PROCEDURA CIVILACURS 5

EXPERTIZA

Art. 330 – 340 NCPC

Mijlocul de proba nu e expertiza, ci raportul de expertiza. Expertiza e operatiunea tehnica prin care se ajunge la un raport.

Specific este ca acest mijloc de proba, din punct de vedere al obiectului probator, vizeaza o situatie de fapt care presupune cunostinte de specialitate – art. 330 alin. (1).

Notiunea de specialist – desi textul nu distinge, in practica nu au fost acceptate expertize juridice, deoarece se prezuma ca judecatorul e un expert si instantele nu au incuviintat asemenea expertize => orice alt domeniu decat cel juridic.

Asa cum rezulta din art. 330, expertiza este facultativa ca regula. Ori partile, ori instanta din oficiu pot propune acest mijloc de proba. Totusi, sunt materii in care expertiza e obligatorie pentru ca legea prevede acest lucru: punerea sub interdictie judecatoreasca, unde expertiza psihiatrica este obigatorie.

In alte situatii, expertiza desi nu este obligatorie, este necesara. Daca la inregistrarea tardiva a nasterii e obligatorie expertiza, la o actiune in tagada paternitatii este mai mult decat necesara. Judecatorul, prin alte mijloace de proba nu poate sa transeze o asemenea cerere.

Desi expertiza vizeaza opinia unui expert intr-un domeniu, ea nu are o valoare probatorie prestabilita, ci hotararea se va da coroborand acest mijloc de proba cu alte mijloace de proba.

In cazul expertizei, expertul nu transeaza litigiul, nu da solutia. El doar raspunde din punct de vedere tehnic la o problema, nu se pronunta in cauza.

Ex: proces de partaj prin care un teren trebuie lotizat, expertul trebuie il lotizeze, dar nu sa atribuie si loturile copartasilor. El trebuie sa spuna tehnic care e cea mai buna impartire a terenului.

Textele din NCPC se completeaza cu alte reglementari: OG nr. 2/2000 privind organizarea si efectuarea expertizei judiciare si extrajudiciare; OG nr. 1/2000 – organizarea activitatii si functionarea institutelor de medicina legala; OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor pretioase.

Daca avem in vedere expertiza criminalistica – OG 75/2000 privind organizarea activitatii de expertiza criminalistica.

Ca orice mijloc de proba, trebuie propus in conditiile si formele prevazute de NCPC. Trebuie incuviintata de instanta prin incheierea preparatorie de incuviintare a probelor. Aceasta incuviintare prezinta un anumit tipic pe acest mijloc de proba: instanta, prin incheierea de incuviintare trebuie sa desemneze expertul/expertii care trebuie sa faca raportul. Va numi 1/3 experti – de regula doar unul.

Expertii se numesc de pe o lista autorizata aflata la nivelul instantei respective, iar numirea ar trebui sa respecte disponibilitatea partilor – partile se se invoiasca asupra numirii lor. Daca partile nu se invoiesc, art. 331 spune ca instanta va desemna expertii prin tragere la sorti.

Tragerea la sorti se va face tot de pe lista aflata la dispozitia instantei. Aceasta nu e reglementata punctual. De regula, depinde de numarul de parti. Expertul astfel desemnat trebuie sa fie neutru si impartial, el nu este un expert al partii.

Este posibil ca pe lista de experti sa nu se afle o anumita specialitate, de exemplu pentru expertizaera unei opere de arta. Art. 330 alin. (2) si (3) permit sa se deroge de la regula ca expertul e desemnat de pe lista, in sensul ca instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau institut de specialitate sau, in domeniile strict specalizate, judecatorul poate solicita punctul de vedere al unuia sau mai multor personalitati ori specialisti in domeniu.

Pe langa expertii oficiali ai instantei, partile, la cerere, au dreptul la experti parte – alesi de parti si incuviintati de instanta, avand calitatea de consilieri ai partilor.

Dupa numirea expertului, instanta trebuie sa stabileasca obeictivele asupra carora urmeaza sa se pronunte expertii. Acestea sunt intrebari care isi asteapta un raspuns de specialitate. Partea sau instanta din oficiu trebuie sa enunte obiectivele – faptul probatoriu – care au legatura cu cauza.

