Câteva clarificări privind termenii din domeniul social...

Buletin de informare legislativã nr. 4/2006 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Câteva clarificări privind termenii

din domeniul social utilizaţi

în armonizarea legislaţiei româneşti

cu reglementările comunitare

prof. univ. dr. Andrei POPESCU consilier, şef de departament

Consiliul Legislativ

Apropierea integrării României în Uniunea

Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007 determină o avalanşă de articole şi studii relative la dreptul comunitar, la armonizarea legislaţiei interne cu acesta, fără ca, de fiecare dată, să se discute aprofundat, în cunoştinţă de cauză, pe fond problematica comunitară. Un articol publicat în nr.2 al „Revistei române de dreptul muncii”1 ne determină să facem unele sublinieri necesare. Astfel, între altele, citând un studiu al unui prestigios specialist în dreptul internaţional public2 - fără a observa contextul în care fusese elaborat – se arată că “locul Uniunii Europene înfiinţate prin Tratatul de la Maastricht din 1992 şi cel al Comunităţii Europene (în realitate CEE – subl.ns.) instituite prin Tratatul de la Roma din 1957 fiind luat de Uniunea Europeană, înfiinţată în baza Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa”3. Sunt suficiente motive pentru a ne opri, în primul rând, asupra acestor afirmaţii, care derutează cititorul, căci, sintagma de „Uniune Europeană” a fost introdusă într-adevăr prin Tratatul de la Maastricht (de aceea este şi denumit Tratatul asupra Uniunii Europene), dar acest fapt nu are semnificaţia „înfiinţării” Uniunii Europene, iar Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa nu a intrat în vigoare.

În al doilea rând, invocând cursul „Dreptul social comunitar”4, se abordează problematica armonizării legislaţiei române cu dreptul social comunitar (de fapt, cu legislaţia comunitară). Şi această sintagmă „drept social comunitar” ne obligă la unele comentarii, utilizarea ei fără alte precizări fiind de natură, din nou, să creeze unele confuzii.

Procedând la identificarea temeiului juridic în baza căruia s-a operat armonizarea legislaţiei

interne a muncii cu normele comunitare, se afirmă că armonizarea este generată, în egală măsură, de Acordul de asociere dintre România, pe de o parte, Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte5, precum şi de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană6. În realitate, sunt două procese distincte.

Sublinierile pe care le vom face, în legătură cu această afirmaţie vor fi de natură, sperăm, să înlăture viziunea simplistă a unor teoreticieni care, acum, în pragul aderării României la Uniunea Europeană, sunt tentaţi să abordeze problematica armonizării la modul general, fără a observa şi a încerca să înţeleagă cât de complex este un asemenea demers şi respectiv pentru ce legiuitorul a optat pentru o soluţie sau alta. Există tentaţia, de asemenea greşită, de a examina legea română „într-o perspectivă milimetrică”, încercând să culpabilizeze legiuitorul pentru că nu a tradus, pur şi simplu, actul comunitar.

Desigur, ne-am oprit doar asupra acestor aspecte, lista articolelor şi studiilor putând fi extinsă şi în alte domenii în care afirmaţiile unor autori nu sunt riguros exacte7.

1. În legătură cu Tratatul instituind o

Constituţie pentru Europa Tratatul instituind o Constituţie pentru

Europa nu a intrat încă în vigoare, nefiind ratificat de toate statele membre ale Uniunii Europene.

Uniunea Europeană (UE) reprezintă forma actuală a evoluţiei construcţiei comunitare care a început în 1951 prin constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)8, urmată

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativã nr. 4/2006

în 1957 de Comunitatea Economică Europeană (CEE)9 şi de Comunitatea Economică a Energiei Atomice (CEEA sau Euroatom)10. Sub denumirea de Comunitatea Europeană (Comunităţile Europene (CE)) este desemnat ansamblul celor trei Comunităţi Europene (CECO, CEE şi CEEA). Deşi sintagma corectă este „Comunităţile Europene”, faptul că acestea au toate instituţiile comune a consacrat tot mai mult utilizarea denumirii de „Comunitatea Europeană”, tocmai pentru a marca nivelul de integrare atins de construcţia comunitară.

Dacă după constituirea lor comunităţile europene au traversat şi perioade care nu păreau favorabile proiectului comunitar (ne referim, în concret, la anii ’60) sau în care s-au înregistrat unele progrese în construcţia comunitară (anii ’70), anii ’80 au fost cu mult mai deschişi ideii de uniune economică şi politică. Astfel, noile orientări ale politicii europene au fost redefinite în Actul Unic European (AUE) (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987), text care reunea amendamentele la tratatele fondatoare (de aici şi numele de „Unic”). Obiectivul esenţial al Actului Unic poate fi considerat voinţa de a realiza un spaţiu fără frontiere, permiţând libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor11.

Un alt moment de maximă importanţă al istoriei comunitare este semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992 (intrat în vigoare în 1993), denumit şi Tratatul asupra Uniunii Europene. Cele mai importante elemente ale noului tratat sunt constituirea unei Uniuni Economice şi Monetare (cel mai târziu la 1 ianuarie 1999), un cadru consolidat pentru noile politici comune, sporirea puterilor instituţiilor comunitare, extinderea ariei de intervenţie a Comunităţii Europene, introducerea cetăţeniei europene şi crearea a doi piloni, alături de Comunitatea Europeană12: Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI)13.

Elementul de noutate esenţial al Tratatului de la Maastricht este faptul că el reprezintă actul de naştere al Uniunii Europene. Noua structură creată era formată din cei trei „piloni”, dintre care doar primul era supus regulilor comunitare de decizie. Uniunea Europeană nu are însă personalitate juridică, fiecare din cele trei comunităţi păstrându-şi propria personalitate.

Noilor exigenţe ale Europei s-a încercat a li se da un răspuns prin Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999). Fără a răspunde tuturor aşteptărilor, Tratatul de la Amsterdam introduce câteva reforme vizând, în special, spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (protecţia drepturilor fundamentale, prevederi privind regimul vizelor, azilul, imigrarea, cooperarea poliţienească şi judiciară în materie

penală), dezvoltarea conceptului de cetăţenie europeană, un acord social consolidat, politica mediului, protecţia consumatorului, o politică externă eficace şi coerentă, chestiuni instituţionale (sporirea rolului Parlamentului European, extinderea votului cu majoritate calificată, consolidarea principiului subsidiarităţii etc.).

Anii ’90 au marcat şi deschiderea Uniunii către ţările din centrul şi estul Europei. Relaţiile cu aceste state s-au concretizat prin semnarea acordurilor de asociere (denumite şi acorduri europene), documente ce stabilesc cadrul politico-juridic al acestei cooperări şi abordează diferitele aspecte ale acesteia, inclusiv armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare.

Contextul nou creat a pus Uniunea în faţa unei duble provocări: reforma internă (necesitatea creării unui sistem funcţional pentru un număr mai mare de membri) şi gestionarea unei extinderi fără precedent. Răspunsurile elaborate prin Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare în ianuarie 2003), deşi propun formule noi14, nu au putut rezolva în mod adecvat problemele cu care se confrunta construcţia comunitară.

Era necesară, de aceea, o strategie coerentă de atragere a opiniei publice pentru sprijinirea celor două mari proiecte europene: extinderea Uniunii şi modelarea arhitecturii Europei de mâine. Aceasta trebuia concepută sub forma unei dezbateri democratice privind finalităţile construcţiei comunitare, distinctă de dezbatere politică rezervată experţilor şi politicienilor şi care să identifice subiectele ce îi preocupă pe cetăţenii europeni, cum concep aceştia funcţionarea UE şi în ce direcţie ar dori să o vadă evoluând.

Pentru a răspunde acestei cerinţe şi a asigura pregătirea viitoarei Conferinţe Interguvernamentale, Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a decis ca, înaintea convocării Conferinţei interguvernamentale (CIG), să aibă loc un forum mai larg de dezbatere, o Convenţie Europeană, organism sui-generis, care să includă principalele părţi interesate în dezbaterea temelor identificate la Nisa. Convenţia Europeană a reunit în hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles 105 membri şi tot atâţia supleanţi, reprezentanţi ai guvernelor şi parlamentelor ţărilor membre şi candidate (28 de state, inclusiv Turcia), ai Comisiei şi Parlamentului European. Ea şi-a început lucrările la 28 februarie 2002 şi le-a încheiat după 16 luni, la 10 iulie 200315.

Pentru prima dată în istorie, statele candidate la aderare participau pe picior de egalitate cu ţările membre UE la dezbateri de asemenea anvergură.

Convenţia Europeană a avut o misiune crucială, aceea de a propune un concept pentru o Uniune Europeană de dimensiunea continentului, adaptată secolului al XXI-lea,



concept care să aducă Europei unitate, respectându-i, în acelaşi timp, diversitatea.

La 29 octombrie 2004 a fost semnat, la Roma, Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat de către Consiliul European la Bruxelles, la 17-18 iunie 2004. După 54 ani de la semnarea, la Paris, a Tratatului CECO şi 47 de ani şi 7 luni de la semnarea Tratatelor CEE şi EUROATOM, Uniunea Europeană ar urma să dobândească, astfel, un nou statut dacă Tratatul va fi ratificat de toate statele membre, depăşind formal încadrarea în categoria organizaţiilor internaţionale, deoarece noul tratat conferă construcţiei comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degrabă de esenţa statului federal: monedă unică, buget provenit şi din resurse proprii (există însă şi contribuţii naţionale), control integrat la frontiere, o serie de politici comune decise şi gestionate direct de la Bruxelles, o politică externă comună (cu limitele ei), înfiinţarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de frontieră, precum şi atribuţii, deocamdată embrionare, în domenii ca apărarea şi securitatea. De altfel, întreaga evoluţie a construcţiei comunitare a fost una de la interguvernamental spre integrat, chiar dacă, de-a lungul celor peste 50 ani de istorie, Comunitatea Europeană (astăzi Uniunea Europeană) a cunoscut şi perioade de recul şi euroscepticism.

Numit de unii „Constituţie”, iar de alţii „Tratat Constituţional”, documentul semnat la 29 octombrie 2004 este rezultatul unui lung şi complex proces care a început cu Declaraţia de la Laeken din decembrie 2001, a continuat în cadrul Convenţiei privind Viitorul Europei (28 februarie 2002 - 10 iulie 2003) şi a fost finalizat de către Conferinţa interguvernamentală a statelor membre UE (4 octombrie 2003 - 18 iunie 2004)16.

În prezent însă, acest Tratat deschis ratificării statelor membre Uniunii Europene se află sub semnul incertitudinilor, ca urmare a rezultatelor negative ale referendumurilor din Franţa şi Olanda.

Până la aceste acte de respingere, Tratatul fusese ratificat de 12 state membre ale Uniunii Europene: Lituania, Ungaria, Slovenia, Italia, Grecia, Slovacia, Spania, Austria, Germania, Cipru, Malta şi Luxemburg17. După introducerea, în iunie 2005, a „perioadei de reflecţie”, procedura de ratificare s-a mai finalizat în alte trei state: Belgia, Letonia şi Estonia, ceea ce face ca, în prezent, Tratatul Constituţional să fie aprobat în 15 din cele 25 ţări membre, cărora li se adaugă România şi Bulgaria, care au ratificat documentul odată cu aprobarea, de către parlamentele naţionale, a Tratatului de Aderare

la Uniunea Europeană. Finlanda a ratificat şi ea de curând acest tratat, ridicând astfel numărul ratificărilor la 18. Pe de altă parte, Portugalia, Irlanda, Republica Cehă şi Danemarca au amânat organizarea referendumurilor, iar Marea Britanie, Polonia şi Suedia au suspendat ratificarea parlamentară până la o dată neprecizată18.

Reamintim că la încheierea Consiliului European din 16-17 iunie 2005, care a luat act de rezultatele referendumului din Franţa şi Olanda, şefii de state şi de guverne ai celor 25 de state membre au decis o perioadă de reflecţie pentru ca, în fiecare ţară, să se organizeze dezbateri interne asupra Tratatului şi viitorului construcţiei europene. Pe de altă parte, la un an de la această decizie, Consiliul European din 15-16 iunie 2006 a decis ca la cea de-a 50-a aniversare a Tratatelor de la Roma (martie 2007) să se adopte „o declaraţie privind valorile şi principiile UE”, statuând de fapt încă o prelungire a perioadei de reflecţie cu încă un an.

În doctrină s-a lansat şi ideea că, probabil, această declaraţie ar putea să se constituie într-o „parte a unui eventual pachet de reformă instituţională, asupra căreia pare să se contureze un anumit consens şi anume că viitorul Tratat UE revizuit nu se va mai numi „Constituţie europeană” (termen ce a creat confuzii, alimentând argumentele euro-scepticilor că identităţilor naţionale se vor dizolva într-un stat federal european condus de „birocraţii” de la Bruxelles), va fi mai redus ca dimensiune şi mai simplu, incluzând doar valorile şi principiile Uniunii, drepturile fundamentale ale cetăţenilor, arhitectura instituţională de bază şi procedurile comunitare de decizie19.

În ce ne priveşte, apreciem că, şi după această perioadă de reflecţie, sunt posibile următoarele soluţii:

- menţinerea Tratatului în forma sa actuală, evident cu modificarea calendarului posibil de intrare în vigoare şi cu organizarea unui nou referendum în Franţa şi Olanda;

- preluarea doar a unor părţi din Tratat (Definiţia şi obiectivele UE; Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii – primele două părţi, menţinute în forma din Tratat; politicile şi funcţionarea Uniunii, reprezentând partea a III-a să fie preluată în forma actuală din Tratatul de la Nisa). În această ipostază, statele care au ratificat Tratatul Constituţional nu mai trebuie să reia ratificarea;

- constituirea unui „nucleu dur” de state care să preia Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa (în acest caz, evident, ar lipsi Franţa şi Olanda şi - tot atât de posibil – Anglia).

- activarea Declaraţiei anexă la Tratatul Constituţional care precizează că, dacă până la 1 noiembrie 2006, 4/5 din statele UE au acceptat



documentul şi dacă „unul sau mai multe state membre au dificultăţi în a-l ratifica, Consiliul European se va sesiza asupra problemei”. Evident, termenul este depăşit, întrucât perspectiva intrării în vigoare a Tratatului constituţional a fost împinsă spre 2008-2009.

Este de observat că activarea Declaraţiei este condiţionată de respingerea Tratatului de încă trei state (în afara celor două care deja au făcut-o). În acest caz, este clar, documentul în forma sa actuală va fi abandonat şi se vor deschide negocieri pentru un nou Tratat.

În concluzie, dincolo de analizele ce au fost făcute Tratatului constituţional al Uniunii Europene20, la ora actuală, Uniunea Europeană îşi desfăşoară activitatea în baza tratatelor iniţiale (originare, fondatoare) şi a celor de revizuire, în principal Actul Unic European, Tratatul asupra Uniunii Europene - Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa)21.

2. În legătură cu definirea dreptului social

european 2.1 Delimitări. În limbajul curent, uneori, se

constată o confuzie a termenilor, denumirea “drept social european” fiind atribuită, fie dreptului creat prin convenţiile şi acordurile Consiliului Europei care poartă, în titulatura lor, genericul „european(ă),” fie dreptului creat prin regulamentele şi directivele Uniunii Europene. În realitate, în opinia noastră, cele două grupări de norme regionale, împreună, constituie o ramură distinctă de drept, poate insuficient fundamentată teoretic, dreptul social european. Acesta se constituie din reglementările în materie socială adoptate de către Consiliul Europei şi respectiv Uniunea Europeană. Dacă instrumentele elaborate în cadrul Consiliului Europei sunt, prin forţa obiectivelor sale, limitate ca număr, dreptul elaborat în cadrul Uniunii Europene se află, în ultimii ani, în plină expansiune.

Într-o altă opinie, „dreptul social european este constituit din ansamblul normelor juridice adoptate de instituţiile europene (subl. ns.) referitoare la relaţiile de muncă şi securitate socială”22. Definiţia este corectă dacă prin „instituţii europene” se înţeleg organizaţiile europene cu preocupări în materie de muncă şi securitate socială cum sunt Uniunea Europeană, Consiliul Europei etc. Aceasta este interpretarea care trebuie dată acestei definiţii, altfel nu s-ar explica de ce, deşi intitulat „drept social comunitar”, cursul respectiv tratează în realitate „dreptul social european”. Astfel, sunt examinate într-o secţiune distinctă, principalele convenţii în materia dreptului social adoptate de Consiliul Europei, în realitate abordându-se nu „dreptul social comunitar”, ci

„dreptul social european”. Consiliul Europei este o organizaţie interguvernamentală ale cărei instrumente sunt convenţiile şi acordurile europene (care se supun procedurii ratificării statelor membre), în timp ce Uniunea Europeană este o organizaţie supranaţională, de integrare europeană care acţionează, în principal, prin adoptarea regulamentelor şi directivelor. Este vorba deci, de două organizaţii europene distincte. E drept, cu unele nuanţări, unele instrumente ale Consiliului Europei se consideră - fără a exista o reglementare expresă a UE – a se integra şi ele în acquis-ul comunitar. Mai mult, în cadrul acestei secţiuni, autorul respectiv tratează şi Convenţia referitoare la lucrătorii frontalieri, precum şi Convenţia referitoare la stagiari, convenţii căzute în desuetudine, elaborate de Uniunea Europei Occidentale care este, la ora actuală, o organizaţie europeană reziduală, cu un rol considerabil limitat, majoritatea atribuţiilor sale fiind preluate de Uniunea Europeană23.

În opinia noastră, în consens cu evoluţiile doctrinare pe plan european şi în raport cu obiectivul tratat, putem vorbi, teoretic, de un drept social european, respectiv drept social comunitar.

De ce utilizăm şi noi sintagma „drept social” european (comunitar)? În principal pentru că, spre deosebire de dreptul intern în care s-a realizat o delimitare clară între dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale, în cadrul dreptului social european (comunitar) sunt examinate, deopotrivă, reglementările ce se includ în dreptul muncii, precum şi cele ce se includ în dreptul securităţii sociale24. S-a apreciat că legătura indiscutabilă dintre ele se datorează politicii sociale, care are un caracter indivizibil25, aceasta făcând posibilă înglobarea lor în cadrul unei singure discipline intitulată dreptul social26.

Desigur, aceasta este o opţiune doctrinară, căci, în mod obiectiv, ar trebui să distingem între dreptul european al muncii şi dreptul european al securităţii sociale, respectiv dreptul comunitar al muncii şi dreptul comunitar al securităţii sociale. Evident, în ce priveşte dreptul european (comunitar) al securităţii sociale, acesta nu are extensia (ne referim la numărul de reglementări) dreptului european (comunitar) al muncii.

În mod frecvent însă, referindu-se numai la normele Uniunii Europene, se utilizează sintagma „drept comunitar al muncii”. Acesta are o poziţie specifică. El este rezultatul în timp al unor evoluţii ale comunităţilor europene (astăzi Uniunea Europeană), al unor evoluţii ale modului în care s-a structurat politica socială europeană, al unor necesităţi resimţite în cadrul unui asemenea structuri de integrare de a orienta dreptul muncii din statele membre prin armonizare legislativă



spre o rezolvare coerentă a unor probleme (instituţii) comune cu care se confruntau aceste state (de ex. concedierea colectivă, protecţia salariaţilor în caz de insolvabilitate a angajatorului, transferul de proprietate a întreprinderii etc.) sau a coordonării acestora, acolo unde nu se poate pune problema armonizării legislaţiilor naţionale (de ex. securitatea socială). S-a creat astfel, în timp, un ansamblu de norme ce se regăsesc în principal în directive şi mai puţin în regulamente care definesc dreptul comunitar al muncii.

Procesul de armonizare a dreptului muncii din statele membre s-a realizat, după cum am arătat, în principal pe calea directivelor care stabilesc doar obiectivul de atins, lăsând statelor membre alegerea mijloacelor prin care să se realizeze acest lucru. La o privire atentă rezultă că acest ansamblu de norme nu acoperă decât în mare instituţiile reglementate de dreptul muncii naţional. Sunt instituţii care, în mod evident, nu au un corespondent în directivele comunitare. Este cazul, spre exemplu, chiar al contractului individual de muncă pe durată nedeterminată şi în mod particular, al cazurilor în care acesta poate înceta. Cu toate acestea, dacă am face o sumară cercetare de drept comparat, am constata că, pe de altă parte, în realitate, nu sunt diferenţe substanţiale între reglementarea, spre exemplu, din dreptul francez în raport cu cea din dreptul german în materie. Explicaţia acestei armonizări se regăseşte în puternica influenţă pe care au exercitat-o în aceste state convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care, chiar dacă nu toate au fost ratificate de statele respective, au influenţat considerabil soluţiile legislative. Pe de altă parte, sunt domenii (instituţii ale dreptului muncii) care ţin de competenţa exclusivă a statelor membre (organizarea sindicală şi patronală, salarizarea, greva şi lock-out-ul).

Sub un alt aspect, UE instituind şi realizând, spre exemplu, o deplină libertate de circulaţie a persoanelor sau serviciilor, a adoptat regulamente, obligatorii pentru statele membre, dar care nu-şi propun (şi nici nu-şi puteau propune) armonizarea sau unificarea legislaţiilor naţionale, ci mai degrabă (şi raţional) coordonarea sistemelor naţionale (de securitate socială a lucrătorilor, spre exemplu).

În concluzie, trebuie să constatăm o rămânere în urmă a doctrinei care examinează aceste probleme (de drept internaţional al muncii, drept social european, respectiv drept social comunitar) în care se manifestă încă viziunea tradiţionalistă de tratare a problematicii muncii împreună cu cea a securităţii sociale, spre deosebire de delimitarea clară, realizată pe planul dreptului intern, între dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale. Evident, faptul că dreptul social european

(comunitar) examinează, deopotrivă, reglementările în materie de muncă şi, respectiv, de securitate socială, nu împietează disjungerea care s-a operat, pe planul dreptului naţional, între dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale.

2.2. Evoluţia dreptului comunitar al

muncii. Potrivit Tratatului privind Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană nu este numai o zonă de comerţ liber. În realitate, procesul de construcţie europeană a reflectat întotdeauna, dar la un nivel gradual diferit, nevoia menţinerii unui echilibru între dimensiunea economică şi cea socială. Ca urmare, politica socială a Comunităţii acoperă la ora actuală libertatea de circulaţie a lucrătorilor, coordonarea organismelor de protecţie socială, şansele egale pentru femei şi bărbaţi, armonizarea anumitor probleme ale legislaţiei muncii, sănătatea şi securitatea la locul de muncă.

În literatura de specialitate27 se disting şase mari etape în crearea dreptului comunitar al muncii. Astfel, în prima etapă, situată între anii ’60-70, instrumentele comunitare au reafirmat libera circulaţie a lucrătorilor şi necesitatea coordonării sistemelor de securitate socială pentru lucrătorii migranţi.

Etapa a doua, situată la mijlocul anilor ’70 este cea marcată de adoptarea primelor directive în materie de drept al muncii: egalitatea de şanse şi sănătatea şi securitatea la locul de muncă (directiva generală şi directive sectoriale care combăteau efectele cancerigene ale unor substanţe chimice utilizate în industria produselor plastice). În acest cadru, şocul petrolier din 1974, ca şi primele restructurări industriale impun primele directive în materie de concediere colectivă.

Cea de a treia etapă, a anilor ’80, a consolidat acquis-ul comunitar în ce priveşte egalitatea de şanse şi în materie de sănătate şi securitate în muncă (directive privind ansamblul agenţilor fizici, chimici şi biologici). Ea este profund marcată de Actul Unic European care aduce şi o noutate în mecanismul de elaborare a reglementărilor comunitare: recunoaşterea dialogului social la nivel european (art. 139, fostul art. 118 B).

A patra etapă (1990-1993) este influenţată substanţial de Carta socială comunitară (1989). Sunt adoptate 15 directive în materie de securitate şi sănătate a muncii, o directivă relativă la egalitatea de şanse şi patru directive legate strict de legislaţia muncii.

A cincea etapă (1994-1999), marcată de Protocolul social anexă a Tratatului de la Maastricht, este caracterizată prin rolul activ al negocierii colective, permiţând partenerilor sociali să contribuie direct la reglementarea



socială comunitară. În trei reprize, unele directive au pus în aplicare acordurile intervenite între partenerii sociali la nivel european (concediu parental, munca cu timp parţial, contracte pe durată determinată).

A şasea etapă, după 1999, în prezenţa Tratatului de la Amsterdam, care a consolidat notabil cadrul instituţional al politicii sociale comunitare, punând capăt şi excepţiei britanice, a îmbogăţit dreptul comunitar al muncii prin abordarea a noi domenii cum sunt: angajarea în muncă, lupta contra discriminărilor, egalitatea de şanse, rolul partenerilor sociali şi, esenţial, pe plan decizional, implicarea tot mai crescândă a Parlamentului European.

3. În legătură cu armonizarea legislaţiei

române cu acquis-ul comunitar În baza Acordului de asociere din 1993 şi

până la momentul aderării la 1 ianuarie 2007, s-a desfăşurat un proces extrem de complex de armonizare a legislaţiei române cu reglementările comunitare (acquis-ul comunitar).

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, ne obligă, în egală măsură, să ne îndeplinim angajamentele asumate în vederea aderării, ţara noastră obţinând cele mai multe perioade de tranziţie comparativ cu statele care au aderat în 2004 şi să ne comportăm ca membri ai Uniunea Europeană inclusiv în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei cu noile reglementări comunitare.

În Raportul de ţară al Comisiei Europene din octombrie 2005 şi mai 2006 se apreciază că, în linii generale, procesul de transpunere a acquis-ului comunitar în legislaţia română este - în mare parte – finalizat28. Într-adevăr, la momentul în care redactăm acest material, se poate aprecia, pe drept temei, că procesul de armonizare legislaţiei muncii române cu acquis-ul comunitar în materie este, practic, încheiat. A fost astfel definitivat cadrul legislativ, compatibilizat total cu acquis-ul comunitar. Eforturi substanţiale în acest sens s-au făcut atât în faza elaborării şi adaptării noului Cod al muncii - Legea nr. 53/2003, în cursul anului 2005 prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005, aprobată prin Legea nr. 371/2005, cât şi în acest an, prin Ordonanţa de urgenţă nr.55/2006 care au modificat şi completat Codul muncii în vigoare.

Procesul armonizării legislaţiei naţionale cu cea comunitară, ca de altfel şi procesul integrării în Uniunea Europeană, este un proces complex şi îndelungat. Armonizarea legislaţiei naţionale este, totodată, un proces continuu care evoluează o dată

cu evoluţia dreptului comunitar, pe măsura adâncirii integrării europene propriu-zise. Armonizarea cu acquis-ul comunitar implică cunoaşterea în detaliu a acestuia, a evoluţiei sale în raport de noile reglementări, adaptarea la realităţile româneşti şi asigurarea coerenţei noii legislaţii armonizate29.

După aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, armonizarea legislativă va continua atât pentru transpunerea acelor angajamente pentru care România a obţinut perioade de tranziţie, cât şi pentru transpunerea noilor reglementări pe care Uniunea Europeană le va adopta. Armonizarea legislaţiei cu reglementările comunitare de la data aderării, va avea ca temei, evident, Tratatul de aderare, ratificat de România prin Legea 157/2005. Şi după aderare, procesul de armonizare a legislaţiei române cu cea comunitară nu va fi lipsit de dificultăţi, însă vom avea avantajul că, de această dată, vom participa direct la elaborarea şi adoptarea instrumentelor comunitare. __________________________ 1 Alexandru Ţiclea - Armonizarea legislaţiei interne a muncii din România cu dreptul social comunitar, în „Revista română de dreptul muncii”, nr. 2/2006, p. 12-32. Armonizarea legislaţiei nu se face cu un drept (ramură de ştiinţă), ci cu reglementările (acquis-ul) comunitare. 2 Ion M. Anghel - Personalitatea juridică a Comunităţilor Europene/Uniunii Europene în „Revista română de drept comunitar”, nr. 4/2005 3 De altfel, şi în Tratatul de drept al muncii, Bucureşti, Editura Rosetti, 2006, acelaşi autor, prof. Alexandru Ţiclea, abordează Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa ca şi când acesta ar fi în vigoare (vezi, spre exemplu, p. 68, 96, 105, 152). 4 Ovidiu Ţinca – Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005 5 Ratificat prin Legea 20/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 73 din 12 aprilie 1993 6 Ratificat prin Legea 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005 7 Un articol publicat de Marius Galan în revista „Dreptul” nr.9/2006 este intitulat „Excepţia de nelegalitate în dreptul comunitar european”, ca şi cum ar exista şi un alt drept comunitar decât cel elaborat în cadrul Uniunii Europene. 8 CECO este prima dintre cele trei Comunităţi Europene ce au stat la baza edificiului comunitar cunoscut astăzi sub numele de “Uniunea Europeană”. Actul său de naştere l-a constituit semnarea la Paris, la 18.04.1951 a Tratatului Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului, intrat în vigoare la 25.07.1952. Ţările fondatoare ale CECO sunt: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. CECO a fost concepută ca un model experimental, iar Tratatul său a fost semnat pentru o durată limitată de timp (50 de ani), astfel încât el a expirat la 25.07.2002. Obiectivul său era crearea de pieţe comune în două



sectoare esenţiale în acea vreme pentru dezvoltarea economică - industriile carboniferă şi siderurgică – care să integreze astfel Germania în Europa de după cel de-al doilea război mondial. La originea acestui proiect a stat un plan elaborat de către Jean Monnet, pe atunci comisar francez al Planului de modernizare a acestei ţări, la solicitarea ministrului de externe al Franţei, Robert Schuman. 9 CEE este cea mai importantă dintre Comunităţile Europene. Tratatul său de constituire fiind semnat la Roma, la 25.03.1957, şi intrat în vigoare la 01.01.1958. La baza naşterii sale stau Conferinţa de la Messina, din 1955 şi raportul elaborat de către ministrul de externe al Belgiei Paul-Henri Spaak, în 1956. Tratatul CEE încheiat pentru o perioadă de timp nedeterminată, stabileşte drept obiective principale ale noii organizaţii crearea unei pieţe comune şi armonizarea progresivă a politicilor economice ale statelor membre care să ducă la dezvoltarea economică a ansamblului Comunităţii. Piaţa comună comportă câteva caracteristici definitorii: o uniune vamală între ţările membre, introducerea celor “patru libertăţi” pe întreg teritoriul comunitar (libera circulaţie a bunurilor, lucrătorilor, serviciilor şi capitalului) şi crearea mai multor politici comune (politica agricolă, politica comercială şi politica de transporturi). Evoluţia ulterioară a fenomenului integrării europene a făcut ca obiectivele iniţiale să fie mult depăşite, astfel încât componenta economică a UE reprezintă doar o parte din complexul edificiu comunitar. 10 Fondată în acelaşi timp cu CEE (01.08.1958), Euroatom are drept obiective dezvoltarea şi cercetarea ştiinţifică în domeniul energiei nucleare, crearea unei pieţe comune a combustibililor nucleari şi controlul industriei nucleare care să împiedice orice utilizare ilegală a materiilor de profil şi să protejeze sănătatea populaţiei. Tratatul CEEA a fost încheiat pentru o durată de timp nedeterminată. 11 Pare paradoxal să-ţi propui un astfel de obiectiv după ce, cu 30 de ani în urmă, s-au suprimat taxele vamale între statele membre, s-a introdus un tarif extern comun şi s-au implementat politici comune; în realitate, Actul Unic European releva faptul că frontierele materiale nu dispăruseră încă. Cele 300 de măsuri introduse de Carta Albă a Comisiei (document care a stat la baza redactării AUE) au determinat printre altele, următoarele măsuri: libera circulaţie a capitalurilor, liberalizarea activităţilor bancare şi a sectorului asigurărilor, o primă apropiere a TVA-urilor, dreptul de rezidenţă, suprimarea controalelor fizice la frontiere. Actul Unic European conferea, de asemenea, puteri noi structurilor comunitare. 12 Comunităţile sunt considerate primul pilon comunitar, iar PESC şi JAI, pilonii doi şi, respectiv, trei. 13 Cei doi piloni, denumiţi şi extracomunitari, sunt supuşi cooperării interguvernamentale. 14 Pentru prima dată statele candidate se regăsesc incluse într-un tratat comunitar, textul de la Nisa precizând numărul de voturi în Consiliu şi de reprezentanţi în Parlamentul European pentru fiecare dintre statele candidate.

