Subiect 1- O definitie a CSR

In sens larg, responsabilitatea sociala corporatista (CSR) reprezinta implicarea mediului de afaceri in imbunatatirea calitatii vietii comunitatii din care face parte si in care isi desfasoara activitatea. In practica exista mai multe tipuri de CSR, cum sunt:

Activitati de CSR de mediu: se concentreaza pe aspecte de mediu cum ar fi de exemplu protectia

mediului inconjurator sau schimbarea conditiilor de clima;

Activitati de CSR pentru comunitate: conlucrarea dintre mediul de afaceri si alte organizatii non-

guvernamentale cu scopul de a imbunatati calitatea vietii oamenilor in comunitatea locala;

Activitati de CSR bazate pe resurse umane: proiecte menite sa imbunatateasca mediul de viata si de

lucru al angajatilor;

Activitati filantropice: companiile private doneaza bani pentru o cauza nobila, de regula prin

intermediul unui partener.

Subiect 2 - Factorii care influenteaza resposabilitatea sociala a firmelor

Potrivit specialiştilor prezintă importanţă pentru stadiul actual şi perspectivele domeniului responsabilităţii sociale crearea unor zone de excelenţă în CSR. Ele sunt reprezentate mai ales de companiile care percep CSR ca fiind ceva fundamental şi integrat în afacere la fiecare nivel operaţional. Totuşi, pentru cea mai mare parte din companii responsabilitatea socială este ceva ocazional, distanţat de afacerea lor principală şi aceasta, din cauza că cel mai des înseamnă filantropie corporativă. De cele mai multe ori organizaţiile nu relatează despre responsabilitatea lor socială din simplul motiv că ele ignoră publicul larg. În categoria factorilor care influenţează responsabilitatea socială a companiilor putem menţiona: Factorul economic – Pentru mulţi cetăţeni români perioada de tranziţie spre economia de piaţă a fost atât un şoc economic, cât şi unul moral. Cadrul general s-a schimbat iar noile repere, precum pierderea pieţelor de desfacere, scăderea exporturilor, distrugerea structurilor de producţie şi extinderea celor de comerţ, înrăutăţirea raportului de schimb comercial şi lipsa unor politici coerente pentru redresarea acestora au generat consecinţe economice şi sociale negative. Reformele au fost complexe şi deseori au generat rezultate contradictorii. Deşi s-a ajuns la o anumită stabilitate macroeconomică, iar multe dintre fostele întreprinderi de stat s-au restructurat sau au fost privatizate, costurile umane şi sociale ale tranziţiei în ansamblu sunt enorme. Emigraţia forţei de muncă, mai ales a celei calificate spre occident este cel mai sugestiv indicator al deteriorării bunăstării sociale şi individuale. Fostele companii de stat s-au restructurat sau au fost privatizate şi noii proprietari erau dornici să scape de orice infrastructură socială. Reformele erau implementate într-un mediu caracterizat de o cultură de afaceri „sălbatică”. A nu plăti

impozitele era o normă pentru multe companii la începutul anilor 1990. Sectorul informal înflorea, iar

criminalitatea exercita un control masiv asupra economiei. Cetăţenii nu mai credeau în viitor şi erau

deziluzionaţi de organele publice. Statul însuşi era considerat de mulţi ca unul în proces de eşuare dacă

nu chiar unul eşuat. Acest sentiment de insecuritate era amplificat de instabilitatea politică continuă din

anii 1990, de conflictele interne şi corupţia rampantă.

Într-un astfel de mediu, puţine companii au reuşit să rămână social responsabile. Realizările în plan economic trebuie să fie susţinute pentru a asigura convergenţa cu ţările dezvoltate ale UE. Totuşi, trebuie spus că pentru moment tendinţele economice pozitive contribuie la o responsabilitate socială mai mare din partea companiilor româneşti care devin financiar mai puternice odată cu creşterea economiei, în general, şi a profiturilor, în particular. Factorul politic – CSR poate prospera numai atunci când sunt create condiţii legale adecvate şi sunt implementate politici ce consolidează încrederea publicului. În prezent acest aspect este critic pentru România. Potrivit statisticilor, afacerile private formal sunt independente de stat, dar în realitate multe sectoare sunt supra-reglementate, în timp ce în altele, din contra, se face simţită lipsa unei reglementării adecvate. Aceste neajunsuri sunt explicate şi de lipsa unui dialog între guvernare, agenţii economici şi societatea civilă. Incertitudinea politicii rezultă şi din aplicarea selectivă a reglementărilor în scopuri politice şi economice. Oamenii de afaceri consideră că interesele majore care influenţează climatul de afaceri rezidă mai degrabă în politica definită ca luptă între entităţi rivale, decât în politica definită ca artă de guvernare şi de armonizare a intereselor divergente. În astfel de condiţii, între guvern, agenţi economici şi organizaţiile societăţii civile apare un cerc vicios al încrederii reciproce. Mai mult, asociaţiile oamenilor de afaceri indică asupra lipsei unor instituţii de bază ale economiei. De asemenea, majoritatea reprezentanţilor mediului de afaceri consideră că sistemul legal nu stimulează agenţii economici privaţi să se implice în activităţi sociale iar cadrul legal existent este dificil de aplicat. În acest context putem aminti şi aspecte legate de corupţie. Corupţia este probabil cel mai îngrijorător aspect al iresponsabilităţii sociale a multor companii ale mediului de afaceri actual. Potrivit Indicelui de Percepţie a Corupţiei elaborat de Transparency International, România este cu mult

în urma ţărilor din Uniunea Europeană. În contextul actual, corupţia este identificată de mulţi analişti

drept cauză majoră a sărăciei, dar şi o barieră în calea eradicării sărăciei. Printre principalele cauze ale

corupţiei se numără salariile mici din sectorul public, incapacitatea sistemului de justiţie de a impune

respectarea universală a legislaţiei, probabilitatea mică de pedepsire a persoanelor vinovate de corupţie,

cultura şi tradiţia. Astfel, societatea este prinsă într-un „echilibru rău” al corupţiei, majoritatea

companiilor confruntându-se cu dilemă foarte simplă: sau oferă mită pentru a rămâne „competitive” în

raport cu concurenţii lipsiţi de scrupule sau existenţa lor este incertă.

