1

CURS 6

MOTTO ”Regula de aur este că nu exista regula de aur” George Bernard Shaw

4. Introducere in bazele proiectării arhitecturii peisajere

(Peisaj şi Proiectare) 4.a. Apariţia unei societăţi care creează peisaje In ultimele decenii interesul faţă de mediu si astfel in mod automat fata de peisajul de toate tipurile, a căpătat o importantă ieşită din comun. In ţările dezvoltate, amenajările peisagistice pe toate nivelele sunt in centrul interesului atât al indivizilor din societate, precum si a guvernelor la nivelul activităţii politice. Sistemul de gestionare a calităţii peisajului şi condiţiile de echilibru ale administraţiei publice locale prevăd utilizarea terenurilor pentru amenajări peisagistice in limita gradului de interes public.

Relaţia între peisaj şi muncă s-a modificat; în prezent, se impune ideea că munca trebuie mai puţin să inspire compoziţiile peisagistice ci să fie dacă nu subordonată, cel puţin orientată, de un imperativ peisagistic.

Peisajul nu doar rezistă, ci capătă importanţă într-atât, încât face obiectul unor politici şi orientează munca unui număr crescând de persoane. Peisajul este mai mult ca niciodată o mediere importantă a raportului nostru cu spaţiul. Dar şi-a schimbat statutul. De acum înainte este în mod esenţial simbolul unor identităţi recompuse şi teritorialităţi nestatornice.

În prezent, ne aflăm la o cotitură a raportului nostru cu peisajul în Occident. Această cotitură este perceptibilă într-un ansamblu de practici sociale, instituţionale şi geografice care se exprimă în locuri diverse în special în Europa care aproape au valoare de laborator experimental al unei schimbări care este poate destinat să vizeze ansamblul tuturor spaţiilor noastre de viaţă. Această schimbare se referă în acelaşi timp la sensul şi natura relaţiei care leagă munca obişnuită şi reprezentarea peisagistică, la desfăşurarea la scări necunoscute până acum a controlului tehnic, ideologic şi politic în producţia peisagistică şi la subordonarea practicilor noastre peisagistice la teritorialităţi colective care nu mai formează un peisaj în mod spontan.

Specialiştii care dezvoltă concepţia despre „peisaj total” şi trag concluzii asupra interesului de a combina abordările naturaliste, fenomenologice şi culturale asupra peisajului, se opresc îndelung asupra producţiilor picturale, ştiinţifice şi literare ale oamenilor din Secolul Luminii. Notiuni, generalităţii:

Planificarea unui spaţiu pentru o comunitate, ţinând cont numai de obiectivul principal al proiectului (cum ar fi locuire, dotări publice etc), nu este suficient pentru satisfacerea cerinţelor proiectarii

2

durabile. Proiectarea durabila modernă necesita un sistem complex, care angrenează o mulţime de interese ale comunităţii, astfel că, proiectarea necesită un efort comun de echipa.

În general, în funcţie de amploarea investiţiei, proiectele de amenajare peisagistice, se poat grupa în trei categorii principale:

■ CATEGORIA A, planificare peisagistica pe scară mare – in general punem afirma că, cu cât mai mare este spaţiul de proiectat, cu atât mai dominant este caracterul de reglementări teritoriale a proiectării peisagistice (de control al amenajării asupra naturii şi asupra dezvoltării sociale) astfel, se reduce importanţa factorilor de manifestare formală şi individuala. Baza proiectării pe scară largă este definită de conceperea SISTEMULUI unui întreg care este alcătuit din multiple reacţii si interacţiuni reciproce intre obiectele si unităţile individuale închise (sau deschise). Proiectarea amenajărilor peisagistice teritoriale are ca si unealta de planificare modelarea mediului înconjurător si se apropie ca definiţie de amenajări teritoriale, sau adese ori urbanistici.

■ CATEGORIA B, proiectare pe un teren, amenajarea unei suprafaţă mai restrânsă, crearea planificată a unor unităţi închise, intregi, un COMPONENT, care se încadrează (ar trebui sa se integreze) în SISTEM. Obiectul proiectării se constituie din însuşi elementele întregi, cu diferite funcţii cum ar fi diferite categorii de spatii verzi, spaţii deschise etc., care se justifica prin modul lor de compunere internă şi conceperea posibilităţilor multiple de legătură cu alte obiecte intregi (COMPONENTE), viabilitatea planificării SISTEMULUI.

■ CATEGORIA C, activitate de proiectarea specifică amenajărilor peisagistice, este proiectarea sistemului de spaţiu verde, care este situat la graniţa dintre cele două categorii. Spatiile acoperite cu vegetaţie in interiorul şi exteriorul aşezărilor, sunt tratate (împreună cu alte obiective) in astfel de proiecte. Aspectele ecologice şi estetice ale acestui gen de proiectare sunt la fel de importante. Această dualitate face, ca de multe ori specialiştii să se poziţioneze pe una din laturile acestei meserii, preocupându-se numai de un pol anume, declarând ca fiind polul respectiv adevărata preocupare a peisagistului modern. Evident, ca in totdeauna adevărul este undeva la mijloc, şi asta în funcţie de natura amenajării peisagistica concreta de rezolvat.