15 Proiectul de Tratat Constituţional prezentat de Convenţie a reprezentat rezultatul a 26 de reuniuni plenare şi nenumărate întâlniri ale celor 11 grupuri de lucru, un total de 5,436 minute de intervenţii orale în plen şi 692.250 accesări ale site-ului Internet al Convenţiei. Preşedinţia Convenţiei a fost exercitată de către fostul şef de stat francez Valéry Giscard d’Estaing, asistat de doi vicepreşedinţi, ambii foşti prim-miniştri, belgianul Jean Luc Dehaene şi italianul Giuliano Amato (conform Andrei Popescu, Ion Jinga – Organizaţii europene şi euroatlantice, Bucureşti, Editura Economică, 2005, p. 101-102). 16 A se vedea, pentru o prezentare sintetică, Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga – op. cit., p. 147-151 17 Statele sunt nominalizate în ordinea cronologică a ratificărilor. 18 Cf. Ion Jinga - Uniunea Europeană în căutarea viitorului, în „Revista română de drept comunitar” nr.1/2004, p. 11-12 19 Pentru o argumentare a acestei opinii, a se vedea, Ion Jinga – op. cit., p. 17-18. 20 A se vedea, în doctrina română, spre exemplu, Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga – op. cit., p. 139-150; G. Goring, I.E. Rusu – Dreptul Uniunii Europene, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2006, p. 166-184 21 Dacă ar fi fost adoptat Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, volumul textelor juridice de bază ale Uniunii Europene însumând 2800 de pagini ale celor 17 tratate diferite s-ar fi redus de la un singur document de 560 de pagini. Cf. Ion Jinga – op. cit., p. 18. 22 Ovidiu Ţinca - op. cit., p. 3 23 A se vedea pentru prezentarea Uniunii Europei Occidentale, Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga, - op. cit., p. 181-190 24 Această lipsă de delimitare o regăsim şi în cazul dreptului internaţional al muncii. A se vedea Andrei Popescu Dreptul internaţional al muncii, Bucureşti, Editura Holding Reporter, 1998 şi, acelaşi autor, Dreptul internaţional al muncii (colecţia „Master”), Bucureşti, Editura C. H. Beck, 2006. 25 Cf. Gérard Lyon-Caen, Jeanne Tillhet-Pretnar - Droit social, Paris L.G.D.J., 1995, p. 8, citat de Ovidiu Ţinca - op. cit., p. 4 26 Cf. Louis Dubouis, Claude Blumann - Droit communautaire matériel, Paris, Ed. Montchrestien, 1999, p. 101, citat de Ovidiu Ţinca - op. cit. , p. 5 27 Parlement Européen - Les relations du travail en Europe, Bruxelles, 2000, fascicula intitulată „L’émergence d’une droit social européen” 28 A se vedea Raportul Comisiei Europene – Rapport global de suivi sur le degré de préparation à l’adhésion de l’UE, COM (2005) 534 din 25 octombrie 2005. 29 A se vedea, pentru dezvoltări, Andrei Popescu – Rolul Consiliului Legislativ în procesul armonizării legislaţiei române cu acquis-ul comunitar. Realităţi şi perspective, în „Buletin de informare legislativă”, nr.1/2006, p.13-26



Consideraţii privind principalele

modificări şi completări

ale Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale,

aduse prin Legea nr. 441/2006

Liviu-Marian VÎTCĂ expert

Consiliul Legislativ 1. Geneza intervenţiilor legislative Recent, prin Legea nr.441/20061, s-au adus

importante modificări şi completări Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare2. Intervenţiile legislative au avut ca scop armonizarea legislaţiei în domeniu cu reglementările comunitare şi, totodată, preluarea recomandărilor formulate de forurile europene.

Prin Capitolul 5 din Raportul de ţară elaborat de Comisia Europeană pentru anul 2005, care vizează societăţile comerciale, s-a recomandat expres iniţierea unor modificări legislative, în scopul transpunerii acquis-ului din domeniul societăţilor comerciale. S-a precizat că „România nu a început încă transpunerea noilor directive a societăţilor comerciale, al căror termen limită de transpunere expiră anul următor”. De asemenea, Raportul de monitorizare a nivelului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană din octombrie 2005, precum şi Raportul Băncii Mondiale de evaluare a legislaţiei româneşti în raport cu principiile Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (O.E.C.D.) privind guvernarea corporativă (ROSC - 2004), au indicat numeroase deficienţe ale cadrului legal românesc în materia societăţilor comerciale.

Ca urmare, în Programul Legislativ Prioritar elaborat de Guvern3, pentru primul

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.955/28.11.2006. 2 Legea de modificare şi completare intră în vigoare la data de 1 decembrie 2006. 3 Disponibil la adresa: http://www.guv.ro/obiective/drp/program-legislativ-2006.pdf

semestru al anului 2006 s-a prevăzut expres modificarea Legii nr.31/1990.

Astfel, o parte din intervenţiile legislative sunt impuse de necesitatea preluării unor reglementări de bază din directivele invocate. O altă categorie de modificări au vizat adaptarea şi includerea principiilor O.E.C.D. privind guvernarea corporatistă în cadrul general oferit de legislaţia internă deja armonizată. Totodată, prin unele modificări şi completări s-a realizat clarificarea sau dezvoltarea anumitor dispoziţii ale legii.

2. Preluarea acquis-ului în materia

societăţilor comerciale La nivel european, preocupările privind

armonizarea legislaţiei în materia societăţilor comerciale au debutat în anul 1959, iniţiativa având ca promotori profesorul olandez P. Sanders şi notarul francez M. Thibierge4. După numeroase discuţii la nivel comunitar, o concepţie unitară s-a coagulat prin Regulamentul nr.2157/08.12.2001 privind Statutul societăţii comerciale europene (SE)5.

Prin Tratatul de la Amsterdam, regimul juridic al societăţilor comerciale este reglementat indirect în art.43 şi 48, care stabilesc dreptul de stabilire. Se garantează, astfel, dreptul societăţilor comerciale de a se stabili oriunde pe teritoriul comunitar, dacă sunt constituite conform legislaţiei din statul membru de înmatriculare şi au sediul înregistrat pe teritoriul comunitar. Întrucât libertatea de stabilire implică recunoaşterea

4 Pentru dezvoltări, a se vedea Dan Drosu Şaguna, M. R. Nicolescu, Societăţi comerciale europene, Bucureşti, Editura Oscar Print, p.207 şi urm. 5 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 294 din 10.11.2001



reciprocă în toate statele membre, precum şi egalitatea de tratament în ceea ce priveşte formalităţile, acquis-ul comunitar dezvoltat ulterior a impus armonizarea legislaţiilor în domeniul societăţilor comerciale şi adoptarea mai multor instrumente care să limiteze riscurile determinate de existenţa divergenţelor legislative şi având drept scop protecţia acţionarilor, creditorilor şi a terţilor în general.

În acest context, a fost adoptată în anul 1968 prima directivă6 care stabilea cerinţele de publicitate pentru înfiinţarea societăţilor de capitaluri, puterile de reprezentare a organelor de conducere, precum şi formalităţile de anulare a acestora (Directiva 68/151/CE7).

Cea de a doua directivă (Directiva 77/91/CEE8), care a armonizat reglementările în domeniul procedurilor de constituire a societăţilor comerciale pe acţiuni şi a celor de menţinere sau de modificare a capitalului acestora a fost adoptată după o analiză care a durat 8 ani, fiind impusă de necesitatea asigurării unei protecţii unitare membrilor societăţilor comerciale în tot spaţiul comunitar şi fiind elaborată în respectul art.58 din Tratat care vizează libera circulaţie a capitalului.

În perioada 1976-1984 s-a constituit un adevărat nucleu legislativ în domeniu, prin intermediul următoarelor acte :

- directivele a treia (Directiva 78/855/CEE9) şi a şasea (Directiva 82/891/CEE10), care reglementează procedurile privind fuziunea şi divizarea societăţilor;

- directiva a patra (Directiva 78/660/CEE11), a şaptea (Directiva 83/349/CEE12) şi a opta (Directiva 84/253/CEE13) care armonizează informaţiile financiare publicate (conturile anuale), conturile consolidate, precum şi procedura auditului;

6 O prezentare a directivelor europene în materia dreptului societar este realizată de Daniel-Mihail Şandru în Dreptul societăţilor comerciale, Bucureşti, Editura Sylvi, 2006, p. 21 şi urm. 7 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 065 din14.03.1968 8 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 026 din 31.01.1977 9 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 295 din 20.10.1978 10 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 378 din 31.12.1982 11 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 222 din 14.08.1978 12 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 193 din 18.07.1983 13 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 126 din 12.05.1984

- a unsprezecea directivă (Directiva 89/666/CEE14), privind publicitatea sucursalelor înfiinţate într-un stat membru de anumite tipuri de societăţi care intră sub incidenţa dreptului unui alt stat, prin care se facilitează exercitarea libertăţii de stabilire a societăţilor menţionate de art.58 din Tratat.

Punerea în aplicare directivelor a cincea şi a zecea s-a dovedit un eşec, fiind retrase de Comisia Europeana în 2001. Acest fapt a determinat adoptarea celei de-a douăsprezecea directive (Directiva 89/667/CEE15), ce poate fi considerată directiva-cadru în ceea ce priveşte reglementarea generală a societăţilor cu răspundere limitată şi care lasă statelor membre competenţa definirii regimului lor juridic.

Succesiv, în anii 1997, 1999, 2003 şi 2005, Legea nr.31/1990 a suferit intervenţii legislative, care au avut în vedere preluarea acquis-ului în materia societăţilor comerciale. Modalitatea de preluare a constituit-o încorporarea textelor comunitare în legea română, prin adaptarea acestora, în special prin sintetizarea normelor conţinute de directive16. În timp, s-a dovedit că mai sunt aspecte care nu au fost preluate în legislaţia română, iar actualele modificări şi completări ale Legii nr.31/1990 asigură coerent şi real compatibilizarea cu regulile fundamentale ale dreptului comunitar.

3. Adaptarea la principiile O.E.C.D. Legea are drept finalitate nu numai

alinierea legislaţiei societăţilor comerciale la directivele comunitare invocate, dar şi adaptarea legislaţiei la principiile O.E.C.D. în materia guvernării corporatiste17. Principiile guvernării corporatiste aduc indicaţii specifice de natură să amelioreze reglementările juridice şi formulează propuneri practice în atenţia autorităţilor bursiere, a investitorilor şi a altor pioni care intervin la nivelul conducerii societăţilor comerciale.

Aceste principii pot fi structurate pe cinci puncte care au drept finalitate realizarea unui cadru care să asigure:

- protecţia drepturilor acţionarilor precum şi verificarea respectării lor; 14 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 395 din 30.12.1989 15 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) L 395 din30.12.1989. 16 Pentru dezvoltări, a se vedea Ion Băcanu, Modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în Revista de drept comercial, nr.9/1997, p.10 şi urm. 17 Pentru dezvoltări, a se vedea Liviu-Marian Vîtcă, Dorin Dănescu, Consideraţii privind guvernanţa corporativă, în Buletinul de informare legislativă nr.3/2006, editat de Consiliul Legislativ, p.22 şi urm.



- tratament echitabil tuturor acţionarilor, inclusiv cei străini sau minoritari;

- recunoaşterea drepturilor acţionarilor majoritari, care să încurajeze cooperarea activă dintre societăţi şi acţionarii majoritari pentru a crea venituri şi locuri de muncă;

- transparenţa, oportunitatea şi acurateţea tuturor documentelor ce vizează situaţia societăţii, inclusiv situaţiile financiare, performanţele, patrimoniul şi conducerea societăţii;

- orientarea strategică a societăţii, monitorizarea efectivă a managementului de către conducere şi răspunderile acesteia faţă de societate şi faţă de acţionari.

Principiile guvernării corporatiste au fost adoptate în anul 1999, revizuite în 2003 în cadrul unui vast proces de consultări regionale şi aprobate de guvernele ţărilor OECD în aprilie 2004.

4. Sinteza principalelor modificări şi

completări 4.1. Constituirea şi funcţionarea societăţii Potrivit art.10 din noua reglementare,

capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro18. Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 0,1 lei19.

Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 220. Consecinţa nerespectării acestei condiţii constă în aceea că, în cazul în care societatea are mai puţin de doi acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvata

18 Semnalăm că art. 6 din cea de-a doua Directivă (Directiva 77/91/CEE) nu impune stabilirea valorii capitalului minim în euro. Art.6 (2) din directivă prevede că: „Dacă echivalentul unităţii europene de cont în moneda naţională se modifică astfel încât valoarea capitalului minim în moneda naţională rămâne sub 22.500 unităţi europene de cont pentru o perioadă de un an, Comisia informează statul membru în cauză că trebuie să îşi modifice legislaţia naţională pentru a se conforma alin.(1) în termen de 12 luni de la data expirării perioadei în cauză. Statele membre pot, totuşi, să prevadă că legislaţia modificată se aplică societăţilor deja existente doar după 18 luni de la intrarea sa în vigoare.” 19 Prin stabilirea acestei valori a acţiunii, s-a asigurat concordanţa cu normele privind denominarea monedei naţionale. 20 În reglementarea anterioară, era necesar un număr de 5 acţionari.

dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari prevăzut de prezenta lege este reconstituit.

O modificare de ordin practic s-a adus prin art.17 alin.(2). În acest sens, la acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite;

b) cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare dintre societăţi;

c) dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societăţii.

Modificările referitoare la dimensiunea societăţii au avut ca premisă faptul că nu pot fi aplicate aceleaşi standarde pentru toate societăţile pe acţiuni, indiferent de mărimea acestora. Ca urmare, s-a optat pentru diferenţierea între societăţile care au fost şi cele care nu au fost subiect al unei obligaţii legale de auditare21. Astfel, pe lângă societăţile care satisfac anumite criterii de mărime, societăţile listate, cele de interes public etc. sunt supuse automat unei obligaţii de auditare.

Societăţile pe acţiuni care nu se află sub incidenţa unei obligaţii legale de auditare pot avea în continuare un singur administrator. Acesta va decide asupra administrării societăţii, funcţia de control fiind în acest caz exercitată prin adunarea generală a acţionarilor, cu ajutorul cenzorilor. Dimpotrivă, societăţile care se află sub incidenţa obligaţiei legale de auditare trebuie să aibă cel puţin trei administratori, potrivit prevederilor art.137 alin.(2) din lege. În cadrul acestor societăţi, delegarea funcţiei executive către directori, precum şi instituirea unui comitet de audit în cadrul consiliului de administraţie sunt obligatorii.

Legea dă posibilitatea societăţilor ca, prin actul constitutiv, în funcţie de mărimea lor şi de necesităţile separaţiei interne a funcţiilor, să se decidă în privinţa structurii organizaţionale celei mai proprii.

S-au modificat şi elementele care trebuie să fie menţionate în orice documente întrebuinţate în activitatea curentă, emanând de la o societate22. Aceste menţiuni obligatorii sunt:

21 Există criterii calitative precum şi criterii cantitative de diferenţiere, prevăzute prin Ordinul ministrului finanţelor publice pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nr.1752/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1080 din 30 noiembrie 2005. 22 Precum facturi, oferte, comenzi, tarife, prospect şi altele asemenea. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de



denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare. Dacă societatea pe acţiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, documentele vor conţine şi menţiunea «societate administrată în sistem dualist». De asemenea, în documentele care provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menţiona şi capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se va menţiona atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat. În situaţia în care documentele sunt emise de către o sucursală, acestea trebuie să menţioneze şi oficiul registrului comerţului la care a fost înregistrată sucursala şi numărul ei de înregistrare. Dacă societatea deţine o pagină de Internet proprie, informaţiile respective vor fi publicate şi pe pagina de Internet a societăţii.

Constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face, potrivit noului art.991, prin înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează, iar în cazul acţiunilor la purtător şi nominative emise în formă materială, şi prin menţionarea garanţiei pe titlu, semnată de creditor şi debitorul acţionar sau de mandatarii acestora. Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut de consiliul de administraţie, respectiv de directorat sau, după caz, de societatea independentă care ţine registrul acţionarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia. Garanţia devine opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a creditorilor, de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Referitor la societăţile comerciale cu răspundere limitată, prin art.1961 s-a creat posibilitatea asociatului unic de a avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere limitată al cărui asociat unic este, cu excepţia cazului în care are calitatea de administrator unic sau membru al consiliului de administraţie.

4.2. Consiliul de administraţie Tendinţa actuală în statele membre ale

Uniunii Europene, referitor la structura consiliului de administraţie, este de a oferi societăţilor pe acţiuni posibilitatea de a alege dintre două sisteme alternative de administrare: fie o structură monistă23, fie o structură dualistă24.

aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu. 23 Consiliu de administraţie 24 Comitet de conducere şi consiliu de supraveghere

Legiuitorul utilizează în corpul actului normativ atât conceptul de „administrator”, cât şi acela de „director”. În sistemele juridice aparţinând spaţiului common law, termenul de „director” se referă atât la membrii executivi, cât şi la cei neexecutivi ai consiliului de administraţie25. Termenul „director executiv” este folosit în mod alternativ cu cel de „manager”, în timp ce sintagma „director neexecutiv” se referă la acei membri ai consiliului de administraţie însărcinaţi cu o funcţie de control al managementului.

În terminologia juridică specifică marelui sistem de drept romano-german, termenul utilizat nu este „director”, ci „administrator”. În acest caz, termenul „director” desemnează o funcţie executivă. Un director poate fi sau nu administrator în acelaşi timp. Expresiei anglo-saxone „board of directors” îi corespunde în terminologia de sorginte romană, inclusiv românească, expresia „consiliu de administraţie”. Termenul „manager” este foarte rar folosit ca un concept juridic.

Art.15320 alin.(3) prevede posibilitatea reprezentării administratorilor la întrunirile consiliului, sub condiţia ca aceasta să se facă printr-un alt administrator şi ca un administrator prezent să nu reprezinte decât un administrator absent. Prin art. 15320 alin.(4) se introduce posibilitatea participării la întrunirile consiliului prin mijloace moderne de comunicare26 (videoconferinţe, conference calls etc.). Actul constitutiv poate limita felul deciziilor care pot fi luate în aceste condiţii şi poate prevedea un drept de a se opune la o astfel de procedură în favoarea unui număr determinat de membri ai organului respectiv. Mijloacele de comunicare la distanţă trebuie să întrunească condiţiile tehnice necesare pentru identificarea participanţilor, participarea efectivă a acestora la şedinţa consiliului şi retransmiterea deliberărilor în mod continuu.

Totodată, luarea de decizii se poate face şi fără ţinerea unei şedinţe. În acest caz, deciziile sunt luate prin votul unanim exprimat în scris.

Având în vedere că în statele membre ale Uniunii Europene nu există obligaţia legală de întrunire lunară a consiliului de administraţie, prin art.141 se prevede că va scădea frecvenţa întâlnirilor obligatorii ale consiliului de la o dată pe lună la o

25 Board of directors 26 De altfel, o asemenea practică este stipulată expres de art.L225-37 din Codul de comerţ din Franţa, prin care se acordă în mod expres permisiunea organizării şedinţelor prin intermediul videoconferinţelor şi al altor mijloace de telecomunicaţie care permit identificarea participanţilor şi garantarea participării efective a acestora, în măsura în care actele constitutive nu prevăd în mod expres o altă soluţie.



dată la fiecare trei luni, lăsând posibilitatea ca prin actul constitutiv să se stipuleze întâlniri regulate mai frecvente. În plus, întâlniri extraordinare pot fi convocate oricând, la iniţiativa preşedintelui consiliului, a doi administratori sau a directorului general.

Preşedintele consiliului de administraţie are obligaţia de a convoca întrunirea şi de a informa pe ceilalţi administratori. Convocarea trebuie să aibă loc într-un timp adecvat înaintea întrunirii. Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar în cazuri de urgenţă.

Art.142 reglementează competenţele generale ale consiliului de administraţie, precum şi acele competenţe care nu pot fi delegate directorilor. Astfel, Consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor.

Consiliul de administraţie are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:

a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;

b) stabilirea sistemului contabil şi de control financiar şi aprobarea planificării financiare;

c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;

d) supravegherea activităţii directorilor; e) pregătirea raportului anual, organizarea

adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia;

f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

De asemenea, nu pot fi delegate directorilor atribuţiile primite de către consiliul de administraţie din partea adunării generale a acţionarilor

Consiliul de administraţie numeşte pe unul dintre membrii săi ca preşedinte. Potrivit art.1401 alin.(1), în actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului de administraţie este numit de către adunarea generală ordinară a acţionarilor în momentul numirii consiliului.

Preşedintele joacă în principiu un rol de coordonare, atât în cadrul consiliului, cât şi între consiliu şi celelalte organe ale societăţii. Aceasta presupune o definire specifică a funcţiei preşedintelui, distinctă de cea a directorului general, chiar dacă reunirea acestor două funcţii în aceeaşi persoană este posibilă în practică, dacă este expres stipulat în actul constitutiv sau într-o decizie

a adunării generale a acţionarilor, în condiţiile art.143 alin.(4).

Delegarea de atribuţii către directori, numiţi dintre membrii consiliului sau din afara acestuia este reglementată de art.143. Delegarea poate fi făcută către un director general sau către un comitet de direcţie format dintr-un director general şi unul sau mai mulţi directori.

Directorii au datoria de a informa consiliul în mod regulat cu privire la activitatea lor, în timp ce membrii consiliului au dreptul de a solicita orice informaţie cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor delegate.

Deoarece delegarea este posibilă atât către un director general, cât şi către un comitet de direcţie, se oferă societăţilor flexibilitatea necesară în alegerea celei mai adecvate structuri administrative, în funcţie de mărimea lor şi de necesităţile lor practice. Posibilitatea numirii unor directori care nu sunt şi administratori introduce de asemenea un grad mai ridicat de flexibilitate şi face delegarea mai uşor de implementat în practică27.

Atunci când delegarea administrării operative a societăţii este realizată, una dintre principalele funcţii ale consiliului este de a-i supraveghea pe directori. Totodată, atunci când delegarea are loc, art.1381 alin.(1) prevede că majoritatea membrilor consiliului de administraţie trebuie să fie formată din administratori neexecutivi. Societăţile pot numi administratori independenţi, condiţiile minime cu privire la independenţă fiind prevăzute în art.1382.

Consiliul de administraţie are acum posibilitatea de a constitui în interiorul său comitete consultative pentru audit, remuneraţie sau nominalizări (art.1402). Comitetele vor înainta consiliului în mod regulat rapoarte asupra activităţii lor.

Cel puţin un membru al acestor comitete trebuie să fie independent şi cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină experienţă relevantă în domeniul controlului financiar intern.

Legiuitorul a luat în considerare diferenţa dintre societăţile pe acţiuni mici şi cele medii şi mari, având ca finalitate oferirea unei structuri de administrare flexibile, adaptabile la dimensiunea societăţilor. Astfel, s-a introdus o separaţie clară între funcţia executivă şi cea neexecutivă în cadrul

27 În reglementarea anterioară, delegarea putea avea loc doar către un comitet de direcţie, cu propriile reguli de cvorum, majoritate şi frecvenţă, format în mod obligatoriu din membri ai consiliului de administraţie. Acest aspect a fost perceput ca o regulă rigidă, determinând evitarea delegării funcţiei executive şi a separării ei de cea neexecutivă în cadrul societăţilor româneşti pe acţiuni.



consiliului de administraţie, prin recunoaşterea unor competenţe specifice pentru administratorii neexecutivi, pe baza cărora aceştia să poată exercita un control efectiv asupra directorilor, precum şi prin stabilirea unor norme clare cu privire la rolurile principale în cadrul consiliului de administraţie: preşedintele consiliului şi directorul general. Totodată, s-au acordat atribuţii semnificative directorilor, astfel încât ei să poată administra operativ societatea şi să acţioneze în numele ei.

4.3. Statutul administratorilor Reglementarea statutului administratorilor a

cunoscut o atenţie specială din partea legiuitorului. Pe de o parte sunt introduse articole şi dispoziţii noi, iar pe de altă parte unele articole şi dispoziţii actuale sunt revizuite. Din punctul de vedere al modificărilor operate în structura consiliului de administraţie, un interes deosebit îl prezintă normele cu privire la echivalenţa obligaţiilor administratorilor şi directorilor.

Prin art.1441 alin.(1) se introduce obligaţia de loialitate a administratorilor faţă de societate. Odată numiţi, administratorii trebuie să acţioneze în interesul prioritar al societăţii şi nu ca reprezentanţi ai unor acţionari sau ai unor persoane din afara societăţii. Administratorul nu încalcă această obligaţie dacă, în momentul luării unei decizii de afaceri, el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.

Totodată, prin art.1441 alin.(2) se introduce regula judecăţii de afaceri. Astfel, administratorii care iau decizii de afaceri, având convingerea îndreptăţită că acţionează în mod informat şi în interesul societăţii, nu pot fi făcuţi răspunzători pentru pagube înregistrate ulterior de societate ca urmare a deciziilor respective. Conceptul “decizie de afaceri” este definit la art.1441 alin.(3), ca fiind „orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societăţii”.

Se interzice administratorilor divulgarea informaţiilor confidenţiale şi a secretelor de afaceri ale societăţii către terţe părţi. Aceasta vine în mod logic în completarea obligaţiei lor de loialitate faţa de societate.

Noile reglementări relaxează interdicţia de a cumula mandate de administrator sau director în societăţi pe acţiuni prin faptul că permite cumulul simultan a cinci astfel de mandate28. Pe de altă parte, această interdicţie se aplică de acum doar persoanelor fizice, atât persoanei fizice administrator, cât şi persoanei fizice reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator. Interdicţia nu se referă la cazurile când cel ales în

28 În loc de trei, câte era permis până în prezent.

consiliul de administraţie sau în consiliul de supraveghere este proprietar al cel puţin unei pătrimi din totalul acţiunilor societăţii sau este membru în consiliul de administraţie sau în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată.

Consecinţele încălcării acestei interdicţii sunt reglementate în mod mai precis decât până acum, prin art.15316 alin.(3). Persoana care încalcă prevederile prezentului articol este obligată să demisioneze din funcţiile de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere care depăşesc numărul maxim de 5 mandate, în termen de o lună de la data apariţiei situaţiei de incompatibilitate. La expirarea acestei perioade, el va pierde mandatul obţinut prin depăşirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor şi va fi obligat la restituirea remuneraţiei şi a altor beneficii primite către societatea în care a exercitat acest mandat. Deliberările şi deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile.

Înainte de a fi numită director sau administrator, respectiv membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere într-o societate pe acţiuni, persoana nominalizată va aduce la cunoştinţă organului societăţii însărcinat cu numirea sa cu privire la numărul de mandate deţinut.

Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor. Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere însărcinaţi cu funcţii specifice în cadrul organului respectiv, precum şi remuneraţia directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de către consiliul de administraţie, respectiv de către consiliul de supraveghere. Actul constitutiv sau adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate în acest fel. Adunarea generală, respectiv consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere şi, dacă este cazul, comitetul de remunerare se vor asigura, la stabilirea remuneraţiilor sau a altor avantaje, că acestea sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor respective şi cu situaţia economică a societăţii.

S-a abrogat art.154, astfel încât denunţarea către cenzori este reglementată într-o nouă formă în articolul 1641.

Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau



auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, nu mai este reglementată în art.157, ci în art.155. Astfel, când adunarea generală decide cu privire la situaţia financiară anuală, poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi. Dacă adunarea decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea, respectiv consiliul de supraveghere va proceda la înlocuirea lor. Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Acţiunea în răspundere împotriva membrilor directoratului poate fi exercitată şi de către consiliul de supraveghere, în urma unei decizii a consiliului însuşi. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de membri ai consiliului, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor.

Se creează posibilitatea ca, în situaţia în care adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere prevăzută la art.155 şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii, împotriva fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari. Cheltuielile de judecată vor fi suportate de acţionarii care au introdus acţiunea. În caz de admitere, acţionarii au dreptul la rambursarea, de către societate, a sumelor avansate cu acest titlu.

Acţionarii care introduc acţiunea în răspundere trebuie să fi fost deja acţionari ai societăţii la data la care problema introducerii acestei acţiuni a fost dezbătută în cadrul adunării generale. Acţiunea derivată va putea fi introdusă pentru orice fel de răspundere, inclusiv delictuală.

Administratorul, managerul, directorul, auditorul financiar sau cenzorul societăţii debitoare, vinovat de oricare dintre faptele penale prevăzute de prezenta lege sau de Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, este decăzut din dreptul de a mai deţine ori dobândi o astfel de calitate sau funcţie, la orice persoană juridică cu scop patrimonial, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de condamnare.

4.4. Reprezentarea societăţii Prin art.1433 s-a încercat reglementarea

unitară a problemei reprezentării. Consiliul de administraţie şi membrii săi sunt îndreptăţiţi să reprezinte societatea, atâta timp cât nu are loc o delegare a puterii executive către directori. Dacă o astfel de delegare are loc, directorii sunt cei care îndeplinesc funcţia de reprezentare a societăţii.

Totuşi, consiliul de administraţie păstrează competenţa de a reprezenta societatea în raporturile acesteia cu directorii.

4.5. Drepturile acţionarilor Intervenţiile legislative din domeniul

drepturilor acţionarilor au ca scop protejarea şi facilitarea exerciţiului acestor drepturi şi asigurarea tratamentului egal al tuturor acţionarilor. În acest sens se propune pe de o parte introducerea unor noi drepturi ale acţionarilor în Legea nr.31/1990. Pe de altă parte, normele existente cu privire la statutul acţionarilor sunt modernizate şi aliniate standardelor curente la nivel european.

Prin art.1171 se extinde dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi la acţionarii tuturor societăţilor pe acţiuni, spre deosebire de reglementarea anterioară, când acest drept era recunoscut doar acţionarilor societăţilor pe acţiuni de tip închis. Trebuie precizat însă că dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi este recunoscut doar acelor acţionari care reprezintă cel puţin 5% din capitalul social subscris.

Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării, în vederea publicării şi aducerii acestora la cunoştinţă celorlalţi acţionari. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, iar acţionarii doresc să formuleze propuneri de candidaturi, în cerere vor fi incluse informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională a persoanelor propuse pentru funcţiile respective.

Acţionarii vor fi îndreptăţiţi să facă propuneri şi cu privire la modificările actului constitutiv.

Ordinea de zi, completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior convocării, trebuie publicată cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi/sau actul constitutiv pentru convocarea adunării generale, cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la data menţionată în convocatorul iniţial.

În ceea ce priveşte dreptul la informare, semnalăm că art.1172 va înlocui art.135 din reglementarea anterioară. În urma modificărilor, consiliul de administraţie este obligat să pună la



dispoziţia acţionarilor înainte de adunarea generală situaţiile financiare anuale, raportul anual şi propunerile sale cu privire la distribuirea dividendelor. Acţionarii au dreptul de a primi, la cerere, copii de pe aceste documente. Sumele percepute pentru eliberarea de copii nu pot depăşi costurile administrative implicate de furnizarea acestora.

Orice acţionar poate adresa consiliului de administraţie, respectiv directoratului întrebări în scris, referitoare la activitatea societăţii, înaintea datei de desfăşurare a adunării generale, urmând a i se răspunde în cadrul adunării. În cazul în care societatea deţine o pagină de Internet proprie, în lipsa unei dispoziţii contrare în actul constitutiv, răspunsul se consideră dat dacă informaţia solicitată este publicată pe pagina de Internet a societăţii, la secţiunea «Întrebări frecvente». Protecţia secretelor de afaceri ale societăţii este garantată de către noul art.1441.

Dreptul acţionarilor de denunţare către cenzori sau auditori interni este reglementat de un nou articol, art.1641, care înlocuieşte art.154. Astfel, se realizează transferarea dispoziţiilor respective în capitolul privitor la audit şi cenzori, facilitând exercitarea acestui drept. În sistemul anterior, numai acţionarii reprezentând 25% din capitalul social subscris puteau determina convocarea de către cenzori a adunării generale, în cazul unei denunţări bine întemeiate şi urgente. În sistemul recent reglementat, pragul este coborât la nivelul unei participări de 5%, în cazul în care actul constitutiv nu prevede un prag mai scăzut.

