Curs 6 + 7

43
5.2. Model integrat de determinare a marjei economice de flexibilitate şi alegere a tehnologiilor care o realizează 5.2.1 Prezentarea modelului Pentru rezolvarea problemelor menţionate mai sus s-a propus un model integrat de determinare a marjei de flexibilitate şi alegere a tehnologiilor care o realizează. Modelul integrează în structura sa următoarele submodele: 1) Submodelul de determinare a marjei de flexibilitate; 2) Submodelul de analiză a viabilităţii potenţiale a firmei; 3) Submodelul destinat evaluării eficienţei economice a investiţiilor în sisteme flexibile de producţie. „Modelul integrat” şi legăturile dintre submodelele componente sunt prezentate în figura 5.1. şi anexa 10. Pentru aplicarea modelului este necesară parcurgerea a patru etape: Etapa 1. Determinarea marjei de flexibilitate proiectată şi actuală Etapa 2. Compararea marjei de flexibilitate proiectată cu marja de flexibilitate actuală Etapa 3. Decizia de a efectua investiţii Etapa 4. Analiza investiţiilor în sistemele flexibile de producţie Etapa 1: Determinarea marjei de flexibilitate proiectată şi actuală În această etapă se foloseşte submodelul de determinare a marjei de flexibilitate. Pentru determinarea marjei de flexibilitate proiectată, informaţiile care se introduc în 1

Transcript of Curs 6 + 7

Page 1: Curs 6 + 7

5.2. Model integrat de determinare a marjei economice de flexibilitate şi alegere a

tehnologiilor care o realizează

5.2.1 Prezentarea modelului

Pentru rezolvarea problemelor menţionate mai sus s-a propus un model integrat de

determinare a marjei de flexibilitate şi alegere a tehnologiilor care o realizează.

Modelul integrează în structura sa următoarele submodele:

1) Submodelul de determinare a marjei de flexibilitate;

2) Submodelul de analiză a viabilităţii potenţiale a firmei;

3) Submodelul destinat evaluării eficienţei economice a investiţiilor în sisteme flexibile de

producţie.

„Modelul integrat” şi legăturile dintre submodelele componente sunt prezentate în figura 5.1. şi

anexa 10.

Pentru aplicarea modelului este necesară parcurgerea a patru etape:

Etapa 1. Determinarea marjei de flexibilitate proiectată şi actuală

Etapa 2. Compararea marjei de flexibilitate proiectată cu marja de flexibilitate actuală

Etapa 3. Decizia de a efectua investiţii

Etapa 4. Analiza investiţiilor în sistemele flexibile de producţie

Etapa 1: Determinarea marjei de flexibilitate proiectată şi actuală

În această etapă se foloseşte submodelul de determinare a marjei de flexibilitate. Pentru

determinarea marjei de flexibilitate proiectată, informaţiile care se introduc în submodel provin

din mediul extern al sistemului de producţie. Schema logică a submodelului de determinare a

marjei de flexibilitate proiectată este prezentată în figura 5.2.

Pentru determinarea marjei de flexibilitate actuală informaţiile care se introduc în submodel

provin din mediul intern al sistemului de producţie. Schema logică a submodelului de

determinare a marjei de flexibilitate actuală este prezentată în figura 5.3.

1

Page 2: Curs 6 + 7

2

Definirea caracteristicilor de flexibilitate, Bi

Informatii care provin din mediul extern

Identificarea tuturor tehnologiilor pentru

cele”n” produse

Determinarea matricii „A” tehnologii-echipamente

Construirea matricii de flexibilitate”B’pentru cele mai defavorabile caracteristici

Construirea matricii Si,m

(elementele sunt multiplicatoarele f(z-1) specifice pentru fiecare element al matricii Bi,m)

Construirea matriciiWm=Si,mxBi,m

Constriure matricii Dm

(elementele tabloului sunt cele mai bune caracteristici de flexibilitate)

Construirea matricii Rm

Determinarea cuplului (r+e,m; r-

e,m)

Determinarea marjei superioare si inferioare de flexibilitate

Submodel pentru determinarea marjei de flexibilitate proiectata

Fig. 5.2 Submodel pentru determinarea marjei de flexibilitate proiectata

Definirea caracteristicilor de flexibilitate, Bi

Informatii care provin din mediul intern

Identificarea tuturor tehnologiilor pentru

cele”n” produse

Determinarea matricii „A” tehnologii-echipamente

Construirea matricii de flexibilitate”B’pentru cele mai defavorabile caracteristici

Construirea matricii Si,m

(elementele sunt multiplicatoarele f(z-1) specifice pentru fiecare element al matricii Bi,m)

Construirea matriciiWm=Si,mxBi,m

Constriure matricii Dm

(elementele tabloului sunt cele mai bune caracteristici de flexibilitate)

Fig.5.15. Etapele parcurse pentru simularea Monte Carlo cu

@RISKSe rulează aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale rezultatelor şi ale probabilităţilor

de apariţie a fiecărui rezultatAnaliza riscului

Analiza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia decidentului către risc

Construirea matricii Rm

Determinarea cuplului (r+e,m; r-

e,m)

Determinarea marjei superioare si inferioare de flexibilitate

Submodel pentru determinarea marjei de flexibilitate actuala

Fig. 5.3 Submodel pentru determinarea marjei de flexibilitate actuala

Etapa 2

Decizia de a efectua investitii in sisteme flexibile de fabricatie

Culegere date

Calcul indicatori

Determinare punctaj

Determinarea viabilitatii potentiale

Model de analiza a viabilitatii potentiale a firmei

Model de analiza a investiţiilor necesare

dezvoltarii flexibilitatii firmei

Etapa 3

Etapa 4

Etapa 1

Model de determinare a marjei de flexibilitate actualeModel de determinare a marjei de flexibilitate proiectate

Construirea matricii Si,m(elementele sunt multiplicatoarele f(z-1) specifice

pentru fiecare element al matricii Bi,m)

Construirea matriciiWm=Si,mxBi,m

Construirea matricii Dm

(elementele tabloului sunt cele mai bune caracteristici de flexibilitate)

Construirea matricii Rm

Determinarea cuplului (r+e,m; r-

e,m)

Determinarea marjei superioare si inferioare de flexibilitate

Construirea matricii Si,m(elementele sunt multiplicatoarele f(z-1) specifice

pentru fiecare element al matricii Bi,m)

Construirea matriciiWm=Si,mxBi,m

Construirea matricii Dm

(elementele tabloului sunt cele mai bune caracteristici de flexibilitate)

Construirea matricii Rm

Determinarea cuplului (r+e,m; r-

e,m)

Determinarea marjei superioare si inferioare de flexibilitate

STOPCompararea marjei de flexibilitate proiectata (MFP) cu marja de flexibilitatea actuala(MFA)

MFP < MFA

Flexibilitatea firmei corespunde marjei de flexibilitate proiectata: firma raspunde cerintelor pietii din punct de vedere al

flexibilitatii

Da

Nu

Determinarea oportunitatilor si

pericolelor

Profilul performantelor organizatie

Performante manageriale

Performante competitive

Performante financiare

Performante tehnice

Model de analiza strategica a firmei

Alegerea si conceptia sistemelor flexibile care vor face obiectul analizei

investitionale

Definirea caracteristicilor de flexibilitate, Bi

Informatii care provin din mediul extern

Identificarea tuturor tehnologiilor pentru

cele”n” produse

Determinarea matricii „A” tehnologii-echipamente

Construirea matricii de flexibilitate”B’pentru cele mai defavorabile caracteristici

Definirea caracteristicilor de flexibilitate, Bi

Informatii care provin din mediul intern

Identificarea tuturor tehnologiilor pentru

cele”n” produse

Determinarea matricii „A” tehnologii-echipamente

Construirea matricii de flexibilitate”B’pentru cele mai defavorabile caracteristici

Strategie de supravietuire

Strategie competitiva

Strategie agresiva

Strategie conservativa

Alternative strategice

Fig. 5.1 Model integrat

Analiza cantitativa a investitiilor

Analiza calitativa a investiţiilor

Selectare investitii

Determinare flexibilitatii realizate de investitiile

selectionate in cadrul analizei calitative

Se aleg alte investitii care

respecta conditia

Simularea probabilistica Monte Carlo a riscului investitiilor

Alegerea investitiei

Flexibilitatea realizata apartine marjei de

flexibilitate proiectata

Determinarea strategiei organizaţiei

Factori care determina avantajul

competitiv

Factori care determina

puterea financiara

Factori care determina stabilitatea mediului

Factori care determina

puterea industriei

Etapa 2:

Etapa 1:

Page 3: Curs 6 + 7

3

Page 4: Curs 6 + 7

Etapa 2: Compararea marjei de flexibilitate proiectate (MFP) cu marjă de flexibilitate actuala (MFA)În această etapă se compară marja de flexibilitate proiectată (MFP) cu marja de flexibilitate actuală (MFA). În urma

acestei analize comparative dintre cele două marje, rezultă următoarele cazuri:- Flexibilitatea actuală (FA) poate fi inclusă în cadrul marjei de flexibilitate proiectată (FPrj

- ; FPrj+): FA [ FPrj

-

; FPrj+]

- flexibilitatea actuală (FA) este mai mică decât flexibilitatea proiectată FA < FPrj- .

În primul caz sistemul de producţie funcţionează economic din punct de vedere al nivelului de flexibilitate, asigură satisfacerea pieţei.

Dacă flexibilitatea prezentă (FA) este mai mică decât flexibilitatea proiectată (FP), atunci rezultă necesitatea de a realiza investiţii astfel încât flexibilitatea actuală să fie cel puţin egală cu limita inferioară a flexibilităţii proiectateEtapa 3: Decizia de a efectua investiţii

În această etapă decizia de a efectua investiţii este susţinută de submodelul de analiză a viabilitătii potenţiale a firmei şi submodelul de analiză strategică.

Submodelul de analiză a viabilităţii potenţiale a firmei este prezentat în figura 5.4.

Acest submodel permite utilizatorului să răspundă la întrebarea „ Merită sau nu merită să fie sprijinită financiar întreprinderea pentru a efectua o investiţie?”Etapele submodelului sunt:

1) Culegerea datelor din interiorul sistemului de producţie;2) Calculul indicatorilor;3) Determinarea punctajului rezultat în urma calculului indicatorilor;4) Determinarea situaţiei financiare.Submodelul de analiză strategică a firmei furnizează un cadru de lucru care să stabilească în ce măsură strategia adoptată

de întreprindere se potriveşte cu posibilităţile interne ale oganizaţiei cât şi cu mediul extern. Submodelul este alcătuit din trei componente care au ca scop:

- identificarea locului pe care îl ocupă organizaţia în cadrul mediului ambiant adică determinarea performanţelor organizaţiei;

- descoperirea oportunităţilor şi pericolelor în dezvoltarea organizaţiei;- determinarea strategiei organizaţiei.Alegerea uneia din alternativele strategice se face ţinând cont şi de rezultatele obţinute în urma analizei viabilităţii

potenţiale a firmei.Submodelul de analiză strategică a firmei este prezentat în figura 5.5.

4

Culegerea datelor

Calculul indicatorilor

Determinarea punctajului

Determinarea situatiei finanaciare

Model de analiza a viabilitatii potentiale a firmei

Fig. 5.4. Submodel de analiza a viabilităţii potenţiale a firmei

Model de analiză strategică a firmei

Determinarea oportunitătilor si

pericolelor

Determinarea strategiei organizaţiei

Factori care determină avantajul

competitiv

Factori care determină puterea

financiară

Factori care determină

stabilitatea mediului

Factori care determină puterea

industriei

Profilul performantelor organizatiei

Performante manageriale

Performante competitive

Performante financiare

Performante tehnice

Strategie de supravietuire

Strategie competitiva

Strategie agresiva

Strategie conservativa

Alternative strategice

Fig. 5.5 Submodel de analiză strategică a firmei

Page 5: Curs 6 + 7

Etapa 4: Analiza investiţiilor în sistemele flexibile de fabricaţieÎn aceasta etapă se foloseşte submodelul de analiză a investiţiilor în sistemele flexibile de fabricaţie care este prezentat în figura 5.6.Folosirea acestui submodel necesită parcurgerea următoarelor etape:1) Analiza calitativă a investiţiilor;2) Selectarea investiţiilor;3) Determinarea flexibilităţii realizate de investiţiile selectate în cadrul analizei calitatitve;4) Analiza investiţiilor din punctul de vedere al marjei de flexibilitate şi alegerea investiţiilor care îndeplinesc

condiţia stabilită, flexibilitatea realizată de investiţiile analizate trebuie să aparţină marjei de flexibilitate proiectată, determinată în etapa 1;

5) Analiza cantitativă a investiţiilor alese în etapa anterioară;6) Simularea probabilistică Monte Carlo a riscului investiţiilor;7) Alegerea investiţiei

5

Page 6: Curs 6 + 7

5.2.2. Principalele trăsături definitorii ale modelului Dinamismul. Este caracterizat de faptul că toate deciziile luate pot fi supuse unor modificări

viitoare, determinate de schimbările care se vor produce în interiorul firmei sau în mediul ei ambiant.Caracterul iterativ. Paşii care se parcurg în cadrul modelului necesită frecvente reconsiderări

a ceea ce a fost stabilit anterior, reluări ale unor elemente abandonate la un anumit moment, dezbateri frecvente şi puneri de acord ale unor puncte de vedere iniţial divergente.

