Curs Drept Funciar Si Cadastral 9,10,11,12

5/11/2018 Curs Drept Funciar Si Cadastral 9,10,11,12 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-drept-funciar-si-cadastral-9101112 1/23

Noţiuni privind evidenţa şi publicitatea imobiliară

I. N oţiuni introductive. Una dintre priorităţile României în noile condiţii ale

economiei de piaţă este dezvoltarea unei pieţe libere a proprietăţilor imobiliare. Statul

este însă interesat de cunoaşterea situaţiei bunurilor imobile pentru a căror transmitere

ori deţinere percepe taxe şi impozite, care constituie o importantă sursă de venituri ale

bugetului public. De aceea, statul trebuie să recurgă la diferite procedee prin care

proprietarii şi posesorii de imobile să fie obligaţi la îndeplinirea anumitor formalităţi de

evidenţă şi publicitate.

Publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi

faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi localitate. Ea se efectuează, la

nivelul nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (comună, oraş sau municipiu,

judeţ), prin oficiile teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară, aflate în

subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Scopul activităţii de publicitate imobiliară este de a asigura accesul liber, cu

uşurinţă şi în timp util, al tuturor celor interesaţi la informaţiile în legătură cu situaţia

juridică a imobilelor. Publicitatea imobiliară se întemeiază pe sistemul de evidenţă al

cadastrului general, care este un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,

economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea şi

reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte

bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietari.

II. Aspecte generale privind sistemele de evidenţă şi publicitate imobiliară

existente în România. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, în România au

existat două sisteme de înregistrare a bunurilor imobile:

1. Sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni, denumit

şi sistemul publicităţii personale aplicat în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea;

2. Sistemul cărţilor funciare denumit şi sistemul publicităţii reale, aplicat în

Transilvania şi nordul Moldovei.

Sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni reprezintă o modalitate de organizare a

34



publicităţii drepturilor reale imobiliare, presupunând evidenţierea actelor juridice

încheiate în legătură cu imobilele, în scopul de a face acele acte opozabile terţilor.

Acest sistem se compunea din:

a) registrul de transcripţiuni, care servea la transcrierea:

- actelor translative de proprietate între vii sau a actelor constitutive de alte

drepturi reale imobiliare;

- ordonanţelor de adjudecare;

- actelor de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

- renunţărilor la drepturile reale transcrise;

- hotărârilor judecătoreşti care constată existenţa unui drept real imobiliar;

- cesiunilor de venituri pe un termen mai mare de 2 ani;

- contractelor de locaţiune imobiliară cu durata mai mare de 3 ani.

b) registrul de inscripţiuni, în care se înscriau ipotecile şi privilegiile

imobiliare, cu excepţia privilegiului vânzătorului de imobil, care se transcrie în

registrul de transcripţiuni.

Sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni este un sistem personal de publicitate,

întrucât evidenţa se ţine pe numele persoanelor beneficiare ale transcripţiunii şi

inscripţiunii.

Acest sistem de publicitate prezenta următoarele inconveniente:

a) asigura numai o publicitate parţială, deoarece în registrul de transcripţiuni nu

se evidenţiau:

- transmisiunile pentru cauză de moarte;

- hotărârile judecătoreşti ce declară desfiinţarea unui act juridic;

- împărţirea unui bun indiviz, când imobilul cade în lotul unui copărtaş.

b) transcrierea sau înscrierea are ca efect numai încunoştiinţarea terţilor cu

privire la un drept, dar nu constituie o dovadă suficientă despre existenţa acelui

drept şi nici o garanţie a valabilităţii lui.

c) terţul dobânditor nu poate să cunoască situaţia exactă a imobilului şi este

expus, timp de 30 de ani, să fie evins din imobilul dobândit, fie din cauza unor vicii aleactelor de dobândire anterioare titlului său, fie datorită unor sarcini pe care nu le-a putut

35



cunoaşte.

d) notarul public nu era obligat să verifice legalitatea şi valabilitatea actului

înregistrat, ceea ce este de natură să creeze îndoieli în legătură cu valabilitatea

acestui act.

e) datorită caracterului personal al publicităţii - decurgând din faptul că

înregistrarea se făcea nu pe imobile, ci pe numele proprietarilor - cercetarea registrelor

era deosebit de incomodă, determinarea adevăratului proprietar al imobilului, pe baza

registrelor, fiind extrem de dificilă.

Efectul principal al transcrierii este acela că actul juridic translativ de

proprietate devine opozabil faţă de terţi.

Este necesară însă, îndeplinirea următoarelor condiţii:

- terţul să fi dobândit el însuşi un drept real de la acelaşi autor, cu privire la

acelaşi bun imobil;

- dreptul real să fi fost supus transcrierii sau înscrierii;

- formalitatea înscrierii sau transcrierii să fi fost înfăptuită de către cel ce se opune

actului subdobânditorului (terţului).

În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste ultime două condiţii, o persoană nu

poate invoca inopozabilitatea actului încheiat de către un alt dobânditor (terţ) în

privinţa aceluiaşi imobil, pentru motivul că acest act nu a fost transcris.

Sfera noţiunii de terţ este mai largă atunci când se raportează la actele

translative cu titlu gratuit, cum ar fi donaţiile. Astfel, lipsa transcrierii va putea fi

invocată de către orice persoană interesată, inclusiv de către creditorii chirografari sau

legatarii donatorului.

În sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni se aplica,

deci, principiul potrivit căruia dreptul celui ce-1 transcrie mai întâi este mai puternic

decât drepturile altor dobânditori, chiar dacă actul său a fost încheiat mai în urmă.

