Cum Imbunatatim Calitatea Vorbirii

“Cuvintele sunt vocea inimii” – Confucius

Într-o lume a comunicării calitatea vorbirii devine deosebit de importantă. Calitatea vorbirii constă în claritatea sunetelor, corectitudinea pronunţiei şi cursivitate.

In viata primul mijloc de a comunica direct cu cei ce te asculta este vorbirea expresiva si clara.

Daca simtiti ca propria vorbire e un obstacol în dezvoltarea voastră personală și profesională sau va gânditi cand aveti ceva de spus ca va e teamă că veti fi judecați si criticati, nu prin prisma a ceea ce spuneti , ci a felului în care o spuneti, atunci este imperios necesar sa treceti la actiune sa depasiti aceste obstacole.

Imbunatatirea calitatii vorbirii se poate realize prin antrenamentul vocal si exercitiile de dictie . Aceste solutii sunt utile si celor care obosesc după primele fraze cand sustin un discurs, celor care vorbesc prea repede sau prea rar, prea tare sau prea încet, celor care vor să scape de “accentul de acasă”.

Vocea fiecarui individ este unica si inimitabila, fiecare voce apartine Eului si este o trasatura de personalitate.

Primul pas: depistarea propriilor defecte de rostire si a eventualelor deprinderi gresite („inghitirea” consoanelor sau vocalelor, lipsa finalurilor de cuvinte, articularea necorespunzatoare – sasait, graseiere, accent ardelenesc sau moldovenesc –, sacadarea mesajului prin respiratie necontrolata, voce prea stridenta sau prea „moale” .

Defectele de rostire pot avea cauze mecanice şi psihice. Cauzele mecanice sunt organice ( o defecţiune congenitală ) şi funcţională ( o greşită întrebuinţare a aparatului fono-respirator ) Cauzele sunt multiple, mergând de la ignoranţa din familie, când s-ar impune corectarea defectelor de rostire la copil, până la imitarea conştientă sau inconştientă a unei greşeli care devine deprindere. În perfecţionarea vocii şi vorbirii se insistă pe cultivarea metodelor de autocontrol, acurateţea rostirii fiind obligatorie pentru

cei ce îşi aleg meseria de a vorbi în public.Având în vedere aceste trăsături, se pot obţine performanţe – în mai mică sau mai mare măsură – prin educaţie şi instruire.

Un mijloc sugestiv este să se audă singur, într-o înregistrare fonică, pentru a se convinge că nu este deloc plăcut modul în care articulează anumite sunete. Dacă îşi conştientizează defectele şi dacă este ajutat cu răbdare, îşi poate depăşi handicapul. Dacă se acţionează superficial, el se poate autocontrola o perioadă de timp, după care poate reveni la defectul iniţial. Rezultate bune se obţin în corectarea majorităţii defectelor

Cu

1.Tehnici de Respiratie Mixta

Putem vorbi de o adevărată „Ştiinţă a respiraţiei” sau de „arta respiraţiei”. Prin tehnici simple putem să controlăm respiraţia, amplitudinea şi ritmul ei. O respiraţie corectă ne ajută să avem o voce caldă, fără stridenţe, fără perturbări fonematice. Se poate combina exerciţiul de respiraţie cu imageria, deblocând astfel stările de angoasă, eliberând tensiunile psihice.

2.Încălzirea vocii - rostim de mai jos pe rînd fiecare rînd de 3 ori. Prima dată încet, a doua oară normal iar a 3-a oară cît de repede putem.

Exerciţiul 1

Un vultur sta pe-un pisc c-un pix in plisc

Exerciţiul 2BRA BRE BRI BRO BRU BRĂ BRÎCRA CRE CRI CRO CRU CRĂ CRÎDRA DRE DRI DRO DRU DRA DRÎ………………………………………..

SRA SRE SRI SRO SRU SRǍ SRÎXRA XRE XRI XRO XRU XRǍ XRÎ

Exerciţiul 3

Pila-n pungă, punga-n pila, pilălău cu pila lungă pileşte pila pili cu pila lungă pedunga pili până când punga-n pilă a pilit pila pilită-n dungă.

3,Încălzirea buzelor şi a limbii - relaxăm buzele şi suflăm pe ele pînă acestea vibrează. La fel şi cu limba, aceasta trebuie să o scoatem afară şi suflăm pînă simţim că vibrează. (sunetul scos o să vi se pară probabil amuzant, dar nu suntem aici să ne amuzăm, ci să exersăm). Spuneţi LA LA LA LA Apoi mişcăm limba în toate colţurile gurii şi ne jucăm cu ea pînă simţim că ne-am încălzit limba şi buzele.

4.Încălzirea maxilarului     - Acest lucru îl putem face căscînd gura (ca atunci cînd căscăm de somn) de cîteva ori şi apoi rostim MA ME MI MO MU tot mai repede. Mişcăm maxilarul în toate direcţiile pînă simţim că acesta este încalzit.

O pronunţare corectă şi fermă a cuvintelor te transformă într-o persoană convingătoare. Fie că eşti angajat sau angajator, persoană publică sau nu, un mai bun discurs contribuie la brandigul tău personal.

-invatati sa respirati corect;

-obtineti “forta” in exprimare, sa nu obositi in timp ce vorbiti;

-eliminati defectele de vorbire;

-aveti curaj sa vorbiti tare;

-nu “mancati” litere;Beneficii:

Vorbirea corectă;Coerenţa şi fluenţa în vorbire;Corectarea unor deficienţe de vorbire.

