1

Curs ayurveda 7 Curs ayurveda 7 Curs ayurveda 7 Curs ayurveda 7 Śārīra racana Śārīra racana Śārīra racana Śārīra racana –––– câteva noţiuni despre anatomia ayurvedicăcâteva noţiuni despre anatomia ayurvedicăcâteva noţiuni despre anatomia ayurvedicăcâteva noţiuni despre anatomia ayurvedică În medicina ayurvedică noţiunile de anatomie abordate in tratatele

tradiţionale, sunt mai curând de anatomie funcţională, aplicată. Acestea nu sunt strict legate de descrierea organelor corpului, ci mai mult de modul de funcţionare a acestora.

Corpul este definit prin termenul de śārīra (शारीर), adică „ceea ce degenerează cu fiecare mişcare tot mai mult”. De exemplu, o persoană care are 38 de ani şi-a trăit deja 38 de ani din viaţă, şi trebuie să-şi regenereze corpul. Acest lucru conduce la conştiinţa necesităţii de a menţine sau regenera în permanenţă corpul.

Există 3 etape ale vieţii fiinţei umane, corelate cu dezvoltarea corpului fizic:

- perioada copilăriei: pe durata acesteia organismul câştigă mai mult decât pierde. Este perioada kapha, care durează aproximativ până la vârsta de 16 ani.

- vârsta adultă: în această perioadă câştigurile şi pierderile sunt aproximativ la acelaşi nivel. Este perioada pitta a vieţii şi durează aproximativ între 16/17-50 de ani.

- vârsta a III-a: câştigurile sunt reduse faţă de rata cu care organismul cheltuieşte energie şi substanţă. Aceasta este perioada vāta a vieţii situată după 50-55 de ani.

În cadrul Āyurveda-ei, ca ştiinţă de inspiraţie divină, fiinţa umană este abordată de la nivel metafizic până la nivel fizic (după cum este descris explicit în Suśruta Saṁhitā). În această viziune corpul uman trebuie totuşi abordat de la nivelul fizic.

În etapele emanaţiei unei fiinţe, de la nivel metafizic până la fizic, prima manifestare apare sub forma naturii sau a materiei propriu-zise, prakṛti

(�कृित), care odată ce vine în contact cu sufletul, ātma (आ�म) începe să genereze fiinţa. Din interacţiunea acestor două principii apare mai întâi mahat (महत् inteligenţa), apoi ahaṁkāra (अहकंार egoul), care începe să inducă separaţia, discriminarea. Astfel apar trei aspecte distincte: sattva (सव) – conştiinţa pură, rajas (रजस्) – principiul mişcării, şi tamas (तमस्) – principiul inerţial, care conferă structură. Ego-ul nu este un principiu negativ prin el însuşi, dar poate avea o conotaţie negativă dacă este asociat cu mândria şi orgoliul. Egoul este o structură necesară dezvoltării unei personalităţi armonioase deoarece facilitează percepţia conştiinţei propriului sine. În occident orice referinţă la ego are de obicei o conotaţie peiorativă, dar în realitate sensul termenului utilizat este acela de mândrie sau orgoliu personal, concept care stă la baza explicării multor tulburări de personalitate.

2

De la nivelul lui prakṛti şi ātma până la nivelul celor trei guṇa (गुण sattva, rajas şi tamas) discutăm despre partea metafizică, întrucât aceste aspecte nu sunt tangibile. Mai jos de cele trei guṇa ne referim la nivelul fizic. Astfel sattva şi rajas produc indriya-urile (इि �य organele de simţ şi de acţiune). Sunt descrise cinci organe de simţ, cinci organe de acţiune şi unul care manifestă ambele atribute.

Astfel, Jñānendriya (�ानेि �य): nas limbă ochi piele urechi

Karmendriya (कम�ि �य): anus/tractul urinar organe genitale picioare braţe gura/vorbire

Mintea (manas मनस्) este al unsprezecelea indriya, care este atât organ de acţiune cât şi organ de simţ.

