Disciplina de Igienă

Domeniu medical ce se ocupă cu menţinerea şi promovarea sănătăţii omului şi comunităţilor umane

Disciplinele medicale:

preventive (profilactice): igiena, epidemiologia, sănătatea publică şi managementul sanitar

curative (terapeutice): medicina internă, chirurgia, O.R.L., oncologia,etc.

Denumirea provine din limba greacă : Hygeea – zeiţa sănătăţii, fiica zeului vindecător Asclepyos

Obiectul de activitate al igienei

- elaborarea normelor sanitare de viaţă şi de muncă a căror punere în practică să ducă la:

- prevenirea îmbolnăvirilor

- reducerea morbidităţii şi mortalităţii

- prelungirea duratei medii de viaţă

- creşterea capacităţii de muncă

Normele sanitare = parametri (cifre) care caracterizează factorii de mediu şi care au fost astfel stabilite ca, pentru valorile respective să nu

apară efecte negative, nocive, toxice sau letale asupra sănătăţii

- Igiena se preocupă prin excelenţă de omul sănătos, nu de cel bolnav

Istoricul igienei

Noţiuni de igienă au fost cunoscute încă din antichitate: chinezii, hinduşii, egiptenii, evreii

Hippocrat, părintele medicinei, pune bazele ştiinţifice ale igienei prin dezvoltarea unor practici de igienă individuală

Max von Pettenkofer (1818-1901) iniţiază igiena bazată pe experimente şi obţine recunoaşterea igienei ca disciplină individuală

în învăţământul medical.

1

Termeni utilizaţi în igienă

Sănătatea mediului - segment al sănătăţii publice care urmăreşte protejarea sănătăţii oamenilor de efectele negative ale unor factori de agresiune din mediul de viaţă, prin managementul

mediului şi educaţia sanitară a populaţiei.

Managementul mediului consă în prevenirea acţiunii agenţilor cauzatori de boală, prin interferarea generării şi transmiterii lor.

Medicina mediului - concept adoptat în ţările avansate tehnologic, datorat apariţiei unei patologii umane legate de deteriorarea progresivă a calităţii mediului înconjurător

- se ocupă cu studiul şi monitorizarea efectelor factorilor externi (de mediu, ecologici) asupra stării de sănătate.

Conceptul de sănătate

- bunăstare fizică, psihică şi socială a individului şi colectivităţii (OMS, 1948)

- nu înseamnă doar absenţa bolii sau a infirmităţii

- boala este percepută ca o perioadă pasageră, după trecerea căreia se reinstalează normalitatea, adică sănătatea.

- Factorii etiologici ai sănătăţii: - interni (genetici)

- externi (de mediu, ecologici)

Sănătatea

Bunăstare fizică - condiţii pentru o dezvoltare somatică armonioasă, o funcţionaliate optimă şi o posibilitate maximă de

acţiune şi mişcare

Bunăstare psihică - capacitatea omului de a se integra în familie, colectivitate, loc de muncă şi de a se manifesta ca personalitate în

mod firesc

2

Bunăstare socială - condiţii de viaţă şi muncă confortabile în contextul socio-economic actual

Factorii determinanţi ai sănătăţii

factorii de mediu;

factorii ereditari;

stilul de viaţă şi factorii comportamentali;

organizarea sistemelor de servicii pentru sănătate.

Conceptul de sănătate: echilibrul şi armonia tuturor posibilităţilor persoanelor umane: biologice, psihologice şi sociale

satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului - aceleaşi pentru toţi (nevoi afective, nutriţionale, sanitare, educative şi sociale)

o adaptare care să nu pună probleme intre om şi mediu.

Factorii etiologici ai sănătăţii

Factori interni (genetici)

Factori externi (de mediu, ecologici)

Factorii de mediu - totalitatea factorilor din afara organismului, prezenţi la un moment dat, şi care acţionează asupra organismului şi

activităţii acestuia.

Aceşi factori se găsesc în aer, apă, alimente, sol, locuinţă, locuri de muncă, colectivităţi, mediu ambiental.

Totalitatea factorilor de mediu constituie mediul ambiant (ambiental, înconjurător).

Expunerea umană

Realizarea contactului intim între organism şi factorii de mediu defineşte expunerea umană.

În situaţiile în care oamenii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu poluat, în funcţie de intensitatea poluării sau nivelul poluării, vor

3

apare efectele pe sănătate, manifestate imediat (acute) sau după un contact mai îndelungat cu organismul (cronice).

Clasificarea factorilor de mediu

după originea lor: - naturali (de bază, vitali)

- artificiali (antropogeni)

după natura lor: - factori fizici

- factori chimici 

- factori biologici 

- factori sociali 

- factori accidentali

după influenţa asupra organismului:

- factori sanogeni

- factori patogeni

- factori de risc

Factori de risc

Definiţie: orice element, factor, condiţie sau caracteristică care poate favoriza, declanşa sau agrava apariţia unui efect nociv asupra sănătăţii populaţiei.

Organismul uman reacţionează faţă de factorii de mediu care îl agresează la nivelul porţii de intrare a acestora (tegumente, mucoase, plămân,

tract digestiv) prin declanşarea unor mecanisme imunologice.

Cerinţe de bază pentru un mediu sănătos

Aer curat (pur): poluarea aerului ambiental, poluarea interioară

Apă suficientă şi neprimejdioasă (potabilă): adultul consumă aproximativ 2 litri pe zi

Alimente lipsite de risc şi furnizoare de nutrienţi: 4

- dezechilibrul - malnutriţie

- poluarea şi contaminarea alimentelor - patologie largă legată de consumul alimentar

Aşezările umane liniştite şi sigure: condiţii neadecvate de locuit.

Un ecosistem global favorabil: poluarea transfrontalieră, mişcarea produselor cu risc şi a deşeurilor, depleţia ozonului stratosferic, schimbările climatice, ploile acide

Relaţia stare de sănătate -factori de mediu

Poluanţii din aer produc în mod cert efecte diverse prin inhalarea lor timp îndelungat: gaze (monoxid de carbon, clorura de vinil, radonul) a metalelor şi compuşilor lor (plumb, mercur, arsen, nichel, etc.) şi pulberilor (azbestul, silicaţii, cărbunele, fibrele de bumbac).

Poluarea globală: schimbări climatice, scăderea protecţiei faţă de ultraviolete, conferită de ozonul stratosferic ("bun").

Poluarea interioară: expunere cronică la fum de ţigară - cancer pulmonar, bronşită cronică, patologie cardiovasculară.

Incidenţa unor boli este strâns legată de aprovizionarea deficitară cu apă şi condiţiile precare de salubritate (boala diareică, parazitoze)

Pe plan mondial, cca. 40% din populaţie nu beneficiază de condiţii optime de salubritate (2,2 miliarde) şi peste 25% nu dispune de apă potabilă (1,4 miliarde) de locuitori.

