Cursuri Scrise - Drept Administrativ Semestrul II

8/19/2019 Cursuri Scrise - Drept Administrativ Semestrul II

1/14

1

Proprietatea publică

§1.Reglementare legală și constituțională În România, proprietatea poate fi privată sau publică. Proprietatea privată reprezintă

regula și este reglementată în articolul 44 din Constituție, articol cuprins în Titlul al II-lea,consacrat drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale. Proprietatea publică este excepția

și este reglementată în cadrul articolului 136 din Constituție, articol cuprins în Titlul al IV -lea,

consacrat economiei și finanțelor publice.

Persoanele juridice de drept public (statul și unitățile administrativ-teritoriale) au în

patrimoniul lor atât un drept de proprietate privată cât și un drept de proprietate publică. În

exercitarea efectivă a atributelor dreptului de proprietate publică, statul este reprezentat de

autorități ale administrației publice centrale, iar unitățile administrativ-teritoriale sunt

reprezentate de autorități ale administrației publice locale.

În cuprinsul articolului 136, alineatul 3, Constituția nominalizează sau identifică după un

criteriu general următoarele categorii de bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice:

bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil,

de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale

platoului continental. Alte categorii de bunuri pot fi stabilite prin lege organică.

În prezent, legea care reglementează regimul juridic al bunurilor proprietate publică este

Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în forma existentă în urma modificărilor

aduse de Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil.

Dreptul de proprietate publică este reglementat în Codul civil, în cadrul articolelor 858 -

875, și în Legea 213/1998. Proprietate publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau

unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii,

sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de

lege.

§2.Modalități de dobândire a dreptului de proprietate publică Dreptul de proprietate publică se dobândește prin următoarele modalități: prin achiziție

publică, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, prin donație sau prin legat acceptat în

condițiile legii, prin convenție cu titlu oneros, prin transferul unui bun din domeniul privat al

statului sau al unității administrativ-teritoriale în domeniul public sau prin alte moduri prevăzute

de lege.


2/14

2

Achiziția publică are în vedere doar bunurile de uz și de interes public. Procedura de

achiziție este stabilită de O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii publice.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată prin două acte normative:

Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (dreptul comun în materie)

și Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor

obiective de interes național, județean sau local. Prin efectul exproprierii, bunurile imobile,

proprietatea persoanelor fizice sau juridice, precum și cele aflate în proprietatea privată a

comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, trec în domeniul public al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale.

Includerea în domeniul proprietății publice a bunurilor dobândite prin acte de donație și

legate se realizează dacă bunul, prin natura lui sau prin voința dispunătorului, devine de uz saude interes public.

Convenția cu titlu oneros poate să intervină dacă bunul, prin natura lui sau prin voința

autorității administrației publice centrale sau locale competentă să gestioneze asemenea bunuri,

devine de uz sau de interes public.

Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului

județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.

Trecerea bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități

administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al

Municipiului București sau a consiliului local, prin H.G..

Trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin H.G.,

prin hotărâre a consiliului județean sau hotărâre a consiliului local, dacă prin lege nu se prevede

altfel. Hotărârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacată la instanța de contencios

administrativ în a cărei rază teritorială se află bunul.

Posibilitatea dobândirii de bunuri proprietate publică prin alte moduri prevăzute de lege

are în vedere rechizițiile și confiscările.

§3.Caracterele dreptului de proprietate publică

Caracterele dreptului de proprietate publică sunt: inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și

insesizabilitatea. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile (nu pot fi înstrăinate, dată fiind


3/14

3

destinația proprietății publice și necesitatea conservării și transmiterii lor către generațiile

viitoare). Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile deoarece nu pot fi dobândite prin

prescripție. Bunurile proprietate publică sunt insesizabile deoarece nu pot fi urmărite de creditori

în vederea realizării creanțelor lor prin executare silită.

