Curs 9 mediului

Suspendarea si anularea actelor de reglementare

Atat anularea, cat si suspendarea actelor de reglementare reprezinta sanctiuni juridice aplicabile in cazul in care titularul actului de reglementare nu isi indeplineste obligatiile prevazute in acesta.

Acordul de mediu, autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu se suspenda de catre autoritatea emitenta pt nerespectarea prevederilor acestora dupa o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile.

Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor care au determina-o, dar nu mai mult de 6 luni.

Pe perioada suspendarii, desfasurarea proiectului sau a activitatii este interzisa.

In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competenta pt protectia mediului dispune dupa expirarea termenului de suspendare anularea acordului de mediu, a autorizatiei de mediu ori a autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.

Dispozitiile de suspendare si implicit, de incetare, a desfasurarii proiectului sau activitatii sunt executorii de drept.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare, continuarea activitatii dupa suspendarea acordului de mediu sau a autorizatiei de mediu sau a autorizatiei integrate de mediu, dupa caz, daca fapta a fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala reprezinta infractiune.

Aspecte procedurale specifice

Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.

Autoritatea competenta pt protectia mediului impreuna cu celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale, dupa caz, asigura informarea, participarea publicului la deciziile privind activitati specifice si accesul la justitie, in conformitate cu prevederile conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu semnata la Aarhus la 25 iunie 1998 si ratificata prin legea nr 86/2000.

Informarea publicului in cadrul procedurilor de reglementare pt planuri, programe, proiecte sau activitati, se realizeaza conform legislatiei specifice in vigoare.

Consultarea publicului este obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare in conformitate cu legislatia in vigoare.

Modalitatile de realizare a participarii publicului la elaborarea unor planuri si programe specifice in legatura cu mediul se stabilesc prin hotarare a guvernului la propunerea autoritatii publice centrale pt protectia mediului.

Accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit reglementarilor in vigoare.

ONGurile care promoveaza protectia mediului au dr la actiune in justitie pe probleme de mediu, avand calitate procesuala activa, in litigiile care au ca obiect protectia mediului.

Informarea si consultarea publicului in procedurile de reglementare a activitatilor cu impact asupra mediului sunt nu numai etape ale procedurilor de emitere a actelor de reglementare, ci si garantii ale dr fundamental la un mediu sanatos, asa cum a retinut, de altfel si CEDO in jurisprudenta sa.

Astfel in hotararea Tatar c. Romaniei din 27 ianuarie 2009, in care Romania a fost condamnata pt incalcarea art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului in ceea ce priveste aceste aspecte procedurale, s-a precizat ca in cadrul obligatiilor pozitive care decurg din art. 8 al Conventiei, Curtea tine sa sublinieze importanta dr publicului la informare, astfel cum a fost confirmat si in jurisprudenta sa anterioara.

Se reaminteste ca nu exista indoieli cu privire la importanta accesului publicului la concluziile studiilor de mediu preliminare, precum si la informatiile care permit evaluarea pericolului la care acesta este expus.

In aceasta privinta, astfel cum subliniaza guvernul parat, Curtea consta ca la datele de 24 noiembrie si 3 decembrie 1999 au avut loc dezbateri publice. In afara chestiunii autenticitatii copiilor celor 2 procese verbale anexate de guvern la observatiile sale suplimentare, Curtea evidentiaza ca participantilor la aceste 2 dezbateri nu le-a fost prezentat niciun studiu de impact asupra mediului.

In plus, rezulta din continutul procesului verbal din 24 noiembrie 1999, participantii care au solicitat precizari cu privire la pericolul pe care il pot prezenta aplicarea tehnologiei in cauza nu au obtinut niciun raspuns.

Curtea observa ca in conformitate cu procedura de reglementare a activatilor economice si sociale care au impact asupra mediului, autoritatile nationale aveau obligatia ca in cadrul unei dezbateri publice sa informeze persoanele interesate cu privire la impactul pe care activitatea industriala il poate avea asupra mediului.

In plus, raportul privind impactul asupra mediului trebuia facut public cu ocazia acestei dezbateri.

Curtea subliniza ca, in special, autoritatile nationale nu au facut publice concluziile studiului preliminar realizat in anul 1993 care a stat la baza emiterii autorizatiei de mediu, a societatii Aurul S.A. Baia-Mare.

Participantii la dezbaterea mentionata nu numai ca nu au avut acces la concluziile studiului care s-a aflat la baza autorizatiei de mediu, dar nu au avut acces la nicio alta informatie oficiala privind acest subiect.

Din documentele depuse la dosar de catre guvern, rezulta ca in speta nu au fost respectate dispozitiile interne in materie de dezbateri publice

In hotararea Branduse c. Romaniei s-au precizat urmatoarele:

Curtea face trimitere la principiile dezvoltate in jurisprudenta sa privind gravele incalcari de ordin moral ale dr la respectarea vietii private si de familie al unei persoane datorita noxelor sonore, olfactive sau de alta natura cauzate persoanei respective la domiciliul acesteia in sensul art. 8 din Conventie.