Caracterul integrator. Integrează organic într-o concepţie unitară diverse submodele şi determină întregul personal al firmei să le aplice în spiritul în care au fost definite.

Caracterul participativ. Reuşita procesului depinde de implicarea efectivă şi consistentă a tuturor cadrelor manageriale şi a întregului personal al firmei la aplicarea acestor modele şi evaluarea rezultatelor obţinute în urma aplicării;

Gradul de solicitare foarte diferit la parcurgerea fazelor şi acţiunilor firmei, în sensul că unele faze privesc aproape exclusiv şi foarte intens managerii de vârf, altele antrenează proporţional managerii de la toate nivelurile ierarhice, iar altele solicită la niveluri diferite de intensitate cadrele de conducere şi cele de execuţie.

În concluzie, cu ajutorul modelului se poate determina marja de flexibilitate a sistemului de producţie, necesară pentru a răspunde cererii pieţii şi investiţia care o asigură. Pentru utilizarea modelului este necesară parcurgerea mai multor etape, care vor fi dezvoltate în subcapitolul următor, intitulat metodologia de aplicare a modelului. Modelul poate fi utilizat nu numai pentru a compara sisteme flexibile de fabricaţie alternative ce pot satisface o anumită poziţie strategică a întreprinderii, dar şi pentru a determina efectele economice ale schimbărilor strategice de performanţă asupra profitabilităţii investiţiei.

5.3. Metodologia de aplicare a modelului

Modelul propus presupune parcurgerea următoarelor etape: determinarea marjei de flexibilitate proiectată şi actuală, compararea marjei de flexibilitate proiectată cu marja de flexibilitate actuală, decizia de efectuare a investiţiilor şi analiza investiţiilor în sistemele flexibile de producţie

În continuare se vor detalia aceste etape şi se va prezenta metodologia de aplicare a modelului.5.3.1 Determinarea flexibilităţii necesare proiectată5.3.3. Determinarea flexibilităţii existente

6

Analiza cantitativa a investitiilor

Analiza calitativa a investiţiilor

Selectare investitii

Determinarea flexibilitatii realizate de investitiile selectionate in cadrul analizei

calitatitveSe aleg alte investitii care respecta conditia

Simularea probabilistica Monte Carlo a riscului investitiilor

Alegerea investitiei

Model de analiza a investiţiilor necesare dezvoltarii flexibilitatii firmei

Fig. 5.6 Submodelul de analiză a investiţiilor

Flexibilitatea realizata apartine marjei de flexibilitate proiectata

Nu

Da

Page 7: Curs 6 + 7

5.3.4 Decizia de a efecua investiţii în sisteme flexibile de fabricaţieDecizia de a efectua investiţii în sisteme flexibile de fabricaţie este un proces complex, care necesită ierarhizarea

unui număr mare de decizii. J. Bessant şi B. Hayward au argumentat că beneficiile obţinute din utilizarea sistemelor flexibile de producţie nu sunt realizate integral în domeniile economic, tehnic şi organizaţional. J. Demmel şi R. Askin au identificat un număr considerabil de criterii de decizie în următoarele domenii: strategice, tehnologice, umane, sociale, costuri pre-productive, costuri directe de producţie. Decizia de a efectua investiţii în sistemele flexibile de fabricaţie trebuie să se bazeze atât pe o analiză fundamentată a viabilităţii firmei din punct de vedere financiar, cât şi să fie în concordanţă cu strategia firmei (decizia de a investi în S.F.F. fiind o decizie strategică). 5.3.4.1. Analiza viabilităţii potenţiale a firmei

Situaţia financiară a unei întreprinderi, indiferent de sectorul în care funcţionează, de talia sa sau de apartenenţa capitalului social, este o consecinţă a gestionării patrimoniului său până în acel moment şi o premisă esenţială a dezvoltării ulterioare. Marea majoritate a firmelor dispun de resurse financiare limitate, ceea ce determină efectuarea operaţiei de raţionalizare a capitalului.

Analiza viabilităţii potenţiale a firmei permite determinarea modului în care aceasta răspunde cerinţelor pieţii din punct de vedere financiar. În cadrul analizei viabilităţii potenţiale a firmei se urmăreşte: analiza stării curente a firmei; diagnosticul financiar, care permite:

- evaluarea de către manageri a poziţiei financiare a firmei, a rezultatelor activităţii sale, a modului de utilizare a activelor firmei;

- analizarea de către manageri a activităţii firmei şi compararea acesteia cu concurenţa;- verificarea modului în care firma îşi gestionează resursele de care dispune.

Din punctul de vedere al “aducătorului” de capital, întrebarea principală la care trebuie să răspundă înainte de a lua orice decizie de finanţare a unei investiţii este: ''Merită sau nu merită o întreprindere să fie sprijinită financiar pentru a efectua o investiţie? Creditul acordat are sau nu şanse reale de a fi recuperat şi apoi rambursat?''

De exemplu, pentru acordarea unui credit, băncile analizează eficienţa proiectului şi situaţia generală a eficienţei activităţii firmei şi, pe baza unui punctaj, acordă sau respinge cererea de credit. Indicatorii cei mai semnificativi folosiţi pentru calculul punctajului sunt:

;

;

; ;

;

Aceşti indicatori, în cazul unui credit pentru investiţii, sunt completaţi cu indicatori de eficienţă economică a proiectului de investiţii, dintre care cel mai semnificativ este rata internă de rentabilitate. În funcţie de valorile acestor indicatori, proiectul se încadrează într-o clasă, conform tabelului 5.1:

Tabelul 5.1. Barem pentru evaluarea performanţelor unei firmeNr. Crt.

Indicatorul Clasa

1 2 3 4 51. Lichiditatea curentă (%) 150 135-149 115-134 100-114 Sub 1002. Lichiditatea imediată (%) 100 90-99 75-89 50-74 Sub 503. Randamentul activelor (%) 50 30-49 20-29 10-19 Sub 104. Gradul de îndatorare (%) 0-30 31-50 51-65 66-80 Peste 805. Gradul de acoperire a cheltuielilor din

încasări (%)120 100-119 90-99 70-89 Sub 70

6. Rata internă de rentabiltate RIR (%) 50 30-49 20-29 10-19 Sub 10

Fiecărei clase îi corespunde un anumit punctaj, în modul următor: Clasa Punctaj (puncte)

12345

4 p3 p2 p1 p0 p

Pe baza punctajului total, creditul se încadrează într-una din categoriile:Punctaj total Categoria

21 – 2417 - 2013 -16

ABC

7

Page 8: Curs 6 + 7

9 - 120 - 8

DE

Încadrarea într-o anumită categorie descrie una din situaţiile tip ce caracterizează starea financiară a întreprinderii, prezentate în tabelul 5.2.:

Tabelul 5.2. - Situaţii tip ale stării financiare a întreprinderii

Categoria Starea financiară a întreprinderiiA Situaţie financiară solidăB Situaţie financiară satisfăcătoare. Este necesar să fie identificate şi exploatate punctele tari.C Echilibru financiar dificil şi labil. După identificarea cauzelor vor fi atenuate punctele slabe.D Situaţie financiară critică. Se vor analiza toate cauzele şi se vor exploata eventualele puncte

tari.E Faliment mascat sau iminent. Sunt foarte puţine şanse de redresare financiară fără o

restructurare sau injecţie de capital.

În practica occidentală a diagnosticului financiar sunt cunoscute aşa numitele metode de scor, care încearcă să prevadă viitorul imediat al întreprinderii prin calcularea posibilităţilor de sincopă. Una din aceste metode este ''Metoda punctajului Z'', concepută de Altman [61].Punctajul Z se calculează ca o sumă a cinci indicatori, ponderaţi cu anumiţi coeficienţi, conform relaţiei:

Z=1,2 R1+1,4 R2+3,3 R3+0,6 R4+1,05 R5 (5.1.)

în care:

; ;

; ;

;

Dacă Z<1,8, situaţia firmei este ameninţată puternic cu falimentul.Dacă Z>1,8, atunci firma este stabilă şi are şanse mari de a desfăşura o activitate profitabilă.Dacă 1,8<Z<3, atunci firma are dificultăţi dar se poate redresa dacă identifică domeniile deficitare şi adoptă acţiuni de

redresare a activităţii în aceste domenii.5.3.4.2. Analiza strategică a firmei

Previzionarea schimbărilor şi recunoaşterea lor poate lua diverse forme şi constituie o provocare majoră la care sunt supuşi curent actualii manageri. Pentru a face faţă acestor schimbări un manager are nevoie de creativitate, flexibilitate, spirit antreprenorial, pe scurt o gândire strategică.

Mediul afacerilor de astăzi este caracterizat printr-o tehnologie care avansează rapid, competiţie din ce în ce mai mare, precum şi acţionari bine informaţi. Alegerea unei strategii nu este numai o chestiune de examinare a mai multor alternative şi de alegere a celei care pare cea mai potrivită, ea este un proces complex, care implică analiza factorilor din interiorul şi exteriorul organizaţiei. Acest lucru determină un diagnostic atent al elementelor necesare pentru a formula o strategie, precum şi o înţelegere a factorilor din mediul extern care au un impact asupra organizaţiei.

Elaborarea strategiei organizaţiei comportă următoarele etape:- Formularea misiunii organizaţiei;- Evidenţierea punctelor forte şi slabe;- Descoperirea oportunităţilor şi pericolelor în dezvoltarea organizaţiei;- Identificarea locului pe care îl ocupă organizaţia în cadrul mediului ambiant;- Stabilirea obiectivelor şi opţiunilor strategice;- Alocarea resurselor materiale, financiare şi umane;- Formularea strategiei organizaţiei.Analiza strategică a firmei furnizează un cadru de lucru capabil să permită stabilirea măsurii în care o strategie se

potriveşte într-adevar cu posibilităţile interne ale organizaţiei cât şi cu mediul extern. Ea are trei componente:- identificarea locului pe care îl ocupă organizaţia în cadrul mediului ambiant adică determinarea performanţelor

organizaţiei;- descoperirea oportunităţilor şi pericolelor în dezvoltarea organizaţiei;- determinarea strategiei organizaţiei.

a. Profilul performanţelor organizaţieiCunoaşterea profilului performanţelor unei organizaţii este o condiţie necesară pentru determinarea poziţiei acesteia

pe piaţă.Profilul performanţelor organizaţiei este componenta folosită pentru a evalua slăbiciunile şi punctele forte ale

organizaţiei confruntată cu variabile atât din mediul intern cât şi din cel extern. În acest scop este necesar să se examineze patru categorii de performanţe:

- manageriale;- competitive;- financiare;- tehnice;

8

Page 9: Curs 6 + 7

Pentru fiecare categorie se vor considera mai multe criterii de performanţă care sunt prezentate în tabelul 5.3.:

Tabelul 5.3. Criterii de performanţă

Performanţe manageriale Performanţe competitive1 Imagine publică; 1 Calitatea, unicitatea produselor;2 Utilizarea analizei şi planificării strategice; 2 Loialitatea şi satisfacerea clienţilor;3 Utilizarea metodelor de previziune şi evaluare a mediului; 3 Cota de piaţă;4 Viteza de răspuns la modificarea condiţiilor de mediu; 4 Costuri de vânzare şi distribuţie mici;5 Flexibilitatea structurii organizatorice; 5 Utilizarea ciclurilor de viaţă şi de înlocuire a produselor;6 Preocupare pentru angajaţi; 6 Investiţii în cercetare pentru dezvoltarea de noi produse;7 Orientare antreprenorială; 7 Bariere mari pentru intrarea pe piaţă;8 Capacitatea de a atrage şi păstra oameni foarte creativi; 8 Avantaje rezultate din potenţialul crescut al pieţei;9 Adaptare la noile tehnologii; 9 Furnizori puternici şi materiale disponibile;10 Capacitate de control a inflaţiei; 10 Numărul clienţilor;11 Agresivitate în competiţie;

Performanţe financiare Performanţe tehnice1 Accesul la capital atunci când este necesar; 1 Calificare tehnică;2 Profitul; 2 Utilizarea resurselor şi a personalului;3 Lichiditatea, fonduri interne disponibile; 3 Nivelul tehnologiei utilizate pentru fabricarea produselor;4 Stabilitate financiară; 4 Capacitatea de inovare;5 Abilitate în stabilirea preţurilor; 5 Eficienţa producţiei;6 Investiţii de capital, capacitate de a satisface cererea; 6 Valoarea adăugată a produsului;7 Stabilitatea costurilor; 7 Valoarea muncii în produsul finit;8 Capacitatea de producţie; 8 Mărimea seriei de fabricaţie;9 Elasticitatea cererii în raport cu preţul; 9 Noutatea utilajelor şi a echipamentelor;

10 Folosirea computerelor;11 Gradul de cooperare şi integrare;

Fiecărui criteriu îi este acordată o notă între 1 şi 9. Nota 5 arată că organizaţia se comportă normal în funcţie de varibila respectivă. Nota 1 arată că organizaţia are slăbiciuni mari în acel domeniu. Nota 9 arată că organizaţia este foarte puternică în acel domeniu.În plus fiecărui criteriu îi este acordat un coeficient de importanţă cu valori cuprinse între 0 şi 1. Dacă respectivul criteriu este un criteriu cheie pentru eficienţa firmei i se atribuie o valoare mai mare, indiferent dacă este un criteriu slab sau forte.

