2.2. Meşteşugurile

Întreprinderile meşteşugăreşti s-au dezvoltat atât în mediul rural cât şi în cel urban, unde s-au constituit breslele, care au atins punctul maxim de dezvoltare spre sfârşitul Epocii Feudale. Activitatea se desfăşura în general în întreprinderi de dimensiuni mici, cu mai puţin de 10 sau chiar de 5 lucrători. Principalele domenii în care activau acestea în Ţara Românească şi Moldova erau: producţia de ţesături (în special postav), croitorii, blănării, încălţăminte, producţia de ceară, lumânări, hârtie. Treptat, a crescut numărul atelierelor meşteşugăreşti şi au apărut noi meserii, în special în mediul urban, ca urmare a creşterii populaţiei, a influenţelor exercitate de moda străină, a modificării stilului de viaţă. Pe de altă parte, dezvoltarea meşteşugurilor, a favorizat, la rândul său, dezvoltarea oraşelor şi creşterea numărului acestora.

S-au constituit, cu precădere în ultimul secol al Perioadei Feudale, întreprinderi de dimensiuni ceva mai mari, manufacturile feudale, care au beneficiat de numeroase avantaje obţinând monopolul pentru vânzarea anumitor produse, avantaje pentru desfacerea producţiei în magazinele proprii, puteau folosi ca lucrători ţăranii clăcaşi care erau scutiţi astfel de obligaţiile în muncă şi în produse faţă de moşieri, de asemenea puteau folosi muncitori veniţi din străinătate şi beneficiau de scutiri de taxe vamale la importul materiilor prime sau al unor unelte. Primele manufacturi menţionate în documente sunt cele producătoare de postav, în secolul XVIII la Pociovalişte (care atinsese un număr de 200 -300 de muncitori), Bucureşti, Ruginoasa, Târgovişte şi altele.

În Transilvania, manufacturile s-au dezvoltat mai mult decât in celelalte provincii româneşti, îndeosebi în domeniul prelucrării metalelor. S-au înfiinţat mai de timpuriu manufacturile moderne, în care predomina capitalul austriac şi care foloseau pe scară mai largă munca salariată.

2.3. Comerţul

Evoluţia comerţului interior şi exterior a fost marcată de evenimentele politice specifice perioadei. În Ţara Românească şi Moldova, dezvoltarea comerţului interior a fost frânată de

operaţiunile militare desfăşurate pe teritoriile lor, de jafurile armatelor străine, precum şi de inexistenţa unei monede unice, comune. În Transilvania, după anul 1691, când a ieşit de sub suzeranitatea turcească, dezvoltarea comerţului interior a fost afectată de dominaţia austriacă, care i-a impus restricţii la exportul unor materii prime şi la importul unor produse finite, care s-a considerat că pot fi mai ieftin realizate în interior, defavorizând astfel dezvoltarea zonelor imperiului rămase în urmă, printre care şi Transilvania.

Comerţul dintre Transilvania pe de-o parte şi Ţara Românească şi Moldova pe de altă parte, s-a intensificat. Transilvania importa de la acestea materii prime şi alimente şi exporta produse meşteşugăreşti, ceea ce a contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unor centre urbane ca Sibiu, Braşov şi Bistriţa.

Dezvoltarea activităţilor economice în general a determinat intensificarea circulaţiei monetare şi creşterea rolului economic al oraşelor. S-a constatat, ca aspect pozitiv, intensificarea legăturilor dintre activităţile agricole şi piaţă, dar pot fi subliniate şi anumite aspecte negative, în special legate de dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti şi a manufacturilor, referitoare la: deficitul de capital performant; deficitul de lucrători superior calificaţi; incompetenţa celor care conduceau activităţile economice respective; instabilitatea politică şi legislativă, care a afectat toate domeniile vieţii economice.

Cap. 3 Manifestarea Revoluţiei Industrialeîn câteva dintre cele mai dezvoltate ţări ale lumii

3.1. Conceptul de Revoluţie Industrială

Revoluţia Industrială a adus, mai devreme sau mai târziu, cele mai importante schimbări de până atunci în viaţa economico-socială a tuturor ţărilor lumii. Termenul de “Revoluţie Industrială” a fost folosit pentru prima dată de Friedrich Engels. A fost definită în diverse moduri, punctele comune fiind acelea referitoare la ansamblul transformarilor din domeniile: industrial, agricol şi demografic, care au determinat o evoluţie fără precedent a lumii moderne, prin intermediul transformărilor din cadrul capitalismului, tehnicii, producţiei şi comunicaţiilor.

