Curs.1. Partea I-a. Meteorologie

Introducere în Meteorologie

1. Definiţia, obiectul şi sarcinile meteorologiei

Meteorologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor şi a proceselor din

atmosfera terestră. O altă sarcină a meteorologiei este asociată previziunii principalelor

fenomene şi procese meteorologice având la bază cunoaşterea legităţii fenomenelor şi

proceselor atmosferice. Starea fizică a atmosferei la un moment dat şi într-un anumit loc se

numeşte vreme caracterizată prin valori cantitative şi calitative ale principalilor parametri :

temperatura, presiunea, umiditatea, direcţia şi viteza vântului, aspectul, tipul şi înălţimea

norilor, cantitatea şi felul precipitaţiilor, vizibilitatea, durata de strălucire a Soarelui etc.

2. Ramurile meteorologiei şi legătura ei cu alte ştiinţe

- meteorologia generală/fizica atmosferei – cercetează, descrie şi explică din punct de

vedere fizic fenomenele atmosferice;

- actinometria – studiază radiaţia solară, terestră, atmosferică şi bilanţul radiativ precum

şi fenomenele de absorbţie, reflexie şi difuzie a radiaţiei ;

- meteorologia sinoptică – analizează dinamica şi termodinamica fenomenelor şi a

proceselor atmosferice pe suprafeţe extinse în scopul previziunilor meteorologice;

- meteorologia dinamică – ramura care se ocupă cu studiul mişcărilor atmosferei şi

transformările energetice din atmosferă;

- aerologia/fizica atmosferei libere – studiază fenomenele şi procesele din stratele mai

înalte ale atmosferei cu ajutorul sondajului aerian realizat prin intermediul radiosondelor,

rachetelor şi a sateliţilor meteorologici;

- climatologia – ramura care se ocupă cu studierea principalelor tipuri şi subtipuri de

climă. Clima se stabileşte prin prelucrarea statistică a datelor de observaţii şi măsurători

reprezentând regimul vremii stabilit pe o perioadă mai îndelungată de timp şi o suprafaţă mai

extinsă.

1

3. Relaţiile meteorologiei cu diferite activităţi umane

Condiţiile de viaţă şi activităţile economice sunt puternic influenţate de fenomenele

atmosferice cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă de timp Pământul este supus unui tot

mai accentuat stress demografic şi se confruntă cu o creştere a intensităţii şi frecvenţei

fenomenelor de risc.

Agricultura

- planificarea producţiei;

- aclimatizarea de noi specii;

- fenomene de risc: temperaturi extreme, secete, îngheţ, lipsa stratului de zăpada;

Transporturile

- aeriene: nebulozitatea, vizibilitatea, ceaţa, vântul, givrajul, fenomenele convective;

- maritime: ceaţă, vânt, furtuni;

- feroviare: ploi care spală ecartamentul, vânturi puternice, furtuni, viscol, temperaturi

prea ridicate, depuneri solide;

- rutiere: ceaţă, polei, strat de zăpadă, precipitaţii abundente, temperaturi extreme.

Construcţii:

- durata perioadei cu îngheţ, temperaturi extreme, vânt, precipitaţii

Alte domenii: medicină (unele fenomene pot duce la creşterea incidenţei unor boli şi

chiar a mortalităţii), industrie, turism (resurse bioclimatice), activităţi militare (anumite

fenomene de risc îngreunează activităţile militare);

4. Scurt istoric al dezvoltării meteorologiei

La nivel mondial:

- observaţii ocazionale, nesistematice asupra unor elemente meteorologice s-au efectuat

încă din perioada antică (precipitaţii în India şi vânt în Grecia);

- în sec. IV î.e.n. Hippocrat scrie prima climatologie concentrată în principal pe date de

interes medical; tot în perioada respectivă Aristotel scrie prima Meteorologie;

- perioadă fără realizări importante până în a doua parte a evului mediu;

- meteorologia începe să se individualizeze ca ramură a fizicii în secolul al XVII-lea

odată cu inventarea instrumentelor meteorologice de bază : termometrul şi barometrul;

primul termometru a fost realizat de Galileo Galilei în 1597 iar în 1643 Viviani

construieşte primul barometru bazându-se pe vestita experienţă a lui Toricelli;

2

- sec VIII-lea apar gradaţiile pe termometre: Fahrenheit, Reaumur şi Celsius; Saussure

construieşte higrometrul cu fir de păr iar Woltmann anemometrul;

- în sec. XIX apare scara Beufort, psihrometrul, pirheliometrul, anemometrul cu cupe,

metoda sondajului aerian cu baloane iar meteorologia începe să se formeze ca ştiinţă

odată cu organizarea observaţiilor meteorologice regulate.

- după primul război mondial meteorologia se dezvoltă într-un ritm accentuat contribuţii

esenţiale la dezvoltarea acestei ştiinţe având Bjerknes, Pogosian, Budâko, Koppen,

Berg, Alisov

În România:

- primele observaţii meteorologice se fac la Iaşi şi Bucureşti spre sfârşitul secolului al

XVIII-lea;

- prima staţie meteorologică a fost înfiinţată în 1859 la Sulina după terminarea

războiului Crimeei (1856) iar prima reţea de staţii meteorologice apare între anii 1880-

1882.

- În 1984 ia naştere Institutul Meteorologic Central iar în 1985 apare primul buletin

meteorologic

3