Se calculează suma notelor ponderate. Dacă valoarea totală a punctajului este sub 6 se apreciază că firma este slabă intern. Cu cât punctajul este peste 6 cu atât firma este mai puternică din punctul de vedere al performanţelor analizate.

După introducerea datelor fiecare este în măsură să examineze forţele şi slăbiciunile relative ale organizaţiei pentru cele patru categorii analizate şi să determine punctele slabe care trebuie corectate şi oportunităţile care pot fi exploatate.

Pentru exemplificare se prezintă matricea utilizată pentru evaluarea performanţelor manageriale ale unei firme (tabelul 5.4 ).

Tabelul 5.4 – Evaluarea performanţelor manageriale

Performanţe manageriale NotaCoeficient de importanţă

Imagine publică 7 0.40Utilizarea analizei şi planificării strategice 8 0.10Utilizarea metodelor de previziune şi evaluare a mediului 7 0.07Viteza de răspuns la modificarea condiţiilor 9 0.03Flexibilitatea structurii organizatorice 6 0.05Preocuparea pentru angajaţi 7 0.09Orientare antreprenorială 7 0.05Capacitatea de a atrage şi de a păstra oameni foarte creativi 6 0.08Adaptare la noile tehnologii 6 0.05Capacitate de control a inflaţiei 8 0.05Agresivitate în competiţie 6 0.03

Total 7

Totalul punctajului ponderat al firmei este de 7, ceea ce arată că această firmă este peste medie în ceea ce priveşte activitatea managerială.b. Descoperirea oportunităţilor şi pericolelor în dezvoltarea organizaţiei

Fundamentele informaţionale pentru descoperirea oportunităţilor şi pericolelor în dezvoltarea unei organizaţii le reprezintă analiza diagnostic a mediului ambiant al firmei şi prognoza privind evoluţia acestuia. Mediul ambiant este constituit din totalitatea organizaţiilor externe ale firmei, precum şi ansamblul factorilor economici, demografici, social-culturali, politici şi guvernamentali, ecologici, care influenţează activitatea organizaţiei.

9

Page 10: Curs 6 + 7

Pentru studiul acestor forte se va folosi modelul Porter de analiză [61]:Analiza rivalităţii între competitorii existenţi. Intensitatea competiţiei din cadrul unei industrii este determinată de următorii factori principali:

- număr mare de competitori;- număr mare de competitori, dar cu o forţă sensibil egală;- ritmul de creştere a industriei şi posibilităţile de creştere a cererii;- nivelul costurilor fixe;- diferenţierea produselor;- bariere la ieşirea din cadrul unei industrii.

Analiza pericolului intrării de noi competitori în cadrul industriei. Pericolul de intrare într-o nouă industrie depinde de barierele existente la intrare impuse noilor competitori. Mai importante sunt următoarele bariere:

- mărimea producţiei;- diferenţierea produselor;- costul schimbării: achiziţionarea licenţelor, achiziţionarea unor echipamente;- costul învăţării;- accesul la canalele de distribuţie;- politica guvernamentală.

Analiza produselor substituibile, impune investigarea următoarelor aspecte:- efectuarea de cercetări pentru asimilarea de noi produse;- extinderea folosirii unor produse de calitate, care au aceleaşi funcţii cu vechile produse, dar satisfac la un nivel

superior cerinţele consumatorilor.Analiza puterii cumpărătorilor. Cumpărătorii sunt mai puternici în negocierile cu producătorii dacă: - oferta este mai mare decât cererea; - produsul este slab diferenţiat;

- produsul urmează a fi fabricat şi comercializat în serie mare.Analiza puterii furnizorilor. Furnizorii sunt mai puternici în negocierile cu firmele cumpărătoare dacă: - materia primă sau semifabricatul oferit sunt nesubstituibile;

- oferta din materia primă este mai mare decât cererea;- grupul de furnizori îşi poate integra producţiaAnaliza mediului ambiant, după modelul prezentat anterior, poate fi sintetizată prin Evaluarea oportunităţilor şi

pericolelor care evidenţiază capacitatea de răspuns a firmei la oportunităţile şi pericolele mediului ambiant. În acest scop se parcurg următoarele etape:

1) Se identifică principalii factori externi care determină succesul firmei.2) Fiecărui factor i se atribuie un coeficient de importanţă cu valori cuprinse între 0 şi 1.

Suma totală a coeficienţilor de importanţă trebuie să fie egală cu 1.3) Fiecărui factor extern i se atribuie o notă între 1 şi 4, care exprimă capacitatea de răspuns a firmei la oportunităţi şi

pericole.4) Se înmulţeste coeficientul de importanţă corespunzător fiecărui factor extern cu nota acordată acestuia.5) Se calculează suma ponderată a tuturor factorilor.

Punctajul total poate lua valori între 1 şi 4. Valoarea 4 evidenţiază că firma are posibilităţi excelente de a răspunde cerinţelor factorilor externi, valorificând oportunităţile de dezvoltare şi evitând pericolele. Valoarea 1 indică posibilităţi extrem de slabe ale firmei de a se adapta la cerinţele mediului. O valoare în jur de 2,5 evidenţiază o capacitate medie de adaptare a firmei la cerinţele mediului ambiant.

În situaţia în care răspunsurile date la întrebările privind factorii externi (col.4) sunt furnizate valorile din tabelului 5.5, punctajul total obţinut este 2,6, ceea ce evidenţiază că organizaţia are o capacitate medie de adaptare la cerinţele mediului ambiant.

Tabelul 5.5. – Evaluarea oportunităţilor şi pericolelorNr. crt.

Factor externCoeficient de importanţă

Capacitate de răspuns a firmei

Punctaj ponderat

1. Intensificarea competiţiei 0,17 2,7 0,462. Viteza de răspuns la modificarea condiţiilor 0,13 3 0,393. Adaptare la noile tehnologii 0,10 2,5 0,254. Diversificarea producţiei de către competitori 0,10 3 0,305. Creşterea ratei dobânzii 0,07 2 0,146. Scăderea veniturilor consumatorilor 0,08 2 0,167. Accesul la canalele de distribuţie 0,08 3 0,248. Loialitatea clienţilor 0,07 3 0,219. Politica guvernamentală 0,10 2 0,2010. Ritmul de creştere a industriei 0,10 2,5 0,25

Total 2,6

Modelul prezentat poate fi utilizat în activităţi de simulare economică, pentru a calcula cu date fictive indicatori posibili de realizat. În acest mod managerul poate să stabilească limitele activităţilor viitoare pentru alegerea variantelor convenabile, astfel încât activităţile desfăşurate să se încadreze în aceşti indicatori.

c. Determinarea strategiei organizaţiei

10

Page 11: Curs 6 + 7

A doua componentă în cadrul analizei strategice este folosită pentru a determina strategia adecvată unei organizaţii. Modelul utilizează un sistem alcătuit din două axe. Pe o axă se consideră atractivitatea totală a industriei în cadrul căreia operează compania iar pe cealaltă se reprezintă capacitatea organizaţiei de a concura pe piaţă. Factorii cheie care determină poziţia strategică a unei firme sunt puterea financiară şi avantajul competitiv. Pentru a caracteriza poziţia strategică a întregii industrii se analizează puterea industriei şi stabilitatea mediului. Aceştia sunt prezentaţi în tabelul 5.6..

Tabelul 5.6. Factorii cheie care determină poziţia strategică a unei firmeFactorii cheie care determină poziţia strategică a unei firme

Factorii care determină avantajul competitiv Factorii care determină puterea financiară1 Cota de piaţă; 1 Termenul de recuperare a investiţiei;2 Calitatea produsului; 2 Lichidităţile;3 Ciclul de viaţă al produsului; 3 Capitalul necesar/capitalul disponibil;4 Ciclul de înlocuire al produsului; 4 Fluxul de numerar;5 Loialitatea clienţilor; 5 Uşurinţa de a ieşi de pe piaţă;6 Utilizarea capacităţilor competiţionale; 6 Riscul implicat în afacere;7 Know-how-ul tehnologic;8 Integrarea pe verticală;9 Flexibilitatea sistemului de producţie;

Factorii cheie care determină poziţia strategică a întregii industriiFactorii care determină stabilitatea mediului Factorii care determină puterea industriei1 Progresul tehnologic; 1 Potenţialul de creştere;2 Rata inflaţiei; 2 Potenţialul de profit;3 Variaţia cererii; 3 Stabilitatea financiară;4 Domeniul de preţuri al produselor competitive; 4 Know-how-ul tehnologic;5 Bariere de intrare pe piaţă; 5 Utilizarea resurselor;6 Competiţia; 6 Intensitatea capitalului;7 Elasticitatea cererii în funcţie de preţ; 7 Flexibilitatea sistemelor de producţie;

8 Gradul de integrare a sistemelor de producţie

Fiecăruia din factorii enumeraţi i se atribuie o notă între 1 şi 9. Pentru fiecare categorie de factori se calculează media notelor obţinute, care se reprezintă prinr-un vector într-un sistem de coordonate (figura 5.7.):

Se face suma acestor vectori. În funcţie de cadranul în care este plasat, vectorul rezultant indică strategia care trebuie adoptată.

Strategia agresivă este indicată în cazul unei industrii atractive cu tulburări minore de mediu. Organizaţia are avantaj competitiv clar. Factorul critic este intrarea într-o nouă competiţie. Pentru a avea succes în continuare, organizaţia va profita din plin de oportunităţi, va lua măsuri pentru creşterea cotei de piaţă.

11

Puterea financiara

Puterea industrieiStabilitatea mediului

Avantaj competitiv

Strategie conservativa Strategie agresiva

Strategie de supravieţuire

Strategie competitiva

Figura 5.8. – Determinarea strategiei unei organizaţii

Page 12: Curs 6 + 7

Strategia competitivă este indicată organizaţiilor care au avantaj competitiv într-un mediu instabil. Factorul critic este puterea financiară. Printre acţiuni indicate se pot specifica: reducerea costurilor, extinderea gamei de produse, realizarea de investiţii în vederea creşterii productivităţii muncii.

Strategia conservativă este indicată organizaţiilor cu o situaţie financiară stabilă care îşi desfăşoară activitatea într-o piaţă cu creştere mică. Factorul critic este competitivitatea produsului. Pentru aceste organizaţii sunt indicate următoarele măsuri: reducerea costurilor, creşterea fluxului de numerar, dezvoltarea de noi produse, protejarea produselor existente.

Strategia de supravieţuire este indicată organizaţiilor care îşi desfăşoară activitatea într-o industrie neatractivă şi au putere financiară redusă. În acest caz sunt indicate următoarele măsuri: pregătirea pentru retragerea de pe piaţă, reducerea drastică a costurilor, oprirea capacităţilor, stagnarea sau minimizarea investiţiilor.

5.3.4.3. Metodologia de alegere şi concepere a sistemelor flexibile care vor face obiectul analizei investiţionaleLiteratura de specialitate este unanimă în aprecierea că proiectarea sau alegerea unui sistem flexibil este precedată de

analiza sarcinii de producţie. Sistemele flexibile sunt proiectate pentru o anumită familie de repere, deci nu există sisteme flexibile „în general”. Analiza sarcinii de producţie constă în gruparea pe baza unor criterii a pieselor considerate în familii, realizabile pe acelaşi ansamblu de producţie automatizată, pentru a se ajunge în final la definirea unei structuri generale de sistem.