■ De-a lungul mileniilor, secolelor, in cursul dezvoltării economice, spirituale şi culturale s-au dezvoltat multe tipuri de peisaje. Ele se diferenţiază in funcţie de modul de folosire, de utilizare a terenului, mai bine spus a spaţiului ce generează proiectul de peisagistica. Astfel, putem vorbi despre peisaje de agricultură, silvicultură, industriale, edilitare, urbane, sau de vacanţă, etc, dar si de PEISAJE INTERIOARE tipologie de peisaj tot mai

3

mult răspândita in lume, care crează nu puţine împotriviri in rândurile peisagiştilor de scoală „clasica”.

In interiorul unui tip de peisaj, cu cât acesta are mai multe folosinţe, funcţii, exista cu atât mai multe şanse să apară tensiuni intre proprietarii şi persoane din zona respectivă. Aceste aşa-numitele conflicte de utilizare a terenurilor sunt de natură, funcţionala, economice (de exemplu, un depozit de deşeuri lângă o zonă rezidenţială), ecologice (un coridor ecologic tăiat în două de o instalaţie industrială) sau sociale (conflicte estetice, centrul comercial lângă un sit istoric). Desigur, intr-un anumit peisaj, diferite tipuri de conflicte sunt adesea combinate, uneori chiar nedespărţite. Tocmai asta ar fi una din principalele sarcini a planificării peisajului, de a explora aceste probleme, de a soluţiona aceste conflicte, prin crearea unei structuri optime a peisajului înconjurător.

Câteva elemente de baza la proiectarea peisajelor: Procentul Spaţiilor Plantate (PSP) raportul procentual caracteristic unei parcele, între suprafaţa totală a parcelei/terenului, notată ST şi suprafaţa liberă de construcţii şi de amenajări exterioara (drumuri, alei, pavaje, trotuare, terase) a parcelei/terenului, care are legătură directă cu straturile adânci ale scoarţei terestre şi nu se suprapune niciunei construcţii (subsol, fundaţie, dotări aferente reţelelor edilitare ş.a.), notată SL PSP=100 x SL/ST (%). Documentaţiile de urbanism (PUZ, PUG) in general stabilesc (ar trebui) valoarea PSP minim (PSP min). Amenajarea peisagistă - clasică (categoria B) a sferei peisagistici are ca tematica arhitectura peisagera care se preocupa cu compoziţia plantării, forma spaţiului, apă, pavaj şi alte structuri, în mod special in spaţii închise, private (parc, grădină etc) dar si de spaţii deschise, care sunt deschise publicului. Aceste programe specifice clasice, de arhitectura peisajului se referă la: scuar, spaţiile pietonale, grădină publică, parc, pădure parc, ştrandul, zona de agrement, parcurile sportive, spaţiile libere şi verzi dintre blocurile de locuinţe, grădinile particulare, aliniamentele plantate etc. In continuare se va face referire mai ales la acest fel de tratare a proiectări peisagistice luând in considerare faptul ca, categoria A de proiectare are si conotaţii urbanistice, ceea ce studentul aprofundează la disciplinele respective. 4.b. Principii generale de proiectare a peisajelor

Complexitatea sistemului de peisaj la proiectare, trebuie să ia în considerare aspecte ecologice, economice, sociale, tehnice şi estetice. La proiectare ar trebui ţinut cont de faptul că astăzi când schimbările culturale şi economice sunt rapide, transformarea peisajelor - ca şi consecinţa acestuia - are ca rezultat metamorfoza peisajelor existente istoric, în peisaje noi. Astfel, fără a cunoaşte exact structura, caracterul si componenţele peisajului înconjurător este imposibil a satisface cerinţele complexe al acestui proces. Aşa cum am văzut proiectarea in amenajări peisagistice necesita

4

abordări complexe si simultane subordonate câtorva principii –de altfel valabile si în arhitectura si in urbanism- fundamentale si absolut comune pentru cele trei curente de baza existente in conceptul de proiectare a peisajelor si a programelor specifice de arhitectura peisagera, care sunt:

1. Principii ecologice; 2. Principii tehnice; 3. Principii economice; 4. Principii cultural istorice; 5. Principii funcţionale; 6. Principii estetice-compoziţionale;

1. Principii ecologice; Proiectantul amenajărilor peisagistice aplică o serie de principii

ecologice, ce decurg implicit din natura sferei obiectului de proiectat. Aceste principii se manifestă în proiectul peisajistic în modul în care este respectată conservarea mediului ambiant, protejarea peisajelor existente şi asigurarea condiţiilor naturale adecvate mediului a noilor proiecte peisajistice. Păstrarea principiilor ecologice înseamnă păstrarea trăsăturilor naturale importante şi caracteristice a zonei în care este implantat proiectul. Astfel în pădurile-parc, fondul vegetal existent constituie elementul peisagistic de bază ce trebuie păstrat într-o compoziţie, căreia i se alătură elemente şi funcţiuni peisagistice secundare noi, fără a perturba echilibrul ecologic al pădurii.