De asemenea, la momentul incuviintarii, inchierea trebuie sa cuprinda si un onorariu provizoriu care va fi completat, daca e cazul, la final, dupa depunerea raportului de expertiza, in sarcina partii care a propus proba. Incheierea poate sa aiba si un avans cu privire la cheltuielile de transport ale expertului.

In fine, va cuprinde termenul in care trebuie depus raportul de expertiza – se stabileste in contradictoriu de parti si trebuie raportat la obiectul expertizei si la tipul ei. Pentru a fixa termenul, e nevoie si de parerea expertului, dar la momentul incuviintarii el nici nu stie ca a fost desemnat in cauza. Art. 331 alin. (2) a venit cu 2 variante:

a) Instanta poate fixa o audiere in camera de consiliu in cadrul careia va solicita expertului sa estimeze termenul si costul lucrarii;

b) Instanta poate fixa un termen scurt, intermediar, cand va solicita expertului sa estimeze in scris – ii va cita pe expert si pe parti (parere: chiar daca au termen in cunostinta);

Pasul urmator este sa se achite onorariul. Art. 331 spune ca dovada platii onorariului se depune la grefa instantei de partea obligata prin incheiere in termen de 5 zile de la numire sau in termenul stabilit de instanta. Onorariul poate fi majorat numai dupa depunerea raportului de expertiza.

Este un termen legal imperativ. Daca aceasta suma nu e depusa, atrage decaderea partii din dreptul de a administra proba.

Expertul e neutru, iar daca sunt suspriciuni cu privire la impartialitatea sa, codul permite recuzarea expertului. Art. 332 spune ca expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii. Recuzarea trebuie ceruta in 5 zile de la numire. Daca apare pe parcurs, la data cand s-a ivit. Daca se admite cererea, e inlocuit si va fi desemnat alt expert.

Pe langa recuzare, exista institutia inlocuirii expertului, cand expertul a fost desemnat prin incheiere, la momentul la care va fi citat se poate sa nu se prezinte, sa nu vrea insarcinarea.

Art. 333 alin. (2) permite instantei sa il inlocuiasca pe expert, cu riscul sa fie amendat judiciar si sa aiba o problema de raspundere disciplinara.

Mai este un caz de inlocuire – desi a acceptat lucrarea, nu depune raportul de expertiza.

Administrarea expertizei

NCPC prevede doua posibilitati mari:

a) Una caracterizata de celeritate, dar putin probabila in practica;b) Una care presupune o derulare mai mare in timp, impusa de natura expertizei.

Art. 334 vorbeste de ascultarea expertului. Daca obiectivele, prin natura lor, pot fi solutionate de expert direct in instanta la termen, atunci acestia pot sa isi exprime de indata opinia, chiar in sedinta, iar parerea se va consemna ntr’un prioces verbal care ramane la dosarul cauzei si aceala e mijlocul de proba.

A doua varianta e reglementata de art. 335 – efectuarea expertizei la fata locului. Daca e nevoie de o lucrare la fata locului (deplasare – masurare, evaluare, vizionare) sau sunt necesare explicatiile partilor fara de care nu poate face expertiza.

Expertiza nu va putea fi facuta decat dupa citarea partilor, prin scrisoare recomandata – ziua, ora si locul unde se face lucrarea. Va fi comunicata partii cu 5 zile inainte de efectuarea lucrarii. Orice viciu de citare va atrage nulitatea raportului de expertiza, care e o nulitate relativa – partea care nu a fost citata, la momentul depunerii, va trebui sa invoce nulitatea, sub sanctiunea decaderii.

Odata facuta corect citarea, partile sunt obligate sa dea expertului orice lamurire in legatura cu lucrarea care trebuie facuta. E obligatorie prezenta partilor.

Art. 335 alin. (3) prevede ca, in cazul in care una din parti opune rezistenta sau impiedica in orice alt mod efectuarea lucrarii, instanta va putea considera dovedite afirmatiile facute de partea adversa cu privire la faptele ce fac obiectul lucrarii. Alin. (5) spune ca atunci cand e vorba de o expertiza tehnica si partea o impiedica, in mod exceptional instanta va autoriza folosirea fortei publice.

Art. 336 – rezultatele expertizei vor fi consemnate intr-un raport scris. Acesta e defapt mijlocul de proba, care va fi depus cu cel putin 10 zile inainte de termenul fixat pentru judecata. Acest termen a fost instituit pentru ca partile sa verifice, sa vada raportul la dosarul cauzei. Daca nu se respecta termenul, partea interesata poate cere amanarea judecatii in vederea luarii la cunostinta a raportului, iar daca instanta nu o va acorda, poate interveni nulitatea.