În noul articol nu s-au preluat alin.(4) şi (5) ale art.154, astfel încât, în situaţia exercitării dreptului acţionarului de a reclama cenzorilor sau auditorilor interni faptele despre care crede că trebuie cenzurate, pe parcursul întregii proceduri acţiunile celor care fac uz de acest drept nu mai trebuie depozitate şi blocate. Potrivit principiilor consacrate în dreptul european al societăţilor comerciale, blocarea acţiunilor reprezintă o încălcare gravă a intereselor acţionarilor. Art.1641 urmează modelul italian, aşa cum a fost configurat după reforma dreptului societar din Italia din anul 2003.

Plata dividendelor se face potrivit prevederilor noului art.67, prin care se reduce termenul limită pentru plata dividendelor de la opt la şase luni29, armonizându-se astfel cu termenul limită prevăzut de art.238 alin.(2) din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital. Sancţiunea

29 Termenul maxim de plată a dividendelor nu este stipulat expres în legislaţia comunitară. Prin actul constitutiv al societăţii se poate decide un termen mai mic de 6 luni în care să fie plătite dividendele societăţii.

neplăţii dividendelor în termenul legal o constituie obligarea societăţii comerciale la plata de daune-interese pentru perioada de întârziere30, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

După împlinirea termenului de 6 luni, acţionarul deţine o creanţă exigibilă. Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea de restituire a dividendelor, plătite contrar prevederilor alin.(2) şi (3) ale art.67, a rămas nemodificat, fiind tot de 3 ani de la data distribuirii lor.

Deţinătorii de acţiuni preferenţiale fără drept de vot primesc prin art.95 alin.(4) o protecţie mai eficientă. Aceştia au dreptul de a participa la adunările generale ale acţionarilor şi sunt îndreptăţiţi la aceleaşi informaţii precum ceilalţi acţionari. În caz de întârziere a plăţii dividendelor prioritare pe care aceste acţiuni le conferă, deţinătorii lor vor dobândi dreptul de vot până la plata dividendelor restante.

Numirea auditorului situaţiei financiare anuale se realizează în conformitate cu practica internaţională. Legislaţia anterioară nu prevedea în mod expres cine este însărcinat cu numirea auditorului financiar. Prin noua literă b1) introdusă în art.111 alin.(2) se stabileşte competenţa exclusivă a adunării generale ordinare a acţionarilor de a face această numire.

4.6. Condiţiile de cvorum şi majoritate

pentru adunările generale a) Condiţiile pentru adunarea generală

ordinară Reglementarea anterioară din dreptul

românesc cu privire la validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor se caracteriza pe de o parte printr-o combinaţie a condiţiilor de cvorum şi majoritate, iar pe de altă parte prin praguri foarte ridicate, atât în privinţa cvorumului, cât şi a majorităţii. Tendinţa actuală la nivel european este de a elimina orice condiţie de cvorum impusă prin lege, deoarece aceasta poate duce la blocarea procesului decizional prin absenţa unuia sau mai multor asociaţi. Cât timp acţionarii sunt informaţi în mod corespunzător cu privire la întrunirea adunării generale şi cu privire la ordinea de zi a acesteia, este în sarcina lor de a face demersurile necesare pentru a-şi exercita dreptul de vot, fie în mod direct, fie printr-un reprezentant. Se poate considera că acţionarul care, deşi

30 Textul anterior făcea în mod eronat referire la penalitate, care reprezintă obiectul unei clauze penale. Dobânda în situaţia respectivă are natura unei daune moratorii.



primeşte toate informaţiile necesare, nu îşi exercită dreptul de a participa la adunarea generală şi de a vota, acceptă tacit votul acţionarilor care îşi exercită acest drept. Semnalăm că, prin noua reglementare, este posibilă introducerea prin actul constitutiv a unor condiţii de cvorum sau majoritate mai ridicate.

Membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută. De asemenea, acţionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie. Persoanele respective pot vota însă situaţia financiară anuală dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv.

Cvorumul necesar pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este de 25% din numărul total de drepturi de vot31. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate. Se observă că cvorumul şi majoritatea nu mai sunt calculate prin raportare la capitalul social subscris, ci prin raportare la dreptul de vot.

b) Condiţiile pentru adunarea generală extraordinară

Potrivit prevederilor art.115, este necesară realizarea unui cvorum de 25% din numărul total de drepturi de vot pentru prima convocare, respectiv un cvorum de 20% din numărul total de drepturi de vot pentru convocările următoare ale adunării generale extraordinare. În ambele cazuri, pentru adoptarea hotărârilor este necesară o majoritate de două treimi din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi.

Legiuitorul stipulează anumite cazuri32 pentru care condiţiile de cvorum sunt mai stricte decât pentru deciziile obişnuite. Astfel, art.115 alin.(2) prevede că „Decizia de modificare a 31 Semnalăm că în Franţa, pentru situaţia similară, cvorumul e de minim 20% din numărul total de voturi, în Spania este cerut un cvorum minim de 25%, în Grecia de 20%, iar în Republica Cehă de 30%. Totodată, legislaţiile din Austria, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Germania, Letonia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Suedia nu impun nici un cvorum minim pentru adunarea generală. 32 Hotărâri cu privire la restrângerea sau excluderea dreptului de preferinţă al acţionarilor, reducerea capitalului social, fuziuni sau divizări.

obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau dizolvare a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.” Prin actul constitutiv se pot stipula oricând condiţii de cvorum şi majoritate mai ridicate.

Termenul anterior de întrunire a adunării generale, de 15 zile, constituia un obstacol în calea exercitării efective a drepturilor acţionarilor. Un astfel de termen nu permitea acţionarilor să se informeze în mod adecvat cu privire la adunarea generală convocată şi, totodată, pentru a putea solicita introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi, care să fie publicate la rândul lor cu suficient timp înaintea adunării generale. De asemenea, acest termen creea dificultăţi serioase în exercitarea transfrontalieră a drepturilor acţionarilor, mai ales în actuala conjunctură, de aderare a României la Uniunea Europeană. Recent, Comisia Europeană a propus un termen de întrunire a adunării generale de minim 30 de zile33. Acest termen a fost preluat şi de noua formă a art.117 alin.(2).

Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate. Convocarea va fi depusă la Monitorul Oficial al României, în vederea publicării, în termen de cel mult 5 zile de la data adoptării de către consiliul de administraţie a deciziei de întrunire a adunării generale. Dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea poate fi făcută şi numai prin scrisoare recomandată expediată cu cel puţin 30 zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul acţionarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societăţii, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acţionar. O noutate o constituie posibilitatea convocării, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

În cazul în care pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Din noul text al art.117 a fost eliminat fostul alin.(5), referitor la convocarea prin afişare la sediul societăţii, care în practică dădea prilejul unor abuzuri.

Convocarea adunării generale la cererea acţionarilor minoritari este facilitată, deoarece în forma anterioară a legii, convocarea nu putea fi cerută decât de acţionarii reprezentând 10% din 33 COM(2005)685, art. 5.



capitalul social subscris; această limită a fost coborâtă prin art.119 alin.(1) la o cotă de 5% din capitalul social.

Adunarea generală convocată la cererea acţionarilor minoritari va avea loc, de acum înainte, în cel mult 45 de zile de la cerere34.

Ţinerea adunării generale se va putea efectua chiar şi în situaţia în care consiliul de administraţie sau directoratul nu îşi îndeplinesc obligaţia de a o convoca. Instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere, instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

În conformitate cu fostul art.125 alin. (1), acţionarii pot fi reprezentaţi în adunarea generală doar de către alţi acţionari, în lipsa unei dispoziţii contrare în actul constitutiv. Prin actuala reglementare, această restricţie este eliminată, reprezentarea putând avea loc prin orice persoană, facilitându-se astfel votul în absenţă al acţionarilor. Acţionarii din străinătate beneficiază de asemenea ca urmare a acestei modificări.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul alin.(7) al art.129 prevede că adunarea generală nu poate adopta o hotărâre asupra unui punct de pe ordinea de zi care nu a fost publicat în mod corespunzător. Această regulă nu se aplică dacă toţi acţionarii sunt prezenţi şi dacă nici unul dintre ei nu se opune sau nu contestă această hotărâre.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere şi a cenzorilor/auditorilor interni, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii.

Rezultatele votului trebuie să fie uşor accesibile tuturor acţionarilor. Art.131 alin.(5), în noua reglementare, recunoaşte acţionarului dreptul de a solicita societăţii informaţii cu privire la rezultatele votului asupra diferitelor rezoluţii dezbătute în adunarea generală. Aceste informaţii trebuie publicate şi pe pagina de Internet a societăţii, în termen de cel mult 15 zile de la data adunării generale.

Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea 34 Reglementarea anterioară prevedea un termen de 30 de zile.

acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:

a) schimbarea obiectului principal de activitate;

b) mutarea sediului societăţii în străinătate; c) schimbarea formei societăţii; d) fuziunea sau divizarea societăţii. Dreptul de retragere din societate este

armonizat cu art.20 alin.(1) litera d) din cea de a doua directivă (Directiva 77/91/CEE). Dispoziţiile cu privire la retragere se vor aplica şi în cazurile de fuziune şi divizare.

Pentru protejarea intereselor legitime ale societăţii, este prevăzut un termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, în cazurile prevăzute la lit.a)-c), şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul prevăzut la lit.d). Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar.

Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării35. Expertul este numit de judecătorul delegat, la cererea consiliului de administraţie. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.

* Apreciem ca binevenite intervenţiile

legislative la Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, prin care se va asigura un spor de funcţionalitate societăţilor comerciale şi, totodată similitudini cu organizarea societăţilor comerciale în spaţiul european. Totuşi, legislaţia societăţilor comerciale este în continuare atomizată, existând reglementări în numeroase acte normative. Considerăm necesară unificarea legislaţiei societăţilor comerciale, printr-o operaţiune de codificare, astfel încât aspecte precum înfiinţarea, înmatricularea în Registrul comerţului, funcţionarea şi organizarea societăţilor comerciale, grupurile de interes economice sau insolvenţa societăţilor comerciale să fie reglementate într-un singur act normativ, bine sistematizat.

35 Această dispoziţie a fost introdusă pentru protejarea acţionarilor/asociaţilor minoritari.



Acţiunile referitoare la patrimoniul debitorului

aflate, potrivit Codului civil, la dispoziţia

creditorului chirografar

Cătălin CIORA consilier

Consiliul Legislativ

1. Precizări prealabile

Drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorilor acestora sunt prevăzute la art. 1718 şi următoarele din Codul civil, potrivit cărora oricine este obligat personal este ţinut să-şi îndeplinească îndatoririle „cu toate bunurile sale mobile şi imobile prezente şi viitoare”. Bunurile debitorului constituie astfel o garanţie comună pentru creditorii săi, iar preţul lor se împarte între aceştia proporţional cu valoarea creanţelor respective, cu excepţia cazului în care între creditori există cauze legitime de preferinţă, excepţii care se referă la privilegii şi ipoteci. Deci, spre deosebire de creditorii privilegiaţi şi de cei ipotecari, creditorii chirografari nu beneficiază de un drept de preferinţă între ei, sau, altfel spus, de o garanţie particulară pentru ipoteza în care debitorii lor nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.

Potrivit doctrinei, s-a afirmat că ne aflăm în prezenţa unui „drept de gaj general” al creditorului chirografar asupra patrimoniului debitorului său. Această exprimare îşi găseşte explicaţia şi în influenţa exercitată de dreptul civil francez. Ne referim la diferenţa de redactare dintre art. 1719 din Codul civil român şi art. 2093 din Codul civil francez, întrucât, în textul celui din urmă, se arată că bunurile debitorului constituie „gajul comun al creditorilor săi”, pe când textul Codului civil român precizează că: „Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comună a creditorilor săi”, neapărând termenul de „gaj”. Nu este vorba de gajul (sau amanetul) reglementat la art. 1685 din Codul civil român (art. 2073 din Codul civil francez), care priveşte un drept real de garanţie asupra unui bun mobil, ci de dreptul creditorilor chirografari, fără vreo preferinţă între ei, asupra întregului patrimoniu al debitorilor acestora. Spre deosebire de drepturile reale, acest gaj al creditorilor chirografari nu reprezintă o garanţie

suficientă, deoarece orice micşorare a patrimoniului debitorilor îl afectează. În acest înţeles, creditorul poate urmări oricare dintre bunurile debitorului care se află în acel moment în patrimoniul acestuia, indiferent dacă în momentul naşterii obligaţiei acel bun era sau nu era intrat în patrimoniul debitorului, după cum nu va putea urmări un bun care, deşi în momentul naşterii obligaţiei era în acel patrimoniu, a fost înstrăinat până în momentul urmăririi. Altfel spus, data naşterii creanţei nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul bunurilor care pot fi urmărite de creditor, deoarece el nu poate urmări decât bunurile care se aflau în patrimoniul debitorului în momentul urmăririi acestora.

Pentru a preveni situaţiile care îi defavorizează, creditorii chirografari pot interveni pe mai multe căi şi anume, fie să ceară luarea unor măsuri conservatorii cu privire la patrimoniul debitorului, fie să ceară executarea silită a bunurilor debitorului în condiţiile prevăzute de procedura civilă, fie, în sfârşit să introducă unele acţiuni:

- acţiunea oblică denumită şi acţiune indirectă sau subrogatorie, dacă debitorul nu-şi valorifică el însuşi unele drepturi,

- acţiunea pauliană, denumită şi revocatorie, dacă debitorul încheie acte juridice în frauda creditorilor săi chirografari,

- precum şi, în unele cazuri, o acţiune directă ori o acţiune în declararea simulaţiei.

Pentru preîntâmpinarea înstrăinării bunurilor de către debitorul său, creditorul, în scopul de a evita consecinţele insolvabilităţii acestuia (de exemplu, acel debitor a fost urmărit mai înainte de un alt creditor şi în acest fel activul său a fost consumat în întregime), poate cere ca anumite bunuri ale debitorului să fie puse sub sechestru asigurător, când există tendinţa de ascundere ori de înstrăinare a acelor bunuri, sau să se efectueze inscripţia ori transcripţia unui imobil când debitorul dobânditor al unor bunuri nu se ocupă de realizarea acestor operaţii. De asemenea, creditorul poate interveni în procesele de partaj ale



debitorului său, în cazurile precizate la art. 585 din Codul civil.

În cele ce urmează ne vom opri asupra acţiunilor care pot fi introduse de creditorii chirografari.

2. Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie)

Potrivit art. 974 din Codul civil român ,,Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.

Din cuprinsul textului rezultă că nu este vorba de o acţiune proprie a creditorului, deoarece acesta exercită o acţiune care aparţine debitorului, în numele acestuia din urmă. Totuşi, deşi exercită o asemenea acţiune în locul debitorului său, creditorul are în vedere un interes propriu. Acest interes se explică în ipoteza în care în patrimoniul debitorului se află şi drepturi ori acţiuni care urmează să fie exercitate împotriva unor terţi pentru intrarea sau reintrarea în patrimoniul acestuia a unui bun nou, care, atunci când va fi realizat ca bun corporal, prin efectul acţiunii exercitate, va fi susceptibil de a fi urmărit direct de creditori. Deci, dacă din neglijenţă, din nepăsare, din nepricepere ori din rea-voinţă, debitorul nu exercită acţiunile care ar putea avea ca efect întregirea elementelor patrimoniului său, legea conferă creditorilor dreptul de a se substitui debitorului pentru a pune în mişcare acţiunea care apare acestuia din urmă. Astfel se înţelege de ce o asemenea acţiune este denumită oblică sau indirectă, creditorul acţionând datorită dreptului debitorului său, dar şi subrogatorie ţinând seama de faptul că prin iniţiativa sa creditorul se comportă ca şi cum ar fi subrogat debitorului.

În ceea ce priveşte natura juridică a acestei acţiuni putem spune că este vorba de o acţiune cu caracter mixt, deoarece implică atât ideea de conservare a patrimoniului, cât şi un început de executare.

O problemă care se poate pune este aceea a măsurii în care acordarea, prin lege, a acestei acţiuni, ar constitui o imixtiune a creditorului în gestiunea patrimoniului debitorului său, altfel spus, dacă prevederile art. 974 din Codul civil sunt susceptibile de o interpretare largă. Este vorba, prin urmare, de o apreciere a echilibrului ce trebuie să existe între libertatea debitorului de exercitare a unor opţiuni, de sesizare a unor ocazii favorabile sau nefavorabile etc., pe de o parte, şi ocrotirea intereselor creditorilor, pe de altă parte.

Preocuparea doctrinei a fost aceea de a determina, în lumina acestui echilibru, condiţiile în care poate fi exercitată acţiunea oblică şi sfera de

aplicare a dreptului la aceasta acţiune. De asemenea, jurisprudenţa a încercat să stabilească limitele intervenţiei creditorului în afacerile debitorului său, astfel încât să nu se depăşească măsurile care se impun, în mod necesar, pentru apărarea drepturilor sale.

Cu tot aspectul general al acestei acţiuni, aceasta trebuie interpretată în sensul că facultatea creditorului de a se substitui debitorului neglijent nu-i dă dreptul să se amestece în administrarea averii debitorului (ceea ce ar însemna o micşorare a capacităţii civile a acestuia), legea vorbind doar de drepturile şi acţiunile pe care debitorul le poate exercita în contra terţilor, acestea putând fi exercitate de creditori în virtutea art. 974.

Deşi legea vorbeşte de „toate drepturile şi acţiunile debitorului”, aceasta nu îndreptăţeşte pe creditor să se substituie debitorului pentru administrarea patrimoniului acestuia şi să-l administreze în locul său. Un astfel de amestec ar priva debitorului orice libertate de acţiune şi ar echivala cu declararea debitorului drept incapabil. În realitate, prin „drepturi şi acţiuni” trebuie să înţelegem drepturile pe care debitorul le poate exercita în contra terţilor şi care se află în pericol de a se pierde (de ex. prin prescripţie) din cauză că debitorul neglijează să le exercite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia 5489 din 7 octombrie 2004 a statuat că „Acţiunea reglementată prin art. 974 din Codul civil se poate exercita de oricare persoană interesată a se aduce la îndeplinire obligaţia de a face prevăzută prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, pronunţată la cererea altei persoane, dar în beneficiul aceleia care exercită acţiunea oblică”.

În privinţa condiţiilor care se cer în vederea exercitării acţiunii oblice, pot fi deosebite unele condiţii cu caracter general şi altele care se referă la creditori sau la debitori, fără ca această sistematizare să fie unanim catalogată de doctrină.

În prima categorie este inclusă condiţia ca debitorul să neglijeze introducerea acţiunii pentru respectarea unui drept al cărui titular este. Ca exemplu, menţionăm cazul în care, deşi titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, debitorul nu acţionează pe cel care exercită posesia asupra acelui bun, ceea ce îndreptăţeşte pe creditor să introducă acea acţiune în locul său, dacă inacţiunea debitorului aduce atingere drepturilor sale.

Creditorul nu are însă dreptul de a încheia contracte în locul debitorului său ori de a face să se nască în patrimoniul acestuia noi drepturi.

În categoria condiţiilor generale este cuprinsă şi interdicţia prevăzută de lege privind exercitarea de către creditor a drepturilor şi acţiunilor ,,exclusiv personale” ale debitorului său.



Se ridică însă problema stabilirii cu exactitate a drepturilor şi acţiunilor care implică decizii riguros personale şi sunt, în consecinţă, interzise creditorului, pe calea acţiunii oblice.

În aceasta categorie sunt incluse, fără a forma obiect de discuţie, acţiunile extrapatrimoniale, adică, în general, cele care se referă la starea civilă a persoanelor, deoarece acestea nu au drept obiect o valoare pecuniară şi nu pot face parte din gajul creditorilor, interesând astfel numai persoana debitorului. Nu se poate admite ca un creditor să introducă în locul debitorului o acţiune având drept obiect tăgăduirea paternităţii ori divorţul.

Cu privire la acţiunile patrimoniale, în general, acestea pot fi exercitate de creditori prin acţiunea oblică, cum ar fi, de exemplu, o acţiune în revendicare, o acţiune pentru plata unei creanţe, o acţiune izvorâtă dintr-un delict ori un cvasidelict comis împotriva patrimoniului debitorului.

Totuşi, pe cele care ar implica o apreciere de ordin intim şi moral, cu tot caracterul lor patrimonial şi cu tot rezultatul lor de natură pecuniară cum ar fi, de pildă, acţiunea în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine sau acţiunea prin care se urmăreşte răspunderea civilă sub forma daunelor morale etc., creditorul nu le poate exercita, ţinând seama că aprecierea interesului moral aparţine în exclusivitate debitorului.

În doctrină s-a căutat un criteriu pentru a putea stabili dacă o acţiune patrimonială poate fi sau nu exercitată de creditori în locul debitorului când fundamentul dreptului respectiv are valenţe morale. În acest sens s-a propus, de exemplu, că în ipoteza în care fundamentul dreptului este ,,pur moral” creditorii nu pot acţiona. Dimpotrivă, dacă fundamentul dreptului este ,,pur pecuniar” poate fi intentată şi acţiunea ob1ică. În sfârşit, în cazul dreptului care are la baza atât un interes pecuniar cât şi un interes moral, trebuie luat în considerare elementul dominant1.

De asemenea, se consideră că nu pot fi exercitate de către creditori acţiunile care se referă la bunuri neurmăribile, deoarece chiar dacă ar reuşi să se reintegreze în patrimoniul debitorilor nu le-ar putea urmări şi deci introducerea acţiunii oblice ar fi pentru ei, inutilă.

În privinţa condiţiilor privind pe creditor se arată, de regulă, că acesta trebuie să aibă un interes serios şi legitim, de natură să justifice dreptul său de a interveni în afacerile debitorului. De exemplu, în cazul unui debitor solvabil, nu există interesul creditorului de a supralicita în locul debitorului, deoarece refuzul celui din urmă de a 1 R. Demogue - Traité des obligations en general, Tome VII, Paris, Librairie Arthur Rousseau, 1933

supralicita nu provoacă nici o pagubă creditorului, astfel cum a decis Curtea de Casaţie din Franţa.

Creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, o creanţă suspendată printr-o condiţie sau un termen este inoperantă. Nu se cere însă existenta unui titlu executoriu. Condiţia exigibilităţii este totuşi controversată. Astfel, profesorul Matei Cantacuzino arăta că aceasta este ,,o condiţie neapărată pentru exerciţiul dreptului de gaj. Dar nu se cere o creanţă executorie, precum nu se cere nici în materie de poprire, căci nu e încă o urmărire, ci numai pregătirea unei urmăriri ulterioare. Aceeaşi opinie este susţinută şi în doctrina română recentă de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan2.

A fost susţinut însă şi un alt punct de vedere, motivat prin aceea că acţiunea oblică este mai mult decât o simplă măsură conservatorie, fără a fi totuşi o măsură de executare, deoarece urmăreşte numai să ,,împiedice pierderea unei valori patrimoniale, fără a conduce la urmărirea şi executarea acelei valori”. În consecinţă, au fost opinii, potrivit cărora s-ar putea admite exercitarea de către creditor a acţiunii oblice chiar în cazul în care creanţa sa ar fi suspendată printr-un termen sau printr-o condiţie.

În legătură cu condiţiile cerute debitorului se observă că acesta trebuie să fi fost neglijent sau, mai precis, inactiv, adică să nu fi exercitat acţiunea la care era îndreptăţit pentru a spori patrimoniul său. De asemenea, el trebuie să fie insolvabil, deoarece numai în asemenea cazuri există interesul intervenţiei creditorului prin acţiunea oblică. Debitorul nu este obligat să participe la procesul care se desfăşoară în instanţele judiciare, dar creditorii obişnuiesc să-l ,,pună în cauză”, pentru ca hotărârea ce se va da în acţiunea oblică să-i fie opozabilă. Punerea în cauză a debitorului poate fi cerută şi de terţul pârât, pentru acelaşi motiv.

Nu este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere, deoarece o asemenea măsură nu este prevăzută de lege. Nu se cere nici ca justiţia să subroge pe creditor în drepturile debitorului, exercitarea acţiunii oblice constituind un drept al creditorului. Ţinând seama de caracterul general al dreptului de gaj pe care îl au creditorii asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului, deci şi asupra celor intrate în patrimoniul debitorului după naşterea creanţei, nu este nevoie ca acea creanţă pe care o are creditorul să fie anterioară dreptului pe care acesta înţelege să-l exercite în locul debitorului. 2 Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan – Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, Editura All Beck, 2002



În privinţa efectelor acţiunii oblice se observă că terţul pârât va putea să opună creditorului toate mijloacele de apărare (toate excepţiile pe care este îndreptăţit să le opună debitorului). În acest sens, el va putea opune creditorului compensaţia sau o tranzacţie, chiar dacă aceasta din urmă a intervenit în cursul procesului, deci posterior introducerii acţiunii, deoarece acţiunea oblică nu are drept efect de a face indisponibile drepturile debitorului, debitorul putând dispune de ele chiar după intentarea acţiunii şi actele sale sunt opozabile creditorului, cu condiţia de a nu fi fost frauduloase, în acest din urmă caz creditorul având la dispoziţie acţiunea pauliană.

Un alt efect al acţiunii oblice este cel de a conduce, în cazul admiterii acesteia, la remiterea unor bunuri în patrimoniul debitorului, bunuri care vor servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor chirografari, chiar dacă aceştia nu au intervenit în proces, nu doar a creditorului care a intentat acţiunea, afară numai dacă acesta nu are un constituit un privilegiu în favoarea sa, ceea ce înseamnă că, în general, creditorul nu poate invoca asupra bunului readus în patrimoniul debitorului vreun drept de preferinţă.

În practică, acţiunea oblică este folosită rareori, deoarece de cele mai multe ori creanţa are drept obiect o sumă de bani şi, în asemenea cazuri, creditorul preferă să exercite o poprire în mâna terţului, imobilizând astfel suma respectivă şi sustrăgând-o actelor debitorului. Or, dacă ar reintroduce suma în patrimoniul debitorului, prin acţiunea oblică, debitorul ar avea posibilitatea de a o cheltui sau de a o sustrage.

3. Acţiunea pauliană (revocatorie) Conform prevederilor art. 975 din Codul

civil creditorii pot să atace, în numele lor personal, actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Dacă acţiunea oblică permite creditorului de a se apăra împotriva inacţiunii debitorului său, acţiunea pauliană îi conferă dreptul de a împiedica pe debitor să-l prejudicieze prin acte frauduloase, deci prin acte încheiate cu terţii îndreptate tocmai împotriva intereselor creditorilor, scopul acestora fiind de a împiedica plata creanţelor către cei din urmă.

La baza acţiunii revocatorii se află un element psihologic şi anume, tendinţa debitorului aflat în dificultate de a încheia acte juridice cu terţii fie pentru a prejudicia creditorii, fie pentru a avea, eventual, un profit în viitor. Din punct de vedere juridic se consideră că temeiul acestei acţiuni îl constituie principiul executării convenţiilor cu bună

credinţă (art. 970 din Codul civil român), precum şi dreptul de gaj general pe care îl au creditorii asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, având în vedere că actele frauduloase reprezintă un delict civil împotriva creditorilor, debitorul este ţinut a repara prejudiciul astfel cauzat, conform prevederilor art. 998 din Codul civil.

În doctrină se mai remarcă şi faptul că acţiunea pauliană se îndreaptă împotriva terţului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos. În această situaţie există anumite temeiuri juridice şi pentru răspunderea terţului şi anume, dacă a fost de rea credinţă, deci complice la fraudă, răspunde în baza dispoziţiei art. 998 din Codul civil, iar dacă a fost de bună credinţă şi a avut de câştigat datorită actului încheiat cu debitorul, va fi ţinut conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, potrivit Deciziei nr. 3833 din 19 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, „pentru exercitarea acţiunii pauliene, determinantă este prejudicierea intereselor creditoarei de către debitoare, ca rezultat al unei fraude”. Noţiunea de fraudă, condiţie a acţiunii pauliene, are un înţeles special, nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor.

Dreptul creditorilor de a recurge la acţiunea pauliană este reglementat de dispoziţiile art. 975 Cod civil, potrivit căruia „ei pot de asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitori în prejudiciul drepturilor lor”.

În lumina acestor consideraţii, profesorul Alexandru Băicoianu a definit acţiunea pauliană ca fiind acea acţiune acordată de lege creditorilor în scopul de a ataca şi a obţine revocarea actelor făcute de debitori în frauda drepturilor lor şi în beneficiul unor terţi care fie au fost complici la fraudă, fie s-au îmbogăţit pe această cale3.

Deoarece legislaţia civilă nu cuprinde decât puţine precizări cu privire la această acţiune, condiţiile exercitării şi efectele ei au fost analizate în doctrină şi în jurisprudenţă.

Acţiunea pauliană este o acţiune personală, chiar dacă este îndreptată împotriva unui act privitor la înstrăinarea unor drepturi reale imobiliare şi urmăreşte, în esenţă, ca şi acţiunea oblică, readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului pentru a permite creditorului executarea silită şi asupra acelor bunuri.

De asemenea, este considerată a fi, într-o opinie, o acţiune în daune, deoarece urmăreşte recompensarea creditorului pentru frauda încercată

3 Al. Băicoianu - L’action paulienne en droit civil comparé, Paris, Ed. Giard, 1922



de debitor şi are ca efect revocarea actului fraudulos până la concurenţa creanţei respective.

Într-o altă opinie este privită ca o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor (prof. univ. dr. C. Bîrsan).

Pentru a putea fi atacat prin acţiunea pauliană actul juridic încheiat de debitor trebuie să îndeplinească anumite condiţii, adică să fie de natură a provoca creditorului un prejudiciu, proba acestui prejudiciu revenind creditorului. Fiind o chestiune de fapt, proba poate fi făcută prin orice mijloc de dovada admis de lege. De regulă este avut în vedere rezultatul actului şi anume insolvabilitatea sau sporirea insolvabilităţii debitorului. Dacă starea de insolvabilitate este notorie, nu mai este necesară admiterea unor dovezi. Dacă nu este notorie, proba poate fi făcută prin urmărirea şi executarea bunurilor debitorului. Dacă pe aceasta cale creditorul nu a obţinut plata creanţei sale, insolvabilitatea şi deci şi prejudiciul rezultă în mod implicit. De aceea, se poate spune că acţiunea revocatorie are, în general, caracter subsidiar, deoarece este introdusă numai în cazul în care celelalte mijloace de realizare a creanţei nu au fost eficiente.

Se consideră că în ipoteza unei executări care implica mari obstacole, creditorul va putea dovedi prejudiciul, fără a fi necesar să probeze insolvabilitatea debitorului.

Actul atacat nu trebuie să constituie exercitarea unui drept personal al debitorului cum ar fi, de exemplu refuzul debitorului de a primi o donaţie său de a revoca o donaţie pentru ingratitudine, deoarece creditorul nu poate exercita aceste drepturi în numele debitorului, fiind vorba de drepturi exclusiv personale ale celui din urmă. În doctrină se precizează că actul atacat trebuie să conducă la o micşorare a patrimoniului debitorului. Astfel, renunţarea la o succesiune ori la un legat constituie o micşorare a patrimoniului, ceea ce înseamnă că o asemenea renunţare poate fi atacată prin acţiunea pauliană, având în vedere că succesiunile şi legatele se dobândesc de plin drept de către moştenitorii legali şi legatari din momentul deschiderii moştenirii fără să fie deci necesară acceptarea. Desigur, dacă moştenitorul renunţă la succesiune, titlul său de moştenitor se desfiinţează cu efect retroactiv4.

Conform Deciziei nr. 4126 din 19 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, „Creditorul este în drept, în condiţiile şi limitele prevăzute de art. 699 şi art. 974-975, să ceară anularea declaraţiei debitorului

4 Francisc Deak - Tratat de drept succesoral, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2002

său de renunţare la o succesiune şi să accepte succesiunea, în numele debitorului”.

Sunt acte care, prin excepţie, nu pot fi atacate prin introducerea acţiunii revocatorii.

În această categorie sunt incluse actele prin care debitorul contractează noi datorii, deoarece micşorarea patrimoniului nu are loc ex nunc, ci se creează doar riscul unei eventuale insolvabilităţi când acele datorii vor deveni exigibile. În cazul în care s-a constituit o garanţie (de exemplu o ipotecă) în doctrină s-a arătat că aceasta poate fi atacată pe calea acţiunii pauliene numai dacă a fost constituită independent de obligaţia principală şi ulterior acesteia.

