CURSUL 1.1

5/4/2018 CURSUL 1.1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-11 1/18

Lector Univ. Dr. BUDACIA LUCIAN C-TIN GABRIEL

CURSUL 1.1

- 1 -

CURSUL 1

I. Definiţia contabilităţii

Prima definiţie a contabilităţii a fost dată de italianul Luca Paciolo în lucrarea sa,„ Summa de l’aritmetica, geometria, proporzioni et proporzionalita”, în cartea a IX-a aacestei lucrări, intitulată „Tratatus de computis et scripturis”, apărută la Veneţia în anul1494. În concepţia sa contabilitatea reprezenta „un ansamblu de principii şi tehnici

privind înregistrarea în partidă dublă a averii unui negustor, precum şi toate afacerileacestuia, în ordinea desfăşurăr ii lor ”. În lucrarea sa, el a definit partida dublă prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital, respectiv, ce posed şi cui datorez.

În anul 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi a definitcontabilitatea ca „o artă a înregistrării, clasificării, a rezumării într -o manieră

semnificativă şi în expresie bănească a tranzacţiilor şi evenimentelor, precum şi

interpretarea rezultatelor acestei acţiuni.”

Conform Legii contabilităţii din România (Legea 82/1991 – republicată),contabilitatea este definită la Art. 2 astfel: „este activitatea specializată în măsurarea,

evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi rezultatelor obţinute …”

II. Istoricul şi evoluţia contabilităţii

În anul 1494, la Veneţia, Luca Paciolo, considerat părintele contabilităţii actuale

în partidă dublă, a publicat cea mai de seamă lucrare a sa, sub titlul „Summa dearithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”. Această vastă lucrare dematematică, în Cartea a - IX - a, denumită „Tratat de contabilitate în partidă dublă” descrie pentru prima dată partida dublă (scrittura doppi), care şi astăzi reprezintă unuldintre principiile de bază ale contabilităţii.

Aplicarea metodei contabilităţii în partidă dublă începe să se generalizeze întresecolele XVI-XVIII, cu deosebire în Europa Occidetală, etapă caracterizată şi princonturarea unei literaturi contabile şi a profesiei de contabil.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dezvoltă societăţile pe

acţiuni a căror conducere se separă de proprietarii acestora; a apărut astfel contabilitateagenerală şi de gestiune (dualism contabil).

În primele decenii ale secolului al XX-lea contabilitatea de întreprindere începe săfie supusă procesului de normalizare, adică stabilirea de reguli şi norme privind modul deţinere a contabilităţii.




CURSUL 1.1

- 2 -

Începând cu al doilea război mondial, cele care au rânduit contabilitatea au fostinstituţiile naţionale şi internaţionale. Unul dintre instrumentele lor cele mai eficace a fostplanul contabil. Planul, ca document organic care serveşte normalizării şi structurăriicontabilităţilor este o invenţie sovietică a anilor 1920.

În anul 1973 a fost creat Comitetul Standardelor Internaţionale deContabilitate - International Accounting Standards Committee - (IASC), organism ceviza normalizarea contabilităţii la nivel internaţional şi care a elaborat timp de aproape 3decenii, 41 de norme internaţionale (IAS) şi câteva zeci de interpretări (SIC). În anul2001, această organizaţie a devenit Consiliul Standardelor Internaţionale deContabilitate - International Accounting Standards Bord (IASB), al cărui rol este de aemite Standarde Internaţionale de Raportare Financiară Internaţională - InternationalFinancial Reporting Standards (IFRS-uri). Standardele contabile reprezintă norme cetrebuie aplicate de anumite categorii de entităţi contabile, în vederea existenţei unor informaţii comparabile la nivel internaţional.

Evoluţia contabilităţii în România

Până în decembrie 1989, contabilitatea românească a fost puternic influenţată deexperienţa şi influenţa unor ţări europene mai mult sau mai puţin dezvoltate.

În perioada de după cel de-al doilea război mondial sistemul contabil românesc „aurmat subordonarea necondiţionată a intereselor statului totalitar şi susţinerea economieicentralizate”.

