curs 1 - 6

ECONOMIA TURISMULUI 1

Titular de disciplină PROF.UNIV.DR. DANIELA FIROIU

ANUL II – Semestrul I

2012-2013

Consideraţii generale privind turismul

• Noţiuni fundamentale utilizate în turism• Mediul de acţiune al turismului• Turismul – instrument al dezvoltării durabile. Tendinţe în

dezvoltarea turismului

1.1 Noţiuni fundamentale utilizate în turism

Puncte de plecare în abordarea complexă a turismului

Rolul economic al turismului trebuie analizat din următoarele puncte de vedere: ca variantă de dezvoltare a comerţului exterior, fiind o ramură aducătoare de valută ce contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi; activitate ce poate contribui la dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naţionale prin interdependenţa acestuia cu diverse domenii de activitate; domeniu ce contribuie la crearea PIB, în unele ţări fiind chiar principala activitate din cadrul economiei; generator de locuri de muncă în special în zone cu industrii slab dezvoltate şi unde şomajul este ridicat etc.

În analiza, definirea şi previziunea fenomenului turistic, cele precizate mai sus au reprezentat şi continuă să fie puncte de plecare în teoriile numeroşilor specialişti în domeniu. În cele ce urmează sunt prezentate câteva aspecte reprezentative pentru teoria economiei

turismului.

Abordări ale terminologiei specifice

Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicţionarelor, cuvântul “turism” provine din termenul englezesc “to tour” - a călători, a colinda; în alte dicţionare se precizează că termenul provine din limba franceză “tour” - călătorie, drumeţie, circuit, şi nu în ultimul rând anumiţi cercetători localizează provenienţa termenului ca fiind din limba greacă “turnus” (cu aceeaşi semnificaţie). Indiferent de provenienţa sa, se poate concluziona că termenul a fost preluat treptat de majoritatea ţărilor lumii, pentru a explica formele călătoriilor ce au ca scop agrementul şi recreerea.

De-a lungul timpului, amploarea fenomenului turistic atât din punct de vedere economic cât şi social a determinat apariţia a zeci de definiţii, fiecare cercetător încercând să identifice şi să explice noi laturi a ceea ce devenise treptat un domeniu distinct şi important. Astfel, punctele de vedere asupra fenomenului „turism” s-au formulat odată cu evoluţia sa, variind în funcţie de pregătirea profesională a celor ce au studiat şi şi-au exprimat opiniile, ca de exemplu:

- un economist va afirma că fenomenul este de natură pur economică;- un geograf va susţine că turismul este în primul rând o activitate legată de exploatarea

reliefului, climei, faunei, apelor;- sociologul va explica turismul prin implicaţiile uneori negative ale vieţii cotidiene asupra

oamenilor;- psihologul va defini fenomenul de masă – turism, prin independenţa şi senzaţia de bună

dispoziţie a oamenilor în timpul vacanţelor; - un ecologist va privi turismul sub aspectul impactului pozitiv şi negativ al acestuia asupra

mediului;- un specialist în urbanism şi amenajare a teritoriului va trata fenomenul din punct de vedere

al implicaţiilor acestuia în transformarea peisajului prin crearea de localităţi şi staţiuni turistice, uneori chiar introducerea în circuitul turistic a unor noi zone etc.

Se observă în cele precizate mai sus diversitatea modului de abordare a turismului, însă, nu trebuie omis în acest context că multitudinea ideilor şi conceptelor au venit în special în sprijinul practicienilor, care au putut analiza mediul de acţiune sub multiple aspecte.

Diferitele abordări ale fenomenului turistic sunt prezentate în continuare.

Definiţii ale turismului 1. E. Guyer Freuler în 1880: “fenomen al timpurilor noastre bazat pe creşterea necesităţii de

refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului înconjurător, pe apariţia şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate faţă de frumuseţile naturii”.

