CUM TE VĂD ATUNCIROMÂNII, DULCEROMÂNIE?

CUM SE MAI CENZUREAZĂCÂNTECELE DE CRĂCIUN

ANUL XV w NR. 626 w 8 – 14 DECEMBRIE 2018 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI PAGINA 14

PAGINA 8

De decenii, Baby, It’s Cold Outside este una dintremelodiile ce fac parte din repertoriul aproape tradiționalpe care posturile de radio, în special cele americane, îlprogramează de Crăciun. În era #MeToo și a îndoctrinării„progresiste“ omniprezente, acest cântec inofensiv a devenit o crimă.

„DACII SUNT CEL MAI BUN CAL DEBĂTAIE PENTRU A NE ATRIBUI MERITEPE PLAN ISTORIC“

FLORIN ȘERBANLA UN NOULUNGMETRAJ:„CRED CĂ SUNTÎNTR-UNPROCES DEMATURIZARE“

PAGINILE 2-3

PAGINA 9

2ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018actualitatewww.suplimentuldecultura.ro

ANDRA PETRARIU

Datele au fost culese în lunile oc�tombrie și noiembrie ale acestuian, în anul Centenarului MariiUniri și chiar în pragul sărbători�rii Centenarului la 1 Decembrie.Trebuie spus că, în ciuda pesimis�mului care pare să ne caracteri�zeze pe noi, românii, în acestmo ment, cu privire la vreun viitormai bun al acestei țări, se pare căpe termen lung suntem mai încre�zători și mai optimiști ca nicio�dată. „Oamenii văd viitorul Ro �mâ niei peste o sută de ani foarteluminos și foarte puternic. Ei seașteaptă ca peste o sută de ani Ro�mânia să își fi rezolvat aproapetoate provocările din prezent,prin soluțiile creative ale oameni�lor ei“, spune sociologul DanPetre, coordonatorul studiului.

Altfel spus, peste 73% dintreromâni consideră că oamenii re�prezintă motorul central al dez�voltării și al evoluției țării noastreîn următorul veac, în timp ce doar21% sunt de părere că banii con�tribuie la crearea progresului.„Pentru români, viitorul pe ter�men lung este în mult mai mareprocent legat oameni decât debani sau des tehnologie. Și astapentru că, pe de o parte, ultimeledouă resurse amintite nu suntatât de abundente aici în acestmoment, iar pe de altă parte pen�tru că ei au o mare încredere înpotențialul acesta creativ de re�zolvare de probleme. Românii nuau speranțe mari pe termen scurt,dar pe termen lung sunt chiarfoarte optimiști și cumva ei credcă viitorul se află într�o mai maremăsură în responsabilitatea lorsau a antreprenorilor și nu ne�apărat în responsabilitatea statu�lui sau a unor entități foartemari“, a adăugat Dan Petre.

De fapt, rezultatele studiuluiau arătat că viitorul României re�prezintă mai exact o extensie sau o

îmbunătățire a prezentului și atrecutului, care se va realiza prinintermediul oamenilor vizionari șiprin soluțiile lor creative, care aula bază în special tehnologiile noi.

CONDUSUL MAȘINII ȘI MERSUL PE JOS, PE CALEDE DISPARIȚIE

„Foarte mulți dintre români, înprincipal tineri, consideră căaceastă revoluție industrială înmijlocul căreia ne aflăm în acestmoment ne va ajuta foarte multpe noi, românii, și România cațară. Dacă am pierdut startul șiam rămas în urma multor țăriputernic dezvoltate în ultimii 50de ani, vom putea recupera acestdecalaj în noua industrie. Româ�nii nu mai au speranțe că pe ter�men scurt o să avem autostrăzisau că vom avea spitale la acelașinivel precum în țări dezvoltatedin Uniunea Europeană, dar vomrezolva toate problemele lega�te, de exemplu, de transport sau de sănătate prin niște soluții

foarte puternic tehnologizate“,povestește Dan Petre.

Și care credeți că ar putea fiacestea? Ei bine, dacă 46,8% din�tre respondenți ar prefera dro�nele personale în locul mijloace�lor de transport în comun, 43,2%susțin că mijloacele de transportindividual vor dispărea, urmândca peste o sută de ani să existedoar transportul public printr�orețea de tuburi supersonice. Oaltă soluție de reducere a traficu�lui din orașele românești o repre�zintă teleportarea (42,6%), dar șidezvoltarea continuă în ceea ceprivește comunicarea la distanță,urmând astfel ca deplasarea săaibă loc doar în cazuri cu adevă�rat necesare.

Și dacă tot vorbim despre tra�fic, se pare că românii din anul2118 vor ridica o sprânceanăatunci când vor auzi că predeceso�rii lor își conduceau singuri mași �nile personale, și asta pentru că înRomânia viitorului sistemul detrafic va fi unul controlat în totali�tate automat. Acestea fiind spuse,

nu este de mirare nici că pe loculîntâi în topul „activităților umanepe cale de dispariție“ se află con�dusul mașinii, cu 12,7%, și nici căpe locul al doilea se află „mersul pejos“, cu aproape 8 procente.

Și în ceea ce privește sănăta�tea, românii par să fie dispuși săaccepte și să adopte tehnologia cumare ușurință, într�un timp foartescurt. Astfel, 61,6% dintre româniconsideră că toate bolile umanevor fi eradicate prin intermediulunor vaccinuri cu micro�roboți,68,4% cred că va fi posibilă plani�ficarea trăsăturilor copiilor princondiționare genetică, iar 71,5%spun că oamenii își vor puteaîmbunătăți performanțele corpo�rale în funcție de nevoie folosin�du�se de implanturile artificiale.

DE COMUNICAT, AM MAI COMUNICA

În ciuda procesului alert de teh�nologizare, care de altfel se ob�servă și în viețile noastre dinprezent, chiar și peste o sută de

ani comunicarea va rămâne unsubiect de interes pentru români.Astfel, peste 73% dintre aceștiasusțin că oamenii se vor mulțumiși cu discuții purtate cu roboți sauprin intermediul hologramelor înlipsa unor interlocutori umani încarne și oase. Potrivit rezultatelorstudiului, comunicarea la distan �ță nu se va mai face însă prin in�termediul telefonului mobil,pes te 50% dintre respondențiconsiderând că în următorii 10ani acesta va dispărea, peste 56%dintre ei considerând că el va fiintegrat în corpul uman prin im�plantarea de chip�uri sau device�uriîn miniatură. Tot pe cale de dis �pariție în zona gadgeturilor ar ficalculatorul personal, dar și tele�vizorul.

Și pentru că tot vorbeam des�pre comunicare, se pare că pesteo sută de ani compatibilitatea cupartenerul de viață și durata uneirelații vor fi calculate prin algo�ritmi, scoruri sociale și aplicațiide dating personalizate. Cel puținașa cred 65,9% dintre respon �denții la studiul de percepție. To�todată, 49,3% dintre ei considerăcă amintirile neplăcute și inci�dentele nefericite urmează săpoată fi șterse din memoria par�tenerilor de viață, cu simplul scopde a oferi cuplurilor posibilitateade a avea parte împreună de oviață cât mai bună.

MICII ȘI GRĂTARULSUPRAVIEȚUIESCSCHIMBĂRILOR DINURMĂTOAREA SUTĂ DE ANI  

Alimentația va rămâne în conti�nuare parte indispensabilă buneidispoziții a românilor. Chiar dacă53% dintre aceștia consideră cădoar excentricii bogați vor găti înviitor în propriile bucătării, restulurmând să comande mâncare sausă o tipărească la imprimante 3Dbioalimentare, potrivit rezultate�lor studiului reiese și faptul că

Anul 2118. Cum te văd atunciromânii, dulce Românie?V-ați întrebat vreodată cum ar putea arăta România peste osută de ani? Ce vom mânca, unde vom locui, cum vom iubi,cum vom învăța sau cum ne vom petrece timpul liber? Ei bine,peste 2.200 de români au făcut un exercițiu de imaginație și

au răspuns mai multor întrebări legate de viitorul țării noastre în cadrul unui studiu de percepție realizat de D&D Researchpentru BRD – Groupe Société Générale. Călătorim așadar prin proiecțiile aflate în mințile românilor privind anul 2118.

3ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

mersul la terasă, pregătirea mici�lor și ieșirile în aer liber la grătarnu vor avea ocazia să dispară înurmătorii o sută de ani.

Cu toate astea, peste 50% din�tre respondenți consideră că, dincauza schimbărilor climaterice,mediul exterior nu va mai fi unul„prietenos“ și că astfel dorința, cași posibilitățile, de a petrece timpîn afara casei se va reduce consi�derabil. Distracția se va muta ast�fel în locuințele personale, carevor fi construite în clădiri subac�vatice sau aeriene, care se vorputea deplasa în funcție de pla�nurile și nevoile orașului sau alelocatarilor. Astfel, concertele, fil�mele și evenimentele sportive vorputea fi experimentate prin inter�mediul dispozitivelor de realitatevirtuală, verdeața va deveni unlux, iar lectura clasică va dispăreatreptat, cărțile urmând să fie im�plantate direct în creier.

„Locuința va deveni un soi deextensie a spațiului virtual. Vomavea tot ce avem nevoie în ea,acces la rețele de socializare, lacomunicarea cu alții prin mijloa�cele mediate puternic tehnologicși atunci motivația de a ieși înafara locuinței va fi mai redusă.Asta pe de o parte, pe de altă partese așteaptă ca viitorul să aibăefecte negative asupra climei șimediul exterior să fie mult maipuțin accesibil decât este în acestmoment și atunci combinațiaaceasta conduce la tendința de apetrece mai mult timp în inte�rior“, explică Dan Petre.

În același timp, românii vorrămâne preo cupați de protejareamediului. „Românii consideră cănatura este unul dintre atuurilefoarte importante ale României șică într�adevăr peste o sută de aniplaneta va fi mult mai afectatădecât este în acest moment deschimbările climatice, dar că țaranoastră va fi cumva mai protejatădin acest punct de vedere. Ei au în�credere că în România vor maiexista în continuare locuri frumoase

de care vor putea beneficia maimult decât alții“, spune sociolo�gul. Ce înseamnă acest mai multdecât alții – acest lucru nu ne maieste spus de sondaj.

CULTURA, ULTIMA VESTĂ DE SALVARE

În ceea ce privește viitorul edu �cației, 65,6% dintre români consi�deră că, peste o sută de ani, copiiivor ști încă din clasa a doua ceprofesie vor avea și își vor alegejobul și cariera încă de la 10 ani,majoritatea respondenților pre�conizând o condiționare geneticăa profesiei. Totodată, 60% dintreaceștia cred că școala se va face deacasă prin intermediul cursurilor

virtuale și al hologramelor, siste�mul de home schooling devenindla ordinea zilei, iar 58,8% prevădcă accentul în școală va fi pus înprimul rând pe competențele deconviețuire socială. „Când vinevorba despre școală, românii nuau așteptări mari pe termen scurt,dar au așteptări foarte mari petermen lung. Foarte mulți dintreei se așteaptă ca educația să sefacă mai degrabă acasă decât înșcoli publice și acumularea cu �noștințelor de bază sau a celortehnice să aibă loc mai degrabăacasă. Locurile publice sunt vă�zute ca locuri pentru socializare,pentru funcția aceasta de comu�nicare, de interacțiune cu ceilalți,de care vom avea nevoie și care va

fi prezentă în continuare și în vii�tor“, a subliniat coordonatorulstudiului.

În ceea ce privește cultura,aceasta va rămâne o parte impor�tantă din viețile oamenilor chiarși peste un secol. Astfel, peste 60%dintre respondenți cred că artanu va muri, ci că se va reinventa șică va fi transpusă integral în rea�litate virtuală. Aceasta va putea fiexperimentată cu toate simțurile,

prin sisteme 5D și VR, din sufra�geriile proprii. „Cultura este înopinia românilor una dintre zo�nele de refugiu ale umanității dinnoi în fața tăvălugului tehnolo�giei. Tehnologia fără îndoială neva domina toate aspectele vieții,dar cultura va fi una dintre zoneleîn care încă ne vom regăsi pe noiînșine și vom putea să fim oameniîn continuare“, susține sociologulDan Petre. SDC

Potrivit sociologului Dan Petre, studiul și-a propus săinvestigheze dintr-o perspectivă neconvenţionalăcare sunt percepţiile oamenilor asupra modului încare va arăta România la următorul centenar și să de-scopere tendinţe în gândirea lor în ceea ce priveșteprogresul. Astfel, au participat la acest demers per-soane care trăiesc în mediul urban, datele fiind colec-tate în două etape și analizate pe regiuni socio-is-torice ale României. Vorbim astfel despre o explorarecalitativă care a presupus discuţii de tip focus grupcu experţi, elevi și studenţi activi în robotică șispecialiști în domeniul știinţelor socio-umane sautehnologiei, continuând cu o măsurare structuratăcantitativă pe un eșantion urban, de 2.289 de

persoane, cu vârste între 18 și 55 de ani, în orașe cupeste 100.000 de locuitori. Din echipa de validare siinterpretare a acestui studiu au făcut parte alături deDan Petre – conf. univ. dr. în cadrul Școlii Naţionale deStudii Politice și Administrative (SNSPA) comunicarepublicitară și partener D&D Research, RăzvanRughiniş – cofondator Innovation Labs și profesor laUniversitatea Politehnică din București, ConstantinVică – lector universitar la Facultatea de Filosofie dincadrul Universităţii din București și Cercetător la Cen-trul de Cercetare în Etică aplicată în cadrulUniversităţii din București, Georgiana Ilie – senior edi-tor la „Decât o Revistă“ și redactor-șef la „Școala9“ –și Matei Psatta – cofondator TPS Engage. SDC

4ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018opinii www.suplimentuldecultura.ro

Cartea Inima omului, care în�cheie Trilogia fiordurilor, a fosttradusă din limba franceză deMagda Răduță și a apărut la edi�tura Polirom în anul 2018, în tim�pul Festivalului Internațional deLiteratură și Traducere, la carescriitorul islandez a fost invitat.

