Cresterea Viperelor Pentru Venin

CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN

CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN- opinii si comentarii -

DESCRIEREA SPECIILOR INDIGENE DE VIPEREISTORICUL CERCETĂRILOR

Bazele cercetărilor herpetologice din tară au fost puse de C.Kiritescu (1901-1930) care a făcut inventarul faunistic al reptilelor

dinRomâniasi a schiţat

zoogeografia lor, insistând asupra unor probleme de sistematică.R.Martens (1921-1923) studiază un material colectat personal înRomânia , interpretând in spiritul sistematicii moderne. Cercetărilesale cuprind indicaţii interesante care au putut fi valorificate ulteriorsi de alţi herpetologi. R. Câlinescu (1931) introduce nomenclaturaternară după lista lui Martens si Muller, alcătuieşte pentru primadată hărţi amănunţite de răspândire a reptilelor din tară si faceanaliza zoogeografică si ecologică a herpetofaunei. Publicaţiile IuiBăcescu (începând din 1933) reflectă o armonioasă îmbinare aînsuşirilor de sistematician cu cele de ecolog vădind o adâncăcunoaştere a terenului si a biologiei reptilelor în natură.Studiile sale asupra sopârlei Eromias arguta de la Hanul Conachi ,precum si asupra viperidelor si colubridelor din tară sunt deosebitde valoroase. Fauna de reptile din sudul Ddbrogei este amănunţitcercetată de LLepsi (1927).I. E. Funh (începând din1932) Funh si Martens (1959) au urmăritstudiul variabilitătii si ecologiei – la diferite lacertide; pentru a leîncadra în unităţile subspeciei corespunzătoare, indicând totodatăafinităţile în comparaţie, cu rasele geografice vecine. St. Vancea(începând din 1934) folosind aceleaşi metode moderne alesistematizării, a continuat studiul viperidelor iniţiat de Băcescu.B. Stugren (1955, 1957 -1960, 1961) s-a ocupat de particularităţileviperei de stepă din fânetele Clujului, de răspândirea reptilelor, dinTransilvania si Dobrogea, de sistematica speciei Lacerta praticolaîntr-o lucrare de sinteză a schiţat originea herpetofaunei dinRomânia in lumina glaciatiunii. Aplică pentru prima oară metodestatistice din studiul variabilitătii reptilelor. B. Stugren si I.Ghira,(1987 , 1988) studiază distribuţia reptilelor pe zone altitudinale în

www.LightInTheBox.com Anunţuri prin Google

CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN http://www.profituri.ro/CRESTEREA-VIPERELOR-PENTRU-VENIN.htm

1 of 28 16/12/2010 14:43

Munţii Retezat si împreună cu B. Kiss (1981) studiazăproductivitatea secundară la sopârla de câmp. În 1961, Fuhn siVancea publică în cadrul "Faunei R.P.Române", editată de Academia

R.P.Română , un studiu monografic asupra reptilelor din România, încare tratează morfologia externă,.anatomia, ecologia, filogenia;răspândirea geografică si sistematică a acestor animale .Până la ora actuală acesta este cel mai.complet studiu desprereptilele din România.

BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE

Sistematica speciilor de vipere. Viperele fac parte din ordinulSerpentes, grup provenit din Sauria, cu următoarele caracteredistinctive: absenta membrelor (sau cel puţin a celor anterioare) sia centurii, scapulare, lipsa pleoapelor mobile, lipsa deschideriiexterne a urechii si a unui aparat auditiv funcţional, absenta arculuitemporal superior si a scvamozalului, absenta lacrimalului jugalului,quadratojugalului, epipterigoidului si postfrontalului. Cutia cranianăeste complet închisă prin procesele descendente ale frontalelor siparietalului. Sunt prezente articulaţiile vertebrale zigosfrene -zigantrice. Apofizele hemale alevertebrelor caudale nu se unesc ventral. Familia Viperidae (Bonaparte -1840) are următoarele caracteregenerale primitive: dinţii pre maxilari, coronoidul, elementelecenturii pelviene si plămânul stâng lipsesc. Câte un singur dintecanaliculat, situat pe maxilarele extrem de scurte de lungime egală,fără alţi dinţi si mobile, putând să se îndrepte perpenticular fată deepipterigoid. Palatinele si pterigoidele sunt de asemenea mobile.Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele prefrontalenu au proces anterior si nu sunt în contact cu oasele nazale; plăcilecefalice sunt adesea foarte modificate, deşi speciile generalizateposedă complexul colubriform al plăcilor cefalice (5 plăci mari).Ochiul este separat de solzii supralabiali prin solzi iniei.. Pupila esteverticală. Plăcile ventrale .acoperă toată lungimea abdomenului. Nuexistă gheare în regiunea anala. Placa anală este întreagă. Coadaeste scurtă. De obicei pe spate există un desen închis în formă de.zig-zag. Viperele sunt ovovivipare.Sunt speciile cele mai periculoase pentru om, datorită veninului lor.Familia Viperidae ocupă un areal, vast în toate continentele cuexcepţia Australiei. Unii autori includ în această familie siCrotaîinele, astfel că Viperidele cuprind 2 subfamilii : Viperinae siCrotalinae.Viperinele trăiesc in Africa si Eurasia si cuprind 10 genuri:

---Vipera (Europa , Asia , Africa)---Bitîs (Africa)---Causus (Africa)---Echis (Africa , Asia)


2 of 28 16/12/2010 14:43

---Atractaspis (Africa , Israel/Sinai)---Cerastes (Africa , Asia )---Pseudocorastes (Israel., Iran )---Atheris (Africa)---Eristicophis (Belucistan)---Aseziops (sud-estul Asiei)

Se cunosc în total 65 de specii. Crotalinele trăiesc în America si Asiasi cuprind 6 genuri (Agkistrodea, Trimeresurus, Iachesis, Sisturus,Crotalus, Bothropa ) cu 91 de specii. Unii autori consideră genurileBothropa si Trimeresurus ca subgenuri de Lachesis.Genul Vipera cuprinde 14 specii, care au următoarele caracterecomune.:---capul, în general mai muit sau mai puţin distinct de gât, acoperitde plăci diferite ca formă si dimensiuni, cele din regiuneas.upraoculară sunt mai mari decât cele din jur. :---ochiul de mărime mijlocie cu pupilă eliptică vertical si separată descuturile labiale superioare si de un număr variabil de plăcute.---nările situate lateral si în contact cu placa rostrala sau separatăde aceasta prin placa nasorostrală.---corpul subcilindric , acoperit cu scvame carenate.---coada scurtă.---placa anală unică.---glanda veninoasă de dimensiuni mici.

Dintre aceste 14 specii, în Europa trăiesc doar 9 specii:1. Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758)---V. a. ammodytes (Linnaeus , 1758)---V. a. montandoni (Boulenger, 1904)---V. a. meridionalis (Boulenger, 1903)---V. a. ruffoi (Bruno , 1968)---V. a transcaucaziana (Boulenger, 1913)2. Vipera aspis (Linnaeus , 1758)---V. a. aspis (Linnaeus , 1758)---V. a. atrax (Meisner, 1820)---V. a. balcanica (Buresch et Zonkov, 1934)---V. a. francisciredi (Laurenti, 1768 )---V. a. zinnikeri (Kramer, 1958).3. Vipera berus (Linnaeus , 1758 ) cu subspeciile :---V. b. berus (Linnaeus , 1758)---V. b. bosniensis (Boettger, 1889).4. Vipera Kaznakovi (Nikolskij, 1909)5. Vipera latastei (Bosca , 1878) cu subspeciile :---V. I. latastei (Bosca , 1878);---V. I. gaditana (Saint-Girons , 1977)6. Vipera lebetinâ (Linnaeus , 1758 )---V. I. lebetinâ (Linnaeus , 1758)---V. I. obtusa ( Dwigubskij, 1832)---V. I. schweizari (Werner, 1935)7. Vipera seoanei (Lataste , 1879 ) cu subspeciile:---V. s. seoanei (Lataste ,1879 );---V. s. cantabrica ( Brana et Bas , 1982)8. Vipera ursini (B.dnaparte , 1835)---V. u. ursini (Bonaparte , 1835)---V. u. eriwanensis (T. Rous.s , 1933) ;---V. u. rakosiensis ( Mehely, 1894 ) ;---V. u. renardi ( Christoph , 1849);9. Vipera xanthina (Grav , 1849 ); cu subspeciile :---V. x. xanthina ( Gray , 1849 );---V. x. raddei ( Boettger, 1890).

Caracteristicile morfologice ale viperelor.In ceea ce priveşte viperele din Europa , la acestea se manifestanumeroase stadii ale evoluţiei Viperidelor care continuă încă lagrupul lebetina - xanthina si culminează cu genul african Bitis.Aparent la taxonii europeni, caracterele morfologice tipice aleViperinelor se accentuează progresiv de la Vipera ursini la Viperaammodytes. Existenta unei proeminente nazale (creşterea


3 of 28 16/12/2010 14:43

numărului de plăci apicale) este proprie grupului ursini - ammodytessi nerecunoscută la grupul lebetina - xanthina. Alături de aceastăvariaţie aplăcilor cefalice, a formei capului si a corpului, este evidentă si otendinţă dificil de interpretat, de creştere a dimensiunilor corpului, anumărului vertebrelor, a plăcilor ventrale si a numărului de solziventrali de la mijlocul corpului.La viperele europene se observă o corelare pozitivă între lungimeacorpului si numărul plăcilor ventrale. Presiunea selecţiei în favoareaunei reduceri a lungimii corpului este importantă. Aceasta a redusde la 21 la 19 numărul de solzi dorsali la mijlocul corpului, darnumărul de plăci ventrale nu s-a modificat. Se presupune cămărimea taliei este în strânsă legătură cu numărul de ventrale. Seobservă pe de altă parte, că în cadrul speciilor asemănătoare,evoluţia a acţionat frecvent asupra numărului ventralelor, mult mairar asupra segmentării plăcilor cefalice si niciodată asupra câtorvacaractere laolaltă. De notat că la speciile politipice, populaţiileseptentrionale sunt adesea mai mari si deţin un număr mai mare deplăci ventrale decât populaţiile meridionale, contrar caracterelorşerpilor în general.Coloritul viperelor europene este foarte variabil si tenta de fond seaseamănă uneori cu aceea a substratului, din cauza presiuniiselecţiei exercitată de prădătorii care descoperă prada cu ajutorulvăzului. Coloritul dorsal este în medie mai constant în cadrulspeciilor asemănătoare. Zigzagul dorsal, care poate fi mai mult saumai puţin lăţit si romboidal sau circular, se transformă în baretransversale la 3 taxoni care sunt, mult diferenţiaţi din punct devedere morfologic si ecologic : v. ammodytes transcaucaziana, v.aspis francisgiradi si v. berus bosniensis. Hemipenisurile vipereloreuropene, globulare si foarte bifidate, oferă puţine variaţii la mareamajoritate a speciilor. Singura diferenţă apreciabilă este formamaialungită a hemipenisului la Vipera berus.

La celelalte specii, nu s-au găsit diferente semnificative. Totuşiforma net globuloasă a hemipenisului la Vipera lebetina, sugereazăo tendinţă de îngrosare. Se poate lansa ipoteza că numai Viperaberus a conservat un caracter mai mult sau mai puţin primitiv, dinacest punct de vedere. Craniul viperelor din Europa oferă puţinecaracteristici interesante si puţine indicii care deosebesc o specie dealta. Pe baza gradului lor evolutiv le considerăm în ordine : ursini,kaznakovi, berus, seoanei, aspis, latastei, ammodytes. Totuşi suntprezente fenomene de creştere alometrică, ca de exemplu, IaVipera aspis unde craniul unui individ mare se aseamănă mai multcu cel al viperei ammodytes, în timp ce craniul unui individ mai micseaseamănă mai mult cu cel de viperă berus. Cariotipul celor maimulte vipere europene (2n=36, 14V +2 I + 20m) se regăseşte lanumeroase colubride si practic la toate crotalinele si viperinelestudiate, cu excepţiaviperei ammodytes si viperei aspis, al căror cariotip este 2n=42 cu8V +14 I +20m.H.E. Kobel (1967) a demonstrat cum tipul clasic cu 36 decromozomi ar fi putut apărea prin sciziune centrală urmată deinversiune pericentralâ, rezultând tipul aspis cu 42 cromozomi.Aceste diferente considerabile nu sunt, cel puţin la prima generaţiedeloc verificate la hibrizi .al căror cariotip compus, este 2n =39, cu11 V +8 I + 20m si confirmă interpretarea lui Kbbel despreomologia cromozomilor. Asa cum Vipera latastei, specie prin motivebine întemeiate intermediară între Vipera ammodytes si Viperaaspis, are cariotip normal, este îngăduit să presupunem că,modificările spectaculoase survenite laaceste ultime două specii, s-au produs independent si nu corespundunor mutaţii genetice importante.Studiul proteinelor serice prin intermediul electroforezei simple dărezultate dificil deinterpretat din cauza variaţiilor individuale. Totuşiimunoelectroforeza făcută plecând de la un ser de viperă aspissugerează că această specie este net mai învecinată din acest punct


4 of 28 16/12/2010 14:43

de vedere de Vipera berus si Vipera latastei decât de Viperaammodytes.În ceea ce priveşte comunitatea antigenică a veninurilor, Viperaammodytes este destul de departe de majoritatea celorlalte specii(50 până la 54% antigeni comuni), puţin mai îndepărtată de Viperaursini (45%) si mai apropiată de Vipera latastei (71%), dar maipuţin diferenţiată de Vipera seoanei si Vipera berus (64-65%).Vipera berus, foarte apropiată de Vipera ursini si Vipera seoanei(71% din antigenii comuni ) este net îndepărtată de ViperaKaznakovi (59%) si se găseşte si mai departe de Vipera latastei siVipera ammodytes (53%). În cadrul aceleaşi specii, proporţia deantigeni comuni ai populaţiilor sau subspeciilor variază de la 61 la100%. Modalităţile de evoluţie ale proteinelor antigenice suntaproape necunoscute, din această cauză este dificil dea considerasemnificaţia lor drept criteriu filogenetic. Cea mai mare parte arezultatelor cercetărilor de: imunoelectroforeza si imunodifuziuneasupra/comunităţilor antigenice ale veninurilor, confirmă clasificăriletradiţionale bazate pe morfologia comparată.În cadrul viperelor, palearctice, patru, genuri mai bine cunoscute,(Cerastes, Echis, Eristocophia, Vipera) derivă din viperele etiopiene,evoluate prin natura particulară a regiunii postorbitale a craniului.La aceste genuri, osul post orbital este. de mici dimensiuni si binesudiat, median şi posterior, de procesul parietal. La trei genuri devipere etiopiene Adenorhinos, Atheris, Bitiş, dimpotrivă,postorbitalul se învecinează cu paristalul fără însă a forma un oscomun.Dintre cele trei genuri palearctice evoluate, vipera este probabil celmai puţin evoluată, pentru că prezintă caractere taxonomice destulde variabile si ocupă o zona extinsă, cu mari valenţe bioclimatice.

Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ masiv, coadascurtă si capul net lărgit posterior. Vârful botului este surmontat deo proeminentă cărnoasă, de forma unui con, situat deasupra plăciirostrale şi acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame "apicale".Frontalul si parietalul nu sunt de regulă, distincte din cauza faptuluică sunt substituite de plăci neregulate, de dimensiuni mici. Prezintădouă serii complete de plăci (câteodată una, destul de rar trei) întremarginea inferioară a ochiului si supralabiale. Scvamele lajumătatea corpului sunt dispuse în 21 (excepţional20 sau 23) serii.Plăcile ventrale în număr de 132 până la 169 (în general 133-163),nu prezintă diferente datorate sexului. Solzii subcaudali sunt înnumăr de 22-24 perechi (de obicei 22-35 Ia,femele si 29-44 lamasculi). Stralul este mult mai înalt decât lat si în acest caz nuajunge la nivelul cantalului, având porţiunea sa superioarăsegmentată în 1-3 plăci mici. Nasorostralul este sau divizat în douăplăci suprapuse sau întregi si în general la nivelul cantalului.Lungimea minimă si maximă la adulţi: 54 -110 cm, lungimea mediea adulţilor: 65-75 cm. Femelele sunt deregulă mai mari decât masculii, dar recordul de statură aparţineultimilor.Statura urmează o climă crescătoare est-vest, si indivizii dindimensiunile cele mai mari trăiesc în Tirolul meridional; populaţia cumedia cea mai mare a staturii ,se găseşte în Italia în Alto Adige.Femelele sunt în general de culoare brun deschis sau cenuşiu cupete brun - negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roşcat(roşu murdar) cu pete mai puţin întunecate de această nuanţă, întimp ce masculii sunt în general gri cu pete negre . Femelele suntsărace sau lipsite de pigment întunecat, mai ales pe flancuri si pecap, în timp ce masculii sunt mai pigmentaţi. Banda închisă întreochi si coltul gurii, întotdeauna prezentă la masculi, este sau redusăsau absentă la femele. Ornamentaţia este constituită dintr-o zonă(fisie) mediodorsală formată din pete romboidale care uneoriformează un zig-zag de lărgime variabilă sau dau naştere unei"haine" din pete circulare sau în formă de ţesătură. Fac excepţiepopulaţiile din Caucaz si din N-E Turciei, care. au o ornamentaţiedorsală constituită din bare transversale scurte.Capul prezintă, în regiunea nucală, o pată în formă de "V", mai multsau mai puţin marcată si puţin variabilă, a cărei bază este, în mod


5 of 28 16/12/2010 14:43

obişnuit , unită cu banda longitudinală medio-dorsală. Pe labialeleinferioare, există pete de culoare închisă care poate fi continuă saudivizată. Pe flancuri sunt aproape întotdeauna prezente numeroasepete închise dispuse în corespondentă cu axele fâşiei vertebrale.Partea inferioară, în mod obişnuit gri, brungălbui sau roşcată, cumulte pete mici gri-negricioase. Vârful cozii este de cele mai multeori portocaliu la populaţiile occidentale si verde gălbui la celeorientale. Irisul, ca si la multe alte specii, poate fi cenuşiu, cenusiu-verzui, roşcat, brun-gălbui, gălbui, etc. Pare absent melanismul,albinismul sau albinoticismul. Există semnalate în literatură doardouă cazuri (Werner,1912 – în Hertegovina si Fuhn, 1986 lângăResita) de melanism. Flavinismul este relativ frecvent, mai ales lafemele. Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insuleadriatice.

Vipera berus. Botul relativ mare, cu vârful plat; capul lărgitposterior. Frontalul si parietalele (sau cel puţin una din aceste plăci)de regulă mai mari, în raport cu plăcile din jur. În general o singurăserie completă (excepţional, mai ales la populaţiile din Balcani,două) de plăcute între partea inferioară a ochiului si supralabiale.Nara este situată în centrul plăcii nazale. Solzii la jumătateacorpului dispuşi în 21 de serii ( rar 19, 20, 22, sau 23); plăcileventrale 132-158 (în general 136-157 si fără diferente statisticesemnificative între sexe); plăcile subcaudale, 23-46 perechi (deobicei 23-36 la femele si 32-46 la masculi).Lungimea minimă si maximă a adulţilor: 40-104 cm, lungimeamedie a adulţilor: 50-70 cm. Femelele sunt de regulă mai maridecât masculii, deja din al doilea an de viată. Recorduri de lungimeexcepţionale, sunt deţinute de o femelă găsită în munţii Harjedalenla 950 m altitudine (Suedia) de 104 cm si o femelă din Finlandagăsită la 68 grade N, de 94 cm. In Franţa au fost observate destulde rar femele mari, de 80-87 cm, iar în Marea Britanie, în 1926 afost găsit un exemplar de 85 cm.Coloritul este variabil, iar în populaţiile din Balcani foarte variabil.Femelele sunt în general brune, măslinii,gălbui închis sau roşcate (cu toate nuanţele posibile între acesteculori) si cu desenul de pe spate de regulă brun, dar mai accentuatdecât fondul. Masculii dimpotrivă, sunt de obicei gri cu desenulnegru. Această schemă nu este totuşi valabilă si pentru populaţiiledin Balcanii Centrali, care prezintă în general un dicromism sexualmai puţin accentuat. Partea inferioară a corpului este anteriordeschisă la culoare, si se înnegreşte spre coada, fiind totuşi pătatăcu pete mici, de culoare deschisă; vârful cozii poate fi portocaliu,însă de regulă este imaculat. Ornamentaţia de bază constă deregulă dintr-o serie longitudinală de pete întunecate, în formă deromburi comprimate si/sau triunghiuri isoscele, dispuse pe regiuneamedio-dorsală, sub forma unei fîsii în zig-zag. De obicei continuă laviperele din Balcani si mai ales la cele din Extremul Orient asiatic,acest model tipic este înlocuit cu bare medio-dorsale transversale.

La cap se găseşte o pată puţin variabilă, în formă de "X " înregiunea nucală si o bandă întunecată care porneşte de lapostoculare si trece peste labiale superioare sau peste comisuragurii, continuându-se pe laturile gâtului 1-2 cm, pentru ca apoi să seîntrerupă, transformându -se în pete laterale de culoare închisă .Exemplarele melanice si melanotice trăiesc mai ales în habitatulmontan, iar în unele locuri deţin majoritatea în populaţie.

Vipera ursini (vipera de stepă). Este de regulă cea mai mică speciede viperă europeană. Talia mijlocie sau mică, corpul relativ subţire,capul îngust, botul uşor ascuţit (mai ales la populaţiile orientale).De regulă o placă apicală, două cantale din care cel posterior înlegătură cu supraoculara, frontalul si parietalele sunt mai maridecât plăcile din jur. Subocularele dispuse într-un singur rând, sau launele populaţii montane orientale într-un rând si jumătate. Nara


6 of 28 16/12/2010 14:43

este situată la partea inferioară a plăcii nazale. Solzii la mijloculcorpului sunt dispuşi în 19-21 serii, după o climă geograficăcrescândă N-E. Plăcile ventrale 114-152 (în general 114-149 lamasculi si 116-152 la femele), cresc ca număr în mod normal de lavest spre estul arealului. Plăcile subcaudale dispuse în 19-41perechi (de obicei 26-41 la masculi si 19-30 la femele, la felcrescătoare de la vest spre est). Numărăm de la 6 la 21 intercantalesi intersupraoculare, după o climă bioclimatică de la uscăciune laumiditate. Există între 2-4 loreale, între 8-10 perioculare, între 8-9labiale superioare si 8-10 labiale inferioare, toate după O'Climâcrescătoare geografică .de la vest la est. Lungimea minimă simaximă â adulţilor: 30-63 cm; lungimea medie a adulţilor, 40-50cm.Exemplarele de dimensiuni mari se găsesc în centrul continentului,cele din populaţiile balcanice ating de regulă 40-48 cm. Femelelesunt mai mari decât masculii. Coloritul de bază , al porţii dorsalevariază de obicei de la brun la cenuşiu, cu pete măslinii sau gălbui şiîn general se prezintă mai puţin accentuat în regiuneamediodorsală. Pe ceafă se găsesc bare si pete întunecate dispusesimetric sau la fel cu cele de la Vipera berus sau cu ale unorpopulaţii de viperă aspis. Regiunea vertebrală este acoperită de ofisie longitudinală continuă sau întreruptă de regulă neagră,brun-închisă, brun-roscată, constituită din petecirculare sau de obicei dintr-un zig-zag ondulat cu unghiuri (cu rareexcepţii rotunjite). Flancurile de obicei sunt acoperite cu peteînchise, rotunde sau alungite vertical (mai ales la femele).Flancurile pot fi şi imaculate. Partea inferioară a.corpului.este deregulă gri sau alb-gălbuie cu sau fără pete mici închise la culoare.Exemplare melanotice sunt rare. L.von Mehely (1911) semnaleazăun exemplar din Bosnia cu abdomenul imaculat si lateralul corpului,uniform brun-negricios. Nu se cunosc indivizi melanici, albinosi saualbinotici.

Răspândirea viperei ammodytes. Vipera ammodytes trăieşte înpantele stâncoase (roci eruptive sau calcaroase cu arbuşti, de pemalurile apelor (ex. Valea Cernei) si în pădurile de foioase (Coryluscolurna siSyringa vulgaris de la poalele Mt. Domogled – Băile Herculane ). Seascunde sub pietre cu uşurinţă; se caţără pe ramuri pentru a seînsori. Vipera stă nemiscată de obicei şi avertizează, omul deprezenţa ei prin sâsâit; uneori se retrage imediat sub pietre/până latrecerea pericolului. Raspandita in Austria, Italia de Nord, România(S-V si Dobrogea), Bulgaria, Albania, Grecia, Asia Mica,Transcaucazia si Siria.În tara noastră, subspecia V.amontandoni este întâlnită doar înDobrogea, în zonele calcaroase.Răspândirea viperei berus. Ocupă biotopuri răzleţe în interiorulvastului sau areal. Preferă marginile de păduri si poienile, bălăriileînsorite si pantele muntoase, putându-se ridica până la altitudineade 2500m. Este de asemenea întâlnită în apropierea pâraielor demunte, însorindu-se pe bolovani. Animal crepuscular si nocturn,vânează mai mult în primele ore ale dimineţii si spre seară, cândtemperatura nu este atât de ridicată. Este un animal fricos, simţindapropierea omului de la o distantă destul de mare si refugiindu-seîn adăpost. Dacă este prinsă, devine foarte agresivă, încercând sămuşte agresorul. În captivitate unele exemplare se "îmblânzesc" întimp ce altele, mult mai agresive, sar să muşte chiar la câteva lunide captivitate. Se întâlneşte în Europa (la nord până la paralela 70,iar la sud până la limita Munţilor Cantabriei si Pirenei, Alpii Albanezisi Bulgaria) si Asia septentrională si centrală, iar la est până lainsula Sachalin.Răspândirea viperei ursini. Trăieşte în câmpie, stepe cu vegetaţiezerică si în regiuni mlăştinoase, de la nivelul mării până la 300 metrialtitudine: în Italia, Franţa, o mare parte din Balcani, Turcia, Persiasi în unele regiuni din Rusia, trăieşte exclusiv în păşuni montane, cuexpoziţie sudică si adăpostite de vânt, pe substrat ierbos saucalcaros în tara noastră, este întâlnită prin grindurile din DeltaDunării. Este un şarpe inofensiv pentru om, veninul lui nefiind toxic;este specia cea mai puţin studiată datorită faptului că trăieşte în


7 of 28 16/12/2010 14:43

locuri cu inversiune termică, creşterea lui în captivitate fiind oproblemă complexă. În tara noastră a fost semnalată lângă Cluj(dar se pare că această populaţie s-a stins), în Moldova, lângă laşisi în Delta Dunării.

COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL NATURAL

Activitatea zilnică a viperelor are un maxim diurn si în general estecondiţionată de necesităţile de termoreglare. Atunci când condiţiileo permit, animalul are si o activitate nocturna mai ales în regiunilecu un climat cald. În zona tării noastre în care predomină un climattemperat continental, în dimineţile însorite masculii de viperăammodytes pot fi întîlniti pe grohotişurile de calcare începând cuora 8 dimineaţa. Femelele încep să apară mai târziu cu cîteva ore.Deplasările în teren ale viperelor sunt în general motivate denecesitatea procurării hranei sau de necesitatea termoreglării.Periodic, după cum vom arăta în continuare, atât masculii adulţi câtsi femelele în cadrul ciclului annual se adună pentru a forma asanumitele "ghemuri" în locurile de hibernare. Atunci când suntderanjate, în general viperele se ascund contrar poveştilor în carevipera este descrisă ca un animal agresiv. În perioada deîmperechere, masculii sunt cei care se deplasează in căutareafemelelor orientându-se după urna olfactivă pe care acestea oemană. Chiar şi pe un areal restrâns, indivizii unei populaţii dezvoltăactivităţi diferite în cursul unei perioade. Acest fapt se datoreazăprobabil ciclurilor de hrănire care depind de şansa fiecărui individ.

