CREŞTEREA VACILOR DE LAPTE ÎN SISTEM ECOLOGIC

Orice reproducere, chiar şi parţială, a acestei lucrări este interzisă fără acordul autorilor

INTRODUCERE

Modul I. MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE I.1. Supravegherea şi controlul punerii în aplicare a reglementărilor în vigoare

1.1.a Conversia la ferma ecologică

1.1.b Organisme de certificare (după standardele UE şi IFOAM)

1.1.c Forme oficiale în relaţia cu organismul de certificare

1.1.d Sprijin pentru agricultura ecologică

I.2. Planificarea, monitorizarea şi controlul producţiei

1.2.a Selectarea raselor şi stabilirea efectivelor;

1.2.b Proiectarea programului de furajare

1.2.c Planificarea controalelor de evaluare a sănătăţii şi igienei;

Bibliografie Întrebări şi răspunsuri

Modulul II. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE II.1. Planificarea şi gestionarea achiziţiilor

II.1.a Selectarea furnizorilor II.1.b Alegerea canalelor de distribuţie

II.2. Comercializarea produselor agricole şi alimentare ecologice II.2.a Selectarea clienţilor 2.2.b Vânzarea produselor ecologice

Bibliografie Întrebări şi răspunsuri

Modulul III. „NORME DE CREŞTERE A VACILOR DE LAPTE ÎN SISTEM ECOLOGIC” III.1. Cerinţele CE privind reglementările pentru ferma de vaci de lapte.

3.1.1. Condiţii generale de bază 3.1.2. Hrănirea 3.1.3. Întreţinerea 3.1.4. Provenienţa animalelor

III.2. Producţia ecologică.

3.2.1. Principii de agricultura ecologică 3.2.2. Obiectivele agriculturii ecologice

3.2.3. Principii de hrănire în agricultura ecologică Bibliografie Întrebări şi răspunsuri

INTRODUCERE

Acest curs este rezultatul muncii comune a unui grup de centre de pregătire din Spania (Instituto de Formación y Estudios Sociales – IFES), Austria (Amadeus Verein), Italia (Biocert), Suedia (Lantbrukarnas Riksförbund - LRF), Germania (BFW - Competenz Centrum Europa) şi Portugalia (Escola Superior Agrária de Ponte de Lima), în colaborare cu o organizaţie de fermieri din Spania (Unión de Pequeños Agricultores y Ganaderos – UPA), a unei organizaţii de formare profesională din Italia (Istituto Nazionale di Istruzione Professionale Agricola – INIPA) şi a două departamente ale Universităţii Complutense din Madrid/Spania (Teoria şi istoria educaţiei şi cercetare şi diagnoză în Educaţie), desfăşurată în cadrul proiectului FORECOLOGIA, număr de referinţă ES/03/B/F/PP-149080, finanţat cu sprijin de la Comisia Europeană prin programul „Leonardo da Vinci”. "Leonardo da Vinci" este un program de finanţare al Uniunii Europene (U.E.), care sprijină proiectele care au ca scop formarea profesională. Scopul proiectului "FORECOLOGIA" Proiectul „FORECOLOGIA” urmăreşte instruirea producătorilor din agricultura ecologică, pentru a putea să-şi adapteze activitatea la cerinţele producţiei ecologice. Acest curs este deci, un material de recalificare, de instruire permanentă. Cursul a fost tradus în limba română, corectat şi adaptat situaţiei din România de Dr. ing. Ion TONCEA (modul I şi II) şi Dr. ing. Daniela ALEXANDRESCU (modul III), specialişti în agricultură ecologică şi membri ai Asociaţiei Române pentru Agricultură Durabilă (ARAD). În acest curs vom folosi, peste tot când este vorba de agricultură şi produse agricole şi alimentare, termenul „agricultură ecologică, respectiv „produse agricole şi alimentare ecologice”, deoarece termenul „agricultură ecologică” este protejat şi atribuit de U.E. României pentru definirea acestui sistem de agricultură şi este similar cu termenii „agricultură organică” sau „agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre. De asemenea, acest curs se adresează fermierilor ce cresc vaci de lapte în sistem convenţional, care sunt interesaţi de agricultura ecologică şi de producţia produselor ecologice, în principal mici fermieri, care doresc să se stabilească în domeniul ecologic sau au o fermă ecologică de creşterea vacilor de lapte pe care doresc să o mărească.

Cursul este împărţit în 3 module, iar fiecare modul în mai multe unităţi didactice, după cum urmează: Modulul I „MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE” conţine aspecte privind conversia la ferma ecologică, certificarea conform standardelor U.E. şi IFOAM, sarcinile organismelor de inspecţie şi certificare şi instrumentele de sprijinire (finanţare) a fermelor ecologice. Urmare a particularităţilor planificării, monitorizării şi controlului producţiei agroecologice, acest modul cuprinde, de asemenea, informaţii privind selectarea raselor şi stabilirea efectivelor, elaborarea programului de furajare şi planificarea controalelor de evaluare a sănătăţii animalelor şi a igienei în adăposturile pentru animale. Modulul II „COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE”, conţine informaţii privind selectarea furnizorilor de inputuri ecologice (considerând că toate inputurile se produc conform cerinţelor agriculturii ecologice) şi alegerea canalelor de distribuţie. De asemenea, cuprinde noţiunile de bază privind instruirea în domeniul comercializării

produselor agricole şi alimentare ecologice, cu referire la selectarea clenţilor şi la câteva idei de vânzare a produselor ecologice. Modulul III „NORME DE CREŞTERE A VACILOR DE LAPTE ÎN SISTEM ECOLOGIC”, se referă la furajarea animalelor (inclusiv cultivarea plantelor furajere), reproducţie, îngrijire şi adăpostire şi la sănătate şi igienă. De asemenea, se prezintă unele aspecte privind premisele creşterii animalelor şi gestionarea gunoiului de grajd, precum şi unele particularităţi privind managementul şi comercializarea, conversia şi planificarea şi controlul producţiei . În incheierea acestui curs, se prezintă, pe scurt, calculatorul. Aceasta prezentare va fi folosită pentru instruirea de bază în folosirea calculatorului şi a tehnologiilor informatice şi de comunicare, precum şi în ceea ce priveşte potenţialul de utilizare a acestora în fermele ecologice. Această publicaţie prezintă punctele de vedere ale autorilor şi Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţiile din acest curs.

Modulul I. MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE

1.1. Supravegherea şi controlul punerii în aplicare a reglementărilor în vigoare

Producătorii agricoli au şansa de a exploata o multitudine de oportunităţii economice, care decurg din programul detaliat elaborat de către Comisia Europeană în sectorul agriculturii ecologice. Acest program are ca scop, de fapt, integrarea protecţiei mediului în agricultură şi promovarea şi gestionarea calităţii şi siguranţei producţiei alimentare. În special, REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 şi REGULAMENTUL (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice., prevăd în detaliu cum să se gestioneze producţia agricolă ecologică în statele membre (Regulamentul 834/2007 şi Regulamentul 889/2008 se află pe siteul Uniunii Europene (U.E.): http//:europa.eu.int/eur-lex şi al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR): www.mapam.ro). Merită, de asemenea, subliniat faptul că normele cu privire la produsele ecologice se întemeiază pe un sistem bazat pe voluntariat, astfel că, pentru a identifica produsele ecologice poate fi folosit logo-ul U.E. al agriculturii ecologice, coroborat sau nu cu logo-urile naţionale sau private. Pentru a eticheta un produs ca fiind ecologic, trebuie sa se respecte in totalitate Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, care conţin un minimum de norme cu privire la producţia, procesarea şi importul produselor ecologice, inclusiv procedurile de inspecţie, etichetare şi marketing pentru întreaga Europă. Logo–ul pentru produsele ecologice a fost stabilit încă din anul 2000 la nivelul U.E. şi poate fi folosit în întreaga zonă U.E. Această etichetă poate fi folosită doar de către producătorii ale căror sisteme de producţie şi produse au fost inspectate de organismele de inspecţie şi din rapoartele de inspecţie reiese că satisfac cerinţele regulamentului U.E. Acest logo poate fi folosit numai dacă produsele ecologice conţin, cel puţin, 95% ingrediente ecologice şi dacă aceste produse au fost procesate, ambalate şi etichetate în U.E. sau în alte ţări non – U.E. care au un sistem de inspecţie echivalent

În România, alături de sigla comunitară poate fi folosită şi sigla natională „ae. Sigla ,,ae , proprietate a MAPDR , garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura

ecologică şi este certificat de un organism de control. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la MAPDR şi care deţin un contract, cu un organism de control aprobat de către MAPDR.

O altă prioritate a Comisiei Europene a fost elaborarea conceptului de trasabilitate (posibilitatea de a urmări „traseul” unui produs alimentar de la început până la vânzarea sa şi invers). Încă din ianuarie 2005 prin regulamentul nr. 178/2002 a fost adoptat sistemul obligatoriu de trasabilitate a alimentelor. Acest regulament prevede principiile generale şi cerinţele legii alimentului, instituie înfiinţarea Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară si stabileşte procedurile legate de siguranţa alimentului. Trasabilitatea a devenit obiectul unei atenţii speciale în rândul operatorilor din industria alimentară, instituţii sau consumatori, datorită asocierii sale cu probleme, precum siguranţa produselor alimentare (ne putem gândi la criza provocată de Encefalopatia Spongiformă Bovină - BSE) şi „garantarea originii” (ne putem gândi la contaminarea cu Organisme Modificate Genetic). Abilitatea de a lua rapid măsuri efective şi sigure ca răspuns la urgenţele privind sănătatea de-a lungul întregului lanţ de producere a alimentelor este de maximă importanţă (putem, de asemenea, vorbi de trasabilitatea responsabilităţilor). Trasabilitatea lanţului alimentar se referă la toate informatiile care rezultă „din câmp până la masa consumatorului” cu scopul de a merge în profunzime la variabilele productive şi calitative. Toată aceste informaţii trebuie gestionate printrun adevărat „sistem informational al lanţului alimentar” cu puncte variate de acces, de exemplu la public, la Autoritatea de sănătate, la organismele de certificare, la personalul tehnic responsabil şi la gestionarea afacerii având drept scop crearea unui sistem perfect transparent. Pentru a atinge acest scop, sunt necesare următoarele documente principale:

a) Regulament tehnic (sau manual) al trasabilităţii, al cărei principiu este descrierea a tot ceea ce se face (si, binenţeles, de a face cea ce este scris) pentru a garanta trasabilitatea lanţului alimentar;

b) Documentarea privind sistemul de producţie, care conţine proceduri operaţionale, proceduri tehnice, instrucţiuni specifice de lucru şi măsurile pe care o firmă din lanţul alimentar trebuie să le adopte pentru a garanta funcţionarea corecta a sistemului de urmărire;

c) Schema de certificare, care punctează regulile prin care agenţia de reglementare şi operatorii acestui lanţ trebuie să interacţioneze între ei şi să garanteze conformitatea produsului cu normele de referinţă;

d) Diagrama procesului , este o schiţă unde sunt prezentate diferite faze ale producţiei. De asemenea, în această schiţă se subliniază şi fazele în care

trasabilitatea poate fi pierdută. Este deci documentul care descrie istoricul produsului (înţeles ca fiind cel mai apropiat de unitatea de vânzare);

e) Planul de control, este un document prin care se stabileste tipul şi modul de realizare a operaţiunilor de verificare a produsului in timpul ciclului de producţie (colectarea de probe, analize chimice, laboratoare, etc.). Astfel de verificări sunt efectuate, în mod normal, atât de către conducerea firmei de producţie alimentară cât şi, în cazul certificării, de un alt organism specializat. De bună seamă că, pentru lanţul alimentar agro-ecologic, este esenţială activitatea depusă de către Organismele de inspecţie şi certificare, autorizate de către Autoritatea naţională în conformitate cu Reg. nr. 834/2007 şi Reg. nr. 889/2008. Aceste organisme îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu manualele operaţionale de specialitate, iar activitatea lor este planificată în aşa fel incat sa garanteze controlul întregului lanţ alimentar în toate fazele sale.

1.1.a Conversia la ferma ecologică Operatorii agricoli care optează pentru a produce conform metodelor ecologice, trebuie să-şi elaboreze cu grijă planul de conversie a fermelor lor, atât din punct de vedere tehnic, cât şi birocratic, iar planul de conversie trebuie să fie aprobat, înainte de aplicare, de către organismul de inspecţie. Din punct de vedere tehnic, conversia este perioada în care o fermă convenţională stabileşte bazele pentru aplicarea corectă şi profitabilă a metodelor agroecologice. Prin urmare, această perioadă poate fi denumită "conversie birocratică", deoarece în perioada de conversie produsele agricole şi alimentare nu pot fi comercializate ca ecologice, şi "conversie agronomică”, deoarece unul din obiectivele acestei perioade este optimizarea metodelor agricole ecologice, din punct de vedere tehnic. Conversia unei ferme la agricultura ecologică înseamnă toate măsurile de îmbunătăţire a fertilităţii solului şi de reechilibare a ecosistemelor agricole. Scopul „planului de conversie” este să călăuzească producătorii ecologişti în perioada de conversie şi să-i ajute să realizeze obiectivele pe care şi le-au propus. Un plan de conversie este o „fotografie” a unităţii agricole făcută pe baza analizei şi examinării încrucişate a tuturor datelor existente, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice. Regulile de conversie sunt prevăzute în Regulamentul (CE) Consiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul (CE) Comisiei nr. 889/2009 şi se aplică întregii suprafețe a unității de producție în care se produce hrana pentru animale. Aşadar, planul de conversie presupune evaluarea atentă a următoarelor aspecte:

Istoria câmpului/fermei; Este o sarcină importantă pentru fermierul (producătorul) ecologist care presupune colectarea tuturor informaţiilor posibile privind practicile agronomice, problemele din procesul de producţie şi recoltele obţinute; Starea de fertilitate a solului; Este un pas important pentru programul de fertilizare care se materializează prin efectuarea cartării agrochimice şi dacă se poate, pedologice; Mediul social; În perioada de conversie, orice producător agricol trebuie să cunoască bine comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi dacă în zona respectivă mai sunt alte unităţi agro-ecologice, sau se desfăşoară proiecte de protecţie a mediului. În acest fel el poate face schimb de informaţii şi primeşte sugestii folositoare şi nu se simte ca un pionier. De asemenea, el trebuie să afle unde sunt punctele de vânzare sau/şi agenţii care comercializează produse şi servicii de interes pentru agricultura ecologică şi să cunoască comercianţii care ar putea pot sa-i cumpere produsele. Producătorii agricoli care nu deţin toate echipamentele necesare este bine să-i cunoască pe ceilalţi operatori sau procesatori din zonă care ar putea să le dea

echipamente şi consultanţă şi să se oferă voluntar pentru a executa orice operaţie de care au nevoie. Nivelul de pregătire teoretică şi aplicativă a producătorului; Aceste aspecte joacă un rol important în stabilirea timpului şi a metodelor pentru introducerea noutăţilor în fermă şi pentru a se asigura sprijinul tehnic necesar. Motivaţia producătorului este cel mai important factor de succes, astfel încât dacă un producător nu este convins sau nu a „digerat” îndeajuns o propunere, această iniţiativă are şanse să nu reuşească. Este, de asemenea, adevărat că persoanele care au alte preocupări, în special cele din afara fermei, cum ar fi procesatorii, urmăresc mai degrabă propriile interese decât pe cele ale fermei. Dotarea cu echipamente şi dorinţa de a investi; Timpul necesar pentru implementare opţiunilor agronomice depinde nu doar de convingerea operatorului exprimată anterior dar şi de inputurile şi echipamentele disponibile în fermă şi în teritoriu. Dorinţa operatorului de a investi bani în fermă are, de asemenea, o influenţă asupra timpului de implementare a planului de conversie. Sfaturile experţilor vor sugera desigur soluţii alternative temporare care, pe de o parte, vor convinge producătorul că operaţiile sunt practicabile şi că merită investiţia, iar, pe de altă parte, nu vor întârzia excesiv deciziile tehnice importante ale acestuia. Constrângeri; Câteva restricţii de natură organizatorică şi de mediu, pot afecta foarte mult opţiunile tehnice şi pot cere chiar mai multă atenţie în acţiunile care trebuie efectuate pentru atingerea obiectivelor. Cele mai frecvente sunt: restricţiile de mediu şi politice, autostrăzile şi alte surse de poluare din vecinătate, lipsa serviciilor de specialitate, nerecunoaşterea prin planurile regionale.

Toate aceste informaţii adunate şi bine analizate, vor ajuta producătorul să elaboreze un plan de conversie care va include soluţii tehnice considerate ca cele mai adecvate pentru ferma/compania sa. Un plan de conversie este necesar şi pentru a evidenţia faptul că în agricultura ecologică nicio acţiune nu se termină de la sine şi întotdeauna vizează mai multe obiective. Acţiunile vor fi eficiente în măsura în care echilibrul solului şi al ecosistemului agricol este asigurat şi respectat. Pentru ca un plan de conversie să fie eficient, trebuie analizate principalele aspecte luate în considerare de către producător. Normele comunitare care reglementează agricultura ecologică cer ca ferma care doreste să adopte metodele ecologice să urmeze o perioadă de conversie de cel puţin doi ani, începând de la însămânţare, pentru culturile anuale, sau, în cazul păşunilor şi al furajelor perene, de cel puţin doi ani înainte de utilizarea acestora ca furaje ecologice. Organismul de inspecţie poate prelungi sau scurta acest termen, în funcţie de istoria fermei susţinută de documente justificative. În nici un caz, conversia nu se poate face în mai puţin de un an. Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul precedent, perioada de conversie poate fi redusă la un an în cazul pășunilor și în cazul suprafețelor în aer liber utilizate de speciile neerbivore. De asemenea, perioada respectivă se poate reduce la șase luni în cazul în care terenul în cauză nu a fost supus în ultimul an unor tratamente cu produse neautorizate pentru producția ecologică. În cazul în care se înfiinţează o fermă pentru prima dată, mamiferele tinere neecologice se cresc în conformitate cu regulile de producţie ecologică imediat după ce au fost înţărcate. Într-o fermă ecologică de vaci de lapte pot fi introduse, în scopul creşterii, şi animale neecologice, numai în cazul în care nu există suficiente animalele ecologice disponibile

și sub rezerva că aceste animale sunt tinere (viţei care au mai puţin de şase luni) şi vor parcurge o perioadă de conversie de , cel puţin, şase luni. De asemenea, în cazul în care există în fermă animale neecologice la începutul perioadei de conversie, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, produsele acestora pot fi considerate ecologice dacă se realizează conversia simultană a întregii unități de producție, inclusiv animale, pășuni și/sau orice teren utilizat pentru hrană pentru animale. Perioada totală de conversie pentru ansamblul animalelor existente și descendenții acestora, pentru pășuni și/sau pentru orice teren utilizat pentru producerea de hrană pentru animale se poate reduce la 24 de luni, în cazul în care animalele sunt hrănite în principal cu produse care provin din unitatea de producție. 1.1.b Organisme de inspecţie şi certificare (după standardele UE şi IFOAM)

Normele U.E. prevăd că fiecare stat membru trebuie să înfiinţeze propriul sistem de inspecţie şi certificare care va opera prin desemnarea unei autorităţi de control ce va asigura supravegherea organismelor de inspecţie şi certificare (anexa 1) şi trebuie să îndeplinească cerinţele internaţionale privind standardele de calitate EN 45011 sau ISO 65. Conform anexei 1, la începutul anului 2008, în România erau înregistrate 14 organisme de inspecţie şi certificare, dintre care numai „ECOINSPECT” este originar din România. Orice operator care produce, prepară sau importă bunuri produse conform metodelor ecologice trebuie să informeze autoritatea competentă din statul membru în care îşi desfăşoară activitatea, despre activitatea sa. Organismul de inspecţie şi certificare solicită producătorului să facă o descriere completă a unităţii de producţie, să identifice spaţiile de depozitare, zonele de recoltare, precum şi spaţiile de ambalare. Odată ce acest raport a fost efectuat, producătorul trebuie să anunţe Organismul de inspecţie şi certificare asupra programului său anual de producţie. Sistemul de certificare constă în audit şi aprobarea procesului de gestionare a producţiei pus în aplicare de către operatorul care doreşte să obţină produse ecologice, urmate de monitorizarea permanentă a conformităţii procesului de producţie şi analizarea probelor luate, atât din producţie / prelucrare sau de la piaţă. Certificarea – cadru, prin evaluare iniţială şi monitorizare ulterioară, are rolul de a oferi clienţilor o asigurare independentă şi demnă de încredere, prin certificarea producţiilor conform cerinţelor legislaţiei actuale cu privire la produsele din fermele ecologice. Activitatea organismelor de inspecţie şi certificare este finanţată prin taxele de inspecţie pe care operatorii trebuie să le plătească. Valoarea acestor taxe este în funcţie de dimensiunea şi tipul afacerii, precum şi de numărul de specializări ale unităţii de producţie. În toate cazurile, această taxă asigură acoperirea costurilor pentru activităţile de inspecţie şi certificare. De asemenea, trebuie să avem în vedere că "organic, biologic sau ecologic" nu înseamnă acelaşi lucru în întreaga lume şi că, la nivel internaţional, standardele de producţie şi de prelucrare a alimentelor ecologice nu sunt armonizate între ţări. În acest context, Federaţia Internaţională de Mişcărilor de Agricultură Ecologica (IFOAM), în "normele (standardele) de bază" defineşte modul cum produsele ecologice trebuie să fie obţinute, prelucrate şi distribuite (Standardele IFOAM se găsesc pe siteul IFOAM: www.ifoam.org şi în publicaţia 1).