În aceeaşi categorie sunt studiate şi cazurile de opţiuni legale între drepturi ori acte, opţiuni stabilite de lege, deoarece creditorii nu pot invoca prejudicierea lor prin faptul că debitorul a ales o soluţie dezavantajoasă.

În ceea ce priveşte partajul, de asemenea potrivit prevederilor art. 785 din Codul civil, dacă acesta a fost efectuat, creditorii copărtaşilor nu-l pot ataca pe motiv de fraudă sau de prejudiciu, cu excepţia cazului în care s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia lor prealabilă.

De asemenea se consideră că plata unei datorii nu poate fi atacată prin acţiune revocatorie, deoarece prin aceasta se anulează un element pasiv al patrimoniului debitorului, deşi prin plată se micşorează activul care urmează să se împartă între ceilalţi creditori. Soluţia se justifică prin aceea că plata unei creanţe exigibile este un act necesar. Desigur, plata făcută fraudulos, în mod fictiv, în scopul de a păgubi ceilalţi creditori ar putea fi atacată prin acţiune pauliană.

Frauda debitorului nu implică dolul contractual, ci numai condiţia debitorului cu privire la rezultatul actului său, adică provocarea ori sporirea insolvabilităţii sale, chiar dacă prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.

În doctrină s-a pus problema criteriilor potrivit cărora se poate stabili dacă actul a fost sau nu fraudulos. Într-o opinie, se are în vedere valoarea morală comparativă a mobilurilor care au determinat săvârşirea actului respectiv. Într-o altă opinie este suficient ca debitorul să ştie că acţionând într-un anumit fel va prejudicia pe creditorii săi. Pentru juristul francez prof. Louis Josserand şi alţi autori, dacă rezultă că debitorul a cunoscut rezultatul actului se poate prezuma că a vrut să păgubească pe creditorii săi şi aceasta indiferent dacă actul este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.

Se arată, totuşi că în unele situaţii nu ar fi necesar să se dovedească frauda şi anume, în cazul art. 562 din Codul civil referitor la renunţarea la un



uzufruct şi în cazul art. 699 din Codul civil relativ la renunţarea, la invocarea prescripţiei, situaţii când s-ar cere numai dovada existenţei prejudiciului. Această opinie a fost însă combătută ca fiind necorespunzătoare intenţiei legiuitorului care a consacrat acţiunea pauliană ulterior cazurilor amintite.

În ceea ce priveşte condiţiile privitoare la creditor, creanţa acestuia trebuie să fie certă, lichidă, exigibilă şi de regulă anterioară actului împotriva căruia se introduce acţiunea pauliană.

În principiu, actele frauduloase ale debitorului pot fi atacate de către oricare creditor a cărui creanţă s-a născut anterior săvârşirii actului atacat. Soluţia se explică prin aceea că un creditor posterior a avut în vedere patrimoniul debitorului existent în momentul în care a contractat, indiferent dacă este vorba de o creanţă chirografară, ipotecară sau privilegiată. Proba anteriorităţii revine creditorului. Jurisprudenţa se pronunţă însă în sensul că un creditor posterior va putea totuşi ataca un act al debitorului dacă acel act fraudulos a fost efectuat tocmai pentru a prejudicia un creditor viitor, cu care urma să se încheie un anumit contract.

În legătură cu caracterul exigibil al creanţei în doctrină s-a discutat în ce măsură creanţele cu termen şi cele afectate de o condiţie suspensivă pot conferi creditorului temeiul unei acţiuni revocatorii. Într-o opinie, în ambele cazuri acţiunea trebuie refuzată, într-o altă opinie, în cazul condiţiei suspensive dreptul creditorului fiind nesigur, acordarea acţiunii pauliene nu s-ar justifica; în cazul creanţei cu termen acţiunea ar putea fi exercitată deoarece creditorul aflat într-o asemenea situaţie are un drept de valorificat, dar este necesar ca insolvabilitatea debitorului să poată fi stabilită fără executarea bunurilor acestuia, ţinând seama că în ipoteza creanţei cu termen creditorul nu poate proceda la executare până când nu s-a împlinit termenul.

Referitor la condiţiile care privesc pe terţul dobânditor acţiunea pauliană este îndreptată împotriva terţului dobânditor care are, în cadrul procesului, calitatea de pârât.

În cazul actelor cu titlu oneros este necesar să se stabilească reaua credinţă a terţului, participarea sa la fraudă, în sensul cunoaşterii de către acesta a prejudicierii creditorului prin acele acte.

Actul cu titlu gratuit este atacabil şi în ipoteza în care terţul a fost de bună credinţă, fiind suficient să se constate frauda debitorului şi existenţa unui prejudiciu.

Dacă terţul care a contractat cu debitorul transmite bunul care a format obiectul contractului către un altul, un subdobânditor, potrivit opiniei adoptate în general în doctrină este necesară o

deosebire: dacă subdobânditorul a primit lucrul de la un terţ care nu putea fi acţionat pe calea acţiunii pauliene, cazul cumpărătorului de bună-credinţă, nici acesta nu va putea fi acţionat.

Dacă terţul de la care a primit lucrul era supus revocării, subdobânditorul va putea fi acţionat, în ipoteza dobândirii cu titlu gratuit, indiferent de buna sau de reaua sa credinţă, iar în ipoteza dobândirii lucrului cu titlu oneros, numai în cazul relei sale credinţe, adică dacă a cunoscut prejudiciul creditorului.

Acţiunea pauliană are, în principal, efectul de a atrage revocarea actului fraudulos care, astfel, nu va mai putea fi opozabil creditorului şi acesta va putea urmări bunul care constituia obiectul acelui act.

Efectul însă se va limita la repararea prejudiciului suferit de creditor. Terţul va putea oferi creditorului suma necesară pentru stingerea pretenţiei sale, păstrând astfel bunul respectiv.

Faţă de debitor, efectele produse prin acţiunea pauliană sunt relative, deoarece revocarea actului fraudulos priveşte raporturile dintre debitor şi terţi dobânditori. Aceştia din urmă au recurs în garanţie împotriva debitorului pentru ceea ce au fost lipsiţi ca urmare a acţiunii creditorului în cazul în care au dobândit cu titlu oneros, de multe ori acesta este pur teoretic, ţinând seama de insolvabilitatea debitorului.

În ceea ce priveşte ceilalţi creditori ai debitorului, revocarea nu produce efecte decât faţă de cei care au intervenit în instanţă. Spre deosebire de acţiunea pauliană, bunul nu se reîntoarce în gajul comun al creditorilor şi nu profită tuturor acestora, ci numai celor care figurează în proces.

4. Acţiunea directă Acţiunea oblică fiind o acţiune indirectă,

creditorul suferă concurenţa celorlalţi creditori asupra valorii care, prin admiterea acelei acţiuni, a fost introdusă în patrimoniul debitorului. Se înţelege astfel interesul pe care l-ar avea creditorul de a introduce o acţiune directă împotriva debitorului, în temeiul căreia valoarea urmărită să treacă din patrimoniul terţului direct în patrimoniul său.

O asemenea acţiune nu este însă admisibilă decât în cazurile expres prevăzute de lege.

În Codul civil român sunt prevăzute două astfel de cazuri. La art. 1542 alin. final se stabileşte, în legătură cu răspunderea mandatarului pentru cel pe care l-a substituit în gestiunea sa, că: ,,în toate cazurile mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul şi-a substituit”. De asemenea, la art. 1488 este prevăzut dreptul zidarilor, lemnarilor şi celorlalţi lucrători folosiţi la clădirea unui edificiu sau la o lucrare dată



în întreprindere, de a introduce o acţiune directă împotriva aceluia pentru care a fost făcută lucrarea, pentru a obţine plata ce li se datorează, dacă sumele respective nu au fost plătite antreprenorului.

În dreptul francez, la art. 1753 din Codul civil este prevăzut şi un alt caz. Este vorba de acţiunea directă a proprietarului unui imobil împotriva subchiriaşului pentru plata chiriei datorată de acesta chiriaşului principal. Acest caz nu a fost însă reglementat şi în Codul civil roman

Pentru a introduce acţiunea directă, creanţa creditorului trebuie să fie exigibilă, fără a fi necesar să fie şi lichidă sau să existe un titlu executor. De asemenea, este necesar ca debitorul să fie el însuşi creditor al terţului urmărit şi, în principiu, trebuie ca debitorul să fie neglijent şi insolvabil, fără a fi obligatorie prezenţa sa în instanţă.

Desigur, creditorul acţionează în limita drepturilor debitorului său. Este însă relevant faptul că pârâtul va putea să-i opună excepţiile pe care le-ar fi putut opune propriului său creditor dar, în principiu, nu cele ivite după începerea urmăririi, cum ar fi, de exemplu, o compensaţie după introducerea acţiunii.

Avantajul acţiunii directe constă în faptul că de valorile obţinute pe această cale profită în mod direct creditorul, fără ca ele să intre, mai întâi în patrimoniul debitorului, ceea ce înlătură concursul celorlalţi creditori ai debitorului creditorului urmăritor.

5. Precizări finale Marea majoritate a dispoziţiilor actualului

Cod civil, referitoare la privilegiile creditorului asupra bunurilor debitorului său, au fost preluate în

noua formă propusă pentru Codul civil, formă care a fost deja aprobată în anul 2004 de Senat.

În proiectul noului Cod civil, în cadrul Cărţii V, la Titlul VIII – „Despre privilegii şi garanţii reale” - se reglementează, pe lângă privilegii şi ipoteci, ca element de noutate, şi dreptul de retenţie, acestea fiind garanţiile reale menite a sigura îndeplinirea obligaţiilor civile, comerciale sau de altă natură.

Creaţie a jurisprudenţei, dreptul de retenţie este consacrat legislativ, ca fiind dreptul debitorului de a refuza restituirea unui bun până la plata cheltuielilor făcute în legătură cu acel bun. Ca şi privilegiile, dreptul de retenţie este opozabil terţilor dobânditori fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.

Pentru a fi opozabile terţilor, garanţiile reale trebuie, după caz, fie să fie notate în cartea funciară, fie înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Cu toate acestea, categoria creanţelor privilegiate are avantajul opozabilităţii faţă de ceilalti creditori, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.

Tot ca un element de noutate faţă de actuala reglementare, în proiectul noului Cod civil se prevede posibilitatea acordată debitorului de a conveni cu creditorul său că va fi ţinut să-şi îndeplineacă obligaţiile numai cu anumite bunuri. Prin această modalitate, debitorul, însă numai cu acordul creditorului său, îşi poate proteja anumite bunuri, care astfel nu vor putea fi urmărite, limitându-se astfel garanţia comună a creditorilor.

Apreciem că elementele de noutate propuse în proiectul noului Cod civil sunt de natură de a stimula manifestările de voinţă care au ca rezultat încheierea de raporturi juridice referitoare la bunuri.


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV de-a lungul timpului

M e d a l i o n

OCTAVIAN IONESCU

Un remarcabil civilist şi filosof al dreptului

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU Preşedinte de Secţie expert Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

Unul dintre valoroşii membri ai primului

Consiliu Legislativ (1926 - 1948), puternic implicat în procesul unificării legislaţiei în România interbelică şi care a luat parte la redactarea unui nou Cod civil al ţării, a fost Octavian Ionescu, pentru care dreptul românesc era expresia latinităţii poporului român.

Octavian Ionescu a văzut lumina zilei la 25 iunie 1901 la Vorniceni, judeţul Dorohoi, existent în acele timpuri, fiind ultimul din cei nouă copii ai preotului Ioan Ionescu. Între anii 1908 – 1913 a urmat şcoala primară în localitatea de baştină, pentru ca în perioada

1913 – 1920 să continue să înveţe la liceul „Laurian” din Botoşani, dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată prin absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. De remarcat că aproape în acelaşi timp a urmat, la Universitatea din Iaşi, cursurile Facultăţii de Drept (pe care le-a absolvit în 1924) şi pe cele ale Facultăţii de Filosofie, având drept obiect secundar limba română (pe care le-a absolvit în 1925).

Studiile şi le-a continuat, în perioada 1925 - 1931, în Franţa, acestea fiind încununate de

susţinerea, în 1931, a tezei de doctorat, intitulată La notion de droit subjectif dans le droit privé, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului Georges Ripert, René Cassin şi Louis Le Fur. În paralel cu studiile juridice a fost înmatriculat la Facultatea de Litere de la Sorbona şi a urmat cursuri de litere şi filosofie la Collège de France din Paris. Conducătorul tezei sale de doctorat, profesorul Georges Ripert, un renumit civilist, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii pariziene, profesor la Şcoala de Ştiinţe Politice şi membru al Institutului Franţei, sublinia în prefaţa tezei menţionate: Lucrarea domnului Octavian Ionescu este una dintre cele mai bune pe care românii le-au dat Franţei1. În prefaţă, marele profesor francez i-a apreciat fermitatea în gândire şi a limbajului, fineţea analizelor, capacitatea sa remarcabilă de exprimare, Octavian Ionescu reuşind să redea cu claritate teoriile cele mai obscure.

La rândul său, profesorul René Cassin i-a trimis lui Octavian Ionescu, la 24 martie 1931, următoarea scrisoare2: Domnule,/ Sunt fericit, în momentul în care dumneavoastră părăsiţi Franţa, 1 Octavian Ionescu: La notion de droit subjectif dans le droit privé, [Preface], Paris, Librairie du Recueil Sirey, 1931. 2 Toate scrisorile menţionate se află în arhiva familiei, de unde le-am consultat (n.a.).

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


să vă spun din nou cât de bucuros am fost pentru că am participat la susţinerea tezei dumneavoastră despre „Dreptul subiectiv”. Nu eram un neavizat când, cu câteva luni înainte, m-aţi întreţinut cu subiectul dumneavoastră, unul din cele mai grele din filosofia dreptului. Dar dumneavoastră aţi reuşit dintr-odată să degajaţi clar doctrina proprie din sursa enormă de lucrări pe care le-aţi studiat şi cu plăcere am subscris imediat la propunerea d-lui Ripert de a reţine teza dumneavoastră pentru concursul de teze de doctorat al anului 1931. Doresc să continuaţi lucrările dumneavoastră şi, dacă aceasta este accesibil, să intraţi în învăţământul consacrat filosofiei dreptului. Vă rog să primiţi expresia sentimentelor mele devotate.

La 20 martie 1931, profesorul Louis Le Fur scria: Profesorul subsemnat certific faptul că domnul Octavian Ionescu a prezentat la Facultatea de Drept din Paris o teză de doctorat asupra „Noţiunii de drept subiectiv în dreptul privat”, care reprezintă o lucrare foarte serioasă într-o materie în care încă nu există deloc vreun studiu de ansamblu. Susţinerea tezei a fost strălucitoare şi Facultatea a admis-o cu menţiunea „Foarte bine”, declarând-o reţinută pentru concursul tezelor anului. Această lucrare, care dovedeşte o maturitate de spirit remarcabilă pentru vârsta autorului, şi modul în care s-a desfăşurat susţinerea par a desemna în mod special pe domnul Octavian Ionescu pentru învăţământul superior, unde calităţile sale, de formă şi de fond, trebuie să-i asigure un bine meritat succes.

Teza a fost, de altfel, premiată de către Facultatea de Drept din Paris, decernându-se autorului ei, la 11 iulie 1932, titlul de "doctor laureat" şi a fost tipărită, în 1931, anul în care a susţinut-o, la Librairie du Recueil Sirey din Paris. O a doua ediţie a acestei lucrări, revăzută şi adăugită, a apărut, peste ani, în 1978, la editura "Etablissement Emile Bruylant" din Bruxelles, ceea ce relevă actualitatea şi valoarea ei, verificată în timp.

Într-o notă emisă la 22 noiembrie 1932 de secretariatul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris se precizează: Secretarul Facultăţii de Drept din Paris, subsemnat, certifică faptul că domnul Ionescu Octavian a obţinut în acest an un premiu pentru teza sa şi că recompensele decernate laureaţilor de către Facultate le vor fi înmânate, pe 8 decembrie 1932, în cadrul şedinţei festive prilejuite de reînceperea Facultăţii.

Pentru Octavian Ionescu, beneficiar al unei burse Rockefeller, a urmat o perioadă de studii de specializare la prestigioase universităţi din Germania şi Austria. Astfel, între anii 1932 - 1935, a desfăşurat o bogată activitate în domeniul cercetării ştiinţifice la Universităţile din Berlin,

Frankfurt pe Main, Freiburg-im-Breisgau, München, Jena şi Viena. Aceşti ani şi i-a dedicat cercetării asupra raporturilor dintre factorii sociali şi drept3. De remarcat că Tracy B. Kittredge, director adjunct la Departamentul Ştiinţe Sociale al Fundaţiei Rockefeller, cu sediul la New York, i-a trimis lui Octavian Ionescu, la data de 12 februarie 1935, din Paris, scrisoarea intitulată Cui îi revine dreptul, având următorul conţinut: Doctorul Octavian Ionescu a fost numit bursier al Fundaţiei Rockefeller (Departamentul Ştiinţe Sociale) la 19 aprilie 1932, pentru a i se permite să continue cercetările asupra problemelor juridice în privinţa raporturilor factorilor sociali şi de Drept Civil, în Germania şi Austria. Bursa, acordată pentru un an, a fost reînnoită pentru un al doilea an, pe baza aprecierilor favorabile furnizate de către profesorii cu care doctorul Octavian Ionescu a lucrat în Germania pe perioada bursei sale, care a început la 24 octombrie 1932 şi s-a terminat la 21 ianuarie 1935.

Ca urmare a pregătirii sale deosebite în domeniul dreptului, desăvârşită în anii de studii efectuaţi în străinătate, a fost numit, la 8 februarie 1934, membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti. De fapt, a fost primul reuşit la concursul la care s-au prezentat circa 30 de solicitanţi, pentru promovarea căruia hotărâtoare au fost capacitatea intelectuală a candidatului şi calitatea lucrărilor sale publicate. Octavian Ionescu a primit, la 31 ianuarie 1934, la Viena, vestea că a fost recomandat primul pentru postul de referent stagiar de la Consiliul Legislativ şi că este sigur că va fi numit pe acest post. Această înştiinţare atât de îmbucurătoare i-a fost dată printr-o scrisoare de eminentul şi, totodată, delicatul profesor de drept comercial Dumitru Gălăşescu - Pyk (ce a predat la Facultatea de Drept din Cernăuţi, iar după ocuparea Bucovinei de Nord de către sovietici, în 1940, la Facultatea de Drept din Bucureşti), care locuia în Bucureşti, într-un imobil din Piaţa Amzei, la câteva minute distanţă de sediul Consiliului Legislativ de atunci, ce se afla în strada Atena nr. 25, în apropiere de Piaţa Lahovary (fosta casă a lui Take Ionescu). Jurământul de membru al Consiliului Legislativ l-a depus, în dimineaţa zilei de 16 februarie, în faţa prim – preşedintelui instituţiei, Alexandru N. Gane, fost consilier la Înalta Curte de Casaţie, atunci în vârstă de 60 de ani, fiul scriitorului moldovean Nicolae Gane. În cursul întrevederii care a urmat, Alexandru N. Gane i-a recomandat să se prezinte ministrului justiţiei, pentru că aşa era tradiţia. Ministrul justiţiei din acele timpuri, Victor Antonescu, l-a primit cu multă bunăvoinţă, 3 Georges Kalinowski: Octavian Ionescu (1901 - 1990), în: "Archives de Philosophie du Droit", Tome 36, Droit et Science, Paris, Editura Sirey, 1991, p.333.



precizându-i: Nu aveţi pentru ce să-mi mulţumiţi, deoarece dumneavoastră aţi fost recomandat primul. Octavian Ionescu a fost întâmpinat cu braţele deschise de noii săi colegi de la această prestigioasă instituţie juridică a ţării. Reputatul civilist Mihail Eliescu, doctor laureat al Facultăţii de Drept din Paris, care a întocmit, de altfel, raportul adresat ministrului justiţiei privind recomandarea lui Octavian Ionescu pentru încadrarea la Consiliul Legislativ, l-a primit spunându-i prieteneşte: Vino domnule să te cunosc, căci nu ştiu măcar cum îţi sunt ochii. A stat o lună la Consiliul Legislativ în vederea familiarizării sale cu activitatea acestei instituţii, după care s-a întors, pentru un an, în Germania, pentru a beneficia în continuare de bursa de studii pe care o avea.

Decanul Baroului din Iaşi, Petru Pogonat, l-a anunţat pe Octavian Ionescu, la 4 martie 1935, că în urma constatării incompatibilităţii sale cu activitatea de avocat, datorită numirii la Consiliul Legislativ, a fost radiat de pe tablourile anuale. Petre Pogonat sublinia că Baroul de Iaşi se mândreşte că unul dintre cei mai tineri membri ai săi a fost numit într-o demnitate care va face fala sa şi, totodată, preciza: ca Decan al Baroului, vă doresc din toată inima putere de muncă spre a vă înălţa la cea mai înaltă demnitate în instituţia în care aţi fost numit.

În ce priveşte activitatea instituţiei la care de-abia se angajase, Octavian Ionescu relata în partea dedicată Consiliului Legislativ interbelic din lucrarea nepublicată Amintiri din viaţa mea: Dar chestiunile curente la zi ale Consiliului Legislativ erau avizele pe care trebuia să le dea relativ la proiectele de legi care se depuneau la Parlament (Camera Deputaţilor şi Senat) şi care erau prealabile discuţiilor acestora. La asemenea avize luau parte un consilier şi un referent şi, dacă era necesar, plenul se putea lărgi. Aceasta era ocupaţia zilnică – ca să zic aşa – mai ales în timpul sesiunilor parlamentare. Sarcina era de a căuta tot materialul ştiinţific juridic adecvat proiectului şi a face observaţii critice, dacă era cazul, în vederea îmbunătăţirii viitoarei legi din punctul de vedere al fondului şi al formei. Consiliul Legislativ avea în vedere concordanţa legilor pentru a se asigura, în mod absolut, drepturile indivizilor şi a se respecta situaţiile juridice câştigate mai înainte şi existente. În cazurile speciale, erau invitaţi să ia parte la discuţiile Consiliului chiar miniştrii în persoană sau delegaţii competenţi ai acestora.

O altă misiune a Consiliului Legislativ – de altfel rar exercitată – era de a elabora el însuşi proiecte de legi sau de regulamente, cerute de guvern sau datorate iniţiativei parlamentare, conform indicaţiilor şi principiilor comunicate Consiliului Legislativ de aceste foruri. O misiune

de importanţă excepţională, de-a dreptul istorică, ce revenea Consiliului Legislativ o reprezenta realizarea operei de unificare legislativă a României Mari întregite, sub forma de noi coduri: Cod civil, Cod de procedură civilă, Cod comercial, Cod penal, Cod de procedură penală. Această mare misiune încredinţată Consiliului Legislativ interbelic fusese înscrisă în chiar Constituţia ţării din 29 martie 1923, care prevedea crearea Consiliului Legislativ, precum şi în Legea pentru organizarea şi funcţionarea acestuia din 26 februarie 1925.

În aceeaşi lucrare memorialistică, Octavian Ionescu arată: Mihail Eliescu m-a rugat [înainte de plecarea din ţară] să mă interesez în special de Partea introductivă a Codului civil. Dacă este bine ca noi să păstrăm în viitorul nostru Cod civil un titlu preliminar, aşa precum este în Codul civil român [în vigoare în acele timpuri], în cel francez sau să introducem o largă Parte generală, aşa cum este în Codul civil german. Am promis să fac acest lucru. La Berlin am studiat minuţios acest lucru. Am arătat care sunt principiile şi care este conţinutul acestei părţi generale în Codul civil german, dar în paralel am expus şi principiile şi conţinutul Titlului preliminar al codurilor civile latine: român, francez, italian, belgian etc., optând pentru păstrarea sistemului Titlului preliminar. De altfel, în 1935, a publicat lucrarea Problema Părţii introductive a Codului civil, rod al cercetărilor pe care le-a întreprins la Berlin.

În 1936, la doi ani după primirea în Secţiunea a II-a a Consiliului Legislativ, Octavian Ionescu l-a avut ca şef de secţiune pe eruditul jurist transilvănean Ştefan Laday, iar drept colegi pe distinsul şi scrupulosul consilier permanent Mihai Măgureanu, fost magistrat şi fost subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, care, la un moment dat, a condus ad-interim Consiliul Legislativ ca locţiitor de prim-preşedinte, după ce fusese înaintat ca preşedinte al Secţiunii I-a de drept public şi pe consilierul permanent Al. Degeanu. Între colegii de secţiune s-au numărat şi referenţii titulari: Mihail Eliescu, ce a devenit, în scurt timp, consilier permanent, iar din 1939 preşedinte al Secţiunii a II-a de drept privat, profesor de drept civil la Facultatea de Drept din Iaşi şi apoi la Facultatea de Drept din Bucureşti; Nicolae Solomon, conştiinciosul fost magistrat transilvănean, ce a devenit apoi consilier permanent; Paul I. Demetrescu, cu doctorat în drept la Roma, ce a devenit profesor de drept comercial în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi; Petre Paul Anca, admirabil civilist cu doctorat în drept la Paris, ce a devenit mai târziu consilier permanent; Constantin G. Vasiliu, ce a devenit şi el consilier permanent; Titu D. Hâncu; Virgil Economu, promovat ulterior consilier permanent;



Ion L. Georgescu, cu doctorat în drept la Bucureşti, ce a devenit un remarcabil profesor de drept comercial la Facultatea de Drept din Iaşi. În acel an, referenţi stagiari în Secţiunea mai sus amintită, situaţie în care se afla şi Octavian Ionescu, erau Salvator Brădeanu, cu doctorat în drept la Paris, ce a ajuns, cu timpul, consilier permanent şi profesor de drept civil la Facultatea de Drept din Cluj şi Ştefan S. Popp, cu doctorat în drept la Paris, ce a urcat treptele ierarhiei din Consiliul Legislativ până la cea de consilier permanent.

În perioada 1 mai 1936 - 31 octombrie 1936 şi în 1938, Octavian Ionescu a fost beneficiarul unei burse a Fundaţiei "Alexander Humboldt" din Berlin, fapt ce i-a permis să contribuie la elaborarea noului Cod civil român, prin trimiterea la Consiliul Legislativ din Bucureşti de rapoarte, studii şi documentare. În acea perioadă a realizat lucrările: Obligaţia pe cale de voinţă unilaterală şi ante-proiectul Codului civil român şi L’influence de la législation allemande sur le projet du Code civil roumain. Tot în 1936 i-a apărut, în volumul festiv al Consiliului Legislativ, publicat cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, articolul Opera Consiliului Legislativ faţă de ştiinţa şi tehnica dreptului. Este o lucrare de pionierat privind tehnica legislativă, caracterizată prin rigoare ştiinţifică, ce va sta la baza studiilor elaborate de specialiştii de mai târziu pe această temă.

Examenul de capacitate, prevăzut de Legea pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, l-a susţinut în primăvara anului 1937. Comisia de examinare era formată din profesori universitari de drept civil şi din preşedinţi şi consilieri permanenţi din cadrul Consiliului Legislativ, specialişti în dreptul civil. Prin trecerea acestui examen, Octavian Ionescu a fost titularizat ca membru al Consiliului Legislativ, dar a rămas mai departe referent stagiar, ca urmare a lipsei de locuri pentru a fi înaintat. Promovarea efectivă a survenit la 31 mai 1938, când a fost înaintat referent titular în postul devenit vacant la Secţiunea I-a a Consiliului Legislativ.

În anii în care a funcţionat ca referent stagiar la Secţiunea a II-a s-a ocupat, din proprie iniţiativă, de biblioteca de specialitate a Secţiunii menţionate. S-a străduit să procure, din ţară sau din străinătate, publicaţii ce au îmbogăţit materialul documentar existent. A organizat, de asemenea, schimburi de publicaţii, în special cu instituţii juridice din străinătate. În acest timp o atenţie deosebită a acordat studiilor şi publicaţiilor de drept civil şi de filosofia dreptului, domenii în care s-a specializat cu timpul.

În noua sa calitate de referent titular, funcţie egală ca ierarhie şi salarizare cu aceea de

consilier de Curte de Apel din magistratură, pe lângă participarea obişnuită la lucrările de avizare a proiectelor de legi şi, uneori, şi de regulamente importante, Octavian Ionescu a fost implicat în realizarea unei lucrări în premieră la noi în ţară, în acele timpuri, ce a fost intitulată: Indexul alfabetic al legilor de la 29 martie 1923 la 27 februarie 1938. Lucrare întocmită de Secţiunea I-a a Consiliului Legislativ în cursul anului 1940, după dispoziţiunea domnului Mihai Măgureanu, preşedintele Consiliului Legislativ Secţiunea I, de către dl. Octavian Ionescu, referent titular la Consiliul Legislativ, dl. Alexandru-Radu Rădulescu, dl. Dan-Şerban Rădulescu, referenţi stagiari la Consiliul Legislativ. Lucrarea, ce a apărut în 1940, fiind tipărită la Imprimeria Centrală a Statului din Bucureşti, a necesitat cercetarea în „Monitorul Oficial” din perioada amintită în titlu a tuturor legilor. Pe exemplarul tipărit care i-a fost oferit lui Octavian Ionescu, preşedintele ad-interim de atunci al Consiliului Legislativ şi preşedinte al Secţiunii I a scris: Mulţumesc domnului Octav Ionescu, care, pentru înfăptuirea acestei lucrări, a pus nu numai pricepere şi muncă, dar şi mult suflet. Decembrie, 1940. Mihai Măgureanu. De remarcat că Repertoriul Legislaţiei României, ajuns la a X-a ediţie, ce a început să apară după înfiinţarea în 1996 a actualului Consiliu Legislativ, al treilea în ordine cronologică, care şi-a propus să continue Consiliul Legislativ interbelic, îşi are în mod firesc rădăcinile tocmai în acest Index alfabetic al legilor publicat în 1940.

Tot sub direcţia lui Octavian Ionescu şi cu aceeaşi membri ai Secţiunii I a Consiliului Legislativ a fost realizată lucrarea intitulată Repertoriul analitic al legilor în vigoare, ce a apărut, de asemenea, la Imprimeria Centrală a Statului din Bucureşti, în anul 1942. Lucrarea a reprezentat o sinteză, pe materii, a întregii legislaţii în vigoare în momentul redactării ei. Octavian Ionescu şi colaboratorii săi au examinat în amănunt întreaga legislaţie a ţării, începând cu anul 1860 şi până în 1942, bazându-se în activitatea lor pe colecţiile „Monitorului Oficial”. Operaţia, de altfel dificilă şi subtilă, a fost de a stabili, în măsura în care a fost posibil, care legi erau atunci în vigoare. Dacă acest lucru a fost relativ uşor în cazul abrogărilor exprese, greutatea a fost uneori enormă pentru abrogările tacite. În unele cazuri a fost necesar să se recurgă la instanţele de judecată, iar alteori s-a apelat la calea legislativă, stabilindu-se prin legi speciale interpretative care legi sau dispoziţii de legi anterioare mai erau în vigoare. În această lucrare erau clarificate, cu scrupulozitate ştiinţifică, materiile legislative, cu diviziuni şi subdiviziuni, cu indexe finale multiple, ce uşurau în mare măsură cercetarea.



Această lucrare de o mare valoare practică, dar şi ştiinţifică, urmează în timp Repertoriului general alfabetic al tuturor actelor normative, în două volume, întocmit de profesorul George Alexianu şi tipărit în 1940 la Imprimeria Centrală din Bucureşti. Este vorba despre toate codurile, legile, decretele-legi, convenţiile, decretele, regulamentele etc., din perioada 1 ianuarie 1860 – 1 ianuarie 1940, publicate în Monitorul Oficial, Colecţia C. Hamangiu, Consiliul Legislativ şi în alte colecţii similare. În prefaţa lucrării, George Alexianu preciza: Am luat de bază, pentru efectuarea acestei lucrări, tabla generală de materii alcătuită pentru volumul XX al Codului General al României (Colecţia Hamangiu). Dar sistemul de acolo a fost schimbat. Ne-am străduit ca la fiecare materie importantă legislativă să facem o înşirare cronologică a modului cum au evoluat legile. Cu chipul acesta lucrarea se prezintă ca un adevărat istoric al legilor, permiţând cercetătorului nu numai să găsească cu înlesnire o lege sau un act căutat, dar să-i poată parcurge dintr-o dată întreaga evoluţie. Credem că în chipul acesta vom aduce un serviciu deosebit oricui ar dori să afle starea legislativă într-o anumită materie, sau oricui ar dori să se iniţieze în acest domeniu. Şi pentru ca găsirea unui text să se facă cu şi mai mare uşurinţă şi să nu fie nevoie să se recurgă întotdeauna la Colecţia Monitorului Oficial, am făcut trimiteri şi la marile colecţii legislative, de aşa fel că acel care cercetează şi doreşte să găsească o lege poate avea de îndată indicaţia tuturor Colecţiilor legislative unde o poate găsi, el având facultatea să aleagă acea colecţie pe care o are mai uşor la dispoziţie4.

