b C.pen.; D.P.D. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., complicitate la trafic de persoane prev. de art.26 C.pen. rap. la art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; I.A. pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, instigare la fals în declaraţii prev. de art.25 C.pen. rap. la art.292 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.

Prin actul de trimitere în judecată, procurorul a reţinut următoarea stare de fapt:

,,Inculpaţii D.T., P.E.G., F.B.V., D.R., D.O., S.Z.F., G.M., M.I., D.M. „M.", D.M. „M.", D.P.D., C.C., I.A. şi A.M. sunt toţi originari din mun. Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, majoritatea făcând parte din aceeaşi familie, cu notorii preocupări ce sfidează legea. De altfel, mai mulţi membri ai familiei D. au fost şi sunt cercetaţi şi în prezent în mai multe cauze penale, toate referitoare la infracţiuni cu implicaţii grave: trafic cu autoturisme furate din străinătate, trafic de persoane, infracţiuni de fals - comise nu doar în ţară, ci chiar şi în străinătate, cum este, de pildă, cazul inculpatului D.T. care se află în evidenţele Ministerului de Interne al Austriei pentru asemenea fapte penale, fiind chiar şi condamnat în Austria - după cum se va expune în starea de fapt - sau cazul inculpatului M.I.. Inculpatul D.M. „M." este recidivist, iar foarte recent, prin sentinţa penală nr. 252/06.11.2003 a Tribunalului Maramureş a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare tocmai pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001. în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 7423/2002 al Tribunalului Maramureş, inculpatul a acţionat în strânsă legătură cu B.A. şi T.N.V., condamnaţi şi ei la aceeaşi pedeapsă, dovedind astfel constante manifestări în ceea ce priveşte sfera ilicitului penal. In prezenta cauză, activităţile infracţionale în care au fost angrenaţi inculpaţii au corespondenţe în starea de fapt ce a făcut obiectul dosarului la care făceam referire anterior.

Începând cu mult înainte de adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, inculpaţii au iniţiat şi au constituit un grup infracţional foarte bine organizat, ale cărui preocupări au vizat preponderent traficul de persoane în scopul exploatării acestora fie prin obligarea la practicarea prostituţiei, fie prin folosirea de tineri ( preponderent minori ) la săvârşirea de infracţiuni de furt, în diferite modalităţi - sustragerea de bani din automatele de taxare amplasate în parcările oraşelor occidentale, sau utilizarea de cârduri bancare contrafăcute pentru subtilizarea de bunuri de valoare ori de importante valori băneşti cash, această din urmă variantă de furt implicând deja avantajele tehnologiei moderne de falsificare de acte şi cărţi de credit în pofida elementelor de securizare cu care acestea au fost confecţionate. Acest tip de fapte penale, extrem de grave prin consecinţele lor şi sancţionate ca atare nu doar prin intermediul legislaţiilor interne ale statelor civilizate, ci şi de către tratatele internaţionale, au fost preferate de inculpaţi deoarece sunt generatoare de venituri deosebit de importante, aducând câştiguri foarte mari autorilor lor.

72

Starea de fapt descrisă în acest rechizitoriu vizează perioada august 2000 - iulie 2003, deoarece inculpaţii au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, exploatând, de pildă, aceleaşi persoane începând cu anul 2000 până în 2003 sau 2002 ( A.D.M., S.R.M. ). Aceste activităţi le-au creat potentă financiară pe seama exploatării în condiţii promiscue, întemeiate pe un regim de teroare psihică şi fizică a persoanelor traficate. Reţeaua infracţională a inclus nu doar membri ai familiei D. - cunoscuţi în Sighetu Marmaţiei ca deosebit de periculoşi, violenţi, cu atitudini de sfidare a legii şi a reprezentanţilor ei - ci şi apropiaţi ai acestora, cum sunt inculpaţii F.B.V., M.I., G.M., S.Z.F. sau A.M.. Ceea ce i-a motivat în acţiunile lor a fost scopul comun definit de ideea de îmbogăţire fără eforturi şi ignorând normele legale.

1. Încă în cursul lunii august 2000, când minorul A.D.M. avea doar vârsta de 15 ani, a fost abordat de inculpatul D.T. care i-a propus să-1 transporte în străinătate unde să comită infracţiuni de furt în beneficiul lui, fiind vorba despre sustrageri de bani din automatele de taxare amplasate în parcările oraşelor occidentale. Inculpatul i-a promis minorului că din această activitate „va câştiga şi el bani frumoşi", ceea ce 1-a convins pe A.D.M. să accepte ( f. 113 - 114 ).

În aceste condiţii, inculpatul D.T. i-a cerut susnumitului actul de identitate şi fotografii tip paşaport, cu care inculpatul D.P.D. s-a deplasat la ..., la S.E.I.P. Maramureş, unde a introdus în numele minorului o cerere de eliberare a paşaportului fără ca acesta să o fi completat şi să o fi semnat personal. Toate cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului au fost suportate de inculpaţi - f. 113.

Tot în luna august 2000 A.D.M. a fost expediat în Franţa, ca pasager al unui microbuz ce efectua regulat curse de transport de persoane.

La Paris minorul a fost aşteptat de către doi bărbaţi necunoscuţi din anturajul inculpaţilor, care l-au condus la un imobil închiriat unde A.D.M. i-a întâlnit pe inculpaţii D.T. şi F.B.V., alături de mai mulţi băieţi minori folosiţi de aceştia la săvârşirea de furturi de bani din aparatele de autotaxare ( f. 113 ). Despre inculpatul F.B.V., susnumitul a declarat că la momentul la care a sosit în Franţa, acesta „tocmai ieşise de la închisoare" (f. 113 verso ). Amănunte despre aceste aspecte au fost solicitate autorităţilor franceze ( f. 169 şi 170 ), însă până la finalizarea anchetei ele nu ne-au parvenit încă, urmând să fie anexate cauzei la data transmiterii lor. Este important de precizat că inculpaţii, nu o dată, pe perioada şederii lor în străinătate, obişnuiau să folosească în mod frecvent identităţi false, după cum se va arăta în continuare.

Timp de peste un an - perioadă în care minorul a rămas la Paris - a fost exploatat împreună cu ceilalţi minori de către inculpaţi, în sensul celor menţionate anterior.

Potrivit declaraţiilor numitului A.D.M., într-o singură noapte reuşea să sustragă aproximativ 20.000 - 30.000 franci francezi, bani care - în foarte multe situaţii - erau predaţi imediat inculpatului F.B.V. pentru a-i remite inculpatului D.T., şeful reţelei. Alteori, sumele furate erau date direct acestui din urmă inculpat, el dând dispoziţii altor persoane din anturajul său să preschimbe monedele în bancnote din hârtie ( f. 113 - verso ).

A.D.M. a declarat că în perioada respectivă a fost surprins în flagrant de către poliţia franceză de mai multe ori, însă dat fiind faptul că era minor, nu s-au luat faţă de el măsuri privative de libertate ( decât că a fost amprentat şi fotografiat ). Relaţii cu privire la susnumit au fost cerute în timpul anchetei autorităţilor franceze, urmând ca ele să ne parvină ulterior.

Potrivit depoziţiilor numitului A.D.M., a rezultat că în perioada respectivă şi inculpatul F.B.V. se ocupa cu sustragerile de bani din aparatele de autotaxare din parcări ( f. 113 verso ).

De asemenea, martorul a confirmat faptul că pe durata cât s-a aflat în Franţa, a cunoscut mai multe tinere care erau folosite de inculpatul D.T. şi ceilalţi acoliţi ai săi, ca

73

prostituate. A.D.M. le-a menţionat în mod expres pe S.R.M., V.G.P. şi pe inculpata A.M. - despre care a precizat că „lucra" şi în beneficiul inculpatului M.I.. Tot astfel, A.D.M. a declarat că în aceleaşi împrejurări 1-a cunoscut şi pe inculpatul S.Z.F., membru important al reţelei, şi de asemenea pe C.D. - acesta din urmă un falsificator experimentat de documente de identitate şi mai ales de cârduri bancare, implicat în activităţile ilicite ale grupului infracţional D.. Este de precizat că Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Craiova ( oraş de unde este originar susnumitul ) efectuează cercetări faţă de C.D. în dosarul penal nr. .../2003 tocmai cu referire la infracţiunile comise de el în privinţa falsificării de cârduri bancare şi de operare cu asemenea instrumente, susnumitul fiind recunoscut pentru acest tip de infracţiuni informatice, fiind în legătură cu mai multe grupări infracţionale formate din cetăţeni români acţionând în Occident ( a se vedea pentru detalii adresa de la f. 210 din dosar ).

Numitul A.D.M. a furnizat detalii şi cu privire la alţi minori exploatări de inculpaţi, printre care inclusiv fratele său, A.C.. In cursul anchetei nu au fost audiaţi deoarece fie se află în continuare în străinătate, unii chiar executând pedepse privative de libertate, fie nu au putut fi identificaţi din cauză că nu mai locuiesc la adresele ştiute şi sunt cunoscuţi doar sub diverse pseudonime.

Aproximativ pe la sfârşitul lunii august 2002, A.D.M. a fost transportat în Spania de către inculpatul M.I., împreună cu susnumitul aflându-se fiică doi tineri. Cu toţii au fost duşi în oraşul Zaragoza unde au fost exploataţi prin folosirea lor la sustrageri de valori băneşti din aparatele de autotaxare, banii astfel obţinuţi fiind însuşiţi de inculpatul D.T..

Ulterior, A.D.M. a fost obligat să opereze sustrageri de bunuri sau de bani prin utilizarea cardurilor bancare falsificate de către C.D., beneficiarul acestor valori fiind de asemenea inculpaţii membri ai reţelei-f. 113-114.

Conform depoziţiei numitului A.D.M., în Spania la acea dată se găsea şi inculpatul F.B.V. care supraveghea minorii folosiţi la infracţiunile de furt, transportându-i cu autoturismul în diverse zone unde aceştia trebuiau să opereze. Minorii erau instruiţi să sustragă prin intermediul cârdurilor falsificate mai ales bunuri electronice, bijuterii din metale preţioase şi ceasuri din aur ( aspecte confirmate inclusiv prin declaraţiile numitelor S.R.M. şi V.G. P., f. 95 - 99, 101 - 109, ale căror depoziţii se coroborează cu cele ale numitului A.D.M. ). - f. 114. Despre martora S.R.M., susnumitul a arătat că atunci când a ajuns el în Spania, ea tocmai fusese expulzată de autorităţile spaniole în România, ceea ce martora a confirmat întocmai, deoarece la data de 23.08.2002 ea a fost expulzată în ţară ( f. 104).

Ca procedură de operare, A.D.M. a precizat că odată cu cârdurile contrafăcute de C.D., li se înmâna de către inculpatul S.Z.F. şi câte un act de identitate fals, ca să corespundă identităţii persoanelor posesoare ale cârdurilor respective, de regulă cetăţeni străini ( f. 114 ). Sumele de bani pe care martorul le-a sustras prin utilizarea acestor cârduri se ridicau chiar şi la nivelul de 7.000 euro sau chiar mai mult, în funcţie de împrejurări ( f. 114 ).

In vara anului 2003 A.D.M. a fost surprins în flagrant de către organele de poliţie spaniole în timp ce opera cu un card falsificat, intenţionând să intre astfel în posesia unor aparate electronice. Tot în aceleaşi împrejurări a fost prins şi tânărul zis „B.", folosit şi el de către inculpaţi, însă datorită faptului că era minor, la scurt timp a fost eliberat. A.D.M., devenit major între timp, a executat o lună de închisoare, după care a fost expulzat în România ( f. 114 ). Expulzarea s-a făcut la data de 10 iulie 2003, potrivit adresei nr. 431/03/20.10.2003 a Ministerului de Interne al Spaniei - Direcţia Generală de Poliţie, aflat la f. 263 - 265 din dosar, în care s-a mai comunicat şi faptul că susnumitul a fost reţinut în două ocazii de către autorităţile spaniole, cu nume false. Astfel, la data de 16.12.2002 a fost arestat în Zaragoza „pentru delict de furt cu forţă de lucruri", sub identitatea falsă „D.H." ( f. 266 - 267 ), iar sub numele de „D.F." autorităţile spaniole l-au reţinut pe susnumit la data data de

74

05.06.2003 în localitatea Jativa ( Valencia ) „pentru delictele de înşelăciune şi falsificare de documente" - f. 266-267.

Toate acestea confirmă neechivoc declaraţia lui A.D.M., al cărui conţinut se coroborează astfel nu doar cu aspectele declarate de martorele S.R.M. şi V.G.P., ci şi cu cele ale martorului C.V.C. ( f. 116 - 117). Inclusiv inculpatul F.B.V. - a cărui atitudine s-a situat constant pe o poziţie total nesinceră în cursul anchetei - a recunoscut că s-a aflat mult timp în Spania, chiar ultima oară când a intrat în România a venit din acest stat”.

Tribunalul, procedând la analizarea faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, prin prisma probelor pe care se fundamentează acuzaţia, a constatat că marea majoritate a probelor avute în vedere de procuror şi pe baza cărora s-a întemeiat inculparea au fost excluse, fiind considerate ca nelegal administrate, prin încheierea penală nr. 4/HI/2014 a Curţii de Apel Cluj.

Astfel, singura probă relevantă, care vine în sprijinul acuzaţiei aduse de parchet, este declaraţia martorului A.D.M., audiat de către procuror la data de 19 septembrie 2003(fila 113, dosar urmărire penală) şi în cuprinsul căreia acesta oferă detalii cu privire la activitatea desfăşurată atât în Franţa, cât şi în Spania. Această declaraţie nu se coroborează însă cu nicio altă probă concludentă de natură a fundamenta convingerea asupra vinovăţiei cu privire la fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu.

Tribunalul a reţinut că celelalte probe cu care se corobora această declaraţie, şi care au fost avute în vedere la formularea acuzaţiei, au fost excluse, ca fiind nelegal administrate, fiind vorba de declaraţiile părţilor vătămate S.R.M. şi V.G. P. (filele 95-99, 101-109 din dosarul de urmărire penală, declaraţii care cuprindeau elemente de natură a se putea stabili în concret, elemente de timp, loc şi contribuţie la activitatea infracţională a fiecărui inculpat. Instanţa a reţinut că, deşi aceste părţi vătămate au fost legal citate, emiţându-se inclusiv mandate de aducere pe numele lor, în vederea reaudierii cu ocazia cercetării judecătoreşti, acest fapt nu a fost posibil, persoanele căutate fiind plecate din ţară. Singurele declaraţii ale acestor părţi vătămate, existente la dosar şi care au fost administrate în condiţii de legalitate nu vizează elemente ce pot contribui la stabilirea situaţiei de fapt reţinută ca şi activitate infracţională de către procuror. Astfel, în declaraţia existentă la fila 97 din dosarul de urmărire penală, partea vătămată V.G. P. neagă faptul că ar fi fost contactată de D.R., D.O. sau ,,alţii din familia D.”pentru a-şi schimba declaraţiile date iniţial în cadrul anchetei, iar cu ocazia audierii părţii vătămate S.R.M., la data de 5 noiembrie 2003, această parte vătămată face precizări cu privire la aceleaşi aspecte.

Or, în această situaţie, tribunalul a apreciat că nu există probe certe şi suficiente care să confirme starea de fapt reţinută de procuror şi descrisă la punctul 1 din rechizitoriu şi care să poată determina vinovăţia inculpaţilor D.T., F.B.V. şi S.Z.F..

2.În ceea ce priveşte fapta reţinută la punctul al doilea din rechizitoriu, procurorul a reţinut următoarele:

,, Martora S.R.M. îl cunoaşte pe inculpatul D.T. de mai mulţi ani, deoarece - potrivit declaraţiilor sale de la f. 101 - 109 din dosar - în perioada 2000 - 2001 a împrumutat de la el, succesiv, diverse sume de bani în valută, totalul împrumutului ajungând în final la suma de 2.000 euro.

Tactica inculpatului de a împrumuta persoanelor aflate în nevoie sume de bani în valută şi de a determina apoi imposibilitatea restituirii lor în termen, prin condiţiile impuse, tocmai pentru a-i putea şantaja prin exploatarea lor ulterioară ( caz exemplificat, confirmat şi descris amănunţit inclusiv de martorul C.V.C. în declaraţia sa de la filele 116 - 117 din dosar ), s-a manifestat şi în situaţia martorei. Astfel, profitând de aceste circumstanţe, în luna martie 2001, inculpatul D.T. a contactat-o telefonic pe numita S.R.M. şi i-a propus ca modalitate de recuperare a datoriilor pe care ea le avea, practicarea prostituţiei în străinătate

75

în beneficiul lui. Susnumita nu a fost de acord, dar - potrivit depoziţiilor sale - nu a avut la îndemână altă posibilitate de a rezolva situaţia, astfel că a acceptat. Inculpatul i-a cerut actul de identitate, după care a condus-o la un atelier foto din Sighetu Marmaţiei unde S.R.M. şi-a făcut fotografii tip paşaport. Cu acestea şi cu actele ei de identitate, inculpatul i-a obţinut apoi paşaportul, fără ca ea să se fi deplasat vreodată la Serviciul Paşapoarte din cadrul SEIP Maramureş sau să-şi fi depus personal cerere în vederea eliberării paşaportului, cu atât mai puţin fără să se fi prezentat să şi-1 ridice ( f. 101 ). De altfel, această practică a fost folosită de inculpaţi în cazul tuturor persoanelor traficate de ei.

Iniţial, S.R.M. a fost trimisă în Austria pentru a practica prostituţia. In acest sens, detaliile furnizate de martorul C.V.C. în depoziţia sa sunt relevante, ele coroborându-se perfect cu declaraţia susnumitei care a arătat că în aceeaşi lună ( martie 2001 ) a fost trimisă de inculpatul D.T. la Bucureşti, la Aeroportul Otopeni, însoţită de martorul C.V.C. căruia i s-a plătit acest serviciu ( f. 101 verso ). La rândul său, martorul a declarat că inculpatul 1-a trimis la Bucureşti pentru a însoţi trei fete la Ambasada Austriei, printre ele aflându-se şi S.R.M. - deoarece acestea urmau să se angajeze „ca dansatoare în localuri de noapte" ( f. 116 ) - şi a primit din partea lui D.T. suma de 100 DM.

La Viena, S.R.M. a fost aşteptată de un anume Adi (neidentificat) care a transportat-o în oraşul Graz, predând-o unui cetăţean austriac numit R.H., patron de local de noapte ( bordel) - f. 101 verso.

Cu privire la R.H., născut la data de 02.04.1945, autorităţile austriece au confirmat faptul că acesta deţine două bordeluri în regim de comision în Graz ( „B." şi „P."). Cetăţeanul în cauză a fost închis în anul 2002 într-o închisoare din România pentru o perioadă mai lungă, figurând în cazier cu condamnări în anul 2000 pentru falsificare de acte, iar în 2002 cu o altă condamnare pentru instigare la abuz privitor la autoritatea publică, precum şi o încălcare a secretului profesional. în evidenţele secţiei de criminalistică a Poliţiei Austriece susnumitul este consemnat cu date privind comerţul cu carne vie, sustragere şi tăinuire de acte, ameninţare gravă, vătămare corporală, înşelăciune gravă, abuz privind autoritatea publică şi constrângere ( a se vedea adresa nr…/l/II/BJ/31070 în traducere autorizată - a Ministerului Federal de Interne al Austriei, f. 271 - 273 din dosar ).

Până în luna decembrie 2001 numita S.R.M. - pentru care R.H. achitase inculpatului D.T. o anume sumă de bani în valută ca preţ „de cumpărare" a tinerei ), a rămas la localul patronat de cetăţeanul austriac desfăşurând activităţi ca dansatoare exotică şi prostituată, întreţinând relaţii intime cu clienţii într-o încăpere amenajată la subsolul localului. In această perioadă susnumita era căutată la diverse intervale de timp de către numitul A. care încasa de la ea sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie, valori care erau apoi predate inculpatului D.T. ( care a căutat-o şi personal în Austria - f. 101 verso ). De altfel, în Austria este recunoscut şi inculpatul D.T. după cum urmează: potrivit datelor trimise prin adresa nr. …/1 -II/BK/31002 a Ministerului Federal de Interne al Austriei ( f. 260 - 262 ) a rezultat că inculpatul ( cu datele de identitate cunoscute ) a avut o aprobare de şedere pe teritoriul statului austriac din 29.03.2001 până la 28.03.2002, deţinând o reşedinţă chiar în oraşul Graz, …. La data de 14.05.2002 D.T. a fost condamnat de către justiţia austriacă prin tribunalul provincial Eisenstadt, la 3 luni închisoare condiţionat pe o perioadă de probă de 3 ani, pentru infracţiunea de falsificare de documente, pentru că la data de 12.07.1997 s-a legitimat la trecerea graniţei cu paşaport de călătorie unguresc contrafăcut, cu numele P.J. La ora actuală inculpatul figurează ca fiind autorul altei infracţiuni de fals, comisă la data de 28.03.2003 tot în Graz, motiv pentru care se află în atenţia autorităţilor austriece ( f. 262 ).

In luna decembrie 2001 martora s-a întors acasă, convinsă fiind că îşi achitase datoriile avute la D.T., care încasase chiar mai mult decât i s-ar fi cuvenit. Potrivit estimărilor

76

făcute de martoră, în perioada în care s-a aflat la Graz a obţinut din activitatea de prostituţie o sumă totală de aproximativ 3.000 euro ( f. 101 verso ), însuşită de D..

Presupunerile lui S.R.M. nu s-au adeverit, întrucât inculpatul D.T. avea alte reguli după care acţiona. Astfel, la scurtă vreme după revenirea ei în ţară, a căutat-o şi a avertizat-o că nu şi-a achitat întreaga datorie, astfel că urmează să fie trimisă în Franţa pentru a se prostitua în continuare pentru el ( f. 101 ). Martora nu a îndrăznit să se opună, dat fiind faptul că reputaţia de persoane periculoase şi violente a celor din familia D. nu-i lăsa prea multe variante de alegere.

La începutul lunii martie 2002 S.R.M. a fost trimisă de inculpatul D.T. la Paris, însoţită de nepotul lui, numitul C.M.M.. Tânăra a fost expediată în Franţa din nou cu avionul de la Aeroportul Otopeni, preţul biletului fiindu-i achitat de D.T.. La destinaţie S.R.M. a fost aşteptată de inculpatul F.B.V. care a condus-o şi a cazat-o într-un apartament situat pe str. S. ( f. 102 ).

Cu această ocazie martora i-a cunoscut pe minorii care erau exploataţi de reţeaua D. prin folosirea lor la comiterea infracţiunilor de furt, şi anume: A.D.M., fratele lui A.C., un anume A., sora acestuia A. L. ( care practica şi ea prostituţia pentru inculpaţi şi care în prezent se află în continuare în străinătate ) - f. 102. Din declararţiile numitei S.R.M. au rezultat amănunte care s-au coroborat perfect cu cele relatate de martorul A.D.M., în privinţa specificului infracţiunilor la care erau folosiţi, cuantumul sumelor sustrase ( chiar şi 14.000 DM pe noapte înainte de introducerea monedei unice europene, ulterior circa 300 euro pe noapte ca urmare a intervenţiei autorităţilor care au modificat aparatele de autotaxare introducând cartele electromagnetice ). Susnumita a mai confirmat de asemenea cele declarate de A.D.M. în ceea ce priveşte contribuţia inculpatului F.B.V. în activitatea de supraveghere a minorilor exploataţi, de colectare a valorilor băneşti furate de aceştia şi de predare a lor inculpatului D.T. ( f. 102 ).

S.R.M. a rămas la Paris aproximativ 2 luni şi jumătate, fiind obligată să se prostitueze la câteva zile după sosirea ei acolo, fiind căutată în acest scop de către inculpatul P.E.G. - nepot al lui D.T. - care a scos-o la stradă.

Împreună cu susnumita au mai practicat prostituţia în acea perioadă şi numitele M.L.V., U.I. - aflate sub stricta supraveghere a inculpatului P.E.G.. Străzile pe care susnumitele erau silite să se prostitueze se situau în zona Place P. ( f. 102 - 103 ).

S.R.M. a confirmat declaraţiile numitelor M.L.V. şi U.I. în sensul că acestea erau supuse sistematic unui regim de teroare, unor tratamente inumane de către inculpatul P.E.G., care exercita constant asupra lor acte de violenţă fizică şi ameninţări, în mod nejustificat, toate acestea fiind menite să inducă victimelor o stare de teamă şi de groază profunde, ceea ce conducea invariabil la dependenţa lor de inculpaţi, cu atât mai mult cu cât paşapoartele şi restul actelor le erau „confiscate" de inculpaţi tocmai pentru a le împiedica să fugă - f. 102. De altfel, aceste acte de violenţă au fost exercitate şi asupra altor persoane traficate, după cum se va arăta la punctele următoare din rechizitoriu.

În timp ce se afla la stradă, S.R.M. era supravegheată îndeaproape de inculpatul F.B.V. şi de C.D., în timp ce pe numitele M.L.V. şi U.I. le supraveghea inculpatul P.E.G. -f. 102.

S.R.M. a declarat că a realizat, pe perioada în care a practicat prostituţia la Paris pentru inculpaţi, un venit de circa 750 euro pe noapte - f. 103, banii fiind predaţi integral, dimineaţa, inculpatului D.T..

Tot din declaraţia martorei S.R.M. a reieşit că pe lângă minorii exploataţi în scopul comiterii infracţiunilor de furt, a mai cunoscut în Franţa şi alte tinere care erau folosite de inculpaţi pentru practicarea prostituţiei - B.D., B.A., T.A.B., H.O.. Unele - pe lângă faptul că se prostituau - desfăşurau activităţi susţinute în sensul exploatării celorlalte fete traficate ( cazul inculpatei A.M., despre care martora a arătat că în mod constant se implica în

77

supravegherea tinerelor, alături de inculpaţii P.E.G. şi F.B.V., şi colecta de la acestea sumele de bani obţinute pentru a le remite inculpaţilor - f. 103 ). De altfel, declaraţiile persoanelor menţionate mai sus se coroborează cu depoziţia numitei S.R.M..

S.R.M. a mai declarat că pe întreg parcursul şederii sale la Paris, în timpul zilei - când nu practica prostituţia - era luată de numitul C.D. care îi dădea cărţi de credit falsificate de el şi apoi o obliga să opereze cu acestea în diferite magazine din Paris. Martora a explicat modalitatea în care trebuia să procedeze pentru a intra fraudulos în posesia unor bunuri de valoare ( aparatură electronică, laptopuri, obiecte de îmbrăcăminte ) folosind cârdurile contrafăcute - f. 103: după ce bunurile intrau în posesia ei, erau apoi preluate de inculpatul F.B.V. şi de C.D. care le transportau la o reşedinţă aparţinând inculpatului D.T. „pentru care lucrau D. şi B.", după cum declară susnumita - f. 103. Martora a arătat că D.T. „conducea întreaga reţea de falsificatori de cărţi de credit şi de persoane care operau cu acestea" - f. 103. Aparatura cu care C.D. proceda la activitatea de falsificare era păstrată de acesta la hotelurile unde era cazat.

S.R.M. a declarat că ulterior, aproximativ prin luna mai 2002, a fost trimisă - din dispoziţia expresă a inculpatului D.T. - în Spania, pentru a fi folosită şi acolo în activitatea de utilizare frauduloasă a cardurilor bancare contrafăcute ( f. 103 ), cu toate că în iunie 2002 urma să îi expire viza de şedere în Franţa, iar inculpaţii ştiau acest lucru şi riscurile la care se expunea susnumita din acest punct de vedere.

Martora a fost condusă la gară de către inculpatul F.B.V., iar la destinaţie, în gara din Barcelona, susnumita a fost aşteptată de inculpatul D.T.. In ziua următoare a sosit la Barcelona şi inculpatul F.B.V. însoţit de C.D., cu toţii locuind la aceeaşi adresă - f. 103. în Spania C.D. s-a ocupat în continuare de activităţile în care se specializase, iar martora a fost instruită de către inculpaţi să cumpere prin intermediul cardurilor contrafăcute aparatură electronică, precum şi ceasuri din aur - despre care susnumita a declarat că au fost valorificate ulterior de către membrii familiei D. atât în Spania, cât şi în România - f. -104.

În luna iunie 2002 S.R.M. a fost surprinsă în flagrant de către autorităţile spaniole în timp ce desfăşura activităţi ilicite în sensul celor expuse mai sus, într-un magazin, fiind arestată pe o perioadă de 3 luni. Organele de poliţie spaniole au confiscat cardurile falsificate găsite asupra martorei, precum şi actul de identitate fals folosit de aceasta din dispoziţia inculpaţilor. Cu ocazia anchetei desfăşurate, S.R.M. şi-a declinat identitatea reală, însă nu le-a furnizat poliţiştilor „nici un fel de date despre D. deoarece nu aveam curaj" - f. 104. La finele perioadei de 3 luni pe care le-a petrecut în arest, S.R.M. a fost expulzată în România la data de 23 august 2002 - f. 104. Potrivit declaraţiilor sale, a rezultat că în Spania, înainte de ultimul incident cu autorităţile, susnumita a mai fost reţinută de alte trei ori pentru aceleaşi activităţi - f. 104.

În întreaga perioadă petrecută în străinătate, actele de identitate şi paşaportul numitei S.R.M. s-au aflat în permanenţă asupra inculpatului D.T.. După întoarcerea sa în România, susnumita a fost căutată de mai multe ori de către inculpatul D.T. care i-a propus să practice din nou prostituţia pentru el în Occident, încercând s-o determine să accepte să fie scoasă din ţară prin Ucraina, deoarece tânăra avea deja interdicţie de a intra în spaţiul ţărilor Europei de Vest - f 104. Martora a refuzat, declarând că D.T. a avertizat-o să nu spună nimic organelor de poliţie în România şi „să rămână prieteni" - f. 104.

Cu toate acestea, având în vedere declaraţiile părţii vătămate U.I. şi ale tatălui său U.V. ( f. 15 - 18 ), la data de 5 noiembrie 2003 S.R.M. a fost din nou audiată cu privire la presiunile exercitate de inculpaţi asupra sa şi a incidentului din data de 7 octombrie 2003, când prezenţa sa a fost remarcată la domiciliul părţii vătămate alături de inculpaţii C.C. şi D.R. ( f. 105 - 106 ). Martora a declarat că în această toamnă a anului 2003 a fost într-adevăr contactată personal de către inculpaţii D.R. şi C.C., care i-au spus că ei cunosc conţinutul declaraţiilor ei date la Parchet şi i-au sugerat să-şi modifice conţinutul depoziţiilor care îi

78

incriminează pe inculpaţii la care ea a făcut referire şi să facă declaraţii în favoarea lor. Susnumita a arătat că nu i s-ar fi făcut oferte băneşti în acest sens, dar „probabil urmează în viitor" - f. 105. Martora a arătat că îi este foarte frică de ei, confirmând faptul că de două ori inculpaţii menţionaţi mai sus au căutat-o cu aceeaşi motivaţie. S.R.M. a ţinut să precizeze că îşi menţine toate declaraţiile anterioare fără nici o rezervă, nerecunoscând însă că la data de 7 octombrie 2003 s-ar fi deplasat împreună cu C.C. şi D.R. acasă la U.I., cu toate că a fost recunoscută în fotografia prezentată de organele de anchetă, de tatăl părţii vătămate, martorul U.V.-f. 18.

Relevant mai este şi următorul aspect: cu ocazia audierii sale de către procuror, inculpatul C.C. a recunoscut că prin lunile septembrie - octombrie 2003, la rugămintea unchiului său inculpatul D.T., care 1-a sunat din Spania în acest scop, el a contactat-o pe S.R.M. pentru a-i transmite să ia legătura cu inculpaţii D.R. şi D.O. ( f. 163 ). Aceste aspecte sunt edificatoare în ansamblul probelor administrate”.

Tribunalul, procedând la verificarea acuzaţiei descrise de parchet la punctul 2 din rechizitoriu, a reţinut, că aceasta nu se fundamentează pe probele existente la dosar, în condiţiile în care probele esenţiale pe care se întemeia au fost excluse ca nelegale, respectiv declaraţiile părţilor vătămate S.R.M., B.A., T.A.B.. Aşa cum am arătat şi anterior, cu ocazia audierii la data de 5 noiembrie 2005, martora S.R.M. a făcut doar referiri la faptul că ar fi fost contactată de către D.R. şi C.C., ocazie cu care aceştia i-ar fi sugerat că ar fi bine să-şi modifice declaraţiile iniţiale şi să depună mărturii în favoarea lor. De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii aceasta infirmă s-ar fi deplasat cu inculpaţii anterior menţionaţi la locuinţa părţii vătămate U.I.. Aceleaşi referiri la o încercare de determinare a schimbării declaraţiilor anterioare sunt făcute şi de către partea vătămată T.A.B. (fila 55 dosar u.p.), însă aceste aspecte nu sunt de natură a fi reţinute ca probe certe de vinovăţie , câtă vreme probele administrate nu conduc la confirmarea stării de fapt descrise la acest punct din rechizitoriu.

3. La al treilea punct din rechizitoriu, procurorul a reţinut că ,,în vara anului 2001 partea vătămată B.A., în vârstă de 18 ani, a obţinut paşaportul şi s-a hotărât să plece în Occident la muncă. In toamna aceluiaşi an susnumita 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. prin intermediul unei cunoştinţe comune, despre care a aflat că pe baza numeroaselor relaţii şi cunoştinţe în Franţa, are posibilitatea să ducă tinere în această ţară pentru a le asigura locuri de muncă. Susnumita nu ştia însă care era adevăratul specific al activităţilor cu care se ocupa inculpatul.

Partea vătămată a fost convinsă că inculpatul D.T. putea să faciliteze angajarea tinerelor ca menajere la diferite hoteluri din Franţa, astfel că s-a arătat interesată, mai ales când i s-a promis obţinerea unui loc de muncă ca şi călcătoreasă - f. 74. Inculpatul D.T. i-a cerut buletinul de identitate şi certificatul de naştere „ca garanţie", aducându-i la cunoştinţă că în Franţa partea vătămată urma să-i restituie suma de 500 DM ocazionată de cheltuielile de transport şi de găsire a locului de muncă de către el.

B.A. s-a întâlnit cu inculpatul D.T. care i-a precizat condiţiile expuse mai sus, precum şi detalii despre data şi ora plecării. Totodată inculpatul a menţionat că va fi luată din faţa discotecii „Studio" din Sighetu Marmaţiei de către o persoană care urma să conducă un autoturism BMW de culoarea neagră, cu nr. de înmatriculare … - f. 74 verso.

Din cercetări a rezultat că acest autoturism înmatriculat sub nr. de mai sus aparţinea, în acea perioadă, inculpatului C.C., alt membru al familiei D. ( nepot al lui D.T. ), care 1-a deţinut de fapt în perioada 12.03.2001 până la 17.01.2003 - f. 280. Cu privire la acest autoturism se efectuează cercetări într-o altă cauză penală, deoarece atunci când a fost introdus în ţară figura ca fiind furat din străinătate.

La data de 24 octombrie 2001, orele 7:00, conform înţelegerii, B.A. s-a prezentat la locul convenit unde a apărut ulterior autoturismul menţionat mai sus, condus într-adevăr de inculpatul C.C. şi alături de care se găsea şi inculpatul D.T. ( f. 74 verso ).

79

împreună cu aceştia susnumita s-a deplasat până în localitatea S. de lângă Sighetu Marmaţiei, unde erau aşteptaţi de inculpata A.M.. Tinerele au urcat apoi într-un alt autoturism condus de o altă persoană şi astfel au fost transportate până în Ungaria, la Budapesta, de unde din gara Keletyi au fost preluate de un cetăţean maghiar care le-a condus până la Strasbourg. Aici au fost aşteptate de inculpatul P.E.G. cu care au călătorit apoi cu trenul până la Paris ( f. 74 verso ).

Declaraţia susnumitei sub aceste aspecte se confirmă prin ceea ce a declarat la rândul său martorul T.G. ( f. 115 ), identificat ca fiind cel ce le-a transportat pe tinere din S. până la Budapesta. Potrivit declaraţiilor martorului, a rezultat că D.T. 1-a rugat să le transporte pe susnumite până în Ungaria, contra sumei de 900.000 lei, fără să-i precizeze însă nimic în legătură cu scopul real al călătoriei fetelor. Martorul obişnuia să facă frecvent curse în Ungaria de unde aducea diverse mărfuri spre valorificare în România. Conform celor declarate de el, pe parcursul călătoriei până la Budapesta a aflat de la inculpata A.M. faptul că scopul real al plecării sale în Franţa este acela de a se prostitua pentru inculpatul D.T. - f. 115 verso.

B.A. şi inculpata A.M. au fost aşteptate în capitala Franţei de inculpatul P.E.G., care le-a cazat într-un imobil închiriat în zona Place G., pe ... nr. 14, etaj 2 ( f. 74 verso ). Numitei B. nu i s-a adus la cunoştinţă de la început adevăratul scop avut în vedere de inculpaţi în ceea ce o privea.

Conform declaraţiilor părţii vătămate, a rezultat că inculpata A.M. ştia încă din România că în Franţa se vor prostitua şi condiţiile în care urma să se facă aceasta, însă - potrivit înţelegerii avute cu inculpării - nu i-a dezvăluit nimic părţii vătămate pentru a evita o eventuală atitudine de refuz din partea acesteia de a mai accepta să se deplaseze în Franţa ( f. 74 verso ). Părţii vătămate i s-a adus la cunoştinţă de către inculpatul P.E.G. şi o altă prostituată ( H.I.A. - recunoscută împreună cu inculpata A.M. de autorităţile franceze ca practicând prostituţia, fila 172 ) faptul că va fi obligată să se prostitueze, ceea ce a determinat o puternică reacţie de împotrivire din partea numitei B.A. ( căreia i se luase paşaportul încă de la plecarea din Ungaria, transportatorul maghiar folosind pentru ea şi pentru inculpata A.M. paşapoarte false cu identitate ungurească - f. 74 verso ).

Ca urmare a acestei atitudini de opunere vehementă, B.A. a fost bătută cu bestialitate de inculpatul P.E.G., astfel încât timp de două săptămâni a zăcut la pat, fără a avea posibilitatea de a se interna în spital sau de a cere asistenţă medicală calificată deoarece i s-a interzis de inculpaţi să facă acest lucru, motivul fiind acela de a se proteja pe ei de rigorile legii ( f. 74 verso ). Partea vătămată a declarat că datorită violenţelor exercitate asupra sa de către inculpatul P.E.G., „ în aceste două săptămâni am avut dureri groaznice şi cu ochii nici nu mai vedeam din cauza loviturilor primite" - f. 75. Pe durata acestor două săptămâni partea vătămată a fost supravegheată de inculpata A.M., care, alături de inculpatul P.E.G., a atenţionat-o că „va trebui să facă ce i s-a cerut", ameninţând-o ambii cu moartea (f. 75 ).

După ce B.A. şi-a mai revenit, a fost dusă de inculpatul P.E.G. pe strada … unde a fost obligată să se prostitueze, sub stricta supraveghere a inculpatului şi a lui A.M.. Despre această inculpată trebuie precizat că pe lângă susţinerea acordată inculpaţilor în activitatea de exploatare a celorlalte fete, se prostitua şi ea în mod repetat. Dincolo de acestea, inculpata A.M. avea şi rolul de a trata cu clienţii preţul pe care aceştia doreau să-1 plătească pentru tinerele exploatate, taxa fiind de 50 euro/client, banii fiind încasaţi de inculpată în calitatea ei de proxenet intermediar ( f. 75 ), după care îi preda celorlalţi inculpaţi. Aspectele respective sunt confirmate şi prin declaraţiile celorlalte fete traficate.

Partea vătămată a rămas la Paris în condiţiile descrise mai sus timp de 7 luni, obţinând din activitatea de prostituţie sume variind între 400 - 1.600 de euro pe noapte, în funcţie de clienţi şi circumstanţe - f. 75. După câteva luni de la sosirea ei în Franţa, B.A. a făcut cunoştinţă cu părţile vătămate B.D. şi T.A.B., aduse de inculpaţii D.T. şi P.E.G. prin

80

luna martie 2002. Susnumitele au confirmat prin declaraţiile lor susţinerile numitei B.A.. Tot în aceleaşi împrejurări partea vătămată le-a cunoscut apoi şi pe numitele M.L.V. şi U.I., alte două tinere aduse de inculpaţi la Paris şi exploatate ca prostituate în beneficiul lor ( f. 75 ).

După câteva luni, inculpatul P.E.G. le-a confecţionat numitei B.A. şi inculpatei A.M. paşapoarte false, cu identităţi ungureşti, inculpatei procurându-i-se şi un permis de conducere unguresc. B.A. „a dobândit" astfel numele C.C., născută la 12.08.1982 în Satu Mare, în timp ce inculpata A.M. se numea K.E. ( f. 75 ). In acest mod inculpării au încercat să se sustragă depistării de către organele de poliţie şi, totodată, să împiedice autorităţile franceze să intre în posesia identităţilor reale ale fetelor exploatate de ei.

Atunci când inculpata A.M. lipsea în timpul zilei din apartamentul unde locuiau, partea vătămată şi numita T.A.B. erau încuiate în locuinţă pentru a fi împiedicate să fugă sau să ia legătura cu persoane din afara anturajului inculpaţilor - f. 75.

In toată această perioadă inculpatul P.E.G. le ameninţa inclusiv cu moartea, iar părţii vătămate nu i se permitea să vorbească la telefon cu părinţii ei decât în prezenţa inculpatei A.M., pentru a o împiedica astfel să dezvăluie adevărul despre activităţile inculpaţilor.

B.A. a reuşit să fugă datorită unei întâmplări petrecute la începutul lunii iulie 2002, când un vechi cunoscut din ţară, numitul B.H., a întâlnit-o pe stradă unde racola clienţi. Susnumita i-a povestit totul şi 1-a rugat să o ajute, anunţându-i părinţii care să alerteze autorităţile din România ( f. 76 ). B.H. a ajutat-o pe partea vătămată să fugă recurgând la o stratagemă menită să nu le dea de bănuit inculpaţilor ( f. 76 ), facilitându-i plecarea din Franţa până la Viena. unde B. a fost primită de mama susnumitului. La Viena partea vătămată a încercat de mai multe ori să solicite sprijinul Ambasadei României şi al Consulatului Român, însă datorită faptului că nu avea asupra sa nici un act de identitate, i s-a refuzat eliberarea unui titlu de călătorie pentru a se întoarce în ţară. Disperată, B.A. a recurs la o soluţie extremă, a furat intenţionat dintr-un magazin un bun pentru a fi prinsă de poliţie şi a fi expulzată în România, ceea ce s-a şi întâmplat, după ce timp de o lună a fost arestată şi apoi trimisă într-un centru de triere. La data de 22 august 2002 B.A. a fost expulzată în ţară - f. 76.

Ulterior sosirii ei în România, partea vătămată a fost ameninţată telefonic de către un bărbat care nu s-a recomandat, care a somat-o să nu spună nimănui nimic. Părinţilor săi, partea vătămată le-a relatat - încă în timpul în care se afla în centrul de triere din Viena - că actele sale au rămas la inculpatul D.T., care, abordat fiind de părinţii tinerei, a negat cu neruşinare orice implicare. Pentru ca fiica lor să aibă în continuare act de naştere, părinţii au fost nevoiţi să obţină în cele din urmă un duplicat al certificatului de naştere al fetei ( f. 76 ), iar după ce au fost sesizate organele de poliţie, inculpaţii au continuat să o ameninţe telefonic.

Din declaraţia mamei părţii vătămate, martora B.A. ( f. 81 ) a rezultat că toate demersurile pe care le-a făcut în ţară în vederea sprijinirii fiicei sale pentru a se întoarce acasă, au rămas fără succes, dat fiind faptul că orice încercare de a-i contacta pe cei din reţeaua D. era respinsă de aceştia. Aspectele declarate de partea vătămată se confirmă, iar numita B.A. a mai arătat că personal a fost ameninţată telefonic de unul dintre membrii familiei D. ( fără să se prezinte, de asemenea) ca urmare a demersurilor pe care le făcuse în vederea obţinerii de acte de identitate pentru fiica sa şi ca urmare, totodată, a sesizărilor depuse la poliţie împotriva inculpaţilor ( f. 81 verso ). La rândul său, martorul B. G. ( tatăl părţii vătămate ) a confirmat aceleaşi aspecte, arătând implicaţiile grave şi relaţiile inculpaţilor datorită cărora faţă de aceştia multă vreme nu s-au luat măsurile legale ce se impuneau - f. 82,,.

Tribunalul verificând prin prisma probelor starea de fapt descrisă la acest punct din rechizitoriu a constatat că aceasta nu se confirmă. În primul rând, declaraţia părţii vătămate B.A. în care aceasta descria modalitatea în care a plecat din ţară, activitatea desfăşurată de aceasta în străinătate şi persoanele care au fost implicate a fost înlăturată din

81

ansamblu probator întrucât proba nu a fost legal administrată. În cursul judecăţii, deşi partea vătămată a fost citată, audierea acesteia nu a putut avea loc întrucât este plecată din ţară. Din declaraţia martorei B.A. (fila 5 vol.VII, dosarul instanţei), mama părţii vătămate B.A., a rezultat că aceasta nu cunoaşte amănunte în legătura cu împrejurările în care fiica sa a plecat în Franţa şi nici cu activităţile pe care le-a desfăşurat acolo. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului B.G. (fila 7, vol VII, dosarul instanţei).

4. La al patrulea punct din rechizitoriu, procurorul reţine că ,,în cursul lunii ianuarie 2002 numita C.I. era angajată ca bucătar la localul „E." din Sighetu Marrnaţiei, aparţinând inculpatului M.I.. Acolo 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. care a abordat-o într-o zi şi i-a propus să lucreze în străinătate „ca să câştige mulţi bani" ( f. 35 - 42 ). Inculpatul a asigurat-o că el va fi cel care îi va găsi un loc de muncă, menţionând că nu era vorba despre prostituţie.

Datorită unor probleme personale grave ( susnumita era însărcinată în luna a Vll-a, fără ca mama sa să ştie, iar fătul era mort, după cum aflase în urma unui control medical ), C.I. s-a gândit că ar fi bine să accepte propunerea inculpatului. D.T. s-a oferit să o ajute în problema avută, astfel că la data de 10 ianuarie 2002 a trimis-o pe martoră însoţită de inculpatul D.R. ( nepot) în ..., unde a fost internată pe cheltuiala inculpaţilor care i-au achitat şi contravaloarea operaţiei precum şi comisionul medicului în valoare de 100 USD. La data de 22 ianuarie 2002 susnumita a fost externată fiind aşteptată de inculpatul D.R. care a condus-o la un atelier foto unde tânăra şi-a făcut poze tip paşaport pe care inculpatul le-a luat imediat. C.I. a fost transportată apoi de D.R. în Sighetu Marmaţiei, într-un apartament situat pe str. … nr.5, la parter, unde a fost cazată. Proprietarul acestui apartament era inculpatul S.Z.F. - f. 35 verso. In această locuinţă martora a fost aşteptată de inculpaţii D.T. şi S.Z.F., care i-au spus că va rămâne acolo până când va pleca în Franţa, fără a-i preciza la ce dată.

C.I. a rămas în apartamentul respectiv până la data de 15 martie 2002, în acest timp fiind întreţinută de inculpatul D.T. care plătea toate cheltuielile.

Prin luna februarie 2002 inculpaţii au adus-o şi pe partea vătămată U.I., pe care de asemenea intenţionau să o trimită în Franţa în aceleaşi condiţii. Din declaraţia martorei C.I. rezultă elemente care se coroborează cu depoziţiile părţii vătămate U.I., a cărei situaţie este descrisă la punctul 7 din rechizitoriu.

Într-o altă zi a mai fost adusă numita B.D., care împreună cu U.I. au fost apoi trimise la finele lunii februarie 2002 de inculpatul D.T. în Franţa - f. 35 verso, aceste aspecte fiind confirmate întocmai şi de către susnumite în declaraţiile lor ( f. 31 - 34 şi 7 - 12 ).

La data de 15 martie 2002, inculpatul D.T. i-a spus numitei C.I. că va pleca în Franţa şi ea, trimisă să lucreze pentru inculpatul M.I.. Susnumitei i s-a mai spus că va folosi cărţi de credit contrafăcute cu care va opera sustrageri de bani şi de bunuri. în realitate, intenţia inculpatului era aceea de a o exploata pe C.I. prin obligarea la practicarea prostituţiei, fără să ţină seama de starea sănătăţii sale.

Toate cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului prin metoda binecunoscută au fost suportate de inculpatul D.T.. în data de 15 martie 2002 C.I. a fost trimisă împreună cu numita V.G. P., tânără traficată în străinătate în acelaşi scop - în jud. Satu Mare, loc. …., de unde au plecat în Franţa cu un microbus care efectua regulat curse de persoane spre Occident ( f. 35 verso ). Cu ocazia călătoriei, susnumitele au întâlnit-o în microbus şi pe partea vătămată T.A.B., trimisă de asemenea de D.T. în Franţa în aceleaşi condiţii şi scopuri ( f. 50 - 59 ).

La Paris tinerele au fost aşteptate de inculpatul M.I. care le-a cazat într-un hotel Etape iar a doua zi inculpatul M. a dus-o pe numita T.A.B. într-o altă zonă a capitalei franceze. C.I. şi V.G.P. au fost apoi mutate într-un hotel Formula I în zona …, dar după două zile inculpatul M. le-a cazat într-o casă închiriată unde susnumitele le-au întâlnit pe părţile

82

vătămate G.M., R.A.L. şi C. zisă „C.", toate făcând parte din grupul de fete traficate de inculpaţi în Franţa şi exploatate ca prostituate.

De la aceste tinere, C.I. a aflat că ele sunt folosite pentru a practica prostituţia, în beneficiul inculpaţilor D.T. şi M.I., condiţii în care susnumita 1-a avertizat pe acest din urmă inculpat că nu este de acord să fie obligată să practice o astfel de activitate, deoarece din ţară i s-a promis cu totul altceva. M.I. a contrazis-o şi i-a impus să iasă la stradă împreună cu V.G.P. pentru a lucra ca prostituate. Datorită împrejurărilor total nefavorabile sieşi, numita C.I. a fost nevoită să se supună.

Timp de 3 săptămâni, numita C.I. a practicat prostituţia în beneficiul inculpatului M.I., câştigând aproximativ suma de 1.000 euro pe care inculpatul şi-a însuşit-o integral, permiţându-i să-şi păstreze doar mărunţiş pentru mâncare - f. 36.

La finele perioadei respective, M.I. s-a întors în România, astfel că V.G.P. şi C.I. au fost preluate de inculpatul P.E.G., împeună cu inculpatul D.M. ( zis „M.", recent condamnat de Tribunalul Maramureş pentru infracţiuni de trafic de persoane comise la Paris în aceeaşi perioadă în anul 2002 ) care le-au mutat într-un alt cartier parizian unde le-au obligat amândoi în continuare să se prostitueze. Intre timp, pe V.G. -potrivit declaraţiilor numitei C.I. - o luase inculpatul F.B.V. care o folosea ca prostituată în beneficiul său.

Pentru a le împiedica să economisească pe cont propriu din sumele câştigate, inculpaţii P.E.G. şi D.M. M. le-au ameninţat pe toate cu bătaia în cazul în care ar fi îndrăznit să reţină din banii obţinuţi. Mai mult, le-au impus şi tarife, respectiv 50 euro pentru relaţii sexuale normale şi 30 euro pentru relaţii sexuale orale - f. 36.

La scurtă vreme C.I. a fost bătută de inculpatul P.E.G., împărtăşind şi ea aceeaşi soartă cu celelalte fete exploatate, deoarece inculpatul le-a acuzat că l-au „trişat" şi au luat din banii câştigaţi din activitatea de prostituţie. C.I. 1-a contactat telefonic pe inculpatul D.T. cerându-i să nu mai fie folosită ca prostituată deoarece avea dureri cauzate de operaţie, însă inculpatul a refuzat, pretinzând că îi datorează suma de 3.000 euro pentru toate cheltuielile pe care el le-a investit în privinţa ei.

După o săptămână susnumita a fugit de la inculpaţi, refugiindu-se în cartierul …, însă după circa două săptămâni a fost găsită de inculpatul D.M. zis M. împreună cu B.A. ( condamnat şi el în aceeaşi cauză nr.7423/2002 a Tribunalului Maramureş ). Inculpatul D.M. a ameninţat-o şi i-a transmis că din acel moment se va prostitua pentru el, în caz contrar „va avea probleme cu ei" - f. 37. Numitei C.I. i s-a indus o puternică stare de teamă, astfel că timp de două nopţi a practicat prostituţia pentru inculpatul D.M. zis M., însă datorită faptului că a fost agresată de nişte clienţi, susnumita a refuzat să mai practice activitatea la care era obligată. Drept urmare, în ziua următoare D.M. a vândut-o unui proxenet originar din Braşov ( „A." ) cu suma de 3.000 de euro - f. 37.

După doar o zi, C.I. a fugit de la acest A. cu ajutorul unor cunoscuţi, întorcându-se în România în luna octombrie 2002 împreună cu soţul ei actual. Din estimările susnumitei a rezultat că totalul sumei realizate de ea ca prostituată şi însuşită de inculpaţi, a fost de 5.000 euro - f. 37.

Fiind audiată mama susnumitei, aceasta a confirmat faptul că fiica ei în perioada de referinţă s-a aflat în Franţa, însă nu i-a făcut cunoscut adevărul cu privire la situaţia pe care o îndura acolo - f. 43”.

Tribunalul a constatat că starea de fapt descrisă anterior la punctul al patrulea din rechizitoriu nu se confirmă. Astfel, instanţa a avut în vedere că declaraţia părţii vătămate C.I., avută în vedere de către procuror la fundamentarea acuzaţiei a fost exclusă ca fiind probă nelegal administrată. În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată a fost citată, dar din procesul verbal de căutare a rezultat că aceasta este plecată din ţară, astfel că audierea sa nu a mai fost posibilă. În cursul judecăţii a fost audiată martora C.I., mama părţii vătămate

83

( fila159, vol VII, dosarul instanţei), care nu a oferit însă nici un element de natură a susţine acuzaţia parchetului.

5. La punctul al cincilea din rechizitoriu se reţine că ,,la data de 9 februarie 2002, numita M.L.V. a fost racolată de inculpatul D.P.D. care a trimis-o în Franţa, la Paris, inculpatului P.E.G. ( f. 44 ). Acesta a obligat-o să se prostitueze, dar susnumita a refuzat. In aceste condiţii inculpatul P. a folosit ameninţări, avertizând-o că „n-ar trebui să uite că are un frăţior mic" - f. 44. Plecarea tinerei în Franţa s-a făcut fără ca mama sa P.A. să ştie ( f. 47 ). Paşaportul i-a fost obţinut de inculpatul D.P.D. în maniera binecunoscută.

Potrivit declaraţiei numitei M.L.V., a rezultat că timp de patru luni şi jumătate a fost silită să practice prostituţia în beneficiul inculpatului P.E.G., care a exercitat acte de violenţă fizică asupra ei, producându-i leziuni şi echimoze care s-au vindecat abia după trecerea unei perioade de 3 săptămâni ( f. 44 ). Din depoziţia mamei sale a reieşit că aproximativ la finele lunii mai 2002, fiica sa s-a întors într-o scurtă vizită acasă, după ce fusese bătută bestial de inculpat, care o ţinuse apoi închisă într-un apartament închiriat în cartierul … la fel ca şi pe B.A. ( f. 47 verso ). Motivele acelei agresiuni au avut-o la origine şi pe inculpata A.M., aceasta fiind cea care a descoperit că tânăra economisise circa 5.000 euro şi astfel a „denunţat-o" lui P.E.G.. Atât din declaraţiile numitei M.L.V., cât şi din cele ale mamei sale, a rezultat că în perioada celor 3 săptămâni în care tânăra a zăcut la pat, a fost tratată empiric de către inculpaţi, care îi puneau bucăţi de carne crudă pe faţă pentru a determina retragerea vânătăilor, iar în final, înainte ca ea să se întoarcă în ţară, P.E.G. a ameninţat-o că în situaţia în care va îndrăzni să povestească ce s-a întâmplat, îi va omorî fratele mai mic, T.V.M., în vârstă de doar 6 ani ( f. 44 şi 47 verso ). Toate acestea au indus susnumitei o puternică stare de groază, astfel că în România a refuzat să se prezinte la medic pentru a se trata, cu atât mai mult cu cât pe perioada cât a rămas acasă ( circa 3 săptămâni ) era căutată telefonic în mod regulat de către o persoană din familia D.. Din cauză că ameninţările au continuat, M.L.V. s-a întors din nou în Franţa - f. 48.

Ca efect al ameninţărilor respective, la două zile după plecarea tinerei, fratele ei mai mare, M.G.C., în vârstă de 18 ani, a fost bătut de im grup de tineri necunoscuţi care la sfârşit l-au avertizat că „asta se va întâmpla în cazul în care vor vorbi despre familia D." - f. 48, declaraţia martorei P.A.. Din aceste motive victima şi familia ei nu au sesizat organele de poliţie la acea vreme.

M.L.V. a fost abordată de inculpatul D.P.D. care i-a propus să se deplaseze în Spania cu inculpatul D.O. - f. 45. Din cauză că între timp organele de poliţie din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Cluj începuseră deja să efectueze cercetări, susnumita a fost chemată să dea declaraţii, însă ca urmare a terorii în care trăia, ea 1-a contactat telefonic pe inculpatul D.P.D. şi i-a cerut sfatul. Acesta a determinat-o să refuze să se prezinte la organele de poliţie, trimiţând-o în Franţa, de data aceasta cu inculpatul D.O., care a obligat-o să se prostitueze în continuare pentru el. Chiria i-a fost asigurată de B.A. ( f. 45 ).

Aproximativ prin luna august - septembrie 2002, M.L.V. a reuşit să fugă de la inculpatul D.O., după ce şi-a găsit paşaportul ascuns în locuinţa lui B.A.. Mama sa a confirmat acest aspect, precum şi faptul că inculpatul P.E.G. o caută de atunci hotărât s-o lichideze ( f. 46 şi 48 ). Din aceste motive tânăra s-a ascuns în continuare, trăind în condiţii promiscue, sub teroarea ameninţărilor, nemai întorcându-se în ţară şi refuzând să dea detalii despre reşedinţa ei din Franţa, din motive de securitate. Declaraţia sa olografă de la f. 44 - 46 din dosar a fost expediată prin fax, tânăra nedorind să contacteze autorităţile franceze de teamă să nu fie astfel depistată de inculpaţi. Mama sa a făcut demersuri repetate la familia D. în Sighet solicitând ca fiica ei să fie lăsată în pace, însă a fost tratată cu o atitudine sfidătoare. La sfârşitul lunii noiembrie 2002 numita M.L.V. i-a telefonat mamei sale anunţând-o că era însărcinată şi nu se mai poate descurca în nici un fel ( f. 48 ).

84

La începutul anului 2003 P.A. a făcut un efort financiar şi a plecat la Paris să-şi ajute fiica, între timp bolnavă de rinichi ca urmare a bătăilor îndurate. Cu ajutorul unui preot român din Paris, M.L.V. a fost introdusă într-un program de protecţie şi ajutor social ( f. 49 ), copilul fiind dat spre adopţie”.

Tribunalul verificând faptele descrise de procuror la punctul al cincilea din rechizitoriu, a constatat că acestea nu sunt dovedite cu probele care au fost legal administrate. Declaraţia părţii vătămate M.L. din cursul urmăririi penale a fost exclusă ca nefiind legal administrată, iar în cursul cercetării judecătoreşti audierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă, fiind plecată din ţară. Instanţa reţine de asemenea, că şi celelalte probe, respectiv declaraţiile celorlalte părţi vătămate, care veneau în susţinerea acuzaţiei au fost considerate ca fiind lovite de nulitate absolută, iar reaudierea în cursul judecăţii nu a fost posibilă, persoanele citate fiind plecate din ţară.

6. La punctul al şaselea din rechizitoriu, procurorul reţine că ,,în cursul lunii februarie 2002 partea vătămată B.D. a fost abordată de inculpatul D.T. într-un bar din Sighetu Marmaţiei, propunându-i un loc de muncă în Occindent ca menajeră „într-un loc sigur" — f. 31 — 34. Partea vătămată a fost de acord.

Inculpatul i-a obţinut paşaportul în condiţiile binecunoscute, fără ca tânăra să aibă vreo tangenţă cu organele de profil din cadrul SEIP Maramureş. Până la finalizarea procedurii de obţinere a acestui act, inculpatul D.T. a cazat-o în apartamentul aparţinând inculpatului S.Z.F., în Sighetu Marmaţiei, pe str. … nr. (...), la parter, după cum a confirmat şi martora C.I.. Partea vătămată 1-a cunoscut cu acea ocazie şi pe acest inculpat.

B.D. confirmă depoziţiile numitelor U.I. şi C.I., care se aflau în acea perioadă împreună cu ea.

În permanenţă partea vătămată a fost asigurată că va pleca în Franţa pentru a lucra la menaj. Aproximativ prin data de 22 februarie 2002 a fost transportată împreună cu U.I., de către S.Z.F. cu maşina sa, până la Satu Mare de unde, cu un taxi, au trecut cu toţii graniţa în Ungaria. Iniţial vameşii au refuzat să permită trecerea tinerelor ( mai ales că U.I. era minoră şi nu avea acordul autentificat al părinţilor pentru a ieşi din ţară ), însă inculpatul S.Z.F. „a rezolvat" uşor această problemă - aspectele sunt relatate identic atât de către B.D., cât şi de U.I..

Până la Paris fetele au fost transportate de către un bărbat neidentificat, iar la destinaţie au fost aşteptate de inculpaţii F.B.V. şi P.E.G., care le-au cazat la un hotel Formula I. După câteva zile, P. le-a adus la cunoştinţă că în realitate vor practica prostituţia. Tinerele s-au opus, condiţii în care inculpatul P.E.G. a bătut-o cu pumnii şi picioarele pe partea vătămată B.D., despărţind-o de U.I. ( f. 31 verso ). Ulterior a fost dusă într-un imobil sub supravegherea inculpatei A.M., acolo fiind găzduită şi B.A..

B.D. a fost obligată să practice prostituţia timp de 10 luni, până în luna decembrie 2002, perioadă în care i s-a impus să ceară un tarif de 50 euro/10 minute cu un client. Dimineaţa banii îi erau luaţi de inculpata A.M., în sensul celor expuse şi la celelalte puncte din rechizitoriu, predându-i apoi inculpatului P.E.G. - f. 31 verso. Tot inculpata era cea care păstra şi paşapoartele fetelor, reţinute în prelalabil de inculpaţi. Estimativ, săptămânal partea vătămată a apreciat că a obţinut circa 1.500 - 2000 euro - f. 32.

La începutul lunii decembrie 2002, partea vătămată, A.M. şi H.I.A. au fost reţinute de poliţia franceză timp de 2 săptămâni, aspecte ce rezultă şi din documentul transmis de autorităţile franceze ( f. 172 ), unde se relevă şi date despre inculpaţii P.E.G., cunoscut pentru folosire de documente false şi comiterea unor infracţiuni de furt şi M.I., care a utilizat pai multe identităţi fictive: M.S. ( cu două date de naştere diferite ), F.L.. Despre inculpatul M.I. Ministerul de Interne Francez a mai comunicat că face obiectul a numeroase antecedente penale în Franţa, încă din anul 1999, iar în prezent faţă de el s-a emis şi un

85

mandat de arestare naţional, chiar dacă nu este localizat actualmente în Franţa ( f. 125 - 126 ). M.I. a fost arestat efectiv de către autorităţile spaniole.

După ce a fost eliberată, B.D. a fugit în Italia, deoarece datorită terorii la care era supusă de către inculpaţi, pe care i-a descris ca fiind foarte violenţi, proferând ameninţări tot timpul şi obişnuind să le bată, „abia a aşteptat momentul să fugă" - f. 32.

În declaraţia sa, partea vătămată a furnizat detalii şi despre inculpaţii D.M. zis „M.", D.O., D.P.D., D.M. zis „M.". Toţi aceştia au participat la activitatea de exploatare a fetelor traficate ( f. 31 - 32 ). De asemenea, B.D. a confirmat cele susţinute de M.L.V. şi mama sa P.A., de U.I., R.A.L..

La data de 14 octombrie 2003, partea vătămată s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi a declarat că la data de 7 octombrie 2003 a fost contactată telefonic de inculpatul D.R. care s-a interesat despre conţinutul declaraţiilor sale date în această cauză la procuror ( f. 33 - 34 ). In continuare inculpatul i-a propus să-şi modifice radical depoziţiile, în sensul de a da . declaraţii în favoarea lor avocatului pe care l-au angajat, pentru a modifica astfel cursul procesului „când va începe", insistând ca B.D. să declare că nu sunt vinovaţi şi nu au traficat-o în străinătate să practice prostituţia. Pentru a o impresiona, inculpatul i-a precizat că deja numitele U.I., B.A. şi T.A.B. şi-au modificat deja declaraţiile la sugestia lor. D.R. a mai menţionat că ştie şi despre faptul că mama părţii vătămate a dat şi ea declaraţii în dosar şi ar fi bine ca şi ea să accepte să şi-o schimbe, promiţând o recompensă substanţială în bani. Trebuie arătat că mama părţii vătămate nu a fost audiată în acest dosar, însă ca urmare a studierii conţinutului acestuia la începutul lunii octombrie de către avocatul angajat, care a luat cunoştinţă şi de existenţa declaraţiilor unor mame ale fetelor traficate, inculpaţilor li s-a transmis ideea că şi părinţii sunt audiaţi.

La data de 13 octombrie 2003, înainte cu o zi de venirea părţii vătămate la parchet ca să înştiinţeze despre cele expuse mai sus, a fost contactată telefonic de un alt membru al familiei D., numitul D. F., care i-a amintit că ar fi bine să se mai gândească la propunerea făcută de inculpatul D.R. ( f. 34 ). B.D. a refuzat”.

Tribunalul verificând starea de fapt descrisă de procuror la acest punct din rechizitoriu a apreciat că probele administrate legal în cauză nu sunt suficiente pentru a o confirma. Astfel, instanţa s-a constatat că doar declaraţia părţii vătămate B.D. dată în faţa procurorului în ziua de 20 august 2003(fila 31, dosar u.p.) nu poate constitui temei pentru reţinerea vinovăţiei cu privire la faptele descrise, întrucât aceasta nu se coroborează cu alte probe, declaraţiile celorlalte părţi vătămate fiind excluse ca nelegal administrate şi aşa cum arătam reaudierea acestora nu a fost posibilă în cursul judecăţii.

7. La punctul al şaptelea din rechizitoriu, procurorul reţine următoarele:,, în cursul lunii februarie 2002, când avea doar vârsta de 17 ani, partea vătămată U.I. a fost abordată pe stradă, seara, de către inculpatul G.M. care a dus-o cu forţa în apartamentul situat pe str. ... nr(...)., la parter, din Sighetu Marmaţiei, unde se aflau şi inculpaţii D.T., D.R. şi S.Z.F. ( f. 7 - 12 ). Cu acea ocazie susnumita a întâlnit-o şi pe B.D..

Potrivit declaraţiilor părţii vătămate U.I., a rezultat că a fost violată de inculpaţii G.M. şi D.R.. În acel apartament U.I. a rămas apoi timp de circa 2 săptămâni, perioadă în care erau supravegheate de inculpaţi şi nu aveau voie să părăsească locuinţa. Ulterior, S.Z.F. şi D.T. i-au obţinut paşaport în condiţiile binecunoscute, partea vătămată declarând că au dat funcţionarilor de la Serviciul Paşapoarte suma de 100 USD pentru a le facilita eliberarea documentului respectiv - f. 8.

In seara zilei de 22 februarie 2002, inculpatul S.Z.F. le-a transportat pe U.I. şi B.D. la Satu Mare cu maşina sa, în această privinţă declaraţia părţii vătămate coroborându-se cu aceea a numitei B.D.. De aici, folosind un taxi, inculpatul le-a tranzitat peste graniţă, în Ungaria, după care le-a predat unui bărbat neidentificat care le-a transportat până la Paris. Aici au fost preluate de inculpaţii P.E.G. şi D.O., care le-au asigurat cazarea. U.I. a declarat,

86

la fel ca B.D., că inculpatul P. le-a făcut cunoscut adevăratul scop al aducerii lor în Franţa - prostituţia -, iar la împotrivirea fetelor, a proferat ameninţări la adresa lor, iar B.D. a fost bătută cu pumnii şi picioarele şi apoi despărţită de partea vătămată, fiind dată în grija inculpatei A.M. ( f. 8 verso ).

U.I. a rămas la Paris şi a practicat prostituţia pentru inculpatul P.E.G. şi ceilalţi membri ai reţelei, timp de 6 luni, realizând pe noapte un venit de circa 500 de euro ( f. 9 ). în această perioadă a fost verificată şi supravegheată de către inculpaţii D.T. şi S.Z.F., care veniseră şi ei în Franţa. După sosirea sa în Franţa, susnumita a constatat că era însărcinată, fără să cunoască tatăl, ca urmare a raporturilor intime întreţinute în apartamentul din Sighetu Marmaţiei, înainte de a fi trimisă în străinătate. Aducând la cunoştinţa inculpaţilor starea ei, partea vătămată a fost bătută de inculpatul P.E.G., şi împreună cu inculpata A.M. a obligat-o în continuare să se prostitueze până când sarcina a avut 6 luni. în aceste condiţii partea vătămată a fost trimisă acasă la data de 2 iulie 2002 fără să i se remită nici un ban.

Din depoziţia părţii vătămate a rezultat că în străinătate le-a întâlnit şi pe celelalte fete traficate - S.R.M., B.A., C.I., H.I..

Paşaportul susnumitei a rămas fireşte la inculpaţi, potrivit metodelor folosite de aceştia, astfel că atunci când U.I. a trebuit să-şi înregistreze copilul nou-născut ( o fetiţă ), inculpatul S.Z.F. s-a prezentat la maternitatea din Borşa pentru a-i restitui paşaportul - f. 9 verso. Tot acolo a fost vizitată şi de inculpatul D.R., de faţă fiind şi mama părţii vătămate, martora U.I. care a confirmat aceste aspecte ( f. 24 - 25 ). Scopul urmărit de inculpaţi a fost acela de a o determina pe tânără să nu declare niciodată nimic împotriva lor, motiv pentru care i-au remis suma de 2 milioane lei, după care i-au ameninţat mama că „dacă o mai ceartă, o vor duce în Franţa şi nu va mai auzi nimic de ea" - f. 8 verso şi 24-25.

Ulterior, partea vătămată a fost ameninţată telefonic de către inculpaţii A.M., S.Z.F. şi D.T. pentru a o intimida şi a o determina să nu-i denunţe organelor de poliţie. Martora U.I. a confirmat aceste amănunte - f. 25.

In cursul anchetei, la data de 8 octombrie 2003, U.I. a înştiinţat organele de urmărire penală cu privire la faptul că la data de 7 octombrie 2003, inculpaţii D.R. şi C.C., însoţiţi de numita S.R.M., s-au prezentat personal la domiciliul ei din corn. … şi i-au cerut să accepte să-şi modifice declaraţiile date în acest dosar, promiţându-i suma de 90 milioane lei ( f. 15 - 17 ). Totodată inculpaţii i-au propus să vină împreună cu ei şi cu S.R.M. şi V.G. fie la Cluj, fie la Bucureşti ( părţii vătămate nedându-i-se prea multe detalii în această privinţă ) unde să declare, în faţa unei persoane influente care îi susţine pe ei, afirmaţii mincinoase menite să compromită procurorul care instrumentează cauza şi ofiţerii de poliţie care lucrează la aceasta. Părţii vătămate nu i s-a precizat despre ce fel de persoană este vorba şi din ce instituţie ar face parte. Declaraţia sa în acest sens a fost susţinută şi de tatăl ei, martorul U.V. ( f. 18 ), care a arătat că i-a văzut pe inculpaţi coborând din maşină împreună cu „o tânără blondă, subţirică" pe care în fotografiile prezentate a recunoscut-o ca fiind S.R.M. .

După această audiere a părţii vătămate, în aceeaşi seară inculpatul D.R. i-a telefonat din nou anunţând-o că va fi căutată de ei personal la domiciliu în ziua următoare pentru a o determina să-şi schimbe declaraţiile şi să accepte condiţiile impuse de ei ( f. 19 ), iar la data de 9 octombrie 2003 i-a telefonat din nou cu motivaţia că iniţiativa se va amâna pentru data de 13 octombrie 2003. De la această dată însă, aflând că organele de anchetă s-au deplasat la ... şi au audiat-o pe partea vătămată cu privire la aceste aspecte, inculpaţii nu au mai contactat-o, fiind convinşi că sunt vizaţi îndeaproape. Verificându-se apelurile telefonice primite de U.I. din partea inculpatului D.R., aşa cum au fost precizate de ea ( dată, oră ), s-a stabilit că declaraţia susnumitei se confirmă, după cum a rezultat din adresa trimisă de Direcţia de Telecomunicaţii Maramureş ( a se vedea f. 21 şi 22 - 23 ).

87

Toate aceste activităţi iniţiate de inculpaţi în timpul anchetei s-au situat în specificul acţiunilor întreprinse de ei şi faţă de alte persoane traficate - aşa cum s-a demonstrat”.

Tribunalul verificând acuzaţia formulată de procuror şi descrisă la punctul al şaptelea din rechizitoriu, a apreciat că probele administrate în cauză nu confirmă starea de fapt menţionată în cuprinsul actului de inculpare. Astfel, declaraţia părţii vătămate U.I. dată în faţa procurorului la data de 28 ianuarie 2003 şi în care oferea amănunte de natură a putea stabili circumstanţele comiterii faptelor a fost exclusă ca nelegal administrată, iar reaudierea acestei părţi vătămate nu a mai fost posibilă, întrucât persoana, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, fiind plecată din ţară.

Astfel, declaraţia martorei U.I., mama părţii vătămate (fila 3 volumul VII dosarul instanţei), în care aceasta arată că fiica sa, partea vătămată U.I., ar fi fost trimisă în Franţa, unde a fost obligată să se prostitueze şi că banii obţinuţi din această activitate i-ar fi fost daţi inculpatului D.T., nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Aşa cum a reţinut chiar procurorul, declaraţia acestei părţi vătămate se corobora cu declaraţiile altor persoane vătămate, respectiv B.A., C.I., precum şi ale numitei S.R.M., declaraţii care însă au fost excluse ca fiind nelegal administrate.

8. În ceea ce priveşte punctul al 8-lea din rechizitoriu, procurorul a reţinut că „la începutul lunii martie 2002, partea vătămată T.A.B. s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul G.M., despre care susnumita auzise că ajutase diferite persoane să se angajeze în străinătate ca ospătăriţe sau menajere - f. 50 - 58.

Inculpatul i-a propus să accepte să plece în străinătate, deoarece el are posibilitatea să-i faciliteze obţinerea unui loc de muncă fie ca ospătăriţă, fie ca barman, fie ca menajeră, prin intermediul inculpatului D.T. pe care la acea dată susnumita nu îl cunoştea - f 50.

După ce T.A.B. 1-a cunoscut şi pe acest inculpat, a aflat că el este cel care îi va procura în Franţa un loc de muncă bine plătit. Deoarece partea vătămată nu avea paşaport, D.T. i 1-a obţinut la fel ca în cazurile precedente, împreună cu inculpatul D.P.D. ( f. 50 verso ), precizându-i însă că după ce va fi angajată în Occident, va trebui să-i restituie toate cheltuielile ocazionate de transport şi eliberarea paşaportului. Mai departe, până la plecarea din ţară, susnumita a fost şi ea găzduită în apartamentul inculpatului S.Z.F. de pe str. ... nr. 5. Aici T.A. a cunoscut-o pe C.I..

În dimineaţa de 15 martie 2002 ambele tinere au fost conduse de inculpatul S.Z.F. (şi încă o persoană neidentificată ) până la Satu Mare, cu autoturismele lor, unde le-au îmbarcat într-un microbuz. Fetele au fost instruite să afirme în faţa vameşilor, dacă vor fi întrebate, că doresc să ajungă în Occident la soţii lor.

La Paris T.A.B. şi C.I. au fost aşteptate de inculpatul M.I. şi cazate la un hotel Formula I. Aici le-a găsit inculpatul P.E.G., care a luat-o pe partea vătămată şi împreună cu S.R.M. şi H.I. le-a predat inculpatei A.M. în grijă. Cu acea ocazie susnumita a aflat că în realitate a fost adusă la Paris pentru a practica prostituţia pentru inculpaţi f. 52. T.A.B. nu a fost de acord, dar nu s-a mai putut împotrivi.

Susnumita a practicat prostituţia în perioada martie - noiembrie 2002, obţinând din această activitate sume cuprinse între 600 - 3.000 euro pe noapte, în funcţie de clienţi şi de condiţii. Banii erau imediat luaţi de inculpata A.M. care îi preda apoi inculpatului P.E.G..

Şi partea vătămată a confirmat declaraţiile celorlalte tinere traficate şi audiate în cauză - f 52. în acea perioadă 1-a întâlnit şi pe numitul B.A.. Despre agresiunea la care a fost supusă M.L.V. de către P.E.G., a declarat şi numita T.A.B., arătând că de acelaşi tratament a „beneficiat" şi partea vătămată B.A., astfel că declaraţiile acestora se coroborează între ele - f. 53.

88

Din depoziţia susnumitei s-au desprins relaţii şi cu privire la minorii folosiţi de inculpaţi la infracţiunile de furt - f. 53. T.A.B. a fugit la începutul lunii noiembrie 2002 cu ajutorul unui client , cetăţeanul francez P.R.. În România a ajuns la data de 19 decembrie 2002 tot prin bunăvoinţa acestuia.

La data de 5 noiembrie 2003 susnumita a fost audiată din nou şi a declarat că pe la mijlocul lumi octombrie 2003 i s-a trimis vorbă de către inculpaţi că ar fi bine să-şi „retragă" declaraţia dată anterior la Parchet, pentru suma de 20 milioane lei - f 55. Partea vătămată a refuzat. În aceeaşi perioadă inculpării făceau demersuri şi exercitau presiuni şi asupra celorlalte tinere traficate pentru a le convinge prin corupere să îşi modifice conţinutul declaraţiilor.

Potrivit depoziţiei martorei T.N., mama părţii vătămate ( f. 60 -61 ), a rezultat că inculpatul G.M. era trimis în România cu o parte din banii pe care inculpaţii îi obţineau în străinătate. Martora a arătat că inculpatul P.E.G. o ameninţa telefonic mereu pe fiica sa după ce aceasta a revenit acasă, ameninţările extinzându-se şi asupra altor membri ai familiei - f. 61.”

Tribunalul, verificând acuzaţia adusă de procuror şi descrisă la punctul al 8-lea din rechizitoriu prin prisma probelor administrate în mod legal a constatat că starea de fapt reţinută în actul de inculpare la punctul al 8-lea nu se confirmă.

Astfel, instanţa a avut în vedere faptul că declaraţia părţii vătămate T.A.B., dată în faţa procurorului în ziua de 9 aprilie 2003, în care oferea elemente care să contureze împrejurările faptelor descrise de parchet, a fost înlăturată ca nefiind legal administrată. La dosar există doar declaraţia părţii vătămate dată ulterior, la 5 noiembrie 2003, în care nu mai face nici un fel de precizări cu privire la activitatea infracţională descrisă de parchet, ci are o referire vagă de genul „cam în urmă cu două săptămâni unul din familia D., dar nu ştiu care dintre ei exact, mi-a trimis vorbă printr-o rudă de-a mea (căreia nu vreau să-i dezvălui numele ca să nu-i creez probleme) că ar fi bine să-mi retrag declaraţia contra sumei de 20 de milioane lei”. Partea vătămată nu a putut fi reaudiată în cursul judecăţii întrucât aceasta este plecată din ţară. De altfel, nici o altă probă existentă la dosar nu vine în susţinerea acuzaţiei descrisă de procuror la punctul al 8-lea din rechizitoriu întrucât şi declaraţia părţii vătămate C.I., precum şi ale părţii vătămate M.L.V. au fost excluse ca nelegal administrate.

9. La punctul al 9-lea din rechizitoriu procurorul a reţinut că „în luna martie 2002, partea vătămată G.M. în vârstă de 17 ani la acea dată 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. care a întrebat-o dacă nu doreşte să lucreze în străinătate ca menajeră, deoarece el poate facilita obţinerea unui asemenea loc de muncă - f. 62 - 71. Partea vătămată s-a arătat interesată, astfel că foarte curând inculpatul i-a obţinut paşaport în condiţiile cunoscute, promiţându-i că salariul pe care îl va câştiga lucrând ca menajeră în Franţa va fi de circa 500 - 700 euro lunar ( f. 62 verso ). De obţinerea paşaportului s-a ocupat şi inculpatul D.M. zis „M." ( M. ) - f. 62 verso.

La data de 9 martie 2002 inculpatul D.M. „M." s-a prezentat la reşedinţa susnumitei la volanul autoturismului BMW nr. ...., acelaşi despre care s-a mai făcut referire anterior şi care aparţinea inculpatului C.C.. Cu aceeaşi ocazie a fost luată de la domiciliu şi partea vătămată R.A.L., minoră şi ea, împreună cu un tânăr care a mărturisit că pleca şi el în Franţa să lucreze pentru D. F. (tânăr neidentificat ). Deplasarea s-a făcut până la Satu Mare unde părţile vătămate au fost predate de inculpatul D.M. „M." unui şofer care făcea curse regulate de transport persoane cu microbuzul său în Occident.

Chiar dacă susnumitele erau minore, la Vama Petea nu li s-a cerut actul autentificat prin care părinţii ar fi trebuit să-şi dea acordul pentru ieşirea fiicelor lor din ţară, document care nici nu fusese întocmit de altfel.

Fetele au fost aşteptate la Paris de către inculpatul F.B.V. şi B.A., fiind conduse direct la un local unde l-au cunoscut pe inculpatul M.I.. Tot acolo se aflau şi

89

numitele A. L. şi C. zisă „C." - f. 63. La acel moment inculpatul M.I. s-a mulţumit doar să le trimită la o locuinţă închiriată, situată pe …, pentru a fi cazate, iniţial fără să le spună adevărul cu privire la scopul aducerii lor în Franţa. La scurtă vreme, însă, M.I. le-a făcut cunoscut că urmează să practice prostituţia. Atât H.M., cât şi R.A.L. s-au opus şi au invocat promisiunile inculpatului D.T. făcute în Sighet, în sensul că ele au venit pregătite pentru a lucra ca menajere, însă în aceste condiţii inculpatul M.I. le-a ameninţat cu moartea ( f. 63 ). Tinerele au aflat apoi şi de la celelalte fete că într-adevăr regimul impus de inculpaţi este foarte dur, ceea ce a indus părţilor vătămate o puternică stare de teamă.

G.M. s-a prostituat în beneficiul inculpatului M.I. timp de două săptămâni, perioadă în care a obţinut din această activitate circa 100 euro pe noapte. Banii erau luaţi de inculpat ( f. 64 ).

Despre numita R.A.L., partea vătămată G.M. a declarat că aceasta s-a împotrivit la un moment dat şi a motivat probleme de sănătate, ceea ce 1-a determinat pe inculpatul M.I. să o bată ( f. 64 ).

După cele două săptămâni, G.M. a fost predată de M.I. inculpatului I.A., alt membru al familiei D. (nepot al inculpatului D.T.). Acesta a exploatat-o pe susnumită timp de trei săptămâni, obligând-o să se prostitueze şi cazând-o împreună cu el în diferite hoteluri din Paris, pentru a o supraveghea mai bine şi pentru a nu-i da ocazia părţii vătămate să fugă ( f. 64 ), Pe durata acestei perioade, inculpatul I.A. a exercitat acte de violenţă fizică asupra susnumitei, bătând-o în mod repetat şi luându-i toţi banii obţinuţi din prostituţie, refuzând să-i restituie paşaportul, pe care îl reţinuse asupra sa. Partea vătămată a declarat că în final nu a mai rezistat şi, în pofida tuturor ameninţărilor, a fugit la o secţie de poliţie unde a formulat o reclamaţie ( f. 64 ).

Autorităţile franceze au ajutat-o să ajungă la Ambasada României de la Paris care i-a eliberat titlul de călătorie aflat la f. 72 din dosar, cu care a putut să se întoarcă în ţară la data de 4 iulie 2002. Imediat ce a ajuns acasă, G.M. a fost ameninţată fie telefonic, fie prin intermediul a diverse persoane, de către familia inculpaţilor. Mai mult, în ajunul Crăciunului anului 2002, un prieten al părţii vătămate a fost bătut cu bestialitate de către inculpaţii D.R., D.P.D., P.E.G. şi numiţii C.M., C.L., D. F., ca „avertisment" pentru partea vătămată, încercând să afle unde se găsea aceasta concret. Pe acel amic al susnumitei, inculpaţii îl ştiau din Franţa ( f. 64 ). Persoana respectivă nu a putut fi găsită în cursul anchetei deoarece partea vătămată a declarat că nu este din judeţul Maramureş şi nu cunoaşte amănunte despre adresa lui reală.

Despre R.A.L., G.M. a declarat că a mai întâlnit-o la Paris, confirmând că aceasta fugise de la inculpatul M.I.. Intre cele două părţi vătămate nu s-au purtat acolo prea multe dialoguri deoarece R.A.L. era în permanenţă extrem de speriată ( f. 65 ).

La data de 10 noiembrie 2003 partea vătămată G.M. a fost audiată din nou de către procuror, susnumita declarând că în seara zilei de 6 noiembrie 2003, inculpatul I.A. a contactat-o telefonic solicitând o întrevedere personală cu ea ( f. 66 - 67 ). Este de precizat că la data de 7 noiembrie 2003, inculpatul trebuia să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru a fi audiat în această cauză ( a se vedea f. 165 ). In seara zilei de 7 noiembrie 2003, la întâlnirea cu partea vătămată, inculpatul i-a propus direct să-şi modifice conţinutul depoziţiei existente la dosar, să-şi retragă acuzaţiile la adresa lui şi invitând-o chiar ca pentru data de 11 noiembrie 2003 când urma să se prezinte din nou la Parchet, să vină împreună cu el şi cu avocatul lui la procuror, deoarece „pe drum până la ... o să-i spună avocatul ce să declare ca să-şi retragă acuzaţiile" - f. 66 verso. Partea vătămată a refuzat, condiţii în care inculpatul I.A. a avansat oferta de a-i remite suma de 10 milioane lei pentru a o determina să-i accepte propunerea, exprimându-şi temerea că „altfel el va lua 10 ani de închisoare şi dacă merg eu la procuror şi la instanţă şi declar în favoarea lui se pot aranja lucrurile, dar dacă vine el la ... nu-1 mai scapă nimeni" ( f. 66 verso ).

90

I.A. nu a renunţat şi a insistat în continuare, astfel că la data de 9 noiembrie 2003, s-a prezentat la domiciliul părţii vătămate G.M. pentru a o determina să se răzgândească şi să-i accepte oferta, reproşându-i totodată că 1-a „implicat" şi pe inculpatul C.C.. In continuare inculpatul i-a propus chiar ce să declare atunci când va fi reaudiată, instruind-o să arate că la Paris ei doi ar fi fost de fapt amanţi, ar fi locuit împreună şi că ea nu a practicat prostituţia ( f. 66 verso ). Partea vătămată a refuzat categoric, inculpatul încercând s-o convingă să nu creadă ceea ce îi va spune procurorul cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii sau mărturie mincinoasă - f. 66 - 67. Când inculpatul a fost audiat la data de 11 noiembrie în prezenţa apărătorului ales, a prezentat exact versiunea despre care declarase M.G. că avea de gând s-o invoce în anchetă, respectiv că ar fi trăit amândoi în concubinaj la Paris şi el nu ştia cu ce se ocupa ea de fapt ( f. 165 verso ). Concluziile sunt neechivoce.

Declaraţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de către depoziţia mamei sale, martora G.I. ( f. 73 ), care a aflat ulterior plecării fiicei ei în Franţa despre aceasta, precum şi despre faptul că fiica ei practica prostituţia pentru reţeaua D. ( „toată C… vorbea că fata mea a plecat cu D. în Franţa şi am auzit că de fapt acolo fiica mea a fost obligată să practice prostituţia pentru ei" ) - f. 73. Martora a mai arătat că inculpaţii erau deja recunoscuţi pentru faptul că „atrag tinere pe care le duc în străinătate şi le obligă să se culce cu diferiţi bărbaţi, iar apoi le iau banii pe care aceştia le dau fetelor".”

Tribunalul, verificând starea de fapt descrisă la punctul al 9-lea, a constatat că aceasta nu îşi regăseşte suport în materialul probator legal administrat în cauză. Astfel, declaraţia părţii vătămate G.M., în care aceasta oferea detalii cu privire la acţiunile descrise de către parchet în rechizitoriu, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată. Reaudierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă întrucât partea vătămată este plecată din ţară.

Declaraţia martorei G.I., mama părţii vătămate, audiată în cursul judecăţii la data de 5 septembrie 2014, nu a oferit suficiente elemente de natură a stabili starea de fapt aşa cum a fost descrisă de procuror, afirmaţiile martorei fiind lacunare în ceea ce priveşte elemente prin care să se poată stabili contribuţia fiecărei persoane asupra căreia parchetul a formulat o acuzaţie. Astfel, martora afirmă că „de la copiii de la şcoală am aflat că ar fi fost dusă de D.” şi că doar ar fi dedus că fiica sa ar fi practicat prostituţia în Franţa urmare discuţiei cu părinţii unei fete. Martora arătând, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, „nu mi-a zis însă nimeni în mod explicit acest lucru, dar am auzit vorbind în tot satul acest lucru”.

10. Procurorul reţine la punctul 10 din rechizitoriu că „la începutul lunii martie 2002, partea vătămată R.A.L., în vârstă de 17 ani, a fost acostată de inculpatul D.T. care i-a făcut o ofertă de muncă în străinătate ca menajeră, promiţându-i un câştig fabulos de circa 1000 euro pe lună ( f. 83 ). Minora s-a declarat de acord. Inculpatul s-a preocupat în continuare de obţinerea paşaportului ei, în aceleaşi circumstanţe binecunoscute din cele expuse anterior.

Potrivit indicaţiilor date de D.T., la data de 9 martie 2002 partea vătămată a fost luată de inculpatul D.M. zis „M." de la locul ^convenit pentru întâlnire, inculpatul prezentându-se cu autoturismul marca BMW de felioare neagră cu nr. .... Alături de G.M., minora a fost dusă până la Satu Mare de unde au plecat amândouă la Paris într-un microbuz - f. 83 verso.

