IGIENAPARTEA A III A

COLECTAREA REZIDUURILOR SOLIDE

Colectarea reziduurilor se incepe chiar de la locul lor de producere. Pentrureziduurile menajere se pot utiliza saci de hirtie sau de material plastic care se indeparteazacu totul. Metoda este corespunzatoare dar mai putin economica si are unele deficientedatorrta faptului ca sacii nu rezista totdeauna la umiditate sau la unele substante caustice.

Alte posibilitati ar fi colectarea in recipiente denumite pubele, confectionate dintabla sau material plastic. Ele au o mica capacitate pentru a fi evacuate frecvent si a nupermite aparitia proceselor de ferrnentatie si putrefactie. Pentru a nu permite patrundereamustelor si altor insecte, pubelele trebuie acoperite cu capac cit mai etans posibil.

De la nivelul locului de producere reziduurile se evacueaza periodic si sedepoziteaza in recipiente de capacitate mare (pubele sau containere), asezate diferit dupatipul zonei de locuit.

In cazul locuintelor cu curte (unifamiliale) pubelele cu capacitate de 100 litri seamplaseaza in nise umbroase, ferite de accesul animalelor si copiilor, de preferat in nisespecial construite in acest scop.

In cazul locuintelor multifamiliale (bloc) cu putine etaje (maximum 5 niveluri),pubelele se asaza in locuri special construite, denumite platforme intermediare, la distantade 10-15 m de fatada cladirilor de locuit. Ele trebuie prevazute cu hidrant si sifon depardoseala pentru intretinerea igienica a pubelelor.

In fine, in cazul locuintelor cu multe etaje se construiesc incaperi speciale decolectare a reziduurilor la parter sau subsol, incaperi prevazute de asemenea cuposibilitati de intretinere igienica. Reziduurile sint conduse in aceste incaperi princonducte speciale din material rezistent la acizi si baze, usor lavabile si cit maisilentioase.

5.2.4. INDEPARTAREA REZIDURILOR SOLIDE

Reziduurile colectate in pubele sau containere de mare capacitate(pina la 1 tona)sint indepartate in mediul urban de serviciile de salubritate. Acestea trebuie sa se realizezezilnic sau cel mult la 3 zile in perioada de vara si pina la 5 zile in perioada de iarna.

Indepartarea se face cu ajutorul unor vehicule, de preferat autovehiculecompactoare pentru cresterea posibilitatilor de colectare si cit mai etans posibile pentru anu se raspindi in timpul transportului. Transferul reziduurilor din pubele in autovehiculese face manual, de multe ori cu producerea de praf si raspindirea reziduurilor in jur. Deaceea este de preferat metoda ridicarii pubelelor pline si inlocuirea lor cu altele curate si

1

dezinfectate, opera tie foarte dificila si neeconomica. In cazul containerelor insa aceastaeste posibil, fapt pentru care in ultimul timp se merge pe mlocuirea pubelelor cucontainere de mare capacitate.

Personalul insarcinat cu indepartarea reziduurilor este permanent periclitat decontractarea a diferite boli datorita contactului lor cu reziduurile. Personalul trebuie dotatcu echipament de protectie cit mai bine inchis la extremitati, sa beneficieze de instalatiide igiena personala (bai-dusuri) la intrarea si iesirea din munca, sa fie controlat medicalperiodic, prin examene clinice si de laborator si sa fie vaccinat fata de diferitele afectiunitransmisibile prin reziduuri. In prezent se cunosc si alte metode de colectare si indepartare concomitenta a reziduurilormenajere. Astfel, este sistemul de indepartare la reteaua de canalizare. Aceasta se poaterealiza la nivelul apartamentului prin macinarea reziduurilor si antrenarea lor prin jet deapa sau dupa colectare, reziduurile in loc sa fie indepartate in afara localitatii sinttransportate la o statie centrala unde sint macinate si evacuate la canal. Aceasta metodase poate realiza insa numai in conditiile cind volumul de apa pe cap de locuitor este marepentru antrenarea usoara a reziduurilor.

O a doua posibilitate este evacuarea reziduurilor prin canale pneumatice.Conductele colectoare, asemanatoare tuburilor de gunoi, lasa sa cada reziduurile intr-opilnie colectoare de unde prin curenti de aer sau vacuum partial reziduurile sint conduseintr-un siloz unde sint neutralizate.

In fine, o ultima metoda este aceea de incinerare a reziduurilor la nivelul camereide colectare a blocurilor de locuit. Metoda nu este indicata deoarece pe de o parte nici eanu inlatura complet colectarea fiindca nu toate reziduurile ard, dar mai ales datoritafaptului ca se creeaza in interiorul localitatii multiple surse de poluare a aerului.

5.2.5. NEUTRALIZAREA REZIDUURILOR SOLIDE

Neutralizarea reziduurilor cuprinde operatia prin care se inlatura completnocivitatile prezentate de acestea. In acelasi timp, deoarece reziduurile au si o valoareeconomica importanta se cauta ca prin operatia de neutralizare sa se realizeze si ovalorificara cit mai superioara a reziduurilor solide. In prezent se cunosc mai multemetode de neutralizare si anume :

5.2.5.1. DEPOZITAREA CONTROLATA

Depozitarea controlata este una din cele mai vechi si mai raspindite metode, careare la baza capacitatea de autopurificare a solului. Ea consta din depozitarea reziduurilorpe sol in locuri special amenajate in afara localitatilor. Aceste locuri se numesc platformede neutralizare a reziduurilor si de cele mai multe ori se aleg in locuri declive, gropinaturale sau zone din care s-a extras pamint si care se acopera cu reziduuri si se niveleaza.Reziduurile se asaza in straturi cit mai afinate pentru a se descompune repede si se acopera

2

cu pamint, pentru a nu fi accesibile insectelor si rozatoarelor. Pentru aceleasi motive setrateaza cu substante insecticide si raticide.

Sub aceasta forma in decurs de citiva ani se realizeaza o mineralizare completa areziduurilor iar terenul poate fi utilizat in diferite scopuri, de preferat la inceput ca zoneverzi.

5.2.5.2. COMPOSTAREA REZIDURILOR

Compostarea reziduurilor reprezinta o metoda asemanatoare, cu deosebirea cadescompunerea si mineralizarea reziduurilor se realizeaza dirijat. Astfel, reziduuriletransportate in afara localitatii se depoziteaza pe platforme impermeabile in stive de 1,8-2,0 m inaltime, asezate in straturi succesive de reziduuri si pamint sau material dintr-uncompost mai vechi.

In interiorul compostului ia nastere o flora termofila care ridica temperatura la 50-60°C, ducind la distrugerea oualor de paraziti, a germenilor patogeni si larvelor de insecte.In decurs de 5-6 luni iarna si 3-4 luni vara, mineralizarea reziduurilor este terminata siacestea pot fi valorificate in agricultura.

5.2.5.3. CAMERELE BIOTERME

Camerele bioterme se bazeaza pe acelasi principiu ca si composturile, dar procesuleste mult mai rapid. Camerele sint niste constructii speciale in care se introduc reziduurilesi in care circula un curent de aer proaspat si eventual usor incalzit, care permitedezvoltarea unei flore aerobe termofile care ridica temperatura la 70-80°C. In acesteconditii, in afara oualor si larvelor de insecte, de parazitii intestinali si de germenii in formevegetative sint distrust si germenii sporulati iar reziduurile pot fi utilizate fara nici unpericol. Timpul de mineralizare este de numai 20-30 de zile.

5.2.5.4. INCINERAREA REZIDUURILOR

Incinerarea reziduurilor reprezinta una din metodele cele mai moderne deneutralizare. Este vorba nu de incinerarea de bloc, ci de adevarate crematorii in care se ardreziduurile. Aceste crematorii de oras sau de cartier se amplaseaza in zona industriala alocalitatilor pentru a nu polua atmosfera.

Reziduurile transportate la crematoriu sint sortate inainte de a fi arse deoarece nutoate ard. Dupa sortare, care astazi se realizeaza mecanic pe banda rulanta, reziduurile sinttrecute la uscat in etajul superior al ciadirii crematoriului. Dupa uscare reziduurile cad incamera de ardere unde sint incinerate.

Metoda prezinta mari avantaje ca : neutralizarea perfecta, posibilitati multiple deutilizare a caldurii produse prin ardere pentru industrie sau locuinte, de folosirea zgurei sicenusei pentru constructii de drumuri, si chiar de cladiri, fapt pentru care incinerarea se

3

pare ca este metoda viitorului.

5.2.6. TRATAREA ALTOR TIPURI DE REZIDUURI

Tratarea altor tipuri de reziduuri se face diferentiat, in functie de compozitia sl importantalor sanitara si economica astfel :

5.2.6.1. REZIDUURILE DE STRADA

Reziduurile de strada sint colectate in recipiente amplasate in locuri de mareaglomerare (cosuri de gunoi) sau in dispozitive mobile (tomberoane) ; se pot foiosi simetode de indepartare la rigolele strazilor. Colectarea si indepartarea se recomanda sa sefaca noaptea sau in ore de mica circulatie. Ele se trateaza si se neutralizeaza prin aceleasimetode ca cele menajere.

5.2.6.2. REZIDUURILE INDUSTRIAlE

Reziduurile industriale sint depozitate pe platforme speciale, amplasate inapropierea intreprinderilor si la distanta de locuinte. In multe situatii reziduurile industrialepot fi indepartate si tratate impreuna cu cele menajere. In alte situatii ele sint depozitate inhale si pastrate timp indelungat. In aceasta situatie este indicat ca anterior depozitarii,reziduurile sa fie neutralizate, mai ales cele cu continut chimic activ.

In toate situatiile insa, reziduurile industriale isi mentin un potential nociv, motivpentru care este recomandabil ca toate reziduurile care pot fi recuperate sa fie utilizate intr-un proces industrial consecutiv. Uneori aceasta noua prelucrare se executa de altaintreprindere. Acest tip de indepartare reprezinta modul cel mai corespunzator deindepartare care in afara indeplinirii cerintelor sanitare are si o eficienta economicacrescuta.

5.2.6.3. REZIDUURllE ZOOTEHNICE

Reziduurile zootehnice reprezinta un important ingrasamint agricol, fapt pentru careutilizarea lor in acest scop este o cerinta economica de prim ordin. In stare a lor proaspatainsa, aceste reziduuri prezinta, asa cum am vazut, un pericol atit pentru muncitorii agricolicit si pentru culturile care se vor dezvolta pe terenurile tratate cu aceste reziduuri. Dinaceste considerente, utilizarea lor in stare proaspata este interzisa, cu exceptia situatieicind sint imprastiate pe cimp toamna, solul putind fi cultivat numai dupa 2 arari (unatoamna si alta primavara).

Pentru eliminarea pericolului aratat mai sus reziduurile zootehnice trebuie colectatepe platforme speciale pe care se depun in strat de 1,0-1,5 m inaltime, de preferat cit maiafinat pentru a se dezvolta o flora aeroba care sa duca la degradarea si mineralizarea

4

substantelor organice si transformarea lor in substante minerale cu rol important iningrasarea solului. Aceasta transformare se realizeaza in 2-3 luni vara ,iar iarna in 3-4luni, timp in care sint distrusi si germenii patogeni, parazitii intestinali si larvele de insecte.

Neutralizarea acestor reziduuri se poate realiza si prin metoda compostarii carescurteaza timpul de tratare cu obtinerea acelorasi rezultate. In fine, in ultimul timp seutilizeaza metode de indepartare cu ajutorul apei si tratarea comuna a reziduurilor solide silichide in statii de epurare. Metoda este aplicata mai ales in unitatile de porcine si pasari.

5.2.6.4. REZIDUURILE DE SPITAL

Reziduurile de spital, datorita pericolului epidemiologic ridicat, nu pot fi indepartatesi neutralizate ca cele menajere. De aceea se recomanda ca toate unitatile medicale, dar inprimul rind cele cu paturi, sa fie inzestrate cu crematorii in care sint incinerate reziduurile.Deoarece insa nu toate reziduurile ard si nu toate reziduurile de spital sint contaminate, oparte a acestora poate fi colectata separat si indepartata ca cele menajere ; este recomandabilinsa ca si acestea sa fie tratate in prealabil cu substante dezinfectante.

5.2.6.5. REZIDUURIILE RADIOACTIVE

Reziduurile radioactive sint tratate diferentiat in functie de radionuclizii pe care iicontin. Din acest punct de vedere reziduurile radioactive se impart in :

- reziduuri care contin radionuclizi cu viata scurta si activitate redusa si al carorpericol nu e prea mare. Aceste reziduuri sint colectate si pastrate in containere speciale,ecranate corespunzator pina la depasirea timpului de injumatatire dupa care pot fi indepartate;

- reziduuri care con tin radionuclizi eu viata lunga si activitate mare si care sintdeosebit de periculoase. Acestea sint tratate in vederea reducerii volumului, fie cu substanteputernic oxidante, fie incirierate in crematorii cu circuit inchis pentru a nu polua atmosfera.Dupa tratare sint inglobate in blocuri compacte de sticla, ceramica, plumb si indepartate insol sau in apa, in locuri speciale denumite cimitire radioactive.

5.3. INDEPARTAREA REZIDUURILOR LlCHIDE

Reziduurile lichide si lichefiabile sint resturile rezultate din activitatea fiziologica sisocial-economica a omului, care se selva in apa si/sau sint purtate sau transportate de apa,Reziduurile lichide mai poarta denumirea de ape reziduale.

5.3.1. CLASIFICAREA REZIDUURILOR LlCHIDE

Ca si reziduurile solide, reziduurile lichide se pot clasifica in mai multe categorii, infunctie de provenienta lor si anume :

5

5.3.1.1. REZIDUURILE SAU APELE REZIDUALE COMUNALE

Reziduurile sau apele reziduale comunale provin din locuinte si institutii publice (bai,spalatorii, spitale, scoli, hoteluri, unitati comerciale si alimentare) etc.

Volumul lor este considerat egal cu cel al apei potabile distribuite, deoarece procentulevaporarii in timpul utilizarii este neglijabil.

Ritmul lor de producere este in general uniform si se suprapune ritmului de activitateal populatiei ; are astfel un maxim in primele ore ale diminetii si unul imediat dupa amiaza siun minim in timpul noptii.

Compozitia lor este caracteristica si deterrninata de consumul specific de apa pe capde locuitor. Dintre elementele caracteristice apelor reziduale comunale locul cel maiimportant este ocupat de germenii patogeni (bacterii, virusuri, paraziti) proveniti de labolnavi si purtatori. Prezenta lor este explicata prin antrenarea odata cu dejectele agermenilor care parasesc organismul pe cale digestiva, precum si a celor eliberati de pesuprafata corpului prin spalare sau adusi cu produsele patologice (sputa, secretii etc.) caresint indepartate prin intermediul apei.

Alta componenta importanta a apelor reziduale comunale o formeaza substanteleorganice provenite tot din dejecte sau rezultate de la pregatirea alimentelor, curatirealocuintei si imbracamintii etc. Nocivitatea lor consta in faptul ca fiind oxidabile ele consumamari cantitati de oxigen. In fine, in ultimul timp, din ce in ce mai mult se constata prezenta in apele reziduale comunale a unor substante chimice potential toxice, cadetergentii, pesticidele si altele, introduse si utilizate in gospodarie si viata de toate zilele.

5.3.1.2. REZIDUURILE SAU APELE REZIDUALE INDUSTRIALE

Reziduurile sau apele reziduale industriale provin ca urmare a folosirii apei indiversele procese de fabricatie sau ca apa de racire si intretinere a salubritatii unitatilorindustriale.

Volumul lor este diferit de la o industrie la alta si chiar in interiorul aceleiasiindustrii de la o intreprindere la alta, in functie de procesul tehnologic utilizat.

Ritmul de producere este in functie de procesul de fabricatie. La unele intreprinderiacelasi volum de apa este folosit de mai multe ori prin recirculare; la altele este stocat sieliminat numai in anumite momente ale zilei etc.

Compozitia apelor reziduale industriale este de o mare diversitate, dupa specificulpredominant, putind contine germeni patogeni (abatoare, tabacarii), suspensii (statii def'lotatie), substante organice (fabricile de zahar, de conserve) dar mai ales substante chimicetoxice (industria chimica, metalurgica, forestiera, petrochimica etc.),

5.3.1.3. REZIDUURILE SAU APELE REZIDUALE ZOOTEHNICE

6

Reziduurile sau apele reziduale zootehnice provin din unitatile de crestere si ingrijire aanimalelor.

Volumul lor ca si rltmul de producere este in functie de specia de animale, de numarulsi virsta acestora ca si de procesul tehnologic de alimentatie si intretinere a salubritatii. Celemai mari volume se intilnesc in unitatile de porcine.

Compozitia lor este asemanatoare cu cea a apelor reziduale comunale de care sedeosebesc prin concentratia lor mult mai mare in diferitele impuritati. Astfel, consumul deoxigen este de 5 ori mai mare, incarcarea in azot de 7 ori mai mare iar cantitatea de materiisolide in suspensie de 10 ori mai mare. In acelasi timp apele reziduale zootehnice contin unmare numar de germeni patogeni care produc boli comune omului si animalelor si un marenumar de substante chimice toxice utilizate in ingrijirea animalelor ca antibiotice,biostimulatori, pesticide etc.

5.3.1.4. APELE REZIDUALE METEORICE

Apele reziduale meteorice desi nu rezulta din activitatea oamenilor pot ficonsiderate ca facind parte din reziduurile lichide sau apele reziduale datoritacaracteristicilor lor si irnportantei sanitare pe care o au.

Apele reziduale meteorice provin din precipitatiile cazute pe teritoriul unorcolectivitati si apele folosite la spalarea strazilor.

Volumul lor este dependent pe de o parte de volumul propriu-zis al precipitatiilor,dar si de caracteristicile geomorfologice si urbanistice ale colectivitatii. O parte a acestorape se infiltreaza in sol iar alta parte se evapora, astfel incit numai restul formeaza apareziduala.

Ritmul lor de producere este in general neregulat, desi datele inregistrate pe unmare numar de ani pot stabili valorile medii aproximative pe anumite intervale de timp(lunar, sezonier).

In fine, compozitia lor arata ca pot contine germeni patogeni si paraziti intestinaliantrenati de pe suprafata solului, substante organice si in mai mica masura substantetoxice (cu unele exceptii legate de prezenta unor depozite de reziduuri solide industriale);in cea mai mare masura insa apele reziduale meteorice contin suspensii.

5.3.2. IMPORTANTA SANITARA A APELOR REZIDUALE

Ca si reziduurile solide, prin continutul lor bogat in germeni patogeni si substantechimice diverse, apele reziduale au a importanta sanitara multipla,

Un prim aspect este cel epidemiologic legat de raspindirea si diseminarea in mediulinconjurator si in mod deosebit in apa si pe sol a germenilor patogeni. Acestia pot veni incontact direct sau indirect cu organismul uman (populatia receptiva) provocindimbolnaviri care pot imbraca forme epidemice, endemice sau sporadice.

Cel de al doilea aspect str ins legat de primul este cel toxicologic, determinat de

7

continutul lor in sub stante chimice toxice. Numarul si gravitatea intoxicatiilor produseprin apele reziduale este din ce in ce mai mare. Se cunosc astfel cazuri de intoxicatierlirecta determinate de contactul cu apele reziduale, dar mai ales indirecta prin apa sialimente la rindul lor poluate de apele reziduale.

Un alt aspect cu implicatii sanitare este cel ecologic reprezentat de faptul ca subinfluenta apelor reziduale cu un continut ridicat in substante organice oxidabile seproduce un mare consum de oxigen. Scaderea cantitatii de oxigen are efecte imediateasupra organismelor acvatice si a proceselor biologice la care aceste organisme iau parteactiva. Ca urmare apar fenomene de fermentatie si putrefactie cu eliberare de gaze toxicesi/sau odorante. Mecanismele de autopurificare ale apei si solului sint dereglate, incetinitesau chiar oprite si ca atare persistenta poluarii mult prelungita in timp.

In fine, aspectul economic nu poate fi neglijat. El consta pe de o parte dindistrugerea faunei si florei acvatice, indeosebi a pestilor care sint foarte sensibili la lipsade oxigen sau la prezenta unor substante toxice in apa. Pe de alta parte, o latura delocneglijabila a aspectului economic consta in depasirea actualelor metode cunoscute intratarea apei in vederea potabilizarii si necesitatea gasirii unor tehnologii cit mai adaptatenoilor elernente poluante (virusuri, substante chimice si radioactive). In unele tari ale lumiiacest lucru a dus la cresterea cheltuielilor pentru tratarea apei potabile si in consecinta acostu1ui acesteia. Privite sub aspectele mai sus aratate, reziduurile lichide sau apelerezidua1e trebuie colectate, indepartate si neutralizate.

5.3.3. COLECTAREA APELOR REZIDUALE

Eliminarea apelor reziduale de pe teritoriul pe care s-au produs se realizeaza prinintermediul retelelor de canalizare, care pot fi de mai multe tipuri si anume :

5.3.3.1. SISTEMUL UNITAR

In sistemul unitar exista o singura retea care primeste toate apele reziduale prod usein colectivitate. Acest sistem prezinta avantajul economic a1 unei constructii unice, dar elcere o buna dimensionare a conductelor capabile sa primeasca debitele maxime, deoarecein caz contrar apele rezidua1e se pot revarsa prin gurile de canal pe strazi sau in subsolulunor cladiri provocind o grava contaminare.

5.3.3.2. SISTEMUL DIFERENTIAT

Sistemul diferentiat este format dintr-o dubla canalizare: una pentru apele rezidua1ecomunale si industriale (inclusiv zootehnice) dimensionata la volume cunoscute aleacestora si alta pentru apele reziduale meteorice. In cazu1 unor debite maxime, de cele maimulte ori intilnite numai pentru apele meteorice, acestea vor putea refu1a fara pericol, elenefiind incarcate cu germeni si sub stante toxice 1a nive1uri periculoase. Sistemul este

8

avantajos din punct de vedere sanitar, dar neeconomic.

5.3.3.3. SISTEMUL MIXT

Sistemul mixt cauta sa imbine cele 2 sisteme aratate mai sus. Se aplica mai ales inlocalitatile in care diferentele de nivel sint foarte mari. In partea plana se construieste deobicei o retea unitara iar in zonele cu pante o retea dubla. In felul acesta ambeleconsiderente (sanitar si economic) pot fi satisfacute.

Indiferent de sistem insa, reteaua de canalizare trebuie sa indeplineasca urmatoarelecerinte :

- sa fie astfel dimensionata incit sa cuprinda toate apele reziduale produse incolectivitate ;

- sa asigure un timp cit mai scurt pentru evacuarea apelor reziduale (5-7 ore) pentrua evita procesele de descompunere;

- sa nu favorizeze poluarea aerului, a apelor subterane si solului si nici a retelei dedistributie a apei potabile;

- sa fie bine ventilate pentru a permite activitatea personalului insarcinat cuintretinerea retelei de canalizare fara pericole.

5.3.4. DEVERSAREA APELOR REZIDUALE

Dupa ce sint evacuate prin canalizare, apele reziduale sint reintoarse in natura prindeversarea lor in sursele naturale de apa. Cel mai frecvent deversarea ape lor reziduale serealizeaza in apele de suprafata ; aceasta deversare trebuie insa sa se faca eu respectareaunor norme sanitare care se bazeaza pe cunoasterea urmatoarelor date:

5.3.4.1. CARACTERIZAREA SANITARA A APELOR DE SUPRAFATA PRIMITOARE

Caracterizarea sanitara a apelor de suprafata primitoare se face prin: - cunoasterea debitului acestor ape sau a volumului de apa care curge in unitatea de

timp pe portiunea uda a albiei. Sub acest aspect cunoscind existenta unor variatii de debitne intereseaza debitul acoperitor sau intilnit in cel putin 95% din determinari ;

- cunoasterea folosintei apei de suprafata sau la ce anume se utilizeaza aceasta apain avalul locului unde se face deversarea. Sub acest aspect apele de suprafata se impart inmai multe categorii si anume: • categoria I, ape care servesc in mod organizat in scop potabil, pentru industriaalimentara sau alte ramuri care necesita apa potabila si ca stranduri publice ; • categoria a II-a, ape care servesc in scopuri urbanistice, arhitectonice sau pentrusalubritatea localitatilor ca si pentru sporturi nautice si loc de agrement; • categoria a III-a, ape care servesc pentru nevoi industriale, pentru irigarea culturilor saualte scopuri necuprinse mai sus.

9

Pentru fiecare din aceste ape sint stabilite o serie de indici de calitate ; in taranoastra, prin standardul nr. 4 706/1974. Indicii sint cu atit mai pretentiosi eu cit categoriaapei este mai midi sau folosinta mai periculoasa pentru sanatatea populatiei.

5.3.4.2. CARACTERIZAREA SANITARA A APELOR REZIDUALE CARE SE DEVARSA

Caracterizarea sanitara a apelor reziduale care se devarsa se face prin : - cunoasterea debitului acestor ape, fie pe baza de masuratori, atunci cind deversarea

are loc, fie pe baza de calcul ;- cunoasterea compozitiei apelor reziduale sau a continutului lor in diferite substante

chimice si germeni, tot fie pe baza de determinari, fie pe baza de calcul.

5.3.4.3. CALCULUL DEVERSARII

Calculul deversarii se aplica pe baza cunoasterii caracteristicilor cantitative sicalitative aratate mai sus. In acest scop se utilizeaza o formula simpla :

C<=DXN

in care: C = concentratia substantei poluante acceptata in apa reziduala, D = dilatatia obtinuta ca urmare a raportului de debite D : d in care D = debitul apei de supratata iar d = debitul ape lor reziduale, N = norma sau indicatorul de calitate al apei de supratata stabilit in functie de categoriain care se incadreaza aceasta.

Ca exemplu: presupunem ca avem o apa de suprafata de categoria I cu un debit de100 m3/sec si o apa reziduala cu un debit de 10 m3/sec si o incarcare bacteriana de1000000 bac. coli/dm3 atunci

C = (100: 10) X 100000 = 1000 000 In consecinta, apa reziduala se poate deversa.

5.3.5. EPURAREA APELOR REZIDUALE

In cazul cind deversarea nu se poate produce datorita depasirii concentratiilorelementelor poluante din apa reziduala, aceasta este supusa unor operatii de epurare sau deindepartare a excesului de elemente poluante.

Epurarea reprezinta totalitatea metodelor si mijloacelor de retinere si indepartare dinapele reziduale a poluantilor care depasesc limita admisa pentru protectia surselor de apa.Ea se realizeaza prin trei grupe de operatii : fizice, chimice si biologice.

10

5.3.5.1. EPURAREA FIZICA

Epurarea fizica sau mecanica are drept scop reducerea si indepartarea din apelereziduale a poluantilor minerali si organici aflati in suspensie. Pentru aceasta se folosescmetode hidrologice bazate pe diferenta de densitate dintre poluanti si apa. Cele maifolosite instalatii sint cele de flotatie pentru impuritatile mai uscare decit apa si cele de decantare pentru cele mai grele. In mod obisnuit, apele reziduale sint trecute succesiv pringratare pentru retinerea macrosuspensiilor, desnisipatoare pentru indepartarea suspensiilorminerale eu greutate specifica mare si decantare pentru restul suspensiilor, in special celeorganice.

- Gratarele sint amplasate 1a intrarea apei in decantor, fiind formate din ochiuri din cein ce mai mici. Un tip superior este gratarul rotativ, care prin miscari de cufundare extragepoluantii solizi din masa apei.

