CUPRINS

■ Cum am ajuns să scriu această poveste despre iubirea de sine

■ Ce este iubirea de sine

■ De ce e atât de importantă iubirea de sine în viața noastră?

■ Călătorie în inima mea și a ta

• Primul pas - iubirea de sine e o romanță pe viață

• Pasul doi - acordă timp pentru relația cu tine

• Pasul trei - fii conștientă de nevoile tale

• Pasul patru - sinceritatea

• Pasul cinci - acceptarea de sine

• Pasul șase - asumă-ți responsabilitatea pentru fericirea și

împlinire ta

• Pasul șapte - cunoașterea de sine

• Pasul opt: iartă-te pentru greșelile pe care le-ai făcut

• Pasul nouă: vindecă-ți traumele emoționale

• Pasul zece: hrănește-te cu iubire

■ Câteva sfaturi care îți pot fi folositoare

■ Despre mine

■ Activitățile mele

■ Despre programul „Cum să aduci iubirea în viața ta”

Cum am ajuns să scriu această poveste

despre iubirea de sine Înainte să scriu acest text, am scris această poveste în viața mea. Și încă mai scriu la ea în fiecare zi. Am început să o aștern conștient în viața mea într-un moment de epuizare în care eram convinsă că fără a mă sacrifica pentru ceilalți și proiectele la care lucram, viața nu va merge înainte.

Mă aflam înaintea organizării unui eveniment important, împreună cu un grup de femei minunate, și mă simțeam epuizată. Știam că activitatea organizatorică din cadrul evenimentului este foarte solicitantă și că pentru a putea să-mi îndeplinesc atribuțiile, ca parte din echipa organizatorică, aveam nevoie să fiu în foarte bună formă. Făcusem de mai multe ori acest tip de activitate. Nu se punea problema că nu știam ce este de făcut sau că mă temeam de provocări. Dar în acest moment eram atât de obosită, atât de sacrificată, încât mă simțeam golită. Și totuși tendința mea era să mă sacrific în continuare.

Am avut șansa și deschiderea să-i spun celei care coordona evenimentul cum mă simțeam. Și ea, cu multă afecțiune și tandrețe mi-a spus: „Putem găsi pe altcineva în locul tău. Poți să rămâi acasă să te odihnești.” Iar eu am avut o sinceră uluire. Nu mă gândeam că se poate, că am dreptul să-mi exprim limitele și să mi le respect.

Mi-am luat câteva zile libere și m-am odihnit. Și în acele zile pe care le-am petrecut cu mine însămi, mi-am dat seama cât de mult aveam nevoie de mine pentru mine. Am realizat cât de mult m-am neglijat. Cât de mult mi-am ignorat nevoile. Cât de mult am pretins de la mine. Cât de convinsă am fost că unele activități nu se pot desfășura fără mine, fără sacrificiul meu. Și așa am început să acord atenție relației cu mine însămi și să-mi cultiv iubirea de sine.

În timp, aceasta m-a dus la o mai bună cunoaștere de sine. La a-mi accepta limitele și părțile mai umbrite. La a crede mai mult în valorile mele interioare. La a îndrăzni să fiu eu însămi și a mă exprima mult mai liber. La a mă bucura mult mai mult de viața mea și a fi mai capabilă să apreciez ceea ce e bun și frumos în viața mea. La a renunța să joc rolul de victimă și a-mi asuma să joc rolul de creatoare a vieții mele. Am devenit mai liberă interior și mai creativă, mai fericită și mai împlinită.

Procesul prin care am trecut și modul în care mi-a îmbogățit viața, m-a făcut să doresc să împărtășesc și altor femei cât de importantă este iubirea de sine și că da, se poate, se poate să fim fericite. Se poate să ne iubim și pe noi și pe ceilalți. Și că pe măsură ce vom fi mai atente la noi însene și ne vom iubi mai mult, vom avea mai mult de dăruit și celorlalți.

Draga mea, te invit să citești în continuare această poveste a iubirii de sine și sper să îți fie de folos.

Deși ceea ce voi prezenta în această carte este în cea mai mare parte valabil și pentru bărbați, am ales o adresare feminină și o raportare la viețile noastre ca femei. Și am făcut această alegere nu pentru că bărbații nu ar avea nevoie de aceste informații, dar am sesizat că femeile sunt mai deschise și mai dornice să facă ceva în această direcție.

Și de asemenea am ales să realizez acest material gratuit pentru femei, deoarece eu cred în suroritatea spirituală, în faptul că dacă ne-am împărtăși experiențele de viață, modul în care am depășit greutățile, dacă ne-am fi alături și ne-am încuraja mai mult unele pe celelalte, viața noastră ar fi mai ușoară și mai frumoasă. Cred că fiecare femeie are o frumusețe și o valoare a ei unică. Cred că fiecare femeie are experiențe din care noi celelalte putem învăța. Și că dacă ne-am pune la un loc toate aceste unicități, minunățiile din sufletele noastre, experiențele din care am acumulat înțelepciune, în comunități de femei care vor să devină mai conștiente de ele însele, care vor să înflorească și să se exprime ca femei în toată splendoarea lor, acest demers ar fi mult mai rodnic pentru fiecare dintre noi. Și am avea mult mai mult de dăruit familiei, prietenilor și comunității în care trăim și ne desfășurăm viața în toate aspectele ei.

Înainte să-ți spun despre pașii pe care eu i-am făcut în demersul meu de iubire de sine, vreau să-ți spun câteva cuvinte despre ce este iubirea de sine din punctul meu de vedere.

Ce este iubirea de sine Iubirea de sine este o formă de iubire. Implică să trăim sentimentul de iubire în raport cu noi însene. Nu este egoism. Nu este narcisism. Atunci când trăim sentimentul de iubire față de noi însene, noi ne conectăm cu energia iubirii.

Iubirea de sine este strâns legată de cunoașterea de sine, acceptarea de sine, stima de sine, încrederea în sine și echilibrul interior. Acestea se determină una pe cealaltă. Cu cât ne acceptăm mai mult ne vom iubi mai mult. Cu cât ne iubim mai mult, vom simți un echilibru interior mai bun. Cu cât ne cunoaștem mai bine și ne iubim pe noi însene, vom avea o încredere în sine mai mare și mai stabilă.

