Psihologia educaţiei – note de curs Mitroi Maria-Monica

1

STIMULAREA CREATIVITĂŢII ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE

Cât de mult serveşte şcoala contemporană cauzei creativităţii? Poate deveni şcoala o instituţie în care „se predă nu numai cultura ci şi originalitatea” (A. Machado)?

Ce este creativitatea?Paternitatea cuvântului aparţine lui G. W. Allport (1937) – „creativity”. Etimologic,

cuvântul latin „creare” – a naşte, a făuri, este sugestiv pentru ceea ce înseamnă creativitatea, dar în privinţa definiţiilor nu există un consens. După A. Munteanu, creativitatea este procesul prin care se focalizează într-o sinergie de factori (biologici, psihologici, sociali), întreaga personalitate a individului şi care are drept rezultat o idee, sau un produs nou, original, cu sau fără utilitate şi valoare socială.

Ca şi forme ale creativităţii menţionăm: după aspectul creator – creativitatea individuală şi creativitatea colectivă (în grup); după domeniul în care se manifestă: creativitate – ştiinţifică, tehnică, artistică (cu subdiviziunile ei).

Creativitatea presupune activităţi şi eforturi deosebite. Fazele procesului creator (G. Wallas) indiferent de domeniul în care se manifestă, diferă doar prin ponderea pe care o îmbracă fiecare etapă:

1.) prepararea – etapă de acumulare, colectare a materialului brut. Procesul creator izvorăşte dintr-o lipsă care se interiorizează şi generează un conflict care conduce în final la „sesizarea,descoperirea problemei”. Urmează achiziţionarea materialului necesar rezolvării ei: informare, cultură şi experienţă deosebită, uzanţa unor deprinderi, condiţii ambientale facilitatoare procesului creaţiei. Acum se diminuează problema, se schiţează un proiect etc.

2.) incubaţia – etapă de aşteptare, terenul de confruntare este în zona inconştientului, preconştientului;

3.) iluminarea – insight sau einsicht, momentul inspiraţiei sau al intuiţiei, se referă la apariţia bruscă a soluţiei pentru problema care frământă creatorul;

4.) verificarea – etapă care desăvârşeşte procesul creator, presupune materializarea ideii într-un fapt explicit, perceptibil cât şi evaluarea ei. Artistul îşi revizuieşte creaţia, face retuşuri. Insuccesul va genera un nou periplu creator.Prepararea implică motivaţie puternică, preocupare permanentă pentru problemă,

selecţionare de materiale. Pe perioada incubaţiei este necesar să se întreţină interesul prin reveniri conştiente. În momentul iluminării e important să se noteze toate ideile. Elaborarea necesită eforturi susţinute şi pe mari intervale de timp. Deci procesul creaţiei de cele mai multe ori nu este facil.

CONTRIBUŢIILE PROFESORULUI LA STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOROrice profesor poate deservi cauza creativităţii pentru că orice disciplină poate fi predată rutinier

sau creativ. O personalitate mai creativă se ştie că va induce un mediu creativ care te va face mai creativ, mai talentat. Creativitatea înaltă a profesorului induce o creştere a creativităţii elevilor (L. Negură, 1995). Prin ce se caracterizează o astfel de personalitate (A. Munteanu, 1994):

- formaţie profesională consistentă; verticalitate morală, abilităţi creative; motivaţie creatoare;atitudine creatoare, entuziastă, antidogmatică; interes profesional;Chambers (după M. Bejat, 1981) consideră ca fiind importante:

- flexibilitatea gândirii; sensibilitate estetică; preferinţa pentru complexitate; fermitatea Eului;iniţiativă, independenţă, perseverenţă, năzuinţă spre perfecţiune.

Profesorul poate contribui la înlăturarea „blocajelor” creativităţii:a.) sociale: conformismul elevilor, atitudinea sceptică vis-à-vis de producţiile „fanteziste” ale

elevilor, critica prematură;b.) interne:

o cognitive: falsă/incorectă percepere a problemelor, suprainformarea, ultraspecializarea, necunoaşterea tehnologiei creaţiei, fixitatea funcţională, imposibilitatea abordării divergente a problemelor, autoimpunerea ideaţie –evaluare, încredere prea mare acordată raţiunii, netoleranţă faţă de situaţiile cognitive ambigui;

Psihologia educaţiei – note de curs Mitroi Maria-Monica

2

o de personalitate: supra/submotivare, complacerea în soluţii mediocre, slabă încredere în sine, comoditate, lipsa voinţei/obişnuinţei de a duce lucrurile până la capăt, emotivitate, teama de eşec, de ridicol, de dezaprobare, incapacitatea asumării riscului intelectual etc. (după Cosmovici A., 1995, Munteanu A., 1994).

