CURRICULUM la disciplina TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL … · poate avea loc doar în prezenţa unui...

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA ȘTIINȚE PENALE

CURRICULUM

la disciplina

„TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL”

(Ciclul I)

AUTOR:

Alexandru MARIȚ,

dr. în dr., conf. univ.

Contact direct: 60/20

Curs teoretic: 30/10

Lecţii practice: 30/10

Lucru individual: 60/100

Forma de evaluare: examen

Nr. de credite: 4

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU - 2013

2

I. PRELIMINARII Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este

stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor social – şi ordinii de drept

împotriva faptelor social – periculoase, care dăunează acestor relaţii şi dispunînd de un anumit

grad de pericol social, constituie infracţiune. Un rol important în procesul de adaptare a

mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi

teoria calificării infracţiunilor.

Aplicarea legii penale reprezintă prin sine o activitate multidirecţională a organelor de

drept, ce constă în soluţionarea numeroaselor probleme, principalele din care sunt:

1. aprecierea juridico-penală a faptei

2. aplicarea pedepsei

3. eliberarea de răspundere penală şi pedeapsă

4. aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ faţă de minori

5. aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical.

Aprecierea juridico-penală a faptei este constituită din două componente:

1. delimitarea infracţiunii de alte fapte ilegale sau amorale

2. calificarea sau încadrarea juridică a faptei infracţionale ceea ce constituie calificarea

infracţiunii. În activitatea practică de aplicare a legii penale aceste două componente sunt

îmbinate. Însă în teoria dreptului penal ele se divid în procesul de gîndire.

Importanţa acestei divizări este condiţionată de faptul că recunoaşterea faptei ca nefiind

infracţiune exclude necesitatea soluţionării celorlalte probleme de drept penal şi invers, în cazul

infracţiunii – apare necesitatea primară de a califica infracţiunea, adică stabilirea corespunderei

acesteia semnelor unei componenţe concrete.

Disciplina „Teoria probelor în procesul penal” contribuie la formarea specialistului în

domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Teoria probelor se prezintă ca o abordare ştiinţifică a

conceptelor de probă, mijloc de probă, procedeu probator. Soluţionarea corectă a cauzei penale

poate avea loc doar în prezenţa unui material probator admisibil, excluzînd datele neadmise ca

probe. Reglementările privind probele au aplicabilitate la faza de urmărire penală şi la faza

judecăţii ceea ce determină universalitatea acestei disciplinei pentru cunoaşterea esenţei

procesului penal. Importanţa teoriei probelor este dictată inclusiv de faptul că actele procedurale

fundamentale (ex. sentinţa, decizia) se adoptă în baza probelor examinate în cadrul cercetării

judecătoreşti. Disciplina examinată prezintă un interes deosebit pentru pregătirea specialistului

care va activa în calitate de ofiţer de urmărire penală, procuror, avocat, judecător.

În acelaşi timp, se urmăreşte scopul a forma studenţilor următoarele deprinderi:

1. să-şi realizeze existenţa şi activitatea în spiritul respectării legii penale;

2. să obţină competenţe de a identifica infracțiunile;

3. să aplice corespunzător dispozițiile legii penale.

În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi

programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor

dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii

procesului de învăţământ.

Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului

universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate:

cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor

teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea

abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea

capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice,

soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate,

manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare

constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea

obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.

3

II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Codul

modulului /

disciplinei în

planul de

învăţământ

Anul

de

studii

Semestrul

Numărul de ore Evaluarea

Responsabil

de modul /

disciplină

Tota

l

pre

leg.

sem

.

ind

ivid

.

Nr. de

credite

Forma

de

evaluare

S.05.A.047

zi III 5 120 30 30 60 4 examen A. MARIŢ

S.06.A.046

frecvenţă

redusă

III 6 120 30 30 60 4 examen A. MARIŢ

III. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR

Nr. Unităţi de conţinut Realizarea în timp

C S LI

zi f/r zi f/r zi f/r

1 Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul

penal 2 1 2 1 6 10

2 Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal 2 2 6 8

3 Probele şi probaţiunea 2 1 2 1 6 8

4 Bazele reglementării juridice a probaţiunii 2 2 6 8

5 Subiecţii probaţiunii 2 1 2 1 6 10

6 Clasificarea probelor 2 1 2 1 6 8

7 Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 8

8 Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul

penal 2 2 6 8

9 Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 10

10 Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală

şi ale cercetării judecătoreşti, documentele ca mijloc

de probă în procesul penal

2 1 2 1 6 8

11 Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc

de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 10

12 Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca

mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 8

13 Aprecierea probelor 2 2 6 8

Total 30 10 30 10 90 130

IV. COMPETENŢE

Competenţe generice:

1. Abilitatea de autoinstruire.

2. Favorizarea soluţionării problemelor prin colaborare.

3. Dezvoltarea abilităţilor decizionale.

4

Competenţe specifice:

- să demonstreze cunoaşterea instituţiilor dreptului penal şi a procedurii penale, şi esenţa

normelor juridice ce le reglementează.

