REVISTĂ FEMENINĂ

CUPRINSUL:

Binecuvântarea Arhierească Cuvânt — program — — — Hristos a înviat — — — • -Luna Maiu — Dintr'un carnet Amintiri Cerem ajutoruf femeii — — — Virtutea, femeia şi lumea Salvarea omenirei — — — — Florilor, înfloriţi! — — — — Rugăciune — - — — — — Emanciparea femeii prin creştinism Dans şi dans - — — — — Sursum corda ! — - — — Viaţa, roman — — — — —

Lăudat să fie Isus — — Bibliografie : Papucii lui Mahmud

Pagina Congreganistei : Flori de crin — — Ce-ar face Isus ? —

Scrisori : Dragă Cecilia Răspunsuri. Posta Redacţiei. Posta Administraţiei.

Episcop Valeriu Traian Flori de crin * * *

Filotea Dumbrava I. Agârbiceanu Elena Dr. Aciu n. Fabian I. C Cătuneanu Dr. Irina Berinde Iuliu Boţan Păr. A. Micu Mihail Eminescu Dr. Simeon Chişiu Prof. loan Vultur George Rednic Sabin G. Truţia P. Teofil A. Bălibanu de Gala Galaction

Emil Bran Florica Sabadâşiu Părintele Sp.

mm

REDACŢIA ŞI A D M I N I S T R A Ţ I A : ŞIMLEUL-SILVANIEI

N o . 9 2 0 — 1 9 3 2 .

Binecuvântarea Arhierească. Cu m a r e b u c u r i e sufle­

t e a s c ă am luat ş t i re d e s p r e

lăudabi la Fră ţ ie i T a l e 'notă­

ri re, d e a s c o a t e o revis tă

re l igioasă- l i terară cu titlul

„Flor i d e Cr in" , cu m e n i r e a

d e a p r o m o v a rel igiosi tatea

şi mora l i t a t ea c red inc ioase ­

lor Bisericii . R u g ă m p e pa­

t r o a n a aces te i r ev i s te , p e sf.

T e r e z a d e P r u n c u l Isus, să

facă, ca şi în u r m a aces te i

SFÂNTA TEREZÄ, roagă-te pentru noi !

r ev i s t e , să c r e a s c ă în inimile

fiicelor neamulu i nos t ru mu l t e

flori d e crin a le cu ră ţ en ie i

şi mulţ i t randafi r i ai celei

mai înf lăcărate d r a g o s t e c ă t r e

Isus . Dor indu- ţ i mul t spor ,

î m p ă r t ă ş i m B i n e c u v â n t a r e a

N o a s t r ă A r h i e r e a s c ă .

O r a d e a , 5 Apr i l i e 1932.

E p i s c o p V a l e r i u T r a i a n .

COLABORATORII :

Elena Dr. Adu, Ion Agârbiceanu, Antoniu Bălibanu, Dr. Irina Ber inde, Emil Bran, Dr. Nicolae Brînzeu, Vera Calangiu, I. C. Cătuneanu, Pr. Toma Chiricufă, Dr. Simeon Chişiu, Dr. loan Coltor, Augustin Cosma, P. Victor Dunca, Nicolae Fântânariu, Şerban Filon, Dr. Nicolae Flueraş, Gala Galaction, P. Ion Gârleanu, Al. Lascarov-Moldovanu, Dr. Emil Lobonfiu, P. Teodor Mateiu, George Matieşanu, P. Ireneu Merloz, Dr. Domenic Neculăeş, Prof. Dumitru Neda, Dr. loan Ossian, Sabin Paul, Dr. Ionel Pop, Dr. Valer Pop, Dr. Augustin Popa, Septimiu Popa, George Rednic, Mihail Robu, Florica Sabadâşiu, loan Tătaran, P. Dr. Aloisie L. Tăufu, Sabin G. Truţia, Ilie Vetişan, Sorica Vlădescu,

Prof. loan Vultur.

Redactor : Administrator :

P. Teofil A. Bălibanu. Secretari dc redacţie: Cornelia Petrişin. Emilia Iile, xToSF^s. Iuliu Bofan. A%

ia mT^zi > * I A B O N A M E N T U L : Pentru studenţime l i .Agi. ţl 100 lei anual

„ particulari -<V 120 „ „ instituţii şi societăţi . .'^5»«** 200 „ „

A b o n a m e n t d e î n c u r a j a r e 3 0 0 ,,

P r i m e ş t e u n a b o n a m e n t g r a t u i t p e u n a n

cine va câştiga trei abonamente de încurajare, ori patru abonamente pentru instituţii, sau şapte pentru particulari, ori opt abonamente studenţeşti. Abonamentele pot fi şi mixte, dar să atingă suma de 800 lei. Abonamentul gratuit se câştigă numai dupăce se trimite suma totală la admi­

nistraţia revistei.

In chestiuni de administraţie (abonamente, etc.) vă rugăm sâ scrieţi pe adresa Doamnei Cornelia Petrişin. profesoară. Şimleul-Silvaniei.

,ln chestiuni de redacţie să vă adresaţi Păr. Teofil A. Bălibanu.

F L O R I D E CRIN, rev is tă femenină Ş i m l e u l - S i l v a n i e i .

Nr. 1. Maiu 1932. Anul I.

FLORI DE CRIN = = = = = = = = = = = = = R E V I S T Ă FEMENINĂ

NIHIL SINE I) E O I p > y STFT ïfï A L I ' B A N U '

Cuvânt — program. Pornim la drum. Ne avântăm în necunoscut. Timizi, sfioşi, dar cu convingerea ca trebue să începem lupta

sa întâmpinăm furtuna pe care o vor deslănţui asupra noastră duşmanii. Convingerea aceasta ne înflăcărează Uuziasmul nostru tineresc şi... prietenii ne vor ajuta.

Români-creştini, să ne trezim, căci două mari crize ameninţă lumea cu prăpăd: criza morală şi criza \aterială. Având în vedere, că criza morală tinde să ne închidă calea spre Isus, că vrea să ne răpească până puţina credinţă ce ne-a mai rămas, şi mai ales, că vrea să ne distrugă neamul prin „imoralitate", nu vom şovăi clipă în a afirma, că cel mai mare pericol ce ne ameninţa este criza morală. Istoria ne prezintă exemple ificiente pentru a ne convinge, că şi cele mai puternice popoare ale pământului, prin slăbirea credinţei, au ajuns apogeul imoralităţii şi s'au prăbuşit. O ştiu aceasta însă şi duşmanii noştri ; numai aşa ne putem explica îndrăz-

ìala cu care lucrează atât de sistematic, pe căi ascunse, la distrugerea indivizilor din cari se compune neamul istru românesc. Şi trebue să ştim, că duşmanii sunt mulţi şi puternici, că luptă cu mijloace infernale şi că sunt >-o potrivă de periculoşi pentru Biserică, Neam şi Ţară. Deci până nu e târziu, să ne strângem rândurile şi să ' punem faţă în faţă cu realitatea . . .

Curente subversive — sub forme moderniste pătrund tot mai adânc în toate straturile societăţii. Şi eace trebue să ne îngrijoreze şi mai mult este, că au început a pune stăpânire formală chiar pe biata femeie \mână, iar imoralitatea femeii se revarsă asupra întregii naţii. Femeia este educatoarea (învăţătoarea, profesoara, ÎIXI. mama!) generaţiei de azi şi mâine! Şi dacă ne gândim, că şi tineretul femenin se găseşte astăzi la o răs-"mtie... că în mijlocul atâtor tentaţii satanice se află complet désorientât.. . trebue să ne punem pe gânduri, dar ai ales pe lucru, fiindcă avem o sfântă datorie de conştiinţă în faţa lui Dumnezeu şi în faţa Neamului, să jertfim

ce, pentru a mântui de peire tineretul, femeia şi Naţiunea-Astăzi presa de şantaj, cu romanele-i senzaţionale, revistele-i frivole şi obscene — ce-şi răspândesc duhoarea

răvitoare cu multă putere şi efect — ziarele cu reconstruiri de crime nu sunt altceva decât un mijloc direct, ori direct, de-a propaga marala filozofică (?), liberà, animalică. — morala imorală —. Cinematografele, teatrele,

s'au depărtat de Dumnezeu şi de scopul lor: de-a fi un mijloc pentru educaţie bună, constructivă. Şi când mape tot ceeace s'ar intitula „nou" şi „modern" s'a pus în serviciul Satanei, ce ne mai rămâne decât a face o timă încercare — punându-ne toate sforţările — pentru a contrabalansa aceasta acţiune criminală ?

„Armis arma opponendo !" Spre a pune stavilă potopului de imoralitate, care ne ameninţă, va trebui să luptam (cu disperare chiar!),

ir cu arme corespunzătoare, pentru a readuce societatea la Isus cel părăsit şi isgonit.. • Un rol puternic va lea aici femeia. Femeia, care ne-a legănat pe braţul său din cea mai fragedă vârstă, care ne-a învăţat să îngânăm jâiele silabe şi cuvinte, care ne-a îngrijit, crescut şi educat. Prin ea vom putea arăta calea spre cer tuturor fiilor i Dumnezeu. Deci pe aceasta femeie va trebui s'o câştigam întâi pentru Isus. — Amvonul de azi, ce poate să trundă în toate ascunzişurile — delà „palat" până la „colibă" — este presa. — Ne trebue o presă creştina, o esă care să propovăduiască pe Isus şi să apere femeia de cloaca imoralităţi, o presă femenină, o revistă femenină ligioasă-literară, bazată pe principiile solide ale moralei creştine, iată ceeace ne lipseşte...

* * *

In urma multor meditati ne-am liotârît să scoatem, aici, in acest colţ de ţară, revista femenină „Flori de crinu. icni ideal, dar foarte greu în vremurile grele, bântuite de criza cumplită ce ne sugrumă. Şi totuşi acum se impune preschimbăm cuvântul în faptă, căci cauza crizei materiale este criza morală în care zace sărmana omenire sortită două ori la peire: trupească şi sufletească. Revista noastră deci, va avea de scop primar: apărarea tineretului

venin — mai ales — de imoralitatea ucigaşă, iar ca scop secundar.- să-i dea nutremânt sufletesc curat şi să re-'uca ta Isus socie'atea, prin presa şi acţiunea creştină; se va nizui să dea nutremânt sufletesc, în conformitate cu antele timpului, atât din domeniul religiei, cât şi din al literaturei ba chiar din al filozofiei, ştiinţei, artei, etc., '.cut — bineînţeles — prin prisma purificatoare a moralei creştine; ea se va feri de tot ce ar putea contribui la ìbirea dragostei între fraţi; în special se va feri de politica şi confesionalism. Deci revista „Flori de crin" nu face politică de partid, ci numai una: românească şi creştinească. Mai departe, „Flori de crin" se va nizui sădească în inimi tinere adevărate flori de crin şi să le păzească intactă nevinovăţia şi curăţenia lor sfântă. In

'nare, „Flori de crin" nu va fi o revistă apologetică-dogmatică, ci apologetică-morală. Ea va susţine, promova, apăra morala creştină şi va lupta împotriva tuturor, cari — făţiş ori în ascuns, direct ori indirect — vor ataca ţgura morală adevărată: morala lui Hristos, şi va vesti pretutindeni deviza Ţării noastre: Nihil sine Deo.

Toţi câţi simţiţi româneşte şi creştineşte, întindeţi mâna de ajutor revistei „Flori de crin". Coloanele revistei vor •* deschise pentru toţi, cari vreau să muncească în aceasta grădină creştină. Cari altfel nu puteţi, faceţi propagandă

'nălţaţi rugăciuni la Tronul ceresc — prin sfl Tereza, Patroana noastră — pentru revista:

„FLORI DE CRIN".

J&fyişioş a înviat / întreaga atmosferă înmiresmată de radierile

primăverii eétè străbătută de ecourile sunetelor armonioase ale clopotelor, cari cu glasul lor me­talic vestesc lumii întregi, că a treia zi după moartea Sa pe Cruce, a înviat din morţi cea mai măreaţă, cea mai sublimă şi cea mai' nobilă figură a isto­riei umane : Domnul Nostru Isus Hristos, care într'o singură persoană a întrunit atât atribu­tele Divinităţii eterne, atotputernice, atotştiutoare,, drepte, cu iubire faţă de creaţiunile sale, etc., câj şi calităţile omului dezinteresat, blând, muncitor şi dornic de a promova Binele semenilor săi, chiar cu preţul jertfirei de sine-

Cu deosebită evlavie, străbătută de senti­mentul bucuriei creştineşti, omenirea- serbează amintirea înălţătorului eveniment al învierii Dom­nului. *

E sărbătoarea sărbătorilor. O sărbătoare ce sintetizează o mulţime de simboluri în legătura cu trezirea forţelor de viaţă, cari pulsează în sânul universului.

Este simbolul triumfului vieţii asupra morţii, al victoriei eternităţii asupra clipei, al biruinţei spiritului asupra mărginirii ma­teriei, al puterii luminei asupra întuneri­cului !

Este simbolul pur al trezirii spre viaţă pu­ternică, neperitoare, a tuturor forţelor bune, pentru înfrângerea svârcolirilor nefaste ale agenţilor pu­terilor întunericului.

Este simbolul trezirii spre viaţă a naturii, care după amorţeala iernii, umple câmpurile de iarbă şi de flori, pădurile de frunziş verde, iar rapturile verzi de paseri căutătoare.

Sărbătoarea învierii Domnului este un izvor de viaţă, de energii neţărmurite, de la care se in­spiră şi se adapă toţi adevăraţii creştini, toţi cei pătrunşi de sentimente nobile şi altruiste şi toţi cei cuprinşi de dorul unei munci neprecupeţite, care trebuie să fie stimulată de izvor de energie vie, eternă, neperitoare, — de izvorul de energie al credinţei creştine!

Hristos a înviat! îiiialliiliiilltrlliilitiiitiiiiiiiitiiiiiiiiiii ilfirtiiflliillt HMiititliifiiiiiiittittlittiiiiitiillt iiiifiitiiliiliitfiiiiiiittciiiirlit'rti

MELANCOLIE.

Prin ramurile viţei ce-atârnă sub fereastra, Mişcându-şi mereu frunza în unda de răcoare, Copila mea bolnavă priveşte visătoare, Spre grădiniţa plină de liliecii 'n floare.

Icoana primăverii tixită cu miresme, îşi reflectează 'n tremur podoaba de verdeaţă, Pe* obraji-i pali ; şi-n suflet îi picură alene, Nădejdea de mai bine şi dorul de viaţă.

Copila mea bolnavă priveşte şi ascultă, Cu fruntea umezită în stropii de sudoare, Cum zumzăiesc prin frunze albine lucrătoare Şi 'ncet, încet, amurgul începe să coboare.

SABIN.

— Cât e de frumoasă luna Maiu ... Priviţi numai cerul senin, pe care cu atâta

blândeţă se desfătează bătrânul soare, reîntinerit pare-câ prin sosirea primăverii.,. Priviţi-l, cu câtă vioiciune îşi arată faţa veselă şi îşi împrăştie în univers razele sale binefăcătoare... Ori priviţi nourii ce uneori se arată — ici colea — pe cer, cât sunt de frumoşi, când cu atâta iscusinţă ne zugrăvesc tot felul de figuri, pe cari noi încercăm a le descifra... Chiar noaptea, când ceriul e presărat cu mii şi zeci de mii de stele, cari îţi dau ocazia să con-templezi natura, să examinezi puterea ei şi să te plimbi cu gândul prin cine ştie câte alte lumi, cari — poate — vor mai fi în nesfârşitul spaţiu cosmic ,.. da, chiar noaptea cât e de frumoasă luna Maiu.