Profesorul poate contribui la educarea spiritului creativ în clasă/şcoală prin crearea unei ambianţe creativogene, nestandardizate, prin înlăturarea a tot ceea ce ar putea constitui „barieră” într-o nouă aventură intelectuală a elevilor (acceptarea unor răspunsuri/idei bizare, neuzuale, aprecierea originalităţii, suspendarea evaluării pe anumite perioade, promovarea unei uşoare supraevaluări, recompensarea creativităţii, formarea la elev a unui fond atitudinal propice creativităţii etc). Profesorul trebuie el însuşi să se manifeste creativ. Unele idei bizare, comportamente şocante pot fi folosite în „dezgheţarea” creativităţii grupului (clasei de elevi).

De asemenea, cunoscând şi aplicând tehnica leadership-ului (K. Blanchard) situaţional se pot depăşii unele blocaje ale creativităţii elevilor, provocate de genul de relaţie adoptată de lider(profesor). Se recomandă stilul democratic la transformarea elevului în coautor la propriul său proces instructiv-educativ, instruirea unei atmosfere permisive (E. P. Torrance) între autoritarism şi liber arbitru. Manifestarea unei atitudini creative poate constitui un factor frenator al creativităţii (comportament de explorare, permanentă căutare, îndoială metodică, experimentare, curiozitate).

În condiţiile exploziei informaţionale contemporane, şcoala este ameninţată de pericolul supraîncărcării informaţionale cu efecte non-creative, fapt ce atrage după sine o mai mare preocuparea a dascălului pentru strategiile de predare pentru învăţarea unor metode de a preda sau de dezvoltare a creativităţii.

Această preocupare este şi o metodă de simulare a creativităţii profesorului (Kapiţa) pornindu-se de la premisa că ideile vin de multe ori din procesul de căutare al unei forme clare de expunere a unei chestiuni (Ex.: Mendeleev). Din interacţiunea profesor-elev nu învaţă numai elevul, ci şi profesorul. V. Belous semnala necesitatea pregătirii profesorilor în acest sens prin cursuri intensive de creativitate, adică „formarea creatorilor de creatori”.

Strategii didactice puse în slujba creativităţii: Este necesară asimilarea unor strategii creative şi promovarea unor metode noi.Strategiile expozitiveStrategiile euristice

Practica didactică actuală trebuie să instituie un dialog veritabil între participanţii la educatie(C-tin. Cucoş). Abordarea euristică are la bază maieutica socratică. Esenţa euristică a dialogului constă în: arta de a formula bine problemele ,,o problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată”;să permită elevului să pună întrebări;schimbarea unghiului de atacare a problemei; descoperirea „fisurii” prin care se poate pătrunde în esenţa problemei.

Elevii sunt cei care trebuie să elaboreze idei, să explice, să demonstreze, să argumenteze ceva. Profesorul este îndrumător.Strategii bazate pe acţiunea de cercetare: problematizarea şi învăţarea prin descoperire.Problematizarea. Punctul de pornire este crearea „strategiei-problemă”, o situaţie contradictorie, conflictuală ce rezultă din trăirea simultană a două realităţi (de ordin cognitiv şi motivaţional) incompatibile între ele. Aceasta provoacă: curiozitate, nedumerire, nelinişte şi dorinţa de a învinge obstacolele.Învăţarea prin descoperire. Punctul de plecare constă într-o interogaţie sau o problemă. Accentul

cade pe căutarea şi aflarea noului. Elevul devine subiect activ al cunoaşterii. A. Stoica pledează pentru un învăţământ prin descoperire în grupuri mici (de 4 elevi).Strategii care au ca obiectiv prioritar exprimarea personalităţii elevului.

Profesorul îl îndrumă pe elev spre: culegerea şi valorificarea unor informaţii în afara manualului; elaborarea unor idei; dezbaterea ideilor; toleranţă faţă de idei noi şi alte altora;analiza/comentarea unor eroi; reformularea într-o viziune personală a unor opinii;independenţă în elaborarea judecărilor; manifestarea interesului pentru crearea noului; cultivarea personalităţii non-conformiste; o conştiinţă de sine mai puternică.