Prin Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare s-a renunţat la sistemul de

inscriptiuni şi transcripţiuni, generalizându-se sistemul cărţilor funciare pe întreg

teritoriul ţării. Cărţile funciare constituie un sistem real de publicitate, întrucât seîntemeiază pe identitatea topografică a imobilelor, aşa cum rezultă din evidenţa

36



cadastrului general al fiecărui judeţ. Spre deosebire de sistemul de transcripţiuni şi

inscripţiuni, sistemul de carte funciară oferă avantajul unei evidenţe complete şi

exacte a imobilelor din fiecare localitate.

III. Cadastrul general - noţiune, obiective, funcţii. Cadastrul general este

sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor

imobilelor de pe întreg teritoriul ţării (art. 1 din Legea nr. 7/1996, republicată în M.

Of. nr. 201/2006).

Potrivit art. 3 al Legii 7/1996, se înfiinţează Agenţia Naţională de Cadastru şi

Publicitate Imobiliară, ca instituţie publică cu personalitate juridică, unica autoritate

în domeniu, aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin

reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi preluarea

activităţii privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiţiei

Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-

teritoriale: comună, oraş, (municipiu), judeţ, prin oficiile teritoriale de cadastru şi

publicitate imobiliară şi la nivelul întregii ţări.

Prin sistemul de cadastru general se realizează următoarele obiective:

a) identificarea, înregistrarea şi descrierea în documentele cadastrale, a

bunurilor imobile prin natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri

cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;

b) identificarea şi înregistrarea tuturor proprietarilor şi a altor deţinători legali

de alte bunuri imobile, în vederea înscierii în cartea funciară;

c) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea

corectă şi echitabilă a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, la solicitarea organismelor

abilitate.

Cadastrul general îndeplineşte trei funcţii:

a) funcţia tehnică, realizată prin determinarea, pe bază de măsurători, a

poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de

folosinţă şi pe proprietari, precum şi ale construcţiilor;

b) funcţia economică , prin evidenţierea destinaţiei şi categoriilor de

37



folosinţă a parcelelor, precum şi a elementelor necesare stabilirii valorii

economice a bunurilor imobile, în vederea impozitării;

c) f uncţia juridică, realizată prin identificarea proprietarilor pe baza

actului de proprietate şi înscrierea lor în cartea funciară .

La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (comună, oraş şi municipiu),

lucrările tehnice de cadastru constau în:

- stabilirea, potrivit legii, şi marcarea pe teren prin borne a hotarelor

unităţilor administrativ-teritoriale respective;

- marcarea pe teren prin borne a limitei intravilanului localităţilor, potrivit

legii;

- identificarea bunurilor imobile pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa

acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar;

- măsurarea tuturor parcelelor de teren din cuprinsul fiecărei unităţi

adminis trativ-teritoriale, specificându-se destinaţia, categoria de folosinţă şi

proprietarul sau, după caz, posesorul acestora;

- pentru terenurile ocupate de construcţii, curţi, precum şi pentru

terenurile cu alte destinaţii, situate în intravilan sau extravilan, se vor specifica,

pe baza datelor fur nizate de cadastrele de specialitate, categoriile de folosinţă a

terenurilor, încadrarea acestora pe zone în cadrul localităţii, respectiv pe clase

de calitate;

- înregistrarea litigiilor de hotare, în cazul neînţelegerilor între proprietari şi

(sau) posesorii învecinaţi.Cadastrul general cuprinde următoarele documente tehnice principale:

- registrul cadastral al parcelelor;

- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;

- registrul cadastral al proprietarilor;

- registrul corpurilor de proprietate;

- fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi pe categorii defolosinţă;

38



- planul cadastral.

Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a datelor din registrele

cadastrale, referitoare la terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor

administrativ-teritoriale.

Cărţile funciare

I. Noţiune, obiect, funcţii. Cărţile funciare constituie un sistem de publicitate

care se întemeiază pe identitatea topografică a imobilelor şi reflectă toate modificările

care intervin în situaţia materială şi juridică a imobilelor. Cărţile funciare reprezintă,

totodată, un sistem de evidenţă complet, deoarece oglindesc toate transmisiunile şiconstituirile de drepturi reale în legătură cu imobilul respectiv, chiar şi unele drepturi

personale, fapte sau alte raporturi juridice referitoare la bunurile imobile.

Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară se numesc drepturi

tabulare, iar înscrierile care se referă la aceste drepturi alcătuiesc „starea tabulară".

Sistemul cărţilor funciare îndeplineşte următoarele funcţii:

a) prin acest sistem de publicitate se obţine o evidenţă foarte clară a fiecărui

imobil, de la intrarea bunului în circuitul civil, operând şi cuprinzând fiecare modificare

în situaţia materială ori juridică a acestuia. Astfel, dacă o anumită suprafaţă a fost

reparcelată, deci micşorată, ori printr-o alipire suprafaţa a devenit mai mare, aceste

operaţiuni sunt înscrise în cartea funciară. De asemenea, dacă asupra imobilului s-

au transmis ori s-au constituit drepturi, studiind cartea funciară vom putea şti care

sunt titularii acestor drepturi, precum şi natura operaţiunilor juridice încheiate.

b) prin cărţile funciare se asigură realizarea elementelor necesare cerute de lege

pentru constituirea, strămutarea, modificarea şi stingerea drepturilor reale imobiliare

care nu pot fi dobândite, modificate, transmise sau stinse fărăca aceste operaţiuni să

fie evidenţiate în cărţile funciare respective.

De asemenea, legea prevede obligativitatea înscrierii unor drepturi personale,

fapte şi raporturi juridice în legătură cu drepturile înscrise în cartea funciară, pentru a

putea deveni opozabile terţelor persoane. Obiectul cărţilor funciare îl constituie

39



imobilele, adică terenurile de orice fel, precum şi bunurile încorporate lor, fie în mod

natural, fie artificial.

II . Entităţile de bază ale evidenţei cadastrale şi publicităţii imobiliare. Potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, entităţile de bază ale evidenţei cadastrale şi de

publicitate imobiliară care trebuie să se regăsească şi în cărţile funciare sunt

următoarele: parcela, construcţia şi proprietarul.

