Gestionarea stresului psihic de lupta/Cuprins

GESTIONAREA STRESULUI PSIHIC DE LUPTA

MIRCEA COSMA

CUPRINS Argument

Capitolul I Introducere in problematica stresului 1. Etimologie si conceptualizare 2. Mecanismul producerii 3. Tipologie 4. Simptome ale aparitiei si manifestarii

Capitolul II Particularitati ale manifestarii stresului psihic in conditii de razboi 1. Aparitia si evolutia preocuparilor in acest domeniu 2. Polii interactiunii generatoare de stres: agentii stresori si personalitatea militarului 2.1 Agentii stresori 2.1.1. Agenti stresori biologici 2.1.2. Agenti stresori intrapsihici 2.1.3. Agenti stresori socio-culturali 2.2 Personalitatea militarului

Capitolul III 1. Fundamentare 2. Etapele specifice 3. Tipologie si descriere

Summary

ARGUMENT

Intre pericolele deosebite carora oamenii trebuie sa le faca fata, unul a fost, este si va ramane o amenintare deosebita a intregii umanitati: razboiul. Ultimele doua razboaie mondiale si conflictele militare care le-au urmat pana in zilele noastre ne arata capacitatea distructiva din ce in ce mai mare a mijloacelor si tehnicii angajate in actiunile militare violente. In sensul celor exprimate, se cunoaste ca problematica razboiului si a actiunilor militare specifice situatiilor de criza este mult dezbatuta in literatura de specialitate autohtona si straina. De asemenea astazi se stie cu siguranta ca, intr-o situatie de lupta, amenintarea asupra integritatii psihice este la fel si, probabil, mult mai importanta decat amenintarea integritatii fizice. In acest context, interesul si abordarea stresului devin tot mai prezente si actuale. Abordarea unei asemenea problematici in lucrarea de fata, o consideram ca o incercare de reanalizare si accentuare a unei atat de semnificative prezente in campul tactic. Nu de putine ori si nu putini oameni isi pun intrebarea: ce este stresul, si cu atat mai mult ce este stresul psihic de lupta? La aceasta intrebare vor fi primite o varietate de raspunsuri. Unii interpreteaza cuvantul stres in relatiile cu situatiile stresante, altii vor descrie cum se simt cand sunt stresati, iar altii vor descrie modul in care fac fata stresului. Raspunsurile referitoare la stresul de lupta se vor sintetiza in doua grupe de raspunsuri: prima ca razboiul este o realitate stresanta iar cea de-a doua va insista pe factorii specifici actiunilor de lupta care-l produc. De aici apare cea de-a doua intrebare: Cine provoaca stresul psihic de lupta? Prezentand o sinteza a preocuparilor in domeniul stresului de lupta, ca si puncte de vedere proprii, nu facem si nu dorim altceva decat sa atentionam cititorul ca va descoperi probleme ce pot ramane in centrul preocuparilor sale, chiar daca unele dintre acestea au putut fi sesizate de viata sau prin parcurgerea altor surse documentare. Exista o serie de factori cauzali care determina oamenii sa traiasca sub stres si sa reactioneze diferentiat la el. Stresul psihic reprezinta o experienta tulburatoare pentru fiecare om. Cu atat mai mult razboiul, el insusi o realitate profund stresanta pentru experienta umana, ne ofera date, exemple si concluzii care intregesc cunoasterea acestui fenomen. Razboiul si situatiile de criza angajeaza luptatorii la eforturi ce le solicita un consum ridicat de energie fizica, psihica si mentala. Identificarea tipologiei, particularitatilor de actiune a agentilor stresori in campul tactic si mecanismul de producere a stresului, sub raport biologic si psihic, raman in continuare domenii de cercetare in masura sa clarifice noi aspecte ale producerii si manifestarii acestui fenomen. Scurta incursiune teoretica in evolutia preocuparilor specializate in domeniul stresului de lupta este localizata, ca moment de inceput, in primii ani ai acestui secol, odata cu razboiul ruso-japonez, se continua cu prezentarea preocuparilor pe timpul si intre cele doua razboaie mondiale si se incheie cu analiza rezultatelor cercetarilor conflictelor militare arabo-israeliene, din Vietnam, fosta Iugoslavie si Cecenia. Reuniti pe baza unor criterii de clasificare considerati de autor ca ar raspunde cel mai bine obiectivitatii comportamentului luptatorilor in razboi, agentii stresori prezentati clarifica mai bine si mult mai concret ceea ce inseamna presiunile variate, intense si uneori deosebit de daunatoare ale campului de lupta asupra sanatatii fizico-psihice a militarilor, care nu sunt fortificati si suficient de adaptati la solicitarile acestuia. Realitatea campului de lupta este adusa in atentie prin detalierea caracteristicilor si modului de actiune ale stresului de lupta. Constructia realizata nu este numai una informational-explicativa ci si una predicativ-exploratorie, prin reliefarea unor tendinte in evolutia conflictelor militare ale secolului XXI, toate reunite prin fenomenul comun, stresul de lupta. In ultima parte a lucrarii sunt dezvoltate probleme de mare actualitate ale stiintei si practicii militare ce vizeaza gestionarea stresului de lupta. Diversitatea actiunilor de gestionare a stresului de lupta are in vedere intensitatea si caracterul cronic al afectarii psihice, tipologia stresului (initial, cumulativ, traumatic si posttraumatic), competenta si profesionalismul luptatorilor in general, ale comandantilor in special. Gestionarea stresului de lupta devine o componenta indispensabila darii si executarii ordinelor, primirii si indeplinirii cu rezultate corespunzatoare a misiunilor de lupta. Un comandant caracterizat prin calitati psihice, fizice si morale deosebite creeaza un mediu favorizant diminuarii aparitiei stresului si al urgentarii rezolvarii cazurilor deosebite ale acestuia. Un luptator constient si antrenat pentru un camp de lupta modern, cu un asemenea comandant langa el, si cu camarazi foarte bine instruiti are toate sansele sa ramana sanatos psihic si fizic in urma razboiului, ba mai mult este mult mai bine pregatit pentru a relua viata de acasa. Desi razboaiele care s-au purtat si anticiparile unor eventuale viitoare razboaie ne arata o tot mai profunda angajare a militarilor la solicitarile tot mai agresive ale acestora, convingerea unor specialisti ca si cea a autorului este ca intotdeauna au fost invinsi si au pierdut cei care nu au fost pregatiti corespunzator. Aceasta pregatire optima a luptatorului pentru razboiul secolului al XXI-lea este data tot mai mult de instruirea militarilor in conditiile maxime ale solicitarilor psiho-fizice si ale formarii la acestia a deprinderilor de a gestiona stresul. Consider astfel, ca lucrarea de fata poate fi citita, atat de specialisti cat si de nespecialisti, ca poate deveni o sursa de documentare necesara pentru proiectarea, organizarea si desfasurarea procesului de invatamant, instructiei pentru lupta si in activitatea de pregatire a cadrelor. Cel putin aceasta este credinta si speranta autorului, dar ramane ca dumneavoastra sa va puteti exprima optiunea.

Autorul

Capitolul I

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA STRESULUI Lupta moderna din zilele noastre, dar mai ales caracteristicile razboiului viitor, ne arata foarte clar ca acestea au drept trasaturi specifice varietatea, continuitatea, complexitatea si deosebita intensitate a actiunilor specifice. Desfasurate ziua si noaptea, in orice conditii meteorologice, pe orice forme de teren si-n conditiile utilizarii unei tot mai sofisticate tehnici de lupta, actiunile de razboi necesita noi dimensiuni ale pregatirii luptatorilor. Pana nu demult, o mare parte dintre specialistii militari erau de parere ca posibilitatile omului pe campul de lupta pot fi mult mai bine completate, dezvoltate si mentinute la un nivel de performanta ridicat prin asigurarea in primul rand a cresterii gradului de complexitate si eficacitate a armamentului si tehnicii de lupta. In prezent asistam la o noua reevaluare si reconstructie a conceptiilor si practicilor privind rolul factorului uman in razboi, a cunoasterii solicitarilor specifice acestui fenomen pentru a asigura cat mai putine victime in general, si cat mai putine pierderi psihice in special. Aceasta constatare este evidenta daca se analizeaza problemele si situatiile cu care se confrunta luptatorul, atat din punct de vedere al calitatii stimulilor carora trebuie sa le dea raspuns cat si al cantitatii acestora. Pe acest fond de supraincordare si de suprasolicitare deosebita, actiunea factorilor specifici campului de lupta genereaza producerea si manifestarea tot mai acuta a stresului ca dimensiune psihologica tot mai prezenta a razboiului.