Hrănirea. Un animal se alimentează în 3-4 etape anuale. Hrana, asacum am mai arătat constă în general din mamifere mici si şopârle.Din observaţiile experimentale sa constatat că hrănirea nu estezilnică. Vipera adultă mănâncă 3-4 şoareci la un interval de câtevazile, după care face post aproape o lună. Raţia anuală a unei vipereeste destul de săracă, la masculii adulţi reprezintă între 100- 130%din greutatea corporală, la femelele care îsi refac rezervele si la puiiîn creştere 200-300%, pe când la femelele gestante numai 50-60%.Juvenilii în creştere, care îsi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluride hrânire, iar masculii adulţi se mulţumesc cu numai 2 cicluri.Femelele gestante îsi petrec cea mai mare parte a timpului zileiînsorindu-şi corpul, ele având nevoie numai de un singur ciclu dehrănire.

Se poate constata că perioadele de alimentare atât la masculi cât şila femele sunt aproape complementare, luna iunie fiind practicsingura lună când hrănirea este comună ambelor sexe. În timpulperioadei de reproducere masculii nu se hrănesc. Ciclurile denăpârlire tind să se sincronizeze cu cele de hrănire înainte denăpârlire viperele nu mănâncă, în schimb după năpârlire interesulpentru mâncare este deosebit. Victima este înghiţită întotdeauna cucapul înainte

Năpârlirea. Frecventa, năpârlirilor depinde, de trei factori, esenţiali:mediu, starea sănătăţii, vârstă. Puii aflaţi în perioada de creşterenăpârlesc mai repede de 3-4 ori pe an. Nu s-au remarcat variaţii alefenomenului datorate sexului. În natură, prima năpârlire apareprimăvara, fiind prenupţială la masculii de tip berus si post nupţialăla cei cu reproducere de, tip aspis. Năpârlirea nu este influenţată decantitatea de hrană, care joacă un rol secundar, ci mai ales detemperatura mediului. În condiţii optime actul în sine dureazărelativ puţin, aproximativ 10-20 minute. Trebuie menţionat unproces fiziologic care se produce cu câteva zile înainte, pus înevidenţă prin culoarea închisă a învelişului extern si totodată deopacizarea acestuia. În zona plăcilor ventrale si a zonei orbitale.Mediul concură prin două componente: temperatura, care trebuie săfie cu 3-4 grade mai ridicată si prin umiditate care se pare căaccelerează procesul.Starea de sănătate a animalului după unii autori este pusă înevidentă de o năpârlire completă, astfel încât învelişul să se


8 of 28 16/12/2010 14:43

desprindă în totalitate de corp.

Hibernarea. În biotopurile propice, viperele hibernează izolat, înaceste zone aglomerările fiind rare. În regiunile cu ierni reci, cuadăposturi bune, aglomerările viperelor devin o regulă. De remarcateste faptul că indivizii unei populaţii hibernează în acelaşi adăpost.Toamna, adulţii intră primii în adăposturi iar din septembrie până înnoiembrie în afara adăpostului nu mai pot fi întilnite decâtexemplarele tinere. Primăvara ies mai întâi masculii, la speciile cuspermiogeneza vernală, apoi femelele reproductive si la urmăfemelele neproductive cu juvenilii.Hibernarea necesită o temperatură optimă de 4°C.Şarpele înperioada de hibernare

Reproducerea. Majoritatea viperelor sunt ovipare, oviparitatea fiindconsiderată un caracter primitiv. Unelespecii din zonele calde au rămas la acest stadiu, însă speciile dinţara noastră fac parte din categoria speciilor vivipare. Vitelogenezala viperele europene este vernală şi depinde de rezervele lipidiceale femelei. Cu cât greutatea corpului gras va fi mai mare cu atâteste mai mare numărul de foliculi care se dezvoltă. La masculi seremarcă două tipuri de cicluri sexuale: tipul berus care cuprindespeciile Berus, Ammodytes, Ursini si la care spermatocitogenezaeste vernală, acuplarea este unica si are loc primăvara târziu,(întodeauna după năpârlire) si tipul aspis unde spermatocitogenezaeste continuă. La acest tip, spermiogeneza are loc la sfârşitul veriiîn luna a treia si a noua si există două acuplări, una toamna si altaprimăvara la ieşirea din hibernare. Pentru reproducerea viperelor înnatură este necesar un raport dintre masculi si femele de 5/1. Inliteratura de specialitate studiată nu am găsit date referitoare laaceastăproblemă. O explicaţie posibilă ar fi aceea că femelele stând maimult timp la soare în timpul verii, probabil că sunt supuseagresorilor mai mult decât masculii. În perioada aprilie si începutullui mai, au loc jocuri nupţiale urmate de împerechere si fecundare afemelelor adulte. Perioada de acuplare se întinde între sfârşitul luniimartie si sfârşitul lui mai, continuându-se până la începutul luniiiunie în funcţie de condiţiile climatice. În această perioadă au locjocurile nupţiale care de fapt sunt lupte rituale între masculi.Femelele reproductive lasă pe sol substanţe aderente care atragmasculii. Acesta este modul de formare a „ghemelor”de şerpi.Ovulatia la femele se produce independent de condiţiile de mediu sise petrece la începutul lunii mai, sfarsitul lunii, iunie. Acuplarea estevariabilă, actul putând dura de la 15-20 minute la una două ore.Gestatia are o durată determinată de temperatura mediului. înnatură acest proces durează la Vipera aspis între 97-133 de zile, iarla Vipera berus între 85-121 zile. În acest timp femela asa cum s-amai spus caută locuri însorite unde stă nemişcată timp îndelungat.Proporţia de femele gestante la o populaţie de viperă aspis este de34% iar la o populaţie de viperă berus este de 50%. În uneleregiuni nordice, acest procent poate fi şi mai mare. Condiţiile demediu nu acţionează asupra numărului de pui si nici asupra greutăţiipuilor, ci numai asupra duratei de gestaţie si a perioadei dintregestatii. Femelele europene de vipere îsi rezervă un an pentruvitelogeneza şi gestaţie si un an sau doi pentru refacerea rezervelorde lipide.Biologii au constatat că temperatura corpului unei femele gestantede viperă este cu 2°C mai mare decât a celorlalţi indivizi. Naştereapuilor are loc între sfârşitul lunii august si începutul lui octombrie.După naştere, puii sunt înveliţi într-o membrană pe care oîndepărtează imediat. Numărulde pui depinde de specie, astfel Vipera monticola 1-2, Viperaammodytes 9-10. Puii au majoritatea funcţiilor vitale, active imediatdupă naştere (excepţie făcând funcţia sexuală), iar rezervele lor dehrană sub forma grăsimii le conferă acestora o autonomie de câtevaluni de zile.Puii de viperă. Mortalitatea puilor după naştere diferă în funcţie degreutatea lor. Din acest punct de vedere puii de Vipera ammodytes,


9 of 28 16/12/2010 14:43

în greutate de mai puţin de 5 g, au o mortalitate de 60%, pe cândcei cu o greutate de peste 9 g au procentul de mortalitate dupănaştere, 0%. Odată veniţi pe lume, puii de viperă îsi încep propriaactivitate independent de părinţii or, căutându-si propriul teritoriu.Dacă naşterea a avut loc toamna târziu, puii nu vor mânca decât înprimăvara anului următor. Acesta este motivul pentru caregreutatea la naştere a puilor este determinantă pentrusupravieţuire. Lungimea la naştere este cuprinsă între 13-15cm.Coloritul si desenul dorsal este complet, puiul ştiind să-si cautehrana şi să o vâneze. El posedă capacitatea de a secreta venin, cutoate că acesta este la început în cantitate mică si mult diluat.Comportamentul puilor este dezinvolt, curajos, mişcările lor findrapide si neprevăzute. Dacă este deranjat, puiul sâsâie puternic.Asa cum s-a mai arătat ciclurile de hrânire la juvenili, sunt mai desedecât la adulţi, hrana jucând un rol major în creşterea sidezvoltarea acestora. Timpul de maturizare a unui pui de viperă,până ajunge la prima reproducere, este de 2-3 ani.

ADAPTABILITATEA ÎN CONDIŢII DE CAPTIVITATE

Se cunoaşte că reptilele au supravieţuit marilor schimbăriclimaterice, datorită posibilităţii remarcabile de adaptare. Acestemodificări majore ale climei s-au produs totuşi, într-un interval marede timp care nu a solicitat individul, ci specia. În concluzie, pentrumenţinerea în captivitate a viperelor trebuie creat un microclimatspecific. După scopul propus; imitarea condiţiilor de mediu naturalîn terrarii sau incinte de creştere este diversă. O singura ideetrebuie subliniată înainte de a dezvolta acest capitol si anume căoricât ne-am strădui în a imita natura, rezultatul nu poate fi decât ocopie, cu neajunsuri mai mari sau mai mici. Animalele suntconstrânse să-si modifice comportamentul, dar nu departe delimitele naturale ale acestora. Deoarece majoritatea spatiilor decreştere artificială suferă cam de aceleaşi inconveniente, vomsistematiza acest capitol după unii factori si unele elemente demediu ce trebuie să intereseze pe crescător.

Temperatura. În funcţie de temperatură se derulează majoritateaactivităţilor fiziologice ale animalului. Variaţiile de temperatură, sedesfăşoară pe trei perioade de timp: una anuală (anotimpuri), unazilnică (ziuacald, noaptea rece) si una diurnă (dimineaţa rece, la amiază cald şiseara rece). Deoarece reptilele au un sistem de termoreglareprimitiv, limitele de temperatură trebuiesc cât mai riguros păstrate.Suprimarea variaţiei anuale de temperatură alterează: ciclul dehibernare, ciclul sexual, ciclul de năpârlire. Vipera aspis pusă săaleagă între a-si petrece iarna într-un terariu cu condiţii optime siun terariu exterior cu adăpost pentru hibernare, a ales hibernarea.Prin repetarea experienţei s-a ajuns la concluzia că in 85% dincazuri, animalul alege hibernarea. Viperele europene îsi începlocomotia la 4°C, digestia la aproximativ 20°C iar activităţilespecifice legate de reproducere se desfăşoară normal de la 20°C.Sunt de remarcat anumite exigente proprii unor specii.Temperaturile din timpul zilei ajută viperele să-si ridice temperaturacorpului până la o anumită valoare, apoi rămâne oscilantă în jurulacestei valori pe tot parcursul zilei. Noaptea temperatura animaluluiscade, fiind cu puţin mai mică decât temperatura substratului.Temperatura joacă un rol determinant în procesul digestiei. în primazi după ingerarea prăzii temperatura trebuie să fie de 32,4°C(medie) si apoi aceasta trebuie să scadă treptat până la 30,5°C,când stomacul este gol. Temperatura maximă suportată spontaneste cuprinsă între 35-36,5°C; peste această temperatură, vipereleregurgitează hrana, pentru că altfel aceasta ar fermenta si arconduce la moartea animalului. Majoritatea speciilor europene devipere încep să mănânce doar la 25°C, singură Vipera berus acceptăhrana la 15°C si o digeră la 10°C. Primavara în vederea desfăşurării


10 of 28 16/12/2010 14:43

în bune condiţii a ciclurilor sexuale (atât la masculi cât si la femelă)este indicat să se menţină o temperatură constantă mai mare de20°C.Umiditatea. Acest parametru trebuie menţinut între 60-80% si de eldepinde starea generala de sănătate a animalului. O umiditateanormală provoacă o năpârlire discontinuă si conduce în timp ladiferite boli. Din acest punct de vedere reptilele sunt rezistente sipot suplini lipsa umidităţii atmosferice prin folosirea vaselor deadăpat.Iluminarea. Lumina nu este absolut necesară. La hrănire funcţia deorientare către prada este preluată desimţul olfactiv şi de aparatul Jacobson. În zilele cand viperele seînsoresc practic ele folosesc numai radiaţiatermică, fiindu-le indiferente radiaţiile din spectrul vizibil. Este ştiutde alt fel că reptilele în general au simţul văzului destul de slab.Substratul. Numim substrat materialul pe care îl aşezăm în interiorulterariului ca asternut. Chiar dacă nu organizăm un substrat care săsemene cu cel de pe care am recoltat animalul, totuşi este bine sărespectăm unele reguli. La năpârlire, şerpii, în general se ajută deelemetele de decor pe care le găsesc în apropiere. Un spaţiu careeste lipsit de pietre sau un substrat pe care învelişul animalului nuaderă, poate influenţa năpârlirii. De asemenea trebuie avute învedere şi măsurile de zooigienă (curăţirea fecalelor, de exemplu)care nu pot fi puse uşor în practică în cazul unui substratnecorespunzător. Este bine să se folosească pietrişul de râu, nisipulde râu şi cu precauţie, talazul de brad care de multe ori se agaţă deşoarecele dat ca hrană, împiedicând îngurgitarea acestuia.

