LOCUIRE

- Locuirea este una dintre problemele majore ale omenirii în strânsă legătură cu dezvoltarea socială şi economică.

Este aproape de importanţa alimentaţiei şi sănătăţii şi într-o strânsă legătură cu mediul înconjurător şi problema energiei.

- Locuirea a fost, este şi probabil va mai fi o lungă perioadă de timp o problemă continuă. - Depăşind sfera individuală şi cea familială satisfacerea solicitărilor a devenit în multe ţări ale lumii o

problemă de stat. - Locuirea este o problemă decisivă pentru calitatea vieţii: - individului, - familiei, - societăţii. - Problema locuinţei este extrem de importantă prin implicaţiile în domeniul idealurilor sociale, deciziilor

politice şi este supusă constrângerilor limitelor economice şi tehnice.

POPULATIA LUMII

TARA 2006-07-01 crestere zilnica 2008 EUROPA

World 6,525,170,264 203,800 6,578,362,022 TARA 2006-07-01 crestere zilnica 2008

Germany 82,422,299 -45 82,410,511

China 1,313,973,713 21,240 1,319,517,242 France 60,876,136 584 61,028,493 India 1,095,351,995 41,413 1,106,160,868 United Kingdom 60,609,153 465 60,730,504 United States of America

298,444,215 7,441 300,386,228 Italy 58,133,509 64 58,150,137

Indonesia 245,452,739 9,482 247,927,508 Spain 40,397,842 144 40,435,395 Brazil 188,078,227 5,359 189,476,911 Poland 38,536,869 -53 38,523,091 Bangladesh 147,365,352 8,438 149,567,717 Romania 22,303,552 -73 22,284,414 Nigeria 131,859,731 8,598 134,103,803 Netherlands 16,491,461 221 16,549,244 Japan 127,463,611 70 127,481,840 Greece 10,688,058 53 10,701,815

Mexico 107,449,525 3,415 108,340,797 Portugal 10,605,870 105 10,633,172

Belgium 10,379,067 37 10,388,715

Czech Republic 10,235,455 -17 10,231,064 Serbia 10,160,045 8 10,162,225 Hungary 9,981,334 -68 9,963,491 Sweden 9,016,596 40 9,026,912 Austria 8,192,880 20 8,198,153 Bulgaria 7,385,367 -174 7,339,950 Denmark 5,450,661 49 5,463,523 Finland 5,231,372 20 5,236,609 Norway 4,610,820 48 4,623,349

Bosnia and Herzegovina

4,498,976 166 4,542,407

Croatia 4,494,749 -4 4,493,785 Moldova 4,466,706 34 4,475,649 Ireland 4,062,235 128 4,095,640 Albania 3,581,655 51 3,594,973 Lithuania 3,585,906 -29 3,578,213 Latvia 2,274,735 -42 2,263,837 Macedonia 2,050,554 15 2,054,366

Aglomeratii urbane : top 25 – 2005 Orase

nr aglomeratia, tara populatia

1975 populatia

2005 populatia

2015 nr oras tara populatia

1. Tokyo, Japan 26,615,000 35,197,000 35,494,000 1. Mumbai (Bombay)

India 11,914,398

2. Ciudad de México (Mexico City), Mexico

10,690,000 19,411,000 21,568,000 2. São Paulo Brazil 11,016,703

3. New York-, USA 15,880,000 18,718,000 19,876,000 3. Shanghai China 10,996,500 4. São Paulo, Brazil 9,614,000 18,333,000 20,535,000 4. Moscow Russia 10,101,500 5. Mumbai (Bombay), India 7,082,000 18,196,000 21,869,000 5. Seoul South Korea 9,820,171 6. Delhi, India 4,426,000 15,048,000 18,604,000 6. Delhi India 9,817,439 7. Shanghai, China 7,326,000 14,503,000 17,225,000 7. Karachi Pakistan 9,339,023 8. Kolkata (Calcutta), India 7,888,000 14,277,000 16,980,000 8. Istanbul Turkey 8,831,805 9. Jakarta, Indonesia 4,813,000 13,215,000 16,822,000 9. Beijing China 8,689,000 10. Buenos Aires, Argentina 8,745,000 12,550,000 13,396,000 10. Mexico City Mexico 8,591,309 11. Dhaka, Bangladesh 2,173,000 12,430,000 16,842,000 11. Tokyo Japan 8,483,050

