Cultura Egiptului

Fermierii egiptenii și-au construit locuințele din chirpici proiectate pentru a-i adăposti de căldură de afară. Fiecare casă avea o bucătărie, cu un acoperiș deschis, care conținea o piatră de moară pentru măcinarea cerealelor și un mic cuptor pentru coacerea pâinii. Zidurile erau vopsite în alb și putea fi acoperite cu pânze de in vopsite. Podelele erau acoperite cu rogojini din stuf, în timp ce scaunele din lemn, paturile ridicate și mesele individuale reprezentau mobilierul.

Pentru vechii egipteni,igiena și aspectul erau importante. Se scăldau în Nil și foloseau ca săpun o formă de pastă făcută din grăsimi animale și cretă. Bărbații își rădeau barba, părul și întreg trupul, se parfumau și se ungeau cu unguente aromatice ce acopereau mirosurile neplăcute. Îmbrăcămintea consta dintr-o lenjerie simplă și albă, și atât bărbații cât și femeile din clasele de sus purtau peruci, bijuterii și cosmetice pentru tratament. Copiii nu purtau îmbrăcăminte până la maturitate, pe la vârsta de 12 ani, iar la această vârstă bărbații erau circumciși și aveau capul ras. Mamele erau responsabile de grija și creșterea copiilor, în timp ce tatăl oferea venit familiei. Muzica și dansul erau activități populare de divertisment pentru cei care își permiteau. Instrumentele timpurii includeau flaute și harpe, în timp ce instrumentele similare cu trompetele, oboes și fluierele s-au dezvoltat mai târziu.În Regatul Nou, egiptenii compuneau melodii pe clopote, chimvale, tamburine, tobe, lăute și harpe aduse din Asia. Sistrumul era utilizat ca un instrument muzical ceremonial religios.

Vechii egipteni se bucurau de o varietate de activități de recreere, precum jocurile ca Senet, un joc de tablă cu piese, care a fost deosebit de popular din cele mai vechi timpuri, un alt joc similar a fost mehen, care a avut o placa de joc circulară. Jongleria și jocurile cu mingea au fost populare printre copii, precum și jocurile cu lupte menționate într-un mormânt la Beni Hasan. Membrii bogați ale societății egiptene antice se bucurau de vânătoare și de canotaj.

Bucătăria

Bucătăria Egiptului modern încă păstrează elemente din bucătăria anticilor. Dieta a constat în pâine și bere, completată cu legume, cum ar fi ceapa si usturoi și fructe, cum ar fi curmalele și smochinele. De vin și carne se bucurau doar în zilele de sărbătoare, în timp ce clasele superioare le consumau în mod mai regulat. Peștele și carnea de păsări puteau fi sărate sau afumate și putea fi gătite în tocane sau prăjite pe un grătar.

Arta

Natura religioasă a civilizației egiptene a influențat contribuțiile acesteia la arta antichității. Multe din marile lucrări ale egiptenilor antici reprezintă zei, zeițe și faraoni (considerați și ei divinități). Arta Egiptului Antic este caracterizată în general de ideea de ordine. Dovezi ale mumificării și construcției de piramide în afara Egiptului stau mărturie a influenței sistemului de credințe și valori ale egiptenilor asupra altor civilizații, unul din modurile de transmitere fiind Drumul Mătăsii.

Arta egipteană, cu marile sale forme de manifestare (arhitectură, pictură, sculptură etc.) este așezată sub semnul fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii protectori ai Egiptului este profundă și se manifestă atât pe pământ cât și în viața de dincolo — element central al credinței egiptene străvechi, de aceea operele de artă egiptene au câteva elemente comune. Toate au un anume imobilism: secol după secol s-au reprodus aceleași forme artistice, s-au utilizat aceleași tehnici și aceleași materiale. Statuile faraonilor sau ale marilor demnitari nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o imagine ideală a unui om aflat într-o comuniune permanentă cu zeii și deci aflat într.o stare de har divin. De aici rezultă caracterul solemn al statuilor egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o produce privitorului. Deși artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când configurează chipul uman el respectă o convenție impusă de credințele sale religioase. Omul răposat trebuie să privească fie spre apus, spre lumea de dincolo — spre împărăția lui Osiris, fie spre răsărit, spre

1

lumea de aici unde răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate zeci de mii de statui de bronz, piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate. Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții era închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași semnificație — negrul fiind culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea“ veșnică a Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și a zeului acestuia Amon. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al purității și bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos.

