Curs Info Economica

Cuprins1.Sisteme de calcul..............................................................................................7

1.1.Tipuri de sisteme de calcul.......................................................................71.2.Computerul personal – hardware..............................................................9

1.2.1.Compontente hardware principale:...................................................91.2.2.Dispozitive periferice......................................................................16

1.3.Computerul personal – software.............................................................211.3.1.Sistemul de operare........................................................................211.3.2.Aplicații / programe.........................................................................26

1.4.Utilizare PC - Concepte și operații de bază.............................................271.4.1.Organizarea informației..................................................................271.4.2.Meniul contextual...........................................................................331.4.3.Gestiunea fişierelor.........................................................................351.4.4.Utilizarea și modificarea imaginilor digitale...................................38

2. Concepte internet, servicii de bază................................................................422.1.Fundamentele unui sit web.....................................................................42

2.1.1.Ce este și pentru ce folosim un sit web...........................................422.1.2.Html................................................................................................432.1.3.Browserul internet..........................................................................442.1.4.Adrese de internet și nume de domenii...........................................46

2.2.Căutare pe internet.................................................................................482.2.1.Informații practice privind căutarea Google...................................49

2.3.Poșta electronică (e-mail)........................................................................542.3.1.Concepte de bază și sfaturi legate de e-mail...................................542.3.2.Clienți de e-mail..............................................................................57

3.Procesarea documentelor...............................................................................583.1.Eficiența documentelor...........................................................................58

3.1.1.Structura documentului..................................................................593.1.2.Reprezentarea vizuală a structurii logice........................................603.1.3.Exemplificare..................................................................................62

3.2.Reprezentativitatea documentelor..........................................................643.3.Stiluri și formatare..................................................................................65

3.3.1.Formatarea......................................................................................653.3.2.Stiluri..............................................................................................70

3.4.Indecși și referințe..................................................................................72

5

3.5.Aplicații / programe principale................................................................753.5.1.Ms. Word.........................................................................................753.5.2.Libre Office Writer..........................................................................763.5.3.Google Documents..........................................................................77

3.6.Publicarea documentelor........................................................................783.6.1.Formate de fișiere...........................................................................783.6.2.Compatibilitate şi conversii.............................................................793.6.3.Formatul PDF..................................................................................80

4.Calcul tabelar.................................................................................................824.1.Gerneralități, concepte principale..........................................................82

4.1.1.Foaia de calcul (sheet)....................................................................834.1.2.Celule / referințe.............................................................................834.1.3.Organizarea / filtrarea datelor........................................................854.1.4.Expresii de calcul și funcții.............................................................92

4.2.Programe principale...............................................................................944.2.1.Ms. Excel.........................................................................................944.2.2.Libre Office Calc.............................................................................954.2.3.Google Sheets.................................................................................96

5.Realizarea Prezentărilor.................................................................................975.1.Concepte tehnice privind realizarea prezentărilor..................................98

5.1.1.Slide master (coordonatorul de slideuri).........................................985.1.2.Outline / schița prezentării............................................................1005.1.3.Aspect general și poziționare........................................................101

5.2.Programe principale.............................................................................1025.2.1.Microsoft PowerPoint....................................................................1025.2.2.Libre Office Impress......................................................................1035.2.3.Google Presentation......................................................................103

6.Concepte avansate de internet.....................................................................1056.1.Servicii de stocare / partajare a fișierelor.............................................1056.2.Aplicații bazate pe internet...................................................................1076.3.Marketing prin e-mail...........................................................................108

6.3.1.SPAM. Prevenirea SPAM-ului........................................................1096.3.2.Programe pentru marketing prin e-mail........................................110

6.4.Sisteme de gestiune a conținutului.......................................................1116.5.E-commerce - comerț electronic...........................................................113

7.Sisteme informaționale.................................................................................115

6

7.1.Tpuri de sisteme informaționale...........................................................1167.1.1.Sisteme de procesare a tranzacțiilor (SPT)...................................1177.1.2.Sisteme informaționale pentru management (SIM)......................1177.1.3.Sisteme pentru sprijinul deciziilor (SSD)......................................1187.1.4.Sisteme pentru activitatea executivă............................................118

7

Tehnologia informației pentru economiști

1. SISTEME DE CALCUL

Un sistem de calcul este definit ca o unitate

funcțională alcătuită din computerul propriu-zis

(dispozitivele fizice – hardware) completat cu

dispozitive periferice (pentru introducerea și

afișarea datelor) și software (aplicații / programe

ce sunt capabile să prelucreze date și să

realizeze diferite activități).

1.1. Tipuri de sisteme de calcul

Sistemele de calcul (SC) nu sunt doar calculatoarele personale (PC) cu

care suntem toți obișnuiți. Există diferite tipuri de SC, împărțite după

dimensiuni, capacitate de procesare și scop. Câteva dintre tipurile

interesante de SC (diferite de PC) sunt:

• Mainframe-uri & supercomputere

Sisteme mari și foarte puternice utilizate pentru calcule intense

și baze de date de dimensiuni extrem de mari. Mainframe-urile

sunt în general de dimensiunea unui dulap, pe când

supercalculatoarele ocupă o cameră întreagă.

9

Asist. Univ. Dr. Ciprian Cucu

• Servere

Serverul este un sistem de calcul specializat, care are putere de

proesare și capacitate de stocare peste medie, pentru a putea

oferi servicii de calcul mai multor utilizatori în același timp. Un

server folosește software specific pentru a deservi utilizatorii.

Cele mai obișnuite tipuri de server sunt serverele web – orice

website disponbil pe internet este găzduit pe un asemenea

server; alte variante de servere pot fi servere de fișiere sau

servere de aplicații.

• Sisteme mobile

În perioada recentă se observă un interes crescut pentru

miniaturizare și portabilitate. Laptopurile (notebooks) sunt cele

mai comune sisteme portabile, dar putem considera mini-

laptopurile (sisteme cu diagonală de maxim 10 inch și putere de

procesare redusă) o categorie distinctă1. Smartphone-urile -

telefoanele moderne (iPhone, Android) – sunt de asemenea

sisteme de calcul mobile; un smartphone produs în 2014 are

putere de procesare, capacitate de stocare și aplicații peste un

computer desktop produs înainte de anul 2000.

1 În limba engleză se face o diferen ă între ț laptop, notebook i netbook. ș Laptopul este un computer mobil în general de dimensiuni mari, cu putere de procesare asemănătoare computerelor PC (desktop); un notebook are în general putere de procesare similară unui laptop dar este mai mic i mai u or (dar i mai scump); un netbook este mai mic iș ș ș șmai u or decât un netbook dar nu are aceea i putere de procesare, fiind în general ș șrecomandat pentru activită i de bază – navigare pe internet i editare de documente. În ț șlimba română, laptopurile i notebook-urile nu sunt diferen iate, iar netbook-urile sunt ș țdenumite mini-laptopuri.

10


• Sisteme integrate (embedded): calculatoare ce funcționează

în interiorul altor dispozitive sau aparate. Acestea au funcții

limitate și foarte specifice și capacitate limitată, nefiind

destinate utilizării directe de către utilizator. Exemplele cele mai

cunoscute includ sistemele integrate în bancomate sau în

autoturisme.

1.2. Computerul personal – hardware

Computerul personal standard este

construit ca o unitate – o cutie

(carcasă) care cuprinde diferite

componente, conectate între ele prin

diferite tipuri de cabluri.

Componentele principale dintr-un PC

sunt: placa de bază, procesorul,

memoria internă, dispozitivele de

stocare și diverse plăci de extensie.

1.2.1. Compontente hardware principale:

• Placa de bază este componenta principală dintr-un PC; scopul

ei este de a conecta tot restul componentelor și de asigra fluxul

datelor între acestea. Componentele sunt conectate la placa de

bază prin diferite tipuri de prize (soket), sloturi sau conectori. O

placă de bază poate fi construită într-o varietate de dimensiuni și

configurări.

11


Pentru a înțelege mai bine structura unei plăci de bază și conexiunea

componentelor, figura 2 arată o schemă generică.

12

Fig. 1: Placa de bază standard (sursa: wikimedia)


13

Figura 2: Schema generică a unei plăci de bază(sursa: wikipedia)


• Procesorul este considerat creierul unui PC. Procesorul face

toate calculele aritmetice și matematice necesare îndeplinirii

instrucțiunilor cerute de programe.

Figura 3 arată organizarea internă a unui procesor: datele și

instrucțiunile sunt primite de la memoria internă și decodate; o

parte din date sunt stocate în regiștri (o memorie specială din

CPU); totul este procesat în ALU – arithmetic logic unit.

14

Fig. 3: Schemă CPU (wikimedia)

Instruction Fetcher

Memory Interface

Instruction Decoder

Registersto

memory

ALU


• Memoria internă este utilizată pentru a păstra datele unei

aplicații în timp ce aceasta este activă. Orice program care

rulează pe un PC este deschis în memoria internă, cunoscută și

sub denumirea de RAM (Random Access Memory). Acest tip de

memorie este întotdeauna golită (conținutul ei este șters) când

computerul este oprit. Nu confundați acest tip de memorie cu

spațiul de stocare, de pe HardDisk.

• Hard disk-ul este principala compoentă de stocare a datelor, ce

oferă o stocare permanentă (conținutul nu se șterge la oprirea

sistemului). Hard-urile standard sunt construite din unul sau mai

multe discuri magnetice (vei Fig. 5) și un braț de citire/scriere

care se deplasează deasupra discurilor în rotație.

Sistemele noi au în locul hard disk-urilor clasice dispozitive

denumite SSD (Solid State Drive) care funcționează pe

principii similare memoriei interne, dar totuși stochează datele

permanent. SSD-urile nu au părți în mișcare și nici suprafețe

magnetice, fiind astfel mai rapide, mai silențioase și mai

rezistente decât HDD-urile.

15

Fig. 4: Procesor Intel i7 (sursa: Intel)


• Unitatea CD / DVD: cele mai multe sisteme sunt încă echipate

cu unități optice ce folosesc laser pentru a scrie sau citi CD-uri

sau DVD-uri. Discurile propriu-zise pot fi de tipuri diferite CD-R /

DVD-R (pot fi doar citite), CD-RW / DVD-RW (pot fi și rescrise).

Pe lângă discurile standard CD / DVD, există și discuri ce

stochează datele la o densitate crescută, cum ar fi HD DVD sau

discurile Blu-ray.

• Unitatea de dischetă este un mediu de stocare obișnuit în anii

'90, dar care nu se mai utilizează. Disketele foloseau stocare

magnetică și aveau capacitate redusă de stocare (1.44MB),

viteză redusă de acces și o rată mare de erori.

16

Fig. 5: HDD tradițional vs. SSD (sursa: http://www.totuldesprecalculatoare.ro/hdd-vs-ssd/)


Unitate de dischetă și dischete. (wikipedia.org)

• Plăci de extensie: deși multe PC-uri au cipuri integrate pentru

a gestiona anumite procese (ex. audoio / video), pentru o

performață crescută se pot instala plăci de extensie. Pe placa de

bază, în sloturi specifice, se pot monta plăci dedicate cu diferite

scopuri: plăci video, plăci de sunet, plăci de rețea (inclusiv plăci

cu modul wireless).

1.2.2. Dispozitive periferice

Perifericele se referă la orice dispozitiv care nu este conținut în

interiorul cutiei principale2. Funcția lor principală este de a permite

utilizatorilor să interacționeze cu sistemul pentru a rula aplicații.

Dispozitivele periferice se împart în trei categorii principale: de intrare,

de ieșire și de stocare.

2 Există o dezbatere în informatică despre definirea exactă a termenului dispozitiv periferic, considerând că unele componente care sunt con inute în cutie pot fi extensii țcare nu sunt indispensabile func ionării computerului. Totu i, în ceea ce prive te acest ț ș șcurs, această distinc ie este irelevantă.ț

17


• Periferice de intrare:

◦ Tastatura: este dispozitivul de intrare principal pentru orice

PC. Permite introducerea de text și lansarea de comenzi prin

butoane specifice.

◦ Mausul: este cea mai importantă unealtă a modului de

interfață grafică a unui PC (denumit în engleză GUI:

graphical user interface). Acesta permite utilizatorului să

interacționeze cu butoane, meniuri de aplicație și alte

elemente grafice.

◦ Scanerul: permite realizarea unor copii digitale a unor

imagini (sau documente) disponibile fizic (pe hârtie sau

uneori film fotografic).

◦ Microfonul: permite introducerea de informații audio.

◦ Camera web: permite introducerea de informații audio-video

(majoritatea camerelor web au și microfon încorporat).

◦ Tableta grafică: dispozitiv sub forma unei plăci care permite

preluarea de către sistem a ilustrațiilor și graficelor făcute de

mână; desenele se realizează printr-un creion electronic

specializat, care permite o manipulare mai facilă a desenelor

dorite.

◦ Cititorul de cod de bare: dispozitiv care permie introducerea

automatizată a diferitor coduri tipărite. Este utilizat cel mai

des în industria de vânzări cu amănuntul (magazine,

supermarketuri).

18


• Periferice de ieșire:

◦ Monitorul: computerele pot fi contectate la o gamă largă de

monitoare și proiectoare. Tipurile principale de monitoare

sunt monitoarele CRT, monitoarele LCD, monitoarele cu

plasmă și monitoarele OLED.

▪ Monitoare CRT (Cathode ray tube): acest tip de monitor

folosește un tub vidat care conține un tun de electroni și

un ecran fluorescent pentru a crea imagini. Acest tip de

monitoare se folosesc tot mai puțin, fiind înlocuite de

monitoare LCD sau cu plasmă.

▪ Monitoare LCD (Liquid Crystal Displays): sunt construite

din segmente umplute cu cristale lichide poziționate în

fața unei surse de lumină pentru a crea imagini.

▪ Monitoare cu plasmă: sunt bazate pe celule cu gaz

ionizat; prin modificarea curentului electric care trece

prin acestea, se produc diferite culori care crează

imaginile.

▪ Monitoare OLED (Organic Light-Emitting Diode) : sunt

construite folosind straturi dintr-o peliculă specializată ce

emite lumină când primește curent electric.

19

Fig. 6: Monitoare CRT / LCD (wikipedia.org)


◦ Imprimanta: permite afișarea datelor de ieșire (rezultatelor)

pe hârtie sau alte materiale (ex. Folii plastic). O imprimantă

poate fi conectată direct la PC sau poate fi partajată în rețea

pentru a fi accesată de mai multe computere. Tipurile

principale de imprimante sunt imprimantele matriciale,

inkjet (cu jet de cerneală) și laser.

▪ Imprimantele matriciale (fig. 7/1) tipăresc prin impact,

folosind un cap de tipărire ce conține mai multe ace

metalice ce lovesc o bandă impregnată cu cerneală (ink-

ribbon) poziționată în fața hârtiei.

▪ Imprimantele inkjet (fig. 7/2) tipăresc prin suflarea

cernelii conținute în cartușe (cartridge) în modele

specifice. Aceste imprimante sunt cele mai utilizate în

prezent, în special datorită rației calitate / preț.

▪ Imprimantele laser (fig. 7/3) folosesc laser pentru a

proiecta semnele ce trebuie a fi tipărite pe un tambur

cilindric care se rotește. Tamburul este apoi încărcat

electric în zonele marcate cu laser. Cerneala conținută

este sub formă de praf, care se lipește de zonele

electrificate din tambur, urmând să fie imprimate pe

hârtie.

20


• Periferice de stocare:

◦ HDD extern: un hard disk poate fi folosit ca dispozitiv extern,

pe lângă cel conținut în interiorul unității PC. Un hard-disk-ul

extern se montează într-o cutie specială cu un conector (de

obicei de tip USB).

