Cultura Indiei antice.

La originile civilizaţiei indiene se află civilizaţia Indusă, apărută în mileniul III î.Hr. Configurația geografică a Indiei este rezultatul unor convulsii tectonice care, în epoca primară, au desprins imensa peninsulă indiană de zona meridionala a Africii  si de Australia. De-a lungul a peste 5000 de ani în acest spațiu geografic s-a format cultura si civilizația indiană, care întegrează astăzi în sistemul ei de valori cca. un miliard de oameni ce vorbesc aproape 500 de limbi și dialecte, una din culturile cele mai extinse și variate ale antichitatii.

Denumirea actuală a Indiei provine de la fluviul Sindhu, căruia persanii îi spuneau Hindhu, iar grecii îl numeau Indos. Inconjurată din trei părți de Oceanul Indian, India este dominată în nord de masivul Hymalaya, din care izvorasc cele trei mari fluvii ale sub-continentului: Indus, Gange si Brahmaputra, ale căror cîmpii fertile au asigurat condiții prielnice dezvoltării agriculturii și au fost, totodata artere vitale pentru transportul mărfurilor. Jungla bogata (flora și fauna) alternează spre zona meridională cu stepe și deșerturi caracteristice podisului Dekkan, cu clima toridă dar și vînturi reci dinspre Hymalaya , ploi musonice care permit realizarea a doua recolte pe an.

Civilizatia indusa, unitara ca stil, cuprinde un teritoriu vast ale carei dovezi arheologice s-au gasit in actualele provincii Penjab si Sind situate la 600 Km departare. In jurul anului 2500 i.Hr., civilizatia indusa era grupata si se dezvolta in stransa legatura cu doua centre urbane: Harappa (Penjab) si Mohenjo-Daro (Sind), considerate a fi proiectate dupa principii riguroase de urbanism (strazi drepte, pavate cu lespezi de piatra, canale de scurgere, cu fantani publice, etc.). Cladirile publice si casele de locuit respectau anumite principii edilitare (ziduri de caramida arsa, canalizare, unele cu 2-3 etaje) orientate spre punctele cardinale pe baza unor criterii astrologice. Orasele apartinand civilizatiei induse erau fortificate printr-un sistem unitar de aparare, format din parapete de cca. 15 m inaltime, din lut batut si placat apoi cu caramizi arse. Zidurile fortificate erau prevazute si cu turnuri de aparare, iar in incinta lor pe langa edificiile publice era amenajat un mare bazin ritual (12/7 m) in apropierea resedintei regelui – sacerdot suprem. Aceste centre urbane fortificate erau si centre comerciale si cuprindeau si ateliere mestesugaresti (artizanale, in special) si depozite alimentare. Comparativ cu Mesopotamia, pana acum, cercetarile arheologice n-au constatat existenta unor temple sau palate regale, lasand nelamurit modul de organizare al sistemului politic si social specific civilizatiei de tip indus. Prezenta multor case mari si solide la Mohenjo-Dozo evidentiaza existenta unor categorii sociale instarite (negustori) in timp ce locuintele modeste explica multimea sclavilor, mai ales celor ce lucrau in agricultura. Aristocratia de tip egiptean, pana in prezent, nu se constata a fi existat in spatiul civilizatiei din Valea Indusului. In schimb negustorii indieni aveau legaturi comerciale cu orasele din Mesopotamia unde exportau aur, fildes, bumbac s.a. Civilizatia indusa a realizat produse originale ale mestesugarilor (bijuterii, ceramica, unelte, arme, obiecte din teracota sau bronz, sigilii, s.a.). Inscriptiile gasite pe fragmente de ceramica, pe tablite de arama si pe sigilii evidentiaza ca in aceasta civilizatie se cunostea un tip de scriere (nedescifrata) silabica, diferita de celelalte scrieri specifice antichitatii.