AMENAJAREA UNEI CRESCĂTORII DE VIPERE

1.AMPLASARE ŞI DOTAREAmplasarea spaţiului de creştere. Zona în care se poate amenaja ocrescătorie de vipere în vederea colectării veninului acestora,trebuie aleasă în concordantă cu scopul propus si ţinând cont de totcomplexul de factori de ordin general şi local. Pentru o bunăîncadrare de ansamblu si pentru asigurarea microclimatuluicorespunzător, este necesar să se ia în considerare factorii de ordintopografic. Pentru realizarea acestui deziderat, crescătoriile devipere se vor amplasa cât mai izolat de localităţi. Crescătoriatrebuie să aibă posibilităţi de acces cu mijloace auto. Alimentareacu energie electrică a crescătoriei permite utilizarea aparaturiinecesare procesului de producţie. Dimensionarea crescătorieitrebuie să fie în deplină concordanţă cu volumul de muncă ce se vadesfăşura în el pe tot parcursul anului.Încălzirea spaţiului este una din cerinţele de bază pentru bunadesfăşurare a activităţii zilnice în camera de creştere a şoarecilor, aviperelor, de reproducere a acestora şi în spaţiul unde se faceextragerea şi prelucrarea veninului. Sistemul de ventilaţie trebuieprevăzut cu filtre pentru a nu permite vehicularea in laborator aagenţilor patogeni.Materialele de construcţie, mai cu seamă acelea din interiorullaboratorului, trebuie să permită o spălare şi dezinfectare, uşoară.Prin construcţie, crescătoria trebuie să aibă cel puţin trei zone deactivitate: spaţiul de creştere a şoarecilor, spaţiul de creştere aviperelor şi spaţiul de extragere şi prelucrare a veninului.Compartimentele si dotările aferente depind de volumul zilnic aactivităţii precum şi de numărulde vipere.Instalaţii. Instalaţiile sanitare sunt compuse din chiuvetă pentruspălarea cu apă a vaselor şi instrumentelorutilizate. Iluminatul şi, circuitele de alimentare cu energie electricăse vor realiza astfel încât să se prevină accidentele de muncă şiincendiile. În spaţiul de creştere a viperelor se va elimina pe câtposibil utilizarea aparatelor alimentate prin cabluri şi prelungitoare.Se vor optura găurile, fantele, crăpăturile existente înpereţi şi în pardoseală. Se vor elimina spaţiile de sub mobilierastfelîncât animalele ce pot ajunge accidental pe sol, în încăpere sănu poată evada sau să se ascundă. În spaţiul de creştere se vor


11 of 28 16/12/2010 14:43

utiliza numai obiectele de mobilier strict necesare şi dacă esteposibil acestea să fie suspendate de pereţi. Ferestrele vor fiprevăzute cu plase de protecţie iar pragurile uşilor vor fi înălţate cucel puţin 60 cm. încăperile se vor păstra închise şi se vor afişaanunţuri de avertizare atât în interior cât şi în exterior.Organizarea spaţiului. După scopul urmărit (producţie de venin,reproducere, expunere) spaţiul trebuie să asigure animaluluiminimul necesar locomoţiei. Viperele pot fi ţinute individual sau încomun. Deoarece pentru producţia de venin, exigentele legate deeficientă intră de cele mai multe ori în conflict cu preferinţeleanimalului, se optează pentru o densitate mare şi o întreţinereuşoară. Terariile din sticlă cu suprafaţa de 1, 2, 4, 6 mp sunt bunepentru expunere si observarea activităţii de reproducere, dar ridicăprobleme de menţinere a curăţeniei.

Terariile din sticlă sunt casante şi nu asigură o securitatecorespunzătoare. Cutiile din plastic (plexic) au avantajul că sunt maipuţin casante, materialul putându-se lipi, nefiind nevoie de rame dincornier terariul va deveni mai uşor. Plasa montată lateral împiedicăobservarea, îngreunând construcţia, în schimb îi conferă un plus desecuritate. Cutiile cu colturi sunt greoi de curăţat si dezinfectat.Terariile mari sunt greu de stivuit. Din aceste considerente aurezultat soluţii tehnice mixte care răspund mulţumitor cerinţelor.Hrana. Un alt factor, important ce contribuie la menţinereaanimalului în condiţii artificiale este hrana. Meniul unei vipere chiarîn condiţii naturale, nu este prea diversificat si de aceea nu, suntmulte posibilităţi ceea modifica. Un alt aspect este faptul ca viperaîşi ucide prada înainte de a o consuma, prin înveninare, din acestpunct de vedere, veninul este totodată o "amprentă", a individului.De exemplu, un şoarece muscat de o vipera devine "proprietatea"acesteia. Este posibil ca înveninarea să fie un stadiu pregătitor alalimentului (deocamdată acest aspect poate fi privit ca o ipoteză).Cert este că prada este refuzată de alt individ, în afara celui care amuscat-o. O altă constatare, de data aceasta confirmată ştiinţificeste că proprietăţile fizico-chimice ale veninului depind în maremăsură de hrană.Viperele în captivitate pot fi hrănite cu şoareci albi de crescătorie,şoareci sălbatici, pui de hamsteri, pui de o zi de găină; încercărilede a hrăni viperele cu sopârle, pui de broască, ouă de găină nu audat rezultate. Şoarecii albi (albinosi) sunt o soluţie optimă dehrânire deoarece aceste animale cu modificări genetice indusevoluntar de cercetători, au un comportament blând. Creşterea înlaborator a şoarecilor albi va fi tratată într-un capitol separat.Asigurarea cu apa. Apa este un element vital pentru orice animal. Încondiţiile naturale viperele îsi găsesc cu uşurinţă apa; în captivitateaceasta trebuie asigurată de îngrijitor. Apa potabilă este suficientde pură pentru a satisface exigentele viperei. O mică problemăapare la distribuirea porţiei si la înlocuirea apei stătute. Vasultrebuie să fie suficient de stabil pentru ca animalul să nu-l verse înmişcare. În unele crescătorii am văzut tăvi din plastic care au obuna stabilitate, în altă parte am văzut folosite pahare fixate derama terariului. De reţinut este faptul că apa trebuie schimbată defiecare dată cind îngrijitorul observă că animalul a transportatinvoluntar impurităţi sau fecale în aceste vase.Confecţionarea terariilor. Terariile pentru vipere pot fi confecţionatedin diverse materiale si în diferite modele, în funcţie de scopulurmărit. În literatura de specialitate sunt date două tipuri de terarii:unul de laborator, de dimensiuni mai mici (suprafaţa de 0,25 - 0,50mp) dotat cu instalaţii de: încălzire, iluminare, umiditate si aerisiresi unul exterior (de 2 - 4 - 6 mp), cu pereţii de sticlă si/sau plasă desârmă, amenajat într-un mediu care să imite condiţiile naturale.Pentru studiul nostru prezentăm trei variante care au fost dejaexperimentate. Terarii confecţionate din P.A.L. de 18 mm grosime,de dimensiuni: L=50 cm, 1=50 cm. Fiecare terariu a fost dotat cu olampă (reflector foto), care asigură cu ajutorul unui transformatorcu cursor, prin intermediul unui bec normal de 40 W, o temperaturăreglabilă, între 15 si 33°C; au fost folosite în cadrul Muzeului de


12 of 28 16/12/2010 14:43

Ştiinţe Naturale Deva. Substratul (nisip, pietriş) a fost aşezat pe ofolie de plastic pentru ca eventuala umezire a lui să nu degradezeP.A.L.-ul; în fiecare cuşcă există un vas Petri cudiametrul de 15 cm,pentru a asigura necesarul de apă si umiditate în interiorulterariului. Aerisirea se asigură printr-o serie de orificii, făcute înjumătăţile superioare ale pereţilor cuştilor (anterior si posterior).Accesul la animal se face prin intermediul unei uşi, care corespundecu jumătatea superioară a peretelui anterior, s-a ales aceastăsoluţie pentru ca terariile să poată fi suprapuse, economisindu-seastfel mai mult spaţiu înlaborator. Temperatura este verificată cu ajutorul unor termometre,care sunt instalate în interiorul terariilor. Înregistrarea temperaturiisi a umidităţii în terarii se face cu ajutorul unui termohidrograf, carepoate fi instalat în interiorul cuştilor. .O altă variantă, aplicată, în cadrul crescătoriei experimentale dinVistea - judeţul Cluj, constă din bazineavând h = 100 cm ,L = 200 cm şi l = 100 cm realizat din profilmetalic cu pereţii din sticlă si protejaţi cu plasă metalică la exterior.Capacele au fost realizate tot din profil metalic, fiind montate pe unsistem culisant pe role. Suprafaţa de asezare a fost realizată dintabla, peste care s-a aşezat un substrat format din pietriş si roci decalcar. Încălzirea s-a realizat cu lămpi tip foto aşezate pe trepiedeînalte de 30 cm si echipate cu becuri normale de 40-60 W. Îninteriorul acestui spaţiu pot fi crescute cca. 30-35 de vipere. Vasulde administrare a apei constă dintr-o tavă din material plastic dedimensiuni 25/40/3 cm. Hrănirea viperelor se face în comun, laperioade regulate de timp. Avantajul metodei este că animalele auspaţiu suficient pentru locomoţie, îşi pot alege o zonă detemperatură corespunzătoare, dar exista si un dezavantajprin faptul că nu mai poate fi făcută o urmărire individuală aviperelor.A treia variantă, experimentată; în Braşov, constă din baterii decreştere individuală a viperelor. Animalele un fost izolate în cutiiconfecţionate din material plastic având capacele din plexictransparent. Suprafaţa de aşezare de 255 cm2 fiind rotundă,permite animalului să ia o poziţie comodă. În cutie se aşează unsubstrat de nisip sau talaj de brad si un vas mic cilindric fixat decutie printr-o brăţară pentru apa. Cutiile se aşează în lăziconfecţionate din PAL gros de 2 cm, pe două rânduri, sub eleaşezându-se rezistente electrice , de mică putere si cu o suprafaţă,radiantă mare. Aceste rezistente au fost confecţionate în laboratorsi au fost calculate încât să se încălzească până la o temperaturămaximă de 35°C, în regim continuu de funcţionare. Într-o ladă cudimensiunile 122/480/430 cm se pot aşeza până la 20 de cutii.Pentru controlul riguros al temperaturii am folosit un termostatelectronic care a permis reglarea acesteia cu o tolerantă de +/- 0,5°C. Avantajul acestei metode de creştere este că permite oobservare individuală a viperelor si o întreţinere bună a spatiilor,dar există si un dezavantaj prin faptul că metoda implică multămanoperă pentru întreţinere.

2.APARATE, DISPOZITIVE SI INSTRUMENTAR

Instalaţia de ambalare în vid. Păstrarea veninului, după ce acesta afost uscat, este bine să se facă în fiole din sticlă închise sub vid sicare se etichetează corespunzător. Această instalaţie se poateastăzi procura relativ uşor interesându-ne la agenţii economici careutilizează acest procedeu în tehnologia lor. Majoritateaîntreprinderilor de medicamente au în dotare astfel de instalaţii. Deasemenea, industria alimentară utilizează frecvent astfel deprocedee. Instalaţia de uscare a veninului în mod curent - uscareaveninului se poate efectua absorbind apa, prin procedee chimice, latemperaturi scăzute. Este de remarcat faptul că probele de venin


13 of 28 16/12/2010 14:43

analizate de către I.C.C.F Bucureşti si a căror rezultate le prezentămîn acest material, au fost uscate la temperatura de 25°C printr-unprocedeu chimic si apoi păstrarea s-a făcut într-un frigider obişnuit.Liofilizator. Acest aparat permite uscarea veninului prin tehnicavidului, conferind, produsului calităţi superioare. În principiu veninuleste transformat din stare lichidă în stare solidă prin evaporareaapei datorită scăderii temperaturii punctului de fierbere într-oinstalaţie de vidare.Congelatorul. Menţinerea caracteristicilor veninului timp îndelungat,depinde de existenta în laborator a unui congelator capabil săcoboare temperatura cel puţin până la 0°C. In acest congelator semai păstrează si serul antiviperin pe care-fiecare crescătorie trebuiesă-l posede.Etuva. Pentru extragerea veninului si prelucrarea acestuia suntnecesare vase sterile . Realizarea sterilizării sticlăriei într-unlaborator cu volum redus de activitate, o simplă oală de presiune sio etuvă sunt suficiente.Balanţe si vase de măsurat. Pentru cântărirea veninului trebuiefolosită o balanţă de mare precizie. Substanţele în stare lichidă seporţionează cu ajutorul vaselor de măsurat din sticlă sau dinmaterial plastic. Ele pot fi de diferite forme si mărimi. Printreacestea se pot menţiona: sticlele, carafele, vasele Erlenmeyer,cilindri, pahare Berzelius, eprubete, pipete, siringi gradate.Dispozitiv electronic de termostatare. Cei care au cunoştinţe deelectronică îsi pot concepe singuri un termostat care să satisfacăexigentele de încălzire a spatiilor de creştere a viperelor.Complexitatea acestor scheme poate pleca de la utilizarea a treitranzistori si până la folosirea unei scheme bazate pe unmicroprocesor. În acest caz, pe lângă funcţia de bază, aceea de amenţine o temperatură constantă într-o incintă, se pot monitorizamai multe puncte de citire a temperaturii. Este posibil să seintroducă praguri de alarmare si avertizare şi chiar se pot creaelectronic cicluri diurne, zilnice si anualele temperatură. Noi amobţinut rezultate mulţumitoare (o mortalitate anuală de sub 5%) cuo schemă elementară de termostat. Nu trebuie neglijat nicicomerţul cu astfel de aparate care pune la dispoziţie o diversitatede termostate cu afisaje electronice de temperatură, care mai decare mai sofisticate; inconvenientul rămâne preţul.Băt herpetologic folosit în teren. Un mâner de lemn de 40 - 50 cm. ,în vârful căruia este pusă o sârmă de otel dreaptă, lungă de 30-40cm., iar pe ultima porţiune (8 - 10cm) îndoită în unghi drept. Pestecârligul din sârmă este indicat să se aşeze un tub din PVC saucauciuc, pentru a atenua zgomotul (pe stâncă ) si pentru a protejaanimalul.Băt herpetologic folosit în laborator. În realitate este o tijă metalicăcu diametrul de 5 mm şi în lungime de 450 mm, cu capătul îndoit caşi la băţul utilizat în teren. La capătul de prindere se ataşează unmâner scurt din lemn. Acest instrument este mai uşor de manevratsi foloseşte la fixarea animalului pe masa de lucru.Pensa herpetologică mică. Se aseamănă cu o pensă chirurgicală cuo lungime de 200 mm şi cu capetele braţelor turtite pe o lungime de50 mm. Acest instrument se foloseşte pentru imobilizarea viperelorcu dimensiuni mici, a puilor si a juvenililor.Pensa de teren. Lungimea acesteia este de 450 mm, şi spredeosebire de pensa mică are capetele îndoite într-un unghi de 45°fată de planul braţelor. Acest unghi permite fixarea animalelor înteren cu mai multă uşurinţă fără să ne aplecăm.Pensa de laborator. Are o lungime de 320 mm , capetele de fixareîndoite la un unghi de 45° dar si răsucitefaţă de planul braţelor cu un unghi de 90°. Acest instrument estefoarte des utilizat pentru fixarea animalului pe masa de lucru,permitindu-ne apoi prindera acestuia cu mână.Penseta mica. Este utilizată, pentru diferite operaţii de lucru cu puii,pentru curăţat, resturile după năpârlire,sau, de exemplu, atunci când trebuiesc extraşi colţii care se mai rupîn timpul operaţiei de "mulgere". Lungimea pensetei este de120mm.Penseta mare. Are o lungime de 180 mm si este folosită la


14 of 28 16/12/2010 14:43

prinderea şoarecilor. Deoarece uneori este necesar să se stimulezeinteresul viperei pentru hrană, cu acest instrument îngrijitorul poatebalansa provocator şoarecele până când vipera îl muşcă.