1. Etimologie si conceptualizare

Evidentierea unor aspecte ce particularizeaza aparitia, modul de manifestare si urmarile stresului are in vedere realizarea unei minime cunoasteri a unei atat de dificile problematici care insa incita la a fi clarificata pentru a putea fi stapanita. Astazi termenul stres apare tot mai mult si mai des in publicatiile stiintifice, dar si in vocabularul curent, intrucat istoria aparitiei si evolutiei sale este una relativ recenta. Cuvantul stres, pe care este nevoie nu numai sa-l intelegem dar si sa-i patrundem semnificatiile, provine din latinescul stringere" care inseamna a cuprinde, a imbratisa, a strange, a restrange, a lega, a ciupi, a indurera, a rani, a jigni si care a dat nastere in limba engleza cuvantului stress", iar in limba franceza cuvintelor de ?treindre" si dtresse". Stress" desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul: incordare, presiune, povara, efort, solicitare, tensiune, constrangere. Cuvantul ?treindre" semnifica actiunea de a impresura cu trupul, cu membrele, strangand cu putere. Acest gest semnifica uneori sentimente opuse, pentru ca poti sa strangi pe cineva la piept, dar si sa-l sufoci, a sufoca ne duce la a oprima, a presa, ne conduce la angoasa, la anxietate, la un sentiment de disperare care iti strange inima". Cuvantul dtresse" reprezinta un sentiment de abandon, delasare, singuratate, neputinta pe care il incercam intr-o situatie limita (nevoie, pericol, suferinta )". Cel care insa l-a introdus pentru prima oara in limbajul stiintific a fost Hans Selye, canadian de origine austriaca, omul ce a cladit o singura catedrala, creatorul si slujitorul unei singure idei si ce idee! aceea de stres, cu care a revolutionat medicina. Hans Selye a utilizat acest termen in 1950 spre a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infectii), psihici etc. constand in aparitia unor variate modificari morfofunctionale, in special endocrine (hipofiza, suprarenalele). In cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stresor aceste modificari imbraca forma a ceea ce Selye a numit inca din anul 1936 sindromul general de adaptare" (SGA). Acesta cuprinde totalitatea mecanis melor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la oricare dintre agentii declansati mentionati), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptive ale organismului in fata agresiunii care-i ameninta homeostazia termen introdus de Cannon. A stresa, in general, inseamna ... orice forta care aplicata la un sistem cauzeaza anumite modificari insemnate ale formei sale, de obicei cu conotatia ca acea modificare este o deformatie ori o distorsiune. Termenul este utilizat cu privire la fizic, la presiunea si forma sociala si psihologica". In numeroasele incercari de a defini stresul, indiferent de natura sa, gasim ca nota comuna caracteristica faptului ca acesta apare pe fondul unei adaptari perpetue a organismului la conditiile sale de viata. Retinem in acest sens contributiile lui Harold G. Wolff, care impreuna cu colegul sau Hinkle de la Laboratorul de Ecologie Umana al Scolii Medicale de la Universitatea Cornell au studiat consecintele stresului asupra supravietuitorilor din lagarele de concentrare naziste si japoneze si pe aceasta baza au construit o noua definitie a stresului inteles ca: stare dinamica a unui organism, ca raspuns la o solicitare de adaptare deoarece viata insasi impune o adaptare constanta, in asa fel incat toate fiintele vii sunt in permanenta intr-o stare mai mare sau mai mica de stres". Identificarea originii acestui concept, definitiile generale date stresului ne dau posibilitatea de a intelege mai bine stresul psihic. Pentru H. Piron stresul este identic cu agresiunea, cu actiunea violenta exercitata asupra organismului, de la socul electric sau imersiunea brusca in apa rece pana la socul emotional sau frustrarea acuta. Bruschetea, intensitatea mare, caracterul amenintator al situatiei ar constitui particularitatile generale ale conditiei stresante. O ultima acceptiune a stresului pe care o prezentam, este cea din Dictionarul de psihologie sociala, care se refera in mod expres la stresul psihic, unde este definit ca stare de tensiune, incordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme". Retinem astfel, din succintele definitii date, ca stresul a depasit domeniile de abordare specializata ale biologiei si medicinii (fundamentate admirabil de H. Selye), intrand ca prioritate in campul teoriei si practicii stiintelor sociale, umane, militare etc. Din cele prezentate putem considera ca stresul psihic presupune confruntarea individului cu o situatie care ameninta buna sa stare, integritatea persoanei; subiectiv sau obiectiv, situatia stresanta solicita organismul pana la sau dincolo de limitele posibilitatilor individului de a-i face fata. Astfel, este necesar sa avem in vedere cel putin doua aspecte: intai conditia stresanta si doi, starea de stres. Conditia stresanta consta in cauza producerii stresului, in actiunea tuturor agentilor stresori, iar starea de stres reprezinta socul emotional, situatia tensionata psihic la nivel individual sau grupal. Ca stare a tensiunii psihologice, stresul apare astfel ca produs al varietatilor de presiuni si forte cu care ambianta actioneaza asupra individului deci ca un raspuns dezorganizant al organismului uman si al colectivitatii sociale la solicitarile mediului. Fiind declansat de factori care actioneaza intens, surprinzator sau persistent, perceputi sau anticipati ca amenintare, alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive si volitive, stresul psihic este caracterizat printr-o prezenta afectiva pregnanta. Chiar in conditii optime de echilibru emotional, reactiile emotionale pot fi inadecvate stimulilor, dezadaptate in situatiile cand capacitatea de rezistenta emotionala este depasita de intensitatea solicitarilor, de violenta traumelor afective sau de prelungirea si afectarea acestora in timp. Notiunea de stres a cunoscut o evolutie semantica bogata, cu nuantari specifice, cu treceri spectaculoase dar necesare de la o conceptie fizica la una medicala si apoi psihologica si sociala. Pe aceasta baza a noului model de abordare putem retine ca stresul psihic:

Este un produs al actiunii exercitate de un agent extern, caracterizat printr-o anumita intensitate si durata;

Apare ca stare psihica individuala sau ca stare psihosociala colectiva, rezultat al actiunii agentului stresor;

Se naste si se manifesta ca reactie de aparare construita in functie de modul cum functioneaza psihicul in fata influentelor mediului extern sau chiar a celui intern.

Consideram astfel, ca stresul psihic reprezinta reactia specifica de raspuns la actiunea agentilor care produc o presiune deosebita asupra fiintei umane.

2. Mecanismul producerii

Actiunea fiecarui stimul exterior care actioneaza asupra psihicului nu conduce automat la instalarea stresului psihic. Interactiunea dintre stimulii cu potential stresor si organismul uman poate conduce la aparitia stresului psihic in functie de evolutia conditiilor concrete ale acestei relatii si de particularitatile celor doi membri posibili generatori de stres. Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica (cel mai adesea putin profunda si de scurta durata), o perturbare in ierarhia functionala a urmatoarelor nivele de integrare: cortical si subcortical, aparatele neurovegetative (esalonate in trunchiul cerebral), maduva spinarii, ganglionii vegetativi. Structurarea pe niveluri de integrare, supraetajate si ierarhizate, a sistemului nervos joaca un rol decisiv in comportamentul emotional. Impresionanta arhitectura neuronala a scoartei permite realizarea unei fine analize si sinteze a informatiei fara de care gandirea umana nu poate fi conceputa. Daca se suprima impulsurile activatoare nespecifice cu care substanta reticulata" bombardeaza scoarta, aceasta din urma zace in adormire, complet incapabila de a prelucra mesajele care-i sosesc pe caile specifice" (senzitivo-senzoriale). Nivelul cortico-subcortical explica reactiile emotionale in aspectul lor comportamental-psihic, in timp ce etajele inferioare ale esafodajului neuronal asigura baza comuna a reactiilor instinctual-emotionale. Fiecare etaj in parte elaboreaza raspunsuri locale sau regionale si totodata indeplinesc functia de releu, in transmiterea, fie ascendenta (spre nivelul suprem de integrare) fie descendenta, a numeroaselor mesaje implicate in functiile organice, ca si in comportamentul emotional sau instinctual. De asemenea, aparatul endocrin, dirijat pe de o parte de glanda hipofiza, pe de alta parte, de aparatele neurovegetative centrale, contribuie cu mesajele sale chimice la mentinerea homeostaziei generale" si la elaborarea reactiilor emotionale legate de rasunetul pe care vibratiile mediului intern il au asupra centrilor nervosi. Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica, o perturbare in ierarhia functionala a nivelelor de integrare" pe care le-am prezentat. Coeziunea intra-psihica slabeste relatiile de subordonare cortex-subcortex, rational-instinctual care se altereaza, pana la inversarea rolurilor si preluarea dirijarii comportamentului de catre nivelul inferior de integrare, moment in care se produce faza de impact a stresului (fig.1).

Fig.1. Schema producerii stresului psihic

In analiza globala a acestui mecanism al producerii stresului psihic, stresorii actionand asupra cortextului cerebral produc reactii primare de stres la nivelul rinencefalului si reactii secundare de stres la nivelul sistemului limbic. Nu trebuie sa omitem din explicatie capacitatea exceptionala de adaptare a organismului care impiedica de cele mai multe ori transformarea stresului intr-o stare regionala sau generalizata de disfunctionalitate a organismului uman. Explicatia mecanismului producerii stresului este necesar a fi completata cu prezentarea fazelor aparitiei si manifestarii acestuia. Fazele care evidentiaza si alte particularitati ale stresului sunt: de amenintare, de impact, de indepartare de pericol si cea posttraumatica.

Faza de amenintare, caracteristica unor situatii defavorabile cu care se confrunta subiectul, este generata de actiunea unor stimuli care pericliteaza integritatea psihologica a acestuia, fara insa a deveni generatoare de stres. Subiectul are capacitatea rationala si biologica de a gasi solutii de raspuns care rezolva situatia respectiva, oprindu-i evolutia mai departe catre starea de stres.

Comportamentalistii americani, indeosebi Dohrenwend P.B. si Dohrenwend S.B., au stabilit ca perceperea stresului de catre indivizi depinde de doua mari categorii de variabile: factorii personali, cum ar fi pragul senzatiilor biologice si psihologice, inteligenta, capacitatea verbala, tipul de personalitate, sistemele psihologice de aparare, experienta trecuta si un anumit simt de stapanire a propriului destin; factorii externi, cum ar fi varsta, nivelul scolar, veniturile, ocupatia profesionala etc. Pentru cei doi cercetatori, indivizii dotati cu mai multe calitati, calificare si resurse decat altii, sunt mai adaptati sa faca fata situatiilor stresante.

Faza de impact, constituie stresul propriu-zis, care incepe odata cu momentul in care individul constientizeaza faptul ca se afla in prezenta unui pericol real sau imaginar, a unei situatii deosebite. Omul intra in starea de stres daca-si simte amenintat echilibrul, stabilitatea sau integritatea, nu mai este in masura sa prevada evenimentele si, in loc sa-si mentina orientarea catre ce are de indeplinit o dirijeaza catre sine. Prezentam in continuare o lista a conditiilor generale care pot declansa stresul:

supraincarcarea prin sarcini multiple si in conditii de criza de timp (deci si de necunoastere a duratei suprasolicitarilor);

izolarea, monotonia, restrangerea contactului social si a posibilitatii de exprimare si comunicare;

declansarea unor situatii conflictuale;

aparitia acelor situatii care sunt percepute ca amenintari reale sau imaginare, inclusiv a integritatii fizice;

presiunea grupului social (favorabila excesiv sau nefavorabila) in calea activitatii sale, resimtita ca un sentiment de frustrare;

perturbari bruste ale actiunii unor agenti fizici (termici, zgomot, vibratii etc.), chimici sau biologici (boli somatice) care scad rezistenta psihica adaptativa a organismului;

ambiguitatea sistemului datorat lipsei de informatii sau prezentei unor informatii neclare sau contradictorii;

aparitia unor situatii in care subiectul este pus sa dea doua raspunsuri incompatibile sau de a proceda intr-un mod care contravine propriului model de raportare la realitate;

actiunea agentilor stresori timp indelungat, chiar daca intensitatea acestora este una suportabila.

Daca ne referim numai la durata unui eveniment stresant, constatam ca aceasta este variabila in efectele sale; in unele cazuri, o experienta scurta dar intensa poate avea un efect devastator, asemanator celui cauzat de situatiile de stres durabile. Un procent foarte ridicat de perturbatie nervoasa si mentala a fost constatat, de exemplu, la aviatorii de pe bombardierele britanice, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dupa 30 de misiuni.

Faza de indepartare de pericol consta in aparitia manifestarilor urmarilor negative, a traumelor psihice datorate dezorganizarilor produse in faza anterioara si din incercarile repetate de a cauta apropierea si sprijinul de la o alta persoana sau de la un anumit mediu, ce sunt percepute ca puncte de sprijin necesare rezolvarii acestor disfunctionalitati. Aceste incercari le putem considera ca semnale ale incertitudinii si eliminarii starii de soc emotional-dezorganizate si a intrarii cu prudenta, dar intr-un mod ascendent, intr-o stare de neechilibru emotional performant. De modul in care un conducator sau un grup social devin in mod real un punct de sustinere depinde posibilitatea reorganizarii personalitatii, reintoarcerea sa la starea anterioara sau intrarea intr-o noua stare, caracterizata prin noi parametri calitativi si cantitativi pozitivi ai psihicului.

