Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

25

Click here to load reader

Transcript of Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Page 1: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

§1. Noţiunea şi caracteristica generală

Terenurile destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, de valoare ictorico-

culturală, a zonelor suburbane şi zonelor verzi, ca o categorie distinctă de terenuri, au fost

evidenţiate şi separate pentru prima oară în fondul funciar

unic al ţării, în conformitate cu legislaţia funciară actuală, în 19911.

Anterior aceste categorii de terenuri făceau parte din categoria terenurilor cu destinaţie specială.

Necesitatea separării terenurilor menţionate într-o grupă distinctă a fost determinată de situaţia

extrem de agravată ce se stabilise în domeniul protecţiei mediului înconjurător pe întreg teritoriul

ţării. Protecţia mediului ambiant însă constituie o prioritate naţională, care vizează în mod direct

condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei; realizarea intereselor economice şi social-umane, precum

şi capacitatea de dezvoltare durabilă a societăţii pe viitor.

Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte: terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale,

parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii, zonelor

de protecţie şi zonelor sanitare.

În componenţa acestor terenuri sînt incluse sectoarele de terenuri în perimetrul cărora se află

obiectivele naturale, ce prezintă valoare ştiinţifică, culturală, ecologică, istorică, estetică şi re-

creativă.

Pe terenurile indicate mai sus este interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu destinaţia lor

specială prevăzută de legislaţia în vigoare. Iar dacă destinaţia acestor terenuri nu corespunde

regimului de protecţie stabilit pentru ele, atunci terenurile respective pot fi retrase din folosinţă de

către organele abilitate ale statului, deoarece toate aceste terenuri sînt în exclusivitate proprietate a

statului.

Astfel, prin terenurile destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, prin

terenurile de valoare istorico-culturală, prin terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi se

înţelege totalitatea ariilor naturale, a obiectivelor şi a complexelor naturale ce au regim juridic

specific de reglementare, desemnate şi reglementate în scopul conservării şi protecţiei tuturor

factorilor de mediu din limitele lor protejate de stat.

1 Codul Funciar al RM, nr.828 din 25.12.1991, art. 2

1

Page 2: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

§2. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii

Potrivit legii, din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se

află obiectivele naturale ce prezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice şi unice,

comunităţile de organisme vegetale şi animale, formaţiunile geologice, speciile de plante, de

animale rare). Ele sînt repartizate pentru păstrare în stare naturală în complexele naturale tipice sau

unice pentru zona de landşaft cu tot ansamblul lor de componente, pentru studierea proceselor şi

fenomenelor în mersul lor firesc în vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.

Regimul juridic al rezervaţiilor este reglementat de Legea privind fondul ariilor naturale

protejate de stat, nr. 1538-XIII 2din 25 februarie 1998, cît şi de art. 56 al Codului funciar al RM.

1.1 Conform p. 1 al Anexei nr. 4 din Regulamentul — cadru cu privire la rezervaţiile ştiinţifice,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 785 din 3.08.20003, rezervaţia ştiinţifică reprezintă

prima categorie de arii naturale protejate de stat din cadrul Uniunii Internaţionale de Conservare a

Naturii, care are cel mai strict regim de protecţie şi este destinată în mod prioritar protecţiei celor

mai reprezentative ecosisteme, complexe naturale de domeniul silvic, de luncă, acvatic şi de stepă.

Fondarea rezervaţiilor în cauză urmăreşte scopul conservării, regenerării, redresării ecologice şi

studierii proceselor naturale în afara impactului antropic, păstrării stricte a structurii floristice şi

faunistice autohtone specifice spaţiului natural al teritoriului în cauză. Deci, rezervaţia ştiinţifică are

ca obiectiv prioritar protecţia mediului, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei şi are statut de

instituţie de cercetări ştiinţifice care se subordonează autorităţii centrale pentru mediu.