Scumpe domnule Jón KalmanStefánsson, parcă a trecut o viațăîntre toamna anului 2014, cândam auzit prima dată de numeledumneavoastră, și toamna acestuian, când v�am văzut prima dată.

Povestea începe tot la Iași(mai țineți minte Iașul?), tot în zi�lele Festivalului. Un scriitor ro �mân stabilit în Elveția mi�a spusnumele dumneavoastră în sala de

mese a Hotelului Traian. Vorbeacu un entuziasm devastator și uncetățean chiar s�a oprit din degus�tarea micului�dejun ca să dea ure�che spre noi. Așa, deci, există acestislandez care scrie o proză poeticăatât de frumoasă de parcă i�audictat�o îngerii din icoane.

V�am citit și entuziasmulscriitorului a pălit în fața entu�ziasmului cu care m�am făcut pro �fetul dumneavoastră. V�am vestitpretutindeni, la târguri de carte,în piețe agroalimentare, în stații

de tramvaie, în foaierele teatrelor,v�am vestit către actrițe și regizori,fotografi și vânzători de băcănie.

Trilogia fiordurilor pe careInima omului o încheie așa cumștiam că o va încheia – dureros defrumos – ocupă în inima mea, carea luat demult forma unei biblioteci,un loc pe care nu îl va mai pierdenici dacă vă veți scrânti ca Hamsun.

V�am văzut la Iași, pe scenaNaționalului, și am fost beat de fe�ricire, ca puștii aceia care intră înculise când cântă rockerii lor

preferați în oraș. Știam deja și cumarătați, și cum sună vocea dum�neavoastră, deși nu vă căutasempe Google și nu vă ascultasem peYouTube. Pur și simplu știam.Când îi citești cărțile, se întâmplăsă cunoști omul dinainte să îl vezi.

Mi�au plăcut cuvintele dum�neavoastră din teatru, cuvintelecare aveau puterea să umplescena și să devină poeme, și mi�arămas gândul la primele dumnea�voastră cărți – acele eșecuri devas�tatoare, printre cele mai proaste

cărți scrise vreodată în limbaislandeză (iar în Islanda, știu, sescrie mult și fabulos). Mă gândescla ele – le�ați judecat prea aspru?Aveți dreptate? Așa li se întâmplăpoeților care încearcă să scrie caromancierii?

A durat o vreme până v�ațigăsit calea, dar calea aceasta în �călzește de�acum sufletele citito�rilor dumneavoastră cum încăl� zește iubirea inima Băiatului. E patetic? E adevărat.

Cerul. Nu am văzut niciodatăcerul de deasupra Islandei, dar ci�tindu�vă Inima omului mi�am pro�mis că voi urca înspre cerul acela.

Vreau să îl ating, e o nebunie,dar vreau să ajung până acolo undeați ajuns, până acolo unde cerul enumai un strat gros de gheață șitoată lumea e acoperită de el.

Am un autograf de la dum�neavoastră. Mi�ați scris în islan�deză. Aveți un scris ca de doctor șinu am reușit să vă înțeleg cuvin�tele, nu știu ce ați scris.

Dar le privesc uneori și îmiima ginez că acolo scrie că trebuie sătrăim toate lucrurile din poveștilevieților noastre pe pământ pentruca în sfârșit să îndrăznim. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Scrisoare către Jón Kalman Stefánsson

1.

După prima ninsoare, am fost pela vreo trei vulcanizări și apoi m�am așezat la o coadă mai mică,de doar vreo treizeci de mașini,ca să�mi schimb cauciucurile devară cu cele de iarnă.

Cu schimbatul ăsta de cauciucuris�a născut o atmosferă așa, tipicromânească, cu organizare dupăureche, cu impresia de afacereepică, chipurile cu bonuri de or�dine, dar de fapt cu eternele pile,cu jmecheri care sar rândul dândmită, cu meșteri care�ți vorbescde parcă sunt regi. Apoi am aflatcă acolo era coada pentru a douazi dimineață, că la 5 se închidea.

Iar programări nu se fac, cică. Sestă la coadă până intri, cum o fi.Am plecat pușcă.

Nu concep să stau 24 de ore lacoadă ca să�mi schimb niște cauciu�curi. M�am gândit că în câteva zile seeliberează oricum. E frumos afară,merg cu autobuzul, văd oameni, audpovești. Și chiar așa a fost: după ovreme n�a mai fost nevoie de stat lacoadă, de mită, de pile.

2.

Abia acum, de când a nins, pot es�tima cu adevărat câte mâțe îmitrec prin curte. Judecând dupăurme, a existat o noapte în carecred că a trecut o turmă în trans �humanță.

3.

Deși poate socializa sau funcționaaparent normal dincolo de delirulsău, subiectul suferă de o tulburareprin care nu poate distinge între ceeace este real și ceea ce�și imaginează.(Dez)iluzia lui presupune o continuăinterpretare greșită a percepțiilorsau a experiențelor de viață. Acestaeste convins că are un mare, dar ne�recunoscut, talent ori potențial, pecare nu și�l poate realiza din cauzaunei conspirații potrivnice sau pen�tru că toți ceilalți trișează. Chiar dacănuare dovezi clare în acest sens, el sebazează pe mici probe plauzibile pecare le colectează și le utilizează pen�tru a�și justifica credința de nezdrun�cinat construită în timp. Umilințe

neînsemnate pot fi exagerate de cătresubiect și pot deveni nucleul deliru�lui său. Subiectul de acest tip esteplin de resentimente și poate recurgeadesea la violență verbală sau chiarfizică împotriva celor despre carecrede l�au ofensat.

Sunt doar câteva trăsături alepersoanei care suferă de o boală psi�hică denumită „tulburare delirantă“(traducere aproximativă pentru„delusional disorder“). De Centenar,

vă rog să înlocuiți cuvântul „subiect“cu „român“ în descrierea de mai susși să observați pe cont propriu dacăexistă vreo potriveală.

4.

Pe o stradă mai la vale de mine,există un vecin care mă sperie. Genulluptător în cușcă, tatuat și în cerulgurii. O singură dată am avut tupeulsă�l salut și nici nu s�a uitat la mine,darămite să�mi răspundă. Ei bine,acum eu fumez tremurând peprispă, îmbrăcat cu pulover, hano�rac și greacă, înainte de parada cen�tenară, iar el – la minus zece grade –mește rește ceva la Mercedes, doar înșlapi, pantaloni scurți și tricou.

5.

Sunt mândru că a trecut Centena�rul, că poate ne vedem liniștiți detreabă de�acum înainte. SDC

FLORIN LĂZĂRESCUÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

Știri la zi din actualitatea culturală și articolele ediţiei pe

www.suplimentuldecultura.ro

Ultrascurte centenare

Am în Timișoara mulți prieteniși cunoscuți care în ultimii aniau solicitat – și au dobândit –cetățenia maghiară, în baza uneilegi adoptate de ParlamentulUngariei.

Unii dintre ei sunt, e drept, etnicimaghiari și vorbesc limba ma�ghiară, dar destui alții au legăturiaproximative cu această etnie saucu Ungaria și cunosc vag, chiarfoarte vag, limba maghiară. Edrept că și condițiile impuse destatul ungar sunt destul de laxe.Cea mai importantă este ca per�soana care solicită acordareacetățeniei să fi avut un strămoșnăscut în Ungaria, adică în fostulregat maghiar și în Imperiul Aus�tro�Ungar – fapt valabil pentrumai toată populația Ardealului, aBanatului românesc și sârbesc, bachiar și a Slovaciei și Croației.Apoi solicitantul trebuie să știe

limba maghiară la un nivelmediu, dar criteriul ăsta e unulrelativ: legea în discuție e una cupronunțat accent politic și încu�rajează sporirea numărului ofi�cial de cetățeni maghiari, iarinterviul de acordare a cetățenieie adesea unul relaxat. Alte con �diții nu prea mai sunt: se mai cereca solicitantul să nu aibă antece�dente penale și... cam atât. Nu enevoie să ai habar de istoria șicultura maghiară, nici să cunoștiConstituția Ungariei sau alte legiale statului. Nu trebuie să ai

domiciliu stabil în Ungaria și nicisă locuiești temporar acolo.

Într�un interviu apărut acummai mulți ani, în 2011, în „OpiniaTimișoarei“, un funcționar care seocupă de dosarele etnicilor ma�ghiari îi spunea reporterului:„Toți cei născuți în Transilvania –și vorbesc aici de români – potdepune actele pentru cetățenie.Dacă dumneavoastră puteți de�monstra că aveți o străbunicănăscută în Transilvania până în26 iulie 1921“ (data intrării în vi�goare a Tratatului de la Trianon),„puteți liniștit aplica“. Așadar, euînsumi, după un scurt curs inten�siv de limba maghiară, aș puteadeveni cetățean maghiar, adicăromâno�maghiar, fiindcă Ungarianu condiționează acordarea ce �tățeniei de renunțarea la cea an�terioară.

Dar de ce aș face�o? De ce ofac zeci, chiar sute de mii de

cetățeni români – nu toți etnicimaghiari? (Căci una din cifrelevehiculate este de 200.000 de per�soane.) De ce o fac chiar și etniciimaghiari? Nu pentru că ar vrea săpărăsească România și să se mutecu toții în Ungaria. Și nici pentrucă și�ar visa să facă din Transilva�nia un teritoriu unguresc, cumperorează naționaliștii. Unii o fac,de exemplu, pentru că astfel potcircula mai liber, având acces înspațiul Schengen, adică inclusivîn țări care nu sunt membre UE,cum ar fi, de exemplu, Elveția. Saupentru că maghiarii nu au nevoiede viză pentru a intra în StateleUnite. Doar că prea puțini dintreproaspeții cetățeni maghiaripleacă în Elveția sau în America.Nici măcar în Ungaria nu se mută.Și�atunci care�i rostul, care�i folo�sul? Ce le oferă în plus cetățeniamaghiară?

Pare�se că le oferă ceva, din�colo de niște avantaje foarte con�crete – de care majoritatea nicinu profită: mulți dintre noii ce �tățeni maghiari trăitori în Româ�nia se mulțumesc să�și oficiali� zeze statutul lor dublu, de româno�

maghiari, și�atâta tot. Nu se mută,nu�și schimbă locul de muncă saustatutul social. Însă ceea ce au dobândit – cred eu – este maidegrabă un confort psihic, o cer�titudine.

Căci a fi român este o con �diție precară. O cetățenie precară.A fi cetățean român înseamnă demultă vreme a fi la cheremulunui aparat de stat cu func țio �nari obraznici și lacomi, a locuiîntr�un spațiu tot mai degradat,al in diferenței colective, a trăi cufrica zilei de mâine, într�o țarăcare a ratat șansă după șansă.Cetă țeanul obișnuit este văzutmereu ca un supus, iar atuncicând încearcă să ridice capul, săse opu nă abuzurilor sau jafuluiinst i tuționalizat, autori tățile sta�tului sunt mereu agresive ori in�diferente.

Nu, să fii român nu�i cel maibun lucru din lume. E bine să ai osoluție de rezervă. Fiindcă în vre�murile tulburi de azi nu se știecând se închid granițele și ne tre�zim iarăși blocați în mica noastrălume: noi cu ai noștri. Și n�o să neplacă. SDC

5ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Cetățenie precară

Încă nu e momentul bilanțuluipe final de an, pentru că se maipot întâmpla multe grozăvii pescena politică în următoareledouă săptămâni.

Zilele trecute am asistat la încer�carea Opoziției de a�l da jos peLiviu Dragnea de la șefia CamereiDeputaților. Mutarea n�a fostproastă (a fost prima acțiune înforță a opoziției în actuala se�siune), doar că e comic să faciședință paralelă cu boxe aduse deacasă și să proclami apoi victoria.Dacă într�adevăr PSD și ALDE numai dețin majoritatea în CameraDeputaților, atunci Dragnea va fidat jos fără probleme într�o șe �dință viitoare, poate chiar înain�tea finalului actualei sesiuniparlamentare.

Doar că aritmetica parlamen�tară e complicată. Cele două voturilipsă ale PSD și ALDE din Camerăpot fi ușor acoperite: UDMR șiminorități. Maghiarii nu par en �tuziasmați de mutările de ultimăoră din Parlament, plus că le con�vine de minune statutul de forma �țiune�balama. Când PSD e strâns

cu ușa, UDMR poate plusa nestin�gherit. E mai ușor să obții cevacând aliatul se află la ananghie.UDMR n�are nici un interes să�lrăstoarne pe Dragnea de la șefiaCamerei. Plus că și deputații ma�ghiari, ba chiar și primarii Uniunii,așteaptă cu sufletul la gură OUG�ulsalvator cu amnistia și grațierea.Cu liberalii și USR la putere și cu ojustiție independentă, procesele perol și�ar vedea cursul, cu PSD înschimb mai există o șansă. Iar ma�ghiarii preferă să stoarcă PSD�ul,cât încă se mai poate.