Faza posttraumatica are drept continut distinct restabilirea functiilor cognitive, motrice si afective ale psihicului uman. Sunt insa multe situatii in care multe persoane raman afectate psihic, cu stari depresive sau de irascibilitate, de agresivitate sau cu afectiuni psihiatrice profunde.

Stresul apare deci numai in anumite conditii ale vietii si activitatii omului, cunoaste diferite faze de manifestare, iar intrarea" sau iesirea" din stres constituie o strategie ce individualizeaza fiecare fiinta umana. Nu putem insa generaliza sub conceptul de stres psihic toate evenimentele emotionale, toate solicitarile intelectuale si chiar fizice la care este supusa fiinta umana. Prezentarea tipologiei, a simptomelor aparitiei si manifestarii stresului, ne deschid noi posibilitati in cunoasterea si gestionarea corespunzatoare a acestuia.

3. Tipologie

Mai putin patrunse in vocabularul curent, reliefate de catre Selye in 1973, cele doua tipuri fundamentele de stres sunt: distresul si eustresul. Traim oboseala placuta" dupa o activitate fizica sau intelectuala ori prilejuite de un spectacol bun. Modificarile dispozitionale, trecatoare, de mica amplitudine din cursul zilei, efortul mental moderat din cursul unei activitati profesionale placute se incadreaza in ceea ce numim eustres. Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata, care nu dureaza niciodata in mod cronic. Eustresul nu trebuie confundat cu orice emotie placuta, ca de exemplu: contemplarea unei gradini inflorite, a unei expozitii de pictura, auditia unei simfonii, parcurgerea unui text literar etc. Putem include in eustres emotiile produse de: revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, vizionarea unui spectacol comic epuizant" prin accesele de ras violente si frecvente, practicarea jocurilor de noroc (fara miza pecuniara), excitatia produsa de actul sexual, fericirea dragostei impartasite, primirea unor vesti de la cei dragi de catre o persoana aflata in situatii de solicitare psihica deosebita etc. Aceste consideratii ne indeamna la a circumscrie aria aparitiei si manifestarii eustresului la utilizarea psihoterapeutica a acestuia, la realizarea unei conduite antistres, sau mai exact antidistres. A aparut astfel cel de-al doilea tip fundamental de stres, care este distresul. Distresul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive asupra persoanei. De fapt aspectele prezentate anterior si altele ce fac obiectul stresului se refera la aceasta acceptiune a stresului. In literatura distresul acopera in general sfera notiunii de stres si din acest motiv noi vom folosi cuvantul stres numai pentru aceasta semnificatie (de distres).

4. Simptome ale aparitiei si manifestarii Gama tulburarilor psiho-comportamentale specifice producerii stresului psihic este larga si nuantata, determinata atat de natura agentului stresor si de posibilitatile personalitatii individuale cat si de conditiile concrete, conjuncturale, in care se instaleaza stresul psihic. In tabelul 1 prezentam principalii indicatori de evaluare si modificarile psiho-comportamentale specifice acestora pentru situatiile de stres. Tabloul modificarilor psiho-comportamentale ale stresului psihic ne prezinta o gama diversificata a acestora de la tulburari afective (manie, frica, groaza, depresie psihica etc.), ale proceselor cognitive (stari confuzionale, lapsusuri neasteptate etc.) si pana la cele comportamentale (mimico-gestual si vocal), de la simpla dezorganizare a activitatii si pana la raspunsuri de tip agresiv, ori-dimpotriva de blocaj", impietrire" etc.

Nr. crt.Indicator de evaluareModificari psiho-comportamentale

1Mimica- crispata, anxioasa, depresiva :

2Modificari muscularea. tensiune musculara: incordare, lesin;

b. dureri musculare;

c) miscari involuntare: tremur, ticuri emotionale"

3Comportamenta) stres psihic acut (a1)

- conduite active:

- euforic (logoree):

- excitatie furie

- agitatie motorie

- conduite pasive(a2) - blocaj (groaza, furie, manie)

- ameteli

- conduita paradoxala = a1 + a2

b) stres psihic cronic

- agresivitate, pasivitate

- randament profesional scazut

- producerea unor accidente

- relatii deteriorate cu grupul

- abuz de cafea, tutun, alcool

- consum de droguri

4Constante

cardio-respiratoriia. frecventa respiratiei (marire, micsorare ritm)

b. puls (accelerat, inconstant, scazut)

c. tensiune arteriala (cresteri, colaps)

5Alte tulburari

neuro-vegetative

de stres (acut sau cronic) tulburari vasomotorii (eritem, paloare), transpiratie

modificari ale vocii (disfonie, stridenta etc.) tulburari de glutitie

greturivarsaturi (chiar fara continut alimentar), colici, diaree

frigiditate, impotenta (tulburari de dinamica sexuala)

senzatia de sufocare

lipsa poftei de mancare

6Tulburari psihice tulburari de atentie si memorie, ideatie, confuzii

instabilitate excesiva, astenie

afecte: plans, ras paradoxal

anxietate, depresie, insomnie, cosmaruri

nehotarare, decizii contradictorii sau pripite

creativitate scazuta, blocaj ideational

sincope si incoerenta verbala

distorsiuni ale perceptiei

colapsuri cognitive etc.

Tabel nr.1. Indicatori si forme de manifestare ale stresului

Un loc aparte il ocupa anxietatea si depresia care pot fi generatoare, insotitoare sau chiar efecte ale stresului psihic. Aceste modificari, dar si altele cu o anumita coloratura a stresului psihic in situatia persistenta determina o cronicizare a acestuia. Intelegerea mecanismului de cronicizare a stresului psihic prin mentinerea sau repetarea cu o anumita frecventa a unor tulburari pot produce veritabile nevroze. Numai cunoasterea si intelegerea corecta a simptomatologiei psihice si a necesitatii aplicarii unei strategii rapide si eficiente de iesire dintr-o stare si situatie de stres pot asigura mentinerea si refacerea sanatatii psihice a fiecarui individ. Daca nu se procedeaza in aceasta maniera, numarul cazurilor si profunzimea bolilor psihice pot creste vertiginos, cu urmari dramatice asupra fiecarui individ ca si asupra grupului din care face parte. Dificultatile cotidiene in conditii de pace pot si de fapt produc nu putine cazuri de stres psihic. Cand analizam insa situatiile cu grad ridicat de risc si incertitudine, prezenta factorilor care pun in pericol viata individului si a grupurilor umane, trairea intr-un mediu cu solicitari peste media normalitatii activitati in general, constatam ca acestea devin cazuri favorizante mult mai numeroase de aparitie si manifestare a stresului psihic si mai ales ale formelor sale acute si cronice. In continuare vom prezenta asemenea aspecte, care se circumscriu specificului vietii si activitatii militare in situatii de razboi si de criza, fara insa a considera si diminua in vreun fel prezenta reala a stresului si in conditii de pace.

Capitolul II

PARTICULARITATI ALE MANIFESTARII STRESULUI PSIHIC IN CONDITII DE RAZBOI

Fiecare militar fara experienta de lupta isi pune in mod firesc intrebari cu privire la modul in care poate raspunde si reactiona la solicitarile psihice externe. Un lucru este sigur: situatia de razboi si situatiile exceptionale din timp de criza si de pace, care sunt in legatura directa cu pericolele ce planeaza asupra vietii, implica solicitari psihice maxime. Datele ce vor fi prezentate, pe baza concluziilor fundamentate in urma desfasurarii diferitelor razboaie si ale continutului literaturii de specialitate care abordeaza comportamentul psihic in lupta, corelate cu aspectele prezentate in prima parte a acestui capitol ne arata convingator ca situatia luptatorului pe campul de lupta este cea mai bogata" in aparitia stresului, fata de oricare alta profesiune.

