11 1. CRITERII DE DEFINIRE SI DEFINITII ALE NORMALITATII Fiecare societate isi stabileste cadrul legal de actiune a individului a individului si a grupurilor. Asa cum nimeni nu se conformeaza in totalitate regulilor existente , tot asa nimeni nu incalca toate regulile. Dar cu toate acestea nici o societate nu poate fi impartita in maniera simpla , a celor care deviaza de la norma si cei care se conformeaza: nu toti cei care se abat de la norma sunt considerati devianti sau ar reprezenta un pericol pentru societate. Societatea n care trim e mprit pe subcategorii. Fiecare subcategorie are limitele proprii ale normaliitatii i examene de aderare. Pentru unii tirile de la ora cinci nseamn normalitate, nimic ieit din comun, pentru unii nseamn o simpl informare, pentru alii realitate, iar pentru unii cazuri izolate. n unele subsocieti e normal s-i cunoti ndeaproape, din toate punctele de vedere, toi membrii de sex opus. E un must, e normal, un stil de via. n altele, e normal s foloseti membrii societii ca pe nite obiecte perisabile. Atta timp ct i pot facilita nite informaii, beneficii sau ajutor, sunt pe lista preferenial, cnd scopurile au fost atinse sunt trimii la remat. n altele, prietenii merit orice sacrificiu, indiferent de situaie. n unele, soul/soia este laitmotivul existenei pentru care merit s faci orice. n unele joci rolul unui simplu pion sau refugiu cnd frustrrile te prind din urm i familia nu te nelege. Pentru a face parte trebuie dedicaie total, la orice or i sacrificiul egoului. n toate cazurile nclcarea limitei sau rzvrtirea se pltete cu expulzare. n funcie de maturitatea egoului i al alter egoului te vei supune sau nu. Normalitatea vzut ca adaptare la consecinele psihopatologice pe care astzi mediul social i politic le impune, legitimndu-le speculativ drept modele normative, acel a fi n rnd cu lumea este rezultatul confuziei dintre norm (optimum funcional sau conformitate cu conceptul definitoriu) i majoritatea statistic, confuzie care le permite liderilor de opinie s redefineasc axa normalitii, sau norma. Astfel, normalitatea ca anormalitate devine posibil. Norma incuba un model , o regula , o prescriptie ce regleaza comportamentul indivizilor , grupurilor, organizatiilor, colectivitatilor la un moment dat pentru majoritatea membrilor societatii respective. Nici o societate umana nu poate impune conformarea totala a membrilor sai fata de normele sociale pe care le promoveaza. Daca acest lucru ar fi posibil, desi deseori se doreste acest lucru , societatea ar avea un carcater ata de represiv incat nu ar lasa nici o posibilitate indivizilor pentru desfasurarea libera a actiunilor. Privind din acest punct de vedere , devirea de la normele sociatatii este chiar necesara pentru a se putea asigura o anumita flexibilitate si o deschidere pentru schimbare a acesteia.

Definitii Hegel a definit normalitatea c fiind corespondentul dintre conceptul i realitatea unor entiti oarecare, iar Heidegger drept coincidena dintre condiia de posibilitate i condiia de realitate a unei persoane. S. Freud afirma despre normalitate un Ego normal este ca si normalitatea in general, o fictiune ideala. Normalitatea ideala defineste felul in care individul si comunitatea considera ca persoana ar trebui sa fie. Desigur ca normativitatea ideala nu este si nici nu poate fi artinsa efectiv, cu ata mai mult cu cat ea variaza in functie de contextul sociocultural , istoric si geografic. Un alt mod de a aprecia normalitatea este perspe4ctiva responsiva sau functionala care reflecta masura in care un organism , o persoana, un subiect isi implineste rolul functional pentru care exista in economia sistemului din care face parte.

11 Cu alte cuvinte normalitatea - ca proces- considera esentiale schimbarile si procesele mai mult decat o definire transversala a normalitatii. 2. DEVIANTA SI MARGINALITATE DELIMITARI In sociologie cat si in psihologia sociala explicarea comportamentului deviant se face dintr-o perspectiva multifunctionala , ce reuneste factori biologici , economici, culturali, sociali, etc. Chiar daca factorii sunt foarte variati unii gresesc prin faptul ca ei considera deviantul ( cel mai adesea, delicventul) un individ aparte , diferit de restul mebrilor grupului , psihologii spre exemplu, sustin ca ar avea structuri psihice aparte si deviantul este tratat ca un mic monstru, in bolnav, fata de care trebuie luat imediat diatanta. In sociologie el este vazut ca un strain , un necunoscut ce vine din noapte si reprezinta un pericol evident la adresa ordinii si linistii sociale. G mugny unul dintre pilonii psihologiei sociale sustine ca fenomenul de devianta este un produs secund al ,, reglarii sociale si a-l raporturilor dintre grupurile sociale,, adica dupa o formulare clasica , norma das nastere la devianta , dupa cum legea penala produce delicventa. Factorii care pot actualiza devianta sunt numerosi si variati, se manifesta de multe ori in structuri invizibile sau actioneaza pe perioade foarte undelungate. Definirea deviantei Anthony Gidens deviantii sunt acei indivizi care refuza sa traiasca in conformitate cu regulile impuse pe care le respecta majoritatea dintre noi. ( ei sunt delicventii, transgresorii, consumatorii de droguri, oameni ai strazii etc) M . Cuson vorbeste despre deivanta ca fiind ansamblul consuitelor si starilor pe care membrii unui grup le judeca drept neconforme cu asteptarile, normele sau valorile si care, in consecinta, risca sa trezeazsca din partea lor reprobare si sanctiuni. Asadar devianta ar include ansamblul comportamentelor care se indeparteaza sensibil de la normele si valorile acceptate de majoritatea unei societati. Domeniile deviantei : delicventa si criminalitatea, sinuciderea, toxicomania, transgresiunile sexuale, deviantele religioase, bolile mentale, handicapurile fizice, toate acestea constituie substanta devinatei, chiar daca se manifesta in grade diferite.

MARGINALITATEA Este procesul de izolare al unui grup sau a unei persoane fata de societate, ceea ce duce la ocuparea unei pozitii periferice. Grupurile ( sau indivizii) au anumite carcateristici Izolare sociala refuzul comunicarii cu societatea globala si alte grupuri Distanta sociala exprimata prin absenta sau prezenta sporadica a contactelor sociale intre indivizi Inadaptare sociala- deriva dintre conflictul dintre individ si colectivitate Anomie psihica stare de dereglarea a comportamentului individului din cauza modificarii intervenite in mediul sau social

Poziie social periferic, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaionale i comunicaionale ale colectivitii. De regul, m. se manifest