Factorul cultural – putem vorbi în prezent de o diversitate culturală şi în domeniul afacerilor. Elemente tipic româneşti ale culturii de afaceri interferează cu cele occidentale şi orientale. Societatea românească este ierarhică şi guvernată de multe tradiţii birocratice. Chiar şi în companiile private procesul decizional este centralizat şi conducerea de vârf este cea care ia decizia finală chiar şi în probleme minore. În multe organizaţii relaţiile de rudenie au o mare densitate şi reprezintă o sursă permanentă de corupţie şi nu de multe ori contează mai mult decât partea formală a afacerii. Legăturile personale sunt importante nu doar pentru omul de afaceri care intră în relaţii cu instituţiile publice, dar şi între entităţile private. Comunitatea de afaceri este influenţată şi de cultura de afaceri occidentală adoptată de companiile europene şi americane care investesc în România, majoritatea dintre ele arătând rezultate bune la capitolul CSR. Cu toate acestea, nu toate companiile străine implementează cu acelaşi succes standarde de CSR după cum ar face în ţara lor de origine. O explicaţie ar fi poate faptul că guvernul şi societatea

civilă nu prea manifestă o cerere pentru CSR. Întrucât încrederea societăţii în mediul de afaceri este scăzută, acest aspect împiedică dezvoltarea responsabilităţii sociale deoarece e greu de imaginat ca cineva să construiască un parteneriat ce ar avea scopuri sociale cu entităţi în care nu are încredere.

Domeniul Percepţia publicului privind asumarea responsabilităţii13

Mediul ambiant Companiile nu au o atitudine proactivă în ceea ce priveşte mediul ambiant iar legislaţia se respectă foarte rar.

Drepturile angajaţilor De multe ori firmele sunt preocupate pentru a obţine câştiguri pe termen scurt în detrimentul satisfacţiei angajaţilor. Nu întotdeauna se practică un management participativ, angajaţii nu sunt informaţi, sindicatele nu sunt active. Contractele colective de muncă pot fi dezavantajoase pentru angajaţi

Drepturile omului Situaţiile cele mai periculoase sunt cele legate de atragerea copiilor în munci, chiar şi sezoniere. Exploatarea copiilor reprezintă un aspect care trebuie stopat de urgenţă.

Corupţia Companiile sunt privite deseori ca principalii vinovaţi sau parteneri activi ai oficialităţilor publice în aranjamente corupte şi nu întodeauna găsesc ieşire din cercul vicios al corupţiei.

Drepturile consumatorilor În general, există tendinţa de a-şi asuma responsabilitatea pentru calitatea produselor oferite însă nu există un sistem legislativ adecvat care să apere drepturile consumatorilor. În ultimul timp, organizaţiile încearcă derularea unor parteneriate cu consumatorii pentru susţinerea unor cauze sociale.

Comunitatea Multe organizaţii se orientează din ce în ce mai mult spre găsirea de soluţii la o serie de probleme ale

comunităţii. În acest sens sunt dezvoltate programe de CSR care implică dirijare de resurse materiale, financiare şi umane către aceste cauze.

