MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT “ION CREANGĂ „

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI ETNOPEDAGOGIE

REFERATLa tema:Crearea Imperiului Egiptean

A elaborat:Nirșa Mihail, gr.101

Coordonator:Bodareu Galina

Chișinău,2013

Crearea Imperiului Egiptean în perioada Regatului Nou (1580-cca. anul 1345 î.e.n.) reprezintă în sine cea mai înfloritoare epocă din istoria Egiptului ,cu cei mai faimoși conducători precum celebra femeie- faraon Hatshepsut,Amenhotep al IV-lea,Akhenaton ,faraonul reformator ,și dinastia ramsezilor,cu Ramses al II-lea,cel care a extins printr-o politică militară activă frontierele statului.

Crearea imperiului are loc pe timpul dinastiei a XVIII-a.Întemeietorul acestei dinastii a fost Iahmes I.Acesta a continuat lupta împotriva hixoșilor ,începută de Kames(ultimul faraon din dinastia a XVII-a).Principalele direcții ale politicii externe egiptene au fost de nord-est,adică pe litoralul de est al Mării Mediterane,și de sud-în Nubia,dar se schimbaseră simțitor proporțiile și caracterul ei.

Pentru a promova o politică mai activă de cotropire a fost reorganizată armata egipteană.Sub influența hixioșilor au fost introduse carele de luptă.Carele de luptă ușoare,ușoare,trase de doi cai antrenați și cu un echipaj din două persoane(vizitiul care conducea caii și îl acoperea cu scutul pe cel de-al doilea ostaș,înarmat cu un așa zis arc complicat,pătrundeau ușor în rîndurile inamicului .Pentru desfășurarea luptelor navale a fost creată flota maritimă militară.Egiptenii și-au perfecționat arta de fortificație și au început să construiască cetăți bine întărite,foste centre ale dominației lor militare în țările cotropite.Activitatea militară a faraonilor egipteni a dus la creșterea simțitoare a efectivului armatei și la perfecționarea completării ei.

Caracterul activ al politiciide cotropire s-a evidențiat deosebit după urcarea pe tron a fiului vitreg al lui Hatșepsut-Tutmes al III-lea(anii 1504-1450î.e.n.),un talentat commandant de oști.Atenția lui a fost concentrată asupra bazinului de est al Mării Mediteranene.După o minuțioasă pregătire Tutmes al III-lea a introdus numeroase trupe în Palestina,unde îl aștepta coaliția unită a principatelor siriano-palestiniene în frunte cu orașul Kadeș,sprijinită de Mittani.Trupele

siriano-palestiniene au fost concentrate lîngă orașul puternic fortificat Megiddo,căile de acces spre care erau îngreuiate din cauza munților din preajmă.În analele lui Tutmes al III-lea este descrisă amănunțit Campania spre Megiddo.Analele relatează că faraonul,fără a ține seama de părerea lașă a curtenilor săi de a merge pe o cale ocolită,mai puțin primejdioasă,a ales calea riscantă printr-un defileu îngust și a apărut pe neașteptate în fața inamicului.Într-o crîncenă bătălie (anul 1482 î.n.)egiptenii au repurtat o victorie hotărîtă.Oastea siriano-palestiniană s-a ascuns în orașul Megiddo,care a fost cucerit după un istovitor asediu de șapte luni.Zdrobirea coaliției l-a făcut pe Tutmes al III-lea un stăpîn al celei mai mari părți a Palestinei și Siriei,după care fapt trupele egiptene trec la cucerirea definitivă a acestor teritorii,întreprinzînd invazii sistematice,aproape în fiecare an .În două zeci și doi de ano de domnie personal absolută Tutmes al III-lea apurtat 15 campanii victorioase,extinzînd treptat granițele posesiunilor egiptene pînă pe cursul superior al fluviului Eufrat.

Statul Mitanni s-a văzut nevoit să-și retragă trupele dincolo de Eufrat și să cedeze egiptenilor teritoriul Siriei,Fenicieni și Palestinei .Dezvoltarea succesele sale militare,Tutmes al III-lea a dat ordin să fie trase pe uscat corăbiile din Marea Mediterană în fluvial Eufrat și a transportat o parte din trupe pe malul stîng al acestui mare fluviu.Granița de nord a statului egiptean a devenit orașul Karkemiș,situate în cotitura Eufratului.Egiptenii nu pătrunseră niciodată încă atît de departe la nord.