Cand sunt mai multi experti, ori merg toti pe aceeasi solutie, ori sunt cu pareri deosebite, cand lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia. Poate sa existe si un expert parte care sa faca un raport separat care se va depune la dosarul cauzei.

Dupa depunerea raportului, sunt posibile trei variante:

a) Lamurirea raportului – daca raspunsul la obiective nu este clar, exista contradictii, atunci instanta poate solicita expertului sa lamureasca raportul, sens in care va acorda un termen; aceasta se poate face de instanta din oficiu sau la cererea partilor.

b) Completarea raportului – tot din oficiu sau la cerere, in ipoteza in care expertul nu a raspuns la toate obiectivele stabilite, se cere completarea sa;

c) Efectuarea unei noi expertize - !! nu exista contraexpertiza – pentru motive temeinice instanta poate dispune efectuarea unei noi expertize – un alt expert. Daca aceasta noua expertiza e ceruta de parte, art. 338 spune ca trebuie ceruta la primul termen dupa depunerea raportului, iar daca s-au formulat obiectiuni, la termenul imediat urmator.

Instanta omologheaza raportul de expertiza si ramane ca proba in dosar.

Drepturile banesti ale expertilor – desi e platit de una din parti, el nu trebuie sa fie pentru partea respectiva. Onorariul provizoriu e fixat de instanta si se consemneaza la o institutie bancara la dispozitia instantei. Art. 339 (1) spune ca, daca expertul cere/primeste o suma mai mare decat cea fixata in inchiere, va raspunde potrivit legii penale – luare de mita.

Potrivit art. 339, la acel onorariu provizoriu, instanta poate incuviinta, la cerere, dupa depunerea raportului, majorarea onorariului, prin incheiere executorie.

Aprecierea probei

Judecatorul nu e tinut obigatoriu de concluziile raportului de expertiza. Constatarile de fapt ale expertilor, cum ar fi prezenta sau sustinerile partilor, fac proba pana la inscriere in fals.

Daca exista mai multe rapoarte de expertiza, judecatorul nu are voie sa faca o medie intre concluziile expertizelor administrate.

MIJLOACELE MATERIALE DE PROBA

Art. 341 a tinut sa faca mentiunea ca sunt mijloace materiale de proba fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de inregistrare a sunetului precum si alte asemenea mijloace tehnice, daca nu au fost obtinute prin incalcarea legii ori a bunelor moravuri.

Art. 287 – poza e mijloc material de proba sau este copie de pe un inscris care are valoare ca si inscris?

Daca avem o poza de pe un inscris autentic sau sub semnatura privata, pe 287 e copie pe un inscris cu valoare ca inscrisul original de pe care s-a facut poza. Daca poza vizeaza orice altceva, pe 341 e un mijloc material de proba.

In art. 342, 343 si 344 s-a instituit o procedura de pastrare – de administrare – vor fi pastrate pana la solutionarea definitiva a procesului. In ceea ce priveste verificarea acestor mijloace, art. 343 spune ca se aduc in sedinta de judecata. Daca nu se afla in pastrarea instantei, judecatorul ori cere aducerea lor ori face o verificare la fata locului cu un judecator delegat.

Pe langa mijlocul de proba in sine, exista si o constatare – incheiere, proces – verbal. Nu exista in cod o procedura de contestare a unor asemenea mijloace.

CERCETAREA LA FATA LOCULUI

Este un mijloc care a existat dintotdeauna in procesul civil, care prin antura lui implica o exceptie de la principiul nemijlocirii: nu se mai administrarea la sediul instantei, ci implica o deplasare a completului de judecata la locul respectiv.

In realitate e un termen de judecata in fata instantei, se face cu citare. Se poate deplasa un judecator delegat sau intreg completul. La locul de cercetare se pot audia martori, experti si partile.

Se intocmeste un proces-verbal in care se consemneaza sustinerile si obiectiunile partilor, care va fi semnat de catre cei prezenti. Aceasta cercetare se realizeaza in procese care vizeaza stabilirea hotarului, actiuni in raspundere delictuala pentru viciile unui edificiu.

MARTURISIREA

Vizeaza una dintre parti – reclamant, parat, tert intervenient.