Legat de aşteptările care însoţesc iniţiativele de responsabilitate socială, acestea pot fi minimaliste sau expansioniste. În categoria aşteptărilor minimaliste pot fi incluse: plata impozitelor, respectarea legislaţiei referitoare la drepturile omului, ale salariaţilor şi ale consumatorilor, implementarea standardelor înalte de protecţie a mediului. Referitor la aşteptările expansioniste putem include: proiectele companiilor prin care acestea manifestă preocupare pentru necesităţile societăţii prin acţiuni de caritate, de protejare a mediului ambiant, etc. Astfel, companiile ar trebui: să ofere ajutor financiar pentru dezvoltarea unor servicii sociale care nu sunt susţinute adecvat de către instituţiile de stat, să contribuie le dezvoltarea comunitară; să coopereze mai mult cu administraţia publică locală în vederea soluţionării problemelor locale, să ajute categoriile sociale vulnerabile prin acte de caritate, să susţină tinerii talentaţi prin oferirea de burse şi de şanse mai bune la angajare; să fie susţinuţi copiii talentaţi; să se acorde ajutor şcolilor, să fie protejat mediul ambiant şi să se întreprindă acţiuni de restabilire a zonelor ecologic afectate, să se respecte drepturile consumatorilor; acest lucru frecvent reclamă şi acţiuni împotriva corupţiei, să participe în mod voluntar la programe şi proiecte sociale. Astfel, putem constata că societatea este puternic fragmentată în ceea ce priveşte imaginea companiilor şi responsabilitatea lor socială. La fel de mult este divizată societatea şi în privinţa modului în care companiile ar trebui să abordeze probleme sociale. Totuşi, părerile sunt convergente vizavi de un anumit aspect: companiile nu întreprind suficient de multe pentru a soluţiona problemele sociale şi responsabilitatea lor socială este aproape absentă. Ar fi regretabil dacă, ignorată de companii şi guvern, această opinie socială va evolua în sens negativ. Subiect 3 - dimensiunile CSR 1. Dimensiunea internă – potrivit căreia compania se concentrază pe două aspecte principale: - adoptarea de proceduri responsabile în relaţiile cu angajaţii, aspecte legate de investiţii în capitalul uman, siguranţa şi securitatea în timpul activităţii, managementul schimbării şi abordarea responsabilă a restructurărilor în caz de criză ţinând cont de interesele tuturor părţilor implicate; - adoptarea de bune practici ecologice, respectiv aspecte legate de managementul resurselor furnizate de mediu şi folosite în sistemul operaţional în vederea minimizării impactului activităţilor pe care le desfăşoară asupra mediului şi resurselor naturale. Principalele aspecte legate de dimensiunea internă a CSR sunt: managementul resurselor umane; securitatea la locul de muncă; adaptare la schimbare; managementul impactului mediului şi resurselor naturale. Managementul resurselor umane Nici un program social nu poate rivaliza cu mediul de afaceri atunci când vine vorba de crearea de locuri de muncă sau de îmbunătăţirea nivelului de trai. Mai mult, nu trebuie subestimat sentimentul de implicare al angajaţilor unei companii, care în urma unei astfel de acţiuni simt că fac parte dintr-o acţiune importanta şi de impact. Astfel din punct de vedere a modului de gestionare a resurselor umane, politica de CSR promovează ideea potrivit căreia, a acţiona responsabil îi priveşte în primul rând pe angajaţii companiei. Un obiectiv

major pentru o organizaţie este de a atrage şi păstra forţa de muncă calificată şi performantă. Pentru aceasta se au în vedere următoarele aspecte: Invăţarea continuă; Existenţa unei compatibilităţi între viaţa profesională şi viaţa personală; Existenţa unei bune politici informaţionale în cadrul companiei; Sistem de recompense şi şanse profesionale egale pentru toţi angajaţii, bărbaţi şi femei ce prestează aceeaşi muncă; Posibilităţi reale de a participa la câştig şi la capital; O mai mare diversitate a muncii; Prelungirea vieţii active şi grijă faţă de angajaţii care au intrat în incapacitate de muncă; Promovarea unei politici de angajare nediscriminatorie (ex. minorităţile etnice, persoanele vârstnice, femei, şomeri, persoane cu handicap, etc.). Referitor la aspectul învăţării continue, firmele trebuie să urmărească:

determinarea valorii reale de formare profesională;

facilitarea accesului după şcoală către viaţa profesională pentru tineri;

diverse procedee pentru ridicarea valorii învăţării;

crearea unui mediu ce stimulează angajaţii către învăţare continuă. Unul dintre aspectele importante ale eticii în domeniul resurselor umane este reprezentat de evaluarea performanţelor. Câteva dintre dimensiunile etice ale evaluării sunt: evaluatorul trebuie să fie perceput de evaluaţi ca fiind corect şi credibil; informaţiile obţinute de către evaluatori în urma evaluării trebuie să fie folosite strict în scopul în care a fost făcută evaluarea şi să presupună un anumit grad de confidenţialitate; evaluarea trebuie să se bazeze pe mai multe metode şi să provină din mai multe surse; evaluatorul va trebui să respecte în evaluare demnitatea celor evaluaţi; evaluatorul si evaluatul trebuie să nu se situeze într-un conflict de interese atunci când se face evaluarea.”24 Securitatea la locul de muncă Securitatea la locul de muncă reprezintă, în mod tradiţional, subiectul a numeroase reglementări legale, dar companiile şi guvernele caută din ce în ce mai mult modalităţi adiţionale de promovare a securităţii la locul de muncă, utilizând aceste aspecte drept criterii pentru contractele de achiziţie de servicii şi produse. Aceste modalităţi, care sunt aplicate în mod voluntar, pot fi privite ca şi o complementare a cadrului legislativ şi a activităţilor de control, care cad în sarcina autorităţilor centrale şi locale, urmărind şi promovarea unei culturi preventive focalizate pe obţinerea unui nivel înalt de securitate ocupaţională. De asemenea, această dimensiune a fost inclusă în certificarea produselor, echipamentelor şi serviciilor. Managementul schimbării Economia contemporană în general şi cea europeană în special au cunoscut importante modificări structurale care au afectat nu numai angajaţii, dar şi pe ceilalţi deţinători de interese, în primul rând datorită necesităţii închiderii unor facilităţi de producţie. De la începutul acestui secol, spre exemplu, au existat mai multe fuziuni şi achiziţii decât oricând anterior. Aceste transformări au putut fi asociate cu o tendinţă de descreştere a ocupării forţei de muncă din Europa, ceea ce a implicat crize economice, sociale sau politice la nivelul comunităţilor locale sau