Iubirea de sine e acea stare de iubire față de propria ființă care ne face să ne scufundăm în sufletele noastre și să ne ascultăm glasul inimii. E acea stare de iubire care ne face să urmăm întotdeauna îndemnurile pline de înțelepciune ale inimii. Este o stare de prezență în inimă și în iubire.

Iubirea de sine ne ajută să descoperim că suntem ființe unice, înzestrate cu o frumusețe misterioasă, radiantă. Ne face să strălucim și să lăsăm să iasă la lumină întreaga comoară a sufletului, să înflorească și să rodească. Atunci când ne iubim pe noi însene, suntem pline de viață și autentice. Ne iertăm când greșim și învățăm din greșeală. Ne lăsăm ghidate de înțelepciunea inimii în loc să dăm curs conveniențelor, prejudecăților și fricilor.

Iubirea de sine ne face să fim mai pline de iubire și să avem imboldul de a dărui această iubire și celorlalți.

De ce e atât de importantă iubirea de sine în viața noastră?

Eu o consider un ingredient foarte important al stării noastre de bine. Înainte să trec prin acest proces de iubire de sine, depindeam foarte mult de atenția și aprecierea celorlalți, mai ales a celor apropiați. Învățând să-mi acord atenție și să mă iubesc, am ieșit din această dependență. Am ajuns să mă simt bine cu mine și în plus să fiu mai relaxată și mai autentică în relațiile cu ceilalți.

Prin iubire de sine am devenit capabilă să fac o igienă relațională în viața mea. Prețuiesc mai mult relațiile frumoase din viața mea. Nu mai am așteptări de la relații care nu funcționează.

Iubirea de sine m-a făcut să am curajul de a-mi urma aspirațiile. Nu mi le-am mai înăbușit pentru că nu m-a susținut sau încurajat nimeni în realizarea lor. Mi-am oferit eu darul încurajării. Am considerat că merit să fac ceea ce simt. Am considerat că am dreptul să-mi urmez drumul pe care mi-l arată inima mea. Mi-am dat voie să risc pentru a avea șansa să reușesc, în loc să rămân în teamă de necunoscut și să ratez împlinirea aspirațiilor mele.

Iubirea de sine m-a făcut să îndrăznesc mai mult în direcții care am simțit că mă pot face fericită. M-a făcut să mă uit mai adânc în mine, să mă cunosc mai bine. M-a făcut să-mi accept umbrele și punctele slabe. Și pe măsură ce am fost dispusă să mă văd cu adevărat, exact așa cum sunt acum, am descoperit și calități și abilități pe care le ignoram. De fapt, din teama de a nu da de umbrele din mine, nu mă priveam cu suficientă atenție și de aceea nu îmi vedeam nici părțile bune.

Iubindu-mă mai mult pe mine, am devenit mai capabilă să dăruiesc iubire. Dacă cineva apropiat nu-mi acordă la un moment dat atenție, nu mai sufăr că „nu mă iubește nimeni”. Acest sentiment de a nu mă simți iubită m-a curtat adeseori, dar acum realizez că el s-a datorat în primul rând faptului că eu nu mi-am oferit iubire, că nu m-am hrănit cu iubire.

Dacă simți nevoia de mai multă iubire în viața ta, începe prin a învăța să te hrănești cu iubire. Îți voi arăta în continuare câțiva pași pe care eu i-am conștientizat și urmat în povestea mea de iubire de sine. Sper să îți folosească experiența mea.

Înainte de a trece la pașii care conduc la iubirea de sine, te invit să faci un exercițiu de autocunoaștere. Pe parcursul acestui material îți voi oferi mai multe astfel de

exerciții, așa că te invit să-ți pregătești o agendă (un Jurnal a iubirii de sine) în care să îți notezi conștientizările pe care le vei avea citind această carte cât și răspunsurile la întrebările din exerciții. Când vei termina de citit cartea, îți recomand să-ți recitești jurnalul. O să vezi că o să te ajute.

Exercițiu. Ai avut sau ai sentimente de genul: „nu sunt iubită” sau „nu sunt iubită așa cum îmi doresc” sau „nu sunt iubită de cine doresc eu să îmi ofere iubire”? Notează-ți în jurnal în ce situații ai avut astfel de sentimente. Dacă le-ai depășit scrie ce te-a ajutat să te simți iubită.

Astfel de sentimente vin în primul rând din faptul că nu ne iubim pe noi însene. Și când noi nu ne dăm nouă însene ceea ce este în răspunderea noastră să facem, oricât vom primi din afară nu va umple golul. Dacă noi suntem mereu neatente la noi, mereu critice cu noi însene, neglijente, ne suprasolicităm, ne punem pe ultimul loc în viața noastră, vom resimți într-o formă sau alta golul lui „nu sunt iubită”.

Călătorie în inima mea și a ta

Am numit acest capitol „Călătorie în inima mea și a ta” pentru că iubirea de sine o găsim în inimă. Iar pe măsură ce o să-ți povestesc cum m-am cufundat eu în inima mea, pentru a mă descoperi și iubi pe mine însămi, te invit să pătrunzi și tu în inima ta.

Primul pas - iubirea de sine e o romanță pe viață Primul pas este să înțelegi că iubirea de sine nu e doar un sentiment, ci este și un proces. Eu nu am înțeles de la început aceasta. E ceva ce am descoperit pe parcurs. În timp, am realizat că nu voi ieși bătând din palme din vechile mele tipare. Dar perseverând în a-mi cultiva iubirea de sine și a pătrunzând din ce în ce mai profund în inima mea, viața mea s-a transformat în bine.

Pasul doi - acordă timp pentru relația cu tine Nu putem să vorbim de iubire de sine fără să ne acordăm atenție, fără să ne dăm timp pentru noi. Îți povesteam la început că după un moment în care am clacat de suprasolicitare și oboseală, am înțeles ce mult aveam nevoie de mine pentru mine. În acele câteva zile libere mi-am încărcat cât de cât bateriile, dar simțeam că am nevoie de mai mult timp pentru mine. Așa că o lună și jumătate mai târziu, când a venit vremea vacanței, am ales să-mi petrec vacanța cu mine. Am făcut ceva nou pentru mine: am renunțat să plec cu prietenii în vacanță și am rămas singură acasă.