- să aplice normele juridice în activitatea practică a organelor judiciare.

- să aprecieze corect diverse situaţi în baza cunoştinţelor obţinute.

- să demonstreze capacitatea de a lua decizii la nivele operaţionale şi tactice.

- să evalueze locul şi rolul probelor și mijloacelor de probă şi a etapelor procedurii penale

din perspectiva propriei specialităţi

V. OBIECTIVELE GENERALE

La nivel de cunoaştere şi înţelegere

- să determine obiectul de studiu al disciplinei teoriei probelor

- să definitiveze conţinutului şi conceptele teoriei probelor

- să determine obiectivele teoriei probelor

- să însuşească particularităţile procesului probatoriu în cadrul procesului penal

- să delimiteze corect noţiunile de probă de mijloacele de probă şi de procedeele

probatorie.

La nivel de aplicare

- să identifice importanţa probelor în procesul penal.

- să utilizeze corect principiile interpretării normelor probatoriului în cadrul procesului

de administrare a probelor

- să opereze corect cu procedeele tactice ale utilizării probelor în procesul penal

- să identifice principiile de utilizare a probelor în procesul de probaţiune

- să interpreteze corect normele dreptului procesual penal care vizează admisibilitatea

probelor în procesul penal

- să aplice metode eficiente de administrare a probelor.

La nivel de integrare

- să stabilească rolul teoriei probelor în ştiinţa procesul penal

- să aprecieze importanţa teoriei probelor pentru realizarea scopurilor procesului penal

- să ia decizii optime în cadrul procesului de administrare a probelor

- să facă propuneri de lege ferendă vizînd modoficarea cadrului legislativ actual în

vederea extinderii drepturilor părţii apărării în procesul de administrare a probelor în

procesul penal

- să elaboreze proiecte de cercetări ştiinţifice ce ar avea ca obiect de studiu arii

problematice ce ţin de conţinutul disciplinei Teoria probelor în procesul penal.

5

VI. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUTURI

TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL

Subiectul 1. Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal.

Obiectivele de referinţă Conţinuturi

- să definească conceptul teoria probelor;

- să stabilească conţinutul să evidenţieze

bazele ştiinţifice şi metodologice a procesului

de stabilire a probelor;

- să argumenteze care este importanţa

metodologică a filosofiei şi în special aşa

categorii ale dialecticii ca singularul şi

generalul, concretul şi abstractul, adevăratul

absolut şi relativ în procesul de apreciere a

probelor infracţiunilor;

- să enumere tipurile și categoriilor

probelor;

- să relateze despre importanţa probelor la

aprecierea infracțiunilor;

- să stabilească care sînt miijloacele de

probă în procesul penal;

- să determine care este locul

probatoriiului în cadrul aplicării normelor

juridico-penale;

- să argumenteze care este importanţa

probelor și a mijloacelor de probă la

calificarea corectă a infracţiunilor;

1. Scurt istoric al evoluţiei concepţiilor

generale privind probele.

2. Dreptul probant în sistemul de drept.

3. Teoria probelor şi dreptul probant.

4. Sarcinile procesului penal şi dreptul

probant.

5. Gnosiologia ca bază filozofică a

dreptului probant şi a teoriei probelor.

6. Adevărul în dreptul probant.

7. Rolul practicii, logicii, psihologiei în

probaţiune.

8. Metodele particulare gnosiologice în

procesul de probaţiune

9. Probele în procesul penal al Republicii

Moldova.

10. Noţiuni introductive asupra

probatoriului în procesul penal

Subiectul 2. Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal


- să determine care este importanţa legii

penale pentru calificarea infracţiunilor;

- să stabilească sistemul normelor juridico-

penale;

- să enumere tipurile de dispoziţii şi

importanţa lor pentru calificarea

infracţiunilor;

- să determine modalităţile de interpelare a

legii penale;

1. Obiectul probaţiunii.

2. Probele și sensul etimologic. Noţiunea și

importanța obiectului probaţiunii în

procesul penal;

3. Sisteme de reglementare.

4. Circumstanţele ce urmează a fi dovedite

în procesul penal.

5. Limitele probaţiunii în procesul penal.

Subiectul 3. Probele şi probaţiunea


- să definească conceptul și conținutu

componenţei de infracţiune;

- să determine funcţiile și importanța

1. Noţiunea de probă în procesul

penal.Conţinutul probei.

2. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor.

3. Versiunile în probaţiune.

6

probelor și a mijloacelor de probe în procesul

penal;

- să stabilească structura probei;

- să aprecieze noțiunea de probă după mai

multe criterii;

- să elucideze conţinutul probei și a

mijloacelor de probă.

4. Faptele şi împrejurările ce trebuie

dovedite.