Acestea sunt prezentate ca principii generale în anexa 2 şi reflectă stadiul actual al producţiei ecologice şi al metodelor de prelucrare, oferind un cadru pentru organismele de inspecţie şi certificare şi organizaţiile de standardizare din întreaga lume. În particular, aceste standarde au rolul de a preveni folosirea standardelor naţionale ca bariere comerciale. IFOAM susţine elaborarea standardelor regionale care sunt elaborate conform obiectivelor de bază ale IFOAM. După aprobarea de IFOAM standardele regionale au şansa de a se armoniza cu cele internaţionale. Un ghid armonizat cu privire la producţia agricolă a fost elaborat şi de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul FAO & OMS este o sursă utilă pentru stabilirea setului de reguli pentru furnizorii publici şi producătorii, care doresc să dezvolte regulamente în acest domeniu. În special, Codex Alimentarius, o combinare a programului de Standarde Alimentare FAO şi OMS, care a fost iniţiat în anul 1991 (cu participarea de observatori din partea diferitelor organizaţii, inclusiv din partea IFOAM şi U.E.) pentru a elabora ghidul de producţie agricolă, procesare, etichetare şi marketing al alimentelor ecologice. Cerinţele acestui Codex sunt în acord cu standardele de bază IFOAM şi regulamentul U.E. pentru alimente ecologice. Îndrumările cu privire la comerţul alimentelor ecologice au în vedere şi pun preţ pe câteva norme şi reguli existente care operează în mai multe ţări (regulile U.E. având rol prioritar). De asemenea, aceste îndrumări definesc natura producţiei de alimente ecologice şi previn plângerile ce ar putea surveni datorită inducerii în eroare a consumatorilor cu privire la calitatea produsului şi modul său de obţinere. Acest Codex constituie o bază relevantă pentru armonizarea regulilor internaţionale, în vederea sporirii încrederii consumatorului. Acesta este important şi pentru hotărâri echivalente supuse regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). Conform prevederilor din Codex, îndrumările pentru alimentele produse ecologic vor fi în mod regulat revizuite, cel puţin odată la 4 ani (Informaţii suplimentare se găsesc pe www.codexalimentarius.net şi pe siteul FAO: www.fao.org/organicag/). Merită menţionat că în câteva ţări din U.E. au fost elaborate regulamente, cât şi logo-urile naţionale pentru produsele ecologice. Nu este neobişnuit că acest gen de regulamente asupra producţiei ecologice, apărute mult înaintea regulamentului UE, a revenit în actualitate. În câteva ţări europene, asociaţiile de fermieri au formulat deja standardele lor private şi schemele de etichetare mult înainte ca regulile europene şi naţionale să revină în actualitate. Aceste etichete şi branduri (de ex. din Anglia, Italia, Danemarca, Austria, Ungaria, Suedia şi Elveţia) sunt, de obicei, de încredere pentru consumatori. Pentru ca etichetele private pentru produsele ecologice să fie acceptate, este necesar ca toţi operatorii străini (producători, procesatori şi comercianţi) să îndeplinească atât cerinţele regulamentelor U.E. sau cele naţionale, dar, să se supună şi standardelor private de etichetare. Acele etichete private sunt supuse unei verificări suplimentare privind competenţa şi certificarea. Câteva organisme de inspecţie europene acreditate de Ministerul Agriculturii al SUA şi Japoniei, pot să ofere certificate valide şi recunoscute pentru operatorii europeni de produse ecologice, care vor să exporte aceste produse în ţările respective. Astfel de

certificări sunt: NOP - Programul Naţional de Agricultură Organică al SUA (Anexa 3 şi www.ams.usda.gov/nop/indexIE.htm) şi JAS – Standardul Japonez de Agricultură (Anexa 4 şi http://www.maff.go.jp/soshiki/syokuhin/hinshitu/e_label/index.htm). Serviciul Internaţional de Acreditare Ecologică (IOAS) este o organizaţie independentă, non-profit înregistrată în Delaware, SUA care oferă supraveghere internaţională pentru certificarea ecologică, printr-un proces de acreditare voluntar prin organismele de certificare active din sectorul agriculturii ecologice (http://www.ioas.org). IOAS implementează programul IFOAM de acreditare care este un mecanism care se bazează pe garantarea globală a integrităţii ecologice, neîmpovărat de bariere naţionale şi care este implementat de un organism care nu are alte interese.

1.1.c Forme oficiale în relaţia cu organismul de certificare

Din punct de vedere administrativ, cea mai importantă însuşire a sistemelor de agricultură ecologică este gama largă de angajamente ale producătorilor, precum documentaţia care trebuie prezentată cu ocazia inspecţiilor periodice ale organismelor de certificare acreditate. Pentru a certifica produsele obţinute prin metode ecologice, este obligatoriu a fi parcursă următoarea procedură:

1. Înştiinţarea privind producţia prin metode ecologice; Această notificare trebuie depusă la Autoritatea şi organismul de certificare numite la nivel naţional. Conţinutul documentaţiei depuse trebuie actualizat ori de câte ori au loc schimbări în activitatea de producţie, sau în cazul apariţiei unor probleme administrative, precum achiziţiile sau renunţarea/schimbarea titlurilor de proprietate.

2. Primul document de evaluare Organismul de certificare efectuează prima evaluare a documentaţiei care este depusă de către fermier. Dacă rezultatul evaluării este negativ (ex. documentaţie incompletă sau inadecvată), producătorul va fi rugat să furnizeze, intrun timp bine stabilit, documente suplimentare, pentru a nu fi exclus din sistemul de producţie ecologică.

3. Începerea vizitei de inspecţie Tehnicienii organismului de inspecţie şi certificare trebuie să verifice dacă întreaga organizaţie şi procesele de producţie corespund normelor agriculturii ecologice. De asemenea, ei au sarcina de a-l îndruma pe fermier să-şi îndeplinească angajamentele asumate.

4. Admiterea în sistemul de control Comisia de certificare evaluează documentele fermierului şi rapoartele vizitelor de inspecţie. În consecinţă, aceasta decide dacă va admite ferma în sistemul de producţie ecologică.

5. Declaraţia de conformitate Acest pas are ca obiectiv specificarea evaluării pozitive, tipul producţiei, numărul de înregistrare în registrul de control al operatorilor şi data de începere şi încetare a valabilităţii atestării.

6. Planul anual de producţie Acest document trebuie trimis organismului de certificare de către responsabilul unităţii de producţie până la 31 ianuarie a fiecărui an. Orice schimbare substanţială privind culturile agricole, susprafaţa sau producţia estimată, care a survenit după trimitirea planului anual de producţie, trebuie notificată organismului de inspecţie şi certificare.

7. Planul anual de procesare Acest document trebuie să conţină toate produsele pe care operatorul intenţionează să le proceseze în ferma sa, într-o unitate terţă sau în numele unei unităţi terţe, în conformitate cu normele agriculturii ecologice.

8. Certificarea produselor şi emiterea autorizaţiei de etichetare; Emiterea autorizaţiei pentru etichetarea oficială a produsele ecologice, poate fi cerută de orice operator care a fost acceptat în sistemul de inspecţie.

Operatorul supus inspecţie trebuie să respecte regulamentele naţionale şi comunitare privind agricultura ecologică, să furnizeze documentaţia cerută de sistemul de inspecţie, să permită accesul angajaţilor organismului de inspecţie la locurile de producţie, la registrele de casă şi la alte documente (ex. facturi, registrele de TVA etc.). De asemenea, operatorul trebuie să permită echipei de inspecţie accesul la produsele de origine vegetală şi animală şi la toate incredientele de origine agricolă şi neagricolă pentru a stabili dacă sunt cele dorite şi trebuie să le notifice dacă s-au schimbat substanţial. 1.1.d Sprijin pentru agricultura ecologică Uniunea Europeană sprijină fermele ecologice prin măsurile de Agro-Mediu, la început prin regulamentul Consiliului (CEE) no. 2078/1992 şi apoi prin regulamentul Conciliului (CEE) No. 1257/1999. În anul 2003, programele de agro-mediu au sprijinit cu fonduri circa jumătate din suprafaţa cultivată în sistem ecologic în cele 15 ţări membre. De acest sprijin au beneficiat 86000 ferme certificate ecologic şi în conversie, care, procentual, reprezintă circa 64% din numărul total de ferme ecologice (2). Regulamentul prevede că pentru a beneficia de sprijin comunitar, fermele trebuie să se angajeze că vor practica agricultura ecologică timp de 5 ani, iar acest sprijin se face anual şi în funcţie de suprafaţă şi tipul culturii. Valoarea maximă a fondurilor care pot fi primite de la Uniunea Europeană (U.E.) variază între 600€/ha la culturile anuale, 900€/ha la culturile perene specializate şi 450€/ha pentru alte folosinţe prevăzute de Regulamentul No. 1257/1999 şi sunt semnificativ mai mari decât cele prevăzute prin regulamentul No. 2078/1992. De asemenea, U.E. preferă sprijinirea financiară a organizaţiilor de producători agricoli, deoarece:

- sectorul ecologic se dezvoltă rapid şi primirea informaţiilor/instruirea producătorilor agricoli este sigură numai în cazul structurilor asociative de producători agricoli;

- multe canale de piaţă sunt accesibile numai organizaţiilor de producători;

- mulţi procesatori de produse agricole cooperează cu asociaţii de producători specializate;

- organizaţiile de producători reprezintă interesele fermierilor ecologişti în sfera publică;

- 1.2. Planificarea, monitorizarea şi controlul producţiei Conform definiţiei din Codex Alimentarius, „agricultura ecologică este un sistem de management holistic al producţiei care promovează şi îmbunătăţeşte sănătatea agroecosistemelor, inclusiv biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului, prin metode ecologice de producţie care prioritizează practicile de management care se bazează pe folosirea resurselor interne ale fermelor şi pe sisteme locale adaptate condiţiilor regionale. Aceasta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, de metode agronomice, biologice şi mecanice care exclud materialele sintetice şi asigură funcţionarea completă a sistemului” Activităţile umane au contribuit semnificativ la dispariţia progresivă a mediilor naturale originale. Una din consecinţe este deteriorarea calităţii mediului teritoriilor locuite de om şi scăderea biodiversităţii acestora. În teoria agricolă, această simplificare a ecosistemelor este corelată cu creşterea numărului de probleme în managementul activităţilor productive (ex. folosirea inputurilor exterme în circuitul productiv al fermei). În agricultura ecologică se reface complexitatea ecosistemelor. Calea sistemică este considerată optimă când ferma combină: diversitatea plantelor cultivate cu rotaţia şi nivelul producţiei cu normele teritoriale, creşterea animalelor, elementele naturale şi cu

managementul bun al terenului. Aceste combinaţii ale producţiei asigură un profit optim din resursele naturale disponibile şi procesele naturale regulatoare. Agricultura ecologică este o metodă şi nu o simplă acţiune de înlocuire a îngrăşămintelor chimice şi a altor produse chimice cu substanţe naturale. În vederea elaborării unui plan eficient de producţie putem analiza principalele aspecte de care trebuie să ţină cont un crecător de animale:

1.2.a Selectarea raselor şi stabilirea efectivelor; Alegerea raselor şi liniilor şi a metodelor de creştere trebuie să fie în concordanţă cu principiile agriculturii ecologice, în special în ceea ce priveşte:

a) adaptarea la condiţiile locale; b) vitalitatea şi rezistenţa la boli; c) lipsa unor boli specifice sau probleme de sănătate asociate cu unele rase şi linii de animale (sindromul de stres, avortul spontan, etc.)

Nu există reguli detaliate pentru alegerea raselor. Este de preferat utilizarea raselor locale, deoarece acestea pot produce mai mult în condiţiile agriculturii ecologice. Acestea au o diversitate biologică mai mare decât hibrizii, sunt selectate tradiţional pentru un spectru larg de condiţii şi, aşadar, se aşteaptă să aibă mai puţine probleme de igienă şi sănătate şi o producţie bună şi stabilă.

1.2.b Proiectarea programului de furajare Animalele, în general, trebuie să fie hrănite cu furaje ecologice. Procesul de hrănire şi furajarea în sine trebuie să vizeze, mai degrabă, producţia de calitate şi bunăstarea animalelor, decât maximizarea producţiei. Aceasta înseamnă că furajele trebuie să fie de calitate, cu un conţinut de elemente nutritive corespunzător nevoilor animalelor pe categorii de vârstă şi să nu forţeze animale să producă mai mult decât decât potenţialul lor natural. Practica de îngrăşare prin furajarea forţată este strict interzisă. De asemenea, dacă trebuie să oprim îngrăşarea din cauza pieţii sau a altor schimbări imprevizibile, animalele trebuie furajate normal. Este de preferat ca necesarul de furaje să se asigure din producţia proprie. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se pot cumpăra furaje produse în alte ferme ecologice, dacă aceste furaje sunt certificate. Regiunile pentru practicarea transhumanţei (mişcarea animalelor în zone montane de păşunat) trebuie stabilite de statele membre, dacă este nevoie. Furajele trebuie să fie naturale, prin urmare, tineretul trebuie să fie hrănit cu lapte natural, de preferinţă lapte matern. Toate animalele tinere trebuie să fie hrănite cu lapte natural pentru o perioadă minimă, care diferă de la specie la specie şi este, de obicei, în mod semnificativ mai lungă decât în agricultura convenţională. In agricultura ecologică alăptarea cu laptele artificial nu este permisă. Această perioadă minimă de alăptare este de trei luni pentru bovine (inclusiv la bivoli şi bizoni) şi, respectiv, 40 de zile pentru porci. Ierbivorele trebuie ţinute pe păşune cât se poate de mult , dacă condiţiile climatice nu afectează sănătatea animalelor (sau calitate păşunii). Perioada de păşunat poate fi redusă de Organismul de Inspecţie şi Certificare în condiţii de secetă extremă şi temperaturi ridicate ale aerului când producţia şi calitatea furajelor este necorespunzătoare. A doua cerinţă în ceea ce priveşte furajarea ierbivorelor este ca 60% din raţia zinică de furaje să fie compusă din furaje de volum (grosiere), proaspete sau uscate sau siloz. Furajele de origine animală (indiferent dacă sunt convenţionale sau produse ecologic) pot fi utilizate numai în cazul în care sunt menţionate prin reglementările în vigoare. Este interzisă utilizarea de carne şi produse din carne şi este permisă utilizarea peştelui şi altor animale marine, a produselor şi subproduselor acestora, precum şi a laptelui şi a produselor lactate. În general, toate cerinţele nutriţionale ale animalelor trebuie să fie asigurate prin hrană naturală, în principal, prin păşunat.

În caz de lipsă de minerale, vitamine, pro-vitamine etc., pentru a asigura cerinţele nutriţionale ale animalelor, pot fi folosiţi aditivi nutritivi, numai dacă acestea sunt menţionate în regulamentele în vigoare. De asemenea, pot fi folosite vitaminele artificiale, în cazul în care sunt bine definite chimic. Anumite reguli sunt stabilite şi pentru enzime, microorganisme, lianti, şi coagulanţi. În hrana animalelor nu poate fi folosit nici unul dintre antibiotice, coccidiostatice, substanţe medicamentoase, promotori de creştere sau orice alte substanţe pentru stimularea creşterii sau producţiei. Toate furajele trebuie să fie libere de orice substanţă sintetică. Pentru orice raţie furajeră sunt total interzise organismele modificate genetic (OMG) şi produsele obşinute din OMGuri. Niciunul dintre aceste materiale nu poate fi folosit pentru furajarea directă a animalelor, ca aditivi pentru însilozarea furajelor sau ca agent de conservare a furajelor. 1.2.c Planificarea controalelor de evaluare a sănătăţii şi igienei; Mangementul sănătaţii animalelor trebuie să se bazeze pe prevenire, prin măsuri cum ar fi:

selectarea celor mai potrivite rase şi linii; raţii furajere echilibrate şi de calitate superioară; condiţii favorabile de mediu; îcărcătură mică de animale; adăposturi corespunzătoare; practici naturale de creştere.

În agricultura ecologică nu este perimisă folosirea preventivă a medicamentelor sintetizate chimic. Prevenirea bolilor în fermele ecologice de creştere a animalelor trebuie să se bazeze pe următoarele principii:

selectarea raselor sau liniilor de animale adaptate la condiţiile locale, recomandate fiind, de obicei, cele autohtone;

folosirea metodelor de creştere a animalelor corespunzătoare cerinţelor fiecărei specii, în special a celor care sporesc rezistenţa la boli şi previn infecţiile, preferată fiind creşterea în aer liber;

utilizarea de hrană de bună calitate pentru animale, împreună cu exerciţii regulate şi accesul la păşune, încurajându-se astfel apărarea naturală, imunologică a animalelor;

asigurarea unui densităţi corespunzătoare de animale, evitându-se astfel supraîncăcarea şi problemele de sănătate animală;

În cazul în care, în ciuda tuturor măsurilor de prevenire mai sus menţionate, unele animale se înbolnăvesc sau se rănsec, acestea trebuie tratate imediat, dacă este nevoie în mod izolat şi în adăposturi adecvate. Tratamentul trebuie să fie cât mai natural posibil, dar obiectivul principal este de a vindeca animalul bolnav fără a-i prelungi suferinta. Utilizarea de produse medicinale veterinare în agricultura ecologică, trebuie să respecte următoarele principii:

produse medicinale veterinare pot fi utilizate dacă sunt sunt prevăzute în regulament. Produsele care nu sunt prevăzute în regulament nu sunt permise a fi folosite;

este recomandat a se folosi produse fitototerapuetice, homeopate sau oligoelemente, menţionate în regulamentul în loc de medicamente veterinare chimice de sinteză veterinare sau antibiotice. Acestea trebuie să fi utilizate numai dacă sunt eficiente pentru speciile de animale care au nevoie de tratament;

dacă tratamentul necesar pentru a trata suferinţa animalelor sau pentru a le salva viaţa este ineficient, pot fi folosite şi produse chimice de sinteză veterinare sau antibiotice;

orice utilizare a produselor medicale de sinteză trebuie să fie prescrisă de către un veterinar, iar în timpul tratamentului este necesară supravegherea animalelor;

utilizarea de medicamentelor veterinare chimice de sinteză sau antibiotice pentru tratamente preventive este interzisă;

folosirea de substanţe de stimulare a creşterii sau producţiei este interzisă (inclusiv antibiotice, coccidiostatice şi alte substanţe artificiale de stimulare a creşterii animalelor);

folosirea hormonilor sau a substanţelor asemănătoare pentru controlul reproducţiei (ex. provocarea sincronizării estrusului), sau cu alt scop, este interzisă. Hormonii pot fi folosiţi pentru animale individuale, ca tratment veterinar terapeutic, cu respectare condiţiilor de mai sus;

dacă ferma este întro zonă afectată de o boală, toate tratamentele veterinare obligatorii trebuie respectate. Când a boală este recunosută, folosirea de produse medicale veterinare imunologice , trebuie, de asemenea, autorizată.

Ori de câte ori produsele medicinale veterinare trebuie folosite, prescrierea acestora se face după cum urmează:

tipul de produs (inclusiv o indicaţie cu privire la substanţe active farmacologice implicate);

diagnosticul detaliat; posologia; metoda de administrare; durata tratamentului; perioada legală de repaus după tratament.

Toate aceste informatii trebuie sa fie declarate la organismul de control înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse ecologice. De asemenea, animalele bolnave trebuie bine identificate şi izolate. Perioada de aşteptare dintre ultima administrare a unui medicament veterinar până la deplina însănătoşire a animalului şi obţinerea de produse ecologice certificate este de minim 48 de ore sau de două ori timpul de aşteptare până la însănătoşire. Dacă în cursul unui an, animalele sunt tratate de 2 sau de 3 ori lcu medicamente veterinare sintetice (cu excepţia vaccinărilor obligatorii şi a tratamentelor menţionate anterior), este obligatoriu a parcuge din nou perioada de conversie. Aceeaşi prevedere se aplică şi dacă se face mai mult de un tratament cu medicamente veterinare sintetice în decurs de un an şi activitatea de producţie a nimalelor este mai scurtă de un an. Înainte de sfârşitul perioadei de conversie animalele sau produsele lor nu pot fi vândute ca ecologice. Aşadar, întro fermă ecologică cel mai important aspect al activităţii veterinare este prevenirea bolilor. Dacă animalele sunt crescute în condiţii optime, sistemul lor imunitar este puternic şi dacă se respectă şi normele de igienă şi de protecţie împotriva bolilor epizootice, animalele nu sunt predispuse la boli şi bolile pot să apară mai rar. O regulă generală în agricultura ecologică este că animalele şi mediul lor de viată trebuie să fie protejate strict împotriva agenţilor patogeni, iar în cazul unui agent patogenic facultativ se impune existenţa unui echibru între agent şi animalul gazdă . Ar trebui subliniat, în mod repetat, că în agricultura ecologică sunt interzise toate tratamentele de rutină, împreună cu toate materialele terapeutice care se acumulează în organismul animalului. Referitor la activităţile privind sănătatea animalelor, este bine să ne familiarizăm cu bolile care apar cel mai frecvent în zona în care se află ferma şi să elaborăm o strategie eficientă de prevenire a lor (orar de păşunat, restructurarea de grajdurilor şi a cirezii etc.) De asemenea, ar trebui să facem eforturi pentru a crea o populaţie de

animale, care este liberă de boli infecţioase. Dacă observăm orice semn de boală la un animal trebuie să-l izolăm de altele. În cazul în care animalul are nevoie de tratament, metodele naturale, aşa-numita medicină alternativă, ar trebui să fie prioritare. În cazul în care aceste metode nu se dovedesc a fi de succes - din motive de a salva viaţa animalului - sunt permise şi tratamentele cu antibiotice sau interventiile chirurgicale. În cazul unui tratament cu antibiotice, perioada de repaus după tratament trebuie dublată. În fermele ecologice de creştere a animalelor, operaţiile cosmetice de corectare şi diferitele mutilări/amputări sunt interzise. Unele interventii sunt permise pentru motive de siguranţă (ex. izolarea animalelor tinere) sau în cazul în care acestea contribuie la bunăstarea, îmbunătăţirea condiţiilor sau la igiena animalelor. În conformitate cu reglementările în vigoare, operaţiile fizice de castrare sunt permise, dacă acestea permit îmbunătăţirea calităţii anumitor produse (de tipul: carne de vier, taur, ţap, cocoş castrat). Aceste intervenţii ar trebui să se facă de persoane calificate profesional, care folosesc metode mai puţin dureroase pentru a se asigura că suferinţa animalului este minimă. În timpul transportului animalelor, trebuie să se reducă stresul acestora la minim posibil, în conformitate cu actele de protecţie a animalelor. Nu sunt permise în timpul transportului dispozitive electronice. Sedativele alopatice sunt, de asemenea, strict interzise înainte sau în timpul transportului.

