Curs 15

Contractul de imprumut(continuare)Imprumutul de consumatie

Curs suplimentar-vineri, ora 12.Notiune. Textul de baza este art. 2158. Conform acestui articol, in acest contract una dintre

parti remite o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, iar imprumutatul se obliga sa restituie dupa o anumita perioada de timp aceeasi suma de bani sau cantitate de bunuri de aceeasi natura si calitate.

In acest context, intereseaza si al. 2, care arata ca pe langa dispozitiile din Cod aplicabile imprumutului de consumatie, acestuia i se aplica in primul rand dispozitiile speciale la institutiile de credit. Legislatia speciala este OUG nr. 1/2010. Al. 2 se refera la imprumuturile acordate cu titlu profesional de catre banci.

Comparatie cu imprumutul de folosinta. Deosebiri. In aceasta situatie, obiectul este format din bunuri care sunt fungibile si

consumptibile prin natura lor. Cele mai fungibile si consumptibile bunuri sunt banii. O alta caracteristica importanta este aceea ca prin imprumut se transfera dreptul de

proprietate asupra acelor bunuri si de la data remiterii lor, adica de la data predarii, si riscurile se transfera. Problema riscului este mai putin importanta.

Ultima deosebire este aceea care rezulta din art. 2159. Din acest text rezulta ca imprumutul poate fi cu titlu gratuit, dar si cu titlu oneros. Cu toate aceastea, al. 2 stabileste o prezumtie relativa, conform careia imprumutul care are ca obiect o suma de bani se prezuma a fi cu titlu oneros.

Asemanari. Ambele contracte sunt reale, ceea ce inseamna ca in cazul lor, contractul se formeaza valabil, nu numai prin exprimarea valabila a consimtamantului partilor, ci si prin predarea lucrului, de unde si denumirea de “contract real”. Rezulta ca la fel ca si la imprumutul de folosinta, remiterea bunului nu constituie indeplinirea unei obligatii a imprumutatorului.

Imprumutatorul nu se obliga sa imprumute si nici nu se obliga sa remita lucrul dat in imprumut. Acest lucru rezulta din definita contractului de la art. 2158.

Conditiile de validitate1.Capacitatea partilor. Aceste reguli deriva din caracteristica acestui imprumut de a fi un

contract translativ de proprietate. Trebuie ca imprumutatorul sa aiba capacitatea de a efectua acte de dispozitie, si in orice caz sa fie proprietarul lucrului care formeaza obiectul contractului. Imprumutatul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de dispozitie, desi i se procura un folos prin acest contract. Desi este un contract temporar pentru ca la scadenta el va trebuie sa restituie bunuri de aceeasi natura, cantitate, calitate etc.

2.Forma. Trebuie subliniat faptul ca nu sunt prevazute in legislatia pozitiva privind forma contractului, dar exista reguli referitoare la probe. De fapt nu este decat de aplicarea regulilor generale referitoare la contractele unilaterale, contractele care au o anumita valoare si neaplicarea regulilor referitoare la contractele sinalagmatice(vol. 3 din carte). Aceste reguli raman in vigoare pana la intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila. Probele in materie civila sunt reglementate de Codul de Procedura Civila si de Codul Civil.

Efectele contractului1.Drepturile si obligatiile care se nasc din contract.Contractul este unul unilateral pentru ca el naste obligatii doar in sarcina imprumutatului.

Imprumutatorul nu se obligat sa remita lucrul.a.Obligatia de restituire a bunului. Din art. 2164, al. 1 si 2 rezulta ca daca nu s-a stipulat

altfel, imprumutatul trebuie sa restituie aceeasi cantitate de calitate de bunuri pe care a primit-o, indiferent de cresterea sau scaderea valorii acestui bun. Aceasta idee este special accentuata in al. 2, care exprima principiul nominalismului monetar. Al. 2 spune ca atunci cand imprumutul are ca

1

obiect o suma de bani, imprumutatul nu este tinut sa restituie nimic altceva decat suma nominala primita, oricare ar fi variata cursului.

Art. 2165 trimite la 2157, care spune ca in ceea ce priveste obligatia de restituire, contractul de consumatie incheiat in forma autentica sau printr-un scris sub semnatura privata, constituie titlu executoriu in cazul decesului imprumutatului sau prin expirarea termenului. Acest lucru inseamna ca daca nu se executa de buna-voie aceasta obligatie, nu este nevoie sa se nasca un proces, ci daca exista contractul se poate merge la un executoriu judecatoresc.

Scadenta obligatiei de restituie. In aceasta privinta, intereseaza art. 2161, referitor la termenul stabilit de catre parti. Daca partile au stabilit termenul, atunci se considera ca acesta a fost stabilit in favoarea ambelor parti. Atunci cand imprumutul este cu titlu gratuit, se considera ca ne aflam in prezenta unui serviciu furnizat imprumutatului si se considera ca termenul a fost stabilit in favoarea imprumutatului.

Se intampla ca termenul sa nu fi fost stabilit si atunci este nevoie de interventia instantei. Art. 2162 spune ca in situatia in care nu s-a stabilit termenul, poate sa fie sesizata instanta care va stabili prin hotarare judecatoareasca daca este cazul de administrare de probe, va tine seama de scopul imprumutului, sa tina seama de natura obligatiei(oneros, gratuit), sa tina seama de natura bunului si de orice imprejurare relevanta. Aceste reguli se aplica inclusiv in ipoteza in care s-a stipulat o clauza conform careia imprumutatul se obliga sa restituie lucrurile cand va dori el. O prima reactie este aceea de a considera ca este lovita de nulitate pentru ca ar fi o conditie pur potestativa, dar daca s-ar aplica o asemenea interpretare totul s-ar intoarce impotriva imprumutatului. Ar insemna ca nu se aplica si ar insemna mai departe ca imprumutatul ar trebui sa restituie bunurile de indata fiindca nu este stabilit niciun termen, nu este acceptabil ca poate restitui bunurile cand doreste el, si prin urmare ar trebuie sa restituie bunurile in secunda urmatoare. Acest lucru este impotriva ratiunii, motiv pentru care o asemenea abordare nu este acceptabila. In concluzie suntem in prezenta unui contract in care partile nu au stabilit termenul si se va aplica al. 1 al art. 2162.

O situatie asemanatoare este si la al. 2. In ipoteza in care s-a stipulat ca imprumutatul va plati numai cand va avea resursele necesare. In aceasta situatie, este necesar interventia instantei. De data aceasta, instanta constatand ca imprumutatul detine bunurile va putea sa stabileasca un termen dar in niciun caz nu va fi un termen de 3 luni calculat de la data imprumutului.

Al. 3 vorbeste despre procedura si spune ca cererea se solutioneaza procedurii prevazute de lege pentru ordonanta presendintiala.

Prescriptia1.Ipoteza in care imprumutul este acordatpentru un termen convenit de parti. Din punct de

vedere tehnic, art. 2524, al. 2 vorbeste despre dreptul la actiunea in executarea obligatiilor de a da sau de a face. In cazul in care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia curge de la data renuntarii la beneficiul stabilit in sarcina imprumutatului, sau de la implinirea termenului. Prezumtia nu este noua.

In cazul in care termenul nu a fost stipulat de catre parti, ci a fost stabilit prin hotarare judecatoreasca. In aceasta ipoteza, prescriptia incepe sa curga in ipotezele prevazute de art. 2161(?). Prescriptia incepe sa curga de la data incheierii contractului.

Dupa implinirea termenului de prescriptie se efectueaza o plata benevola de catre imprumutat. El ar fi putut sa opuna prescriptia, dar desi aceasta a operat restituie imprumutul. Solutia este in art. 2506.

Raspunderea imprumutatului in ipoteza in care la scadenta nu isi executa aceasta obligatie. Art. 2164, al. 3 spune ca daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura, calitate, cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor de la data si locul unde restituirea trebuia sa fie facuta. Imprumutatul trebuie sa plateasca daune-interese. Acest lucru se stabileste prin raportare la data si locul unde restituirea trebuia sa fie facuta. In cazul in care nu exista o clauza cu privire la data respectiva. In aceasta situatie, in lipsa de norme speciale, trebuie sa apelam la dreptul comun si anume, valoarea se stabileste la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti.