Piesele care sunt luate în studiu pot fi împărţite în trei categorii: piese care sunt în fabricaţie pe utilaje neautomatiozate şi cărora le este stabilit un proces tehnologic, în acest caz se

dispune de o sumă de informaţii importante; piese care nu sunt încă fabricate în întreprindere, dar care urmează a fi introduse în fabricaţie; piese noi care vor putea fi fabricate, corespunzător cerinţelor pieţii.

Odată stabilite piesele care fac obiectul studiului privind transpunerea fabricaţiei pe un sistem flexibil, se impune clasificarea acestora plecând de la o serie de criterii cum ar fi:

dimensiunea semifabricatului/piesei; mărimea loturilor; complexitatea formei; precizia prelucrărilor; volumul anual al producţiei etc..

După clasificare urmează o triere în funcţie de obiectivul urmărit şi de constituire a familiei de piese. Pentru fiecare piesă se stabileşte procesul tehnologic, rezultând în final numărul de posturi de lucru necesare pentru fiecare piesă. În continuare, pe baza procesului tehnologic stabilit, se vor calcula regimurile de lucru pentru fiecare post.

Odată stabilit numărul şi tipul maşinilor unelte care compun sistemul flexibil, se trece la alegerea echipamentelor necesare - sisteme de comandă şi control, sisteme de fixare rapidă a sculelor, sisteme de transport semifabricate şi SDV-uri etc.- în funcţie de gradul de automatizare dorit şi ulterior la stabilirea planului iniţial de amplasare. După stabilirea amplasamentului iniţial se trece la simularea funcţionării sistemului flexibil cu ajutorul programelor pe calculator, stabilind

12

Stabilirea pieselor de analizatStabilirea pieselor de analizat

Clasificare pieseClasificare piese

Calculul regimurilor de lucruCalculul regimurilor de lucru

Stabilirea procesului tehnologicStabilirea procesului tehnologic

Strucura finala a sistemuluiStrucura finala a sistemului

Triere pieseTriere piese

Familia de pieseFamilia de piese

Plan de amplasare iniţialPlan de amplasare iniţial

Rezultatele obţinute favorizeaza

continuarea studiului?

Rezultatele obţinute favorizeaza

continuarea studiului?

Operatiile pieselor sunt compatibile cu structura

sistemului?

Operatiile pieselor sunt compatibile cu structura

sistemului?

Simularea funcţionarii linieiSimularea funcţionarii liniei

Plan de amplasare finalPlan de amplasare final

Stabilirea regimului de lucruStabilirea regimului de lucru

Evauarea economica a investiţieiEvauarea economica a investiţiei

Fig.5.9. Schema logica privind conceperea unui sistem fexibil de fabricaţie

Stabilirea pieselor cu operaţii care se realizează in afara

sistemului

Stabilirea pieselor cu operaţii care se realizează in afara

sistemului

Nu

Nu

Da

Da

Page 13: Curs 6 + 7

astfel pe baza indicilor de funcţionare a utilajelor din cadrul sistemului, planul de amplasament final, respectiv regimul de lucru. În final se face o evaluare economică legată de investiţia realizată (fig.5.9.), evaluare care va fi detaliată în paragraful

5.3.5. Analiza investiţiilor necesare dezvoltării flexibilităţii firmei

Studiul procedurilor de alegere a proiectelor de investiţii este de mare interes atât pentru firmele mari, care se confruntă în permanenţă cu necesitatea de a investi, cât şi pentru firmele mici sau medii, unde decizia de investiţii are un caracter strategic. De aceea, în această perioadă este necesar ca factorii de decizie să dispună de instrumente care să-i asiste în luarea deciziei.

Decizia de a instala un sistem flexibil de fabricaţie trebuie luată de către managerii de nivel superior care elaborează previziuni pe termen lung şi planuri strategice de afaceri. Decizia de a implementa un sistem flexibil de fabricaţie este garantată când o varietate de produse sunt fabricate într-un volum mediu. Un sistem flexibil de fabricaţie trebuie justificat la acest nivel deoarece:

- timpul necesar pentru instalarea unui sistem flexibil de fabricaţie poate ajunge la nivelul a doi ani;- o sursă importantă de capital trebuie angajată;- un grad ridicat de risc este implicat în implementare datorită incertitudinilor cu privire la condiţia generală a

economiei, costul capitalului, volumul vânzărilor viitoare şi chiar gama de produse pe care întreprinderea le va fabrica în viitor.

Aceste aspecte creează un mediu decizional netradiţional. Din aceste motive este importantă dezvoltarea unor abordări convenabile pentru analiza strategică şi justificarea economică care să definească în mod explicit niveluri de risc astfel încât conducerea să poată lua cele mai informate decizii.

Pentru a sistematiza deciziile manageriale cu privire la proiectarea şi justificarea sistemelor flexibile de fabricaţie se foloseşte o schemă structurată pe şapte etape.

Metodologia pentru alegerea şi evaluarea eficienţei investiţiilor în sisteme flexibile de producţie tratează decizia de investiţii într-o manieră care încearcă să ia în calcul şi elemente intangibile ca flexibilitatea sistemelor de fabricaţie, încercând astfel să se ajungă la o valoare cât mai apropiată de realitate a eficienţei investiţiilor. Metodologia de analiză a investiţiilor utilizează atât metode cantitative cât şi calitative şi este alcătuită din şapte etape:.Etapa1: Analiza calitativă a investiţiilorEtapa 2: Selectarea investiţiilorEtapa 3: Determinarea flexibilităţii realizate de investiţiile selecţionate în cadrul analizei calitatitveEtapa 4: Analiza investiţiilor din punctul de vedere al marjei de flexibilitate şi alegerea investiţiilor care îndeplinesc condiţia stabilită, ca flexibilitatea realizată de investiţiile analizate să aparţină marjei de flexibilitate proiectată, determinată în etapa 1.Etapa 5: Analiza cantitativă a investiţiilor alese în etapa precedentă. La rândul său această etapă conţine următoarele subetape:- determinarea costului investiţiei;- determinarea valorii economice a flexibilităţii;- evaluarea eficienţei investiţiilor.

Etapa 6: Simularea probabilistică Monte Carlo a riscului investiţiilorEtapa 7: Alegerea investiţieiEtapele prezentate mai sus sunt sintetizate în fig. 5.10.

5.3.5.1. Analiza calitativa a investiţiilor şi selectarea acestoraAceastă etapă poate fi structurată la rândul său în două subetape: analiza calitativă a investiţiilor şi selectarea

investiţiilor care vor fi analizate ulterior.Numărul iniţial de alternative poate fi relativ mare evaluarea fiind dificilă. Experienţa arată că mintea umană poate

evalua eficient între 5 şi 7 alternative. Din acest motiv este necesară dezvoltarea unei proceduri de preselectare a investiţiilor pentru a micşora lista de SFF prinse în competiţie la un număr acceptabil. Ideea principală este de a împărţi problema de decizie în subprobleme mai mici făcând-o mai uşoară pentru cel ce ia decizii în cazul investiţiilor în SFF.Problema selectării alternativelor de design ale sistemului flexibil are la bază şapte criterii globale:- costul investiţiei;- capacitatea;- flexibilitatea;- gradul de utilizare;- costuri de exploatare;- riscul economic;Fiecare din aceste criterii este împărţit în componente mai detaliate. De exemplu riscul economic este împărţit în schimbări pe piaţă ce pot cere reprofilări rapide în linia de producţie, schimbări tehnologice ce pot modifica designul sistemului flexibil înainte de sfârşitul timpului planificat şi probleme operaţionale legate de supracapacitatea datorită fluctuaţiilor de pe piaţă. Cele şapte criterii şi subcriteriile aferente sunt prezentate în tabelul 5.7..

13

Page 14: Curs 6 + 7

Tabelul 5.7. - Criteriile şi subscriteriile utilizate în analiza calitativăCostul investiţiei - Maşina unealtă

- Palete şi dispozitive de fixare

- Benzi transportoare şi depozite intermediare

- S.D.V.

- SOFT

- InstruireCapacitate - Capacitate maxFlexibilitate - Familii de piese

- Mărime lot- Timpul de prelucrare- Potenţial de dezvoltare în viitor- Complexitatea pieselor care pot fi prelucrate

14

Firma are nevoie de SFF?

STOPSTOP

Analiza calitativa a investitiilor si determinarea flexibilitatii realizate

de acestea

Analiza calitativa a investitiilor si determinarea flexibilitatii realizate

de acestea

Flexibilitatea realizata apartine marjei de

flexibilitate proiectata?

Analiza cantitativa a investitiilorAnaliza cantitativa a investitiilor

Fig.5.10. Metodologia de analiză a investiţiilor in cadrul sistemelor flexibile

Alegerea investitiei

STOP STOP

Nu

Da

Se aleg alte investitii care respecta conditia impusa

Se aleg alte investitii care respecta conditia impusa

Nu

Da

Simularea probabilistica Monte Carlo a riscului investitiilor

Simularea probabilistica Monte Carlo a riscului investitiilor

Page 15: Curs 6 + 7

Gradul de utilizare - Timp de întreruperi- Programul de producţie- Factori operaţionali şi organizatorici- Număr de schimburi în care lucrează

Costuri - Costul manoperei- Costul capitalului- Costul cu întreţineri şi reparaţii

Riscul economic - Schimbarea pieţelor şi a produselor- Modificări rapide ale tehnologiei- Probleme operaţionale

Informaţii generale - In ce măsură utilizaţi actualul sistem, în comparaţie cu aşteptările iniţiale?- Vă puteţi descurca fără a utiliza noul sistem?- Vă ajută sistemul să realizaţi munca mai bine?- Aveţi probleme în exploatarea sistemului?- Sistemul este uşor de utilizat?- In ce măsură sistemul este utilizat? (In raport cu numărul total de utilizatori care îl pot utiliza)

La baza evaluării calitative se află un model alcătuit dintr-un set de întrebări cu mai multe posibilităţi de răspuns: Deloc; Foarte puţin; Puţin; Moderat; Mult; Foarte mult;

Fiecărei posibilităţi de răspuns i se ataşează un punctaj corespunzător :Posibillităţi de răspuns Punctaj

Deloc 1Foarte puţin 2Puţin 3Moderat 4Mult 5Foarte mult 6

După parcurgerea întregului set de întrebări se însumează punctele obţinute şi se calculează un scor total “S” care apoi se transformă în informaţii cantitative. Evaluarea scorului se face astfel:Dacă S < 90 – atunci este bine ca SFP să nu fie implementat pentru că este “depăşit”Dacă S 90 atunci noul sistem nu aduce prea multe avantaje faţă de cel existent sau nu este foarte important pentru actualii utilizatori.Dacă S > 90 atunci SFP poate fi implementat cu mari şanse de reuşită.5.3.5.2 Determinarea flexibilităţii realizate de sistemele flexibile de producţie selectate în cadrul analizei calitative.

În această etapă se determină flexibilităţii realizate de sistemele flexibile selectate şi se compară cu cea proiectată.Flexibilitatea realizată se determină pentru investiţiile în sisteme flexibile care au fost selectate în cadrul analizei

calitative.Conceptul de flexibilitate realizată vizează flexibilitatea obţinută în mod concret de către utilizatorul sistemului

flexibil de fabricaţie după realizarea investiţiei.Pentru determinarea flexibilităţii realizate se va folosi aceeaşi metodologie de calcul şi aceleaşi caracteristici de

flexibilitate ca în cazul determinării “flexibilităţii proiectate”. După determinarea flexibilităţii realizate de investiţiile alese în cadrul analizei calitative aceasta se va compara cu

flexibilitatea proiectată. Flexibilitatea realizată (FR) va trebui să fie inclusă în cadrul “marjei de flexibilitate” proiectată (FPr j- ;

FPrj+):

FR [ FPrj- ; FPrj

+]Dacă nu este îndeplinită această condiţie atunci trebuie făcute noi investiţii.5.3.5.3. Analiza cantitativă a investiţiilor

În cadrul acestei etape se determină costul investiţiei şi apoi valoarea economică a flexibilităţii după care se face evaluarea eficienţei investiţiilor.