În pofida situaţiei grele create de participarea ţării în cel de al doilea război mondial, Consiliul Legislativ şi-a continuat activitatea. La începutul lui noiembrie 1943, din cauza bombardamentelor aeriene efectuate asupra Bucureştiului, Octavian Ionescu şi-a trimis soţia şi copiii în Elveţia. Pentru activitatea de înaltă ţinută profesională pe care o desfăşura la Consiliul Legislativ, lui Octavian Ionescu i s-au acordat două gradaţii la 1 aprilie 1945.

Prin Decretul regal din 6 februarie 1946, Octavian Ionescu a fost transferat, la cerere, în Secţiunea a IV-a, consacrată exclusiv studiilor, fiind, la început, încadrat ca referent titular clasa I-a. Apoi, la 22 septembrie 1946, când s-au făcut noile încadrări, a devenit referent şef (echivalent cu

4 George Alexianu: Repertoriul general alphabetic al tuturor actelor normative. 1 ianuarie 1860 – 1 ianuarie 1940. A-L, [Prefaţă], vol.1, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, 1940, p.III-IV.

vechiul grad de referent titular). Secţiunea a IV-a a Consiliului Legislativ a fost înfiinţată în locul Biroului de studii de mai înainte, fiind condusă de preşedintele Ştefan Chicoş, care avea o deosebită stimă şi preţuire pentru Octavian Ionescu. De la 1 octombrie 1947, O. Ionescu, optând pentru salariul de la Facultate, nu a mai primit nicio sumă drept salariu de la Consiliul Legislativ, îndeplinind funcţiunea în mod onorific.

De altfel, Octavian Ionescu a rămas în funcţia de referent şef până la desfiinţarea, la 22 aprilie 1948, a primului Consiliu Legislativ, prin hotărârea conducerii noului regim dictatorial instaurat în ţară după încheierea celui de al doilea război mondial. De altfel, la aceeaşi dată, 22 aprilie 1948, s-au desfiinţat, prin două simple „decrete”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Legislativ, instituţii ce stăteau pe acelaşi plan. În ce priveşte Consiliul Legislativ, funcţia sa principală şi obişnuită, de acordare de avize la proiectele de legi, dispăruse, pentru că ţara a ajuns să fie guvernată prin „decrete” emise de puterea politică a timpului şi nu prin legi, care ar fi avut nevoie de avizul Consiliului Legislativ.

Se deschidea calea spre instabilitate şi arbitrar în ce priveşte drepturile şi libertăţile cetăţenilor ţării. Această situaţie i-a îndurerat pe membrii Consiliului Legislativ, fapt arătat de Octavian Ionescu în Amintiri din viaţa mea, cu multă sensibilitate, după cum urmează: Noi, la Consiliu, eram cu ochii umeziţi de lacrimi nu numai pentru noi înşine, dar mai ales pentru ţară, pe care noi o servisem până acum cu sfinţenie, pentru legile ei şi pentru drepturile intangibile în toate domeniile ale cetăţenilor ei. Primul-preşedinte, înţeleptul şi calmul Ion Setlacec, ieşean de origine, ne-a recomandat nouă, membrilor Consiliului Legislativ, şi personalului administrativ al acestuia să cerem prin petiţie scrisă un certificat de funcţionare a noastră în această instituţie. Ne-a emis deci fiecăruia dintre noi un asemenea certificat, datat cu o zi mai înainte: 21 aprilie 1948, pentru a nu i se contesta valabilitatea.

Un moment deosebit de important pentru activitatea profesională a lui Octavian Ionescu l-a reprezentat numirea sa la 1 ianuarie 1943 ca profesor titular la catedra de Drept Civil a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Iaşi, după ce în anul universitar 1941 - 1942 a funcţionat ca profesor suplinitor la aceeaşi catedră. Această numire a creat un cadru propice pentru desfăşurarea unei bogate activităţi ştiinţifice şi publicistice. De remarcat că unirea misiunii doctrinare a profesorului de drept cu aceea conferită de calitatea de membru al laboratorului legilor, cum poate fi numit Consiliul Legislativ, reprezenta o situaţie firească, se putea spune chiar ideală. De aceea a



fost adoptată o lege care permitea o astfel de compatibilitate. În consecinţă, Octavian Ionescu şi-a putut desfăşura activitatea atât la Consiliul Legislativ, cât şi la catedră.

În opinia profesorului doctor Gheorghe Scripcaru, "Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene"5. El a urmat la catedra amintită a Facultăţii ieşene de Drept unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu. La cinci ani după crearea, în 1939, a Institutului de Ştiinţe Sociale al României, a intrat la acest institut. În adresa semnată de preşedintele Institutului de Ştiinţe Sociale al României, Dimitrie Gusti şi de secretarul general al acestui Institut, Alexandru Costin se arăta: Stimate Domnule Coleg,/ Avem onoarea şi plăcerea de a vă aduce la cunoştinţă faptul că aţi fost cooptat membru al Institutului de Ştiinţe Sociale al României, înfiinţat prin Decretul Regal no.4090 din 16 noiembrie 1939, în Secţia FILOSOFIA MORALĂ ŞI JURIDICĂ. Institutul are de scop cercetarea realităţilor româneşti, răspândirea cunoştinţelor asupra ei şi colaborarea cu Instituţiile Ştiinţifice similare din străinătate şi înrudite din ţară. Activitatea Dumneavoastră ştiinţifică de până acum ne face să sperăm că veţi primi să colaboraţi la îndeplinirea acestei misiuni. Vă rugăm să ne trimiteţi adeziunea dumneavoastră scrisă pentru a vă putea convoca la şedinţe şi a preciza natura colaborării dumneavoastră. Primiţi, vă rugăm, stimate Domnule Coleg, asigurarea sentimentelor noastre de aleasă consideraţie.

În urma epurărilor impuse de noii guvernanţi, instauraţi în ţară după ocupaţia sovietică, a avut de suferit şi O. Ionescu, care a fost îndepărtat, în 1950, din Universitatea de la Iaşi, împreună cu alţi colegi de generaţie.

În anii de restrişte care au urmat, O Ionescu a continuat să studieze şi să activeze fără să accepte vreun compromis cu autorităţile timpului pentru obţinerea unor beneficii. Ca urmare a faptului că era licenţiat şi al Facultăţii de Filosofie (având drept obiect secundar limba română), a putut preda limba română la diferite şcoli şi licee din Iaşi. Pentru încăpăţânarea de nezdruncinat de care a dat dovadă în apărarea concepţiilor şi principiilor sale neagreate de autorităţi, acestea, când au avut prilejul, au încercat să-l umilească. Astfel, în pofida valorii sale profesionale deosebite, Octavian Ionescu a fost încadrat, pentru anul şcolar 1959- 5 Gheorghe Scripcaru: In memoriam: Prof. dr. Octavian Ionescu, în: "Palatul de Justiţie", serie nouă, nr.4/1991, p.7.

1960, la şcoala specială ajutătoare din Iaşi. Octavian Ionescu s-a pensionat în 1961, la vârsta de 60 de ani.

Înfruntând vitregiile timpului, Octavian Ionescu a continuat însă să publice în străinătate (Franţa, Belgia, Germania) studii şi articole de drept şi filosofie a dreptului. După cum arăta Gh. Scripcaru, în lucrările sale de filosofia dreptului, printre care Law in the Future of Society, L'avenir de la société et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L'Egalité, la Liberté et le Droit etc., prezentate şi publicate cu prilejul congreselor de la Avignon, Basel (1979), Bruxelles (1971), Madrid (1973), Saint Louis (1975), Sydney şi Canberra (1977) etc., O. Ionescu a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om6. Articole variate, de înaltă ţinută ştiinţifică a publicat în revistele româneşti şi străine de specialitate, precum: "Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială", "Viaţa Românească", "Dreptul", "Revista de drept public", "Curierul judiciar", "Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique", "Archives de Philosophie du Droit", "Revue Internationale de Droit Comparé", "Archiv für Rechts und Sozialphilosophie", "Annales de Droit", "Revue Internationale de la Théorie du Droit". Concepţia juridică universală a lui Octavian Ionescu se baza pe concepţia dreptului natural. În opinia sa, ordinea juridică fiind o concepţie despre viaţă, în centrul dreptului trebuie să stea ideea de respect absolut a persoanei umane. Preocupările sale umaniste au fost, de altfel, continuate de fiica sa, Ilinca Barthouil-Ionesco, conferenţiar la Facultatea de litere şi de ştiinţe umaniste de la Universitatea din Avignon. De remarcat că profesorul Octavian Ionescu a fost membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris, al Institutului Internaţional de Filosofie a Dreptului şi de Sociologie Juridică din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a Dreptului şi Filosofie Socială din Berlin.

A corespondat, în pofida interdicţiilor din acea epocă, cu profesorul Georges Ripert de la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, care în anii tinereţii sale i-a condus teza de doctorat. Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o la 26 ianuarie 1958 din Paris, Georges Ripert îi scria: Dragul meu coleg,/ Am primit simpatica dumneavoastră scrisoare acum câteva săptămâni, ceea ce mă face să mă scuz de a vă răspunde atât de târziu. În această perioadă de început de an, deosebit de ocupată aici, şi eu am avut multă treabă, fapt ce m-a făcut să neglijez corespondenţa. Am fost foarte fericit să 6 Idem, p.7.



aflu că vă continuaţi funcţiile dumneavoastră universitare. Trebuie să sperăm că relaţiile intelectuale vor fi rezolvate pe viitor între diferitele ţări din Europa, ceea ce vă va permite să profitaţi mai bine de schimbul de publicaţii. Eu continui, în pofida vârstei mele, să public lucrări şi articole în reviste; este singura modalitate de a nu simţi apăsarea vârstei. Am avut mulţi discipoli români, dar sunteţi singurul care-mi trimiteţi veşti. Familia mea este sănătoasă. Am patru nepoţei. Ginerele meu este decanul Facultăţii de Drept din Grenoble, dar se ocupă de dreptul public. Vă adresez cele mai bune urări pentru anul 1958 şi toate amintirile mele plăcute. Ca urmare a necunoaşterii de către Georges Ripert a realităţilor din România acelor ani, în scrisoarea distinsului profesor francez s-a strecurat o eroare, deoarece, după epurarea lui Octavian Ionescu de la Universitatea ieşeană, împreună cu alţi cunoscuţi profesori universitari, acesta nu a mai revenit în învăţământul superior. O. Ionescu a detestat în mod deschis regimul dictatorial impus de sovietici în ţară după cel de-al doilea război mondial, ce s-a perpetuat o lungă perioadă de timp, iar în sfera lui intimă credea în sfârşitul acestui regim, fapt confirmat de realitate în decembrie 1989.

Dreptate i s-a făcut lui Octavian Ionescu de-abia după Revoluţia din decembrie 1989, când Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei de atunci, Universitatea din Iaşi şi noul Parlament al României l-au reintegrat în învăţământul superior juridic şi i-au acordat titlul de profesor consultant, cu câteva săptămâni înainte de a muri. De altfel, la Iaşi, oraşul de care se simţea atât de legat, a cunoscut, în pofida vitregiei timpurilor, împlinirea profesională deplină. Tot aici, Octavian Ionescu, personalitate universitară şi ştiinţifică marcantă a României, ce şi-a câştigat un binemeritat prestigiu şi în afara graniţelor ţării, a încetat din viaţă, la 15 noiembrie 1990, spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut. În amintirea profesorului Octavian Ionescu, din iniţiativa Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, cu sediul la Iaşi, a avut loc la 17 iunie 1999, în acest oraş, un simpozion la reuşita căruia şi-au adus contribuţia: Alexandru Zub, Constantin Ciopraga, Dănuţ Doboş, Marina Mureşan, Dumitru Ivănescu şi Marius Bălan. Dar faima de profund cercetător în domeniul dreptului, construită cu atâta migală de Octavian Ionescu, a fost moştenită şi îmbogăţită de fiul acestuia, prof. univ. dr. Lucian Ionescu, ce a fost director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, remarcându-se ca un continuator de marcă al ilustrului său părinte pe tărâm juridic.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. La notion de droit subjectif dans le droit privé. Teză de doctorat, Paris, Librairie du Recueil Sirey, 1931.

2. Léon Duguit et le droit subjectif, în: "Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique", Paris, nr.1-2/1932.

3. Consideraţiuni asupra normei juridice, Iaşi, Tipografia Alex. Ţerek şi Gh. Caminschi, 1933.

4. Problema Părţii introductive a Codului civil, Iaşi, Tipografia Alexandru A. Ţerek, 1935.

5. Opera Consiliului Legislativ faţă de ştiinţa şi tehnica dreptului, în volumul festiv al Consiliului Legislativ, publicat cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice "Luceafărul", 1936.

6. Curente actuale de Filozofie juridică germană, în: "Revista de drept public" nr.2-3/1936, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice "Luceafărul" şi Editura "Marvan", 1936.

7. Obligaţia pe cale de voinţă unilaterală şi ante-proiectul Codului civil român, Iaşi, Tipografia Alex. A. Ţerek, 1937.

8. Zür Arbeit der rumānischen Gesetzebung, în: "Archiv für Rechts und Sozialphilosophie", Band XXXI, Heft 1, 1937, Berlin, Verlag für Staatswissenschaften und Geschichte, 1937.

9. Codul civil şi contractul de muncă, în: "Curierul judiciar", nr. 16, 17 din 8 şi 15 mai 1938, Bucureşti, Tipografia Curierul judiciar, 1938.

10. L'influence de la législation allemande sur le projet du Code civil roumain, în: Festschrift Justus Wilhelm Hedemann, Jena, Verlag der Frommannschen Buchhandlung Walter Biedermann, 1938.

11. La Sociologie juridique et l'enseignement universitaire. Comunicare la cel de al XIV-lea Congres internaţional de sociologie, Bucureşti, 1939, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice "Luceafărul", 1939.

12. Codul civil şi noile ideologii sociale, în volumul festiv publicat de Facultatea de Drept din Cluj cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă a Codului civil, Cluj, Tipografia Cartea Românească, 1940.

13. Indexul alfabetic al legilor de la 29 martie 1923 la 27 februarie 1938. Lucrare



întocmită de Secţiunea I-a a Consiliului Legislativ în cursul anului 1940, după dispoziţiunea domnului Mihai Măgureanu, preşedintele Consiliului Legislativ Secţiunea I, de către dl. Octavian Ionescu, referent titular la Consiliul Legislativ, dl Alexandru-Radu Rădulescu, dl Dan-Şerban Rădulescu, referenţi stagiari la Consiliul Legislativ. Bucureşti, Imprimeria Centrală a Statului, 1940 (în colaborare).

14. Tendinţe noi în dreptul civil, în: "Curierul judiciar" nr.23/1942, Bucureşti, Tipografia Curierul judiciar, 1942.

15. Repertoriul analitic al legilor în vigoare, Bucureşti, Imprimeria Centrală a Statului, 1942 (în colaborare).

16. instituţie de drept privat german. Bunul rural de familie (Erbhof), în: "Curierul judiciar", nr.3/1943, Bucureşti, Tipografia Curierul judiciar, 1943.

17. Le problème de la partie introductive du Code civil, în: „Revue Internationale de Droit Comparé”, nr.3/1967, Paris.

18. La Philosophie du Droit et la Sociologie juridique en Roumanie jusqu'à la veille de la seconde guerre mondiale, în: "Archives de Philosophie du Droit", tome XVII, Paris, Librairie Sirey, 1972.

19. Tendances de rapprochement des conceptions fundamentales en droit privé. Comunicare la Congresul Mondial de Filosofia Dreptului şi Filosofie Socială, Madrid, 7 - 12 septembrie 1973, publicată în Anuario de Filosofia del Derecho, Tomo XVII, Madrid, Instituto Nacional de Estudios Juridicos, Grafica Uguina, 1973 - 1974.

20. L'Egalité, la Liberté et le Droit. Comunicare la Congresul Mondial de Filosofia Dreptului şi Filosofie Socială de la Saint Louis, SUA, 24 - 29 august 1975, publicat în volumul Equality and Freedom, vol. III, New York, Oceana Publications, 1977.

21. La notion de droit subjectif dans le droit privé, ediţia a două revăzută şi adăugită, Bruxelles, "Etablissement Emile Bruylant",1978.

22. L'avenir de la société et le droit privé. Comunicare la Congresul Mondial de Filosofia Dreptului şi Filosofie Socială de la Sydney şi Canberra, Australia, 14 - 21 august 1977, publicată în: "Archiv für Rechts und Sozialphilosophie", Beinheft, Neue Volge, nr.11 (1 V R X), Wiesbaden, R.F. Germania, Franz Steiner Verlag GmbH, 1979.

23. Les Principes Généraux du Droit et le Droit Naturel. Comunicare la Congresul Mondial de Filosofia Dreptului şi de Filosofie Socială, 27 august - 1 septembrie 1979, Basel, Elveţia, publicată în vol. Conceptions contemporaines du droit, "Archiv für Rechts und Sozialphilosophie", Supplements, vol. I, Wiesbaden, R.F. Germania, Franz Steiner Verlag Gmb H, 1983.

24. Théories nouvelles sur le droit subjectif, în: Xenion Festschruft für Pan J. Zepos, I. Band, Atena, Tipografia Ch. Katsikalis.

25. Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi, Botoşani, 1999.


AGENDA CONSILIULUI LEGISLATIV

L'AGENDA DU CONSEIL LÉGISLATIF

LEGISLATIVE COUNCIL'S AGENDA

14 septembrie 2006. O delegaţie a Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam a efectuat o vizită în ţara noastră, prilej cu care a avut întâlniri cu reprezentanţi ai comisiilor juridice ale Parlamentului, ai Curţii Constituţionale, ai Consiliului Legislativ şi ai Ministerului Justiţiei. Cu ocazia primirii delegaţiei vietnameze la Consiliul Legislativ, au fost discutate aspecte privind tranziţia legislativă, controlul constituţional asupra legilor şi desfăşurarea procesului legislativ, precum şi aspecte legate de organizarea şi funcţionarea Consiliului. 14 septembre 2006. Une délégation de l’Assemblée Nationale de la République Socialiste de Vietnam a rendu une visite en Roumanie et a eu des entretiens avec des représentants des commissions juridiques du Parlement, de la Cour constitutionnelle, du Conseil législatif et du Ministère de la justice. La délégation vietnamienne a été reçue au Conseil législatif et à cette occasion ont été abordés des aspects visant la transition législative, le contrôle constitutionnel des lois et le déroulement du processus législatif, ainsi que des aspects visant l’organisation et le fonctionnement du Conseil législatif. September 14, 2006. During its official visit to Romania, a delegation from the National Assembly of the Socialist Republic of Vietnam had meetings with representatives from the legal committees of the Parliament, the Constitutional Court, the Legislative Council and the Ministry of Justice. At the Legislative Council, discussions were held concerning the legislative transition, the constitutional control of the laws and the legislative process, as well as issues regarding the organization and functioning of the Council.

* 15 septembrie 2006. Domnul Enzo Moavero Milanesi, judecător la Tribunalul de Primă Instanţă al Uniunii Europene, a fost primit de domnul dr. Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ, care i-a făcut, cu acest prilej, o scurtă prezentare a organizării şi funcţionării acestei instituţii. Domnul judecător Moavero Milanesi s-a mai arătat interesat de sistemul de drept românesc şi de stadiul pregătirii legislaţiei naţionale în contextul aderării României la Uniunea Europeană şi a împărtăşit din experienţa sa de judecător la Tribunalul de Primă Instanţă. 15 septembre 2006. Monsieur Enzo Moavero Milanesi, juge au Tribunal de première instance de l’Union européenne a été reçu par M. Dragoş Iliescu, le président du Conseil législatif, qui à cette occasion, a présenté d’une manière succincte l’organisation et le fonctionnement de cette institution. Monsieur le juge Moavero Milanesi a manifesté son intérêt pour le système de droit roumain et le stade de la préparation de la législation nationale dans le contexte de l’adhésion de la Roumanie à l’Union européenne et a présenté des aspects de son expérience de juge au Tribunal de première instance. September 15, 2006. Mr. Enzo Moavero Milanesi, judge at the EU Court of First Instance, had a meeting with the President of the Legislative Council, Mr. Dragoş Iliescu, Ph.D. who gave him a brief introduction on the organisation and functioning of the Council. Judge Moavero Milanesi was also interested in the Romanian legal system and the preparation of the national legislation in the context of Romania’s accession to the EU and he shared from his expertise as judge at the Court of First Instance.

* 16 noiembrie 2006. Domnul Luc J. Wintgens, profesor la Universitatea din Bruxelles, aflat în România la invitaţia Institutului de Cercetări Juridice, a făcut o scurtă vizită şi la sediul Consiliului Legislativ. Cu acest

Agenda Consiliului Legislativ


prilej, domnul profesor Wintgens s-a familiarizat cu locul pe care Consiliul îl ocupă în sistemul instituţional românesc şi cu principalele activităţi pe care această instituţie le desfăşoară în procesul legislativ. 16 novembre 2006. Monsieur Luc J. Wintgens, professeur à l’Université de Bruxelles qui a effectué une visite en Roumanie à l’invitation de l’Institut des recherches juridiques a également rendu une visite au Conseil législatif. A cette occasion, au cours des entretiens ont été abordés des aspects visant la place occupée par le Conseil législatif dans le système institutionnel roumain, ainsi que les principales activités déroulées par cette institution dans le processus législatif. November 16, 2006. Mr. Luc J. Wintgens, professor at the University of Brussels, invited in Romania by the Legal Research Institute, paid a short visit to the Legislative Council’s headquarters. On this occasion, Professor Wintgens got accustomed with the place of the Legislative Council in the Romanian institutional system and with the main activities pursued by the Council in the legislative process.

* 23-24 noiembrie 2006. Curtea Constituţională a organizat la Bucureşti, împreună cu Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), seminarul internaţional cu tema „Garanţii ale independenţei judecătorului constituţional”. Alături de distinşi reprezentanţi ai instanţelor de jurisdicţie constituţională şi de personalităţi marcante ale mediului universitar din 25 de state, la lucrările acestui seminar au fost invitaţi să ia parte şi membri ai conducerii Consiliului Legislativ. 23-24 novembre 2006. La Cour constitutionnelle a organisé à Bucarest avec la Commission européenne pour la démocratie par le droit (La Commission de Venise) le séminaire international sur le thème «Garanties d’indépendance des juges constitutionnels». Aux travaux de ce séminaire auprès de représentants des instances de juridiction constitutionnelle et de personnalités de marque du milieu universitaire de 25 pays, ont été invités également des membres du Conseil législatif. November 23-24, 2006. The Romanian Constitutional Court organised in Bucharest, together with the European Commission for Democracy through Law (the Venice Commission), the International Seminar on „Guarantees for the Independence of the Constitutional Judge”. Alongside distinguished representatives of constitutional courts and well-known university professors from 25 countries, senior officials of the Legislative Council were invited to participate in this prestigious event.

* 28-30 noiembrie 2006. Domnul Andrei Popescu, şeful Departamentului pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările Uniunii Europene, a participat la dezbaterea publică asupra viitorului politicii privind piaţa unică, organizată la Bruxelles de Direcţia Generală Piaţă Internă şi Servicii din cadrul Comisiei Europene. Scopul principal al acestei dezbateri a fost identificarea modurilor în care politica privind piaţa unică europeană poate fi modernizată, astfel încât politicile viitoare în materie să aducă beneficii tangibile pentru cei interesaţi, indiferent că este vorba despre cetăţeni sau companii. Comisia Europeană intenţionează chiar să publice, în prima jumătate a anului 2007, un raport privind «Piaţa Unică în Secolul 21». 28-30 novembre 2006. Monsieur Andrei Popescu, le chef du département chargé de l’harmonisation de la législation aux réglementations de l’Union européenne a participé aux débats publics sur l’avenir de la politique concernant le marché unique, organisés à Bruxelles par la Direction générale Marché intérieur et services de la Commission européenne. L’objectif principal de ces débats a été l’identification de la manière dont la politique concernant le marché unique européen peut être modernisée, de sorte que les politiques futures en la matière puissent apporter des bénéfices tangibles pour ceux qui sont intéressés, soit qu’il s’agit des citoyens ou des compagnies. La Commission européenne a même l’intention de publier, dans la première moitié de l’an 2007, un rapport sur le « Marché unique au XXI-e siècle ». November 28-30, 2006. Mr. Andrei Popescu, head of the Department for the Approximation of Legislation with the EU Law, participated in the Public Hearing on Future Single Market Policy, organised in Brussels by the European Commission – Internal Market and Services DG. This hearing’s primary purpose was to probe into how the European Single Market policy should be modernised, so that the future relevant policies

Agenda Consiliului Legislativ


bring about tangible benefits for those interested, either citizens or businesses. The European Commission plans to publish a report on the „Single Market in the 21st Century” in the first half of 2007.

* 7-9 decembrie 2006. Consiliul de Stat din Olanda a organizat la Haga, sub egida Asociaţiei Consiliilor de Stat şi Jurisdicţiilor Administrative Supreme, o reuniune dedicată instituţiilor cu rol de avizare din statele membre ale Uniunii Europene. Ca urmare a invitaţiei adresată de Vice-Preşedintele Consiliului de Stat olandez, Consiliul Legislativ a fost reprezentat la această reuniune de domnul dr. Dragoş Iliescu, preşedintele acestei instituţii, şi de domnul Sorin Popescu, preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare. Reuniunea a avut o abordare pragmatică, propunându-şi să identifice diferenţele şi similitudinile între activităţile de avizare desfăşurate de instituţiile participante, prin prezentarea unor aspecte relevante din avize emise recent de instituţiile respective. 7-9 décembre 2006. Le Conseil d’Etat des Pays-Bas a organisé à la Haye, sous l’égide de «l’Association des Conseils d’Etat et des Juridictions administratives suprêmes» une réunion consacrée aux institutions ayant le rôle de donner des avis, des Etats membres de l’Union européenne. A la suite de l’invitation adressée par le vice-président du Conseil d’Etat des Pays-Bas, le Conseil législatif a été représenté à cette réunion par M. Dragoş Iliescu, le président de cette institution et par M. Sorin Popescu, le président de la Section de l’enregistrement officiel de la législation et de documentation. La réunion a eu une approche pragmatique, en se proposant d’identifier les différences et les similitudes entre les activités concernant les avis, déroulées par les institutions participantes, en présentant certains aspects révélateurs des avis qui ont été récemment rendus par les institutions respectives. December 7-9, 2006. The State Council of Netherlands organised in The Hague, under the aegis of the EU Association of the State Councils and Supreme Administrative Jurisdictions, a meeting devoted to the consultative function of the institutions from the EU Member States. As a result of the invitation extended by the Vice-President of the Dutch Council of State, the Legislative Council was represented in that meeting by its President, Mr. Dragoş Iliescu, Ph.D. and by Mr. Sorin Popescu, the head of the Division for the Official Record of Legislation and Documentation. That meeting had a very pragmatic approach, aiming at identifying the difference and the similitude between the consultative activities of the participant institutions through the presentation of certain relevant legal opinions they had recently issued.


NOI APARIŢII EDITORIALE

Liber amicorum Ioan Muraru : Despre constituţie şi constituţionalism

Bucureşti, Editura Hamangiu, 2006, 339 p.

În panorama lucrărilor de specialitate juridică, volumul tipărit de curând la Editura Hamangiu, Liber Amicorum Ioan Muraru. Despre constituţie şi constituţionalism reprezintă o apariţie insolită, de excepţie, întrucât se constituie într-un admirabil dialog al ideilor, având drept scop evidenţierea unei personalităţi remarcabile şi emblematice a societăţii contemporane româneşti, domnul Ioan Muraru. Profesor prin vocaţie, om de ştiinţă, demnitar pus în slujba intereselor cetăţii, prof.univ.dr.Ioan Muraru reprezintă un exemplu demn de urmat, un model în toate privinţele. Iată de ce considerăm că modalitatea aleasă de colegii şi colaboratorii domnului Ioan Muraru de a aduce în centrul atenţiei activitatea de o viaţă a Domniei Sale denotă respect şi admiraţie profesională, însă într-un stil mai puţin obişnuit. O scurtă introspecţie în activitatea prof.univ.dr.Ioan Muraru considerăm că este imperios necesară. Profesorul, magistrul, este cel care ne marchează, care îşi pune amprenta, decisiv, asupra personalităţii şi evoluţiei discipolului, nu numai sub aspectul pregătirii sale profesionale, dar şi asupra caracterului său. Puţini sunt acei profesori, acei dascăli care-şi înţeleg pe deplin menirea şi care-şi exercită prin vocaţie meseria. În mod indiscutabil, din această categorie face parte şi prof.univ.dr.Ioan Muraru, a cărui întreagă activitate profesională se confundă, în primul rând, cu vocaţia de pedagog. Stilul său sobru, echilibrat şi echidistant, în acelaşi timp, a influenţat generaţii întregi de studenţi ai Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea neîntrerupt din anul 1962; acestor emuli a ştiut să le insufle cu măiestrie nu numai pasiunea pentru dreptul constituţional dar, ceea ce este mai important, şi pentru profesia de jurist. Nu este lipsit de

importanţă să precizăm că profesorul Ioan Muraru este el însuşi un exemplu de strălucit discipol al unui alt mare profesor şi constituţionalist, prof.univ.dr.Tudor Drăganu – aflat astăzi la vârsta senectuţii, dar cu aceeaşi vigoare intelectuală - sub a cărui îndrumare ştiinţifică a obţinut, în anul 1972, titlul de doctor în drept la Cluj-Napoca. Se cuvine, de asemenea, să menţionăm că, începând cu anul 1991, prof.univ.dr.Ioan Muraru este şi profesor coordonator de doctorat, contribuind prin experienţa sa profesională la formarea unor cercetători în domeniul dreptului constituţional, dintre care unii au devenit colaboratorii săi apropiaţi, demni continuatori ai operei sale ştiinţifice. Prof.univ.dr.Ioan Muraru nu este numai un exemplar profesor, dar şi unul dintre cei mai importanţi constituţionalişti români, de ieri şi de astăzi, activitatea sa ştiinţifică fiind una de referinţă în România, profund apreciată şi citată în străinătate. Autor de cursuri, tratate universitare, monografii ştiinţifice, zeci de studii sau articole şi comunicări ştiinţifice prezentate cu prilejul participării la diverse congrese şi conferinţe interne şi internaţionale, prof.Ioan Muraru are meritul de a fi influenţat în mod decisiv prin soluţiile sale ştiinţifice, viaţa constituţională a României postdecembriste. Opera sa ştiinţifică se constituie din lucrări de mare valoare şi originalitate, unele dintre acestea reprezentând, în egală măsură şi premiere absolute, dacă ne putem astfel exprima, în peisajul lucrărilor de specialitate. Numai cu titlu de exemplu, menţionăm aici monografia semnată alături de prof.univ.dr. Mihai Constantinescu "Drept parlamentar", editată în 1994 şi urmată în 1999 şi 2005 de alte două ediţii, „Ordonanţa guvernamentală”,împreună, de asemenea, cu profesorul M. Constantinescu (apărută în două ediţii) "Constituţia comentată şi adnotată" (1992,

Noi apariţii editoriale


2005), elaborată alături de un colectiv prestigios de jurişti, "Interpretarea Constituţiei", lucrare elaborată împreună cu prof.univ.dr.Elena Simina Tănăsescu sau "Avocatul Poporului – Instituţie de tip ombudsman", (2004) – toate constituindu-se în lucrări de referinţă, deosebit de utile, atât teoreticienilor cât şi practicienilor din domeniul dreptului. Din această sumară prezentare a activităţii ştiinţifice a domnului Ioan Muraru nu poate lipsi menţiunea că, din 1992 domnia sa este fondator al Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, precum şi aceea că, în perioada 1991 – 1992 a fost membru în Comisia de redactare a Constituţiei, iar între 2002-2003 a făcut parte din Comisia de revizuire a Constituţiei. Personalitatea complexă a prof.univ.dr. Ioan Muraru nu se rezumă însă numai la activitatea sa didactică şi ştiinţifică, după 1989, domnia sa ocupând şi înalte demnităţi în stat. Astfel, din 1992 şi până în 2001 a fost judecător al Curţii Constituţionale, în perioada 1995-1998, îndeplinind şi funcţia de preşedinte al acestei instituţii, iar din anul 2001 ocupă funcţia de Avocat al Poporului, demnitate în care a fost numit de Parlamentul României. Spuneam la început că ceea ce face specială lucrarea "Liber Amicorum. Ioan Muraru. Despre constituţie şi constituţionalism" este dialogul de idei, întrucât acest volum onorează, într-un mod magistral şi autentic o personalitate în deplin acord cu virtuţile sale, fără patetism, echilibrat şi sobru. Astfel, studiile şi articolele sunt elaborate de

personalităţi strălucite ale dreptului din ţara noastră, colegi sau colaboratori ai domnului Ioan Muraru: prof.univ.dr. Nicolae Popa, prof.univ.dr. Ioan Vida, prof.univ.dr. Viorel Mihai Ciobanu, prof.univ.dr. Mihai Lucian, prof.univ.dr. Mihai Constantinescu, prof.univ.dr. Cristian Ionescu, prof.univ.dr. Victor Duculescu, prof.univ.dr. Dana Apostol Tofan, prof.univ.dr. Corneliu Liviu Popescu, dr. Gavril Iosif Chiuzbaian, dr.Andrei Popescu, Constantin Doldur, prof.univ.dr. Elena Simina Tănăescu, lector univ.dr. Ştefan Deaconu, conf.univ.dr. G. Iancu, conf.univ.dr. Bianca Selejan–Guţan, conf.univ.dr. Ioan Stanomir, dr. Dumitru Big, Andrei Muraru, dr. Attila Varga şi alţii. Lucrarea are o valoare ştiinţifică deosebită, studiile reprezentând, în egală măsură, dimensiunea plurivalentă a preocupărilor ştiinţifice ale prof.univ.dr. Ioan Muraru, şi constituindu-se, totodată, în idei deosebit de valoroase ale autorilor, subsumate ideii de constituţie şi constituţionalism. În final, un cuvânt de apreciere se cuvine a fi adresat coordonatorilor acestei lucrări, prof.univ.dr. Elena Simina Tănăsescu şi lector univ.dr.Ştefan Deaconu, pentru exemplara lor iniţiativă, pe care o percepem nu numai ca pe un omagiu adus maestrului lor, dar şi ca pe un model de conduită profesională.

