CURS 4 March 12ndDrept penal

Recidiva

Noțiune

R. e o formă a pluralității de infracțiuni care constă în săvârșirea din nou a unei infracțiuni de către o persoană care a fost condamnată definitiv pentru o altă infracțiune. Termenul de recidivă folosit inițial în medicină, a început să fie folosit în dreptul penal la sfârșitul secolului XVI și provine de la adjectivul „recidivus” cu sensul de „recăzut”, fiind preluat din latină medievală.

Structura

E condiționată de existența a 2 elemente:

1. O primă condamnare2. O infracțiune ulterioară acestei condamnări

În teoria dreptului penal s-a dat denumirea de termeni ai recidivei acestor 2 elemente. Primul termen trebuie să fie o condamnare, o achitare neputând constitui prim-termen al recidivei, indiferent ce motive o justifică. De asemennea, o măsură educativă luată față de un minor, nu poate fi prim-termen al recidivei. Primul termen poate consta, fie într-o condamnare pronunțată de o instanță națională, fie de o instanță a unui alt stat, dacă hotărârea judecătorească pronunțată în străinătate a fost recunoscută potrivit legii române.

Al doilea termen al recidivei este format dintr-o nouă infracțiune comisă după ce condamnarea ce constituie primul termen al recidivei, a devenit definitivă și această infracțiune poate fi de aceeași gravitate sau de o gravitate diferită față de primul termen. Reglementarea recidivei trebuie să țină seama de trăsăturile și variațiunile pe care le prezintă cei 2 termeni ai recidivei.

Modalitățile recidivei

Recidiva prezintă anumite particularități în raport de variațiunile la care sunt supuși cei 2 termeni care intră în componența sa. În teoria dreptului penal s-a dat denumirea de modalități ale recidivei caracteristicilor specifice pe care le prezintă aceasta în raport cu variațiunile la care sunt supuși cei 2 termeni. Cele mai cunoscute din modalități sunt:

Recidiva după condamnare/ post condamnatorie/ recidivă fictivă – constă în săvârșirea din nou a unei infracțiuni înainte de începerea executării primei condamnări, în timpul executarii acesteia ori în stare de evadare.

Recidiva după executare / post-executorie / recidivă reală – constă în săvârșirea unei noi infracțiuni după executarea de către infractor în intregime a pedepsei anterioare sau după ce aceasta este considerată ca executată.

Recidiva generală – când nu se prevede nicio condiție cu privire la genul, specia sau tipul infracțiunilor ce intră în componența celor 2 termeni ai recidivei.

Recidiva specială – când infracțiunile ce intră în compunerea celor 2 termeni trebuie să fie de aceeași natură. E considerată mai periculoasă, punând în evidență o anumită specializare a infractorului

Recidiva absolută – nu e condiționată de gravitatea primei condamnări

Recidiva relativă – în timp ce în cazul recidivei relative, pedeapsa anterioară trebuie să fie de o anumită gravitate pentru a pune în evidență perseverentă infracțională a autorului.

Recidiva mare și recidiva mică

Recidiva al cărei prim termen îl constituie o condamnare la o pedeapsă de o gravitate mare este denumită în doctrina penală recidiva mare. Spre deosebire de această, recidiva mică a fost atribuită recidivei al cărei prim termen este format din mai multe condămnari la pedepse mai mici.

Recidiva temporară și recidiva perpetuă

Recidiva e temporară când săvârșirea din nou a unei infracțiuni a avut loc în cadrul unui anumit termen de condamnare sau de la executarea pedepsei.

Recidiva e perpetuă când condițiile acesteia se realizează indiferent de intervalul de timp în care s-a săvârșit din nou o infracțiune.

Recdiva cu efect unic și recidva cu efecte progresive

Recidiva cu efect unic este aceea ale cărei efecte sunt aceleași ori de câte ori s-ar repeta starea de recidivă.

Recidiva cu efecte progresive este aceea ale cărei consecințe se agravează progresiv cu fiecare noua recidivă.

Recidiva teritorială și recidiva internațională

Recidiva teritorială e atunci când existența ei e condiționată de cerința ca primul său termen să fie o hotărâre de condamnare pronunțată de o instanță națională, în timp ce recidiva internațională se caracterizează prin aceea că primul termen e o condamnare pronunțată în străinătate.

Recidiva în legea penală în vigoare

a. Recidiva post-condamnatorie

Condiții referitoare la primul termen al recidivei:

Legea penală a renunțat la reglementarea micii recidive, astfel că în continuare ne vom referi la marea recidivă care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. Să existe o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viața sau la pedeapsa închisorii mai mare de un an. Infracțiunile trebuie să fie săvârșite de ACEAAȘI PERSOANĂ, INDIFERENT DE CALITATE ( autor, instigator, complice ), iar cu privre la această persoană să se fi pronunțat una sau mai multe condamnări penale definitive. Cel puțin una din condamnările definitive trebuie să conțină pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, fie și numai cu o zi, indiferent că s-a aplicat pentru o singură infracțiune sau că pedeapsa rezultantă pentru un concurs de infracțiuni. Primul termen nu va

mai exista atunci când condamnarea e înlaturată prin dezincriminare sau amnistie. Dacă hotărârea de condamnare nu era definitivă în momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni, nu va exista recidivă, ci concurs de infracțiuni.

2. Hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată pentru o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită. Forma de vinovație cu care trebuie să se săvârșască primul termen al recidivei este prevazuta în art. 41 (1).

3. Condamnarea să nu fie dintre cele care, potrivit art.42, nu atrag starea de recidivă. Hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea pentru fapte ce constituie prim-termen al recidivei, nu trebuie să se refere la fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală, ca efect al dezincriminării, la infracțiunile amnistiate, la infracțiuni săvârșite din culpă, în cazul cărora nu i se poate imputa autorului perseverența infracțională ce atrage un regim juridic mai sever. În cuprinsul art. 41 nu s-a mai făcut referire la infracțiunile săvârșite în timpul minorității, întrucât minorilor nu li se mai aplică pedepse, ci exclusiv măsuri educative care nu atrag interdicții, decăderi sau incompatibilități. De asemnea, nu au mai fost menționate, spre deosebire de codul penal anterior, nici condamnările pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, întrucât această condiție a fost introdusă în art. 41 care definește recidiva.

Condiții referitoare la cel de-al doilea termen1. Să se săvârșască din nou o infracțiune cu intenție/praeter intenție. Nu se cere ca

infracțiunea să fie de aceeași natură că aceea pentru care a fost condamnată anterior, legea consacrând astfel recidiva generală. Infracțiunea poate avea forma tentativei sau a faptului consumat ori poate consta în săvârșirea acestora ca autor, instigator sau complice. Săvârșirea unei infracțiuni în perioada termenului grațierii condiționate constituie recidiva post-condamnatorie și nu post-executorie. Al doilea termen al recidivei poate fi format și dintr-un concurs de infracțiuni pentru că ce ne interesează este ca pedeapsa prevăzută de lege pentru cel puțin o infracțiune concurentă să fie mare de un an.

2. Pedeapsa prevazută de lege pentru nouă infracțiune să fie de cel puțin un an, chiar dacă aceasta e prevăzută alături de amendă ca pedeapsă alternativă. Dacă în cazul primului termen se are în vedere pedeapsa concret stabilită de instanță, în cazul celui de-al doilea termen se are în vedere limita maximă specială prevăzută pentru textele incriminatorii, iar nu limita minimă.

Recidiva post-executorie și condițiile de existență ale acesteia.

Spre deosebire de CP anterior, CP în vigoare nu mai definește distinct recidiva post-executorie, condițiile acesteia rezultând implicit din prevederile art. 43 (5) CP care se referă la recidiva post-condamnatorie și post-executorie.

Condiții privind primul termen al recidivei post-executorii

1. Existența unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii mai mare de un an.

2. Infracțiunea să fie comisă cu intenție sau cu intenție depășită.3. Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită să fi fost în întregime executată sau considerată

ca executată4. Condamnarea să nu intre în categoria acelora care nu atrag starea de recidivă, potrivit

art. 42.

Condiții privind cel de-al doilea termen al recidivei post-executorii

1. Să se fi săvârșit o infracțiune cu intenție sau cu praeter intenție.2. Pedeapsa prevăzută de lege pentru a 2-a infracțiune să fie de cel putin 1 an.3. Cea de-a doua infracțiune să fie comisă după executarea sau considerarea ca executată a

primei pedepse4. Infracțiunea să nu se încadreze în categoriile la care face referire art.42 CP.

Recidiva internațională

Potrivit art.41 (3), pentru stabilirea stării de recidivă, se ține seama și de hotărârea pronunțată în străinătate pentru o faptă prevăzută de legea penală română dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Recidiva al cărei prim termen de condamnare pronunțată în străinătate este denumită recidivă internațională, spre deosebire de recidiva teritorială care e condiționată de cerința ca primul său termen să fie o hotărâre de condamnare pronunțată în țară. Recidiva internațională e posibilă atât în modalitatea recidivei post-condamnatorii, cât și în modalitatea recidivei post-executorii. Reținerea recidivei internaționale în condițiile Codului Penal în vigoare este obligatorie pentru autoritățile judiciare române, nemaiavând caracterul facultativ prevăzut de art.37 (3) din CP anterior. Pentru existența recidivei internaționale, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a. Să existe dubla incriminare, în sensul că fapta pentru care s-a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă în străinătate și constiuie prim-termen al recidivei, să fie prevăzută și de legea penală română.

b. Hotărârea pronunțată în străinătate să fie recunoscută potrivit legii române(L. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală)

c. Al doilea termen al recidivei, infracțiunea săvârșită în țară, să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru existența recidivei post-executorii/post-condamnatorii. Dacă pentru infracțiunea săvârșită în străinătate a intervenit în România, amnistia nu se mai poate ține seama de condamnarea pronunțată în străinătate la stabilirea stării de recidivă.