3.ALCĂTUIREA BIOBAZEI DE VIPEREColectarea viperelor din teren. Deplasările în vederea colectărilortrebuiesc făcute în grup de cel puţin două persoane. Manevrareaanimalelor proaspăt capturate fiind dificilă pentru o singurăpersoană. Materialele necesare recoltării sunt: saci de pânzăgroasă, pense de teren, băţ herpetologic. Persoanele trebuie săpoarteîncălţăminte adecvată : bocanci de munte sau cizme de cauciuc.Una din dificultăţile în ceea ce priveşte recoltarea viperelor, constăîn identificarea biotopurilor specifice si a perioadei optime pentrurecoltare. Referitor la biotipurile specifice, trebuie să amintim că peun masiv calcaros, viperele se vor găsi cu preferinţă în părţileexpuse spre sud, iar în număr mare,doar în locurile ferite de vânt. Înmajoritatea cazurilor acestea coincid cu locurile de hibernare. Înceea ce priveşte perioada optimă pentru recoltare, putem afirma cădupă ieşirea din hibernare, avem cele mai mari şanse, pentru cădeşi sunt slăbite, ele vor începe să mănânce imediat. În apropierealocurilor de hibernare, am reuşit să colectăm 12 exemplare, pe osuprafaţă de 25 m pătraţi, în 4 ieşiri consecutive. Lipsa vegetaţieieste un avantaj mare pentru noi, întrucât le putem descoperi multmai repede. Perioada de reproducere (aprilie - mai), estecaracterizată la vipere prin deplasări în teren în căutareapartenerului, urmate de acuplare. Deşi am efectuat multe ieşiri înteren în aprilie - mai 1990 (Turnu Severin , Moldova Veche , Pescari- jud. Caras - Severin , Govajdie, Balsa ,Cheile Crivediei, MunţiiRetezat , jud. Hunedoara), nu am reuşit să colectăm decât puţineexemplare într-unsingur loc, la Balsa în nişte chei foarte abrupte , din calcar, amreuşit să cuprindem o aglomerare de 5 vipere ( patru masculi si ofemelă ), adunaţi pentru împerechere. După această perioadă, încare nu prea se hrănesc,viperele încep să vâneze intens , pentru a-şi putea reface rezervelede lipide . Femelele sunt cele mai des observate, pentru că stau maimult la soare, unde gestează.Colectarea propriu-zisă constă din : imobilizarea animalului cu băţulherpetologic, direct cu pensa (în acest caz: cât mai aproape de cap) sau poate fi prinsă de vârful cozii (cu atenţie) pentru a nu seîntoarce să muşte. Apoi va fi pusă într-un loc mai accesibil, potecă,drum sau loc drept. Aceasta manevră, se face cu mâna îndepărtatăde corp si miscând-o încontinuu, pentru a dezechilibra, animalul,care altfel poate musca.Următoarea,etapă este imobilizarea capului, care se face cu ajutorulpensei, cu multa atenţie , pentru că vipera poate sări să muşte. Însfârşit, odată imobilizat capul, animalul nu mai prezintă pericol,putând fi prins cu mâna, imediat de după cap . O greşeală de câţivamilimetri îl poate costa viata pe cel care nu se conformează, pentrucă vipera are gâtul foarte mobil, colţii veninoşi si poate foarte uşorsă muşte de deget. Odată prinsă de după cap,ea poate fi studiată sipusă în sacul de pânza care fiind de culoare închisă o tine înîntuneric si ea nu va musca. Poate rezista fără apă câteva zile, dacătemperatura este scăzută, iar fără hrană, câteva luni de zile.Lucrul cu viperele. Întreţinerea viperelor nu necesită un efort atâtde-mare ca în cazul şoarecilor. Odată asigurate condiţiiie de mediu,este necesar hrănirea lor în funcţie de dimensiunea, stareafiziologică şi apetitul fiecărui individ. De exemplu, înainte denăpârlire, animalul refuză hrana, pe când, în primele zile dupănăpârlire este foarte lacom si înghite imediat şoarecele. În perioadade reproducere, de asemenea nu prea mănâncă. La puii de viperă sila indivizii tineri este necesar să li se asigure o hranăcorespunzătoare dimensiunii lor (pui mai mici şau mai mari deşoareci). Îndepărtarea excrementelor din fiecare cuşcă se faceprin punerea animalului într-o altă cutie închisă. Manevrareaanimalului se face cu ajutorul băţului herpetologic sau cu mânaînmănusată, cu precauţie, fără a-l brusca.


15 of 28 16/12/2010 14:43

Pentru extragerea veninului este nevoie de două persoane: unaprinde animalul de după cap si cu cealaltă mână îl pune să muşte cucolţii veninoşi într-o eprubetă sauun alt vas de sticlă. Cealaltă persoană tine de corpul animaluluipentru a nu se zbate. Extragerea veninului presupune masareaglandelor veninoase dinspre înapoi spre înainte, cu degetul mare sicu cel arătător. O mică neatenţie poate determina schimbareapoziţiei capului animalului care, având colţii scoşi (si putându-imişca independent), poate destul de uşor să muşte degetele celuicare extrage, veninulImunizarea naturală. În toate cazurile în care se manevreazăviperele, este necesar să se lucreze cu foarte mare grijă fără a seface mişcări bruşte sau a le lovi. Unele dintre ele, din fericire unprocent scăzut, ramân agresive mult timp după capturare. Până înprezent nu există ser antiviperin ,în ţară si o muşcătură poate fifatală. Singura modalitate de a preîntâmpina o eventualaînveninare a fost aceea că personalul care lucrează direct cuanimalele să se lase muscat; la intervalul de 6 luni, de pui de viperănou născuţi sau de câteva luni. Este cunoscută în literatura despecialitate această practică, dar nu o recomandăm.S. Bruno consideră (Retili d'ltalia, 1977 ) că sunt necesare 7-15 dozepentru ca un individ să devină imun. În cadrul laboratorului unadintre persoane a fost muscată de un adult de viperă ammodytes;având la activ 5 muşcături de pui a aceleaşi specii; a scăpat fărăprea mari urmări (o zi spitalizare, datorită exigentei medicilor de ao tine sub observaţie, pentru că ser antiviperin nu aveau). Mânamuşcată sa umflat, până la umăr, au apărut unele simptomegenerale (greaţă, vărsături, transpiraţie) care au dispărut a doua zi.Raportul cu omul. Poveştile, superstiţiile, frica si ignoranţamanifestată de popoarele occidentale si în special cele de originelatină, faţă de vipere, justifică abundenta tratatelor referitoare laacest subiect.În general şerpii, sunt considerate în Orient, simboluri falice devirilitate, sau prudentă, înţelepciune,nemurire transcendentă , etc. Uneori vipera este mâncată pentru afi dobândită imunitatea împotriva veninului ei. Medicina homeopatăutilizează frecvent venin de viperă, în special de Vipera aspis, îndilutii de la 1/100 (sau mai mici), contra epilepsiei, hemoragiei lamenopauză, cangrenelor, ulcerelor, anginei difterice, icterului,hemofiliei, pneumopatiilor, etc : Veninul de viperă ammodytes afost experimentat cu succes contra holerei, tetanosului, leprei,elefantiazisului etc.

4.ALCĂTUIREA BIOBAZEI DE ŞOARECIÎn vederea alcătuirii biobazei de şoareci sunt necesare următoarele:animale vii, (care pot fi procurate de la Institutul V. Babes dinBucureşti si de la Institutul de Igienă Cluj Napoca), borcane cudiametrul de 25 cm si cu înălţimea de 30 cm, talas, rumeguş deconifere, procurat de la atelierele de tâmplărie si hrană pentruşoareci. Comportament. Şoarecele este un animal activ la întuneric,chiar dacă ciclurile unei zile de întuneric si lumină sunt artificialinversate. El îşi va petrece o parte din timp făcându-şi toaleta.Acesta trebuie considerat comportamentul lui normal si nicidecum oconsecinţă a infestări cu ectoparaziti. Stresul rezultat din deranjareaanimalelor pentru a fi prinse, sau când animalele se bat între ele,influenţează negativ asupra ritmului biologic de creştere.Manifestările agresive pot apărea fie între doi masculi sau douafemele cât si în cadrul cuplurilor de diferite sexe. De regulă masculiise încaieră în prezenta femelelor aflate în călduri, dar si femelele,mai ales cele cu pui, introduse în aceeaşi cuşcă, se bat adesea întreele destul de aprig. De asemenea femelele, se arată mai liniştitecând sunt gestante si mai fricoase când se află în perioada delactatie sau înainte de fătare.Şoarecele se adaptează relativ repede dacă temperaturaîncăperilor, lumina, liniştea, aşternutul si hrana sunt în limitele


16 of 28 16/12/2010 14:43

corespunzătoare si se menţin astfel mereu constante.Monta, gesţatia si fătarea. Monta poate avea loc în grup, sauindividual. Astfel, unii autori recomandă tipul de monta în grup dedoua trei femele si un mascul, care sunt introduşi într-un borcan.Aici se menţin 9 zile, respectiv două cicluri oestrale, după carefemelele se separă în câte un borcan de maternitate, iar masculii sefolosesc pentru alte monte. Gestatia la femelă durează între 15-17zile, de regulă 16 zile. Prezenta fetusilor în uter poate fi sesizatăprin simplu examen clinic (vizual) sau prin palpare începând din a7-a zi după montă. În orice caz, în a 9-a zi fetusii se simt la palparefiind bine dezvoltaţi, iar abdomenul femelei estemult mărit. Actul fătării se realizează în circa 30 de minute, ori maimult. Expulzarea fetusilor se produce ritmic, la intervale scurte, decâteva minute, timp în care femela îsi aranjează culcuşul din talas sise adapă din când în când. Numărul puilor nou născuţi diferă, fiindde 4 -10 la o fătare. Femela rămasă fără pui intră în călduri în celmult 4-5 zile.Creşterea si înţărcarea puilor. Puii nou-născuti ai şoarecelui suntdepuşi în culcuş de mama lor, care îi adună cu gura de prin diferitelocuri ale borcanului. La această vârstă ei nu au pâr pe corp, ochiisunt lipiţi, dar se întrezăresc ca două pete sub pielea transparentă.În a 8-a zi părul începe sa crească pe corp pentru ca după 14 zileblana să fie formată. Tot acum le apar ochii si li se poate determinasexul; masculii prezintă testicule sub forma unei pungi bilobate subcoadă, iar femelele, două rânduri de puncte albe pe abdomen careindica locul viitoarelor mamele. S-au semnalat cazuri cînd femelasi-a mâncat puii în perioada de alăptare, în special în primele douăsăptămâni. Se pare că acest lucru se datorează unor stăripatologice, deficiente în alăptare etc. După 15 zile puii devin vioi siatunci când sunt luaţi în mâna sunt destul de greu stăpâniţi, căci sezbat si adesea alunecă printre degete, sărind în gol fără nici oprecauţie.Înţărcarea are loc de regulă, la 24 - 25 de zile ( uneori si mai târziu) când puii se separă complet de mama,fiind introduşi în spatii separate de creştere pentru tineret. Apoi,după 4 -5 zile, femela intră în călduri si se dă la montă.

EVOLUŢIA CREŞTERII ÎN GREUTATE A ŞOARECELUIla naştere.......................................................................1,5 gla 4 zile......................................................................... 2,2 gla 7 zile........................................................... ..............2,9 gla 19 zile...........................................................................8 gla 25 zile ............................................. ..........................12 gla 30 zile.........................................................................22 gla 40 zile.........................................................................27 gla 50 zile.........................................................................33 gÎmperecherea animalelor bătrâne între ele a dus în multe cazuri lagestatii aparente si adesea condiţionate, cu rezultate slabe (34%),ca urmare a tulburărilor în conţinutul hormonal. Împerechereafemelelor tinere cu masculi bătrâni este cea mai nerentabilă (26%fecunditate). Dimpotrivă, împerecherea femelelor bătrâne cumasculi tineri ridică proporţia fecundităţii la 53%. Cele mai bunerezultate leasigură înmulţirea şoarecilor tineri între ei (58%). De regulă,şoarecii masculi se menţin în stare deprocreare până la vârsta de 1,5-2 ani, deşi s-au semnalat cazuri demonte reuşite si după vârsta de 2 ani, evident ca excepţii.Lucrul cu şoarecii de laborator. Întreţinerea şoarecilor de laboratorconstă în asigurarea hranei, temperaturii si curăţeniei lor. Hranaeste administrată odată la 24 ore si nu necesită manevrareaanimalelor. Temperatura, pe timpul iernii se poate asigura cuajutorul unei sobe de teracotă. Curăţenia este asigurată prinschimbarea stratului de talas periodic (odată la 4-6 zile ), urmată despălarea si dezinfectarea fiecărui borcan. Este necesar ca puiinăscuţi să nu fie atinşi de îngrijitor, pentru că femelele nu-i vor maiîngriji. Un pui ajunge la reproducere în 2 luni.