Rajas stimulează tamas pentru a produce pañca mahābhūta (प�महाभूत), cele cinci elemente primordiale care constituie baza oricăror corpuri materiale din univers, inclusiv a corpului uman. Acestea sunt: pământul, apa, focul, aerul şi spaţiul. Oricare parte a corpului uman

Prakṛti (natura, materia) ātma (sufletul)

Ahaṁkāra (ego)

Sattva Rajas

Mahat (inteligenţă)

Indriya (organe de

simţ şi de acţiune)

Tamas

pañca mahābhūta

(cele 5 elemente)

3

conţine toate aceste elemente, dar există o anumită predominanţă a unora dintre ele la fiecare nivel corporal în parte.

În tratamentul sau menţinerea stării de sănătate a fiinţei umane se porneşte de la cele cinci elemente şi se urcă gradat până la nivelul minţii şi mai departe la nivel metafizic. Este necesară menţinerea şi restabilirea echilibrului corpului, apoi al simţurilor şi minţii. În continuare, demersul terapeutic autentic şi profund conduce la controlul exercitat asupra egoului, pentru a orienta fiinţa umană către iluminarea spirituală.

Pe de altă parte este necesară susţinerea dezvoltării complete a egoului ca entitate constitutivă a personalităţii, apoi dezvoltarea minţii (a inteligenţei), apoi este necesară dezvoltarea aspectelor rajas şi tamas (principiul mobil, de mişcare, şi cel structural al corpului). Toate aceste elemente sunt necesare pentru construcţia, stimularea şi mişcarea normală a corpului. Dacă nu sunt dezvoltate şi ţinute sub control, rajas şi tamas pot afecta corpul şi mintea, făcându-le prea inerte sau prea active. În felul acesta fiinţa umană are nevoie de aceste principii, dar este necesar ca acestea să fie ţinute sub control.

Cele cinci elemente alcătuiesc organismul, iar cele cinci simţuri stimulează instalarea şi menţinerea vieţii în corp. Pentru a integra această paradigmă, se poate face apel la exemplul unui tub cu neon: acesta există ca structură materială, dar dacă nu este străbătut de energia electrică (corespondentul lui ātma), tubul nu luminează (la fel ca un corp care, dacă nu este animat de viaţă, de principiul vital, nu va trăi).

Āyurveda conţine descrierea tuturor organelor corpului într-o manieră specifică. De exemplu inima este comparată cu o floare de lotus închisă, orientată către în jos. Această analogie nu este întâmplătoare. Lotusul are patru petale, care închid perfect floarea. De asemenea, există patru spaţii în interiorul florii de lotus închise. Aceasta se deschide şi se închide de la vârf, după cum şi pulsaţiile inimii se realizează pe o direcţie descendentă. În continuare, partea de la bază este mai grea decât partea de la vârf, ceea ce îi conferă o poziţie aparte, la fel ca inima în corp. În sfârşit, artera aortă se aseamănă cu tulpina florii de lotus, pe când cele două frunze ale lotusului sunt analoge celor doi plămâni.

În cadrul textelor ayurvedice, anumite organe sunt descrise în capitolele de embriologie, pe când altele sunt prezentate în cadrul anatomiei sau în capitolele despre marma-uri (puncte vitale, zone sau puncte corespondente unor plexuri nervoase sau energetice de importanţă deosebită). Astfel, cel care studiază āyurveda, deşi este confruntat la prima vedere cu o cunoaştere diseminată în diferite capitole (ceea ce poate conduce aparent la confuzie), îşi poate forma o viziune complexă a alcătuirii corpului uman.