5. Faptele şi împrejurările care nu trebuie

dovedite

6. Faptele care pot fi dovedite în procesul

penal

7. Faptele şi împrejurările de fapt care nu

pot fi dovedite în procesul penal

Subiectul 4. Bazele reglementării juridice a probaţiunii


- să determine importanţa stabilirei probei;

- să clasifice trăsăturile probei și a

mijloacelor de probă după mai multe criterii;

- să stabilească importanţa aprecierei

probei și a mijloacelor de probă în procesul

penal;

- să propună aprecierea probei și a

mijloacelor de probă în situații de caz;

1.Sarcina probei

2.Administrarea probelor.

3.Aprecierea probelor.

4.Datele neadmise ca probă

5.Admisibilitatea probelor.

Subiectul 5. Aprecierea probelor


- să determine importanţa stabilirei probei;

- să clasifice trăsăturile probei și a

mijloacelor de probă după mai multe criterii;

- să stabilească importanţa aprecierei

probei și a mijloacelor de probă în procesul

penal;

- să propună aprecierea probei și a

mijloacelor de probă în situații de caz;

1. Noţiunea, principiile fundamentale şi

subiecţii aprecierii probelor.

2. Aprecierea probelor ca un proces

raţional.

3. Convingerea intimă ca bază a

aprecierii probelor.

4. Rolul legii la formarea convingerii

intime la aprecierea probelor.

Subiectul 6. Subiecţii probaţiunii


- să determine tipurile și categoriile de

subiecți în procesul probatoriului penal;

- să determine etapele procesului

probatoriului penal;

- să stabilească care este rolul subiecților la

probațiunea penală;

- să elaboreze un plan de apreciere a probei

și a mijloacelor de probă într-un caz concret.

1. Noţiunea de subiect al probaţiunii.

Obligativitatea probaţiunii.

2. Formele şi mijloacele de participare a

subiecţilor în procesul de probaţiune.

3. Rolul procurorului şi a ofiţerului de

urmărire penală în procesul de probaţiune.

4. Bănuitul, învinuitul, inculpatul în

procesul de probaţiune.

5. Participarea în procesul de probaţiune

a părţii vătămate, părţii civile şi civilmente

responsabile şi a reprezentanţilor lor.

7

6. Particularităţile şi limitele participării

instanţei de judecată în procesul de

probaţiune.

Subiectul 7. Clasificarea probelor Obiectivele de referinţă Conţinuturi

- să determine această împărţire e bazată

pe diferite tipuri de date faptice, mecanismul

de formare şi folosire a lor. - tipurile de probleme ce apar în procesul

de strîngere şi fixare a probelor, specifici

corespunzătoare a diferitor tipuri de date

faptice;

- să enumere sursele sînt enumerate pînă la

epuizare în lege – depoziţiile mărturiilor,

pătimaşului, bănuitului, învinuitului, concluzia

expertului, probele materiale, procesele verbale

a acţiunilor de anchetă şi judiciare, alte

documente;

- să determine baza împărţirii stă

deosebirea structurii de argumentare a

circumstanţei ce trebue dovedităla metoda

verificării şi mecanizmul aprecierii probelor;

1. Probele directe şi indirecteProbele

imediate şi mediate, iniţiale şi derivate,

în apărare şi în acuzare.

2. Împărţirea probelor (datelor faptice) în

personale şi materiale.

3. împărţirea probelor după tipul de sursă,

în baza cărora intră diferenţa modurilor

procesuale

4. Îpărţirea probelor în tipuri de dependenţă

de caracterul legăturii cu obiectului cu

fapta infracţională (obiectul infracţiunii,

obiectul de atentare act.).

5. Împărţirea probelor în iniţiale şi de

producere.

6. Împărţirea probelor în directe şi în

idirecte:

7. Împărţirea probelor în probe de învinuire

şi de achitare

Subiectul 8. Probele și mijloacelor de probă


- să determineprobele în acuzaresînt în

defavoarea inculpatului sau învinuitului ele

fiind administrate în vederea susţinerii

acuzării; - să se aprecieze tipurile de probleme ce aparîn

legătură cu probele în apărare sînt cele care

dovedesc nevinovăţia inculpatului, o vină mai

redusă, o împrejurare care survine în favoarea

acestuia;

- să enumere surseledupă obiect al probelor ce

se clasifică în principale, secundare şi

incidentale;

- să determine bazala care se referă, probele

pot fi împărţite în: preexistente şi survenite;

- să stabilească mijloacele legale prin care se

administrează probele probeleimediate

(nemijlocite sau primare) sînt probe

nederivate obţinute din sursa originală;

- să poată să contextualizeze probele mediate

(mijlocite sau secundare) nu provin direct de

1. Declaraţiilebănuitului, învinuitului,

inculpatului, ale părţii vătămate, părţii

civile, părţii civilmente responsabile,

martorului;

2. Raportul de expertiză;

3. Corpurile delicte;

4. Procesele –verbale privind acţiunile de

urmărire penală şi ale cercetării

judecătoreşti;

5. Documentele (inclusiv cele oficiale);

6. Înregistrările audio sai video,

fotografiile;

7. Constatările tehnico-ştiinţifice şi

medico-legale.