„Luna Maiu". Ce dulce sună !... Dulce ca glasul duios al

priveghetoarei, caşi cântecul gingaş al ciocârliei, ca versul delicat al nenumăratelor păsărele, cari în cea mai perfectă armonie, execută cel mai reuşit concert... Dulce, ca murmurul plăcut al isvoarelor limpezi, cari curg şoptitor prin iarba mătăsoasă a codrilor înverziţi. Dulce, ca mireasma îmbătătoare, ce răspândesc pomii înfloriţi, ca mierea albinelor pe care cu multă trudă o culeg, ca adierea vântului, ce în ondulaţii plăcute te atinge şi te desmeardă lin, aşa este de dulce şi frumoasă luna Maiu.

Da, frumoasă este luna Maiu. Frumoasa, ca o fecioară tânără, curată şi ne­

prihănită în timp de rugăciune ...cam suflet eroic după o învingere strălucită în luptă cu lumea ori satana...

Iată cum este luna Maiu !... Iată pentruce au început creştinii de pretu­

tindeni ca în aceasta lună să cinstească într'un chip deosebit pe Prea Curata Fecioara Maria ...

Cerul cu astrele lui nenumărate, pământul cu livezile lui, codrii cu izvoarele, câmpiile cu florile, păsările cu glasul lor, totul îţi vorbeşte de Creatorul preaînţelept şi atotputernic şi totul — ca într'un templu uriaş — te îndeamnă la evlavie... la ru­găciune ...

Smerită în faţa ta Maria, îmi plec genunchii şi deodată cu mii de imnuri ce se înalţă către Tine din lăcaşuri de închinare, îmi ridic şi eu micile mele rugăciuni pentru poporul meu românesc. Du-le bună Maică, sus la Fiul Tău şi-L roagă, să se milosti-vească spre acest popor greu încercat, ca scăpând din mijlocul furtunei, să se întoarcă din nou la bunul şi blândul Isus din Nazaret.

Filotea Dumbrava.

DINTR'UN CARNET. Pentru ziua de azi am o rugăminte către Dum­

neata, bădiţă Vasilie: să nu eşi din biserică, cum ţi-e obiceiul, îndată după împărţitul anaforei, să mai rămâi puţintel. Va slugi părintele un parastas pentru hodina sufletului roabei lui Dumnezeu Paraschiva.

Aşa-mi vorbi în dimineaţa aceea de Dumi­necă rudenia mea Ilarie, când eşirăm din curte în uliţa largă, frumos măturată.

Mă oprii o clipă, nedumerit de numele acesta : Paraschiva. Nu-mi mai aduceam aminte cine să fie.

Ilarie îmi vă7u întrebarea în ochi, zâmbi cu îngăduinţă, şi zise :

— Rar o pomenesc, păcătosul de mine, nu-i mirare, că i-ai uitat numele. E.nevastă-mea, bădiţă Vasilie. Iată, aşa suntem noi oamenii: în zilele, ba chiar în săptămânile şi lunile dintâi după moartea celui apropiat, ne pare că-i sfârşitul lumii. Apoi ne pare că ne lipseşte un braţ, ori alt mă­dular folositor. Dar cu cât trec anii, rana se astupă, amintirea se îngroapă. O vreme, mai rămâne ca un fir subţir de păingeniş, ce ne leagă de cel dus dincolo. Pe urmă, şi acesta se rupe, se distramă în văzduh. Pe cel dus nu-l mai zărim decât arare­ori, ca într'o zare fumurie, ca şi când chipul lui n'ar fi trăit decât în vis. Rare sunt clipele când izbucneşte vie amintirea celui mort. Şi atunci, ce facem? Plângem potolit, — şi atât! Şi odată vedeam în el jumătate din vieaţa noastră.

Mergeam amândoi plecaţi înainte, legănân-du-ne pe picioarele bătrâne, pe uliţa largă, lumi­nată tare de soarele tiner al dimineţii. Din când în când ne dădeau ziua bună, creştini îmbrăcaţi în port de sărbătoare, cari, mai sprinteni decât noi, grăbiau spre biserica din deal.

Câtă vreme îmi vorbi Ilarie, eu mă gândii la Paraschiva aceea pentru care se va slugi azi pa­rastas, îmi aduceam acum aminte ! Da, fusese nevasta lui Ilarie. Murise înainte cu vr'o treizeci de ani, lăsându-mi rudenia cu copiii abea răsăriţi. Lui Ilarie rămas singur, nu-i fu jugul uşor. Fusese şi bună şi harnică, şi frumoasă Paraschiva aceea. Da, mi-aduceam aminte.

— Să fie atâta vreme delà moartea ei, cât socotesc eu : treizeci de ani ?

— Atâţia sunt, bădiţă Vasilie, mă mir că mai ţii şi Dumneata minte. Dacă ar fi să traesti, atât potop de ani, cu amintirea ălui dus vecinie în suflet, te-ar turti ca pe-o ciupercă. Avem noroc cu uitarea, bădiţul meu : e un mare dar dat muri­torilor de Cel vecinie ! Hei ! Ea se va hodini de mult acolo unde e l Tot badina le dorim celor ce mor. Nu-i bine să-i plângem mult, nici să-i înviem mereu în gând pe cei ce au călătorit din lumea aceasta, pentrucă, astfel le-am strica hodina.

Aşa se spune. . . Doamne, bădiţă Vasilie, mult m'am gândit

eu în cei treizeci de ani, ce poate fi pacea aceea pe care le-o dorim mereu celor răposaţi, şi pentru care dăm pomeni şi slujbe.

El oftă, îşi ridică pălăria lată, se scarpină o clipă în vârful capului, apoi, până la biserică nu mai suflă un cuvânt.

Eu mergeam încet, legănându-mă, tot mai copleşit de amintiri. Vedeam acum limpede pe Paraschiva aceea. Eu le fusesem naş la cununie.

Ea nu credea că vin să Ie fac cinstea, — un om cu atâta învăţătură şi avere — şi se roşise ca un bujor, de mândrie şi de bucurie, când mă văzu. Le făcui atunci cinste două juninci, şi ei o năframă de mătasă vişinie. Cât se ţinu de mândră la ospăţ, alăturea de atâţia tineri, cari o cerură ! Scumpă femee! Şi, iată, par'că-i un veac de-atunci, şi Paraschiva o înflorire trecătoare de vis.

Am ascultat Liturghia cu evlavie, iar la pa­rastas mi-am simţit şi eu ochii umezi. Ilarie se ţinu tare : privirile lui albastre deveniră nespus de clare, privind undeva departe peste capul părintelui.

Cântările funebre mă impresionară cu adân­cimea gândirii şi a imaginilor ce cuprind. Par'că ar presăra domol peste suflet praf luminos de dincolo de moarte, par'că ar adia balsam minunat necunoscut pe pământ.

Pusei şi eu mâna la ridicarea parastasului, luai, ca şi Ilarie, o bucăţică de anafora stropită cu vin, şi părăsii biserica pătruns de o simţire stranie : ca şi când s'ar fi născut acum o legătură nouă între fiinţa mea şi ceea ce e dincolo de pragul cel cumplit al morţii.

Acasă, după ce îmbucarăm mai nimic, Ilarie mă întrebă:

Cum crezi dumneata, bădiţă Vasilie, că va fi hodina de dincolo ?

— Cum să fie ? z<c eu după un restimp de tăcere. Cine poate şti ? S'a întors cineva de dincolo să ne spună ? Poate adevărul e în rugăciunea Bisericii : „unde nu este nici întristare, nici suspi-nare, ci viaţă fără de sfârşit".

— Ehei ! Aici e greutatea ! Ce ştim noi de ce întristare şi suspinare poate fi vorba aici. Noi, cât trăim, ne întristăm şi suferim pentru năcazurile lumei acesteia. Suntem supuşi bolilor, sărăciei, ne­dreptăţilor, frigului şi focului, dar toate acestea în lumea ceealaltă nu vor mai fi, pentrucă nu va mai fi trupul muritor şi becisnic de care sunt legate toate aceste", răspunse pe gânduri Ilarie.

— Apoi da, chiar de aceea va fi dincolo odihnă şi fericire vecinică, zic eu.

— Nu cred, bădiţă Vasilie, oftă rudenia mea. Cele ce-s ale lumii acesteia aici rămân, ca o haină lăpădată, când am trecut pragul cel înalt. Hodina lor nu poate fi ca hodina noastră. Altceva, şi mare lucru trebuie să fie hodina de dincolo. M'am gândit mult la asta, şi iată unde m'am oprit, bădiţul meu : Când ne rugăm pentru cei duşi să le dea Dumne­zeu odihnă, eu cred că ne rugăm să le dea Dum­nezeu iertare. Asta e toată pacea lor în lumea ceealaltă ; iertarea şi împăcarea cu cel Atotputernic. Şi pentru asta am eu o pildă, tot din Scriptură . . .

— Care-i pilda ? — Vorba avutului din Evanghelie, care poftea

delà părintele Avram să-1 pună pe Lazar, cel sărac, să-şi moaie degetul în apă, şi venind la el în iad să-i atingă limba, să i-o răcorească. Când a în­ţeles că-i mare prăpastia şi nu se poate, 1-a rugat pe patriarh să-1 trimită în lume la fraţii săi, să le spună cum să trăiască pentru a nu ajunge şi ei la muncile de veci . . . Iată focul ce-i mistue pe cei din iad: au trăit fără de lege, şi gândul ăsta îi chinueaşa de cumplit, încât ar dori să nu măi ajungă şi alţii la acel chin. Iadul şi lipsa de hodină e mustrarea gândului, bădiţă Va­silie, văzând cei osândiţi binele ce l-au pierdut.

Când nu mai e mustrare de gând, vine ho-dina pentru cei de dincolo. Numai aşa scapă de întristare şi suspinare. De aceea noi ne rugăm pentru iertarea celor morţi, fiindcă numai iertaţi, cu conştiinţa împăcată, pot afla hodina vecinică, iertaţi fiind şi împăcaţi cu Dumnezeu. Noi credem că putem grăbi milostenia Domnului şi iertarea lui prin rugăciunile noastre pentru cei mor ţ i . . . Cu o vorbă, bădiţul meu, eu cred că hodina de dincolo e iertarea lui Dumnezeu.

— Poate să ai dreptate Ilarie, zic eu pe gânduri.

— Ba chiar cred, că am, bădiţă Vasilie. Numai un lucru nu ştim noi şi nu pricepem : Cum poate fi Dumnezeu aşa de bun, ca pentru rugă­ciunile noastre, ale unor oameni păcătoşi, Părintele ceresc să ierle greşelile celor morţi? Dar câte lucruri adevărate nu înţelegem noi !

I. Agârbiceanu.

Intr'un colţişor modest din cununa superbă a uriaşilor Carpati, la marginea satului Bârsana, unde murmurul râului Iza aşterne pe mal basme din trecutul depărtat al bătrânului Maramureş şi în depărtarea din faţă se înnalţă maiestos craiul veteran — Gutiul — întâlnim o Poeniţă dăruită de natură cu podoabele cele mai alese. Acolo, zefirul în fiecare seară se opreşte şi freamătă o mult duioasă rugă.

Acolo, la poalele Codrului, dintre ramuri umbroase, ridicată de milostivirea inimelor pioase ale ţăranilor trudiţi — se înalţă o Cruce albă; simbol al evlaviei şi virtuţilor creştine, sentinelă a credinţei şi datinelor strămoşeşti, scump ostrov al amintirilor pioase, păstrate cu sfinţenie din vremuri depărtate ale unei primăveri răsfăţate.

Pe atunci, când în suflete se trezesc dorinţi nelămurite, tresăriri de vise într'aurite şi în inimi tainice daruri se înfiripă, în întreaga fire vibrează avânt, mişcare şi din zări depărtate licăresc lumini ademenitoare, — acolo, adesea îmi aflam refugiu.

In zilele vacanţei de vară mergeam pe'nse-rate, când zefirul gingaş înfrăţindu-se cu umbrele din amurg i-a frânt tăria arşiţei dogoritoare, în­cărcat cu miresmele florilor de munte, coboară sfios, lin, le depune la picoarele Dumnezeului răstignit şi 'n întreaga Poeniţă se răspândeşte un dulce parfum, — ca în templu fumul de tămâie, — pe când Crucea, în reflexul razelor din asfinţit părea învăluită într'o aureolă sfântă.

Scumpe imagini din vremi atât de depărtate ! Şi dintre toate chipurile întipărite în inimă,

alături de Crucea Albă se desprinde icoana iubi­tului tovarăş din cărarea spre Poeniţă zilnic mă­surată; cea mai slăvită din cuvioasele figuri cari mi-au luminat copilăria, tinereţa: un dascăl bătrân, Părinte blajin, înţelept şi bun. Atât de limpede îl văd ; amintirea mi-1 reflectează ca cel mai stră­lucit film.

Mă însoţea adâncit în gânduri, scrutând parcă depărtările mari, mai mult ale vremii, de cât ale spaţiului, mai mult ale viitorului, de cât ale tre­cutului, cum se învedera din şirul povestirilor, cari urmau acestei reverii. Când se înviora, când i se întuneca faţa. Alteori se colora uşor, se aprin­dea, ceace-mi prevestea, că din nou voi avea să înregistrez pilde înălţătoare, învăţături înţelepte, poveţe scumpe, sau preţioase note istorice din trecutul pământului călcat de viteji descălecători; icoane de eroi şi voievozi legendari, zugrăvite prin prisma dragostei lui infinite faţă de acest colţ de ţară mult încercat, dar unde fiecare pisc, biseri-

Inchinate memoriei scumpului meu Tată.

cuţe vechi, adâncul misterios al pădurilor cu fan­tasme povestice, uriaşele stânci ou „aspecte fio­roase", umbra codrului, cântăreţii crângului, până şi undele cristaline îţi povestesc şi ochilor şi inimei.

Dascălul, cu înţelepciunea sa, poate tenden­ţios şi-a ales şi locul, şi timpul ; el a ştiut, că în momente de emoţii, vibrarea inimelor e mai vie, sufletele sunt mai accesibile, impresiile se fixează, se imprimă şi nu se şterg, nu se uită.

Azi, după un lung şir de ani, cu aceeaşi dulce muzicalitate îmi vibrează în suflet cuvintele scumpe ; învăţăturile aşternute în feerica Poeniţă de la Crucea Albă mi-au fost tovarăşe dragi, călăuze apărătoare, puteri tămăduitoare în lâncezeala desamăgirilor ; în ceasuri de grea cumpănă puternic ajutor. S'au întipărit cu atâta tărie, că vremea n'a avut putere asupra lor, doar pentru dragostea cu care au fost transmise, sau energia tinereţii, mediul încântător, scutit de accente tulburente . . . cine ştie; cu cât trec anii, răsar mai luminoase, mai bineînţelese. îmi este tot mai învederat adevărul, că tainele sfintei Provedinţe sunt nepătrunse. Sca­fandrul cutrieră adâncimile imense ale mărilor, pilotul străbate înălţimi neînchipuite ale stratos­fera, radiografia apropie depărtări extreme ; — misterul credinţei trece toată mintea, dar inima-i mărturiseşte eternul adevăr aşa cum cu infinită dragoste şi inspiraţie apostolică ni le spunea mereu bunul Părinte.

Alteori rămânea t ăcu t . . . I-am pătruns taina şi acestei tăceri; apăsa mut greul unui sbucium, al cărui izvor nu-1 putui destăinui, numai suspine nearticulate lăsau să întrevăd nedumerirea lui de soartea Neamului său drag. Cu câtă grijă ascundea aceasta teamă ; avea gândul luminos de a-i pre­zenta icoană cuceritoare Românului, zugrăvită de el adesea în culori vii de eroism, cinste deDzeu, dragoste de fraţi şi desăvârşită Unire sufletească ce le sublinia deatâteaori în faţa tineretului, când cu nădejde sfântă şi mare le punea în splendidă perspectivă viitorul ce va să vie, cum îl vedea prin prisma dorului său fierbinte, în visul lui de aur; şi ne închinam icoanei fermecătoare, ca celor din altare: României libere, unite, mare, mândre. Aşa a fost crezul Părinţilor şi Moşilor noştri _ şi lacrimile şi nădejdea lor.