11 prin absena unui minim de condiii sociale de via - condiii economice, rezideniale, ocupaionale, de educaie i instrucie; printr-un deficit de posibiliti de afirmare i de participare la viaa colectivitii. Sursa m. nu trebuie cutat n raritatea resurselor, ci ntr-un anumit mod de organizare social caracterizat prin accesul accentuat inegal la resurse, prin discriminarea unor persoane sau grupuri sociale. M. are ca efect izolarea social, alienarea, inadaptarea, neintegrarea social, dezorganizarea familiei; ca o reacie de compensare, ea se caracterizeaz prin reacii ostile fa de normele i valorile societii globale, agresivitate i violen, comportamente deviante. Grupurile marginale snt de regul compuse din sraci, omeri, minoriti etnice puternic discriminate, handicapai, bolnavi psihic, delincveni, persoane inadaptate. Situaia de m. conine prin ea nsi un cerc vicios: persoanele i grupurile marginale, fiind lipsite de resurse minime economice, politice, educaionale, fcnd obiectul unei discriminri constante, snt lipsite de ansele reale de a depi starea de m. Persoanele i grupurile m. tind, n consecin, s accentueze izolarea i m., dezvoltnd norme, valori, comportamente i moduri de via diferite de cele ale colectivitii din care fac parte, fapt care fixeaz i mai mult plasarea lor la periferia societii, stigmatizndu-i", obligndu-i s abandoneze o identitate normal", alegnd pe cea de deviant". Un caz particular de m. este starea de dezorientare i ambivalen n care se gsete un individ sau grup plasat n alt societate dect cea de origine (cazul emigranilor sau imigranilor rurali) i care au de fcut fa unor situaii sociale inedite pentru care nu exist definiii i instrumente culturale adecvate. Plasat ntr-un nou mediu social, cu norme, valori, exigene, stiluri de via diferite de cele ale mediului de origine, individul se confrunt cu dificultatea asimilrii adecvate a acestora, ceea ce are drept consecin absena integrrii sale n societate, neacceptarea sa cu drepturi depline la resursele i valorile societii. Pentru a sintetiza trsturile unui asemenea individ aflat n marginea" societii, R. Park a introdus, n 1928, n sociologie, noiunea de individ marginal", dezvoltat de E. Stonequist n 1937. Din punct de vedere individual, m.corespunde unui conflict intrapsihic rezultat din frustrarea resimit ca urmare a contradiciei existente ntre procesul de socializare primar i cel de resorcializare, ntre zestrea cultural deja asimilat i cea care caracterizeaz sistemul cultural-normativ al noii colectiviti n care ncearc s se integreze o persoan.

3. TEORIA EXCLUDERIIIn ultima jumatate de secol au avut loc schimbari considerabile tehnologice, economice, demografice, politice, democratiile avansate au trecut printr-un proces de profunde restructurari economice. Sunt din ce in ce mai multi oameni care sufera de insecuritate, au devenit dependenti de prgramele de testare a mijloacelor si resurselor reziduale sau sunt fara nici o protectie sociala. In comunitatea europeana 50 de milioane de oameni traiesc sub limita saraciei si 10,5% din forta de munca este in mod oficial in soamj iar peste o jumatate dintre someri nu au lc de munca de peste un an. Aceasta face ca populatiile excluse sa fie afectate si mai mult decat alte categorii de actori sociali si face ca saracia sa iasa si mai mult in evidenta. Termenul de excludere a devenit in Europa o parte alimbajului cotidian , la fel ca si saracia sau somajul, termenul de excludere este folosit tot mai des in viata de zi cu zi. Excluderea sociala are o mare vizibilitate si se observa cu mare usurinta datorita cresterii numarului celor care o suporta persoane fara locuinta, zona mahalalelor urbane, lipsa de acces catre locurile

11 de munca, respingerea unor etnii minoritare etc. In grupul exclusilor sociali intra o diversitate de situatii ce se refera la grupuri constituite , de la fosti detinuti la copii ai strazii, de la minoritati etnice la familii cu un singur parinte. EXLUDEREA CUI SI DIN CE? Implicit este vorba de excluderea grupurilor si indivizilor de la drepturi , mijloace de existenta si surse de bunastare la care ar trebui sa aibe acces toti indivizii, excluderea parii de populatie de la viata economica si sociala , de la partea lor de prosperitate generala. Excluderea sociala releva imposibilitatea siinabilitatea de a te bucura de drepturile sociale fara ajutor, suferinta din cauza respectului de sine scazut, incapacitatea de a-ti respecta obligatiile, stigmatizare etc. Se subliniaza faptul ca societatea marginalizeaza sistematic pe unii si ii integreaza pe altii, ca mecanismele de participare , deci si de izolare, de includere sociala se afla si apartin societatii.

FORME ALE EXCLUDERII Una din formele cele mai ample, ca dimensiuni si cuprindere, este excluderea de la bunuri si servicii ce este denumita si cu termenul de saracie ; saracia este privita tot mai mult cu un nivel scazut de consum si este masurata in relatie cu un standard numit cos de bunuri si servicii, incluzand unele elemente ce provin din canalele publice de circulatie a bunurilor si valorilor cum ar fi educatia, sanatatea. In mod general este promovata speranta ca in viitor ,bunurile publice vor fi distribuite intr-un mod mai echitabil decat alte forme/bunuri de consum, deci excluderea poate fi limitata construindu-se astfel o ideologie a rezistentei fata de stresul viitorului. O adoua forma de excludere este cea de pe piata muncii. Intelegerea proceselor de excludere sociala vine odata cu intelegerea mecanismelor existente pe piata de munca. Pentru multe familii, dar mai ales pentru saraci, veniturile asigurate prin munca sunt principala sursa de trai. Incadrarea in munca procura legitimitatea sociala ca si accesul catre venit. Excluderea din campul muncii este asociata cu cresterea numarului de violente si insecuritatii, cu o accentuare a comportamentelor de revolta, cresterea consumului de alcool. A toxicomanilor etc. Unele consecinte sunt vizibile cum ar fi grupurile de oameni ai strazii, dar multe sunt ascunse , - de exemnplu: deteriorarea vietii de familie, intensificarea violentei domestice si abuzul familial. Excluderea de de pe teritoriu este o problema foarte serioasa , in multe tari in curs de dezvoltare si este asociata cu sarcacia si insecuritatea, in unele societati pamuntul este osursa de axistenta dar si de insertie sociala. Excluderea de protectie pune o problema tot mai stringenta, indeosebi in contextul cresterii sentimentului de insecuritate determinat de multiplicarea formelor de violenta sociala. Excluderea din drepturile omului are, deasemenea, un inteles si o sfera specifica.

4. COMPORTAMENTE ALTERNATIVE SI ROLUL LOR IN SOCIETATE Date fiind efectele negative , predominant distructive ale comportamentului deviant s-a impus identificarea unor cai de influentare a unor cai in directia reducerii egresivitatii. Cu atat mai mult cu cat formele de frecventa de manifestare ale comportamentului agresiv au luat o mare amploare. Toleranta si comportamentul pro-social sunt valori care trebuie protejate . Pentru reducerea violentei si devinatei sunt propuse si utilizate din plin unele ci.