§4.Domeniul public

Legea 213/1998 identifică trei categorii de bunuri care alcătuiesc domeniul public:

bunurile prevăzute în articolul 136, alineatul 3, din Constituție, bunurile stabilite în anexa legii și

orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public și sunt

dobândite prin modurile prevăzute de lege.

În funcție de bunurile care fac obiectul proprietății publice se disting următoarele tipuri

de domeniu public:

a)Domeniul public al statului: alcătuit din bunurile prevăzute în articolul 136, alineatul 3,din Constituție, din cele prevăzute la punctul 1 din Anexa Legii 213/1998 și din alte bunuri de

interes public național declarate ca atare de lege.

b)Domeniul public al județelor: alcătuit din bunurile prevăzute la punctul 2 din Anexa

Legii 213/1998 și din alte bunuri de interes public județean declarate ca atare prin hotărâri ale

consiliului județean, dacă nu sunt declarate bunuri de uz sau de interes public național.

c)Domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor: alcătuit din bunurile prevăzute

la punctul 3 din Anexa Legii 213/1998 și din alte bunuri de interes public local declarate ca atare

prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate bunuri de uz sau de interes public

național sau județean.

Sunt obiect exclusiv al proprietății publice toate bunurile prevăzute în articolul 136,

alineatul 3, din Constituție. Celelalte bunuri care aparțin statului sau unităților administrativ-

teritoriale fac parte din domeniul public sau din domeniul privat al acestora.

§5.Subiectele, exercitarea și stingerea dreptului de proprietate publică

Subiectele dreptului de proprietate publică sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale.

Elementul de diferențiere dintre cele două categorii de subiecte este cel al interesului

corespunzător bunului.

Exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate publică poate fi directă (titularii

dreptului exercită nemijlocit posesia și folosința) sau indirectă (o parte din prerogative sunt

exercitate prin intermediul titularilor unor drepturi reale sau de creanță asupra bunurilor


4/14

4

proprietate publică). Sunt drepturi reale: dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul

de folosință gratuită. Drept de creanță este închirierea.

Dreptul de administrare se constituie în condițiile legii organice, fiind un drept real

principal, opozabil erga omnes, mai puțin titularului dreptului de proprietate publică. Regiile

autonome și instituțiile publice, în calitate de titulari ai dreptului de administrare, acționează atât

ca subiecte de drept public, cât și ca subiecte de drept privat, în raporturile juridice civile.

Dreptul de concesiune asupra bunurilor proprietate publică se naște în temeiul

contractului de concesiune, având natura juridică a unui drept real și cuprinzând atributele de

posesie, folosință sau de dispoziție exercitate în mod temporar.

Dreptul de folosință gratuită se naște prin actul administrativ al autorității administrației

publice, fiind un drept real, opozabil erga omnes, constituit cu titlu gratuit în favoarea unor

persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ. Închirierea bunurilor proprietate publică se aprobă de autoritățile desemnate prin lege

organică și se face prin licitație publică, titularul dreptului de folosință putând fi o persoană fizică

sau juridică, română sau straină.

Dreptul de proprietate publică se stinge în trei situații: pieirea bunului, trecerea acestuia

în domeniul privat și încetarea uzului sau interesului public.

§6.Raportul dintre propr ietate pub lică și domeniul public

Raportul dintre proprietatea publică și domeniul public este subiect de controversă în

doctrina dreptului civil și în cea a dreptului administrativ. Unii autori susțin ideea echivalenței

dintre cele două noțiuni, în timp ce alții argumentează un raport de la întreg la parte. Acest raport

a fost înțeles atât în sensul că noțiunea de domeniu public este mai largă decât cea a proprietății

publice, deoarece include toate bunurile proprietate publică și o parte din bunurile proprietate

privată, cât și în sens invers, în sensul că noțiunea de proprietate publică este mai largă decât cea

a domeniului public, ea incluzând și domeniul privat.