8

la izvorul probei.

Subiectul 9. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal


să stabilească mijloacele legale prin care se

administrează probele poartă denumirea

demijloace de probă;

să determine aprecierea libertatea aprecierii

mijloacelor de probă. Regula admisibilităţii

generale a probelor în materie penală (cu

excepţiile minime învederate),

să propună dovedirea oricărei împrejurări de

fapt care constituie probă în rezolvarea

cauzei penale.

1. Noţiuni preliminare;

2. Declaraţiile învinuitului sau ale

inculpatului;

3. Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii

civile şi ale părţii civilmente

responsabile

4. Declaraţiile martorilor

5. Înscrisurile

Subiectul 10. Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal


- să definească conceptul expertiza se

numaşte numai în cazul cînd în procesul

efectuării anchetei penale, preliminare sau

judecătoreşti apare necesitatea cunoştinţelor

speciale ale ştiinţei, tehnicii, artei sau

profesiei;

- să stabileascăexpertiza este efectuată de

un expert al instituţiilor corespunzătoare sau

de aşţi specialişti, sau de persoane numite de

persoana ce efectuiază ancheta penală,

anchetator, procuror sau instanţă de judecată.

În calitate de expert poate fi chemată orice

persoană care posedă cunoştinţe necesare

pentru darea raportului. care este specificul

calificării concursului de infracţiuni de

infracţiunea unică;

- să stabilească legăturile şi deosebirile

dintre cerinţele înaintate de persoana ce

efectuiază ancheta penală, anchetator,

procuror sau instanţa de judecată despre

chemarea expertului sunt obligatorii pentru

conducătorii întreprinderii, instituşiei,

organizaţiei, unde lucrează expertul.

modalităţile concursului de infracţiuni;

- să propună Întrebările puse în faţa

expertului şi raportul lui nu pot ieşi înafara

limitelor cunoştinşelor speciale ale

expertului.

- Să se stabilească raportul de

expertiză.Expertul întocmeşte un raport din

1. Noţiunea şi importanţa raportului de

expertiză.

2. Competenţa expertului şi limitele

cercetării.

3. Garanţiile procesuale ala veridicităţii

raportului de expertiză.

4. Particularităţile aprecierii raportului de

expertiză.

5. Raportul de constatare tehnico-

ştiinţifică sau medico-legală.

6. Operaţiile şi concluziile constatării

tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se

consemnează într-un raport.

7. Refacerea sau completarea constatării

tehnico-ştiinţifice ori medico-legale

este dispusă de instanţa de judecată,

raportul se trimite procurorului, pentru

ca acesta să ia măsuri în vederea

completării sau refacerii lui.

8. Ordonanţa efectuării expertizei.

9. Raportul de expertiză.

9

numele său în baza cercetărilor efectuate în

conformitate cu cunoştinţele sale speciale şi

poartă pentru raportul dat de el răspundere

personală.

- Să aprecieze efectuarea expertizei mai

multor experţi, pâna la darea raportului se

sfătuiesc între ei. Dacă experţii aceleiaşi

specialităţi ajung la concluzii comune se

întocmeşte un singur raport de expertiză,

semnat de toţi membrii. Dacă sunt deosebiri

de păreri, fiecare expert întocmeşte raportul

său personal.

Subiectul 11. Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal


- să determine obiectele care comun sau

poartă o urmă a faptei săvârşite;

- să stabilească alte obiecte care pot serva

la aflarea adevărului;

- să evidenţieze mijloace materiale de

probă;

- să aprecieze mijloace materiale de probă

obiectele care au fost folosite sau au fost

destinate să servească la săvârşirea unei

infracţiuni, precum şi obiectele care sunt

produsul infracţiunii.

1. Noţiunea şi importanţa corpurilor

delicte ca mijloace de probă.

2. Garanţiile procesuale ale asigurării

veridicităţii corpurilor delicte.

3. Valoarea probantă a corpurilor delicte.

4. Obiectele care au fost folosite la

săvârşirea unei infracţiuni;

5. Obiectele ce poartă o urmă a faptei

săvârşite, banii şi alte lucruri de preţ,

dobândite pe cale infracţională;

6. Obiecte care pot servi drept mijloace

de descoperire a infracţiunii, de

constatare a circumstanţelor de facto.

Subiectul 12. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale

cercetării judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal


să definească conceptual procesul-verbal de

percheziţie şi de ridicare a obiectelor şi

înscrisurilor.

să stabilească modul de efectuarea

percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi

înscrisuri se întocmeşte procesul-verbal.

să stabilească procesul-verbal trebuie să

cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute

următoarele menţiuni: locul, timpul şi

condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au

fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi

descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi

recunoscute.

să aprecieze înscrisurile ca încă un mijloc de

1. Mijloacele de probă srisă.

2. Procesul-verbal ca mijloc de probă.

3. Noţiuni generale privind procesele

verbale privind acţiunile de urmărire

penală şi ale cercetării judecătoreşti,

documentele

4. Asigurarea veridicităţii proceselor

verbale privind acţiunile de urmărire

penală şi ale cercetării judecătoreşti.