1.2. Rezervaţiile naturale, potrivit p. 2 al Anexei nr. 2 din Regulamentul — cadru cii privire la

rezervaţiile naturale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.784 din 3.08.20004, reprezintă spaţii

naturale, valoroase din punct de vedere ştiinţific, destinate păstrării şi restabilirii echilibrului

ecologic. Obiectivul principal al rezervaţiilor menţionate este asigurarea condiţiilor optime de

protejare şl restabilire a speciilor, vedere naţional. Astfel, rezervaţiile naturale rămîn în regimul

stabilit de administrare a suprafeţelor respective urbane şi suburbane. Retragerea terenurilor din

aceste rezervaţii este strict interzisă, cu excepţia cazurilor cînd acestea îşi pierd valoarea în urma

calamităţilor naturale sau catastrofelor şi cînd nu mai pot fi restabilite. în astfel de situaţii, retragerea

terenurilor din rezervaţiile naturale se efectuează la propunerea autorităţii centrale pentru mediu şi a

Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, în baza hotărîrii Parlamentului R.M.

2 Monitorul Oficial al RM , 1998, nr. 66-683 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-1054 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-105

2

Page 3: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Paza şi protecţia teritoriilor rezervaţiilor naturale este asigurată de autorităţile în a căror

subordine se află, prin intermediul deţinătorilor funciari. Pentru reducerea impactului antropic

asupra rezervaţiilor menţionate, pe teritoriul adiacent lor se stabilesc zone de protecţie cu lăţimea de

la 700 pînă la 1000 m. Toate persoanele sînt obligate să respecte limitele acestor zone.

Fondarea, reorganizarea şi lichidarea rezervaţiilor naturale se efectuează conform hotărîrii

Parlamentului, la propunerea Guvernului, cu avizul autorităţii centrale pentru mediu şi al Aca-

demiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

1.3. Rezervaţia peisagistică (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor geografice

de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice, estetice, culturale şi

recreative.

Rezervaţiile peisagistice sînt create pentru:

- armonizarea relaţiilor dintre om şi natură, conservarea peisajelor geografice pentru generaţia

actuală şi generaţiile viitoare;

- studierea proceselor naturale şi stabilirea echilibrului ecologic;

-menţinerea fondului genetic în limitele capacităţilor biologice ale rezervaţiilor peisagistice;

- respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale cu privire la conservarea landşaf turilor,

diversităţii biologice şi pei-sagistce.

Specificul terenurilor rezervaţiilor în cauză constă în faptul că aceste terenuri sînt în exclusivitate

proprietate publică, nu pot fi privatizate şi nici arendate, pe ele se respectă un regim special de

protecţie şi administrare, retragerea terenurilor fiind strict interzisă, cu excepţia cazurilor cînd

acestea îşi pierd valoarea lor iniţială şi nu mai pot fi restabilite. Pe teritoriul adiacent rezervaţiilor în

cauză, pentru prevenirea şi reducerea impactului antropic se stabilesc zone de protecţie cu

dimensiunile între 700 şi 1000 m. La resta bilirea acestor zone se ia u în consideraţie hotarele

naturale ale localităţilor, terenurilor agricole şi drumurilor.

Reorganizarea sau lichidarea rezervaţiilor menţionate se efectuează conform hotărîrii

Parlamentului, la propunerea Guvernului, cu avizul autorităţii centrale pentru mediu şi al Aca-

demiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

1.4. Conform p. 1 al Anexei art.4 din Regulamentul — cadru rezervaţiilor biosferei, aprobat

prin Hotărîrea Guvernului nr.782 din 3.08.2000, rezervaţia biosferei este un spaţiu geografic

terestru sau acvatic cu elemente şi formaţiuni fizico-geografice de importantă naţională şi

internaţională, care cuprinde specii de plante şi animale indigene specifice teritoriului în cauză, cu

3

Page 4: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, desemnată de UNESCO drept componentă a

patrimoniului natural mondial.

Obiectivul principal al rezervaţiei biosferei constă în conservarea elementelor şî formaţiunilor

fizico-geografice, a speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, în

efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global.

Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în zone funcţionale conform destinaţiei acestora, cu

unele restricţii. Astfel, zona-nucleu este zona cu cel mai strict regim de protecţie, în care se interzice

orice activitate economică cu excepţia cercetărilor ştiinţifice, iar zona-tampon e o zonă de

administrare naturală şi serveşte ca obiect de studiere şi de aplicare a rezultatelor cercetărilor

ştiinţifice în vederea conservării şi dezvoltării fondului genetic, restabilirii principalelor tipuri de

păduri, bălţi, lunci, stepe etc. Zona de tranziţie este destinată diminuării impactului antropic din

teritoriile adiacente în această zonă sînt permise activităţile tradiţionale de folosinţă a terenurilor

asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul şi pescuitul. Or, sînt stabilite şi restricţii.