§7 .Definiția d omeniul ui public

Domeniul public este format din totalitatea bunurilor mobile și imo bile care sunt

destinate să folosească membrilor unei colectivități umane, fie în mod direct, fie prin intermediul

unor organe special create spre a le administra.

Bunurile din domeniul public au un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, în

baza interesului general pe care administrația are misiunea de a-l înfăptui.


5/14

5

În sens restrâns, domeniul public se identifică cu sfera bunurilor proprietate publică. În

sens larg, sfera domeniului public cuprinde toate bunurile proprietate publică, precum și unele

bunuri aparținând proprietății private care se află sub paza și protecția statului sau a unității

administrativ-teritoriale și care sunt supuse, pe lângă regulilor de drept privat, și unui regim de

drept public.

§8.Trăsăturile bunurilor care fac parte din domeniul public

Trăsăturile bunurilor care fac parte din domeniul public sunt următoarele:

- aceste bunuri sunt destinate să satisfacă anumite cerințe ale colectivității , la nivel

individual sau colectiv;

- aceste bunuri satisfac nevoi sociale prin natura lor, ca urmare a unor lucrări speciale sau

datorită valorii științifice, istorice sau culturale;

- aceste bunuri sunt proprietate publică sau sunt în paza unei persoane de drept public. §9.Clasif icarea bunur ilor domeniu lu i publ ic

Clasificarea bunurilor care fac parte din domeniul public se face după următoarele

criterii:

1.După criteriul interesului pe care- l reprezintă:

a)bunuri din domeniul public de interes național;

b)bunuri din domeniul public de interes județean;

c)bunuri din domeniul public de interes local.

2.După criteriul modului de determinare:

a)bunuri din domeniul public prevăzute de Constituție;

b)bunuri din domeniul public stabilite de legi;

c)bunuri din domeniul public identificate de autorități ale administrației publice,

în baza criteriilor generale prevăzute de Constituție sau legi.

3.După criteriul modului de încorporare:

a)bunuri din domeniul public natural;

b)bunuri din domeniul public artificial.

4.După criteriul naturii:

a)bunuri din domeniul public terestru;

b)bunuri din domeniul public maritim;

c)bunuri din domeniul public fluvial;


6/14

6

d)bunuri din domeniul public aerian;

e)bunuri din domeniul public cultural;

f)bunuri din domeniul public militar.

5.După criteriul modului de utilizare de cătr e publi c:

a)bunuri din domeniul public utilizate direct;

b)bunuri din domeniul public utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu

public.

§10. Evidența bunurilor din domeniul public

Conform Legii 213/1998, evidența financiar -contabilă a bunurilor care alcătuiesc

domeniul public al statului și al unității administrativ-teritoriale se ține distinct în contabilitate,

potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor și aprobate prin H.G..

Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere,de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile

publice centrale care au în administrare asemenea bunuri. Centralizarea inventarului se realizează

de către Ministerul Finanțelor și se supune spre aprobare Guvernului.

Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ-teritoriale se

realizează, după caz, de comisii special constituite conduse de președinele consiliului județean,

de Primarul General al Municipiului București sau de primari. Inventarul întocmit se însușește

prin hotărâre de către consilii. Ulterior însușirii, toate inventarele se centralizează de consiliului

județean sau de Consiliul General al Municipiului București și se trimit Guvernului în scopul

atribuirii prin hotărâre a statutului de bunuri aparținând domeniului public județean sau local.

§11.Domeniul privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale

Domeniul privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale este compus din

bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea acestora, altele decât cele care fac parte din

domeniul public.

În mod tradițional, în cadrul domeniului privat intră bunuri asemenea celor posedate de

indivizi, asupra cărora autoritatea publică exercită aceleași prerogative.

Din perspectiva dreptului public, domeniul privat al statului și al unităților administrativ-

teritoriale și domeniul public al acestora formează domeniul administrativ al statului și al

unităților administrativ-teritoriale.