- Decantoarele pot fi verticale, orizontale sau radiale. Prin curgerea apei cu vitezaincetinita in interiorul acestor bazine suspensiile se depun dupa greutate. Masa principala(pina la 60%) se depune in primele 1·5 minute, in 30 minute putind ajunge pina la 80%.Ulterior, procesul devine din ce in ce mai lent, iar dupa 2 ore se observa trecerea aproapetotala in reziduu a suspensiilor practic decantabile. Curba depunerii este proprie diferitelorcategorli de ape si ea trebuie cunoscuta pentru ca determina insasi forma bazinului. Caurmare, in partea inferioara a bazinului se formeaza un depozit care periodic trebuie evacuat.In caz contrar, reziduul format este partial reantrenat in masa apei scazind eficienta depunerii.Totodata, pot aparea si fenomene de descompunere cu formarea de gaze care impiedicasedimentarea suspensiilor.

- Decantorul cu doua etaje cauta sa inlature aceste neajunsuri asociind in aceeasiinstalatie atit decantarea, cit si tratarea partiala a namolului format. Prin constructia sa,decantorul etajat permite separarea proceselor de decantare de cele fermentative. In etajul superior are loc procesul de decantare, iar in cel inferior de fermentare (anaeroba), Produse1erezultate din descompunere ajung in spatiile dintre etaje unde sint captate. Din arderea lorrezulta energia termica, folosita partial 1a lncalzirea decantorului, pentru a creste eficientadecantarii sau in alte scopuri economice, inclusiv incalzirea locuintelor.

- Flotoarele pentru separarea substantelor plutitoare se monteaza pe decantoare, fiindconstituite din peretii cufundati partial in apa si usor inclinati, astfel incit apele reziduale laintilnirea lor isi indreapta cursul in jos. Substantele plutitoare sint astfel retinute sievacuate la exterior.

5.3.5.2. EPURAREA BIOLOGICA

Epurarea biologica urmareste reducerea concentratiei substantelor organicedizolvate sau in suspensie coloidala, care nu pot fi indepartate mecanic. Scadereaconcentratiei acestor sub stante se bazeaza pe descompunerea si mineralizarea lor subactiunea florei microbiene mai mult sau mai putin specifice (specializate). Concomitent

11

proceselor oxidative din ape1e reziduale, in special in stadiul incipient, se desfasoara siprocese reducatoare. Pe masura acumularii produsilor de oxidare si saturarea apelorrezidua1e cu oxigen, procesele reducatoare trec din ce in ce mai mult pe p1anu1 a1doi1ea. Epurarea biologica se desfasoara, in principal, dupa tipu1 procesu1ui oxidativaerob. La acest proces participa substantele organice din ape1e reziduale,microorganismele si oxigenu1 din aer. Intreaga problema tehnica a acestui proces serezuma la crearea de conditii in care ce1e 3 elemente vor fi puse in contact intre e1epentru ca descompunerea substantelor organice sa se desfasoare cit mai complet si mairapid. In acest scop sint folosite instalatii care de fapt nu reprezinta decit baza tehnica aunuia si aceluiasi proces. Procedee1e de epurare biologica a apelor reziduale sint bazatepe folosirea acelorasi conditii in care acest proces de descompunere biochimica asubstantelor organice din apa se desfasoara si in natura.

Dupa acest principiu, instalatiile de epurare biologica pot fi impartite in 2 grupe demetode si anume: metode bio1ogice naturale si metode biologice artificiale.

5.3.5.2.1. Metodele biologice naturale

Aceste metode cuprind : Cimpuriie de asanare, in care epurarea apelor reziduale se face prin intermediul

solu1ui, pe baza puterii autopurificatoare a acestuia. Ele servesc exclusiv pentru epurareaapelor rezidua1e. Solurile naturale sint populate de numeroase si diversemicroorganisme. Prin apele reziduale indepartate pe sol, acesta se imbogateste cucantitati mari de microorganisme, care se inmultesc intens datorita substantelor nutritivefurnizate concomitent. Patrunzind in sol, microorganismele sint retinute si formeaza injurul particulelor structurale o pelicula biologica compacta pe suprafata careiasubstantele organice din apele reziduale sint adsorbite si descompuse. Pentru bun adesfasurare a epurarii pe cimpurile de asanare trebuie asigurata concordanta dintrecantitatea de apa reziduala debitata si capacitatea de mineralizare a microorganismelor,astfel incit procesul sa se desfasoare strict aerob. Aceasta se exprima in metri cubi apa laun hectar de sol suprafata pe 24 ore. In practica, pentru satisfacerea acestui deziderat,terenul se imparte in parcele, care se folosesc succesiv.

Cimpurile de irigare, in care concomitent cu epurarea are loc si utilizarea apelorreziduale ca surse de umiditate si ingrasamint natural pentru culturile agricole. In acestcaz cantitatea reziduala este limitata la nevoile plantelor, fiind in general de 2 ori mairedusa decit in cazul cimpurilor de asanare.

Se cunosc trei tipuri de irigari : prin aspersiune (stropire), prin inundare (desuprafata) si prin drenare (subterana), fiecare folosita dupa natura apelor reziduale si aculturilor respective. Metoda prin aspersiune este interzisa pentru cultivarea plantelor alecarer fructe se consuma crude, putind fi utilizata doar in cazul plantelor perene.

Irigarea de suprafata se poate folosi si in cazul legumelor si fructelor, dar curespectarea anumitor conditii sanitare, ca oprirea udarii cu 10-12 zile inainte de

12

culegere, cultivarea exclusiva a plantelor sustinute de araci (tomate) sau prelucrareatermica a fructelor inainte de darea lor in consum (conserve). In fine, irigarea subteranapoate fi folosita la orice culturi fara pericol epidemiologic.

Lacurile biologice, care constau din amenajari artificiale de ape de suprafata, in carese deverseaza ape reziduale, in prealabil purificate mecanic. Aici se petrec procesebiologice naturale autopurificatoare, cu conditia sa nu fie depasita capacitate a deautopurificare a apei pentru mentinerea permanenta a proceselor aerobe.

5.3.5.2.2. Metodele biologice artificiale

Metodele biologice artificiale cuprind instalatii care pot fi clasificate tot in 2categorii : unele care reproduc procesele naturale din sol si altele care reproduc proceselenaturale din apa.

Filtrele biologice fac parte din prima categoric. Epurarea se realizeaza prin trecerea(filtrarea) apelor reziduale printr-un material dur (zgura, piatra pisata, caramida sparta,cocs), care de fapt este inactiv si serveste doar ca suport pentru microorganismelepurificatoare. In prima faza acestea sint adsorbite de materialul filtrant, iar ulterior sedezvolta pe baza substantelor nutritive (organice) din apa supusa epurarii, formind 0pelicula compacta denumita zooglee. Aerul, care umple spatiile libere dintre materialulfiltrant, serveste ca sursa de oxigen pentru desfasurarea procesului oxidant. Sub acestaspect se cunosc mai multe feluri de filtre :

- Filtrul intermitent, care functioneaza discontinuu. Are nevoie de o perioada dematurare de 1-2 saptamini in care timp se stropeste zilnic cu lichide reziduale bogate insubstante organice si germeni. Dupa maturare se introduc ape reziduale, in prealabil epuratemecanic, care sint lasate sa se filtreze. In acest timp, odata cu trecerea apei, locul acesteia este luat de aerul atmosferic care aduce oxigenul necesar microorganismelor de lasuprafata filtrului. Operatiunea se repeta la interval de 24 de ore. Are o buna eficienta, darun randament mic, ceea ce ii restringe utilizarea la colectivitatile mici.

- Filtrul de contact, care functioneaza in trepte. Apa reziduala este trecuta succesivprin 2-3 mase filtrante. Dupa maturarea filtrului, apa reziduala patrunde in prima treapta,unde este mentinuta timp limitat (2 ore) pentru retinerea poluantilor si apoi trecuta in treaptaa doua. Dupa evacuarea apei, prima treapta este mentinuta libera pentru descompunerea substantelor organice retinute timp de 6 ore. Ciclul de functionare a fiecareitrepte este de 8 ore sau 3 cicluri complete in 24 de ore. Randamentul este mult mai crescut,dar eficienta mai redusa. Pentru cresterea eficientei e necesara marirea numarului de trepte,ceea ce creste costul epurarii.

- Filtrul stropitor functioneaza prin pulverizarea apei reziduale la suprafata filtrului.Trecind prin aer, apa reziduala se oxigeneaza, crescind astfel eficienta filtrului prin marireaactivitatii oxidative a microorganismelor. Functionarea sa este continua cu conditia pastrariineinundate a masei filtrante. In felul acesta, randamentul este mult crescut, ca si eficienta

13

fata de filtrul de contact. Functionarea sa este mult influentata de conditiile meteorologicesi, in mod special, de temperatura aerului atmosferic, care atunci cind scade simtitor (subGoe) poate duce la oprirea epurarii. Din acest motiv, filtrul a fost perfectionat prin insuflareade aer la temperatura convenabila in masa filtrului.

- Namolul activat reprezinta metoda biologica artificiala de epurare care reproduceprocesele naturale din apa. Tipul de instalatie are forma unui bazin alungit, care are pe fundsi de-a lungul peretilor laterali deschideri prin care patrunde aer sub presiune. Apa care semisca in curgere lenta este strabatuta de un curent de aer care se indreapta in sus siantreneaza cu el apa reziduala proaspat patrunsa in bazin, cu un continut mai mic de aer siastfel intreaga masa dobindeste in afara miscarii de inaintare si una de rotatie. Daca seumple cu apa reziduala si trece prin ea un curent de aer, fara a o primeni timp indelungat(30-50 zile) se dezvolta o populatie microbiana abundenta, analog cu formarea peliculeibiologice (zooglee) din filtru. Din cauza lipsei unei baze solide se formeaza flocoane caresint alcatuite din bacterii si un nucleu organic si care poarta denumirea de namol activat.Dupa acumularea unei cantitati suficiente de namol activat (20% fata de volumul apeireziduale) bazinul poate fi pus in functiune. Curentul de aer nu rezolva numai problema alimentarii cu oxigen ci si mentinerea flocoanelor in stare desuspensie. Epurarea se desfasoara in 2 faze. La inceput substantele organice dizolvate sicoloidale se adsorb pe suprafata floeoanelor de namol. Capacitate a de oxidare scade cu 40-50% datorita disparitiei substantelor organice adsorbite din solutie. Semne de descompunerenu se observa. In a 2-a perioada are loc oxidarea substantelor organice ramase in solutie simineralizarea celor fixate pe namolul activat, ceea ce restabileste (regenereaza) capacitateasa initiala de adsorbtie. Aceasta faza se termina in 5-7 ore cu o mare eficienta a epurarii.Namolul activat patrunde ulterior odata cu apa reziduala epurata in decantoarele secundare,unde se depune. De aici este partial pompat, din nou in bazin, unde patrunde odata cu apelereziduale trecute prin decantoarele primare.

5.3.5.3. EPURAREA CHIMICA

Epurarea chimica consta in neutralizarea substantelor chimice continute in apelereziduale, in mod deosebit in cele industriale. Datorita influentei acestor substante asupraepurarii bio1ogice ca si asupra conductelor de canalizare se preconizeaza ca neutralizarea sase efectueze 1a iesirea apelor reziduale din intreprinderi. In acest fel se usureaza si operatiade neutralizare deoarece ingredientele continute sint bine cunoscute, iar cantitatea precizataprin insusi procesul tehnologic utilizat. Neutralizarea dupa amestecul diverselor substantechimice devine dificila si nu totdeauna cu rezultatele scontate. Din aceste motive, pentrumarile intreprinderi, unde diversitatea substantelor poluante este crescuta, se recomandaneutralizarea acestora chiar la locul de producere, respectiv la nivelul fiecarui atelier inparte.

Epurarea chimica se bazeaza pe transformarea substantelor poluante solubile insubstante insolubile si indepartarea lor ulterioara prin metode clasice. Pot fi utilizate si

14

metode de oxidarea sau reducerea si tratarea produsilor formati. Datorita posibilitatilor dereutilizare a unora din prcdusii chimici ajunsi in apele reziduale, se cunosc metode deextragere si recuperare a lor.

In prezent, procedeele de neutralizare si recuperare a diverselor ingrediente chimicedin apele reziduale industriale sint cuprinse in procesul tehnologic al intreprinderii.

5.3.5.4. DEZINFECTIA APELOR REZIDUAlE

Dezinfectia apelor reziduale poate fi considerata ca o epurare chimica, desi seadreseaza unor elemente biologice. Obisnuit, dezinfectia se face prin clor, dupa aceleasitehnici ca in cazul apei potabile. Dozele de clor folosite sint insa mult mai mari si depindde gradul de epurare la care apa reziduala a fost supusa anterior dezinfectiei. Astfel, apa neepurata necesita 20-30 mg Cl activ/dm3 dupa epurarea mecanica 15-20 rng/dm3, dupacea biologica 10-15 mg/dm3, iar in cazul epurarii prin namol activat numai 1-5 mg/dm3,Contactul apei cu clorul trebuie sa fie de minimum 30 minute, iar clorul rezidual sub 0,5mg/dm3. Limita exacta a clorului rezidual este variabila si depinde de modul de indepartarefinala a apei reziduale.

In cazul deversarii sale in apele de suprafata limita va fi astfel stabilita incit dupadeversare apa receptoare sa nu prezinte clor rezidual.

Dezinfectia apelor reziduale este obligatorie atunci cind provin de la spitalele deboli contagioase, institute de saruri si vaccinuri, institute de microbiologie si virusologie,institute de cercetari in domeniul medicinii, tabacarii, abatoare, centre de ecarisaj,spalatorii de lina, intreprinderi de prelucrarea oaselor si a deseurilor organice, statii pentruspalarea si dezinfectarea vagoanelor de cai ferate etc.

5.3.6. INDEPARTAREA APELOR REZIDUALE IN APELE SUBTERANE

Apele subterane reprezentind, asa cum am vazut, surse de apa dintre cele maivaloroase, indepartarea apelor reziduale in aceste ape este in principiu interzisa.

Totusi, in anumite conditii, cind volumul apelor reziduale este redus, provenind dela unitati izolate ca scoli, cazarrni, spitale etc. si cind apa subterana din zona nu esteutilizata pentru alimentarea cu apa a populatiei, se poate accepta deversarea.

In prealabil insa, inainte de deversare, apa reziduala va fi supusa unui proces deepurare mecanica prin decantare pentru indepartarea suspensiilor si va fi dezinfectata.

Ulterior, apa este deversata in asa-numitele "puturi absorbante" sau fintini seci, carenu se deschid in pinza de apa subterana, lasind un strat de sol de 2-3 m prin care apareziduala sa se filtreze inainte de a ajunge la pinza subterana. Este recomandabilaconstructia a 2 asemenea puturi absorbante pentru a fi folosite prin alternanta si a evita colmatarea rapida a stratului de sol filtrant.

5.3.7. INDEPARTAREA REZIDUURILOR LICHIDE IN LIPSA CANALIZARIl

15

In localitatile lipsite de retea de canalizare, indepartarea reziduurilor lichide selimiteaza la cele fecaloide. Aceasta se realizeaza prin colectarea lor in instalatii specialedenumite latrine.

Se cunosc mai multe tipuri de latrine, in functie de felul colectivitatii (scoala,cazarma, santier sau gospodarie), de posibilitatile locale, de traditiile si obiceiurilepopulatiei, de nivelul cultural etc.

Cel mai folosit tip de latrina este latrina cu groapa simpla. Ea consta dintr-o groapasapata in sol si o cabina asezata deasupra, la suprafata solului. Acest tip de latrina prezintacele mai multe dezavantaje deoarece permite cu usurinta infiltrarea in sol a continutului,diseminarea germenilor si contaminarea ape lor subterane. De aceea, la acest tip de latrinatrebuie sa se respecte cele mai mari distante fata de fintina sau alta sursa de apa (minimum30 m) si de locuinta (minimum 15-20 m).

Un tip superior de latrina este latrina cu groapa impermeabilizata, de cele mai multeori betonata. La acest tip de latrina amplasarea se poate face la distanta mai mica de sursade aprovizionare cu apa (minimum 10 m), deoarece posibilitatile de contaminare sint multreduse.

In cazul unor colectivitati organizate se pot folosi si alte tipuri de latrine ca: latrinacu tanc septic, la care groapa este impermeabilizata si divizata in 2 compartimenteincomplet separate. In primul compartiment se introduce o oarecare cantitate de apa pentrulichefierea fecalelor si trecerea lor in cel de al doilea compartiment unde are locneutralizarea septica a acestora cu distrugerea microorganismelor.

In fine, un ultim tip de latrina, folosit mai rar in tara noastra, este latrina cu tanc demetal, care permite introducerea initiala in interior a unei substante dezinfectante caredistruge germenii si opreste procesele de fermentatie si putrefactie.

Cabina latrinei este comuna pentru toate tipurile si poate fi construita din lemn saucaramida. Acoperisul trebuie sa fie usor inclinat spre posterior pentru a permite scurgereaapei meteorice in exterior si la oarecare distanta de groapa. Este prevazuta cu un tub deventilatie, care porneste de sub scaunul latrinei, pentru indepartarea gazelor reziduale dinprocesele de f'ermentatie si putrefactie ; la capat tubul trebuie prevazut cu o plasa de sirmasau plastic pentru a nu permite patrunderea insectelor. Intreaga cabina trebuie cit mai bineinchisa pentru a nu permite accesul insectelor, rozatoarelor, pasarilor sau animale lordomestice etc.

Latrina trebuie mentinuta in perfecta stare de curatenie. Astfel, cabina trebuie bineintretinuta si reparata la orice defectiune, varuita cel putin de 2 ori pe an si stropita cusubstante insecticide remanente.

16

VI. IGIENA RADIATlllOR

Radiatiile reprezinta un factor prezent permanent in mediu, constituind un element atitsanogen, cit si patogen. Ca factor permanent al mediului intra in relatie cu organismul subdiferite aspecte si moduri, dependente in primul rind de energia purtata. In linii generale,efectele biologice sint cu atit mai pronuntate, cu cit energia radiatiei este mai mare.

Radiatiile pot fi caracterizate prin energie, frecventa si lungime de unda, intre aceseaexistind relatii strinse.

Conform teoriei ondulatorii se admite ca radiatia este reprezentata de o undatransversala electromagnetica, a carei viteza de propagare in vid este constanta (300 000km/s), relatia cu lungimea de unda si frecventa fiind exprimata de formula C = L x inʋcare C = viteza de propagare, L = lungimea de unda si ʋ= frecventa, de unde rezulta :

L= C/ʋDin aceasta relatie rezulta ca intre lungimea de unda si frecventa este un raport de

proportionalitate inversa (cu cit lungimea de unda este mai mare, cu atit frecventa este maimica si invers).

Intre frecventa si cantitatea de energie este de asemenea o relatie exprimata de ipotezalui M. Planck, care arata ca schimbul de energie dintre sistemul care emite si cimpul radiantare caracter discontinuu si se face in cuante (fotoni) avind marimea h, in care h este oconstanta fizica universala cu marimea de 6,6256.10-34 Js, iar ʋ este frecventa radiatiei.

In linii generale se poate conchide ca, din punct de vedere al actiunii biologice,ef'ectele sint cu atit mai pronuntate, cu cit frecventa radiatiei este mai mica si deci energiamai mare.

In intelegerea relatiei dintre energia radianta si efectul biologic intervine insa si modulspecific de actiune in raport cu lungimea de unda, dcterminat de energia eliberata inmomentul absorbtiei de tesuturi; acest efect poate avea - conform legii calitative afotochimiei (Grotthuse si Draper) numai radiatia absorbita. Cum din lungimea de unda sepoate deduce - conform legilor enuntate anterior - si energia eliberata, radiatiile pot ficlasificate dupa acest criteriu, rezultind si efectul biologic predominant.

6.1. RADIATIILE IONIZANTE

Radiatiile ionizante sint radiatii care au proprietatea de a ioniza materia asupracareia actioneaza, Datorita energiilor mari eliberate la locul de actiune, deplaseazaelectronii atomilor asupra car ora actioneaza, formind perechi de ioni.

In aceasta grupa de radiatii sint cuprinse atit radiatii electromagnetice formate dinfotoni (radiatii X, radiatii gamma), cit si fluxuri de particule atomice. In aceasta categorieintra radiatia α, formata din 2 protoni si 2 neutroni (un nucleu de heliu) incarcata pozitiv,radiatia β, fermata din fluxuri de electroni (cu incarcare negativa), fluxuri de pozitroni (cuincarcare pozitiva) si fluxurile de neutroni. Cele doua tipuri de radiatii se deosebesc in

17

ceea ce priveste capacitatea de ionizare si penetrabilitatea in diferite materia Ie, inclusivin tesuturile organismului uman.

Radiatia corpusculara (cu exceptia fluxurilor de neutroni) are capacitate redusa depenetratie, radiatia α este retinuta de stratul cornos (patrunde doar 0,1 mm in aer sitesuturi), iar radiatia β patrunde doar in tesutul cutanat pe care il poate leza (nu depasescobisnuit 2 cm, maximum 8 cm). Radiatiile electromagnetice au o mare capacitate depenetrare, putind strabate corpul uman, retinindu-se mai mult sau mai putin in diferiteletesuturi in functie de densitatea acestora (fapt care a permis utilizarea lor inradiodiagnostic si radioterapie).

Capacitatea de ionizare este de asemenea diferita, radiatiile α si β avind in general ocapacitate mai mare ionizanta decit cele electromagnetice. Radiatiile produse de neutroniau anumite particularitati, neutronii - constituenti ai nucleului atomic - fiind ejectatinumai in cursul anumitor procese - cum ar fi fisiunea nucleara. Ei nu provoaca ionizare primara, insa sint capabili de a produce ionizare indirecta din produsii rezultatidin coliziunea cu atomii sau din captarea lor de catre nucleii atomici.

Rezulta ca radiatia α si β este mai putin nociva in iradiere externa, nocivitatea maximafiind legata de iradierea interna, in timp ce efectul patogen predominant al radiatieiionizante electromagnetice se exercita in mod deosebit in iradiere externa.

Intelegem prin iradiere externa expunerea partiala sau totala a organismului la radiatiaexterioara, efectul realizindu-se in tesuturile care absorb radiatia in functie depenetrabilitatea acesteia. Iradierea interna este produsa de atomii elementelor radioactive(radionuclizi) care patrund in organism prin inhalare sau ingestie (eventual in administrariparenterale in cazul utilizarii lor in scop diagnostic sau terapeutic), urmeaza ciclulmetabolic al elementului respectiv iradiind tesuturile cuprinse in acest ciclu (intregulorganism pentru elemente cu distributie relativ uniforma sau anumite organe sau sistemepentru cele care se cumuleaza selectiv).

6.1.1. UNITATI DE MASURA

In definirea radiatiilor ionizante si a efectelor produse se utilizeaza o serie de unitatide masura, care insa in prezent sint supuse unor reformulari stabilite in cadrul sistemuluiinternational de unitati (SI). Cum unitatile vechi sint intrate de multi ani in practica,acestea pot fi utilizate inca un numar de ani, fiind treptat inlocuite de unitatile SI . Vomprezenta ambele unitati, pre cum si relatiile de transformare.

Radioactivitatea se masoara prin viteza de dezintegrare a nucleilor atomici. Unitateaveche este curie (Ci) care reprezinta numarul de dezintegrari pe secunda care se produc intr-un gram de radiu si corespunde la 3,7.1010 dezintegrari pe secunda. Unitatea SI este bequerel(Bq) corespunzatoare la 1 dezintegrare pe secunda, rezultind ca 1 Ci = = 3,7.1010 Bq, respectiv 1 Bq = 27,03.1012 Ci (27,03 pCi).

Prima unitate de expunere folosita a fost rontgen (R), care reprezinta doza de radiatieX sau gamma, care produce in 1 cm3 de aer uscat si aflat la 0° si 760 mm Hg presiune, ioni

18

negativi sau pozitivi purtind o sarcina electrica egala eu 1 unitate electrostatica. SistemulSI prevede ca unitate Coulomb/kilogram (C/kg-1). Debitul de expunere exprimat R/sdevine in sistemul SI Amper pe kilogram (A/kg-1) sau Coulomb/kg/s (C· kg-1. s-1).

Doza absorbitii reprezinta o notiune cu aplicatie practica importanta, tinind cont defaptul ca efectul este produs de energia eliberata in materialul in care se realizeazaabsorbtia. Unitatea din sistemul vechi de masura este rad (radiation absorbed dose), carecorespunde unei absorbtii de 100 erg pe 1 g substrat iradiat. In sistemul SI unitatea esteGray (Gy) si corespunde la 1 Joule pe 1 kg substrat (J/kg-l). Debitul dozei absorbite in locde rad/s-1 devine Gy/s (Gys-1).

Doza echivalenta sau doza biologica pleaca de la considerentul ca actiunea biologicaa radiatiei ionizante absorbite depinde in primul rind de capacitate a ionizanta a radiatiei.Aplicind dozei absorbite un coeficient de ponderare, care tine cont de acest factor, seobtine o valoare ponderata denurnitarem (rontgen equivalent men), dupa vechiul sistem deunitati sau J kg-1 (Sievert = Sv) in sistemul SI.

Coeficientul de ponderare este reprezentat de eficacitatea biologica relativa (EBR),definita ca raportul dintre o radiatie standard (in general radiatie X dura sau radiatiegamma) si doza din radiatia luata in considerare care ar produce acelasi efect ca radiatiastandard. In protectia radiologica - spre exemplu se aplica pentru radiatia alfa un coeficient de ponderare EBR egal cu 10.

6.1.2. CONDITUlE DE EXPUNERE LA RADIATII IONIZANTE

Sursele de radiatii pot fi clasificate in 2 grupe : iradierea naturala si iradiereaartificiala.

6.1.2.1. IRADIEREA NATURALA.

Iradierea naturala (sursele naturale) este datorita unor surse terestre, care pot realizairadiere extern a (radiatiile gamma terestre) sau o iradiere interna produsa de uniiradionuclizi naturali din mediu care patrund in organismul uman, precum si unor surseextraterestre reprezentate de radiatia cosmica.

Radiatia cosmica isi are in primul rind origine solara si in mai mica masura originegalaxica. Cele care ajung la limita atmosferei terestre (radiatii cosmice primare) sintformate in special de particule incarcate electric care sint practic in totalitate absorbite instraturile superioare ale atmosferei. Prin ciocnirea cu atomii atmosferici dau nastereradiatiei cosmice secundare alcatuita din radiatii corpusculare sau electromagnetice(totoni), la nivelul solului ajungind doar o mica parte din aceasta radiatie. Intensitatearadiatiei cosmice este mai mare la altitudine si la latudinile mari.

Din punct de vedere al iradierii populatiei, radiatia cosmica reprezinta un elementconstitutiv al iradierii naturale, neconstituind prin sine problema de protectie decit pentruzborurile la foarte mare altitudine, inclusiv cele cosmice.

19

Radiaiiile terestre. Intre acestea distingem - dupa cum am mentionat - iradiereaexternii provocata de radiatia gamma a unor radionuclizi naturali cu viata lunga (40K, 232Th,238U) , viata acestora corespunzind virstei geologice a pamintului, precum si de cea produsade alti nuclizi cu vechime mai mica (228Ra, 226Ra) si de produsii lor de dezintegrare.Intensitatea expunerii depinde de compozitia scoartei terestre, existind zone curadioactivitate mai crescuta, indeosebi unde exista depozite naturale mai ridicate de uraniusi thoriu, precum si anumite tipuri de roci, cum ar fi rocile bazaltice sau sisturile. In modobisnuit se gasesc valori situate la 40-100 mrad (0,4-1 mGy) anual, existind insa teritoriilimitate unde valoarea respectiva poate fi mult mai mare, depasind chiar 1 rad (10 mGy)anual.

Gazele radioactive din atmosfera - radon si thoron – produc o iradiere naturala ingeneral scazuta (cca 2 mrad = 20 uGy anual). Concentrari mai mari apar indeosebi inminele de minereu radioactiv sau chiar in alte mine de adincime mare.

