LORDOZA LOMBARĂ

Lordozele - sunt deviaţii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioară, prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale.Datorită slăbirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult înainte decât în mod normal, exagerând curbura lombară.Conform literaturii medicale, curbura lordotică poate să se limiteze la un număr restrâns de vertebre sau să cuprindă întrega coloană vertebrală. Evoluţia lordozelor este în general benignă; ele nu ajung niciodată la un grad prea mare de deformare, se compensează şi se echilibrează repede, mai ales prin mişcare în apă.O cauză favorizantă la femei este purtarea tocurilor înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte şi a trunchiului înapoi, determinând lordoza.În cazul lordozei sunt hipertrofiaţi muşchii: dorsali în special spinali; psoasul iliac; diafragmul. Antagoniştii acestora sunt hipotoni: abdominalii, în special drepţii abdominali, cvadricepsul.După Mezieres, la originea tuturor deformaţiilor este lordoza. De aceea, în tratamentul cifozei se recomandă reducerea lordozei (cervicale, lombare). Lordoza lombară constă într-o deviaţie a coloanei vertebrale în plan sagital, cu convexitatea orientată anterior. Este localizată în regiunea lombară.

SCOPUL EXERCIŢIILOR CORECTIVE:

instalarea şi menţinerea unui reflex atitudinal corect ce asigură redresarea bazinului, a trunchiului şi a segmentelor inferioare în activitatea statică şi dinamică a întregului corp;redresarea coloanei lombare şi corectarea acestei deviaţii prin tonifierea în condiţii de scurtare a musculaturii abdominale, slăbite, hipotone, odată cu lungirea şi decontractarea muşchilor lombari;prevenirea compensării şi o încurbare cifotică în regiunea dorsală.

EXERCIŢII CORECTIVE

Pe marginea bazinului: din aşezat pe marginea bazinului, flexia şi arcuirea trunchiului, simutan cu

atingerea picoarelor – expiraţie, revenire – inspiraţie; din aceeaşi poziţie, flexia trunchiului şi a genunchilor, alternativ sau simultan, cu

expiraţie şi revenire cu inspiraţie; tot din aşezat, cu mâinile la ceafă sau la spate, semirotări de trunchi numai în

plan anterior; din aşezat depărtat cu sprijin înapoi, înclinarea trunchiului şi ridicarea

picioarelor la orizontală cu menţinere câteva secunde; din aşezat cu trunchiul uşor înclinat, mâinile pe şolduri, răsuciri alternative

stânga-dreapta cu arcuire; aşezat depărtat, cu un baston sau o plută la spate, ţinând bastonul cu braţele

flectate la nivelul coatelor, răsuciri sau înclinări ale trunchiului spre stânga sau spre dreapta.

Exerciţii în apă mică

stând uşor aplecat, mişcări imitative ale vâslirilor în procedeul craul sau fluture; din stând depărtat, înclinarea moderată a trunchiului înainte şi ridicarea alternativă a genunchilor spre suprafaţa apei; adoptând aceeaşi poziţie iniţială, înclinarea trunchiului şi ridicarea braţelor cât mai mult spre înainte; din aceeaşi poziţie pot fi executate şi mişcări imitative ale vâslirilor din procedeul bras; din stând cu un baston ţinut înainte, trecere peste acesta prin săritură îndoind mult trunchiul; stând cu un picior sprijinit pe scară, mâinile la ceafă, îndoiri sau înclinări ale trunchiului – expiraţie, revenire – inspiraţie; din aceeaşi poziţie iniţială se execută răsuciri de trunchi;

mers cu trunchiul aplecat şi mâinile pe umeri, la ceafă sau pe creştet; acelaşi exerciţiu, executând rotări spre înainte de braţe (imitarea mişcărilor de braţe delfin), sau rotări alternative spre înainte (imitarea vâslirii de braţe craul), în ritmul paşilor; mers pe călcâie cu un flotor ţinut înainte jos pe suprafaţa apei; mers cu trunchiul puţin aplecat, sau drept, ţinând o minge sau o plută deasupra capului cu braţele extinse; exerciţii cu partener: din stând depărtat, cu spatele unul la celălalt, îndoirea trunchiului şi pasarea unei mingi înapoi printre picioare, înclinând mult trunchiul; „cursa de care”: unul din subiecţi aleargă, iar celălalt îi reţine cu ajutorul unei centuri cu care primul este prins de talie.

Exerciţii în bazin cu apă mare:

din atârnat la scară sau la marginea bazinului, ridicarea alternativă a genunchilor la piept; acelaşi exerciţiu, ridicând simultan picioarele flectate la piept; din stând cu spatele la perete, cu braţele sprijinite pe sparge – val, ridicarea picioarelor şi forfecarea lor verticală – mişcări similare celor din procedeul spate; sub formă de joc, rostogoliri înainte sau întoarceri prin semirostogolire în procedeul craul; picioare procedeu craul pe piept fără respiraţie, cu faţa pe apă şi braţele jos, lângă corp; acelaşi exerciţiu, picioare bras, cu sau fără colac sub abdomen; picioare în procedeul spate cu un obiect plutitor ţinut pe abdomen; acelaşi exerciţiu executat cu genunchii în flexie pronunţată; picioare în procedeul spate, cu şezuta foarte coborâtă;

înot braţe spate, cu picioarele susţinute de un flotor, cu capul ridicat de pe apă şi bărbia în piept; acelaşi exerciţiu, înotând spate dublu; înot braţe fluture, fără susţinerea picioarelor; din înot în procedeul craul, după câteva cicluri de braţe (un ciclu reprezintă o vâslire completă cu ambele braţe), rostogolire înainte grupat, până se revine la suprafaţă şi se continuă deplasarea pe aceeaşi direcţie; înot fluture, inspirând cât mai rar (după cât mai multe cicluri de braţe).

INDICAŢII METODICE:

Lordoza este frecvent întâlnită la fete şi la persoanele înalte. Pentru corectarea ei putem folosi următoarele mijloace:

exeriţii dinamice iniţiate din poziţii corective sau hipercorective; aceste poziţii, atunci când sunt intermediare, pot fi menţinute un timp limitat;

exerciţiile dinamice, ce constau din mişcări ale trunchiului şi segmentelor în sensul redresării sunt: exerciţii pentru abdomen – contracţii izometrice, realizate prin mişcările picioarelor şi

contracţii izotonice , realizate prin mişcările trunchiului; exerciţii pentru segmentele superioare, prin care se urmăreşte înlăturarea tendinţei de

formare a unei curburi cifotice a coloanei în segmentul dorsal; exerciţii pentru membrele inferioare sub forma ridicărilor pentru imitarea progresivă a

curburii lordotice.

In constituirea exerciţiilor de înot vor fi respectatea aceste indicaţii, lucrându-se pe cât posibil cu trunchiul înclinat – aplecat sau îndoit, pentru extinderea şi relaxarea musculaturii lombare. Când afecţiunea îmbracă o formă funcţională, reductibilă, caracterizată prin hiperlaxitate articulară şi hipotonicitate musculară, exerciţiile acvatice au mai mult un caracter general.