Proiectantul este obligat a ţine cont de condiţiile ecologice, edafice, hidrologice, condiţiile climatice, etc, în proiectarea amenajărilor peisagistice. Chiar mai mult, aceste elemente ecologice sunt primordiale în gândirea unei amenajări peisagistice şi în stabilirea caracteristicilor dominante şi funcţiilor principale ale amenajării. Diferenţele multiple dintre formele de peisaje prezente în teriporiu, poate să facă dificilă înţelegerea ecologiei peisajelor. Descifrarea tipurilor sau configuraţiilor specifice din cadrul mozaicului terestru este foarte importantă în conceperea unui model ecologic de cuprindere a problemelor în totalitatea lor şi găsirea rezolvării optime a conflictelor între toate elementele componente ale unui proiect şi peisajul lui înconjurător.

Cunoaşterea comportamentului ecologic al plantelor în general şi a vegetaţiei folosite în amenajarea unui proiect, în particular, este la fel de importantă ca şi criteriile ecologice amintite mai sus. Satisfacerea cerinţelor vitale a plantelor şi relaţiile lor reciproce, ritmurile de creştere şi transformarea lor în timp este o cerinţă ecologică esenţială a oricărui parc sau amenajare peisagistică. 2. Principii tehnice

În zilele noastre, ca şi întotdeauna, orice proiect peisagistic ridică o serie de probleme tehnice. Aceste probleme tehnice sunt specifice fiecărui loc şi trebuie să fie adecvate fiecărei compoziţii, şi în acelaşi timp să fie corecte din punct de vedere ecologic. Principiile tehnice au în vedere atât aspecte majore ale amenajării peisagistice

5

în general în ansamblul său, cât şi în aspectele de detaliu. Înfruntarea condiţiilor topografice, modelarea reliefului, crearea compatibilităţilor între diferitele condiţii naturale este pusă sub posibilităţile tehnice date în mâna peisagiştilor. Amenajările peisagistice reuşite sunt cele adecvate condiţiilor naturale cari reprezintă un compromis între ceea ce oferă situl natural supus amenajării, si efortul tehnic învestit în realizarea scopului, efectului urmărit de amenajator. Proiect peisagistic corect, impune peisagistului să găsească soluţiile tehnice cele mai adecvate pentru a exprima ideea de bază a compoziţiei sale.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în zilele noastre face posibil ca aproape orice proiect peisagistic să fie posibil de rezolvat oriunde, şi ori când, din punct de vedere tehnic. Însă nu asta este cheia succesului unui peisaj. Tehnica modernă nu trebuie folosită cu orice preţ şi în orice loc (însă în orice caz tehnica trebuie folosită in special pentru a satisface siguranţa oamenilor de exemplu: la balustrade, mâna curentă, zid de sprijin etc).

Un alt aspect al principiilor tehnice ar fi plasarea corectă a instalaţiilor tehnice-utilitare necesare exploatării parcului, cum ar fi: să nu incomodeze fizic, să nu deranjeze vizual, să nu constituie o sursă de zgomot etc. 3. Principii economice;

Principiile economice ca şi celelalte principii sunt strâns legate de cele tehnice. Orice soluţie tehnică are în interiorul ei şi o expresie financiară a proiectului, ceea ce poate constitui o frâna sau un motiv de accelerare a unui proiect peisagistic. Conceptul general al unei amenajări trebuie să valorifice la maximum posibilităţile oferite de teren şi adoptarea funcţiilor la caracteristicile terenului.

Chiar dacă este posibil de realizat din punct de vedere tehnic un anumit concept peisagistic, adesea poate fi costisitor, ceea ce poate pune sub semnul întrebării reuşita întregii amenajări. Soluţiile tehnice trebuie adecvate posibilităţilor economice a beneficiarului din primul pas al proiectării.

Economicitatea proiectului de amenajare peisagistică poate garanta buna finalizare şi aprecierea în timp a întregului proiect. Astfel la proiectarea parcurilor este necesar a lua în consideraţie şi reducerea cheltuielilor de întreţinere datorate exploatării amenajării peisagistice în timp. 4. Principii cultural istorice;

Element important al amenajării peisagistice este păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului naţional şi universal al siturilor istorice şi naturale. Conservarea acestor valori ori a ansamblului arhitectural ori a sitului arheologic, reprezintă nu numai o cerinţă de bază a amenajărilor peisagistice, dar de multe ori este ea însăşi obiectul lor.

În aceste cazuri şi fără a intra în domeniul respectiv este importantă dozarea modului de ordonare sau subordonare a elementelor compoziţiilor naturale sau a celor din patrimoniu şi a

6

elementelor noi ajutătoare în exprimarea şi sublinierea valorii patrimoniului. Este important de a menţinere şi a conserva acele elemente in teritoriu care reprezintă patrimoniul în compoziţiile peisagere. Astfel, în reabilitarea, regândirea siturilor de patrimoniu este esenţial păstrarea acestor elemente, pentru a menţine valoarea lor originală. De exemplu, la introducerea unei noi funcţii, necesităţi, în grădina Cişmigiu din Bucureşti, va fi necesară păstarea concepţiei originală a grădinii, prin subordonarea funcţiei nou introdusă în compoziţia grădinii. De subliniat că în cadrul Comisiei Naţionale pentru Protcţia monumentelor şi siturilor istorice, există Comisia Naţională pentru Parcuri. Această comisie este interesată ca specificul parcurilor şi grădinilor istorice în România să fie conservate de-a lungul timpului.