naţionale. În plus, în conformitate cu mai multe studii ale Comisiei Europene, doar o parte dintre operaţiunile de restructurare şi-au atins în totalitate ţintele de reducere a costurilor, de creştere a productivităţii sau de îmbunătăţire a calităţii produselor sau serviciilor, dar au determinat reduceri în ceea ce priveşte motivaţia, loialitatea, creativitatea şi satisfacţia angajaţilor. Experienţa operaţiunilor majore de restructurare realizate în Uniunea Europeană la nivelul industriei oţelului, cărbunelui sau navală a arătat că restructurările de succes pot fi realizate mai bine prin eforturi cumulate, implicând autorităţile publice, dar şi reprezentanţii companiilor şi ai angajaţilor. Procesul de restructurare trebuie să aibă ca obiective, pe lângă criteriile stricte de eficienţă, şi protecţia drepturilor angajaţilor (dându-le posibilitatea urmării de cursuri de recalificare atunci când este necesar) sau modernizarea procesului de producţie, cu scopul de a creşte securitatea ocupaţională. Companiile trebuie să-şi asume partea lor de responsabilitate în asigurarea unui anumit grad de angajare a forţei de muncă şi trebuie să fie implicate în dezvoltarea locală şi în strategii active pentru pieţele de muncă, putând reduce astfel impactul restructurărilor pe scară largă. O restructurare responsabilă social trebuie să ţină cont în mod echilibrat de interesele tuturor celor afectaţi de decizii şi schimbări. Restructurarea poate fi pregătită prin următoarele măsuri: determinarea riscurilor principale; calcularea costurilor directe şi indirecte ce apar prin strategii şi procedee alternative; evaluarea tuturor variantelor ce necesită mai puţine concedieri; ocrotirea drepturilor angajaţilor şi măsuri de şcolarizare; elaborarea unor programe de modernizare a procedeelor şi mijloacelor de muncă; asigurarea unor metode de informare, dialog, colaborare şi parteneriat; angajarea în proiecte de dezvoltare locală. „O firmă cu responsabilitate socială va opta pentru implementarea mangementului prin valori. Managementul prin valori este un concept relativ nou, propus în 1996 şi apoi implementat în mai multe firme americane de către Ken Blanchard şi Michael O`Connor. În esenţă, Managementul prin valori este un proces de management, care prin stabilirea şi transpunerea în practică a unui set de valori comune tuturor membrilor organizaţiei urmăreşte: să-i motiveze pe angajaţi să dea în fiecare zi tot ce e mai bun în ei; să-i motiveze pe clienţi să rămână fideli organizaţiei; să aducă proprietarilor atât profit cât şi un sentiment de mândrie; să încurajeze toate grupurile de interese să facă afaceri cu organizaţia. Un aspect care conferă un caracter aparte organizaţiei care agrează conceptul responsabilităţii sociale este calitatea vieţii angajaţilor săi. O asemenea firmă oferă angajaţilor săi un mediu plin de motivaţie, un mediu în care aceştia văd că este în interesul lor să muncească pentru scopurile organizaţiei. Fiind consideraţi cea mai preţioasă resursă a firmei, angajaţii devin mai fideli scopurilor acesteia.”25 Managementul impactului asupra mediului şi al resurselor naturale Această dimensiune este bazată pe următoarea conexiune logică: reducerea consumului de resurse şi reducerea emisiilor poluante şi a risipei pot reduce impactul asupra mediului. Concluzia desprinsă de aici este că o utilizare mai redusă a resurselor poate duce la creşterea profitabilităţii şi competitivităţii. Privitor la această dimensiune, se poate afirma că investiţiile la nivelul mediului sunt în general de tipul strategiilor „win - win” – ceea ce este benefic pentru mediu este benefic şi pentru afaceri. Acest principiu a fost stabilit de mai mulţi ani, fiind recunoscut în cadrul celui de-al şaselea program de acţiune referitor la mediu al Comisiei Europene (2001).

În prezent, se recomandă firmelor să adopte o politică a produselor integrată, potrivit căreia firma va ţine seama pe tot parcursul ciclului de viaţă a produsului de efectele asupra mediului. Tot în sprijinul responsabilităţii sociale a firmelor este şi sistemul comunitar pentru managementul şi auditul mediului. Potrivit acestui concept firmele vor introduce benevol un sistem pentru managementul şi auditul mediului cu efect asupra îmbunătăţirii continue a performanţelor de mediu. 2. Dimensiunea externă – potrivit căreia implicarea companiei în proiecte CSR depăşeşte sfera internă şi se extinde în exterior implicând diverse grupuri interesate: furnizori, distribuitori, clienţi, autorităţile publice locale sau centrale, ONG-uri. Principalele aspecte ale dimenisunii externe a CSR sunt: parteneriatele cu comunitatea locală, parteneriatele cu partenerii de afaceri, drepturile omului, protecţia globală a mediului. Comunităţile locale Acest aspect presupune integrarea companiilor în mediul local. Companiile au o contribuţie majoră la dezvoltarea locală a comunităţii prin crearea de locuri de muncă sau plata impozitelor şi taxelor locale. Pe de altă parte, companiile depind de stabilitatea şi prosperitatea comunităţilor în care operează. Astfel, companiile îşi pot recruta majoritatea angajaţilor de pe piaţa locală a forţei de muncă, astfel că

acestea din urmă vor avea un interes direct în dezvoltarea în instituţiile locale de educaţie a abilităţilor

care le sunt necesare. În acelaşi context, reputaţia unei companii în spaţiul în care activează, imaginea sa

ca angajator şi producător influenţează competitivitatea sa. Companiile interacţionează de asemenea cu

mediul fizic: afacerile pot fi răspunzătoare pentru un număr de rezultate reziduale – zgomot, emisii

poluante, contaminarea solului, apei.