◦ Memoria flash (stick memorie): sunt dispozitive de stocare

externe ce funcționează similar SSD-urilor. Aceste dispozitive

se contectează la portul USB.

21

Figura 7: Imprimante (en.wikipedia.org)


1.3. Computerul personal – software

1.3.1. Sistemul de operare

Sistemul de operare (SO) este programul principal al unui calculator.

Este primul program care pornește (automat) la pornirea calculatorului

și dă utilizatorului acces la alte aplicații. Orice program rulat de

utilizator (ex. browser internet, procesor de text) vor fi lansate de către

sistemul de operare.

Sistemul de operare este responsabil și cu accesul la fișiere, sau cu

recunoașterea perifericelor; de asemenea gestionează resursele

sistemului cum ar fi memoria internă și puterea de procesare: pe un

calculator pot rula în același timp mai multe aplicații (multitasking), iar

sistemul de operare este cel care decide cum se împart resursele între

aplicațiile executate. Cele mai cunoscute sisteme de operare sunt Ms

Windows, Mac Os și Linux, fiecare având diferite versiuni.

Ms. Windows

Seria de sisteme de operare Microsoft Windows a fost începută în 1985,

cu lansarea sistemului Windows 1.0. În prezent (2014), sistemele

Windows cuprind aproximativ 90% din calculatoarele folosite. Cea mai

recentă versiune este Windows 8, dar cea mai populară versiune

rămâne încă Windows 7.

22


Avantaje:

• Bază de aplicații crescută: cele mai multe aplicații și jocuri sunt

dezvoltate pentru Ms. Windows.

• Compatibilitate: cei mai mulți producători hardware oferă o

integrare bună cu Ms. Windows.

Limitări:

• Siguranță: deși îmbunătățită de la versiunile mai vechi, rămân o

serie de preocupări privind securitatea sistemului. Cei mai mulți

23

Figura 8: Windows 7


viruși informatici (precum și alte tipuri de programe malițioase)

țintesc sistemul Windows, deci programele antivirus trebuie să

fie continuu active și păstrate actualizate.

• Utilizarea resurselor: pentru a funcționa în condiții optime, un

PC cu Windows necesită resurse (memorie, CPU) peste medie.

• Preț: Sistemul Windows costă în general între 100 Euro și 300

Euro, în funcție de versiune și țara de achiziție.

Mac OS

Sistemul Mac OS, dezvoltat de firma Apple a fost primul SO care a

implementat o interfață grafică (din 1984). Acest sistem este disponibil

pe computere fabricate de firma Apple, care au o serie de diferențe de

construcție față de PC-urile standard. Mac OS nu are versiune oficială

pentru PC, dar există versiuni neoficiale ce pot fi testate.

24

Figura 9: Mac OS 10 (wikipedia.org)


Avantaje:

• Accent pe uzabilitate și design: Mac OS a fost în general văzut

ca un lider în domeniul ușurinței în utilizare și a aspectului

interfeței.

• Aplicații puternice pe anumite domenii: în timp ce Ms Windows

este recunoscut ca fiind orientat mai mult înspre aplicații de

birou (creare de documente, calcul tabelar, aplicații pentru

afaceri), Mac OS este orientat spre utilizatorii cu înclinații

artistice, oferind aplicații puternice de editare foto sau audio-

video. Majoritatea aplicațiilor obișnuite (ex. Ms Office, Firefox)

au versiuni separate pentru Mac OS.

• Siguranță: Mac OS este considerat mai sigur decât Windows. De

asemenea există mai puțini viruși pentru sisteme Mac.

Limitări:

• Lock-in: Mac OS este disponibil doar pentru computerele

produse de Apple, limitând opțiuniele utilizatorilor în ceea ce

privește configurația posibilă a computerului.

• Preț: Calculatoarele Apple (care includ sistemul de operare) sunt

printre cele mai scumpe disponibile pe piață.

Linux

Sistemul de operare Linux este disponibil în mai multe distribuții -

variante ale sistemului care folosesc aceleași comenzi de bază (kernel)

dar diferă la uneltele disponibile și interfața cu utilizatorul. Dezvoltarea

sistemului a început în 1991, ca un proiect open source - care permite

oricui accesul la codul sursă și chiar modificarea acestuia. Sistemul

25


Linux a fost construit inițial pentru servere și a fost adaptat recent

computerelor standard, devenind o alternativă gratuită la Ms. Windows

sau Mac OS.

Cea mai populară distribuție este în prezent Ubuntu Linux, dezvoltată

de o comunitate de programatori sprijiniți de compania Canonical.

Avantaje:

• Siguranță și stabilitate: deși dezbaterea pe acest subiect este

dificil de tranșat, se consideră că sistemele Linux sunt mai

sigure și mai puțin predispuse la erori față de sistemele Windows

sau Mac OS.

• Preț: Sistemul Linux este gratuit, cu excepția unor versiuni

specializate pentru îndreprinderi.

26

Figura 10: Typical Ubuntu 12.10 Desktop


Limitări:

• Aplicații și compatibilitate: doar o parte din aplicațiile obișnuite

utilizatorilor de Windows au versiuni pentru Linux. Programe ca

Firefox, VLC media player, sau Libre Office au versiuni speciale

pentru Linux, însă multe programe specializate (ex. Ms. Office,

Adobe Photoshop) nu oferă o astfel de versiune. Astfel de

programe pot fi rulate în mod emulat – adică se pot executa

versiunile de windows în cadrul unui alt program3 care

simulează mediul Windows, dar asta poate duce la scăderea

performanței. Pentru Linux există și aplicații alternative

contruite specific: în loc de Ms. Office se poate folosi Libre

Office, în loc de Adobe Photoshop se poate folosi Gimp, iar

Adobe Illustrator poate fi înlocuit cu Inkscape.

1.3.2. Aplicații / programe

Toate operațiile pe care le poate face un utilizator cu un sistem de

calcul sunt derulate prin aplicații software specializate. Cele mai

obișnuite programe sunt browserul de internet, programele utilizate

pentru redare audio-video (playere de muzică sau filme), programele

pentru gestiunea imaginilor și pentru editare foto, cele utilizate pentru

crearea documentelor, gestiunea datelor, calcule financiare, rularea

clipurilor audio sau audio-video, procesare foto, audio sau audio-video.

Pentru firme există diferite aplicații specializate, focalizate pe domeniile

de contabilitate, management, marketing și așa mai departe.

Majoritatea aplicațiilor sunt ușor de utilizat, au o interfață intuitivă.

Câteva astfel de aplicații vor fi descrise în secțunile următoare.

3 Există mai multe programe emulator, dintre care cel mai cunoscut este WINE (https://www.winehq.org/), un program prin care se pot rula cu sucess multe aplica ii țcum ar fi Ms. Office, Adobe Photoshop, 3D Studio Max dar i jocuri ca Starcraft II, șWorld of Warcraft etc.

27

https://www.winehq.org/


1.4. Utilizare PC - Concepte și operații de bază

1.4.1. Organizarea informației

Datele stocate în memoria unui calculator (pe hard – disk) sunt

organizate, pentru o mai uşoară identificare, în fişiere. Un referat scris

în Ms. Word este un fişier. O prezentare în MS. PowerPoint (cu text,

poze şi chiar sunete) este un fişier. O poză, o melodie, un film – fiecare

unitate de date ce poate fi utilizată este un fişier.

Pentru a face structura mai clară, fişierele sunt organizate în foldere

sau directoare ca și cum fișele sau dosarele sunt organizate în sertarele

unui spațiu de depozitare.

Harddiskul calculatorului este împărţit la instalarea sistemului de

operare în partiţii – fiecare partiție fiind ulterior văzută ca un disc

separat. Acest proces este recomandat în special pentru a separa zona

rezervată sistemului de operare de fișierele utilizatorului.

Sistemele de operare tratează partițiile în mod diferit. În sistemele Ms.

Windows, partiţiile sunt numite cu litere, începând cu litera C. În

general A si B sunt rezervate pentru floppy disk (dischete magnetice),

partiţiile hardului sunt C, D, E (pot fi mai puţine sau mai multe după

cum stabileste administratorul), iar după partiţiile hardului, în

continuare sunt numerotate unităţile optine (CD-Rom, DVD-ROM şi

writere de CD-uri sau DVD-uri). Acestea pot fi identificate facil folosind

MyComputer de pe Desktop. Fișierele și foldere sunt scrise apoi în orice

28


locație de pe o partiție, cu fișierele și foldere de sistem (ex. Windows,

Program Files) fiind în general scrise implicit pe prima partiție.

În sistemele Linux și MacOs, organizarea fișierelor și partițiilor se face

diferit. La instalarea sistemului este creată o structură fixă de foldere

organizate după scop (ex. folderul boot conține fișierele de pornire,

folderul bin conține doar fișiere executabile de sistem etc).

În această structură standard se va găsi un folder home în care fiecare

utilizator al PC-ului poate avea un folder personal disponibil doar

pentru utilizatorul corespunzător. De exemplu dacă imaginăm un

computer cu Linux / MacOs utilizat de doi frați Alin și Andrei, aceștia

pot avea câte un user separat și deci un folder personal separat

(/home/alin respectiv /home/andrei). În aceste foldere, userii pot scrie,

29

Figura 11: Partiții în Windows7 - My Computer


șterge și modifica fișierele după necesități, în afara acestor foldere nu

au acces decât limitat pentru a nu strica sistemul.

În Linux / Mac OS partițiile nu sunt utilizate direct de către useri (care

după cum am arătat mai sus folosesc doar folderul lor personal).

Fiecare partiție este asociată la instalare cu o anumită locație din

structura fixă de foldere introdusă mai sus, minimul fiind asocierea unei

partiții cu punctul de bază (rădăcina) acestei structuri notată cu semnul

„/”. Figura 12 arată folderul personal al unui utilizator. În Linux,

punctul de start, echivalentul pentru „My Computer” este acest folder

„home”.

30

Figure 12: Folderul home într-un sistem Linux


Indiferent de sistemul de operare, structura fişierelor şi directoarelor

de pe fiecare partiţie este de tip arborescent, adică se pleacă de la o

rădăcină şi se ramifică – fiecare folder(director) putând conţine alte

foldere.

În sistemele Windows, fiecare partiție are o rădăcină - ex. C:\ sau D:\

unde C: și D: sunt indicii de partiție și simbolul „\” (back slash)

marchează rădăcina. În sistemele Linux / MacOs, având o structură fixă

de fișiere, există o singură rădăcină marcată prin simbolul „/” (slash).

Pentru a accesa un fișier / folder, userul trebuie să pornească de la

rădăcină și să parcurgă foldere intermediare; notația formată din

rădăcină și toate folderele intermediare parcurse pentru a accesa un

fișier / folder se numește calea fișierului/folderului (path). Folderele

intermediare sunt separate în această notație cu simbolul utilizat

pentru rădăcină (/ în windows și \ în Linux și MacOS).

Exemple de cale:

• windows: D:\Muzica\Radiohead\inrainbows\15step.mp3

• linux: /home/cipri/Muzica/Radiohead/inrainbows/15step.mp3

(unde „cipri” este numele userului)

Figura 13 ilustrează structura arborescentă pe un sistem Windos7,

partiția C. În zona din stânga se observă poziția folderelor, în partea

dreaptă conținutul folderului selectat.

31


Extensii

Denumirea unui fişier poate fi alcătuită din litere şi cifre şi este stabilită

după bunul plac al utilizatorului care crează fişierul. Fişierele se crează

cu ajutorul programelor (salvarea unui text în Word crează fişierul,

salvarea unei aplicaţii Excel, înregistrarea cu un program a sunetului),

prin copiere de pe alte dispozitive sau download.

Denumirea completă a unui fişier, alătură numelui dat de utilizator o

extensie formată in general din trei litere, separată prin punct de restul

numelui (ex. „referat.docx” / „15step.mp3”).

32

Figure 13: Structura arborescentă (Windows 7)


Rolul extensiei este de a asocia un fişier cu un anumit program, astfel

încât la dublu-click pe un fișier se va deschide programul asociat și în

acel program se va deschide fișierul.

În general această asociere este făcută de programele propriu-zise, la

instalarea lor. Astfel, la instalarea MsWord, fișierele .docx vor fi asociate

cu programul MsWord, la instalarea Winamp, fișierele .mp3 vor fi

asociate cu acest program, la instalarea VLC player fișierele .avi sau

.mpg vor fi asociate cu acest program etc. De multe ori putem avea mai

multe programe care pot deschide un fișier – de exemplu fișierele .avi

pot fi deschise de MediaPlayer sau VLC Player, iar de obicei, ultimul

program instalat este cel care preia asocierea.

33

Figure 14: Deschidere cu alt program decât cel asociat


Utilizatorul poate forța deschiderea cu alt program făcând click dreapta

pe fișier și alegând opțiunea „open with” (care deschide o fereastră

similară cu imaginea din figura 14). Dacă se bifează și caseta „Always

use the selected program....”, asocierea va fi schimbată.

Extensii uzuale:

• .docx – fişiere Ms Word

• .exe – fişiere executabile (rulează aplicaţii)

• . xlsx – fişiere Excel

• .html, .htm, .php, .asp – pagini web

• .ppt – fişiere Powerpoint

• .pdf – fişiere adobe acrobat

• .mp3, .aac, .wav – sunete, muzică

• .rar, .zip, .ace – arhive, fişiere comprimate

• .avi, .mpg – filme

• .jpg, .gif, .bmp, .tif – imagini

Uneori nu ne sunt arătate exensiile fişierelor ci doar numele lor pentru

a evita modificarea din greşeală a extensiei sau ştergerea acesteia ceea

ce poate provoca dificultăţi la utiilzarea fişierului.

Un fișier fără extensie sau care are asocierea eronată este încă

utilizabil, dar nu se mai poate deschide cu dublu-click. Se poate folosi

varianta descrisă anterior (click-dreapta > open with) sau se poate

deschide programul cu care a fost creat fișierul și din program se poate

deschide fișierul.

1.4.2. Meniul contextual

Este una din cele mai importante funcţii din orice sistem de operare sau

aplicațiie software. Meniul contextual este acea fereastră care apare la

34


click pe butonul dreapta al mausului și care oferă utilizatorului o serie

de opțiuni. Fereastra – ce apare imediat lângă cursorul mausului – oferă

posibilități diferite, în funcție de zona în care se efectuează clickul

(zona poate fi considerată contextul, de aici numele meniu contextual).

Un click dreapta pe bara de titlu va avea alt efect ca un click dreapta pe

desktop sau un click dreapta într-un folder. Meniul contextual apare şi

în programe (ex. Ms Word / Ms. Excel), unde are funcţii speciale.

Meniul contextual are o serie de opțiuni standard („new” pentru

crearea de noi foldere și fișiere, „copy” / „paste” în cazul meniului afișat

la click dreapta pe un fișier) dar pot exista și opțiuni particulare

(diferite între sisteme), determinate de programele instalate.

35

Figure 15: Exemplu meniu contextual


1.4.3. Gestiunea fişierelor

Copierea / mutarea

Pentru a copia fişiere sau foldere dintr-un zonă în alta, folosim operaţia

de copiere ce poate fi derulată în mai multe moduri:

• folosind meniul contextual: selectăm fișierele și apelăm

opţiunea copy din meniul contextual (click dreapta). Apoi

navigăm spre folderul destinaţie şi apelăm din meniul

contextual opţiunea paste;

• folosind „drag-n-drop” (tragere și plasare) se poate trage un

fișier dintr-o locație în alta;

• folosind combinații de taste: selectăm fișierul apoi - ctrl+c

(copy), după care navigăm la noua destinație și apăsăm ctrl+v

(paste).