Poate vei fi surprinsă când o să afli că nu am făcut nimic extraordinar în acea vacanță. Nu am plecat într-un loc exotic, nu m-am dus la SPA. Ce am făcut? M-am gândit la nevoile mele, mici și mari, la ce nu am avut timp să fac pentru mine în ultimele luni. M-am gândit ce neglijențe față de mine m-au frustrat. Și am început să mă ocup de ele. Pe lista mea, atunci, a fost să-mi fac o mare ordine și curățenie în casă, cu scos lucrurile din dulapuri și sortat ce mai îmi trebuie și ce nu. Aceasta a fost atunci una din marile mele nevoie, pentru că de câte ori deschideam dulapul vedeam multe haine pe care nu mai voiam să le port sau care nu mai îmi erau bune. Trebuia să scotocesc printre acestea întrebându-mă „astăzi

cu ce mă îmbrac”. Am învățat în vara aceea că mă obosește să păstrez lucruri de care nu mai am nevoie. Mi-am dat timp să-mi aranjez locul în care trăiam și mă odihneam după o zi de muncă și alergăturile cotidiene, într-un fel în care să mă ajute să mă simt bine. A fost o jumătate de vacanță cu treabă, dar cu mari satisfacții. A doua parte a acelei vacanțe am alocat-o introspecției și meditației.

Ceea ce a fost nou, uimitor și special pentru mine a fost faptul că, prin simplul fapt că mi-am ascultat nevoile din acel moment, așa cum erau ele, fără să le judec dacă au dreptul sau nu să se încadreze pe lista de nevoi, am trăit spontan sentimentul de iubire de sine. Din acel moment, iubirea de sine nu a mai fost pentru mine doar o sintagmă, ci un sentiment viu. Dimineața când mă trezeam îmi venea să mă îmbrățișez de bucurie că îmi acord o atât de intimă atenție.

Înainte de acest moment nu eram complet neglijentă cu mine. Mi-am urmat multe dorințe și aspirații. Am făcut multe alegeri în conformitate cu ceea ce simțeam. Dar mă fura des valul sacrificiului până la a uita de mine. Spuneam da, când de fapt simțeam să spun nu, de teamă să nu supăr. Spuneam nu, când voiam să spun da, de teamă să-mi afirm punctul de vedere. „Ce zic ceilalți?” era o întrebare pe care mi-o puneam adeseori.

Ceea ce s-a produs în această vacanță despre care îți povestesc, e ca și cum aș fi găsit piesa lipsă de la puzzle-ul meu. Mi-a lipsit conștientizarea sentimentului de iubire de sine. Fără să fiu conștientă de acest sentiment și ce îl aduce în viața mea, îl trăiam ocazional când conjuncturile mă ajutau. Dar din acel moment, pentru că am devenit conștientă de sentimentul iubirii de sine și de importanța lui în viața mea, am căutat conștient să-mi dau seama ce mă face să îl trăiesc.

E greu să îți găsești propriile mijloace care te pot ajuta să îți crești iubirea de sine, dacă nu îți dai timp să te asculți.

Dacă îți este greu să-ți acorzi timp pentru tine, fiind foarte solicitată în relațiile de familie sau în viața profesională, te invit să te gândești mai întâi la relațiile pe care le ai cu ceilalți și la modul în care te implici în aceste relații.

Exercițiu. Fă o listă cu cele mai importante relații din viața ta. Notează modul în care le oferi sprijin și afecțiune celorlalți. De ce în unele relații oferi mai mult și în altele mai puțin? Care este criteriul?

Fiecare dintre noi avem și întreținem diferite relații cu alți oameni: de cuplu, de familie, de prietenie, colegiale. Investim timp și energie în aceste relații în funcție de importanța acestora în viața noastră. Pe o sacră de la 1-10 cât de importată este pentru tine relația cu tine însăți? Răspunde-ți la această întrebare în jurnalul tău. Și te mai invit să-ți răspunzi la câteva întrebări.

Exercițiu:

• Cât de mult acord, în această perioadă a vieții mele, atenție, timp și energie relației cu mine însămi?

• În ce mod fac asta? • În ce situații mă neglijez și nu îmi acord timp pentru mine? • Se petrece des sau rar?

Relația cu noi însene este relația cea mai importantă din viața noastră, căci trăim cu noi însene toată viața, clipă de clipă. Modul în care ne comportăm față de noi însene ne influențează întreaga viață: tonusul, sănătatea, starea psiho-emoțională, dăruirea în relațiile cu ceilalți și calitatea acestor relații, creativitatea, eficiența în tot ceea ce facem, gradul de reușită.

Jacques Salome spune că „Cea mai mare singurătate nu este când ești singur, ci când ești un prost tovarăș pentru tine însuți.”

Dacă tu nu îți acorzi ție timp și atenție, cine te aștepți să o facă?

Pasul trei - fii conștientă de nevoile tale Ascultă-ți nevoile. Nu doar cei din jurul tău au nevoi, ci și tu. Pentru binele tău ai nevoie să-ți asculți nevoile, nu să le ignori.

Cu toții avem nevoi: fizice, sufletești, spirituale. Avem nevoie să ne hrănim, să ne odihnim, să respirăm, să ne mișcăm, să trăim emoții și sentimente care ne aduc împlinire (bucurie, entuziasm, iubire, fericire), să ne vindecăm traumele emoționale, să ne cunoaștem pe noi înșine cât mai profund, să ne ascultăm inima, să ne trezim conștiința, să ne înțelegem sensul vieții noastre.

Avem nevoi mai mici și mai mari, nevoie ocazionale și nevoi care ne însoțesc toată viața.

Te invit acum să faci un nou exercițiu de introspecție.

Exercițiu. Notează în jurnalul tău care sunt nevoile tale în acest moment. Întrebă-te și care sunt nevoile profunde ale sufletului tău. Notează pe care le ignori și cărora le acorzi atenție. Deocamdată nu trebuie să faci nimic altceva decât să devii conștientă de nevoile tale.