După decembrie 1989, tranziţia la economia de piaţă a implicat reforme în toate

domeniile de activitate, inclusiv în cel al contabilităţii, astfel: Perioada 1991 – 1993 este caracterizată prin controversele pe plan doctrinar dintre adepţii unei reforme contabile în România. Atunci au fost emise planuri de conturiale „momentului”, prin care din planul de conturi vechi au fost eliminate unele conturi, s -au introdus altele, s-a modificat simbolul şi elementele câtorva conturi.

În anul 1991 a fost adoptată Legea Contabilităţii, care reglementează organizareaşi conducerea contabilităţii în România

Perioada 1994-1999 a fost perioada în care s-a implementat un sistem contabildualist inspirat din sistemul latino – american, pentru care s-a asigurat o consultanţă despecialitate din partea Franţei

În anul 1999 a început o nouă etapă a evoluţiei contabilităţii româneşti marcatăde armonizarea contabilităţii naţionale cu Directivele Europene de profil şi StandardeleInternaţionale de Contabilitate.

Astfel apare OMFP nr. 94 / 2001, prin care au fost aprobate Reglementărilecontabile armonizate cu Directiva a IV-a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale deContabilitate.




CURSUL 1.1

- 3 -

Ulterior, la puţin timp după aceea, s-a emis OMFP nr. 306 / 2002, pentruaprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele europene.

Ceva timp mai târziu s-a emis OMFP nr. 1752 / 2005, pentru aprobareareglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, cu modificările şicompletările ulterioare, ce a fost abrogat şi înlocuit cu OMFP 3055 / 2009, intrat în

vigoare de la 1.01.2010, aflându-se actualmente în vigoare. Acest ultim Ordin a fostrecent ACTUALIZAT, fiind modificat şi completat prin OMFP nr. 2869 / 2010 (apărut în M.O. 882/29.12.2010).

Pe plan european armonizarea se realizează prin cei trei piloni ai legislaţieieuropene în domeniu, respectiv:

- Directiva a IV-a a Consiliului 78/660/EEC privind conturile anuale aleanumitor tipuri de societăţi comerciale;

- Directiva a VII-a a Consiliului 83/349/EEC privind conturile consolidate;- Directiva a VIII-a a Consiliului 84/253/EEC privind autorizarea persoanelor

responsabile cu efectuarea auditului financiar al documentelor contabile.

III. Sarcinile şi funcţiile contabilităţii

Sarcinile contabilităţii:

definirea cu exactitate a obiectului de studiu şi a sferei de cuprindere; precizarea metodei de cercetare a obiectului şi a procedeelor ei, urmărind

definirea de norme şi principii generale, bazate pe o terminologie precisă, identică pentrutoţi utilizatorii informaţiei contabile;

stabilirea locului şi a rolului pe care îl are în cadrul ştiinţelor şi a evidenţei

economice; elaborarea mijloacelor pentru aplicarea în practică a contabilităţii (documente,

registre, fişe etc.) în vederea asigurării comparabilităţii informaţiei contabile în timp şispaţiu.

Funcţiile contabilităţii:

funcţia de înregistrare; funcţia de informare; funcţia de control; funcţia de previziune.




CURSUL 1.1

- 4 -

IV. Sisteme de contabilitate

Principalele 2 sisteme de contabilitate sunt:

1. Contabilitatea în partidă simplă → în concepţia ei de reprezentare, o operaţie

economică se înregistrează într-o singură partidă (într-un singur cont ). Spre exemplu,intrarea unei sume de bani în casieria firmei se înregistrează la partida / în contul „Casa” 2. Contabilitatea în partidă dublă → concepe reprezentarea operaţiilor economice

prin înregistrarea în 2 partide / în 2 conturi, concomitent, în care o partidă (un cont) ne vaarăta originea, iar cealaltă partidă ne va indica destinaţia. Spre exemplu, în cazul în caresuma de bani intrată în casierie provine de la bancă, acest lucru se va înregistra încontabilitate în 2 partide / conturi, astfel: se va utiliza partida (contul) „Banca” pentru aînregistra originea banilor şi de asemenea se va utiliza şi partida (contul) „Casa” pentrua evidenţia destinaţia acestora.

V. Utilizatorii informaţiei contabile

Principalii potenţiali utilizatori ai informaţiei contabile pot fi:

investitorii actuali (proprietarii firmei: acţionari sau asociaţi) şi potenţiali; conducerea firmei; salariaţii firmei; creditorii financiari (băncile); creditori comerciali (furnizorii); clienţii; guvernul şi instituţiile sale;

alte firme; publicul larg.