Parcela reprezintă un imobil cu sau fără construcţii, determinat în hărţile

topografice şi individualizat printr-un număr cadastral. Terenul este, deci, entitatea

principală, iar construcţia este entitatea accesorie.

Una sau mai multe parcele alipite, de pe teritoriul unei localităţi, aparţinând

aceluiaşi proprietar, formează corpul de proprietate care se înscrie în cartea

funciară, iar mai multe corpuri de proprietate de pe teritoriul aceleiaşi localităţi,

aparţinând unui proprietar, formează partida sa cadastrală care se înscrie în aceeaşi

carte funciară.

Construcţia reprezintă imobilul realizat prin edificare care se înscrie în aceeaşi

carte funciară în care se înscrie terenul pe care aceasta a fost realizată. Pentru

înscrierea în cartea funciară nu are relevanţă destinaţia construcţiei, însă aceasta se

va menţiona în cartea funciară. înscrierea unei construcţii în cartea funciară se va

realiza numai dacă se face dovada existenţei sale materiale şi a dreptului solicitan-

tului asupra acelei construcţii. Proprietarul imobilului poate fi o persoană fizică sau

o persoană juridică privată sau de drept public.

Corpul de proprietate reprezintă un întreg, o unitate distinctă din punct de

vedere juridic. În consecinţă, dreptul de proprietate asupra acestui corp funciar se

referă la întreg, fie că aparţine unei persoane, fie mai multora, în această din urmă

situaţie trebuind să fie arătate cotele fiecăruia. În caz contrar, se va considera că

dreptul de proprietate aparţine acestor persoane, simultan şi concurent, asupra

întregului corp funciar nefracţionat în materialitatea sa. Atunci când fiecare dintre

coproprietari are o anumită cotă parte determinată, dar aceasta nu este egală cu a

celorlalţi, se va arăta proporţia fiecăruia faţă de întreg, spre exemplu o treime, o

40



cincime etc. Fiecare corp funciar alcătuit prin unirea mai multor parcele se va arăta

printr-un număr roman. Dacă se înscriu în aceeaşi carte funciară parcelele care nu se

vor uni la corpul funciar se va pune semnul crucii, iar toate celelalte parcele

înscrise după acest semn vor fi considerate corpuri funciare independente.

Modificările corpului funciar, aşa cum prevede art. 42 din Legea nr.

7/1996, pot avea loc fie prin alipiri, fie prin dezlipiri. Alipirea este operaţiunea prin

care mai multe parcele se unesc pentru a constitui un singur corp funciar, dar poate

avea loc şi prin mărirea suprafeţei unui corp funciar sau a unei parcele. Astfel, corpul

de proprietate consti-tuit prin înscrierile în cartea funciară se va putea modifica prin

alipiri, dacă mai multe parcele se unesc într-un singur corp sau dacă se adaugă o

nouă parcelă la un corp de proprietate ori se măreşte întinderea unei parcele. În

cazul în care se unesc două sau mai multe parcele într-o singură parcelă, acestea

trebuie să fie situate una lângă alta.

Dezlipirea reprezintă operaţiunea prin care un corp funciar sau o parcelă devin

mai mici, prin desprinderea unei parcele de la corpul funciar sau împărţirea unei

parcele în mai multe părţi independente. Astfel, corpul de proprietate se modifică şi

prin dezlipiri, dacă se desparte o parcelă de un corp sau se micşorează întinderea

unei parcele.

III. Cuprinsul cărţii funciare. Cartea funciară este alcătuită din titlu (compus

din numărul ei şi denumirea localităţii în care este situat imobilul) şi din trei părţi.

Titlul cărţii funciare al parcelei pe care s-au constituit drepturi de superficie sauconcesiune va cuprinde şi menţiunea acestui drept.

Foile cărţii funciare se numerotează pe fiecare localitate, începând cu numărul 1

până la ultimul număr necesar, fără separare pe ani. Când se dă următorul număr, se

are în vedere ultimul număr dat cărţii funciare de pe lista ce se ţine pentru fiecare

localitate.

Potrivit art, 19 din Legea nr. 7/1996 cartea funciară are 3 părţi. Partea I, denumită şi“Foaia de avere”, cuprinde:

41



a) descrierea imobilului cu indicarea numărului de ordine (adică I+1...) şi a

numărului cadastral dat parcelei (de exemplu: 100, după planul de identificare a

imobilelor). Fiecare imobil are un număr cadastral. Dacă intervin dezmembrări sau

alipiri de parcele, imobilul poate avea mai multe numere cadastrale, dar sub acelaşi

număr de ordine;

b) suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi, după caz, construcţiile;

c) amplasamentul şi vecinătăţile.

Menţiunile privind terenul şi categoria de folosinţă sunt cele uzitate în lucrările de

cadastru ca, de exemplu: teren cu construcţii (care se descriu, de exemplu: casă,

parter şi etaj din cărămidă, grajd şi şură etc); terenuri agricole arabile, păşuni,

fâneţe, vii şi livezi etc; terenuri neagricole (păduri, plantaţii forestiere, terenuri cu ape

şi stuf etc); terenuri neproductive (drumuri, căi ferate, aerodromuri, construcţii

industriale etc). Suprafaţa terenului se exprimă în unităţile de măsură legale

actuale: ha, mp, în care se vor transforma denumirile anterioare: jugăre,

stânjeni, pogoane, prăjini, ocoale etc.

În localizarea amplasamentului se aplică repere de la cea mai largă

modalitate de situare, la cea mai detaliată, respectiv strada şi numărul.

Indicarea vecinătăţilor este necesară îndeosebi în regiunile care nu au avut cărţi

funciare.