7/14

7

Spre deosebire de domeniul administrativ, domeniul civil este alcătuit din totalitatea

bunurilor aparținând particularilor , bunuri ce fac obiectul unei proprietăți civile.

§12.Dreptur il e domeniale

Drepturile care pot fi exercitate asupra bunurilor din domeniul public sau privat se

numesc drepturi domeniale. În cadrul drepturilor domeniale, distingem următoarele categorii:

a)Drepturi reale principale: dreptul de proprietate publică asupra bunurilor din domeniul

public și dreptul de proprietatea privată asupra bunurilor din domeniul privat;

b)Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate publică: dreptul de

administrare al instituțiilor publice și al regiilor autonome, dreptul de concesiune asupra

bunurilor din domeniul public, dreptul de folosință gratuită al instituțiilor de utilitate publică;

c)Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate privată: dreptul de

administrare al instituțiilor publice și al regiilor autonome, dreptul de folosință, dreptul de concesiune, locațiunile domeniale și altele.

§13.Modalități de punere în valoare a domeniului public

Constituția prevede în cadrul articolului 136, alineatul 4, că, în condițiile legii organice,

bunurile proprietate publică pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice

sau pot fi concesionate ori închiriate. Totodată, ele pot fi date în folosință gratuită unor instituții

de utilitate publică. Legea 215/2001 privind administrația publică locală prevede, în mod

corespunzător, atribuția consiliilor locale și a consiliilor județene de a hotărî ca bunurile ce

aparțin domeniului public sau privat să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor

publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Consiliile locale sau județene hotărăsc și cu

privire la cumpărarea ori vânzarea bunurilor din domeniul privat. Vânzarea, concesionarea ori

închirierea se fac prin licitație publică. Legea 215/2001 prevede ca modalitate de punere în

valoare a domeniului public și darea în folosință gratuită, pe termen limitat, a unor bunuri mobile

și imobile persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere și de

utilitate publică ori serviciilor publice.

1.Admin istrarea bunur il or din domeniul publi c

Bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea regiilor autonome, a

autorităților administrației publice locale ori centrale sau a altor instituții publice de interes

național județean sau local.


8/14

8

În situația în care bunul aparține domeniului public de interes național, Guvernul

hotărăște darea în administrare prin H.G.. Conform Legii 90/2001, una din funcțiile Guvernului

este și aceea de administrare a proprietății statului.

În cazul bunurilor care aparțin domeniului public sau privat de interes local ori județ ean,

darea în administrare se face prin hotărâre a consiliului local sau județean, după caz.

Drepturile pe care le are titularul dreptului de administrare sunt următoarele: dreptul de a

poseda bunul, dreptul de a folosi bunul, dreptul de a dispune de acel bun.

Guvernul, consiliul local ori consiliul județean controlează modul de exercitare a

dreptului de administrare. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat

de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consilii,

consilii care dau mandat scris președintelui consiliului județean sau primarului. Apărarea în

justiție a dreptului de administrare aparține titularului acestui drept. Titularul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate prin îndeplinirea necorespunzătoare a

obligațiilor care îi revin în baza actului de administrare.

Dreptul de administr are încetează odată cu stingerea dreptului de proprietate publică sau

prin actul de revocare adoptat de autoritatea care l-a constituit. Revocarea se face în cazul în care

titularul nu își execută drepturile și obligațiile născute din actul de transmitere a dreptului de

administrare.

2.

Darea în folosință cu titlu gratuit a bunurilor proprietate publică

Legea 213/1998 recunoaște posibilitatea pentru stat și unitățile administrativ-teritoriale de

a da imobile din patrimoniul lor în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără

scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor

publice. Dispozițiile legale privind constituirea și încetarea dreptului de administrare se aplică în

mod corespunzător și dării în folosință cu titlu gratuit.