Evaluarea eficienţei investiţiilor se va realiza printr-o analiză cantitativă. Analiza cantitativă diferă de analiza calitativă din câteva puncte de vedere. În primul rând, în cadrul analizei calitative sunt cerute doar păreri generale despre nivelul fiecărui criteriu, în timp ce în cadrul analizei cantitative sunt cerute informaţii detaliate cantitative. De exemplu, în cadrul analizei calitative costurile investiţiei pot fi expuse drept categorii, ca „foarte ridicat”, “ridicat”, “mediu”, “scăzut”, în timp ce în cadrul analizei cantitative sunt folosite valori numerice. În al doilea rând, în urma analizei calitative rămâne în discuţie un număr mai mic de alternative, care apoi sunt analizate în detaliu folosind tehnici cantitative.

În literatura de specialitate sunt date diverse metode de evaluare cantitativă a investiţiilor în sisteme flexibile Pentru fiecare din aceste metodologii este necesar să se folosească un set de principii. În cazul de faţă s-a considerat setul de principii utilizate în cadrul metodologiilor tradiţionale de determinare a creşterii fluxurilor de fonduri ca urmare a introducerii sistemelor flexibile (Copeland şi Weston,1988)[29]. La acestea au fost adăugate alte câteva principii noi pentru ca acestea să fie cât mai adecvate scopului urmărit (tabelul 5.8.).

Tabelul 5.8. Criterii de importanţă pentru determinarea creşterii fluxului de fonduri ca

urmare a introducerii sistemelor flexibileNr.crt.

Criteriile originale prezentate de Copeland şi Weston în 1988 [29]

Criteriile modificate, (noi)

1 Trebuie luate în considerare toate fluxurile de lichidităţi (toate cash-flows-urile)

Trebuie luate în considerare toate sursele de obţinere a valorilor

2 Fluxurile de lichidităţi ar trebui reduse la nivelul costului Timpul trebuie să afecteze valoarea proiectului (proiectele

15

Page 16: Curs 6 + 7

de oportunitate aflate în stare de incertitudine pot beneficia de mai mult timp)

3 Tehnica de evaluare trebuie să selecteze dintr-un set de proiecte pe acela care maximizează beneficiul

Tehnica de evaluare trebuie să selecteze dintr-un set de proiecte pe acela care maximizează beneficiul

4 Managerii trebuie să fie capabili să selecteze un proiect independent de altele

Metoda trebuie să identifice un proiect care le domină pe celelalte

5 Metodologia de evaluare trebuie să ceară cât mai puţine intrări ”imputuri” subiective

6 Proiectul este fezabil în termeni practici: aceasta înseamnă că informaţiile sunt disponibile şi costurile sunt rezonabile

5.3.5.3.1. Formularea criteriilor Cele două criterii specifice în conturarea deciziei cu privire la SFF sunt pe de o parte capitalul necesar investiţiei,

care depinde de costurile SFF, şi pe de altă parte flexibilitatea. Costurile şi flexibilitatea sunt parametri aflaţi în conflict. Maşinile cu timpi mai eficienţi, regimuri de lucru mai bune şi flexibilitate mărită sunt mai scumpe.

În analiza flexibilităţii se vor parcurge paşii prezentaţi în figura 5.11.

Stabilirea criteriilor de flexibilitate a producţiei

Măsurarea economică a flexibilităţii

Legătura dintre flexibilităţi

Fig. 5.11. Etapele analizei flexibilităţii

1) CosturileCosturile totale ale SFP pot fi împărţite în costurile MU (CM), costuri ale SDV(CSDV), costul paletării (Cp), costuri de

SOFT(CSOFT), costuri de transport(CT) şi alte costuri (C0).Astfel costul total C este egal cu: C = CM + CSDV + Cp + CSOFT + CT + C0 [u.m.] (5.2.)

2) Flexibilitateaa) Definirea şi măsurarea economică a flexibilităţii

Pentru a face operabile toate dimensiunile flexibilităţii, în literatura de specialitate se propun mai mult de 50 de tipuri diferite de flexibilitate.

Dintre acestea se vor considera doar opt tipuri de flexibilităţi elementare cu influenţe semnificative asupra capacităţii de a reduce costurile de răspuns ale sistemului la diferite tipuri de schimbări ale ambientului. În continuare se vor prezenta criteriile de flexibilitate recomandate de Browne, Galway, Stecke, Gupta şi Goyal,[16, 17] care au fost completate în cadrul cercetărilor efectuate cu încă două criterii (tabelul 5.9.). Se vor prezenta, de asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate şi modurile de determinare a valorilor economice ale acestor flexibilităţi.

Tabelul 5.9. - Criterii de flexibilitateNr.crt. Criterii de flexibilitate

1 Flexibilitatea maşinii 2 Flexibilitatea produsului 3 Flexibilitatea traseelor de execuţie4 Flexibilitatea de volum5 Flexibilitatea procesului6 Flexibilitatea de dezvoltare7 Flexibilitatea operaţiei (tehnologică)8 Flexibilitatea producţiei9 Flexibilitatea forţei de muncă10 Flexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheate

- Flexibilitatea maşiniiFlexibilitatea maşinii reprezintă uşurinţa cu care se fac schimbările necesare pentru a produce alte piese. Mărimea flexibilităţii maşinii poate fi măsurată prin :

Timpul de înlocuire a pieselor defecte, uzate(ale M.U.) sau a SDV-urilor defecte; Timpul de schimbare a sculelor într-o magazie de scule; Timpul de schimbare a dispozitivelor; Numărul de operaţii pe care le poate executa maşina unealtă.

Timpii enumeraţi mai sus includ atât timpii de pregătire încheiere, timpii unitari cât şi timpul de modificare a programului de comandă numerică .Această flexibilitate poate fi atinsă prin progres tehnic, cum ar fi unele maşini de încărcare descărcare automate etc..

16

Page 17: Curs 6 + 7

Calculul flexibilităţii maşinii-unelte se face cu ajutorul relaţiei: unde : t1j = timpul de înlocuire a pieselor defecte, uzate [ore];

t2j = timpul de schimbare a sculelor într-o magazie de scule [ore]; t3j = timpul de montare sau schimbare a dispozitivelolor [ore]; j =1,..,m – numărul de maşini unelte din SFF;

a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

Cmj = costul mediu orar, cu timpul de înlocuire, montare, schimbare[u.m.].Pentru uşurinţa aplicării acestei relaţii putem considera că t1j + t2j + t3j = tj (5.11)Unde: tj = Timpul de înlocuire, schimbare, montare pentru M.U. „j” [ore]; Se poate considera costul mediu orar, cu timpul de înlocuire, montare, schimbare ca fiind acelaşi pentru fiecare maşină din componenţa sistemului flexibil şi că

= (5.12)

În aceste condiţii relaţia 5.10. devine:- Flexibilitatea de produs

Flexibilitatea de produs reprezintă capacitatea sistemului de a limita costul introducerii în fabricaţie a unui produs utilizând resursele avute deja la dispoziţie, altfel spus oferă posibilitatea sistemului de fabricaţie să realizeze o varietate de piese cu aceleaşi echipamente. Pe termen scurt aceasta înseamnă că sistemul are posibilitatea utilizării de loturi de mărimi mici pentru a se adapta cererilor de produse diferite. Pe termen lung aceasta înseamnă că sistemul poate fi folosit pentru mai multe cicluri de viaţă a produsului crescând astfel eficienţa investiţiei.

Mărimea flexibilităţii de produs poate fi măsurată pe baza costurilor de introducere a noilor produse, de exemplu: costul echipamentelor şi sculelor, costul programelor de comandă numerică necesare pentru fabricarea noului produs.

Flexibilitatea de produs poate fi atinsă având: o planificare a producţiei eficientă şi automată şi un sistem de control performant; flexibilitatea maşinii unelte.O măsurare generică a flexibilităţii se bazează pe premisa că flexibilitatea unui sistem este determinată de sensibiliatea

acestuia la schimbare. Cu cât sensibilitatea este mai redusă, cu atât flexibilitatea este mai ridicată. Flexibilitatea mai înaltă aduce trei avantaje principale sistemului de fabricaţie. Se consideră că aceste avantaje provin din varietatea tipurilor de flexibilitate ce pot fi împărţite în trei categorii principale.

Flexibilitatea produsului; Flexibilitatea operaţiei; Flexibilitatea volumului.

Din moment ce flexibilitatea este invers proporţională cu sensibilitatea la schimbare, o măsură a flexibilităţii trebuie să cuantifice şi penalizările datorate schimbării (PS).Dacă schimbarea poate fi implementată fără penalităţi atunci sistemul are maxim de flexibilitate iar PS = 0. Dacă însă rezultatele schimbărilor aduc pierderi foarte mari atunci sistemul este foarte inflexibil, iar ‘PS’ este foarte ridicat.

O întrebare importantă în ceea ce priveşte flexibilitatea este: ”Cât de flexibil trebuie să fie sistemul acum pentru a întimpina schimbări în viitor?” Această întrebare se referă la schimbările viitoare ale cererii care nu pot fi prevăzute cu exactitate. Pentru a preveni incertitudinea prognozei, ar trebui luat în considerare de indicatorul „PS” şi cererea pentru schimbare, stabilită în termeni probabilistici. Un sistem ce nu se poate adapta schimbărilor care vor apare nu este folositor şi nu ar trebui considerat flexibil.

Indicatorul „PS” reprezintă produsul dintre penalitate şi probabilitate. PS = Penalitate x Probabilitate (5.14)

Cu cât indicatorul „PS” este mai scăzut cu atât este mai mare flexibilitatea. Dacă penalitatea pentru schimbare este mică atunci indicatorul „PS” va fi redus indicând flexibilitate mare. Dacă probabilitatea la schimbare este mică, PS va fi mic chiar dacă penalitatea pentru schimbare este relativ mare. Aceasta reflectă că sistemul nu ar trebui considerat inflexibil când are o penalitate mare pentru schimbare şi o probabilitate mică de apariţie a schimbării. Astfel, un sistem nu ar trebui considerat mai flexibil decât altul când are penalitatea schimbării minimă şi o probabilitate mică de apariţie a schimbării.

Valoarea indicatorului „PS” se bazează pe două componente: penalitatea la schimbarea potenţială şi probabilitatea schimbării potenţiale; unde schimbarea reprezintă trecerea de la o stare la alta.

Natura acestei stări depinde de tipul de flexibilitate considerat: pentru flexibilitatea produsului o stare poate fi tipul produsului fabricat de sistem; pentru flexibilitatea operaţională, poate fi starea operaţională a sistemului; pentru flexibilitatea de volum poate fi rata cererii de producţie.

Penalitatea şi probabilitatea pot fi văzute ca funcţii ale unei variabile discrete ‘X’ care reprezintă schimbarea potenţială. O valoare a lui ‘X‘este notată cu ‘X i’. De exemplu dacă avem trei stări A,B,C atunci valorile posibile a lui X vor fi:

17

Page 18: Curs 6 + 7

X1(A0;A), X2(A0;B), X3(A0;C), X4(B0;A), X5(B0;B), X6(B0;C), X7(C0;A), X8(C0;B) şi X9(C0;C) unde (A0;A) – înseamnă că sistemul rămâne în aceeaşi stare A, (A0;B) – sistemul trece de la starea A la starea B, etc.

Penalitatea la schimbare (PS) poate fi definită: PS = Pn (Xi) x Pr(Xi) i= (1…D) [u.m.] (5.15)

Unde: D = numărul de schimbări potenţiale Xi = a-“i” – a schimbare potenţială Pn (Xi) = penalitatea pentru a i – a schimbare potenţială Pr (Xi) = probabilitatea pentru a i – a schimbare potenţialăCalculul indicatorului „PS” poate fi văzut ca o aplicaţie a deciziei luate în incertitudine, unde X i reprezintă o împrejurare viitoare posibilă, Pn (Xi) – valorile atribuite pentru fiecare din aceste împrejurări iar Pr(X i) – probabilitatea de a se produce aceste împrejurări

După cum s-a văzut, „PS” poate fi folosit la evaluare flexibilităţii de produs, operaţionale şi de volum. Pentru a înţelege modul cum se utilizează indicatorul „PS” se va prezenta următorul exemplu.