Cei 17 parlamentari de laminoritățile naționale sunt și eiindeciși. De regulă, oamenii ăștiase duc acolo unde simt că e pute�rea, iar deocamdată puterea e laPSD. Adică la Dragnea.

Plecarea lui Liviu Dragnea dela șefia Camerei Deputaților nu arfi o mutare politică oarecare, ciuna cu efect de domino. Pierdereade facto a majorității în CameraDeputaților va crea premisele uneihemoragii în PSD. Liviu Dragnease agață cu disperare de funcție, nupentru că i�ar aduce cine știe ceavantaje, ci pentru că înțelege că

alungarea sa echivalează cu înce�putul sfârșitului politic pentru el.

Din acest punct de vedere,gestul opoziției e unul inteligent,pentru că nu poți da jos guvernulcâtă vreme oastea PSD e încă lipităde conducătorul său. Dacă muta�rea cu Dragnea reușește, s�ar creao primă breșă în tabăra puterii.

De partea cealaltă, nu e clardacă PNL e interesat cu adevărat săpreia guvernarea. Mai sunt doi anipână la alegerile parlamentare,timp suficient ca social�democrațiisă�și revină în opoziție și să forțezechiar recâștigarea puterii în 2020.Lumea uită repede, iar un guvernPNL�USR�PMP�UDMR�Pro Româ�nia�minorități ar aminti probabilde guvernarea incoerentă CDR�PDdin perioada 1996�2000.

Alegerile din 2016 au avut unrezultat clar:PSD a primit cele maimulte voturi, trebuie să�și ducămandatul până la capăt. Singurul

lucru care se poate face în momen�tul de față este un troc al opozițieicu o parte din PSD. Adică înlătura�rea lui Dragnea din fruntea Came�rei și apoi decuplarea lui de labutoanele guvernării, cu promisiu�nea ca tot niște social�demo crați(zdraveni la cap, eventual și proeu�ropeni) să formeze noul executiv.Da, e greu de crezut că un aseme�nea scenariu poate fi pus în prac�tică, mai ales că partidele se pre� gătesc de alegerile europene șiprezidențiale de anul viitor, iar or�goliile sunt imense. Plus că nici Io�hannis nu arată că ar fi capabil săintre într�un asemenea joc.

Însă în momentul de fațăpare soluția cea mai bună pentruRomânia, mai ales că se înmulțescavertismentele dinspre Bruxelles.

Politica înseamnă negociere,iar PNL, dar mai ales Iohannis, artrebui să înțeleagă că, dincolo deprocente, nu putem ține în loc o

țară întreagă. Da, PSD are majori�tate, dar poate fi negociat un nounume de premier, cu care să nu�țifie rușine când ieși în Europa. Șicare să nu răspundă la comandaunui lider de partid, a cărui singurăpreocupare este să scape de Justiție.

PSD nu va renunța la Drag�nea câtă vreme nu are garanția cărămâne la guvernare. Cu încă 5�6parlamentari PSD care trec înbarca lui Ponta nu schimbi marelucru, oricât s�ar chinui unii săarate că PSD e în pragul imploziei.

Rămânerea lui Dragnea înprima linie încă vreo câteva luniînseamnă prelungirea agoniei. Po�sibil ca, de la un punct încolo, răulnici să nu mai poată fi îndreptat. Enevoie de acțiune. Acum. SDC

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Plecarea lui Liviu Dragnea de la șefia Ca-merei Deputaţilor nu ar fi o mutare politicăoarecare, ci una cu efect de domino.

Prăbușire sau ultimul compromis?

Aniversarea centenarului MariiUnirii s�a încheiat zilele trecute cuo avalanșă de felicitări pe așa�nu�mitele rețele de socializare, adre�sate mai toate, generic, României, șicu extrem de puține notații mer�gând mai în profunzimea lucruri�lor. Pentru majoritatea românilor,unirea s�ar fi făcut grație exclusivunioniștilor, iar pentru mulți fami�lia regală a României ar fi jucatrolul determinant. Ca și cum Româ�nia ar fi fost independentă de con�textul internațional european, ca șicum mai nimeni nu ar fi auzit deprincipiile formulate sub președin �ția americană a lui Woodrow Wilsonși înainte de toate de principiul au�todeterminării națiunilor. Un prin�cipiu care a facilitat concomitent șicoagularea altor state naționale, dela refacerea Poloniei independentela statele baltice, ce și�au serbat ani�versarea anul acesta cu mai puținzgomot și mai eficient, probabil.

Tulburătoare și simptomaticeau fost discuțiile angajate de diverșijurnaliști și oameni de cultură, înjurul a ceea ce ei au denumit – și demulte ori cântărit ca într�o balanță –capacitatea „ungurilor“ din Româ�nia de a se bucura sau nu de sărbă�toarea de la 1 decembrie. Pentrumulți, sărbătorirea Unirii din 1918,la o sută de ani distanță de eveni�ment, ar implica și arătarea cu de�getul a minorităților naționale deastăzi și judecarea a ceea ce aceiași

factori de influență culturali au de�numit folosindu�se de termenul de„loialitate“ față de România. Ca șicum, în ansamblul lor, „ungurii“ sau„germanii“ de astăzi nu ar fi și eicetățeni ai țării, iar atașamentul laRomânia prezentului ar trebui pri�vit din start cu neîncredere. Evi�dent, o perspectivă nu numai moș� te nire a anilor de atât de controlatădemocrație populară, dar și a ulti�melor decenii de instabilă demo �cra ție post�revoluționară și despălare a creierilor cu un șampon,adesea, învechit.

Centenarul Marii Uniri, aniver�sat anul acesta concomitent cu ZiuaNațională a României, a fost – ca șiîn anii trecuți – prilejul desfășu �rării unei serii de concerte oma�giale în diverse capitale și centreculturale de importanță ale lumii,manifestări la care autoritățile de laBucurești au cerut, tot ca de obicei,concursul unor soliști români dinimensa diasporă muzicală româ�nească. Fără a avea pretenția de a fistudiat exhaustiv programele aces�tor concerte, nu este greu de con�statat că dintre numele compozi �torilor cântați au lipsit vizibil celedin generația – am putea�o numi –a celebrilor muzicieni transilvă�neni. Sándor Veress și Sándor Végh,născuți la Cluj, György Ligeti la Târ�năveni, György Kurtág la Lugoj,pentru a nu mai vorbi de Bartók, aufăcut și fac, fără exagerare, cinsteatât culturii românilor, cât și celei amaghiarilor, atât prin muzica lor,cât și prin referirile insistente la co�pilăria și tinerețea lor trăite, unii înspațiul transilvan ante�Unire, alții,mai târziu, în România interbelică.

Atât de des invocatele deschi�dere, ospitalitate și profunzime cul�turală românească, nu merg însă atâtde departe – precum cea a cehilor, deexemplu, pentru care Gustav Mahler,născut la Kaliště, în Boemia, chiardacă educat la Viena, este o ființă viea culturii lor istorice și muzicale –

încât să cinstească și să cultive înmod programatic și vizibil numeleunui Ligeti sau Kurtág, ambii născuțila scurtă vreme în Transilvania dupăMarea Unire din 1918.

***Clujeanul Sándor Végh, născut în1912, își amintea într�un interviu târ�ziu – citat de Dániel Lőwenberg, au�torul livretului discurilor BMC – „demic copil ascultam deja servitoarelecântând cântece din satele lor. Fie�care sat avea propriile cântece. Îmiplăcea asta foarte mult și cântam îm�preună cu ele. Din acel moment,cântecul mi�a devenit parte insepa�rabilă a fiecărei zile trăite“.

Un critic muzical din StateleUnite, Bálint András Varga, aminteaîntr�un volum de interviuri și me�morii – apărut anii trecuți la Uni�versity of Rochester Press – căSándor Végh și Isaac Stern au fostsingurii muzicieni pe care i�a cunos�cut capabili să�și comunice fizic pu�blicului compozițiile pe care lecântau (iar în cazul lui Végh și ca di�rijor). „Oricât de straniu poate pă �rea, îmi aminteau de violoniștiițigani, care veneau la masa ta, se în�clinau puțin înainte, te priveau in�tens în ochi și îți vorbeau cu vioaralor. În anumite momente, atât Stern,

cât și Végh veneau la marginea sce�nei și făceau exact același lucru,într�un efort de a stabili un contactdirect cu cei care îi ascultau.“

Despre personalitatea și far�mecul lui Végh vorbea, într�o scri�soare privată, și dirijorul CarlosKleiber, afirmând că este „idolullui“: „omul acesta este însăși muzicapură. Un monstru. [...] Este măreț,sălbatic, asiatic“.

Cele trei seturi de discuri BMC –Végh și cvartetul lui, Végh, muzicia�nul de cameră și Végh în limba luimaternă – sunt exemplare dintoate punctele de vedere: interpre�tare înainte de toate, repertoriulformidabil al Cvartetului Végh (nise oferă cvartete Beethoven, Schu�bert, Ernst Bloch, Samuel Barber,Arthur Honneger, Hanns Jelinek,Alban Berg și Schoenberg, un su�perb Pierrot Lunaire, din 1952, cuvocea lui Jeanne Héricard și pianullui Pietro Scarpini), dar și dovada sade atașament la lumea pe care îmiplace să o numesc a compozitorilormoderni transilvăneni de naționa �litate maghiară.

Setul ce încununează aceastăsplendidă colecție și omagiu luiSándor Végh – cel cu titlul foartesugestiv „în limba lui maternă“, in�clude Cvartetul pentru coarde Nr. 2,

op. 10 al lui Zoltán Kodály, Cvarte�tul Nr. 8 al lui Béla Bartók și treipiese ale colegului și prietenuluisău, și el clujean, Sándor Veress:Concertul pentru cvartet de coardeși orchestră (dedicat compozitoru�lui și dirijorului elvețian Paul Sa�cher, înregistrare de la premieramondială), Concertul pentru vioa �ră și orchestră (dedicat lui Végh,care l�a cântat în premieră la Am�sterdam, în 1939) și Patru dansuritransilvănene. Pentru amatori șicunoscători este o colecție de te�zaurizat și un original posibilcadou de sărbători. SDC

[N.B.: O versiune prescurtată a acestui text a fost difuzată deRadio Europa Liberă la rubricasăptămânală a autorului, „Cultură și politică“.]

6ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018muzică www.suplimentuldecultura.ro

Transilvăneni, unguri, muzicienila ora Centenarului Marii Uniri

VICTOR ESKENASYSCRISOARE PENTRUMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată.“ (Hermann Scherchen)

La casa de discuri BMC (Budapest Center Music) au apărutrecent trei seturi a câte două CD-uri ce ilustrează arta violo -nistului și dirijorului Sándor Végh, cu înregistrări remarcabile,culese din arhivele unor radiouri occidentale, elvețiene (SRF),austriece (ORF) și ale radioului din Köln (WDR) și publi cate cu sprijinul Fondului Cultural Național al Ungariei. Este un

demers în continuitatea unui proiect demarat anterior, din 2012, în ce-l privește pe Végh, de recuperare și punere în valoare a marilor muzicieni maghiari, majoritatea celorprodigioși fiind născuți – și se uită sau se trece cu vedereaadesea la București, din rațiuni în relație cu un naționalism prost înțeles – în Transilvania.

© B

MC

Rec

ord

s©

BM

C R

eco

rds

Un soft complex le e de mare ajutorlexicologilor, prin algoritmi ce per�mit cercetarea lunară a cca 150 demilioane de cuvinte din perspec�tiva emergenței folosirii lor. Edito�rii înșiși lucrează în același scop,identificând tendințe privind cir �cu lația unui cuvânt ori a altuia, iarsugestiile venite din partea publi�cului pe rețelele de socializare suntși ele luate în considerare. Deciziafinală e luată de o comisie de spe�cialitate, iar ceea ce contează pen�tru ea este proe minența terme �nului respectiv. De fiecare dată selucrează cu o listă mai lungă, dincare experții aleg câștigătorul în ra�port de ocurența și relevanța pecare o are pentru spiritul timpului.

Originea cuvântului toxic seaflă în Grecia antică și se referea lasubstanța otrăvitoare cu care seungeau vârfurile săgeților. Sensulpropriu e acela de otravă, dar înmare vogă e sensul său figurat,atașat multor acțiuni și realități aleprezentului, situație care i�a asigu�rat locul fruntaș în topul cuvintelorde mare interes. Conform OxfordDictionaries, toxic a fost cel maiadesea asociat cu chimicale, mas�culinitate, substanță, gaz, mediu,relații, cultură, reziduuri, alge, aer.

DUBLAJUL FILMELOR

Și dacă tot am abordat spectacolulcuvintelor, să rămân în aceeașizonă și să îmi (re)exprim dezacor�dul în legătură cu o practică foartedezvoltată în Apus, dublajul filme�lor. E o tehnică de accesibilizare acreațiilor cinematografice străinecare a pătruns și la noi în sfera fil�melor pentru copii, sub pretextul căasigură înțelegere o mai facilă decât

subtitrarea. Nu sunt convinsă că e osoluție fericită pentru cei mici, emai degrabă un avantaj al părin �ților care scapă astfel de efortul dea le citi traducerea, eventual de a lerăspunde la întrebări.