2. Edmond Picard în 1910, vede fenomenul turistic nu numai ca o „activitate ce are ca obiect satisfacerea nevoilor turiştilor ci şi ansamblul organismelor economice care intră în legătură o dată cu deplasarea turiştilor interni şi străini”

3. W. Hunziker în 1940 (remarcat pentru cea mai importantă definiţie): „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atâta timp cât deplasarea şi sejurul nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare” (în prezent aceasta este o definiţie de referinţă a turismului, foarte apropiată de activitatea practică).

4. Claude Kaspar în 1981, din dorinţa de a introduce în conceptul turismului şi călătoriile în scop de afaceri, apreciază că turismul este „ansamblul relaţiilor şi faptelor constituite din deplasarea şi sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliul şi nici locul principal al activităţii profesionale”.

5. În „Mic dicţionar enciclopedic”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1978, turismul este definit ca „o latură a sectorului terţiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese şi reuniuni, incluzând toate activităţile necesare satisfacerii trebuinţelor de consum şi servicii ale turiştilor.”

Concepte actuale utilizate pe plan internaţional1. Turismul - „activităţile desfăşurate de persoane pe durata călătoriilor şi sejururilor, în

locuri situate în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an, în scop de loisir, afaceri sau alte motive”.

În rândul motivelor ce determină deplasarea persoanelor în alte scopuri decât cele lucrative s-au stabilit:

- loisir, recreere şi vacanţă- vizite la rude şi prieteni- afaceri şi motive profesionale- tratament medical- religie, pelerinaje- motive diverse: echipajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public, tranzit etc.

2. Turism intern/domestic - rezidenţii unei ţări care călătoresc în interiorul acesteia. La acesta se alătură şi conceptele de:

• turism interior - turism intern şi turism receptor• turism naţional - turism intern şi turism emiţător

3. Turism receptor/inbound turism - non-rezidenţii care călătoresc într-o anumită ţară.

4. Turism emiţător / outbound turism - rezidenţii dintr-o ţară care călătoresc în alte ţări. *turism internaţional - turism emiţător şi turism receptor

Interior Naţional

Receptor Emitent

Internaţional

Fig. 1.1 Forme de turism

5. Turistul - „orice persoană care se deplasează spre alt loc situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”

6. Vizitatorii pot fi: - internaţionali (turişti şi excursionişti) - interni (turişti şi excursionişti).7. Vacanţierii - cei ce realizează o călătorie de cel puţin 4 zile, de aici rezultând diferenţa între

turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.Pentru a evidenţia natura călătoriilor internaţionale O.M.T. propune următoarea clasificare

a celor implicaţi în deplasări peste graniţele unei ţări:

Fig.1.2 Clasificarea vizitatorilor internaţionali conform O.M.T.

Pentru figura de mai sus se fac următoarele observaţii:(1) - echipaje străine de pe vapoare sau avioane care beneficiază de cazare în ţara vizitată.(2) - persoane care sosesc pe vase de croazieră (după definiţia Organizaţiei Mondiale

Maritime 1965) şi care îşi petrec noaptea pe vasul respectiv.(3) - echipajul nerezident care se opreşte într-o ţară numai în ziua menţionată(4) - vizitatori care sosesc şi pleacă în aceeaşi zi pentru plăcere, recreere, vacanţe, vizite la

prieteni, rude, afaceri, tratament, motive religioase, alte scopuri.(5) - după definiţia Naţiunilor Unite din Recomandarea Statisticilor Migraţiei Internaţionale,

1980.(6) - cei ce nu părăsesc aria de tranzit a (aero) portului.(7) - după definiţia Înaltului Comisariat pentru refugiaţi al Naţiunilor Unite, 1967.(8) - călători din ţara de origine spre locul de muncă, inclusiv însoţitorii lor.

8. Industria turismului şi a călătoriilor - sector al economiei alcătuit din activităţi sau mai multe ramuri al căror obiectiv este satisfacerea nevoilor turiştilor. Din industria turismului şi a călătoriilor fac parte următoarele activităţi:

- locuinţă şi alimentaţie („Hoteluri şi restaurante” conform clasificărilor pe activităţi ale economiei naţionale), de exemplu, hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-fooduri), baruri, cafenele.

- transport: sector comercial (linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare etc.) şi necomercial (automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi etc.)