Partea a II-a, denumită şi “Foaia de proprietate”, se referă la înscrierile privind

dreptul de proprietate şi documen tele pe care se întemeiază şi are 4 rubrici:

numărul curent, numele şi prenumele proprietarului, operaţiunea înregistrată şi

observaţii. în antet se menţionează numă rul cărţii funciare, ca pe foaia I.

a) Numele proprietarului se scrie în aşa fel, încât să se elimine orice

dubiu cu privire la identitatea acestuia. Dacă este persoană fizică, se scrie

numele, prenumele său şi al părinţilor şi, când este cazul, şi porecla, iar dacă

este persoană juridică, se scrie denumirea şi sediul acesteia.

b) Rubrica a doua cuprinde:

- menţionarea modalităţilor de dobândire a proprietăţii certificate de acte juridice corespunzătoare (vânzare-cumpărare, donaţie, schimb etc.) Aceste acte

42



juridice pot fi autentice (notariale), sub semnătură privată, hotărâri

judecătoreşti, acte admi nistrative;

- transmiterea proprietăţii, modificarea sau stingerea dreptului asupra

întregului corp de proprietate sub forma proprietăţii exclusive, comune în

devălmăşie sau indivize;

- servituţile stabilite în favoarea imobilului ;

- faptele juridice care determină apariţia, modificarea sau stingerea

drepturilor reale, drepturile personale sau alte raporturi juridice, acţiunile

referitoare la proprietate ;

- orice îndreptări sau însemnări cu referire la titlu, partea I sau a II-a a

cărţii funciare.

Partea a III-a, denumită şi “Foaia de sarcini”, se referă la:

a) dezmernbrămintele dreptului de proprietate: uzufruct, uz, abitaţie,

concesiune, servituţile în defavoarea imobilului, superficie şi sarcini (ipoteci,

privilegii). Superficia se înscrie asupra parcelei sau, după caz, asupra întregului

corp de proprietate;

b) faptele juridice, drepturile personale, precum şi acţiunile privitoare

la drepturile reale înscrise în această parte;

c) urmăririle imobiliare (sechestrul) sau a veniturilor imobilului;

d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la

înscrierile făcute în această parte. Această parte a cărţii funciare cuprinde trei

rubrici: numărul curent, cuprinsul (inclusiv valoarea) şi observaţii, iar în antet se

menţionează cele înscrise pe celelalte foi.

IV. Principiile fundamentale ale cărţilor funciare. La baza regimului juridic al

cărţilor funciare stau anumite reguli fundamentale, cu valoare de principii. Cele

mai multe dintre aceste principii, instituite prin Decretul-lege nr. 115/1938, au

fost păstrate şi de Legea nr. 7/1996.

1) Principiul consensului. Potrivit regulilor dreptului civil, constituirea,modificarea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale are loc prin declaraţia

43



de voinţă a titularului dreptului şi, respectiv, prin acordul dintre acesta şi cel în

favoarea căruia se constituie sau se strămută dreptul. Decretul-lege nr.

115/1938 reproducea dispoziţiile Codului civil referitoare la valabilitatea

convenţiilor prevăzând că pentru constituirea, transmi terea şi stingerea

drepturilor reale în regim de carte funciară este necesar să existe un acord de

voinţă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul. De asemenea, drepturile

reale nu se pot radia din cartea funciară, decât fie în temeiul consim ţământului

de radiere exprimat de titularul dreptului, fie prin moartea titularului sau

împlinirea termenului arătat în înscrierea respectivă, dar radierea nu va afecta

drepturile constituite în favoarea terţelor persoane.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, înscrierea în cartea funciară

a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale se face pe baza actului

prin care acestea s-au constituit ori s-au transmis, în mod valabil. Aceste din

urmă dispoziţii legale nu trebuie să ne ducă la concluzia greşită potrivit căreia

la baza regimului juridic al noilor cărţi funciare nu se mai află principiul

consensului, întrucât însuşi actul de constituire sau transmitere a drepturilor

reale imobiliare reprezintă un acord de vo-inţă al părţilor acelui act juridic. Acest

acord de voinţă al părţilor actului juridic repre-zintă, totodată, consimţământul

lor implicit la înscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar transmis.

De altfel, însăşi Legea nr. 7/1996 prevede implicit, în art. 48 alin. (1), că

registratorul este obligat să verifice îndeplinirea cerinţelor de valabilitate a

actului juridic pe baza căruia se solicită înscrierea în cartea funciară a dreptului

real imobiliar, deci, inclusiv existenţa consimţământului părţilor (în măsura în

care aceasta este posibilă).

De la principiul consensului, se prevăd următoarele excepţii:

- radierea înscrierii unui drept real imobiliar se va face în temeiul actului

care exprimă consimţământul titularului la stingerea lui;

- radierea înscrierii drepturilor care se sting la împlinirea termenului

menţionat în înscriere;- radierea drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor;

44



- înscrierea sau radierea drepturilor reale imobiliare pe baza

hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sau a actului administrativ de

autoritate.

Prin decizia administrativă nu poate fi silit nimeni să-şi înstrăinezedreptul, dar se poate dispune înscrierea unei ipoteci în favoarea statului. Cât

priveşte hotărârile judecătoreşti, acestea nu exclud acordul de voinţă dintre titularul

iniţial şi cel subsecvent, ci sunt urmarea unei neînţelegeri intervenite între aceştia după

ce s-a realizat acordul de voinţă, însă înainte de intabularea dreptului în favoarea

dobânditorului. Acesta, dacă proprietarul iniţial refuză să-i pună la dispoziţie actele

necesare pentru intabulare, se va adresa instanţei judecătoreşti printr-o acţiune în prestaţie tabulară.

Acordul de voinţă dintre părţi trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond şi

de formă necesare pentru tipul de act juridic încheiat, iar înscrierile efectuate fără

respectarea acestor cerinţe nu vor fi valabile.