12. Los Angeles-Long Beach-Santa Ana, USA

8,926,000 12,298,000 13,095,000 12. Jakarta Indonesia 8,389,443

13. Karachi, Pakistan 3,989,000 11,608,000 15,155,000 13. Shenzhen China 8,277,500 14. Rio de Janeiro, Brazil 7,557,000 11,469,000 12,770,000 14. New York City USA 8,085,742 15. Osaka-Kobe, Japan 9,844,000 11,268,000 11,309,000 15. Tehran Iran 7,796,257 16. Al-Qahirah (Cairo), Egypt 6,450,000 11,128,000 13,138,000 16. Cairo Egypt 7,629,866

17. Lagos, Nigeria 1,890,000 10,886,000 16,141,000 17. London United Kingdom

7,429,200

18. Beijing, China 6,034,000 10,717,000 12,850,000 18. Lima Peru 7,029,928 19. Manila, Philippines 4,999,000 10,686,000 12,917,000 19. Bogotá Colombia 6,776,009 20. Moscova , Russia 7,623,000 10,654,000 11,022,000 20. Bangkok Thailand 6,320,174 21. Paris, France 8,630,000 9,820,000 9,858,000 22. Istanbul, Turkey 3,600,000 9,712,000 11,211,000 23. Seoul, South Korea 6,808,000 9,645,000 9,545,000 24. Chicago, USA 7,160,000 8,814,000 9,469,000 25. London, UK 7,546,000 8,505,000 8,618,000

LOCUINTE NORVEGIA

Total Locuinte

unifamiliale Locuinte cuplate

Locuinte insiruite

Locuinte colective

Locuinte comunitate

Total tara

2 214 770 1 200 816 202 725 250 583 463 172 37 367 60 107

Oslo 292 414 26 182 19 200 29 212 209 819 3 906 4 095

CONCEPTUL DE LOCUIRE

- Conceptul de locuire primeşte teoretic interpretări diferite, dar simplificând putem spune că locuirea semnifică folosirea unui spaţiu, ocuparea, amenajarea şi însuşirea lui de către om – ca individ şi colectivitate – corespunzător unor moduri de viaţă, unor condiţii de mediu natural specifice, dezvoltare economică, socială şi orientări politice. - Sensul locuirii a evoluat istoric de la ocuparea individuală a unui spaţiu la utilizarea socială a spaţiilor, caracteristică a fenomenului urban modern. Dimensiunea socială a existenţei urbane în general şi a locuirii în particular, are în prezent o pregnanţă tot mai evidentă.

- În aşezările umane contemporane se constată o multiplicare a relaţiilor care condiţionează existenţa umană, care solicită o cantitate şi o diversitate tot mai mare de activităţi şi spaţii organizate. - Locuinţa – elementul de bază – dotările, echipamentele edilitare, spaţiile de muncă, toate în interacţiune conduc la un anumit model de organizare a spaţiului şi la o anumită imagine a acestei organizări interdependente. Din aceste interdependenţe rezultă un anumit spaţiu locuit cu anumite caracteristici ale modului de organizare, de confort şi imagine. Aceste caracteristici reprezintă o componentă de bază a unui indicator global de apreciere a unei colectivităţi – calitatea vieţii. Locuirea urbană ca fenomen global se manifestă la 3 niveluri de organizare şi ierarhizare spaţio-funcţională şi socială:

1) Unitatea primară de locuit, sau celula de bază, care are ca funcţie satisfacerea nevoilor de locuire ale individului şi grupului familial.

2) Locuinţa colectivă – rezultată din asocierea unor unităţi de bază şi a unor spaţii, funcţiuni de utilizare comună exprimată în entităţi arhitectural constructive – clădiri de locuinţe colective.

3) Ansamblul rezidenţial de locuit, cu problemele specifice determinate de densitate şi numar de niveluri, dar şi cele determinate de:

- dotăriile sociale, culturale, - de petrecerea timpului liber, - a circulaţiilor şi - spaţiilor plantate.