În ţările în curs de dezvoltare consumul de apă contaminată generează:

80% din totalul bolilor;

peste 1/3 din totalul deceselor şi

în medie, 1/10 din timpul productiv al unei persoane este sacrificat bolilor legate de apă.

Regimul alimentar deficitar - anemii, deficienţe protein-energetice, de vitamina A şi iod (ca efecte directe), iar ca efecte indirecte cresc

mortalitatea prin boli cum ar fi tuberculoza, diareea, boli respiratorii

5

Societatea industrializată este expusă riscului de exces alimentar care se corelează cu principalele boli cronice (boli cardiovasculare, cancere, accidente vasculare, diabet, carii dentare). Se impune:

scăderea aportului energetic al dietei şi cel al consumului de grăsimi;

creşterea consumului de glucide complexe şi fibre;

reducerea consumului de sare şi a aportului de alcool.

Conceptul de profilaxie

Profilaxia - totalitatea legităţilor (aspecte ale vieţii care se desfăşoară în bază unor legi) biologice, sociale şi culturale, care au

ca scop menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.

4 nivele de profilaxie:

Profilaxia primordială se adresează:

- colectivităţilor prin educarea lor pentru sănătate; urmăreşte să creeze deprinderi igienice de viaţă şi muncă;

- mediului prin măsurile de protecţie a lui şi de investigarea unor posibili factori de risc.

Profilaxia primară urmăreşte:

impactul pe sănătate a factorilor de mediu prin screeninguri ce au diverse obiective (exemple: dozarea colesterolului în relaţie cu

dieta, a capacităţii vitale în relaţie cu poluarea aerului, etc)

îndepărtarea, anihilarea, minimalizarea factorilor de risc prin respectarea normelor de calitate a mediului (ex.: nitraţii din

apă, plumbul din factorii de mediu etc).

Primele două trepte ale profilaxiei sunt specifice Medicinei Mediului; aplicarea lor a adus mari beneficii stării de sănătate a populaţiei, dar şi de ordin economic

6

Profilaxia secundară urmăreşte o depistare precoce a îmbolnăvirilor, o reducere a duratei de îmbolnăvire şi prevenirea complicaţiilor şi recidivelor. Se adresează individului, beneficiari fiind un număr limitat de persoane.

Profilaxia terţiară urmăreşte recuperarea, readaptarea, reinserţia individului în familie, societate, loc de muncă, deoarece

se adresează pacientului ajuns în stadiu mai avansat de boală.

Prevenţia primordială şi primară sunt intervenţii timpurii asupra omului şi mediului său !!!

În prevenţia secundară şi terţiară riscul este doar parţial reductibil, adresându-se începutului bolii, progresiei ei,

evenimentelor acute, decesului prematur.

Privind prin prisma numărului de beneficiari, ei scad enorm de la profilaxia primordială spre cea terţiară, iar analizând economic, cheltuielile cresc enorm, în acelaşi sens.

IGIENA AERULUI AMBIANT

Atmosfera este mediul gazos de existenţă pentru oameni, plante şi animale.

Variaţiile de temperatură cu altitudinea au ca rezultat o stratificare pe verticală a atmosferei în 5 straturi, separate între ele prin zone de tranziţie.

Troposfera: 10-12 km pentru România

Stratosfera : între 10 şi de 50 km

Mezosfera : până la 80-100 km

Termosfera : până la 1000-1200 km;

Exosfera: până la aproximativ 3.000 km, se continuă cu spaţiul interplanetar.

Proprietăţile fizice ale aerului

Temperatura aerului7

Temperatura aerului - starea termică a atmosferei determinată de intensitatea radiaţiei solare care încălzeşte pământul.

Influenţează schimburile de căldură dintre organism şi mediu prin acţiune directă şi indirectă, adică intervine în termoreglare.

Homeotermia se realizează prin mijloace proprii între temperatura critică inferioară şi temperatura critică superioară

T de confort - 28° C pentru omul în repaus total şi dezbrăcat, 22-20° C - activitate uşoară, 14-12°C pentru activitate intensă

Umiditatea aerului

Umiditatea aerului reprezintă cantitatea de apă prezentă în aer, sub formă de vapori de apă, picături de apă, cristale de gheaţă.

Pentru organismul uman, valorile optime de umiditate relativă sunt cuprinse între 40-60%, cu limite extreme între 30 -70 %.

Umiditatea aerului intervine în procesele de termoreglare, fenomenele meteo-climatice, în fenomenele de poluare şi autopurificare a aerului, influenţează evoluţia unor fenomene morbide.

Mobilitatea aerului ( curenţii de aer )

Aerul este un factor al mediului ambiant aflat într-o mişcare continuă, cunoscută sub numele de vânt, determinat de diferenţele de presiune, cauzate la rândul lor de diferenţele de temperatură de la nivelul solului

Mişcarea aerului are rolul de a menţine constantă compoziţia aerului, intervine în purificarea aerului prin dispersia şi transportul poluanţilor;

Calmul atmosferic, inversia termică, ceaţa pot favoriza acumularea poluanţilor, cu apariţia unor efecte acute în rândul populaţiei

Presiunea atmosferică

Reprezintă forţa de apăsare exercitată de aer asupra corpurilor de la suprafaţa pământului şi este în medie de 1 kg/cm2 .

Pe glob există regiuni cu presiune ridicată prin acumulare de aer rece, dens, aşa numitele maxime barometrice (M), anticicloni, situate la poli şi regiuni cu presiune scăzută, cu aer cald şi cu densitate mai mică, aşa

8

numitele minime barometrice, depresiuni (D), cicloni, situate la ecuator.

Zonele unde se întâlnesc sau se separă masele de aer sunt cunoscute sub denumirea de fronturi atmosferice

Fronturile atmosferice se formează în zonele de minim barometric (D), determinând modificări de vreme, apariţia norilor şi precipitaţii

Presiunea atmosferică influenţează fenomenele meteoclimatice, fiind în strânsă legătură cu regimul precipitaţiilor.

Modificările bruşte ale presiunii atmosferice pot influenţa starea de sănătate, predispuse fiind persoanele cu afecţiuni ale sistemului cardio-vascular, ale sistemului nervos, osteo-articular, în special de tip reumatismal, distonii neurovegetative.

Variaţiile presiunii atmosferice pot interesa starea de sănătate în locurile de muncă cu presiune crescută (scafandri, mineri, etc), sau în mediile cu presiune scăzută (viaţa la altitudine, aviaţie), şi pot creea probleme de adaptare.

La presiuni crescute persoanele sănătoase se pot confrunta cu fenomene de acutizare a bolilor cronice inflamatorii, pot prezenta tromboze şi embolii, depleţie hidrică.

La presiuni scăzute creşte viteza de circulaţie a sângelui prin organism, creşte reteţia de apă.

Variaţiile semnificative ale presiunii aerului pot declanşa crize de astm bronşic.