Pentru a muta fişiere dintr-un folder în altul, procedeul este similar cu

copierea, doar că în loc de opţiunea copy se foloseşte opţiunea cut.

Există şi shortcut-uri pentru realizarea acestor operaţii (combinaţii de

taste): copy = ctrl+C, paste = ctrl+v, iar cut=ctrl+x.

Arhivarea

Este o operaţie foarte utilă care reduce dimeniunea unui fişier și

permite salvarea mai multor fișiere într-un singur fișier-arhivă. Practic,

orice fişier este format în limbajul calculatorului dintr-o secvenţă de 1 şi

0 (sistemul binar). În acete secvenţe (care au mii de 1 şi 0) sunt găsite

anumite modele predefinite care sunt înlocuite cu alte secvenţe mai

mici, în acest mod reducându-se dimensiunea fişierului (de exemplu 5

de 0 urmate de trei de 1 sunt înlocuite cu doi de 1).

Pentru arhivare se folosesc în general programe speciale cum ar fi 7zip,

36


WinZip, WinRar, WinAce etc. Extensiile cele mai uzuale ale arhivelor

(fişierelor comprimate) sunt .zip, .rar, .ace.

Majoritatea sistemelor de operare permit arhivarea fişierelor fără unul

dintre aceste programe instalate, direct din opțiunile meniului

contextual. În Windows, din meniul contextual (click dreapta) se alege

din submeniul send to opţiunea compressed (zipped) folder, iar în Linux

există în meniul contextual direct opțiunea compress (comprimare).

Anumite fişiere pot fi comprimate mai mult, pe anumite fişiere

compresia funcţionează mai puţin sau chiar de loc. Un fişier comprimat

(cu zip, rar, ace...) nu poate fi utilizat decât după ce este trecut prin

acelaşi algoritm în sens invers (dezarhivare). Dezarhivarea se realizează

tot prin meniul contextual apelat de pe fişierul arhivă.

Un caz special este reprezentat de fişierele .mp3 sau .avi (muzică şi

filme). Acestea nu pot fi comprimate cu zip sau rar (adică compresia nu

reduce nimic din dimensiune) pentru că ele sunt deja comprimate prin

algoritmi speciali (care permit comprimarea şi decomprimarea în timp

real). Adică în timp ce asculţi o melodie sau vezi un film, codecul

decomprimă o porţiune mai mică de o secundă pe care o redă prin

playerul audio sau video iar apoi o comprimă la loc şi decomprimă

următoarea porţiune.

Căutarea fișierelor

Pentru a căuta anumite fișiere (sau foldere), se poate utiliza funcția de

căutare a sistemului de operare („search”) disponibilă în general în

meniul de start principal.

Căutarea fișierelor poate avea o serie de parametri, dintre care cei mai

importanți sunt:

• numele sau o parte din numele fișierului – chiar dacă nu este

cunoscut numele complet, căutarea poate fi flosită pe porțiuni

37


din numele fișierului; pentru rezultate optime se poate utiliza

semnul * care înlocuiește orice (și oricâte caractere). De

exemplu căutarea după „ima*” va găsi fișiere denumite

„imaginar”, „imaginație” și orice alte variante care încep cu

literele ima; căutarea după ”*escu” va returna „Popescu”,

„Ionescu” dar și ”cv engleza popescu”. O altă facilitate este

căutarea după extensie, în care se specifică la nume ”*.ext”,

unde ext este extensia dorită – rezultatul va afișa toate fișierele

care au extensia „ext”.

• Locația de căutare – pentru a nu limita căutarea la o anumită

zonă de fișiere, trebuie definită locația dorită (fie o anumită

partiție, fie tot harddisk-ul).

38

Figure 16: Căutare în Windows 7

loca iaț nume

rezultate


1.4.4. Utilizarea și modificarea imaginilor digitale

Ce este o imagine digitală?

O imagine digitală poate fi imaginată ca o matrice formată din puncte

de diferite culori4, denumite pixeli.

Numărul pixelilor determină rezoluția imaginii definită drept

„capacitatea unei imagini digitale de a reprezenta distinct detaliile

subiectului” (Ragalie, 2008). Rezoluția se exprimă fie ca un produs între

numărul de pixeli pe lățime și nr de pixeli pe înălțime (ex. 1600 x 1200)

sau prin nr. Total de pixeli, exprimat în megapixeli –

1600x1200=1920000 = 1.92 MP.

Calitatea unei imagini este dată întotdeauna de un raport între numărul

de puncte care formează imaginea și densitatea lor. Dacă se dorește de

exemplu tipărirea unei imagini, numărul de pixeli fiind fix, calitatea

imaginii va varia în funcție de dimensiunea finală pe hârtie (cu cât

dimensiunea pe hârtie va fi mai mare, densitatea punctelor va scădea și

astfel și calitatea).

În practică, se face diferență între afișarea în format digital (monitor) și

tipărirea pe hârtie.

În cazul afișării pe ecran se folosește notația ppi (pixeli per inch) care

poate varia de la monitor la monitor dar este în general între 72 și 96.

În general, chiar dacă userii nu realizează, afișarea / vizualizarea

imaginilor pe monitor se face în variantă micșorată (cu zoom < 100%).

Acest fapt devine evident considerând că majoritatea aparatelor foto au

peste 3MP deci produc imagini cu rezoluții peste 2000x1500 care

depășește rezoluția monitoarelor standard ce variază între 1024x768 și

1920x1080.

4 Ne vom referi aici doar la imaginile de tip bitmap, nu la grafica vectorială realizată în programe specializate ca Adobe Illustrator sau altele echivalente.

39


În cazul tipăririi, pentru a obține o imagine clară e nevoie de o

densitate mai mare. În acest caz, densitatea se măsoară în dpi (dots per

inch – puncte per inch), punctele fiind vorba de puncte de imprimare,

nu pixeli (care sunt puncte digitale).

Spațiul de stocare ocupat de imaginile digitale, dimensiunea fișierelor

crește direct proporțional cu rezoluția imaginii, dar este afectat și de

alte caracteristici (de exemplu formatul imaginii – jpg, png sunt formate

comprimate pe când imaginile raw sunt imagini brute, produse de

aparate profesionale și care ocupă mai mult spațiu pe disc).

Imaginile pot fi manipulate în diverse moduri, de la eliminarea unor

părți nedorite la modificarea dimensiunii sau corecții de culoare. Unele

operațiuni pot fi realizate cu programe simple, cum ar fi Paint, pentru

altele este nevoie de programe mai complexe cum ar fi Gimp sau Adobe

Photoshop. Pentru că programul Gimp este disponibil gratuit, mai

simplu decât Photoshop dar mai complex decât Paint, este o variantă

recomandată (se poate descărca de pe http://www.gimp.org/)

Operațiuni de bază cu imagini

Operațiunile principale de care are nevoie un user general sunt tăierea

dintr-o imagine a unei zone relevante - crop și redimensionarea

imaginii - resize.

Crop presupune selectarea zonei care va trebui să rămână din imagine

și aplicarea uneltei pentru a șterge zona din afara selecției (nu

confundați cu opțiuni de tipul cut, în care zona selectată este cea

ștearsă din imaginea inițială și salvată într-o memorie temporară de

unde poate fi refolosită cu comanda paste / ctrl+v dacă este nevoie).

Redimensionarea, denumită resize sau scale (scalare) presupune

redefinirea rezoluției imaginii. Modificarea rezoluției poate afecta

calitatea imaginii – în special la mărirea imaginii peste un anumit prag

40


se va obține o imagine cu aspect neclar / pixelată. La redimensionare

este importantă observarea raportului lățime / înălțime: programele

permit modificarea lor nepoporțională, dar de cele mai multe ori se va

dori respectarea proporției inițiale, altfel imaginea va arăta

distorsionată.

Realizarea capturilor de ecran

Pentru a realiza capturi de ecran se poate utiliza tasta „PrintScreen”

(PrtSc / PrntScrn) care face o imagine a ecranului și o stochează în

memoria temporară.

Pentru a obține fișierul imagine propriu-zis, imaginea trebuie inserată

într-un document (în general se recomandă utilizarea unui program de

editare imagini, ca paint sau gimp) prin comanda „paste” (ctrl+v).

Dacă se dorește capturarea unei singure ferestre de pe ecran (nu a

ecranului complet), se poate utiliza combinația de taste

alt+printscreen. O variantă alternativă este capturarea întregului ecran

și editarea imaginii în programul specializat, pentru a tăia secțiunea

dorită.

41


În verisunile recente de Windows poate fi utilizată și aplicația „Snipping

Tool”, disponibilă în meniul principal. Alte sisteme de operare pot

funcționa diferit și au diverse unelte specializate: în Linux, tasta printr-

screen salvează direct o imagine în folderul specializat (Pictures) din

folderul personal al userului; în plus există aplicația „Screenshot” care

permite captura ecranului, a unei ferestre sau a unei secțiuni

selectabile de utilizator.

42

Figure 17: Operațiunea crop în programul Gimp


2. CONCEPTE INTERNET, SERVICII DE BAZĂ

2.1. Fundamentele unui sit web

2.1.1. Ce este și pentru ce folosim un sit web

Un sit web este o colecție de pagini web ce au o origine comună și sunt

conectate între ele prin linkuri (hyperlinks). O pagină web este de fapt

un simplu fișier salvat pe un server web (un computer specializat care

este pornit continuu, activ online și care rulează aplicații specifice

pentru a răspunde unor cereri multiple de afișare a paginilor web sau a

altor resurse disponibile).

Din punctul de vedere al utilizatorului, o pagină web este un document

ce conține text, imagini sau alte informații (audio / video) și care este

optimizat pentru a fi transmis prin Internet și afișat într-un browser.

Motivul principal pentru care o organizație sau o persoană deține un sit

web este de a prezenta informații online. Un site poate fi mai simplu

sau mai complex, de la o simplă prezentare la aplicații online (de

exemplu Sisteme de Gestiune a Conținuturilor / Content Managent

Systems – CMS, descrise în capitolul Concepte internet avansate).

43


Siturile web pot fi folosite și pentru a vinde produse online sau pentru a

sprijini procesele interne dintr-o organizație (de exemplu firmele pot

folosi aplicații de contabilitate ce funcționează online, fiind sub-

componente ale sitului web al firmei).

2.1.2. Html

Hyper-text markup language (HTML) este un limbaj descriptiv – o

metodă de manipulare a informației (text, imagini, audio/video) –

dedicat publicării documentelor pe internet (sub formă de pagini web).

Browserul internet citește și interpretează codul HTML din pagina web

dorită și determină cum trebuie organizat conținutul și cum este afișat

utilizatorului.

Codul HTML este alcătuit din marcaje / marcatori – litere sau grupuri

de litere și cifre, cuprinse între semnele „<” și „>”.

De exemplu, pentru a defini un paragraf de text se folosește marcajul

<p>, pentru a afișa o imagine se folosește marcajul <img>. Cei mai

mulți marcatori au început și final, marcatorul de final fiind similar cu

cel de început, dar precedat de simbolul „/”. Marcatorul de paragraf

descris mai sus arată deci astfel: <p>Conținut paragraf</p> unde <p>

este marcatorul de început, </p> este marcatorul de final și textul

dintre ele este conținutul (textul propriu-zis). Unii marcatori nu au final;

marcatorul folosit pentru afișarea unei imagini arată astfel <img

src='fiseirimagine' />, unde construcția src='fisierimagine' definește

care imagine va fi afișată.

Exemplul simplu de mai jos ilustrează o mică porțiune dintr-o pagină

web, un document ce conține doar text, cu titlul „Prima pagină web” și

un paragraf de text:

44


<h1>Prima pagină web</h1><p>Acesta este un simplu paragraf,de text care a fi afi at în browser.</p>ș

Este important de menționat că HTML este formatul final al

documentului, în momentul în care este deschisă pagina de către un

utilizator. Proiectarea și dezvoltarea siturilor web implică însă mai

multe concepte, în special pentru că multe situri sunt dinamice -

conținutul este stocat în baze de date și fișierele sitului generează

paginile la fiecare cerere în funcție de anumiți parametri.

2.1.3. Browserul internet

Browserul este o aplicație utilizată pentru a deschide pagini web. Un

astfel de program interpretează fișiser scrise în limbaj HTML, prin care

se definește cum vor fi afișate informațiile (text / imagini). Cele mai

utilizate browsere sunt Mozilla Firefox, Google Chrome și Microsoft

Internet Explorer.

Concepte referitoare la browsere:

• Bara de adrese: se găsește în partea de sus a ferestrei

browserului și permite introducerea unei adrese internet, pentru

a afișa pagina web dorită.

• Pagina principală (home): un browser poate deschide automat o

anumită pagină când este pornit. Această pagină este denumită

pagina principală sau pagina „casă” (homepage). Unele versiuni

de browsere permit înlocuirea paginii principale cu o pagină

care arată ultime pagini web accesate sau paginile accesate în

mod frecvent.

45


• Tab (taburi): Pentru navigare mai facilă, într-o singură fereastră

a unui browser pot fi deschise mai mute pagini de internet,

fiecare într-un anumit tab.

• Extensii, plugin-uri: toate browserele pot fi extinse cu extensii

(sau plugin-uri) – mici aplicații care efectuează funcții specifice

în interiorul browserului. De exemplu, extensia „Add-block”

pentru Firefox ascunde automat reclamele afișate de paginile

web.

• Obs: În browser pot rula aplicații (de exemplu aplicații de

gestiune a facturilor, editoare de text ș.a.) – vezi capitolul 6.2.

46

Fig. 18: Mozilla Firefox


2.1.4. Adrese de internet și nume de domenii

Pentru a fi disponibil pe internet, un site trebuie să fie găzduit pe un

server web. Toate fișierele care alcătuiesc situl trebuie stocate într-o

locație disponibilă online, de unde pot fi accesate prin adresa serverului

și numele fișierului dorit.

Adresa (reală) a unui server este alcătuită dintr-o secvență de patru

numere (mai mici decât 255) separate de punct (ex. 193.231.25.10). O

astfel de adresă se numește adresă IP (internet protocol).

Pentru că ar fi prea dificilă utilizarea IP-urilor pentru accesarea siturilor

web, acestea primesc denumiri unice care sunt asociate adreselor IP.

Denumirea unui site se numește nume de domeniu și este alcătuit din

grupuri de etichete (litere sau secvențe de litere și cifre) separate prin

punct: uab.ro, bbc.co.uk, amazon.com, translate.google.com.

Toate numele de domenii se interpretează de la dreapta la stânga, iar

primul grup (cel mai din dreapta) este denumit top level domain (TLD) -

(domeniu de nivel superior). TLD-ul definește prima informație despre

situl web, fie arătând tipul sitului (.com: website comercial, .edu:

website educațional, .org: organizație non-guvernmentală), fie țara de

origine (.us: SUA, .ro: Romania, .de: Germania etc).

Denumirea unui site (ex. uab, bbc, amazon) poate fi aleasă de

persoana / organizația care dorește înregistrarea și trebuie să fie unică

în TLD-ul ales. Astfel, uab.ro, uab.us, uab.com sunt adrese diferite, ce

trebuie înregistrate distinct. Ele pot să fie direcționate spre același sit

web prin configurări la nivel de server dar pot de asemenea reprezenta

situri complet distincte.

Toate siturile web trebuie în mod obligatoriu înregistrate într-un TLD.