• organizatorii de voiaje • atracţii–agrement (elemente naturale şi antropice)• administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale, locale.9. Economia turismului şi a călătoriilor - este cea mai largă contorizare a industriei

turismului şi călătoriilor incluzând pe lângă activităţile de mai sus şi pe cele prelucrătoare, de construcţii, diverse alte activităţi asociate care contribuie la produsul turistic final.

10. Potenţialul turistic/oferta turistica efectivă - elemente naturale, elemente antropice, baza tehnico-materială turistică, infrastructura generală, forţa de muncă angajată în turism, bunurile comercializate turiştilor.

11. Produsul turistic - ansamblul de servicii şi bunuri oferite de către diferiţi agenţi

economici turiştilor pentru derularea de activităţi turistice şi petrecerea agreabilă a timpului liber.

1.2 Mediul de acţiune al turismului

Firmele de turism vor găsi astfel mecanisme prin care să acumuleze date despre mediul de acţiune care în principal se referă la:

• date geografice: ce tipuri de comunităţi sunt reprezentate; din ce părţi ale ţării sau ale lumii provin clienţii; pe ce distanţe călătoresc aceştia;

• date demografice: vârsta, sexul, ocupaţia, originea etnică, familia, educaţia;• date psihologice şi sociale: imaginea de sine a clientului, clasa socială, stilul de viaţă,

caracteristicile personale;• date privind psihologia comportamentului: alegerea destinaţiei de vacanţă – obişnuită sau

o destinaţie inedită; ce aşteptări are clientul în ceea ce priveşte calitatea, serviciul prestat, preţul; aspectele statutului de utilizare (non-utilizator, potenţial utilizator, utilizator frecvent, utilizator pentru prima dată al serviciului respectiv); loialitatea faţă de marcă (inexistentă, medie, puternică, absolută) etc.

Pentru a pune în evidenţă influenţa factorilor de acţiune asupra turismului la nivel macroeconomic, microeconomic, ţară, regiune geografică, sunt prezentate în cele ce urmează aspecte cu privire la relaţiile acestuia cu diferite medii de acţiune.

Fig. 1.3. Mediul de acţiune al organizaţiilor (firmelor) de turism

• Mediul economic

Balanţa de plăţi turistică / postul “călătorii” - este reprezentată de veniturile obţinute de la turiştii străini şi cheltuielile realizate de rezidenţi în afara graniţelor. În funcţie de fluxurile turistice, numărul turiştilor, volumul încasărilor, aceasta variază de la o ţară la alta, de la o regiune la alta. Pentru a evidenţia locul turismului în cadrul balanţei de plăţi este prezentată în cele ce urmează structura tip a acesteia:

Structura tip a balanţei de plăţi:

• Bunuri şi servicii:• mărfuri 2. aur monetar3. transporturi4. navluri5. călătorii6. venituri din investiţii• tranzacţii guvernamentale8. alte servicii.

• Plata transferurilorC. Capital şi aur monetar.

În cadrul „balanţei de plăţi” locul turismului în economia unei ţări este evidenţiat prin „postul călătorii” care la rândul său are următoarea structură:

Structura postului „Călătorii”

Cheltuieli:• cheltuielile turistice ale rezidenţilor în străinătate• import de mărfuri• transporturi (cheltuieli internaţionale)• investiţii turistice efectuate în străinătate• plata dobânzilor din investiţii străine şi rambursarea capitalului• calificarea forţei de muncă în străinătate• repatrierea veniturilor plătite forţei de muncă străine din turism• publicitate în turism.

Venituri:• venituri din cheltuielile turiştilor străini (export intern)• transport ( cota încasată de la companii străine pe trasee interne)• investiţii ale firmelor străine în România• randamentul investiţiilor realizate în străinătate• repatrierea veniturilor forţei de muncă cu contracte în străinătate• publicitate ( încasări din activităţi prestate firmelor străine).

Din cele prezentate mai sus reiese în mod evident că în turismul internaţional, între postul „călătorii” pe de o parte şi „balanţa de plăţi” pe de altă parte, există o relaţie în dublu sens, ca de la parte la întreg, acestea influenţându-se reciproc.