Proprietăţile chimice ale aerului

Oxigenul atmosferic

Reprezintă un gaz indispensabil menţinerii vieţii, omul consumând în medie 3-12 m³ oxigen/zi.

În aerul inspirat concentraţia oxigenului este identică cu cea atmosferică, respectiv 21%, iar în aerul expirat este de numai 16%.

Oxigenul poate influenţa starea de sănătate prin scăderea concentraţiei lui în aer (scăderea presiunii sale parţiale), mai rar prin exces de oxigen.

9

Scăderea concentraţiei de oxigen este posibilă în încăperile cu aer viciat, în minele şi fântânile de mare adâncime, în refugii subterane, în zonele de explozie.

Scăderea concentraţiei de O2 se produce odată cu scăderea presiunii atmosferice cu altitudinea (în caz de ascensiuni montane sau zbor cu avionul), când pot apare tulburări ale sănătaţii.

Creşterea concentraţiei oxigenului se poate întâlni numai în condiţii artificiale: condiţii de muncă cu presiune crescută, la scafandri, la muncitorii din chesoane, la construcţia podurilor, tunelelor, barajelor, hidrocentralelor.

Dioxidul de carbon

Compoziţie relativ constantă în aerul atmosferic, de 0,03-0,04%

Concentraţia CO2 poate pune probleme de sănătate atunci când valoarea sa creşte foarte mult, peste 3-4%, fapt ce se întâmplă în zone declive, cum ar fi fântâni, puţuri părăsite, gropi adânci, latrine, pivniţe închise, insuficient ventilate, unde se produc procese de fermentaţie, precum şi în unele industrii, unde procesele tehnologice decurg cu degajare importantă de CO2, când se pot declanşa simptomele intoxicaţiei cu CO2.

Azotul

Reprezintă 78,09% din compoziţia aerului atmosferic, fiind prezent sub formă de azot elementar şi compuşi ai azotului şi are rolul de a dilua oxigenul respirator

La presiune atmosferică normală, nu exercită efecte nocive asupra organismului

În condiţii de presiune atmosferică crescută, la care sunt expuşi scafandri, lucrătorii din chesoane, se produce dizolvarea şi saturarea rapidă a sângelui în azot; dacă revenirea la presiune normală se face brusc, azotul din ţesuturi se elimină rapid sub formă de bule de gaz în vasele sanguine mici, obstrucţionând circulaţia sângelui şi favorizând embolia pulmonară, cardiacă, nervoasă, articulară, adipoasă.

Ozonul

Se găseşte în cantităţi extrem de mici în apropierea pământului, în concentraţie crescută în stratosferă, unde îndeplineşte rolul de ecran protector faţă de radiaţia ultravioletă cu lungime de undă mică, nefavorabilă vieţii

10

Subţierea păturii de ozon stratosferic, consecinţă a intensificării traficului aerian şi şi a consumării ozonului în reacţii fotochimice cu halocarbonii (rezultaţi din poluarea industrială în atmosfera marilor oraşe), se asociază la om cu creşterea incidenţei cancerelor tegumentare, modificări pulmonare de tip iritativ şi degenerativ, iritaţii conjunctivale, iar asupra mediului, induce dezechilibre ale ecosistemului marin, deteriorarea vegetaţiei continentale.

POLUAREA AERULUI

Definiţie (OMS). : prezenţa unor substanţe străine de compoziţia sa naturală sau variaţia importantă a componenţilor săi (dioxidul de carbon), care pot produce direct sau indirect alterarea sănătăţii omului.

Definiţia poluanţilor: orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă, volatilă sau sub formă de energie (radiaţii) care, odată ajunsă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi deteriorează bunurile materiale

Tipuri de poluare

Chimică - cea mai veche şi mai bine studiată , se datorează numărului mare de substanţe chimice existente la ora actuală, la care se adaugă an de an altele noi, cu efecte necunoscute încă.

Fizică – reprezentată de poluarea radioactivă, ca urmare a utilizării tot mai mult în activitatea omului a izotopilor radioactivi în diverse scopuri şi domenii şi poluarea sonoră, ce devine un factor de disconfort tot mai redutabil în societatea contemporană.

Biologică – devine importantă pentru sănătate mai mult în spaţii închise, în cadrul poluării interioare.

POLUAREA CHIMICĂ A AERULUI

Surse de poluare: naturale şi artificiale. 11

SURSELE NATURALE DE POLUARE:

o erupţii vulcanice - poluanţi în atmosferă

o eroziunea eoliană a solului - praf în zonele secetoase

o descompunerea substanţelor organice animale şi vegetale

o alergeni de natură vegetală - polen, fungi, spori

animală - păr, pene, puf – alergii

o incendiile spontane ale pădurilor

o elementele radioactive naturale (Th, U, Po,Ra, Rn, Cs, Sr, Co)

o praful cosmic ( cometele şi meteoriţii).

SURSELE ARTIFICIALE DE POLUARE:

Sursele FIXE sunt reprezentate de:

• combustii (arderi) în instalaţii fixe : - încălzitul locuinţelor

- obţinerea energiei în industrie ( termocentrale, electrocentrale)

- incinerarea reziduurilor

• poluarea industrială – realizează poluarea în puncte, cu poluanţi specifici fiecărei industrii

Sursele MOBILE sunt reprezentate de combustiile produse în instalaţii mobile: transporturile: rutier, feroviar, naval,

aerian.

ALTE SURSE: fumatul tutunului (autopoluarea) şi căile de transport ( arterele de circulaţie)

CATEGORII DE POLUANŢI

Poluanţi rezultaţi din combustii:

smogul reducător, rezultat din arderea cărbunelui, format din particule solide: cenuşă minerală, funingine, cărbune nears

şi gaze: oxizii de sulf, carbon, azot, aldehide, hidrocarburi

12

smogul oxidant, format din gaze: oxizi de azot, sulf, monoxid de carbon, substanţe fotooxidante (rezultate din arderea petrolului)

Poluanţi rezultaţi din industrii:

industria chimică: oxizi de sulf şi azot, hidrogen sulfurat, clor, acid clorhidric, aerosoli de acid sulfuric, mercaptani.

industria materialelor de construcţie ( ciment, gips, var, azbest, magnezit,cărămidă, ceramică): pulberi, cloruri, fluoruri, oxid de magneziu, oxid şi carbonat de calciu)

metalurgia feroasă: pulbere roşie de oxid de fier, cenuşă, funingine, gudroane, monoxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi metalici toxici

metalurgia neferoasă: aerosoli ai unor metale, compuşi ai fluorului, oxizi de sulf

industria extractivă, petrochimică (rafinarea petrolului): oxizi de azot, sulf, carbon, hidrogen sulfurat, acizi organici

Poluanţi rezultaţi din transporturi:

Rutier, feroviar, naval, aerian: monoxid de carbon, plumb, oxizi de azot, funingine, hidrocarburi nearse, vapori de benzină, impurităţi solide

Plumbul din combustibilii utilizaţi se elimină în procent de 70-80% sub formă de aerosoli de Pb, ce pot pătrunde în organism pe cale respiratorie, determinînd prin acumulare modificări ale stării de sănătate: anemie, nefropatie, afectare neurologică.