1. Aparitia si evolutia preocuparilor in acest domeniu

Pentru prima oara, s-a recunoscut in mod oficial existenta unor victime ale stresului in razboiul ruso-japonez din 1904-1905. Spitalul Militar Central de Psihiatrie rus de la Harbin (China) a inregistrat, pana la sfarsitul anului 1904 peste 1700 de cazuri, dar numarul victimelor stresului de lupta a fost de 4-5 ori mai mare decat cel al militarilor spitalizati. La izbucnirea primului razboi mondial, pe Frontul de Vest, s-au inregistrat mii de cazuri din ceea ce s-a numit socul exploziei". De exemplu, in perioada 1916-1920, Trupele de Uscat ale Marii Britanii au avut 41746 de cazuri de domeniul psihiatriei. De remarcat faptul ca, pentru acea vreme, epuizarea psihica era considerata drept o dovada a lipsei de caracter. Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, reactiile traumatice in conditiile luptei au fost numite lovitura aparenta", termen creat de patologul britanic colonel Frederick Mott. Autorul britanic considera ca aceste reactii sunt urmari organice produse de hemoragii ale creierului. Concluzia eronata a unor astfel de explicatii era faptul ca se limita procentajul victimelor psihice numai la cele provocate de socul exploziei obuzelor sau bombelor. S-a constatat insa ca multi dintre militarii afectati psihic sufereau mai curand de pe urma situatiei generale de lupta cu propria ei suprasolicitare, decat de amenintarile curente ale armamentului si tehnicii militare, ce le amenintau viata sau integritatea corporala. Reactiile traumatice specifice generarii stresului psihic, pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, au primit mai multe denumiri, dintre care amintim operatiuni de obosire" folosite de inamic si nevrozele razboiului". Chiar daca conceptul de stres psihic nu a fost formulat in termeni precisi si rigurosi, extinderea cercetarilor la aria tot mai larga a epuizarii psihice a jucat un rol mai important decat pana atunci. Prezentarea si intelegerea corecta a acestor termeni a ajutat la distingerea si clarificarea unor asemenea tulburari psihice pentru realizarea unor scopuri profilactice. S-au elaborat primele strategii coerente pentru prevenirea si tratarea disfunctionalitatilor psihice aparute in conditiile razboiului, ca si a celor aparute in viata civila dupa trecerea in rezerva, agravate insa de cresterea stresului din timpul serviciului militar. S-a constatat ca in majoritatea cazurilor oamenii care au fost afectati psihic pe timpul pregatirii si ducerii actiunilor de lupta s-au adaptat cu greu de la noile solicitari ale razboiului la conditiile diferite din viata civila. Mai mult decat atat, unii nu au mai putut fi recuperati psihic, partial sau total. S-a estimat ca in al doilea razboi mondial 10% din barbatii antrenati in razboi au suferit de epuizarea de lupta. Ponderea cea mai mare a fost data de militarii angajati nemijlocit in lupta, care au devenit cazuri foarte serioase de tulburari psihice. Din numarul total de peste 10 milioane de barbati care au executat serviciul militar in timpul razboiului, aproximativ 1.363.000 au avut nevoie de ingrijire medicala, din care aproximativ 530.000 (41%) au fost pentru motive neuropsihiatrice (incluzand lupta de epuizare, psihoze, nevroze si alte tulburari de personalitate care i-au facut incapabili pentru viata militara). De fapt, lupta de epuizare a fost considerata principala sursa de incapacitate psihica, provocand cea mai mare pierdere in efective pe timpul razboiului. Intelegerea necesitatii rezolvarii situatiilor producatoare de stres in campul tactic a fost urmata de luarea unor masuri concrete, directionate in acest sens: o mai buna organizare medicala pe linia frontului, introducerea activitatilor desfasurate de echipe mixte cu scop ameliorativ (in compunere intra un medic, un psiholog, un sociolog, 2 sau 3 asistenti sociali), scaderea participarilor la actiunile de lupta, rotatia militarilor prin asigurarea unei perioade de refacere acasa (dupa 12 luni de serviciu militarii din fortele terestre si 13 luni militarii din marina), conditii noi de pregatire si invatarea unor tehnici de autotratare" etc. Toate aceste urmari au dus la scaderea stresului de lupta in razboiul din Coreea, Vietnam, Malvine nu insa si a celui posttraumatic. Timp de 8 ani cat a durat razboiul in Vietnam s-au perindat si au participat la lupta aproximativ 1.000.000 de militari americani. Unii cercetatori considera ca intre 560.000- 700.000 dintre acesti militari au avut sau mai au inca de suferit de pe urma unor forme de stres posttraumatic, iar alti specialisti estimeaza aceasta cifra la 800.000, adica 80% din participantii la lupta. Razboaiele arabo-israeliene din 1948, 1956 si 1967 au avut ca urmari un numar relativ redus al militarilor israelieni traumatizati psihic, din numarul total al ranitilor, a carui valoare va creste insa considerabil in razboiul Yom Kippur, si a celui din Liban din 1982. Retine atentia faptul ca in urma razboiului arabo-israelian din 1973 s-a recunoscut ca stresul poate aparea pana la cele mai inalte nivele ale conducerii militare; concludent in acest sens este cazul generalului Ytzhak Rabin, seful statului major al armatei israeliene. De asemenea pe parcursul razboiului din 1982 israelienii au efectuat cercetari cu privire la stresul de lupta. S-au analizat, pe baza rapoartelor intocmite de comandanti, patru batalioane (doua mecanizate si doua de tancuri) prin prisma influentei a sase factori (pregatirea pentru lupta a trupelor, formele si procedeele de ducere a luptei, sprijinul tactic si de servicii, rezistenta opusa inamicului si gradul de incredere in esalonul superior) asupra numarului militarilor traumatizati psihic. S-a constatat ca batalionul cu cea mai mare proportie de traumatisme psihice in raport cu totalul ranitilor, respectiv 86% din totalul cazurilor constatate la nivelul celor patru batalioane, a fost la batalionul cel mai mult supus stresului (calculat pe baza celor sase factori). Prin compararea pierderilor produse de traumele psihice cu cele produse de raniti si morti la nivelul intregii armate si ale celor patru batalioane, datele sunt si mai semnificative. Daca la nivelul intregii armate israeliene aceasta proportie a fost de 20%, media la nivelul celor patru batalioane a ajuns la 36% si de 86% la batalionul cel mai mult angajat in lupta. Subscriem si noi concluziei psihologilor israelieni, ca aceste deosebiri s-au datorat stresului de lupta. Razboaiele din Golf, fosta Iugoslavie, si Cecenia, care au completat istoria conflictelor armate pana in prezent, au intarit concluziile analizelor stresului de lupta, evidentiind noi aspecte ale arsenalului teoretic si manifestarilor sale concrete. Analizele campului de lupta modern ne arata ca pierderile datorate stresului nu numai ca se mentin dar sunt in continua crestere, ca au o intensitate si o durata de manifestare tot mai dezvoltata. Stresul de lupta nu poate fi astfel evitat, dar poate fi redus prin cunoasterea particularitatilor manifestarii sale in campul tactic si pe aceasta baza printr-o activitate eficienta de pregatire a comandantilor si luptatorilor pentru gestionarea corespunzatoare a acestuia. Sunt de asteptat intr-un viitor razboi mult mai multe victime ale stresului psihic de lupta. Aceasta constatare ne indeamna ca, in continuare, sa raspundem la urmatoarele intrebari:

Care sunt factorii stresanti specifici campului de lupta modern?

Daca exista si care sunt determinantele personalitatii luptatorului care duc la aparitia si modificarea stresului ?

Care sunt situatiile cele mai favorabile declansarii si mentinerii comportamentului psihic stresant in campul tactic?

Ce se preconizeaza a se schimba in viitor in ceea ce priveste strategia producerii stresului de lupta ?

Daca exista si care sunt actiunile specifice de gestionare a stresului, aflate la indemana fiecarui luptator pentru a diminua sau anihila consecintele negative ale acestuia?

Avand in vedere varietatea unei asemenea problematici, vom aduce in discutie unele argumente care sa confirme aprecierea ca razboiul a fost, este si va ramane creatia sociala cu cele mai multe si mai acute urmari in producerea si manifestarea stresului psihic, cel care angajeaza si contamineaza cu acest fenomen zeci si sute de mii sau chiar milioane de oameni.

2. Polii interactiunii generatoare de stres: agentii stresori si personalitatea militarului Viata si activitatea militara, in conditii de pace si de criza si cu atat mai mult in timp de razboi, sunt o sursa de trairi emotionale pozitive si negative complexe, niciodata univoce, uneori contradictorii sau ambivalente, dar intotdeauna aflate in situatia de a genera si de a mentine stresul psihic. De la inceput subliniem faptul ca stresul psihic de lupta este stres psihic de suprasolicitare care apare in conditiile unei pluridiversitati a factorilor implicati si a unei intense angajari unilaterale a personalitatii luptatorilor. Este un tip de stres complex, cunoaste parametrii specifici ai stimulilor si duratei acestora, a unor conditii perturbante cu actiune brusca sau indelungata, cu urmari imediate, pe termen mediu si chiar indepartat. In razboi stresul psihic devine o componenta a strategiei de concepere, organizare si ducere a luptei, conditionat fiind de insasi natura actiunilor, de scopurile decisive urmarite de beligeranti de a obtine victoria unul asupra celuilalt, prin toate mijloacele posibile si in orice conditii. Fiecare beligerant creeaza conditii cat mai grele inamicului, face tot posibilul pentru a micsora stresul pentru sine si a-l amplifica pe cel al adversarului. In afara de aceasta, la o privire a exemplelor din istoria razboaielor, devine o data in plus deosebit de evidenta prezenta situatiilor concrete care apar pe campul de lupta ca rod al intamplarii, deci nu numai a celor anticipate si construite constient. Remarcam de asemenea faptul ca nu orice relatie dintre psihic si stimulii care actioneaza prioritar asupra lui, conduce automat la instalarea stresului psihic. In acelasi timp, aceasta interactiune dintre stimulii cu potential stresor si organism poate determina si pe parcursul actiunilor militare caracteristicile stresului psihic, in functie de conditiile concrete ale acestei interactiuni dar si de particularitatile celor doi membri ai relatiei generate de stres: agentii stresori si psihicul uman.

2.1. Agentii stresori Agentii stresori au un caracter potential stresant, generand totusi stresul psihic numai in anumite conditii, chiar daca unii dintre acestia ar fi capabili sa declanseze un astfel de sindrom la majoritatea luptatorilor (de exemplu vestea despre distrugerea totala a unei localitati afecteaza in genere pe fiecare luptator, dar poate produce un stres asupra militarului din localitatea respectiva). Lupta armata moderna este caracterizata prin aparitia unei constelatii de agenti stresori de natura variata, determinand veritabile situatii stresante polimorfe", cum este de exemplu executarea unui mars fortat pe o distanta mai lunga, pe fondul unei stari afective negative generate de pierderea initiativei in lupta de intalnire, concomitent cu efortul de a face fata unor perturbari senzoriale (variatii ale zgomotelor produse de artileria, tancurile si aviatia inamica etc.) si in conditiile prodromale ale unei imbolnaviri de natura infectioasa. Prezentarea in continuare a agentilor stresori specifici campului de lupta evidentiaza diversitatea si complexitatea, capacitatea si puterea acestora de a produce stresul psihic de lupta.

Clasificarea agentilor stresoria. Dupa numarul, gradul de asociere si caracterul principal-secundar, distingem:

a.1. Dupa numar:

- agenti stresori unici (de exemplu zgomotul pregatirii de foc executate de inamic cu tendinta de prelungire ori survenit brusc, in cursul noptii); - agenti stresori multipli actionand in doua sau mai multe ipostaze (de exemplu utilizarea zvonului inaintea, pe timpul si dupa incheierea unei actiuni de lupta).

a.2. Dupa asociere:

agenti stresori convergenti (de exemplu un luptator este supus actiunii de influentare psihologica, bombardamentelor executate de aviatie si focului executat de armamentul de artilerie);

agenti stresori situationali (de regula apar in conditii diferite si au impact complex din punct de vedere al semnificatiei, datorat prelucrarii sumare, uneori eronate a factorilor de stres; o situatie in acest sens o constituie supradimensionarea puterii inamicului, desi in realitate acesta dispune de resurse materiale, umane si informationale in cantitate si de calitate la nivel corespunzator).

a.3. Dupa profunzimea afectarii psihice

agenti stresori principali (de exemplu ramanerea in lupta la incercuire o perioada mai indelungata sau pierderea a peste jumatate din numarul camarazilor de arme din propria subunitate);

agenti stresori secundari, de interferenta sau de adaugire la actiunea primilor (zgomotele de pe timpul noptii sau primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara nereusita).

b) Dupa numarul indivizilor afectati:

- agenti stresori cu semnificatie strict individuala (exemplu: stresul psihic ce apare prin nesatisfacerea prelungita a unor trebuinte fiziologice in aceasta situatie poate fi un luptator ce executa o misiune individuala care are o sete deosebita, fara perspectiva imediata de a o satisface, sau un luptator care nu mai are munitie si sansele de a o primi sunt minime);

- agenti stresori cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau al unitatii din care fac parte (de exemplu pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii).

c. Dupa natura agentilor stresanti:

c.1. Agenti stresori biologici surmenaj, oboseala, epuizare;

sete, foame, lipsa relatiilor sexuale;

privare de somn si senzoriala;

ritmuri circadiene intrerupte;

actiuni pe timp de noapte;

raniri, arsuri;

conditii de clima deosebite (frig, caldura mare);

caracteristicile terenului (accesibil, greu sau foarte greu accesibil);

zgomotul puternic si prelungit;

sederea indelungata in interiorul unui autovehicul;

puterea de distrugere a armamentului si tehnicii de lupta;

utilizarea armelor nucleare, chimice, biologice si a substantelor toxice de lupta (toxicitate, efecte termice, reactia penetranta etc.);

utilizarea indelungata a echipamentului de protectie;

boli venerice si tulburari sexuale;

consum exagerat de droguri si alcool;

alte boli.