HABITATUL UMAN: – însumează la cele enumerate mai înainte pe toate celelalte, la scara aşezării umane. Habitatul uman

este reprezentat de totalitatea aşezărilor. - În sens general habitatul reprezintă spaţiul bio-geo-climatic ocupat de un animal, o plantă, o specie,

caracterizat prin condiţii favorabile existenţei speciei şi ansamblului ei. - Cuprinde cadrul sau mediul natural şi cel amenajat care poate fi rezultat al acţiunilor instinctive (la

animal) sau rationale, construite, orientate spre un scop bine precizat (la om). - Habitatul uman este mediul artificial creat de om şi mediul natural amenajat – o sinteză natural artificial –

destinat desfăşurării vieţii individuale, familiale şi sociale. - Din punct de vedere funcţional habitatul uman este constituit din: locuinţă şi prelungirile ei exterioare,

echipamente diverse şi prelungirile lor exterioare, locuri de muncă şi circulaţie, spaţii plantate, spaţii destinate activitatilor sociale, muncii, culturii, loisirului.

- Din punct de vedere morfologic habitatul uman poate fi definit ca ansamblul sistemelor spaţial-constructive care creează mediul propice existenţei umane.

LOCUINŢA ÎN CADRUL HABITATULUI

Pentru a fi potrivită necesităţilor, aspiraţiilor şi a fi însuşită de utilizatori, o locuinţă solicită un grad de adecvare între:

- tipul de organizare, structurare - modul de viaţă - modul de locuire. Modul de locuire reprezintă modul de utilizare al locuinţei, în sens restrâns, al ansamblului clădirilor

auxiliare şi al prelungirilor locuinţei la nivelul aşezării umane, pentru satisfacerea funcţiunilor specifice, din punct de vedere fizic şi spiritual.

Deşi cerinţele biologice nu s-au modificat substanţial, evoluţia modului de locuire se manifestă în domeniul confortului fizic: temperatură, umiditate, ventilaţie, iluminat, echipare sanitară, al preparării alimentelor.

Progresul tehnic a adus cu sine o serie de avantaje în domeniile mai sus amintit, dar şi al confortului acustic, controlului vecinătăţilor, securităţii, asigurând şi protecţia psihică a individului şi familliei.

Progresul tehnic a adus şi posibilităţi de informare şi contact (telefon, radio, tv, internet,) la nivelul locuinţei, dar, o serie de funcţiuni, în care contactele interumane se manifestă în spaţiul public activând contacte sociale directe, se pot restrânge în spaţiul locuinţei conducând la izolare şi lipsă de participare.

DIFERENŢA ÎNTRE LOCUIREA URBANĂ ŞI CEA RURALĂ

În ţările dezvoltate – industrializate şi urbanizate, locuinţele de la oraş şi de la sat nu se deosebesc în esenţă în privinţa: dimensiunilor, organizării interioare, confortului, dotării tehnice.

Diferenţele apar în afara locuinţei, la nivelul: - vecinătăţilor imediate, - al ansamblului - al aşezării umane în totalitatea ei. Locuinţa urbană are drept caracteristică organizarea complexă a unei cantităţi net superioare de celule

de locuit în agregate de locuire urbană. Modul de grupare a unităţilor individuale îl reprezintă clădirile de locuit colective sau semicolective. O

caracteristică importantă a modului de locuire urbană ca urmare a utilizării acestor agregate de locuire îl reprezintă :

densitatea /unitatea teritorială care este net superioară celei a satului. Locuinţa rurală este în general autonomă şi autoeficientă, putându-se realiza pe o anumită suprafaţă

de teren cele necesare traiului individual sau familial. Locuinţa urbană utilizează aceeaşi suprafaţă de teren în sensul unei dezvoltări cantitative şi depinde de

celelalte componente ale oraşului şi teritoriului înconjurător pentru producerea hranei, energiei. Diferenţierea între locuirea urbană şi cea rurală este dată de caracteristicile calitative, ritmul, intesitatea,

diversitatea relaţiilor şi opţiunilor posibile în cadrul locuirii urbane, atât la nivel funcţional, social, cultural, la nivelul relaţiilor dintre locuinţe şi celelalte componente ale habitatului uman.

Locuirea rurală poate avea toate avantajele tehnice, dotările specifice oraşului, dar ritmul rămâne lent.

Categoriile sociale sunt mai puţin diferenţiate de la periferie spre centru.