Monoxidul de carbon din atmosferă provine în proporţie de peste 60 % din arderea combustibililor şi induce hipoxie - anoxie tisulară.

Căile de transport : poluează atmosfera prin pulberi minerale şi organice, vegetale şi animale, antrenate în aer în timpul traficului de pe drumurile construite din materiale friabile ( argilă, pietriş, nisip) sau mai puţin friabile (granit,beton,asfalt).

Tipuri de poluanţi

Iritanţi : oxizi de sulf, de azot, ozon, suspensii

Asfixianţi : monoxid de carbon, cianuri, hidrogen sulfurat

Toxici sistemici : plumb, cadmiu, fluor

Fibrozanţi : dioxidul de siliciu, compuşii fierului, azbestul

13

Alergizanţi : vegetali şi animali

Cancerigeni

Mutageni şi teratogeni

Infectanţi : pulberi

AUTOPURIFICAREA AERULUI

Definiţie: capacitatea aerului de a se autopurifica, adică de a se debarasa de impurităţi, în anumite limite, cu restabilirea proprietăţilor sale naturale, atunci când cantitatea de poluanţi nu este excesivă.

Autopurificarea se realizează prin fenomene fizice şi chimice de îndepărtare a poluanţilor din zona sursei producătoare, prin acţiunea curenţilor de aer, soldată cu scăderea concentraţiei acestora prin diluţie

Mecanisme de autopurificare: sedimentare pe sol; dizolvare în apă; absorbţie pe particulele aflate în suspensie; reacţii chimice de inactivare

EFECTELE POLUĂRII AERULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII

- acţiune directă, rezultată din expunerea umană

- acţiune indirectă, prin inducerea unor modificări ale mediului, cu impact negativ asupra sănătăţii.

Efectele poluanţilor asupra organismului = efecte biologice, ce pot fi specifice ( produc leziuni de tip particular) sau nespecifice (cel mai frecvent), acute (imediate) sau cronice (tardive).

Populaţia vine în contact cu poluanţii prin aerul inspirat, apa de băut, alimentele consumate, contactul cu solul şi cu praful.

1. POLUANŢII IRITANŢI

Reprezentaţi de - gaze: dioxid de sulf, oxizi de azot, substanţe oxidante, amoniac, clor, fluor,

- pulberi, cu capacitate absorbantă crescută pentru gaze iritante.

afectează mucoasa căilor respiratorii superioare şi inferioare, inducând modificări morfo-funcţionale respiratorii şi alveolare: leziuni de mucoasă (hiperemie şi edem, necroză), hipersecreţie de mucus, spasm bronşic,

14

leziuni ale pneumocitelor cu alterarea surfactantului pulmonar, şi a macrofagelor. Leziunea caracteristică, dar şi cea mai gravă, este edemul pulmonar acut toxic.

Expunerile de lungă durată la concentraţii moderate determină efecte cronice: creşterea frecvenţei şi gravităţii infecţiilor respiratorii, a bronhopneumopatiilor cronice nespecifce, bronşita cronică, astmul bronşic, emfizemul pulmonar.

Efectele extrapulmonare se referă la creşterea frecvenţei conjunctivelor acute şi cronice; creşterea morbidităţii şi mortalităţii la vârstele extreme, la bolnavii cronici cardiovasculari şi pulmonari; la copii - retard în dezvoltarea somatică şi neuropsihică, poliglobulie cu microcitoză, hipertrofie amigdaliană şi adenopatie cervicală.

2. POLUANŢII ASFIXIANŢI

Cuprind substanţe care produc hipoxia sau anoxia ţesuturilor.

Monoxidul de carbon blochează transportul de oxigen la ţesuturi, prin formare de carboxihemoglobină cu hemoglobina

Nitraţii formează methemoglobina prin legare de hemoglobină.

Cianurile împiedică utilizarea tisulară a oxigenului.

Hidrogenul sulfurat poate bloca centrul respirator prin paralizia sistemului nervos central.

Poluanţii toxici

Sunt substanţe chimice existente în concentraţii mici în factorii de mediu (aer, dar şi sol, vegetale, apă), unde ajung accidental şi care ajung în organismul uman; se pot concentra în lanţurile trofice, producând dezorganizarea structurilor şi deteriorarea funcţiilor organismului (intoxicaţii, modificări cromozomiale).

Obişnuit determină îmbolnăviri profesionale, la locul de muncă.

Reprezentaţi :

compuşi anorganici: metale grele şi metaloizi - plumb, mercur, cadmiu, mangan, vanadiu, seleniu, fosfor, fluor, beriliu, nichel

compuşi organici: pesticide organoclorurate şi organofosforice

3. POLUANŢII FIBROZANŢI

Determină un răspuns nespecific la nivelul plămânului, ce interesează ţesutul conjunctiv, cu apariţia leziunilor de fibroză sau de emfizem. Exemple:

15

pulberile pneumoconiogene(dioxidul de siliciu).

compuşii de fier ( mai sensibili fiind copiii rezidenţi în zone cu industrie siderurgică).

azbestul poate determina fibrozări şi chiar calcificări pleurale, efectul cel mai grav fiind cel cancerigen.

poluanţii iritanţi pot produce modificări fibroase care accelerează îmbătrânirea ţesutului pulmonar(dioxid de sulf, oxizi de azot, substanţe oxidante, amoniac, clor, fluor, pulberi).

4. POLUANŢII ALERGOGENI

Determină efecte de tip alergic, manifestate prin fenomene de hipersensibilitate

Alergenii pot fi ( după complexitatea moleculară):

alergeni compleţi - reprezentaţi de proteine, polizaharide (fungii, descuamările epidermice ale animalelor, pulberile de cereale)

alergeni incompleţi - neproteici, capabili să se combine cu grupări proteice, devenind antigene (formaldehidă, fenoli, medicamente, compuşi ai metalelor grele).

Alergenii pot fi (după provenienţă):

naturali: organici - vegetali (polen , mucegaiuri, ricin, fibre textile, in, cânepă, bumbac, iută, praf de lemn),

-animali (peri, blănuri, descuamări epidermice de animale, fulgii),

- vegetali şi animali (praful de casă, cel mai răspândit şi mai complet alergen)

artificiali, rezultaţi din industrii, din gazele de eşapament: dioxidul de sulf, monoxidul de carbon, formaldehidă, hidrocarburi saturate, aldehida formică, izocianaţii.