În doctrină s-au mai evidenţiat şi alte situaţii în care se vor opera modificări de

carte funciară împotriva titularului dreptului, deci fără consimţământul acestuia, în

temeiul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în anumite litigii. Astfel, dacă titularul

dreptului de uzufruct comite abuzuri în exercitarea acestui drept şi între el şi

proprietarul imobilului se va naşte un litigiu, iar dacă instanţa va admite acţiunea

promovată de proprietar, va dispune prin hotărâre judecătorească radierea dreptului de

uzufruct, chiar dacă uzufructuarul s-ar opune. De asemenea, s-a arătat că, potrivit art.

22 şi 23 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară se pot face, de regulă,numai cu consimţământul titularului dreptului real, renunţându-se, deci, la principiul

consensului. Aceste prevederi legale au următorul conţinut:

a) Art. 22 din Legea nr. 7/1996 prevede că înscrierea unui drept în cartea

funciară se poate face numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii, era înscris

ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută, sau împotriva

aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă amândouăînscrierile se cer

deodată.

45



b) Art. 23 din Legea nr. 7/1996 dispune că, „dacă mai multe persoane şi-au

cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au

făcut, cel din urmă îndreptăţit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive o dată

cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale întreg şirul actelor juridice

pe care se întemeiază înscrierile".

Din examinarea acestor dispoziţii legale reiese că înscrierea în cartea funciară a

unui drept real constituit sau transmis, în mod valabil, se face indiferent de

consimţământul titularului dreptului tabular, înscrierea făcându-se chiar împotriva

acestuia. Aceasta nu înseamnă, însă că proprietarul tabular nu a consimţit, în mod

tacit, la înscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar în favoareadobânditorului o dată cu exprimarea consimţământului său la încheierea actului

juridic translativ sau constitutiv de drept.

2) Principiul opozabilităţii drepturilor reale înscrise în cartea funciară. Potrivit

art. 25 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară au rol de publicitate şi

opozabilitate faţă de terţi.

Prin excepţie, potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996, dreptul de

proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea

în cartea funciară, când sunt dobândite prin următoarele moduri:

- succesiune;

- accesiune;

- vânzare silită;

- uzucapiune;

- expropriere;

- hotărâri judecătoreşti;

- efectul legii, ca de exemplu, împroprietărirea.

Şi în aceste cazuri, drepturile reale imobiliare trebuie înscrise, în

prealabil, în cartea funciară, dacă titularul lor înţelege să dispună de ele.

De la principiul opozabilităţii înscrierilor în cartea funciară există anumite

excepţii . Astfel, efectul de opozabilitate al înscrierilor din cartea funciară este

inoperant cu referire la:

46



- suprafaţa terenului, destinaţia, categoria de folosinţă, valoarea sau alte

asemenea aspecte;

- restricţiile aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate,

expropriere sau prin prevederile legale privind protecţia ecologică,

sistematizarea localită ţilor etc.

Din aceste dispoziţii legale rezultă, de exemplu, că dreptul asupra unui

imobil cu o suprafaţă mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară este întru

totul valabil, după cum dreptul statului dobândit prin expropriere pentru cauză

de utilitate publică nu mai poate fi contestat de nici o persoană, chiar dacă ar

putea opune un drept al său înscris în cartea funciară (de exemplu, o promisiune

de înstrăinare a imobilului în favoarea sa).

3) Principiul publicităţii . Opozabilitatea drepturilor reale imobiliare

poate fi asigurată numai prin publicitatea operaţiunilor juridice privitoare la

aceste drepturi. Conform principiului publicităţii toate operaţiunile prin care se

constituie, transmit, modifică sau sting drepturile reale imobiliare trebuie înscrise în

cartea funciară, pentru a deveni opozabile terţilor şi pentru ca titularii drepturilor reale

tabulare să poată dispune de ele. Legea nr. 7/1996 instituie, în art. 30, două prezumţii

legale în domeniul cărţilor funciare:

a) Un drept real înscris în favoarea unei persoane creează prezumţia că dreptul

există în folosul ei;

b) Dacă un drept real s-a radiat din cartea funciară, se presupune că acest drept

nu există.

Aceste prezumţii instituite de legile cărţilor funciare au fost împrumutate din

Codul civil german potrivit căruia: „Dacă un drept este înscris în favoarea unei

persoane, se presupune că acelei persoane i se cuvine acel drept. Dacă în cartea

funciară un drept este radiat, se presupune că acel drept nu mai există." (art. 891 şi

892 din acest cod). Deci, în virtutea principiului publicităţii, se consideră că întreg

cuprinsul cărţii funciare este exact, fiind în concordanţă cu situaţia juridică reală. Cu

alte cuvinte, se prezumă că „starea tabulară" corespunde stării de drept material. Ca săopereze această prezumţie este necesar să existe, în realitate, concordanţă între

47



situaţia juridică şi starea tabulară, deoarece persoana care îşi valorifică dreptul înscris

poate suporta consecinţele răsturnării acestei prezumţii prin prezentarea unei situaţii

juridice reale diferite de cea din cartea funciară. Astfel, cuprinsul cărţii funciare poate

fi invocat de orice persoană interesată, având forţa probantă a prezumţiei legale

relative care operează până la proba contrară. Pentru opozabilitatea dreptului real

tabular nu este nevoie de o altă probă pentru valabilitatea înscrierii formale, ci numai

de dovada înscrierii.

Dacă printr-o înscriere simultană sau subsecventă s-a adus vreo restricţie

dreptului real, de exemplu, interdicţia de înstrăinare şi grevare, aceasta se va considera

alăturată dreptului real.

În ce priveşte terţii de bună-credinţă care au dobândit drepturi bazându-se pe o

stare tabulară, prezumţia că aceasta corespunde realităţii devine absolută şi exclude

proba contrară. Astfel, dacă o persoană şi-a înscris ipoteca asupra unui imobil, iar

proprietarul îl înstrăinează, dreptul de ipotecă rămâne neatins şi va greva în

continuare imobilul.