Multe companii devin mai implicate în atingerea obiectivelor comunitare prin intermediul creării de posibilităţi suplimentare de training, susţinerea acţiunilor de protecţie a mediului, recrutarea persoanelor vulnerabile la excluziune socială, acordarea de ajutoare pentru întreţinerea copiilor angajaţilor, sponsorizarea unor echipe sportive locale sau a evenimentelor culturale ori efectuarea de donaţii şi activităţi caritabile. De asemenea, companiile multinaţionale se pot implica susţinut în dezvoltarea comunităţii. Îmbunătăţirea continuă a relaţiilor dintre acestea şi comunitatea locală permite o mai bună integrare a propriilor filiale pe pieţele locale. Deţinerea unei baze de date complete privind actorii locali, tradiţiile şi potenţialul mediului local reprezintă un activ intangibil pe care companiile multinaţionale îl pot utiliza. Suplimentar, instituţiile financiare pot juca un rol special, de sprijin pentru investiţiile în proiecte care generează beneficii sau reduc disparităţile regionale (ceea ce este cunoscut sub denumirea de „responsabilitate socială a investiţiilor”). Partenerii de afaceri Acţionând corect faţă de partenerii de afaceri, companiile pot reduce complexitatea proceselor operaţionale şi pot creşte calitatea produselor. În acest sens, sunt remarcabile relaţiile în cadrul unor alianţe de afaceri şi joint-venture-uri sau cu parteneri din reţelele de franciză. Pe termen lung, construcţia unor relaţii pozitive între actorii economici poate determina o funcţionare corectă a mecanismelor de piaţă, dar şi respectarea termenelor şi atingerea obiectivelor în ceea ce priveşte calitatea şi fiabilitatea.

Efectul unor activităţi de tip CSR nu vor rămâne limitate doar la compania în sine, ele vor influenţa şi partenerii acesteia. Acesta este cazul, în special, al marilor companii, care îşi externalizează o parte a producţiei sau serviciilor către furnizori locali, a căror supravieţuire şi dezvoltare depind esenţial de compania de care sunt legaţi. Unele companii mari demonstrează o puternică responsabilitate socială prin promovarea în regiunea în care se poziţionează a iniţiativelor antreprenoriale. Exemple de astfel de activităţi includ programe „mentoriale” pentru start-up-urile sau IMM-urile locale. În acelaşi context, implicarea marilor companii poate constitui o importantă cale pentru facilitarea dezvoltării unor noi companii inovative. Acest lucru poate fi realizat prin preluarea de către marile întreprinderi a unor pachete minoritare din capitalul social al unor noi IMM-uri cu potenţial promiţător şi finanţarea dezvoltării acestora. Acest mod de finanţare oferă avantaje ambelor părţi: un acces mai uşor la resurse financiare şi la pieţe pentru IMM-uri şi o mai bună utilizare şi aplicare a ideilor inovative pentru marile companii. Ca parte a responsabilităţilor lor sociale faţă de companii; există şi aşteptarea de a furniza produse şi servicii în concordanţă cu dorinţele sau necesităţile consumatorilor şi într-o manieră eficientă, etică şi ecologică. Companiile care dezvoltă relaţii durabile cu clienţii existenţi sau potenţiali, prin focalizarea întregii lor strategii pe înţelegerea nevoilor clienţilor şi furnizarea de produse superioare calitativ, înregistrează o dinamică pozitivă a competitivităţii. Drepturile omului Este recunoscut faptul că activităţile companiilor în domeniul drepturilor omului şi ale angajaţilor lor trebuie să fie mai largi decât cadrul dreptului muncii. Aceasta este situaţia, de exemplu, în care companiile trebuie să atenţioneze autorităţile politice în privinţa încălcării unor drepturi fundamentale ale omului. În acest context, guvernele Marii Britanii şi SUA au constituit un grup de lucru format din corporaţii importante din domeniul petrolului, gazelor şi mineritului, dar şi din ONG-uri focalizate pe respectarea drepturilor omului. Rezultatul a fost adoptarea voluntară a unor principii privind securitatea şi drepturile omului aplicabile în sectoarele extractive şi energetic, materializate în coduri de conduită pentru aceste sectoare. Acestea pot contribui la promovarea unor standarde şi norme de muncă internaţionale, eficienţa lor depinzând însă de implementarea şi controlul corespunzător. Astfel de coduri de conduită impun subcontractorilor unor companii multinaţionale respectarea unor seturi de criterii privind salariile, timpul de lucru sau alte condiţii sociale. Ele trebuie aplicate la fiecare nivel al organizaţiei. Transparenţa totală a informaţiilor este foarte importantă, inclusiv către comunitatea locală. Obiectivele globale de mediu Datorită efectelor transfrontaliere ale multor afaceri – cu referire la probleme de mediu sau de consumul unor resurse achiziţionate din diferite părţi ale lumii –companiile devin actori într-un mediu global. În acest mod, responsabilitatea socială devine un concept internaţional. De exemplu, companiile pot încuraja şi susţine. proceduri de protecţie a mediului prin impunerea normelor internaţionale şi/sau europene privind managementul şi produsele pentru furnizorii din lanţul lor de aprovizionare. Un alt exemplu îl constituie investiţiile şi localizarea capacităţilor de producţie în alte ţări, acestea putând determina un impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale a acestor ţări. Subict 4- .Motivele implicarii in proiectele de CSR Motivele implicării CSR Pe fondul celor două dimensiuni putem accentua o serie de aspecte legate de motivele care determină implicarea companiilor în acţiuni de responsabilitate socială corporatistă.