c.2. Agenti stresori intrapsihici :

teama de moarte, de schilodire si mutilare;

teama de a dovedi lasitate;

increderea sau neincrederea in cauza pentru care lupta;

credinta in castigarea sau pierderea razboiului;

teama de neprevazut si necunoscut;

teama utilizarii unor noi tipuri de armament si tehnica de lupta;

teama de a ramane izolat;

libertatea de actiune prea mare sau de restrangere excesiva a acesteia;

amenintarea cu utilizarea armelor nucleare si chimice;

teama de efectele distructive ale unor noi procedee de ducere a actiunilor de lupta;

efectele distrugerii materiale si umane produse de inamic;

gemetele si vaietele bolnavilor si ranitilor;

durata, formele, fazele si intensitatea actiunilor de lupta;

posibilitatea salvarii ranitilor;

increderea (neincrederea) in propria pregatire;

asteptarea angajarii in lupta;

schimbarea brusca a situatiilor de lupta;

neasigurarea drepturilor banesti si a celor necesare pregatirii si ducerii luptei;

pierderea sperantei si a credintei;

dorinta de a onora obligatiile fata de camarazii de lupta;

nelinistea, teama, frica, panica;

increderea (neincrederea) in armamentul si tehnica de lupta din dotare;

prizonieratul.

c.3. Agenti stresori socio-culturali:

situatii conflictuale in cadrul colectivitatii;

schimbarea colectivitatii;

coeziunea grupului militar;

competenta comandantului;

zvonul, manipularea, dezinformarea;

climatul psihosocial;

increderea in capacitatea de lupta a camarazilor si comandantilor, in calitatea relatiilor dintre comandant si subordonati;

lipsa de informatii sau existenta unor informatii contradictorii;

modul de realizare a circulatiei informatiilor si a accesului la cea necesara si corecta;

modul in care comandantii se ingrijesc de rezolvarea problemelor fiecarui subordonat si ale colectivitatii in totalitatea ei;

inexistenta unor ritualuri de grup;

frecventa, calitatea si profunzimea legaturilor cu cei de acasa, (familie, prieteni, cunoscuti).

Ne oprim aici cu enumerarea agentilor stresori, nu inainte de a vizualiza in mod simbolic imaginea generala a celor prezentate in figura 2.

Fig. 2. Corelatia agenti stresori stresul psihic de lupta

Agentii stresori biologici (1), intrapsihici (2), socio-culturali (3), ansamblul acestora la un loc (4) pot determina in grade si conditii diferite aparitia si manifestarea stresului psihic de lupta (5). 2.1.1. Agenti stresori biologici Enumerarea ansamblului general al agentilor stresori care actioneaza pe campul de lupta ne arata solicitarile deosebite de natura biologica, fizica, chimica, psihica si socioculturala la care este supus luptatorul. Despre unele modalitati de manifestare a unora dintre acesti agenti vom face cateva referiri in continuare incepand cu prezentarea agentilor stresori biologici . Armamentul si tehnica de lupta, prin performantele tehnico-tactice si posibilitatile folosirii in diferite momente si situatii permanente ale campului de lupta in conditiile razboiului total are o influenta deosebita asupra integritatii biologice a fiecarui luptator. Focul combinat sau chiar separat al artileriei, aviatiei, rachetelor, utilizarea pe scara larga a bombelor incendiare, aruncatoarelor de flacari, fugoaselor si altor substante speciale, creeaza pericole imense care pot duce la sfartecarea, dezmembrarea, vatamarea fizica a luptatorului, la declansarea de incendii in care nu de putine ori militarii sunt arsi in totalitate sau numai in anumite proportii. Folosirea armelor de nimicire in masa, a armelor nucleare si biologice produce uriase distrugeri si incendii vizibile la care se dubleaza sau chiar se tripleaza impresionantele urmari invizibile ochiului liber cum ar fi radiatia penetranta, infectarea radioactiva, bacteriana sau cea produsa cu substante chimice. In cazul unui atac cu mijloace nucleare chiar in plan tactic sau de putere redusa, posibilitatile militarilor de a supravietui sunt si mai mici, caci cele mai bune echipamente de protectie actuale, daca ofera o oarecare protectie fata de radiatia reziduala, sunt aproape ineficiente in ceea ce priveste efectele termice si radiatia initiala. Este adevarat ca in prezent exista unele substante injectabile destinate protectiei fata de efectele radiatiilor, dar ele intarzie numai aparitia acestora, avand drept rezultat cresterea duratei de rezistenta a luptatorului. Acestea au consecinte putin placute, scad eficacitatea luptatorului si produc somnolenta si chiar moartea nu poate fi evitata in cazul unor expuneri indelungate la radiatii. Pot fi antrenate si grave vatamari psiho-fizice datorate pierderii capacitatii de a reactiona si a reflexelor vitale de supravietuire. In mod real toate acestea au darul numai de a prelungi cu putin viata luptatorilor. In identificarea actiunii acestei categorii de agenti stresori, de mare interes poate fi si determinarea efectelor pe care fiecare categorie de armament le provoaca militarilor. Compararea rezultatelor cercetarilor in aceasta directie este deosebit de dificil de realizat, deoarece armamentul si tehnica de lupta evolueaza permanent. Astfel, membrii detasamentului iugoslav din Sinai, se temeau cel mai mult de avioane (55,5%), apoi de artilerie (30%), de tancuri (34%) si in mai mica masura de mitraliere, rachete, bombe cu napalm, aruncatoare de mine si pusti (9% pana la 18%). Cercetarile psihologilor americani continuate in razboaiele din Coreea si Vietnam au aratat ca intensitatea stresului este influentata de urmatoarele caracteristici ale armamentului: precizie, cadenta de tragere, zgomotul pe care-l face arma etc. Avand in vedere cuceririle revolutiei tehnico stiintifice, preocuparile sustinute pentru cresterea performantelor tehnicii si armamentului, campul de lupta viitor poate sa devina o suprafata geografica bogata in ruine si victime dar lipsita de viata si miscare, un imens cimitir uman. Cercetarile asupra privarii de somn si intreruperea ritmurilor circadiene evidentiaza efecte grave asupra capacitatii luptatorului, alterarea comportamentului sau. De ce apare o scadere a capacitatii fizice si intelectuale in timpul privarii de somn? Lipsa de somn actioneaza ca un depresiv general al sistemului cerebral activat, ceea ce are ca efect o scadere a vigilentei cerebrale". Aceasta face ca subiectii sa fie sensibili la stimuli exteriori. Astfel, in timpul desfasurarii unei activitati care presupune vigilenta, de exemplu in timpul serviciului de paza, activitatii la tehnica de transmisiuni, conducerii tancului sau a altor mijloace de lupta etc., capacitatile militarului vor fi mult diminuate, deoarece agerimea sa mintala descreste direct proportional cu privarea de somn. Efectele negative accentuate asupra capacitatii de lucru se accentueaza intre orele 03.00 si 06.00 ale diminetii. Majoritatea erorilor savarsite in timpul activitatilor ce presupun vigilenta sunt mai degraba de omisiune decat de comitere. Aceasta inseamna ca o manevra a inamicului poate trece neobservata, un avion poate fi identificat incorect, un conducator al unei masini de lupta poate sa nu observe un obstacol aparut in calea sa, sau un comandant poate sa nu reactioneze la o informatie de natura critica aparuta in timpul procesului de luare a deciziilor, din cauza ca informatia a fost trecuta cu vederea. Paleta urmarilor privarii de somn este mult mai larga, la cele semnalate anterior putand sa adaugam si alte efecte:

scaderea rapida a atentiei care duce la omiterea unor semnale importante;

scaderea capacitatii de concentrare asupra unei activitati pe o perioada mai lunga si, curand, imposibilitatea distribuirii atentiei asupra a doua sau mai multe activitati;

scaderea capacitatii de memorare, mai ales privind evenimente recente, ceea ce face dificila (daca nu chiar imposibila) asimilarea de informatii noi, urmarirea unor instructiuni sau amintirea unor decizii recente;

incetinirea reactiei la instructiuni sau evenimente, cu impresia ca subiectul lucreaza ca in transa;

afectarea puternica a activitatii de codificare si decodificare, pentru care subiectul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care sufera mult si din punct de vedere al corectitudinii;

degradarea capacitatii de argumentare logica; apar dificultati de comunicare, subiectul avand probleme in intelegerea sau articularea celor mai simple mesaje;

aparitia unor stari de depresie, furie si euforie accentuata;

scaderea productivitatii si calitatii activitatii de diagnosticare si prognosticare a evenimentelor si actiunilor militare.

Aparitia si profunzimea manifestarii acestor evenimente depind si de particularitatile individuale ale luptatorului, cum ar fi varsta, pregatirea, necesitatile personale de somn, precum si durata privarii sale de somn. Mai trebuie spus ca privarea de somn se acumuleaza (3 ore de somn pierdute in aceasta noapte cu 3 ore de somn pierdute in noaptea urmatoare s.a.m.d.), iar timpul de revenire la normal difera de la individ la individ. De exemplu, pentru o privare de somn de 38 de ore este nevoie de 12 ore de revenire, iar pentru 96 de ore privare de somn este nevoie de 120 ore de revenire. Au fost desfasurate unele cercetari si masurari, utilizand calculatorul, pentru realizarea unei previziuni a vitezei modalitatilor de manifestare in care apare degradarea capacitatii fizice a organismului, ca urmare a privarii de somn. In urma unor asemenea cercetari Institutul Militar American de cercetari pentru Stiintele Comportamentale si Sociale, a ajuns la concluzia ca efectele variaza in functie de rolul subiectului in activitatea respectiva. Dupa cum se observa in figura 3 performantele militarilor sunt diferite de la o arma la alta, de la o functie la alta indeplinita in cadrul subunitatii, comandantul fiind afectat cel mai mult.