Organizarea socială :

Societatea indiană este structurată in 4 caste ierarhizate astfel:

Casta brahmanilor (preotilor care detineau “puterea sacra”) legati de perpetuarea traditiilor religioase (sacrificiile rituale efectuate) si intelectuale de transmitere si comentare a invataturilor vedelor. Etimologic “brahman” inseamna formula magica pronuntata de preot cu ocazia efectuarii sacrificiului. In virtutea acestei situatii brahman insemna, in acelasi timp, preot si principiu absolut de ordin divin. Functia brahmanului se identifica cu sacrul (un fel de zeu printre oameni), astazi “maestru” (nu guru). Brahmabilor li se pretindea sa cunoasca temeinic continutul cartilor sacre, sa aiba o conduita morala impecabila, fiind intretinuti de stat in calitatea lor de sacerdoti in serviciul intereselor comunitare. Functia sacerdotala le asigura privilegii sociale (scutiri de taxe si Impozite), nu puteau fi pedepsiti prin tortura sau condamnare capitala. Singurele pedepse erau tunsul parului si excluderea din casta  Initierea brahmanica se facea la 16 ani prin tunsul ritual. Majoritatea aveau o viata simpla si pioasa realizand actiuni de binefacere, de educatie in scoli si manastiri ceea ce ii faceau sa se bucure de respect. In colectivitatile buddhiste, brahmanii erau lipsiti de privilegii si erau nevoiti sa practice profesiuni laice obisnuite.

Casta Ksatriya(razboinicilor)- nobili care detineau functii de conducere in institutiile statului. In aceasta casta se incadra si regele care impreuna cu nobilii din anturajul sau trebuia sa studieze Veda pentru a cunoaste metodele de comanda in luptele de aparare a poporului. Alaturi de brahmani, carta razboinicilor se bucura de multe privilegii sociale.

Casta Vaisya (oameni liberi)-proprietari, negustori si cei ce aveau profesiuni si ocupatii cu caracter lucrativ, puteau sa se imbogateasca sau sa ocupe unele functii publice.

Casta Sudra(servitorilor) din care, la inceput, au facut parte dravidienii autohtoni cuceriti de arieni, apoi in aceasta carta intrau cei saraci sub aspect economic, meseriasii si multimea agricultorilor (iobagi pe pamanturile nobililor). De regula, nu aveau acces la temple, purtau vesminte uzate si mancau resturile de la masa stapanilor. Permanent constransi sa efectueze cele mai umile munci, daca un sudra indraznea sa recite un imn din Rig Veda i se taia limba sau daca il asculta i se turna plumb topit in urechi.

In afara celor 4 caste se aflau cei pe care nu trebuie sa-i atingi –  paria, carora le reveneau ocupatii dispretuite de indieni (macelari, calai, maturatori, gropari). Ei erau obligati sa locuiasca in cartiere sau sate separate pentru a nu “spurca” pe cei din celelalte caste. Ultima categorie sociala o formau, in India, sclavii, care aveau o situatie mai buna comparativ cu alte societati ale lumii antice. De pilda, un prizonier de razboi avea starea de sclav numai pentru un singur an. Sclavii indieni erau pe domeniile regale sau in casele celor bogati.

Creșterea animalelor:

Inca din mileniul trei, i.Hr., proprietatile agricole, inclusiv animalele, apartineau familiilor organizate in comunitati satesti. De altfel, agricultura, alaturi de comert si monopoluri, reprezentau principala sursa de venit a statului indian antic. Pamantul nu putea fi vandut unei persoane din afara comunitatii, a satului respectiv. Produsul agricol de baza era orezul; apoi orzul, graul, meiul, trestia de zahar. Se cultivau canepa si bumbacul. Ingrasamintele naturale se foloseau pe scara larga si, deja, acum 5.000 de ani se utiliza rotatia culturilor. Aratul se efectua cu boii injugati. Cei mai bogati isi permiteau luxul unei gradini cu zarzavaturi, flori puternic mirositoare, mirodenii, dar acestea erau apreciate mai mult pentru carcaterul lor medicinal, curativ, decat alimentar sau estetic.