11 Catharisul - este explicat prin asa numitul ,, model hidraulic,,. Energia agresiva acumulata ca urmare a impulsurilor instinctuale sau a frustrarii resimte nevoia descarcarii. Cele mai frecvente par a fi urmatoarele modalitati: vizionarea de materiale cu multa violenta cum ar fi: scene de teatru, filme, spectacole sportive, etc., idee teoretizata si aplicata si de antici, consumarea tendintei agresive, la nivelul imaginarului, al fanteziei, teorie dezvoltata si de S. Freud ; angajarea in actiuni violente care nu au consecinte antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate fara de obiecte nensufletite), idee anticipata si de Platon. Cercetarile experimentale pun in evidenta si posibilitatea careia modalitatile de substituire a comportamentului agresiv nu conduc la o reducere a violente ci din potriva o fructifica. Pedeapsa - de cele mai multe ori ea se aplica in urma manifestarii agresivitatii, cu intentia de a preveni repetarea lor. Pedespele pot fi institutionale ( cele de ordin juridic) si neinstitutionale ( din cadrul familiei). In cadrul familiei , sistemul educational folosit de parinti , bazat pe sanctiuni severe, inclusiv agresiunea fizica are un impact negativ asupra dezvoltarii copilului. Reducerea efectelor negative ale invatatii sociale - Asa cum se demonstreaza , teoriile invatarii sociale , comportamentul agresiv se imita, se invata. Pentru a preveni realizarea unor asemenea achizitii trebuie evitat contactul copilului cu moodele de conduita agresiva. Literatura antropologica contine multe descrieri detaliate ale confliectelor si rezolvarii acestora. Toate au la baza un model asemanator si demonstreaza faptul ca inca din perioadele timpurii ale dezvoltarii sale culturaleomul a cautat solutii nesangeroase pentru rezolvarea diferetelor. Este vorba de reguli stabilite pe cale culturala , care utilizeaza de multe ori si elemente ereditare. Elbestfield propune urmatoarele modele de control ale agresivitatii: ritualizarea confruntarii, comportamentele de supunere, , interventia unui ter, ierarhia, comportamente de relationare i conciliatorii, evitarea provocarior, limitarea prin lege, apelul la constiinta umanitara etc.

5. PROBLEMATICA SOCIOPATIEI IN ETIOLOGIA DEVIANTEI

a. Termenul de sociopatie sau de personalitate sociopat sau antisocial este un termen foarte controversat,fr o delimitare precis,fiind vorba de indivizi greu adaptabili sau chiar incapabili de adaptare la mediul social.Caracteristica acestor indivizi este comportamentul antisocial (delincvent sau criminal),care ncepe n copilrie sau adolescena precoce,manifestndu-se n variate arii de manifestare social(relaii familiale,coal,profesie,serviciul militar,cstorie etc). Personalitile sociopate apar deci ca un grup de personaliti caracterizate prin comportament antisocial,care acioneaz fr a ine cont de consecine,avnd ca principal stimul dorina imediat,care la rndul ei se datorete unei tolerane sczute la frustrare (n timp ce dorinele lor sunt n continu schimbare). Exist autori care folosesc termenii de psihopat sau sociopat n mod independent i autori care consider sociopatia drept o subgrup a psihopatiei. Pentru a se reduce confuzia,n ultima vreme se adopt tot mai mult termenul de "personalitate antisocial sau sociopat. Sociopatiile,aa cum am mai artat,debuteaz din copilrie sau din adolescena timpurie,primele manifestri constnd,n ceea ce n psihiatria infantil se numete "sindromul copilului hiperactiv"(Goodwin i Guze,1979).Nelinitea permanent, tulburrile de atenie,nencadrarea n disciplin sunt cele mai precoce comportamente.Indisciplina colar,conflictele cu vecinii,profesorii sau colegii sunt precoce.Ca colari ei nu pot suporta disciplina colar,nu pot fi ateni la procesul de nvmnt,disputele i violenele cu colegii sunt foarte frecvente.Totui un numr mic de sociopai pot parcurge programul de colarizare.Tulburrile pot fi recurente i variate ca intensitte.Unii sociopai (de obicei cei cu o intensitate mai mic a procesului) pot s se remit spontan n jurul vrstei de 25 de ani.n majoritatea cazurilor ns evoluia este continu.

11 Chiar n situaie de remisiune, situaia sociopailor rmne marginal. Referindu-se la sociopaii adolesceni,Cleckley alctuiete urmtorul profil de personalitate: -antipatici i inteligeni; -absena delirului i a altor tulburri de gndire; -minciun i insecuritate; -absena tulburrilor nervoase sau nevrotice; -imposibilitatea de a avea ncredere n ei; -lipsa remucrilor i a ruinii; -imposibilitatea motivrii actelor antisociale; -srcia judecii i eecul nvrii din experien; -egocentricitatea patologic i incapacitatea de a iubi; -srcia general n relaiile afective majore; -perspicacitate sczut; -iresponsabilitate n relaiile interpersonale; -comportamentul fanatic,cu sau fr consumul de alcool; -viaa sexual impersonal,frivol,srac integrat; -eec n urmrirea unui plan n via; -suicidul se realizeaz rar; Se remarc de asemenea ura,ncpnarea,lipsa de ruine,colarizarea la nivel inferior,lips n delicateea sentimentelor,cer mult dar nu dau nimic (Kolb,1979).Cu toate acestea ei sunt satisfcui,nu resimt sentimentul de anxietate,de vin sau remucare.Dei plauzibili n discuie,nu se poate pune baz pe vorba lor,adeseori ei nu se pot adapta dect la mediul pe care l domin. Uzual,arat Kolb,ei se prezint optimiti,pozeaz genialitatea (pot fi manierai, fac uor contacte sociale,nelnd pe creduli),n situaii de frustrare ei sunt capabili de acte ilegale (n special agresiuni).Schimbrile lor de dispoziie sunt adesea brute,fr cauz,sunt cinici,fr cinste i onoare.Ei i nsuesc literatur i ndemnare tehnic,care i va ajuta n activitatea lor delictual,promit chilipiruri,cstorii la creduli. Ca grup ei au o inteligen mai sczut (Glueck i Glueck),performanele colare sunt mai reduse,dificultile i bolile din copilria timpurie sunt mai frecvente. Pentru a-i realiza dorinele ei nu in cont de alii,nu au scrupule,sunt egocentrici,inadaptabili n orice condiii sociale.Comportamentul lor este inflexibil i limitat,fiind incapabili de adaptare i lipsii de autocritic.Dei temporar pot prezenta un comportament normal,n condiii dificile,comportamentul lor este anormal i caricaturial.Nerecunoscndu-i defectele structurale ei nu se pot corecta.Insuccesele permanente i fac revendicativi,mereu n conflict cu societatea. Aceste paternuri psihologice comportamentale se recunosc nc din copilrie i se dezvolt n adolescen i n viaa adult. comportamentul sociopatului este inflexibil,pentru c el este incapabil de empatie,de nelegere emoional actual,de responsabilitate i valoare n variate roluri sociale.Dei este capabil de a manipula pe alii,este incapabil de a-i nelege i a nva de la ei. b. Psihopatia/ sociopatia si devianta Psihopatul (la americani cunoscut de asemenea, si cu termenul mai adecvat de sociopat, adica personalitatea antisociala , persoana cu tulburari de comportament ) este evidentiat ca fiind tipul cel mai dur de personalitate specifica delicventului. Se sustine in legatura cu acesti indivizi c ei sunt nedorii , respini , care cres dar raman nedomesticiti si nu dezvolta niciodata incredere sau loialitate fata de ceilalti. Harvey a furnizat cea mai completa descriere clinica a acestui tip de personalitate. El a indicat ca psihopatul este prezentabil, inteligent, nu manifesta episoade delirante sau irationale, , dar nu te poti baza pe el, este periculos si nu i se poate acorda incredere , nu simte rusinea sau remuscarea , va comite tot felul de fapte reprobabile pentru mize incredibil de mici si uneori fara nici un motiv, are judecata slaba, nu invata niciodata din experienta, va repeta la nesfarsit pattern-uri ale comportamentului auto-disctructiv, nu este capabil de afectiune reala, ii lipseste introspectia, nu raspunde la pretuire, bunatate sau incredere si manifesta o incapacitate constanta de a elabora sau urma vreun plan de viata. Continuitatea dintre simptomele problemelor emotionale din copilarie si comportamentul adult a fost pus in evidenta prin observatiile lui L.N.Robin asipra copilariei a 526 de pacienti albi din clinica de indrumare ST.Louis, Missouri, anii 1920. Robin cauta indicii ale personalitatii antisociale adulte sau ale socioptiei .Separand cazurile ce prezentau leziuni organice ale creierului,ea a gasit ca sociopatul adult e foarte aproape invariabil un copil antisocial care a crescut in medii ostile. De fapt ea nu a gasit nici un caz de sociopatie adulta fara comportament antisocial anterior varstei de 18 ani. Mai mult de 50% dintre