In ceea ce priveste iradierea naturala interna, aceasta este datorita in primul rindpatruaderii in organismul uman a radiului natural (226RA), a 228Th si a produsilor lor dedezintegrare. Distributia lor in organism nu este uniforma, 226Ra si 228Th cumulindu-seindeosebi in tesutul osos in timp ce gazele de dezintegrare produse (radon si thoron) secumuleaza in plamin. Radiatiile produse sint alfa si gamma, cele alfa fiind mai nocivedatorita capacitatii lor ionizante ridicate. In organismul uman patrund odata cu apa sialimentele si alti radionuclizi (40K, 87Ra, 210Po, 220Pb etc.). Doza totala primita depinde inprimul rind de continutul solului in acesti radionuclizi.

In afara de radon si thoron, pe cale inhalatorie pot patrunde si 3H, 14C etc., provenitidin iradierea cu radiatii cosmice a gazelor constituente ale atmosferei. Valoarea iradieriiastfel produsa este mica.

In linii generale, valoarea iradierii naturale se situeaza in jurul valorii de 100 mrad (1mGy) pe an. In tara noastra - pe baza studiilor coordonate de Institutul de igiena si sanatatepublica Bucuresti - valoarea iradierii naturale telurice medii este de cca 70 mrad (0,9 mGy)pe an, cu anumite variatii regionale in jurul acestei valori.

6.1.2.2. IRADIEREA ARTIFICIAlA

Iradierea artificial a (sursele artificiale) este produsa de utilizarea de catre om aradiatiilor ionizante. Utilizarea acestora in diferite scopuri face ca expunerea la radiatiiionizante sa prezinte o crestere in ultimele decenii, rezultind si necesitatea introduceriimasurilor de protectie corespunzatoare in vederea inlaturacii efectelor lor nocive.

In functie de modul de expunere la sursele artificiale de radiatii ionizante distingemexpunerea profesionala si expunerea neprofesionala.

Expunerea profesionala priveste persoanele care in procesul muncii vin in contact curadiatii ionizante, in aceasta categorie intrind : personalul care lucreaza la extragereaminereului radioactiv si la obtinerea de combustibil nuclear, personalul din centraleleelectrice nucleare, personalul de la reactoarele nucleare, cei care lucreaza in cercetare

20

stiintifica, personalul care lucreaza cu surse radioactive in diferite procese industriale etc.Un domeniu in care expunerea profesionala cuprinde - pina in prezent - cel mai marenumar de oameni este folosirea radiatiilor ionizante in medicine, in scop de diagnostic sauterapeutic. In aceasta grupa intra tot personalul din unitatile de radiodiagnostic,radioterapie si medicina nucleara.

Expunerea neprofesionala cuprinde populatia care nu vine in contact in procesul munciicu radiatii ionizante, dar care prin diferite cai poate fi expusa.

Iradierea artificiala neprofesionala cunoaste doua cauze principale : utilizareaindustriala si tehnica a radiatiei ionizante si utilizarea radiatiilor ionizante in medicina(iradierea medicala a populatiei), la care se adauga utilizarea unor surse de radiatii de catrepopulatie si experimentarea armelor nucleare.

Utilizarea radiatiior ionizante in industrie, tehnica si stiinta poate creste expunereapopulatiei prin poluarea radioactiva a mediului. Reziduurile radioactive pot patrunde in aer,apa si sol - realizind pe aceste cai o contaminare directa a populatiei - sau din acesteelemente de mediu sa ajunga a se cumula in organismele vegetale si animale patrunzindastfel in lanturile trofice ale omului. In afara unor situatii accidentale, expunerea populatiei laradiatii ionizante pe aceasta cale se situeaza - chiar in tari cu industrie radioactiva (indeosebicentrale electronucleare) dezvoltata - la niveluri relativ mici (aproximativ 5 mrem/an sau 50µ Sv/an).

Iradierea medicala reprezinta cea mai importanta sursa de iradiere artificiala pentrupopulatie. Ea provine din examenele radiologice (radioscopii si radiografii), din radioterapiesi din utilizarea izotopilor radioactivi in scop diagnostic si terapeutic.

Marele aport pe care il aduce radiodiagnosticul in stabilirea diagnosticului, aindicatiilor terapeutice si a prognosticului a facut ca in toate tarile sa se observe o crestere anumarului de examene radiologice. Trebuie avut in vedere insa faptul ca orice examinareradiologica se insoteste de o crestere a expunerii la radiatii ionizante, implicind un riscpotential pentru cel examinat.

In cursul examenelor de radiodiagnostic, cantitatea de radiatii primita in cursul uneiradiografii este sensibil mai mica decit cea primita in cursul radioscopiilor. Nivelul deiradiere depinde de asemenea de energia utilizata, precum si de durata examinarii si dedimensiunea cimpului expus.

Din punctul de vedere al riscului pentru sanatate, un alt aspect important il reprezintazona iradiata, maduva hematogena si gonadele fiind cele mai sensibile (estimarea riscului seface pe baza dozei cu semnificatie genetica sau medulara), precum si virsta sau stare afiziologica a persoanelor expuse (copiii si femeile in perioada de materni- tate prezinta riscul maxim).

Media dozelor cu semnificatie genetica primita de ansamblul populatiei in tariledezvoltate se situeaza in jurul valorii de 20 mrem (0,2 mSv) pe an si locuitor. Utilizarearadioizotopilor in medicina nu aduce - pe ansamblul populatiei - decit valori medii reduse -cca 0,2 mrem (2 µSv) pe an.

In ceea ce priveste radioterapia - in cazul afectiunilor maligne riscul in raport cu

21

beneficiul este neinsemnat : dozele medii anuale sint greu de estimat datorita sperantei redusede viata, iar riscul genetic prin probabilitatea redusa de procreare este practic nul. Aplicarearadioterapiei in afectiunile benigne este important de luat in considerare in radioprotectie,dozele medii anuale estimate situindu-se in jurul valorii de 4 mrem (0,04 mSv).

In ansamblu deci - in tarile cu retea medicala dezvoltata - iradierea medicala medieanuala a populatiei se gaseste in jurul valorii de 25-30 mrem (0,25-0,30 mSv).

In Romania dozele cu semnificatie genetica provenite din rontgen-diagnostic sesitueaza la 23 mrem (0,23 Sv) pe an si locuitor (Institutul de igiena si sanatate publica,Bucuresti, 1979), aflindu-se in limitele care se gasesc in cele mai multe tari cu asistentamedicala dezvoltata.

Utilizarea unor surse de radiatie de catre populatie poate fi considerata - chiar in cazulefectelor genetice - ca neinsemnata. Sint de mentionat ceasurile cu cadran luminiscent,care pot realiza o iradiere slaba la nivelul articulatiei pumnului, riscurile fiind insa maimari pentru lucratorii care aplica vopsele luminiscente.

In vederea reducerii iradierii, s-a renuntat de peste 10 ani la folosirea vopselelor curadiu226 - emitator de radiatie de energie mare - fiind inlocuite cu prometiu-147 sau iridiu,emitatori de radiatii β cu energie mica.

Doze mici de radiatie - in general cu energie mica - emit si alte aparate - cum ar fiaparatele de bord la care se folosesc vopsele luminiscente.

Ecranele receptoarelor de televiziune emit de asemenea radiatii ionizante.Televizoarele in alb-negru emit radiatii X putin penetrante, la 1,5-2 m de ecran radiatiafiind nemasurabila. Radiatii X ceva mai penetrante emit televizoarele in culori, darsistemele de protectie - in special la nivelul regulatorului de tensiune - evita expunereasemnificativa la radiatie ionizanta a telespectatorilor.

Folosirea radioscopiei la incercatul incaltamintei poate duce la iradieri importanteale picioarelor - fapt pentru care practicarea acesteia nu este recomandata.

Experimentarea armelor nucleare, in aer, apa si pe sol, a dus la acumularea inatmosfera a unor radionuclizi cu viata lunga, ca de exemplu Sr90 si CS137, care continua sase depuna pe sol, crescind iradierea realizata atit direct, cit si indirect prin trecerea inlanturile trofice ale omului.

Sistarea experientelor in aer, apa si pe sol a dus la reducerea nivelurilor de iradiere,insa depozitele realizate continua a genera o discreta crestere a iradierii naturale, cuperspectiva de a dura inca citeva decenii. Astfel, pina in 1967 2/3 din iradierea interna aprodusa de CS137 si 1/2 din iradierea externa se realizase, in timp ce numai 1/10 din dozade C14 va fi receptionata de om pina in anul 2000.

Contaminarea pe aceasta cale nu poate fi redusa, singura solutie fiind incetareaexperimentarilor.

6.1.3. EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR IONIZANTE SI ACTIUNEA ASUPRA SANATATII

22

Efectele biologice ale radiatiilor ionizante sint datorite transferului de energie.Efectul ionizant necesita energii mari (cca 32 eV pentru fie care pereche de ioni formata),pentru a smulge electroni de pe orbitele periferice ale atomilor. Atomii ionizati aucomportare chimica mult diferita de cei neionizati. O singura ionizare in miile de atomiexistenti intr-o macromolecula poate duce la modificarea sau chiar alterarea substanteirespective. Din acest motiv se considera ca efectul radiatiilor ionizante este intotdeauna nociv,respectiv cunoastem numai efect patogen si nu putem vorbi de efect sanogen (utilizareaterapeutica se sprijina in primul rind pe efectul distructiv al radiatiilor ionizante).

Mecanismul intim al efectului biologic - incomplet elucidat - se sprijina pe douaipoteze, respectiv teoria tintei si teoria radicalilor liberi.

Teoria tintei considera ca sint anumite elemente (eventual structuri) ale celulei asupracarora actioneaza energia eliberata, lezind sau distrugind celula. Prin deductii matematice -pornind de la nivelul aparent tolerat al iradierii naturale - se presupune ca elementele sensibileale celulei ar avea un volum de 10-5 din volumul total al celulei, fiind situate cu precadere la nivelul nucleului.

Se presupune de asemenea ca acizii nucleici ar fi elemente dintre cele mai sensibile,radiatia ionizanta avind proprietatea de a desface unele legaturi atomice pina la alterareacompleta a configuratiei spatiale a moleculei. Sint necesare minimum 15-20 ionizari inelementele sensibile pentru a produce lezarea celulei. Acestea pot aparea in expunere unica ladoze mari sau in expuneri repetate la doze mici. Fenomenul de lezare sau distrugere celularaeste mai evident in momentul mitozei.

Teoria radicalilor liberi considera ca efectul radiatiilor ionizante nu se realizeaza prinimpactul direct al acestora asupra structurilor celulare sensibile, ci prin intermediul radicaliinstahili si cu reactivitate crescuta. Dintre substantele de constitutie, apa celulara - spreexemplu - prin ionizare elibereaza ioni hidroxili cu efect oxidant puternic. Efectul ar depindede cantitatea de radicali fermata, leziunea aparind numai cind mecanismele fiziologice deneutralizare ale acestora sint ineficiente. Aceasta teorie este capabila a explica pragul deactiune al radiatiilor ionizante, atit prin dependenta efectului de cantitatea de radical liberformata, cit si prin reparatia celulara posibila.

In prezent ambele teorii sint acceptate, fiecare dintre ele fiind capabila a explica uneledin modificarile biologice.

Din punctul de vedere al efectului asupra organismului, celulele care se gasesc inmultiplicare prezinta o radiosensibilitate crescuta ; astfel, radiosensibilitate maxima prezintacelulele limfoide, celulele mieloide, celulele epiteliale si cele de reproducere. In prezent secunoaste faptul ca efectul mai puternic asupra celulelor in reproducere vizeaza indeosebialterarile celulare grave mergind pina la distrugere. Din punct de vedere functional, energiaeliberata de radiatiile ionizante poate afecta si celule foarte diferentiate, cum ar fi celulelenervoase.

In sfirsit, o alta problema a radiobiologiei este legata de relatia doza-efect biologic.Astfel se descriu doua tipuri de relatii doza-efect : relatia liniara si relatia cu prag.

Relatia liniara (sau doza fara prag) presupune ca orice doza de radiatii ionizante este

23

capabila a produce leziuni celulare, intensitatea raspunsului fiind proportionala dozei deradiatii receptata de celula. Se exclude in acest fel orice posibilitate de reparatie celulara,capabila de a inlatura leziunea produsa. Teoria tintei se adreseaza in primul rind efectului faraprag si vizeaza indeosebi efectul genetic prin alterarea ADN. Acest efect se adreseaza atitcelulelor somatice, rezultind degenerari celulare maligne, cit si celulelor germinale, efectulobservindu-se in acest caz asupra descendentilor.

In ceea ce priveste alte efecte ale radiatiilor ionizante, exprimate cel mai bine inboala de iradiere acuta sau cronica, se observa ca modificarile patologice nu apar decit dupadepasirea anumitor doze, existind deci un prag de expunere pina la care riscul deimbolnavire este minim. Exista deci modificari celulare produse de eliberarea de energie aradiatiilor ionizante pentru care sint posibile si eficace fenomene reparatorii.

In lumina cunostintelor actuale se accepta deci existenta unei relatii doza-efect cuprag in alterarile somatice si o relatie fara prag in cele genetice.

Efectele radiatiilor ionizante asupra organismului uman se clasifica in efectesomatice si efecte genetice.

6.1.3.1. EFECTELE SOMATICE

Efectele somatice cuprind efectele care apar la persoanele expuse la radiatii ionizanteincluzind atit leziunile anumitor organe sau sisteme produse de alterari celulare grave, cit simodificarile genetice ale celulelor somatice cu aparitia de descendenti celulari modificati.

In cadrul efectelor somatice distingem efectele precoce care apar la interval scurt dela expunere si se incadreaza in notiunea de boala de iradiere si efectele tardive care apar lainterval de luni sau ani.

Efectele precoce apar in cazul unor expuneri la doze ridicate de radiatii ionizante - deobicei in doze unice sau repetate la scurte intervale de timp - si sint diferite dupa cum esteiradiat intregul corp sau numai anumite segmente corporale.

La iradierea intregului corp, de la doze de 25 rad (0,25 Gy), apar modificarihematologice, in general reversibile, traduse in special prin leucopenie datorita lezarii atit aseriei limfoide, cit si a seriei mieloide. De la 100 rad (1 Gy) apar semnele evidente de boalade iradiere acuta, de la 200 rad (2 Gy) apar decesele, in special prin leziuni ireversibile aletesutului mieloid si limfoid, de la 400 rad (4 Gy) exista probabilitatea de 50% a decesului,pentru ca probabilitatea sa fie de 100% la valori de 500-1000 rad (5-10 Gy).

In functie de doza, boala poate imbraca forme clinice diferite. La doze deosebit demari (peste 1000 rad) domina forma nervoasa, tradusa prin stare de agitatie marcata, urmatacurind de coma profunda.

La dozele de 500-1000 rad (5-10 Gy), dupa o prima faza in care domina fenomenenervoase - adinamie, inapetenta, stare generala alterata, insotita eventual de obnubilare –urmeaza o faza de remisiune, a carei durata este in oarecare masura invers proportionala cudoza primita, dupa care urmeaza perioada de stare a bolii, caracterizata prin sindromulhematologic ireversibil si sindromul digestiv. Sindromul hematologic este dominat de

24

distrugerea de obicei ireversibila a sistemului hematopoietic mieloid si limfoid, caracterizatprin leucopenie, anemie si trombocitopenie, aparind hemoragii si indeosebi alterarea grava aimunitatii. Sindromul digestiv cu greata, varsaturi, diaree si deshidratare completeazaaspectul clinic al bolii. Moartea survine prin hemoragie, dar cel mai frecvent prinsepticemie cu flora intestinala proprie.

La doze sub 500 rad (5 Gy) domina sindromul hematologic in functie de doza,existind si posibilitatea vindecarii.

Boala acuta prin iradierea intregului organism nu survine decit in mod exceptional,in conditii accidentale.

Iradierea cu doze mari a unor segmente corporale poate surveni la manipulareanecorespunzatoare a unor surse de radiatii si se poate traduce prin radiodermita acuta,alopecie, sterilitate, leziuni oculare etc.

Efectele tardive apar la expuneri mici si repetate de radiatii ionizante sau la intervalemari dupa expunere accidentala unica la doze sub limita celor care produc boala de iradiereacuta.

In cadrul efectelor tardive distingem boala de iradiere cronica, efectul teratogen,scurtarea duratei medii de viata si efectul somatic stocastic.

Boala de iradiere cronica cuprinde manifestari patologice specifice cum ar firadiodermita cronica cu fenomene de atrofie cutanata si risc de malignizare, sterilitatea,alopecia, cataracta, leucopenia.

Efectul teratogen este legat de actiunea radiatiilor ionizante asupra embrionuluiuman; tara a avea relatii cantitative exacte asupra dozelor capabile de a induce moarteaembrionului (cu producerea de avorturi spontane) sau alterari grave ale dezvoltariiintrauterine si aparitia malformatiilor congenitale, se considera in prezent ca si doze relativmici de radiatii ionizante pot determina leziuni definitive in perioadele critice aledezvoltarii embrionare.

Scurtarea duratei medii de viata a fost observata atit experimental, cit siepidemiologic. Studii epidemiologice efectuate de personalul medical din serviciile deradiologie ale S.U.A. au aratat o durata medie de viata mai scazuta la acestia decit lamedicii de alte specialitati. Aplicarea unor masuri mai riguroase de radioprotectie in acesteservicii au dus la disparitia deosebirilor constatate, confirmind veridicitatea relatiei intredurata medie de viata si expunerea la radiatii ionizante. Explicatia cea mai plauzibila aacestui fenomen este data de alterarea capacitatii imunobiologice a organismului sireducerea posibilitatilor de aparare fata de infectii.

Efectul somatic stocastic priveste rolul radiatiilor ionizante in inducerea canceruluisi a hemopatiilor maligne - indeosebi leucemii. Primele observatii care au aratat existentaunei relatii intre expunerea la radiatii ionizante au fost cele legate de frecventa canceruluicutanat la medicii radiologi, a cancerului pulmonar la minerii din minele uranifere si acancerului osos la muncitorii care lucrau cadrane luminiscente. Ulterior s-a putut stabili orelatie privind frecventa leucemiilor la supravietuitorii bombardamentului atomic de laHirosima si Nagasaki. La aceste observatii se adauga cele privind hemangioendoteliomul

25

hepatic la persoane tratate eu Thorotrast, precum si cele privitoare la cresterea Irecventeiepiteliomului tiroidian la persoane cale in copilarie au suferit tratamente radiologice inregiunea gitului,

Comisia internationala de protectie radiologies (1966) stabileste o relatie cantitativaintre nivelul de expunere si riscul cancerigen, tradus prin cresterea numarului de afectiunimaligne proportional cu doza primita, acceptind linearitatea relatiei doza-efect. Astfel, la106 persoane care au primit o doza de 1 rad (0,01 Gy), numarul de leucemii va creste cucca 20 intr-un interval de 10-20 ani. Cu aceeasi cifra vor creste si alte afectiuni maligne. In ceea ce priveste cancerul tiroidian, la aceeasi doza de 1 rad la 106

persoane, doza primita in copilarie, frecventa va creste cu 10-20 cazuri.

6.1.3.2. EFECTELE GENETICE

Efectele genetice privesc modificarile produse de radiatiile ionizante asupracelulelor germinale, afectind materialul ereditar. In cadrul acestui efect, radiatiile ionizantesint capabile a provoca modificari a structurii cromozomilor (aberatii cromozomiale) sau ainforrnatiei genetice (mutatii). Demonstrate indeosebi pe plante si animale, modificarilegenetice se considera a fi supuse relatiei lineare doza-efect.

Modificarile genetice induse pot duce la alterarea celulei germinale in diferitegrade: aberatiile cromozomiale grave pot face imposibila formarea oului sau viabilitateaembrionului format. De asemenea, pot sa apara "mutatii letale" caracterizate prinviabilitatea redusa a indivizilor purtatori de astfel de gene sau "mutatii neletale" careproduc un nivel crescut de anomalii genetice la generatiile urmatoare. Anomaliile geneticeneletale pot fi cu caracter dominant, dar indeosebi cu caracter recesiv, repercusiunilesomatice manifestindu-se abia dupa mai multe generatii, cind stocul de gene aberante estesuficient pentru probabilitatea sernnificativa ca doua gene cu aberatii similare sa seintilneasca in procesul de fecundare.

Se considera ca iradierea naturala este responsabila de numai 1/3 din totaluldefectelor genetice. Orice crestere a iradierii naturale se poate solda statistic - dacaacceptam linearitatea relatiei – cu o crestere a mutantelor, dar care nu pot devenisemnificative pentru populatie decit in cazul dublarii dozei.

Riscul genetic individual nu poate fi luat in considerare decit in cazul dozelorrelativ ridicate, in timp ce la nivelul dozelor mici efectul se estimeaza exclusiv pepopulatie in ansamblu.

6.1.4. MASURI DE PROFILAXIE

Trebuie avut in vedere faptul ca radiatiilor ionizante nu li se atribuie nici un efectsanogen, iar efectele patogene - cel putin la nivelul efectelor genetice - sint considerate a fifara prag. In aceste conditii, principiul de baza in radioprotectie este reprezentat dereducerea la maximum posibil a expunerii la radiatii ionizante.

26

Masurile de profilaxie sint cuprinse in tara noastra in "Normele republicane deradioprotectie (1976)", datele pe care le vom mentiona in continuare fiind in conformitatecu aceste norme.

Tinind cont de beneficiul mare adus de energia nucleara, principiul fundamental deprofilaxie il reprezinta reducerea la minimum a expunerii, pentru a obtine maximum debeneficiu, cu minimum de risc.

Chiar daca efortul este de a asigura o expunere cit mai mica, pentru evitareaaparitiei efectelor somatice si/sau genetice s-au stabilit nivelurile maxime de expunere.

Din acest punct de vedere, populatia se imparte in 3 grupe : - populatia expusa profesional ; - persoanele din populatie, reprezentind grupul de populatie care locuieste saulucreaza permanent in jurul unor obiective nucleare ; - populatia in ansamblul ei. Pentru primele doua categorii s-au stabilit doze maxime admisibile, care reprezinta

doza primita de intregul organism, de un organ sau tesut si care - in lumina cunostinteloractuale - in iradiere externa sau interna, nu produce efecte somatice decelabile in tot cursulvietii.

Astfel, doza maxima admisa (DMA) pentru o persoana expusa profesional lairadiere interna sau externa este de 5 rem pe an, respectiv 0,1 rem pe saptamina (excluzinddin aceste valori iradierea naturala si iradierea medicala). Aceasta valoare este valabilapentru iradierea intregului corp, a gonadelor, a capului si trunchiului, a organelorhematopoietice si a cristalinului. Pentru alte segmente se stabilesc valori ceva mai ridicate.

Pentru iradierea interna se iau in considerare concentratiile maxime admise (CMA)pentru radionuclizii patrunsi prin ingestie sau inhalare in organism. Concentratiileexprimate in µCi sau Bq se stabilesc in asa fel incit la nivelul organului critic sau aintregului organism sa nu determine o doza care sa depaseasca DMA. Pentru stabilireaCMA este necesara luarea in considerare a radiotoxicitatii radionuclidului in cauza si carela rindul ei depinde de tipul de radiatie emisa (α, β, γ), de timpul de injumatatire fizic sibiologic (de care depinde timpul de iradiere) si organul critic (un anumit organ, tesut sauorganismul in intregime).

In functie de acesti parametri s-au fixat radioactivitatea maxima permisa la nivelulorganului critic, pre cum si CMA in aer si apa pentru fiecare radionuclid inparte.

Din punctul de vedere al radiotoxicitatii, radionuclizii se impart in patru grupe : Grupa 1: radiotoxicitate Ioarte mare (210Pb, 210Po, 223Ra, 226Ra,

227Th, 200U etc.) ; Grupa 2: radiotoxicitate mare (228Se, 210Bi, 60Co, 134Cs, 137Cs, 131I, 106Ru, 90Sr etc.) ; Grupa 3 : radiotoxicitate medie (14C, 130I, 134Cs, 32P etc.) ; Grupa 4: radiotoxicitate mica 3H, Th-nat., U-nat. etc.). Pentru persoanele din populatie, DMA pentru o persoana rezultind din iradiere

interna sau extern a pentru intregul corp, cap si trunchi, organe hematopoietice, gonade slcristalin este de 0,5 rem pe an, respectiv 0,01 rem pe saptamina. In ceea ce priveste celelalte

27

zone izolate (alte organe izolate, oase, piele, mlini, antebrate, picioare, glezne) este de 1/10din doza maxima adrnisa in iradiere profesionala.

Sint stabilite pentru persoane din populatie si DMA pentru radionuclizi in aer si apa. In ceea ce priveste populatia in ansamblul ei, doza genetica maxima admisa, rezultind

din expunere interna si externa, si este de 2 rem (0,02 Sv) pe 30 de ani sau 0,07 rem (0,7 mSv)pe an. Perioada de 30 de ani este stabilita tinindu-se cont de probabilitatea de procreere.

Concentratiile maxime de radionuclizi in aer admise - in afara iradierii naturale simedicale - apa, reprezinta 1/10 din valorile maxime admise pentru persoane din populatie.

In vederea eliminarii posibilitatilor de dcpasire ale DMA, respectiv CMA si areducerii la minimum posibil a iradierii profesionale sau neprofesionale se iau toatemasurile necesare.

In ceea ce priveste expunerea profesionala, se asigura supravegherea medicala apersonalului prin controlul medical la iradierea in munca, controlul medical periodic siexaminare medicala si radiotoxicologica in orice irnprejurare in care se constatasuprairadiere.

De asemenea se asigura permanent controlul individual al expunerii externe prinsistemul de dozimetrie individuala (filme dozimetrice, camere de ionizare de buzunar,detectori terrnoluminiscenti sau alte tipuri de detectori).

Se iau totodata masuri de protectie individuala, de protectie a zonei de lueru, deamenajare si dotare corespunzatoare a unitatilor nucleare.

Conditiile de amenajare si dotare a unitatilor nucleare sint cuprinse in normelerepublicane de securitate nucleara.

In ceea ce priveste radioprotectia mediului inconjurator, aceasta are drept scop de aevita depasirile de DMA, respectiv CMA, pentru persoane din populatie si populatia inansamblul ei. In acest scop normele republicane de radioprotectie reglementeaza conditiilede amplasare a unitatilor nucleare, instituirea perimetrelor de protectie sanitara si stabileste reguli privind eliminarea deseurilor radioactive in vederea evitarii poluariiaerului, apei si solului (inclusiv a riscurilor radioecologice si a patrunderii radionuclizilor inlantul alimentar al omului).

In ceea ce priveste iradierea medicala - care si la noi in tara reprezinta principalasursa de iradiere artificiala - este necesar ca in proecdurile de radiodiagnostic si radioterapiesa se urmareasca obtinerea beneficiului maxim cu minimum de risc pentru pacient.

In acest context, pe de o parte trebuie stabilita foarte exact indicatia procedurii ceurmeaza a fi aplicata - reducindu-se la maximum procedurile inutile -, iar pe de alta parteeste necesar ca in cursul oricarei proceduri aplicate sa se utilizeze parametrii optimi deiradiere care sa asigure radioprotectia pacientului.

O atentie speciala estc necesar sa se asigure zonelor corporale cu radiosensibilitatemaxima (gonade, tesut hematopoietic).

De asemenea, cu un maximum de discernamint trebuie aplicate proceduriradiologice la copii si tineri, precum si la femei in perioada de procreere (ComisiaInternationala de Protectie Radiologica a recomandat ca examinarea radiologica a femeilor

28

la virsta de procreere sa se faca numai in primele 10 zile dupa menstruatie). La femeile inprimele 3 luni de sarcina trebuie sa se evite pe cit posibil orice examen radiologic.

6.2. RADIATlllE NEIONIZANTE

In radiatiile neionizante cuprindern radiatii electromagnetice care elibereaza la loculde absorbtie energii sub cele necesare pentru a putea smulge electroni, de pe orbiteleperiferice ale atomului.

Energia lor mai mica nu ramine fara efect asupra organismului uman - natura siintensitatea efectului fiind in functie tot de energie si deci si de lungimea de unda.