In gospodarii, indienii din perioada antica cresteau oi, porci, vaci, bivoli. Caii erau oraritate, fiind adusi din alte tari. Din perioade imemoriale, preariene, vaca devenise un animal sacru, fiind obiect de cult. A omori o vaca insemna o crima deosebit de grava. Pentru a ispasi pedeapsa, cel care comitea crima era obligat sa traiasca timp de trei luni in mijlocul turmei, ras in cap si purtand pielea vacii ucise. Timp de o luna, nu avea voie sa bea decat zeama de orez. In plus, trebuia sa plateasca, drept despagubire, zece vaci si un taur, iar, daca nu avea de unde, i se confisca intreaga avere detinuta. Þinand cont de carcateristicile religioase, breasla macelarilor era considerata a fi o breasla inferioara, impura.

Alimentația:

Clima si generozitatea solului permiteau o alimentatie destul de variata. Baza o constituia orezul pregatit in numeroase feluri, care se manca alaturi de numeroase legume si sosuri. Din faina de orez se pregateau si un fel de clatite mai groase, dejunul normal al taranului indian pana in ziua de azi O gama bogata de mancaruri era furnizata de zarzavaturi, in special fasolea si lintea. Uleiul consumat pentru gatit era extras din in, susan sau mustar. Trestia de zahar se manca, de cele mai multe ori, in stare naturala. Dar, trestia servea si la prepararea unei bauturi racoritoare deosebit de apreciate, precum si a zaharului, unul dintre produsele alimentare indiene cele mai cautate la export. Numarul plantelor comestibile folosite in bucataria indiana antica era imens. Se foloseau foarte mult mirodeniile, cum ar fi: piperul, mustarul, chimionul, coriandrul, maghiranul, cuisoarele, mai ales pentru prepararea supelor si a sosurilor picante. In schimb, indienii nu suportau mirosul de ceapa sau usturoi, care nu puteau fi mancate decat in afara satelor sau oraselor

Lumea modesta nu isi putea permite luxul carnii de vita decat foarte rar. In schimb, manca mult peste, pasari de curte sau carne de potarnichi, prepelite, vrabii, cocosi salbatici, vandute de pasararii specializati. La mesele festive, se manca foarte adesea carne de paun. Mai rar si numai cei mai instariti, mancau carne de berbec, de ied sau de vitel. Era interzisa prin prescriptie religioasa carnea animalelor care dadeau lapte, cu exceptia carnii de gazela. De asemenea, era interzisa carnea de elefant, magar, cal, porc, caine, vulpe, leu, lup sau maimuta. In familiile brahmane ortodoxe era interzisa mancarea carnii de orice fel, in afara catorva exceptii care tineau de ritual.

O masa in familia indiana obisnuita se desfasura, cel putin pana acum doua milenii, potrivit unui anume ritual. Mai intai, in semn de respect, copiii spalau picioarele parintilor. Apoi, femeia il servea pe sot, aducandu-i mai intai un vas cu apa pentru spalatul pe maini, apoi, felurile de mancare, fiecare pe o frunza de bananier. Barbatul manca folosindu-se numai de degetele mainii drepte, dupa care se spala pe dinti. De altfel, igiena dentara si periuta de dinti au aparut si au fost inventate in India antica. Dupa capul familiei manca sotia, care era servita de copii, acestia urmand sa manance ultimii, si numai dupa ce mama lor termina de mancat si se spala pe dinti.

Religia:

Hinduismul este şi azi religia majorităţii hinduşilor, cele mai sfinte texte ale acestei religii fiind Vedele.  În religia Indiei, însă au avut loc schimbări esenţiale: au luat naştere cultele lui Siva şi Vishnu, elementele principale ale hinduismului epocii noi. Sistemul castelor, puterea preoţilor şi sacrificiile virtuale practicate de hinduşi au generat mişcări mari de reformă în secolul al VI-lea î. Ch. Cu toate că jainismul a devenit în India o religie de masă, el nu a depăşit niciodată graniţele sub-continentului. În schimb, cealaltă mişcare religioasă, budismul, a devenit cea mai mare religie din lume.