Sancționarea recidivei

Legiuitorul a făcut distincție între recidiva post-condamnatorie și recidiva post-executorie recurgând la cumul aritmetic în cazul recidivei post-condamnatorii și la majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă cu jumătate în cazul recidivei post-executorii.

Pedeapsa în cazul recidivei în situația în care al doilea termen e o infracțiune unică – spre deosebire de CP anterior care consacră sistemul cumulului juridic cu spor facultativ și variabil până la 7 ani, CP în vigoare a adoptat sistemul cumulului aritmetic, pedeapsa pentru a doua infracțiune se adaugă, fie la pedeapsa anterioară neexecutată, fie la restul rămas neexecutat din prima pedeapsă la data comiterii celei de-a doua infracțiune. Din această pedeapsă se scade ulterior ceea ce s-a executat din momentul comiterii celei de-a doua infracțiunii până la momentul judecării pentru nouă infracțiune.

Pedeapsa în cazul recidivei post-condamnatorii în situatia în care cel de-al doilea termen e un concurs de infracțiuni – în acest caz, într-o primă etapă se stabilește pedeapsa pentru fiecare dintre infracțiunile concurente ce formează al doilea termen al recidivei, după care se aplică regulile

prevăzute de art.39 CP referitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni. În a doua etapă, la pedeapsa neexecutată ce constituie primul termen al recidivei ori la restul neexecutat din aceasta, se adaugă pedeapsa stabilită pentru concursul de infracțiuni ce constituie al doilea termen al recidivei post-condamnatorii. Ca și în cazul concursului de infracțiuni dacă prin însumarea pedepselor cu mai mult de 10 ani, s-ar depasi maximul general al închisorii, iar pentru cel puțin una din infracțiuni, pedeapsa prevăzută de lege e de 20 ani sau mai mare, în locul pedepsei cu închisoarea se poate aplica detențiunea pe viață.

Stabilirea pedepsei în cazul recidivei post-executorii

Regimul de sancționare al recidivei post-executorii prevăzut de art. 43 (5) CP este diferit de regimul de sancționare al recidivei post-condamnatorii neputându-se aplica sistemul cumulului aritmetic. Legiuitorul a optat în cazul recidivei post-executorii pentru sistemul majorării pedepsei pentru noua infractțiune săvârșită în stare de recidivă cu jumatate din limitele acesteia. În doctrină s-a precizat că potrvit CP în vigoare, recidiva post-condamnatorie este sancționată mai sever decât recidiva post-executorie, deși aceasta e apreciată ca fiind cea mai gravă modalitate a recidivei. Astfel, un inculpat condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracțiunea de furt simplu, prevăzuta de art. 228 CP, dacă săvârșește o nouă infracțiune de furt după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la reabilitare sau la împlinirea termenului de reabilitare pentru care i se aplică o pedeapsă de 3 ani, va executa în final 6 ani de închisoare, ca urmare a aplicării cumulului pedepselor, potrivit art.43 (1) CP. Un inculpat condamnat la 3 ani închisoare pentru aceeași infracțiune, după ce a executat o pedeapsă de 3 ani sau aceasta a fost considerată ca executată, dacă săvârșește din nou aceeași infracțiune de furt, poate fi sancționat cu o pedeapsă între 9 luni și 4 ani și 6 luni închisoare ca urmare a majorării obligatorii a limitelor de pedepse cu jumătate.

Descoperirea ulterioară a stării de recidivă – art. 43 (6) – dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru nouă infracțiune și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța procedează la aplicarea regimului sancționator al recidivei post-condamnatorii sau post-executorii, după caz.

Pluralitatea intermediară – art. 44 CP – există pluralitate intermediară de infracțiuni în cazul în care după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, persoana condamnată săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. Pluralitatea intermediară este acea formă a pluralității de infracțiuni care constă în săvârșirea de către persoana condamnată a unei infracțiuni în intervalul de timp situat între momentul rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare și data la care pedeapsa e executată sau considerată ca executată. Această formă de pluralitate a fost numită intermediară pentru că desemnează o pluralitate de infracțiuni ce nu poate fi considerată concurs, deoarece s-a interpus o condamnare definitivă pentru una din infracțiunile comise de aceeași persoană și nu sunt îndeplinite nici condițiile recidivei post-condamnatorii. Pluralitatea intermediară diferă de concursul de infracțiuni prin faptul că între cele 2 infracțiuni a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare pentru prima infracțiune. Pluralitatea intermediară diferă de recidivă pentru că lipsește cel puțin una din condițiile de existență ale acesteia: pedeapsa aplicată prin condamnarea definitivă e închisoarea mai mică de 1 an ori amenda în cazul primului termen și legea prevede amenda sau închisoarea mai mică de un an în cazul celui de-al doilea termen sau una din cele 2 infracțiuni face parte din categoria prevăzută de art. 42 CP.

Sancționarea pluralității de infracțiuni se face potrvit regulilor concursului prevăzute de art. 39 CP.