Efecte:

reacţii respiratorii, cum ar fi astmul bronşic ( praf de casă, fungi, polen), rinita şi astmul de fân, bronşita cronică (fibre textile)

reacţii cutanate: - iritaţii ale pielii - pulberi de lemn, gudroane, smoală

- dermatite - hidrocarburi clorurate, uleiuri minerale, detergenţi, pulbere de lemn,

16

- acnee - uleiuri minerale

5. POLUANŢII CANCERIGENI

Se estimează că aproximativ 90% dintre cancere sunt asociate factorilor de mediu.

Organele afectate de substanţele cancerigene sunt cavitatea bucală, laringele, traheea, plămânul şi pleura, stomacul, ficatul, rinichiul, prostata, vezica urinară

Cea mai mare frecvenţă o are cancerul pulmonar. Factorii de risc în apariţia cancerului pulmonar sunt fumatul şi poluarea aerului ambiental

Cancerul apare cu frecvenţă mai mare în zonele industrializate, fiind afectate organe cu expunere mare la factorii de mediu: aparat respirator, aparat reno-urinar

Cancere ce se pot asocia cu poluanţii din aer:

cancer pulmonar, laringian, de cavitate bucală ( fum de ţigară)

cancer de căi nazale (pulberi de lemn),

mezoteliom pleural, cancer pulmonar (azbest),

epitelioame ale mâinilor, braţelor, capului, scrotului (gudron, smoală),

angiosarcom hepatic (clorura de vinil),

cancer vezical (alfanaftilamină).

Substanţe cancerigene:

organice: hidrocarburi aromatice policiclice - cel mai bine cunoscut benzpirenul (fum de ţigară, gaze de eşapament, gudroane, aer ambiental urban), nitrozaminele (fum de ţigară, industria chimică), amine aromatice (industria coloranţilor de anilină şi benzidină, fum de ţigară), pesticide organoclorurate - HCH, DDT, dieldrin, heptaclor, anestezici volatili, aflatoxine, etc.

anorganice: arsen, beriliu, cadmiu, crom, nichel, fier, seleniu, azbest .

6.POLUANŢII MUTAGENI

Afectează sănătatea prin mutageneză - modificări ale materialului genetic la diferite nivele : mutaţii la nivelul genelor, la nivel cromozomial, la nivel de genom, cu poliploidie - gene în plus, sau aneuploidie - cu gene în minus.

17

Mutaţiile se transmit la urmaşi fie sub formă dominantă, fie sub formă recesivă şi pot determina moartea embrionului sau fătului, creşterea frecvenţei avorturilor spontane, malformaţii congenitale, deficienţe somatice şi intelectuale

Se consideră că orice concentraţie a unei astfel de substanţe poate induce efectul mutagen , cu participarea acizilor nucleici, ADN şi ARN(nu există relaţie prag-efect).

Poluanţi mutageni: nitrozaminele, pesticide organoclorurate, anestezici volatili, monomeri, dioxid de sulf, fluorul, oxizii de azot, cloroprenul, arsenul

7. POLUANŢII TERATOGENI

Dereglează dezvoltarea produsului de concepţie (după fecundare), cu producere de malformaţii congenitale. Agenţii teratogeni pot acţiona direct asupra embrionului sau fătului, asupra complexului feto-placentar sau indirect prin intermediul mamei

Efectul teratogen este maxim dacă acţiunea agentului se produce în perioada de organogeneză, respectiv în primele 12 săptămâni de sarcină, organele afectate predilect fiind sistemul hematopoetic, sistemul nervos, ficatul, rinichiul.

Poluanţi teratogeni: manganul, pesticidele, cloroprenul

8. POLUANŢII INFECTANŢI

Sunt reprezentaţi de pulberi infectante, ce devin semnificative pentru sănătate în contextul poluării interioare, riscul transmiterii unor boli infecţioase fiind crescut în spaţiile închise.

Microorganismele care colonizează aerul interior sunt reprezentate de bacterii, virusuri, fungi şi protozoare

Poluanţii biologici au mai multe efecte pe sănătate:

simptome iritative şi nespecifice

infecţii respiratorii

alergii

boli pulmonare prin răspuns imun

bronşita cronică: persistenţa tusei cu expectoraţie, minim 3 luni/an, doi sau mai mulţi ani consecutiv.

18

Simptomele iritative cele mai frecvente sunt iritaţiile oculare şi iritaţiile tractului respirator (rinită cu rinoree, tuse persistentă cu expectoraţie, răguşeală, dureri de gât), care au fost asociate cu rezidenţa în clădiri igrasioase.

Infecţiile cu patogeni respiratori sunt reprezentate de răceli comune, gripă, sinuzită, bronşită acută, otite, mai frecvente la copiii ce locuiesc în spaţii umede, dar pot apare şi la adulţi.

Un aspect particular: Legionella pneumophilla - se dezvoltă în rezervoarele de apă stagnantă, nedezinfectată, de la nivelul instalaţiilor de aer condiţionat şi instalaţii sanitare, aparatura medicală din spitale

Infecţiile fungice: actinomicoza şi aspergiloza, interesând în principal aparatul respirator, dar putându-se grefa pe plăgile postoperatorii, cu suprainfecţia acestora; afectează în special pacienţii imunodeprimaţi.

Alergiile se datorează alergenilor din praful de casă:

Acarienii (Dermatophagoides): astmul alergic atopic

Alergenii de origine animală: fire de păr , pene, fulgi, lână, dejecte, gândaci de bucătărie

Fungii atmosferici: rinită alergică, astm alergic, conjunctivită alergică, mai ales sezoniere (primăvara şi toamna)

BOLILE PULMONARE PRIN RĂSPUNS IMUN : alveolita alergică şi febra de umidificare

Alveolita alergică (pneumonia de hipersensibilizare) este asociată cu expunerea profesională la particule de praf organic, afectând fermierii ( plămânul de fermier), lucrătorii din sere, fabrici de cherestea, cultivatori de ciuperci, crescători de porumbei sau alte păsări sălbatice

Febra de umidificare se datorează contaminării aerului din instalaţiile de aer condiţionat cu bacterii (Pseudomonas), protozoare, fungi, Actinomyces termofile(microorganism care asigură descompunerea substratului organic din sol, vegetaţie, fân, compost )

EFECTELE ACUTE ALE POLUĂRII AERULUI

Fenomene toxice acute:

Se datorează unor avarii, soldate cu deversări importante de poluanţi în mediul înconjurător. Din fericire aceste accidente nu se produc frecvent, însă atunci când se produc, gravitatea manifestărilor şi numărul persoanelor afectate pot fi considerabile

19

Efecte acute nespecifice:

Sunt posibile în condiţiile unei poluări masive şi a unor factori meteorologici favorizanţi (ceaţă, calm atmosferic, inversie termică) şi constau în creşterea morbidităţii generale şi prin afecţiuni respiratorii, precum şi creşterea mortalităţii, în special la vârstele extreme