De ce sunt ferm împotriva du�blajului? În principal, din motiveartistice. Spunerea unui text faceparte din construcția de personaj,din caracterizarea prin vocalitate,nu e doar rostirea unui enunț cetrebuie să fie comprehensibil. Vo�calitatea însumează timbrul vociiactorului, sensibilitatea și științalui de�a distribui accentele într�ofrază, de�a impune un anumittempo în diversele acțiuni drama�tice din scena riu. Mai intervine,apoi, un alt element ce ține deînsușirile proprii limbii de originea producției, muzicalitatea internă,structurile sintactice. Așa încât ainterveni în acest plan devine unabuz ce alterează definitiv calitățileestetice ale unei creații. Cum aiputea să dublezi, fără să intervii lanivel de obstrucție ori denaturare,un rol interpretat de Helen Mirren,Morgan Freeman, Al Pacino și alțiide altitudinea lor, a căror voce îțirăsună involuntar în urechi?

Dublajul mai are un efect cul�tural negativ, limitând deschidereacătre alte limbi decât cea maternă,asta chiar și atunci când nu e vorbadespre cea mai vorbită limbă dinlume, engleza.

Un temei al susținătoriloraces tei practici vine din zonaprotecției sociale a artiștilor. Sin�dicatele văd tehnica dublajuluica un izvor de locuri de muncăși de venituri salariale. Punândîn balanță argumentele sindi�cale și pe cele estetice, mă

poziționez de partea artisticu�lui. Piața muncii din domeniupoate găsi alte variante.

DESPRE CASTING

M�a întrebat un actor ce ar trebuisă pregătească pentru un casting?I�am răspuns mai amplu, dife �rențiind castingurile de concursu�rile pentru un contract de mun că.Castingul sau audiția e o formulăîmprumutată la noi din sistemelede producție care valorizează an�gajamentele pe termen scurt, perol și spectacol. Folosul constă încompetiția ascuțită și certitudineacă realizatorii vor beneficia întot�deauna de cei mai calificați și maiîn formă artiști. Anunțul prealabilprecizează ce anume urmăreșteechipa de casting, căutând actori șiactrițe potriviți pentru o anumităpartitură dramatică. De aceea e in�dicat să știi rolul, să fii pregătit cuin formații despre personaj, dar șidespre regizor, stilul lui, cum obiș �nuiește să lucreze. Să fii pregătit deimprovizație, de gestionarea unorsituații neprevăzute, pentru a lăsao impresie cât mai bună. Sunt ne�numărate cazurile când la un cas�ting se înscriu sute de candidați, iarpentru a ieși din linie e înțelept săfii cât mai antrenat.

Când vine vorba despre con�curs pentru un post pe termen ne�determinat, comisia de evaluaredorește să vadă nu numai forma demoment a candidaților, ci și poten �țialul creativ. De aceea vrea să audămai multe monologuri, de diversegenuri, în diverse registre. Cu altecuvinte, e bine să vii pregătit cu unrepertoriu mai amplu, din care săpoți prezenta cât mai mult. Încondițiile de concurs se comunicăîntotdeauna tipurile de probe, iarla fiecare dintre ele e recomandabilca aspiranții să aibă o diversitatede eșantioane de meserie, ca săconvingă că pot fi utili trupei dincare doresc să fie parte. SDC

7ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

Una, alta, la final de anReputata casă editorială Oxford Dictionaries adeclarat drept cuvântul anului 2018 termenultoxic. Bazată pe o investigație lingvistică foarteserioasă și un set de proceduri de selecțiecomplicate, titulatura ajunge de fiecare dată lavocabula cel mai frecvent utilizată în intervalul dereferință. Tradiția legată de cuvântul anului aînceput în 2004, când acest lider mondial înmaterie a decis să urmărească frecvența cu careapar anumite unități lingvistice în discursul publical ultimelor 12 luni, tinzând astfel să înglobeze oposibilă stare definitorie a momentului istoric, să-l caracterizeze prin sinteză.

8ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018interviu www.suplimentuldecultura.ro

FLORIN ȘERBAN LA UN NOU LUNGMETRAJ, DRAGOSTE 1. CÂINE

„Cred că sunt într-un proces de maturizare“

IULIA BLAGA

Cu excepția debutului tău, parisă te îndrepți spre o zonă maipuțin realistă, deși interesulpentru diverse love-storyneobișnuite rămâne. Box era toto poveste de dragoste, acum aiuna aproape abstractă.

Dacă realismul se rezumă la „feliede viață“, la ce face Cristi Puiu înSieranevada, ai dreptate. Totuși,și în Eu când vreau să fluier, fluierera un joc de�a realismul. Poves �tea pornea realist ca formă șiconținut, însă către final doarforma se mai păstra în zona asta.Încet�încet, îți dai seama că, de lajumătate încolo, fondul devine totmai „ne�realist“. Nu e realist caîntr�un penitenciar un puștan sădea cu tifla gardienilor, să ră �pească o fată, să mai ia un deținutcu el și să fugă cu mașina di �rectorului pe poarta peniten cia� rului. Dar, fiind prins de povesteși de personaj, nu mai prinziderapajul ăsta.

N�aș numi Dragoste 1. Câineabstract, ci mai degrabă esen �țializat. Am lăsat la o parte oriceprecizare privind timpul acțiunii.Poate să fie acum 100 de ani sauacum 20. Costumele, doar, trimitundeva în zona interbelică. Aici e,de fapt, o progresie de la uncapitol al trilogiei la altul. Pemăsură ce înaintăm, ne apropiemde prezent. Nimic băgat în față,totul e doar în costum. Cea de�adoua parte, America, are loc îna �inte de căderea comunis mu lui,iar ultima, Aventura, e o po vestecontemporană. Vârsta persona �jelor scade. În prima parte per� sonajele au în jur de 40 de ani, încea de�a doua aproximativ 30, iarultima are ca protagoniști doiadolescenți. Trei vârste diferite, îndouă personaje +1. Toate în locurice se concretizează ca proiecțiipentru starea de spirit a perso �najelor – colțuroasă și amenin �țătoare în Câine, umedă și as �cunsă în America, aridă și cu multorizont în Aventura.

Unde ai filmat Câine?

În Piatra Craiului. Aveam nevoiede un peisaj la limita sălbăticiei,care să îmbine piatra cu pădurea.De aceea am construit cabanaacolo. Era imposibil de găsit cevagata construit în acel peisaj. Fil �marea a fost grea, dar echipa afost inimoasă și de mare ajutor. Înastfel de locuri e greu fără o lo �gistică costisitoare. Noi n�amavut�o, dar am avut mult entu �ziasm, mult de tot.

E un film cu foarte puțin dialog,dar aș fi preferat să nu fi fost de-loc, doar zgomote naturale. Aiavut gândul ăsta?

E una din cele mai bune întrebăriprimite la filmul ăsta. Da, amîncercat la nivel de scenariu, darmi�am dat seama că nu pot. Încă.Cred că sunt într�un proces dematurizare. Ca artist dar, mă rog,și ca om (deși asta nu prea îmiiese; mai încerc). N�aș fi putut sănu las dialog deloc din mai multemotive. Lipsa cuvintelor trebuiasă fie organică. Doi oameni carenu vorbesc trebuie să aibă unmotiv pentru asta. Într�o variantăde început, femeia era străină, darnu mi se lega personajul și amrenunțat în cele din urmă la idee.

Am perceput filmul mai mult cape un western decât ca pe unthriller. E bine sau rău?

Nici bine, nici rău. Și în presa in �ternațională a apărut ceva degenul „un western din Carpați“.Provocarea mea a fost să îmbracpovestea în mai multe haine. Caspectator, la început nu prinzigenul poveștii. Încet�încet, rămâ �ne povestea a doi oameni caren�au nici o treabă unul cu altul,pe care o situație i�a adus îm �preună și pe care niște gânduri șiemoții îi țin acolo. Nu știu alțiicum văd, dar eu sunt foarte mân �dru de jocul ăsta. Nu e un com� promis, ci o capcană formală. Înurmătorul film nu mai e așa,filmul e dezbrăcat de orice hainăde la început și până la sfârșit.

Pe genericul de final scrie: „Unfilm de Florin Șerban, scenarist,regizor, monteur și producă-tor“. De ce ai montat și cât demult control ai avut ținând atâ-tea hățuri în mână?

Am montat eu fiindcă era ușor demontat. Mă socotesc un monteurbun, și atunci de ce să iau pe alt �cineva? Nu mă înțelege greșit, cred căsunt pe lume monteuri grozavi, darnu aveam nevoie de nici unul aici. Afost o decizie de producător și cumeu am fost producătorul...

Cum ai ales interpreții ValeriuAndriuță și Cosmina Stratan,precum și câinele Baby, al trei-lea nume de pe generic?

Casting mult pentru toți trei. Amscris filmul cu un actor în minte,dar a fost o decepție. Valeriu a fostde departe cel mai bun din câți aufost la casting. La fel și Cosmina.Singurul lucru care m�a pus pegânduri e că jucaseră deja îm �preună (n.red.: în După dealuri,de Cristian Mungiu) și câteodatăe ceva care se topește și dispareatunci. Mi�am dat seama că nu ecazul, amândoi știu să�și gestio �neze istoria artistică. La câine totprin casting am ajuns. Cred că afost cel mai îndelungat și ane �voios casting din proiect. Amcolindat prin țară și am văzutcâini de toate rasele: metiși, car �patini, ciobănesc belgian, olandez,de Bucovina, caucazian, lup ce �hos lovac etc. Mergeam cu Valeriu,căci trebuia să existe o chimieîntre om și câine, iar asta se vedeimediat. În final am găsit ce cău �tam la canisa de ciobănesc ger mande lucru Aus Dem Schessburg dela Tohanu Nou (jud. Brașov), iarstăpânul i�a dat câinele lui Va �leriu o lună în București. Doar ell�a hrănit, doar el l�a mângâiat. Înfilmare nimeni n�avea voie săinteracționeze cu el în afara lui. Și Baby face în film lucruri pecare un câine le face pentrustăpânul lui, nu ceva ce un câinedresat execută prin exercițiu lafilmare. E o treabă unică și ire �petabilă în relația dintre om și

câine. Sec vența de la final, cândcâinele vrea să�l aline pe Simion, afost o improvizație și a venit de lacâine. A fost ceva special între ei.

L-ai luat ca director de imagine pe Marcin Koszałkapentru că filmul e coproducțiecu Polonia?

Invers. Am hotărât să lucrez cuMarcin și apoi, după ce am filmat,am aplicat în Polonia pentru fi �nanțare. Marcin a fost, cu si gu� ranță, directorul de imagine po �trivit pentru proiectul ăsta șim�am bucurat că a ieșit așa. E undirector de imagine extrem deînzestrat, dar a fost și alpinist(încă mai practică), așa că tot cepentru altul ar fi părut imposibilfizic sau corvoadă, pentru el a fostprovocare și bucurie. E și regizor.Red Spider, debutul lui în lung �metrajul de ficțiune, l�am văzut laFestivalul de la Karlovy Vary. Mi�a plăcut mult. A mai făcut șiun documentar pe munte despreniște alpiniști – extraordinar,acela m�a convins definitiv. Darne�am și certat, mult. Ca doi bă �ieți, nu ca doi artiști. Nu cred căvom mai lucra vreodată împreu �nă, dar la Câine a avut o con� tribuție artistică substanțiala șinu știu dacă filmul ar fi fostposibil fără el.

Când o să vedem Dragoste 2.America?

Abia l�am terminat, în curând vaavea premiera internațională șinu știu când va ajunge în Ro �mânia. La Câine e o distribuțierestrânsă – câteva cinematografeși câteva proiecții. La America vorfi și mai puține. Cred că în curândîn zona asta de film de artă vatrebui să ne orientăm cu distri �buția spre internet. Ecranul maredevine din ce în ce mai mult unloc pentru spectacol. Cei care vorsă ne vadă filmele nu se înghesuiela mall? Perfect, mergem noi la ei!Așa voi face cu Dragoste 1. Câineși încă mai mult cu Dragoste 2.America. Puțin pe ecrane, apoi penet. SDC

După Eu când vreau să fluier, fluier (Premiul „Alfred Bauer“ șiJury Grand Prix la Festivalul de la Berlin în 2010) și Box (2015),Florin Șerban aprofundează tematica iubirii printr-o trilogie a cărei primă parte, Dragoste 1. Câine, e pe ecrane din

7 decembrie 2018. Filmul urmărește relația dintre un bărbatcare salvează o femeie agresată, adăpostind-o în cabana sa, unde locuiește doar cu câinele. Filmul a avut premieramondială în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo.

9ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

MONICA LĂZUREAN GORGAN ȘI ANDREI GORGAN DESPRE DOCUMENTARUL LOR, DACII LIBERI

„Dacii sunt cel mai bun cal de bătaiepentru a ne atribui merite pe plan istoric“Documentarul Dacii liberi, semnatde Monica Lăzurean Gorgan și An�drei Gorgan, prezintă fenomenuldacopatiei (dacomaniei, dacismu�lui), care a răspândit mai ales înmediul online fel de fel de teoriifanteziste, măgulitoare pentru ro�mâni – de la inventarea scrisuluide către daci (vezi tă blițele de laTărtăria) și leagănul civilizațieiuniversale până la elucubrațiilelui Gheorghe Funar despre Deuts�chland = Țara Dacilor. Filmul ar fiamuzant, dacă de multe ori n�ar fiîngrijorător. În interviul de maijos, autorii susțin printre altele că,atât timp cât cei care preiau acesteteorii nu le folosesc în scopuri po�litice sau ideologice, ele nu ar finocive. Pe de altă parte, lansareafilmului coincide cu afirmația pu�blică a parlamentarului PSD Cătă�lin Rădulescu despre faptul că„noi“ am fi inventat scrisul.