3. Închirierea bunurilor proprietate publică

Închirierea bunurilor proprietate publică se încheie, după caz, prin H.G., prin hotărâre a

consiliului județean, a consiliului local sau a Consiliului General al Muncipiului București.

Contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului

închiriat potrivit specificului acestuia. Natura juridică a contractului de închiriere este una

complexă, îmbinând caracterele dreptului comun cu elemente de drept public (de exemplu:


9/14

9

obligativatatea licitației, posibilitatea recunoscută administrației de revocare a contractului

încheiat atunci când un interes general o solicită etc.)

Titularul contractului de închiriere poate fi orice persoană fizică sau juridică, română sau

străină.

Au posibilitatea de a transmite prin închiriere un bun proprietate publică atât titularii

dreptului de proprietate publică, cât și titularul dreptului de administrare. Sumele încasate ca

urmare a închirierii bunurilor proprietate publică se fac venituri la bugetul de stat sau la bugetele

locale.

4.Concesiunea bunurilor proprietate publică

Dreptul de concesiune asupra bunurilor proprietate publică este un drept real principal,

inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, constituit cu titlu oneros, pe baza contractului de

concesiune încheiat între autoritatea concedentă și o persoană fizică sau juridică, cu privire la un bun din domeniul public, și care conferă titularului său, în mod temporar , atributele posesiei,

folosinței și dispoziției, cu respectarea obligațiilor prevăzute în actul de constituire, precum și a

limitelor materiale și juridice.

Conținutul dreptului de concesiune este prevăzut în articolul 871 C.civ, conform căruia

concensionarul are dreptul și obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și

pentru o durată determinată, în condițiile stabilite de lege și de contractul de concesiune.

Cadrul general de reglementare a concesiunii bunurilor proprietate publică este O.U.G

54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (de avut în

vedere și O.U.G 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).

Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în

formă scrisă, prin care o autoritate publică denumită concedent transmite pe o perioadă

determinată unei persoane numită concesionar, persoană care acționează pe riscul și pe

răspunderea sa, drepturile și obligațiile de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul

unei redevențe. Din punct de vedere al naturii juridice, contractul de concesiune este un contract

sinalagmatic, oneros, comutativ, cu executare succesivă, solemn și intuito personae.

Obiectul contractului de concesiune îl reprezintă bunurile proprietate publică a statului

sau a unităților administrativ-teritoriale. Atunci când obiectul conractului este un bun din


10/14

10

domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale, contractul de concesiune este

reglementat de regimul de drept comun și nu de normele dreptului administrativ.

Exploatarea bunului proprietate publică se face în schimbul unei redevențe. Redevența

reprezintă o parte din profitul obținut de concesionar și se stabilește de că tre părți la momentul

încheierii contractului. Modurile de calcul și de plată a redevenței se stabilesc de către

ministerele de resort sau de autoritățile administrației publice locale. Redevența se face venit la

bugetul de stat sau la bugetele locale.

Părțile contractului de concesiune se numesc concedent și concesionar. Au calitatea de

concedenți în numele statului, județului, orașului sau comunei următorii:

- ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale pentru

bunurile proprietate publică a statului;

- consiliile județene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București sauinstituțiile publice de interes local pentru bunurile proprietate publică a unităților administrativ-

teritoriale.

Prin încheierea contractelor de concesiune, autoritățile publice anga jează statul, respectiv

unitatea administrativ-teritorială. Consiliile locale și județene nu au personalitate juridică, astfel

că, în cazul unui litigiu, r eclamantul este nevoit să cheme în judecată unitatea administrativ-

teritorială în numele căreia s-a încheiat contractul pentru a o obliga la plata unor despăgubiri în

cazul admiterii acțiunii. Concesionar poate fi orice persoană fizică sau juridică, română ori

str ăină.

Durata contractului de concesiune este de maximum 49 de ani, începând de la data

semnării lui, fiind stabilită de către concedent în baza unui studiu de oportunitate. Studiul de

oportunitate reprezintă un ansamblu de operațiuni tehnico-materiale obligatorii pentru încheierea

contractului de concesiune. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală

cu cel mult jumătate din durata sa inițială prin simplul acord de voință al părților.