Pasul patru - sinceritatea Fii sinceră cu tine. A fi sincere cu noi însene e un act de iubire de sine. Nu câștigăm nimic păcălindu-ne.

Cum li se petrece multora, am avut de-a lungul timpului tendința să ascund părți din mine. Le ascundeam pentru nu credeam că aș putea fi acceptată, plăcută și iubită de ceilalți dacă ar vedea acele părți din mine. Credeam că trebuie să fiu perfectă și să țin mereu cont de ce vor ceilalți și că fără aceste două condiții nu am șanse să mă placă și mai ales să mă iubească cineva. Am depus efort să fiu așa cum credeam că vor ceilalți (ca să mă placă și să mă iubească).

Și am obosit tot făcând acest efort care până la urmă s-a dovedit un efort de a mă ascunde de mine. Căci, pe măsură ce am devenit mai sinceră cu mine, am devenit mai autentică în relațiile cu ceilalți. Și ghici ce? Unele relații au devenit mai profunde, mai de calitate. S-a dovedit că puteam fi plăcută și iubită așa cum sunt. Nu de toată lumea. Așa că unele relații s-au destrămat. Și le-am dat drumul. Am făcut ordine în relațiile mele. Așa cum mai întâi am făcut ordine în casă, în lucrurile pe care le aveam. Nu compar oamenii cu lucrurile, ci vreau să spun că nu e cazul să rămânem agățate de relații care nu funcționează, în care nu putem fi noi însene. La ce bun?

Dar pentru a-mi da voie să fiu autentică, am avut nevoie să fiu mai întâi sinceră cu mine.

Te invit acum la un exercițiu de introspecție și sinceritate.

Exercițiu. Răspunde-ți cu sinceritate la următoarele întrebări:

• Care este atitudinea pe care o am în majoritatea timpului față de mine? • Ce îmi place la mine? • Ce nu îmi place la mine? • Ce părți din mine tind să ignor sau să le neg sau să le ascund? • În ce situații neg sau ascund părți din mine? • Pun presiune pe mine să fiu într-un fel anume?

Uită-te la părțile din tine pe care le-ai negat sau le-ai ascuns într-un colțișor al ființei tale, pe care le-ai acoperit cu măști. Este posibil să găsești acolo o mare fragilitate, o parte din tine încă imatură. Găsești acolo nepriceperi și greșeli. Găsești acolo răni, suferințe, resentimente. Dar doar acceptând și aceste părți din tine, te accepți și te iubești așa cum ești acum și aici. Observă și recunoaște aceste părți din tine. Observă-te cu blândețe și acceptă-te așa cum ești. A te accepta așa cum ești este un act de iubire de sine.

Pasul cinci - acceptarea de sine Acesta e un pas la care am lucrat și încă mai lucrez. Pe măsură ce călătoresc prin viață mai descopăr câte ceva despre mine. Anul acesta am lucrat mult pentru vindecarea fetiței interioare. Și în acest proces mi-au ieșit la suprafață multe răni, fragilități, zone ținute în umbră. Pe măsură ce au ieșit la suprafață am lucrat pentru vindecare. Dar fără a accepta fragilitățile și zonele de umbră pe care le-am găsit, nu aș fi putut să fac vindecarea. Dacă ai trecut printr-un proces de vindecare emoțională, știi la ce mă refer. Dacă nu, îți recomand să te gândești să integrezi la un moment dat în viața ta un astfel de proces. Merită din plin, chiar dacă nu e cel mai simplu fapt de realizat.

Dar să ne întoarcem la acceptarea de sine. A ne accepta așa cum suntem e un mare dar pe care ni-l putem face. Însă ca să nu fiu înțeleasă greșit, o să-ți spun ce înțeleg eu, și nu numai eu, prin acceptare de sine.

Prin acceptare de sine înțeleg să fiu deschisă să mă văd așa cum sunt, să admit că sunt exact așa cum sunt: cu părți frumoase, cu virtuți și abilități, cu realizări și fapte bune, dar și cu părți mai imature, cu zone de umbră, cu greșeli, dar și cu potențialități pe care încă nu știu cum să le accesez. Pentru mine acceptarea de sine nu înseamnă să mă complac spunând „asta sunt și nu am ce face”. Sunt de părere că pot, pas cu pas, să aduc lumină în zonele mele de umbră, să învăț din greșeli, să mă maturizez. Știu că e necesar să-mi asum aceste demersuri și chiar să depun un anumit efort creator. Dar știu și că un astfel de demers devine foarte rodnic dacă sunt alese mijloacele potrivite și există un fundal de acceptare de sine.

Aș putea spune că acceptarea de sine implică o formă de luciditate, dar și o formă de blândețe față de mine. O luciditate care mă face să mă văd mai bine, așa cum sunt, care mă determină să-mi asum ceea ce sunt în acest moment și care mă face să-mi dau seama că dacă vreau mai mult de la viața mea e nevoie să lucrez cu mine. O blândețe care mă face să am răbdare cu mine în procesul de transformare interioară, care mă încurajează și mă ajută să mă bucur de mine și de viața mea chiar acum și la fiecare pas al călătoriei mele prin viață, care îmi spune că merit să mă iubesc și să fiu iubită și atunci când mai greșesc. Dar îmi șoptește cu blândețe să nu rămân în greșeală, pentru că ar însemna să nu accept aspirația sufletului meu către trezire.

Exercițiu. Te invit să-ți mai răspunzi la câteva întrebări:

• Ce îmi este cel mai greu să accept la mine? • De ce mă tem? • Ce părere cred că au ceilalți despre acest aspect al ființei mele pe care îmi

este greu să-l accept? • Care sunt calitățile pe care îmi spun alții că le am și pe care eu mi le neg

(nu am încredere în ele)? • De ce tind să neg aceste părți bune din mine?