VENINUL, PRODUCERE SI VALORIFICARE


17 of 28 16/12/2010 14:43

1. APARATUL VENINOSDinţii si aparatul veninos. Maxilarul, fiind legat mobil de osulprefrontal, de fiecare dată când arcul format din osul transvers sipterigoid, se deplasează înainte, execută o rotaţie în jurul proprieiaxe, determinând erecţia dintelui. Acesta formează atunci cupalatinul, un unghi drept sau optuz, si iese în afara extremităţiiinterioare a botului. Când şarpele închide gura, maxilarul descrie omişcare de rotaţie în sens invers si dintele revine la poziţia iniţiala,asezându-se de-a lungul palatinului. Dinţii viperidelor sunt acoperiţicu un: strat gros de smalţ si nu sunt implantaţi în alveole separateci sudaţi cu osul.Rareori pe maxilar se găseşte un singur colt, în mod normal se potobserva 2, 3, sau chiar 4 colţi, din care primii sunt funcţionali, iarceilalţi, din ce în ce mai mici dinspre fată înspre spate sunt destinaţiai înlocui pe primii. Chiar si dinţii care în timpul prinderii si ingestieiprăzii se rup si se desprind de os cu relativă uşurinţă, pot fisubstituiţi. O ramificaţie a mucoasei bucale formează în jurulcoltului veninos o teacă, o membrană, care îl maschează în parte.Această teacă este destul de mare pentru a acoperi tot coltulveninos atunci când acesta este în poziţie de repaos, de-a lungulpalatinului. în această teacă se termină canaliculul care provine dela glanda cu venin, si veninul poate, fără a exista pericolul, de a seamesteca cu saliva să pătrundă în canalul coltului veninos si de aiciîn rana.La viperide trecerea veninului din canalul glandei în cel al dinteluiveninos se produce perfect datorită tensiunii la care este supusămembrana în jurul dintelui veninos când acesta se află în erecţie.Musculatura si glanda veninoasă. Glanda veninoasă, care se găseşteadăpostită aproape complet în faza postorbitală este menţinută însitu în unele ligamente:----cel mai puternic, de ligamentul superior care, făcând parte dinfata internă si superioară a glandei este prins de articulaţia osuluipătrat cu squamesal;----de ligamentul posterior care uneşte extremitatea posterioară aglandei cu articulaţia pătratului cu mandibula.----de ligamentul anterior care, trecând pe deasupra canalulglandular, se uneşte cu osul posterior frontal si cu fata anterioară si:externă a maxilarului.Osul pterigoid se divide, în partea,anterioară în două ramuri: una decare se fixează sub maxilar si alta care se înfige în partea externă şiinferioară, sub membrana coltului veninos.Osul temporal anterior, este divizat în două : o parte care:comprimă, curbată si una dreaptă. Prima, contractă fata interna aglandei si o presează de la interior spre exterior (deşi funcţia saprincipală este de a ridica mandibula ), adoua dimpotrivă exercită opresiune asupra întregii suprafeţe a glandei, si are deci un rol foarteimportant în mecanismul de inoculare a veninului.Glanda cu venin. Această glandă are o formă aproximativtriunghiulară si ocupă partea posterioară si laterală, găsindu-se înspatele si dedesuplul ochilor. Este înconjurată de un strat de ţesutconjunctiv, este enervata de ramura maxilară a nervului trigemen siare legături strânse cu musculatura. Acinul este de obicei mai înaltspre mijloc si se restrânge brusc spre partea anterioară, devenindsubţire si formând un canal excretor care se continuă până la bazacolţului veninos, unde se deschide printr-o singură pereche de pori.Glanda este constituita din lobi subdivizati în lobuli care la rândul lorsunt separaţi unii de alţii prin septuri destul de subţiri. Împreună,aceste elemente dau glandei aspectul interior al unui canal lung,aproape cilindric. Tubulii glandulari sunt foarte ramificaţi, iarlumenul lor este acoperit de un epiteliu, constituit dintr-un singurstrat de celule, care produce veninul; de fiecare dată când acestecelule îsi completează secreţia, sunt înlocuite de celule noi.Caracteristica glandei cu venin la Viperide este umflătura care segăseşte în partea distală a conductorului în apropierea punctului deeliminare, la baza coltului veninos. Această umflătură care a fostincorect denumită camera de rezervă a veninului, este formată înpartea anterioară, din celule mucoase, si în cea posterioara din


18 of 28 16/12/2010 14:43

tuberculi, al căror epiteliu se aseamănă cu cel al celulelorexcretoare cu care este în comunicare. Veninul, produs de celule,epiteliale ale tubulilor, este înmagazinat în lumenul diferitelorconducte colectoare situate în, spatele glandei mucoase. Aceastaglandă are probabil, o funcţie valvulară.Glanda cu venin a viperidelor este deci de tip mixt: seroasă, seinul(glanda principală) si mucoasă (glanda secundară umflăturacaracteristică). Mecanismul muşcăturii si inocularea veninului încondiţii fiziologice optime , Viperidele iau o poziţie de apărare careconstă îri a menţine corpul cât mai adunat, capul în poziţie ridicatăsi cu prima parte a corpului dispusă în "S" aproximativ orizontal .Când o viperă se aruncă să muşte printr-o mişcare fulgerătoare ,aceasta se produce nu numai prin intermediul contracţiei muşchilordepresori ai mandibulei care deschid larg gura ei , ci si princontractarea muşchilor protractori ai, palatului, prin care estedeterminată deplasarea înainte a arcului pterigo-palatino-transversdeplasare care provoacă mişcarea de rotire a maxilarului în jurulprefrontalului si erecţia colţilor veninoşi. Tensiunea puternică amembranei , care face să se unească cele două canale, cel aldintelui si cel al glandei, face ca mecanismul de injectare aveninului la Viperide să fie mai perfecţionat decât la toate celelaltefamilii de şerpi veninoşi . Veninul este injectat sub presiune prinacţiunea muşchiului temporar anterior care apasă puternic pefiecare parte a seinului. Ridicarea maxilarului si a coltului veninosnu se produce în mod automat, în timpul coborârii mandibulei, cidoar cu voinţa animalului, care poate deschide larg gura, fără saridice colţul veninos întreaga fază de atac muşcătura si introducereaveninului se producem aproximativ 1/40 dintr-o secundă .

2.VENINULPrimele note despre veninul Viperidelor europene au fost găsite lamedicul grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualulDegirmendere în Lybia, Asia Mică , prin anii 200 -130 î.e.n.), carele-a transmis prin lucrarea sa Theriska e Alecsipharmaka. Dintrecercetătorii care au efectuat cercetări în ultimii ani, în acestcomplex domeniu al veninului şerpilor si în special al viperidelor,amintim: D.A. Bellairs, C.Bruno, P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy,L.Donatelli, G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva, N.Muic, G. Mangili,M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella, H.Schlossberger,G.Schwick, H.W.Raudonat, T.Reuss simulţi alţii.O picătură de venin poate fi recoltată din vârful coltului veninos alanimalului viu, după ce glanda este comprimată dinspre înapoi spreînainte . Veninul este un lichid limpede de regulă incolor, inodor, cugust uşor acid, foarte vâscos, care se usucă rapid la temperaturacamerei. După ce este uscat, este parţial solubil în apă distilată sicomplet solubil în ser fiziologic. Veninul în soluţie, oricare ar'ficoncentraţia, sealterează rapid. Pentru a nu-si pierde proprietăţile este necesar săfie liofilizat (uscat,sub vid) în acest mod poate fi păstrat timpîndelungat, chiar ani de zile, fără, ca acţiunea temperaturii scăzutesau ridicate să-i modifice calităţile. Cu privire la compoziţia chimică,se ştie că veninul are un conţinut ridicat de proteină. Aceastaconstituie de fapt 90-92% din greutatea uscată (după colectareaveninului din glanda, conţinutul de apă. este de aproximativ 70%,la Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compuşi chimicide natură neproteică, în special cu fosfor si de ioni metalici sinemetalici. Analiza componentelor anorganice a veninului la maimulte specii de vipere, printre care Vipera ammodytes si Viperaaspis, a demonstrat prezenta unei cantităţi crescute de sodiu, înraport cu alte elemente care există în cantităţi mult mai scâzute: Ca10-1 %, Zn si Mg de la 10-1 la 10-2 %, P 2x10-2 %, Si 10-2 %,.Cude la 10-2 la 10-3 %, Ag 10-5 % .Studiul analitic al diferitelor fracţiuni, facilitat de folosirea tehnicilormoderne si perfecţionate (electroforeza, qromatografie, filtrare pegel de dextroză etc.) a permis identificarea unui mare număr., deenzime care sunt responsabile de acţiunile toxice ale veninului.Putem spune că efectul veninului asupra organismului este deosebit


19 of 28 16/12/2010 14:43

de complex, fiind rezultatulacţiunii concomitente a diferitelor principii active. Un simptomdeterminat poate fi datorat, însumării diferitelor actiuni. Deexemplu, scăderea presiunii arteriale sistolice, care iniţial eraatribuită acţiunii veninului asupra sistemului nervos, se datoreazăcu certitudine acţiunii directe asupra miocardului cu eliberare dehistazine . Veninul este în general, caracterizat prin acţiunea toxicăasupra funcţiei unei structuri determinate, sau a unui organ; sauaparat. O clasificare a veninurilor poate, fi făcută pe baza unoractiun.i specifice care, la rândul lor sunt legate de prezenta în:venin .arbifentelor substanţe (vezi tabelul).

STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE PRIVIND VENINUL DEVIPERĂ AMMODYTES

Studiul s-a efectuat la comanda Nr.3317 din 16. 11. 2001 lansată deS.C. "VENOM PROD" S.R.L. cătreInstitutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice Bucureşti. În urmaacestui studiu s-au tras unele concluzii privind calitatea produsului sis-a obţinut primul buletin de analize oficial la veninul de viperăammodytes în tara noastră. În continuare prezentăm aceste rezultate:" S-a primit de la S.C.'VENOM PROD" S.R.L. o probă de venin:deviperă pentru care s-au efectuat următoarele studii:--toxicitatea acută '--influenta veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor deşoarece--electroforeză proteinelor în gel de poliacrilamidă.Toxicitatea acută a fost.determinată pe şoareci si şobolani.S-au folosit şoareci albi masculi, în greutate de 18-22 g, cărora lis-au administrat intraperitoneal venin de viperă în doză unică. DL50, determinată pe baza probiturilor, cu ajutorul unui program pecalculator, a fostde 1,88 mg/kg, cu limite cuprinse între 1,51 si 2,35 mg/kg. S-aremarcat faptul că letalitatea a apărut în primele 24 de ore de laadministrare si s-a manifestat până la 48 de ore. La şobolani,veninul a fost administrat intraperitoneal. S-au folosit şobolani albi,masculi si femele, în loturi omogene, cu greutatea cuprinsă între 80- 120 g. Intervalul de doze administrate a fost cuprins între 3,5 si 9mg / kg. DL a avut valoarea 6,16 mg / kg, cu limite fiducialecuprinse între 5,58 si 6,79 mg /kg. Si la şobolani letalitatea s-amanifestat în general în primele 24 de ore de la administrare si nu adepăşit 48 de ore. Animalele au fost ţinute sub observaţie 14 zile.S-au făcut observaţii, anatomo-patologice si s-au prelevat probe deorgane pentru observaţii histo-patologice atât la şoareci cât.si laşobolani. Observaţiile s-au făcut la câteva minute de laadministrare, la animalele, care au murit în primele 48 de ore si Iaanimalele care au supravieţuit după perioada de observaţie de 14zile. La animalele sacrificate după 30 minute de la administrare seevidenţiază faza incipientă a intoxicaţiei. Se observă prezentasângelui în cavitatea peritoneală, iar participarea renală esteremarcabilă din primele minute ale inoculării.La examenul microscopic, rinichii au prezentat capsula glomerularăîngroşată, tubii proximali cu distrofie vacuolarâ, multiple citonecrozepe tubii distali, cu necroza fibrinoidâ, frecvenţi cilindri hialino-granulosi si lumen vascular dilatat, cu rare hematii si cu masehemolizăte. La nivelul ficatului s-a observat intumescentă clară cuzone de necroză fibrinoidă, vasodilatatie intensă, rare hematii înlumen si masă sanguină hemolizată. La animalele moarte la 24-48de ore se remarcă un hemoperitoneu cu cheaguri in zona pelvianâ.Hemoperitoneul este prezent si la 14 zile de la injectare, cudepozite fibrino-hematice pe drepţii abdominali si capsuleleorganelor abdominale: ficat, rinichi, splina, veziculaseminală si prostată.


20 of 28 16/12/2010 14:43

Examenul microscopic a pus in evidentă următoarele aspecte:--edem meningocerebral la 24 de ore, ce se estompează lasupravieţuitorii de 5-6 zile;--focare de alveolo-bronsiolită hembragică prezente la toateanimalele, cu intensitate variabilă Insa în funcţie de dozaadministrata;--edem interfascicular miocardic;--ficat cu intumescentă.tulbure, vasele porte dilatate, în lumen rarehematii, predomina serul sanguinolent, probabil datorită unuiproces de hemolizâ;--splină cu limfadenosinuzită cataraiâ, cordoane Bilroth îngustateprin hiperplazia pulpei albe;--stomacul si intestinul prezintă depozite fibrinoide, mucoasăedematiată, submucoasâ cu marcată stază şi elemente glandularecu distrofie mucoidâ;--pancreas cu interstiţiu edematiat, infiltrat cu limfomonocite, aciniiedematiati, cu zone de necroză fibrinoidă;--rinichiul prezintă edem si nicroze fibrinoide ale arterioleiglomerulare, predominant la glomerulii din cortical, distrofie sifibrinonecroze ale anselor renle, cilindri hialini hematici. Laanimalele sacrificate după perioada de observaţie se contureazăaspectul de glumerulonefroză--testicolul prezintă puternică stază limfo-spermatică si edem alcelulelor spermatice .