Procedura concesiunii debutează la inițiativa concedentului sau ca urmare a unei

propuneri însușite de către acesta. Concedentul este obligat ca într-un termen de maximum 30 de

zile de la însușirea propunerii de concesionare să procedeze la întocmirea studiului de

oportunitate. Studiul de oportunitate cuprinde următoarele elemente:

- descrierea și identificarea bunului ce urmează a fi concesionat;


11/14

11

- motivele de ordin economic, financiar, social și de mediu care justifică realizarea

concesiunii;

- nivelul minim al redevenței;

- procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune;

- justificarea alegerii procedurii;

- durata estimată a concesiunii;

- termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;

- avizele obligatorii de la autoritățile competente în cazul în care bunul face parte din

infrastructura națională de apărare sau dintr -o arie naturală protejată.

În baza studiului de oportunitate, concedentul elaborează caietul de sarcini al concesiunii.

Aprobarea concesionării se face prin H.G. sau prin hotărâri ale autorităților deliberative ale

administrației publice locale. Atribuirea contractului de concesiune trebuie să aibă la bază următoarele principii: transparența, tratamentul egal, nediscriminarea, proporționalitatea, libera

concurență.

Există două modalități legale de atribuir e a contractului de concesiune: licitația și

negocierea directă.

a)Licitația este procedura prin care persoana fizică sau juridică are dreptul de a depune

oferte și ea reprezintă regula în materia atribuirii contractelor de concesiune. Concedentul are

obligația să publice anunțul de concesiune în Monitorul Oficial, Partea a VI-a, într-un ziar de

circulație națională și într -un ziar de circulație locală. Anunțul de licitație se trimite spre

publicare cu cel puțin 20 de zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor. Procedura de

licitație se poate desfășura numai dacă în urma anunțului au fost depuse cel puțin 3 oferte

valabile. În caz contrar, concedentul este obligat să anuleze procedura și să înceapă o nouă

procedură de licitație.

b) Negocierea directă este procedura prin care concedentul negociază clauzele

contractuale cu unul sau mai mulți participanți la procedura de atribuire. Această procedură este

permisă atunci când în urma repetării procedurii de licitație nu au fost depuse cel puțin 3 oferte

valabile. Și în cazul negocierii directe există obligativitatea publicării anunțului în Monitorul

Oficial și în ziare. Anunțul negocierii directe se publică cu cel puțin 10 zile înainte de data limită

pentru depunerea ofertelor. Concedentul derulează negocieri cu fiecare ofertant care a depus o


12/14

12

ofertă valabilă. Conținutul ofertelor trebuie să rămână confidențial până la data prevăzută pentru

deschiderea acestora, concedentul luând la cunoștință de oferte doar după deschidere.

Criteriul de atribuire a contractului de concesiune este cel mai mare nivel al redevenței,

dar concedentul poate ține seama și de alte criterii precum: capacitatea economico-financiară a

ofertanților, protecția mediului înconjurător, condițiile specifice impuse de natura bunului

concesionat. Concedentul are obligația de a încheia contractul de concesiune cu ofertantul a cărui

ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare. Indiferent de procedura de atribuire a contractului de

concesiune, concedentul are obligația de a pu blica în Monitorul Oficial, Partea a VI-a, un anunț

cu privire la atribuirea contractului, în termen de 20 de zile de la finalizarea procedurii.