Cu asemenea senzaţii ne apropiam de Cruce, pe :când spunea : Priveşte-i faţa iertătoare ! Nu ne cere jertfe de chinuri, nu ne cere să purtăm cu­nuni de spini, să urcăm calvare, pentru mântuirea noastră o singură lege ne impune : legea iubirei

dintre noi. Să ne răscumpărăm pe noi înşine prin învingerea patimilor, prin biruinţa egoismului, prin promovarea forţelor întru bine şi adevăr.

Apoi _ — îl văd îh clipa sosirei — — — cum îl privea dulcele Isus de pe cruce blând, iertător, părea că-şi răvarsă asupra lui toată dra­gostea şi îndurarea. Inghenunchind cu smerenie îşi înalţă fruntea brăzdată de ani şi de zbucium şi de muncă ; în ochii lui albaştri se reoglindâ pietate intensă, credinţă vie, pe când îşi rostea ruga îndatinată :

. . . „Spălamă-vei şi mai vârtos de cât neaua mă voiu albi . . . . . . Spirit drept înnoieşte întru cele din lăun-tru ale mele . . . Dă-mi mie bucuria mântuirei Tale Şi cu spirit domnitor mă întăreşte. . ." etc. Era în timbrul glasului o muzicalitate dulce,

aceea coloratură a dragostei sfinte, a evlaviei pro­funde, ce înduioşâză, inspiră şi înalţă.

înviorată de respirarea ozonului înibălsămat, fascinată de revărsarea luminii purpurie, răpită de privirea iertătoare a dulcelui Isus de pe Răstig­nire, în aceasta atmosferă de linişte sfântă . . . sentimentul ce mă 'nstăpânea nu era emoţie, nu era evlavie, nici înduioşare — era o cerească fer­mecare.

In acest loc de pace divină, sufletul se avântă în sacru elan, gândul pare mai luminos, dorul binelui mai aprins, ruga este mai ferbinte şi în inimă năvalnic isbucnesc puternice accente de ev­lavie, de dragoste divină.

Cum ne terminasem ruga, ne aşezasem pe covorul de iarbă. Cu privirea pătrunzătoare scrută lung, par'că ar fi voit să destăinuiască şi firul gândirilor şi accentele inimei, pe când spunea : Iată raiul pe pământ! Ii simţi fericirea cerească?! De unde ? .. . Prin ce putere te*a înstăpânit ? . . . Din pornirile inimei, curate, frumoase, îngereşti. Vezi draga Moşului : Unica, indispenzabila condi-ţiune a fericirei. Ii seamănă — cred — acelei fe­riciri, pe care o gustă creştinul, dreptul, când schinteia divină se desbară de cătuşele pământeşti, îşi ia zborul spre vecinicul focar al virtuţilor, spre izvorul său, să între „întru împărăţia bucuriei Dom­nului". Vraja, fericirea ce se reoglindeşte din ochii tăi, răsărită din îndemnuri curate, o apropie numai; îi seamănă ca o palidă licărire focului ce se j aprinde cu dimensiunea flăcărilor orbitoare. Cu cât | vor fi mai bogate comorile de virtuţi, cu atât mai ! splendid îţi va străluci fericirea cerească în ceasul despărţirei. Să nu te temi, să nu gândeşti niciodată cu cutremur la aceste clipe. Slăbiciunea ome­nească le-a dat din obicinuinţă un timbru sinistru. Adu-ţi aminte dc emoţia cerească, când din toată inima vorbeşti cu Creatorul tău şi priveşte în faţa lor cu aşteptarea fericirei:

Cine-şi înalţă inima spre cer cu credinţă fermă, niciodată nu este singur, nu-i timid, nu-i orfan, nu-i fără consolare şi nu este slab.

Adevăratele abstracţiuni ale credinţei nu le vei avea din concluziile filozofiei, ale gândirei. Ade­vărurile de credinţă ţi le va mărturisi inima. In clipe de emoţii cereşti, sau în ceasuri de grea cumpănă inima îţi va proiecta strălucite demon­strări — graţia de sus ţi le va lumina.

In inimi sunt tipărite adevărurile eterne şi chiar şi cele mai sacre legi, tot în inimi sunt scrise: legea iubirei de Dzeu şi a iubirei deaproapelui. Cine le modifică după bunul plac, cum firea, egoismul o cere, se va izbi la proximul pas de neputinţă şi chiar de catastrofe.

Cele mai preţioase principii, călăuze, nu se scot din cărţi, nici nu pot fi simple imitaţii ale talen­telor mari — ca orice maestrie — ci ele trebue să răsară ea florile de crin din grăunciorul ei ; razele soarelui, roaua cristalină le alimentează, numai să crească, să se desvolte. Priveşte-ţi în inimă! Vei găsi multe grăuncioare, scumpe perle, nobilă să­mânţă sădită de Dzeu, — care l'a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa; — ele răsar în inimă şi prin tainice şoapte ale conştiinţei îţi vor vesti trezirea. Ingrijeşte-le ! Din izvoaœ cu apă vie le alimentează, adăposteşte-le la umbra credinţei, fereşte-le de focul dogorâtor al patimei. Apără-le cu prudenţa ta, cu spiritul tău — şi Moşul în rugi .pioase va cere graţia ocrotitoare de Sus.

înaintea ochilor tăi sufleteşti să ai pururea icoana dulce, cuceritoare a floarei de crin ... dar să nu uiţi, cât de muit îi detrage din farmecul frum-seţii şi cea mai mică pată de praf.

Şi când vor trece anii şi cărările vieţii te vor aduce pe aceasta cărare la acest Crucifix, îndreptă-ţi privirea spre faţa Mântuitorului, pre-zintă-i florile inimei tale şi—1 întreabă: Isuse prea-dulce, cum îţi plac?

Aş vrea să-ţi răspundă: îmi place de Tine!

Au trecut lungi decenii încărcate cu zile şi mai senine şi mai' grele. Pornită din depărtări, o puternică nostalgie mă duce pe acelaş drum la Crucea din Poeniţă. Cu setea dorului de înălţare sufletească, ca peregrinii la locuri sfinte, urmez cărarea bătută de atâteaori, singură, în tăcere.

Acelaş asfinţit. Pe creasta dealurilor aceeaşi lumină purpurie şi iată că soseşte şi gingaşul zefir ; el a rămas credincios ; acelaş drum îl stră­bate, aceleaşi taine le poartă tuturor, cari îi înţeleg şoaptele-i duioase. Cu freamăt dulce, cu adieri calde vine grăbit ; a întârziat, căci multe flori îl ademenesc pe cărări, dar nu se lasă înlănţuit pri­beagul drag, muncitorii din câmp cu pieptul ars îl oftează şi este mult îndurător . . . şi-i place să răscolească amintiri, să înduioşeze inimi. Roua de pe arbuşti i-au furat'o razele înfocate şi dornic de strălucirea lor, Ie stoarce din ochi înduioşaţi de vraja amintirilor ce ţi le înşiră tendenţios ; îţi apropie imagini scumpe, tot mai luminoase, ca o dulce radiografie din depărtarea vremii, se strecoară şoapte mângâioase, se ridică în accente tot mai sonore, căci atât de sfinte erau pe atunci, când sufletul le-a absorbit cu zorul tinereţei.

Inima tresare ! Unde-i scumpul Tovarăş de odinioară ? ! Sufletul duios îşi cheamă Arbitrul să-i facă socoteala, să-i ajute a desprinde din mirajul caleidoscopului icoane vrednice din cari trec năvalnic răscolite de puterea amintirei. Un complex de du­rere şi înălţare se contopesc armonios în ruga ferbinte, pe când privirea duios se'ndreaptă spre chipul Mântuitorului luminat de razele asfinţitului...

Aceeaşi lumină feerică, divină aureolă; însă discul de aur din fruntea Craiului veteran

îşi reflectă razele şi Spre biserica din deal, să'n-văluie în strălucire o cruce de marmoră neagră.

După o pioasă rugă îmi ridic privirea de la ţărîna rece spre plaiurile infinitului ceresc, unde-şi vieţuesc raiul binemeritat sufletele mari „în feri­cirea dragostei şi a păcii vecinice." Un gând lu­minător îmi uşurează povara regretului după vremile trecute; dulcele Isus, celce a înt.-upat iubirea pe pământ, ne-a şi răscumpărat, a învins moartea cu

învierea Sa „cu moarte pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. . ."

Ca delà izvorul tămăduirei plec întărită spre crucea de marmoră din cintirim, să-i depun cunună din cele mai scumpe şi sacre floricele ale inimei, de evlavie şi pietate; să-1 rog pe Mântuitorul lumei, să o adauge către cununa cu care Ta încoronat de-adreapta Tatălui.

Elena Dr. Aciu n. Fabian.

EM AJUTORUL FEMEII Ingrijiţi-vă de educaţia

viitorul naţiei. Iată un adev? din experienţa socială cu rr Cornelia, mama Grachilor, }

La răspântia în care ne postbelice cu orizonturi amăg de disciplină morală şi cu

şi veţi asigura chiu, rezultând <inte de vestita

zilele noastret js împrejurările :u crize grave n necunoscut,

întrebarea firească se pune ; care să fie educaţia femeii într'o lume, ce se depărtează, se deosebeşte atât de sgomotos de cea veche ?

Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Valu­rile noutăţii vor trece, spuma se va spulbera ; fondul cel vechiu trebue conservat, pentru-că ex­perienţa veacurilor ne învaţă, că acele valori su­fleteşti, cari au rezistat intemperiilor, rătăcirilor şi crizelor, au contribuit la progresul civilizaţiei per­manente. Aceste valori trebue sà fie păstrate ca un depozit sacru în tezaurul sufletului femenin spre binele propriu, al familiei şi al naţiei ro­mâneşti.

Naţia noastră, din vremuri străbune una şi aceiaşi, peste care graniţe politice an figurat numai la suprafaţă, fără a atinge adânca-i structură etnică, a. dăinuit şi a rezistat prin pornirea ei conserva­toare de a ţine la ceia ce a apucat : în datini, în credinţă, în spiritul de ordine şi de respect al bunului vecin, Cu acest solid substrat sufletesc ne-a trăit neamul, înfruntând greutăţile trecutului şi rămânând pe aceiaşi nesdruncinată temelie ne vom croi un loc de frunte în viitor.

Datina, credinţa, spiritul de ordine şi res­pectul proprietăţii trebue să rămână isvoarele puterii noastre de propăşire. Ele nu trebue lăsate să sece la suflarea otrăvitoare a pornirilor pătimaşe spre înoiri cu ori-ce preţ. Paza tor în sânul fa­miliei şi al societăţii revine în on na parte şi femeii ca soţie, ca mamă şi ca elemeni tot mai activ în viaţa socială.

In sensul aprecierii, păstrării şi cultivării acestor bunuri. trebue făcută educaţia, arătându-se sistematic şi insistent de unde pot porni atacuri spre a dărâma fortul rezistenţii noastre sufleteşti în care naţia şi-a găsit refugiul său sigur în timp de două mii de ani.

Trebue arătat, că loviturile pornesc pieziş, perfid şi în ascuns delà acea societate secretă, care şi-a luat drept ţintă să dărâme sediul ordinei materiale adică tronul, şi sediul ordinei morale ce este Biserica. Pe aceste două forţe se reazămă societatea organizată în stat. In ele loveşte Franc­masoneria.

In vremuri liniştite, nu direct; ci pregăteşte din umbră spiritele semânând tot ce este negaţiunea moralei creştine şi a credinţei strămoşeşti: deci moartea Bisericii cu toate dezastrele, cu toate cru­zimile şi sălbătăciile ce constatăm în Rusia sovie­tică, unde se aplică doctrina francmasonică.

In Vremuri tulburi, Francmasoneria iese din ungherele infame ale conspiraţiei la lumina zilei, trimite gloatele fanatizate la jaf şi vărsare de sânge spre a zdrobi şi Tronul, după-ce a nimicit în suflete ori-ce spirit creştin, ori-ce urmă din suflul divin al Evangheliei.

Pregătirea perfidă, cu ţinta distrugerii uneltită în timpuri încă liniştite, trebue zădărnicită prin atitudinea fermă a omului luminat, care a pătruns planurile diabolice ale Francmasoneriei. In această luptă contra Francmasoneriei, duşmană neîmpăcată a naţiilor creştine cu organizaţia lor monarhică, cerem ajutorul femeii române, având obligaţia morală să se arate conştientă de rolul ei educativ şi naţional; şi îi amintim, că puterea naţiei se iroseşte şi piere când femeia, cedând ispitelor de tot felul, pierde din vedere icoana permanentă a Patriei, pentru nemernice satisfacţii egoiste de durata unei clipe. L c > C ătuneanu .

VIRTUTEA, FEMEIA ŞI LUMEA Aceştia sunt cei trei factori, a căror conlucrare

ar transforma viaţa noastră lipsită de avânt, ne­roditoare, asemănătoare cu a sc'avilor chinuiţi, într'o viaţă condusă de idealuri, într'o viaţă de om liber, într'o viaţă, care 'nu decurge fără de a adăoga cel puţin un fir de nisip la clădirea gi­gantică a palatului civilizaţiei şi a! culturei. Con­struirea acestei clădiri a fost începută de oamenii' altor vremuri, cari au fost mai buni decât noi, pentru-că s'au putut ridica de-asnpra intereselor proprii şi s'au gândit şi la noi, urmaşii lor ne­demni. Ei au aşezat temelia cîădv•< si în parte i-au ridicat zidurile, lăsându-ne nouă sarcina terminării

lor şi aceea a acoperirei palatului întreg. Insă noi nu am continuat edificarea şi astfel, clădirea ră­mânând neacoperită şi expusă furtunilor şi vicisi-tudinelor timpurilor, astăzi este ameninţată de prăbuşire. Noi, sclavii egoismului nostru şi ai pre­judecăţilor lumii, nu ne-am gândit la acea muncă, care nu ne-ar aduce foloase imediate şi nu ne-ar atrage aprecierea lumii. Şi astfel, neavând aripi, ca să ne ridicăm la ele, lăsăm idealurile în lumea lor eterică şi pleoscăind în apele tulburi ale do­meniului accesibilului, nu observăm, că acesta numai se joacă cu noi, şi ne amăgeşte ca ima­ginea himerică.a unei fata morgana şi râzându-ne

în faţă, dispare atunci, când credem, că l-am atins. Omul de astăzi este o fiară pasivă, adeseori

flămândă şi nervoasă. Dacă e hrănită şi calmă, nu face nici rău, nici bine, însă în stare flămândă şi nervoasă, e capabilă să distrugă tot ce se nu­meşte morală şi cultură. E o fiinţă pasivă, lipsită de iniţiativă, o fiinţă, a cărei viaţă este constituită de complexul proceselor biologice şi chimice, şi care nu-şi părăseşte pasivitatea sub impulsul ne­cesităţii interne de a acţiona, ci numai foamea şi nervositatea ei o îndeamnă, ca să facă mişcări când cu siguranţa instinctivă a animalului răpitor, când acele mişcări necoordonate şi nesigure, cari caracterizează crizele nervoase. Şi fiindcă activitatea voluntară e caracterizată prin cunoaşterea.scopului, selecţionarea mijloacelor şi executarea faptului voit, nici acţiunile cari izvoresc din instinctul de foame, — fie aceasta ori care formă a foamei, — nici acele, cari au izvorul lor în nervii noştri slabi, nu depăşesc pasivitatea.