Se consideră evaluarea flexibilităţii produsului pentru două sisteme de fabricaţie A şi B. Flexibilitatea produsului reflectă posibilitatea sistemului de a face o varietate de produse cu acelaşi echipament. Se presupune că există 70% probabilitatea ca următorul produs ce va fi fabricat să fie produsul 1, iar cu probabilitatea 30% va fi produsul 2. De asemenea, se presupune că produsul 1 este asemănător cu produsul ce se fabrică la momentul respectiv şi astfel poate fi prelucrat în sistemul A cu schimbări ce costă numai 20 mil u.m. în comparatie cu produsul 2 care ar costa 50 mil u.m. Sistemul B este un sistem a cărui implementare costa 80 mil. u.m. Evaluând flexibilitatea ca produsul dintre penalitate şi probabilitate se obţine: PS A = 20 mil u.m. x 70% + 50 mil u.m. x 30 % = 29 mil u.m. pentru sistemul A PS B = 80 mil u.m. x 70% + 80 mil u.m. x 30 % = 80 mil u.m. pentru sistemul B

PS este cu mult mai redus pentru sistemul A decât pentru sistemul B ceea ce înseamnă că sistemul A este mai flexibil ca sistemul B.Flexibilitatea de produs se măsoară folosind indicatorul prezentat (PS), cu ajutorul formulei:Unde: a = 1,…,N = numărul de ani

Cpi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a produsului „i”[u.m.]; Ppi = probabilitatea pentru schimbare potenţială a produsului „i” în anul „a”[u.m.]; e = coeficient de actualizare.- Flexibilitatea traseelor de execuţie

Flexibilitatea traseelor de execuţie (FTE) se referă la posibilitatea de schimbare a traseelor, în cazul în care este necesar. Ea reprezintă capacitatea sistemului de a admite diferite trasee tehnologice, pentru prelucrarea diferitelor sarcini de producţie de către mijloacele de producţie existente. Aceasta are şi rolul de a asigura funcţionarea sistemului în cazul unor avarii accidentale ale anumitor utilaje din sistem, prin modificări în dirijarea pieselor.

Nivelul acestei flexibilitaţi este dat de numărul traseelor de execuţie pe care le poate avea o sarcină de producţie. FTE = Te (5.17)Unde: Te = numărul de trasee efective din punctul de vedere al sarcinilor posibile.

Valoarea economică a flexibilităţii traseelor de execuţie se determină cu următoarea relaţie:Unde: Te = numărul de trasee efective din punctul de vedere al sarcinilor posibile ;

Cm = costul mediu orar de schimbare a traseelor de execuţie [u.m.]; tsr = timpul mediu de schimbare a traseelor de execuţie[ore]; a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.- Flexibilitatea de volum

Flexibilitatea de volum măsoară capacitatea sistemului de a limita efectele economice ale modificării cererii pieţei, altfel spus, abilitatea de a opera profitabil un sistem flexibil de producţie la diferite volume ale producţiei. Un nivel înalt de automatizare creşte flexibilitatea, în parte, ca un rezultat al unor costuri fixe planificate mai mici şi a unor costuri variabile mai mici, cum ar fi costurile cu muncă directă.Acest efect este măsurat cu ajutorul raportului între costurile fixe şi costurile variabile planificate. Cu cât valoarea acestui raport este mai mare cu atât flexibilitatea de volum este mai mică. O altă variantă de măsurare a flexibilităţii de volum este aceea prin care se foloseşte indicatorul PS prezentat anterior. Ea se măsoară cu ajutorul formulei:unde: a = 1,…,N = numărul de ani;Cvi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a volumului producţiei pentru produsului „i” [u.m.];

Pvi =- probabilitatea de schimbare potenţială a volumului producţiei pentru produsului „i” în anul „a”e = coeficient de actualizare.

18

Page 19: Curs 6 + 7

- Flexibilitatea procesuluiFlexibilitatea procesului reprezintă totalitatea operaţiilor “slujbelor” pe care le poate executa un sistem, altfel spus se

referă la posibilitatea de a produce un ansamblu de operaţii combinate. O flexibilitate ridicată a procesului dă posibilitatea sistemului să producă o cât mai mare gamă de piese. Flexibilitatea procesului poate fi atinsă prin flexibilitatea maşinilor unelte.- Flexibilitatea de dezvoltare

Ea reprezintă capacitatea utilizatorului de a extinde sistemul de fabricaţie flexibil cu costuri limitate, cât mai uşor şi modular, pentru a face faţă situaţiei în care cererea depăşeşte capacitatea sistemului. Flexibilitatea de dezvoltare este măsurată cu ajutorul unui vector ale cărui componente reprezintă costul investiţiei adiţionale necesare introducerii unui nou tip de maşini unelte, timpul de punere în funcţiune a noilor capacităţi de producţie, altfel spus poate fi măsurată ţinând cont de cât de mare poate deveni un sistem.

Flexibilitatea de dezvoltare limitează necesarul de investiţii suplimentare cerute de dezvoltarea sistemului. Evaluarea flexibilităţii de expansiune nu depinde doar de probabilitatea sistemului de a include echipamente noi dar

şi de numărul noilor maşini necesare pentru a răspunde creşterii cererii. În consecinţă măsurarea valorii economice a flexibilităţii de dezvoltare necesită aplicarea unor tehnici de simulare.

În acest scop întreprinderea trebuie să simuleze schimbările posibile în cererea fiecărui produs şi să determine probabilitatea ca sistemul de fabricaţie să fie capabil să răspundă schimbărilor cererii. Când cererea depăşeşte capacitatea de producţie disponibilă, trebuie determinate limitele dezvoltării acesteia. În sfârşit, măsurarea costului de adaptare se face pe baza probabilităţii apariţiei necesităţilor de dezvoltare a capacităţii de producţie şi a costului de dezvoltare. Pentru determinarea valorii economice a flexibilităţii de dezvoltare poate fi aplicat un model simplificat în prima fază, ce nu necesită aplicarea tehnicilor de simulare. Modelul se bazează pe presupunerea că flexibilitatea de dezvoltare poate fi măsurată prin: timpul de punere în funcţiune a noilor capacităţi; costul investiţiei suplimentare; costul mediu suplimentar al contractării suplimentare a producţiei datorită creşterii cererii.

Calculul flexibilităţii de dezvoltare se face cu ajutorul relaţiei următoare:

unde: Qa = cererea de produse [buc]; Ma = capacitatea de producţie [buc ] ; Csup = costul unitar mediu suplimentar pe baza creşterii de produse pe piaţă[u.m.]; Isa = valoarea investiţiei suplimentare[u.m]; = coeficient, care poate avea valorile 0 sau 1;

Dacă (Qa – Ma) > 0 atunci = 1; (Qa – Ma) < 0 atunci = 0; şi nu sunt necesare nici investiţii suplimentare.

a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

- Flexibilitatea operaţieiAceasta se defineşte ca fiind capacitatea sistemului de a executa noi operaţii cu un cost redus. Se referă la posibilitatea de

a realiza un set de produse utilizând diferite maşini, materiale, operaţii şi secvenţe de operaţii cu costuri cât mai mici. Rezultă din flexibilitatea proceselor individuale şi a maşinilor, flexibilitatea proiectării produsului şi flexibilitatea structurii a însuşi sistemului de fabricaţie. Reprezintă abilitatea sistemului de a menţine un nivel satisfăcător al producţiei chiar atunci când maşinile se defectează sau lipseşte factorul uman. Este măsurată pe baza estimării costurilor de introducere a noilor operaţii.

Pentru măsurarea flexibilităţii operaţiilor folosim indicatorul “PS” prezentat anterior. Flexibilitatea operaţiei se determină cu ajutorul relaţiei:unde: a = 1,…,N = numărul de ani; Coi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a operaţiilor pentru produsul „i”[u.m.];

Poi = probabilitatea pentru schimbare potenţială a operaţiilor pentru produsul “i” în anul “a”; e = coeficient de actualizare.- Flexibilitatea producţiei

Aceasta defineşte numărul de produse diferite ce pot fi fabricate de către SFF fără să fie necesară achiziţionarea de noi maşini-unelte, sau altfel spus, flexibilitatea producţiei descrie sortimentul de produse ce pot fi fabricate de către SFF fără a fi necesară executarea de investiţii suplimentare. Ea creşte odată cu creşterea nivelului tehnologiei şi a gradului de universalitate a maşinilor unelte.

- Flexibilitatea forţei de muncă Flexibilitatea forţei de muncă poate fi definită prin capacitatea utilizatorului de a coordona din punct de vedere tehnic un număr de angajaţi, în scopul desfăşurării procesului de fabricaţie cu ajutorul sistemului de producţie flexibil. Această flexibilitate se poate măsura prin:

numărul de operatori din sistemul flexibil de fabricaţie; pregătirea tehnică a personalului; venitul mediu care poate fi obţinut pe fiecare angajat;

19

Page 20: Curs 6 + 7

Calculul flexibilităţii forţei de muncă se face prin beneficiile pe care utilizatorul sistemului de producţie flexibil le poate obţine prin creşterea specializării operatorilor şi prin diversificarea operaţiilor pe care aceştia le pot executa pe parcursul fabricaţiei. Relaţia de calcul este:unde: Vmed = venitul mediu obţinut pe un loc de muncă[u.m.];

Sa = numărul mediu de specializări diferite pentru un operator, necesare sistemului flexibil pentru funcţionarea în anul “a”; Omed = numărul mediu de personal necesar pentru funcţionare sistemului flexibil în anul “a”; a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.- Flexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheate

Flexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheate poate fi definită ca fiind capacitatea utilizatorului de a extinde durata timpului de lucru a sistemului flexibil, fără extinderea duratei de muncă pentru operatori. Flexibilitatea extensiei nesupravegheate a fabricaţiei poate fi măsurată prin numărul mediu de ore de funcţionare a sistemului de fabricaţie flexibil fără supraveghere.Valoarea flexibilităţii fabricaţiei nesupravegheate este dată de reducerea costului cu salariile directe pe perioada de funcţionare nesupravegheată a sistemului flexibil, prin relaţia: Unde: Ta = perioada de timp medie de reducere a muncii direct productive în anul “n”[ore];

Somed = salariu orar mediu cu forţa de muncă direct productivă [u.m.];

a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

b) Relaţiile dintre tipurile de flexibilităţi

Aceste tipuri de flexibilităţi nu sunt independente. Figura 5.12 arată relaţiile dintre diferitele tipuri de flexibilităţi.

Flexibilitatea produsului Flexibilitatea procesului

Flexibilitatea maşinilor Flexibilitatea operaţiilor Flexibilitatea data de extensia fabricaţiei

nesupravegheate Flexibilitatea

producţiei Flexibilitatea forţei de munca

Flexibilitatea de volum Flexibilitatea traseelor

de execuţie Flexibilitatea de dezvoltareFig. 5.12. Relaţiile de dependenţă dintre tipurile de flexibilităţi

De asemenea, în fig 5.13 sunt prezentate corespondentele dintre tipurile de flexibilitate.Maşin

aProces Produs Tarseelor Volu

mDezvoltar

eOperaţie

iForţei

de munc

ă

Extensia fabricaţiei

nesupravegheate

Producţiei

Maşina ++ ++ + + _ _ + + + + + + + +Proces ++ + + - -Produs - -Tarseelor + - + +VolumDezvoltareOperaţieiForţei de muncăExtensia fabricaţiei nesupravegheateProducţiei

+ + :relaţii pozitive

- -: relaţii negative + -: relaţii mixte

Fig. 5. 13 Corespondenţele dintre tipurile de flexibilitateAceste zece tipuri de flexibilitate pot fi incluse în:

- flexibilitatea ca scop în sine se referă la gama de produse incluzând şi gradul de satisfacere a cererii clienţilor;

20

Page 21: Curs 6 + 7

- flexibilitatea ca viteză de răspuns la solicitarea pieţei se referă la rapiditatea cu care un sistem de producţie poate livra produsele solicitate, la rapiditatea de adaptare a procesului de fabricaţie la schimbarea tipului şi a volumului de produse.

Cercetări recente în domeniul flexibilităţii sistemelor de producţie[12] sugerează faptul că flexibilitatea ca scop şi flexibilitatea ca viteză de răspuns la nevoile pieţei „sporesc abilitatea sistemului de auto-organizare, ceea ce permite coordonarea activităţilor de producţie prin sisteme fără niveluri ierarhice şi prin localizarea iniţiativei la nivel de echipă". Eliminarea mecanismului organizaţional ierarhizat de luare a deciziilor permite răspunsul rapid la cerinţele pieţei şi la schimbările tehnologice, sistemul de producţie auto - organizat fiind deci mai flexibil, întrucât răspunde provocărilor privind viteza de răspuns şi varietatea gamei de produse, la costuri scăzute. În acest sens, mecanismul sistemelor de producţie auto - organizate al căror exponent este sistemul flexibil de producţie sau sistemul de producţie integrat pe calculator, poate fi comparat metaforic cu creierul uman, care este un sistem auto - organizabil capabil să răspundă rapid unei game largi de stimuli externi.

Ţinând seama de cele prezentate mai sus, flexibilitatea sistemului se poate exprima ca sumă a flexibilităţilor componente cu ajutorul relaţiei:

+FT (u m) (5.24)în care componentele expresiei au semnificaţiile şi expresiile de calcul date de relaţiile (5.10- 5.23).