Folosirea şi introducerea stilurilor moderne în siturile istorice protejate, trebuie dozată cu multă precauţie având în vedere că aceste expresii peisagistice pot să provoace controverse în aspectul general al amenajării. 5. Principiile funcţionale;

Asigură proiectului peisagistic valoarea utilitară. Funcţionalitatea este criteriul primordial al tuturor sistemelor de proiectare. Gândirea proiectantului este canalizată la îndeplinirea scopului creaţiei sale, nu numai pe planul material al realizării obiectul şi produsul concret a proiectului, dar şi pe nivelul emoţional, adică reacţiile subiective ale „consumatorului” faţă de obiectul proiectului.

În general, funcţiunea, structura şi forma sunt factori cu importanţă egală care determină împreună arhitectura peisageră. Niciunul dintre aceşti factori nu ar trebui să fie dominant.

Principiile funcţionale corelează şi compatibilizează funcţiile înglobate în obiectul de proiectare. Compatibilitatea funcţiunilor în limitele proiectului va ordona justa îmbinare a scurgerii elementelor în timp şi în spaţiu în fazele de exploatare. În caz contrar când funcţiunile nu sunt compatibile vor apărea disfuncţiunile, care în cursul exploatării vor fi greu de corectat.

O altă cerinţă importantă în contextul principiilor funcţionale este ierarhizarea funcţiilor în spaţiu, precum şi ierarhizarea funcţiilor în timp. Funcţiile în amenajările peisagistice – precum şi în arhitectura - au patru dimensiuni: cunoaşterea spaţiului peisagistic proiectat se desfăşoară prin parcurgerea şi perceperea spaţiului în timp. În cazul perceperii peisagelor aşi adăuga şi a cincia dimensiune respectiv cea olfactivă.

Funcţiunile unui program specific de arhitectură peisagistică se clasifică în funcţiuni primordiale, ce constituie funcţiile esenţiale ale proiectului, funcţii secundare, acele funcţii care contribuie în mod direct la buna desfăşurare a funcţiilor primordiale şi funcţii auxiliare, funcţii care prin dispoziţia lor deservesc funcţiile anterioare. Funcţiile sunt organizate şi în diferite sectoare, grupări „tematice” permiţând astfel o bună decurgere a activităţilor în diferite zone, „sectoare” ale proiectului, fără să deranjeze una pe cealaltă.

7

Complexitatea sistemului funcţional al unui proiect de amenajare peisageră este evident in funcţie directă şi cu categoria proiectului: un proiect de categoria A va fi mult mai complex şi bogat în diferite funcţiuni şi aspectele lor, decât unul din categoria B. Prezentul curs nu se ocupă cu proiectarea amenajărilor peisagistice din categoriile A si C, limitându-se numai la o descriere sumară a proiectării peisagere din categoria B al proiectării peisagistice in funcţie de amploarea proiectului. 6. Principii estetice – compoziţionale;

6.a. Generalităţi Sunt strâns legate de cele funcţionale, mai precis zis, principiile

funcţionale sunt îndeplinite intr-un proiect pe bazele satisfacerii (si) principiilor estetice. Aplicarea, compunerea funcţiunilor într-un proiect sunt executate de către proiectant prin filtrul cunoaşterii profunde şi aplicarea principiilor estetice. De altfel, in majoritatea cazurilor principiile estetico–compoziţionale a amenajării peisagistice sunt identice cu cele arhitecturale sau cu cele generale, tratate şi dezbătute in ştiinţa esteticii.

În perceperea unui peisaj aspectele vizuale sunt cele dintâi care ne atrag atenţia. Percepţia vizuala (ochiul) transmite omului, în primul rând informaţii primordiale de volum, forma, culoare etc. Principiile estetice exercita importanţă covârşitoare în toate categoriile de amenajări peisagistice, indiferent de mărimea sau importanţa funcţionala a lor. Modul şi măsura de aplicare, personalizarea utilizării a principiilor estetice, dă valoarea frumuseţii obiectului proiectat, sentimentul de plăcere şi ordine a spaţiilor înşirate pe axa compoziţiei dintr-un proiect de peisaj. Aceasta se realizează prin (uneltele bine cunoscute şi în arhitectură) stabilirea unor proporţii armonioase în spaţiu a elementelor componente, ierarhizarea spaţiilor, conceperea compoziţiei generala a proiectului, precum şi combinarea raporturilor între elemente componente, armonia şi contrastul formelor, volumetria şi culoarea utilizată şi nu în ultimul rând, prin rezolvarea ingenioasă a detaliilor.