5. Aprecierea proceselor verbale

privind acţiunile de urmărire penală

şi ale cercetării judecătoreşti,

documentelor.

6. Cuprinsul şi forma procesului-verbal.

10

probă, prevăzut de către legislaţia procesual

penală

Subiectul 13. Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc de probă în

procesul penal


- să determine înregistrările de bandă

magnetică ale unor convorbiri efectuate cu

autorizarea motivată;

- să stabilească alte obiecte care pot serva la

aflarea adevărului să aprecieze mijloace

materiale de probă obiectele

- să constate autorizarea poate fi prelungită în

aceleaşi condiţii, pentru motive temeinice

justificate;

- să evidenţieze înregistrările prevăzute în

alin.1 pot fi făcute şi la cererea motivată a

persoanei vătămate;

1. Înregistrările audio sau video şi

fotografiile.

2. Despre rolul şi importanţa fotografiei

s

Subiectul 14. Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca mijloc de

probă în procesul penal


- să stabilească tipul de informaţie, spre

primirea cărora e îndreptat procedeul dat;

- să enumeră participanţii;

- să descrie esenţa procedeelor şi operaţiilor

îndreptate spre strîngerea şi verificarea

probelor;

- să determine locul şi tipul de apreciere a

acestor procedee şi operaţiuni;

- să stabilească condiţiile de admitere a lor;

- să determine măsurile de asigurare a

multelateralităţii strîngerii şi verificării

probelor;

- să constate măsurile de prevenire a infuziunei

în sfera intereselor personale a cetăţenilor,

asigurarea securităţii şi îngrădirea demnităţii

persoanelor, la care, sau cu ajutorul cărora

pot fi primite datele corespunzătoare;

- să determine procedeile şi operaţiunile de

fixare a datelor adunate şi a rezultatelor de

verificare a lor, atît şi a datelor ce adeveresc

corespunderea acţiunilor de adunare şi

verificare a probelor cerinţelor legii.

1. Raportul de constatare tehnico-

ştiinţifică sau medico-legală.

2. Operaţiile şi concluziile constatării

tehnico-ştiinţifice sau medico-legale.

3. Organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată, din oficiu sau la

cererea oricăreia din părţi,

4. refacerea sau completarea constatării

tehnico-ştiinţifice ori medica-legale,

sau efectuarea unei expertize.

11

VII. LUCRU INDIVIDUAL

Nr. Produsul

preconizat

Strategii de realizare Criterii de evaluare Termen de

realizare

1.

Raport: de

analiză

comparată

„sancţiunile

contravenţionale”

Studierea

conceptului de probă

Analiza structurii şi

conţinutului acestora

Elaborarea raportului

de analiză comparată.

- alegerea formelor și

modalităților de probe în

procesul penal;

- analiza detaliată a acestora;

- raportarea la principiile

specifice;

- utilizarea cunoştinţelor

obţinute din studiile

anterioare

Până la

01.04.2013

2.

Referat: „Probe

și mijloacle de

probă”

Studiu bibliografic

Analiza noţiunii de

procesului de şi a

calificare a infracțiunii

și semnele și procesul

acesteia Elaborarea unei

sinteze

(unui proiect)

- respectarea cerinţelor de

formă

- numărul şi diversitatea

surselor bibliografice;

- gradul de analiză a

procesului de calificare a

infracțiunilor și influiența ei

la aplicarea răspunderii

penale;

- volumul 10-12 pag. scris

de mână

- calitatea concluziilor

recomandărilor

Până la

10.04.2013

3.

Studiu de caz:

dosarul penal nr.

9r-1928-10

identificarea cazului

de studiat

analiza cazului şi a

legislaţiei pertinente

realizarea studiului

structurat

- relevanţa cazului studiat;

- corectitudinea

identificării părţilor şi a

obiectului acţiunii în

respectivul caz penal;

- gradul de cunoaştere şi

înţelegere a cazului şi

legislaţiei aplicabile

- gradul de argumentare

concluziilor.

Până la

20.04.2013

Notă: pentru realizarea obiectivelor tuturor conţinuturilor din curriculum va desfăşura

activităţi de studiu individual precum:

- studiul notiţelor de curs, ale manualelor şi materialelor didactice;

- consultarea izvoarelor primare de studiere a disciplinei vizate;

- accesarea, acumularea şi studiul informaţiei din reţeaua Internet;

- elaborarea de referate;

- pregătirea pentru analiza în scris a subiectelor temei, a actelor normativ-juridice;

- pregătirea pentru lucrări de control şi atestări semestriale.