Vechii egipteni au produs obiecte de artă pentru a servi în scopuri funcționale.Artiștii au aderat la forme artistice și iconografice, care au fost dezvoltate în Vechiul Regat, în urma unui set strict de principii care au rezistat influenței străine și schimbării interne. Standardele artistice presupuneau linii simple, forme și zone plate de culoare combinate cu proiecția plană caracteristică figurilor fără indicări spațiale - a creat un sentiment de ordine și echilibru într-o compoziție. Imaginile și textele erau gravate pe morminte și zidurile templului, sicrie, stele și chiar statui. Paleta lui Narmer, de exemplu, afișează figuri care pot fi citite ca hieroglife.Din cauza normelor rigide care au guvernat, aspectul său este extrem de stilizat si simbolic, vechea artă egipteană servind unor scopuri politice și religioase cu precizie și claritate. Artizanii egipteni foloseau piatra pentru a sculpta statui și reliefuri fine, dar foloseau lemnul ca un substitut ieftin și ușor de sculptat. Vopsele erau obținute din minerale precum fier ( roșu și galben ocru ), minereuri de cupru ( albastru și verde ) funingine sau cărbune ( negru ), și calcar ( alb ). Vopselele putea fi amestecate cu gumă arabică ca un liant și presate, care puteau fi umezite cu apă atunci când era nevoie. Faraonii foloseau arta pentru a înregistra victoriile în lupte, decretele regale și scenele religioase. Cetățenii de rând au avut acces la piese de artă funerară, cum ar fi statuile shabti și cărți ale morților, care au crezut că-i protejau în viața de apoi.

În timpul Regatului Mijlociu, modele de lemn sau lut care descriu scene din viața de zi cu zi a devenit populare în morminte Într-o încercare de a dubla activitățile care le trăiesc în viața de apoi, aceste modele arătau muncitori, case, bărci și formațiuni militare, fiind reprezentări ale unei vieți de apoi ideale. Evenimentele se reflectau în schimbarea atitudinilor culturale sau politice. După invazia Hyksoșilor în a doua perioadă intermediară, fresce minoice au fost găsite la Avaris. Cel mai elocvent exemplu ale unei schimbări politice în forme artistice provine din perioada Amarna, unde figurile au fost radical modificate pentru a se conforma ideilor religioase revoluționare ale lui Akhenaton. Acest stil, cunoscut sub numele de arta Amarniană, a fost rapid și complet ștearsă după moartea lui Akhenaton și înlocuită cu formele tradiționale.

Arhitectura

Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de la Marile Piramide din Giza la templele de la Teba. Au fost organizate proiecte de construcții finanțate de către stat pentru scopuri religioase și comemorative, dar, de asemenea, pentru a consolida puterea faraonului. Vechii egipteni au fost constructori calificați, folosind unelte simple, dar eficiente și instrumente de reparare, arhitecții putând construi mari structuri de piatră cu acuratețe și precizie. Locuințele interne ale egiptenilor de rând cât și ale nobililor, erau construite din materiale perisabile, cum ar fi chirpici și lemn, care nu au supraviețuit. Țăranii trăiau în case simple, în timp ce palatele de elita au fost structuri mai elaborate din cărămizi. Câteva au supraviețuit ca palatele din Noul Regat , cum ar fi cele din Malkata și Amarna, ce arată zidurile și podele bogat decorate, sculptate și pictate cu scene de oameni, păsări, bazine de apă, divinități, desene și modele geometrice. Structuri importante, cum ar fi templele și mormintele erau destinate să reziste pentru totdeauna, fiind construite din piatră în loc de cărămizi. Prima clădire din piatră de mari dimensiuni a fost complexul mortuar al faraonului Djoser. Cele mai vechi temple egiptene conservate, cum ar fi cele de la Giza, constau în săli simple, închise cu dale de acoperiș