2

b.Obligatia imprumutatorului. Din contract nu se naste nicio obligatie. Cu toate acestea, imprumutatorul poate sa aiba o obligatie extra-contractuala, cum rezulta din art. 2166. Textul spune ca imprumutatorul este tinut ca si la contractul de comodat sa repare prejudiciul cauzat de viciile bunului imprumutat, ceea ce de cele mai multe ori nu se intampla pentru ca bunurile generic determinate nu produc vicii, dar se poate intampla sa fie de niste alimente, bunuri perisabile.

Cand imprumutul este cu titlu oneros, imprumutatorul raspunde de prejudiciul cauzat de bunurile imprumutate cu aplicarea regulilor referitoare la contractul de vanzare.

Imprumutul cu dobanda

Este ipoteza reglementata de art. 2167. In cazul acestui imprumut exista un contract prin care se naste o obligatie de plata, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen. la imprumutul cu dobanda, imprumutatul are, pe langa obligatia sa principala de restituire a bunului si o alta obligatie, aceea de a savarsi o prestatie. Aceasta prestatie secundara este o contravaloare; este un echivalent al utilizarii capitalului ce i-a fost pus la dispozitie de catre imprumutat. Aceasta contraprestatie se numeste “dobanda”. Dobanda este remuneratorie fiindca remunereaza serviciul ce a fost primit de catre imprumutat.

Ca natura juridica, aceasta dobanda este fruct civil. Aceasta forma de dobanda trebuie sa fie distincta de dobanda penalizatoare. Distinctia rezulta din dispozitiile Codului si in mod explicit din OG 13/2011, 24 august. Ordonanta priveste dobanda legala remuneratorii, penalizatoare pentru obligatii banesti. Aceasta nu a fost aprobata inca in Parlament.

Potrivit art. 1, al. 2 dobanda datorata obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scandentei obligatiei este denumita “dobanda remuneratorie”. Al. 3 spune ca dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este numita “dobanda penalizatoare”.

Ca natura juridica dobanda penalizatoare intra in conceptul de daune-interese moratorii, sau mai este denumita si dobanda moratorie.

Potrivit al. 4, daca nu se precizeaza altfel, termenul dobanda se refera atat la dobanda remuneratorie cat si la dobanda penalizatoare.

Imprumutul cu dobanda este de fapt un imprumut cu titlu oneros. In acest concept intra nu numai situatiile in care dobanda este reprezentata numai de o suma de bani, ci asa cum ne permite definitia, dobanda este reprezentata de o prestatie referitoare la alte bunuri de gen decat sumele de bani.

In cazul acestui tip de imprumut, contractul are un obiect dublu. In primul rand lucrul care se da cu imprumut, care de cele mai multe ori este denumit “capital”, si in al 2lea rand este dobanda. Imprumutul cu dobanda ramane un contract unilateral, fiindca si in acest caz numai o parte se obliga.

1.Lucrul imprumutat. Atunci cand este vorba despre un imprumut de bani, la scadenta trebuie restituita suma imprumutata, indiferent de scaderea sau sporirea valorii banului, cu exceptia cazului cand prin lege special s-ar dispune altfel. Se poate admite o reevaluare a sumei imprumutate.

Dobanda remuneratorie. Pentru ca imprumutul sa fie purtator de dobanzi, este nevoie de o clauza in acest sens. Daca nu exista o astfel de clauza, dobanda nu este datorata de drept. Aceasta regula rezulta din definita art. 2167 si din OG 13/2001, din art. 6, care spune mai mult decat in Cod, si anume ca dobanda trebuie sa rezulte din act scris. Art. 6 stabileste si sanctiunea pentru ipoteza in care avem clauza contractuala dar care nu este stabilita prin act scris. Textul spune ca in lipsa actului scris se datoreaza numai dobanda legala. Daca avem certitudine ca partile au dorit sa stabileasca o dobanda, inseamna ca va exista o clauza contractuala, dar care nu este stabilita prin act scris, dobanda va fi numai in cuantumul dobanzii legale.