Aceasta marturisire vizeaza aspecte cu privire la care cealalta parte isi intemeiaza anumite pretentii. Poate fi totala sau partiala.

Aceasta poate fi de doua feluri, generand doua mijloace de proba:

a) Poate fi una spontata – mijlocul de proba e chiar marturisirea in sine;b) Provocata – provocarea se poate face prin interogatoriu.

Marturisirea spontana – de doua feluri:

1. Extrajudiciara – facuta in afara procesului, dar vizeaza aspecte dintr-un proces. E facuta la notar, intr-un inscris. Ea este un fapt supus aprecierii judecatorului potrivit regulilor generale de probatiune. Cand este verbala, nu poate fi invocata in cazurile cand proba cu martori nu e admisa.

2. Judiciara – art. 349 spune ca face deplina dovada impotriva celui care a facut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procura speciala.

Nici marturisirea nu este regina probelor. Nu presupune ca nu se mai administreaza nicio proba.

Marturisirea nu poate fi divizata impotriva autorului decat cand cuprinde fapte distincte si nici nu poate fi revocata – exceptie: ca urmare a unei erori de fapt scuzabile.

Persoana in cauza trebuie sa aiba discernamant si nu poate fi facuta daca duce la pierderea unui drept de care partea nu poate dispune.

Marturisirea prin interogatoriu

Interogatoriul trebuie propus ca restul probelor.

In czul in care s-a incuviintat prin incheiere aceasta proba, nu mai exista termen in cunostinta, in afara de cazul in care a fost prezenta la incuviintarea lui.

Interogatoriul este un mijloc de proba care vizeaza partea – reclamant ori parat. Ceea ce se urmareste sunt fapte personale, de natura sa duca la solutionarea procesului. Intrebarile nu trebuie sa vina cu fapte ale tertilor. Nu pot sa vizeze aspecte pe care le probeaza alte mijloace de proba. Vor viza doar fapte personale.

Ex: paratul prin intampinare nu recunoaste pretentia spunand ca nu exista creanta sau nu e certa/lichida/exigibila. Nu se poate pune la interogatoriu intrebarea daca e creanta certa/lichida/exigibila. Cu astfel de intrebari ori nu se incuviinteaza interogatoriul, ori se vor respinge.

Dupa incuviintare, sunt doua variante:

a) Daca e luat unei persoane fizice, partea are pregatit formularul de interogatoriu, care va fi inmanat judecatorului, iar partea trebuie sa raspunda personal in fata judecatorului la ele.

Partea nu e asistata de avocat, va raspunde fara sa poata citi un proiect de raspuns scris in prealabil. Se poate folosi insa de insemnari, cu incuviintarea presedintelui, cu privire la cifre sau denumiri.

Vor fi citite toate intrebarile din interogatoriu. Nu exista o limitare la intrebari, deoarece art. 352 (2) spune ca, cu incuviintarea presedintelui, fiecare parte poate pune intrebari, se poate suplimenta aceasta lista.

Raspunsul la interogatoriu se consemneaza de judecator pe foaia cu intrebari, in sinteza, iar dupa ce se completeaza toate, acel interogatoriu va fi semnat pe fiecare pagina de presedintele completului, grefier, cel care l-a propus si partea care a raspuns.

Prin exceptie, exista o derogare in sensul ca se poate raspunde si in scris – partea care se afla in strainatate. Acesta va fi comunicat in scris mandatarului, care va depune raspunsul partii cu o procura autentica.

b) In privinta persoanelor juridice, interogatoriul cam lipsit de efecte – art. 355 spune ca vor raspunde in scris la interogatoriu. Textul nu se aplica in cazul societatilor de persoane – asociatii vor fi citati personal.

Citarea persoanei la interogatoriu – ce se intampla daca partea nu se prezinta la interogatoriu? Este o sanctiune destul de dura – art. 358 spune ca daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in interesul celui care a propus interogatoriul.

Art. 356 – mandatarul special – sunt 2 opinii:

Se incuviinteaza interogatoriul si se fixeaza termen. La acel termen, mandatarul stie ca partea nu se afla in Romania. El trebuie sa vina la termen cu un mandat special ca sa raspunda si sa faca dovada prin orice mijloc de proba ca partea nu se afla in tara. Instanta luand act, va comunica interogatoriul mandatarului si fixeaza termen pentru a se depune raspuns scris. Mandatarul comunica partii, aceasta raspunde in scris, la termen mandatarul se intoarce cu raspunsul.