Prin excepție de la procedura licitației și a negocierii directe, O.U.G. 54/2006 permite și

atribuirea directă a bunurilor proprietate publică prin concesiune companiilor naționale,

societăților naționale sau societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau încoordonarea entităților care pot avea calitatea de concedent și care au fost înființate prin

reorganizarea regiilor autonome, având ca obiect principal de activitate gestionarea, întreținerea,

repararea și dezvoltarea respectivelor bunuri. Textul normativ limitează concesiunea prin

atribuire directă până la privatizarea companiilor sau societăților concesionare. În cazul atribuirii

directe nu este necesar studiul de oportunitate. Concesionarea se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, a consiliilor județene sau a consiliilor locale. În mod excepțional, companiile

naționale și societățile concesionare, în cadrul atribuirii directe, pot subconcesiona bunurile

proprietate publică. Regimul juridic al subconcesionării este identic cu cel al concesionării,

inclusiv în privința obligativității studiului de oportunitate. Redevența obținută prin

subconcesionare se face venit la bugetul companiilor naționale, societăților naționale ori

societăților comerciale care au subconcesionat bunurile proprietate publică.

Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini și clauze

convenite de părțile contractante. Clauzele stabilite de către părți nu pot să contravină

obiectivelor prevăzute în caietul de sarcini. Contractul se redactează în limba română, în două

exemplare, existând și posibilitatea încheierii în 4 exemplare atunci când concesionarul este de o

altă naționalitate sau cetățenie decât cea română. În acest caz, părțile aleg limba în care vor fi

redactate celelalte două exemplare, cu mențiunea că în caz de litigiu prevalează exemplarele în

limba română.


13/14

13

În contract trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de

concesionar. Pot exista două categorii de bunuri:

a)Bunurile de retur sunt bunurile care au făcut obiectul concesiunii și care revin de plin

drept, libere de orice sarcini, concedentului la încetarea contractului;

b)Bunurile proprii sunt bunuri care au aparținut concesionarului, au fost utilizate de că tre

acesta pe durata concesiunii și rămân în proprietatea sa după finalizarea contractului.

Contractele de concesiune a terenurilor trebuie înregistrate de către concesionar în Cartea

Funciară.

Pentru exploatarea bunului, concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice.

El nu poate înstrăina sau greva bunul dat în concesiune sau bunurile rezultate din concesiune

care trebuie să fie predate concedentului la încetarea contractului. Fructele r evin concesionarului,

iar productele, în limitele prevăzute de lege sau de contract.Concesionarul are obligația ca în termen de cel mult 90 de zile de la semnarea

contractului să depună cu titlu de garanție o sumă fixă, reprezentând o cotă- parte din redevența

datorată pentru primul an de exploatare. Concedentul are dreptul să verifice pe perioada derulării

contractului modul în care sunt respectate clauzele de către concesionar.

Modificarea contractului se poate face din inițiativa unilaterală a concedentului doar în

partea reglementară, cu notificarea prealabilă a concesionarului, pentru motive excepționale

legate de interesul național sau local. Partea reglementară este dată de acele clauze ce sunt

impuse de către concedent concesionarului. Dacă este prejudiciat de modificarea contractului,

concesionarul are dreptul la o despăgubire care poate fi stabilită de comun acord sau de instanța

de contencios administrativ.

Încetarea contractului de concesiune are loc în următoarele situații:

a)la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;

b)în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţare unilaterală de

către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de

dezacord fiind competentă instanţa de judecată;

c)în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de

către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;

d)în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere de către

concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;


14/14

14

e)la dispariţia, dintr -o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul

imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei

despăgubiri.

Contractul de concesiune, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza acestuia,

se păstrează de către concedent într -un dosar al concesiunii pe toată durata în care contractul

produce efecte juridice, dar nu mai puțin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv.

Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de

despăgubiri este de competența instanței de contencios administrativ. Inserarea în contract a unei

clauze compromisorii care să permită arbitrajul privat este ilegală, dată fiind natura

administrativă a litigiului. Acțiunea se introduce la Tribunalul în a cărei rază de competență se

află sediul concedentului. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Cursuri Scrise - Drept Administrativ Semestrul II

Documents

Transcript of Cursuri Scrise - Drept Administrativ Semestrul II