VI. Exerciţiul financiar

Activitatea unei entităţi economice (firme) se desfăşoară în mod continuu, iar dinacest motiv procesul de raportare a informaţiilor financiare proprii acesteia trebuiestandardizat în funcţie sau la anumite perioade de timp, astfel încât acestea să aibă uncaracter concret şi stabil. Pentru măsurarea valorii patrimoniului şi a rezultatuluiactivităţii, cadrul conceptual contabil a recurs la segmentarea timpului aferent activităţii

unei entităţi economice în perioade cu durată egală, numite exerciţii financiare.În România, un exerciţiu financiar este reprezentat de anul calendaristic. În

cadrul acestei segmentări a timpului se mai foloseşte şi noţiunea de perioadă de

gestiune, care este reprezentată de diviziuni mai mici din cadrul exerciţiului financiar, şianume: luna, trimestrul sau semestrul dintr-un exerciţiu financiar.




CURSUL 1.1

- 5 -

VII. Obiectul şi metoda contabilităţii

1. Obiectul de studiu al contabilităţii

Evoluţia în timp a contabilităţii a fost marcată şi de discuţii privind obiectul

acesteia. În încercarea de a găsi răspuns la întrebarea : „Ce studiază contabilitatea?”, întimp s-au cristalizat 3 puncte de vedere concretizate în tot atâtea concepţii:

Conce pţia juridico - patrimonială; Concepţia economică; Concepţia economico – juridică (financiară).

Concepţia juridico - patrimonială

În această accepţiune se porneşte de la premisa că fiecărei societăţi comerciale îicorespunde un patrimoniu.

Patrimoniul unei firme este condiţionat de existenţa următoarelor 2 elemente: - subiectul de drepturi şi obligaţii (persoană fizică sau juridică);- obiectul de drepturi şi obligaţii (bunurile economice şi creanţele).

Patrimoniul poate fi definit ca ansamblul drepturilor şi al obligaţiilor pe care untitular de patrimoniu (firmă) le are la un moment dat.

Sub formă grafică, patrimoniul, ca obiect al contabilităţii, poate fi reprezentatastfel:

OBIECTUL CONTABILITĂŢII

DREPTURI

PATRIMONIUL

Drepturi deproprietate

(bani şi bunuri economice)

Drepturi decreanţă

(creanţe)

OBLIGAŢII

FIRMAtitular de

drepturi şi obligaţii

Obligaţii faţă de

proprietari(sau acţionari)

Obligaţii faţă de

terţi (faţă de alţii)




CURSUL 1.1

- 6 -

Creanţe → tot ceea ce firma are de primit / de luat / de încasat Obligaţii → tot ceea ce firma are de dat.

Prin Obligaţii ale firmei înţelegem de fapt Datorii ale firmei.

CREANŢĂ ≠ DATORIE

Din schema privind obiectul contabilităţii de mai sus, s-a dedus următoarea ecuaţie:

* Într-o viziune personal ă – facultativă pentru studiul studenţilor:

Altfel spus, la un moment dat, pentru fiecare ban, bun sau creanţă, ca drepturidobândite de firmă, aceasta are o datorie (obligaţie) faţă de proprietari sau faţă de terţi,de valoare egală.

Cu alte cuvinte, ecuaţia de mai sus poate fi exprimată mai simplist astfel:

Adică, tot ce are firma ca AVERE (bani, bunuri şi creanţe), ea de fapttrebuie să o DEA (la acţionari sau la terţi).

Sau:

În contabilitate, prin noţiunea de AVERE a firmei (banii, bunurile şi creanţelefirmei – adică drepturile firmei de proprietate şi de creanţă) s-a ales folosirea termenuluide ACTIV, iar prin noţiunea de OBLIGAŢII / DATORII ale firmei faţă deproprietari şi faţă de terţi) s-a ales folosirea termenului de PASIV.

Bani + Bunuri + Creanţe = Obligaţii + Obligaţii faţă de proprietari faţă de terţi

AVERE = DATORII (OBLIGAŢII)

tot ce are o firmă = tot ce are de dat acea firmă

Totul în contabilitatea unei firme se gândeşte din punctul de vedere al FIRMEI respective.