CONCEPTUL DE LOCUIRE: Poate fi definit ca un sistem variabil de structuri funcţionale, coordonate complex pe mai multe niveluri de

integrare (individuale, familiale, dar şi sociale, plecând de la cele strict funcţionale – ajungând la cele culturale) capabile să funcţioneze şi să evolueze în timp şi spaţiu.

Depăşind nivelul individului (nici acesta simplu) legată de conceptul de locuire se manifestă viaţa de familie care se exprimă ca o funcţie variabilă în timp şi spaţiu (atât în cadrul locuinţei cât şi în prelungirile acesteia).

Variabilă în timp – ritmul vieţii de familie în funcţie de unitatea de timp. - 24 ore – perioade strict delimitate: ritmul de zi, cu activitati consumatoare de energie ritmul de noapte, cu perioade de refacere - 7 zile – ritmul săptămânal al zilelor lucrătoare şi de repaos. - 365 zile – perioadă de activitate - perioadă/e de vacanţă - activitate – repaos - ritmul anotimpurilor: fiecare îşi pune amprenta diferit asupra diferitelor tipuri de activităţi umane,

diferite tipuri de repaos (la…. 365 zile) şi nu în ultimul rând asupra fizicului şi psihicului fiecărui individ, mai puţin a familiei în totalitatea ei.

- cadenţa generaţiilor care prezintă pe parcursul unei singure generaţii schimbări (naştere, căsătorie, copii, moarte).

Locuinţa urbană se mai caracterizează prin: - diversitatea şi complexitatea rezolvărilor funcţionale - complexitatea ansamblului aşezării umane dezvoltate:

- mult mai alert, - mult mai sensibilă la perceperea etapelor de dezvoltare, acestea împreună cu alte momente

istorice fiind memorate în structura urbană.

CARACTER EVOLUTIV AL MODULUI DE LOCUIRE

Modul de locuire are un caracter evolutiv implicând atât însumări cantitative cât şi salturi calitative, ca urmare a transformărilor din cadrul evoluţiei politice, sociale, economice şi culturale.

Atât la nivelul individului cât şi al grupului familial, evoluţia modului de locuire se înscrie în mecanismul trecerii de la necesitatea-aspiraţie, la necesitatea-obligaţie.

Necesitatea- obligaţie reprezintă posibilitatea de utilizare a unei locuinţe care din punct de vedere cantitativ şi calitativ asigură un minim de condiţii.

Acest minim absolut are un caracter relativ şi este supus contextului istoric, economic, modelelor de cultură specifice.

Noţiunea de locuinţă minimală este interpretabilă, dar ea trebuie să asigure un minim de satisfacere a necesităţilor şi confortului.

Pentru un anumit moment necesitatea-obligaţie reprezintă nivelul minim admisibil care permite individului

şi familiei sale acceptarea într-o comunitate constituită. În cazul în care familia nu îşi poate permite o locuinţă la nivelul minim impus de comunitate, comunitatea îşi rezervă dreptul şi răspunderea, sau aşa ar trebui, să rezolve această problemă.

Aceasta se rezolvă prin locuinţa socială, realizată de stat, o intervenţie exterioară, în afara posibilităţilor individului sau familiei. Dar condiţiile de suprafeţe, dotare, confort sunt la nivelul standardelor pe care societatea şi le-a impus.

Necesitatea-aspiraţie reprezintă imaginea locuinţei dorite sau a îmbunătăţirilor dorite locuinţei existente. Este o proiecţie de viitor.

Este generată de: - creşterea posibilităţilor materiale - modificarea componenţei familiei - exigenţe de reprezentare. Satisfacerea acestor aspiraţii este legată de: - posibilităţi materiale individuale – în acest caz devenind o acţiune individuală punctuală - dezvoltarea economică şi tehnologică a societăţii - o orientare a resurselor către un domeniu sau altul, în cazul de faţă al locuinţei. În momentul creşterii nivelului de exigenţe în domeniul realizării locuinţei, necesitatea-aspiraţie devine

necesitate-obligaţie, dorinţa ajunge realitate dar concomitent se nasc aspiraţii noi şi procesul se repetă.

Locuinţa urbană nu funcţionează izolat, ci în corelare cu extensiile sale şi dotările aferente, complicând procesul.