. Motivul raţional – este cel mai puternic motiv care poate determina o companie să adopte un comportament social. Practic, compania îşi asumă responsabilităţi din ce în ce mai mari şi se implică activ în proiecte sociale pentru a câştiga în termeni de imagine şi a-şi consolida profiturile pe termen lung. De regulă, aceste proiecte de CSR induc companiei iniţiatoare un avantaj competitiv. . Motivul deontologic – potrivit căruia o companie are o datorie de ordin moral faţă de societatea şi comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Dacă societatea este cea care permite existenţa afacerilor companiei, aceasta, la rândul său are o datorie morală concretizată într-un comportament etic şi responsabil social. . Motivul presiunii sociale – apare atunci când compania trebuie să răspundă cerinţelor sociale din ce în ce mai acute. În general, având anumite aşteptări, societatea respinge acele companii care nu dau dovada de comportament responsabil. Pentru ca CSR să fie acceptată de către o companie, programele trebuie concepute în aşa fel încât să fie acoperită întreaga gamă de responsabilităţi. Astfel, întreg ansamblu CSR cuprinde patru categorii de responsabilităţi: Responsabilităţi economice; Responsabilităţi legale; Responsabilităţi etice; Responsabilităţi filantropice (discreţionare). Responsabilităţile economice – sunt cele mai importante obligaţii şi stau la baza întregului sistem.

Astfel, orice companie are ca principală responsabilitate de a produce bunurile şi serviciile cerute de

societate şi de a le vinde cu un profit acceptabil. Tot în această direcţie se poate menţiona

responsabilitatea de a crea locuri de muncă şi de a genera creştere economică. Acest context este

susţinut şi de afirmaţiile specialiştilor români care aprofundează tot mai mult domeniul responsabilităţii

sociale şi aprobă perspectiva economică: „Credem că prima responsabilitate socială a unei companii este

aceea de a avea succes. CSR-ul este o strategie de afaceri şi poate să aibă rezultate doar dacă devine

parte integrantă a ADN-ului unei organizaţii.”

În categoria responsabilităţilor economice incluse în conceptul de CSR total putem menţiona: Desfăşurarea activităţilor firmei într-un mod compatibil cu maximizarea câştigurilor pe aceste activităţi; Proiectele în care se implică firma trebuie să fie profitabile pe cât posibil; Menţinerea unei poziţii concurenţiale puternice; Menţinerea unui nivel înalt de eficienţă în plan operativ; Realizarea şi menţinerea de profit în mod constant. Responsabilităţile legale – reflectă aşteptările societăţii cu privire la îndeplinirea activităţilor de bază ale companiei într-un cadru guvernat de reguli, legi şi reglementări clare. Componentele legale ale CSR sunt: Desfăşurarea activităţilor firmei în conformitate cu aşteptările de guvernare şi de drept; Respectarea reglementărilor în funcţie de nivelul de operare, la nivel internaţional, naţional, regional şi local; Respectarea, în calitate de cetăţean corporatist a legilor care guvernează domeniul de activitate; Firma să îşi îndeplinească obligaţiile legale; Firma să furnizeze bunuri şi servicii care să îndeplinească cel puţin cerinţele legale minime.

Responsabilităţi etice – vizează acele activităţi şi practici care sunt aşteptate sau interzise de membrii unei societăţi chiar dacă sunt codificate în cadrul unor legi. Practic, o companie are obligaţia de a evita aspectele negative şi de a face ceea ce este bine, corect şi just în raport cu angajaţii, clienţii, acţionarii, etc. În categoria responsabilităţilor etice aferente domeniului CSR sunt: Activităţile firmei ce se efectuează în conformitate cu normele etice şi aşteptările societăţii; respectarea legilor şi regulamentelor ce trebuie completată de o integritate corporativă şi comportament etic; Recunoaşterea şi respectarea normelor morale adoptate de către societate; Evitarea încălcării normelor etice numai pentru a atinge obiectivele corporatiste; Racordarea elementelor ce ţin de calitatea de cetăţean corporatist la aşteptările societăţii. Responsabilităţile etice încorporează o serie de standarde, norme sau aşteptări care reflectă o preocupare pentru ceea ce consumatorii, angajaţii, acţionarii percep ca fiind corecte sau în conformitate cu respectul sau protecţia drepturilor morale. Astfel, într-un anumit sens, etica reflectă schimbarea sau valorile care preced instituirea de drept, deoarece ele devin forţa motrice care sta la baza legilor sau regulamentelor. Într-un alt sens, responsabilităţile etice pot fi văzute ca reflectând standarde superioare de performanţă iar organizaţia poate adera la ele cu uşurinţă. Suprapunând, realitatea existentă şi aşteptările etice care vin din partea grupurilor interesate putem genera niveluri de performanţă etice aflate în interacţiune cu răspunderea juridică definită în nivelul anterior al piramidei CSR. Responsabilităţile filantropice – se referă la acele contribuţii financiare, materiale şi umane prin care compania susţine dezvoltarea comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Implicarea companiilor în aceste programe filantropice este absolut voluntară şi nu intervin alte aspecte de natură economică, legislativă sau etică. În categoria responsabilităţilor filantropice putem include: Activităţile firmei să fie compatibile cu aşteptările filantropice şi de caritate ale societăţii; Implicarea în proiecte care susţin performanţele în domeniul artelor, educaţiei; Managerii şi angajaţii companiei să participe la activităţile de voluntariat şi caritabile în cadrul comunităţilor lor locale; Derularea de proiecte prin care se oferă asistenţă instituţiilor publice şi private de învăţământ; Asistarea de proiecte care au şanse reale să sporească calitatea vieţii în cadrul unei comunităţi. Una dintre cele mai pragmatice idei legate de efortul în domeniul CSR este aceea că o firmă trebuie să fie preocupată de a face un profit, să respecte legea, să aibe un comportament etic şi să fie un bun cetăţean corporatist. Filantropia cuprinde acele acţiuni corporative care sunt ca un răspuns la încrederea societăţii iar aceste