 

Ca şi alte popoare din Orient, indienii construiau lăcaşe religioase-temple cioplite în stîncă, cu coloane şi pereţii decoraţi în interior cu imagini. În secolul III î. Ch. Apar monumentele de artă budistă, din piatră. Acestea erau sanctuarele săpate în piatră şi stupele, decorate cu statui şi basoreliefuri, care oglindesc legendele budiste. Stupele păstrau relicvele lui Buda sau a altui sfînt. Templele hinduiste erau considerate modele ale Universului. Construirea templelor şi amplasarea fiecărui element decorativ erau făcute în conformitate cu un anumit canon. 

Obiceiurile:

Obiceiurile erau legate de evenimentele mari din viaţa de familie, de munca productivă, de schimbarea anotimpurilor. Marea majoritate a evenimentelor sunt acompaniate de muzică.Obiceiurile din cadrul familiei se refereau la naştere, majorat, căsătorie şi moarte. un alt obicei specific indienilor constă în respectul faţă de vaci, considerate cele mai sacre animale. Încă din epoca vedelor carnea lor era rezervată doar oaspeţilor de onoare. De la invadatori, indienii au preluat pasiunea pentru băuturile alcoolice, jocurile de noroc, cursele de şarete, venerarea zeilor ce aveau legătură cu natura.  Nunta e sărbătoarea supremă în familie. Spre deosebire de romantismul din filmele indiene, căsătoriile în India sunt angajate, religia şi statutul social contează. E valabil şi obiceiul zestrei-practica de a plăti un mire, care variază de la stastutul miresei şi profesiunea mirelui. 

Familia:

În perioada antică şi nu numai, în India, capul familiei avea putere nelimitată, iar după moartea sa această putere se transmitea primului născut. Sinuciderea văduvei după moartea soţului era un obicei larg răspîndit, căci aceasta era învinuită de moartea soţului, doar pentru simplu fapt că era mai longevivă decît el.  Vîrsta a fost mereu venerată în India. În trecut, bătrînii stabileau legile, iar tinerii se supuneau lor.

Limbile vorbite:

Sanscrita, limba acestor scrieri sacrale, a devenit limba literară „superioară. Aceasta a fost utilizată de învăţaţii din toată India. Cu toate că existau o mulţime de dialecte şi chiar şi limbi de sine stătătoare, sanscrita la fel de bine şi-a păstrat poziţia autoritară, ca şi latina în Europa medievală. Azi insa e considerată o limbă moartă. India are din 1965 două limbi oficiale : hindi- cunoscută de peste 90 % din populaţie şi engleza. Hindi e scrisă cu alfabetul  indian devangari (45 de litere). Totuşi în India se vorbesc 17 de limbi, egale în drepturi printre care : bengali, kaşmiriana, konkani, nepaleza, punjabi, marathi, oriya, urdu, telugu… 

Vestimentația:

Cel mai întîlnit obiect vestimentar la femeile din India e „salwar kamiz-ul”- o tunică purtată peste o pijamă largă,. Spre deosebire de cea a musulmanilor această tunică nu e brodată. Indiencele mai poartă un semn pe frunte, care reprezintă al treilea ochi, iar punctul roşu de pe frunte semnifică faptul că femeia e căsătorită.

Femeia indiana, fie ca are, fie ca nu are bani, foloseste intotdeauna cel putin o bijuterie. E un lucru important, care face parte din cultura.Toate bijuteriile sunt foarte stralucitoare.Pandantive pentru frunte, coliere, bratari si, mai ales, cercei.

Sunt trei tipuri de haine fundamentale:

Rochia Punjabi, formata dintr-o tunica mai lunga si pantalon.

Anarkali - pare o rochie normala, care are si jupa pe dedesupt, dar este purtata cu un pantalon lung, deoarece femeile din India nu isi dezgolesc picioarele, dar nici umerii

 Sari- constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr.