curs 12

10
ARESTUL LA DOMICILIU Constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura/în faţa căruia se află cauza, şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta – art. 221 alin. 1 NCPP Imobil în care locuieşte = domiciliul legal/locuinţa de fapt Condiţii de luare a măsurii - condiţii generale de luare a măsurilor preventive - măsura este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia din scopurile prevăzute de art. 202 alin. 1 NCPP Măsura nu poate fi luată Dacă s-a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie Dacă inculpatul a fost anterior condamnat pentru infracţiunea de evadare Competenţa dispunerii Judecătorul de drepturi şi libertăţi = de la instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă = de la instanţa corespunzătoare în grad din circumscripţia locului unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii - instanţa pe lângă funcţionează parchetul din care face parte procurorul care supraveghează/efectuează u.pen. Judecătorul de cameră preliminară Instanţa de judecată Durata măsurii U.pen. – 30 de zile – max. 180 de zile Durata nu se ia în calcul la durata maximă a arestării preventive a inculpatului Se deduce din pedeapsa aplicată – o zi de arest la domiciliu = o zi din pedeapsă Conţinutul măsurii Obligaţii - Prezentarea în faţa organului judiciar ori de câte ori este chemat - Să nu comunice, pe nicio cale, cu persoana vătămată/membrii familiei acesteia/alţi participanţi la comiterea infracţiunii/alte persoane stabilite de organul judiciar

description

curs 12

Transcript of curs 12

Page 1: curs 12

ARESTUL LA DOMICILIU

Constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura/în faţa căruia se află cauza, şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta – art. 221 alin. 1 NCPP

Imobil în care locuieşte = domiciliul legal/locuinţa de fapt Condiţii de luare a măsurii - condiţii generale de luare a măsurilor preventive- măsura este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia din scopurile prevăzute de art.

202 alin. 1 NCPP

Măsura nu poate fi luată Dacă s-a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie Dacă inculpatul a fost anterior condamnat pentru infracţiunea de evadare

Competenţa dispunerii Judecătorul de drepturi şi libertăţi

= de la instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă= de la instanţa corespunzătoare în grad din circumscripţia locului unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii- instanţa pe lângă funcţionează parchetul din care face parte procurorul care supraveghează/efectuează u.pen.

Judecătorul de cameră preliminară Instanţa de judecată

Durata măsurii U.pen. – 30 de zile – max. 180 de zile Durata nu se ia în calcul la durata maximă a arestării preventive a inculpatului Se deduce din pedeapsa aplicată – o zi de arest la domiciliu = o zi din pedeapsă

Conţinutul măsurii Obligaţii - Prezentarea în faţa organului judiciar ori de câte ori este chemat- Să nu comunice, pe nicio cale, cu persoana vătămată/membrii familiei acesteia/alţi

participanţi la comiterea infracţiunii/alte persoane stabilite de organul judiciar- Să poarte un sistem electronic de supraveghere – FACULTATIV

Acordarea de permisiuni La cererea scrisă a inculpatului, soluţionată în camera de consiliu, cu citarea inculpatului,

în prezenţa apărătorului Participarea obligatorie a procurorului Prin încheiere Organul judiciar care a dispus măsura Părăsirea imobilului pentru o perioadă determinată de timp Măsura este necesară pentru realizarea unor drepturi/interese legitime ale inculpatului

Page 2: curs 12

Procedura de luare a măsurii în cursul u.pen. Art. 219 alin. 2 NCPP Procurorul face propunere motivată Citarea inculpatului Camera de consiliu, un singur judecător Audierea inculpatului când este prezent Încheiere motivată = admite/respinge propunerea parchetului

Supravegherea respectării măsurii Se face de către instituţia/organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a

dispus arestul la domiciliu Organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără voia

inculpatului/persoanelor cu care locuieşte

Punerea în executare Nu se emite mandat Comunicarea copiei de pe încheiere:- Inculpat- Organul de poliţie din circumscripţie- Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor- Organelor de frontieră

- Proces verbal de comunicare a drepturilor prev. de art. 83, 210 alin. 1 şi 2 NCPP- P.v. Când inculpatul refuză să semneze comunicarea drepturilor

Prelungirea/înlocuirea măsurii Art. 222 alin. 2/Art. 221 alin. 1 NCPP Propunerea procurorului În aceleaşi condiţii ca şi dispunerea

ARESTAREA PREVENTIVĂ Măsură preventivă privativă de libertate Constă în deţinerea inculpatului în locuri anume destinate