Din punct de vedere tehnic şi socio-economic, Revoluţia Industrială a condus la o creştere impresionantă a productivităţii, prin introducerea progresului tehnic, în primul rând în industrie şi, ulterior, în toate celelalte ramuri economice. Din punct de vedere politic, Revoluţia Industrială a însemnat centralizarea şi dezvoltarea statelor naţionale, iar din punct de vedere administrativ, a însemnat creşterea semnificativă a cheltuielilor impuse de întreţinerea aparatului de stat. Aceasta a determinat creşterea fiscalităţii şi a rolului finanţelor, în special a celor internaţionale.

Dezvoltarea ramurilor industriale s-a facut în toate statele începând cu industria textilă şi alimentară, care foloseau ca materii prime produsele agricole. Un rol important l-a avut dezvoltarea transporturilor în special a celor navale şi feroviare, deoarece au permis transportarea mai rapidă a unor cantităţi mai mari de mărfuri, determinând reducerea semnificativă a costurilor unitare de transport şi, prin aceasta, a costurilor unitare totale. Dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor a permis, prin favorizarea comunicării între oamenii de afaceri, creşterea acumulărilor de capital şi înfiinţarea unor societăţi comerciale, unele având parteneri din mai multe state. Prima societate comerciala din lume a fost Compania Olandeză a Indiilor Orientale, înfiinţată în anul 1602.

3.2. Manifestarea Revoluţiei Industriale în Anglia

În Anglia, Revoluţia Industrială s-a manifestat în forma sa tradiţională între anii 1760- 1830, Anglia fiind prima ţară în care aceasta s-a declanşat. Pâna la sfârşitul secolului al XVIII-lea populaţia Angliei a crescut cu 30%, iar ulterior, pâna în 1830, s-a dublat. Se poate vorbi, deci, despre o adevărată explozie demografică, ceea ce a însemnat, pe de o parte, creşterea semnificativă a cererii pe piaţa internă şi, pe de alta parte, o creştere importantă a numărului de persoane care constituie forţa de muncă, în special pentru categoriile de vârsta tânară.

Principala activitate economica în Anglia secolului XVIII era agricultura, care pâna la mijlocul secolului al XVIII-lea s-a dezvoltat într-un ritm relativ lent cu mijloacele de producţie tradiţionale, care aveau productivitate scăzută. Odată cu declanşarea Revoluţiei Industriale, s-au realizat o serie de transformări în agricultură, transformări care au fost favorizate de schimbarea regimului proprietăţii funciare şi de existenţa unui sistem bancar suficient de puternic, capabil să susţină creditele necesare dezvoltării agriculturii. S-au constituit fermele de dimensiuni mari, adică marea proprietate funciară, prin exproprierea ţăranilor care deţineau proprietăţii de dimensiuni mici sau prin răscumpărare.

Ţăranii expropriaţi au constituit o importantă forţă de muncă, ei angajându-se fie ca muncitori agricoli, fie ca muncitori în industrie. S-au dezvoltat industria textilă şi industria alimentară, în special a cărnii. Dezvoltarea industriei textile a impus mai departe dezvoltarea industriei chimice, la început aceasta fiind orientată către produsele utilizate în prelucrarea şi vopsirea fibrelor textile. De asemenea, au fost impulsionate industria metalurgică (pe baza resurselor de cărbune şi de minereu de fier, cu inovaţii privind fabricarea cocsului) şi industria constructoare de maşini, ca urmare a creşterii cererii totale de utilaje.

Creşterea producţiei industriale a determinat dezvoltarea transporturilor. În mod special s-au dezvoltat transporturile feroviare, pornind de la neecsitatea de a transporta cărbunii extraşi din mine către centrele de prelucrare. Prima locomotivă cu aburi din lume a fost pusă în funcţiune în Anglia în anul 1775. Societăţile producătoare de locomotive şi vagoane au avut creşteri

semnificative de producţie, în acea perioada în Anglia construindu-se peste 11.000 de km de cale ferată. Existau aproape 300 de societăţi comerciale în acest domeniu, deosebit de profitabile.

Anglia a devenit la încheierea Revoluţiei Industriale una dintre marile puteri economice ale lumii, iar Londra a devenit cel mai important centru financiar. La începutul anilor 1840, se consideră că Anglia a depăşit perioada Revoluţiei Industriale, trecând într-o etapă superioară, aceea de industrializare, în care industria a devenit ramura economică principală.

3.3. Manifestarea Revoluţiei Industriale în Germania

Revoluţia Industrială s-a manifestat în Germania în cursul secolului al XIX-lea. Cea mai importantă ramură a economiei germane era agricultura, ca şi în celelalte state, dar, spre deosebire de acestea, în Germania erau mai dezvoltate şi activităţile meşteşugăreşti, precum şi manufacturile. Un rol deosebit în cursul Revoluţiei Industriale l-au avut masurile protecţioniste practicate de stat.