Rezervaţia este persoană juridică, se finanţează de la bugetul de stat, din surse extiabugetâreŢdin

fondurile ecologice şi din donaţii ale persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine, din alte mijloace

speciale care nu contravin legislaţiei în vigoare. în cadrul rezervaţiei se constituie consiliul ştiinţific,

iar însăşi rezervaţia se delimitează printr-o zonă de protecţie.

Rezervaţiile biosferei se fondează în baza deciziei Parlamentului Republicii Moldova, la

propunerea Guvernului.

1.5. Rezervaţiile de resurse reprezintă, conform p. 1 al Anexei nr. 3 a Regulamentului-cadru al

rezervaţiilor de resurse, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.782 din 3.08.20005, spaţii naturale

care cuprind resurse naturale deosebit de valoroase de importanţă naţională şi care sînt protejate de

stat în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare. Obiectivul lor constă în conservarea

resurselor naturale pentru menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare.

Rezervaţiile de resurse pot fi reprezentate de terenuri cu soluri calitative cu bonitate superioară,

masive forestiere cu deferite specii de mare valoare şi înalt productive, bazine acvatice naturale şi

artificiale ca resurse de apă potabilă, zăcăminte minerale, care reprezintă valori naturale şi necesită

să fie protejate şi conservate în vederea folosirii lor ulterioare.

5 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-105

4

Page 5: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Statutul de rezervaţie de resurse are un caracter provizoriu în funcţie de importanţa ei ecologică

şi economică, exalată de organizaţiile şi instituţiile ştiinţifice de profil de comun acord cu

autoritatea centrală pentru mediu.

Calitatea de rezervaţie de resurse se atribuie pe termen de cel putin 15 ani. La expirarea acestui

termen autoritatea centrală pentru mediu, de comun acord cu Academia de Ştiinţe a Republicii

Moldova, poate lansa propunerea de retragere a statutului de rezervaţie de. resurse, avînd în vedere

starea teritoriului rezervaţiei la momentul expirării termenului şi semnificaţia ecologică, economică

şi socială a resurselor naturale respective, evaluată prin investigaţii ştiinţifice. în cazul în care

autorităţile menţionate nu au făcut propuneri de retragere a statutului de rezervaţie de resurse,

regimul de protecţie se prelungeşte în mod automat pentru următorul termen. în aceste rezervaţii se

efectuează investigaţii ştiinţifice în baza unor programe.

Rezervaţiile de resurse nu au statut de persoană juridică. Cele ce constituie proprietate publică

de stat sînt subordonate autorităţilor publice centrale respective. în cazul proprietăţii private, acestea

se subordonează proprietarului respectiv şi se află sub egida administraţiei publice locale.

în perimetrul rezervaţiilor date se stabilesc zone de protecţie cu lăţimea de la 700 pînă la 1000 m

pentru reducerea impactului antropic.

Finanţarea acestor rezervaţii se face de la bugetele locale, din fondul ecologic local, din

mijloacele deţinătorilor de terenuri proprietate publică, din donaţiile persoanelor fizice şi juridice,

inclusiv străine, cît şi din alte surse financiare ce nu contravin legislaţiei în vigoare.

2. Parcurile naţionale. Potrivit art. 56 al Codului funciar şi capitolulului 3 al Legii privind fondul

ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XII din 25 februarie 19986, parcurilejiaiionale sînt

amplasate pe terenurile care au o deosebită valoarejeco-iogică, istorică şi estetică în virtutea

îmbunătăţirii reuşite a landşafturilor naturale şi culturale. De altfel, parcurile naţionale reprezintă

una din categoriile fondului ariilor naturale protejate de stat, care cuprind spaţii naturale

reprezentative cu diverse landşafturi geografice, obiective şi complexe naturale, o amplă diversitate

de specii floristice şi f aunistice autohtone. Obiectivul acestor parcuri constă în păstrarea

complexelor naturale de deosebită importanţă ecologică, estetică şi istorică in vederea armonizării

peisajelor geografice şi folosirii lor în scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi

educaţionale.Terenurile şi alte obiective naturale au fost repartizate acestor parcuri pe o perioadă

6 Monitorul Oficial al RM , 1998, nr. 66-68

5

Page 6: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

nelimitată de timp, iar teritoriile lor sînt destinate efectuării investigaţiilor ştiinţifice şi desfăşurării

activităţii în scopuri recreative, economice, culturale, instructive, educative etc.