Principalele radiatii neionizante aflate in mod natural in mediu, dar putind rezulta sidin procese artificiale, sint radiatiile ultraviolete, luminoase si infrarosii si pentru careprincipala sursa este soarele. La acestea se adauga in prezent si microundele - care ridicaprobleme de sanatate doar in masura in care sint emise cu intensitate mare de surseartificiale.

6.2.1. RADIATIiLE ULTRAVIOLETE

Radiatiile ultraviolete sint radiatii cu lungimea de unda cuprinsa intre 10 si 400 nm.In realitate, in mediu gasim radiatii ultraviolete cu lungimea de unda cuprinda intre 200 si400 nm si care provin atit din surse naturale cit si din surse artificiale. Energia cuantica aacestor radiatii este insuficienta pentru a produce ionizare, dar capabila a pro- voca excitarea atomilor prin deplasarea electronilor de pe o orbita pe alta. Reactiileprincipale pe care le produc sint fotochimice.

Principala sursa este soarele ; la patrunderea in atmosfera, radiatia ultravioletareprezinta 5% din radiatia solara - predominind lungimile mici de unda - pentru ca lanivelul solului sa reprezinte 1% cu predominanta lungimilor de unda mari din spectru.Retinerea principala se realizeaza in ionosfera prin interactiunea cu stratul de ozon. Oricereducere a stratului de ozon ar avea drept rezultat un exces de radiatii ultraviolete lanivelul solului (fenomen posibil prin patrunderea unor poluanti atmosferici pina la acestnivel), cu un spectru cu energie mai mare, fapt care s-ar solda cu cresterea actiunii patogenea acestor radiatii.

Cantitatea de radiatii ultraviolete solare ajunse pe sol, precum si spectrul lor, au inprimul rind efect sanogen. In zonele locuite cantitatea de radiatii poate fi redusa de prezentain atmosfera a unor poluanti (in special suspensii). In locuinta cantitatea este si mai multredusa de permeabilitatea midi a geamurilor pentru radiatia ultravioleta, fapt care face ca -in mediul urban indeosebi - sa domine riscul carentei de ultraviolete.

Sursele artificiale de radiatii ultraviolete sint reprezentate de corpuri incalzite latemperaturi peste 1500-1800°C, de aparatura de sudura, de arcurile voltaice, de larnpileIluorescente etc. Aparatele de ultraviolete utilizate pentru dezinfectie sau fizioterapie se

29

bazeaza pe descarcari electrice in gaze. In raport cu lungimea de unda, intensitatea efectului biologic este diferita. In general,

prin excitarea atomilor apar reactii biochimice, unele stimulatoare ale metabolismului,altele generind leziuni celulare, determinate de radicali activi formati in substantele deconstitutie ale celulei (fenomenul are oarecare asemanare cu eliberarea radicalilor liberiprovocati de radiatiile ionizante). Efectul distructiv celular depinde de intensitatea si, in special, de lungimea de unda a radiatiei. Lungimile de unda miciprovoaca cele mai intense leziuni celulare. De aceasta proprietate a radiatiilor ultravioletedepinde efectul lor bactericid.

Efectul bactericid al radiatiilor ultraviolete solare contribuie la purificarea naturala aaerului, solului si apei. Totodata radiatiile ultraviolete artificiale produse de lampile deultraviolete cu lungimea de unda de 250 nm se utilizeaza pentru dezinfectia aerului sauapei, a locurilor de munca din laboratoare de microbiologie, virusologie sau culturi celulare etc.

Efectul bactericid depinde de lungimea de unda (200 - 280 nm optim) si de doza. Lalungimi de unda mari si/sau doze mici efectul poate fi numai bacteriostatic, iar la dozefoarte mici se semnalizeaza chiar o stimulare a dezvoltarii bacteriilor.

Din punctul de vedere al efectului asupra organismului uman, distingem efectulasupra metabolismului, asupra pielii si asupra ochiului.

Efectul asupra metabolismului consta dintr-o stimulare metabolica generalacaracterizata prin cresterea metabolismului general, intensificarea oxidarilor celulare caurmare a stimularii tiroidiene, insotita de o crestere a schimburilor gazoase si a capacitatiide efort. Sint stimulate de asemenea metabolismele intermediare glucidic, lipidic siprotidic, hematopoieza (creste numarul de hematii si leucocite din singele periferic) precumsi reactiile de imunitate.

Principalul efect metabolic il reprezinta insa efectul asupra metabolismului fosfo-calcic. Prin iradierea pielii, dehidrocolesterolul existent in secretia sebacee se transform a incolecalciferol (vitamina D3 naturala), vitamina care regleaza absorbtia calciului inintestinul subtire si depunerea lui in oase. In absenta vitaminei D apar fenomene dedemineralizare osoasa, populatia cea mai sensibila fiind reprezentata de copiii mici -indeosebi in primul an de viata. Carenta vitaminei D este principalul agent etiologic alrahitismului, de unde si numele de vitamina antirahitica.

Carenta de vitamina D produce si la adult fenomene de demineralizare osoasa - maiaccentuat la femei in perioada de maternitate - mergind, in cazurile grave, pina Iaosteomalacie.

Acoperirea nevoilor de vitamina D, se realizeaza exogen prin alimente si endogenprin iradierea 7-dehidrocolesterolului din piele.

Cum aportul principal este realizat pe cale endogena, rezulta ca o carenta de radiatiiultraviolete poate antrena o carenta de vitamina D. Se considera ca pentru asigurareanevoilor de vitamina D este necesara o expunere zilnica la o cantitate minima de radiatiiultraviolete de 1/8 - 1/10 dintr-o doza eritem.

30

Efectul asupra pielii cuprinde reactiile cutanate prod use de eliberarea de energie lanivelul celulelor epidermice. Radiatiile cu lungimea de unda mica se absorb in primelestraturi celulare cutanate, in timp ce cele cu lungime de unda mare patrund mai adinc, jarcele apropiate de spectrul luminos pina la nivelul stratului bazal si chiar in hipoderm. Peacest criteriu Congresul de la Copenhaga (1932) a clasificat radiatiile ultraviolete in 3grupe : intre 200-280 nm cu efect predominant bactericid, intre 280-315 nm cu efectpredominant eritematogen si intre 315-400 nm cu efect predominant pigmentogen.

Efectul eritematogen apare predominant la lungimile mijlocii de unda, iar celpigmentogen la lungimile mari de unda.

Se considera ca radiatiile ultraviolete produc alterari la nivelul celulelor epidermice,efectele noeive aparind in functie de doza si lungimea de unda.

Aceste efecte pot fi clasificate in efecte precoce si efecte tardive. Efectele precocesint reprezentate de eritemul actinic si de formare a pigmentului melanic in piele.

Eritemul este produs de expunere excesiva la radiatii ultraviolete, traducind reactiilelocale determinate de lezarea celulelor. Este bine delimitat pe zona expusa, dureaza inmedie 48-72 de ore si lasa pigmentare. In cazul dozelor mai mari apare si o descuamare apielii ca fenomen de regenerare. Caracteristic este faptul ca apare cu o latenta de citevaore, deoarece este produs de eliberarea de amine vasoactive, de tip histaminic sau - dupadate recente -- de prostaglandine. Este insotit de usturime sau durere locala, uneori defenomene generale de cefalee, vertij, excitatie nervoasa, frison.

La expuneri mari - prin necroza celulara - pe placardul eritematos apar si flictene,care se vindeca greu si uneori lasa pigmentatie definitiva.

Pigmentatia este determinata de transformarea promelaninei din celulelemelanoblaste si melanofore aflate in stratul bazal al epidermului, respectiv in derm,fenomen biochimic catalizat fotochirnic de radiatia udtravioleta. In functie de doza silungime de unda, aparitia pigmentarii poate fi precedata sau nu de eritem. Oricumexpunerea trebuie sa cuprinda si lungimi mai mari de unda eu penetrabilitate mai mare, respectiv pina la nivelul dermului.

Semnificatia biologica a pigmentarii este modesta : cresterea in oarecare masura arezistentei pielii la radiatia ultravioleta, dar acest fenomen nu trebuie supraestimat.

Aparitia eritemului fiind consecinta unei lezari celulare, expunerea la radiatia solaratrebuie facuta gradat pentru a evita fenomene patologice. In cazul minuirii aparatelor deultraviolete suprafetele expuse (de obicei miinile) trebuie protejate.

Efectele tardive la expuneri de lunga durata se manifesta prin fenomene deimbatrinire a pielii (piele uscata si ridata). Efectul tardiv cel mai important este insa celcancerigen - epitelioamele cutanate (in special epiteliomul bazo-celu1ar), cunoscind cafactor etiologic si expunerea repetata, prelungita la radiatii ultraviolete. La majoritateafactorilor cancerigeni, este necesara o anumita reactie individuala care creste risculcancerigen (printre factorii predispozanti se citeaza virsta, hipercolesterolemia, existentaunor leziuni cutanate etc.).

Efectul asupra ochiului se traduce prin leziuni de pol anterior produse de lungimile

31

de unda scurte si medii. Boala poarta numele de fotooftalmie, apare la citeva ore de laexpunere si se manifesta prin simptome conjunctivale (senzatie de corp strain in ochi,hipersecretie lacrimala, secretie conjunctivala, hiperemie, eventual fotofobie, blefarospasm,edem palpebral in formele mai grave). Expunerile deosebit de mari si/sau existenta unorlungimi mici de unda pot duce si la leziuni corneene rezultind o cherato-conjunctivita, acarei gravitate si prognostic depind de intensitatea leziunii corneene. In cazul lezarii corneeiapar dureri violente ale globilor oculari si injectia pericheratica caracteristica.

Pentru evitarea leziunilor oculare, persoanele care lucreaza cu generatori deultraviolete (sudori, personal care manevreaza aparate de ultraviolete, personal de laboratorcare lucreaza la virusologie sau culturi celulare in prezenta radiatiei ultraviolete) trebuie saprotejeze ochii cu ecrane colorate sau ochelari cu sticla fumurie. Boala poate aparea - deobicei in forme mai usoare - si in cursul curelor heliomarine dar mai ales la cei ce practicasporturi de iarna. Protectia ochilor si la aceste persoane este necesara.

6.2.2. RADIATIILE LUMINOASE

Radiatiile luminoase sau vizibile sint radiatiile cu lungimea de unda cuprinsa intre400-760 nm si se caracterizeaza prin faptul ca impresioneaza retina. In functie de lungimeade unda, spectrul luminos se descompune in cele 7 culori - de la albastru pentru lungimilemici de unda la rosu pentru lungimea mare. Sensibilitatea maxima a ochiului este in dreptulculorii galbene, respectiv la 550 nm lungime de unda. Radiatiile luminoase cu lungime deunda mica determina un efect fotochimic similar celui produs de radiatia ultravioleta, iarcele lungi si un efect slab caloric apropiindu-se de radiatia infrarosie.

Energia cuantica a acestor radiatii este cu atit mai mica cu cit lungimea de unda estemai mare. Energia eliberata la nivelul celulelor sensibile ale retinei determina excitareaacestora si provocarea senzatiei de lumina.

Cum radiatiile vizibile se caracterizeaza prin senzatia de lumina pe care o produc,ele dispun de unitati de masura proprii, respectiv unitatile fotometrice. Astfel, fluxulluminos sau energia luminoasa emisa de o sursa are ca unitate lumenul (lm = cd.sr, in carecd este intensitatea luminoasa iar sr este steradianul sau unghiul spatial). Intensitatealuminii are ca unitate candela (cd). Efectul luminos produs pe o suprafata poarta numele deiluminare fli are ca unitate luxul (lx) care reprezinta fluxul luminos de 1 1m repartizat pe osuprafata de 1 m2 (lm m-2). O alta unitate fotometrica este stralucirea, reprezentata deproiectia fluxului luminos - in cazul ochiului omenesc - pe retina.

Din punct de vedere al efectului asupra organismului distingem efectul asuprasistemului nervos, efectul asupra functiei vizuale si efectul asupra pielii.

Efectul asupra sistemului nervos este determinat de faptul ca excitantul luminosreprezinta unul din elementele fundamentale ale relatiei cu mediul inconjurator. Luminaeste un stimul puternic al sistemului reticulat ascendent si deci al scoartei cerebrale. Deasemenea este un activator al metabolismului, constituind totodata unul din factoriiirnportanti ai bioritmului, in mod deosebit si ritmului circadian.

32

S-au descris si efecte psihologice ale luminii, culorile reci (la lungimi mici de unda),avind un efect linistitor, in timp ce culorile calde (cu lungime de unda mare) au efectexcitant. Culorile deschise au un efect stimulator, in timp ce culorile inchise au un efectdeprimant.

Efectele asupra functiei vizuale reprezinta principalul mod de actiune asupraorganismului uman. Functiile fundamentale ale vederii sint direct influentate de cantitateasi calitatea luminii, respectiv acuitatea vizuala, sensibilitatea de contrast, viteza perceperiivizuale si stabilitatea vederii clare.

Toate acestea cresc in functie de cantitatea de lumina primita, pina la un anumitnivel cind apare excesul de lumina care duce din nou la scaderea functiilor vizuale.

Iluminatul insuficient pentru efectuarea unei anumite activitati vizuale suprasolicitamecanismele de acomodare care duc la oboseala vizuala cu scaderea functiilorfundamentale, hipersecretie lacrimala, senzatie de usturime in ochi etc. De asemenea aparsi fenomene legate de efortul cerebral de compensare ca cefalee, greata, ameteli.Capacitatea de munca scade si in cazul in care efortul de a depune activitatea este mare,apare oboseala si, in timp, surmenajul, cu tot cortegiul de reactii psihice si vegetativeinsotitoare.

Nivelul iluminatului depinde de precizia activitatii vizuale; astfel pentru activitatiobisnuite - scris, citit - este necesar un minimum de 50 lx cu un optimum de 70-150 lx, intimp ce pentru activitati de mare precizie este necesar un iluminat de sute sau chiar mii delx.

Un aspect particular al efectului asupra functiei vizuale il reprezinta relatia cumiopia. Activitatea vizuala depusa de copii, indeosebi la virsta scolara mica in conditii deiluminat necorespunzator, poate duce la decompensarea unei discrete anemetropii fizice sila aparitia miopiei. Eforturile pentru acomodare facute in cazul iluminatuluinecorespunzator poate avea drept consecinta si aparitia mai precoce a presbiopsiei.

Iluminatul excesiv - prin suprasolicitarea acelorasi mecanisme compensatorii - poateavea un efect asemanator cu iluminatul insuficient. In cazul unei straluciri de intensitatemare apare in plus fototraumatismul, caracterizat prin aparitia de seotoame sau fenomenulde orbire temporara. Expunerile retinei la intensitati mari de lumina poate produce modificari pasagere ale pigmentului retinian si la edem al retinei. Intensitatiexceptionale pot sa produca alterari ireversibile ale retinei mergind pina la orbire.

Modificari ritmice ale intensitatii luminii (fenomenul de pilpiire) poate favorizaaparitia nistagmusului, descris in trecut la minerii care lucrau cu lampa de miner(nistagmusul minerilor).

Este de asemenea de mentionat si fenomenul care se produce in cazul in careimaginea luminoasa se formeaza dintr-o succesiune de imagini apropiate de frecventacritica de fuziune a imaginilor luminoase, situatie in care pot aparea imagini de-formate aleobiectelor in miscare (fenomenul stroboscopic). Fenomenul este caracteristic imaginilor dinproiectiile cinematografice si poate aparea si in cazul unui iluminat fluorescent incorectreglat.

33

In sfirsit, oboseala vizuala - prin aceeasi solicitare a functiilor de acomodare - poatesa apara si in cazul unor contraste mari de iluminat.

Efectul asupra pielii este datorit fenomenului de fotosensibilizare produs deinteractiunea dintre radiatia luminoasa si substante fotosensibilizatoare exogene sauendogene. Acestea produc leziuni cutanate pruriginoase, asemanatoare leziunilor alergice.La expuneri prelungite pot aparea si leziuni cronice cu hipercheratoza, fenomene atrofice sichiar malignizart.

Dintre fotosensibilizatorii exogeni, cei mai fotosensibilizanti sint gudroanele,acridina, crezolii, eozina, piridina s.a., iar dintre fotosensibilizantii endogeni, porfirinele.

Dintre radiatiile spectrului luminos, razele laser prezinta particularitatea intensitatiimari a luminii monocromatice care poate produce la nivelul pielii de la eritem pina lanecroza, iar la nivelul ochiului de la hiperemie pina la leziuni grave cu pierderea vederii.Expunerile la raze laser se limiteaza la doza cuprinsa intre 0,07 J cm-2 - 6,0 J cm-2.

6.2.3. RADIATIILE INFRAROSII

Radiatiile infrarosii sint radiatii cu lungimea de unda cuprinsa intre 1 mm-760 nm.Energia lor cuantica mica (sub 1,5 eV) produce numai fenomenul de incalzire (sint radiatiipredominant calorice), acesta depinzind de intensitate si lungime de unda.

Sint produse de orice corp cu o temperatura superioara temperaturii de 0°K (zeroabsolut). Cantitatea de energie si lungimea de unda depind de temperatura corpului careemite radiatiile, intensitatea fiind direct proportionala cu temperatura corpului emitator siinvers proportionala cu lungimea de unda.

Radiatiile infrarosii sint principala cale prin care se realizeaza schimbul de calduraintre corpuri de temperaturi diferite. Din punctul de vedere al echilibrului termic alorganismului uman, radiatiile infrarosii (calorice) reprezinta unul dintre factorii esentiali aiambiantei termice (microclimatul).

Organismul uman emite spre corpuri mai reci permanent radiatii infrarosii cu lungimeade unda de cca 10 µm (radiatie negativa) constituind un mecanism important de terrnoliza.Totodata organismul uman absoarbe radiatia provenita de la corpurile mai calde (radiatiepozitiva), termoreglarea fiind inf'luentata si pe aceasta cale. Corpul omenesc se comporta caun corp de culoare neagra - in sensul ca absoarbe practic in intregime radiatia caloricapozitiva.

Mentionam doar efectul radiatiilor calorice pozitive asupra pielii, asupra ochiului siasupra sistemului nervos.

Efectul asupra pielii. Radiatiile cu lungime de unda mica, sub 1,5 urn, patrund pina lanivelul hipodermului, in timp ce cele cu lungime de unda mare se retin in epiderm si derm.Principalul efect produs este cel de incalzire, cu hiperemie difuza, care apare prompt sidispare dupa incetarea expunerii si senzatia de cald.

In cazul radiatiilor cu lungime de unda midi se produce vasodilatatia mai mare si semodif'ica si sensibilitatea terminatiilor nervoase periferice cu efect analgezic si regenerator

34

(pe acest efect se bazeaza utilizarea lor in fizioterapie). Intensitati pina la 0,8-1 calorie/cm2 si minut pot fi suportate timp nelimitat. Intensitati

mai mari pot produce aparitia arsurilor de gr. I, II sau III. Expuneri indelungate la radiatii infrarosii cu lungime mica de unda pot duce la aparitia

unei pigmentatii discrete, insotita de telangiectazii. Actiunea asupra ochiului. In cazul unor intensitati foarte mari radiatiile cu lungime de

unda peste 1,5 µm pot produce arsuri la nivelul polului anterior. Radiatiile cu lungime de unda sub 1,5 µm patrund pina la nivelul cristalinului, putind

duce, la expuneri repetate, la aparitia cataractei. Din acest motiv, in mediul profesional dacase expun ochii la material incandescent, care cuprinde cantitate mare de radiatii infrarosii culungime de unda mica, ochii trebuie protejati cu ecrane sau ochelari cu sticla de culoareinchisa.

Actiunea asupra sistemului nervos se datoreste penetrabilitatii mari a radiatiilorinfrarosii de lungime mica de unda (sub 1,5 µm).

Acestea pot strabate cutia craniana si sa ajunga pina la nivelul meningelui provocind laacest nivel vasodilatatia si iritatie meningeala. Cum conditia de aparitie este in primul rindlegata de expunerea capului descoperit la radiatie solara intensa, boala poarta numele deinsolatie.

Boala apare brusc si se caracterizeaza predominant prin fenomene meningeale (cefaleeintensa, acufene, greturi, varsaturi, fotofobie, hiperestezie cutanata, tegumente uscate si calde,puls filiform, facies palid), pentru ca in eazurile de gravitate extrema sa apara convulsii simoarte.

Temperatura centrala nu este modificata sau creste foarte putin, lichidul cefalo-rahidian este hipertensiv, uneori contine si leucocite - indeosebi monocite - in cantitate mare.

In formele usoare domina cefaleea intensa, insotita de acufene si discreta senzatie degreata.

Protejarea capului cu materiale de culoare deschisa in cazul riscului de expunere laradiatii infrarosii cu lungime de unda mica reprezinta principalul mijloc de profilaxie.

6.2.4. MICROUNDELE

Microundele sint radiatii cu lungimea de unda cuprinsa intre 1 mm-10 m. Provenindde la o serie de aparate (aparate de incalzit, aparate de diatermie, receptoare de televiziune,instalatii de telecomunicatii, radar etc.) ele prezinta semnificatii sanitare doar in masura incare intensitatea lor este mare. De subliniat ca majoritatea emitatoarelor de microunde emit siradiatii calorice cu lungime mare de unda.

Din acest motiv se disting efectele termice, care constau in acumularea de caldura indiferite organe (in special piele, ochi si testicule).

Efectele patogene constau din modificari cardio-vasculare si modificari nervoase.Principalele simptome sint : oboseala, surrnenaj, cefalee, stari depresive, scaderea libidoului,tulburari de cic1u menstrual, tulburari vizuale, tulburari cardiovasculare (puls accelerat,

35

tensiune arteriala instabila, dureri anginoase), tulburari trofice ale fanerelor (par si unghiietc.).

Exista recomandari privind limitarea expunerii la microunde in mediul profesional.Astfel pentru expuneri de scurta durata pe criteriul efectelor termice s-au recomandatmaximum 10 mW/cm2, iar pentru expunerile pentru o zi de munca, pe criteriul efectelornetermice, 10 µW/cm2.

7. IGIENA ALIMENTATIEI

7.1. ALIMENTATIA RATIONALA A OMULUI SANATOS

7.1.1. ASPECTE ALE RELATIEI OM-ALIMENT. PRINCIPIILE DE BAZA ALE ALIMENTATIEI RATIONALE

Igiena alimentatiei este parte a igienei care are ca obiectiv cunoasterea si punereain valoare a efectelor favorabile ale alimentatiei asupra starii de sanatate si sa diminuezesau sa indeparteze riscul ca produsele alimentare sa devina factori daunatori pentruconsumatori.

Intre om si alimente se stabilesc strinse relatii biologice si medicale in tot cursulexistentei si chiar inainte de nastere prin intermediul corpului matern. Cea maiimportanta si cea mai veche relatie este determinata de faptul ca alimentele furnizeazaorganismului substantele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea energieiindispensabile proceselor vitale (rol energetic), pentru sintetizarea substantelor proprii sirepararea uzurii (rol plastic sau morfogenetic), precum si pentru formarea substanteloractive care favorizeaza desfasurarea normal a a proceselor metabolice (rol catalitic).

Dupa natura si rolul lor in organism, substantele nutritive se impart in cinci grupe:proteine, lipide, glucide, elemente minerale si vitamine. Deoarece aceste substante asiguratroficitatea organismului, ele au mai fost numite si trofine. Fiecare substanta nutritivaindeplineste roluri bine definite, neputind fi inlocuite unele cu altele. In alimentatiacorecta a unei persoane sau a unei colectivitati trebuie sa se asigure toate aceste trofine incantitati optime.

Necesitatile nutritive variaza mult de la un individ la altul, depinzind de virsta,corpolenta, sex, felul si intensitatea activitatii (fizica, intelectuala), conditiile mediuluiambiant (cald, frig, prezenta unor substante chimice toxice). De aceea, pentru a asigura oalimentatie rationala trebuie sa se tina seama de aceste diferente si sa se realizeze un permanent echilibru intre necesarul organismului si cantitatile aduse de alimente. Deindata ce acest echilibru nu este pastrat, alimentatia devine nerationala, repercutindu-senegativ asupra cresterii, capacitatii de munca si starii de sanatate. Din acest punct devedere, constituie o greseala nu numai neasigurarea in cantitati suficiente a uneia sau maimultor substante nutritive, ci si consumul lor exagerat fata de nevoile reale ale organismului.

36

Riscul este si mai mare cind consumul abuziv al unei sub stante se asociaza cu insuficientaalteia.

Daca dezechilibrul alimentar (in plus sau in minus) depaseste anumite limite si seprelungeste in timp, starea de sanatate este subrninata si pot aparea stari patologice numitegeneric boli de nutritie, malnutritii sau distrofii. Unele sint consecinta insuficientei desubstante nutritive (exemple: slabirea, distrofia proteica, hipo- si avitaminozele, rahitismul,pelagra, anemiile nutritionale, gusa endemica etc.). Altele sint provocate de consumuri caredepasesc nevoile reale ale organismului : obezitatea, dislipidemiile, ateromatoza, diabetul,guta etc. Astazi in lume se intilnesc in numar foarte mare ambele categorii de malnutritii.

Substantele nutritive nu sint repartizate uniform in alimente. In general fiecare produsalimentar natural sau prelucrat (industrial, culinar) se caracterizeaza prin abundenta unorcomponenti nutritivi si prin saracia sau lipsa altora. Nu sint deci alimente complete si inconsecinta o persoana nu se alimenteaza corespunzator daca consuma in mod repetat simonoton un singur aliment sau produse din aceeasi grupa.

In concluzie, pentru a institui o alimentatie rationala este necesar ca pe de o parte sase tina seama de trebuintele nutritive ale individului sau colectivitatii respective, iar pe dealta parte sa se cunoasca compozitia alimentelor naturale si a celor prelucrate industrial sau culinar.

In unele situatii, alimentele pot contine agenti nocivi pentru consumatoritransformindu-se, din aceasta cauza, in factori cauzatori de imbolnaviri. Unii agenti sintbiologici (bacterii, virusuri, paraziti), altii sint sub stante chimice toxice, mutagene saucancerigene. Originea lor este foarte diferrta. Agentii biologici au ca sursa animalele bolnavesau purtatoare aparent sanatoase de la care s-a obtinut carnea, laptele sau ouale, persoanelecare manipuleaza alimentele, utilajele sau ambalajele poluate. Un rol important il joaca sivectorii (muste, rozatoare).

Substantele chimice nocive pot proveni din: - compozitia normala a produsului respectiv. Exemple: amigdalina in simburii de

piersici, caise, prune, migdale, solanina in cartofii Incoltiti, toxinele din ciupercile otravitoareetc.;

- alterarea alimentelor care determina aparitia unor substante toxice: cadaverina,putresceina, histamina, peroxizi, aldehide, cetone etc. ;

- elaborarea de catre unele microorganisme a anumitor substante toxice saucancerigene : micotoxinele, toxina stafilococica, toxina botulinica etc. ;

- poluanti chimici: reziduuri de pesticide, metale si metaloizi toxici (plumb, mercur,cadmiu, seleniu, cupru, zinc, fluor, arsen etc.), nitriti, nitrozamine, hidrocarburi policiclicearomatice, monomeri toxici din mase plastice etc. ;

- aditivi alimentari nepermisi sau utilizarea in exces a celor permisi : substanteconservante, coloranti si arome sintetice, emulsionanti si altii.

Alimentele purtatoare ale acestor nocivitati se numesc insalubre, iar consumarea lorpoate determina aparitia unor boli microbiene sau virotice specifice (febra tifoida, dizenteria,hepatita epidemica, poliomielita etc.), toxiinfectii alimentare, intoxicatii acute sau cronice,

37

efecte mutagene sau cancerigene. Pentru evitarea insalubrizarii, este necesar sa se cunoascasursele si caile de contaminare, mijloacele de recunoastere a contaminarii si masurile deprotectie a produselor alimentare (inclusiv cele care se refera la igiena unitatilor de preparare,depozitare, desfacere si consum). Alimentatia rationala presupune consum de alimentesalubre.