IULIA BLAGA

Care e povestea filmului? Ațiplecat de la temă sau de la unpersonaj anume?

A fost ideea unui prieten din Cluj,jurnalistul și fotograful Voicu Bojan,care ne�a propus în 2010 să docu�mentăm participarea trupei de re�constituire istorică Terra DacicaAeterna din Cluj la un importantfestival de reenactment antic dinRoma. În acel moment ne gândeammai degrabă la ideea de reinterpre�tare a istoriei. Era ceva proaspăt șidiferit față de ce învățasem la orelede istorie despre daci și romani;mulți dintre membrii acestei trupesunt istorici și arheologi, iar muncalor de arheologie experimentală eraceva nou în România.

Cum ați ajuns la structura și per-sonajele filmului – satul dacicSf. Serafim din Năeni (jud. Bu-zău), protestatarul Luis Bratu,antropologul Ovidiu VictorCoșbuc, Vladimir Brilinsky (ad-ministratorul sitului UNESCOSarmisegetuza Regia), trupa dereenactment Terra Dacica Ae-terna, Gheorghe Funar și colegiilui de la congresul dacic, pluscele două coperte ale filmului

cu elevii de școală primară?

Cum spuneam, totul a pornit de laTerra Dacica Aeterna. La domnulBrilinsky am ajuns prin membrii ei,făcuse și el parte o perioadă dintrupa lor. În prezent, domnul Bri�linsky îi invită la diverse eveni�mente organizate la Sarmisege tuza.La congresul de dacologie am ajunsprin intermediul domnului Funar,iar acolo l�am cunoscut pe părin�tele Milea, care ne�a invitat să fil�măm în satul dacic, acesta fiindconstruit la inițiativa și după ideilesale. Pe ceilalți i�am găsit în online.

De ce ați echilibrat interpreta-rea dacopată cu interpretarearealistă a celor doi tineri istoricicare lucrează cu Terra DacicaAeterna sau cu cea a lui VladimirBrilinsky?

Nu am vrut să facem un film încare să prezentăm exclusiv teoriileexagerate despre daci, tot maifrecvente în mediul online și nunumai. Am încercat să găsim fi�guri cât mai reprezentative și di�verse pentru ceea ce înseamnă, înprezent, această admirație pentrudaci. Și, mai ales, am considerat căe nevoie să se facă o distincție cla �ră între tabere. De exemplu, ima �ginea celor de la Terra DacicaAeterna a fost deseori folosităpentru a ilustra tot felul de teoriifanteziste despre daci sau în sco�puri propagandistice. Anul trecut,de exemplu, imagini cu membriiacestei trupe au apărut împotrivavoinței lor în filmul Istoria Moldo�vei, realizat sub patronajul pre �ședintelui Republicii Moldova,Igor Dodon. Iar aceste lucruri, dinpăcate, produc un deserviciu tru�pei de reconstituire istorică.

Cât de adânc ați pătruns în aceas -tă cultură a reenactment-ului?

Reenactment�ul istoric e, întâi detoate, o activitate educativă. Ceicare participă la astfel de eveni�mente recreează un eveniment sauo perioadă din istorie. Din acestpunct de vedere, reconstituirea is�torică e o alternativă extrem de be�nefică, din punctul nostru devedere, la sistemul educațional cla�sic. De altfel, la evenimentele la caream filmat copiii au reprezentat par�tea cea mai numeroasă a audienței.Mai ales pentru perioadele istorice

extrem de îndepărtate, pentru carenu există multe surse de documen�tare, reconstituirea istorică e ex�trem de utilă în a recrea pe bazaunor minime surse de informarecostume, armament, echi pamente,chiar și construcții. E ceea ce senumește arheologie experimentală.E firesc ca primii care se înscriu înasemenea asociații de reconstituiresă fie istorici și arheologi.

E amuzant să ți-l imaginezi peadministratorul de la Sarmisege-tuza trăgând cu pușca de airsoftîn cuplurile care fac sex în nop -țile cu lună plină, de solstițiu, pe„ceasul solar“ („soarele de ande-zit“), dar nu credeam că existăcel puțin opt secte dacice carecred că astfel se va naște noulMesia. Cât de ample sunt dimen-siunile acestei mișcări?

Nu credem că am putea noi să spu�nem câte secte sunt în România. Maiîn măsură să răspundă la această în�trebare ar fi domnul Brilinsky. Cutoate că, în prezent, aceste secte nuse mai pot manifesta în situl de laSarmisegetuza Regia, am aflat încursul documentării noastre că suntdestul de multe organizații care separe că fac ceremonii cu caractermistic în diverse locuri pe care leconsideră legate de civilizația daci�lor – platoul Bucegi sau cetăți da�cice mai mici și mai puțin păzite.

Citind acum jurnalele în careDenis de Rougemont atrăgea

atenția încă din anii ’30 asuprapericolului nazismului cu di-mensiunile lui religioasă și mito-logică, recunosc că multe per-sonaje din filmul vostru m-aucam neliniștit. Cât de mare e pe-ricolul ca această supă dacopatăși naționalistă să se umfle și sădea în foc?

Dacismul e doar una dintre for�mele pe care un anumit tip de dis�curs naționalist�extremist le poa� te îmbrăca. Admirația pentru cul�tura dacică în sine nu reprezintăun pericol atâta timp cât cei carepreiau aceste teorii nu le folosescîn scopuri politice sau ideologice.Dar, în momentul în care acestdiscurs se transformă într�unul alurii, orice sublimare a trecutului,care uneori poate servi unor sco�puri benefice (vezi mișcările deemancipare națională din secolulal XIX�lea) devine periculoasă.Atunci când un deputat din Par�lamentul României le răspundeeurodeputaților îngrijorați demodificările aduse legilor justițieică ar trebui să ne mai lase în pace,pentru că pe teritoriul Românieia apărut prima scriere din lume, ecazul să ne îngrijorăm.

Care e explicația pe care o dațidacopatiei, acum că avețiexperiența filmului?

Orice membru al unei comunitățise autovalidează și prin lucrurilebune, prin calitățile comunitățiidin care face parte. Din acest

punct de vedere, nu e nimic ne�firesc în a sublima un anumitepisod istoric, mai ales dacă eofertant.

Și, cum despre daci suntfoarte puține surse de documen�tare, e mai simplu să spui oricedespre ei, decât să nu spui. Suntcel mai bun cal de bătaie pentru ane atribui merite pe plan istoric.Dar noua mitologie care s�a creatîn jurul dacilor are, probabil, le�gătură cu complexele noastre dinprezent și trecut. Poate că, dacăsimți că națiunea ta nu e rele�vantă printre țările care consti�tuie un model de civilizație și deprogres, mai iei de unde poți șiîntregești un tablou prin care să�ți crești stima de sine. Însă e șiun element de fantezie și ludic întoată povestea asta, absolut firescși omenesc.

Mie mi-a atras atențiaînvățătoarea care le spune co-piilor: „Am fost ocupați de ar-mata romană“. Cum credeți căva evolua dacopatia?

Oricum ar evolua, e bine să nu de�vină apanajul discursului public,oficial, politic. Cât timp sistemulpolitic aflat la cârma țării e unulechilibrat, bazat pe valori liberaleși nu utilizează un discurs mani�pulator și incitator la ură, câttimp istoria României este la niveloficial scrisă și transmisă corect,fără exagerări sau falsuri, feno�menul dacologic e inofensiv. SDC

10ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018actualitate www.suplimentuldecultura.ro

Volumul de povestiri Gara de Est, de Gabriela Adameșteanu, tradus în francezăVolumul de povestiri Gara de Est,de Gabriela Adameșteanu, a apă�rut în limba franceză, la EdituraNon Lieu, în traducerea lui NicolasCavaillès. Volumul a fost publicatîn anul 2008, în prestigioasacolecție Opere a Editurii Polirom,iar în 2012 a fost reeditat în Seriade autor Gabriela Adameșteanu,cu titlul Vară�primăvară.

La aceeași editură va apărea la în�ceputul anului 2019 și volumulmemorialistic Anii romantici (Po�lirom, 2014), de asemenea în tra�ducerea lui Nicolas Cavaillès.

Din opera Gabrielei Adameș �teanu, în limba franceză au maiapărut romanele Dimineață pier�dută/ Une matinée perdue (2005,ediție folio 2013), tradus de Alain

Paruit, Drumul egal al fiecărei zile/Vienne le jour (2009), tradus deMarily Le Nir, Provizorat/ Situation

provisoire (2013), traducere deNicolas Cavaillès, toate publicatela Gallimard.

Cel mai recent roman al Ga�brielei Adameșteanu, Fontana diTrevi (Polirom, 2018) – nominali�zat la Premiul Cartea anului 2018,oferit de „România literară“, dar șila Premiile Sofia Nădejde pentruliteratură scrisă de femei –, vaprilejui un dialog al autoarei cuelevii Observator Lyceum: vineri,7 decembrie, ora 18.30, la MuzeulNațional al Literaturii Române(strada Nicolae Cre țulescu, nr. 8,București). Moderator: CarmenMușat, redactor�șef al revistei„Observator cultural“.

Gabriela Adameșteanu. Ab�solventă a Facultății de Litere.Până în 1990, redactor de dic �ționare (timp de 19 ani) și redac�tor de literatură română (timp de

5 ani). A condus revista „22“ (timpde 13 ani) și suplimentul ei „Bu �cureștiul cultural“ (timp de 7 ani).Premiul Hellman�Hammett pen�tru jurnalism acordat de HumanRights Watch (2002). Vicepreșe �dinte (2000�2004) și apoi preșe �dinte a Centrului PEN Romîn(2004�2006). Membră a JuriuluiUniunii Latine (2007�2009). Pre �ședinte de onoare a primei edițiia Premiului Goncourt Românesc(2013). Chevalier de L’Ordre desArts et des Lettres (2014). Premiul„Gheorghe Crăciun“ pentru Ope �ra Omnia al „Observatorului cul�tural“. Romanul ei Dimineațăpierdută a fost dramatizat și pusîn scenă de Cătălina Buzoianu laTeatrul Bulandra (decembrie1986 – februarie 1990). SDC

Joi, 13 decembrie, ora 18.30, la Institutul Cer�vantes din București (Bulevardul Regina Eli�sabeta, nr. 38), va avea loc o dezbatere cutema „Valorile universale ale literaturii“ por�nind de la volumul Fiica Estului, de ClaraUsón (traducere din limba spaniolă și notede Mariana Sipoș), apărut în 2017 în colecțiaBiblioteca Polirom. Actual a Editurii Polirom.

Evenimentul, organizat de Ambasada Spanieila București și găzduit de Institutul Cervantes,are ca scop promovarea limbii și culturii spa�niole, și va dispune de traducere simultană.

Dialogul va fi moderat de Mariana Sipoș,diplomat, scriitor și traducător.

Șase tineri, trei băieți și trei fete, stau devorbă într�un McDonald’s din Moscova șiajung la o dispută aprinsă despre naționalismși manipulare politică. Sunt studenți din Bel�grad și se află în Rusia într�o excursie – uncadou de absolvire a facultății, înaintea exa�menelor finale. Excursia aceasta va schimbadestinul uneia dintre fete:Ana Mladić, perso�naj inspirat din realitatea cea mai cruntă afostei Iugoslavii de la începutul anilor ’90, întimpul războaielor sârbo�croat și sârbo�bos�niac. Ana nu este altcineva decât fiica genera�lului Ratko Mladić, pe care ea îl adoră și îlconsideră un adevărat erou al Serbiei, darcare avea să fie repede cunoscut în toată

lumea ca „măcelarul din Balcani“ și judecat laHaga pentru crime de război.

Clara Usón s�a născut în 1961 la Barce�lona. A făcut studii de drept și a profesat caavocat, apoi și�a îndreptat atenția către litera�tură. A publicat mai multe romane, printrecare Noches de San Juan (cu care a câștigatPremiul Lumen), Primer vuelo, El viaje de laspalabras și Perseguidoras.

În 2009, romanul Corazón de napalm estedistins cu Premiul Biblioteca Breve. La hija delEste (Fiica Estului, 2012) se va dovedi un best �seller, ajungând la șapte ediții. Pentru el, ClaraUsón primește Premiul Ciudad de Barcelona șiprestigiosul Premio de la Crítica, o recompensăliterară acordată anual de un juriu al criticilorliterari spanioli celui mai bun roman scris înlimba spaniolă din întreaga lume. SDC

Vineri, 14 decembrie, ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali“ (Universitatea „Alexan�dru Ioan Cuza“ din Iași, corp A, parter), va avea loc lansarea volumului Carteacelor cinci cercuri. Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi, apărut de curând încolecția „Hexagon“ a Editurii Polirom.

Invitați: prof. univ. dr. Nicu Gavriluță. Ionela Mihai, moderator. Neculai Amăli�nei, traducător, în numele lui Musashi Sensei

Cu puțin timp înainte de a muri, samuraiul Miyamoto Musashi se retrage înpeștera Reigandō din regiunea Kumamoto, unde scrie Cartea celor cinci cercuri –Gorin no Sho. Tradusă de�a lungul anilor în numeroase limbi, lucrarea pe care acest

legendar maestru al sabiei a lăsat�o poste �rității este atât un manual de strategie, cât șio incursiune în filosofia artelor marțiale. Mu�sashi descrie tehnici aplicabile în lupta cuunul sau mai mulți adversari și arată cumacestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fiutile în viața de zi cu zi. Pentru a înțelege maibine învățăturile sale, volumul este completatcu ilustrații și comentarii privind contextul is�toric și cultural în care a fost scris.