Curtea reaminteste ca intr-o cauza privind horarari si masuri cu impact asupra unor probleme de mediu adoptate sau luate de autoritati, statul trebuie sa intervina in mod eficient.

Intr-o astfel de situatie CEDO poate examina cauza sub doua aspecte:

1. Aceasta poate aprecia continutul material al hotararii resspective pt a se asigura ca este compatibila cu art.8 din Conventie

2. Poate examina procesul de luare a deciziilor in scopul de a verifica daca interesele individului au fost luat in considerare in mod corespunzator.

De asemenea, Curtea reaminteste ca art. 8 nu se limiteaza la obligarea statului de a evita incalcarile arbitrare din partea autoritatilor publice. La acest angajament, mai degraba negativ, se pot adauga obligatii pozitve inerente respectarii efective a vietii private sau de familie.

Exista, mai presus de toate, o obligatie pozitiva a statelor, in special, in cazul unei activitati periculoase de a adopta o legislatie corespunzatoare adaptata caracterului specific al activitatii respective, in special nivelului de risc care ar putea rezulta din aceasta.

Aceasta obligatie trebuie sa reglementeze autorizarea, punerea in functiune, explorarea, securitatea si controlul activitatii in cauza, precum si sa impuna oricarei persoane interesate adoptarea unor masuri de ordin practic care sa asigure protectia efectiva a cetatenilor a caror viata risca sa fie expusa pericolelor inerente domeniului in cauza.

De asemenea, procesul de luarea deciziior mentionat anterior trebuie sa presupuna, in primul rand realizarea anchetelor si a studiilor corespunzatoare astfel incat sa se previna si sa se evalueze anticipat efectele activitatilor care pot aduce atingere mediului si drepurilor persoanelor si sa se asigure astfel stabilirea unui echilibru just intre diversele interese concurente implicate.

Importanta accesului publicului la concuziile acestor studii, precum si la informatiile care permit evaluarea pericolului la care este expus nu poate fi pusa la indoiala.

Conservarea durabila a fondului forestier national

Cadrul legal este oferit, in principal, de OUG 195/2005 si de Codul silvic aprobat prin legea nr 46/2008 cu modificarile si completarile ulterioare.

Caracteristici generale ale asigurarii dezvoltarii durabile a fondului forestier national.

Fondul forester national cuprinde totalitatea padurilor, a terenurilor destinate impaduririi, a celor are servesc nevoilor de cultura, productie sau administratie silvica, a iazurilor, a albiilor paraielor, a altor terenuri cu destinatie forestiera si neproductiva, curpinse in amenajamente silvice, la 1.01.1990 sau incluse in acestea ulterior in conditiile legii indiferent de natura dr de proprietate.

Ca regula generala, reducerea suprafetei fondului forestier national este interzisa.

Prin exceptie, este permisa reducerea suprafetei fondului forestier national prin scoaterea definitiva a unor terenuri din fondul forestier pt realizarea obiectivelor de interes national declarate de utilitate publica in conditiile legii.

Tot in conditii speciale poate fi permisa ocuparea temporara a unor terenuri din fondul forestier. Solicitarile de scoatere definitiva sau de ocupare temporara a unor terenuri din fondul forestier national se aproba de:

A. Guvern la propunerea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura pt suprafete de peste 10 hectare

B. Conducatorul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura pt suprafete de pana la 10 hectare cu posibilitatea delegarii de competenta conducatorilor subunitatilor teritoriale de specialitate ale autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura pana la suprafata de 1 hectar.

Este interzisa trecerea fondurilor forestiere din domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale in domeniul privat al acestora prin hotarare a Consiliului Local, a Consiliului Judetean sau a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Este interzisa includerea padurilor in intravilan.

Fondul forestier national este supus regimului silvic. Respectarea regimului silvic este obligatorie pt toti detinatorii de fond forestier.

Modul de gestionare a terenurilor din fondul forestier national se reglementeaza prin amenajamanete silvice.

Amenajamentul silvic este documentul de baza in gestionarea padurilor cu continut tehnico-oganizatoric si economic fundamentat ecologic.

Amenajamentele silvice se elaboreaza la nivelul ocoalelor silvice pe unitati de productie sau de protectie cu respectarea normelor tehnice de amenajare.

Legea prevede ca elaborarea amenajamentelor silvice se face:

1. In concordanta cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului aprobate potrivit legii

2. Sub coordonare si controlul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura

3. Prin unitati specializate atestate de autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura

Contravaloarea amenajamentelor silvice se suporta de urmatoarele persoane:

A. Administratorul fondului forestier proprietate publica a statului

B. De proprietar pt suprafetele mai mari de 100 de hectare

Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suporta de la bugetul de stat prin bugetul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura pt suprafete de maxim 100 de hectare din fondul forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice indiferent daca acestea sunt sau nu sunt cuprinse in asociatii.

Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani cu exceptia amenajamentelor intocmite pt speciile de plop, salcie si alte specii care cresc repede la care perioada de valabilitate este de la 5 la 10 ani.