Sarcinile de bază ale parcurilor naţionale, conform p. 6 al Anexei nr. 1 la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 782 din 3 august 20007, sînt următoarele

conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectivelor geomorfologice, a regnului vegetal şi

animal, a monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice, cognitive, recreative şi

economice;

Parcurile naţionale au statut de persoană juridică şi sînt finanţate de la bugetul de stat, de mijloace

extrabugetare, inclusiv fonduri ecologice, donaţi ale persoanelor fizice şi juridice, autohtone şi

străine, precum şi din mijloace speciale.De menţionat că programele anuale de cercetări ştiinţifice

se finanţează prin intermediul comenzii de stat, din mijloacele bugetare speciale, care sînt

gestionate de consiliul ştiinţific general.

Potrivit alin. 4 al art. 56 din Codul funciar al R.M., din categoria terenurilor parcurilor dendrologice

şi zoologice, ale grădinilor botanice fac parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi

îmbogăţirea în condiţii artificiale a resurselor fiorii şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan

ştiinţific, cultural, economic şi păstrarea genofondului.

Astfel, conform p. 1 art. 20 al Legii Republicii Moldova privind fondul ariilor naturale protejate

de stat nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, spaţiile terestre şi acvatice din componenţa parcurilor

gendrologice şi zoologice, a grădinilor botanice se retrag din circuitul economic şi se transmit

acestora în folosinţă pe termen nelimitat, iar în cazurile cînd în componenţa acestor parcuri şi

grădini se includ terenuri private, titularilor funciari li se propun terenuri similare sau o compensaţie

bănească ce va fi achitată de stat.

3 . Grădinile dendrologice, potrivit p. 2 al Anexei nr. 2 din Regulamentului cadru cu privire la

grădinile dendrologice aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 785 din 3 august

20008, reprezintă suprafeţe terestre sau acvatice în limitele cărora sînt create în mod artificial

colecţii de arbori şi arbuşti, alte specii vegetale autohtone şi exotice ce prezintă interes ştiinţific

aplicativ, semnificative din punct de vedere naţional prin valoarea lor ecologică, ştiinţifică şi

estetică deosebită, combinate în diverse modele scenice, care conferă teritoriului respectiv un

aspect deosebit de atractiv, fiind supuse unui regim de administrare special, în scopul protejării şi

7 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-1058 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-105

6

Page 7: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

conservării biodiversităţii, paralel cu utilizarea resurselor sale naturale în diferite domenii de

activitate.

Teritoriile grădinilor dendrologice se pot diviza în diverse zone funcţionale, ca: zona expoziţională,

în care accesul publicului este permis în modul stabilit de administraţia grădinii date; zona

ştiinţifică, ce include colecţii, loturi experimentale, pepiniere, pe teritoriile cărora au acces doar

salariaţii acestor grădini şi în cazurile prevăzute de administraţie — specialiştii altor instituţii; zona

interzisă, adică accesul este interzis pentru toţi, cu excepţia cercetatorilor ştiinţifici, şi zona

administrativă.

Sarcinile de bază ale grădinilor dendrologice sînt:

1. conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor

de plante rare;

2. efectuarea cercetărilor ştiinţifice;

3. elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturii

peisagere;

4. cultivarea şi selectarea speciilor valoroase

din flora spontană şi valorificarea lor

economică;

5. conlucrarea cu organizaţiile internaţionale de

profil pe probleme de interes comun etc.

Formarea, reorganizarea şi lichidarea grădinilor dendrologice se efectuează conform hotărîrii

Parlamentului R.M., cu avizul autorităţii centrale pentru mediu.