In afara principiilor clar generale a esteticii, iată noţiuni de baza in principii compoziţionale in arhitectura peisagera (mai ales a grădinilor). In arhitectura grădinilor Figura 4.01. cateva ca si in arhitectura, valoarea artistica (estetica) a obiectului

8

proiectat, constă in modul de combinare a formelor si a volumelor, utilizând efectele de perspectiva, contraste si armonii, jocuri de umbra si lumina etc. Arhitectura grădinilor utilizează încă un element principal (ce diferă de cel folosita in arhitectura) elementul vegetaţia care îşi modifica aspectul lor în funcţie de scurgerea timpului (creştere in ani, anotimpuri) modificând astfel expesia vizuală a spatiilor create de ei. 6.b. Aspectele vizuale cele mai importante ale perceperii peisajului sunt priveliştile si perspectivele.

Priveliştea este o scena a peisajului observata dintr-un punct avantajos. Priveliştile pot fi, privelişte panoramica , fragmentata sau filtrata. Fiecare dintre aceste privelisti au variatiuni in raport cu pozitia lor (ex. oblic, circular, lateral). (Figura 4.01.)

Perspectiva este o privelişte limitata, o porţiune încadrata a unei privelişti care este îndreptata spre un element sau spre un complex dominant. Perspectiva este alcătuita din punct de observaţie, punctul sau ecranul de interes (punct de fuga) si câmp intermediar. 6.c. Perspectivele peisagere formează multiple planuri cari generează o ierarhie de diferite interese, valori a planurilor:

• planuri verticale (trunci de arbori, ziduri, etc.) • planuri orizontale cere pot fii:

- planuri inferioare (de exemplu terenul) ce poate sa fie plane, înclinate etc. tratate cu diferite finisaje (dalate, pavate, asfaltate, înierbate etc.)

- planuri superioare formate din vegetaţie (bolta de frunziş) sau din construcţie (pergola) sau combinaţie intre ele.

• In funcţie de succesiunea spaţiala planurile verticale si cele orizontale pot alcătui in compoziţia peisagistica primul plan, planurile intermediale si ultimul plan, fundalul. Ultimul plan la rândul lui poate sa fie punctul de interes si atunci celelalte planuri funcţionează ca şi un ecran dirijator câtre obiectul de interes, sau fondal, ecranul pe care se proiecteayă punctul sau complexul de interes. (exemplu: Parcul Carol (Bucureşti) arh. Octav Doicescu)

In funcţie de organizarea compoziţionala a elementelor de Figura 4.02. grafica dominantă, compoziţia grădinii poate fii:

9

• Compoziţie geometrizata, construita din forme riguroase (grădinile de la Versailles) se mai spune si perspective arhitecturale (impropriu dup aparerea mea).

• Compoziţie naturală, cu linii de pompoziţie din forme libere naturale (grădinile englezeşti). Perceperea perspectivelor de către ochiul uman are o

caracteristică deosebită, numită efecte optice. In proiectarea spatiilor peisagistice având în vedere că aceste spatii sunt deschie (în general) şi relativ mari, manipularea acestor efecte poate să creeze un surplus de valoare estetică, sau poate să contribuie la corectarea unor defecte naturale/obiective a terenului, sau dimpotrivă, neluarea in calcul a acestor efecte de distorsiune poate dauna mult calităţii compoziţiei peisagere. (Figura 4.02.) Dintre aceste efecte se poate enumera:

• scurtarea aparenta a distantelor, care depinde nu numai de distanta dintre privitor si obiectul privit dar si de unghiul de privire, precum si de direcţia de privire cum ar fi privirea ascendenta, privirea descendenta, etc.

• Micşorarea aparentă a obiectelor aflate la distanţă; • Deformarea figurilor si a siluetelor de la o distanţă anumită; • Efectul de alungire si de scurtare a suprafeţelor la nivelul

pământului (efect mult exploatat in grădinile geometrice franceze);

• Efecte combinate ca de exemplu efectul de scurtare/ alungire cu efectul liniilor verticale de mărginire (plantaţie pe aliniament) ce va mări efectul de scurtare/mărire.

4.c. Noţiuni de bază compoziţionale in arhitectura peisajului (parcuri si grădini).

Definiţia compoziţiei in estetica generala este: mod de organizare si dispunerea a elementelor componente ale unei opere artistice. De si definiţia lui Virtuviu este perfect valabilă si astăzi (COMPOZITIA = ORDINATIO + DISPOZITIO, unde DISPOZITIA este o dispoziţie după calitate, ea privind locul si înfăţişarea parţilor care compun opera întreaga, iar ORDINATIA este rânduirea convenabila a diferitelor părţi ale operei considerate separat, dar totodată raportate in ce priveşte proporţiile la simetria întregului), compoziţia in teoria arhitecturi moderne este: generatoare de identitate spaţială particulară a partiului arhitectural. (Figura 4.03.)

