Curs 12.03.2015

La mijlocul secolului IX Bizanţul îşi adaptează teoria politică la noile realităţi cu precizarea că

Imperiul Bizantin nu renunţă la universalism. Imperiul este în continuare privit ca fără limite în timp şi

spaţiu iar puterea împăratului este universală şi de origine divină.

Constantin al VII-lea Porphyrogenetul îi dă o serie de sfaturi fiului său despre cum să condcă

imperiul.

Bizanţul evolueaza după un nou conext şî este nevoit să îşi adapteze teoria politică. Apariţia altor state

creştine, un imperiu în occident, în sec IX despte un stat bulgar la frontiera din N, despre un stat armean

creştin şi despre un principat al sârbilor creştin. Din acest moment imperiul nu mai putea spune că este

singurul sat creştin din lume si nu mai putea susţine politica lui Eusebius. Familia de principi – familie

creştină condusă de împăratul constantinopolului. Toţi principi străini alcătuiau o familie spirituală condusă

de împărat şi care avea calitatea de părinte spiritual şi era singurul, având o divină, care putea să legitimeze

puterea tuturor principilor străini. Ceilalţi principi erau ierarhizaţi dpdv a „legăturilor de rudenie”.

Împăratul din occident era condiderat fratele împăratului. Ţarul bulgar era considerat fiul prea iubit al

împăratului. Urmau prietenii împăratului de la Constantinopol: dodgele Veneţiei, conducătorii Genovei, regii

Angliei. La baza piramidei se aflau supuşii, douloi, în această categorie intrau principii sârbi şi cei români.

Conducătorul fiecărui stat creştin era integrat în familia de principi în funcţie de cât de mult putea fi de

folos imperiului, de gradul de independenţă pe care îl avea statul, de atitudinea şi resursele pe care le avea un

stat. În sec XX, episcopul de Liutprand de Cremona, un apropiat al lui Otto, a fost trimis la Constantinopol

pentru a-i fi recunoscut titlul de împărat al lui Otto; acesta a fost aşezat la masă după reprezentantul statului

bulgar.

Împăratul era singurul reprezentant al lui Dumnezeu pe Pământ; erau singurii în măsură să legitimeze

puterea principilor străini. Ei acordau privilegii principilor străini, erau singurii care puteau acordau

chrysobule(bulă de aur) ,putea folosii cerneala roşie( era singurul care folosea cerneala roşie), era singurul

care purta purpura poşie. Purpura nu se putea produce în atelierele din Constantinopol, era produsă la curtea

imperială. Tot împăratul putea realiza panourile în mozaic, acesta era un semn al puterii imperiale şi numai

împăratul le putea avea.

Cel care purta revolte împotriva împăratului, revolta era considerată împotriva lui Dumnezeu, iar

acesta era numit apostat.

În timpul ceremonilor, invitaţii nu aveau voie să vorvească . Silenţiarii – oameni cu baghete lungi care

atenţionau persoanele care vorbeau. Nu se putea atinge împăratul.

Pentru a rezolva problema succesiunii la tron, de la mijlocul sec IX se impune principiul ereditar în

succesiunea la tron . împătaţii din dinstia macedoneană, mai ales Leon al V-lea înţeleptul introduge instituţia

porphynogeneţilor( cei născuţi în camera de purpură); în felul acesta dobândeau dreptul de necontestat la

tronul imperiului. Cel de care este legată apariţia instituţiei este Constantin al al VII-lea Porphynogenetul.

Culegerea dedicată împăratului: obiectivul împăratului era acela de a menţine bunurile şi de a le

recupera şi de a dobândi prin victoriile sale bunurile care îi lipsesc. Este ideea care justifică acţiunile de

recucerire ale imperiului fiind obligaţia împăraţilor bizantini să-şi extindă stăpânirea. Principiul

„constantinian” era cel carea stătea la baza afirmării superiorităţii împăratului bizantin care era privit de

supuşii săi stăpânul întregii lumi. Acest principiu este expus de Constantin al VII-lea în lucrarea sa despre

administratra imperiului. Lucrarea era adresată fiului său, Roman.

Titulatura imperială- din anul 812 împăraţii bizantini folosesc titlul de basilei ai romeilor. În sec X

apare titlul de autokrator, în timp ce Iisus era pantokrator ;dobândea puterea absolută pe plan intern iar pe

plan extern nu depinde de nimeni altcineva decât de Dumnezeu. Titlul de autokrator avea să fie preluat de

bulgari; în psaţiul românesc avea să intre sub cuvântu samodârjeţ. Atunci când un principe dorea să îşi

afirme ieşire din familia de principi primea una din însemnele împăratului bizatin şi titlul imperial, aşa a

făcut Simeon al X-lea, Petru Asan.