activităţi fac dovada că firma este un bun cetăţean corporatist. Aceasta presupune implicare în mod

activ în acte sau programe de promovare a bunăstării umane sau a fondului comercial. Filantropia este

văzută ca cea mai discreţionară sau voluntară din partea unei afaceri. În rezumat, responsabilitatea

socială corporativă totală de afaceri presupune îndeplinirea simultană a obiectivelor economice, a

responsabilităţilor legale, etice şi filantropice. Pornind de la importanţa fiecăreia din cele patru

dimensiuni, CSR s-ar putea sintetiza sub forma unei piramide.

Piramida CSR prezintă cele patru componente ce ţin de domeniul responsabilităţii sociale începând cu noţiunea de bază, respectiv performanţele economice urmate apoi de toate celelalte. În acelaşi timp, organizaţia de afaceri este de aşteptat să se supună legii, deoarece legea este codificarea societăţii de comportament acceptabil şi inacceptabil. Nivelul următor este dat de etica în afaceri. Potrivit acestui nivel, organizaţia are obligaţia de a face ceea ce este drept şi corect pentru a evita sau a minimiza prejudiciile părţilor interesate. Subiect5- piramida CSR În prezentarea grafică (figura nr.3), piramida responsabilităţii sociale prezintă la bază responsabilităţile economice, urmate de responsabilităţile legale, cele etice iar în vârf sunt plasate responsabilităţile filantropice.

Subiect 6- Programe de responsabilitate socială corporatistă Potrivit specialiştilor Philip Kotler şi Nancy Lee tipologia programelor de responsabilitate socială corporatistă se prezintă astfel31: 1. Promovarea unei cauze 2. Marketing legat de o cauză 3. Marketing social 4. Acţiuni filantropice 5. Voluntariat în comunitate 6. Practici de afaceri responsabile social 2. Marketing legat de o cauză (Cause Related Marketing) - este un tip de program de CSR prin care o companie se angajează să doneze în favoarea unei cauze o sumă care depinde de vânzările pe care le realizează într-o anumită perioadă. O campanie de acest tip prezintă următoarele caracteristici: este valabilă pentru o anumită perioadă de timp; se referă la un produs anume al companiei; se realizează în beneficiul unui ONG, sau al unui alt partener, care are legitimitate în privinţa cauzei şi capacitatea de a administra banii.

Beneficiile derulării unei asemenea campanii sunt pentru toate părţile implicate – companie, ONG, consumatori. Principalele beneficii care pot fi asociate unei campanii de Marketing legat de o cauză sunt: compania îşi impulsionează vânzările şi crează o legătură profundă şi memorabilă între brand şi consumatori; consumatorii pot face o contribuţie, în mod gratuit, în favoarea unui ONG sau a cauzei lor favorite; ONG-ul primeşte o sumă semnificativă de bani, într-un mod relativ facil. Există însă şi o serie de riscuri care pot fi asociate acestei forme de CSR: Efort financiar considerabil, comparativ cu alte iniţiative sociale; Alocarea unei mari părţi din timpul angajaţilor companiei pentru planificarea şi coordonarea unei campanii cu ceilalţi Atenţie sporită acordată riscurilor legale şi de marketing; Contracararea reticenţei massmedia şi a unor consumatori. De cele mai multe ori marketing-ul legat de o cauza este potrivit pentru companii care: au produse care se adresează unei baze mari de clienţi; au canale de distribuţie extinse şi bine puse la punct; au nevoie să-şi diferenţieze produsele faţă de produsele concurente. Referitor la cauze, alegerea lor depinde de atractivitatea lor în rândul publicului larg care trebuie atras. Statistic, sunt preferate: probleme majore de sănătate; probleme care afectează copii (educaţie, violenţa în familie, discriminare); probleme sociale grave (dezastre naturale, saracie); probleme de mediu. Operaţionalizarea unui asemenea program de CSR presupune o serie de acţiuni: realizarea planului de campanie, stabilirea pieţelor ţintă, realizarea şi implementarea mixului de comunicare, stabilirea şi aplicarea instrumentelor de evaluare. Donarea banilor se poate face prin mai multe formule: Sumă fixă pentru fiecare achiziţie a produsului (sau a unui nou abonament); Un procent din preţul unui produs vândut (sau al unei tranzacţii realizate); Sumă direct proporţională cu suma pe care o donează un client pentru cauză; Un procent din profitul net rezultat din vânzările produsului.

Studiu de caz Iniţiator – Compania Dell Partener – clienţii companiei Tema programului - reciclarea Conţinutul programului – prin acest program se asigura, contra cost, transportul echipamentelor pe care clienţii doresc să le recicleze, de la adresa acestora până la centrul de reciclare. In 2003, pentru a-şi stimula clienţii să participe în programul de reciclare, compania le-a propus următoarea ofertă: dacă reciclau maxim trei echipamente primeau în schimb o reducere cu 50% a preţului de reciclare şi un cupon care le permitea să achiziţioneze online softuri sau periferice Dell, cu 10 % reducere. Rezultatele programului – în urma derulării programului s-a înregistrat o creştere cu 200% a comenzilor pentru programul de reciclare.