Partea vătămată confirmă că aici au fost aşteptate de inculpatul F.B.V. şi de B.A., după care l-au cunoscut pe inculpatul M.I.. Acesta a fost cel care le-a spus direct că vor fi folosite ca prostituate. R.A.L. a avut o reacţie puternică de frică, izbucnind în plâns, ceea ce 1-a enervat pe M.I. care a lovit-o cu palma peste faţă ( f. 84 ). Ulterior, după ce partea vătămată a fost scoasă pe stradă, M.I. o supraveghea regulat pentru a se convinge că „lucrează" ca prostituată. Totodată inculpatul le-a adus la cunoştinţă atât numitei R., cât şi lui G., că toţi banii rezultaţi din activitatea prestată de ele îi vor fi înmânaţi lui, „pentru că D.T. a investit în noi şi trebuie să-i restituim datoria" ( f. 84 ).

91

R.A.L. a practicat prostituţia timp de 6 săptămâni pentru inculpatul M.I., realizând un venit de circa 300 - 500 euro pe noapte. Partea vătămată a confirmat declaraţia lui G.M. în sensul că după două săptămâni de la sosirea lor la Paris, aceasta a fost vândută de M. inculpatului I.A. ( f. 85 ), cu suma de 3000 euro.

Partea vătămată a întâlnit pe perioada în care s-a aflat la Paris şi pe numitele C.I., V.G.P. - care i-au relatat că şi pe ele le-a traficat în Franţa inculpatul D.T. ( f. 85 ).

După cele 6 săptămâni, R.A.L. a fost predată de M.I. inculpatului P.E.G., care a folosit-o ca prostituată timp de trei zile, răstimp în care a bătut-o în permanenţă, aşa după cum le agresa şi pe numitele C.I. şi C. „C.". Despre V.G.P., R.A.L. a confirmat că a fost vândută între timp inculpatului F.B.V. „care ne aşteptase prima oară la Paris" - f. 85.

După cele trei zile de teroare îndurate la inculpatul P., partea vătămată a reuşit să fugă şi să se refugieze într-un hotel Formula I dintr-un alt cartier, la un alt cetăţean român din Tulcea care comitea infracţiuni de furt. Dar după două săptămâni, partea vătămată a fost găsită de inculpatul D.M. zis „M." şi de B.A.. D.M. „M." a ameninţat-o cu un cuţit şi a tras-o de păr, avertizând-o că „îi va tăia unghiile şi părul cu cuţitul" ( f. 85 ), iar inculpatul P.E.G. a bătut-o cu pumnii şi picioarele ( f. 85 ). în aceeaşi seară partea vătămată a reuşit să o contacteze telefonic pe mama sa, martora R.R., în România şi să-i spună adevărul, cerându-i ajutorul - f. 86.

În următoarea zi inculpatul D.M. „M." a predat-o pe susnumită în grija unui anume M., folosind-o în continuare la săvârşirea de infracţiuni de furt din magazine - produse de îmbrăcăminte. Tânăra a fost dotată de inculpat chiar şi cu o gentuţă de umăr confecţionată special pentru a nu permite depistarea bunurilor furate. R.A. a furat astfel timp de 3 zile diferite produse din magazinele de pe Bvd. Champs Ellysee pentru inculpatul D.M.. Cu greu partea vătămată a reuşit să economisească 100 euro, iar după cele trei zile a reuşit să fugă şi să-şi plătească biletul de călătorie până în România unde s-a întors la data de 29 mai 2002 cu un autocar - f. 86.

Pe perioada în care a fost obligată să se prostitueze, partea vătămată a realizat venituri de circa 4.000 euro, însuşiţi de către inculpaţi.

Mama susnumitei, martora R.R., a confirmat cele declarate de fiica ei, arătând că atunci când aceasta i-a adus la cunoştinţă telefonic că în Franţa este obligată să se prostitueze pentru inculpatul M.I., s-a deplasat personal la domiciliul acestuia ( martora îl ştia încă din copilărie ) - f. 92 - 93, unde 1-a ameninţat că îl va denunţa autorităţilor.”

Tribunalul, verificând acuzaţia descrisă la punctul 10, a constatat că declaraţia părţii vătămate R.A., dată în cursul urmăririi penale şi în care aceasta descria faptele reţinute în sarcina inculpaţilor descrise la punctul 10 din rechizitoriu, a fost exclusă ca nelegal administrată, iar reaudierea părţii vătămate nu a mai fost posibilă, partea vătămată fiind plecată din ţară.

Fiind audiată în cursul judecăţii, mama părţii vătămate, numita R.R. (fila 9 volumul VII din dosarul instanţei), a precizat că nu menţine legătura cu fiica sa şi că din cauza unui accident vascular pe care l-a suferit nu mai poate oferi nici un fel de indicii cu privire la cele întâmplate în perioada în care fiica sa a fost plecată în Franţa.

Tribunalul a reţinut că nici declaraţiile părţilor vătămate C.I. şi V.G.P., declaraţii care se coroborau cu cele ale părţii vătămate R.A.L., nu pot fi avute în vedere, fiind excluse ca nelegal administrate.

11. La punctul 11 din rechizitoriu procurorul a reţinut că „la începutul lunii martie 2002, numita V.G.P. a fost abordată de inculpatul D.T. pe care îl cunoştea de mai mult timp. Acesta i-a propus să plece la lucru în străinătate prin intermediul său, fără să-i relateze pentru început despre ce era vorba. Având acordul martorei, în câteva zile inculpatul i-a obţinut paşaport şi apoi i-a spus direct că ar dori ca ea să practice prostituţia pentru el în Franţa - f. 95 - 99. Susnumită a fost de acord, motivând că deja nu mai putea renunţa.

92

Inculpatul i-a achitat toate cheltuielile ocazionate de transport, astfel că la data de 15 martie 2002 V.G.P. a fost luată de la domiciliu de către inculpatul D.R. care a dus-o pe ea şi pe numita C.I. până în jud. Satu Mare unde le-a îmbarcat într-un microbuz, în acesta aflându-se şi T.A.B., aşa cum a declarat şi aceasta.

La Paris martora a fost cazată de inculpatul M.I. într-un hotel unde susnumita le-a cunoscut şi pe G.M., S.R.M., R.A.L., C. zisă „C." - f. 95 verso.

Timp de două săptămâni V.G.P. s-a prostituat pentru M.I., realizând circa 200 - 300 euro pe noapte.

După aceste două săptămâni, susnumita a fost predată inculpatului F.B.V., care a mutat-o la o altă adresă unde mai erau găzduiţi şi minori folosiţi la infracţiuni de furt, în sensul celor expuse la punctele anterioare din rechizitoriu. Martora a confirmat aceste aspecte aşa cum au fost ele relatate şi de către persoanele respective.

La scurt timp, inculpatul F.B.V. a scos-o pe martoră la stradă pentru a practica prostituţia în favoarea lui, ceea ce susnumita a făcut aproximativ 2 luni - f. 95 verso. In această perioadă inculpatul F. a încasat de pe urma activităţilor susnumitei suma de circa 1.500 euro - f. 95 verso.

Ulterior, împreună cu C.D., F.B.V. a hotărât să o folosească pe susnumita la comiterea de infracţiuni cu cârduri bancare falsificate, aşa cum era folosită şi S.R.M.. Potrivit declaraţiei martorei, a fost agresată fizic de Ciupureanu deoarece a refuzat să opereze cu cârdurile respective - f. 96. In aceste condiţii, inculpatul F.B.V. a exploatat-o în continuare pe V. ca prostituată, până la data de 26 mai 2002, când, constatând că susnumita nu prea aduce venituri din activitatea de prostituţie şi că refuză să se implice în infracţiuni de furt, F.B.V. a trimis-o în România - f. 96.

Ulterior, la data de 5 noiembrie 2003, ca urmare a presiunilor făcute de inculpaţi asupra persoanelor audiate în cauză şi ca urmare a celor declarate de partea vătămată U.I. în acest sens, a fost reaudiată V.G.P. cu privire la aceste aspecte ( f. 97 ). Susnumita a arătat că nu doreşte să aducă nici o modificare declaraţiilor sale anterioare şi că le menţine în totalitate, susţinând totodată că nu ar fi fost contactată de inculpaţi pentru aceste scopuri. Având în vedere celelalte probe existente în această privinţă, precum şi reputaţia inculpaţilor, este foarte posibil ca susnumita să nu dorească eventuale conflicte cu aceştia.”

Tribunalul a constatat că declaraţia părţii vătămate V.G.P., dată în faţa procurorului, în care descria activitatea reţinută de procuror la punctul menţionat anterior, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată, iar cu ocazia reaudierii acesteia la data de 5 noiembrie 2003, partea vătămată nu face referiri decât la faptul că nu ar fi fost contactată de membrii familiei D., pentru a o determina să-şi schimbe declaraţiile în favoarea lor, contra unei sume de bani. Audierea acestei părţi vătămate în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât partea vătămată este plecată din ţară.

Tribunalul a apreciat că procurorul nu a furnizat probe certe de vinovăţie a inculpaţilor, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază aceştia în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art. 99 Cod procedură penală, suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare, pentru ca în art. 4 alin. 2 al Codului de procedură penală, legiuitorul să stabilească faptul că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Pornind de la prevederile legale menţionate anterior, trebuie arătat faptul că în doctrină s-a recunoscut în mod constant că prezumţia de nevinovăţie trebuie să fie de absolută aplicaţie, în sensul că nu se admite nici o abatere de la realizarea sa întocmai. Sub aspectul efectelor sale juridice, ea duce la o prezumţie legală relativă, în sensul că cele presupuse prin

93

norma juridică admit opusul prin dovada contrarie. Altfel spus, organul de urmărire penală este obligat să furnizeze probe certe prin care prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază un suspect sau un inculpat să poată fi răsturnată.

Analizând întregul material probator, instanţa a apreciat că procurorul nu a reuşit să furnizeze decât ipoteze şi nu dovezi certe de vinovăţie a inculpaţilor, probele existente nefiind suficiente nici măcar pentru a se putea stabili starea de fapt. În consecinţă, instanţa a apreciat că în lipsa probelor care să poată contribui la stabilirea situaţiei de fapt în concret, cu privire la fiecare parte vătămată şi fiecare inculpat, orice analiză asupra încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la fiecare dintre inculpaţi ar fi total nejustificată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.c C. pr. pen., tribunalul i-a achitat inculpaţii:

1. F.B.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), 329 alin. 1 şi 2 Cod penal, (1969) art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art.5 din Codul penal.

2. P.E.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

3 .S.Z.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art.329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

4. D.O. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

5. D.P.D. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

6.I.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

7.D.T. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

8.G.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă

94

din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Tribunalul a reţinut că, în cursul procesului, inculpatul D.R. a decedat, fiind depusă la dosar o copie a certificatului de deces care atestă faptul că la data de 24.08.2010 inculpatul a decedat (fila 137 din volumul I dosarul instanţei).

De asemenea, tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse acte care să ateste faptul că inculpatul D.M., născut la 28.12.1957 în Sighetu Marmaţiei, a decedat pe teritoriul Franţei la data de 23.02.2013 (filele 96-111 din volumul IV dosarul instanţei).

În consecinţă, în temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.f C. pr. pen. tribunalul a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor:

1.D.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

2.D.R. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.261 alin. 1 Cod penal(1969), art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Tribunalul a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ

TRIBUNALUL MARAMUREŞ, care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei în întregime şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă întrucât soluţia este nelegală şi netemeinică, având în vedere că părţile vătămate nu au fost audiate nemijlocit de către magistrat, acesta având în vedere doar declaraţiile victimelor din faza de urmărire penală.

Având în vedere dreptul părţilor la un proces echitabil prev. de art. 6 paragraf 1 şi 3 din CEDO, procurorii au apreciat că se impune rejudecarea procesului de către Tribunalul Maramureş, cu respectarea acestui principiu atât pentru inculpaţi cât şi pentru părţile vătămate.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În raport cu situaţia de fapt evocată în sentinţa instanţei de fond, Curtea constată că Tribunalul Maramureş deşi a efectuat în caz o cercetare judecătorească efectivă, aceasta nu a fost de natură a asigura inculpaţilor apelanţi cât şi părţilor vătămate, dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art 6 parag 1 şi 3 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ansamblu Tribunalul a apreciat că, având în vedere excluderea marii majorităţi a probelor din faza de urmărire penală, pe care s-a fundamentat rechizitoriul întocmit în urmă cu 11 ani – în prezent probatoriul rămas nu a fost în măsură să creeze, singur, convingerea privind confirmarea vinovăţiei inculpaţilor.

Astfel, s-a constatat că tribunalul a citat părţile vătămate, în vederea audierii, însă toate acestea erau plecate din ţară şi ca atare nu au putut fi ascultate de către instanţa de fond, la cele două termene de judecată efectivă, derulate după includerea cauzei în procedura noilor coduri, în speţă, în procedura camerei preliminare - este vorba de termenele de judecată din 29 august şi 5 septembrie 2014, când s-a şi trecut la dezbaterea în fond a procesului, astfel că victimele s-au aflat în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa efectiv tribunalul, despre această împrejurare.

Curtea reţine că probele pe care tribunalul le-a administrat în faţa sa, în scurta perioadă în care a procedat la judecarea procesului conform noii proceduri (o săptămână), s-

95

au limitat la audierea câtorva martori, părinţi ai părţilor vătămate, despre ale căror declaraţii tribunalul a conchis că nu le poate corobora cu alte mijloace de probă.

Astfel, în privinţa declaraţiilor părţilor vătămate, tribunalul s-a limitat să ia în considerare acele depoziţii ale lor, din faza de urmărire penală, care nu au fost excluse în procedura camerei preliminare la Curtea de Apel Cluj şi să-şi fundamenteze soluţia de achitare exclusiv pe acestea, fără a manifesta interes şi a depune diligenţe pentru identificarea adreselor la care pot fi găsite victimele, sau să insiste în audierea acestora în mod nemijlocit, în faţa sa.

Astfel, se observă că Tribunalul Maramureş a pronunţat soluţia, axându-se exclusiv pe declaraţiile a şase martori, în absenţa totală a audierii părţilor vătămate, din această speţă.

Soluţionarea în fond a unei cauze penale implică pronunţarea asupra existenţei sau inexistenţei faptei, a săvârşirii acesteia de către inculpaţi, a caracterului ei penal şi a răspunderii penale a acestuia.

Soluţia de achitare cum este şi cea din cauză, trebuie să se bazeze pe probele administrate în speţă iar obligaţia magistraţilor este de a verifica temeinicia şi legalitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale, prin administrarea acestora în şedinţă publică, nemijlocit, oral şi contradictoriu, pentru a constata dacă ele pot constitui temei de condamnare iar pe de altă parte, judecătorii trebuie să administreze la cererea părţilor cât şi din oficiu, orice alte probe necesare aflării adevărului şi totodată de a încuviinţa probele pertinente şi concludente necesare verificării apărărilor invocate de inculpaţi sau părţile vătămate.

Din economia noilor norme ale Codului de procedură penală rezultă şi obligaţia instanţei de a reţine, motivat, care dintre probe exprimă adevărul şi, tot motivat, de a înlătura probele care nu îndeplinesc această condiţie.

Instanţele de judecată nu sunt ţinute de încadrarea juridică a faptelor, date prin rechizitoriu şi drept urmare în cadrul cercetării judecătoreşti magistraţii sunt obligaţi a efectua toate actele procesuale şi procedurale impuse de soluţionarea în fond a cauzei penale.

Ori, sub aspectul faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, Tribunalul Maramureş nu a administrat toate probele ce se impuneau pentru a clarifica dacă faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, respectiv trebuia să depună diligenţe pentru audierea nemijlocită a părţilor vătămate care nu au fost ascultate în faza de judecată, existând dovezi că se află în străinătate.

Soluţionarea cu celeritate a cauzei nu poate impieta însă asupra aflării adevărului. Ori acesta putea fi stabilit doar după audierea nemijlocită a părţilor vătămate de către tribunal şi raportat la poziţia acestora şi a inculpaţilor să se treacă la administrarea de probe atât în favoarea lor, cât şi în favoarea acuzării.

O primă încălcare a dreptului părţilor vătămate la un proces echitabil este relevată de modul în care s-a derulat cercetarea judecătorească, prin omiterea audierii lor nemijlocită în faţa Tribunalului Maramureş.

Audierea nemijlocită a părţilor vătămate se impunea cu atât mai mult cu cât martorii B.A., B.G., R.R., nu au cunoscut împrejurări esenţiale, de natură să clarifice încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost deferiţi justiţiei şi cu atât mai puţin să stea la baza unei hotărâri judecătoreşti, fiind rezumate la răspunsuri evazive „nu ştiu dacă prima dată când a plecat din ţară fiica mea era minoră sau nu” (martora R.R.), „fiica mea nu a plecat în Franţa cu voia noastră şi nici nu ştiam că pleacă” (B.G.), „era mai speriată dar nu ne-a spus de ce” (B.A.).

Curtea reţine că atunci când instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare numai ca urmare a unor declaraţii sumare şi incomplete, nu se poate considera că s-a înfăptuit o

96

activitate de judecată, cu respectarea principiilor şi normelor legale aplicabile, prin care să se fi rezolvat fondul cauzei.

Soluţia pronunţată în aceste condiţii nu este consecinţa unei activităţi efective de judecată, ci o apreciere incompletă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei. Ori, hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze pe fapte veridice, bine dovedite, care să nu dea naştere niciunei îndoieli, ceea ce se impunea în speţă, cu atât mai mult, raportat la atitudinea procesuală a inculpaţilor, faţă de faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

Prin acest mod de a efectua cercetarea judecătorească, Tribunalul Maramureş a încălcat dreptul inculpaţilor şi al părţilor vătămate la un proces echitabil.

Aceste garanţii sunt reglementate atât prin disp.art.6 C.proc.pen., art.24 din Constituţie dar şi disp.art.6 paragr.3 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 conform cărora „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei, aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24.10.1996 privind cauza De T.Torres c/a Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în niciun caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată, iar după sesizarea instanţei, magistraţii trebuie să se preocupe de respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor şi al victimelor, prin încuviinţarea tuturor probelor propuse de aceştia pentru a proba lipsa de temeinice a susţinerilor acuzatorilor.

În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei, Curtea a considerat de asemenea, că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.

Deşi celeritatea Tribunalului Maramureş trebuie înţeleasă şi raportată la durata rezonabilă a procesului, totuşi instanţa de fond nu putea trece la judecarea în fond a speţei, fără audierea nemijlocită atât a părţilor vătămate cât şi a inculpaţilor, iar raportat la poziţia acestora, era necesară administrarea unui probatoriu testimonial care să confirme fie susţinerea acuzării, fie din contră versiunea inculpaţilor, condiţii în care putea fi adoptată fie o soluţie de achitare, fie o soluţie de condamnare.

Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art.6 paragr.1 lit.a şi cele din art.6 paragr.3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.

Curtea consideră că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil garantat de art.6 paragr.1 din Convenţie şi a decis că statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art.6.

97

S-a statuat în raport de toate aceste consideraţii, că sesizarea instanţei va fi legal efectuată doar în situaţia în care în dispozitivul actului de trimitere în judecată este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală, în funcţie de care inculpatul şi părţile vătămate şi-ar putea efectua o apărare adecvată în lumina art.6 paragr.3 lit.b din Convenţia Europeană, dispoziţii valabile întrutotul şi pentru faza de judecată şi nerespectate de către Tribunalul Maramureş.

Curtea de apel reţine că în art. 6 parag 1 din CEDO se prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale” fiind consacrate ca garanţii explicite ale unui proces echitabil doar publicitatea procedurii şi termenul rezonabil. Din cea de-a treia caracteristică folosită în textul convenţiei „în mod echitabil”, rezultă însă în mod implicit şi alte garanţii ale unui proces echitabil, cum ar fi egalitatea armelor, principiul contradictorialităţii şi motivarea hotărârilor.

Egalitatea armelor în procesul penal presupune asigurarea unor drepturi procesuale echivalente persoanelor implicate în exercitarea funcţiilor procesuale de acuzare şi de apărare, astfel încât niciuna dintre acestea să nu beneficieze de posibilităţi procesuale mai extinse decât cealaltă.

În jurisprudenţa CEDO, „în deciziile Dombo Beheer B.V. contra Olandei din 27 octombrie 1993 şi Mc MIchael din 24 februarie 1995 şi Lobo Machado din 20 februarie 1996 s-a statuat că principiul egalităţii armelor cere ca fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă. În temeiul acestui principiu, trebuie acordat ambelor părţi un drept comparabil de acces la dosarul cauzei”.

Principiul contradictorialităţii constituie alături de principiile oralităţii şi publicităţii o caracteristică de bază a procesului penal, de a oferi fiecărei părţi posibilitatea de a-şi expune probele şi apărările necesare, nemijlocit în faţa magistraţilor, pentru a le oferi şi mai temeinic convingerea asupra adevărului.

Curtea reţine că CEDO a definit principiul contradictorialităţii în ”hotărârea Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei din 6 decembrie 1988 şi în hotărârea Ruiz- Mateos contra Spaniei din 23 iunie 1993” în sensul că „sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi”, principii încălcate în speţa de faţă de către Tribunalul Maramureş care a soluţionat cauza, în lipsa totală a părţilor vătămate, ceea ce contravine nu numai dreptului la un proces echitabil ci şi dreptului la apărare reglementat în favoarea tuturor inculpaţilor şi părţilor vătămate, în legislaţia naţională şi europeană.

Curtea constată că prin modalitatea în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în prima instanţă, au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului penal: contradictorialitatea, nemijlocirea, în privinţa audierii părţilor vătămate, alături de dreptul la apărare al acestora, iar în ansamblu, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor din acest dosar, prev de art 6 par. 1 din CEDO.

În baza acestor principii, instanţa era obligată să readministreze toate probele indicate şi rămase valide, în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de către toate părţile.

Încălcarea dreptului la apărare precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Maramureş.

98

Din examinarea dispoziţiilor citate ale Convenţiei - la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern – rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului şi părţilor vătămate, trimise în judecată şi aflate în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lor, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a li se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.

Egalitatea procesuală între părţile din procesul penal, se realizează în condiţiile susţinerii unor poziţii contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecăţii penale, prin susţinerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată şi inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care îşi exercită dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.

Reglementarea principială a judecăţii pe baza contradictorialităţii este de esenţa procesului penal echitabil, cu respectarea şi asigurarea egalităţii de arme între acuzare şi apărare (părţi vătămate şi inculpat).

Importanţa deosebită a dreptului la apărare a tuturor părţilor în procesul penal, în viziunea Curţii Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezenţa personală a acuzatului în instanţă, cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art 6 paragraf 3 lit c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menţionat în art.6 dreptul tuturor părţilor de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: „dreptul tuturor participanţilor la un proces echitabil”.

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Este adevărat că ar fi existat posibilitatea ca Tribunalul Maramureş să dorească soluţionarea cu celeritate a cauzei, în condiţiile în care procesul era pe rol de mai mulţi ani, însă celeritatea nu poate afecta unul din drepturile importante ale persoanei, respectiv dreptul la apărare şi la audiere nemijlocită.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de fond nu le-a oferit părţilor vătămate şi inculpaţilor, ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004 şi Kostovski împotriva Olandei- Hotărârea din 20 noiembrie 1989, a restrâns într-un mod incompatibil cu garanţiile oferite de art. 6 din CEDO dreptul la apărare al acestora ( A.M. împotriva Italiei-Hotărârea din 1997 şi Saidi împotriva Franţei- Hotărârea din 20 septembrie 1993) şi nu a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal

99

între acuzare şi apărare.Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze

problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea reţine că apelul este o cale ordinară de atac prin care se promovează, la instanţa imediat ierarhic superioară o rejudecare a cauzei în fond, sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu aptitudinea de a se schimba sau modifica soluţia dată prin hotărârea atacată, în privinţa părţii care a declarat apel sau la care se referă declaraţia de apel, în limitele calităţii sale procesuale.

Apelul, este în principal, o cale de atac de reformare, prin aceea că instanţa de apel are dreptul de a completa probele administrate de prima instanţă şi de a da o nouă apreciere acestora, fără a desfiinţa în prealabil hotărârea apelată şi de a da o altă soluţionare cauzei.

În vederea pronunţării unei noi hotărâri în speţă, instanţa de apel va supune cauza unui examen în fond, având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare, dar şi de a reaprecia probele administrate, precum şi de a pune în discuţie orice chestiuni de fapt sau de drept de a căror soluţionare depinde rezolvarea legală şi temeinică a cauzei.

Instanţa de apel pe linia cercetării temeiniciei hotărârii apelate, are sarcina de a verifica dacă faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat. Pentru a putea efectua acest control, în apel, este necesar a se cunoaşte care a fost starea de fapt reţinută de instanţa a cărei hotărâre este atacată şi pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilire. Acest lucru, nu poate fi verificat decât pe baza motivării hotărârii apelate.

Instanţa de fond, Tribunalul Maramureş,, trebuia să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi. (CEDO “cauza Boldea contra României”), ceea ce nu a reuşit integral, în lipsa audierii nemijlocite a părţilor vătămate.

Curtea reţine că în baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţii inacceptabile, cum este de altfel şi cea din speţă, în care, prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective tribunalul nu le-a administrat în mod nemijlocit.

Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti, ar răpi inculpaţilor şi părţilor vătămate, un grad de jurisdicţie şi le-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme ei nu ar mai avea la dispoziţie nicio cale de atac, decizia Curţii fiind definitivă.

Trimiterea cauzei spre rejudecare se impune şi în baza art. 2 paragraf 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO, care garantează oricărui acuzat şi părţi vătămate dreptul la o dublă jurisdicţie în materie penală.

Pentru argumentele ce preced, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit.b CPP va admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 573/08.09.2014 a Tribunalului Maramureş pe care o va desfiinţa în

100

întregime şi va dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă. (Judecător Delia Purice)

9. Nemotivarea încheierii pronunţate de instanţa de fond. Imposibilitatea controlului judiciar şi încălcarea art. 6 paragraful 1 CEDO

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 38 din 3 iunie 2015 Prin încheierea penală nr. 91 din 14 mai 2015 pronunţată în dosarul nr. .../2014/a24 a

Tribunalului Sălaj, în baza art.208 C.p.p. s-a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii H.I., G.I., B.V.V., N.P., B.E., B.M., C.S.D. şi B.G., luată faţă de aceştia prin încheierea penală nr.6/P din 20.01.2015 a Tribunalului Sălaj, faţă de inculpatul D.G.D., luată prin încheierea penală nr.58/A din 17.07.2014 de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr.2172/84/2014 şi modificată prin încheierea penală nr.26/P pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr..../2014/a2 şi faţă de inculpaţii V.D.I. şi T.O.R., luată faţă de aceştia prin încheierea penală nr.26/P pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr..../2014/a2 şi faţă de inculpatul P.N.D., luată prin încheierea penală nr.44/P din 17.03.2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr..../2014/a22.

S-au respins cererile inculpaţilor C.S.D., B.E., B.M. şi B.V.V. de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul stabilirii limitei teritoriale a controlului judiciar la nivelul întregii ţări, precum şi cererile inculpaţilor H.I. şi G.I. de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul de a avea dreptul să ia legătura cu unii martori din dosar.

S-a admis cererea inculpatului P.N.D. şi s-a încuviinţat deplasarea acestuia în municipiul Constanţa pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 18 mai 2015 şi până la data de 22 mai 2015, cu stabilirea unui program împreună cu Serviciul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Arad.

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu, …, s-au avansat din fondurile Ministerului

Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj.Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut prin rechizitoriu că în perioada

ianuarie 2011 – primăvara anului 2012, aceste persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca scop sprijinirea, cu ajutorul unor societăţi de tip „fantomă” a mai multor societăţi comerciale de pe raza judeţului Sălaj şi a judeţelor învecinate, în vederea săvârşirii de către acestea din urmă a infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

S-a reţinut în cuprinsul referatului procurorului că în perioada 2010 – primăvara anului 2013, au funcţionat mai multe societăţi care aveau un comportament tip fantomă, fiind folosite de numeroase alte societăţi din judeţul Sălaj şi din alte judeţe pentru a-şi regla activitatea contabilă, astfel încât să nu plătească sau să plătească foarte puţin bugetului de stat, banii obţinuţi în urma activităţilor de evaziune fiscală şi delapidare urmând să intre în posesia administratorilor societăţilor din jurul societăţilor fantomă.

Modalitatea concretă de săvârşire a acestui gen de infracţiuni s-a reţinut a fi următoarea:

Societăţile cu activitate comercială semnificativă, prin intermediul administratorilor lor, găsesc o persoană sau un grup de persoane, de regulă cu condiţie materială modestă, lipsite de experienţă de viaţă sau cu un nivel intelectual scăzut, care sunt dispuse, în schimbul unor mici favoruri materiale, să devină asociaţi şi administratori în astfel de societăţi de tip fantomă. În acest fel, se creează aparenţa că activităţile efective desfăşurate

101

de către aceste societăţi fantomă sunt realizate de către persoanele fizice ce au calitatea de administrator şi/sau asociaţi sau cel puţin cu ştirea lor. În realitate însă, persoanele care figurează ca asociaţi şi administratori în cadrul acestor societăţi fantomă sunt folosite doar la constituirea acestor societăţi şi la deschiderea de conturi şi obţinerea de carduri bancare. Ulterior, întreaga activitate imputată acestor societăţi fantomă este realizată de către persoanele din cadrul societăţilor beneficiare în urma raporturilor comerciale fictive sau de către persoane desemnate de către acestea pentru astfel de activităţi (contabili, secretare etc).

Societăţile cu activitate economică reală au nevoie de astfel de societăţi fantomă pe care să le controleze şi cu ajutorul cărora să-şi regleze contabilitatea pentru a disimula activitatea economică reală şi a ascunde săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Societăţile fantomă sunt lipsite de orice activitate economică reală, ele fiind folosite doar pentru emiterea de facturi fiscale fictive în interesul societăţilor cu activitate din jurul lor şi, eventual, rularea banilor aferenţi acestor facturi prin conturile lor. Astfel, deşi aceste societăţi au raporturi comerciale de valori foarte mari, ele nu au niciun angajat, nu au evidenţă contabilă, nu au patrimoniu, nu deţin mijloace fixe sau mobile etc. Caracteristic acestor societăţi fantomă este faptul că persoanele care au calitatea de asociat sau administrator în cadrul lor nu au niciun rol în toată activitatea acestora, exceptându-l pe cel de a fi prezent la întocmirea actelor necesare constituirii sau modificării actelor constitutive şi la deschiderea de conturi bancare. Desigur că aceste persoane conştientizează că prin acceptarea calităţii într-o astfel de societate, facilitează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor şi delapidare de către alte persoane sau societăţi.

După constituirea unei astfel de societăţi, emiterea facturilor fictive şi a mişcărilor financiare prin conturile acestor societăţi, pentru a da aparenţă de realitate raporturilor juridice în baza cărora au fost emise facturile, sunt făcute de persoanele interesate din societăţile pentru care sunt folosite societăţile fantomă sau de către persoane desemnate în acest sens.

Pentru a putea fi folosite o perioadă mai îndelungată de timp, fără a atrage atenţia asupra caracterului ilicit al activităţii lor, întrucât se încarcă în evidenţa contabilă cu livrări de bunuri şi servicii, fapt ce implică în mod inevitabil şi activităţi de achiziţii, se folosesc în lanţ alte astfel de societăţi, care fac livrări către primele, pentru a egaliza livrările făcute în mod fictiv, cu achiziţii de asemenea fictive.

Prin astfel de raporturi fictive se deturnează realitatea în privinţa activităţii economice a societăţilor care înregistrează astfel de facturi, fapt ce facilitează săvârşirea infracţiunilor menţionate. Astfel, spre exemplu, prin introducerea în contabilitate a unei facturi de cheltuieli fictive se diminuează impozitul şi se deduce TVA-ul ce ar trebui achitat către bugetul de stat în urma unei activităţi reale. Dacă o astfel de factură fictivă este însoţită şi de plata prin cont a unor sume de bani, pe această cale făptuitorii, sub aparenţa acestor raporturi juridice, delapidează sumele respective din societate, iar prin transferul sumelor către societăţile fantomă, urmate de întoarcerea acestora în posesia persoanelor fizice din spatele societăţilor cu activitate economică se ascunde provenienţa infracţională a acestor sume de bani, săvârşindu-se astfel infracţiunea de spălarea banilor.

În realizarea aceluiaşi scop, de a nu plăti sau de a plăti cât mai puţin către bugetul de stat şi de a se însuşi sume de bani de către persoanele fizice administratori sau asociaţi în societăţile cu activitate economică, prin înregistrarea unor astfel de facturi se acoperă aprovizionările – livrările cu marfă la negru, fapt ce de asemenea are impact asupra bugetului de stat. Astfel, există posibilitatea ca două sau mai multe societăţi între care se derulează raporturi reale să folosească alături societăţi fantomă, pentru a nu-şi încărca activitatea societăţilor lor şi pentru a putea practica preţuri mai bune pe piaţă, în condiţiile în care TVA-ul este pus în cârca societăţii fantomă.

102

Când astfel de activităţi iau amploare şi pe cale de consecinţă intră în vizorul autorităţilor fiscale, persoanele fizice din spatele societăţilor cu activitate economică, prin folosirea persoanelor care apar în documente, în calităţile cerute de lege (asociaţi şi administratori) în cadrul societăţilor fictive, fac demersuri pentru cesiunea părţilor sociale către alte persoane dispuse, de asemenea pentru mici favoruri, să accepte o astfel de societate, sau către cetăţeni străini (în speţa de faţă către cetăţeni maghiari), pentru a se acredita ideea că tot pasivul şi activul societăţii a fost preluat de către aceştia din urmă, alături de evidenţa contabilă (documentele propriu zise) a acestor societăţi, care în realitate nu există şi în scopul evident de a îngreuna urmărirea penală.

În acest mod, cei care au folosit astfel de societăţi în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani au în aparenţă o activitate economică licită, fiind puşi la adăpost de îndreptarea urmăririi penale împotriva lor. În cele mai multe cazuri, în urma verificărilor fiscale efectuate, organele fiscale reţin în astfel de situaţii, săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 lit.b) din Legea nr.241/2005 (omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor) în sarcina societăţilor fantomă. În acest mod, tot prejudiciul cauzat de societăţile cu activitate economică şi care au folosit societăţile tip fantomă este preluat de către acestea din urmă, crescând astfel arieratele la bugetul de stat întrucât acestea sunt ab initio insolvabile.

Aşa cum rezultă din actele de control ale organelor fiscale, această metodă a funcţionat pe deplin şi în speţa de faţă, până în prezent autorităţile fiscale considerând că evaziunea fiscală ar fi fost săvârşită de către societăţile de tip fantomă.

Un ultim pas în asigurarea dispariţiei acestor societăţi şi a imposibilităţii de identificare a autorilor reali ai acestor fapte este dizolvarea lor.

În aceleaşi scopuri, societăţile care au folosit societăţile fantomă îşi continuă activitatea, fapt ce în mod inevitabil implică identificarea altor şi altor societăţi fantomă care să fie folosite, încurajaţi şi de modul de abordare a acestor fapte de către autorităţile fiscale.

Acest mod de săvârşire a faptelor rezultă din analiza activităţii societăţilor cu activitate reală, a extraselor bancare, a apariţiei, evoluţiei şi dispariţiei fiecărei societăţi fantomă în parte, precum şi a raporturilor dintre ele şi persoanele care le gestionează.

În cadrul grupului infracţional organizat, reţinut a exista în cauză, activitatea membrilor este structurată pe două planuri, unul reprezentat de persoanele responsabile de înfiinţarea şi evoluţia societăţilor fantomă (inculpaţii N.P. şi C.S., alături de persoanele care au acceptat să devină asociaţi sau administratori în cadrul acestor infracţiuni, respectiv suspecţii T.M.D., P.I., F.A., H.M.C., T.M.F., M.I.M., S.A.A., V.D.I., T.O.R., C.M., B.E., S.N., I.E., Z.A., H.F., D.D.P., P.D.P., E.J.Z.) şi cel de-al doilea reprezentat de către persoanele care au folosit societăţile fantomă pentru a înregistra cheltuieli fictive, pentru a justifica banii delapidaţi din societăţile pe care le administrează şi în final pentru a spăla banii astfel obţinuţi prin cele două infracţiuni (inculpaţii H.I., G.I., B.V., D.G.D., B.E., B.M., B.G. şi suspecţii D.V., D. B., P.M., D.M. şi H.A.).

Reţinând aceste aspecte cu caracter general, comune inculpaţilor vizaţi de propunerea de prelungire a măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în analiza subzistenţei motivelor care au stat la baza luării măsurilor preventive în cauză, s-a raportat în continuare la situaţia concretă a fiecărui inculpat.

1. Inculpatul N.P.În sarcina inculpatului N.P. s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2010-2013, în calitate

de administrator al S.C.M. S.R.L., dar şi de administrator în fapt al S.C.N. S.R.L. şi S.C.U. S.R.L., a emis mai multe facturi fictive în numele acestor societăţi, în scopul reglării activităţii economice a altor societăţi comerciale care desfăşurau activitate economică reală, determinând în acest mod prejudicierea gravă a bugetului consolidat al statului, întrucât prin această metodă s-au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

103

Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului N.P. vizează în principal activitatea derulată de trei societăţi fantomă, respectiv S.C.U. S.R.L., S.C.N. S.R.L. şi S.C.M. S.R.L.

a) S.C.U. S.R.L.Potrivit certificatului de furnizare de informaţii nr.509267/16.05.2012 emis de către

Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj (vol.2 f.11-20), S.C.U. S.R.L. a fost înfiinţată şi înscrisă la Registrul Comerţului la data de 27.10.2010, ca societate cu asociat unic, de către suspecta T.M.D., aceasta având şi calitatea de administrator, alături de inculpatul C.S.-D., care avea calitatea de persoană împuternicită de administrator, cu drepturi depline.

La data de 06.04.2011, a fost revocat din funcţia de administrator inculpatul C.S.-D., în urma Hotărârii asociatului unic nr.1 din data de 30.03.2011 (vol.5 f.6).

Prin Decizia asociatului unic nr.3 din data de 20.10.2011 (vol.5 f.25), este cooptată în societate P.A., persoană în vârstă de 78 de ani la acel moment din jud...., (mama suspectului P.I.), majorându-se totodată capitalul social, P.A. deţinând o parte socială, iar T.M.D. 20 de părţi sociale. La aceeaşi dată, 20.11.2011, P.A. o împuterniceşte pe T.M.D. să o reprezinte în relaţiile cu Registrul Comerţului Sălaj privitor la cooptarea sa în societate, prin procura specială autentificată sub nr.1321/20.10.2011 a B.N.P.... (vol.5 f.23). Anterior, prin procura specială autentificată sub nr.935/05.09.2011 al aceluiaşi birou notarial, P.A. îl împuternicea pe fiul său, suspectul P.I. să constituie în numele său o societate comercială cu răspundere limitată cu doi asociaţi, calitatea de administrator urmând a fi îndeplinită de către P.A. (vol.5 f.24).

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.1 din data de 17.11.2011 (vol.5 f.62), se retrage din societate T.M.D., care cesionează părţile sale sociale asociatei P.A. şi este cooptat în societate suspectul F.A., repartizarea capitalului social între cei doi asociaţi fiind de 70% P.A. şi 30% F.A., acesta din urmă având şi calitatea de administrator cu puteri depline, potrivit actului constitutiv actualizat al societăţii (vol.5 f.64-71).

Ulterior, prin Hotărârea Adunării Generale nr.2 din data de 26.03.2012 (vol.5 f.81), se retrage din societate F.A. şi este cooptat L.F., cetăţean maghiar, repartizarea capitalului social între asociaţi fiind de 75% P.A. şi 25 % L.F., acesta din urmă având şi calitatea de administrator cu puteri depline, potrivit actului constitutiv actualizat al societăţii (vol.5 f.82-89).

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.3 din data de 09.04.2012, se retrage din societate şi P.A., în urma cesiunii părţilor sociale ale acesteia, L.F. devenind asociat unic şi administrator (vol.5 f.105).

La data de 10.05.2012, prin încheierea civilă nr.272/C din dosar nr..../2012 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea debitorului S.C.U. S.R.L. şi s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.

Prin procura specială autentificată sub nr.2041/30.11.2011 al Biroului Notarului Public ... (vol.5 f.246), F.A. îl împuterniceşte pe inculpatul N.P. să îl „reprezinte în raporturile cu toate unităţile bancare (Banca X., B.C.R. S.A., Banca R., CEC Bank, BRD GSG, Banca R., Banc Post etc.), în vederea deschiderii de conturi pe numele societăţii S.C.U. S.R.L. şi să administreze aceste conturi, sens în care va avea puteri depline pentru depunerea şi ridicarea oricăror sume de bani/OP şi semnarea instrumentelor de plată, semnând în numele meu şi pentru mine, precum şi pentru societate, oriunde va fi necesar…”.

Din extrasele de cont existente la dosar (vol.5 f.297-318), rezultă că anterior ieşirii din societate a suspectei T.M.D., în cursul lunii februarie 2011, aceasta a depus în contul societăţii diverse sume de bani cu titlu de creditare societate (total 166.940 lei), aceste sume fiind în aceleaşi zile redirecţionate către o altă societate comercială, cu titlu de achitare a unor facturi (total 166.825 lei), ulterior, în cursul lunii iulie 2011, la data de 25.07.2011, prin

104

acelaşi cont fiind încasată suma de 31.756 lei cu titlu de rambursare TVA, sumă ridicată în aceeaşi zi de către suspectă, cu titlul de restituire împrumut.

În aceeaşi perioadă care a precedat retragerea suspectei din societate, aceasta a început să figureze cu achiziţii de la diferite societăţi din ţară, achiziţii care erau însoţite de virarea unor sume de bani de către aceste societăţi în contul S.C.U. S.R.L., urmate de retragerea imediată a acestor sume, de cele mai multe ori în aceeaşi zi în numerar de la ATM- uri sau de plăţi cu diverse titluri.

Este de remarcat în acest sens că în ziua împuternicirii inculpatului N.P. asupra conturilor societăţii, 30.11.2011, în contul de la Banca X. este virată suma totală de 80.000 lei de către S.C.E. S.R.L., societate administrată de inculpaţii G.I. şi H.I., cu titlu de contravaloare a unei facturi emise la data de 01.11 (când încă mai era asociat T.M.D.), din această sumă 30.000 lei fiind încasaţi de T.M. cu titlu de restituire împrumut societate, iar 30.000 lei utilizaţi de către inculpatul N.P. pentru „achiziţii materii prime”, aceste două tranzacţii fiind efectuate tot la data de 30.11.2011.

De asemenea, din analiza extraselor de cont şi a ordinelor de plată existente la dosar (vol.5 f.321-340), rezultă o creştere remarcabilă a tranzacţiilor derulate prin contul S.C.U. S.R.L., ulterior datei de 30.11.2011, încasările acesteia fiind în sume considerabile şi provenind de la S.C.R.C. S.R.L. (administrată de inculpatul B.M.), S.C.E. S.R.L. (administrată de inculpaţii G.I. şi H.I.), S.C.G. S.R.L. (administrată de inculpatul D. G.D.), S.C.M. S.R.L. (administrată de inculpatul N.P.), S.C.T. S.R.L, S.C.P. S.R.L., S.C. O.S.T. S.R.L. (administrată de inculpatul B.V.-V.), S.C.C.P. S.R.L., S.C.C.P. S.R.L., S.C.D.G. S.R.L, S.C.R.T. S.R.L. (administrată de inculpatul B.G.), S.C.T. S.R.L., S.C.C.I. S.R.L.

Situaţia a fost similară şi în cazul celorlalte conturi bancare deschise pe numele S.C.U. S.R.L., sumele mari de bani încasate fiind în aceeaşi zi sau cel mult în ziua următoare ridicate, în numerar de regulă de la aceleaşi ATM-uri sau din cont, de către persoana care aparent avea dreptul de a desfăşura activităţi în acesta, respectiv inculpatul N.P., sub diferite justificări fictive, ori transferate către alte conturi de la alte bănci ale societăţii, iar de acolo retrase în modalităţile expuse.

O altă caracteristică constă în faptul că majoritatea sumelor sunt retrase de regulă de la aceleaşi ATM-uri şi cu predilecţie din municipiul Zalău, deşi împuternicitul pe această societate locuieşte în localitatea T., jud.Satu Mare, la aproximativ 50-60 km distanţă de Zalău.

Din actele bancare avute în vedere de organele fiscale a rezultat că în perioada 30.11.2011 – 28.03.2012, S.C.U. S.R.L. a încasat suma totală de 7.594.199 lei, care a fost utilizată pentru ridicări în numerar şi plăţi astfel: 4.195.832 lei a fost ridicată în numerar direct din cont sau de la ATM, de regulă în aceeaşi zi, împuternicit pe cont fiind N.P., 1.048.250 lei a fost achitată către S.C.M. S.R.L.Zalău (administrată de către inculpatul C.S.-D.), iar 799.000 lei a fost achitată către S.C.M. S.R.L.T. (administrată de inculpatul N.P.) (vol.I f.13-14).

În nota explicativă dată de către N.P. autorităţilor fiscale (vol.1 f.226), acesta susţine că sumele de bani depuse în conturile S.C.U. S.R.L. au fost folosite pentru achiziţii de cereale de la persoane fizice, cu privire la care a întocmit personal borderouri de achiziţii pe care le-a predat noului administrator, cetăţeanul maghiar L. F.. Acesta mai arată că nu cunoaşte destinaţia cerealelor, ce alte documente s-au întocmit în afara borderourilor de achiziţii, care a fost destinaţia cerealelor achiziţionate, care au fost furnizorii etc. În continuare, arată că restul activităţilor au fost desfăşurate de către cetăţeanul maghiar, inclusiv plăţile către S.C.M. S.R.L., în sumă de 1.048.250 lei şi către S.C.M. S.R.L., în sumă de 799.000 lei.

Fiind audiat prin comisie rogatorie (vol.16 f.123-134 şi vol.17 f.19-20), L. F. a arătat, contrar susţinerilor inculpatului N.P., că a fost adus în România de către acesta din urmă, recunoscându-l din fotografii ca fiind cel care l-a abordat şi l-a transportat din Ungaria în

105

România, sub pretextul că îl va angaja, a semnat nişte acte spunându-i-se că sunt necesare pentru angajarea sa în construcţii. Acesta nu a cunoscut că devine administrator în vreo societate românească, nu are cunoştinţă de activităţile S.C.U. S.R.L. şi persoanele care au desfăşurat activităţi în numele acestei societăţi şi nu a primit niciun document contabil al acestei societăţi.

Potrivit actului de control întocmit de către organele fiscale pe baza evidenţelor proprii, respectiv a declaraţiei 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional depusă electronic de către S.C.U. S.R.L., în semestrul II al anului 2011, această societate a efectuat tranzacţii comerciale cu diferiţi agenţi economici, constând în achiziţii în sumă totală de 7.613.635 lei şi livrări de 7.592.781 lei (vol.1 f.9). Această diferenţă infimă între achiziţii şi livrări dovedeşte o dată în plus caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale înregistrate de această societate. De altfel, în urma verificărilor încrucişate efectuate, a rezultat că reprezentanţii societăţilor comerciale care au făcut achiziţii de la S.C.U. S.R.L., sub pretextul că oferta a fost luată de pe internet, nu pot să dea niciun fel de detalii cu privire la reprezentantul S.C.U. S.R.L., persoanele cu care au negociat din cadrul acestei societăţi, transportatorul mărfurilor, furnizorul, persoana care a semnat contractul, factura etc. (vol.1 f.7).

Pentru a regla încărcarea cu aceste livrări fictive către societăţile cu activitate economică, S.C.U. S.R.L. a înregistrat, tot fictiv, achiziţii în valoare de 7.613.635 lei, de la o singură societate, respectiv S.C.N. S.R.L. Faptul că achiziţiile făcute de la S.C.N. S.R.L. sunt fictive, neavând la bază operaţiuni reale rezultă şi din faptul că nu a fost făcută nicio plată şi nu s-a revendicat de către nimeni un asemenea prejudiciu pe nicio cale, S.C.N. S.R.L. fiind sub acest aspect capătul lanţului societăţilor fantomă.

Prin nota explicativă dată în faţa organelor fiscale de către suspectul F.A. (vol.2 f.91), acesta din urmă a arătat că nu a emis niciun document în numele societăţii, nu a avut cunoştinţă de actele întocmite şi cine le-a întocmit, acceptând doar să fie folosit ca paravan în calitate de asociat şi administrator în această societate de către N.P., care i-a luat şi cardul emis pentru deschis la Banca X. pe numele său şi în numele S.C.U. S.R.L. Toate acestea au fost făcute de F.A., potrivit propriei susţineri, la solicitarea lui N.P., în schimbul „unei mese la restaurant”. Suspectul F.A. a mai arătat în aceeaşi notă explicativă că, deşi la dosar, la fila 223 vol.1 există un proces-verbal din care reiese că suspecta T.M.D. i-ar fi predat documentele contabile de la data înfiinţării şi până la data de 25.11.2011, acesta nu a semnat niciun proces-verbal de predare primire a documentelor contabile şi nici nu a primit vreun un act contabil al S.C.U. S.R.L. De altfel, comparând semnătura suspectului de pe acest proces-verbal cu specimenul de semnături de la fila 73 din vol.V, se remarcă diferenţe vizibile în privinţa modului de efectuare a semnăturii, fiind evident că cea din cuprinsul specimenului de semnături este executată de către o persoană mai în vârstă.

Este evident, aşadar, că pentru a întări încrederea în această cesiune şi în faptul că F.A. prelua întreagă societatea cu tot activul şi pasivul precum şi cu documentele contabile ale societăţii care în realitate nu existau, s-a întocmit în fals procesul-verbal de predare-primire (vol.2 f.87) între fostul administrator T.M.D. şi F.A..

Mişcările financiare descrise au fost făcute pe de o parte pentru a da credibilitate facturilor fictive de achiziţii făcute de la S.C.U. S.R.L., iar pe de alta pentru a disimula intrarea acestor sume de bani în posesia persoanelor fizice din societăţile care foloseau această metodă. Prin introducerea în contabilitate a unor facturi fictive de la S.C.U. S.R.L., societăţile care foloseau această societate tip fantomă îşi asigurau deducerea ilegală de TVA şi diminuarea profitului impozabil, iar persoanele fizice din spatele acestor societăţi intrau în posesia unor sume importante de bani care aparţineau societăţilor pe care le administrau sau la care erau asociaţi. Prin aceste metode, întreaga activitate sau mare parte din aceasta se desfăşura de către societăţile care foloseau S.C.U. S.R.L. „la negru”, singurii beneficiari fiind

106

asociaţii şi administratorii din spatele acestor societăţi. Prin această metodă, s-a urmărit sustragerea de la răspundere penală a persoanelor care în realitate au desfăşurat şi care urmau să desfăşoare mai departe activităţi în numele S.C.U. S.R.L.

Extrasele de cont şi actele de control întocmite de către organele fiscale sunt completate de declaraţiile suspectului F.A. cu privire la activitatea infracţională a inculpatului N.P. (vol.49 f.12-18), declaraţii preluate în integralitate şi în cuprinsul referatului procurorului, care nu vor mai fi redate în cuprinsul încheierii, referindu-se în esenţă, la modul în care suspectul a fost recrutat de către inculpatul N.P., exclusiv în scopul preluării artificiale a administrării societăţii şi în vederea deschiderii unor conturi pe care acesta din urmă să fie împuternicit, profitând de situaţia materială precară a suspectului. Sub acest din urmă aspect, se va reţine că la filele 1-3 din vol.49 sunt prezentate trei fotografii ale suspectului F.A., din care rezultă că acesta este în vârstă, foloseşte o cârjă pentru deplasare şi are un aspect neîngrijit, de altfel acesta arătând în declaraţia sa că locuieşte într-un garaj fără apă curentă, lumină sau alte facilităţi şi trăieşte dintr-un ajutor social de 127 lei lunar.

b) S.C.N. S.R.L.Potrivit certificatului de furnizare de informaţii nr.....2012 emis de către Oficiul

Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj (vol.8 f.3-19), S.C.N. S.R.L. a fost înfiinţată şi înscrisă la Registrul Comerţului la data de 26.08.2005, ca societate cu răspundere limitată, având ca asociaţi pe suspectele H.M.C., cu 99 părţi sociale şi D.A. cu 1 parte socială, ambele având şi calitatea de administratori cu drepturi depline.

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.2 din data de 28.03.2011, au fost cooptaţi în societate suspecţii M.I.M. şi T.M.F., retrăgându-se D.A., care şi-a cesionat partea socială deţinută către suspecta H.M.C.. De asemenea, asociatele H.M.C. şi D.A. au renunţat la calitatea de administrator, fiind numit administrator cu puteri depline M.I.M., capitalul social fiind repartizat astfel: H.M.C. 50%, M.I.M. 25% şi T.M.F. 25%.

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.3 din data de 30.03.2011 (vol.9 f.92), s-a retras din societate H.M.C., cesionându-şi părţile sociale către M.I.M., acesta preluând prin cesiune şi o parte din părţile sociale ale suspectului T.M.F., capitalul social fiind repartizat între ei astfel: M.I.M. 95%, iar T.M.F. 5%.

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.4 din data de 20.03.2012 (vol.9 f.68), s-a retras din societate suspectul T.M.F., care şi-a cesionat părţile sociale în favoarea suspectului M.I.M. şi a fost cooptat cetăţeanul maghiar G.R., capitalul social fiind repartizat astfel: M.I.M. 80% şi G.R. 20 %.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr.5 din data de 27.11.2012 (vol.9 f.45), a fost schimbat sediul social în Bucureşti şi, totodată, denumirea societăţii în S.C.N. C. S.R.L., punctul de lucru situat în municipiul Zalău fiind închis. Se remarcă faptul că semnăturile de pe acest document al asociaţilor sunt vizibil diferite de alte semnături ale aceloraşi persoane, astfel cea a asociatului G.R. diferă de cea luată în faţa notarului public (vol.9 f.32), iar cea a asociatului M.I.M. diferă de cea care apare în specimenul de semnături (vol.9 f.21). Sub acest aspect, se reţine şi declaraţia suspectului T.M.F., care a arătat că inculpatul N.P. i-a spus că va vinde firma unui cetăţean maghiar, însă nu l-a văzut niciodată pe acesta.

Prin sentinţa civilă nr.370/23.01.2013, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosar nr..../2012, a fost admisă cererea creditorului D.G.F.P.Sălaj şi deschisă procedura generală de insolvenţă a debitorului S.C.N. S.R.L.

În cursul lunii mai 2012, în cadrul unui control efectuat la societate de către organele fiscale, foştilor asociaţi li s-au luat note explicative (vol.8 f.50-53). Cu această ocazie, M.I.M. a arătat că nu are cunoştinţă despre activităţile societăţii, nu a deţinut ştampila firmei, dar cunoaşte că a fost transmisă noului administrator, documentele societăţii se află la noul administrator maghiar, evidenţa contabilă în cursul anului 2011 a fost condusă de H.M.

107

din Zalău şi nu ştie de ce nu s-au depus în timpul cât a fost asociat declaraţiile fiscale. La rândul său, T.M.F. a precizat aceleaşi aspecte, arătând în plus că a desfăşurat activităţi de intermediere, fără să poată preciza cu ce fel de produse, în ce condiţii etc. H.M. a arătat în aceleaşi împrejurări că în perioada aprilie 2011-24.03.2012 nu a fost contactată de noii asociaţi şi administratori şi nu a condus evidenţa contabilă a acestei societăţi.

În ceea ce-l priveşte pe martorul G.R., cetăţean maghiar şi nou administrator al societăţii, se remarcă similitudinea situaţiei cu cea a martorului L.F., G.R., care locuieşte în acelaşi oraş cu L.F., arătând şi el în declaraţiile sale luate prin comisie rogatorie (vol.17 f.11-12) că îl recunoaşte din fotografie pe inculpatul N.P. ca fiind cel care l-a abordat şi transportat din Ungaria în România sub pretextul că-l va angaja, în acest scop el semnând mai multe documente fără să ştie ce anume, după care s-a întors în Ungaria. Nu a primit niciun document al vreunei societăţi şi nu a cunoscut faptul că a devenit asociat şi administrator al S.C.N. S.R.L., împrejurare din care rezultă caracterul fictiv al acestei cesiuni.

Practic, şi în cazul acestei societăţi, similar cu S.C.U. S.R.L., schimbările de asociaţi şi de administratori au fost făcute în scopul de a acredita ideea că societatea a fost transmisă cu drepturi şi obligaţii către cele două persoane din T., iar apoi cetăţeanului maghiar în posesia căruia au ajuns în final şi actele contabile ale societăţii. În realitate, această societate nu a avut nicio evidenţă fiscală, fiind folosită alături de celelalte societăţi fantomă, exclusiv în vederea emiterii de facturi fictive însoţite de plăţi fictive de către o serie de societăţi.

Sub acest aspect, nu trebuie omisă nici asemănarea izbitoare între aspectul şi modul de redactare a documentelor care au stat la baza modificărilor înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului în privinţa celor două societăţi, S.C.U. S.R.L. şi S.C.N. S.R.L., fiind evident întocmite de către aceleaşi persoane.

Legătura inculpatului N.P. şi implicarea acestuia în activitatea desfăşurată de către S.C.N. S.R.L. rezultă şi din declaraţiile celor doi suspecţi, M.I.M. (vol.49 f.22-26) şi T.M.F. (vol.49 f.37-42). Declaraţiile acestora nu vor mai fi redate, ele fiind expuse în cadrul referatului întocmit de către procuror. Se va reţine doar că, în esenţă, ambii declară aceleaşi aspecte, şi anume că nu au desfăşurat activităţi în numele societăţii N. S.R.L., că nu au avut documente sau ştampila firmei, acestea fiind la inculpatul N.P., acesta din urmă fiind de altfel cel care i-a contactat şi le-a propus preluarea unei firme care urma să intre în insolvenţă, primind sume modice pentru acest serviciu. Este de remarcat şi faptul că deşi suspectul M.I.M. a fost cel care a deţinut marea majoritate a capitalului social, potrivit propriei declaraţii, acesta a fost plecat la muncă în Ungaria în perioada în care a avut calitatea de asociat. De asemenea, suspectul T.M.F. a arătat şi faptul că a fost însoţit de către inculpatul N.P. la mai multe unităţi bancare pentru deschiderea conturilor, iar după ridicarea cardurilor aferente, le-a predat inculpatului, fără a le folosi vreodată pentru retragerea vreunei sume de bani, în singura împrejurare în care a ridicat o sumă de 5.000 lei în numerar de la ghişeul Băncii X. remiţând imediat această sumă inculpatului N.P.. Acelaşi suspect a arătat că, la solicitarea inculpatului N.P., cu 6 luni anterior audierii sale, deci aproximativ în toamna anului 2013, a semnat în alb un număr de 20-30 de facturi.

Totodată, cei doi suspecţi au indicat în declaraţiile lor că au mai preluat alte două societăţi prin intermediul inculpatului N.P., în aceeaşi manieră ca în cazul S.C.N. S.R.L., M.I.M. neputând indica numele acestora, iar T.M.F. referindu-se la S.C.W. S.R.L. şi S.C.A.P. S.R.L.

Din procesul verbal întocmit de către organele fiscale (vol.VI f.6) rezultă că partenerii S.C.N. S.R.L. au beneficiat de deducerea TVA ca urmare a înregistrării cheltuielilor cu produsele sau serviciile achiziţionate de la această societate. Din declaraţiile partenerilor (societăţilor cu activitate economică), rezultă că în cursul anului 2011 S.C.N.

108

S.R.L. a efectuat livrări de produse şi servicii în valoare de 16.894.830 lei cu TVA în valoare de 4.054.759 lei.

Urmare a acestor activităţi, organele fiscale au stabilit un impozit pe profit în sarcina acestei societăţi în cuantum total de 5.432.315 lei şi TVA în valoare totală de 7.595.012 lei. (vol VI f.6-18).

Prin intermediul conturilor S.C.N. S.R.L., au fost rulate sume de bani mai mici decât în cazul celorlalte societăţi însă, aşa cum rezultă din datoriile către stat constând în TVA şi impozit pe profit expuse mai sus, au fost emise şi înregistrate în contabilitatea altor societăţi facturi fiscale de valori foarte mari, reprezentând achiziţii şi livrări de bunuri, sub acest aspect remarcându-se îndeosebi cele către S.C.U. S.R.L., care au fost indicate anterior, când a fost analizată situaţia acestei societăţi. Chiar dacă sumele rulate au fost mai mici, se remarcă acelaşi mod de acţionare, în sensul că în aceeaşi zi cu încasarea sumelor de bani sau a doua zi, acestea sunt fie retrase de la ATM, fie direct din cont, fie se fac plăţi sub diverse justificări, lipsite însă de suport real, potrivit constatărilor organelor fiscale.

c) S.C.M. S.R.L. Potrivit certificatului constatator nr.38546/17.11.2010 emis de către Oficiul Registrului

Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare (vol.11 f.335-345), S.C.M. S.R.L. a fost înfiinţată şi înscrisă la Registrul Comerţului la data de 22.02.2008, ca societate cu răspundere limitată, având ca asociat unic pe N.E., soţia inculpatului N.P., aceasta având şi calitatea de administrator cu drepturi depline.

Potrivit actului adiţional nr.1 din data de 09.11.2010 (vol.11 f.273), s-a retras din societate N.E. şi a fost cooptat în societate inculpatul N.P., acestuia fiindu-i cedate în integralitate părţile sociale şi fiind numit totodată şi în funcţia de administrator al societăţii.

Prin procura specială autentificată sub nr.1233/16.11.2010 al Biroului Notarului Public H.A.G. (vol.11 f.228-229), inculpatul N.P. a fost împuternicit cu puteri depline de către S.C.M. S.R.L., prin asociat N.E. ca în numele său şi pentru ea să o reprezinte în relaţia cu băncile Banca R., Banca P., Intesa San Paolo, Banca Carpatica, Banca X., I. Bank, Banca A., B.C.R., L. Bank, Banca R., dar şi în cadrul adunării generale a asociaţilor. În baza acestei procuri, inculpatul N.P. a solicitat deschiderea de conturi pe numele societăţii la aceste unităţi bancare.

Prin actul adiţional nr.6 din data de 22.11.2011, a fost cooptat în societate suspectul S.A.A. (în vârstă de 18 ani la acel moment), acestuia fiindu-i încredinţată şi administrarea societăţii, capitalul social fiind împărţit între cei doi asociaţi astfel: S.A.A. 5 părţi sociale, iar N.P. 100 părţi sociale.

După 7 zile, la data de 29.11.2011, prin actul adiţional nr.7, inculpatul N.P. s-a retras din societate, cedându-şi părţile sociale asociatului S.A.A..

La data de 07.03.2012, prin actul adiţional nr.1 (vol.11 f.42), au intervenit din nou modificări în structura societăţii, fiind cooptat în societate M.A., cetăţean maghiar, deţinător al unui număr de 5 părţi sociale, alături de asociatul S.A.A. cu 105 părţi sociale, M.A. fiind numit prin acelaşi act adiţional şi administrator al societăţii.

La aceeaşi dată, prin actul adiţional nr.2 (vol.11 f.46), S.A.A., i-a cedat noului asociat şi administrator 100 de părţi sociale, inversându-se astfel proporţiile între cei doi în privinţa participării la capitalul social.

În ceea ce îl priveşte pe ultimul administrator al societăţii, M.A., se remarcă faptul că acesta provine din aceeaşi localitate cu ceilalţi doi cetăţeni maghiari către care s-a făcut cesiunea celorlalte două societăţi, S.C.U. S.R.L şi S.C.N. S.R.L. Asemeni celorlalţi doi, şi M.A. a fost abordat de către inculpatul N.P., care l-a transportat din Ungaria în România sub pretextul că-l va angaja, în acest scop acesta semnând mai multe documente fără să ştie ce anume, după care a plecat din nou în Ungaria, primind banii necesari pentru un bilet de autobuz. Nu a primit niciun document al societăţii la care a devenit asociat şi nu a cunoscut

109

faptul că a devenit asociat şi administrator al S.C.M. S.R.L., împrejurare care alături de celelalte probe confirmă caracterul fictiv şi al acestei cesiuni (vol.17 f.15-16).

Referitor la suspectul S.A.A., prin declaraţia sa (vol.82 f.114-117), acesta a arătat că a acceptat preluarea societăţii, la propunerea inculpatului N.P., într-o perioadă în care avea nevoie acută de bani, deoarece căzuse în patima jocurilor de noroc, ajungând să fure lucruri şi bani din casă, de la părinţi. Asemenea celorlalţi suspecţi, administratori ai celorlalte două societăţi de tip fantomă controlate de inculpatul N.P., nici S.A.A. nu a primit vreun act al societăţii sau ştampila acesteia şi nici nu a predat vreun asemenea document cetăţeanului maghiar care a preluat ulterior societatea.

Prin conturile S.C.M. S.R.L., în mod similar cu celelalte societăţi fantomă, au fost rulate sume importante de bani, în total 9.586.400 lei, urmate de retragerea totală şi imediată a acestora, de către mai multe societăţi, între care se remarcă îndeosebi S.C.R. S.R.L.(administrată de inculpatul B.M.), S.C.E.G.I. S.R.L (administrată de inculpatul B.E.), dar şi S.C.DORIS NET S.R.L., S.C.P. S.R.L., S.C.B.A. S.R.L.(administrată de inculpatul B.E.), S.C.G. S.R.L.(administrată de inculpatul D. G.D.), S.C.E. S.R.L.(administrată de inculpaţii G.I. şi H.I.), S.C.U. S.R.L.(administrată în fapt de inculpatul N.P.), S.C.C. S.R.L., S.C.C. S.R.L., S.C.M.A. S.R.L. (vol.11).

2-3. Inculpaţii G.I. şi H.I. În sarcina inculpaţilor G.I. şi H.I. s-a reţinut, în esenţă, că începând cu anul 2010 şi

până în prezent, în calitate de administratori ai S.C.E. S.R.L., S.C. E.C. S.R.L. şi S.C.E.T.M. S.R.L, s-au folosit de mai multe societăţi cu activitate fictivă, respectiv S.C.U. S.R.L., S.C.P.O. S.R.L., S.C.M.I. S.R.L., S.C.X.S. S.R.L., S.C.I.T. S.R.L., S.C.S.S. S.R.L., S.C.M.O. S.R.L., S.C.E.S. S.R.L., S.C.A. S.R.L. şi S.C.F.O. S.R.L., făcând plăţi fictive către acestea, însoţite de facturi fictive, urmate de retragerea sumelor de bani aferentă acestora şi întoarcerea lor în posesia deponentului, achiziţionând totodată un număr de 14 capete tractor din Germania şi Olanda prin interpunerea S.C.O.S.T. S.R.L. şi S.C.U. S.R.L.

Activitatea inculpaţilor G.I. şi H.I. va fi analizată împreună, întrucât aceştia au fost asociaţi în cadrul celor trei societăţi cu privire la care s-a reţinut a fi desfăşurat activitatea infracţională, respectiv S.C.E. S.R.L., S.C. E.C. S.R.L. şi S.C.E.T.M. S.R.L.

a) S.C.E. S.R.L. Această societate a fost înfiinţată la data de 19.12.2007 de către inculpaţii H.I. şi G.I.,

aceştia având o cotă de participare egală la capitalul social, de 50 % fiecare şi are ca obiect principal de activitate, potrivit actului constitutiv, comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate.

Din actele dosarului rezultă că această societate desfăşoară activităţi economice potrivit obiectului de activitate, având un număr mare de autovehicule de transport pentru asemenea produse.

În sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut că în desfăşurarea activităţii acestei societăţi, urmărind să desfăşoare în mare parte activităţi comerciale „la negru” sau să-şi acopere cu facturi fictive încasările reale provenind de la partenerii reali, în scopul evident al obţinerii unor beneficii materiale personale cât mai mari, şi-au apropiat societăţi de tip fantomă precum cele patru menţionate anterior (S.C.U. S.R.L., S.C.N. S.R.L., S.C.M. S.R.L., S.C.M. S.R.L.), pentru a le folosi în reglajele contabile ale S.C.E. S.R.L., dar şi ale celorlalte două societăţi administrate de ei, S.C.E.C. S.R.L. şi S.C.E.T.M. S.R.L.

Se susţine că societăţile fantomă au fost folosite de către cei doi suspecţi nu numai pentru a înregistra cheltuieli fictive în scopul de a micşora profitul impozabil şi al deducerii de TVA, în scopul de a delapida societatea pe care o administrează cu sumele trecute prin conturile societăţilor fantomă şi spălarea acestor bani prin introducerea din nou în societăţile lor sub formă de aport asociat (îndatorarea societăţii către propria lor persoană), ci şi în scopul achiziţionării de produse la negru de la diverşi furnizori, cărora le emit facturi

110

justificative în numele societăţilor fantomă. În această situaţie, anumite operaţiuni pot exista în realitate, dar ele nu au loc între societăţile între care au fost emise documentele, ceea ce face ca raporturile respective să fie tot fictive.

Din datele comunicate de către organele fiscale (vol.17 f.45-61) rezultă că S.C.E. S.R.L. a efectuat achiziţii începând cu luna ianuarie 2010 de la mai multe societăţi tip fantomă după cum urmează, între care se remarcă cele provenind de la S.C.U. S.R.L., în valoare de 883.758 lei şi de la S.C.M. S.R.L., în valoare de 485.583 lei. În aceste două situaţii prejudiciul cauzat, constând în TVA aferent acestor sume, este de 322.642 lei.

În perioada 27.12.2011-29.12.2011, s-au achiziţionat de către S.C.U. S.R.L. din Germania 6 capete tractor (4 buc. la preţul de 28.000 euro/buc. şi 2 buc. la preţul de 29.000 euro/buc.), din Olanda 5 capete tractor la preţul de 21.000 euro/buc. şi din Polonia 5 capete tractor (2 buc. la preţul de 17.500 euro/buc şi 3 buc. la preţul de 18.500 euro/buc.).

După achiziţia acestor 16 autoutilitare, în aceeaşi zi, s-au întocmit facturile de vânzare de către S.C.U. S.R.L. către S.C.O.S.T. S.R.L. şi de către această din urmă societate către S.C.E. S.R.L., cu preţ sporit faţă de cel de achiziţie (vol.IV f.103-152). Sub acest aspect, se va reţine doar un exemplu, toate documentele aflându-se la dosar la filele indicate şi fiind similare. Astfel, pentru autoutilitara cu seria de şasiu ..., S.C.U. S.R.L. a achitat la data de 29.12.2011 firmei din Olanda 21.000 euro (91.560 lei la cursul băncii la care a fost cumpărat euro în aceeaşi zi), s-a întocmit factura nr.25/30.12.2011 de vânzare de către S.C.U. S.R.L. către S.C.O.S.T. S.R.L. cu suma de 187.804,20 lei), deci un preţ dublu faţă de cel de achiziţie), iar apoi s-a emis factura nr.1135/30.12.2011 de vânzare de către S.C.O.S.T. S.R.L, către S.C.E. S.R.L. a aceleiaşi autoutilitare cu suma de 225.909,40 lei.

În data de 09.01.2012, S.C.O.S.T. S.R.L., prin reprezentantul său legal, inculpatul B.V. a făcut două plăţi inserate în tabelul privind plăţile către S.C.U. S.R.L., în sumă de 611.000 lei şi 730.000 lei, reprezentând contravaloarea facturilor 21, 22, 23, 24, 25/2011, 16, 17, 18/2011 şi 19, 20/28.12.2011 (vol.3 f.85).

În aceste condiţii rezultă că acest circuit al autoutilitarelor este fictiv, fiind derulat în realitate de către suspecţii G.I. şi H.I., interpunerea S.C.U. S.R.L. şi S.C.O.S.T. S.R.L. făcându-se doar pentru ca S.C.E. S.R.L. să beneficieze de TVA-ul deductibil în valoare de 676.937 lei, aceasta cu sprijinul inculpatului B.V.-V., administrator la S.C.O.S.T. S.R.L.

Circuitul descris anterior este parţial recunoscut de inculpatul B.V.-V., care a arătat în declaraţia sa (vol.54 f.11-15) că în cursul anului 2011, aflându-se în incinta S.C.E. S.R.L., ar fi fost contactat de doi reprezentanţi ai S.C.U. S.R.L., care i-au propus să achiziţioneze un număr de 14 capete tractor provenind din Germania. Inculpatul B.V. i-a propus inculpatului H.I. să cumpere aceste utilaje, iar ulterior să i le vândă acestuia la un preţ de achiziţie mai mare cu aproximativ 30-40%, cu toate că H.I. avea posibilitatea să achiziţioneze aceste utilaje direct de la S.C.U. S.R.L.

Aceste utilaje au fost achiziţionate prin intermediul inculpatului N.P., care deţinea funcţia de împuternicit al S.C.U. S.R.L., iar ulterior au fost vândute S.C.O.S.T. S.R.L., iar această societate le-a revândut societăţii administrate de inculpaţii H.I. şi G.I..

Din descrierea celor de mai sus rezultă faptul că inculpaţii G.I. şi H.I. au folosit societatea controlată de inculpatul N.P., S.C.U. S.R.L., beneficiind şi de ajutorul S.C.O.S. S.R.L. şi, implicit, de complicitatea administratorului acesteia, inculpatul B.V.-V., fiind astfel dovedite şi legăturile dintre inculpaţi.

În prezent, S.C.E. S.R.L. este în insolvenţă, fiind numit lichidator judiciar S.C.R. S.R.L.

Pentru a-şi asigura conducerea în continuare a societăţii şi pe perioada lichidării, inculpaţii H.I. şi G.I. au constituit, în complicitate cu lichidatorul, trei debite fictive, încheind în acest sens contracte false de cesiune de creanţă (vol.17 f.110-137).

111

Astfel, S.C.X.S. S.R.L., administrată de către suspectul D.D.P., în calitate de cedent, a cedat creanţa sa faţă de S.C.E. S.R.L., în cuantum de 3.101.979 lei către S.C.P.O. S.R.L., societate administrată de către suspectul P.D.P., finul lui G.I. (contractul nr.15/03.06.2013). S.C.I.T. S.R.L., administrată de fiul suspectului H.I., suspectul H.F., a cedat creanţa acestei societăţi faţă de S.C.E. S.R.L., în cuantum de 2.523.740,25 lei către aceeaşi societate, S.C.P.O. S.R.L. (contractul nr.25/10.06.2013 – vol.17 f.153-155), iar S.C.E.T.M. S.R.L., administrată de către inculpaţii H.I. şi G.I. a cedat către aceeaşi societate S.C.P.O. S.R.L.creanţa de 3.073.287,78 lei (contractul de cesiune nr.30/17.06.2013).

Fiind invitat la sediul S.C.E. S.R.L. pentru a lămuri situaţia, inspectorul fiscal P.M.C., intuind că i se va propune un avantaj pentru a acoperi problema creanţei fictive de 7.538.269 lei, a sesizat D.I.IC.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj (vol.17 f.102). În cauză s-a dispus interceptarea comunicărilor în mediul ambiental purtate între inspectorul fiscal şi inculpatul G.I.. Din discuţiile purtate, a rezultat că inculpatul G.I. recunoaşte inexistenţa acestor creanţe şi încearcă să lămurească inspectorul să-l păsuiască pentru a rezolva situaţia, inclusiv prin renunţarea la creanţele respective.

Din sesizarea inspectorului fiscal, care a fost în control la S.C.P.O. S.R.L. Zalău, rezultă că actele acestei societăţi se găsesc la sediul S.C.E. S.R.L. şi că aceeaşi persoană, respectiv suspecta D.V. este contabila ambelor societăţi. Totodată, din discuţia acestuia cu administratorul P.D.P. rezultă că acesta nu avea cunoştinţă de aspectele privind creanţa societăţii în care este asociat şi pe care o administrează faţă de S.C.E. S.R.L., discuţia purtându-se pe această temă doar cu inculpatul G.I..

Mai mult, din aceeaşi declaraţie şi documentele ridicate de inspector, rezultă că, deşi creanţa totală de 7.538.269 lei este înregistrată în dosarul de faliment de către lichidator, aceasta nu se regăseşte în documentele contabile a S.C.P.O. S.R.L. şi S.C.E. S.R.L. Deşi cesiunile de creanţă respective nu erau înregistrate în evidenţa contabilă a S.C.E. S.R.L., lichidatorul a luat ca fiind valabile aceste cesiuni şi le-a înregistrat în buletinul procedurilor de insolvenţă (vol.17 f.137).

Referitor la aceste cesiuni, trebuie reţinute şi declaraţiile administratorilor societăţilor cedente, respectiv ale suspecţilor H.F., pentru S.C. I.T. S.R.L., care a arătat nu are cunoştinţă de o asemenea cesiune, în fapt firma fiind folosită de tatăl său, inculpatul H.I., iar de contabilitate ocupându-se suspecta D.V. (vol.56 f.36-38) şi, respectiv D.D.P. (vol.56 f.48-50), pentru S.C.X.S. S.R.L., care a arătat că a cesionat creanţa la propunerea inculpatului H.I., fără a avea cunoştinţă despre cesionar şi fără a avea vreun contact cu acesta. În ceea ce îl priveşte pe suspectul P.D.P., administratorul cesionarului S.C.P.O. S.R.L., acesta a arătat în declaraţia sa (vol.56 f.41-45) că nu are cunoştinţă despre cesiunile respective, nu a intrat în legătură cu administratorii societăţilor cedente şi a încheiat acele contracte de cesiune la solicitarea inculpaţilor G.I. şi H.I., la momentul la care i-au fost prezentate spre semnare acestea fiind deja semnate de către cedenţi.

Toate aceste aspecte denotă fictivitatea respectivelor cesiuni de creanţe, prin intermediul acestora S.C.E. S.R.L. sporindu-şi în mod artificial cheltuielile şi beneficiind pentru aceste sume de TVA deductibil în sumă de 1.459.020 lei.

Potrivit rapoartelor întocmite de către organele fiscale, S.C.E. S.R.L. a efectuat achiziţii fictive de la mai multe societăţi fantomă.

Către S.C.U. S.R.L., S.C. E. S.R.L. a efectuat plăţi fictive în valoare totală de 1.071.000 lei (150.000 lei prin Banca …, 42.000 lei prin Banca … şi 879.000 lei prin Banca …). Raportat la această sumă, 257.000 lei constituie TVA dedus pe nedrept, iar restul de 814.000 lei reprezintă bani delapidaţi prin intermediul S.C.U. S.R.L din S.C.E. S.R.L. de către cei doi inculpaţi, G.I. şi H.I..

112

Situaţia este similară şi în privinţa sumei de 420.000 lei rulată de către S.C.E. S.R.L. prin contul de la Banca … aparţinând S.C.M. S.R.L., 100.800 lei fiind TVA, iar diferenţa de 319.200 lei fiind însuşită prin delapidare.

Transferul sumelor bani menţionate de către inculpaţii H.I. şi G.I. prin conturile S.C.U. S.R.L sub aparenţa unor plăţi reprezintă acţiuni specifice infracţiunii de spălarea banilor.

Analizând transferurile bancare, acestea apar făcute după acelaşi şablon ca în cazul societăţilor analizate anterior, respectiv banii sunt depuşi în conturile S.C.U. S.R.L şi retraşi în aceeaşi zi în numerar de la ghişeu, aparent de către N.P., sub justificarea unor plăţi fictive, sau de la ATM-uri (aflate cu preponderenţă în Zalău).

O altă societate fantomă folosită de către inculpaţii H.I. şi G.I. este S.C.S.S. S.R.L., în care asociat şi administrator este suspectul P.I. care, aşa cum am arătat mai sus, a introdus-o ca asociat pe mama sa în cadrul S.C.U. S.R.L, folosită de asemenea, inclusiv în folosul S.C.E. S.R.L.la astfel de fapte. S.C.S.S. S.R.L. a efectuat livrări fictive în sumă de 3.334.068 lei către S.C.E. S.R.L., cauzând astfel un prejudiciu constând în TVA dedus în suma de 800.176 lei. P.I. se află în relaţie de prietenie cu suspecţii G.I. şi H.I., aspect ce rezultă din convorbirile telefonice purtate în cauză şi supravegherile în mediul ambiental din care rezultă că aceştia s-au întâlnit în Oradea împreună şi cu inculpatul B.V.-V., administrator la S.C.O.S.T. S.R.L., dar şi din declaraţiile suspectului P.I..

O altă societate fără activitate economică folosită doar pentru emiterea de facturi fictive este S.C.M.O. S.R.L., în care asociaţi sunt suspecţii C.M. şi Constantin Ionuţ B., administrator fiind suspecta C.M., societatea fiind înfiinţată la iniţiativa şi solicitarea inculpatului B.V.-V.. Din procesul verbal întocmit de către organele fiscale (vol.17 f.60), rezultă că folosind aceeaşi metodă descrisă anterior, S.C.E. S.R.L. a „achiziţionat” de la S.C.M.O. S.R.L. motorină, în valoare de 1.934.703,91 lei, în perioada 01.11.2011-31.01.2012, pentru care a prezentat extrase de cont de la B.C.R. şi Banca X.. Prejudiciul adus bugetului de stat în urma acestor achiziţii fictive este de 249.639 lei impozit pe profit şi 374.459 lei TVA.

De asemenea, S.C.E. S.R.L. a înregistrat facturi fictive de la S.C.E.M.S. S.R.L., în valoare de 293.737,80 lei, cauzând un prejudiciu în valoare de 46.940 lei impozit pe profit şi 130.805 lei TVA.

În cadrul relaţiilor comerciale desfăşurate, S.C.E. S.R.L. a folosit şi facturi fictive de la S.C.A. S.R.L., administrată de suspectul B.E., valoarea achiziţiilor ridicându-se la suma de 1.378.336 lei, deducând în acest mod TVA ilegal în suma de 330.801 lei.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de către specialiştii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura centrală şi care constituie vol.131 al dosarului de urmărire penală, au rezultat date şi cu privire la alte relaţii ale S.C.E. S.R.L. cu societăţi de tip fantomă, respectiv S.C.P.I. S.R.L., S.C.N.O. S.R.L., S.C.W.P. S.R.L., S.C.V. S.R.L., S.C.C.B. S.R.L., S.C.N.G.O. S.R.L., S.C.D. S.R.L., acestea urmând să facă obiectul anchetei în continuare.

b) S.C.E.T.M. S.R.L.În privinţa acestei societăţi, înfiinţată şi de administrată tot de către inculpaţii H.I. şi

G.I., s-a reţinut până la acest moment efectuarea de achiziţii fictive de la S.C.M.O. S.R.L., S.C.F.O.M. S.R.L., S.C.T.T.S. S.R.L. şi S.C.A. S.R.L.

Potrivit actelor întocmite de către organele fiscale, S.C.E.T.M. S.R.L. a declarat prin declaraţia informativă D 394 achiziţii fictive de la S.C.M.O. S.R.L. CRAIOVA, administrată de către suspecta C.M., în valoare de 1.856.335 lei, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 445.520 lei TVA, 297.013 lei impozit pe profit, 519.070 lei accize şi 124.577 lei TVA aferent accizelor.

113

Administratorul acestei societăţi, suspecta C.M., a arătat în declaraţia sa din data de 07.05.2014 (vol.82 f.8-16) că în perioada iunie 2011-martie 2012, activitatea sa a constat exclusiv în scrierea de facturi şi rularea de bani din conturile societăţii sale şi restituirea sumelor respective către inculpatul B.V.-B.. Prin intermediul acestuia, l-a cunoscut şi pe inculpatul H.I., B. cerându-i să îi întocmească şi lui H.I. facturi de motorină, urmând să primească un comision similar celui primit de la inculpatul B.. Suspecta a mai arătat că şi anterior momentului în care l-a cunoscut pe H.I., a facturat pentru S.C.E. S.R.L. şi S.C.E.T.M. S.R.L. şi, de asemenea, la solicitarea lui H.I., a emis facturi şi pentru S.C.E.T.U. S.R.L., crezând că şi această societate aparţine aceluiaşi inculpat, dar şi pentru S.C.G. S.R.L. totodată, în declaraţia din data de 26.06.2014 (vol.93 f.196-200), suspecta a arătat că în perioada în care inculpatul B.V.-V. a fost internat în spital, timp de o săptămână sau două, a ridicat sumele de bani care intraseră în cont şi i le-a restituit personal inculpatului H.I., de fiecare dată restituind sume cuprinse între 150.000 şi 300.000 lei. În privinţa societăţilor de pe numele cărora a emis facturile, S.C.C.B. S.R.L. şi S.C.M.O. S.R.L., suspecta a arătat expres că acestea nu au avut activitate, angajaţi sau mijloace fixe sau mobile.

De la S.C.F.O.M. S.R.L., administrată de către suspectul S.N., au fost declarate prin acelaşi document achiziţii fictive în sumă totală de 875.884 lei, cu un prejudiciu calculat la suma de 210.212 lei reprezentând TVA.

Relevantă sub aspectul relaţiilor dintre societăţi este declaraţia suspectului S.N. (vol.49 f.47-50), din care rezultă faptul că prin intermediul lui P.S. l-a cunoscut pe inculpatul H.I., convenind cu acesta să îl sprijine cu facturi fictive ori de câte ori va avea nevoie, astfel că a emis pentru acesta un număr cuprins între 50 şi 100 de facturi pentru combustibil şi motorină, cu diferite sume, urmate de ridicarea banilor viraţi din cont şi restituirea lor către inculpatul H.I.. De asemenea, a mai arătat suspectul că s-a înţeles cu inculpatul H.I. ca acesta să achiziţioneze prin intermediul său un număr de opt capete tractor, virându-i sumele necesare, pe care suspectul le-a transformat în euro şi a făcut plata către societatea din Germania cu care legătura era stabilită anterior de către inculpatul H.I., tranzacţia în sine fiind făcută exclusiv cu banii acestuia şi în interesul său, societatea suspectului fiind interpusă în scopul de a nu plăti TVA şi de deduce ulterior TVA. În continuare, P.S. a întocmit o factură fictivă pe S.C.F.O.M. S.R.L. pentru achiziţionarea de către S.C. E.T.M. S.R.L. a celor 8 capete de tractor din Germania.

În perioada iunie-septembrie 2013, S.C.E.T.M. S.R.L. a declarat achiziţii fictive de la S.C.T.T.S. S.R.L., administrată de către suspectele I.E. şi Z.A. în valoare totală de 3.274.183 lei, prejudiciind bugetul statului cu suma de 785.804 lei, reprezentând TVA.

S.C.E.T.M. S.R.L. a declarat prin declaraţia informativă D 394 achiziţii fictive şi de la S.C.A. S.R.L., administrată de către suspectul B.E., în sumă totală de 521.891 lei, pentru care s-a stabilit un prejudiciu de 125.254 lei reprezentând TVA.

Suspectul S.N. a mai arătat în declaraţia sa din data de 07.05.2014 că a emis facturi către firmele administrate de H.I., G.I. şi B.V.-V. şi de pe S.C.N.O. S.R.L., în perioada ianuarie 2010-iunie 2012, retrăgând din cont şi restituind deponenţilor suma totală de 19.280.000 lei în această perioadă.

Acelaşi suspect a dat detalii şi despre modul de derulare a tranzacţiilor S.C.E.T.M. S.R.L. cu S.C.T.T.S. S.R.L., arătând că firma sa, S.C.N.O. S.R.L. importa bitum rutier de la firma O. din Polonia, pe care îl vindea către S.C.T.S. S.R.L., iar de la această ultimă societate nu cunoaşte cui era vândut bitumul, însă transportul bitumului din Polonia se făcea cu maşinile inculpaţilor G.I. şi H.I. direct la destinatarul final. În declaraţia din 25.06.2014 (vol.93 f.190-194), suspectul a adăugat că S.C.N.O. S.R.L. era singura firmă care era înscrisă în registrul operatorilor intracomunitari şi, prin intermediul acesteia a cumpărat bitum din Polonia, l-a vândut către S.C.N.G.O. S.R.L., iar de aici către S.C.E. S.R.L., în acest mod S.C.N.O. S.R.L. încărcându-se cu TVA de plată.

114

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de către specialiştii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura centrală şi care constituie vol.131 al dosarului de urmărire penală, au rezultat date şi cu privire la alte relaţii ale S.C.E.T.M. S.R.L. cu societăţi de tip fantomă, respectiv S.C.A.H. S.R.L., S.C.S.S. S.R.L., S.C.N.G.O. S.R.L., S.C.E.M.S. S.R.L., S.C.A. S.R.L., S.C.D.E. S.R.L., acestea urmând să facă obiectul cercetărilor în continuare.

c) S.C.E.C. S.R.L.Şi această societate a fost administrată tot de către inculpaţii H.I. şi G.I., însă

nu a avut activităţi economice reale, din actele fiscale rezultând că a declarat achiziţii fictive de la S.C.S.S. S.R.L., administrată de către suspectul P.I., în sumă de 1.680.824 lei, pentru care a fost stabilit TVA aferent în suma de 403.398 lei.

Şi în privinţa acestei societăţi au rezultat date cu privire la alte relaţii, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică şi care vor fi cercetate în continuare, respectiv, cu S.C.W.P. S.R.L., S.C.N.O. S.R.L, S.C.P.I. S.R.L., S.C.V. S.R.L., S.C.N.G.O. S.R.L.

4. Inculpatul B.V.-V.În sarcina inculpatului B.V.-V. s-a reţinut, în esenţă, că prin intermediul societăţii pe

care o administrează, S.C.O.S.T. S.R.L., împreună cu societăţile comerciale administrate de inculpaţii G.I. şi H.I., S.C.E. S.R.L., S.C.E.C. S.R.L. şi S.C.E.T.M. S.R.L, s-au sprijinit reciproc în derularea de activităţi infracţionale, prin folosirea mai multor societăţi cu activitate fictivă, făcând plăţi fictive către acestea, însoţite de facturi fictive, interpunându-şi totodată societatea, alături de S.C.U. S.R.L. în achiziţionarea de către S.C.E. S.R.L. a unui număr de 14 capete tractor din Germania şi Olanda.

Activitatea infracţională a inculpatului B.V.-V. este reţinută în legătură cu S.C.O.S.T. S.R.L., societatea pe care acesta o administrează şi care are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoşi şi al produselor derivate, similar cu cele trei societăţi unde sunt administratori inculpaţii H.I. şi G.I., cu care inculpatul B.V.-V. este prieten, desfăşurând afaceri împreună şi sprijinindu-se reciproc totodată şi în activitatea infracţională, aşa cum a rezultat şi din descrierea operaţiunilor legate de achiziţia celor 16 autoutilitare de către S.C.E. S.R.L. şi cum rezultă şi din convorbirile telefonice purtate în cauză (vol.19 f.33-36).

Potrivit rapoartelor fiscale de la dosar, această societate a declarat achiziţii de la S.C.U. S.R.L., în cuantum de 2.256.460 lei, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 541.550 lei constând în TVA.

Şi această societate a rulat prin conturile S.C.U. S.R.L. sume importante de bani, respectiv un total de 2.886.250 lei (186.000 lei prin Banca R., 379.250 lei prin Banca R. şi 2.321.000 lei prin Banca X.). Mişcările financiare s-au făcut în acelaşi mod ca şi în cazul S.C.E. S.R.L., respectiv banii au fost depuşi şi ridicaţi în aceeaşi zi, fie numerar de către N.P., fie prin intermediul ATM-urilor.