Şi pentru ca să se schimbe viaţa noastră, trebuie să ne schimbăm noi, cari o trăim. Fiara din noi trebuie îmblânzită şi transformată în fiinţă cu adevărat umană. Şi îmblânzitoarea noastră va fi femeia. Care femeie ? Femeia stăpânită şi con­dusă de virtute. Nu femeia „fatală", care subjugând intelectul şi voinţa bărbatului, şi momindu-1 cu mirajul fericirii, îl împinge în disperare, în crimă sau în sinucidere, ci aceea femee, care neobservată, într'un colţ liniştit, munceşte pentru familia ei, răspândind în jurul ei razele binefăcătoare ale credinţei, ale iubirei şi ale sănătăţii sufleteşti şi corporale, ea însăşi rămânând un focar ascuns, care nu poate fi descoperit, decât numai depe urma radierilor lui : Unde palpită credinţă şi iubire adevărată, unde bărbaţii sunt muncitori şi drepţi, u nde găsim o cugetare mai superioară, o manifestare a umanităţii, — atât de rară în timpul nostru, — acolo trebuie să fie o mamă, o soţie sau o soră bună.

Insă pentru-ca femeia să poată exercita in­fluenţa binefăcătoare, care constituie misiunea ei, trebuie, ca ea să fie pătrunsă de moralitatea cea mai înaltă, să aibă acele virtuţi, prin cari se ridică de asupra egoismului şi a senzualităţii, deasupra defectelor, cari trădează legătura fiinţei noastre cu pământul. Creatorul a insuflat scânteia divină unei figuri făcute din lut; figura s'a însufleţit, à început să trăiască, însă deodată cu viaţa s'a în­ceput şi răsvrătirea ei în contra principiului însufle-ţitor, contra spiritului. Şi lupta aceasta intermina­bilă între suflet şi trup se dă delà începuturile vieţii omeneşti şi se va da până ce va exista omenire pe pământ. Nu putem nega realitatea acestei lupte, pentru că o simţim în noi. Femeia, care vrea într'adevăr să exercite influenţa ei bine­făcătoare asupra celor cari trăiesc în jurul ei, trebuie, ca în lupta eternă dintre trup şi suflet, să ducă la învingere sufletul, prin înfrângerea egoismului şi a senzualităţii ei şi prin triumful virtuţilor.

Virtuţile sunt armele, prin cari sufletul câş­tigă isbânda în luptele cu trupul. Dumnezeu ne-a creat din două principii contrare, antagoniste. Pentru realizarea ideilor sale, sufletul are de mij­loc preţios corpul, căruia, în limitele stabilite de normele de viaţă, trebuie să-i satisfacem cerinţele

indispenzabile unei funcţionări armonice, — ser­vitorii nehrăniţi nu lucrează, sau te părăsesc în toiul muncii, - însă ar putea fi numit laş acel om, care îngăduie, ca în casa lui să stăpânească servitorii. Tot astfel, este o laşitate din partea noastră, dacă permitem, ca corpul, — care este un instrument excelent, dar numai un instrument — să domnească asupra personalităţii şi individu­alităţii noastre. Pianul nu poate fi mai valoros, de­cât artistul care concertează la el. Femeia, opunând fiecărei răsvrătiri a corpului o virtute, face un act de apărare. Se apără pe sine de o stăpânire nedemnă şi în acelaş timp, apără întreaga societate.

Ajungem acum la al treielea factor, care trebuie schimbat, pentru ca să se schimbe şi viaţa noastră : la societate, la lume. Lumei îi place fe­meia, însă femeia fără virtute, femeia frivolă, în Care predomină înclinările senzuale. Dar lumea trebuie să fie cucerită de femeia virtuoasă. Cum va isbuti, să o facă aceasta? Numai atunci, dacă o influenţează chiar în notele ei cele mai carac­teristice, cari sunt aceleaşi, caşi ale persoanelor, cari o alcătuiesc. Pasivitatea, foamea şi nervosi­tatea, iată cei trei monştri, cari caracterizează lu­mea de astăzi. Activitatea, caritatea şi calmul, vor fi acele mijloace, prin cari femeia virtuoasă va schimba înfăţişarea lumii.

Exemplul ei de activitate va face pe cei din jurul ei, ca şi ei să trăiască o viaţă activă, căci nu există om, care să poată rezista unui exemplu consecvent şi perseverent. In familiile, în cari mama e harnică, muncitoare şi conştien-ţioasă, acolo şi copiii vor fi diligenţi şi conştien-ţioşi. Nici soţul nu va rămânea mai prejos, pen­tru că îi va fi ruşine ca soţia lui să suporte toate greutăţile, grijile şi oboselile vieţii. In familiile, în cari se găseşte o femeie activă, membrii fami­liei vor şti, că munca trebuie să fie nu numai un mijloc pentru câştigarea pâinei de toate zilele, ci şi un mijloc pentru educarea voinţei şi a intelec­tului, pentru desvoltarea consimţirei cu toţi, cari muncesc şi pentru desvoltarea sentimentului de credinţă în Dumnezeu şi a celui de încredere în munca proprie. Ei vor şti să lucreze şi atunci, când au tot ce le trebuie şi vor fi capabili să mun­cească liniştit şi bine. In munca lor nu va fi nimic din graba omului flămând, nici din pierderea de vreme, fără scop bine determinat, a omului ner­vos. Munca lor va fi rodnică, plăcută şi sugestivă; va însufla şi privitorilor activitate. Şi dacă s'ar găsi destul de multe femei active, poporul nostru şi omenirea întreagă ar fi salvată din ghiarele pasivităţii, care înăbuşe energiile.

Caritatea femeii virtuoase va lupta în contra mizeriei şi foamei generale, în care se sbate astăzi massa oamenilor. Căci cea mai mare .parte a ome-nirei trăieşte azi în mizerie şi câţiva indivizi in­conştienţi se folosesc de aceasta stare nenorocită. Iarăşi femeia este chemată, ca să uşureze sufe­rinţele săracilor. Intru cât îi permit mijloacele materiale, ea însăşi va da ajutor acelora ; pe flă­mânzi îi va hrăni, iar bolnavilor le va da îngrijire. Insă ea va determina şi pe alţii, mai bine situaţi' materialiceşte decât ea, ca să ajute pe cei ce sunt în mizerie. Şi aici poate face foarte mult o femeie miloasă. Ih asemenea cazuri, ea va întrebuinţa: toată elocvenţa ei, gândindu-se la acea, că fie-care

cuvânt al ei şterge o lacrimă depe fata unui ne­norocit. Dar femeea poate împiedica şi nedreptăţile ce se săvârşesc faţă de gloata cea necăjită. Şi aici poate recolta frumoase isbânzi" tactul femeii. Eu cred, că dacă toţi capitaliştii, toţi bancherii şi marii fabricanţi ar avea o mamă, o soţie, o soră sau o fiică milostivă, şi a cărei atenţie nu ar evita nici pe aceia, cari trăiesc în mizerie, departe de ori ce plăcere a vieţii, — precum dacă fie care demnitar, căruia i-s'a încredinţat paza banului public, ar avea alături de dânsul o femeie bună şi cinstită. — atunci ar fi deja rezolvită problema crizei economice mondiale şi problema şomajului.

Insă femeia virtuoasă trebuie să fie şi un izvor de seninătate şi de cahnitate. In lumea aceasta nervoasă, ea trebuie să fie liniştită, stă­pâna nervilor ei, şi atunci, toţi, cari vin în casa ei, vor fi puşi la adăpost de extremele sentimen­

tale. Seninătatea ei va rezulta din conştiinţa liniş­tită, că şi-a făcut datoria, din stăpânirea de sine şi din încrederea într'un viitor mai bun. O ase­menea femeie poate calma o duzină de persoane înfuriate, poate să împiedice ori ce crimă. Femeia este cea mai mare binefacere pe care cerul a putut-o dărui pământului atât de sărac în bucurii adevărate.

Femeia, virtutea şi lumea ! Dacă aceşti trei factori ar vorbi aceiaşi limbă, dacă femea ar înţe­lege sfaturile virtuţii şi dacă lumea ar înţelege sfaturile femeii virtuoase, atunci nu ar mai exista

i păcat şi ură, sărăcie şi nelinişte, ci, atunci, uniţi I cu toţii într'o activitate însufleţită, am termina cu

bine palatul umanităţii şi al culturii şi am putea mulţumi Domnului, că ne-a dăruit un nespus de preţios dar: viaţa.

Dr. Irina Ber inde .

FLORILOR, ÎNFLORIŢI I A b o n a t e l o r r e v i s t e i „ F l o r i d e C r i n "

„Florilor, înfloriţi caşi c r inu l . . . daţi par­fumul vos t ru . . ." aşa vorbeşte despre Voi Sf. Spirit în Sacra Biblie.

. *

A înflori. .. pentru o floare, înseamnă a-şi desvolta frumseţa şi a-şi răspândi parfumul ei.

A înflori... pentru o fată înseamnă a-şi desvolta frumuseţa spiritului prin credinţă şi a inimei prin o iubire efectivă şi o veşnică încre­dere în ajutorul Bunului Isus.

A înflori... pentru o fată înseamnă a-şi răspândi parfumul apostolatului său de creştină activă, realizând „iradiarea" şi difuzionarea unui creştinism „practicant" şi trăit pe deplin.

„O femeie bună valorează cât 12 apostoli pentru a predica, chiar pe acoperişul caselor" spunea un preot zelos şi indiscret f

Voi, cu ochii inimii, aţintiţi-vă la Sf. Familie din Nazaret (cum ne sfătueşte sf. Tereza de Pruncul Isus) mângâiaţi pe părinţi şi pe cei trişti, ajutaţi pe cei săraci, luminaţi pe toţi cu cărţi, reviste sau ziare bune şi mai ales, prin faptele voastre. Fiţi ca nişte ingerì păzitori în jurul vostru. Fiţi mândria ţării şi stâlpul vetrei familiare prin apărarea credinţei, restaurarea moravurilor, şi sanarea ideilor. Precum e fapta, aşa va fi răsplata !

Vremurile sunt grele: unde lipseşte spiritul creştin, dispare şi simţul familiei, al prieteniei sincere şi al iubirii nobile, chiar dispare şi rassa şi conştiinţa obştească.

Or, vai de cine o ştie! — Conştiinţa întrece ş t i in ţa . . . cu mult! Să-o tâleuiţi împre­jurul vostru şi mai ales să-o dovediţi p r in t ro purtare exemplară. ;

Practicaţi şi im puneţi respect faţă de Dum­nezeu, de aproapele şi de suflete.

* .

In grădina Bunului Isus (şi a Maicii Dom 1

nului, căci o legendă veche aşa numeşte ţările româneşti) în tovărăşia Pr'. Fee. Maria, înfloriţi cât, de iute şi aduceţi roade multe, crescând în practicarea virtuţilor creştineşti, prin primirea sfintelor Sacramente, Numai aşa' Veţi purta lupta

vieţii. Dacă sf. Euharistie e hrana oricărui suflet creştin, cu atât mai vârtos este şi va fi — pentru voi, fire plăpânde, flori gingaşe — roua dimineţii, lumina, tăria şi fericirea voastră.

Trei sunt florile frumoase ce 'ncunună tinereţa : „curăţia nepătată, umilinţa şi blândeţa". Pentru dobândirea lor ne trebue prezenţa lui Isus. Euharisticul în sufletele noastre.

Feriţi-vă nu numai de păcatul de moarte, ci şi de visuri goale şi de fleacuri fără rost. Fiţi vesele fără risipirea sufletului vostru, active fără surmenaj şi fără indiscreţie sgomotoasă, miloase şi răbdătoare până la eroismul sfinţilor.

Florilor, înfloriţi ; purificaţi atmosfera noastră inficiata şi înăbuşitoare ; înălţaţi inimile descurajate ; înfrumseţaţi fiecare colţ de ţară şi de casă; luminaţi şi ruşinaţi totodată întune­ricul sau bezna mortală a materialismului egoist şi brutal, regeneraţi fiecare parohie, fiecare sat, fiecare oraş. fiecare familie. Sămânaţi bucurie, încredere, virtute, pietate, şi voie bună. Cu siguranţă aşa veţi culege fericirea nu numai în cer, ci şi pe pământ.''

înainte ! Tòt mai sus ! „Cu blândul Isus să ne binecuvinteze

Fecioara de Sus." Păr. A. Micit.

• • • • » • « • • • * • • • • < » • * • * < • • • • • • • * • • • « • • • • • •

ADEVĂRURI. (Proverbe).

Crede în Dumnezeu şi atunci nu vei fi ni-: ciodată singur.

Ori ce faci, fă cu înţelepciune şi priveşte întâiu sfârşitul.

Fereşte-mă Doamne de prieteni, căci de duş­mani mă ştiu feri.

Prietenul bun este acela, care te sfătueşte ' la bine, iar nu care îţi laudă nebuniile. ' Prietenul bun la nevoie se cunoaşte.

Salvarea omenirei. MOTTO : Ceriul şi pământul vor

trece, iară cuvintele mele nu vor trece.

MATEIU, CAP. 24, VERS. 35

Evoluţia istorică a neamului omenesc se află la o răspântie, la care i se deschid două căi, diametral opuse : calea Binelui şi calea Răului.

Persistarea pe calea Binelui înseamnă pen­tru omenire promovarea tuturor tendinţelor spre culmile Idealului, spre fericire, spre mântuire şi spre desvoltare, pentru atingerea nivelului posibil al unei perfecţiuni morale, ale cărei raze binefăcătoare să se reverse şi asupra activităţi­lor omeneşti din alte domenii decât cel moral: politic, economic, social.

Iar urmarea tentaţiunilor inspirate de agenţii Satanei ar provoca, în virtutea legei ac-ţiunei şi reacţiunei, deslănţuirea asupra ome­nirei a tuturor năcazurilor, nenorocirilor şi re­lelor, societatea omenească întâmpinând în acest caz la fie-care pas piedici şi tulburări insur­montabile în calea ei spre desvoltare, până ce biata omenire, copleşită de greutatea mizeriilor pe cari singură şi le-a pornit împotriva sa, va expira într'o supremă şi- dureroasă convulsiune a forţelor tenebre. Ori cât de grandioase şi de monumentale ar fi cuceririle, în cari ar culmina progresul uman în domeniul tehnicei şi al ştiin­ţelor pozitive, înlăturarea principiilor reiigioase-morale din pleiada factorilor civilizaţiei şi ai culturei umane, ar atrage după sine sleirea for­ţelor creatoare şi secătuirea izvoarelor inspira­ţiei spirituale.

Ruperea legăturilor omenirei cu Dumnezeu, stârpirea din suflete a sentimentului religios, ar fi o operaţiune cu consecinţe mortale, analoagă raperei legăturei dintre tulpina unui arbore şi rădăcina lui : tulpina, tăiată de rădăcină, va mai putea supravieţui cât-va timp, prin mijloace artificiale, însă lipsa legăturei cu rădăcinile se va traduce prin ofilirea frunzelor şi florilor, prin uscarea, prin moartea arborelui.

Rupeţi pe om de Dumnezeu : omul va mai supravieţui acestei ruperi dureroase, însă viaţa lui va fi o viaţă moartă, o agonie dureroasă, străbătută de nostalgia supremului izvor de vişţă.