Bibliografie

1. The IFOAM norms for Organic production and processing; Ed. IFOAM, Bonn, 2005 (www.ifoam). 2. European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European Union– Facts and Figures”, Bruxelles, 3th November 2005; L 250/18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 18.9.2008

Anexa 1.1

LISTA

organismelor de inspecţie şi certificare aprobate de către M.A.D.R., în anul 2008, pentru efectuarea inspecţiei şi certificarea produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul

României, în conformitate cu O.M. nr. 688/2007

Cod: RO-ECO- 001 BCS OKO-GARANTIE GmbH Germania Reprezentanţa în Romania: ,,BCS OKO GARANTIE ROMANIA" S.R.L Adresa: Tg.Mures, str.Belsugului nr.24, ap.1, jud.Mures Telefon: 0265250846; Fax: 0265250928 Responsabil: Szabo Alexandru Telefon: 0745 474879 e-mail: a.szabo.ro@bcs-oeko.com ; bcs-romania@clicknet.ro

Cod: RO - ECO – 002 QC&I GmbH-Germania Reprezentanţa în România: ,, QC&I ROMANIA’’ Adresa: Timisoara, str.Listz nr.1, parter, Ap.1 Telefon/Fax: 0256241562 Responsabil: Victor Scorodeti Telefon: 0730591663 e-mail: victor_scorodeti@yahoo.com Cod: RO-ECO- 003 SUOLO e SALUTE srl Italia Reprezentanţa în România: ,,SUOLO E SALUTE ROMANIA S.R.L” Adresa: Bacau, str.Nicolae Balcescu nr.5,sc.G,ap.9 Fax: 0234206166 Responsabil: Daniel Ciubotaru Telefon:0743018285 e-mail: danielciubotaru@yahoo.com Responsabil: Alessandro D’Elia e-mail: info@suoloesalute.it Cod: RO - ECO – 005 Instituto per Certificazione Etica ed Ambientale (ICEA) Italia Reprezentanţa în România: ,,ICEA ROMANIA” S.R.L Adresa: Valu lui Traian, str. Dacia nr.16 Telefon/fax :+40 241230015 Responsabil:Gabriela Mitrea e-mail: icea.romania@icea.info Cod: RO - ECO – 007 SC ECOCERT ESE – Franta Reprezentanţa în România: „ECOCERT SA” Adresa: Bucuresti , Str. Poet Alexandru Sihleanu, sect. 3 Tel: 00 40 21 321 20 11 Fax: 00 40 21 321 20 58 Responsabil: Abdelaziz Messai Telefon:: 00 40 742 99 21 43 e-mail: abdelaziz.messai@ecocert.com www.ecocert.com Cod: RO-ECO- 008

,,S.C Ecoinspect S.R.L” Romania Adresa:Cluj Napoca, str.Horia, nr.75, Ap.5, jud.Cluj Telefon/Fax: 0264536324 e-mail: ecoinspect@mail.from.ro Director: Lorincz Piroska Cod: RO - ECO – 009 BIOS S.r.l Italia Reprezentanţa în România: „BIOS S.R.L Italia SUCURSALA ROMANIA” Adresa: Bucuresti, B-dul Unirii nr.57, bloc E4, scara 4, ap.102, sector 3 Tel : 021 3270005; Fax 021 3270005 Responsabil: Ene Luminita Gabriela Tel: 0723265554 e-mail: luminitamicu@yahoo.com Cod: RO - ECO – 010 LACON s.r.l Germania Reprezentanţa în România: „LACON s.r.l Germania SUCURSALA ROMANIA” Adresa: Bucuresti, sect 4, str Stanjenelelor, nr 1, bl 54, sc B, ap 57. Responsabil: Mariana Gheorghe Tel: 0724248435

Cod: RO – ECO – 012 SC BioInspecta AG Elvetia Reprezentanţa în România: „BIOINSPECTA ROMANIA SRL” Adresa: Cluj-Napoca, str. Gurghiu, nr.2, ap. 9 Tel /Fax: 0264-573546 Responsabil: Monika Zimmermeier e-mail: monika.zimmermeier@bio-inspecta.ch

Cod: RO - ECO – 013 Institut fur Marktokologie Elveţia Reprezentanţa în România: ,,IMO CONTROL s.r.l Romania” Adresa: Sighisoara, str. Crizantemelor, nr.7, Ap.51, jud. Mures Responsabil: Razvan Popa e-mail: poparazvand@yahoo.com Tel: 0744825809

Cod: RO - ECO – 014 CERES GmbH Germania Reprezentanţa în România: ,,CERES HAPPURG GmbH Sucursala Iernut” Adresa: Iernut, str.1 dec.1918, Bl.3, Sc.A, etaj 1, Ap.5, jud. Mures Responsabil: Amelia Rachită Tel: 0740591529 e-mail: ameliarachita@yahoo.com

Cod: RO – ECO – 015 Agreco R.F GODERZ GmbH Germania Reprezentanţa în România: ,,Agreco R.F GODERZ GmbH Germania Sucursala Romania”Adresa: Ploiesti, str.Magurii nr.4, Bloc 33, Sc.C Ap.16 Tel: 0244561615 Responsabil: Richard Goderz Tel: 0722561819 e-mail: info@agrecogmbh.de Cod: RO -ECO – 016

BIOAGRICERT SRL ITALIA Reprezentanţa în România: ,,BIOAGRICERT ITALIA SRL SucursaLa România” Adresa: Iasi, str. Aleea Mihail Sadoveanu nr.32 A Tel/fax +40 232311411 Responsabil: Dan Grosu Tel:+40745790276 e-mail: dan.grosu@bioagricert.org Cod: RO – ECO – 017 Certification Services International CSI GmbH Germania Reprezentanţa în România:,,Certification Services International CSI GmbH Germania Sucursala Romania” Adresa: Bucuresti, str. Reconstructiei nr.6, Bloc 28, Sc.2, etaj 1, ap 50, sect.3 Tel./fax +40 216475983 Responsabil: Adrian Siceanu Tel: 0744655136 e-mail: beeswoborders@yahoo.com

Anexa 1.2

Principiile IFOAM privind agricultura ecologică

După un intens proces participativ, în septembrie 2005, Adunarea Generală a IFOAM, de la Adelaide – Australia, a aprobat noile „Principii ale Agriculturii Ecologice*. Aceste principii sunt ,,rădăcinile” pe care agricultura ecologică creşte şi se dezvoltă. Principiul sănătăţii Agricultura ecologică trebuie să susţină şi să sporească sănătatea solului, plantelor, animalelor, omului şi a planetei ca un tot unitar şi indivizibil. Acest principiu indică faptul că sănătatea indivizilor şi comunităţilor nu poate fi separată de sănătatea ecosistemelor - solurile sănătoase produc culturi sănătoase, care la rândul lor furnizează sănătate animalelor şi oamenilor (Sănătatea Omului este reflexia sănătăţii Pământului – Heraclit, 500 Av.J.C.). Sănătatea se referă la totalitatea şi integritatea sistemelor vii. Nu este pur şi simplu lipsa bolii, ci menţinerea stării fizice, psihice, sociale şi ecologice de bunăstare. Imunitatea, rezilienţa şi regenerarea sunt caracteristici cheie ale sănătăţi. Rolul agriculturii ecologice în producţia primară agricolă, prelucrare, distribuţie sau consum, este de a susţine şi de a spori sănătatea ecosistemelor şi a organismelor de la cele mai mici din sol pana la fiinţele umane. Agricultura ecologică este destinată, în special, producerii de alimente de o înaltă calitate, hrănitoare, care să contribuie la prevenirea si protecţia sănătăţii şi a bunăstării. Având în vedere acest lucru, în agricultura ecologică trebuie interzisă folosirea de îngrăşăminte chimice şi pesticide, de medicamente la animale şi de aditivi alimentari care pot avea efecte negative asupra sănătăţii.

Principiul ecologiei Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sistemele ecologice vii, să lucreze cu ele, să le stimuleze şi să le susţină. Acest principiu are rădăcini în sistemele ecologice vii şi, ca atare, prevede că producţia ecologică se bazează pe procese ecologice şi reciclare. Alimentatia şi bunăstarea rezultă din ecologia mediilor de producţie specifice. De exemplu, în cazul culturilor agricole mediul de producţie este solul viu, la animale, ecosistemul fermei iar la peşti şi organismle marine, mediul acvatic. Agricultura ecologică, sistemele pastorale şi colectarea din floră şi faună trebuie să corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, dar funcţionarea lor este specifică fiecărui teritoriu. Managementul ecologic trebuie să fie adaptat la condiţiile locale, ecologice şi de cultură. Inputurile trebuie reduse prin refolosirea, reciclarea şi gestionarea eficientă a materialelor şi a energiei, cu scopul de a menţine şi îmbunătăţi calitatea mediului şi de a conserva resursele. Agricultura ecologică ar trebui să atingă echilibrul ecologic, prin proiectarea de sisteme agricole, înfiinţarea de habitate şi menţinerea diversităţii genetice şi agricole. Cei care produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice trebuie să protejeze şi să îmbunătăţească mediul înconjurător, inclusiv peisaje, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa. Principiul echităţii Agricultura ecologică trebuie construită pe relaţii care asigură corectitudinea cu privire la mediul comun şi şansele vietii. Corectitudinea este caracterizată de echitate, respect, justiţie şi solidaritate pana la sfarsitul lumii, atât în rândul oamenilor, cât şi în relaţiile lor cu alte fiinţele vii. Acest principiu subliniază faptul că cei implicaţi în agricultura ecologică ar trebui să gestioneze relaţiile umane într-un mod care să asigură echitatea, la toate nivelurile şi între toţi participanţii la procesul de producţie - fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianti si consumatori. Agricultura ecologică ar trebui să asigure tuturor celor implicaţi, o calitate bună a vieţii şi posibilitatea de a contribui la siguranţa alimentară şi la reducerea sărăciei. Aceasta are scopul de a produce suficiente alimente şi alte produse de bună calitate. Acest principiu prevede ca animalelor să li se asigure condiţii şi oportunităţi de viaţa conform cu cerinţele lor fiziologice, de comportament natural şi bunăstare. Resurse naturale şi de mediu, care sunt folosite pentru producţie şi consum trebuie gestionate corect din punct de vedere ecologic şi social şi menţinuţe la un nivel corespunzător nevoilor generaţiilor viitoare. Corectitudinea presupune sisteme de producţie, distribuţie şi de comerţ care sunt deschise şi echitabile şi necesită costuri reale de mediu şi sociale.

Principiul precauţiei Agricultura ecologică trebuie gestionată într-o manieră responsabilă şi de precauţie pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi viitoare şi a mediului înconjurător. Agricultura ecologică este un sistem dinamic de viaţă, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor interne şi externe. Practicieni din agricultura ecologică pot îmbunătăţi eficienţa şi creşte productivitatea, dar acest lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea şi bunăstarea. În consecinţă, noile tehnologii trebuie să fie evaluate şi metodele existente revizuite. În cazul înţelegerii incomplete a ecosistemelor şi a agriculturii, trebuie să fim foarte atenţi. Acest principiu prevede ca precauţia şi responsabilitatea sunt preocupările cheie în managementul, dezvoltarea şi alegera tehnologiei în agricultura ecologică. Este, de asemenea, necesar ca ştiinta să asigure că agricultura ecologică este sănătoasa, sigură şi corectă din punct de vedere ecologic. Cu toate acestea, numai cunoştinţe ştiinţifice nu este suficient. Experienţa practică, înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi indigene oferă soluţii valabile, testate de timp. Agricultura ecologică ar trebui să prevină riscurile semnificative prin adoptarea de tehnologii adecvate şi respingerea celor imprevizibile, precum ingineria genetică. Deciziile trebuie să reflecte valorile şi nevoile tuturor celor care ar putea fi afectaţi, prin procese transparente şi participative.

Anexa 1.3

NOP - Programul Naţional de Agricultură Ecologică al SUA Programul Naţional de Agricultură Ecologică (NOP) al SUA a intrat în vigoare pe 21 octombrie, 2002 şi este coordonat de serviciului de marketing, o ramură a Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA). Acest program a fost elaborat la cererea Congresului S.U.A. după ce, în anul 1990, a fost votată Legea privitoare la producţia de alimente ecologice (OFPA). NOP este o lege federală care cere ca toate produsele alimentare ecologice să îndeplinească aceleaşi standarde şi trebuie să fie certificate în conformitate cu acelaşi procese de certificare. Bazele Programului Naţional de Agricultură Ecologică (NOP) NOPul conţine standardele naţionale de agricultură ecologică şi programul de certificare a produselor ecologice pe baza recomandărilor a 15 membri ai Comitetului pentru Standarde (Norme) Ecologice Naţionale (NOSB). NOSBul este numit de către Ministrul Agriculturii şi este format din reprezentanţi ai următoarelor categorii: agricultori/cultivatori; manipulanţi/procesatori; distribuitori cu amănuntul; consumatori/de interes public; ecologişti; oameni de ştiinţă şi entităţi de certificare. În plus faţă de recomandările NOSB, pentru formularea acestor reglementări, USDA ţine cont şi de programele de certificare ecologică de stat, particulare şi străine. Reglementările NOP sunt suficient de flexibile pentru a se potrivi cu o gamă largă de operaţiuni şi produse, existente în fiecare regiune a Statelor Unite. Care este conţinutul reglementărilor NOP? Reglementările NOP interzic folosirea ingineriei genetice, a radiaţiilor ionizante şi a nămolurile de la staţiile de epurare în producţia ecologică de bunuri agricole şi alimentare ecologice. Ca regulă generală, toate substanţele naturale (non-sintetice) sunt permise în producţia ecologică şi toate substanţe sintetice sunt interzise. Lista naţională de substanţe non-sintetice şi sintetice permise şi interzise, este una din secţiunile acestor reglementări, care conţine şi excepţiile de la această regulă. Standardele (normele) de producţie şi manipulare se referă la producţia vegetală ecologică, colectarea din flora spontană, creşterea animalelor şi la prelucrarea (procesarea), transportul şi depozitarea produselor agricole ecologice. Culturile ecologice sunt cultivate fără a fi folosite pesticidele convenţionale, îngrăşămintele chimice şi nămoluri de la staţiile de epurare. Animalele crescute în sistem ecologic trebuie hrănite cu furaje ecologice şi crescute în aer liber. De asemenea, acestora nu li se dau antibiotice sau hormoni de creştere. Standardele (normele) de etichetare se aplică produselor agricole şi alimentare care conţin îngrediente ecologice şi se referă la procentul de ingrediente ecologice din produs: Produs „100% ecologic”, trebuie să conţină numai ingrediente produse în sistem ecologic; Produs „ecologic”, trebuie să conţină cel puţin 95% ingrediente produse în sistem ecologic; Produsele care îndeplinesc cerinţele de „100% ecologic” şi „ecologic” pot fi etichetate „USDA organic”. Produsele procesate care conţin cel puţin 70% ingrediente ecologice pot fi etichetate „produse cu ingrediente ecologice”, menţionându-se cel mult trei dintre ingredientele sau grupele de alimente ecologice componente. De exemplu, supa cu cel puţin 70% ingrediente ecologice sau legume ecologice poate fi etichetată ca „obţinută din mazăre, cartofi şi morcovi ecologici” sau numai „obţinută din legume ecologice”. Sigla USDA nu poate fi folosită oriunde şi oricum. Pentru încălcarea acestor norme se aplică o penalizare de până la 11,000 $, oricărei persoane care vinde sau etichetează, în cunoştinţă de cauză, ca ecologic, un produs care nu este obţinut şi procesat conform reglementărilor NOP. Produseleprelucrate care conţin mai puţin de 70 la sută componente organice nu pot fi etichetate „ecologic”, dar pe etichetă pot fi menţionate componentele care sunt produse în sistem ecologic. Standardele (normele) de certificare stipulează cerinţele pe care sistemele ecologice de producţie şi manipulare trebuie să le îndeplinească pentru a fi acrediate de către agenţii de

certificare autorizaţi de către USDA. Informaţiile pe care un solicitant (aplicant) trebuie să le prezinte agentului de certificare includ planul de activitate în sistem ecologic. Acest plan conţine, în afară de multe alte lucruri, informaţii privind practicile şi substanţele folosite în producţie, procedeele de întocmire a documentaţiei, practicile de prevenire a amestecului dintre produsele ecologice şi convenţionale, tipul operaţiilor care urmează a fi certificate, istoria tratamentelor solului. Normele de certificare se referă, de asemenea, la inspecţia internă. Fermele şi unităţile care realizează vânzări de produse agricole ecologice a căror valoare nu depăşeşte 5,000 $/an sunt scutite de certificare. Acestea pot eticheta produsele ca ecologice dacă îndeplinesc standardele ecologice, dar nu pot folosi sigla „USDA organic”. De asemenea, sunt scutite de certificare şi unităţile de distribuţie şi comercializare a produselor agro-alimentare ecologice, cum ar fi băcăniiile, magazinele şi restaurantele. Standardele (normele) de acreditare stabilesc cerinţele pe care un solicitant (aplicant) trebuie să le îndeplineasacă pentru a deveni agent de certificare acreditat de USDA. Normele sunt concepute pentru a fi siguri că toţi agenţii de certificare acţionează consecvent şi imparţial. Solicitanţii de succes vor angaja personal calificat, vor demonstra experienţa lor în certificarea producătorilor şi a distribuitorilor ecologici, vor preveni conflictul de interese şi vor menţine strictă confidenţialitatea. Durata de acreditare a agenţilor de certificare este de 5 ani, şi fiecare dintre aceşti agenţii sunt obligaţi să se supună unei inspecţii anuale de actualizarea a activităţii lor de certificare. Produsele agricole ecologice importate pot fi vândute în SUA numai dacă au fost certificate de către agenţi de certificare autorizaţi de USDA. USDA are agenţi de certificare acreditaţi în mai multe tări şi numeroase cereri de acreditatre. În locul acreditării USDA, un agent de certificare străin poate fi recunoscut, dacă USDA stabileşte că guvernul ţării respective poate acredita agenţi de cerificare, cu respectarea cerinţelor programului NOP al USDA.

Anexa 1.4

JAS - Standardul japonez de agricultură ecologică

Standardele (normele) JAS pentru produsele agricole şi alimentele ecologice prelucrate au fost stabilite în anul 2000, in baza Liniilor directoare pentru producţia, prelucrarea, etichetarea şi comercializarea produselor ecologice alimentare, care au fost adoptate de Comisia Codex Alimentarius. Sistemul JAS a fost completat în noiembrie 2005 cu Standardele (normele) JAS pentru produsele animaliere ecologice, alimente ecologice procesate de origine animală şi furaje ecologice pentru animale. Unităţile comerciale certificate de organisme din Registrul Japonez de organisme de certificare sau Registrul de organisme care supraveghează certificarea sunt acelea care produc sau prelucrează alimente sau furaje ecologice conform Standardelor (normelor) JAS şi sunt capabile să pună sigla JAS pe produsele lor. Reglementările JAS pentru produsele ecologice solicită ca, începând de la 1 aprilie 2001 (extins la 2002), toate produsele etichetate ca ecologice trebuie să fie certificate de către un organism Japonez de certificare (RCO) sau de un organism străin de certificare (RFCO), înregistrat la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Pescuitului (MAFF), care afişează eticheta JAS şi numele organismului de certificare. Logo-ul JAS, ca marcă de calitate, a fost introdus pentru protejarea pieţii şi a consumatorilor japonezi. Acest sistem a fost recunoscut oficial ca echivalent al reglementărilor europene, cu excepţia hidroxidului de calciu, un produs pentru tratament foliar la meri, permis de Regulamentele (CE) nr 834/2007 şi 889/2008. Pe scurt, pentru operatorii care doresc să îşi exporte produsele ecologice în Japonia sub marca JAS echivalenţa înseamnă că criteriile de certificare şi standardele de referinţă de producţie/prelucrare/ambalare, sunt aceleaşi cu cele adoptate în cadrul Comunităţii Europene, în conformitate cu Reg. (CEE) Nr 2092/91. Cu toate acestea, regulamentele JAS au unele particularităţi. De exemplu, ele nu se referă la băuturi alcoolice şi produse de origine animală (inclusiv produse apicole). Normele impun ca numai prelucrarea (etichetarea) şi operaţiile de introducere pe piaţă să fie controlate de un organism de certificare japonez sau străin recunoscut de MAFF. Cu toate acestea, în cadrul Comunităţii respectarea regimului de control, atât al producătorilor şi în final, al vânzătorilor, trebuie să se asigure ca, de asemenea, furnizorii de ingrediente şi sub-contractanţii de "materii prime” sunt certificaţi în conformitate cu Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008. Comparativ cu Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, reglementările privind etichetarea JAS, prezintă următoarele diferenţe:

- În cazul în care produsul finit conţine atât componente organice cât şi în conversie, eticheta trebuie să indice clar care sunt ecologice şi care, în conversie. În schimb, U.E. nu permite utilizarea de materii prime în conversie pentru prepararea unui produs alimentar ecologic;

- Întotdeauna, eticheta trebuie să conţină sigla JAS. În cazul în care sigla JAS nu este afişată, pe etichetă nu trebuie făcută nicio menţiune precum: ecologic, organic, produs biologic, 100% ecologic, produs ecologic străin, X% ecologic, sau orice altă menţiune referitoare la metoda de agricultură ecologică;

- În cazul în care produsul finit nu are sigla JAS, dar componentele sale o au, va fi posibil să se scrie, de exemplu, "salată care conţine legume ecologice" sau "ketchup făcut din roşii ecologice".

Sarcina persoanei responsabile cu Notarea Produsului este de a decide care grup sau loturi de produse au fost obţinute cu adevărat în conformitate cu metoda de agricultura ecologică prevăzută în normele JAS şi care nu, indiferent de motiv. Prezenţa unei astfel de persoane responsabilă este de dorit de asemenea, pentru a îndeplini cerinţele Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, care prevede cerinţele minime de control, situaţia în care operatorul este obligat să ofere informaţii organismului de certificare pentru a înlătura orice îndoială în legătură cu conformitatea produsului şi suspendarea comercializării produsului, până la constatarea conformităţii.