În concluzie se poate afirma că produsul testat a determinataspecte cunoscute din cazuistica veninurilor. S-a urmărit efectulspecific al veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor deşoareci. Pentru aceasta s-a injectat animalelor de experienţă,şoarecilor albi masculi, în greutate de 20-22 g, doza de 1mg / kgcorp. Administrarea s-a făcut intraperitoneal. în 21 de eprubete s-aralizat o scală de dilutii dintr-o soluţie de NaCI, cuprinsă între 0,7 si0,3% în fiecare eprubetâ s-a adăugat imediat după recoltare opicătura de sânge venos. Eprubetele au fost agitate si apoiexaminate la 3 si apoi la 24 de ore. S-a notat concentraţia primeieprubete care reprezintă început de hemolizâ si prima eprubetă lacare nu se mai observă sediment de eritrocite (la care hemoliza afost totală). Media rezultatelor obţinute a fost de 0,5% NaCI pentruhemolizâ parţială si 0,44% pentru hemoliza totală. Valorilenormale, obţinute pe animale netratate, au fost de 0,44% pentruhemolizâ parţială si 0,36% pentru cea totala. Aceste rezultatedemonstrează efectul marcat de scădere a rezistentei hematiilor laanimalele tratate cu venin de viperă, si ele sunt în concordantă cuefectul hemolitic evidenţiat in experimentul de toxicitate acută.Analiza proteinelor din venin s-a realizat, prin electroforeză în gel depoliacrilamidă (c=10%, T=10%,pH 8,3 , fixare cu pricat de sodiu,coloraţie Coomasie Brilliant Blue R250). În preparatul nativ (N) seevidenţiază 8 benzi proteice, distribuite între 12 000 si 70 000 Da;tratarea proteinelor în condiţii denaturante-reducatoare (SDS-ME);benzile corespunzătoare maselor moleculare 70 si 66 kDa dispar(sugerând natura oligomeră a proteinelor respective) si seevidenţiază o fracţie importanta cantitativ, cu mobilitateelectroforetica ridicată.

Utilitatea veninului. Vipera foloseşte veninul pentru uciderea prăzii,pentru a o "pregăti " în vederea digestiei si, probabil, pentruregăsirea ei după ce a fost muscată, în mod secundar, veninul îipoate servi ca mijloc de apărare. Stimulul care determinăcomportamentul de prădător este mişcarea prăzii, nu si forma ei.Perceperea vizuală a prăzii este esenţială dar nu fundamentală.Dacă de exemplu, în laborator un şoarece oferit ca hrană uneivipere aflată în condiţii optime fiziologice, este înlocuit cu untampon de vată, şarpele, în ciuda diferenţei de formă, va continuasă-l urmărească atâta timp cât rămâne în câmpul lui vizual . Mirosuleste ajutat de mişcarea ritmică înainte si înapoi si în sus si în jos alimbii care "aspiră" si împinge mostrele de aer către partea de jos acamerei olfactive unde se găseşte organul lui Jacobson (cavitatesferică tapetată cu celule senzoriale si conexată prin intermediul


21 of 28 16/12/2010 14:43

nervilor, cu lobii olfactivi ai creierului). Când un şarpe flutură limba,în realitate el miroase. Comportamentul prădător al unei vipere estediferit de cel al unui colubrid. Colubridele în general vâneazăaproape exclusiv mergând în căutarea prăzii care, odată localizatăprin olfactie, prin văz sau prin propagarea undelor mecanice - estemuscată si concomitent ucisă prin constricţie. Când prada scapăprintr-o smucitură, colubridul reincepe vânătoarea printr-o nouatentativă. La Viperide,dimpotrivă, vânătoarea are mai degrabăaspectul unei curse; zgomotul unui şoarece care umblă, se propagăprin sol si avertizează şarpele,care ia imediat o poziţie de alertă.Mişcarea prăzii si percepţia vizuală determină mişcarea rapidă aşoarecelui, în momentul când acesta se găseşte destul de aproape.Dacă vipera este supusă unui stimul trofic intens, prada esteimediat apucată cu botul si înghiţită când este încă agonizată. Deregulă, un şoarece, după ce este muscat, este lăsat liber; în timpulmuşcăturii, datorită inoculării veninului, vipera colectează un stimulchimic, care este analizat de o încăpere specială a organului luiJacobson.Începe acum căutarea şoarecelui, care în acest timp poale fi dejamort, sau, imobilizat la o depărtare de chiar câţiva metri de (loculmuşcăturii. Cu ajutorul mirosului si al stimulului chimic, vipereleurmează traseul prăzii, pe care înaintează-în zigzag până o găseşte.Acum, servindu-se doar de stimululchimic, şarpele "identifică” şoarecele, apoi localizează capul, undedatorită prezentei vibrizelor, stimulul chimic este mai puternic. Actulde înghiţire de obicei decurge în 10-15 minute.

Cura împotriva învenirării: Viperele noastre au, contrar celor ce sepovestesc, un temperament blând. Suntmai curând rezervate, timide si în general fug la apropierea omului.Reacţionează doar atunci când sunt deranjate sau lovite. Muşcăturaunei vipere poate determina următoarele simptome: durere localăintensă, crampe mai mult sau mai puţin acute, tumori, înrosirea sicianozarea zonei în jurul locului muscat care se distinge prin douăsemne alăturate lăsate de colţi veninoşi. După o perioadă de timp,care poate varia de la câteva minute la câteva ore, aparsimptomele generale : dureri de cap, somnolentă, vomă, sete, stareacută de slăbiciune. Dacă doza de venin a fost puternică,simptomatologia se agravează ulterior sipresupune alterări ale funcţiei cardio-respiratorii. Stadiile terminale se caracterizează prin amorţeală puternica ,insensibilitate generală si pierderea cunoştinţei. Moartea poatesurveni după 4-6 ore, dar în general după 24 ore sau mai mult, prinblocarea respiraţiei. În general veninul celor 2 specii toxice de la noi(Vipera berus si Vipera ammodytes) mai mult sau mai puţinpericulos pentru oameni, exercită o acţiune redusă sau localaasupra unei persoane adulte în perfectă stare fizică, dar tot asa debine poate să fie periculoasă sau foarte periculoasă (din fericireîntr:un procent foarte redus din cazuri) pentru copii, debili fizici saubătrâni, bolnavi , etc.În antichitate, împotriva muşcăturii şerpilor veninoşi si a altoranimale, era larg folosit un (antidot compus din aproxirnativ 60 deingrediente (între care si zeama de carne de viperă), dupăAndromaco din Creta, medicul împăratului roman Claudiu CezarNerone. Producerea acestui leac a cărui formulă, scrisă înbronz, era expusă în apropierea templului lui Esculap din anticaRomă, a continuat până în secolul XIX si era sub tutela RepubliciiVeneţia . În medicina populară, asa cum a fost recunoscut de fitoterapiamodernă (P.Fournier 1947, H.Leckerc 1954, L. Binot 1964), contramuşcăturii de viperă erau larg folosite frunzele de brusture (Arctiumlaposa) care au proprietatea de a modifica prin oxidare principiileconstitutive ale veninului în virtutea unei acţiuni analoge cu aceea ahipermanganatului de potasiu. Un plasture din flori de Umbraiepurelui (Cytisus scoparius), sfărâmate între două pietre deexemplu, aplicat pe muşcătură după ce a fost înprelabil incizatâ, este foarte util, datorită sulfatului de sperteină,unul din principiile active ale plantei, care are o reală putere


22 of 28 16/12/2010 14:43

antiveninoasă, hipertensivă si cardiotonicâ. După J.Valnet (1964) sifrunza de lavandă (Lavandula officinalis, Lavandula latifolia,Lavandula stoschas), mototolite si frecate pe rană, neutralizeazăacţiunea veninului. De asemanea frunza de pătlagină (Plantagolanceolata, Plantago major), care are puterea de a strângeţesuturile, de a frâna secreţiile si de a calma, are, după P. Lieutaghi(1966) efecte favorabile împotriva muşcăturii de viperă.Descoperirea si folosirea metodelor moderne mai eficace împotrivamuşcaturilor de şarpe este relativ recentă. După zece ani deexperienţe (1883-1893), M.Kaufman, C.Phosalix, G. Bertrand si A.Calmotte au reuşit să vaccineze câteva rozătoare, împotrivaveninurilor de Vipera aspis si Naja naja. Doar în 1896 A.Calmette,prepară primul ser terapeutic antiveninos. În zilele noastre, în cazde muşcătură, măsurile care trebuiesc luate sunt următoarele :1. a încerca să nu se intre în panică; prin pierderea controluluipropriilor acţiuni si a evita mişcările care arputea duce la oboseală;2. dacă muşcătura (cum se întimplâ de cele mai multe ori) s-aprodus la un membru, trebuie comprimat membrul respectivdeasupra muşcăturii, pentru a limita difuziunea rapidă a veninului înrestul organismului pe căile intravenoase sau limfatice (legătura nutrebuie să fie strânsă)3. necesitatea (în special în lipsa serului antiviperin) de a incizalocul muşcăturii, cu o lama dezinfectată empiric (în flacără), printr-otăietura în cruce, încercând să se elimine prin stoarcere lichideleprovenite din rană (rana se poate suge întrucât nu există pericolulde a fi înveninat prin gură decât în cazurile unor răni ale mucoaseibucale sau a limbii).4.dezinfectia dacă este la îndemână, se va face cu permanganat depotasiu 1%, acid cromic 1% sau hippclorit de calciu 2% (în uneletruse cu ser antiviperin se găseşte un tampon cu dezinfectantpentru a şterge regiunea muscată pe o suprafaţă de 5-7cmdiametru).5. în sfârşit, procurarea de ser antiviperin , una sau mai multe fiolede 10 ml si de a le administra subcutanatsau intramuscular. Este bine ca administrarea să fie făcută astfel: 5ml în 4-5 puncte în apropierea muşcăturii si restul la bazamembrului muscat. Se recomandă o a doua doză , după 1-2 ore,care să fie injectată intramuscular în regiunea fesieră sausubcutanat - în regiunea scapulo-humerală. În cazuri grave, subcontrolul medicului, se pot injecta până la 50 ml ser intravenos,diluând serul cu o soluţie salinoizotonicâ si luând toate precauţiilepentru a preveni eventualele fenomene anafilactice. Este bine deamintit că serurile care se găsesc azi în comerţ îsi menţinproprietăţile timp de 4 ani. Dacă sunt menţinute în frigider (t = 4 -6 C). Dacă acestea sunt luate de mai multe ori pe teren (în cazulexcursiilor scurte), perioada de garanţie trebuie redusă la un an.Pentru ca un ser antiveninos să fie eficace (împotriva toxicităţiimaxime a unui tip de venin), acesta trebuie realizat cu ajutorulveninufui extras de la exemplare diferite, în condiţii fiziologiceoptime, capturate din habitate diferite, în fiecare stadiu deactivitate al speciei si aparţinând diverselor populaţii situate înlocalităţile cele mai dispersate din tara în care se produce serul.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE SI GRADUL DE OCUPARE A TIMPULUI ÎNCRESCĂTORIEPare surprinzător faptul câ într-o crescătorie de creştere a viperelorcea mai mare parte a timpului să fie ocupat de creşterea şoarecilor,dar aceasta este realitatea. Menţinerea curăţeniei, hrânirea siadăparea şoarecilor, urmărirea acestora pentru a fi separaţi pentrureproducere si înmulţire consumă din totalul de timp ocupat peste40%. Următoarea activitate care solicită timp este aceea decolectare in teren a animalelor pentru biobaza de vipere,aproximativ 22%. Din luna mai si până la începutul lui iunie, trebuie să parcurgemtrasee dificile în teren pentruindentificarea si capturarea animalelor. Nu de puţine ori acesteexpediţii sunt compromise de factorii meteorologici neprielnici.


23 of 28 16/12/2010 14:43

Multe din activităţile desfăşurate de crescător au un pronunţatcaracter de noutate si asa cum am mai arătat bibliografia despecialitate fiind foarte săracă, soluţiile nu vin decât după o muncăintensă de cercetare si experimentare. Din acest punct de vederecrescătorul îsi pierde multe ore în biblioteci sau în fata. terariilorpentru a găsi răspunsuri la problemele care îl frământă. Aproximativ13% din timp este consumat pentru astfel de activităţi.Întreţinerea viperelor, hrânirea si adăparea acestora, extragereaveninului are o pondere de 11% din totalul timpului petrecut încrescătorie. Deoarece în momentul de fată orice activitate trebuiecaracterizată din punct de vedere al eficientei economice, agentuleconomic care a deschis un astfel de obiect de activitate, seconfruntă cu problema găsirii pieţei de desfacere. Activităţile demarketing si cele contabile ocupă cea. 7% din timp.Întreţinerea si repararea aparaturii, executarea prin autoutilare adiferitelor accesorii se estimează câ pot ocupa un minim de 4% dintimp. Restul de timp trebuie folosit pentru prelucrarea, analiza siambalarea veninului.

ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI CRESCĂTORII

Etapa de laboratorPentru.a ajuge la performantele unei mari crescătorii se pleacă dela stadiul de laborator în care se pot întreţine până la 50 de vipere.Pentru acest număr de animale este suficient un terariu mare cusuprafaţa de 2 - 3 mz sau 3 lăzi de creştere individuală în care încap20 de cutii. Pentru şoareci dacă ne-am hotărât să ni-i creştemsinguri sunt necesare 5 borcane de 10 I, în care se vor pune 10femele si 3-4 masculi ca reproducători. Recomandăm să se înceapăcu specia de viperă ammodytes care se adaptează uşor la condiţiilede captivitate. In acest stadiu nu trebuie să ne intereseze atât de mult producţia,fiind bine să ne concentrăm asupra realizării unui “optim” în ceea cepriveşte activitatea, timpii ocupaţi, calitatea produsului.Producţia anuală poate ajunge la 10 -20 g .Cheltuielile în această etapă au o variabilitate ce depinde deexperienţa fiecăruia dar nu se depăşeşte suma de 1.000 $ din care100 $ cheltuieli pentru achiziţionarea bibliografiei, 450 $ pentrudeplasările în teren, în vederea capturării animalelor si 330 $cheltuieli de amenajare , pentru instrumentar si confecţionareaterariilor. Considerăm că un spaţiu cu o suprafaţă de max. 12mppoate fi găsit cu uşurinţă.Este etapa în care se fac cel mai uşor îmbunătăţiri si modificăripentru a realiza mai târziu o investiţie eficientă. Atunci cândconsiderăm că ne-am însuşit cunoştinţele de bază, se poate trece laurmătoarea etapă.