Pentru că denumirile siturilor trebuie să fie unice, TLD-urile sunt

gestionate de instituții specializate din fiecare țară. Oricine dorește

47


lansarea unui website trebuie în prealabil să cumpere sau să închirieze

denumirea dorită de la insituția responsabilă. În România, această

instituție este Institutul național de cercetare-dezvoltare în informatică

(ICI) care gestionează registrul ROTLD (registrul domeniului RO) la

adresa http://www.rotld.ro/. Pentru facilitarea proceselor de

înregistrare și gestionare a domeniilor, în practică se lucrează cu firme

private autorizate în domeniu, parteneri ai instituției de reglementare.

Astfel, majoritatea firmelor specializate în găzduirea siturilor internet

sunt abilitate să înregistreze domenii.

Adresa unui site poate avea și subdomenii. De exemplu, considerând

domeniul google.com (atenție, este diferit de google.ro deși ambele

domenii aparțin aceleiași companii și aceluiași site), putem evidenția

subdomenii ca translate.google.com, maps.google.com,

drive.google.com, fiecare subdomeniu fiind în acest caz un site

independent, distinct de cel disponibil pe domeniul principal

(google.com).

Obs. În prezentarea domeniilor nu s-a făcut referire la grupul de litere

www care precedează în general un domeniu, sau la grupul http://.

Acestea au semnificații speciale, care sunt în afara scopului acestui

curs. Navigarea la un sit web se poat face fără aceste grupuri; grupul

http:// este adăguat automat domeniului (deci în browser uab.ro este

echivalent cu http://uab.ro). În funcție de configurarea serverului,

grupul www poate fi și el adăugat automat, sau poate semnifica o

diferență în situl care se va deschide (deci http://uab.ro poat fi

echivalent dar și diferit de http://www.uab.ro).

48

http://uab.ro/

http://uab.ro/

http://www.rotld.ro/


2.2. Căutare pe internet

Pentru a găsi informații sau produse / servicii pe internet, este necesară

folosirea unui motor de căutare. Acestea sunt aplicații specializate care

indexează conținutul siturilor web (mergând din link în link) și identifică

apoi în baza de date situri relevante pentru căutarea dorită de utilizator.

Cele mai cunoscute motoare de căutare sunt Google, Yahoo! și Bing.

O căutare web poate fi lansată în diferite moduri, în funcție de

computerul utilizat și de browser. Metoda comună este de a deschide

pagina principală a unui motor de căutare – de exemplu google.com

pentru căutarea Google sau bing.com pentru căutarea folosind motorul

Bing.

În Firefox, căutarea

poate fi lansată direct

din fereastra

browserului, folosind

caseta de căutare

disponibilă în colțul dreapta sus al ferestrei.

În general această căutare folosește motorul Google, dar poate fi

configurată pentru a folo alt motor.

În browserul Google Chrome, bara de adrese funcționează și ca o

casetă de căutare. Dacă textul inserat în bara de adrese nu este un

domeniu de internet valid, browserul generează o căutare folosind

textul introdus.

49

Figura 19: Searching in Firefox using the search box


Obs.: o eroare frecventă la utilizatorii neexperimentați este căutarea

unui domeniu de internet, de exemplu lansare unei căutări după

„uab.ro”. De fapt, scopul căutării este chiar de a găsi numele de

domeniu, dacă acesta este cunoscut poate fi direct scris în bara de

adrese. Căutarea pe internet încearcă să găsească situl dorit analizând

cuvintele sau expresia căutată (de exemplu o căutare după

„universitate alba iulia” ar trebui să indice printre răspunsuri domeniul

uab.ro); este posibil în anumite circumstanțe, la căutarea unui domeniu

printr-un motor de căutare să nu se găsească situl dorit!

2.2.1. Informații practice privind căutarea Google

Cel mai mare motor de căutare – Google – oferă câteva strategii și

metode avansate pentru a focaliza căutările și a găsi mai ușor

răspunsuri potrivite.

În primul rând se recomandă a începe o căutare simplu, după care se

pot adauga cuvinte specifice – pe care estimăm că le vom găsi în textul

de pe site. De exemplu durere abdominală este preferabil față de de ce

mă doare abdomenul.

Google oferă posibilitatea de a găsi rapid și direct anumite informații,

cum ar fi ora sau vremea într-o anumită locație, rezultatul unor expresii

matematice, conversii monetare, traducere automată ș.a.m.d.

50


• Calcule matematice automate: la căutarea unei expresii

matematice (ex. 2+2, lg(7), sqrt 100,), Google va afișa un

calculator (matematic) ce va afișa direct răspunsul; cătarea unor

funcții produce graficul generic al funcției (ex. sin(x), y=3x+4)

• Conversii unități de măsură: orice conversie este posibilă

direct (ex. 100 miles in km), inclusiv conversie monetară (ex.

100Euro in Lei)

• Traduceri automate termeni (Ex. Translate elev to English)

• Informații utile: ora/vremea pe glob (Ex. Time in New York,

weather in Barcelona)

51

Figure 20: Căutare expresie matematică în Google


52

Figure 21: Transformare monetară în Google

Figure 22: Căutare informații vreme Paris


Căutare expresii

Într-o căutare obișnuită cu mai multe cuvinte, motoarele de căutare

încearcă să găsească toate variațiile posibile formate din cuvintele

căutate, returnând inclusiv pagini care nu conțin toate cuvintele căutate

ci doar o parte.

Dacă termenii de căutare sunt în ghilimele, căutarea nu va mai avea loc

pe cuvinte ci pe expresie. O căutare pe cuvintele campuri de azur si cu

flori (scris fără ghilimele) va produce o listă de rezultate în care primele

răspunsuri vor fi despre coasta de azur; căutare cu ghilimele - “campuri

de azur si cu flori” va pune în lista de rezultate poezia Animale

Heraldice din care este preluată expresia.

Alte tehnici de căutare

• Excluderea unor termeni din căutare

În anumite situații se dorește eliminarea anumitor răspunsuri

din lista de rezultate, pentru că nu sunt relevante. Pentru asta se

poate folosi semnul minus (-) legat de un cuvant care se dorește

a fi eliminat din paginile oferite ca rezultat. Obs: căutarea

trebuie să înceapă cu cuvintele sau expresia căutată, abia

ulterior se poate specifica ce cuvinte trebuie eliminate.

Exemplu: căutarea cuvintelor Marius Popescu va găsi pagini

despre diferite persoane cu acest nume; unele din aceste pagini

se vor referi la profiluri de Facebook; dacă nu ne interesează

astfel de rezultate, putem elimina cuvântul “facebook” din lista

de rezultate. Pentru a face această căutare se va scrie în Google

astfel: Marius Popescu -facebook

(observați că semnul minus NU este despărțit prin spațiu de

termenul ce se elimină)

53


• Legarea unor termeni sau expresii

Cuvântul OR permite legarea cu “sau” a unor termeni.

Exemplu: cătuarea după expresia imagini Sibiu OR Brasov va

focaliza căutarea pe imagini fie din Sibiu, fie din Brașov.

• Căutarea pe interval

Folosirea formei număr1..număr2 permite utilizarea unui

interval numeric într-o căutare pentru a focaliza căutare pe

paginile care conțin numere din acel interval.

Exemplu: căutarea Principate române 1820..1870 va face o

căutare pe cuvintele cheie (principate, române), focalizând

căutarea pe paginile care cuprind numere între 1820 și 1870.

• Cautarea pe un anumit site

Dacă este necesară căutarea de informații pe un singur site

(presupunând că site-ul nu are funcție specializată de căutare),

Google oferă formula cuvinte de căutat site:numesite. Căutarea

începe tot cu termenii sau expresia care este căutată, iar la final

se trece site:domeniu, unde domeniu este adresa sitului în care

se face căutarea (observație – cuvântul site este despărțit de

domeniu prin simbolul „:” dar nu se pune spațiu înainte sau

după).

Exemplu: căutarea calculator electronic site:uab.ro va returna

acele pagini din site-ul uab.ro care conțin cuvintele calculator

electronic.

• Filtrarea după tipul de răspuns:

Căutarea produce răspunsuri fie sub formă de pagini web fie

diferite tipuri de fișiere (doc, pdf, ppt) stocate online. Dacă se

dorește obținerea de rezultate doar cu un anumit tip de fișier, se

poate folosi forma termeni căutați filetype:tipfișier

Exemplu: salariu minim pe economie filetype:pdf

54


2.3. Poșta electronică (e-mail)

E-mail-ul este cel mai răspândit serviciu internet, oferind utilizatorilor

un mecanism simplu de comunicare asincronă. Există multe companii

internaționale ce oferă email, cum ar fi Google (gMail), Yahoo! (Yahoo

Mail), Microsoft (Hotmail).

În cazul organizațiilor (firme, instituții sau asociații), se optează de

multe ori configruarea unui e-mail pe domeniul propriu (ex.

[email protected]). În acest caz, organizația trebuie să configureze un

server de e-mail care să furnizeze acest serviciu. Accesul la acest tip de

e-mail se poate face fie prin interfață web (ca în cazul gMail / Yahoo), fie

printr-un program specializat denumit client de mail.

2.3.1. Concepte de bază și sfaturi legate de e-mail

• Adrese de e-mail profesionale sau personale: cei mai mulți

oameni au început să folosească e-mailul pentru motive

personale, din acest motiv există multe adrese de forma

[email protected] sau [email protected]. Pentru

scopuri profesionale, însă se recomandă adrese simple și clare,

de obicei formate printr-o combinație a numelui și prenumelui

(ex. [email protected]) sau folsind prima literă a

prenumelui și numele (ex. [email protected]).

55


• Trimiterea unui e-mail nou: pentru a crea un nou e-mail,

utilizatorii trebuie să identifice în interfață un buton denumit

„new email” sau „compose email” (sau echivalentele în limba

română). După ce câmpurile din formular sunt completate

(adresa destinatar, subiect, mesaj), trebuie apăsat butonul

„send”. E-mailurile sunt salvate automate înainte de a fi trimise

în folderul „Drafts” (ciorne); dacă un e-mail nu poate fi trimis

într-un anumit moment poate fi modificat și trimis ulterior din

folderul drafts. După ce un e-mail este trimis, acesta se salvează

și în folderul sent (trimise) pentru a fi disponibile în caz de

nevoie. În unele cazuri, este necesară trimiterea de fișiere cu

mesajul. Toate serviciile de e-mail oferă o posibilitate facilă de

atașare a fișierelor prin apăsarea unui buton specific (de obicei

denumit „attach” sau simbolizat cu o agrafă).

• E-mailuri primite: cele mai multe e-mailuri primite sunt salvate

în folderul Inbox. În funcție de serviciul de e-mail, pot fi

configurate și alte foldere pentru e-mailurile primite; de

asemenea se pot crea o serie de reguli automate care mută

fiecare e-mail într-un anumit folder, în funcție de emitentul

mesajului, sau anumite cuvinte cheie.

E-mailurile nesolicitate se numesc SPAM5 sau Junk și sunt în

general stocate automat într-un folder corespunzător. Nu sunt

considerate Spam acele e-mailuri trimise în urma completării pe

un site web a unui formular de abonare la newsletter. Aceste e-

mailuri vor ajunge în mod normal în Inbox. În unele cazuri pot

avea loc erori, mesaje spam ajungând în Inbox, dar și invers.

Pentru că mesajele din folderul Spam sunt șterse automat

(periodic), e o practică recomandată verificarea periodică a

folderului Spam.

5 Spamul i prevenirea spamului sunt tratate pe larg în capitolul 6.ș

56


• Numele de expeditor (from name): toate serviciile de e-mail

permit utilizatorilor setarea unui nume de utilizator asociat

adresei. Dacă este stabilit, în locul adresei de e-mail, recipientul

mesajului va vedea acest nume. În fig. 23, primul e-mail apare ca

trimis de către un “marius m”, ceea ce identifică doar parțial

emițătorul (lipsește numele de familie); al doilea e-mail arată o

eroare mai gravă, e-mailul fiind asociat unei porecle (scrisă cu

simboluri); al treilea e-mail este corect pentru că permite

identificarea rapidă a numelui și prenumelui emițătorului.

Această proprietate poate fi configurată din setările sau

opținunile e-mailului.

• Subiect și mesaj: un e-mail are trei părți principale: recipientul

(sau recipienții – una sau mai multe adrese de e-mail), subiectul

și corpul mesajului (textul propriu-zis). Subiectul trebuie să fie

scurt și clar, și să facă referire la scopul mesajului (sau să ofere

informații suplimentare pentru identificarea emițătorului, dacă

este nevoie). În figura 23, primul e-mail nu are subiect, pe când

e-mailurile 2 și 3 oferă informații suplimentare despre emițător.

57

Figura 23: Exemple nume și subiecte de e-mail


2.3.2. Clienți de e-mail

Un client de e-mail este un program care permite conectarea directă la

serverul de e-mail și folosirea seriviciului de e-mail, fără un browser.

Un client de e-mail copiază e-mailurile primite pe calculatorul pe care

este instalat. E-mailurile trimise sunt, de asemenea, create local și

trimise la server pentru a fi ulterior transmise recipienților.

Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt Ms. Outlook și Mozilla

Thunderbird.

58

Fig. 24: Client de e-mail Mozilla Thunderbird


3. PROCESAREADOCUMENTELOR

Pentru scopul acestui capitol, un document

reprezintă o resursă informațională în formă

tipărită care a fost în prealabil proiectată și

creată ca un document electronic (un fișier)

folosind orice tip de sistem de calcul.

Organizațiile (firme, instituții, asociații) folosesc documente în aproape

toate activitățile lor. Există documente create pentru marketing

(broșuri, cataloage), propuneri adresate clienților, documente create

pentru manageri, documente necesare comunicării cu guvernul. Toate

documentele au un principiu de bază comun: trebuie să prezinte o serie

de informații, într-o formă eficientă și reprezentativă.

3.1. Eficiența documentelor

Se referă pe scurt la faptul că orice cititor trebuie să poată înțelege

ușor structura și conținutul general al documentului și trebuie să poată

identifica cât mai rapid o anumită informație (chiar una de dimensiune

redusă).

59


3.1.1. Structura documentului

Astfel, în primul rând, informația propriu-zisă (textul) trebuie să aibă o

structură logică – un anumit număr de secțiuni (ex. capitole,

subcapitole) ce au o continuitate și o ierarhie evidentă.

Un student care își scrie lucrarea de licență, de exemplu, poate împărți

informația în șase capitole sau din contră, poate structura doar patru

capitole; fiecare capitol va avea sub-capitole și acestea vor avea sub-

capitole de nivel inferior.

Într-un manual despre calculatoare, este logic să fie prezentate

concepte generale despre ce este un PC înainte de a fi prezentate

componentele fizice ale unui PC sau aplicațiile software. Considerând

același exemplu, va fi evident că descrierea microprocesorului va fi un

subcapitol cuprins în capitolul referitor la componentele fizice (nu ar

putea fi capitol și nici un subcapitol al altui capitol) – de aici ierarhia:

fiecare capitol cuprinde subcapitole, ce pot la rândul lor cuprinde

subcapitole de nivel inferior în funcție de cum este proiectată

organizarea documentului. Această ierarhie este evidentă și la

verificarea unui cuprins standard al unui document, în care elementele

de cuprins sunt numerotate corespunzător ierarhiei (capitolul 1. cu

subcapitole 1.1. 1.2 și dacă este necesar subcapitole de nivel inferior

cum ar fi 1.1.1, apoi capitolul 2 cu 2.1, 2.2. etc).

În afară de structura logică, există două componente importante privind

structura tehnică (sau fizică):

• Paragraful: este unitatea de text de bază; poate consta într-una

sau mai multe lini de text și cuprinde una sau mai multe

propoziții care urmăresc aceeași idee. Un paragraf este încheiat

prin tasta „enter”. (În sens tehnic, un paragraf poate fi chiar

alcătuit dintr-un singur cuvânt, dacă acest lucru este necesar).