EFECTELE CRONICE ALE POLUĂRII

Creşterea mortalităţii după episoade de poluare masivă

Creşterea incidenţei unor boli respiratorii acute şi a susceptibilităţii la infecţii

Declanşarea şi agravarea unor boli pulmonare cronice

Creşterea frecvenţei şi gravităţii crizelor de astm bronşic

Exacerbarea bolilor cardio-pulmonare şi cardio-vasculare

Efecte neuropsihice – dizabilitate şi tulburări de adaptare şcolară la copiii intoxicaţi cronic cu plumb

Iritaţia mucoaselor nazale şi oculare

Creşterea incidenţei cancerului pulmonar şi cu alte localizări

ACŢIUNEA INDIRECTĂ (ECOLOGICĂ) A POLUĂRII ATMOSFERICE

Constă în modificări ale mediului înconjurător şi ale habitatului uman

Modificarea spectrului solar: reţinerea radiaţiilor ultraviolete solare de către poluanţi, diminuarea radiaţiei luminoase solare vizibile, scăderea radiaţiei calorice la nivelul solului, creşterea nebulozităţii, favorizarea formării ceţii, creşterea frecvenţei precipitaţiilor

Efecte nocive directe asupra regnului vegetal şi animal, diminuarea fotosintezei

Afectarea negativă a calităţii vieţii: disconfort, emisii, urât mirositoare, poluarea locuinţei

20

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

Măsuri legislative:

Stabilesc cadrul legal de realizare a protecţiei mediului şi implicit, a populaţiei

Precizează responsabilităţile ce revin tuturor factorilor decizionali şi de execuţie, organizaţiilor şi asociaţiilor în scopul îndeplinirii obiectivului propus

Legea 137/1995 privind protecţia mediului

Legea 95/2006 privind asistenţa de sănătate a populaţiei

Măsuri medicale

Vizează următoarele aspecte:

Supravegherea stării de sănătate a populaţiei

Stabilirea criteriilor de calitate a aerului, prin precizarea concentraţiilor maxime admise

Concentraţiile maxime admise (CMA) reprezintă acele nivele ale poluanţilor existenţi în aer care nu determină în mod direct sau/şi indirect efecte nocive asupra organismului uman

Monitorizarea calităţii aerului ambiental, prin determinarea unor indicatori de poluare

Măsuri tehnice: urmăresc reducerea emisiilor de poluanţi încă de la sursa de producere

Utilizarea unor tipuri noi de energie, numite neconvenţionale, care să nu polueze mediul: eoliană, solară, geotermală, microhidrocentrale

Utilizarea unor tehnologii nepoluante şi cu grad crescut de siguranţă

Eficientizarea transportului public

Aplicarea unor tehnologii de conservare a energiei

Luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea unor accidente majore de poluare

Măsuri urbanistice

21

Respectarea legislaţiei privind sistematizarea teritoriului în general şi a zonelor locuite, în special

Limitarea şi reducerea pe cât posibil a poluării datorate proceselor de combustie, transporturilor şi industriei prin soluţii concrete şi specifice.

IGIENA APEIApa - element al mediului vital pentru majoritatea ecosistemelor naturale, dar şi pentru sănătatea umană, obţinerea mijloacelor necesare vieţii, dezvoltarea economică

Apa dulce - mai puţin de 1% din apa existentă în mediul înconjurător, cantonată în calota glaciară şi ape subterane

- restul de 99% se găseşte în mări şi oceane, are un conţinut mare de săruri, fiind deci inutilizabilă ca atare în scop potabil.

ROLUL APEI ÎN ORGANISM:

component majoritar al tuturor ţesuturilor

vehicul şi solvent pentru substanţele implicate în menţinerea vieţii,

componentă a secreţiilor şi excreţiilor organismului

reglator al temperaturii corpului (evaporare, transpiraţie), homeostaziei, echilibrului acido-bazic şi hidro-electrolitic.

În organismul uman procentul şi repartiţia apei diferă cu vârsta: 97,5% din greutate la embrionul de o lună, 83,5% la făt, 71% la nou-născut; la adult, apa reprezintă 60-65% din greutatea corporală, iar la vârstnici apa reprezintă 50-55% din greutatea corporală

NECESITĂŢILE DE APĂ PENTRU POPULAŢIE

În România, asigurarea necesarului de apă pentru populaţie are prioritate prin lege.

Consumul specific de apă = 70 - 360 l/locuitor/zi.

cantitatea de apă furnizată unei colectivităţi

nr. de locuitori/ nr. zilelor anului

22

Principalii consumatori de apă sunt populaţia, industriile şi sectorul agrozootehnic.

Necesarul individual de apă :

Necesităţi individuale pur fiziologice zilnice: 2,5 litri de apă pentru un adult de 60 kg (1-1,5 l apă ca atare, apă din compoziţia

alimentelor solide şi lichide şi apă rezultată din metabolizarea trofinelor

Alte nevoi individuale de apă se referă la apa necesară curăţeniei corporale, călirii organismului şi creşterii rezistenţei nespecifice, apa pentru nevoile menajere, curăţirea şi prepararea alimentelor, întreţinerea veselei, a locuinţei, a îmbrăcămintei, încălţămintei.

Pentru nevoile individuale, OMS recomandă o cantitate optimă de apă de 100 litri/ 24 ore.

Nevoile de apă ale colectivităţilor umane:

Nevoile publice (ale sectorului de deservire) sunt estimate la valori cuprinse între 25- 60l/pers./ zi şi cuprind apa necesară pentru întreţinerea standardului necesar de igienă şi salubritate în instituţiile publice: spitale, lăcaşuri de cultură, instituţii de învăţământ, spaţii comerciale, unităţi de alimentaţie publică, de prestări servicii şi de întreţinere corporală.

Nevoile urbanistice de apă sunt destinate salubrităţii publice, întreţinerii străzilor, pieţelor, parcărilor, grădinilor publice, stropirii spaţiilor verzi, scopurilor decorative, scopurilor arhitectonice. Sunt estimate la 5-20 l/pers./zi.

Nevoile industriale variază cu tipul industriei, cu tipul procesului tehnologic, nivelul producţiei. Se referă la apa folosită pentru transportul materiei prime, produselor semifinite şi finite, la separarea şi dizolvarea diferitelor substanţe cu densitate diferită, pentru spălarea sau purificarea unor produse, Ia curăţenie şi întreţinerea unor instalaţii, ca apă de răcire; apa pentru procesele de fabricaţie, pentru nevoi igienico-sanitare şi social-administrative, apa necesară combaterii incendiilor.

Nevoile agrozootehnice de apă cuprind :

o Apa pentru zootehnie folosită pentru creşterea, adăparea, curăţenia animalelor, salubrizarea adăposturilor. Chiar dacă

23

animalele necesită cantităţi considerabil mai mari decât oamenii (80-100 l/cap vită/zi), , calitatea apei nu este aceeaşi.

o Apa pentru agricultură folosită la stropirea culturilor vegetale (irigaţii), ameliorarea calităţii solurilor, întreţinerea atelierelor, maşinilor şi utilajelor. Cea mai mare parte din apa dulce a Oceanului Planetar este utilizată pentru irigaţii ( 70%).

