CUM SĂ LE VORBIM COPIILOR DESPRE   DIVORŢ

October 1, 2015 Leave a comment

Înainte de depunerea actelor de divorţ şi de demararea procedurilor, divorţul

are întai de toate loc în interiorul unuia dintre soţi sau a ambilor –

producandu-se divorţul emoţional. Cei doi soţi se îndepărtează treptat unul

de celălalt şi în locul vechiului angajament, îşi doresc redobandirea libertăţii

– de a fi, de a acţiona, de a-şi căuta din nou iubirea etc. Divorţul emoţional si

cel pe cale legală se insinuează treptat în viaţa soţilor, fiind determinate de

un cumul de factori şi de evenimente care conduc către un punct din care

singura ieşire pe care o întrevăd unul sau ambii soţi este desfacerea legală a

căsătoriei.

Atunci cand într-o căsnicie sunt implicaţi si copiii rezultaţi, lucrurile devin mai complexe, pentru că trebuie ţinut cont nu numai de dinamica dintre cei doi soţi implicaţi in procesul de divorţ, ci şi de cea a copilului care este implicat fără voia lui în decizia şi procesul părinţilor de separare.Literatura de specialitate abundă în cercetări, articole şi observaţii care vin să întărească ideea că divorţul este în sine un lucru de nedorit şi care are efecte negative de lungă durată asupra copiilor. Această convingere o întalnim în multe familii acolo unde unul sau ambii soţi ajung să afirme că au rămas în căsnicie „de dragul copiilor”, pentru a „nu-i face pe copii să sufere”, pentru ca cei mici să nu rămană „fără tată/mamă”. De asemenea, odată luată decizia de a divorţa, înaintarea procedurilor ori demararea acţiunilor propriu – zise (cum ar fi mutarea de acasă a unuia dintre soţi sau chiar a copilului), părinţii sunt nehotăraţi şi confuzi dacă şi cand să le spună copiilor despre divorţ. Adesea ne-comunicarea deciziei o justifică prin aceea că: fie copilul este prea mic ca să-şi dea seama ce se întamplă, fie este destul de mare şi vede şi el ce se întamplă, fie va fi devastatoare pentru el vestea, aşa că mai bine îl lasă pană va înţelege el singur.Nu de putine ori însă, copiii înşişi, martori ai conflictelor uneori zilnice dintre părinţi, îşi întreabă părinţii de ce nu se despart? Sau

adolescenţii, care privindu-şi retrospectiv copilăria marcată de tensiunea dintre părinţi, ajung la concluzia că mai bine părinţii s-ar fi despărţit, aşa ar fi putut fi fericiţi şi liniştiţi unul departe de celălalt.Prin urmare, copiii în logica lor simplă şi directă înţeleg că divorţul nu este un lucru ruşinos, un lucru pe care să-l ascunzi, un lucru care te face mai puţin realizat ca adult. În ciuda opiniei răspandite, divorţul nu trebuie şi nu este un lucru mai puţin demn sau care confirmă temerile adulţilor că şi-au ratat viaţa sau o bună bucată din ea. În forma lui legală, divorţul ajunge să soluţioneze o stare de fapt dintre doi adulţi care nu reuşesc să ajungă la o înţelegere în privinţa relaţiei dintre ei şi care nu mai sunt fericiţi în relaţia lor.Prin urmare, avand acest lucru în minte, cum pot părinţii să comunice copilului decizia pe care au luat-o?O serie de cercetări arată că nu divorţul în sine produce efecte negative asupra copilului, ci modul în care divorţul este abordat de părinţi. Prin urmare, ceea ce poate lăsa urme în copil nu este divorţul propriu – zis, ci conflictul care poate apărea între părinţi pe parcursul divorţului, de multe ori lupta pe care soţii o duc unul împotriva altuia si în care copilul este implicat, adesea, ca „obiect” disputat. Binecunoscuta psihanalistă Françoise Dolto in cartea sa – Cand părinţii se despart, oferă o serie de sugestii folositoare despre cum le putem vorbi copiilor despre divorţ, fie că suntem părinţi, sau profesionişti care lucrează cu copiii – psihologi, învăţătoare, judecători, asistenţi sociali etc.Comunicarea deciziei de a divorţa ar trebui făcută odată ce cei doi soţi s-au hotărat ferm că asta se va întampla în continuare. Comunicarea deciziei înainte ca cei doi părinţi să fie siguri şi fermi în decizia lor de a divorţa nu face decat să bulverseze copilul şi să-l arunce într-o stare de insecuritate. Înainte de a se produce orice schimbare în interiorul familiei (mutarea unuia dintre părinţi sau a copilului, schimbarea şcolii de către copil), decizia trebuie comunicată copilului de către ambii părinţi într-o atmosferă securizantă pentru copil. În comunicarea deciziei este nevoie înainte de toate de doi părinţi maturi, care îşi asumă ceea ce spun şi care pot susţine astfel cadrul securizant pentru copil.