Sorin POPESCU Mihaela CIOCHINĂ



Andrei Popescu

Dreptul internaţional al muncii

Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006, 678 p.

Editura C.H. Beck a publicat recent, în colecţia Master, într-o formă grafică de excepţie, tratatul intitulat “Dreptul Internaţional al Muncii”, apărut sub semnătura prof. univ. dr. Andrei Popescu, lucrare ce a avut în vedere legislaţia adoptată până la 10 septembrie 2006. Tratatul este structurat în cinci titluri şi cuprinde în partea sa finală, în traducere în limba română, o serie de documente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi ale Uniunii Europene. Primele trei titluri sunt dedicate Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar ultimele două tratează normele de drept internaţional al muncii adoptate în cadrul organizaţiilor europene (Consiliul Europei şi Uniunea Europeană), precum şi alte izvoare ale dreptului internaţional al muncii.

Tratatul debutează cu o amplă prezentare privind Organizaţia Internaţională a Muncii: istoric, structură, competenţe, activitate. Autorul trece mai întâi în revistă principalele momente din istoria acestei vechi organizaţii internaţionale, din perioada premergătoare creării sale şi până în zilele noastre. Sunt prezentate apoi competenţele ratione materiae şi ratione personae, dar şi structura organizaţiei, cu accent pe principalele organe ce o alcătuiesc: organul suprem - Conferinţa internaţională a muncii -, organul executiv - Consiliul de administraţie -, precum şi secretariatul permanent - Biroul Internaţional al Muncii.

Desigur, autorul pune accent pe un principiu fundamental ce stă la temelia Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi care o distinge de alte organizaţii internaţionale: principiul tripartitismului, potrivit căruia majoritatea organelor şi organismelor ce o alcătuiesc, în special conferinţa internaţională a muncii şi consiliul de administraţie, au o structură tripartită, potrivit formulei 2-1-1: doi reprezentanţi guvernamentali, un reprezentant sindical şi un reprezentant patronal.

Primul titlu al tratatului se încheie cu o descriere a principalelor activităţi derulate de Organizaţia Internaţională a Muncii: activitatea de elaborare, adoptare şi control al aplicării instrumentelor şi documentelor organizaţiei, activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică şi cea de informare şi cercetare

ştiinţifică. Deşi activitatea de elaborare a normelor constituie piatra unghiulară a organizaţiei, ea nu poate fi separată de celelalte două componente (asistenţa tehnică şi cercetarea), între ele existând o legătură indisolubilă, datorată faptului că ele urmăresc acelaşi scop.

Titlul al doilea al lucrării – „Probleme ale definirii dreptului internaţional al muncii” – se axează, în principal, pe examinarea şi pe modul de elaborare a normelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, dar şi pe influenţa acestora asupra legislaţiilor statelor membre ale organizaţiei. Autorul opinează că edificarea unei păci durabile şi instaurarea justiţiei sociale, deşi este o raţiune de prim ordin, nu este şi singura care justifică existenţa dreptului internaţional al muncii.

După ce trece în revistă caracteristicile esenţiale ale dreptului internaţional al muncii (obiect, subiecte, funcţii, principii fundamentale, trăsături etc.), autorul abordează problematica elaborării, aplicării şi interpretării normelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Convenţia este, fără îndoială, instrumentul principal de reglementare al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ea înscriindu-se în definiţia tratatului internaţional clasic. Organizaţia a fost pus însă întotdeauna în faţa problemei de opta între elaborarea unei convenţii sau a unei recomandări. În actuala redactare a Constituţiei OIM, distincţia dintre convenţie şi recomandare este clar delimitată: recomandările se elaborează numai atunci când obiectul tratat sau unul dintre aspectele sale nu se pretează la adoptarea imediată a unei convenţii.

Cel de-al doilea titlu se încheie cu un capitol destinat analizei influenţei convenţiilor şi recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra legislaţiilor statelor membre. În opinia autorului, influenţa normelor organizaţiei asupra legislaţiilor naţionale este unul dintre criteriile de apreciere a eficienţei dreptului internaţional al muncii. Analiza efectuată este una concretă, având la bază o serie de criterii cum sunt structura politică, socială şi economică ori nivelul şi ritmul dezvoltării statelor, numărul ratificărilor înregistrate, zona geografică etc.



Următorul titlu este dedicat raporturilor dintre România şi Organizaţia Internaţională a Muncii. Primul capitol al acestui titlu tratează istoricul relaţiilor dintre România şi această organizaţie, începând din anul 1919, când ţara noastră a devenit membră a organizaţiei, şi până în prezent, inclusiv perioadele mai puţin faste din timpul celui de-al doilea război mondial sau din timpul regimului comunist, dar şi perioadele de relansare a acestor raporturi, cu precădere după anul 1989.

Autorul analizează apoi, pe materii, conţinutul convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi concordanţa legislaţiei române cu acestea. În cursul acestei prezentări, autorul s-a pronunţat şi asupra „posibilităţii ca ţara noastră să ratifice în continuare unele convenţii OIM, acolo unde legislaţia română se află în concordanţă cu acestea”.

De asemenea, autorul consideră că „sub aspectul normelor de drept internaţional al muncii, ţara noastră ar trebui, în continuare, să observe cu mai multă rigoare prescripţiile acestuia şi, de ce nu, să ratifice, sistematic, acele convenţii ale OIM ce se regăsesc în substanţa reglementărilor sale”, opinând că este posibilă ratificarea într-o perioadă scurtă de timp a acelor convenţii ale organizaţiei care se corelează cu regulamentele şi directivele Uniunii Europene.

Titlul al patrulea al volumului se ocupă de normele de drept internaţional al muncii adoptate în cadrul organizaţiilor europene (Consiliul Europei şi Uniunea Europeană) şi debutează cu o prezentare succintă a elementelor esenţiale de drept social european. După o scurtă trecere în revistă a structurii şi activităţii Consiliului Europei, autorul analizează în detaliu normele în materie ale acestei organizaţii interguvernamentale. Este vorba de drepturile şi libertăţile sociale cuprinse în Convenţia europeană a drepturilor omului, în Carta socială europeană, ambele tratate ratificate de România, dar şi de celelalte norme europene în materie: Codul european de securitate socială, Convenţia europeană de securitate socială şi Convenţia europeană privind statutul juridic al lucrătorului migrant.

În următorul capitol, înainte de a ne familiariza cu normele dreptului comunitar, autorul face o prezentare a Uniunii Europene: istoric, extindere, instituţii, izvoare de drept, dar şi a evoluţiei conceptului de spaţiu social european, cu cele patru componente ale sale: instituţii comunitare cu competenţe pe plan social, libera circulaţie a persoanelor, cetăţenia comunitară şi politica socială europeană. Cât priveşte această ultimă componentă, există încă un câmp larg de reglementare, domenii întregi ale dreptului social nefiind concretizate în directive comunitare.

Partea finală a acestui titlu tratează problematica dreptului comunitar al muncii. Autorul analizează mai întâi armonizarea legislaţiei române cu acquis-ul comunitar în materie. În opinia acestuia,

„încheierea procesului de negociere cu Uniunea Europeană şi ratificarea Tratatului de aderare nu înseamnă în mod automat şi finalizarea procesului de aliniere a legislaţiei române la legislaţia comunitară”. Autorul abordează, în continuare, noţiunea de lucrător în spaţiul social european pentru ca, apoi, să examineze conţinutul reglementărilor comunitare urmând structura logico-juridică a instituţiilor dreptului muncii, structură care se regăseşte, în liniile sale generale, în oricare stat comunitar.

Cât priveşte viitorul statut al României de ţară membră a Uniunii Europene, este importantă următoarea precizare, pe care autorul o face chiar în partea introductivă a lucrării sale: „Relativ la izvoarele de drept există o diferenţă substanţială între OIM şi Consiliul Europei, pe de o parte, şi UE, pe de altă parte (...). În privinţa UE, regulamentele devin – după adoptare – automat izvoare de drept pentru toate statele membre UE, fără nicio excepţie, prevalând asupra legilor naţionale. Tot astfel, şi directivele, chiar dacă nu au aceeaşi forţă juridică ca regulamentele, fiind obligatorii în privinţa obiectivelor pe care le promovează, odată adoptate de UE sunt izvoare de drept pentru statele membre UE, care s-au obligat, iniţial, prin tratatele de aderare, să le transpună în legislaţia naţională”.

Ultima parte a tratatului prezintă alte izvoare ale dreptului internaţional al muncii, cu accent pe normele adoptate în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite: Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale etc.

Dincolo de aceste consideraţii de ordin teoretic referitoare la normele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Consiliului Europei şi Uniunii Europene şi la impactul acestora asupra legislaţiei române în materie, lucrarea are şi un caracter practic prin aceea că în partea sa finală se regăsesc, în traducere în limba română, lista convenţiilor adoptate de Organizaţia Internaţională a Muncii şi a celor ratificate de România, textul convenţiilor ratificate de ţara noastră începând cu 1990, precum şi regulamentele şi directivele Uniunii Europene ce constituie dreptul social european.

În concluzie, substanţialul volumul publicat sub semnătura prof. univ. dr. Andrei Popescu reprezintă a analiză completă şi actualizată a dreptului internaţional al muncii, de o evidentă utilitate teoretică şi practică, care se adresează unui câmp larg de cititori – studenţi, cercetători, practicieni şi nu numai -, într-un cuvânt tuturor celor care doresc să se familiarizeze sau să aprofundeze problematica dreptului muncii şi securităţii sociale, în inevitabila sa dimensiune europeană şi internaţională.

Bogdan DOBRESCU



Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu

Drept parlamentar

Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, 383 p.

„Parlamentul nu este un congres de

ambasadori care exprimă interese diferite şi ostile, pe care fiecare urmăreşte să le păstreze... Parlamentul este adunarea deliberativă a unei singure naţiuni, având un singur interes, ca un întreg...” susţinea juristul, scriitorul, politicianul şi, desigur, parlamentarul englez, din secolul al XVIII-lea, Edmund Burke. Acest citat a fost ales, cu multă inspiraţie, de reputaţii specialişti români profesor universitar doctor Constanţa Călinoiu, în prezent şeful Departamentului Legislativ al Senatului şi profesor universitar doctor Victor Duculescu, pentru a folosi drept motto al cărţii lor Drept comunitar. Cartea ce numără 383 de pagini a apărut recent, în condiţii grafice deosebit de atractive, la prestigioasa editură de drept „Lumina Lex” din Bucureşti.

Autorii, pornind de la menirea care trebuie să-i revină Parlamentului în orice ţară a lumii, au evidenţiat, pe parcursul întregii lor lucrări, rolul şi importanţa Parlamentului ca instituţie democratică în România. De altfel, după Revoluţia din decembrie 1989, România şi-a edificat noi structuri politice şi constituţionale, ţinând seama de experienţa ţărilor democratice din Occident şi în mod special a Franţei. Nu întâmplător Cuvântul înainte a fost scris de specialiştii francezi Pierre Avril, profesor la Universitatea Paris II Panthéon Assas şi Jean Gicquel, profesor la Universitatea Paris I Panthéon Sorbonne, autori ai lucrării, intitulată, de asemenea, Drept parlamentar, folosită ca element de referinţă de cei doi autori români. De remarcat că ideea unui „drept parlamentar” a fost lansată, pentru prima dată, de marele om politic american Thomas Jefferson, fost preşedinte al Statelor Unite în perioada 1801 – 1809. De atunci s-au făcut paşi mari în lume în această direcţie. Este adevărat că nu s-a constituit încă într-o ramură distinctă de drept, rămânând deocamdată un capitol important al dreptului constituţional. La emanciparea dreptului parlamentar, la transformarea sa într-o ramură distinctă de drept îşi

aduc contribuţia şi specialiştii români, un exemplu concludent reprezentându-l lucrarea recent apărută a profesorilor Constanţa Călinoiu şi Victor Duculescu, ambii având o îndelungată şi bogată experienţă parlamentară.

În Cuvântul înainte, profesorii Pierre Avril şi Jean Gicquel remarcau că autorii [români] au reuşit să prezinte o lucrare în care dreptul parlamentar se înfăţişează nu numai ca un corp de reguli strict procedurale, dar şi ca o adevărată frescă a unei instituţii a cărei activitate este indispensabilă pentru buna funcţionare a statului de drept. Ne exprimăm convingerea că această valoroasă lucrare va contribui la clarificarea unor probleme teoretice, dar şi la evidenţierea – în alte ţări decât România – a practicii parlamentare a acestei ţări şi a contribuţiilor aduse de juriştii români.

După cum se arată, de această dată, în prefaţa cărţii, elaborând prezentul Drept parlamentar autorii şi-au propus să prezinte, într-o viziune unitară şi cuprinzătoare, o multitudine de aspecte pe care le-au considerat esenţiale pentru tratarea subiectului ales. Folosind literatura anterioară, dar şi propria lor experienţă, ei au căutat să înfăţişeze – aşa cum au gândit ei – problemele cele mai relevante ce se cer cunoscute, atât de specialişti, cât şi de un public larg, cu privire la activitatea parlamentară.

Cei doi autori, care s-au remarcat, până acum, prin publicarea a numeroase cercetări, individual sau în colaborare, au împărţit materia în nouă capitole: Parlamentul – organ reprezentativ suprem, expresie a suveranităţii naţionale. Funcţiile Parlamentului în statul de drept; Conceptele de bază şi principiile dreptului parlamentar; Mandatul parlamentar; Dreptul parlamentar instituţional; Dreptul procedural parlamentar; Relaţiile dintre Parlament şi celelalte organe ale statului. Importanţa, dimensiunile şi limitele controlului parlamentar; Diplomaţia parlamentară şi rolul său în promovarea intereselor şi imaginii României;



Contenciosul de constituţionalitate în dreptul parlamentar; Parlamentul European şi parlamentele naţionale. Lucrarea se încheie cu unele consideraţii conclusive cu privire la caracterul normelor şi reglementărilor care guvernează activitatea parlamentară.

Pentru o mai bună înţelegere a funcţionării instituţiilor parlamentare din România, autorii au făcut numeroase referiri la documente parlamentare, texte legislative, regulamente, rapoarte, moţiuni, apeluri, declaraţii, hotărâri, grupate în jurul unei anumite problematici.

După cum evidenţiază autorii, instituţia Parlamentului este una dintre cele mai dinamice structuri ale Uniunii Europene. S-a afirmat, de altfel, cu deosebită vigoare în ultimii ani şi şi-a sporit competenţele şi gradul de angajare în procesul de integrare europeană, fiind una dintre cele mai importante pârghii de restructurare a mecanismului european. Este şi firesc să fie aşa, deoarece parlamentele sunt expresia voinţei cetăţenilor, asigură legătura nemijlocită cu aceştia prin reprezentanţii aleşi în mod direct, care cunosc doleanţele şi revendicările lor.

Din întreg cuprinsul lucrării se constată accentul pus de autori pe valoarea profesiunii juridice, pe rolul juriştilor în elaborarea şi adoptarea legilor, în desăvârşirea formei şi a conţinutului lor, la nivelul exigenţelor care trebuie promovate în prezent în societatea românească, pe contribuţia importantă pe care tinerele generaţii sunt chemate

să o aducă la extinderea şi diversificarea activităţii legislative, la promovarea normelor de drept.

Desigur, lucrarea, scrisă cu deosebită claritate şi eleganţă a stilului, la obiect şi dispunând de o vastă bibliografie, se adresează, cu preponderenţă, studenţilor şi cursanţilor din domeniul dreptului, dar având în vedere că ia în considerare recentele evoluţii parlamentare din România şi că prezintă probleme noi din practica Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, interesează o largă gamă de cetăţeni din ţară şi totodată pe specialiştii din străinătate. Aceştia din urmă au acces la conţinutul cărţii ca urmare a includerii în finalul ei a unei substanţiale sinteze în limba franceză. Cuprinsul lucrării este, de asemenea, tradus în limbile franceză, engleză şi germană.

Această lucrare reprezintă un pas important în direcţia promovării dreptului parlamentar, autorii aşteptând din partea cititorilor comentarii şi observaţii ce le-ar fi de mare folos pentru perfecţionarea demersului lor. Cartea este, de asemenea, un îndemn pentru specialiştii români de a-şi aduce pe mai departe contribuţia la impunerea dreptului parlamentar, având în vedere continua sa dezvoltare, ca o ramură distinctă de drept.

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU



Ovidiu Predescu

Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul penal român

Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, 310 p.

O lucrare de o deosebită valoare,

publicată în contextul apropiatei integrări a ţării noastre în Uniunea Europeană, o reprezintă Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul penal român, elaborată de profesor universitar doctor Ovidiu Predescu, cunoscut jurist care a acumulat o vastă experienţă profesională în decursul timpului. Această carte, ce a apărut la binecunoscuta editură juridică „Lumina Lex”, este mult dezvoltată nu numai cantitativ, dar şi sub aspectul profunzimii analizei subiectelor de drept penal abordate, în comparaţie cu lucrarea Convenţia europeană a drepturilor omului. Implicaţiile ei asupra dreptului penal român, din 1998, care a constituit teza de doctorat susţinută de Ovidiu Predescu. La succesul previzibil al noii lucrări contribuie din plin bogata şi diversa documentaţie privind doctrina şi legislaţia, dar şi limbajul ştiinţific, clar şi logic folosit de autor. De altfel, complexa sa personalitate are rădăcini variate. Profesorul Ovidiu Predescu deţine o îndelungată practică în domeniul jurnalisticii juridice, fiind un colaborator de bază al publicaţiei „Palatul de Justiţie”, care în cei 90 de ani de existenţă şi-a cucerit o binemeritată notorietate în lumea juridică din ţară, fiind însă deosebit de agreată şi de numeroase persoane ce nu au pregătire juridică. Talentul şi vastele cunoştinţe din cele mai diferite domenii ale profesorului Ovidiu Predescu s-au dezvăluit cititorilor revistei cu preponderenţă în eseurile pe care le-a publicat. O recunoaştere a meritelor sale în domeniul publicisticii juridice a reprezentat-o numirea sa recentă în funcţia de redactor şef adjunct al prestigioasei reviste „Dreptul”. Ca urmare a pregătirii sale profesionale temeinice, profesorul Ovidiu Predescu a făcut, de asemenea, parte din Comisia de elaborare a Codului penal. O calitate de loc de neglijat este şi cea manifestată în domeniul didactic, pe care o demonstrează de fiecare dată la catedră.

Meritele autorului sunt evidenţiate de specialistul de mare renume în drept penal profesorul universitar doctor George Antoniu, director ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, ce a scris prefaţa acestei cărţi (tradusă şi în limbile franceză şi engleză), din care cităm: Este meritul autorului de a fi continuat să se documenteze asupra temei şi de a fi reflectat în continuare asupra implicaţiilor penale ale Convenţiei europene, identificând aspecte noi ale acestei problematici şi exemple revelatorii care susţin cu succes argumentele autorului. Deosebit de interesante sunt şi reflecţiile autorului asupra motivelor care justifică soluţiile Curţii Europene atunci când admite că s-au încălcat grav dispoziţiile Convenţiei de către instanţele naţionale, sesizând esenţa politică şi juridică a acestor motivări, ca şi caracterul lor orientativ pentru organele judiciare naţionale. Autorul a făcut un efort remarcabil de lărgire a documentării asupra temei abordate, valorificând cu competenţă toate soluţiile de principiu ale Curţii Europene până la data lucrării, ca şi comentariile apărute în doctrina română asupra deciziilor pronunţate de Curtea Europeană. Problemele dezbătute de profesorul Ovidiu Predescu sunt cuprinse în trei capitole cuprinzătoare: Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi locul ei în ansamblul documentelor şi reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi influenţa acesteia asupra dreptului intern şi Implicaţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale asupra legislaţiei penale române. Autorul s-a axat cu precădere asupra prevederilor Convenţiei europene care au implicaţii de drept penal substanţial şi a constatat



că legea penală română corespunde în general exigenţelor acestui document internaţional regional de maximă importanţă pentru materia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi orientărilor de principiu ale Curţii Europene. Profesorul Ovidiu Predescu a analizat atât dispoziţiile mai vechi care au aplicat în practică prevederile Convenţiei – datele istorice dovedindu-se deosebit de interesante -, cât şi prevederile nou introduse în cadrul proceselor de transformare democratică a României, care au urmat cu claritate linia de principiu a Convenţiei europene. Desigur, Ovidiu Predescu, fin cunoscător al legislaţiei penale române, a remarcat insuficienţele acesteia faţă de cerinţele Convenţiei europene şi ale Curţii Europene şi a făcut o serie de propuneri în această lucrare pentru înlăturarea acestor insuficienţe. Principalele propuneri sunt, de altfel, evidenţiate sintetic în postfaţă (tradusă de asemenea în franceză şi engleză), după cum urmează: cu referire la dreptul la viaţă, de lege ferenda, se impune adoptarea unui act normativ care să reglementeze ipotezele în care anumite tulburări violente iau forma unei răscoale ori a unei acţiuni insurecţionale contra statului de drept, precum şi modul în care ar trebui să procedeze autorităţile pentru a reprima asemenea manifestări. Aceste modalităţi ar trebui stipulate distinct pentru cazul tulburărilor violente spre deosebire de ipoteza unei răscoale; cu privire la interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, ar trebui introdusă în varianta finală a codului penal, ce va rezulta în urma reformării în context european a legislaţiei penale române, infracţiunea de tratamente neomenoase prevăzută în art. 173 din Legea nr. 301/2004-Codul penal, deoarece corespunde în mare măsură exigenţelor impuse de art.3 din Convenţia europeană; în legătură cu principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, precum şi al neretroactivităţii legii penale, este necesară înlăturarea dispoziţiilor art.12 alin.2 Cod penal, întrucât acestea contravin soluţiilor pronunţate de Curtea Europeană în materie; în ceea ce priveşte dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, de lege ferenda, este necesară completarea Titlului II „Infracţiuni contra persoanei” din Codul penal român cu un capitol distinct privind incriminarea faptelor care constituie infracţiuni la viaţa intimă şi privată, la imaginea persoanei, în vederea alinierii legislaţiei penale române la toate exigenţele impuse de art.8 din Convenţia europeană. Este, de asemenea, necesară reformularea dispoziţiilor referitoare la răspândirea de materiale obscene, prostituţia,

jocul de noroc pentru a nuanţa mai mult conţinutul acestor incriminări în raport cu cerinţele art.8 din Convenţia europeană; referitor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, este necesară elaborarea şi adoptarea unei legi a cultelor (această lege se află în dezbaterea Parlamentului, în prezent), în acord cu exigenţele art.9 din Convenţia europeană şi cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în materie, deoarece actualul act normativ în domeniu, respectiv Decretul nr.177/1948, nu mai corespunde noilor realităţi sociale, economice, politice şi culturale din societatea românească, şi, cu atât mai puţin, condiţiilor impuse de integrarea României în UE; relativ la libertatea de exprimare, ar trebui reflectat cu privire la posibilitatea sancţionării faptelor de răspândire a unor neadevăruri de către orice persoană cu privire la mărfuri, lucruri etc., susceptibile să cauzeze pagube unei întreprinderi. Ar fi, de asemenea, necesară incriminarea în legislaţia penală română a faptei de a divulga şi discuta public conţinutul actelor de urmărire penală şi de judecată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti; cu privire la interzicerea oricărei discriminări, de lege ferenda, este necesar să se facă, la următoarea revizuire a Constituţiei României, o referire expresă la Convenţia europeană în cadrul art.20, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să se stipuleze obligaţia statului de a asigura exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzute de Convenţia europeană, fără nicio discriminare.

Avându-se în vedere prorogarea termenului de intrare în vigoare, până la 1 septembrie 2008, a Codului penal adoptat în 2004, precum şi perspectiva anunţată de elaborare a unui alt cod, în contextul integrării României în Uniunea Europeană şi ţinând seama de evoluţia din domeniul ştiinţei şi a reglementărilor de drept penal, propunerile de mai sus sunt făcute pentru a servi la elaborarea acestui nou cod, care va trebui să ţină întru totul cont de prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului. De remarcat că din lucrare se desprinde şi concluzia că legea naţională poate să depăşească uneori prevederile Convenţiei europene şi să conţină dispoziţii care să lărgească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, ca şi garanţiile corespunzătoare realizării acestora în raport cu cele prevăzute în Convenţie. De altfel, după cum subliniază profesorul universitar doctor George Antoniu, în prefaţa lucrării, prevederile Convenţiei nu reprezintă decât cerinţe minimale pentru un stat democrat, bazat pe drept, legalitate şi pluralitate de opinii, neputând fi



excluse cazurile când în legislaţiile naţionale să existe prevederi care să depăşească aceste cerinţe. Cartea include, de asemenea, în anexe, textele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum a fost amendată prin Protocolul nr.11, precum şi ale unor legi române pentru ratificarea unor protocoale la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum: Legea nr.7/2003, Legea nr.39/2005 şi Legea nr.103/2006.

Lucrarea, puternic ancorată în realitate, evidenţiază activitatea de cercetător profund şi tenace a profesorului Ovidiu Predescu în domeniul ştiinţei şi legislaţiei penale române, fiind pasionat de urmărirea evoluţiei acestora în context european.

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Articole din revistele de drept străine

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEAN PUBLIC LAW 1. BESSELINK, LEONARD F.M. - The Netherlands. Double Dutch: The referendum on the European Constitution = Olanda: Referendumul asupra Constituţiei Uniunii Europene. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.345-351

Cu tot sprijinul manifestat de Guvernul şi Parlamentul olandez pentru integrarea europeană, la referendumul organizat la 1 iunie 2005, în Olanda s-a respins Tratatul Constituţional European. În opinia autorului, lipsa de informare adecvată a olandezilor cu privire la Uniunea Europeană şi la Constituţia Uniunii Europene a reprezentat una din principalele cauze care au determinat rezultatul negativ al referendumului. Guvernul olandez consideră că în 2007 va trebui renegociat textul constituţional de ţările membre UE, pentru ca apoi să fie din nou supus votului.

2. HOGAN, GERARD. - Ireland: The European Convention of Human Rights Act 2003 = Irlanda: Legea din 2003 privind Convenţia europeană a drepturilor omului. În: European public law. - Haga: Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.331-343

Articolul prezintă impactul pe care Convenţia europeană a drepturilor omului, adoptată în Irlanda printr-o lege din 2003, îl are asupra vieţii sociale din această ţară.

3. KIRKHAM, RICHARD; CARDWELL, PAUL JAMES. - The European Union: A Role model for regional governance? = Uniunea Europeană: Un rol de model pentru guvernarea regională? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.403-431

Autorii examinează Uniunea Europeană în context internaţional, fapt pentru care identifică şi evaluează şi alte forme de guvernare regională existente în lume, având caracteristici deosebit de variate. Din punct de vedere constituţional, Uniunea Europeană a câştigat un avans, ca urmare a dezbaterilor asupra Tratatului Constituţional European ce au loc în statele membre ale UE şi şi-a asumat rolul de model. De altfel, se remarcă tendinţele tot mai pronunţate manifestate în lume pentru dezvoltarea supranaţională.

4. KOMBOS, COSTAS. - Fundamental rights and fundamental freedoms: A Symbiosis on the basis of subsidiarity = Drepturile fundamentale şi libertăţile fundamentale: O simbioză pe baza subsidiarităţii. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.433-460

Curtea Europeană de Justiţie a creat, în opinia autorului, condiţiile pentru o simbioză armonioasă între drepturile fundamentale şi libertăţile fundamentale ale omului, bazată pe principiul subsidiarităţii. Pentru a-şi susţine poziţia, autorul se referă la cazurile: ERT, Schimdberger, Omega şi Herbert Karner soluţionate de Curtea Europeană de Justiţie, investigaţia judiciară atingând în cazurile amintite o intensitate diferită.

5. PLAZA, CARMEN. - Spain: The Constitution for Europe and the Spanish Constitutional Court = Spania: Constituţia Uniunii Europene şi Curtea Constituţională Spaniolă. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.353-362.

Autoarea tratează în articol problema ratificării de către Spania a Constituţiei Uniunii Europene, subliniind rolul ce revine în această privinţă Curţii Constituţionale Spaniole.

6. TAYLOR, MARK J. - Durant in the Court of Appeal: Identifying a better approach = Cazul Durant la Curtea de Apel: Identificând o abordare mai bună. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.461-486.

Eforturile depuse de Curtea de Apel engleză în cazul Durant contra Autorităţii Serviciilor Financiare din Anglia, pentru a clarifica conceptul de "date personale" au îndrumat, în opinia autorului, legislaţia engleză privind protecţia datelor personale pe o direcţie greşită. De altfel, în Anglia, protecţia datelor personale este reglementată de o lege adoptată în 1998. Instanţa inferioară engleză recunoaşte posibilitatea utilizării datelor personale la identificarea unui individ, ca urmare a posesiei "potenţialului de identificare". Instanţa superioară, neutilizând însă acel "potenţial de identificare", nu numai că a introdus incertitudinea privind semnificaţia cerinţei identificării persoanei, dar a stabilit în mod nenecesar "filtre conceptuale" alternative, care ar putea duce la limitarea neadecvată a prevederilor Legii privind protecţia datelor personale din 1998.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU, experţi la Consiliul Legislativ

Referinţe bibliografice


7. WOODS, LORNA. - Freedom of expression in the European Union = Libertatea de expresie în Uniunea Europeană. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2006, p.371-401.

Autoarea dezbate hotărârile tribunalelor Uniunii Europene referitoare la protecţia libertăţii de expresie în UE, încercând să evalueze consistenţa acestor hotărâri. Demersul amintit mai sus se adaugă celor ce au în vedere măsura în care jurisprudenţa tribunalelor UE asigură o protecţie adecvată drepturilor omului în general şi, în mod deosebit, reflectă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Articolul prezintă o imagine detaliată şi nuanţată a nivelului protecţiei drepturilor omului în UE.

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL

8. CORNU, MARIE. - La Convention pour la protection et la promotion de la diversité des expressions culturelles = Convenţia pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2006, p.929-935.