SURSELE DE APĂ PENTRU POPULAŢIE

Apa se găseşte în natură într-un circuit permanent, sub 4 forme:

Apa atmosferică rezultă din evaporarea apelor de suprafaţă (râuri, lacuri, mări, oceane).

- se utilizează în condiţiile unei mari penurii de apă , în zone secetoase (Africa, Asia).

Apa meteorică provine din precipitaţii: ploi, ninsori, brumă, rouă .

Apa meteorică se foloseşte rar ca sursă de apă, în zone unde apa de suprafaţă este insuficientă şi apa subterană este la adânci mari

Apa de suprafaţă cuprinde apele curgătoare (fluvii şi râuri, cu caracter permanent; pâraie şi torenţi, cu caracter intermitent) şi apele stătătoare (lacuri artificiale de acumulare şi lacuri naturale, mări şi oceane). Provine din precipitaţiile atmosferice, topirea zăpezii şi izvoare. Apele de suprafaţă sunt sub influenţa puternică a factorilor climatici.

Avantajele apelor de suprafaţă constau în debitul mare şi accesibilitatea crescută.

Apa subterană provine cel mai frecvent din infiltrarea în sol a apei meteorice sau a apei de suprafaţă, mai rar are origine endogenă, rezultând din condensarea vaporilor din profunzimea solului. Apa subterană, în funcţie de adâncimea la care se acumulează poate fi freatică şi de mare adâncime.

Apa freatică este apa care se acumulează deasupra primului strat impermeabil de sol, având nivel hidrostatic liber şi proprietăţi oscilante; este uşor contaminabilă, lipsită de presiune, cu debit inconstant.

24

Apa de adâncime este apa care se acumulează sub primul strat impermeabil de sol. Se mai numeşte şi apă captivă, fiind protejată prin straturile supraiacente, cu debit relativ constant.

Fiind filtrată prin sol, apa subterană se purifică şi se mineralizează.

Se caracterizează prin: gust şi miros plăcut, absenţa culorii şi a turbidităţii , temperatură constantă, mai ales dacă adâncimea depăşeşte zece metri, de 5-10°C, grad de mineralizare crescut , substanţe organice absente datorită mineralizării, oxigenul dizolvat redus sau absent, germeni puţini (saprofiţi) sau absenţi.

POLUAREA APELOR

Definiţie: modificarea caracteristicilor naturale ale apei, în urma căreia apa devine necorespunzătoare folosirii potrivit destinaţiei şi dăunătoare pentru populaţie, animale, vegetaţie. În majoritatea situaţiilor poluarea este datorată unor fenomene artificiale, mai rar se produce prin cauze naturale.

Sursele de poluare a apelor:

Poluarea directă

• Surse organizate ( punctiforme):  Au caracter permanent, sunt bine cunoscute, acceptate ca atare, permit controlul sanitar, supravegherea şi protecţia lor. Reziduurile lichide se deversează prin reţeaua de canalizare în ape curgătoare receptoare

• Ape uzate municipale (fecaloid-menajere) – provin din instituţii publice şi gospodării.

• Aduc în apele receptoare o mare încărcătură microbiană, substanţe organice şi substanţe chimice, având deci un potenţial în principal epidemiologic şi secundar, toxicologic.

• Ape uzate industriale - sunt apele utilizate în sectorul industrial. Prezintă caracteristicile substanţelor chimice utilizate în procesul tehnologic şi sunt încărcate cu aceste substanţe, de unde rezultă

25

riscul predominant toxicologic al acestor ape; pentru apele provenite din industria alimentară riscul este şi epidemiologic

• Ape reziduale provenite din sectorul agrozootehnic, minier, exploatarea petrolului, depuneri neorganizate de deşeuri.Prezintă risc toxicologic şi infecţios crescut.

Surse difuze ( neorganizate, nepunctiforme):

Au caracter tranzitoriu, uneori accidental. Se clasifică în:

Surse ocazionale: se referă la situaţiile când apa este utilizată în scopuri recreative (îmbăiere), vidanjarea unor fose de gunoi, deversării unor reziduuri solide, scurgerea torenţilor în sezonul de primăvară.

Sursele accidentale: sunt reprezentate de apele provenite din precipitaţii, apele uzate din sectorul agricol, aluviuni.

Poluarea indirectă:

Acidifierea apelor se datorează unor poluanţi (oxizi de azot, oxizi de sulf) ce se transformă în acizi anorganici (acid azotic, acid sulfuric), care se depun şi duc la scăderea valorii pH-ului solului şi apelor de suprafaţă, cu afectarea florei şi faunei.

Eutrofizarea reprezintă dezvoltarea în apele stătătoare a unei vegetaţii acvatice formată din alge şi buruieni, proces de durată, datorat îmbogăţirii apei cu materii organice ce sunt utilizate ca nutrienţi de către flora microbiană. Fenomenul se produce în mod natural, fiind cunoscut şi sub numele de „înflorirea apelor”.

Poluarea termală se datorează apei calde provenite de la centrale electrice, fabrici, uzine, unde a fost utilizată ca apă de răcire pentru maşini, instalaţii, utilaje, procese tehnologice, cauzând dispariţia vegetaţiei şi moartea speciilor inadaptate la temperaturi ridicate.

PATOLOGIA HIDRICĂ

Patologia hidrică infecţioasă

Verigile procesului epidemiologic:

26

Sursa de infecţie este reprezentată de oameni bolnavi sau purtători sănătoşi de germeni patogeni şi animale bolnave sau purtătoare de germeni patogeni.

Calea de transmitere este reprezentată de apa contaminată utilizată pentru băut, îmbăiat, spălarea alimentelor, inclusiv a fructelor şi legumelor din culturi irigate cu ape uzate, consum de alimente contaminate de apa marină, consum de gheaţă provenită din poluată, aerosoli contaminaţi din aparatele de răcire sau condiţionare a aerului.

Populaţia receptivă se referă la toate persoanele sensibile ce consumă apă dintr-o sursă contaminată. Receptivitatea umană este diferenţiată, generală şi crescută pentru bacterii şi paraziţi şi mai scăzută pentru virusuri.

Formele de manifestare a bolilor hidrice infecţioase

Forma epidemică

Caracteristici principale (obligatorii):

debut brusc, exploziv

afectarea tuturor consumatorilor, indiferent de vârstă, sex, ocupaţie

suprapunerea topografică a zonei din care provin îmbolnăvirile cu aria de distribuţie a apei

apariţia în orice anotimp, fără o sezonalitate bine definită

scăderea spectaculoasă a cazurilor de boală la încetarea consumului de apă şi instituirea măsurilor antiepidemice

apariţia spre sfârşitul epidemiei a unui număr redus de cazuri izolate, ce apar prin contact interuman. ( "coadă epidemică")

Forma endemică

Se caracterizează prin apariţia unei cazuistici limitate, dar constante în teritoriu, aparent fără legătură între cazuri. Pe fondul endemiei pot apare izbucniri epidemice, sub formă de endemo- epidemie.