Luând în considerare balanţa turistică pe principalele regiuni ale lumii (America de Nord şi Sud, Europa, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu, Africa) este necesar să se prezinte şi următoarele observaţii:

• cele două Americi, au cea mai favorabilă balanţă (Caraibele şi America de Nord, reprezintă principalele atracţii),

2. a doua regiune cu balanţă favorabilă este Europa, aici existând şi anumite diferenţe: Europa de sud cu balanţă puternic pozitivă, Europa de Nord şi Vest cu balanţe negative, Europa de Est şi Centrală are marea majoritate a ţărilor cu balanţe pozitive;

3. Africa de Nord are balanţă pozitivă (datorită ţărilor cu litoral la Marea Mediterană), Africa de Est are balanţă pozitivă (Kenya cea mai solicitată destinaţie), iar restul regiunilor africane au solduri negative în balanţa de plăţi;

4. Asia de Sud-Est şi Pacific – balanţă pozitivă, iar Asia de Nord – sold negativ;5. Orientul Mijlociu are balanţă pozitivă;6. Asia de Sud, balanţă negativă.

Tabelul nr. 1.1.

Contribuţia turismului la totalul exporturilor (%)*

Nr.crt.

Regiunea/Ţara 2008 2018

1. Caraibe:

Bahamas 60,4 57,8Jamaica 35,2 32,8Barbados 48,2 50,1Aruba 24,1 36,6

2. Europa Centrală şi de Est:Romania 5,0 4,3Bulgaria 17,0 11,7Croaţia 45,6 42,9Ucraina 9,7 14,1

3. Uniunea Europeană:Austria 13,4 14,3Franţa 17,7 16,8Germania 10,8 10,6Italia 11,4 10,8Spania 23,4 22,2

4. Africa de Nord:Egipt 26,6 21,2Maroc 35,1 28,1Tunisia 21,4 18,7Libia 11,1 11,6

5. America de Nord:SUA 14,4 13,2Canada 12,7 12,6Mexic 12,5 13,3

6. Asia de N-E:China 6,9 7,2Hong Kong 7,0 6,6Japonia 9,1 9,4

Sursa: www.wttc.org* date estimate

„Turismul stimulează dezvoltarea producţiei”, este o afirmaţie demonstrată prin specificul domeniului în sine, deoarece există un consum de mărfuri şi servicii care pot fi realizate direct de industria turismului sau pot fi rezultatul altor ramuri cu care acesta intră în contact (telecomunicaţii, comerţ, transport, construcţii, agricultură etc.). Altfel spus „turismul este un factor stimulator al sistemului economic global”

Dezvoltarea producţiei unei ţări poate fi pusă în evidenţă prin nivelul PIB. Astfel, aportul

turismului la PIB este diferit de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare al turismului dar şi al celorlalte ramuri de activitate.

Exemple:• Ţări mici, care se bazează pe activităţi specifice turismului şi în care cota de

participare la PIB este foarte ridicată:

Tabelul nr. 1.2Contribuţia turismului la PIB(%)*

Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. Bahamas 50,8 51,62. Jamaica 30,8 36,23. Barbados 40,7 44,14. Aruba 69,3 78,9


• Ţări cu o bogată activitate turistică dar şi cu o economie dezvoltată:


Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. Italia 9,7 10,12. Franţa 10,9 11,63. Spania 17,2 17,14. SUA 10,2 10,35. UK 9,2 9,36. Elveţia 12,6 12,37. Austria 14,5 17,6


• Ţări în curs de dezvoltare din punct de vedere economic dar şi turistic:•


Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. România 5,8 72. Bulgaria 24,5 32,73. Ucraina 9,0 9,74. Croaţia 25,5 32,7


La nivel mondial contribuţia turismului la PMB este de aproximativ 12%.

Angajările din turism. Turismul este unul dintre domeniile generatoare de locuri de muncă. Ponderea populaţiei ocupate în turism înregistrează niveluri diferite pe zone şi ţări în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului şi de condiţiile economice specifice fiecărei ţări. La nivel mondial, ponderea lucrătorilor din turism este de aproximativ 8%, adică, 1 din 12 lucrători activează în turism.