A doua varianta ar fi urmatoarea: la fel pana la inmanarea catre mandatar, dar mandatarul raspunde el, avand un mandat special in acest sens. Instantele au retinut aceasta varianta.

Pe prima opinie, mandatarului ii trebuie mandat special pentru ce? Sa il trimita, sa il ia inapoi si sa il depuna la dosar? E doar un “curier”.

In a doua opinie, partea va fi pe mana mandatarului. Va putea exista o desocotire la final.

Va raspunde mandatarul!

Raspunsul la interogatoriu e separat de procura autentica, care va fi alaturata.

INCIDENTE PROCEDURALE CU PRIVIRE LA JUDECATA

SUSPENDAREA JUDECATII

Suspendarea se regaseste la art. 411 – 415 NCPC.

Consta in oprirea judecatii, oprire determinata ori de vointa partilor, ori de cauze care sunt independente de vointa partilor si care apar si blocheaza derularea procesului.

Este de trei feluri, in functie de cauza care o determina:

a) Voluntarab) De dreptc) Facultativa

Indiferent de cauza care determina suspendarea, aceasta, ca sa produca efecte, trebuie in toate situatiile constatata de instanta de judecata.

A. Suspendarea voluntara

Art. 411 instiuite doua cazuri de suspendare voluntara care au la baza exclusiv vointa partilor: una directa, cealalta indirecta.

Primul caz este cand amandoua partile o cer. Acest caz da curs principiului disponibilitatii si poate sa se produca pentru inchierea unei tranzactii, pentru o mediere, pentru o eventuala renuntare la judecata.

Partile nu trebuie sa justifice intelegerea lor privind suspendarea, nu trebuie motivata.

Al doilea caz – cand niciuna din parti, legal citate, nu se infatiseaza la strigarea cauzei. Este indirect o vointa de a suspenda judecata, prin neprezentarea partilor.

Daca una din parti e in sala, dar nu raspunde in concret, e va suspenda judecata. Potrivit ROI, in aceasta ipoteza in care partile legal citate nu raspund, instanta e obligata sa lase cauza la a doua strigare, si numai daca nici la a doua strigare nu raspunde nimeni, sa suspende cauza.

Presupune ca partile sa fie legal citate. De asemenea, poate fi paralizata daca oricare din parti a cerut judecarea in lipsa. Cerera de judecare in lipsa se face in scris, se poate face prin CCJ, intampinare ori prin cerere separata.

Aceasta cerere, potrivit art. 411 alin. (2) produce efecte numai in fata instantei unde a fost facuta. Trebuie reiterata in apel, in recurs.

Art. 411 alin. (1) pct. 2 este o norma de ordine publica, adica judecatorul daca constata ipoteza, e obligat sa suspende si nici partile nu se pot intelege prin conventie altcumva.

Fiind vorba de un incident de procedura, daca sunt indeplinite ipotezele de la 411, acest incident are prioritate in pronuntarea pe care o da judecatorul. Ex: ipoteza in care partile sunt legal citate, nu s-a timbrat actiunea, nu se va anula actiunea, ci se va suspenda pe 411.

Dupa ce se suspenda, judecata se poate relua in conditiile art. 415 pct. 1 – cererea de redeschidere. Aceasta repunere pe rol implica si achitarea unei taxe de 50% din taxa de timbru platita initial.

B. Suspendarea de drept

Toate cazurile de suspendare sunt de drept pentru ca sunt prevazute de lege, dar au la baza altceva.

Suspendarea de drept obliga instanta sa o pronunte, daca intervin cazurile de la 412, alin. (1):

Decesul uneia dintre parti pana la introducerea in cauza a mostenitorilor – nici inainte de sesizare (nu mai exista capacitate procesuala de folosinta), nici dupa pronuntarea hotararii (intreruperea termenului caii de atac). Daca intervine pe parcurs, textul da posibilitatea partii sa ceara un termen pentru introducerea in judecata a mostenitorilor – nu e nevoie de certificat de mostenitor;

Prin interdictia judecatoreasca sau punerea sub curatela a unei parti, pana la numirea tutorelui/curatorului – nu mai are exercitiul drepturilor sale;

Prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre parti survenit cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii;

Incetarea functiei tutorelui/curatorului , pana la numirea unuia nou;

Persoana juridica e dizolvata pana la desemnarea lichidatorului;

Prin deschiderea procedurii insolventei – ultimele doua texte sunt generale care vizeaza disolvarea si insolventa. In materie de insolventa, ambele legi aplicabile in timp au o dispozitie speciala de suspendare;

Instanta formuleaza o cerere preliminara la CJUE

!! Art. 49 (1), 64 (4), 74 (4), 134, 138 (6), 221 (3), 520 (2) NCPC, art. 27 (7) NCPP, art. 75 L. 85/2006 – suspendari de drept pe pct. 8 – alte cazuri prevazute de lege.