Fig. 3. Capacitate estimata si diminuarea acesteia in timpul actiunilor la trupele: a) mecanizate; b) de tancuri

Somnul este vital pentru fiecare militar, soldat, subofiter sau ofiter, orice privare intentionata de somn, indiferent de cat rezista luptatorul, va duce la scaderea posibilitatilor sale fizice si psihice. Intarzierea instalarii efectelor lipsei de somn cere comandantului o gandire corecta si o actiune practica anticipativ ameliorativa. Nici un luptator, cu atat mai mult un comandant nu este invulnerabil, si atunci, ca oricare luptator obisnuit are si el nevoie de somn. Ofiterii cu responsabilitati pe linie de comanda, care privesc cu multa retinere delegarea unora dintre atributiile ce le revin, se expun (ca si cei aflati sub comanda lor) la pericolul oboselii. Oboseala reprezinta astfel, o stare greu de descris si de determinat prin teste medicale obisnuite. Simptomele oboselii, descrise anterior, ne atentioneaza din plin asupra acestui factor deosebit de activ pentru producerea stresului de lupta. Militarii isi pierd capacitatea de actiune daca nu dorm sau nu se odihnesc, ritmul in care se instaleaza oboseala fiind mult mai mare decat cel al actiunilor militare propriu-zise. Facultatile cognitive se reduc mult dupa 36 de ore fara somn si ajung sa tinda spre cota zero dupa 72 de ore, in pofida unei pregatiri fizice corespunzatoare, care insa, se dovedeste aproape inutila. Problema este foarte complexa: este vorba despre luptatori pe care pregatirea fizica ii tine pe picioare, dar carora absenta somnului le provoaca halucinatii, apatie, incapacitatea de a interpreta ordinele, de a citi o harta, de a executa o activitate mentala secventiala care presupune un minimum de logica. Astfel, eforturile prelungite si excesive pot paraliza capacitatea de lupta a oricaror trupe bine pregatite si capacitatea de efort rational a celui mai bun comandament sau comandant. La comandantii si ofiterii din statul major, efectele oboselii mentale pot fi mai putin evidente, dar fara indoiala mult mai periculoase. Se manifesta prin incapacitatea de a continua si de a suporta uzura morala, mai grava aparand lipsa de incredere in sine, care afecteaza luarea hotararilor. Ordinele sunt amanate, se solicita noi date si informatii si in acest fel se creeaza un cerc vicios in care sunt cuprinse din ce in ce mai multe probleme pentru a se ajunge la hotararea care trebuie luata. Efectele grave ale unei oboseli mentale se concretizeaza prin afectarea la factorii de conducere a capacitatii de analiza si sinteza si a celei de generalizare si abstractizare. In acest sens, prezentam un caz care a devenit un exemplu concludent in intelegerea si reliefarea urmarilor starii de oboseala. Este cazul generalului Ytzhak Rabin, fost sef al Statului Major al fortelor armate israeliene pe timpul razboiului arabo-israelian din 1967. Datorita ritmului intens de lucru, de 15-20 ore zilnic si a consumului excesiv de tigari, 60-70 pe zi, dupa 5 zile de la declansarea razboiului, comportamentul sau a fost cel al unui om aflat in stare de transa. Numai dupa ce i s-a administrat o injectie si s-a odihnit generalul Rabin a fost in stare sa-si asume din plin responsabilitatile care ii reveneau. Cunoscand urmarile oboselii maresalul Montgomery isi impusese regula sanatoasa de a se culca devreme. Intr-o singura ocazie, in timpul crizei de la El Alamein, a fost deranjat pe timpul noptii. Scaderea capacitatii fizice si psihice ca urmare a privarii de somn poate fi intarziata prin folosirea drogurilor. De fapt aceasta este o practica. Cat timp pot lucra militarii din posturile de comanda fara cafea ? Cafeaua, unele ceaiuri si ciocolata contin cofeina. Cofeina actioneaza ca un stimulent al sistemului cerebral activant si ajuta la mentinerea atentiei. Un efect important este scaderea capacitatii de coordonare psihomotorie. Miscarile mainilor si picioarelor nu pot fi coordonate: apar manifestari de instabilitate sau tremuraturi. Drogurile stimulatoare de tipul amfetaminelor, cum ar fi benzedrina, au fost in mod selectiv utilizate in cel de-al doilea razboi mondial ca mijloc de prevenire a oboselii fizice si mentale; la indivizii sensibili si in doze disproportionate, stimulentele pot cauza neliniste, iritabilitate, ameteli sau temeri si, mai grav, dezorientare, halucinatii, convulsii sau coma. Astfel, drogurile favorizeaza o asa zisa energie falsa care lasa organismul sa ajunga la niveluri periculoase de stres. Alte droguri, ajuta, de asemenea, la intarzierea instalarii efectelor negative, dar au efecte secundare mai grave decat cofeina. De subliniat ca sedativele de tipul alcoolului, tranchilizantele si somniferele trebuie evitate, deoarece tind sa intarzie adaptarea diurna si pot produce stari euforice (alcoolul in special) pe moment, dar care in timp afecteaza organismul uman (pot deveni practici permanente). Alcoolul slabeste resursele interioare ale individului pentru ca provoaca oboseala, lipsa de simt critic si carente in gandire. Alcoolul diminueaza pe de o parte teama, dar, fara sa-i fie teama, individul nu devine curajos, ci omite diverse acte fara sa gandeasca profund si fara sa-si ia masurile necesare de precautie. Fizicul si psihicul omului sunt intim relationate, un psihic bun fiind asigurat de un trup sanatos si odihnit. Dar chiar si asupra persoanelor sanatoase din punct de vedere fizic conditiile din timpul noptii au o mare influenta psihologica. Desigur, lupta pe timp de noapte va constitui mereu o grava perturbare. Intunericul, intreruperea ritmului normal, starea de veghe / somn si privarea de somn vor avea diferite efecte printre care se numara: efectul terifiant al intunericului, senzatia de insingurare, neputinta, neliniste si nesiguranta, stimularea imaginatiei privind posibile pericole, cresterea tensiunii emotionale, descurajare etc. Un prim produs ce-l poate declansa noaptea este efectul terifiant al intunericului. Semnul distinctiv al noptii este intunericul. Impreuna cu intunericul se instaleaza si linistea. Zgomotele de fond inceteaza. Absenta culorilor, miscarii, zgomotului si luminii face ca militarul sa fie dominat de teama. In mod constant el va fi impresionat si inspaimantat de lipsa acestora, ceea ce va contribui, fara indoiala la scaderea capacitatii sale de a lupta. Datorita neputintei de a stapani, controla sau cel putin de a cunoaste conditiile si situatia in care se misca (teren, mediu, inamic), determinata de scaderea acuitatii vizuale, militarul nu mai poate intra in legatura cu mediul. Se naste un deficit organic, care impiedica militarul sa stapaneasca in mod direct mediul, facand dificila actiunea. Analizatorul senzorial, cel mai important pentru om dintre analizatorii acestuia, nu mai poate prelucra informatia din mediul exterior, deoarece nu se poate vedea si astfel apare izolarea. Senzatia de neimplinire provocata de intuneric este dublata de descurajare. Descurajarea se manifesta prin reducerea sigurantei si a increderii in sine a militarului, determinata de sentimentul difuz al neimplinirii si al lipsei de control concret al mediului. Senzatia de neputinta are drept factori generatori: dificultatea, uneori chiar neputinta militarului de a se deplasa in conditiile normale cu care este obisnuit, scaderea capacitatii, pana la crearea imposibilitatii de a executa trageri eficace, diminuarea uneori dramatica a posibilitatii de a prevedea si preveni, cerinte indispensabile securitatii de lupta. Aparitia senzatiei de neliniste poate provoca teama si panica, datorita spiritului de conservare, si astfel stresul psihic poate fi produs. Noaptea, cu caracteristicile sale, stimuleaza imaginatia militarului, care este singur, izolat de ceilalti, cu sufletul plin de dorinte, nelinisti sau temeri. Intunericul copleseste, terorizeaza, provocand aparitia unor imagini inconstiente, cu caracter sumbru, care impresioneaza, chiar daca se realizeaza intr-o forma difuza. Temerile, mai mult sau mai putin difuze, imaginile mortii, dezolarii, abandonarii si nesigurantei, pe care intunericul si linistea le provoaca, sunt proiectate asupra mediului inconjurator, de data aceasta sub forma unor imagini sau senzatii concrete, cu aspect material si real. In intuneric militarul isi poate imagina aparand inamici acolo unde se produce cel mai mic joc de umbre sau isi poate imagina pasi, voci sau miscari datorate unor simple pale de vant. Mediul difuz, specific intunericului si starea sufleteasca a militarului sunt cele doua componente care stimuleaza imaginatia. Un militar, in lupta pe timp de noapte, la un moment dat, infricosat de situatia sa, poate deschide repede focul impotriva unor inamici imaginari, ceea ce va produce o reactie similara in lant la camarazii sai. Prezentarea unor exemple in acest sens este edificatoare. In campania din 1809 din Spania, Corpul 4 Armata francez trecea, in noaptea de 15 octombrie, prin localitatea Villaharta, pentru a-l ataca pe inamic. Inainte de intalnirea cu acesta, o panica groaznica s-a raspandit, pe neasteptate, in randurile acestei unitati, care se acoperise de glorie prin doua victorii precedente. Cauza: un schimb de focuri intre doua patrule de cavalerie ale aceluiasi corp. Patrulele care reprezentau avangarda, s-au luat reciproc drept inamic iar aceasta eroare a dat nastere terorii si confuziei in randul trupelor din avangarda care au crezut ca au fost surprinse de inamic. In razboiul din 1866, o coloana a cavaleriei bavareze se retragea pe timp de noapte, intr-o oarecare dezordine, de la Fulda la Bischoffsheim. In apropierea coloanei au rasunat cateva focuri de arma. Trupele au fost cuprinse de teama si au luat-o la fuga in mare neoranduiala. Mai tarziu s-a aflat ca focurile fusesera trase de cativa braconieri, care profitasera de absenta paznicilor. In 1871, asediatorii prusaci, condusi de Belfot, ataca noaptea fronturile de la Berches. In 1904, rusii ataca in timpul noptii, la 14 octombrie, inaltimile Putilov si ii izgonesc pe japonezi. In noaptea de 6 septembrie 7 august 1914, Ludendorff ocupa orasul Li?ge. La 14 iulie 1918, noaptea, Regimentul 366 Infanterie francez ocupa transeele germanilor de la Champagne. In noaptea de 31.01 01.02.1945, intre orele 01.00 02.00 a avut loc ocuparea localitatii Marckollsheim. Aproape toata garnizoana germana a fost capturata de Divizia 2 Blindate Franceza, ale carei pierderi s-au ridicat la 7 morti si 30 raniti; nu a fost nimicit nici un tanc. Pe timpul razboiului din Malvine debarcarile de trupe, ocuparea bazei lor de plecare si operatiile ulterioare, care au culminat cu ocuparea localitatii Puerto Argentino si cu infrangerea totala a argentinienilor, s-au desfasurat, in totalitate, pe timpul noptii. Armata si poporul roman au o bogata experienta de lupta in ceea ce priveste executarea unor ambuscade, atacuri prin infiltrare, raiduri, sondaje si incursiuni executate in dispozitivul inamicului sau in spatele acestuia pe timp de noapte. Hartuirea in ajunul bataliei decisive de la Rovine (1394) de catre cetele de calareti munteni a ostirii turcesti conduse de sultanul Baiazid a produs pierderi apreciabile trupelor invadatoare. La aceasta putem adauga actiunile duse de oastea cea mare sau numai de cavalerie conduse de diferiti domnitori cum au fost: atacul intreprins asupra taberei turcesti de catre oastea munteana condusa de Vlad Tepes in noaptea de 16/17 iunie 1462, bataliile de la Baia (Stefan cel Mare), Jiliste (Ion Voda cel Viteaz), Serpartesti (Mihai Viteazu). Semnificative pentru influenta psihica asupra adversarului sunt luptele desfasurate pe timp de noapte in perioada anilor 1848-1849, in Transilvania. Avram Iancu, conducatorul militar al ostilor de tarani, muncitori forestieri si mineri din muntii Apuseni, a organizat si condus luptele desfasurate de revolutionari la adapostul intunericului, impotriva unor trupe cu experienta in ducerea actiunilor militare care detineau superioritatea din punct de vedere numeric si tehnic. Actiunile desfasurate de armata transilvana produceau neliniste si teama in randurile militarilor inamici. Unul dintre participantii la aceste lupte, capitanul Pataki Pieringer, descrie cu exactitate starea psihica ce caracteriza armata de honvezi, aratand ca peste tot romanii au facut cu mare iscusinta acest razboi de guerila. Un asemenea popor este aproape de neinvins, cand se apara disperat in muntii sai, profitand din plin de avantajele terenului. Ziua, noaptea, ne hartuiau, se retrageau de pe o culme pe alta, ademenindu-ne tot mai departe pentru a izola trupe singuratice si a le ataca din flanc in vaile muntilor". In trecut s-a acordat mai putina importanta studiului ducerii luptei pe timp de noapte. Multa vreme asemenea actiuni de lupta, indraznete si eficiente in acelasi timp, au fost neglijate, deoarece se aprecia ca erau specifice celor slabi, succesele obtinute de cei ce o foloseau fiind socotite intamplatoare. In recentele conflicte din Mediterana, Golful Persic si fosta Iugoslavie, avioanele americane si ale aliatilor acestora, au atacat pe timp de noapte, cu destula precizie, obiectivele libiene, irakiene si sarbe, folosind pentru identificarea acestora aparatura speciala. Practica actiunilor militare contemporane, conceptia specialistilor straini referitoare la razboiul actual si viitor ne arata foarte clar ca lupta pe timp de noapte nu va mai constitui exceptia ci regula conceperii si ducerii luptei moderne. Influenta conditiilor meteorologice asupra integritatii fizice a militarilor, a capacitatii de lupta a acestora este data de prezenta urmatorilor factori: gerurile iernii, ploile de primavara sau toamna, caldurile excesive, trecerile bruste de la temperaturi joase in timpul noptii la temperaturi caniculare ziua etc. Putine au fost studiile care sa analizeze dezvoltat aspectele meteo cu influenta psihologica, pentru ca razboiul s-a desfasurat aproape in exclusivitate in regiuni temperate. Influenta conditiilor meteorologice este mult mai insemnata in regiunile reci sau calde, Rusia constituind in acest sens un caz extrem. Atat retragerea armatei franceze din 1812 cat si experienta asemanatoare a lui Hitler in 1941 au devenit exemple deja celebre in istoria razboiului. Armata germana a intampinat problema razboiului primavara, apoi pe cea a ploilor de toamna sau a prafului din timpul verii, dar mai ales a gerului iernii, care era atat de puternic incat uneori senilele tancurilor inghetau in pamant, iar echipajul era nevoit sa lase motoarele sa functioneze toata noaptea. La Grupul de armate din Nord s-au inregistrat cazuri de luptatori care au murit intr-un mod oribil, lichidul rahidian inghetandu-le pentru ca purtau casca pe cap. Numarul oamenilor scosi din lupta din cauza degeraturilor, in special ale picioarelor, ajunge in anumite unitati la proportii infricosatoare. La fel armata greaca pierde in 1940 in Albania, in sase luni, 45.000 de oameni datorita bolilor si inghetului, fata de 25.000 de militari ucisi si 30.000 raniti. Elementele meteorologice prezinta corelatii direct determinante cu fizionomia biogenezei, tipul de sol dar mai ales cu formele de relief ce pot deveni obstacole nu numai fizice ci si psihice. Muntele sau desertul, fluviile, raurile si canalele, padurea sau culturile, zonele nisipoase, argiloase sau stancoase au creat si continua sa determine mari dificultati pentru luptatori. Nu putine au fost cazurile de militari care pe timpul razboiului au murit inecati, au fost zdrobiti de avalanse, au ramas blocati in mal sau izolati in zonele inalte de relief. O inrautatire neasteptata a conditiilor atmosferice in munti poate intrerupe legaturile, poate da nastere sentimentului de izolare in randul unor trupe deja intarite si de nesiguranta in randul comandantilor fara experienta, carora asemenea situatii le submineaza autoritatea in momentul pericolului, cauzand indisciplina, dezordine si panica. Toate aceste obstacole creeaza neliniste, teama de a nu le putea depasi si prin aceasta de a se face de rusine in fata camarazilor, care pot genera, asa cum a reiesit si din exemplele prezentate, numeroase victime. Fara a considera ca exista o delimitare exacta intre actiunea agentilor stresori biologici, intrapsihici si socio-culturali, noi vom continua prezentarea in mod separat a acestora, din considerente de ordin metodic si din nevoia de a introduce o mai clara precizare a acestora.