60


• Pagina: utilizatorul poate să aleagă formatul documentului final,

tipărit. În funcție de mărimea foii și de așezarea în pagină

(layout), documentul va avea un număr variabil de pagini.

Obs. În Microsoft Word există și conceptul de secțiune în documente.

Acestea pot fi definite de utilizator după necesități, pentru a facilita

anumite formatări la nivelul documentului.

3.1.2. Reprezentarea vizuală a structurii logice

Structura logică trebuie să fie pusă în valoare prin aspectul fizic al

documentului, ceea ce se obține printr-o particularizare sistematică

(adică după un set de recomandări) a diferitor tipuri de elemente din

document.

O primă particularizare

ține de afișarea

caracterelor – prin

variația dimensiunii

caracterelor, variația

tipului de scriere (fontul),

variația „greutății” literei

(bold) sau a înclinării

(italic), se poate marca

titlul unui capitol sau

subcapitol. În imaginea

alăturată, paragrafele

scrise mai mare și

îngroșat au în mod

evident rolul de a marca

începutul unei secțiuni

noi.

61

Figure 25: Evidențierea secțiunilor prin aspectul / dimensiunea caracterelor


Deși difrențierea aspectului caracterelor evidențiază trecerea de la o

secțiune la alta, în figura 25 se poate observa că textul arată aglomerat.

Una din metodele importante de a evidenția elementele dintr-o pagină

(titluri de secțiune sau chiar paragrafe simple) este asigurarea unei

spațieri verticale corespunzătoare.

Alte metode pentru evidențierea elementelor dintr-un document sunt

alinierea diferențiată, spațierea orizontală (indentul), utilizarea listelor

numerotate sau cu marcatori (bullets) unde sunt potrivite. De asemenea

se recomandă utilizarea limitată a majusculelor (fac textul greu de citit)

și împărțirea textului în paragrafe optime (nici prea lungi, nici prea

scurte), se recomandă utilizarea graficelor și imaginilor reprezentative,

ce trebuie bine integrate în text fără să nu acopere vreo parte din text.

La începutul acestui subcapitol se preciza necesitatea unei

particularizări sistematice – adică ce respectă anumite reguli; aceste

reguli pot fi rezumate în trei principii: omogenitate, echilibru și

contrast.

Omogenitatea se referă la formatarea identică a elementelor de

același tip. Pentru titlurile de capitol ar trebui, de exemplu, folosit

același tip de scriere, aceași dimensiune, aceași spațiere față de restul

elementelor din jur. Textul propriu-zis (paragrafele obișnuite) ar trebui

să fie scris identic în tot documentul, iar dacă este necesară

introducerea unor paragrafe cu semnificație specială (citate, definiții,

motto-uri, cod de program informatic), acestea să fie identice între ele.

Echilibrul (sau simetria) se referă la cantitatea de informație dintr-o

pagină și relația cu spațiile libere (white-space). Deși spațiul are rol de

a evidenția diferite secțiuni / elemente, se recomandă urmărirea unui

echilibru a paginii (să nu fie prea mult spațiu într-o zonă a paginii).

Acest lucru este cu atât mai evident la folosirea imaginilor, ce trebuie

plasate cu atenție pentru a nu crea dezechilibre.

62


Contrastul este un concept evident – esența unui document este de a

transmite informația, deci plasarea imaginilor în fundal sau folosirea

exagerată a culorilor de fundal sau de text poate fi dăunătoare

documentului.

Exemplificare

În continuare sunt oferite două exemple de aspect a unui document de

dimensiune redusă. Informația este aceeași, diferența este dată doar de

așezarea elementelor și de evidențierea lor.

63

Figure 26: Exemplu document brut


64

Figure 27: Exemplu document eficient


3.2. Reprezentativitatea documentelor

Crearea unui document trebuie să țină cont de organizația pentru care

acesta este creat. Aspectul final al documentului trebuie să fie

corespunzător unor eventuale standarde impuse de organizație, sau cel

puțin să folosească simboluri, culori și tipuri de scriere folosite frecvent

în cadrul organizației.

Proiectarea unor documente creative și cu un aspect profesional este în

special relevantă pentru documentele destinate unor externi (cum ar fi

documentele de marketing), dar într-o anumită măsură, elemente de

design pot influența pozitiv și documentele interne. Este important

totuși a nu exagera această parte de aspect subieectiv a documentului

în dauna eficienței pentru că eficiența rămâne obiectivul principal.

Câteva recomandări pentru a crea documente reprezentative pot fi

formulate astfel:

• dacă se impune utilizarea culorilor, se recomandă utilizare

culorilor prezente în alte elemente de imagine ale organizației

(ex. siglă); de asemenea este recomandată repetarea unor culori

în elemente de tipuri diferite – de exemplu, dacă includem multe

grafice pe o nuanță de albastru, se justifică scrierea unor titluri

cu aceeași nuanță;

• utilizarea fonturilor potrivite: fonturile pot fi considerate ca

legate de tonul unei exprimări, astfel că se recomandă (în lipsa

unor cerințe) utilizarea fonturilor standard (Arial, Times New

Roman, Calibri, Cambria) sau apropiate de standard. Fonturile

au particularități ce pot fi legate de contextul în care sunt

utilizate: de ex. fontul „Comic Sans” este potrivit pentru

przentări pentru copii, dar mai puțin pentru un raport financiar.

65


3.3. Stiluri și formatare

3.3.1. Formatarea

Formatarea unui document se referă la operațiunile tehnice prin care se

asigură eficiența și reprezentativitatea unui document. Formatarea

implică particularizarea tuturor elementelor care constituie

documentul: pagini, paragrafe și caractere.

• Formatarea paginilor: permite configurarea dimensiunii

paginii (ex A4, letter, B5), definirea marginilor (spațiul care nu

este folosit din foaie).

Un concept important al formatării la nivel de pagină este

antetul / subsolul. Antetul unui document este plasat în

zona superioară a paginii și are scopul de a prezenta

informații despre document6 (cum ar fi titlul) sau despre

autor (numele sau organizația autorului).

Antetul se repetă în mod normal, identic, pe toate paginile

documentului dar poate fi configurat să aibă conținut

diferit pe paginile pare față de cele impare. De asemenea

poate fi configurat diferit (cu alt conținut, sau poate chiar

să lipsească) pentru prima pagină.

Subsolul are un comportament și un scop similar, doar că

este localizat în partea inferioară a paginii. În general,

subsolul conține numărul de pagină.

6 Se impune o distinc ie importantă: un document este menit să transmită informa ii; însăț ținforma iile ț despre document, denumite metainforma iiț , sunt distincte de informa iile țdin document.

66


• Formatarea caracterelor: este o tehnică simplă și eficientă

pentru a organiza textul prin alegerea unui aspect diferit pentru

diferite elemente de text (ex. - titlurile de capitol ar trebui să

aibă un aspect diferit față de textul standard).

Opțiunile principale de formatare a caracterelor sunt:

▪ Fontul: tipul de scriere, definește aspectul (forma)

fiecărui caracter. Se poate distinge între fonturi de tip

serif (Times New Roman, Georgia) și sans sau sans-serif

(Arial, Verdana).

▪ Mărimea fontului: definește dimensiunea caracterelor.

▪ Stilul fontului: caracterele pot fi îngroșate (aldine, sau

bold), sau pot fi înclinate (italics).

67

Figure 28: Tipuri de fonturi - serif și sans-serif


▪ Efecte de font: caracterele pot fi scrise mai spațiat (pe

orizontală) sau mai strâns, textul poate fi subliniat, scris

ca exponent sau indice etc.

• Formatarea paragrafelor: poziționare texului, așezarea lui în

pagină se face la nivel de paragraf. La acest nivel cele mai

importante formatări sunt alinierea, spațierea verticală (a

rândurilor sau a paragrafelor) și indentarea (spațierea

orizontală).

▪ Alinierea:

textul poate fi aliniat la stânga (toate rândurile încep din

același poziție din partea stângă), la dreapta (toate

68

Fig. 29: Alinierea paragrafelor

Paragraful 1 este aliniat la stânga: toate liniile (în afară de prima care marchează începutul paragrafului) încep din același punct (linia punctată din stânga). Liniile nu se termină însă în același loc în dreapta.

Paragraful 2 este aliniat și la stânga și la dreapta (justified) – toate rândurile încep de la același nivel și se termină la același nivel.

În practica românească se folosește cel mai des alinierea justified (stânga-dreapta), în practica anglo-saxonă se preferă alinierea la stânga.


rândurile se încheie în aceași poziției în partea dreaptă),

la centru (centrul fiecărei linii este în aceeași poziție) sau

stânga-dreapta / justified (rândurile sunt aliniate și la

stânga și la dreapta).

▪ Spațierea verticală:

pentru a obține un aspect mai „respirabil”, textul poate fi

spațiat vertical în două moduri – prin spațierea

paragrafelor între ele și prin spațierea rândurilor (în

69

Figura 30: Spațierea verticală

Între primul și al doilea paragraf este stabilit un spațiu de 0,2cm (aproximativ 6pt); între paragrafele 2 și 3 spațiul este de 0,5cm (14 pt).

Spațierea este o metodă foarte bună de a evidenția trecerea de la un paragraf la altul.

În paragraful 3, rândurile sunt scrise la 1,5 linii distanță. Spațierea rândurilor poate fi stabilită și procentual (1,5 linii = 150%).


interiorul unui paragraf). În fig. anterioară, paragrafele

nu sunt spațiate, iar distanța dintre rânduri este

standard, adică un rând (se măsoară proporțional cu

rândul). Imaginea care urmează exemplifică spațierea

paragrafelor și a rândurilor.

▪ Spațierea orizontală (indentarea):

în mod normal, un text introdus într-un document ocupă

spațiul întreg al paginii, fără marginea prestabilită. În

anumite situații, unul sau mai multe paragrafe de text pot

fi poziționate mai în interiorul paginii, lăsând un spațiu de

70

Fig 31: Indentarea


la marginea prestabilită la text, fie în partea stângă fie în

dreapta. Acest spațiu se numește indentare și poate fi

folosit pentru a evidenția anumite paragrafe cu scop

special (ex. citate, motto-uri etc). Indentul de stânga

poate avea o versiune specială în care prima linie a

paragrafului are un indent diferit de restul liniilor – acest

indent se numește indent de prima linie.

3.3.2. Stiluri

Toate aplicațiile de procesare a documentelor oferă o funcționalitate

numită stiluri ce are scopul de a ajuta cu formatarea identică a

elementelor de același tip (vezi principiul omogenității, definit anterior).

Un stil este un set predefinit de caracteristici de formatare care are o

denumire. De exemplu, putem găsi în aplicație un stil denumit

„heading” care are predefinite următoarele caracteristici: font Arial,

dimensiune 28, aliniere la centru. Prin aplicarea acestui stil pe un

paragraf sau mai multe, acele paragrafe vor fi automat formatate după

specificațiile stilului. Aplicarea unui stil nu presupune decât selectarea

paragrafului / paragrafelor pe care se dorește aplicarea stilului și apoi

selectarea stilului dorit din secțiunea corespunzătoare a aplicației (în

funcție de aplicația utilizată pot exista mici variații pentru a accesa

stilurile, dar în general acestea vor fi găsite în meniul de formatare sub

o opțiune denumită în forma Styles and Formatting / Stiluri și

formatare).

Fiecare aplicație de procesarea documentelor oferă din start o serie de

stiluri disponibile, dar permit și utilizatorului să-și creeze propriile

stiluri.

71


Câteva din stilurile existente în aplicațiile de procesare a documentelor

sunt descrise în cele ce urmează:

• Default / implicit: stilul textului normal, care nu a fost formatat

(de utilizator) în nici un fel. Când introducem primul text într-un

document, acesta va fi scris în acest stil.

• Heading 1, 2, 3 / titlu 1, 2, 3: stilurile heading (în Română titluri)

au fost create pentru a fi utilizate în titlurile de capitole și

subcapitole din document.

Astfel, fiecare titlu de capitol poate fi setat ca Heading1 / Titlu1,

subcapitolele pot fi setate ca Heading2 / Titlu2, iar dacă

structura prezintă sub-capitole de nivel inferior (sub-sub-

capitole) putem folosi în continuare Heading3, Heading4 etc.

Numărul prezent în numele acestor stiluri indică nivelul în

structura documentului (un număr mic indică un nivel

important). Chiar dacă nu folosim capitole și subcapitole în

document, orice structură am construi pentru document, aceste

stiluri ne pot ajuta să evidențiem structura dorită.

Folosirea stilurile pentru titluri este de asemenea importantă

pentru că asigură formatarea identică a titlurilor (de același

nivel) în întregul documnt și pentru că permit generarea

automată a cuprinsului (vezi secțiunea următoare), dacă acesta

este necesar.

Stilurile definite de utilizator permit definirea unor tipologii

speciale de paragrafe. De exemplu, un scriitor ce dorește să

adauge un motto la începutul fiecărui capitol al unei cărți va

putea să creeze un stil (cu o denumire proprie), pentru a

evidenția paragrafele de tip motto și pentru a se asigura că

mottourile sunt formatate identic în toată cartea.

72


Obs: Orice stil poate fi modificat de utilizator, ceea ce duce la

modificarea automată a formatării paragrafelor asociate acelui stil. În

practică, după aplicarea unui stil pe paragrafele dorite, se recomadnă

ca orice modificare a formatării acelor paragrafe să fie reazlizată numai

prin modificarea stilului (nu se mai formatează direct paragrafele).

3.4. Indecși și referințe

Aplicațiile pentru procesarea documentelor permit crearea de indecși /

referințe. Cele mai utile astfel de elemente sunt cuprinsul (automat) și

notele de subsol.

Cuprinsul este o listă care arată structura documentului, indicând

principalele titluri de secțiuni (capitole / subcapitole) și pagina unde

acestea pot fi găsite. Cuprinsul apare de obicei la începutul

documentului.

Deși cuprinsul poate fi scris manual, aplicațiile de procesarea

documentelor oferă o variantă automatizată de generare a cuprinsului.

Această variantă crează o listă specială, care este contectată direct la

titlurile din document. Asta oferă câteva avantaje importante:

• toate titlurile vor fi preluate direct din document, așezate în

ordine în cuprins și formatate corespunzător;

• toate numerele de pagină vor fi aliniate perfect (fără efort);

• dacă se modifică structura documentului – de exemplu capitolul

2 trece de la pagina 15 la pagina 17, cuprinsul se poate actualiza

cu o simplă comandă;

• dacă se modifică un titlu din document, la fel, cuprinsul se poate

actualiza cu o simplă comandă.

73


Pentru a putea genera cuprinsul, este necesară marcarea titlurilor de

secțiuni (capitole / subcapitole etc) cu stilurile speciale de titlu (vezi

secțiunea Stiluri). De fapt, la generarea cuprinsului, tot ce face

programul este să caute în tot documentul paragrafe marcate cu aceste

stiluri și să le preia într-o listă ce va deveni cuprinsul.

În toate aplicațiile de procesare a documentelor, există o opțiune în

meniu care permite generarea cuprinsului (denumirea exactă poate

varia de la aplicație la aplicație, dar se găsește în general la meniul

insert / inserare sub obțiuni denumite indexes and tables / indecși și

tabele apoi opțiune table of contents / cuprins). La lansarea comenzii,

cuprinsul va fi inserat în poziția cursorului.

Notele de subsol sunt utilizate pentru a oferi explicații suplimentare

referitoare la un termen sau o frază din document.