Pasul șase - responsabilitatea propriei fericiri Acesta este un pas provocator. Trăim într-o societate în care mai degrabă ne preocupăm de ce nevoi au ceilalți, de ce au de făcut ceilalți, de ce transformări vrem să facă ceilalți în viața și comportamentul lor pentru ca noi să fim fericite. Și acest mod de a trăi nu prea ne duce nicăieri. Mai apar unele ameliorări de moment și de suprafață, dar nimic profund și de durată. Și aceasta pentru că nu e modul firesc de a ne ocupa de fericirea noastră.

Mie mi-a luat ceva timp până când să-mi asum pe multiple planuri (concret, faptic, nu doar ca idee) că eu sunt responsabilă pentru fericirea și împlinirea mea și să văd aceasta ca pe un act de iubire de sine.

Asumarea responsabilității pentru ceea ce suntem și ceea ce dorim să fim, pentru propria împlinire și fericire, e un act de maturizare în iubirea de sine.

Această asumare e necesar să se vadă în alegerile și acțiunile noastre. Alegerile și acțiunile noastre pot fi daruri pe care ni le facem în fiecare zi, dacă le facem cu inima, cu discernământ și responsabilitate. Să ne asumăm și că este posibil să mai greșim, dar să căutăm să învățăm cât mai mult din greșelile noastre. Să ne dăm voie să înaintăm cu curaj în viață. Să folosim înzestrările pe care le avem pentru a ne construi o viață plină de împlinire.

Să facem diferența între dorințe trecătoare și nevoi reale. Să ne asumăm că nimeni nu este obligat să ne împlinească dorințele și nevoile. Putem cere ajutor sau chiar răsfăț, dar e libertatea celuilalt dacă va răspunde sau nu solicitării noastre.

Lise Bourbeau spune: „Este interesant faptul că multe persoane sunt convinse că a te gândi la tine înainte de a te gândi la ceilalți înseamnă egoism. Dacă și voi credeți la fel, aș vrea să precizez faptul că a fi egoist înseamnă a vrea ca celălalt să se ocupe de nevoile noastre, înainte de nevoile lui. Să crezi că ceilalți sunt responsabili de propria ta fericire, este deci contrariul iubirii adevărate.”

Știu că e greu de ieșit din obișnuința de a aștepta de la ceilalți împlinire în iubire, siguranță, apreciere, susținere etc. Dar ca ființe adulte, e în responsabilitatea noastră să ieșim din această așteptare. E un act de iubire de sine să facem demersuri să ne maturizăm. Maturizarea nu înseamnă doar să avem un trup de adult și independență financiară. Ci implică și o maturizare psiho-emoțională și spirituală.

A fi dependente de ceilalți pentru a ne simți fericite și împlinite arată că încă avem părți imature în noi.

Exercițiu. Te invit acum să-ți răspunzi la câteva întrebări. Notează-ți răspunsurile în jurnalul tău.

• Ce așteptări am de la ceilalți? • Ce consider că am nevoie să primesc de la ceilalți ca să fiu împlinită? • În ce direcții nu merg înainte pentru că nu primesc sprijin sau încurajare de

la ceilalți? • Ce resurse interioare am pentru a-mi construi o viață împlinitoare? • Ce fac eu în acest moment, concret, pentru a-mi împlini nevoile și

aspirațiile?

Ceea ce așteptăm să primim de la ceilalți, de fapt nu ne oferim noi însene. Eu am așteptat mult timp să primesc validare de la ceilalți, să mă facă să simt că am valoare. Uneori am primit aprecieri care au compensat cel puțin pe moment lipsa mea de încredere în mine. Dar când nu le-am primit mi-a fost greu și în unele situații chiar am suferit.

Am tot amânat să-mi împlinesc unele aspirații pentru că nu mă susținea nimeni în acele direcții sau cel puțin așa credeam eu. Dar pe măsură ce am călătorit prin viață și mi-am asumat procesul iubirii de sine, mi-am asumat și responsabilitatea pentru împlinirea și fericirea mea. Am renunțat să mai joc rolul de victimă și mi-am asumat să am un rol activ în propria mea viață.

Da, a fost greu în unele momente și încă mă mai confrunt cu provocări. Așa e Viața, ne provoacă mereu. Vechile tendințe, rămase pe ici pe colo în noi, pot să fie aduse la suprafață mai ales când suntem puse în situații noi.

Și acum mă mai curtează gânduri de genul „nu știu”, „nu pot”, „nu mă ajută nimeni, ce mă fac”. Însă acum am un obicei bun: mă gândesc întâi ce resurse interioare și exterioare am pentru ceea ce vreau să fac și caut să le folosesc la maxim. Iar acolo unde chiar nu mă descurc singură, cer ajutor. Dar acum nu mai pretind ajutor. Îl cer și caut oamenii care pot și vor să mă ajute. Accept că unii oameni nu pot sau nu vor să mă ajute, chiar dacă sunt persoane foarte apropiate sau mai puțin apropiate. Nu e nicio tragedie, nicio supărare. Nici eu nu pot să ajut pe toată lumea sau nu am disponibilitatea să o fac exact când vor ei sau cum vor ei. Și la fel e la toată lumea.

A ne iubi pe noi însene și a ne asuma responsabilitatea pentru împlinirea și fericirea noastră nu înseamnă să ne încăpățânăm să facem totul singure, să nu cerem ajutor atunci când avem nevoie. Înseamnă să nu mai victimizăm, să nu ne mai complăcem în inerție, în neputință, în suferință, în frustrare. Să facem ceva pentru a ieși de aici. Să cerem ajutor dacă avem nevoie, dar să ne mobilizăm și resursele interioare.

Pasul șapte - cunoașterea de sine Cunoașterea de sine este un proces amplu și complex. Dar cel mai important este să pornim pe acest drum și să continuam să ne cunoaștem pe noi însene din ce în ce mai mult și mai profund, chiar toată viața. Să nu renunțăm la acest demers cât încă mai avem ceva de descoperit în noi.

Cunoașterea de sine aș putea spune că e una din cele mai mari nevoi ale noastre și totodată cel mai importat țel în viață.

E un demers frumos, uneori provocator, care ne aduce o mare împlinire. Eu am pornit la 19 ani în acest demers de cunoaștere de sine pentru că nu puteam accepta că sunt doar ceea ce știam atunci despre mine. Și după 30 de ani de practică spirituală, pot spune că fiecare pas pe care l-am făcut pe calea cunoașterii de sine a meritat din plin.