Individul în primul rând tinde să-şi rezolve problema locuinţei proprii la nivelul primei sale arii de aspiraţie, fără să îl intereseze celelalte dotări de folosinţă colectivă. Dar colectivitatea ca ansamblu, are nevoie de acestea şi trebuie să coordoneze realizarea celor două sfere ale locuirii: sfera privată şi sfera colectivă.

Locuirea este astfel definită prin caracterul ei bivalent – individual –social şi privat - public – al relaţiei

dintre necesitatea-obligaţie şi necesitatea-aspiraţie. În mod ideal ar trebui ca transformarea necesitate-aspiraţie în necesitate-obligaţie să se desfăşoare în

două procese paralele concomitente. Ele sunt subordonate însă posibilităţilor materiale şi politicilor de stabilire a priorităţilor de realizare.

La rândul ei, politica de realizare este supusă presiunilor dintr-o sferă sau alta, dar de obicei din sfera privată, astfel încât realizările din domeniul colectiv trec pe plan secund.

Când aspiraţiile din zona privată rămân inaccesibile sau realizarea lor trece într-un plan temporal îndepăratat, creşte presiunea în domeniul colectiv.

FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE LOCUINŢEI

Izolat sau în grup, existenţa umană se consumă pe două coordonate: timp şi spaţiu. Din punct de vedere temporal, existenţa umană se dezvoltă conform umor ritmuri (zi-noapte, săptămânal,

anotimpuri, vârsta) care marchează profund atât omul cât şi spaţiul locuit de acesta. La nivel individual, dar mai ales la nivel familial locuinţa este cel mai mare consumator de timp.

Definită ca un adăpost la început, locuinţa a evoluat odată cu omul şi a contribuit activ la afirmarea condiţiei umane şi în ciuda asemănărilor fizice dintre indivizi a fost marcat şi a afirmat diferenţele socio-culturale.

Adăpostul primar a avut funcţii pasive de protecţie şi apărare. În timp, locuinţa a păstrat funcţia de protecţie faţă de condiţiile climatice, a transferat funcţia de apărare în domeniul asigurării intimităţii şi a dezvoltat alte funcţii, unele cu caracter stimulator.

Unele dintre funcţiunile locuinţei ţin de existenţa materială, fizică, altele da viaţa spirituală. Primele le condiţionează pe cele din urmă, acestea având însă un rol decisiv în dezvoltarea personalităţii umane.

Funcţiunile de utilitate strict materială conturează programul locuinţei minimale. Creşterea … unor noi funcţiuni legate de viaţa spirituală deplasează locuinţa în domeniul reprezentării.

Le Corbusier susţine că locuinţa este un înveliş care răspunde anumitor cerinţe şi stabileşte raporturi juste între ambientul cosmic şi fenomenele biologice umane.

LC Programe pentru studiul funcţiei de locuire: Cerinţe fiziologice Probleme: - protecţia de intemperii - protecţia de frig şi cald - protecţia contra zgomotului - ventilare, aerare - iluminare, însorire - somn, odihnă - alimentaţie, băutură - igienă Cerinţe materiale: Probleme: - întreţinerea … şi echipamentului, îmbrăcămintei, etc. - activităţi domestice - creşterea copiilor - deplasare circulaţie - bilanţ Cerinţe psihologice: Probleme: - estetice (spaţii interne, pereţi, vederi, terase, mobilier, …, …, circulaţie) - ale vieţii locuinţei propriu-zise (independenţa individului, echilibrul familial, educaţia copilului,

servicii domestice, prietenii) - ale vieţii în unitatea de locuit (independenţa familiilor, raporturi de vecinătate, prelungirile

locuinţei) Este un program calitativ pentru definirea ordinului de mărime conformă pentru: - locuinţă, - prelungirile sale, - unitatea de locuit.

La definirea acestor categorii de probleme trebuie luate în considerare şi condiţia socială a familiei, vârsta componenţilor acesteia, gusturile membrilor, numărul de persoane.