Politica militară a lui Tutmes al III-lea s-a încununat cu success și la sud.Aici au fost supuse triburile localepînă la cea de-a patra cataractă a Nilului.Granițele statului egiptean se întindeau acum de la nord pînă la frontierele de sud pe 3200 de kilometric.Cuceririle victorioase ale lui Tutmes al III-lea au necesitat încordarea tuturor forțelor statului și urmașii faraonului războinic se gîndea mai mult la consolidarea țărilor cotropite,la organizarea acolo a administrației lor decît la noi

cuceriri.Statul egiptean atinsese culmea puterii sale și se bucura de un colossal prestigiu în Asia Anterioară.Adversarii de odinioară ai Egiptului,regii statului Mitanni,căutau acum alianță cu puternicii faraoni și în calitate de garanții își trimiteau în haremurile lor propriile fiice.Regii hitiților și ai Babilonului îi lingușeau pe faraoni și le trimiteau daruri bogate în semn de prietenie.

Politica energică a dinastiei a XVIII-a,crearea unui colossal stat militar au necesitat mobilizarea tuturor resurselor materiale și umane,totodată cuceririle și jefuirea țărilor cotropite au exercitat o influență stimulatoare asupra dezvoltării economiei și culturii egiptene.

Un alt faraon emerit al dinastiei a XIX-a a fost Ramses al II-lea .Dacă afirmarea trainică a Egiptului pe întinsul spațiu al Etiopiei pe timpul acestuia s-a produs calm,atunci consolidarea lui în bazinul de est al Mării Mediteranene a necesitat o încordare maximă a forțelor pe parcursul a două decenii.În această perioadă se statornicise în Asia Mică puternicul Stat Hitit,care pretindea la bogatele regiuni ale Feniciei,Siriei și Palestinei și care nu putea să se împace cu creșterea influenței egiptene în aceste regiuni.Prima campanie a lui Ramses al II-lea împotriva hitiților din anul 1296 î.e.n. a fost nereușită.Subapreciind forțele oastei hitite,tînărul faraon încrezut a fost atras împreună cu avangarda sa,cu ajutorul unei stratagame ,într-o cursă lîngă orașul Kadeș și a scăpat doar ca prin minune de prizonierat,faraonul fiind nevoit,însă să-și croiască cu arma în mîini drum printre ostașii inamici.

Înțelegînd ce adversar puternic-Statul Hitit-are în față,Ramses al II-lea schimbase strategia de ducere a războiului și a început să se pregătească minuțios de campaniile militare în Sirie și Palestina,evitănd luptele decisive și folosind din plin mijloace diplomatice.Îndelungata confruntare militaro-politică a celor două mari state din Orientul Apropiat,în timpul căreia adversarii au înțeles ,că nu vor fi în stare să se nimicească reciproc prin forța armelor,s-a terminat cu încheierea în anul 1280 î.e.n. a unui tratat de pace între Ramses al II-lea și regele hitit Hattușil al II-lea.Textul acestui tratat a fost descoperit pe pereții a două temple egiptene din Teba și în arhiva regilor hitiți din capitala lor Hatutaș(orașul Bogaz-Chioi de astăzi).Cele două mari puteri au renunțat la aplicarea forței una contra celeilalte,au convenit asupra instaurării unei păci trainice,asupra soluționării chestiunilor litigioase prin mijloace pașnice,au împărțit sferele de influență în bazinul de est al Mării Mediterane(Siria de Nord și Fenicia au devenit zona de influență hitită,iar Siria de Sud și Fenicia cu Palestina-zona egipteană de influență).Părțile au încheiat între ele o alianță împotriva unui eventual dușman și s-au obligat sa se ajute reciproc în cazul unui atac armat.S-a

convenit asupra transmiterii dezertorilor .Alianța a fost întărită prin căsătoria dinastică

a reginei hitite,prin jurămintele zeilor și prin daruri reciproce.Soluționarea chestiunilor litigioase conform tratatului din 1280 dintre Egipt și hitiți s-a dovedit a fi atît de reușită,încît el a

determinat pe parcursul unui secol întreg relațiile pașnice dintre aceste state,devenind un factor important al relațiilor internaționale din secolul XIII.

Stabilirea situației externe i-a oferit lui Ramses al II-lea posibilitatea de a promova o politică internă activă.Exploatarea intensivă a ținuturilor cotropite din Nubia și din bazinul de est al Mării Mediterane a permis acestui faraon să desfășoare construcții de instalații de irigare,temple(Karnac,în cinstea zeului Amon din Luxor,tempul de pomenire al faraonului Ramesseum)ș.a.

Concluzie

Politica externă a lui Tutmes al III-lea și a lui Ramses al II-lea,de expansiune în nord -vest,adică în bazinul de vest al Mării Mediterane, a reprezentat în sine un factor important care a favorizat procesul creării marelui Imperiu Egiptean.