Un torent de apă întâlnind în calea sa un obstacol, un zăgaz, caută să întreacă aceasta piedecă, după ce apele au crescut la înălţimea zăgazului. Se întâmplă însă adesea, că apele, în goana trecerii zăgazurilor, se resfiră în mai multe părţi : o coloană de apă, trecând zăgazul, va urma vechea, adevărata matcă, pe când ce­lelalte braţe ale cursului de apă vor urma căi greşite, vor inunda terenuri streine, însă negă-sindu-şi adevărata lor cale, vor rătăci neliniştite şi turburate pe meleaguri necunoscute, peste stânci abrupte şi pe sub umbrele copacilor se­culari, până ce, în luminişul unei văi scăldate de razele soarelui, apele rătăcite iarăşi se vor întâlni cu adevăratul, fluviu, ce curge în vechea matcă, şi împreunându-se cu el, apele .rătăcite şi apa credincioasă vechiului curs, contopindu-se într'iin singur fluviu, îşi vor continua calea lor

într'un singur curs de apă, maiestos şi lin, oglindind în luciul lor unduitor azurul boitei nesfârşite, infinitul depărtărilor albastre . . .

Asemenea unui torent de apă, care pier-zându-şi matca sa adevărată, rătăceşte pe me­leaguri streine, — azi, par-că şi omenirea, sau o parte a omenirei, a apucat-o pe căi rătăcite, greşite, periculoase. Egoismul, ura, lăcomia, va­nitatea, prostia, îngâmfarea, invidia, bestialitatea, întreaga gamă a pasiunilor şi a instinctelor jos­nice şi degradante, întregul arsenal al artileriei Infernului, au îndemnat omenirea să apuce pe calea cea greşită. Şi omenirea încă nu a fost destul de pregătită, destul de dotată sufleteşte şi mora­liceşte, ca să învingă acest obstacol ridicat de forţele tenebre. Omenirea încă nu a atins apogeul educaţiei sale morale. Din acest punct de vedere, încă se află în faza copilăriei. Şi omenirea a dibuit, căzând din greşală în greşală. Şi consecinţele acestor greşeli noi le vedem, noi le simţim azi, ridicând în faţa noastră un spectacol hidos, apo­caliptic. Scenele, cari se perindă în acest spec­tacol, sunt extrem de dureroase, sunt de un dramatism intransingent.

Pe globul nostru îşi tânjesc azi viaţa zeci de milioane de suflete, zeci de milioane de braţe muncitoare, cari nu au ce munci, irosin-du-se astfel energii nesfârşite. Există zeci de milioane de muncitori, manuali şi intelectuali, pentru cari asigurarea traiului zilnic este o problemă de nesoluţionat. Muncitori, femei, copii, aceste fiinţe nevinovate — rabdă foame, trăiesc în locuinţe mizerabile, în condiţii morale vecine cu pierderea sufletească.

Sunt legiuni de fiinţe dotate cu creere raţionabile şi cu braţe muncitoare, cărora li s'a răpit dreptul sacru, inalienabil şi etern, la muncă.

„Cu sudoarea frunţei tale îţi vei agonisi pâinea de toate zilele", — a spus Dumnezeu Iui Adam.

Şi omului i s'~a luat, în secolul al XX-lea, dreptul de a - Ş l 3. S Ude! fruntea sa prin muncă.

Vin apoi celelalte calamităţi : războaiele, — uciderea aproapelui de către deaproapele său, — când problemele politice şi economice ar putea fi tranşate prin mijloace paşnice, fără încălcarea comandamentului divin al cincilea din decalog; urmează întregul cortegiu al pă­catelor omeneşti, unele sancţionate de codurile penale, iar altele nesancţionate decât de către conştiinţa umană şi de către Providenţa Divină; urmează ilegalităţile de sus, vanitatea, îngâm­farea, trufia, invidia, lăcomia, abrutizarea mas-selor, exploatarea muncii omeneşti şi desconsi­derarea celor mai elementare condiţii de traiu şi de muncă ale omului ; urmează' păcatele stra­turilor de jos, anarhia, lipsa respectului faţă de autoritatea religioasă şi civilă, decăderea, mizeriile sociale, degenerarea sufletească şi cea fizică. ,

întreg acest conglomerat de păcate, de'mi­zerii sociale, de plăgi, de conflicte politice, eco­nomice şi sociale, este urmarea firească a ne-respectărei principiilor doctrinei creştine.

Pentru-că izvorul originar al tuturor rele­lor depe pământ este desconsiderarea coman­damentelor şi principiilor pe cari ni le propo-

văduieşte Biserica Creştină ; maxima ei : „Fiilor, iubiţi-vă unul pe altul", sintetizează întreaga ei doctrină religioasă-morală, din care trebuie să se inspire ori-ce activitate omenească, fie ea politică, economică, socială, pedagogică, sau ştiinţifică, pentru-că postulatul ori-cărei ştiinţe: căutarea adevărului, este inspirat de iubirea de oameni, un adevăr ştiinţific servind interesele nu ale unui singur individ, ci promovând Binele întregei omeniri.

Omenirea are în faţă-i o lungă cale de străbătut, o cale presărată cu multe obstacole. Progresul omenirei este întemeiat pe desfăşura­rea tuturor forţelor ei şi pe desvoltarea activi­tăţilor umane, Există atâtea terenuri de activitate, atâtea domenii, pe cari omenirea îşi va putea manifesta forţele sale creatoare. Există dease-menea şi energiile omeneşti necesare, cari aş­teaptă numai să fie cizelate, desvoltate, adap­tate funcţiunei sociale respective.

Când există ogor, când nu lipseşte nici

muncitorul, mai trebuie semânţa. Semânţa o vor oferi cuceririle minţii omeneşti în domeniile tuturor manifestărilor spiritului omenesc.

Mai este lipsă de raza de soare, care să germineze sămânţa aruncată în ogor.

Aceasta rază de soare este doctrina cre­dinţei creştine.

Incumbă tuturor celor ce ocupă roluri conducătoare în hotărârea destinelor omenirei, datoria de a se inspira din principiile acestei doctrine sublime, dacă doresc, ca activitatea lor să-şi atingă ţinta urmări tă: fericirea generală şi armonia socială.

Şi incumbă fie-cărui membru al societăţii omeneşti, datoria să se nizuiască, ca fie-care act al vieţii sale să fie străbătut de suflul cre­dinţei creştine^ căci din conlucrarea activităţilor coordonate în spirit creştin va rezulta o societate omenească, ale cărei tendinţe vor fi îndreptate spre Adevăr, Bine şi Frumos.

Iuliu Boţan.

Emanciparea femeii prin creştinism — R e c u n o ş t i n ţ a ş i d a t o r i a e i —

A s c o a t e o rev i s t ă , p e n t r u a r id ica n ive lu l moral i tă ţ i i p r i n f emee , mora l i zân -du-o în tâ i p e ea , e s t e u n g â n d a c u m îm­plini t şi foar te b i n e ven i t . I n t r ' a d e v ă r , de l à m o r a l i z a r e a femeii , v a a t â r n a , în m a r e mă­su ră , s a n a r e a omeni r i i întregi , d e b o a l a m o r a l ă ce-o c h i n u e ş t e .

P e n t r u a a junge la a c e s t r e z u l t a t însă, nu- i des tu l , c r e d eu, a s c o a t e o r e v i s t ă f emenină , nici ca u n n u m ă r or i câ t d e m a r e d e femei şi fete s ă o c i t e a scă — p o a t e din cu r ioz i t a t e s a u p e n t r u cu l t u r ă — ci se r e -c e r e , c a femeia s ă fie p e dep l in conv insă , că a r e o d a t o r i e să l u c r e z e , în d i rec ţ i a s c o p u l u i p o m e n i t . I a r p e n t r u c ă d e fapt s ă fie a c t i v ă şi n u pa s ivă , t r e b u e , c a a c e a s t a c o n v i n g e r e s ă fie î n t e m e i a t ă p e pr incipi i so l ide şi m a i a l e s p e g ra t i t ud ine şi inf luxul c o v â r ş i t o r ce-1 a r e femeia în soc i e t a t ea o m e n e a s c ă .

F e m e i a a fost r id ica tă , p r in c reş t in i sm, d e l à a c e a s t a r e de jos i toa re în c a r e se gă­sea , la t r e a p t a soc ia lă ega lă c u a b ă r b a t u l u i . P r i n u r m a r e , u n s imţ d e o s e b i t d e r e c u n o ş ­t i n ţ ă o obl igă s ă l u c r e z e astfel, încâ t sp i ­r i tu l c r e ş t i n e s c s ă fie to t m a i v iu în ea î n s a ş — în tocmindu - ş i t o a t ă v i a ţ a con fo rm pr inc ip i i lo r m o r a l e i c r e ş t i ne — apo i s ă pă ­t r u n d ă to t m a i a d â n c în c e r c u l p e r s o a n e ­lor , a s u p r a c ă r o r a a r e î n r â u r i r e .

I n t r ' a d e v ă r , c r e ş t i n i smu l p r o p o v ă d u i n d ega l i t a t ea d i n t r e b ă r b a t şi femee, , a e m a n ­c ipa t -o d in s t a r e a d e sc lav ie în c a r e z ă c e a î na in t e d e H r i s t o s . O r i c e o m cul t şt ie c u m

e r a soco t i t ă femeia la păgân i . E r a consi ­d e r a t ă ca o sc lavă , a s u p r a că re i a b ă r b a ­tul a v e a t o a t e d r e p t u r i l e , b a şi ma i r ău , e r a c a şi u n i n s t r u m e n t d e p l ă c e r e (ani­mal ică) a b ă r b a t u l u i . C reş t i n i smul — c u t o a t e c ă a p ă s t r a t o r d i n e a i e r a r h i c ă în fa­milie, b ă r b a t u l fiind capu l , iar femeia su­p u s ă b ă r b a t u l u i — a p r o c l a m a t , c ă ambi i a u a c e e a ş i fire o m e n e a s c ă , a c e l a ş t r u p şi suflet, a c e e a ş i des t ina ţ i e , a c e l e a ş d r e p t u r i . M a i m u l t : a p o r u n c i t p r i n a p o s t o l u l P a v e l , c ă b ă r b a t u l a ş a t r e b u e să-ş i i u b e a s c ă soţ ia caş i p e s ine . As t fe l f emeia a fost nobi l i ta şi res tab i l i t ă în d r e p t u r i l e sa le fireşti. O amin t im aceas t a , ca s ă s e r v e a s c ă n u s p r e ru-ş ina re , ci s p r e u n imbold , ca femeia să fie r e c u n o s c ă t o a r e faţă d e c reş t in i sm în t r ' un ch ip deoseb i t . Căci deş i n u i -s 'au r e d a t d e c â t d r e p t u r i l e ce le a v e a — d r e p t u r i v io la te — t o t u ş e u n m a r e b i n e ce i s 'a făcut . G r a t i t u d i n e a nu-i o a r e o d a t o r i n ţ ă e l e m e n t a r ă ? Şi c ine n u se v a a r ă t a mul­ţ u m i t o r ch ia r şi faţă d e ace la , c a r e l 'a a-ju ta t să-şi r ecâ ş t i ge d r e p t u r i l e sa le că lca te d e alţii ?

F e m e i a p r i n u r m a r e a r e o d a t o r i n ţ ă i z v o r â t ă şi d in g ra t i t ud ine , ca p r in e a să se î n t r o n e z e m o r a l a c r e ş t i nă în familie şi p r in familie în soc ie t a t e . A c e a s t a cu a tâ t m a i mul t , c u câ t inf luenţa * ei e s t e mai m a r e şi m a i h o t ă r â t o a r e .

C i n e i g n o r e a z ă inf luenţa c o v â r ş i t o a r e a femei i î n t r u c â t e m a m ă s a u s o ţ i e ? Nu- i o a r e m a m a a c e e a , c a r e î m p r e u n ă c u l ap-

Nr. 1. — 1932 FLORI DE CRIN

RUGĂCIUNE.

Crăiasă alegându-te,

îngenuncherii, rugându-te, _

lnalfâ-ne, ne mântuie . •

Dinjvalul ce ne 'bântuie, ?? M

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire,

Privirea-ţi adorată

Asupra-ne coboară,

O, Maică preacurata

Şi pururea fecioară,

Marie !

Noi, ce din mila Sfântului

Facem umbră pământului,

Rugămu-ne 'ndurârilor,

Luceafărului măririlor,

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste ingerì,

Din neguri te arată,

Lumină dulce clară,

O, maică preacurată

Şi pururea fecioară,

Marie !

MIHAIL EMINESCU.

te le , c u care-ş i h r ă n e ş t e odoru l , s t r e c o a r ă a şa z i când , în el ce le d in tâ i î n d r u m ă r i b u n e ? N u m a m a î n v a ţ ă p e copi laşu l fraged să-şi î m p r e u n e m â n u ţ e l e s p r e r u g ă c i u n e 0

N u ea-i i s tor i seş te d e s p r e P r u n c u ţ u l I sus n ă s c u t în ies lea din Vi f la im? N u ea ve ­g h e a z ă a s u p r a lui z iua şi n o a p t e a şi — de­ven i t ma i m ă r i ş o r — n u ea-i d ă sfaturi le ce le m a i b u n e ? I a r p e n t r u copi l nu v o r fi o a r e a c e s t e amint i r i le ce le mai fericite d in v i a ţ ă ? Cine nu-şi amin t e ş t e j ingăşiile şi d r a g o s t e a cu c a r e m a m a - ' l î n d r u m a la ce!e b u n e , ori d e cuv in t e l e dulci , ce i-le şop^v; ţ inându-1 la s ânu l ei d e m a m a ? Şi ace la c a r e a ascu l ta t -o nu-i v a b i n e c u v â n t a a-min t i r ea p â n ă la ce le ma i adânc i b ă t r â n e ţ e ? Sfântu lu i L u d o v i c al IX. rege le F r a n ţ e i , îi r ă s u n a r ă m e r e u în u r e c h i şi 'l cuv in te l e m a m e i sa le B i a n c a di Cast igl ia : „ D u m n e z e u şt ie câ t te i u b e s c şi totuşi i prefer i s ă t e v ă d m o r t în a c e s t e brat* d e c â t s ă te p â n g ă r e ş t i cu u n s ingur p ă c a t de m o a r t e . Zi dec i c u m i n e a c e s t e c u v i n t e : I suse , ma i b ine să m o r d e mii d e ori d e c â t să c a d în p ă c a t . "

I n t r ' a d e v ă r a d e s c r i e pr in c u v i n t e in­f luenţa m a m e i a s u p r a copii lor , e s t e cu ne­pu t in ţă . Ce-ar fi d a c ă t o a t e m a m e l e a r sădi m o r a l i t a t e a în copiii lor d in c e a mai f ragedă e t a t e ? — A m p u t e a af i rma cu toa tă s iguran ţa , că n o u ă z e c i d e p r o c e n t e din o a m e n i şi-ar p ă s t r a m o r a l i t a t e a — c u toa te inf luenţele re le — ca c e a ma i s c u m p ă moş­ten i re p r imi t ă de l à m a m e l e lor.

A p o i iarăş i c e inf luenţă n u a r e femeie', a s u p r a so ţu lu i d e c ă s ă t o r i e ! Or i îl v a ri­dica, ori îl v a a r u n c a . în p r ă p a s t i e , d u p ă

c u m e a v a fi că lăuz i tă , s a u nu , d e pr in­cipiile m o r a l e .

P e n t r u c ă d e fapt s ă a ibă inf luenţa b ine făcă toa re se r e c e r e , ca e a însaş s ă p re ­m e a r g ă cu pildă bună a t â t copiiilor, câ t şi so ţu lu i . I a t ă dec i ţ â n t a fetelor, ca r i se p r e g ă t e s c s ă î n t e m e i e z e o familie : să-şi i n s u ş a s c ă o v i a ţ ă m o r a l ă a d e v ă r a t creşt i­n e a s c ă de là c a r e n i c i o d a t ă să n u se a b a t ă p e n t r u nici u n m o t i v d in l ume , ca p r in a c e a v i a ţ ă mora l ă , să r e f l ec teze în ju ru l lor b ine f ăcă toa r e l e r a z e a le c reş t in i smulu i .