Ca urmare, funcţiile locuinţei pot fi formulate astfel: 1. Protecţia şi igiena corporală

Implică: - grad de izolare - confort hidrotermic - ventilare - însorire - igienă + echipamene necesare şi evacuarea deşeurilor

Spaţii specializate: - baia - grupul sanitar

Prelungiri în exterior: - boxă publică - dotări sportive

2. Refacerea forţei de muncă

Implică: - alimentaţie - odihnă

Spaţii specializate: - alimentaţie – bucătăria - loc de luat masa

- odihnă – camera propriu-zisă - dormitorul

Prelungiri în exterior – alimentaţie – restaurant, etc. - odihnă – hoteluri, cabane

Foarte importantă – retragerea individului – legată de funcţia de odihnă pasivă, de necesitatea introspecţiei, are funcţia de echilibrare psihologică şi vecinătate afectivă, necesită controlul accesului, zgomotului, luminii. Îndeplinite aceste condiţii, echilibru psihologic, introspecţie, primul plan al acţiunilor viitoare se proiectează în planul imediat all locuinţei şi al componenţei familiei. 3.Viaţa de grup

PROGRAM PENTRU STUDIUL FUNCŢIEI DE LOCUIRE (Le Corbusier)

CERINŢE FIZIOLOGICE

- protecţia de intemperii; - protecţia de frig şi cald; - protecţia contra zgomotului; - aerare, ventilare; - iluminare, însorire; - somn, odihnă; - alimentaţie;băutură; - igienă. -

CERINŢE MATERIALE - întreţinerea localului şi echipamentului; - întreţinerea îmbrăcămintei; - activităţi domestice; - creşterea copiilor; - deplasare, circulaţie, - bilanţ. -

CERINŢE PSIHOLOGICE - estetice (spaţii interne,pereţi,vederi,terase,mobilare,grădini, edicule); - ale vieţii locuinţei (independenţa individului,echilibrul familial, educaţia copiilor, servicii domestice,

prietenii); - ale vieţii în unitatea de locuit (independenţa familiei,raporturi de vecinătate, prelungirile locuinţei).

A. FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE LOCUINŢEI 1 – Protecţie şi igienă corporală

- adăpost, protecţie, izolare, confort higrotermic, ventilare,însorire - igienă, echipamente necesare, evacuare deşeuri

- spaţiu specializat: baia, grupul sanitar 2 – Refacerea forţei de muncă

- alimentaţie, - spaţiu specializat: bucătăria

- odihnă: pasivă, activă - spaţiu specializat: dormitorul, alte spaţii interioare sau exterioare

3 – Retragerea în intimitate - odihna pasivă, introspecţia, echilibrare psihologică, securitate afectivă

- spaţiu specializat: dormitorul 4 – Viaţa de grup

- contacte între membri familiei, educarea copiilor, contacte sociale restrânse - spaţiu specializat: camera de zi, (spaţiu plurifuncţional)

B. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE B.1. Subfuncţiuni de locuire la nivelul individului

1 - subfuncţiuni specifice - subfuncţiuni anabolice - subfuncţiuni simbolice

2 - subfuncţiuni nespecifice - subfuncţiuni catabolice

- subfuncţiuni simbolice B.2. Subfuncţiuni de locuire la nivelul familiei

1 - subfuncţiuni anabolice 2 - subfuncţiuni simbolice 3 - subfuncţiuni catabolice

B.1. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE LA NIVELUL INDIVIDULUI

1- Subfuncţiuni specifice 1.1 - Subfuncţiuni anabolice: - Regenerativ biologice: - Regenerativ psihice - De protejare fiziologică - De protecţie psihologică - De protecţie a bunurilor 1.2 - Subfuncţiuni simbolice: - De integrare în mediul ambiant - De integrare socială - De integrare culturală

2- Subfuncţiuni nespecifice 2.1 - Subfuncţiuni catabolice - Informaţional – formative - Productiv – creative - De recreaţie şi loisir 2.2 - Subfuncţiuni simbolice - De relaţii familiale - De contacte sociale

B.2. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE LA NIVELUL FAMILIEI 2.1 - Subfuncţiuni anabolice - Satisfacerea cerinţelor individuale ale fiecărui membru al familiei - Biologice colective - Psihologice colective 2.2 - Subfuncţiuni simbolice - Integrarea funcţiilor simbolice individuale - De integrare socio – familială 2.3 - Subfuncţiuni catabolice - Suma funcţiilor catabolice individuale - Productiv creative