Dezvoltarea industriei a început, la fel ca şi în celelalte ţări, cu dezvoltarea industriei textile, dar foarte rapid a fost impulsionată şi industria grea, prelucratoare, în special industria metalurgică, a construcţiilor de maşini şi chimică.

Statul a încurajat dezvoltarea activităţiilor de cercetare ştiinţifică, care au accelerat progresul tehnic şi, deasemenea, a urmărit perfecţionarea învăţământului de toate gradele, în principal a celui tehnic superior. Dezvoltarea industrială a determinat şi în Germania dezvoltarea transporturilor, cu deosebire a celor feroviare, care asigurau legătura între centrele dezvoltate industrial.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, economia Germaniei a devenit o economie industrial-agrară, depşind forţa economică a Angliei.

3.4. Manifestarea Revoluţiei Industriale în Franţa

Revoluţia Industrială s-a manifestat lent în Franţa, activitatea economică fiind afectată de numeroasele războaie napoleoniene, care au distrus importante capacităţi de producţie şi au presupus

cheltuieli însemnate în scopuri neproductive, pentru întreţinerea armatelor. Productivitatea era scazută, atât în industrie cât şi în agricultură, iar gradul de urbanizare era inferior altor ţări europene mai dezvoltate.

Principala activitate economică era agricultura, care a rămas şi în continuare ramura de bază a economiei naţionale franceze, inclusiv la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Activităţile industriale s-au dezvoltat lent, desfăşurându-se în general în cadrul unor întreprinderi de dimensiuni foarte reduse, cu până la 5 muncitori fiecare. Activitatea industrială s-a dezvoltat semnificativ abia începând cu a doua jumătate a secolului XIX: industria metalurgică (în special producţia de oţel), chimică, a autovehiculelor.

3.5. Manifestarea Revoluţiei Industriale în Rusia

Prin reforma agrară din anul 1861, s-a constituit proprietatea funciară obştească, care a permis o mai bună organizare a activităţii agricole şi a contribuit la reţinerea unui număr mai mare de indivizi în mediul rural. Industria s-a dezvoltat doar în anumite zone, în principal industria textilă pe baza bumbacului cultivat în zonele sudice ale ţării şi industria alimentară. Exploatatea fierului, cărbunilor şi petrolului au contribuit la dezvoltarea industriei grele. Produsele industriale erau folosite într-o proporţie relativ ridicată pentru export.

S-au dezvoltat şi transporturile, în special cele feroviare, însa reţeaua căilor ferate, care a atins 60,000 km înainte de Primul Război Mondial, era totusi insuficientă în raport cu întinderea teritoriului. Transporturile feroviare erau concentrate în anumite rute care făceau legatura în principal între zonele dezvoltate industrial.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, economia Rusiei era o economie agrar-industrială, cu câteva zone dezvoltate industrial.

3.6. Manifestarea Revoluţiei Industriale în S.U.A.

În cursul secolului al XIX-lea, populaţia S.U.A. a crescut de la 4 milioane de locuitori la 100 milioane de locuitori, în principal datorită creşterii natalităţii şi a fenomenului de migraţie aflat în

creştere. Explo9zia demografică a impulsionat dezvoltarea agriculturii, care a fost favorizată şi de fertilitatea deosebită a solului, precum şi de existenţa unor suprafeţe foarte mari de teren disponibile.

Pe baza produselor agricole s-au dezvoltat industria alimentară în special în jumatatea nordică a SUA şi industria textilă, pe baza bumbacului, în special în jumatatea sudică. Ulterior au fost impulsionate şi celelalte ramuri ale industriei, S.U.A. fiind prima ţară unde s-a început exploatarea petrolului pe cale industrială, la jumătatea secolului XIX.

S-au dezvoltat în mod deosebit transporturile feroviare, acţiunile societăţilor din acest domeniu fiind mult mai profitabile la bursele de valori decât acţiunile societăţilor industriale. În SUA transporturile feroviare s-au dezvoltat numai pe baza capitalului privat, spre deosebire de Europa, unde o pondere importantă din capitalul total o deţinea statul.

3.7. Manifestarea Revoluţiei Industriale în Japonia

Japonia a avut una dintr4e cele mai rapide evoluţii pe plan mondial. Ea a trecut în decurs de 30 de ani de la statutul de ţară feudală la cel de stat capitalist modern.

Puterea imperiala a fost preocupată de dezvoltarea proprietăţii private şi de creşterea calificării tuturor categoriilor de muncitori, ceea ce a însemnat dezvoltarea învăţământului de toate gradele.

Dezvoltarea industriei s-a făcut, începând cu cea textilă, în special pe baza mătăsii şi a bumbacului procurat din import. Ulterior a fost impulsionată şi industria grea (metalurgică, a construcţiilor de maşini, a construcţiilor navale), care a condus la dezvoltarea transporturilor, atât a celor feroviare cât şi a celor navale.