Un al treilea aspect al relatiei om-aliment este de ordin psihoafectiv si se creeaza pebaza proprietatilor senzoriale ale alimentelor (aspect, culoare, gust, miros, consistenta,forma). Chiar inainte de a fi ingerate si de a furniza organismului materialul nutritiv,produsele alimentare actioneaza prin irisusir'ile lor organoleptice asupra organelor de simt si,prin intermediul acestora, asupra sistemului nervos central furnizind senzatii agreabile saudezagreabile. Din experienta proprie si din aceea transmisa prin mediul familial, traditie,educatie etc., se stabileste o legatura afectiva intre om si aliment. Unele produse sint dorite sisint consumate cu placere ; pentru altele insa omul are rezerve, le ocoleste sau manifestachiar repulsie. De multe ori aceasta atitudine subiectiva fata de aliment nu este inconcordanta cu valoarea nutritiva reala a produsului. Aceasta are mare importanta inalimentatie pentru ca printr-o organoleptizare nerationala si exagerata se pot dirija in moderonat preferintele consumatorilor catre produse dezechilibrate, rafinate, concentrate etc.Dimpotriva, lipsa de grija pentru asigurarea unor insusiri senzoriale atragatoare face caalimente valoroase din punct de vedere nutritiv, sa nu fie consumate cu placere.

Rezumind, alimentatia este rationala daca asigura cantitati optime din toate substantelenutritive de care are nevoie organismul uman in diferite stairi fiziologice si conditii alemediului ambiant. Alimentele trebuie sa fie salubre si oferite intr-o forma acceptata deconsumator.

O problema care se pune astazi este daca, in conditiile abundentei produseloralimentare si ale posibilitatii omului de a le procura la discretie, acesta este capabil sa-siadapteze dieta la nevoile sale nutritive, sau nu. Faptul ca diferitele specii, inclusiv cea umaria,s-au perpetuat si s-au dezvoltat normal de-a lungul mileniilor fara sa existe cineva care sa le invete cum sa se hraneasca, precum si numeroase observatii asupra alimentatieispontane a animalelor in diverse stari fiziologice si conditii de mediu, au dus la ideea caorganismul are capacitatea de a-si adapta consumul la nevoile nutritive (teoria self-selectiei).

Aceasta teorie este valabila in mare masura atita timp cit in alimentatie se folosescproduse naturale sau putin prelucrate, iar caracteristicile mediului ambiant ramin relativstabile, ceea ce permite organismului sa capete o experienta transmisa atit filogenetic cit siontogenetic.

In societatea moderna insa, omul actioneaza profund atit asupra alimentelor, cit si amediului inconjurator natural. Dezvoltarea industriei alimentare pune la dispozitiaconsumatorilor un bogat sortiment de produse mult modificate fata de materiile primenaturale. In general prelucrarea consta in operatii de amestecare dupa retete foarte diferite,concentrare, rafinare, tratare termica, adaugare de aditivi care sa confere stabilitate sauinsusiri organo1eptice foarte atragatoare etc. Produsele finite se deosebesc profund atit dinpunct de vedere nutritiv, cit si organoleptic fata de alimentele naturale pentru care omul

38

avea o experienta indelungata. De multe ori, ca rezultat a1 prelucrarilor, se realizeazadezechilibre prin concentrarea unor componenti nutritivi si indepartarea sau distrugereaaltora.

Poluarea crescinda a mediului ambiant, ca si folosirea exagerata a aditivilor a facutsa creasca riscul patrunderii in alimente a numeroase sub stante chimice care pot exercitaefecte negative asupra consuma torilor.

Noile conditii de viata si de munca au modificat nu numai natura alimentelor, ci sitrebuintele nutritive ale populatiei. Inlocuirea fortei omului prin masini atit 1a locul demunca cit si in familie, dezvoltarea mijloacelor de transport, generalizarea confortului,urbanizarea, raspindirea telefonului, a aparatelor de radio si televiziune, au facut sa scada cheltuiala de energie si au marit solicitarea nervoasa. Avind la dispozitie produse alimentare concentrate si tentante, precum si diverse stimulente (bauturi alcoolice, cafea, ceai)consumatorul este expus la dezechilibre cantitative si calitative.

Adaptarea biologica, deci si nutritionala, a organismului la noile conditii de mediu seface intr-un ritm mai lent decit modificarile social-economice si alimentare. Aceasta situaties-a reflectat puternic in structura patologiei omului. Datele statistice din ultimele deceniiarata ca in tarile dezvoltate si mai ales in cele industrializate a crescut alarmant frecventabolilor cronice degenerative, de nutritie si de neadaptare (obezitatea, dislipidemiile,ateromatoza cu complicatiile ei cardiace si cerebrale, diabetul, caria dentara, reumatismulcronic degenerativ, cancerul, nevroze1e). In etiopatogenia acestor stari morbide, modul dealimentatie ocupa un loc important. Multe din aceste maladii si complicatiile lor pot fievitate sau atenuate prin instituirea unei alimentatii rationale careia ii revin deci virtuti atitprofilactice, cit si curative.

Problema esentiala in alimentatie este realizarea unui echilibru permanent si dinamicintre ceea ce organismul metabolizeaza sau pierde in diverse stari fiziologice sau patologicesi ceea ce primeste prin alimente. Prin adaptarea dietei 1a particularitatile metabolice si prinfurnizarea a tot ce este necesar ca material energetic, plastic si catalitic pentru formarea si continua reinnoire a organismului si pentru desfasurarea norrnala afunctiilor 1ui, se contribuie la o mai buna dezvoltare fizica si mintala si se amplificacapacitatea de munca si de adaptare la factorii de mediu. In acelasi timp, consumarea dealimente salubre previne aparitia unor imbolnaviri prin agenti biologici sau chimici (boli microbiene, virotice si parazitare, intoxicatii, efecte mutagene si cancerigene).

7.1.2. NECESARUL DE ENERGIE

Traditional, cheltuiala de energie umana si valoarea energetica a alimentelor semasoara si se exprima in calorii. O calorie mare (kilocalorie) este cantitatea de calduranecesara pentru cresterea temperaturii unui litru de apa de 1a 15 1a 16°C. In ultima perioadainsa exista tendinta de a se folosi o alta unitate de masura mai adecvata si anume joule-ul. Un kilojoule reprezinta energia cheltuita pentru deplasarea unei mase de unkilogram pe distanta de un metru cu o forta de 1 Newton. La rindul sau, Newton-ul este forta

39

imprimata unei mase de 1 kg de catre o acceleratie de un metru pe secunda. Cantitatile maimari de energie se exprima in megajouli (1 MJ = 1 000 J). Factorii de convertire calorie -joule sint urmatorii :

1 Cal = 4,184 J 1 J = 0,239 Cal 1 000 Cal = 4 184 J 1 MJ = 239 Cal

Viata, cu toate formele ei de manifestare, presupune un consum permanent de energie.Aceasta energie este indispensabila desfasurarii diferitelor functii ale organismului: sintezade substante pentru crestere si repararea uzurii, activitatea permanenta a muschilor respiratorisl a inimii, secretie, excretie, asigurarea unei temperaturi constante, mentinerea diferentelorde nivel in repartitia ionilor si sarcinilor electrice, contractiile voluntare si involuntare alemusculaturii striate si netede etc.

Furnizorii de energie sint substantele nutritive zise calorigene: glueidele, lipidele siprotidele. Prin arderea in organism, un gram de glucide sau de proteine genereaza 4,1 calorii,iar un gram de lipide 9,3 calorii. O situatie deosebita prezinta energia eliberata de alcooluletilic (7 calorii pentru un gram de alcool).

Chiar in conditiile repausului absolut, organismul consuma energie pentru ca reactiilemetabolice vitale continua sa se desfasoare. Aceasta cheltuiala minima de energie reprezintametabolismul bazal. La adultul normal, metabolismul bazal este de cca 1 calorie pentru unkilogram de greutate corporala si ora. Deci o persoana de 70 kg, In conditii bazale, consumaaproximativ 1 680 calorii in 24 ore.

Copiii si adolescentii au metabolismul bazal mai accentuat decit adultii, valorilemaxime inregistrandu-se la 2-3 ani cind se ajunge la 2-2,5 Cal/kg/ora. Apoi, metabolismulscade treptat la 1,5-1,7 Cal/kg/ora la adolescent si ramine practic constant (1 Cal/kg/ora)intre 25 si 45 ani. Dupa 45 ani incepe sa scada din nou astfel incit la 55-60 ani metabolismulbazal este cu 15-20% mai redus decit la adultul de 25 ani, iar la 80 ani cu cca. 30% mai mic.In a doua jumatate a sarcinii metabolismul creste cu 20-25% fata de perioada denegraviditate, iar in lactatie cu 10-20%.

7.1.2.1. CHELTUIALA DE ENERGIE IN CONDITII OBISNUITE DE VIATA

Omul nu pastreaza conditiile de repaus asemanatoare metabolismului bazal decitciteva ore pe zi, cit doarme. In rest el maninca, citeste, lucreaza, se plimba, face sport etc.Fiecare din aceste forme variate de manifestare cere cheltuiala suplimentara de energie.

7.1.2.1.1. Ingestia de alimente

Daca o persoana adulta cu metabolism bazal de 1 700 calorii, consuma alimente carefurnizeaza aceasta cantitate de energie si se determina din nou metabolismul, se constata cain aceasta situatie cheltuieste aproximativ 1 850 calorii in 24 ore. Acest surplus de energie

40

determinat de ingestia de hrana se numeste actiune dinamica specifica, Efectul sau in cepesa se manifeste la cca. 1/2 ora dupa ingestie, atinge valoarea maxima la 21/2-3 ore si apoiscade treptat pentru ca in 10-12 ore sa dispara. Actiunea dinamica specifica este de 20-40%dupa consum de proteine, 6-8% dupa glucide si 2-5% dupa lipide. O alimentatie echilibratadetermina o actiune dinamica specifica de cca. 10%.

7.1.2.1.2. Climatul

Este admis ca intr-un climat cald omul consuma mai putina energie decit la frig; esteinsa dificil de cuantificat influenta climatului asupra nevoilor alimentare deoarece gradul deprotectie contra frigului si caldurii excesive variaza mult. In general, in tarile cu nivel deviata ridicat, omul este bine aparat de frig prin imbracaminte calduroasa si prin incalzireaadecvata a locuintei, locului de munca si chiar a mijlocului de transport, nefiind expusrealmente la frig decit citeva minute pe zi.

Din aceste motive, pentru majoritatea populatiei, conditiile de clima reprezinta unfactor minor de influentare a cheltuielii de energie. Trebuie insa tinut seama ca mai sintunele profesiuni care se des fasoara in frig, vint si umezeala (muncitorii constructori,forestierii, tractoristii din agricultura, militarii in perioada de instructie, paznicii etc.).

7.1.2.1.3. Activitatea musculara

Activitatea musculara reprezinta cea mai importanta cauza de crestere a consumuluide energie. Simpla trecere din pozitia culcat in pozitia sezinda ridica metabolismul cu 30-50%; el se dubleaza in deplasarile lente, se cuadrupleaza in mersul eu pas viu si poate fi de8-10 ori mai mare decit metabolismul bazal in munci si sporturi grele. Aceasta explica de ceo persoana adulta, de corpolenta medie, care, stind culcata si dormind are nevoie de 1 600-1 800 calorii, ajunge sa cheltuiasca 5 000-6 000 calorii in 24 ore daca executa o muncafoarte grea in cele 8 ore de activitate profesionala sau in timpul liber.

Intensitatea efortului fizic depinde de numarul de grupe musculare angajate in efort,de volumul acestora, de viteza cu care se contracta pe unitatea de timp, de valoarearaportului efort/pauza, de masa corporala si sarcina care trebuie deplasata.

Tinind seama de cantitatea de energie consumata, diversele profesiuni se pot impartiin mai multe grupe:

- profesiuni cu cheltuiala mica de energie : functionarii de birou, profesorii, medicii,inginerii, vinzatcrii din unitati comerciale, muncitorii din industria usoara (textila,incaltaminte, confectii, electronice), mecanicii de precizie, ceasornicarii, gospodinele etc.;

- profesiuni cu cheltuiala mare de energie: strungarii, frezorii, mecanicii, tractoristii,muncitorii din constructii, sondorii, militarii in perioadele de instructie etc.

- profesiuni cu cheltuiala foarte mare de energie: taietorii de lemne, sapatorii depamint, cosasii manuali, minerii care lucreaza nemecanizat, docherii etc.

41

7.1.2.1.4. Maternitatea

Sarcina creste nevoile energetice datorita dezvoltarii fatului, placentei si anexelorsale, pre cum si sporirii masei corporale a mamei. Se estimeaza ca intreaga perioada desarcina necesita un supliment de 80000 calorii care se repartizeaza in cca. 150 Cal/zi inprimul trimestru si cca. 350 Cal/zi in urmatoarele doua trimestre. Trebuie tinut insa seama cade foarte multe ori, femeia gravida isi reduce mult activitatea profesionala, menajera,sportiva sau distractiva si duce o viata sedentara ceea ce face ca, in realitate, cheltuiala sa deenergie sa nu creases sensibil fata de perioada dinaintea graviditatii.

Productia zilnica medie de lapte matern este de cca. 850 ml, ceea ce reprezinta 600calorii la care se adauga inca 150 calorii pentru efortul secretor, deci 750 calorii/zi. Deoareceinsa viitoarea mama a acumulat o rezerva de tesut adipos care echivaleaza eu 36000 caloriisau 200 Cal/zi, inseamna ca suplimentul caloric recomandat femeii care alapteaza este de 550calorii pe zi.

7.1.2.2. EFECTELE APORTULUI NEADECVAT DE ENERGIE

Cind alimentatia nu asigura numarul suficient de calorii, organismul este obligat saelibereze energie din propriile sale tesuturi (in primul rind din grasimea de rezerva, apoi dintesutul muscular etc.). Ritmul de crestere al copiilor si adolescentilor se incetineste, adultiiscad in greutate, masele musculare isi reduc volumul si in formele mai grave se ajunge lacasexie.

Subalimentatii au o capacitate de munca redusa, obosesc repede, prelungescperioadele de pauza, renunta la unele activitati extraprofesionale, sint mai apatici. Pe acestecai, organismul incearca sa coboare cheltuiala sa de energie la nivelul aportului alimentarredus. Este insa nerational sa se realizeze un astfel de echilibru deoarece productivitateaacuvitatii umane scade si prin aceasta scade si progresul si bunastarea economica si sociala acolectivitatii, in plus, trebuie avut in vedere ca subalimentatia micsoreaza rezistenta fata deunele boli microbiene si fata de alte agresiuni ale mediului ambiant (intemperii, substantetoxice etc.).

Astazi in tarile cu situatie economica prospera subalimentatia este un fenomen rarintilnit si de obicei nu se datoreste insuficientei alimentelor sau a posibilitatilor deprocurare, ci unor cauze medicale : boli digestive care micsoreaza ingestia, diaree cronica,hepatite si pancreatite cronice, boli febrile cronice, neoplasme, tulburari metabolice etc. Inschimb, apare din ce in ce mai frecvent riscul unui consum crescut de calorii fata de nevoileorganismului. Aceasta este consecinta pe de o parte a reducerii cheltuielii de energie(sedentarism, mecanizare, comoditati de locuit si transport etc.), iar pe de alta parteconsumarii unor produse concentrate, hipercalorice. Surplusul energetic se tezaurizeazasub forma de grasime, instalindu-se astfel obezitatea care de multe ori insoteste sau agraveaza alte maladii cum ar fi dislipidemiile (hiperlipemie,hipercolesterolemie etc.), ateroscleroza, hipertensiunea arteriala, diabetul, litiaza biliara,

42

artrozele, insuficienta cardiaca si altele. Datele statistice arata ca media de viata a obeziloreste mai scurta decit a normoponderalilor.

7.1.3. NECESARUL DE PROTEINE

Proteinele sint substante nutritive cu o structura complexa si cu roluri foarteimportante in organism. Ele se prezinta ca macromolecule formate din Ianturi deaminoacizi legati intre ei prin legaturi peptidice. Datorita faptului ca cei 23-25 aminoacizise pot aseza in lanturile polipeptidice in ordine, proportie si raporturi diferite intre ei,rezulta ca exista o mare varietate de proteine. Fiecare tip de proteina are intotdeauna insaaceeasi structura care este determinata genetic.

Majoritatea aminoacizilor sint sintetizabili de catre organismul uman atunci cindhrana nu-i contine. Acestia se numesc aminoacizi dispensabili sau neesentiali. Exista insaaminoacizi care nu pot fi sintetizati si deci trebuie sa fie adusi neaparat din alimente. Ei s-au numit indispensabili sau esentiali si sint in numar de 8: fenilalanina, izoleucina, leucina,lizina, metionina, treonina, triptofanul si valina. Lipsa oricaruia dintre acesti aminoaciziperturba sinteza proteinelor care ii contin in molecula. Este ca si cum un tipograf nu poateforma un cuvint daca nu are toate literele care il compun.

7.1.3.1. ROLUL PROTEINElOR

In primul rind proteinele au rol plastic fiind componentul principal al protoplasmeicelulare. Ele participa la formarea, dezvoltarea, reinnoirea si repararea uzurii acestuisubstrat material al vietii. Proteinele reprezinta 16-19% din greutatea unui adult si 75--78% din substanta uscata si delipidata a corpului. Nevoia de proteine este deosebit descuta pentru organismele tinere deoarece acestea trebuie sa sintetizeze cantitati mari deproteine pentru forma rea celuielor si tesuturilor moi.

In acelasi timp, in orice organism tinar sau adult, exista o permanenta primenire siuzura a proteinelor structurale, procese care trebuie compensate prin inlocuirea cu cantitatiechivalente de material azotat.

Proteinele indeplinesc multiple alte roluri importante: ele intra in structura tuturorenzimelor si a unor substante active (glutation, hemoglobina etc.) prin mijlocirea carora seproduc majoritatea proceselor metabolice. Din proteine sau din aminoacizi, unele glandeendocrine (hipofiza, tiroida, pancreasul) secreta hormoni. Presiunea coloidosmotica,echilibrul acid-baza sint in mare masura dependente de prezenta acestor macromolecule.

Apararea fata de bolile infectioase este puternic influentata de cantitatea si calitateaproteinelor din hrana. Anticorpii sint gamaglobuline, iar activitatea fagocitara aleucocitelor este mai intensa daca ratia alimentara contine cantitati adecvate de proteine.

Numeroase observatii si experiente au pus in evidenta faptul ca un aport mai ridicatde proteine mareste rezistenta organismului fata de noxe chimice cu care omul vine incontact, ca poluanti, aditivi alimentari sau produse farmaceutice : metale toxice (plumb,

43

mercur, seleniu, cadmiu, zinc s.a.), produsi cu arsen, hidrocarburi halogenate (cloroform,tetraclorura de carbon, dicloretan), hidrocarburi aromatice (henzen, toluen), pesticide,sulfamide etc. Pe de o parte, proteinele asigura troficitatea normala a tesuturllor si organelorpe care actioneaza substante le nocive (inclusiv ficatul unde au loc importante procese dedetoxificare) si echipamentul enzimatic necesar metabolizarii noxelor (oxidari, reduceri,hidrolize, conjugari), iar pe de alta parte furnizeaza parteneri de conjugare. In special uniiaminoacizi sint capabili ca direct sau prin derivatii lor sa fixeze si sa reduca toxicitateasubstantelor chimice patrunse in organism (sulfoconjugare, cisteinoconjugare, metilare,glicocoloconjugare, glutamicoconjugare).

Proteinele sint utilizate si ca sursa de energie, un gram generind 4,1 calorii. Acest rolramine insa secundar si, de fapt, nici nu este rational sa fie destinate acestui scop intr-oproportie mare datorita mai multor cauze : sint mai scumpe decit alte sub stante calorigene,nu elibereaza Intreaga energie continuta in molecula (ureea, acidul uric mai contin incaenergie), iar produsii lor finali de catabolism au un oarecare grad de nocivitate si solicita unefort excretor.

7.1.3.2. CALITATEA PROTEINElOR ALIMENTARE

Calitatea proteinelor alimentare este amplu dependenta de structura aminoacidica,Proteinele care con tin toti aminoacizii esentiali vor fi superioare, din punct de vederenutritional, fata de cele sarace sau lipsite in unul sau mai multi aminoacizi esentiali. Dupacontinutul in aminoacizi esentiali, proteinele se impart in 3 categorii :

- Proteine de clasa I sau cu valoare biologicii superioara, care con tin toti aminoaciziiesentiali in proportii adecvate organismului uman. Ele au cea mai mare eficienta inpromovarea cresterri, in repararea uzurii si in alte functiuni indeplinite de proteine. Dinaceasta grupa fac parte majoritatea proteinelor de origine animala (din oua, lapte, carne, peste si derivatele lor);

- Proteine de clasa a II-a (cu valoare biologica medie), contin de asemenea totiaminoacizii esentiali, dar unii dintre acestia sint in proportii mai reduse (aminoacizilimitativi). Capacitatea lor proteinogenetica este mai mica si pentru intretinerea cresterii sintnecesare cantitati mai mari decit pentru proteinele de clasa 1. Astfel de proteine se gasescmai ales in leguminoase uscate (soia, fasole uscata, mazare) si in cereale. Principalulaminoacid limitativ al proteinelor din cereale este lizina iar pentru leguminoase metionina;

- Proteine de clasa a III-a sau cu valoare biologica inferioara. In compozitia acestoralipsesc unul sau mai multi aminoacizi esentiali, iar multi dintre ceilalti sint in cantitatidezechilibrate. Administrate ca unica sursa de proteine, ele nu pot intretine crestereaanimalelor tinere si nici echilibrul azotat la adulti. Ca exemple de astfel de proteine sintzeina, principala proteina a porumbului (lipsita de lizina si foarte saraca in triptofan) sicolagenul din tesuturile conjunctive animale (lipsit de triptofan si foarte sarac in metionina,izoleucina, lizina si treonina). Nu trebuie insa inteles ca proteinele de clasa a II-a si mai alesa III-a nu sint indicate in alimentatie, Cu exceptia aminoacizilor limitativi, ele pot aduce

44

cantitati importante din alti aminoacizi esentiali si neesentiali contribuind astfel lacompletarea fondului metabolic si la reducerea necesarului de proteine de clasa I.Administrate impreuna cu proteine de calitate superioara, ele isi completeaza deficientele peseama aminoacizilor esentiali existenti in proteinele valoroase. Este posibil chiar ca prinasocierea numai de proteine vegetale ailese in asa fel incit sa nu prezinte aceeasi deficienta,sa se realizeze mixturi cu valoare biologica ridicata.

7.1.3.3. RATIA DE PROTElNE

Un comitet de experti FAO/OMS a stabilit ca, daca s-ar consuma nurnai proteine dinlapte sau din ou, pentru acoperirea nevoilor fiziologice si mentinerea starii de sanatate ar fisuficiente 0,57 g proteine pe kgcorp/zi la barbati adulti si 0,52 g proteine/kgcorp/zi la femei.In conditiile alimentatiei mixte cu produse vegetale si animale, ratia optima de proteine estemai mare situindu-se pentru un adult sanatos, cu activitate obisnuita, intre 1,2-1,5 gproteine/kgcorp/zi (deci 85-100 g pentru un barbat de 70 kg). Copiii, adolescentii, femeile inperioada maternitatii, convalescentii dupa boli consumptive, au nevoie de cantitati mai madde proteine: 3-4 g/kg la copii de 1-6 ani, 2-3 g/kg intre 7-12 ani, 2-1,5 g/kg la adolescentisi la femei in maternitate. De asernenea, adultii care efectueaza activitati cu mare cheltuialade energie sau lucreaza in mediu toxic beneficiaza dad primesc 1,5-2 g proteine/kgcorp/zi.

O alta forma de stabilire a necesarului de proteine este in procente din valoareacaloric a a ratiei. Exprimata asa, ratia de proteine trebuie sa acopere de la 10 pina la 16-18%din cantitatea totala de energie cheltuita, procentele mai mari fiinid necesare copiilor,adolescentilor, femeilor in perioada maternitatii.

Privind ratia de proteine, nu este suficienta numai asigurarea cantitatii, ci si a calitatiilor. Datorita faptului ca proteinele bogate in aminoacizi esentiali se gasesc mai ales inalimente de origine animala, este necesar ca la copiii peste un an si adolescenti, 75-50% dinmaterialul azotat sa provina din astfel de alimente, la femei in perioada maternitatii 50%, iarla adulti in conditii obisnuite de viata si de munca cel putin 30%.

7.1.4. NECESARUL DE LIPIDE SI DE GLUCIDE

Lipdiele (grasimile) alimentare sint reprezentate in marea majoritate prin asa-ziselegrasimi neutre sau trigliceridele (esteri ai glicerolului sau acizi grasi) si se gasesc intesuturile animale sau vegetale ca principala forma de depozitare materiala a energiei. Incantitati mult mai mici, in grasimile alimentare se gasesc si lipide complexe, care, pe lingaacizi grasi si diversi alcooli, mai cuprind fosfor, compusi azotati, zaharuri. Aceste lipidecomplexe intra mai ales in structura tesuturilor numindu-se si lipide de constitutie(fosfolipide, sfingolipide).

Acizii grasi, componenti de baza ai lipidelor, sint acizi liniari, monocarboxilici,saturati sau nesaturati si cu un numar pereche de atomi de carbon (de la 4 la 28 atomi decarbon). Cei mai raspinditi sint acidul palmitic (Ci6) si stearic (CiS) dintre cei saturati si

45

acidul palmitoleic (C 16:9), oleic (C 18:9), linoleic (C 18 :9,12), linolenic (C 18 :9,12,15) si arahidonic (C20:5,8,l1,14 ) dintre cei nesaturati.

Glucidele sint substante foarte raspindite in natura, mai ales in regnul vegetal.Deoarece hidrogenul si oxigenul din molecula lor se gasesc in aceeasi proportie ca inmoleculele apei (2: 1) au mai fost numite si hidrocarbonate, dar aceasta denumire este putinfolosita acum. Sint reprezentate prin monozaharide cu 5 si mai ales cu 6 atomi de carbon(glucoza, fructoza, galactoza), dizaharide (zaharoza, maltoza, lactoza) si polizaharide(amidon, glicogen, mucopolizaharide, celuloza s.a.). Celuloza este nedigerabila pentru catubul digestiv uman nu are enzime specifice (celulaze).

7.1.4.1. ROLUL LIPIDELOR SI AL GLUCIDELOR

Ambele grupe de substante nutritive sint in primul rind furnizoare de energie. Inorganism ele ard complet pina la bioxid de carbon si apa eliberind toata energia chimicapotentiala : 9,3 calorii pentru un gram de lipide si 4,1 calorii pentru un gram de glucide. Cutotul secundar, au si un rol plastic, formator (mai ales ca lipide complexe in structuramembranelor celulare si subcelulare si ca mucopolizaharide in formarea substanteifundamentale intercelulare).

Fiind generatoare de energie, lipidele si glucidele se pot inlocui izodinamic unele cualtele dar nu In totalitate, ci numai in anumite limite.

Experimental, pe animale de laborator (sobolani) s-a constatat o alimentatie completlipsita de grasimi, chiar daca este suficienta caloric, diminueaza ritmul de crestere pina laoprire si provoaca dermatoze exematoase descuamative, fragilitate capilara, degenerari aletesutului germinativ testicular, intirzierea aparitiei ciclului oestral. Aceste modificari nu aucedat daca in dieta s-au adaugat grasimi saturate, dar au disparut dupa incorporarea chiar amici cantitati de grasimi ce contin acizi grasipolinesaturati. Fenomenul a fost reprodus la mai multe specii de animale. La om nu s-aobservat o boala spontana care sa fie atribuita lipsei grasimilor, dar la copii mici alimentatitimp indelungat cu lapte si produse dietetice degresate au aparut eczeme si alte dermite careau cedat dupa trecerea la dieta normala sau dupa administrarea de cantitati mici de acidlinoleic.

