Cum se face vinul acasa?...

Cum se culeg strugurii, stim. Mai putin cunoscute sunt obiceiurile din trecut si toate sentimentele care iti inundau sufletul cand gustai prima bobita, dulce-acrisoara, sau cand pui mana pe primul ciorchine cules din sanul toamnei, sau cand te urcai in picioarele goale peste claia de struguri sa ii zdrobesti, sa le bei viata-imbatatorul must.

Toata bucuria, entuziasmul si celelalte stari legate de culesul strugurilor s-au mai diluat in present, cand conotatia banului a inlocuit aceste trairi pure. Culesul viei se practica de secole si, totusi, este o activitate actuala, devenita de-a lungul timpului traditie. Spre exemplu in Antichitate, in perioada culesului strugurilor, problemele erau amanate si toata lumea se bucura de darul zeilor. Conducatorii se duceau in potgorii, scolile luau vacanta, procesele erau suspendate si insusi imparatul parasea capitala pentru a se alatura acestor sarbatori. Am auzit probabil cu totii de sarbatorile dionisiace ale atenienilor sau de vinaliile roamane. Jupiter, Minerva si Vanus erau cei trei zei carora li se aduceau omagii in primavara, la infloritul viilor si toamna, la recolta. In egala masura este cunoscut si amanuntul istoric conform caruia dacii erau mari bautori, dar si producatori de vin, fapt pentru care cultivau suprafete intinse de vita-de-vie chiar si dupa ce Marele Preot Deceneu ordonase taierea viilor. Mai apoi, crestinismul a dat noi semnificatii viei si vinului. La 27 septembrie de Christovul viilor, boierii si chiar domnitorii se mutau 10 zile in casele din potgorii. Dimineata dupa ce se ridica roua si tarziu, dupa pranz, cand soarele nu mai incalzea strugurii, culegatori si culegatoare, toti tineri si voiosi adunau in cosuri de nuiele bunatatile toamnei. Strugurii aveau un gust placut, dulce-acrisor-echilibrat, iar boabele capatau culoarea specifica fiecarui soi. In arsenalul de ustensile se adunau glume, dansuri, strigaturi si de foarte multe ori toate acestea erau presarate cu povesti de dragoste. Strugurii erau rasturnati din cosuri intr-un butoi de lemn urias, in care tinere domnisoare se urcau cu picioarele goale si ii zdrobeau. Asa se obtinea mustul, iar drojdia ramasa se folosea pentru mascarea unor actori improvizati, care incropeau pe loc scene de teatru spre amuzamentul celorlalti. Mustul mai inainte obtinut era pus in butoaie si apoi acestea erau transferate in binecunoscutele “beciuri domnesti”, unde erau depozitate la intuneric, atent supravegheate si rotite la intervale regulate de timp pentru a se obtine vin de cea mai buan caliate.

Astazi se mai pastreaza o parte din traditie in zonele rurale, dar si acolo tehnologia si-a spus cuvantul. Acum se apropie culesul, iar in aglomeratia urbana nimic nu mai aminteste de voia buna, pe care din obligatie trebuie sa o transmitem.

Andreea Boţu - clasa a X-a