Întrebări şi răspunsuri 1. Cum se numeşte programul U.E. care finanţează formarea profesională? a. F.P. 7; b. Leonardo da Vinci; c. CHANNEL; 2. Care este scopul proiectului „FORECOLOGIA”? a. Instruirea operatorilor (producătorilor) din agricultura ecologică; b. Instruirea studenţilor de la facultăţile agricole;; c. Conversia profesională a şomerilor; 3. Care sunt actele normative care reglementează producţia ecologică în România? a. Regulamentul (CEE) 2092/91; b. Regulametele (CE) nr. 834/2207 şi 889/2008; c. Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2000; 4. Care este sigla pentru produsele ecologice din Romania? a. 100% ecologic; b. a.e. c. organic farming; 5. Care sunt produsele care se subordonează direct conceptului şi normelor de trasabilitate? a. Alimentele; b. Produsele fitosanitare; c. Stimulatorii de creştere; 6. Care este durata minimă a perioadei de conversie a fermelor ecologice de creştere bovinelor pentru carne? a. 1 an; b. 2 ani; c. 3 ani; 7. Care este cea mai importantă activitate în perioada de conversie?

a. Selectarea organismului de inspecţie şi certificare; b. Elaborarea planului de conversie; c. Echilibrarea ecosistemului; 8. Care sunt cele mai importante standarde pentru agricultura ecologică?

a. Standardul naţional de agricultură ecologică; b. Codex Alimentarius; c. Standardele U.E., NOP şi JAS; 9. Care sunt principiile IFOAM de agricultură ecologică?

a. Principiul biodiversităţii; b. Principiul multifunţionalităţii; c. Principiul sănătăţii, ecologic, echităţii şi precauţiei; 10. Care sunt criteriile de selectare a raselor de animale?

a. Productivitatea şi calitatea şi stabilitatea producţiei; b. Adaptabilitate, vitalitate şi lipsa unor boli specifice; c. Talia, culoarea şi comportamentul; 11. Care sunt principalele măsuri de menţinere a sănătăţii animalelor? a. Măsurile preventive; b. Tratamentele cu antibiotice; c. Tratamentele cu medicamente veterinare de sinteză;

Modulul II. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE

Preţul scăzut al produselor agricole şi costurile mari de distribuţie, inclusiv în agricultura ecologică, determină fermierii să caute noi soluţii pentru menţinerea viabilităţii lor economice (1). Ca şi în cazul agriculturii convenţionale, la producător ajunge doar o mică parte a preţului final al unui produs ecologic plătit de consumator. Cea mai mare parte a preţului unui produs agricol şi alimentar este încasată de negustor şi comerciantul cu amănuntul. În acest context, contactul direct dintre consumator şi producător (fermier) reprezintă un avantaj considerabil pentru ambele părţi, în ceea ce priveşte preţul, schimbul reciproc de cunoştinţe şi îmbunătăţirea nivelului cultural. Crearea acestei perspective este un pas esenţial pentru dezvoltarea agriculturii ecologice ca o agricultură inovativă şi model de sustenabilitate. Participarea la târguri este esenţială pentru fermierii şi ceilalţi producători de bunuri ecologice, deoarece aceştia au posibilitatea să-şi expună produsele şi să încheie contracte şi alte acorduri comerciale. În continuare prezentăm căteva informaţii despre principalelor târguri ecologice din Europa: BIOFACH la Nuremberg în Germania şi SANA în Italia.

Nürnberg (Germania), februarie

Târgul internaţional de produse ecologice BioFach (http://www.biofach.de), se remarcă prin amploare, internaţionalitate şi putere inovativă. Acest eveniment adună, în fiecare an în luna februarie, la Nürnberg în Germania, aproximativ 2.100 de expozanţi, din care două treimi de peste hotare şi peste 37.000 comercianţi vizitatori din mai mult de 110 ţări. Târgul internaţional de la Nürnberg este responsabil cu organizarea expoziţiei BIOFACH sub autoritatea Ministerului Federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului (BMELV) şi cu sprijinul Asociaţiei Germane a Industriei Târgurilor (AUMA). Sub patronajul IFOAM, BioFach aplică criterii stricte de participare pentru a garanta calitatea constant superioară a produselor expuse. Expoziţia profesională internaţională BioFach/Nürnberg cunoaşte pieţele, are experienţă şi oferă echipamente şi facilităţi adecvate. Conceperea târgului, oferă expozanţilor soluţii pentru toate problemele organizatorice şi tehnice legate de acest eveniment. Companiile din Asia, America de Nord şi America de Sud, interesate de piaţa produselor agricole şi alimentare ecologice, trebuie să se înscrie devreme pentru a fi sigure de un loc în pavilionul german, deoarece este o cerere foarte mare. Dezvoltarea pe termen lung de noi pieţe pentru produsele ecologice, reprezintă o oportunitate imensă şi o mare provocare pentru mute companii. Pentru a intra cu succes pe o piată ecologică dintr-o ţară străină, trebuie însă îndeplinite anumite condiţii. Fiecare ţară are cerinţe specifice, atâta timp cât structurile comerciale, îndrumările, legislaţia şi consumatori sunt interesaţi. O companie care aşteaptă să câştige un loc rapid şi sigur cu produsele sale peste hotare este sfătuită ca la început să obţină informaţii despre cerinţele specifice ale ţării respective.

Bologna (Italia), septembrie

Expoziţia internaţională SANA – ALIMENTAŢIE, SĂNĂTATE, MEDIU (http://www.sana.it), este unul dintre cele mai importante evenimente pentru întreaga lume a produselor naturale:

- 85.000 m2 spaţiu de expunere;

- 16 pavilioane; - 1600 expozanţi, dintre care 400 din alte 45 ţări europene, SUA, Oceania, Africa; - 70.000 vizitatori, dintre care 50.000 de producători; - 3.500 comercianţi profesionişti; - 70 congrese - 900 jurnalişti;

Ca urmare a importanţei mare pentru ALIMENTAŢIE, a rădăcinii istorice a expoziţiei, produselor certificate ecologic şi tipice le sunt alocate până la 7 pavilioane. Aici veţi găsi producători din toate regiunile Italiei şi delegaţii oficiale din diferite ţări străine, de la litera A, precum Argentina, până la litera U, precum Uganda, incluzând Austria, Brazilia, Germania, Tunisia etc. Cele 6 săli dedicate SĂNĂTĂŢII, includ toate produsele, tehnologiile şi instrumentele necesare pentru bunăstarea holistică realizată pe cale naturală: de la produse din plante şi fitoterapeutice la cosmetice naturale, de la medicina neconvenţională, la centre de sănătate. Trăind întrun „mod natural” înseamnă să dai atenţie mediului în care trăiesti şi muncesti, hainelor purtate şi impactului tuturor produselor şi instrumentelor de uz comun asupra mediului înconjurător. Tehnologii şi produse pentru clădiri eco-sustenabile, mobilier ecologic şi produse textile îşi găsesc expunerea perfectă în pavilonul SANA – MEDIU. Întrucât SANA urmăreşte atent promovarea educaţiei ecologice, a creat, în cooperare cu Bologna Fiere, primul salon expozitional dedicat în întregime pentru jocuri şi educaţie în armonie cu mediul, „SANALANDIA”. În interiorul unei grădini adevărate, sunt zone pentru joacă şi pentru efectuarea de activităţi specifice: laboratoare de reciclare, desen, sculptură, unde toate activităţile sunt făcute de copii pe întreaga perioadă a expoziţiei. Lecturi de carte şi spectacole pe teme ecologice au loc întrun teatru construit special, iar în interiorul unor cabane de lemn, asociaţii şi sponsori oferă şedinţe de degustare a alimentelor ecologice şi jucării executate din materiale care nu afectează mediul înconjurător. SANA, în afară de a fi un eveniment în care comerţul şi afacerile se împletesc strâns, are şi o valenţă culturală foarte puternică. În fiecare an calendarul evenimentelor găzduieşte zeci de congrese, workshopuri şi mese rotunde, atrăgând mii de comercianţi profesionişti din Italia şi de peste hotare şi numeros public. La acestea pot fi adăugate şi multe evenimente speciale, expoziţii care pun în lumină noile „Eco-tendinţe” şi sectoarele emergente. Capacitatea pentru expunerea tuturor produselor de calitate, valorile culturale ale spectacolului şi temele cu subiect de actualitate, atrag in fiecare an sute de ziarişti italieni şi străini. Aceştia asigură propagarea mesajelor SANA si a tuturor informaţiilor despre produsele naturale în ziare şi reviste şi prin radio, TV şi internet. SANA a năzuit, întotdeauna, să informeze consumatorii şi instituţiile despre noutăţile şi calităţile produselor ecologice şi a celor care nu afectează mediul, prin intermediul a mii de expozanţi si a sute de ziarişti şi lideri de opinie, prezentând teme globale şi asigurând prezentarea şi pătrunderea produselor ecologice pe piaţa naţională si internaţională. Producătorii, asociaţiile de producători şi o gamă largă de grupuri de distribuţie au nevoie acum să folosească toate strategiile necesare pentru a completa procesul pătrunderii şi menţinerii produselor ecologice în meniul consumatorilor. Cunoscând că succesul pieţei sustenabile a produselor naturale merge mână în mână cu realizarea unui echilibru al mediului înconjurător, producţiei si al consumului bazat pe produse de calitate care pot fi cu adevărat identificate, apreciate şi valorificate prin canale eficiente de distribuţie, care garantează o securitate maximă, o gamă largă de produse şi preţuri competitive, se impune promovarea contactelor cu zone de producţie şi preţuri competitive.

Participarea la expoziţiile naţionale oferă, de asemenea, excelente oportunităţi de afaceri, iar în România cele mai reprezentative târguri pentru producătorii agricoli ecologişti autohtoni şi europeni sunt IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm de la Bucureşti, AGRARIA de la Cluj-Napoca şi ExpoAgroUtil de la Constanţa:

IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm sunt două manifestări expoziţionale internaţionale anuale organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a României în cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO Bucureşti .

IndAgra Food&Drink (http://www.indagra-food.ro) se desfăşoară în primăvară, în ultima decadă a lunii mai, pe o suprafaţă de circa 20 000 m2 şi reuneşte mai mult de 300 de expozanţi din care peste 40% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt organizate mai multe saloane specializate: Salonul Industriei Alimentare, unde expun firme producătoare sau/şi de comercializare echipamente de prelucrare a produselor agricole, echipamente de muls şi de prelucrare a laptelui, cărnii şi a altor produse zootehnice, echipamente pentru panificaţie, paste şi confecţii etc., precum şi de o gamă diversificată de produse alimentare: lapte şi brânzeturi, preparate din carne şi alte produse animaliere, fructe şi legume, miere şi produse apicole, ulei şi grăsimi vegetale, conserve etc.; Salonul „Piscicultură”, cu expozanţi din domeniul pisciculturii şi al prelucrării şi comercializării produselor piscicole; Salonul „EcoAgricultura”, cu producători şi furnizori de produse ahgricole şi alimentare ecologice; Salonul „Vinuri”, cu producători şi comercianţi de vin; Salonul „Băuturi”, cu producători şi comercianţi de băuturi alcolice şi răcoritoare. IndAgra Farm (http://www.indagra-farm.ro) se desfăşoară în toamnă, în a doua parte a lunii octombrie, pe o suprafaţă de peste 30 000 m2 şi reuneşte mai mult de 500 de expozanţi din care peste 30% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt organizate mult mai multe saloane specializate cu echipamente pentru cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor şi cu produse agricole şi alimentare, inclusiv salonul „EcoAgricultura”. Cu ocazia acestui acestui târg, se organizează, de asemenea, o serie de simpozioane, workshopuri şi mese rotunde, din care nu lipsesc cele cu tematică de agricultură ecologică. AGRARIA (http://www.agraria.info.ro) este cel de-al doilea eveniment expoziţional cu profil agricol şi alimentar care se organizează în România. Acest târg este organizat anual, deobicei la începutul lunii mai, de către Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca, cel mai important centru expoziţional din Transilvania, cu sprijinul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Cluj şi a altor companii importante din Cluj-Napoca. În cei peste 15 ani de activate, AGRARIA a contribuit constant la dinamizarea activităţilor economice din această zonă, inclusiv a agriculturii ecologice, ca urmare a participării, în fiecare an, a mai mult de 250 expozanţi din ţară şi străinătate şi a peste 100 000 vizitatori români şi străini. ExpoAgroUtil (http://www.expoconstanta.ro/expozitii/EXPOAGROUTIL/14/) este un târg naţional cu participare internatională organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa în prima decadă a lunii iunie, care cuprinde mai multe saloane specializate:

Salonul de tractoare, maşini şi echipamente pentru mecanizarea agriculturii; Salonul de substanţe chimice si biologice pentru fertilizarea si protecţia plantelor; Salonul de input-uri pentru agricultură şi industrie alimentară; Salonul de produse agro-alimentare ecologice şi tradiţionale; Salonul de apicultură; Salonul de flori; Salonul de finanţări şi asigurări, preponderant agricole; Reuniuni profesionale pe teme de actualitate.

Între anii 1990 – 2006 piaţa produselor agricole şi alimentare ecologice din Europa a crescut in medie cu 25% pe an atingând o cifra de afaceri de 11 miliarde de € în anul 2004 (2), ceea ce reprezintă circa 50% din valoarea pe piaţă a produselor ecologice din întreaga lume (23,5 miliarde €) (3). Germania a fost cea mai larga piaţă din Europa cu 3,5 miliarde de €, care înseamnă aproximativ 30% din volumul total al pieţei U.E. Alte

pieţe naţionale cu produse ecologice cu mai mult de 1 miliard € sunt: Marea Britanie (1,6 miliarde €), Italia (1,5 miliarde €) si Franţa (1,2 miliarde €). În ceea ce priveşte consumul, Danemarca este pe primul loc cu o medie de cheltuieli pe consumator de peste 60 €, urmată de Suedia (45 €), Austria (41 €) şi Germania (40 €). În multe alte ţări din U.E. media cheltuielilor per consumator pentru produsele ecologice este de peste 20 €: Belgia (29 €), Olanda (26 €), Franţa (25 €), Marea Britanie (24 €) si Italia (24 €). Această evoluţie ascendentă a pieţei produselor agricole şi alimentare ecologice s-a datorat următoarelor motive:

- pierderea încrederii in produse alimentare neecologice după un şir lung de scandaluri alimentare;

- dorinţa consumatorilor de a evita reziduurile de pesticide din alimente; - dorinţa de a consuma alimente care nu conţin organisme modificate genetic

(OMGuri); - respectarea celor mai înalte standarde cu privire la bunăstarea animalelor; - protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, inclusiv dorinţa de a proteja

mediul de contaminarea cu OMGuri; - încrederea în activitatea organismelor de inspecţie şi certificare şi în

standardele legale de producţie, cuprinzând toată producţia ecologică, inclusiv procesarea;

- asigurarea sănătăţii şi securităţii tuturor lucrătorilor din fermă şi din alimentaţie;

Propunerile principale ale Comisiei Europene din Planul European de Acţiune pentru Alimente Ecologice şi Agricultură Ecologică (4) sunt concentrate pe „dezvoltarea sistemului informaţional privind piaţa alimentelor ecologice” , prin creşterea nivelului educaţional al consumatorilor, furnizarea tuturor informaţiilor necesare consumatorilor şi producătorilor, stimularea folosirii siglei U.E., inclusiv pentru produsele din import, asigurarea transparenţei depline în cea ce priveşte standardele (normele) de producţie, îmbunătăţirea statisticii privind producţia disponibilă şi cererea şi oferta, ca instrumente politice şi de piaţă. Prima acţiune a Planului cu privire la piaţa alimentelor ecologice „modificările introduse prin Regulamentul Consiliului (EEC) nr. 2826/2000 (promovarea pieţei interne), dă Comisiei posibilităţi mai mari de a acţiona direct pentru a organiza campanii de informare şi promovare cu privire la agricultura ecologică. Acest lucru va fi posibil prin lansarea, la nivelul întregii U.E., a Campaniei multianuale de informare şi promovare pentru a informa, pe o perioadă de mai mulţi ani, consumatorii, cantinele instituţiilor publice, şcolile şi alţi actori cheie din lanţul alimentar, despre „meritele” agriculturii ecologice, în special beneficiile mediului înconjurător şi să educe consumatorii cum să recunoască produsele ecologice şi sigla U.E. Mai mult, se vor lansa campanii de informare si promovare specializate pe tipuri bine definite de consumatori cum ar fi consumatorul ocazional si cantinele publice. De asemenea, cresc eforturile de cooperare ale Comisiei cu statele membre si organizaţiile profesionale pentru a dezvolta strategii pentru astfel de campanii”.

2.1. Planificarea şi gestionarea achiziţiilor Producători care doresc să adopte o metodă de producţie ecologică, trebuie să supună această metodă unui proces complex de control, care se desfăşoară de-a lungul tuturor fazelor „lanţului alimentar”. De asemenea, toţi trebuie să se supună sistemului de control U.E. Orice producător agricol sau de bunuri alimentare trebuie, în primul rând, să-şi selecteze furnizorii de materii prime şi materiale. De asemenea, este indicat a avea contracte ferme cu diferiţi furnizori, decât un acord verbal. În particular, acei producători care procesează bunuri folosind materii prime şi materiale care provin din alte întreprinderi, trebuie să-şi planifice cumpărăturile pentru a evita

opririle neaşteptate ale producţiei. Deci, este posibil ca procesele de producţie să nu să oprească, chiar şi în cazul în care sunt probleme cu aprovizionarea de la un singur furnizor. Trebuie subliniat că, în sectorul agricol ecologic, nu se găsesc uşor materii prime şi în anumite perioade, când producţia scade, costurile pot înregistra creşteri relevante. În astfel de cazuri se recomandă, în prealabil, stabilirea preţurilor cu furnizori, precizând limitele între care se situează cel mai mic şi cele mai mare preţ (rezultate din evoluţia pieţei). Va fi, de asemenea, importantă planificarea aprovizionării cu materii şi materiale (seminţe, îngrăşăminte...) care nu se găsesc întotdeauna uşor, în special în zonele izolate. De fapt, în agricultura ecologică, pentru a se evita problemele tehnice şi birocratice, managementul cheltuielilor şi, în general, al tuturor fazelor procesului de producţie, trebuie să se bazeze pe o planificare riguroasă.

2.1.a Selectarea furnizorilor Pentru a se evita cumpărarea de bunuri care nu sunt produse conform normelor U.E. – întotdeauna în progres şi evoluţie – producătorii vor trebui să cumpere materii prime şi materiale de la furnizori specializaţi, capabili să dea sugestii calificate cât şi instructiuni de folosire. La nivel european, Regulamentul (CE) al Comisiei nr. 889/2008, anexele I, II şi V-X, listează toate intrările (materii prime şi materiale din afara fermei) permise în agricultura ecologică. Acestea, însă, pot varia considerabil de la ţară la ţară, deoarece aceste intrări şi folosirea lor sunt conforme cu legislaţia naţională şi anumite aspecte ale regulilor U.E. sunt interpretate sau implementate diferit în statele membre (5). Îngrăşăminte, seminţe, substanţe pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor şi echipamente corespunzatoare producţiei ecologice, pot fi însă dificil de găsit. În unele ţări, există registre oficiale cu producătorii şi distribuitorii de input-uri. De exemplu, Ministerul Agriculturii din Italia cere ca unităţile care produc sau distribuie îngrăşăminte şi amendamente sub sigla „Permise în agricultura ecologică” trebuie sa depună la Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Plantelor (ICNP) o cerere specifică şi facsimilul etichetei produsului (6). Odată ce testele necesare au fost făcute, Institutul trebuie să actualizeze periodic lista companiilor şi produselor pentru care documentatia menţionată anterior a fost prezentată şi verificată. Această listă, numită „Registrul de îngrăşăminte şi amendamente pentru agricultura ecologică (F + SC)”, conţine acele inputuri care au fost verificate de ICNP. Pentru a introduce noi companii şi produse în Registru (F + SC), se are în vedere actualizarea continuă. Există de asemenea baza de date web pentru inputuri, de exemplu „Organic x Seeds”, o bază de date a furnizorilor de seminţe ecologice din Europa administrata de un Consortiu de organizaţii (7). Pe internet se găsesc, de asemenea, Directorate ale furnizorilor certificaţi ecologic, precum BioEurope (8), imprimată in Italia, care conţin informatii detaliate asupra companiilor de input-uri ecologice. Este de subliniat că, referitor la procesarea în agricultura ecologică, materiile prime trebuie să fie produse în ferme certificate şi monitorizate în conformitate cu regulile U.E. În consecinţă, cand se cumpără un produs, este necesar să aibî certificat şi conţinutul acestuia va trebui menţionat în registrele fermei. În particular, când se cumpărară furaje şi seminţe, este important a avea şi certificarea că sunt libere de OMGuri. 2.1.b Alegerea canalelor de distribuţie Producătorii de bunuri agricole şi alimentare ecologice trebuie să opteze, de obicei, pentru magazinele mixte (conventionale/ecologice), datorită lipsei de magazine specializate în agricultura ecologică. În cazul comercianţilor situaţi la distanţă, este convenabilă cumpărarea cu ajutorul internetului. În acest caz, riscul privind calitatea şi conformitatea produsului cu

standardele U.E. este mai mic, chiar dacă preţurile sunt mai mari datorită costurilor de transport. De obicei, pe internet este un formular cu descrierea produsului cautat. 2.2. Comercializarea produselor agricole şi alimentare ecologice Despre comercializarea produselor ecologice se discută de mult timp. La început, s-a discutat dacă a fost bună introducerea alimentelor ecologice în supermarket-uril. Astazi, cea mai mare parte a discuţiilor au ca subiect pieţele locale, cantinele publice (din şcoli, spitale etc.) şi târgurile. Autorităţile publice sunt consumatori majoritari în Europa, cheltuind 16% din Produsul Intern Brut (GDP) al U.E., sumă echivalentă cu jumătate din GDPul Germaniei. Folosind aceste fonduri pentru a cumpăra bunuri si servicii care respectă şi mediul, se poate aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea sustenabilă. Cumpărăturile „verzi” sunt, de asemenea, un exemplu şi un factor de influenţă a pieţei. Prin promovarea „achiziţiilor verzi”, autoritatiile publice pot încuraja industria pentru dezvoltarea tehnologiilor „verzi”. Pentru unele produse, lucrări si sectorul servicii impactul poate fi semnificativ, aşa cum achiziţiile publice controlează o mare parte a pieţei. Comisia Europeană a emis un Ghid (9) privind achiziţile publice prietenoase cu mediul, pentru a ajuta autorităţile publice în lansarea cu succes o politicii „achiziţiilor verzi (ecologice)”. Ghidul explică posibilităţile practice oferite de Legea Comunităţii Europene şi prezintă soluţii simple şi efective care pot fi folosite la achiziţionarea publică. Ghidul este disponibil pe website-ul Europa al Comisiei (10) privind achiziţii publice verzi (ecologice), care conţine informaţii practice, legături utile şi informaţii de contact. Agricultura ecologică este un contributor esenţial la creşterea economică şi diversificarea locală şi regională şi la dezvoltarea identităţii şi pieţei locale, contribuind astfel la revitalizarea comunităţiilor rurale si orăşăneşti. De exemplu, în Italia există o reţea numită „Citta del Bio„ (11), deschisă tuturor administraţiilor locale care au investit deja în politici de sprijinire a agriculturii ecologice. Introducerea alimentelor ecologice în cantinele şcolare, va fi una din primele măsuri de aplicare a campaniei „Citta del Bio”, împreună cu alte acţiuni pe teme de educaţie alimentară si educaţia consumului.