Convenţia pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale adoptată la 20 octombrie 2005 sub auspiciile UNESCO proclamă specificitatea bunurilor culturale, activităţi şi servicii. Noul instrument are ca obiectiv principal, consolidarea dreptului suveran al statelor de a edicta diferite măsuri în numele politicii lor culturale. Autoarea consideră că apariţia unui text autonom centrat pe protecţia diversităţii culturale, noţiune preferată celei de excepţie culturală, poate avea un efect mobilizator.

9. KESSEDJIAN, CATHERINE. - La Convention de La Haye du 30 juin 2005 sur l'élection de for = Convenţia de la Haga din 30 iunie 2005 asupra alegerii instanţei judecătoreşti. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2006, p.813-850.

La data de 30 iunie 2005, la Haga, a fost adoptată o Convenţie asupra clauzelor exclusive de alegere a instanţei judecătoreşti, destinată a fi aplicată numai în litigii privind activităţile economice cele mai curente. Dar, după cum consideră autorul, cu toate că obiectivul său declarat este de a consolida previzibilitatea şi securitatea părţilor la asemenea clauze, ea comportă o serie de lipsuri. Comentariul autorului priveşte regulile care delimitează diversele sfere de aplicare ale Convenţiei, se interesează de regulile de competenţă, de validitatea acesteia.

10. NIBOYET, MARIE-LAURE. - La globalisation du procès civil international dans l'espace judiciaire européen et mondial = Globalizarea procesului civil internaţional în spaţiul judiciar european şi mondial. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2006, p.937-954.

Autorea se referă la crearea unui spaţiu judiciar european global, precum şi la schiţarea unui spaţiu judiciar mondial. Considerând că este prematur să se vorbească de un spaţiu universal, se remarcă o tendinţă în acest sens, odată cu dezvoltarea liberului schimb şi apariţia în anumite domenii, a unor instrumente ce stau mărturie pentru o voinţă de cooperare. Acesta este cazul, mai ales al convenţiilor de întrajutorare judiciară şi, în special, a proiectului de convenţie mondială asupra competenţei internaţionale şi efectelor hotârărilor în legătură cu care Conferinţa de la Haga a fost sesizată printr-o iniţiativă americană.

11. WATTÉ, NADINE. - Le nouveau droit international belge = Noul drept internaţional belgian. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2006, p.852-927.

Obiectul analizei autoarei îl reprezintă Codul belgian de drept internaţional privat, adoptat în 2004. Astfel ea se referă în special la stabilirea legii aplicabile - aspectul cel mai novator al noilor norme. Este de asemenea oferit un comentariu critic asupra principiului de proximitate şi autonomiei voinţei, fiind amintită pe scurt geneza Codului, precum şi structura sa.

JOURNAL OF LAW AND SOCIETY 12. CAMPBELL, KEVIN ; GOODACRE, ALAN; LITTLE, GAVIN. - Ranking of United Kingdom law journals: An Analisys of the research assessment exercise 2001 submissions and results = Stabilirea ierarhiei publicaţiilor de drept din Marea Britanie: O analiză a prezentării şi rezultatelor cercetării efectuare cu prilejul exerciţiului de evaluare din 2001. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2006, p.335-363.

Autorii şi-au propus să stabilească, pornind de la o serie de criterii ştiinţifice, o ierarhie bazată pe calitate, a principalelor publicaţii de drept din Marea Britanie. Pentru atingerea acestui obiectiv, s-a pornit de la analiza statistică a datelor culese cu prilejul exerciţiului de evaluare a revistelor cu profil juridic britanice efectuat în 2001. S-a ajuns la concluzia că este necesară realizarea periodică de astfel de evaluări, pentru ca ierarhizarea revistelor de drept din Marea Britanie să fie în timp cât mai obiectivă.

13. KERSHAW, DAVID. - Waiting for Enron: The Unstable equilibrium of auditor independence regulation = În aşteptarea lui Enron: Echilibrul instabil al reglementării privind independenţa auditorului. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2006, p.388-420.

După falimentul răsunător al firmei americane Enron, s-a pus în discuţie în Marea Britanie, problema independenţei auditorului, constatându-se, cu acest prilej, echilibrul instabil al reglementării privind independenţa auditorului. Autorul evidenţiază posibilele costuri şi beneficii ce şi le asumă auditorii în cazul în care acceptă cererile conducerii unei firme de a prelua o ofertă ce ridică probleme. Evaluările recente ale veniturilor firmelor de audit arată, de altfel, tendinţa auditorilor de a-şi compromite independenţa.

14. MARCHETTI, ELENA. - The deep colonizing practices of the Australian royal commission into aboriginal deaths in custody = Practicile de colonizare profundă şi Comisia regală australiană însărcinată cu investigarea deceselor aborigenilor aflaţi în arest. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2006, p.451-474.



Autorul evidenţiază dificultăţile pe care le întâmpină procesul de decolonizare în cazul aborigenilor din Australia. Instituţii înfiinţate pentru a elimina efectele nocive ale politicii colonialiste aplicate, în decursul timpului, indigenilor australieni, între care şi Comisia regală australiană însărcinată cu investigarea deceselor aborigenilor aflaţi în arest, în loc să combată practicile colonialiste le adâncesc. Autorul a ajuns la această concluzie în urma intervievării a 48 de indigeni şi de colaboratori ai comisiei australiene menţionate.

15. PROSSER, TONY. - Regulation and social solidarity = Reglementarea şi solidaritatea socială. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2006, p.364-387.

Eşecurile înregistrate în unele sectoare ale economiei de piaţă impun recurgerea la o serie de reglementări. În opinia autorului, în acest context trebuie să se aibă în vedere protejarea drepturilor omului şi a demnităţii umane şi menţinerea solidarităţii sociale. Suportul teoretic pentru politicile de reglementare şi alegerea instrumentelor normative se află în lucrările cunoscuţilor specialişti E. Durkheim şi L. Duguit.

16. QUICK, OLIVER. - Prosecuting 'gross' medical negligence: Manslaughter, discretion, and the Crown prosecution service = Anchetarea neglijenţei "crase" medicale: Omucidere, discreţie şi Serviciul de urmărire judiciară al Coroanei. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2006, p.421-450.

Autorul examinează anchetele declanşate în cazurile de omucidere din neglijenţă crasă din sectorul îngrijirii sănătăţii din Marea Britanie. De altfel, "neglijenţa crasă" a devenit o formă de răspundere penală pentru medicii care comit erori fatale în practicarea meseriei lor. Sunt utilizate datele dintr-o analiză statistică a cazurilor de "omucidere medicală", precum şi cele provenind din intervievarea unor procurori ai Serviciului de urmărire judiciară al Coroanei britanice. Se remarcă, de altfel, creşterea, în ultima vreme, în mod îngrijorător, a cererilor de urmărire judiciară pentru omucidere din neglijenţă crasă în Marea Britanie.

MODERN LAW REVIEW

17. BAKER, AARON. - The enjoyment of rights and freedoms: A new conception of the 'ambit' under article 14 ECHR = Pentru a te bucura de drepturi şi libertăţi: O nouă concepţie pentru [definirea noţiunii de] "limită" în articolul 14 al CEDO. În: The Modern law review. - nr.5, 2006, p.714-737.

Autorul propune elaborarea unei noi concepţii pentru definirea noţiunii de "limită" inclusă în articolul 14 al Convenţiei europene a drepturilor omului, pentru a se asigura oamenilor un cât mai deplin acces la drepturi şi libertăţi. Prin finalizarea acestei iniţiative, se urmăreşte lărgirea sferei de aplicabilitate a articolului 14 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

18. BARRATT, JOHN. - Public trusts = "Trust public". În: The Modern law review. - nr.4, 2006, p.514-542. Administrarea bunurilor publice a fost recunoscută de autorităţile britanice în 1827, în urma unei hotărâri luate de Camera Lorzilor, având drept obiectiv protejarea fondurilor publice. În secolul XX, s-a menţinut fără a avea însă o recunoaştere oficială. Recent, administrării bunurilor publice i s-a acordat o recunoaştere implicită, protejând în continuare fondurile publice.

19. CONAGLEN, MATTHEW. - Mortgagee powers rhetoric = Puterile retorice ale creditorului ipotecar. În: The Modern law review. - nr.4, 2006, p.583-600.

Autorul analizează modul în care se aplică legea funciară în Anglia, pornind de la cazul Boland soluţionat de Camera Lorzilor. Este evidenţiată atitudinea comunităţilor locale faţă de această lege în contextul în care nu se manifestă o preocupare suficient de puternică din partea autorităţilor judecătoreşti pentru asigurarea protecţiei sociale.

20. HEINZE, ERIC. - Viewpoint absolutism and hate speech = Punct de vedere privind absolutismul şi limbajul încărcat de ură. În: The Modern law review. - nr.4, 2006, p.543-582.

Autorul analizează atitudinea manifestată în ţările vest-europene faţă de limbajul încărcat de ură, evidenţiind atât poziţia celor care tolerează un asemenea limbaj, invocând respectarea dreptului la exprimare liberă, cât şi a celor care cer interzicerea sa prin lege, deoarece incită la ură naţională, rasială sau religioasă. Se remarcă atitudinea potrivnică a autorităţilor statelor Europei Occidentale faţă de folosirea limbajului încărcat de ură, tradusă în practică prin adoptarea unor interdicţii privind folosirea liberă a unui asemenea limbaj.

21. LAZARUS, LIORA. - Conceptions of liberty deprivation = Concepţii privind lipsirea de libertate. În: The Modern law review. - nr.5, 2006, p.738-769.

În articol este analizată concepţia privind statutul legal al deţinutului în Anglia şi Ţara Galilor. Se consideră că trebuie să se facă o distincţie clară între lipsirea de libertate şi restrângerea drepturilor unei persoane căreia i se aplică pedeapsa cu închisoarea. Avându-se în vedere că în Anglia se oscilează între concepţia libertăţii divizibile şi cea a libertăţii indivizibile a persoanei, care se aplică şi deţinutului, autoarea se pronunţă în favoarea concepţiei libertăţii divizibile în cazul deţinutului, situaţie specifică, de altfel, Germaniei.

22. MULHERON, RACHAEL. - A potential framework for privacy? A reply to Hello! = Un cadru potenţial pentru intimitate? Un răspuns pentru [firma] Hello! În: The Modern Law review. - nr.5, 2006, p.679-713

Autoarea porneşte de la cazul Douglas contra firmei Hello!, pentru a dezbate problema încălcării dreptului la intimitate în societatea britanică. Ea ajunge la concluzia că se impune ca încălcarea dreptului la intimitate să fie tratată ca delict în legislaţia engleză şi, în consecinţă, tribunalele engleze să recunoască în mod explicit delictul de încălcare a dreptului la intimitate.

23. REECE, HELEN. - The end of domestic violence = Sfârşitul violenţei în familie. În: The Modern law review. - nr.5, 2006, p.770-791.

Articolul examinează motivele creşterii violenţei în familie în Anglia şi ajunge la concluzia că vinovate de această situaţie sunt izolarea şi inegalitatea ce se manifestă în cadrul familiilor. În vederea stopării acestei tendinţe, se propune îmbunătăţirea legislaţiei pentru combaterea violenţei în familie, ţinându-se cont de realitatea de zi cu zi din mediul familial.



24. ROWBOTTOM, JACOB. - Media freedom and political debate in the digital era = Libertatea presei şi dezbaterea politică în era digitală. În: The Modern law review. - nr.4, 2006, p.489-513.

Autorul analizează exprimarea online în contextul teoriilor privind libertatea de expresie. În opinia sa, exprimarea prin intermediul Internetului deschide o nouă perspectivă pentru un public numeros şi exercită o influenţă mai mare asupra dezbaterilor politice.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

25. CHAUMETTE, PATRICK. - Le marin entre le navire et sa résidence. Le registre international français des navires (RIF) = Marinarul între navă şi reşedinţa sa. Registrul internaţional francez al navelor (RIF). În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.275-300.

Autorul se referă la legea prin care, la data de 3 mai 2005 a fost creat RIF - registrul internaţional francez al navelor, lege socială ce instituie o diferenţiere a regimului de muncă la bord, cât şi diferenţieri ale protecţiei sociale, în funcţie de reşedinţa marinarului. Aspectele prezentate de autor privesc natura juridică a navei - ea este un loc de muncă, are o naţionalitate, dar nu reprezintă un teritoriu. El consideră că această natură juridică justifică o diferenţă de tratament compatibilă cu principiul de egalitate a cărui amploare trebuie analizată.

26. FOBLETS, MARIE-CLAIRE ; LOUKILI, MOHAMED. - Mariage et divorce dans le nouveau Code marocain de la famille : Quelle implications pour les marocains en Europe? = Căsătorie şi divorţ în noul Cod marocan al familiei: Ce fel de implicaţii pentru marocanii din Europa? În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p. 521-555.

Sunt prezentate aspecte legate de noul Cod marocan al familiei care se dovedeşte, după cum susţin autorii, o reformă fidelă tradiţiei musulmane. Ei manifestă câteva rezerve în ceea ce priveşte caracterul novator al acestuia. De asemenea, autorii se arată interesaţi de implicaţiile privind impactul real sau posibil al noii "Moudawwana" asupra organizării vieţii familiale care implică unul sau mai mulţi marocani cu reşedinţa în străinătate.

27. HÖK, GÖTZ-SEBASTIAN. - Saisie de compte et de créance transfrontalière. Plaidoyer pour le rattachement au pouvoir de disposition du débiteur = Sechestru pe cont şi pe creanţa transfrontalieră. Pledoarie pentru legătura cu puterea de dispunere a debitorului. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.301-330.

Sechestrul pe contul transfrontalier a reprezentat întotdeauna o problemă. Este vorba de o formă particulară de creanţă la care participă cel puţin trei persoane: creditorul, debitorul unei creanţe executorii, debitorul terţ. Există un element de extraneitate, fie atunci când una din cele trei părţi nu este stabilită în ţara de execuţie, fie atunci când creanţa ca atare este localizată în străinătate. Autorul se referă la aceste aspecte şi oferă mai multe exemple.

28. LAGARDE, PAUL. - Remarques sur la proposition de règlement de la Commission européenne sur la loi applicable aux obligations contractuelles (Rome I) = Observaţii asupra propunerii de Regulament a Comisiei Europene asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale (Roma I). În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.331-359.

Propunerea prezentată de Comisia Europeană la 15 decembrie 2005, cea a unui Regulament "Roma I" destinat să se substituie Convenţiei de la Roma din 19 iunie 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale este analizată de autor. Acesta consideră că pot fi decelate câteva contradicţii de metodă şi că nu este regăsită coerenţa Convenţiei de la Roma din 19 iunie 1980. El parcurge succesiv aspecte ce se referă la noutăţile care afectează câmpul de aplicare al Regulamentului, la stabilirea şi domeniul legii aplicabile, precum şi la dispoziţiile generale.

29. ROMANO, GIAN PAOLO. - La bilatéralité éclipsée par l'autorité. = Bilateralitatea eclipsată de autoritate. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr. 3, 2006, p.457-520.

Aplicarea sistematică a legii instanţei judecătoreşti ("lex fori") este răspândită atunci când este vorba de a constitui o situaţie juridică prin intermediul unei autorităţi publice, mai ales de a conferi un nou statut pentru două persoane care solicită acest lucru - ca cel de soţ, partener înregistrat, divorţat şi părinte sau copil adoptiv. Domeniile evocate de autor sunt examinate din unghiul stabilirii situaţiei juridice în for şi din cel al recunoaşterii în for a unei situaţii juridice stabilite în străinătate. Sunt descrise regulile pozitive care se degajă din dreptul comun al principalelor ţări europene şi este analizată interpretarea acestor reguli.

30. TENEBAUM, ALINE. - La compétence internationale des autorités de surveillance des marchés financièrs en matière d'offre publique. Réflexions à propos de l'offre publique de la société "Mittal Steel" sur les titres de la société "Arcelor = Competenţa internaţională a autorităţilor de supraveghere a pieţelor financiare în materie de ofertă publică. Reflecţii cu privire la oferta publică a societăţii "Mittal Steel" asupra titlurilor societăţii "Arcelor". În: Revue critique de droit international privé. - Paris: Dalloz, nr.3, 2006, p.557-575.

Multicotarea titlurilor societăţii "Arcelor" a provocat cu ocazia ofertei publice lansate de către societatea "Mital Steel" dificultăţi privind stabilirea competenţei şi reglementării aplicabile pentru autorităţile de piaţă, în frunte cu autoritatea franceză - Autoritatea pieţelor financiare - AMF. Aspectele asupra cărora se concentrează autorul sunt: multicotarea instrumentelor financiare privită ca o sursă de dificultăţi şi multicotarea privită ca un element de determinare de competenţe concurente ale autorităţilor de piaţă în materie de ofertă publică.



REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ 31. CAPUS, NADJA. - Actualité du droit pénal en Suisse (2005-2006) = Actualităţi din dreptul penal elveţian (2005-2006). În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.719-724.

Începută în anul 2003, prezentarea evoluţiilor recente intervenite în domeniul dreptului penal elveţian continuă. Astfel, numărul prezent al revistei se ocupă de actualitatea legislativă, fiind de asemenea semnalate decizii importante, cât şi un nou proiect de lege privind adaptările legislative necesare pentru aplicarea Statutului de la Roma.

32. GARRIGOS-KERJAN, MARIE. - Amiante et droit pénal: à la recherche de la faute qualifiée = Azbest şi drept penal: în căutarea delictului calificat. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé.- Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.577-594.

Recunoaşterea responsabilităţii statului în contaminarea cu azbest are o importanţă deosebită. Ea ar trebui să aibă valoare simbolică şi să prevină o reînnoire a catastrofelor în materie de securitate a muncii. Este pusă în cauză legea Fauchon, iar aspectele reflectate de autor vizează dificultatea de a stabili existenţa unui delict calificat, precum şi oportunitatea de a modifica definiţia.

33. KABOGLU, IBRAHIM O.. - Le Conseil des droits de l'Homme devant le Tribunal pénal. Cas de la Turquie = Consiliul Drepturilor Omului în faţa Tribunalului Penal. Cazul Turciei. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.521-535.

"Principiile de la Paris" adoptate în 1991 şi care au stabilit "Statutul instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului" au inspirat crearea CCDH - Consiliul Consultativ al Drepturilor Omului - în Turcia, în anul 2001, printr-o lege. Acesta a început să funcţioneze în februarie 2003. Preşedintele Consiliului şi preşedintele grupului de lucru asupra drepturilor minorităţilor şi drepturilor culturale au făcut obiectul unei urmăriri penale în 2005 ca urmare a activităţilor desfăşurate, a rapoartelor publicate ţinând de misiunile ce revin CCDH. Consiliul a fost suspendat de Guvern, iar procesul celor doi reprezentanţi ai CCDH a debutat în 2006 în faţa Tribunalului Corecţional din Ankara.

34. KROLIKOWSKI, MICHAL ; ZNOJEK, MALGORZATA. - L'argument de la souveraineté en contestation du mandat d'arrêt européen = Argumentul suveranităţii în contestarea mandatului de arestare european. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.551-566.

Printre instrumentele dezvoltate de Uniunea Europeană, mandatul de arestare european are un rol cheie. Articolul se concentrează pe prezentarea relaţiei dintre extrădare, mandatul de arestare european şi problema suveranităţii. Sunt de asemenea descrise diferite interpretări ale fenomenului de pierdere a suveranităţii şi consecinţele care rezultă pentru validitatea normelor juridice. Sunt analizate argumentaţiile folosite de jurisdicţiile constituţionale germană şi poloneză în deciziile care contestă constituţionalitatea legislaţiei care introduce mandatul de arestare european.

35. LEMASSON, AURÉLIEN-THIBAUT. - Le crime contre la paix ou crime d'agression = Crime contra păcii sau crime de agresiune. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.275-292.

Autorul îşi prezintă consideraţiile în ceea ce priveşte crimele contra păcii, ce aparţin unei categorii bine delimitate a infracţiunilor internaţionale prin esenţă, spre deosebire de genocid, de crimele contra umanităţii şi de crimele de război. Ele vor putea primi un regim juridic perfect operaţional şi autonom, susceptibil de a fi consacrat atunci când Statutul de la Roma va fi revizuit în 2009.

36. Lopes de Lima, José Antonio F.. - Le Groupe d'Action Financière (GAFI) et sa "liste noire": punir sans juger? = Grupul de acţiune financiară (GAFI) şi "lista neagră" a acestuia: a pedepsi fără a judeca? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.567-576.

Pornind de la constatarea rolului fundamental al GAFI, organ internaţional "sui generis" de luptă contra spălării banilor, autorul încearcă să examineze natura sa juridică, legitimitatea sa în calitate de producător de norme ("soft law"), raportul cu principiul legalităţii delictelor şi pedepselor şi, mai ales, competenţa pentru, pe de o parte, aplicarea celor 40+8 (patruzeci plus opt) Recomandări şi, pe de altă parte, "judecarea" şi "pedepsirea" ţărilor care nu sunt cooperante. Pentru a realiza această misiune, autorul prezintă o situaţie concretă ce necesită reflecţii. În final, el propune stabilirea unui control jurisdicţional al actelor de natură punitivă a GAFI.

37. MANACORDA, STEFANO. - Un bilan des interférences entre droit communautaire et droit pénal: neutralisation et obligation d'incrimination = Un bilanţ al interferenţelor între dreptul comunitar şi dreptul penal: neutralizarea şi obligaţia de incriminare. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris: Dalloz, nr.2, 2006, p.245-275.

Cu câţiva ani în urmă, era greu de imaginat ca problemele comunitare să aibă printre penalişti un asemenea succes ca cel înregistrat în Italia. Doctrina s-a orientat în două direcţii, recent ea concentrându-se pe crearea de forme din ce în ce mai strânse de integrare între sistemele penale europene, fie că este vorba de cooperare sau de perspectiva unificării. Observaţiile autorului vizează mecanismul complex al relaţiei care derivă din existenţa unui conflict între parametrul comunitar şi norma penală internă. Mecanismul va fi verificat în raport cu principiul comunitar de nediscriminare.

38. MARGUÉNAUD, JEAN-PIERRE. - Présentation de l'article d'Ibrahim O. Kaboglu = Prezentarea articolului lui Ibrahim O. Kaboglu. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.519-520.

În revista "Revue de science criminelle et de droit pénal comparé" nr.3/2006 este publicat articolul profesorului Ibrahim O. Kaboglu, profesor de drept constituţional la Universitatea Marmara din Istanbul - o contribuţie ştiinţifică deosebită, o reflecţie asupra propriului proces pe care acesta l-a câştigat în faţa Tribunalului corecţional de la Ankara în 2006, în numele drepturilor



omului. Procesul însă nu va avea un epilog naţional decât în faţa Curţii de Casaţie. Articolul se bucură de o prezentare care recomandă textul.

39. MARY, PHILIPPE. - Chronique de criminologie. A propos des similitudes entre "guerre anti-terroriste " et "lutte contre la délinquance urbaine" = Cronică de criminologie. Pe marginea similitudinilor dintre "războiul anti-terorist" şi "lupta contra delincvenţei urbane". În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.476-484.

Autorul îşi propune să examineze similitudinile dintre delincvenţa urbană şi terorism, situându-se în principal în planul reacţiilor politice şi al politicilor publice pe care le suscită. Sunt avute în vedere o serie de riscuri generate sau pe care le pot crea asemenea politici, în special în ceea ce priveşte raporturile dintre securitate şi democraţie.

40. MONTEIRO, EVELYNE. - Droit étranger. Droit portugais = Drept străin. Drept portughez. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.485-492.

Perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 a fost deosebit de densă în evenimente de natură politică în Portugalia. Aspectele prezentate de autor se referă la reformele penale în curs şi la principalele texte adoptate, la importante decizii de jurisprudenţă, precum şi la unele publicaţii doctrinale.

41. RENAUT, MARIE HÉLÈNE. - L'ordre public et la prostitution ou l'histoire n'est qu'un éternel recommencement = Ordinea publică şi prostituţia sau istoria nu este decât o eternă reîntoarcere. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.293-306.

În materie de prostituţie, legislaţia Franţei a oscilat între interzicere şi toleranţă, fenomen analizat pe larg de autor dintr-o perspectivă istorică. Legea pentru securitate internă din 18 martie 2003 (LSI) optează pentru o reprimare mai fermă şi mai bine orientată. Astfel, legea atribuie poliţiştilor puteri de control noi: acordă autorităţilor de urmărire puteri de anchetă sporite (art.11-13 LSI), extinde controalele de identitate şi facilitează cercetarea şi administrarea probei. Se pune totuşi problema echilibrului dintre imperativele libertăţii individuale şi cele ale menţinerii ordinii publice.

42. SEUVIC, JEAN-FRANÇOIS. - Chronique législative = Cronică legislativă. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2006, p.351-398.

Cronica legislativă se ocupă de prezentarea textelor publicate în "Journal Officiel" între 15 septembrie 2005 şi 15 martie 2006.

43. SPENCER, J.R. ; PADFIELD, NICOLA. - L'intégration des droits européens en droit britannique = Integrarea drepturilor europene în dreptul britanic. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.537-550.

Autorul prezintă câteva consideraţii introductive referitoare la normele constituţionale în Marea Britanie şi la sursa puterii legislative. De asemenea este examinată integrarea în dreptul britanic a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei de la Strasbourg, cât şi situaţia dreptului comunitar.

REVUE DU DROIT PUBLIC 44. BÉZIÉ, LAURENT. - Louis Rolland: théoricien oublié du service public = Louis Rolland: un teoretician uitat al serviciului public. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.847-878.

Articolul îi este dedicat profesorului Louis Rolland, a cărui gândire este capitală pentru a înţelege istoria, concepţiile căruia în cadrul Şcolii de serviciu public ("Ecole du service public") sunt esenţiale şi care oferă o viziune deosebit de contemporană a serviciilor publice. Autorul nu propune o "nouă lectură", ci numai o redescoperire a unei opere puţin cunoscute.

45. COURNIL, CHRISTEL. - Les réfugiés écologiques. Quelle protection, quel statut? = Refugiaţii ecologici: Ce fel de protecţie, ce fel de statut? În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.1035-1066.

La scară planetară, aproape 25 de milioane de persoane sunt forţate să-şi părăsească locuinţele, regiunile sau ţările datorită unor "cauze ecologice". Comunitatea internaţională trebuie astăzi să aducă răspunsuri la aceste noi forme de exil, cu atât mai mult cu cât ele riscă să se multiplice odată cu degradarea în creştere a mediului. Juriştii trebuie să reflecteze şi ei la această "nouă" problematică, să găsească instrumentele necesare pentru a asigura o protecţie persoanelor în căutare de "refugiu ecologic".

46. EUDES, MARINA. - La question nord-irlandaise et la souveraineté du Royaume-Uni = Problema nord-irlandeză şi suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.951-975.

Aspectele analizate de autoare privesc statutul Irlandei de Nord, implicaţiile devoluţiunii asupra repartizării puterilor în Irlanda de Nord, impactul păcii nord-irlandeze asupra întinderii suveranităţii parlamentare britanice. De asemenea, ea este preocupată de analizarea evoluţiei recente a formei Regatului Unit. Autoarea îşi pune întrebarea dacă o descentralizare extrem de accentuată nu poate pune în cauză abordarea tradiţională a statului britanic şi a suveranităţii sale teritoriale în favoarea unei evoluţii spre federalism, chiar o posibilitate de dezagregare.

47. FELDMAN, JEAN-PHILIPPE - Alexis de Tocqueville et le fédéralisme américain = Alexis de Tocqueville şi federalismul american. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.879-901.



Bicentenarul naşterii lui Alexis de Tocqueville este o ocazie de a prezenta aspecte mai puţin cunoscute, legate de teoria sa constituţională şi mai precis de teoria sa asupra federalismului american.

48. HUMMEL, JACKY. - Guizot, théoricien de la légitimité = Guizot, teoretician al legitimităţii. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.903-914.

Confuzia noţiunilor de legitimitate şi legalitate a îndepărtat gândirea politică contemporană de "fondul invizibil al istoriei". Studiind trecutul, Guizot a conştientizat faptul că nu există un criteriu obiectiv al legitimităţii, că există mai multe legitimităţi posibile. Numai durata face posibilă legitimitatea. Această teză o întâlnim la Guizot. Aspectele analizate de autorul articolului se referă la legitimitate şi suveranitate, precum şi la o redefinire a legitimităţii istorice.

49. MUZNY, PETR. - Essai critique sur la notion de noyau intangible d'un droit = O critică a noţiunii de nucleu intangibil al unui drept. În: Revue du droit public. - Paris: Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.977-1006.

Consacrarea unui nucleu intangibil de drepturi fundamentale este motivată de ameliorarea protecţiei individului. Însă, după părerea autorului, bunele motivaţii care au condus la consacrarea doctrinei nucleului intangibil riscă să nu fie îndeplinite. Autorul analizează incertitudinea care înconjoară această noţiune, contribuind astfel la înţelegerea ambiguităţilor şi arată totodată care sunt cauzele. Sunt abordate inconvenientele care derivă din protecţia acestei noţiuni în ordinea juridică elveţiană.

50. ROBERT, JACQUES. - La manifestation de rue = Manifestaţiile de stradă. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.829-846.

Autorul consideră paradoxal faptul că în Franţa - ţară în care există o cultură profundă a manifestaţiilor de stradă - nu există un drept precis şi coerent în materie. El încearcă să definească "specificitatea" acestora şi să schiţeze o tipologie, făcând referire şi la persoanele responsabile pentru dificultăţile, incidentele, prejudiciile cauzate.

51. SAYAH, JAMIL. - La laïcité réaffirmée: la loi du 15 mars 2004 = Laicitatea reafirmată: legea din 15 martie 2004. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.914-950.

Autorul se referă la Legea 15 martie 2004, formulând critici, dar subliniind totodată necesitatea acesteia şi apreciindu-i compatibilitatea cu normele europene şi CEDO. Art.1 al legii prevede: "în şcoli, licee publice, portul însemnelor religioase sau ţinutelor prin care elevii îşi manifestă ostentativ o apartenenţă religioasă este interzis". Referindu-se la practica religioasă, autorul constată că aceasta poate întotdeauna degenera în fundamentalism, acesta fiind şi pericolul sugerat de legiuitor. El consideră că în democraţie ar fi inacceptabil ca statul care doreşte să păstreze laicitatea, să perturbe libertatea cultului, dar, trebuie să formuleze reguli care să afirme caracterul fundamental laic al unor spaţii publice ca de exemplu spaţiul şcolar.

52. VINTZEL, CÉLINE. - La dissolution du XV-e Bundestag et l'article 68 de la Loi fondamentale: une stabilisation de la défiance = Dizolvarea celui de-al XV-lea Bundestag şi articolul 68 al Legii fundamentale: o stabilizare a neîncrederii. În: Revue du droit public. - Paris: Editions juridiques associées, nr.4, 2006, p.1007-1034.

În timp ce art.68 al Legii fundamentale germane trebuia să servească la asigurarea stabilităţii executivului, nepermiţând decât în mod excepţional alegerile anticipate, sfârşitul prematur al celui de-al XV-lea Bundestag a ajuns să întreţină un climat de suspiciune, ţinând seama de modul în care diferiţi protagonişti instituţionali înţeleg dreptul de dizolvare.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL 53. ANNOUSSAMY, DAVID; PECH, LAURENT. - L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte, Inde et Irlande = Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt, India şi Irlanda. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.609-626.

Cronica prezintă aspecte privind actualitatea constituţională din ţări de "common law" şi de drept mixt - din India şi Irlanda - în anul 2005.

54. BARAK, AHARON. - L'exercice de la fonction juridictionnelle vu par un juge: le rôle de la Cour suprême dans une démocratie = Exercitarea funcţiei jurisdicţionale văzută de către judecător: rolul Curţii Supreme în democraţie. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.66, 2006, p.227-302.

Autorul, judecător la Curtea Supremă a Israelului tratează aspecte legate de rolul Curţii Supreme în democraţie, condiţiile prealabile care trebuie reunite într-un sistem juridic pentru ca rolul judiciar să poată fi asigurat de manieră adecvată. De asemenea, el examinează un anumit număr de dispoziţii la care poate recurge judecătorul Curţii Supreme în democraţie, pentru a-şi îndeplini rolul. Raporturile dintre Curtea Supremă şi alte puteri ale statului reprezintă un alt aspect reliefat de autor.

55. BERNAZ, NADIA. - L'abolition de la peine de mort pour les mineurs aux Etats-Unis: Quelques remarques à propos de l'arrêt Roper v. Simmons du 1 mars 2005 = Abolirea pedepsei cu moartea pentru minori în Statele Unite: Câteva observaţii cu privire la Decizia Roper v. Simmons din 1 martie 2005. În: Revue française de droit constitutionnel. - : Paris - : Presses Universitaires de France, nr.66, 2006, p. 437-448.

Autorul se referă la Decizia "Roper v. Simmons" a Curţii Supreme a SUA, decizie care a avut drept consecinţă împiedicarea condamnării la moarte a persoanelor cu vârsta de sub 18 ani în momentul comiterii crimei, un subiect deosebit de controversat în dreptul american. Argumentele avansate în demonstraţia Curţii se referă la existenţa unui consens naţional cu privire la abolirea pedepsei cu moartea pentru minori, şi, pe de altă parte, ele afirmă incompatibilitatea pedepsei cu moartea pentru minori cu cel de-al 8-lea amendament al Constituţiei americane.



56. CANEDO, MARGUERITE. - Le roi est mort, vive... le roi ou la reine? = Regele e mort, trăiască... regele sau regina? În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.639-650.

Autorul îşi prezintă consideraţiile în legătură cu problema reformei constituţionale menită să restabilească egalitatea sexelor în succesiunea la tron în Spania, problemă care nu este de loc nouă, ea punându-se de mai multe ori de-a lungul anilor. Dacă revizuirea constituţională de care s-a vorbit de atâtea ori în ultimii ani, va fi adoptată, în acest caz, va fi vorba de o a doua reformă a textului constituţional din 1978, iar infanta Leonor va fi prima moştenitoare a tronului, chiar dacă ulterior se va putea naşte un frate. Ar fi vorba de revizuirea art. 57.1 al Constituţiei spaniole. Autoarea consideră că această discriminare sexuală pare a fi anacronică astăzi într-o monarhie care se vrea modernă.

57. CARTIER, EMMANUEL. - Histoire et droit: rivalité ou complementarité? = Istorie şi drept: rivalitate sau complementaritate? În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.509-534.

Raporturile dintre istorie şi drept au fost adesea plasate sub semnul ambiguităţii. Relaţiile dintre ele par astăzi să indice o mare complexitate datorită mai ales a instrumentalizării trecutului de către politic.

58. DUFFY, AURELIE ; NATALE, VIRGINIE. - Droit constitutionnel. L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte. Australie. Royuame Uni = Drept constituţional. Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt. Australia. Marea Britanie. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.66, 2006, p.387-411.

Cronica este consacrată actualităţii constituţionale din Australia şi Marea Britanie, în perioada iulie 2004 - iulie 2005.

59. FRAISSEIX, PATRICK. - Le droit mémoriel = Dreptul memorial. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.483-508.

Anul 2005 s-a încheiat în Franţa cu o vie controversă în legătură cu art.4, alin.2 al Legii din 23 februarie 2005 privind recunoştinţa Naţiunii şi contribuţia naţională în favoarea francezilor repatriaţi. Diferite texte apărute în ultimii ani fac să se nască numeroase întrebări privind relaţiile tumultuoase între drept şi istorie, rolul dreptului într-o dinamică de căutare memorială.

60. GOESEL-LE BIHAN, VALÉRIE. - Le Conseil constitutionnel et la conclusion des accords internationaux par les collectivités ultra-marines: un exemple de réserves contestables = Consiliul Constituţional şi încheierea de acorduri internaţionale de către colectivităţile de peste mări: un exemplu de rezerve contestabile. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.66, 2006, p.375-386.

Atenţia autorului se îndreaptă spre analizarea unor dispoziţii ale Legii de orientare pentru colectivităţile de peste mări (LOOM) şi ale ultimului statut al Polineziei franceze. Consiliul Constituţional francez a considerat necesar ca legea să fie rescrisă, pentru a o declara conformă cu Constituţia. Recurgerea la tehnica rezervelor de interpretare îi apare autorului ca fiind contestabilă datorită faptului că ea nu răspunde nici exigenţelor de legitimitate, nici celor de inteligibilitate.

61. HISCOCK-LAGEOT, CÉLINE. - Le traité établissant une Constitution pour l'Europe: une occasion manquée d'instaurer un régime parlementaire = Tratatul care instituie o Constituţie pentru Europa: o ocazie ratată de a instaura un regim parlamentar. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.66, 2006, p.303-320.

Separarea puterilor există în Tratatul care instituie o Constituţie pentru Europa, atât din punct de vedere instituţional cât şi funcţional. Ea lasă loc dialogului între puteri. Posibilitatea întreruperii acestui dialog şi necesitatea de a surmonta această criză, consideră autorul, a fost avută în vedere de Tratatul asupra Constituţiei europene, prin punerea în cauză a responsabilităţii Comisiei în faţa Parlamentului. Este vorba, în acest caz, de criteriul regimului parlamentar care ar merita să fie avut în vedere, atât din unghiul principiului responsabilităţii ministeriale, cât şi din unghiul aplicării sale.

62. PRESNO LINERA, MIGUEL ANGEL. - Chronique de droit constitutionnel espagnol 2005 = Cronică de drept constituţional spaniol 2005. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.627-637.

Cronica evocă aspecte legate de Uniunea Europeană şi relaţiile internaţionale, cât şi de partidele politice şi alegeri. De asemenea, sunt analizate probleme legate de situaţia Comunităţilor autonome, a organelor constituţionale, a drepturilor şi a libertăţilor în Spania.

63. SAVADOGO, LOUIS. - Quelques observations sur le Conseil des ministres franco-allemand = Câteva observaţii asupra Consiliului de Miniştri franco-german. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.571-583.

Autorul prezintă organizarea şi atribuţiile Consiliului de Miniştri franco-german. Sunt reliefate aspecte privind natura Consiliului de Miniştri franco-german, coordonarea cooperării franco germane.

64. SCHMITT, SYLVIE. - Les garanties constitutionnelles de l'autonomie financière des collectivités territoriales françaises et des régions italiennes = Garanţiile constituţionale ale autonomiei financiare a colectivităţilor teritoriale franceze şi a regiunilor italiene. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.651-667.



Franţa a optat pentru descentralizare, recunoaşte alte colectivităţi teritoriale în interiorul teritoriului său, colectivităţi ce dispun de autorităţi locale alese prin vot universal şi de personalitate juridică. Aceste caracteristici permit o anumită autonomie a deciziilor şi a resurselor, dar autonomia nu se extinde la puterea normativă. Italia a optat pentru regionalizare, model de stat unitar caracterizat prin atribuirea unei autonomii normative regiunilor dotate cu putere legislativă. Există o aceeaşi voinţă de a afirma autonomia financiară pentru colectivităţile teritoriale (Franţa) şi pentru regiuni (Italia). Dar, a trebuit să se ţină cont de unitatea statului şi de echilibrul său financiar. Aceste preocupări comune celor două state explică o recunoaştere constituţională relativă a autonomiei financiare locale şi regionale.

65. SEGADO, FRANCESCO FERNANDEZ. - La dignité de la personne en tant que valeur suprême de l'ordre juridique espagnol et en tant que source de tous les droits = Demnitatea persoanei ca valoare supremă a ordinii juridice spaniole şi ca sursă a tuturor drepturilor. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.451-482.

Demnitatea persoanei ca valoare juridică fundamentală a constituţionalismului de după cel de-al doilea război mondial, proclamarea constituţională a demnităţii persoanei în art. 10.1 din Constituţia Spaniei reprezintă aspectele examinate de autor. Una din principalele caracteristici ale constituţionalismului de după cel de-al doilea război mondial este ridicarea demnităţii persoanei la categoria de nucleu constituţional şi la cea de valoare juridică supremă a ordinii juridice. Demnitatea necesită ca fiinţei umane să i se dea tot ceea ce este adecvat naturii sale, în calitate de fiinţă diferită şi superioară animalelor, din moment ce este dotată cu raţiune, libertate şi responsabilitate. Demnitatea trebuie să se traducă printr-o liberă capacitate de autodeterminare a oricărei persoane, ceea ce presupune acordarea libertăţii de a decide asupra acţiunilor sale.

66. VIDAL-NAQUET, ARIANE. - Les visas dans les décisions du Conseil constitutionnel = Vizele în deciziile Consiliului Constituţional. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.67, 2006, p.535-570.

Autorul analizează care este aportul vizelor la deciziile Consiliului Constituţional. Din punct de vedere tehnic, ele servesc la justificarea sensului deciziilor, ele regrupând textele care justifică decizia emisă de către judecător. Autorul remarcă de asemenea şi o utilizare politică a vizelor de către judecătorul constituţional, care îi permite să justifice interpretarea constituţională şi să clarifice statutul propriei jurisprudenţe.

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ 67. AL DABBAGH, HARITH. - Regards critiques sur les règles de conflit de lois en droit international privé = O privire critică asupra normelor privind conflictul de legi în dreptul internaţional privat. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.885-925.

Codul Civil irakian promulgat în 1951 cuprinde la art.17 - 33 ale capitolului preliminar, numeroase reguli de drept privat internaţional sub titlul de "conflicte de legi în spaţiu". Legiuitorul s-a inspirat în elaborarea regulilor sale, dintr-un număr mare de legislaţii străine. Totuşi, a fost necesar ca metodele de drept internaţional privat să fie adaptate la particularităţile societăţii irakiene, în special în materie de statut personal. Textele exprimă teoriile cele mai recente în materie dar au rămas neschimbate, în pofida evoluţiilor importante petrecute pe plan internaţional în domeniile economic, social şi politic.

68. ATANGANA-MALONGUE, THÉRÈSE. - Le principe d'égalité en droit camerounais de la famille = Principiul de egalitate în dreptul camerunez al familiei. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.833-860.

În legătură cu noile reforme care abrogă sau completează unele dispoziţii ale Codului Civil camerunez din 1804 se constată, totuşi, din partea legiuitorului camerunez o anumită reticenţă. Aplicarea distributivă a Codului Civil şi a cutumei în dreptul francofon camerunez al familiei ajunge la o repunere în cauză a principiului egalităţii, atunci când acesta este reafirmat. După părerea autorului, afirmarea legală a egalităţii combinată cu o realitate socio-juridică a poligamiei, duce la o serie de consecinţe supărătoare în ceea ce priveşte eficienţa sa.

69. BIEN, FLORIAN. - Les droits des tiers dans la procédure administrative de contrôle des concentrations: aspects du droit allemand = Drepturile terţilor în procedura administrativă de control al concentrărilor: aspecte din dreptul german. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.771-785.

Procedura administrativă de control al concentrărilor pune adesea în cauză interesele economice ale întreprinderilor terţe (concurenţi, clienţi, furnizori). Pentru a proteja interesele terţilor respectivi, dreptul german de procedură administrativă prevede instrumente şi procedee diverse. Autorul prezintă aspecte cum ar fi sistemul actual al protecţiei terţilor în procedura de control al concentrărilor, furnizînd de asemenea o critică a sistemului. În concluzie, examinând dreptul german al procedurii în materie de control al concentrărilor s-au putut constata importante derogări în raport cu procedura administrativă de drept comun.

70. DELIYANNI-DIMITRAKOU, CHRISTINE. - Négociation collective et règles communautaires en matière de concurrence = Negocierea colectivă şi regulile comunitare în materie de concurenţă. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.787-807.

Strânsa interdependenţă şi diferenţierea funcţională dintre ordinea juridică a UE şi ordinea juridică a statelor membre au favorizat apariţia de conflicte normative noi. Studiul prezintă un exemplu caracteristic pentru acest nou tip de conflicte, examinând în special opoziţia dintre convenţiile colective naţionale şi regulile comunitare ale concurenţei. Sunt abordate aspecte privind factorii socio-economici şi juridici ce au dus la apariţia unor conflicte între convenţiile colective şi regulile comunitare ale concurenţei. Se pune de asemenea problema de a afla dacă politicile UE, ca şi noul cadru constituţional în formare permit redefinirea raportului dintre cele două instituţii în cauză pentru a asigura o coexistenţă armonioasă.



71. FAIVRE, CATHERINE. - La Colombie, un régime présidentiel en trompe-oeil - de la tentation du régime parlementaire = Columbia, un regim prezidenţial cu aparenţă înşelătoare - despre tentaţia unui regim parlamentar. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.861-883.

Regimul instituţional columbian este caracterizat printr-o hipertrofie a puterilor preşedintelui Republicii. Constituţia din 1991 în vigoare reafirmă rolul central al şefului statului, precizându-i atribuţiile şi revalorizează puterile Congresului. Autorul consideră că în Columbia se face un efort real pentru a introduce elemente proprii regimului parlamentar, pentru a atenua importanţa şefului statului şi pentru a aduce mai multă supleţe regimului prezidenţial iniţial stabilit.

72. IDOT, LAURENCE. - Les droits des tiers dans la procédure administative de contrôle des concentrations. Aspects de droit français = Drepturile terţilor în procedura administrativă de control al concentrărilor. Aspecte din dreptul francez. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.747-769.

Terţii ocupă un loc important în derularea controlului concentrărilor. Evoluţia este deosebit de clară în dreptul francez, mai ales odată cu înlocuirea prin Legea NRE din 15 mai 2001 a unui regim de control opac, printr-un sistem transparent inspirat din dreptul comunitar. Judecătorul administrativ a jucat de asemenea un rol fundamental după cum demonstrează deciziile cele mai recente.

73. MOSCHEL, WERNHARD. - Les sanctions de droit privé des comportements anticoncurrentiels: aspects du droit allemand = Sancţiunile de drept privat aplicate comportamentelor anticoncurenţiale: aspecte din dreptul german. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.735-746.

Importanţa sancţiunilor private în dreptul german al concurenţei este destul de scăzută. Legea germană în domeniu a fost adaptată la reforma dreptului european al concurenţei din anul 2004. Aspectele puse în evidenţă de autor se referă la elementele esenţiale vizate de lege şi sancţiunile în caz de încălcare a legilor concurenţei.

74. STEINER, EVA. - Adoption en Angleterre du style législatif en vigueur sur le continent: espoirs déçus et perspectives d'avenir = Adoptarea în Anglia a stilului legislativ în vigoare pe continent: speranţe pierdute şi perspective de viitor. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2006, p.809-832.

Calitatea redacţională a legilor engleze nu a încetat să facă obiectul unor critici susţinute de-a lungul ultimelor decenii. Autorul realizează o abordare comparativă a caracteristicilor stilului legislativ englez, examinând şi factorii care au contribuit la eşecul adoptării în dreptul englez a stilului legislativ continental. De asemenea, el se referă la recentele evoluţii intervenite în procesul legislativ şi la practica judiciară, o astfel de evoluţie fiind datorată în mare parte efectului dreptului comunitar şi a dreptului european.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL 75. CHOLET, DIDIER. - La novation de contrat = Novaţia de contract. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.466-492.

Novaţia reprezintă o noţiune care nu pare aplicabilă decât obligaţiilor, dar unele decizii o aplică şi contractelor. Autorul consideră că acest caracter aparent insolit al jurisprudenţei duce la apariţia unor întrebări în ceea ce priveşte novaţia de contract în calitate de noţiune juridică şi, de asemenea, că novaţia de contract poate fi recunoscută ca o noţiune juridică autonomă.

76. SOURIOUX, JEAN-LOUIS. - Les exemples de Pothier = Exemplele lui Pothier. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.493-504.

Studiul este consacrat lui Robert-Joseph Pothier, a cărui vastă operă - cărţi de drept consacrate în perioada 1699-1722 - a făcut obiectul unei colecţii de 13 volume.

77. ZENATI-CASTAING, FRÉDÉRIC. - La propriété, mecanisme fondamental du droit = Proprietatea, mecanism fundamental al dreptului. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.445-466.

După părerea autorului, proprietatea reprezintă cheia de boltă a dreptului modern. Autorul îşi prezintă consideraţiile în legătură cu proprietatea, ca mecanism fundamental al dreptului.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE 78. EMY, PHILIPPE. - Les deux visages de la capitalisation des intérêts = Cele două feţe ale capitalizării dobânzilor. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.549-562.

Capitalizarea dobânzilor, care mai este denumită anatocism a rămas destul de discretă în doctrină, cu toate că interesul practic al acestui mecanism este foarte mare. Autorul consideră că dificultatea proprie acestui concept este legată de definiţiile date. Acestea par să mobilizeze două aspecte complementare care sunt producerea de noi dobânzi şi incorporarea dobânzilor prime în capitalul iniţial. Cele două mecanisme evocate care sunt legate de ideea de capitalizare a dobânzilor trebuie utilizate separat, disocierea celor două moduri de capitalizare permiţând să se răspundă la consideraţii de ordin practic. Se ajunge astfel la rezultate vecine ce ascultă de regimuri diferite. Cu această condiţie este posibil să se dezvăluie cele două feţe ale capitalizării dobânzilor şi anume mecanismul său de despăgubire şi mecanismul său fuzional.



79. ROUVIÈRE, FRÉDÉRIC. - Le concours de l'action en comblement de passif et de l'action civile exercée devant la juridiction répressive = Concursul acţiunii de acoperire a pasivului şi a acţiunii civile exercitate în faţa jurisdicţiei represive. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris: Dalloz, 2006 nr.3,p.529-548.

Se pune întrebarea dacă acţiunea de acoperire a pasivului poate să se cumuleze cu acţiunea civilă exercitată în faţa jurisdicţiei represive. Conducătorul de fapt sau de drept al unei societăţi care face obiectul unei proceduri colective poate fi condamnat asupra patrimoniului său propriu dacă a comis o eroare de gestiune care a contribuit la insuficienţa activului. Această eroare poate constitui de altfel o infracţiune penală, ca şi abuzul de bunuri sociale sau falimentul. Deturnarea fondurilor societăţii este astfel un fapt aflat la originea unei pluralităţi de clarificări şi care porneşte de la posibilitatea unui concurs de acţiuni.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN 80. ADAM, ALEXANDRE. - L'échange de données à caractère personnel entre l'Union européenne et les Etats-Unis = Schimbul de date cu caracter personal între Uniunea Europeană şi Statele Unite. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.411-438.

Diferenţa de abordare dintre UE şi SUA în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal a fost des evocată. Confruntarea celor două culturi juridice a avut însă ca efect unele convergenţe. Atentatele de la 11 septembrie au avut un impact puternic, apărând astfel şi necesitatea de a coopera în lupta contra terorismului, ceea ce a permis o apropiere a punctelor de vedere. UE şi SUA au încheiat acorduri de cooperare cu referire directă sau indirectă la schimbul de date personale, acorduri care par să ofere totuşi un exemplu de contradicţii. Ele subliniază de altfel lipsa unui cadru juridic coerent de schimburi şi de protecţie în cadrul UE.

81. BERR, CLAUDE J. ; NATAREL, ELISABETH. - Union douanière = Uniunea vamală. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.463-475.

Uniunea vamală care la origine reprezintă un cadru abstract de referinţă bazat pe anumite principii este confruntată cu multiple solicitări contradictorii care explică severitatea anumitor dezbateri actuale. Prezenta cronică îşi propune să prezinte un tablou sintetic al acestora.

82. BLAISE, JEAN-BERNARD ; IDOT, LAURENCE. - Concurrence. Articles 81 et 82 CE (1er octobre 2004 - 30 juin 2006) = Concurenţă. Articolele 81 şi 82 CE (1 octombrie 2004 - 30 iunie 2006). În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.477-533.

După intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1/2003, politica comunitară de concurenţă, cel puţin capitolul "practici anticoncurenţiale", a intrat într-o fază de consolidare. Sunt examinate succesiv domeniul şi modul de aplicare al art.81 şi 82 CE, precum şi aplicarea articolelor 81 CE şi 82 CE.

83. POTTEAU, AYMERIC. - Les finances publiques de l'Union européenne en 2005 = Finanţele publice ale Uniunii Europene în 2005. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2006, p.439-461.

După părerea autorului, instituţiile comunitare nu au reuşit de-a lungul anului 2005 să se înţeleagă cu privire la viitoarele perspective financiare, dar ele au adoptat două reforme sectoriale - în materie agricolă şi de ajutor extern - şi par să se fi dotat cu instrumente care pot să consolideze protecţia intereselor financiare comunitare.



Cărţi recent achiziţionate de

Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 - ADAM, IOAN ; SAVU, CODRUŢ NICOLAE - Legea procedurii insolvenţei : Comentarii şi explicaţii / Prof.univ.dr. Ioan Adam, asist.univ. Codruţ Nicolae Savu. - Bucureşti, 2006. XII, 828 p. - (Legi comentate). Index. ISBN 973-655-997-1 : 50,87 lei

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; procedura insolvenţei; reorganizare şi lichidare judiciară; faliment; legislaţie 347.736(498)(094)/A17 2 - AVRAM, MARIETA - Actul unilateral în dreptul privat / Marieta Avram. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. XIX,366 p. - (Monografie). Bibliogr. p. 353. Index. ISBN 973-87845-9-X : 25 lei SUBIECT: drept privat; act juridic unilateral; propunere de lege ferenda 347/A95 3 - CĂLINOIU, CONSTANŢA ; DUCULESCU, VICTOR. - Drept parlamentar / Prof.univ.dr.Constanţa Călinoiu, prof.univ.dr.Victor Duculescu ; cu o prefaţă de Pierre Avril, Jean Giquel. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. XVI,384 p. Biblogr. p.305. ISBN 973-758-040-0 : 40 lei

SUBIECT: drept parlamentar; parlament; mandat parlamentar; procedură parlamentară; control parlamentar; diplomaţie parlamentară; Curtea Constituţională; Parlamentul European 342.53/C14 4 - CĂRPENARU, STANCIU D. ; DAVID, SORIN; PREDOIU, CĂTĂLIN - Legea societăţilor comerciale : Comentariu pe articole / Stanciu D. Cărpenaru coordonator ; Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea. - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. XIII, 863 p. - (Comentarii BECK). Index. ISBN 973-655-944-0

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; legislaţie 347.72(498)(094)/L40

5 - Codul civil şi 15 legi uzuale : Ediţie actualizată la 1 septembrie 2006 . - Bucureşti: Editura Hamangiu, 2006. 523 p. - (Legislaţie). ISBN 973-8957-25-7 : 12 lei.

SUBIECT: drept civil; codul civil 347(498)(094.4)/C60 6 - Codul de procedură penală : Supliment . - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. 94 p. 10 lei. SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; Cod de procedură penală

343.1(498)(094.4)/C60 7 - Codul de procedură penală cu modificările şi completările până la 8 august 2006. norme de procedură în legi speciale. - Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2006. 592 p. - (Lex). ISBN 973-758-031-1: 30 lei.

SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; Cod de procedură penală 343.1(498)(094.4)/C60

8 - Codul penal cu modificările şi completările până la 12 iulie 2006. - ediţia a 2-a. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. 311 p. - (Lex). ISBN 973-758-029-X : 30 lei. SUBIECT: drept penal; Cod penal; legislaţie 343(498)(094.4)/C60 9 - Codul vamal : în vigoare de la 18 aprilie 2006 ; Statutul personalului vamal . - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. 99 p. - (La Zi ; 214). ISBN 973-655-929-7 : 2,4 lei. SUBIECT: drept public; drept vamal; Cod vamal; statutul personalului vamal; legislaţie

342:339.543(094.4)/C60

∗ Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ



10 - Conferinţa internaţională ''Administraţia europeană. concepte şi abordări contemporane'': 21/23 octombrie 2005, Bucureşti / Editor : prof.univ.dr. Lucica Matei. - Bucureşti : Editura Economică, 2005. 322 p. ISBN 973-709-221-X.

SUBIECT: Uniunea Europeană; Constituţie Europeană; drept administrativ; drept administrativ comparat; drept administrativ european; administraţie europeană

342.9(4)/C64 11 - Corneliu Mănescu - Diplomat / Coordonator Ion M. Anghel, Valeriu Tudor. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. 128 p. ISBN 973-758-032-X : 12,5 lei. SUBIECT: drept diplomatic; diplomaţie; Mănescu, Corneliu

341.7(498)/C72 12 - CUCU, CRISTINA; GAVRIŞ, MARILENA - Contractele comerciale: Practică judiciară / Cristina Cucu, Marilena Gavriş. - Bucureşti: Editura Hamangiu, 2006. XIII, 373 p. - (Jurisprudenţă). Index. ISBN 973-87845-0-6

SUBIECT: drept comercial; contract comercial; jurisprudenţă 347.74/C93 13 - DELEANU, ION - Instituţii şi proceduri constituţionale : în dreptul român şi în dreptul comparat / Prof.univ.dr. Ion Deleanu. - Bucureşti: Editura C.H. BECK, 2006. XIII, 922 p. Index. ISBN 973-655-957-2 SUBIECT: drept constituţional; putere politică; parlament; Constituţie; drept constituţional european; drepturi şi libertăţi; autoritate judecătorească; Curtea Constituţională 342.4/D28 14 - DOBRINOIU, MAXIM - Infracţiuni în domeniul informatic / Maxim Dobrinoiu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. XIII,401 p. - (Praxis). Bibliogr. p. 387. ISBN 973-655-941-6 : 17,85 lei

SUBIECT: drept penal; informatică; Internet; infracţiune; drept internaţional; drept comparat; criminalitate informatică; propunere de lege ferenda

343.23/D59 15 - GORNIG, GILBERT ; RUSU, IOANA ELEONORA - Dreptul Uniunii Europene / Prof.dr. Gilbert Gornig, asist.drd. Ioana Eleonora Rusu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. XII, 196 p. - (Manuale Beck). Bibliogr p. 195. Index. ISBN 973-655-922-X : 11,96 lei SUBIECT: Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; Consiliul Europei; drept comunitar; drept european; instituţii europene; piaţă comună; piaţă internă; politici comunitare; libera circulaţie; Constituţie Europeană 341.217(4)UE/G71 16 - IMBRESCU, ION - Tratat de dreptul familiei : Familia. Protecţia copilului. Elemente de stare civilă ; Curs de teorie şi practică / Lector univ.dr. Ion Imbrescu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. 528 p. ISBN 973-758-036-2 : 40 lei.

SUBIECT: dreptul familiei; rudenie; filiaţie; drepturile copilului; protecţia copilului 347.6(498)(075.8)/I-47 17 - IONESCU, VICTOR ; NAVROŢCHI, IZABELLA - Democraţie - vis şi realitate / Victor Ionescu, Izabella Navroţchi. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. VI, 224 p. ISBN 973-655-970-X : 11,96 lei. SUBIECT: filosofia dreptului; politică; democraţie

340.12/I-68 18 - Legea privind reforma în domeniul sănătăţii : în vigoare începând cu 1 mai 2006. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. IX, 332 p. - (La Zi ; 204). ISBN 973-655-898-3 : 4,2 lei

SUBIECT: drept public; sănătate; legislaţie; sănătate publică 342:61(498)(094)/L40 19 - Legislaţia achiziţiilor publice : actualizat iunie 2006 . - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. 367 p. - (La Zi ; 222). ISBN 973-655-948-3 : 5,45 lei

SUBIECT: drept public; drept fiscal; drept financiar; achiziţii publice; contract de concesiune; administraţie publică 342.5/L40

20 - Legislaţia anticorupţie : actualizat mai 2006 . - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. 209 p. - (La Zi ; 218). ISBN 973-655-882-7 : 3,6 lei SUBIECT: drept penal; Cod penal; Cod de procedură penală; anticorupţie; legislaţie 343.352/L40 21 - Legislaţia pensiilor : actualizat mai 2006 . - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. 256 p. - (La Zi ; 217). ISBN 973-655-935-1 : 3,6 lei



SUBIECT: dreptul muncii; sistem public de pensii; legislaţie 349.2/L40

22 - Legislaţia proprietăţii : actualizat iunie 2006 . - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. 254 p. - (La Zi ; 219). ISBN 973-655-936-X : 4,8 lei SUBIECT: drept civil; proprietate; proprietate privată; proprietate publică; retrocedare imobiliară; fond funciar; legislaţie

347.235/L40 23 - Liber Amicorum Ioan Muraru : Despre Constituţie şi constituţionalism / Studii coordonate de Simina Tănăsescu şi Ştefan Deaconu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 339 p. ISBN 973-8957-73-7 : 30 lei

SUBIECT: drept constituţional; Constituţie; România; drept comparat; Avocatul poporului; Curtea Constituţională; drepturi şi libertăţi; drept constituţional european; Constituţie Europeană

342.4/M96 24 - MOLDOVAN, AUREL TEODOR - Drept vamal : Curs universitar / Aurel Teodor Moldovan. - Bucureşti, 2006. XV, 544 p. - (Curs universitar). Bibliogr. p. 543. ISBN 973-655-977-7 : 32,48 lei

SUBIECT: drept public; drept financiar; drept vamal; politică vamală europeană; taxă vamală; dreptul proprietăţii intelectuale; regim vamal; zonă liberă; jurisprudenţă

342:339.543/M87 25 - PETRESCU, OANA-MĂRIUCA - Programul de finanţare SAPARD : Geneză şi conţinut / Oana-Măriuca Petrescu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. XIII, 280 p. - (Praxis). Bibliogr. p.272. ISBN 973-655-971-8 : 14,85

SUBIECT: Comisia Europeană; drept comunitar; SAPARD; politică agricolă comunitară; contract SAPARD; România 341.217(4)UE/P57 26 - POPESCU, ANDREI - Dreptul internaţional al muncii / Andrei Popescu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2006. XIV, 678 p. - (Master). ISBN 973-115-002-1 : 59 lei. SUBIECT: Organizaţia Internaţională a Muncii; dreptul muncii; dreptul internaţional al muncii; drept european; Uniunea Europeană

349.2/P81 27 - Rapport général sur l'activité de l'Union européenne 2005 / Commission européenne. - Bruxelles ; Luxembourg: Office des publications officielles des Communautés européennes, 2006. 199 p.:fig. ISBN 92-79-00592-8

SUBIECT: Uniunea Europeană; Comisia Europeană; raport 342.217(4)UE/R25 28 - The European Union an ongoing process of integration : Liber Amicorum Alfred E. Kellermann / Edited by Jaap W. de Zwaan, Jan H. Jans, Frans A. Nelissen ; Steven Blockmans managing editor. - Hague : T.C.M.Asser Press, 2004. XIX, 371 p.Bibliogr. p. 357. ISBN 90-6704-187-4 SUBIECT: Uniunea Europeană; Consiliul Europei; Constituţie Europeană; Europa de Est; integrare; drept comunitar

341.217(4)UE/E90 29 - The impact of eu accession on the legal orders of new eu member states and (pre-)candidate countries : hopes and fears / Edited by Alfred E.Kellermann, Jeno Czuczai, Steven Blockmans... - Hague : T.C.M.Asser Press, 2006. XXIV,465 p. Antetitlu : T.C.M. Asser Insituut. ISBN 90-6704-217-X. SUBIECT: Uniunea Europeană; integrare; Constituţie; drept european; Conferinţa MATRA

341.217(4)UE/I-48 30 - VARTOLOMEI, BRÂNDUŞA - Contractul de factoring / Brînduşa Vartolomei. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2006. 320 p. ISBN 973-758-043-5 : 25 lei. SUBIECT: drept comercial; drept civil; dreptul comerţului internaţional; drept financiar; contract de factoring; contract internaţional de factoring

347.74/V30 31 - VASILIU, ALEXANDRU - Nulităţile în procesul penal : Practică judiciară / dr. Alexandru Vasiliu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 250 p. - (Jurisprudenţă). Index. ISBN 973-87851-6-2 : 20 lei SUBIECT: drept procesual penal; jurisprudenţă

343.1/V34 32 - VINTILĂ, GHEORGHE - Daunele morale : Studiu de doctrină şi jurisprudenţă / Conf.univ.dr. Gheorghe Vintilă. - ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. XVI, 274 p. - (Monografie). Index. ISBN 973-8957-55-9 : 25 lei

SUBIECT: drept civil; răspundere civilă; daune morale; drept comparat; jurisprudenţă 347.426.4/V64

ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ, Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat Mircea Preda, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator) Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil) Svetlana Baciu Tudor Prelipceanu

Tipografia: S.C. „Lumina Tipo” s.r.l., str. Luigi Galvani nr.20bis, sector 2, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii personale ale autorilor.

http://www.clr.ro/

Câteva clarificări privind termenii din domeniul social...

Documents

Transcript of Câteva clarificări privind termenii din domeniul social...