Etapa de fermă mică. Investiţia este de cuprinsă între 1.500 - 2.000 $; în această etapăse închiriază un spaţiu în care se separă cele trei activităţi de bază :creşterea şoarecilor, creşterea viperelor si laboratorul de prelucrareaveninului. Se consideră că deja stăpânim o metodă de înmulţire aviperelor, asa că în această etapă nu se mai cheltuie pentrucapturare. Trebuie să deţinem 3 - 4 terarii mari si bateriile decreştere individuală să le folosim pentru creşterea puilor. Numărul de şoareci reproducători trebuie să crească la 50 - 60.Având un număr de vipere cuprins între 100 si 200 ne putemconcentra pentru obţinerea unei producţii mari folosind în acestsens exemplarele care dau mult venin, celelalte mentinându-lepentru reproducere. Atunci când cantitatea de venin este de 100 g,putem apela la un institut farmaceutic pentru analize, sigilare sichiar păstrare. În acest fel un eventual client are garanţia că înrecipientul nostru se găseşte aceeaşi marfă pe care o arată etichetasi îi putem prezenta un certificat de analiză .Datorită relaţiilor de colaborare între ferme se poate realiza ocantitate mare de venin, mărind atractivitatea pentru clienţiiexterni.


24 of 28 16/12/2010 14:43

Este etapa în care cheltuielile unitare scad , la 30 $ / g , în aceastăvaloare fiind inclusă si chiria pe spaţiu. Personalul necesar înaceastă etapă este de 2 îngrijitori, iar veniturile realizate ca profitnet sunt de peste 250.000 000 lei/an.

Etapa de fermă. Investiţia este de 5000 $ . Este o etapă la care nu s-a ajuns încă întară si deci cunoştinţele, noastre sunt depăşite. Există însă ferme înlume care au peste 30.000 de şerpi, acestea găzduind diferite speciideinteres economic. Noi înţelegem prin noţiunea de fermă ocrescătorie mai modestă în care se găsesc la un moment dat între500 şi 1000 de vipere. Această fermă are o producţie de aproximativ 250 - 500 g anual siare deja formată o piaţăproprie pentru desfacere. Interesant de arătat este faptul că o astfelde fermă poate fi deservită de numai 4 persoane, din care 3 seocupă de îngrijirea viperelor si o persoană se ocupă de creştereaşoarecilor. Cheltuielile unitare scad în acest caz la 15 - 20 $ / g, iarprofitul net depăşeşte 1 miliardde lei / an.

ACTIVITATE COMERCIALAAsa cum se ştie, preţul unui produs este reglat de cererea existentăpe piaţă la un moment dat. În cazul veninurilor lipsa tehnologiei defabricaţie a medicamentelor specifice, face ca industriafarmaceutică românească să nu solicite această materie primădeocamdată.Chiar înainte de '"89", în tară existau reţele comerciale deintermediere a veninului si care sub acoperiri oficiale legauU.R.S.S.-uI de tarile occidentale.După deschiderea comercială datorată căderii "cortinei de fier",reţelele de intermediari s-au simplificat.drumul veninului devenindmai scurt. În acea perioadă am aflat, că veninul, în mare partesustras din crescătoriile ruseşti era vândut la un preţ foarte mic(20-30% din preţul oficial), devenind o marfă atractivă pentruoportunişti, dar lipsa unor documente de însoţire si a unui certificatde calitate a creat o opinie nefavorabilă, care mai persistă încă.De aceea va trebui să dovedim prin activitatea noastră productivă oseriozitate deosebită în-ceea cepriveşte calitatea produsului si a relaţiilor comerciale, aceastaînseamnă: contracte ferme cu respectareatermenelor de livrare, analize făcute după norme occidentale,ambalarea produsului în. condiţiile cerute, sidocumente oficiale de însoţire a produsului.Plăţile să se facă prin intermediul băncilor, (folosind instrumentelebancare puse la dispoziţie de acestea pentru garantareatranzacţiei).Producera veninurilor (si a celor de albine) este o activitate cuspecific agricol în "Nomeclatorul activităţilorpentru constituirea obiectului de activitate al societăţilorcomerciale",găsim în capitolul Agricultura, alin. 0128,"Creşterea animalelor pentru blană-si a altor specii(se vor precizaspeciile )"----- animale de laborator si alte animale neclasificate în altă parte:rozătoare, iepuri, hamsteri, câini, dihori, albine, broaşte, prepeliţe,reptile.De activitatea comecială se ocupă societăţile comerciale care au înstatut acest obiect de activitate si se.obligă sa obţină toate:autorizaţiile în acest sens.S.C.Venom.Prod S.R.L este una din acestea si a început să facădemersurile necesare.Condiţionarea vamală a veninurilor arată că produsul este permis laexport sub două forme: ca medicament sub formă de doze,


25 of 28 16/12/2010 14:43

aparţinând în acest caz poziţiei 30.04 din Anexe la Codul VamalSecţiunea VI sauprezentat uscat în fulgi aparţinând poziţiei 30.01.

PRODUCTIA DE VENINIntervalul de timp dupa care se efectueaza o recoltare de venin estede 30 de zile. Sunt crescatori care au experimentat un interval detimp mai scurt (14 zile) însa în acest caz s-a observat ca ciclurile dehranire, napârlire, repaus nu se mai respecta, animalul intrândîntr-un stress care îi grabeste moartea.Din punctul nostru de vedere recomandam intervalul lunar derecoltare. Cantitatile prezentate mai jos se gasesc între limitelespecifice speciei . Cantitate de substanta uscata maxima produsa deo vipera ammodytes la o mulgere este:Cmax. ~ 50 mg venin uscat.Cantitatea minima : Cmin. ~ 25 mg venin uscat.Cantitatea medie teoretica, pe care o vom folosi încalcul este:Cmed = ( 25 + 50 ) / 2 = 37 mg. Cmed = 0,037 g.

ARTICOLE

Protejate prin lege in România, viperele pot deveniin scurt timp una din cele mai profitabile achizitii pentruafaceristii cu initiativa. Veninul este foarte cautat defabricile de medicamente din Occident, care ofera in jur de2000 de euro pentru un singur gram. Singura fabrica demedicamente din România care foloseste veninul viperinpentru productia medicementoasa se afla la Iasi, insaachizitioneaza pretiosul lichid din strainatate. Desi existamai multi crescatori de vipere in România, numaitimisoreanul Marius Buldur are documentele necesarepentru a incheia contracte cu fabricile de medicamente dintarile vestice. Acum este pe cale de a-si construi primaferma de vipere din vestul tarii.

Din crescator de gaini, crescator de serpiDupa ce cumparase o fosta crescatorie de gaini dinOrtisoara, timisoreanului Marius Buldur i-a venit ideea de ao transforma intr-o ferma de vipere. Si asta dupa ce, inprimavara anului trecut, a citit un anunt intr-o revista despecialitate. A discutat apoi cu mai multi specialisti, a citittot ce a putut gasi despre vipere si a inceput sa faca rost deactele necesare pentru a-si incropi o crescatorie de serpi.Astfel a descoperit ca exista mai multi crescatori de vipere,care insa nu pot vinde veninul pentru ca firmele occidentaleincheie contracte doar cu crescatorii autorizati. "Existapersoane care au câteva sute de grame, insa daca iipastreaza foarte mult, veninul isi pierde puritatea si nu maipoate fi folosit", povesteste Marius Buldur. Dupa ce arazbatut prin "jungla" legislativa si si-a intocmitdocumentatia, crescatorul a aflat ca, fiind protejate de lege,viperele nu pot fi luate din natura si tinute in captivitate.Prin urmare, pe baza unui contract, a împrumutat zecevipere si puii acestora ii vor apartine. Legislatia in domeniueste si ea destul de ciudata. Pentru o ferma e nevoie de treiincaperi : una pentru vipere, cea de-a doua pentru recoltareaveninului si alta pentru... cresterea de soareci, sau hamsteri,hrana principala pentru vipere. De asemenea ferma nutrebuie sa aiba mai mult de 500 de serpi. Pentru crestereacelor zece vipere ammodites - cea mai raspândita specie dinRomânia - este insa nevoie de foarte multa migala, reptilelefiind foarte sensibile, dupa cum spune Marius Buldur. Dacanu au o temperatura stabila de 25 de grade Celsius, nu sehranesc si astfel scade calitatea veninului. "Consuma doisoareci pe luna, cu care se joaca ore in sir inainte de a-iucide si, in general, nu ataca omul decât daca sunt atacate.Am stat nopti in sir in genunchi, incercand sa le inteleg


26 of 28 16/12/2010 14:43

comportamentul. Perioada de acuplare este in lunile mai -iunie, iar puii - zece la numar - au aproximativ 2,5 cmlungime si apar prin octombrie", explica crescatorul devipere.

Recoltare de venin cu mâinile goaleIntr-un singur an, o vipera produce doar 1,5 gramede venin, fiind nevoie de o recoltare pe luna. Dupaextragere, lichidul trebuie purificat, 75% din substantaeliminata de vipera fiind de fapt apa. Apoi, pentru pastrareapuritatii, veninul este cristalizat, fiind pastrat la otemperatura constanta cuprinsa intre 0 si -5 grade Celsius."Merita efortul, chiar daca obtin doar 800 de euro pentru ungram", mai spune Marius Buldur. Despre echipamentul deprotectie, desi 1-a achizitionat, crescatorul de viperemarturiseste ca nu ii foloseste. "Prima data când am recoltatvenin a fost mai ciudat. Acum o fac cu mâinile goale si numi-e frica. Stiu un tip care a fost muscat de patru ori devipere si nu si-a facut vaccin antiviperin niciodata. Dealtfel, vaccinul nu se gaseste decât la Bucuresti. Daca suntmuscat, veninul isi face efectul in sase ore si am timp samerg pana la Bekescsaba, in Ungaria, cel mai apropiat locde unde pot achizitiona antidotul", mai spune barbatul. Inurma cu câteva saptamâni Marius Buldur a inceput sa isipromoveze afacerea dând mai multe anunturi in presa scrisasi pe internet. A fost deja contactat deja de fabrici demedicamente din Ungaria, Germania si Italia care doresc sasemneze contracte cu crescatorul de vipere. "Am fostcontactat si de persoane din tara care sunt interesate deafacere si astept in continuare noi oferte", a mai spusMarius Buldur.

Leac pentru cancerVeninul viperin este folosit de fabricile demedicamente din întreaga lume ca ingredient principalpentru productia de medicamente. Veninul este cel mai desuzitat pentru producerea de vaccinuri folosite in medicinahomeopata. De asemenea, tot pe baza de venin se produc oserie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia,cangrena, ulcerul, icterul, hemofilia, holera, tetanosul, leprasi cancerul. Anual, sute de litri de venin iau caleaOccidentului din Ucraina, Rusia si Tadjikistan, tarile cu ceamai mare productie de venin din Europa. Lichidul seachizitiona ilegal de catre unele companii din Europa deVest si inainte de caderea Cortinei de Fier. Chiar si in 1991,dupa dezmembrarea U.R.S.S., veninul de vipera eraachizitionat din tarile fostului bloc comunist cu sumecuprinse intre 20 si 30% din valoarea reala de piata.Legislatia europeana insa a stabilit insa niste pedepse foartedure pentru companiile care achizitioneaza veninul devipera, fara contract de la companii autorizate. Exista insasuspiciuni care planeaza asupra mai multor companii dinOccident, cum ca acestea ar achizitiona si in prezent veninpe cai ilegale.

Cresterea viperelor, o afacere veninoasa, darprofitabilaTot mai multi ieseni se intereseaza de crestereaacestor serpi, deoarece un gram de venin costa între 800 si1.000 de euroCîstigurile foarte mici, dar si faptul ca multepersoane au ramas fara slujbe dupa privatizareaîntreprinderilor i-au determinat pe cei mai multi sa înceapadiverse afaceri. Daca unii s-au apucat de crescut struti saumelci, altii doresc sa creasca vipere pentru venin, întrucîtafacere se pare ca este deosebit de rentabila. "Tot mai multioameni vin sa se intereseze despre tehnologia cresteriiviperelor, pentru ca veninul se vinde foarte scump, iar o


27 of 28 16/12/2010 14:43

afacere de acest gen nu implica foarte mari cheltuieli", ne-adeclarat dl Marius Stefaniu, medic veterinar la OficiulJudetean de Consultanta Agricola Iasi. Timida înca,afacerea cu vipere începe sa prinda contur în toata tara -unii vînd vipere matca, altii venin, iar altii tehnologiile decrestere. "Cu 2.000 de euro se poate începe afacerea cu30^0 de vipere, iar investitia se scoate în circa doua luni",ne-a declarat dl Stefan Albu din Iasi, posesorul tehnologieide crestere a viperelor. Altii deja au venin de vînzare, iargramul de venin se comercializeaza cu 800-1.000 de euro."Eu vînd gramul de venin cu 830 de euro, dar numai pebaza de contract, care sa dureze cel putin 2 ani, iar livrarilede venin le fac lunar", ne-a spus si dl Eugen Brutaru. Chiardaca la prima vedere cresterea viperelor pare simpla nu estedeloc asa - trebuie sa li se creeze un habitat propice, trebuiehranite cu soareci de laborator, care fie pot fi cumparati dela crescatorii de astfel de animale, fie îicreste cel care detine viperele. Deosebit de dificilaeste recoltarea si conservarea veninului pîna cind estevindut celor care au nevoie de el, în speta, veninulfiind folosit la produsele farmaceutice.Oricum, chiar daca este VENINOASA, afacerea cu viperele estedeosebitde profitabila. (N.C.)

www www.profituri.ro

[Home] [Calivita] [Francize] [Web] [Comert Electronic] [Afaceri] [Afaceri Agricole] [Dictionare] [Amway]

COPYRIGHT © 2006 - Profituri.ro - Toate drepturile rezervate.


28 of 28 16/12/2010 14:43

Cresterea Viperelor Pentru Venin

Documents

Transcript of Cresterea Viperelor Pentru Venin