Forma sporadică

Se defineşte prin apariţia de cazuri izolate, în număr redus, care în situaţii rare se pot amplifica cu producerea de epidemii.

27

Formele cele mai frecvente de manifestare sînt cele endemice, endemo-sporadice şi endemo- epidemice.

Boli bacteriene transmise prin apă

Holera: se transmite predominant prin apă, dar se poate transmite şi prin alimente

Incubaţia: ore -5 zile, cu diaree apoasă abundentă, cu pierderi importante de apă şi electroliţi, duce la deces

Endemică în anumite zone ale globului, cu standard scăzut de sanitaţie, dar se poate răspândi prin intermediul turismului.

Febra tifoidă: Salmonella tiphi, germen bine adaptat la mediu, în special la umezeală, supravieţuieşte şi în gheaţă. Poate produce îmbolnăviri atât prin contaminarea apei, asociate cu deficienţe în sistemele de aprovizionare cu apă sau tratare insuficientă a acesteia, cât şi prin contaminarea alimentelor.

Dizenteria bacilară – determinată de Shigella spp, are o incubaţie de 1-3 zile. Se manifestă prin dureri abdominale, diaree, febră, greţuri şi vărsături.

Se transmite în principal interuman, prin mâini murdare, actualmente boala fiind tot mai frecventă. Imunitatea este specifică de tip eşec al vaccinării.

Leptospiroza- produsă de Leptospira, cu focalitate naturală, reprezentată de rozătoare.

Apele se contaminează prin dejectele şi cadavrele rozătoarelor, deversări de ape uzate de la crescătorii de porcine, adăpatul animalelor bolnave. Omul se contaminează prin penetrare transcutanată, cu ocazia scăldatului, pescuitului, în sezonul estival sau prin consum de apă.

Gastroenterite cu E. Coli enterotoxigen, Camphylobacter jejuni, Yersinia enterocolitica, se manifestă prin diaree, febră, cefalee, durei abdominale, greţuri şi vărsături.

Tuberculoza – produsă de bacilul Koch,se poate produce prin consum de apă şi îmbăiere în apă contaminată. Afectează cu precădere populaţii aflate în aval de locurile de deversare a apelor reziduale provenite de la sanatorii şi spitale de boli infecţioase.

28

Antraxul – cauzat de bacilul Anthracis se poate transmite uneori prin deversarea în apele utilzate ca surse de apă potabilă, a unor ape reziduale provenite din industria îmbrăcămintei şi încăţămintei, pielării, tăbăcării.

Bruceloza – cauzată de Brucella poate apare ca boală profesională la lucrătorii din crescătoriile de animale, îngrijitori, medici veterinari, fiind transmisă prin apă contaminată cu dejecte şi produşi de avort de la animalele bolnave.

Boli virale transmise prin apă

Gastroenterite virale- produse de mai multe tipuri de virusuri:

Rotavirusuri – cauzează îmbolnăviri la copii şi determină boală diareică acută, cu evoluţie sezonieră, primăvara.

Adenovirusuri – afectează sugarii, în sezonul estival.

Astrovirusuri – cauză de îmbolnăvire la copiii mari şi vârstnici, în special la imunodeprimaţi.

Calicivirusuri – afectează copiii mai mari, tinerii şi adulţii, mai ales cei din instituţii de îngrijire, tabere, alte colectivităţi.

Hepatita virală – produsă de mai multe tipuri de virusuri, din care doar virusul hepatiei A şi virusul hepatitei E se pot transmite prin apă.

Sursa de infecţie este exclusiv umană, incubaţia variază între 15-60 zile. Evoluţia infecţiei cu cele două tipuri de virusuri este asemănătoare, apărând sub formă sporadică sau epidemică, cu mecanism de transmitere fecal-orală

Enteroviroze – boli cauzate de multiple tipuri de virusuri (polio,coxsackie,echo) ce produc o largă paletă de îmbolnăviri, mai receptivi fiind copiii sub 5 ani. Se transmit pe cale fecal - orală, interumană sau chiar respiratorie, iar condiţiile favorizante sunt reprezentate de igiena precară, stil de viaţă în condiţii de promiscuitate, sărăcie.

Poliomielita – este o boală produsă de virusul poliomielitei, foarte adaptat la condiţiile de mediu, care a făcut în trecut multe victime, transmiterea făcându-se prin apă contaminată.

29

Actualmente este considerată eradicată, ca urmare a vaccinării antipoliomielitice în masă de la cele mai fragede vârste. 

Conjunctivita de bazin – dată de un adenovirus ce se transmite prin apa de bazin şi piscine, în timpul îmbăierii în apă contaminată de la persoane bolnave.

Boli parazitare transmise prin apă

Giardioza (lambliaza) – produsă de Giardia lamblia , un protozoar unicelular flagelat .

Se poate transmite prin apă sub formă de chişti, cauzând sindrom diareic, cu fenomene dispeptice şi pierderi în greutate prin interferarea absorbţiei principiilor nutritive. Apare de obicei la persoane ce se aprovizionează cu apă neprelucrată sau incomplet tratată. Chiştii sunt rezistenţi la clorinare, dar alte metode de tratare, cum ar fi sedimentarea sau filtrarea pot fi eficiente în îndepărtarea acestora. 

Trichomoniaza – afecţiune datorată parazitului Trichomonas vaginalis, se transmite în principal pe cale sexuală, dar şi prin îmbăiere în ape călduţe utilizate concomitent de persoane bolnave şi sănătoase.

Criptosporidioza – determinată de Cryptosporidium, protozoar ce infestează apa cu chişti, care sunt foarte rezistenţi la metodele şi substanţele utilizate la tratarea apei.

Ascaridioza – produsă de Ascaris lumbricoides, este o geohelmintiază ce contamineaza apa prin larvele de parazit, afectând în special copiii.

Măsuri de profilaxie a patologiei hidrice infecţioase:

Selectarea cu maximă precauţie a surselor de apă potabilă pentru populaţie şi protejarea acestora împotriva oricăror mijloace de impurificare

Tratarea corespunzătoare a apelor de suprafaţă

Dezinfecţia obligatorie a apei furnizate prin sistem centralizat şi asigurarea unei concentraţii minime de clor rezidual în reţeaua de distribuţie

Inspecţie sanitară şi monitorizarea calităţii apei

30

Colectarea şi îndepărtarea igienică a reziduurilor lichide şi solide

Depistarea şi asanarea izvoarelor de infecţie umane şi animale.

31