O limitare a principiului publicităţii (şi a prezumţiilor) o constituie practica

judecătorească, întrucât deşi instanţele nu vor putea contesta starea tabulară şi

concordanţa acesteia cu situaţia juridică reală, au totuşi drept de apreciere ori de câte

ori intervine un litigiu şi poate fi pusă în discuţie buna-credinţă.

Prezumţiile operează în privinţa tuturor drepturilor reale imobiliare

susceptibile de în-scriere în cartea funciară, precum şi în cazul faptelor şi raporturilor

juridice care se pot înscrie. Potrivit art. 31 din Legea nr. 7/1996 , cuprinsul cărţii

funciare se consideră exact numai în folosul aceluia care a dobândit un drept real cu

bună-credinţă prin act juridic cu titlu legal, dacă în momentul dobândirii dreptului

n-a fost notată în cartea funciară vreo acţiune care să conteste cuprinsul ei, sau

dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo

neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală. Terţul de bună-credinţă care

a dobândit cu titlu oneros nu se poate, totuşi, prevala de prezumţia instituită de

art. 31 din lege, dacă a obţinut dreptul în mod ilegal sau dacă a ignorat anumiterestricţii impuse de lege, chiar dacă acestea nu erau înscrise în cartea funciară.

48



De asemenea, nu se pot dobândi drepturi care erau stinse anterior dobândirii,

chiar dacă radierea din cartea funciară a fost omisă.

Cu toate acestea, partea lezată va putea ataca în justiţie actul vicios

numai înăuntrul termenului de prescripţie, cu excepţia nulităţii absolute, care

este imprescriptibilă şi poate fi pornită împotriva dobânditorului nemijlocit

oricând.

În doctrină, principiul publicităţii este înţeles sub două aspecte şi anume

acela al publicităţii materiale, la care ne-am referit mai sus, precum şi al

publicităţii formale, prevăzut de art. 41 din Legea nr. 7/1996. Acest din urmă

aspect vizează faptul că orice persoană va putea cerceta cartea funciară şi

celelalte evidenţe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară, cu

excepţia evidenţelor care privesc siguranţa naţională. De asemenea, titularilor de

drepturi li se vor elibera, la cerere, extrase, certificate sau copii legalizate de pe

cărţile funciare, cu plata taxelor legale.

Noţiunea „orice persoană " la care se referă art. 41 din Legea nr. 7/1996

trebuie înţeleasă într sensul că interesate de cunoaşterea stării tabulare pot fi şi

alte persoane decât titularii drepturilor reale înscrise în cartea funciară. De

altfel, terţii, ca potenţiali subdobânditori, pot lua cunoştinţă de situaţia juridică

a unui imobil consultând, în primul rând, cartea funciară. Altfel, ei nu ar putea

invoca buna-credinţă într-un eventual litigiu având ca obiect anularea sau

nulitatea titlului vânzătorului şi, pe cale de consecinţă, caducitatea propriului lor

titlu.

Legea prevede însă că cercetarea cărţilor funciare şi a registrelor de

carte funciară poate fi făcută de către cei interesaţi numai sub supravegherea

conducătorului de carte funciară sau a arhivarului.

Din motive de siguranţă a evidenţei de carte funciară, legea prevede că nici

o autoritate nu va putea cere oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară

trimiterea originalului cărţii funciare sau a planurilor de identificare a imobilelor.

În cazul atacării unei înscrieri efectuate în cartea funciară, instanţa judecătorească va putea cere mapa înscrisurilor care au stat la baza înscrierii

49



atacate.

4) Principiul legalităţii. Întâlnit în doctrină şi sub numele de „principiul

neutralităţii”, principiul legalităţii este acea regulă care obligă oficiul de cadastru şi

publicitate imobiliară să se supună numai legii în soluţionarea cererilor,

păstrându-şi neutralitatea faţă de actele juridice încheiate de părţi, acte a căror

legalitate este ţinut să o verifice. Nu se vor putea opera înscrieri în cartea funciară

dacă acestea se solicită în temeiul unor acte nelegale.

Legea nr. 7/1996 determină procedura pe care trebuie să o urmeze oficiul de

cadastru şi publicitate imobiliară de la înregistrarea cererii şi până la soluţionarea

acesteia. Pe cerere se va face menţiune despre existenţa sau inexistenţa vreunei cauze

de împiedicare a înscrierii.

5) Principiul specialităţii . Conform acestei reguli fundamentale, fiecare

operaţiune în cartea funciară trebuie să fie precis determinată prin descrierea

însuşirilor caracteristice ale fiecărui imobil, astfel încât să poată fi deosebit de altul.

Detaliile trebuie să se refere atât la aspectele tehnice şi fizice, cât şi la situaţia juridică,

la subiectele de drept titulare ale drepturilor tabulare.

Înscrierile drepturilor tabulare trebuie să se refere la corpul de proprietate şi la

parcelele care intră în alcătuirea acestuia. De asemenea, se va indica, atunci când

există o proprietate indiviză, partea indiviză a fiecărui proprietar. Este necesară o

individualizare exactă şi atunci când este vorba de proprietate pe etaje ori pe

apartamente.

Drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute se pot înscrie şi numai asupra

unei parcele din corpul funciar, dar trebuie ataşată o schiţă din care să reiasă care

anume dintre parcele. Aceasta spre deosebire de ipoteca înscrisă pentru o anumită

sumă determinată care trebuie să greveze întregul corp funciar.