5.3.5.3.2. Formularea submodelului de evaluare cantitativă a proiectelor de investiţii

Decizia de investiţie presupune rezolvarea problemelor referitoare la evaluarea cantitativă a proiectelor de investiţii. Se poate afirma că estimarea exclusivă a flexibilităţii realizate este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru fundamentarea deciziei de alegere a variantei de sistem flexibil, în stabilirea strategiei întreprinderii de trecere de la sistemele de fabricaţie clasice la cele flexibile.

Evaluarea exclusivă a flexibilităţii realizate poate conduce la alegerea unui sistem de fabricaţie cu o flexibilitate maximală, la un moment dat, care ar putea fi extrem de costisitor pentru întreprindere. Din acest motiv, calculul flexibilităţii prin cuantificarea tuturor caracteristicilor de flexibilitate a componentelor sistemului avansat trebuie să se facă ţinând seama şi de costul investiţiei. Aşa cum s-a arătat pe parcurs, un calcul obişnuit al indicatorilor de eficienţă este inadecvat pentru estimarea beneficiilor implementării unei variante de sistem flexibil într-o întreprindere care îsi propune realizarea unei strategii de realizare a flexibilităţii.

Evaluarea valorică a investiţiilor în sistemele flexibile de producţie se realizează cu ajutorul unui model care are drept scop determinarea unui indicator numit“venitul net actualizat modificat”, notată „VNAM”. Acest indicator este superior indicatorilor tradiţionali de evaluare a eficienţei investiţiei, deoarece în cadrul lui se iau în considerare şi valorile flexibilităţilor amintite anterior. Acest model se bazează pe o singură valoare a fluxului de venituri şi cheltuieli sau a fluxului de lichidităţi net anual estimat şi a flexibilităţii pentru fiecare proiect de investiţie.

Modelul de calcul este:

Unde: = venitul net actualizat modificat al proiectului j [ u.v.];

FS = flexibilitatea sistemului, exprimată în [u.v.] Vja = venitul brut în anul „a”[u.v.]; Ct = costul investiţiei în anul „a” [u.v.]; a = anul de calcul ; Chja = cheltuielile în anul „a” pentru investiţia „j” [u.v.].

= durata de calcul pentru proiectul ‘j‘ [ani];

e = rata de actualizare;

= factorul de actualizare pentru anul ‘a’.

Dificultatea utilizării acestui model constă în determinarea diferiţilor indicatori economici ai flexibilităţii şi estimarea posibilităţilor de manifestare.

În general, există incertitudini atât în ceea ce priveşte mărimea viitoare a fluxului de lichidităţi estimat cât şi în ceea ce priveşte durata de realizare a proiectului. Aceste incertitudini sunt determinate de factorii aleatori care influenţează aceste mărimi.

Pentru identificarea factorilor de influenţă se poate utiliza analiza decizională [21], care permite descompunerea factorilor până la nivelul la care decidentul poate estima distribuţiile de probabilitate ale valorilor posibile ale acestora. Problema care apare constă în faptul că, având distribuţiile de probabilitate ale factorilor de influenţă, este necesar să se determine efectul lor combinat asupra venitului net actualizat modificat. Numărul combinaţiilor posibile ale valorilor factorilor de influenţă ar putea fi foarte mare şi implică utilizarea calculatorului pentru generarea lor. Prin simulare, combinaţiile cele mai probabile vor fi generate mai des, iar combinaţiile mai puţin probabile vor fi generate mai rar. Pentru fiecare combinaţie se va calcula venitul net actualizat modificat şi apoi, determinând frecvenţa de apariţie a fiecărei valori a venitului net actualizat modificat, se va obţine distibuţia de probabilitate a venitului net actualizat modificat al fiecărui proiect de investiţie.

În continuare se arată cum poate fi utilizată simularea Monte Carlo pentru a îmbunătăţi metoda venitului net actualizat astfel ca acesta să includă incertitudinea asociată fiecărui proiect de investiţie.

Aplicarea simulării la această problemă presupune parcurgerea următoarelor etape: identificarea factorilor, formularea unui model care să evidenţieze relaţiile dintre factori, realizarea unei analize preliminare de sensibilitate pentru a stabili factorii pentru care este necesară determinarea distribuţiilor de probabilitate, construirea distribuţiilor de probabilitate ale factorilor identificaţi, realizarea experimentelor de simulare, analiza rezultatelor simulării.

Din relaţia (5.25) rezultă că venitul net actualizat modificat al fiecărui proiect ‘j’ se calculează ca diferenţă dintre fluxul intrărilor (cash inflow) şi fluxul ieşirilor (cash outflow) corectat cu valoarea economică a flexibilităţii. Factorii care

21

Page 22: Curs 6 + 7

influenţează fluxul intrărilor - de exemplu valorile estimate ale vânzărilor sau serviciilor prestate - şi fluxul ieşirilor - valorile cheltuite pentru investiţii, constituirea mijloacelor circulante, plata dobânzilor, alte cheltuieli - pot fi reprezentaţi cu ajutorul diagramelor arborescente. Acestea permit ramificarea factorilor până la nivelurile la care se pot construi mai uşor distribuţiile de probabilitate.

Se presupune că pentru compararea mai multor variante decizionale se va estima profitul care ar putea fi obţinut pentru fiecare variantă de investiţie. În figura 5.14. este prezentată diagrama arborescentă pentru identificarea factorilor care influenţează profitul unui produs :

Diagrama arborescentă ar putea fi extinsă, de exemplu, prin ramificarea vânzărilor în vânzări interne şi vânzări la export sau prin ramificarea costurilor fixe în costuri de publicitate, costuri de lansare a producţiei în fabricaţie etc.. În cazul considerat, problema de investiţie se referă la achiziţionarea unui sistem flexibil de fabricaţie. Se au în vedere mai multe variante pentru care se cunosc preţurile de achiziţie şi duratele de funcţionare. Fluxul de lichidităţi net anual al fiecărui utilaj depinde de veniturile realizate prin vânzarea produselor şi de cheltuielile de întreţinere anuale şi este influenţat de valoarea flexibilităţii. Atât veniturile din vânzări, cheltuielile de întreţinere cât şi flexibilitatea sunt afectate la rândul lor de factori aleatori precum cererea pe piaţă, preţul de vânzare, costurile materiale etc. Modelul trebuie să arate modul în care factorii identificaţi influenţează venitul net actualizat modificat al fiecărui proiect ‘j’. Acesta este numai un model şi deci este o reprezentare simplificată a realităţii. Modelul ar deveni prea complicat şi greu de rezolvat dacă s-ar încerca includerea în el a tuturor factorilor şi relaţiilor posibile. În general, este necesar să se realizeze un compromis între necesitatea de a construi un model simplu şi uşor de înţeles şi necesitatea de a obţine o reprezentare cât mai exactă a problemei reale. Pentru usurinţa aplicării submodelului vom utiliza sistemul informatic INFOFLEX prezentat în capitolul 6. Analiza preliminară de sensibilitate poate conduce la identificarea factorilor care nu au o influenţă semnificativă asupra indicatorului economic estimat pentru fiecare variantă decizională, astfel încât să nu fie necesară determinarea distribuţiei lor de probabilitate. Determinarea distribuţiilor de probabilitate se poate face subiectiv, prin analiza datelor istorice sau prin consultarea altor surse.5.3.5.4. Simularea probabilistică Monte Carlo a riscului investiţiilor

Pentru a îmbunătăţi „metoda venitului net actualizat modificat” în lucrare se va utiliza simularea Monte Carlo astfel încât acesta să includă incertitudinea asociată fiecărui proiect de investiţie. La sfârşitul experimentelor de simulare, în locul unei singure valori reprezentând “venitul net actualizat modificat”  generat de fiecare proiect de investiţii se va obţine o mulţime de valori posibile împreună cu probabilitatea de realizare a fiecărei valori. Distribuţia de probabilitate cumulată a veniturilor nete actualizate generate prin simulare pentru fiecare proiect se numeşte profil de risc al proiectului de investiţii deoarece reprezintă riscul pe care decidentul şi-l asumă prin alegerea acelui proiect.

În cadrul unui experiment de simulare pentru fiecare an „a” (a =1,…, ) se vor genera o valoare a venitului pe baza

distribuţiei de probabilitate care descrie factorul ( ), o valoare a costului de întreţinere pe baza distribuţiei de

probabilitate care descrie factorul ( ) şi o valoare a flexibilităţii pe baza distribuţiei de probabilitate care descrie

factorul (flexibilitateja) adică în total numere aleatoare, dacă toţi factorii sunt independenţi.

Metoda de simulare Monte Carlo [56] generează valori pentru o anumită variabilă aleatoare, utilizând distribuţia de probabilitate cumulată a variabilei aleatoare şi un generator de numere aleatoare uniform distribuite în [0;1]. Toate sistemele de calcul, toate limbajele de programare şi multe programe aplicative sunt prevăzute cu rutine de generare a numerelor pseudo – aleatoare dar, pentru a simula venitul net actualizat asociat fiecărui proiect ” j” de investiţie, este necesar un program care să

utilizeze un generator de numere aleatoare uniform distribuite în [0; 1] şi să aibă ca intrări distribuţii

de probabilitate. Simularea Monte Carlo constituie ea însăşi o formă de analiză de sensibilitate. Totuşi, dacă există îndoieli în legătură cu distribuţiile de probabilitate ale factorilor identificaţi prin analiza decizională, atunci va fi examinat efectul modificărilor distribuţiilor de probabilitate asupra rezultatelor simulării. De asemenea, poate fi analizat şi efectul modificării modelului. Evident, dacă rezultatele simulării nu se modifică semnificativ, modelul original poate fi considerat adecvat. Pentru realizarea simulării

22

ProfitProfit

Venituri din vânzăriVenituri din vânzări CosturiCosturi

Cantitate vândutăCantitate vândută PreţPreţ Costuri fixeCosturi fixe Costuri variabileCosturi variabile

Fig. 5.14. Diagrama arborescentă pentru identificarea factorilor care influenţează profitul

Page 23: Curs 6 + 7

Monte Carlo se va utiliza sistemul informatic @RISK conceput de Palisade Corporation. Sistemul informatic @RISK este prezentat în capitolul 6.

În figura 5.15. sunt prezentate etapele parcurse pentru calculul „VNAM” cu ajutorul sistemului informatic @RISK. Aceste etape constau în:

1) Colectarea datelor de intrare referitoare la investiţia analizată (se vor obţine aceste informaţii după rularea sistemului informatic INFOFLEX);

2) Crearea unei foi de calcul tabelar în Excel cu valorile medii ale variantelor de intrare pentru calculul VNAM;3) Construirea distribuţiilor de probabilitate;4) Întocmirea valorilor incerte ale variabilelor de intrare cu distribuţiile de probabilitate;5) Se rulează aplicaţia @RISK, respectiv se realizează analiza de risc şi analiza de sensibilitate;6) Se ia DECIZIA FINALĂ.

23

Colectarea datelor de intare referitoare la investiţiile analizate

(fişier din programul INFOFLEX)

Creare foaie de calcul sub EXCEL pentru investiţiile analizate cu informaţiile

obţinute prin INFOFLEX

Creare foaie de calcul sub EXCEL pentru investiţiile analizate cu informaţiile

obţinute prin INFOFLEX

Utilizatorul construieşte pe baza experienţei distribuţiile de probabilitate

Se revine la aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale

rezultatelor şi a probabilităţilor de apariţie a fiecărui rezultat

DECIZIA FINALAIn funcţie de înclinaţia decidentului către risc

Analiza senzitivităţiiAnaliza riscului

Se rulează aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale

rezultatelor şi ale probabilităţilor de apariţie a fiecărui rezultat

Fig.5.15. Etapele parcurse pentru simularea Monte Carlo cu @RISK

Page 24: Curs 6 + 7

5.3.5.3.1. Formularea criteriilor

Cele două criterii specifice în conturarea deciziei cu privire la SFF sunt pe de o parte capitalul necesar investiţiei, care depinde de costurile SFF, şi pe de altă parte flexibilitatea. Costurile şi flexibilitatea sunt parametri aflaţi în conflict. Maşinile cu timpi mai eficienţi, regimuri de lucru mai bune şi flexibilitate mărită sunt mai scumpe.

În analiza flexibilităţii se vor parcurge paşii prezentaţi în figura 5.11.

Stabilirea criteriilor de flexibilitate a producţiei

Măsurarea economică a flexibilităţii

Legătura dintre flexibilităţi

Fig. 5.11. Etapele analizei flexibilităţii

1) CosturileCosturile totale ale SFP pot fi împărţite în costurile MU (CM), costuri ale SDV(CSDV),

costul paletării (Cp), costuri de SOFT(CSOFT), costuri de transport(CT) şi alte costuri (C0).