Daca imprumutatul plateste dobanzi fara ca acestea sa fi fost stipulate, sau plateste dobanzi mai mari decat cele stipulate fara sa fi depasit limitele stabilite prin lege in acest scop, el nu le poate repeti si nici nu le poate imputa asupra capitalului, adica la scadenta cand restituie bunurile

3

imprumutate nu poate scadea din ele dobanda astfel platita, ceea ce rezulta din OG 13/2001. Totusi, se admite ca se poate cere repetitiunea daca imprumutatul dovedeste ca a platit din eroare.

In ipoteza in care partile au stipulat ca exista dobanzi dar nu au stabilit cuantumul acestora, conform art. 2 din ordonanta se va plati dobanda care se intituleaza dobanda legala, prezumandu-se ca partile la aceasta s-au referit. Solutia se aplica si in ipoteza in care exista dispozitii legale din care rezulta ca o datorie este purtata de dobanzi dar nu arata cuantumul acestora.

Dobanda legala este stabilita prin OG 13/2011 pentru diverse situatii. Regula, desi nu a fost schimbata din punct de vedere tehnic, este cuprinsa in art. 3, al. 3 care spune ca rata dobanzii legale se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, care este rata dobanzii de politica monetara, stabilita prin hotarare a Consiliului de Administratie a Bancii, nivel diminuat cu 20%, adica dobanda legala este 80% din dobanda de referinta stabilita de BNR. Dobanda de referinta este dobanda de politica monetara. Dobanda de referinta este stabilita din timp in timp, in raport cu evolutiile economice, financiare din tara. Anterior ordonantei era aplicata ordonanta din 2000, conform careia BNR trebuia sa stabileasca dobanda de referinta in fiecare luna.

Exceptii de natura juridica. Potrivit art. 3, al. 1, dobanda remuneratorie este egala cu nivelul ratei dobanzii de referinta, nemodificata in ipotezele in care potrivit al.3 este vorba despre raporturi juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3, al. 3 din Cod. Textul vrea sa spuna ca in raporturile dintre profesionisti dobanda legala este chiar la nivelul dobanzii de referinta. Intreprinderea in sensul de activitate inseamna exercitarea sistematica a unei activitati organizate care consta in orice, indiferent daca are sau nu scop lucrativ.

A 2a exceptie este cea instituita de art. 4, care spune ca in raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipulat plata in moneda straina, dobanda legala este de 6% pe an. Este vorba de ipoteza in care partile nu au stabilit nivelul dobanzii.

Partile au dreptul sa convina rata dobanzii. Art. 1, al. 1 al OG 13 stabileste acest principiu. Art. 5, al. 1 spune: “In raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ in sensul art. 3 din Cod, dobanda convenita nu poate depasi dobanda legala mai mult de 50% pe an.” In acest moment, dobanda de referinta este stabilita prin hotararile BNR-ului si spune ca nivelul ratei este de 5,75% pe an. Rezulta ca intre profesionisti nu exista o limita pentru stabilirea prin conventie a dobanzii remunerate.

In cazul in care partile au stabilit o dobanda mai mare decat dobanda maxima. Potrivit art. 5, al. 2 spune ca orice clauza care incalca aceasta regula este nula de drept si in acest caz, creditorul este decazut din dreptul de a pretinde dobanda legala.

Plata dobanzii anticipat. Potrivit art. 2170, plata anticipata se poate efectua pe cel mult 6 luni. Aceasta dispozitie rezulta si din art. 7 al OG. Art. 2170 adauga ca daca rata dobanzii este doar determinata, eventualele surplusuri sau deficite sunt supuse compensarii de la o rata la ata, pe toata durata imprumutului, cu exceptia ultimei rate care ramane mereu castigata in intregime de imprumutator.

4