6) Principiul priorităţii sau al rangului serial. Înscrierile în cartea funciară îşi

produc efectele de la data înregistrării cererii, după cum reiese din art. 47 alin. (3) şi

(4) din Legea nr. 7/1996. Ordinea înregistrărilor va statornici rangul, dacă cererile

respective au fost încuviinţate. Rangul înscrierii este determinat de dată şi de oraînscrierii.

50



Dacă mai multe cereri au fost depuse deodată la acelaşi birou de carte funciară,

drepturile de ipotecă şi privilegiile vor avea acelaşi rang, iar celelalte drepluri reale

principale, intrând în concurenţă, vor primi provizoriu rang egal, urmând ca prin

judecată să se hotărască asupra rangului şi asupra radierii înscrierii nevalabile. Instanţa

va hotărî care drept va fi înscris mai întâi, în funcţie de data încheierii actelor juridice

de dobândire a drepturilor de proprietate sau a altor drepturi reale principale.

Dacă mai multe cereri sunt prezentate prin acelaşi curier sau primite prin poştă în

aceeaşi zi, acestea sunt considerate ca fiind prezentate simultan şi vor fi înregistrate cu

aceeaşi dată şi aceeaşi oră.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 7/1996, dobânditorul anterior al dreptului de

proprietate sau al altui drept real asupra unui imobil printr-un act juridic poate cere

instanţei judecătoreşti să acorde înscrierii sale rang preferenţial faţă de înscrierea

efectuată de un dobânditor ulterior cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţă la

data încheierii actului, dacă actele au acelaşi obiect şi provin de la acelaşi autor.

Dacă dobânditorul ulterior a fost de bună-credinţă şi a dobândit cu titlu oneros,

dobânditorul anterior, care şi-a înscris mai în urmă dreptul în cartea funciară, nu va

putea obţine un rang preferenţial al înscrierii sale. Dimpotrivă, se va menţine

înscrierea în cartea funciară a dreptului dobânditorului ulterior care va putea

cere radierea înscrierii efectuată mai în urmă a dreptului dobânditorului

anterior. În condiţii egale (bună-credinţă şi titlu oneros), va avea forţă juridică

mai mare înscrierea efectuată mai înainte, făcându-se aplicarea principiului

„prior tempore, potior jure".

Potrivit legii, dobânditorul ulterior este considerat de bună-credinţă dacă

sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) dreptul dobândit să fi fost înscris în cartea funciară în favoarea

transmiţătorului în momentul achiziţionării de către subdobânditor;

b) dreptul să fi fost dobândit prin act juridic cu titlu oneros;

c) în momentul dobândirii dreptului să nu fi fost înscrisă în cartea

51



funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei;

d) dobânditorul să nu fi cunoscut, pe altă cale, anterior sau în momentul

dobândirii dreptului, această inexactitate din cuprinsul cărţii funciare.

Buna-credinţă nu trebuie dovedită de către noul dobânditor întrucât

aceasta se prezumă (bona fides presumitur). Deci, dacă sunt îndeplinite aceste

condiţii legale, buna-credinţă a noului dobânditor subzistă, însă orice

persoană interesată poate face proba contrară.

În concluzie, prin aceste dispoziţii legale sunt ocrotite drepturile reale

imobiliare dobândite cu titlu oneros şi cu bună-credinţă.

Înregistrarea cererii la biroul de carte funciară conferă înscrierii rangul

serial, dar mai mulţi creditori ipotecari, de exemplu, pot să-şi cedeze unul

altuia rangul, fără consimţământul proprietarului tabular al bunului grevat.

Pentru a-şi ceda rangul este necesară o convenţie în acest sens, încheiată în

formă scrisă. Efectul convenţiei este acela că ipoteca ulterioară va lua locul

unei alte ipoteci, înscrisă anterior. De asemenea, rangul poate fi schimbat prin

convenţia părţilor numai pentru ipoteci. Cu alte cuvinte, o astfel de convenţie

nu poate fi valabilă în cazul altor drepturi tabulare.

7) Principiul oficialităţii. Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară este

obligat şi împuternicit să verifice, din oficiu, lega litatea cererii şi a actelor în

baza cărora se solicită înscrierea în cartea funciară. Această verificare efectuată

din oficiu are menirea de a asigura o mai mare siguranţă şi precizie în privinţatuturor înscrierilor operate în cartea funciară.

Se va cerceta, în primul rând, dacă persoana care a introdus cererea are

calitatea de a solicita înscrierea şi dacă are capacitatea de a dispune asupra

dreptului în discuţie. Apoi se verifică dacă actul juridic îndeplineşte condiţiile

de formă şi de fond necesare pentru operaţiunea juridică încheiată, să nu

cuprindă clauze interzise de lege şi să conţină acordul de voinţă dintreînstrăinător şi dobânditor, materializat în actul juridic prezentat judecătorului

52



de carte funciară. Dacă registratorul, după verificare, admite cererea, va trebui

să efectuareze din oficiu înscrieriea în cartea funciară.

Dacă se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu

întruneşte condiţiile legale, aceasta se va respinge printr-o încheiere motivată.

V. Categorii de înscrieri în cartea funciară. Potrivit legislaţiei în materie, există

trei feluri de înscrieri în cartea funciară şi anume: intabularea, înscrierea provizorie şi

notarea.

a) Intabularea este acea înscriere cu caracter definitiv a unui drept real imobiliar

în cartea funciară, pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod

valabil acel drept. Aşadar, sunt supuse intabulării drepturile reale imobiliare ce fac

obiectul actelor juridice cu titlu definitiv.

Dacă potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, intabularea avea şi efect constitutiv de

drept, în sensul că dreptul real imobiliar lua naştere din momentul intabuiării lui în cartea

funciară, dimpotrivă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 7/1996, toate înscrierile

efectuate în cartea funciară, inclusiv intabularea, produc numai două efecte:

- opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii de înscriere;

- determinarea rangului înscrierii în ordinea înregistrării cererii de înscriere.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/ 1996 titularii drepturilor reale imobiliare nu

vor putea dispune de ele decât cu condiţia înscrierii prealabile a acestor drepturi în

cartea funciară. În consecinţă, transmiterea drepturilor imobiliare fără respectarea

acestei condiţii legale atrage inopozabilitatea drepturilor, astfel dobândite, faţă de

terţi.