Identificarea vorbirii corecte și conștientizarea propriului tip de vorbire; Tipuri respiratorii. Respirația eficientă pentru vorbire; Cunoștințe pentru îndepărtarea defectelor de pronunție  (sâsâit, rârâit, înghițirea

finalurilor de cuvânt etc.); Cunoștințe pentru îndepărtarea tulburărilor de ritm și fluență (precipitare sau vorbire

prea lentă);

Pentru ca mesajul pe care doresti sa-l comunici sa ajunga la interlocutor, cuvantul rostit trebuie sa fie clar, frumos, simplu si expresiv, deoarece cuvantul este reprezentantul cel mai concret al gandului. Educarea vorbirii va mari puterea de exprimare logica a continutului unui text, va fi un ajutor sigur pentru prezentarea unei conceptii coerente si expresive a mesajului. De aceea cel care vorbeste in fata publicului, a microfonului sau a camerei de luat vederi trebuie sa stapaneasca perfect tainele artei vorbirii scenice.

O voce care şi-a însuşit toate calităţile are intensitate, are penetranţă, are claritate, are frumuseţea şi deplinătatea definită prin bogăţia în armonice. Vocea este cu atât mai frumoasă, cu cât este mai bogată în armonice. Armonicele sunt sunetele însoţitoare ale sunetului fundamental. Este util ca toţi cei care pornesc la reeducarea vocii să afle că instrumentul care emană cele mai multe armonice este clopotul, despre vibraţiile acestuia.

Vocea este o amprentă. Deci este unică. Deşi sunt mai puţine vocile cu personalitate, dăruite de la natură, celelalte, multe, se pot perfecţiona. Amprenta vocii se estompează dacă nu este valorificată corespunzător. Rămâne brută, fără strălucire, asemenea unui diamant nefinisat.

Deducem logic, că în funcţie de mediu – omul fiind o fiinţă socială şi sociabilă

– contează unde şi cum se deprinde vocea şi vorbirea adecvată.

Observăm că, acum, majoritatea elevilor, la şcoală, nu mai sunt ascultaţi în

clasă. Ei dau teste, în scris. Nu-şi exersează vorbirea în acest anturaj public faţă de colegii

de clasă. Momentele de socializare se desfăşoară în spaţii improprii audienţei, spaţii în

care vorbesc toţi şi nu ascultă nimeni. Tinerii „turuie” când vorbesc şi când se întâlnesc

în anumite locuri, grăbiţi să spună cât mai multe într-un interval de timp cât mai scurt. Se

simt sub presiunea vieţii trepidante. Alt motiv, în alte situaţii, îi determină să vorbească

şoptit. Trăirea în spaţii aglomerate, în desimea apartamentelor de bloc, îi obligă de când

sunt copii mici şi expansivi să nu deranjeze vecinii, să vorbească temperat şi să nu cânte

zgomotos, când au un chef. Iar la petreceri, unde e promovată muzica zgomotoasă, nu

melodioasă, nimeni nu mai cântă aşa cum cântau înaintaşii noştri. Aglomeraţia îi obligă

pe cei din grupul respectiv să vorbească zbierând.

Există anumite perioade istorice, caracteristice şi pentru stilul vorbirii. Acum

este sesizabilă vorbirea rapidă şi neglijentă. Nu se deschide bine gura pentru articularea

corectă a fiecărui sunet, vorbirea e turuită cu buzele ţuguiate. Cei mai mulţi absolvenţi de

liceu au o vorbire precipitată şi cu o foarte slabă articulare a sunetelor.

Într-un mediu în care se vorbeşte permanent îngrijit, într-un limbaj cultivat, eşti

determinat să te comporţi la fel, să te adaptezi. Dar adaptarea este posibilă până la o

anumită vârstă sau, mai exact, adaptarea devine tot mai grea pe măsură ce se avansează în

vârstă. Am urmărit, cu asiduitate, evoluţia unor studenţi proveniţi din familii de aşa-zişi

oameni simpli, ca şi a unor studenţi proveniţi din familii de intelectuali. Trebuie să

subliniez faptul că tinerii proveniţi din presupusul mediu defavorizant şi-au urmărit mai

insistent scopul de a progresa în actorie, decât cei ce au avut la dispoziţie biblioteca de

acasă şi alte mijloace de informare accesibile oricând. De altfel, când i se oferă şanse, în

general, evoluţia copilului victimizat de soartă este mai rapidă.

Studenţii de la actorie învaţă să vorbească la intensităţi vocale diferite, de la

şoaptă surdă, şoaptă sonoră, până la fortissimo, cu deprinderea de a se orienta şi adapta la

spaţiul în care se săvârşeşte rostirea. Cu o anume intensitate se vorbeşte într-o sală mică

şi cu alta într-o sală mare; contează şi dacă aceeaşi sală este plină cu spectatori sau

aproape goală, deoarece acustica se modifică de la o situaţie la alta.

Vocile lipsite de strălucire, vocile şterse, fără penetranţă şi claritate, fără vigoare

şi rezistenţă sunt inacceptabile pe scenă.

Pentru că vorbirea îşi are suportul în actul respirator, este firesc să-şi însuşească

această ştiinţă toţi cei interesaţi să-şi expună valenţele de comunicare în spaţiul public: oratorii, moderatorii din televiziune şi radio, avocaţii, profesorii, preoţii, dar mai cu seamă actorii.