12

VIII. TEMATICA REFERATELOR

pentru lucru individual la disciplina

Teoria probelor în procesul penal

1.Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal

2 Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal

3 Probele şi probaţiunea

4 Bazele reglementării juridice a probaţiunii

5 Subiecţii probaţiunii

6 Clasificarea probelor

7 Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal

8 Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal

9 Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal

10. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării

judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal

11 Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc de probă în procesul penal

12 Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca mijloc de probă în procesul

penal

CERINŢE înaintate faţă de forma şi conţinutul referatului:

Volumul referatului nu mai mic de 10- 12 pagini scris de mână și 8-10 pagini tapate

1. Foia de titlu: Ministerul, Universitatea, Facultatea, Catedra, Tema, a elaborat,

conducător ştiinţific, localitate şi anul (Chişinău 2010)

2. Cuprinsul (planul)

3. Introducerea: aproximativ 1 pagină, se evidenţiază actualitatea şi importanţa problemei

cercetate legătura cu specialitatea

4. Conţinutul: structurat în capitole, paragrafe, şi secţiunişi scris de mână:

Capitolul1 ( include fundamentare teoretică, analiză, sinteze, etc. a problemei cercetării)

1.1. (1.1.1., 1.1.2. etc.) 1.2. 1.3. …

Capitolul 2(aplicare, rezultate cercetări, studii de caz, etc.) 2.1. (2.1.1., 2.1.2. etc.)

2.2. 2.3. …

Trimiterile: I variantă permisă în text după citat, ex.: [9. p.199]

II variantă permisă în subsol, ex.: 1. Palii A. Cultura comunicării. Chişinău: Epigraf,

1999. p. -199.

5. Concluzii generale şi recomandări (aproximativ 1 pagină)

6. Referinţe bibliografice: nu mai puţin de 5 surse

13

IX. EVALUAREA DISCIPLINEI

1. Evaluarea curentă se va realiza prin susţinerea referatelor, analiza studiilor de caz,

aprecierea în rezultatul participării active la discuţiile din cadrul seminarului şi pe

parcursul semestrului se organizează 2 lucrări de control (testări), cum ar fi:

Lucrarea 1

I. Bazele reglementării juridice a probaţiunii.

1. Caracteristica formei procesuale în probaţiune.

2. Principiile procesului penal în probaţiune.

3. Sarcina prezumţiei nevinovăţiei în probaţiune.

II. Clasificarea probelor.

1. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor

2. Probele directe şi indirecte.

3. Cerinţele faţă de probe.

2. Evaluarea sumativă se va realiza luându-se în consideraţie evaluările curente

(ponderea de 0,6) şi evaluarea finală (0,4) care se va materializa într-un examen

scris incluzând subiecte componente ale cursului, cum ar fi:

Test 1

I. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal

1. Indicaţi care persoane pot fi audiate în procesul penal.

2. Determinaţi care sunt deosebirile între modalitatea obişnuită de audiere a

martorului şi modalităţiile speciale de audiere a martorului.

3. Apreciaţi importanţa declaraţiilor în vederea realizării scopului procesului

penal.

II. Corpurile delicte ca mijloace de probă în procesul penalObiectul şi

limitele probaţiunii în procesul penal

1. Definiţi conceptul de obiect al probaţiunii.

2. Stabiliţi deosebirile dintre obiectul general şi special al probaţiunii.

3. Apreciaţi rolul prezumţiilor în procesul de probaţiune.

„____” _____________ 200__ Examinator

14

X. SUBIECTE PENTRU EXAMEN

la disciplina


1. Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal.

2. Dreptul probant în sistemul de drept.

3. Teoria probelor şi dreptul probant.

4. Sarcinile procesului penal şi dreptul probant.

5. Gnosiologia ca bază filozofică a dreptului probant şi a teoriei probelor.

6. Adevărul în dreptul probant.

7. Rolul practicii, logicii, psihologiei în probaţiune.

8. Metodele particulare gnosiologice în procesul de probaţiune.

9. Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal.

10. Noţiunea obiectului probaţiunii în procesul penal.

11. Circumstanţele ce urmează a fi dovedite în procesul penal.

12. Limitele probaţiunii în procesul penal.

13. Probele şi probaţiunea în procesul penal.

14. Noţiunea de probă în procesul penal.

15. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor.

16. Noţiunea de probaţiune.

17. Versiunile în probaţiune.

18. Aprecierea probelor.

19. Noţiunea, principiile fundamentale şi subiecţii aprecierii probelor.

20. Aprecierea probelor ca un proces raţional.

21. Convingerea intimă ca bază a aprecierii probelor.

22. Rolul legii la formarea convingerii intime la aprecierea probelor.

23. Bazele reglementării juridice a probaţiunii.

24. Importanţa şi caracteristica formei procesuale în probaţiune.

25. Principiile procesului penal în probaţiune.

26. Prezumţiile în probaţiune.

27. Subiecţii probaţiunii.

28. Noţiunea de subiect al probaţiunii. Obligativitatea probaţiunii.

29. Formele şi mijloacele de participare a subiecţilor în procesul de probaţiune.

30. Rolul procurorului şi a ofiţerului de urmărire penală în procesul de probaţiune.

31. Bănuitul, învinuitul, inculpatul în procesul de probaţiune.

32. Participarea în procesul de probaţiune a părţii vătămate, părţii civile şi

civilmente responsabile şi a reprezentanţilor lor.