Subict 7 Codurile de conduita Managementul responsabil social include instrumente ce stabilesc standarde de performanţă şi aspecte de management ce pot fi utilizate de companii pentru a încorpora valorile caracteristice CSR în cadrul strategiilor şi operaţiilor proprii de afaceri. Principalele instrumente ce aparţin acestei categorii sunt: codurile de conduită; standardele de management; raportarea implicării sociale 1.1. Codurile de conduită – reprezintă o enunţare formală a unor reguli şi principii ce definesc anumite standarde de comportament corporativ. Aceste standarde vizează o mare varietate de aspecte, respectiv: o drepturile omului şi ale muncii; o utilizarea forţelor de securitate; o mita şi corupţia (mai ales în zonele în care autorităţile publice nu reuşesc să asigure respectarea egală a unor standarde minime); o aspecte legate de sănătate şi siguranţa utilizării unui anumit produs; o standarde de mediu. Funcţiile codurilor de conduită sunt: Codurile de conduită sunt elementele principale ale culturii corporative şi totodată, modalităţi eficiente de definire a unor relaţii corespunzătoare între sectorul privat de afaceri şi guverne. Codurile de conduită sunt instrumente pentru luarea deciziilor legate de prevenirea sau rezolvarea diverselor tipuri de conflicte ce pot apărea în cadrul organizaţiei sau între organizaţii şi mediul extern. Codurile de conduită sunt instrumente pentru managementul resurselor umane. . Codurile de conduită sunt instrumente de marketing sau promovare a unei mărci. În general, o firmă apelează la aceste coduri de conduită din următoarele motive: pentru a face cunoscute valorile şi standardele etice conform cărora îşi conduce afacerile; pentru a influenţa practicile de afaceri ale partenerilor globali; ntru a consolida o politică a practicilor responsabile în mediul de afaceri în care activează; pentru a informa consumatorii în legătură cu principiile pe care le respectă în realizarea bunurilor şi serviciilor şi pentru a răspunde la presiunea publică (mai ales dacă imaginea firmei depinde de opinia publică). companiile, mai ales cele multinaţionale, percep codurile de conduită ca o alternativă la reglementările publice. Beneficiile implementării unui cod de conduită la nivel organizaţional sunt: Consolidarea reputaţiei; Îmbunătăţirea relaţiilor cu partenerii de afaceri; Promovarea unui bun comportament organizaţional şi respectarea legilor în diferite ţări în care firma îşi desfăşoară activitatea; Creşterea calităţii şi productivităţii angajaţilor ca urmare a unui climat de muncă sănătos. Codurile de conduită sunt instrumente voluntare care completează legislaţia naţională şi internaţională. Pentru a mări eficienţa unui cod de conduită se recomandă: transparenţă şi credibilitate;

existenţa unor metode clare de implementare, monitorizare şi verificare a respectării prevederilor codului de conduită; existenţa răspunderii legale pentru încălcarea codului şi impunerea unor măsuri corective pentru diminuarea daunelor produse; acceptarea codului de conduită drept un cadru principal care se aplică tuturor angajaţilor şi partenerilor de afaceri. La nivel european există şase tipuri de coduri de conduită: coduri corporative, adoptate unilateral de organizaţii; coduri specifice anumitor sectoare industriale sau asociaţiilor comerciale, adoptate de un grup de companii dintr-o anumită industrie; coduri europene sau internaţionale – negociate de către partenerii sociali (ex. acorduri cadru în domeniul comerţului, lemnului, etc.; coduri multi-companii – adoptate ca rezultat al iniţiativelor comune din partea firmelor; coduri cadru dezvoltate de către sindicate, ONG-uri; coduri interguvernamentale – negociate în cadrul organizaţiilor internaţionale (ex. ONU, OCDE). Subiect 8 tipuri de etichete Comisia Europeană identifică următoarele tipuri de etichete: 1. Etichete ce promovează un comerţ echitabil (pe bază de reciprocitate); Exemple: FLO International (Fair-trade Labelling Organisations) FAT (International Federation for Alternative Trade) FTA (European Fair Trade Association) 2. Etichete sociale (acesta presupune respectarea de către compania în caz a standardele internaţionale ale muncii); Exemple: Belgium Social Label Rugmark label Flower Label Program 3. Etichete ecologice – constau într-un simbol grafic, şi /sau un text descriptiv aplicat pe produs sau ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ care însoţeşte produsul şi care oferă informaţiile necesare cu privire la criteriile ecologice ale produselor oferite pe piaţă (Exemple: EU eco-label, Forest Stewardship Council, Pan-European Forestry Certification (PEFC), Floarea Europei – simbolul etichetei ecologice comunitare). Eticheta ecologică europeană identifică performanţa de mediu generală a produselor/serviciilor bazată pe analiza ciclului de viaţă. Eticheta ecologică europeană are următoarele obiective: .1. încurajarea industriei de a proiecta şi realiza produse care să aibă un impact minim asupra mediului în timpul fazelor de producţie, de distribuţie, de consum şi utilizare, chiar şi după folosire; .2. să furnizeze consumatorilor cele mai exacte informaţii referitor la impactul produselor/serviciilor asupra mediului. Ameliorarea calităţii mediului depinde de comportamentul responsabil al consumatorilor. Producătorii, importatorii, prestatorii de servicii şi comercianţii sunt cei care trebuie să ofere produse/servicii cu impact minim asupra mediului şi au rolul de a informa clienţii asupra importanţei alegerii acestora.