2

susținute de coloane. În Regatul Nou, arhitecții au adăugat coloane înalte, curtea deschisă și sălile hipostile-încăperi mari cu plafonul susținut de coloane, fiind un stil standard până în perioada greco-romană. Cea mai veche și mai populară arhitectură funerară în Vechiul Regat a fost Mastaba, o structură dreptunghiulară plată construită din cărămizi. Piramida lui Djoser este o serie de mastabale stivuite una peste alta. Piramidele au fost construite în Regatul Vechi și Regatul Mijlociu, dar faraonii din Regatul Nou le-au abandonat, în favoarea mormintelor tăiate în piatră.

Religia

Religia vechilor egipteni era politeistă, iar numărul zeităților de ordinul sutelor. Religia egipteană a fost o succesiune de credințe ale poporului egiptean începând din perioada predinastică până la aparițiacreștinismului și islamismului în perioada greco-romană. Ritualurile se făceau sub conducerea preoților sau vracilor (folosirea magiei fiind pusă însă la îndoială). Toate animalele înfățișate și venerate în artă, scrierile și religiile Egiptului Antic (pentru peste 3000 de ani)sunt originare din Africa. Templele erau centrul așezărilor egiptene, servind ca centre administrative, școli, biblioteci și folosite și în scopuri religioase. Credințele în zei și în viața de apoi s-au înrădăcinat în civilizația Egiptului antic de la începuturile sale, regulile faraonilor fiind bazate pe dreptul divin al acestora. Panteonul egiptean a fost populat de zei care au avut puteri supranaturale și erau convocați în ajutor sau pentru protecție. Cu toate acestea, zeii nu au fost întotdeauna priviți ca binevoitori. Și Egiptenii credeau că furia acestora trebuia să fie atenuată cu ofrande și rugăciuni. Structura acestui panteon s-a schimbat în continuu, adăugând noi zeități ce au fost promovate în ierarhie, dar preoții nu a făcut nici un efort pentru a organiza miturile și poveștile contradictorii într-un sistem coerent. Aceste concepții diferite ale divinității nu au fost considerate de ei ca fiind contradictorii, ci mai degrabă privite ca perspective din mai multe fațete ale realității.

Zeii erau venerați în templele de cult administrate de preoți care acționau în numele regelui. În centrul templului se afla statuia de cult al zeului într-un altar. Templele nu erau locuri de cult publice și numai în anumite zile de sărbătoare statuia zeului era scoasă din altar pentru venerare publică. Altarul zeului era izolat de lumea exterioară și accesibilă numai funcționarilor templului. Cetățenii se puteau închina statuilor din casele lor și amuletelor ce ofereau protecție împotriva forțelor rele. După Regatul Nou, rolul Faraonului ca un intermediar spiritual a fost tot mai ignorat, trecându-se la venerarea directă a zeilor. Ca rezultat, preoți au dezvoltat un sistem de oracole pentru a comunica voința zeilor direct prin oameni.

Egiptenii credeau că fiecare ființă umană era compusă din componente fizice și spirituale. Fiecare persoană avea pe lângă corp o SWT (umbră), un BA (personalitate sau suflet), un KA (forța vitală) și un nume. Inima, și nu creierul, era considerată organul de gânduri și emoții. După moarte, spiritul se elibera din trup și putea umbla în voie , dar era necesară păstrarea rămășițelor fizice (sau un substitut, cum ar fi o statuie), ca o locuință permanentă. Scopul final al decedatului a fost de a se alătura lui KA și BA și pentru a deveni un "binecuvântat mort", ce trăiește pe un AKH. Pentru ca acest lucru să se întâmple, defunctul avea să fie judecat printr-un proces, în care inima persoanei era cântărită pe balanța justiției față de pana din capul lui Ma'at. Dacă se consider demn, decedatul putea să-și continue existența pe pământ în formă spirituală.