Reţeaua promovează, de asemenea, sectorul „Eco - Rural”, care nu este un nou organism administrativ, ci mai degrabă un organism de coordonare care are scopul de a atrage şi coordona noi investiţii în mediul rural. Este un instrument de programare larg participativ al instituţiilor publice şi private, care sunt implicate în sistemul local de producţie şi care au o putere mai mare de negociere cu privire la diferitele aspecte ale agriculturii ecologice, turismul rural, meştesuguri, micile industrii etc.

Un exemplu de promovare a agriculturii ecologice a fost şi iniţiativa Grupului IFOAM-UE care împreună cu Presedenţia Austriacă a Uniunii Europene, a organizat o săptămână ecologică în cantinele Comisiei Europene şi ale Consiliului European din Bruxelles. Evenimentul a avut loc în perioada 17 - 24 mai 2006. În acest interval de timp, oficialii U.E. si oaspeţii lor au avut posibilitatea de a gusta o gamă largă de preparate. Această initiativă public-privată a avut ca scop susţinerea folosirii alimentelor ecologice în cantinele publice şi subliniază rolul serviciilor de catering în dezvoltarea dinamică a agriculturii ecologice. Cantinele Comisiei si Consiliului, care oferă mii de preparate zilnice, pot fi un bun exemplu pentru întreaga Europa. Iniţiativa „săptămânii ecologice” a preşedenţiiei austriace şi a grupului de lucru IFOAM-UE, subliniază, de asemenea, importanţa implementării corecte a Planului European de Acţiune privind Alimentaţia şi Agricultura Ecologică. Sectorul privat a introdus preparatele ecologice în cantine, aşa cum este IKEA, cu 1 m preparate în 2006 şi hotelurile Scandinave sau banca WestLB cu 22% preparate ecologice. În Olanda, 10 mari ONGuri, cu un număr total de 4 milioane de membri, au semnat in 2005 un angajament de utilizare a catering-ului cu preparate ecologice. Aceste exemple arată că acest procedeul de producere şi furnizare a alimentelor ecologice poate contribui semnificativ la creşterea pieţei produselor ecologice şi instituţiile naţionale şi europene ar trebui să ia aceasta în calcul.

2.2.a Selectarea clienţilor Importanţa canalelor comerciale individuale este diferită în statele membre. Pe de-o parte, în Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Luxemburg, Irlanda, Olanda, Spania, sectorul ecologic este dominat de vânzarea directă şi magazine specializate. În aceste ţări, în ultimii ani, vânzarea cu amanantul a crescut semnificativ. Pe de altă parte, în Danemarca, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Ungaria şi Republica Ceha cele mai multe vânzării sunt concentrate in supermarket-uri (> 60%) şi în magazine nespecializate. Specialistii sunt convinşi că acolo unde produsele ecologice sunt vândute, în principal, prin supermarket-uri, creşterea şi raspandirea pieţei acestor bunuri este (şi va rămâne) mai mare decât în alte state membre (12). Vanzarea directă, sub toate formele, reprezintă cel mai important canal de vânzare a produselor ecologice, atât pentru consumator cât şi pentru fermier. Avantajele consumatorului sunt următoarele: reducerea preţurilor, achiziţionarea de produse de sezon şi proaspete, cunoaşterea produselor şi a zonei de origine. Pentru producător, principalele avantaje sunt: creşterea profitului, relaţia directă cu consumatorii, un nou rol al fermierului, promovarea produselor /soiurilor locale. Exista două variante de vânzare directă: - „fermieri în oras”: pieţe locale, grupuri de cumpărători, evenimente

promoţionale etc.. - „orăşeni în fermă”: piaţa de la poarta fermei, ferme agroecoturistice etc. Comercializarea directă si pieţele fermierilor sunt foarte importante în zonele rurale, în special în asociere cu agroecoturismul şi restaurantele locale. Pieţele de desfacere cu amănuntul, pot valorifica mai multe produse decat magazinele cu hrană sănătoasă şi ecologică şi reprezintă un punct important de contact pentru mulţi consumatori cu produsele ecologice. Unele supermarket-uri au, de asemenea, iniţiative de sprijin pentru creşterea consumului de produse ecologice. Numărul supermarket-urilor ecologice continuă să crească. Cu toate acestea unii consumatori preferă alte pieţe de desfacere, pentru un contact mai apropiat cu producătorii şi scurtarea canalelor de comercializare (cu mai multe avantaje şi pentru fermier). A crescut şi cererea în sectorul de catering şi servicii alimentare: restaurante, cafenele şi baruri care servesc alimente ecologice. De asemenea, guvernele

naţionale încurajează folosirea alimentelor ecologice în instituţiile publice şi un număr tot mai mare de şcoli au în meniurile lor ingrediente ecologice.

2.2.b Vânzarea produselor ecologice Furnizarea alimentelor ecologice este o activitate specifică impusă de consumator, consumatorii de alimente ecologice obisnuiti cerând mai multă transparenţă şi corectitudine cu privire la toate verigile lanţului de distribuţie. Un slogan care revine adesea este: cumpără produse locale, ecologice şi preparate corect (13). Trasabilitatea şi transparenţa sunt instrumente de marketing fundamentale pentru producţiile ecologice. În U.E., conform Regulamentul 178/2002, începând cu 01 ianuarie 2005, trasabilitatea sistemului alimentar este obligatorie. Comercializarea produsului agroindustrial „urmărit” se caracterizează prin furnizarea informaţiilor obţinute în timpul studiilor de trasabilitate, comunicarea eficientă a datelor trasabilităţii şi orice altă informaţie cu privire la produs la un cost scazut. Astfel, toate informaţiile culese de producător sunt disponibile şi pentru consumator, şi, eventual, ditribuitor. Toate acestea, sporesc valoarea adaugată a produsului final şi permit deschiderea de noi perspective în comercializare. Potenţialele sunt enorme, având în vedere imaginea şi valoarea transparenţei complete şi de documentare a produsului. Instrumentele tehnologice folosite pentru fructificarea serviciului se pot baza pe folosirea unui portal de navigare pe internet printrun sistem de căutare capabil să informeze consumatorii punându-i în gardă cu privire la produsele pe care sunt pe cale să le cumpere. În esenţă, acestea dau consumatorului percepţia intrării virtuale în interiorul fermei, aruncând o privire asupra celui ce a realizat produsul pe care îl va pune pe masă. În agricultura traditională, înaintea industrializării, încrederea consumatorului s-a bazat pe contactul direct dintre producator şi consumator. Când cumpăra alimente, un orăşean ştia de unde provin şi adesea cine le-a produs. Globalizarea pieţei alimentare, a produs o distanţare fizică şi mentală între producători şi consumatori şi a creat o stare de îngrijorare printre consumatori. Această distanţă poate fi compensată prin instrumentele trasabilităţii. De asemenea, comerţul s-a schimbat mult de-a lungul anilor. Secolul XX a fost caracterizat de succesul producţiilor mari, cu scopul vânzării aceluiaşi produs la cât mai mulţi consumatori posibili. Noul secol este al produselor particularizate, individualizate „doar pentru tine”, care pot fi produse in cantitati mari şi mai mai ieftin, dar în versiune individuală şi cu ajutorul noilor tehnologii. Tendinţa actuală este de comercializare „unul la unul” care are ca scop vânzarea unui lot variat de produse unui singur consumator, unei singure familii. Folosirea internetului devine un procedeu general pentru contactul dintre partenerii de afaceri (B & B = bussines to busines), în achiziţii şi logistică. Astfel, siguranţa pieţei constă în personalizarea (particularizarea în masă şi preţuri dinamice) produselor si serviciilor. Scopul este să satisfacă cerinţele individuale, la preţuri individuale scăzute, determinate de avantajele productiei in masa (ex. E-commerce). Rezultatul acestei pieţe alternative constă în reducerea preţurilor pentru consumatori şi creşterea câştigului pentru fermieri. De asemenea, aceasta dă consumatorilor posibilitatea de a şti unde şi cum au fost obţinute produsele. Între formele de comercializare directă şi vânzarea spre o piaţă anonimă, există însă o diferenţă calitativă clară. Contactul direct cu consumatorii are o mare valoare, iar consumatorii care cumpară direct de la fermier capătă o

legătură mai puternică cu pământul, sunt mai atenţi şi înteleg mai bine sistemul agricol. Miscarea de agricultură ecologică din toată lumea demonstrează un interes crescut pentru toate procedeele de vânzare directă. De asemenea, se fac experimentări în ţări, atât în curs de dezvoltare, cât si dezvoltate, în unele cazuri cu sprijin guvernamental, iar IFOAM sprijină vânzarea directă prin elaborarea de instrumente şi schimburi de experienţă (14).

Bibliografie:

1. Cristina Grandi (IFOAM Liaison Office to FAO), Alternative Markets for Organic Product, Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized by FAO and IFOAM, Rome, November 2005. Trade fair activity (source: NürnbergMesse); 2. Commission Européenne - Direction Générale De L'agriculture Et Du Développement Rural, Report « Organic farming in the European Union – Facts and Figures » ,Bruxelles, 2005. 3. The World of Organic Agriculture 2006 - Statistics and Emerging Trends - 8th revised edition,Ed. IFOAM,Bonn, 2006 (www.ifoam.org). 4. COM(2004)415 final - Brussels, 10.06.2004. 5. The “Organic Inputs Evaluation” project is an EU Concerted Action project carried out under the Quality of Life Work Programme (5th Framework Programme) about the evaluation of inputs authorized for use in organic agriculture (www.organicinputs.org). 6. www.isnp.it/fertab_eng/index.htm 7. www.organicxseeds.com 8. www.biobank.it 9. Commission of the European Communities, Handbook on environmental public procurement, Brussels, 18.8.2004 – SEC(2004) 1050. 10. http://europa.eu.int/comm/environment/gpp/ 11. www.cittadelbio.it 12. European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European Union – Facts and Figures”, Bruxelles, 3th November 2005. 13. Nadia El-Hage Scialabba (Food and Agriculture Organization of the United Nations), Global Trends in Organic Agriculture Markets and Countries’ demand for FAO assistance, Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized by FAO and IFOAM, Rome, November 2005. 14. Cristina Grandi (IFOAM Liaison Office to FAO), Alternative Markets for Organic Product, Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized by FAO and IFOAM, Rome, November 2005.

Întrebări şi răspunsuri:

1. Care este principala măsură pentru menţinerea şi sporirea viabilităţii economice a unităţilor producătoare de bunuri ecologice ?

a. Reducerea cheltuielilor de producţie; b. Creşterea volumului de produse agricole şi alimentare; c. Participarea la târguri naţionale şi internaţionale de profil; 2. Care este cauza principală a creşterii pieţei produselor ecologice?

a. Pierderea încrederii consumatorilor în produsele alimentare convenţionale; b. Diversificarea producţiei de bunuri agro-alimentare ecologice; c. Îmbunătăţirea mediului înconjurător;

3. Care este cea mai importantă activitate comercială în cazul unei ferme ecologice de succes?

a. Sporirea şi diversificarea producţiei; b. Planificarea riguroasă a tuturor activităţilor de aprovizionare şi desfacere;

c. Creşterea numărului de furnizori şi clienţi; 4. Care sunt principalii furnizori de inputuri ecologice? a. Furnizorii specializaţi; b. Supermarket-urile; c. Magazinele cu produse ecologice; 5. Care este nivelul de risc în cazul aprovizionării de pe internet? a. Mare; b. Mijlociu; c. Mic; 6. Care sunt consumatorii majoritari de bunuri în Europa? a. Autorităţile publice; b. Firmele private; c. Orăşenii; 7. Care este documentul de bază pentru achiziţiile publice de bunuri ecologice în U.E.? a. Regulamentul (CE) 834/2007; b. Regulamentul (CE) 889/2008; c. Ghidul (CE) privind achiziţile publice prietenoase cu mediul; 8. Care este cea mai importantă măsură de (in)formare a consumatorului de produse ecologice: a. Organizarea de seminarii, mese rotunde, workshopuri etc. tematice; b. Introducerea de meniuri ecologice în cantine şcolare, muncitoreşti şi din instituţii publice şi în restaurante; c. Popularizarea radio şi TV; 9. Care este cel mai important canal de distribuţie a bunurilor ecologice? a. Vânzarea în supermarket-uri; b. Vânzarea directă, de la producător; c. Vânzarea în magazine specializate; 10. Care sunt elementele cheie pentru vânzarea cu succes a produselor ecologice? a. Trasabilitatea şi transparenţa; b. Calitatea şi cantitatea; c. Diversitatea şi disponibilitatea;

Modulul III. „NORME DE CREŞTERE A VACILOR DE LAPTE ÎN SISTEM ECOLOGIC”

3.1 Reglementările CE

Regulamentele CE, au fost introduse pentru a asigura autenticitatea metodelor ecologice de creştere, metode care s-au dezvoltat în direcţia creşterii animalelor în sistem ecologic, precum şi pentru etichetarea, prelucrarea şi comercializarea produselor ecologice. De asemenea, ele reglementează importurile de produse ecologice în UE. Primul regulament privind agricultura ecologică (Regulamentul CEE nr 2092/91) a fost elaborat în 1991, iar anul punerii acestuia în aplicare a fost în 1992; multe ferme de pe teritoriul UE au trecut la metodele ecologice de producţie. În cazul agricultorilor care doresc să solicite recunoaşterea oficială ecologică, perioada de conversie este de minim doi ani înainte de anul de însămânţare a culturilor anuale şi de trei ani, în cazul culturilor perene. În august 1999 au fost de asemenea aprobate (Regulamentul CE N ° 46 1804/1999) regulile privind producţia, etichetarea şi controlul celor mai importante specii de animale de exemplu, bovine, ovine, caprine, cai si pasari. Acest acord se referă la aspecte ca produsele furajere, tratamentele sanitar-veterinare şi de prevenire a bolilor, la bunăstarea animalelor, la practicile de creştere a animalelor domestice şi la gestionarea gunoiului de grajd. Organismele modificate genetic (OMG) şi produsele derivate din OMG-uri sunt excluse în mod explicit în cadrul metodelor ecologice de producţie. Regulamentele se referă, de asemenea, la importurile de produse agricole ecologice din ţări terţe a căror criterii şi sisteme de control în producţia ecologică au fost recunoscute de către UE, ca fiind echivalente. În Regulamentul UE privind producţia ecologică de produse agricole, Uniunea Europeană defineşte exact cum trebuie etichetate produsele agricole şi produsele alimentare ca produse ecologice. Regulamentul Ecologic al UE protejează consumatorii împotriva înşelăciunii şi previne concurenţă neloială peste tot în Europa. Se impune agricultorilor şi producătorilor exact cum să producă şi ce substanţe pot să utilizeze. Prin urmare, există un standard comun în cadrul Uniunii Europene pentru produsele agricole, atât pentru produsele vegetale cât şi pentru cele de origine animală existente în agricultura ecologică. În cele ce urmează, sunt prezentate principalele aspecte ale Regulamentul Ecologic al UE privind creşterea animalelor. Acest regulament este valabil pentru toată Uniunea Europeană şi reglementează printre altele, producerea, prelucrarea, etichetarea şi controlul. 3.1.1. Condiţii generale de bază În creşterea animalelor în sistem ecologic, trebuie să fie luate în considerare în următoarele condiţii generale: trebuie să fie asigurată suficientă lumină şi ventilaţie naturală şi acces nelimitat la

hrană şi adăpare; spaţiul de odihnă trebuie să fie uscat (nu se recomandă pardoseală din scândură); în grajd este prescris un minim de spaţiu pentru toate speciile de animale;. 3.1.2. Hrănirea Hrănirea se face pe baza furajelor obţinute în fermă sau cu furaje concentrate. Furajele trebuie să fie din producţia ecologică. Dacă furajele nu sunt ecologice, pot fi achiziţionate maxim 5% furaje convenţionale (fără influenţa ingineriei genetice), pe baza unui certificat de scutire, în cazul în care a fost obţinută permisiunea de la autoritatea de reglementare. Această scutire sa aplicat până în 2008.

O hrănire variată şi echilibrată este garanţia sănătăţii animalelor. Astfel, pentru vacile de lapte cel puţin 60% din cantitatea zilnică a ratiei constă din furaje proaspete, uscate sau însilozate. Numai pentru vacile de lapte cu o producţie mare de lapte, în primele trei luni de lactatie pentru o perioadă limitată de timp este permisă o cotă de 50%, astfel încât să nu se ajungă la un deficit de aprovizionare. Viţei trebuie să fie hrăniţi timp de trei luni cu lapte integral, de preferinţă cu lapte matern. Aceasta înseamnă că viţeii trebuie alăptaţi de vacă sau să fie hrăniţi cu lapte integral. Nu este permisă folosirea aditivilor furajeri sintetizaţi chimic pentru stimularea creşterii animalelor, manipularea proceselor metabolice de digestie sau tratamentele de prevenire a bolilor. Aceşti aditivi interzişi sunt antibioticele, factorii de performanţă şi de creştere, vitaminele sintetice şi aminoacizii, organismele modificate genetic (OMG) şi derivatele lor. 3.1.3. Întreţinerea Păşunatul în timpul perioadei de vegetaţie este un obiectiv în creşterea ecologică a animalelor. Pentru vacile de lapte sunt necesari cel puţin şase metri pătraţi de spaţiu în grajd pe cap de animal. Podeaua din adăpostul animalelor poate consta din podea perforată sau podea grătar, cel puţin 50%. Podeaua trebuie să fie antiderapantă, boxele de odihnă să fie prevăzute cu aşternut natural. Accesul la furaje şi la apă trebuie să se facă uşor pentru fiecare animal. În agricultura ecologică este interzisă întreţinerea legată a animalelor pe tot timpul anului. Adăposturile moderne, sunt în mod frecvent prevăzute cu padoc sau cu deschidere parţială. Ecornarea sistematică a vacilor nu este permisă. Creşterea viţeilor singuri în boxe este interzisă, fiind necesar contactul social între animale. În scopul de a organiza adăposturile pentru animale în conformitate cu regulamentele UE, mai multe obiective trebuie să fie luate în considerare şi unele cerinţe trebuie să fie îndeplinite. Obiective privind adăposturile potrivite pentru creşterea animalelor: • Efectivele de animale le trebuie mişcarea şi contactele sociale între animale. • Starea de sănătate a animalelor trebuie să fie îmbunătăţită (printre alte lucruri, să existe zone potrivite pentru adăpostire, animalele să aibă libertatea de a alege să stea în adăpost, în padoc sau la păşune). • Să fie îmbunătăţită calitatea muncii crescătorului (de exemplu, instalarea de standuri de muls, furnizarea de hrana variată pentru animale, paie pentru aşternut). Cerinţe pentru creşterea vacilor de lapte în conformitate cu regulamentele UE: • adăposturile pentru animale trebuie să fie adecvate speciei şi să corespundă nevoilor lor biologice şi etologice. Animalele trebuie să aibă acces nelimitat la locul de hrănire şi de adăpare din adăpost. Adăposturile trebuie să asigure efectivelor de animale o aprovizionare suficientă cu aer proaspăt, un sistem adecvat de pătrundere a luminii naturale, concentraţie scăzută de praf, temperatură adecvată în funcţie de vârstă, umiditate corespunzătoare şi concentraţii de gaze toxice scăzute. • zonele de păşunat trebuie să fie prevăzute, în funcţie de condiţiile climatice şi de speciile de animale, cu dispozitiv de protecţie împotriva ploii, vântului, soarelui şi a temperaturilor extreme. Creşterea animalelor în aer liber este posibilă tot sezonul, dar în regiunile climatice adecvate. • densitatea animalelor în adăpost trebuie să asigure confort şi bunăstare animalelor. În special, să se acorde atenţie spaţiului de cazare din adăpost, să fie suficient loc pentru mişcarea naturală a animalelor în toate poziţiile naturale. monta naturală trebuie să aibă prioritate, inseminarea artificială este permisă, şi

transferul de embrioni este interzis. un singur ţarc pentru creşterea viţeilor este permis doar pentru maxim 1 săptămână.

ecornarea sistematică a animalelor este interzisă. Fermele mici fac excepţie de la unele dintre aceste reglementări. În primul rand numarul de animale nu este încă limitat. Se spune doar ca acesta va fi între 20 şi 30 de vaci de lapte.