Noţiunea de compoziţie şi în peisagistică, ocupă un loc central şi ca definiţie este aproape similara cu cea din arhitectura. Compoziţia este un instrument in mana proiectantului de peisaje de a-si realiza şi de aşi exprima ideea fundamentală şi personalizata, ce stă la baza obiectului proiectului său. Figura 4.03. 1. Unul din principiile de baza este unitatea compoziţionala, in care elementele sunt subordonate altora, intr-o înlănţuire logică. Unitatea

10

compoziţională este dată in primul rând de existenta unui element dominant (centrul sau axul de compoziţie) fata de care se construieşte prin subordonare gradată restul elementelor existente din intreg (proiect). In peisagistica acest Figura 4.03. dominant este centrul compoziţional ce se impună în planul de ansamblu şi prin geometria liniilor generatoare de compoziţie, dar mai ales de rolul importanţei funcţională a elementului. În proiecte (la parcurile) mai mari, lângă centrul compoziţional principal, se pot proiecta mai multe centre secundare subordonate celui principal, intr-o armonie in care subcentrele subliliază si susţin centrul principal. De exemplu Parcul Herăstrău are ca element dominant principal perspectiva intrări principale din piaţa De Gaulle, care se corelează organic cu alte centre secundare cum ar fi zona Expoflora, Insula Trandafirilor, zona Nordica cu al doilea acces imporant de la Piaţa Scânteii. 2. Coerenta stilistică contribuie la închegarea ansamblului compoziţional privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei si armonia expresiilor arhitecturale. Un exemplu de icoerenta stilistică ar fi amplasarea elementelor de arhitectura peisagistice clasice intr-o amenajare (gradină) rustică. Adevărat ca există rezolvări „frapante” moderne de a combina diferite elemente din diferite stiluri, însă aceste rezolvări necesită o abilitate specială a proiectantului (în dozarea unităţilor stilistice) si astfel in cazul nostru, n-ar fi vorba de unitate Figura 4.04. obţinuta princontrastci simplu de un prost gust. 3. Scara compoziţionala, este un alt principiu estetico compoziţional important, care de fapt stabileşte în funcţie de amploarea amenajări, rapoartele de dimensiune şi pozitionale intre elementele componente a unei compoziţie, precum si valoarea psihico-dimensionala a elementelor compoziţionale in relaţia cu omul. Componentele unei amenajări (parc) tine cont de măsura omului în dimensionarea elementelor funcţionale ale compoziţiei (lărgimea aleelor, inaltimea treptelor etc.). (Figura 4.04.)

Dimensiunile elementelor in plan orizontal se corelează cu efectele vederii in perspectiva care scurtează sau lungeşte optic diferite caractere a planului. (in sec al XVII, Claude Mollet invata studenţii săi că aleile rectilinii de 300m lungime trebuie sĂ aibă o lăţime Figura 4.05. de 8 m.) Proporţiile unei amenajare se stabileşte in acord cu scara de

11

realizare a compoziţiei sale: într-un scuar mic nu se proiectează scări sau fântâni monumentale. (Figura 4.04.) 4. Principiul proporţiilor, dea cursul istoriei arhitecturii si in general a artelor, mutiple experienţe au încercat exprimarea proporţiei fumase in formula matematice sau scheme grafice, aşa a fost (este) considerat cifra de 1.618 ca număr de aur sau rabaterea diagonalei cubului intr-un dreptunghi transformândul in „proporţia de aur”. (Vitruviu, Leonardo da Vinci, Le Corbusier etc.). (Figura 4.05. si 4.06.) Principiul proporţiilor armonioase folosite in grădinile arhitecturale de câtre grădinari (au chiar arhitecţi), la început a fost aplicat intuitiv in compoziţii, fără a căuta aceste relaţii matematice. Însa se poate constata ca Figura 4.06. in amenajările peisagistice valoroase istorice, regăsim aceste proporţii matematice. 5. Armonia si contrastul, principii de baza a tuturor artelor de creaţie. Exprima relaţia de asemănare si/sau diferenţiere intre elementele compozitiei. 6. Armonia in amenajările peisagistice consta in asocierea diferitelor forme, spatii, materiale asemanatoare cu altele asemănătoare existente in compoziţie. Insa calitatea armoniei pierde cu cat asemănările tind sa devine mecanice si identice, devenind astfel monotona. Aspectele care deosebesc elementele asemănătoare crează de fapt liantul armoniei. 7. Diferentierea elementelor intr-o unitate oarecare da contrastul in compoziţii. (Figura 4.07.) Arhitecţii peisagişti trebui sa aibă o mere atenţie in dozarea contrastului, care la dozaj excesiv poate provoca conflict in compoziţie. Dispunerea a mai multor contraste intr-un spaţiu restrâns, aglomerarea simultana a dezacordurilor intre elemente componente, va distruge unitatea ansamblului. Figura 4.07. Este recomandat folosirea in mod echilibrat accentuarea diferenţelor anumitor calităţi ale peisajului, în raport cu păstrarea caracteristicilor dominante a peisajului din zona.

Manipularea contrastelor in alcătuirea plantaţiilor capătă succes, atunci când anumite caracteristici dendrologice (exteriorizate prin forme, marimi, culoare etc.) diferă evident, cu caracteristicile altora. Ca exemplu: se asociază arbori si arbuşti cu colorit contrastant dar asemănători prin habitus si mărimea frunzelor, sau invers specii dendrologice cu culori apropiate, care au insa siluete si/sau frunzişul contrastante.