În prezent, la nivel global există 76,7 milioane locuri de muncă în industria de turism şi călătorii, iar în 2016 ocuparea în această industrie va fi de 89,5 milioane.

Pe grupe de ţări situaţia se prezintă astfel:

• Ţări mici, care se bazează pe activităţi specifice turismului şi în care ponderea angajărilor în industrie este foarte ridicată.

Tabelul nr. 1.5Angajările din industria turismului şi a călătoriilor(%)*

Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. Bahamas 63,5 65,02. Jamaica 27,1 32,13. Barbados 45,8 50,24. Aruba 81,4 93,9


• Ţări cu o bogată activitate turistică dar şi cu o economie dezvoltată:


Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. Italia 10,8 11,62. Franţa 13,1 14,73. Spania 17,7 18,04. SUA 10,2 10,25. UK 8,6 8,76. Elveţia 16,0 17,17. Austria 16,8 21,5


• Ţări în curs de dezvoltate din punct de vedere economic dar şi turistic:


Nr.crt.

Ţara 2008 2018

1. România 5,8 7

2. Bulgaria 24,5 32,73. Ucraina 9,0 9,74. Croaţia 28,7 33,3


Pentru a evidenţia gradul de dezvoltare a industriei turismului şi călătoriilor sunt prezentate în cele ce urmează principalii indicatori specifici, analizând comparativ situaţia la nivel mondial, în Uniunea Europeană şi în România.

Tabelul nr. 1.2Estimări privind activitatea industriei turismului şi a călătoriilor

la nivel mondial în Uniunea Europeană şi în RomâniaNr.crt.

Indicatori

2006

mild. USD. % creştere din tot.

2016

mild. USD. % creştere din tot.