CURSUL 1.1

- 7 -

De aici, s-a ajuns la ecuaţia fundamentală a contabilităţii:

Această ecuaţie se întâlneşte în practica contabilă sub 3 denumiri:

- ecuaţia patrimonială;- ecuaţia dublei reprezentări ;- ecuaţia bilanţieră.

Concepţia economică

Conform concepţiei economice, obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintăcapitalul. În această accepţie, capitalul este privit sub dublu aspect:

a) D.p.d.v. al modului în care se investeşte, întrebuinţează, consumă şi

înlocuieşte, capitalul îmbracă 2 forme:- capital fix – concretizat în bunuri economice şi creanţe investite pentru o

perioadă mai îndelungată de timp (> 1 an); - capital circulant – concretizat în bunuri economice şi creanţe investite pentru o

perioadă mai scurtă de timp (< 1 an);

Observaţie: Capitalul fix şi capitalul circulant desemnează ACTIVUL firmei.

b) D.p.d.v. al modului în care este dobândit, al sursei de provenienţă a acestuia,capitalul îmbracă 2 forme:

- capital propriu – care provine de la proprietari (acţionari sau asociaţi); - capital împrumutat (capital străin sau capital atras) – care provine de la terţi.

Observaţie: Capitalul propriu şi capitalul împrumutat desemnează PASIVUL firmei.

ACTIV = PASIV




CURSUL 1.1

- 8 -

Sub formă grafică, capitalul, ca obiect al contabilităţii, poate fi reprezentat astfel:

Pornind de la această reprezentare grafică, relaţia de echilibru între cele douălaturi ale capitalului poate fi scrisă astfel:

+ = +

Sau, aceeaşi relaţie de echilibru de mai sus, poate fi exprimată şi astfel:

+ = +


Din punct de vedere al:

- investirii- utilizării - consumului

- înlocuirii

CAPITALUL

Capital fixsau

Active imobilizate

Capital circulantsau

Active circulante

Din punct de vedere al:

provenienţei

Capital

propriu Capital

împrumutat

Capital fixCapital

circulant

Capital

propriu

Capital

împrumutat

Active

imobilizate

Active

circulante

Capital

propriu

Capital

împrumutat




CURSUL 1.1

- 9 -

* Într-o viziune personal ă – facultativă pentru studiul studenţilor:

Active imobilizate

Bani + Bunuri + Creanţe → AVEREA firmeiActive circulante

Capital propriu → Capitalurile primite de firmă de la acţionari → DATORIA firmei faţă de acţion

Capital împrumutat → Capitalurile primite de firmă de la terţi → DATORIA firmei faţă de terţi

Încă o dată şi de aici, f ormulele de mai sus, desprinse din schema privind obiectulcontabilităţii în concepţie economică, exprimă aceeaşi formulă bine cunoscută deja:

Sau altfel spus:

Observaţie: Comparativ cu concepţia juridică, în concepţia economică obiectulcontabilităţii are o sferă mai largă. Conform unui principiu al contabilităţii „Economicul prevalează juridicul”. În categoria Activelor sunt incluse toate elementele care suntcapabile să aducă firmei beneficii economice viitoare, nu numai cele în raport cu carefirma are un drept de proprietate sau de creanţă.

AVERE = DATORII

ACTIV = PASIV




CURSUL 1.1

- 10 -

Concepţia economico – juridică (financiară)

Concepţia economico – juridică (financiară) privind obiectul contabilităţiireuneşte elemente specifice atât concepţiei juridico-patrimoniale, cât şi concepţiei

economice.

Conform acestei concepţii, contabilitatea studiază resursele firmei şi utilizările acestora, precum şi echilibrul dintre ele.

Sub formă grafică, resursele, ca obiect al contabilităţii, pot fi reprezentate astfel:

Din această schemă, se desprinde următoare egalitate, care stă la baza concepţieifinanciare:

+ = +

Sau pe scurt:


D.p.d.v. al

utilizării lor

RESURSELE

Utilizări durabile(pe termen lung)

D.p.d.v. al

provenienţei lor

Utilizări ciclice

(pe termen scurt)

Resurse stabile

(pe termen lung)

Resurse

temporare

(pe termen scur

Utilizări durabile

Utilizăriciclice

Resurse

permanente

Resurse

temporare

ACTIV = PASIV

UTILIZĂRI = RESURSE




CURSUL 1.1

- 11 -

Sau altfel spus:

Concepţia financiară îşi propune găsirea răspunsului la întrebarea: „ Este firmacapabilă, prin structura activelor pe care le deţine, să facă faţă datoriilor sale atuncicând acestea ajung la scadenţă?”