4. Grădinile zoologice, potrivit p. 3 al Anexei nr. 3 la Hotărîrea guvernului Republicii Moldova nr.

785 din 3 august 20009, sînt instituţii ştiinţifice de culturalizare şi instruire, care se constituie prin

delimitarea unor teritorii terestre sau acvatice, supuse unui regim special de administrare, în scopul

conservării, studierii şi prezentării în condiţii artificiale optime a unor specii de animale valoroase

din punct de vedere ştiinţific, colecţiile create servind drept depozit al fondului genetic şi surse de

material reproductiv.

Aceste grădini sînt formate prin Hotărîrea Parlamentului R.M., la propunerea Guvernului R.M.,

cu avizul autorităţii centrale pentru mediu şi al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Pe teritoriul adiacent grădinilor zoologice se stabileşte zona de protecţie, care este de 100-150 m,

pentru reducerea impactului antropic.

Teritoriul grădinilor zoologice se divizează in zone funcţionale, cum ar fi:zona expoziţională,

zona de uz public, zona economică, zona ştiinţifică şi zona administrativă.

9 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 105

7

Page 8: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Terenurile se repartizează grădinilor zoologice pentru un termen de folosinţă nelimitat, iar pe

teritoriul grădinilor menţionate se interzice orice activitate care pune în primejdie protecţia colecţiei

de animale a acestora.

Grădinile zoologice au statut de persoană juridică, se află în subordinea organelor administraţiei

publice locale şi sînt finanţate de la bugetul de stat, din mijloace extrabugetare, din fondul ecologic,

din donaţii ale persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine, şi din alte mijloace legale.

5. Grădinile botanice se constituie, se reorganizează şi se lichidează prin hotărîrea

Parlamentului RM, la propunerea Guvernului RM, cu avizul autorităţii centrale pentru mediu şi al

Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Potrivit p. 2 al Anexei nr. 1 la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 785 din 3.08.200010, grădinile botanice se formează prin delimitarea unor

teritorii terestre sau acvatice, expuse unui regim special de administrare, în scopul conservării,

aclimatizării şi regenerării în condiţii artificiale optime a unor specii de plante autohtone şi exotice

semnificative din punct de vedere ştiinţific, economic şi estetic, colecţiile dendrologice şi floristice

create servind drept depozite ale fondului genetic şi surse de material reproductiv.

Grădinile botanice au următoarele sarcini principale:

1. conservarea în condiţii artificiale a

colecţiilor de plante şi altor obiective

botanice de importanţă ştiinţifică, didactică,

economică şi culturală;

2. efectuarea cercetărilor ştiinţifice;

organizarea şi participarea la expediţii în

scopul studierii resurselor vegetale şi

mobilizării genofondului;crearea fondului

de seminţe;

3. cultivarea şi selectarea speciilor valoroase

de plante din flora spontană şi valorificarea

lor economică;

4. laborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice

ale protecţiei contra bolilor şi vătămătorilor;

Pentru reducerea impactului antropic asupra grădinilor botanice, pe teritoriul adiacent lor se

stabileşte zona de protecţie cu dimensiunile de la 100 pînă la 150 m, în funcţie de configuraţia

hotarelor naturale ale localităţilor.

Grădinile botanice au statut de persoană juridică şi sînt finanţate din bugetul de stat, iar

mijloacele băneşti obţinute din activităţi ştiinţifice, turistice, publicitate, editoriale etc. nu sînt impo-

zabile, adică sînt folosite în scopuri ştiinţifice şi ecologice.

6. Conform alin. 6 art. 56 din Codul funciar al RM, din categoria terenurilor monumentelor

naturii fac parte terenurile care au obiective naturale unice sau tipice, cu valoare ştiinţifică,

10 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-105

8

Page 9: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

cuirurai-instructivă şi de reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept monumente de istorie şi

cultură. Deci, monumentele naturii, potrivit p. 1 al Anexei nr. 2 la Hotărîrea Guvernului Republicii

Moldova nr. 782 din 3 august 200011, reprezintă diferite obiective ale naturii cu deosebită valoare

naturală, ecologică, ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică, cărora li se acordă acest statut.