4

Revenind la exemplul de mai sus, inima este descrisă ca fiind alcătuită din partea nutritivă, de bună calitate a lui kapha, rakta şi māṁsa. Dacă se manifestă vreo problemă structurală la nivelul inimii, vom examina toţi aceşti factori. Dacă există vreo afectare a miocardului, vom utiliza în scop terapeutic un principiu de susţinere pentru māṁsa şi rakta, în vederea stimulării refacerii acestora. Dacă există o creştere excesivă (cardiomegalie), este evident că māṁsa este principiul responsabil de aceasta. În acest caz este nevoie de intervenţii chirurgicale sau de cauterizări, sau de anumite remedii administrate contra creşterii lui māṁsa, de exemplu sub formă de kṣāra din lotus (sare, cenuşă preparată din lotus,datorită asemănării inimii cu această floare).

Există în āyurveda o descriere a celor patru spaţii ale inimii, precum şi a valvelor cardiace, de tip circular. Acestea sunt considerate similare unor articulaţii, iar tratamentul pentru structuri articulare poate fi util şi în cazul unor afecţiuni valvulare cardiace.

Mai sunt descrise 10 vase de sânge principale care se împart în ramificaţii secundare. Acestea fac parte din reţeaua canalelor prin care circulă rasa sau prāṇa, astfel încât anumite probleme ale cordului se pot transmite pe această cale către alte zone, sau invers; anumite afecţiuni respiratorii se pot transmite în sfera inimii.

În āyurveda mai sunt descrise diferite tipuri de muşchi ai inimii, etc. Toate aceste elemente pot fi utilizate în cadrul tratamentului.

Rinichii sunt descrişi ca fiind alcătuiţi din kapha, rakta, şi meda (aşadar, în cadrul tratamentului, se vor utiliza remedii adecvate pentru toate acestea).

Un alt exemplu: limba este alcătuită din kapha, rakta, meda şi māṁsa, deci se va acţiona asupra acestor patru factori în cadrul tratamentului.

Anatomia ayurvedică cuprinde şi descrierea sistemelor: respirator, articular, circulator etc. De exemplu în cadrul sistemului osteo-articular sunt descrise diferite tipuri de oase. Dinţii şi cartilagiile sunt considerate oase, şi toate acestea formează asthi dhātu (astfel numărul total al oaselor în organismul uman se ridică la 900). Există multiple analogii, de exemplu între articulaţia cotului şi o balama sau între umăr şi o pârghie etc., ceea ce permite descrierea fracturilor acestor articulaţii (dislocaţii, fisuri etc.).

De asemenea textele ayurvedice conţin o descriere amănunţită a tipurilor de bandaje necesare în diferite cazuri de fracturi (acestea sunt aplicabile şi în zilele noastre, mai ales în cazul fracturilor multiple). Pentru a susţine vindecarea fracturilor (inclusiv tratarea osteoporozei) se poate recurge la remedii adecvate, conform elementelor constituente (pământ, aer şi spaţiu).

5

Textele ayurvedice conţin şi descrieri ale sistemului muscular. Acestea conţin atât referiri descriptive la părţile constituente ale muşchiului, cât şi la produsele secundare ale lui māṁsa dhātu: grăsimea musculară, etc. Aceste descrieri sunt utile în tratamentul miopatiilor, a distrofiilor musculare, a hipotrofiilor musculare şi a oricăror alte afecţiuni ale ţesutului muscular. De exemplu, în cazul unei hipotrofii, poate fi luată în calcul posibilitatea unei exces de produs secundar, care conferă structură dar nu stimulează mişcarea muşchiului.

În concluzie, anatomia aplicată are o utilitate sporită faţă de anatomia structurală. O problemă cu care se confruntă studenţii occidentali în āyurveda constă tocmai în faptul că prezentarea cunoştinţelor este diseminată în mai multe părţi ale tratatelor, nefiind unitară. Pe de altă parte, această modalitate de prezentare suscită mintea să realizeze conexiuni multiple şi să-şi structureze o imagine complexă, de ansamblu, a realităţii corpului uman.