În vederea găsirii unui răspuns la această întrebare, activele sunt prezentate înordinea lichidităţii lor (crescătoare sau descrescătoare), iar pasivele, în ordineae xigibilităţii lor (crescătoare sau descrescătoare).

Lichiditatea → reprezintă capacitatea unui element de Activ de a putea fitransformat în numerar

Exigibilitatea → reprezintă calitatea unei Datorii / Obligaţii de a deveni scadentă.

Bilanţ ACTIV PASIV

1. Autoturism2. Materii prime3. Produse finite4. Creanţe faţă de clienţi (+)

5. Disponibil la bancă6. Numerar

Prezentate de sus în jos, în ordinea creşterii (+) LICHIDITĂŢII lor

1. Capitaluri proprii(Obligaţii faţă de proprietari)

2. Datorii faţă de bancă (+)

(pe termen lung)

3. Datorii faţă de furnizori (pe termen scurt)

Prezentate de sus în jos, în ordinea creşterii (+) EXIGIBILITĂŢII lor

ACTIV = PASIV




CURSUL 1.1

- 12 -

2. Metoda contabilităţii

Metoda contabilităţii cuprinde un ansamblu de procedee tehnice de lucru aflate într-o strânsă intercondiţionare ca un tot unitar, în vederea stabilirii normelor şiprincipiilor cu caracter special pe care se fundamentează contabilitatea ca disciplină

ştiinţifică şi cu ajutorul cărora cercetează starea şi mişcarea elementelor patrimoniale aleîntreprinderii, pentru a sesiza legăturile dintre ele, iar pe această bază să se calculezerezultatele finale şi să se analizeze activitatea desfăşurată de entităţile patrimonialerespective.

2.1 Procedeele metodei contabilităţii

În scopul realizării obiectului contabilităţii, metoda acesteia foloseşte o serie de procedee care permit furnizarea de informaţii cu privire la fenomenele şi proceseleeconomice care au loc în cadrul unităţilor patrimoniale.

Pentru studierea obiectului contabilităţii sunt utilizate următoarele categorii de

procedee şi anume: a) procedee specifice metodei contabilităţii; b) procedee comune tuturor ştiinţelor; c) procedee comune metodei contabilităţii şi altor discipline economice

a) Procedeele specifice metodei contabilităţii

Bilanţul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii prin carese înfăptuieşte dubla reprezentare a patrimoniului întreprinderii. Cu ajutorul bilanţului se prezintă la un moment dat, în expresie valorică, patrimoniul întreprinderii sub dublu

aspect şi anume: pe de o parte sub aspectul destinaţiei economice şi pe de altă parte subaspectul surselor de procurare. Prin bilanţ se prezintă, de asemenea, şi rezultatele finaleale unităţii la un moment dat sub formă de profit sau pierdere.

Deoarece bilanţul cuprinde patrimoniul unităţii la un moment dat, el exprimă înacelaşi timp rezultatul utilizării şi valorificării acestui patrimoniu în perioada dată, decifurnizează informaţii generale privitoare la situaţia economică şi financiară a unităţii şi larelaţiile ei economice cu alte unităţi, furnizând numai informaţii generale sintetice,obţinute din centralizarea datelor contabilităţii curente. Bilanţul este completat de o seriede situaţii anexe, prin care se explică şi se detaliază anumite laturi ale activităţiieconomice şi financiare ale unităţii.

Întrucât bilanţul nu poate să prezinte mişcările succesive care se produc ca urmare

a operaţiilor economice în structura şi mărimea patrimoniului unei întreprinderi, metodacontabilităţii utilizează pentru realizarea acestui obiectiv, un alt procedeu specific care poartă denumirea de cont.

Contul se deschide în contabilitatea curentă pentru reflectarea fiecărui element patrimonial de Activ şi de Pasiv precum şi a fiecărei poziţii noi pe care o ocupă fiecareelement în mişcare şi transformarea sa de-a lungul fazelor circuitului economic. Conturileau legături reciproce, atât între ele, cât şi cu bilanţul, legăturile determinate de unitatea




CURSUL 1.1

- 13 -

obiectului contabilităţii. Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate în scopul realizăriiobiectului său, formează sistemul conturilor .