Această condiţie prealabilă pentru opozabilitatea drepturilor reale imobiliare faţă

de terţi este obligatorie şi în cazul statului.

b) Înscrierea provizorie , după cum rezultă din însăşi denumirea sa, asigură numai

anumite drepturi provizorii care, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege, se pot

consolida sau justifica, iar prin justificare se vor asigura drepturi ca şi cele realizate prin intabulare. Potrivit art. 29 din Legea nr. 7/1996, înscrierea provizorie în cartea

53



funciară se poate solicita în următoarele cazuri:

a) când dreptul real ce se cere a fi înscris este afectat de o condiţie suspensivă;

b) când se solicită intabularea unui drept real în temeiul unei hotărâri

judecătoreşti ce nu a rămas irevocabilă;

c) dacă se dobândeşte un drept tabular care, anterior, a fost înscris provizoriu;

d) dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca ori

privilegiul imobiliar;

e) dacă pentru soluţionarea cererii sunt necesare înscrisuri suplimentare, care

nu aduc însă atingere fondului dreptului ce se cere a fi înscris şi nu fundamentează

noi capete de cerere.

Înscrierea provizorie are ca efect asigurarea rangului serial al opozabilităţii faţă de

terţi a drepturilor înscrise în cartea funciară. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

7/1996, înscrierea provizorie devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea

de înscriere, sub condiţia şi în măsura justificării ei. Justificarea unei înscrieri provizorii

îşi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s-au făcut condiţionat de justificarea

ei.

În mod corespunzător, nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea

celui interesat, radierea ei şi a tuturor înscrierilor care s-au făcut condiţionat de

justificarea acesteia. În concret, dacă s-a realizat condiţia suspensivă şi dreptul real

imobiliar a devenit pur şi simplu sau dacă hotărârea judecătorească prin care s-a

constituit sau s-a recunoscut un asemenea drept a rămas definitivă şi irevocabilă,

înscrierea provizorie se va consolida şi se va transforma într-o veritabilă intabulare

opozabilă terţilor. Dacă în perioada cuprinsă între momentul înscrierii

provizorii şi până în momentul justificării ei, dreptul real imobiliar a fost

transmis unei alte persoane, se va consolida şi înscrierea provizorie a

dreptului subdobânditorului, o dată cu justificarea înscrierii provizorii a

dreptului transmiţătorului.

În caz contrar, cele două înscrieri provizorii vor fi radiate la cerereaterţilor interesaţi, întrucât înscrierile provizorii nu au caracter de opozabilitate

54



decât sub condiţia justificării lor, iar radierea înscrierii provizorii nejustificare a

dreptului transmiţătorului atrage şi radierea înscrierii provizorii a dreptului

subdobânditorului, potrivit principiilor: „accessorium sequitur principalem" şi

„resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis".

c) Notarea este o înscriere provizorie în cartea funciară a altor raporturi

juridice, a incapacităţilor, drepturilor personale, acţiunilor şi căilor de atac în

justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din

cartea funciară. Aşadar, se vor putea nota în cartea funciară:

1) incapacităţile totale sau parţiale de exerciţiu ale titularului dreptului

real înscris;

2) instituirea curatelei;

3) modalităţile juridice ce afectează dreptul înscris în cartea funciară

(termenul şi condiţia);

4) arătarea de raporturi juridice cu o altă persoană de natură să afecteze

regimul juridic al bunului imobil;

5) arătarea oricărei acţiuni care dă caracterul de drept litigios unui

drept real înscris în cartea funciară ca, de exemplu: acţiunea în prestaţie

tabulară, acţiunea de ieşire din indiviziune, acţiunea pentru desfiinţarea sau

desfacerea actului juridic pe baza căruia s-a înscris dreptul real în cartea

funciară, acţiunea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară, acţiunea

pauliană etc;

6) arătarea acţiunii pentru anularea hotărârii declarative de moarte a

titularului dreptului real înscris în cartea funciară;

7) arătarea situaţiilor când se face urmărirea silită a imobilelor;

8) interdicţia de înstrăinare sau grevare a imobilelor, precum şi modali-

tăţile interdicţiei de înstrăinare sau grevare;

9) contractul de locaţiune sau cesiunea de venituri, dacă au fost

55



încheiate pe o durată mai mare de 3 ani;

10) promisiunea stabilită prin convenţie de a încheia un contract de

înstrăinare cu privire la bunul imobil;

11) sechestrul asigurător şi judiciar;

12) schimbarea rangului unei ipoteci;

13) atacarea încheierii de înscriere în cartea funciară cu apel şi recurs;

14) sentinţa declarativă de faliment;

15) lucrările de expropriere a imobilului.

Această enumerare are caracter exemplificativ, putându-se nota în

cartea funciară orice alte fapte, drepturi personale sau acţiuni a căror notare

este permisă de lege. Efectul notării este acela de informare a terţelor persoane,

ceea ce înseamnă că raporturile juridice, situaţiile şi drepturile personale,

precum şi acţiunile în justiţie vor fi opozabile terţilor numai dacă au fost notate

în cartea funciară.

În caz contrar, persoanele care au dobândit, prin act juridic cu titlu oneros,

drepturi reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt considerate dobânditori

de bună-credinţă şi îşi păstrează drepturile astfel dobândit e, chiar dacă titlul de

proprietate al transmiţătorului a fost ulterior desfiinţat.

56

Curs Drept Funciar Si Cadastral 9,10,11,12

Documents

Transcript of Curs Drept Funciar Si Cadastral 9,10,11,12