11 barbatii sociopati au prezentat o serie de simptime specifice in copilarie, inaintea varstei de 8 ani. Alti autori au considerat ca delicventa este o activitate placute pentru cei care o desfasoara deoarece simt o senzatie de inaltyime si superioritate. 6. TEORII SOCIOLOGIECE ASUPRA DEVIANTEI Ca deviere de la exigenele normative pe care orice societate le impune membrilor si , deviana reprezint una dintre cele mai interesante i mai articulate domenii de studiu ale sociologiei contemporane. Durkheim afirma c nu se poate concepe sau imagina o societate de sfini, un schit exemplar i perfect. De la o societate la alta, criteriile de evaluare a comportamentului deviant difer i de multe ori grania dintre ceea ce este normal i ceea ce este patologic este destul de fragil . Acceptarea normalitiieste dat n general de standardele culturale specifice societii respective( valori, norme, simboluri, tradiie, cultur) sau de modele culturale specifice unui grup din cadrul aceleiai societi. Prima teorie teorie intitulata "teoria asocierii diferentiale" sau a "transmiterii culturale" (E. Sutherland, 1940) sustine ca devianta (criminalitatea) este nvatata n cursul socializarii si este transmisa mai departe la fel ca si conformitatea. Interactiunea individului cu valorile si normele grupurilor deviante, nsusirea normelor regulilor, simbolurilor acestor grupuri de catre individ l va determina sa adopte comportamente deviante. Angajarea n acte deviante depinde de gradul de influenta pe care grupul deviant l are asupra indvidului de timpul pe care individul l petrece n acest grup. 1. Paradigma interacionismului simbolic(teoria etichetrii) Aceast paradigm reprezint o rentoarcere la tradiiile sociologiei europene i la modelul teoretic weberian cu privire la semnificaiile aciunii umane. Reprezentanii de seam ai acestiu model teoretic sunt George Mead, Howard Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff. Caracteristicile principale ale acestei teorii ar fi: a. mprirea oamenilor n indivizi normali i indivizi deviani ce nu poate fi susinut deoarece toi oamenii, la un moment dat ncalc normele sociale b. aceast nclcare a normelor poate fi denumit devian primar c. calificarea unui act ca fiind deviant depinde mai puin de ceea ce face individul ca atare, ct mai ales de definiiile elaborate de grupurile investite cu autoritatea de a eticheta deviana d. din punctul de vedere al devianilor, conduita lor este perfect normal i abia dup etichetarea devianei din exterior apare deviana ca atare; indivizii etichetai ca deviani nu numai c ajung s cread n autoritatea acestei etichete, dar i adopt conduite coforme cu aceast etichet e. procesul de etichetare este realizat de ctre cei care au puterea redutabil de a stigmatiza(medici, psihologi, judectori, organe de control social) Teoria etichetrii a avut un rol important deoarece a semnalat pericolele instituionalizrii i ale dependenei prelungite fa de instituiile de control social. 7. SCENARIU PSIHOLOGIC IN EXPLICAREA COMPORTAMENTELOR Notiunea de comportament a fost elaborata si implementata in cercetarea stiintifica de scoala bahaviorista. Ea era definita ca multime a reactiilor de raspuns ale organismului uman la stimulii

11 externi. Sistemul comportamental reprezinta un ansamblu coerent de valori, stari, actiuni si tranformari prin care subiectul intra in relatie cu mediul ambient. Comportamentul uman trebuie considerat o activitate dirijata si nu o recatie oarecare. Clasificarea comportamentelor umane Comportamentele bazate preponderent pe elemente innascute Comportamentele din acest grup sunt centrate , in principal pe trebuintele biofiziologice, de acaror satisfacere depinde existenta individului si chiar a speciei (hrana, aparare, inmultire, etc.).acestea sunt fixate in programe ereditare relative constante, ce se transmit descendentilor siactioneaza puternic din interior catre exterior, determinand reactii comportamentale de o mareintensitate si stabilitate in timp si spatiu. Comportamente bazate preponderent pe elemente dobandite Comportamentele incadrate in acest grup, specifice indeosebi oamenilor, sunt centrate mai ales pe trebuintele spirituale, pe norme si valori. Spre deosebire de primele, care sunt puternic fixatein biostereotipii actionale, comportamentele dobandite sunt fixate in convingeri, deprinderi,devin constientizate. Trebuintele spirituale exprimate in valori si norme actioneaza mai intii din 8. TEORIA INVATARII SOCIALE A AGRESIUNII Cea mai cuprinzatoare explicatie cu privire la agresiunea umana a fost propusa de Bandura,in "teoria invatarii sociale a agresiunii".El a fost primul care a probat invatarea agresiunii prin experiente directe in concordanta cu paradigmele de baza ale invatarii.Agresiunea este vazuta ca fiind in mare masura controlata de posibilitatea consolidarii si a pedepsei.Ea se afla totodata si sub controlul stimulilor.In aparenta,o mare parte din comportament,inclusiv agresiunea,este invatata prin observatie-adica fara experienta directa.Bandura a propus diferite modele teoretice pentru a explica aceasta invatare. El a recunoscut capacitatea specific umana de a procesa informatiile si a elaborat implicatiile sale in investigarea,mentinerea,modificarea si controlul agresiunii.Banda a dezvoltat rationamente pentru a explica efectele consolidarii substitutive si ale pedepsei substitutive. Primul rationament major priveste functia informativa a rezultatelor observate.Fiind martorul consecintelor raspunsului altor persoane,observatorul devine constient de posibilitatea consolidarii si a pedepsei si isi poate coordona comportamentul astfel incat sa maximalizeze recompensele si sa minimalizeze pedepsele in mediul observat,fara a fi experimentat in mod direct aceste posibilitati.Cunostintele despre consecintele probabile ale raspunsului,obtinute prin observatie,pot astfel servi la facilitarea sau inhibarea raspunsurilor similare celor observate.Potrivit acestei pareri,anticiparea consecintelor bazata pe observarea purtarii altora,si nu experienta imediata,este cea care ghideaza actiunea persoanei. Al doilea rationament major se refera la efectele motivationale ale conditionarii substitutive a stimularii emotionale.Bandura recunoaste ca o mare parte din comportarea emotionala este invatata pe baza experientelor directe,dar sugereaza ca reactiile empatice care realizeaza conditionarea substitutiva a raspunsurilor afective sunt,daca nu mai importante,cel putin egale ca importanta.Se presupune ca a fi martor la exprimarea sentimentelor altora induce,in general,reactii afective in observator.Aceste reactii afective produse in observator sunt concordante cu cele manifestate de persoana a carei purtare a fost observata. Astfel,reactiile empirice ale observatorului sunt considerate congruente hedonic cu purtarea afectiva la care a asistat.Bandura si-a bazat aceasta esentiala presupunere pe observatia ca,in situatiile sociale,oamenii tind sa exprime acelasi fel de comportament emotional ca si cei din jurul lor; de aceea expresia afectiva a celuilalt devine o indicatie , replica distinctiva in afectarea concordanta a observatorului. Celelalte elemente propuse de Bndura pentru a explica modelarea sunt secundare acestor doua modele majore.Ele se adreseaza consecintelor,mai ales in functie de perceptia peroanei a faptului