În funcţie de varsta copilul mesajul poate fi adaptat, însă părinţii îi pot spune astfel copilului: „Probabil că ai observat că de ceva timp eu cu mama ta/tatăl tău nu ne mai înţelegem şi ne certăm destul de des. Am stat mult timp şi ne-am gandit ce soluţie să găsim. Am hotarat că lucrurile vor merge mai bine pentru noi toţi dacă vom divorţa.” Dacă copilul nu ştie ce este acela un divorţ, părinţii îi pot explica: „Divorţ este atunci cand eu cu mama ta nu vom mai locui împreună, ci fiecare va sta într-o casă diferită.” De asemenea, în discuţie este absolut important să i se clarifice copilul că deşi cei doi adulţi se despart în calitatea lor de soţi, vor rămane întotdeauna părinţii copilului şi vor avea grijă de el. Astfel i se poate spune copilului ceva de tipul: „Să ştii că nu regretăm că ne-am căsătorit, pentru că astfel te-am avut pe tine şi amandoi te iubim foarte mult. Deşi noi doi ne despărţim ca soţ şi soţie şi nu vom mai fi împreună şi nu vom mai locui în aceeaşi casă, vom rămane întotdeauna părinţii tăi şi vom fi alături de tine mereu.”Un alt mesaj important pe care copilul trebuie să-l audă de la părinţii săi este legat de deculpabilizarea copilului. În special la varstele mici, copilul se simte atotputernic şi are o gandire magică potrivit căreia el este cauza tuturor lucrurilor. De aceea, cu cat este mai mic, copilul se poate culpabiliza în ceea ce priveşte divorţul părinţilor. Şi aici i se poate comunica copilului:”Neînţelegerile dintre mine şi tatăl tău/mamam ta nu sunt din cauza ta, ci noi ca soţi nu ne mai înţelegem; tu eşti o reuşită, ne bucurăm că ne-am căsătorit pentru că astfel tu ai venit pe lume.” Unii părinţi se întreabă cat să dezvăluie copilului legat de motivele despărţirii. Este contraindicat să i se dezvăluie copilului motivele divorţului, chiar dacă ele par „reale” în ochii fiecăruia dintre soţi. Fiecare dintre soţi are propriul „adevăr” asupra căsniciei şi asupra motivelor pentru care lucrurile nu mai merg. De aceea, comunicarea motivului subiectiv şi personal al fiecărui părinte nu poate decat să îl constragă pe copil să se situeze de o parte sau alta a baricadei „adevărului”, deci de partea unui părinte sau a celuilalt. În schimb, la întrebarea: „De ce divortaţi?” pe care copilul o poate adresa, părintele poate răspunde: „Ca adulţi noi nu ne mai înţelegem” sau „iubirea dintre noi ca soţi a

dispărut şi nu mai putem sta împreună.(Iubirea pentru tine însă nu a disparut)”.Deşi pe termen scurt vestea despre divorţ şi adevărul asupra a ceea ce părinţii intenţionează să facă ar putea produce în copil: furie, anxietate ori negare, pe termen lung, copilul pus în mod atent şi delicat în faţa unui adevăr exprimat simplu şi clar, se va adapta şi îşi va putea găsi resursele ca, alături de părinţii săi, să integreze şi să depăşească această etapă. Este important să fie asigurat copilul de către ambii părinţi că, deşi momentan situaţia nu este prea fericită, lucrurile vor sta mai bine şi că se vor avea unii pe alţii. Copilul interiorizează astfel mesajul că există speranţă penttru perioada de după divorţ şi că nu va trebui să treacă singur prin această situaţie.De altfel o serie de cercetări desfăşurate în 2002 (conduse de E.

Mavis Hetherington de la Universitatea din Virginia) arată faptul că

majoritatea copiilor se recuperează rapid după primirea veştii. Deşi pe

termen scurt, copiii experimentează emoţii negative de anxietate, furie, şoc

şi neîncredere, aceste trăiri se diminuează sau dispar pană la finele celui de-

al doilea an de la primirea veştii.

Sursa bibliografică: Françoise Dolto – Cand parintii se despart, 2007 Ed. Trei