Destinaţia de bază a monumentelor naturii constă în:

- păstrarea nealterată a valorilor naturale de diferite provenienţe naturale — atît a celor

regenerabile, cît şi a celor neregenerabile;

- crearea condiţiilor favorabile pentru asigurarea procesului de regenerare a resurselor naturale

regenerabile;

-cercetarea derulării mecanismelor ecologice din cadrul monumentelor naturii;

- estimarea şi lichidarea surselor de poluare şi acelor care distrug integritatea şi derularea firească

a mecanismelor naturale;

- executarea lucrărilor de depoluare şi de reconstrucţie ecologică;

- informarea şi educaţia populaţiei.

O caracteristică a regimului juridic al monumentelor naturii este faptul că, în jurul fiecărui

monument al naturii se stabileşte o zonă de protecţie. Pentru monumentele geologice, paleonto-

logice, zoologice, botanice şi cele mixte zona de protecţie este cu o lăţime de la 500 pînă la 1000 m,

iar pentru arborii seculari şi speciile relicte de plante — respectiv de 30 — 50 m.

Altă caracteristică a regimului juridic al monumentelor nominalizate este că toţi deţinătorii

terenurilor în care se află monumentele naturii sînt obligaţi să întreprindă un şir de măsuri ce vor

asigura paza şi respectarea regimului de protecţie etc.

Finanţarea activităţilor vizînd monumentele naturii se face din bugetele locale, din fondul

ecologic local, din mijloacele deţinătorilor de terenuri proprietate publică, din alte surse legale.

Orice activitate efectuată în limitele teritoriului unui monument al naturii este reglementată de

regimul de protecţie al acestuia.

7. Potrivind p. 2 al Anexei nr. 1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 784 din 3

august 200012, ariile cu management multifuncţional reprezintă suprafeţe teresTreşFacvafice în

care, concomitent cu conservarea naturii, se efectuează valorificarea reglementată a florei, faunei,

resurselor de apă şi păşunilor, se practică turismul reglementat.

11 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-10512 Monitorul Oficial al RM , 2000, nr. 102-105

9

Page 10: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Fondarea, reorganizarea şi lichidarea ariilor cu management multifuncţional se efectuează conform

hotărîrii Parlamentului RM, la propunerea Guvernului RM, cu avizul autorităţii centrale pentru

mediu şi al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Totodată, deţinătorii funciari trebuie să instaleze la hotarele ariilor cu management

multifuncţional borne, panouri de avertisment, indicatoare, să asigure respectarea regimului de

protecţie a ariilor menţionate etc.

Activitatea ştiinţifică în ariile nominalizate este coordonată de către consiliul ştiinţific general al

ariilor naturale protejate de stat şi se efectuează în mod obligatoriu.

§3. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii

Conform art. 57 al Codului funciar al RM, din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii

fac parte terenurile pe care există obiecte de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri

curative) şi condiţii climaterice deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului populaţiei.

Evidenţierea, folosirea şi protecţia acestor terenuri sînt determinate de existenţa condiţiilor

climaterice deosebit de favorabile şi altor factori naturale, necesari profilaxiei şi tratamentului

cetăţenilor.

Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi sînt protejate

în mod deosebit. Potrivit p. 5 art. 35 al Legii privind ocrotirea sănătăţii, nr. 411-XII din

28.03.199513, considerarea unei localităţi ca staţiune balneară, stabilirea hotarelor zonelor ei de

protecţie sanitară şi determinarea regimului acesteia sînt efectuate de Guvernul RM la pro punerea

Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Federaţiei Sindicatelor Independente din Republica

Moldova, coordonată cu autorităţile publice locale pe teritoriul căreia se află staţiunea.

Sanatoriu este o instituţie spitalicească (climaterică ori balneară) pentru îngrijirea bolnavilor.

Staţiunea se consideră localitatea în care se găsesc condiţii climaterice, ape minerale etc. prielnice

sănătăţii.

Elementul de bază al regimului staţiunilor balneare, al instituţiilor terapeutice etc. este zona de

protecţie sanitară, care reprezintă un sistem de măsuri în vederea menţinerii şi protecţiei factorilor

de mediu, chimici, fizici şi biologici ai obiectivelor naturale de tratament. în acest scop, la toate

staţiunile balneare sînt create zone de protecţie sanitară. în hotarele zonelor menţionate se stabileşte

un regim special de gospodărire, de producţie, de trai şi de altă natură. Astfel, în limitele zonelor de

protecţie sanitară este interzisă darea terenurilor în posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă,

13 Monitorul Oficial al RM , 1995, nr. 34

10

Page 11: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate este incompatibilă cu protecţia

obiectivelor naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei.