11 ca modelul a fost marturia primirii de recompense sau pedepse de la un agent pentru actiunile sale. Analiza proceselor motivationale propuse de Bandura in invatarea sociala extinde propunerea controlului comportamental prin cosolidare si pedeapsa externe si substitutive la auto-consolidare si auto-pedepsire. In agresiune , auto-consolidarea este considerata a fi forta motivationala principalaori de cate ori este conectata cu mandria personala.Auto-pedepsirea pentru agresiune este dovedita cand persoana sufera de sentimente disforice, de regret si autoacuzare,cand isi recunoaste actiunile proprii ca fiind o incalcare a propriei pozitii impotriva actiunilor agresive.De vreme ce,in general,se presupune ca sanctiunile negative impotriva agresiunii sunt adoptate prin percept,consolidare si modelare,Bandura a propus variate mecanisme care sa explice fenomenul in izbucnirile ostile si agresive. Practicile auto-absolvante insotite de neutralizarea auto-condamnarii pentru agresiune sunt urmatoarele: 1.Sub-evaluarea agresiunii prin comparatie avantajoasa-survine cand actiunile agresive sunt comparate cu fapte mult mai grave.Comparatia minimalizeaza incalcarea legii prin fapta intentionata sau comisa. 2.Justificarea agresiunii in functie de principii mai inalte se refera la faptul ca face violenta agreabila pentru agresor din punct de vedere moral prin declararea obiectivelor ei ca fiind nobile si drepte.Agresiunea,ca mijloc,este astfel justificata prin tintele pe care le realizeaza. 3.Neutralizarea auto-condamnarii pentru agesiuni poate de asemenea fi realizata prin deplasarea responsabilitatii catre o autoritate care este vazuta ca asumandu-si intreaga responsabilitate pentru actiunea agresiva intentionata sau efectuata. 4.In mod similar,difuziunea responsabilitatii catre alte persoane care iau parte la actiuni agresive sau ostile sau care sunt cunoscute ca sustinatoare ale unor asemenea activitati conduce la un nivel scazut al pozitiei autocritice. 5.Un alt mod in care agresorul previne auto-deprecierea este dezumanizarea victimelor.Din moment ce victimele sunt deposedate de caracteristicile umane distinctive,ceea ce inseamna ca ele sunt prezente ca fiinte degenerate,auto-reprosul pentru agresiune devine inaplicabil si necorespunzator. 6.Invinuirea victimelor neutralizeaza auto-condamnarea cand agresorii,care cred despre ei ca sunt bine intentionati,reusesc sa se perceapa pe ei insisi ca "fiind fortati in actiunile primitive de catre adversarii ticalosi".Atribuirea culpabilitatii victimei se considera ca stimuleaza sentimente de indignare care ofera suport moral pentru actiunile agresorilor. 7.Reprezentarea gresita a consecintelor a fost de asemenea implicata.Consecintele dezavantajoase ale agresiunii pot fi minimalizate pentru evitarea auto-reprosului.In actiuni care au adus rau,dar si beneficii,raul poate fi minimalizat iar beneficiile maximalizate. 8.Bandura a propus un proces de desensibilizare gradata prin care persoanele initial nonagresive pot deveni progresiv agresive.Se sugereaza ca schimbarile comportamentale astfel aparute pot sa nu fie percepute de catre persoanele interesate. In comportarea umana,ostilitatea si agresiunea sunt reglate in mare masura de consecintele anticipate ale actiunilor in perspectiva mai curand decat de istoria incidentala a eventualei consolidari sau pedepsiri a evenimentelor externe. Un alt aspect al controlului cognitiv,in conformitate cu Bandura,este controlul social al agresiunii.Capacitatea umana,superioara,de a procesa informatiile se spune ca ar produce o evaluare selectiva a anumitor experiente consolidate. Banda accentueaza in cele din urma functia rezolvari mentale a problemelor in controlul cognitiv al comportarii.Consecintele actiunilor eventuale sau posibile sunt contemplate si anticipate mai degraba

11 in gand decat sunt stabilite printr-o comportare preliminara deschisa.Aceasta capacitate umana de a proba variate actiuni pe ascuns mai degraba decat in mod deschis ii da individului posibilitatea de asi forma strategii optime ostile si agresive in concordanta cu criterii stabilite de sine.Asemenea strategii pot fi independente de experienta directa a individului. Comportamentul agresiv poate fi insa preintampinat in mod eficient: a)prin stoparea din dezvoltare a obiceiurilor violente si b)prin asigurarea dezvoltarii obiceiurilor non-violente alternative. In multiplele propuneri pentru controlul ostilitatii si agresiunii in societate se subliniaza dificultatile asociate cu implementarea lor.Masurile de combatere a violentei pot fi instituite pur si simplu prin informarea publicului despre acestea si efectele lor benefice.Ele nu pot fi instituite numai prin apeluri.Nu li se poate spune pur si simplu oamenilor ca trebuie sa fie mai sensibili la problemele pe care le intampina cu altii.Ei nu pot fi instruiti sa fie mai toleranti si mai plini de compasiune. Mai mult,ramane sub semnul intrebarii daca mass-media ar putea fi eficiente in instituirea schimbarii sociale.In al doilea rand,eforturile educationale sunt impiedicate de faptul ca ostilitatea si agresiunea au utilitate si orice reprezentare gresita a acestui fapt ar viola principala valoare a educatiei:adevarul.Comportamentul agresiv si ostil,asa cum am vazut,nu poate fi negat mereu din motive rationale.Totusi educatia poate face mai mult decat arata un canonic de "ar trebui" si "nu ar trebui".Ea poate corecta opinii distorsionate in ce priveste ostilitatea,agresiunea,violenta.

10.DEFINITIA DELICVENTEI Intr-o prima analiza , delicventa sau criminaltatea apare ca un fenomen juridic, reprezentand ansambul incalcarilor si abaterilor cu carcater penal: dar are totodata , si un carcater social pentru ca se produce la nivelul unei societati implicand anumite consecinte negative asupra securitatii indivizilor si grupurilor sociale. In sensul sau strict juridic criminalitatea include totalitatea infractiunilor savarsite pe un anumit teritoriu, intr-o anumita perioada de timp, sau in sens mai larg , acele violari ale normelor penale prin care sunt protejate ordinea sociala si normativa, drepturile si libertatile indivizilor si grupurilor sociale, sigurana institutiilor fundamentale ale statului. 11. TIPOLOGII IN DELICVENTA La o prima vedere criminalitatea este formata dintr-o mare diversitate de fapte savarsite , care pot fi deosebite intre el prin natura si gravitatea lor, cum sunt: omoruri, distrugeri, delapidari, calomni, ultaraje, violuri sau marturia mincinoasa. Aceste acte sunt repartizate pe grupe, dupa anumite criterii: Ex: criminalitatea contra sigurantei statului tradare, complotul, spionajul, subminarea puterii de stat etc Criminalitatea constra persoanei- omor, pruncucidere, crime constra integritatii corporale, crime constra libertatii persoanei, etc Criminalitatea constra proprietatii publice furtul, talharia, abuzul de incredere, inselaciunea ,etc Criminalitatea constra activitatii unor organizatii de stat abuzul in serviciu, marturie mincinoasa, luari de mita, etc Criminalitatea contra convietuirii sociale bigamia, traficul de stupefiante, cersetorie, vagabondaj, infractiuni care aduc atingere convietuirii sociale, , infractiuni cosntra ordinii si linistii publiece, etc