Acum aș vrea să-ți împărtășesc câteva elemente practice care pe mine m-au ajutat în acest proces de cunoaștere de sine și pe care încă le mai folosesc. Ți le ofer sub forma unor exerciții, căci și eu le-am folosit tot în maniera aceasta.

Exercițiu. Deschide-ți jurnalul și fă o listă a calităților și abilităților tale. Scrie tot ce știi despre tine și se poate încadra la capitolul calități și abilități. Pentru a completa această listă te poți gândi și la ce feedback ai primit în timp de la ceilalți. Chiar poți cere ajutorul cuiva apropiat.

Un instrument foarte bun de cunoaștere de sine este și astrograma natală. Eu am apelat de mai multe ori la consultația astrologică și m-a ajutat. Am înțeles mai

bine cu ce înzestrări am venit în această viață, dar și ce lecții de viață mi-am asumat să învăț.

Exercițiu. Acum urmează partea a doua a exercițiului anterior. Fă o listă cu părțile mai umbrite din tine (defecte, limitări sau cum dorești să le numești). Făcând această listă nu înseamnă să te judeci, ci doar să devii conștientă și de punctele tale slabe.

Exercițiu. Fă o listă a realizărilor tale și ce te-a ajutat (din tine) să ai aceste reușite.

Exercițiu. Scrie acum în jurnalul tău ce este mai important pentru tine în viață. Povestește-ți ție însăți despre idealurile tale, despre ce îți face sufletul să vibreze. Scrie despre marile tale iubiri, despre momentele cele mai fericite din viața ta.

Exercițiu: Acest exercițiu implică să lași jurnalul de-o parte, să te așezi confortabil cu spatele drept. Închide ochii. Fii atentă la faptul că respiri. Bucură-te că exiști. Pune o mână piept. Fii atentă la mișcarea pe care toracele tău o are. Fii atentă la bătăile inimii tale. Liniștește-ți mintea și fii atentă la tine cu inima. Cum este trupul tău, relaxat sau tensionat? Ce emoții simți?

Fă-ți bunul obicei să te observi cu inima. Ascultă-te și observă-te cu atenție și vei descoperi foarte multe despre tine. Îți vei descoperi intimitatea sufletului.

Pasul opt: iartă-te pentru greșelile pe care le-ai făcut Un demers deosebit de important în procesul iubirii de sine este autoiertarea.

Robert Holden spune: „Iertarea este o decizie pe care o luăm de a avea o relație plină de iubire cu noi înșine. Iertarea de sine este un proces de vindecare a fricii primare că «nu merit să fiu iubit».”

Știam de beneficiile extraordinare ale iertării și la un moment dat am început să practic iertarea. Am făcut aceasta pentru a mă elibera de resentimentele pe care le aveam față de alți oameni. Și am început să simt efectele. Mă simțeam eliberată de o povară pe care o purtasem mult timp după mine.

Dar, la un moment dat, mi-a venit ideea să aplic același procedeu de iertare pentru a mă ierta pe mine însămi. Știam că se aplică și în felul acesta, dar ceea ce am simțit a depășit foarte mult așteptările mele. Nu mă așteptam să fie atât de răscolitor. Nu știam că sunt atât de supărată pe mine. Realizând acest proces de autoiertare, am devenit conștientă că, prin toate criticile și nemulțumirile pe care le avusesem față de mine de-a lungul timpului, m-am agresat. Mă deranja când cineva mă critica, dar eu m-am criticat mult mai mult și mai aspru pe mine.

Mai am și acum momente în care perfecționismul meu tinde să împartă totul în alb și negru: dacă nu e perfect, înseamnă că nu am făcut nimic bun. Dar îmi reamintesc că această atitudine nu mă ajută cu nimic și că merit să apreciez ceea ce fac bun, chiar dacă nu e perfect.

Exercițiu. Gândește-te la un moment în care ți-ai făcut reproșuri. Notează această situație în jurnalul tău. Ce pretenții aveai de la tine? De ce ți-ai impus acele pretenții? Ce îți era teamă că se va petrece dacă nu te ridici la nivelul acelor așteptări pe care le aveai de la tine? Simțeai că au și alții acele așteptări de la tine? Cum te-ai simțit criticându-te? Acum așază-te confortabil cu spatele drept și închide ochii. Orientează-ți atenția în zona din mijlocul pieptului care este în legătură cu inima ta spirituală. Dacă simți că te ajută, ca să te conectezi cu inima

ta, îți poți pune o palmă pe piept. Acum te invit să-ți ceri iertare pentru atitudinea ta critică față de tine. Rostește de mai multe ori fiind prezentă în inimă: „mă iert”. Cere-ți acum iertare pentru că încă mai faci greșeli, pentru că încă mai ai limite. Iartă-te pentru că nu poți mulțumi pe toată lumea. Notează în jurnalul tău ceea ce simți în urma acestui proces de autoiertare.

Pasul nouă: vindecă-ți traumele emoționale Vindecarea emoțională este un mare act de iubire de sine. Iertarea este un instrument de vindecare emoțională foarte eficient. Nu este singurul.

O altă cale foarte bună de vindecare emoțională este cea de conștientizare a fetiței tale interioare. Fiecare dintre noi avem un Copil Interior. Aceste este o parte a psihicului nostru care a înregistrat experiențele copilăriei (0-7 ani). Prin urmare fiecare femeie are o Fetiță Interioară.

Această Fetiță interioară are nevoie să fie ascultată. Și dacă îi vei acorda atenție și o vei asculta, vei vedea că are multe de spus. Îți va spune cum s-a simțit rănită în diferite situații din copilărie, ce frici a acumulat, ce convingeri a înregistrat legate de viață și de interacțiunea cu ceilalți. Îți vei da seama că porți după tine multe dintre aceste convingeri pe care ți le-ai format în copilărie. Tu și eu și fiecare dintre noi, în multe situații din viața noastră ca femei adulte, reacționăm pe baza unor mecanisme pe care ni le-am format în copilăria timpurie (0-7ani).

