Uneori, ne atingem visul printr-un lung drum prin viaţă.

Jacques Chardonne

Amour, c’est beaucoup plus que l’amour

Partea întâi

ÎN CĂUTAREA CUPLULUI IDEAL

Genealogia şi cuplul sunt două subiecte la modă. Conform unui sondaj IPSOS, francezii se dau în vânt după genealogie. Cam o familie din două (42%) are un arbore genealogie.

„Să-ţi cauţi strămoşii a ajuns una dintre principalele activităţi cu care-şi ocupă timpul liber francezii, iar internetul este prima lor sursă de informaţie”, spune Toussaint Roze, directorul fondator al notrefamille.com.

Suntem cu toţii ramuri dintr-un arbore genealogie purtător de repetiţii – prenume, date, meserii, calităţi, boli, relaţii mai mult sau mai puţin fericite – toate guvernate de moştenirea transgeneraţională.

Studiul genealogiei prin prisma psihogenealogiei ne propune să dobândim o privire de ansamblu în raport cu arborele nostru pentru a conştientiza repetiţiile semnificative, de la o generaţie la alta. Să utilizăm cât mai bine experienţele celor de dinaintea noastră, în vederea unei transformări personale. În această privinţă, studiul cuplurilor din trecut e plin de învăţăminte.

Căsătoria şi-a pierdut din prestigiu. Pactul civil trece şi el prin asta. Aşa că, dincolo de nostalgiile pentru rochia albă, fiecare se străduieşte, pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, să trăiască împreună cu cineva. Dar, cum a spus Lavoisier, „Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”, iar cum Mama Natură nu suportă vidul, astăzi tocmai homosexualii îşi revendică dreptul de a trece prin faţa domnului ofiţer de stare civilă.

Cu toate acestea, căsătoria rămâne o valoare sigură. Te convingi de asta numai când te uiţi cum înfloresc în fiecare an saloanele de mariaj, unde lumea se înghesuie.

Căsătoria cere totuşi şi un angajament, iar acest angajament e greu de asumat în zilele noastre. Preferăm „să trăim împreună” pentru un timp nedeterminat: e mai „cool” aşa! Am intrat într-o epocă a

precarităţii, iar cuplul nu a scăpat nici el acestei tendinţe. Există o confuzie între Iubire şi Seducţie. Să o cităm pe Lucie Aubrac, care răspunde întrebărilor fetiţei ei, vorbindu-i despre a treia ei iubire: „Nu asta e Iubirea; îţi trebuie o viaţă întreagă să cercetezi corpul bărbatului pe care-l iubeşti”!

În marea şi bătrâna tradiţie indiană, căsătoria este confluenţa a două fluvii ale vieţii: unul e reprezentat de familia femeii, celălalt de cea a bărbatului. Nu e vorba doar de căsătoria a două persoane, aşadar. Acolo unde cele două curente se unesc pentru a crea unul nou care poartă în el ce-i mai bun din amândouă – calităţile amândurora – noul curent conţine o mai mare bogăţie spirituală, o mai mare valoare şi un viitor mai măreţ decât fiecare dintre ele, separat.

P. Rajagopalachari scrie: „Când două persoane se căsătoresc, fericirea lor se transmite înapoi până la părinţii spirituali, rishii. Astfel, în această tradiţie foarte specială, plină de semnificaţii, căsătoriile sunt binecuvântate de aceşti rishi, iar binecuvântarea lor se va întinde asupra copiilor cuplului. Iată de ce căsătoria e sfântă, plină de iluminare şi de bucurie a vieţii”. Faptul de a fi conştient de elementul sacru al căsătoriei e cel care atrage binecuvântarea ce se transmite urmaşilor cuplului.

Cum putem deosebi o relaţie amoroasă de un cuplu? Se pare că durata e cea care face diferenţa. Unele persoane sunt abonate la relaţii amoroase şi nu reuşesc să construiască un cuplu. Relaţia amoroasă se întemeiază pe „întâlnirea” emoţională a două personalităţi care se recunosc, iar această întâlnire dă naştere la reacţii fizice, fantasmatice, sentimentale, ducând până la bucuria fuziunii.

E trăită ca o ruptură din cotidian şi umple un vid, o absenţă a sensului. Relaţia amoroasă se bazează pe seducţie, narcisism, vis şi ne transportă în afara timpului: toate energiile noastre renasc şi orice ne stă în putinţă.