11 Criminalitatea constra capacitatii de apararea Romaniei dezertari, sustrageri de la serviciul militar etc. Se pot distinge patru forme ale criminalitatii : cea a minorilor, tinerilor, adultilor si varstnicilor 1. Criminalitatea minorilor este o parte importanta a criminalitatii generale si cuprinde totalityatea delictelor savarsite de persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani. Minorii cu varsta de pana la 14 ani comit mai frecvent infractiuni ce privesc disciplina scolara si ce familiala ( vagabondajul), in timp ce minorii cu varsta intre 14 si 18 ani ajung sa comita infractiuni din ce in ce mia grave, indeosebi omoruri, violuri, , infractiuni constra avutului si contr normelor de convietuire sociala. 2. Criminalitatea tinerilor majori este acea forma a criminalitatii ce cuprinde infractiunile comise de indivizi cu varsta cuprinsa in tre 18 -21 ani. Din p.d.v. statistic tinerii cu varsta cuprnsa intre 18 -21 ani comit delicte de tipul infractiunilor constra persoanei, constra bunelor moravuri, constra bunurilor si infractiuni cu privire la legea circulatiei pe drumurile publice. 3. Criminalitatea adultilor sau majorilor este cea care ocupa un loc vast in spatiul criminalitatiii datorita faptului ca perioada adultilr este mai extinsa (18-60 de ani) iar pe de alta parte , in tottalul populatiei acestia acupa un loc mult mai intins. Adultii tineri sunt cei care participa mult mai mult la infractionalitate in comparatie cu adultii confirmati sau infractori cu varsta intre 35-55 ani 4. Criminalitatea varsnicilor cei peste 60 de ani - exista intr-un procent mult mai redus , imbracand forme deosebite , sub aspectul cauzelor sale, in comparatie cu criminalitatea minorilor, tinerilor majori si majorilor. Alte forme ale criminalitatii se pot diferentia in functi de sexul infractorilor. In comparatie cu criminalitatea barbatilor care din punct de vede al statistici criminale este in mod vizibil mai extinsa, criminalitatea femeilor este mai restransa. Se poate observa faptul ca femeile comit o serie de infractiuni specifice, cum at fi pruncucidere sau prostitutia. Insa multe femei savarsesc infractiuni constra pesoanei, omucideri, folosind mijloace specifice adecvate (ex. otravirea). 12. EFECTELE PENITENCIALIZARII La persoanele private de libertate nerecidivisti, impactul detentiei este de cele mai multe ori dramatic, genernd conduite diferite fata de cele din mediul liber. Contactul cu penitenciarul intervine pe fondul unei tensiuni psihice, legate de comiterea faptei, de contactul cu organele de politie, de despartirea de familie, de obisnuintele si activitatile preferate. Persoana privata de libertate va ncepe cu explorarea treptata a mediului si va continua cu nvatarea argoului, se va resemna n fata "uitarii" celor de afara si se va replia pe sine. Trecutul si viitorul vor fi abandonate pentru un prezent care are noi sensuri simbolice. Impactul detentiei asupra individului se resimte n mod dramatic prin: a) b) limitarea drastica a spatiului de miscare; organizarii timpului oricarei persoane privata de libertate.

Aceasta nseamna necesitatea elaborarii unor noi conduite legate de spatiu si de timp radical diferite de cele ale unui individ uman n libertate. Reducerea perimetrului de miscare a individului duce la aparitia unor fenomene de teritorialitate (comportamentul individului de aparare a teritoriului propriu) care se manifesta printr-o exagerata ndrjire n "apararea spatiului personal" (locul de culcare, locul de alimentare, etc.). Desi fenomene de teritorialitate se manifesta si n conditiile vietii obisnuite, mai ales n spatii supraaglomerate (orase, blocuri, etc.), unele fenomene de agresivitate se observa relativ rar, caci individul nvata sa-si stapneasca impulsurile agresive, generate de prezenta uneori suparatoare a altor indivizi. nsa n conditiile detentiei, fenomenele de teritorialitate devin exacerbate si genereaza o agresivitate marita.

11 Frustrarea este resimtita cu deosebita tarie si pe planul timpului. Organizarea impusa si n general foarte monotona a timpului, program zilnic sever reglementat, timpul liber, att ct este, fiind si el impus mai cu seama n primele perioade ale detentiei provoaca sentimentul de frustrare continua si, n consecinta, mareste agresivitatea persoanei private de libertate. c) la marirea sentimentului de frustrare duce si renuntarea fortata la o seama de obiecte de uz personal a caror lipsa este mereu resimtita.