Obiceiurile funerar

Vechii egipteni au menținut un set elaborat de obiceiuri funerare, crezând că erau necesare pentru a asigura nemurirea după moarte. Păstrarea corpului pentru mumificare, efectuarea ceremoniilor funerare și de înhumație cu bunurile persoanei decedate îi puteau folosi în viața de apoi. Înainte de Vechiul Regat, trupurile erau îngropate în gropi săpate în deșert care se conservau natural prin uscare.În condiții aride, deșertul a fost un avantaj în întreaga istorie a Egiptului antic pentru mormintele celor săraci, care nu își puteau permite pregătirile de înmormântare elaborate și disponibile pentru elita de nobili. Egiptenii bogați au început să-și îngroape morții în morminte de piatră și să le mumifice artificial, implicând îndepărtarea organelor interne, ambalarea trupului în

3

bandaje îmbibate cu rășină, și îngropându-l într-un sarcofag de piatra dreptunghiulară sau într-un sicriu de lemn. Începând cu dinastia a IV-a, unele părți au fost păstrate separat în borcane canopice . Din Regatul Nou, vechii egipteni au perfecționat arta mumificării, care dura 70 zile și implica îndepărtarea organelor interne, scoaterea creierul prin nas cu un cârlig și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra sufletul (Ka).După aceea toate organele interne erau puse în vase canopice acoperite ce urmau a fi îngropate împreună cu corpul. Corpul era apoi lăsat la uscat timp de 40 zile, apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și apoi era uscat, prin acest proces se obținea garanția că trupul defunctului își va păstra forma și dimensiunile sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, amulete protectoare inserate între straturi, după care era pus în cosciug și îngropat.

Practicile de conservare au scăzut în epocia Ptolemeilor și cea Romană, în timp ce accentul era pus pe aspectul exterior al mumiei, care era decorat. Egiptenii bogați erau îngropați cu cantități mari de produse de lux. Începând din Regatul Nou, cărțile decedaților erau incluse în mormânt, împreună cu statui shabti care erau considerate a fi servitori ce vor efectua muncile pentru decedat în viața de apoi. După înmormântare, rudele în viață erau așteptate să aducă ocazional alimente la mormânt și să recite rugăciuni în numele persoanei decedate.

Medicina, tehnologia și științaTehnologiaVas din sticla egiptean

În tehnologie, medicină și matematică, Egiptul antic a realizat un standard relativ ridicat de productivitate și sofisticare. Empirismul tradițional, după cum reiese din papirusul găsite de Edwin Smith în 1930 și datând, cu aproximație, din 1600 î.Hr., este primul creditat în Egipt.

Egiptenii au creat propriul lor alfabet și utilizau sistemul zecimal.

Chiar înainte de Vechiul Regat, egiptenii antici au dezvoltat un material sticlos cunoscut asemănător cu faianța. Acest material a fost folosit pentru confecționarea de mărgele, gresie, figurine etc. Printr-o anume tehnică, egiptenii au produs un pigment cunoscut sub numele de „albastru egiptean”, produs prin topirea siliciului și cuprului, precum și a unui alcalin, natronul ((carbonat de sodiu decahidrat), ulterior măcinat și folosit ca pigment. Vechii egipteni au produs o mare varietate de obiecte din sticlă cu mare pricepere, dar nu este clar dacă ei au dezvoltat procesul independent. Este neclar dacă acele obiecte au fost produse din sticlă brută sau pur și simplu importau lingouri gata făcute, pe care le-au topit și prelucrat[necesită citare]. Obiectele respective puteau fi produse într-o gamă variată de culori, inclusiv galben, roșu, verde, albastru, violet, alb, iar sticla putea fi transparentă sau opacă.

Medicina

Instrumente medicale

Cunoștințele și experiența egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenții chirurgicale, tratau fracturi și aveau cunoștințe farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte și după complicate înlăturări de organe. În plus nivelul până la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arată faptul că aceștia aveau cunoștințe incredibile de anatomie.