Viaţa mea poate să reînceapă cu această nouă întruchipare a fantasmelor şi a dorinţelor mele, cu condiţia ca relaţia să fie de scurtă durată, episodică, altfel visul ar dispărea şi luciditatea ar reveni: când celălalt se dezvăluie, seducţia dispare, iar nevoia de recunoaştere rămâne nesatisfăcută.

Dorinţa are nevoie să se exprime, să se înfăptuiască prin cuvânt şi acţiune. Relaţia amoroasă nu poate continua decât atunci când devine parte din viaţa fiecăruia, când se dezvăluie în viaţa de zi cu

zi, când devine un element din personalitatea individului, creând astfel premisele cuplului.

Cuplul e subiectul cel mai de succes. Ajunge să vezi întreaga literatură care i se consacră: fiecare are o anumită reprezentare despre ce înseamnă cuplu. Noţiunea de cuplu este înţeleasă de regulă prin asociere cu relaţia amoroasă ce se încheie cu Iubirea cu I mare.

Honoré de Balzac scria:

Iubirea e poezia sensurilor. („Femeia la treizeci de ani”) Iubirea nu e doar un sentiment, ci şi o artă. („Şuanii”)

Iubirea care face economie nu e niciodată Iubirea adevărată. („Căutarea absolutului”)

Cuplul îşi are fără doar şi poate rădăcinile în relaţia amoroasă (dar nu se reduce la atât), pe care o deschide asupra proiectului de viaţă, asupra sensului. Înseamnă să-ţi trăieşti viaţa de fiecare moment în doi, respectiv să înfrunţi evenimentele vieţii, fericite şi nefericite, cot la cot cu celălalt, ceea ce duce neapărat la împărtăşirea emoţiilor şi gândurilor celuilalt: trăiesc în intimitate cu celălalt, împart acelaşi pat şi pot să mă abandonez somnului cu deplină încredere. Sunt în stare să mă relaxez, să mă las în voia relaţiei mele amoroase.

Dorinţa mea se poate reînnoi mereu cu acelaşi partener şi pot să împart cu el proiecte de durată, proiecte ce aduc cu ele angajamente şi responsabilităţi.

Şi aşa, din fuziune a iniţială, ies la iveală treptat două noi personalităţi care se îmbogăţesc pe sine prin celălalt. Cuplul este locul umanizării maxime: „Eu” este într-o relaţie permanentă cu „Noi”.

Vom vedea că studiul cuplurilor din perspectiva arborelui genealogie oferă răspunsuri. Într-adevăr, dacă un cuplu poartă o suferinţă ce se regăseşte de-a lungul mai multor generaţii, urmaşul cuplului se va confrunta şi el cu eşec după eşec. Una dintre soluţiile psihologice pentru îndrăgostiţii care nu reuşesc să devină un cuplu şi pentru toate cuplurile bolnave e conştientizarea memoriei amoroase a strămoşilor. De exemplu, persoanele născute dintr-o mezalianţă, cele care în copilărie au suferit în urma morţii unui părinte etc., nu vor vedea cuplul ca pe o garanţie a reuşitei, a siguranţei şi a moştenirii transgeneraţionale.

Ca să dăinuie, cuplul are nevoie de o ancoră, de un angajament, de un jurământ între cei doi că vor urma drumul iniţiatic al autenticităţii, al respectului autonomiei celuilalt. Realizarea unui proiect comun, conştient sau inconştient, e cea care creează legături indestructibile şi face posibilă existenţa cuplului. Visul e principalul motor care îl duce mai departe.

Yin/Yang: principiul alternanţei şi al complementarităţii

Cum am putea înţelege noţiunea de cuplu fără să facem un ocol prin filozofia tradiţională chineză, veche de mai bine de trei mii de ani, al cărei fundament este reprezentat de principiul vacuităţii, Tao, şi alternanţa dintre Yin şi Yang?

Acest principiu al dualităţii impregnează şi determină întreaga lume manifestă.

Forţele Yin-Yang sunt complet interdependente şi nu pot exista una fără cealaltă. Ele reprezintă două feţe ale aceleiaşi realităţi, cea a universului, şi se îmbină perfect pentru a exprima Unitatea originală, în mişcarea ei potenţială. Aceste forţe opuse sunt şi complementare; interacţiunea lor creează multiplicitatea, dezvoltarea unui proces vital în toate lucrurile.