Cercetarile au aratat ca organismul uman sintetizeaza, daca are nevoie, acizii grasisaturati si acidul oleic (monosaturat) pornind de la radicalul acetil care este furnizat mai alesde metabolismul glucidelor. Trei acizi grasi polinesaturati (linoleic, linolenic si arahidonic)nu pot fi insa sintetizati si din aceasta cauza au fost numiti acizi grasi esentiali sauindispensabili. Daca organismul dispune de acid linoleic, pe acesta il poate transforma in acidarahidonic.

Tulburarile cauzate de regimul alipidic sau de prezenta in exces a grasimilor saturateau fost atribuite lipsei acestor acizi grasi esentiali. Ei au fost numiti in mod eronat sivitamina F si au fost administrati ca produse medicamentoase. In absenta lor, s-au maiconstatat modificari hepatice (steatoza cu acumulare de cole sterol) , renale si in alte organe,

46

precum si o tendinta de crestere a lipidelor plasmatice in special pe seama colesterolului sidepunerea acestuia in peretele vascular.

Se considera ca acizii grasi polienici contribuie la asigurarea unor procese metabolicenormale pe mai multe cai :

- intra preferential in structura lipidelor de constitutie (lecitine, cefaline,sfingomieline) ;

- reduc nivelul colesterolului in singe si formeaza cu acesta esteri mai solubili inmediul plasmatic si mai rapid metabolizabili ;

- intervin in reactiile de oxidoreducere, deci in respiratia celulara, prin reactivitateacrescuta a grupurilor etilenice;

- stirnuleaza activitatea unor enzime (citocromoxidaza, succindehidrogenaza s.a.) ; - acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor, substante active cu roluri

importante in metabolism. Uleiurile vegetale consumate in tara noastra (de floarea soarelui, de soia) sint foarte

bogate in acizi grasi polinesaturati (50-65%). In schimb, grasimile animale au cantitati mici(untura de pore, grasime de pasare) sau foarte mici (seul, grasimile laptelui). Grasimea depeste contine cantitati relativ mari de acid arahidonic.

Grasimile alimentare mai sint necesare pentru ca solubilizeaza si faciliteaza absorbtiavitaminelor liposolubile, stimuleaza contractiile cailor biliare si pentru motive de ordinculinar fiind un ingredient necesar pentru pregatirea mancarilor, mai ales a celor pe baza deproduse vegetale.

Deoarece oxidarea acizilor grasi se face predominent in ficat, este nevoie ca acesta saaiba o integritate functionala. Altfel, regimul gras favorizeaza hepatosteatoza.

Lipsa totala a glucidelor (ca in inanitie) sau regimuri foarte sarace in aceste substantenutritive provoaca tulburari metabolice mai ales in anumite conditii. Cind ratia alimentaraeste bogata in proteine, organismul poate compensa in mare masura insuficienta glucidelordeoarece o parte din aminoacizi este transtorrnata in glucozii prin mecanismul degluconeogeneza. Daca insa cantitatea de glucide este compensata nu prin protide ci prinlipide, metabolismul acestora din urma este viciat, ele sint oxidate incomplet, se formeaza sise acumuleaza corpi cetonici. Starea de acidoza mareste catabolismul protidic pentru formarea de amoniac si alti produsi alcalini care sa neutralizeze valentele acide. Vechi dictonuriafirmau pe bun a dreptate ca "grasimile ard in focul glucidelor" si "glucidele crutaprotidele".

Pentru ca metabolismul lipidic si protidic sa se desfasoare in conditii normale, estenecesar ca aportul de glucide sa reprezinte cel putin 10% din valoarea calorica a ratieialimentare. Chiar si in diabetul zaharat se recomanda ca ratia de glucide sa nu scada sub 100g/zi, iar daca aceasta cantitate depaseste toleranta bolnavului, trebuie administrata insulina.

Glucoza este un adevarat tonic al celulei hepatice contribuind la formarea rezervelorde glicogen, asigura energia pentru sistemul nervos central si este consumata preferential decatre sistemul muscular in activitate atunci cind fibrele musculare se contracta cu vitezemari si deci lucreazii pe datorie de oxigen. Acidul glucuronic, derivat din metabolismul

47

glucozei este folosit in conjugarea multor substante exogene (agenti chimici toxici,medicamente) sau formate in organism.

Glucidele mai prezinta avantajul ca se digera si se absorb usor si se gasesc in cantitatimai mari si la un pret de cost mai redus decit alte substante nutritive calorigene (proteinelesi lipidele).

Desi practic glucidele nedigerabile (celuloza, hemiceluloza s.a.) nu au valoarenutritiva, ele sint totusi necesare pentru ca prin prezenta lor in tubul digestiv stimuleazamecanic si chimic peristaltismul si deci evacuarea normals. Insuficienta acestui material debalast provoaca constipatie, cu efectele nefavorabile stiute, iar excesul micsoreazacoeficientul de utilizare digestiva al multor substante nutritive prin accelerarea tranzitului siingreuierea accesului enzimelor la substrat.

7.1.4.2. RATIA DE LIPIDE SI GLUCIDE

Pentru consumatorii sanatosi, ratia de lipide (intelegind prin aceasta nu numaigrasimile date ca atare, ci si pe acelea care intra in constitutia diferitelor alimente) este de20-35% din valoarea calorica a dietei. Cantitatea de grasimi se coboara catre 20% dinenergia consumata, la sedentari, persoane in virsta, femei in perioada maternitatii, obezi,disiipidemici, cei cu insuficiente hepato-pancreatice si afectiuni ale cailor biliare(angiocolite, colecistite, hiperkinezii si litiaze biliare).

Pranzuri mai grase (pina la 35% din cantitatea de calorii ingerata) se recomanda lacopii, adolescenti si la adultii cu mare cheltuiala de energie pe 24 ore, mai ales dacaactivitatea se desfasoara in frig, vint, umezeala.

Exprimata in grame, ratia de lipide este de 0,7-1 g pe kgcorp/24 de ore la adultii careduc o viata de tip sedentar. Ea creste la 1,5-2 g pe kgcorp la cei care efectueaza munci cucheltuiala mare de energie. Pentru copii si adolescenti sint necesare cca 2 g grasime pentru unkilogram.

Este recomandabil ca aproximativ jumatate din grasimi sa fie de origine vegetala(uleiuri), mai ales la persoanele in varsta.

Glucidele asigura 50-68% din necesarul de energie. De la 300-350 g pe zi pentru unadult sedentar, ratia poate ajunge la 600-700 g la cei care depun o munca fizica intensa.

7.1.5. NECESARUL DE ELEMENTE MINERALE

Desi aceste substante nu alcatuiesc decit 4-5% din greutatea corporala, totusi ele joacaun rol important in desfasurarea vietii normale. In mare masura presiunea osmotica, echilibrulacid-baza, activitatea unor enzime si hormoni, excitabilitatea neuro-musculara depind deprezenta in mediul celular sau extracelular a substantelor minerale. Ele intra in structuracelulelor si tesuturilor am sub forma unor solutii saline, cit si molecule organice (exemple :fosforul in nucleoproteine si fosfolipide, fierul in hemoglobina si mioglobina).

Ca si alte componente ale organismului, substantele minerale sint intr-un continuu

48

proces de reinnoire. Unele substante minerale sint necesare in cantitati mari: sodiul, potasiul, clorul,

calciul, fosforul, magneziul. Acestea se numesc macroelemente. Altele, numitemicroelemente sau oligoelemente, se gasesc in organism in cantitati foarte mici : fierul,cuprul, fluorul, iodul, cobaltul, manganul, molibdenul, cromul, seleniul. Indiferent decantitatea existenta, toate substantele minerale biogene sint esentiale pentru ca organismulnu le poate sintetiza sau inlocui.

7.1.5.1. SODIU, POTASIU SI CLOR

Un organism de 70 kg contine in medie 250 g potasiu si cite 100 g sodiu si clor.Potasiul este principalul constituent salin al protoplasmei iar sodiul si clorul se gasesc inlichidele extracelulare (plasma si lichidul interstitial).

Aceste elemente minerale au roluri importante in mentinerea presiunii osmotice sia echilibrului acid-baza. Clorul contribuie la formarea acidului clorhidric din suculgastric, stimuleaza activitatea amilazei salivare, faciliteaza transportul de bioxid de carbonsi oxigen, precum si eliminarea renala a ureei si acidului uric (in carenta accentuate sau inpierderile mari de clor poate apare azotemie).

Sodiul este hidropigen si prczenta sa in cantitati mai mari in plasma si tesuturiproduce retentie apoasa si edeme. In schimb potasiul mareste eliminarea sodiului sistimuleaza diureza. Potasiul mai intervine in formarea acetilcolinei si in transmitereaexcitatiei de la terminatiile nervoase la organele efectoare. El are de asemenea un rol insinteza proteinelor si glicogenului celular. Cind organismul se gaseste in faze deanabolism proteic (crestere, sarcina, refacere dupa maladii consumptive etc.) necesarul depotasiu creste. Dimpotriva, catabolismul proteic se insoteste de o accentuare a eliminariiurinare de potasiu.

Ratia zilnica normala pentru un adult este de 2-3 g sodiu si potasiu si de 4-5 gclor. Aceste cantitati se pot gasi in compozitia naturala a a1imentelor consumate. Datoritainsa faptului ca de multa vreme omul a folosit clorura de sodiu pentru conservarea sicondimentarea produselor, el a capatat deprinderea de a minca sarat si prin aceasta aportulde sodiu si clor depaseste adesea necesarul fiziologic. La persoanele sanatoase, excesul seelimina relativ usor prin urina. De indata insa ce o cauza fiziologica sau patologicadetermina scadere a eliminarii sodiu1ui, apare riscul retentiei apoase si a1 edemelor. Asase poate intimpla in suferinte renale, in sarcina, in tratamente cu hormonicorticosuprarenali. In aceste cazuri este necesar sa se reduca consumul suplimentar desare. Regimul hiposodat este de asemenea indicat in insuficiente cardiace. Deoarece toate cele 3 elemente minerale se absorb usor din tubul digestiv si se gasescprezente in cantitati suficiente in alimente (chiar excedentare in cele sarate), in conditiiobisnuite nu se pune problema carentei lor. In cazul varsaturilor repetate si a diareelorprelungite, precum si la cei care transpira mult (persoanele ce lucreaza la temperaturiridicate), este posibila o pierdere accentuata a acestor elemente saline. Efectele sint

49

multiple: scade cantitatea de acid clorhidric din sucul gastric, setea devine imperioasa si nueste potolita prin consum de apa simpla, singele se concentreaza, scade calciul ionizat dinplasma si ca o consecinta creste excitabilitatea neuromusculara (aparitia de crampe), scadeeliminarea urinara a catabolitilor proteici (azotemie prin cloropenie), se accentueazasenzatia de oboseala. In cazul pierderilor mari de sudoare, remediul consta in consumareade alimente mai sarate sau in administrarea de apa (simpla sau carbo-gazoasa) cu adaos declorura de sodiu (1-2 grame la litru).

7.1.5.2. CALCIU, FOSFOR SI MAGNEZIU

Sint macroelemente prezente in organism in cantitati relativ mari : 1 100-1 500 gcalciu, 550-850 g fosfor si cca. 35 g magneziu pentru un adult de 70 kg.

7.1.5.2.1. Rol in alimentatie

Aceste trei substante minerale au un important rol plastic, fiind constituentiprincipali ai scheletului in care se concentreaza aproximativ 99% din calciul existent inorganism, 80% din fosfor si peste 50% din magneziu. Cea mai mare parte din calciu sifosfor este inserata in matricea organica a osului sub forma de fosfat tricalcic(hidroxiapatita), alaturi de care se gasesc cantitati mai reduse de carbonat de calciu sifosfat de magneziu. Cresterea in dimensiuni a oaselor inceteaza in jurul virstei de 20 aniinsa se pare ca mineralizarea lor continua pina la 25-30 de ani. Cercetarile histologice si cuizotopi au demonstrat ca si in scheletul adultului au loc neincetate remodelari si reinnoirica efect al actiunii osteoblastelor (formatoare de os) si osteoclastelor (mobilizatoare alesarurilor de calciu). Odata cu maintarea in virsta, activitatea demolatoare este maipronuntata si ca rezultat apare un grad mai mult sau mai putin avansat de osteoporoziiuneori dureroasa si invalidanta.

Desi in tesuturile moi cantitatea de calciu este redusa (in medie 10 mg la 100 mlplasma, 15 mg la 100 g tesut muscular) totusi el indeplineste roluri importante : estenecesar pentru coagularea singelui, stimuleaza activitatea unor enzime (labferment,tripsina, lipaza, fosfatazii alcalina, colinesteraza s.a.), participa la mecanismul contractieimuseulare, micsoreaza permeabilitatea membranelor (antagonist cu sodiul si potasiul). Impreuna cu magneziul au efect de diminuare a excitabilitiitii neuromusculareceea ce a justificat utilizarea sarurilor lor (in special sulfatul de magneziu) inneuropsihiatrie. Scaderea calciului ionizabil din singe poate determina spasmofilie sitetanie. Nivelul calcemiei este reglat de actiunea antagonista a hormonilor paratiroidian(hipercalcemiant) si calcitonina tiroidiana (hipocalcemianta).

Fosforul este necesar pentru sinteza acizilor nucleici, a fosfolipidel or de constitutiesi a moleculelor macroergice (adenozin tri- si difosfat, guanozin tri- si difosfat, citidin tri- sidifosfat, acid fosfoenolpiruvic, fosfocreatina s.a.). In multe etape ale oxidarii glucidelor silipidelor este obligatorie prezenta radicalului fosfat, iar majoritatea vitaminelor din grupul B

50

sint active numai dupa combinare cu acid fosforic (exemplu tiaminpirofosfat, FMN, FAD,NAD, NADP). Fosfatii anorganici si organici participa la sistemele tampon din celule princare se asigura mentinerea constanta a pH-ului.

In tesuturile moi se gaseste aproximativ jumatate din cantitatea totala de magneziu. EIeste un cation intracelular, ca si potasiul si se concentreaza mai ales in mitocondrii. Prinintermediul unor enzime in structura carora intra (fosforilaza) sau pe care le activeaza(fosfataza alcalina, carboxilaza s.a.) intervine in metabolismul glucidelor si lipidelor. Maimulte cercetari au aratat ca insuficienta magneziului favorizeaza cresterea colesterolemiei siateromatoza.

7.1.5.2.2. Absorbtie

Numai 20-40% din cantitatea de calciu ingerata trece bariera intestinala. Restulramine in tubul digestiv si se elimina in fecale. Coeficientul de utilizare digestiva (CUD)depinde de nevoile organismului (creste cind organismul este carentat), de cantitateaexistenta la un moment dat in lumenul intestinal (in general este o relatie inversa intreconcentratie si CUD) si de o serie de factori favorizanti si defavorizanti. Absorbtia esteinlesnita de prezenta in intestin a vitaminei D, lactozei, acidului lactic, acidului citric,aminoacizilor, sarurilor biliare. Factorii care il insolubilizeaza reduc utilizarea digestiva. Asasint : excesul de fosfor (formeaza cu calciul fosfati putin solubili), acidul oxalic, acidul fitic,excesul de grasimi si de celuloza.

7.1.5.2.3. Ratiile de calciu, fosfor si magneziu

Raportat la greutatea corporala, necesarul pentru aceste elemente minerale si mai alespentru calciu, este mult mai mare la copii si adolescenti decit la adulti. Maternitateareprezinta de asemenea o stare fiziologica care mareste nevoia. Incorporarea calciului inscheletul fatului in cepe cam in luna a V-a si creste progresiv pe masura ce sarcina avanseaza.Nou-nascutul la termen are 24-32 g calciu, 13-19 g fosfor si pina la 1 gram de magneziu. Inafara de calciul cedat fatului, femeia gravida stocheaza o parte in propriile sale tesuturi.Laptele matern, continind 30-40 mg calciu, 15-18 mg fosfor si 3-5 mg magneziu pentru100 ml, alaptarea este o cauza de spoliere a organismului mamei si daca ratia alimentaranu este adecvata, femeia pierde nu numai rezervele acumulate in cursul sarcinii, ci sielemente minerale din structura tesuturllor sale, expunindu-se la decalcifieri, spasmofilie sicrampe musculare dureroase.

S-a considerat ca daca ratia de calciu este asigurata, acoperirea nevoilor de fosfor simagneziu nu mai reprezinta o problema.

Multi autori insa (mai ales din Europa si America de Nord) recomanda cantitati maimari de calciu: 700-1200 mg la copiii intre 0-12 ani, 1200-1400 mg la adolescenti, 800-1200 mg la adulti, 1 600-2 000 mg la femei in perioada maternitatii. Pentru fosfor ratiileoptime sint : 800-1 200 mg la copiii intre 0-12 ani, 1 200-1 500 mg la adolescenti, 1000-

51

1800 mg la adulti, 1600-1800 la femei in perioada maternitatii. Necesarul de magneziu arreprezenta aproximativ 1/3 din ratia de calciu.

7.1.5.2.4. Surse alimentare

Pentru calciu cea mai importanta sursa este reprezentata de lapte si brinzeturi. Pe de oparte, ele contin oantitati mari de calciu, iar pe de alta parte intrunesc conditii favorabilepentru absorbtia sl utilizarea rnetabolica a acestuia. Surse secundare: legumele, fructelesuculente, ouale, nucile.

Cantitati mari de fosfor si cu buna utilizare digestiva sint aduse de lapte sibrinzeturi, carne, peste, oua, linte. In fainurile integrale din cereale se gaseste mult fosfordar cu coeficient de utilizare digestiva redus datorita faptului ca in majoritate este subforma de acid fitic.

7.1.5.3. FIER. CUPRU SI COBALT

Gruparea acestor trei oligoelemente este justificata de participarea lor lahernatopoieza. In organismul unui adult se gasesc 3-5 g fier, 100-150 mg cupru si urme decobalt.

7.1.5.3.1. Rol in alimentatie

Mai mult de jumatate din cantitatea totala de fier intra in structura hemoglobinei.Tot sub forma hemica se mai gaseste in mioglobina musculara si in feroenzime (citocromi,citocromoxidaza, peroxidaza, cat aIaza). Restul fierului (cca. 30%) este fier nehemic incomplexe proteice de transport (siderofilina sau transferina) si de depozitare (feritina caforma usor mobilizabila si hemosiderina ca forma greu reversibila). O mica parte din fierulplasmatic este libera sau legata labil si reprezinta sideremia care variaza intre 120-140micrograme/100 ml la barbati si 90-120 micrograme/100 ml la femei.

Cuprul, prezent in toate tesuturile, se concentreaza in unele organe (ficat, rinichi,maduva osoasa, inima). In plasma, intra in structura ceruloplasminei (lo globulina) si o micaparte este legat 1abil de albumine (cupremie : 100-130 micrograme/100 ml).

Prin hemoglobina si enzime, fierul participa la transportul oxigenului de la plamin latesuturi si la respiratia celulara. Viata medie a unei hematii este de cca. 120 zile. Fierul eliberatprin descompunerea hemcglobinei este depozitat in cea mai mare parte si reutilizat la sintezapigmentu1ui. In. felul acesta organismul economiseste metalul.

Pierderi1e norma1e sint foarte mici si se fac pe ca1ea fanerelor, a descuamariitegumentelor si mucoaselor, prin sudoare si urina. In totalitate, un adult elimina zilnic 1-1,5 mgfier. La femeie se mai adauga pierderile prin singele menstrual. Donarile de singe sihemoragiile patologice sint cauze majore de spoliere a organismului in acest metal (100 mlsinge contin 50 mg fier).

52

Carenta de tier duce la aparitia anemiei hipocrome, microcitare si la astenie marcata cureducerea rezistentei la diverse agresiuni ale mediului ambiant.

Cuprul intra in constitutia mai multor enzime (citocromi, uricaza, dopaoxidaza s.a.) sicatalizeaza utilizarea fierului. S-au descris anemii hipocrome prin insuficienta de cupru.Ceruloplasmina inhiba activitatea hia1uronidazei microbiene si prin aceasta influenteazaputerea de aparare antiinfectioasa.

Cobaltul, am prin sine insusi, cit si sub forma vitaminei B12 (ciancobalamina)favorizeaza hematopoieza.

7.1.5.3.2. Absorbtia

Intr-un regim alimentar mixt (cu alimente vegetale si animale), coeficientu1 de utilizaredigestive al fieru1ui este mic situindu-se in jurul cifrei de 10%. El se poate insa dubla sau triplaatunci cind cantitattle ingerate sint foarte reduse si mai ales in caz de carenta sau nevoi sporiteale organismului (dupa hemoragii, in sarcina).

Fieru1 se absoarbe sub forma bivalenta. Aciditatea gastrica normala si prezenta In hranaa unor agenti reducatori cum sint vitamina C, gruparile sulfhidrilice, f'aciliteaza trecereabarierei digestive. Dimpotriva hipoclorhidria, rezectia gastrica, acidul oxalic, acidul fitie,excesul de fosfati, de grasimi si de celuloza diminueaza CUD.

7.1.5.3.3. Ratiile de fier, cupru si cobalt

Avind in vedere ca absorbtia fierului este de numai cca. 10%, inseamna ca pentru acompensa pierderile, sint necesare cantitati de 10 ori mai mari: 12-15 mg pentru barbati adulti,20-25 mg pentru femei, 8-16 mg pentru copii si adolescenti. In ultimele luni de sarcina, desifemeia nu are menstruatie, totusi nevoile sale de fier ramin crescute pentru formarea maseisanguine suplimentare (cca. 1 litru) si pentru transferul in tesuturile fetale si placenta. Multavreme reducerea numarului de hematii si a cantitatii de hemoglobina frecvent intilnite lagravide, au fost considerate ca fiziologice, dar asigurarea unei ratii de 30-40 mg fier pe zi inultimele luni de sarcina a prevenit in general aceasta anemiere si a permis formarea de rezervela nou-nascut.

In timpul alaptarii nu este necesar sa se mareasca ratia de fier a femeii deoarece prinlapte se elimina cantitati foarte mici de metal si in primele luni dupa nastere menstruatia esteabsenta.

Pentru a se preveni carenta, sint suficiente 2-3 mg cupru pe zi. De multe ori insaalimentele aduc cantitati mult mai mari ca rezultat al poluarii din utilaje, ambalaje, substantefungicide etc.

7.1.5.3.4. Surse alimentare

Surse alimentare importante : carnea macra (mai ales cea rosie), viscerele (ficat, splina,

53

rinichi, inima), mezelurile, pestele si conservele de peste, galbenusul de ou, legumele (mai alesfrunzele), fructele, fasolea, lintea, piinea neagra.

Laptele si derivatele lactate, produsele fabricate din faina alba si produsele zaharoasesint sarace in fier. Un regim monoton lactat, sau lacto-fainos poate duce la anemie feripriva maiales la copii si adolescenti.

7.1.5.4. IODUL

Este un oligoelement necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Din cele 30-50 mgiod existent in organismul adult, 8-10 mg se concentreaza in glanda tiroida care manifesta odeosebita afinitate pentru acest element. Hormonii tiroidieni (triiodotironina si tetraiodotironinasau tiroxina) rezulta din cuplarea iodului cu tirozina si se elibereaza treptat in singe pe masuranevoilor organismului. Scaderea nivelului hormonemiei prin consumare la nivelul tesuturilor,alerteaza hipofiza care, prin intermediul hormonului tireotrop, stimuleaza glanda tiroida sasintetizeze si sa elibereze o noua cantitate de hormon restabilind astfel concentratia normala in singe.

In carenta de iod, glanda tiroida, biciuita de hipofiza, isi creste activitatea pentru acompensa def'icitul dar lucreaza in gol si se hipertrofiaza aparind gusa.

Starile fiziologice si conditiile de mediu care maresc cheltuiala de energie aorganismului, determina un consum mai mare de hormoni tiroidieni. Din aceasta cauza, copiii,adolescentii, femeile in perioada maternitatii si cei care desfasoara activitati fizice intense sintmai sensibili la insuficienta de iod. In sarcina o parte din iod trece la fat a carui tiroida are ocapacitate de captare a metaloidului mult mai mare decat glanda materna. Aceasta explica de cein carenta de iod fatul are mai mult de suferit decit mama. Prin lapte se elimina de asemenea ocantitate apreciabila de iod.

Pentru a se preveni aparitia gusii endemice, la adult in conditii obisnuite de viata si demunca, sint suficiente 60-70 micrograme iod pe zi (circa 1 microgram/kg corp). Se considerainsa ca ratia optima este de 100-200 micrograme pe zi.

Gusa endemica se intilneste la populatia care consuma alimente si apa sarace in iod. Intara noastra aceasta situatie este posibila in zonele muntoase si subcarpatice unde solul are uncontinut mai redus de iod.

La realizarea unei carente relative de iod mai contribuie insa oserie de substante,componente naturale ale unor alimente vegetale folosite in hrana. Astfel, in brasicaceae(varza, conopida, gulii, napi s.a.), exista glicozizi cianogenetici. Ionul tiocianic rezultat dinhidroliza glicozidului se poate substitui iodului impiedicind acumularea acestuia in tiroida.Un surplus de iod restabileste insa echilibrul.

Polifenolii (rezorcinol, flavonol, floroglucinol, catechol s.a.), prezenti in plante (maiales in unele fructe), sint capabili sa fixeze iod la gruparea -OH, competitionind astfel cutirozina, ceea ce are ca rezultat diminuarea sintezei hormonului tiroidian. Si in acest caz, oratie mai mare de iod compenseaza deficienta relativa.

In brasicaceae se mai gasesc unii tioglicozizi care inhiba chiar sinteza hormonului

54

tiroidian, in acest caz majorarea aportului de iod nemaifiind eficace. Asa este cazulglicozidului glucorapiferina (progoitrina) activata in intestin sub forma de tiooxazolidona(goitrina).

Actiune gusogena mai are excesul de fluor (face parte din aceeasi grupa cu iodulputindu-l substitui) si de calciu (din apa si alimente). Cele mai bune surse alimentare de iodsint produsele marii (peste oceanic, scoici, creveti, alge marine etc.) si legumele cultivate pesoluri bogate in iod. Laptele, carnea, ouale au de asemenea cantitati apreciabile dacaanimalele furnizoare primesc alimente cu continut normal de iod.

O cale eficienta de profilaxie a distrofiei endemice tireopate consta in administrareade sare iodata in zonele gusogene. Se foloseste iodura si mai ales iodatul de potasiu inconcentratie de 10-20 mg/kg sare.

Diversificarea alimentatiei si aprovizionarea populatiei din teritoriile sarace in iod cualimente provenite din alte zone cu cantitati normale, reprezinta o alta modalitate deprofilaxie a gusii. In tara noastra, ca rezultat al utilizarii sistematice a sarii iodate si amodificarilor survenite in alimentatia populatiei, morbiditatea prin gusa endemica a scazutfoarte mult.

7.1.5.5. FLUORUL

Cantitatile mici de fluor din organism se gasesc localizate aproape in intregime inoase si dinti sub forma de fluorapatita. Inca nu se stie cu certitudine daca fluorul esteindispensabil pentru viata, deoarece nu s-a putut realiza o dieta total lipsita de acestelement. Este insa dovedit prin studii epidemiologice si experimentale ca o anumitacantitate de fluor mareste rezistenta dintilor la carie. Dealtfel, dintii si oasele sint organelecele mai sensibile atit la insuficienta, cit si la excesul de fluor.

Alimentele contin in general cantitati mici de fluor (0,02-0,7 mg/kg). Fac exceptiepestele (in special de apa sarata) si alte produse ale marii precum si ceaiul care sint bogatein acest metaloid. O alimentatie obisnuita aduce unui adult intre 0,25-0,50 mg fluor.