2.1.2. Agenti stresori intrapsihici Diversitatea, complexitatea, densitatea si intensitatea factorilor de risc prezenti in campul de lupta actioneaza ca un tot unitar, care multiplica capacitatea de lichidare fizica a luptatorilor si de dezorganizare la diferite niveluri si pentru anumite perioade de timp a echilibrului psihic individual. Formele, procedeele, fazele si intensitatea actiunilor de lupta constituie agentul ce produce in mod continuu o anumita tensiune psihica, dar in acelasi timp prin amplificarea si accentuarea trairilor emotionale acesta devine producator de stres psihic. Solicitarile psihice sunt maxime in momentele specifice adaptarii diferitelor forme de lupta si devin acute pentru unele dintre acestea. Astfel, in aparare, mai mult decat in ofensiva iminenta unei actiuni de lupta provoaca teama si prejudiciaza odihna trupelor din cauza nervozitatii si necesitatii de se pregati: militarii obosesc repede, capacitatea de lupta si increderea le sunt afectate. Toate acestea conduc la cresterea sentimentului de teama, constituindu-se, astfel, un cerc vicios (teama de lupta inamic hipersensibilitate cresterea sentimentului de teama cresterea insomniei etc.). De asemenea odata cu inceperea pregatirii de foc tensiunea creste, atentia se mareste iar starea de febrilitate, iritare, de agitatie si nestapanire sporesc. Aceeasi situatie determina si alte urmari, putand provoca impietrire, mutism. Astfel, Nimeni nu dadea semne de viata, ofiterii comandau, strigau dar intensitatea focului inamic, zgomotul extraordinar din jurul nostru, pietrifica pe toti si nimeni nu misca. Comandantul dezaspera. Era un moment teribil, caci inamicul inainta amenintator la flancul nostru stang, cu intentia de a ne inconjura. Ne consideram pierduti". Pentru aparatori se nasc, de asemenea, intrebari de genul: Sunt in masura sa opresc actiunile inamicului ? Daca nu, ce fac? Inamicul este mai puternic? etc. Pentru militarul care trece la ofensiva apar de asemenea tot felul de intrebari chinuitoare: A fost ales bine momentul trecerii la ofensiva? Daca inamicul este foarte puternic? Este oare inamicul mai tare decat noi? Desigur, pentru cele doua situatii, ca de altfel pentru fiecare actiune de lupta doua sunt caracteristicile comportamentului comun: dorinta de a ramane in viata si apelul la credinta, la ajutorul unei forte supreme pentru a nu fi omorat si a invinge. In general se poate observa totusi ca toti luptatorii au o singura dorinta, aceea de a scapa din aceasta asteptare chinuitoare facand impresia unor resorturi comprimate cu putere, care nu asteapta decat detensionarea izbavitoare. Dupa declansarea actiunii de lupta, se pierde notiunea lucrurilor si primejdiilor din jur. La aparitia unui semnal, ordin sau a vreunui element deosebit pe campul de lupta, realitatea reapare si atunci este din nou declansata tensiunea interna determinata de vointa de a-ti face datoria, de vointa de a lupta si de spiritul de conservare. Daca acesta din urma predomina, apare sentimentul de frica, dusmanul cel mai primejdios al campului de lupta, agent eficient in producerea stresului de lupta. Nu ne propunem sa diferentiem conditionarile intrapsihice, particulare celorlalte forme si procedee ale actiunilor de lupta, multe dintre aspectele prezentate ramanand valabile si pentru acestea. Este adevarat ca fiecare forma si procedeu constituie o baza solida de investigare, care poate va face obiectul unei alte lucrari. Solicitarile psihicului uman pe campul de lupta difera si in functie de fazele luptei. Din punct de vedere al pregatirii psihologice cele mai dificile perioade sunt asteptarea primirii ordinului de a trece la atac si inceperea atacului, asteptarea declansarii ofensivei de catre inamic si angajarea luptei cu acesta sau perioada finala a razboiului. Se poate afirma ca cele mai chinuitoare momente sunt cele premergatoare orei H. Este impresionant aspectul soldatilor din ultimele minute inainte de plecarea la ofensiva. Unii stau cu ochii impietriti peste parapetul de unde incepe zona mortii; altii isi inclesteaza nervos mana pe pusca, cu clipiri dese din ochi, si neastampar in corp; altii isi ghemuiesc capul si nu indraznesc sa arunce vreo privire in afara; unii misca buzele, murmurand voluntar sau involuntar, ceva (...); altii fumeaza, tragand pripit si inconstient, fum peste fum, chinuind capatul tigarii din gura. Ordinele suna fals, vizibil intrerupte de inghitituri seci si primite cu enervare si neintelegere. Ofiterii si gradatii isi fac de lucru, facand observatii sau dand ordine de prisos, pentru a se mentine in forma si pentru a-si verifica tonul comenzilor care vor urma; unii gem, cand aud trasnetul vreunui obuz, si fac mimica celor care au fost raniti si, in fine, o parte care stau reci si asteapta ora H, imprumutandu-si tigari sau certandu-se, cu un aer natural, pentru vreo lopata, sau pentru ocuparea vreunui loc dinapoia parapetului si care le-ar conveni la amandoi". Faza finala a luptei prezinta alte situatii complexe pe plan psihologic. Militarul, constientizand apropierea finalului bataliei, prin amplificarea spiritului de conservare doreste mai mult ca oricand sa nu fie lovit, schilodit, mutilat sau ucis. Astfel prudenta poate depasi limitele obisnuite, frica gaseste teren prielnic in sufletul ostasului si acestea se rasfrang negativ asupra intregului comportament. Teama, frica si panica ca factori generatori ai stresului psihic de lupta pot fi provocate in mod diferit de calitatea, necesitatea si posibilitatile proprii ale unei categorii sau alteia de armament. Aparitia unui armament nou duce la crearea panicii si deci a stresului in randurile inamicului. Astfel, primul atac german cu substante toxice, langa raul Ypres (1915), a produs mare panica in randul militarilor englezi. La fel a fost in anul 1917, langa Combrai (Franta) cand englezii au intrebuintat tancurile. Intrebuintarea pentru prima data a lansatoarelor de rachete Katiusa" de catre sovietici (1941) a produs panica in randul unitatilor germane si neliniste in randul militarilor sovietici. Lansarea celor doua bombe nucleare, in anul 1945, in orasele japoneze a creat o panica deosebita in masa locuitorilor si a grabit sfarsitul razboiului. In desfasurarea actiunilor de lupta producerea unor lovituri distrugatoare de catre un inamic invizibil a creat sentimente de teama si frica, uneori si de panica, si aceste efecte au fost cu atat mai mari cu cat locul lansarii atacului cu mijloacele aducatoare de moarte era si este situat la distante din ce in ce mai mari. Folosirea rachetelor, avioanelor fara pilot, si-n viitor a satelitilor, sunt exemple concrete ale unor asemenea posibilitati. Lansarea armelor germane V-1 si V-2 asupra Angliei a provocat un nou tip de comportament psihic, care a cuprins mase mult mai mari de oameni surprinse de absenta omului, necunoasterea momentului de impact (cel putin in prima perioada), si puterea de distrugere a acestora. Era vorba de frica instinctiva fata de o masina ce nu se supune controlului omului, fata de o arma care nu poate fi inspaimantata. Acest aparat pare a fi supranatural. Omul s-a obisnuit intr-atat sa se lupte tot cu oameni, incat se simtea neputincios fata de o creatura" lipsita de sange si nervi, care poate fi distrusa, dar nu poate fi omorata". Situatia de stres este generata si de teama utilizarii armamentului nuclear, chimic si biologic. Concluzia cercetarilor privind efectele armamentului nuclear asupra comportamentului militarilor se poate rezuma astfel: in raport cu razboiul conventional, aceste efecte se deosebesc atat prin cantitate cat si prin calitate. Cand ne referim la cantitate avem in vedere pierderile, care in aceste conditii sunt mult mai mari si la faramitarea in mai mare masura a unitatii de lupta, de organizare si de comanda. Acestea duc la izolarea grupurilor de militari, ceea ce din punct de vedere psihologic influenteaza negativ starea psihica generala. Aspectele calitative sunt date de aura de mister" a razboiului nuclear, de sentimentul acut al neputintei in fata unei asemenea perfectiuni" nimicitoare. Exista fara indoiala si va ramane in continuare amenintarea reala a armelor chimice ("bomba atomica" a saracilor), chiar daca au fost semnate numeroase conventii, cea mai recenta aprobata de 250 de state. Pentru militarii participanti la actiunile de lupta, deja traumatizati de amenintarile utilizarii armei chimice si de viziunea ingrozitoare a distrugerilor, amenintarea cu folosirea acestei arme, proliferata pe campul tactic, ramane un agent stresor traumatizant psihic. Aceste concluzii si urmatoarele privind folosirea armei chimice sunt preluate dintr-un articol, care are ca autor pe Pinto S. Noile gaze neuroparalitice (tabun, sarin etc.) fac masca de gaze inutila, deoarece actioneaza pe cale cutanata, ceea ce necesita costume complet etansate. Folosirea unor astfel de echipamente a avut drept urmare la unii militari aparitia senzatiilor de sufocare si anxietate si astfel reducerea capacitatii de a executa misiuni de lupta. Desi nu toate experientele militarilor au aceleasi grade de amenintare, anxietate si frica in situatiile de lupta, mobilizarea de urgenta a resurselor psihice continua atata timp cat actiunea agentilor stresori ramane periculoasa. Dificultatile in a dormi si alte tulburari ale somnului sunt de asemenea insotitori comuni ai fricii. Avand in vedere ca paleta factorilor care genereaza teama, frica in conditii de razboi este foarte diversificata, si aproape nu exista o prezenta a campului de lupta care nu poate sa nu induca aceste stari, consideram ca este necesar si interesant sa prezentam si unele particularitati ale situatiilor dinaintea si de pe timpul prizonieratului. Situatiile ingrijoratoare ale aparitiei unui pericol creeaza la fiecare militar tentatia de a o lua la fuga; ciudat este ca putini o si fac. Uneori militarii raniti au refuzat sa se predea cand situatia lor era de fapt fara speranta. Sa fi fost oare acest comportament un raspuns la teama de a nu cadea prizonier? Nesiguranta, amenintarile viitoare neprevazute, militarul le traieste mult mai intens in contextul luptei. Sunt in joc sanatatea, viata lui, faptul ca nu stie cum va fi tratat daca va fi luat prizonier, daca nu cumva va fi torturat, mutilat sau chiar ucis. Metodele ce pot fi folosite pe timpul prizonieratului, prezentate in tabelul 2, ne demonstreaza diversitatea si calitatea distructiva a plajei posibilitatilor de interventie pentru obtinerea unui comportament dorit, de la impunerea unui regim strict al vietii si activitatii in lagar si pana la izolare, tortura, epuizare fizica si psihica totala. Dimensiunea evenimentelor stresante, adica marimea" lor are un efect propriu asupra alterarilor fiziologice si psihologice individuale determinate de durata mentinerii militarului in raza de actiune a agentilor stresori. Studii longitudinale asupra supravietuitorilor din lagarele de concentrare (Horowitz, 1976; Eitinger, 1971) ne arata convingator faptul ca, in aceste conditii de mediu extreme, exista o corespondenta direct proportionala intre dimensiu nea sau calitatea agentului stresant si maladiile acute sau cronice provocate de acesta. La supravietuitorii din lagarele de concentrare din Norvegia s-a constatat ca dupa 12 sau 15 ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, 33% din esantionul studiat prezenta tulburari mentale.