Procesul creator este o manifestare a personalităţii, soluţiile creative sunt asociate cu realizarea propriului Eu. De aici şi rolul important al creativităţii în întărirea personalităţii elevilor (formarea încrederii în sine).Vom prezenta câteva strategii folosite cu succes în acest scop:

Psihologia educaţiei – note de curs Mitroi Maria-Monica

3

Eseul – exprimarea unei perspective personale asupra unui subiect de tratat. Implică înlănţuirea dinamică a ideilor, argumentelor, demonstraţilor, explicaţilor, prezentarea reflecţiilor personale.

Tema de cercetare şi studiul de caz. Efortul se concretizează în elaborarea unor lucrări: studii, articole, monografii, referate, studii de caz.

Metode de creativitate în grup:1.) Brainstorming-ul

Strategia asaltului de idei şi evaluării amânate. Asaltul de idei se bazează pe deblocarea mecanismului capacităţii creative prin anularea temporală a oricărei cenzuri intelectuale. Această strategie începe prin alegerea problemei şi prin prezentarea ei de către profesor. Totodată le comunică şi regulile de desfăşurare a şedinţei:

sunt interzise aprecierile critice; imaginaţia trebuie să fie total liberă - se exprimă orice idee care este acceptată fără cenzură; se cere producerea unei cantităţi mai mari de idei; se încurajează asociaţiile neobişnuite de idei.

Elevii încep să emita idei, pe care un secretar le contabilizează în ordinea emiterii lor. La sfârşitul şedinţei, profesorul stabileşte un comitet de evaluare compus din lider şi 2-3 membri ai grupului. Participanţii sunt sfătuiţi să reflecteze în continuare asupra problemei şi să reţină eventualele idei noi, şi le adaugă pe lista prezentată deja comitetului de evaluare. Acesta selectează ideile ce pot fi acceptate şi le comunică membrilor grupului participant la activitate „banca de idei” a clasei.2.) Metoda „6-3-5”

Elevii sunt organizaţi în grupuri de 6 membrii, fiecare având în faţă o coală de hârtie pe care o împarte în trei coloane. Fiecare dintre cei şase membrii ai grupului notează trei idei pentru rezolvarea acesteia, în cele trei coloane. Fiecare participant transmite colegului din dreapta foaia sa şi o primeşte pe cea a colegului din stânga, cele trei idei emise de acesta fiind reluate şi îmbunătăţite, completate, modificate sau prelucrate prin prisma propriului punct de vedere. Urmează o nouă deplasare a foilor de hârtie, şi apoi alta, până când ideile iniţiale ale fiecăruia trec pe la toţi ceilalţi cinci membrii ai grupului. Liderul strânge foile. Prin practicarea acestei metode se urmăreşte creativitatea de grup, valorificându-se experienţe şi puncte de vedere diferite.3.) Metoda „Phillips 6-6”

Clasa se împarte în grupe eterogene de 6 elevi. Profesorul expune subiectul, explică în mod concis scopul şi modul de desfăşurare a activităţii, precizând şi durata acesteia: patru minute pentru organizare, şase minute pentru discuţii în cadrul grupului şi două minute pentru prezentarea raportului fiecărui grup de către un elev delegat. Fiecare grup desemnează un coordonator şi un purtător de cuvânt. Timp de şase minute au loc discuţii între cei şase membrii ai grupului, schimbându-se idei cu privire la tema propusă. se întocmeşte un raport, animatorul sau purtătorul de cuvânt realizează o sinteză a rapoartelor, stabilind soluţia finală, conform opiniei majoritate. Se facilitează comunicarea şi exprimarea, confruntarea şi luarea deciziilor.4.) Reuniunea-panel

Se organizează un grup restrâns de elevi competenţi, reprezentativi (eşantionul-panel), în timp ce ceilalţi ascultă în tăcere şi intervin prin mesaje scrise adresate primilor. Elevii care constituie eşantionul-panel sunt 5-6 la număr; există un elev desemnat injectorul de mesaje, al cărui rol este de a prelua şi înmâna celor care formează eşantionul-panel. Elevii se lansează în discuţii. Auditoriul tăcut poate transmite mesaje pentru a pune întrebări, a-şi exprima impresiile, a oferii sugestii, a-şi manifesta dezacordul sau a aduce informaţii suplimentare. La sfârşit profesorul încearcă să facă o sinteză a celor discutate.5.) Tehnica listelor de apreciere – A. F. Osborn – check-list

Vizează stimularea ideilor în vederea schimbării unui produs ce conţine itemi de genul: adaugă/scade ceva, schimbă culoarea/forma, variază materialele, forma, mărimea, modifică proiectul, stilul etc.6.) Matricea de descoperire şi inventivitate