Referiri la tranzacţiile efectuate de către S.C.O.S.T. S.R.L. prin administratorul său, B.V.-V. prin intermediul S.C.U. S.R.L. şi la relaţia acestuia cu inculpatul N.P., pe de o parte şi cu inculpaţii G.I. şi H.I., pe de altă parte, au făcut în declaraţiile lor, menţionate şi anterior, suspecţii F.A. şi S.N., apreciind inutil a se relua depoziţiile acestora care se regăsesc oricum la dosarul cauzei la filele indicate anterior. Se vor reţine doar aspectele din declaraţia suspectului S.N. care nu au fost menţionate anterior, referitor la modul în care cei doi s-au cunoscut, în cursul anului 2012, prin intermediul lui P.S., ocazie cu care inculpatul a aflat că suspectul deţine mai multe societăţi comerciale „curate”, respectiv care nu desfăşoară activităţi comerciale, astfel că i-a propus ca în perioada următoare să îi emită facturi fictive prin care, în mod fals, societatea achiziţiona bunuri de la societatea lui B.V., respectiv facturi fictive din care rezulta că societăţile sale vând către S.C.O.S.T. S.R.L. diferite bunuri (cauciucuri şi diferite combustibile), facturile fiind cuprinse între 100.000 şi 150.000 lei. Astfel, B.V. se deplasa la Bucureşti, S.N. îi emitea o factură fictivă, acesta vira banii prin

115

Raifeissen Bank, se deplasau împreună la bancă, suspectul ridica în numerar sumele de bani, după care le preda inculpatului, primind pentru serviciile oferite acestuia şi inculpatului H.I. un autoturism marca BMW X6, an fabricaţie 2010, având o valoare de aproximativ 30 000 euro, de la cel din urmă inculpat. Suspectul a arătat totodată că în cursul anului 2012, precum şi în perioada ianuarie-martie 2013, a întocmit pentru B.V. un număr de aproximativ 20-25 facturi fictive reprezentând anvelope şi combustibil de tip M, în valoare totală de aproximativ 30 miliarde lei vechi, sumă pe care B.V. a încasat-o prin intermediul său în perioada menţionată, de fiecare dată predându-i acestuia sumele plătite de el prin bancă reprezentând contravaloarea facturilor fiscale fictive.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, „S.C.O.T. S.R.L. a achitat către S.C.U. S.R.L., prin conturile deschise la bănci de către acesta, suma de 2.985.814 lei, sumă din care respectându-se ponderea calculată pe total încasări, 1.626.074,34 lei au fost ridicaţi în numerar de către N.P. sau de la ATM, 406.070,70 lei au fost transferaţi către S.C.M. SRL, 309.628,91 lei au fost transferaţi către S.C.M. S.R.L. şi 601.342,93 lei au fost utilizaţi pentru schimburi valutare.”

Prin Ordonanţa din data de 05.02.2014 din dosar nr..../P/2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.OT. – Serviciul Teritorial Sălaj, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de făptuitorii: N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., D. B., B.V.-V., B.E., B.M., B.G., P.M., P.I., M.I.M., T.M.F., T.O.R., S.A.A., F.A. şi alte persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art.7 din Legea 39/2003, evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 141/2005 şi spălare de bani, prevăzută de art.23 alin.1 lit.a) din Legea nr.656/2002.

Prin ordonanţa din data de 25.03.2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un număr de 32 de persoane în calitate de suspecţi: N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., D. B., B.V.-V., B.E., B.M., B.G., P.M., D.M., H.A., P.I., T.M.D., T.M.F., F.A., H.M.C., M.I.M., S.A.A., T.O.R., V.D., C.M., B.E., I.E., Z.A., S.N., E.J.Z., D.V., H.F., D.D.P. şi P.D.P..

Prin Ordonanţa din data de 29.03.2014, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în 32 de locaţii şi audierea unui număr de 25 de suspecţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţii N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., B.V.-V., B.E., B.M. şi B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.

Totodată, prin Ordonanţa din aceeaşi dată, 29.03.2014, s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a celor nouă inculpaţi, după cum urmează: a inculpatului B.E. de la data de 29.03.2014, ora 00:05 până la data de 30.03.2014, ora 00:05; a inculpatului B.G. de la data de 29.03.2014, ora 00:50 până la data de 30.03.2014, ora 00:50; a inculpatului C.S.D. de la data de 29.03.2014, ora 02:30 până la data de 30.03.2014, ora 02:30; a inculpatului B.M. de la data de 29.03.2014, ora 03:00 până la data de 30.03.2014, ora 03:00; a inculpatului D. G.D. de la data de 29.03.2014, ora 04:50 până la data de 30.03.2014, ora 04:50; a inculpatului N.P. de la data de 29.03.2014, ora 04:50 până la data de 30.03.2014, ora 04:50; a inculpatului H.I. de la data de 29.03.2014, ora 07:58 până la data de 30.03.2014, ora 07:58; a inculpatului B.V.V. de la data de 29.03.2014, ora 10:00 până la data de 30.03.2014, ora 10:00; a inculpatului G.I. de la data de 29.03.2014, ora 12:40 până la data de 30.03.2014, ora 12:40, în vederea prezentării lor în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Toţi cei nouă inculpaţi au fost arestaţi preventiv prin încheierea penală nr.20/A din data de 29.03.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosarul nr..../2014, pentru o durată de 30 de zile, de la 30.03.2014 la 28.04.2014, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.6-14/UP/30.03.2014.

În cauză s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art.223 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, considerându-se la acel moment

116

că există probe şi indicii temeinice care conduc la suspiciunea rezonabilă că toţi cei nouă inculpaţi au săvârşit faptele grave de care sunt acuzaţi, iar gravitatea sporită a faptelor, modul de săvârşire a acestora, prin profitarea de persoane vulnerabile şi luarea de măsuri pentru ascunderea urmelor săvârşirii infracţiunilor, amploarea faptelor şi numărul mare de persoane atrase în cadrul grupului probează pericolul concret pentru ordinea publică a acestora.

În urma contestaţiei formulate de către toţi cei nouă inculpaţi, Curtea de Apel Cluj, prin încheierea penală nr.32/08.04.2014, a apreciat că se impune respingerea propunerii D.I.I.C.O.T. – B.T.Sălaj în privinţa inculpaţilor B.E., B.M., D. G.D. şi B.G., faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu fiind suficientă, având în vedere participaţia lor mai puţin gravă, atitudinea de recunoaştere a inculpatului D. G.D., disponibilitatea inculpaţilor B.G. şi B.M. de recuperare a prejudiciului care va fi stabilit pe baza unei expertize contabile şi situaţia lor personală, respectiv împrejurarea că toţi sunt bine integraţi în familie şi societate, având domicilii stabile. Măsura preventivă a arestului la domiciliu a fost luată faţă de aceşti inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 08.04.2014 până la data de 07.05.2014 inclusiv.

Ulterior, prin încheierea penală nr.27/A din data de 22.04.2014, pronunţată în dosar nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită măsura arestării preventive a inculpaţilor N.P., C.S.-D., G.I., H.I. şi B.V.-V. pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.04.2014 până la 28.05.2014, contestaţiile inculpaţilor fiind respinse prin încheierea penală nr.41/30.04.2014 a Curţii de Apel Cluj. În urma disjungerii propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii B.E., B.M., D. G.D. şi B.G., datorită lipsei încheierii în care erau consemnate motivele care au justificat, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj, această măsură preventivă tot privativă de libertate, însă mai uşoară, s-a format dosarul nr..../2014, în care prin încheierea penală nr.28/A din data de 28.04.2014, a fost prelungită această măsură preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la 08.05.2014 la 06.06.2014. Contestaţiile formulate de inculpaţi au fost respinse prin Încheierea penală nr.45/07.05.2014 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Încheierea penală nr.43/A din data de 27.05.2014, pronunţată în dosarul nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită din nou măsura arestării preventive a inculpaţilor N.P., C.S.-D., G.I., H.I. şi B.V.-V. pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.05.2014 până la 27.06.2014, contestaţiile inculpaţilor fiind respinse prin încheierea penală nr.57/04.06.2014 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Încheierea penală nr.42/A din data de 27.05.2014, pronunţată în dosarul nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpaţilor B.E., B.M., D. G.D. şi B.G. pe o perioadă de 21 de zile, de la 07.06.2014 la 27.06.2014, pentru înlăturarea decalajului între datele de expirare a celor două categorii de măsuri preventive privative de libertate luate în cauză faţă de inculpaţi şi soluţionarea unitară a eventualei următoare propuneri. Şi de această dată, contestaţiile inculpaţilor au fost respinse prin Încheierea penală nr.61/06.06.2014 a Curţii de Apel Cluj.

La data de 24.06.2014, prin Încheierea penală nr.52/A, pronunţată în dosar nr..../2014, astfel cum a fost ea îndreptată în privinţa erorilor materiale legate de durata măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj, a admis propunerea D.I.I.C.O.T. – B.T.Sălaj şi a dispus prelungirea măsurilor preventive luate în cauză faţă de toţi cei nouă inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile, de la 28.06.2014 la 27.07.2014. În urma soluţionării contestaţiilor declarate de inculpaţi, Curtea de Apel Cluj, prin Încheierea penală nr.91/04.07.2014, a admis contestaţiile şi a dispus prelungirea măsurilor preventive pe o perioadă de 20 de zile, de la 28.06.2014 la 17.07.2014 inclusiv.

La soluţionarea tuturor propunerilor de prelungire a arestărilor preventive, s-a considerat că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.234 alin.1 şi, respectiv art.222 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive

117

iniţiale subzistă şi justifică în continuare privarea de libertate a celor nouă inculpaţi, iar Curtea de Apel Cluj a apreciat, în ultima încheiere pronunţată, că un termen de 20 de zile este suficient pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 Cod procedură penală, întrucât urmărirea penală este aproape de finalizare.

La data de 08.08.2014 a fost înaintat instanţei rechizitoriul parchetului nr..../P/2012 fiind înregistrat la instanţă sub nr..../2014 urmând a se urma faza procedurii de cameră preliminară.

Prin Încheierea Penală nr. 588/2014 din data de 29.09.2014 a Curţii de Apel Cluj, judecătorul de cameră preliminară a admis contestaţiile formulate de inculpaţii H.I., G.I., N.P., B.V. împotriva încheierii penale nr.27/P a şedinţei camerei de consiliu din data de 11.09.2014 a Tribunalului Sălaj, pe care a desfiinţat-o numai cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive faţă de aceşti inculpaţi şi omisiunea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Soluţionând cauza, în baza art. 348 alin. (1) rap. la art. 242 al.2, art. 218 al.1 C.p.p. şi art.202 al.4 lit. d C.p.p., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor:H.I..; G.I.; B.V.V. şi N.P. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29 septembrie 2014, până la data de 28 octombrie 2014. În baza art. 221 alin. (1) C.p.p., s-a impus inculpaţilor obligarea de a nu părăsi imobilul în care locuiesc, respectiv cele ale domiciliilor menţionate mai sus. În baza art. 221 al.1 şi 2 lit. a şi b C.p.p. s-a dispus ca pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu inculpaţii să respecte următoarele obligaţii: a)Să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b)Să nu comunice inculpaţii între ei, precum şi să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi sau martori din prezenta cauză. În baza art.221 al. 4 s-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin sau a măsurii, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Inculpaţii, cu respectarea art. 221 al.6 şi 7 C.p.p., pot proceda potrivit dispoziţiilor acestor texte de lege procedural penale.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că măsura arestului la domiciliu este, în continuare, proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, astfel: H.I. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.367 alin.1 CP şi 29 de infracţiuni prev. art.9 lit.c din L.241/2005, 7 infracţiuni de complicitate prev. de art.48 rap. la art.9 lit.c din L.241/2005, art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu aplicarea art.5 CP, G.I. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.367 alin.1 CP şi 29 de infracţiuni prev. art.9 lit.c din L.241/2005, 7 infracţiuni de complicitate prev. de art.48 rap. la art.9 lit.c din L.241/2005, art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu aplicarea art.5 CP, B.V.V. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.367 alin.1 CP, 7 infracţiuni de complicitate prev. de art.48 rap. la art.9 lit.c din L.241/2005, art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu aplicarea art.5 CP, N.P. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.367 alin.1 CP, 19 infracţiuni de complicitate prev. de art.48 rap. la art.9 lit.c din L.241/2005, art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, 5 infracţiuni prev. de art.47 CP rap. la art.280 ind.1 din L.31/1990, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu aplicarea art.5 CP, toţi deţinuţi în Arestul I.P.J. Sălaj .

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cauza Lettellier c. Franţei, că în circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces, cel puţin pentru un timp.

Aşadar, pentru a putea afla adevărul în prezenta cauză şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, se impune privarea de libertate a inculpaţilor şi în continuare, cu atât mai mult cu cât şi la acest moment procesual subzistă temeiurile avute la momentul luării măsurii arestului la domiciliu.

118

În conformitate cu disp.art.207 alin.4 Cod procedură penală, în baza actelor dosarului, pentru considerentele avute în vedere atât la momentul dispunerii măsurii arestului la domiciliu, cât şi pentru considerentele de mai sus, vizând analiza legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară a constatat că se menţin temeiurile de drept prevăzute de art.223 alin.2 Cod procedură penală.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că subzistenţa acestor temeiuri impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor pentru realizarea scopului avut în vedere la dispunerea acestei măsuri, scop constând în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Prin rechizitoriul întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Biroul Teritorial Sălaj, la data de 08.08.2014, în Dosar nr. .../2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii B.E. trimis în judecată pentru infracţiunile prev. de art.367 alin.1 CP, 10 infracţiuni prev. de art.9 lit.c din L.241/2005, o infracţiune prev. de art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu aplicarea art.5 CP, B.M. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.367 alin.1 CP, 5 infracţiuni prev. de art.9 lit.c din L.241/2005, o infracţiune prev. de art.29 alin.1 lit.a din L.656/2002, totul cu aplicarea art.5 CP, C.S.D. trimis în judecată pentru infracţiunile prev. de art.367 alin.1 CP, 12 infracţiuni de complicitate prev. de art.48 rap. la art.9 lit.c din L.241/2005, o infracţiune prev. de art-29 alin.1 lit.a din L.656/2002 rap. la art.35 alin.1 CP, o infracţiune prev. de art.280 ind.1 din L.31/1990, 3 infracţiuni prev. de art.48 Cp rap. la art.280 ind.1 din L.31/1990, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu art.5 CP, B.G. trimis în judecată pentru infracţiunile prev. de art.367 alin.1 CP, 10 infracţiuni prev. de art.9 lit.c din L.241/2005, o infracţiune prev. de art.29 alin.1 lit.a L.656/2002, totul cu aplicarea art.38 alin.1 cu art.5 CP.

S-a reţinut în rechizitoriu că în perioada ianuarie 2011 – primăvara anului 2012, aceste persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca scop sprijinirea, cu ajutorul unor societăţi de tip „fantomă” a mai multor societăţi comerciale de pe raza judeţului Sălaj şi a judeţelor învecinate, în vederea săvârşirii de către acestea din urmă a infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

S-a reţinut în cuprinsul referatului procurorului că în perioada 2010 – primăvara anului 2013, au funcţionat mai multe societăţi care aveau un comportament tip fantomă, fiind folosite de numeroase alte societăţi din judeţul Sălaj şi din alte judeţe pentru a-şi regla activitatea contabilă, astfel încât să nu plătească sau să plătească foarte puţin bugetului de stat, banii obţinuţi în urma activităţilor de evaziune fiscală şi delapidare urmând să intre în posesia administratorilor societăţilor din jurul societăţilor fantomă.

Modalitatea concretă de săvârşire a acestui gen de infracţiuni s-a reţinut a fi următoarea:

Societăţile cu activitate comercială semnificativă, prin intermediul administratorilor lor, găsesc o persoană sau un grup de persoane, de regulă cu condiţie materială modestă, lipsite de experienţă de viaţă sau cu un nivel intelectual scăzut, care sunt dispuse, în schimbul unor mici favoruri materiale, să devină asociaţi şi administratori în astfel de societăţi de tip fantomă. În acest fel, se creează aparenţa că activităţile efective desfăşurate de către aceste societăţi fantomă sunt realizate de către persoanele fizice ce au calitatea de administrator şi/sau asociaţi sau cel puţin cu ştirea lor. În realitate însă, persoanele care figurează ca asociaţi şi administratori în cadrul acestor societăţi fantomă sunt folosite doar la constituirea acestor societăţi şi la deschiderea de conturi şi obţinerea de carduri bancare. Ulterior, întreaga activitate imputată acestor societăţi fantomă este realizată de către persoanele din cadrul societăţilor beneficiare în urma raporturilor comerciale fictive sau de către persoane desemnate de către acestea pentru astfel de activităţi (contabili, secretare etc).

Societăţile cu activitate economică reală au nevoie de astfel de societăţi fantomă pe care să le controleze şi cu ajutorul cărora să-şi regleze contabilitatea pentru a disimula

119

activitatea economică reală şi a ascunde săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Societăţile fantomă sunt lipsite de orice activitate economică reală, ele fiind folosite doar pentru emiterea de facturi fiscale fictive în interesul societăţilor cu activitate din jurul lor şi, eventual, rularea banilor aferenţi acestor facturi prin conturile lor. Astfel, deşi aceste societăţi au raporturi comerciale de valori foarte mari, ele nu au niciun angajat, nu au evidenţă contabilă, nu au patrimoniu, nu deţin mijloace fixe sau mobile etc. Caracteristic acestor societăţi fantomă este faptul că persoanele care au calitatea de asociat sau administrator în cadrul lor nu au niciun rol în toată activitatea acestora, exceptându-l pe cel de a fi prezent la întocmirea actelor necesare constituirii sau modificării actelor constitutive şi la deschiderea de conturi bancare. Desigur că aceste persoane conştientizează că prin acceptarea calităţii într-o astfel de societate, facilitează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor şi delapidare de către alte persoane sau societăţi.

După constituirea unei astfel de societăţi, emiterea facturilor fictive şi a mişcărilor financiare prin conturile acestor societăţi, pentru a da aparenţă de realitate raporturilor juridice în baza cărora au fost emise facturile, sunt făcute de persoanele interesate din societăţile pentru care sunt folosite societăţile fantomă sau de către persoane desemnate în acest sens.

Pentru a putea fi folosite o perioadă mai îndelungată de timp, fără a atrage atenţia asupra caracterului ilicit al activităţii lor, întrucât se încarcă în evidenţa contabilă cu livrări de bunuri şi servicii, fapt ce implică în mod inevitabil şi activităţi de achiziţii, se folosesc în lanţ alte astfel de societăţi, care fac livrări către primele, pentru a egaliza livrările făcute în mod fictiv, cu achiziţii de asemenea fictive.

Prin astfel de raporturi fictive se deturnează realitatea în privinţa activităţii economice a societăţilor care înregistrează astfel de facturi, fapt ce facilitează săvârşirea infracţiunilor menţionate. Astfel, spre exemplu, prin introducerea în contabilitate a unei facturi de cheltuieli fictive se diminuează impozitul şi se deduce TVA-ul ce ar trebui achitat către bugetul de stat în urma unei activităţi reale. Dacă o astfel de factură fictivă este însoţită şi de plata prin cont a unor sume de bani, pe această cale făptuitorii, sub aparenţa acestor raporturi juridice, delapidează sumele respective din societate, iar prin transferul sumelor către societăţile fantomă, urmate de întoarcerea acestora în posesia persoanelor fizice din spatele societăţilor cu activitate economică se ascunde provenienţa infracţională a acestor sume de bani, săvârşindu-se astfel infracţiunea de spălarea banilor.

În realizarea aceluiaşi scop, de a nu plăti sau de a plăti cât mai puţin către bugetul de stat şi de a se însuşi sume de bani de către persoanele fizice administratori sau asociaţi în societăţile cu activitate economică, prin înregistrarea unor astfel de facturi se acoperă aprovizionările – livrările cu marfă la negru, fapt ce de asemenea are impact asupra bugetului de stat. Astfel, există posibilitatea ca două sau mai multe societăţi între care se derulează raporturi reale să folosească alături societăţi fantomă, pentru a nu-şi încărca activitatea societăţilor lor şi pentru a putea practica preţuri mai bune pe piaţă, în condiţiile în care TVA-ul este pus în cârca societăţii fantomă.

Când astfel de activităţi iau amploare şi pe cale de consecinţă intră în vizorul autorităţilor fiscale, persoanele fizice din spatele societăţilor cu activitate economică, prin folosirea persoanelor care apar în documente, în calităţile cerute de lege (asociaţi şi administratori) în cadrul societăţilor fictive, fac demersuri pentru cesiunea părţilor sociale către alte persoane dispuse, de asemenea pentru mici favoruri, să accepte o astfel de societate, sau către cetăţeni străini (în speţa de faţă către cetăţeni maghiari), pentru a se acredita ideea că tot pasivul şi activul societăţii a fost preluat de către aceştia din urmă, alături de evidenţa contabilă (documentele propriu zise) a acestor societăţi, care în realitate nu există şi în scopul evident de a îngreuna urmărirea penală.

120

În acest mod, cei care au folosit astfel de societăţi în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani au în aparenţă o activitate economică licită, fiind puşi la adăpost de îndreptarea urmăririi penale împotriva lor. În cele mai multe cazuri, în urma verificărilor fiscale efectuate, organele fiscale reţin în astfel de situaţii, săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 lit.b) din Legea nr.241/2005 (omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor) în sarcina societăţilor fantomă. În acest mod, tot prejudiciul cauzat de societăţile cu activitate economică şi care au folosit societăţile tip fantomă este preluat de către acestea din urmă, crescând astfel arieratele la bugetul de stat întrucât acestea sunt ab initio insolvabile.

Aşa cum rezultă din actele de control ale organelor fiscale, această metodă a funcţionat pe deplin şi în speţa de faţă, până în prezent autorităţile fiscale considerând că evaziunea fiscală ar fi fost săvârşită de către societăţile de tip fantomă.

Un ultim pas în asigurarea dispariţiei acestor societăţi şi a imposibilităţii de identificare a autorilor reali ai acestor fapte este dizolvarea lor.

În aceleaşi scopuri, societăţile care au folosit societăţile fantomă îşi continuă activitatea, fapt ce în mod inevitabil implică identificarea altor şi altor societăţi fantomă care să fie folosite, încurajaţi şi de modul de abordare a acestor fapte de către autorităţile fiscale.

Acest mod de săvârşire a faptelor rezultă din analiza activităţii societăţilor cu activitate reală, a extraselor bancare, a apariţiei, evoluţiei şi dispariţiei fiecărei societăţi fantomă în parte, precum şi a raporturilor dintre ele şi persoanele care le gestionează.

În cadrul grupului infracţional organizat, reţinut a exista în cauză, activitatea membrilor este structurată pe două planuri, unul reprezentat de persoanele responsabile de înfiinţarea şi evoluţia societăţilor fantomă (inculpaţii N.P. şi C.S., alături de persoanele care au acceptat să devină asociaţi sau administratori în cadrul acestor infracţiuni, respectiv suspecţii T.M.D., P.I., F.A., H.M.C., T.M.F., M.I.M., S.A.A., V.D.I., T.O.R., C.M., B.E., S.N., I.E., Z.A., H.F., D.D.P., P.D.P. , E.J.Z.) şi cel de-al doilea reprezentat de către persoanele care au folosit societăţile fantomă pentru a înregistra cheltuieli fictive, pentru a justifica banii delapidaţi din societăţile pe care le administrează şi în final pentru a spăla banii astfel obţinuţi prin cele două infracţiuni (inculpaţii H.I., G.I., B.V., D.G.D., B.E., B.M., B.G. şi suspecţii D.V., D. B., P.M., D.M. şi H.A.).

Reţinând aceste aspecte cu caracter general, comune inculpaţilor vizaţi de propunerea de prelungire a măsurilor preventive, judecătorul de cameră preliminară, în analiza subzistenţei motivelor care au stat la baza luării măsurilor preventive în cauză, s-a raportat în continuare la situaţia concretă a fiecărui inculpat.

În sarcina inculpatului C.S.-D. s-a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2011, a constituit împreună cu inculpatul N.P. un grup infracţional organizat, în scopul constituirii unor societăţi de tip fantomă, respectiv S.C.U. S.R.L., S.C.N. S.R.L., S.C.M. S.R.L. şi S.C.M. S.R.L., care ulterior au fost folosite de numeroase alte societăţi comerciale cu activitate reală, în vederea înregistrării de cheltuieli fictive şi rulării prin intermediul acestora a unor sume importante de bani, urmate de retragerea imediată a acestora în numerar sau de la ATM-uri şi întoarcerea în posesia depunătorilor, după care a cesionat în mod fictiv S.C.M. S.R.L. către suspectul Toduţ Ovidiu, determinând în acest mod prejudicierea gravă a bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului C.S.D. vizează în principal activitatea derulată de societatea fantomă S.C.M. S.R.L.

Potrivit Încheierii nr.212 din data de 30.01.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj (vol.12 f.327), S.C.M. S.R.L. fost înfiinţată la data de 30.01.2006, având ca asociaţi pe inculpatul C.S.-D., cu un aport de 50 % din capitalul social şi pe numita O.L.A., cu un aport de 50 % din capitalul social, ambii asociaţi având şi calitatea de administratori cu puteri depline.

121

Prin procura specială autentificată sub nr.2841/21.03.2006 a Biroului Notarilor Publici Asociaţi C., O.L. l-a împuternicit pe C.S. să o reprezinte cu puteri depline în administrarea societăţii pe perioadă nedeterminată..

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr.2 din data de 26.09.2011, s-a hotărât reluarea activităţii societăţii începând cu data de 27.09.2011.

Prin Hotărârea Adunării Generale nr.1 din data de 22.12.2011, a fost cooptat în societate T.O.R. şi s-a retras din societate O.L.A., aceasta cedând părţile sale sociale inculpatului C.S.-D., astfel că repartizarea capitalului între asociaţi la acel moment a fost de 80% inculpatul C.S.-D. şi 20% suspectul T.O.R..

Prin procura specială autentificată sub nr.139/30.01.2012 a Biroului Notarial C., T.O.R. l-a împuternicit pe suspectul V.D.I. să îl reprezinte în raporturile cu toate societăţile bancare, în vederea deschiderii de conturi pe numele S.C.M. S.R.L. şi să administreze aceste conturi, precum şi să îl reprezinte în relaţiile cu orice persoane fizice sau juridice în vederea încheierii sau perfectării de contracte comerciale.

Prin Încheierea civilă nr.259/C din data de 07.05.2012, din dosar nr..../2012 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea debitorului S.C.M. S.R.L. şi s-a dispus deschiderea procedurii falimentului acestuia.

Potrivit procesului-verbal întocmit de către organele fiscale la data de 09.07.2012 (vol.12 f.4-6), S.C. M. S.R.L. Zalău a încasat prin transfer bancar în perioada 01.01.2012- 31.03.2012 de la S.C.U. S.R.L. şi SC. M. S.R.L. suma totală de 1.008.250 lei (de la S.C.U. S.R.L. prin contul de la Banca R. suma de 253.850 lei, prin contul de la Banca R. suma de 60.000 lei, iar prin contul de la Banca X. 654.400 lei, iar de la SC M.A.I. SRL suma de 40.000 lei prin contul de la Banca X.), fără a se putea justifica cu documente contabile vreun raport comercial între aceste societăţi. De asemenea, s-a constatat că societatea nu a depus declaraţia 394 cu privire la aceste sume şi nici nu deţine vreun document contabil în acest sens.

Extrasele de cont ale S.C.M. S.R.L. la toate băncile expuse mai sus sunt similare, în sensul că pe o perioadă relativ scurtă de timp se fac plăţile de către S.C.U. S.R.L. şi în aceeaşi zi sunt ridicaţi banii în numerar la ATM-uri sau din bancă, sub justificarea fictivă de achiziţii de materii prime de la o singură persoană, respectiv T.V. din Sighetul Marmaţiei (vol.12 f.86-148, 168-178). După finalizarea acestor activităţi de depunere şi ridicare în aceeaşi zi a sumelor de bani, în conturile respective nu se mai desfăşoară niciun fel de rulaj, ceea ce denotă, în coroborare cu restul probelor, că aceste conturi sunt constituite doar pentru a desfăşura aceste raporturi fictive. Se poate observa că în acest caz se închide lanţul, în sensul că parte din banii depuşi de către societăţile cu activitate economică în conturile S.C.M. S.R.L. şi S.C.U. S.R.L. se transferă sub justificări fictive în conturile S.C.M. S.R.L., de unde se ridică numerar la ATM-uri sau justificări fictive de achiziţii materii.

Cu ocazia controlului efectuat de către organele fiscale, administratorul societăţii, suspectul T.O.R. a arătat că nu are cunoştinţă cine a condus evidenţa contabilă a societăţii începând cu luna decembrie 2011 până la data controlului, respectiv 16.06.2012. Acesta a mai arătat în nota explicativă luată că actele şi ştampila societăţii le-a primit de la C.S.D. cu ocazia dobândirii calităţii de administrator, precizând că nu a desfăşurat nicio activitate în numele acestei societăţi, nu a făcut nicio tranzacţie financiară prin conturile acesteia, nu cunoaşte societăţile U. S.R.L. şi M. S.R.L. şi că a devenit administrator al S.C. M. S.R.L. la solicitarea lui C.S.-D., în schimbul sumei de 50 de lei.

Aceleaşi aspecte au fost relatate de suspectul T.O.R. şi cu ocazia audierii sale de către procuror (vol.56 f.54-58), indicând totodată implicarea inculpatului N.P. în racolarea sa în vederea preluării calităţii de administrator al S.C.M. S.R.L., modul în care l-a cunoscut pe suspectul V.D., pe care, tot la solicitarea inculpatului N.P., l-a împuternicit să reprezinte

122

societatea în relaţiile bancare, precum şi relaţiile de colaborare dintre cei doi inculpaţi, N.P. şi C.S.-D..

Fără a relua declaraţia acestui suspect, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a putut omite afirmaţia acestuia legată de celelalte persoane folosite de inculpaţi pentru preluarea societăţilor tip fantomă, motiv pentru care o va reda în întregime: „Menţionez că îi cunosc pe T.M.F., M.I.M., F.A., S.A. şi mă întâlnesc frecvent cu aceştia, întrucât discutăm între noi, cunosc faptul că şi aceştia au fost folosiţi de N.P. ca paravan în diferite societăţi fără activitate economică. Chiar ne distrăm cu privire la faptul că toţi suntem patroni şi avem datorii de miliarde şi nicun leu în buzunar.” Această parte din declaraţie este apreciată ca reprezentativă pentru a reliefa genul de persoane care erau racolate de către inculpatul N.P. pentru preluarea firmelor şi pentru efectuarea de activităţi fictive de către acestea.

În ceea ce îl priveşte pe suspectul V.D., în declaraţia sa (vol.56 f.276-281), acesta a arătat că a fost coleg cu inculpatul N.P., care i-a propus să îl angajeze, în acest context acceptând să fie împuternicit de către T.O.R. să desfăşoare activităţi în S.C.M. S.R.L., actele şi ştampila societăţii fiind asupra inculpatului N.P.. A mai arătat suspectul că a ridicat diverse sume de bani de la ATM-uri, pe baza unui card pus la dispoziţie de N.P., căruia îi înmâna sumele de bani retrase. În ceea ce priveşte activitatea societăţii, suspectul a arătat că aceasta nu avea sediu, nici angajaţi sau mijloace fixe sau mobile. Totodată, suspectul a precizat că la indicaţiile şi solicitarea inculpatului N.P., a completat mai multe borderouri de achiziţii de cereale, fără să îl cunoască pe numitul T.V., al cărui nume apărea în acele borderouri şi fără să participe la vreun transport de cereale corespunzător documentelor întocmite de el.

Sub aspectul dovedirii relaţiilor de colaborare dintre cei doi inculpaţi, C.S.-D. şi N.P., judecătorul a remarcat, la fel ca în cazul societăţilor controlate de N.P., că documentele emise de Adunarea Generală a S.C.M. S.R.L., ulterior reluării activităţii, deci în perioada reţinută în ordonanţa de începere a urmăririi penale ca fiind cea a desfăşurării activităţii infracţionale, sunt izbitor de asemănătoare ca aspect şi conţinut, deşi nu apar a fi întocmite de către o persoană calificată în acest scop şi care ar putea justifica aceste asemănări între persoane aparent lipsite de legătură.

Cu urmare a raporturilor fictive reţinute, organele fiscale au stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 130.097 lei impozit pe profit şi 195.145 lei TVA, în total 325.242 lei.

În sarcina inculpatului B.M. s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de administrator al S.C.R.C. S.R.L., a întocmit facturi fictive, ce prezintă operaţiuni nereale avute cu S.C.U. CSD S.R.L. şi S.C.M. S.R.L., având ca finalitate însuşirea unor sume de bani şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Activitatea infracţională reţinută în sarcina acestui inculpat s-a derulat prin intermediul S.C.R.C. S.R.L., societate în care au calitatea de asociaţi inculpatul B.M. şi B.D., soţia acestuia, administrator fiind inculpatul B.M..

Potrivit datelor comunicate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, această societate a declarat achiziţii de la S.C.U. S.R.L. în valoare de 415.000 lei, iar de la S.C.M. S.R.L. în valoare de 1.002.809 lei, achiziţii care sunt însă fictive, astfel că organele fiscale au stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat reprezentând TVA aferent acestei sume în valoare de 340.274 lei.

Din analiza extraselor de cont ridicate de la unităţile bancare rezultă că şi în acest caz, cu ajutorul inculpatului N.P. şi a societăţilor pe care acesta le controla, au fost depuse cu titlu de plăţi sume foarte mari de bani, urmate de retragerea lor în numerar de către N.P. sau la ATM-uri în mare parte din Sălaj. Şi în acest caz, mişcările financiare au fost făcute doar pentru a întări credibilitatea raporturilor dintre S.C.R.C. S.R.L., care în realitate nu au avut loc. Astfel, rezultă că S.C. R.C. S.R.L. a rulat prin contul S.C.U. S.R.L de la Banca X. suma de 514.700 lei, iar prin contul S.C.M.A.I. S.R.L. de la Banca X. suma de

123

390.000 lei, prin cel de la Banca R. suma de 713.700 lei, iar prin cel de la Banca C. suma de 195.000 lei. În total, această societate a rulat prin contul celor două societăţi fantomă suma de 1.813.400 lei, valoare mai mare decât achiziţiile declarate de către S.C.R.C. S.R.L. şi reţinută de către organele fiscale.

S-a reţinut în cuprinsul referatului procurorului că astfel de inadvertenţe apar într-o evidenţă contabilă „aranjată” doar pentru organele fiscale. Este posibil ca într-o evidenţă contabilă „aranjată perfect”, aceste plăţi fictive să corespundă pe deplin cu declaraţiile privind achiziţiile, aşa cum rezultă din harta relaţională de la fila 77 din vol.12 în relaţiile S.C.E. – S.C.U. S.R.L, S.C.R.T. S.R.L. – S.C.U. S.R.L. sau S.C.R.C. S.R.L. – S.C.U. S.R.L. În cazul S.C.R.C. S.R.L. există discrepanţă în raporturile cu S.C.M. S.R.L.

În raport de aceste aspecte, în măsura în care achiziţiile sunt mai mari ca urmare a plăţilor prin conturi decât cele declarate se vor reţine cele efectiv plătite chiar dacă nu au fost declarate în întregime, fiind tot operaţiuni comerciale fictive.

În aceste împrejurări, s-a stabilit că inculpatul B.M. a prejudiciat statul prin intermediul S.C.R.C. S.R.L. cu suma de 435.216 lei reprezentând TVA aferent sumei de 1.813.400 lei.

Ca şi în cazul celorlalţi suspecţi, şi în acest caz rularea acestor sume a avut ca principal scop pe de o parte ascunderea sub pretextul acestor plăţi a achiziţiilor fictive făcute de la societatea fantomă, iar pe de altă parte delapidarea diferenţei dintre procentul de 24% din suma respectivă reprezentând TVA şi totalul sumei rulate sub aceeaşi aparenţă a unor plăţi fictive.

De asemenea, în cauză există indicii privind săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, ca urmare a trecerii acestora prin conturile societăţilor fantomă, întorcându-se uneori sub formă de împrumut asociat în S.C.R.C. S.R.L., respectiv ca o oportunitate cu aparenţă de legalitate de a retrage ulterior suma cu titlu de aport asociat.

Aceste aspecte rezultă din analiza comparativă a extraselor de cont. Astfel, în data de 31.10.2011, S.C.R.C. SRL face două plăţi din contul său la Banca A. în contul S.C.M. S.R.L.la Banca R., în sumă de 60.000 lei prima şi 100.000 lei a doua. Din contul S.C.M. S.R.L., aceste sume sunt ridicate cu titlul fictiv ,,restituire aport asociat 1” de către N.P. (asociaţii S.C.M. S.R.L. nu au cunoştinţă de astfel de aporturi sau de alte activităţi), iar în aceeaşi zi, inculpatul B.M. creditează societatea cu aceleaşi sume ridicate din contul său. Situaţia se repetă şi în acest caz şi în cazul altor societăţi. Din aceste mişcări financiare se poate observa cum banii societăţii sunt scoşi sub aparenţă de legalitate (plata unor facturi) şi introduşi ca împrumut societate, retragerea ulterioară fiind pe deplin legală şi bani obţinuţi „curăţaţi” de infracţiunile din care provin (evaziune fiscală şi delapidare).

În declaraţia dată în faţa organului de urmărire penală (vol.53 f.10-12), inculpatul B.M. a arătat că în cursul anului 2011 în timp ce executa lucrări de restaurare la o biserică de pe raza judeţului Bistriţa Năsăud l-a cunoscut pe N.P. administrator la SC M.A.I. SRL, care l-a ajutat în executarea lucrării respective, iar pentru serviciile executate a efectuat mai multe plăţi către această societate între 20.000 – 50.000 lei. De asemenea, la începutul anului 2012 a efectuat o lucrare pentru inculpatul B.E., respectiv a construit o hală pentru reciclarea apaturii electronice şi electrocasnice. Întrucât şi în acest caz a rămas în urmă cu lucrările, l-a cunoscut pe F.A., care s-a prezentat ca fiind administrator la S.C.U. S.R.L. căruia i-a solicitat să ajute în efectuarea lucrării, acesta fiind de acord, astfel că în perioada următoare un număr de 5 sau 6 oameni aparţinând S.C.U. S.R.L. l-au ajutat pe inculpat în construirea acestei hale, societatea inculpatului virând lunar către S.C.U. S.R.L. sume cuprinse între 20.000 – 30.000 lei. De asemenea, a mai susţinut inculpatul că F.A. a venit de două ori în comuna Agrij pentru a vedea stadiul lucrării.

Din declaraţia suspectului F.A. rezultă că acesta locuieşte în condiţii precare, într-un garaj fără apă curentă şi electricitate, având un ajutor lunar în sumă de 127 lei, fiind convins

124

de către inculpatul N.P. să semneze mai multe acte fără să cunoască că a devenit administrator la SC U. S.R.L. De asemenea din declaraţia aceluiaşi suspect rezultă faptul că nu a desfăşurat niciodată activităţi comerciale de genul menţionate anterior, având în vedere situaţia materială a acestuia. Mai mult, aşa cum s-a arătat şi anterior, din fotografiile existente la dosar se observă că F.A. este o persoană în vârstă, cu un aspect neîngrijit, probabil datorită condiţiilor precare în care trăieşte, având nevoie de cârjă pentru deplasare.

Aspectele redate anterior reliefează atitudinea total nesinceră a inculpatului B.M. şi încercarea sa evidentă de a scăpa de răspundere penală.

Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că au fost descoperite legături ale societăţii administrate de inculpat şi cu alte societăţi tip fantomă, respectiv S.C.W.P. S.R.L., S.C.V. S.R.L. şi S.C.F.K. S.R.L., acestea urmând a fi avute în vedere în continuarea anchetei aflate în derulare.

În cadrul aceluiaşi raport se arată că S.C.R.C. S.R.L., prin administratorul sau în relaţia cu S.C.W.P. S.R.L., a creat un prejudiciu în sumă de 84.846 lei, iar în relaţia cu S.C.V. S.R.L. în sumă de 286.000 lei.

În sarcina inculpatului B.G. s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de administrator al S.C.R.T. S.R.L., începând cu anul 2010 şi până în prezent, a aderat la un grup infracţional constituit în scopul,săvârşirii infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălarea banilor şi a întocmit facturi fictive, ce prezintă operaţiuni nereale avute cu S.C.U. CSD S.R.L. şi S.C.N. S.R.L., având ca finalitate însuşirea unor sume de bani şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Activitatea infracţională reţinută în sarcina acestui inculpat s-a derulat prin intermediul S.C.R.T. S.R.L., societate în care au calitatea de asociaţi inculpatul B.G. şi suspecta P.M., administrator fiind inculpatul B.G..

Obiectul principal de activitate al societăţii este extracţia pietrişului şi nisipului şi extracţia argilei şi caolinului, aceste activităţi intersectându-se cu cele desfăşurate de către inculpaţii B.V.-V., D. G.D., H.I. şi G.I. prin intermediul societăţilor administrate de ei. De altfel, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între aceşti inculpaţi, aceştia desfăşoară afaceri împreună.

Potrivit datelor comunicate de către organele fiscale, S.C.R.T. S.R.L. a declarat achiziţii de la S.C.N. S.R.L., în valoare totală de 434.785 lei, fără a mai declara achiziţiile de la S.C.U. S.R.L., care, aşa acum rezultă din extrasele de cont existente la dosar au fost în valoare de 150.000 lei prin Banca R. şi 333.500 lei prin Banca X., în total 483.500 lei. Două facturi emise de către S.C.U. S.R.L. către S.C.R.T. S.R.L. se găsesc la filele 129, 130 din vol.2.

Faţă de aceste sume, prejudiciul reprezentând TVA dedus în mod ilegal a fost stabilit la valoarea de 220.388,4 lei.

Aşa cum s-a procedat şi în cazul celorlalte situaţii, şi în acest caz sumele au fost ridicate în numerar sau la ATM-uri, fapt ce denotă alături de celelalte probe existenţa unor indicii privind săvârşirea alături de infracţiunea de evaziune fiscală şi a infracţiunilor de delapidare şi spălarea banilor cu privire la suma de 918.285 lei obţinută cu aparenţă de legalitate prin mijlocirea celor două societăţi fantomă.

Din declaraţia inculpatului B.G. (vol.53 f.54-59) rezultă faptul că în perioada 2010-2013 a avut relaţii comerciale cu S.C.U. S.R.L şi S.C.N. I. S.R.L., fără să poată oferi detalii însă cu privire la numele reprezentaţilor acestora, datele de contact ale acestor reprezentanţi, mărfurile achiziţionate sau mărfurile vândute. De asemenea, din declaraţia aceluiaşi inculpat rezultă faptul că acesta nu cunoaşte nici măcar mijloacele de transport închiriate pentru aceste mărfuri sau persoanele care au făcut aceste transporturi.

125

Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că au fost descoperite legături ale societăţii administrate de inculpat şi cu alte societăţi tip fantomă, respectiv S.C.W.P. S.R.L., S.C.S.S. S.R.L., S.C.O.B.T. S.R.L., S.C.V. S.R.L., S.C.O.A. S.R.L., S.C.T.S.V. S.R.L. ŞI S.C.T.L.V. SRL., acestea urmând a fi avute în vedere în continuarea anchetei aflate în derulare.

În cuprinsul aceluiaşi raport se arată că prejudiciul cauzat de S.C.R.T. S.R.L., prin administratorul sau în relaţia cu S.C.W.P. S.R.L. este în sumă de 95.925 lei, în relaţia cu S.C.V. S.R.L. de 593.974,46 lei, în relaţia cu S.C.S.S. S.R.L. de 602.720,24 lei, existând aşadar indicii că sumele reţinute până la acest moment în sarcina acestui inculpat vor fi mult majorate.

În sarcina inculpatului B.E. vizează în principal activitatea derulată prin intermediul a două societăţi, respectiv S.C.E.G.I. S.R.L. şi S.C.B.A. S.R.L.

S.C.E.G.I. S.R.L.Societatea are ca administrator şi asociat unic pe B.G.M., fiica inculpatului B.E.,

activitatea acestei societăţi fiind administrată şi condusă însă în mod efectiv de către inculpat, acesta fiind împuternicit în acest sens prin procura autentificată sub nr.11436 din data de 11.12.2009 al Biroului Notarilor Publici Asociaţi C. (vol.22 f.7). Fiind în legătură cu liderii societăţilor fantomă S.C.M.A.I. S.R.L., S.C.N. S.R.L., S.C.U. S.R.L şi S.C.M. S.R.L., inculpaţii N.P. şi C.S., inculpatul B.E. a declarat şi înregistrat achiziţii fictive în valoare de 4.107.119 lei de la S.C.M. S.R.L., faţă de care s-a calculat de către organele fiscale un prejudiciu preliminar de 985.709 lei constând în TVA aferent.

Din extrasele de cont ale S.C.M.A.I. SRL aflate în volumele 9 şi 12, rezultă că S.C.E.G. S.R.L. a rulat prin conturile acestei societăţi sume importante de bani, respectiv 793.500 lei prin Banca R., 2.638.500 lei prin Banca X. şi 1.323.000 lei prin Banca C., acestea totalizând 4.755.000 lei.

Din schema relaţională existentă la fila 78 din vol.17 rezultă că sumele virate prin conturile S.C.M. S.R.L. şi cele rezultate din declaraţiile 394 sunt apropiate, diferenţa fiind mică.

Analizând extrasele de cont menţionate, se observă că sumele depuse sunt imediat ridicat în numerar sau prin ATM-uri, ceea ce, coroborat cu celelalte probe din dosar, conduce la concluzia că prin aceste depuneri şi ridicări succesive de numerar nu s-a urmărit altceva decât săvârşirea infracţiunilor menţionate, evaziune fiscală, spălarea banilor şi delapidare.

Caracterul fictiv al acestor operaţiuni rezultă şi din analiza comparativă a extraselor de cont ale S.C.E.G.I. S.R.L. şi S.C.M. S.R.L. Astfel, spre exemplu, în data de 09.02.2011, S.C.E.G. S.R.L. încasează de la S.C.A.M. S.R.L. suma de 50.000 de lei (vol.12 f.34). Din această sumă, 20.000 lei sunt transferaţi în contul S.C.M. S.R.L. şi apoi ridicaţi de la ATM- uri din Zalău, iar diferenţa de 30.000 lei sunt ridicaţi în numerar şi de la ATM-uri de către B.E.. Este de observat că toate aceste ridicări în numele celor două societăţi au loc de la acelaşi ATM, ATM 061 Zalău, Sălaj. În această modalitate, toţi banii obţinuţi din activităţile comerciale sunt trecuţi cu titlu fictiv prin conturile S.C.M. S.R.L. şi ulterior ridicaţi în numerar.

Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut de procuror că există indicii privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, cu un prejudiciu în cuantum de 1.141.200 lei, reprezentând TVA (4.755.000 lei x 24%), delapidare a sumei de 3.613.800 lei (4.755.000 lei-1.141.200 lei) şi spălarea banilor, pentru întreaga sumă de 4.755.000 lei.

b) S.C.B.A. S.R.L.Această societate are ca asociaţi pe inculpatul B.E. şi pe soţia acestuia B.D.S.,

administrator fiind inculpatul B.E.. Această societate a înregistrat achiziţii fictive de la două societăţi fantomă, S.C.M. S.R.L. şi S.C.P. S.R.L.

126

Această din urmă societate a fost constituită în acelaşi scop ca şi celelalte societăţi fantomă, în spatele acestuia aflându-se inculpatul N.P. (vol.30). Administratorul şi asociatul acestei societăţi, suspectul E.J.Z. (vol.30 f.57), asemeni celorlalţi administratori şi asociaţi ai societăţilor fantomă, F.A., T.M.F. şi M.I.M., a fost folosit de către inculpatul N.P. pentru a constitui această societate. Ulterior acesta l-a împuternicit pe cont pe inculpatul N.P. pentru a desfăşura activităţi, documentele fiind întocmite la agenţia Băncii X. din incinta complexului comercial de materiale de construcţii M. (vol.30 f.57).

Ca în cazul celorlalte societăţi fantomă, s-au făcut plăţi de către diferite societăţi în contul societăţii fantomă, inclusiv de către S.C.B.A. S.R.L., iar banii au fost retraşi imediat în numerar, aparent de către N.P., iar restul de la ATM-uri (vol.30 f.58).

Folosind aceeaşi metodă ca în cazul celor trei societăţi fantomă, S.C.M. S.R.L., S.C.N. S.R.L., S.C.U. S.R.L., şi în acest caz părţile sociale şi calitatea de administrator au fost transmise pentru a ascunde activităţile comerciale şi bancare desfăşurate prin intermediul acestor societăţi de cu totul alte persoane fizice şi juridice decât cele care figurau în actele contabile.

Prin intermediul S.C.P. S.R.L., S.C.B.A. S.R.L., administrată de către inculpatul B.E. a înregistrat achiziţii fictive în suma de 247.748 lei, iar prin intermediul S.C.M. S.R.L. a înregistrat achiziţii în sumă de 631.178 lei, în total 878.926 lei, cauzând un prejudiciu calculat de organele fiscale de 210.942 lei (vol.17 f.46).

Din declaraţia dată de către inculpatul B.E. rezultă faptul că acesta a achiziţionat în cursul anului 2011 bunuri în valoare de 9 miliarde de lei vechi de la S.C.P. S.R.L., fără să îşi aducă aminte ce reprezentau aceste bunuri sau cui a vândut ulterior aceste bunuri, cu precizarea că această societate comercială are un număr de 5 angajaţi ce se ocupă cu paza societăţii, respectiv efectuarea unor reparaţii mecanice.

Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de către specialiştii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura centrală, au reieşit privind relaţiile societăţilor administrate de inculpatul B.E. şi cu alte societăţi de tip fantomă, respectiv S.C.B.A. S.R.L. cu S.C.BLUE IRIS S.R.L., S.C.PAPI CRIS S.R.L., S.C.W.P. S.R.L., PF N.P., S.C.N. S.R.L., iar S.C.E.G. S.R.L. cu PF N.P., S.C.N. C. S.R.L. (fostă S.C.N. S.R.L.).

Prin Ordonanţa din data de 05.02.2014 din dosar nr..../P/2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.OT. – Serviciul Teritorial Sălaj, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de făptuitorii: N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., D. B., B.V.-V., B.E., B.M., B.G., P.M., P.I., M.I.M., T.M.F., T.O.R., S.A.A., F.A. şi alte persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art.7 din Legea 39/2003, evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 141/2005 şi spălare de bani, prevăzută de art.23 alin.1 lit.a) din Legea nr.656/2002.

Prin ordonanţa din data de 25.03.2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un număr de 32 de persoane în calitate de suspecţi: N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., D. B., B.V.-V., B.E., B.M., B.G., P.M., D.M., H.A., P.I., T.M.D., T.M.F., F.A., H.M.C., M.I.M., S.A.A., T.O.R., V.D., C.M., B.E., I.E., Z.A., S.N., E.J.Z., D.V., H.F., D.D.P. şi P.D.P..

Prin Ordonanţa din data de 29.03.2014, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în 32 de locaţii şi audierea unui număr de 25 de suspecţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţii N.P., C.S.D., G.I., H.I., D. G.D., B.V.-V., B.E., B.M. şi B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.

Totodată, prin Ordonanţa din aceeaşi dată, 29.03.2014, s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a celor nouă inculpaţi, după cum urmează: a inculpatului B.E. de la data de 29.03.2014, ora 00:05 până la data de 30.03.2014, ora 00:05; a inculpatului B.G. de la data de 29.03.2014, ora 00:50 până la data de 30.03.2014, ora 00:50; a inculpatului C.S.D. de la data de 29.03.2014, ora 02:30 până la data de 30.03.2014, ora 02:30; a inculpatului B.M. de la

127

data de 29.03.2014, ora 03:00 până la data de 30.03.2014, ora 03:00; a inculpatului D. G.D. de la data de 29.03.2014, ora 04:50 până la data de 30.03.2014, ora 04:50; a inculpatului N.P. de la data de 29.03.2014, ora 04:50 până la data de 30.03.2014, ora 04:50; a inculpatului H.I. de la data de 29.03.2014, ora 07:58 până la data de 30.03.2014, ora 07:58; a inculpatului B.V.V. de la data de 29.03.2014, ora 10:00 până la data de 30.03.2014, ora 10:00; a inculpatului G.I. de la data de 29.03.2014, ora 12:40 până la data de 30.03.2014, ora 12:40, în vederea prezentării lor în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Toţi cei nouă inculpaţi au fost arestaţi preventiv prin încheierea penală nr.20/A din data de 29.03.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosarul nr..../2014, pentru o durată de 30 de zile, de la 30.03.2014 la 28.04.2014, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.6-14/UP/30.03.2014.

În cauză s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art.223 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, considerându-se la acel moment că există probe şi indicii temeinice care conduc la suspiciunea rezonabilă că toţi cei nouă inculpaţi au săvârşit faptele grave de care sunt acuzaţi, iar gravitatea sporită a faptelor, modul de săvârşire a acestora, prin profitarea de persoane vulnerabile şi luarea de măsuri pentru ascunderea urmelor săvârşirii infracţiunilor, amploarea faptelor şi numărul mare de persoane atrase în cadrul grupului probează pericolul concret pentru ordinea publică a acestora.

În urma contestaţiei formulate de către toţi cei nouă inculpaţi, Curtea de Apel Cluj, prin încheierea penală nr.32/08.04.2014, a apreciat că se impune respingerea propunerii D.I.I.C.O.T. – B.T.Sălaj în privinţa inculpaţilor B.E., B.M., D. G.D. şi B.G., faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu fiind suficientă, având în vedere participaţia lor mai puţin gravă, atitudinea de recunoaştere a inculpatului D. G.D., disponibilitatea inculpaţilor B.G. şi B.M. de recuperare a prejudiciului care va fi stabilit pe baza unei expertize contabile şi situaţia lor personală, respectiv împrejurarea că toţi sunt bine integraţi în familie şi societate, având domicilii stabile. Măsura preventivă a arestului la domiciliu a fost luată faţă de aceşti inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 08.04.2014 până la data de 07.05.2014 inclusiv.

Ulterior, prin încheierea penală nr.27/A din data de 22.04.2014, pronunţată în dosar nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită măsura arestării preventive a inculpaţilor N.P., C.S.-D., G.I., H.I. şi B.V.-V. pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.04.2014 până la 28.05.2014, contestaţiile inculpaţilor fiind respinse prin încheierea penală nr.41/30.04.2014 a Curţii de Apel Cluj. În urma disjungerii propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii B.E., B.M., D. G.D. şi B.G., datorită lipsei încheierii în care erau consemnate motivele care au justificat, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj, această măsură preventivă tot privativă de libertate, însă mai uşoară, s-a format dosarul nr..../2014, în care prin încheierea penală nr.28/A din data de 28.04.2014, a fost prelungită această măsură preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la 08.05.2014 la 06.06.2014. Contestaţiile formulate de inculpaţi au fost respinse prin Încheierea penală nr.45/07.05.2014 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Încheierea penală nr.43/A din data de 27.05.2014, pronunţată în dosarul nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită din nou măsura arestării preventive a inculpaţilor N.P., C.S.-D., G.I., H.I. şi B.V.-V. pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.05.2014 până la 27.06.2014, contestaţiile inculpaţilor fiind respinse prin încheierea penală nr.57/04.06.2014 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Încheierea penală nr.42/A din data de 27.05.2014, pronunţată în dosarul nr..../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost prelungită măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpaţilor B.E., B.M., D. G.D. şi B.G. pe o perioadă de 21 de zile, de la 07.06.2014 la 27.06.2014, pentru înlăturarea decalajului între datele de expirare a celor două categorii de

128

măsuri preventive privative de libertate luate în cauză faţă de inculpaţi şi soluţionarea unitară a eventualei următoare propuneri. Şi de această dată, contestaţiile inculpaţilor au fost respinse prin Încheierea penală nr.61/06.06.2014 a Curţii de Apel Cluj.

La data de 24.06.2014, prin Încheierea penală nr.52/A, pronunţată în dosar nr..../2014, astfel cum a fost ea îndreptată în privinţa erorilor materiale legate de durata măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj, a admis propunerea D.I.I.C.O.T. – B.T.Sălaj şi a dispus prelungirea măsurilor preventive luate în cauză faţă de toţi cei nouă inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile, de la 28.06.2014 la 27.07.2014. În urma soluţionării contestaţiilor declarate de inculpaţi, Curtea de Apel Cluj, prin Încheierea penală nr.91/04.07.2014, a admis contestaţiile şi a dispus prelungirea măsurilor preventive pe o perioadă de 20 de zile, de la 28.06.2014 la 17.07.2014 inclusiv.

Prin decizia penală nr. 26 din 15.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj-Secţia penală în dosarul nr. .../2014/a16în baza art. 221 alin. 6 Cod procedură penală, a admis contestaţiile inculpaţilor G.I. şi H.I. împotriva încheierii penale nr. 58 din data de 22.12.2014 a Tribunalului Sălaj pe care a desfiinţat-o doar cu privire la încuviinţarea pentru inculpatul G.I. a participării în fiecare duminică între orele 09:00 – 13:00 la liturghia de la Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” Zalău, unde este membru în Consiliul Parohial; - încuviinţarea posibilităţii comunicării inculpaţilor G.I. cu H.I., în scopul rezolvării activităţilor profesionale a firmelor pe care le deţin; - încuviinţarea pentru inculpatul G.I. de a lua legătura cu martorul P.D., având CNP …. – administratorul firmelor E. şi E.T.M. în interesul soluţionării activităţii profesionale a firmelor.

Pornind de la criteriile de apreciere a stării de pericol pentru ordinea publică, prevăzute de art.223 alin.2 Cod procedură penală, respectiv gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere, împrejurări privind persoana inculpaţilor, anturajul, mediul din care provin, s-a apreciat atât de către judecătorul care a dispus arestarea preventivă (echivalentul actualului judecător de drepturi şi libertăţi), cât şi de către judecătorul de cameră preliminară că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă o stare de pericol pentru ordinea socială şi relaţiile sociale ocrotite de lege, fiind în măsură şi a genera un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii publice, dar şi un sentiment de neîncredere a opiniei publice în capacitatea autorităţilor de a reacţiona şi a lua măsuri de contracarare a unor fapte de o gravitate ridicată, cu un puternic impact social.

Ulterior, raportat la circumstanţele cauzei, reale şi personale, judecătorul de cameră preliminară a constatat că toate cerinţele prevăzute de art.242 alin.2 raportat la art.202 alin.2 Cod procedură penală sunt pe deplin îndeplinite, cu privire la toţi cei opt inculpaţi, pentru a se putea dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, reţinându-se că măsura controlului judiciar este tot o măsură privativă de libertate, însă executată într-un regim mai puţin sever decât arestul la domiciliu.

Analizând starea de fapt reţinută anterior, s-a constatat că la momentul actual, temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive s-au schimbat, în sensul diminuării într-o oarecare măsură a pericolului social concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaţilor, raportat în mod special la conduita lor ulterior dispunerii măsurii preventive, fapt ce nu justifică menţinerea acestei măsuri şi în acelaşi timp nu există temeiuri noi apărute în acest sens. Mai mult, raportat la stadiul dosarului şi la împrejurarea că inculpaţii s-au prezentat la fiecare solicitare din partea organelor judiciare, instanţa apreciază că nici pentru buna desfăşurare a procesului penal nu este indispensabilă menţinerea lor în stare de detenţie provizorie.

De asemenea, judecătorul a avut în vedere şi principiul de drept procesual penal prevăzut în art.9 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care regula în procesul penal este cercetarea în stare de libertate a inculpaţilor, arestarea preventivă sau la domiciliu fiind excepţia, libertatea individuală şi siguranţa persoanei fiind inviolabile, potrivit art.23

129

din Constituţia României. Astfel, judecătorul trebuie să ia în considerare, în acord cu practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi posibilitatea atingerii scopului măsurilor preventive prin luarea altor măsuri preventive mai puţin restrictive (Jablonski c.Poloniei 33492/1996), în măsura în care acuzatul prezintă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces.

În acest context, instanţa a apreciat că deşi există suficiente indicii în sensul că inculpaţii au săvârşit faptele care li se impută, totuşi, la momentul actual, lăsarea lor în libertate nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest context, instanţa a considerat că scopul menţinerii măsurii preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal poate fi atins şi prin luarea faţă de inculpaţi a unei alte măsuri, restrictive de drepturi, respectiv cea a controlului judiciar.

Mai mult, prin prisma deciziei N c.Austriei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, la menţinerea unei persoane în stare de detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. În acest context, chiar dacă faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt grave, raportat mai ales la limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, dar şi la consecinţele acestora, inclusiv raportat la valoarea prejudiciului, analizând circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa reţine că aceştia nu au antecedente penale, provin din familii organizate, prin comportamentul lor au dat dovadă de conştientizarea gravităţii faptelor săvârşite.

Nu trebuie neglijat nici faptul că deşi unele fapte, prin gravitatea lor deosebită, cum este şi cazul de faţă, pot crea o stare reală de tulburare a ordinii publice la momentul la care societatea ia cunoştinţă de ele, astfel că organele judiciare trebuie să răspundă prompt şi corespunzător, nu este mai puţin adevărat că după trecerea unui anumit interval de timp, dimensiunile acestui interes se reduc şi, pe cale de consecinţă, pericolul concret pentru ordinea publică se diminuează.

Atât prin prisma acestui aspect, al diminuării pericolului concret al lăsării în libertate a inculpaţilor prin trecerea timpului, dar mai ales prin prisma stadiului anchetei, care este finalizată, s-s putut aprecia că nivelul prezent al pericolului pentru ordinea publică nu mai impune cu necesitate privarea de libertate a inculpaţilor, fie ea şi în modalitatea mai puţin severă, a arestului la domiciliu.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, sunt bine integraţi în societate, iar conduita lor procesuală a fost una adecvată, răspunzând, în general, solicitărilor organelor judiciare, îndeplinindu-şi toate obligaţiile impuse.

În aceste condiţii, s-a apreciat că nu sunt indicii cu privire la împiedicarea de către inculpaţi a bunei desfăşurări a procesului penal, neexistând nici riscul sustragerii acestora de la judecată.

Pe de altă parte, raportat la considerentele deja expuse, s-a apreciat că, faţă de conduita procesuală a inculpaţilor, măsura preventivă dispusă iniţial nu mai este în continuare proporţională cu scopul urmărit, aceasta contribuind până în prezent la conştientizarea de către inculpaţi a consecinţelor comportamentului lor iresponsabil.

În acelaşi timp, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în mod constant s-a arătat în jurisprudenţa instanţei europene că detenţia preventivă nu poate fi transformată în executare anticipată a pedepsei.

Chiar dacă în cauză nu s-a formulat o solicitare expresă de înlocuire a măsurii privative de libertate cu măsura controlului judiciar, art.5 paragraful 3 din Convenţie impune judecătorului să analizeze şi din oficiu măsurile alternative la privarea de libertate care pot fi

130

luate împotriva inculpaţilor potrivit legislaţiei naţionale (cauzele Tiron c.României, Jablonski c.Poloniei, Patsouria).

Examinând normele procesual penale interne în materie, coroborate cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, instanţa a reţinut că DREPTUL LA LIBERTATE este un drept cu rol primordial într-o societate democratică, INALIENABIL, la care NU SE POATE RENUNŢA, iar garanţiile care îl însoţesc privesc toate persoanele.

Detenţia provizorie, indiferent dacă discutăm de forma ei cea mai restrictivă, a arestului preventiv, sau de cea mai uşoară a arestului la domiciliu nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este în continuare efectiv ameninţată. Menţinerea în detenţie preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate, pentru că în acest fel s-ar încălca în mod grav unul dintre principiile de bază ale procesului penal, prezumţia de nevinovăţie. Instanţa constată aşadar că prin trecerea unui interval de peste 14 luni de la luarea măsurii preventive privative de libertate s-a atins şi chiar s-a depăşit durata rezonabilă a detenţiei preventive. Chiar dacă nu există un text legal care să stabilească o durată maximă a detenţiei preventive în cursul judecăţii cauzei, aceasta nu înseamnă că o asemenea măsură ar trebui menţinută pe tot parcursul soluţionării cauzei, întrucât s-ar ajunge, aşa cum am subliniat şi anterior, la o executare anticipată a pedepsei, ceea ce nu poate fi admis.

În consecinţă, deşi măsura arestării preventive şi apoi cea a arestului la domiciliu au fost legal şi temeinic dispuse, instanţa a constatat că în momentul de faţă, buna desfăşurare a procesului penal nu va fi influenţată negativ dacă inculpaţii  s-ar afla în stare de libertate, respectiv sub puterea unei alte măsuri preventive, la rândul ei restrictivă de drepturi. Controlul judiciar, cu obligaţiile care pot fi impuse în sarcina inculpaţilor, inclusiv a limitării dreptului de circulaţie  este o măsură preventivă care poate contribui la buna desfăşurare a procesului penal dacă sunt respectate aceste obligaţii. 

Pentru buna desfăşurare a procesului penal în faza de judecată, îndeosebi pentru a se asigura judecarea cu celeritate a cauzei, instanţa a apreciat că se impune însă asigurarea unor garanţii procesuale. În aceste condiţii, menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în desfăşurarea procesului penal şi interesul inculpaţilor impune luarea unei măsuri mai puţin restrictive de drepturi, respectiv măsura controlului judiciar, măsură apreciată de instanţă că prezintă garanţiile necesare şi suficiente pentru atingerea scopului prevăzut de art.202 Cod procedură penală.

Pe timpul cat se vor afla sub control judiciar, inculpaţii H.I., G.I., B.E., B.M., N.P., C.S.D., B.G. şi B.V.V. au fost obligaţi sa respecte următoarele obligatii:

a.Sa se prezinte la Judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori va fi chemat

b.sa informeze instanta de orice schimbare de locuinta c.sa se prezinte la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Serviciul

de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Salaj, iar inculpatul N.P. se va prezenta la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Satu Mare, conform programului de supraveghere stabilit de acesta.

In baza art.art.215 alin 2 Cod procedură penală s-a impus tuturor inculpaţilor ca pe timpul controlului judiciar sa respecte urmatoarele obligatii:

a.sa nu depaseasca limita teritoriala a Judetului …, respectiv a judeţului … pentru inculpatul N.P.

b. să informeze de îndată Tribunalul Sălaj cu privire la schimbarea locuinţei;

c.sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele lor de existenta d. interzice inculpaţilor să ia legătura cu martorii din dosar cu excepţia inculpatului

G.I. în privinţa martorului P.D.

131

În baza art. 221 alin. (4) Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Prin rechizitoriul întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Biroul Teritorial Sălaj, la data de 08.08.2014, în Dosar nr. …/P/2013, au fost trimişi în judecată, alături de alţi inculpaţi, inculpaţii D.G.D., V.D. I. şi T.O.R..Faţă de aceştia a fost dispusă în cursul urmăririi penale,măsura preventivă a controlului judiciar, pentru inculpatul D.G.D. de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Sălaj iar pentru inculpaţii Varan şi Toduţ de către procuror pe toată durata urmăririi penal,solicitându-se prin actul de sesizare al instanţei menţinerea măsurii faţă de inculpatul D. şi respective luarea acesteia faţă de ceilalţi doi inculpaţi.

Inculpatii sunt cercetati in dosarul .../P/2012 Al DIICOT-Biroul Teritorial Salaj pentru fapte de evaziune fiscala, spalare de bani,grup infractional organizat, delapidare.

In fapt s-a retinut ca „Societăţile cu activitate economică reală” şi semnificativă, găsesc, prin intermediul administratorilor lor, o persoană sau un grup de persoane, de regulă cu condiţie materială modestă, lipsite de experienţă de viaţă (persoane tinere) sau cu un nivel intelectual scăzut, care sunt dispuse în schimbul unor mici favoruri materiale, să devină asociaţi şi administratori în astfel de „societăţi fantomă’’.

În acest fel se creează aparenţa că activităţile efective desfăşurate de către aceste „societăţi fantomă” sunt realizate de către persoanele fizice ce au calitatea de „administrator şi /sau asociat” în cadrul acestora sau cel puţin aceste activităţi sunt desfăşurate de către persoanele interesate, cu ştirea acestora din urmă. În realitate persoanele care figurează ca asociaţi şi administratori în cadrul acestor societăţi fantomă sunt folosite doar la constituirea acestor societăţi şi obţinerea de conturi şi carduri bancare. Ulterior acestor activităţi întreaga activitate imputată acestor societăţi fantomă este realizată de către persoanele din cadrul societăţilor beneficiare în urma raporturilor comerciale fictive (care nu au loc în realitate), sau persoane desemnate de către acestea, pentru astfel de activităţi (contabili angajaţi, secretare etc).

„Societăţile cu activitate economică reală” au nevoie, în scopul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare a banilor, de astfel de societăţi fantomă pe care să le controleze tot ei şi cu ajutorul cărora să-şi regleze contabilitatea, pentru a disimula activitatea economică reală şi a ascunde săvârşirea acestor infracţiuni.

„Societăţile fantomă” sunt lipsite de orice activitate economică reală, ele fiind folosite doar pentru emiterea de facturi fiscale fictive în interesul societăţilor cu activitate din jurul lor şi eventual rularea banilor aferenţi acestor facturi prin conturile lor. Acest lucru reiese cu certitudine dintr-o serie de împrejurări de fapt. Astfel, deşi aceste societăţi au raporturi comerciale de valori foarte mari, ele nu au nici un angajat, nu au evidenţă contabilă, nu au patrimoniu,nu deţin mijloace fixe sau mobile, etc.

Caracteristic acestor societăţi fantomă este faptul că persoanele care au calitatea de „asociat sau administrator” în cadrul lor nu au nici un rol în toată activitatea acestora. Simplul lor rol este acela de a fi prezent la întocmirea actelor necesare constituirii sau modificării actelor constitutive şi la constituirea de conturi bancare. Desigur că aceste persoane conştientizează că prin acceptarea calităţii într-o astfel de societate, facilitează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor şi delapidare de către alte persoane sau societăţi cărora pun la dispoziţie actele şi conturile unei astfel de societăţi. După constituirea unei astfel de societăţi, emiterea facturilor fictive şi a mişcărilor financiare prin conturile acestor societăţi, pentru a da aparenţă de realitate raporturilor juridice în baza cărora au fost emise facturile, sunt făcute de persoanele interesate din societăţile cu activitate economică reală, pentru care sunt înfiinţate şi folosite societăţile fantomă sau de persoanele desemnate în acest sens .

132

Desigur că, pentru a putea fi folosite o perioadă mai îndelungată de timp fără a atrage atenţia asupra caracterului ilicit al activităţii lor, întrucât se încarcă în evidenţa contabilă cu livrări de bunuri şi servicii fictive, fapt ce implică în mod inevitabil şi activităţi de achiziţii „se folosesc în lanţ alte astfel de societăţi” care fac livrări către primele, pentru a egaliza livrările făcute în mod fictiv, cu achiziţii de asemenea fictive.

Prin astfel de raporturi comerciale fictive, se deturnează realitatea în privinţa activităţii economice a societăţilor care înregistrează astfel de facturi, fapt ce facilitează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.. Astfel, spre exemplu, prin introducerea în contabilitate a unei facturi de cheltuieli fictive se diminuează impozitul şi deduce TVA-ul ce-ar trebui achitat către bugetul de stat în urma unei activităţi reale. Dacă o astfel de factură fictivă este însoţită şi de plata prin cont a unor sume de bani, pe această cale făptuitorii, sub aparenţa acestor raporturi juridice comerciale, delapidează sumele respective din societate, iar prin transferul sumelor către societăţile fantomă, urmate de întoarcerea acestora în posesia persoanelor fizice din spatele societăţilor cu activitate economică reală, se ascunde provenienţa infracţională a acestor sume de bani, fapt ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

Tot în realizarea scopului principal al unor astfel de ilegalităţi şi anume, acela de a nu plăti sau plăti cât mai puţin către bugetul de stat şi de a se însuşi de către persoanele fizice, administratori sau asociaţi în societăţile cu activitate economică reală, prin înregistrarea unor astfel de facturi se acoperă aprovizionările – livrările cu „marfă la negru”, fapt ce de asemenea are impact asupra bugetului de stat. Astfel există posibilitatea ca două sau mai multe societăţi între care se derulează raporturi juridice reale să folosească în acest circuit comercial, societăţi fantomă pentru a nu-şi încărca fiscal activitatea societăţilor lor şi pentru a putea practica „preţuri mai bune pe piaţă” în măsura în care TVA-ul este pus în „cârca” societăţii fantomă”.

Întrucât activităţile comerciale se realizează „în lanţ” între numeroase societăţi comerciale, numai printr-o înregistrare corectă în cadrul fiecărei societăţi a activităţii economice reale se poate stabili ce are de plătit fiecare societate către bugetul de stat. Din aceste considerente, legiuitorul a incriminat înregistrarea unor documente fictive în mod necondiţionat, respectiv chiar dacă activitatea respectivă a avut loc însă nu cu societatea care figurează în documente, respectiv aprovizionările s-au făcut din surse necunoscute, de pe „piaţa neagră”, desigur în măsura în care rezultă dincolo de orice îndoială, dintr-o serie de împrejurări de fapt, că societatea care a înregistrat achiziţia, cunoaşte faptul că documentele respective provin de la o societate fără activitate economică.

Când astfel de activităţi iau amploare şi pe cale de consecinţă intră în vizorul autorităţilor fiscale, persoanele fizice din spatele societăţilor cu activitate economică reală, prin folosirea persoanelor care apar în documente, în calităţile cerute de lege ( asociaţi şi/sau administratori ) în cadrul societăţilor fictive, fac demersuri pentru „cesiunea părţilor sociale” către alte persoane dispuse, pentru mici favoruri, să accepte o astfel de societate, sau către cetăţeni străini (în speţa de faţă fiind vorba de cetăţeni maghiari), pentru a se acredita ideea că tot pasivul şi activul societăţii a fost preluat de către aceştia din urmă, alături de evidenţa contabilă (documentele propriu–zise a acestor societăţi, care în realitate nu există) şi în scopul de a îngreuna urmărirea penală.

În acest mod, cei care folosesc astfel de „societăţi fantomă” în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, au în aparenţă o activitate economică licită, fiind puşi la adăpost de îndreptarea urmăririi penale împotriva lor. În cele mai multe cazuri, în urma verificărilor fiscale efectuate, organele fiscale reţin în astfel de situaţii, săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea 141/2005 în sarcina societăţilor fantomă ( omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor societăţilor fantomă) şi în acest mod tot prejudiciul cauzat de societăţile care au folosit aceste

133

societăţi, este preluat de societăţile fantomă, crescând astfel „arieratele la bugetul de stat” întrucât aceste societăţi sunt „ab initio” insolvabile.

Obligativitatea înregistrării operaţiunilor economice există doar în situaţia în care acestea sunt reale. În situaţia în care operaţiunile sunt fictive, evaziunea fiscală se comite de societatea şi persoanele fizice care înregistrează astfel de documente, societatea emitentă şi persoanele fizice din spatele lor având rolul de complice la evaziune a celor care înregistrează astfel de documente.

Aşa cum rezultă din actele de control ale organelor fiscale, această metodă a funcţionat pe deplin şi în speţa de faţă, până în prezent, autorităţile fiscale, considerând că evaziunea fiscală ar fi fost săvârşită de către „societăţile fantomă”.

Un ultim pas în asigurarea dispariţiei acestor societăţi fantomă şi deci a imposibilităţii de identificare a autorilor reali ai acestor fapte penale este dizolvarea lor. Desigur că, societăţile care au folosit societăţile fantomă îşi continuă activitatea, fapt ce în mod inevitabil implică identificarea, altor şi altor „societăţi fantomă” care să fie folosite în aceleaşi scopuri, administratorii societăţilor cu activitate econimică reală, încurajaţi fiind şi de modul de abordare a acestor fapte de către autorităţile fiscale.

S.C. G.D. S.R.L. are ca asociaţi şi administratori pe inculpatul D.G.D. şi suspectul D. B. - tată şi fiu . Aceşti inculpaţi şi societatea pe care o administrează se află în relaţii de colaborare cu suspecţii H.I. şi G.I. , B.V. şi societăţile administrate de către aceştia.

Ca şi ceilalţi aceştia se află în legătură şi cu suspectul P.I. administrator la SC S.S. SRL . Urmare a inspecţiei fiscale parţiale efecuată de IF Sălaj la G. SRL a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală nr.F-SJ 56/29.11.2013, decizia de impunere F-SJ 64/29.11.2013 şi procesul verbal nr. 8705/29.11.2013 potrivit cărora se reţine că relaţiile comerciale cu SC S.S. SRL nu au avut loc. În aceste împrejurări prejudiciul este în cuantum de 1.727.744 lei din care 296.426 impozit pe profit, 689.444 lei TVA şi 741.874 lei accize.

Ca şi celelalte societăţi şi această societate a derulat sume de bani prin conturile S.C. U. S.R.L după cum urmează : prin Banca R. –50.000 lei; prin Banca R. – 102.000 lei; prin Banca X. – 572.000 lei; Total: 724.000 lei. Prin conturile SC M.A.I. SRL au fost rulate următoarele sume: prin Banca C. – 40.000; prin Banca X. – 170.600 lei; Total: 210.600 lei.

Şi în acest caz s-a procedat ca şi în celelalte situaţii, sumele fiind ridicate în numerar imediat ce au fost depuse sau la ATM-uri (volumele I, II,III,V).

Aşa cum s-a arătat aceste sume provin din infracţiunile de evaziune fiscală în cuantum de 224.304 lei şi 710.294 lei din delapidare, iar rularea lor prin conturile societăţilor fantomă de mai sus urmată de retragerea acestor sume se circumscrie infracţiunii de spălare a banilor . Suma de 224.304 lei reprezentând prejudiciul generat de evaziune fiscală include şi suma de 180.893 prejudiciu reţinut din achiziţiile înregistrate de la cele două societăţi S.C. U. S.R.L şi SC M.A.I. SRL, indicată de către organele fiscale pe baza declaraţiilor 394 ( fila 46 vol. XVII)

Prin procura specială autentificată sub nr.139/30.01.2012 a Biroului Notarial C. din Zalău , T.O.R. l-a împuternicit pe inculpatul V.D.I. să îl reprezinte în raporturile cu toate societăţile bancare, în vederea deschiderii de conturi pe numele S.C.M. S.R.L. şi să administreze aceste conturi, precum şi să îl reprezinte în relaţiile cu orice persoane fizice sau juridice în vederea încheierii sau perfectării de contracte comerciale.

Prin Încheierea civilă nr.259/C din data de 07.05.2012, din dosarul nr..../2012 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea debitorului S.C.M. S.R.L. şi s-a dispus deschiderea procedurii falimentului acestuia.

Potrivit procesului-verbal întocmit de către organele fiscale la data de 09.07.2012 (vol.12 f.4-6), S.C. M. S.R.L. Zalău a încasat prin transfer bancar în perioada 01.01.2012- 31.03.2012 de la S.C.U. S.R.L. şi SC. M. S.R.L. suma totală de 1.008.250 lei (de la S.C.U. S.R.L. prin contul de la Banca R. suma de 253.850 lei, prin contul de la Banca R. suma de

134

60.000 lei, iar prin contul de la Banca X. 654.400 lei, iar de la SC M.A.I. SRL suma de 40.000 lei prin contul de la Banca X.), fără a se putea justifica cu documente contabile vreun raport comercial între aceste societăţi. De asemenea,, s-a constatat că societatea nu a depus declaraţia 394 cu privire la aceste sume şi nici nu deţine vreun document contabil în acest sens.

Extrasele de cont ale S.C.M. S.R.L. de la toate băncile expuse mai sus sunt similare, în sensul că pe o perioadă relativ scurtă de timp se fac plăţile de către S.C.U. S.R.L. şi în aceeaşi zi sunt ridicaţi banii în numerar la ATM-uri sau din bancă, sub justificarea fictivă de achiziţii de materii prime de la o singură persoană, respectiv T.V. din Sighetul Marmaţiei (vol.12 f.86-148, 168-178). În cauză s-au făcut investigaţii cu privire la T.V. , emiţându-se mandat de aducere al acestuia în vederea audierii. Din procesul-verbal de executare a mandatului şi declaraţia proprietarului unde acesta şi-a stabilit reşedinţa rezultă că acesta este cetăţean ucrainean şi nu locuieşte la adresa respectivă. În privinţa acestor achiziţii inculpatul V.D. arătă următoarele : Personal am completat borderouri de achiziţii pentru cereale, fiind ştampilate fie de către N.P. fie de către mine. Acele borderouri le-am scris la indicaţiile lui N.P., fără să-l cunosc pe T.V., care ar fi cumpărat cele cuprinse în borderouri şi fără să particip la vreun transport de cereale corespunzător documentelor întocmite de către mine.

Mai mult din declaraţiile inculpaţilor V.D. şi T.O.R. rezultă că borderourile respective de achiziţii au fost întocmite la solicitarea inculpatului N.P. cu titlu fictiv pentru a justifica ridicarea banilor din contul societăţii, bani care erau predaţi de către inculpatul V.D. inculpatului N.P. .

Sub acest aspect T.O.R. declară următoarele: După câtva timp, posibil în cursul lunii februarie, am fost contactat din nou de N.P., m-am dus la acesta la bloc, ocazie cu care am constatat că în maşina sa se afla V.D.. Acesta mi-a spus să mă urc şi eu în maşină că o să mergem la Cluj, fără să-mi spună din ce motiv. Toţi trei am mers la Cluj, aici am mers la Banca X., unde am intrat eu cu V.D., iar N.P. a plecat fără să ştiu unde. V.D. a întocmit un borderou de achiziţii asemănătoare cu cele care mi-au fost prezentate din dosar Vol. XII filele 122-148, după care în baza acestui borderou a ridicat o sumă de bani. Am ieşit din bancă, ne-am întâlnit cu N.P. şi am plecat la o altă bancă, tot X. şi, fiind târziu, ştiu că am fost la o bancă pe ceva deal din Cluj, pentru ceva tranzacţii. Cu acea ocazie ştiu că P. şi-a pus în contul său personal suma de 10.000 lei. Acesta, în timp ce V.D. a scos banii, a scos şi el o sumă de bani de pe altă societate şi din banii respectivi a făcut viramentul în contul său. Cu restul banilor ne-am întors la Zalău, V.D. i-a dat lui P., care l-a sunat pe C.S., ne-am întâlnit cu acesta la blocul unde locuieşte şi am văzut că N. i-a dat banii care–i ridicasem din conturi. Am plecat toţi trei în T. şi ştiu că N.P. a fost sunat de S. că lipseşte un plic cu suma de 10.000 de lei, acesta s-a căutat în geantă şi a găsit un plic cu 10.000 lei din cei scoşi din Cluj, ne-am întors înapoi i-am dat la S., şi după aia am plecat la T..”

Sub acelaşi aspect inculpatul V.D. mai arată : ,,SC M. SRL nu avea sediu, nu avea angajaţi cu care să mă întâlnesc vreo dată sau mijloace fixe sau mobile de care să am cunoştinţă. La început nu am ştiut în ce mă bag, fiind manipulat de N.P., dar ulterior mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, întrucât ridicam sume foarte mari de bani şi le predam acestuia fără să constat vreo activitate a acestei societăţi, care să justifice mişcările financiare la care eu participam. …………”. Ulterior, veneam la Zalău, venea N.P. la Satu Mare, mergeam la Cluj, unde am ridicat diferite sume de bani cu un card pus la dispoziţia mea de către N.P. şi scoteam bani de la ATM-uri. Totodată, scoteam bani de la casierie sub justificarea că achiziţionează cereale. Banii respectivi îi înmânam lui N.P. fără să ştiu, de fiecare dată, ce face ulterior cu banii. Ştiu că odată am scos nişte bani fără să îmi amintesc de unde şi am venit la Zalău, unde N.P. s-a întâlnit cu C.S., după care la scurt timp N.P. a fost contactat de C.S. sub motivul că lipseşte o sumă de bani, destul de mare, iar N.P. m-a întrebat

135

dacă nu cumva au rămas banii respectiv, ne-am întors înapoi şi ştiu că s-a rezolvat problema, banii respectivi nefiind la mine.

Practic, în aceea perioadă eu am scos doar banii din conturi şi i-am predat lui N.P. fără să se desfăşoare vreo activitate care să justifice aceste sume de bani.”

După finalizarea acestor activităţi de depunere şi ridicare în aceeaşi zi a sumelor de bani, în conturile respective nu se mai desfăşoară niciun fel de rulaj, ceea ce denotă, în coroborare cu restul probelor, că aceste conturi sunt constituite doar pentru a desfăşura aceste raporturi fictive. Se poate observa că în acest caz se închide lanţul, în sensul că o parte din banii depuşi de către societăţile cu activitate economică în conturile S.C.M. S.R.L. şi S.C.U. S.R.L. se transferă sub justificări fictive în conturile S.C.M. S.R.L., de unde se ridică în numerar de la ATM-uri sau justificări fictive de achiziţii materii.

Cu ocazia controlului efectuat de către organele fiscale, administratorul societăţii, inculpatul T.O.R., a arătat că nu are cunoştinţă cine a condus evidenţa contabilă a societăţii începând cu luna decembrie 2011 până la data controlului, respectiv 16.06.2012. Acesta a mai arătat în nota explicativă luată că actele şi ştampila societăţii le-a primit de la C.S.D. cu ocazia dobândirii calităţii de administrator, precizând că nu a desfăşurat nicio activitate în numele acestei societăţi, nu a făcut nicio tranzacţie financiară prin conturile acesteia, nu cunoaşte societăţile U. S.R.L. şi M. S.R.L. şi că a devenit administrator al S.C. M. S.R.L. la solicitarea lui C.S.-D., în schimbul sumei de 50 de lei.

Aceleaşi aspecte au fost relatate de inculpatul T.O.R. şi cu ocazia audierii sale de către procuror (vol.56 f.54-58), indicând totodată implicarea inculpatului N.P. în racolarea sa în vederea preluării calităţii de administrator al S.C.M. S.R.L., modul în care l-a cunoscut pe inculpatul V.D., pe care, tot la solicitarea inculpatului N.P., l-a împuternicit să reprezinte societatea în relaţiile bancare, precum şi relaţiile de colaborare dintre cei doi inculpaţi, N.P. şi C.S.-D..

Cu urmare a acestor raporturi fictive, rezultă un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 130.097 lei impozit pe profit şi 195.145 lei TVA în total 325.242 lei, prejudiciu care în realitate a fost creat de către partenerii din tabelele de mai sus care au făcut plăţi către S.C. U. S.R.L. şi SC M.A.I. SRL. S.C. M. S.R.L. este o verigă în cadrul acestui lanţ de societăţi fictive folosite de către societăţile cu activitate economică.

Inculpatul D.G.D. recunoaşte comiterea faptelor şi arată următoarele : După terminarea lucrărilor la Negreni societatea mea a rămas fără activitate până în

anul 2010. După întoarcerea mea la Zalău am convenit cu G. şi H., să-i ajut să vândă betonul produs în staţia lor SC E. aceştia recompensându-mă din când în când cu diferite sume de bani, fără să fiu angajat la această societate.

În timpul acestor lucrări H. mi-a propus, în măsura în care doresc să câştig un ban să achiziţionez produse petroliere şi materiale de construcţii de la societăţi pe care le cunoşteau ei, urmând ca după achiziţie să pun un adaos, pe care mi-l indica H. şi să revând aceste produse către SC E.T.M. SRL ŞI SC E. SRL. În aceste împrejurări am achiziţionat produse petroliere de la diverse societăţi din ţară, fără să stabilesc eu legăturile cu reprezentanţii acestor societăţi şi să convin cu aceştia condiţiile de tranzacţii, aceste activităţi fiind desfăşurate de către H.I..

Inculpatul D.G.D. a recunoscut comiterea faptelor, a dat o declaratie detaliata la procuror, unde a descris activitatea inculpatului H.,insa sub aspectul subzistentei temeiurilor de controljudiciar se retine ca acestea exista si in continuare.

Judecătorul de Cameră Preliminară a reţinut că se impune menţinerea măsurii controlului judiciar în privinţa inculpaţilor V.D. Ion şi T.O.R., gradul de pericol social concret pe care aceşti inculpaţi îl prezintă fiind unul semnificativ.

Periculozitatea sporită a faptelor de care sunt acuzaţi aceşti din urmă inculpaţi, s-a desprins, dintr-o serie de împrejurări de fapt cum ar fi: modul meticulos în care s-au

136

desfăşurat aceste activităţi pentru a nu fi descoperite, durata mare de timp în care s-au săvârşit aceste fapte (unele continuându-se până în prezent) sumele mari de bani obţinute prin delapidare, evaziune fiscală şi spălarea banilor, continuitatea acestui gen de infracţiuni, pe o perioadă lungă de timp, continuarea săvârşirii unor astfel de fapte, prin intermediul altor societăţi fantomă chiar şi în urma lichidării celor patru societăţi fantomă, care au fost analizate în această cauză etc.

Pericolul pentru ordinea publică, al faptelor reţinute în sarcina tuturor inculpaţilor rezultă prin urmare, atât din modalitatea de săvârşire a faptelor, asa cum s-a aratat anterior,pe baza unui plan (în care au fost atrase şi implicate pe parcurs foarte multe persoane), conceput de aşa manieră încât să facă cât mai dificilă descoperirea activităţii lor frauduloase de către organele de urmărire penală, precum şi din consecinţele unor astfel de fapte pentru mediul economic, pentru creditorii unor astfel de societăţi, care cu ajutorul unor „societăţi fantomă” îşi sustrag activele şi bunurile din societate, dar şi pentru bugetul de stat în general.

Prin încheierea nr. 7 din data de 24.01.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr..../2014,

In baza art. 149 ind.l alin.9 Cod .proc.pen,S-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanţa.In baza art.136 Cod proc.pen., art.l43 alin.l Cod proc.pen.în referire la art.148 al.l

lit.a)şi f)Cod proc.pen.,S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.N.D. - …., pe o durată de 30 zile,cu

începere de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.In baza art.149 ind.l alin.12 Cod proc.pen.în referire la art.146 alin.10 şi 11 Cod

proc.pen.,S-a dispus emiterea de urgenţă a mandatului de arestare preventivă pentru Inculpat şi

comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor legale.In baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas

în sarcina acestuia.Pentru a pronunţa încheierea, judecătorul a avut în vedere următoarele:La data de 22.01.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr…./2014

propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în conformitate cu prevederile art.1491 Cod proc.pen. şi art.l50 alin.l teza II şi alin.2 Cod proc.pen., privind luarea măsurii arestării preventive în lipsă faţă de inculpatul P.N.D. - …., pe o perioadă de 30 zile -cu începere de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.

