Curs 10

Epoca de reproducere

Ciclul sexual este influenţat de o serie de factori fiziologici interni – proprii fiecărei specii şi factori ecologici externi (hrana, factori climatici etc). S-a constatat că dacă hrana lipseşte, nu are loc reproducerea. Majoritatea au o singură perioadă de reproducere. Există specii care scot mai mulţi pui pe an (turturelele, piţigoii), iar alte specii nu cuibăresc anual ci la anumite intervale ca albatrosul (Diomedea exulans), condorul californian (Gymnogyps califonianus). Reproducerea este asociată cu : maturitatea sexuală, formarea cuplurilor pentru împerechere, comportamentul de curtare, parada nupţială, construirea cuiburilor, ponta, incubaţia şi creşterea puilor.

Maturitatea sexuală. Este atinsă la diferite vârste, în funcţie de talia corpului. Maturitatea sexuală la păsările de talie mică din Ord. Passeriformes este atinsă între 8-12 luni de la părăsirea cuibului; corvidele, unele răpitoare de zi (şorecarii, ulii, şoimii) şi de noapte de talie mijlocie, unele raţe şi gâşte, se reproduc la 2 ani; păsările de talie mare ca berze, lebede, cormorani, unele răpitoare de zi etc, se reproduc la 3 ani; acvilele, dropiile la 4-5 ani; vulturii la 5-6 ani. Păsările ajung la maturitatea sexuală (sunt apte de a se reproduce), în momentul în care glandele sexuale se dezvoltă, ceea ce duce la diferenţieri între sexe. În general, masculii prezintă anumite caractere sexuale secundare, prin care se diferenţiază de femele: talie mai mare, penaj viu colorat, prezenţa unor pene ornamentale, a unor formaţiuni tegumentare viu colorate, printr-un comportament mai activ, agresiv etc. Toate aceste caractere constituie dimorfismul sexual ce poate fi: permanent, când cele două sexe sunt diferite ca aspect tot timpul anului (Phasianus colchicus, numeroase passeriforme - Fringilla coelebs, Pyrrhula pyrrhula) şi temporar, când sexele se deosebesc numai în perioada reproducerii (Anas crecca).

Formarea cuplurilor pentru împerechere. Se diferenţiază cuplul monogam şi cuplul poligam. În cazul monogamiei există un mascul şi o femelă care menţin cuplul: - fie până la depunerea pontei sau până când ies puii (majoritatea raţelor); - fie pe toată durata unui sezon de reproducere (se despart după hrănirea şi îngrijirea puilor – numeroase passeriforme); - fie pentru câţiva ani, iar în unele cazuri pentru toată viaţa (lebedele, berzele, columbidele, vulturii pescari, acvilele). Numai în situaţia morţii unui partener, cel rămas îşi alege alt partener.

În cazul poligamiei (când masculul sau femela are raporturi sexuale cu mai multe exemplare de sex opus), sunt numeroase cazurile când un mascul convieţuieşte cu mai multe femele, fenomenul purtând numele de

1

poliginie (struţ, păun etc) şi poliandrie - când o femelă are raporturi sexuale cu mai mulţi masculi (tinamiforme, notatiţe - charadriiforme). De obicei în grupul poligamilor sunt incluse şi păsările care nu formează perechi şi se reproduc în mare măsură întâmplător, cum ar fi cocoşul de mesteacăn, cocoşul de munte, bătăuşul, colibrii, cucul. Modul acesta de comportament sexual are caracter de promiscuitate. Totuşi observaţiile la cele două specii de cocoş arată că în comportamentul lor ar exista anumite legităţi îndreptate către o productivitate maximă şi o vitalitate crescută a urmaşilor. Totodată şi masculii cucului încearcă să marcheze, prin cântecul lor, un anumit teritoriu, copulându-se cu o singură femelă, deşi aceste păsări nu formează perechi. În atragerea partenerilor de sex opus intervin semnale optice, acustice. Constituirea cuplului are loc într-un teritoriu comun, care va fi ocupat în vederea cuibăritului. Acuplarea poate avea loc imediat după ce masculul a atras femela sau se desfăşoară după o perioadă de timp în care are loc comportamentul de curtare (când este pregnant exprimat) şi parada nupţială (include şi actul împerecherii).

Comportamentul de curtare şi parada nupţială diferă de la o specie la alta. Variază de la simple forme, până la atitudini complicate şi spectaculoase. Se compune dintr-un lanţ de acte reflexe, atitudini, mişcări, gesturi tipice, dansuri, lupte, zboruri, cântece melodioase, toate ordonate într-o anumită succesiune ce au ca rezultat formarea cuplului, în vederea acuplării şi perpetuării speciei.

Numeroase studii cu privire la parada nupţială la presura aurie (Emberiza citrinella) specii au scos în evidenţă unele particularităţi: masculii viu coloraţi se stabilesc într-un teritoriu şi din locuri vizibile cântă intens; femelele cu penaj şters colorat, manifestă un fenomen agresiv faţă de masculi, frecventează teritoriul masculilor de mai multe ori, efectuând la început mişcări de atac la adresa lor şi chiar îndepărtându-i din teritoriu; iniţial masculul nu ripostează, ca ulterior să formeze o pereche cu acea femelă care a frecventat cel mai des locul; cuplul desfăşoară o ”fază de logodnă”, când ambii încep să se hrănească în comun, să stea împreună pe creangă, să strângă material pentru construirea cuibului; apoi masculul realizează ”atacuri sexuale” simultane asupra femelei, care ar contribui la maturarea ovarelor şi pregătirea femelei pentru acuplare; după ce femela construieşte cuibul pe sol, cu material adus de mascul, îl atrage pe acesta la cuib, unde în urma adoptării unor poziţii caracteristice şi emiterii de sunete speciale, masculul o montează.

La unele specii masculii curtează femela prin ”ofrande alimentare”. Masculul de chiră de baltă (Sterna hirundo) atrage femela, oferindu-i acesteia un peşte prins şi ţinut în cioc. Dacă femela îl înghite (peştele e

2

considerat drept aliment), curtarea a eşuat. Dacă femela prinde peştele şi-l ţine de-a curmezişul ciocului său (peştele reprezintă un mesaj), informează masculul că e de acord să formeze un cuplu cu acesta. Masculul, imediat ce a recepţionat mesajul, se apropie prin mişcări circulare de femelă şi o copulează. La numeroase specii se dau lupte între masculi pentru câştigarea femelelor: cinteză, găinuşa de baltă, bătăuş.

3