Astfel costul total C este egal cu:

C = CM + CSDV + Cp + CSOFT + CT + C0 [u.m.]

2) Flexibilitateaa) Definirea şi măsurarea economică a flexibilităţii

Tabelul 5.9. - Criterii de flexibilitateNr.crt. Criterii de flexibilitate

1 Flexibilitatea maşinii 2 Flexibilitatea produsului 3 Flexibilitatea traseelor de execuţie4 Flexibilitatea de volum5 Flexibilitatea procesului6 Flexibilitatea de dezvoltare7 Flexibilitatea operaţiei (tehnologică)8 Flexibilitatea producţiei9 Flexibilitatea forţei de muncă10 Flexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheate

24

Page 25: Curs 6 + 7

Flexibilitatea masinii unelte

t2j = timpul de schimbare a sculelor într-o magazie de scule [ore]; t3j = timpul de montare sau schimbare a dispozitivelolor [ore]; j =1,..,m – numărul de maşini unelte din SFF;

a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

Cmj = costul mediu orar, cu timpul de înlocuire, montare, schimbare[u.m.].

- Flexibilitatea de produsFlexibilitatea de produs reprezintă capacitatea sistemului de a limita costul introducerii în fabricaţie a unui produs utilizând resursele avute deja la dispoziţie, altfel spus oferă posibilitatea sistemului de fabricaţie să realizeze o varietate de piese cu aceleaşi echipamente.Din moment ce flexibilitatea este invers proporţională cu sensibilitatea la schimbare, o măsură a flexibilităţii trebuie să cuantifice şi penalizările datorate schimbării (PS).Dacă schimbarea poate fi implementată fără penalităţi atunci sistemul are maxim de flexibilitate iar PS = 0. Dacă însă rezultatele schimbărilor aduc pierderi foarte mari atunci sistemul este foarte inflexibil, iar ‘PS’ este foarte ridicat.

Indicatorul „PS” reprezintă produsul dintre penalitate şi probabilitate. PS = Penalitate x Probabilitate (5.14)

Se consideră evaluarea flexibilităţii produsului pentru două sisteme de fabricaţie A şi B. Flexibilitatea produsului reflectă posibilitatea sistemului de a face o varietate de produse cu acelaşi echipament. Se presupune că există 70% probabilitatea ca următorul produs ce va fi fabricat să fie produsul 1, iar cu probabilitatea 30% va fi produsul 2. De asemenea, se presupune că produsul 1 este asemănător cu produsul ce se fabrică la momentul respectiv şi astfel poate fi prelucrat în sistemul A cu schimbări ce costă numai 20 mil u.m. în comparatie cu produsul 2 care ar costa 50 mil u.m. Sistemul B este un sistem a cărui implementare costa 80 mil. u.m. Evaluând flexibilitatea ca produsul dintre penalitate şi probabilitate se obţine: PS A = 20 mil u.m. x 70% + 50 mil u.m. x 30 % = 29 mil u.m. pentru sistemul A PS B = 80 mil u.m. x 70% + 80 mil u.m. x 30 % = 80 mil u.m. pentru sistemul B

PS este cu mult mai redus pentru sistemul A decât pentru sistemul B ceea ce înseamnă că sistemul A este mai flexibil ca sistemul B.Flexibilitatea de produs se măsoară folosind indicatorul prezentat (PS), cu ajutorul formulei:

Unde: a = 1,…,N = numărul de ani Cpi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a produsului „i”[u.m.]; Ppi = probabilitatea pentru schimbare potenţială a produsului „i” în anul „a”[u.m.]; e = coeficient de actualizare.

25

Page 26: Curs 6 + 7

- Flexibilitatea traseelor de execuţieFlexibilitatea traseelor de execuţie (FTE) se referă la posibilitatea de schimbare a traseelor,

în cazul în care este necesar. Unde: Te = numărul de trasee efective din punctul de vedere al sarcinilor posibile.

Valoarea economică a flexibilităţii traseelor de execuţie se determină cu următoarea

relaţie:Unde: Te = numărul de trasee efective din punctul de vedere al sarcinilor posibile ; Cm = costul mediu orar de schimbare a traseelor de execuţie [u.m.]; tsr = timpul mediu de schimbare a traseelor de execuţie[ore]; a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

- Flexibilitatea de volum Flexibilitatea de volum măsoară capacitatea sistemului de a limita efectele economice ale modificării cererii pieţei, altfel spus, abilitatea de a opera profitabil un sistem flexibil de producţie la diferite volume ale producţiei.

O altă variantă de măsurare a flexibilităţii de volum este aceea prin care se foloseşte indicatorul PS prezentat anterior. Ea se măsoară cu ajutorul formulei:

unde: a = 1,…,N = numărul de ani;Cvi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a volumului producţiei pentru produsului „i” [u.m.];Pvi =- probabilitatea de schimbare potenţială a volumului producţiei pentru produsului „i” în anul „a”e = coeficient de actualizare.

- Flexibilitatea de dezvoltare Ea reprezintă capacitatea utilizatorului de a extinde sistemul de fabricaţie flexibil cu costuri

limitate, cât mai uşor şi modular, pentru a face faţă situaţiei în care cererea depăşeşte capacitatea sistemului.

Calculul flexibilităţii de dezvoltare se face cu ajutorul relaţiei următoare:

unde: Qa = cererea de produse [buc]; Ma = capacitatea de producţie [buc ] ; Csup = costul unitar mediu suplimentar pe baza creşterii de produse pe piaţă[u.m.]; Isa = valoarea investiţiei suplimentare[u.m]; = coeficient, care poate avea valorile 0 sau 1;

Dacă (Qa – Ma) > 0 atunci = 1; 26

Page 27: Curs 6 + 7

(Qa – Ma) < 0 atunci = 0; şi nu sunt necesare nici investiţii suplimentare. a = 1,…,N = numărul de ani;

- Flexibilitatea operaţieiAceasta se defineşte ca fiind capacitatea sistemului de a executa noi operaţii cu un cost

redus. Se referă la posibilitatea de a realiza un set de produse utilizând diferite maşini, materiale, operaţii şi secvenţe de operaţii cu costuri cât mai mici. Rezultă din flexibilitatea proceselor individuale şi a maşinilor, flexibilitatea proiectării produsului şi flexibilitatea structurii a însuşi sistemului de fabricaţie. Reprezintă abilitatea sistemului de a menţine un nivel satisfăcător al producţiei chiar atunci când maşinile se defectează sau lipseşte factorul uman. Este măsurată pe baza estimării costurilor de introducere a noilor operaţii.

Pentru măsurarea flexibilităţii operaţiilor folosim indicatorul “PS” prezentat anterior. Flexibilitatea operaţiei se determină cu ajutorul relaţiei:unde: a = 1,…,N = numărul de ani;

Coi = costul schimbării potenţiale, în anul „a”, a operaţiilor pentru produsul „i”[u.m.]; Poi = probabilitatea pentru schimbare potenţială a operaţiilor pentru produsul “i” în anul “a”; e = coeficient de actualizare.

- Flexibilitatea forţei de muncă Flexibilitatea forţei de muncă poate fi definită prin capacitatea utilizatorului de a

coordona din punct de vedere tehnic un număr de angajaţi, în scopul desfăşurării procesului de fabricaţie cu ajutorul sistemului de producţie flexibil.

Calculul flexibilităţii forţei de muncă se face prin beneficiile pe care utilizatorul sistemului de producţie flexibil le poate obţine prin creşterea specializării operatorilor şi prin diversificarea operaţiilor pe care aceştia le pot executa pe parcursul fabricaţiei. Relaţia de calcul este:

unde: Vmed = venitul mediu obţinut pe un loc de muncă[u.m.]; Sa = numărul mediu de specializări diferite pentru un operator, necesare sistemului flexibil pentru funcţionarea în anul “a”; Omed = numărul mediu de personal necesar pentru funcţionare sistemului flexibil în anul “a”; a = 1,…,N = numărul de ani; e = coeficient de actualizare.

- Flexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheateFlexibilitatea dată de extensia fabricaţiei nesupravegheate poate fi definită ca fiind capacitatea utilizatorului de a extinde durata timpului de lucru a sistemului flexibil, fără extinderea duratei de muncă pentru operatori. Flexibilitatea extensiei nesupravegheate a fabricaţiei poate fi măsurată prin numărul mediu de ore de funcţionare a sistemului de fabricaţie flexibil fără supraveghere.

Unde: Ta = perioada de timp medie de reducere a muncii direct productive în anul “n”[ore]; Somed = salariu orar mediu cu forţa de muncă direct productivă [u.m.]; a = 1,…,N = numărul de ani;

27

Page 28: Curs 6 + 7

e = coeficient de actualizare.

b) Relaţiile dintre tipurile de flexibilităţi

Aceste tipuri de flexibilităţi nu sunt independente. Figura 5.12 arată relaţiile dintre diferitele tipuri de flexibilităţi.

Flexibilitatea produsului Flexibilitatea procesului

Flexibilitatea maşinilor

Flexibilitatea operaţiilor Flexibilitatea data de extensia

fabricaţiei nesupravegheate Flexibilitateaproducţiei

Flexibilitatea forţei de munca

Flexibilitatea de volum Flexibilitatea traseelor

de execuţie Flexibilitatea de dezvoltareFig. 5.12. Relaţiile de dependenţă dintre tipurile de flexibilităţi

Ţinând seama de cele prezentate mai sus, flexibilitatea sistemului se poate exprima ca sumă a flexibilităţilor componente cu ajutorul relaţiei:

+FT (u m) (5.24)

5.3.5.3.2. Formularea submodelului de evaluare cantitativă a proiectelor de investiţii

Modelul de calcul este:

Unde: = venitul net actualizat modificat al proiectului j [ u.v.]; FS = flexibilitatea sistemului, exprimată în [u.v.] Vja = venitul brut în anul „a”[u.v.]; Ct = costul investiţiei în anul „a” [u.v.]; a = anul de calcul ; Chja = cheltuielile în anul „a” pentru investiţia „j” [u.v.].

= durata de calcul pentru proiectul ‘j‘ [ani]; e = rata de actualizare; = factorul de actualizare pentru anul ‘a’.

28

Colectarea datelor de intare referitoare la investiţiile analizate

(fişier din programul INFOFLEX)

Creare foaie de calcul sub EXCEL pentru investiţiile analizate cu informaţiile

obţinute prin INFOFLEX

Creare foaie de calcul sub EXCEL pentru investiţiile analizate cu informaţiile

obţinute prin INFOFLEX

Utilizatorul construieşte pe baza experienţei distribuţiile de probabilitate

Se revine la aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale

rezultatelor şi a probabilităţilor de apariţie a fiecărui rezultat

Fig.5.15. Etapele parcurse pentru

simularea Monte Carlo cu @RISK

Se rulează aplicaţia @RISK pentru

determinarea domeniilor de variaţie ale

rezultatelor şi ale probabilităţilor de apariţie a fiecărui

rezultatAnaliza riscului

Analiza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia decidentului către riscConstruirea matricii Rm

Fig.5.15. Etapele

parcurse pentru simularea

Monte Carlo cu @RISK

Se rulează aplicaţia @RISK

pentru determinarea domeniilor de

variaţie ale rezultatelor şi

ale probabilităţilor

de apariţie a fiecărui rezultatAnaliza riscului

Analiza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia

decidentului către risc

Construirea matricii Rm

Fig.5.15. Etapele

parcurse pentru simularea

Monte Carlo cu @RISK

Se rulează aplicaţia @RISK

pentru determinarea domeniilor de

variaţie ale rezultatelor şi

ale probabilităţilor

de apariţie a fiecărui rezultatAnaliza riscului

Analiza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia

decidentului către risc

Construirea matricii Rm

Fig.5.15. Etapele parcurse pentru simularea Monte Carlo cu @RISK

Se rulează aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale

rezultatelor şi ale probabilităţilor de apariţie a fiecărui rezultat

Analiza risculuiAnaliza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia decidentului către risc

Construirea matricii Rm

Fig.5.15. Etapele parcurse pentru simularea Monte Carlo cu @RISKSe rulează aplicaţia @RISK pentru determinarea domeniilor de variaţie ale rezultatelor

şi ale probabilităţilor de apariţie a fiecărui rezultatAnaliza riscului

Analiza senzitivităţiiDECIZIA FINALA

In funcţie de înclinaţia decidentului către riscConstruirea matricii Rm

Page 29: Curs 6 + 7

29