Este o metodă care favorizează asocierea ş combinarea perceptiv-ideatică. Este un tablou de linii şi coloane în care sunt înscrise pe verticală şi orizontală variabile ce urmează a fi asociate şi

Psihologia educaţiei – note de curs Mitroi Maria-Monica

4

combinate. În ea nu pot fi asociaţi şi combinaţi orice cu oricine, ci numai variantele înscrise în structura matricei. Asocierile rezultate pot să provoace noi întrebări, să ridice probleme sau să sugereze ideea unui produs nou7.) Tehnica sintezelor morfologice (M. S. Allen)

Se solicită subiectului să identifice iniţial două sau mai multe caracteristici importante ale elementelor unei probleme şi să inventarieze valorile posibile ale fiecăruia. Apoi se examinează toate combinaţiile posibile folosind fiecare valoare a tuturor caracteristicilor.8.) Tehnica listei de atribute (Crawford)

Solicită elevilor să numească şi să selecteze atributele mai importante sau părţile unui corp material, formă, culoare. Gândind schema fiecărei calităţi şi corelându-le cu obiectul cu care par a se potrivi se obţin o mare varietate de obiecte.

Activităţile în afara clasei sunt prilejuri de stimulare a creativităţii: excursii, vizitare a unor expoziţii, cercuri de exersare a creativităţii, tabere de creaţii.

ELEVUL: Caracteristici – premise pentru dezvoltarea creativităţiiPredispoziţia creativităţii prin educaţie şi cultură poate deveni capacitate efectivă de creaţie.

Pregătindu-i pe elevi creativi în şcoală, ei se vor manifesta creativ şi în afara ei. Nu e o sarcină imposibilă cu atât mai mult cu cât există un suport biofiziologic interior care susţine învăţarea creativă şi de care profesorul se poate folosi:

instinctul de explorare al elevilor transformându-l în capacitate de cercetare şi creaţie; curiozitate înnăscută care prin educaţie devine curiozitate epistemică şi de creaţie; trebuinţa de varietate/noutate care formează esenţa creativităţii; nevoia interioară de satisfacţie, plăcere, bucurie; cel care găseşte răspunsuri la o problemă

după căutări anevoioase trăieşte puternice sentimente epistemice-valorice. (după I. Moraru, 1995)

Profesorul mai poate acţiona pe direcţia altor factori non-intelectuali şi intelectuali: dezvoltarea unor trăsături caracteriale şi a unor atitudini creatoare cu mare pondere în

creativitate: putere de muncă, perseverenţă, iniţiativă, curaj, independenţă, noncomformism, capacitate de risc, tenacitate în muncă, deschidere spre nou, preferinţă pentru complexitate, umor etc.;

formare a obişnuinţei de a înfrunta greutăţile, dificultăţile, acceptarea competiţiei; dezvoltarea potenţialului creativ specific (aptitudini speciale) în felul acesta nuanţându-se

potenţialul creativ general; tratarea diferenţiată a elevilor cu fixarea obiectivelor pe măsura capacităţilor lor, uneori

fiind indicat să le forţeze intelectul, metodă care ar putea să conducă la producţii intelectuale inedite;

dezvoltarea gândirii divergente, dezvoltarea capacităţii de sinteză (ca modalitate de reacţie cognitivă la problema de rezolvat);

Nu este uşor să creezi situaţii educaţionale, să creezi strategii educaţionale, să-ţi exploatezi la maximum potenţele creatoare, dar merită să încercăm şi să le punem în slujba unei mari creaţii „copilul de astăzi, adultul de mâine” şi satisfacţiile nu vor înceta să apară.

TEME DE REFLECŢIE:1. Care sunt acţiunile prin care profesorul poate stimula creativitatea elevilor?2. Descrieţi trei metode de stimulare a creativităţii care credeţi că ar putea fi aplicate la disciplinele tehnice.Bibliografie1. Albulescu, I., Albulescu, M., (2000), Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane, Ed. Polirom, Iaşi2. Bejat, M., (coordonator), (1981), Creativitatea în ştiinţă, tehnică şi învăţământ, EDP, Bucureşti3. Cosmovici, A., Iacob, L., (1999), Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi4. Moraru, I., (1995), Ştiinţa şi filosofia creaţiei, EDP. Bucureşti5. Munteanu, A., (1994), Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timişoara6. Negură, L., (1995), Cadrul didactic universitar un posibil mentor creativ, în „Eu şi psihologia

creativităţii”, Ed. Institutului Naţional de Inventică, Iaşi.