Suprafeţe solicitate de efectivele de animale – m2/animal (posibile excepţii, până la 31.12.2010)

Bovine (kg de greutate în viu) Vaci de lapte

Tauri <100 <200 <350 > 350

Adăpost (fără loc de hrănire)

6 10 1,5 2,5 4 5

Spaţiu exterior 4,5 30 1,1 1,9 3 3,7 Total 10,5 40 2,6 4,4 7 8,7

Spaţiul din adăpost: suprafaţa net disponibilă pentru animale, Spaţiu exterior : zona de exterior cu excepţia păşunilor. 3.1.4. Provenienţa animalelor Animalele sunt cumpărate de la alte ferme ecologice. În caz de conversie a unei exploataţii convenţionale de creşterea vacilor de lapte în una ecologică, efectivele de animale existente pot fi convertite cu permisiunea organelor de control. În caz de transformare simultană a întregii exploataţii, perioada de conversie se ridică până la 24 de luni. În cazul în care, efectivele de animale din ferma ecologică nu sunt disponibile în cantitate suficientă, maxim 40% din efectivul de animale poate fi achiziţionat convenţional, cu permisiunea organelor de control. Altfel, pentru maxim 10% din efectivul de vaci de lapte se pot cumpăra juninci din sistemul convenţional pentru completarea lotului pentru un an. Pentru o astfel de achiziţie animalele pot avea vârsta de maxim 6 luni. Pentru achiziţionarea masculilor de reproducţie, nu există restricţii, atât timp cât sunt întreţinuţi în condiţii corespounzătoare cu regulamentele pe toată durata exploatării lor.

3.2. Producţia ecologică. Acest modul se adresează fermierilor ce cresc vaci de lapte în sistem convenţional şi care sunt interesaţi de agricultura ecologică şi de produsele ecologice, care vor să înfiinţeze o fermă de vaci de lapte sau au o fermă pe care doresc să o mărească. Aproape jumătate din toate fermele ecologice generează venituri în principal din creşterea vacilor de lapte. Transformarea fermelor de vaci de lapte în agricultură ecologică este, în cele mai multe cazuri, mai uşoară decât pentru alte tipuri de agricultură, pentru că azi, sistemele obişnuite sunt potrivite pentru agricultura ecologică, fără a fi nevoie de mari modificări; necesarul de furaje pentru creşterea corespunzătoare a animalelor, se realizează, dacă se asigură o rotaţie a culturilor şi se obţin randamente bune, iar îngrăşămintele ecologice sunt un suport pentru producţiile mari şi de calitate a culturilor din ferme.

3.2.1. Principii de agricultură ecologică Cel mai important principiu al agriculturii ecologice îl reprezintă un ciclu închis şi natural de operare. Aceasta este cea mai bună variantă, în cazul în care, agricultura şi creşterea animalelor sunt combinate una cu cealaltă. Numărul de animale din efectiv depinde mereu de mărimea suprafaţei cultivate. O parte din culturile furajere sunt pentru hrana animalelor, iar dejecţiile animalelor sunt folosite ca îngrăşăminte pe terenuri.De asemenea, deşeurile sunt compostate şi folosite pentru ameliorarea solului. In conformitate cu principiile ecologice, agricultura înseamnă: integrarea solului, plantelor şi a animalelor într-un ciclu natural. Agricultura ecologică este, prin urmare, o

agricultură fără poluare comparativ cu agricultura convenţională. Agricultorii ecologici pot lucra cu uşurinţă fără îngrăşăminte minerale solubile, agenţi de protecţie a plantelor, şi substanţe chimice de sinteză. În schimb ei utilizează atât metode tradiţionale cât şi moderne.

Circuit economic in ecologie

Ideea de bază în agricultura ecologică este "Afaceri, în acord cu natura".

Creşterea animalelor in fermele ecologice se bazează pe urmatoarele principii: animalele de fermă sunt o componentă importantă a circuitului nutrienţilor din fermă

(sol - plantă -animale) producţia efectivelor de animale trebuie să fie în strânsă legătură cu recolta şi cu

solul creşterea raselor şi a liniilor locale calitatea producţiei are un rol principal adăposturile animalelor trebuie să satisfacă nevoile acestora (întreţinerea, hrănirea,

îngrijirea) hrănirea animalelor se face cu produse ecologice obţinute pe culturile agricole proprii prevenirea îmbolnăvirii animalelor să nu fie utilizate organismele modificate genetic (OMG) şi produsele derivate din

acestea sau obţinute cu ajutorul organismelor modificate genetic (de exemplu, vitamine)

documentaţie completă de proceduri de operare inspecţie independentă. 3.2.2. Obiectivele agriculturii ecologice Obiectivele creşterii animalelor în sistem ecologic sunt mult mai mult decât pur economice, dar ele nu trebuie să neglijeze aspectele economice. Aceste obiective au în vedere următoarele:

Protecţia animalelor - Efectivele de animale de producţie sunt considerate ca fiinţe, - Regulile de protecţie a animalelor să fie atent interpretate,

- Etica efectivelor de animale este un factor important pentru amenajarea sistemelor de întreţinere a animalelor; Protectia consumatorului - creşterea siguranţei produselor alimentare astfel: - Evitarea zoonozelor - Evitarea reziduurilor, de exemplu, de medicamente - Igiena şi siguranţa produselor alimentare de înaltă calitate - Controale speciale Protecţia naturii împotriva emisiilor Protecţia solului, apei, aerului, diversităţii de specii, în special prin: - Suprafeţele de producţie - Interzicerea utilizării pesticidelor şi îngrăşăminte chimice sintetice Eficienţa economică prin: - Durata lungă de folosire a animalelor - Costuri mici pentru tratamentele medicale ale animalelor - Metode extensive de creştere a animalelor - Perspective bune de marketing prin:

Creşterea interesului consumatorilor pentru mediul înconjurător Apariţia de "scandaluri" în producţia alimentelor convenţionale (reziduuri, dioxine

în hrana animalelor, de exemplu, Belgia etc) Încrederea crescută a consumatorilor în produsele agriculturii ecologice Interzicerea ingineriei genetice în agricultura ecologica a UE Aşteptările consumatorilor Continua creştere a cererii pentru produsele provenite din agricultura ecologică.

Vacile sunt o parte indispensabilă a agriculturii ecologice deoarece păşunează in zone care nu pot fi folosite altfel. 3.2.3. Principii de hrănire în agricultura ecologică; La hrănirea fiecărei specii de animale trebuie să se aibă în vedere următoarele: Aprovizionarea cu toţi nutrienţii şi ingredientele active necesare; Atenţie asupra specificului fiziologic al speciilor; Examinarea comportamentului caracteristic de hrănire. Nutriţia animalelor în sistem ecologic, spre deosebire de sistemul convenţional, are în vedere următoarele principii şi caracteristici: Aclimatizarea speciilor şi producţiei de furaje la condiţiile de mediu (atenţie la relief,

sol şi climă), creşterea de rase locale în loc de rase perfecţionate ca în sistemul convenţional.

Adaptarea mărimii efectivelor de animale şi hrănirea lor, în funcţie de disponibilităţile din zonă, pentru limitarea cumpărării furajelor.

Producţia de furaje să fie în conformitate cu Regulamentul Ecologic al UE Interzicerea de aditivi pentru hrana animalelor, cum ar fi antibioticele, factorii de

creştere, hormonii şi altele. Animalele trebuie să fie hrănite cu furaje ecologice. Un maxim de 5% din furaje referindu-se la substanţa uscată, poate fi de origine convenţională; acest lucru este posibil, până la un maxim de 25% din greutatea substanţei uscate din raţia zilnică, dacă nu este posibilă o furajare exclusivă cu furaje ecologice (până in 2008). Furajele convenţionale permise sunt definite exact de către Regulamentul Organic al UE şi pot fi folosite numai în anumite limite cantitative. Sunt interzise furajele, care se

obţin utilizând solvenţi chimici. Mai mult decât atât, sunt interzise antibioticele, promotorii de creştere şi alte substanţe pentru forţarea creşterii, precum şi furajele sau părţi din raţie care sunt produse cu OMG-uri (organisme modificate genetic) şi derivate ale acestora. Este permis un maxim de 60% din raţie dacă furajele provin din ferma proprie. Cel puţin 60% din raţia zilnică trebuie să cuprindă furaje proaspete, uscate sau grosiere. Viţeii trebuie să fie hrăniţi cel puţin trei luni, pe bază de lapte natural. Numai anumite substanţe pot fi utilizate ca aditivi pentru însilozare, de exemplu, sare de mare, enzime, drojdii, zer, lapte, bacterii acid acetice (eventual acizi corespunzători). Baza furajeră este de preferat să producă furaje grosiere şi nutreţuri concentrate pentru hrana animalelor. Anumite furaje, care nu sunt disponibile din producţia ecologică pot fi achiziţionate din producţia convenţională. Acestea sunt de exemplu, cereale pentru bere, marc de fructe sau turtă de seminţe de in şi rapiţă. Ele pot contribui la hrana bovinelor, cu un maxim anual de 5% greutate uscată. Anexa C din regulamentul pentru agricultura ecologică a UE conţine o listă a tuturor furajelor convenţionale, care pot fi utilizate cu un certificat de de scutire. Cel mai important furaj grosier este fânul de iarbă, de trifoi. Silozul de porumb este o component important pentru creşterea producţiei de lapte la vaci. O calitate foarte bună a furajelor va creşte performanţa a vacilor de lapte. De exemplu, pentru a obţine lapte pentru fabricile de brânză, furajarea animalelor trebuie să se facă mai mult cu fân, iar fânul necesită o tehnică specială de uscare pentru a avea o calitate superioară. Experienţele din ultimii ani au arătat că, rezervele de proteine, de multe ori nu sunt suficiente în timpul iernii. În raţia furajeră pentru animale, este necesară o pondere mai mare de furaje cu conţinut mai ridicat de proteină brută. Acest necesar ar putea fi asigurat de cereale obţinute în producţia ecologică şi anume cele folosite pentru obţinerea berii şi turte de oleaginoase. Este posibilă folosirea acestor furaje provenite din agricultura convenţională, dar numai cu un certificat de scutire. Din motive economice, este necesar să se acorde atenţie legăturii dintre performanţă şi furajarea raţională cu nutreţuri concentrate a animalelor. Acest lucru poate avea loc printr-o selecţie la nivel de efectiv de animale, între performanţe diferite ale grupurilor sau referitor la distribuirea hranei pentru animale. Pentru stabilirea unei raţii corespunzătoare rumegătoarelor, se limitează folosirea nutreţurilor concentrate, dar în acelaşi timp, trebuie obţinută o producţie mare de lapte prin consum de furaje grosiere. O calitate foarte bună a furajelor va creşte performanţa a vacilor de lapte. De exemplu, pentru a obţine lapte pentru fabricile de brânză, furajarea animalelor trebuie să se facă mai mult cu fân, iar fânul necesită o tehnică specială de uscare pentru a avea o calitate superioară. Experienţele din ultimii ani au arătat că, rezervele de proteine, de multe ori nu sunt suficiente în timpul iernii. În raţia furajeră pentru animale, este necesară o pondere mai mare de furaje cu conţinut mai ridicat de proteină brută. Acest necesar ar putea fi asigurat de cereale obţinute în producţia ecologică şi anume cele folosite pentru obţinerea berii şi turte de oleaginoase. Este posibilă folosirea acestor furaje provenite din agricultura convenţională, dar numai cu un certificat de scutire. Din motive economice, este necesar să se acorde atenţie legăturii dintre performanţă şi furajarea raţională cu nutreţuri concentrate a animalelor. Acest lucru poate avea loc printr-o selecţie la nivel de efectiv de animale, între performanţe diferite ale grupurilor sau referitor la distribuirea hranei pentru animale. Pentru stabilirea unei raţii corespunzătoare rumegătoarelor, se limitează folosirea nutreţurilor concentrate, dar în acelaşi timp, trebuie obţinută o producţie mare de lapte prin consum de furaje grosiere.

Efectivele de bovine în ţările UE în 2004 (valori absolute) Ţara Bovine (total) Vaci de lapte

Belgia 32190 7993 Cehia 100304 2865 Denemarca 125200 53115 Grecia 14776 480 Franţa - 62489 Italia 215022 38284 Lituania 6616 3048 Luxemburg - - Ungaria 8747 - Olanda 34841 15629 Austria 331441 86896 Portugalia 54351 - Slovenia 13098 1004 Slovakia 12761 1550 Finlanda 18029 5052 Suedia 91515 21892 Anglia 200959 83253 Norvegia 18649 5643 3.2.3.1 Bazele moderne ale furajării vacilor de lapte Bovinele pot da producţii de înaltă calitate folosind păşunea pentru furajare. Rumegătoarele pot produce pentru sine componente proteice vitale (amino-acizi), cu ajutorul microorganismelor ruminale şi sunt dependente de primirea acestora din exterior, aşa cum se întâmplă la pui sau la porc. Prin furajarea animalelor rumegătoare, sunt hrănite astfel, nu numai animalele, ci, în acelaşi timp şi microorganismele ruminale. Un obiectiv în hrănirea rumegătoarelor este acela de a crea raporturi nutritive în stomacul rumegătoarelor. Deci, trebuie să fie garantată o creştere optimă a microorganismelor ruminale şi prin aceasta, sunt asiguraţi şi aminoacizii în intestin. În cazul în care aminoacizii sunt în deficit, aceştia trebuie suplimentaţi. Acest aspect are influenţă asupra producţiei de lapte şi de carne. Dintre compuşii simpli cu azot, enumerăm: amoniacul - NH3, amoniul - NH4 şi urea – CO(NH2)2

Microorganismele ruminale transformă proteinele din furaje în amoniac (NH3), din care îşi produc propriile proteine. Dacă, prin consumul unui furaj ajunge în stomac o cantitate prea mare de proteine, surplusul de amoniac trebuie să fie depus în ficat, pentru că altfel amoniacul celular acţionează ca o otravă. Această formă de exces de proteine apare ca un conţinut ridicat de uree în producţia lunară de lapte înregistrată în rapoarte (evaluat în intervalul de 15 - 30 mg/100 ml lapte, valorile mai mari de 30 mg find critice). Evaluarea conţinutului de uree în lapte oferă informaţii despre posibilele efecte ale unei alimentaţii dezechilibrate. Conţinutul ridicat de uree în lapte reprezintă de asemenea o greutate excesivă a organismului. Aici intervine echilibrarea raţiei: Pentru o producţie bună de carne şi de lapte sunt de dorit furaje cu un conţinut ridicat de proteine. Cu toate acestea, sinteza proteinelor microbiene, de asemenea, depinde de un nivel suficient de energie introdusă în organism prin furaje (carbohidraţi). Proteinele protejate (tratate termic) pot trece de stomac în anumite procente, fără a fi degradate de microbi. Este posibil să pună la dispoziţie un conţinut ridicat de proteine în intestin, fără încărcarea stomacului şi / sau a ficatului cu cantităţi mari de amoniac. Proteinele (nXP), se varsă în intestin şi sunt folosite de către animale, ele constau în mare parte din proteine microbiene. Procentul de UDP (proteină nedigerabilă) face diferenţa, în esenţă, între proteinele furajelor obişnuite.

3.2.3.2 Ingredientele şi relevanţa furajelor importante

Conţinutul de substanţe în unele furaje, în ceea ce priveşte valorea proteinelo (per kg S.U.)

Ingrediente S.U (%)

UDP (%) XP (g ) nXP (g)) RNB (g)

Borhot de bere 25 40 250 185 10 Turtă de in 4 - 8% grăsime 90 35 373 240 21 Turtă de rapiţă (00) 90 30 396 236 26 Bob 89 15 298 195 17 Mazăre 89 15 251 187 10 Făină de coceni <24% XF 90 40 197 177 3 Turtă de floarea-soarelui 4 - 8% grăsime

91 30 390 213 28

Şrot de soia 88 35 390 189 33 Sursa: tabel furaje DLG 1997 S.U. – substanţă uscată, UDP – proteină nedigerabilă, XP – proteină brută, nxP – proteină microbială + UDP, RNB – bilanţul azotului ruminal ;

În practică, cantitatea maximă necesară de şrot de soia pe vacă şi pe zi, este de aproximativ două kilograme. Mazărea şi bobul au un procent de UDP ceva mai mic decât soia şi floarea soarelui. Prin urmare, acestea încarcă rumenul mai mult. Cu toate acestea, nu fără motiv, ele sunt principalii furnizori de proteine în agricultura ecologică. Un procent ridicat de UDP este necesar în conformitate cu performanţele mari. Microorganismele ruminale au nevoie pentru o creştere optimă, pe lângă proteine şi de o cantitate optimă de energie, care este, de asemenea, furnizată de furaje, în special sub formă de celuloză şi de amidon. Aici intră în joc " proteina brută utilizabilă ". Este o valoare teoretică, care poate fi explicată prin exemplul, silozului de porumb: Porumbul oferă 86 grame de proteină brută pe kilogram de substanţă uscată pentru rumen, are deasemenea 130 grame de proteină brută utilizabilă.

Alte substanţe ale conţinutului furajelor selectate (pe kg S.U.)

Furaje S.U. (%)

Energie (MJ Nel)

XF(g)

Glucide (g)

Amidon (g)

Grăsime (g)

Borhot de bere 25 6,6 185 10 17 85 Turte de in 4 - 8% grăsime

90 7,5 107 43 0 62

Turte de rapiţă (00) 90 7,5 121 80 0 50 Bob 89 8,6 89 41 422 16 Mazăre 89 8,5 67 61 478 15 Făină de coceni <24% XF

90

6,4 209 92 0 46

Turte de floarea-soarelui 4 - 8% grăsime

91 6,5 206 85 0 62

Şrot de soia 88 9,9 61 81 57 203 * sursa: tabel furaje DLG 1997

De obicei, consumul de iarbă, furnizează în mod proporţional mai multă proteină brută decât energie.

Prin urmare, porumbul (sau cerealele) pot folosi surplusul de proteine din teren şi să contribuie la o mai mare sinteză a proteinelor în stomac. Analizele furajere la siloz au arătat că în acesta nu este întotdeauna disponibilă o cantitate suficientă de proteină brută. Energia din iarbă sau din cereale este, în principal, disponibilă în stomac. Prin urmare, este un avantaj, dacă mazărea şi bobul eliberează proteina brută, în principal în stomac. Materiile prime necesare pentru performanţele bovinelor, prin urmare, sunt disponibile în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Acest lucru accelerează conversia în rumen şi furajul ingerat poate fi digerat mai rapid. Aceste procese sunt deosebit de importante în raport cu performanţele ridicate ale vacilor în lactaţie. Aceste vaci performante trebuie să fie hrănite în mod special, pentru că ele asigură lapte pentru fermier dar şi pentru sănătatea pentru vaci. Furajarea cu fân în fermele de vaci de lapte a devenit din ce în ce mai puţin importantă în ultimele decenii. Din punct de vedere economic, silozul pare să fie mai apreciat decât fânul, în ceea ce priveşte costurile. În general, fânul uscat este mai utilizat în fermele ecologice decât în cele convenţionale. 3.2.3.2. Strategii de furajare Întrebarea referitoare la strategia corectă pentru creşterea vacilor pentru lapte în sistem ecologic interesează din ce în ce mai mult un manager. Ce reprezintă "performanţele mai scăzute"? Pentru rasa Simmental germană, acest lucru ar fi reprezentat de o producţie de lapte de 5.000 kg. Cu o producţie de lapte de 7.000 kg, rasa Simmental germană ar putea fi numită " o vacă cu o performanţă înaltă în agricultura ecologică". Obiective şi caracteristici ale "strategiei de performanţă înaltă ": Obiective • necesitatea unei furajări standard cu nutreţuri ecologice • economie de scară printr-o performanţă înaltă per animal Caracteristici • resursele inputurilor operaţionale sunt mai mari decât "Strategia furajării de bază" • performanţă (producţie) mai mare pe animal (şi adăpostire în grajd) Rezonabil, atunci când • costurile zonei sunt ridicate, • costurile forţei de muncă sunt ridicate, • capacitatea adăpostului este limitată, • capacităţi limitate de păşunat, • exploataţii de culturi furajere, cu suprafaţă mare de teren arabil Obiective şi caracteristici ale "strategiei furajării de bază ": Obiective • obţinerea producţiei de lapte prin păşunat este prioritatea cea mai mare • recuperarea costurilor prin reducerea cheltuielilor Caracteristici • intrări de resurse operaţionale: dacă este posibil, nici una • performanţă mare pe unitatea de zonă • păşunat viguros cu fătări primăvara Rezonabil, atunci când • costuri mici ale zonei •costuri mici ale forţei de muncă şi capacitate liberă de muncă •costuri fixe reduse şi capacităţi libere ale adăpostului • suprafeţe suficiente de păşune şi fâneaţă în apropierea fermei

Comparaţia profitului în funcţie de contribuţie

Criterii Furajare de bază a vacii Performanţă ridicată a vaciiPerformanţa de lapte (kg) 5.000 7.000 Lapte pentru comercializare(kg) 4.500 6.500 Grăsime (%) 4,0 4,0 Proteine (%) 3,4 3,4 Cota de lapte (kg) 200.000 200.000 Numărul de vaci (în conformitate cu laptele comercializat pe cotă)

44 31

Greutate corporală (kg) 650 700 Necesarul de nutrienţi în total (MJ Nel *)

31.370 38.800

Necesar suplimentar pentru performanţă (MJ Nel)

- 7.430

Hrană concentrată calc. (de 7 Nel MJ / kg)

- 10,6

Cantitatea estimată (chintal) corespunzătoare conversiei furajării de bază

- 15

Costurile hranei concentrate, 15 chintale (29 € pe chintal)

- 435

Venituri din lapte (0,41 € brut pe kg)

1,845 2,665

Diferenţă (€), comparativ cu furajarea de bază

- 820

Diferenţă (€), după cheltuielile de hrană concentrată

- 385

MJ Nel = Mega Joule Energie metabolică

În cazul fătărilor de primăvară, în vârful lactaţiei, vacile mănâncă furaje, care sunt în acest moment cele mai bogate în proteine şi energie. Pentru furajarea de bază a unei vaci cu o performanţă de 5.000 kg, aceasta trebuie să fie bine hrănită. În acest exemplu, o vacă are nevoie, în prima perioadă de lactaţie, de un aport de 16 de kilograme de substanţă uscată şi de o concentraţie a energiei de 6,7 MJ Nel. Ambele sunt posibile cu o păşune bună. Concentrarea de energie pentru perioadele următoare de lactaţie, necesare pentru aportul real de substanţă uscată, poate fi atins cu o păşune bună.

