DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

ContinuareNoul cod instituie o serie de derogări de la principiul nemijlocirii, cazuri în care instanţa

care soluţioneazâ cauza nu este aceeaşi cu cea în faţa câreia au fost administrate dovezile, dintre care enumerăm, cu titlu exemplificativ, următoarele situaţii:

administrarea probelor prin comisie rogatorie [art. 261 alin. (2)-(5) NCPC]; în ipoteza admiterii cererii de strămutare, hotărârea pronunţată asupra acestui incident

procedural va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare, printre care şi probele administrate, urmează să fie păstrate;

administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici (art. 366-388 NCPC).Nesocotirea principiului nemijlocirii, în măsura în care acesta nu este înlăturat de o

dispoziţie expresă, poate conduce, în căile de atac, la schimbarea sau casarea hotărârii astfel pronunţate în condiţiile în care mijloacele de probă administrate în mod direct în cadrul acestora infirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa a cărei hotărâre este atacată.

11. PublicitateaSediul materiei: art. 17 NCPC.Principiul în discuţie este preluat în forma identică existentă în art. 127 din Constituţia

României, care arata ca „ sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege.”De asemenea, publicitatea şedinţei de judecată este menţionată ca regulă de desfăşurare a

acesteia şi în cadrul art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Articolul 6 parag. 1 din Convenţia europeană face o dublă referire la principiul analizat,

statuând, pe de-o parte, că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale, precum şi, pe de altă parte, că hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public.

Prin acest principiu se înţelege faptul că procesul civil se desfâşoarâ, ca regulâ, în faţa instanţei, în şedinţâ publicâ, în prezenţa părţilor, dar şi a oricărei alte persoane străine de litigiu, care doreşte să asiste la dezbateri.

In vederea respectării acestui principiu, judecarea proceselor are loc la sediul instanţei, dacă prin lege nu se dispune altfel, potrivit art. 212 NCPC, iar pentru fiecare şedinţă de judecată se întocmeşte o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care se afişează pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă, cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia, conform art. 215 alin. (1) din NCPC.

Derogări în privinţa caracterului public al şedinţei de judecată:a) ipoteza desfâşurârii şedinţei în camera de consiliu, în cazurile expres prevâzute de lege.

în privinţa cercetării procesului, în faţa primei instanţe, este că aceasta se desfăşoară în camera de consiliu.Majoritatea procedurilor speciale reglementate de cod conţin dispoziţii derogatorii de la

principiul publicităţii, judecata acestora având loc în camera de consiliu. Cu titlu de exemplu, menţionăm în acest sens procedura divorţului prin acordul soţilor, măsurile asigurătorii; procedura cu privire la cererile de valoare redusă; procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept .

b) ipoteza şedinţei declarate secrete, din oficiu sau la cerere, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, potrivit art. 213 alin. (2) NCPC.

1

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

In cadrul art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană este menţionată excepţia de la principiul publicităţii, potrivit căreia accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

In ambele situaţii derogatorii existente în noul Cod de procedură civilă de la principiul publicităţii, prezentate anterior, au acces în camera de consiliu ori în sala de şedinţă părţile, reprezentanţii lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părţilor, martorii, experţii, traducătorii, interpreţii, precum şi alte persoane cărora instanţa, pentru motive temeinice, le permite să asiste la proces, potrivit art. 213 alin. (3) NCPC.

Publicitatea şedinţei de judecată este restrânsă şi în ipoteza în care anumite persoane care asistă la dezbateri tulbură şedinţa ori nesocotesc măsurile luate sunt îndepărtate din sală, prin dispoziţia preşedintelui completului de judecată, după ce în prealabil li s-a atras atenţia să respecte ordinea şi buna-cuviinţă – exceptie aparenta.

Pronunţarea hotărârii. Chiar şi în ipotezele de excepţie prezentate anterior, hotărârea se va pronunţa în şedinţă publică (art. 402 NCPC).

Incălcarea acestui principiu conduce la nulitatea necondiţionată a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate.

12. Limba desfasurarii procesuluiSediul materiei: art. 18 NCPC.Articolul 18 NCPC constituie transpunerea în materie procesuală civilă a normelor

constituţionale înscrise în art. 128, potrivit cărora procedura judiciara se desfâşoarâ în limba româna, întrucât în România, limba oficială este limba română, potrivit art. 13 din Constituţie, fiind prezumată a fi cunoscută de toţi cetăţenii statului, procesul civil se desfăşoară în limba română, ceea ce semnifică faptul că dezbaterile, cererile şi actele de procedură au loc, respectiv se întocmesc în această limbă.

Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în fata instantelor de judecata in conditiile legii organice; odalităţile de exercitare a acestui drept, inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traducători, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi; cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret.

In conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cazul în care una sau mai multe părţi solicită să se exprime în limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător autorizat. Dezbaterile purtate de părţi în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în limba română.

13. ContinuitateaSediul materiei: art. 19 NCPC.

2

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

Regula continuităţii instanţei este ridicată la nivel de principiu fundamental al procesului civil, fiind totodată dezvoltată în art. 214 NCPC.

Astfel, potrivit acestui articol, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii; în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii; dacă înlocuirea judecătorului a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol.

Prin continuitatea instanţei este desemnată continuitatea completului de judecată, ceea ce semnifică faptul că judecătorii care îl compun trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii unui proces, fără să fie schimbaţi în desfăşurarea acestuia.

Raţiunea instituirii acestui principiu o constituie necesitatea ca judecătorul să-şi formeze convingerea din perceperea personală a întregii desfăşurări a procesului pentru a avea o viziune cât mai aprofundată asupra cauzei, cu eliminarea riscului ca anumite aspecte neconsemnate în încheiere, dar relevante pentru soluţionarea cauzei, să fi fost produse numai în faţa unui judecător, care ulterior să fie înlocuit din complet.

Incercarea de impacare a partilorSediul materiei: art. 21 NCPC.Incercarea de împăcare a părţilor este prevăzută printre regulile fundamentale ale

procesului civil, în considerarea importanţei deosebite pe care o deţine pentru părţi şi instanţă soluţionarea amiabila a litigiului.ste de observat faptul că art. 21 NCPC conţine două teze distincte, şi anume:

a) judecătorul va recomanda pârţilor soluţionarea litigiului prin mediere, când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei. în această situaţie, părţile sunt obligate să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la avantajele medierii, soluţionarea conflictului dintre ele nefiind însă obligatoriu a fi realizată în cadrul acestei proceduri.

b) judecătorul are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor, dându-le sfaturile necesare, cu menţinerea însă a imparţialităţii sale.

Rolul judecatorului in aflarea adevaruliiSediul materiei: art.21 NCPC.In demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluţiona litigiul

aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalităţii.Dreptul judecătorului de a cere părţilor explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi motivarea

în drept. în ipoteza în care nu este pe deplin lămurit de circumstanţele faptice ale cazului dedus judecăţii sau în privinţa motivării în drept invocate în susţinerea pretenţiilor ori a apărărilor părţilor, judecătorul are dreptul de a le cere explicaţii, în scris sau oral, în acest ultim caz lămuririle părţilor urmând a fi consemnate de grefier în încheiere, la dictarea preşedintelui.

Acest drept al judecătorului se exercită în legătură cu aspectele menţionate de părţi în actele de procedură efectuate în cauză.

Dreptul judecătorului de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare. Acest drept al judecătorului se exercită în legătură cu aspectele nemenţionate de părţi în actele de procedura efectuate în cauză, dar care sunt relevante pentru soluţionarea cauzei. Spre exemplu, judecătorul poate întreba

3

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

reclamantul care solicită restituirea unei sume de bani achitate în temeiul unui act juridic dacă a solicitat anterior, pe calea unui litigiu distinct, desfiinţarea acestui act juridic, temei al plăţii efectuate.

De asemenea, noul cod recunoaşte dreptul judecătorului de a invoca din oficiu încălcarea normelor juridice de ordine publică.

Astfel, în conformitate cu art. 178 alin. (1) NCPC, nulitatea absoluta a actelor de procedură poate fi invocată din oficiu de judecător, în orice stare a judecăţii, dacă legea nu prevede altfel.

Dreptul judecătorului de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Este de menţionat că ordonarea probelor de către instanţă din oficiu trebuie să se facă cu respectarea următoarelor reguli:

proba să fie admisibilă potrivit legii; proba să fie concludentă; proba să fie pusă obligatoriu în discuţia contradictorie a părţilor.

Instanţa poate dispune administrarea probei în orice moment al judecăţii, nefiind ţinută, precum părţile, de respectarea unui anumit termen.

Posibilitatea judecătorului de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

Reprezentând o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, întrucât poate fi exercitat chiar în ipoteza împotrivirii părţilor.

Dreptul şi obligaţia judecătorului de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

Prin urmare, ca regulă, denumirea unor acte sau fapte deduse judecăţii şi textul legal nu sunt chestiuni de natură să ţină judecătorul la pronunţarea soluţiei.Intotdeauna însă, dacă va proceda conform celor de mai sus, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi însă limitele învestirii. Această regulă este dezvoltată în art. 397 alin. (1) NCPC, care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ea neputând ocordo moi mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, prin excepţie legea prevede anumite situaţii în care instanţa este obligată sâ se pronunţe asupra unor aspecte, deşi acestea nu au fost solicitate de către părţi. Spre exemplu, în procesul de divorţ, când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

De asemenea, instanţa nu poate acorda din oficiu cheltuieli de judecată sau stabili un termen de graţie în favoarea debitorului, în lipsa formulării de către părţi a unor astfel de cereri.In acelaşi context, instanţa nu poate schimba fundamentul juridic al cererii, acordând, spre exemplu, despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale, dacă reclamantul şi-a întemeiat

4

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

cererea de restituire a unei sume de bani pe răspunderea civilă contractuală sau pe plata nedatorată.