Miyamoto Musashi (1584�1645), samurai,scriitor, pictor și caligraf. S�a evidențiat prinstilul său unic de luptă, cu două săbii. A dez�voltat o filosofie a strategiei în artele marțialepe care a prezentat�o ulterior în cărțile sale,Oglinda Căii Strategiei (Hyōdōkyō), 35 de ar�ticole despre strategie (Hyōhō Sanjūgo Kajō),Cartea celor cinci cercuri (Gorin no Sho). SDC

Clara Usón în dialog cu Mircea Cărtărescu la InstitutulCervantes din București

Lansare la Iași: Cartea celorcinci cercuri. Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi

11ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 călătorii

www.suplimentuldecultura.ro

Hoțul timpului

DESIRÉE HALASEH

l e într�o constantă goanăprin viață și singurul moment încare poate sta locului e când se

află la o coadă interminabilă care semișcă cu viteza personalului Bâr�nova�Iași ce trebuia tras pe liniemoartă de pe vremea răposatului;

l nu a aflat un detaliu minor:avionul va decola indiferent dacăești al zecelea sau ul timul pasagercare și�a cumpărat bilet;

l poate vrea să convingăînsoțitorii de zbor de la îmbarcaresă urgenteze zborul cu, să spu�nem, vreo 10 minute.

Adevărul este că până acumnu am auzit vreodată o povesterealmente bună care să fi începutașa: am ajuns odată la timp și apoichestia asta extraordinară s�a în�tâmplat.

De obicei ajung la ghișeul decheck�in cu câteva minute înainteca acesta să se închidă, după cetoți pasagerii lipsă, somnoroși saupierduți în trafic au fost chemațide cel puțin trei ori, fugind și ru�gându�mă tuturor zeilor să nu fiuitat vreun document acasă, în�cărcătorul iPhone�ului sau uniculcard bancar cu sold pozitiv (evi�dent că nu am încărcător extern,un card de rezervă sau orice

alt ceva care să țină de domeniulprudenței sau de un călător careacțio nează cu băgare de seamă șiîși ia măsuri de precauție pentruevitarea oricărei neplăceri la drumlung). Mai pe scurt: sunt mereu înîntârziere.

În urmă cu câțiva ani luamun zbor spre România din sudulTurciei, aproape de granița cuSiria, din Kahramanmaraș, cu oescală de 12 ore în Istanbul. Știu,nepractic, dar participasem la unstagiu de voluntariat culturalcare m�a purtat prin tot ce în�seamnă bucătăria otomană, printoate cofetăriile și ceainăriile po�sibile, bucurându�mă de ospitali�tatea unui popor de care m�amîndrăgostit iremediabil. Era unschimb echitabil.

Odată ajunși la aeroportulinternațional Istanbul Atatürk,colegii mei s�au făcut dispăruți întoate cele patru zări, iar eu amdecis să dorm puțin, cu întreru�peri pentru scurte sesiuni de de�gustare a fiecărui tip de rahatturcesc disponibil la duty�free�uri. În cele din urmă, obosită și să�tulă, m�am retras aproape depoarta de îmbarcare spre Bucu �rești, mi�am pus pe ochi masca desomn și am adormit subit.

Zborul era programat pentruora 18.10, iar poarta se închidea la18.00. O inspirație divină m�afăcut să mă trezesc la 17.50, mi�amprivit lenevoasă ceasul și am de�cretat plină de încredere: bine cămai am 10 minute să mă spăl pefață și să�mi strâng catrafuseleînșirate pe două bănci, folositedrept pat. Cu 2 minute înainte deora 18.00 ajung odihnită la poartade îmbarcare. Doi agenți numă�rau tichetele de bord, nici un altpasager nu mai era la rând, iar eule prezint conștiincios pașaportulși biletul de rigoare. Ne pare rău,ați pierdut zborul, poarta tocmais�a închis. Simt cum sângele îmipărăsește cutia craniană, dar si�lueta zveltă a Airbusului A330�203 parcat fix în fața ochilor meiîmi da speranțe. „Doamnă, darvăd avionul, încă nu a decolat,mai sunt 10 minute până atunci.“

Nu funcționează. Trebuie săscot artileria grea.

Îmi aduc aminte de un cardpe care îl primisem în urma com�pletării unei fișe GDPR și îl scot laînaintare: „Priviți, fac parte din

elita celor care zboară frecvent,am și această bucată drept �unghiulară de plastic care să odovedească“.

Nu, nu merge nici asta. Ochii mi se umplu de la�

crimi și mă gândesc cu disperarecum sunt la o oră de București,dar pro babil voi rămâne aicipeste noapte, până când următo�rul zbor va putea să mă ducă însfâr șit acasă. Nu mai menționezcosturile.

În momentul în care nu maiam nici o speranță lucrurile iaumereu o turnură. Favorabilă, no�rocoasă, magică. Nu știu de ce șinu știu cum, dar unul dintre ceidoi Cerberi de neînduplecat ia unwalkie�talkie și pune o întrebare:s�a tras scara mobilă de la guraavionului? „Încă nu“, răspundevocea lui Dumnezeu și simt cumfiecare mușchi din corp mi se des�tinde, pe când ușa de sticlă dintreaici și dincolo începe să se des�chidă. „Ați avut noroc de dataasta“, îmi spune agentul și mă in�vită să o iau cu pas alert către pa�sarela de îmbarcare.

Intru în fugă, victorioasă, iarcolegii mei aplaudă și își ascundgrijile și temerile. „Te�am căutatpeste tot, i�am rugat să te cheme

prin stație, am încercat să oprimzborul, unde ai fost?“, mă întreabăîn cor, dar nu mai am suflu să lerelatez toată istoria și iau loc pescaunul meu, îmi cuplez centurași sărbătoresc tacit încă o victoriea imprevizibilului în fața catas�trofelor inerente ale cotidianuluicu care ne�am obișnuit.

Aș face lucrurile diferit? Cusiguranță! Mi�aș seta alarma la unvolum mai ridicat și aș ajunge cu5 minute mai devreme.

Aș sta trează 12 ore, gravitândîn jurul porții, de frică să nu pierdzborul? Cu siguranță, nu. Pentrucă de cele mai multe ori întârziivoit, de dragul rămasului în loculîn care sunt. Cu omul care își iarămas bun și de care nu vreau sămă despart, în somnul adânc careîmi lipsește atât de mult pe drum,prin parcul din marginea ora șuluiunde nu mă voi mai plimba preacurând, în tăcerea și liniștea pro�priei minți înainte de furtună.Când nu voi mai avea nici o scuză,am să mă declar Președinta Clubu�lui Întârziaților Profesio niști, ceicare întârzie din principiu.

Punctualitatea e hoțul timpu�lui. Nu arunca primul piatra. Azis�o Oscar Wilde. Nu fac decât sămă supun. SDC

Nu am înțelesniciodată ce me -canisme interne potface un pasager să se ridice și să stea lapoarta de îmbarcarea unei curse aerieneînainte de deschi -derea ei. Desigur, așputea să-i găsesc oserie de scuze, darcine poate ști ade -vărul? În ce măprivește, îl suspectezde următoarele:

12ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018avanpremierăwww.suplimentuldecultura.ro

Florina Ilis – Cartea numerilor

– FRAGMENT –

Își făcea cu ușurință loc prin desiș,aproape zburând. Voia să�l ajungădin urmă cu orice preț. Așa cumalerga, i se părea că trupul îi cres�cuse, că se făcuse mai înalt fiindcăcrengile nu�i mai loveau fața, cămâinile îndepărtau cu mai multăvigoare bariera de ramuri și spini,că privirea i se ascuțise, că înaintaușor prin covorul de frunze, iargreutatea din piept îi dispăruseaproape cu totul. Îndărătul copaci�lor, cerbul îi apărea surprinzător,în locuri neașteptate, invitându�lsă�l urmeze. Crengile îi loveauumerii, i se agățau de haine, frigulîncepuse să�i biciuie fața, dar, feri�cit, continua suișul, alergând. Cândse oprea gâfâind, ca să respire, ima �ginea cerbului, ca o nălucă, apăreași dispărea printre copaci, făcându�lsă pornească din nou la drum. Nuse mai ghida după lanterna luiIonel, nici măcar nu mai era con�vins că acesta îl urmează, ci dupălumina stelelor și a lunii, care, stre�curându�se prin răriturile de frun �ze ale coroanelor, îl călăuzeanumai ea știa unde. Panta, pânăatunci mai domoală, deveni, sprevârful versantului, mai abruptă șivicleană, îngreunându�i înainta�rea. Începu să respire mai greu. Seajută și de mâini ca să urce, dar setrezi pe marginea unei noi râpe. Ni�meri pe o cărare și, fericit, reluăurcușul. Urca anevoie din cauza so�lului în care torentele ploilor ce serevărsau de sus, de pe platou, sco�biseră șanțuri adânci. Sub el, pă�mântul sfărâmicios se desprindeaușor, făcându�l să scape un piciorsau altul, să alunece. Căuta instinc�tiv, cu vârful bocancului, un loc mai

stabil, ca să poată apoi urca dinnou. Cu mâinile se ținea de ter �minațiile rădăcinilor copacilor ceieșiseră la suprafața solului, caniște nervuri noduroase. Își simțeainima în gât sufocându�l. Se străduisă biruiască marginea dreaptă, caun zid, a râpei și să răzbată acolosus, unde�l aștepta cerbul. Din loculîn care se oprise, îl vedea înalt și fru�mos, cu coarnele argintate de lună.La grumazul cerbului observă oghirlandă. De la acea distanță i sepărea a fi o ghirlandă de frunze șiramuri. Stătea în aceeași poziție cași cerbul de pe carpeta agățată peperetele de lângă patul lui. În multenopți adormise și visase acel cerb.Nu mai știa dacă ceea ce trăia acumera vis sau realitate. Ar fi închisochii ca să adoarmă. Făcu un ultimefort ca să urce spre creasta văgău�nei. Dar, când ajunse sus, cerbuldispăruse. Obosit, se așeză direct pepământ. Era complet singur. Li �niștea și negura din jur îl înconju�rară din toate părțile, înghițindu�llacome. M� am pierdut, își spuse.Dar gândul acesta nu�l înspăi�mântă. Își puse mâna la gură și�lstrigă pe Ionel! Ioooneel! Încordat,ascultă ecoul vocii sale, dar nu veninici un răspuns. Deodată, în lu �minișul în care se oprise, se ivi dinnou, uriașă, luna. La lumina luniiîntrezări, ceva mai încolo, hrănitoa�rea din drumul Chicerii. Recu�noscu locul, iar constatarea asta îlumplu de bucurie. Picioarele îlpurtaseră singure până într�acolo.Fusese de multe ori la hrănitoareîmpreună cu tatăl lui. Se va lăsa învoia picioarelor, zise. Apoi, văzucum, la iesle, cerbul mânca liniștitfân și nu mai avu nici o ezitare. Elera! Regele! Și o luă spre el. Avu im�presia că cerbul îl așteptase acolo,că îi făcea semn cu coarnele, che�mându�l. Nu�i mai era frig, deși dingură îi ieșeau aburi. Pe frunte păruli se lipise de la boabele de sudoarepe care le simțea pe tâmple, prelin�gându�se prin păr, pe gât, dar nuîncetini deloc ritmul. Alerga înurma cerbului, neatent la foșnetulcoroanelor, la scârțâitul crengilor,la spinii care i se agățau de haine,la iarba ce�i înlănțuia picioarele.Curând copacii se răriseră, semn căse apropia de platou. Primul lucrupe care l�a observat când a ajunssus a fost bolta cerului și luna care

aproape îl orbea, atât era de mare,foarte jos și luminoasă. Dar cerbul,nicăieri. Unde o fi dispărut? se în�trebă disperat. Făcu câțiva pași, în�cercând să se orienteze înîntunericul des. Abia mai respiradin cauza efortului. Bătăile inimiile auzea în tâmple și urechile, dincauza presiunii, i se înfundaseră,gata să explodeze. Obosit, se așezăpe covorul de iarbă, lăsându�se pespate. Privi în sus, spre cerul întu�necat unde pâlpâiau câteva stele,învăluite de o boare albicioasă.Gândul că știa unde se află îl liniști.Nu putea să scape însă de durereaascuțită din piept. Se mișcă înașternutul moale, dar rece, privindspre boltă. Își închise ochii ca să numai simtă durerea. Și adormi. Cânds�a trezit din cauza împușcăturii, aîntrezărit ca prin ceață pălăria cupana de păun a tatălui și s�a liniștit.Putea să adoarmă la loc. Când tatase�ntorcea acasă seara târziu, nuuita niciodată să treacă pe la patullui ca să�i spună noapte bună. Tatălse apleca asupra copilului, cu panalui de păun, cu hainele mirosind apădure și sălbăticiuni, a sudoare șiger. Băiatul adormea de îndată ce�isimțea mirosul bine cunoscut. Așafăcuse și acum când, incapabil să setrezească, a leșinat din nou, căzândîn amorțire. Și atunci a revăzut cer�bul. 16 par! Nu!, nu se înșelase. Anumărat uluit ramurile. Ramuraochiului, ramura de ghețuri, ra�mura mijlocie, coroana. Exact cumîl învățase tata! Când cerbul s�aaplecat, băiatul i�a observat coar�nele. 16 par! Dar nimic nu i s�apărut mai frumos ca rozeta. Eraasemeni unui inel auriu, sclipitor.Și�i părea, cum cerbul se mișca, cărozeta se învârte și se transformăîntr�un disc rotitor, înălțându�sespre cer. Dar nu era cerbul cel ce serotea, ci elicopterul. Și, odată cu eli�cele lui, coroanele copacilor, pier�zându�se într�un vârtej asurzitor,aspirând în golul de aer din mijloctoate frunzele roșii și ușoare, aflateîn raza elicelor. În capul lui însătotul se învălmășea. Îi era teamă căva fi și el aspirat cu zgomot și vapieri în groapa aeriană de frunze.Apoi, cerbul uimit i�a atins pieptulcu botul, suflând spre el abur cald.Când și�a deschis ochii, cerbul și�aridicat coroana, scuturându�și ca �pul maiestuos către lună. Împungea