Contabilitatea dispune de un sistem de conturi în care reflectarea tuturoroperaţiilor rezultate din mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale are la bazădubla înregistrare. Dacă bilanţul generează prin indicatorii săi mersul activităţii unităţii

economice, contul este procedeul care particularizează această activitate, furnizândinformaţiile necesare pentru caracterizarea fiecărui mijloc economic, proces economic,sursă de finanţare şi rezultat final.

Legătura dintre cont, care furnizează informaţiile de detaliu asupra fiecăruielement ce intră în obiectul contabilităţii şi bilanţ, care furnizează informaţiigeneralizatoare asupra activităţii de ansamblu a unităţii economice, se realizează cuajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilităţii numit balanţă de verificare.

Balanţa de verificare asigură respectarea în contabilitate a dublei înregistrări aelementelor patrimoniale din cadrul unităţii economice, dând prin aceasta garanţiaexactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Datele balanţei de verificare stau la baza

întocmirii bilanţului. Cu ajutorul balanţei de verificare se centralizează întreaga activitateeconomică a întreprinderii, reflectată distinct în conturi pe parcursul perioadei degestiune. În felul acesta se obţin informaţiile de ansamblu asupra întregului patrimoniuaflat în administrarea unităţii economice şi asupra activităţii dintr -o anumită perioadă degestiune. Centralizarea datelor cu ajutorul balanţei de verificare oferă conducerii fiecăreiunităţi economice posibilitatea de a cunoaşte volumul, modificările survenite în structura patrimoniului, atât în perioada curentă, cât şi cumulat din perioadele precedente degestiune, în vederea adoptării deciziilor ce se impun în scopul conducerii activităţiiunităţii respective în perioada viitoare.

Operaţia de centralizare a datelor contabilităţii cu ajutorul balanţei de verificareeste posibilă datorită oglindirii acestora în expresie bănească, la toate nivelurile

organizatorice.Balanţa de verificare îndeplineşte atât o funcţie de control cât şi o funcţieeconomică, constituind puntea de legătură dintre cont şi bilanţ.

b) Procedee comune tuturor ştiinţelor

Observaţia reprezintă faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricăreiştiinţe. Contabilitatea foloseşte procedeul observaţiei pentru cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice care se pot exprima valoric şi care după ce au fost consemnate îndocumente, le reflectă cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice de lucru şi cu

respectarea normelor şi principiilor care o guvernează. Raţionamentul se utilizează de metoda contabilităţii pentru ca pe bază de

judecăţi logice, pornind de la fenomenele şi procesele economice care intră în obiectulsău de studiu şi care au fost observate, să ajungă la concluzii noi ce permit stabilirea cuexactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee.

Pe bază de raţionament s-a ajuns la concluzia că activul este egal cu pasivulîntrucât între mijloacele economice şi sursele de finanţare a acestora există o egalitate




CURSUL 1.1

- 14 -

perfectă, fiind vorba de acelaşi patrimoniu privit sub dublu aspect. De asemenea , tot prinraţionament s-a stabilit influenţa pe care o produc operaţiile economice asupra activului şi pasivului unităţii, regulile care stau la baza reflectării operaţiilor economice şi financiareîn conturi, conţinutul unor indicatori furnizaţi de contabilitate, etc.

Comparaţia se foloseşte de metoda contabilităţii prin alăturarea a două sau maimulte fenomene şi procese economice care se pot exprima valoric, cu scopul de a stabili

asemănările şi deosebirile dintre ele, ca pe această bază să se fixeze anumite noţiuni, să setragă anumite concluzii.

Comparaţia este utilizată frecvent în cadrul procedeelor metodei contabilităţii.Exemplu: compararea veniturilor cu cheltuielile pentru a se stabili rezultatul final,compararea indicatorilor realizaţi cu cei prestabiliţi, pentru a se determina abaterile învederea adoptării deciziilor corespunzătoare etc.

Clasificarea constă în împărţirea, distribuirea şi repartizarea sistematică peclase sau într-o anumită ordine a obiectelor sau fenomenelor în funcţie de asemănările

sau deosebirile dintre ele. Asemănările le apropie şi le încadrează în aceeaşi clasă, iar deosebirile le diferenţiază şi le distribuie în clase diferite. Metoda contabilităţii foloseşteclasificarea atât în cadrul procedeelor specifice, cât şi în cadrul celor comune altordiscipline economice pentru studierea raţională şi sub diferite aspecte a patrimoniuluiîntreprinderii, respectiv a mijloacelor economice, a surselor de finanţare, a cheltuielilor, aveniturilor, pentru studierea sistematică a documentelor, a evaluării etc.

Analiza reprezintă un procedeu ştiinţific de cercetare a unui întreg , a unuifenomen, care se bazează pe examinarea, pe studierea sistematică a fiecărui elementcomponent în parte. În contabilitate analiza are un câmp foarte larg de aplicare. Astfel,analiza contabilă este folosită la înregistrarea corectă a operaţiilor economice, analiza

bilanţului pentru stabilirea situaţiei economico-financiare a unităţii, a cauzelor care audeterminat-o şi a deciziilor ce urmează a se adopta, analiza contului de rezultate pentrucunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii.

Sinteza, ca procedeu ştiinţific de cercetare a fenomenelor, se bazează petrecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge lageneralizare. Este folosită de metoda contabilităţii în operaţiile de grupare şi centralizarea datelor pentru a le face din ce în ce mai sintetice în scopul generalizării concluziilor cese desprind din analiza acestora.




CURSUL 1.1

- 15 -

c) Procedee comune metodei contabilităţii şi altor discipline economice

Documentaţia constă în faptul că orice operaţie economică şi financiarăreferitoare la existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale trebuie să fie consemnate într-un document care atestă înfăptuirea ei.

Legea contabilităţii a statuat obligativitatea consemnării în documente a tuturor operaţiilor care au loc într -o unitate patrimonială, iar în contabilitate nu se pot înregistradecât acele operaţiuni care au fost în prealabil reflectate în documen te. Majoritateadocumentelor privesc operaţiunile cu terţii (furnizori, clienţi, bănci, salariaţi, bugetulstatului etc.) dar sunt folosite şi documente pur interne (transferuri, amortizări, provizioane, stornări etc.).

Întrucât în obiectul contabilităţii sunt incluse numai acele elemente şi operaţiuni patrimoniale care pot primi o exprimare valorică, este necesar ca operaţiunile consemnateîn documente, să fie evaluate, adică exprimate în unităţi monetare. Prin evaluare se aducla acelaşi numitor toate elementele patrimoniale, ceea ce permite gruparea, sintetizarea şicompararea lor.

Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi valorice cuajutorul monedei. Această operaţie are o importanţă deosebită pentru sintetizarea şigeneralizarea informaţiilor generate de existenţa, mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale. Evaluarea este strâns legată de celelalte procedee ale metodei, a căror utilizare este condiţionată de folosirea prealabilă a exprimării valorice.

Calculaţia este strâns legată de evaluare, ca procedeu al metodei contabilităţii,deoarece pentru a reflecta în conturi cât mai exact existenţa şi mişcarea patrimoniuluiunităţilor economice şi sociale, în toate fazele circuitului economic, precum şi rezultatelefinale ale activităţii, este necesar să se determine cu cea mai mare exactitate valoarea

acestora.Acest procedeu îşi găseşte aplicarea cea mai largă în domeniul calculaţieicosturilor şi rezultatelor. Noţiunea de calculaţie are însă o accepţiune mult maicuprinzătoare în contabilitate; ea include toate formele de calcul, începând cu calculareasimplă a datelor consemnate în documentele primare, continuând cu calculul rulajelor sumelor şi soldurilor conturilor, cu calculul valorilor elementelor patrimonialeinventariate, a diferenţelor de inventar şi terminând cu stabilirea costului producţiei şicalculul rezultatelor finale, precum şi a tuturor indicatorilor economico-financiari princare se apreciază activitate unităţii economice şi sociale.

Inventarierea este un alt procedeu folosit la contabilitate pentru a cunoaşte

situaţia reală a patrimoniului reflectat în contabilitate. Prin inventariere se verificăexistenţa faptică, directă a tuturor elementelor patrimoniale în scopul descopeririineconcordanţelor dinte datele înregistrate în conturi şi realităţile de pe teren. Elementele patrimoniale constatate faptic se evaluează la valoarea actuală sau curentă. Pe bazaconstatărilor la care s-a ajuns în urma inventarierii se fac rectificările necesare în conturi,stabilindu-se concordanţa dintre datele rezultate din conturi şi cele constatate la faţalocului prin operaţia de inventariere. Prin compararea valorii actuale cu cea dincontabilitate se determină deprecierea elementelor patrimoniale inventariate.




CURSUL 1.1

- 16 -

2.2 Principiile normative ale metodei contabilităţii

Principiile contabile generale în baza cărora se efectuează evaluarea elementelorcuprinse în situaţiile financiare anuale, conform OMFP 3055/2009 actualizată, sunturmătoarele:

1) Principiul continuităţii activităţii

Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără aintra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratoriiunei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumiteevenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, acesteelemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiareanuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele careau stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea.

2) Principiul permanenţei metodelor

Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar laaltul.

3) Principiul prudenţei

Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, şi în special:

a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;

b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curentsau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidenţe numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute încursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacăacestea devin evidenţe numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiuluifinanciar este pierdere sau profit.

4) Principiul independenţei exerciţiului

Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar,indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.

5) Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii

Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuieevaluate separat.

http://seccar.ablog.ro/2008-05-22/principiile-contabile-generale-in-baza-carora-se-efectueaza-evaluarea-elementelor-cuprinse-in-situatile-financiare-anuale.html














CURSUL 1.1

- 17 -

6) Principiul intangibilităţii

Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţulde închidere al exerciţiului financiar precedent.

7) Principiul necompensării

Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.

Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de acelaşi agent econo mic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea încontabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.

8) Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se

face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nunumai de forma juridică a acestora.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului se aplică de către entităţile prevăzute la pct. 3 alin. (1) la întocmirea situaţiilor financiare individuale şi a situaţiilor financiare consolidate, iar entităţile prevăzute la pct. 3 alin. (2), numai la întocmireasituaţiilor financiare consolidate.

9) Principiul pragului de semnificaţie

Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe potfi combinate dacă:

(a) acestea reprezintă o sumă nesemnificativă sau

(b) o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.

Abateri de la principiile contabile generale prevăzute în prezenta secţiune pot fiefectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în noteleexplicative, precum şi motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectuluiacestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.




CURSUL 1.1

- 18 -

VIII. Sfera de acţiune a contabilităţii

Domeniul de activitate al contabilităţii reprezintă aria sa de aplicabilitate. Înaceastă noţiune este plasată o entitate economică luată în toată complexitatea sa.

Entităţile economice pot fi clasificate astfel:

a) entităţi economice aparţinând statului;b) entităţi economice aparţinând domeniului privat.

Privite din alt punct de vedere, cel al finanţării activităţii, acestea pot fi:

a) entităţi economice care se autofinanţează;b) entităţi economice de caracter public, care primesc finanţări de la bugetul de

stat pentru realizarea obiectului lor de activitate.

Actul normativ principal care reglementează entităţile economice autofinanţatoaredin România este Legea 31 / 1990 modificată şi republicată. Acest document legislativclasifică entităţile economice în următoarele categorii:

Societăţi în nume colectiv (SNC) – sunt societăţile comerciale ale căr orobligaţii instituţionale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şisolidară a tuturor asociaţilor. Capitalul social este împărţit în părţi sociale.

Societăţi în comandită simplă (SCS) – sunt societăţile comerciale alecăror obligaţii instituţionale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu responsabilitateanelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi , în timp ce asociaţii comanditari răspund

numai cu aportul propriu şi nu au dreptul să se amestece în administrarea societăţii.Capitalul social este împărţit în părţi sociale.

Societăţi în comandită pe acţiuni (SCA) – sunt societăţile comercialecare au aceleaşi caracteristici cu SCS, cu deosebirea că, capitalul social este împărţit înacţiuni.

Societăţi cu răspundere limitată (SRL) – sunt societăţile comerciale în care asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii doar în limita aportului lor lacapitalul social. Capitalul social este împărţit în părţi sociale.

Societăţi pe acţiuni (SA) – sunt societăţile comerciale în care acţionarii răspund pentru obligaţiile societăţii doar în limita aportului lor la capitalul social. Capitalul social este împărţit în acţiuni.

CURSUL 1.1

Documents

Transcript of CURSUL 1.1