Nivel Mondial1. Turism şi călătorii

în scop personal2.845 9,5 3,7 4.916 9,8 3,4

2. Călătorii de afaceri

672 - 5,9 1.190 - 3,6

3. Cheltuieli guvernamentale

300 3,8 2,2 481 4,0 2,6

4. Investiţiile de capital

1.011 9,3 4,9 2.060 9,6 4,6

5. Exporturile vizitatorilor

896 6,4 6,5 1.754 5,5 4,9

6. Alte exporturi 750 5,4 5,0 1.715 5,4 6,57. Cererea pentru

turism şi călătorii6.477 - 4,6 12.119 - 4,2

8. PIB Industria turismului şi călătoriilor

1.754 3,6 4,4 2.969 3,6 3,2

9. PIB Economia turismului şi călătoriilor

4.964 10,3 4,8 8.972 10,9 3,7

10. Ocuparea în Industria turismului şi călătoriilor

76.728,7 2,8 3,4 89.484,5 2,9 1,6

11. Ocuparea în Economia turismului şi călătoriilor

234.304,5 8,7 4,4 279.346,7 9,0 1,8

Uniunea Europeană1. Turism şi călătorii

în scop personal910,3 11,3 3,0 1.344,9 11,8 2,5


219,0 - 4,8 326,8 - 2,5


92,1 3,2 0,8 127,1 3,2 1,7


241,4 8,6 2,2 441,9 9,3 4,2


364,5 6,9 5,8 650,9 6,7 4,3

6. Alte exporturi 321,9 6,1 5,0 637,2 6,6 5,57. Cererea pentru

turism şi călătorii2.149,4 - 3,8 3.529,0 - 3,5


544,5 3,9 4,2 811,7 4,1 2,4


1.513,1 10,9 4,5 2.404,0 12,0 3,1


8.605,6 4,2 3,3 9.511,6 4,5 1,0


23.820,3 11,8 3,3 27.646,0 13,0 1,5

România(miliarde RON)1. Turism şi călătorii

în scop personal10,4 3,9 7,6 35,9 5,2 7,7


1,5 - 4,6 4,1 - 4,9


0,9 4,3 2,3 1,8 4,5 1,7


5,3 7,2 6,7 15,8 7,5 6,2


3,2 2,5 22,4 11,6 1,8 8,5

6. Alte exporturi 3,3 2,6 11,1 17,2 2,7 12,47. Cererea pentru

turism şi călătorii24,6 - 9,2 86,3 - 7,9


6,2 1,9 9,4 20,7 2,5 7,4


15,5 4,8 8,9 48,4 5,8 6,7


265,2 3,1 2,8 314,7 3,8 1,7


485,0 5,8 3,5 569,5 6,9 1,6

Sursa: www.wttc.org

Aşa cum reiese din studiile de mai sus turismul ca fenomen complex, cu implicaţii în toate ramurile economiei unei ţări, continuă să înregistreze creşteri atât la nivel mondial, european cât

şi în ţara noastră.

Multiplicatorul turismului este reprezentat de impactul cheltuielilor turistice asupra întregii economii. Astfel, într-o zonă, cheltuielile turistice cu cazarea, masa, transportul, investiţiile legate de turism, comercializarea unor bunuri generează venit. Acest venit este repartizat în economie sub forma impozitelor, taxelor, rezervelor financiare, iar ceea ce rămâne este cheltuit în economie, generând alte venituri. Impactul cheltuielilor turistice poate fi: direct, indirect, indus.

Mediul socio-cultural

Călătoriile de plăcere sunt un subiect permanent de dezbatere, în special atunci când se tratează problema fluctuaţiilor tarifelor şi preţurilor, la care se alătură instabilitatea specifică domeniului, cu perioade de creştere rapidă, de staţionare şi declin, aspecte ce pot determina la rândul lor instabilitate / criză economică la nivel de ţară sau regiune.

Tabelul nr. 1.3.Efectele sociale şi culturale ale turismului

Ţara Efecte sociale Efecte culturaleReceptoa

rePozitive:• diferenţierea

structurii sociale (modernizare, dezvoltarea producţiei artizanale, o mai mică diferenţiere a veniturilor);

• modernizarea familiilor;

• schimbarea modului de gândire a locuitorilor.

Negative• polarizarea

populaţiei;• dezintegrarea

populaţiei;• dezvoltarea

atitudinilor de consum (fenomene de patologie socială).

Pozitive• dezvoltarea culturii

regionale;• protejarea mediului

natural;• amenajarea

ştiinţifică a zonelor;• introducerea unei

arhitecturi moderne;• conservarea

monumentelor;• valorificarea

arhitecturii locale.

Negative• posibila dispariţie a

culturii indigene şi înlocuirea cu o cultură importată;

• comercializarea culturii;

• distrugerea mediului natural şi antropic;

• poluare;• implementarea

unor modele de amenajări diferite de cele tradiţionale/locale.

Emiţătoare

• revenirea în localitatea de „reşedinţă permanentă” poate întări

• dezvoltarea nevoii de a “descoperi”;

• valorificarea

sentimentul de identificare, de apartenenţă la o naţiune;

•în sine, un stil de viaţă;

•problemele cotidiene;

• întărirea legăturilor dintre oameni.

practicilor culturale;• creşterea cererii

pentru turismul cu „finalitate culturală”;

• formarea unei „culturi turistice”;

• facilitarea unor activităţi cu caracter artistic;

• facilitează procesul de adaptare socială;

• turismul poate reprezenta şi un factor de socializare.

Mediul politic Măsura în care guvernul se implică în activitatea turistică a unei ţări depinde de filozofia,

politica partidului care este la conducere, de istoria ţării, condiţiile socio-economice, nivelul de dezvoltare, ca şi de oferta turistică existentă. Acţiunile guvernamentale pot să sprijine sau să controleze piaţa turistică şi pot fi orientate în principal spre oferta şi cererea turistică. Astfel, guvernul poate juca un rol important în facilitarea turismului prin:

• îmbunătăţirea infrastructurii;• educarea şi instruirea personalului din turism;• furnizarea de stimulente investiţionale;• încurajarea investiţiilor străine;• legislaţia poate proteja o serie de atracţii turistice;• impunerea unor norme/reglementări în ceea ce priveşte clasificarea unităţilor de cazare,

acordarea de licenţe pentru firmele de turism, transport, touroperatori, agenţii de turism (obiectul acestor reglementări fiind protecţia consumatorilor) etc.