luna cu coarnele de diamante ne �gre, atât era de înalt. Și pe gruma�zul cerbului curgea, ca dintr�unșirag rupt de perle, sânge. Dar nuera sângele lunii, ci al cerbului, îșispunea frecându�și ochii care, dincauza leșinului, se în ce țoșau, împă�ienjenindu�se. O ghirlandă desârmă ghimpată, împle tită din ra�muri și frunze, se înfășurase strânsîn jurul grumazului puternic alcerbului. E Regele! își spuse și lunase agățase de coarnele lui ca o cu�nună de raze. În rana mare de lagrumaji, sângele se încleiase for�mând un fel de cravată roșie,așezată strâmb. Băiatul a întinsmâinile să�l îmbrățișeze. Să�iscoată cravata de ghimpi. A făcutun efort să se ridice. Nu trage! astrigat. Nu! Strigătul acesta a um�plut aerul, întrerupând linișteanopții. O să�i fiarbă capul și�o să�ltransforme în trofeu, și�a spus. Nu,tăticule! Nu trage! Cerbul s�a aple�cat și băiatul, încolăcindu�și mâi�nile în jurul grumazului cerbului,a sărit în spinarea lui. Parcă cerbulnu așteptase decât asta ca să por�nească la drum departe, spre lună,prin aerul împăienjenit de fire lumi�noase. Așa cum zbura în spinareaRegelui, avea impresia că aude baapropiindu�se, ba îndepărtându�sezgomotul făcut de coarnele cerbuluilovindu�se de crengile din jur.

Încercă să se țină mai bine ca să nucadă și strânse cu palmele de cu�nuna de sârmă ghimpată care în�conjura grumajii cerbului, ca decureaua frâului... SDC

„Suplimentul decultură“ publică înavanpremieră unfragment din volumulCartea numerilor, deFlorina Ilis, care vaapărea în curând încolecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom.

CARTEA

Parafrază la Cartea numerilor, noulroman al Florinei Ilis este, precumcartea lui Moise, un „recensământ“al unui popor aflat pe drumul prinpustiul, adesea ostil, al unei istoriipotrivnice, în căutarea propriei ţărimereu promise. Construit pe struc-tura Numerilor – carte despre as-cultare și răzvrătire, desprepocăinţă și binecuvântare, ale căreiîntâmplări trebuie să slujeascădrept pilde viitorimii –, romanul esteo sinecdocă a destinului României,ambiţionându-se să cuprindă câtmai multe evenimente cruciale alesecolului XX și să sintetizeze o et-noistorie perfect verosimilă. Non-conformist faţă de rigorile epiculuitradiţional, puterea de seducţie aacestui roman stă în varietatea per-sonajelor și a întâmplărilor în care,cu ușurinţă, oricine poate identificaprofiluri, personalităţi și experienţedin istoria personală. SDC

Acum vreo câțiva ani, când un edi�tor și rocker drag nouă strângeaîn volum primele articole publi�cate la rubrica de față, cel mai secreproș l�am primit din parteaunui cititor necunoscut, care măacuza că am ceva contra homose�xualilor, de vreme ce n�am scrisnimic despre Queen. Adică, sub �înțeles, despre Freddie Mercury.

De unde va fi ajuns la asemeneaconcluzie? Cuprinsul acelei cărțicon ține destule pagini provocatede audiția discurilor la carecontri buția persoanelor cu orien�tare sexuală incriminată de atâțiainși este remarcabilă.

Ulterior, legat de Queen, amcomis un textuleț ironico�ludic,fără să ating totuși aspectul men �ționat, nefiind în chestie. Freddie amurit cum se știe, iar sexualitateasa e transformată periodic în mar �fă de senzație de mass�media. Su�biectul homosexualității, ardent în

lumea vestică, s�a rostogolit șipână la noi, ajungându�se la re�centul referendum, de parcă pro�blemele publice se pot rezolvadeodată cu „problema patului“,cum o numea Tolstoi. Mă amuzăagitația, am opțiuni pronunțatheterosexuale, dar nu cred căviața e liniară. Și când aud păreriferme că „asta e așa, nu altfel!“ (nucontează ce sau cum), prefer să�mivăd de treburi, știind că pe oame�nii cu convingeri neclintite e binesă�i ocolești.

Odată cu filmul BohemianRhapsody este iarăși perpelealăîn public, lacrimi și extaz pe obra�jii fanilor de toate orientările, jaleși „Freddie, Freddie“ exprimat întoate felurile. Ce�ar fi de zis? „Mu�zica și sexualitatea“, iată o temă destudii docte, nu de un articol efe�mer. Trupa Queen a fost senza �țională și mult iubită la vremea ei;este și azi la fel, deoarece a reușitperformanța să îmbrace rockul

aspru, tăios și murdar în mătăsu�rile pastelate și diafane ale muzi�cii ușoare, de café�concert și deestradă, la care s�au adăugat arti�ficiile operei și operetei, totulîntr�un sos jazzistic picant, dintrecele care plac la nebunie consu�matorilor simandicoși din lumeaîntreagă.

Cam așa pare să creadă și PeterFreestone, autorul cărții FreddieMercury – O biografie intimă scrisăde omul care l�a cunoscut cel mai

bine (traducere din engleză deFlorin Tudose, la editura Publica,2018): „Mare parte din fenomenulQueen a fost gândit din capul lo�cului în ideea de a șoca“ (p. 120).Neîndoielnic, creierul acestei stra�tegii și (f)actorul principal senumește Freddie Mercury, un ar�tist care „a plănuit de la început săfie star“ (p. 285).

Și a fost, într�adevăr, unic,singular, inimitabil. Decizia de aface un film despre el mi se pare ostupizenie tipic hollywoodiană.Iar a cânta în continuare sub titu�latura Queen, dar cu alți soliștivocali, aduce jalnic a dorință de amai câștiga niște bani, profitândde naivitatea unor fani lipsiți depretenții și discernământ. Însăașa merg afacerile.

Cartea lui Peter Freestoneeste mărturia unei mari iubiri. Deprofesie garderobier, Freestoneajunge la 24 de ani în anturajul luiFreddie și devine unul dintresateliții care se învârt în jurul as�trului, până când acesta se întu�necă și dispare. Face de toate:șofer, bucătar, secretar, însoțitorla petrecerile care parcă țineaunon�stop, infirmier și, vrând�ne�vrând, gropar. Viața în galaxiaMercury este absolut senzaționa �lă. O lume bogată, trăind în opu �lență (citiți cu detașare paginiledespre mobilier, alimente, haine,case etc.), fără altă grijă decât mo�mentul imediat următor, careputea fi un concert, o înregistrare,o petrecere, o iubire de�o noaptesau de�un sezon.

Dedicată celui mai notoriu homosexual din vremea noastră,cartea nu e deloc indecentă, nicisenzaționalistă. Firescul ei recon�fortant confirmă ceea ce unii știude mult: iubirea arde intens și totalîn contexte diferite, și nu e condi �ționată nici de sexul iubiților, nicide căsătoria lor legală, precum nicide religie sau de rasă. SDC

Reginul Reginei

13ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Te plângi, poate, de migrene deseși fără cauze evidente. Poate pro�bleme la plămâni, de mai multtimp. Poate depresie sau insom�nie sau psihoză incipientă. În cu�rând este posibil să primești orețetă de cursuri de dans sau devizitat muzee în loc de pastile.

Ministrul Sănătății din Marea Bri�tanie a anunțat recent că mediciiar putea renunța la medicație pen�tru unele afecțiuni, înlocuindu�lecu așa�numite „rețete sociale“.Doctorii vor fi încurajați să reco�mande pentru anumite suferințe,în special cele pe fond psihic,activități precum dansul, mersul laconcerte, muzee, cursurile de gătitsau jocul de bingo. Inițiativa brita�nică își propune astfel să combatătendința de a rezolva orice cu unpumn de pastile. Conform planu�lui, în Marea Britanie s�ar puteacrea o Academie Națională a Tra�tamentului Social, care îi va instruipe doctori ce tip de hobby�uri sauactivități artistice și sportive s�arpotrivi pacienților lor.

O inițiativă similară se deru�lează deja în Canada, în urma unuiparteneriat dintre o asociație a doc�

torilor și Muzeul de Artă din Mon�treal. Pe baza recomandării medi�cului, pacienții vor putea beneficiade bilete gratuite pentru vizite lamuzeu, alături de parteneri și decopii. Timp de un an, va fi cercetatefectul acestor vizite asupra per�soanelor, precum și eficiența parti�cipării la o serie de ateliere de artă,sub supravegherea unor terapeuți. 

Ambele proiecte se bazează penumeroase studii recente careevidențiază beneficiile practicăriiartei, lucrului artizanal și partici�pare la activități sociale asuprasănătății fizice și psihice. La fel caexercițiile fizice, participarea laactivități artistice produce o seriede „hormoni ai fericirii“, care potatenua durerea cronică, depresia,

stresul și anxietatea. De exemplu,pacienții de la Institutul OncologicElvețian au experimentat deja tera�pia prin artă, cu rezultate bune –reducerea durerii și a anxietății.

În Marea Britanie, un pacientcare a supraviețuit unui atac cere�bral a pornit o întreagă cercetarecu privire la implicare în activitățimuzicale a pacienților cu afazie –tulburare de vorbire și înțelegerea limbajului. Cei cu afazie nu potvorbi corect, dar își mențin capaci�tatea de a cânta. Pacienții care auparticipat la studiu și�au îmbună �tățit sănătatea nu doar prin cântat,

ci prin apartenența la un cor șiîmbunătățirea socializării cu cei �lalți într�o măsură mult mai maredecât în cazul unui grup de lucrumanual. 

Cele mai multe beneficii aleartei asupra sănătății au fost de�monstrate în rândul pacienților bătrâni. O organizație dedicată cursurilor de artă pentru bătrâni aintrodus conceptul de „îmbătrânirecrea tivă“. Participanții au mers maipuțin la doctor, au luat mai puținepastile, au un moral mai bun și sesimt mai puțini singuri. În maimulte secții paliative din Marea

Britanie se organizează ateliere depoezie pentru cei aflați în ultimulstagiu al vieții. Poezia îi ajută să îșigăsească o modalitate de expresie,să își aștearnă mai bine gândurilepe care doresc să le lase în urmă și – pentru că e poezie – să găseascăun înțeles în ce li se întâmplă.

Desigur, finalitatea acestorinițiative este de a reduce cheltu�ielile în sistemul de sănătate. Me�dicii s�au obișnuit să prescrieantidepresive cu pumnul, iar oa�menii să le ia. Dacă o oră de dansare același efect, atunci de ce nu?Cha�cha�cha! SDC

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ

Două paracetamol și un muzeu pe zi

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 201814

www.suplimentuldecultura.ro

LUCIAN AMARII (JUP)SUPLIMENTUL LUI JUP

Scandalul a pornit după ce o sta �ție americană a scos cântecul dinplaylist, denunțându�l ca fiind opiesă ce, aparent, vorbeș te des�pre un bărbat care presează o fe�meie să petreacă noaptea cu el,deși ea nu vrea.

Lansat în 1949, în filmul Nep�tune’s Daughter și devenit un suc�ces peren (fiind preluat recent deLady Gaga și Michael Bublé),Baby, It’s Cold Outside a ajuns săfie văzut, mai nou, drept o invita �ție la „date rape“.

Reacțiile, culmea, au fost des�tul de împărțite din partea celorcare au comentat decizia postuluide radio.

„În toată experiența mea dedecenii de lucru cu posturile de

radio nimeni n�a venit vreodată lamine, să îmi interzică să difuzez omelodie“, spune Lee Thompson,consultant muzical pentru ra�diouri și televiziune, citat de BBCNews. „Se pare că, și asta doar înultimii ani, s�a creat o anumităsensibilitate față de unele cân�tece, ce a fost mai mult decât um�flată, mai ales prin social media.Unii par să creadă că «dacă eu in�terpretez acest cântec în felulăsta, atunci toată lumea trebuiesă accepte că aceasta e interpreta�rea corectă».“

Nu este, așa cum arată BBC,singurul cântec de Crăciun careare probleme în ultima vreme.

De exemplu, Fairytale of NewYork al trupei The Pogues a fost

Cum se mai cenzureazăcântecele de CrăciunDe decenii, Baby, It’s Cold Outside este una dintre melodiile ce fac parte din repertoriul aproape

tradițional pe care posturile de radio, în special cele americane, îl programează de Crăciun. În era

#MeToo și a îndoc tri nării „progresiste“ omniprezente, acest cântec inofensiv a devenit o crimă.

cenzurat în 2007 de BBC Radio 1,ai cărui editori au scos cuvintele„faggot“ și „slur“, considerate jig�nitoare pentru comunitatea LGBT+.În aceeași zi, în urma protestelorascultătorilor, BBC Radio 1 au re�venit asupra deciziei.