Sursa cea mai importanta de fluor pentru organism este apa de baut. Din aceastacauza, absorbtia, rolul metabolic si efectele cantitatiler neadecvate (insuficiente saucrescute) de fluor au fost tratate la capitolul "apa".

7.1.5.6. ZINC, MANGAN, MOLlBDEN, CROM, SELENIU

In afara de cele deja prezentate (fier, cupru, cobalt, iod, fluor), organismul are nevoiesi de alte oligoelemente: zinc, mangan, molibden, crom, seleniu. Aceste elemente mineraleparticipa la formarea sau la activarea unor enzime si a altor sub stante active carecatalizeaza desfasurarea norrnala a proceselor metabolice. Ele au in general un coeficientde utilizare digestiva redus, cea mai mare parte din cantitatea ingerata eliminindu-se prinfecale. Totusi alimentele naturale aduc cantitati suficiente pentru a acoperi nevoileorganismului. Sint insa si zone pe glob unde solul si apa sint sarace in aceste elemente si

55

atunci apare riscul unui aport insuficient. Deficienta mai poate fi consecinta rafinariiexcesive a produselor alimentare, operatie industriala prin care se indeparteaza unelecomponente ale alimentului natural. In etiopatogenia unor boli cronice degenerative(ateromatoza, dislipidemiile s.a.) este incriminata si carenta in oligoelemente prinhiperconsum de produse rafinate in dauna celor naturale.

Excesul de oligoelemente este de asemenea posibil, pe de o parte ca urmare aabundentei lor in unele terenuri (exemplu terenuri selenifere), iar pe de alta parte ca rezultatal poluarii crescinde a mediului ambiant (mai ales in tarile industrializate).

Zincul, intr-un organism adult se gasesc aproximativ 2 grame zinc, tesuturile mai bogate fiind sistemul muscular, pancreasul, testiculele, hipofiza, ficatul. El intra in structuraanhidrazei carbonice, carboxipeptidazei si a unor dehidrogenaze (alcooldehidrogenaza s.a.).Prin aceasta faciliteaza eliminarea bioxidului de carbon si procesele de oxidoreducere. Laom, carenta de zinc se manitesta prin incetinirea ratei de crestere la copii si intirziereainstalarii pubertatii (infantilism sexual). Se pare de asemenea ca zincu1 stimuleaza sipotenteaza activitatea insulinei.

Cantitatea care trebuie consumata pentru a satisface nevoile adultului este estimata laaproximativ 20 mg/zi. Raportat la greutatea corporala, necesarul pentru copii si femei inperioada maternitatii este mai mare.

Cele mai importante surse alimentare de zinc sint produsele animale iar dintreacestea mai ales carnurile (2-6 mg la 100 g).

Manganul. Este coferment al arginazei, stimuleaza activitatea fosfatazei, intervine infosforilarea oxidativa si in metabolismul colesterolului si al acizilor grasi. Experimental, peanimale de laborator, carenta acestui oligoelement a determinat intiraieri ale osificarii situlburari ale metabolismului lipidic si ale functiei de reproducere.

Molibdenul. Este un element esential pentru ca intra in structura xantinoxidazei sia1dehidoxidazei. El ar avea si rol cariopreventiv, potentind efectu1 fluorului. Regimurilesarace in molibden reduc cresterea animalelor tinere de laborator si diminueaza activitateaxantinoxidazei. La om nu s-au descris semne de carenta.

Cromul. Se pare ca joaca un rol favorabil in metabolismul glucidelor si al grasimilor.Deficienta sa produce rnodificarea tolerantei la glucoza administrata oral sau intravenos.Studii epidemiologice arata ca la persoanele in virsta cu ateroscleroza, cromul tisular scadeptna la disparrtie, in timp ce la populatille cu morbiditate scazuta in aceasta maladie din Asia,Africa, cromul ramine practic la acelasi nivel toata viata.

Seleniul. S-a dovedit ca este necesar unor animale de laborator si de ferma. El ar intrain compozitia unui asa-zis "factor III", cu efecte hepatoprotectoare. La om sint indicii cudeficienta in seleniu agraveaza unele tipuri de malnutritie calorrco-proteica. Studiiepidemiologice si experimentale au pus in evidenta efecte cariogene ale excesului de seleniuatit la om, cit si la animale. Nu se cunoaste insa mecanismul prin care isi exercita actiuneaasupra dintilor.

7.1.6. NECESARUL DE VITAMINE

56

Vitaminele sint substante organice naturale, necesare organismului in cantitati foartemici, dar pe care omul nu le poate sintetiza pe masura nevoilor sale. Din aceasta cauza,trebuie sa le primeasca din mediul ambiant prin alimente, pe unele din ele ca atare, iar pealtele sub forma de provitamine.

Prin molecula lor, vitaminele nu elibereaza energie si nici nu furnizeaza materialplastic. Prezenta acestora este insa indispensabila pentru desfasurarea normala atit aproceselor metabolice generatoare de energie, cit si a celor anabolice morfogenetice. Dinaceste motive, vitaminele sint considerate biostimulatori intrind din grupa substantelor activealaturi de enzime si hormoni.

Cuvintul "vitamina" dateaza din anul 1912, cind chimistul polonez Cazimir Funk adenumit astfel o substanta cristalina izolata din taritele de orez, care avea azot si reactiealcalina si care vindeca polinevrita porumbeilor. Desi s-a vazut ca alte substante active dinalimente nu erau amine, totusi termenul de "amina a vietii" s-a extins si asupra acestora.

La inceput, vitaminele au fost diferentiate prin literele mari ale alfabetului latin. Apois-a adaugat efectul de prevenire al maladiei produsa de absenta lor (A = antixeroftalmica ; B= antiberiberica ; C = antiscorbutica ; D = antirahitica ; PP = antipelagroasa).

Mai tirziu, dupa obtinerea in stare pura si cunoasterea structurii chimice, au primit fiecare numele chimic : acid ascorbic, tiamina, riboflavina, piridoxina, acid pantotenic,nicotinamida, ciancobalamina, acid folic, acid pteriolglutarnic, filochinona).

Vitaminele au fost clasificate in doua grupe: liposolubile (A, D, E, K) si hidrosolubule(C, P, complexul B). Aceasta clasificare este utila din punct de vedere nutritional si medicaldeoarece permite sa se defineasca unele insusiri comune pentru fie care grupa.

Caractere generale ale vitaminelor liposolubile. Asa dupa cum spune si numele, acestevita mine sint solubile in grasimi si in solventi ai acestora si practic insolubile in apa. Dinaceasta cauza, ele se vor gasi numai in alimente grase. Indepartarea lipidelor din aliment duceimplicit la saracirea in aceste vitamine. Insolubilitatea in apa explica pierderile minime intimpul operatiilor de spalare si mentinere in apa a alimentelor fragmentate.

Coeficientul de utilizare digestiva 0.1 vitaminelor liposolubile este dependent dedigestia si absorbtia grasimilor alimentare. Orice cauza care perturba acest proces,pericliteaza aprovizionarea organismului cu vitaminele solubile in grasimi. Asa se intimplain insuficienta de lipaza gastrica si mai ales pancreatica si in afectiunile hepato-biliare carescad secretia de bila si saruri biliare sau impiedica ajungerea acestora in duoden.

Daca sint ingerate in cantitati mai mari decit necesarul zilnic, excesul se depoziteazain lipidele tisulare si mai ales in cele hepatice. Se pot forma astfel rezerve care sint folositein perioadele de carenta alimentara, In acest caz, semnele clinice ale insuf'icienteivitaminice apar dupa o perioada mai indelungata de aport alimentar deficitar.

Tezaurizarea vitaminelor liposolubile explica aparitia fenomenelor patologice dehipervitaminoza cind se consuma regimuri alimentare foarte bogate in vitamine si mai alescind se administreaza cantitati foarte mari de produse farmaceutice parenteral.

Din punct de vedere al modului de actiune, vitaminele liposolubile participa mai ales

57

la procesele anabolice, morfogenetice, actionind oarecum asemanator cu hormonii. Pentruacest motiv, copiii, adolescentii si femeile in perioada maternitatii au nevoi rnai mari si sintmai sensibili la carenta decit alte grupe de populatie.

Caractere generale ale vitaminelor hidrosolubile. O parte din aceste caracteristici sintconsecinta solubilitatii lor in apa : se pot pierde usor in timpul unor operatii culinare sauindustriale cum sint spalarea, pastrarea si fierberea in apa si nefolosirea acestei ape. Seabsorb relativ usor si in mare proportie din tubul digestiv, dar pentru majoritatea din eleeste necesara prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. In hipo- sau anaclorhidrie, duparezectiile gastrice, ca si la persoanele care se trateaza timp indelungat cu medicamenteantiacide (bicarbonat de sodiu), se pot realiza carente secundare.

Dupa ce singele si tesuturile primesc cantitati adecvate, excesul se elimina prinurina, In general organismul nu face rezerve importante pentru aceste vitamine. In caz deaport alimentar insuficient, semnele carentei apar destul de repede. Tot din cauzasolubilitatii in apa, transpiratiile abundente si repetate sint o importanta cale de pierderevitaminica.

Din punct de vedere metabolic, o mare parte din vitaminele hidrosolubile intra incons tit uti a unor enzime fiind cofermentul acestora. Majoritatea intervin in catalizareaproceselor eliberatoare de energie. Necesitatea pentru aceste vitamine este influentata decide intensitatea cheltuielii de energie si pentru o parte din ele ratia se si exprima la 1000 decalorii.

7.1.6.1. VITAMINA A, RETINOL SAU AXEROFTOL

Este o beta-ionona cu o catena laterala in care legaturile simple alterneaza cu celeduble si se terrnina cu o functie alcool primar. Ca atare se gaseste numai in alimentele deorigine animala, insa organismul o mai poate forma din caroteni, pigmenti foarte raspinditiin natura si mai ales in alimentele vegetale colorate. Cel mai activ din caroteni este s-carotenul. Din doua micrograme des-caroten injectate se formeaza un microgram de retinol.Absorbtia intestinala a carotenilor este insa redusa si inegala, estimindu-se numai la cca.1/3 din cantitatea ingerata. Pentru a se obtine deci un microgram de retinol, trebuie aduse prin alimente circa 6 micrograme de s-caroten.

Activitatea vitaminei A se mascara de obicei in unitati internationale, o unitate fiindechivalenta cu 0,3 micrograme de retinol sau 0,6 micrograme Is-caroten.

7.1.6.1.1. Rol in alimentatie Vitamina A indeplineste mai multe functiuni in organism. Sub forma aldehidica

(retinal), intra in structura pigmentului retinian numit rodopsina care se gaseste situat injurul bastonaselor. Rodopsina se descompune si se decoloreaza sub influenta luminii (acestproces act iveaza bastonasele) si se reface la intuneric. Insuficienta vitaminei determina oscadere a vederii la lumina slaba crepusculara (hemeralopie sau "orbul gainilor"). Acestsimptom apare precoce si deci masurarea acuitatii vizuale la lumina slab a poate decela

58

carenta vitaminica inaintea instalarii altor semne clinice. Vitamina A este de asemenea indispensabila pentru mentinerea integritatii celulelor

epiteliale ale tegumentelor si mucoaselor. In lipsa prelungita a vitaminei, celulele secheratinizeaza, cele cilindrice si cubice se aplatizeaza, epiteliul sau endoteliul sepolistratifica si se descuameaza. Leziunile incep de obicei la nivelul mucoaseiconjunctivale care se ingroasa, se usuca, apar zone de cheratinizare (pete albe sidefii,proeminente, situate in special pe conjunctiva bulbara). In carentele avansate, sufera siepiteliul corneean care se ramoleste si se ulcereazii (cheratomalacie).

Tegumentele devin mai uscate, se ingroasa, apar descuamatii. Hipercheratoza estemai intensa in jurul foliculilor pilosi (aspect de piele de gaina sau de broasca riioasa).

Uscaciunea conjunctivelor si a tegumentelor se explica nu numai prin cheratinizareacelulelor epiteliale, ci si prin reducerea secretiei lacrimilor si a sebumului, ea irisasiconsecinta metaplazierii acinilor glandelor lacrimale si sebacee.

Modificari asernanatoare sufera si mucoasele tubului digestiv, aparatului respirator, acailor urinare si genitale. Rolul de bariera protectoare a tegumentelor si mucoaselordiminua, iar infectiile apar mai usor (piodermite, cheratoconjun ctivite, stomatite,traheobronsite, enterocolite, pielocistite, vulvovaginite).

Insuficienta retinolului afecteazii si proteinogeneza si osteogeneza. Crestereaanimalelor tinere este mai lenta si in cazuri grave se opreste, animalele slabesc si mor.Osificarea encondrala este perturbata, iar cind lipsa vitaminei survine in perioada deodontogeneza, apar defecte in structura smaltului si a dentinei. La nivelul aparatului genital, degenerarea epiteliului germinativ afecteaza spermatogeneza,pina la azoospermie. La femele, in functie de severitatea deficientei, ea poate produce fiemoartea si resorbtia embrionului sau avortarea lui, fie nasterea unor copii cu malformatiicongenitale (bucale, oculare, genitale, renale etc.).

7.1.6.1.2. Ratia de vitamina A

Deoarece carotenii au un coeficient de utilizare digestiva redus si variabil, serecomanda ca cel putin 1/3 din ratia de vitamina A sa provina din retinol, iar la copii si femeiin perioada matemitatii 35-50%.

Excesul de vitamina A (realizat mai ales pe cale medicamentoasa) poate determinatulburari : cefalee, somnolenta, anorexie, greata, varsaturi, prurit etc. Experimental,administrarea de cantitati mari de vitamina A la animale de laborator in prima jumatate agestatiei, a produs malformatii la pui.

7.1.6.1.3. Surse alimentare

Retinolul se gaseste numai in alimente de origme animala. Practic, singurele surseimportante sint : ficatul tuturor speciilor dar mai ales cel de peste, laptele nedegresat siprodusele lactate grase (unt, smintina, frsca, brinzeturi grase), galbensul de ou, pestele gras si

59

margarina vitaminizata. Carnea si grasimea carcaselor animalelor de macelarie si pasarilorcontin cantitati foarte mici de vitamina A.

Carotenii sint larg raspinditi in alimentele de origine vegetala dar cantitatea variazamult de la 0 specie la alta. Printre cele mai bogate sint : morcovii, carotele, frunzele verzi(salata, spanac, urzici, marar, patrunjel s.a.), tomatele, ardeiul gras si gogosar, sfeola rosie,eaisele, piersicile, visinele, ciresile, capsunile, pepenele galben, bananele, porumbul galben.

7.1.6.3. VITAMINA D3 COLECALCIFEROL SAU ANTIRAHITICA

Vitamina D se formeaza din ergosterol sau din 7-dehidrocolesterol sub influentarazelor ultraviolete. Acesti doi produsi sint deci provitamine. Ergosterolul se gaseste invegetale (mai ales ciuperci si drojdii) si prin iradiere in vitro trece in vitamina D2

farmaceutica (ergocalciferol), iar 7-dehidrocolesterolul este un component al sebumuluisecretat de piele si se transforma, dupa expunere la ultraviolete, in vitamina D3 naturala(colecalciferol).

Inainte de a i se cunoaste formula chimica, activitatea vitaminei se exprima in unitatibiologice, o unitate internationala fiind echivalenta cu 0,025 micrograme vitamina D3

cristalizata.

7.1.6.2.1. Rol in alimentatie

Vitamina D faciliteaza absorbtia calciului din intestinul subtire si depunerea lui inoase. In insuficienta vitaminei, coeficientul de utilizare digestiva al calciului scade si acestase elimina in fecale in cantitati mari antrenind si fosforul sub forma de saruri putin solubile.In acelasi timp se perturba mineraliza rea scheletului. Defectiunea este mai vizibila la nivelulcartilajului de conjugare diafizo-epifizar ale carui celule continua sa prolifereze msa anarhicsi in siruri dezorganizate. Tesutul osteoid format se mineralizeaza insuficient. La examenulradiologic cartilajul de crestere apare ingrosat, cu marginile estompate, neregulate, crestate(aspect de dinti de ferastrau). Capatul diafizei este escavat in cupa. Compacta osului estemai putin densa, trabeculele sint rare si subtiri. Oasele se deformeaza usor sub influentagreutatii corporale sau a tractiunilor la care sint supuse si apar semnele tipice alerahitismului: incurbarea membrelor inferioare, deformarea toracelui (evazarea bazei cutieitoracice, gropita pantofarului, torace in carena, matanii costale), a coloanei vertebrale(cifoze, lordoze, scolioze), a eraniului (frunte olimpiana, bolta palatina ogivala, craniotabesetc.), a bazinului, tumefierea extremitatilor oaselor lungi (semnul bratarii), implantarivicioase ale dintilor etc.

In afara modificarii conformatiei oaselor, apar si alte semne clinice: hipotoniemusculara, transpiratii, spasmofilie, tulburari digestive s.a.

Simptomatologia clinica este intotdeauna precedata si insotita de modificaribiochimice decelabile prin examene de laborator: scaderea calcemiei si mai ales a fosforuluianorganic, a citratemiei si a eliminarii urinare a calciului. Activitatea fosfatazei alcaline

60

creste mult.Copiii rahitici au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala (bronho-

pneumonii, oto-mastoidite, entero-colite s.a.). De fapt, rahitismul este periculos nu atit prinsine insusi, ci mai ales prin complicatiile infectioase care cresc morbiditatea si mortalitateaacestor copii distrofici.

La adulti, insuficienta vitaminei D poate produce osteomalacie. Sint mai expusefemeile cu sarcini repetate si persoanele in virsta mai ales daca au o alimentatiesaracacioasa si locuiesc in orase sau zone industriale poluate cu praf si funingine.

7.1.6.2.2. Ratia de vitamina D

Deoarece sursa principala de vitamina D este sinteza cutanata sub influenta razelorultraviolete ale luminii solare, nu se cunoaste bine necesarul pentru om. Se estimeaza caadultul care isi desfasoara o parte din activitate afara, nu are nevoie de aport exogen, ci iisint suficiente cantitatile formate pe portiunile de piele expuse luminii. La copii si femei inperioada matemitatii formarea endogena este de obicei insuficienta si ea trebuie completataprin vitamine din alimente sau ca produs farmaceutic/ Pentru sugari si copii mici serecomanda un aport de securitate de 400 u.i. (10 micrograme) pe zi iar daca sugarii sintalimentati artificial si nu sint expusi suficient la soare, ratia trebuie sa fie de cca. 800 u.i./zi(20 micrograme), La copiii peste 7 ani si la adolescenti sint suficiente 100-200 u.i./zi.

Maternitatea mareste nevoia de vitamina D. De aceea multi nutritionisti considera cain perioada de sarcina femeia trebuie sa primeasca eca 600 u.i./zi, iar in timpul alaptarii cite600-800 u.i./zi.

De multe ori nu se pot asigura aceste cantitati de vitamine prin alimente. In acest caz,se apeleaza la produse farmaceutice. Pentru a se preveni fenomenele de hipervitaminoza,trebuie preferata calea de administrare orala in doze zilnice, saptaminale sau lunare.

Intoxicatia cu vitamina D, intilnita la copii sau la adulti tratati cu doze foarte mari(mai ales farmaceutice), se manifesta prin anorexie, tulburari digestive (greata, varsaturi),slabire, cefalee, modificari de comportament, hipercalcemie cu depunere de calciu intendoane, rinichi, plamini, artere mari etc. S-a descris chiar un sindrom de stenoza aortica latineri care in prima copilarie au primit cantitati mari si repetate de vitamina D.

7.1.6.2.3. Surse alimentare

Vitamina D naturala se gaseste numai in alimente de origine animala si in cantitatirelativ scazute. Face exceptie ficatul, mai ales al unor pesti, care depoziteaza cantitati mari.Alte surse sint reprezentate de produsele lactate grase (unt, smintina, frisca, brinzeturi grase,lapte integral), galbenusul de ou si margarina vitaminizata.

7.1.6.3. VITAMINA E SAU TOCOFEROLUL

61

Vitamina E este constituita dintr-un nucleu diciclic numit croman si o catena lateralanesaturata asemanatoare cu fitolu1. Ciclul benzenic are un oxidril care confera proprietatiantioxidante. In natura se gasesc mai multi izomeri. Dintre acestia, mai bine studiati sintalfa, beta, gama si delta-tocoferolul. Cel mai activ din punet de vedere vitaminic este alfa-tocoferolul.

7.1.6.3.1. Rolul si efectele carentei

Multa vreme s-a crezut ca vitamina E este indispensabila numai pentru mentinereastrueturii si functionarii normale a organelor de reproducere, de unde si denumirea devitamina antisterilitatii care i s-a dat initial. Aceasta opinie a fost rezultatul primelorexperimentari efectuate pe sobolani. La masculii carentati in vitamina E se constatareducerea mobilitatii si tendinta de aglomerare a spermatozoizilor si apoi o degenerare atubilor seminiferi eu azoospermie. La femele, ovulatia, fecundatia si nidarea zigotuluidecurg normal, dar embrionul moare si este resorbit. In carente prelungite se perturba insasi ovogeneza iar musculatura uterina degenereaza.

Cercetari ulterioare, extinse si la alte specii de animale, au pus in evidentanecesitatea vitaminei nu numai pentru functia de reproducere, ci si pentru asigurareatroficitatii sistemului muscular si a altor tesuturi si organe, ceea ce a determinat pe uniicercetatori sa o numeasca si vitamina antidistrofica. In lipsa acestei vitamine, s-au constatatleziuni degenerative ale fibrelor musculare cu stergerea striatiilor si inlocuire cu tesutfibros, precum si aparitia unui pigment galben-brun rezultat din polimerizarea peroxizilorformati prin autooxidarea acizilor grasi polinesaturati in lipsa actiunii protectoare atocoferolului. Distrofia musculara se insoteste sau este precedata de scaderea creatinei dinmuschiul striat si eliminarea acesteia in cantitati mari prin urina ceea ce face sa creascaraportul creatina/creatinina.

La maimute si om, carenta de vitamina E mai produce anemie de tip macrocitar siscaderea rezistentei hematiilor la hemoliza.

Mecanismele de actiune ale tocoferolilor nu sint pe deplin elucidate. S-a atribuitvitaminei rol in sinteza aeizilor nucleici si in proliferarea cehnlara, in transformareacreatinei in fosfagen, in procesul fosforilarii oxidative. Impreuna cu seleniu si cutioaminoacizi, ar participa la sinteza factorului III cu efecte hepatoprotectoare.

Este posibil ca o parte din efectele vitaminei E sa fie consecinta actiunii antioxidanteconferite de prezenta oxidrilului fenolic in nucleul cromanie. Datorita acestei actiuni,tocoferolii protejeaza de oxidare acizii grasi polinesaturati precum si vitamina A. In carentatocoferolica, se formeaza peroxizi si scade cantitatea de retinol stocata in ficat.

7.1.6.3.2. Ratia de vitamina E

Necesarul de vitamina A depinde de cantitatea de acizi grasi polinesaturati existentiin meniurile consumate. Cind alimentatia este sarace in astfel de acizi grasi, sint suficiente

62

5-10 mg vitamina E pentru un adult. Ratia creste pina la 15-20 mg daca regimul estebogat in grasimi nesaturate. Pentru copii sint necesare 5-6 mg vitamina pe zi.

7.1.6.3.3. Surse alimentare

Tocoferolii sint sintetizati de catre plante. Ei se concentreaza in grasimile dinembrionul semintelor protejind de oxidare acizii grasi nesaturati ai acestora. Cele mai bunesurse alimentare de vitamina E sint deci uleiunile extrase din seminte (uleiul din germen deporumb, uleiul de floarea soarelui, uleiul de soia s.a.), piinea neagra si intermediara, fasoleauscata, mazarea, In cantitati mai mici se gaseste in ficat, carne, lapte, oua.

7.1.6.4. VITAMINA K (FILOCHINONA SI FARNOCHINONA)

Vitaminele K sint derivati ai metil-naftochinonei. Se cunosc trei vitamine K : K1 saufilochinona, vitamina K2 sau famochinona si vitamina K3 sau menadiona. Vitamina Kl estesintetizata de catre frunzele verzi, iar vitamina K2 de catre microorganisme (de exemplucolibacilul). Vitamin a K:) este un produs farmaceutic si are particularitatea ca estehidrosolubila.

7.1.6.4.1. Rol si efectele carentei

Vitaminele K intervin in coagularea singelui. Ele catalizeaza sinteza hepatica a 4factori ai coagularii : protrombina (II), proconvertina (VII), factorul Christmas (IX) si factorulStuart (X). Pentru a se realiza sinteza, este necesara nu numai prezenta vitaminei, ci si ostare functionala normala a ficatului. In insuficienta vitaminica sau hepatica, scadeconcentratia acestor factori in singe si apare o intirziere a coagularii.

Carenta de vitamina K se poate realiza pe mai multe cai : - prin aport alimentar redus ; - prin diminuarea florei microbiene intestinale ca efect al unor tratamente indelungate

cu antibiotice (inc1usiv sulfamide) "per os" ; - prin tulburari de absorbtie ca in icter mecanic, fistula biliara, tnsuficienta de lipaza

pancreatica stc. Vitamina K traverseaza greu placenta. De aceea nou-nascutul are rezerve mici de

vitamina mai ales daca mama a avut un regim alimentar sarac in ultima perioada de sarcina.In primele zile dupa nastere, pana la popularea colonului cu microorganisme, sintezaintestinala este si ea deficitara. Pentru aceste motive, copilul poate fi expus la accidentehemoragice.

7.1.6.4.2. Ratia de vitamina K si sursele alimentare

Nu se cunoaste exact cantitatea necesara deoarece sursa principala de vitamina este

63

constituita de sinteza microbiana intestinala (in special flora de putrefactie). Se pare ca pentruun adult sint suficiente 2 mg pe zi.

Dintre alimente, mai bogate in vitamina K sint legumele verzi (salata, spanacul,loboda, urzicile, leusteanul, mararul, ceapa verde s.a.), ficatul si galbenusul de ou.

7.1.6.5. VITAMINA B1 SAU TIAMINA

A mai fost numita aneurina, vitamina antiberiberica, sau antipolinevritica. Ca structurachimica, contine un nuc1eu pirimidinic si altul tiazolic. In organism legatura metilenica dintrecele doua grupari se poate rupe si acestea se elimina in urina ca produsi de catabolism. Seinactiveaza usor la temperatura ridicata si in mediu alcalin.

7.1.6.5.1. Rol si efectele carentei

Esterificata cu acid fosforic (tiaminpirofosfat), vitamina B1 se uneste cu diferiteproteine formind un numar mare de enzime cu rol "in metabolismul glucidelor si alcetoacizilor. Una dintre cele mai importante este carboxilaza care participa la decarboxilareaoxidativa a acidului lactic si piruvie rezultati din metabolismul anaerob al glucozei.Transcetolaza, o alta enzima cu coferment tiaminic, catalizeaza oxidarea directa a glucozei incitoplasma si sinteza ribozei care intra in structura nucleotizilor.

In insuficienta vitaminei, acidul lactic si piruvic se acumuleaza in singe si in tesuturi sise elimina in cantitati crescute in urina. Tulburarea metabolismului glucidic si stare a deacidoza sint resimtite mai ales de sistemul nervos care foloseste glucoza ca unica sursa deenergie. Pentru aceste motive, simptomatologia psiho-neurologica este pe primul plan si semanifesta prin astenie cu reducerea capacitatii de efort fizic, apatie sau irascibilitate,insomnie, cefalee, scaderea atentiei si a memoriei. In forme mai accentuate de carenta, aparsemnele de nevrita cu parestezii, pareze si paralizii in special ale membrelor inferioare.Concomitent are loc o atrofiere a maselor musculare realizindu-se forma uscata cronica deberi-beri.

O alta categorie de simptome sint de ordin cardio-vascular : palpitatii, tahicardie,aritmie, dispnee de efort, scaderea tensiunii arteriale, pentru ca in formele grave sa se ajungala insuficienta acuta cardiaca cu edeme.