Îmbinarea lor perfectă induce în mod natural noţiunea de cuplu, ca în cazul Cerului şi al Pământului, luminii şi întunericului, vizibilului şi invizibilului, dreptei şi stângii, Sudului şi Nordului, datului şi primitului, bărbatului şi femeii...

Cum să abordăm relaţia cu celălalt fără să avem în vedere acest principiu al dualităţii? Orice obiect, orice fiinţă poartă dintotdeauna aceste două aspecte complementare.

De altfel, e un detaliu vital al simbolismului care aminteşte că orice element masculin include neapărat un principiu feminin şi viceversa.

Pe vremea când Cerul şi Pământul erau încă amestecate, nu exista decât Unul nediferenţiat.

Acest Unu a fost divizat; astfel s-au născut Yin şi Yang.

Ceea ce a primit Yang Qi s-a urcat, limpede şi uşor, şi a devenit Cer. Ceea ce a primit Yin Qi a coborât, neliniştit şi greu, în adâncimi şi a devenit Pământul.

Şi cine a primit totodată Yin Qi şi Yang Qi şi s-a arătat drept şi echilibrat a fost Omul.

Astfel, viaţa se transmite prin intermediul cuplului; orice fiinţă vie se naşte dintr-un principiu fecundator (tatăl) şi un principiu generator (mama). Cuplul parental reprezintă fundamentul existenţei noastre, rădăcina caracterului nostru, amprenta viitoarelor noastre comportamente.

Din acest punct, studiul naturii cuplului pare a fi o cale esenţială de a ne înţelege pe noi înşine. Originea biologică a relaţiilor bărbat/femeie va fi tratată mai pe larg în capitolul „Ping-pongul creierelor”.

Ne-am lămurit asupra înţelesului corect al „atitudinii supreme” dintre bărbat şi femeie făcând referire la textele milenare ale marii tradiţii chineze. (Vezi anexa 1: bărbaţii autentici şi bărbaţii de azi).

Femeia cu cinci parfumuri

Acest dialog a avut lor între Împăratul mitic Houang Ti şi ministrul său celest, Qi Pa. Împăratul primea sfaturi de la Qi Pa despre cum să-şi conducă imperiul urmând legea Tao.

După Tao, tot ce e pe pământ poate fi clasificat după cinci elemente: Lemnul, Focul, Pământul, Metalul, Apa, ce îşi au un corespondent analogic în cele cinci anotimpuri: Primăvara, Vara, Cel de-Al Cincilea Anotimp, Toamna şi larna.

Noi, fiinţele vii, trăim în conformitate cu cele cinci elemente, de care depind cele cinci organe ale noastre şi cele cinci sentimente asociate: ficat-inimă-pancreas-plămân-rinichi / furie-bucurie-grijă-tristeţe-frică. De aici urmează gestiunea emoţiilor-sentimente.

În Sowen, Împăratul îl întreabă pe ministrul celest despre consoarta ideală. Iar Qi Pa răspunde: „Trebuie să o întâlneşti pe Femeia Sudului, a Estului, a Vestului, a Centrului şi a Nordului”.

Prin urmare, ne-am pus următoarele întrebări: Ce le deosebeşte pe femei? Nu ar putea ele să se regăsească într-una singură? Aşa s-ar naşte „femeia cu cinci parfumuri”, adevărata iniţiatoare a iubirii, cu o bogată cunoaştere: femeia imaginaţiei, femeia efervescentă, femeia dreptăţii, femeia luminată şi femeia misterioasă.

Cinci temperamente într-o singură femeie. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbatul cu cinci esenţe.

Un excelent proiect de trezire spirituală reciprocă pentru cuplu!

Femeia Estului

Asemănătoare primăverii, ce anunţă reînnoirea prin apariţia mugurilor şi vântul schimbării, iat-o pe femeia dezlănţuită, cu imaginaţie debordantă şi plină de proiecte. Curajoasă, creaţi vă, ea este o îndrăzneaţă. Energia sa aduce o scânteie de bucurie, sarea şi piperul în dinamismul cuplului. Spontană, ea este la originea mişcării şi îl împinge pe bărbat să se dezvolte, să întreprindă acţiuni. Este

Pag. 15 – 21