MetodeVarianteEfecte

1. Obligativitatea de a respecta ordine josniceRespectarea stricta a regulilor din lagar

Constrangerea de a da declaratii scriseFormarea unei atitudini de a consimti la toate

2. Demonstrarea atotputerniciei si omnistiinteiConfruntari

Anticiparea dorintei de cooperare a prizonierilor

Etalarea puterii de a decide soarta prizonierilor

Joaca de a satisface orice dorintaOrice opunere de rezistenta este total lipsita de perspectiva si paralizanta

3. Binefaceri ocazionaleFavoruri deosebite acordate prin surprindere

Recompensarea bunei purtari

Promisiuni de imbunatatire a modului de a fi tratati

Amabilitate neasteptataCreeaza o motivare pozitiva pentru buna purtare

Actioneaza pozitiv asupra proceselor de invatare

Accentueaza senzatia propriei nenorociri

4. AmenintariMoartea sau tortura

Prizonierat permanent

Imposibilitatea repatrierii

Izolare vesnica si interogatorii interminabile

Amenintari la adresa familiei sau camarazilor

Modificari inexplicabile ale modului de tratare

Indicatii vagi, dar prevestitoare de necazuriSe accentueaza sentimentul de frica, teama si disperare

5. UmilintaInterzicerea igienei proprii

Un mediu murdar si infestat

Tratament jignitor

Injosiri de tot felul

Batjocura si dispret

Refuzarea oricarei sfere privateMentinerea in atitudine de opozitie duce la autodistrugere

Buna purtare pare singura solutie

Constrangere la adoptarea de comportari animalice"

Pierderea respectului fata de sine

6. Controlarea capacitatii de perceptieIntuneric sau lumina orbitoare

Nici o alta posibilitate de distragere a atentiei

Mediu anost si monoton

Tot timpul aceeasi hrana

Ingradirea posibilitatii de miscare

Lipsa tuturor stimulilor obisnuitiConcentreaza atentia prizonierilor asupra situatiei lor critice

Face ca gandurile sa li se concentreze tot timpul asupra propriului eu

Sufoca inca din fasa orice protest

Provoaca plictiseala si oboseala

7. IzolareIzolare psihica totala

Detentie in celula

Izolare partiala

Izolare in grupuri miciFiecare prizonier isi poarta numai grija de sine

Distruge solidaritatea de grup

Creste dependenta fata de supraveghetor

8. Slabire fizica, pana la epuizare totalaInfometare

Expunerea, fara protectie, la conditii meteorologice nefavorabile

Lasarea fara tratament a ranilor

Aplicarea constienta de tratamente care provoaca boli

Detentie prelungita

Obligativitatea de a sta mult in picioare

Privarea de somn

Interogatorii lungi si obligativitatea de a da declaratii scrise

Extenuare

Mentinerea starii de tensiuneSlabirea capacitatii de rezistenta fizica si psihica

Tabelul nr. 2 Metode folosite in tratamentul aplicat prizonierilor

Procentul de mortalitate a prizonierilor americani internati in Japonia era cu 60% mai mare decat cel al prizonierilor internati in Germania. Bolile aparute dupa razboi la toti acesti supravietuitori afectau toate organele si cauzele de deces erau fie cancerul, fie accidentele, fie tuberculoza. Tratamentele fizice brutale, malnutritia, agresarile dure psihologice lasasera sechele profunde; in asemenea contexte, psihismul si biologia fuzioneaza pana intr-atata, incat este greu sa le diferentiezi efectele. Intr-o lucrare de interes aparte, Biderman, arata ca, desi la prima vedere efectele acestor conditii de privatiune extrema sunt de domeniul biologiei, se pot desprinde o serie intreaga de variabile de ordin psihologic care intervin in supravietuire. Faptul ca in conditii de prizonierat, caracterizat prin regim de tortura, infometare, frig, epidemii, munca epuizanta de 16 ore pe zi, ucideri in masa, au reusit sa supravietuiasca prizonieri, nu poate fi explicat doar prin rezistenta fizica, prin cresterea limitelor tolerantei fiziologice. Puterea si rezistenta supravietuitorilor au fost date si de factorii intrapsihici si socio-culturali. Supravietuirea, arata Biderman, depinde de comportamentul activ al persoanelor in conditii de captivitate. S-a observat, de exemplu, ca frecventa maxima a deceselor survine in prima faza a captivitatii; in fata unei situatii lipsite de orice speranta, prizonierii se lasa prada disperarii, devin apatici, areactivi si mor curand dupa internarea in lagar. Moartea este o consecinta a actiunii diferitilor factori, aceasta este insa atat un fenomen fizic cat si unul psihic. In fata unor privatiuni indelungate in ceea ce priveste satisfacerea trebuintelor fiziologice, in special cele ce privesc asigurarea hranei si a apei, comportamentul prizonierilor este diferit, determinat de tipul de cultura, gradul de inteligenta si conceptia generala despre lume si viata. Numerosi prizonieri pier deoarece refuza sa traiasca precum animalele, sa se desocializeze; refuza sa violeze normele culturale pentru a trai pur si simplu. Aceasta ne arata foarte clar ca trebuintele fiziologice nu au atata forta incat sa invinga normele si regulile proprii de conduita morala. Sunt cunoscute cazuri in care anumiti prizonieri au preferat sa moara de foame decat sa fure sau sa manance alimentele comestibile oferite", dar care le erau neobisnuite. Un alt raspuns la solicitarile deosebite ale vietii de prizonierat l-a constituit sinuciderea. Analizele facute asupra frecventei sinuciderilor in randul prizonierilor ne arata ca acest fenomen nu constituie un simptom dominant. Gasim insa o exceptie, din punct de vedere al frecventei mari a sinuciderilor, in randul ofiterilor polonezi luati prizonieri de germani in cel de-al doilea razboi mondial. In general, sinuciderile au loc in perioada initiala a starii de prizonierat, cand de fapt se produce impactul negativ cel mai puternic, ca urmare a distrugerii intregului suport social al vietii prizonierului. Retinem astfel ca ruperea tesaturii interindividuale ramane un factor al producerii stresului, in orice conditii, si cu atat mai semnificativ in situatiile captivitatii. Rezistenta individuala este astfel permanent corelata cu rezistenta data de forta coeziva, de solidaritatea sociala a grupului. S-a constatat un raport invers proportional al frecventei sinuciderilor cu gradul de integrare intr-un grup al unui in