Explicația va fi plasată într-o zonă specială a paginii (ce va fi creată

automat la alegerea opțiunii de generare a notei). Notele sunt marcate

74

Figura 32: Note de subsol introduse într-un documentObservați că spațiul pentru note este deasupra de marginea de jos și sub text.


în text și în zona de explicații, pentru a se face legătura între

conceptul / fraza ce va fi explicată suplimentar și explicația propriu-

zisă. Marcarea se poate face cu cifre arabe, cifre romane, litere,

caractere speciale etc.

Practic, la generarea unei note de subsol se produc două evenimente:

(1) este inserat marcajul în locația cursorului (acesta trebuie să fie

obligatoriu după un cuvânt sau o propoziție) și (2) este generată zona

de explicații unde este scris automat marcajul notei și se oferă spațiu

pentru scrierea explicației.

3.5. Aplicații / programe principale

3.5.1. Ms. Word

Microsoft Word este cel mai cunoscut program de procesare a

documentelor.

Documentele create cu Ms. Word sunt fișiere cu extensia .docx sau .doc

(pentru versiunile mai vechi). Versiunile mai recente pot să salveze

fișierele și în formatele vechi; asta permite și celor care nu au versiunea

nouă de program să deschidă documentul, însă de obicei duce la

pierderea unor elemente de formatare.

Ms. Word are versiuni pentru sistemele de operare Windows și Mac OS,

dar nu și pentru Linux (unde poate fi rulat cu ajutorul unui emulator, ca

WINE).

75


3.5.2. Libre Office Writer

Există mai multe alternative gratuite la Ms. Word, cum ar fi Libre Office

Writer, Kingsoft Office Writer sau Apache Open Office Writer. Pentru că

aceste aplicații sunt asemănătoare, va fi prezentată în continuare

aplicația Libre Office Writer (denumită în continuare Writer).

Writer este o parte a pachetului Libre Office, disponibil gratuit pentru

toate sistemele de operare – Windows, Mac OS și Linux.

76

Fig. 33: Ms. Word 2007 (sursa: Microsoft)


Writer poate deschide documente create cu Word și poate salva

documentele create în formatul Word. Writer are și un format de

document propriu – fișiere cu extensia „.odt”. Conversia Word – Writer

nu este întotdeauna 100%, în funcție de complexitatea documentului

convertit și de formatarea elementelor.

Writer are trei avantaje majore față de Word:

• este gratuit pentru oricâte calculatoare și utilizatori, fiind

perfect pentru firme mici și mijlocii;

• permite crearea directă a documentelor în format PDF;

77

Fig. 34: Libre Office Writer


• permite utilizarea stilurilor pe diferite tipuri de elemente, cum ar

fi pagini, imagini, liste (și nu doar pe paragrafe) ceea ce îl face mai potrivit pentru documente de dimensiune și complexitate

crescută.

3.5.3. Google Documents

Google Docs este o aplicație bazată pe web, care rulează complet în

browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere Word sau Writer și oferă

aceleași facilități ca o programele standard.

În plus, fiind o aplicație web, permite colaborarea în timp real (mai

mulți utilizatori pot folosi același document în același timp) și permite

descărcarea sub diferite formate (.docx, .odt).

78

Figure 35: Document în aplicația web Google Docs


3.6. Publicarea documentelor

3.6.1. Formate de fișiere

În capitolul 1.4.1 (organizarea informației) a fost prezentat conceptul de

extensie al fișierelor și rolul acestei extensii ca legătură între sistemul

de operare și programul care poate opera cu un anumit fișier.

În practică un document salvat pe calculator este un fișier de date, nu

un fișier text (fișierul text are conținutul lizibil și editabil direct, prin

intermediul unui editor simplu de text cum este Notepad și nu permite

nici un fel de formatare). În fișierul corespunzător documentului vor fi

salvate atât infomația propriu-zisă (text / imagini) cât și informații

despre formatarea conținutului: toate setările și formatările făcute, de

la dimensiunea și marginile paginii la fontul fiecărui paragraf, la

spațieri sau porțiuni marcate bold sau italic, sunt salvate – în modalități

ce țin de programul folosit – în fișierul final.

Toate programele de prelucrare a documentelor cuprind acest proces,

doar modul de a stoca această meta-informație (informație despre

informație) este diferit și duce la diferențierea formatelor de fișiere.

Astfel ajungem să avem fișiere .doc generate de anumite versiuni de

Ms. Word, respectiv fișiere .docx generate de versiunile mai noi, sau

fișiere .odt generate de Libre Office Writer.

79


3.6.2. Compatibilitate şi conversii

Din cauza modurilor diferite de a înregistra formatarea informației

dintr-un document, nu există o compatibilitate perfectă între versiunile

diferite de programe.

Diferențele cele mai mari apar între programe diferite (ex. Ms. Word

față de Libre Office Writer față de Kingsoft Office Writer), dar există

diferențe și între versiuni diferite ale aceluiași program (Ms. Word 2003

față de Ms. Word 2010, de exemplu). Diferențe pot apărea chiar între

aceleași versiuni de program, dar între PC-uri diferite. Un utilizator

poate, de exemplu, să aibă instalate fonturi diferite de seturi standard.

Deschis pe un calculator care nu are instalate fonturile utilizate,

documentul va fi afișat cu fonturi aproximative ce pot diferi totuși

destul de mult de cele intenționate.

Un moment important în evoluția programelor de procesare a

documentelor a fost trecerea programului Ms. Word de la formatul .doc

la formatul .docx. Versiunile de Ms. Word dinainte de Ms. Word 2007 nu

au capacitatea să deschidă sau să salveze fișiere în formatul .docx.

Variantele mai recente pot opera atât cu fișiere .doc cât și cu fișiere

.docx. Lucrul cu fișiere .doc impune însă niște limite în versiunile

recente de program. Nu toate facilitățile oferite de versiunile recente

(Ms. Word 2007, Ms. Word 2010) pot fi înregitrate în formatul .doc,

astfel că se recomandă precauție la crearea unor documente care

urmează a fi folosite și pe versiuni mai vechi de program (și deci

urmează a fi salvate în format .doc).

Ms. Word nu poate opera cu alte formate, cum ar fi .odt – formatul

nativ7 al Libre Office Writer (în principal ca decizie de marketing și nu

7 Un program poate opera cu mai multe formate, dar unul este formatul de bază, implicit,restul sunt în general „compatibile”. Formatul de bază se nume te i nativ. Formatul ș șnativ al Ms. Word 2007 este .docx, al Writer este .odt.

80


din dificultăți tehnice). Writer în schimb poate opera atât cu fișiere .doc

cât și cu fișiere .docx (în variantele mai recente).

3.6.3. Formatul PDF

PDF este un acronim pentru Portable Document Format – Format

pentru documente portabile și a fost creat exact pentru a evita

probeleme de conversie dintr-un format nativ într-unul compatibil (vezi

secțiunea 3.6.2).

Formatul PDF face posibilă afișarea identică a documentului pe orice

PC, indiferent de hardware, sistemul de operare sau programul folosit

pentru deschiderea fișierului. Mai mult decât atât, documentul va arăta

identic cu aspectul său în programul în care documentul a fost creat. În

mod concret, fișierul PDF conține descrierea standardizată a aspectului

documentului dar și fonturile folosite, sau alte informații necesare

pentru o afișare corectă. Se poate imagina formatul PDF ca o imprimare

virtuală.

Astfel, orice document poate fi publicat în format PDF iar documentul

generat astfel fiind o încapsulare a documentului original. Aceasta îi

permite să fie afișat identic în orice condiții, sau să fie tipărit identic de

pe orice sistem. Pe de altă parte asta face ca informația sau elementele

de structură (margini, indentări și spațieri) să nu poată fi modificate.

Formatul PDF permite și impunerea unor restricții: documentul poate fi

protejat cu parolă, poate fi prevenită imprimarea sau poate fi prevenită

copierea (cu copy+paste) a informației din document.

Deși practica încă nu a reușit să impună acest lucru, formatul pdf este

cel recomandat pentru publicarea documentelor pe internet (ex:

documente / formulare postate pe situl firmei) sau pentru trimiterea de

documente finale în format digital (prin e-mail sau altă metodă).

81


Singura situație în care se justifică trimiterea unui fișier într-un format

editabil (.doc / .docx. / .odt) este dacă acel fișier nu e în formă finală și

mai trebuie completat / verificat de destinatar.

Utilizatorii nefamiliarizați cu formatul .pdf ajung de multe ori să se

lovească de problema editării unui document pdf. Deși am stablit deja

că nu este un format editabil și se poate adăuga – procesul de publicare

a unui document .pdf nu este reversibil, există o soluție. Pentru a

converti un fișier pdf într-un fișier editabil (.doc sau .odt), se poate

utiliza un program (există câteva programe de acest gen) care

efectuează o operație de citire, mai exact – OCR: optical character

recognition. Astfel de programe pot citi text din orice sursă vizuală

suficient de clară, fie imagine, fie document în format PDF și pot genera

versiuni editabile. Versiunile profesionale recente (ex. ABBYY

Finereader) obțin rezultate bune inclusiv în limba română și sunt

capabile inclusiv să recunoască aspecte de pagină complexe, cu diferite

poziționări ale elementelor sau chiar cu imagini și/sau tabele.

82


4. CALCUL TABELAR

Aplicațiile pentru calcul tabelar (spreadsheet în

Engleză) au fost dezvoltate ca echivalente

computerizate pentru anumite documente

contabile, financiare sau de gestiune din

companii .

4.1. Gerneralități, concepte principale

Programele de calcul tabelar se utilizează pentru stocarea, organizarea

și analiza unor date ce pot fi organizate cel mai bine în formă tabelară

(ex. bilanț, liste angajați etc).

Orice aplicație de acet gen permite filtrarea și sortarea datelor, precum

și o gamă largă de calcule automatizate, de la calcule aritmetice simple

la funcții statistice, financiare sau matematice complexe.

83


4.1.1. Foaia de calcul (sheet)

Aplicațiile de calcul tabelar crează documente organizate în foi de

calcul (în loc de pagini). Fiecare foaie are un nume (ex. Sheet1) care

poate fi schimbat de utilizator. Foile de calcul pot fi șterse, sau altele

pot fi adăugate.

Fiecare foaie de calcul este structurată sub forma unui tabel de

dimensiuni mari, cu peste 10.000 de coloane și 65.000 de linii

(versiunile noi pretind că permit foi cu un milion de linii).

4.1.2. Celule / referințe

Orice valoare, fie număr sau text, precum și orice expresie de calcul

trebuie introdusă într-o celulă din foaia de calcul.

Pentru a ne referi la o anumită valoare sau expresie dintr-o foaie, este

nevoie să indicăm celula în care se regăsește valoarea / expresia.

Indicarea celulei se face prin referința ei, o notație formată din

identificatorul coloanei (una sau mai multe litere) urmat de

identificatorul liniei (numărul liniei). Intersecția coloanei cu linia

permite identificarea celulei dorite, de ex: A2, G54, DX4, YR321 etc.

84

Figura 36: Cell reference and cell range


În anumite situații, utilizatorii trebuie să lucreze cu mai multe celule în

același timp (ex. însumarea valorilor de pe o coloană). Mai multe celule

adiacente formează o zonă de celule (cell range în engleză). În mod

evident, o zonă de celule poate fi o coloană de valori, un rând, sau un

set cu mai multe linii și coloană. Pentru a utiliza o zonă de celule se

folosește adresa celulei din stânga-sus și adresa celulei din dreapta jos

a zonei, separate cu „:” (ex. A2:B5). În fig. 36, valoarea din C1 va fi

suma celulelor din zona A1:B2 (deci A1+B1+A2+B2).

Obs.: referințele la celule sau zone de celule sunt utilizate frecvent în

expresii de calcul și funcții. În fig. 36, semnul „=” din C1 semnifică

faptul că valoarea din acea celulă va fi calculată de program printr-o

expresie sau funcție.

Referințe relative și absolute

Programele de calcul tabelar sunt utilizate în mod obișnuit pentru a

efectua activități repetitive, cum ar fi pentru a efectua același calcul

pentru mai multe rânduri dintr-un tabel (de exemplu calcularea mediei

pentru fiecare student dintr-o listă, sau profitului unitar pentru fiecare

produs vândut de o firmă).

Pentru a permite multiplicarea unei expresii de calcul prin simpla copie

de la un rând la altul, referințele celulelor sunt în mod normal relative.

Asta înseamnă că la copierea unei formule, se modifică automat

referințele din formulă. În fig. 36, de exemplu, dacă s-ar copia celula C1

în celula C2, funcția introdusă s-ar schimba automat din SUM(A1:B2) în

SUM(A2:B3). Modificarea referințelor trebuie să reflecte modificarea

poziției celulei rezultat – copierea funcției pe altă linie duce la

modificarea numerelor de linie din referințele inițiale, iar copierea pe o

altă coloană va schimba indicatorii de coloană (literele din referințe).

Spre exemplu, copierea funcției din C1 în D1 ar modifica funcția din

SUM(A1:B2) în SUM(B1:C2).

85


În anumite situații, referința folosită trebuie să rămână fixă – la

copierea unei expresii de calcul, celula nouă să folosească aceași

referință. Aceste referințe sunt numite referințe absolute și sunt create

prin adăugarea semnului „$” în interiorul referințelor, în fața

indicatorului de coloană, dar și în fața indicatorului de linie (ex. $A$2,

$H$35). În exemplul din fig. 36, dacă s-ar schimba funcția din C2 în

SUM($A$1:$B$2), copierea funcției în orice altă celulă ar lăsa funcția

nemodificată.

Există și posibilitatea utilizării de referințe mixte – când doar unul

dintre indicii din referință este precedat de semnul „$”, deci doar acel

indice va rămâne fix la copierea funcției (ex. A$2 sau $A2 sunt referințe

mixe).

4.1.3. Organizarea / filtrarea datelor

Am definit anterior programele de calcul tabelar ca fiind utile pentru

organizații pentru că permit stocarea, organizarea și analiza datelor.

Datele cu care operează o organizație pot fi imaginate ca toate valorile

corespunzătoare oricăror operațiuni din activitatea organizației. Putem

înregistra, de exemplu, date despre clienți: numele clienților, adresa,

numărul de telefon; în mod similar putem avea date despre procesul de

producție al unei fabrici: greutatea prodului finit, procentele diferitelor

materii prime utilizate etc.

Datele sunt în general nestructurate, nu sunt folositoare decât în urma

organizării lor – a punerii în evidență a relațiilor dintre date. O unitate

de dată poate fi „strada 1 Decembrie, bl. 6”, dar este necesară

asocierea cu altă unitate de dată „Popescu Valentin” pentru a avea o

semnificație.

86


Acest proces generează informații (adică date relaționate ce pot fi

utilizate pentru un anumit scop). Generarea de informații pe baza

datelor pornește de la relații simple între date și poate ajunge la

extragerea unor rapoarte complexe din depozite de date de mari

dimensiuni.

Scopul analizei datelor este în general procesul decizional la nivelul

organiației. Managementul poate lua decizii mai bune dacă are în mod

continuu informații corecte despre evoluția organizației. Dacă

imaginăm o companie multinațională cu filiale numeroase (ex.

McDonalds), putem afirma că se vor înregistra continuu date despre

vânzarea fiecărui produs în fiecare filială (pe lângă alte date despre

furnizori, rețete, angajați etc); un raport complex ar putea solicita

evidențierea evoluției vânzărilor unui anume produs la fiecare filială,

pentru a decide dacă produsul va rămâne în ofertă sau nu.