33. Particularităţile şi limitele participării instanţei de judecată în procesul de

probaţiune.

34. . Clasificarea probelor.

35. Probele directe şi indirecte.

36. Probele imediate şi mediate, iniţiale şi derivate, în apărare şi în acuzare.

37. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal.

38. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor bănuitului, învinuitului, inculpatului ca

mijloace de probă.

15

39. Garanţiile procesuale care asigură veridicitatea declaraţiilor bănuitului,

învinuitului, inculpatului. Particularităţile aprecierii declaraţiilor bănuitului,

învinuitului, inculpatului.

40. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor părţii vătămate.

41. Garanţiile procesuale şi particularităţile aprecierii declaraţiilor părţii vătămate.

42. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor martorului ca mijloace de probă.

43. Garanţiile procesuale care asigură veridicitatea declaraţiilor martorului.

Aprecierea declaraţiilor martorilor.

44. . Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal.

45. Noţiunea şi importanţa raportului de expertiză.

46. Competenţa expertului şi limitele cercetării.

47. Garanţiile procesuale ala veridicităţii raportului de expertiză.

48. Particularităţile aprecierii raportului de expertiză.

49. Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal.

50. Noţiunea şi importanţa corpurilor delicte ca mijloace de probă.

51. Garanţiile procesuale ale asigurării veridicităţii corpurilor delicte.

52. Valoarea probantă a corpurilor delicte.

53. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării

judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal.

54. Noţiuni generale privind procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală

şi ale cercetării judecătoreşti, documentele

55. Asigurarea veridicităţii proceselor verbale privind acţiunile de urmărire penală

şi ale cercetării judecătoreşti.

56. Aprecierea proceselor verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale

cercetării judecătoreşti, documentelor.

XI. TEMATICA TEZELOR DE LICENŢĂ

la disciplina


1. Scurt istoric al evoluţiei concepţiilor generale privind probele.

2. Probele în procesul penal al Republicii Moldova

3. Conţinutul probei.

4. Faptele şi împrejurările ce trebuie dovedite şi împrejurările care nu trebuie dovedite şi

împrejurările de fapt care nu pot fi dovedite în procesul penal

5. Administrarea probelor și admisibilitatea probelor.

6. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului a părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii

civilmente responsabile și declaraţiile martorilor

7. Înscrisurile

8. Înregistrările audio sau video şi fotografiile.

9. Mijloacele materiale de probă.

10. Subiecţii procesului probatoriu.

11. Metodele de strîngere şi verificare a probelor

16

XII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

I. ACTE NORMATIVE

a) Acte internaţionale şi regionale

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la

10 decembrie 1948..

2. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16.12.1966

3. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966.

4. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din

04.11.1950 şi Protocoalele adiţionale:

b) Acte normative naţionale

1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.

2. Codul penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002.

3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 14 martie 2003.

4. Codul de executare al Republicii Moldova din 24 decembrie 2004.

5. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-XIII din 6 iulie 1995.

6. Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, nr. 789 -XIII din 26 martie 1996.

7. Legea cu privire la statutul judecătorului, nr.544 - XIII din 20 iulie 1995.

8. Lege cu privire la Procuratură, nr.294-XVI din 25 decembrie 2008.

9. Legea cu privire la avocatură, nr. 1260-XV din 19 iulie 2002.

10. Lege privind administraţia publică locală, nr.436-XVI din 28 decembrie 2006.

11. Lege cu privire la poliţie, nr.416-XII din 18 decembrie 1990.

12. Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii, nr. 45 -XIV din 12 aprilie 1994.

13. Legea privind repararea cheltuielilor de tratament aplicat persoanei vătămate în acţiune

criminală, nr. 79-XIII din 28.04.1994.

14. Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, nr. 1545 - XIII din 25

februarie 1998.

c) Practica judiciară 1. Culegere de hotărîri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). –

Chişinău, 2002.

2. Curtea de Apel. Culegere de practică juridică (1996-1999), Chişinău, Garu-da-Art, 1999.

II. LITERATURA DE SPECIALITATE

1. Ionescu-Dolj I., Curs de procedură penală romînă, Ed. SocecCo., S.A.- Bucureşti, 1937.

2. Joiţă Tănase, Acţiunea civilă în procesul penal, Ed. Naţional, 1999.

3. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea generală, Global Lex, Bucureşti, 2004.

4. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea specială, Global Lex, Bucureşti, 2004.

5. Jonică Arion Ţigănaşu, Garantarea dreptului la apărare. Aspecte teoretice, legislative şi

de practică judiciară, Aramis Print, Bucureşti, 2002.

17

6. Theodoru Grigore Gr., Teoria şi practica recursului penal, Ed. Junimea, Iaşi, 2002.

7. Mărunţelu Gelu

2. Probaţiunea penală- o abordare umanistă, Europolis, Constanţa, 2003.

3. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Parte generală. Vol. I, Paideia, Bucureşti.

4. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Paideia, Bucureşti.

5. Apetrei Mihai, Drept procesual penal. Partea specială. Vol. II, Ed. Oscar Print, Bucureşti,

1999.

6. Papadopol Vasile, Ţuruianu Corneliu, Apelul penal, Casa de editură şi presă „Şansa” –

S.R.L., Bucureşti.

7. Culegere de hotărîri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002),

Chişinău, 2002.

8. Dolea Igor, Roman Dumitru, Sedleţchi Iurie, Vizdoagă Tatiana, Rotaru Vasile, Cerbu

Adrian, Ursu Sergiu, Drept procesual penal, Cartier, Chişinău, 2005.

9. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie, Şterbeţ Valeria, Rotaru

Vasile, Botezatu Raisa, Cerbu Adrian, Ursu Sergiu, Erjîu Ecaterina, Codul de procedură

penală. Comentariu. Cartier, Chişinău, 2005.

10. Mole Nuala, Harby CatarinaDreptul la un proces echitabil. Ghid privind punerea în

aplicare a articolului 6 al CEDOChişinău, 2003.

11. Carss-Frisk MonicaDreptul la proprietate. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 1

al Protocolului nr. 1 din CEDO, Chişinău, 2003.

12. Bercheşan VasileCercetarea penală(criminalistica-teorie şi practică). Îndrumar complet

de cercetare penalăEditura şi tipografia ICAR, Bucureşti, 2001.

13. Банин В. А., Гносиологическая и правовая природа природа доказывания в

советском уголовным процуссу, Уфа, 1975.

14. Василъев А. М., Фактические презумпции в советском уголовном процессе

Краснодор, 1978.

15. Корнеева Л. М., Касумов И. С., Презумпция невиновности в советском уголовном

процессе Баку, 1984.

16. Уваров В. Н., Проверка покозании на месте, Москва, 1982.

17. Варфоломеева Е.В., Производные вещественные докозателъства, Москва, 1980.

18. Алиев Т.Т., Громов Н.А., Макаров Л.В., «Уголовно-процессуальное доказывание:

«Участие обвиняемого и защитника», Moscova, 2002.

19. Гуценко K., Головко Л., Филимонов Б.,Уголовный процесс западных стран,

Moscova, 2001.

20. Мотовиловкер Я.О., «О принципах объективной истины и состязательности

процесса, Iaroslavl, 1978.

21. Herghelegiu Liviu, Plîngerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, RDP

3/2001, p. 88-89.

22. Poenaru Iulian, Reforma legislaţiei penale, Dreptul 2/1997, p. 7-10.

23. Gîrbaci Freddy, O propunere de lege ferenda, RDP 1/1998, p. 59-61.

24. Gîlca Carmen, Prezumţia de nevinovăţie, RDP 3/2001, p. 68-70.

25. Vasiliu Alexandru, Analogia sau suplimentul analogic, RDP 2/2002, p. 109-113.

26. Tulbure Adrian Ştefan, Tatu Maria Angela, Despre convingerea organelor judiciare, RDP

1/2002, p. 27-29.

27. Gorgăneanu Ion Gh., Convingerea intimă şi mecanismul probaţiunii penale, RDP 3/2000,

p. 41-47.

28. Dabu Valerică, Guşan Ana-Maria, Dreptul la tăcere, drept fundamental, Dreptul 3/99, p.

125-136.

29. Doltu Ioan, Consideraţii în legătură cu sistemul probator în procesul penal, RDP 4/2000,

p. 73-79.

30. Martîncic E., Martorii asistenţi şi martorii: statutul procedural, atribuţiile şi îndeplinirea

lor, L&V 1/2000, p. 11-14.

18

31. Doltu Ioan, Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului- mijloc de apărare în procesul

penal

32. RDP 2/1995, p. 29-39.

33. Mateuţ Gheorghiţă, În legătură cu noua reglementare privind înregistrarea audio sau

video în probaţiunea penală, Dreptul 8/1997, p. 70-77.

34. Ţuculeanu Alexandru, Garanţiile inviolabilităţii domiciliului. Percheziţia domiciliară,

Dreptul 2/1996, p. 58-65.

35. 39.Gorgăneanu Ion Gh., Noi reglementări privind perfecţionarea legislaţiei procesual

penale, RDP 2/1996, p. 32-34.

36. 40. Dabu Valerică, Enoiu Boboc Tudorel, Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, RDP 3/1998.

p. 116-118.

37. 41. Scripcaru Gheorghe, Unele reflecţii asupra expertizei medico-legale, RDP 1/1998,

p.36-39.

38. 42. Paraschiv Carmen Silvia, Damaschin Mircea, Înregistrările audio sau video şi

fotografiile, RDP 3/2001, p. 49-55.

CURRICULUM la disciplina TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL … · poate avea loc doar în prezenţa unui...

Documents

Transcript of CURRICULUM la disciplina TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL … · poate avea loc doar în prezenţa unui...