Do They Know It’s Christ �mas?, un cântec scris în 1984 decătre Bob Geldof și Midge Urepentru faimosul proiect Band Aid,al cărui scop a fost strângerea defonduri pentru a lupta cu foameadin Etiopia, nu a scăpat nici el de

critici. I s�a reproșat că, folosindtermenul de „Africa“, nu face decâtsă perpetueze viziunea „paterna�listă, superioară, a albilor față deafricanii săraci“, așa cum a scris ocomentatoare în ziarul stângist„The Guardian“. „Dumnezeule, e omelodie pop, nu o teză de docto�rat!“, a replicat Bob Geldof.

Jingle Bells este și el plin depăcate, după cum rezultă dintr�unstudiu realizat în 2017 de cătreprof. Kyna Hamill de la BostonUniversity. „Păcatul“ ar fi că, la

origini, în 1857, celebrul JingleBells era cântat, așa cum se obiș �nuia atunci, de interpreți albi,deghizați în negri. Prin urmare,Jingle Bells (care este compus deJames Lord Pierpoint, un anti�rasist din Sud) este un cântecrasist.

Mulți își pun întrebarea de ce omelodie ca Baby, It’s Cold Outsideeste denunțată și înfierată de către„progresiști“, aceiași care, în acelașitimp, insistă să ignore „sexismulviolent și cultura violului și a agre�siunii sexuale prezente în uriașămăsură în muzica hip�hop“.

Explicația vine din partea co�mentatorilor conservatori: în op�tica „intersecționalității“, orice criti� că adusă hip�hop�ului ar echivalapentru acești „luptători pentrujustiție socială“ cu o susținere a„opresiunii negrilor“.

În schimb, orice atac la adresaunui cântec de Crăciun, o sărbă�toare a „albilor opresivi“, nu are dece să strice, dimpotrivă. SDC

O imagine a distrugerilor provo�cate pe 1 decembrie la Paris, încursul „revoltei“ Vestelor Galbene:mulajul spart al sculpturii La Mar�seillaise a lui François Rude, aflatîn Arcul de Triumf. Interiorul Ar�cului a fost vandalizat, fiind dis�truse opere de artă și piese de

mobilier, distrugeri estimate laaproape un milion de euro. Dis�trugerea mulajului La Marseil�laise este aproape simbolică, suntde părere mulți comentatori. Elface parte din sculptura Le Départdes volontaires de 1792 realizatăde Rude între 1834 și 1836 și care

este instalată pe partea nordică aArcului. La Marseillaise repre�zintă o alegorie a victoriei, „o în�carnare a alegoriei patriei care îșicheamă poporul alături de ea“, ex�plică Delphine Christophe, direc�toarea centrului de conservare amonumentelor naționale. SDC

Simbolul revoltei: La Marseillaise cu chipul spart

ANUL XIV NR. 6268 – 14 DECEMBRIE 2018 15

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel.: 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără Zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Marius Miheț, Cristian Teodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu, Alina Purcaru, Cătălin Constantinescu, Ioan�Alexandru Tofan

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

PE SCURT

„non�gender“ de haine pentrucopii sub 14 ani, Céline Dion s�avăzut acuzată de satanism decătre un exorcist, părintele JohnEsseff, în paginile revistei „Natio�nal Catholic Register“.n La Hollywood a fost inauguratun prim Museum of Selfies. „Ar�tele frumoase sunt un conceptatât de complex“, explica TommyHonton, unul dintre fondatoriimuzeului. „Nu contează mediul încare te exprimi, totul poate devenio operă de artă. Într�o zi, criticiivor recunoaște selfie�urile drepto formă de artă de sine stătătoare,iar colecționarii le vor cumpăra,așa cum fac astăzi cu tablourile“.n Geddy Lee (foto), basistul și vo�calistul trupei Rush, a explicat cănu intenționează să lanseze niciun nou material muzical în viito�rul apropiat și că se ocupă în pre�zent de lansarea cărții sale GeddyLee’s Big Beautiful Book Of Bass.„După ce termin cu promovareacărții sper să redevin muzician!

Dar nu am idee în ce formă voiface asta. N�am nici un plan, nuștiu în ce direcție mă voi îndrep �ta“, a spus Lee. Formația Rush și�aîncetat practic activitatea în 2016,după retragrea bateristului NeilPeart.n Noul serial Star Trek ce îl vaavea ca erou pe căpitanul Jean�Luc Picard (Patrick Stewart) vaavea premiera la sfârșitul anuluiviitor.n Distribuția comediei romanticePatru nunţi şi o înmormântare seva reuni pentru un scurtmetraj cuscop caritabil, One Red Nose Dayand a Wedding. „Va fi vorba des�pre o a cincea nuntă în cursul că�reia, evident, nimic nu va mergeașa cum trebuie“, explică scena�ristul Richard Curtis.n Scriitorul John Grisham va fitratat după „metoda Marvel“: căr �țile lui vor forma baza unui uni�vers comun al unor serii TV pro� duse de platforma Hulu, care aurealizat ceva similar cu opera luiStephen King în Castle Rock.„Universul Grisham“ va debuta cudouă seriale ce vor adapta roma�nele The Rainmaker și Rogue La�wyer – două povești independenteuna de cealaltă, dar ac țiu nile sevor intersecta la un moment dat șivor avea personaje comune. Dacăexperimentul va funcționa, esteposibil ca alte adaptări ale celor39 de romane ale lui Grisham săfie adăugate acestui univers. SDC

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

British Library a găsit o abordareinteligentă pentru a vinde publi�cului o nouă expoziție, care pre�zintă celor de azi ceea ce ar puteaconstitui versiunea de acum câ�teva sute de ani a rețelelor socialepopulare, precum Facebook sauInstagram.

Se numesc Alba amicorum,datează de 400 de ani sunt niștecărți în care „millenialii“ din vre�mea Renașterii, mai ales cei dinGermania și Olanda, strângeauautografe și dovezi de prietenie șiafecțiune din partea prietenilor.O combinație de jurnal personalși carnet de autografe, dar și „sel�fie�uri”, mai precis schițe ale celorpe îi întâlneau și cu care se lăudauapoi. „La fel ca în zilele noastre, ti�nerii nu voiau să facă un secret dinprieteniile lor. Voiau să înregis�treze cumva aceste prietenii și în�tâlniri și să se laude apoi cu ele,adică «să dea share» în limbajul cu�rent“, spune Roly Keating, directo�rul executiv al British Library.

Afirmațiile lui Keating suntsusținute și de mulți istorici. „So�cial media este doar o formă târziea acestor «cărți ale prie te niei»“,afirmă dr. Earle Havens, curator alsecției de manuscrise și cărți rare dela Universitatea Johns Hopkins.

„Facebookul de astăzi doar face cevace încercăm să facem de multă vre �me, să surprindă natura efemeră aunei prietenii.“

Aceste Alba amicorum eraufolosite pentru a stabili și întărirelațiile profesionale și personaleprintre tinerii din nobilimea Eu�ropei de Nord încă de la jumăta�tea secolului al XVI�lea. Tinerii lefoloseau, de asemenea, pentru aschimba între ei versurile cânte�celor preferate, sfaturi, să oferecomentarii despre alte persoane.

Ele au apărut – la fel ca Face�book – în cadrul universităților.Tinerii nobili din vestul Europeiobișnuiau să facă un „tur al uni �versităților“, al celor mai impor�tante orașe și al celor mai faimoșieducatori.

Pentru a înregistra relațiileprofesionale construită în acestecălătorii educative, băieții purtaula ei un astfel de carnet, în caretoate persoanele importante în�tâlnite – învățați, filosofi, oamenide știință, artiști sau alți studenți –făceau o scurtă notare, în generalun mesaj în care descriau o „în�tâlnire plăcută“ cu posesorul car�netului și, eventual, încredereaîn talentele și capacitatea aces�tuia. SDC

Un Facebook dintimpul Renașterii n Robert de Niro (foto) a confir�

mat că The Irishman, filmul reali�zat de Martin Scorsese pentruNetflix, va fi lansat în sălile de ci�nema, în SUA, înainte de debutul peplatforma de streaming. Finan țatde Netflix, The Irishman îi re u neștepe generic pe Robert de Niro, Al Pa�cino, Harvey Keitel și Joe Pesci.n Prezenți la festivalul de film dela Marrakech, Robert de Niro șiMartin Scorsese s�au declaratbulversați de metamorfozele princare trece cinematograful în ulti�mii ani. „Cinemaul trecutului esteterminat. Nu știu ce va aduce vii�torul“, spune Scorsese. „Cu TheIrishman, Netflix și�a asumat unrisc, fiindcă nici un alt studio nuvoia să finanțeze filmul. Astăziputem găsi bani pentru un film,dar sălile de cinema se închid.Sunt curios cum ne vom puteapăstra spectatorii.“ n Revolta Vestelor Galbene dinParis a lovit și în INASOUND, pri�mul festival dedicat culturii elec�tro, nășit de Jean�Michel Jarre.Manifestarea, care trebuia să aibăloc pe 8 și 9 decembrie, a fost amâ�nată pentru primăvara anului vii�tor din cauza manifes ta țiilor vio� lente din capitala Franței.n Scriitorul american James Freyeste laureatul din acest an al te�mutului premiu Bad Sex in Fiction,primit pentru scenele ero tice dinultimul lui roman, Katerina. „Freyi�a întrecut pe ceilalți concurențigrație uriașului număr și lungimiipasajelor erotice dubioase din car�tea sa“, s�a justificat juriul. Bad Sexin Fiction Award „recompensează“anual pasajele erotice cele maiprost scrise. Alături de Frey, anulacesta au mai fost nominalizațiHaruki Murakami (cu romanul Kil�ling Commendatore), Gerard Wood�ward (The Paper Lovers) și MajorVictor Cornwall și Major Arthur StJohn Trevelyan (Scoundrels).n Încercând să spargă tiparele cu Nununu, noua sa colecție

Apoi, îmi place și ce a spus în in�terviul dat SdC, că se considerăîntr�un proces de creștere. Am�bele lucruri sunt vizibile în Dra�goste 1. Câine, o poveste simpli�ficată în care personajele suntaproape reduse la simboluri saucalități, dar care refuză sentimen�talismul și stilistica abundentă.Filmul nici nu�i musai să fie cititliteral, ca un love�story (fie șiesențializat) dintre un pădurar șio fată de la oraș, găsită abuzată înpădure. L�am citit mai degrabă cape o reunire a contrariilor, unpro ces de individuație (de creș �tere, iată!) unde femininul și mas�culinul sunt puși împreună pentrua învăța să se armonizeze. Nu în�tâmplător cele două personajesunt atât de reprezentative pen�tru categoria lor – iar interprețiialeși în consecință. Simion (Vale�riu Andriuță) e robust, securizant,întreprinzător, dar și iute la mâ �nie, pe când Irina (Cosmina Stra�tan) e foarte feminină, pasivă,

conținătoare. Filmul curge bine,Șerban ne fixează de la începutpulsul mic și îl ține așa până lafinal, antrenându�ne în existențaatemporală a acestui cuplu neo�bișnuit. Oricât ar fi de esenția�lizată, povestea nu se susține pânăla capăt (cred că Șerban ar trebuisă scrie împreună cu cineva) și demulte ori am regretat că filmulare dialog. Sunt multe scene încare totul e perfect până se vor �bește. Fie și redus, dialogul dimi�nuează atmosfera.

Dacii liberi mi se pare maipuțin ambițios artistic, spre deose�bire de Doar o răsuflare, premiatuldocumentar anterior al MonicăiLăzurean Gorgan, și mai multfăcut pentru consumul intern, casă zic așa, pentru umorile româ �nești. El aduce în prim�plan maimulte fațete ale mitologiei con�temporane despre daci, prezen�tând în manieră clasică și obiectivămai mulți dacopați pe care îi con�fruntă (fără a�i confrunta propriu�zis) cu părerile unor istorici.Subiectul e mai mult decât ofer�tant, dar Monica Lăzurean Gorganși Andrei Gorgan se abțin de la apune etichete (chiar și când unuldintre personaje e un așa�zis an�tropolog care vorbește cu un cap

de lup împăiat la subsuoară), deșipoți citi printre rânduri o neliniștefață de cât de departe a ajuns feno�menul dacopatiei.

Firește, e amuzant să afli că,atunci când au venit romanii, daciiscriseseră deja cărți, dar că ele fieau fost distruse, fie ascunse la

Vatican, sau că aurul din lume eaur dacic sau să�l vezi pe GheorgheFunar aberând despre faptul că Deutschland înseamnă literal ȚaraDacilor. E amuzant până la un punctpentru că nu știi cât de mari sunt di�mensiunile acestei fantezii care, așacum spun autorii în interviul acordat

SDC, odată altoite pe o ideologienaționalistă, e jale. SDC

Dragoste 1. Câine – de FlorinȘerban, cu:Valeriu Andriuță, Cos�mina Stratan, câinele Baby

Dacii liberi – de Monica Lă�zurean Gorgan și Andrei Gorgan

16ANUL XIV NR. 626

8 – 14 DECEMBRIE 2018fast food www.suplimentuldecultura.ro

Între individuație și ninonino

626

IULIA BLAGAFILM

Vorbind despre love-storyul lui FlorinȘerban, Dragoste 1.Câine, prima parte aunei trilogii despredragoste, aș spune dela bun început că îmiplace când un bărbat(cineast sau nu) îșiasumă această laturăfeminină, caldă, fărăsă-i fie teamă că arputea părea uncool.

Dacii liberi

Dragoste 1. Câine