ACTIUNEA CIVILASediul materiei: art. 29-40 NCPC.DEFINITIE. Acţiunea civilă este, conform art. 29 NCPC, ansamblul mijloacelor

procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.

Trăsăturile caracteristice ale actiunii civile vizeaza următoarele aspecte:a) acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale pe care legea le pune la

dispoziţia părţilor litigante, indiferent de poziţia acestora în cadrul procesului civil;b) mijloacele procesuale sunt forme de manifestare a acţiunii civile, prevăzute în mod

expres de lege, ce se divid în două categorii, şi anume cereri în justiţie şi apărări.Cu titlu generic, cererile în justiţie sunt reglementate de art. 30 NCPC şi vizează cererile

principale, accesorii, adiţionale şi incidentale, iar apărările sunt prevăzute de art. 31 NCPC şi includ apărările de fond (spre exemplu, invocarea de către pârât prin întâmpinare a stingerii obligaţiei de plată a sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată prin faptul operării compensaţiei legale totale anterior introducerii acţiunii) şi apărările procedural.

c) obiectul acţiunii civile îl constituie protecţia pe cale judiciară a drepturilor subiective civile (drepturi reale, drepturi de creanţă, drepturi de proprietate intelectuală etc.) şi a unor interese legitime (situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie, spre exemplu, divorţul din culpa soţilor), precum şi asigurarea apărării părţilor în proces;

d) acţiunea civilă are caracter unitar, indiferent de dreptul sau interesul ce se valorifică prin intermediul acesteia.

Elementele acţiunii civile sunt: părţile; obiectul;

cauza.Părţile acţiunii civile sunt reprezentate:

de persoanele fizice sau juridice între care există un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti ce se pronunţă în cauză (în ipoteza procedurii contencioase – art. 192-526 NCPC);

de persoanele care se adresează instanţei judecătoreşti cu o cerere, fără a urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum şi, dacă este cazul, de persoanele chemate în proces pentru soluţionarea cererii respective (în ipoteza procedurii necon-tencioase – art. 527-540 NCPC).Obiectul acţiunii civile vizează protecţia unui drept subiectiv sau a unei situaţii juridice

pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie şi se concretizează în raport de forma de manifestare a acesteia (cu titlu exemplificativ, obiectul cererii de chemare în judecată poate consta în plata unei sume de bani).

Cauza acţiunii civile reprezintă scopul avut în vedere de parte la momentul reclamării dreptului sau a interesului legitim dedus judecăţii ori, după caz, cel vizat prin intermediul apărării

5

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

exercitate de parte împotriva pretenţiilor formulate împotriva sa (spre exemplu, cererea de chemare în judecată având ca obiect plata unei sume de bani poate avea drept cauză juridică atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului).

Cereri in justitieSediul materiei: art. 30 NCPC.Unul dintre mijloacele procesuale prin care se exercită acţiunea civilă îl constituie cererea

în justiţie, prin intermediul căreia persoana fizică sau juridică solicită concursul instanţei în vederea ocrotirii drepturilor şi intereselor sale legitime.

Clasificarea cererilor în justiţie din punctul de vedere al căii procedurale alese de parte.Cererea principala. Ca definiţie, cererea principală este cererea introductivă de instanţă,

prin intermediul căreia se declanşează procedura judiciară.Noul Cod de procedură civilă prevede faptul că cererea principală poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii.

Intre cerere principala şi capăt de cerere principal există o corelaţie de tipul întreg-parte, cu menţiunea că un capăt de cerere principal poate fi parte şi dintr-o cerere incidentală, iar nu neapărat principală.

In mod similar, capetele de cerere accesorii pot face parte atât dintr-o cerere principală, cât şi dintr-o cerere incidentală.