Condiţii Probe că inculpatul a săvârşit o infracţiune Inculpatul a fugit/s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la u.pen./judecată, ori a făcut

pregătiri de orice natură pentru astfel de acte Inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii/martor/expert

sau să distrugă/altereze/să sustragă mijloace materiale de probă/determine altă persoană să aibă un astfel de comportament

Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate/încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu acesta

Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune/pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni

Săvârşirea unei infracţiuni enumerate în art. 223 alin. 2 NCPP

Page 3: curs 12

Procedura - Propunerea motivată a procurorului- Fixarea termenului- Citarea inculpatului- Camera de consiliu- Ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului- Încheiere motivată: admitere/respingere

Încunoştinţarea • Inculpatului

= motivele pentru care s-a dispus măsura= în scris, drepturile –art. 83, art. 210 alin. 1 şi 2 NCPP• Un membru al familiei inculpatului/persoană desemnată de acesta• Se poare refuza pentru motive temeinice, consemnate în p.v

Măsuri de ocrotire• Faţă de minorul, persoana pusă sub interdicţie, aflată în tutela/curatela inculpatului• Faţă de persoana aflată în grija inculpatului• Este încunoştinţată autoritatea competentă în vederea luării măsurilor legale de

ocrotire• Judecătorul de drepturi şi libertăţi

Executarea mandatului de arestare

Art. 230 NCPP Se face de către organele de poliţie Poate fi transmis prin fax, poştă electronică sau orice alt mijloc pretabil a stabili

autenticitatea Organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul/reşedinţa unei persoane fără învoirea

acesteia Se consemnează în p.v. Solicitarea persoanei vătămate cu privire la încunoştinţarea sa

despre eliberarea inculpatului

Executarea mandatului emis în lipsa inculpatuluiDouă mandate organului de poliţieMandatul se execută şi atunci când conţine erori materiale, dar permite identificarea persoanei – solicitându-se instanţei îndreptarea erorilorPersoana este adusă în faţa judecătoruluiDacă lipsa inculpatului s-a datorat bolii, forţei majore sau stării de necesitate inculpatul este adus în faţa judecătorului după încetarea acestor motiveAudierea inculpatului în aceleaşi condiţiiÎncheiere – confirmarea măsurii/revocarea/înlocuirea măsuriiNegăsirea persoanei arătate în mandat – înştiinţarea judecătorului, precum şi a organelor competente pentru darea în urmărire şi în consemn la frontieră

Page 4: curs 12

Durata 30 de zile – u.pen. – prelungire - max. 180 de zile30 de zile – camera preliminară/judecată – prelungire – max. jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivăTermenele curg de da data sesizării instanţei (inculpatul este arestat)/data punerii în executare (procedura camerei preliminare/în cursul judecăţii/în lipsă)Durata reţinerii nu se deduceDurata arestului la domiciliu nu se calculează la max. arestării

Tratamentul medical sub pază permanentăInculpatul arestat suferă de o boală atestată de acte medicaleBoala nu poate fi tratată în reţeaua ANPAdministraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului SănătăţiiÎncunoştinţarea procurorului/judecătorului de cameră preliminară/instanţei de judecatăDurata tratamentului intră în durata arestării preventive

Dispoziţii privind minorii măsurile au aceeaşi durata maximă ca şi cele prevăzute pentru majori Se dispun numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra

personalităţii şi dezvoltării minorului nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit Încunoştinţarea obligatorie a reprezentantului legal/persoana în îngrijirea sau

supravegherea căreia se află minorul Regim special de detenţie

Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă Obligarea la tratament medical Internarea medicală

Obligarea provizorie la tratament medical – art. 245 NCPP

Obligarea suspectului/inculpatului să urmeze în mod regulat tratament medical prescris de un medic specialist, până la însănătoşire/obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol

Condiţii : Starea de boală, inclusiv cea cauzată de consumul cronic (alcool sau alte substanţe

psihoactive) Existenţa pericolului pentru societate

Competenţa dispunerii Judecătorul de drepturi şi libertăţi – u.pen. Judecătorul de cameră preliminară

Page 5: curs 12

Instanţa – în cursul judecăţii

Procedura Propunerea motivată a procurorului – u.pen./procedura camerei preliminare Fixarea termenului în 5 zile de la primirea propunerii Citarea suspectului/inculpatului Expertiză medico-legală Audierea suspectului/inculpatului dacă este prezent Suspectul/inculpatul poate fi asistat de un medic desemnat de acesta, care poate pune

concluzii sau poate asista la alcătuirea planului terapeutic Camera de consiliu Încheiere motivată – contestaţie în termen de 5 zile de a pronunţare, nesuspensivă de

executare

Punerea în executare Comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii şi de pe raportul de expertiză –

autorităţii de sănătate publică din judeţul în care locuieşte persoana Autoritatea de sănătate publică desemnează unitatea sanitară la care urmează să se

efectueze tratamentul şi încunoştinţează despre aceasta persoana vizată de tratament/administraţia locului de deţinere când persoana este arestată