Modul de organizare şi de deschidere de instituţii balneo-sanatoriale este stipulat în legislaţie şi

prevede în primul rînd să fie autorizate de Ministerul Sănătăţii al RM şi Consiliul Federaţiei

Sindicatelor din Republica Moldova de comun acord cu Guvernul RM. Iar profilul medical al

instituţiilor balneo-sanatoriale este stabilit de Ministerul Sănătăţii în comun cu Consiliul Federaţiei

Sindicatelor Independente din R. Moldova.

Exercitarea controlului asupra activităţii instituţiilor balneo-sanatoriale şi acordarea ajutorului

ştiinţific, metodic şi consultativ se efectuează de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.

Terenurile destinate ocrotirii sănătăţii constituie proprietate publică s statului, fiind de interes

naţional, şi sînt atribuite de Guvernul RM staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi curative,

care apar şi ca subiecte ale acestor folosinţe.

§4. Terenurile pentru activitatea recreativă

Legislaţia actuală prevede atribuirea şi protecţia terenurilor destinate activităţii recreative pentru

folosirea acestora în scopuri de odihnă şi turism. Conform art. 58 al Codului funciar al RM, din

această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, sanatorii, campinguri, baze

turistice, tabere turistice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru

copii, poteci didactico-turistice şi trasee marcate.

Potrivit p. 5 art. 8 al Legii turismului, nr. 798-XVI din 11.02.200014, în scopul atragerii

investiţiilor în sfera turismului, unele terenuri care fac parte din domeniul public sau privat pot fi

concesionate pe o perioadă de pînă la 50 de ani în conformitate cu legislaţia funciară, cu priorităţile

stabilite prin programele de dezvoltare a turismului.

Pentru recreare se atribuie teritorii de către organele administraţiei publice locale, din

extravilanele localităţilor urbane şi rurale al căror scop constă în crearea cadrului adecvat practicării

sportului, turismului şi altor activităţi recreative.

Conform Codului silvic al RM15, pentru organizarea odihnei populaţiei, autorităţile publice

locale şi gestionarii de terenuri

din fondul forestier desfăşoară activităţi de amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire social-

culturală a populaţiei în pădurile zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sînt folosite

14 Monitorul Oficial al RM , 1995, nr. 54-5615 Monitorul Oficial al RM , 1997, nr. 4-5

11

Page 12: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

pentru odihnă, sport şi turism, păstrând concomitent mediul silvic şi landşafturile naturale,

arhitectura zonelor suburbane şi respectînd regulile sanitare. Pădurile zonelor verzi se încadrează în

grupa întîi funcţională, cu funcţii igienico-sanitare şi de recreare, fapt ce generează unele restricţii,

ca tăierile principale, permiţîndu-se doar tăierile secundare şi de regenerare.

§5. Particularităţile regimului juridic al terenurilor de valoare istorico-culturală

Terenurile de valoare istorico-culturală sînt sectoarele de teren pe care sînt amplasate, potrivind

art. 59 din Codul funciar al RM, rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale, monumentele

arheologice şi arhitecturale şi complexele arhitecturale de iandşaft. Conform art. 1 al Legii privind

ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22.06.1993, 16monumente sînt obiective ori ansambluri

de obiective cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei

civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice şi sociale şi care

sînt ocrotite de stat.

Pe aceste terenuri este limitată orice activitate care contravine destinaţiei lor speciale. Avizele

asupra zonelor de protecţie a acestor terenuri sînt luate în mod obligatoriu în considerare la

întocmirea planului general de construcţii urbane şi rurale. Deţinătorii terenurilor, indiferent de titlul

pe care îl deţin, în perimetrul cărora sînt amplasate obiective luate sub protecţie sînt obligaţi să ia

măsuri ce asigură protecţia şi paza acestora.

Terenurile de valoare istorico-culturală, a căror listă este aprobată de Guvernul RM, sînt terenuri

proprietate publică a statului, condiţionată de factori economici, ecologici, istorico-culturali,

necesari de a asigura securitatea şi protecţia acestora.