Organizarea datelor în formă tabelară permite introducerea a doi noi

termeni, din domeniul bazelor de date: câmp și înregistrare. Coloanele

unui tabel cu date se numesc câmpuri, iar rândurile se numesc

înregistrări. În practică, un tabel are o structură (un set de câmpuri) ce

nu se modifică frecvent. Dacă dorim să înregistrăm date despre

vânzările unui magazin online, vom stabili de la început ce ne

interesează, cum ar fi data vânzării, metoda de plată, denumirea

produslui vândut, suma achitată etc. Ulterior, la fiecare vânzare, se va

realiza o nouă înregistrare ceea ce este echivalent cu a scrie pe un nou

rând un set de valori corespunzătoare câmpurilor prestabilite.

87


Deși în imaginea 37 putem vorbi deja de informații (prin faptul că există

relații între valorile stocate), există câteva operațiuni simple ce pot face

informația mai accesibilă, sortarea, filtrarea și generarea rapoartelor

(tabelelor) pivot.

88

Figure 37: Înregistrări vânzări - exemplu (după Popa, 2013)


• Sortarea

Permite afișarea înregistrărilor într-o ordine definită de

utilizator. Sortarea se face fie ascendent (alfabetic sau numeric

crescător) fie descendent (descrescător) pe oricare câmp.

În figura 37 datele sunt sortate ascendent după câmpul „ziua”

dar această organizare poate fi schimbată. De asemenea este

posibilă sortarea pe mai multe niveluri – sortăm prima dată după

un câmp, iar în cazul în care există mai multe înregistrări cu

aceeași valoare în câmpul respectiv, acestea pot fi sortate între

ele după alt câmp. Figura 38 arată datele sortate după câmpul

„Nume produs” și apoi după câmpul „Ziua”.

89

Figure 38: Sortare după două câmpuri


• Filtrarea

Acest proces presupune afișarea parțială a datelor, pentru a

vizualiza mai ușor datele de interes la un anumit moment. În

mod concret filtrarea poate fie să „ascundă” anumite înregistrări

care nu corespund unor criterii (rămânând vizibile înregistrările

care corespund), fie să copieze în altă zonă din foaie acele

înregistrări care corespund criteriilor. Este evident că definirea

criteriilor se face la nivelul câmpurilor, deși acționează asupra

înregistrărilor (exemplu: filtrarea listei pentru a afișa doar

vânzările de Blackberry Z10 înseamnă că vom avea un criteriu

pe câmpul „Nume produs” și anume criteriul va fi ca valoarea

din acel câmp să fie „Blackberry Z10”; vor rămâne astfel afișate

acele înregistrări care au valoarea Blackberry Z10 în câmpul

Nume produs.

Cel mai simplu filtru este Filtrul automat – activarea sa face ca

în antetul tabelului (rândul care conține denumirea câmpurilor)

să apară în fiecare celulă o săgeată sau un buton care permite

selectarea valorilor care sunt căutate în acel câmp. Desigur,

filtrarea poate fi făcută pe mai multe câmpuri; de exemplu, în

figura 39 se văd doar produsele Blackberry Z10 achitate prin

credit card.

90

Figure 39: Tabel cu filtru automat activ


Pentru a aplica filtre avansate este necesară o procedură în doi

pași principali (metoda exată poate diferi între programe).

◦ Primul pas presupune stabilirea criteriilor și scrierea lor în

foaia de calcul (într-o zonă distinctă de zona de date);

criteriile trebuie scrise cu precizarea numelui câmpului pe

care se dorește filtrarea (scris identic ca în tabelul de date),

iar sub acest nume valoarea acceptată (dacă sunt mai multe

valori acceptate pot fi scrise una sub alta). Dacă se dorește

adăugarea de criterii pe mai multe câmpuri, denumirea

câmpurilor trebuie trecute una lângă alta, iar valorile

acceptate imediat dedesubt. În mod evident, nu e obligatorie

căutarea unor valori exacte, pentru fiecare criteriu se pot

folosi operatori logici ca „>”, „<” etc.

Figura 40 ilustrează, lângă tabelul de date o zonă de criterii

pregătită pentru o filtrare avansată; se observă stabilirea de

criterii pe două câmpuri – astfel vor rămâne în urma filtrării

acele înregistrări care au valoarea „HTC Desire” în câmpul

„Nume Produs” și o valoare >400 în câmpul „Preț”.

91

Figure 40: Tabel cu zonă de criterii pentru filtrare avasată


◦ Al doilea pas presupune selectarea efectivă a tabelului ce

urmează a fi filtrat și a opțiunii ce permite definirea zonei de

criterii ce va fi folosită pentru filtrare.

• Tabele pivot

În anumite situații avem nevoie de alt tip de raportare, care să

includă grupări, sau reorganizarea câmpurilor și înregistrărilor.

De exemplu, pornind de la datele deja exemplificate, putem avea

nevoie de un raport care să ilustreze totalul vânzărilor pe fiecare

produs, eventual separat pe metode de plată. Un tabel pivot cu

acest raport (pornind de la datele folosite în exemplele

anterioare, este disponibil în continuare).

92

Figure 41: Tabel pivot: raport cu sumele încasate pe fiecare produs, defalcat pe metode de plată


4.1.4. Expresii de calcul și funcții

În anumite situații, filtrarea și generarea automată a rapoartelor nu

este suficientă, fiind necesară realizarea unor calcule, pe baza datelor

disponibile. Programele de calcul tabelar permit introducerea simplă a

oricărei expresii aritmetice – expresii în care operanzii sunt valori,

referințe de celule sau chiar alte expresii (sau funcții), iar operatorii

sunt operatorii aritmetici standard: + - * /

Introducerea unei expresii necesită introducerea semnului = ca prim

caracter în celula unde se dorește calculul expresiei; la finalizarea

expresiei, în celulă se va afișa rezultatul (dar expresia va fi încă

disponibilă în bara de formule).

Pe lângă expresiile aritmetice, programele de calcul tabelar permit și

expresii logice – acele expresii care la evaluare produc fie un rezultat

„true” (adevărat) fie un rezultat „false” (fals). Operanzii unor astfel de

expresii pot fi valori, referințe de celule sau alte expresii iar operatorii

sunt operatorii logici standard: <, <=, >, >= și =.

Aplicațiile de calcul tabelar permit utilizarea unei game largi de funcții,

organizate pe categorii. Există funcții matematice, financiare, funcții

logice, funcții pentru text și altele. Toate funcțiile au o formă generală –

o sintaxă – ce definește ce rezultat va produce funcția și cum este

construită - care sunt valorile de intrare (denumite argumente) pe baza

cărora se fac calcule pentru determinarea rezultatului.

Argumentele unei funcții pot fi:

• valori constante (numere sau valori de tip text scrise direct în

funcție – ex: 5, „text”, 23,75);

• referințe de celule (ex: A2, B31, AE5);

• zone de celule (ex: A2;B7, BA2:BC21);

• expresii (aritmetice sau logice) sau alte funcții.

93


Funcțiile pot fi scrise direct de utilizator dacă sintaxa este cunoscută

sau poate fi construită folosing asistentul de funcții – ce oferă o

fereastră în care utilizatorul poate căuta funcția necesară și poate să

primească informații despre funcție și despre argumentele necesare.

În figura 42 este prezentat un exemplu de introducere a unei funcții

folosind asistentul. Exemplul arată funcția SUMIF – sumă criterială:

realizarea unei sume din înregistrările care corespund unui criteriu.

Se observă descrierea funcției și casetele pentru introducerea

argumentelor. SUMIF are trei argumente:

• range: zona de celule pentru care se va aplica un criteriu

• criteria: criteriul, valoarea sau valorile acceptate în zona definită

• sum_range: zona de celule care va fi luată în considerare la

realizarea sumei.

Astfel, funcția adună valorile din câmpul „Preț” din acele înregistrări

care au în câmpul „Nume produs” valoarea „Iphone 4”.

94

Figure 42: Funcția SUMIF în asistenul de funcții (Libre Office)


4.2. Programe principale

4.2.1. Ms. Excel

Microsoft Excel este cel mai întâlnit program de calcul tabelar. Fișierele

Excel au formatul .xlsx (sau .xls în vesiunile mai vechi). Versiunile noi

de Excel pot deschide formatul vechi și pot salva fișiere în formatul

vechi.

95

Figura 43: Microsoft Excel 2010


4.2.2. Libre Office Calc

Libre Office Calc este parte a pachetului Libre Office, disponibil gratuit

pentru toate sistemele de operare Windows, MacOS sau Linux. Poate

lucra cu fișiere Excel dar are și un format propriu – ods.

96

Figura 44: Libre Office Calc


4.2.3. Google Sheets

Google sheets este o aplicație bazată pe web, care rulează complet în

browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere Excel sau Calc și oferă

aceleași facilități ca o programele standard.


mulți utilizatori pot folosi aceași foaie de calcul în același timp) și

permite descărcarea sub diferite formate (.xlsx, .ods).

97

Figure 45: Interfața Google Sheets


5. REALIZAREA PREZENTĂRILOR

Aplicațiile pentru realizarea prezentărilor permit utilizatorilor să

combine text, grafice / imagini și chiar informații audio/video pentru a

sprijini prezentarea verbală. Prezentarea electronică ia în general

forma unui flux de diapozitive (slide show) proiectat cu ajutorul unui

videopreoiector, în care diapozitivele(paginile) oferă o viziune de

ansamblu a ieilor principale pe care dorește să le transmită

prezentatorul.

Pentru a fi eficientă, o prezentare realizată pe calculator ar trebui să

urmeze câteva reguli simple:

1. Atenția trebuie păstrată pe prezentator, proiecția ar trebui să

rămână în fundal pentru a sublinia ideile și datele principale.

2. Fiecare slide/diapozitiv ar trebui să cuprindă un titlu relevant și

în general textul ar trebui notat în liste cu marcatori (bullet-

points) și nu în paragrafe obișnuite; copierea de paragrafe dintr-

un document într-o prezentare nu este acceptată.

3. Textul și / sau alte elemente din pagină trebuie să nu fie

aglomerate.

98


4. Se recomandă folosirea fonturilor simple și a dimensiunilor de

scris între 20 și 40pt.

5. Asigurați omogenitatea prezentării – formatați elementele de

același tip (titluri / text) în mod similar.

6. Asigurați contrastul textului față de fundal – folosiți text de

culoare închisă pe fundaluri deschise, sau invers. Se recomandă

evitarea utilizării fotografiilor în fundal.

7. Se recomandă utilizarea cu moderație a culorilor și animațiilor

(pot distrage publicul de la concepte și date).

Obs.: Animațiile în special sunt în mare parte greșit utilizate. Deși ele

pot contribui la aspectul prezentării, rolul lor esențial este de a controla

fluxul informației în timp (elementele dintr-un slide apar la momente

diferite, permițând prezentatorului să trateze fiecare concept la

momentul respectiv).

5.1. Concepte tehnice privind realizarea prezentărilor

5.1.1. Slide master (coordonatorul de slideuri)

Aplicațiile destinate realizării prezentărilor oferă o modalitate de a

prestabili anumite caacteristici ale elementelor din prezentare și anume

coordonatorul de diapozitive (slide master). Acesta acționează ca o

matriță a diapozitivelor, oferind câteva beneficii:

• permite pre-stabilirea fonturilor și dimensiunilor utilizate

• permite gestiunea informațiilor de subsol sau antet (nr.

99


diapozitiv, data prezentării etc)

• permite repetarea pe toate diapozitivele a oricărui element

grafic (sau text) plasat pe coordonator (avantajos de exemplu

dacă se dorește plasarea siglei organizației în prezentre, sau

dacă se dorește crearea unui fundal personalizat).

Figura 46 ilustrează coordonatorul de diapozitive: în zona de titlu și text

nu sunt informații propriu-zise ci doar o previzualizare a aspectului

textului; modificând fontul sau dimensiunea în această fereastră va

duce la propagarea modificării în toată prezentarea.

100

Figure 46: Coordonator de diapozitive în Libre Office Writer


5.1.2. Outline / schița prezentării

În general, conceptul outline se referă la schema unui document care

de multe ori poate fi echivalentă cu un cuprins (structura ierarhică a

celor mai importante secțiuni).

În programele de realizare a prezentărilor, conceptul de outline

cuprinde toate informațiile introduse conform regulilor prezentate

anterior – în liste cu marcatori (bullets). Cum textul unei prezentări este

prin definiție format din ideile / conceptele principale, preluarea tuturor

elementelor din aceste liste va forma o schiță completă a prezentării.

Cele mai multe aplicații specializate oferă posibilitatea vizualizării

acestei schițe, după cum se observă în imaginea 47

101

Figure 47: Vizualizarea schiței unei prezentări (outline)


5.1.3. Aspect general și poziționare

La începerea unei prezentări, primul pas este stabilirea unui aspect

general al prezentării, ce include culorile (sau grafica) fundalului,

fonturile, dimensiunile și culoarea textului, alte elemente grafice sau de

animație.

Acest aspect general (ce poate fi particularizat prin coordonatorul de

diapozitive) se regăsește sub diferite denumiri, cum ar fi template,

temă (theme), design sau model.

După alegerea aspectului general, utilizatorul poate să determine la

nivelul fiecărui diapozitiv care va fi poziționarea elementelor (layout), în

general având de ales între diferite „pachete” cum ar fi: titlu și o zonă

de conținut; titlu și două zone de conținut (verticale sau orizontale);

titlu, zonă de text și zonă pentru element grafic etc.

102

Figure 48: Poziționare (layout) cu titlu și trei secțiuni de conținut


5.2. Programe principale

5.2.1. Microsoft PowerPoint

Cel mai întâlnit software pentru prezentări este Ms. PowerPoint.

Formatul fișierelor este .pptx (versiunile noi) și .ppt (pentru versiunile

vechi).

103

Figura 49: Microsoft PowerPoint 2013


5.2.2. Libre Office Impress

Impress este o alternativă gratuită la Ms. PowerPoint. Poate deschide

fișiere .ppt and .pptx și poate salva fișierele în aceste formate, deși are

și format proriu – odp.

5.2.3. Google Presentation

Google Presentation este o aplicație bazată pe web, care rulează

complet în browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere PowerPoint

sau Impress și oferă aceleași facilități ca o programele standard.

104

Figura 50: Libre Office Impress interface



mulți utilizatori pot folosi aceași prezentare în același timp) și permite

descărcarea sub diferite formate (.pptx, .odp).

105

Figure 51: Aplicația Google Presentation


6. CONCEPTE AVANSATEDE INTERNET

6.1. Servicii de stocare / partajare a fișierelor

Cele mai multe organizații au nevoie de partajarea fișierelor între

utilizatori și/sau departamente. În unele cazuri este nevoie ca fișierele

partajate să fie accesate din mai multe locații. Acestea sunt posibile

folosind un serviciu de stocare online.

Cele mai cunoscute servicii de acest tip sunt Dropbox și Google Drive.

Sistemele de acest tip în general oferă o capacitate limitată la

deschiderea unui cont gratuit (2GB pentru Dropbox, 5GB pentru

GoogleDrive)8 și oferă spațiu crescut pentru abonamente plătite.

Serviciile pot fi sincronizate cu computerul local – se instaează o

aplicație pe computer care va fi o replică exactă a spațiului de stocare

online (orice fișier copiat online va fi duplicat local și invers).

Altă facilitate oferită este de partajare a fișierelor sau folderelor –

situație în care mai mulți utilizatori au acces la anumite fișiere / foldere.

8 Valori publice la momentul scrierii

106


Google drive este integrat și cu aplicațiile Google Documents – care

permit editarea de documente text, foi de calcul tabelar sau prezentări

direct online, fără altă aplicație instalată local.