Necesarul de nutrienţi pentru o vacă (furajarea de bază pentru o producţie de 5.000 kg)

Perioada lactaţiei

Media zilnică de lapte(kg)

Necesar de energie pe zi

(MJ Nel)

Aportul de substanţă uscată

(kg/zi)

Concentraţia de energie necesară

(MJ Nel) 18 5,9

1. 21 107,0 17 6,3 16 6,7 16 5,9

2. 17 93,8 15 6,3 14 6,7 15 5,2

3. 12 77,3 14 5,5 13 5,9

3.2.3.3. Comparaţie în funcţie de randamentele anuale

Vaci cu o performanţă anuală de 5.500 kg Această producţie de lapte implică o producţie pe zi de 28 kg. În general, există o cerere medie de furaje de calitate. Hrănirea vara ar trebui să fie predominant bazată pe iarbă. Este recomandabil să se administreze în grajduri aditivi furajeri pentru hrana animalelor. Hrana în perioada de iarnă poate fi simplu gestionată prin hrănire exclusiv cu siloz şi furaje grosiere.

Vaci cu o performanţă anuală de 7000 kg O vacă cu o producţie anuală de 7000 kg lapte, ar da pe zi, aproximativ 35 kg de lapte. O astfel de performanţă este posibilă doar printr-un aport ridicat de hrană şi cele mai bune furaje grosiere. Acest lucru poate fi susţinut printr-un acces permanent la furaje. Pentru vacile cu producţii de lapte zilnice extrem de mari, alimentaţia cu iarbă nu este suficientă în perioada de vară; este nevoie de acordarea unor suplimente aditive administrate în grajd. În general, cerinţe mai mari de consum de iarbă trebuie să fie îndeplinite, împreună cu creşterea de performanţă pentru furnizarea suplimente furajere de bună calitate. Ca o compensaţie structurală, fânul trebuie să fie oferit la liber. Următorul program prezintă exemple de raţii furajere de vară şi de iarnă pentru o vacă în lactaţie de 650 kg cu 4,3% grăsime în lapte şi 3,4% proteină:

Program 1: exemple de raţii pentru vaci în fazele de performanţă înaltă

mai mult de 7.000 5.500 Performanţă anuală de lapte (kg FCM) Hrană de bază (MJ Nel-g nXP) vara iarna vara iarna Iarbă, foarte bună (6,7-147) kg 31,0 - - - Iarbă, medie (6,3-138) kg - - 29,0 - Iarbă de siloz, foarte bună (6,4 - 138) kg 19,5 12,5 - - Iarbă de siloz, medie (5,9-129) kg - - 16,5 32,5 Trifoi de siloz, foarte bun (6,5-141) kg - 12,5 - - Siloz de porumb, foarte bună (6,7 - 132) kg - 12,5 - - Borhot de bere, convenţional kg - 6,0 - - Fân, bun (5,37-125) kg 2,0 - - - Fân, mediu (4,9-118) kg - - 1,5 - Suficient pentru max. ... kg de lapte Max. furaje grosiere Hrană pentru producţia de lapte 21 / 4 (7,2-170) Amestec propriu(15 / 3) (6,7-137)

kg kg kg

18 6,5 -

20 6,5 -

13 -

7,5

12 -

7,5

Suficient pentru max. ... kg de lapte Structura fibrelor brute (min. 11%)

Kg %

32 11

34 11

28 12

27 14

nXP = proteină utilizabilă; FCM = lapte cu 4% grăsime corectată; Nel = energie netă de alăptare.

3.2.3.4. Cultivarea furajelor

Odată cu tranziţia la agricultura ecologică, apar modificări importante: nu sunt permise îngrăşămintelor chimice sintetic şi pesticidele de sinteză (deasemenea, un singur tratament pentru păşune). Fertilizarea se bazează în principal pe îngrăşăminte ecologice, cu accent pe distribuţia optimă cu privire la timp şi spaţiu. Seminţele trebuie să fie produse prin multiplicare ecologică. De obicei, există suficiente seminţe din agricultura ecologică, în cadrul UE. În cazuri excepţionale şi cu un permis, seminţele convenţionale decorticate

pot fi folosite în cazul în care nu este disponibil necesarul de seminţe de calitate ecologică. Sortimentele şi amestecurile recomandate oficial ar trebui să fie utilizate în măsura în care acestea sunt potrivite pentru agricultura ecologică. Furajele produse la 12 luni după conversie (după ultimele activităţi convenţionale) pot fi utilizate ca hrană pentru conversie. În cazul în care conversia are loc cu cel puţin 24 luni înainte de recoltare, furajele în cauză sunt considerate fără restricţii ca hrană ecologică. Perioada favorabilă pentru începutul conversiei unei păşuni este primăvara, înainte de începerea perioadei de vegetatie. Pentru a evita lipsa hranei pentru animale, următoarele puncte sunt considerate a fi deosebite în perioada de conversie. În contextul planificării conversiei, un echilibru furajer ar trebui să fie asigurat prin furnizarea de hrană din rezerve proprii. După conversie, randamentul furajer poate scădea la 10 la 30% (în funcţie de intensitate fertilizării anterioare). Deseori, utilizarea nutreţurilor concentrate este redusă după conversie şi creşte folosirea hranei de bază pentru animale. De asemenea, din acest motiv, mai multe furaje de bază sunt necesare în practică după conversie. Dacă păşunile individuale au fost intens fertilizate cu azot înainte de conversie, trebuie să aibă loc o reducere treptată a fertilizării şi o regrupare a rezervelor. Pe durata perioadei de conversie este recomandabil să se resădească cu graminee sau tipuri de trifoi (de exemplu, trifoi roşu). Este recomandabil să folosiţi seminţe ecologice, care sunt în special curăţate de buruieni. Înainte de conversie, s-ar putea să fie important să se asigura în teren valorile pH-ului, precum şi conţinutul în P şi K. Pe terenul arabil, leguminoase furajere (de exemplu, lucernă sau trifoi) sunt cultivate ca, culturi principale sau intermediare. Furajele sunt considerate ca fiind ecologice dacă conversia a avut loc cu cel puţin 24 luni înainte de însămânţare. În cazul în care conversia este cu 12 luni înainte, furajele în procente limitate pot fi utilizate ca hrană pentru animalele în conversie. Pentru zootehnie, rotaţia culturilor este de o importanţă crucială pentru fertilizarea solului şi sănătatea plantelor. Din experienţă, sunt necesare cel puţin 30% leguminoase; cel puţin 20 - 25% ar trebui să fie leguminoase furajere. Un exemplu de rotaţia culturilor pentru fermele de vaci de lapte poate arăta astfel:

trifoi şi / sau iarbă de lucernă porumb şi / sau grâu de iarnă triticale şi / sau cereale de vară siloz de mazăre de primăvară şi de orz de primăvară cu trifoi în cultură ascunsă;

De asemenea este posibilă, în agricultura ecologică, şi cultivarea de porumb pentru siloz. Cu toate acestea, ponderea în rotaţia culturilor este limitată la un maxim de cca. 20%. 3.2.4. Reproducerea animalelor 3.2.4.1. Principii de ameliorare a animalelor în agricultura ecologică Toate efectivele de animale din ferma ecologică trebuie să provină de la exploataţii agricole care, produc, de asemenea, în conformitate cu principiile de bază ale agriculturii ecologice. Acestea trebuie să rămână mereu în acest sistem de producţie. Alegerea raselor şi selecţia animalelor trebuie să arate că efectivele de animale sunt în concordanţă cu locaţia şi cu posibilitatea aprovizionării cu furaje. Astfel, performanţa ridicată de viaţă, precum şi performanţa înaltă a bazei furajere trebuie să fie susţinute de selecţia animalelor. Durata lungă de viaţă a vacilor, cu mai mult de patru lactaţii, asigură producţii de lapte economice.

Pentru extinderea stocului de regenerare de sex feminin, animalele tinere pot fi aduse de la ferme non-ecologice într-o pondere de cel mult 10% din stocul de bovine, în cazul în care există permisiunea consiliului de administraţie. Este permisă aducerea animalelor de sex masculin de la exploataţiile non-ecologice de creştere a animalelor. Pentru refacerea efectivului de animale, pot fi aduşi viţei de la fermele convenţionale care se pot adapta creşterii ecologice în cazul în care fermele sunt organizate în conformitate cu normele ecologice de reglementare UE, dar numai după înţărcare şi, în cazul în care sunt mai mici de şase luni. 3.2.4.2. Creşterea viţeilor Trebuie să se asigure în grajdul de fătare, boxe de cel puţin 3 x 3m, în care viţelul rămâne cel puţin 24 de ore cu mama. Practica a demonstrat, că este necesară o perioadă de 3 zile în care viţelul trebuie să stea cu mama. După cele 3 zile de la fătare, viţeii trebuie să treacă în ţarcuri unice, dacă acest lucru este posibil (de exemplu, ţarcuri tip iglou pentru viţei). Acestea ar trebui să fie aşezate afară. Nutriţia viţeilor în primele 3 luni de viaţă este pe bază de lapte. În prezent, este posibilă utilizarea de lapte praf ecologic. Utilizarea înlocuitorilor de lapte ecologic trebuie să fie avizată frecvent de către adminstraţia de control. Nu este adecvat pentru viţei folosirea laptelui provenit de la vaci bolnave de mastită sau care au fost tratate cu antibiotice. În timpul perioadei de creştere, se înregistrează un consumde lapte de cca. 600 l pe viţel. La o săptămână de la fătare, viţeii trebuie ţinuţi în grupuri comune. O problemă ce apare în aceste grupuri este suptul reciproc. Prin extinderea absorbţiei de lapte prin transportoare de aspiraţie, această problemă poate fi redusă. Furnizarea de fân contribuie, de asemenea, la acest lucru. Trebuie să fie disponibilă apă ad libitum (la discreţie), precum şi nutreţuri concentrate din cea de-a doua săptămână de viaţă. Acestea din urmă pot fi compuse din tărâţe de cereale şi boabe de leguminoase. Viţeii în creştere trebuie să dispună de păşunat liber. 3.2.4.3. Creşterea tineretului Este limitată posibilitatea de a cumpăra animale din exploataţiile convenţionale pentru exploataţiile ecologice. Pentru tineretul bovin este deosebit de potrivit creşterea lor în grajduri cu padoc. Având în vedere că tineretul bovin reprezintă viitor efectiv de animale, nu trebuie să se facă rabat de la administrarea de furaje de bună calitate. După înţărcare se administrează o raţie furajeră mai intensă pentru a se exterioriza potenţialul de creştere. Această raţie poate conţine, de asemenea, nutreţ concentrat în cantitate de până la 1 kg pe animal şi pe zi, alături de păşunat, iarbă şi siloz devporumb. Un suport cu fân la discreţie trebuie să fie în plus în zona de creştere a tineretului. De la vârsta de 12 luni până în momentul pregătirii pentru fătare, nutreţurile concentrate şi silozul de porumb trebuie să fie restricţionate, pentru a preveni problemele la fătare, care decurg din îngrăşarea excesivă. Multele probleme parazitare pot fi evitate printr-o bună gestionare a păşunilor. Pentru vaci de lapte, paraziţii gastro-intestinali, nu mai sunt o problemă ca de obicei, pentru că acestea au dobândit rezistenţă. Păşunile care nu au fost păscute de bovine în ultimul an, şi dacă nu au fost folosite ca fâneaţă şi ca suprafeţe arabile furajere, reduc riscul infectării pentru animalele tinere. 3.2.4.4. Practici de ameliorare a bovinelor în agricultura ecologică Având în vedere că activităţile de ameliorare a animalelor sunt determinate mai mult ca oricând de către centrele de reproducţie şi de inseminare, interesul agricultorilor ecologici pentru informaţiile despre reproducerea bovinelor este limitat în mod frecvent.

Animalele de reproducţie cu o descendenţă bună, ce provin din strămoşi cu o viaţă lungă şi sănătoasă sunt greu de găsit pe piaţă. În scopul de a extinde aptitudinile naturale şi de a exista cât mai multe animale provenite de la ferme ecologice, în viitor, trebuie să fie intensificată creşterea de rase locale. Crescătorii de animale trebuie să fie în măsură să-şi analizeze propriile efective de animale din punct de vedere al femelelor, de exemplu, cu ajutorul consultanţei şi prin dezvoltarea arborelui genealogic. Obiectivele de reproducţie pentru reproducţia ecologică a bovinelor: • performanţă înaltă de viaţă de pe baza unei constituţii stabile • bază furajeră de înaltă performanţă (de la 5000 la 6000 kg se poate realiza în practică) • ţinta nivelulului producţiei de lapte depinde de numeroşi factori. De obicei aceasta se situează între 5.000 şi 8.000 kg. Deşi în conformitate cu regulamentele UE reproducerea trebuie să aibă loc, în principiu, natural, inseminarea artificială la vacile de lapte atinge un procent de până la aproximativ 85%. Monta naturală este mai bună şi mai sigură, iar cireada va fi mai omogenă. Sistemul de reproducţie în familie este un exemplu. Pe baza familiei de vaci se efectuează o linie de reproducţie. Cu această formă de reproducţie pură intensivă se va proceda în conformitate cu metoda de reproducere "reproducţie prin legătură de sânge". Întrucât nu se vor cumpăra animale şi selecţia animalelor are loc în funcţie de condiţiile de fermă, efectivul se adaptează din ce în ce mai bine la regiune. Cu această metodă fermele mici şi mijlocii pot obţine rezultate bune de creştere. 3.2.4.5. Îngrijirea şi întreţinerea bovinelor

3.2.4.5.1. Principii de întreţinere a bovinelor în agricultura ecologică

Condiţiile de păstrare a animalelor sunt adecvate, dacă acestea • sunt aranjate în funcţie de caracteristicile specifice animalelor (de exemplu, mărimea, greutate, vârstă, sex) • nu afectează funcţiile fizice ale animalelor (adecvate pentru specii) • nu limitează şi nu schimbă esenţial comportamentul animalelor într-un mod în care acestea să sufere sau să producă daune pentru animal, (adecvat comportamentului). Următoarele regulamente pentru efectivele de animale crescute în sistem ecologic contribuie la condiţiile adecvate pentru întreţinerea animalelor. Animalele trebuie să fie întreţinute corespunzător speciei din care provin. Spaţiul de adăpostire trebuie să ia în considerare nevoile biologice şi etologice ale animalelor. Trebuie să fie asigurate libertatea de circulaţie şi confortul adecvat animalelor, precum şi accesul nestingherit la locuri de hrană şi apă potabilă. Climatul din adăpost să nu reprezinte un pericol pentru animale. Adăpostul trebuie să fie prevăzut cu ventilaţie şi lumină naturală abundentă. Pe tot parcursul anului, trebuie să se asigure tuturor animalelor păşunatul sau mişcarea în aer liber în cazul în care condiţiile fiziologice ale animalului, condiţiile climatice şi starea solului permit. În cazul păşunatului, trebuie să fie disponibilă pentru animale suficientă umbră, prin asigurarea de adăposturi adecvate, garduri vii şi copaci. Mai mult decât atât, trebuie să fie asigurat accesul liber la apă proaspătă. Următoarele spaţii minime pentru adăpost şi zonele deschise sunt prevăzute pentru fiecare animal, în tabelul de mai jos:

Spaţii minime pentru adăpost şi pentru zona liberă pentru bovine în conformitate cu Regulamentul UE

(Perioada de tranziţie până la 31.12.2010) Categorii de bovine Spaţii minime pentru

adăpost * (m2 / animal)

Spaţii minime pentru zona liberă **

(m2 / animal) Vaci de lapte 6,0 4,5

Bovine de reproducţie şi vaci de carne până la 100 kg LG până la 200 kg LG până la 350 kg LG mai mult de 350 de kg LG

1,5

2,5 4,0 5,0;

min. 1 m2 / 100 kg LG

1.1

1,9 3,0 3,7

min. 0,75 m 2 / 100 kg LG Taur de reproducţie 10 30

* spaţiu net disponibil pentru animale; ** spaţiu deschis fără păşune, LG = greutatea în viu sursa: www.oekolandbau.de

Cel puţin jumătate din spaţiul destinat pentru podea trebuie să fie din material solid şi anume, nu podea din scânduri. Spaţiul de odihnă trebuie să suficient de uscat. Prin urmare, sunt interzise podelele numai din stinghii şi spaţiile înguste cu grilaj. Grajdurile şi sistemele de creştere trebuie să ofere posibilitate animalelor să se dezvolte normal şi să aibă un comportament adecvat speciei căreia îi aparţin. Bunăstarea trebuie să aibă un rol principal şi să afecteze în mod pozitiv sănătatea şi eficienţa animalelor. Tulburările comportamentale, sunt un indiciu important în cazul sistemelor de creştere care nu sunt adecvate pentru animale. Pentru toate efectivele de animale sunt excluse podelele formate în totalitate din stinghii. Podelele din stinghii sunt acceptate până la un maxim de 50% din suprafaţa stabilă. Fiecare animal trebuie să beneficieze de o zonă pentru odihnă, precum şi pentru hrănire. Trebuie să fie asigurat suficient aer proaspăt şi lumină naturală. Toate animalele trebuie să beneficieze vara de păşunat sau mişcare în aer liber. Sistemul de creştere legat este permis cu un certificat de scutire numai până în 2010. În cazul raseleor de bovine cu coarne, se solicită păstrarea unor condiţii adecvate. Prin urmare, trebuie să se asigure mai mult spaţiu pentru aceste rase precum şi spaţiu de furajare mai mare. 3.2.4.6. Sisteme de creştere liberă (nelegată) a animalelor În legătură cu păşunatul de vară, adăposturile cu întreţinerea nelegată a animalelor trebuie să corespundă cerinţelor agriculturii ecologice. Dacă păşunatul nu este posibil, trebuie să fie asigurat accesul în aer liber (padoc) pe tot parcursul anului. Pentru a realiza condiţii optime pentru întreţinerea animalelor, sistemul de întreţinere trebuie să fie armonizat cu condiţiile de exploatare. Modificări simple ale adăpostului în ceea ce priveşte zona de acces liber în aer liber sunt adesea realizate pe cont propriu. Funcţionarea optimă depinde de detaliile de execuţie. În această situaţie se pot folosi serviciile regionale de consultanţă precum şi experienţele colegilor de breaslă. Tratarea gunoiul de grajd se practică, în special, în cazul tineretului bovin. Efectul gunoiul de grajd obţinut prin auto-eliminare, se realizează cu ajutorul unei pante descendentă, cu o înclinaţie de 5-10% pe care gunoiul se scurge. Este favorabilă poziţionarea padocului în partea de sud-est a exploatţiei. Aceasta a fost încercată şi testată după ce au fost luate în considerare mai multe variante. Accesul în padoc ar trebui să fie disponibil ziua. Chiar dacă se asigură păşunat vara şi nu este

asigurat un padoc, acesta reprezintă un mare avantaj pentru sănătatea animalelor, în special iarna. Bunăstarea animalelor poate fi, de asemenea, crescută prin mijloace simple, în special în grajduri. Se pot fixa perii pe un perete, iar altele la înălţime spinării animalului şi ofertind astfel animalelor posibilitatea de a se scărpina.

3.2.4.7. Folosirea padocului Un padoc nu poate înlocui o păşune, dar oferă spaţiu suplimentar de mişcare şi aer proaspăt pentru animale. De fapt, o vacă nu are prea mult "timp liber " pentru padoc: vaca petrece 22 ore, pentru hrană, odihnă (şi simultan rumegare) şi pentru muls. Rămân doar două ore pentru a se mişca în padoc. Un metru pătrat de padoc costă între 35 şi 50 €. Pentru îndeplinirea cerinţelor din Regulamentul UE privind condiţiile minime de suprafaţă şi anume 4,5 metri pătraţi de curte, ar costa aproximativ 200 € pe vacă. În cazul în care este necesar un nou depozit de gunoi de grajd (pentru dejecţiile suplimentare şi apa de ploaie), se adaugă în plus 100 € pe vacă. În cazul deprecierilor (4 %), pentru reparaţii (1%) şi rata de credit (5% / 2) se consideră costurile rezultate pe vacă şi an de 22,50 €. Suprafaţa minimă de 4,5 metri pătraţi pentru fiecare vacă de lapte, specificată în regulamentul UE, este suficientă. Este de preferat ca fiecare vacă să iasă în padoc şi, de asemenea, să stea acolo. Testele au arătat că o suprafaţă mai generoasă pentru fiecare animal duce la o şedere mai lungă de timp. Asta aduce mai mult calm în grajd şi în cireadă. Forma ideală a padocului este cea pătrată. Astăzi, este recomandat să folosiţi un beton de calitate B35. Betonul B35 are o rugozitate mai mare, care asigură o mai bună aderenţă. 3.2.4.8. Condiţii de transport Transportul, în ansamblul său, este un factor de stres care generează nervozitate si anxietate. Oricare animal se alarmează, înainte de o nouă situaţie, cum ar fi transportul şi acest lucru este agravat în cazul în care condiţiile de încărcare şi descărcare nu sunt cele mai favorabile. Noi trebuie întotdeauna să prevenim suferinţa animalul în mod inutil. Încărcarea şi descărcarea sunt punctele critice de transport. Personalul responsabil pentru această fază trebuie să acorde o atenţie specială tipului de rampe, pentru a preveni alunecarea animalelor. Încărcarea şi descărcarea animalelor trebuie să se realizeze într-un mod relaxat, cu grija cuvenită pentru a preveni animale de a suferi traumatisme, răni sau fracturi. Înainte şi în timpul sacrificării animalele trebuie să fie tratate în aşa fel încât stresul să fie limitat la minimum.

3.2.5. Bunăstarea animalelor (sănătate şi igienă)

3.2.5.1. Principii de bunăstare a animalelor în agricultura ecologică Un obiectiv al agriculturii ecologice este acela de a menţine animalele sănătoase, în loc să le tratăm de boli. Bunăstarea animaleleor se referă la condiţii adecvate de viaţă, cerinţe adecvate de performanţă şi o zestre genetică potrivită, inclusiv de mişcarea animalelor. Sunt interzise tratamentele de prevenire şi / sau aplicarea de rutină a medicamentelor veterinare, tratamentele hormonale, aditivii sintetici pentru hrana animalelor (cu excepţia vitaminelor). Sunt permise inoculările. De asemenea, pot fi utilizate medicamentele pentru dehelmintizare, în măsura în care analizele fecalelor arată că este necesar un tratament.