d) de asemenea, persoana privata de libertate este fortata sa renunte la cele mai multe din placerile pe care si le-a putut oferi n viata libera (consumarea de alcool, jocuri de noroc, etc.). e) factorul care se impune cu brutalitate asupra persoanelor private de libertate nou depuse, este constituit de supraaglomerarea nchisorii si care afecteaza vizibil conduitele de viata ale indivizilor. Din punct de vedere al persoanei private de libertate efectele supraaglomerarii sunt: cresc sentimentele negative (mnie, depresie), se pierde controlul situatiilor, scade posibilitatea anticiparii comportamentelor colegilor de camera, se pierde libertatea de miscare, agresivitatea creste, serviabilitatea scade. Dupa executarea unei pedepse cu nchisoarea, omul este privit altfel de catre cei din jur, n special cu nencredere. E o chestiune mai ales de tarie morala a trai n noile conditii, cnd trebuie sa faca fata la multe cerinte, comparativ cu numarul lor redus din timpul executarii pedepsei. n functie de toate aceste particularitati ale vietii de penitenciar precum si de caracteristicile personalitatii persoanei private de libertate, au fost identificate urmatoarele tipuri de "situatii adaptative" ale acestuia la regimul de detentie.Unul dintre principalele efecte este cel ce scoate n eviden c nchisoarea reduce ansele celor care au ispit o pedeaps privativ de libertate s-i gseasc un loc de munc, reduce ansele reintegrrii n comunitate. Ispirea unei pedepse privative de libertate are efecte pe termen lung asupra posibilitilor ulterioare ale persoanei care a comis fapte penale de a se reintegra n comunitate. n multe sisteme penale ncarcerarea, ca pedeaps principal, este nsoit i de o serie de interdicii i limitri care opereaz dup expirarea perioadei de detenie. Aceste restricii privesc o gam variat de drepturi i liberti, ncepnd cu drepturile printeti, dreptul de a practica o anumit profesie sau de a ocupa o funcie public, drepturi politice (de a alege i de a fi ales). Pe lng aceste restricii, care fac parte din sanciunea pentru fapta comis, multe legislaii interzic angajarea pe anumite posturi a unor persoane care au comis infraciuni. Restrngerea unor drepturi i liberti se asociaz deseori cu presiunea comunitilor de blocare a accesului celor care au comis fapte penale la piaa forei de munc aflate n multe state i zone n declin. Un alt efect este cel care scoate n eviden nrutirea strii sntii fizice i mentale a celui ncarcerat. n acest context, menionm c penitenciarele i izolatoarele de arest preventiv au devenit focare de boli infecioase. Bolnavii se dein cu cei sntoi. n condiiile igienei precare, boli ca tuberculoza, dizenteria, hepatita se rspndesc foarte repede. Conform studiului efectuat de Institutul de Reforme Penale, 72,7% din persoanele aflate n izolatoarele de arest preventiv au probleme de sntate, dintre care 37,7 % susin c s-au mbolnvit n penitenciar. nchisoarea contribuie la izolarea i marginalizarea familiilor lor. nchisoarea afecteaz familia celui condamnat. Exist puine cercetri cu privire la efectele ncarcerrii asupra familiei persoanei private de libertate, n special asupra dezvoltrii copiilor. Se presupune c aceasta difer de absena tatlui sau a mamei, precum i n funcie de vrsta copilului. Corelaia unor date prezente n cadrul cercetrii altor efecte ale nchisorii evideniaz c minorii ai cror prini sunt ncarcerai se confruntcu stigmatizarea social i discriminarea, au tendina de ai dezvolta un comportament agresiv, tendine de izolare, manifest tulburri emoionalafective etc. Extrapolarea studiilor asupra prinilor ca modele de rol pentru copii conduce la concluzia c minorii ai cror prini au ispit o pedeapsprivativ de libertate prezint un risc sporit (de 5 ori mai mare, dup cum se afirm n unele studii) de a deveni ei nii infractori. Exist tendina de a transforma n automatisme concluziile unor cercetri: copiii abuzai vor abuza la rndul lor, copiii provenii din familii n care un printe sau un frate a fost n nchisoare vor deveni i ei infractori. 13. CE ESTE SUICIDUL Termenul de sinucidere a fost propul se abatele Desfontaine, in 1737, desemnand actul de suprimare a vietii, actiunea de a-si lua singur viata. Sinucidere inseamna orice actiune , tendinta, comportament de autoagresiune aici incluzandu-se si asa -numita sinucidere cronica a toxicomanilor , alcoolicilor, a persoanelor cu anorexie mentala. In sensul mai restrans sinuciderea este actul de autodistrugere globala, de suprimare brusca a propriei vieti in mod intentionat, voit,

11 constient, si privind moartea ca un sfarsit total. Acesta ultima definitie restrictiva exclude din sfera sinuciderii o serie de comportamente vecine: Comportamentele autoagresive partiale (automutilarile si negativismul alimentar) Suicidul simult in scop de santaj, in care lipseste finalitatea si seriozitatea gestului. Dupa Schneider adevarata simulare a sinuciderii este frt rara, iar ca la inceput orice sinucidere este de fapt o tentativa. Pseudo-sinuciderile, sinuciderile involuntare sau accidentale (cum ar fi de exemplu defenestrarea unor bolnavi schizofreni cu halucinatii care le comanda sa fuga, nicidecum sa se omoare, comportamentele impulsive autoagresive, sinuciderile accidentale ale unor bolnavi cu stari confuzionale, consecinta a dezorientarii) etc.

Exista o multime de definitii ale suicidului Durkheim o defineste ca moarte ce resulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, indeplinit de insusi victima si cae stie si accepeta a se produce acest rezultat. Definitia lasa loc de interpretari. Deshaies defineste suicidul ca un act de omor facut de o maniera obisnuit constienta in care moartea devine mojloc sai sfarsit. OMS il defineste ca un act prin care un individ cauta sa se autodistruga fizic, cu intentia mai mult sau mai putin autentica de a-si pierde viata fiind mai mult sau mai putin constient de motivele sale. 14. PROBLEMATICA EUTANASIEI Legalizarea eutanasiei reprezinta un subiect controversat si indelung dezbatut in ultimele decenii. Despre sinuciderea asistata se discuta in biserici, in cursuri de filozofie, in baruri, pe strazi, in casele oamenilor, in spitale si azile, in comunitatile medicale, precum si in diferite foruri legislative. Eutanasia implica atat probleme de natura etica si religioasa, cat si probleme care vizeaza indatoririle profesiei de medic si respectarea drepturilor omulului. Pentru inceput, consider ca este necesar un "dictionar" al eutanasiei si al formelor in care ea se manifesta. Prin eutanasie, care in greceste nseamna moarte frumoasa" sau "usoara", se intelege uciderea intentionata, prin act sau omisiune, a unei fiinte umane ce sufera de o boala incurabila. Eutanasia poate fi voluntara, atunci cand persoana bolnava a cerut sa fie ucisa, nonvoluntara, cand aceasta nu a cerut sau nu si-a dat consimtamantul de a fi ucisa sau involuntara, cand s-a opus in mod explicit. Cand cineva ofera informatia, calauzirea si mijloacele necesare unei persoane care doreste sa se sinucida, cu intentia de a fi folosite in scopul respectiv, vorbim de sinucidere asistata. Cand un medic este cel care ofera acest "ajutor" este vorba de sinucidere asistata de medic. Eutanasia poate fi realizata prin actiune, eutanasie activa (cauzarea intentionata a mortii unei persoane prin savarsirea unei actiuni ca administrarea unei injectii letale) sau prin omisiune, eutanasie pasiva (cauzarea intentionata a mortii unei persoane prin incetarea tratamentului sau prin nefurnizarea de hrana si apa). Dezbaterea moralitatii si legalitatii eutanasiei voluntare este, in cea mai mare parte, un fenomen care s-a manifestat mai ales in a doua jumatate a secolului al XX-lea. In Antichitate, grecii si romanii practicau eutanasia, caci nu considerau ca viata trebuie conservata cu orice pret, tolerand, prin urmare, sinuciderea in cazurile in care nu se putea aduce nici o alinare a suferintei pacientului. In secolul al XVI-lea, Thomas More descria o comunitate utopica in care era facilitata moartea celor ale caror vieti deveneau de nesuportat in urma suferintei indelungate. Insa, abia in ultima suta de ani s-au depus eforturi concertate pentru obtinerea legalitatii eutanasiei voluntare. Pana de curand, aceste eforturi nu au avut succes, desi sinuciderea asistata a fost tolerata legal in Elvetia timp de multi ani. Problema eutanasiei ridica, in primul rand, intrebari de natura religioasa si etica. Atitudinea oamenilor fata de eutanasie este, de obicei, determinata de viziunea pe care o au despre viata si moarte. De asemenea, sunt in joc si considerente sociale si politice. Relatiile noastre sociale sunt determinate in mare masura de faptul ca nu ne este permis sa ucidem in mod intentionat o alta persoana, la fel cum societatea ne protejeaza spre a nu fi ucisi. Apar atunci mai multe intrebari: ce se va intampla daca renuntam la aceasta protectie? De ce ar fi "uciderea acceptabila" restrictionata la eutanasie? De ce nu am permite ca si suicidul sa devina valid din