Ridicarea măsurii La însănătoşirea suspectului/inculpatului La ameliorarea stării de sănătate a suspectului/inculpatului, care înlătură starea de

pericol pentru siguranţa publică Judecătorul de drepturi şi libertăţi/judecătorul de cameră preliminară/instanţa de

judecată La sesizarea procurorului/medicului de specialitate/cererea suspectului sau

inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia Pe baza unei expertize

Internarea medicală Constă în internarea nevoluntară a suspectului/inculpatului într-o unitate specializată

de asistenţă medicală până la însănătoşire/ ameliorarea stării de sănătate Condiţii :- Iresponsabilitatea făptuitorului cauzată de o boală psihică sau intoxicarea cronică cu

substanţe psihoactive- Pericolul concret şi actual pentru siguranţa publică- Încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiei la tratament medical

Procedura Similară celei anterioare

MĂSURILE ASIGURĂTORII Sunt măsuri procesuale cu caracter real care constau în indisponibilizarea bunurilor

mobile/imobile ale suspectului/inculpatului/părţii responsabile civilmente/alte persoane în proprietatea cărora se află bunurile

SCOP : confiscarea specială, confiscare extinsă, repararea pagubei SAU garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare

Page 6: curs 12

Competenţa dispunerii Procuror – u.pen. Judecătorul de cameră preliminară Instanţa de judecată Se aduc la îndeplinire de către organele de cercetare penală Se atacă prin contestaţie nesuspensivă de executare la judecătorul de drepturi şi

libertăţi/instanţa competentă să judece cauza. Se soluţionează în camera de consiliu (u.pen.)/şedinţă publică (instanţă), cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, cu participarea obligatorie a procurorului – u.pen.

Sechestrul penal propriu-zisIndisponibilizarea anumitor bunuri mobileProcedura: art. 252 NCPPIdentificarea bunurilorEvaluarea bunurilorDeclararea ca sechestrateBunurile pot rămâne în posesia persoanei la care au fost găsite/puse sub sigiliu/ridicateBunurile sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului

Ridicarea obligatorie Bunuri perisabile Metale/pietre preţioase Mijloace de plată străină Titluri de valoare interne/obiecte de artă sau de muzeu/colecţii de valoare Sume de bani

Valorificarea bunurilor sechestrate – art. 252/1 NCPP Până la pronunţarea unei hotărâri definitive Procurorul la instanţa La cererea proprietarului sau cu acordul acestuia/proprietarul autovehiculelor nu a

putut fi identificat Sumele de bani se consemnează pe numele făptuitorului/suspectului/inculpatului Dacă nu există acordul proprietarului – sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi Camera de consiliu Se citează părţile şi custodele Participarea obligatorie a procurorului Încheiere – contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa superioară

în 10 zile- părţile/custodele pot contesta doar valorificarea bunurilor- Procurorul poate contesta doar respingerea propunerii de valorificare a bunurilor

Contestarea modului de valorificare a bunurilor Suspectul/inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice persoană

interesată/procurorul Contestaţie la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă

Page 7: curs 12

15 zile de la îndeplinirea actului contestat şedinţă publică Citarea părţilor Încheiere definitivă

Inscriţia ipotecară Indisponibilizarea bunurilor imobile prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate

Procurorul/judecătorul de cameră preliminară/instanţa de judecată care au dispus sechestrul de bunurile imobile cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând o copie de pe ordonanţă/încheiere şi un exemplar al p.v. de sechestru

Poprirea • Indisponibilizarea sumelor de bani datorate înv./inc/părţii responsabile civilmente• Înfiinţarea popririi – ordin dat terţului de a nu plăti suma• Definitivarea popririi – plata sumei de bani prin consemnarea acesteia de către

debitor la dispoziţia organului care a dispus sau a celui de executare; 5 zile de la scadenţă; depunerea recipisei în 24 h

Restituirea lucrurilor Scopul: repararea în natură a pagubei produse prin infracţiune Competenţa: - procurorul – prin ordonanţă- Judecătorul de cameră preliminară- instanţa de judecată – încheiere Se face numai când procedura nu stinghereşte aflarea adevărului Cel care le primeşte e obligat a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei

Restabilirea situaţiei anterioare Scop: repararea în natură a pagubei Competenţă: - instanţa de judecată - încheiere Condiţii:- a rezultat prin săvârşirea infracţiunii o schimbare a situaţiei anterioare- restabilirea este posibilă