Mult p o a t e femeia, mu l t a ş t e a p t ă de l à ea ma i a les g e n e r a ţ i a d e azi şi m â i n e . A p e -' ii la conş t i in ţa ei şi ma i , a l e s la in ima . \ . a tâ t d e de l ica tă din fire.

Dr. S. Chişiu.

inţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii»iii><iiiiiiiiiii<iiiiiaiiitiiiftiiii<iiti<>Miiiiii«*ia«iiiiiii

S vir s u m c o r d a ! — O răspântie. —

L a r ă s c r u c e : o e p o c ă în a m u r g , o s t r u c t u r ă socia lă fa l imenta tă , u n s i s t em în decl in , d e p r e s i u n e p e t o a t e f rontur i le vieţii i n t e r n e şi e x t e r n e , i nd iv idua le şi sociale , dezi luzi i , decep ţ i i , r ă tăc i r i şi d e z a s t r u . . . ia tă o se r ie d e a t r i b u t e a le î n o u r a t e l o r v r e m i d e azi . Ins t i tu tu l s u p r e m al Păci i , ţ ine ş ed in ţ e în a c o m p a n i a m e n t u l s inis t ru al r ă s b o i u l u i ch ino - j aponez , A n g l i a con­s t r â n s ă la r ă sbo iu l v a m a l , G e r m a n i a • în f ierbere, Br iand , î n t r u c h i p a r e a păci i , a p u s !

î n c o t r o . . . ? P r e c o n i z e z o c o n v i n g e r e d e v e n i t ă cul t :

nici o soluţ ie , nici u n s i s t em n u p o a t e d e c â t să p r e l u n g e a s c ă agonia , d a c ă a c e a solu ţ ie n u e insp i ra tă , d a c ă ace l s i s t em n u e con-

form c u p r e c e p t e l e e t e r n e a le mora l e i şi doc t r ine i lui Chris t .

In s u s inimile ! T i m p u l a sosit . Cris t n e c h e a m ă la El , b l ând , b u n , cu z â m b e t u l p e b u z e , Chr i s t n e ind ică d r u m u l : Ven i ţ i la M i n e p r i n M i n e ! El n u n e v r e a sclavi , El n u n e c e r e lacr imi , El n e c e r e iub i re ! El e s t e iub i re , iar i ub i r ea n u c e r e d e c â t iub i re !

„ I u b i r e a " . a c e a s t a a r eve la t -o Chris t , a c e a s t a e rel igia ce t r e b u i e s ă se i m p u n ă c r e p u s c u l u l u i nou i lo r v r e m i . I a r S fân ta se­colului nos t ru , T e r e z i a P r u n c u l u i I sus , a

Dans si dans. î n t r e i t a p r i m e j d i e a d a n s u r i l o r m o d e r n e

Dansul în sine este o artă ritmică care are menirea de a exprima frumosul. Originea lui e în natura omului care prin aceasta îşi manifestă sentimentele de bucurie. Când o emoţie puter­nică loveşte coardele inimei, omul începe numai decât să-şi exprime bucuria într'un limbagiu ales. Dar de multe ori acest mijloc .de expri­mare nu-1 mulţumeşte : atunci începe să cânte. Şi dacă nu-1 mulţumeşte nici acesta, atunci vezi că-ţi gesticulează, că se mişcă în dreapta, în stânga, când mai repede, când mai domol : iată-1 că dansează.

- S'a constatat că pasiunea dansului e mai mare la popoarele primitive şi că ea scade cu gradul de desvoltare a culturei. Dupăcum măr­turisesc misionarii, negri din Africa şi cei de sub tropici! americani, dansează la cea mai mică emoţie. *

Dansul din firea sa (în sine) nu este rău, nu e condamnabil, dar poate deveni de atare după împrejurări, după modul de a-1 practica. „Choreae inter personas etiam diversi sexus, secundum se, seclusis^ pravis circumstantiis, zice sf. Alfons de Ligorio, non sunt illicitae. Ratio est, quia ex se sunt actus, non libidinis, sed laetitiae". (Cfr: Theologia Moralis secundum doctrinam S. Alfonsi de Ligorio, auctore Jos. Aertnys. C. SS. R. Buscoduci 1920, tom II, pag. 219.)

La fel glăsueşte şi sf. Francise de Sales : „Dansurile şi balurile sunt bucurii indiferente din fire, însă după modul obişnuit, în care se fac aceste jocuri, sunt foarte dispuse şi înclinate spre rău, aşa dar sunt pline de pe r i co l . . .

„Iţi vorbesc despre baluri, Filotee, ca me­dicii despre dovleci şi ciuperci : cele mai bune nu valorează nimic, spun ei ; iar eu îţi spun că balurile cele mai bune nu sunt bune de loc.

„Ciupercile după Pliniu, fiind spongioase şi poroase, atrag cu uşurinţă, orice infecţie ce se află împrejurul lor, aşa că fiind aproape de şerpi, primesc veninul lor. Balurile, dansurile şi alte întruniri nocturne asemănătoare, atrag de obicei, invidiile, batjocurile, iubirile nebune, şi după cum dansurile deschid porii corpului

fost t r imisă , ca să p r e c i z e z e o r i e n t a r e a n o a s t r ă şi să r id ice iub i rea la r a n g u l d e religie. Chr is t a fost c e a m a i îna l tă d o v a d ă a iubiri i Pă r in t e lu i n o s t r u c e r e s c p e n t r u noi ! Sf. T e r e z i a ne -a fixat m o d e l u l t i n e 1

re ţe i n o a s t r e . Iar , Voi, a c e l o r a c ă r o r a s e a d r e s e a z ă

în spec ia l „Flor i le d e c r in" , Voi c a r e aţi a v u t p r i m u l ro l î n t o t d e a u n a în e d u c a ţ i e , m a m e , t i ne re , o r i en ta ţ i -Vă şi o r ien ta ţ i p e cei ce s u n t în mâini le V o a s t r e s p r e che ­m a r e a v remi i , s p r e D u m n e z e u l iubirii !

In s u s inimile, s p r e a d e v ă r a t a l u m i n ă ! George Rednic.

acelora care le fac, tot aşa deschid porii inimii, aşa că, dacă vine un şarpe, să sufle la ureche o vorbă necuviincioasă, o linguşire, o mângăere, sau, dacă vre-o viperă vine, să-ţi arunce priviri de dragoste, inimile sunt foarte dispuse să se lase prinse şi otrăvite". (Cfr : Îndrumare la viaţa evlavioasă de sf. Francise de Sales, trad, româ­nească, Iaşi — „Presa Bună" 1930, — pag. 242 şi urm.)

Altcum se prezintă lucrurile când e vorba de dansurile exotice sau moderne.

Dansurile moderne sunt o serie de ponturi şi figuri a căror menire e de a produce frica-ţiune voluptuoasă. Cuiburile din cari au eşit aceste pretinse dansuri sunt cocioabele murdare ale negrilor de prin tufişurile Argentiniei, Cubei şi Braziliei. Acolo, aceste schilodiri servesc de „aperitiv la prostituţie" dupăcum se exprimă domnii Jaquin şi Champly în romanul lor „Ici l'on danse". (Vezi mai multe în articolul meu publicat în „Cuvântul Adevărului" anul IX, No. 3, Maiu—Iunie 1931.)

Primejdia morală. Priviţi mecanismul aces-I tor dansuri ! Priviţi un tango, un fox-trot, o

javă, sambă, o rumbă etc. Nu veţi observa altceva decât atingeri şi pipăituri necuviincioase ; stringeri piept la piept, obraz la obraz, împletiri şi strâmbări de picioare şi alte multe gesturi pe cari nu le poţi aminti între creştini. Gesturi, atingeri şi îmbrăţişări cari n'au alt scop decât excitarea simţurilor carnale : „ oscula, tactus et amplexus ad veneream delectationem". S a r putea admite oare, ca gesturile acelea inexpri­mabile, pe cari le prescriu dansurile moderne să nu ducă la păcat ? „Regiunile trupului" spune o celebritate a lumei medicale, Doctorul Pages delà Paris, „cari se lipesc una de alta sunt de o extremă senzibilitate, pielea acolo este foarte fină şi acopere muşchii poziţiunei şi acţiunei sexuale. De unde, primejdia mişcării. De alt­cum contactul este urmat de o presiune puter­nică care este cu siguranţă excitantul carnal cel mai puternic". (Danseront-elles ? Enquête sur les danses modernes, edit. J. Povolozky et Cie, 13, Rue Bonaparte, Paris, pag. 87—88.) In asemenea circumstanţe virtutea curăţeniei dă faliment în măsură mai mare sau mai mică.

(Va urma). Prof. loan Vultur.

V I A Ţ A — Roman —

de Sabin G. Truţia.

Tudor Desianu scutură cu un gest de nabab cenuşa delà ţigara de foi, pe o scrumieră de marmoră fixată în peretele tixit cu arme de vânătoare şi oprindu- se brusc în faţa tânărului, care răsfoia po­somorit într'un album cu vederi din Veneţia, îi zise:

— Da, Petrişor, trebuie să pleci. Nu uita, că România e ţară agri­colă, iar puţinele fabrici ce le avem, sunt — cu excepţia câtorva — în mâini streine. Ca român, cu greu vei putea să-ţi găseşti locul acela pe care îl meriţi. Afir­maţia mea e dovedită îndeajuns prin cele întâmplate recent. Ai ce­rut postul de şef la atelierul C.F.R. din T . . ., dar vezi. . . şi postul acesta s'a conferit unui strein.

Motivul ? . . . foarte simplu : Individul căruia i s'a dat şefia, a făcut câţiva ani de praxă la o fabrică de locomotive din Ger­mania.

Dacă vrei să-ţi asiguri viitorul, e absolut necesar să pleci pe câ­ţiva ani în streinătate. Asta va fi cea mai bună reclamă pentru ca­riera ta de inginer tehnic.

Un vechiu camarad al meu, — directorul unei fabrici de motoare din Viena, — îmi scrie, că e ap­licat să-ţi ofere un post, cu un salar mult mai urcat decât acela pe care îl primeşti ca diurnist la C.F.R.

— Vă datorez multă recunoş­tinţă, d-le Desianu, răspunse tâ­nărul inginer, dar sincer spunând, ceeace îmi cereţi e o surpriză pentru mine, fiindcă, la o even­tuală plecare în streinătate, nu m'am cugetat nicicând serios. Pos­tul de şefK — deşi eram absolut sigur că se va conferi altuia, — l'am cerut, nu din ambiţie, cum cred unii, — ci, la stăruinţa dvs şi altor binevoitori sinceri. Cu serviciul ce-1 am, sânt pe deplin mulţumit; şi îmi place să cred, că pentru asigurarea viitorului meu, nu e nevoie să plec în strei­nătate. Cea mai bună reclamă, — socot eu, — nuepraxa câşti­gată în cutare oraş din apus, ci conşţienţiozitatea în îndeplinirea datorinţelor.

— Da, da, aşa este, reluă Tu­dor'Desianu, agitat, dar trebuie să pleci! altfel

Petrişor îl privi nedumirit.

— Ce vreţi să ziceţi cu asta, d-le Desianu? Că îmi doriţi bi­nele, nu mă îndoiesc câtuşi de puţin; nu înţeleg însă motivul pentru care stăruiţi mereu să plec în streinătate. Să mă iertaţi, dar am impresia că prezenţa mea vă serveşte spre greutate. Că pen-truce? . . . nu pot să-mi explic. Poate . . . v'am greşit ceva, fără să-mi dau seama.- Dar, dacă v'am pricinuit vre-o supărare, vă rog să-mi spuneţi fără înconjur, căci ar fi grozav să-mi petrec zilele în nedumerire.

Tudor Desianu ridică din umeri. — Nu mi-ai greşit nimic, dragă

Petrişor, dar, crede-mă, eram ne­voit să te rog să pleci. Nădăjdu­iam că voi putea să te înduplec la asta, fără să-ţi fac şi alte des­tăinuiri.

Spuneai, că adevărata reclamă pentru a-ţi asigura viitorul, nu e praxa câştigată în cutare oraş din streinătate, ci conşţienţiozitatea în îndeplinirea datorinţelor. In câtva, ai dreptate. Nu uita însă, că nu­mele unui oraş din streinătate face mult. Azi totul se bazează pe reclamă.

Te-am sfătuit să pleci, pentrucă ţi-am dorit binele. Constat însă, că stăruinţele mele sunt zadarnice şi, astfel, vrând-nevrând, sânt ne­voit să-ţi tălmăcesc şi alte motive cari mă îndeamnă să te rog să pleci.

Poate îţi voiu pricinui durere prin vorbele ce-ţi voiu spune, dar n'am încotro. Şi, în definitiv, decât să te las şi pe mai departe în ne­dumerire, e mult mai bine dacă îţi spun totul fără înconjur.

Află, dragul meu, că legătura de simpatie, prea intimă, între tine şi fiică-mea, nu-mi convine de Ioc. Lumea vorbeşte tot mai stăruitor că sunteţi logodiţi în secret.

Cine a dat anză la astfel de vorbe, nu ştiu. Trebuie să se pună însă capăt palavrelor.

Am ţinut şi ţin la tine, dar asta nu înseamnă să-mi fii şi ginere. Fără îndoială, eşti băiat foarte bun, Marcela însă nu e pentru tine şi nici tu pentru ea. Că o iubeşti, sânt convins despre asta, dar ochii cari nu se văd se uită uşor. Poate . . . şi Marcela.te iubeşte; are să uite însă şi ea. Ş'apoi, iubirea, şi fericirea casnică sunt departe una de alta, ca cerul de pământ. Afirmând-o asta, poate greşesc, dar vezi . . , fiecare om îşi are părerile lui.

Dacă vei pleca în streinătate, se vor termina şi poveştile cari mă enervează ; şi, pe când te vei reîntoarce în ţară, Marcela va fi măritată.

Petrişor păli. — Va să zică, acesta e moti­

vul pentru care stăruiaţi să plec ? — Motivul este că vă doresc

fericirea. -r- Şi credeţi că plecarea mea

îi va aduce Marcelei fericirea. — Da, dragul meu, despre asta

sânt sigur. — N'aş crede, d-le Desianu,

spuse Petrişor, cu un zâmbet trist. Dar fie ! Prezenţa mea a devenit de prisos ; şi decât să vă stau în cale, e mult mai bine dacă plec. Am iubit-o pe Marcela cu since­ritate şi credeam într'o vreme că . . . Dar s'a sfârşit. Povestea e terminată, iar dvs, d-le Desianu, nu mai aveţi altceva de făcut, decât să trageţi cortina. Nu cre­deam că sfârşitul va fi atât de tragic, căci de ş t i a m . . . aş fi plecat de mult.

— Va să zică, te-ai decis? — Plec! — Spre Viena? — Nu, die Desianu; vreau

să-mi croiesc singur viitorul. — Faci rău, Petrişor. Cu greu

vei putea găsi un post atât de bun ca acela pe care ţi-l'am câş­tigat eu.

.— Nu vă îngrijiţi pentru mine, die Desianu, căci nu piere românul.

— Fă cum vrei, dragul meu, dar înainte de-a ne despărţi, te rog să-i scrii Marcelei câteva şire.

— Ce aş putea să-i scriu? că plec ? Asta o va afla şi fără să-i scriu.

— Scrisoarea am ticluit-o eu şi nu restează decât s'o decopiezi ; iată, citeşte-o . . .