11 punct de vedere moral? In al treilea rand, este pusa sub semnul intrebarii natura profesiei de medic. Medicii ar trebui sa fie cei care trateaza bolile oamenilor, care le alina suferinta. "Administrarea" mortii reprezinta exact contrariul si schimba in totalitate relatia medicului cu pacientul. In ceea ce priveste biserica, ea nu admite eutanasia, considerand ca are un caracter anticrestin, care contravine poruncii dumnezeiesti Sa nu ucizi". Crestinii, majoritatea oponenti ai eutanasiei, isi bazeaza argumentele pe conceptia religioasa ca viata este un dar de la Dumnezeu, si, prin urmare, numai Dumnezeu o poate lua. Unele biserici accentueaza faptul ca este important ca nimeni sa nu intervina in procesul natural al mortii. In viziunea crestina nici un om nu are autoritatea sa ia viata altei persoane, chiar daca aceasta doreste sa moara. A propune eutanasia cuiva inseamna a considera ca viata acelei persoane nu merita traita, aceasta opinie fiind incompatibila cu recunoasterea valorii si a demnitatii persoanei care ar urma sa fie ucisa. Asadar, argumentele bazate pe calitatea vietii sunt complet irelevante. 15. FORME ALE AUTODISTRUCTIEI/AUTOMUTILARII SI SEMNIFICATIA LOR Automutilerea reprezinta exprimarea agresivitatii intoarsa catre sine. Cu cat nivelul de agresivitate este mai mare cu atat poate aparea tendinta spre comportamente si atitudini de automutilare. Prin automutilare trebuie sa intelegem mai multe actiuni pe care persoanele in cauza le produc in relatie cu propria existenta, atat psihica cat si fizica. Gesturile de automutilare pot merge de la stari de infometare (cure drastice de slabire care conduc la scaderea in greutate pana la modificari importante ale structurii corporale) pana la actiuni ce distorsioneaza aspectul fizic, prin lovituri ori rani cu obiecte taioase. Totodata, actiuni cu caracter de automutilare sunt si cele de tatuare, piercing, tunsul zero (pentru femei). Automutilarea, asa cum mentionam anterior, vine pe de o parte ca expresie a agresivitatii intoarsa catre sine. Pe de alta parte este si o exprimare a starilor de protest, de revolta, de furie acumulate de-a lungul timpului in conflicte interioare si care, ies la suprafata prin astfel de actiuni. Este un strigat al suferintei interioare prin care persoanele respective spun celorlalti: "priviti-ma, exist si eu, sufar, acordati-mi atentie, am nevoie de voi etc". Este un semnal de alarma prin care, nestiind cum sa isi exprime suferinta, persoanele ce apeleaza la automutilare, pun in act ceea ce nu pot pune in cuvinte. Nevoia de afectiune, de atentie si iubire pot fi tot atatea cereri catre cei dragi pe care acestia le adreseaza prin gesturi disperate si extreme. Cine apeleaza la o astfel de metoda de exprimare? Tendinta spre automutilare este mai frecventa in randul tinerilor (in special adolescentilor). Acest aspect insa nu exclude celelalte categorii de varsta unde, putem intalni manifestari uneori cu o amploare mult mai mare (amputarea unui picior, maini, deget). Este important de mentionat ca, gesturile de automutilare pot fi de natura constienta, iar pe de alta parte, pot fi actiuni inconstiente. Cele de natura constienta, de cele mai multe ori apar din nevoia de a atrage atentia, de a impresiona, din teama de pierdere ori separare iar gravitatea acestora este mai redusa. De obicei, acestea au caracter repetitiv si demonstrativ si apar fie in momentele de depresie fie in momentele de furie isteriforma. Automutilarea venita prin actiuni inconstiente scapa intelegerii persoanei respective si are un caracter de "intamplare / asa a fost sa fie". Cazul accidentelor grave soldate cu traumatisme mutilante (de exemplu: pierderea membrelor, mutilarea fetei), se dovedesc a fi astfel de actiuni de automutilare inconstienta.

Cum se comporta o asfel de persoana? Comportamentul este diferit de la persoana la persoana. Unele persoane se pot manifesta retras si inhibat social adoptand o atitudine de izolare sociala. Altele, pot adopta o manifestare demonstrativa si de supralicitare sociala (disponibilitate excesiva spre relationare). Ca si caracteristica generala se evidentiaza pe de o parte

11 starea de inhibitie depresiva sau / si starea de revolta permanenta.

16. ADICTIE SI DEPENDENTA DELIMITARI Adictia este acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un disconfort major. Aceasta poate merge de la adictia fata de anumite alimente, pana la adictia fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet Nu, sunt sinonime, dar dependenta se foloseste mai larg, dependenta de o persoana etc, pe cand adictie este folosit cand se descrie o dependenta fata de un drog, cu tendinta cresterii progresive a dozelor. Dependenta inseamna situatia de a fi dependent;stare de atarnare,de subordonare,de supunere.

17. CAUZELE CONSUMULUI DE ALCOOL Consumul de alcool produce efecte de genul : dezinhibitie verbala, logoree(Stare de excitaie psihic, care se caracterizeaz prin tendina excesiv, nestpnit de a vorbi continuu i incoerent), cresterea capacitatii de imaginatie, etc. Au fost semnalate cateva motive in consumul de alcool ce conduc la diferite forme de consum: Forma habituala - fara motivatie, in familie, ocazionala, profesionala Forma reactiva- determinata de frustrari, reactii de doliu, stari conflictuale Forma episodica abstinenta temporara, consum limitat aparent dar cu un program zilnic, etc Dependenta alcoolica- sindromul de sevraj prin abstinenta, halucinatii, deliruri, etc

-

Alcoolul este cuza majora a problemelor din societate. In ultimele doua secole a avut loc o dizlocare umana determinata de cresterea populatiei si de revolutia industriala. Spre exemplu in intreaga Europa inclusiv Romania, sute de mii de oameni au fost dizlocati de la traditiile comunitatilor rurale prin migrarea la orase sau chiar catre alte continente. Un val de comportamente inadaptate a insotit aceste dizlocatii , ceea ce a provocat o crestere semnificativa a ratei delicventionale si a consumului de alcool. Mai mult problemele sociale si consumul abuziv de alcool caracterizeaza nu numai popoarele dislocate intr-un sens general, adica cei aflati in somaj, victime ale familiilor si comunitatilor dislocate si cei aflati in ghetouri sau exclusi din societate.

18. FORME ALE DROGODEPENDENTEI DROGURILE LEGALE In prezent drogodependena reprezint un fenomen cu implicaii medicale majore, legate de prejudiciile deosebit de importante pe care le produce asupra sntii. In acelai timp, incidena i prevalena n continu cretere a consumului de droguri, fac ca fenomenul s se descrie i ca o important problem de sntate public. Dar, putem reduce drogodependena

11 numai la aceste aspecte? Teoriile recente au emis ipoteza c motivaia consumului de droguri nu se reduce doar la proprietile chimice ale drogului, ntruct exist date comparative care arat c unii indivizi devin dependeni de la primele administrri la doze mici, iar la alii comportamentul addictiv nu apare nici la doze mai mari de drog; explicaia ar consta n rdcinile adnci ale fenomenului, care-i confer implicaii sociale profunde, cum ar fi insatisfacia n plan social, cadrul socio-familial, etc. Dei consumul de droguri produce prejudicii majore asupra sntii fizice i psihice, adresabilitatea voluntar la tratament specializat antidrog rmne una extrem de sczut n raport cu numrul de dependeni, explicaia fiind poate chiar aceast percepie social care aduce cu sine nencrederea drogodependenilor n valori precum confidenialitatea actului medical.

-