Dacă, totuşi, un animal devine bolnav, se va începe un tratament naturist (homeopatie, fototerapie etc). În cazul în care acestea nu au efecte imediate, alte medicamente veterinare pot fi aplicate de asemenea, în agricultura ecologică, în cazul în care sunt prescrise de medicul veterinar. Aplicarea lor este totuşi supusă unor reglementări stricte. Deci animalele trebuie să fie supuse la o perioadă dublă de aşteptare (cel puţin 48 de ore). Dacă un animal este tratat de cel mult trei ori pe an cu medicamentele alopatice chimic sintetizate de uz veterinar, produsele obţinute de la el nu mai pot fi comercializate ca produse ecologice. Toate datele referitoare la sănătatea efectivului de animale, precum şi aplicarea de medicamente trebuie să fie notate într-un registru şi prezentat la controlul operaţional. Sănătatea animalelor trebuie să fie garantată în principal prin măsuri de prevenire. Prevenirea bolilor se bazează pe următoarele principii în cadrul producţiei ecologice:

Alegerea de rase sau linii corespunzătoare Întreţinerea adecvată pentru speciile de animale Hrănirea cu furaje de calitate superioară Densitate corespunzătoare

3.2.5.2. Practica de bunăstare a animalelor În caz de boală sau de rănire a unui animal, acesta trebuie să fie tratat imediat. Produsele fototerapeutice şi homomeopate, precum şi oligoelemente, trebuie să fie preferate în locul medicamentelor alopate chimice de sinteză sau antibioticelor. În scopul de a evita suferinţa sau agonia animalului, dacă un veterinar îşi asumă responsabilitatea se pot aplica medicamente chimice de sinteză sau antibiotice. După ce animalele au primit un tratament cu antibiotice, carnea acestora nu poate fi dată în consumul uman decât după o perioadă de timp. Toate tipurile de tratamente preventive cu chimice de sinteza şi antibiotice sunt interzise. Substanţele artificiale, cum ar fi antibioticele şi hormonii, utilizate pentru prevenirea bolilor, stimularea creşterii sunt, de asemenea, interzise. Cu toate acestea, ele sunt autorizate pentru utilizarea individuală şi în conformitate cu prescripţia veterinarului pentru tratarea bolilor în cazuri izolate. Pentru animalele din fermele ecologice care să fie vândute ca atare, acestea nu trebuie să fi primit mai mult de trei tratamente pe an, cu excepţia vaccinurilor, deparazitărilor şi alte tratamente şi măsuri oficiale, care nu sunt incluse. Ecornarea şi tăierea cozii sunt interzise. Acestea pot fi autorizate de către autorităţiile competente de supraveghere. 3.2.6. Întreţinerea spaţiilor Ciclul natural al nutrienţilor în sol şi plante, plante şi animale, precum şi în animale şi sol sunt ţinute în echilibru numai prin producţie animală. Creşterea animalelor şi recolta de cereale trebuie să fie combinate unele cu altele în exploataţie fără a cauza poluarea, în special, a solului, a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane prin supra-fertilizare sau aplicarea de nutrienţi. Cantitatea utilizată de bălegar într-o exploataţie nu poate să depăşeşte 170 kg de azot pentru fiecare an şi hectar agricol utilizat în zonă. Aceasta corespunde cu următorul efectiv de animale:

2 vaci de lapte sau masculi în vârstă de peste 2 ani 5 bovine sub un an 3,3 bovine între unul şi doi ani 2,5 juninci.

Este posibilă cooperarea prin contracte cu alte ferme ecologice pentru distribuirea de produse ecologice necesare ca îngrăşământ în agricultura ecologică. 3.2.7. Gestionarea deşeurilor La fermele de producţie ecologică, în cazul în care un sistem este operaţional, este obligatoriu să arate respect faţă de animale şi mediul înconjurător. Agricultura ecologică, nu poate fi practicată corect în cazul în care echilibrul cu natura este rupt, deoarece sunt obligatorii condiţiile optime în cazul în care animalele sunt crescute pe păşuni. La o fermă ecologică de vite pentru carne, se obţin reziduuri organice şi anorganice de la bovine şi trebuie să se profite de ele.

Reziduurile anorganice sunt recipiente de plastic, hârtie şi carton, resturi de

medicamente, seringi, etc Unele dintre ele pot fi reciclate (hârtie, containere, carton), şi

altele luate în containere speciale pentru a fi prelucrate independent, cum ar fi resturi

de medicamente şi seringi. Reziduurile anorganice nu trebuie niciodată să fie

abandonate pe terenuri sau în râuri, deoarece, în majoritatea cazurilor, acestea

deteriorează şi distrug flora şi fauna din mediul înconjurător, rup echilibrul cu mediul.

Reziduurile de substanţe organice sunt obţinute ca efect secundar al producţiei de

carne de vită, şi dacă sunt bine gestionate, reprezintă un factor important pentru

viabilitatea fermei. Principala utilizare a acestor reziduuri este ca îngrăşământ.

Tipul şi cantitatea de reziduuri variază în funcţie de sistemul de producţie stabilit. În

fermele cu adăposturi pentru loturile de îngrăşare, cantitatea de reziduuri va fi mai mare

decât în cazul fermelelor în care acest lot este întotdeauna în aer liber, la păşune. În

acest caz din urmă, reziduurile organice vor fi absorbite de sol. Vor fi zone de teren în

care concentraţia de excremente este mai mare şi în alte zone în care va fi mai

scăzută. De aceea, este recomandabil să se grebleze într-un mod uniform aceste

terenuri sau parcele, în vederea răspândirii reziduurilor şi fertilizării solului.

Din toate acestea, cea mai mare proporţie corespunde excrementelor solide şi lichide

de la animale, urmată de resturile de aşternut şi apă.

Gunoiul de grajd se referă la amestecul maturizat de excremente solide, lichide,

aşternut, resturi furajere şi apă. Partea lichidă din gunoiul de grajd, este format după

utilizarea apei pentru curăţenia adăposturilor.

Există diferenţe în ceea ce priveşte compoziţia excrementelor în funcţie de fiecare

exploataţie şi, de asemenea, de dietă, de starea fiziologică, de vârstă, etc. Este indicat

să se efectueze o analiză pentru a determina caracteristicile excrementelor şi de a afla

valoarea lor, pentru a fi utilizate ca îngrăşăminte.

Din punct de vedere al compoziţiei, excrementele au un procent mare de apă, urmat de

substanţă uscată şi apoi, de azot, fosfor, potasiu, calciu şi magneziu. De aceea,

utilizarea acestui material ca îngrăşământ va spori fertilizarea terenului şi va creşte

producţia pe păşuni. Concentraţia de gunoi de grajd care urmează să fie administrată

pe teren este limitată şi legiferată, în scopul de a evita concentraţiile excesive de azot.

Valoarea totală a gunoiul de grajd pe fermă nu poate depăşi 170 kg de azot pe hectar

de suprafaţă agricolă pe an. 4.2.8. MANAGEMENTUL ŞI MARKETINGUL ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ În Germania, aproximativ 410.000 kg de lapte ecologic au fost produse în 2003 (Ministerul German Federal pentru Consumatori şi Agricultură - BMVEL); din care 271.000 kg, adică 66%, au fost comercializate, de asemenea, ca ecologice. Piaţa regională de lapte ecologic arată diferenţe mari. Cota de piaţă a laptelui ecologic în prezent, încă se ridică la aproximativ 1,4% din întreaga producţie germană de lapte - cel puţin 10% ar putea fi posibil.

Producţia de lapte ecologic şi livrarea pentru prelucrare în Germania

*verde – lapte ecologic livrat pentru prelucrare; **albastru – producţia de lapte ecologic

Costurile furajului per kg de lapte sunt de multe ori mai mari în fermele ecologice decât în cele convenţionale; aceasta se datorează preţului ridicat al furajelor concentrate ecologice şi creşterii cerinţelor din zonă. În scopul de a reduce costurile furajelor, este rezonabil să se administreze în lactaţie o cantitate mai mare de furaje grosiere. Acestea sunt, oricum, indispensabile pentru asigurarea unei raţii furajere corespunzătoare rumegătoarelor. În plus, creşterea viţeilor numai cu lapte măreşte costurile de creştere ale tineretului bovin. Exploataţiile ecologice ating frecvent mici performanţe ale lactaţiei comparativ cu fermele convenţionale. Cu toate acestea, diferenţele de la fermă la fermă sunt mai mari decât de la producţia convenţională la producţia ecologică. Performanţe ale lactaţiei de peste 7000 sau 8000 kg lapte la fiecare vacă sunt posibile şi în agricultura ecologică; de asemenea, acestea au nevoie, de management sofisticat, în toate domeniile.

Următoarele obiective de cost pentru creşterea ecologică a vacilor de lapte pot fi deduse din experienţă în consultanţă şi din evaluările grupului de lucru în Hessian:

Obiective de cost pentru creşterea ecologică a vacilor de lapte

Obiectiv Cantitate Unitate de măsură Performanţa lactaţiei 6000-8500 kg FCM / vacă / an Valorificarea nutreţurilor concentrate (fără suculenţă) <220 kg / lapte Performanţa ingestei de furaje grosiere 3000-5000 kg FCM / vacă / an Costul furajelor pe kg lapte <0,13 € Iarbă de siloz, o tăiere > 6,1 MJ Nel / kg T Suprataxa de lapte eco 6-10 cent / kg lapte Obiectivele producţiei de lapte, depind de condiţiile de exploatare şi de strategia managerului fermei. În conformitate cu rasa animalelor, cu importanţa domeniului holdingului, cu disponibilitatea adăposturilor, cota de lapte şi suprafaţa furajeră, sunt posibile diferite performanţe şi obiectivele trebuie să fie adaptate în mod corespunzător. Cantitatea de nutreţ concentrat pentru animale ar trebui să fie mai puţin de 220g de nutreţ concentrat / kg de lapte, aşa că mai mult de 50% din laptele produs provine din furajarea cu nutreţuri grosiere. Acest rezultat este reprezentat în tabel ca fiind valorificarea nutreţurilor concentrate fără suculenţă. Conversia la agricultura ecologică şi schimbarea lactaţiei care se află în legătură cu aceasta sunt, de obicei, din punct de vedere economic promiţătoare, în cazul în care, laptele este muls separat, şi este plătită o suprataxă eco de 6 - 10 de cenţi / kg de lapte. 4.2.8.1 Conversia la ferma ecologică Produsele care urmează a fi comercializate ca produse ecologice sunt supuse reglementărilor Regulamentului (CEE) nr 2092/91 şi a sistemului de control descrise în el. Prin urmare, trebuie să fie contactat unul dintre comitetele de control la nivel naţional încă de la începutul perioadei de conversie. Primul regulament privind agricultura ecologică (Regulamentul CEE nr 2092/91) a fost elaborată în 1991 şi, începând cu anul punerii în aplicare a acestuia în 1992, multe ferme de pe teritoriul UE au trecut la metodele ecologice de producţie. În cazul în care agricultorii care doresc să solicite oficial recunoaşterea lor ecologică, perioada de conversie este de minim doi ani înainte de anul de însămânţare a culturilor şi de trei ani, în cazul de perene. În august 1999 reguli privind producţia, etichetarea şi controlul celor mai importante specii de animale de exemplu, de bovine, ovine, caprine, cai si pasari) au fost de asemenea aprobate (Regulamentul CE N ° 46 1804/1999). Acest acord se referă la aspecte ca produsele alimentare, de prevenire a bolilor şi tratamente sanitar-veterinare, de bunăstare a animalelor, practicilor de creştere şi de gestionare a gunoiului de grajd. Organismele modificate genetic (OMG) şi produsele derivate din OMG-urile sunt excluse în mod explicit la metodele ecologice de producţie. Regulamentele includ, de asemenea, importurile de produse agricole ecologice din ţări terţe a căror criterii şi sisteme de control în producţie ecologică au fost recunoscute de către UE, ca fiind echivalente. În Regulamentul UE privind producţia ecologică de produse agricole sunt indicaţii referitoare la produsele agricole şi alimentare, Uniunea Europeană defineşte exact cum produsele agricole şi produsele alimentare sunt etichetate ca produse ecologice. Regulamentul Ecologic UE protejează consumatorii împotriva înşelăciunii şi previne concurenţă neonestă peste tot în Europa. Se impune agricultorilor şi producătorilor exact cum să produce ce substanţe li se permit să le utilizaze. Prin urmare, în cadrul Uniunii Europene există un standard comun pentru produsele agricole şi produsele alimentare, precum şi pentru cele de origine animală ce sunt existente în agricultura

ecologică. Regulamentul Ecologic al UE pentru creşterea animalelor este valabil pentru toată Uniunea Europeană şi reglementează printre altele, producerea, prelucrarea, etichetarea şi controlul produselor. Introducerea pe piaţă a produselor de origine animală ca produse ecologice poate avea loc numai în cazul în care întreaga creştere a animalelor precum şi hrănirea lor a avut loc în conformitate cu Regulamentul Ecologic al UE şi au fost parcurse perioadele de conversie. Din acest moment, se aplică următoarele perioade: Pentru lapte, perioada de conversia este de 6 luni. Pentru carnea de vită, perioada de conversie este de 12 luni sau, cel puţin ¾ din

viaţă. Ca urmare, un "program" posibil este aranjat pentru conversia treptată. O schimbare este posibilă pentru lactate şi poate dura până la 2 ani şi este considerată un plan conversie.

Program de conversie treptată 31.12.2006 Anularea lactaţiei la 31.12.2008, şi înregistrare eco a

lactaţiei. Iarna 2006/2007 Planul de conversie cu aprobare (federaţia pentru agricultura

ecologică) Sfârşitul lunii martie 2007 Ultimele măsuri convenţionale pentru culturile agricole şi

primul control 30.3. 2007 Cerere de participare la programul de producţie extensiv

incepand de la 01.7.2007 (de exemplu, în Germania, programul Hessian Öko Hekul)

1iulie 2007 Inceperea unui program pentru producţia extensivă, cum ar fi Öko Hekul în Germania

Hrănirea 2007/2008 Utilizarea furajelor obţinute înainte de conversie, eventual modificarea grajdurilor

Aprilie 2008 Prima recoltă a furajelor în conversie De la 1 iulie 2008 Vacile de lapte şi tineretul bovin sunt crescute şi hrănite în

conformitate cu regulile (60% furaje în conversie, 30% furaje ecologice (de exemplu, nutreţuri concentrate ecologice), max. 10% furaje convenţionale)

De la 1 ianuarie 2009 Începe livrarea de lapte ecologic 4.2.8.2. Planificarea, monitorizarea şi controlul producţiei

Animalele şi produsele de origine animală din agricultura ecologică trebuie să fie identificate în toate etapele de producţie, prelucrare, transport şi comercializare. Din motive de control, producătorii şi comitetul de control trebuie să aibă în vedere descrieri complete ale întreţinerii clădirilor, păşunilor, precum şi posibilitatea de stocare a balegarului. Mai mult decât atât, un plan pentru aplicarea balegarului, precum şi o descriere completă a zonei dedicată producţiei vegetale şi, uneori, este necesar să fie stabilit un contract cu alţi agricultorilor în ceea ce priveşte aplicarea bălegarului. Trebuie asigurat un sistem de management pentru animalele din producţia ecologică (hrănirea, rasa, sănătatea, etc). În afară de acestea, trebuie să se îndeplinească măsuri concrete, care sunt specifice creşterii animalelor, în aşa fel încât respectarea reglementărilor să fie garantată. Animalele trebuie să fie prevăzute cu un marcaj adecvat pentru specii (marcarea ureche). Păstrarea unor registre (registre pentru bovine) care trebuie să asigure informaţii complete despre efectivul de animale. Ele trebuie să conţină informaţii detaliate cu privire la următoarele domenii: intrări noi, reduceri, pierderi, furaje, raţii furajere, etc, precum şi prevenirea bolilor, intervenţii terapeutice şi tratamente de uz veterinar.

Fiecare unitate care produce, prelucrează sau importă produse alimentare şi care sunt vândute ca ecologice este absolut necesar să fie înregistrate la autoritatea responsabilă. Fiecare unitate trebuie să participe la o procedură de inspecţie, care este realizată de către consiliile de control la nivel naţional. Ele sunt controlate în fiecare an de cel puţin de un comitet de control cu care unitatea a încheiat un contract corespunzătorde control.

4..2.9. PERSPECTIVE Animalele rumegătoare au o importanţă deosebită în agricultura ecologică. Acestea pot utiliza culturile furajere obţinute în fermă pentru a obţine o producţie de înaltă calitate. Prin urmare, se recomandă o relaţie echilibrată între creşterea bovinelor şi culturile agricole. Creşterea vacilor de lapte în agricultura ecologică din Germania este avansată faţă de alte forme de creşterea animalelor şi continuă să crească în ultimii ani. În conformitate cu raportul agrar din 2002, în agricultura ecologică, performanţa lactaţiei este de până la 5.007 kg de lapte pe vacă şi pe an. Cantitatea de lapte furnizată lăptăriilor a crescut de 4 ori din 1991 până în 2000. Ratele de creştere din ultimii ani, au fost disproporţionate şi s-au ridicat în anul 2001 până la 100%. Creşterea ecologică a vacilor de lapte în Germania, în prezent, are o pondere de circa 1,4% din toată producţia de lapte. În anul 2001 au existat mai mult de 50 de lăptării ecologice de prelucrare a laptelui în Germania. Până în 2010, se contează pe o rată anuală de creştere de la 25 până la 35%. Ţări ca Danemarca sau Austria deja arată astăzi cum va arăta sistemul german de creştere ecologică a vacilor de lapte în anul 2010. Prin urmare, sunt importante condiţiile de bază (prelucrarea ecologică a laptelui în lăptării, susţinerea financiară, infrastructura aliniată cu agricultura ecologică, etc). În prezent, conversia este semnificativă din punct de vedere economic numai pentru sistemul extensiv. Chiar dacă, condiţiile sunt diferite pentru fiecare fermă, trebuie remarcat faptul că, există perspective bune pentru a fi luate în considerare şi fermele pot fi planificate pentru conversie. Agricultura ecologică nu este o afacere pe termen scurt, dar este nevoie de personal pe termen lung şi de decizie strategică. Cei care, în mod constant au parcurs acest drum, au demonstrat că pot fi atinse rezultate economice satisfăcătoare. Pentru agricultura ecologică este important, de asemenea, în sectorul produselor lactate, să se ţină legătura cu dezvoltarea pieţei în ceea ce priveşte producţia, colectarea şi prelucrarea laptelui. Observând dezvoltarea pieţei din ultimii ani, poate fi trasă concluzia că, afacerile cu lapte şi produse lactate ecologice au atras cea mai bună piaţă potenţială, şi anume produsele sunt distribuite într-un mediu de consum, care este bine educat şi dispune de un venit destul de mare: de exemplu, se distribuie în cartiere în care locuiesc un număr mare de angajaţi cu studii, având vârstă mijlocie (35 - 64 de ani). Publicitatea precum şi oferta specială a sortimentelor, trebuie să fie aliniate cu aceşti consumatori. În conformitate cu datele preluate la sfârşitul anului 2003, cererea consumatorilor pentru produse eco este, în general, în creştere. Se poate concluziona că, pe baza datelor disponibile de la începutul anului 2000, după o fază de consolidare în 2002/2003, în prezent tendinţa pe termen lung a cererii pentru produse eco este în creştere. Ocazional - ca urmare a unor evenimente speciale – se pot înregistra întreruperi ale trendului, dar, pe termen lung, dezvoltarea agriculturii ecologice cu siguranţă este promiţătoare.

Întrebări şi răspunsuri

1. În ce an au fost aprobate regulile privind producţia ecologica, etichetarea şi controlul celor mai importante specii de animale de exemplu, bovine, ovine, caprine, cai si pasari :

a. 1999 b. 2001 c. 2008

2. Care din următoarele condiţii generale trebuie luate în considerare în creşterea animalelor în sistem ecologic:

a. Să fie asigurată suficientă lumină şi ventilaţie naturală şi acces nelimitat la hrănire şi adăpare; b. Spaţiul de odihnă trebuie să fie uscat (nu pardoseală din scândură); c. Să se administreze în hrană organisme modificate genetic;

3. Pentru stimularea creşterii, manipularea proceselor metabolice de digestie sau tratamente de prevenire a bolilor:

a. Nu sunt permişi aditivii furajeri chimic sintetizaţi b. Sunt permişi aditivii furajeri chimic sintetizaţi; c. Sunt permise antibioticele, factorii de performanţă şi de creştere, vitaminele sintetice si aminoacizi

4. Întreţinerea legată a animalelor tot timpul anului în agricultura ecologică:

a. Este permisă b. Este interzisă c. Este permisă doar in anumite anotimpuri 5. În creşterea animalelor în sistem ecologic se vor avea în vedere următoarele: a. Creşterea viţeilor izolati în boxe

b. Cresterea in adăposturi moderne, prevăzute cu padoc sau cu deschidere parţială. c. Ecornarea sistematică.

6. Pentru păşunarea vitelor se va avea în vedere:

a. Vacile vor fi legate pe păşune b. Vacile nu se cresc în aer liber c. Zonele de păşunat trebuie să fie echipate în funcţie de condiţiile climatice şi de speciile de animale

7. Pentru efectivul de vaci de lapte se pot cumpăra juninci din sistemul convenţional în procent de:

a. maximum 10% b. 20% c. 25%

8. Principala idee a agriculturii ecologice este:

a. "Afaceri, în dezacord cu natura". b. "Afaceri, în acord cu natura". c. "Afaceri, fără limite".

9. Creşterea siguranţei alimentare are în vedere:

a. Utilizarea de medicamente b. Evitarea zoonozelor c. Igiena şi siguranţa produselor alimentare de înaltă calitate

10. În hrana vacilor de lapte se pot utiliza furaje de origine convenţională:

a. maxim 5% b. 50% c. 1%