12

Este de reţinut ca efectele de armonie se poate repeta de multe ori, insa repetiţia contrastelor poate deveni supărătoare. 8. Echilibrul vizual este important in toate artele unde se percepe (si) vizual. Este raportul dintre părţile unei compoziţii care se realizează intre valori, intre culori, intre volume si forme, intre părţi juxtapuse dreapta-stânga, sus-jos, gol-plin, apropiere-depărtare, abstract-concret, general-particular. (Figura 4.08.) Sunt de menţionat trei elemente principale in echilibrul vizual in domeniul amenajarii peisagistice:

- Simetria se obţine prin repetarea elementelor componente ale parţilor unei compoziţii pe cele două părţi a unei ax de simetrie. Simetria se întâlneşte si in natura, in structura internă a plantelor, a animalelor (frunze, vertebrate), însa in peisaj rareor o sa găsim un echilibru simetric. Simetria in amenajari peisagistice oferă proiectului un caracter monumental, obligând in acest caz ca si scara si proporţiile sa fie adecvate. Încă din Figura 4.08. antichitate se aplica simetria incompoziţia grădinilor iar in renaşterea a devenit o caracteristica definitoare a lor. Insa nu totdeauna simetria atinge scopul dorit, având in vedere, ca de multe ori la nivelul perceperi pe sol, omul nu-si realizează ca se afla intr-o compoziţie simetrica.

- Asimetria, este inversul simetriei, presupune echivalenta, creşterea si descreşterea cantităţilor si a calităţilor pentru a obţine echilibru compoziţional. De exemplu un singur arbore dominant poate echilibra Figura 4.09. situaţia compoziţionala a unui grup de arbori mai mici. Arhitectul totdeauna va căuta plasarea construcţiilor in maniera ca edificiul sa echilibreze relieful înconjurător, în funcţie şi cu ajutorul materialului vegetal in amenajarile peisagere. Asimetria (ca şi compoziţia liberă) in ultimile decenii a castigat mult teren fata de simetrie, in domeniile atrelor vizuale, inclusiv peisagitica si arhitectura. (Figura 4.09.)

- Disimetria este simetria cu valori, accente sau culori şi forme schimbate pe cele doua părţi a axului de compoziţie.

9. Accentul este un instrument in mana proiectantul peisagist cu care poate amplifica expresii vizuale ale unor elemente peisagistice in scopul sporirii calităţii estetice a compoziţiei, sau mai des pentru a

13

marca unele funcţiuni dominante in lucrarea de amenajare. De exemplu daca vrem sa accentuam peisagistic o panta pe o topografie naturala, fără a mării panta in mod fizic, se va planta arbori cu silueta lunga spre vârful pantei. Operaţiunea este inversa in carul când vrem sa aplanam panta. Se poate obţine efecte bune in punerea in evidenta a intrărilor in parcuri sau in alte obiective prin folosirea arborilor, arbuştilor si/sau anumite construcţii decorative. 10. Ritmul, este dispoziţia elementelor si/sau a obiectelor in teren sau in spaţiu, astfel ca prin repetarea lor sa favorizează apariţia dispoziţiilor simetrice. Dar nu neapărat folosirea ritmului duce la simetrificarea partiurilor, poate de multe ori elemente ritmice amplasate la locuri potrivite (Figura 4.10.) poate duce la desimtrizarea unui partiu simetric. Pentru a obţine efect de ritm într-o Figura 4.10. compoziţie, numarul minim de repetare a obiectelor este trei. 11. In arhitectura peisagistica poate sa mai vorbim de compoziţii in functie de mijloacele de expresie folosită, astfel se pot caracteriza proiectele peisagistice cum ar fii:

- compoziţie geometrica simetrica;

- compoziţie geometrica asimetrica;

- compoziţie libera neregulata;

- compoziţie rustica;

- compoziţie peisager; sau: stil mixt, stil modern, stil compus etc.

Bazele proiectării arhitecturii peisagistice vizează tocmai metode de proiectarea durabilă, care are ca obiectiv general exact găsirea optimului interacţiunii între cele sase principii de bază: economic, tehnologic, ecologic, funcţional, cultural si esteticul. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susţinută in condiţii bune de către cele cele şase principii.

Găsirea soluţiilor optime funcţionale, costul amenajării, posibilităţile tehnice de realizare a obiectivului, respectarea mediului şi punerea în valoare a peisajului înconjurător proiectului, înseamnă de fapt arta amenajării durabile a peisajului.