1.3 Turismul – instrument al dezvoltării durabile. Tendinţe în dezvoltarea turismului

Turismul mai mult ca oricare domeniu este total dependent de natura/mediul înconjurător (“materia prima”), deoarece relaţia turism-natură este o condiţie de maximă importanţă, un mediu degradat, lipsit de atractivitate peisagistică va determina reducerea cererii şi scăderea veniturilor.

În dezvoltarea durabilă a societăţii, rolul statului este hotărâtor, deoarece numai printr-o legislaţie adecvată, prin verificarea aplicării şi respectării ei se poate asigura existenţa pe termen lung a resurselor şi activităţilor de orice natură. Implicarea statului în dezvoltarea durabilă a turismului poate să se refere la:

• crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă;• un plan director care să delimiteze zonele cu prioritate în opţiunile turiştilor şi să

precizeze pentru acestea posibilităţile de refacere;• o reglementare clară şi raţională a amenajării turistice a teritoriului,• o politică de investiţii şi de atragere a investitorilor care respectă durabilitatea;• valorificarea resurselor umane într-un mod eficient;• realizarea unor norme pentru menţinerea calităţii mediului înconjurător.Sectorul privat poate şi trebuie să contribuie la asigurarea durabilităţii turismului, integrând

criteriile ecologice, sociale şi culturale în toate deciziile lor privind investiţiile, gestionarea,

marketingul şi resursele umane.În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) poate ajuta sectoarele publice şi

private la trecerea la turismul durabil prin următoarele măsuri:• organizarea de conferinţe, seminarii, stagii privind turismul durabil;• înfiinţarea de unităţi la nivel regional pentru aplicarea şi adaptarea indicatorilor

turismului durabil în situaţii particulare şi pe tipuri diferite de produse turistice;• seminarii de evaluare privind analiza progreselor realizate de naţiuni în executarea

„Programului de acţiune XXI pentru industria de călătorii şi turism”;• seminarii de formare privind dezvoltarea şi gestiunea eco-turismului şi altor forme de

turism;• acordarea de asistenţă privind aplicarea recomandărilor de dezvoltare a turismului

durabil;• elaborarea şi transmiterea către întreprinderile turistice şi a turiştilor a unei etici care

încorporează conceptul de durabilitate.

• puternic în dezvoltarea industriei turismului.

1.4 Industria turismului în România

Analiştii din ţara noastră şi din străinătate consideră că o dată cu trecerea la noul secol şi început de mileniu, industria turismului şi călătoriilor va trebui să se adapteze noilor cerinţe şi tendinţe ale pieţei, datorită ritmurilor accelerate de dezvoltare şi implicare a informaticii în toate sectoarele de activitate.

Aspectele de mai sus se reflectă într-un mod evident în activitatea firmelor de turism internaţional. În principal acestea se concretizează în:

• dezvoltarea băncilor de date ce cuprind informaţii statistice despre pieţele turistice;• crearea de sisteme de gestiune a cererii, care favorizează planificarea riguroasă a

activităţii societăţilor hoteliere;• cooperarea cu alte state pe diferite domenii: marketing, standarde de calitate, pregătire

profesională, dezvoltarea resurselor umane;• dezvoltarea unor sisteme specializate de stocare a informaţiilor cu privire la forţa de

muncă şi furnizarea de personal specializat în conformitate cu cerinţele pieţei turistice;• promovarea unei activităţi de marketing concentrată pe identificarea unor “grupuri ţintă”

şi adaptarea ofertei la cerinţele acestora;• dezvoltarea turismului ca domeniu complex ce satisface concomitent protejarea mediului

şi a consumatorilor, conservarea tradiţiilor şi culturii la nivelul fiecărei ţări, păstrarea într-un mod nealterat a mediului socio-cultural etc.

curs 1 - 6

Documents

Transcript of curs 1 - 6