Carenta de vitamin a B1 mai produce o anorexie accentuata, cu tendinta la constipatie.Maladia se intilnea frecvent in tarile Asiei mai ales in perioada 1870-1930 cind s-a

trecut la generalizarea consumului de orez decorticat intr-un regim monoton si sarac in alteproduse alimentare. Actualmente, forma clasica de boala a devenit o raritate, dar la o mareparte din populatia fostelor zone beri-berigene si chiar in alte zone (inclusiv tarile europene)unde se consuma multe produse rafinate in dauna celor naturale, exista forme fruste(preclinice) de carenta tiaminica. Aceasta situatie diminueaza capacitate a de efort fizic slintelectual al colectivitatilor si, in conditiile multiplelor stressuri ale vietii modeme,favorizeaza instalarea sau agravarea maladiilor psihice de tipul neurasteniei. O serie de

64

cercetari au demonstrat si o reducere a rezistentei fata de maladii microbiene. Copiii sugari sint deosebit de sensibili la insuficienta vitaminei B1 si pot face

manifestari de carenta (beri-beri infantil) cind sint alaptati de catre mame care au un regimsarac in tiamina sau cind in alimentatia lor artificiala predomina produse rafinate si tratatetermic intensiv (zahar, orez decorticat, gris, produse din faina alba, lapte praf s.a.).

7.1.6.5.2. Ratia de vitamina B1

Necesarul de vitamina se coreleaza strins si creste paralel cu intensitatea cheltuielii deenergie, mai ales cind aceasta energie provine din metabolizarea glucldelor sau a alcooluluietilic, De aceea ratia de tiamina se exprima la 1 000 calorii totale sau calorii nelipidice.

Comitetul de experti FAO/OMS a recomandat 0,4 mg vitamina B1 pentru 1 000 caloriitotale sau circa 0,6 mg pentru 1 000 calorii nelipidice. Sint insa multi autori care considera caratia optima trebuie sa fie mai mare (0,6 mg B1/l 000 calorii totale) in special la copii si femeiin perioada maternitatii.

7.1.6.5.3. Surse alimentare

Alimentele naturale, animale si vegetale, contin vitamina B1 ca un element celularesential pentru utilizarea glucidelor. Cantitatile de vitamina sint insa reduse, in general. Facexceptie embrionii semintelor de cereale si leguminoase, drojdia de bere si carnea de porccare au cantitati mari de vitamina B1. In tara noastra, principalele surse alimentare sint decireprezentate de faina neagra, piinea neagra si intermediara, preparate1e din carne de porc,fasolea uscata si mazarea. La acoperirea ratiei mai contribuie, ca surse secundare : legumele sifructele, laptele si - brinzeturile, ouale, preparatele de came, berea.

Consumarea exagerata, in dauna produselor enumerate mai sus, a zaharului siproduselor zaharoase, a produselor din faina alba (produse de panificatie, paste fainoase,biscuiti etc.), a orezului glasat, a conservelor sterilizate si a bauturilor alcoolice (mai alesdistilate), mareste riscul unei insuficiente mai mult sau mai putin accentuate de vitamina B1.

7.1.6.6. VITAMINA B2 SAU RIBOFLAVINA

Vitamina B2 contine in molecula un nucleu izoaloxazinic dimetilat si o catenaconstituita din ribitol, polialcoolul corespunzator ribozei. Rezista bine la temperaturi ridicate siin mediu acid, dar se inactiveaza rapid in mediu alcalin si la lumina.

7.1.6.6.1. Rol si efectele carentei

Cea mai mare parte a vitaminei B2 din organism se gaseste esterificata cu acid fosforicca flavin mononucleotid (FMN) si flavin aden in dinucleotid (FAD). Sub aceasta forma intra instructura unor enzime : foarte importante sint cele flavinice din lantul respirator care preiau

65

ionii de hidrogen de la enzime niacinice (NAD, NADP) si-i transfera mai departe la citocromi. Si alte enzime au coferment flavinic : aminoacid-oxidaza,diaminooxidaza, xantinoxidaza etc. Prin aceste substante active, riboflavina devineindispensabila oricarei celule.

Experimental, la anima1e de laborator, carenta de vitamina B2 produce incetinireacresterii, leziuni tegumentare (edeme, caderea parului, fisuri, singerari), blefarita,vascularizarea corneei. Daca insuficienta survine in perioada gestatiei, pot apareamalformatii la nou-nascuti, predominind cele ale scheletului (membre scurte, sindactilie,micrognatie, pa1atoschizis) sau ale unor organe (rinichi, inima, ochi).

La om nu s-a descris un sindrom bine definit pentru ca, de obicei, ariboflavinozainsoteste deficienta altor vitamine din grupul B si a proteinelor de calitate superioara. La astfe1de malnutriti, o serie de simptome sint atribuite carentei de vitamina B2. Cel mai comun semnconsta in modificarea troficitatii buzelor (cheiloza), Acestea au o culoare rosie-vie, sefisureaza, singereaza si se infecteaza formind ulceratii si cruste. Modificarile sint maiaccentuate la comisura buzelor (semnul zabalutei). Limba este rosie-purpurie, fisurata, cupapilele tumefiate si dureroasa (glosita). Pe pielea fetei apare o dermita seboreica. Pleoapelesint tumefiate si rosu iar in jurul corneei se observa o vascularizatie intensa a conjunctivei cu tendinta ca neocapilarele sa invadeze corneea.

Deficienta riboflavinica micsoreaza rezistenta si capacitate a de aparare aorganismului fata de microorganisme patogene si fata de unele substante toxice (metalegrele) sau medicamente.

7.1.6.6.2. Ratia de vitamina B2

Si in cazul acestei vitamine, necesarul este in functie de cheltuiala de energie.Experimental, semnele clinice ale carentei apar cind alimentatia aduce mai putin de 0,25 mgriboflavina pentru 1 000 calorii. Aportul recomandat este de 0,6 mg la 1 000 calorii. Sarcinasi alaptarea maresc nevoia organismului pina la 0 ratie totala de 2,5-3 mg vitamina B2 pe zi.

7.1.6.6.3. Surse alimentare

Cele mai bogate alimente in riboflavina sint laptele, brinzeturile, ficatul, ouale,drojdia de bere. Cantitati insemnate mai sint aduse de carne si preparate din carne, peste,piine neagra si intermediara, leguminoase uscate, legume si fructe.

7.1.6.7. VITAMINA P.P., NIACINA SAU NIACINAMIDA

In natura, vitamina PP ("pellagra preventing") se gaseste sub doua forme: acidnicotinic (niacina) si amida acidului nicotinic numita si niacinamida. Forma activa esteniacinamida, acidul nicotinic constituind o provitamina pe care organismul o poate convertiusor in niacinamida. Sub aceasta forma amidata, vitamina intra in structura coenzimelor

66

niacinice : nicotinamid adenin dinucleotid (NAD) si nicotinamid adenin dinucleotid fosfat(NADP).

7.1.6.7.1. Rol si efectele carentei

Prin unire cu apofermentii proteici diferiti, coenzimele niacinice formeaza enzimecare participa la multiple reactii de oxido-reducere prin transfer de hidrogen de la unsubstrat la alte enzime sau la alt substrat. In lantul respirator, ele preiau ionii de hidrogenproveniti din ciclul Krebs si-i trec enzimelor flavinice. Alcooldehidrogenaza,aldehiddehidrogenaza si alte enzime au de asemenea cofermenti niacinici. Vitamina PPjoaca astfel un rol esential in eliberarea energiei prezente in moleculele de glucide, lipide,protide si alcool etilic.

Organismul uman are posibilitatea de a forma niacina pornind de la aminoacidulesential triptofan. Randamentul de convertire este mic : din aproximativ 60 mg triptofanrezulta 1 mg vitamin a PP. Transformarea are loc in prezenta vitaminelor B6 si B2 si ea serealizeaza dupa ce au fost satisfacute nevoile de triptofan ale organismului.

Insuficienta vitaminei si a precursorilor ei determina aparitia pelagrei (de lacuvintele: "pelle" = piele si "agra" = aspra). De fapt, aceasta malnutritie este rezultatulunei policarente in cadrul careia vitamin a PP are rolul predominant.

Hipovitaminoza PP determina o stare de astenie marcata si apatie, scadere ingreutate si tulburari digestive manifestate mai ales prin diaree. Pe acest fond de simptomeputin specifice, primavara apare un eritem cu marginile bine delimitate si localizat pepartile descoperite. Pe pielea tumefiata si eritematoasa se pot forma vezicule sau flictenecare, prin infectare, duc la aparitia de cruste. Dupa citeva saptamini eritemul diminua siincepe descuamatia. Pielea ramine pigmentata, ingrosata si fisurata (cu aspect de "piele decrocodil" sau de "smalt erapat"). Repetarea puseurilor acute in anii urmatori accentueazaaceste sechele. Buzele si conjunctivele prezinta de obicei aspectele descrise la insuficientade riboflavina si sint de fapt datorate acestei carente asociate.

La debutul bolii, limba are papilele hipertrofice si prezinta zone cu crapaturi sau cuun depozit albicios (limba "in harta geografica"). In formele cronice se ajunge la atrofiamucoasei. Modificarile linguale reflecta in mare masura starea mucoasei gastrice siintestinale. Gastrita cu hipo- si anaclorhidrie si colita sint responsabile si de diareea intilnitafrecvent nu numai la bolnavii cu dermita, ci si la alte persoane din zona pelagrogena.Diareea cronica accentueaza starea de denutritie.

In formele grave, apar si tulburari psihice cu stari delirante, agitatie etc. Multavreme, pelagra a fost numita boala celor trei D : dermita, diaree si dementa. Slabiti de boalasi epuizati de durere, pelagrosii contracteaza usor infectii intercurente cu evolutie grava saudevin pacienti ai spitalelor de psihiatrie.

Pelagra a devenit endemica acolo unde s-a extins cultura porumbului si undemamaliga reprezenta alimentul de baza intr-un regim monoton si sarac in alte alimente simai ales in produse de origine animala (came, peste, lapte, brinzeturi, oua). Ea a fost

67

descrisa prima data in Spania in anul 1730 de catre G. Casal. In secolele 18 si 19 s-a ras- pindit odata cu cultura porumbului in aproape toate tarile din Europa si Africa riveraneMediteranei, apoi in alte zone europene, africane si din cele doua Americi. In primeledecenii ale secolului 20, tara noastra avea inca un mare numar de pelagrosi.

Astazi frecventa maladiei a diminuat foarte mult, raminind ca oproblema de sana tatepublica numai in unele tari din Africa (Africa de Sud, Egipt) si sporadic in India.

7.1.6.7.2. Ratia de vitamina PP

Dupa cunoasterea posibilitatii ca organismul sa formeze niacinamida pomind de latrip to fan , necesarul pentru aceasta vitamina a inceput sa fie exprimat in echivalentiniacinici. Un echivalent-niacina este egal cu un miligram de vitamina PP sau cu 60 mgtriptofan. Grupul de experti O.M.S. recomanda 6,6 echivalenti niacinici pentru 1 000calorii.

7.1.6.7.3. Surse alimentare

Ficatul, camea, pestele si preparatele din carne si peste sint cele mai bune sursedeoarece contin cantitati mari de niacina, iar prin proteinele lor aduc si mult triptofan.Laptele, brinzeturile si ouale reprezinta de asemenea surse importante desi au cantitatirelativ mici de vitamina PP dar compenseaza aceasta prin bogatia in triptofan a proteinelor.

La satisfacerea necesarului de vitamina mai contribuie derivatele cerealiere (cuexceptia porumbului) din care nu s-au indepartat excesiv taritele, leguminoasele uscate,legumele si fructele.

Porumbul este pelagrogen deoarece o parte din vitamina PP pe care o contine estelegata intr-o forma pe care sucurile digestive nu o pot desface, iar principala sa proteina(zeina) este lipsita de triptofan si dezechilibrata si din punct de vedere al altor aminoaciziesentiali.

7.1.6.8. VITAMINA B6 SAU PIRIDOXINA

Vitamina B6 este un derivat piridinic care se prezinta sub trei forme active:ptridoxina, piridoxal si piridoxamina. S-a convenit ca sub denumirea de piridoxina sa fiecuprinse si celelalte doua forme.

7.1.6.8.1. Rol si efectele carentei

Esterificate cu acid fosforic ca piridoxamin-fosfat si mai ales piridoxal-Iosfat,vitaminele B6 formeaza cofermentul unor enzime care intervin in metabolismulaminoacizilor. Astfel prin transaminaze cataIizeaza transferul Iunctiei amina de la unaminoacid la un cetoacid formind un nou aminoacid neesential. Tot prin enzime piridoxinice

68

mai sint realizate formarea cisteinei din metionina, decarboxilarea unor aininoacizi, formareaacidului deltaaminolevulinic (produs intermediar in sinteza porfirinelor), convertireatriptofanului in niacina si a acidului linoleic in acid arahidonic.

In experiente pe animale de laborator, carenta piridoxinica determina incetinireacresterii animalelor tinere, apar itia unei dermatite, spasme si convulsii, anemie, reducerearezistentei la infectii bacteriene, reducerea activitatii transaminazelor, cresterea eliminariiurinare de acid xanturenic (metabolit anormal al triptofanului) si de acid oxalic. Manifestari asemanatoare s-au produs si la voluntarii care au primit regimuri alimentaresarace in piridoxina.

In practica medicala, carenta de vitamina B6 s-a intilnit la copii mici hraniti cu laptepraf (s-a manifestat prin convulsii, modificari ale encefalogramei si anemie) si Ia persoanecare au urmat un tratament prelungit cu hidrazida acidului izonicotinic. Acest medicamentare efect de antivitamina B6 si poate provoca tulburari psiho-neurologice (nervozitate,insomnie, stari depresive, nevrite), sanguine (anemie, hipoproteinemie) si cutanate (eriteme,dermatita seboreica).

7.1.6.8.2. Ratia de vitamina B6

Nu este inca bine precizata. Se stie insa ca necesarul este dependent de cantitatea deproteine si de acizi grasi esentiali din alimentatie. S-a estimat ca pentru adulti sint suficiente1,5-2 mg/zi iar pentru femei in perioada maternitatii ratia trebuie marita pina la 3-4 mg/zi.

7.1.6.8.3. Surse alimentare

Vitamina B6 este destul de raspindita in alimente, printre cele mai bogate situindu-seprodusele de origine animala. Din aceasta cauza nu s-au descris cazuri clinice evidente dehipovitaminoza. Trebuie insa avut in vedere ca vitamina se oxideaza usor la temperaturiridicate si in prezenta luminii. De aceea prelucrarea termica intensiva, uscarea, rafinarea potdiminua continutul produselor. Riscul major de carenta apare la cei care urrneaza tratamentecu HIN. In acest caz, aportul alimentar nu este intotdeauna suficient pentru a acoperihiperconsumul vitaminic si atunci trebuie recurs la suplimentarea cu produse farmaceutice.

7.1.6.9. VITAMINA B12 SAU COBALAMINA

Are o structura complexa si, ca o particularitate, contine cobalt (4,5%) si radicalul ciande unde si denumirea de ciancobalamina.

7.1.6.9.1. Rol si efectele carentei

Vitamina B12 constituie factorul extrinsec descris de Castle si izolat in stare pura dinficat. Pentru a fi absorbita, este indispensabila prezenta unui factor intrinsec (o mucoproteina)

69

secretat de mucoasa gastrica.Mecanismul de actiune al vitaminei nu este pe deplin elucidat. Se admite insa

necesitatea ei pentru eliberarea acidului folic din conjugatele sale, transforrnindu-l astfel intr-un factor absorbabil activ. Direct, sau prin intermediul acidului folic, participa la formarea sila transferul grupurilor cu un carbon (radicalii metil, formil) si la folosirea acestora in sintezabazelor purinice si pirimidinice si implicit a acizilor nucleici si a nucleoproteinelor. Prinacelasi mecanism al transferului de radical metil, faciliteaza sinteza colinei, a serinei dinglicocol, a creatinei din metionina si alte reactii de metilare.

De cele mai multe ori, carenta de cobalamina este rezultatul absorbtiei insuficiente prinabsenta factorului intrinsec. Nu este exclusa nici posibilitatea unui aport alimentar redus.

Simptomul caracteristic al avitaminozei este anemia macrocitara si megaloblasticainsotita de leucopenie si trombopenie. Inainte de descoperirea efectului curativ al ficatuluicrud si apoi al vitaminei, maladia avea o evolutie progresiva lenta catre moarte care surveneain citiva .ani. De aici denumirea de "anemie pernicioasa". Subiectii carentati mai prezinta modificari trofice ale mucoasei bucale si linguale (glosita atrofica), gastrita hipoacidasau anacida, leziuni degenerative in nervii periferici.

7.1.6.9.2. Ratia de vitamina B12 si sursele alimentare

Vitamina B12 este foarte activa. Bolnavii cu anemie pernicioasa au fost mentinuti instare de sanatate cu doze de un microgram pe zi administrate parenteral. Ratia optima a fostestimata la 2 micrograme pe zi pentru adulti si la 5-6 micrograme pentru femei gravide ina 2-a jumatate a sarcinii. Cind mama a avut o ratie insuficienta, rezervele vitaminice alenou-nascutului sint mici si greu compensate prin lapte pentru ca acesta este sarac incobalamina. Mucegaiurile si unele bacterii sintetizeaza vitamina. Astazi ea se obtineindustrial ca un subprodus in fabricile de antibiotice. Restul lumii vegetale nu o poatesintetiza. Din aceasta cauza, un regim alimentar vegetarian si sarac in produse animalecreeaza conditii de aport insuficient. O sursa buna de vitamina Bl2 este ficatul. In cantitatimici se mai gaseste in alte produse de origine animala (carne, oua, lapte si derivatele lor).

7.1.6.10. ACIDUL FOLIC SAU PTEROILGLUTAMIC

A fost numit acid folic pentru ca are reactie acida si pentru ca a fost pus in evidentain frunze (in latina "folium"). Ca structura chimica, contine un nucleu pteridinic unit cuacidul glutamic. In natura se gaseste conjugat cu inca 3 si mai ales 6 molecule de addglutamic (acid pteroiltri- sau hexaglutamic). Pentru a se putea absorbi, trebuie sa fieeliberat de radicalii glutamici suplimentari. Acestea se realizeazii cu ajutorul unei enzime(conjugaza) existenta in intestin, ficat, rinichi si alte organe. Conjugaza este activa inprezenta vitaminei B12.

7.1.6.10.1. Rol si efectele carentei

70

In organism, acidul folic este convertit in acid formal-tetrahidro- folic numit si acidfolinic care reprezinta forma activa a vitaminei. Acidul folinic participa la transferulunitatilor cu un carbon (metil, formil) care sint folosite la sinteza bazelor purinice sipirimidinice, colinei, nucleului porfirinic, serinei, metioninei, creatinei. Carenta de acidfolic poate fi consecinta aportului alimentar redus, a insuficientei sau inactivarii conjugazeisi a absentei vitaminei B12.Ca si in cazul carentei de cobalamina, se produc o anemie megaloblastica, leucopenie,trombopenie si modlficari ale mucoasei tractului digestiv. Administrarea de acid foliccorecteaza tabloul hematologic al anemiei pernicioase Addison-Biermer dar nu vindecaleziunile nervoase. Cind deficienta in acid folic survine in primele luni de gestatie la femeie(mai ales prin administrare de medicamente cu efect antivitaminic), exista riscul aparitieiunor malformatii congenitale la nounascuti. Ele au fost reproduse experimental pe animale.

7.1.6.10.2. Ratia de acid folic si sursele alimentare

S-a recomandat un aport zilnic de 0,2 mg la adulti si 0,4 mg la femeia gravida. Uniiautori propun ratii mai mari. Alimentele furnizoare de acid folic sint legumele-frunze sicarnea.

7.1.6.11. ALTE VITAMINE DIN GRUPUL B

Din complexul vitaminelor B mai fac parte acidul pantotenic si biotina (vitamina H).Unii autori mai includ in acest grup si acidul paraaminobenzoic, mezoinozitolul si colina.Deoarece alimentele aduc in general cantitati suficiente de astfel de substante nutritive siin mod spontan nu s-au observat carente nici la animale si nici la om, nu se va insista inprezentarea lor. Se aminteste numai ca in albusul de ou crud exista o antibiotina numitaavidina care leaga vitamina in complexe neutilizabile pentru ca sint rezistente la actiuneasucurilor digestive. Avidina se inactiveaza prin tratament termic.

7.1.6.12. VITAMINA C SAU ACIDUL ASCORBIC

Vitamina C, numita si vitamina anti-scorbutica, este un acid monobazic cu saseatomi de carbon si cu patru grupari hidroxil. Doua dintre gruparile hidroxilice au caracterenolic (sint unite prin dubla legatura). Din aceasta cauza, acidul ascorbic poate ceda doiatomi de hidrogen, trecind in acid dehidroascorbic (forma cetonica). Procesul estereversibil in organism si acidul dehidroascorbic continua sa posede aceleasi proprietativitaminice ca si acidul ascorbic. Daca oxidarea este mai puternica, se formeazii produsifara activitate vitaminica (acid oxalic, acid treonic). Distrugerea vitaminei se produce usorla temperaturi ridicate, in mediu alcalin, in prezenta oxigenului, a luminii si a urmelor demetale (cupru, fier).

71

7.1.6.12.1. Rol si efectele carentei

Vitamina C participa la procesele de oxido-reducere celulara si -constituie unputernic agent reducator. Una din functiile importante este aceea de catalizare a formarii simentinerii colagenului care reprezinta un component de baza al substantei fundamentaleintercelulare. Se presupune ca interventia in sinteza acestei proteine se face pe caleaconvertirii prolinei in hidroxiprolina, aminoacid prezent in cantitati mari in colagen.

Vitaminei C i s-a mai atribuit rol in oxidarea aminoacizilor fenolici (fenilalanina,tirozina), in sinteza hormonilor corticosteroizi, in menfinerea in stare redusa aglutationului, in trecerea in forma bivalenta a fierului trivalent, in protejarea de oxidare aretinolului si a unor enzime.

Perturbarea sintezei colagenului explica multe din simptomele carentei de vitamin aC. Astfel, datorita diminuarii cimentului dintre celulele endoteliului vascular, peretelecapilarelor si vaselor mici se rupe aparind sindromul hemoragipar care se manifestii prinpete hernoragice pe tegumente si mucoase (purpura), epistaxisuri, gingivoragii, revarsatesanguine subperiostale, intraarticulare, intramusculare, in cavitati.

Gingiile si mai ales papilele interdentare se tumefiazii, sint dureroase, singereazausor si in forme mai avansate se ulcereaza si se infecteaza denudind radacina dintilor.Acestia devin mobili si cad prin retractia gingiilor si prin atrofierea ligamentelor alveolo-dentare. Cicatrizarea plagilor accidentale sau chirurgicale se face defectuos pentru ca trama defibre conjunctive este mai rara si putin rezistenta la tractiune. Ca rezultat al modificarilortrofice ale matricei organice a oaselor si dintilor, osificarea este perturbata, Hemoragiile sidiminuarea absorbtiei fierului explica anemia frecvent intilnita in scorbut. Carentatii invitamina C sint astenici si au o capacitate de aparare scazuta fata de infectii microbiene sivirotice. Este binecunoscuta, de exemplu, sensibilitatea acestora la virusurile gripale si labacilul Koch. Cele mai vulnerabile specii fata de tuberculoza sint cele care nu pot sintetizavitamina C : omul, maimuta si cobaiul. Inainte de descoperirea tuberculostaticelor, maladia seagrava in perioadele de carenta ascorbica (iarna sl primavara). Experimental s-a constatat caanticorpogeneza, reactia leucocitara si puterea fagocitara a leucocitelor diminua la animalelesupuse unui regim alimentar sarac sau lipsit de vitamina C, comparativ cu loturi martor.

Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamentesau substante chimice din mediul ambiant. Numeroase cercetari si observatii pe om sl animaleau demonstrat ca produsele farmaceutice care contin arsen, mercur, bismut, aur, sulfamide,antibiotice, barbiturice, tuberculostatice etc., sint mai bine suportate daca organismul este bine aprovizionat cu acid ascorbic. Dintre noxele mediului ambiant, s-aconstatat ca plumbul, mercurul, benzenul, anilina, nitroderivatii, sulfura de carbon,tetraclorura de carbon si altele determina o scadere a concentratiei vitaminei in singe, tesuturisi urina si dau intoxicatii mai grave in conditii de carenta. Efortul muscular, frigul si altecauze hipermetabolizante (de exemplu hipertiroidismul, febra) maresc nevoia de vitamina Csi in conditiile unui aport alimentar redus, grabesc aparitia semnelor de hipovitaminoza.

72

7.1.6.12.2. Ratia de vitamina C

Experimental pe voluntari, s-a demonstrat ca un aport de 10 mg pe zi este suficientpentru a preveni si chiar pentru a vindeca scorbutul. Comitetul de experti FAO/OMSrecomanda 30 mg pe zi pentru un adult eu conditii obisnuite de viata. Multi autori propun insaratii mult mai mari de vitamina C care ajung la 20 mg pentru 1000 calorii, iar in cazul copiilormici si al femeilor in perioada maternitatii, pina la 30 mg/l 000 calorii. Se pare insa ca acesteratii sint exagerate, dealtfel realizindu-se greu mai ales in anumite perioade ale anului.

7.1.6.12.3. Surse alimentare

Produsele animale (carnea, pestele, laptele, ouale) contin cantitati foarte mici devitamin a C. Derivatele cerealiere si leguminoasele uscate sint de asemenea foarte sarace,Practic, principala si unica sursa este constituita din fructe si legume. Continutul vitaminicvariaza mult de La o specie la alta si chiar in cadrul aceleiasi specii, depinde de parteabotanica consumata (frunze, radacini, tuberculi, fructe etc.), de conditiile de cultura si de altifactori care vor fi prezentati la capitolul respectiv.

Mai trebuie avut in vedere ca vitamina C, fiind solubila in apa si usor oxidabila, sepoate pierde sau inactiva in timpul prepararii si pastrarii alimentelor. Acesta este de fapt unuldin motivele pentru care unii autori propun ratii mai mari decit cele strict necesare (ca omasura de siguranta).

In tara noastra, ca si in alte zone ale lumii cu clima temperata sau rece, unde productiade fructe si de legume este sezoniera, exista riscul ca o mare parte din populatie sa aiba oalimentatie saraca in vitamina C in perioada de iarna si la inceputul primaverii. Scorbutulc1asic nu mai este insa o mala die raspindita. El se poate intilni sporadic la copiii micialimentati cu regimuri lacto-fainoase sarace in fructe si legume sau sucurile lor, la persoanein virsta, la alcoolici si la cei care, din anumite convingeri sau deprinderi alimentare, exc1udlegumele si fructele din meniurile lor.

7.1.6.13. VITAMINA P SAU CITSINA

Sub acest nume sint cuprinse o serie de glicozide din grupa flavonelor : hesperidina,cvercitrina, eriodictina, rutinul si altele. Se mai numesc si flavonoide. In partea neglucidica amoleculei lor, se gasesc 2 hidroxili fenolici care, prin oxidare, pot trece in formele chinonicerespective. Prin aceasta, vitaminele P ar constitui sisteme oxido-reducatoare reversibile careactioneaza cuplat cu sistemul acid ascorbic-acid dehidroascorbic.

O parte din simptomatologia scorbutului ar fi datorata carentei de vitamina P asociatala carenta de acid ascorbic. Intr-adevar, s-a constat at ca scorbutul realizat experimental sevindeca mai rapid si mai complet daca este tratat cu sue de lamiie decit cu vitamina Cpreparata sintetic. S-a observat de asemenea ca unele diateze hemoragice la om nu raspund la

73

tratamentul cu vitamina C, dar cedeaza dupa administrarea de vitamina P. In natura, vitamina se gaseste in fructe si legume. Lamiile, portocalele, grepurile,

mandarinele, strugurii contin cantitati mari.

74