4.d. Fazele de proiectare unui proiect de amenajare peisageră

(prezentate in capitole principale in ordinea cronologica a executarii proiectului) întocmirea temei de proiectare,

14

obţinerea ridicării topo sc. 1/200 studiul geotehnic ce va preciza structura geologica a terenului,

adâncimea pânzei freatice, condiţiile de fundare pentru construcţii studiul terenului prin încadrarea şi analiza existentului in

documentaţiile urbane existente (in vigoare) PUG, PUZ, studiul mediului (flora, fauna existentă), deplasarea pe teren (consemnari, schite la fata locului), relaţiile cu vecinătăţile, eventual un scurt studiu de prefezabilitate, alternative

obţinerea Certificatului de Urbanism: Documentatia pentru obtinerea C.U. va contine urmatoarele: • Piese scrise:

• Cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism; • Memoriu C.U.; • Document (chitanta) ce face dovada achitarii taxei pentru

eliberarea certificatului de urbanism; • Extras C.F. • Fisa tehnica

• Piese desenate: • Plan de încadrare in P.U.G.; • Plan de situaţie existent; • Plan de situaţie propus (2 exemplare).

în CU se precizează condiţiile de emiterea a autorizaţiei de constructii: - avizele necesare si daca este nevoie de întocmirea documentaţiei urbana (când tema contravine prevederilor din PUG (PUZ), atunci este necesar întocmirea unui PUZ sau PUD in coformitate cu M.L.P.A.T.)

Colectivul de proiectare va elabora alternativele Prezentarea propunerilor, variantelor beneficiarului; Alegerea alternativei preferate; Executarea studiilor de specialitate după cerinţe (horticultura,

rezistenta, instalaţii, etc) colectivul de proiectare va elabora faza D.T.A.C.

(Documentaţie Tehnica pentru obţinerea Autorizatiei de Construire) In proiect se va lua in consideraţie infrastructura existentă,

caracterului zonei (rezidenţială, ind., mixtă, etc.) a condiţiile climatice ale amplasamentului, vegetaţia specifică, elemente particulare sau sensibile a terenului, a cerinţelor din tema de proiect, a concluziilor studiilor făcute si a avizelor obţinute. Proiectul va răspunde la cerinţele eficienţei economice, eficienţei sociale, menţinerea echilibrului ecologic, sprijinirea educaţiei, conştiinţă socială, etc.

D.T.A.C. contine: • Piese scrise :

• Cererea pentru Autorizatia de construire (+copie dupa buletin/carte de identitate sau certificat de înregistrare fiscala – dupa caz)

• Anexa la cerere; • Dovada achitării taxelor;

15

• Dovada O.A.R. sau RUR; • Certificat de Urbanism; • breviar de calcul al Procentul Spaţiilor Plantate (PSP) • Avizele si acordurile prevăzute in certificatul de urbanism • H.C.L. pentru aprobarea PUD, PUZ, (dacă este cazul); • Avize si acorduri de la regii si alte instituţii abilitate; • Referate verificatorii de proiecte; • Expertiză tehnică sau acord proiectant iniţial (dacă este cazul); • Studiu geotehnic; • Deviz estimativ de lucrări; • Grafic esalonare lucrări; • Memoriu D.T.A.C.; • Foaie de capăt proiect; • Listă semnături proiect; • Borderou proiect;

• Piese desenate: • Plan de incadrare in P.U.G.; • P.U.Z. / P.U.D. (daca este cazul); • Plan de situatie existent; • Plan de situatie propus; • Planuri de nivel (subsol, parter, etaj, etc.); • Sectiuni; • Vederi; • Plan de amenajare incinta (Sistematizare verticala); • Plan de organizare şantier.

Cu avizele obţinute se depune documentaţia pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire intre timp, pana obţinerea autorizaţiei, echipa de proiectare poate continua elaborarea Proiectului Tehnic si Detalii de Executie (P.T. si D.D.E.) Proiectul contine planse desenate: planşe cu prezentarea situaţiei existente secţiuni prin teren, desfăşurări, cartarea vegetaţiei, imagini foto, etc. Plan amenajare generală, funcţie de amploarea amplasamentului, care cuprinde: zonare funcţională traseul aleilor lucrările inginereşti de artă, obiectele de arhitectură dispunerea vegetaţiei şi a suprafeţelor de apă dispunerea mobilierului cotele ternului amnenajat plan sistematizare verticală: curbele de nivel modificate, sistemul de evacuare a apelor de suprafaţă, etc. secţiuni caracteristice prin teren, profile prin alei, desfăşurări planul de plantare generală, detalieri pe zone evoluţia siluetei vegetaţiei în timp

16

plan de mobilare, detalii de mobilier, plan de pavare alee, pavimente decorative, pergole, spaliere, diverse edicule, etc. piese de specialitate: plan coordonator reţele , lucrări inginereşti (ziduri de sprijin, protejări de maluri, podeţe, pasarele,sisteme de drenaj, aducţiuni, baraje de retenţie, praguri de fund, etc), structuri de rezistenţă în cazul unor pavilioane ... detailări lucrări de artă monumentală Studii cromatice ale vegetaţiei pe anotimpuri, instalaţii de programe de irigare Partea scrisa: întocmirea caietului de sarcini eventual documentatia pentru organizării licitaţiilor Întreţinerea grădini sau a unei amenajări in axul timpului: evoluţia întimp a vegetalului, întocmirea unui “jurnal”

în fază finală, cuprinde si o machetă.