Svastha Svastha Svastha Svastha –––– sănătateasănătateasănătateasănătatea Termenul svastha provine din „sva” = „eu, propria persoană” + „stha” =

„a conecta, a stabiliza”. Aşadar, svastha (�व�थ) are sensul de a fi stabilizat, conectat cu propria fiinţă, cu sine însuşi. Aceasta este o condiţie esenţială pentru menţinerea sănătăţii. Scopul ayurvedei este de a menţine starea de sănătate şi de a preveni instalarea bolilor. Termenul de „sănătate” se referă la „a fi înafara bolii, a înlătura boala”. De fapt, sănătatea presupune prevenire, menţinere şi vindecare (dacă e necesar). Aşadar acesta reprezintă un concept mai larg decât simplul tratament al bolilor.

Starea de sănătate se manifestă la două nivele: cel fizic şi cel mental. Ambele trebuie menţinute în echilibru. În cea mai mare parte a timpului, fiinţa umană este deconectată de ea însăşi, având atenţia îndreptată exclusiv asupra unor aspecte exterioare, care produc o sciziune a fiinţei. Oamenii nu se hrănesc corespunzător, ceea ce conduce la instalarea unei stări de insatisfacţie. Dorinţa (în sensul de a râvni) şi insatisfacţia constituie rădăcinile tuturor bolilor. Atunci când omul este conectat cu propriul sine, apar anumite aşteptări legate de propria persoană, iar această atitudine este cheia menţinerii stării de sănătate! Dacă se începe cultivarea unor aşteptări orientate către ceilalţi, acestea nu vor stimula autoperfecţionarea. Pe de altă parte un profesionist din sfera sănătăţii trebuie să aibă el însuşi o stare excelentă de sănătate. Aşadar este necesară menţinerea conexiunii permanente cu propriul sine.

Dacă se doreşte starea de sănătate este nevoie de a fi permanent în contact cu propriul sine. Aceasta va permite mai întâi echilibrarea corpului fizic şi în al doilea rând a minţii.

6

Prin definiţie, svastha presupune satisfacerea următoarelor condiţii: samadoṣa, samāgni, samamala şi samadhātu (echilibrul doṣa-urilor, al focului digestiv, a lui agni, al produselor de excreţie şi al ţesuturilor, dhātu), precum şi echilibrarea minţii, a organelor senzoriale şi a sufletului. Astfel conceptul de svastha presupune ca mintea, organele senzoriale şi sufletul să fie mulţumite / satisfăcute.

Dacă există aşteptări orientate către exterior, mintea nu va fi niciodată satisfăcută şi va manifesta neîncetat dorinţe. Din contra, dacă nu sunt astfel de aşteptări exterioare, mintea se calmează şi devine satisfăcută. Dacă mintea şi organele senzoriale sunt satisfăcute, şi sufletul va fi satisfăcut.

Āyurveda conţine o secţiune denumită dinacaryā (�दनचया� regimul zilnic de viaţă), care cuprinde prescripţii legate de menţinerea şi/sau dobândirea stării de sănătate. Secţiunea numită ṛtucaryā (ऋतुचया�) se referă la acordarea regimului zilnic de viaţă cu succesiunea anotimpurilor şi caracteristicile acestora. Există şi specificaţii legate de o dietă sănătoasă: selectarea, prepararea şi consumarea hranei (şi a băuturilor). Majoritatea bolilor provin de la comportamente deficitare legate de actul hrănirii. Dinacaryā conţine şi anumite indicaţii legate de comportamentele benefice / ne-benefice, de obiceiurile sănătoase / nesănătoase şi de conduită în general. Toţi aceşti factori stimulează menţinerea sănătăţii, în cadrul programului sănătos de viaţă pe parcursul a 24 de ore.

