SPITALUL Conf. dr. Odetta Duma

Obiective educaţionale

După studierea acestui capitol, studenţii vor fi capabili să:

descrie principalele tipuri de spitale din România;

înţeleagă organizarea serviciilor medicale spitaliceşti şi finanţarea spitalelor pe bază de

grupuri de diagnostice similare în ţara noastră;

analizeze şi să interpreteze indicatorii de utilizare a serviciilor spitaliceşti.

Definiţie

Spitalul este o instituţie medicală care oferă îngrijiri medicale pe termen scurt sau lung, în

condiţii de internare, îngrijiri care constau din investigaţii, diagnostic, tratamente şi servicii de

reabilitare pentru persoanele bolnave sau suspecte de boală şi pentru femeile care urmează să nască.

Serviciile medicale spitaliceşti care pot fi acordate în sistemul de asigurări sociale de

sănătate din România sunt:

consultaţii;

investigaţii;

stabilirea diagnosticului;

tratament medical, chirurgical şi/sau fizical recuperator;

îngrijire, medicamente şi materiale sanitare;

cazare şi masă.

Clasificarea spitalelor

1. Din punct de vedere teritorial, spitalele se clasifică în :

a) spitale regionale;

b) spitale judeţene;

c) spitale locale (municipale, orăşeneşti, comunale)

2. Din punct de vedere al specificului patologiei, spitalele se clasifică în :

a) spitale generale;

b) spitale de urgenţă;

c) spitale de specialitate;

d) spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice.

3. Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele se

clasifică în :

a) spitale clinice;

b) institute şi centre medicale.

4. Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii

a) spitale publice, organizate ca instituţii publice Spitalele publice se înfiinţează şi,

respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii Publice,

cu avizul consiliului local, respectiv judeţean, după caz

b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat

c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private.

Spitalul judeţean este spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structură

complexă de specialităţi medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgenţe, care asigură

urgenţele medico-chirurgicale şi acordă asistenţa medicală de specialitate, inclusiv pentru

cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale.

spitale judeţene clinice; sunt spitalele care au în structură secţii clinice universitare care

asigură asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică şi de

educaţie medicală continuă.

spitale judeţene de urgenţă; sunt spitalele care dispun de o structură organizatorică

complexă de specialităţi, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat. În

structura organizatorică a acestui tip de unitate sanitară funcţionează în mod obligatoriu unitatea

de primire a urgenţelor.

Spitalul local este spitalul general care acordă asistenţă medicală în teritoriul unde

funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comună.

Spitalul de specialitate este spitalul care asigură asistenţă medicală într-o specialitate în

conexiune cu alte specialităţi.

a) spitale de specialitate clinice.

b) spitale de specialitate clinice de urgenţă.

c) spitale de specialitate.

Spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice, este spitalul în care durata de spitalizare este

prelungită datorită specificului patologiei.

Institutele şi centrele medicale clinice sunt unităţi de asistenţă medicală de specialitate în

care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, de îndrumare şi

coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continuă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o clasificare a spitalelor generale în trei mari

categorii:

Fig. 1. Ierarhizarea spitalelor

Ca o adaptare la necesitatea de a limita costurile, au apărut mai multe forme de spitalizare:

1. integrală

- continuă prin care se asigură asistenţa medicală preventivă, curativă, de recuperare şi

paliativă pe toată durata necesară rezolvării complete a cazului respectiv;

- săptămânală, de luni până vineri;

2. parţială

- spitalizare de o zi;

- spitalizarea de zi utilizată când pacientul poate părăsi spitalul după efectuarea investigaţiilor

şi a tratamentului şi revine în familie seara, pe durata a mai multor zile; această formă

reprezintă o alternativă la spitalizarea continuă pentru pacienţii care nu necesită

supraveghere medicală pe un interval mai mare de 12 ore, asigurând şi un grad sporit de

confort afectiv pacientului..

Mecanismele de finanţare a spitalelor

Plata de serviciu

Plata pe zi de spitalizare (spitale boli cronice)

Grupurile de diagnostice (DRG)

DRG

Noul mecanism de finanţare numit şi plata pe caz se bazează pe performanţele spitalului

(numărul şi complexitatea cazurilor tratate), unitatea de calcul fiind costul unui caz (diagnostic)

tratat.

Clasificarea pacienţilor se face în funcţie de diagnosticul principal, efectuarea de intervenţii

chirurgicale, diagnosticul secundar, vârstă, sex şi situaţia la externare.

Pentru fiecare caz tratat spitalul suportă anumite riscuri, şi anume dacă pentru serviciile

furnizate costul depăşeşte plata fixă pentru diagnosticul respectiv, atunci spitalul trebuie să suporte

costurile efectuate în exces, iar atunci când costurile reale se situează sub plata bazată pe

diagnostic, spitalul păstrează diferenţa.

Efectele introducerii metodei DRG sunt:

scăderea duratei medii de spitalizare;

obţinerea unei finanţări mai bune pentru spitalele terţiare;

o mai bună monitorizare a felului cum sunt cheltuite resursele;

creşterea posibilă a numărului de internări pentru a beneficia de o finanţare mai mare.

După clasificarea pacienţilor în DRG şi stabilirea de tarife pentru fiecare grupă de

diagnostice, se realizează alocarea bugetului destinat asistenţei spitaliceşti, plecând de la numărul şi

tipul pacienţilor externaţi (case-mix-ul fiecărui spital sau tipurile de pacienţi trataţi în funcţie de

diagnostic şi gravitate) şi lista de tarife pentru fiecare DRG.

Complexitatea cazurilor sau indicele de case-mix este un număr care exprimă resursele

necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi.

Indicele de case-mix pentru un anumit an, se calculează pentru fiecare spital, pe baza numărului şi a

tipurilor de cazuri raportate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie din anul precedent.

În funcţie de indicele de complexitate a cazurilor (ICM – indice de case-mix), spitalul primeşte

un buget mai mare sau mai mic în concordanţă cu pacienţii trataţi.

Cu cât nivelul ierarhic al spitalului este mai ridicat, cu atât ICM este mai mare (Institutul de

Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G.I.M. Georgescu" Iaşi - ICM=2,2494; Spitalul Orăşenesc Hârlău -

ICM=0,6613).

Măsurarea performanţelor spitalelor

Principalii indicatori de evaluare a performanţelor spitalelor sunt:

Durata medie de spitalizare se obţine raportând numărul total de zile de spitalizare la numărul de

persoane internate, sau la numărul de externaţi plus decesele survenite.

decese) (externări Internări

espitalizar de Zile espitalizar de medie Durată

Rulajul per pat reprezintă numărul total de pacienţi internaţi raportat la numărul de paturi.

paturideNumăr

decese)(externăriInternăripatpeRulaj

Rata de ocupare sau gradul de ocupare a paturilor se calculează ca număr de zile de

spitalizare într-un an calendaristic raportat la produsul dintre numărul de paturi şi cele 365 de zile

dintr-un an, înmulţit cu 100. Ocupanţa arată doar raportul dintre acestea.

100paturiNumăr x365

espitalizar de Zileocuparede Rată

Indicele de utilizare a patului sau ocupanţa arată doar raportul dintre nr de zile de spitalizare şi

numărul de paturi.

Practic, pentru fiecare pat numărul total de zile de spitalizare nu poate depăşi 365, decât în

situaţia în care stau doi pacienţi într-un pat (valoarea optimă trebuie să fie de 280 – 300 zile pe an).