C. Suspendarea facultativa

Aceasta e lasata la aprecierea judecatorului. El poate suspenda, daca se regasesc cazurile prevazute de cod.

Art. 413 se completeaza si cu alte texte din NCPC.

Instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte de existenta/inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati => chestiune prejudiciabila.

! e vorba de obiectul unei alte judecati – nu se aplica pentru o procedura notariala. In cazul sesizarii CCR cu o exceptie de neconstitutionalitate – nu se mai suspenda obligatoriu judecata, textul tace. In consecinta, s-ar aplica art. 413. In doctrina se merge pe ideea ca in acest caz se poate suspenda judecata.

Opinie Dinu: nu poate fi suspendata. Pentru ca la CCR nu se judeca un drept, ci o conformitate a textului de lege cu Constitutia. Daca legiuitorul ar fi vrut sa se suspende, introducea in Legea CCR, dupa abrogarea cazului de suspendare obligatorie. Daca CCR declara neconstitutional dupa pronuntare, e motiv de revizuire.

Instanta poate suspenda cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea – nu e suficient sa existe indicii temeinice ori o plangere la parchet.

Exista ordonanta de incepere a urmaririi penale pentru o infractiune care ar avea legatura cu hotararea din procesul care se suspenda. Se poate si in baza hotararii prin care se ordona inceperea urmaririi penale.

Trebuie interpretat si prin raportare la specificul actelor de procedura ale procurorului.

Instanta poate suspenda si in alte cazuri prevazute de lege: art. 143 (1), 242, 307, 520 (4).

Suspendarea va dura pana cand hotararea pronuntata in cauza care a provocat suspendarea a devenit definitiva – se repune cauza pe rol. Si in cazul in care solutia se definitiveaza la nivelul parchetului, pana la pronuntarea actului procurorului ramas definitiv – imposibilitatea continuarii urmaririi penale, prescriptie, etc.

Ca element de noutate, art. 413 alin. (3) spune ca, cu toate cestea, instantapoate reveni motivat asupra suspendarii daca se constata ca partea care a cerut-o nu are un comportament diligent in cadrul procesului, tergiversand solutionarea acestuia ori daca urmarirea penala dureaza mai mult de un an fara a se dispune o solutie.

E nevoie fie de o atitudine culpabila a partilor sau a organelor.

Procedura de constatare a suspendarii

In primul rand, instanta se pronunta prin incheiere premergatoare. Aceasta este interlocutorie! Are un regim derogatoriu: poate fi atacata cu recurs separat la instanta ierarhic superioara, iar cand a fost dispusa de ICCJ, hotararea e definitiva.

Recursul se poate declara cat dureaza suspendarea, aat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.

Daca este un recurs la Curtea de Apel si se pronunta o incheiere de suspendare a recursului? O parte a doctrinei spune ca nu, nu se poate face recurs la recurs.

Opinia noastra: se poate face recurs, pentru ca este un incident pentru care judecatorul a ales sa deroge si intr-un singur caz nu se poate face recurs: cand e la ICCJ.

Ce se ataca in mod separat cu recurs? Incheierea prin care se admite/se respinge suspendarea?

O opinie: daca se admite suspendarea se poate face recurs, termenul este art. 414 (2). Daca se respinge, se pronunta o incheiere interlocutorie care se ataca odata cu fondul.

Opinia noastra: in ambele situatii se ataca cu recurs pentru ca art. 414 alin. (1) nu face distinctie: asupra suspendarii se da incheiere. Se poate face recurs in mod separat, dar difera termenul: daca se admite, termenul e cel de la alin. (2) – toata perioada suspendarii. Daca se respinge suspendarea, ea poate fi atacata in termenul general de recurs de 30 de zile.

Reluarea procesului – art. 415 in functie de cazurile de suspendare.