Sad vSad vSad vSad vṛṛṛṛttam ttam ttam ttam –––– conduita peconduita peconduita peconduita pentru menţinerea sănătăţii şi echilibruluintru menţinerea sănătăţii şi echilibruluintru menţinerea sănătăţii şi echilibruluintru menţinerea sănătăţii şi echilibrului Aceste prescripţii se referă mai ales la practicianul ayurvedic, aceste

norme de conduită ajutându-l să-şi trateze pacienţii. Regula 1: mănâncă după efectuarea digestiei complete a hranei de la

masa precedentă; consumă hrană benefică, după evacuarea reziduurilor. De asemenea, mănâncă după propria capacitate digestivă. Nu suprima şi nici nu grăbi necesităţile fiziologice. Sistemele de evacuare nu trebuie forţate, ci lăsate să funcţioneze natural. Forţarea eliminării scaunului poate produce diferite afecţiuni dificil de vindecat, cum ar fi hemoroizii non – hemoragici.

Regula 2: fii fericit. Fericirea este ingredientul cel mai necesar pentru instalarea stării de sănătate. Este important să fim fericiţi şi să-i facem şi pe cei din jur fericiţi. Această capacitate de a fi fericit se obţine prin disciplină, prin asumarea şi respectarea unor reguli, conform şi cu cerinţele sociale (vezi sensul termenului „dharma”).

Regula 3: serveşte-i pe ceilalţi, prieteni şi persoane pe care le simpatizezi, cu dragoste, păstrând distanţa faţă de duşmani sau persoane ostile.

7

Există câteva tipuri de conduită considerate ca „păcate”: a crea tulburări, a fi violent sau a-i tortura pe alţii, a întreţine activităţi ilegale sau relaţii sexuale perverse (a forţa copiii, animalele sau alte persoane mature să se supună dorinţelor sexuale sau impulsurilor violente ale cuiva); vorbirea agresivă, utilizarea de cuvinte neplăcute sau neadevărate în legătură cu alte persoane; minciuna – în plasa căreia ne putem pierde noi înşine. Eventual, cineva poate minţi numai pentru beneficiul altora sau al său, şi în condiţii excepţionale, nu în mod uzual. Un alt „păcat” se referă la vorbirea în exces. Aceasta suprasolicită şi oboseşte gura şi creierul. În special trebuie evitată vorbirea care poate duce la ruperea relaţiilor între persoane. De asemenea, gelozia şi mai ales invidia constituie „păcate” importante, care vatămă fiinţele umane. De cele mai multe ori, acestea conduc oamenii către nefericire, insatisfacţie şi depresie.

Regula 4: ajută-i pe cei aflaţi în suferinţă, datorată afectării corpului sau psihicului. Este necesar să ajutăm şi fiinţele din lumea vegetală şi animală, acest demers conducând la depăşirea şi controlul egoului. Nu trebuie ucise nici insectele, dacă acestea nu ne fac nici un rău.

Regula 5: respectă pe Dumnezeu, persoanele mai în vârstă, fiinţele înţelepte (şi, în India, vacile – promotorii blândeţii şi punerii necondiţionate a propriilor produse în serviciul omului). Este indicat ca tinerii să nu manifeste lipsă de respect faţă de părinţi.

Regula 6: nu respinge cerşetorii sau pe cei aflaţi în nevoie. A ajuta pe cine aflat în nevoie conduce la satisfacerea acestuia, care se răsfrânge asupra propriei fiinţe. Este indicat să ne ajutăm chiar şi duşmanii, căci aceştia se vor transforma într-o zi. Altminteri, suferinţa va fi tot a noastră.

Regula 7: fii umil, smerit. Foloseşte cuvinte adecvate; vorbeşte la momentul potrivit, într-un mod benefic şi eficient. Vorbirea excesivă, încercarea de a impresiona anturajul prin cunoştinţele tale nu sunt indicate, mai ales în faţa pacienţilor. În primele 15-20 de minute ar trebui să-l lăsaţi numai pe pacient să vorbească despre problema sa. Medicul îl va asculta şi-l va reconforta. Abia după aceea va începe să-i ofere consultaţie, remedii, iar pacientul va alege dacă doreşte să urmeze indicaţiile medicale.