— Mda . . . făcu Petrişor, apoi zâmbi în silă,

— E bine şi cum a-ţi ticluit-o dvs, dar vă rog, ca măcar în co­respondenţă să-mi daţi deplină libertate.

— Fie, dar să nu schimbi în­ţelesul scrisorii.

Petrişor privi o vreme în gol, posomorit, apoi scrise:

Dragă Marcela, Pe când te vei reîntoarce din

excursie acasă, prietenul şi to­varăşul jocurilor tale din copi­lărie, va fi plecat departe. Nu ştiu când ne vom revedea. Peste un an, peste doi, sau poate. . . niciodată.

Petrişor.

Aşeză scrisoarea în plic şi, ri-dicându-şi spre Desianu privirea împaiangenită, întrebă :

— Mai aveţi să-mi cereţi ceva ? — Nu, Petrişor, dar totuş, te

rog să nu te superi pe mine. — N'am dreptul să mă supăr,

die Desianu. Că mă doare această despărţire atât de neaşteptată, ar fi de prisos să spun. Dar poate aveţi dreptate. E mai bine dacă plec. Şi voi pleca cât mai în

grabă, ducând în sufletul meu un singur dor: ca aceasta plecare să-i aducă Marcelei deplină fe­ricire.

Tudor Desianu îi întinse mâna, — Adio, Petrişor. — Rămâneţi cu bine, die De­

sianu, şopti el, cu buzele în tre­mur şi, apăsându-şi bărbia în piept, porni cu paşi şovăitori spre uşă.

(Va urma).

Amorţit pentru o clipă — sa­lutul acesta — va trebui să reînvieze. De-acum, când ne vorn întâlni unul cu altul — prieteni ori cunoscuţi, dar mai ales când ne vom întâlni cu preoţi — ba­nalul „bună ziua" va fi înlocuit cu creştinescul: Lăudat să fie Isus !

E vrednic Isus de aceasta atenţie şi o aşteaptă. Cine se va ruşina de El ori cine-i va con­testa acest drept sacru care-i compete ?

Voi, fii şi fiice iubitoare, pline de adevărată recunoştinţă faţă de Isus-Dumnezeu, faceţi prin rugăciuni, vorbe şi fapte, ca pre­tutindeni să se generalizeze şi să răsune cât mai curând salutul: Lăudat să fie Isus — în vecii vecilor !

P. Teofil A. Bălibanu.

BIBLIOGRAFIE Papucii iui Mahmud,

roman de Gala Galaction. Iată o producţie literară menită, ea

in vă'măşagul frământărilor zilnice, să ne cauzeze momente de sănătoase distracţii suf'eteşli. lată un scriitor, oare prin romanul său nu vrea a co­rupe tineretul, nici vrea a-i spoi su­fletul eu ce le mai negre şi diavoleşti culori, precum vreau majoritatea scrii­torilor, ori pretinşilor seiiitori şi ro­mancieri. Păr. Gala Galaction ne arată, că se poate face literatură, şi se pot scrie romane fără să faci deserierea (ori poate, chiar apologia) amorurilor libere, a intrigilor şi a vjţ-ilor multe şi variate ; cu alte cuvinte ne arată, că „literatura" şi „morala" sunt no­ţiuni cari nu numai că nu se exchid, ci foarte uşor se pot complecta şi şi ajuta reciproc. Romanul Pă<\ Gala Galaction are la bază cel mai sublim precept: iubirea lui Dumnezeu şl-a aproapelui. In Savu-pantofaru), autorul ne înfăţişează un model de conştiinţă creştinească Savu ucide un turc, pe Mahmud, pe când era beat insă. Pentru acest păcat, eonştrnţa îl mustră aşa de puternic, încât lş>. ispăşeşte păcatul toată viaţa. Canonul pß care 1-a primit în mărturisire, de a face papuci pentru cei lipsiţi, îl face din convingere din iubirea faţă de aproapele ş ; mai ales faţă de Dumnezeu. Cu un cuvânt Păr. Gala Galaction, in romanii' său „Papucii lui Mahmud" are tendinţe făţiş moralizatoare. E o carte literară foarte bună pentru toţi şi mai ales pentru tineret. Este buchetul celor mai nobile sentimente ce merită câştigat.

Povestiri morale. Până vom veni ou precizări mai amă­

nunţite, recomandăm stăruitor, toate broşurile şi cărţile, apărute in biblio­teca „Presa Bună'. Iaşi, str. Ştefan cel Mare 56.

Emilia.

„LĂUDAT S Sunt aproape două mii de ani

de când Fiul lui Dumnezeu — a doua Persoană dumnezeiască -„ s'a întrupat delà Spiritul sfânt şi din Maria Fecioară". Două mii de ani de când s'a născut în peştera din Vif leim, de când şi-a început opera Sa de mân-. tuire a neamului omenesc, de când a pătimit şi de când s'a restignit pe c r u c e . . .

„Isus ne-a iubit însă cu o dra­goste divină . . .

întruparea, naşterea, aposto­latul, patimile, crucea, moartea şi învierea i-s'au părut dovezi insuficiente ale dragostei Sale şi a inventat o dovadă specială şi unică a iubirii : sf. Euharistie, . .

In sf. Euharistie, El ne-a dat mai mult decât plenitudinea da­rurilor Sale, ni-s'a dat pe Sine: Autorul tuturor darurilor, ca să fie nutremânt sufletului şi povă-ţuitor vieţii noastre spirituale.

Din Tabernacolul îndurărilor, El revarsă peşte oameni potop de i u b i r e . . . Ii chiama pe toţi la Sine şi îndeosebi celor nă­păstuiţi le zice : veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voiu uşura . . .

O, cât belşug de haruri se co­boară peste noi prin adoraţie, prin împărtăşire, ori prin reînoi-rea jertfei Sale de pe cruce : sf. Liturgie !

Delà începutul începutului, de pe când era — încă din veci — în sinul Tatălui până la întru­pare, delà naştere până la moarte şi după moarte până la înviere şi până în eternitate, toate acţiu­nile Lui n 'au fost decât o con­tinuă manifestare a vecinicei şi nemărginitei Sale iubiri. Doar' Dumnezeu dragoste este !

Şi pentru atâtea dovezi — aşa de grăitoare — ale dragostei

i FIE ISUS" Sale, noi oare cu ce îi suntem datori ?

Gu iubire. Isus ne-a adus din cer legea

şi a predica t evangelia iubirii. El ne-a dat iubire şi Inima Lui „arde de iubire şi de dorul de a fi iubită".

„Mamele să-şi crească fiii în frica lui Dumnezeu, dar mai ales în iubirea Lui, fetele — prin cu­vânt şi faptă — să-şi îndemne prietenele, surorile, fraţii la su­punere, ascultare şi la o viaţă creştinească, iar educatoarele au datoria de conştiinţă, ca în ini­mile tinerelor vlăstare, ce le sunt încredinţate, să sădească iubirea lui Isus şi floarea moralei creş­tine. Numai aceasta muncă este cu adevărat constructivă şi numai astfel femeia va face un serviciu real Patriei şi o va feri de des-^gregare şi prăbuşire . . .

* Mărire şi laudă lui Isus, pen-

trucă din nimica ne-a adus la viaţă şi pentrucă ne-a renăscut prin sf. botez la o altă viaţă: spirituală Mărit să fie Isus, că a întemeiat Biserica, pentruca să ne arate calea ce duce spre cer. Lăudat să fie în veci, pen­trucă ne-a lăsat sfintele sacra­mente şi sacramentale, ca prin ele să ajungem la sfinţenie, la desăvârşire. Lăudat să fie Isus pentrucă ne-a dat aceasta sfântă lege : a iubirii şi lăudat să fie în vecii vecilor pentru toate câte ne-a făcut şi ne-a dat nouă !

Lăudat să fie Isus ! Gândul şi dorul acesta să ne

însoţească pretutindeni, să-1 pur­tăm pururea în inimile noastre şi să nu încetăm a-1 rosti cu buzele noastre. In rugăciuni şi-n lucru şi în toată viaţa noastră, lăudat şă fie Isus.

Pagina congreganistei* F i o r i d e c r i n . D i c t o n u l : „nimica nou sub soare"

es te d o v a d a r u ş i n o a s ă a împotr iv i r i i noa ­s t re c u A d e v ă r u l e t e r n .

D u l c e l e I s u s d e o d a t ă c u r e s c u m p ă -r a r e a n e a m u l u i o m e n e s c d in r o b i a d i avo ­lului, ne -a î m b r ă c a t în h a i n a d rep tă ţ i i şi p e toţ i , ca r i c r e d în t ru D â n s u l , i-a r id ica t la d e m n i t a t e a d e fii ai Să i şi i-a uni t î n t ru o s i ngu ră S o c i e t a t e d iv ină , c a r e m a i s t ră ­lucit d e c â t s o a r e l e l u m i n e a z ă c ă r ă r u ş a c e d u c e s p r e A c e l a , c a r e e s t e A d e v ă r u l , C a l e a şi V ia ţ a .

S â n g e l e d in g r ă d i n a G h e t s i m a n i şi ce l s c u r s p e u r m a bă t ă i l o r s ă l b a t i c e şi a r e s -tignirii S a l e p e l e m n u l cruci i , a î n m u i a t p â m ă n t u l şi 1-a p r e f ă c u t i a răş i în p a r a d i s şi s t r a t d e fer icire , l oc sfânt d e p e t r e c e r e p r e g ă t i t o a r e p e n t r u v i a ţ a d e vec i . N e - a înoi t s u b s o a r e .

D iavo lu l î n să n u d o a r m e . P r e c u m lui I sus , a ş a şi n o u ă , n e a r a t ă bogăţ i i le a d e ­m e n i t o a r e a le lumii . I a r n o i ? C ă l c ă m c u îndă ră tn ic i e p ă m â n t u l s t rop i t şi b i n e c u ­v â n t a t c u S â n g e l e p r ea s f ân t a l lui Hr i s tos -D u m n e z e u . Ii n e s o c o t i m d a r u l c e r e s c şi u r m ă m făgăduin ţe i ce lu i minc inos . N i m i c a n o u s u b s o a r e .

S ă n u n e a m ă g i m ! R ă s c u m p ă r a r e a n e a m u l u i o m e n e s c s-a făcut . î m p ă r ă ţ i a lui D u m n e z e u s-a î n t e m e i a t şi d o m n e ş t e d e ­a s u p r a n o a s t r ă . E a s e î n t i nde p e s t e to t p ă m â n t u l , a s u p r a t u t u r o r p o p o a r e l o r , c u r a z e l u m i n o a s e şi c u nes fâ rş i t e bogăţ i i ce ­reş t i . N u L-se î nch ină t o a t ă suf la rea o m e ­n e a s c ă ? C h i a r d in t r e fiii Biser ic i i S a l e mul ţ i s u n t p r e o c u p a ţ i d e f ăgădu in ţe le ini-m e l o r împie t r i t e în d r a g o s t e a v ie ţe i pămin -t e ş t i ? î m p ă r ă ţ i a lui D u m n e z e u s t ă p â n e ş t e şi în ce r iu şi p e p ă m â n t ! S t ă p â n e ş t e c u b l â n d e ţ ă şi c u milă şi a s u p r a a c e l o r a car i îi c a l c ă p o r u n c i l e , or i ch ia r t r e c p e s t e în­grădi r i le ei. H a r u l c e r e s c s tă ga t a s ă n e l u m i n e z e şi s ă n e a d a p e d in i zvoru l d e s ­chis c u p i r o a n e l e şi c u su l i ţ a fă răde leg i lor n o a a s t r e , în C o r p u l p r e a s f â n t al du lce lu i I sus . P e to ţ i n e - a r ă s c u m p ă r a t , p e ' toţ i n e c h i a m a la S i n e .

F lo r i d e c r in s ă d e ş t e în familiile n o a s t r e , p e ca r i n o i n u le p r e ţ u i m în lu­m i n ă c e r e a s c ă , ci a d e s e o r i le p r e s c h i r â b ă m

* La aceasta rubrică vom publica lucrări de ale tine­relor congreganiste, ori lucrări cari învre-o formă privesc pe membrele reuniunilor mariane.

în o b i e c t e d e des f ă t a r e , în t â r g r u ş i n o s . L a Vo i m ă g â n d e s c s c u m p e F i ice a l e

Maici i D o m n u l u i , a d u n a t e în m ă n u n c h i u r i d e cr in, în Congrega ţ i i m a r i a n e , p e n t r u cul-

. tu l In imei lui I sus şi p e n t r u c ins t i rea P r e a ­c u r a t e i F e c i o a r e N ă s c ă t o a r e d e D u m n e ­zeu , c u h o t ă r î r e a d e a u r m a P r e a c u r a t e F e c i o a r e în umil in ţă , î n c u r ă ţ e n i e , în su­fer inţă , c a şi în i ub i r ea în f lăcăra tă c ă t r e du l ce l e n o s t r u I sus .

S c â n t e i sun t e ţ i d in focul d r a g o s t e i dul­ce lu i n o s t r u R e s c u m p ă r ă t o r , ca r i a r t r e b u i s ă l umina ţ i î n tune r i cu l ca se lo r famil iare şi s ă a p r i n d e ţ i l u m i n a c e r e a s c ă în inimile împie t r i t e .

O , d a c ă Păr in ţ i i voş t r i p u r t a ţ i d e va ­lur i le v ie ţe i c u och i fără v e d e r e , a r şti s ă v ă p r e ţ u i a s c ă i n o c e n ţ a şi î n d e m n u l in ime-lo r v o a s t r e s p r e d u l c e l e I sus , d a c ă a r cu­n o a ş t e h a r u l c e r e s c s cobo r î t a s u p r a v o a s t r ă şi d a c ă v o i î ncă aţ i r ă m â n e a s t a t o r n i c e în d r a g o s t e a lui D u m n e z e u , — F lo r i d e c r in — totul ar fi nou sub soare.

Etnii Bran.

Ce-ar face Isus? lsus-Dumnezeu a murit pe cruce pentru

mântuirea neamului omenesc. Ne întrebăm totuşi că pentruce nu se mântuesc toţi oamenii ? Pentruce? Penlrucă 1) nu toţi cred tot ce a descoperit Dumnezeu, 2) nu toţi împlinesc toate poruncile Lui, 3) nu toţi se folosesc de mijloacele darului — sfintele taine. — Sunt cari spun, că e greu să ne mântuim, deşi, în realitate este foarte uşor. Tuturora — cari vreau să se mântuiască — le voiu da un sfat, dacă nu se vor supăra. Sfatul meu este următorul : fiecare înainte de-a face vre-un lucru, să-şi pună întrebarea: ce-ar face Isus (dacă ar fi în Jocul meu) ? Şi ceeace ne va răspunde glasul conştiinţei, care este glasul lui Dumnezeu, aceea să facem.

Să ne gândim numai la vre-un politician „vinovat", care cine ştie câte lacrimi a stors din ochii bieţilor contribuabili prin manoperile sale

- murdare — de îmbogăţire, la vre-*un anarhist sau şi ceilalţi indivizi — membrii ai vre-unei so­cietăţi secrete (?) — cari subsapă temeliile socie­tăţii umane, ori la vre-un desfrânat, care nu ştie altceva decât să se tăvălească în noroiul fărăde­legilor, trăgând după sine cine ştie câte suflete în peire, da, să ne gândim cât de îmbelşugate ar fi roadele, dacă aceşti — şi alţi — indivizi, ar pune în aplicare sfatul pomenit!

Aşa dar fiecare lucru îl vom începe cu : ce-ar face Isus ? iar glasul conştiinţei totdeauna ne va arate calea. Cu cât ni se va părea mai greu la început, cu atât va fi mai mare meritul în faţa lui Dumnezeu şi va creşte mulţumirea noastră sufletească.