Problemele medicale ale vechilor egipteni derivau direct din mediul lor. Viață și munca aproape de Nil au adus pericolele de malarie și paraziți, care au dăunat ficatului și intestinelor. Fauna sălbatica periculoasa, cum ar fi crocodilii și hipopotamii au fost, de asemenea, o amenințare comună. Munca pe tot parcursul vieții în agricultură

4

și construcție a dăunat coloanei vertebrale și articulațiilor, precum și leziuni traumatice din construcții și război ce au avut repercusiuni semnificative asupra organismului. Pietrișul și nisipul din făină le-au zgâriat dinții, lăsându-i susceptibili abceselor (deși cariile erau rare). Dietele celor bogați erau bogate în zaharuri, care a promovat boala parodontală. În ciuda portretelor în care îi prezentau pe decedați din clasa superioară ca fiind suplii și bine făcuți fizic, mumiile indică un exces de greutate ce atesta efectele unei vieți în care au consumat în exces. Speranța de viață a unui adult era de aproximativ 35 de ani pentru bărbați și 30 de ani pentru femei, dar a ajunge la maturitate era dificil, aproximativ o treime din populație murind în copilărie.[necesită citare] Medicii egipteni erau renumiți în Orientul Apropiat antic pentru abilitățile lor de vindecare, iar unii, cum ar fi Imhotep, a rămas celebru mult timp după moartea lor. Herodot a remarcat că a existat un grad ridicat de specializare în rândul medicilor egipteni, ca unii se specializau sa trateze fie capul sau stomacul, în timp ce alții tratau fie ochii, fie dinții. Instruirea medicilor avea loc la instituția Per Ankh sau "Casa Vieții" cu sediul în Per-Bastet în timpul Noului Regat și la Abydos și Sais în perioada târzie. Papirusurile medicale atesta o cunoaștere empirică de anatomie, în leziuni și tratamente practice. Rănile erau tratate cu bandaj cu carnea crudă, pânză albă, plase și tampoane îmbibate cu miere pentru a preveni infecția, în timp ce opiu de cimbru și Belladona erau utilizate pentru a calma durerea. Cele mai vechi înregistrări de tratament pentru arsuri descrie pansamente îmbibate cu laptele de la mamele de bebeluși de sex masculin. Rugăciunile erau făcute zeiței Isis. Săruri de pâine mucegăită, miere și cupru au fost, de asemenea, folosite pentru a preveni infecția de la murdărie în arsuri. Usturoiul și ceapa au fost folosite în mod regulat pentru a promova starea bună de sănătate și pentru a diminua simptomele de astm. Chirurgii egiptene coseau rănile, stabileau oasele rupte și amputau membrele bolnave, dar au recunoscut că unele leziuni erau atât de grave încât nu puteau face nimic altceva decât sa asigure confort pacientului până survenea decesul.

Moștenire

Cultura și monumentele Egiptului antic au lăsat o moștenire durabilă asupra lumii. Cultul zeiței Isis, de exemplu, a devenit popular în Imperiul Roman, fiind gravată pe obeliscuri și alte relicve ce au fost transportate la Roma. Romanii, de asemenea, importau materiale de construcții din Egipt pentru a ridica structuri în stil egiptean. Istorici timpurii, cum ar fi Herodot, Strabon sau Diodor din Sicilia au studiat și au scris despre modul de viață al egiptenilor. În timpul Evului Mediu și Renașterii, cultura păgână egipteană a fost în declin după răspândirea creștinismului și mai târziu a Islamului, dar interesul pentru antichitatea egipteană a continuat în scrierile savanților medievali, cum ar fi Dhul-Nun Al-Misri și al-Maqrizi. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, cetățenii europeni și turiștii au adus antichități din Egipt și au scris povești despre călătoriile lor, ceea ce duce la un val numit Egiptomania în Europa. Colecționarii au achiziționat multe antichități importante. Deși colonizarea europeană a Egiptului a distrus o parte semnificativă a moștenirii istorice a țării, unii străini au deschis interesul pentru studiul istoriei. Napoleon, de exemplu, a inițiat primele studii în egiptologie, când a adus aproximativ 150 de oameni de știință și artiști care să studieze istoria Egiptului. În secolul XX, guvernul egiptean și arheologii au recunoscut deopotrivă importanța respectării culturale și integrității în săpături. Consiliul Suprem al Antichităților aprobă și supraveghează toate săpăturile, care au ca scop găsirea de informații decât căutare de comori. Consiliul supraveghează, de asemenea, muzeele și programele de reconstrucție a monumentelor concepute pentru a păstra moștenirea istorică a Egiptului.

5