S-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, faptă prev. de art. 9, alin. 1, lit. b) şi alin. 3 din Legea 241/2005;schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, faptă prev. de art. 29, alin. 1, lit. a) din Legea 656/2002 rep.;dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, faptă prev. de art. 29, alin. 1, lit. c) din Legea 656/2002 rep.;folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, faptă prev. de art. 272, alin. 1, pct. 2 din Legea 31/1990 rep.;transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială,

137

în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, faptă prev. de art. 2801 din Legea 31/1990 rep.; toate faptele cu aplicarea art. 33, lit. a) Cod pen.,

Prin rezoluţia nr. …/P/2011 (dosar conexat la data de 30.01.2013, la dosarul penal nr. .../2011) din data de 24.01.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus, începerea urmăririi penale faţă de P.N.D. şi K.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, faptă prev. şi ped. de art. 9, lit. b) din Legea 241/2005.

S-a reţinut că, în perioada aprilie - mai 2010, sus-numiţii, în calitate de administratori ai S.C. W.P. S.R.L. Constanţa, au achiziţionat, de la S.C. E.C. S.R.L. Sălaj, combustibil ecologic pentru centrale, în valoare totală de 553.786 lei, fară a înregistra în contabilitate facturile de achiziţie marfa şi tară a depune la organele fiscale teritoriale raportările trimestriale, semestriale şi bilanţuri, de la înfiinţare şi până în prezent, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

La data de 21.01.2014, în baza datelor existente în dosar şi a cercetărilor efectuate, prin ordonanţa nr. .../2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-au extins cercetările şi s-a început urmărirea penală faţă de P.N.D. şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 29, alin. 1, lit. a) din Legea 656/2002 rep., art. 29, alin. 1, lit. c) din Legea 656/2002 rep, art. 272, alin. 1, pct. 2 din Legea 31/1990 rep. şi art. 2801 din Legea 31/1990 rep., toate faptele cu aplicarea art. 33, lit. a) din Cod pen. Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a început iniţial urmărirea penală faţă de P.N.D., respectiv cea prev. şi ped. de art. 9, lit. b) din Legea 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9, alin. 1, lit. b) şi alin. 3 din Legea 241/2005.

În cadrul extinderii s-a reţinut că inculpatul P.N.D., în perioada 2008 - 2010, în calitate de administrator al S.C. W.P. S.R.L., a efectuat mai multe operaţiuni comerciale pe teritoriul României, fară a înregistra în contabilitate operaţiunile comerciale şi fără să depună la organul fiscal teritorial declaraţii şi bilanţuri fiscale. Astfel, P.N.D. a creat un prejudiciu la bugetul de stat în sumă totală de 5.369.064 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.

S-a reţinut că în aceeaşi perioadă, inculpatul P.N.D. a folosit cu rea credinţă creditul societăţii, transferând nejustificat din conturile acesteia în contul personal suma totală de 7.083.796 lei, ulterior retrăgând în numerar suma totală de 6.754.235 lei. De asemenea, acesta a mai ridicat nejustificat din conturile societăţii şi suma totală de 1.610.237 lei, existând astfel indicii temeinice de spălare a banilor.

Totodată s-a reţinut faptul că, la data de 31.05.2010, inculpatul P.N.D. a cesionat fictiv părţile sociale ale S.C. W.P. S.R.L. Constanţa, către învinuitul K.I. (om al străzii), fară să îi predea documentele de constituire şi funcţionare precum şi actele contabile ale societăţii, urmărind astfel sustragerea de la urmărirea penală, prin plasarea acestuia ca administrator al societăţii.

Din actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:Cauza are la baza două sesizări penale, astfel:-sesizarea Gărzii Financiare Constanţa faţă de numitul K.I., administrator al S.C. W.P.

S.R.L. Constanţa, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9, lit. f) din Legea 241/2005. Sesizarea a luat naştere ca urmare a unor verificări demarate de comisari ai Gărzii Financiare Constanţa, cu privire la realitatea relaţiilor comerciale dintre S.C. W.P. S.R.L. Constanţa şi S.C, F.O. S.R.L. Prejoi, jud. Dolj, verificări în cursul cărora nu au putut intra în posesia documentelor de evidenţă contabilă ale societăţii din Constanţa, iar administratorul societăţii nu s-a prezentat la invitaţiile organelor fiscale;

-sesizarea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, faţă de reprezentanţii S.C. W.P. S.R.L. Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9, lit. f) din Legea 241/2005. Sesizarea a avut la bază demararea unor verificări ale inspectorilor

138

vamali din cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, Serviciul de Inspecţie Fiscală, cu privire la înregistrarea în evidenţele contabile ale S.C. W.P. S.R.L., ale unor facturi emise de S.C. E.C. S.R.L. Sălaj. Inspectorii vamali nu au putut intra în posesia documentelor societăţii, întrucât societatea nu funcţiona la sediul social declarat, iar administratorul acesteia nu s-a prezentat în urma invitaţiilor transmise. Conform facturilor ataşate la sesizarea D.R.A.O.V. Constanţa, a rezultat faptul că, în luna mai 2010, S.C. W.P. S.R.L. a achiziţionat mai multe cantităţi de combustibil ecologic pentru centrale de la S.C. E.C. S.R.L. Sălaj.

Cât priveşte S. W.P. S.R.L.,a reţinut că a fost înmatriculată la ORC Constanţa sub nr. J..., CUI …, a avut ultimul sediu declarat în municipiul Constanţa, …, fiind înfiinţată de inculpatul P.N.D. la 26.08.2008. Acesta a avut calitatea de asociat unic şi administrator până la data de 31.05.2010,când a cesionat părţile sociale deţinute către învinuitul K.I., retrăgându-se totodată şi din funcţia de administrator.

La data înmatriculării societăţii, sediul social al acesteia a fost declarat în Comuna C., jud. Constanţa, fiind modificat la 31.05.2010 la adresa din mun. Constanta, ….

Din verificările efectuate de organele de poliţie la Uniunea Judeţeană a C.C. Constanţa, proprietar al spaţiului din …, s-a stabilit că societatea nu a funcţionat niciodată la această adresă.

Pentru închirierea acestui spaţiu s-a întocmit contractul de închiriere nr. 408 din 28.05.2010 între U.J.C.C. Constanţa şi S.C. W.P. S.R.L., această societate din urmă fiind reprezentată de P.N.D..

La data de 05.12.2011 S.C. W.P. S.R.L. intră în procedura de insolvenţă, fiind numit lichidator judiciar D.C.

Din adresa nr. 111 din 05.03.2013 a lichidatorului D.C. a rezultat faptul că aceasta nu a intrat în posesia documentelor contabile ale S.C. W.P. S.R.L. pe parcursul procedurii de insolvenţă. De asemeuea, lichidatorul comunică faptul că, prin sentinţa civilă nr. 244 din 25.01.2013 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus închiderea procedurii faţă de debitoarea S.C. W.P. S.R.L. şi radierea acesteia din Registrul Comerţului.

Din verificările efectuate de organele de poliţie din Municipiul Cărei, Jud. Satu Mare, s-a constatat că învinuitul K.I., domiciliat în Cărei, str. ..., nr. 11, este om al străzii care nu a avut şi nici nu are locuinţă sau spaţiu de locuit asigurat, dormind prin gări, autogări şi în stradă. Din declaraţia învinuitului K.I. a reieşit faptul că, în primăvara anului 2010 a fost contactat de două persoane care l-au adus în Constanţa unde a semnat mai multe acte la finanţele publice tară să ştie ce anume a semnat.

Conform adresei nr. 15708 din 23.01.2013 a Administraţiei Finanţelor Publice Eforie, instituţie care aronda, din punct de vedere fiscal, S.C. W.P. S.R.L., până la 31.05.2010, rezultă faptul că societatea nu figurează în evidenţe cu raportări trimestriale, semestriale şi bilanţuri contabile depuse şi nici nu există documente consemnate în procesul-verbal de predare primire efectuat între A.F.P. Murfatlar şi A.F.P. Eforie la data de 30.06.2011. Astfel se subînţelege că societatea nu a depus niciun fel de raportare fiscală pentru perioada 2008-2010.

Verificându-se situaţia agenţilor economici de pe teritoriul României, care au raportat, prin declaraţiile 394, relaţii comerciale cu S.C. W.P. S.R.L., pentru perioada 2008-2012, s-a constatat că, în cursul anilor 2008, 2009 şi 2010 S.C. W.P. S.R.L. a efectuat achiziţii şi livrări de la şi către mai multe societăţi comerciale de pe teritoriul României, fară să declare la organele fiscale, prin declaraţii 394, operaţiunile comerciale efectuate.

Astfel, în perioada 2008-2010, conform declaraţiilor semestriale 394, raportate de partenerii de afaceri ai S.C. W.P. S.R.L., societatea a efectuat achiziţii de bunuri în sumă totală de 1.458.759 lei şi livrări de bunuri în sumă totală de 18.212.264 lei.

Pentru documentare au fost solicitate şi obţinute declaraţiile semestriale 394 depuse de partenerii de afaceri ai S.C. W.P. S.R.L..

139

In vederea verificării operaţiunilor financiare derulate de S.C. W.P. S.R.L. prin conturi bancare, s-a solicitat la Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, conturile şi unităţile bancare aparţinând S.C. W.P. S.R.L., P.N.D. şi K.I..

Astfel, s-a stabilit că S.C. W.P. S.R.L. a avut conturi deschise la Banca C., Banca R., Banca C., Banca X. şi Banca P..

De asemenea, inculpatul P.N.D. a deţinut conturi bancare la Banca C., Banca R., Banca X., Banca P., BANCA P., I. Bank.

Pentru stabilirea cu exactitate a operaţiunilor bancare desfăşurate de S.C. W.P. S.R.L. au fost solicitate şi obţinute documente care au stat la baza deschiderii conturilor la băncile mai sus menţionate, a extraselor aferente conturilor societăţii, precum şi a documentelor care au stat la baza operaţiunilor bancare, sens în care s-a stabilit că, la BANCA C. CONSTANTA - BASARABI,contul a fost deschis la 03.11.2008 de către inculpatul P.N.D., aceasta fiind singura persoană împuternicită să efectueze operaţiuni pe acest cont.

În perioada 28.11.2008 - 17.02.2010, S.C. W.P. S.R.L. a încasat în contul societăţii, de la diverşi ordonatori, precum şi din alte conturi proprii, suma totală de 601.353 lei.

În perioada 05.12.2008 - 04.08.2009, societatea a efectuat un număr de 19 viramente interne în conturile sale deschise la Banca R. şi Banca X. în sumă totală de 199.560 lei.

În perioada 28.11.2008 - 17.02.2010, P.N.D. a ridicat din cont suma totală de 480.990 lei, fară a exista justificări cu privire la ridicările acestor sume. LA BANCA P. Contul a fost deschis la data de 29.05.2009 de către acest inculpat, care este singura persoană împuternicită să opereze pe cont.

În cursul anului 2009, S.C. W.P. S.R.L. a încasat suma totală de 30.250 lei de la S.C. F.O. S.R.L., sumă ce a fost retrasă în numerar de către inculpatul P.N.D. în aceeaşi zi.

Tot în anul 2009, S.C. W.P. S.R.L. a efectuat 3 plăţi către S.C. F.O. S.R.L. în sumă totală de 61.900 lei.

De asemenea, în cursul aceluiaşi an, societatea a mai încasat sumele de 39.000 lei de la S.C. B.A.S. S.R.L. şi 43.083 lei de la S.C. P.T. I. S.R.L.

În total, în cursul anului 2009, inculpatul P.N.D. a retras suma totală de 50.332 lei cu motivarea diverse plăţi.

La BANCA C., contul a fost deschis la data de 02.09.2008 de către inculpatul P.N.D.I iar pe acest cont nu s-au înregistrat debitări sau creditări.

La BANCA R., contul a fost deschis la data de 15.09.2008 de către inculpatul P.N.D., persoană împuternicită să execute operaţiuni pe acest cont.

În perioada 25.08.2008 - 15.07.2009, societatea a încasat în cont suma totală de 244.925 lei de la diverşi ordonatori, din care 30.000 lei au fost transferaţi din contul S.C. W.P. S.R.L. deschis la BANCA C., iar 32.400 lei au fost transferaţi din contul S.C. W.P. S.R.L. deschis la Banca M..

La data de 27.11.2008, societatea a efectuat o plată în sumă de 10.200 curo către firma JP F. KFT DEBRECEN din Ungaria. La 08.12.2008 societatea a efectuat 2 viramente interne în conturile sale de la BANCA C. şi Banca X. în sumă de 10.000 lei fiecare.

La 19.12.2008 societatea a efectuat o plată către numitul C.H. în sumă de 33.000 lei cu menţiunea "contravaloarea autoturismului".

În perioada 15.12.2008 - 16.07.2009, inculpatul P.N.D. a ridicat din contul societăţii suma totală de 141.570 lei cu motivarea "diverse", "avans salarii", "diverse plăţi".

La data de 25.11.2008, societatea a efectuat un schimb valutar prin vânzarea sumei de 39.525 lei, rezultând suma de 10.245 euro.

La BANCA M.,contul a fost deschis la data de 12.01.2009 de către inculpatul P.N.D., persoană împuternicită să execute operaţiuni pe acest cont. De asemenea, a mai fost împuternicit pentru astfel de operaţiuni şi numitul I.S..

140

La data de 11.03.2009, societatea a încasat suma de 153.000 lei de la S.C. E.C. S.R.L. cu explicaţia "FI 3/13.09.2008". De asemenea, la 17.02.2009 contul societăţii a mai fost alimentat cu suma de 500 lei prin depunerea în numerar de către P.N.D..

La data de 11.03.2009, acelaşi inculpat a ridicat în numerar suma de 100.000 lei cu motivarea "achiziţii fier vechi de la persoane fizice, C.E., L.A.P., L.C.A.".

Pentru această retragere societatea a depus la bancă un centralizator borderouri achiziţie deşeuri feroase-persoane fizice din 11.03.2009 în care sunt menţionate persoanele amintite anterior, atestându-se faptul că de la acestea s-au colectat deşeuri de fier.

De menţionat este faptul că L.C.A. este concubina inculpatului P.N.D. cu care acesta are un copil minor, iar L.A.P. este tatăl concubinei inculpatului, fiind puţin probabil ca aceste operaţiuni să fie reale.

La data de 11.03.2009, societatea a efectuat două viramente interne în conturile sale de la BANCA C. şi Banca R. în sumă totală de 52.400 lei.

Astfel, societatea a virat în contul său de la Banca R. suma de 32.400 lei. Conform documentelor aferente contului societăţii de la Banca R. această sumă a fost retrasă de P.N.D. prin trei operaţiuni succesive de ridicare de numerar, două efectuate pe 11.03.2009 în sumă de 10.000 lei fiecare şi una efectuată pe 12.03.2009 în sumă de 12.100 lei.

Referitor la suma de 20.000 lei transferată din cont în contul său de la BANCA C. la 1 1.03.2009, se constată că aceasta a fost retrasă în numerar prin două operaţiuni succesive la datele de 11.03.2009 şi respectiv 12.03.2009, în cuantum de 10.000 şi respectiv 9.900 lei.

La BANCA X. contul a fost deschis la data de 15.09.2008 de către inculpatul P.N.D., persoană împuternicită să execute operaţiuni pe acest cont. A mai fost împuternicit pentru operaţiuni comerciale pe acest cont şi I.S. la 24.02.2009.

În perioada noiembrie 2008 - mai 2010 societatea a încasat în cont suma totală de 11.499.797 lei de la diverşi ordonatori.

În perioada martie 2009 - mai 2010, societatea a efectuat plăţi către diverşi beneficiari în sumă totală de 9.013.428 lei. Din această sumă societatea a efectuat plăţi în contul inculpatului P.N.D., deschis la Banca X. în sumă totală de 7.123.286 lei cu menţiunea "restituire împrumut".

În perioada decembrie 2008 - mai 2010 inculpatul P.N.D. a ridicat în numerar din contul societăţii suma totală de 937.345 lei cu explicaţiile: "salarii unităţi private", "alte operaţiuni", "cumpărare mărfuri", "achiziţii materiale" etc.

În perioada februarie 2009 - noiembrie 2009, în contul societăţii au fost efectuate depuneri de numerar în sumă totală de 99.291 lei din care 96.181 lei depuşi de către P.N.D. şi 3.110 lei de către I.S.

În documentele puse la dispoziţie de Banca X. se regăseşte contractul de împrumut nr. 2 din 11.03.2009, încheiat între P.N.D. în calitate de împrumutător şi S.C. W.P. S.R.L., în calitate de împrumutat, obiectul contractului fiind împrumutul sumei de 4.500.000 lei de către împrumutător către împrumutat.

Conform documentelor transmise de bănci privind conturile personale ale inculpatului P.N.D., s-a stabilit că la data de 23.01.2009, inculpatul P.N.D. a deschis la Banca X. Arad, Agenţia Micalaca, un cont pentru persoane fizice. Totodată, inculpatul a solicitat şi emiterea unui card de debit aferent aceluiaşi cont.

In perioada martie 2009 - septembrie 2010, inculpatul a încasat în contul său suma totală de 7.351.256 lei astfel:7.083.796 lei de la S.C. W.P. S.R.L. cu menţiunea "restituire împrumut";260.960 lei de la S.C. P.P.S. S.R.L. cu menţiunea "restituire împrumut"6.500 lei de la V.T. cu menţiunea "datorie".

In perioada martie 2009 - octombrie 2010, inculpatul a ridicat în numerar din contul său personal suma totală de 6.356.500 lei. De asemenea, inculpatul a ridicat în numerar şi a

141

efectuat plăţi cu ajutorul cârdului bancar aferent cardului său personal în sumă totală de 397.735 lei.

În perioada aprilie 2009 - iunie 2010, inculpatul a efectuat plăţi din contul său personal în sumă totală de 645.228 lei către diverse persoane fizice şi juridice.

În perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul P.N.D. a mai încasat în contul său prin depuneri de numerar suma totală de 36.749 lei provenind de la diverse persoane fizice.

De asemenea, inculpatul P.N.D. este asociat şi administrator al S.C. P.P.S. S.R.L. Cluj Napoca, societate care a transferat în contul său personal suma de 260.960 lei.

Pentru stabilirea legalităţii operaţiunilor comerciale desfăşurate de S.C. W.P. S.R.L., organele de cercetare penală au solicitat organelor fiscale efectuarea unei verificări fiscale la societatea în cauză care să vizeze întreaga activitate a acesteia.

Conform procesului-verbal nr. 10899 din 19.11.2013, emis de D.G.F.P., S.A.F.- activitatea de inspecţie fiscală ,au rezultat următoarele:

Obligaţiile fiscale ale S.C. W.P. S.R.L., reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit au fost calculate pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor (extrase de cont pentru conturile deschise la BANCA C., Banca M., Banca P., R. şi Banca X. în care sunt reflectate încasările şi plăţile efectuate de societate) şi pe baza informaţiilor rezultate din aplicaţia informatică ce gestionează declaraţia informativă 394.

Astfel, organele fiscale au stabilit că S.C. W.P. S.R.L. datorează bugetului de stat consolidat următoarele impozite şi taxe:impozit pe profit 2.446.325 lei;T.V.A. 2.922.739 lei.

În raportul de verificare fiscală se menţionează că în conformitate cu baza de date existentă la sediul A.J.F.P. Constanţa, rezultă că S.C. W.P. S.R.L. nu a depus nicio declaraţie fiscală şi că societatea a fost declarată inactivă din data de 07.10.2010, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, fiind radiată la 12.02.2013.

Inspectorii fiscali au stabilit că răspunderea pentru prejudiciul calculat în sumă de 5.369.064 lei, revine S.C. W.P. S.R.L., reprezentată, la data efectuării livrărilor/prestărilor de servicii, de inculpatul P.N.D. în calitate de administrator şi asociat unic.

Pe baza verificărilor efectuate de organele de cercetare penală s-au mai stabilit următoarele aspecte:S.C. W.P. S.R.L. nu figurează cu contracte individuale de muncă transmise în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic şi nici nu figurează înregistrată ca angajator în evidenţa Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa în perioada 01.01.2008 - 29.08.2013, aşa cum rezultă din adresa I.T.M. Constanţa nr. 18713 din 29.08.2013;S.C. W.P. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie/atestat pentru operaţiuni cu produse energetice (antrepozitar, operator înregistrat (destinatar), utilizator final, importator/exportator/expeditor, atestat engros, atestat endetail), aşa cum rezultă din adresa nr. 27093/7688SSFCEM-CIV din 07.11.2012 a Direcţiei Regionale pentru Acccize şi Operaţiuni Vamale Constanţa;inculpatul P.N.D. figurează în evidenţele fiscale cu următoarele venituri impozabile:în anul 2006 venituri din dobânzi în sumă de 11.000 lei;în anul 2008 venituri din trasferuri de proprietate în sumă de 9.829 lei şi venituri din salarii în sumă de 79 lei;în anul 2009 venituri din salarii în sumă de 2.010 lei;în anul 2010 venituri din salarii în sumă de 1.510 lei,aşa cum rezultă din adresa Serviciului Fiscal Orăşenesc Eforie cu nr. 42373 din 03.09.2013;inculpatul P.N.D. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile.

Inculpatul P.N.D. mai este cercetat în dosarul penal .../2011 înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru infracţiuni de evaziune fiscală privind alte societăţi comerciale.

În vederea identificării inculpatului P.N.D. s-au făcut verificări şi investigaţii la domiciliul acestuia stabilindu-se că nu mai locuieşte la adresa din localitatea C., …, de mai

142

mulţi ani, existând date că acesta este plecat din ţară de mai mult timp, cel mai probabil în Italia, împreună cu concubina sa L.C.A. şi copilul acestora.

Din adresa nr. 19650 din 24.09.2013 a Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple Adjud - Arad a rezultat faptul că minorul P.L.A. a obţinut paşaportul nr. … eliberat la 19.04.2012 la M.. La depunerea actelor s-au prezentat ambii părinţi, respectiv mama L.C.A. şi tatăl P.N.D.. Această informaţie a condus la certitudinea că inculpatul P.N.D. s-ar afla în localitatea M. din Italia.Din investigaţiile efectuate s-a stabilit faptul că inculpatul P.N.D. are deschis un cont în reţeaua informatică "SKYPE" pe numele "D.P.", iar adresa este menţionată în localitatea M. din Italia.

S-a procedat la efectuarea de verificări de specialitate la diverse instituţii din România în vederea stabilirii de date sociale privind locul de muncă, şomaj, încarcerări, reţineri, încorporări etc, nerezultând indicii care să conducă la identificarea inculpatului.

Prin urmare s-a apreciat că există presupunerea rezonabilă ca inculpatul P.N.D. se sustrage urmăririi penale.

Examinând actele şi lucrările efectuate în cauză, instanţa a constatat că există indicii temeinice ce justifică bănuiala legitimă că inculpatul a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, respectiv că există temeiul de drept prevăzut de art. 143 în referire la art.68 ind.l Cod proc.pen.1969 , ale comiterii faptelor pentru care inculpatul este cercetat.

Astfel, s-a reţinut cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. 1 lit.a)Cod proc.pen. 1969 şi anume că inculpatul a fugit sau s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, reţinându-se în acest sens că s-au efectuat numeroase demersuri la domiciliul său, la alte instituţii abilitate , în încercarea de a fi adus în faţa organelor judiciare şi a nu a putut fi identificat, fiind dispărut de la locuinţa sa din C. judeţul Constanta, deşi cunoştea că se întreprind cercetări.

S-a apreciat astfel, că sunt date că inculpatul, imediat după comiterea faptelor, a părăsit teritoriul României.

Totodată, s-a apreciat din actele dosarului, că în cauză este incident şi cazul de arestare preventivă prevăzut de art.148 al.l lit.f)Cod.proc.pen. 1969,cele două condiţii impuse de acest text de lege fiind îndeplinite cumulativ atât în privinţa pedepsei dar în privinţa pericolului pe care l-ar prezenta în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului .

Acest pericol potenţial a fost evaluat prin raportare la natura şi gravitatea deosebită a faptelor pretins comise, modalitatea şi împrejurările concrete în care s-ar fi acţionat ,,rezonanţa socială negativă în rândul colectivităţii,sentimentul de indignare ce s-ar crea ,că persoane bănuite de săvârşirea unor asemenea infracţiuni de o gravitate deosebită se deplasează liber .

S-a mai arătat că, pericolul social concret pentru ordinea publică, îmbracă forma unor efecte colective produse şi potenţiale (valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat, încercarea de a crea o aparenţă de legalitate pentru sumele de bani în sensul transferării acestora prin mai multe conturi şi cesionarea societăţii în mod fictiv).

S-a motivat că, în condiţiile escaladării fenomenului evaziunii fiscale şi mai ales a celui de spălare de bani este necesară o ripostă energică fermă împotriva faptelor care ating valori sociale importante, având în vedere că efectele negative indiscutabile pe care le generează fenomenul evaziunii fiscale şi cel al spălării de bani se resimt, direct, asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, determinând importante distorsiuni în mecanismul funcţionării pieţei, distorsiuni care afectează o mare parte a populaţiei (nivel de trai, pensii, salarii, ajutoare sociale etc.).

Măsura arestării preventive în această cauză, potrivit aprecierii instanţei, s-a impus cu necesitate, având în vedere gravitatea faptelor comise, cuantumul foarte mare al prejudiciului produs şi modalitatea concretă de comitere a infracţiunilor.

143

Potrivit art. 68 ind. 1 Cod pr. pen., există indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârşit fapta.

Instanţa a concluzionat că soluţia este în acord şi cu jurisprudenţa CEDO , întrucât în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă nu trebuie stabilită vinovăţia inculpatului, acesta fiind scopul urmăririi penale, în urma căreia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informaţii de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial, că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauza Fox, Campbell şi Hartley contra Marii Britanii). în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza O'Har a contra Marii Britanii, că prevederile art. 5, paragraf 1, litera c) din Convenţie, face referire la noţiunea de suspiciuni, întrucât nu este necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe care să justifice o condamnare.

De asemenea, s-a apreciat că sunt satisfăcute şi criteriile complementareprevăzute de art.136 al.8 Cod.proc.pen.l969şi pentru realizarea şi a scopului măsurii

prevăzut de alin.l al aceluiaşi articol.Drept urmare, s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.4, 1a data de 24.01.2014.Prin încheierea penală pronunţată de Tribunalul Constanţa în şedinţa Camerei de

Consiliu din data de 25.10.2014 în dosarul nr. .../2014, în baza disp. Art. 50 Cod procedură penală raportat la disp. Art. 36 Cod procedură penală, în referire la disp. Art. 231 alin. 4 Cod procedură penală s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect audierea inc. P.N.D. - …., în prezent aflat în cadrul l.P.J.-C.R.A.P. Constanţa, arestat în lipsă în baza încheieriinr.7/24.01.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr..../2014, în favoarea Tribunalului Sălaj.

S-a dispus trimiterea de îndată a dosarului nr..../2014 la Tribunalul Sălaj.Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul

Tribunalului Constanţa a reţinut că la data de 24.10.2014, prin adresa nr.94251/24.10.2014 , Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa -Serviciul de Investigaţii Criminale -a comunicat acestei instanţe că inculpatul P.N.D. va fi preluat la data antemenţionată din aeroportul internaţional „Henri Coandă",Bucureşti, adus din Franţa şi va fi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa, urmând să fie prezentat instanţei la data şi ora stabilite de aceasta.

Prin rezoluţia Preşedintelui Secţiei Penale a Tribunalului Constanţa, s-a fixat termen la data de 25.10.2014, pentru aducerea în vederea audierii inculpatului arestat în lipsă ,conform dispoziţiilor art.231 alin.4 Cod proc.pen.şi s- a dispus ataşarea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa .

Cu adresa nr. .../2011 emisă la 24.10.2014, susmenţionata unitate de parchet a comunicat că dosarul de urmărire penală nr. .../2011 privind pe inculpatul P.N.D. ş.a.,a fost trimis prin declinare de competenţă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Sălaj,în vederea reunirii la dosarul nr..../P/2012.

S-au solicitat telefonic, relaţii de la DIICOT - Serviciul Teritorial Sălaj-cu privire la stadiul dosarului şi a rezultat, conform referatului întocmit, aflat la dosar, că inculpatul P.N.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în luna august 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj, în procedura de cameră preliminară, în cauza care a fost declinată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Potrivit art.231alin.4 Cod procedură penală, când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la

144

judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei, în vederea ascultării.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, în ipoteza în care inculpatul arestat în lipsă este găsit după emiterea rechizitoriului în cauză, procedura arătată mai sus se va desfăşura în faţa judecătorului de cameră preliminară, respectiv a instanţei de judecată ,care va proceda la ascultarea acestuia.

Având în vedere lipsa dosarului şi împrejurarea că inculpatul P.N.D., arestat în lipsă, a fost trimis în judecată în cauza care a fost declinată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dosarul înregistrându-se pe rolul Tribunalului Sălaj, în baza art. 50 Cod procedură penală raportat la art. 36 Cod procedură penală, în referire la art.231 alin.4 Cod procedură penală, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea acestei instanţe şi trimiterea de îndată a dosarului.

Prin încheierea penală nr. 41/P/28.10.2014 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. ..../2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 231 alin. 7 Cod procedură penală, a confirmat arestarea preventivă a inculpatului P.N.D.-…, şi executarea mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 24.01.2014 emis de Tribunalul Constanţa- Secţia Penală, în dosarul nr. .../2014.

În motivarea acestei încheieri judecătorul de cameră preliminară a reţinut că gradul de pericol pentru ordinea publică inculpatului P.N.D., subzistă în continuare, acesta rezultând din activitatea infracţională a acestuia, descrisă anterior.

Câtă vreme nu există probe noi din care să rezulte că gradul de pericol social concret al inculpatului s-a diminuat de la momentul în care a fost dispusă arestarea preventivă a acestuia de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, iar inculpatul s-a sustras de la executarea mandatului de arestare, fiind găsit în Franţa, iar în faţa judecătorului de cameră preliminară nu a dorit să dea declaraţie, uzând de dreptul la tăcere pe care îl conferă legea penală.

În aceste circumstanţe, confirmarea arestării preventive a inculpatului P.N.D. apare ca imperios necesară, implicit şi executarea mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 24.01.2014 emis de Tribunalul Constanţa, Secţia Penală în dosarul nr. .../2014.

Prin încheierea penală nr.44/P din 17.03.2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr..../2014/a22 a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul P.N.D..

În conformitate cu dispoziţiile art.208 Cpp în baza actelor dosarului, pentru considerentele avute în vedere atât la momentul dispunerii măsurii controlului judiciar a inculpaţilor cât şi pentru considerentele de mai sus vizând analiza legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, judecătorul de fond constată că se menţin temeiurile de drept privind măsura preventivă a controlului judiciar.

Cererile inculpaţilor C.S.D., B.E., B.M. şi B.V. de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul stabilirii limitei teritoriale a controlului judiciar la nivelul întregii ţări, nu sunt fondate, raportat la faptul că societăţile comerciale administrate de către aceşti inculpaţi îşi desfăşoară preponderent activitatea în limita teritorială asupra căreia li s-a fixat controlul judiciar.

De asemenea, nu sunt fondate cererile inculpaţilor H.I. şi G.I. de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul de a li se permite să ia legătura cu unii martori din dosar, deoarece însă nu au fost audiaţi inculpaţii şi martorii din prezenta cauză, existând astfel posibilitatea influenţării martorilor de către inculpaţi.

Este fondată în schimb cererea inculpatului P.N.D. de a se deplasa în municipiul Constanţa o perioadă de 5 zile în perioada 18-22.05.2015 în vederea vizitării mamei sale care se află internată în spital, urmând a fi stabilit în acest sens un program împreună cu Serviciul de Supravegheri judiciare din cadrul IPJ Arad.

145

În baza art.275 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu av. … şi av. …, în cuantum de 100 lei

fiecare şi onorariul parţial în cuantum de 50 lei cuvenit av. …, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii H.I., G.I., B.V.V., N.P., B.E., B.M. şi C.S.D., care au solicitat admiterea căilor de atac promovate, desfiinţarea în întregime a încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sălaj, întrucât judecătorul fondului nu a motivat în fapt şi în drept hotărârea pronunţată, lipsind considerentele pentru care s-au respins toate solicitările formulate, iar pe de altă parte, nu le-a fost acordat nici ultimul cuvânt.

Aceste încălcări ale normelor legale constituie o violare a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, inculpaţii nebeneficiind astfel de un proces echitabil.

Curtea, examinând contestaţiile formulate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Curtea reţine că art. 401-404 CPP consacră principiul potrivit căruia hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestuia constituie motiv de desfiinţare a lor, iar pe de altă parte, deciziile magistraţilor trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Rolul motivării hotărârilor este acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar CEDO (în cauza Achina împotriva României şi cauza G. împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil, nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, sau cel puţin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar, conducând la încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în faţa Tribunalului Sălaj, contestatorii prin apărătorii aleşi au depus solicitări de modificare a controlului judiciar (inculpatul C.S., B.M., H.I., G.I.) sau chiar de revocare a acestuia (inculpaţii N.P., B.V. şi B.E.), cereri respinse de către magistratul fondului, fără nicio argumentaţie în fapt şi în drept.

De altfel, în cuprinsul încheierii nici nu se indică pentru fiecare contestator în parte, cererile formulate şi argumentele procesuale pentru care cererile au fost respinse.

În privinţa solicitării de revocare a controlului judiciar, judecătorul fondului nici nu s-a pronunţat şi nici nu a motivat subzistenţa temeiurilor şi a menţinerii controlului judiciar faţă de contestatorii speţei.

Mai mult, în faţa Curţii inculpaţii prin apărătorii aleşi au învederat că nici nu li s-a acordat ultimul cuvânt de către judecătorul cauzei la data de 12 mai 2015, deşi în cuprinsul încheierii de amânarea pronunţării din aceeaşi dată, s-a efectuat această menţiune nereală.

Aşa fiind, Curtea reţine că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea judecătorului cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărărilor părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 401-404 CPP şi art. 6 paragraf 1 din CEDO.

146

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin.3 din Constituţia României şi art. 6 alin.1 din CEDO.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea, în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen concret a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acestuia, de natură, prin urmare să justifice desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare.

Într-adevăr, atâta timp cât în considerente judecătorul nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o desfiinţare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, judecătorul s-a pronunţat „pe fond”, respingând în totalitate solicitările inculpaţilor.

Ori, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii contestate, motivele de fond invocate de inculpaţi, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 401-404 CPP şi art. 6 paragraf 1 din CEDO, fiind încălcat astfel dreptul contestatorilor la un proces echitabil.

În aceste condiţii, dublate şi de neacordarea ultimului cuvânt, contestatorilor li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel, decât prin desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, pentru a se asigura părţilor, accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Curtea reţine că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din CEDO.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia este argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că

147

judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.

Pentru motivele ce preced, contestaţiile inculpaţilor fiind întemeiate vor fi admise în baza art. 4251 pct 2 lit b CPP raportat la art. 6 paragraf 1 din CEDO împotriva încheierii penale nr. 91/14.05.2015 a Tribunalului Sălaj pe care o va desfiinţa în întregime şi va dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă – Tribunalul Sălaj.

Se va menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii H.I., G.I., B.V.V., N.P., B.E., B.M. şi C.S.D. prin încheierea penală nr. 6 din 20.I.2015 a Tribunalului Sălaj, subzistând temeiurile avute în vedere de magistrat la luarea acesteia, în luna ianuarie 2015.

Rejudecarea cauzei se va efectua de urgenţă, cu citarea inculpaţilor.Vor fi menţionate în încheiere apărările formulate de fiecare inculpat în parte,

motivarea instanţei urmând să cuprindă argumentele de fapt şi de drept care să justifice soluţia dată în speţă.

În privinţa controlului judiciar se vor arăta în mod explicit temeiurile de fapt şi de drept care vor sta în sprijinul soluţiei ce se va adopta în cauză.

Se vor analiza probele invocate de inculpaţi şi ataşate dosarului, în dovedirea cererilor formulate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 alin 3 CPP. (Judecător Delia Purice)

10. Tentativă la omor calificat. Cerere de schimbare a încadrării juridice în vătămare corporală sau lovire. Netemeinicie

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 891 din 17 iunie 2015Prin sentinţa penală nr. 550 din 10 iulie 2014 pronunţată în dosarul nr. .../2013 a

Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată în cauză.

A fost condamnat inculpatul O.P., …, recidivist.În baza art. 20 rap. la art.174,175 al.1 lit.i C.p. din 1968, cu aplic. art.73 lit.b C.p., 76

lit.b şi al.2 C.p., art.37 lit.a C.p. din 1968, art.5 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968, pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale;

În baza art.85 al.1 din OUG 195/2002 modif., art.37 lit.a C.p. din 1968, art.5 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare; În baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 modif., art.37 lit.a C.p. din 1968, art.5 C.p.,

pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare;În baza art. 89 al.1 din OUG 195/2002 modif., art.37 lit.a C.p. din 1968, art.5 C.p.,

pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, la pedeapsa de:- 2 (doi) ani închisoare;

148

În baza art.33 lit .a C.p. din 1968, s-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.p. din 1968, s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a şi b C.p. pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

În baza art.83 C.p. din 1968, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului prin S.P. 564/22.12.2010 a Jud. Turda, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2011, pe care a cumulat-o aritmetic la pedeapsa rezultantă de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa finală de:

- 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968, pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art.71, 64 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968. Potrivit art.19 şi 397 C.p.p. rap. la art.1357 C.c., a fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor civile în sumă de 830,21 lei, cu dobânda legală începând cu data de 05.01.2012 şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

În temeiul art.7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ.

În baza art.274 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 3.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul nr. …P/2012 din data de 26.06.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul O.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat, conducere a unui autovehicul, fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, precum şi tentativă la omor calificat prev. de art.85 al.1, art.86 al.1 şi art.89 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 şi de art.20 rap. la art.174, art.175 al.1 lit.i C.p., cu aplic. art.33 lit.a şi art. 37 lit.a C.p.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă că, inculpatul O.P., la data de 01/02.01.2012, a pus în circulaţie şi a condus autoturismul Renault Laguna cu nr. provizoriu de circulaţie CJ-..., neînmatriculat şi cu autorizaţia de circulaţie expirată din data de 01.12.2010, din localitatea I., jud. Cluj până în localităţile V. şi V., jud. Mureş şi apoi până la locul producerii evenimentului rutier la intersecţia drumului de câmp din V. cu DJ151C, iar de acolo până în localitatea Ţaga; la data de 01/02.01.2012, a condus pe traseul menţionat mai sus, autoturismul Renault Laguna cu nr. provizoriu de circulaţie CJ-..., deşi nu poseda permis de conducere; la data de 02.01.2012, urmărind cu autoturismul Renault Laguna cu nr. provizoriu CJ-... pe persoana vătămată S.V. ce se afla la volanul autoturismului Fiat Punto cu nr. ... în care se afla şi soţia sa O.M., ce părăsise domiciliul conjugal, pe traseul menţionat mai sus, până în apropierea intersecţiei drumului comunal de câmp dinspre comuna V. cu drumul judeţean DJ151C, unde a tamponat din spate, cu faţa autoturismului, partea din spate a autoturismului celui de mai sus, provocând deraparea şi răsturnarea acestuia pe câmpul din partea stângă a direcţiei sale de mers, după care, cu o secure sau un alt obiect contondent de care s-a debarasat ulterior, i-a aplicat o lovitură lui S.V. în direcţia capului, pe care acesta a parat-o cu braţul stâng fracturându-i astfel antebraţul, provocându-i prin accidentul rutier comis cu intenţie şi lovitura cu securea sau obiectul contondent leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare în totalitate 40-45 zile de îngrijiri mediale; după manoperele

149

descrise la paragraful (aliniatul) anterior, a părăsit locul faptei cu autoturismul, fără sesizarea şi încuviinţarea organelor de poliţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:În data de 02.01.2012, în jurul orei 0545, lucrătorii Poliţiei mun. Câmpia Turzii au

fost sesizaţi telefonic de către dispecerul Poliţiei Oraşului Luduş despre faptul că, pe un drum de câmp din apropierea DJ151C, înafara localităţii Tritenii de Jos, jud. Cluj, s-a produs un accident de circulaţie, cu o victimă în persoana numitului S.V., ce fusese transportat la Spitalul Orăşenesc Luduş spre a i se acorda îngrijiri medicale, iar autorul accidentului O.P. a părăsit locul faptei.

Pe baza sesizării şi a datelor obţinute de la persoana accidentată, organele de poliţie s-au deplasat la locul faptei, unde, în prezenţa martorului asistent C.A. au constatat că, evenimentul rutier a avut loc înainte cu circa 50 de metri de intersecţia unui drum de pământ nemodernizat ce vine dinspre localitatea V., cu drumul judeţean DJ151C, unde au fost descoperite şi fixate prin fotografiere următoarele mijloace materiale de probă: în partea dreaptă a drumului de câmp din direcţia V. spre DJ151C, o urmă de adâncime în taluzul de pământ ce mărgineşte drumul, iar în dreptul acelei urme două bucăţi din plastic de culoare neagră; două urme de derapare începând de pe drumul de pământ la distanţa de 43 metri faţă de punctul de reper descris, care se continuau prin spaţiul verde din partea stângă a drumului, până la locul unde a fost identificat unul din autoturismele implicate în eveniment, Fiat Punto având nr. de înmatriculare ...; la circa 71 metri de punctul de reper şi 14,30 metri de marginea drumului de câmp, o lampă stop dreapta spate; la începutul urmelor de derapare pornind din drumul de pământ spre spaţiul verde din partea stângă, la marginea spaţiului verde, un capac ornament de roată de autoturism; pe spaţiul verde lângă urmele de derapare, mai multe cioburi de culoare roşie şi de parbriz. Autoturismul Fiat Punto s-a constatat că se afla pe spaţiul verde, pe roţi, la distanţa de 70 metri faţă de punctul de reper şi la 17,90 metri faţă de marginea drumului de câmp, prezentând avarii în proporţie de 80%, respectiv capota faţă, aripa stângă faţă, pavilionul, uşile stânga faţă şi spate, capota spate îndoite, parbrizul crăpat, mai prezentând urme de frecare de culoare neagră pe panoul uşilor stânga faţă şi spate, precum şi urme de frecare de culoare roşie pe bara de protecţie spate. S-a mai menţionat în actul de constatare că, la momentul efectuării cercetării la faţa locului, suprafaţa părţii carosabile în zona evenimentului rutier, era acoperită de zăpadă, aspect ce se poate observa şi din fotografiile judiciare efectuate, precum şi că celălalt autoturism implicat în eveniment, în speţă autoturismul Renault cu nr. de circulaţie CJ-..., având conducător pe numitul O.P., fusese transportat şi depus în curtea locuinţei numitului C.O.D. din localitatea Frata …, jud. Cluj.

Cu ocazia depistării şi examinării criminalistice a autoturismului Renault cu numărul provizoriu de circulaţie CJ-..., aflat în curtea imobilului nr. … din localitatea Frata, jud. Cluj, în prezenţa martorului asistent M.D., s-a reţinut greşit în actul de constatare că ar fi fost vorba de marca Renault Megane, în realitate fiind un autoturism Renault Laguna, culoare gri, având seria şi numărul de identificare V..., fiind depistate şi menţionate următoarele lipsuri, urme şi avarii: la aripa dreapta faţă urme de frecare la înălţimea de 0,55 metri de sol, având direcţia de dispunere pe lungimea aripii; la aripa interioară (contra-aripa) din dreapta faţă tip apărătoare din plastic, lipsă o bucată de 20/18 cm; pe bara de protecţie faţă dreapta, urme de frecare la înălţimea de 0,44 metri faţă de sol; proiector ceaţă dreapta faţă lipsă şi plasticul rupt; plăcuţa cu numărul de înmatriculare din faţă cu urme de frecare pe suprafaţa cifrelor de culoare roşie 5622, ce a fost ridicată ca mijloc material de probă; capac ornamental de la roata din spate dreapta lipsă (f. 4-27 dup).

Fiind audiată doar în faza de urmărire penală (întrucât, în faza de judecată, deşi legal citată, nu s-a prezentat, fiind plecată la muncă în străinătate), atât de organele de poliţie, cât şi de procuror, persoana vătămată S.V. a relatat că a cunoscut-o pe O.M. în vara anului 2011,

150

care se despărţise în fapt de soţul ei O.P. şi se mutase la locuinţa părinţilor ei în com. V., jud. Mureş;

În data de 01.01.2012, în jurul orei 2300, în baza înţelegerii telefonice cu aceasta, a mers cu autoturismul său Fiat Punto cu nr. ... la locuinţa ei din com. V., satul V. nr.2, jud. Mureş, de unde s-au deplasat împreună în vizită la o verişoară a acesteia cu numele I., din acea localitate. Când s-au reîntors din vizită în data de 02.01.2012, în jurul orei 0200, spre a o conduce pe O.M. acasă la mama ei, unde locuia, după circa 2-3 km s-au întâlnit cu soţul acesteia, O.P., ce era cu autoturismul său Renault de culoare gri, iar în momentul în care 1-a văzut că vine din faţă, a oprit maşina şi a întors înapoi, continuându-şi deplasarea spre a scăpa de el, deoarece, începuse să-i urmărească. La ieşirea din localitatea V., în zona ultimelor două case, O.P. i-a ajuns cu autoturismul şi i-a acroşat în partea laterală stânga, cu intenţia să-i răstoarne, moment în care el a oprit şi s-a întors din nou înapoi, manevră pe care a făcut-o însă şi cel care îi urmărea, fapt pentru care a continuat deplasarea pe drumul de câmp nemodernizat de la marginea localităţii V., cu intenţia de a ajunge la drumul judeţean DJ151C, ştiind că, urmăritorul nu avea permis de conducere şi crezând că o să-i fie frică să continue urmărirea. Însă, după parcurgerea a circa 500-600 metri pe drumul de pământ, O.P. i-a ajuns cu autoturismul şi i-a tamponat în partea din spate, moment în care a pierdut controlul volanului şi a derapat în partea stângă pe câmp, unde s-au răsturnat de trei ori până când au ajuns din nou în poziţie normală, pe roţi. Când s-au oprit din răsturnare, persoana vătămată a coborât repede şi a mers pe cealaltă parte a maşinii să o scoată afară pe O.M. care îşi pierduse cunoştinţa şi a-i acorda primul ajutor, prinzând-o de subsuoară şi trăgând-o pentru a o aşeza pe iarbă, timp în care, fiind aplecat, a sesizat pe întuneric că, O.P. venea spre el din partea din spate a maşinii, ţinând în mână o secure, cu care, a intenţionat să-l lovească în cap; din instinct, şi-a ridicat braţul stâng pentru a se apăra, fiind lovit cu coada din lemn a securii peste antebraţ, în urma căreia s-a retras de lângă autoturism la circa 4-5 metri. După ce a lovit-o peste mână, O.P. a luat-o în braţe pe soţia sa şi a dus-o la autoturismul lui, trăgând şi securea după el, iar apoi a plecat de acolo cu autoturismul. După plecarea celor doi, persoana vătămată şi-a căutat cu o lanternă telefonul ce îi căzuse şi a format un apel la numărul de urgenţă 112, după care a sunat-o şi pe verişoara lui O.M. la care fuseseră în vizită şi i-a spus ce s-a întâmplat, aceasta fiind identificată în persoana numitei M.C.I., care a venit imediat cu un autoturism la locul accidentului, de unde a insistat şi ea cu apelul de urgenţă, la 112.

Urmare a apelurilor repetate, la faţa locului au venit, prima dată, un echipaj de la Poliţia Comunei Zau de Câmpie, jud. Mureş, ce nu s-a dovedit a avea competenţă teritorială, fiind astfel sesizată Poliţia mun. Câmpia Turzii, după care a sosit o ambulanţă care 1-a transportat iniţial la Spitalul orăşenesc Luduş, de unde a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Târgu-Mureş, cu diagnosticul: „Fractură 1/3 medie mâna stângă cu deplasare; entorsă coloană cervicală; plagă escoriată parieto-occipitală”.

Persoana vătămată S.V. a mai declarat la parchet faptul că, autoturismul Fiat Punto i-a fost avariat în proporţie de 80% şi solicită tragerea la răspundere penală a lui O.P. pentru leziunile corporale pe care i le-a provocat, urmând ca eventualele pretenţii avute să le formuleze separat prin apărătorul ales.

În ce priveşte leziunile suferite de S.V., iniţial i-a fost emis certificatul medico-legal nr.47/I/a/23/05.01.2012 de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, prin care s-a concluzionat că prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce în cadrul unui accident de trafic rutier, ce pot data din 02.01.2012, care necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii (f.49 dup).

Având în vedere datele ulterioare de care au luat cunoştinţă privind modul şi împrejurările diferite în care persoanei vătămate i s-au produs diferitele categorii de leziuni, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cauză.

151

Prin raportul de expertiză medico-legală nr.977/II/b/15/13.02.2012 al LM.L. Cluj-Napoca s-au formulat următoarele constatări şi concluzii:

„1. Numitul S.V. a prezentat următoarele categorii de leziuni corporale traumatice: a) fractură 1/3 medie ulnă stg. cu deplasare b) plagă excoriată parieto-occipitală; c) entorsă coloană cervicală.

2. Leziunile prezentate s-au putut produce după cum urmează: leziunile de la punctul a. - prin lovire cu corp dur (contondent); leziunile de la punctul b. - prin lovire cu corp dur sau de corp dur; leziunile de la punctul c. - prin mecanism hiperflexie /hiperextensie sau torsiune/rotaţie, posibil în cadrul unui accident rutier.

3. Leziunile suferite la antebraţul stg. s-au putut produce în cadrul unei agresiuni şi au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale.

4. Leziunile de la punctele b. şi c. au putut necesita 12-14 zile de îngrijiri medicale şi s-au putut produce în cadrul unui accident rutier.

5. Numărul total de zile de îngrijiri medicale este determinat de leziunea cea mai gravă şi este de 40-45 zile.

6. Leziunile pot data din 02.01.2012.” (f.50-52 dup).Martora O.M., care după eveniment a divorţat de fostul soţ şi în prezent are numele

de Călugăr, a confirmat în cea mai mare parte susţinerile persoanei vătămate S.V.. Astfel, ea a relatat că, după o ceartă cu inculpatul-soţul său la acea vreme, pe motivul

relaţiei cu S.V., în data de 28.12.2011, a plecat de la domiciliul conjugal din satul I., jud. Cluj, la locuinţa părinţilor ei din satul V., jud. Mureş; după plecare, inculpatul a sunat-o în mai multe rânduri la telefon să accepte să se împace, făcând acest lucru şi în seara zilei de 01.01.2012, când i-a spus că va merge să o aducă acasă, deşi ea i-a spus să nu meargă. Apoi, în jurul orei 2100, a vorbit la telefon şi cu S.V., care în urma discuţiilor avute, a mers cu autoturismul şi a luat-o de la locuinţa părinţilor, mergând împreună în vizită la verişoara ei M.I.C.. La reîntoarcerea din vizită în jurul orei 0200, în momentul ajungerii cu maşina la locuinţa părinţilor săi, au observat că din sens contrar circula cu viteză un autoturism, la volanul căruia se afla soţul ei, motiv pentru care i-a spus persoanei vătămate S.V. să întoarcă şi să meargă la locuinţă pe o altă stradă, ceea ce aceasta a şi făcut. Însă, după circa un kilometru, inculpatul le-a ieşit în faţă şi a început să-i urmărească, iar după încă un kilometru, pe drumul de lângă pădure, i-a ajuns şi a vrut să-i depăşească pe partea stângă, pentru a-i determina să oprească, lovind maşina condusă de persoana vătămată care s-a speriat, apăsând pe acceleraţie. Apoi, la aprox. 50-100 m de şoseaua care se intersectează cu drumul de câmp pe care mergeau, inculpatul i-a ajuns din nou din urmă şi a simţit atunci o izbitură în partea din spate a maşinii, în urma căreia autoturismul lor a derapat şi s-au rostogolit de cca trei ori, moment în care martora a leşinat. Când şi-a revenit, a constatat că se afla în autoturismul Renault Laguna împreună cu fostul soţ, în localitatea I., unde au mers la locuinţa părinţilor inculpatului. Aici îi aştepta tatăl inculpatului, cu un alt autoturism pentru a-şi transporta nora la spital, dar aceasta nu a fost de acord, întrucât, îşi revenise şi nu a suferit vătămări corporale, lovindu-se doar puţin la cap, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Ulterior, inculpatul a plecat cu autoturismul Renault Laguna la locuinţa surorii sale din localitatea Frata, jud. Cluj, cu intenţia de a-l ascunde în curtea acesteia din urmă. După ce s-a reîntors, împreună cu tatăl şi un frate al său, au plecat cu un alt autoturism aparţinând tatălui inculpatului, la locul producerii evenimentului rutier, pentru a-şi recupera haina şi telefonul mobil, însă, văzând acolo autoturismul verişoarei sale M.I.C., s-au reîntors acasă.

Totodată, martora a declarat că, a aflat de la S.V. faptul că, după ce a coborât din maşină, fostul ei soţ a mers la acesta şi a vrut să îl lovească cu o secure, aspect pe care sus-numita nu l-a văzut, fiind în stare de inconştienţă, aşa cum s-a relatat anterior.

Martora M.I.C. a relatat la rândul său că, în seara de 01.01.2012, a fost vizitată de verişoara sa C.M. împreună cu prietenul său S.V.. Au stat cca o oră şi jumătate. La scurt timp,

152

cca 30 de minute după plecarea celor doi de la locuinţa sa, S.V. a sunat-o de pe celularul verişoarei sale, spunându-i că s-a răsturnat cu maşina şi aveau nevoie de ajutor, descriindu-i unde se află. Martora a plecat cu maşina sa în acel loc, găsindu-l singur pe un câmp, o zonă pustie. S.V. era speriat, tremura, vorbea incoerent, avea sânge în zona capului, iar autoturismul acestuia era avariat. Acesta i-a spus că-l doare capul şi mâna, aşa încât, martora a dat telefon la 112 anunţând ambulanţa, la sosirea căreia i s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost luat spre a fi transportat la spital.

Persoana vătămată S.V. i-a zis să-i ia lucrurile din autoturismul răsturnat, ceea ce a şi făcut, luând şi geaca verişoarei sale aflată acolo, în prezenţa organelor de poliţie sosite la locul evenimentului.

Martora a declarat că, la acel moment, nu l-a întrebat pe S.V. ce s-a întâmplat şi nici ulterior nu a discutat cu el sau cu verişoara sa cu privire la modul producerii accidentului, deoarece, soţul său i-a interzis acest lucru, nefiind de acord cu relaţia extraconjugală a verişoarei martorei, iar pe de altă parte, nu era apropiată de aceasta din urmă, nici nu se vizitau.

Audiat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de judecată, inculpatul O.P. nu a recunoscut că 1-a lovit cu securea ori cu alt obiect contondent pe S.V., nici că el a fost cel care a provocat deraparea şi răsturnarea autoturismului acestuia, afirmând că nu este adevărat că 1-ar fi tamponat din spate cu autoturismul condus de el; dimpotrivă, persoana vătămată a acroşat cu partea stângă a autoturismului pe care-l conducea, partea dreaptă a autoturismului inculpatului, ce era parcat pe carosabil, în apropiere de locuinţa socrilor săi, fiind vorba de un loc îngust; acest ultim aspect l-a precizat doar în faţa organelor de urmărire penală.

Inculpatul a recunoscut însă, că autoturismul pe care-l conducea era neînmatriculat şi cu autorizaţia provizorie expirată şi nu posedă permis de conducere.

Având în vedere nerecunoaşterea inculpatului asupra aspectelor de mai sus, a fost efectuată o constatare criminalistică suplimentară asupra celor două autoturisme implicate în eveniment, la locurile unde fuseseră descoperite şi o cercetare suplimentară la locul producerii evenimentului, cu participarea sa şi a apărătorului ales şi în prezenţa martorilor asistenţi M.I., B.M., precum şi O.P., tatăl inculpatului. Cu această ocazie au fost fixate din nou prin fotografiere şi filmare starea exterioară a autoturismelor Fiat Punto cu nr. ... şi Renault Laguna cu nr. provizoriu ... şi a urmelor existente pe ele, care rezultă că au fost aceleaşi cu cele evidenţiate în fotografiile judiciare de la cercetarea iniţială efectuată de organele de poliţie, ridicându-se probe de vopsea şi ale urmelor sau părţilor componente cu indicii ale impactului dintre ele, precum şi probe de referinţă, toate ambalate şi sigilate în colete semnate de martorii asistenţi.

De asemenea, la locul producerii evenimentului rutier, în zona intersecţiei drumului de câmp, cu DJ151C, au fost din nou fixate prin fotografiere urmele din taluzul de pământ din partea dreaptă a drumului, în apropierea cărora, pe sol, au fost găsite fragmentele din plastic de culoare neagră identificate la prima cercetare a locului faptei, care şi ele au fost ridicate, ambalate şi sigilate în colete ca mijloace materiale de probă (f.92-138,158,200 dup).

În cauză, organul de urmărire penală a dispus efectuarea şi a unei expertize criminalistice a accidentului de trafic auto, ale cărei obiective au fost aduse la cunoştinţă apărătorului inculpatului şi persoanei vătămate S.V., inclusiv a dreptului lor de a nominaliza un expert parte care să participe la efectuarea expertizei, drept de care, inculpatul O.P. a uzat (f.146-157 dup).

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 77/17.05.2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, la efectuarea căruia nu s-a mai prezentat să participe şi expertul-parte al inculpatului, deşi a fost încunoştinţat în acest sens, s-au formulat următoarele concluzii:

153

„1. Urmele de culoare roşie de pe bara de protecţie a autoturismului Fiat Punto cu nr. ..., au fost create de către autoturismul Renault Laguna cu nr. CJ-..., ca urmare a unei coliziuni care a implicat partea frontală a autoturismului Renault şi planul din spate al autoturismului Fiat;

2. Urmele de culoare neagră existente pe portierele autoturismului Fiat au fost create de către roata dreapta faţă a autoturismului Renault Laguna, bracată spre dreapta în momentul impactului tangenţial al autoturismelor;

- În momentul de debut al creării urmei de culoare neagră pe caroseria autoturismului Fiat, autoturismul Renault nu se afla în repaus, ci avea o viteză superioară autoturismului Fiat, ulterior acestea egalizându-se ca urmare a schimbului energetic ce a avut loc în urma impactului.

3. Fragmentele de plastic de culoare neagră, găsite şi ridicate de la locul evenimentului rutier provin de la aripa interioară dreapta faţă (pasaj protecţie) a autoturismului Renault Laguna cu numărul ...;

- Fragmentarea aripii interioare a autoturismului Renault Laguna s-a produs ca urmare a coliziunii care a implicat partea frontală a acestui autoturism şi planul din spate ai autoturismului Fiat şi, ulterior, a pătrunderii autoturismului Renault în taluzul de pământ ce mărgineşte, în partea dreaptă, drumul de câmp.

4. Accidentul s-a produs ca urmare a impactului ce a avut loc între partea frontală a autoturismului Renault şi cea din spate a autoturismului Fiat în urma căruia a survenit deraparea şi, ulterior, răsturnarea acestuia din urmă (f.208-227 dup)”.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa a apreciat că, susţinerile nesincere ale inculpatului sunt infirmate de declaraţiile persoanei vătămate S.V. şi ale martorelor C. (fostă O.) M., M.I.C., ce se coroborează în privinţa loviturii aplicate cu securea sau alt obiect contondent (pe care ulterior l-a ascuns sau aruncat) cu constatările şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, iar cele privind lovirea (tamponarea) de către el, din spate, a autoturismului Fiat Punto, au fost demonstrate în mod indubitabil prin raportul de expertiză criminalistică a accidentului de trafic descris, mijloace de probă din care rezultă că, inculpatul prin manoperele menţionate, chiar dacă nu a urmărit să provoace decesul persoanei vătămate care întreţinea relaţii apropiate cu soţia sa, a acceptat posibilitatea survenirii unei astfel de urmări.

Latura civilăPersoana vătămată S.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.Prin adresa nr.19072/2012, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 830,21 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată S.V. (perioada de spitalizare 02.01.2014-04.01.2014), cu dobânda legală aferentă începând cu data externării până la data de plăţii efective, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Starea de fapt mai sus prezentată a fost probată cu următoarele probe şi mijloace de probă: Referat cu propunere de declinare a competenţei (f. 1 -2); Procese-verbale de cercetare la faţa locului (f.4-20); Proces-verbal de examinare criminalistică a autoturismului cu nr. CJ-... (f.21-27); Diagrama de testare cu alcotestul a lui O.P. (f.33); Buletin de analiză toxicologică alcoolemie a lui O.P. (f.34-35); Comunicarea Serviciului Public conducere Cluj nr. 81065/2012 privind faptul că autoturismul Renault este neînmatriculat (f.38); Comunicarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de conducere Cluj nr. 81082/2012 privind faptul că O.P. nu figurează cu permis de conducere (f.39); Declaraţiile persoanei vătămate S.V. (f.40-42, 61-63); Diagramă de testare cu alcotestul şi buletin de examinare clinică a lui S.V. (f.44-47); Certificat medico-legal 47/I/a/23/05.11.2012 şi bilet de externare (f.48-49); Raport de expertiză medico-legală nr.977/II/b/l5/15.02.2012 (f.50-51); Declaraţiile martorului C.M. (f.53-56, 173-179); Declaraţiile martorului C.A. (f. 56, 182-

154

183); Adresa Poliţiei municipiului Câmpia Turzii nr.151569/2011 privind localizarea terenului pe care s-a produs evenimentul rutier şi a actelor constatatoare privind locul depozitării celor două autoturisme (f.71-76); Declaraţia martorului M.D. (f.85-86); Proces-verbal de efectuare a unui supliment de cercetare a locului faptei (f.92-138); Adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş nr. 19072/2012 privind cuantumul cheltuielilor de spitalizare a victimei (f.141-143); Procese-verbale de încunoştinţare a părţilor cu privire la dispunerea şi obiectivele expertizei criminalistice (f.146-149); Acte de corespondenţă cu Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (f.156-161, 193-204); Autorizaţia provizorie de circulaţie pentru autoturismul Renault Laguna cu numărul CJ-... valabilă din perioada 02.11.2010 - 01.12.2010 (f.165); Copii ale actelor de provenienţă ale autoturismului Renault Laguna (f.166-170); Copiile cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare a autoturismului Fiat Punto (f. 171-172); Declaraţia martorului M.I.C. (f. 188-189); Raportul de expertiză criminalistică nr.77/2013 şi anexele sale (f.204-228); Declaraţiile învinuitului O.P. (f.28-32, 78-83, 234-237); Fişa de cazier judiciar a învinuitului (f.57); Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f.242-243 dup); Ordonanţă de respingere a cererii în probaţiune (f.238-241); - colet-plic nr.Ia) - conţinând probe în litigiu recoltate de la autoturismul Fiat Punto cu nr....; colet-plic nr.Ib) - conţinând probe de referinţă recoltate de la autoturismul Fiat Punto cu nr....; colet-plic nr.IIa) - conţinând probe în litigiu recoltate de la autoturismul Renault Laguna cu număr provizoriu CJ-...; colet-plic nr.IIb) - conţinând probe de referinţă ridicate de la autoturismul Renault Laguna cu nr. CJ...; colet-plic nr.III - conţinând două fragmente din plastic de culoare neagră, ridicate de la locul producerii evenimentului rutier, din apropierea intersecţiei drumului de câmp cu DJ151C; colet nr.IV - conţinând plăcuţa de înmatriculare din partea din faţă a autoturismului CJ-...; DVD nr. 160466/22.10.2012, conţinând fotografiile efectuate cu ocazia cercetării locului faptei din data de 02.01.2012; CR-ROM nr.790203/16.01.2013 - conţinând imaginile fotografice digitale ce au fost efectuate la cercetarea locului faptei din 23.10.2012, pe o zonă de drum neamenajat din apropierea intersecţia cu DJ151C; CD-ROM nr.720275/08.05.2013 conţinând imaginile digitale ale fotografiilor judiciare efectuate cu ocazia cercetării suplimentare a locului faptei şi la reexaminarea criminalistică a celor două autoturisme; CD-ROM cu inscripţia REC77/2013 aferent raportului de expertiză criminalistică nr. 77/17.05.2013 a Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj; declaraţia inculpatului (f.20); declaraţii martori (f.32-33,43-44); declaraţii martori asistenţi (f.54,66 dos. instanţă).

ÎN DREPT:Fapta inculpatului O.P. care, în data de 01/02.01.2012, a pus în circulaţie şi a condus

autoturismul Renault Laguna, cu nr. provizoriu de circulaţie CJ-..., neînmatriculat şi cu autorizaţia de circulaţie expirată din data de 01.12.2010, din localitatea I., jud. Cluj, până în localităţile V. şi V., jud. Mureş şi apoi, până la locul producerii evenimentului rutier, la intersecţia drumului de câmp din V. cu DJ151C, iar de acolo până în localitatea Frata, jud. Cluj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, prev. de art.85 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 modif.

Fapta inculpatului O.P. care, în data de 01/02.01.2012, a condus pe traseul menţionat mai sus, autoturismul Renault Laguna cu nr. provizoriu de circulaţie CJ-..., deşi nu poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice, a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 al.l din O.U.G. 195/2002 modif.

Fapta inculpatului O.P. care, în data de 02.01.2012, urmărind cu autoturismul Renault Laguna cu nr. provizoriu CJ-... pe persoana vătămată S.V., ce se afla la volanul autoturismului Fiat Punto cu nr. ..., în care se afla şi soţia sa O.M., ce părăsise domiciliul

155

conjugal, pe traseul menţionat mai sus, până în apropierea intersecţiei drumului comunal de câmp dinspre comuna V. cu drumul judeţean DJ151C, unde a tamponat din spate, cu faţa autoturismului, partea din spate a autoturismului condus de persoana vătămată, provocând deraparea şi răsturnarea acestuia pe câmpul din partea stângă a direcţiei sale de mers, după care, cu o secure sau un alt obiect contondent de care s-a debarasat ulterior, i-a aplicat persoanei vătămate S.V. o lovitură în direcţia capului, pe care aceasta a parat-o cu braţul stâng, fracturându-i astfel antebraţul, provocându-i prin accidentul rutier comis cu intenţie şi lovitura cu securea sau obiectul contondent, leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri mediale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174, art.175 al.l lit.i C.p., cu aplic. art. 73 lit.b C.p.

Fapta inculpatului O.P. care, ulterior producerii accidentului în condiţiile descrise mai sus (aliniatul anterior), a părăsit locul faptei, fără sesizarea şi încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art.89 al.l din O.U.G. nr.195/2002 modif.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa a ţinut seama de gradul de pericol social al faptelor concretizat în natura, numărul infracţiunilor comise, modul şi împrejurările de comitere a acestora; urmările produse; de atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal; persoana inculpatului care posedă antecendente penale;

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, s-a constatat, ca urmare a aprecierii globale efectuate în cauză, conform Deciziei nr.265/6.05.2014 a Curţii Constituţionale că, dincolo de limitele de pedeapsă prevăzute de actele normative şi raportat la prevederile art.33 lit.a C.p. din 1968, privind concursul de infracţiuni (legislaţia veche nu prevedea obligativitatea aplicării sporului de pedeapsă), precum şi cele prev. de art.73 lit.b C.p. din 1968 privind aplicarea circumstanţelor atenuante legale, legea penală mai favorabilă în sensul art.5 C.p., este legea veche.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.386 C.p.p., s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză de Parch. de pe lângă Trib. Cluj la termenul din data de 26.06.2014, respectiv, din infracţiunile reţinute inculpatului prin rechizitoriu, în cele prev. de 334 al.1 C.p., cu aplic. art.5 C.p., prev. de art.335 al.1 C.p., cu aplic. art.5 C.p., prev. de art.338 al.1 C.p., cu aplic. art.5 C.p. prev. de art.32 rap. la art.188 C.p., cu aplic. art.5 C.p., totul cu aplic. art. 38 lit.a C.p., motivând că, legea penală mai favorabilă este legea nouă, raportat la faptul că, inculpatului nu i s-a mai reţinut statutul de recidivist, iar limitele de pedeapsă s-au redus în special pentru infracţiunea de omor, respectiv pentru infracţiunea la tentativă la omor calificat pentru care inculpatul O.P. a fost trimis în judecată.

Astfel, raportat la infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174, art.175 al.l lit.i C.p., instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prev. de art.73 lit.b C.p. din 1968, întrucât, inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea provocatoare a persoanei vătămate S.V., în compania căreia se afla soţia sa, ce părăsise în prealabil domiciliul conjugal.

În consecinţă, instanţa, în baza art.76 lit.b şi al.2 C.p. din 1968, a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de legea veche şi a aplicat inculpatului O.P. o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968 pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. art.20 rap. la art.174, art.175 al.l lit.i C.p. din 1968.

Totodată, a aplicat inculpatului o pedeapsă de câte 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul

156

neînmatriculat, prev. de art. 85 al.1 din OUG 195/2002 modif. şi de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 modif., precum şi o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de conducere, prev. de art. 89 al.1 din OUG 195/2002 modif.

În baza art.33 lit .a C.p. din 1968, a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.p. din 1968, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a şi b C.p. pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

Având în vedere dispoziţiile art.15 al.2 din Legea 187/2012, instanţa, în baza art.83 C.p. din 1968, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului prin S.P. 564/22.12.2010 a Jud. Turda, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2011, pe care a cumulat-o aritmetic la pedeapsa rezultantă de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa finală de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968, pe o perioadă de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art.71, 64 lit.a teza a-II-a şi b C.p. din 1968. Potrivit art.19 şi 397 C.p.p. rap. la art.1357 C.c., a fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor civile în sumă de 830,21 lei, cu dobânda legală începând cu data de 05.01.2012 şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

În temeiul art.7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ.

În baza art.274 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 3.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul O.P. solicitând admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală sau cea de lovire, cu consecinţa reducerii pedepsei finale de executat, care să fie suspendată sub supraveghere şi totodată reducerea pedepselor componente ale concursului de infracţiuni.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În privinţa încadrării juridice a faptei comise de inculpat, Curtea reţine următoarele: Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus

necandi), iar nu cu intenţia generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art.174 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte noţiunea de „dol special”, definit ca voinţa de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei infracţiuni” (art.19 pct.1 lit.a C.pen.), iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui” (art.19 pct.1 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebeşte deci, intenţia directă de cea indirectă, este elementul volitiv.

157

În timp ce la intenţia directă, făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat.

Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi pumnii, care au cauzat leziuni interne grave; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur (pumni, picioare).

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.) ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit infracţiunea.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intenţia este de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prevăzută în art.182 alin.2 C.pen.poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav – punerea în primejdie a vieţii persoanei – fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie”.

În cazul infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite – că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 alin.2 C.pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie.

În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi

158

terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistenţe medicale calificate şi de urgenţă punea în primejdie viaţa victimei.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor, este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul acţionează cu praeterintenţie – în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă – în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.

Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor”.

Probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în faţa tribunalului relevă fără echivoc că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide.

Astfel, partea vătămată S.V. relevă că la 1 februarie 2012, în timp ce se afla în autoturismul personal, a fost lovit din spate de către inculpatul O.P., ce se afla în autovehiculul său, acesta l-a izbit de mai multe ori, până l-a răsturnat de pe carosabil, maşina rostogolindu-se de trei ori până când a ajuns din nou în poziţia normală pe roţi. Partea vătămată susţine că după acest episod, inculpatul s-a dat jos din autoturismul său, a venit la vehiculul victimei, pe care a încercat să-l lovească în cap, cu o secure, victima parând lovitura cu braţul stâng, condiţii în care a suferit 45 zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unei fracturi a antebraţului.

De precizat că în maşina părţii vătămate se afla şi fosta soţie a inculpatului, pe care acesta a luat-o şi a mutat-o în autoturismul său, victima fiind leşinată.

Dovedirea vinovăţiei inculpatului a fost făcută şi prin declaraţia martorei O.M. din faţa procurorului şi din faţa instanţei, care relevă aceleaşi împrejurări ca şi partea vătămată în sensul că, au fost izbiţi din spate în autoturismul lor, de către vehiculul inculpatului, iar după rostogolire ea şi-a pierdut cunoştinţa.

Din declaraţia martorei M.C., audiată în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, a rezultat că a fost apelată de către partea vătămată S.V., după ce a fost atacat de către inculpat, care i-a spus că are nevoie de ajutor, astfel că, martora s-a deplasat pentru a-l salva, a găsit victima speriată, plină de sânge, şi au anunţat telefonic la 112 despre incident, astfel că la sosirea ambulanţei victima a fost transportată la spital.

Din raportul de expertiză medico-legală din 13 februarie 2012 al părţii vătămate S.V., rezultă că acesta a prezentat o fractură 1/3 a antebraţului cu deplasare, entorsă a coloanei cervicale, leziuni produse prin lovire cu un corp dur, sau de un corp dur, prin hiperflexie, hiperextensie sau torsiune, rotaţie, posibil în cadrul unui accident rutier.

Leziunile de la antebraţul stâng s-au produs în cadrul unei agresiuni şi au necesitat 45 zile îngrijiri medicale.

Declaraţiile părţii vătămate se coroborează perfect cu cele ale martorei O.M. şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi cu declaraţia martorei M., astfel că, vinovăţia inculpatului este dovedită fără dubiu şi dincolo de orice îndoială rezonabilă.

159

Pentru caracterizarea laturii subiective a infracţiunii de omor, esenţială este intensitatea loviturii aplicate, concretizată de consecinţele produse şi nu faptul că inculpatul a aplicat o singură lovitură.

Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate şi gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport şi cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind astfel tentativa la omor calificat cu intenţie indirectă şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă sau cea de lovire, astfel cum a susţinut, în mod nefondat, acesta.

În surprinderea poziţiei psihice pe care inculpatul a avut-o în momentul comiterii infracţiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că apelantul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotidă). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei indirecte.

Practica judiciară este unanimă în a considera că „suntem în prezenţa tentativei de omor şi nu a vătămării corporale grave ori de câte ori inculpatul acţionează, în aşa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului”.

Astfel, fapta inculpatului care la 1 februarie 2012, cu o secure i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în cap, pe care acesta a parat-o cu braţul stâng, fracturându-i astfel antebraţul, constituie tentativă la omor calificat.

Nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale de 45 de care a avut nevoie partea vătămată în recuperarea sa, ca urmare a fracturii suferite, nu sunt relevante pentru încadrarea juridică a infracţiunii, deoarece intenţia de a ucide se deduce din modul de a acţiona al inculpatului.

Aşa fiind, inculpatul urmează să răspundă penal pentru săvârşirea tentativei la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.

Actele de violenţă comise de inculpat îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme – viaţa – atrage în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârşite împotriva altui semen de al său şi căruia a încercat să-i curme viaţa, sau să-i distrugă bunurile, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de

160

pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

Aşa fiind, inculpatul trebuiau să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ţine seama că acţiunea violentă a inculpatului era să aibă drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispoziţiile Codului penal, ce exclude astfel executarea unei pedepse la locul de muncă sau care să fie suspendată sub supraveghere.

Cuantumul sancţiunilor nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate, şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de comiterea unor asemenea infracţiuni.

Aşa fiind, apelul inculpatului se va respinge ca nefondat, în baza art. 421 pct. 1 lit. b CPP. împotriva sentinţei penale nr.550 din 10 iulie 2014 a Tribunalului Cluj.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 de lei, ce se va avansa O.P. din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat …, conform art. 272 alin.1 CPP.

Va obliga apelantul O.P. să plătească în favoarea statului suma de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, conform art. 275 alin 2 CPP. (Judecător Delia Purice)

11. Renunţare la aplicarea pedepsei. Condiţii de aplicare. Conducerea fără permis a unui ATV, pe o distanţă de 500 metri, justifică aplicarea instituţiei

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 896 din 17 iunie 2015 Prin sentinţa penală nr. 184 din 13 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. …/2014 a

Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. 3 Codul de procedură penală raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu reţinerea art. 5 din Codul penal s-a renunţat la aplicarea unei pedepse pentru săvârşirea de către inculpatul P.M.I. …, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapta prev. si ped. de art. 335 alin. 1 C.pen.

161

În temeiul art. 81 alin. 1 din Codul penal s-a aplicat inculpatului un avertisment şi în temeiul art. 81 alin. 2 din Codul penal s-a atras atenţia acestuia asupra conduitei viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În temeiul art. 398 Codul de procedură penală, raportat la art. 274 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli in care se include si onorariul de 200 lei in favoarea av. …, onorariu ce s-a achitat din FMJ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.M.I., a fost trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca, din data de 29.10.2014, dosar parchet nr. .../P/2014, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoareleLa data de 07.05.2014, în jurul orei 15:00 inculpatul P.M.I. a condus ATW-ul,

marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare ... pe DN –E60 în loc. Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, fără a deţine permis de conducere când a fost oprit în trafic de organele de poliţie.

Din actele de urmărire penală au rezultat următoarele:Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de

07.05.2014, în jurul orei 15:00 inculpatul P.M.I. a condus ATW-ul, marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare ... pe DN –E60 în loc. Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, când a fost oprit în trafic, fără a deţine permis de conducere, prezenţi fiind şi martorii D.I. şi S.C.A..

S-a mai constatat că inculpatul a susţinut la momentul respectiv că nu deţine permis de conducere şi că s-a deplasat cu ATW-ul pe o distanţă de aproximativ 300 metri pentru a duce autovehiculul la o spălătorie.

Fiind audiaţi în cauză, martorii D.I. (f. 20-23) şi S.C.A. (f. 24-27) au confirmat cele reţinute în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Din adresa nr. 71749/29.05.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Cluj de la f. 19 rezultă că inculpatul P.M.I. nu figurează cu permis de conducere în evidenţele acestui serviciu.

Cu ocazia declaraţiilor date în calitate de suspect, respectiv în calitate de inculpat, d-l P.M.I. a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a arătat că respectivul ATW i-a fost lăsat de L.F. pentru a-l repara, însă inculpatul s-a hotărât să conducă respectivul autovehicul pe o distanţă de 500 de metri, deşi nu avea permis de conducere. Inculpatul a mai arătat că a fost oprit de organele de poliţie în dreptul pieţei de animale din comuna Gilău şi că L.A. nu a cunoscut că nu deţine permis de conducere, respectiv că nu ştia că inculpatul urma să conducă ATW-ul.

Starea de fapt prezentată rezultă din următoarele probe şi mijloace de probă respectiv:Declaraţia dată de P.M.I. în calitate de suspect (f. 8-11);Declaraţia dată de P.M.I. în calitate de inculpat (f. 13-17);Adresa nr. 71749/29.05.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de

Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Cluj de la f. 19;Declaraţia martorului D.I. de la f. 20-23;Declaraţia martorului S.C.A. de la f. 24-27;Fişa de cazier judiciar a inculpatului P.M.I. de la f. 28.

În timpul cercetării judecătoreşti inculpatul şi-a recunoscut fapta.Fapta inculpatului P.M.I., care la data de 07.05.2014, în jurul orei 15:00 a condus

ATW-ul, marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare ... pe DN –E60 în loc. Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, fără a deţine permis de conducere, unde a fost oprit în trafic

162

de organele de poliţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.

Instanţa în temeiul art. 396 alin. 3 Codul de procedură penală raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu reţinerea art. 5 din Codul penal a renunţat la aplicarea unei pedepse pentru săvârşirea de către inculpatul P.M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapta prev. si ped. de art. 335 alin. 1 C.pen.

În temeiul art. 81 alin. 1 din Codul penal s-a aplicat inculpatului un avertisment şi în temeiul art. 81 alin. 2 din Codul penal s-a atras atenţia acestuia asupra conduitei viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că inculpatul a condus pe o distanţă scurtă, aproximativ 300 m un ATV pe drumuri secundare din com. Gilău. De asemenea zona în care inculpatul a condus autovehiculul respectiv târgul de animale, la ora săvârşirii faptei nu era intens circulată. Totodată inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, este de vârstă tânără şi n u are antecedente penale astfel că aplicarea unei pedepse nu se justifică în raport cu circumstanţele faptei precum şi cu persoana inculpatului.

În temeiul art. 398 Codul de procedură penală, raportat la art. 274 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli in care se include si onorariul de 200 lei in favoarea av. (...), onorariu ce s-a achitat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA solicitând admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi rejudecând dosarul, a se dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii, obligarea inculpatului la prestarea unei munci nerenumerate în folosul comunităţii şi impunerea interdicţiei de a nu conduce anumite autovehicule.

În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale.Procurorii învederează că modalitatea de individualizare a pedepsei aleasă de

judecătorul fondului poate avea ecouri negative în societate, deoarece fapta comisă şi persoana inculpatului prezintă o periculozitate sporită, clemenţa instanţei demonstrând că sancţiunile dispuse sunt uşor de evitat de către cetăţeni.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar

163

şi de circumstanţele personale ale inculpatului P. M., care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier, a colaborat cu organele judiciare.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.74 C.pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor.

În speţă, Judecătoria Cluj-Napoca printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor legale, a dispus renunţarea la aplicarea unei pedepse, raportat la împrejurarea că inculpatul a condus un ATW 500 m, fără a poseda permis de conducere. Probele dosarului evidenţiază că ATW-ul i-a fost lăsat inculpatului, de către martorul L.F., pentru a fi supus unor reparaţii, iar după realizarea acestora, inculpatul pentru a-l testa l-a condus pe o distanţă extrem de scurtă, de 500 m, pe DN E60 în localitatea Gilău, până la târgul de animale din aceeaşi localitate, unde a fost depistat de către organele de poliţie.

În egală măsură însă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea soluţiei aplicate de către judecătorie.

Astfel, în privinţa inculpatului P.M.I. nu se poate ignora că este încadrat în muncă, este în vârstă de 28 ani, regretând săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, actele din dosarul instanţei de fond atestă că infracţiunea pentru care este judecat în prezent inculpatul, constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Când dispun renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţele trebuie să ţină seama de condiţiile concrete de realizare a activităţii infracţionale, de perioada de timp în care s-a derulat aceasta, caracterul continuat sau nu, al infracţiunii.

Probele dosarului nu evidenţiază că inculpatul P. a mai fost confruntat cu infracţiuni de acelaşi gen, ele atestând din contră, că faptele din prezenta cauză au un caracter accidental, ţinând de vârsta tânără a acestuia, ce demonstrează lipsa experienţei de viaţă şi nereprezentarea consecinţelor nocive ce pot surveni pentru viaţa şi libertatea sa.

Curtea reţine că soluţia aplicată inculpatului P. M. de către judecătorie corespunde pe deplin circumstanţelor personale ale acestuia, cât şi celor reale referitoare la infracţiuni,

164

deoarece el a avut o conduită bună anterior faptelor din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp a demonstrat şi o atitudine corectă faţă de întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpatul nemaifiind implicat până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat. Mai mult, de la început a fost sincer în ambele faze ale procesului penal.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.74 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 1 an şi 1 lună de la comiterea faptei şi până la soluţionarea apelului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că reeducarea inculpatului poate fi atinsă şi în condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei.

Renunţarea la aplicarea pedepsei reprezintă o vocaţie a infractorului şi nicidecum un drept, constatarea oportunităţii aplicării acestei instituţii fiind lăsată la latitudinea instanţei.

Magistraţii la adoptarea unei soluţii trebuie să ţină cont, cu titlu de repere ale formări convingerii „atât de gravitatea faptelor cât şi de trecutul infractorului, de mediul în care trăieşte,modul de comportare la locul de muncă, în familie şi societate”, precizându-se faptul că beneficiul acestei instituţii trebuie acordat „numai atunci când din toate împrejurările învederate ar rezulta că inculpatul, care a avut tot timpul o viaţă onestă, îndeplinindu-şi îndatoririle sociale, a ajuns să săvârşească o infracţiune, fie ca urmare a slăbirii momentane a exigenţei faţă de sine, fie din cauza unui concurs de împrejurări nedorite.

Mai mult, renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie raportată la contextul în care a fost comisă infracţiunea, mai exact dacă aceasta reprezintă un episod trecător în viaţa inculpatului sau este chiar rezultatul ritmului de viaţă al acestuia.

În acest sens, în doctrină se arată că „circumstanţele în care s-a comis infracţiunea şi care vădesc mai mult o nesocotinţă, sau un concurs vitreg de împrejurări, alături de trecutul de viaţă onestă a celui învinuit, vor trebui să conducă la acordarea acestui credit anticipat”.

În consecinţă, Curtea reţinând că infracţiunea comisă de inculpat la 7 mai 2014 este un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, întreaga conduită anterioară a acestuia demonstrând că este bine integrat în familie şi societate, cu o comportare exemplară, va respinge ca nefondat apelul Parchetului, în baza art. 421 pct 1 lit b Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)

12. Dare de mită. Elemente constitutive.

Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 753/A din 27 mai 2015Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 iunie 2012, i-a condamnat

pe inculpaţii : (…)În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. g C.pr.pen., a dispus

încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.M.B., pentru săvârşirea infracţiunii de dare

165

de mită, prevăzută de art. 255 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 353 C.pr.pen. a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, instituit prin ordonanţa nr. .../P/2006 din data de 26.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. (…)

Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – Biroul Teritorial ... şi inculpaţii …, S.M.B. şi …. (…)

Prin motivele scrise şi orale, inculpatul S.B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi achitarea sa în baza art. 16 lit. b) c.proc.pen., fapta nefiind comisă cu vinovăţia prevăzută de lege şi ridicarea sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului, sechestru instituit prin Ordonanţa nr. .../P/2006.

Solicită a se avea în vedere că, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, lipseşte elementul material şi raportul de cauzalitate, precum şi latura subiectivă a infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C.pen. din 1969.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că sentinţa apelată are 40 pagini, din care, 10 pagini îi sunt alocate inculpatului – apelant H.I., de care el este strâns legat, având în vedere infracţiunile reţinute, dare de mită – luare de mită. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul – apelant S.M.B. acestuia îi sunt alocate 5 paragrafe din cuprinsul paginii 35, fără a se face referire la vreun mijloc de probă, fapt ce, în opinia sa, echivalează cu o nemotivare a sentinţei.

Instanţa de fond, în motivarea hotărârii, s-a focusat pe inculpatul – apelant H.I. şi a tratat cu superficialitate problema inculpatului – apelant S.M.B., motivat de faptul că faţă de acesta a intervenit prescripţia răspunderii penale, fapt ce nu este deloc convenabil pentru acest din urmă inculpat – apelant, în condiţiile în care el doreşte să probeze lipsa de temeinicie a susţinerilor acuzării.

Motivele apelului declarat vizează încălcarea de către instanţa de fond a principiului aflării adevărului, un principiul fundamental al dreptului procesual penal.

Din analiza considerentelor sentinţei apelate, rezultă că instanţa de fond a reţinut că simpla încheiere a contractului de vânzare – cumpărare, din data de 16 mai 2003, dintre S.C. B. S.R.L. şi familia inculpatului – apelant H.I. constituie element material al infracţiunii de luare de mită.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor audiaţi atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, rezultă că era în interesul comunităţii ... ca proiectul X. să se realizeze, asta şi în condiţiile în care societatea X. … S.R.L., conform statisticilor economice, este …., iar de reuşita proiectului de la ... depindea rămânerea acestei societăţi pe piaţa din România.

Inculpatul – apelant S.M.B. a fost angajat de către societatea X. S.R.L. la data de 24 martie 2003, astfel că întreaga construcţie din rechizitoriu, însuşită şi de către instanţa de fond, cu privire la punerea de acord a celor doi coinculpaţi, H.I. şi S.M.B., în vederea săvârşirii unor activităţi infracţionale în cursul lunii martie 2003, nu este susţinută de către nici un mijloc de probă.

În urma angajării de către X. a inculpatului – apelant S.M.B., acesta avea, conform fişei postului, atribuţii de a identifica terenuri pentru construirea unei reţele de locaţii la nivel regional.

Însă, firmele mari, cum este şi cazul societăţii X., nu cumpără, în mod direct, terenuri întrucât, ulterior, pot întâmpina dificultăţi în obţinerea autorizaţiilor de construire, astfel că, apelează la diverşi investitori, care dezvoltă aşa numitul “proiect imobiliar”, respectiv obţin toate autorizaţiile, după care, în schimbul unui preţ considerabil mai mare, preiau proiectul imobiliar.

166

Societatea B. S.R.L. este o astfel de entitate, care asigură finanţarea unor proiecte, urmând ca, ulterior, proiectul să fie vândut unor societăţi mari.

Astfel, inculpatul – apelant S.M.B., în calitate de director al societăţii X. S.R.L., în data de 07 aprilie 2003, a trimis un fax către agenţia imobiliară P. din ..., prin care se interesează de posibilitatea achiziţionării unei suprafeţe de teren de 2 – 3 ha. Agenţia P. i-a răspuns că există un astfel de teren, fără a detalia, iar urmare a acestei împrejurări, inculpatul – apelant a contractat o societate de arhitectură, care i-a comunicat, la rându-i, că în ... nu există posibilitatea achiziţionării prin vânzare – cumpărare a unui teren pentru edificarea X., ci numai prin schimb, fiind de notorietate faptul că Primăria nu vindea terenurile aflate în centrul oraşului, având în vedere lipsa acută de terenuri şi numărul mare de cereri de retrocedare.

Un alt aspect care nu are legătură cu realitatea faptică a probelor administrate în cauză, este cel reţinut de către instanţa de fond la fila 35, prin care s-a încercat construirea ideii în conformitate cu care agenţia imobiliară P. a fost, în fapt, o faţadă a unei activităţi infracţionale organizate de către cei doi coinculpaţi.

Or, la fila 30 din motivele de apel formulate de către inculpatul – apelant H.I. sunt indicate 12 agenţii imobiliare cu care inculpatul – apelant a încheiat contracte de prestări servicii, dat fiind faptul că încă din anul 2001, acesta dorea să vândă terenurile de pe str. T. şi S., la preţuri cuprinse între 16 – 20 euro/m2.

Prin urmare, nu doar agenţia imobiliară P. a avut spre vânzare aceste terenuri. Instanţa de fond nu a făcut referire în sentinţă, la declaraţia niciunui martor ascultat în faza de urmărire penală şi în faţa sa, pentru a reţine vinovăţia apelantului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, inculpatul S. necunoscând probele şi mijloacele de probă din care rezultă culpa sa.

Concluzionând, se arată că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este construită pe aprecieri vagi, pe probabilităţi şi că nu se dă eficienţă deplină dispoziţiilor art. 52

C.proc.pen. raportat la art. 66 C.proc.pen., referitor la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul că orice dubiu se consideră în favoarea inculpatului.

De asemenea, se precizează că inculpatul – apelant S.M.B. nu a fost factor de decizie la nivelul societăţii X., că avea un salariu fix, astfel cum a fost menţionat în contractul de muncă încheiat cu firma X. S.R.L., că nu avea bonus de performanţă pentru încheierea/finalizarea vreunui proiect, cum este cel din speţa dedusă judecăţii, că deciziile au fost luate la alt nivel, ulterior consultării cu reprezentanţii convenţionali ai societăţii X. S.R.L. şi că inculpatul – apelant nu putea influenţa criteriul preţului. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B. şi familia H. nu ascunde nicio sumă ilegală, cei 550.000 euro reprezintă doar preţul terenului înstrăinat către firma X. de către copiii apelantului H..

Astfel, nu sunt îndeplinite cerinţele laturii obiective ale infracţiunii, nici ale elementului material, nici ale urmării imediate, pentru că nu s-a produs o stare de pericol în urma săvârşirii pretinsei fapte infracţionale şi nu este îndeplinit nici raportul de cauzalitate, deoarece nu a fost dovedită legătura intrinsecă între activitatea infracţională şi urmarea imediată, în sensul că prin activitatea de promitere – oferire - dare de bani sau alte foloase s-a creat o stare de pericol fie pentru activitatea unei instituţii publice, fie pentru activitatea unei persoane juridice.

Mai mult, sub aspectul infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 cp, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în raport de care s-a dispus încetarea procesului penal, prin constatarea intervenirii prescripţiei, a cerut expres să se reţină conform art. 13 C.pr.pen., solicitarea sa de continuare a procesului penal, în contextul în care doreşte pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe stabilirea inexistenţei faptei.

(…)

167

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

(…)În primă instanţă, în faţa tribunalului, inculpatul S.B. a achiesat să dea declaraţie,

prin care a negat comiterea infracţiunilor imputate, prin actul de sesizare.Astfel, în declaraţia sa din 5 iunie 2012, inculpatul S. a susţinut că nu i-a oferit şi nu

i-a dat inculpatului H.I. vreo sumă de bani pentru a beneficia de ajutorul acestuia în realizarea schimbului de terenuri. Inculpatul a precizat că a cumpărat terenul de la inculpatul H.I. exclusiv în considerarea unui viitor schimb cu Municipiul ... şi a precizat că preţul de 550.000 Euro a fost acceptat de către reprezentanţii firmei X. din Germania. De asemenea, inculpatul S.B. a afirmat că i-a solicitat inculpatului S.T.M., întocmirea unui raport de evaluare întrucât ştia că acest lucru este necesar pentru aprobarea schimbului de terenuri şi nu i-a cerut acestuia să consemneze date nereale.

Inculpatul S. a susţinut în mod constant că „amplasamentul din strada C. era vizat de X. înainte de venirea sa în martie 2003 la această firmă, ca director de dezvoltare regională. Consiliul local ... fusese contactat de reprezentanţii X. pentru terenul din strada C., încă dinaintea venirii sale în firmă. Precizează că de la arhitectul D.A. a aflat despre faptul că în Consiliul local ... se discutase despre investiţia X., despre un aviz de principiu favorabil, şi despre eventualitatea unui schimb de terenuri, vânzarea directă nefiind agreată de consilierii locali. Inculpatul susţine că negocierea preţului terenului inculpatului H. a făcut-o doar în prezenţa unei colege de serviciu de la X. din Germania şi a reprezentantei agenţiei imobiliare din ..., C.M.. Susţine că nu a participat niciodată la consultările avute cu Consiliul Local ... pe marginea proiectului X.. Învederează că a fost prezent doar la două şedinţe de plen ale Consiliului local ..., când s-a aprobat schimbul de terenuri şi achiziţionarea terenului deţinut de parohie. Mai mult, despre faptul că inculpatul H. era consilier, a aflat la data la care s-a aprobat schimbul de terenuri. Evaluatorul S.M. i-a fost recomandat ori de cineva de la Primărie ori de cei de la agenţia imobiliară P.. Inculpatul S. a dat două declaraţii şi la DNA, în faza actelor premergătore, înainte de începerea urmăririi penale, prin care, de asemenea, a negat comiterea infracţiunii de dare de mită, faţă de inculpatul H.. A solicitat, prin apărătorul ales, audierea martorei T.M., persoană prezentă la discuţiile cu H. despre vânzarea-cumpărarea terenurilor, dar ulterior a renunţat la proba testimonială,martora având domiciliul în Germania, şi necunoscându-i adresa.

În apel, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat la 17 mai 2013, fila 298, acesta nerecunoscând săvârşirea infracţiunii, cu aceleaşi motivaţii care au fost învederate şi în faţa Tribunalului, susţinând că fapta nu există, iar cumpărarea terenurilor de la inculpatul H., reprezintă convenţii civile legale de transmiterea dreptului de proprietate, fără implicaţii în domeniul dreptului penal. Astfel, în declaraţia de la fila 298 Curte, inculpatul S. precizează că „de la sfârşitul lunii martie 2003 era angajatul firmei X. şi avea ca sarcină identificarea de terenuri pentru construirea unui supermarket, sens în care s-a adresat agenţiei P., la începutul lunii aprilie 2003, după care a şi contactat agenţia de proiectare a martorului D.A., pentru a face un plan al construcţiei. Urgent, agenţia imobiliară i-a indicat nişte terenuri care corespundeau cerinţelor sale, fără să-i spună că aparţin inculpatului H.. La 26 mai 2003, împreună cu T.M. şi C.M. s-au deplasat la terasa restaurantului inculpatului H., împrejurare în care nu a aflat că acesta este consilier, şi nici apelantul S. nu i-a comunicat că reprezintă firma X.. Precizează că nu i-a spus inculpatului H. că reprezintă firma X., deoarece pentru achiziţionarea terenurilor s-a adresat agenţiei P., reprezentată de C.M., persoană care, de altfel, a şi intermediat întrevederea sa cu vânzătorul H.. Cu ocazia acelei întâlniri, inculpatul H. a susţinut că cere drept preţ al terenurilor suma de 550.000 euro, însă inculpatul S. i-a comunicat că pentru plata acesteia trebuie să se consulte cu şefii din Germania. Inculpatul S. precizează că sugestia arhitectului D. a fost ca firma X. să nu facă cerere de achiziţie a

168

terenului de pe strada C., de la primărie, ci de la o persoană fizică, şi astfel să se efectueze schimbul. Apelantul precizează că înainte de 26 mai 2003, a aflat că terenurile pe care firma X. le cumpărase de la inculpatul H. urmează să facă obiectul unui schimb cu un teren ce aparţinea municipiului .... Apelantul S. precizează că de la avocaţii firmei X. a aflat că secretara primăriei, martora B.R. a susţinut că, era în favoarea consiliului local, efectuarea unui schimb de terenuri, primăria având nevoie de suprafeţe mai mari de teren pentru realizarea retrocedărilor în baza Legii nr. 18/1991.

Inculpatul precizează că înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 mai 2003 cu familia H., l-a apelat telefonic pe acesta şi i-a comunicat că firma din Germania este de acord cu plata sumei de 550.000 euro. Susţine că firma B. era reprezentată în România de o societate de avocatură, din care făcea parte F.B.. Afirmă că la 16 mai 2003, inculpatul H. a aflat că vinde terenurile de pe strada T. şi S. firmei B.. Învederează că la 16 mai 2003 nu s-a discutat în prezenţa sa că terenurile se cumpăraseră de către B. pentru efectuarea unui schimb cu terenul proprietatea Primăriei. Susţine că la 16 mai 2003 B. a cumpărat 27.000 mp, deoarece unul din terenurile inculpatului H. avea înscrisă o ipotecă şi ulterior s-a încheiat un act adiţional şi în privinţa terenului ipotecat. Precizează că, a fost împuternicit la începutul lunii mai 2003, de către firma X. să-i reprezinte interesele în discuţiile cu autorităţile din ..., pentru construirea unui supermarket. La 22 mai 2003, ştie că firma X. a adresat o cerere consiliului local prin care solicita aprobarea schimbului între terenurile dobândite prin cumpărare de SC B. de la inculpatul H., cu terenul din centrul municipiului ..., de pe strada C..

Afirmă că în luna aprilie 2003 l-a contactat telefonic pe inculpatul S., i-a spus că reprezintă firma X. şi l-a rugat să întocmească două rapoarte de evaluare, pentru două terenuri care urmau să facă obiectul unui schimb. Menţionează că exista un contract încheiat între firma inculpatului S. şi firma X., pentru întocmirea rapoartelor de evaluare. Corespunde realităţii că inculpatul S. a fost recompensat băneşte, pentru rapoartele de evaluare, conform chitanţelor care sunt depuse la dosar, însă nu mai reţine cuantumul sumelor. Precizează că, atunci când i—a telefonat inculpatului S., nu-şi mai aduce aminte, dacă i-a spus că rapoartele de evaluare îi sunt necesare în vederea efectuării unui schimb de terenuri. Precizează că sugestia întocmirii unor rapoarte de evaluare a terenurilor i-a aparţinut arhitectului D.A.. Inculpatul S. susţine că este posibil să-l fi sunat pe inculpatul S. în perioada în care lucra la întocmirea rapoartelor de evaluare şi să îi fi solicitat să le urgenteze şi să manifeste operativitate, în finalizarea lor. Precizează că, deşi în anul 2001 reprezenta firma B., nu cunoştea consilierii locali sau alţi membri ai primăriei care se ocupau de achiziţii imobiliare. Arată că înainte de luna aprilie 2003 nu îl ştia pe inculpatul S.. Susţine că la şedinţa consiliului local din 26 mai 2003 a fost prezent atât el cât şi colega lui T.M., reprezentanta firmei X. din Germania, precum şi inculpatul H.. A precizat că s-a deplasat la acea şedinţă pentru a da explicaţii consilierilor, legate de proiectul X.. Nu cunoaşte dacă inculpatul H. a votat sau nu, schimbul de terenuri. Susţine că doar în momentul în care l-a văzut pe inculpatul H. în sala de şedinţe a consiliului local şi-a dat seama că acesta este consilier local. Contractul de schimb, în formă autentică, cu familia H., s-a încheiat în luna iunie 2003. La data de 26 mai 2003 când s-a aprobat schimbul de terenuri, B. avea în proprietate doar 26.000 mp şi de-abia ulterior, la 28 mai 2003 s-a încheiat un act adiţional cu privire la diferenţa de teren, imobilul fiind grevat de o ipotecă. Susţine că plata preţului nu s-a putut face la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că firma X. din Germania trebuia să evalueze acel proiect până să acorde creditul. Afirmă că în luna iulie 2003 serviciul de administrare a patrimoniului din primăria ... a luat legătura cu Biserica „...” din ..., rugându-i să cedeze dreptul de folosinţă asupra unui teren de 3400 mp în favoarea firmei X., în vederea amenajării unor parcări, biserica primind în schimb o sponsorizare de 1 miliard ROL şi 30.000 euro. Inculpatul a învederat că în principiu îşi menţine declaraţiile date atât în faza de

169

urmărire penală, cât şi în prima instanţă, dar declaraţia de la Curte corespunde realităţii faptice şi amintirilor pe care le are la acest moment, legate de proiectul X.. Învederează că numita C.M. de la agenţia imobiliară, cunoştea faptul că este reprezentantul firmei X., când s-a întâlnit cu inculpatul H., în luna mai, pe terasa restaurantului acestuia. Arată că faxurile transmise agenţiei P. pentru cumpărarea de terenuri în ... pot data din 7-9 aprilie 2003. Susţine că pe inculpatul S. l-a cunoscut, fie prin recomandarea martorului D., fie când i-a fost prezentat de martora M.. Precizează că, contractul din 17 aprilie 2003 dintre firma lui S. şi X. a fost semnat de A.W., dar nu cunoaşte conţinutul lui, şeful său din Germania plătindu-l pe inculpatul S. pentru rapoartele de evaluare. La 7 mai 2003 a fost împuternicit de firma X. să-i reprezinte interesele. La 26 mai 2003, când s-a aprobat schimbul de terenuri, consilierii aveau în mape toată documentaţia necesară, aspect pe care îl cunoaşte de la martorul D..”

(…)Cu privire la apelul inculpatului S.M.B. :

În raport cu data comiterii faptei reţinută în sarcina inculpatului S., situată in perioada 25-26 martie 2003 şi dispoziţiile art. 122 alin.(1) lit.d) şi 124 Cod penal, în mod corect s-a constatat de către Tribunalul Maramureş ca fiind împlinit termenul de prescripţie specială, dispunându-se în consecinţă încetarea procesului penal.

În cauză, se constată, însă, că în faţa Curţii de Apel, la 17 mai 2013, inculpatul a formulat o cerere expresă de continuare a procesului penal, condiţii în care magistraţii au administrat probe testimoniale şi ştiinţifice, stabilind fără dubiu implicarea apelantului în activitatea infracţională ce i s-a imputat.

Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului din faţa Curţii din 17 mai 2013, acesta a fost angajatul firmei X., din 24 martie 2003.

În calitatea sa de director dezvoltare regională, inculpatul a prospectat, în cursul anului 2003, mai multe oraşe din România, pentru deschiderea de supermarketuri X.. Biroul de expansiune din Germania al aceleiaşi firme, i-a transmis să contacteze proprietari în zonele vizate. Aşa fiind, inculpatul s-a deplasat în ... şi s-a „axat" pe zona str. C., la indicaţiile aceluiaşi birou, care o considera prioritară.

Cunoscând că demersurile anterioare ale firmei X., prin intermediari, au fost respinse de autorităţile locale, încă din august şi decembrie 2002, inculpatul S.B.M. i-a oferit şi ulterior i-a dat inculpatului H.I. un „folos” în sensul art. 255 C.pen., respectiv a cumpărat de la acesta o suprafaţă de teren de 32.734 mp în schimbul unui preţ de 550.000 Euro, cu 149.455 euro mai mare decât valoarea de piaţă a imobilului, valoarea de piaţă a terenului fiind de 400.545 euro, conform expertizei întocmite de B.Z..

Totodată, acest folos (vânzarea) şi avantajul patrimonial realizat (suma de 149.455 Euro), a fost oferit de inculpatul S.B.M. şi primit de inculpatul H.I., pentru ca acesta din urmă, în calitatea sa de consilier local şi membru în Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local ..., să sprijine demersurile primului, în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra terenului situat pe str. C..

Probele scrise şi testimoniale au pus în evidenţă că inculpatul S.B.M., în contextul în care reprezenta interesele firmei X. S. şi urmărea obţinerea terenului situat pe str. C. din ..., l-a contactat pe inculpatul H.I., ştiind că acesta deţinea funcţia de consilier local şi putea să îl ajute în demersurile iniţiate.

Întâlnirea dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa unui restaurant, al unei firme aparţinând inculpatului H..

Curtea reţine fără nici un dubiu, că, cei doi au pus la punct detaliile infracţiunii de luare şi dare de mită, la finele lunii martie 2003, deoarece aşa cum rezultă din probele scrise ale cauzei, la data de 09.04.2003, s-a înregistrat la Primăria ..., adresa (datată 27.03.2003),

170

sub nr.9218, act prin care S.C. X. S.R.L. a solicitat să schimbe terenul - proprietatea primăriei - în suprafaţă de 10.500 mp, situat pe str. C., cu o suprafaţă echivalentă valoric, situată în intravilanul municipiului ... (vol.VI, filele 376-377).

Apărările inculpatului S., făcute prin declaraţia din faţa Curţii din 17 mai 2013, sunt neveridice şi în contradicţie cu materialul probator ataşat dosarului.

Astfel, deşi inculpatul S.B. a susţinut că a aflat că inculpatul H.I. dorea să vândă terenurile de pe str. T. de la Agenţia imobiliară „P.”, aceste informaţii sunt contrazise de martora C.M., care a recunoscut că a aflat de intenţia de vânzare la data de 01.04.2003, iar inculpatul S.B. a contactat-o în prima decadă a lunii aprilie 2003.

În realitate, interpunerea agenţiei imobiliare „P.” în tranzacţia dintre inculpatul H.I. şi S.C. B. S.R.L., s-a realizat ulterior întâlnirii dintre inculpaţi din luna martie 2003, urmărindu-se crearea unei aparenţe de legalitate a convenţiei dintre aceştia.

Curtea reţine că martora C.M., în declaraţia din faza de urmărire penală, relevă că „a aflat de intenţia lui H.I. de a vinde terenul, încă de la 01.04.2003. La puţin timp după aceasta (prima decadă a lunii aprilie), martora a fost contactată de inculpatul S.B.. La câteva zile, a fost contactată şi de inc. S.M.. Nu a primit acte de proprietate pentru terenurile din T. şi S..” Martora afirmă că „abia în iulie 2003 a fost anunţată de inc. H.I. că ar fi vândut terenurile în parte”, afirmaţie care nu corespunde însă adevărului, contractul de vânzare-cumpărare fiind finalizat la 28 mai 2003. Curtea reţine că afirmaţia este formulată în acest sens, pentru că martora a primit „suma de 100 milioane ROL, pentru publicitate”. Declaraţia acesteia este însă nesinceră, iar factura prezentată se referă la „taxă comision" şi este o copie, pe care martora a inserat cuvântul „accize”. Cele susţinute de martoră sunt de circumstanţă, deoarece, la 23.07.2003, şi-a primit comisionul, pentru că a acceptat să folosească agenţia imobiliară drept intermediar fictiv. De altfel, suma de 100 milioane ROL este exagerată, iar instanţa reţine că primul act de la inc. S.B. i-a parvenit pe faxul agenţiei la 7 aprilie 2003, iar terenul a fost înstrăinat la 16.05.2003, neputându-se justifica o prestaţie care să merite o astfel de răsplată, la nivelul anului 2003.

Rezultă astfel că, întrucât se dorea păstrarea confidenţialităţii, dată fiind calitatea oficială a inculpatului H., s-a apelat în mod fictiv la o agenţie imobiliară. Curtea reţine că interpunerea acestei agenţii a fost formală, împrejurare rezultată din contractul de comision încheiat cu H.I. la 1 aprilie 2003.

Relevant este faptul că, a doua zi , după semnarea contractului între agenţia imobiliară P. şi H.I., inculpatul S. a şi contractat serviciile firmei de proiectare M., a lui D.A., prieten al inculpatului H..

Conform contractului din data de 02.04.2003, cu nr.289, S.C. M. S.R.L. s-a obligat să întocmească, pentru S.C. X., Planul Urbanistic de Detaliu, studiul geologic şi ridicarea topografică, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, în vederea construirii obiectivului „Supermarket X.”. La M. era administrator tot martorul D.A..

Curtea reţine că la 27 martie, dar înregistrată efectiv la 9 aprilie 2003, SC X. a formulat către Primăria ... o cerere de aprobare a unui schimb de terenuri, cu cel al Primăriei ..., situat în intravilanul municipiului, deşi la acea dată nu deţineau nicio suprafaţă de teren pe raza municipiului ..., astfel că nu putea cere aprobarea unui schimb, cu un teren ce nu-l avea în proprietate. Explicaţia acestei siguranţe în realizarea proiectului se află în contactul şi înţelegerile realizate, în perioada 25-26 martie 2003 între inc. H.I. şi inc. S.B..

Curtea va înlătura ca nesincere, susţinerile inculpatului S., din 17 mai 2013, în sensul că agenţia imobiliară nu i-a comunicat că terenurile recomandate aparţin inc. H., precum şi cele vizând faptul că, la şedinţa Consiliului local din 26 mai 2003 când s-a aprobat schimbul de terenuri, el nu cunoştea că H.I. este consilier local, iar pe de altă parte, nici el nu i–a spus că reprezintă firma X., deoarece vin în contradicţie flagrantă cu probele scrise şi testimoniale ale dosarului.

171

Astfel, rezultă că inculpaţii H. şi S., după ce s-au întâlnit în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa restaurantului inc. H., unde au pus la punct detaliile planului infracţional, la 27 martie 2003 X. ... a şi cerut Primăriei ... aprobarea unui schimb de terenuri – respectiv între cel al Primăriei în suprafaţă de 10.500 mp, situat pe str. C., cu o suprafaţă echivalentă valoric, situată în intravilanului municipiului ..., deşi X. la acea dată, nu avea în proprietate, nicio suprafaţă de teren pe raza mun. ....

De remarcat că cererea firmei X. este datată 27 martie 2003, este înregistrată în 9 aprilie 2003 la Primăria ..., dar poartă ştampila cu data de 14 aprilie 2003, ca dată efectivă a înregistrării.

Curtea reţine că ceea ce interesează efectiv în speţă, este faptul că solicitarea firmei X. este făcută la 27 martie 2003, imediat după întâlnirea inculpaţilor S. şi H., în perioada 25-26 martie 2003, ocazie cu care s-au înţeles asupra modului de derulare a activităţii ilicite. Nu are relevanţă, data de înregistrare administrativă de la Primăria ....

Ori, este de neimaginat ca la 27 martie 2003, X. să adreseze această cerere către autorităţile locale, câtă vreme nu avea în proprietate nici un teren în ..., în condiţiile în care cunoştea poziţia refractară a edililor oraşului, încă din 2002, care nu doreau vânzarea terenului de pe str. C., unor firme străine. Este evident astfel că, în lipsa unor promisiuni ferme din partea unor reprezentanţi ai autorităţilor, ce aveau în competenţă aprobarea schimbului de terenuri, respectiv a inculpatului H.I., inculpatul S., ca reprezentant al firmei X. nu efectua această solicitare către Primăria ..., în acest sens, fără să deţină în momentul cererii, terenul la schimb. Ori, asemenea promisiuni putea să i le facă, doar o persoană cunoscută. Mai mult, rezultă fără dubiu că cei doi inculpaţi se cunoşteau anterior şi din declaraţia martorei I.M. din faza de urmărire penală, care arată că „B. S. a fost prezent şi la lucrările Comisiei de Urbanism, unde şi-a prezentat propunerile", precum şi din declaraţia de învinuit a lui C.C., din 21 februarie 2008, dată la DNA, care precizează că „S.B. era un cunoscut al Primăriei ..., încă din anul 2001, pe când era reprezentant al firmei B., care dorea să edifice un supermarket; în cursul şedinţelor comisiei de urbanism, la care a participat şi H.I., pe tema investiţiei X., consensul a fost unanim”.

Curtea va lua în considerare declaraţia lui C.C., chiar dacă a fost dată în calitate de învinuit, întrucât această calitate nu o exclude pe cea de martor. Astfel, Curtea Europeană subliniază că termenul „martor” are în sistemul convenţiei, un sens „autonom” (Hotărârea Vidal împotriva Belgiei din 22 aprilie 1992 şi Luca împotriva Italiei). Astfel, din moment ce o depoziţie, indiferent că a fost făcută de un martor stricto sensu, sau de un coinculpat, este susceptibilă să întemeieze, într-un mod substanţial, condamnarea inculpatului, ea constituie o mărturie acuzatorie, iar garanţiile prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţie îi sunt aplicabile (cauza Ferrantelli şi Santangelo contra Italiei din 7 august 1996.)

Mai mult, inculpatul S. este contradictoriu în cursul aceleiaşi declaraţii de la Curte, din 17 mai 2013.

Astfel, după ce susţine că la 26 mai 2003, când s-a aprobat schimbul de terenuri de către Consiliul local ..., nu cunoştea că H.I. este consilier şi nici el nu i-a comunicat că reprezintă firma X., la mijlocul declaraţiei, învederează că „arăt că, la 26 mai 2003, în momentul în care l-am văzut pe inculpatul H. în sala Consiliului local unde se discuta schimbul de terenuri ce face obiectul acestui dosar, am realizat că inculpatul H. este consilier.”

Pe de altă parte, faptul că inculpaţii H. şi S. se cunoşteau şi anterior lunii martie 2003 este pus în evidenţă şi de împrejurarea că, imediat ce H., la 1 aprilie 2003, a încheiat contractul de comision cu agenţia P., de îndată, agenţia l-a şi contactat pe inculpatul S., comunicându-i informaţii despre terenurile dorite, conform susţinerilor sale, după care, acesta, la 2 aprilie 2003 a şi contractat serviciile firmei de proiectare M., câtă vreme firma X. nu deţinea în proprietate niciun teren pe raza mun. ..., iar în lipsa unui teren cu privire la care

172

să se întocmească documentaţia, apelarea la firma de proiectare apare absurdă. Rezultă astfel, fără dubiu că cei doi inculpaţi se cunoşteau încă din 2001, când inculpatul S. reprezenta interesele firmei B., care de asemenea dorea efectuarea unor investiţii pe raza mun. ....

Relevant este şi că în cursul lunii aprilie 2003, SC B. nici măcar nu cumpărase de la familia H. terenurile din str. T. şi S., dar ideea schimbului a fost formulată către autorităţi, la 27 martie şi înregistrată la 9 aprilie 2003.

Ori, în lipsa unor înţelegeri frauduloase anterioare, prin care lui S. îi era garantată aprobarea schimbului de teren, între cel de pe str. C. şi cele ale inculpatului H., pe care urma să le achiziţioneze, acesta nu putea cere, încă de la finele lunii martie 2003, Primăriei ..., aprobarea unei asemenea cereri, în lipsa terenurilor pe care să le aibă în proprietate.

În dovedirea susţinerii că inculpaţii H. şi S. se cunoşteau şi anterior lunii martie 2003, şi că la finele acesteia s-au înţeles asupra planului infracţional, stă şi declaraţia martorei M. C. din faza de urmărire penală (filele 105-106), care relevă că „a aflat despre intenţia inculpatului H.I. de a vinde mai multe terenuri la data de 01.04.2003, dată la care a şi încheiat acea convenţie de intermediere a vânzării” (vol. II dosar urmărire penală). De asemenea, martora C.M. a precizat că la începutul lunii aprilie 2003, a primit prin fax o cerere formulată de inculpatul B. S. în numele firmei X. S., prin care se solicita „punerea la dispoziţie a unui teren situat în intravilan, cu o suprafaţă între 2 şi 3 ha, necesară unui schimb de teren”, ceea ce denotă că deja înţelegerea dintre inculpaţi era realizată (vol. II dosar urmărire penală).

Faptul că la începutul lunii aprilie 2003, inculpatul S. a şi precizat agenţiei imobiliare că terenurile îl interesează, în vederea efectuării unui schimb, demonstrează că avea toate garanţiile şi promisiunile inculpatului H., că în schimbul cumpărării terenurilor sale, îl va sprijini în consiliul local pentru obţinerea terenului de pe str. C.. Rezultă astfel, că inculpaţii se cunoşteau şi îşi ştiau totodată calităţile avute, în cadrul Consiliului local ... şi în cadrul firmei X.

În plus, angajarea la 2 aprilie 2003, a unei firme de proiectare, pentru realizarea documentaţiei aferente,vizând construirea unui supermarket X., demonstrează, aşa cum s-a mai arătat, că planul infracţional a fost adoptat la finele lunii martie 2003.

Din declaraţia inculpatului B. S., de la Curte, a rezultat că la acea întâlnire , în luna mai 2003, cu inculpatul H.I. a fost însoţit de numita T.M., la rândul ei angajată a firmei X. S. şi C.M. şi că discuţiile au vizat cumpărarea unui teren ce aparţinea familiei inculpatului H.I., situat pe str. T. din ....

În urma negocierilor purtate s-a convenit un preţ de 550.000 Euro, iar operaţiunea de cumpărare urma să fie realizată prin intermediul S.C. B. S.R.L., societate de leasing imobiliar ce acţiona în interesul firmei X. (f. 45, vol. III dosar urmărire penală şi f. 159, vol. V).

În realitate, la acest moment, situat la sfârşitul lunii martie 2003, cei doi inculpaţi au convenit asupra modalităţii concrete în care urma să fie dobândit terenul de pe str. C., de către firma X..

Indiscutabil, în raport de modalitatea în care a decurs întâlnirea, la momentul respectiv, inculpatul H.I. a luat la cunoştinţă că potenţialii cumpărători, reprezentau firma X. şi că terenul de pe str. T., urma să fie oferit la schimb Consiliului Local, pentru a dobândi terenul de pe str. C.. De altfel, inculpatul S.B. a precizat că în urma negocierilor preţul a fost comunicat colegilor din Germania şi că aceştia au fost de acord să plătească suma de 550.000 Euro. Acelaşi inculpat, în faza de urmărire penală, a precizat că nu exista intenţia firmei X., de a edifica un magazin pe terenul situat pe str. T. din ..., ceea ce subliniază că imobilul ce urma să fie cumpărat de la inculpatul H.I. constituia doar obiectul unui viitor schimb, aspect cunoscut de acesta din urmă(f. 159, vol. V)., astfel că va fi înlăturată ca nesinceră susţinerea inculpatului S. din 17 mai 2013, din faţa Curţii, în sensul că „doar înainte de aprobarea

173

schimbului în consiliu, a aflat că terenurile pe care firma X. le cumpărase de la H. urmează să facă obiectul unui schimb cu un teren ce aparţinea municipiului ....”

Dincolo de aceste aspecte, este relevantă împrejurarea că potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi declaraţiei martorei C.M., reprezentantul agenţiei imobiliare „P.”, la momentul întâlnirii dintre cei doi inculpaţi, nici unul dintre aceştia nu contactaseră agenţia imobiliară menţionată (f. 275, vol. III, f. 105, vol. II dosar urmărire penală).

Aşa fiind, rezultă că în condiţiile în care inculpatul S.B. cunoştea faptul că demersurile anterioare ale unor dezvoltatori imobiliari ce reprezentau interesele firmei X., au fost respinse de către autorităţile locale, acesta a apelat la inculpatul H.I., căruia i-a propus să îi cumpere un teren, pentru a beneficia de sprijinul său,în calitate de consilier local şi membru în comisia de urbanism, în realizarea unei viitoare tranzacţii cu Municipiul ..., respectiv a schimbului de terenuri.

Un alt element de fapt care subliniază că inculpatul H.I. ştia ce urmează să se întâmple cu terenul vândut firmei B., este împrejurarea că, deşi a fost convenit un preţ de 550.000 de Euro, inculpaţii i-au solicitat ulterior inculpatului S.T.M., să întocmească un raport de evaluare care să confirme această valoare şi care să stea la baza unui schimb de terenuri cu Municipiul .... Chiar dacă solicitarea de întocmire a raportului de evaluare, a fost formulată de inculpatul S.B., inculpatul H.I. a fost implicat în mod direct în urgentarea procedurii de întocmire a acestuia, aspect confirmat prin declaraţia inculpatului S.T.M. (f. 87, vol. III dosar urmărire penală).

Relevantă în dovedirea vinovăţiei inculpatului S.B., este declaraţia acestuia din faza de urmărire penală, în care „admite că a contactat firma de proiectare M., fără a-şi aminti cum anume l-a abordat pe reprezentantul societăţii, D.A.. Mai mult, afirmă mincinos că nu a participat la consultările cu oficialităţi ale Consiliului Local, pe marginea proiectului X., câtă vreme la 21 februarie 2008 C.C. arată textual că „S.B. era un cunoscut al Primăriei ..., încă din anul 2001, pe când era reprezentant al firmei B., care dorea să edifice un supermarket” şi că „în cursul şedinţelor comisiei de urbanism, la care a participat şi H.I., pe tema investiţiei X., consensul a fost unanim”.

Tot în faza de urmărire penală, inculpatul S. afirmă că i s-a comunicat disponibilitatea Consiliului Local, de a aviza favorabil proiectul „în zona respectivă". Curtea reţine că această susţinere a inculpatului demonstrează caracterul infracţional al demersurilor sale, întrucât se naşte întrebarea: de ce a mai cumpărat terenul de la inculpatul H.I., dacă oficial i se aprobase doleanţa pentru amplasamentul din str. C., vizat de firma X. ?

Tot în faza de urmărire penală, inculpatul S. declară mincinos, că a fost nevoit să caute alte soluţii pentru dobândirea terenului de pe strada C., întrucât nu s-ar fi putut achiziţiona nişte parcele de la firma Z., în zona centrală, societate care ar fi cerut un preţ foarte mare, condiţii în care a cumpărat terenurile lui H..

Mai mult, în declaraţia de la fila 46 vol. II up, învederează că „arhitectul D. (reprezentant M.) m-a înştiinţat că Primăria a recomandat achiziţionarea unui alt teren, în vederea schimbării acestuia, cu terenul vizat de noi". Curtea reţine că afirmaţia nu are nicio logică, atâta timp cât, chiar de la Primărie (Consiliul Local), se avizase favorabil proiectul, după cum singur inculpatul recunoaşte. Mai mult, raţiunea economică sau edilitară a unei astfel de înştiinţări, nu există.

Pe de altă parte, contactarea agenţiilor imobiliare, care i-ar fi prezentat „suprafeţele interesante" de teren de pe raza municipiului ..., impune observaţia că terenul lui H.I. putea fi interesant, pentru alte domenii de activitate, în niciun caz pentru edificarea unui supermarket. Mai mult, inculpatul S. recunoaşte în faza de urmărire penală că „ nu exista intenţia firmei X. de a edifica un magazin pe terenul situat pe strada T. din ...”, ceea ce dovedeşte încă o dată, că imobilul ce urma să fie cumpărat de la inculpatul H., constituia doar obiectul unui viitor schimb, aspect cunoscut de inculpatul H..

174

Aşa fiind, susţinerea inculpatului S. din declaraţia de la Curte, că „arhitectul D. a fost cu sugestia ca firma X. să nu cumpere terenul de pe str. C. de la Primărie, ci de la o altă persoană fizică, iar apoi să efectueze schimbul”, nu este veridică, nefiind susţinută de probele dosarului.

De remarcat că inculpatul S., toate apărările şi le face, în baza atitudinii şi ideilor impuse de arhitectul D., persoană care în prezent, este decedată, şi nu a mai putut fi audiată.

Existenţa planului infracţional dintre inculpaţii H. şi S., perfectat în perioada 25-26 martie 2003 este reliefat şi prin declaraţia martorului F.B., din faza de urmărire penală, avocatul firmei X. care relevă textual „în cursul discuţiilor pe care le-am avut cu S.B., am înţeles de la acesta că urma să achiziţionăm un teren în ..., după care urma să aibă loc un schimb. Tot B. S. mi-a zis că, aceasta era singura modalitate în care puteam obţine terenul.” De asemenea, şi martorul W.A. – administratorul firmei X. ... susţine în faza de urmărire penală că „ideea achiziţiei, urmată de schimb a fost a lui S.B.”. În faţa Curţii (fila 241, vol. II), martorul W.A. a fost audiat prin videoconferinţă, precizând că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Rezultă astfel fără dubiu că, inculpatul H.I., prin prisma calităţilor deţinute, de consilier local şi membru în Comisia de urbanism din cadrul Consiliului Local ..., cunoştea în detaliu atât situaţia juridică a terenului de pe str. C. şi reticenţa manifestată de autorităţile locale în a vinde acest imobil, dar şi interesul deosebit manifestat de societăţi comerciale străine, pentru dobândirea terenului, în vederea construirii unui supermarket, de aceea cumpărarea terenurilor sale, urmată de schimbarea lor cu cel al Primăriei ... era singura modalitate în care firma X., putea dobândi terenul de pe strada C..

Mai mult, inculpatul S. învederează chiar în faza de urmărire penală că „în urma negocierilor cu inculpatul H., preţul de 550.000 euro a fost comunicat colegilor din Germania şi că aceştia au fost de acord să-l plătească.”

Câtă vreme, s-a dovedit că înţelegerea frauduloasă dintre cei doi inculpaţi, H. şi S. a avut loc la finele lunii martie 2003, şi tot atunci firma X. din Germania a fost de acord să plătească suma de 550.000 euro pentru achiziţionarea terenului de pe strada C., reiese indubitabil că, inculpatul S., potrivit propriilor declaraţii din faza de urmărire penală, având şi disponibilitatea Consiliului local de a aviza favorabil proiectul în zona respectivă, nu era nevoit să cumpere terenurile lui H., la 16 mai 2003, pe care ulterior, la 11 iunie 2003, să le schimbe cu cel al Primăriei ....

Astfel, rezultă cu evidenţă că în condiţiile în care inculpatul S. cunoştea faptul că demersurile anterioare ale unor dezvoltatori imobiliari ce reprezentau interesele firmei X., au fost respinse de către autorităţile locale, acesta a apelat la inculpatul H., căruia i-a propus să-i cumpere un teren, pentru a beneficia de sprijinul său, în calitate de consilier local şi membru în comisia de urbanism, în realizarea unei viitoare tranzacţii cu municipiul ..., respectiv a schimbului de terenuri.

Mai mult, Curtea reţine că la finele lunii martie 2003, inculpatul S. a luat la cunoştinţă despre posibilitatea dobândirii terenului de pe str. C. prin intermediul unui schimb de terenuri. Potrivit declaraţiilor date în faza de urmărire penală, inculpatul B. S. a susţinut că această posibilitate i-ar fi fost sugerată de un arhitect din ..., martorul D.A.. Aceste susţineri sunt însă infirmate, chiar de martorul menţionat, care a precizat că inculpatul B. S., la momentul când l-a contactat, i-a arătat un plan cadastral, pentru terenul din str. C. şi i-a spus că a cumpărat un teren de la inculpatul H., ceea ce reliefează încă o dată, că înţelegerea infracţională s-a perfectat la finele lunii martie 2003.

În acest context, trebuie privită şi apărarea inculpatului S. din declaraţia din faţa Curţii, din 17 mai 2013, în care afirmă că „a aflat că secretara Primăriei – B.R. – ar fi precizat că „era în favoarea Consiliului local efectuarea unui schimb, având nevoie de suprafeţe mai mari de teren, pentru realizarea retrocedărilor în baza Legii nr. 18/1991”, aceasta fiind

175

combătută prin declaraţiile constante ale martorilor B.R., C.C. şi S.I., din faza de urmărire penală. Astfel B.R. afirmă că „ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I.”. C.C. afirmă că „H.I. era persoana interesată în realizarea schimbului şi că la şedinţa Consiliului local de aprobare a schimbului, nimeni nu şi-a expus vreun punct de vedere”, aspect ce rezultă din procesul-verbal de şedinţă a Consiliului local, pct.62.

Martorul S.I. precizează „principalul iniţiator al proiectului X. a fost H.I., în acea vreme consilier local”. Revenirile martorului S. din faţa Curţii, nefiind argumentate şi justificate cu nimic, vor fi înlăturate ca nefondate, avându-se în vedere susţinerile acestuia din faza de urmărire penală.

Declaraţiile martorilor P.M.O.R., A.C., S.R., V.A., din faţa tribunalului şi a Curţii, care susţin că raportul de schimb a fost stabilit în proporţie de 1 la 3, deoarece era nevoie de suprafeţe mai mari de teren pentru realizarea retrocedărilor conform Legii nr. 18/1991, nu duc la concluzia inexistenţei infracţiunii de dare de mită, comisă de inculpatul S.B., deoarece s-a probat fără dubiu, că ideea schimbului de teren i-a aparţinut lui H.I., idee adusă la cunoştinţa inculpatului S., care de îndată le-a comunicat-o martorilor F.B. şi W.A., astfel că imediat după perfectarea înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, S. şi H., de la finele lunii martie 2003, firma X., în aceeaşi perioadă, a fost de acord să achite cei 550.000 euro drept preţ supraevaluat al terenurilor aparţinând inculpatului H..

Pentru motivele învederate mai sus, vor fi înlăturate ca nesincere apărările inculpatului S.B. în sensul că inculpatul H. a aflat abia la 16 mai 2003 că vinde terenurile către B., în schimbul sumei de 550.000 euro, sumă agreată de firma centrală, precum şi susţinerea că el nu cunoştea la acea dată că terenurile achiziţionate de la H. vor face obiectul unui schimb cu terenul Primăriei ....

Nesinceritatea inculpatului S.B. în privinţa datei şi a momentului perfectării planului infracţional, împreună cu inculpatul H. este reliefată şi de susţinerea sa din faţa Curţii, din 17 mai 2013, unde învederează că „în luna aprilie 2003, l-am contactat telefonic pe inculpatul S., i-am spus că sunt reprezentantul firmei X. şi l-am rugat să întocmească 2 rapoarte de evaluare, pentru 2 terenuri, care urmau să facă obiectul unui schimb.”

Astfel, va fi înlăturată ca neveridică, susţinerea inculpatului din faţa Curţii „că la 16 mai 2003 nu ştia că terenurile cumpărate de la H. vor fi schimbate cu terenul proprietatea Primăriei ...”. Mai mult, câtă vreme i-a comunicat inculpatului S. în aprilie 2003 că „este reprezentantul firmei X.”, este evident că acesta i-a şi spus inculpatului H. această împrejurare, ambii lucrând în cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, inculpatul S. – ca angajat al primăriei ..., iar celălalt, ca şi consilier local. Dar deja, după cum Curtea a relevat, inculpatul S., cunoştea că inculpatul H. era consilier local, încă din anul 2001, când acesta era reprezentantul firmei B. şi participa la şedinţele Comisiei de urbanism din Consiliul local, aşa cum rezultă din declaraţia martorei I.M. din faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, faptul că inculpatul S. ştia că H. este consilier local şi membru în comisia de urbanism, înainte de luna aprilie 2003, este demonstrat prin declaraţia martorului F.B., din faza de urmărire penală, care afirmă textual „ştiam că inculpatul H. este consilier local”.

Ori, câtă vreme avocatul firmei X. cunoştea această împrejurare, nu se poate susţine că reprezentantul aceleiaşi societăţi, nu ştia acest aspect.

Mai mult, în aprilie 2003, inculpatul S. spunându-i inculpatului S., să întocmească 2 rapoarte de evaluare, pentru două terenuri ce urmau să facă obiectul unui schimb, demonstrează indubitabil că înţelegerea infracţională dintre S. şi H. a avut loc la finele lunii martie 2003, apărând altfel, lipsită de sens, solicitarea inculpatului S., de a supune evaluării nişte terenuri pe care nu le avea în proprietate, societatea B. cumpărându-le de la H., abia la 16 mai 2003.

176

Susţinerile Curţii sunt justificate şi prin declaraţia inculpatului S. din faza de urmărire penală, care învederează că la începutul lunii aprilie 2003, inculpatul S.B. l-a contactat, el având la acel moment calitatea de consilier superior în cadrul Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi .... Din aceeaşi declaraţie a rezultat că inculpatul S. i-a comunicat că este reprezentantul firmei X. şi i-a solicitat să întocmească un raport de evaluare a două terenuri situate în ..., în vederea efectuării unui schimb (f. 87, vol. III dosar urmărire penală). Inculpatul S. arată că ulterior, la data de 17.04.2003 s-a încheiat un contract între societatea administrată de inculpatul S.T.M. – S.C. „S.” S.R.L. şi S.C. X. ... S.R.L., având ca obiect evaluarea în vederea schimbului, a două terenuri situate în ..., inculpatul primind sumele de 2.380.000 ROL şi 14.280.000 ROL (f. 151, 153, vol. IV). Inculpatul S.T.M. a precizat că a primit de la inculpatul S. documentaţia necesară identificării terenurilor şi că a avut o întâlnire cu inculpatul H.I., în biroul acestuia de la Hotelul „R.”, din ... unde au discutat despre schiţele de dezmembrare a terenurilor. Acelaşi inculpat, a arătat că inculpatul S.B. a insistat să termine cât mai repede raportul de evaluare, întrucât „proiectul” urma să intre în şedinţa de Consiliu Local din luna mai 2003 (f. 87, vol. III dosar urmărire penală).

Susţinerea inculpatului S. se coroborează perfect cu declaraţia martorei B.R., ce învederează în faza de urmărire penală că „inculpatul S.B. era grăbit să se realizeze investiţia”. În declaraţia din faţa Curţii din 17 mai 2013, inculpatul S. recunoaşte că la 16 mai 2003, firma B. a cumpărat doar 26.257 mp de la H., deoarece pe unul din terenuri era instituită o ipotecă, iar cu privire la aceasta, s-a încheiat ulterior un act adiţional.

Nu s-a dovedit în cauză susţinerea inculpatului S., din faţa Curţii, în sensul că „sugestia întocmirii rapoartelor de evaluare i-a aparţinut lui D.A..”

Ceea ce s-a dovedit însă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a fost împrejurarea, din care rezultă că solicitarea de întocmire rapidă a rapoartelor de evaluare a fost formulată de inculpatul S., iar inculpatul H. a fost implicat în mod direct în urgentarea procedurii de efectuare a acestora, aspect confirmat prin declaraţiile inculpatului S. din faza de urmărire penală.

Pe inculpatul S., inculpatul S., precizează că l-a cunoscut, fie prin intermediul lui D.A. (persoană decedată în prezent), fie prin C.M., fără însă a se putea stabili cu precizie, care a fost modalitatea în care au luat contact.

Nu este reală susţinerea inculpatului S., din faţa Curţii, în sensul că „plata preţului nu s-a putut face odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că, acea companie finanţatoare trebuia să evalueze acel proiect, până să acorde creditul”, aceasta fiind combătută prin declaraţia aceluiaşi inculpat din faza de urmărire penală, în care afirmă că „S.C. B. S.R.L. avea aprobat un buget pentru achiziţionarea terenurilor de către firma X. S., iar preţul de 550.000 Euro fusese acceptat de către reprezentanţii firmei germane încă din luna martie 2003.”

În aceste condiţii, este veridică şi dovedită, prin probele scrise ale dosarului, susţinerea procurorului şi a Tribunalului Maramureş, în sensul că plata preţului de 550.000 Euro de către S.C. B. S.R.L. s-a realizat prin virament bancar abia la data de 19.06.2003, respectiv numai după aprobarea schimbului de terenuri de către Consiliul Local în şedinţa din data de 26.05.2003 şi încheierea contractului de schimb la data de 11.06.2003.

Faptul că inculpatul S. a întocmit rapoartele de evaluare, formal, în numele SC S., care ar fi avut încheiat contract cu firma X., în acest sens, nu exclude vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de fals intelectual, deoarece, fiind unic acţionar şi administrator al acesteia, faptele sale sunt faptele persoanei juridice însăşi, neprezentând relevanţă, că inculpatul S. nu a semnat din partea firmei X., contractul cu acesta, ci şeful său, W.A..

Curtea reţine că, inculpatul S. era mandatat de firma X. să-i reprezinte interesele, încă din 7 mai 2003.

177

Nu s-a pus problema antrenării răspunderii penale a persoanei juridice SC S. SRL, câtă vreme, falsul intelectual nu a fost comis în exercitarea obiectului de activitate al firmei. De aceea, s-a apreciat că în speţă, este operantă răspunderea penală a persoanei fizice S., aceasta pentru că o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii persoanei juridice se referă la comiterea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate al acesteia, de unde rezultă că, fapta este direct legată de activităţile care conduc la realizarea obiectului social al entităţii în cauză, ori de politica generală a acesteia.

Potrivit doctrinei, „nu vor intra în categoria faptelor care atrag răspunderea penală a persoanei juridice, infracţiunile care au doar o legătură ocazională cu obiectul social, nefiind direct legate de raţiunea existenţei persoanei juridice”.

O altă condiţie, pentru antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice se referă la comiterea infracţiunii în interesul persoanei juridice. În această categorie, vor intra toate faptele care nu fac parte dintre cele comise în realizarea obiectului de activitate, dar care îi aduc acesteia un beneficiu.

Cea de-a treia condiţie, are în vedere infracţiunile săvârşite în numele persoanei juridice, ceea ce presupune existenţa unui raport formal între persoana fizică şi cea juridică; persoana fizică acţionează ca reprezentant al persoanei juridice.

Curtea reţine că, pentru ca persoana juridică să poată răspunde penal, este suficient ca fapta să se încadreze doar într-una dintre aceste categorii.

În orice sistem de drept care acceptă răspunderea penală a persoanei juridice, se constată că nu orice acţiune a unei persoanei fizice care are o legătură cu persoana juridică, poate antrena răspunderea penală a acesteia.

Aşa cum se învederează în doctrină, „o infracţiune săvârşită de administratorul unei societăţi comerciale, împotriva acesteia, nu va atrage, în mod evident, răspunderea sa penală, deşi, administratorul face parte dintre categoriile de persoane care pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice”.

Curtea reţine că potrivit art. 17 alin. 2 din Vechiul Cod penal, infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, iar potrivit alin. 1 al aceluiaşi articol, pentru a putea vorbi despre o infracţiune, fapta trebuie comisă cu vinovăţie. Ori, în cazul în care o persoană fizică săvârşeşte o infracţiune împotriva persoanei juridice, vinovăţia acesteia din urmă, este exclusă. Această împrejurare este întărită de ideea că legiuitorul român a consacrat un model de răspundere penală directă, ceea ce presupune ca vinovăţia să fie a persoanei juridice însăşi.

Aceasta înseamnă că vinovăţia trebuie analizată chiar în ceea ce priveşte persoana juridică însăşi, în mod separat de elementul subiectiv care se regăseşte în cazul persoanelor fizice. Această împrejurare reiese în mod direct din redactarea art. 191 Cod penal, potrivit cu care persoanele juridice răspund penal, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală, precizare menită să înlăture atât posibilitatea angajării unei răspunderi penale obiective, cât şi a ideii că ne aflăm în prezenţa unei răspunderi pentru fapta altuia.

Curtea reţine că în cazul persoanei juridice ne aflăm în prezenţa unei răspunderi penale directe, unde trebuie cercetată poziţia subiectivă a organelor societăţii. Astfel, infracţiunea poate fi rezultatul unei decizii a acestor categorii de persoane, ori poate fi săvârşită ca urmare a neglijenţei persoanei juridice, care este efectul unei organizări deficitare ori al unor măsuri de securitate insuficiente.

Doctrina românească apreciază că, în cazul în care răspunderea penală a persoanei juridice este angajată de organele acesteia, vinovăţia acestor categorii de persoane va fi şi vinovăţia persoanei juridice însăşi; existenţa şi forma cerută de lege a vinovăţiei, vor fi stabilite pentru persoana juridică, în măsura în care se vor regăsi în sarcina organului acesteia.

178

Curtea reţine însă, că, răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată şi de alte categorii de persoane, iar nu numai de organele sau reprezentanţii săi, trebuind să fie cercetat în ce măsură elementul subiectiv este întrunit, în ceea ce priveşte persoana juridică, în asemenea situaţii. Astfel, doctrina apreciază că „în cazul faptelor unor prepuşi sau mandatari, este necesar ca persoana juridică să fi avut cunoştinţă de intenţia de a comite aceste infracţiuni şi să fi consimţit ori să fi îndemnat la săvârşirea lor; cu privire la faptele săvârşite din culpă, este nevoie să se constate că persoana juridică a avut cunoştinţă de riscul comiterii lor şi a neglijat să adopte măsurile necesare pentru a le preveni. Prin urmare, persoana juridică nu poate răspunde pentru orice infracţiune comisă de un prepus ori mandatar al acesteia, chiar dacă infracţiunea este săvârşită în realizarea obiectului de activitate al acesteia, sau în interesul, ori în numele ei”. În acest sens, doctrina apreciază că :”entitatea în cauză va răspunde numai dacă organele de conducere au acceptat, tolerat, încurajat ori instigat comiterea faptei”. Altfel spus, este necesară identificarea unei culpe proprii în sarcina persoanei juridice, ceea ce reiese şi din modalitatea de redactare a art. 191 C.pr.pen..

Curtea reţine că în doctrina românească s-a învederat că :”pentru a înţelege vinovăţia în cazul persoanei juridice, trebuie pornit de la conceptul de personalitate juridică, care include organizarea ierarhică, structurarea modului de luare a deciziilor, climatul general de respectare a legislaţiei în vigoare şi este explicată prin scopul urmărit de persoana juridică, mijloacele folosite în realizarea acestui scop, atitudinile, politicile, practicile şi regulile din cadrul persoanei juridice”. Astfel, pentru a fi reţinută vinovăţia în sarcina persoanei juridice în cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate, este necesar ca ea să fi autorizat sau permis, în mod expres sau tacit, comiterea infracţiunii respective, iar pentru a se angaja răspunderea sa penală pentru infracţiuni din culpă, este nevoie să se probeze că la nivelul persoanei juridice mecanismele ei interne au fost deficiente, creând un climat propice încălcării legii ori că aceasta nu a luat toate măsurile de pregătire profesională, control şi supraveghere a personalului, precum şi de transmitere corectă a informaţiei către întreg personalul, pentru ca o astfel de infracţiune să nu se comită” aşa cum se arată în literatura de specialitate.

Pentru motivele ce preced, Curtea reţine că persoana juridică S.C. S. SRL nu ar putea răspunde penal pentru infracţiunea de fals intelectual, deoarece în speţă, nu s-a putut stabili o culpă distinctă a firmei, de cea a angajatului său, inculpatul S., falsul nefiind comis în realizarea obiectului de activitate al societăţii.

Se va înlătura de către Curte, susţinerea inculpatului S., din declaraţia din 17 mai 2013, din instanţă, în sensul că „plata lui S. s-a realizat de către firma X.”, în sensul că, aparent, s-ar fi realizat prin bancă, deoarece aşa cum rezultă din documentele puse le dispoziţia procurorilor, de către inculpatul S., plata pentru activitatea de evaluare prestată s-a făcut în numerar de către inculpatul S., în două tranşe, în sumă de 16.660.111 Rol, conform chitanţelor depuse la filele 151-152 vol. IV up, din 16 mai 2003 si 26 mai 2003.

De altfel, chiar inculpatul S., la 17 mai 2013 în faţa Curţii recunoaşte că „în 15 mai 2003, m-am întâlnit cu inculpatul S., care mi-a achitat banii în numerar, conform chitanţelor, şi am predat rapoartele de evaluare”. Pe de altă parte, nu este dovedită nici susţinerea inculpatului S., care arată în faza de urmărire penală „că a primit drept plată, pentru evaluare, 20.000.000 ROL prin bancă”. Curtea reţine că, uzual, plata unor prestaţii între firme se realizează prin virament bancar, dar aici, deşi a fost vorba despre un contract de prestări servicii între două societăţi comerciale, fiecare plată s-a făcut în numerar, a doua zi după depunerea rapoartelor de evaluare, iniţial după întocmirea lor, la solicitarea inculpaţilor S. şi H., şi ulterior, după reuşita planului infracţional, după aprobarea schimbului de terenuri în şedinţa din 26 mai 2003.

Reţinerile instanţei de apel sunt dovedite prin chitanţele cu nr. 3 şi 5 din 16 mai 2003, (vol. IV u.p., filele 151-152) care atestă plata sumei de 14.280.000 lei, şi cea din 26

179

mai 2003, care dovedeşte plata sumei de 2.380.000 lei către S.M. T., după îndeplinirea sarcinilor „trasate” de către inculpaţii S. şi H..

Curtea reţine că valoarea mitei oferită de inculpatul S., inculpatului H., este cea stabilită de Tribunalul Maramureş, în sumă de 149.455 euro. Astfel, instanţa de fond a stabilit că inculpatul H. a obţinut de la inculpatul S. un avantaj patrimonial cuantificabil constând în diferenţa dintre preţul încasat, de 550.000 Euro şi valoarea de circulaţie (de piaţă) reală a imobilului înstrăinat. Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuată în cauză, suprafaţa de 32.734 mp de teren situată pe str. T. şi S. din ..., pe care a înstrăinat-o inculpatul H.I., către B., avea în acea perioadă o valoare de piaţă de 400.545 Euro (f. 229, vol. IV), rezultând astfel o diferenţă de 149.455 Euro.

În aceste condiţii, suma de 149.455 Euro reprezentând diferenţa de preţ dintre valoarea reală a terenului şi suma efectiv încasată de inculpatul H.I. constituie un avantaj patrimonial obţinut de acesta, în sensul art. 254 C.pen., de la inculpatul S.B.. Astfel, în sarcina inculpatului S., Curtea reţine că a comis, cu intenţie directă, infracţiunea de dare de mită, către inculpatul H., prin aceea că la 19 iunie 2003, în calitate de reprezentant al S.C. B., a remis suma de 550.000 EURO, din care 149.455 EURO, mită disimulată prin supraevaluarea terenului inculpatului H.I., în vederea asigurării schimbului de terenuri, în care inculpatul S. era interesat, prin funcţia şi sprijinul ce urma a fi acordat, în acest scop de inculpatul H., ceea ce în drept, este reglementat în art.255 Cp., raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.

La pronunţarea soluţiei de către Curte, se vor avea în vedere, concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate de experta B.Z., în care, prin metoda comparaţiei de piaţă, valoarea terenurilor situate pe str. T. şi S., în suprafaţă totală de 32.734 mp, a fost stabilită la nivelul sumei de 400.545 Euro, iar cea a terenului situat pe str. C., prin aplicarea unor coeficienţi de corecţie, la o valoare medie de 348.150 Euro.

În speţă, în faţa Curţii, au fost administrate şi alte probe ştiinţifice – expertize tehnice judiciare de evaluare a proprietăţii imobiliare, precum şi contabile, din ale căror concluzii, a rezultat însă, la unison, că Primăria ... nu a înregistrat prejudiciu, ca efect al schimbului de terenuri, datorită raportului de schimb stabilit de consilieri, de 1 la 3.

În speţă, a fost dovedită vinovăţia inculpatului S. în comiterea infracţiunii de dare de mită.

Situaţia premisă şi conţinutul constitutiv alcătuiesc cele două componente ale conţinutului juridic al infracţiunii de dare de mită. Situaţia premisă constă în prealabila existenţă a unui serviciu funcţionând la o organizaţie publică sau privată, având competenţa de a efectua acte de tipul celui care ocazionează săvârşirea dării de mită. În cadrul acestui serviciu, îşi exercită atribuţiile funcţionarul faţă de care se săvârşeşte darea de mită. Infracţiunea nu poate fi concepută fără această situaţie premisă.

Conţinutul constitutiv constă în ceea ce, obiectiv şi subiectiv trebuie să realizeze inculpatul pentru existenţa infracţiunii. Latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită este alcătuită dintr-un element material, însoţit de anumite cerinţe esenţiale, o urmare imediată şi o legătură de cauzalitate. Art. 255 alin.(1) C.p. indică cu claritate care este elementul material al infracţiunii: „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar, direct sau indirect, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri”. Prin promisiune se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă subiectul activ faţă de un funcţionar de a-i remite în viitor – într-un termen determinat sau fără termen – o sumă de bani sau alte foloase.

Curtea reţine că foloasele promise şi promisiunea trebuie să fie serioase, iar pentru a realiza elementul material al infracţiunii, angajamentul mituitorului trebuie să ajungă la cunoştinţa destinatarului.

180

Instanţa de apel reţine că promisiunea nu implică neapărat actul corelativ, al acceptării sau nerespingerii, ea fiind, în principiu, un act unilateral al celui care urmăreşte să corupă un funcţionar. Interesează ca oferta să ajungă la cunoştinţa funcţionarului, să fie precisă şi neechivocă. Interesează ca oferta să pornească din iniţiativa mituitorului şi să fie voluntară.

Practica instanţei supreme a statuat că „oferirea unui bun sau foloase unui funcţionar, ce avea atribuţii de serviciu în legătură cu care ofertantul manifesta un interes, în condiţiile în care s-a stabilit că între mituitor şi mituit nu au existat relaţii de natură a justifica eventuale servicii sau gratuităţi între aceştia, nu poate avea decât semnificaţia faptei incriminate de art. 255 C.pen., fiind realizată latura obiectivă a infracţiunii, respectiv oferirea folosului material, cât şi vinovăţia sub forma intenţiei de a corupe”.

Astfel, în speţa de faţă, este dovedită darea de mită, când, din iniţiativa mituitorului S.B. s-a realizat vânzarea de către funcţionar a unui imobil teren mult supraevaluat, către firma reprezentată de mituitor, urmând ca în schimbul folosului dobândit, funcţionarul, prin calităţile deţinute (consilier local şi membru în comisia de urbanism), să sprijine realizarea interesului ofertantului, respectiv dobândirea la schimb, a unui anumit teren aparţinând municipalităţii.

Din datele speţei, rezultă fără dubiu că inculpaţii S. şi H. s-au întâlnit în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa restaurantului inculpatului H., ocazie cu care inculpatul S. i-a promis cumpărarea terenurilor inculpatului H., la un preţ supraevaluat, pentru ca în schimbul avantajului ce va fi obţinut de inculpatul H., acesta să sprijine firma X., în dobândirea terenului situat pe str. C. din ..., aparţinând municipalităţii, în vederea construirii unui supermarket, prin cumpărarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului H..

Curtea reţine că, pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, nu este necesar nici ca oferta ori promisiunea unor foloase să fi fost urmată de darea efectivă a acestora şi nici să se fi realizat scopul urmărit de mituitor, în latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită, neintrând obţinerea unui beneficiu de către mituitor.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, este necesară îndeplinirea unor cerinţe esenţiale: prima condiţie constă în aceea ca promisiunea să aibă ca obiect bani sau alte foloase – cerinţă îndeplinită în speţă, inculpatul H. dobândind în urma infracţiunii comise de inculpatul S. un avantaj patrimonial în sumă de 149.455 euro.

A doua condiţie este ca banii sau foloasele să aibă un caracter de plată, în vederea efectuării unui act arătat în mod explicit. În speţă, oferirea şi apoi primirea avantajului a fost făcută pentru ca funcţionarul să voteze în comisia de urbanism şi apoi în şedinţa de plen a consiliului local din 26 mai 2003 pentru aprobarea schimbului de terenuri.

Cu referire la atribuţiile de serviciu ce se doresc a fi cumpărate, este de observat că norma de incriminare nu face nicio distincţie, astfel încât vor fi întrunite elementele constitutive ale dării de mită, atât în situaţia în care mituitorul posedă unele informaţii cu privire la modul în care urmează a-şi îndeplini atribuţiile funcţionarul, dar doreşte a le influenţa parţial sau total, respectiv în sensul schimbării în sens contrar, a deciziei funcţionarului.

Din probele dosarului s-a relevat că încă din august şi decembrie 2002, investitori străini au dorit să cumpere la licitaţie, terenul situat pe strada C. din ..., iar inculpatul S., cunoscând refuzul autorităţilor, încă din anul 2001, de când era reprezentantul firmei B. în ..., l-a contactat pe inculpatul H., căruia i-a propus ca în schimbul achiziţionării terenurilor sale la un preţ supraevaluat, acesta, prin prisma calităţilor deţinute de consilier local şi membru în comisia de urbanism, să-l sprijine în obţinerea prin schimb, a terenului deţinut de Primăria ... în centrul oraşului, pe str. C., în vederea construirii unui supermarket.

Prin urmare, s-a dovedit că după respingerea constantă a cererilor firmelor străine în anul 2002, de dobândire a terenului de pe str. C., inculpatul H. votând împotriva vânzării

181

la licitaţie a acestora, în anul 2003 a avut o atitudine contrară, după realizarea înţelegerii cu inculpatul S., votând în comisia de urbanism şi în plenul consiliului local pentru schimbul de terenuri, între cele deţinute de B. (fostele sale terenuri), cu cel al Primăriei ....

Banii, sau foloasele date cu privire la un act ilicit sunt întotdeauna necuvenite.Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase trebuie să fie anterioară

îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii actului determinat, sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. În speţă, s-a probat că înţelegerea dintre inculpaţi, în sensul promisiunii făcute de către inculpatul S. inculpatului H. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, deci anterior şedinţei din Comisia de urbanism şi celei de aprobare a schimbului de terenuri din 26 mai 2003.

Darea de mită are ca urmare imediată, crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii în unitatea respectivă, prin acţiuni îndreptate împotriva acelei valori sociale, a corectitudinii, pe care funcţionarii trebuie să o apere.

În scopul întregirii laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, este necesar să existe o legătură de cauzalitate între activitatea prin care a fost realizat elementul material şi urmarea imediată. Întrucât urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol, această legătură rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de inculpat – ex re.

Infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte cu intenţie directă, în sensul că mituitorul îşi dă seama că, promiţând, oferind şi dând unui funcţionar bani sau alte foloase, săvârşeşte asupra acestuia un act de corupere, care creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare a căror producere o doreşte.

Latura subiectivă a infracţiunii include şi cerinţa unui scop specific urmărit de mituitor, şi anume îndeplinirea, neîndeplinirea ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului. Este suficient ca mituitorul să fi urmărit acest scop, în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, nefiind necesar ca această acţiune să fie urmată de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului avut în vedere de ofertant.

În speţă, Curtea constată o deplină concordanţă între latura obiectivă şi cea subiectivă a infracţiunii de dare de mită, comisă de inculpatul B. S., acesta urmărind încă de la 25 şi 26 martie 2003, prin coruperea inculpatului H., căruia i-a făcut promisiunea cumpărării terenurilor sale la un preţ supraevaluat, pentru ca el, prin prisma calităţilor deţinute de consilier local şi membru în comisia de urbanism, să-l sprijine în obţinerea prin schimb, a terenului deţinut de Primăria ... în centrul oraşului, pe str. C., în vederea construirii unui supermarket.

Aşa fiind, Curtea constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că nu se poate reţine existenţa unui caz de excludere a răspunderii penale, ori de inexistenţă a acestei răspunderi (art. 16, fost art. 10 alin.(1) lit. a)-e) C.pr.pen.), situaţia anterioară a inculpatului rămânând neschimbată, astfel că, efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale fiind câştigate speţei, se va menţine încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie. Dat fiind faptul că instanţa a fost învestită numai cu apelul inculpatului – respectând principiul non reformatio in pejus, a examinat criticile acestuia pe fond, constatându-le, însă, ca fiind neîntemeiate, şi, în consecinţă, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. împotriva sentinţei Tribunalului Maramureş, în baza art. 421 pct. 1 lit b) C.pr.pen.

Solicitarea apărătorului inculpatului, de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului, nu va putea fi primită, aceasta fiind dispusă deja de către Tribunalul Maramureş, astfel că cererea apare ca fiind lipsită de obiect.

Va obliga inculpatul să achite statului 2000 lei cheltuieli judiciare în apel, în baza art. 275 alin.(2) CPP. (….) (Judecător Delia Purice)

182

13. Luare de mită. Elemente constitutive

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27 mai 2015Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 iunie 2012, i-a condamnat

pe inculpaţii: H.I., în temeiul art. 254 alin,(1) CP, rap. La art. 6 din Legea nr.78/2000, pentru

comiterea infracţiunii de luare de mita, la o pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a IIa si lit. b) cp; în temeiul art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit. În temeiul art. 254 alin. 3 C.pen. coroborat cu art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 Euro.

În temeiul art. 353 C.pr.pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului H.I., instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., a achitat pe inculpatul H.I., pt. săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 248 şi 2481 C.pen., raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.pen.

A luat act că partea vătămată – Municipiul ..., reprezentat prin primar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

(…)În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa [a reţinut] că fapta inculpatului H.I.

constând în aceea că în cursul lunii martie 2003 a pretins şi ulterior a primit de la inculpatul S.B.M. bani şi alte foloase, în baza unui raport de evaluare falsificat de inculpatul S.T.M., în scopul de a sprijini demersurile inculpatului S.B.M. pentru a realiza un schimb de terenuri cu Municipiul ..., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. (…)

Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – Biroul Teritorial ... şi inculpaţii (…).

Prin motivele scrise şi orale, procurorii DNA au criticat sentinţa Tribunalului pentru netemeinicie, în privinţa inculpaţilor H.I. şi S.M.T..

Astfel, s-a învederat în privinţa inculpatului H.I., că pericolul concret al infracţiunii de luare de mită rezidă din calitatea de consilier local pe care o avea acesta în Consiliul Local ..., calitate ce presupunea o conduită exemplară, în sensul obţinerii de avantaje pentru comunitatea pe care o reprezenta şi nicidecum pentru sine. De asemenea, suma de 149.455 euro obţinută în urma săvârşirii infracţiunii, precum şi atitudinea procesuală a inculpatului, constând în tergiversarea soluţionării cauzei şi nerecunoaşterea faptelor imputate, justifică aplicarea unor pedepse ferme, în regim de detenţie, care să contribuie la resocializarea sa viitoare, pozitivă.

În privinţa instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 CP rap. la art.248, 248 indice 1 cp, rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) cp şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 cp, procurorii au învederat că soluţia Tribunalului este netemeinică, achitarea inculpatului H.I. dispunându-se prin ignorarea probelor administrate în faza de urmărire penală.

183

(…)Prin motivele scrise şi orale, inculpatul H.I. a solicitat admiterea căii de atac

promovate, desfiinţarea sentinţei Tribunalului şi judecând cauza, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, întemeiată pe inexistenţa acestora, conform art. 16 lit. a) rap. la art. 396 alin.(5) C.pr.pen.; înlăturarea dispoziţiei din hotărârea instanţei de fond privind confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 euro şi ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând acestuia

(…)Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la

următoarele constatări:(…)În apel, cu acordul său, inculpatul H.I. a fost ascultat la 17 mai 2013, fila 295, acesta

nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor, cu aceleaşi motivaţii care au fost învederate şi în faţa Tribunalului Maramureş, susţinând că faptele nu există, şi chiar dacă şi-a vândut imobilele-teren în favoarea firmei SC B.R. SRL – reprezentantă a firmei X., fără să aducă la cunoştinţa consilierilor locali această împrejurare, cu ocazia aprobării schimbului de terenuri din 26 mai 2003, de către Consiliul local, ele nu au conotaţii penale. Astfel, în faţa Curţii, inculpatul H. a arătat că „în anul 2002, firma X. nu a depus cerere pentru dobândirea terenului de pe strada C. din .... Învederează că în perioada 2000-2004 a fost membru în Consiliul Local ..., reprezentând ..., şi membru în comisia de urbanism, având ca atribuţii avizarea tuturor proiectelor de hotărâre, nu numai a celor în domeniul imobiliar. Precizează că în anul 2002 au fost alţi investitori, străini, interesaţi de terenul situat pe strada C. din ..., dar personalul tehnic al Primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, având prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari în baza Legii nr. 18/1991. Învederează că în februarie 2003, având nevoie de lichidităţi, întrucât construia un hotel, a luat legătura cu mai multe agenţii imobiliare, pentru vânzarea terenurilor moştenite, ataşând pe lângă actele necesare şi schiţele terenurilor cu numere topografice şi cu preţurile pe care le dorea, învederând că aceste terenuri erau prevăzute cu toate utilităţile. La finalul lunii aprilie 2003 a fost sunat de către reprezentanta agenţiei P., numita M.C., care i-a comunicat că un investitor din Bucureşti doreşte să cumpere un teren de 3 ha, din cele pe care el le-a scos la vânzare. Precizează că în luna mai 2003 a fost căutat de inculpatul S.B., care era însoţit de o femeie care vorbea limba germană, ei spunând că reprezintă o firmă din Bucureşti, fără a-i comunica denumirea, susţinând că sunt interesaţi de cumpărarea terenurilor deţinute de apelant pe străzile T. şi S. din ..., arătând că informaţiile despre înstrăinarea terenurilor le au de la agenţia imobiliară P.. Inculpatul precizează că în urma negocierilor s-au înţeles să vândă terenurile cu 550.000 euro în suprafaţă de 32.000 mp, revenind 16 euro pe mp. Inculpatul arată că terenul era compus din 3 parcele, dar ultima a vândut-o la 28 mai, prin act adiţional, deoarece era grevată de o ipotecă, dar în realitate, la 16 mai 2003 a înstrăinat întreaga suprafaţă de 32.000 mp, în schimbul sumei de 550.000 euro. Învederează că a aflat despre faptul că inculpatul S. reprezintă firma X., după 16 mai 2003, când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei deţinute pe străzile T. şi S. din ... şi când firma X. a depus o adresă la Consiliul local, în care solicita să se aprobe un schimb între terenurile cumpărate de la apelant, prin intermediul firmei B., cu terenul proprietatea primăriei, fără a se specifica unde este amplasat. Deoarece, din cuprinsul adresei înaintate Primăriei ..., nu rezulta decât că firma X. doreşte terenul de pe strada C., la schimb cu terenurile pe care ei le cumpăraseră de la inculpat, apelantul nu şi-a dat seama că este vorba de terenurile sale, acestea nefiind menţionate cu denumirea şi cu numerele topografice. Precizează că în momentul întâlnirii în luna mai 2003, pe terasa restaurantului său, cu inculpatul S. şi cu reprezentanta firmei X., cei doi nu i-au comunicat apelantului că doresc ca terenurile ce le vor achiziţiona de la el să formeze obiectul unui schimb cu cel aparţinând Primăriei. Cu ocazia întâlnirii din luna mai

184

2003, de pe terasa restaurantului său, inculpatul H. susţine că nu i-a comunicat inculpatului S. că este consilier în consiliul local şi nici membru în comisia de urbanism.” La 16 mai 2003, prin act autentic, copiii apelantului au vândut terenurile de pe strada T. şi S. în suprafaţă de 26.000 mp, către SC B.R. cu 550.000 euro, menţionând că în această sumă intra de fapt preţul pentru întreaga suprafaţă de 32.000 mp. Inculpatul a precizat că la 19 mai 2003 a fost prezent în comisia de urbanism când a dat şi el avizul consultativ pentru PUD-ul de pe strada C..

Învederează că la 26 mai 2003, s-a aprobat cererea formulată de firma X. şi s-a dispus schimbul de terenuri, între cele deţinute de SC B.R. cu terenul proprietatea primăriei de pe strada C., în urma votului consilierilor prezenţi. La această şedinţă, din totalul de 25 consilieri au fost prezenţi 24. Inculpatul precizează că de la început, le-a spus, că nu participă la vot. În procesul verbal întocmit, s-a menţionat însă că sunt prezenţi 23 consilieri, iar în dreptul numelui său era menţionat „H.”-cifra 1-A. Inculpatul precizează că nu a considerat necesar să le explice celorlalţi consilieri despre vânzarea anterioară a terenurilor sale, către SC B.R., deoarece în mapa fiecărui consilier erau depuse toate actele necesare aprobării schimbului. Precizează că inculpatul S. a fost prezent la şedinţa consiliului local, însă nu ştie dacă a fost de faţă şi la momentul votului. Nu recunoaşte că l-ar fi contactat pe inculpatul S.M.T. în luna mai 2003 pentru întocmirea raportului de evaluare şi nici nu l-a rugat pe inculpatul S. să ia legătura cu inculpatul S.M.T.. Precizează că nu l-a contactat pe martorul C.C. şi nu l-a rugat să urgenteze actele în vederea aprobării schimbului de terenuri din 26 mai 2003. Precizează că la 11 iunie 2003 s-a încheiat şi contractul de schimb în formă autentică, între terenurile deţinute de SC B.R. şi cele aparţinând Primăriei. Menţionează că avocatul cumpărătorului a solicitat ca plata să se facă la un interval de 40 de zile a preţului datorat, împrejurare cu care s-a declarat de acord. Neagă că s-ar fi întâlnit cu avocatul firmei X., înainte de încheierea contractului de schimb în formă autentică. Nu i-a promis inculpatului S. că se va implica în rezolvarea schimbului de terenuri. Susţine că prin faptul necomunicării consilierilor, că acele terenuri care aparţineau la 26 mai 2003 SC B.R., fuseseră ale sale anterior, nu le-a influenţat votul. Menţionează că în februarie 2003, din iniţiativa Primarului, s-a discutat trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenului de pe strada C., în suprafaţă de 12.000 mp, discuţie care, în comisia de urbanism a primit aviz favorabil, dar comisia juridică a amânat rezolvarea acestei probleme. Plenul consiliului însă a amânat soluţionarea iniţiativei pentru luna aprilie 2003, când această problemă a fost tranşată definitiv, dată la care a fost prezent şi a votat pozitiv. Precizează că terenurile sale erau situate în zona 4, pe când cel al Primăriei în zona 2. Precizează că nu cunoştea că inculpatul S. a reprezentat interesele firmei Y. în anul 2001. Afirmă că la 26 mai 2003, nu s-au aprobat rapoartele de evaluare efectuate de inculpatul S.M.T., acesta propunând un raport de schimb de 1 la 2,37 plus sultă, într-o sumă consistentă de 6 miliarde. Precizează că, în schimb, consilierii au aprobat schimbul terenurilor stabilind un raport de 1 la 3, fără sultă. Precizează că votul consilierilor era unul de oportunitate. Precizează că la 16 mai 2003, singur şi-a dat seama că, inculpatul S. reprezintă firma B.R., din preocuparea pe care a avut-o în a cumpăra terenurile sale de pe T. şi S.. Învederează că secretara consiliului B.R. nu a adus la cunoştinţa consilierilor starea sa de incompatibilitate, în care se presupunea că se află, întrucât nu a apreciat necesar.” Inculpatul H. a solicitat prin apărătorii aleşi administrarea de probe noi, atât testimoniale constând în audierea martorilor Fischer Stefan Dietrich, P.M.O.R., S.R., C.C., cât şi înscrisuri constând în copii certificate de pe toate actele în baza cărora s-au achiziţionat bunuri şi s-au efectuat amenajări în vederea deschiderii terasei restaurantului I. în primăvara anului 2003, copia hotărârii privind „punerea la dispoziţia comisiei locale de aplicare a Legilor fondului funciar şi a comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 10/2001 a unor terenuri aflate actualmente în administrarea municipiului ..., precum şi a celor provenite din schimburile efectuate de către municipiul ... în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, precum şi pentru restituirea prin echivalent

185

potrivit art. 24 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 persoanelor îndreptăţite”, adoptată în şedinţa din 26 mai 2003; copia Hotărârii 161 din martie 2003 a Consiliului Local ..., prin care s-au aprobat preţurile de vânzare pe metru pătrat în funcţie de zonă pentru terenurile proprietatea privată a municipiului ....

(…)

Cu privire la apelul inculpatului H. :

Solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza art. 10 litera a) şi 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., sau art. 16 lit. a) C.pr.pen., de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită, susţinând că aceasta nu există, nu poate fi acceptată, deoarece motivul invocat, constând în inexistenţa faptei, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenţei infracţiunii, în condiţiile cerute de latura obiectivă şi subiectivă.

De altfel, pentru a putea invoca achitarea întemeiată pe art.10 lit.a C.pr.pen., inculpatul ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei şi nu neapărat penală.

Ori, în cauză, inculpatul a recunoscut că a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu inculpatul S., fără conotaţii penale, în vederea vânzării terenurilor sale către firma X., astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curţii în justeţea probatoriilor administrate.

Apărările inculpatului H. vor fi examinate punctual, de către Curte, prin prisma motivelor de apel formulate, şi a susţinerilor din faţa instanţei, ţinând cont de întreg probatoriul scris şi testimonial al cauzei. Mai mult, considerentele evocate de către Curte, în tratarea motivelor de apel ale inculpaţilor S. şi S.M.T., îşi păstrează întru totul valabilitatea şi în privinţa inculpatului H., deoarece între infracţiunile imputate celor trei apelanţi, există un raport direct de cauzalitate.

Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului din faţa Curţii, din 17 mai 2013, fila 295, acesta în perioada 2000-2004, a fost membru în Consiliul local ..., reprezentând ..., şi totodată membru în Comisia de urbanism, având ca atribuţii avizarea tuturor proiectelor de hotărâre, nu numai a celor din domeniul imobiliar, repartizate de primar şi secretar. Inculpatul recunoaşte că”în anul 2002 au fost şi alţi investitori străini interesaţi de terenul situat pe str. C. din ..., dar personalul tehnic al Primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, având prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991”.

Cunoscând că demersurile anterioare ale firmei X., prin intermediari, au fost respinse de autorităţile locale, încă din august şi decembrie 2002, inculpatul S.B. M. i-a oferit şi ulterior i-a dat inculpatului H.I. un „folos” în sensul art. 255 C.pen., respectiv a cumpărat de la acesta o suprafaţă de teren de 32.734 mp în schimbul unui preţ de 550.000 Euro, cu 149.455 euro mai mare decât valoarea de piaţă a imobilului, valoarea de piaţă a terenului fiind de 400.545 euro, conform expertizei întocmite de B.Z..

Totodată, acest folos (vânzarea) şi avantajul patrimonial realizat (suma de 149.455 Euro), a fost oferit de inculpatul S.B. M. şi primit de inculpatul H.I., pentru ca acesta din urmă, în calitatea sa de consilier local şi membru în Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local ... să sprijine demersurile primului, în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra terenului situat pe str. C..

Inculpatul S.B. M., în contextul în care reprezenta interesele firmei X. … şi urmărea obţinerea terenului situat pe str. C. din ..., l-a contactat pe inculpatul H.I., ştiind că acesta deţinea funcţia de consilier local şi putea să îl ajute în demersurile iniţiate.

186

Contrar susţinerilor procurorului şi primei instanţe, în sensul că nu se poate stabili cu exactitate data şi modalitatea în care inculpatul S. a luat la cunoştinţă despre posibilitatea obţinerii terenului de pe str. C. printr-un schimb, Curtea reţine că această împrejurare i-a fost comunicată de către inculpatul H., în perioada 25-26 martie 2003, cu ocazia primei lor întâlniri oficiale, deoarece la data de 24 martie 2003, inculpatul S. devenise angajatul firmei X., conform recunoaşterii acestuia din faţa instanţei de apel.

Faptul că cei doi inculpaţi s-au întâlnit în perioada 25-26 martie 2003 şi au discutat despre cumpărarea terenurilor inculpatului H., urmată apoi de schimbarea lor cu cel al Primăriei, situat pe strada C., cu sprijinul lui H.I., în calitate de consilier local şi membru în comisia de urbanism, este dovedit cu actul depus la fila 377 vol.VI u.p., din care rezultă că la 27 martie 2003, inculpatul B. S., în numele firmei X. ... a adresat Primăriei ... o cerere, prin care se propunea efectuarea unui schimb de terenuri, pentru a dobândi imobilul în suprafaţă de 10.500 mp situat pe str. C. din ....

Curtea reţine că întâlnirea dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa unui restaurant, al unei firme aparţinând inculpatului H..

Curtea reţine fără nici un dubiu, că, cei doi au pus la punct detaliile infracţiunii de luare şi dare de mită, la finele lunii martie 2003, deoarece aşa cum rezultă din probele scrise ale cauzei, la data de 09.04.2003, s-a înregistrat la Primăria ..., adresa (datată 27.03.2003), sub nr.9218, act prin care S.C. X. ... S.R.L. a solicitat să schimbe terenul - proprietatea primăriei - în suprafaţă de 10.500 mp, situat pe str. C., cu o suprafaţă echivalentă valoric, situată în intravilanul municipiului ... (vol.VI, filele 376-377).

Apărarea inculpatului H. din faţa Curţii, în sensul că prima întâlnire dintre el şi inculpatul S., a avut loc în luna mai 2003, întrucât terasa restaurantului I. – proprietatea inculpatului H. - nu era deschisă în perioada 18-30 aprilie 2003, conform actelor ataşate dosarului, nu poate fi primită, deoarece asemenea contacte nu presupun în mod obligatoriu, ca persoanele să stea aşezate la masă, într-un local public, şi să efectueze consumaţii de produse alimentare şi băuturi, fiind suficient ca ele să aibă acces într-un loc ferit, discret, care să le permită purtarea unor discuţii legate de interesele lor.

Ori, inculpatul H., fiind proprietarul localului, este evident că avea acces, pe propria terasă a restaurantului, chiar dacă localul nu era deschis pentru public, pentru purtarea unor discuţii private.

Mai mult, asemenea contacte nici nu puteau să aibă loc în public, datorită calităţii părţilor implicate în contractele ce s-au derulat ulterior, de vânzare-cumpărare şi schimb (consilier local – inculpatul H. şi reprezentantul unei firme comerciale – inculpatul S.), în condiţiile în care solicitările tuturor celorlalte firme, pentru dobândirea terenului de pe str. C., fuseseră respinse.

Pe cale de consecinţă, Curtea va reţine fără dubiu că întâlnirea dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc în perioada 25-26 martie 2003, pe terasa restaurantului inculpatului H.. Chiar dacă adresa firmei X., prin care solicita aprobarea schimbului are alt număr, şi a fost înregistrată la SPAPLU la 14 aprilie 2003 şi nu la 9 aprilie 2003, acest amănunt nu prezintă relevanţă, câtă vreme s-a dovedit că inculpaţii H. şi S. s-au întâlnit la finele lunii martie 2003, pentru realizarea planului infracţional, respectiv cumpărarea şi schimbul de terenuri, deşi B.R. nu avea în proprietate nici un teren pe raza mun. ..., la acea dată, cumpărarea terenurilor de la familia H. având loc la 16 mai 2003.

Susţinerea inculpatului H., din declaraţia din faţa Curţii, că „la finalul lunii aprilie 2003, a fost sunat telefonic de reprezentanta agenţiei P., numita M. C., care i-a comunicat că un investitor din Bucureşti doreşte să achiziţioneze un teren de 2-3 ha dintre cele pe care el le-a menţionat că sunt de vânzare, este combătută chiar prin declaraţia martorei M. C. din faza de urmărire penală, care „relevă că a aflat de intenţia lui H. de a vinde terenul încă de la 1 aprilie 2003, când a şi încheiat convenţia de intermediere a vânzării”.

187

Mai mult, martora învederează că la puţin timp după aceasta, în prima decadă a lunii aprilie 2003, a fost contactată de inculpatul S., şi la câteva zile după, şi de inculpatul S.M.T.. Afirmaţia martorei din faza de urmărire penală se coroborează cu recunoaşterea inculpatului S. din faţa Curţii, care arată că „având ca sarcină din partea firmei X. să găsesc terenuri pentru construirea unui supermarket, m-am adresat agenţiei P., la începutul lunii aprilie 2003, după care, la scurt timp am şi contactat agenţia de proiectare a lui D. A., pentru a întocmi proiectul supermarketului şi a face un plan al construcţiei”.

Relevantă pentru nesinceritatea inculpatului H. este susţinerea inculpatului S. din faţa Curţii în sensul că : „Foarte repede, agenţia mi-a indicat nişte terenuri care corespundeau cerinţelor mele, fără să îmi spună că aparţin inculpatului H.”.

Martora M., în faza de urmărire penală relevă: „la rândul meu, l-am informat pe H. că am făcut această ofertă.” Câtă vreme, inculpatul S. şi martora M. au luat contact unul cu altul în prima parte a lunii aprilie 2003, iar martora afirmă că l-a informat şi pe inculpatul H. despre cumpărători, rezultă nesinceritatea inculpatului H. în afirmaţia că a fost contactat telefonic de reprezentanta agenţiei imobiliare, doar la finele lunii aprilie 2003.

În faţa Curţii, martora M. C., la fila 48 din vol. II, învederează că l-a înştiinţat pe H. că are ofertă de vânzare, dar nu i-a spus că inculpatul S. reprezenta firma X., susţinere necredibilă în opinia Curţii, deoarece evident era interesată în perfectarea tranzacţiei pentru încasarea comisionului şi nu dorea să rateze o afacere imobiliară ce urma să se încheie, între doi parteneri potenţi financiar, astfel că este exclus să nu-l fi înştiinţat pe H., cu cine tranzacţionează. Pe cale de consecinţă, susţinerea martorei nefiind veridică, va fi înlăturată sub acest aspect, fiind demonstrat în speţă că interpunerea agenţiei în acest schimb a fost formală.

Rezultă astfel, fără echivoc că întâlnirea inculpaţilor H. şi S. a avut loc la finele lunii martie 2003, iar pentru crearea unei aparenţe de legalitate a convenţiei dintre aceştia, a fost interpusă în tranzacţie agenţia imobiliară „P.”. Astfel, va fi înlăturată ca nesinceră susţinerea inculpatului H. că doar la finalul lunii aprilie 2003 i-a comunicat martora M. că are cumpărător din Bucureşti pentru terenurile sale, câtă vreme s-a probat prin declaraţiile inculpatului S. de la Curte, şi a martorei M. din faza de urmărire penală, că aceştia au luat contact unul cu altul la începutul lunii aprilie 2003, iar firma X. a depus solicitări la Consiliul Local pentru aprobarea schimbului de terenuri începând cu 27 martie 2003, când nu aveau terenuri în proprietate pe raza municipiului ....

De asemenea, martora M. C. a precizat că la începutul lunii aprilie 2003 a primit prin fax o cerere formulată de inculpatul B. S. în numele firmei X. ..., prin care se solicita „punerea la dispoziţie a unui teren situat în intravilan, cu o suprafaţă între 2 şi 3 ha, necesară unui schimb de teren”, ceea ce denotă că deja înţelegerea dintre inculpaţi era realizată (f. 105, vol. II dosar urmărire penală), de la finele lunii martie 2003, pentru că altfel nu avea sens solicitarea inculpatului S., de la începutul lunii aprilie 2003, de a i se pune la dispoziţie un teren, dar pentru un viitor schimb, câtă vreme firma X., la acea dată, nu deţinea nici un teren pe raza municipiului ....

Ulterior, ca urmare a perfectării tranzacţiei între familia inculpatului H.I. şi S.C. B.R. S.R.L., martora M. C. a încasat contravaloarea comisionului de intermediere în cuantum de 100 milioane ROL (f. 119-124, vol. II dosar urmărire penală).

Mai mult, câtă vreme inculpatul S. a solicitat prin fax, agenţiei imobiliare P., punerea la dispoziţie a unui teren, în vederea schimbului, scriptul având antetul firmei X., dublat şi de faptul că acesta s-a recomandat ca reprezentant al aceleiaşi firme, iar conform recunoaşterii martorei că „l-a informat pe H.I. că a făcut această ofertă”, rezultă că inculpatul H. ştia de la finele lunii martie 2003, cu cine a tranzacţionat vânzarea terenurilor sale.

Astfel, nu poate fi acceptată susţinerea inculpatului H. că, la întâlnirea cu inculpatul S. şi T.M., nu cunoştea că aceştia sunt reprezentanţii firmei X. (declaraţia din 17 mai 2013

188

Curte) câtă vreme informaţiile despre vânzarea terenurilor le aveau de la agenţia imobiliară P..

Corespunde realităţii că în luna februarie 2003, inculpatul H., având nevoie de lichidităţi, întrucât construia un hotel, a apelat la mai multe agenţii imobiliare, pentru înstrăinarea unor terenuri proprietate personală, aspect ce rezultă din scriptele ataşate cauzei, şi declaraţiile martorilor B.M.S., P.L., B.V., F.S., date în faţa Tribunalului la 18 octombrie 2011, dar deosebit de important este faptul că inculpatul nu a dovedit câte suprafeţe de teren a reuşit să înstrăineze în acea perioadă prin agenţiile contactate, cu excepţia celor din str. T. şi S., încredinţate doar agenţiei imobiliare P..

Martorul F.S.D. a fost ascultat în faţa Curţii la fila 47 vol.II, unde a declarat că-şi menţine cele învederate în faţa Tribunalului, susţinând că el a dus actele ce conţineau denumirile terenurilor ce erau de vânzare la agenţia P. şi-l vizau pe inculpatul H.. Confirmă totodată că restaurantul I. aparţinând inculpatului H., a fost accesibil publicului doar de la 1 mai 2003, fiind în renovare în luna aprilie 2003.

Este surprinzător faptul că, după încheierea contractului de comision, între inculpatul H. şi agenţia P., la 1 aprilie 2003, de îndată, inculpatul S. a şi contactat-o exact pe aceasta, găsind terenurile ce-l interesau. Această coincidenţă este relevată şi de martorul G.P.C., în declaraţia din faţa tribunalului, unde precizează „în luna aprilie 2003, inculpatul H. a trimis către mai multe agenţii imobiliare intenţia sa de a vinde terenurile de pe str. T. şi S., însă nu cunosc dacă în afară de B.R. au fost şi alte persoane interesate”.

Ori, este evident că din câte agenţii imobiliare fuseseră contactate de către inculpatul H., pentru vânzarea terenurilor de pe strada T. şi S., inculpatul S. a ştiut exact pe care să o găsească, la scurt timp de la încheierea contractului de comision de către inculpatul H., ceea ce dovedeşte rolul de paravan al acesteia.

Faptul că interpunerea agenţiei a fost formală, rezultă din împrejurarea că, SC B.R., prin inculpatul S. s-a adresat Consiliului local ..., cu o cerere de aprobare a unui schimb de terenuri la 27 martie 2003, când niciunul dintre inculpaţii H. şi S. nu contactaseră agenţia imobiliară P..

Ori, în lipsa unor înţelegeri frauduloase anterioare, prin care lui S. îi era garantată aprobarea schimbului de teren, între cel de pe str. C. şi cele ale inculpatului H., pe care urma să le achiziţioneze, acesta nu putea cere, încă de la finele lunii martie 2003, Primăriei ..., aprobarea unei asemenea cereri, în lipsa terenurilor pe care să le aibă în proprietate.

În plus, angajarea la 2 aprilie 2003, a unei firme de proiectare, pentru realizarea documentaţiei aferente,vizând construirea unui supermarket X., demonstrează, aşa cum s-a mai arătat, că planul infracţional a fost adoptat la finele lunii martie 2003, pentru că altfel, în lisa unui teren pe care firma X. nu-l deţinea la 2 aprilie 2003 pe raza municipiului ..., demersurile inculpatului S. apar absurde şi lipsite de logică.

Nu s-a dovedit că înainte de agenţia P., firma X. ar fi contactat altă agenţie imobiliară din ... pentru achiziţionarea de terenuri. Or, este greu de acceptat că din toate suprafeţele de teren scoase la vânzare, firma X. le-a găsit doar pe cele ale inculpatului H., după 2 zile de la înscrierea lor la agenţie.

Susţinerea apărătorului inculpatului H. că întâlnirea dintre inculpaţii S. şi H. nu putea avea loc în luna martie 2003, pentru că firma X. l-a împuternicit pe inculpatul S. să-i reprezinte interesele doar la 7 mai 2003, nu poate fi primită, deoarece, potrivit propriei recunoaşteri a acestuia din urmă din faţa Curţii, a rezultat că a devenit angajatul societăţii X. la 24 martie 2003, deci, îi cunoştea doleanţele, iar pe de altă parte, depunerea la Primăria ... a unei cereri, de aprobare a unui schimb de terenuri, la 27 martie 2003, când niciunul dintre inculpaţi nu contactaseră agenţia imobiliară P., când B.R. nu cumpărase nici un teren de la familia H., şi deci nu dispunea în proprietate de vreunul, relevă conţinutul infracţional al discuţiei şi întâlnirii dintre cei doi.

189

Faptul că se susţine că inculpaţii S. şi H. s-au putut întâlni doar în luna mai 2003, când inculpatul S. a fost desemnat să reprezinte interesele firmei X., iar pe de altă parte a fost însoţit şi de T.M., angajată a firmei X., de unde ar rezulta fără dubiu că doar de luna mai este vorba, nu exclude ca cei doi inculpaţi să se fi întâlnit, fără participarea martorei, la finele lunii martie 2003, câtă vreme s-a demonstrat că se cunoşteau din anul 2001, când inculpatul S. era reprezentantul firmei Y., societate comercială care de asemenea a avut contacte cu consiliul local, unde inculpatul H. era consilier.

Nici susţinerea că neindicarea terenului de către inculpatul S., pentru a fi schimbat cu cel al Primăriei ..., probează că întâlnirea dintre cei doi inculpaţi ar fi avut loc în luna mai 2003, nu poate fi acceptată, deoarece menţionarea denumirii străzilor şi a locului situării terenurilor, ar fi dus la deconspirarea înţelegerii infracţionale dintre ei şi a implicării inculpatului H. în această afacere, ţinând cont că el era întreprinzător privat şi consilier, beneficiind de notorietate pe plan local.

Tocmai datorită faptului că se dorea păstrarea confidenţialităţii, asupra calităţii părţilor implicate în tranzacţie, s-a şi apelat în mod fictiv la agenţia imobiliară P..

Cât priveşte susţinerea inculpatului H., din declaraţia din faţa Curţii, în sensul că şi alţi investitori străini au fost interesaţi de terenul situat în str. C. din ..., dar personalul tehnic al primăriei s-a opus la atribuirea acestuia unor firme străine, cu motivarea că are prioritate retrocedarea terenurilor către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991, Curtea reţine pe de o parte, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.C., din 18 ianuarie 2011, din faţa tribunalului, B.R., din 18 ianuarie 2011, în faţa Tribunalului, A.C. din 14 decembrie 2010 din faţa tribunalului, V. A., din faţa tribunalului, P.M.O.R. din faţa tribunalului şi din conţinutul procesului verbal al şedinţei consiliului local din 31 octombrie 2002, că au fost respinse cererile de vânzare prin licitaţie a terenului situat în str. C., din cauza lipsei disponibilităţii de teren necesar pentru retrocedări, în baza Legii nr. 18/1991, şi a intenţiei iniţiale a municipalităţii de a amenaja un loc de joacă pentru copii.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că, inculpatul H., în calitate de consilier local şi membru al comisiei de urbanism, a aflat de intenţiile investitorilor străini, de achiziţionare a terenului situat pe strada C., dar cunoştea totodată şi refuzul categoric al autorităţilor locale ... de a vinde respectiva suprafaţă de teren, condiţii în care, pentru realizarea interesului material ce-l avea de satisfăcut (dobândirea de lichidităţi pentru construirea unui hotel – declaraţie Curte 17 mai 2013) a acceptat ideea propusă de S., aceea a vânzării terenurilor sale la un preţ supraevaluat, către firma X., urmată apoi de schimbul acestora cu terenul situat în str. C., cu sprijinul său, izvorât din calitatea de consilier.

Această susţinere a Curţii este justificată prin declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care relevă că ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I.”. C.C. afirmă că „H.I. era persoana interesată în realizarea schimbului” şi că „la şedinţa Consiliului local de aprobare a schimbului, nimeni nu şi-a expus vreun punct de vedere”, aspect ce rezultă din procesul-verbal de şedinţă a Consiliului local, pct.62.

Martorul S.I. precizează „principalul iniţiator al proiectului X. a fost H.I., în acea vreme consilier local”.

Existenţa planului infracţional dintre inculpaţii H. şi S., perfectat în perioada 25-26 martie 2003 este reliefat şi prin declaraţia martorului F.B., din faza de urmărire penală, avocatul firmei X. care relevă textual „în cursul discuţiilor pe care le-am avut cu S.B., am înţeles de la acesta că urma să achiziţionăm un teren în ..., după care urma să aibă loc un schimb. Tot B. S. mi-a zis că aceasta era singura modalitate în care puteam obţine terenul.” De asemenea, şi martorul W.A. – administratorul firmei X. ..., susţine în faza de urmărire penală că „ideea achiziţiei urmată de schimb a fost a lui S.B.”.

190

Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea inculpatului H. că inculpatul S. a aflat de ideea schimbului de terenuri de la martorul F.B., B.R. sau D. A., rezultând fără dubiu că, aceasta i-a aparţinut chiar lui.

Rezultă astfel fără echivoc că inculpatul S., cunoscând faptul că demersurile anterioare ale unor dezvoltatori imobiliari, ce reprezentau interesele firmei X., au fost respinse de către autorităţile locale, i-a învederat inculpatului H., că singura variantă viabilă, în care poate dobândi terenul de pe strada C. este aceea de a achiziţiona în primul rând terenurile sale de pe strada T. şi S., pe care apoi să le schimbe cu cel al Primăriei, mesaj transmis de altfel de către inculpatul S., avocatului şi administratorului firmei X., aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor F.B. şi A.W. din faza de urmărire penală şi apel.

Că ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut în primul rând inculpatului H. şi apoi autorităţilor locale, pe care a reuşit să le influenţeze, rezultă fără dubiu şi din declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care afirmă că „schimbul, de fapt, nu s-a hotărât în cadru oficial, ci a fost decis urmare unui lobby în cadru neoficial”. Martora învederează că inculpatul H. i-a spus chiar direct, când ea pleda pentru vânzarea terenului parohiei prin licitaţie, „suntem în pericol să pierdem investiţia , că alţii, alte oraşe se mişcă mai rapid”. Faptul că martora B., în faţa instanţei, a revenit asupra declaraţiei iniţiale, din faza de urmărire penală, va fi înlăturată de către Curte, nefiind justificată cu nimic, neprobându-se că a fost presată de procuror să efectueze acele menţiuni şi afirmaţii, ea făcându-le de bunăvoie şi sub prestare de jurământ.

De altfel, în declaraţia din faţa Curţii, din 20 septembrie 2013, martora B.R. precizează că „îmi menţin ambele declaraţii date în faza de urmărire penală, atât cea olografă, cât şi cea scrisă pe formular tipizat.”

Susţinerile martorei B.R. din faza de urmărire penală sunt confirmate de declaraţia martorului S.R., din faza de urmărire penală, care relevă că „nu au fost prezentate lucrurile în mod corect consiliului local şi că nu poate explica schimbarea atitudinii consilierilor, faţă de acel teren, raportat la refuzul anterior”. În faţa instanţelor (tribunal şi curte), martorul a revenit asupra celor relatate procurorului, învederând că raportul de schimb propus de consilieri, de 1 la 3, a fost avantajos primăriei, şi a contribuit la aplicarea Legii nr. 18/1991, revenire care va fi luată în considerare de către Curte, numai în privinţa faptului că raportul de schimb stabilit a fost favorabil Consiliului local .... Revenirea în declaraţia de la Curte din 14 iunie 2013, a martorului S. asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală nu este justificată cu nimic, deoarece în momentul în care a fost audiat de organul de anchetă, a avut în faţă actele ce emanau de la Consiliul Local, astfel că nu a putut fi în eroare cu privire la cronologia faptelor şi la modul în care acestea s-au derulat.

Curtea reţine că şi infracţiunea de fals intelectual, comisă de inculpatul S.M.T., este reliefată prin declaraţia martorului S.R., din faza de urmărire penală, care relevă „din documentaţie (raportul de evaluare) nu rezulta că o parte a terenului era ipotecată”.

Astfel, susţinerea inculpatului H. în sensul că autorităţile au refuzat vânzarea terenului de pe strada C., pentru a se efectua retrocedări, conform Legii nr. 18/1991 este dovedită doar parţial, prin adresa nr. 27211/2001 a Serviciului agricol din cadrul Primăriei ..., din care rezultă că „în urma realizării schimbului de terenuri cu SC B.R.” pe acestea s-au făcut puneri în posesie , pentru cetăţenii care au avut reconstituit dreptul de proprietate, conform legilor fondului funciar, şi ale căror foste proprietăţi erau ocupate cu construcţii, drumuri sau alte obiective.

Se constată însă, că au beneficiat de asemenea puneri în posesie, doar 5 cetăţeni, cu suprafaţa totală de 19.784 mp, rezultând astfel că autorităţile nu erau preocupate excesiv de retrocedări, către foştii proprietari, în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum susţine inculpatul H..

Acest aspect este reliefat şi prin declaraţia martorului F.A. din faţa Curţii, din 25 martie 2015, care afirmă textual, la fila 132 vol.IV, că „ne-am pus problema cu toţii din

191

consiliul local, de ce nu au fost reîmproprietăriţi foştii proprietari şi aceştia să facă acte de vânzare-cumpărare cu firma X. şi să nu se opteze pentru schimb”, rezultând astfel că, într-adevăr, Consiliul local nu a avut o preocupare deosebită pentru punerile în posesie în baza Legii nr. 18/1991.

Deşi martorul F.A., în declaraţia din faţa Curţii, a relevat „aspecte infracţionale”, constând în mistificarea proceselor-verbale ale şedinţelor consiliului local, câtă vreme susţinerile sale nu se coroborează cu alte mijloace de probă, iar pe de altă parte, martorul nu a contestat niciodată conţinutul vreunui proces-verbal de şedinţă, Curtea va reţine declaraţia sa, doar în limitele evocate mai sus.

Faptul că în luna mai 2003, inculpatul S., împreună cu martora T.M. s-ar fi întâlnit cu inculpatul H., după contactarea agenţiei imobiliare P., în aprilie 2003, nu exclude faptul întâlnirii celor doi, anterior, singuri, în condiţii de clandestinitate, unde au pus la cale planul infracţional.

În declaraţia din faţa Curţii, inculpatul H. recunoaşte că la 16 mai 2003, a vândut către SC B.R. 32.000 mp cu suma de 550.000 euro, că terenul era compus din 3 parcele, dar ultima nu a putut-o înstrăina la 26 mai 2003, ci numai la 28 mai 2003, prin act adiţional, deoarece era grevată de o ipotecă. Susţine că în realitate, la 16 mai, a vândut către B.R., întreaga suprafaţă de 32.000 mp, în schimbul sumei de 550.000 euro.

Radierea ipotecii doar la data de 13 mai 2003, nu demonstrează însă că cei doi inculpaţi S. şi H., nu s-ar fi întâlnit la finele lunii martie 2003, când au pus la punct detaliile planului infracţional.

Nesinceritatea inculpatului H. în faţa Curţii, dar şi în general în acest dosar este reliefată prin declaraţia inculpatului S., din faţa magistraţilor din apel.

Astfel, în timp ce inculpatul H., în declaraţia de la fila 296 Curte afirmă textual „arăt că eu am aflat că inculpatul S. este reprezentantul firmei X. după data de 16 mai 2003, când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 32.000 mp, teren ce îmi aparţine, când firma X. a depus o adresă la Consiliul local, în care solicita să se aprobe un schimb de terenuri între cele cumpărate de la mine, prin intermediul firmei B.R., cu un teren proprietatea primăriei, fără a se specifica unde este amplasat.”

Mai mult, în aceeaşi declaraţie, inculpatul H. susţine că „din scriptul adresat primăriei nu rezulta decât că firma X. doreşte terenul de pe strada C., la schimb, cu terenurile pe care ei le aveau în proprietate, dar acestea nefiind evidenţiate cu denumire şi număr topografic, nu ne-am dat seama că erau terenurile mele.”

Inculpatul S., în declaraţia din faţa Curţii susţine că „arăt că, la şedinţa consiliului local, când s-a aprobat schimbul terenurilor, eu fiind însoţit de T.M. şi M. C., ne-am deplasat la terasa restaurantului inculpatului H., ocazie cu care nu am aflat că dânsul este consilier local şi nu i-am spus că reprezint firma X..”

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii însă, inculpatul S. revine şi arată că „la 26 mai 2003, în momentul în care l-am văzut pe inculpatul H. în sala consiliului local, unde se discuta schimbul de terenuri ce face obiectul acestui dosar, am realizat că inculpatul H. este consilier”.

Ori, s-a dovedit, prin declaraţia martorei M. C. din toate fazele procesului penal, că agenţia imobiliară P., la 1 aprilie 2003, a încheiat contract de comision, formal, cu inculpatul H., după care, la câteva zile, a fost contactată de inculpatul S., care i-a solicitat prin fax, printr-o adresă emanând de la firma X., şi cu antetul acesteia, punerea la dispoziţie a unui teren, în vederea schimbului, ofertă pe care martora i-a comunicat-o de urgenţă inculpatului H., rezultând astfel că el cunoştea cu cine tranzacţiona afaceri imobiliare, cu mult înainte de data de 16 mai 2003.

Pe de altă parte, chiar dacă firma X. nu a evidenţiat în actul adresat Primăriei ... denumirea terenurilor şi numerele topografice, inculpatul H. nu avea cum să nu-şi dea seama

192

că erau terenurile sale, deoarece nu s-a probat în speţă, că firma X. mai achiziţionase şi altele, de la persoane fizice şi juridice din ....

Nu este reală susţinerea inculpatului H. în sensul că în luna mai 2003, când s-a întâlnit cu inculpatul S. pe terasa restaurantului său, acesta nu i-a comunicat că terenurile ce le va cumpăra, vor forma obiectul unui schimb cu cel al primăriei, ea fiind combătută prin declaraţia martorei M. care arată că „la începutul lunii aprilie 2003, inculpatul S. i-a spus că solicită să-i pună la dispoziţie un teren de 2-3 ha în vederea unui viitor schimb”, ceea ce dovedeşte că inculpaţii H. şi S. se înţeleseseră asupra tranzacţiei, încă din luna martie 2003, apărând astfel ca lipsită de consistenţă apărarea inculpatului H..

Mai mult, şi inculpatul S., în declaraţia din faţa Curţii arată că „în luna aprilie 2003, l-a contactat pe S.M.T., şi i-a spus să efectueze două rapoarte de evaluare, pentru două terenuri ce vor forma obiectul unui schimb”, de unde rezultă că şi inculpatul H., în calitate de viitor vânzător cunoştea acest aspect, pe care, de altfel, inculpaţii S. şi H. îl puseseră la punct la finele lunii martie 2003.

Şi inculpatul S.M.T., în declaraţia din faţa Curţii relevă că „în luna aprilie 2003 a fost contactat de inculpatul S., care i-a spus că este reprezentantul firmei X., şi i-a cerut să întocmească un raport de evaluare pentru două terenuri ce vor forma obiectul unui schimb, rezultând astfel fără dubiu nesinceritatea inculpatului H., fiind astfel imposibil, ca tocmai vânzătorului terenurilor, să nu-i comunice adevăratul scop al tranzacţiei, ci doar, celorlalte persoane care i-au ajutat în realizarea planului infracţional.

De altfel, inculpatul S. în faza de urmărire penală, a precizat că „nu exista intenţia firmei X. de a edifica un magazin pe terenul situat pe str. T. din ..., ceea ce subliniază că imobilul ce urma să fie cumpărat de la inculpatul H., constituia doar obiectul unui viitor schimb”, aspect cunoscut de către acesta din urmă.”

Referitor la deciziile autorităţilor locale, de a nu vinde la licitaţie publică terenul situat în str. C. din ..., vizat de mai mulţi solicitanţi, pentru construirea unui supermarket şi de a trece acest teren din domeniul public în cel privat, în vederea atribuirii lui prin schimb solicitantului acceptat, se reţin următoarele:

Astfel, la data de 31 octombrie 2002, Consiliul Local ..., a respins cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre nr. 44 privind vânzarea la licitaţie publica a terenului in suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „...”, in scopul realizării unui supermarket.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul Municipiului ..., ca urmare a unei cereri formulate de cetăţeanul german H.R., a primit avize favorabile din partea Direcţiei tehnice şi avize nefavorabile din partea Comisiei juridice şi a celei de urbanism.

La data de 19 decembrie 2002, Consiliul local ... a respins cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre nr. 34 privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al mun. ... a terenului în suprafaţă de 0,50 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii ortodoxe ... precum şi aprobarea vânzării prin licitaţie publică a acestei suprafeţe de teren, în scopul realizării unui supermarket.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul municipiului ..., ca urmare a cererii formulate de SC Q.I., a fost avizat favorabil de Direcţia tehnică şi a primit avize nefavorabile din partea Comisiei de urbanism şi a celei juridice.

Curtea reţine că din procesele verbale de şedinţă depuse la dosar, vol. VI Up, filele 156-190, rezultă că acest proiect nu a primit aviz favorabil din partea comisiei juridice.

La data de 27 februarie 2003, Consiliul local ..., cu unanimitate de voturi, a amânat discutarea proiectului de hotărâre nr. 39 privind trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului ..., a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „...”.

193

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat şi promovat de primarul municipiului ..., ca urmare a unei noi cereri formulate de către reprezentanţii SC Q.I. SRO, a fost avizat de Direcţia tehnică şi Comisia de urbanism din care făcea parte şi inculpatul H.I., dar Comisia juridică a amânat acordarea avizului, ceea ce a determinat amânarea discutării acestui proiect în şedinţa Consiliului Local.

În luna aprilie 2003, primarul Municipiului ..., având în vedere că discutarea proiectului anterior a fost amânată, a iniţiat şi promovat un nou proiect de hotărâre care avea 2 puncte: trecerea din domeniul public în cel privat al mun. ... a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C. în vecinătatea Bisericii ortodoxe ..., şi vânzarea prin licitaţie publică a unei parcele din acest teren, în suprafaţă de 0,50 ha în scopul realizării unui supermarket.

În conformitate cu procedura de adoptare a actelor normative, proiectul a fost trimis spre avizare compartimentului tehnic de resort (direcţiei tehnice) şi comisiilor de specialitate ale consiliului local.

Curtea reţine că Direcţia tehnică a avizat favorabil întregul proiect, Comisia de urbanism din care făcea parte şi inculpatul H., întrunită în şedinţă la data de 15 aprilie 2003, a avizat favorabil, doar primul punct al proiectului (aviz favorabil – fără vânzare), iar Comisia juridică întrunită în şedinţă la data de 16 aprilie 2003, a avizat favorabil doar trecerea în domeniul privat. Interesul şi implicarea inculpatului H. în trecerea terenului din domeniul public în cel privat sunt puse în evidenţă, prin avizarea favorabilă - dar fără vânzare - a proiectului de hotărâre, de către Direcţia de urbanism, la 15 aprilie 2003, dată la care înţelegerea dintre inculpaţii H., S. şi S.M.T. era realizată, iar rapoartele de evaluare ale terenurilor, erau în curs de redactare.

Aşa cum arată martora B.R. în faza de urmărire penală, „inculpatul H. a votat în cadrul Comisiei de urbanism. Mai mult, în cadrul Comisiei de urbanism, în contextul adoptării HCL nr. 223/2003, s-a hotărât scoaterea terenului din str. C. din domeniul public şi s-a scos prevederea referitoare la vânzarea prin licitaţie a acestuia. Se vorbea prin primărie, despre tranzacţia inculpatului H.. De altfel, H.I., cu ceva timp înainte a făcut o pledoarie în Consiliul local pentru investiţii, inclusiv X. pe raza mun. .... Aceeaşi pledoarie a avut-o H.I., cu prilejul adoptării Planului urbanistic de detaliu. Mai mult, ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I..”

Că în Comisia de urbanism a fost îmbrăţişată ideea inculpatului H. de a se opune vânzării la licitaţie a terenului este reliefată, fără putinţă de tăgadă, prin declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care arată că „în momentul în care ea pleda pentru vânzarea terenului parohiei prin licitaţie, inculpatul H. i-a spus textual „suntem în pericol să pierdem investiţia, că alţii, alte oraşe se mişcă mai rapid”.”

De asemenea, martorul S.D., în faza de urmărire penală arată că „la baza proiectului hotărârii consiliului local a stat avizul pozitiv al Comisiei de urbanism”.

În faţa Curţii, în declaraţia de la fila 131 vol. II, martorul S.D. arată că îşi menţine declaraţiile date,atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa tribunalului, şi precizează că îşi aduce aminte că în luna aprilie 2003, prin hotărârea Consiliului local s-a hotărât vânzarea la licitaţie a terenului de pe strada C. nr. 10, însă ulterior în Comisia de urbanism această dispoziţie a fost modificată, hotărându-se trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat, prin această declaraţie, martorul confirmând cele susţinute de B.R..

Şi C.C. în faza de urmărire penală a învederat că „în cursul şedinţelor Comisiei de urbanism, la care a participat şi H.I., pe tema investiţiei X., consensul a fost unanim.”

Mai mult, martora I.M. afirmă în faza de urmărire penală „B. S. a fost prezent şi la lucrările Comisiei de urbanism, unde şi-a prezentat propunerile.”

Şi martorul C. E. – consilier local a învederat, în faza de urmărire penală, că „inculpatul H. a votat favorabil în şedinţa Comisiei de urbanism”. În faţa Tribunalului

194

Maramureş, martorul C. nu a fost întrebat cu privire la acest aspect, dar asta nu înseamnă că el nu a existat şi nu s-a petrecut în realitatea obiectivă.

Martorul C. E. a fost audiat la 13 mai 2015, în faţa Curţii, unde a relevat că „inculpatul H. a votat pentru schimbul de terenuri şi că în opinia consilierilor, abţinerea manifestată de apelant, constituie o exercitare a dreptului de vot.” A învederat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală. A susţinut că „din auzite, se ştia că terenurile implicate în schimb aparţinuseră inculpatului H..”

Faptul că martora B.R., în faţa instanţelor, a încercat să revină asupra relatărilor din faza de urmărire penală, nu este justificat cu nimic, (fila 103 Curte, vol. II) deoarece, chiar în cuprinsul aceleiaşi depoziţii a învederat expres că îşi menţine integral ambele declaraţii date în faza de urmărire penală, condiţii în care acestea vor sta la baza pronunţării deciziei magistraţilor în prezenta cauză, prin coroborare cu celelalte probe testimoniale şi scrise ale speţei.

Drept urmare, rezultă fără dubiu din declaraţia martorei B.R. – care este şi secretarul municipiului ..., şi din declaraţia martorului C. E., ambele din faza de urmărire penală şi Curte, că inculpatul H. a fost prezent şi a votat în Comisia de urbanism, ba mai mult, aşa cum arăta şi martorul S.D., „la baza proiectului hotărârii Consiliului local a stat avizul pozitiv al Comisiei de urbanism.”

Aşa fiind, se vor înlătura de către Curte declaraţiile martorilor V. A. şi P.M.O.R. din faţa Tribunalului, în care au susţinut că inculpatul H. nu a fost prezent în cadrul comisiei de urbanism, când s-a discutat situaţia schimbului de terenuri, ele necoroborându-se cu declaraţia secretarei municipiului, B.R., care a fost prezentă la toate şedinţele consiliului local, şi care a învederat că H. a fost prezent şi că a votat în cadrul comisiei de urbanism.

În faţa Curţii, au fost audiaţi atât martorul V. A., fila 80 vol. IV, cât şi P.M.O.R., fila 50 vol. II. În declaraţia sa, martorul V. A. a învederat că îşi menţine cele susţinute în faza de urmărire penală integral, în faţa procurorului arătând că „primăria a avut un beneficiu de pe urma proiectului X., dar nu şi a schimbului de teren.” La întrebarea magistraţilor, dacă susţine şi acea parte din relatare în care relevă că i s-a părut ciudat că în cazul proiectului X. nu s-au luat în discuţie şi alte locaţii decât cele de pe C., alături de afirmaţia făcută tot la procuror că în cazul firmei X. foarte repede s-au obţinut toate aprobările necesare şi anterioare schimbului de terenuri dintre B.R. şi Primărie, sens în care a avut în vedere existenţa interesului unor consilieri locali, a precizat că îşi menţine declaraţiile date la DNA, unde nu a fost forţat să declare nimic, el relatând liber.”

Curtea, la pronunţarea soluţiei, va avea în vedere revenirile martorului V. A., asupra susţinerilor din faza de urmărire penală, înlăturând doar declaraţiile sale din faţa Tribunalului.

P.M.O.R., în faţa Curţii (fila 50, vol.II), a relevat modul nelegal în care s-a procedat în cadrul şedinţei Comisiei de urbanism, acesta afirmând textual: „când s-a terminat şedinţa Comisiei de urbanism, nu s-a încheiat proces-verbal, ora fiind târzie, şi nici nu era trecută pe ordinea de zi problema pentru a fi discutată. Am discutat-o pentru că a fost iniţiată de membrii serviciului tehnic din primărie. … Nu am însuşit raportul lui S.M.T., în ceea ce priveşte sulta”, Curtea reţinând astfel că în privinţa celorlalte menţiuni, s-a aprobat însuşirea lui. La pronunţarea deciziei, Curtea va avea în vedere susţinerile martorului efectuate în faţa sa.

Astfel, Curtea va reţine că inculpatul H., în cadrul Comisiei de urbanism, a votat pentru acordarea avizului favorabil, chiar dacă acest aviz are o natură consultativă pentru consiliul local.

Drept urmare, în şedinţa din 24 aprilie 2003, Consiliul Local ..., cu unanimitate de voturi, a aprobat proiectul de hotărâre nr. 29, privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului ... a terenului în suprafaţă de 1,20 ha situat pe str. C., în

195

vecinătatea Bisericii ortodoxe ..., proiect devenit apoi hotărârea nr. 223/2003 a Consiliului Local al municipiului ....

Corespunde realităţii că solicitarea de trecere în domeniul privat a unei suprafeţe de 1,20 ha, s-a făcut pentru prima oară prin proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a consiliului local, în şedinţa din 27 februarie 2003, proiect avizat favorabil de Comisia de urbanism, în şedinţa din 17 februarie 2003, dar nu trebuie uitat, ceea ce este deosebit de important, şi anume că acest aviz a fost reconfirmat apoi în şedinţa Comisiei de urbanism din 15 aprilie 2003, după ce exista interesul în speţă al inculpatului H., planul infracţional fiind pus la punct, de conivenţă cu inculpatul S., la finele lunii martie 2003, aşa cum s-a demonstrat deja de către Curte, prin coroborarea vastului probatoriu testimonial şi ştiinţific al speţei.

Referitor la susţinerea că inculpaţii H. şi S. nu i-au solicitat inculpatului S.M.T. întocmirea unor rapoarte de evaluare, care să conţină date false şi valori nereale ale terenurilor ce urmau să facă obiectul schimbului, şi că între cei trei inculpaţi nu a existat nicio înţelegere infracţională, Curtea reţine următoarele:

În cursul lunii aprilie a anului 2003, acesta a fost contactat telefonic de inc. S.B., care s-a recomandat în calitate de reprezentant al firmei X.. Încă de la început, inculpatul S.B. i-a cerut lui S.M.T. să-i întocmească un raport de evaluare pentru un schimb de terenuri. Discuţia a avut loc la sediul unui atelier de proiectare, unde urmau a fi întocmite şi schiţele terenurilor.

În ceastă perioadă, inculpatul S.M.T. era angajat al Primăriei ..., în calitate de consilier superior la Serviciul SPAPLU.

Curtea observă, că în luna aprilie 2003, SC B.R. nici măcar nu cumpărase de la familia H., terenurile din strada T. şi S., dar ideea schimbului era evident că va fi pusă în aplicare, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T..

Prin această depoziţie, inculpatul S.M.T. confirmă pe deplin şi fără dubiu, că întâlnirea şi înţelegerea infracţională dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc, la finele lunii martie 2003. Apare, astfel, evident, că în urma înţelegerii ilicite dintre aceştia, din luna martie 2003, privind cumpărarea la preţ supraevaluat, a terenurilor aparţinând inculpatului H., urmată apoi de schimbarea lor cu cel al Primăriei ... – situat pe str. C., cu ajutorul dat, în calitate de consilier, al inculpatului H., în validarea schimbului, inculpatul S. i-a solicitat în luna aprilie 2003, inculpatului S.M.T., să întocmească un raport de evaluare care să confirme preţul convenit de ei, de 550.000 euro, şi care să stea la baza unui schimb de terenuri cu Municipiul ....

Pe de altă parte, Curtea având în vedere data documentelor trimise la Primăria ... de către X. (cererea de cumpărare), precum şi data hotărârilor de consiliu local, reţine că este indubitabil că discuţia dintre cei trei inculpaţi, cu privire la raportul de evaluare, ce trebuia întocmit, în vederea schimbului de terenuri, a avut loc în luna aprilie 2003, potrivit recunoaşterii inculpaţilor S. şi S.M.T., când B.R. nu avea în proprietate, nici un teren în ..., lipsind astfel, chiar „obiectul material” al schimbului.

Recunoaşterea inculpatului S.M.T., din faza de urmărire penală, se coroborează perfect cu declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care a învederat că solicitantul S.B. era „grăbit” să se realizeze investiţia.

Probele scrise ale dosarului şi chiar susţinerile inculpatului S.M.T., relevă că acesta, la 15 mai 2003, a predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., primind drept plată, aşa cum arată în faza de urmărire penală „suma de 20.000.000 ROL prin bancă” (fila 87, vol. III).

În faţa Curţii, afirmă textual că inculpatul S. i-a achitat în numerar, suma de 1666 lei, pentru care i-a eliberat chitanţă, în schimbul rapoartelor de evaluare predate.

196

În fapt, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţie chiar de inculpatul S.M.T., plata pentru activitatea de evaluare prestată s-a făcut în numerar de către inculpatul S.B., în două tranşe, în sumă de 1666 lei.

Este important de relevat, că cele două tranşe în care a primit banii, au fost fiecare, a doua zi după depunerea raportului (16 mai 2003) şi respectiv după şedinţa Consiliului Local din 26 mai 2003, bani proveniţi în numerar, de la inculpatul S..

Curtea reţine, din actele dosarului, că nici ziua de 15 mai 2003, nu a fost fixată întâmplător, de către inculpatul S., deoarece peste o perioadă scurtă, urma să aibă loc, şedinţa comisiilor de specialitate, în Comisia de urbanism fiind membru, inculpatul H..

Falsul intelectual comis de inculpatul S.M.T. este relevat de conţinutul rapoartelor de evaluare.

În ordine cronologică, Curtea reţine că activitatea ilicită în care a fost implicat inculpatul S.M.T., s-a derulat astfel:

La 22.05.2003, la Serviciul administrarea patrimoniului local şi utilităţi, S.C. X. ... S.R.L., prin adresa datată cu 16.05.2003 (înregistrată la Serviciul de Administrare a Patrimoniului Local şi Utilităţi sub nr.3207/12.05.2003) a solicitat aprobarea schimbului de teren, conform documentaţiei de urbanism şi documentaţiei de evaluare (vol.VI, fila 370). La 26.05.2003, prin H.C.L. nr.267 s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea X., planul fiind întocmit de S.C. M.U. S.R.L., firma lui D. A. (vol.VI, fila 299). În aceeaşi zi, prin H.C.L. nr.297 s-au aprobat rapoartele de evaluare întocmite şi depuse de inculpatul S.M.T., atât pentru terenurile din străzile T. şi S., cât şi pentru terenul de 10.895 mp, proprietatea privată a Primăriei .... Totodată, s-a aprobat schimbul de terenuri între S.C. B.R. şi Primăria Municipiului ....

Curtea reţine, conform probelor scrise şi testimoniale ale dosarului, că la 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate numai 26.257 mp şi nu 32.734 mp, cum apare în H.C.L.

Suprafaţa diferenţă de teren, până la 32.734 mp urma să fie dobândită de B.R. abia la 28.05.2003, când la Biroul Notarului Public C.N., sub nr.1635, s-a autentificat actul adiţional, la contractul de vânzare-cumpărare nr.1474 din 16.05.2003.

Conform acestui document, H. P.A. şi H. A., prin mandatarii H.I. şi H. S., transmit către S.C. B.R., în considerarea preţului iniţial plătit şi un teren în suprafaţă de 6.477 mp, rezultat ca urmare a parcelării suprafeţei de 14.477 mp, fapt materializat în actul de parcelare autentificat sub nr. 1636/28.05.2003, la acelaşi birou notarial.

Curtea reţine că explicaţia acestui fapt rezidă în existenţa unei ipoteci asupra acestei suprafeţe de teren, în favoarea Băncii …. Astfel, rezultă că inculpatul S.M.T. a prezentat în rapoartele de evaluare, date nereale: respectiv, că terenul era în proprietatea B.R. integral, la data schimbului, iar pe de altă parte, ipoteca existentă diminua valoarea terenului. Actele dosarului relevă că o suprafaţă de 6.477 mp din terenul de pe str. T. şi S. era ipotecată la data întocmirii raportului, de către familia H., pentru garantarea unui credit.

Falsurile săvârşite de inculpatul S.M.T., sunt puse în evidenţă, chiar prin declaraţia secretarei municipiului ..., din faza de urmărire penală, B.R., ce relatează că a fost indusă în eroare legat de situaţia juridică a suprafeţei de 6.477 mp, întrucât, atât din schiţa de dezmembrare, cât şi din raportul de evaluare, rezulta că aceasta era proprietatea S.C. B.R.. Mai mult, în rapoartele de evaluare, inculpatul S.M.T. atestă nereal că „terenul este liber de sarcini” (suprafaţa totală de 32.734 mp).

Actele scrise ale dosarului, relevă că terenul intabulat în CF 118116 cu nr. topo 2747/17/12/15/1 are un număr parcelar inexistent la 15 mai 2003, astfel cum rezultă din acte, dezmembrarea terenului şi atribuirea numărului topo sus-menţionat au avut loc la data de 28.05.2003, iar raportul a fost depus la 15.05.2003, inculpatul S.M.T. neavând de unde să ştie, ce număr urma să primească parcela, la 13 zile după depunerea documentului.

197

În faza de urmărire penală, inculpatul S.M.T. nu a oferit nicio explicaţie legat de acest aspect (vol.III, fila 89), arătând doar că pe el „nu-l interesa succesiunea transmiterii dreptului de proprietate", iar în faţa Curţii, nu a menţionat nici un fel de apărări, cu privire la aceste învinuiri de fals.

Curtea reţine că, indicarea unui număr parcelar ce nu exista la 15 mai 2003, arată fără echivoc, că asupra rapoartelor de evaluare, inculpatul S.M.T. a făcut menţiuni, ulterior datei de 28 mai 2003.

Faptul că raportul de evaluare a fost lipsit de obiectivitate, este demonstrat de menţiunile nereale cuprinse în acesta, el fiind întocmit, aşa cum rezultă din probele testimoniale şi scrise ale cauzei, în baza dispoziţiilor şi indicaţiilor date de inculpaţii S. şi H., care, aşa cum relevă inculpatul S.M.T., în faza de urmărire penală „l-au contactat personal”. Mai mult, în faţa Curţii, inculpatul S.M.T. afirmă „nu am întocmit nici un proces-verbal care să ateste că am predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., predarea având loc la ....”

De altfel, Curtea reţine că dacă inculpatul susţine că a făcut un raport de evaluare corect, acesta nu avea cum să nu cunoască, din studierea documentelor cadastrale, şirul dobânditorilor succesivi.

Rezultă astfel, din actele dosarului, că raportul de evaluare trebuia să disimuleze mita, într-o tranzacţie corectă. Curtea reţine că în condiţiile în care inculpatul S.M.T. cunoştea că firma X., prin S.B., urmează să cumpere de la inculpatul H. terenuri, care apoi să fie schimbate cu cele ale Primăriei ..., acesta a procedat la stabilirea unor valori mai mari decât cele reale pentru terenurile aparţinând inculpatului H.I., într-o manieră menită să asigure aprobarea schimbului în cadrul Consiliului Local.

În concret, inculpatul S.M.T. a stabilit o valoare de 465.573 Euro pentru terenurile situate pe str. T. şi str. S., deşi conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert B.Z., acestea aveau o valoare reală de piaţă de 400.545 Euro.

Deşi argumentată şi justificată de către inculpatul S.M.T., prin aplicarea unor coeficienţi tehnici de specialitate, stabilirea în mod nereal a valorii menţionate a fost de natură să sprijine activitatea infracţională a inculpatului H.I. şi să asigure obţinerea hotărârii de aprobare a schimbului de terenuri.

Reiese, din aceleaşi probe, că, echivalarea celor două terenuri, s-a făcut de către inculpatul S.M.T., tot pentru urgentarea schimbului, el propunând un raport de schimb de 1 la 2,37, cu sultă, ulterior însă, Consiliul Local a decis un raport de schimb de 1 la 3 , în favoarea municipiului ..., respectiv în schimbul unui metru pătrat cedat la B.R., municipiul urma să primească 3 mp.

Practic, Consiliul Local, prin Hotărârea 297, „a aprobat raportul de evaluare efectuat de S.M.T.”.

În sinteză, Curtea reţine că „la data adoptării HCL nr. 297, consilierii locali au aprobat efectuarea unui schimb de terenuri, în condiţiile în care copermutantul, nu era proprietar al întregii suprafeţe de teren. La data de 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate 26.257 mp, diferenţa obţinând-o la 28 mai 2003.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că inculpatul S.M.T., fiind presat şi grăbit – de inculpaţii S. şi H. la întocmirea rapoartelor de evaluare, până la 26 mai 2003, aspect ce rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală, acesta a omis amănuntul că, data raportului este 15 mai 2003, iar transmiterea dreptului de proprietate, s-a făcut în două etape, la 16 mai 2003 şi 28 mai 2003.

În sinteză, la 15 mai 2003, inculpatul S.M.T. i-a predat inculpatului S.B. rapoartele de evaluare a terenurilor situate în ..., str. T. şi respectiv, str. C. (f. 351, 384, vol. VI dosar urmărire penală).

198

Potrivit acestora, terenul situat pe str. C. şi înscris în CF 8460 ... nr. topo 2708/1060 şi CF 10307 ... nr. topo 2693/29/39/7, în suprafaţă de 10.895 mp avea la data de 15.05.2003 o valoare de 13,79 miliarde ROL, respectiv 367.356 Euro şi 33,72 Euro/mp.

Totodată, terenul situat între străzile S. şi T., în suprafaţă de 32.734 mp, identificat în CF 13040 ... nr. topo 2747/17/12/14; 2747/17/12/15/1 şi 2747/17/12/16 avea la aceeaşi dată o valoare de 17,477 miliarde ROL, respectiv 465.573 Euro şi 14,22 Euro/mp.

Conform menţiunilor cuprinse în raport, pentru stabilirea valorii de piaţă, inculpatul S.M.T. a folosit două metode de evaluare, cea a experţilor tehnici prevăzută de H.G. nr. 834/1991 şi cea a comparaţiei prin bonitare (f. 357, vol. VI dosar urmărire penală).

Curtea reţine că din declaraţiile martorilor C.C. şi I.M., ambii funcţionari în cadrul SPAPLU, din subordinea Consiliului Local ..., a rezultat că documentaţia depusă de firma X. conţinea şi rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul S.M.T. (f. 135, 148, vol. VI dosar urmărire penală).

Martorul C.C. a precizat că nu a fost de acord cu două rapoarte consecutive, întocmite de martora I.M., prin care se aviza favorabil schimbul, întrucât a apreciat că acesta era în dezavantajul Municipiului ..., iar terenul respectiv putea fi vândut, fără a fi nevoie de schimb.

Martora I.M. a declarat că martorul C.C. i-a solicitat să întocmească raportul, privind cererea de schimb a terenurilor, în regim de urgenţă şi i-a spus să prezinte situaţia concretă, fără a propune efectuarea schimbului şi nici raportul de schimb (f. 149, vol. VI dosar urmărire penală).

Audiaţi la Tribunalul Maramureş şi în faţa Curţii, ambii martori şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

În faţa Curţii, cu privire la acest aspect, inculpatul S.M.T. a relevat că „în rapoartele de evaluare întocmite de mine, am propus un raport de schimb de 1 la 2,37, fără nicio sultă, ulterior însă Consiliul Local a decis un raport de schimb de 1 la 3.”

Astfel, Curtea va reţine ca dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, înţelegerile frauduloase dintre inculpaţi, atât în privinţa întocmirii rapoartelor de evaluare, cât şi a conţinutului acestora.

Referitor la susţinerea inculpatului H. că rapoartele de evaluare au fost efectuate de inculpatul S.M.T. în baza contractului încheiat între firma sa SC S. SRL şi firma X. la 17 aprilie 2003, înainte ca el să se fi întâlnit cu inculpatul S., în luna mai 2003, iar pe de altă parte, rapoartele de evaluare au fost întocmite doar pentru uzul conducerii X., că ele nu conţin valori nereale, nefiind falsificate, Curtea reţine următoarele:

Faptul că inculpatul S.M.T. a întocmit rapoartele de evaluare, formal, în numele SC S.M.T., care ar fi avut încheiat contract cu firma X., în acest sens, nu exclude vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de fals intelectual, deoarece, fiind unic acţionar şi administrator al acesteia, faptele sale sunt faptele persoanei juridice însăşi, neprezentând relevanţă, că inculpatul S. nu a semnat din partea firmei X., contractul cu acesta, ci şeful său, W.A..

Curtea reţine că, inculpatul S. era mandatat de firma X. să-i reprezinte interesele, încă din 7 mai 2003. Nu s-a pus problema antrenării răspunderii penale a persoanei juridice SC S. SRL, câtă vreme, falsul intelectual nu a fost comis în exercitarea obiectului de activitate al firmei. De aceea, s-a apreciat că în speţă, este operantă răspunderea penală a persoanei fizice S.M.T., aceasta pentru că o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii persoanei juridice se referă la comiterea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Aşa fiind, Curtea apreciază că rapoartele de evaluare au fost executate în speţă de către inculpatul S.M.T., ca persoană fizică – expert – şi nicidecum, în calitate de asociat şi administrator al persoanei juridice SC S. SRL, considerente în baza cărora, nu va fi avut în

199

vedere, în cuprinsul materialului probator, contractul nr. 10 din 17 aprilie 2003, încheiat între firma inculpatului şi firma X..

Mai mult, sumele reprezentând contravaloarea rapoartelor de evaluare, au fost remise direct inculpatului S.M.T., în numerar, de către inculpatul S., în două tranşe, ceea ce justifică concluzia că a fost vizat patrimoniul persoanei fizice S.M.T. şi nicidecum cel al persoanei juridice, aspecte relevate chiar prin declaraţia inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală.

Contractul dintre SC S.M.T. şi X. a fost redactat formal pentru a masca incompatibilitatea în care se afla inculpatul S.M.T., după data de 19.04.2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în mod judicios Tribunalul Maramureş a reţinut, alături de Curte, că rapoartele de evaluare au fost comandate de inculpatul S..

Chiar dacă, potrivit clauzelor contractuale, lucrarea este comandată de SC X. ... SRL, prin reprezentant legal A.W., care şi semnează convenţia, nu trebuie omisă împrejurarea, esenţială, că la 7 mai 2003, firma X. l-a mandatat cu puteri depline pe inculpatul S., să-i reprezinte interesele şi să acţioneze în numele său, pentru dobândirea terenului de pe strada C. din ..., sens în care avea îndrituirea legală să solicite orice acte şi să îndeplinească orice activitate subsumată acestui scop.

Nu poate fi primită, critica inculpaţilor din cauză în sensul că rapoartele de evaluare fiind întocmite la comanda beneficiarului SC B.R., nu erau destinate publicităţii, şi nici însuşirii lor de către Consiliul Local.

Astfel, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.150 alin.2 din Cp., raportul de evaluare datat 15.05.2003, aparţine Consiliului Local ..., întrucât, real sau nu, fiind depus la mapa consilierilor, a stat la baza emiterii hotărârii de Consiliu Local.

Astfel, în referatul întocmit de SPAPLU se invocă acest raport, iar denumirea hotărârii de Consiliu Local este „de aprobare a raportului de evaluare".

Rezultă că raportul s-a întocmit la comanda unei entităţi de drept privat, devenind apoi al instituţiei de drept public, Consiliul Local ....

În concluzie, Curtea reţine că raportul de evaluare a inculpatului S.M.T., a condus la denaturarea valorii terenului inculpatului H., iar pe de altă parte, a fost aprobat, fără a avea anexate, actele de proprietate ale SC B.R. SRL.

Obligaţiile prevăzute în raportul de evaluare între evaluator şi beneficiar nu pot fi opozabile Consiliului Local. Câtă vreme, chiar beneficiarul, respectiv SC B.R. a depus rapoartele de evaluare la Consiliul Local, este evident că acestea au fost solicitate a fi efectuate, pentru a sta la baza schimbului de terenuri dintre primărie şi familia H., în sensul dovedirii valorii acestora.

Corespunde realităţii că în lunile mai-iunie 2003, nu exista un cadru legal specific, aplicabil operaţiunilor de schimb de terenuri din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care să impună ca şi condiţie de valabilitate a hotărârii de consiliu de aprobare a schimbului, existenţa unui raport de evaluare, pe care autoritatea locală să-l însuşească, dar, în condiţiile în care, chiar beneficiarul raportului de evaluare, comandat, îl depune la consiliul local, pentru a fi avut în vedere la schimbul de terenuri, iar acesta îl însuşeşte, nu mai poate fi ignorat conţinutul său, independent de faptul că raportul de evaluare nu era de fapt necesar pentru validitatea hotărârii de consiliu.

În legătură cu acest aspect, martorul C.C., în declaraţia de la fila 101 vol. II Curte, relevă textual: „ca să se realizeze schimbul, întocmirea rapoartelor de evaluare era obligatorie, aceasta şi prin prisma Legii nr. 215/2001, modificată în anul 2006. Dacă Consiliul Local aprecia că era nevoie de un asemenea raport de evaluare, el trebuia întocmit de serviciul de administrare a patrimoniului din cadrul Consiliului Local. ”, deci nicidecum

200

de către inculpatul S.M.T., funcţionar public în cadrul Primăriei ..., entitate angajată în contractul de schimb cu firma X., reţine Curtea.

În faţa Curţii, martorul V. A., în declaraţia de la fila 80 vol. IV, învederează că „în cazul schimbului de terenuri trebuia să existe raport de evaluare”.

Pe de altă parte, şi martora B.R. în declaraţia de la fila 103 Curte, volumul II, afirmă textual „până în anul 2006, nu exista obligativitatea întocmirii unui raport de evaluare în cazul schimbului de terenuri. Cu toate acestea, noi însă (primăria) ceream aceste rapoarte.”

Faţă de declaraţiile martorilor C.C. şi B.R., Curtea reţine nesinceritatea inculpaţilor S.M.T. şi H., care desfăşurându-şi activitatea în cadrul consiliului local, ştiau uzanţele, încetăţenite în cadrul acestuia, în sensul că schimburile de terenuri aveau la bază rapoarte de evaluare. Aşa fiind, susţinerile acestora în sensul lipsei de obligativitate a rapoartelor de evaluare, faţă de cutumele stabilite în cadrul consiliului local, apar ca nefondate, urmând a fi înlăturate.

Deşi nu exista o prevedere legală în sensul obligativităţii raportului de evaluare în cazul schimbului de terenuri, Curtea reţine din declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus, că în cadrul Consiliului Local ..., cu toate acestea, se solicita prezentarea unui asemenea raport de evaluare, care să stea la baza tuturor schimburilor de imobile.

Este real, că orice contract de schimb se încheie în faţa notarului public, printr-un act semnat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, dar tot adevărat este, că orice raport de evaluare întocmit, pentru a sta la baza aprobării unui schimb de terenuri, trebuie să conţină date reale, veridice, deoarece pe baza concluziilor expertului, consilierii aprobă sau nu schimbul.

În speţă, inculpatul S.M.T. trebuia să menţioneze în rapoartele de evaluare, datele reale ale cauzei, respectiv că terenul evaluat nu era total în proprietatea beneficiarului, şi nici întru totul liber de sarcini, rămânând la latitudinea consilierilor, dacă aprobă sau nu schimbul, în raport de aceste împrejurări.

Chiar dacă, s-ar accepta ideea că rapoartele erau destinate exclusiv uzului firmei X., acestea trebuiau să conţină date reale.

Inculpatul S.M.T., putea să prevadă, ştiind că rapoartele de evaluare erau necesare schimbului de terenuri, că acestea ar putea fi depuse la consiliul local, de către firma X., pentru a justifica valoarea terenurilor, implicate în acea operaţiune juridică. Menţionarea în cuprinsul rapoartelor, a unor date nereale, avea tocmai menirea inducerii în eroare a consilierilor şi aprobarea schimbului.

Nu se poate accepta susţinerea inculpatului H. că inculpatul S.M.T. nu a supraevaluat valoarea terenurilor sale, câtă vreme s-a dovedit fără putinţă de tăgadă, prin audierea expertului B.Z., şi prin concluziile expertizei de evaluare a proprietăţii imobiliare din 17 decembrie 2014 – Curte şi prin actele depuse la dosarul Tribunalului Maramureş, emanând de la ANEVAR, din 29 martie 2012, că inculpatul S.M.T. a utilizat în cadrul rapoartelor de evaluare, metode „care nu sunt conforme cu Standardele Internaţionale de Evaluare (metoda experţilor tehnici prev. de H.G. nr. 834/1991 şi cea a comparaţiei prin bonitare)”. Astfel, s-a învederat în cadrul expertizei efectuate în faţa Curţii de către cei trei specialişti evaluatori că metodologia prevăzută prin H.G. nr. 834/1991 evidenţiază o valoare de utilizare valabilă numai pentru societăţile comerciale cu capital de stat, valoare care nu are nicio legătură cu valoarea de piaţă a terenurilor supuse schimbului. Prin această metodă, pentru evaluarea terenurilor intravilane se porneşte de la o „valoare de bază pe metru pătrat al terenului” stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentuale şi coeficienţi (al căror mod de calcul nu este cunoscut), rezultatul fiind o valoare de tip administrativ care nu poate fi privită în nici un caz ca o reprezentare a valorii de piaţă.

201

Ori, utilizarea de către inculpatul S.M.T., în calitate de expert, cu o bogată experienţă profesională, de presupus, a unor valori stabilite strict administrativ, fără nicio legătură cu valoarea de piaţă a terenurilor supuse schimbului, pentru dovedirea valorii de circulaţie a acestora, rapoarte care au fost însuşite de consiliul local, nu poate duce Curtea la concluzia că, acesta a acţionat din culpă sau din neştiinţă.

Atâta vreme cât singur recunoaşte că inc. S. i-a comandat cele două rapoarte de evaluare, care trebuiau să stea la baza unui schimb de terenuri, între o firmă comercială şi o instituţie publică, era evident şi notoriu că se impunea stabilirea valorii de piaţă a acestora, pentru ca niciuna dintre părţi să nu fie prejudiciată, în urma schimbului.

Ori, menţionarea în cuprinsul rapoartelor, a unor date nereale, avea tocmai menirea inducerii în eroare a consilierilor, cu privire la valoarea terenurilor supuse schimbului, şi aprobarea acestuia. Pe de altă parte, reiese indubitabil chiar din titulatura rapoartelor, că acestea erau „de evaluare” , ceea ce presupunea, obligatoriu, stabilirea unei valori de piaţă a acestora, pentru a se cunoaşte dacă schimbul era echitabil sau nu pentru ambele părţi.

Aşa fiind, utilizarea de către S.M.T. a unor valori stabilite strict administrativ, în calitate de expert, în cuprinsul actelor întocmite, demonstrează fără dubiu intenţia acestuia de a-l favoriza pe inculpatul H. în aprobarea schimbului.

Susţinerea tribunalului în sensul că rapoartele de evaluare conţin valori nereale, care au dus la supraevaluarea terenurilor inculpatului H. este judicioasă, magistratul învederând că prin metoda comparaţiei prin bonitare uzitată de S.M.T. s-a ajuns la o valoare de 465.573 euro, respectiv 14,22 euro/mp, superioară valorii reale de piaţă a aceloraşi terenuri, aceea de 400.545 euro.

Prin urmare, afirmaţia apărătorilor inculpatului H. că „procedeul folosit de instanţă este incorect, întrucât s-au încălcat regulile ştiinţifice ale metodei comparaţiei, comparându-se ceea ce nu este de comparat”, este total nefondată, neputând fi primită.

Dovada că S.M.T. a supraevaluat terenurile inculpatului H. rezultă şi din concluziile experţilor evaluatori imobiliari inserate în proba ştiinţifică din 17 decembrie 2014 din faţa Curţii, care relevă că „valoarea de piaţă la 26 mai 2003 pentru terenurile din str. T. şi S. este de 5.93 euro/mp şi nicidecum 14,22 euro/mp cât a stabilit S.M.T. în raportul de evaluare.”

În legătură cu votul inculpatului H. în cadrul şedinţei Consiliului Local, şi omisiunea de a-i informa pe consilieri că are un interes în cauză, contrar disp. art. 47 din Legea nr. 215/2001, se reţin următoarele:

În actul de sesizare i se reproşează apelantului că a votat în cadrul şedinţei consiliului local, şi că nu a adus la cunoştinţa membrilor acestuia, faptul că are un interes, încălcând disp. art. 47 din Legea nr. 215/2001.

În faţa tribunalului, inculpatul H. a învederat că în momentul în care a aflat de iniţiativa SC B.R. SRL, de a efectua schimbul de terenuri „s-a abţinut de a participa la votarea” în Consiliul local a hotărârii de aprobare a schimbului. În faţa Curţii, în declaraţia de la fila 295, inc. H. arată că „la data de 26 mai 2003 s-a aprobat cererea formulată de firma X. şi s-a dispus schimbul de terenuri, între cele deţinute de B.R., cu terenul proprietatea primăriei, în urma votului consilierilor prezenţi.

Arăt că la această şedinţă, din 25 de consilieri, au fost prezenţi 24. Eu de la început fiind prezent, am învederat că nu particip la vot. În procesul verbal întocmit s-a menţionat însă, că sunt prezenţi 23 de consilieri, iar în dreptul numelui meu este menţionat H – cifra 1- A. Nu am considerat necesar să le explic celorlalţi consilieri, despre vânzarea anterioară a terenurilor mele, către B.R., deoarece în mapa fiecărui consilier erau depuse toate actele necesare aprobării schimbului.”

Curtea reţine că, în speţă, sunt operante prevederile art. 47 din Legea nr. 215/2001.Potrivit art. 65 din aceeaşi lege „consilierii au dreptul să solicite ca în procesul

verbal să se consemneze expres modul în care au votat, secretarul fiind obligat să se

202

conformeze.” Astfel, inculpatul H., observând că în procesul verbal s-a strecurat o eroare privind modul în care şi-a exprimat dreptul de vot, trebuia de urgenţă şi de îndată, să ceară rectificarea acestuia. Nesolicitând corectarea procesului verbal, înseamnă că a acceptat tacit cele inserate în el. Faptul că inculpatul H. nu s-a retras de la vot, ci a votat abţinere, este dovedit prin declaraţia martorului P.M.O.R. din faţa Curţii de la fila 50, vol. II, care relevă: „H. a fost prezent, dar s-a abţinut de la vot”. La fel declară şi martorul S.R., în declaraţia din faţa Curţii de la fila 52 vol. II, care afirmă: „Inculpatul H. nu a votat şi s-a abţinut de la vot.”

Şi martora B.R., în faţa Curţii, fila 103 vol. II relevă : „ori de câte ori consilierii se abţineau nu îşi motivau abţinerea, pe cale de consecinţă nici H. nu a făcut-o. Cred că pe inculpatul H., dacă l-ar fi întrebat oricare dintre consilieri motivul abţinerii, presupun că ar fi răspuns”.

Şi martorul C. E., în faţa Curţii, la 13 mai 2015, a învederat că „H. a votat pentru schimbul de terenuri, în sensul că s-a abţinut. A învederat că abţinerea este considerată ca şi o exercitare a dreptului de vot”.

Rezultă astfel, din declaraţiile martorilor menţionaţi că inculpatul H. a votat „abţinere”.

Chiar dacă potrivit art. 64 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 abţinerile se contabilizează la voturile „contra”, acest fapt nu prezintă relevanţă, câtă vreme inculpatul H. nu s-a retras de la vot, participând la acesta, dovedindu-se că avea un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului local.

Interesul său rezidă din faptul că la data de 26.05.2003, B.R. avea în proprietate numai 26.257 mp şi nu 32.734 mp, cum apare în H.C.L.

Suprafaţa diferenţă de teren, până la 32.734 mp urma să fie dobândită de B.R. abia la 28.05.2003, când la Biroul Notarului Public C.N., sub nr.1635, s-a autentificat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr.1474 din 16.05.2003 (vol.VI u.p., filele 408-409).

Conform acestui document, H. P.A. şi H. A., prin mandatarii H.I. şi H. S., transmit către S.C. B.R., în considerarea preţului iniţial plătit şi un teren în suprafaţă de 6.477 mp, rezultat ca urmare a parcelării suprafeţei de 14.477 mp, fapt materializat în actul de parcelare autentificat sub nr. 1636/28.05.2003, la acelaşi birou notarial (vol.VI u.p., fila 107).

Explicaţia acestui fapt constă în existenţa unei ipoteci asupra acestei suprafeţe de teren, în favoarea Băncii ….

Deci, rezultă fără dubiu că suprafaţa de 6477 mp a fost vândută către B.R. după data şedinţei de consiliu local, interesul patrimonial fiind astfel evident şi actual.

Existenţa interesului cu privire la proiectul de hotărâre supus votului, este relevată şi prin declaraţia martorului F.B. F., avocat al firmei X., de la fila 106 vol. II Curte şi din faza de urmărire penală, care susţine că „înainte de 26 mai 2003, inclusiv în perioada premergătoare efectuării schimbului între B.R. şi Consiliul Local ..., deci când terenul lui H. era deja vândut, a purtat discuţii cu inculpatul H. în cursul cărora inculpatul i-a relatat că s-au întreprins demersurile necesare schimbului, constând în schiţe de dezmembrare, rapoarte de evaluare”, afirmaţii din care reiese clar implicarea, ulterioară înstrăinării terenului a lui H., în procedurile Consiliului Local, precum şi promisiunile făcute lui S.B..

Martorul F. menţionează că la 26 mai 2003, B.R. nu era proprietar pe întreaga suprafaţă supusă schimbului.

Martorul F.B., în faţa Curţii a învederat că menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, la DNA, şi că la începutul anului 2003 l-a cunoscut pe S.B., director al firmei X., şi de la el a aflat că societatea urmează să achiziţioneze un teren în ..., ce urma să facă apoi obiectul unui schimb, susţinând inculpatul S. că schimbul este singura modalitate de obţinere a terenului.

Revenirile martorului din faţa Curţii, în sensul că a ştiut că inculpatul H. este consilier numai la 28 mai 2003, când s-a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-

203

cumpărare, vor fi înlăturate prin chiar susţinerile acestuia, din cuprinsul aceleiaşi declaraţii, unde învederează că „îmi menţin declaraţiile date la DNA în anul 2008, respectiv toate declaraţiile din faza de urmărire penală.” Ori, în acele declaraţii martorul recunoaşte că ştia că H. este consilier şi că a purtat discuţii cu acesta înainte de 26 mai 2003.

Martorul precizează că atunci când B.R. a revândut terenul din str. C. către firma X.... cu suma de peste 1.000.000 euro, s-au luat în considerare, toate cheltuielile avute de B.R. cu acel proiect, respectiv preţul terenului cumpărat de la familia H., cheltuielile cu autorizaţiile, proiectarea, plata avocaţilor şi onorariile notarilor, intabularea în cartea funciară, şi dobânda aferentă finanţării, precum şi costurile de administrare ale proiectului B.R..

De asemenea, şi martorul C.C., în declaraţia de la fila 101 vol. II Curte susţine că „înainte de 26 mai 2003 l-a sunat la telefon inculpatul H., pentru a se interesa dacă actele sunt gata, pentru a se discuta schimbul în luna mai 2003, telefonul vizând urgentarea întocmirii actelor necesare aprobării schimbului.”

Martorul învederează că „schimbul s-a aprobat rapid, fără exprimarea vreunui punct de vedere şi a niciunui comentariu din partea consilierilor, atitudine care, în cazul altor proiecte, nu era întâlnită, existând discuţii şi întrebări.”

Martorul precizează că îşi menţine integral declaraţiile din faza de urmărire penală. Mai mult, precizează că în vederea realizării schimbului, întocmirea raportului de

evaluare era obligatorie, aceasta şi prin prisma Legii nr. 215/2001, modificată în anul 2006. Susţine martorul că , dacă Consiliul Local aprecia că este nevoie de un asemenea raport de evaluare, el trebuia întocmit de Serviciul de administrare a patrimoniului din cadrul Consiliului Local. Precizează totodată că metoda de calcul uzitată de S.M.T. nu a fost corectă, pentru că a folosit la preţul de bază aceeaşi valoare de pornire de 95.050 lei pentru suprafeţele supuse schimbului, ceea ce s-a reflectat într-un raport de schimb de 2 la 1, pe care nu l-a apreciat ca fiind favorabil Consiliului Local ..., însă ulterior, prin raportul de schimb de 1 la 3 a considerat că Primăria nu mai este păgubită cu nimic.”

Şi martora B.R. în declaraţia din faţa Curţii , fila 103 vol. II, relevă că „înainte de 26 mai 2003, I.M. i-a spus că inculpatul H. a întrebat-o dacă este întocmită documentaţia pentru şedinţa din 26 mai 2003. ” Martora învederează că în 26 mai 2003, inculpatul H. a afirmat că „nu participă la vot”, fără să dea nicio explicaţie. Martora precizează că din bârfe a auzit că H. era interesat în schimbul de terenuri, deoarece urma să-şi vândă terenurile în favoarea firmei X.. Martora afirmă că lui H. i-a aparţinut ideea schimbului de teren, acesta făcând pledoarii pentru investiţii în ....

Martora precizează că „la 26 mai 2003 , când s-a aprobat schimbul, B.R. nu avea depuse la Consiliul Local toate actele doveditoare necesare schimbului. Le-am pus în vedere să le depună, în caz contrar putând să revocăm hotărârea de Consiliu.” În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martora B.R. nu recunoaşte susţinerea iniţială din faza de urmărire penală, cum că ea cunoştea faptul că înainte de 26 mai 2003 B.R. cumpărase de la H. terenuri. A învederat Curţii că explică declaraţia de la procuror ca fiind dată sub imperiul stresului emoţional, soţul său suferind o intervenţie chirurgicală.

Cu toate acestea însă, a învederat Curţii că îşi menţine ambele declaraţii date în faza de urmărire penală, în cuprinsul cărora a afirmat că lui H. i-a aparţinut ideea schimbului de terenuri şi că tot el a făcut pledoarie pentru investiţii în municipiul ..., dar şi în privinţa susţinerii că inculpatul H. a interogat-o pe I.M. despre întocmirea documentaţiei pentru şedinţa din 26 mai 2003 a Consiliului Local.

Martora B., în declaraţia de la Curte, a precizat că „B.R. nu avea extras CF pentru 32.734 mp teren, ci doar pentru 3 ha, dar în schiţa de dezmembrare apărea această suprafaţă de teren, condiţii în care s-a menţionat în hotărâre, că se vor prezenta actele doveditoare ale proprietăţii, până la data efectuării schimbului, în mod efectiv.”

204

Nu trebuie omis faptul că inculpatul H. recunoaşte în faţa Curţii, că la 19 mai 2003, a fost prezent în Comisia de urbanism, când s-a dat şi implicit şi-a dat şi el un aviz consultativ pentru PUD –ul de pe str. C.. Recunoaşterea inculpatului se coroborează perfect cu susţinerea procurorului, din actul de sesizare, în sensul că, la data de 19.05.2003, Comisia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local ..., a avizat favorabil Planul Urbanistic de Detaliu din zona C., pentru construirea Supermarket-ului X.. Inculpatul H.I., membru al acestei comisii, a fost prezent la şedinţa din 19 mai 2003, a votat şi nu a relatat nimic despre interesul său în afacere.

Nu-i poate fi reproşat secretarei B.R. că nu a avizat consilierii şi pe preşedintele de şedinţă despre incidenţa art. 47 din Legea nr. 215/2001, in privinţa inculpatului H., deoarece aşa cum susţine în faţa Curţii, aceasta „la 26 mai 2003, nu a ştiut că terenurile aparţinuseră inculpatului H.. Dacă ar fi ştiut că anterior schimbului, terenurile cumpărate de B.R. aparţinuseră lui H.I., i-ar fi încunoştinţat pe consilieri.”

Curtea reţine că şi I.M., în faza de urmărire penală a declarat la fel: „Nu am cunoscut de existenţa contractului de vânzare-cumpărare din 16 mai 2003 şi niciunul din documentele aflate la dosar, nu sugera faptul că H.I. ar fi fost proprietar anterior.” În faţa Curţii, în declaraţia de la fila 75 vol. IV, martora relevă că „îşi menţine integral declaraţiile date la DNA, precizează că nu a cunoscut existenţa contractului de vânzare-cumpărare din 16 mai 2003 încheiat între familia H. şi B.R., deoarece din actele depuse în mapa consilierilor nu rezultau aceste aspecte.” Precizează că, „la data schimbului de terenuri, din 26 mai 2003, lipsea un extras CF în privinţa dovezii proprietăţii terenurilor aparţinând B.R..”

Rezultă astfel, fără echivoc, din probele testimoniale şi scrise, că inculpatul H. nu le-a comunicat colegilor săi consilieri interesul patrimonial ce-l avea, respectiv că terenurile supuse schimbului cu Primăria ... îi aparţinuseră, că acestea fuseseră vândute doar parţial către B.R. la 26 mai 2003, iar pe de altă parte, era moral să informeze despre aceste aspecte şi pe secretarul municipiului, care să poată proceda conform art. 34 lit. h) din OUG nr. 35/2002.

Reiese că atitudinea inculpatului H., pe lângă faptul că a dus la încălcarea dispoziţiilor legale, a fost una formală, deoarece potrivit art. 64 din Legea nr. 215/2001, hotărârile şi alte propuneri se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. Ori, inculpatul H. ştia înaintea începerii şedinţei că toţi consilierii, fiind entuziasmaţi de brandul X. – aceasta fiind printre primele investiţii din municipiu, vor vota favorabil adoptării proiectului, astfel că exprimarea votului său prezenta relevanţă doar pentru S.B. şi nicidecum pentru luarea hotărârii în cadrul Consiliului local. Votul său a contribuit doar la realizarea cvorumului. Chiar votând „abţinere”, dar neexplicând adevăratul motiv, şi mai ales, neretrăgându-se de la vot, inculpatul H. i-a arătat inculpatului S. că are situaţia sub control şi chiar se expune, votând cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru realizarea schimbului de terenuri.

Curtea reţine atitudinea contradictorie a inculpatului H. în această speţă. Astfel, a susţinut de la început proiectul X.; apoi în Comisia de urbanism a votat favorabil, iar pe de altă parte, în şedinţa din 26 mai 2003 a votat „abţinere” în prezenţa mituitorului S.B., în loc să se retragă de la vot.

Examinând hotărârea Consiliului Local nr. 297/2003, se reţine că şi potrivit raportului de expertiză contabilă, efectuată în cauză, Municipiul ... şi S.C. B.R. S.R.L. au convenit ca schimbul de terenuri obiect al contractului nr. 1831/11.06.2003 să fie efectuat la preţul de 17.476.683.000 lei (echivalentul a 465.573,10 Euro) la care se adaugă TVA, iar pentru diferenţa valorică a terenurilor municipiul să nu fie obligat la plata vreunei sulte. Astfel, s-a schimbat suprafaţa de 10.895 mp proprietatea Municipiului ... cu terenul de 32.734 mp proprietatea S.C. B.R. S.R.L., cu un raport de schimb de 1 la 3, fără a rezulta o diferenţă de valoare şi fără a fi datorată sultă.

Împrejurarea că Primăria ... a modificat raportul de schimb în privinţa terenurilor supuse acestei operaţii juridice, nu exclude caracterul fals al rapoartelor de evaluare, întrucât

205

ele au valoare probatorie şi semnificaţie juridică, respectiv raportat la conţinutul lor, ele puteau genera consecinţe juridice. În speţă, rapoartele de evaluare au fost întocmite pentru a stinge un raport juridic intervenit între Primăria ... şi B.R..

Mai mult, infracţiunea de fals se consumă în momentul realizării acţiunii de denaturare a adevărului, de falsificare a înscrisurilor. Ori, câtă vreme în conţinutul lor s-a menţionat că B.R. era proprietar pe întreaga suprafaţă de teren de 32.734 mp în loc de 26.257 mp, fără a se face vorbire de ipoteca existentă, alături de menţiunea nereală că terenul este liber de sarcini, concluzii însuşite de consiliul local, cu excepţia raportului de schimb, nu justifică apărarea inculpatului H. că „rapoartele de evaluare au avut o valoare orientativă”. În acest sens, se va înlătura din ansamblul probator declaraţia martorului P.M.O.R. din faţa Tribunalului, care a susţinut că „rapoartele de evaluare au avut o valoare orientativă”.

Şi în cazul schimbului, copermutanţii trebuie să fie proprietari integrali ai bunurilor supuse acestei operaţii juridice, ceea ce rezidă din formularea „copermutantul prim lasă şi predă deplina proprietate copermutantului secund”, ceea ce înlătură apărarea inculpatului H., de unde rezultă că cerinţa deplinei proprietăţi trebuia îndeplinită atât la 26 mai 2003, cât şi la 11 iunie 2003, legea nedistingând în această privinţă.

În acest sens, vor fi înlăturate de către Curte din ansamblul probator, declaraţiile martorilor B.R., din 18.01.2010, din faţa Tribunalului şi P.M.O.R. din 14 decembrie 2010, din faţa instanţei, care relevă: „când Consiliul Local a aprobat schimbul de terenuri, nu era necesar ca B.R. să fi fost proprietar al terenurilor oferite la schimb.”

De altfel, susţinerea martorei B.R., din faţa Tribunalului, vine în contradicţie cu afirmaţia din faţa Curţii, în care relevă că la 26 mai 2003 , când s-a aprobat schimbul, B.R. nu avea depuse la Consiliul Local toate actele doveditoare necesare schimbului, condiţii în care le-a pus în vedere să le depună, în caz contrar putând să revoce hotărârea de Consiliu.”

Deci, iată că secretarul municipiului recunoaşte în faţa instanţei de apel, că la 26 mai 2003, la data aprobării schimbului de către Consiliul local, B.R. trebuia să fie proprietarul terenurilor schimbate, cu cel al primăriei.

Pe cale de consecinţă, la pronunţarea deciziei judecătoreşti în această speţă, magistraţii vor avea în vedere declaraţia martorei B. din faţa Curţii,în integralitatea ei.

Dacă rapoartele de evaluare ar fi avut un caracter obiectiv şi veridic, în cuprinsul acestora inculpatul S.M.T. trebuia să menţioneze că la data de 26 mai 2003, B.R. nu era proprietar asupra întregii suprafeţe de teren schimbate, dar acest aspect se va remedia până la data încheierii contractului în formă autentică; mai trebuia să învedereze existenţa ipotecii în legătură cu care se impunea menţiunea că va fi radiată în câteva zile.

Este evident că dacă rapoartele de evaluare ar fi conţinut datele reale ale speţei, consilierii nu ar mai fi aprobat schimbul. Rezultă fără dubiu că, inserarea datelor nereale, inclusiv în privinţa valorii terenurilor supuse schimbului, au avut drept unic scop inducerea în eroare a consilierilor, în vederea aprobării schimbului.

Nu poate fi primită susţinerea că Primăria ... nu a solicitat B.R. să anexeze la cererea de efectuare a schimbului, actele din care să rezulte că este proprietarul terenului, această apărare fiind combătută prin declaraţia martorei B.R. din faţa Curţii, de la fila 103 vol. II în care aceasta relevă că „B.R. nu avea extras CF pentru 32.734 mp teren, ci doar pentru 3 ha, dar în schiţa de dezmembrare apărea această suprafaţă de teren, condiţii în care s-a menţionat în hotărâre că se vor prezenta actele doveditoare ale proprietăţii, până la data efectuării schimbului în mod efectiv. La 26 mai 2003 , când s-a aprobat schimbul, B.R. nu avea depuse la Consiliul Local toate actele doveditoare necesare schimbului, condiţii în care le-a pus în vedere să le depună, în caz contrar putând să revoce hotărârea de Consiliu.”

Rezultă că B.R., neavând anexate actele de proprietate, cum era firesc într-o tranzacţie, Consiliul local a fost de acord să amâne depunerea acestora, până la data încheierii contractului în formă autentică, la notar.

206

În privinţa instigării la abuz în serviciu în dauna intereselor publice, pentru a nu fi reiterate, se vor avea în vedere considerentele şi motivarea evocate de către Curte, în privinţa apelului formulat de DNA, care îşi păstrează întru totul valabilitatea.

În mod judicios a fost calculată valoarea mitei la suma de 149.455 euro de către Tribunalul Maramureş, ca fiind diferenţa între valoarea de piaţă a terenurilor proprietatea inculpatului H., stabilită prin expertiza judiciară efectuată în faţa Tribunalului Maramureş, de 400.545 euro, şi suma de 550.000 euro încasată de inculpatul H. de la SC B.R., cu titlu de preţ al terenului înstrăinat, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1474 din 16 mai 2003, la BNP Niculina Căpuşan.

Prin actul de trimitere în judecată, s-a reţinut că obiectul mitei ar fi reprezentat de suma de 490.000 euro, calculată prin scăderea din suma de 550.000 euro primită de inculpatul H., a valorii reale a terenurilor proprietatea acestuia, astfel cum a fost stabilită prin raportul de constatare economico-financiară a specialistului DNA.

Pentru a stabili valoarea reală a terenului, a fost efectuat în faza de urmărire penală un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, în baza rezoluţiei procurorului din 11 iunie 2007.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu îndeplineşte însă exigenţele impuse de art. 112 C.pr.pen.. Conform art. 112 C.pr.pen., „când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.” Aşa cum reiese din analiza articolului mai sus menţionat, ceea ce caracterizează constatarea tehnico-ştiinţifică este urgenţa. Un atare mijloc de probă se impune a fi administrat în vederea procurării datelor oportune rezolvării cauzei, întrucât este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale speţei şi trebuie să se facă, într-un moment apropiat de cel al săvârşirii infracţiunii, deoarece numai aşa constatarea tehnico-ştiinţifică poate surprinde aspecte cu relevanţă deosebită în rezolvarea cauzei penale.

Ori, reiese în mod indubitabil că dispunerea efectuării constatării tehnico-ştiinţifice la 4 ani de la comiterea infracţiunilor, este netemeinică şi nelegală, făcând-se cu încălcarea disp. art.112 C.pr.pen..

Sancţiunea care intervine într-o asemenea situaţie este cea prevăzută de art. 64 alin.(2) C.pr.pen., constatarea tehnico-ştiinţifică fiind un mijloc de probă obţinut ilegal, astfel că nu poate fi folosită în procesul penal.

Pe cale de consecinţă, cele statuate în rapoartele de constatare ale DNA, nu pot fi însuşite de către Curte, judecătorul fondului învederând corect, că acestea au fost efectuate în faza actelor premergătoare, de către specialişti care nu erau independenţi faţă de autoritatea care le-a dispus. Curtea, în apel, a respectat întru totul dreptul la apărare al inculpaţilor, precum şi principiul egalităţii de arme, dispunând administrarea mai multor probe ştiinţifice, la efectuarea cărora au participat şi experţi propuşi de către inculpatul H. şi DNA, conform statuărilor din Deciziile CEDO „Foucher vs. Franţa”, 1997, „Dima vs. România”, 2006, „Coltin vs. Belgia”, 2005.

Rapoartele de constatare ale DNA, fiind efectuate în faza actelor premergătoare, puteau fi luate în considerare de către magistraţi, doar dacă în speţă se respectau de către procuror, prevederile art. 224 alin.(3) C.pr.pen..

Curtea reţine că de la dosarul de urmărire penală lipseşte procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, ce constituie mijloc de probă conform art. 224 C.pr.pen.. Curtea va retine în speţă, incidenţa dispoziţiilor Deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a Curţii Constituţionale care statuează în al. 3 al. art. 224 din Codul de procedura penală că „procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului verbal menţionat, nu pot fi efectuate acte de procedura care să constituie mijloace de probă în sensul

207

prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala şi care să vizeze o anumita persoană bănuită ca fiind autorul infracţiunii”.

Pe cale de consecinţă, în lipsa procesului-verbal menţionat, rapoartele de constatare ale DNA trebuie înlăturate din ansamblul probator administrat.

De asemenea, declaraţiile martorilor C. şi M. (specialiştii DNA), date în faţa Curţii de Apel Cluj , care au susţinut în faţa magistraţilor, concluziile rapoartelor de constatare, vor fi înlăturate, pentru aceleaşi considerente, ele derivând dintr-un mijloc de probă administrat ilegal.

La data de 26 martie 2012, în faţa Tribunalului Maramureş a fost întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară de către experta B.Z., cu participarea expertului parte S.G., care avea ca obiective stabilirea valorii de circulaţie pentru terenurile din str. T. şi S., şi C. în perioada mai-iunie 2003.

La data de 19 aprilie 2012 s-a efectuat şi o completare la acest raport de expertiză, care a concluzionat că terenurile din str. T. şi S. aveau o valoare de piaţă de 400.545 euro, iar cel din C. o valoare de 360.733 euro.

Din declaraţiile expertei B.Z., audiată în faţa Curţii, la fila 105 vol.II, rezultă că în privinţa terenului de pe str. C. „natura terenului de fundare este foarte bună”. Aceeaşi martoră relevă că „însemnătatea valorii unui teren este determinată de scopul în care este achiziţionat şi al utilizării finale”. Precizează că îşi menţine întru totul concluziile statuate în expertiza ataşată dosarului şi în care relevă că terenurile din str. T. şi S. aveau o valoare de piaţă de 400.545 euro, iar cel din C. o valoare de 360.733 euro.

În faţa Curţii, pentru verificarea valorii de piaţă a terenurilor supuse schimbului, s-au efectuat două expertize de evaluare a proprietăţii imobiliare.

Prin expertiza specialistului B.V. s-a statuat că cele de pe str. T. şi S. au o valoare de piaţă de 672.700 euro, iar pentru cel de pe strada C. este de 516.000 euro.

Prin concluziile expertizei întocmite la 17 decembrie 2014, de către o comisie formată din 3 experţi, s-a stabilit o valoare de piaţă pentru terenurile din str. T. şi S. la 194.112 euro, iar pentru cel de pe strada C. la 150.242,05 euro. Concluziile expertizei şi a completării la aceasta efectuate de B.V. vor fi înlăturate, deoarece valorile de piaţă stabilite sunt exagerate, raportat la importanţa economică a terenurilor aparţinând inculpatului H., şi insuficient fundamentate ştiinţific pentru a sta la baza unei hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere că valoarea de piaţă stabilită prin expertiza din 17 decembrie 2014 pentru terenurile situate în str. T. şi S. este de 194.112 euro, iar cea din expertiza efectuată de B.Z. este de 400.545 euro, nu se poate agrava situaţia inculpaţilor în propria cale de atac, rezultând o valoare a avantajelor patrimoniale de care a beneficiat inculpatul H., mai mare decât cea avută în vedere de magistraţi la pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Maramureş.

Din aceste considerente, valoarea de piaţă a terenurilor de pe str. T. şi S., precum şi a celui de pe str. C., avută în vedere de către Curte la judecarea cauzei, va fi cea stabilită prin expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul B.Z. în faţa Tribunalului Maramureş.

Susţinerea judicioasă a Tribunalului Maramureş va fi însuşită de către Curte în sensul că, deşi în aparenţă un contract de vânzare-cumpărare de tipul celui încheiat în cauză este supus principiului libertăţii contractuale, conform art. 969 C.civ. aplicabil la acea dată, părţile fiind libere să stabilească preţul bunului vândut, acesta nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor în condiţiile în care ei aveau cunoştinţă despre operaţiunile ce urmau să fie efectuate. Astfel, beneficiind de complicitatea inculpatului S.M.T., prin raportul de evaluare întocmit de acesta, s-a stabilit o valoare a terenurilor ce îi aparţineau inculpatului H.I. la un nivel nereal, de 465.573 Euro, cu intenţia de a asigura realizarea ulterioară a schimbului de terenuri cu Municipiul ....

208

În aceste condiţii, suma de 149.455 Euro reprezentând diferenţa de preţ dintre valoarea reală a terenului de 400.545 euro şi suma efectiv încasată de inculpatul H.I., constituie un avantaj patrimonial obţinut de acesta, în sensul art. 254 C.pen., de la inculpatul S.B..

Cu privire la existenţa infracţiunii de luare de mită, raţiunea legiuitorului prin edictarea normei juridice incriminatoare prev. în art. 254 cp, este de a preveni şi combate corupţia unor funcţionari, aspect ce periclitează grav normala evoluţie a relaţiilor de serviciu, precum şi prestigiul instituţiei respective. În îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, funcţionarul public sau orice alt funcţionar, nu trebuie să fie influenţat de interese materiale, de obţinere a unor foloase ce nu i se cuvin. El este ţinut să-şi îndeplinească îndatoririle în mod corect, să nu le trafice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Orice act contrar îndatoririlor legal stabilite - ce intră în competenţa funcţionarului – prin care acesta urmăreşte obţinerea unui profit sau satisfacerea unui interes, are ca rezultat perturbarea gravă a relaţiilor de serviciu, şi a intereselor generale ale societăţii, inducând un sentiment de neîncredere în rândul opiniei publice, în autorităţile statului, ori alte persoane juridice.

Obiectul juridic generic al infracţiunii de luare de mită este constituit din relaţiile sociale privitoare la normala evoluţie a raporturilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se, prin intermediul dispoziţiei normei juridice penale, o anumită conduită funcţionarilor sau oricărei persoane care prin acţiunea sa poate periclita aceste relaţii sociale.

Obiectul juridic special al infracţiunii de luare de mită îl constituie segmentul de relaţii sociale a căror normală formare , desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu încredinţate lor, şi fără a combate faptele de venalitate prin care se aduce atingere bunului mers al unităţilor şi autorităţilor publice, persoanelor juridice de interes public, şi se lezează, implicit, interesele legale ale persoanelor particulare. Este vorba de o dublă garanţie, pe de o parte, prin asigurarea probităţii în comportamentul funcţionarilor, probitate care constituie o valoare socială indispensabilă pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar, pe de altă parte, prin apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare.

Infracţiunea de luare de mită este o infracţiune cu subiect activ calificat, autor al acesteia putând fi doar un funcţionar public, sau un alt funcţionar. Potrivit art. 147 C.penal, prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

În ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public a inculpatului H.I., Curtea reţine că acesta a deţinut în cursul anului 2003 funcţia de consilier local în Consiliul Local ..., fiind totodată membru al Comisiei de urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul aceleiaşi instituţii.

Pentru a putea fi reţinută infracţiunea de luare de mită, fapta trebuie comisă în una dintre modalităţile alternative (pretinde, primeşte, acceptă promisiunea sau nu o respinge) în scopul de a îndeplini , a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act, acţiunea sau inacţiunea trebuie să aibă loc în legătură cu un act privitor la atribuţiile funcţionarului şi fapta trebuie comisă înainte sau în cursul îndeplinirii actului solicitat de mituitor.

Se mai arată în doctrină că banii sau celelalte foloase trebuie să fie necuvenite, adică inculpatul să nu fie îndreptăţit a le pretinde, primi. Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse,primite cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care inculpatul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, Curtea reţine că inculpatul H.I., în cursul lunii martie 2003 a acceptat promisiunea inculpatului S.B. M.

209

constând în acordarea unor foloase, pe care le-a şi primit, deşi nu i se cuveneau, ele implicând şi obţinerea unei sume de bani nedatorate, în schimbul îndeplinirii unor atribuţii de serviciu.

Astfel, din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia inculpatului H.I. din faţa Curţii, a rezultat că acesta, în perioada menţionată intenţiona să vândă mai multe bunuri imobile care îi aparţineau, pentru a obţine lichidităţi necesare finanţării unui hotel (f. 157, vol. V). Totodată, inculpatul cunoştea prin prisma funcţiei deţinute că firma X. ... era deosebit de interesată în a obţine un teren situat pe str. C. din ... şi totodată, reticenţa autorităţilor legale în a-l înstrăina.

În acest context, inculpatul H.I. a acceptat promisiunea inculpatului S.B. M., reprezentant al firmei menţionate să cumpere terenurile ce îi aparţineau, promiţându-i în schimb că îl va sprijini şi respectiv, nu se va opune unui schimb de terenuri cu Municipiul ..., schimb a cărui aprobare intra în competenţa decizională a Consiliului Local ..., conform art. 123 alin. 4 din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 254 C.pen., una dintre cerinţele esenţiale ale elementului material al infracţiunii de luare de mită este ca obiectul mitei să constea în bani sau alte foloase, această din urmă noţiune incluzând orice profit sau avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Sfera noţiunii de foloase este largă, incluzând, aşa cum se arată în practica judiciară, ca obiect al acţiunii de mituire chiar „achiziţionarea de către mituitor, de la funcţionar, a unui imobil supraevaluat, în raport cu valoarea de piaţă a acestuia.”

Este corectă în acest sens, susţinerea procurorului „că însuşi faptul vânzării în sine a unui astfel de teren, constituie un folos necuvenit, dobândit de inculpatul H., idee ce trebuie raportată la lipsa de atractivitate a acelor loturi, şi la rapiditatea cu care le-a înstrăinat”.

Mai mult, Curtea reţine că inculpatul H.I. a realizat dincolo de „folosul” menţionat şi un avantaj patrimonial cuantificabil, constând în diferenţa dintre preţul încasat, de 550.000 Euro şi valoarea de circulaţie (de piaţă) reală a imobilului înstrăinat, aceea de 400.545 euro, respectiv suma de 149.455 euro.

Desigur că inculpatul H. era îndrituit la plata preţului terenului vândut firmei X., dar aici se pune problema de moralitate a unei asemenea convenţii, dată fiind calitatea părţilor implicate în tranzacţie. Astfel, nu poate fi omis faptul că firma X. încercase şi anterior, dar fără succes, dobândirea terenului din str. C.. Apoi, trebuie observat că cealaltă parte contractantă era tocmai familia inculpatului H. – consilier local şi membru în Comisia de urbanism – cu atribuţii de serviciu în aprobarea schimbului de terenuri, intervenit ulterior cumpărării acestora, de către firma X., de la el.

Mai mult, câtă vreme probele ştiinţifice au dovedit o valoare de piaţă de 400.545 euro pentru terenurile aparţinând inculpatului H., dar acesta a încasat de la firma X. suma de 550.000 euro, apare evident că suma de 149.455 euro nu este datorată de către cumpărător, fiind întrunite cerinţele art. 254 C.pen., în sensul ca „foloasele să nu fie datorate”.

Nu se poate susţine că nu există infracţiunea de luare de mită, pentru că terenurile inculpatului H., vândute către B.R. au fost mai valoroase decât cel situat în str. C., astfel că neexistând diferenţă de valoare între cele două terenuri, nu subzistă obiectul mitei,deoarece probele ştiinţifice atestă fără echivoc că valoarea de piaţă a terenurilor inculpatului H. a fost de 400.545 euro.

Ori, câtă vreme, pe un asemenea teren, firma X. i-a achitat în plus 149.455 euro, fără nicio justificare, este evident că mita a fost camuflată în preţul de vânzare al terenurilor, reprezentând „contravaloarea” votului în Comisia de urbanism şi plenul Consiliului Local.

Pe de altă parte, faptul că mita a fost disimulată în preţul terenului înstrăinat către B.R., rezultă fără echivoc din împrejurarea că, deşi contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la 16 mai 2003, când era normală achitarea contravalorii bunurilor înstrăinate, plata s-a făcut de către B.R. doar la 19.06.2003, când inculpatul H. îşi îndeplinise în totalitate

210

obligaţiile asumate faţă de inculpatul S., deşi firma X., potrivit susţinerilor inculpatului S., dispunea de cei 550.000 euro încă din luna martie 2003.

Curtea reţine că în practica constantă a instanţei supreme s-a hotărât că „infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului sau acceptării lui, sau nerespingerii promisiunii, şi nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinşi sau promişi.”

Rezultă fără dubiu că infracţiunea de luare de mită s-a consumat la finele lunii martie 2003, la prima discuţie dintre inculpaţii S. şi H., avută pe terasa restaurantului inculpatului H..

Referitor la cea de-a doua cerinţă a elementului material specific infracţiunii de luare de mită, respectiv ca foloasele pretinse sau acceptate de funcţionar să nu fie datorate acestuia în mod legal, Curtea constată că în cauză nu exista un raport juridic în baza căruia inculpatului S. sau firmelor în interesul cărora acesta acţiona, să le incumbe obligaţia de a cumpăra imobile aparţinând inculpatului H.I. sau familiei acestuia, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că nu au fost achiziţionate pentru construirea unui supermarket, ci pentru a forma obiectul unui viitor schimb.

Înalta Curte a statuat că „fapta funcţionarului de a pretinde, accepta sau a nu respinge, direct sau indirect, foloase materiale în condiţiile prev. în art. 254 cp, constituie infracţiunea de luare de mită, indiferent dacă a dobândit sau nu, efectiv folosul, numai după îndeplinirea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu.”

Tot în practica judiciară s-a statuat că „atunci când infracţiunea de luare de mită se comite în modalitatea „pretindere, acceptare sau nerespingere”, ea se consumă odată cu acţiunea respectivă a inculpatului, chiar dacă banii sau foloasele pretinse sau promise nu se predau de către cel căruia i s-au pretins sau care le-a promis”.

Sub aspectul celei de-a treia cerinţe esenţiale a elementului material, respectiv ca pretinderea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii, sau primirea foloaselor să fie realizată anterior sau concomitent îndeplinirii atribuţiei de serviciu a funcţionarului, instanţa reţine următoarele:

Din probele administrate în cauză a rezultat că înţelegerea dintre inculpatul H.I. şi inculpatul S.B. M. s-a realizat în luna martie 2003, la momentul când aceştia s-au întâlnit pe terasa unui restaurant ce îi aparţinea primului. Potrivit propriilor declaraţii ale inculpaţilor, cu ocazia acelei întâlniri aceştia au căzut de acord cu privire la imobilul ce urma să fie vândut şi preţul ce trebuia plătit.

Or, în raport de dispoziţiile art. 254 C.pen. simpla acţiune de acceptare a promisiunii şi nerespingerea acesteia, urmată apoi de primirea efectivă a banilor, ca modalitate alternativă de realizare a elementului material a infracţiunii de luare de mită este suficientă pentru ca infracţiunea să se consume, situaţie aplicabilă şi în cauza de faţă.

Luarea de mită este o infracţiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins, a acceptat sau nu a respins banii, sau alte foloase necuvenite, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri.

Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând repetat că atâta vreme cât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcţionari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanţă faptul că banii sau foloasele promise, au fost date după efectuarea actului.

Astfel, rezultă fără dubiu că data acceptării promisiunii cumpărării terenurilor supraevaluate şi a nerespingerii acesteia, este cea a primei întâlniri dintre inculpaţii S. şi H.,

211

la sfârşitul lunii martie a anului 2003. Primirea foloaselor necuvenite s-a realizat la data plăţii prin bancă a sumei de 149.455 euro, respectiv 19.06.2003.

Curtea reţine că primirea s-a făcut în mod direct.Referitor la cea de-a patra cerinţă esenţială a elementului material a infracţiunii de

luare de mită, respectiv ca actul a cărui îndeplinire, neîndeplinire sau întârziere a îndeplinirii se condiţionează de primirea banilor sau altor foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, Curtea reţine următoarele:

Din probele administrate în speţă, scrise şi testimoniale, a rezultat cu certitudine că inculpatul H.I., prin prisma funcţiilor deţinute era la curent cu interesul deosebit manifestat de către firma X. ... pentru dobândirea terenului situat pe str. C..

Curtea reţine că acceptarea promisiunii foloaselor necuvenite s-a făcut în scopul de a efectua un act de serviciu (inculpatul H.I. a votat favorabil în şedinţa Comisiei de Urbanism, astfel cum rezultă din foaia de prezenţă şi avizul favorabil al acestei comisii); totodată, primirea s-a făcut şi în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, aspect ce rezultă din încălcarea dispoziţiilor art.47 alin.l din Legea nr.215/2001, întrucât el nu a anunţat existenţa interesului patrimonial personal existent, astfel cum textul de lege îl obliga.

Astfel, prezenţa şi votul în comisie, cât şi în cadrul şedinţei Consiliului Local din 26.05.2003, sunt acte de serviciu ce intră în sfera noţiunii de „competenţă parţială", admisă de practică şi jurisprudenţă, ea făcând parte din actele de serviciu ale funcţionarului. Astfel, votul din Comisia de Urbanism a fost determinant, având ca efect unanimitatea şi avizul pozitiv, aşa cum au arătat martorii S.D., B.R., C. E., iar abţinerea exprimată ca şi vot (şi nu retragerea, conform legii) a contribuit la realizarea cvorumului, deoarece conform art. 64 din Legea nr. 215/2001, hotărârile se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

Curtea reţine că relevante sub aspectul atribuţiilor de serviciu ale inculpatului H.I. condiţionate de primirea foloaselor sunt două aspecte: în primul rând, în calitate de membru în Comisia de urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul Consiliului Local ..., inculpatul H.I. s-a pronunţat în mod expres în şedinţa din data de 15.04.2003, după perfectarea înţelegerii cu inculpatul S.B. M., în favoarea avizării trecerii terenului situat pe str. C. din domeniul public al Municipiului ... în domeniul privat, însă nu şi pentru vânzarea acestuia, întrucât cunoştea că vânzarea nu s-ar fi putut realiza decât prin licitaţie publică, existând riscul ca imobilul să fie cumpărat de altcineva.

Al doilea aspect care dovedeşte existenţa înţelegerii frauduloase dintre inculpaţi, este faptul că deşi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1474/03 s-a încheiat la data de 16.05.2003, plata preţului de 550.000 Euro de către S.C. B.R. S.R.L. s-a realizat prin virament bancar abia la data de 19.06.2003, respectiv numai după aprobarea schimbului de terenuri de către Consiliul Local în şedinţa din data de 26.05.2003 şi încheierea contractului de schimb la data de 11.06.2003.

Aceasta în condiţiile în care inculpatul B. S. a precizat prin declaraţia dată că S.C. B.R. S.R.L. avea aprobat un buget pentru achiziţionarea terenurilor de către firma X. ..., iar preţul de 550.000 Euro fusese acceptat de către reprezentanţii firmei germane încă din luna martie 2003.

Referitor la competenţa decizională a inculpatului H.I. în îndeplinirea actului de serviciu, condiţionat de primirea banilor sau altor foloase, judicios a reţinut Tribunalul Maramureş că din interpretarea dispoziţiilor art. 254 C.pen. reiese că împrejurarea că funcţionarul are numai o competenţă parţială în cadrul uneia colective, nu înlătură prezenţa cerinţei speciale a elementului material a infracţiunii de luare de mită.

Mai mult, Curtea reţine că ÎCCJ a hotărât că „acea condiţie prevăzută în art. 254 alin.(1) Cp, ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, sau structură deliberativă şi de decizie – consiliul

212

local – dar inculpatul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.”

În speţă, inculpatul H., făcând propagandă investiţiei X., a contribuit însă, nu determinant, la influenţarea adoptării hotărârii de către consilieri, privind schimbul de terenuri.

De asemenea, ÎCCJ s-a pronunţat în sensul că „pretinderea, acceptarea promisiunii sau primirea de foloase de către un funcţionar, pentru a îndeplini un act, în privinţa căruia are atribuţii de serviciu, chiar limitate, pentru realizarea actului final, constituie infracţiunea de luare de mită”.

Tot Înalta Curte a statuat că „infracţiunea de luare de mită subzistă în cazul în care faptele la care se referă textul de lege se săvârşesc in scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului şi în situaţia când actul nu constituie decât componenta unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari, având atribuţii legate de aceasta.” (consilierii în cadrul consiliului local).

Sub aspectul laturii subiective, Curtea reţine că inculpatul H. a acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop, conform art. 19 pct. 1 lit.a) Cod penal, respectiv acesta a acceptat promisiunea cumpărării terenurilor şi ulterior a primit folosul şi suma de bani aferentă, în scopul de a vota în comisia de urbanism şi în şedinţa consiliului local din 26 mai 2003.

Infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă, deoarece inculpatul îşi dă seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii, sau foloasele pe care le pretinde sau le primeşte sau care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să accepte sau, să nu respingă, promisiunea ce i s-a făcut; în acelaşi timp, inculpatul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte.

În sinteză, în sarcina inculpatului H., Curtea va reţine infracţiunea de luare de mită, dovedindu-se că suma de bani primită, de 149.455 euro s-a constituit în contraprestaţia reţinută în rechizitoriu, adică votul în comisia de urbanism şi în plenul consiliului local. De asemenea, raportul de expertiză şi completarea la acesta efectuat de B.Z., au demonstrat că valoarea de piaţă a terenurilor din str. T. şi S. este de 400.545 euro, dar inculpatul H. a încasat de la firma X. 550.000 euro.

Aşa fiind, rezultă că încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află într-o legătură de cauzalitate directă cu votul exprimat de către inculpatul H., în cadrul Comisiei de urbanism şi al Consiliului local, rezultând astfel intenţia directă a acestuia în săvârşirea infracţiunii.

De aceea, confiscarea sumei de 149.455 euro este judicioasă, ea provenind din infracţiunea comisă de inculpat.

Expertiza geotehnică depusă la dosar de către inculpatul H., având caracter extrajudiciar, nu va fi avută în vedere la pronunţarea soluţiei.

Apărarea inculpatului în sensul că nu poate fi acuzat că şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, fapt ce rezultă din împrejurarea că proiectul de hotărâre şi hotărârea prin care s-a aprobat schimbul de terenuri a purtat viza de legalitate a secretarului, nu poate fi primită, deoarece secretarul nu avea de unde să cunoască, înţelegerile secrete, clandestine, intervenite între inculpaţii H. şi S. privind vânzarea şi schimbul de terenuri, pentru a-şi da seama dacă votul exprimat de apelant a fost corect sau nu, iar pe de altă parte, martora B. chiar declară că „nu a cunoscut că terenurile B.R. aparţinuseră anterior inculpatului H..”

Aşa fiind, secretarul nu putea cunoaşte resorturile psihice ce l-au determinat pe inculpatul H. să se abţină de la vot, şi să poată aprecia caracterul ilegal al hotărârii aprobate, cu atât mai mult cu cât hotărârile se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, deci nu numai cu votul lui H..

213

Pe de altă parte, este evident că toate proiectele de hotărâri ale Consiliului local sunt legale, aspectele infracţionale putând surveni în modul de exprimare a votului de către consilieri, la adoptarea lor.

Curtea reţine că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, in cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, confirmarea sau absenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art 103 NC.PR.PEN., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este operaţiunea finală a activităţii de probaţiune, care permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii. Mai mult, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată şi în dispoziţiile art.6 paragr.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecinţe: a) în privinţa organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului; b) în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.

În sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie – astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP şi art.99 NC.PR.PEN. – îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată în privinţa celor trei inculpaţi, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăţia acestora.

Folosirea ca probe a declaraţiilor administrate în faţa procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 şi paragraf 3 lit. d din Convenţie, în condiţiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpaţii să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce a dat declaraţii împotriva lor, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, aşa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declaraţie dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecăţii, aşa cum se învederează în deciziile CEDO „Dănilă contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franţei prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziţii respectate în speţa

214

de faţă, martorii acuzării şi ai apărării fiind ascultaţi nemijlocit în faţa inculpaţilor şi a instanţei.

Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanţei ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze şi pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, aşa cum se arată şi în decizia din 4 iulie 1979 în cauza „X contra Germaniei nr. 8414/1978”, dispoziţie respectată în prezenta speţă.

Declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpaţilor apelanţi făcute în faţa Tribunalului Maramureş şi ale Curţii, sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestora de consecinţele penale ale faptelor lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art.5 din NC.PR.PEN. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Deşi inculpaţii apelanţi, în faţa judecătorilor, au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnaţi pe nedrept, susţinerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată o soluţie de achitare totală a inculpaţilor (inc. H.), condamnarea lor pronunţându-se de către Curte, deoarece instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către apelanţi.

Deoarece infracţiunea de luare de mită a fost dovedită fără echivoc, iar în privinţa individualizării judiciare a pedepsei aplicate a fost admis apelul DNA, fiind majorat cuantumul sancţiunii şi schimbată modalitatea de executare a pedepsei, este evident că apare admisibil apelul inculpatului, doar cu privire la incidenţa art. 16 lit. b) CPP, rap. la art. 396 alin.(5) CPP pentru cea de-a doua infracţiune imputată prin actul de sesizare al instanţei.

Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului H.I. este fondat doar în privinţa stabilirii lipsei vinovăţiei prevăzută de lege referitor la instigarea la abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în inexistenţa prejudiciului, şi încadrarea juridică a acestei fapte, deoarece de la data trimiterii în judecată şi până în prezent, articolul 17 din Legea nr. 78/2000, invocat în rechizitoriu a fost abrogat, de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187/2012, sens în care în baza art. 421 pct. 2 lit.a) CPP, se va admite împotriva Sentinţei penale nr. 323 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o va desfiinţa în aceste limite, şi judecând:

În baza art. 16 lit.b) rap. la art. 396 alin.(5) CPP, va achita pe inculpatul H. de sub învinuirea comiterii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 VCP rap. la art.248 şi 2481 VCP, cu referire la art. 254 alin.(1)VCP, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi cu art. 31 VCP, şi cu art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 25 CP, art. 248, 2481 CP, rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) CP, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi cu art. 31 CP.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, ca urmare a stabilirii vinovăţiei inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită.

215

Întrucât toate probele ştiinţifice efectuate în apel au fost dispuse din oficiu de către instanţă, acestea vor fi suportate din sumele avansate de stat, în baza art. 272 alin.(1) C.proc.pen.

Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului vor rămâne în sarcina statului în baza art. 275 alin.(3) CPP. (….) (Judecător Delia Purice)

14. Abuz în serviciu. Achitare. Lipsa prejudiciului

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27 mai 2015Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 iunie 2012, i-a condamnat

pe inculpaţii: H.I., în temeiul art. 254 alin,(1) CP, rap. La art. 6 din Legea nr.78/2000, pentru

comiterea infracţiunii de luare de mita, la o pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a IIa si lit. b) cp; în temeiul art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit. În temeiul art. 254 alin. 3 C.pen. coroborat cu art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 Euro.

În temeiul art. 353 C.pr.pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului H.I., instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., a achitat pe inculpatul H.I., pt. săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 248 şi 2481 C.pen., raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.pen.

A luat act că partea vătămată – Municipiul ..., reprezentat prin primar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

(…)(…) instanţa [ a reţinut ] că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. (…)Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul judiciar B.Z.,

utilizând metoda comparaţiei de piaţă s-a concluzionat că terenurile situate pe str. T. şi S., în suprafaţă de 32.734 mp aveau o valoare totală de 400.545 Euro, mai mare decât valoarea medie a terenului situat pe str. C., de 348.150 Euro (şi chiar şi decât valoarea maximă, de 360.733 Euro) – f. 229, vol. IV.

În aceste condiţii, prin realizarea operaţiunii de schimb dintre Municipiul ... şi S.C. B.R. S.R.L. nu a fost produs un prejudiciu unităţii administrativ-teritoriale. (…)

În consecinţă, constatând că activităţile desfăşurate de inculpatul H.I. nu au avut ca efect determinarea consilierilor locali să îşi exercite dreptul de vot în necunoştinţă de cauză, iar prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 297/26.05.2003 nu a fost cauzat un prejudiciu bugetului unităţii administrativ-teritoriale, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 248, 2481 C.pen. raportat la art. 17 lit. d din Legea

216

nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.pen., instanţa [a dispus] achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. (…)

Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – Biroul Teritorial ... şi inculpaţii H.I., S. M. B. şi S.M.T..

Prin motivele scrise şi orale, procurorii DNA au criticat sentinţa Tribunalului pentru netemeinicie, în privinţa inculpaţilor H.I. şi S.M.T..

Astfel, s-a învederat în privinţa inculpatului H.I., că pericolul concret al infracţiunii de luare de mită rezidă din calitatea de consilier local pe care o avea acesta în Consiliul Local ..., calitate ce presupunea o conduită exemplară, în sensul obţinerii de avantaje pentru comunitatea pe care o reprezenta şi nicidecum pentru sine. De asemenea, suma de 149.455 euro obţinută în urma săvârşirii infracţiunii, precum şi atitudinea procesuală a inculpatului, constând în tergiversarea soluţionării cauzei şi nerecunoaşterea faptelor imputate, justifică aplicarea unor pedepse ferme, în regim de detenţie, care să contribuie la resocializarea sa viitoare, pozitivă.

În privinţa instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 CP rap. la art.248, 248 indice 1 cp, rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) cp şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 cp, procurorii au învederat că soluţia Tribunalului este netemeinică, achitarea inculpatului H.I. dispunându-se prin ignorarea probelor administrate în faza de urmărire penală.

(…)Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la

următoarele constatări:

(…)Cu privire la apelul DNA

(…)

Cu privire la solicitarea de condamnare a inculpatului H. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice:

Activităţile de interes public se realizează prin intermediul funcţionarilor, motiv pentru care este necesar ca aceştia să-şi îndeplinească corect şi conştiincios îndatoririle de serviciu şi să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri necuvenite.

Pe de altă parte, buna desfăşurare a activităţilor de interes public este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii ar fi coruptibili sau ar putea fi influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, de persoane din afară,prin oferirea de foloase ce nu li se cuvin.

Infracţiunile de serviciu nu pot fi săvârşite decât de funcţionari, iar unele dintre acestea sunt infracţiuni de rezultat.

In cazul lor, atingerea adusă relaţiilor sociale ocrotite de lege se concretizează într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, ori al unei unităţi din cele prevăzute de art. 145 cp, sau într-o pagubă produsă patrimoniului acesteia. Tocmai de aceea legiuitorul a incriminat-o distinct în art. 248 cp. Aşadar, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii de serviciu, prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor lor de serviciu.

Dacă fapta are ca urmare cauzarea unei pagube, abuzul în serviciu contra intereselor publice are şi un obiect secundar, constând în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.

217

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunii trebuie să fie săvârşită de inculpat,în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Fără această legătură între activitatea abuzivă a inculpatului şi atribuţiile sale de serviciu nu se poate vorbi de o lezare a relaţiilor sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptei şi în consecinţă nici despre existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Inacţiunea sau acţiunea inculpatului, săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, trebuie să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 cp, sau într-o pagubă produsă patrimoniului acesteia.

În cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice se constată că subiectul activ nemijlocit al faptei este calificat, respectiv trebuie să aibă calitatea de funcţionar public. Tot din definiţia legală a infracţiunii se poate observa că elementul material constă dintr-o acţiune sau inacţiune, respectiv neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos. Termenul de „act” este înţeles în sensul de operaţie care trebuie efectuată de un funcţionar conform atribuţiilor sale de serviciu, acesta revenind in sarcina funcţionarului, potrivit normelor care reglementează activitatea sa.

Trebuie remarcat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice există numai atunci când paguba este efectivă şi concretă.

In speţă, în rechizitoriu se reţine în esenţă că în calitate de consilier local şi membru al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local al Municipiului ..., în cursul lunii mai a anului 2003, inculpatul H. a determinat consilierii locali să voteze în necunoştinţă de cauză proiectul de hotărâre privind schimbul de terenuri dintre Municipiul ... şi B.R., prin care s-a produs o pagubă de 651.195,57 euro instituţiei publice, pentru realizarea scopului foloaselor necuvenite, ceea ce ar constitui instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 25 C. Pen. raportat la art. 248 şi 248 ind. 1 din C. Pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. 1 C. Pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.Pen. Se mai arată în rechizitoriu că inculpatul a beneficiat de majoritate politică în consiliu, de sprijinul Primarului şi de reputaţia de bun om de afaceri, iar pe de altă parte, ascunderea interesului pe care l-a avut, constituie o modalitate de instigare. Totodată, în rechizitoriu se menţionează că actele de determinare au constat în: invocarea unui raport de evaluare ca fiind corect şi obiectiv, în propaganda făcută investiţiei X. şi în votul din Comisia de Urbanism. Curtea reţine că aceste concluzii din actul de sesizare, corespund parţial realităţii faptice.

Din cele redate în rechizitoriu, se poate concluziona că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice a fost comisă prin trei acţiuni: invocarea raportului de evaluare, propaganda făcută investiţiei X. şi votul din Comisia de Urbanism, precum şi într-o inacţiune, respectiv, ascunderea interesului.

a) Invocarea raportului de evaluareMartora B.R. - secretar al municipiului ... a arătat în declaraţia sa din faţa

tribunalului: „Este legală însuşirea de către Consiliul Local a raportului de evaluare întocmit de către inculpatul S.M.T., chiar dacă a fost făcut la cererea unei entităţi private, singura cerinţă, fiind aceea de a fi întocmit de un expert autorizat.”

Mai mult, în faza de urmărire penală, martorul P. Călin, consilier local precizează că „nu-şi aminteşte să fi văzut documentaţia ataşată proiectului de hotărâre de consiliu local şi nici să se fi discutat despre vreun raport de evaluare”; prin urmare, inculpatul H. nu a invocat la 26 mai 2003 raportul de evaluare întocmit de inculpatul S.M.T..

În faza de urmărire penală, martorul M. D., consilier local, declară că „nu a văzut această documentaţie şi nu s-a discutat despre vreun raport de evaluare”, reieşind astfel că în şedinţa consiliului local din 26 mai 2003, inculpatul H. nu a invocat raportul de evaluare întocmit de inculpatul S.M.T..

218

La fel declară şi martorul B. I. în faza de urmărire penală, în sensul că „La proiectul de hotărâre privind schimbul de terenuri nu era ataşat nici un document şi că nu s-a discutat despre vreun raport de evaluare”, rezultând astfel că în şedinţa consiliului local din 26 mai 2003, inculpatul H. nu a invocat raportul de evaluare efectuat de inculpatul S.M.T.. În faza de judecată, în faţa tribunalului – fila 71, martorul B. a făcut nuanţări în sensul că „a învederat că inculpatul H. nu a efectuat nici un demers asupra lui, direct sau indirect , sau prin intermediul altor persoane pentru a vota într-un fel. A precizat că nu a cunoscut faptul că unul din terenurile ce făceau obiectul schimbului îi aparţineau inculpatului H., şi dacă ar fi cunoscut această împrejurare s-ar fi opus realizării lui”. În faţa Curţii a fost audiat la 25 martie 2015 şi a învederat următoarele: „noi nu prea studiam actele depuse în mapă, bazându-ne pe vizele date de specialiştii din primărie şi de secretara B.R., care participa la toate şedinţele de consiliu local şi comisii. Nu studiam actele din mapă datorită volumului mare de lucru ce-l aveam.” Susţine că „întotdeauna consilierii, la schimburile de terenuri urmăreau să avantajeze primăria”. Întrebat fiind de către magistraţi de ce nu a relatat acest aspect şi în faza de urmărire penală, martorul a replicat că întrebarea pusă de preşedintele completului de judecată i-a adus aminte de acest aspect, pe care a uitat să-l reliefeze organului de urmărire penală.

Revenirile şi precizările martorului nu sunt justificate cu nimic, pentru că ele, dacă erau reale, trebuiau făcute în aceeaşi manieră şi în faţa procurorului DNA, care nu rezultă să fi influenţat în vreun mod depoziţia acestuia.

Dar, Curtea reţine, că nici din declaraţia martorului B. nu rezultă invocarea raportului de evaluare de către inculpatul H. în şedinţa consiliului local din 26 mai 2003, act efectuat de către inculpatul S.M.T..

În acelaşi sens declară şi martorul F. I. în faza de urmărire penală, în faţa tribunalului – fila 225 şi în faţa Curţii – fila 78 vol. IV, unde arată că proiectul X. s-a discutat doar în comisia de urbanism şi buget finanţe, învederând că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală.

Aceeaşi împrejurare rezultă şi din declaraţia martorului M.F.V. din faza de urmărire penală, fila 215, din faţa tribunalului, fila 733 şi din faţa Curţii, fila 116 vol. IV. Martorul relevă că proiectul X., având şi avizele unor comisii de specialitate, nu l-au verificat în amănunt. Exista şi o mapă ce putea fi consultată de către consilieri, înaintea fiecărei şedinţe, dar nu a cunoscut împrejurarea că B.R. nu era proprietar pe întreaga suprafaţă de teren la data schimbului, tocmai pentru că nu a studiat în amănunt actele din mapă.

De asemenea, martorul F.A., în declaraţiile date la procuror, în faţa tribunalului – fila 111 şi la 25 martie 2015 în faţa Curţii, relevă că „în consiliul local ... şi în comisiile de specialitate ale acestuia, nu s-a discutat proiectul de hotărâre vizând schimbul de terenuri şi nici nu s-a prezentat vreun raport de evaluare care să stea la baza acestuia”, reieşind astfel că la 26 mai 2003, în şedinţa consiliului local, inculpatul H. nu a invocat raportul de evaluare efectuat de inculpatul S.M.T..

În acelaşi fel, declară şi martorul N.B.S.D., atât la procuror cât şi în faţa Tribunalului – fila 222 şi în faţa Curţii la 25 martie 2015, fila 129 vol.IV. Acesta a învederat că „a participat la vot în necunoştinţă de cauză şi nu a verificat mapa cu acte. A ţinut cont când a votat de vizele date de personalul de specialitate din primărie şi s-a bazat pe buna lor pregătire profesională. Dacă ştia de construirea supermarketului nu vota, pentru că nu este oportună edificarea acestuia în centrul oraşului.”

Şi martorul M.A., în faza de urmărire penală relevă că „nu a văzut raportul de evaluare” rezultând astfel că inculpatul H. nu a invocat la 26 mai 2003 raportul întocmit de inculpatul S.M.T..

Pe cale de consecinţă, din coroborarea declaraţiilor martorilor rezultă că inculpatul H. nu a invocat în cadrul consiliului local raportul de evaluare, că nu a influenţat prin

219

atitudinea sa votul consilierilor din plenul consiliului şi că însuşirea acestuia în cadrul şedinţei consiliului local a fost decisă de consilieri.

b) Propaganda făcută investiţiei X..Faptul că în ... urma să se construiască un supermarket X. a determinat consilierii să

voteze pentru această investiţie şi nicidecum presupusa propagandă făcută de inculpatul H.. În acest sens este declaraţia martorului T.I., din faza de urmărire penală, care declară

că a votat exclusiv pentru ideea de investiţie străină în municipiul ...”.La fel declară şi martorul P.G. în faza de urmărire penală, în sensul că „proiectul i-a

fost prezentat ca investiţie, astfel că a votat favorabil schimbul de terenuri”. De asemenea, martorul M.A., consilier local, în faza de urmărire penală, arată că „a

votat favorabil proiectul exclusiv pentru brandul X.”. Mai mult, şi martorul F. I. în declaraţia din faţa tribunalului din 18 ianuarie 2010

învederează că în cursul anului 2003 a luat la cunoştinţă de intenţia X. de construire a unui supermarket. „Împreună cu ceilalţi consilieri am fost entuziasmaţi şi am hotărât aprobarea acestui proiect după ce fusese identificat terenul care se putea folosi.”

Şi martora B.R., în declaraţia din faţa tribunalului din 18 ianuarie 2010 afirmă că ”în acea perioadă o asemenea investiţie a fost apreciată pozitiv, întrucât nu existau supermarketuri în oraş”. În egală măsură, aceeaşi martoră, în faza de urmărire penală, relevă că „inculpatul H.I., înainte de aprobarea schimbului de terenuri a făcut o pledoarie în consiliul local pentru investiţii, inclusiv X., pe raza municipiului ...”. Aceeaşi pledoarie a avut-o inculpatul şi cu prilejul adoptării PUD. Mai mult, susţine martora ”ideea schimbului de terenuri i-a aparţinut tot lui H.I..” Martora învederează în aceeaşi declaraţie că „inculpatul H. chiar i-a spus direct când ea pleda pentru vânzarea terenului parohiei prin licitaţie „suntem în pericol să pierdem investiţia, că alţii, alte oraşe se mişcă mai rapid”.

În acelaşi sens declară şi martorul S.I., în faza de urmărire penală. „Principalul iniţiator al proiectului X. a fost H.I., în acea vreme consilier local”.

În faţa Curţii, în declaraţia de la fila 83 vol. IV, învederează că „în prezent îşi dă seama că s-a înşelat asupra afirmaţiei făcută în anul 2008 la procuror, în sensul că H. era principalul iniţiator al proiectului X., susţine că nu a fost aşa, dar nu-şi aduce aminte şi nu poate argumenta această susţinere”

Revenirea nu este justificată cu nimic, astfel că va fi înlăturată, necoroborându-se cu declaraţiile martorei B.R., care a afirmat contrariul, afirmaţie credibilă, datorită calităţii acesteia, de secretar al municipiului ..., care în acelaşi timp a participat la toate şedinţele consiliului local, având astfel cunoştinţă despre activitatea profesională a fiecărui consilier.

De asemenea, martorul C.C. afirmă în faza de urmărire penală că „inculpatul H.I. era persoana interesată în realizarea schimbului”.

În urma coroborării probelor testimoniale, Curtea reţine că înaintea aprobării schimbului de terenuri, inculpatul H. a făcut propagandă investiţiei X. în consiliul local, dar aceasta nu a fost determinantă pentru consilieri în votarea investiţiei.

c) Votul din Comisia de urbanismSusţinerea inculpatului H.I. şi a martorilor V. A. şi P.M.O. din faţa tribunalului, în

sensul că, proiectul de hotărâre vizând schimbul de terenuri nu a fost supus votului în comisia de urbanism, avizul fiind aplicat direct pe proiectul de hotărâre, este combătură prin declaraţia martorului C. E. din faza de urmărire penală, din 5 martie 2008, care arată că „inculpatul H. a votat favorabil în şedinţa comisiei de urbanism, că nu a văzut numele inculpatului în documente” şi precizează că dacă numele unui consilier apărea într-un proiect, acest lucru se anunţa în plen şi el nu vota”. Martorul învederează textual „din câte-mi amintesc H.I. a votat pentru acest schimb”. Surprinzătoare este poziţia martorului în sensul că în faza de urmărire penală relevă textual că „din auzite, pot spune că terenul supus schimbului îi aparţinea lui H., care făcea parte din comisia de urbanism.”, pentru ca în faţa tribunalului,

220

la 14 decembrie 2010, să afirme că „nu am cunoscut că terenul aparţinuse anterior inculpatului H.”, nedând nicio explicaţie cu privire la modificarea declaraţiei din faza de urmărire penală. Curtea reţine că revenirile martorului nu sunt cu nimic justificate, nu sunt credibile câtă vreme nu oferă nicio explicaţie plauzibilă în privinţa modificării conţinutului lor, astfel că va fi avută în vedere susţinerea acestuia din faţa procurorului DNA din 5 martie 2008. Martorul a fost audiat şi în faţa Curţii la 13 mai 2015, ocazie cu care a relevat că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală, precizând că inculpatul H. a votat în comisia de urbanism, pentru schimbul de terenuri. Martorul a învederat că inculpatul H. şi-a exercitat dreptul de vot, chiar dacă s-a abţinut de la acesta în cursul şedinţei din 26 mai 2003.

De asemenea, martora B.R., secretară a consiliului local învederează în faza de urmărire penală „că inculpatul H.I. a votat în cadrul comisiei de urbanism şi că solicitantul S.B. era grăbit să se realizeze investiţia”.

Mai mult, martorul S.D., în faza de urmărire penală, arată că „la baza proiectului hotărârii consiliului local a stat avizul pozitiv al comisiei de urbanism” şi că „nu a cunoscut că va avea loc un schimb de terenuri”. Precizează că „a votat favorabil bazându-se pe buna credinţă a funcţionarilor din primărie şi în considerarea investiţiei”. În faţa tribunalului a relevat că menţine declaraţiile din faza de urmărire penală. În faţa Curţii a precizat că menţine declaraţiile din faza de urmărire penală şi de la tribunal.

În acelaşi sens declară şi martorul F. I. în faza de urmărire penală, în faţa tribunalului – fila 225 şi în faţa Curţii – fila 78 vol. IV, unde arată că proiectul X. s-a discutat doar în comisia de urbanism şi buget finanţe, învederând că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală.

Nu în ultimul rând , C.C., în faza de urmărire penală, în calitate de învinuit, la 21 februarie 2008 relevă că „în cursul şedinţelor comisiei de urbanism la care a participat şi inculpatul H., pe tema investiţiei X., consensul a fost unanim”.

Curtea va lua în considerare declaraţia lui C.C., chiar dacă a fost dată în calitate de învinuit, întrucât această calitate nu o exclude pe cea de martor. Astfel, Curtea Europeană subliniază că termenul „martor” are în sistemul convenţiei, un sens „autonom” (Hotărârea Vidal împotriva Belgiei din 22 aprilie 1992 şi Luca împotriva Italiei). Astfel, din moment ce o depoziţie, indiferent că a fost făcută de un martor stricto sensu, sau de un coinculpat, este susceptibilă să întemeieze, într-un mod substanţial, condamnarea inculpatului, ea constituie o mărturie acuzatorie, iar garanţiile prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţie îi sunt aplicabile (cauza Ferrantelli şi Santangelo contra Italiei din 7 august 1996.)

Curtea reţine astfel, că inculpatul H. a votat în comisia de urbanism, dar atitudinea sa nu a fost determinantă pentru votul consilierilor, în favoarea acestei investiţii.

d) Ascunderea interesului şi abţinereaSusţinerea inculpatului H. că nu a avut nici un interes în cauză, întrucât la momentul

la care schimbul de terenuri a fost supus votului în cadrul consiliului local ..., acestea erau în proprietatea B.R. şi nicidecum a sa, este combătută prin actele scrise ataşate cauzei. Corespunde realităţii că la 16 mai 2003, a intervenit contractul autentic de vânzare-cumpărare între H. P.A., H. A. M., ambii prin H. S. D., şi inculpatul H. pe de o parte, şi B.R., pe de altă parte, în calitate de cumpărător, contract prin care inculpatul H. a înstrăinat terenul supus ulterior schimbului. Din actele dosarului Curtea reţine că la 16 mai 2003, B.R. a cumpărat doar 26.257 mp, şi nu 32.734 mp, diferenţa între cele două suprafeţe fiind dobândită la 28 mai 2003. Dar, pe de altă parte, prezenţa şi votul în comisia de urbanism, cât şi în cadrul şedinţei consiliului local din 26 mai 2003, sunt acte de serviciu specifice funcţionarilor publici. Astfel, votul din comisia de urbanism a fost valabil exprimat de către inculpatul H., iar abţinerea şi nu retragerea de la vot la 26 mai 2003, a fost valorificată în acelaşi sens.

221

Astfel, Curtea reţine că la 26 mai 2003, la şedinţa Consiliului local, inculpatul H. a fost prezent şi a votat abţinere, neinformând astfel, cum îl obliga art. 47 din Legea nr. 215/2001, consiliul local, despre existenţa interesului patrimonial personal şi neretrăgându-se de la vot. Aşa cum am învederat, la data de 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate numai 26.257 mp, şi nu 32.734 mp, cum apare în HCL.

Suprafaţa diferenţă de teren, până la 32.734 mp a fost dobândită de B.R., abia la 28 mai 2003, când la Biroul notarului public C.N., sub nr.1635, s-a autentificat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1474 din 16 mai 2003, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate cauzei în volumul 6 u.p., fila 408-409.

Astfel, rezultă fără dubiu că suprafaţa de 6477 mp a fost vândută de inculpatul H. către B.R., după data şedinţei de consiliu local, interesul patrimonial al inculpatului, fiind astfel evident şi actual.

Cu toate acestea, Curtea reţine că pentru a putea fi în prezenţa participaţiei penale în forma instigării trebuie îndeplinite mai multe condiţii:

a) să existe o activitate de determinare a instigatorului asupra instigatului;b) activitatea de determinare să privească săvârşirea unei fapte penale;c) să nu existe o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârşi fapta;d) activitatea de determinare să aibă efect, adică să ducă la acceptarea ideii de a

săvârşi fapta şi la hotărârea lui de a o săvârşi;e) cel instigat să fi trecut la executarea faptei.Determinarea instigatului de a comite o infracţiune trebuie să aibă caracter idoneu,

adică să aibă aptitudinea in concreto de a inocula acestuia rezoluţia infracţională, în absenţa căreia instigatul nu ar fi luat hotărârea să comită fapta. Or, din nici un mijloc de probă, nu rezultă caracterul idoneu al determinării, chiar şi în condiţiile în care cele arătate în rechizitoriu ar corespunde adevărului. Este greu de acceptat cum anume, o inacţiune (ascunderea presupusului interes) ar fi putut avea aptitudinea de a induce ideea comiterii unei infracţiuni.

In argumentarea inexistenţei instigării la abuz în serviciu contra intereselor publice, în modalitatea reţinută de parchet sunt relevante declaraţiile martorilor în general şi declaraţiile consilierilor locali, în special, care au subliniat că nu au fost presaţi sau influenţaţi în vreun mod, cu privire la votul acordat proiectului de hotărâre privind schimbul de terenuri dintre municipalitate şi B.R..

Astfel, martorul D.V. – preot, în declaraţia din data de 14.12.2010 din faţa tribunalului arată că: „Inculpatul H. nici direct, nici prin intermediul vreunei alte persoane nu a intervenit la mine pentru întocmirea raportului. Nu cunosc ca acesta să fi intervenit la altcineva." În faza de urmărire penală (f. 185-186 vol. III dosar U.P.) martorul a declarat: „Arăt faptul că numai primarul A.C. a intervenit pentru a determina ca biserica să renunţe la acest teren".

Martorul A.C. – primar, în declaraţia din faţa tribunalului din data de 14.12.2010 arată că: „în acea perioadă inculpatul H.I. nu a avut la mine nici un fel de intervenţii pentru a urgenta sau facilita schimbul de terenuri". În faza de urmărire penală (f. 183-184 vol. III dosar U.P.) martorul a declarat: „Arăt că nu a intervenit nimeni la mine pentru realizarea acestui schimb de terenuri, iar cu H. nu a avut nici o discuţie în acest sens".

Şi martorul C. E. - consilier local, în declaraţia din data de 14.12.2010, în faţa tribunalului arată că: „în acea perioadă inculpatul H.I. nu a discutat cu mine nici direct şi nici prin alte persoane despre proiectul X.".

Şi martorul F. T. - director tehnic în cadrul municipiului ..., în declaraţia din 14.12.2010 din faţa tribunalului susţine că: „Precizez că inculpatul H.I. nu a intervenit în nici un fel în perioada respectivă pentru a-l ajuta pe inculpatul S.B. în legătură cu acest schimb de terenuri".

222

În declaraţia din faţa tribunalului din 14.12.2010 a martorei I.M. C. - şef serviciu patrimoniu -, aceasta învederează că „în acea perioadă nu am discutat cu inculpatul H.I., ci doar cu inculpatul S.B.".

Mai mult, martorul C.C. - director SPAPLU, în declaraţia din 18.01.2011, din faţa tribunalului precizează că: „Arăt faptul că în acea perioadă nu au fost făcute presiuni de către inculpatul H.I.”, declaraţie menţinută în faţa Curţii.

Şi martorul F. I. - consilier local, în declaraţia din data de 18.01.2011, din faţa tribunalului arată că: „Inculpatul H.I. nu a făcut nici un fel de presiuni la adresa mea şi nu am discutat niciodată cu el despre aceste terenuri sau proiectul X.."

De asemenea, martorul N.B.S.D. - consilier local în declaraţia din data de 18.01.2011, în faţa tribunalului, arată că: „menţionez faptul că inculpatul H. nu a intervenit în nici un fel la mine pentru a vota sau nu acel schimb. Nu am avut discuţii, nici ulterior pe această temă cu inculpatul H.."

Martora M.A. M. - consilier local , în declaraţia din data de 15.03.2011 din faţa tribunalului susţine că: „inculpatul H. nici direct şi nici prin intermediul altor persoane, nu a făcut demersuri asupra mea pentru a vota într-un anume fel." În faza de urmărire penală (f. 240-241 vol. III dosar U.P.), martora a arătat: „Precizez faptul că asupra mea nu s-au făcut nici un fel de presiuni sau intervenţii să votez într-un anumit fel legat de X. şi am apreciat că Serviciile şi Comisiile de specialitate şi-au făcut datoria şi au verificat documentele".

Şi martorul M. D. V. - consilier local, în declaraţia din data de 15.03.2011, în faţa tribunalului susţine că: „în acea perioadă inculpatul H. nu a efectuat demersuri asupra mea nici direct şi nici prin intermediul unei alte persoane pentru a mă determina să votez într-un anume fel."

De asemenea, martorul O.A. - consilier local, în declaraţia din data de 15.03.2011 din faţa tribunalului, arată că: „In acea perioadă inculpatul H.I. nu a făcut demersuri în ceea ce mă priveşte direct, sau prin intermediul unei alte persoane, pentru a mă determina să votez într-un anume fel."

Şi martorul M.F.V. - consilier local, în declaraţia din 15.03.2011 din faţa tribunalului, susţine că: „în acea perioadă inculpatul H.I. nu a efectuat nici un demers asupra mea direct sau prin intermediul unei alte persoane pentru a mă determina să votez într-un fel sau altul". În faza de urmărire penală, martorul a declarat: „Nu-mi amintesc ca oportunitatea realizării proiectului X. să fi fost susţinută de către anumiţi consilieri în mod deosebit", declaraţie menţinută şi în faţa curţii, la 27 februarie 2015.

De asemenea martorul P.G. - consilier local, în declaraţia din 15.03.2011 din faţa tribunalului arată că: „în aceeaşi perioadă inculpatul H.I. nu a făcut demersuri direct sau prin intermediul unor altor persoane pentru a mă determina sa votez într-un anumit mod."

Şi martorul B. I. - consilier local, în declaraţia din 15.03.2011 din faţa tribunalului arată că: „în legătură cu aprobarea construirii supermarketului X. sau a schimbului de teren, inculpatul H.I. nu a efectuat nici un demers asupra mea, direct sau prin intermediul altor persoane, pentru a vota în vreun fel."

Şi martora D.S., în declaraţia din 12.04.2011 din faţa tribunalului arată că: „Nu cunosc să se fi făcut vreo presiune sau influenţă pentru urgentarea dosarului privind schimbul de terenuri pentru construirea magazinului X.."

În acelaşi sens, martorul P.A.P. - referent în cadrul SPAPLU, în declaraţia din data de 12.04.2011 din faţa tribunalului arată că: „Asupra mea nu s-a intervenit şi nici nu am auzit ca asupra colegilor mei să fi intervenit cineva cu privire la întocmirea acestui raport."

Şi martorul V. A. - consilier şi membru în comisia de urbanism, în declaraţia din 12.04.2011 din faţa tribunalului arată că: „inculpatul H.I. nu a intervenit direct sau indirect asupra mea pentru a vota într-un anume fel." În faza de urmărire penală (f. 264 vol. III dosar U.P.) martorul a arătat: „Nu a fost făcută nici o presiune sau intervenţie asupra mea".

223

Şi martorul F.Z. - consilier local, în declaraţia din data de 12.04.2011 din faţa tribunalului arată că: „inculpatul H.I., nici direct şi nici prin intermediul unei alte persoane, nu a încercat să mă determine să votez într-un anume fel." În faza de urmărire penală (f. 253 Vol. III dosar U.P.) martorul a declarat: „Nu s-au exercitat şi nici nu-mi amintesc să se fi exercitat presiuni asupra mea pentru a vota într-un fel sau altul".

Şi martorul F.A. G. - consilier local, în declaraţia din data de 12.04.2011 din faţa tribunalului relatează că: „în aceeaşi perioadă inculpatul H.I. nu a încercat nici direct nici prin intermediul unei alte persoane să-mi ceară să votez în vreun fel." În faza de urmărire penală (f. 220-224 vol. III dosar U.P.) martorul a arătat: „Fiind întrebat, asupra mea nu s-au făcut nici un fel de presiuni sau intervenţii".

De asemenea, martorul T.I. - consilier local, în declaraţia din data de 18.10.2011 din faţa tribunalului arată că: „în perioada premergătoare acestei şedinţe, inculpatul H.I. nu m-a contactat pentru a mă determina să votez într-un anume fel, în legătură cu acest schimb de teren"; „precizez că inculpatul H. nu a intervenit niciun moment pentru a mă ruga sau determina să votez în vreun fel, în legătură cu schimbul de terenuri".

Şi martorul S.R. – consilier, în declaraţia din data de 15.11.2011 din faţa tribunalului arată că: „inculpatul H.I. nu a intervenit nici un moment pentru a mă ruga sau determina să votez în vreun fel în legătură cu schimbul de terenuri". Surprinzătoare este poziţia martorului S. în faţa Curţii, unde, revine în totalitate asupra relatărilor din faza de urmărire penală, revenire care nu este fondată în opinia instanţei şi nici justificată în mod credibil, în faţa procurorului arătând că „nu poate explica schimbarea hotărârii consilierilor în legătură cu soarta terenului de pe strada C. şi nu poate explica nici eliminarea prevederilor de către Consiliul Local privind vânzarea acelui teren la licitaţie”; susţine martorul că „acceptând schimbul, automat vânzarea la licitaţie cădea”. Mai mult, relevă că „din documentaţia proiectului nu rezulta faptul că terenul, era grevat de o sarcină.” A mai susţinut martorul că „privind lucrurile în context, declară că acestea nu au fost prezentate în mod corect consiliului local.” Revenirea martorului va fi înlăturată de către Curte, ca necredibilă şi nejustificată, susţinerile din faza de urmărire penală, coroborându-se cu declaraţiile martorei B.R., C.C., S.D. şi F.A..

Mai mult, martorul M.G.A. - consilier local, în declaraţia din data de 13.12.2011 din faţa tribunalului arată că: „în aceeaşi perioadă inculpatul H.I. nu a intervenit direct sau indirect pentru a mă determina să votez în vreun fel schimbul de terenuri".

Şi martorul M.N.D.F. - consilier local, în declaraţia din data de 13.12.2011 din faţa tribunalului arată că: „în acea perioadă inculpatul H. nu a discutat cu mine, nici personal, nici prin intermediul altcuiva pentru a mă determina să votez în vreun fel".

În acelaşi sens declară şi martora R.R. - şef al Biroului de pregătire şi elaborare documente pentru Consiliul Local ..., în data de 11.05.2012 din faţa tribunalului: „Precizez că la acel moment, când a fost supusă dezbaterii consiliului local problema schimbului de terenuri între mun. ... şi soc. B.R., nu mi s-a cerut de către inculpatul H.I. sau de către o altă persoană să efectuez vreo operaţiune în legătură cu pregătirea acelei mape. Precizez că nu am discutat subiectul, cu inculpatul H.I. sau cu ceilalţi inculpaţi şi nu mi s-a cerut nimic în legătură cu acele documente".

Şi martorul P.M.O.R. - consilier local , în declaraţia din faza de urmărire penală (f. 195-196 vol. III dosar U.P.) relatează că: „Nu am fost determinat sau influenţat de dl. H.I. sub nici o formă pentru a susţine sau a vota într-un anumit fel, legat de schimbul de terenuri".

De asemenea, şi martorul S.D. învederează în faza de urmărire penală (f. 207-210 vol. III dosar U.P.): „Doresc să mai precizez că în ceea ce priveşte votul meu, acesta a fost de bună-credinţă, gândindu-mă la dezvoltarea economică a municipiului (...)".

224

Şi martorul M.F.V. - consilier local , în declaraţia din faza de urmărire penală (f. 216-217 vol. III dosar U.P.) susţine că: „Asupra mea nu s-au făcut presiuni pentru a vota într-un fel sau altul realizarea schimbului de terenuri".

Mai mult, martorul F. I. - consilier local , în declaraţia din faza de urmărire penală (258-260 voi. III dosar U.P.) relatează că: „Menţionez că nu s-au făcut presiuni asupra mea în ceea ce priveşte realizarea schimbului, nici de către ceilalţi consilieri aparţinând altor formaţiuni politice şi nici de către cei implicaţi în schimbul efectiv.

Rezultă astfel că martorii, consilierii locali, au învederat în declaraţiile lor, că nu au fost influenţaţi în vreun fel de inculpatul H., cu privire la modalitatea de exercitare a votului în plenul consiliului. În aceste condiţii, reiese că nu a avut loc nicio determinare din partea inculpatului H., de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, asupra consilierilor locali.

Curtea reţine că se mai arată în rechizitoriu la f. 37 că inculpatul H. a determinat consilierii să voteze în necunoştinţă de cauză.

Această reţinere a rechizitoriului nu are corespondent în realitate şi este combătută de declaraţia din data 11.05.2012 a martorei R.R. şef al Biroului de pregătire şi elaborare documente pentru Consiliul Local – de la Tribunalul Maramureş , şi din 25 martie 2015 de la Curtea de Apel fila 131 vol.IV, care relevă că: „la momentul când a fost adoptată hotărârea de schimb, consilierii locali au avut la dispoziţie toate documentele necesare pentru adoptarea hotărârii, fiind întocmite mape pentru grupurile de consilieri ce aparţineau partidelor politice. Martora precizează că atât înainte cât şi după adoptarea hotărârii ,consilierii locali au avut acces la documentaţia care privea acest schimb de terenuri". Martora precizează că unii consilieri studiau uneori actele chiar în biroul acesteia.

Mai mult, O.U.G. nr. 35/2002 privind regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale prevede posibilitatea pe care o au consilierii locali de a face interpelări şi de a solicita informaţii. Astfel, la art. 62 alin. (1) şi (2) se arată : „Consilierii pot solicita informaţiile necesare exercitării mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea vizata sunt obligate să i le furnizeze la termenul stabilit; (2) Informaţiile pot fi cerute şi comunicate în scris sau oral."

În condiţiile in care reiese din declaraţia martorei R.R., că existau mape care conţineau toate informaţiile necesare, mape ce au fost pregătite pentru grupurile partidelor politice şi care au fost la dispoziţia consilierilor locali, coroborat cu posibilitatea de a solicita informaţii prevăzută de OUG nr. 35/2002, nu se poate reţine de către Curte că inculpatul H. i-a determinat pe aceştia să voteze în necunoştinţă de cauză. Faptul că nu s-au informat cu privire la documentele care au stat la baza proiectului le poate fi imputat numai consilierilor, ce au avut o conduită pasivă. Lipsa de preocupare şi interes a consilierilor pentru proiectele de hotărâri ce urmau să se adopte, rezultă fără dubiu din declaraţiile martorilor B., N. B., M. din faţa Curţii, care au relevat că, deşi aveau mape la dispoziţie, ce conţineau proiectele de hotărâri şi actele aferente ce urmau să fie supuse votului, aceştia nu le-au consultat, bazându-se pe vizele date de specialiştii din primărie.”

Mai mult, aceeaşi martoră, R.R., a subliniat corectitudinea procedurii, susţinând : „la momentul când a fost supusă dezbaterii consiliului local problema schimbului de terenuri între mun. ... şi soc. B.R., nu mi s-a cerut de către inculpatul H.I. sau de către o altă persoană, să efectuez vreo operaţiune în legătură cu pregătirea acelei mape".

Lipsa de vigilenţă a consilierilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au ajutat pe inculpatul H., ca să nu fie necesar să insiste şi să-i determine pe colegii săi în adoptarea unei anumite hotărâri, în care acesta a avut interes, deoarece s-a demonstrat că marea majoritate a acestora, nu erau la curent cu ceea ce votau, nu numai la data de 26 mai 2003, ci în mod constant.

225

Astfel, soluţia de achitare pronunţată de Tribunalul Maramureş şi care se va menţine de către Curte, are două componente: inexistenţa instigării şi lipsa prejudiciului cauzat părţii vătămate.

În rechizitoriu (f. 36) se arată că prejudiciul produs instituţiei publice este „în sumă de 651.195,57 Euro, prejudiciu total care are următoarele componente:

- 590.215,67 Euro - diferenţa dintre valoarea de piaţă conform contractului nr. 914/07.05.2003 şi cea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert S.G.;

- 60.792,9 Euro calculată astfel cum s-a stabilit mai sus (prejudiciu rezultat din vânzarea terenului în suprafaţă de 3.378 mp, teren care a fost subevaluat. Prejudiciul a fost stabilit prin rechizitoriu, ca fiind diferenţa dintre valoarea de piaţă şi preţul efectiv încasat de primărie).

Prezintă importanţă faptul că organele de urmărire penală au stabilit acest prejudiciu pornind de la un raport de evaluare întocmit în anul 2001 de către S.G., raport ce a fost necesar în vederea obţinerii unui credit bancar. Acest raport de evaluare nu poate avea valoare probantă, deoarece nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 116 C.pr.pen. şi urm. El este un înscris cu caracter extrajudiciar, care nu reprezintă un mijloc de probă în sensul disp. art. 89 C.pr.pen.

Mai mult, în raportul de expertiză întocmit în faţa Curţii, de către o comisie formată din trei experţi evaluatori ai proprietăţii imobiliare, se învederează că „valoarea stabilită de S.G. la 27 decembrie 2001 privind valorile de piaţă pentru terenurile aflate în zonă periferică este calculată utilizând H.G. 834/1991, la valoarea de 50.000 lei (ROL)/mp iar valoarea calculată de S.M.T. la 15 mai 2003 pentru aceleaşi valori de piaţă a terenurilor aflate în zona periferică industrială, era de 533.900 lei (ROL)/mp, rezultând astfel o creştere de 10,67 ori. Aceste concluzii ale inginerului G. Ş., precum şi cele ale inculpatului S.M.T. au fost formulate la întrebarea punctuală a Curţii faţă de susţinerile specialiştilor DNA în sensul că: „dacă valorile de piaţa pentru terenurile aflate in zona periferica, in zona industrială, puteau creste de 9,93 ori intr-un interval de 1 an si 5 luni, comparând raportul de evaluare întocmit de S.M.T. cu cel al I..G.S.?”

Curtea reţine că răspunsul celor 3 experţi evaluatori este acela că „valoarea stabilita de S.G. la data de referinţa 27.12.2001 este calculata utilizând HG 834/1991 la valoarea de 50.000 lei ROL/mp iar valoarea calculata de S.M.T. la 15.05.2003 este de 533.900 lei ROL/mp, rezultând astfel o creştere de 10,67 ori.

Aceste valori nu sunt comparabile, însă, pentru că fiecare au fost stabilite prin metode diferite de evaluare, cu erori de calcul.

Concluzia experţilor a fost că, nu rezultă o creştere a valorilor de piaţă pentru terenurile aflate în zona industrială de 9.93 de ori, într-un interval de 1 an şi 5 luni, comparând raportul de evaluare întocmit de inculpatul S.M.T. cu cel al inginerului Ş..

Mai mult, martorul S.G. arată în declaraţia sa din faţa Tribunalului Maramureş, că în perioada în care a întocmit acel raport de evaluare, preţurile terenurilor nu erau bine determinate, întrucât piaţa imobiliară din ... era la început: „Arăt că în perioada 2000-2002, nu pot preciza cu exactitate, am întocmit evaluări ale unor terenuri ce-i aparţineau inculpatului H.I., printre care şi un teren pe str. T., din ..., evaluări care erau necesare pentru acordarea unui credit bancar pentru firma inculpatului. Nu pot preciza valoarea terenului pentru care am întocmit evaluări. În acea perioadă nu exista o piaţă imobiliară stabilizată în ..., aceasta fiind la început. Evaluările terenurilor le făceam în funcţie de ofertele de vânzare cumpărare care circulau prin oraş".

Pe de altă parte, prin rechizitoriu se face referire la un contract încheiat în data de 07 mai 2003, prin care a fost înstrăinat un teren în str. G., la un preţ de 60 euro/mp. Acest contract a fost încheiat la aproape, 2 ani de la evaluarea făcută de expertul S.G. şi este absurd să se compare valorile a două terenuri situate în zone distincte şi mai ales valorile acestor

226

terenuri la date diferite, în condiţiile în care piaţa imobiliară s-a aflat într-o continuă schimbare.

Curtea reţine că susţinerea expertului S.G., pe care se întemeiază rechizitoriul, pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului H., este eronată, acest lucru rezultând din concluzia expusă de cei trei experţi evaluatori ai proprietăţii imobiliare, din cuprinsul raportului de expertiză din faţa Curţii din 17 decembrie 2014, care, faţă de întrebarea instanţei: „dacă valoarea de piaţa a terenului deţinut de Primăria ..., la data efectuării schimbului, a fost de 60 euro/mp, dublu fata de cat a stabilit S.M.T.? Deci subevaluat de inculpatul S.M.T.?”, statuează în sensul că : „Valoarea de 60 euro /mp rezultata din contractul autentificat sub numărul 914 din 07.05.2003 invocata prin întrebare este neconcludenta si nerelevanta, deoarece din datele culese de comisia de experţi (douăsprezece comparabile) a rezultat o valoare de piaţa de 13,79 euro /mp pentru suprafaţa de 10 895 mp ( valoarea fără TVA ) pentru terenul de pe strada C.,

Mai mult, aplicând metodologia comparaţiilor de piaţa indicata de Standardele Internaţionale de Evaluare, comisia de trei experţi a constatat ca valoarea de piaţa cea mai probabila si rezonabila a terenului de 10 895 mp este de 13,79 euro /mp la data schimbului, respectiv la 26 mai 2003.

Rezultă astfel, cu puterea evidenţei că în urma schimbului de terenuri între municipalitate şi societatea B.R., nu a rezultat nici un prejudiciu. Acest aspect reiese din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către expert B.Z., cu participarea expertului parte S. G. şi completarea la acest raport.

Expertul B.Z. a arătat în faţa Tribunalului Maramureş că terenul situat în str. T. are o valoare de piaţă de 312.458 Eur., terenul situat în str. S. are o valoare de piaţa de 88.087 Eur. iar valoarea totală pentru cele două terenuri în suprafaţă de 32.734 mp este de 400.545 Eur. În ceea ce priveşte terenul situat în str. C., expertul a stabilit o valoare de piaţă de 360.733 Eur. Experta a învederat că terenurile din str. T. şi S. sunt cu 39.812 Eur mai valoroase decât terenul din str. C..

În faţa Curţii, au fost efectuate mai multe expertize tehnice judiciare, din ale căror concluzii a rezultat că, prin acest schimb de terenuri Primăria ... nu a fost prejudiciată, deoarece valorile de piaţă ale terenurilor inculpatului H., sunt mai mari decât cele ale terenului aparţinând Primăriei, din strada C..

Astfel, prin expertiza efectuată de expertul B.V., fila 4 vol.3 Curte, se concluzionează că preţul de circulaţie pentru terenurile situate în ..., strada T. şi S. este de 672.700 euro, iar pentru cel de pe strada C. este de 516.000 euro.

La acest raport de expertiză s-a efectuat un supliment, solicitat de către instanţă, probă ştiinţifică la care au participat experţi parte atât ai inculpatului H. cât şi ai DNA. Concluzia experţilor a fost că, la data schimbului de terenuri, 11 iunie 2003, valoarea de piaţă a celui din strada C., a fost de 19.464.193.800 lei (echivalent 516.000 euro), iar cea a terenurilor de pe str. T. şi S. de 25.370.443.500 lei (echivalent 672.700 euro). Mai mult, experţii au susţinut că nu se poate discuta de o pagubă pentru Primăria ..., cât timp aceasta a primit o suprafaţă de teren echivalentă celei predate, la un raport de schimb corect. De asemenea, valoarea de schimb menţionată în contract, de 17 miliarde lei rezultă implicit din modul prin care Consiliul local a aprobat schimbul prin HCL 297 din 26 mai 2003, nefiind de acord cu plata sultei, ci cu un raport de schimb de 1 la 3. Consiliul local a hotărât că valoarea terenului din strada C. este egală cu valoarea terenurilor din strada T. şi S..

Experţii au statuat că inculpatul S.M.T. a folosit valoarea de 94.080 lei/mp, eronat, (valoare utilizată ca valoare de bază atât pentru terenul din str. C. cât şi pentru cel din str. T. şi S.) deoarece valoarea corectă pentru zona 4 (D) este de 117.600 lei/mp, iar specialistul DNA a încadrat greşit terenul în zona centrală 1 (el fiind în zona B , deci 2), folosind o

227

valoare de 272.000 lei/mp în loc de 210.400 lei/mp. Din punct de vedere al zonificării făcute de către primăria ..., terenul situat pe strada C. este în zona B, echivalent cu zona 2, deci la un preţ de 210.400 lei/mp, iar terenurile de pe str. T. şi S. sunt în zona D, echivalent cu zona 4, deci la un preţ de 117.600 lei/mp, astfel că valoarea de piaţă a celor două terenuri la data schimbului este de 516.000 euro pentru cel de pe strada C. şi 672.700 euro pentru cel din str. T. şi S..

Nu în ultimul rând, experţii au stabilit că valoarea de piaţă a terenului din str. C. este de 47,36 euro/mp, înainte de PUZ, deci la data efectuării schimbului, deci superioară valorii stabilite de inculpatul S.M.T..

În faţa Curţii, au fost realizate, de asemenea, expertize de evaluare a proprietăţii imobiliare, respectiv cea efectuată de B.V., cu completarea aferentă, şi cea administrată la 17 decembrie 2014 de către o comisie formată din trei specialişti evaluatori imobiliari. Prin proba ştiinţifică depusă la 17 decembrie 2014 de către comisia celor trei experţi specializaţi în evaluarea proprietăţilor imobiliare, a rezultat că terenul din strada C. are o valoare de piaţă de 150.242,05 euro reieşită din(10.895 mp x 13,79 euro/mp) iar terenurile din strada T. şi S. au o valoare de piaţă de 194.112 euro, rezultată din (32.734 mp x 5,93 euro/mp).

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit la 17 decembrie 2014 în faţa Curţii, rezultă că specialiştii DNA, în rapoartele de constatare, au ajuns să calculeze o valoare eronată de piaţă a terenurilor, aparţinând inculpatului H., la data schimbului de terenuri, 26 mai 2003.

Astfel, la întrebarea Curţii „daca valoarea terenurilor lui H.I. la data schimbului era de 6,64 miliarde ROL (32734 mp) sau 176.866 euro?, răspunsul experţilor a fost acela că valoarea terenurilor lui H.I. (adică terenurile din strada T. si S. in suprafaţa de 32 734 mp ) stabilita de expertul C.I.C. la valoarea de 6,64 miliarde ROL (valoare fără TVA ) sau 176.866 euro, s-a stabilit prin metodologii specifice valorii de utilizare si nu reprezintă valori de piaţa.

Valoarea reala de piaţa a terenurilor in strada T. si S. este de 5.93 euro/mp (valoare fără TVA ) x 32794 mp = 194.112 ,62 euro , echivalent a 7.321. 733.913 ,78 ROL.

De asemenea, şi la întrebarea Curţii: „daca valoarea terenului in suprafaţa de 10.895 mp de pe str.G.C. era de 44,28 mld lei la data schimbului sau 1.179.643 euro?”, cei trei experţi au concluzionat în sensul că:„Valoarea terenurilor din strada C. in suprafaţa de 10.895 mp stabilita de expertul C.I.C. la 44,28 miliarde ROL (valoare fără TVA ) sau 1.179.643 euro, s-a stabilit prin metodologii specifice valorii de utilizare si nu reprezintă valori de piaţa.

Valoarea reala de piaţa a terenurilor in strada C. este de 13.79 euro/mp (valoare fără TVA ) x 10 895 mp = 150.242,05 euro, echivalent a 5.666.979.883,95 ROL.

De asemenea, şi la întrebarea Curţii: „daca valoarea de 94.080 lei a fost utilizata ca valoare de baza, atât pentru terenul din zona centrala - C., cat si pentru terenul din str.T. si S. (periferice), in loc de 272.000 lei corespunzătoare zonei centrale, ceea ce a condus la o valoare a terenului pe mp mult mai mica decât cea reala, deoarece potrivit inculpatului S.M.T., valoarea terenului din C. era de 13,78 mld lei; potrivit DNA - 44,28 mld lei, aceasta fiind si valoarea plătită de X. pentru cumpărarea terenului in iulie 2004?”, Comisia de experţi a concluzionat în sensul că terenul din strada C. este situat in zona de mijloc (zona 2 - conform buletin CET nr. 8 din 1994) cu valoarea reala de 263.000 x 0,8 = 210.400 si nu 272.000 lei. Ca atare, valoarea de 94.080 lei utilizată este subevaluata fata de valoarea prevăzuta in buletinul CET nr. 46 din 1998.

Mai mult, experţii au stabilit că „raportul de evaluare întocmit de S.M.T. si C. pentru terenul din strada C. la data de referinţa – luna mai 2003 - stabileşte o valoare de utilizare, valoare care nu are legătura cu valoarea de piaţa reală a terenului.

228

Ca urmare a acestui aspect, valoarea de vânzare către X. ..., valoare ce reprezintă o valoare de piaţa, nu poate fi comparata cu valoarea de utilizare stabilita de S.M.T. si C. în anul 2003.

Mai mult, valoarea de piaţa a terenului in suprafaţa de 13.391 mp obţinută de comisia de experţi pentru data de 26.07.2004 este de 63.26 euro/mp x 13.391 mp = 847.114,66 euro +TVA 160.951.78 euro= 1.008.066,44 euro.

De asemenea, la întrebarea Curţii: „Daca este real ca si pentru terenul din T. si S., inculpatul S.M.T. a folosit ca valoare de baza a terenului, valoarea de 94.080 lei/mp in loc de 117.600 lei/mp corespunzătoare unei zone periferice si nu a aplicat corecţiile impuse de situaţia reala din teren pentru imobilele evaluate, ceea ce a dus la supraevaluarea acestora? Astfel, inculpatul S.M.T., pentru terenul lui H.I., a stabilit valoarea de 17,47 mld lei in loc de 6,64 mld lei (177.083 euro) iar DNA a stabilit valoarea prin aceeaşi metoda, dar bazata pe datele reale din teren?”, experţii au concluzionat în sensul că „valoarea de pornire de 94.080 lei a fost stabilita eronat din următoarele motive : Prin buletinul CET nr. 8 din 1994 s-a precizat definirea zonelor de amplasament astfel: zona 0 comercială, administrativa si ultracentrala, Zona 1 –centru, Zona 2 -zona de mijloc, Zona 3 –periferie, Zona 4 -in afara localităţii.

In mod eronat in raportul întocmit de S.M.T. s-a considerat ca toate cele trei terenuri sunt amplasate in zona 4 - in afara localităţii. In realitate terenurile situate in strada T. si S. sunt amplasate in zona 3 -periferie.

In raportul S.M.T. se pleacă de la valoarea de baza 147.000 lei (eronata, deoarece greşit a pornit de la aceeaşi valoare conform precizării de mai sus, reducând aceasta valoare prin înmulţirea succesiva si nejustificata de doua ori cu 0,8. Calcul: 147.000 X 0,8 =117.000 lei/mp , 117.000 x 0,8 =94.080 lei /mp, când in mod corect, este necesara o singura aplicare a corecţiei prin înmulţire cu 0,8.”

Experţii au arătat că potrivit situaţiei reale de zonare pentru amplasamentele terenurilor si pentru oraşe cu populaţia cuprinsa intre 50 000 -200 000 locuitori, valoarea de pornire corecta ar fi fost pentru terenurile din strada T. si S. situate in zona 3 periferica , valoarea de baza de 205.000 lei/mp x 0,8 = 164.000 ROL/mp.

Experţii au învederat că nu se poate vorbi de o supraevaluare, întrucât valorile stabilite pentru strada T. si S. nu sunt valori reale de piaţa.

Mai mult, „Valoarea terenului aparţinând lui H.I. in suprafaţa de 32 734 mp stabilita de S.M.T. la 17,47 miliarde ROL si valoarea de 6,64 miliarde rol stabilita de expertul C. I. reprezintă valori de utilizare si nu constituie valori reale de piaţa ale acestui teren.

Valoarea reala de piaţa stabilita pentru terenurile din strada T. si S. este de 5.93 euro/mp (valoare fără TVA ) x 32794 mp = 194.112,62 euro, echivalent a 7.321.733.913,78 ROL.

Curtea reţine că, prezintă de asemenea relevantă în stabilirea inexistenţei prejudiciului creat prin schimbul de terenuri între B.R. şi municipalitate şi mai apoi prin vânzarea terenului obţinut de B.R. către X., raportul de expertiză financiar contabilă întocmită în faza de judecată de la Tribunalul Maramureş, de către expert H.V. - expert desemnat de instanţă, cu participarea expertului parte - P. F..

În esenţă, în expertiză s-a concluzionat că: „faţă de valorile convenite prin contractul de schimb, nu rezulta diferenţă de valoare şi, ca atare, nu se datorează sultă."

Mai mult, din datele cuprinse în raportul de expertiză financiar contabilă, se poate deduce că B.R. a înstrăinat către X., nu doar terenul, ci întreaga afacere, în acest sens la f. 18 din expertiza specialistei H.V. se arată că „S-a constatat că până la data vânzării terenului către X. ..., societate în comandită, B. a efectuat o serie de acţiuni generatoare de cheltuieli, unele dintre acestea fiind înregistrate prin capitalizare în contul contabil specific 211

229

„terenuri", iar altele fiind reflectate pe costurile curente ale exerciţiului financiar în conturile specifice din clasa 6 şi duse în contul 121 „profit şi pierderi”.

Cele statuate de expertul contabil H.V. au fost însuşite în privinţa justeţii concluziilor şi de către experţii evaluatori ai proprietăţii imobiliare care la întrebarea Curţii: „care a fost valoarea de circulaţie a terenului din str. C. in suprafaţa de 13,931 mp la 26 iulie 2004, când a fost vândut firmei X. si care a fost valoarea proiectului constând in documentaţii si planuri urbanistice precum si a autorizaţiei de construire nr. 497/23 septembrie 2003 emisa de Primăria ..., la aceeaşi data?, au învederat că „valoarea de piaţa a terenului in suprafaţa de 13.931 mp din strada C. , tranzacţionat la data de 26.07.2004 , având ca si cumpărător pe SC X. SRL a fost de 63.26 euro/mp x 13.931 mp = 881.275 euro. echivalent a 36.281.212.945,10 ROL. Valoarea proiectului constând in documentaţii si planuri urbanistice precum si a autorizaţiei de construire nr. 497 din 23.09.2003 este de 3.020.989.451 ROL, echivalent a 73.403 euro, conform expertizei contabile efectuate de expert H.V..

În faţa Curţii, la fila 107 vol.II a fost ascultată ca martor H.V., expert contabil, care a relevat că „din punct de vedere financiar-contabil, Primăria ... nu a avut prejudiciu, prin efectuarea schimbului de terenuri.” Martora a învederat că „La revânzarea terenului de pe str. C., de către B.R., către X. …, s-a avut în vedere la stabilirea preţului, toate cheltuielile pe care B.R. le-a făcut anterior, până la momentul vânzării către X...., respectiv pe perioada aprilie 2003 – iulie 2004. Toate aceste cheltuieli trebuiau avute în vedere pentru a fi recuperate ulterior, din preţul final. Dacă preţul de revânzare ar fi fost mai mic decât cel de achiziţie al terenului, în speţă mai mic de 550.000 euro, plus cheltuielile efectuate de B.R., s-ar fi pus problema unei pierderi pentru partea germană.”

Faţă de declaraţia martorei H.V., este nefondată susţinerea din rechizitoriu, în sensul că prejudiciul adus unităţii administrativ-teritoriale ar consta în diferenţa dintre valoarea plătită de S.C. B.R. S.R.L. inculpatului H.I. şi preţul obţinut de aceeaşi societate comercială, în urma înstrăinării terenului de pe str. C. către firma X..

În realitate, aşa cum a rezultat din rapoartele de expertiză contabilă din faţa Tribunalului şi a Curţii şi din declaraţiile inculpatului S.B., precum şi din declaraţiile martorului F.B. F., sursa de finanţare a achiziţionării unui teren de către S.C. B.R. S.R.L. a fost asigurată printr-un contract de creditare în limita a 600.000 Euro, creditor fiind firma X. .... Ulterior, S.C. B.R. S.R.L. a înstrăinat firmei X. terenul situat pe str. C. şi care deja constituia un proiect, vizând construirea unui supermarket şi având asigurate documentaţiile şi planuri urbanistice necesare, inclusiv autorizaţia de construire nr. 497/23.09.2003 emisă de Primăria Municipiului ... (f. 110, vol. IV).

Martorul F. precizează că atunci când B.R. a revândut terenul din str. C. către firma X.... cu suma de peste 1.000.000 euro, s-au luat în considerare, toate cheltuielile avute de B.R. cu acel proiect, respectiv preţul terenului cumpărat de la familia H., cheltuielile cu autorizaţiile, proiectarea, plata avocaţilor şi onorariile notarilor, intabularea în cartea funciară, şi dobânda aferentă finanţării, precum şi costurile de administrare ale proiectului B.R..

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut ca prejudiciu creat unităţii administrativ-teritoriale, diferenţa dintre preţul plătit pentru un imobil situat la marginea oraşului şi preţul încasat pentru vânzarea unui teren şi a unui proiect cuprinzând documentaţiile necesare, pentru construirea unui supermarket, obiectul celor două tranzacţii fiind diferit.

Mai mult, în faţa Curţii au fost efectuate 2 expertize contabile, care la fel concluzionează că Primăria ... nu a suferit vreun prejudiciu deoarece „faţă de valorile convenite prin contractul de schimb, nu rezultă diferenţă de valoare şi ca atare, nu se datorează sultă.” Astfel, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de M.V. se învederează că „analizând raportul de schimb folosit, adică terenul schimbat de primărie, de 10.895 mp şi

230

suprafaţa de teren primită de primărie la schimb, de 32.734 mp, sau valoarea de schimb a terenului înregistrat în contabilitatea celor două entităţi, adică 17.476.683.000 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 3.320.569.770 lei nu poate fi identificat că ar exista un prejudiciu adus primăriei ....”

Experta M.V. a fost ascultată ca şi martor şi în faţa Curţii, la fila 289, vol.II, unde a învederat aceleaşi aspecte ca şi cele cuprinse în concluziile raportului de expertiză, în esenţă susţinând că Primăria ... nu a înregistrat vreun prejudiciu, în urma schimbului de terenuri din 26 mai 2003, deoarece consilierii locali au hotărât ca acestea au o valoare egală.

Prin raportul de expertiză contabilă, efectuat în faţa Curţii, în ianuarie 2015 de către o comisie formată din 3 specialişti, au fost relevate următoarele concluzii:

La obiectivul nr. 1, stabilit de către Curte, care privea “modul de evidenţiere a sultei în actele contabile sau în alte înscrisuri de la Primăria ... sau de la SC B.R. SRL”, experţii au învederat că “din documentele aflate la dosarul cauzei, respectiv de la Primăria ... s-a constatat că atât în contabilitatea Primăriei, dar si la B.R. SRL nu a fost evidenţiată sulta în legătură cu contractul de schimb nr. 1831/11.06.2003, în acest contract stipulându-se în mod expres renunţarea la ea. Singurul înscris în care termenul de sultă a fost identificat este contractul de schimb autentificat sub nr. 1831 /11.06.2003.”

La obiectivul nr. 2, stabilit de către Curte, care privea chestiunea “dacă prin schimbul efectuat Consiliul Local ... a fost prejudiciat, având în vedere că terenul de pe str. C. a fost schimbat şi nu vândut”, experţii au învederat că “dacă se are în vedere aceeaşi valoare de schimb sau de vânzare, nu se poate afirma că schimbul, ca operaţiune, poate aduce un prejudiciu uneia sau alteia dintre părţi.”

La obiectivul nr. 3, stabilit de către Curte, “să se verifice în evidenţa contabilă a SC B.R. SRL şi a Primăriei ... documentele justificative care au stat la baza întocmirii facturilor fiscale privind vânzarea, respectiv achiziţia, valoarea înregistrată în aceste facturi şi modul de stingere al datoriilor reciproce rezultate din schimbul de terenuri”, experţii au statuat că “documentele justificative care au stat la baza întocmirii facturilor fiscale au fost atât pentru B.R. cât şi pentru Primăria ...: contractul de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003. Facturile au fost decontate prin compensare integrală în baza procesului verbal de compensare nr. 3871/18.06.2003, iniţiat de Consiliul Local ... şi a ordinului de compensare seria BN nr. 3178192/18.06.2003, iniţiat de B.R. S.R.L. ”

La obiectivul nr. 4, stabilit de către Curte, care privea “stabilirea faptului dacă, prin schimbul de terenuri, Primăria ... a fost prejudiciată şi care este valoarea acestei pagube, la data schimbului – 11.06.2003” experţii au statuat că “Având în vedere raportul de 1 la 3 aferent suprafeţelor schimbate, raportul de 1 la 2,37 al valorilor pe mp între terenurile deţinute de către Mun. ... şi terenurile deţinute de către B.R. S.R.L. care fac obiectul contractului de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003 şi menţiunea expresă făcută în contract cu privire la scutirea de la plata vreunei sulte de către Primăria Mun. ..., s-a relevat că prin realizarea acestui schimb nu s-a adus vreun prejudiciu Primăriei Mun. ....

În măsura în care, la baza stabilirii valorii de schimb ar fi fost preluată integral HCL ... nr. 297/26.05.2003 privind schimbul de terenuri între Municipiul ... si B.R. S.R.L., însuşirea raportului tehnic de evaluare din 15.05.2003 întocmit de evaluator S.M.T. , atunci valoarea facturii şi compensarea ar fi fost de 13.789.802.000 lei+tva, adică 16.409.864.380 lei fără a crea nici un prejudiciu Primăriei ....

La obiectivul nr.5, stabilit de către Curte, “dacă la data schimbului operaţia de compensare trebuia făcută la valoarea cea mai mica şi în situaţia în care B.R. nu ar fi renunţat la sultă” experţii au concluzionat că “dacă B.R. S.R.L. nu ar fi renunţat la sultă, având în vedere evaluarea care a stat la baza realizării contractului de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003, Primăria Mun ... ar fi facturat terenul deţinut la valoarea de 13.789.801.500 lei plus 2.620.062.285 lei TVA (total facturat: 16.409.863.785 lei), în timp ce

231

B.R. S.R.L. ar fi facturat terenul deţinut la valoarea de 17.476.682.600 lei plus 3.320.569.694 lei TVA (total facturat: 20.797.252.294 lei). In aceste condiţii compensarea nu se putea face decât pe valoarea de 16.409.863.785 lei (valoarea cea mai mica facturată), fapt care obliga Primăria Mun. ... la plata sultei de 3.686.881.100 lei.

Conform Hotărârii Consiliului Local schimbul ar fi trebuit să fie perfectat, având în vedere valorile de evaluare, fără plata vreunei sulte de către vreuna dintre părţile din contract, ceea ce înseamnă că ambele părţi ar fi trebuit să emită facturi şi ordine de compensare pentru suma de 16.409.863.785 lei fără a exista o diferenţă de plată sau de încasat de către vreuna dintre părţi.”

La obiectivul nr. 6, stabilit de către Curte, care privea “dacă pentru diferenţa valorică B.R. trebuia să emită o factură de stornare şi dacă este real că sulta la care s-a renunţat prin contractul de schimb nu a fost înregistrată în contabilitatea SC B.R. SRL”, experţii au învederat că “asimilând renunţarea la sultă cu o reducere comercială, nu este nici corectă şi nici necesară reflectarea în factură a unei valori mai mari şi apoi stornarea parţială cu cuantumul sultei la care se renunţă, în vederea evidenţierii acestei renunţări prin documente contabile întocmite distinct. Mai mult, sulta nu a fost înregistrată în contabilitatea B.R. S.R.L., deoarece s-a renunţat la ea prin contractul de schimb şi nu era necesară înregistrarea renunţării la sultă într-un document distinct.”

La obiectivul nr. 7, stabilit de către Curte, care privea “dacă prin încheierea contractului de schimb şi efectuarea operaţiunii de compensare la valoarea cea mai mare, s-a creat aparenţa că Primăria a realizat o tranzacţie avantajoasă”, experţii au statuat “dacă se consideră corectă valoarea de schimb menţionată în contractul nr. 1831/11.06.2003, atunci documentele justificative existente (facturile) sunt corect întocmite şi implicit ordinele de compensare. În acest caz,compensarea la valoarea de 20.797.252.770 lei a fost realizată în conformitate cu şi în baza contractului de schimb, convenit între părţi. Dacă se are în vedere doar HCL 297/2003, atunci facturile şi ordinele de compensare ar fi trebuit să se realizeze la valoarea de 16.409.863.785 lei. Compensarea creanţelor reciproce nu se poate face decât la nivelul creanţei celei mai mici. Ea nu poate crea aparenţa unei tranzacţii avantajoase. Singurul care poate oferi informaţii legate de crearea aparenţei unei tranzacţii avantajoase este raportul de schimb, respectiv măsura în care acesta a fost stabilit corect sau nu.” Curtea reţine astfel că, atâta vreme cât raportul de schimb a fost stabilit de 1 la 3 de către consilierii locali, a rezultat fără dubiu, că schimbul nu a produs niciun prejudiciu Primăriei ....

La obiectivul nr. 8, stabilit de către Curte, “dacă valoarea de schimb de 17 mld lei menţionată în contractul de schimb este fundamentată sau nu, deoarece nu rezultă din prevederile contractuale şi nu există o aprobare a consiliului local care să precizeze valoarea de schimb”, experţii au statuat că “actul de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003 cuprinde prevederi referitoare la valoarea de 17 mld lei, ca fiind valoarea de schimb agreată de părţi, cu privire la înregistrarea în contabilitate şi în vederea calculului taxelor notariale. Prin HCL 297/2003, s-a însuşit raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul I.. S.M.T. (suprafaţă pe metru pătrat) şi s-a aprobat schimbul de terenuri considerându-se echivalente fără a se aproba diferenţe de plată în sarcina vreunei părţi (sulte). În acest context, dacă, conţinutul hotărârii s-ar fi preluat în integralitate, în cadrul contractului de schimb, valoarea terenurilor schimbate (vânzare/cumpărare simultană şi plata preţului prin compensare) ar fi trebuit să se realizeze la valoarea cea mai mică dintre cele 2 valori, adică la valoarea de 13.789.802.000 lei+tva. Aşa fiind, se apreciază că valoarea de schimb de 17 mld. lei menţionată în contractul de schimb nu a fost expres aprobată de Consiliul Local.” Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că în aceste condiţii, Consiliul Local ..., nu a înregistrat un prejudiciu prin schimbul de terenuri, aşa cum acesta, corect învederează în constituirea de parte civilă.

232

La obiectivul nr. 9, stabilit de către Curte, “dacă în situaţia în care valoarea de schimb ar fi fost de 17.476.683.000 lei ROL, datorită calculării şi facturării unui preţ mai mic,primăria ... a înregistrat o pagubă şi care este valoarea acesteia” experţii au arătat că “în condiţiile în care valoarea de schimb calculată şi facturată ar fi fost de 13.789.802.000 lei+tva, adică 16.409.864.380 lei, iar valoarea menţionată în contractul de schimb ar fi fost de 17.476.683.000 lei, Primăria ... nu ar fi înregistrat o pagubă, deoarece, în ambele variante valoarea de piaţă a terenurilor efectiv schimbate la momentul tranzacţiei este aceeaşi. Eventuala pagubă ar putea să rezulte, cel mult, din raportul de schimb între cele două terenuri şi din valorile de piaţă stabilite de către evaluator”. Curtea reţine că, atâta vreme cât raportul de schimb a fost stabilit în proporţie de 1 la 3, aşa cum au învederat şi experţii evaluatori în prezenta speţă, Primăria nu a înregistrat niciun prejudiciu, prin schimbul de terenuri.

La obiectivul nr. 10, stabilit de către Curte, care privea “pe baza evidenţei financiar-contabile a SC B.R. SRL, să se determine preţul de vânzare în euro al investiţiei pe metro pătrat, precum şi preţul de cost al investiţiei, în euro pe metrul pătrat” experţii au învederat că “Potrivit OMFP 306/2002, in vigoare la data efectuării schimbului de terenuri intre B.R. S.R.L. si Primăria Mun. ..., la 11.06.2003, „costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilizare sau intrarea în gestiune a bunului respectiv." Aşa fiind, preţul de cost al terenului deţinut de B.R. S.R.L. şi schimbat ulterior cu Primăria Mun. ... este de 20.806.440.000 lei (ROL). Astfel, preţul de cost al terenului evaluat la cursul avut în vedere la data contractului de schimb, este de 554.283,80 EUR, respectiv 16,93 EUR/mp.”

La obiectivul nr. 11, stabilit de către Curte, care privea “să se determine ce costuri a suportat SC B.R. SRL pentru suprafaţa de teren de 14.273 mp pe perioada iunie 2003 – iulie 2004, în afară de costurile de achiziţie a terenului de la Primăria ...”, experţii au arătat “Costurile ce exced preţului de achiziţie şi sunt suportate de către B.R. S.R.L. pentru suprafaţa de 14273 mp pe perioada iunie 2003 - iulie 2004 sunt în sumă de 3.304.348,49 lei.”

Mai mult, şi prin concluziile expertizei tehnice judiciare de evaluare a proprietăţii imobiliare efectuată în comisie de trei experţi la 17 decembrie 2014, au fost confirmate concluziile celor trei experţi contabili, menţionate în raportul din faţa Curţii din ianuarie 2015:

Astfel, la întrebarea nr. 7 “daca valoarea de schimb la care s-a efectuat schimbul de terenuri dintre SC B.R. SRL si Primăria ... rezultă implicit din modul in care a fost aprobat raportul de schimb prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului ... nr.297 din 26 mai 2003?” , specialiştii au arătat că “In conformitate cu articolul 2 din HCL 297/2003 rezulta ca s-a aprobat schimbul de teren intre Municipiul ... -proprietarul terenului din strada C. in suprafaţa de 10 895 mp si SC B.R. SRL -proprietarul terenului situat in ... străzile S. si T. in suprafaţa de 32 734 mp, nemenţionându-se însa si valoarea de schimb la care s-a efectuat schimbul de terenuri. In conformitate cu articolul 1 al HCL 297 /2003 prin care se însuşeşte raportul de evaluare întocmit de evaluatorul S.M.T. , valoarea terenului din strada C. a fost stabilita la 1 265 700 lei x 10 895 mp = 13 789 801 500 lei. Valoarea terenului din strada T. si S. a fost stabilita la 533 900 lei/mp x 32734 mp = 17 476 682 600 lei. Astfel, sulta stabilita prin raportul S.M.T. este de 3 686 881 100 lei. Aceasta sulta stabilita prin raport nu se mai regăseşte in HCL 297/2003 , valoarea de schimb conform facturilor aferente a fost de 17 476 682 600 lei.”

La întrebarea nr. 10 a Curţii, “cum este posibil ca la data de 28 august 2003, Consiliul Local ... sa vanda către B.R. suprafaţa de 3378 mp situat in str. C., preţul unui mp fiind de doar 41,95 euro + TVA (168.631 euro), pentru ca la 27.01.2004 (după 4 luni) B.R. sa vanda doar 342 mp din acelaşi teren din str.G.C. cu 24.000 euro (70,175 euro/mp)?”, experţii

233

au statuat că “toate preturile utilizate nu exprima valori de piaţa, astfel incat nu se poate vorbi de o valoare de piaţa a terenurilor. Astfel, preţul de piaţa pentru suprafaţa de 3378 mp situată in strada C. la data de 28.08.2003 este de 12,06 euro/mp +TVA iar valoarea totala este de 14,35 euro/mp x 3378 mp = 48 479,03 euro si nu 168 631 euro. Preţul de piaţa pentru suprafaţa de 342 mp situata in strada C. la data de 27.01.2004 este de 47,45 euro/mp +TVA , iar valoarea totala este de 56,46 euro/mp x 342 mp =19309.32 euro si nu 24 000 euro.”

La întrebarea nr. 11 a Curţii, “cum explicaţi faptul ca la data schimbului de terenuri dintre B.R. si Primăria ... - 11 iunie 2003 - terenul de pe str.G.C. avea o valoare de piaţa mult diminuata, conform raportului de evaluare întocmit de inculpatul S.M.T., pentru ca la 26.07.2004, aceeaşi suprafaţa de teren, după ce a ajuns in proprietatea lui B.R. a fost vândută cu 1.062.895 euro către X. ...? , experţii au arătat că “Raportul de evaluare întocmit de S.M.T. pentru terenul din strada C. in luna mai 2003 stabileşte o valoare de utilizare, valoare care nu are legătura cu valoarea de piaţa a terenului. Ca urmare a acestui aspect, valoarea de vânzare către X. ..., valoare ce reprezintă o valoare de piaţa nu poate fi comparata cu valoarea de utilizare stabilita de S.M.T. în anul 2003. Astfel, valoarea de piaţa a terenului in suprafaţa de 13 391 mp estimata de comisia de experţi pentru data de 26.07.2004 este de 63,26 euro/mp x 13 391 mp = 847 114,66 euro +TVA 160 951,78 euro= 1 008 066,44 euro.

Valoarea de piaţa pentru terenul din strada C. la data de 26.05.2003 s-a stabilit la 13,79 euro/mp, iar valoarea terenului din strada C. la data de 26.07.2004 s-a stabilit la 63,26 euro/mp , ceea ce evidenţiază o creştere a valorii de piaţa, in conformitate cu cele 12 oferte de pret identificate pentru piaţa imobiliara atât din 2003 cât şi din 2004, ca urmare a evoluţiei preţurilor din acest segment in perioada mai 2003 – iulie 2004.”

La întrebarea nr. 23 a Curţii, “daca schimbul a fost dezavantajos pentru Primăria ... si i-a cauzat o paguba deoarece terenurile lui H. erau periferice, iar terenul din C. era central, reprezenta o zona cu spatii verzi, parcuri si grădini publice?”, experţii au relevat că “Ţinand cont de toate caracteristicile individuale ale terenurilor de evaluat, in urma estimării valorilor de piaţa ale acestora, rezulta că: Terenul din strada C. = 13,79 euro/mp x 10 895 mp = 150 242,05 euro, echivalent a 5 666 979 883,95 ROL. Terenul din strada T. = 5,93 euro/mp x 32734 mp = 194 112 euro, echivalent a 7 321 733 913,78 ROL. Sulta pe care Primăria ... trebuia sa o achite este de 1 654 754 029.83 ROL, in concluzie nu se poate vorbi de un schimb dezavantajos pentru Primăria ....”

La întrebarea nr. 24 a Curţii, “daca valoarea de schimb de 17 mld lei menţionata in contractul de schimb este fundamentata sau nu, deoarece nu rezulta din prevederile contractuale si nu exista o aprobare a Consiliului Local care sa precizeze valoarea de schimb?, experţii au răspuns: “In conformitate cu articolul 2 din HCL 297/2003 rezulta ca s-a aprobat schimbul de teren intre municipiul ... - proprietarul terenului din strada C. in suprafaţa de 10 895 mp si SC B.R. SRL -proprietarul terenului situat in ... străzile S. si T. in suprafaţa de 32 734 mp , nemenţionându-se valoarea de schimb la care s-a efectuat schimbul de terenuri. In conformitate cu articolul 1 al HCL 297/2003 prin care se însuşeste raportul de evaluare întocmit de evaluatorul S.M.T., valoarea terenului din strada C. este de 1 265 700 lei x 10 895 mp = 13 789 801 500 lei. Terenul din strada T. si S. este de 533 900 lei/mp x 32734 mp = 17 476 682 600 lei. Sulta stabilita prin raportul S.M.T. este de 3 686 881 100 lei. Aceasta sulta stabilita prin raport nu se mai regăseşte in HCL 297/2003, valoarea de schimb fiind, conform facturilor, de 17 476 682 600 lei.”

La întrebarea nr. 25 a Curţii, “daca in situaţia in care valoarea de schimb ar fi fost de 17.476.683.000 lei ROL datorita calculării si facturării unui pret mai mic, Primăria ... a înregistrat o paguba? Care este valoarea acesteia?”, experţii au arătat că “ Nu se poate vorbi de o paguba pentru Primăria ... intrucat in urma estimării valorii de piaţa, Primăria ... ar fi trebuit sa plătească o sulta de 1 654 754 029.83ROL. La fel, si in expertiza întocmita de

234

S.M.T. s-a stabilit, chiar in condiţiile unor calcule eronate, necesitatea plaţii unei sulte in suma de 3 686 881 100 lei.

La întrebarea nr. 26 a Curţii, “care este diferenţa de valoare dintre cele 2 terenuri - cel de pe str.G.C. si cele cumpărate de B.R. de la H., care au făcut obiectul schimbului?”, experţii au arătat că “valorile de piaţa sunt: Terenul din strada C. = 13,79 euro/mp x 10 895 mp = 150 242,05 euro echivalent a 5 666 979 883,95 ROL, iar terenul din strada T. =5,93 euro/mp x 32734 mp = 194 112 euro, echivalent a 7 321 733 913,78 ROL. Diferenţa de valoare este de 1 654 754 029,83 ROL

La întrebarea nr. 28 a Curţii, “daca valorile de piaţa ale terenurilor de pe str.T. si S., in raportul de evaluare întocmit de S.M.T. au fost supraevaluate sau nu?” experţii au arătat că “Valoarea stabilita de expertul S.M.T. pentru terenurile din strada T. si S. este de 14,22 euro/mp. În realitate, valoarea de piaţa estimata de comisia de experţi la 26.05.2003 pentru terenurile din strada T. si S. este de 5,93 euro/mp.”

Curtea reţine astfel că inculpatul S.M.T. a supraevaluat terenurile inculpatului H., stabilindu-le o valoare de piaţă de 14,22 euro/mp, în loc de 5,93 euro/mp, cât au învederat experţii, în prezenta speţă. Mai mult, şi concluzia experţilor, pe care Curtea o însuşeşte, este că “Raportul întocmit de S.M.T. evidenţiază o valoare de utilizare mai mare decât valoarea de piaţă estimată de specialişti, cu precizarea că cele două valori nu pot fi comparate”.

Cu privire la cea de-a doua componentă a prejudiciului, respectiv suma de 60.792,9 Euro rezultată din vânzarea terenului în suprafaţă de 3.378 mp, teren care a fost subevaluat, sumă ce a fost stabilită prin rechizitoriu, ca fiind diferenţa dintre valoarea de piaţă şi preţul efectiv încasat de primărie, Curtea învederează că nici aceasta nu poate fi reţinută ca fiind un prejudiciu, conform răspunsului dat de experţii evaluatori la întrebarea nr. 10 stabilită de către instanţa de apel, din raportul din 17 decembrie 2014: “toate preturile utilizate nu exprima valori de piaţa, astfel incat nu se poate vorbi de o valoare de piaţa a terenurilor. Astfel, preţul de piaţa pentru suprafaţa de 3378 mp situată in strada C. la data de 28.08.2003 este de 12,06 euro/mp +TVA iar valoarea totala este de 14,35 euro/mp x 3378 mp = 48 479,03 euro si nu 168 631 euro. Preţul de piaţa pentru suprafaţa de 342 mp situata in strada C. la data de 27.01.2004 este de 47,45 euro/mp +TVA , iar valoarea totala este de 56,46 euro/mp x 342 mp =19309.32 euro si nu 24 000 euro.”

Curtea nu poate reţine vreo implicare a inculpatului H. nici cu privire la retragerea dreptului de folosinţă al Parohiei Ortodoxe Române şi nici referitor la stabilirea preţului şi vânzarea acestui teren.

Cu privire la primul aspect este relevantă declaraţia martorului D. V. – preot, data de acesta la 14.12.2010 în faţa Tribunalului, în care afirmă: „Inculpatul H. nici direct, nici prin intermediul vreunei alte persoane nu a intervenit la mine pentru întocmirea raportului. Nu cunosc ca acesta să fi intervenit la altcineva." În faza de urmărire penală (f. 185-186 vol. III dosar U.P.) martorul a declarat: „Arăt faptul că în afară de primarul A.C. nu a intervenit nimeni pentru a determina biserica să renunţe la acest teren".

Curtea reţine astfel că, inculpatul H. nu a avut nici o implicare în determinarea parohiei să renunţe la dreptul de folosinţă, pe care biserica îl avea asupra acelui teren, ce era necesar proiectului X., în vederea amenajării parcării supermarketului.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, respectiv stabilirea preţului de vânzare şi înstrăinarea efectivă a terenului, Curtea reţine că acestea au fost votate în şedinţa ordinară a Consiliului Local ... din data de 28 august 2003. În procesul verbal al acestei şedinţe (f. 433 Vol. VI dosar U.P.) se menţionează că sunt prezenţi 22 de consilieri, fiind lipsă „dl. H., dl. P. şi dl. M.." Astfel, rezultă că inculpatul H. nu a avut nici o implicare în vânzarea acelui teren, întrucât nu a fost prezent în plenul consiliului şi nu a votat proiectul de hotărâre.

Este relevant, de asemenea, faptul că atât proiectul de hotărâre, cât şi hotărârea nr. 447/2003 poartă avizul de legalitate al secretarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 al. 1

235

lit. c din Legea nr. 215/2001 care prevede că Secretarul „avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea acestora, contrasemnând hotărârile pe care le consideră legale. "

Una din condiţiile fundamentale ale laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, constă în cauzarea vreunuia din rezultatele alternative, expres prevăzute de textul incriminator, respectiv o tulburare însemnată sau o pagubă.

Din datele cuprinse în rapoartele de constatare ale DNA şi din considerentele rechizitoriului rezultă că prejudiciul Consiliului local ... ar fi în sumă de 651.195,57 euro, dar cu privire la care Consiliul local nu s-a constituit parte civilă, conform adresei nr. 17113 din 17 iulie 2008, ataşată cauzei.

Curtea reţine, în urma coroborării concluziilor probelor ştiinţifice administrate nemijlocit în faţa sa, atât expertiza de evaluare a proprietăţii imobiliare, cât şi cele contabile, că, într-adevăr, Consiliul Local ... nu a înregistrat nicio pagubă, în urma efectuării schimbului de terenuri cu B.R. SRL, ţinând cont de raportul de 1 la 3, aferent suprafeţelor schimbate. Pe cale de consecinţă, cele statuate în rapoartele de constatare ale DNA, nu pot fi însuşite de către Curte, judecătorul fondului învederând corect, că acestea au fost efectuate în faza actelor premergătoare, de către specialişti care nu erau independenţi faţă de autoritatea care le-a dispus. Curtea, în apel, a respectat întru totul dreptul la apărare al inculpaţilor, precum şi principiul egalităţii de arme, dispunând administrarea mai multor probe ştiinţifice, la efectuarea cărora au participat şi experţi propuşi de către inculpatul H. şi DNA, conform statuărilor din Deciziile CEDO „Foucher vs. Franţa”, 1997, „Dima vs. România”, 2006, „Coltin vs. Belgia”, 2005.

Rapoartele de constatare ale DNA, fiind efectuate în faza actelor premergătoare, puteau fi luate în considerare de către magistraţi, doar dacă în speţă se respectau de către procuror, prevederile art. 224 alin.(3) C.pr.pen.

Curtea reţine că de la dosarul de urmărire penală lipseşte procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, ce constituie mijloc de probă conform art. 224 C.pr.pen. Curtea va retine în speţă incidenţa dispoziţiilor Deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a Curţii Constituţionale care statuează în al. 3 al. art. 224 din Codul de procedura penală că „procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului verbal menţionat, nu pot fi efectuate acte de procedura care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala şi care să vizeze o anumita persoană bănuită ca fiind autorul infracţiunii”.

Pe cale de consecinţă, în lipsa procesului-verbal menţionat, rapoartele de constatare ale DNA trebuie înlăturate din ansamblul probator administrat.

De asemenea, declaraţiile martorilor C. şi M. (specialiştii DNA), date la Curtea de Apel Cluj, care au susţinut în faţa magistraţilor concluziile rapoartelor de constatare, vor fi înlăturate, pentru aceleaşi considerente, ele derivând dintr-un mijloc de probă administrat ilegal.

Or, atâta timp cât din probele ştiinţifice efectuate în faţa Curţii, reiese că în speţă nu există prejudiciu, nu poate exista nici infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, şi pe cale de consecinţă nu poate subzista nici instigarea la comiterea acestei infracţiuni.

Câtă vreme potrivit expertizei de evaluare a proprietăţii imobiliare din 17 decembrie 2014, rezultă că terenurile inculpatului H. au o valoare de piaţă de 194.112 euro, iar cel al primăriei de pe str. C. o valoare de 150.242,05 euro, rezultă fără dubiu inexistenţa prejudiciului în sumă de 651.195,57 euro afirmativ cauzat Consiliului Local ..., reţinut în actul de sesizare.

236

Aşa fiind, apelul DNA este fondat doar cu privire la criticile invocate privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor H. şi S.M.T., nefiind întemeiat în privinţa solicitării de condamnare a inculpatului H. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, impunându-se achitarea sa în baza art. 16 lit.b) rap. la art. 396 alin.(5) CPP, fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, lipsind o condiţie esenţială pentru existenţa sa, respectiv prejudiciul cauzat instituţiei publice.

Deoarece de la data trimiterii în judecată şi până în prezent, articolul 17 din Legea nr. 78/2000, invocat în rechizitoriu a fost abrogat, de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187/2012, Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice în privinţa instigării la abuz în serviciu în dauna intereselor publice în art. 25 VCP rap. la art.248 şi 2481 VCP, cu referire la art. 254 alin.(1)VCP, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi cu art. 31 VCP, şi cu art. 5 NCP, din art. 25 CP, art. 248, 2481 CP, rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) CP, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi cu art. 31 CP. (….) (Judecător Delia Purice)

15. Fals intelectual. Complicitate la luare de mită. Elemente constitutive

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 753/A din 27 mai 2015Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 iunie 2012, i-a condamnat

pe inculpaţii: (…)3) În temeiul art. 26 C.pen. raportat la art. 254 alin. 1 C.pen. şi art. 6 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a C.pen. raportat la art. 76 alin. 1 lit. d şi alin. 3 C.pen., a condamnat pe inculpatul S.M.T.,, la 1 an închisoare, pt. complicitate la infracţiunea de luare de mită.

În temeiul art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. g C.pr.pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.M.T., pt. săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen., cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen.

În temeiul art. 118 lit. d C.pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1666 lei.

În temeiul art. 353 C.pr.pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 348 C.pr.pen. a desfiinţat în întregime rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul S.M.T. privind terenurile situate în ..., str. C. şi str. T., aflate la filele 351 şi respectiv, 384 din dosarul de urmărire penală, vol. VI.

(…)În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului S.M.T., instanţa reţine următoarele:Din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că subsecvent întâlnirii din

luna martie 2003 dintre inculpaţii H.I. şi S.B., acesta din urmă i-a solicitat inculpatului

237

S.M.T. să întocmească rapoarte de evaluare pentru terenurile ce urmau a forma obiectul contractului de schimb. (…)

în raport de situaţia de fapt expusă, instanţa reţine că fapta inculpatului S.M.T. constând în aceea că, având cunoştinţă de activităţile infracţionale întreprinse de inculpatul H.I., cu intenţie, i-a acordat acestuia ajutor prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a unor terenuri în care a menţionat valori nereale ale acestora pentru a facilita obţinerea de către inculpatul menţionat a unor avantaje patrimoniale necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 254 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. (…)

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. 1 C.pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.M.T., instanţa reţine că limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 lit. d C.pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, iar ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 124 C.pen. privind prescripţia specială, termenul este de 7 ani şi 6 luni.

În consecinţă, având în vedere că fapta de care este acuzat inculpatul a fost săvârşită în cursul lunii mai 2003 şi în considerarea notei şedinţei Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 04.07.2011, instanţa reţine că termenul de prescripţie de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit în luna august 2011, în cauză s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. g C.pr.pen.

(…)Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – Biroul Teritorial ... şi inculpaţii H.I., S. M. B. şi S.M.T..

Prin motivele scrise şi orale, procurorii DNA au criticat sentinţa Tribunalului pentru netemeinicie, în privinţa inculpaţilor H.I. şi S.M.T..

(…)Referitor la inculpatul S.M.T., procurorii DNA au solicitat ca pentru complicitatea la

infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 cp, rap. la art. 254 alin.(1) cp şi rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Curtea să dispună executarea pedepsei în regim de detenţie şi înlăturarea circumstanţelor atenuante, întrucât planul pus la cale de către inculpaţii H.I. şi S.B., nu putea fi dus la îndeplinire fără participarea inculpatului S.M.T.. Acesta, prin poziţia pe care o ocupa în cadrul Primăriei ..., în calitate de consilier superior la Serviciul SPAPLU, a făcut ca solicitarea schimbului de terenuri să treacă într-un mod mai facil prin comisia de urbanism, prin întocmirea acelui raport de evaluare, la comanda inculpatului S.B. şi la presiunile inculpatului H.I.. Chiar dacă solicitarea de întocmire a raportului de evaluare a fost formulată de inculpatul S.B., este de remarcat faptul că, inculpatul H.I. a fost implicat direct în urgentarea procedurii de întocmire a acestuia, aspect recunoscut chiar de inculpatul S.M.T., personal.

(…)Prin motivele scrise şi orale, inculpatul S.M.T. a solicitat admiterea căii de atac

promovate, desfiinţarea sentinţei Tribunalului Maramureş şi achitarea sa în baza art. 16 lit. a) C.proc.pen., de sub învinuirea comiterii ambelor infracţiuni imputate prin rechizitoriul Parchetului.

De asemenea, arată că îşi menţine solicitarea întemeiată pe dispoziţiile art. 18 C.proc.pen. de continuare a procesului penal cu privire la infracţiunea de fals intelectual pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei şi, potrivit art. 422 C.proc.pen. raportat la 404 alin. 4 lit. c şi d C.proc.pen., cere înlăturarea măsurii confiscării sumei de 1.666 lei, revocarea măsurii sechestrului dispuse de către instanţa de

238

fond asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului – apelant S.T. şi înlăturarea dispoziţiei de obligare a inculpatului – apelant la plata cheltuielilor judiciare, considerând că acestea trebuie să rămână în sarcina statului.

Apreciază că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, insuficient motivată şi că se raportează la o stare de fapt conturată artificial şi distorsionat faţă de starea de fapt reală, având la bază un material probatoriu instrumentat şi interpretat în mod deficitar.

(…)Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la

următoarele constatări:(…)În prima instanţă, în faţa Tribunalului, inculpatul S.M.T. a achiesat să dea

declaraţie prin care a negat săvârşirea faptelor imputate prin rechizitoriul Parchetului. Astfel, în declaraţia sa din 5 iunie 2012 din faţa tribunalului, inculpatul S.M.T.

arată că a aflat de la inculpatul S.B. că raportul de evaluare a terenurilor era necesar pentru efectuarea unui schimb şi a susţinut că acesta a fost întocmit corect, cu atât mai mult cu cât a luat la cunoştinţă că imobilele de pe str. T. şi S. erau ale inculpatului H.I. la mult timp după ce Consiliul Local a aprobat schimbul de terenuri.

În faza de urmărire penală, inculpatul S.M.T. relevă că „a aflat că H.I. este proprietar al terenurilor cu ocazia întâlnirii de la hotelul R., întâlnire ce avut loc în cursul lunii aprilie 2003.”

În apel, cu acordul său, inculpatul S.M.T. (fila 301) a fost ascultat la 17 mai 2013, acesta nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor, cu aceleaşi motivaţii care au fost relevate şi în faţa Tribunalului Maramureş, susţinând că faptele nu există.

Astfel, în faţa Curţii, inculpatul prin declaraţia de la fila 301 a afirmat că „în luna aprilie 2003 a fost contactat telefonic de inculpatul S., care i-a spus că este reprezentantul firmei X., şi care l-a rugat să întocmească un raport de evaluare care să vizeze schimbul a două terenuri. În urma telefonului şi-au dat întâlnire în atelierul de proiectare al martorului D.. Precizează că nu cunoştea împrejurarea că terenurile pe care le va cumpăra firma X. aparţin inculpatului H.. Precizează că a aflat că terenurile care au făcut obiectul schimbului, au aparţinut inculpatului H. la o distanţă considerabilă de data de 26 mai 2003. Pentru întocmirea rapoartelor de evaluare solicitate de inculpatul S., la 17 aprilie 2003 a încheiat un contract între firma sa SC S. SRL şi firma X. primind conform contractului suma de 1666 lei, ce au intrat în contul societăţii sale. Nu corespunde realităţii că în perioada întocmirii rapoartelor de evaluare să fi fost contactat de către inculpatul H. şi nici nu a discutat cu el, despre schiţele de dezmembrare ale terenului. Susţine că nici inculpatul S. nu l-a căutat pe durata redactării rapoartelor de evaluare. Afirmă că la 15 mai 2003, s-a întâlnit cu inculpatul S. care i-a achitat banii în numerar, conform chitanţelor, predând rapoartele de evaluare. Înainte de şedinţa consiliului local din 26 mai 2003, precizează că inculpatul S. i-a cerut să suplimenteze raportul de evaluare, în sensul că pe lângă suprafaţa de 26.000 mp şi cu o altă suprafaţă, care în final să totalizeze 32.000 mp, susţinând că Consiliul local nu aprobă schimbul decât în raport de 1 la 3. Apelantul susţine că în rapoartele de evaluare întocmite de el, a propus un raport de schimb de 1 la 2,37, fără nicio sultă, ulterior însă Consiliul local a decis un raport de schimb de 1 la 3. În luna iunie 2003 recunoaşte că martorul C.C. i-a atras atenţia că apărut Legea nr. 161/2003 şi că nu mai are voie să întocmească în afara serviciului alte activităţi, care să intre în conflict de interese cu meseria lui de bază. Învederează că nu corespunde realităţii că i-ar fi spus martorului C., că a întocmit rapoartele de evaluare la rugămintea inculpatului H. şi nici că acesta îi este prieten, neafirmând niciodată că ar fi avut cunoştinţă despre faptul că terenurile de pe strada T. şi S. ar fi aparţinut inculpatului H.. Susţine că, aplicând coeficientul de piaţă al bonităţii, a ajuns la concluzia că terenul lui H.

239

este mai valoros decât cel de pe strada C.. Precizează că inculpatul S. nu i-a spus că rapoartele de evaluare vor fi însuşite de Consiliul local, beneficiarul acestora fiind X..... Mai mult, precizează că în contractul din 17 aprilie 2003 dintre SC S.M.T. şi SC X. era prevăzută o clauză de nepublicare a conţinutului contractului, inserată fiind şi în raportul de evaluare. Afirmă că rapoartele de evaluare le-a predat inculpatului S.. Susţine că în anul 2003 Legea nr. 215/2001 nu condiţiona aprobarea schimbului de terenuri de existenţa unor rapoarte de evaluare a acestora. ” Precizează că schiţele topografice privind terenurile care au fost schimbate de către B.R. cu Primăria ... nu au fost primite de la inculpatul S.. Afirmă că a predat rapoartele de evaluare inculpatului S. la 15 mai 2003. Recunoaşte că în concret nu a verificat extrasul CF din care să rezulte situaţia juridică a terenurilor cu privire la care a făcut acea explicaţie că sunt libere de orice sarcini. Învederează că nu a falsificat rapoartele de evaluare, deoarece data înscrisă în ele şi când au fost predate inculpatului S. este de 15 mai 2003, dar înainte de şedinţa Consiliului local a întregit suprafaţa la 32.000 mp, dar nu a mai modificat data când le-a întocmit pentru prima dată, rămânând tot aceea de 15 mai 2003. Susţine că nu a întocmit nici un proces-verbal care să ateste că a predat rapoartele de evaluare inculpatului S..”

A solicitat prin apărătorul ales, administrarea de probe noi, respectiv audierea martorului A.V.A., persoană prezentă în biroul inculpatului H., când inculpatul S.M.T. a purtat discuţii cu acesta, despre identificarea terenurilor din perspectivă topografică.

(…)

Cu privire la apelul inculpatului S.M.T.:

În raport cu data comiterii infracţiunii de fals intelectual, reţinută în sarcina inculpatului S.M.T., aceea de 15 mai 2003 şi dispoziţiile art. 122 alin.(1) lit.d) şi 124 Cod penal, în mod corect s-a constatat de către Tribunalul Maramureş ca fiind împlinit termenul de prescripţie specială, dispunându-se în consecinţă încetarea procesului penal.

În cauză, se constată, însă, că în faţa Curţii de Apel, la 17 mai 2013, inculpatul a formulat o cerere expresă de continuare a procesului penal, condiţii în care magistraţii au administrat probe testimoniale şi ştiinţifice, stabilind fără dubiu implicarea apelantului în activitatea infracţională ce i s-a imputat.

Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T., din faţa Curţii (fila 301), din 17 mai 2013, în cursul lunii aprilie a anului 2003, acesta a fost contactat telefonic de inc. S.B., care s-a recomandat în calitate de reprezentant al firmei X.. Încă de la început, inculpatul S.B. i-a cerut lui S.M.T. să-i întocmească un raport de evaluare pentru un schimb de terenuri. Discuţia a avut loc la sediul unui atelier de proiectare, unde urmau a fi întocmite şi schiţele terenurilor.

În această perioadă, inculpatul S.M.T. era angajat al Primăriei ..., în calitate de consilier superior la Serviciul SPAPLU.

Curtea observă, că în luna aprilie 2003, SC B.R. nici măcar nu cumpărase de la familia H., terenurile din strada T. şi S., dar ideea schimbului era evident că va fi pusă în aplicare, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T..

Prin această depoziţie, inculpatul S.M.T. confirmă pe deplin şi fără dubiu, că întâlnirea şi înţelegerea infracţională dintre inculpaţii H. şi S. a avut loc, la finele lunii martie 2003. Apare, astfel, evident, că în urma înţelegerii ilicite dintre aceştia, din luna martie 2003, privind cumpărarea la preţ supraevaluat, a terenurilor aparţinând inculpatului H., urmată apoi de schimbarea lor cu cel al Primăriei ... – situat pe str. C., cu ajutorul dat, în calitate de consilier, al inculpatului H., în validarea schimbului, inculpatul S. i-a solicitat în luna aprilie 2003, inculpatului S.M.T., să întocmească un raport de evaluare care să confirme preţul

240

convenit de ei, de 550.000 euro, şi care să stea la baza unui schimb de terenuri cu Municipiul ....

Pe de altă parte, Curtea având în vedere data documentelor trimise la Primăria ... de către X. (cererea de cumpărare), precum şi data hotărârilor de consiliu local, este indubitabil că discuţia dintre cei trei inculpaţi, cu privire la raportul de evaluare, ce trebuia întocmit, în vederea schimbului de terenuri, a avut loc în luna aprilie 2003, potrivit recunoaşterii inculpaţilor S. şi S.M.T., când B.R. nu avea în proprietate, nici un teren în ..., lipsind astfel, chiar „obiectul material” al schimbului.

Curtea reţine că la 19 aprilie 2003 a intrat în vigoare Legea nr. 161/2003, care interzicea funcţionarilor publici, prestarea remunerată a unor astfel de servicii, dar cu toate acestea, inculpatul S.M.T. nu a renunţat la efectuarea rapoartelor de evaluare.

Chiar dacă, actul normativ nu era în vigoare la data când inculpatul S.M.T. şi-a luat obligaţia de a efectua rapoartele de evaluare, acesta producându-şi efectele pentru viitor, începând cu 19 aprilie 2003, activitatea ilicită a inculpatului S.M.T., intră sub incidenţa sa, deoarece ea s-a finalizat la mijlocul lunii mai 2003.

Sunt relevante în dovedirea vinovăţiei inculpatului S.M.T., propriile susţineri şi recunoaşteri, făcute fără a fi constrâns în faza de urmărire penală. Astfel, inculpatul S.M.T. în declaraţia de la fila 88, vol III u.p. învederează că „raportul de evaluare a fost înmânat de către el direct inculpatului S.B..”

Mai mult, inculpatul S.M.T. arată că, în timp ce lucra la raport, a fost chemat de către H.I. în biroul său, de la hotel „R." din ... şi presat să întocmească documentul mai repede, acesta din urmă interesându-se de schiţele topografice, aspecte ce dovedesc că S.M.T. cunoştea faptul că inculpatul H.I. îi vindea inculpatului S.B. terenurile de pe str. T. şi S., iar acesta din urmă efectua demersuri pentru a realiza un schimb cu Municipiul ..., pentru a obţine terenul de pe str. C..

Precizează, în aceeaşi declaraţie, inculpatul S.M.T., că tot atunci, el a avut mai multe întâlniri şi cu inculpatul S., care insista să termine raportul „cât mai repede, întrucât proiectul urmează să intre în şedinţa Consiliului Local în luna mai 2003.”

În faza de urmărire penală, inculpatul S.M.T. afirmă textual că „am aflat că H.I. este proprietar al terenurilor, cu ocazia întâlnirii de la Hotelul R., - întâlnire ce a avut loc în cursul lunii aprilie a anului 2003”.

Recunoaşterea inculpatului S.M.T., din faza de urmărire penală, se coroborează perfect cu declaraţia martorei B.R., din faza de urmărire penală, care a învederat că solicitantul S.B. era „grăbit” să se realizeze investiţia. Vinovăţia inculpatului S.M.T. în săvârşirea faptelor imputate, rezultă şi din declaraţia martorului C.C., din faza de urmărire penală, care reproşându-i că îşi încalcă atribuţiile întocmind un raport la comanda unei firme private, inculpatul S.M.T. i-a răspuns că „H.I. îi este prieten, el fiind şi proprietarul terenurilor situate în str. T. şi S., după care a susţinut, în mod mincinos, că nu a primit nicio sumă de bani în schimbul efectuării raportului”.

În aceste condiţii, susţinerile inculpatului S.M.T., din declaraţia din faţa Curţii, în sensul că nu ştia că terenurile ce vor fi cumpărate de inculpatul S. aparţin inculpatului H., aspect aflat la 26 mai 2003, sunt neveridice, şi vor fi înlăturate, revenirile asupra recunoaşterilor din faza de urmărire penală, nefiind justificate cu nimic.

De asemenea, faţă de recunoaşterea benevolă şi a detaliilor oferite în faza de urmărire penală, în care atestă că a fost contactat de inculpaţii S. şi H., în perioada întocmirii rapoartelor de evaluare, şi că i-ar fi spus lui C.C. că le-a întocmit la rugămintea lui H.I., cu care este prieten, revenirea din faţa Curţii şi negarea acestor aspecte, fără vreo explicaţie plauzibilă, a acestei atitudini procesuale, justifică pe deplin concluzia nesincerităţii apelantului, cu consecinţa înlăturării acestor susţineri.

241

Probele scrise ale dosarului şi chiar susţinerile inculpatului S.M.T., relevă că acesta, la 15 mai 2003, a predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., primind drept plată, aşa cum arată în faza de urmărire penală „suma de 20.000.000 ROL prin bancă” (fila 87, vol. III).

În faţa Curţii, afirmă textual că inculpatul S. i-a achitat în numerar, suma de 1660 lei, pentru care i-a eliberat chitanţă, în schimbul rapoartelor de evaluare predate.

În fapt, Curtea reţine că, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţie chiar de inculpatul S.M.T., plata pentru activitatea de evaluare prestată s-a făcut în numerar de către inculpatul S.B., în două tranşe, în sumă de 1666 lei.

Este important de relevat, că cele două tranşe în care a primit banii, au fost fiecare, a doua zi după depunerea raportului (16 mai 2003) şi respectiv după şedinţa Consiliului Local din 26 mai 2003, bani proveniţi în numerar, de la inculpatul S..

Curtea reţine, din actele dosarului, că nici ziua de 15 mai 2003, nu a fost fixată întâmplător, de către inculpatul S., deoarece peste o perioadă scurtă, urma să aibă loc, şedinţa comisiilor de specialitate, în comisia de urbanism, fiind membru, inculpatul H..

Falsul intelectual comis de inculpatul S.M.T. este relevat de conţinutul rapoartelor de evaluare. În ordine cronologică, Curtea reţine că activitatea ilicită în care a fost implicat inculpatul S.M.T., s-a derulat astfel:

La 22.05.2003, la Serviciul administrarea patrimoniului local şi utilităţi, S.C. X. ... S.R.L., prin adresa datată cu 16.05.2003 (înregistrată la Serviciul de Administrare a Patrimoniului Local şi Utilităţi sub nr.3207/12.05.2003) a solicitat aprobarea schimbului de teren, conform documentaţiei de urbanism şi documentaţiei de evaluare (vol.VI, fila 370). La 26.05.2003, prin H.C.L. nr.267 s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea X., planul fiind întocmit de S.C. M.U. S.R.L., firma lui D. A. (vol.VI, fila 299). În aceeaşi zi, prin H.C.L. nr.297 s-au aprobat rapoartele de evaluare întocmite şi depuse de inculpatul S.M.T. , atât pentru terenurile din străzile T. şi S., cât şi pentru terenul de 10.895 mp, proprietatea privată a Primăriei .... Totodată, s-a aprobat schimbul de terenuri între S.C. B.R. şi Primăria Municipiului ....

Curtea reţine, conform probelor scrise şi testimoniale ale dosarului, că la 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate numai 26.257 mp şi nu 32.734 mp, cum apare în H.C.L.

Suprafaţa diferenţă de teren, până la 32.734 mp urma să fie dobândită de B.R. abia la 28.05.2003, când la Biroul Notarului Public C.N., sub nr.1635, s-a autentificat actul adiţional, la contractul de vânzare-cumpărare nr.1474 din 16.05.2003.

Conform acestui document, H. P.A. şi H. A., prin mandatarii H.I. şi H. S., transmit către S.C. B.R., în considerarea preţului iniţial plătit şi un teren în suprafaţă de 6.477 mp, rezultat ca urmare a parcelării suprafeţei de 14.477 mp, fapt materializat în actul de parcelare autentificat sub nr. 1636/28.05.2003, la acelaşi birou notarial.

Curtea reţine că explicaţia acestui fapt, rezidă în existenţa unei ipoteci asupra acestei suprafeţe de teren, în favoarea Băncii …. Astfel, rezultă că inculpatul S.M.T. a prezentat în rapoartele de evaluare, date nereale: respectiv, că terenul era în proprietatea B.R. integral, la data schimbului, iar pe de altă parte, ipoteca existentă diminua valoarea terenului. Actele dosarului relevă că o suprafaţă de 6.477 mp din terenul de pe str. T. şi S. era ipotecată la data întocmirii raportului, de către familia H., pentru garantarea unui credit.

Falsurile săvârşite de inculpatul S.M.T., sunt puse în evidenţă, chiar prin declaraţia secretarei municipiului ..., din faza de urmărire penală, B.R., ce relatează că „a fost indusă în eroare legat de situaţia juridică a suprafeţei de 6.477 mp, întrucât, atât din schiţa de dezmembrare, cât şi din raportul de evaluare, rezulta că aceasta era proprietatea S.C. B.R..” Mai mult, în rapoartele de evaluare, inculpatul S.M.T. atestă nereal că „terenul este liber de sarcini” (suprafaţa totală de 32.734 mp).

Actele scrise ale dosarului, relevă că terenul intabulat în CF 118116 cu nr. topo 2747/17/12/15/1 are un număr parcelar inexistent la 15 mai 2003, dezmembrarea acestuia şi

242

atribuirea numărului topo sus-menţionat având loc la data de 28.05.2003, iar raportul a fost depus la 15.05.2003, inculpatul S.M.T. neavând de unde să ştie, ce număr urma să primească parcela, la 13 zile după depunerea documentului.

În faza de urmărire penală, inculpatul S.M.T. nu a oferit nicio explicaţie legat de acest aspect (vol.III, fila 89), arătând doar că pe el „nu-l interesa succesiunea transmiterii dreptului de proprietate", iar în faţa Curţii, nu a menţionat nici un fel de apărări, cu privire la aceste învinuiri de fals.

Curtea reţine că, indicarea unui număr parcelar ce nu exista la 15 mai 2003, arată fără echivoc, că asupra rapoartelor de evaluare, inculpatul S.M.T. a făcut menţiuni, ulterior datei de 28 mai 2003.

Faptul că raportul de evaluare a fost lipsit de obiectivitate, este demonstrat de menţiunile nereale cuprinse în acesta, el fiind întocmit, aşa cum rezultă din probele testimoniale şi scrise ale cauzei, în baza dispoziţiilor şi indicaţiilor date de inculpaţii S. şi H., care, aşa cum relevă inculpatul S.M.T., în faza de urmărire penală „l-au contactat personal”. Mai mult, în faţa Curţii, inculpatul S.M.T. afirmă „nu am întocmit nici un proces-verbal care să ateste că am predat rapoartele de evaluare, inculpatului S., predarea având loc la ....”

De altfel, Curtea reţine că dacă inculpatul susţine că a făcut un raport de evaluare corect, acesta nu avea cum să nu cunoască, din studierea documentelor cadastrale, şirul dobânditorilor succesivi.

Rezultă astfel, din actele dosarului, că raportul de evaluare trebuia să disimuleze mita, într-o tranzacţie corectă. Curtea reţine că în condiţiile în care inculpatul S.M.T. cunoştea că firma X., prin S.B., urmează să cumpere de la inculpatul H. terenuri, care apoi să fie schimbate cu cele ale Primăriei ..., acesta a procedat la stabilirea unor valori mai mari decât cele reale, pentru terenurile aparţinând inculpatului H.I., într-o manieră menită să asigure aprobarea schimbului în cadrul Consiliului Local.

În concret, inculpatul S.M.T. a stabilit o valoare de 465.573 Euro pentru terenurile situate pe str. T. şi str. S., deşi conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert B.Z., acestea aveau o valoare reală de 400.545 Euro.

Deşi argumentată şi justificată de către apelant, prin aplicarea unor coeficienţi tehnici de specialitate, stabilirea în mod nereal a valorii menţionate a fost de natură să sprijine activitatea infracţională a inculpatului H.I. şi să asigure obţinerea hotărârii de aprobare a schimbului de terenuri.

Reiese, din aceleaşi probe, că, echivalarea celor două terenuri, s-a făcut de către inculpatul S.M.T., tot pentru urgentarea schimbului, el propunând un raport de schimb de 1 la 2,37, cu sultă, ulterior însă, consiliul local a decis un raport de schimb de 1 la 3 , în favoarea municipiului ..., respectiv în schimbul unui metru pătrat cedat la B.R., municipiul urma să primească 3 mp.

Practic, Consiliul local, prin Hotărârea 297, „a aprobat raportul de evaluare efectuat de S.M.T.”.

În sinteză, Curtea reţine că „la data adoptării HCL nr. 297, consilierii locali au aprobat efectuarea unui schimb de terenuri, în condiţiile în care copermutantul, nu era proprietar al întregii suprafeţe de teren. La data de 26 mai 2003, B.R. avea în proprietate 26.257 mp, diferenţa obţinând-o la 28 mai 2003.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că inculpatul S.M.T., fiind presat şi grăbit – de inculpaţii S. şi H. la întocmirea rapoartelor de evaluare, până la 26 mai 2003, aspect ce rezultă din declaraţia inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală, acesta a omis amănuntul că, data raportului este 15 mai 2003, iar transmiterea dreptului de proprietate, s-a făcut în două etape, la 16 mai 2003 şi 28 mai 2003.

243

Mai mult, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.150 alin.2 din Cp., raportul de evaluare datat 15.05.2003, aparţine Consiliului Local ..., întrucât, real sau nu, depus sau nu la mapa consilierilor, a stat la baza emiterii hotărârii de Consiliu Local.

Astfel, în referatul întocmit de SPAPLU se invocă acest raport, iar denumirea hotărârii de Consiliu Local este „de aprobare a raportului de evaluare".

Rezultă că raportul s-a întocmit la comanda unei entităţi de drept privat, devenind apoi al instituţiei de drept public, Consiliul Local ....

În concluzie, Curtea reţine că raportul de evaluare a inculpatului S.M.T., a condus la denaturarea valorii terenului inculpatului H., iar pe de altă parte, a fost aprobat, fără a avea anexate, actele de proprietate ale SC B.R. SRL.

În sinteză, la 15 mai 2003, inculpatul S.M.T. i-a predat inculpatului S.B. rapoartele de evaluare a terenurilor situate în ..., str. T. şi respectiv, str. C. (f. 351, 384, vol. VI dosar urmărire penală).

Potrivit acestora, terenul situat pe str. C. şi înscris în CF 8460 ... nr. topo 2708/1060 şi CF 10307 ... nr. topo 2693/29/39/7, în suprafaţă de 10.895 mp avea la data de 15.05.2003 o valoare de 13,79 miliarde ROL, respectiv 367.356 Euro şi 33,72 Euro/mp.

Totodată, terenul situat între străzile S. şi T., în suprafaţă de 32.734 mp, identificat în CF 13040 ... nr. topo 2747/17/12/14; 2747/17/12/15/1 şi 2747/17/12/16 avea la aceeaşi dată o valoare de 17,477 miliarde ROL, respectiv 465.573 Euro şi 14,22 Euro/mp.

Conform menţiunilor cuprinse în raport, pentru stabilirea valorii de piaţă, inculpatul S.M.T. a folosit două metode de evaluare, cea a experţilor tehnici prevăzută de H.G. nr. 834/1991 şi cea a comparaţiei prin bonitare (f. 357, vol. VI dosar urmărire penală).

Curtea reţine că din declaraţiile martorilor C.C. şi I.M., ambii funcţionari în cadrul SPAPLU, din subordinea Consiliului Local ... a rezultat că documentaţia depusă de firma X. conţinea şi rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul S.M.T. (f. 135, 148, vol. VI dosar urmărire penală).

Martorul C.C. a precizat că nu a fost de acord cu două rapoarte consecutive, întocmite de martora I.M., prin care se aviza favorabil schimbul, întrucât a apreciat că acesta era în dezavantajul Municipiului ..., iar terenul respectiv putea fi vândut, fără a fi nevoie de schimb.

Martora I.M. a declarat că martorul C.C. i-a solicitat să întocmească raportul, privind cererea de schimb a terenurilor, în regim de urgenţă şi i-a spus să prezinte situaţia concretă, fără a propune efectuarea schimbului şi nici raportul de schimb (f. 149, vol. VI dosar urmărire penală).

Audiaţi la Tribunalul Maramureş şi în faţa Curţii, ambii martori şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

În faţa Curţii, cu privire la acest aspect, inculpatul S.M.T. a relevat că „în rapoartele de evaluare întocmite de mine, am propus un raport de schimb de 1 la 2,37, fără nicio sultă, ulterior însă Consiliul Local a decis un raport de schimb de 1 la 3.”

Susţinerile inculpatului S.M.T. din faţa Curţii au fost confirmate prin declaraţiile martorilor, ascultaţi nemijlocit de către instanţa de apel: B.R., C.C. şi S.R., care au relevat că raportul de schimb iniţial a fost apreciat ca fiind prea redus, în considerarea faptului că terenul ce era oferit la schimb de S.C. B.R. S.R.L. urma să fie retrocedat în baza Legii 18/1991.

Referitor la critica invocată de inculpatul S.M.T. în privinţa nereţinerii validităţii contractului încheiat sub nr. 10 la 17.04.2003, între SC S.M.T. şi SC X.... SRL, ca şi părţi contractante – persoane juridice – şi nu între persoane fizice şi a neanalizării efectelor acestuia, Curtea reţine următoarele: faptul că inculpatul S.M.T. a întocmit rapoartele de evaluare, formal, în numele SC S.M.T., care ar fi avut încheiat contract cu firma X., în acest sens, nu exclude vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de fals intelectual, deoarece, fiind unic

244

acţionar şi administrator al acesteia, faptele sale sunt faptele persoanei juridice însăşi, neprezentând relevanţă, că inculpatul S. nu a semnat din partea firmei X., contractul cu acesta, ci şeful său, W.A..

Inculpatul S. era mandatat de firma X. să-i reprezinte interesele, încă din 7 mai 2003. Nu s-a pus problema antrenării răspunderii penale a persoanei juridice SC S. SRL, câtă vreme, falsul intelectual nu a fost comis în exercitarea obiectului de activitate al firmei. De aceea, s-a apreciat că în speţă, este operantă răspunderea penală a persoanei fizice S.M.T., aceasta pentru că o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice se referă la comiterea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate al acesteia, de unde rezultă că fapta este direct legată de activităţile care conduc la realizarea obiectului social al entităţii în cauză, ori de politica generală a acesteia.

Mai mult, rapoartele de evaluare au fost întocmite de către inculpatul S.M.T. în calitate de expert şi nicidecum de asociat şi administrator al persoanei juridice, de aceea s-a dat eficienţă răspunderii penale a persoanei fizice.

Aşa fiind, Curtea apreciază că rapoartele de evaluare au fost executate în speţă de către inculpatul S.M.T., ca persoană fizică – expert – şi nicidecum, în calitate de asociat şi administrator al persoanei juridice SC S. SRL, considerente în baza cărora, nu va fi avut în vedere, în cuprinsul materialului probator, contractul nr. 10 din 17 aprilie 2003, încheiat între firma inculpatului şi firma X..

Mai mult, sumele reprezentând contravaloarea rapoartelor de evaluare, au fost remise direct inculpatului S.M.T., în numerar, de către inculpatul S., în două tranşe, ceea ce justifică concluzia că a fost vizat patrimoniul persoanei fizice S.M.T. şi nicidecum cel al persoanei juridice, aspecte relevate chiar prin declaraţia inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, este legală confiscarea sumei de 1.666 lei, de la inculpatul S.M.T., aceasta provenind din comiterea unei infracţiuni.

Contractul dintre SC S.M.T. şi X. a fost redactat formal, pentru a masca incompatibilitatea în care se afla inculpatul S.M.T., după data de 19.04.2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în mod judicios Tribunalul Maramureş a reţinut, alături de Curte, că rapoartele de evaluare au fost comandate de inculpatul S..

Chiar dacă, potrivit clauzelor contractuale, lucrarea este comandată de SC X. ... SRL, prin reprezentant legal A.W., care şi semnează convenţia, nu trebuie omisă împrejurarea, esenţială, că la 7 mai 2003, firma X. l-a mandatat cu puteri depline pe inculpatul S., să-i reprezinte interesele şi să acţioneze în numele său, pentru dobândirea terenului de pe strada C. din ..., sens în care avea îndrituirea legală să solicite orice acte şi să îndeplinească orice activitate subsumată acestui scop.

Vinovăţia inculpatului S.M.T. în săvârşirea faptelor deduse judecăţii, rezultă fără dubiu, din propria recunoaştere a acestuia în faza de urmărire penală, unde afirmă textual „am aflat că H. este proprietar al terenurilor, cu ocazia întâlnirii de la hotelul R., întâlnire ce a avut loc în luna aprilie 2003.”

De asemenea, la apostrofarea de către şeful său C.C., în sensul de a opta pentru refuzul efectuării rapoartelor de evaluare, prin prisma incompatibilităţilor impuse prin Legea nr. 161/2003, inculpatul S.M.T. i-a replicat că „a făcut evaluarea pentru că H. îi este prieten, acesta din urmă fiind şi proprietarul terenurilor situate în str. T. şi S.”. Mai mult, a afirmat mincinos, fată de C.C. că „nu a primit nicio sumă de bani, în schimbul raportului.” (vol. II, fila136-138 u.p.)

De asemenea, în declaraţia de la fila 88 vol. III up, inculpatul S.M.T. recunoaşte că „în timp ce lucra la raport, a fost chemat de către H. în biroul său, de la hotelul R. din ... şi presat să întocmească documentul mai repede, acesta din urmă interesându-se de schiţele topografice. ”

245

În faţa Curţii , a fost audiat, în apărarea inculpatului S.M.T., martorul A.V.A., fila 46 vol. II Curte, care învederează că inculpatul H. s-a întâlnit cu S.M.T., în biroul inculpatului H. de la Hotelul R. , dar în prezenţa lui, martorul nu-şi aduce aminte şi nu crede că S.M.T. a purtat vreo discuţie legată de lucrarea topografică. Martorul arată că în prezenţa lui, cei doi inculpaţi nu au discutat despre evaluarea terenurilor, dar Curtea reţine că acest fapt nu exclude existenţa vreunei discuţii anterioare sau posterioare întâlnirii între toţi trei.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul S.M.T. precizează că „în timpul redactării rapoartelor de evaluare, a fost contactat şi de inculpatul S., care „insista să termine raportul cât mai repede, întrucât proiectul urmează să intre în şedinţa consiliului local în luna mai 2003”.

Coroborând susţinerile şi recunoaşterile inculpatului S.M.T., cu cele ale inculpatului S.B., şi cu cele ale martorilor B.R., C.C., I.M., din toate fazele procesului penal, rezultă fără echivoc că, fiind coleg de serviciu şi prieten cu inculpatul H., a aflat în luna aprilie 2003, în primul rând că inculpatul S. reprezenta interesele firmei X. şi că intenţiona să realizeze un schimb de terenuri cu municipiul .... Din întâlnirea, din luna aprilie 2003, de la hotelul R., avută şi cu inculpatul H., unde au discutat despre schiţele de dezmembrare ale terenurilor, este evident că inculpatul S.M.T. cunoştea faptul că inculpatul H. îi vindea inculpatului S., terenurile de pe str. T. şi S., iar acesta din urmă efectua demersuri pentru a realiza un schimb cu municipiul ..., pentru a obţine terenul de pe str. C..

În aceste condiţii, efectuarea unor rapoarte de evaluare, care să confirme preţul stabilit de inculpaţii H. şi S., ca fiind cel real, al valorii terenurilor înstrăinate de familia H. către firma X., inculpatul S.M.T. i-a dat un dublu ajutor, inculpatului H., atât în obţinerea unor sume superioare, valorii reale a imobilelor vândute, iar pe de altă parte, acestea i-au asigurat, aprobarea schimbului de terenuri cu consiliul local, ceea ce constituie complicitate la luare de mită.

Aşa fiind, câtă vreme s-a dovedit că inculpatul S.M.T., cunoştea ceea ce urmăreau să realizeze inculpaţii S. şi H., şi cu intenţie a procedat la stabilirea unor valori mai mari, decât cele reale, pentru terenurile aparţinând inculpatului H., rezultă că prin aceste „manopere” i-a garantat aprobarea schimbului în cadrul consiliului local, ajutându-l direct pe H. să dobândească foloase materiale necuvenite.

Complicitatea este caracterizată printr-o activitate de ajutorare, de înlesnire, legată în mod mijlocit şi indirect de cea care constituie latura obiectivă a infracţiunii, unită cu intenţia de a ajuta, a înlesni comiterea unei infracţiuni. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „nu există complicitate decât dacă cel care ajută sau înlesneşte săvârşirea unei infracţiuni are reprezentarea că fapta sa va constitui un ajutor dat autorului în comiterea acelei infracţiuni şi doreşte producerea acestui rezultat sau acceptă eventualitatea sa”.

Practica judiciară este unanimă când relevă că „pentru existenţa complicităţii nu este necesară o înţelegere, prealabilă sau concomitentă, între autor şi complice; ceea ce se cere, sub aspect subiectiv, este numai ca respectivul complice să fi cunoscut ceea ce urmăreşte autorul şi să fi voit să-l ajute, dorind sau acceptând rezultatul infracţiunii la a cărei săvârşire a contribuit”.

Chiar recunoaşterea inculpatului S.M.T. din faza de urmărire penală, făcută faţă de martorul C.C., în sensul că „este prieten cu inculpatul H. şi doreşte să-l ajute” reliefează forma de participare a complicităţii, acesta acceptând rezultatul infracţiunii, la a cărei săvârşire, a contribuit.

De asemenea, instanţele au statuat că „o persoană poate fi considerată complice numai atunci când prin activitatea sa intenţionată a contribuit la săvârşirea faptei stabilită în sarcina autorului; nimeni nu poate fi tras la răspundere penală, ca şi complice, pentru o faptă a autorului – fără nicio legătură cu activitatea sa – pe care nu a cunoscut-o şi nu a prevăzut-o. Simpla prezenţă a unei persoane la locul săvârşirii infracţiunii nu este suficientă pentru a se

246

conchide că prin aceasta ea ar fi intenţionat să înlesnească sau să ajute la comiterea infracţiunii, din moment ce nu s-a stabilit că ar fi cunoscut sau prevăzut intenţia autorului”. Practica judiciară a relevat că „pentru existenţa complicităţii nu este suficient un act material de natură să ajute la săvârşirea unei infracţiuni, ci mai trebuie ca acesta să fie făcut cu intenţia de a ajuta la săvârşirea infracţiunii respective. Învinuirea de complicitate este neîntemeiată dacă în cauză se stabileşte că inculpatul a contribuit în mod obiectiv la infracţiunea săvârşită de autor, fără însă să fi cunoscut intenţia infracţională a acestuia. Prevederea, ca element al intenţiei complicelui, trebuie să cuprindă, în primul rând, toate împrejurările de fapt care formează latura obiectivă a conţinutului infracţiunii săvârşite de autor, iar, în al doilea rând, legătura cauzală dintre propriile sale acţiuni şi infracţiunea comisă de autor. Pe baza celui de al doilea element, intenţia complicelui trebuie să conţină conştiinţa acestuia că acţiunile sale creează condiţiile necesare, care dau autorului, posibilitatea de a săvârşi infracţiunea. Intenţia poate fi directă, când se doreşte survenirea rezultatului şi indirectă, când se admite în mod conştient intervenirea lui”.

Literatura a statuat că „sub aspectul existenţei complicităţii nu interesează dacă acel complice a avut sau nu vreun folos în schimbul ajutorului pe care l-a dat autorului la săvârşirea infracţiunii”. Nu în ultimul rând, practica a relevat că „există complicitate, sub aspectul laturii subiective şi atunci când complicele, fără a fi dorit rezultatul infracţiunii comise de autor, a prevăzut producerea lui şi l-a acceptat.

Aşa cum rezultă din raportul de evaluare, inculpatul S.M.T. a stabilit o valoare de 465.573 euro, pentru terenurile situate pe strada T. şi S., deşi conform raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuat de expert B.Z., acestea aveau o valoare de piaţă, reală, de 400.545 euro (stabilită prin metoda comparaţiei de piaţă.)

Pe de altă parte, inserarea menţiunilor false, vizând valoarea terenurilor şi situaţia lor faptică şi juridică în cuprinsul rapoartelor de evaluare, cu scopul de a realiza foloase materiale necuvenite, atât el cât şi inculpatul H., dovedeşte şi comiterea de către apelant, a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen., rap. La art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Vinovăţia inculpatului S.M.T. rezultă şi din recunoaşterea din faţa Curţii a acestuia, în sensul că nu a verificat extrasul de carte funciară. Astfel, acesta recunoaşte textual „… eu în concret nu am verificat extrasul CF, din care să rezulte situaţia juridică a terenului, cu privire la care am făcut acea explicaţie.”

Nu poate fi primită, critica inculpatului S.M.T. în sensul că rapoartele de evaluare fiind întocmite la comanda beneficiarului SC B.R., nu erau destinate publicităţii, şi nici însuşirii lor de către Consiliul Local. Curtea reţine că potrivit art.150 alin.2 din Cp, raportul de evaluare datat 15.05.2003, aparţine Consiliului Local ..., întrucât, real sau nu, depus sau nu la mapa consilierilor, a stat la baza emiterii hotărârii de Consiliu Local.

Astfel, în referatul întocmit de SPAPLU se invocă acest raport, iar denumirea hotărârii de Consiliu Local este „de aprobare a raportului de evaluare".

Corespunde realităţii că raportul s-a întocmit la comanda unei entităţi de drept privat, devenind apoi al instituţiei de drept public, Consiliul Local ....

Obligaţiile prevăzute în raportul de evaluare între evaluator şi beneficiar nu pot fi opozabile Consiliului Local. Câtă vreme, chiar beneficiarul, respectiv SC B.R. a depus rapoartele de evaluare la Consiliul Local, este evident că acestea au fost solicitate a fi efectuate, pentru a sta la baza schimbului de terenuri dintre primărie şi familia H., în sensul dovedirii valorii acestora.

Corespunde realităţii că în lunile mai-iunie 2003, nu exista un cadru legal specific, aplicabil operaţiunilor de schimb de terenuri din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care să impună ca şi condiţie de valabilitate a hotărârii de consiliu de aprobare a schimbului, existenţa unui raport de evaluare, pe care autoritatea locală să-l însuşească, dar,

247

în condiţiile în care, chiar beneficiarul raportului de evaluare, comandat, îl depune la consiliul local, pentru a fi avut în vedere la schimbul de terenuri, iar acesta îl însuşeşte, nu mai poate fi ignorat conţinutul său, independent de faptul că raportul de evaluare nu era de fapt necesar pentru validitatea hotărârii de consiliu.

Este real, că orice contract de schimb se încheie în faţa notarului public, printr-un act semnat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, dar tot adevărat este, că orice raport de evaluare întocmit, pentru a sta la baza aprobării unui schimb de terenuri, trebuie să conţină date reale, veridice, deoarece pe baza concluziilor expertului, consilierii aprobă sau nu schimbul.

În speţă, inculpatul S.M.T. trebuia să menţioneze în rapoartele de evaluare, datele reale ale cauzei, respectiv că terenul evaluat nu era total în proprietatea beneficiarului, şi nici întru totul liber de sarcini, rămânând la latitudinea consilierilor, dacă aprobă sau nu schimbul, în raport de aceste împrejurări.

Chiar dacă, s-ar accepta ideea că rapoartele erau destinate exclusiv uzului firmei X., acestea trebuiau să conţină date reale.

Inculpatul S.M.T., putea să prevadă, ştiind că rapoartele de evaluare erau necesare schimbului de terenuri, că acestea ar putea fi depuse la consiliul local, de către firma X., pentru a justifica valoarea terenurilor, implicate în acea operaţiune juridică.

Menţionarea în cuprinsul rapoartelor a unor date nereale, avea tocmai menirea inducerii în eroare a consilierilor şi aprobarea schimbului.

Aşa fiind, declaraţia matorului P.M.O.R. din faţa tribunalului în sensul că „rapoartele de evaluare au avut o valoare orientativă”, va fi înlăturată, deoarece s-a dovedit că acestea au fost însuşite de către consiliul local, cu excepţia raportului de schimb.

Curtea reţine că potrivit practicii judiciare constante a instanţei supreme, „existenţa infracţiunii de fals intelectual, nu este condiţionată de un anumit mobil determinat sau de un anumit scop urmărit de infractor, odată ce inculpatul şi-a dat seama că săvârşind fapta, alterează adevărul pe care actul trebuia să îl exprime şi a voit sau a acceptat acest rezultat, indiferent de considerentele ce l-au determinat să acţioneze”.

Aşa fiind, nu pot fi primite, nici aceste critici ale inculpatului S.M.T., invocate prin motivele de apel, şi susţinerile din faţa Curţii din 17 mai 2013. Nu sunt fondate nici nemulţumirile legate de modul în care au fost interpretate de către Tribunalul Maramureş concluziile probelor ştiinţifice, referitor la valoarea de piaţă a imobilelor.

Astfel, curtea reţine că potrivit rapoartelor de evaluare, terenul situat pe str. C. şi înscris în CF 8460 ... nr. topo 2708/1060 şi CF 10307 ... nr. topo 2693/29/39/7, în suprafaţă de 10.895 mp avea la data de 15.05.2003 o valoare de 13,79 miliarde ROL, respectiv 367.356 Euro şi 33,72 Euro/mp, iar terenul situat între străzile S. şi T., în suprafaţă de 32.734 mp, identificat în CF 13040 ... nr. topo 2747/17/12/14; 2747/17/12/15/1 şi 2747/17/12/16 avea la aceeaşi dată o valoare de 17,477 miliarde ROL, respectiv 465.573 Euro şi 14,22 Euro/mp.

Conform menţiunilor cuprinse în raport, pentru stabilirea valorii de piaţă, inculpatul S.M.T. a folosit două metode de evaluare, cea a experţilor tehnici prevăzută de H.G. nr. 834/1991 şi cea a comparaţiei prin bonitare. Pentru că rapoartele de constatare ale DNA nu au putut fi luate în considerare, fiind efectuate în etapa actelor premergătoare, şi rezultatul lor nefiind înglobat, într-un proces verbal care să constituie mijloc de probă, în mod judicios Tribunalul Maramureş a dispus efectuarea unor probe ştiinţifice, pentru dovedirea valorii de piaţă a imobilelor, supuse schimbului.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul B.Z. (f. 229, vol. IV), în urma aplicării a două metode distincte de evaluare s-au concluzionat următoarele:

- prin metoda comparaţiei prin bonitare, unde s-au folosit mai mulţi coeficienţi tehnici, valoarea terenurilor situate pe str. T. şi S., în suprafaţă totală de 32.734 mp a fost

248

stabilită la nivelul sumei de 476.198 Euro, iar cea a terenului situat pe str. C., în suprafaţă de 10.895 mp la nivelul sumei de 520.454 Euro.

- prin metoda comparaţiei de piaţă, valoarea terenurilor situate pe str. T. şi S., în suprafaţă totală de 32.734 mp a fost stabilită la nivelul sumei de 400.545 Euro, iar cea a terenului situat pe str. C., prin aplicarea unor coeficienţi de corecţie, la o valoare medie de 348.150 Euro.

Ca urmare a criticilor formulate de inculpaţi cu privire la coeficienţii utilizaţi de către expertul tehnic, în conformitate cu dispoziţiile art. 124 alin. 2 C.pr.pen. instanţa a procedat la audierea expertului B.Z. (f. 29, vol. V). Potrivit explicaţiilor date de expert, ambele metode de evaluare, cea a comparaţiei prin bonitare şi cea a comparaţiei de piaţă sunt legale, prima fiind direct influenţată de aplicarea unor coeficienţi tehnici independenţi de valoarea de piaţă a imobilului, în timp ce cea de-a doua este determinată de valorile de circulaţie, a unor imobile similare în aceeaşi perioadă. De asemenea, expertul B.Z. a precizat că la stabilirea valorilor prin metoda comparaţiei de piaţă, a avut în vedere anunţuri de mică publicitate, a unor imobile similare, a căror veridicitate a verificat-o personal (f. 57, vol. V).

Prin adresa nr. 211/29.03.2012 emisă de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (A.N.E.V.A.R.), depusă la dosar de inculpatul H.I., s-a arătat că metoda comparaţiei prin bonitare nu este conformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare. Prin această metodă, pentru evaluarea terenurilor intravilane se porneşte de la o „valoare de bază pe metru pătrat al terenului” stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentuale şi coeficienţi (al căror mod de calcul nu este cunoscut), rezultatul fiind o valoare de tip administrativ care nu poate fi privită în nici un caz ca o reprezentare a valorii de piaţă.

Aşa fiind, Tribunalul Maramureş a avut în vedere, la stabilirea valorii terenurilor, exclusiv valoarea acestora, stabilită prin metoda comparaţiei de piaţă.

Pe cale de consecinţă, stabilind prin rapoartele de evaluare întocmite, o valoare a terenurilor ce îi aparţineau inculpatului H., la un nivel neveridic de 465.573 euro, faţă de valoarea de piaţă, reală, de 400.545 euro, dovedită prin expertiză, tocmai pentru a-l ajuta, în realizarea ulterioară a schimbului cu municipiul ..., activitatea infracţională a inculpatului S.M.T. constituie complicitate la luare de mită şi fals intelectual.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, suprafaţa de 32.734 mp de teren situată pe str. T. şi S. din ..., pe care a vândut-o inculpatul H.I. către B.R., avea în acea perioadă o valoare de piaţă de 400.545 Euro, conform expertizei depuse la dosar (f. 229, vol. IV instanţă), rezultând astfel o diferenţă de 149.455 Euro.

În aceste condiţii, suma de 149.455 Euro reprezentând diferenţa de preţ dintre valoarea reală, de piaţă, a terenului şi cea efectiv încasată de inculpatul H.I., constituie un avantaj patrimonial obţinut de acesta, dar care va antrena răspunderea penală a inculpatului S.M.T., pentru complicitate la luare de mită, în limita acestei sume.

Nu poate fi primită susţinerea apelantului S.M.T. că, rapoartele făcute au vizat un schimb de terenuri şi nu operaţiunea de vânzare a lor, de către inculpatul H. către firma B.R., deoarece tocmai acesta a fost scopul evaluării, respectiv atribuirea unor valori de piaţă excesive, nereale, în favoarea terenurilor de pe strada T. şi S., care să justifice preţul încasat de inculpatul H. de la B.R. şi care în acelaşi timp să influenţeze pozitiv, aprobarea schimbului de către consilieri, tocmai în considerarea importanţei economice a acestora.

În faţa Curţii, pentru verificarea veridicităţii celor susţinute în concluziile probelor ştiinţifice, ataşate cauzei, din faţa Tribunalului Maramureş, s-a procedat la efectuarea altor expertize tehnice judiciare şi contabile, pentru stabilirea valorii de piaţă a terenurilor implicate în schimb.

249

Astfel, prin expertiza efectuată de expertul B.V., fila 4 vol.3 Curte, se concluzionează că preţul de circulaţie pentru terenurile situate în ..., strada T. şi S. este de 672.700 euro, iar pentru cel de pe strada C. este de 516.000 euro.

La acest raport de expertiză s-a efectuat un supliment, solicitat de către instanţă, probă ştiinţifică la care au participat experţi parte, atât ai inculpatului H. cât şi ai DNA. Concluzia experţilor a fost că la data schimbului de terenuri, 11 iunie 2003, valoarea de piaţă a celui din strada C., a fost de 19.464.193.800 lei (echivalent 516.000 euro), iar cea a terenurilor de pe str. T. şi S. de 25.370.443.500 lei (echivalent 672.700 euro). Mai mult, experţii au susţinut că nu se poate discuta de o pagubă pentru Primăria ..., cât timp aceasta a primit o suprafaţă de teren echivalentă celei predate, la un raport de schimb corect. De asemenea, valoarea de schimb menţionată în contract, de 17 miliarde lei rezultă implicit din modul prin care Consiliul local a aprobat schimbul prin HCL 297 din 26 mai 2003, nefiind de acord cu plata sultei, ci cu un raport de schimb de 1 la 3. Consiliul local a hotărât că valoarea terenului din strada C. este egală cu valoarea terenurilor din strada T. şi S..

Experţii au statuat că inculpatul S.M.T. a folosit valoarea de 94.080 lei/mp, eronat, (valoare utilizată ca valoare de bază atât pentru terenul din str. C. cât şi pentru cel din str. T. şi S.), deoarece valoarea corectă pentru zona 4 (D) este de 117.600 lei/mp, iar specialistul DNA a încadrat greşit terenul în zona centrală 1 (el fiind în zona B , deci 2), a folosit o valoare de 272.000 lei/mp în loc de 210.400 lei/mp. Din punct de vedere al zonificării făcute de către Primăria ..., terenul situat pe strada C. este în zona B, echivalent cu zona 2, deci la un preţ de 210.400 lei/mp, iar terenurile de pe str. T. şi S. sunt în zona D, echivalent cu zona 4, deci la un preţ de 117.600 lei/mp, astfel că valoarea de piaţă a celor două terenuri la data schimbului este de 516.000 euro pentru cel de pe strada C. şi 672.700 euro pentru cel din str. T. şi S..

Nu în ultimul rând, experţii au stabilit că valoarea de piaţă a terenului din str. C. este de 47,36 euro/mp, înainte de PUZ, deci la data efectuării schimbului, deci superioară valorii stabilite de inculpatul S.M.T..

Rezultă, fără echivoc, că prin concluziile acestei expertize s-a dovedit faptul că inculpatul S.M.T. a supraevaluat valoarea terenurilor inculpatului H., subevaluându-l pe cel al Primăriei. Mai mult, la procedeele de calcul utilizate, a aplicat coeficienţi tehnici de specialitate, în mod greşit, astfel încât valorile terenurilor nu sunt cele reale.

În speţă, s-a efectuat în faţa Curţii şi o expertiză contabilă, de către M.V., care a statuat că (fila 263-264 din dosar, pagina 11) înregistrarea contabilă a operaţiunii de schimb a terenurilor din contractul de schimb nr.1831 /l1.06.2003 si in baza HCL 297/2003 evidenţiază: Factura fiscala nr. 552945 /l8.06.2003 emisa de SC B.R. SRL către Primăria ... in valoare de 17 476 683 000 lei la care se adaugă TVA in suma de 3 320 569 770 lei; Factura fiscala nr. 9406854/18.06.2003 emisa de Primăria ... către SC B.R. SRL in valoare de 17 476 683 000 lei la care se adaugă TVA in suma de 3 320 569 770 lei. Primăria ..., prin efectuarea acestui schimb nu a înregistrat nicio pagubă, deoarece valorile terenurilor implicate în schimb sunt egale, opinie la care au ajuns consilierii locali, alături de fixarea unui raport de schimb de 1 la 3.

În faţa Curţii, experta contabilă a fost audiată ca martor, (fila 289 vol. II), ocazie cu care a învederat că Primăria ..., prin acest schimb, nu a suferit nici un prejudiciu.

Având în vedere că toate opiniile experţilor contabili din probele ştiinţifice administrate nemijlocit în faţa instanţelor, sunt convergente, la pronunţarea deciziei în prezenta speţă, ele vor fi avute în vedere în integralitatea lor, de către Curte.

Mai mult, s-a dispus în luna octombrie 2014, efectuarea unor expertize de evaluare a proprietăţii imobiliare, şi contabile, de către comisii compuse din trei experţi, ale căror concluzii au confirmat şi ele, ca neveridice, datele cuprinse în rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul S.M.T..

250

Astfel, s-a învederat de către comisia de experţi, că metoda de calcul utilizata in raportul de evaluare din 15 mai 2003 de către inculpatul S.M.T. , respectiv, folosirea la preţul de baza a aceleiaşi valori de pornire de 95.050 lei pentru suprafeţe supuse schimbului, este eronată, pentru următoarele considerente:

- Prin buletinul CET nr. 8 din 1994 s-a precizat definirea zonelor de amplasament astfel: zona 0 -comercială, administrativă si ultracentrală; Zona 1 –centru; Zona 2 -zona de mijloc; Zona 3 –periferie; Zona 4 -in afara localităţii

a)In mod eronat in raportul întocmit de S.M.T. s-a considerat ca toate cele trei terenuri sunt amplasate in zona 4 -in afara localităţii. In realitate, terenul situat in strada C. s-a apreciat că este amplasat in zona 2 - zona de mijloc, iar terenurile din T. si S. sunt amplasate in zona 3 -periferie.

b) In raportul S.M.T. se pleacă pentru zona 4 de la valoarea de baza 147 000 lei, conform buletinului nr. 46 din 1998 (eronată, deoarece greşit a pornit de la aceeaşi valoare, conform precizării de mai sus) reducând aceasta valoare prin înmulţirea succesiva si nejustificata de două ori cu 0,8. Calcul: 147000x0,8 =117 000 lei/mp, 117 000 x 0,8 =94 080 lei /mp, când in mod corect este necesara o singura aplicare a corecţiei prin înmulţire cu 0,8. Valoarea de calcul ar fi trebuit sa fie, astfel, de 117 000 lei/mp in baza celor de mai sus.

Conform situaţiei reale de zonare amintite mai sus ,pentru amplasamentele terenurilor si pentru oraşe cu populaţia cuprinsa intre 50 000 -200 000 locuitori, valorile de pornire sunt următoarele:

-pentru terenul din strada C. -zona 2 de mijloc, valoarea este 263.000 lei/mp x 0,8 =210.400 ROL/mp.

-pentru terenurile din strada T. si S. situate in zona 3 periferica, valoarea de baza este de 205.000 lei/mp x 0,8 = 164.000 ROL/mp.

c) Valorile calculate nu reprezintă valori de piaţa, ci sunt valori de utilizare conform precizărilor de mai sus.

Ca o concluzie generală, experţii au statuat că „Întrucât valorile stabilite de către expertul S.M.T. sunt incorecte, s-a apreciat că raportul de schimb si sulta au fost stabilite incorect.”

De asemenea, experţii arată că „Valorile terenurilor care au făcut obiectul compensării, nu reflecta preturile de piaţă, întrucât se raportează la valori de utilizare. Astfel, preturile de piaţa stabilite prin expertiză sunt : Terenul din strada C. = 13,79 euro/mp x 10 895 mp = 150 242,05 euro echivalent a 5 666 979 883,95 ROL; Terenul din strada T. si S. = 5,93 euro/mp x 32734 mp = 194 112,62 euro echivalent a 7 321 733 913,78 ROL.

Avându-se in vedere diferenţele intre valorile terenurilor (7 321 733 913.78 ROL -5 666 979 883.95 ROL =1 654 754 029.83 ROL ) nu se poate vorbi de o compensare la data de 26 mai 2003.

Experţii mai arată că „în conformitate cu articolul 2 din HCL 297/2003 reiese ca s-a aprobat schimbul de teren intre Municipiul ... - proprietarul terenului din strada C. in suprafaţa de 10 895 mp si SC B.R. SRL -proprietarul terenului situat in ... străzile S. si T. in suprafaţa de 32 734 mp, nemenţionându-se însă şi valoarea de schimb la care s-a efectuat schimbul de terenuri.

In conformitate cu articolul 1 al HCL 297 /2003 prin care se însuşeşte raportul de evaluare întocmit de evaluatorul S.M.T., valoarea terenului din strada C. a fost stabilita la 1 265 700 lei x 10 895 mp = 73 789 801 500 lei. Terenul din strada T. si S. a fost stabilita la 533 900 lei/mp x 32734 mp = 17 476 682 600 lei. Sulta stabilita prin raportul S.M.T. (pagina 9 din raport)este de 3 686 881100 lei. Aceasta sulta stabilita prin raport nu se mai regăseşte in HCL 297/2003 , valoarea de schimb conform facturilor aferente a fost de 17 476 682 600 lei.”

251

În opinia Curţii, faptul că raportul de schimb propus de S.M.T. este în marja de valori privind piaţa imobiliară din data executării lucrării, nu exclude răspunderea sa penală pentru activitatea infracţională derulată.

Mai mult, experţii au învederat că „raportul de evaluare întocmit de S.M.T. pentru terenul din strada C. in luna mai 2003 a stabilit o valoare de utilizare , valoare care nu are legătura cu valoarea de piaţă a terenului.”

În dovedirea vinovăţiei inculpatului S.M.T. sunt relevante concluziile experţilor evaluatori imobiliari care au învederat că „In urma analizei raportului întocmit de expertul S.M.T.. s-a constatat ca expertul a ţinut cont de acest coeficient de zona, cu valori de 1,1 si 0.55 dar aceste valori au fost stabilite arbitrar, neexistând o justificare de calcul privind valoarea acestui coeficient, valori ce trebuiau raportate la valorile din buletinul CET nr. 46 din 1998 -pagina 8.”

Relevantă pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului S.M.T., este concluzia experţilor în sensul că „prin metodele de evaluare folosite, acesta nu a determinat valoarea reală de piaţă a terenurilor.” Mai mult, „metodologia prevăzuta prin HG 834/1991 evidenţiază o valoare de utilizare valabila numai pentru societăţile comerciale cu capital de stat, valoare care nu are nici o legătură cu valoarea de piaţa a terenurilor supuse schimbului.”

De asemenea, experţii arată că „valoarea de 94.080 lei utilizată ca valoare de bază, atât pentru terenul din strada C., cât şi pentru terenul din str. T., utilizată de inc. S.M.T., este subevaluată, faţă de valoarea prevăzută în Buletinul CET nr. 46/1998.” În esenţă, experţii precizează că „Raportul de evaluare întocmit de S.M.T. si C. pentru terenurile din str. C., T. şi S., la data de referinţa – luna mai 2003 - stabileşte o valoare de utilizare, valoare care nu are legătura cu valoarea de piaţa reala a terenurilor. Ca urmare a acestui aspect, valoarea de vânzare către X. ..., valoare ce reprezintă o valoare de piaţa, nu poate fi comparata cu valoarea de utilizare stabilita de S.M.T. si C. la 2003.”

Curtea reţine astfel că inculpatul S.M.T. a supraevaluat terenurile inculpatului H., stabilindu-le o valoare de piaţă de 14,22 euro/mp, în loc de 5,93 euro/mp, cât au învederat experţii, în prezenta speţă. Mai mult, şi concluzia experţilor, pe care Curtea o însuşeşte, este că “Raportul întocmit de S.M.T. evidenţiază o valoare de utilizare mai mare decât valoarea de piaţă estimată de specialişti, cu precizarea că cele două valori nu pot fi comparate”.

Având în vedere că valoarea de piaţă stabilită prin expertiza din 17 decembrie 2014 pentru terenurile situate în str. T. şi S. este de 194.112 euro, iar cea din expertiza efectuată de B.Z. este de 400.545 euro, nu se poate agrava situaţia inculpaţilor în propria cale de atac, rezultând o valoare a avantajelor patrimoniale de care a beneficiat inculpatul H., mai mare decât cea avută în vedere de magistraţi la pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Maramureş.

Din aceste considerente, valoarea de piaţă a terenurilor de pe str. T. şi S., precum şi a celui de pe str. C., avută în vedere de către Curte la judecarea cauzei, va fi cea stabilită prin expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul B.Z. în faţa Tribunalului Maramureş.

Curtea va înlătura concluziile expertizei efectuate de către expertul B.V., care a stabilit o valoare de piaţă a terenurilor aparţinând inculpatului H. de 672.000 euro, întrucât acestea nu sunt credibile, neavând nicio justificare ştiinţifică, nici chiar inculpatul H. nu şi le-a evaluat la o asemenea sumă, în baza lor apărând că acesta a fost în pierdere în momentul înstrăinării către firma X., ceea ce ar apărea ridicol.

Pe de altă parte, la polul opus, comisia de 3 experţi evaluatori imobiliari, a stabilit valoarea de piaţă a terenurilor inculpatului H. doar la 194.112 euro, de aceea instanţa de apel, pentru a nu agrava situaţia inculpaţilor în propria cale de atac, va reţine că valoarea de piaţă a terenurilor implicate în schimb, este cea stabilită de expertul B.Z., în faţa Tribunalului Maramureş, probă ştiinţifică avută în vedere de către judecătorul fondului la

252

pronunţarea hotărârii, respectiv de 400.545 euro (terenurile din str. T. şi S.), respectiv 348.150 euro (terenul din str. C.).

Pe cale de consecinţă, Curtea îşi însuşeşte integral valabilitatea şi adevărul concluziilor expuse în expertiza de evaluare a proprietăţii imobiliare din 17 decembrie 2014, dar pentru respectarea principiului non reformatio in pejus, se va raporta la concluziile probei ştiinţifice efectuată de expert B.Z., la stabilirea valorii mitei încasate de inculpatul H..

Curtea reţine că şi expertiza contabilă efectuată în faţa tribunalului, confirmă împrejurarea că municipiul ... şi SC B.R. au convenit ca schimbul de terenuri, obiect al contractului nr. 1831/11.06.2003 să fie efectuat la preţul de 17.476.683.000 lei (echivalentul a 465.573,10 Euro) la care se adaugă TVA, iar pentru diferenţa valorică a terenurilor, municipiul să nu fie obligat la plata vreunei sulte. Astfel, s-a schimbat suprafaţa de 10.895 mp proprietatea Municipiului ... cu terenul de 32.734 mp proprietatea S.C. B.R. S.R.L., cu un raport de schimb de 1 la 3, fără a rezulta o diferenţă de valoare şi fără a fi datorată sultă.

Comisia de trei experţi contabili, în faţa Curţii, în luna ianuarie 2015 a statuat următoarele:

La obiectivul stabilit de către Curte, care privea “stabilirea faptului dacă, prin schimbul de terenuri, Primăria ... a fost prejudiciată şi care este valoarea acestei pagube, la data schimbului – 11.06.2003” experţii au statuat că “Având în vedere raportul de 1 la 3 aferent suprafeţelor schimbate, raportul de 1 la 2,37 al valorilor pe mp între terenurile deţinute de către Mun. ... şi terenurile deţinute de către B.R. S.R.L. care fac obiectul contractului de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003 şi menţiunea expresă făcută în contract cu privire la scutirea de la plata vreunei sulte de către Primăria Mun. ..., s-a relevat că prin realizarea acestui schimb nu s-a adus vreun prejudiciu Primăriei Mun. ....

În măsura în care, la baza stabilirii valorii de schimb ar fi fost preluată integral HCL ... nr. 297/26.05.2003 privind schimbul de terenuri între Municipiul ... si B.R. S.R.L., însuşirea raportului tehnic de evaluare din 15.05.2003 întocmit de evaluator S.M.T., atunci valoarea facturii şi compensarea ar fi fost de 13.789.802.000 lei+tva, adică 16.409.864.380 lei fără a crea nici un prejudiciu Primăriei ....

La obiectivul stabilit de către Curte, “dacă la data schimbului operaţia de compensare trebuia făcută la valoarea cea mai mica şi în situaţia în care B.R. nu ar fi renunţat la sultă” experţii au concluzionat că “dacă B.R. S.R.L. nu ar fi renunţat la sultă, având în vedere evaluarea care a stat la baza realizării contractului de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003, Primăria Mun ... ar fi facturat terenul deţinut la valoarea de 13.789.801.500 lei plus 2.620.062.285 lei TVA (total facturat: 16.409.863.785 lei), în timp ce B.R. S.R.L. ar fi facturat terenul deţinut la valoarea de 17.476.682.600 lei plus 3.320.569.694 lei TVA (total facturat: 20.797.252.294 lei). In aceste condiţii compensarea nu se putea face decât pe valoarea de 16.409.863.785 lei (valoarea cea mai mica facturată), fapt care obliga Primăria Mun. ... la plata sultei de 3.686.881.100 lei, aşa cum a precizat şi inculpatul S.M.T. în cuprinsul raportului de evaluare.

Au mai arătat experţii: „conform Hotărârii Consiliului Local, schimbul ar fi trebuit să fie perfectat, având în vedere valorile de evaluare, fără plata vreunei sulte de către vreuna dintre părţile din contract, ceea ce înseamnă că ambele părţi ar fi trebuit să emită facturi şi ordine de compensare pentru suma de 16.409.863.785 lei fără a exista o diferenţă de plată sau de încasat de către vreuna dintre părţi.”

La obiectivul stabilit de către Curte, care privea “dacă prin încheierea contractului de schimb şi efectuarea operaţiunii de compensare la valoarea cea mai mare, s-a creat aparenţa că Primăria a realizat o tranzacţie avantajoasă”, experţii au statuat “dacă se consideră corectă valoarea de schimb menţionată în contractul nr. 1831/11.06.2003, atunci documentele justificative existente (facturile) sunt corect întocmite şi implicit ordinele de compensare. În

253

acest caz,compensarea la valoarea de 20.797.252.770 lei a fost realizată în conformitate cu şi în baza contractului de schimb, convenit între părţi. Dacă se are în vedere doar HCL 297/2003, atunci facturile şi ordinele de compensare ar fi trebuit să se realizeze la valoarea de 16.409.863.785 lei. Compensarea creanţelor reciproce nu se poate face decât la nivelul creanţei celei mai mici. Ea nu poate crea aparenţa unei tranzacţii avantajoase. Singurul care poate oferi informaţii legate de crearea aparenţei unei tranzacţii avantajoase este raportul de schimb, respectiv măsura în care acesta a fost stabilit corect sau nu.”

La obiectivul stabilit de către Curte, “dacă valoarea de schimb de 17 mld lei menţionată în contractul de schimb este fundamentată sau nu, deoarece nu rezultă din prevederile contractuale şi nu există o aprobare a consiliului local care să precizeze valoarea de schimb”, experţii au statuat că “actul de schimb autentificat sub nr. 1831/11.06.2003 cuprinde prevederi referitoare la valoarea de 17 mld lei, ca fiind valoarea de schimb agreată de părţi, cu privire la înregistrarea în contabilitate şi în vederea calculului taxelor notariale. Prin HCL 297/2003, s-a însuşit raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul I.. S.M.T. (suprafaţă pe metru pătrat) şi s-a aprobat schimbul de terenuri, considerându-se echivalente, fără a se aproba diferenţe de plată în sarcina vreunei părţi (sulte). În acest context, dacă, conţinutul hotărârii s-ar fi preluat în integralitate, în cadrul contractului de schimb, valoarea terenurilor schimbate (vânzare/cumpărare simultană şi plata preţului prin compensare) ar fi trebuit să se realizeze la valoarea cea mai mică dintre cele 2 valori, adică la valoarea de 13.789.802.000 lei+tva. Aşa fiind, se apreciază că valoarea de schimb de 17 mld. lei menţionată în contractul de schimb, nu a fost expres aprobată de Consiliul Local.”

Curtea reţine deci, că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 297/2003 s-a însuşit raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul I.. S.M.T., deşi raportul de schimb şi sulta, au fost stabilite incorect, ca urmare a supraevaluării terenurilor inculpatului H..

Concluzia Curţii în privinţa vinovăţiei inculpatului S.M.T., are la bază statuările experţilor în sensul că „paguba poate să rezulte tocmai din raportul de schimb între cele două terenuri şi din valorile de piaţă stabilite de către evaluator”.

Or, atâta vreme cât prin raportul de evaluare, inculpatul S.M.T. a stabilit un raport de schimb greşit, alături de o valoare de piaţă eronată a terenurilor, rezultă clar intenţia sa de a-l favoriza pe inculpatul H., prin săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În sinteză, probele administrate nemijlocit în faţa Curţii, cât şi în faţa tribunalului, dovedesc fără dubiu, că inculpatul S.M.T., funcţionar în aparatul primăriei, fiind coleg şi prieten cu inculpatul H., şi cunoscând că acesta îşi vinde terenurile personale firmei B.R., reprezentant al firmei X., aceasta din urmă reprezentată de inculpatul S., care efectua demersuri pentru a realiza un schimb cu municipiul ..., pentru a dobândi terenul de pe str. C., cu nesocotirea incompatibilităţilor impuse de Legea nr. 161/2003, intrată în vigoare pe perioada realizării lucrărilor, cu intenţie, l-a ajutat şi favorizat pe inculpatul H., cu prilejul întocmirii rapoartelor de evaluare, prin stabilirea unor valori mai mari pentru terenurile acestuia, activitate derulată pentru a-i asigura aprobarea schimbului de terenuri în cadrul Consiliului Local.

În speţă, judicios s-a reţinut complicitatea la luare de mită, întrucât între cei trei inculpaţi a existat o adevărată „înţelegere infracţională”, reliefată indirect prin propria recunoaştere a inculpatului S.M.T., coroborată cu declaraţia martorului C.C. şi declaraţiile inculpatului S.B., din faza de urmărire penală.

Este evident că în momentul în care a acceptat să efectueze rapoartele de evaluare, tocmai pentru firma implicată în schimbul de terenuri cu Primăria ..., în timp ce el era angajatul Consiliului Local, reliefează existenţa interesului infracţional.

Era evident că dacă B.R. dorea o evaluare corectă, apela la un expert independent, din afara entităţii cu care efectua schimbul.

254

Mai mult, inculpatul S.M.T. afirmă către martorul C.C., că „inculpatul H. îi este prieten şi proprietarul terenurilor de pe str. T. şi S., condiţii în care este nevoit să efectueze evaluarea”. Susţine totodată mincinos, către martorul C. „că nu a primit nicio sumă de bani pentru evaluare”.

Ori, se naşte legitim întrebarea, raportat la apărarea inculpatului S.M.T.: dacă lucrarea era în mod real contractată de firma sa, în condiţii legale, cu respectarea dispoziţiilor ce stabileau incompatibilităţile, de a ce a ascuns aceste aspecte şefului său, căruia trebuia să-i comunice că rapoartele de evaluare se realizează în baza unui contract, legal încheiat, în schimbul lor, fiind plătit de firma beneficiară şi nicidecum să susţină că nu va primi nimic pentru munca prestată.

Ascunderea acestor aspecte, esenţiale, denotă nesinceritatea inculpatului S.M.T., în apărările din faţa Curţii.

Mai mult, faptul că a acceptat în luna aprilie 2003, să efectueze rapoarte de evaluare ale unor terenuri, ce urmau să facă obiectul unui schimb, dar la data realizării rapoartelor, terenurile nu erau încă în posesia proprietarului B.R., demonstrează că, fiind prieten şi coleg la Consiliul local cu inculpatul H., a aflat de planul infracţional intervenit între acesta şi inculpatul S., şi chiar dacă nu ştia suma exactă de care va beneficia inculpatul H., în urma tranzacţiei cu firma X., i-a dat acestuia ajutor, prin lucrările realizate, ceea ce nu exclude răspunderea sa penală pentru complicitate la luare de mită.

Pe de altă parte, inserarea în rapoartele de evaluare a unor date nereale, cu privire la suprafeţele de teren deţinute de B.R. la data schimbului şi atribuirea unor valori de piaţă superioare, terenurilor deţinute de inculpatul H., demonstrează intenţia infracţională a inculpatului S.M.T., de a-l favoriza pe acesta în realizarea schimbului de terenuri şi totodată obţinerea în scop personal a unor sume de bani.

Curtea reaminteşte că „existenţa infracţiunii de fals intelectual, nu este condiţionată de un anumit mobil determinat sau de un anumit scop urmărit de infractor, odată ce inculpatul şi-a dat seama că săvârşind fapta, alterează adevărul pe care actul trebuia să îl exprime şi a voit sau a acceptat acest rezultat, indiferent de considerentele ce l-au determinat să acţioneze”, cerinţe întrunite în speţa de faţă prin activitatea inculpatului S.M.T..

Falsurile săvârşite de inculpatul S.M.T. şi manoperele sale infracţionale sunt relevate prin concluziile experţilor evaluatori imobiliari, care statuează fără echivoc că „întrucât valorile stabilite de expertul S.M.T. sunt incorecte, raportul de schimb şi sulta au fost stabilite incorect”.

De asemenea, ca o concluzie generală, se arată că „preţurile stabilite prin rapoartele de evaluare sunt valori de utilizare, deci nu corespund cu preţurile de piaţă, de la data tranzacţiei.”

Mai mult, intenţia frauduloasă de subevaluare a terenului de pe str. C., rezultă din faptul că acesta a stabilit valori ale terenului în mod arbitrar, pe baza unor coeficienţi, care nu au nicio justificare a modului de calcul, încălcând dispoziţiile Buletinului CET nr. 46/1998. De asemenea, „metodologia prevăzuta prin HG 834/1991 evidenţiază o valoare de utilizare valabila numai pentru societăţile comerciale cu capital de stat, valoare care nu are nici o legătură cu valoarea de piaţa a terenurilor supuse schimbului.” În plus, valoarea de 94.080 lei utilizată de inculpatul S.M.T. este subevaluata fata de valoarea prevăzuta in buletinul CET nr. 46/1998. Mai mult, experţii au stabilit că „raportul de evaluare întocmit de S.M.T. si C. pentru terenul din strada C. la data de referinţa – luna mai 2003 - stabileşte o valoare de utilizare, valoare care nu are legătura cu valoarea de piaţa reală a terenului.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că în rapoartele de evaluare ale inculpatului S.M.T. s-a stabilit, chiar în condiţiile unor calcule eronate, necesitatea plăţii unei sulte.

Curtea reţine astfel că inculpatul S.M.T. a supraevaluat terenurile inculpatului H., stabilindu-le o valoare de piaţă de 14,22 euro/mp, în loc de 5,93 euro/mp, cât au învederat

255

experţii, în prezenta speţă. Mai mult, şi concluzia experţilor, pe care Curtea o însuşeşte, este că “Raportul întocmit de S.M.T. evidenţiază o valoare de utilizare mai mare decât valoarea de piaţă estimată de specialişti, cu precizarea că cele două valori nu pot fi comparate”.

Intenţia, ţinând de latura subiectivă a infracţiunii, rezultă însă numai din materialitatea faptelor, iar elementele de fapt conţinute de probe se interpretează prin coroborare, analiză în cadrul căreia declaraţiile inculpaţilor, care sunt întotdeauna divizibile, pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care converg, într-o cheie de interpretare ce ţine de silogismul logico-juridic, în mod credibil şi convingător, către ceea ce rezultă din ansamblul celorlalte probe administrate.

Ori, declaraţia inculpatului S.M.T., ca de altfel şi a celorlalţi inculpaţi, de nerecunoaştere a infracţiunilor imputate, este singulară, nefiind susţinută de vastul probatoriu scris, testimonial şi ştiinţific, ataşat cauzei, condiţii în care va fi înlăturată.

Deoarece complicitatea la infracţiunea de luare de mită a fost dovedită fără echivoc, iar în privinţa individualizării judiciare a pedepsei aplicate a fost admis apelul DNA, fiind majorat cuantumul sancţiunii şi schimbată modalitatea de executare a pedepsei, este evident că apare admisibil apelul inculpatului, doar cu privire la incidenţa art. 16 lit. f) CPP, rap. la art. 396 alin.(6) CPP pentru cea de-a doua infracţiune imputată prin actul de sesizare al instanţei.

Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului S.M.T. este fondat doar în privinţa încadrării juridice a infracţiunii de fals intelectual, deoarece de la data trimiterii în judecată şi până în prezent, articolul 17 din Legea nr. 78/2000, invocat în rechizitoriu a fost abrogat, de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187/2012, sens în care în baza art. 421 pct. 2 lit.a) CPP, se va admite împotriva Sentinţei penale nr. 323 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o va desfiinţa în aceste limite, şi judecând:

În baza art. 16 lit. f) rap. la art. 396 alin.(6) CPP, va înceta procesul penal faţă de inculpatul S.M.T., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 VCP cu referire la art. 254 alin.(1) VCP, cu art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 289 C.pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin.(1) CP.

Aşa fiind, Curtea constată , după efectuarea cercetării judecătoreşti, că nu se poate reţine existenţa unui caz de excludere a răspunderii penale, ori de inexistenţă a acestei răspunderi (art. 16, fost art. 10 alin.(1) lit. a)-e) C.pr.pen.), situaţia anterioară a inculpatului rămânând neschimbată, astfel că, efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale fiind câştigate speţei, se va menţine încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, pentru infracţiunea de fals intelectual. Dat fiind faptul că instanţa a fost învestită numai cu apelul inculpatului – respectând principiul non reformatio in pejus, a examinat criticile acestuia pe fond, constatându-le, însă, ca fiind neîntemeiate.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei, inclusiv măsurile asigurătorii, ca efect al constatării vinovăţiei pentru faptele deduse judecăţii.

Întrucât toate probele ştiinţifice efectuate în apel au fost dispuse din oficiu de către instanţă, acestea vor fi suportate din sumele avansate de stat, în baza art. 272 alin.(1) C.proc.pen.

În baza art. 275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului. (...) (Judecător Delia Purice)

256