Cât timp nu devenim conștiente de faptul că purtăm după noi răni ale trecutului și convingeri imature (bazate de multe ori pe temeri), ele vor reveni ca niște automatisme în viața noastră. Pe baza lor luăm uneori, fără să ne dăm seama de această influență, chiar decizii foarte importante în viața noastră.

Uneori ne dăm seama că avem obiceiuri care nu ne fac bine. Sau că ne propunem să facem ceva care știm teoretic că ar fi foarte bun pentru noi, dar totuși devenim foarte ocupate cu altceva, cedăm unor tentații contrare alegerii noastre inițiale.

Te invit să faci acum un exercițiu de vindecare interioară.

Exercițiu: Gândește-te la un obicei mai nesănătos al tău. Ceva care faci zilnic sau destul de frecvent și care știi că nu îți face bine. Și totuși, deși știi că nu îți face bine, o forță necunoscută ție te împinge mereu în acea direcție. E ceva de la care îți este greu sau foarte greu să te abții. Notează în jurnalul tău acest obicei. Întreabă-te acum:

• Care sunt emoțiile mele care însoțesc acest obicei nesănătos? • Ce am senzația că îmi satisfac emoțional prin perpetuarea acestui obicei? • Ce am senzația că pierd dacă nu dau curs acestei obișnuințe? • Ce durere din mine caut să ascund prin acest obicei? • Perpetuând acest obicei, am vindecat durerea din mine sau doar am

anesteziat-o? • Ce aș putea să fac, folosind resursele mele actuale, interioare și exterioare,

care să mă ajute cu adevărat să îmi vindec această durere interioară (pe care mi-o anesteziez prin obiceiul meu nesănătos)?

Notează în jurnalul tău răspunsul la aceste întrebări. Este posibil să nu găsești imediat răspunsul la aceste întrebări. Nu e nicio problemă și nu e nimic în neregulă cu tine. Dă-ți timp. Nu căuta aceste răspunsuri cu mintea. Pune aceste întrebări inimii tale și rămâi în ascultare până când descoperi răspunsul.

Acest tip de întrebări se numesc întrebări deschise. Când punem o astfel de întrebare, o formulăm, iar apoi rămânem deschise pentru a primi răspunsul din interiorul nostru, din inima noastră. Practic accesăm înțelepciunea inimii. Inima noastră spirituală știe toate emoțiile pe care le-am experimentat, toate convingerile noastre interioare și cum ni le-am format, ce se află în spatele lor. Inima noastră știe și ce lecții de viață avem de învățat și cum ne pot ajuta în această direcție, chiar situațiile prin care trecem.

Toți pașii pe care eu i-am făcut în direcția vindecării emoționale, s-au dovedit printre cele mai prețioase daruri pe care mi le-am oferit în această viață. După fiecare etapă de vindecare emoțională am simțit că am renăscut. Chiar aveam un sentiment profund de regenerare. Acele aspecte ale vieții mele, în care am lucrat pentru vindecare, s-au resetat într-o formă mult mai împlinitoare pentru mine. Am descoperit, prin vindecare emoțională și spirituală, că se poate trăi și fără suferință.

Și ceea ce este foarte valoros în vindecarea emoțională e că după ce ți-a reușit aceasta într-o anumită direcție, îți va fi mult mai ușor apoi când treci printr-o altă

etapă de vindecare emoțională. De ce? Pentru că înțelegi niște mecanisme și modul în care se aplică acestea în mod particular la tine, în situațiile concrete prin care treci. Descoperi metodele care ție ți se potrivesc cel mai bine.

Fă-ți acest dar extraordinar al vindecării emoționale. Poți trece singură acest proces sau poți cere ajutorul cuiva apt să te ghideze și să te ajute. Dacă nu reușești singură, aplicând diferite tehnici, și obișnuințele tale nesănătoase perpetuează sau diferite forme de suferință persistă în viața ta, nu ezita să ceri ajutori. Poți apela la un consilier sau poți participa la programe de vindecare emoțională.

Pasul zece: hrănește-te cu iubire Acesta este un pas pe care îl poți face în orice moment al vieții tale. E o formă de hrănire a sufletului tău, e o metodă de vindecare emoțională și chiar trupească, e un mare dar pe care ți-l poți face.

Este foarte bine să te hrănești cu iubire atunci când te simți obosită fizic sau psihic. Iubirea este regenerantă. Hrănește-te cu iubire atunci când te simți rănită. Iubirea este vindecătoare. Hrănește-te cu iubire atunci când nu primești iubirea pe care o dorești de la ceilalți. Oferă-ți tu iubirea de care ai nevoie. Și apoi dăruiește-le și celorlalți din preaplinul iubirii din inima ta, ca să învețe și ei să se iubească și să iubească.

Exercițiu de iubire de sine: Așază-te confortabil cu spatele drept și închide ochii. Orientează-ți atenția în zona din mijlocul pieptului care este în legătură cu inima ta spirituală. Evocă un moment în care ai simțit iubire față de cineva. Observă cu atenție această experiență. Devino conștientă de sentimentul iubirii. Fii atentă la energizarea specifică pe care trăirea iubirii o produce în tine. Acum oferă-ți ție această energie a iubirii. Îndreaptă spre tine acest sentiment al iubirii. Oferă-ți în mod necondiționat iubire. Lasă-te pătrunsă de energia iubirii până în străfundurile ființei tale. Lasă-te hrănită de energia iubirii. Lasă-te vindecată de energia iubirii. Lasă-te îmbrățișată de energia iubirii. Abandonează-te în iubire!

Sper ca acești zece pași pe care ți i-am împărtășit să te ajute să-ți scrii propria poveste de iubire de sine.

Te rog să-mi dai voie să-ți ofer și câteva sfaturi care m-am gândit că ar putea să-ți fie utile.

Câteva sfaturi care îți pot fi folositoare Dacă ești perfecționistă, ai nevoie de relaxare. Iubește-te și dacă nu ești perfectă. Dă-ți voie să faci ceva care îți place și te relaxează (nu doar ceea ce trebuie). Acordă-ți momente în care să lași lista cu „trebuie să” deoparte și să faci ceva care te bucură și îți hrănește sufletul.