Regula 8: află ceea ce doresc oamenii, şi respectă-le ideologia şi alegerile. Pe de altă parte, ai grijă de propria persoană, nu-ţi suprasolicita organele senzoriale şi creierul. Îngrijeşte-ţi trupul zilnic, purifică-l şi, dacă efectuezi masaje, taie-ţi unghiile corespunzător. Nu purta mustaţă mare sau plete lungi, căci acestea nu sunt compatibile cu practica medicală. Menţinerea igienei personale va reconforta şi pacienţii. Poartă mereu pietre preţioase asupra ta, precum şi un băţ (această măsură este valabilă în India, unde există şerpi periculoşi. Băţul conferă un sentiment de

8

protecţie şi de încredere. Pietrele preţioase sunt purtate pentru compensarea influenţelor planetare nefavorabile.).

Regula 9: nu fii singur dacă te pregăteşti să treci peste un râu (pentru a fi salvat, la nevoie). Nu te încrede într-un străin, în sfaturile sale sau în obiectele date de el, în timpul unei călătorii.

Regula 10: nu forţa curăţarea orificiilor corporale, de exemplu nasul şi urechile. Nu efectua mişcări ciudate, care ar putea crea tensiuni neplăcute în corp, şi nu adopta poziţii ciudate ale corpului. Tinerii de astăzi sunt foarte expuşi la acest gen de posturi, care le afectează coloana vertebrală.

Regula 11: în ceea ce priveşte poziţiile de şedere sau în timpul somnului: dacă cineva rămâne 5 ore în aceeaşi poziţie, aceasta îl va face să sufere. Este important să ne schimbăm poziţia. Nu vom tensiona genunchii. În somn, este preferabil să fi întinşi pe partea stângă, cu genunchii uşor îndoiţi. Astfel, majoritatea organelor digestive se află în acelaşi plan, şi nu presează alte organe. Corpul nu trebuie tensionat. Mâinile nu vor fi utilizate în loc de pernă, căci aceasta poate conduce la afecţiuni cervicale. Posturile din timpul somnului constituie cauza multor probleme de sănătate. De asemenea, multe tulburări pot fi rezolvate numai prin schimbarea poziţiei din timpul somnului. De exemplu, dacă cineva suferă de flatulenţă, el ar trebui să se întoarcă pe partea stângă.

De asemenea, nu trebuie să dormim sau să ne odihnim la o răscruce de drumuri. Acolo există un mare risc de accidente.

Regula 12: evitarea unor factori perturbatori. Nu vom privi continuu la soare, nu vom purta pe cap obiecte grele o

lungă perioadă de timp şi nu vom privi continuu şi direct la o sursă de lumină intensă. Este necesar să ne protejăm ochii. Calculatorul şi televizorul afectează, la rândul lor, ochii.

Nu vom consuma alcool numai pentru că este oferit gratis, şi nu vom cultiva relaţii cu distribuitorii de alcool sau droguri, precum nici cu persoanele dependente de acestea.

Nu ne vom expune ochii la praf, vânt sau alte forme de poluare. Vom evita zăpada care ne vine direct în faţă (pentru a evita răceala sau tulburările respiratorii). De asemenea, vom evita să locuim într-o cameră întunecoasă şi umedă, pentru a nu dezvolta astm.

Nu vom strănuta sau tuşi în poziţii improprii. Altminteri pot apărea anumite spasme care conduc la spondiloză. Dacă ne vine să tuşim, vom adopta mai întâi o poziţie adecvată.

Nu vom ieşi afară purtând haine umede sau ude. Se va evita oferirea de alcool femeilor, precum şi acordarea unor

libertăţi excesive acestora (ideea nu este de a segrega bărbaţii de femei, ci de a proteja femeile).