Florica Sabadâşiu.

SCRISORI*

Dragă Cecilia! Azi-vară, când v'aţi dus fiecare pela vetrele

voastre, mî-âţi fost promis că-mi veţi scrie, dar nu miniati" mai scris, afară doar de una singură.

Prin împrejurarea pe care o ştii, am ajuns totuşi, să citesc scrisoarea pe care ai trimis-o Silviei. La cele ce-i scrii ei, voiam să-ţi răspund eu, dar nu-ţi era indicată nicăiri adresa.

Acum câteva zile, primesc însfârşit, o carte poştală, în care îmi ceri iertare pentrucă „tre­cură atâta vreme", fără să-mi fi scris nici utt rând — şi niai spui, că „ai merita bătaie". Da, ai merita, — şi se vede că ţi-e şi teamă, deoarece' nici de data aceasta, nu-ţi comunici adresa.

— Şi ai fi rămas fără „bătaie", dacă n a ş fi aflat u n „expedient" — şi încă aşa de fru­mos — pentru a-ţi transmite rândurile de faţă.

Poate că aşa a voit bunul Dumnezeu, ca acestea observaţii şi îndrumări, pe cari ţi-le înşir mai la vale, să ajungă la tine pe aripile „Flori-lor de crin"... Vezi Cecilie dragă, ce nume fru­m o s : „flori de crin!".

Este numele revistei, ce va ieşi de-aici înainte', anume pentru voi, — mici „flori de crin", — cu gândul şi cu scopul de-a vă întări în aceasta frumoasă şi ideală stare, de curăţie şi nevinovăţie în care sunteţi.

Nădăjduiesc, că vor ajunge şi până la tine, aceste „Flori de crin". — Să le primeşti cu drag, şi să le răspândeşti cu zel, în cercul prietenelor tale, aşa, ca parfumul lor, să vă fie la toate, un balsam răcoritor şi întăritor pentru sufletele voastre — şi un apărător împotriva „gazelor asfixiante şi greu mirositoare" răspândite de presa ş"i literatura otrăvitoare şi ucigătoare de suflete. Primind cu drag aceste „Flori de crin" şi răspândindu-le în cercuri cât mai largi, vei face o operă, cu mult mai mare şi mai frumoasă, decum ar putea-o judeca acum, mintea ta de copilă.

Iar acum, ascultă Cecilie, ce vreau să-ţi spun :

In scrisoarea trimisă Silviei, povesteşti u-nele hărnicii de-ale tale, de pe la staţiunea „bal­neară", unde zici, că ţi-ai petrecut vara. între altele spui, că deşi eşti copilă încă, p a r c ă te simţi 'a$a de îmbătrânită şi plictisită cu toate plimbările,, „toaletele", „seratele dansante" şi alte multe „distracţii" decar i poţi „profita"acolo.

Vezi, Cecilie, că distracţiile pe cari lumea ţi-le oferă, în loc să-ţi procure plăcere, te plictisesc, — şi în loc să te înveselească şi să te însenineze, te îmbătrânesc fără de v r e m e . . . Fi ţ i 'cu grije mare şi multă, Cecilie dragă — şi tu şi voi toate — şi aduceţi-vă aminte mereu, de cele ce vi-le-am spus de atâtea ori: „lumea, cu toate distracţiile şi plăcerile ei, nu te poate face fericit, — ci din potrivă, dacă nu iai seamă, te nefericesc deadrep tu l . . . Deci, cu măsură numai şi cu multă prevedere, ca nu cumva, cău­tând mierea, să iei 'otravă, care deşi poate fi

*In acest loc se vor publica articole móral-educàtive potrivite în forme de scrisoare. Pot scrie şi eleve, şi foste eleve.

dulce la gust, te poate ucide dintr'odată său' numai pe încetul.

Cu cât mai multă seninătate, fericire şi bucurie adevărată, se poate ghici, că a avut sufletul tău de copilă, în alte momente, pe cari le descrii în crâmpeiu, chiar şi atunci, când spui că „ai plâns mult", asistând odată la sfânta li­turghie, unde „Cuvioasele maice au cântat aşa de f rumos" . . . Vezi Cecilie dragă, aici, la bunul Dzeu, aici la sfânta masă, unde se jertfeşte din nou Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, — aici este adevăratul izvor de bucurie şi de fericire, care nu trece, care nu se epuizează — şi care te înseninează — şi te întinereşte. .. Precum cerbul, doreşte izvoarele limpezi şi cris­taline, — vorba psalmistului, — aşa doreşte şi aşa însătoşează sufletul.nostru dupăJDumnezeu — şi afară de El, nimic şi nime nu-1 poate să­tura. Pentru Dumnezeu este făcut sufletul nostru — - şi nu-şi va afla odihnă, pânăce va ajunge la Dumnezeu, — zice Sfântul Augustin.

Acestea, toate le ştii tu Cecilie dragă, vi-le-am repetat de atâtea ori. Le ştii — zic — şi mă bucur că le şi apreciezi .şi te nizuieşti să te foloseşti de e le . . . Par 'că văd, cum transpiră din sufletul tău plăpând şi bun, speranţa şi dorul după „izvorul de apă vie", „dătătoare de viaţă", când spui : „Cât de bine ar fi, să fie aici Părin­tele Sp., să mă spovedesc" — şi ; „Duminecă, voiu face tot ce-mi stă în putere, să mă împăr­tăşesc" . . . Foarte bine Cecilie, foarte bine, mă bucur mult, că în mijlocul acelui „vârtej" de distracţii profane, te gândeşti şi la suflet — şi că recurgi la adevăratul remediu, pentru a ieşi din depresiunea sufletească, la care te duc — poate fără să-ţi dai tu seama — petrecerile pe de-oparte, iar pe de altă parte „prieteniile" — şi nu uita, că mai ales lectura : revistele şi cărţile rele.

Multe aş mai avea să-ţi spun, dar mi-e teamă să nu abuzez de ospitalitatea „ Florilor de crin", aşa că trebue să încheiu — şi de încheiere, mai adaug, numai atât :

Păstrează-ţi obiceiul pe care spui că l-ai luat, de — a te împărtăşi des şi acasă, — păs-treazăţi-1 totdeauna, chiar şi atunci, când — cu voia lui Dumnezeu — vei fi soţie şi mamă.

Şi să mai ştii Cecilie, că mi-au căzut aşa de bine rândurile tale, în cari spui, că sfaturile ce vi-le-am dat, n'au fost in zadar, pentrucă sunt vii şi acum în sufletul tău — şi luminează şi acum călăuzindu-ţi paşii prin bezna şi întune-recul acestei l u m i . . . Să alimentezi Cecilie dragă, acel foc sacru din sufletul tău ; să alimentezi acea flacără şi făclie sfântă, să nu ţi-se stângă, pentrucă este aprinsă de scânteia divină, Soa­rele dreptăţii: Dumnezeul luminii şi al milei.

Să fii cuminte Cecilie, bună, blândă, mo­destă, senină şi veselă!

B. 1 Maiu 1932. Părintele Sp.

MAXIMĂ. A părăsi o luptă din cauza ticăloşiei mediului,

e tot una ca şi cum ţi-ai tăia gâtul pentrucă e noroiu afară.

(N lorga).

Nr. 1. — 1932 FLORI DE CRIN

RĂSPUNSURI. (La rubrica aceasta vom da răs­

punsuri eelor ce ne vor cere, în ches-I u n i C i r i p ' ivesc mai ales viaţa reli-ţr)( a~tt. Ori ce abonat 0"i cetitor al nistiu, poate sä i e pună întrebări sau ,că ceară sfatul , rumai că întrebările să fie o 1 are (nici prea lungi nici prea ccuite). Răspunsul s e v a d a în ordinea ]irim-ri; corespondenţei. Să nu se tri­mită scrisori anonime. In scrisori tot-(j( auna să se menţioneze şi nume'e s b care voieşte să primească răspun­sul. Acesta poate fi şi pseudonim. Scri­sorile ce ni se trimit să fie bine şi legal timbrate. Suntem mai bucuroşi a da răspunsuri celor ee cer lămuriri pentru o viaţă practică evlavioasă)

1 Lăudat să fie Isus! Da, la in-cheerea revistei am aflat şi noi de ordinul . . . prin care copiilor de şeoală li-se impune salutul „bună ziua" sub pretextul (!) că este n ai românesc (?) decât : „lăudat să fie Isus" bineînţeles. 0 fi acesta un ordin nesocotit ori pre­meditai, nu ştim. Un lucru ştim, că se interpretează drept începutul luptei făţ'şe a.'. împotriva lui Isus. Dacă este aşa, ne aducem aminte, că se calcă în picioare deviza ţării: Nihil sine Deo, pe c a r e se bazează „Constituţia'1, iar pe aceasta, legile ţării. Şi când „cei mari" calcă în picioare „temelia" con­stituţiei şi a legilor ţării, cine va putea opri pe „cei mici'' să calce In picioare legile şi Constituţia ţârii, cu alte cu­vinte cine va putea opri poporul delà „ a n a r h i e " ? . . . Ne place a crede, că ordinul n'a lost premeditat, ci a fost o simplă „gafă" (caşi care s'au mai făcut!) şi încurând se va îndrepta. — In tot cazul, preoţii au datoria, ea în viitor mai mult să stăruie, ca toţi copiii (ba chiar şi bătrânii !) să salute cu salutul creştinesc şi ROMÂNESC : „lăudat să fie Isus". Aceasta chiar şi în cazul, că — de mânie — vor turba toţi diavolii din iad !

2. Mai multora. Din l'psă de spa­ţiu — deşi acest număr l-am dat în 20 pagini — nu putem publica alte răspuns- ri până în numărul viitor.

MAMELOR, Dacă vreţi, ca voi să puteţi

da o educaţie bună copiilor voştri, dacă vreţi să daţi o hrană sănătoasă pentru sufle-tnl fetelor voastre, abonaţi-Vă la revista femenină* literară-religioasă :

„FLORI DE CRIN". Conţinut garantat moral.

Posta Redacţiei: — Tuturor preastimaţilor şi iubiţilor

colaboratori, abonaţi, cititori şi prieteni, le dorim din inimă sărbători vese le şi le zicem cu drag: HRISTOS A INVIATI

— La încheerea revistei chiar, am primit mai multe minuscrise. Regre­tăm f. mult, că i u au putut apărea in numărul acesta. Sperăm însă, că în numărul viitor le vom put°a pubi'ca pe toate. De altfel sincere mulţumiri tuturor Aşteptăm şi în viitor colabo­rarea Domniilor Voastre.

— Colaboratorilor mai tineri le spunem şi ii rugăm prieteneşte, ca manuscrisele să fie scrise pe o sin­gură pagină a hârtiei, şi în cadrele posibilităţii, legibil. In general, pre­ferim şt noi, (şi credem că şi cititorii) articole scurte ş concise, deoarece sunt mai sugestive ş. duc mai curând Iu botărlri bune. Când voiţi ca bucata să apară Intr'un număr oarecare, vă rugăm să ne trimiteţi manuscrisul eu cel puţin 2 săptămâni înainte de data apariţiei revistei.

— L. P. Monor. Nu te descuraja. Va ajuta Bunul Dumnezeu. Iar dacă nici cum nu ai putut — deşi ai voit din inimă — iţi z ic : şi a voi este destul. Dumnezeu ţi-a văzut gândul şi silinţa. Noi să ne facem datoria din iubire faţă de Dumnezeu, indiferent că oamenii ne aproabă şi urmează, ori râd, ba poate ne chiar boicotează.

— Celor ce ne-au scris , oameni mari şi miei, cari au avut cuvinte de îmbărbătare şi adeziune la acţiunea noastră, le mulţumim din toată inima ş !-i asigurăm de adâ'iea noastră re­cunoştinţă. Bunul Dumnezeu să le răs­plătească I

Posta Administraţiei — In acoperirea cheltuelilor de

propagandă şi de tipărire a numărului prezent au contribuit :

Reuniunea Femeilor Române Să-lăjene, cu — — — 20r>0 lei.

Reuniunea Mariană „Imaculata Con­cepţie" a elevelor — 2 0 0 0 lei.

Cornelia Petrişin, prof. 5 0 0 „ Dr. Ionel Pop, advocat 8 0 0 „ P. Teofit A. Bălibanu 5 0 0 „

— Păstrăm cea mai pioasă recu­noştinţă bunului român şi creşt in: Dr. luliu Chişiu, advocat în Mărghita, trecut la ce le veciniee in 25 Febr. a. c , eareinaintede moarte, a dat revistei frumuşica sumă de — — 3 0 0 0 lei.

Numărul 2 va fi tipărit deci pe spe­sele lui, în aceasta sumă. Vom reveni.

— Mulţumim din inimă Reverendi-simului Părinte Arhidiaeon-Protopop Antoniu Bălibanu, care eu toată criza în care se sbat azi mai ales preoţii) s'a angajat, că va suporta cheltuelile de tipar ale numărului 3 (trei). A şt anticipat până în prezent, suma de 1 0 0 0 lei.

— Abonamente de încurajare: Societatea de lectură „Inocenţiu

Micu Clain" Blaj — — 3 0 0 lei. — Mulţumim din inimă. —

— Dl Pământ Vasile, plut. Sibiu, şi-a răscumpărat abonamentul eu 2 0 0 lei.

— In abonament, am primit urmă­toarele sume : Prot. Ştefan Buşită 120, Prof. Domenie Radu 120, Dna Cornelia Pop 120, Dş. Felicia Pop 120, Dl Iosif Ţalvariu 120, Dş Elena Orlea-Dandea 120, Dş Elena Tătar 120, Dş. Ana Caba 120, Dş. Elisabeta Drăgan 100, Dş. Elena şi Viorica Terdie 100, Dş. Maria Zaha 90, Dş. Emilia Caba 60, Dş. Adriana Nuţiu 50, Dş. Luiza Covaciu 50, Dş. Ana Dan 50, Dş. Elisabeta Ciurdărean 50, Dş. Emilia Crişan 40, Dş. Elena Muntean 30, Dş. Rafila Hevelea 30, Dş. Luiza Reskovits 30, Dş. Reghina Morariu 30, Dş. Ana Bărnuţiu 20.

Tuturor Ie mulţumim din inimă şi mai ales celor două reuniuni, cari au dat câte 2000, în cheltueli pentru numărul prim.

— Sincere mulţumiri Păr. Prot Buşita, şi altor preoţi, profesori, prieteni şi cunoscut', cari înţelegând neces i ­tatea unei asfel de reviste, au făcut o preţioasă propagandă intre cunoscuţi.

— De asemenea mulţumim sincer P. On. Redacţii, cari In coloanele lor, au avut cuvinte bune şi de încurajare. Vom reveni.

— Mai multor oameni de inimă. Din mai multe părţi având asigurări, eă în cel mai seurt timp vom primi do­naţii frumoase pentru revistă, — între cari şi delà Domnul Ministru Dr. Valer Pop, DI Dr. loan Dumbrăviceanu, Prefectura Judeţului etc. — şi pe aceasta cale, aducem anticipat mulţu­mirile noastre sincere. Bunul Dumne­zeu să le răsplătească insutit tuturor.

Iubiţilor noştri abonaţi şi cititori. Pe cei, cari până in prezent nu s'au abonat în scris — pi in postă ori listă de abonament — îi rugăm, ca imediat (prin o earte poştală) să ceară în­scrierea lor in rândul abonaţilor. Aceasta, pentruea să ştim, eă în câte exemplare să tipărim nrul următor. Cari nu pot achita abonamentul, sä menţioneze in scrisoare şi data, cam pe când cred, că vor putea achita.

Tuturora le cerem propagandă.

Tiparul tipografiei „Lâzâr" Şimleul-Silvaniei.