§6. Regimul juridic al terenurilor zonelor verzi şi suburbane.

Toate terenurile din exploatare din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi

funcţionarea normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri publice şi alte

spaţii verzi, cu funcţii de protecţie, sanitaro-igienice, de fortificare a sănătăţii şi care sînt locuri de

odihnă ale populaţiei, sînt incluse de către autorităţile publice locale în zona suburbană şi zona

verde.

Categoriile de terenuri menţionate sînt reprezentate de terenuri din afara intravilanului

localităţilor, adică în limita teritoriului administrativ, şi care înglobează activităţi dependente sau nu

de funcţiile localităţii, confornvplanurilor urbanistice şi planurilor de amenajare a teritoriului.

16 Monitorul Oficial al RM , 1993, nr. 7

12

Page 13: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

La elaborarea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriilor, potrivit prevederilor Legii

privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului nr. 835-XV din 17.05.199617, se tine cont

de amplasarea spaţiilor verzi.Spatiile verzi reprezintă un sistem armonizat arhitectural, format din

elemente ale complexelor peisagistice şi care, indiferent de apartenenţă şi destinaţie, servesc la

îmbunătăţirea calităţii mediului, menţinerea echilibrului ecologic şi a genofondului autohton la

îmbogăţirea asortimentului de plante ornamentale, la menţinerea şi protejarea obiectivelor naturale

preţioase şi armonizarea peisajelor artificiale cu cele naturale în vederea realizării unei ambianţe

favorabile desfăşurării activităţilor antro-pogen Conform art. 15 al Legii cu privire la spaţiile urbane

şi rurale, din 23.09.1999 18 spaţiile verzi din extravilane cuprind pădurile-parc, spatiile verzi din

zonele de agrement şi alte categorii de spaţii verzi suburbane care au în principal funcţia de a

asigura odihna într-un cadru natural.

Spaţiile verzi care sînt folosite în interes public constituie obiectul exclusiv al proprietăţii publice

şi pot fi date în posesiunea provizorie şi în folosinţă altor persoane juridice şi fizice. La includerea

terenurilor în zona suburbană şi în zona verde drepturile deţinătorilor de terenuri se păstrează. Pe

terenurile date, construcţiile şi amenajările incompatibile cu destinaţia spaţiilor verzi, ca obiectivele

industriale, locative, staţiile de alimentare cu combustibil etc, sînt interzise.

Atribuirea terenurilor pentru construcţia şi amplasarea în spaţiile verzi a obiectivelor pentru

activităţi economice si sociale (terenuri pentru practicarea sportului, pentru jocuri şi odihnă,

obiective cu caracter cultural şi artistic etc.) se efectuează de către autorităţile publice locale cu

acordul autorităţii centrale pentru mediu. Locul de amplasare a obiectivelor, suprafaţa terenurilor şi

condiţiile de desfăşurare a activităţii ulterioare se determină in baza documentaţiei de urbanism şi

amenajare a teritoriului. Totodată se interzice efectuarea construcţiilor în spaţiile verzi ale zonelor

respective fără a obţine avizul pozitiv al expertizei ecologice de stat şi obşteşti şi fără acordul

populaţiei din zonele limitrofe.

Bibliografia:

Legi:

CODUL FUNCIAR (Legea Nr. 828 din  25.12.1991, 04.09.2001 în Monitorul Oficial Nr. 107 art

Nr : 817);

17 Monitorul Oficial al RM , 1997, nr. 1-2

18 Monitorul Oficial al RM , 199, nr. 133-134

13

Page 14: Drept Funciar Terenuri Destinate Ocrotirii Naturii Etc.

Hotărîrea Guvernului nr.782 din 3.08.2000;

CODUL SILVIC (Legea Nr. 887 din  21.06.1996 Publicat : 16.01.1997 în Monitorul Oficial Nr.

4-5     art Nr : 36     Data intrarii in vigoare : 16.01.1997);

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XII din 25 februarie 1998;

Suport Web

www.justice.md

lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313324

lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311740

Doctrina

Drept Funciar autori: Mihai Cotorobai, Pavel Zamfir, Victor Ursu

Editura Cartier Juridic 2001

14