Dacă ești foarte sensibilă la părerile celorlalți, ai nevoie să te cunoști mai bine și să îți crești încrederea în sine. Fă-ți o listă cu calitățile și aptitudinile tale. Poți cere și ajutorul prietenilor sinceri pentru aceasta. Fă-ți și o listă cât mai obiectivă a zonelor de umbră. Acceptă ceea ce ești. Iubește-te așa cum ești. Nu poți avea o bună încredere în tine fără să te cunoști și să te accepți așa cum ești. Analizează cu cât mai multă luciditate feedback-urile pe care le primești de la ceilalți. Dacă cineva nu te place sau nu e de acord cu ceea ce faci, aceasta nu înseamnă că nu ai valoare. Încetează să faci eforturi să mulțumești pe toată lumea.

Dacă ești neglijentă cu tine, începe acum să-ți acorzi timp și să ai grijă de tine. Hrănește-te, odihnește-te, ai grijă cum te îmbraci, aranjează-te. Prețuiește-te.

Dacă suferi că nu te simți iubită, fă demersuri să-ți vindeci rănile emoționale. Foarte probabil fetița ta interioară poartă după ea unele răni. Oferă-ți iubirea pe care dorești să o primești.

Dacă mereu suferi în relațiile cu ceilalți, oferă-ți darul unei igiene relaționale în viața ta. Hrănește relațiile sănătoase din viața ta și renunță la cele care îți aduc mereu suferință. Alege să relaționezi cu oameni cu care ai afinități, bazate pe respect reciproc, în care simți că poți fi tu însăți fără să-ți pui tot felul de măști și de platoșe.

Dacă mereu nu ai timp pentru tine, gândește-te: dacă astăzi ar fi ultima zi din viața ta, ce ai face sau ce ai regreta că nu ai făcut în viața ta.

Îți doresc din suflet să ai grijă de tine, să te iubești, să îți conștientizezi și să îți împlinești nevoile și aspirațiile profunde ale sufletului tău și să înflorești în toată splendoarea ta feminină.

Te îmbrățișez cu drag,

Adina

P.S. Înainte de a-mi lua rămas bun de la tine doresc să-ți mai povestesc câte ceva despre mie.

Despre mine

Așa cum ai aflat deja de pe coperta acestui e-book, numele meu este Adina Petronela Gheorghe.

Creativitatea, bucuria de a trăi, dăruirea, senzualitatea, sensibilitatea față de frumos dar și față de suferințele oamenilor, compasiunea, bucuria de a studia și de a cunoaște, aspirația de a mă descoperi ca femeie pe deplin, aspirația de a descoperi esența spirituală a ființei mele, iubirea față de Dumnezeu sunt înzestrări ale sufletului

meu. Ele îmi colorează personalitatea.

O altă calitate a sufletului meu e bucuria de a împărtăși cu ceilalți ceea ce știu, ceea ce descopăr studiind, dar mai ales lucrând cu mine însămi.

După o facultate tehnică și o serie de activități profesionale, am ales să fiu trainer și consilier pentru dezvoltare personală.

Îmi dedic o mare parte din timp pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sufletești ale celorlalți oameni, în mod special femeilor, cu soluții, cu înțelegeri și metode practice.

Am realizat, de-a lungul timpului mai multe workshopuri, webinarii și programe experențiale. Printre acestea se află programul Cum să aduci iubirea în viața ta. Dă-mi voie să îți prezint acest program.

Cum să aduci iubirea în viața ta

Acesta este un program prin care îți poți crește iubirea de sine și totodată să ai parte de mai multă iubire în relațiile cu ceilalți. Îți poți vindeca rănile pe care le ai datorită faptului că nu ai primit iubirea pe care ai așteptat-o în relațiile cu ceilalți. Înveți să te deschizi față de iubire și să te hrănești cu iubire.

Programul se desfășoară timp de 5 săptămâni și e compus din 5 webinarii (câte un webinar în fiecare săptâmână). Fiecare webinar are o tematică. Voi oferi informații pe această temă, dar mai ales metode practice. În cadrul fiecărui webinar vom realiza o meditație ghidată. În plus, vei primi o temă de casă care să te ajute să fixezi ceea ce am realizat în timpul unui webinar.

Pe perioada acestor 5 săptămâni sunt alături de tine. Mă poți contacta și să-mi spui ce experiențe generează în tine exercițiile pe care le facem împreună, dacă nu reușești să le faci, unde te împotmolești. Putem vorbi despre cum se pot aplica aceste metode în cazul tău particular.

Vă voi invita, pe toți care participați la acest program, să vă împărtășiți și la nivel de grup experiențele (cei care participați la program). Nu e obligatoriu, e o invitație. Putem învăța foarte mult din experiențele celorlalți. Și ne ajută și uneori chiar avem nevoie să împărtășim prin ce trecem. De aceea, vom crea un grup de suport.

După cele 5 săptămâni, vom avea o a 6-a întâlnire bonus, în care vom face o sinteză a experiențelor din cele 5 săptămâni. Vom trage concluziile. Vom observa ce transformări a produs în fiecare acest program.

Poți afla mai multe despre acest program și te poți înscrie aici:

https://cunoasteredesine.ro/cum-sa-aduci-iubirea-in-viata-ta/

Tematicile pe care le vom aborda în cele 5 webinarii sunt:

• Branșarea la energia iubirii și creșterea iubirii de sine • Atitudinile interioare care ne îndepărtează de iubire • Vindecare emoțională pentru o viață mai plină de iubire • Ce ne împiedică să primim iubirea • Cum ne hrănim cu iubire dăruind

Dacă dorești să afli mai multe despre activitatea mea

● Te invit pe site-ul

https://cunoasteredesine.ro/

● Mă găsești și pe facebook pe paginile

Cunoastere De Sine

https://www.facebook.com/cunoasterede.sine.1/

și Cunoastere Ezoterică De Sine

https://www.facebook.com/cunoasteredesine.ro

● Dacă dorești să ai acces la un mediu virtual destinat feminității te invit să te abonezi la canalul de telegram

Celebrarea Feminitătii net superioara

https://t.me/joinchat/UvM5QxlsvluHQ3mGx9po7Q