Spre exemplu, o cerere de chemare în judecată poate avea două capete de cerere: dispunerea rezoluţiunii unui act juridic; obligarea pârâtului la restituirea prestaţiei executate de reclamant în temeiul acestuia,

ipoteză în care capătul de cerere principal este reprezentat de rezoluţiunea actului juridic, iar capătul de cerere accesoriu este constituit din restituirea prestaţiei.Cererea accesorie este cererea a cărei rezolvare depinde de soluţia dată unui capăt de

cerere principal, iar nu de soluţia dată cererii principale în ansamblul său.Pentru a califica o cerere drept accesorie este esenţial nu numai ca soluţia sa să depindă

de rezolvarea dată unui capăt de cerere principal, ci şi să se raporteze la capătul de cerere principal formulat în acelaşi proces, iar nu în procese diferite

Cererea adiţională este cererea prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.O astfel de cerere poate fi formulată de către reclamant, pârât sau terţ intervenient.Cererea adiţională are ca premisă existenţa unei cereri anterioare (principale, accesorii

sau incidentale), ale cărei elemente (părţi, obiect sau cauză) sunt modificate în cursul procesului de către partea care a iniţiat-o.

Cererea incidentala este cererea formulată în cadrul unui proces în curs de desfăşurare.Distinctia intre cererea acesorie si cea incidentala:

soluţionarea cererilor incidentale poate să nu depindă de soluţia dată unui capăt de cerere principal;

cererea incidentală nu este niciodată parte a cererii principale.Importanta juridical a clasificarii in discutie.1.Prorogarea legala a competenţei. Potrivit art. 123 alin. (1) NCPC, cererile accesorii,

adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia

6

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

cererilor prevăzute la art. 120 NCPC (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

De asemenea, conform art. 123 alin. (2) NCPC, regulile menţionate anterior se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.

2. Determinarea competenţei. Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) NCPC, competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. Codul are în vedere capătul principal al cererii principale, iar nu capătul principal al cererii incidentale, întrucât trebuie dată eficienţă prevederilor art. 123 alin. (1) NCPC, potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală.

3. Stabilirea completului de judecata. Potrivit dispoziţiilor art. 961 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet. Prevederile menţionate au în vedere atât cererile accesorii, dar şi pe cele adiţionale şi incidentale formulate ulterior învestirii instanţei cu soluţionarea cererii principale, care nu vor fi repartizate aleatoriu, ci se va dispune ataşarea acestora în dosarul având ca obiect cererea principală, urmând a fi soluţionate de acelaşi complet de judecată.

4. Determinarea caii de atac. Potrivit art. 460 alin. (2) NCPC, dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

In conformitate cu art. 460 alin. (3) NCPC, în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului.

AparariSediul materiei: art. 31 NCPC.DEFINITIA APARARII. Apărarea constituie un alt mijloc procesual legal prin care se

exercită acţiunea civilă, aflat la dispoziţia unei părţi din proces, prin care aceasta tinde a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa sau întârzierea soluţionării obiectului litigiului.

Aceste mijloace procesuale se divid in: aparari de fond; aparari procesuale.

Apărările de fond., reprezintă un mijloc procesual prin care partea invocă obiecţiuni împotriva pretenţiei formulate împotriva sa, urmărind respingerea acesteia ca neîntemeiată, după examinarea fondului său.

Ex: invocarea de către pârât prin întâmpinare a rezoluţiunii de drept în temeiul unui pact comisoriu inserat în actul juridic a cărui executare se solicită prin cererea de chemare în judecată.

Apărările de fond fac obiectul analizei instanţei de judecată, argumentele pentru care au fost reţinute sau înlăturate fiind cuprinse în considerentele hotărârii judecătoreşti, fără însă ca soluţia pronunţată asupra acestora să se regăsească în mod separat în dispozitivul hotărârii.

7

DREPT PROCESUAL CIVIL – partea generală,ANUL III, SEMESTRUL II, CURSUL 4,

16.03.2015

Pentru invocarea apărărilor de fond, legea nu prevede o formă speciala, acestea putând fi inserate în întâmpinare sau în note de şedinţă, existând şi posibilitatea exprimării lor verbal în faţa instanţei, urmată de consemnarea de către grefier în încheierea de şedinţă.

Apărarea de fond nu este supusa timbrării, tocmai pentru faptul că nu constituie o pretenţie proprie a celui care o invocă, ci numai un mijloc de respingere a pretenţiilor formulate împotriva sa.

Apărările procedurale. Apărările procedurale vizează excepţiile procesuale sau alte incidente de procedură, care nu ar putea fi catalogate strict terminologic drept excepţii (recuzarea, strămutarea, suspendarea, spre exemplu).

Ca noţiune, potrivit art. 245 NCPC, excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

In privinţa incidentelor procedurale, art. 124 alin. (2) NCPC prevede faptul că acestea sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

CONDITIILE DE EXERCITARE A ACTIUNII CIVILESediul materiei art.32 NCPC.Consideratii generale privind conditiile de exercitare a actiunii civile.Cerintele care trebuiesc indeplinite cumulativ atat in ipoteza formularii si sustinerii

cererilor in justitie, cat si pentru invocarea apararirlor sunt prevazute in art. 32 NCPC si sunt:a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;b) are calitate procesuală;c) formulează o pretenţie;d) justifică un interes.

8