107

Figura 52: Google Drive

Figura 53: Dropboxx


6.2. Aplicații bazate pe internet

Una din tendințele recente în informatică este de a transforma tot mai

mult internetul într-un furnizor global de servicii. Acest proces implică

inclusiv mutarea aplicațiilor de pe sistemul local în mediul online și

utilizarea lor directă prin browserul de internet, fără nici o altă

instalare locală.

Deja există o serie de aplicații ce pot fi utilizate online pentru activități

cum ar fi editarea unui document, realizarea unei prezentări, editare

foto, dar și pentru gestiune contabilă sau alte nevoi specifice de afaceri.

Cel mai cunoscut pachet de software online este oferit de Google, în

tandem cu serviciul Goole Drive prezentat anterior. Pachetul oferă

uneltele de birou standard – un procesor de documente text, un

program pentru calcul tabelar, un programm pentru realizarea

prezentărilor și unul pentru grafice și scheme logice. Toate aceste

aplicații sunt lansate în execuție pe serverele Google, nu pe computerul

local și sunt deschise și utilizate prin browser. Deși aceste aplicații nu

au (încă) toate funcționalitățile oferite de programele clasice, au în

schimb o serie de facilități în plus:

• Salvare automată pe server: toate fișierele sunt salvate la

fiecare câteva secunde pe servere specializate, astfel pierderea

unui document devine imposibilă; securitatea nu mai este o

problemă, totul fiind stocat pe servere protejate.

• Descărcare în format multiplu: din sistemul online, fișierele

pot fi descărcate în diferite formate. Documentele text pot fi

108


descărcate fie .docx fie .odt, foile de calcul pot fi descărcate .xlsx

sau .ods. De asemenea, fișierele pot fi descărcate în format .pdf

ceea ce facilitează transferul lor spre diferite locații și diferiți

utilizatori fără pierderi de formatare.

• Partajare și colaborare: orice document google (document text

/ foaie de calcul / prezentare ) poate fi partajat cu alți utilizatori.

Proprietarul fișierului decide dacă restul utilizatorilor pot accesa

doar pentru a vizualiza fișierul, sau dacă au dreptul să-l

modifice. Pentru cei care au drept de modificare, colaborarea se

poate face inclusiv în timp real, fiecare utilizator văzând toate

modificările în timp ce sunt făcute.

6.3. Marketing prin e-mail

Una din funcțiile pe care le pot presta calculatorul și internetul este de

a permite promovarea de produse și servicii. Marketingul bazat pe

internet (marketingul online) cuprinde nu doar realizarea unui website

109

Figura 54: Începerea unui document în Google Docs


pentru firme sau alte organizații ce vor să fie găsite de potențiali clienți

dar și alte metode de a contacta potențiali clienți sau de a păstra

contactul cu clienți sau potențiali clienți.

Marketingul prin e-mail este o asemenea metodă, ce constă în

trimiterea periodică de informații comerciale unui grup de utilizatori

(ce și-au exprimat permisiunea în prealabil). Cel mai frecvent, în

practică se trimit e-mailuri (newslettere) săptămânale sau lunare care

promovează produse / servicii noi sau diverse promoții.

6.3.1. SPAM. Prevenirea SPAM-ului

În capitolul 2 am definit ca spam e-mailurile nesolicitate

Cele mai multe țări au legi specifice cu privire la trimiterea de

comunicări de natură comercială (fie și prin e-mail). Marketingul prin e-

mail trebuie să respecte câteva reguli pentru a fi legal și corect (și

pentru a fi eficient):

• Comerciantul care intenționază să deruleze o campanie de

marketing prin e-mail trebuie să obțină în prealabil permisiunea

potențialilor clienți. Acest proces este denumit opt-in (cu acord

explicit), considerat mai corect decât varianta opt-out (cu acord

prezumat, în care puteai fi înscris în orice listă, dar puteai să te

dezabonezi). Procesul de opt-in poate fi derulat prin diverse

metode, cel mai frecvent fiind ca utilizatorul să completeze el

însuși un formular pentru înscriere în baza de date (de obicei

motivat printr-o promoție sau un concurs).

• E-mailurile trimise (newsletters) trebuie de asemenea, conform

legii, să cuprindă informații despre emițător (numele companiei

și adresa) și opțiunea de dezabonare imediată.

110


• Comercializarea de liste de e-mailuri este interzisă; există doar

posibilititatea ca o companie specializată în marketing online să

deruleze campanii în numele altor beneficiari, dar înstrăinarea

listelor de e-mailuri nu este permisă.

6.3.2. Programe pentru marketing prin e-mail

Aplicațiile bune de marketing prin email presupun posibilitatea

accumulării în lista de e-mailuri a câtorva mii e contacte, gestiunea

(modfiicarea / ștergerea) acestor contacte, proiectarea și

implementarea de e-mailuri personalizate, trimiterea automatizată a e-

mailurilor și monitorizarea acțiunilor utilizatorilor asupra e-mailurilor

primite (câte deschideri, câte clickuri etc).

Cele mai cunoscute aplicații de acest tip sunt Aweber și Mailchimp,

ambele aplicații bazate pe web. Figura 55 ilustrează interfața

Mailchimp arătând o listă de e-mailuri (unele zone sunt ascunde pentru

a proteja informațiile private).

111

Figura 55: Mailchimp interface


6.4. Sisteme de gestiune a conținutului

Un sistem de gestiune a conținutului, denumit și sistem de management

(sau de administrare) a conținutului (din engleză CMS Content

Management System), permite publicarea și modificarea de informații

într-un site (o pagină web) printr-un panou de administrare online.

Astfel de sisteme permit gestiunea colaborativă a unui sit / pagină

internet. Cele mai întâlnite sisteme de acest tip sunt WEB CMS și

Enterprise CMS:

• web CMS sunt cele mai utilizate. În perioada recentă au înlocuit

multe din siturile tradiționale, datorită ușurinței în actualizarea

informației. Printr-o interfață simplă în browser, orice utlilizator

poate să modifice conținutul paginilor existente, să adauge

pagini noi sau să schimbe aspectul complet al sitului (fundal,

culori etc) fără a avea nevoie de cunoștințe tehnice. Instalarea și

configurarea inițială, particularizarea aspectului sau

funcționalităților sau extinderea funcționalităților prin „plugins”

(module externe) poate necesita în schimb astfel de cunoștiințe

de specialitate. Cele mai cunoscute siteme webCMS sunt

Wordpress (figura 56), Joomla și Drupal.

112


• Enterprise CMS sunt mai specializate și au funcționalități

suplimentare, cum ar fi gestiune de documente sau gestiunea

contactelor.

Conceptul a fost definit de către AIIM (Association for

Information and Image Management) după cum urmează:

“Enterprise Content Management (ECM) reprezintă strategiile,

metodele și uneltele folosite pentru a prelua, gestiona, stoca,

păstra și transmite conținut și documente relevante pentru

procesul organizațional. Uneltele și strategiile ECM permit

gestiunea informației nestructurate a unei organizații, indiferent

unde se regăsește această informație”.

113

Figura 56: Wordpress – panou de administrare


6.5. E-commerce - comerț electronic

În sens larg, comerțul electronic definește ca orice relație comercială

bazată pe dispozitive electronice (în special sisteme de calcul) ce

minimizează sau elimină necesitatea contactului fizic dintre părți.

O definițe mai complexă poate fi „Comerțul electronic reprezintă

utilizarea comunicațiilor electronice și a tehnologiei de procesare

digitală a informației în tranzacțiile comerciale, pentru a crea,

transforma și redefini relații ce creează valoare între organizații sau

între organizații și indivizi (EICC, 2002).

Tipurile principale de e-commerce sunt:

1. Business to business (B2B): produsele / serviciile sunt

tranzacționate prin metode digitale cu alte companii. Exemplele

includ servicii logistice, echipament industrial, aplicații software

specificie etc.

2. Business to consumer (B2C): produsele / serviciile sunt

comercializate de către o companie către indivizi – către publicul

general. Cele mai cunoscute nume din lume din acest domeniu

sunt Amazon, Dell, WallMart, Apple, iar din România eMag,

Altex, Fashion Days etc. Deși există companii care vând oar

online, cele mai multe au un amestec de magazine fizice și

online.

3. Business to government (B2G): se referă la servicii destinate

sectorului guvernamental, în special referitor la achiziția de

114


bunuri și servicii publice (ex. Situri pentru licitații de proiecte

publice).

4. Consumer to consumer (C2C): tranzacții comerciale între

indivizi – cum ar fi siturile de licitații gen eBay sau okazii.

5. Mobile commerce (m-commerce): se referă la realizarea

tranzacțiilor comerciale prin intermediul dispozitivelor mobile

(smartphoneuri, PDA).

Cele mai cunoscute exemple de comerț electronic includ:

• Cumpărături online

• Plăți online / tranzacții bancare online

• Licitații online

În perioada recentă, multe companii, inclusiv cele mici și mijlocii au

început să vândă online. Există un număr crescut de aplicații ce sprijină

dezvoltarea unui magazin online, ce pot fi achiziționate și configurate

pentru orice domeniu și pentru orice necesități. De asemenea,

majoritatea CMS-urilor pot fi extinse cu un modul pentru comerț online

ce oferă funcționalitatea necesară.

115


7. SISTEME INFORMAȚIONALE

Un sistem alcăuit din hardware, software,

infrastructură și personal calificat, destinat

facilitării operațiunilor de planificare, control,

coordonare și luare a deciziilor într-o organizație

Sistemele informaționale (S.I.) se referă în general la orice sistem

(un set de metode, proceduri etc) care are ca obiectiv principal

organizarea și transmiterea informațiilor dintr-o organizație. Astfel de

sisteme se pretează oricărui tip de organizație (companie, ONG,

instituție publică) și sunt în general computerizate.

Definiția anterioară propun faptul că SI sunt construite din trei

componente – sisteme de calcul (hardware plus software), o

infrastructură de comunicații (o rețea, fie locală fie chiar Internetul)

precum și persoanele care utilizează aceste componente. Utilizatorii

sunt în realitate componenta cea mai importantă, pentru că scopul SI

este de a oferi anumitor tipuri de utilizatori acele informații specializate

de care au nevoie în corelație cu implicarea lor în procesele

organizaționale.

116


Figura 57 arată principalele tipuri de SI, organizate după tipurile de

utilizatori pe care-i deservesc.

7.1. Tpuri de sisteme informaționale

După cum este ilustrat în figura 57 (Okereke, 2010), principalele tipuri

de SI sunt: Sisteme de procesare a tranzacțiilor (Transaction Processing

Systems), Sisteme informaționale pentru management (Management

Information Systems), Sisteme de sprijin al deciziilor (Decision Support

Systems) și Sisteme pentru activitatea executivă (Executive Information

Systems).

117

Figura 57: Tipuri principale de SI (Kimble, 2008).


7.1.1. Sisteme de procesare a tranzacțiilor (SPT)

Sunt apropiate de sistemele simple de procesare a datelor și au un rol

important pentru că rezultatele unui asemenea sistem sunt date de

intrare pentru restul.

Asemenea sisteme sunt cele care înregistrează toate datele inițiale, prin

realizarea unor tranzacții organizaționale adică a unor operații cum ar

fi procesarea comenzilor, rezervărilor sau plăților.

7.1.2. Sisteme informaționale pentru management (SIM)

Aflate pe nivelul II al pirameidei SI, aceste sisteme se referă mai mult la

managementul operațional (deciziile de zi cu zi luate de manageri de

departament, șefi de secții de producție etc).

Scopul lor este să ofere acestor coordonatori informațiile necesare

derulării operațiilor pe termen scurt și mediu. SIM generează periodic

rapoarte din datele furnizate de SPT, în special pentru „a permite

evaluarea performanței organizației în comparație cu rezultatele

anterioare” (Okereke, 2010).

Exemple de SIM includ (Kimble, 2008):

• Sisteme de gestiune a vânzărilor

• Sisteme de control a stocurilor

• Sisteme pentru realizarea bugetelor

• Sisteme pentru gestiunea resurselor umane

118


7.1.3. Sisteme pentru sprijinul deciziilor (SSD)

SSD sunt destinate managerilor de nivel înalt, pentru a le oferi

informațiile necesare luării unor decizii pe termen lung. Kimble (2008)

propune că rolul SSD este „să analizeze informația structurată existentă

și să permită managerilor să facă previziuni privind efectele potențiale

ale deciziilor lor”. Astfel, dacă SPT și SIM sunt sisteme care se

focalizează pe activități trecute și pe rezultatele obținute deja, SSD sunt

orientate spre realizare proiecțiilor pentru viitor.

SSD utilizează diferite modele și metode cum ar fi simularea pentru a

testa diferite opțiuni și a permite selecția unor măsuri cu șanse mai

mari de rezultate pozitive. Rezultatele oferite de SSD se bazează în

principal pe datele din sistemele inferioare (SPT, SIM) dar pot include

date din alte surse, dacă este cazul.

Example de SSD includ (Kimble, 2008):

• Sisteme pentru sprijinul deciziilor de grup (Group Decision

Support Systems - GDSS)

• Sisteme pentru activități computerizate colaborative (Computer

Supported Collaborative Work - CSCW)

• Sisteme pentru logistică (Logistics Systems)

7.1.4. Sisteme pentru activitatea executivă

Sunt destinate să ofere sprijin pentru definirea strategiilor de afaceri.

Produc diferite tipuri de analize și rapoarte asupra informațiilor

furnizate de SIM, pentru a oferi managerilor de nivel înalt (ex manager

general) o imagine clară a evoluției și perspectivelor organizației.

119

BibliografieAssociation for Information and Image Management (AIIM). What is

Enterprise Content Management (ECM)?. Published at

http://www.aiim.org/What-is-ECM-Enterprise-Content-Management

Business Dictionary: http://www.businessdictionary.com/definition/

information- system.html

EICC - Euro Info Correspondence Centre (2002). E-commerce-Factor of

Economic Growth. Available from http://www.eicc.co.yu/newspro/

viewnews.cgi?newsstart3end5. Accessed March 20th 2003.

Google Support: http://www.google.com/intl/en/insidesearch/tipstricks/

index.html

Kimble, C. (2008) Euromed Marseille Ecole de Management, World

Med MBA Programme - Information Systems and Strategy Course.

Available online [Jan. 2013] at: http://www.chris-

kimble.com/Courses/World_Med_MBA/Types-of-Information-

System.html

Okereke, G.C. (2010). Decision Support Systems (DSS). Course guide.

National Open University of Nigeria , School of business and human

resources.

Ragalie, C.-S. (2008). Despre rezolutia imaginilor digitale. Dispnonibil

online la http://www.foto-magazin.ro/tutorial_open.php?

art=ftm20/archives/2008/07/despre_rezolutie.html

Popa, R. (2013). „Ninja in Excel . Centura albă”, disponibil online la

adresa http://excelninja.ro/ebook-ninja-in-excel-centura-alba-2/

http://www.chris-kimble.com/Courses/World_Med_MBA/Types-of-Information-System.html



http://www.google.com/intl/en/insidesearch/tipstricks/index.html

http://www.google.com/intl/en/insidesearch/tipstricks/index.html

http://www.google.com/intl/en/insidesearch/tipstricks/

http://www.eicc.co.yu/newspro/

http://www.businessdictionary.com/definition/information-system.html#ixzz2JXfzKEFj

http://www.businessdictionary.com/definition/information-

http://www.businessdictionary.com/definition/information-

http://www.businessdictionary.com/definition/

http://www.aiim.org/What-is-ECM-Enterprise-Content-Management

Curs Info Economica

Documents

Transcript of Curs Info Economica